Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

„Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie. Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ezechia……a tăiat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci până în acele zile fiii lui Israel arseseră tămâie înaintea lui.”

2 IMPARATI 18:4

Se vede că în timpul dintre Moise şi Ezechia, copiii lui Israel au făcut din şarpele de aramă pe care Dumnezeu li l-a dat prin Moise pentru vindecarea lor, un idol înaintea căruia ardeau tămâie. Ne putem da seama cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu ce a însemnat în ochii Săi această uriciune. Şi pentru că întâmplări ca acestea ne-au fost păstrate în Cuvântul lui Dumnezeu pentru învăţătura noastră, trebuie să recunoaştem că astfel de tendinţe sunt şi în noi. Ca şi israeliţii din vechime, suntem capabili să facem din ceva care este bun, corect, necesar, o pricină de preocupare exagerată, încât, fără să ne dăm poate seama, ajungem să-i dăm prea mare atenţie, ştirbind prin aceasta dreptul Domnului Isus de a ocupa primul loc în inima noastră. Soţia sau soţul, copiii şi grija pentru ei şi lupta pentru existenţă ne pot preocupa aşa de mult, încât ne putem trezi că Domnul Isus de mult a fost trecut pe planul al doilea, neglijând tot mai mult părtăşia cu El care se poate întreţine prin citirea Cuvântului şi rugăciune. Nemai cugetând la El şi la lucrarea Lui în noi, încetăm să-L mai contemplăm pe El aşa cum se cuvine, ca pe scumpul nostru Mântuitor şi Domn. Dar chiar şi în sistemele religioase de astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri. Oamenii aleargă după vorbitori buni care de cele mai multe ori nu sunt buni pentru că alterează Cuvântul adevărului şi în loc să vorbească despre Hristos Cel răstignit şi despre toate bogăţiile de har care sunt în El, aceşti vorbitori „nespus de aleşi”, buni de gură, spun tot felul de lucruri năstruşnice sau poveşti, dezonorând pe Domnul Isus singurul care trebuie să ocupe inima şi vorbirea noastră. Ceea ce este şi mai trist însă, este faptul că în adunări adevărate, credincioşii se grupează în jurul unui frate care prezintă bine doctrina Scripturii şi crează astfel diviziuni şi neînţelegeri.

Nu sunt toate acestea idolatrii?

Unde este slava Domnului în toate aceste lucruri?

A lua pe astfel de oameni şi scrierile lor şi a-i urma cu scrupulozitate, în loc de a-L urma pe Domnul Isus în simplitate şi a ne ocupa numai cu El, înseamnă a repeta greşeala lui Israel care se închina şarpelui de aramă. O, câţi „Nehuştani” mai sunt în ziua de astăzi! Apostolul Pavel îi mustră pe corinteni pentru sectele pe care le-au creat în sânul Bisericii. Dar cei mai greşiţi erau aceia care spuneau: „Eu sunt al lui Hristos.” şi dispreţuiau astfel pe ceilalţi credincioşi ridicându-se mai presus de ei. Fără îndoială că pilda de vieţuire şi scrierile acestor credincioşi ne sunt de mare folos, dar a face din toate acestea o preocupare de predilecţie şi a neglija pe Domnul Isus, este cea mai mare pagubă pe care o putem avea. Cunoştinţa mă poate face un bun vorbitor, dar numai harul mă poate face un adevărat împlinitor al cunoştinţelor acumulate. Când cunoştinţa intră în cap, mă înalţă, când intră în inimă, mă smereşte.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”. Efes. 6:1-2.

În versetul de mai sus vedem că această poruncă are o promisiune: Viaţă lungă şi binecuvântare pe pământ. Căci Domnul doreşte ca, copiii să-şi cinstească tatăl şi, ceea ce cere mama de la copii să fie împlinit. Căci cinstind pe tatăl tău, te cinsteşti pe tine însuţi şi nesocotirea mamei tale este ruşinea ta. Binecuvântarea tatălui zideşte casa copiilor, dar cine blestemă pe tatăl sau pe mama lui, acela trebuie să moară. Cel care ia ceva de la tatăl sau mama sa spunând că nu este păcat, acela este pe drumul pierzării. Aşa cum se comportă copiii faţă de părinţi, tot la fel se vor purta copiii lor faţă de ei. În zilele de azi sunt copii care ar dori ca părinţii lor să li se supună. Se împotrivesc părinţilor astfel ei fac contrariul celor cerute de Dumnezeu. Mulţi copii cauzează părinţilor amărăciune şi tristeţe. Dumnezeu îi numeşte pe aceştia ucigaşi de tată şi de mamă. Mulţi părinţi au murit cu zile, datorită copiilor neascultători. Nu-ţi bate joc de slăbiciunea tatălui tău, aceasta nu este o cinste pentru tine. Căci facerea de bine faţă de părinţi nu va fi uitată, şi vei fi ajutat în nevoie. Dar cel care-şi părăseşte tatăl este ca unul care huleşte pe Dumnezeu şi cel care supără pe mama sa este blestemat de Domnul. Mulţi copii ar dori şi azi ca să-şi arate capacităţile. Deşi este mult mai bine să rămâi smerit, deoarece aceasta are valoare mult mai mare decât ceea ce aspiră lumea. De aceea, copil drag, urmează-L pe Mântuitorul în toate, fiind supus părinţilor tăi în tot ceea ce nu este păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PECETEA APROBĂRII DUMNEZEIEŞTI

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Iacov 1.12

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: „Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: „Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o
viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”

1 Sam. 16.11.

Unul din fiii lui Isai a mai rămas. Putea fi acesta ales dacă ceilalţi înzestraţi cu calităţi nu au fost aleşi? gândea tatăl lor. Vai, omul nu pricepe căile lui Dumnezeu. Chiar acea unealtă de care se foloseşte Dumnezeu este neglijată sau chiar ignorată de oameni. Dar ce a spus Dumnezeu către Samuel când a apărut David înaintea lui: „Scoală te şi unge-l căci el este.” Dumnezeu îi arată şi frumeseţile pe care le găseşte în el: „Cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” Da, el era frumos pentru Dumnezeu şi de aceea a fost un om după inima Lui. Este important să vedem şi ocupaţia lui David: „Paşte oile” Chiar Dumnezeu îi aminteşte mai târziu: „Te-am luat de la păşune, de la oi ca să fi căpetenie peste poporul Meu.” (2 Sam. 7.8).

Dacă împărăţia nu-i condusă în duhul păstoresc, atunci negreşit îşi va pierde ţelul ei. David a priceput în întregime acest lucru, cum putem vedea în mişcătoarele cuvinte care le adresează către Dumnezeu în momentul când a păcătuit numărând poporul: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat! dar oile acestea ce-au făcut?” (2 Sam. 24.17).

Poporul era turma lui Dumnezeu şi el ca păstor ales de Dumne zeu, păştea pe meleagurile Israelului aşa cum odinioară păştea turma tatălui său în singurătatea Betleemului. El a venit de la păstorit la tron, a schimbat toiagul cu sceptrul, dar a rămas un păstor şi se simţea obligat să păzească turma Domnului de lei şi de urşi care îl ameninţa din toate părţile.

Slujba trebuie totdeauna adusă pe temeiul sfinţeniei. Trebuie să pierdem din vedere pe omul firesc şi să ne îndeletnicim în totul cu Hristos aşa cum ni-l arată Cuvântul. NUMAI prin El putem efectua o adevărată slujbă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, mă îndrept spre Tine, să nu percep altceva decât pe Tine. Îndepărtează ceea ce este complicat şi bombastic şi impulsiv şi dă-mi harul să Te slujesc în linişte pe Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.» FAPTELE APOSTOLILOR 8,32

Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume. Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei. Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15). A fost într-adevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale: El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan – dar nu a păcătuit niciodată! De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru că Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele. El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa. El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «… vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă: «Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27). Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.” Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit

Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele Il ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, şi la fel vor face şi ale noastre.

Seara

„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii” (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s^a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi” (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Marcu 8:34

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compasiune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.

Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse – „Am crescut sub povară”. Alexander Smellie

Foloseşte crucea ce o porţi ca un toiag care să te ajute pe drum, nu ca o piatră de poticnire care să te facă să cazi.

Poţi să-i duci pe alţii de la tristeţe la bucurie,

Dacă-ţi porţi crucea cu un zâmbet.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 12.1-17

Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare” (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-l lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri… Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu” (v. 7).

Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:8-14

STÂND PE AMBELE PICIOARE

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. 2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atât cunoştinţe biblice cât şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stând cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).

Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coborâşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, când cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stâncă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o vârstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa.

Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora. Cunoştinţa şi experienţa sunt amândouă esenţiale vieţii creştine.

Oare tu stai pe amândouă picioarele?

H.V.L.

Doamne, învaţă-mă Cuvântul Tău cel sfânt,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pământ.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă.    – D.J.D.

Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10.11

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (10) – Numeri (B)

Cartea Numeri reprezintă o imagine izbitoare a primei Epistole a lui Pavel către Corinteni. Citim despre poziționarea semințiilor, a leviților și a preoților în jurul locuinței lui Dumnezeu, în jurul cortului întâlnirii (Numeri 1–4). Acest lucru are o semnificație legată de Epistola către Corinteni, fiindcă în ea găsim adevărul cu privire la faptul că Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului Său (1 Corinteni 3.16,17; 14.25); găsim de asemenea instrucțiuni în această epistolă cu privire la lucrători și la funcționarea darurilor, în capitolele 3, 4, 9, 12 și 14. Duhul Sfânt distribuie daruri potrivit cu voia Sa, la fel cum fiecărei seminții și familii îi fuseseră repartizate un loc și un rol în lucrurile cu privire la cort.Vedem acest lucru în cele trei familii ale leviților, cărora leau fost încredințate diferite părți ale cortului. Una dintre îndatoririle familiei lui Merari era să care țărușii și frânghiile (Numeri 3.3537). Merariții erau precum acele mădulare ale Trupului lui Hristos pe care noi am fi tentați să le considerăm mai puțin onorabile, din cauză că nu au o poziție proeminentă sau o lucrare publică (1 Corinteni 12.23). Cât de necesară era însă slujba smerită și ascunsă a merariților, pentru stabilitatea cortului! Apostolul folosește răzvrătirea și păcatul lui Israel, prezentate în Numeri, ca exemple și atenționări pentru noi, creștinii (1 Corinteni 10.511). În Numeri vedem de asemenea chivotul mărturiei, în călătoria sa prin pustie, în fruntea poporului. În Corinteni, Pavel privește Adunarea în administrarea și în starea ei de pe pământ, spre deosebire de Epistola către Efeseni, unde o privește prin prisma planurilor lui Dumnezeu. Acest lucru este prefigurat în cartea Numeri de aranjamentul taberei și de călătoria ei prin pustie. B.Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești” 1 Corinteni 15.48

Sfârșitul celui ceresc

Să privim în meditația de astăzi la primul martir, Ștefan. Citim despre Ștefan că era un om plin de credință, de Duhul Sfânt, de har și de putere (Faptele Apostolilor 6.5,8). Ștefan a fost ales pentru slujba de diacon împreună cu alți credincioși. El și-a făcut slujba cu credincioșie în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.

În spatele scenei, vrăjmașul cel vechi, diavolul, a inițiat o încercare disperată de a-l aduce la tăcere pe Ștefan. În fiecare generație întâlnim același tipar. Oamenii sunt aceiași. Când li se dăruiește un Izbăvitor trimis de Dumnezeu, ei Îl resping. Când li se oferă o izbăvire dintr-o situație grea, ei preferă să se alipească mai degrabă de idolii lor, decât de Dumnezeu. În totală opoziție cu acești oameni morți în păcatele și fărădelegile lor stă Ștefan și toți care L-au primit pe Mântuitorul în inima lor. Astfel de credincioși au o inimă nouă, un duh nou, o țintă nouă: lucruri cerești. În fața morții, Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând la dreapta Tatălui. Ștefan și-a încredințat duhul în mâinile atotputernice ale Mântuitorului său. Ultima sa dorință a fost ca dușmanii săi să fie iertați. Diferența dintre moartea filozofului de care am vorbit ieri și moartea lui Ștefan este mare de tot, este diferența dintre cel pământesc și cel ceresc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TREBUIE SĂ AJUNGI ÎN LOCUL POTRIVIT

„Nu era niciun om ca să lucreze pământul…” (Geneza 2:5)

     Biblia spune: „Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul”. La începutul creației, Dumnezeu a făcut ca o ceață să se ridice de pe pământ și să ude pământul. Până în acel moment, nu căzuse niciun strop de ploaie din cer. Asta pentru că nu era nimeni care să facă munca pregătitoare și să „lucreze pământul”. Putem primi o învățătură spirituală de aici: există lucruri pe care Dumnezeu le-a plănuit – pe care însă nu le va face până când tu „nu vei ajunge în locul” în care poți primi ceea ce El abia așteaptă să-ți dea. Binecuvântarea se află acolo, păstrată în siguranță de Dumnezeu. Nevoia se află acolo, persistând în suferința ei. Dar binecuvântarea nu poate veni până când inima ta nu se află la locul potrivit pentru ca Dumnezeu să lucreze. Poate deocamdată ai parte de „ceață”, dar știi că Dumnezeu ți-a pregătit mai mult.

Ai o frustrare care te face să spui: „De ce nu am ajuns mai departe?” În loc să dai vina pe oameni și pe împrejurări, trebuie să te oprești, să privești în sus și să întrebi: „Doamne, aștepți ca eu să ajung în acel loc?” Când pui această întrebare, fii pregătit să auzi răspunsul și să te supui, chiar dacă asta înseamnă să-ți rearanjezi prioritățile și să plătești prețul pentru a primi ceea ce dorește Dumnezeu să ai. Ce dorește El să ai? Nu ceață, ci o ploaie bogată! El dorește și „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… prin puterea care lucrează în noi” (Efeseni 3:20). Dar mai întâi, trebuie „să ajungi la locul potrivit.”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează după predare?

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.” loan 17:4

Predarea nu este predarea vieţii exterioare, ci a voinţei; când aceasta s-a făcut totul. Sunt foarte puţine crize în viaţă; criza cea mare este predarea voinţei. Dumnezeu nu zdrobeşte niciodată voinţa omului, obligându-l să se predea. El nu imploră niciodată, ci aşteaptă până când omul îşi predă Lui voinţa. O dată ce s-a dat această bătălie, nu mai e nevoie ca ea să se dea iarăşi.

Predă-te în vederea eliberării. „Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă.” Abia după ce începem să experimentăm ce înseamnă Intuirea, ne predăm voinţa în mâna lui Isus pentru a găsi odihnă. Orice nedumereşte inima sau mintea este o chemare adresată voinţei.”Veniţi la Mine”. Este o venire voluntară.

Predă-te în vederea consacrării. „Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine însuşi.” Aici este vorba de predarea eului meu lui Isus, a eului meu care a primit pacea Sa în inimă. „Dacă vrei să fii ucenicul Meu, dă-Mi Mie dreptul tău asupra ta însuţi.” Odată ce ai făcut acest lucru, restul vieţii nu este nimic altceva decât manifestarea acestei predări. După ce a avut loc predarea, nu mai e voie să „presupunem” nimic. Nu trebuie să ne îngrijorăm de împrejurările în care ne aflăm, Isus ne este cu totul îndeajuns.

Predă-te în vederea morţii. Ioan 21:18-19……altul te va încinge.”Ai învăţat ce înseamnă a fi destinat morţii? Fereşte-te de o predare lui Dumnezeu într-un moment de extaz, asupra căreia s-ar putea să revii. Se pune problema de a fi într-atâta unit cu Isus în moartea Lui, încât nimic să nu-ţi mai placă din ceea ce nu-I place Lui. Ce urmează după predare? întreaga viaţă de după predare este o aspiraţie după o comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.” GALATENI 2:20

El m-a iubit, El S-a dat pentru mine… toată această iubire mare este pentru mine! Soarele străluceşte peste lumea întreagă şi îşi aruncă razele peste tot; şi totuşi, toată plinătatea sa de lumină, străluceşte peste o singură floricică făcând-o să se desfăşoare sub lumina şi căldura razelor sale. Tot aşa este şi cu dragostea lui Dumnezeu faţă de mine. Ca să mă bucur de ea deplin şi să mă odihnesc într-o siguranţă totală a mântuirii mele, trebuie să iau ca apostolul Pavel, această dragoste „…pentru mine.” Faptul acesta va avea un efect binecuvântat asupra sufletului meu, mă va întări în adevărul că sunt al Lui, şi că nimic nu mă poate despărţi de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul meu. Apostolul a înţeles aceasta pe drumul Damascului. Acolo, Domnul a imprimat în sufletul său, marele şi slăvitul fapt că, dacă Dumnezeu a iubit aşa de mult lumea, această dragoste era dăruită şi lui Saul din Tars.

Dacă ne găsim vreodată într-o stare de nelinişte şi frământare sufletească, de orice natură ar fi ea, este bine să ne oprim şi să facem linişte înăuntrul nostru, până când Duhul Sfânt va pune în fiinţa noastră, profunda încredinţare că suntem obiectul acestei iubiri a lui Dumnezeu. Da, Fiul lui Dumnezeu S-a dat în întregime pentru noi, pentru fiecare în parte şi faptul acesta să-l considerăm cu toată credinţa. Evangheliile ni-L arată pe Domnul Isus ca pe Cel lepădat, urât, dispreţuit şi necunoscut; dar cu toată această atitudine duşmănoasă a oamenilor, focul dragostei Sale a strălucit la Golgota, unde El S-a dat pe Sine însuşi pentru toţi. Să ne lăsăm cuprinşi şi transformaţi de această dragoste şi să trăim ca posesori conştienţi ai acestei comori. Dar noi care avem o astfel de comoară, suntem răspunzători de a prezenta prin cuvintele şi prin exemplul vieţii noastre, dragostea lui Dumnezeu faţă de aceia care ne înconjoară, atră-gându-i la Mântuitorul nostru care a murit şi pentru ei. Dumnezeu să ne dea nişte inimi aşa de arzătoare de dragostea Lui, încât ghiaţa inimilor celor din jurul nostru să se topească la focul dragostei Domnului Isus. „Dragostea lui Hristos ne constrânge…” ca să manifestăm peste tot iubirea Lui care salvează de la pierzare.Mântuitorul meu a pătruns până în adâncul inimii mele, ca să mă încredinţeze de adâncul inimii Lui iubitoare, astfel încât, să-mi cunosc toată păcătoşenia inimii mele şi să cunosc tot harul inimii Lui.Care a fost efectul adânc în viaţa lui Pavel, când a fost încredinţat că Domnul Isus l-a iubit pe el personal şi S-a dat pentru el personal? O spune chiar începutul versetului: „…trăiesc……dar nu mai trăiesc eu ci Hristos trăieşte în mine.”

Putem spune şi noi ca el? Pentru că şi noi suntem posesori ai aceleiaşi iubiri: „…m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.”Un tânăr foarte bogat a vizitat odată o expoziţie de pictură şi a văzut un tablou care reprezenta răstignirea Domnului Isus. Pictorul, probabil credincios, scrisese la piciorul crucii: „Iată ce am făcut eu pentru Tine. Tu ce faci pentru Mine?” Tânărul acela s-a întors la Dumnezeu pe loc şi dăruindu-şi averea la săraci, a devenit un vestitor al Evangheliei, plin de dragoste şi recunoştinţă pentru Acela care a fost răstignit pentru el.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si voi părinţilor nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Efes. 6:4.

Copiii sunt un dar de la Dumnezeu; deci un bun încredinţat. Este important cum ne comportăm cu acest dar. Versetul de mai sus ne îndeamnă să nu întărâtăm la mânie pe copiii noştri. Este important să luăm seama la aceasta şi să le potolim mânia. Dar aceasta nu înseamnă să-i lăsăm de capul lor şi să-i sprijinim în a duce la capăt voinţa lor proprie. Cu atât mai mult trebuie să fim atenţi ca să ducă la îndeplinire ceea ce le-am cerut. Tot aşa este important ca ambii părinţi să fie de aceeaşi părere privind educaţia copiilor, pentru că, dacă unul din părinţi îi mustră, să nu găsească o mângâiere greşită la cealaltă parte. Înainte de toate este necesar ca atât tatăl cât şi mama să fie cu frică de Dumnezeu. Este groaznic dacă copiii învaţă să înjure şi să mintă de la părinţi sau dacă sunt îndemnaţi, să fure. De multe ori se întâmplă, că părinţii cer de la copii să spună lucruri neadevărate. Astfel fac din inima copiilor un adăpost pentru toate relele. Si după un timp se plâng de faptul că au atâtea de îndurat din partea lor. Sunt părinţi care frecventează cu copiii lor localuri, şi-i îndeamă la folosirea alcoolului, iar copiii stau într-o societate unde discuţiile purtate, devin murdare şi sunt trezite poftele firii. Mulţi părinţi nu acordă atenţie la subiectul de discuţie care este purtat cu ocazia servirii mesei. Sunt judecaţi unii, sunt amintite lucruri urâte făcute de alţii, iar copiii sunt receptivi. Astfel se sădeşte sămânţa rea în inima copiilor. Tată ceresc, Te rugăm dă-ne har şi înţelepciune, ca să creştem copiii noştri înaintea Ta, ca să putem fi mireasma vieţii spre viaţă, pentru ei. Amin!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ROUA CERULUI

„Şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

Ceea ce este în Orient rouă pentru natura înconjurătoare, tot aşa este influenţa Duhului Sfânt în domeniul harului. Cât de mult am nevoie de ea! Fără Duhul lui Dumnezeu, eu sunt ca o plantă uscată şi neroditoare, care se veştejeşte, slăbeşte şi moare. Dar îndată ce această rouă mă înviorează, mă însufleţeşte şi-mi redă sănătatea, vigoarea şi bucuria, nu mai am nevoie de nimic, căci Duhul Sfânt îmi dă viaţa şi tot ceea ce cere viaţa. Fără această rouă a Duhului Sfânt, toate celelalte bunuri sunt fără valoare pentru mine. Eu ascult, citesc, mă rog, cânt, iau parte la cină, dar nu primesc binecuvântare atât timp cât nu mi-o aduce Duhul Sfânt. Îndată ce El Se arată şi mă udă, găsesc în căile harului, blândeţe şi folos.Încă o făgăduinţă pentru mine: „Cerurile vor picura rouă”. Eu voi fi cercetat prin har; nu voi fi părăsit în uscăciunea mea firească, în căldura arzătoare a lumii şi în vântul arzător al ispitei. Oh, cum simt chiar acum această dulce, liniştită şi pătrunzătoare rouă dumnezeiască! Şi de ce nu? Acela care mă face să trăiesc şi face să crească iarba pe câmpii, va face şi pentru mine cum face cu iarba; El mă va înviora din înălţime. Iarba nu poate, ca mine, să ceară rouă; şi Domnul, care udă plantele fără ca ele să ceară, răspunde la rugăciunile fierbinţi ale copilului Său.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Moise a zis: Ah! DOAMNE, trimite pe cine vei vrea să trimiţi.” Exodul 4,13.

De patru ori s-a împotrivit Moise soliei lui Dumnezeu, de a duce poporul din Egipt. întâi este persoana sa în care nu are încredere. Este bine dacă noi nu ţinem la noi, dar cu patruzeci de ani în urmă Moise era în puterea proprie pornit pentru această lucrare dar fără succes.

Dumnezeu îi spune acum: „Eu voi fi cu tine” şi aceasta trebuia să-i fie de ajuns deşi Dumnezeu îi dă şi un semn ca poporul să-i slujească. Dar Moise îşi menţine poziţia sa. El are greutăţi acum că nu va putea spune Numele Celui ce l-a trimis. Aceasta îi dă posibilitatea lui Dumnezeu să se descopere ca: „Eu sunt Cel ce sunt” Cel veşnic, Cel neschimbat, „El este acelaşi ieri şi azi şi în veci.” „Acela care este, care a fost şi care va veni” La fel îl găsim în Evanghelia după loan pe Domnul nostru prezentându se ca: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, „învierea”, „Pâinea vieţii” şi multe altele.

Moise vine acum cu un nou argument şi anume că poporul nu-l va crede că l-a trimis Dumnezeu. Dar şi pentru aceasta Dumne zeu îi dă trei semne: toiagul care devine şarpe, mâna care devine leproasă şi iarăşi sănătoasă şi apa din râu care devine sânge pe pământ. Acestea erau cazuri concrete despre puterea lui Dum nezeu peste satan, păcat şi moarte. A patra oară Moise se izbeş te de motivul că ar avea o limbă încurcată. Dumnezeu îl îmbărbătează că va fi gura lui, dar totuşi Moise se împotriveşte fără un motiv deosebit. Dumnezeu s-a mâniat şi i-a dat pe Aaron ca ajutor.

A ne da la o parte dinaintea unei mari răspunderi, înseamnă neâncredere în noi înşine şi o adâncă smerenie; dar singurul lucru, care trebuie ştiut este următorul: Ne-a aşezat Dumnezeu pe umeri această răspundere? Dacă da, negreşit că Dumnezeu va fi cu noi ca să ne ajute s-o ducem şi cu El, putem răbda orice. Dumnezeu nu ne cheamă la lucru pe temeiul priceperii noastre ci pe a Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de totală trebuie să fie agăţarea mea de Tine! Altfel, prin simplă superficialitate, mă veştejesc şi mă rătăcesc şi sunt doar neputincios. In dispoziţia mea de acum sunt înclinat să fac loc sentimentului că am ratat ţinta. Doamne, ocupă-Te de mintea şi perspectiva mea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» IOAN 1,29

Cine înţelege în profunzime şi trăieşte acest cuvânt în viaţa lui poate fi sigur că este pe calea spre viaţa veşnică. Mielul lui Dumnezeu este esenţa mesajului Sfintei Scripturi. Peste tot în Biblie întâlnim referiri la miel, la mielul făra nici un cusur: «Avraam a pus deoparte şapte mieluşele din turmă» (Gen. 21,28). Cifra şapte reprezintă desăvârşirea. Cei şapte miei ai lui Avraam simbolizează darul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru noi, şi anume Fiul Său, Mielul Hristos. David şi întreaga adunare a isrsaeliţilor au sacrificat înaintea Domnului mii de miei. Aceasta înseamnă de zece ori zece ori zece. Cifra zece simbolizează în Sfânta Scriptură imaginea întregii omeniri. Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a purtat păcatele lumii întregi, este Mielul de jertfa pentru fiecare păcătos în parte, adică şi pentru tine, dragul meu cititor, care îţi cunoşti păcatele şi caracterul stricat. loan Botezătorul a predicat mult despre pocăinţa spre iertarea păcatelor. Când timpul s-a împlinit, într-o zi, s-a oprit şi a arătat spre un Om din mijlocul mulţimii. Toate privirile s-au întors spre El şi Ioan a exclamat: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii» (loan 1,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acoperă cu binecuvântări.” Psalmi 84:6

Această declaraţie ne învaţă că mângâierea obţinută de unii poate fi adesea spre folosul altora, aşa cum izvoarele sunt folosite de urmaşi. Citim o carte plină de mângâieri, care este ca toiagul lui Ionatan, picurând miere. Credem că fratele nostru a fost acolo înaintea noastră şi a săpat acest izvor pentru noi ca şi pentru el. Multe izvoare care au fost săpate de un pelerin pentru el însuşi s-au dovedit folositoare şi pentru altii. Observăm acest lucru îndeosebi în Psalmi, asemeni celor care spuneau: „pentru ce te mâhneşti, suflete?” (Psalmi 42:5, 11; 43:5). Călătorii sunt încântaţi să vadă urma unui picior de om pe un ţărm pustiu, şi nouă ne place să vedem avanposturile pelerinilor în timp ce trecem prin Valea Plângerii. Pelerinii au săpat izvorul, dar ciudat, el s-a umplut de deasupra în loc să se umple de la fund. Noi folosim mijloacele, dar binecuvântarea nu izvorăşte din mijloace. Săpăm o fântână, dar cerul o umple cu ploaie. „calul este pregătit pentru ţina bătăliei, dar biruinţa este a Domnului” (Proverbe 21:31). Mijloacele sunt legate de sfârşit, dar nu îl produc prin ele însele. Ploaia umple puţurile, aşa că izvorul devine folositor ca rezervor pentru apă. Munca nu este pierdută, deşi nu întrece ajutorul divin. Harul poate fi comparat cu ploaia pentru puritatea lui, pentru influenţa lui înviorătoare şi întăritoare, pentru că vine de sus, şi pentru suveranitatea cu care este dăruit sau oprit Fie ca cititorii noştri să aibă parte de şuvoaie de binecuvântare, şi fie ca izvoarele pe care le-au săpat Să se umple cu apă! O, ce sunt mijloacele şi legile fără zâmbetul cerului! Sunt ca nişte nori fără ploaie, ca nişte puţuri fără apă. O Doamne al iubirii, deschide ferestrele, cerului şi varsă peste noi belşug de binecuvântare!

Seara

„Omul acesta primeşte pe păcătoşi.” Luca 15:2

Observă bunătatea faptului că Isus îi primea pe păcătoşi. Acest Om, care domneşte asupra tuturor oamenilor, acest om care este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărţit de păcătoşi” (Evrei 7:26), acest Om primeşte păcătoşii. Acest Om, care nu este altul decât Dumnezeul veşnic, în faţa Căruia îngerii îşi acoperă feţele (Isaia 6:2) — acest Om primeşte pe păcătoşi. Numai limba îngerilor ar putea descrie un asemenea exemplu de umilinţă de dragul iubirii. Nu ar fi fost ceva remarcabil dacă unul dintre noi ar vrea să caute oameni pierduţi, bărbaţi, femei şi copii, fiindcă suntem din acelaşi neam. Totuşi, faptul că El, Dumnezeul jignit, împotriva Căruia au fost comise toate fărădelegile, a luat trupul unui slujitor şi a purtat păcatul multora, şi a fost gata să primească cea mai rea pedeapsă — acest fapt este minunat! „Omul acesta primeşte pe păcătoşi”, nu pentru ca ei să rămână păcătoşi, ci ca să le ierte păcatele, să-i îndreptăţească, să le curăţească inimile prin Cuvântul Său purificator, şi să le păstreze sufletele prin locuirea Duhului Sfânt. El îi primeşte ca să-i facă demni să-I slujească, să-I aducă laude, şi să aibă părtăşie cu El. El primeşte păcătoşii în inima iubirii Lui. El îi scoate din temniţă şi îi poarta ca pe nişte nestemate în coroana Lui. El îi smulge ca pe nişte tăciuni din foc, şi îi păstrează ca pe nişte amintiri ale îndurării Sale. Nimeni nu este atât de preţios în ochii lui Isus, ca păcătoşii pentru care El a murit. Isus nu primeşte păcătoşii în faţa uşii sau în curte, ca să-i ospăteze acolo, aşa cum fac oamenii cu cerşetorii. Nu, El deschide porţile de aur ale inimii Sale regale şi îi primeşte pe păcătoşi la Sine! Da, El îl primeşte pe credinciosul umil în uniune personală cu El, şi face din El un mădular al trupului Său — carne din carnea Sa, şi os din oasele Sale. Nu a existat niciodată o asemenea primire! Mai există încă un fapt sigur în seara aceasta: El îi primeşte încă pe păcătoşi. Mă rog ca şi păcătoşii să-L primească pe El.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dis-de-dimineaţă … suie-te … să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.” (Exod 34:2)

Dimineaţa este timpul la care am stabilit că mă întâlnesc cu Domnul. „Dimineaţa” – chiar cuvântul în sine este ca un ciorchine de struguri delicioşi, buni de zdrobit în vin sfinţit pe care să-l beau. Dimineaţă! Acesta este momentul când Dumnezeu vrea să fiu plin de putere şi speranţă ca să pot să încep urcuşul meu zilnic nu în slăbiciune, ci în putere. Azi-noapte am îngropat oboseala zilei de ieri, şi azi-dimineaţă am luat o nouă porţie de energie. Binecuvântată este ziua când dimineaţa este sfinţită – pusă deoparte pentru Dumnezeu! Plină de succes este ziua când prima victorie este câştigată în rugăciune! Sfântă este ziua când zorile mă găsesc pe vârful muntelui cu Dumnezeu!Dragă Tată, vin să mă întâlnesc cu Tine. Nimic de pe câmpia banală, de fiecare zi a vieţii nu mă va ţine departe de înălţimile Tale sfinte. La chemarea Ta eu vin, aşa că am siguranţa că mă vei întâmpina. Fiecare dimineaţă începută atât de bine pe munte mă va face puternic şi plin de bucurie tot restul zilei!

Joseph Parker

Liniştit, liniştit cu Tine, când răsare dimineaţa purpurie,

    Când păsările se trezesc, şi umbrele fug;

Mai frumoasă decât dimineaţa, mai minunată ca lumina zilei,

    Se iveşte în zori dulcea conştienţă că sunt cu Tine.

Singur cu Tine, în mijlocul umbrelor învăluite în ceaţă,

    În liniştea solemnă a naturii noi-născute;

Singur cu Tine în senină adorare,

    În tăcerea picăturilor de rouă şi-n prospeţimea zorilor.

Aşa cum într-un răsărit de soare peste un ocean fără valuri,

    Se odihneşte imaginea luceafărului de dimineaţă,

Tot aşa în această linişte, Tu distingi doar

    Chipul Tău în apele inimii mele.

Când sufletul se cufundă, copleşit de oboseală, în somn,

    Ochii lui ce se închid privesc în sus la Tine în rugăciune;

Dulce e odihna sub aripile Tale ocrotitoare,

    Dar mai dulce este să mă trezesc şi să Te găsesc acolo.

Harriet Beecher Stowe

Mama mea şi-a făcut un obicei de fiecare zi, imediat după micul dejun, să petreacă o oră în camera ei, citind Biblia, meditând asupra ei şi rugându-se Domnului. Ora aceea era ca o fântână binecuvântată din care ea îşi trăgea puterea şi prospeţimea care o pregăteau pentru îndeplinirea tuturor sarcinilor ei. De asemenea o făceau în stare să-şi păstreze pacea autentică în ciuda încercărilor şi a meschinăriilor normale care acompaniază atât de des viaţa în vecinătatea multor oameni.Când mă gândesc la viaţa ei şi la tot ce a trebuit să îndure, văd victoria absolută a harului lui Dumnezeu în femeia creştină ideală. Era o fiinţă atât de minunată pe care niciodată n-am văzut-o pierzându-şi cumpătul sau spunând un cuvânt la mânie. Niciodată n-am auzit-o luând parte la bârfă deşartă sau făcând o remarcă defăimătoare despre o altă persoană. De fapt, niciodată n-am văzut în ea nici cea mai mică urmă de emoţie nepotrivită pentru cineva care a băut dintr-un „râu cu apa vieţii” (Apoc. 22:1) şi care a mâncat din „Pâinea vie, care a coborât din cer” (Ioan 6:51). Frederick William Farrar

Dă-I lui Dumnezeu floarea proaspătă a zilei. Nu-L lăsa niciodată să aştepte până i se ofilesc petalele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 11.1-23

    În timpul domniei lui Iosia, preotul Hilchia (despre care unii admit că era tatăl lui Ieremia: vezi cap. 1.1) a găsit cartea Legii în timpul lucrării de restaurare a Templului (2 Cronici 34.14). Această carte cuprindea Deuteronomul, cel care vestea, prin temutul său cap. 28, toate consecinţele nerespectării legământului (vezi în special v. 64). Iosia, zguduit de spaimă, înnoieşte, în numele poporului, acest legământ – de a-L urma pe Domnul şi de a asculta de poruncile Lui (2 împăraţi 22.8…; 23.1-3). Capitolul nostru însă ne arată cum acest prea frumos legământ a fost călcat, astfel că pentru popor n-a mai existat niciun remediu (2 Cronici 36.16). Dumnezeu îşi «astupă» de atunci urechile faţă de rugăciunile lor şi îi cere profetului să nu mai mijlocească pentru popor (v. 14; 7.16).Ieremia este reprezentantul unei rămăşiţe credincioase persecutate. Totodată, prin el este evocat şi Mielul plin de blândeţe, ţinta uneltirilor care urmăreau să-1 nimicească împreună „cu rodul lui”, „ca să nu i se mai amintească numele” (v. 19; comp. cu Geneza 37.18; Luca 10.3). Acesta este ţelul zadarnic al oamenilor, ca şi al lui Satan, cel care-l inspiră, în timp ce gândul neschimbat al lui Dumnezeu este ca Numele frumos al Domnului Isus să fie onorat pentru totdeauna (Filipeni 2.9). Noi răspundem la aceasta ori de câte ori mâncăm din pâine şi bem din vin, în amintirea Lui (1 Corinteni 11.25,26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 7:1-12

INGREDIENTUL LIPSĂ

„Intradevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” 2 Corinteni 7:10

Un băieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă. După ce a repetat de câteva ori numărul, el a răbufnit: „Voi, telefonistele sunteţi nişte proaste”, şi a trântit receptorul. Auzind conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista şi l-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai târziu, mama a plecat de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. „Sunteţi aceeaşi telefonistă cu care am vorbit mai înainte?” „Da”, a spus ea. „Ei bine, a replicat băieţelul, încă mai cred că sunteţi o proastă!”

Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă din vieţile multor creştini – pocăinţa adevărată. Recunoaşterea păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu există fapte noi şi nici motivaţii noi.

Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sunt şapte semne ale unei pocăinţe adevărate:

(1) Frământarea de-a face binele.

(2) Dorinţa de a cere scuze.

(3) Indignarea împotriva păcatului.

(4) Frica de Dumnezeu.

(5) Dorinţa intensă să vadă binele săvârşit.

(6) Zelul de-a corecta răul săvârşit.

(7) Gata să vadă fărădelegea pedepsită.

Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem Duhului Sfânt să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor. Fie ca ingredientul „întristării după voia lui Dumnezeu” să nu lipsească din vieţile noastre! D.J.D.

Când a fost ultima dată când ţi-a părut rău pentru cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum? A te pocăi înseamnă a-ţi părea rău de păcatul tău şi a fi gata să renunţi la el.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și fiii lui Israel din nou au făcut rău în ochii Domnului și Domnul ia dat în mâna filistenilor patruzeci de ani.”  Judecători 13.1

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (2)

Filistenii au intrat în țară pe calea cea ușoară, pe calea mărturisirii lipsite de realitate. Mai mult, această cale este calea lumii. Pentru filisteni nu a existat robia cruntă din Egipt, nici simțământul mâniei divine împotriva păcatului, mânie întâmpinată prin jertfa rânduită. Ei nu au văzut Înlocuitorul, care, din dragoste, a intrat în apele întunecate ale morții și ale judecății. Nau văzut valurile și șuvoaile Mării Roșii și ale Iordanului rostgolinduse peste binecuvântatul Înlocuitor, pentru a fi astfel creată o cale de ieșire din robie și de intrare în moștenirea divină. Filistenii sunt cu totul străini de aceste lucruri; ei au pătruns în țară pe calea scurtă și ușoară. Filistenii, în felul acesta, corespund Bisericii mărturisitoare. Ei formează legătura Adunării cu pământul.

Un alt lucru de remarcat este că, deși au ocupat o fâșie foarte îngustă din țară, Filistia (Palestina) fiind o foarte mică parte a ei – o fâșie dea lungul câmpiei Șaronului, aproape de Egipt, au putut totuși să tiranizeze întreg poporul lui Dumnezeu. Această tiranie a fost în special exercitată asupra celor care ar fi trebuit să fie conducători ai poporului lui Dumnezeu. Seminția lui Iuda a fost în mod deosebit expusă atacurilor filistenilor, care au invadat întregul ei teritoriu și au împiedicato săși exercite privilegiile divine și să se bucure de partea dăruită ei de Dumnezeu.

Pentru noi – și afirmăm acest lucru pe baza autorității Cuvântului prețios al lui Dumnezeu – eliberarea deplină, reală și practică de puterea păcatului constituie partea noastră creștină, iar orice lucru mai puțin decât atât ne plasează sub stăpânirea filistenilor. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„cel ce este de pe pământ este pământesc și vorbește ca de pe pământ” Ioan 3.31

Sfârșitul celui pământesc

Johann Gottfried Herder (1744-1803), teolog și filozof, a fost un bărbat renumit. La vârsta de 32 de ani a devenit predicator al curții, inspector general al bisericilor protestante și consilier consistorial șef în Weimar. Lucrările lui Herder se bucură și astăzi de un bun renume, fie că au un conținut teologic, fie filozofic. În aceste lucrări, el vorbește despre moarte ca fiind un eveniment deosebit. Dar când acest musafir înspăimântător a bătut la ușa sa mai devreme decât se aștepta, Herder a fost cuprins de o agitație crescândă. Cerea să i se citească din Biblie, apoi cerea din nou să i se citească din lirica veche, apoi dorea să i se cânte la pian. L-a chemat pe fiul său și l-a întrebat ce spusese medicul despre starea sa. Acesta nu îndrăznea să-i spună tatălui său adevărul. Atunci Herder, în frica sa delirantă, își aruncă brațele în jurul gâtului fiului său și strigă: „Gottfried, Gottfried, scapă-mă, dacă mai este posibil!”. Dar era prea târziu. Acestea au fost ultimele sale cuvinte.

Întotdeauna este de folos să observăm modul în care omul face pasul din timp în veșnicie. Ultimele cuvinte ale teologului și filozofului Herder nu au arătat liniștea și pacea, pe care o dăruiește inimilor credința vie în Mântuitorul. Toate titlurile și lucrările filozofice nu i-au fost de folos lui Herder în ultimele clipe și nu-i vor fi de folos nici în veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BINECUVÂNTEAZĂ-I PE CEI CE TI-AU GREȘIT!

„Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit…” (Efeseni 5:2)

     Nu este ușor să trăim în dragoste și iertare, deoarece:

1) E împotriva firii pământești.

2) Există posibilitatea ca ceilalți să nu afle niciodată că ai iertat ofensa.

3) Ți s-ar frânge inima văzând că în urma rugăciunilor tale, Dumnezeu îl binecuvântează pe cel ce ți-a greșit, ca și cum acea persoană nu ar fi păcătuit împotriva ta.

John Calvin a subliniat faptul că o astfel de rugăciune este „extrem de dificilă”, iar teologul bisericii primare Ioan Gură de Aur a numit-o „cel mai înalt pisc al stăpânirii de sine”. Biblia spune că suferința lui Iov a luat sfârșit și averea lui i-a fost redată când a fost în stare să se roage pentru cei ce au devenit un țepuș în coasta lui (Iov 42:10). Când te rogi în felul acesta, pui în practică cuvintele lui Isus din celebra Sa Predică de pe munte: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:44-45). Acesta e standardul lui Hristos în materie de iertare, și e unul înalt. Poate te întrebi cum ar putea cineva să trăiască în felul acesta. Uită-te la viața și moartea lui Ștefan, primul martir creștin. Chiar în timp ce potrivnicii săi aruncau în el cu pietre, el s-a rugat: „Doamne, nu le ţine în seamă păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 7:60). Aici descoperim modelul de trăire și iertare demn de urmat.

Adevărata iertare este leacul ce vindecă cele mai profunde răni emoționale. Ea închide ușa trecutului și îți dă har și motivație ca să mergi înainte și să te bucuri de viața pe care Dumnezeu dorește s-o trăiești.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Confuzie spirituală

„Nu ştiţi ce cereţi.” Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine.

Ascunderea prieteniei Sale. Luca 11:5-8. Isus a dat aici ilustraţia cu omul căruia părea că nu-i pasă de prietenul lui. El a spus că aşa îţi va părea uneori Tatăl ceresc. Vei crede că El este un prieten lipsit de bunătate, dar aminteşte-ţi că nu e aşa; va veni timpul când vei înţelege totul. Apar nori peste prietenia din mimă şi adesea însămi dragostea trebuie să aştepte în durere şi lacrimi binecuvântarea părtăşiei depline. Când Dumnezeu pare să fie cu totul acoperit, vei rămâne mai departe încrezător în El?

Umbrirea feţei Tatălui. Luca 11:11-13. Isus spune că sunt momente când Tatăl tău îţi va părea un tată denaturat, îţi va părea aspru și indiferent, dar aminteşte-ţi că nu este aşa; El ne-a spus: ..Oricine cere capătă”. Dacă faţa Tatălui este umbrită acum, aşteaptă ca El să ţi se reveleze clar şi să-ţi explice tot ce a permis să vină în viaţa ta.

Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale. Luca 18:1-8. „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Va găsi în tine acea credinţă care se sprijină pe El, în ciuda confuziei? Rămâi statornic în credinţă, crezând că tot ce a spus Isus este adevărat, chiar dacă acum nu înţelegi ce face Dumnezeu El are în joc lucruri mai mari decât acelea pe care I le ceri tu acum.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare,… ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos… ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus…” EFESENI 2:4-6

Credinciosul este o persoană a cărui privire este aţintită asupra Domnului Isus care este Modelul nostru desăvârşit în toate privinţele. Oricine poate aprecia dacă o comportare este morală sau nu,, dar foarte puţini pot să realizeze faptul că până şi oameni evlavioşi pot face lucruri care sunt cu totul contrare Duhului Sfânt şi lui Dumnezeu însuşi. Multe din aşa numitele practici religioase sunt păcate şi oamenii nu văd aceasta pentru că aceste practici sunt o subtilă manevrare a vrăjmaşului care, prin ele, îi face pe creştini să fie concentraţi asupra lor chiar cu sinceritate şi evlavie, dar abătându-le privirea de la Persoana Domnului Isus care ar trebui să fie singurul motiv al strângerilor laolaltă. Din această pricină, nemaiavând în permanenţă înaintea inimii pe Modelul nostru desăvârşit de viaţă, ei îşi croiesc standardul de trăire în funcţie de râvna cu care participă la orele de cult, gândindu-se că în felul acesta şi-au asigurat aprecierea Domnului. Astfel, ei uită de-a binelea că sunt doar nişte creştini de adunări. Domnul lucrează însă în noi, amintindu-ne mereu că prin moartea şi învierea Lui, ne-a scos din lumea, chiar religioasă şi ne-a aşezat în duhul, chiar în cer. Noi suntem chiar acum; în Hristos Isus, în locurile cereşti şi suntem de când am fost mântuiţi. Avem astfel asupra noastră pecetea cerului: Duhul Sfânt. Dar Dumnezeu cere ca să umblăm în lumina acestui mare har, înaintând, câştigând biruinţe şi trăind într-un chip vrednic de Acela în care şi cu care suntem în locurile cereşti. Trebuie să căutăm să preţuim moştenirea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu şi astfel să ne purtăm la înălţimea poziţiei în care ne-a aşezat Tatăl nostru. Dar dacă ne facem din moralitate şi religiozitate standardul nostru de viaţă, să fim siguri că vom falimenta şi ne vom lipsi de părtăşia cu Domnul Isus în locurile cereşti. Dar dacă îl avem numai pe El cel slăvit, ca obiect al adorării noastre, vom dovedi puterea învierii Lui, nu numnai ridicându-ne când am greşit, dar şi întărindu-ne ca să putem „…să alergăm spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Hristos Isus.”(Fii. 3:14).

Pentru că în bogata Sa îndurare, Dumnezeu ne-a adus la viaţă în Hristos, din morţi cum eram, să-L rugăm stăruitor să ne dea harul să trăim viaţa de înviere a Domnului Isus şi să nu ne mulţumim numai cu o viaţă religioasă care pentru mulţi este o adevărată moarte, ci privind la El ca Omul în slavă, să trăim ca El cum a trăit El ca Om pe pământ şi în felul acesta ne vom bucura de faptul că noi suntem cereşti.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu sunt proslăvit în ei”. Ioan 17:10.

În cuvântul lui Dumnezeu este scris ceea ce a făcut Isus. Dar şi Duhul lui Dumnezeu trebuie să ni le descopere. Si aceasta ne dă bucurii nespuse. Credeai că pierderi ceva? Nu credeai că viaţa cu Dumnezeu este mult mai frumoasă? Si eu am crezut că, dacă încep să frecventez la ore biblice, voi fi un om trist şi lipsit de orice bucurie. Am văzut pe ceilalţi oameni care erau acolo cu capetele plecate, asemenea unei vaci care trage la jug. Dar când m-am pocăit, am avut parte de o surpriză plăcută şi am spus: „Dacă ar şti oamenii ce viaţă poţi trăi cu Hristos, desigur încă astăzi s-ar hotărâ fiecare pentru El.” Cântarea spune:”desigur ar fi unii care s-ar hotărâ”. Dar eu am modificat această cântare prin pocăinţă şi am avut parte de bucurii şi necazuri până la naşterea din nou. Naşterea din nou a fost un lucru deosebit. Am ştiut sigur: sunt mântuit şi izbăvit. Am avut siguranţa că aparţin de Isus prin har! Unii cred că au o credinţă adevărată. Dar de ce nu-L mărturisesc pe Isus? Este scris: „Voi veţi fi martorii Mei!” In Adunări ar trebui chemat fiecare creştin să mărturisească. Cei mântuiţi vin dacă sunt chemaţi şi vin cu plăcere. Tu ce ai face dacă ai fi chemat să spui ceva despre Isus? Examinează-te! Poţi mărturisi despre dragoste şi har? Poţi să relatezi cum ai fost născut din nou? Poţi să spui ziua în care numele tău a fost trecut în cartea Vieţii? Un lucru e sigur, Duhul lui Dumnezeu îţi mărturiseşte când vii la el. De aceea te îndemn să rămâi în Cuvântul Său, astfel vei recunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ŞI CASA MEA …

Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta. Faptele Apostolilor 16.31

Aceste cuvinte adresate unui om care îşi aştepta sfârşitul, sunt de asemenea vestea bună şi pentru mine. Dacă aş fi aproape de moarte, n-aş dori nimic altceva, şi aceasta este tot ce-mi trebuie, cât voi trăi. Întorcându-mi privirile de la mine însumi, de la păcatele mele şi de la toate ideile şi meritele mele personale, eu mă încred în Domnul Isus pe care Dumnezeu mi L-a dat. Eu cred în El, mă odihnesc în El şi-L primesc ca pe Mântuitorul meu desăvârşit. Doamne, sunt mântuit, şi sunt pentru toată veşnicia, căci cred în Isus. Binecuvântat să fie Numele Tău. Fă-mă să dovedesc zilnic prin viaţa mea că sunt mântuit de egoismul meu, de tot ce este lumesc şi de orice arătare a răului.

Dar nu vreau să mă mulţumesc cu jumătate de făgăduinţă, când Tu îmi dai una întreagă şi-mi vorbeşti şi de familia mea. Mântuieşte-i pe toţi, te rog fierbinte. Îngăduie de asemeni acest har servitorilor şi servitoarelor mele şi tuturor celor care sunt sub acoperişul meu sau care lucrează ceva pentru mine. Tu mi-ai dat această făgăduinţă mie personal şi eu cred în Domnul Isus; şi te rog împlineşte-mi această rugăciune pe care ţi-o aduc, după cuvântul Tău.

În rugăciunile mele zilnice îi voi aduce pe nume înaintea Ta pe toţi fraţii mei, pe surorile mele, pe părinţi, pe copii, prieteni şi servitori, şi nu-ţi voi da pace până ce nu vei împlini aceste cuvinte; „tu şi casa ta”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. Num. 12,3.

Dacă apostolul Iacov ne avertizează în epistola sa: „Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii fraţilor” este neapărată nevoie să auzim. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de exemple concrete care sunt urmările celor care nu ascultă de aceste avertizări. Astfel de istorisire găsim şi în Numeri 12 unde ne este descris că Aaron, marele preot şi Miriam, proorocită au vorbit împotriva lui Moise. Dumnezeu a dat acestor trei israeliţi fiecăruia o deosebită solie, ca şi în zilele noastre când după învăţătura din Romani 12,Duhul Sfânt a dat fiecărui mădular al Trupului lui Hristos deosebite daruri cu avertizarea de a le folosi în adunare şi pentru adunare „potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu.” Moise era „foarte blând” şi a lăsat pe Dumnezeu să judece. Ceea ce a şi făcut Dumnezeu într-o formă evidentă. Numai în prezenţa lui Dumnezeu se putea clarifica această situaţie foarte urâtă. Dumnezeu arătând nevinovăţia lui Moise, a coborât o judecată momentană şi grea peste Minam încât s-a umplut de lepră. Ce semn dumnezeiesc că Aaron şi Miriam au păcătuit! Dar Moise – o pildă unică a Dumnului nostru – a stăruit în rugăciune şi Dumnezeu l-a ascultat. Dar şi întregul popor era încărcat cu acest păcat căci ei nu au putut merge mai departe până când Miriam nu s-a întors în tabără. Numai după primirea ei în tabără au putut să-şi continue drumul spre Canaan. Aici găsim de asemenea o mare lecţie pentru noi. Păcatul săvârşit de un mădular întinează pe toţi care sunt în părtăşie cu el. (Vezi cu atenţie 1 Cor. 5.6-13; 10.14-22). De aceea trebue măturat aluatul cel vechi de către noi. Nu scrie să ne rugăm să-l dea afară Dumnezeu. Să învăţăm şi noi ca şi Moise să: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc.” (Rom. 12.14).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Orizontul sufletului meu raportează, ca robul lui Ilie: „Nu este nimic” (1 Împăraţi 18:43). Orice ușă a oportunității pare închisă. Ajută-mă să nu mă pripesc.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă.» 1 PETRU, 5,8-9

Trebuie să conştientizăm adevărul că, din punct de vedere organic am fost altoiţi spiritual, am devenit una cu Israelul; de aici şi multiplele atacuri ale diavolului. Israelul este partea vizibilă a poporului lui Dumnezeu, iar Biserica lui Isus este partea nevăzută. De aceea avem acelaşi duşman şi ducem aceeaşi luptă! Concluzia care se desprinde de aici este logică: duşmanul nemilos care se luptă să distrugă complet Israelul, doreşte să-i nimicească şi pe copiii lui Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales spiritual. În viclenia, în şiretenia sa, diavolul îţi întunecă ochii astfel încât să nu mai poţi vedea păcatul. El vrea să-l sădească, să-l înrădăcineze în inima, în gândurile tale. Scriptura spune: «Păzeşte-ţi inima» (Prov. 4,23). Păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Satan vrea să îţi stăpânească mintea, dar tu gândeşte-te mai degrabă la Domnul vieţii tale, la Mântuitorul nostru Isus Cristos. Duşmanul vrea să se folosească în mod negativ de limba ta, dar Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă mai degrabă la tăcere: «Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare» (1 Petru 3,10). Mulţi cad – noi însă pornim la atac şi biruim în Numele lui Isus; exact în aceste vremuri din urmă este foarte important să nu cedăm ispitelor diavolului!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este un Dumnezeu gelos. Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre — El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine. El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator. Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Seara

Voi cânta bunătatea şi dreptatea. Psalmi 101:1

Credinţa biruieşte în încercări. Arunci când raţiunea este aruncată în temniţă, cu picioarele în butuci, credinţa face să răsune zidurile de cântare, în timp ce spune: „voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, îţi voi cânta” (Psalmi 101:1). Credinţa trage masca neagră de pe faţa necazurilor şi descoperă îngerul de sub ea. Credinţa priveşte spre nori şi vede că acest nor mare se va sfărâma şi va ploua cu îndurare peste ea.

Există motiv de a cânta chiar şi în judecăţile lui Dumnezeu. Mai întâi, încercarea nu este atât de grea cât ar fi putut fi. In al doilea rând, necazul nu este atât de mare, pe cât merităm noi. In al treilea rând, nenorocirea nu este mai grea decât poverile pe care le cară ceilalţi. Credinţa vede că până şi cea mai grea durere nu îi este dată ca o pedeapsă. Nu există nici o picătură din mânia lui Dumnezeu în ea; ne este trimisă numai din iubire. Credinţa discerne dragostea strălucind ca un diamant pe pieptul unui Dumnezeu mânios. Credinţa spune despre durere: „este un semn de onoare, fiindcă copilul trebuie să îndure nuiaua”. Apoi cântă ca rezultat al durerii, fiindcă durerea este trimisă spre binele ei spiritual.

Credinţa spune: „căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Tot ce îmi stă în cale mă conduce
Pe drumul bucuriilor cereşti
Căci, dacă viaţa încercări aduce
Ştiu că sunt trecătoare, şi lumeşti.
Chiar dacă aş primi onoare
Nu voi uita cărarea niciodat;
Căci ea mă duce-n depărtare
La Domnul meu, cel minunat.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!”

Tu ai „părţi slabe”? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe„.

Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,

Şi lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;

Ştiu povara ta, copile. Eu am creat-o;

Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte

Din greutatea ei doar pentru puterea ta,

Pentru că deşi Eu am impus-o, am spus:

„Voi fi aproape, şi când ea se va rezema de Mine,

Această povară va fi a Mea, nu a ei;

Aşa că-l voi ţine pe copilul Meu înconjurat de braţele

Dragostei Mele”. Pune-o jos aici, nu te teme

S-o aşezi pe un umăr care ţine

Domnia peste lumi. Şi vino mai aproape:

Nu eşti destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;

Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.

Mă iubeşti, ştiu. Aşa că nu te îndoi;

Ci pentru că Mă iubeşti, reazemă-te bine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia10.1-25

    In timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume” (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-l urmează (Matei 7.13)! Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).

Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi. Ieremia ştia aceasta. În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 14:13-21

SĂTUL DAR FLĂMÂND

Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor… Ioan 6:11

Dintre toate minunile săvârşite de Domnul Isus, cea a înmulţirii pâinilor este relatată de toate cele patru evanghelii. Fiecare relatare menţionează că El S-a rugat înainte de-a împărţi pâînile şi peştii. În fiecare caz, scriitorul afirmă că Isus fie că „a mulţumit” sau „a binecuvânta”. In rugăciunile Sale Isus a făcut două lucruri: a recunoscut dependenta Sa de Tatăl ceresc pentru viaţa fizică, şi Şi-a exprimat mulţumirile pentru purtarea de grijă a Tatălui. Un rege evlavios al Spaniei, cunoscut sub numele de Alfonso XIX, a observat că băieţii care serveau la curte uitau să se roage înainte de-a mânca. Aşa că s-a hotărât să le dea o lecţie. A dat un banchet si i-a invitat pe toţi să participe. În timpul cinei, un cerşetor în zdrenţe a intrat în sala banchetului, s-a aşezat la masă şi a început să mănînce vârtos. Când a terminat, a ieşit afară, fără să spună un cuvânt. „Mizerabilul acesta trebuie să fie biciuit”, au strigat băieţii. „A mâncat bucatele regelui şi nici măcar nu şi-a arătat gratitudinea”. Regele s-a ridicat liniştit în picioare, peste grupul revoltaţilor s-a aşternut liniştea. „în fiecare zi luaţi din bogăţia binecuvântărilor vieţii din mâna Tatălui ceresc”, a spus regele. „Vă bucuraţi de lumina soarelui, respiraţi aerul Lui, mâncaţi mâncarea pe care v-o dă El, şi nici măcar nu vă sinchisiţi să-I spuneţi „mulţumesc” pentru ele. Sunteţi mult mai ingraţi decât cerşetorul acela”. Să nu ne mulţumim niciodată cu un stomac plin, lăsând sufletul înfometat prin ingratitudine.     D.J.D.

Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
Pentru pâinea zilnică şi viaţa ce ne-ai dat,
Pentru sănătate şi lumina ce-o primim,
Pentru toate, Te lăudăm şi proslăvim. Mohler

Cel care uită limba mulţumirii nu poate sta de vorbă cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Mițraim a născut … pe casluhimi (din care au ieșit filistenii). Geneza 10.13,14

Și Avraam a locuit temporar în țara filistenilor multe zile. Geneza 21.34

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (1)

Filistenii sunt vrăjmașii în mâinile cărora Dumnezeu dă pe poporul Său. Vom privi pe scurt la ceea ce Scriptura ne arată cu privire la caracterul lor. În primul rând, ei sunt aceia care dau numele întregii țări (Filistia – Palestina). Este foarte interesant să vedem că Dumnezeu nu folosește niciodată numele de Palestina atunci când vorbește despre moștenirea poporului Său. Acest nume desemnează întotdeauna o țară ostilă. Astfel, în cântarea lui Moise, după trecerea Mării Roșii, se spune: „Ia cuprins groaza pe locuitorii Filistiei”. Credința privește la ea ca la o țară a vrăjmașilor, până când este luată în stăpânire de poporul lui Dumnezeu.

Ea era deci țara filistenilor, însă ei nu aveau niciun drept la ea. Erau intruși acolo sau, așa cum sugerează numele lor, erau „rătăcitori”, un popor fără absolut niciun drept de a se afla acolo. Ei rătăciseră și se stabiliseră dea lungul țărmului mării, fiindcă pe acolo pătrunseseră în țară. Dumnezeu refuzase categoric o astfel de cale pentru poporul Său, fiindcă el trebuia să intre în țară pe drumul morții și al învierii.

Râul Iordan vorbește în felul acesta despre moartea și învierea lui Hristos; toți cei care intră în moștenirea lor pe această cale sunt popor al Său, în timp ce toți aceia care pretind a avea o parte cu poporul lui Dumnezeu, dar care nu au fost cu adevărat identificați cu Hristos în moartea și în învierea Sa, sunt rătăcitori și intruși în teritoriul lui Dumnezeu. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Efeseni 4.32

Cum iertăm?

Un om bătrân a fost invitat la radio cu prilejul împlinirii a 90 de ani. La întrebarea prezentatorului dacă are dușmani, bătrânul a răspuns: „Nu am niciun dușman în această lume”. – „Extraordinar; cum a fost posibil? Bătrânul a răspuns: „Toți au murit înaintea mea”.

Un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă și-a iertat toți dușmanii. „Părinte”, a zâmbit el, „nu am dușmani, deoarece i-am ucis pe toți”.

Abraham Lincoln, fostul președinte al Americii a fost întrebat despre dușmanii săi. El a răspuns: „Nu am dușmani, fiindcă i-am făcut pe toți prieteni iertându-i”.

Iată trei moduri de a-ți trata dușmanii! Pe care mod l-ai alege, cititorule? Președintele Lincoln a făcut cea mai bună alegere. Putem vedea și din acest exemplu practica sa creștină. Însă cea mai strălucită pildă de iertare ne-a lăsat-o Dumnezeu Însuși. Temelia, pe care ne iartă Dumnezeu, o constituie lucrarea lui Hristos la cruce. Cei care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor, sunt beneficiarii acestei iertări dumnezeiești. Pilda, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, este tema cea mare a iertării creștine. Toți suntem chemați s-o urmăm, iertând pe cei care ne-au greșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VEI UMBLA ÎN IERTARE

„I-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile” (Geneza 50:21)

     Iacov a murit la șaptesprezece ani după ce s-a reîntâlnit cu Iosif, fiul pierdut, și frații lui Iosif iar au intrat în panică. Ei au început să se gândească: „Iosif… ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut” (v. 15). Așa că s-au strâns laolaltă, au inventat o poveste și i-au trimis vorbă lui Iosif, spunându-i: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de a muri: „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău” (v. 16-17). Să ne gândim puțin. Dacă tatăl lor ar fi spus lucrul acesta cu adevărat, el nu ar fi spus-o fraților lui Iosif, ci lui Iosif însuși, nu? El nu s-ar fi dus în mormânt cu teama că Iosif și-ar dori răzbunarea. Când Iosif a auzit că frații lui îi puneau iertarea la îndoială, i-a strâns pe toți la el și a plâns, spunând: „Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile”(v. 21). Adevărata iertare, cea despre care primim învățătură din Scriptură, este un angajament pe care trebuie să-l pui în practică în fiecare zi a vieții tale. Oamenii au cel mai mult nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin. Nimeni nu a spus vreodată că va fi ușor. Dacă Domnul Isus ar fi așteptat până când vrăjmașii Săi aveau să se pocăiască, El nu S-ar fi rugat niciodată pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Firește, e mai ușor să ierți atunci când ceilalți își recunosc greșeala. Dacă, însă, lucrul acesta este o condiție necesară, nu vei experimenta niciodată izbânda! Ceea ce nu ierți – trebuie să retrăiești! Așadar, pentru binele tău, iartă, primește-ți viața înapoi și începe să umbli în binecuvântarea Domnului!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Armele misionarului

Slujirea în ocaziile de fiecare zi.

„Deci dacă Eu, Domnul si învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora.” Ioan 13:14

A sluji în ocaziile de fiecare zi nu înseamnă a ne alege noi împrejurările, ci înseamnă a fi cu totul ai lui Dumnezeu în orice situaţie s-ar întâmpla să ne aşeze El. Caracterul pe care-l manifestăm în împrejurările în care ne aflăm arată cum vom fi în alte situaţii.Lucrurile pe care le-a făcut Isus erau lucrurile cele mai umile şi mai obişnuite; aceasta arată că este nevoie de toată puterea lui Dumnezeu în mine ca să pot face cele mai obişnuite lucruri aşa cum le-a făcut El. Pot folosi un ştergar aşa cum l-a folosit El? Ştergarele, vasele, sandalele, toate lucrurile obişnuite şi neplăcute din viaţa noastră arată mai bine decât orice materialul din care suntem făcuţi. Este nevoie de întruparea în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să îndeplinim aşa cum trebuie cea mai umilă sarcină.

„Eu v-am dat o pildă ca şi voi să faceţi aşa cum am făcut Eu.” Uită-te la felul de oameni pe care îi aduce Dumnezeu în jurul tău şi vei fi umilit să descoperi că acesta este modul Lui de a-ţi dezvălui ce fel de persoană ai fost in ochii Lui. Acum, spune El, arată faţă de cei din jurul tău exact ce am arătat Eu faţă de tine. „O”, spui tu, „voi face toate acestea când voi ajunge pe câmpul de misiune.” A vorbi astfel este ca şi cum ai încerca să produci muniţii de război în tranşee – vei fi ucis în timp ce vei face aceasta. Trebuie să mai mergem „încă o milă” cu Dumnezeu. Unii dintre noi renunţă după primii paşi. deoarece Dumnezeu ne sileşte să mergem acolo unde nu mai putem vedea calea; spunem: „Voi aştepta până mă voi apropia de criza cea mare”. Dacă nu alergăm cu fermitate pe căile mici, nu vom face nimic în situaţii de criză.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Străduieşte-te să te prezinţi aprobat înaintea Lui Dumnezeu.” 2TIMOTEI 2:15

Versetul acesta dă o solemnă înştiinţare şi învăţătură tuturor celor credincioşi de la cei mai tineri până la cei mai în vârstă şi în mod deosebit acelora care, deplin întemeiaţi pe Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la poziţia lor în Hristos şi la siguranţa mântuirii, nu mai dau prea mare atenţie acestui îndemn pe care îl dă apostolul Pavel lui Timotei. S-ar părea ca acest îndemn este impropriu, câtă vreme Pavel îl considera pe Timotei ca pe un lucrător încercat, verificat, şi căruia apostolul îi acorda atâta încredere, încât îl ruga : „…să rămâi în Efes ca să porunceşti…” Şi totuşi în ambele scrisori ale lui, Pavel îi dă lui Timotei tot felul de înştiinţări, sfaturi, îndemnuri şi sarcini. Învăţăm de aici că oricât de înaintată ar fi cunoştinţa şi priceperea noastră, oricât de „…tari în Scripturi…” am fi, cum se spune despre Apolo, avem nevoie să fim neîncetat îndemnaţi să ne străduim să ne prezentăm aprobaţi înaintea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Apostolul Pavel, după ce îl prezintă pe cel credincios sub cele trei aspecte atât de sugestive: ostaş, atlet, şi plugar, dă în cele două epistole către Timotei nişte îndemnuri care sunt tot atât de actuale şi azi ca şi atunci când le-a scris prin Duhul Sfânt. În mijlocul răului pe care el l-a văzut mai de dinainte că se va întinde tot mai mult, apostolul ne îndeamnă la o totală şi netă separare de orice rău şi spune, prin Duhul Sfânt:

1. Să ne ferim de zădarnicile ciocniri de cuvinte, mai ales cu cei ce au „…boala cercetărilor fără rost…” şi care sunt „…plini de mândrie…” şi care de cele mai multe ori nu ştiu nimic. (lTim.6:4,5)

2. Să ne ferim de „…vorbăriile goale şi lumeşti…” (ITim. 6:5, 2Tim 2:16). De câte ori nu ne surprindem vorbind tot felul de lucruri de nimic, care, chiar dacă par nevinovate, Cuvântul spune că „…cei ce le ţin vor înainta tot mai mult în necinstirea lui Dumnezeu.”

3. „Oricine rosteşte Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!” (2Tim 2:19). S-ar părea că este un nonsens în cuvintele acestea. Poate cineva să folosească Numele Domnului şi să se găsească într-o stare de nelegiuire? „Limba este o lume de nelegiuiri.” „Păcatul este fărădelege.” Cine îşi poate permite nebunia să amestece Numele Domnului cu fărădelegea sau nelegiuirea?

4. Să ne despărţim de vasele de ocară, de necinste. (2Tim.2:20, 21). Duhul Sfânt Se referă la orice ar putea aduce dispreţ, necinstire, ocară, Evangheliei şi care împiedică pe copilul lui Dumnezeu să fie „…destoinic, pregătit pentru orice lucrare bună.” Învăţăturile false sunt şi ele un vas de ocară.

5. Să fugim de poftele tinereţii. Credinciosul, şi cel tânăr şi cel în vârstă, trebuie să fugă, „…să nu poarte de grijă cărnii, ca să-i trezească poftele…” (Rom. 13:14). Cât de actule sunt şi astăzi aceste cuvinte!

6. Să ne ferim de întrebările nebune şi nefolositoare fiindcă de cele mai multe ori dau naştere la certuri. Mai înainte de a le pune, să ne întrebăm dacă sunt de la Duhul Sfânt.

7. Să ne depărtăm de cei care au doar o formă de evlavie dar care sunt aşa cum îi descrie 2 Tim. 3:1-5. Să ne întrebăm astăzi cu seriozitate în ce situaţie ne găsim faţă de îndemnurile solemne ale Cuvântului Lui Dumnezeu şi să ne dăm în adevăr toată silinţa să ne prezentăm aprobaţi înaintea Lui Dumnezeu.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine crede în Mine din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El”. Ioan 7:38-30.

Primind Duhul lui Dumnezeu, primim putere dumnezeiască. Astfel se relevă mesajul crucii asupra omului şi acolo unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. De aceea nu mai este rob al păcatului şi nici nu susţine că trebuie să rămână în starea de păcat. Uitaţi-vă în Scriptură: există două feluri de oameni: păcătoşi şi îndreptăţiţi. Între aceştia nu mai este altă categorie. Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Isus a spus Iudeilor: „Mă veţi căuta şi nu Mă veţi găsi şi veţi muri în păcatele voastre”. Cel care moare ca păcătos nu L-a găsit pe Isus. Isus a venit pentru a ne elibera, aşa este scris în Cuvânt. Dacă nu ai încă această libertate, să nu susţii că nici nu poţi să o obţii. Si chiar dacă te-ai străduit s-o obţii şi n-o ai încă, nu spune că e imposibil să devii liber. Crede în Cuvânt, cere şi crede, şi începe să mulţumeşti pentru ceea ce a făcut Isus. Astfel vei putea experimenta că pacea îţi va umple inima, şi poţi fi fericit.

Pacea e pace! Si dacă cineva este împăcat cu Dumnezeu, acela are parte de iertare şi nu trebuie să se roage din nou şi din nou pentru iertare. Isus va veni ca un fulger. Cel care va fi pregătit va merge cu El; iar cei care nu-L aşteaptă, vor fi surprinşi asemenea unei femei, de durerile naşterii şi nu vor putea scăpa. Azi mai există posibilitatea împăcării cu Dumnezeu; astfel, când Isus va veni, puteţi fi printre aceia care vor merge cu El.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL ÎMPARTE TOTUL CU NOI

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu. Ioan 17.22

Iată ce mare este dărnicia Domnului nostru, căci El ne dă chiar bunurile Sale. Numai o parte din averile Sale i-ar îmbogăţi peste măsură de mult, pe toţi îngerii pe care i-a creat El, şi iată că Domnul Isus vine să ne dea nouă tot ce posedă El. Ar fi un har nespus de mare dacă ne-ar îngădui să luăm de sub masa harului Său, o singură fărămitură din bunătatea Sa; dar El pregăteşte toate din belşug şi ne pofteşte să ne aşezăm la ospăţul Lui. El vrea să o vadă pe Mireasa Lui tot aşa de bogată ca şi El şi nu vrea să aibă nici o slavă şi nici un har fără să le împartă cu ea. El nu poate fi mulţumit decât dacă noi suntem moştenitori impreună cu Ei astfel ca să avem parte de aceleaşi bunuri ca El. Toate lucrurile pregătite pentru El trebuie să fie împărtăşite şi de răscumpăraţii Lui. În casa Sa El nu este un membru care să-şi încuie uşa şi să-i ţină pe ai Săi la distanţă, ci le dă toată libertatea celor din casa Lui, ca tot ce este al Lui să fie şi al lor. Lui îi place să-i vadă folosindu-se slobozi de comorile harului Său, însuşindu-şi tot ce pot să ia. Plinătatea fără margini a bogăţiei Sale este la fel de gratuită şi de aproape de credincios, ca şi aerul care-l respiră. Care dragoste este mai minunată ca a Sa? Ce să cerem mai mult, când avem asemenea dovadă a bunătăţii Sale, în prietenia pe care ne-o arată şi în dărnicia de care se foloseşte faţa de noi! Sufletul meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

După cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentruca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. loan 3,14.15.

Această scurtă dar mobilizatoare istorisire o găsim în Numeri 21.6-9. O serioasă judecată s-a coborât peste tot poporul lui Israel din cauza lepădării mâncării trimise din cer. „Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înflăcăraţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.” Când Moise s-a rugat pentru iertarea poporului nu au fost luaţi şerpii înflăcăraţi – căci nu se spune nimic în această direcţie – dar Dumnezeu a dat o mântuire, un obiect de scăpare. Eră numai o singură scăpare. Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină în aşa fel încât să poată fi văzut de peste tot. Dacă un om
avea muşcătură de moarte, dar credea Cuvântul lui Dumnezeu şi îşi ridica ochii spre şarpele de aramă, rămânea în viaţă. Ce fără minte ar fi fost un israelian dacă ar fi ignorat singura cale dată de Dumnezeu pentru viaţă! Moartea ar fi fost fără îndoială partea lui.

La fel a făcut şi azi Dumnezeu că a dat prin Isus Hristos o mântuire pentru toţi păcătoşii. Şi aici există o singură cale! Domnul Isus a fost răstignit pe cruce. Moartea, judecata şi pierzarea veşnică nu au fost scoase prin aceasta din lume, dar toţi cei ce cred în Isus cel răstignit, primesc iertare şi viaţă veşnică. Ce grea a fost Calea celui răstignit, care a fost Cel curat, sfânt, dar pe cruce a fost făcut păcat. Ce simplu este astăzi de a scăpa de moartea veşnică!Cititorule gândeşte-te bine că stă scris: „Propovăduirea crucii (jertfei Domnului Isus) este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”Tot ce are ca ţintă punerea EULUI nostru în faţa ochilor şi a inimii, ar trebui osândit şi lepădat cu cea mai mare hotărâre.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Tu ştii că adesea este un timp ciudat de linişte şi inactivitate înainte să devină clară pentru mine calea ta; nimic nu se arată. O nevoie atât de mare pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.» 2 CORINTENI 10,4

Direcţia în care privim este foarte importantă! Iosua a avut imaginea deloc încurajatoare a Ierihonului în faţa ochilor, dar şi-a îndreptat privirea în sus: «iată un om stătea în picioare înaintea lui, cu sabia scoasă din teacă în mână» (Iosua 5,13). Iosua a câştigat victoria asupra Ierihonului în urma acestei întâlniri cu Cel biruitor. A fost o victorie experimentată prin credinţă. Strategia poporului Israel se rezuma doar la a respecta poruncile Domnului. Tactica Sa de război pare de cele mai multe ori complet lipsită de logică pentru mintea umană. Israelul nu a luptat efectiv împotriva Ierihonului, ci şi-a înconjurat duşmanul cu prezenţa Domnului. Secretul victoriei evreilor a fost cunoaşterea lui Dumnezeu, experimentarea prezenţei Sale – purtau cu ei chivotul – şi ascultarea poruncilor Lui. Înconjurarea cetăţii în rugăciune, implorarea prezenţei şi intervenţiei Sale a făcut ca puterea Ierihonului întărit să se evapore de una singură. Din punctul Său de vedere pretoria era deja câştigată. Prezenţa lui Dumnezeu a fost de ajuns pentru victorie – şi ne este de ajuns şi nouă astăzi. Aceasta este realitatea noastră spirituală: toate bătăliile au fost deja câştigate! Victoria finală este a noastră şi această certitudine ne face puternici în lupta credinţei.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Despărţiţi-vă de ei. 2 Corinteni 6:17

Creştinul, chiar dacă este în lume, nu trebuie să fie din lume. El trebuie să se despartă de ea prin obiectivele vieţii sale. Pentru el, „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Fie că mănâncă, bea sau face altceva, trebuie să facă „totul spre slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Poţi să aduni comori, dar în ceruri, „unde nu le mănâncă moliile si rugina si unde hoţii nu le sapă, nici nu le Jură” (Matei 6:20). Poţi lupta să fii bogat, dar ambiţia ta trebuie să te conducă să fii „bogat în credinţă” (Iacov 2:5), şi „bogat în fapte bune” (1 Timotei 6:18). Poţi să ai plăceri, dar atunci când eşti vesel, cântă „cântări de laudă” (Iacov 5:13) şi adu „din toată faima laudă Domnului” (Efeseni 5:19). In suflet, ca şi în înfăţişare, trebuie să te deosebeşti de lume. Aşteptând în faţa lui Dumnezeu, mereu conştient de prezenţa Sa, desfatându-te în comuniune cu El şi căutând să faci voia Lui, vei dovedi că eşti de neam ceresc. Trebuie să te desparţi de lume şi în acţiunile tale. Dacă un lucru este drept, trebuie să îl faci, chiar dacă pierzi prin aceasta. Dacă este greşit, trebuie să îndepărtezi păcatul de dragul Mântuitorului tău, chiar dacă îţi aduce câştig. Nu trebuie să te întovărăşeşti cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci să le îndepărtezi „Umblaţi în chip vrednic” (Efeseni 4:1) de înalta voastră chemare şi demnitate. Aminteşte-ti, creştine, eşti un copil al Regelui Regilor. De aceea, nu te lăsa mânjit de lume. Nu-ţi pângări degetele care vor cânta curând pe coardele harpelor cereşti; nu îngădui ca ochii tăi, care îl vor vedea curând pe Rege în toată frumuseţea, să devină ferestre ale poftei Nu îngădui ca picioarele tale, care vor păşi curând pe străzile de aur, să se murdărească în locuri noroioase. Nu îngădui ca inima ta, care va fi umplută în curând cu tot cerul, să fie mânjită de mândrie şi amărăciune.

Ridică-mi sufletul, şi poartă-mă departe de mulţime
De glasul ei înşelător, de jocuri, de mândrie şi onoruri
Acolo unde frumuseţea e eternă şi desfătările divine.
Acolo unde este bogăţie nesfârşită
Şi slavă veşnică, nepreţuita.

Seara

Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută „Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Psalmi 5:8

Duşmănia lumii faţă de urmaşii lui Christos este foarte amară. Oamenii vor trece cu vederea miile de greşeli ale celorlalţi, dar vor mări la nesfârşit cea mai mică abatere a urmaşilor lui Isus. In loc să regretăm această stare de lucruri, fapt ce nu ne ajută cu nimic, haideţi să o folosim spre binele nostru. De vreme ce atât de mulţi aşteaptă să ne poticnim, fie ca această împrejurare să constituie o motivaţie deosebită pentru a merge cu atenţie pe calea Domnului. Dacă trăim fără grijă, ochii lumii vor observa curând. Cu miile ei de limbi, va împrăştia povestea, exagerată şi înfrumuseţată de zelul calomniatorilor. Oamenii vor striga triumfători: „aha! Am avut dreptate! Vedeţi ce fac creştinii. Sunt toţi nişte ipocriţi!” In felul acesta, cauza lui Christos are de suferit, şi numele Său va fi grav insultat. Crucea lui Christos este, în sine, o ofensă pentru lume. Să avem grijă să nu adăugăm o altă ofensă din partea noastră. Crucea este „pentru Iudei o pricină de poticnire” (1 Corinteni 1:23). Să ne asigurăm că nu mai adăugăm alte pietre de poticnire acolo unde sunt deja destule. Ea este „pentru Neamuri, o nebunie” (vers. 23). Să nu adăugăm nebunia noastră, şi să oferim prilej de scuză invidiei cu care înţelepciunea omenească batjocoreşte Evanghelia. Cât de atenţi trebuie să fim cu noi înşine! Cât de strict trebuie să ne tratăm propria conştiinţă! In prezenţa adversarilor, care vor defăima cele mai bune fapte ale noastre şi ne vor pune la îndoială motivele atunci când nu ne pot opri acţiunile, trebuie să fim extrem de circumspecţi Pelerinii călătoresc ca nişte persoane suspecte prin Bâlciul Deşertăciunilor. Nu este de ajuns că suntem supravegheaţi, avem mai mulţi spioni decât ne imaginăm! Spionajul este pretutindeni, acasă şi pe stradă. Dacă vom cădea în mâinile duşmanilor noştri, ar fi mai bine să aşteptăm generozitate de la lupi şi milă de la demoni, decât să pretindem răbdare faţă de slăbiciunile noastre de la nişte oameni care îşi dovedesc necredinţa faţă de Dumnezeu cu scandaluri împotriva poporului Său. O Doamne, condu-ne întotdeauna, ca să nu ne prindă vrăjmaşii noştri!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi astfel, fiindcă [Avraam] a aşteptat cu răbdare, a dobândit făgăduinţa. (Evrei 6:15)

Avraam a fost încercat o perioadă foarte lungă de timp, dar a fost răsplătit din belşug. Domnul l-a încercat întârziind împlinirea promisiunii Sale. Satan l-a încercat prin ispită, şi oamenii l-au încercat prin invidia, neîncrederea şi împotrivirea lor faţă de el. Sara l-a încercat prin temperamentul ei neliniştit. Totuşi el a îndurat cu răbdare, fără să pună întrebări cu privire la veridicitatea şi puterea lui Dumnezeu şi fără să se îndoiască de credincioşia şi dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Avraam s-a supus suveranităţii divine şi înţelepciunii infinite a lui Dumnezeu. Şi el a tăcut de-a lungul multor întârzieri, dorind să aştepte timpul Domnului. După ce a îndurat cu răbdare, a obţinut împlinirea promisiunii.

Preaiubitule, promisiunile lui Dumnezeu nu vor rămâne niciodată neîmplinite, şi cei care aşteaptă cu răbdare nu vor fi niciodată dezamăgiţi, căci credinţa adevărată duce la realizare. Viaţa lui Avraam condamnă spiritul de grabă, mustră pe cei care se plâng, laudă pe cei răbdători şi încurajează supunerea tăcută faţă de voia şi calea lui Dumnezeu.

Adu-ţi aminte că Avraam a fost încercat, dar a aşteptat cu răbdare, şi în cele din urmă a primit ce i-a fost promis, şi a fost mulţumit. Dacă îi vei urma exemplul, vei avea parte de aceeaşi binecuvântare.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 9.1-9 si 17-26

    La fel ca în timpul lui Ieremia, şi astăzi poporul lui Dumnezeu are numeroşi răniţi de moarte (v. 1). Dacă-i cunoaştem, să-i aducem în rugăciune înaintea Doctorului suprem, a Celui care are putere să-i vindece (cap. 8.22).

    Capitolul care ne stă în faţă exprimă durerea de negrăit a profetului. Severitatea cuvântărilor ţinute către popor nu-1 pot împiedica să fie profund afectat de soarta acestuia. El suferă, cu siguranţă, gândindu-se la starea lui Israel şi la pedeapsa care-1 ameninţa, dar, mai presus de toate, din cauza necinstirii aruncate asupra Numelui Domnului. Cu cât îl vom iubi mai mult pe Domnul, cu atât mai profund ne vom întrista văzând nerecunoştinţa şi indiferenţa cu care dragostea Lui este atât de des întâmpinată.

    Să medităm la importanţa v. 23 şi 24 (citate în 1 Corinteni 1.31). Este în natura fiecăruia să se mândrească cu capacităţile sale şi să se laude cu ceea ce are. Sportivul îşi va pune în valoare agilitatea, muşchii şi supleţea; elevul bun, succesele şcolare; automobilistul, maşina sa mai puternică decât cea a vecinului. Singurul lucru însă cu care Dumnezeu ne permite să ne lăudăm este cunoaşterea Lui (Psalmul 20.7; 2 Corinteni 10.17). Apreciem noi la adevărata valoare relaţia noastră cu Domnul Isus? Sau uneori chiar ne este ruşine de ea?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 12:1-11

ÎNVĂŢAREA LECŢIEI

Pedeapsa…aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii. Evrei 12:11

In cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, Ray Stedman povesteşte despre o femeie care fusese învăţătoare într-o şcoală, 25 de ani. Când a auzit că există o slujbă în care putea fi promovată, a făcut imediat cerere pentru ocuparea postului. Cu toate acestea, în funcţia aceea a fost aleasă o altă persoană care preda numai de un an de zile. S-a dus la directorul şcolii să întrebe, de ce s-au petrecut astfel lucrurile. Directorul i-a spus: „îmi pare rău, dar dumneavoastră nu aveţi 25 de ani de experienţă cum pretindeţi; aveţi doar un an experienţă pe care îl repetaţi de 25 de ani”. În tot timpul cât fusese învăţătoare, ea nu făcuse nici un progres.

Ca şi creştini, este posibil ca nici noi să nu creştem atunci când nu deosebim pedeapsa Domnului de-a lungul experienţelor vieţii. El permite dificultăţilor să’ vină în viaţa noastră pentru a ne maturiza şi pentru a deveni creştini care aduc roadă. Ni se spune: „…nu dispreţui pedeapsa Domnului” (v. 5); „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (v.6); „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii” (v.7); şi „pedeapsa… aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (v.ll). Disciplina lui Dumnezeu devine o binecuvântare când răspundem corect la ea. Dacă avem resentimente faţă de ea, căpătăm amărăciune în loc de înţelepciune.

Cât de important este să învăţăm bine orice lecţie pe care ne-o predă Dumnezeu prin disciplinarea Sa iubitoare! Numai atunci, indiferent câţi ani avem la credinţă, putem pretinde că avem experienţă pentru a merita o răsplătire de la Dumnezeu. Şcoala loviturilor puternice este folositoare numai celor care îi învaţă lecţiile. R.W.D.

Doamne, precum vrei, aşa fă Tu!
Tu eşti Olarul, iar eu lutul.
Fă-mă ca să fiu pe placul Tău
Acum când stau la Cuvântul Tău!    – Pollard

Pedeapsa Domnului nu este niciodată cruda, ci este pentru îndreptare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și eu plângeam mult, pentru că nimeni nu fusese găsit vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea.  Apocalipsa 5.4

Mielul lui Dumnezeu în cer (1)

În Apocalipsa 5, apostolul Ioan continuă istoria Mielului, începută în Evanghelia sa (Ioan 1.29). El Îl prezintă acum pe Miel în gloriile Sale. Lăsând pământul în urmă, Ioan este dus în duh în cer, iar acolo vede în mâna lui Dumnezeu o carte a judecății și, de asemenea, a binecuvântării aduse prin judecată. Dar cine o putea deschide? Iar dacă nimeni nu o putea deschide, cum puteau judecățile săși urmeze cursul? Cum puteau veni binecuvântările în urma lor? Cum putea fi răul înlăturat, iar împărăția să fie întemeiată? „Cine este vrednic să deschidă cartea?” a fost întrebarea adresată întregii oștiri a cerului.

Privind printre milioanele de ființe cerești, Ioan nu a putut găsi pe nimeni vrednic să deschidă cartea. Erau mulți sfinți acolo: Enoh, care a umblat cu Dumnezeu; Avraam, care a vorbit cu Dumnezeu; Moise, care a fost îngropat de Dumnezeu; Ilie, care a fost răpit de Dumnezeu – toți erau acolo, însă niciunul dintre ei nu era vrednic să deschidă cartea. Apoi Ioan a privit pe pământ, dar, dacă nu se găsea nimeni vrednic în cer, nu este de mirare că nu sa găsit nimeni vrednic nici pe pământ și, cu atât mai puțin, sub pământ.

În consecință, Ioan a plâns mult; plânsul însă nu se potrivește cu cerul. Pe pământ, plânsul poate dura o noapte, iar în iad, pentru totdeauna, însă, în cer, Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor; și moarte nu va mai fi, nici întristare, nici strigăt, nici chin nu va mai fi” (Apocalipsa 21.4).

H. Smith

Miel Divin! De sus, din slavă, / Jos la noi Tu ai venit

Dând doar binecuvântare, / Când prin lume ai umblat

Ai răbdat tot în tăcere, / Ascultând, Tu Teai lăsat

Pe lemn să fii atârnat / Pentru vină spre iertare,

ȚieTi mulțumim mereu, / Miel sfânt al lui Dumnezeu.

J. G. Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

El mi-a frânt puterea în drum și mi-a scurtat zilele. Eu zic: „Dumnezeule, nu mă lua la jumătatea zilelor mele …”.

Psalmul 102.23,24

El rămâne veșnic

Și profetul Daniel a profețit că Mesia „va fi stârpit și nu va avea nimic” (Daniel 9.26). Domnul Isus, „Prințul vieții”, a simțit adânc ce a însemnat să fie „luat la jumătatea zilelor”, „șters de pe pământul celor vii” (Isaia 53.8).

Dar la finalul versetului 24 începe răspunsul maiestuos al lui Dumnezeu la rugămințile aduse Lui în acest psalm: „Tu, ai cărui ani țin veșnic! Tu ai întemeiat în vechime pământul, și cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu vei rămâne; toate se vor învechi ca o haină; le vei schimba ca pe un veșmânt, și se vor schimba. Dar Tu rămâi Același, și anii Tăi nu se vor sfârși”.

Aceste cuvinte sunt citate în Evrei 1.10-12 și se referă la Domnul Isus. El, care la jumătatea zilelor Sale, a suferit moartea, este Domnul, Creatorul cerului și al pământului. El a înviat din morți, iar anii Săi nu au sfârșit. Creația va trece, dar Creatorul rămâne în toată veșnicia. Căci El este „Același” – acesta este un nume al dumnezeirii și se cuprinde în înțelesul numelui „Domn”.

Așa Îl auzim pe Domnul Isus în Apocalipsa 1.17,18 spunând: „Eu sunt … Cel viu. Am fost mort, și iată că sunt viu în vecii vecilor”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PROTEJEAZĂ-I!

„Vei fi lângă mine… Acolo te voi hrăni…” (Geneza 45:10-11)

     Nu am terminat să medităm la episodul întâlnirii lui Iosif cu familia sa… Iosif nu numai că și-a iertat frații, dar i-a și protejat de cel mai urât coșmar al lor – acela de a fi nevoiți să se reîntoarcă la tatăl lor în vârstă și să-i spună ce făcuseră cu douăzeci și doi de ani în urmă. Iosif este cu un pas înaintea lor; îi sfătuiește ce să spună și ce să nu spună: „Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: „Aşa a vorbit fiul tău Iosif: „Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; pogoarăte la mine… Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine, tu și fiii tăi… Acolo te voi hrăni…” (v. 9-11). Poate spui: „Cred că ar fi trebuit să fie obligați să mărturisească ce au făcut!” Nu, asta l-ar fi făcut pe tatăl lor, pe Iacov, să poarte o povară și mai grea – lupta cu regretul față de anii pierduți, din viața lui Iosif, ca să nu mai vorbim de fapul că ar fi trebuit să se lupte cu amărăciunea față de ceilalți fii ai săi. Iosif a dat dovadă de înțelepciune. Lucrul acesta i-a făcut pe frații săi să-l respecte și mai mult. E o mare diferență între mărturisire și „descărcare”.

Se poate ajunge la daune ireparabile când încerci să te eliberezi descărcându-te de amănuntele vinovăției tale în față cuiva care nu poate suporta. Mărturisirea este, de multe ori, calea potrivită, însă numai după ce ai discutat cu un consilier experimentat. După ce David a păcătuit cu Batșeba, el a scris: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit…” (Psalmul 51:4).

Când te gândești că Dumnezeu știe totul despre păcatul tău, și că El promite să păstreze cu sfințenie secretul, lucrul acesta ar trebui:

1) Să-ți sporească sentimentul umilinței și al mulțumirii;

2) Să te facă să-ți ții gura închisă;

3) Să te determine să refuzi să le amintești celorlalți păcatele și nelegiuirile.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Armele misionarului

Închinarea în ocaziile de fiecare zi.

„Te-am văzut când erai sub smochin.” Ioan 1:48

Noi ne imaginăm că vom fi gata de luptă când va apărea o mare criză, dar acea criză va arăta doar din ce suntem făcuţi, ea nu va pune nimic în noi. „Dacă Dumnezeu lansează chemarea, desigur că mă voi ridica la înălţimea situaţiei.” Nu o vei face dacă nu ai răspuns chemării în locul unde te afli, dacă nu ai fost ceea ce trebuia să fii înaintea lui Dumnezeu acolo. Dacă nu faci lucrul care este cel mai aproape de tine și pe care Dumnezeu l-a pus acolo, atunci, când apare criza, în loc să fii găsit pregătit, vei fi găsit nepregătit. Crizele dezvăluie întotdeauna caracterul.

Închinarea personală adusă lui Dumnezeu este cerinţa esenţială a pregătirii. Vine timpul când nu va mai fi posibilă viaţa „sub smochin”, când vei trăi în văzul celorlalţi, în lumina strălucitoare şi în lucrare, şi vei descoperi că acolo nu ai nici o valoare dacă nu te-ai închinat în ocaziile zilnice la tine acasă. Închină-te aşa cum trebuie în relaţia ta privată şi, când Dumnezeu te va scoate în public, vei fi gata, deoarece te-ai pregătit în viaţa ascunsă, pe care nu a văzut-o nimeni altcineva decât Dumnezeu. Apoi, când va apărea criza, Dumnezeu se va putea baza pe tine.

„Nu mi se poate cere să trăiesc o viaţă sfântă în împrejurările în care mă aflu; nu am acum timp pentru rugăciune, pentru citirea Bibliei şi apoi, încă n-a venit ocazia să lupt; când va veni, bineînţeles că voi fi pregătit.” Nu, nu vei fi! Dacă nu te-ai închinat în ocaziile de fiecare zi, atunci când vei intra în lucrare, nu numai că vei fi nefolositor, dar vei fi şi o piedică uriaşă pentru cei din jurul tău.

Viaţa de închinare ascunsă, personală este atelierul în care se pregătesc armele misionarului.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta!” GENEZA 32:26

Istoria lui Iacov este plină de învăţăminte pentru noi, de aceea ne-a şi fost păstrată în Biblie. El era acum într-un moment critic şi decisiv al vieţii lui. Înaintea lui erau răspunderile şi grijile pe care le avea, iar în spatele lui, erau experienţele obositoare ale vieţii proprii în casa socrului său. La vadul Iabocului, Iacov a rămas singur. Sunt momente când trebuie să ştim să rămânem singuri cu Dumnezeu ca să încercăm să cunoaştem voia Sa. El a rezervat ceva pentru noi. Dragostea şi protecţia Lui nu ne-au părăsit în trecut. Dar ceea ce este acum înaintea noastră, necesită o reînviorare a Duhului Său, şi El ne-o va da în singurătate cu El şi în linişte sufletească, nu în agitaţie lăuntrică şi în mijlocul frământărilor zilnice din jurul nostru. Să ieşim afară din ele ca să fim singuri cu El.

„Un om s-a luptat cu el…” La început Iacov nu ştia că este Dumnezeu. Şi noi adeseori nu înţelegem că într-o împrejurare sau alta, Dumnezeu luptă cu noi, luptă care poate să ia diferite forme; se poate ca unele situaţii să ni se pară de neînţeles şi atunci luptăm, dar drept vorbind, Dumnezeu este în spatele acestor greutăţi; El vrea să le folosească pentru a ne binecuvânta, să ne îmbogăţească în experienţa noastră cu El şi să ne conducă mai departe, şi totuşi noi… luptăm cu El.

Iacov s-a luptat cu El până în revărsatul zorilor. Domnul, în adevăr, ne conduce în lumina Sa, chiar dacă în jurul nostru este noaptea neînţelegerii şi a temerilor de tot felul. El vrea pentru noi o nouă experienţă a harului Său. Este deci nădejde, căci lumina zilei este înaintea noastră. Iacov nu s-a lăsat, căci cunoscând şi înţelegând acum de ce are nevoie, a suspinat spunând:”…nu te voi lăsa să pleci, până nu mă vei binecuvânta.” El a realizat până la urmă că a luptat cu Dumnezeu şi nu cu un om. Ce dorinţă scumpă şi ce nevoie adânc simţită a unui suflet care până acum s-a frământat şi s-a luptat cu împrejurările vitrege ale vieţii, dar şi-a dat seama că de un singur lucru avea nevoie: de Domnul şi de binecuvântările Lui. Aceasta nu este rugăciunea unui om care de acum mai caută ca înainte, o binecuvântre pentru el însuşi, ca să se bucure în mod egoist de harul dumnezeiesc, nu este nici căutarea unor simţăminte religioase plăcute firii pământeşti şi adeseori atât de artificiale, de false. Este ca şi rugăciunea unui creştin adevărat care şi-a înţeles răspunderea faţă de Dumnezeu şi de lumea pierdută. Dumnezeu este atent la astfel de rugăciuni, şi dacă aşa este a noastră, El o va asculta cu siguranţă. Luptăm cu Dumnezeu când nu vrem să ne supunem autorităţii Cuvântului Său.

Ne luptăm cu El când nu vrem să facem nimic pentru El, deşi Biblia spune că suntem colaboratorii Lui. Luptăm cu Dumnezeu când ne aşezăm cu încăpăţânare pe poziţia dreptăţii noastre şi nu pe cea a harului pe care Domnul Isus stă faţă de noi, în fiecare zi, ţinând mai mult la demnitatea noastră decât la a Lui. Un general credincios a fost văzut odată stând de vorbă cu o bătrână săracă. Prietenii lui l-au mustrat spunând: „Trebuie să ţii seama de rangul pe care îl ai.” Generalul a răspuns: „Cum ar fi fost dacă Domnul ar fi ţinut seama de rangul Lui faţă de mine?” Nu suntem lăsaţi aici ca să facem ceva pentru Domnul, ci suntem trimişi să-L arătăm pe El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi”. Ioan 8:31-32.

Cel care spune: „Aş dori” şi nu spune „Eu vreau” merge la pierzare. Unii spun: „Ar trebui să fie altfel!” Este bine dacă omul îşi dă seama că nu este bine, dar încă nu este suficient. Fiul risipitor a spus: „Mă voi scula și mă voi întoarce”. Si el a pornit înapoi spre casa tatălui. Cel care rămâne în Cuvânt îşi dă seama de starea sa şi va recunoaşte de ce are nevoie. Astfel poate recunoaşte drumul pe care poate merge liber, deoarece mântuirea este desăvârşită şi datoria plătită. Cu aceasta se consolează unii, trăind în continuare în păcat, gândindu-se că Isus a murit pentru păcatele lumii întregi. Dar Isus eliberează. Noi trebuie să devenim eliberați de păcat, altfel nu avem parte de mântuire. În clipa în care primim cu adevărat iertarea păcatelor, suntem eliberaţi. Cel care a primit iertarea păcatelor este părtaş al Duhului lui Dumnezeu, iar acolo unde este Duhul lui Dumnezeu este libertate. Astfel omul nu mai este robit de păcat, ci mântuit. A fi mântuit este minunat, a fi mântuit este frumos. Credeţi Cuvântul lui Dumnezeu şi nu ţineţi numai la religia voastră. Păgânii au şi ei religie şi o iau chiar în serios; dar nu cunosc libertatea. Adevărul eliberează şi acceptând adevărul, devenim liberi. Isus a spus: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie”, cum zice Scriptura.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

INTRÂND ŞI IEŞIND

Vei fi binecuvântat Ia venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta. Deuteronom 28.6

Binecuvântările legii nu sunt înlăturate pentru noi. Domnul Isus a întărit făgăduinţele când a purtat vina fărădelegilor noastre. Dacă eu păzesc cuvintele Stăpânului meu, pot să primesc îndurările legate de împlinirea lor. La întoarcere eu pot să intru aşadar în casa mea, fără să mă tem de veşti rele şi să mă duc la serviciul meu sau la treburile mele şi să le împlinesc cu grijă. Pot să intru în sfârşit în odăiţa mea ca să aud cuvintele bune ale Dumnezeului meu, şi nu mă tem să mă adâncesc în mine însumi ca să mă cercetez atent în cugetul meu. Şi este mult de lucru şi înăuntrul sufletului meu şi în afara lui. Oh, de-aş primi o binecuvântare de la Domnul Isus, care a făgăduit că va rămâne cu mine! Tot aşa la plecare. Sfiala m-ar îndemna să rămân acasă şi să mă ţin departe de legătura cu
lumea întinată. Dar eu trebuie să ies din casă pentru lucrările pe care le am de făcut; trebuie să ies ca să-i ajut pe fraţi şi să fiu de folos celor neîntorşi la Dumnezeu. Eu trebuie să fiu un apărător al credinţei şi un duşman hotărât al răului. Şi aceasta este o binecuvântare la plecare. Eu voi merge, Doamne, acolo unde mă vei duce Tu, ca să împlinesc la porunca Ta şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrările pe care Tu mi ie vei da.Doamne Isuse, vino cu mine şi fii oaspetele meu; apoi ieşi cu mine şi fă ca inima mea să ardă în mine, în timp ce Tu îmi vei vorbi pe drum.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă, şi zic: „Lucrarea mea de laudă este pentru împăratul!”. Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale” Psalmul 45,1.2.

Mulţi dintre credincioşi mărturisesc că la rugăciune şi la citirea Cuvântului lui Dumnezeu se zidesc puţin iar la Masa Domnului de multe ori sunt neputincioşi să aducă adorarea cuvenită Domnului. Nu se întâmplă oare aceasta din cauză că inima în viaţa practică nu gustă comuniunea cu Domnul şi că prea puţin în adevărată supunere se aştern la picioarele Domnului ca să asculte glasul Lui şi să privească măreţia Persoanei Sale?

Trebuie oare să ne mai mirăm că există puţină putere iar la Masa Domnului este puţină laudă şi puţină bucurie? Oare putem aduce în ziua Domnului un coş plin de fructele cereşti dacă toată săptămâna nu am călcat pe pajiştea cerească? (Citeşte Deuteronom 26.1-11). Cît de schimbată era situaţia cu Maria! Ea nu se pierdea în gândurile proprii şi nu a fost răpită de împrejurări. Inima ei a fost în întregime încleştată în jurul Mântuitorului. Inima o împingea să verse mirul curat pe picioarele Domnului – gest prin care a dat deplina expresie a admiraţiei şi a adorării faţă de El. Ce trist este pentru Domnul, dacă venim cu coşul gol şi cu inima goală, din cauză că nu am căutat dragostea Lui şi nici nu am cercetat Persoana Lui.

„Domnul este al tău, adu-i închinăciunile tale” scrie în vers 11 a Psalmului nostru. Ce frumos ar fi dacă s-ar găsi şi la noi această dependenţă de Domnul nostru Isus Hristos. Marele nostru învăţător, ISUS HRISTOS, nu a făcut un pas, nu a rostit o vorbă şi nu a făcut cel mai neânsemnat pas fără Cuvântul lui Dumnezeu. Se poate spune şi despre tine la fel?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, acum când începem „Mijlocirea pentru ţara noastră” la Rugăciunile de dimineaţă, cer ca Duhul Tău să ne călăuzească.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.» 2 CORINTENI 12,7

O altă tactică devastatoare a diavolului este atacul direct, frontal asupra trupului, sufletului şi duhului copiilor lui Dumnezeu. Chiar şi apostolul Pavel, slujitorul Său credincios a avut parte de un astfel de atac. Acest ţepuş în carne i-a afectat nu doar trupul, ci şi sufletul. Ce măsuri de apărare trebuie să ne luăm atunci când duşmanul ne atacă atât de brutal? Cum putem rămâne în picioare? In mod sigur nu ar trebui să răspundem răului cu rău, cu nervi şi supărare, ci ar trebui să venim imediat în rugăciune înaintea Domnului nostru Isus Cristos. Exact acest lucru l-a făcut şi Pavel. Când îi vedea pe alţi credincioşi atacaţi de Satan, îi ruga în Numele lui Isus să nu răspundă provocărilor. Când era el însuşi atacat, se prezenta imediat înaintea Domnului: «De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia» (2 Cor. 12,8). Şi iată că Domnul Isus Cristos, Stăpânul suprem, a făcut o minune: i-a deschis slujitorului Său noi resurse de îndurare şi de putere şi i-a spus: «Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcuta desăvârşită» (2 Cor. 12,9). Doar astfel putem face faţă cu succes acestei stratageme a diavolului.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Isus s-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, şi ei au venit la EL Marcu 3:13

Aici a fost vorba de suveranitate. Sufletele nerăbdătoare pot să se enerveze şi să spumege fiindcă nu sunt chemate într-un loc mai înalt în lucrare. Dar, cititorule, bucură-te că Isus cheamă pe cine vrea. Dacă El îmi îngăduie să fiu portarul casei Lui, Il voi binecuvânta pentru harul de a face ceva în slujba Sa. Chemarea slujitorilor lui Christos vine de sus. Isus stă pe munte, deasupra lumii, în sfinţenie, sinceritate, dragoste şi putere. Cei pe care El îi cheamă trebuie să urce muntele la El. Ei trebuie să caute să se ridice la nivelul Său trăind în continuă părtăşie cu El. S-ar putea ca ei să nu fie în stare să se înalţe la onoruri sau să ajungă mari învăţaţi, dar trebuie, ca şi Moise, să urce pe muntele lui Dumnezeu şi să aibă părtăşie cu Cel Nevăzut; altfel, ei nu vor fi niciodată capabili să predice Evanghelia Păcii. Isus mergea deoparte ca să-Şi păstreze părtăşia cu Tatăl, şi noi trebuie să intrăm în aceeaşi tovărăşie divină dacă vrem să fim o binecuvântare pentru semenii noştri. Nu este de mirare că apostolii erau îmbrăcaţi cu putere când coborau de pe muntele unde se afla Isus. In dimineaţa aceasta, trebuie să tânjim să ajungem pe muntele părtăşiei, ca să putem fi întăriţi pentru lucrarea care ne aşteaptă. Să nu-i vedem pe oameni până când nu ÎI vedem pe Isus. Timpul petrecut cu El are un interes binecuvântat. Noi vom alunga demonii şi vom face minuni dacă vom coborî în lume încinşi cu energia divină a lui Isus. Nu foloseşte la nimic să mergi în lupta Domnului dacă nu eşti înarmat cu armătura cerească. Trebuie să-L vedem pe Isus; acesta este esenţialul. Vom sta în faţa scaunului de har până când ni se va arăta aşa cum nu se arată lumii, şi până când vom putea spune: „am fost cu El pe Muntele Sfânt”.

Seara

„Lupii de seamă” Habacuc 1:8

În timp ce pregăteam Seară de Seară, fraza de mai sus mi-a venit în minte de atâtea ori, încât, ca să mă eliberez de persistenţa ei, am hotărât să-i dedic o pagină! Lupii de seară, înfuriaţi de o zi de foame, sunt mai periculoşi şi mai sălbatici decât au fost dimineaţa. Aceste sălbăticiuni furioase pot să reprezinte îndoielile sau temerile noastre după o zi de distracţii, pierdere în afaceri sau, poate, batjocură din partea oamenilor. Cum ne mai urlă gândurile în urechi, „ei, unde e Dumnezeu acum?” Cât de flămânde şi lacome sunt, înghiţind orice sugestie de alinare şi rămânând la fel de nesătule ca înainte. Bunule Păstor, ucide aceşti „lupi de seară”. Ajută-Ţi oaia să se odihnească în păşuni verzi, netulburată de aceste îndoieli nesătule. Demonii iadului simt ca „lupii de seară”. Atunci când turma lui Christos are o zi înnorată şi întunecată, şi soarele pare gata să apună, ei sunt pregătiţi să atace şi să sfâşie. Ei nu vor ataca un creştin în plină zi a credinţei, dar îl vor asalta atunci când sufletul îi este cuprins de întunericul conflictului. O Doamne, Tu ţi-ai dat viaţa pentru oile Tale. Scapă-le din colţii lupilor. Falşii învăţători, care vânează cu viclenie şi îndemânare vieţile preţioase ale oilor, şi le sfâşie prin falsitatea lor, sunt la fel de periculoşi şi detestabili ca şi „lupii de seară”. Întunericul este elementul lor, înşelăciunea este caracterul lor, şi distrugerea sfârşitul lor. Pericolul este şi mai mare atunci când sunt îmbrăcaţi în piei de oaie (vezi Matei 7:15), 1 Binecuvântat este cel care este păzit de ei, fiindcă miei cad pradă „lupilor răpitori” (Fapte 20:29) care intră în staulul bisericii. Ce minune de har este convertirea acestor persecutori! Atunci lupul locuieşte împreună cu mielul, şi oamenii cruzi şi sălbatici devin blânzi şi supuşi. O Doamne, converteşte cât mai mulţi lupi. Ne rugăm pentru mântuirea lor în seara aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

„DOMNUL va sfârşi ce a început pentru mine.„ Ps.138:8

Există un mister divin în suferinţă, un mister care are o putere uimitoare şi supranaturală şi care n-a fost niciodată pe deplin înţeles de raţiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfinţenie fără să experimenteze multă suferinţă. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm şi fericit, zâmbind în interiorul lui în faţa suferinţei prin care trece, şi nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferinţa şi-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea şi-a făcut „desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4), şi durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.Prin această experienţă a suferinţei depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră fiinţă stă perfect liniştită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea şi abilitatea minţii, voinţa şi inima sunt în sfârşit supuse; liniştea eternităţii ne linişteşte întreg sufletul; şi în sfârşit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, şi nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22:1).

În acest punct omul nu-şi mai imaginează castele în cer, şi nu mai urmăreşte idei nebune, şi raţiunea lui devine calmă şi relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înţărcate de la alţi oameni şi alte lucruri, pierzându-şi sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri şi nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie aşa cum sunt, şi să continue să-L caute numai pe Dumnezeu şi voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze „spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).

O, binecuvântările supunerii absolute faţă de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înţelepciunea, planurile şi dorinţele şi să fim acolo unde fiecare uncie din fiinţa noastră devine ca o mare liniştită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului

Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi.

François Fenelon

Inima care slujeşte, şi iubeşte, şi rămâne credincioasă,

Aude pretutindeni mişcarea aripilor îngereşti.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 8.1-22

    Capitolul 5.3 ne-a arătat că Israel nu simţise câtuşi de puţin loviturile cu care Domnul fusese nevoit să-1 lovească. Aici îi vedem pe cei responsabili legând ei înşişi „cu uşurătate” rănile (v. 11) şi pretinzând pacea pe care Dumnezeul lor nu le-o «putea» da (6.14). Cu toate acestea, „balsamul din Galaad” (harul) se afla la dispoziţia lor, la fel şi Medicul credincios, Cel care ştia cum să-l aplice (v. 22; comp. cu Matei 9.12). Este în aceasta o lecţie pentru cel credincios, anume că Dumnezeu disciplinează. Dacă acceptăm din mâna Domnului încercările care ne sunt necesare, de asemenea să-L lăsăm pe El însuşi să vindece rănile pe care le-a permis (Iov 5.18). Să nu încercăm să le vindecăm superficial, prin propriile noastre resurse.In v. 12, profetul adaugă: „Nicidecum nu s-au ruşinat”: este caracteristica unei conştiinţe împietrite (Ţefania 3.5 sf.)! Acest sărman popor era caracterizat printr-o indiferenţă totală faţă de răul pe care îl comisese.

Pentru că şi noi ne aflăm tot într-o vreme când „secerişul a trecut” şi „vara s-a sfârşit”, la acest început de septembrie, subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 20. Există o vreme potrivită pentru a fi mântuiţi şi aceasta este: astăzi! În curând, Domnul va strânge spicele coapte, la marele Său seceriş al sufletelor. Atunci vara se va fi sfârşit. Ce trezire grozavă pentru aceia care vor fi nevoiţi să spună: „Noi nu suntem salvaţi”.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 9:57-62

NU PRIVIŢI ÎN URMĂ

Oricine pune mâinile pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu. Luca 9:62

Când eram copil la fermă, tata mi-a spus: „Nu poţi trage o brazdă dreaptă dacă te uiţi înapoi”. Şi este adevărat. Pentru a încerca, priviţi numai 30 de secunde înapoi, în timp ce umblaţi prin zăpadă sau pe nisipul plajei. Apoi analizaţi urmele paşilor. Nu vor fi în linie dreaptă.

Un fermier bun nu se va uita niciodată înapoi atunci când a pus mâinile pe coarnele plugului. Isus a folosit această analogie pentru a ne învăţa că dacă vrem să fim ucenicii Lui, trebuie să rupem orice altă loialitate care ar putea stânjeni relaţiile noastre cu El. Credinţa noastră totală faţă de Dumnezeu este un principiu care are rădăcini adânci în Vechiul Testament. Israeliţii, după ce au fost eliberaţi din robia egipteană şi au început să fie hrăniţi în mod miraculos cu mană, s-au uitat înapoi cu dor la zilele când se bucurau în Egipt hrănindu-se cu peşte, castraveţi, pepeni, praz, ceapă şi usturoi. Dumnezeu a fost foarte supărat şi a judecat cu asprime pe poporul Său pentru acest fapt. Privirea lor în urmă indica lipsa unei consacrări totale lui Dumnezeu. Tot astfel, oamenii care aderă la vechile păcate, la siguranţe vremelnice, la plăcerile lumeşti de care s-au bucurat înainte de-a fi credincioşi nu pot fi ucenici loiali lui Isus Cristos. Când ne pocăim şi credem în El, devenim cetăţeni în împărăţia Sa cea nouă. Trebuie s-o rupem cu păcatele trecutului.

Ucenicie înseamnă să nu mai te uiţi în urmă.    – H.V.L.

M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
M-am hotărât să-L urmez pe Isus,
Şi înapoi eu nu voi da.    – Anonim

În dicţionarul uceniciei adevărate, nu veţi găsi niciodată cuvântul „retragere”.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți tinerii?”. Și el a zis: „A mai rămas cel mai mic și, iată, paște oile”. Și Samuel a zis lui Isai: „Trimite și adul. Pentru că nu vom ședea la masă până nu vine el aici”. Și a trimis și lau adus. Și el era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă. Și Domnul a zis: „Ridicăte, ungel, pentru că acesta este!”. Și Samuel a luat cornul cu untdelemn și la uns în mijlocul fraților săi. Și Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea. Și Samuel sa ridicat și a plecat la Rama.” 1 Samuel 16.1113

Frumoasă scenă! Ne putem imagina cât de tensionată devenise așteptarea după momentul când cei șapte fii fuseseră respinși. Ce trebuie să fi însemnat pentru Dumnezeu Tatăl să spună: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Miam găsit plăcerea”! După mai mult de patru mii de ani de istorie a omului plină de faliment, Dumnezeu confirma faptul că exista Unul pe care Îl putea unge (Fapte 10.38).

Cu aproximativ o mie de ani mai devreme, David fusese uns – o frumoasă imagine a lui Hristos, Preaiubitul. Numele de Mesia este derivat din verbul ebraic „a unge”; la fel, numele de Hristos derivă din același verb, în limba greacă. Ungerea era făcută în vederea unei slujiri publice pentru Dumnezeu. Citim astfel că Duhul Sfânt a venit peste David (1 Samuel 16.13), pentru al întări și al călăuzi ca împărat. Diferitele trăsături ale lui David (versetul 12) ne arată frumusețea lui interioară și exterioară în ochii lui Dumnezeu, nu o frumusețe de natură să impresioneze poporul, cum stătuseră lucrurile cu Saul.Să remarcăm că David a fost uns cu un corn cu untdelemn, care simbolizează puterea; cornul nu poate fi frânt. Saul fusese uns cu untdelemnul dintro sticluță, care putea fi spartă, iar împărăția ia fost luată, întradevăr, de către Dumnezeu. Lui David însă, Dumnezeu ia făgăduit o împărăție care avea să dureze, fiind astfel o imagine a Adevăratului David, a Cărui Împărăție va fi veșnică. Citim de asemenea că David a fost uns în mijlocul fraților săi, din nou o imagine a lui Hristos, în jurul Căruia vom sta pentru totdeauna, privinduL ca Miel înjunghiat (Apocalipsa 5.6).E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tot așa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăiește.”

Luca 15.10

O rugăciune ascultată

„Doamne Isuse, arată-mi cu cine vrei Tu să mă întâlnesc astăzi!” –
zise Pedro în rugăciunea lui de dimineață. Curând, Pedro se îndrepta spre spital pentru a face vizite. Pe coridor observă o ușă deschisă și intră. Un tânăr i se adresă cu voce tare: „Dumneavoastră sunteți creștin?”. – „Da”, spuse Pedro mirat și se apropie de pat, „chiar de aceea mă aflu aici pentru a face vizite”. Atunci, tânărul povesti: „Eu nu am mai putut suporta credința părinților și acele pasaje zilnice din Biblie. Astfel am plecat de acasă, ca să nu mai aud de Dumnezeu. Dar într-o seară, acel Dumnezeu de care fugeam m-a oprit. Eram cu prietenii la o distracție. Aflându-ne pe marginea unui drum, unul dintre ei m-a împins și am căzut. În momentul următor, un camion a trecut peste picioarele mele, care mai târziu au fost amputate. Acum, eu stau deja de mult timp în spital. Azi-dimineață i-am spus lui Dumnezeu: Dacă exiști cu adevărat, atunci trimite-mi astăzi un creștin”. Atunci, Pedro i-a istorisit despre Mântuitorul, despre îndurarea Lui, despre moartea Lui pe cruce și despre puterea Sa de a ierta pe păcătoși. În aceeași zi, tânărul L-a primit pe Mântuitorul în viața lui. Apoi l-a rugat pe Pedro să trimită părinților următorul mesaj: „Știu că vă rugați pentru mine. Mi-am pierdut picioarele, dar L-am găsit pe Mântuitorul”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RESPECTĂ-LE DEMNITATEA SI STIMA DE SINE!

„Trăiți în dragoste…” (Efeseni 5:2)

     Imaginează-ți ce-au gândit frații lui Iosif, când acesta a spus: „Nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu” (Geneza 45:8). Oare vorbește serios? Dumnezeu l-a trimis? Acesta e un nou nivel de iertare! Respectarea demnității și stimei de sine a celorlalți – iată ce lucrează Dumnezeu în noi! În deplină cunoștință de trecutul nostru păcătos, El ne acoperă cu haina harului. El Se așteaptă ca și noi să facem la fel pentru ceilalți. Când citim genealogia Domnului Isus din Matei capitolul unu, am putea crede că păcatul adulterului dintre David și Batșeba a făcut parte din planul divin încă de la început. Nu, păcatul nu face niciodată parte din planul lui Dumnezeu, iar David l-a plătit scump. Cu toate acestea, Biblia amintește aceste evenimente ca și cum exact așa trebuia să se întâmple. Biblia spune (Efes. 5.2): „Trăiţi în dragoste, după cum şi Hristos ne-a iubit, şi S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos şi ca o jertfă de bun miros” lui Dumnezeu”.

Când ierți cu adevărat, nu mai este loc pentru îndreptățirea de sine.

Iar în stare să ierți, ești pentru că:

1) Îți aduci aminte pentru ce ai fost iertat la rândul tău;

2) Recunoști de ce ești în stare;

3) Vezi mâna lui Dumnezeu la lucru în imaginea de ansamblu.

Iosif nu a fost binevoitor sau protector gândindu-se: „Voi fi admirat pentru că am fost atât de bun!” Nu! În anii petrecuți în temniță, Dumnezeu îi mișcase inima și-i schimbase atitudinea. Așadar, când Iosif a spus: „Voi… v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20), el a fost sincer! Un astfel de răspuns duce iertarea spre un nivel cu totul nou, și superior!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri.

Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: „Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – „Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ei limitau (îngrădeau) pe Sfântul lui Israel”. PSALM 78:41

Necredinţa poporului Israel limita mereu pe Dumnezeu în lucrările minunate pe care intenţiona să le facă pentru ei, de aceea ei singuri se lipseau de binecuvântări şi izbăviri pe care Domnul voia să le reverse peste ei.Credinţa noastră este mai preţioasă Lui Dumnezeu decât pretinsa noastră activitate pentru El, şi în adevăr este pretinsă, câtă vreme nu izvorăşte din credinţă. De aceea El îşi propune să curăţească credinţa noastră şi s-o maturizeze, pentru ca ea să ajungă să fie pentru El un prilej de laudă desăvârşită, de cinstire şi slăvire a Aceluia care ne-a dat-o. Să nu socotim deci ca un lucru ciudat şi de neînţeles, diferite încercări şi nedumeriri pe care le întâmpinăm, ci să veghem ca să nu limităm pe Sfântul lui Israel, Dumnezeul nostru care se ocupă de noi cu atâta grijă. Căci Cel Atotputernic, Acela prin care toate lucrurile sunt cu putinţă, poate fi limitat, nu de lume sau de diavol ci de ai Săi, de noi înşine. A limita pe Dumnezeu înseamnă a-L întărâta, a-L ispiti, a-L uita, a-I întoarce spatele cum a făcut Israel mereu.

În felul acesta, noi putem să-L împiedicăm să lucreze spre binele nostru, limitându-I acţiunile de har şi de milă. Şi astfel facem ca Israel;Îl ispitim pe Dumneu, după ce am făcut un început bun în viaţa noastră creştină. El ne-a izbăvit, am fost totdeauna obiectul grijei Lui părinteşti, dar să veghem! Poate că deja am început să-L limităm prin îndoielile şi necredinţa noastră: ne dăm înapoi de la ce ne cere El, ezităm în faţa unei răspunderi noi pe care ne-o încredinţează, ne mulţumim cu ce avem din punct de vedere spiritual în loc de a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său. Ne lăsăm greu cu privire la orice am putea face pentru El şi pentru cei din jurul nostru, neglijăm tot mai des citirea Cuvântului şi rugăciunea, şi în felul acesta pur şi simplu, Îl limităm pe Tatăl nostru să-Şi împlinească scopul pe care Şi l-a propus cu privire la noi când ne-a ales. Nu este aceasta o nebunie? Dumnezeu are scopuri măreţe pentru noi iar noi, limitându-L, este ca şi cum I-am da peste mână spunându-I că nu ne interesează aceasta.Dumnezeu este gata să ne facă să vedem lucrurile cele mai mari şi mai minunate, dar canalul puterii Sale nemărginite prin care El vrea să le reverse peste noi şi peste oameni, suntem noi, poporul Lui de credincioşi. Să nu-L îngrădim! Satan ar vrea să ne folosească la aceasta, dar să ne dăm seama că îl necinstim pe Dumnezeu şi ne lipsim singuri de mari binecuvântări. Poate că ne simţim mici, slabi, nevrednici, dar El vrea să folosească tocmai astfel de vase de pământ ca să demonstreze puterea Sa nelimitată, „pentru ca această putere nespus de măreaţă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la oameni.” (2 Cor. 4:7)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32.

Dacă rămânem în Cuvântul Mântuitorului, suntem ucenici adevăraţi, dar trebuie să cunoaştem adevărul, pentru a fi cu adevărat liberi. Înainte de a cunoaşte adevărul nu putem fi liberi, dar cunoştinţa adevărului ne face liberi.

Cum putem rămâne în Cuvântul lui? Si care este Cuvântul Său? Primul lucru vestit de Mântuitor a fost: Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape”. Ce înseamnă pocăinţa? Pocăinţa înseamnă schimbarea modului de gândire şi a învăţătorului. Înainte slujeam lui Satan. Poate în acelaş timp consideram că suntem creştini sau credincioşi. Poate ne-am închipuit chiar că suntem pe calea cea strâmtă. Am fost încă robul păcatului şi eu am crezut că sunt creştin şi merg pe calea cea strâmtă aparţinând de turma cea mică. Atât de orbit şi dus în eroare eram. Am fost robul păcatului.

Cel care susţine că trebuie să păcătuiască tot mereu, dovedeşte prin aceasta că este rob al păcatului. Nu vrei să dai crezare Cuvântului lui Dumnezeu? Nu vrei să-I urmezi sfatul? Dumnezeu îţi dă un sfat bun. Nu ne cheamă în lucrarea Sa să lucrăm ca nişte zilieri. Dumnezeu are mulţi zilieri; dar aceştia nu sunt moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. Noi trebuie să fim copiii lui; trebuie să fie o zi în viaţa noastră când ne-am hotărât pentru Dumnezeu şi astfel dorinţa noastră nu este însoţită de trăirea în păcat. Dacă pocăinţa noastră nu este de acest fel atunci nu este pocăinţă. Credinţa în Evanghelie are ca urmare o pocăinţă adevărată.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEAMA ARE LOCUL EI

Ferice de omul care se teme necontenit. Proverbe 28.14

Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.

Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea”. Păzirea „de orice se pare rău” este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit” este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori Ai lui DUMNEZEU, şi împreună moştenitori cu HRISTOS,dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Rom. 8,17.

„Proslăvit”-ce cuvânt măreţ şi cu ce acţiune largă! Poporul lui Dumnezeu, mântuit prin sângele cel scump a lui Isus aşteaptă să audă glasul Domnului proslăvit şi să audă trâmbiţa lui Dumnezeu, în momentul în care va răsuna trâmbiţa, toţi cei care cred în El vor fi proslăviţi într-o clipă şi vor fi preschimbaţi în slava lui Isus Hristos. In curând rugăciunea Domnului nostru proslăvit va fi ascultată: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (loan 17.24). Credincioşilor dintre evrei le-a fost scris: „încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10.37). Atunci tot Trupul Domnului care a fost răscumpărat prin sângele Său va vedea faţa Păstorului cel Bun şi fiecare va fi ca El. Ce ţel minunat aşteaptă pe prea iubitul popor al lui Dumnezeu. Noi vom fi părtaşii slavei Sale. Să nu ne salte inima pentru această nădejde şi să ridicăm glasul şi să zicem împreună cu Duhul care este în noi: „Vino”? Ce clipă minunată va fi aceasta pentru noi dar şi pentru Domnul când ne vom întâlni în văzduh şi-l vom vedea pe Acela care S-a dat ca jertfă de ispăşire pentru noi şi ca jertfă de ardere de tot pentru Dumnezeul şi Tatăl Său. Această lucrare ne-a înălţat la starea de copii ai lui Dumnezeu şi de aceea vom fi MOŞTENITORI ai împărăţiei Lui. Totdeauna să lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ce-i în urma noastră şi să ne încredem în El cu privire la TOT ce va veni în viitor. Să nu privim niciodată la noi, căci nu vom vedea decît slăbiciuni.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, o pustiire neclară se pare că înconjoară viaţa mea, este ceva nebulos, nu pot să descriu. Nu am nici o îndoială cu privire la hotărârea mea, pentru că am făcut ce mi-ai arătat că trebuie să fac; totuşi, sentimentul de nesiguranţă rămâne. Atinge acest nor nebulos şi transformă-l într-un firmament al frumuseţii şi formei ordonate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.» 2 CORINTENI 11,14

Mielul lui Dumnezeu l-a învins pe Satan pe crucea de pe dealul Golgotei – nu cu o armată puternică sau prin autoritate, ci prin duhul Său smerit, prin caracterul Lui divin. Aceasta a fost şi este şi astăzi strategia lui Isus Cristos. Tactica cea mai des folosită de diavol este o rafinată deghizare. El se preface chiar şi într-un înger de lumină, apărând aşa, în mijlocul Bisericii lui Isus şi, subtil, punând problema renunţării la cruce. Atenţie însă, dacă credincioşii se integrează sistemului de valori al lumii, atunci ar mai putea fi ei mărturie? Evident nu. Ce tactică trebuie deci să folosim împotriva duşmanului? Exact opusul metodei sale: în locul ipocriziei şi al minciunii, să folosim numai adevărul! Ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură? «Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii» (Efes. 6,14). Adevărul biruie întotdeauna minciuna. Dacă ne apropiem în ipocrizie de cei din jurul nostru şi vrem să creăm o altă impresie, atunci mărturia noastră despre Domnul nu are nici o valoare, deoarece inima noastră minte. Acesta este duhul diabolic al evlaviei mincinoase, care face ravagii în Biserica lui Isus: păcatele sunt acoperite, tolerate, iar semnificaţia crucii îşi pierde valoarea. Domnul Isus Cristos este biruitor, de aceea, încingeţi-vă mijlocul cu Adevărul!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut. Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor. Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4). Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Cârmei şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile cconvingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când pjungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!

Seara

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie, şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe. Apocalipsa 4:4

Se spune că aceşti reprezentanţi ai sfinţilor din ceruri stau în jurul tronului. In pasajul în care Solomon a vorbit despre regii care stăteau la masa lui (Cânt 1:12), cuvântul „masă” a fost tradus de unii ca „masă rotundă”. Plecând de la această traducere, unii din comentatorii Bibliei – fără să vadă contextul textului, cred — au spus că această imagine înseamnă egalitate între sfinţi. Ideea este întărită de locurile egale ale celor douăzeci şi patru de bătrâni Condiţia sufletelor slăvite din cer este aceea a apropierii de Christos, de viziunea clară a slavei Lui, de accesul constant la curţile Lui, şi de părtăşia intimă cu El. Nu există nici o diferenţă, în această privinţă, între un sfânt şi altul, întregul popor al lui Dumnezeu – apostoli, martiri, pastori, dar şi creştini simpli şi neştiuţi, va fi aşezat lângă tron, de unde Il vor privi întotdeauna pe Domnul lor şi vor fi mulţumiţi în dragostea Lui. Vor fi cu toţii aproape de Christos, se vor desfăta cu toţii în dragostea Lui, vor mânca şi vor bea la aceeaşi masă cu El, cu toţii iubiţi ca favoriţi ai Lui şi prieteni, chiar dacă nu vor primi o răsplată egală ca slujitori. Fie ca toţi credincioşii de pe pământ să urmeze exemplul sfinţilor din ceruri în apropierea de Christos. Să fim asemeni bătrânilor din ceruri, aşezaţi în jurul tronului. Christos să fie obiectul gândurilor noastre, centrul vieţilor noastre. Cum putem îndura să trăim la o asemenea distanţă de Prea Iubitul nostru? Doamne Isuse, apropie-ne de Tine, Spune-ne „rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi” (loan 5:4). Ingăduie-ne să cântăm: „să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui” (Cânt 2:6).

Ridică-mă, Isuse, mai aproape
Cu inima umilă, şi curat;
Să uit de dorurile mele toate
In umilinţă, lângă tronul Tău plecat
Să nu mă mai încred în ceea ce pot eu
să simt mai mult puterea Spiritului Tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (Matei 13:5)

Pământul nu era adânc! Din contextul învăţăturii acestei parabole, se pare că noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânţa roditoare a căzut în „pământ bun” (v.8), sau în inimi bune şi oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care „n-au pământ mult” – cei care n-au nici un scop real în viaţă şi sunt uşor influenţaţi de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Şi la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei „n-au pământ mult”, n-au nici un scop profund sau autentic, şi nici o dorinţă arzătoare de a cunoaşte voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră. Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: „Trebuie neapărat să merg – nu trebuie neapărat să trăiesc”. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, şi numai când suntem convinşi în felul acesta vieţile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viaţă superficială trăieşte după impulsurile, impresiile, intuiţiile, instinctele şi în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri şi merg neclintiţi înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere şi căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi aşteaptă de partea cealaltă. Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, şi ne va încredinţa o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieţii Tale şi scapă-ne de o existenţă superficială!

 

Spre câmpuri mai vaste ale viziunii sfinte;

Spre înălţimi mai măreţe ale credinţei şi dragostei;

Înainte şi în sus, înţelegând deplin

Toate lucrurile pentru care El te cheamă de sus.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 7.1-20

    Domnul îl trimite pe Ieremia la poarta templului, pentru a rosti acolo o cuvântare aspră; aceasta deoarece, în ciuda stării sale de răzvrătire, poporul de la Ierusalim, în timp ce continua să practice un cult doar de formă, se fălea în mod zgomotos că are „Templul Domnului”. Câtă inconsecvenţă! Oare ceea ce dădea valoare templului nu era însuşi Cel care locuia în el? (Matei 23.21). Ei însă tocmai pe Acela îl renegau prin faptele lor rele, a căror listă îngrozitoare ne-o prezintă v. 9. Călcau în picioare aproape toată legea lui Dumnezeu şi, fără să se teamă de Domnul, continuau să se înfăţişeze înaintea Lui în Casa Lui (v. 10). Făcuseră din aceasta o peşteră de tâlhari (v. 11, citat de Domnul), pângărind-o prin urâciunile lor (v. 10). Şi astăzi, aşa-zisa creştinătate (cea mărturisitoare) oferă aceeaşi imagine cu două feţe: respect pentru formele religioase exterioare şi totodată o tragică absenţă a vieţii lăuntrice (Apocalipsa 3.1). Fiecare dintre noi, dacă nu veghem, ne expunem aceluiaşi pericol, de a ne mulţumi cu forme de evlavie, în timp ce îi tăgăduim puterea,… care este dragostea pentru Domnul (2 Timotei 3.5). Dumnezeu doreşte realitate în vieţile noastre, iar a face caz de relaţia cu El fără a fi despărţiţi de rău înseamnă a-L insulta.

    Domnul a vorbit mult timp, iar poporul a refuzat să asculte. Acum este rândul Lui să refuze să asculte, chiar dacă este vorba de însăşi rugăciunea profetului (v. 16)

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exodul 15:1-13    

LIBER SĂ CÂNTI!

Voi cânta Domnului… El m-a scăpat. Exodul 15:1, 2

Intr-o zi, când mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducând o colivie cu câteva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe câmp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de câmp şi nu pot cânta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cântând în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întâmplarea. „Când le-am
eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cântecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!” Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mântuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot cânta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cântare nouă în inima noastră.

Când israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom cânta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau cânta. Dar tu?     P.R.V.

 

Isus este Salvatorul meu,

Căci mi-a şters păcatul greu.

Şi-am să-I cânt cu dor mereu, mereu,

Pin’ajung în cerul Său. Hallan

 

A avea un suflet mântuit înseamnă să ai o cântare în inimă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul ia zis lui Moise: „Dute, coboară, pentru că poporul tău pe care lai scos din țara Egiptului sa stricat. Curând sau abătut de la calea pe care leam poruncito; șiau făcut un vițel turnat și sau închinat înaintea lui și iau jertfit”.  Exod 32.7,8

Dumnezeu a văzut ceea ce se întâmplase în tabără în ziua aceea, la fel cum El vede astăzi stricăciunea din creștinătate. Prin urmare, El îi spune lui Moise: „Am văzut pe acest popor și, iată, este un popor cu grumazul înțepenit. Și acum lasăMă ca mânia Mea să se aprindă împotriva lor și săi nimicesc; și voi face din tine o mare națiune” (versetele 9 și 10).

Aceste cuvinte, „acum lasăMă”, sunt pline de semnificație. Este ca și cum Dumnezeu iar fi spus lui Moise: «Știu că tu ai o inimă pentru Mine și pentru poporul Meu». Nu ar fi fost aceasta o splendidă oportunitate pentru Moise, dacă el nar fi fost ceea ce era cu adevărat? Dacă ar fi existat în el vreo dorință după preamărire, acesta ar fi fost prilejul perfect să șio împlinească. Ar fi putut să spună: «Ei bine, poporul a adus judecata asupra lui, iar eu nu mai am ce să fac pentru al ajuta; prin urmare, dacă Dumnezeu îmi va face vreo propunere, o voi accepta». Ce minunat că el nu a gândit în felul acesta! A renunțat la lume pe când se afla în Egipt, iar acum renunță la sine însuși. Ce lecție pentru toți slujitorii lui Dumnezeu! El este o imagine fidelă a lui Hristos în toată această împrejurare.

Ceea ce Moise face apoi este foarte mișcător. El se îndreaptă către Dumnezeu și mijlocește pentru popor, sugerânduI ceea ce avea să se întâmple dacă El nuȘi ducea poporul în țara promisă. Ce aveau să spună egiptenii? Dumnezeu avea săȘi prejudicieze caracterul, călcânduȘi cuvântul și promisiunea făcută lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov (versetul 13). Pe deo parte, lui îi păsa de gloria lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, era plin de afecțiune pentru poporul Lui. Rezultatul a fost că „Domnul Sa întors de la răul pe care spusese căl va face poporului Său” (versetul 14). W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6.37

Încurajare pentru singuratici

Populația pământului crește continuu. Dar cu toate că există tot mai mulți oameni, crește numărul celor care se simt singuri, dar și al celor care nu sunt băgați în seamă, al celor care sunt neglijați, desconsiderați, chiar împinși deoparte. Acestea sunt experiențe triste, care pot lovi și leza pe cei sensibili.

Există copii care observă că le sunt părinților o povară și sunt înlăturați sau lăsați de capul lor. Sau există oameni bătrâni, care sunt duși la azilul de bătrâni și care nu mai sunt vizitați de rudele lor. Există și bolnavi, pentru care oamenii sănătoși nu mai au timp. Și apoi cei timizi care se străduiesc atât de mult să lege o prietenie: ei sunt lăsați la o parte. La unii nici măcar nu se observă că au în inimile lor o mare dorință de a avea pe cineva, care să-i bage în seamă și să se intereseze de ei. Dacă aparții de aceștia, atunci am o veste bună pentru tine. Dumnezeu Se interesează de tine personal. Dacă nimeni nu se îngrijește de tine, Dumnezeu stă în fața ta; El te cheamă la Sine. Dumnezeu are pregătit pentru tine un mare cadou: iertarea păcatelor tale, viața veșnică și o legătură minunată cu El. În Ioan 1.12, citim: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Un copil al Tatălui ceresc nu este niciodată singur: știe că Dumnezeu Se îngrijește de el.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU-I FACE SĂ SE SIMTĂ VINOVATI!

„Nu fiţi mâhniţi…” (Geneza 45:5)

     Continuăm să privim tabloul întâlnirii lui Iosif cu frații săi… cărora le spune între altele: „Nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut… căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. …ca să vă rămână sămânţa vie în ţară…” (v. 5, 7). Când apare probabilitatea cea mai mare de a-i face pe alții să se simtă vinovați? Când uităm harul pe care și noi înșine l-am primit de la Dumnezeu! Deseori iertarea pe care le-o dai altora este cea care îi ajută să se ierte și ei înșiși! Iertarea de sine e o mare piedică în calea multora dintre noi. Pavel scria (Galateni 1:13): „Făceam prăpăd în ea [în Biserică]”.

Apostolul folosește aici un termen utilizat în cazul uciderii oamenilor. El se întoarce exact în aceleași cetăți unde prigonise, și predică – dar cine făcea parte din audiență? Văduvele și orfanii celor uciși de el! Dacă nu ar fi învățat să primească harul lui Dumnezeu, Pavel nu ar fi putut împlini niciodată voia lui Dumnezeu. Unele popoare îi pedepseau pe ucigași biciuindu-le spinarea.

E posibil ca Pavel să se fi gândit la lucrul acesta când a scris: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Nimic nu ne împovărează mai tare decât sentimentul vinovăției.

Acesta 1) Ne va doborî; 2) Ne va face să lăsăm în urma noastră un gust amar oriunde ne-am duce. Până și prietenii noștri se vor sătura și vor zice: „Treci peste asta”. 3) Ne va distruge relațiile. Cine dorește să stea în preajma cuiva care este obsedat de un lucru? Vei folosi noua relație numai pentru a reduce la tăcere durerea din vechea relație. 4) Ne va distruge sănătatea, întrucât nu suntem făcuți să le purtăm altora pică. Renunță la învinovățire! Cineva a afirmat: „Fiecare ar trebui să aibă un loc special unde să îngroape greșelile prietenilor și ale celor dragi”. Jelește, dacă trebuie – apoi, îngroapă totul și mergi mai departe!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

„Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale. Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.” LUCA 6:45

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvârşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sunt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strânge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inima noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gândim la lucruri care sunt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.

Atunci el începe să gândească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gând rău. Dar gândurile cu adevărat bune sunt posibile numai dându-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gândirea noastră. Gândurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gânduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvântului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvârşită a gândurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cât mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfântul Cuvânt, cu atât mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atât mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare.

Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acolo însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu cea ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aş vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş numit Levi, şezând la vamă. şi i-a zis: „Vino după Mine!”. Luca 5:27.

Ieri am putut vedea cum a iertat Isus păcatele bolnavului şi l-a vindecat, apoi cum bolnavul a plecat acasă sanatos, luîndu-şi patul, iar mulţimea a rămas uimită slăvind pe Dumnezeu: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite „. Azi ne putem opri tot la un lucru minunat. Un vameş stătea la vamă şi ştim că vameşii nu erau îndrăgiţi de farisei. Pe acesta Isus îl cheamă: „Urmează-Mă!” Și vameşul nu se scuză: „Nu am timp acum”, sau „Altădată când o să fie o ocazie mai bună; acum trebuie să-mi văd de slujbă”. Nu, el se scoală, lasă totul şi-L urmează pe Isus. Eu cred că a avut multe de lăsat. Observăm însă că s-a bucurat nespus, pentrucă a dat o masă mare în cinstea lui Isus şi au fost invitaţi şi alţi vameşi şi păcătoşi la acea masă. Cât de bucuros a putut fi Isus în tovărăşia lor! Pentrucă a ştiut de foamea şi setea acestor oameni, după adevăr şi dreptate. Dar fariseii şi cărturarii erau prezenţi, dar nu la masă. Ei au cârtit şi au spus uceniciilor lui Isus: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” Neprihănirea lor nu le permitea să ia parte la acea masă împreună cu Isus şi ucenicii Săi. Si astăzi sunt mulţi cărora neprihănirea lor nu le permite să accepte mântuirea prin Hristos şi eliberarea de păcat. Ucenicii nu au trebuit să răspundă, Isus a vorbit în locul lor spunând: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi”. Și dacă cei bolnavi vin la El, îi vindecă, şi îi eliberează de păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FRÂNT ŞI FUMEGÂND

„Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” Isaia 42.3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai”; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.

Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe ISUS dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe HRISTOS ISUS din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Rom. 8,11.

In trupurile noastre trăieşte şi acţionează moartea, dar Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi, va învia trupurile noastre din pricina Duhului Său care locuieşte în noi. Ce nădejde neclintită şi ce parte măreaţă are credinciosul! Nu numai că sufletul său este mântuit, un eliberat al Domnului, ci el însuşi dacă va muri înaintea venirii Domnului, va fi înviat. Chiar trupul său muritor va deveni nemuritor. Nu va fi creat un trup nou şi dat lui, ci trupul care l-a purtat aici pe pământ va fi înviat nemuritor.
Ce mărturie măreaţă a puterii lui Dumnezeu pe o parte şi a harului şi dragostei lui Dumnezeu de cealaltă parte! Duhul Sfânt nu va părăsi pretenţiile lui de la trupul nostru pe care şi l-a ales ca locuinţă şi a făcut din el un templu. El locuieşte în noi din cauza vieţii noi a lui Hristos pe care o posedăm. Dacă lucrarea de ispăşire nu ar fi fost îndeplinită şi viaţa lui Hristos nu ne-ar fi fost dăruită Duhul Sfânt nu ar fi putut locui în noi. Ce preţios este acest adevăr!

Acela care a înviat pe Omul Isus Hristos din morţi şi L-a făcut Domn va învia şi trupurile noastre muritoare spre lauda şi slava Numelui Său. De aceea, stimate călător, fi neclintit, în curînd va veni ziua cea veşnică! Atunci nu vom mai purta trupurile acestea muritoare, atunci vom fi ca El şi vom fi nespus de fericiţi. Duhul Sfânt niciodată nu se poate uni cu omul firesc, căci Duhul Sfânt nu poate recunoaşte firea stricată. Niciuna din roadele Duhului Sfânt nu a crescut vreodată pe pământul sterp al acestei firi. Este zadarnică orice încercare de a imita aceste roade. Cele mai frumoase roade pe care firea veche le-a adus vreodată nu sunt de nici-un folos în faţa lui Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Mintea mea este încă nehotărâtă cu privire la calea pe care trebuie s-apuc, Doamne; atât de multe au depăşit capacitatea mea de discernere în hotărârea asta. Nu e vorba că mă îndoiesc de Tine, dar totul este atât de acoperit.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Intăriţi-vă dar mâinile obosite si genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.» EVREI 12,12-13

În ce ne priveşte, tactica luptei de credinţă se rezumă doar la respectarea ordinelor de luptă date de Comandantul suprem: marş, cercetare, luarea măsurilor de siguranţă, atac, camuflaj etc. Ca şi copii ai lui Dumnezeu nu putem să dăm înapoi niciodată, ci doar să mergem înainte. Nu putem să ne permitem nici o încetare temporară a focului; trebuie să fim mereu în alertă. Cercetare înseamnă practic recunoaşterea intenţiilor duşmanului. De ce? «Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui» (2 Cor. 2,11). Doar omul care se lasă condus întru totul de El poate fi un adevărat luptător pe drumul credinţei: «nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi» (Isaia 50,5). Doar omul care umblă în ascultare absolută faţă de Isus, ca apostolul Pavel, poate cunoaşte realitatea pe câmpul de bătălie şi tacticile duşmanului. Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui». Apostolul cunoştea puterea duşmanului, dar s-a încrezut deplin în biruinţa lui Isus, fiind biruitor în lupta credinţei. De aceea la sfârşitul vieţii, uitându-se înapoi, a putut să mărturisească: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa» (2 Tim. 4,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

De la Mine îţi vei primi rodul. Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi.

Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată. Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute. Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii.

Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

Seara

„Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi.” Efeseni 1:19-20

În învierea lui Christos, ca şi în mântuirea noastră, nu a fost precupeţit nici un efort al puterii divine. Ce putem spune despre cei care cred că această convertire este îndeplinită prin libera voinţă a omului şi se datorează propriului său caracter bun? Când vom vedea morţii ridicându-se din morminte prin puterea lor, atunci ne putem aştepta să vedem păcătoşii întorcându-se la Christos prin propria lor voinţă. Cuvântul predicat sau auzit, prin el însuşi, nu aduce această putere divină. Toate puterile vin de la Duhul Sfânt. Puterea care l-a înviat pe Christos din morţi a fost irezistibilă.

Toţi soldaţii şi preoţii nu au putut ţine trupul lui Christos în mormânt. Moartea însăşi nu l-a putut ţine pe Isus în lanţuri. Aceeaşi putere irezistibilă este folosită şi pentru credincios atunci când învie la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Nici păcatul, nici stricăciunea, nici demonii din iad, nici păcătoşii de pe pământ nu pot opri mâna harului lui Dumnezeu atunci când El intenţionează să convertească pe cineva. Dacă Dumnezeul atotputernic spune „vei face”, omul nu poate spune „nu vreau”.

Puterea care L-a înviat pe Christos din mormânt a fost slăvită. Ea a reflectat onoare asupra lui Dumnezeu şi ruşine asupra oştilor răului. Dumnezeu primeşte o mare slavă prin convertirea fiecărui păcătos. Puterea era veşnică. „Christosul înviat, nu mai moare. Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). De aceea, fiindcă am fost înviaţi din morţi în Christos, nu trebuie să ne întoarcem la faptele morţii sau la vechea stricăciune.

Trebuie să trăim în Dumnezeu. Pentru că El trăieşte, trăim şi noi. „Că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). „După cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). In cele din urmă, observi că viaţa nouă este unită cu Isus. Aceeaşi putere care a înviat Capul lucrează viaţă în mădulare. Ce binecuvântare este să fii adus la viaţi împreună cu Christos” (Efeseni 2:5)!

IZVOARE IN DEŞERT

„M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare.” Psalmul 4:1

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare”, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui.

N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet”. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul, aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor. George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 6.16-30

    Treptat-treptat, profetul schimbă tonul, nemaipunând de acum accentul pe dragostea divină, ci pe mânie. Domnul este pregătit să-Şi „viziteze” poporul în judecată (v. 6,15; Isaia 10.3). Pentru aceasta Se va folosi de un vrăjmaş venind din nord (v. 22), după cum prevestea cazanul „fierbând” din cap. 1, gata să-şi reverse conţinutul înspăimântător şi să inunde ţara lui Israel. Un nou apel al harului se interpune însă între aceste pedepse. Să-l ascultăm; el se adresează fiecăruia în parte: „Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (v. 16; cap. 7.23).

Aceste cărări vechi, ale credincioşiei şi ale despărţirii de lume, nu sunt nicidecum cele mai uşoare; ele se străbat adesea de unul singur. Sunt însă căi sigure, căi de odinioară, marcate şi verificate de înaintaşii noştri, căi ale puterii, «pe care este belşug de fericire, pe care totul este pace, în ciuda locului arid». Să refuzăm deci drumurile largi şi atât de plăcute care ni se deschid şi să căutăm cu atenţie această „cale bună”, aceste „cărări ale dreptăţii” (Psalmul 23.3) şi ale adevărului, în «ghidul» nostru care este Cuvântul lui Dumnezeu! Şi să mergem pe ele!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:17-19

BOGĂŢIILE SI CREDINŢA

„îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.

Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vântul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vânt usca şi veştejea holdele date în floare în câteva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decât un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curând – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie. Nu are importanţă cât trăieşte cineva sau cât de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea.

În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea’. Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Când eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea¹” .

Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic.     D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. – Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pământ dar ţine-te tare de lucrurile din cer.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu sa ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cine este mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”  Matei 11.11

Deși caracterul lui Ioan era deosebit de frumos, Domnul nu a făcut referire la caracterul lui atunci când a spus cuvintele de mai sus. El Sa referit mai degrabă la faptul că Ioan fusese rânduit de Dumnezeu ca înaintemergător al Domnului Isus – o onoare pe care nu a avuto nimeni altul. Prin urmare, Domnul vorbește despre măreția onoarei dăruite lui Ioan. El nu face referire la măreția morală a celui mai mic din Împărăția cerurilor, ci la măreția poziției dăruite de Dumnezeu fiecărui credincios adevărat din perioada prezentă a harului.

Împăratul urma întradevăr să aibă o Împărăție, însă Ioan nu urma să fie parte din ea în timp ce el se afla pe pământ. Domnul ne spune în Luca 16.16: „Legea și profeții au fost până la Ioan; de atunci evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se vestește și fiecare dă năvală să intre în ea”.

Are Domnul o împărăție astăzi? Da, dar această împărăție nu este ceea ce Scriptura numește „Împărăția și gloria Domnului nostru”, ci astăzi ea este „împărăția și răbdarea lui Hristos”. Pentru timpul prezent, împărăția nu are un caracter manifestat public, ci are o formă tainică.

Este de asemenea adevărat că Împărăția cerurilor face câteodată referire doar la cei cu adevărat credincioși, însă, în alte cazuri, ea îi include și pe cei care în mod fals se numesc credincioși. Domnul va smulge din Împărăția Sa toate pricinile de poticnire. Despre astfel de oameni nu se poate spune că sunt mai mari decât Ioan Botezătorul. Toți credincioșii adevărați de astăzi sunt nu numai supuși onorați ai Împărăției, ci și mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Adunarea, fiind locuiți de Duhul lui Dumnezeu și binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Ioan nu a cunoscut niciodată o astfel de onoare, deși, în glorie, va fi și el cu Domnul Isus și asemenea Lui. L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Slujiți-vă unii altora în dragoste.” Galateni 5.13

O jertfă de dragoste

Omul de stat englez, Oliver Cromwell (1599-1658), a condamnat un bărbat din cauza unui delict politic. A poruncit ca atunci când bate clopotul domului la ora șase să cadă și capul celui condamnat. Mulți oameni curioși s-au strâns în fața domului pentru a fi martori ai execuției capitale. Lumea aștepta ca să bată clopotul, dar nu se auzea nimic. Atunci a fost trimis cineva la paraclisier. Acesta trase cât putu de sfoara clopotului, dar nu se auzea niciun sunet. Când se urcară câțiva oameni în turn, pentru a vedea care era motivul pentru care clopotul nu suna, văzură o scenă groaznică: de limba clopotului atârna o femeie, care era lovită încoace și încolo. Clopotul a fost adus la tăcere, dar femeia căzu după câteva clipe fără cunoștință la pământ. Era soția celui condamnat. Când Cromwell a aflat cele întâmplate, a fost adânc mișcat și l-a eliberat pe cel condamnat. Dragostea și jertfa soției lui l-au ferit de execuția capitală.

Soți și soții, să cugetăm la întâmplarea de astăzi! Nu mai trăim în Evul Mediu, ca cineva să fie condamnat ca omul din povestirea de astăzi. Dar suntem gata să ne slujim unii altora – soț și soție – în dragoste? Bunăstarea unei familii se întreține prin slujire plină de afecțiune unul pentru altul. Unde există dezbinare, familia nu funcționează după normele biblice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU ÎNCERCA SĂ-I INTIMIDEZI!

„Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci… un duh de înfiere” (Romani 8:15)

Vorbim și azi despre întâlnirea lui Iosif cu frații săi, în Egipt… Frații lui Iosif au rămas „încremeniţi”. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:3-5). Vom observa că Iosif nu a reacționat așa cum reacționăm noi de atâtea ori când cineva ne rănește. Iosif nu i-a alungat pe frații săi, nu s-a bucurat văzându-i în încurcătură, nu a fost duplicitar, nu a jubilat spunându-le: „V-am prins!”, nu le-a reamintit cum l-au înjosit și cum i-au distrus visele, nu le-a pretins să recunoască faptul că el are dreptate și că ei au greșit, și n-a exclamat: „V-am spus eu!” Nu, Iosif a dorit să fie iubit, nu să inspire teamă. El a dorit să refacă relația, nu să se răzbune. El știa că beneficiile pe termen lung ale vindecării relației au depășit cu mult orice satisfacție pe termen scurt pe care o obținem prin răzbunare. El a înțeles că numai când îl eliberezi pe cel ce ți-a greșit te vei simți liber.

Biblia spune: „Voi n-aţi primit un duh… ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava!, adică: Tată!” Cuvântul „Ava” este un termen de alint care înseamnă „tătic”. Dumnezeu nu-ți readuce aminte de trecut și nici nu te ține la distanță din cauza eșecurilor tale. El dorește să știi că poți veni la El oricând, că ești acceptat, dorește să te simți în siguranță în prezența Lui și să-L numești „Tăticule”.

Aceasta este dragostea pe care El dorește să le-o arăți altora – o dragoste prin care ceilalți să nu simtă teamă în prezența ta!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Izvoare de bunătate

_wApa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă…” Ioan 4:14

Domnul nostru nu ne prezintă imaginea unui canal, ci a unei fântâni. „Fiţi umpluţi” (Efeseni 5:18), şi dulceaţa relaţiei voastre vitale cu Isus se va revărsa din voi tot atât de înbelşugată cum aţi primit-o. Dacă descoperi că viaţa Lui nu „curge” din tine aşa cum ar trebui, tu eşti vinovatul; ceva a oprit curgerea. Rămâi lângă Sursă şi, vei fi binecuvântat tu personal? Nu din tine vor curge râuri de apă vie, viaţă de neînfrânt.

Noi trebuie să fim nişte albii prin care Isus să poată curge sub formă de râuri de apă vie pentru binecuvântarea oricui. Însă unii dintre noi suntem ca Marea Moartă. Întotdeauna primim, dar nu dăm niciodată, deoarece nu avem o relaţie bună cu Domnul Isus. Aşa cum primim de la El, la fel de sigur este şi că El va revărsa prin noi binecuvântările Lui; atunci când binecuvântările nu se revarsă în aceeaşi măsură în care le primim, înseamnă că există o fisură în relaţia noastră cu El. Există ceva ce se interpune între tine şi Isus Cristos? Există ceva ce împiedică credinţa ta în EI? Dacă nu, Isus spune că din tine vor curge râuri de apă vie.

Nu este vorba de o binecuvântare pe care să o transmitem şi altora, nici de o experienţă pe care să o pomenim mereu, ci de un râu care curge încontinuu. Rămâi lângă Izvor, păzeşte bine credinţa ta în Isus Cristos şi relaţia pe care o ai cu El, şi atunci din tine va fi o curgere continuă spre alte vieţi, nu va fi uscăciune sau moarte. Nu este prea exagerat să spui că dintr-un credincios vor curge râuri? „Eu nu văd râurile”, spui tu. Nu privi niciodată la tine din perspectiva „Cine sunt eu?” In istoria lucrării lui Dumnezeu vei găsi că El a început de obicei cu cei obscuri, cu cei necunoscuţi, cu cei ignoraţi, dar care au fost întotdeauna loiali lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” 2CORINTENI 10:5

Cuvântul Llui Dumnezeu dă o deosebită importanţă gândirii şi vorbirii omului, pentru că ele îşi au izvorul în inimă. Sunt nenumărate locurile în Scriptură care se ocupă de aceste trei lucruri care nu se pot separa şi Cuvântul ne dă serioase înştiinţări, admonestări şi recomandări cu privire la ele. Despre inimă de pildă, ne spune că „…din ea ies izvoarele vieţii”,” din ea ies gândurile rele…” şi „…din prisosul inimii vorbeşte gura.” Câtă atenţie ar trebui să acordăm acestor trei lucruri peste care trecem cu atâta uşurătate fără să le acordăm importanţa pe care le-o dă Cuvântul.

Biblia ne spune chiar din primele pagini că inspiraţia sau gândirea omului este rea din tinereţea lui,…” şi că „…era în fiecare zi numai răutate.” Textul de astăzi ne dă soluţia cum să tratăm cu gândurile noastre ca să nu ne violăm cugetul şi să ne facem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. Este adevărat că se întâmplă ca mintea sau inima celui credincios să fie adeseori bântuită şi invadată de tot felul de gânduri rele, fără ca el să fie vinovat de ele, fără ca aceste gânduri să fi clocit în inma lui, de aceea ele trebuiesc respinse cu oroare imediat, căci dacă cochetăm cu ele, pot să zămislească păcatul şi de aici nu e decât un pas până la înfăptuirea lor. De aceea Duhul Sfânt ne învaţă ce să facem: „…orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” Fără-ndoială că gândurile rele şi păcătoase trebuiesc gonite îndată ce apar în imaginaţia noastră, dar textul nostru se referă la gânduri care în aparenţă nu ar fi vinovate, dar care pot fi o urâciune înaintea lui Dumnezeu.

Când avem o părere bună despre noi înşine, este o imaginaţie gravă care ne duce la mândrie şi în consecinţă la cădere. Când raţionamentele din mintea noastră sunt umflate de cunoştinţele acumulate, ele pot fi pentru cineva un pericol de a se ridica împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, deaceea noi trebuie să le răsturnăm imediat cum spune versetul de care ne ocupăm. Când gândirea noastră izvorâtă din viaţa proprie, ajunge să răstălmăcească Scriptura, când încercăm să o interpretăm cu mintea necălăuzită de Autorul ei, uşor apucăm pe drumul care duce la pieire. În situaţiile acestea, gândirea poate să ajungă o armă puternică în mâna lui Satan, stricând sufletele oamenilor şi dăunând lucrării Lui Dumnezeu. Şi atunci, toate aceste izvodiri ale minţii trebuiesc făcute roabe ascultării de Hristos.

Când un om a fost adus la lumina cunoştinţei slavei Lui Dumnezeu pe faţa Lui Isus Hristos (2Cor. 4:6) şi astfel la pocăinţă şi credinţă, atunci orice gând, imaginaţie, afecţiune şi scop al inimii sunt cucerite de harul Mântuitorului şi făcute roabe prin dragostea Lui. El devine atunci ascultător şi astfel, de bunăvoie, fiind supus Domnului Hristos, inima unui astfel de om este acum ocupată numai de El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si iată că nişte oameni purtau într-un pat pe un slăbănog şi căutau să-l ducă înăuntru ca să-l pună înaintea Lui.” Luca 5:18.

Isus se găsea din nou la Capernaum şi mulţi învăţaţi şi farisei din Galilea, Iudea şi Ierusalim erau în jurul Lui. Puterea lui Dumnezeu era asupra Lui şi El venea în ajutorul tuturor. Este minunat să experimentezi puterea lui Dumnezeu dacă eşti neputincios, bolnav sau îndrăcit. În timp ce El învăţa norodul, au vrut să aducă la El un bolnav cu patul său dar nu puteau avansa din cauza mulţimii. Dar aceasta nu i-a determinat să plece nemulţumiţi, chiar mai mult, au căutat o soluţie, pentru că dragostea găseşte soluţii şi credinţa este mai tare ca oţelul sau piatra. S-au urcat pe acoperiş, au desfăcut acoperişul şi astfel l-au coborât pe bolnav cu pat cu tot la picioarele lui Isus. Astfel şi-au dovedit credinţa.

Iacov spune: „Arată-mi credinţa ta fără fapte, iar eu îţi voi arăta credinţa mea prin fapte”. Aceşti bărbaţi au dovedit credinţa lor prin fapte şi Isus i-a spus bolnavului: „Păcatele tale sunt iertate”. Cărturarii au considerat vorbele lui Isus ca hulă adusă lui Dumnezeu, susţinând că: „Numai Dumnezeu poate ierta păcatele!” Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a răspuns: „Pentru ce cârtiţi în inimile voastre: Ce este mai lesne, a zice: Păcatele îţi sunt iertate, sau a zice: Scoală-te şi umblă?” Apoi s-a adresat bolnavului: „Tie îţi poruncesc, scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.” Iar bolnavul s-a sculat îndată şi-a luat patul şi a mers acasă lăudându-L pe Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PÂNĂ UNDE AJUNGE HARUL ATOTPUTERNIC

Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu”, li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui viu!”

Osea 1.10

Numai harul lui Dumnezeu poate să facă din nişte străini, fii; şi Domnul îşi descoperă aici planul Său, de a lucra astfel cu sufletele răzvrătite, ca să le facă să cunoască mărimea Sa. Prea iubiţi cititori, aceasta a făcut-o Domnul şi cu mine: şi El este acelaşi şi pentru voi. De aceea să ne împreunăm mâinile şi inimile pentru a lăuda măreţul Său Nume.

Unii dintre noi eram aşa de departe de Dumnezeu, încât ni s-ar fi potrivit foarte bine Cuvântul Său care spune: „Voi nu sunteţi poporul Meu”. În adunare, ca şi acasă, când citeam Biblia, glasul Duhului Sfânt vorbea cugetului nostru: „Voi nu sunteţi poporul Meu”! aducând astfel asupra noastră o osândă tristă dar dreaptă. Dar acum, în aceleaşi locuri, acelaşi Duh şi aceeaşi Biblie ne spune: „Voi sunteţi copiii Dumnezeului celui viu”. Cum am putea să-I mulţumim îndeajuns? Nu-i aşa că este minunat? Aceasta ne dă nădejde şi pentru alţii, căci cine rămâne neatins de acest har atotputernic? Şi cum am putea să deznădăjduim pentru cineva când Domnul a lucrat în noi înşine o schimbare aşa de minunată? Acela care a împlinit în noi această mare făgăduinţă, le va împlini şi pe celelalte. Înainte deci, cu încredere şi dragoste fierbinte pentru El.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui DUMNEZEU în Sion.     Ps. 84,7.

Ce binecuvântată este calea pentru cei care se îndreaptă spre această ţintă. Călătorul merge prin această lume săracă, printr-o vale a plângerii şi de aceea are nevoe de putere de sus. O călătorie prin valea plângerii unde e întristare slăbiciuni, necazuri,, lepădare, are nevoe de putere pentru biruinţă. Izvorul tuturor puterilor este recunoaşterea slăbiciunilor proprii. Apostolul Pavel spune: „Când sunt slab atunci sunt tare.” Noi primim putere prin credinţa în Hristos cel înviat, prin moartea Lui ţinem răstignită natura noastră veche. Atunci avem puterea lui Dumnezeu în noi când suntem scufundaţi în adevărurile mari ale jertfei şi învierii lui Hristos. Această necesitate este absolută chiar dacă personalitatea noastră va fi distrusă complet. Noi mergem din slăbiciune în slăbiciune şi totuşi din putere în putere. Chiar în slăbiciunea care o simţim şi o ştim stă ascunsă puterea. Eu cred că nu există un adevăr de o importanţă mai mare ca acesta în viaţa unui creştin şi, totuşi, se pare că este aşa de puţin înţeles! Noi trebuie să fim convinşi de slăbiciunea noastră înainte de a putea pricepe ce este puterea. Dar vai! cât timp ne trebuie ca să pricepem un adevăr ca acesta.

Pentru ca să trăim într-o stare fericită, trebuie ca peste EU să pronunţăm judecata morţii şi tot timpul să-l ţinem în ea. Această lucrare începe cu pocăinţa şi nu se sfârşeşte cât timp vom fi pe pământ.

Cititor creştin, nu te bucuri tu că mântuirea ta nu se întemeiază pe nenorocitele tale făgăduieli şi hotărâri închipuite, ci pe „jertfirea Trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna” (Evrei 10.10)? Da, aceasta este bucuria noastră veşnică. Hristos a luat asupra Lui toate făgăduinţele noastre şi le-a împlinit pentru veşnicie. Viaţa învierii curge în mădularele Trupului Său şi dă naştere la fapte pe care cerinţele Legii nu le-ar fi putut face niciodată.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, simt că tânjesc să am sentimentul exterior al prezenţei Tale, fericita şi însutită Ta binecuvântare. Doamne, las în seama Ta această dorinţă, împlineşte-o cum socoteşti Tu mai bine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» 1 CORINTENI 15,57

Care este strategia pe care trebuie să o urmăm în ce priveşte lupta credinţei? De fapt aceasta nici măcar nu este problema noastră, ci a Comandantului suprem. Domnul nostru Isus Cristos este Cel care ne conduce în această luptă după cum este scris: «Domnul este un războinic viteaz. Numele Lui este Domnul» (Exod 15,3).

Aici se ridică însă întrebarea: suntem în război? Da, ca şi creştini răscumpăraţi ne aflăm într-un război pe viaţă şi pe moarte. Lipsa de cunoaştere a acestui adevăr de către mulţi credincioşi este extrem de îngrijorătoare. Să nu pierdem însă din vedere faptul că a-L urma pe Isus presupune situaţii de conflict spiritual dintre cele mai grele, dar şi deznodământuri de biruinţă. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu nu realizează că sunt în război, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte, deşi Cuvântul Său spune foarte clar: «… să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţinta la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre» (Evrei 2,1-2). Aşadar, credinţa în Isus nu este o joacă de-a războiul, ci scena unor bătălii crâncene. Avem de a face cu duşmani invizibili, foarte puternici. Dar Cristos este biruitor!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fiindcă nu puteau să ajungă la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus, şi după ce l-au spart, au pogorât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul. Marcu 2:4

Credinţa este plină de invenţii. Casa era plină, mulţimea bloca uşa, dar credinţa a găsit o cale de a ajunge la Domnul şi de a aşeza patul slăbănogului în faţa Sa. Dacă nu-i putem aduce pe păcătoşi la Isus prin metode obişnuite, ar trebui să folosim unele extraordinare. Se pare că, potrivit cu cele spuse în Luca ţiglele de pe acoperiş trebuiau îndepărtate, şi acest lucru provoca praf, dar şi pericol pentru cei de jos. Dar dacă este un caz urgent, nu trebuie să ţinem seama de riscuri şi de stricarea unor proprietăţi. Isus era acolo ca să vindece, şi orice s-ar fi întâmplat, credinţa a înfruntat totul pentru ca sărmanul slăbănog să aibă păcatele iertate. O, dacă am avea mai multă credinţă ca aceasta! Nu am putea oare, dragă cititorule, să o căutăm în dimineaţa aceasta pentru noi înşine şi pentru semenii noştri lucrători, şi nu vom încerca să facem astăzi nişte fapte de iubire pentru suflete şi pentru slava Domnului? Lumea inventează mereu; geniile servesc toate scopurile dorinţei umane. Nu ar putea să inventeze şi credinţa, şi să atingă, prin noi mijloace, pe nenorociţii care pier în jurul nostru? Prezenţa Lui Isus a întărit curajul celor patru prieteni care purtau patul slăbănogului. Este Domnul cu noi acum? I-am văzut fata în dimineaţa aceasta? Am simţit puterea Lui vindecătoare în sufletele noastre? Dacă este aşa, atunci, pe uşă, pe fereastră, sau prin acoperiş, să trecem peste toate piedicile şi să lucrăm să aducem sufletele bolnave la Isus. Toate mijloacele sunt bune şi corecte atunci când credinţa şi dragostea sunt puse la lucru în câştigarea sufletelor. Dacă foamea de pâine poate sparge pereţi de stâncă, cu siguranţă că foamea de suflete nu va fi mai prejos. O Doamne, grăbeşte-ne în găsirea mijloacelor de aducere a bolnavilor la Tine, dă-ne curaj să le putem înfăptui, oricare ar fi consecinţele.

Seara

Frica lor este ca o mare înfuriată, care nu se poate potoli. Ieremia 49:23

Noi nu ştim ce înfuriată este marea în momentul acesta. Suntem în siguranţă în cămăruţele noastre liniştite, dar departe pe mare, un uragan distruge vieţile oamenilor. Ascultă cum urlă demonii morţii printre pânze, cum slăbeşte fiecare parte a corăbiei în timp ce valurile bat în ea ca nişte berbeci! Dumnezeu să vă ajute, sărmani marinari obosiţi şi înfricoşaţi! Rugăciunea mea se înalţă către marele Domn al mării şi al pământului, ca El să liniştească furtuna şi să vă aducă la limanul dorit! Totuşi, voi face mai mult decât să mă rog. Voi încerca să-i ajut pe oamenii care îşi riscă viaţa atât de des. Am făcut vreodată ceva pentru ei? Ce pot să fac? Câţi marinari au fost înghiţiţi de valurile înfuriate! Mii de trupuri zac în adânc, printre perle. Marea este plină de furia morţii, care răsună în vaietele văduvelor şi orfanilor. Sarea din mare se află în ochii multor mame şi văduve. Valuri nemiloase, aţi înghiţit dragostea femeilor şi sprijinul caselor. Ce mulţime va ieşi din adâncuri atunci când marea îşi va da morţii ei (Apocalipsa 20:13)! Până atunci, marea va fi înfuriată. Simpatizând parcă cu vaiurile pământului, marea se frământă de-a lungul miilor de ţărmuri, jeluindu-se cu strigătele păsărilor ei, urlând cu spargerea valurilor, mugind cu nemulţumire zgomotoasă, blestemând cu vaiete mânioase, sau certându-se cu glasurile miilor de pietricele de pe ţărm. Zgomotul mării poate fi vesel pentru un suflet liniştit, dar pentru copiii durerii, oceanul nemărginit este mai zbuciumat decât lumea cea nemărginită. Lumea aceasta nu este odihna noastră, şi valurile neliniştite ne-o spun. Există o ţară în care „marea nu va mai fi” (Apocalipsa 21. 1). Feţele noastre sunt îndreptate spre el; mergem spre locul despre care Domnul ne-a vorbit. Până atunci, ne aruncăm durerile asupra Domnului, care merge pe mare alături de noi, şi care croieşte un drum printre neguri pentru poporul Său.

IZVOARE IN DEŞERT

Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. (Psalmul 46:1)

„De ce nu m-a ajutat Dumnezeu mai devreme?” Aceasta este o întrebare care se pune deseori, dar nu este voia Lui să acţioneze după programul nostru. El doreşte să te schimbe prin necazul acesta şi să te facă să înveţi o lecţie din asta. El a promis: „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmul 91:15). El va fi cu tine în strâmtorare toată ziua şi toată noaptea. După aceea, El te va scoate din ea, dar nu înainte ca tu să încetezi să mai fi neliniştit şi îngrijorat din cauza ei şi să devii calm şi liniştit. Atunci El va spune: „Ajunge”.

Dumnezeu foloseşte necazul ca să-i înveţe pe copiii Săi lecţii preţioase. Dificultăţile sunt făcute să ne educe, şi când lucrarea lor bună s-a împlinit, vom primi o răsplată glorioasă prin ele. Există o bucurie dulce şi o valoare reală în dificultăţi, pentru că El le priveşte nu ca dificultăţi, ci ca oportunităţi.

Nu întotdeauna scoşi DIN vremurile noastre de necaz,

    Şi din luptele aprige şi cumplite,

Ci ÎN – mai adânc ÎN – pentru odihna noastră sigură,

    Locul păcii noastre, în El.

Annie Johnson Flint

Odată am auzit următoarea afirmaţie de la un bătrân simplu, şi n-am uitat-o niciodată: „Când Dumnezeu te încearcă, este timpul potrivit să-L încerci, punând la încercare promisiunile Sale şi apoi cerând de la El exact ceea ce încercările tale au făcut necesar”. Există două căi de a ieşi dintr-o încercare. Una este pur şi simplu să încerci să scapi de încercare, şi apoi să fii mulţumitor când s-a terminat. Cealaltă este să recunoşti încercarea ca fiind o provocare de la Dumnezeu ca să ceri o binecuvântare mai mare decât ai experimentat vreodată înainte, şi s-o accepţi cu plăcere ca o oportunitate de a primi o măsură mai mare din harul divin al lui Dumnezeu.

În felul acesta, chiar şi Adversarul devine un ajutor pentru noi, şi toate lucrurile care par să fie împotriva noastră ajung să ne ajute pe drum. Cu siguranţă, aceasta vor să spună cuvintele: „În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). A. B. Simpson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 5.1-6 şi 20-31

    În ciuda frumoaselor mărturisiri de credinţă, trebuia multă osteneală pentru a găsi în Ierusalim un om „care să facă judecată, care să caute adevărul” (v. 1; vezi şi Ezechiel 22.30). Dumnezeul îndurării ar fi fost gata să ierte cetatea vinovată, pentru un singur om (v. 1; comp. cu Geneza 18.23…). Din nefericire, această credincioşie plăcută lui Dumnezeu nu putea fi găsită nici printre oamenii de rând, nici printre cei mari, care erau mai învăţaţi şi deci mai responsabili (comp. cu Psalmul 62.9). Finalul capitolului, ca de altfel întreaga istorie a lui Ieremia, confirmă aceasta în mod trist.    „Iată, ei sunt sărmani, sunt fără minte…” (v. 4). Oare nu acelaşi lucru se poate spune şi astăzi despre mulţimile care merg inconştiente spre pierzare?

În zadar Şi-a pedepsit Domnul poporul: „Ei nu simt durere, … au refuzat să primească disciplinarea,… au refuzat să se întoarcă” (v. 3; Ţefania 3.2). Ce poate face un medic când pacientul său, pretinzând că nu suferă de nimic, refuză să-şi ia medicamentele? Să nu ne sustragem niciodată de la această corecţie necesară, ci să ne păstrăm o conştiinţă cât mai sensibilă la ceea ce vrea Domnul să ne vorbească pe această cale. Dacă nu, „ce veţi face la sfârşit?”, întreabă profetul (v. 31).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 5:25-33

NUMAI PENTRU BĂRBAŢI

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit si Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea… Efeseni 5:14

Dacă un bărbat şi-ar iubi soţia atât de mult cât a iubit Cristos Biserica, ce transformare miraculoasă ar cunoaşte căsnicia aceea! O asemenea dragoste plină de sacrificiu ar pune capăt oricărei necuviinţe, comportări nesăbuite din partea bărbatului. El ar fi bun, plin de grijă şi iertător. Ar fi mult mai interesat de fericirea soţiei sale decât de cea a lui personală. De fapt, ar fi gata să-şi dea viaţa pentru ea.

Un om îi spunea pastorului Rowland Hill din Londra despre moartea soţiei unui alt pastor. Comenta că Dumnezeu a luat-o la Sine pentru că soţul ei o iubea prea mult. Auzind aceasta, Hill a izbucnit: „Cum, domnule! Poate un om să-şi iubească soţia prea mult? Imposibil, domnule! Numai dacă a putut s-o iubească mai mult decât Şi-a iubit Cristos Biserica”.

In Efeseni 5:25, apostolul Pavel porunceşte: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Cristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea…” Iar în Coloseni 3:19, el spune: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele şi nu ţineţi necaz pe ele”. Nu, în mod categoric nu, dacă un bărbat îşi iubeşte soţia cu dragostea lui Cristos, este imposibil s-o iubească prea mult! Privind la exemplul măreţ al dragostei Domnului pentru noi, ar trebui să căutăm să ne potrivim vieţile după el. Bărbaţii nu trebuie să se îngrijoreze niciodată că ar putea să-şi iubească soţia prea mult. In schimb, ar trebui să se întrebe frecvent: „îmi iubesc eu suficient soţia?” R.W.D.

PENTRU BĂRBAŢI: Gândeşte-te la modul în care Cristos ne arată dragostea Sa. Cum ţi-ai putea arăta la fel dragostea, soţiei tale?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: în anul al doilea, în luna a doua, la douăzeci ale lunii, norul sa ridicat de pe cortul mărturiei. Și fiii lui Israel au pornit după ordinea lor de mers din pustia Sinai; și norul sa oprit în pustia Paran.

Numeri 10.11,12

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (9) – Numeri (A)

În Biblia ebraică, cartea Numeri se numește „În pustie”, titlu derivat din cuvintele de la începutul primului verset. Acest titlu este potrivit, fiindcă tema cărții este călătoria israeliților prin pustie (deși, în mod exact, călătoria lor prin pustie începe abia în capitolul 10). Această carte acoperă o perioadă de treizeci și opt de ani (conform cu Numeri 1.1 și cu Deuteronom 1.3) și prezintă necredința poporului, care a avut ca rezultat faptul că unei întregi generații i sa refuzat intrarea în țara promisă (capitolul 14).

Slujirea și umblarea noastră sunt două caracteristici principale ale acestei cărți, la fel cum apropierea și închinarea sunt caracteristicile cărții Levitic. Prin urmare, leviții ocupă un loc proeminent în Numeri, așa cum preoții ocupă un loc proeminent în Levitic.

Unele dintre simbolurile și dintre evenimentele istorice din Numeri sunt unice și cu totul potrivite subiectului cu privire la călătoria prin pustie și la slujirea desfășurată acolo. Iată câteva exemple:

1. Poziția și misiunea încredințată fiecăreia dintre cele trei familii ale leviților (capitolul 3);

2. Învelitorile cu care erau acoperite obiectele din cort, atunci când erau transportate prin pustie (capitolul 4);

3. Legea nazireatului (capitolul 6);

4. Trompetele de argint (capitolul 10);

5. Cele douăsprezece iscoade și strugurii din Eșcol (capitolele 13 și 14);

6. Tivurile albastre ale hainelor israeliților (capitolul 15);

7. Vițeaua roșie (capitolul 19);

8. Șarpele de aramă (capitolul 21);

9. Cele patru parabole ale lui Balaam (capitolele 22–24).

Cititorul va fi din belșug răsplătit dacă va studia lecțiile conținute de aceste simboluri. Ele ne arată cum Dumnezeul nostru a pregătit orice resursă necesară pentru drumul nostru către gloria cerească.B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!

Matei 5.8

Nu-L văd

Cu mulți ani în urmă, un tânăr creștin a călătorit spre Brazilia. Pe vapor nu a ascuns faptul că el aparținea Mântuitorului. Astfel a trebuit să suporte de-a lungul călătoriei multă batjocură.

Într-o zi, căpitanul veni cu o lunetă pe puntea vasului. Privea prin lunetă cerul și murmura mereu: „Nu-L văd, nu-L văd!”. Pe punte veniră mulți oameni pentru a vedea ce face căpitanul. El luă luneta de la ochi și spuse zâmbind: „Chiar acum m-am uitat după Dumnezeu, dar nu L-am văzut”. Toți priveau cu un zâmbet batjocoritor spre tânărul creștin.

El se îndreptă cu seriozitate către căpitan și spuse cu voce tare, ca să-l audă ceilalți: „Nu Îl vedeți pe Dumnezeu? Nici nu poate fi altfel. În Biblie scrie: «Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!». Acum știți, domnule căpitan, de ce nu-L vedeți pe Dumnezeu”. Peste puntea vasului se lăsă o liniște mormântală.

Dumnezeu este ascuns aroganței omenești. Dar El S-a descoperit în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, venit ca Om în lume. Cine se îndreaptă spre El, spre Mântuitorul, ca un păcătos, pe acela El îl primește, îi iartă toată vinovăția și îi dăruiește o inimă curată. Numai în această stare, omul este capabil să-L recunoască pe Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IARTĂ SI UITĂ

„Voi… v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

     Vreo douăzeci și doi de ani după ce-l vânduseră ca rob, frații lui stăteau acum în fața lui Iosif, devenit prim-ministru al Egiptului. Ei nu-l recunosc, iar el are soarta lor în mâinile sale. Dacă ai fi fost în locul lui, ce ai fi făcut? Le-ai fi plătit cu aceeași monedă? Le-ai fi adus aminte de faptele lor? În următoarele minute și zile, ne vom uita la ceea ce a făcut Iosif. Întâi, el nu a vorbit despre problema lui cu străinii. „N-a mai rămas nimeni cu Iosif, când s-a făcut cunoscut fraţilor săi” (Geneza 45:1). Iosif și-a luat măsuri ca oamenii din Egipt să nu știe vreodată ce i-au făcut frații lui. Nu așa ne tratează și Dumnezeu? În realitate, El ne „are la mână” pe fiecare dintre noi, așa încât ne-ar putea nimici pe dată și pentru vecie, și cu toate acestea, El refuză să reînvie păcatele noastre din trecut. Noi, de ce o facem? Ca să pedepsim! „Dragostea desăvârşită izgoneşte frica; pentru că frica are cu ea pedeapsa” (1 Ioan 4:18).

Care este teama noastră? Că vor scăpa nepedepsiți. Noi ne dorim să-și primească pedeapsa, așa că le spunem tuturor ce s-a întâmplat.

Și în acel moment:

1) Ne jucăm de-a Dumnezeu! Care însă afirmă: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” (Romani 12:19). Numai El cunoaște care au fost motivele ofensatorilor noștri de i-au făcut să ne rănească, și dacă le-a părut rău și s-au schimbat. Făcând publică greșeala altora,

2) Stabilim standardul după care noi înșine vom fi judecați. „Cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi” (Matei 7:2). Dacă acest adevăr te face să te simți stânjenit, „Orice amărăciune… să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu” (Efeseni 4:31). Repet ce știi: Când alții ți-au greșit, „iartă și uită” este răspunsul corect!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Răspândirea vieţii

„Râuri de apă vie.” loan 7:38

Un râu ajunge prin locuri pe care izvorul nu le cunoaşte, iar Isus spune că, dacă am primi din plinătatea Sa oricât de puţin s-ar vedea aceasta în viaţa noastră, din noi vor curge râuri care vor binecuvânta cele mai îndepărtate părţi ale pământului. Noi n-avem nimic de-a face cu această revărsare – „Lucrarea lui Dumnezeu este să credeţi. .” (Ioan 6:29). Dumnezeu rareori lasă ca un om să vadă ce mare binecuvântare este el pentru ceilalţi.

Râul este minunat de perseverent, învinge orice îi iese în cale. O vreme îşi urmează neabătut cursul, apoi dă de un obstacol şi, pentru un timp este oprit, dar curând, sau îşi va croi un drum care înconjoară obstacolul, sau va dispărea din vedere câţiva kilometri, ca apoi să apară din nou, mai mare şi mai grandios decât înainte. Te uiţi şi vezi că Dumnezeu foloseşte unele vieţi, în timp ce în viaţa la a apărut un obstacol şi nu mai pari a fi folositor. Fii permanent atent la Izvor şi Dumnezeu fie te va ajuta să ocoleşti obstacolul, fie îl va lua din calea ta. Râul Duhului lui Dumnezeu învinge orice obstacol

Nu privi niciodată la obstacole sau la dificultăţi. Obstacolul nu va avea nici o importanţă pentru râul care va curge neabătut prin tine dacă vei avea grijă să-ţi iei apa mereu din Izvor. Nu lăsa nimic să se interpună între tine şi Isus Cristos, nicio trăire sufletească sau experienţă; nimic nu trebuie să te despartă de marele Izvor suveran.

Gândeşte-te le râurile vindecătoare şi bogate care se dezvoltă în sufletele noastre! Dumnezeu a descoperit minţii noastre adevăruri minunate şi orice lucru pe care ni l-a descoperit este o dovadă a puterii crescânde a râului pe care El îl va revărsa prin noi. Dacă tu crezi în Isus, vei descoperi că Dumnezeu a acumulat în tine torente de binecuvântări pentru alţii.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De ce vi se ridică astfel de gânduri în inimă?” LUCA 24:38

Domeniul gândurilor noastre este o lume, în sine. Domnul atrage atenţia după cum ne spune versetul citat. De unde ies ele? Din inima noastră care, după precizarea pe care o face Cuvântul, este „…nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea…”. Prin urmare, câte posibilităţi de rău, de pagube şi de diviziuni nu sunt între noi! Gândurile inimii nu sunt numai o lume, ci o centrală de forţe sufleteşti care pot deveni o forţă spirituală controlată de diavolul.

Noi cunoaştem negreşit, toate aceste gânduri zămislite în inima noastră şi pe care le nutrim… împotriva unui frate sau a unei surori. Să ne mărturisim aceste păcate, căci „El este drept şi credincios ca să ne ierte şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” (1loan 1:9) Dacă îngăduim „…astfel de gânduri…” în inima noastră, ele vor crea o atitudine a minţii şi vor lucra spre paguba acelora împotriva căror sunt îndreptate. În felul acesta vom lua o atitudine ostilă şi vătămătoare faţă de fratele sau sora noastră. Domnul cunoaşte gândurile noastre rele aşa de adeseori ascunse sub o profesiune de credinţă şi ne întreabă: „De ce se vi ridică astfel de gânduri în inimă?”

Nenorocirea este că noi nu rămânem numai la gânduri. Ele se exprimă prin limbă şi limba, ne spune lacov, este ca un foc mic care aprinde o pădure mare. „Nici un om nu o poate îmblânzi; este un rău care nu se poate înfrâna este plină de o otravă de moarte.” (lacov 3:8) Şi astfel gândurile devin acte crude care rănesc.

Dacă dorim să fim schimbaţi, să încetăm mai întâi de a ne îndreptăţi. Să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu şi să recunoaştem că tot răul vine de-a dreptul din inma noastră. Când mărturisirea faţă de Dumnezeu va fi adevărată şi sinceră, vom încerca să reparăm ce se mai poate repara altfel mărturisirea noastră va rămânea un nou afront faţă de Dumnezeu. Cineva spunea că un gând rău materializat într-o vorbire de rău împotriva cuiva este ca cercurile care se fac pe suprafaţa unei ape liniştite când se aruncă o piatră în ea. Cercurile se înmulţesc şi se lărgesc tot mai mult. Pagubele produse pot deveni ireparabile.

Să facem după puterea noastră tot ce este posibil ca să reparăm răul, şi să ne întoarcem la cruce; ea este aceea care trebuie să devină adăpostul nostru împotriva unor astfel de experienţe triste. Numai dragostea este leacul care ne poate vindeca de această boală incurabilă.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ei I-au zis: „De ce ucenicii lui Ioan, ca şi ai fariseilor, postesc des şi fac rugăciuni, iar ai Tăi mănâncă şi beau?” Luca 5:33.

După ce Domnul Isus le-a răspuns la întrebările fariseilor fără a I se putea reproşa, aceştia Îl întreabă de ce postesc şi fac rugăciuni ucenicii lui Ioan ca şi cei ai fariseilor, iar ucenicii lui Isus mănâncă şi beau. Isus le-a răspuns că nu poate să facă pe nuntaşi să postească atâta timp cât mirele este cu ei. „Este vreunul printre voi în suferinţă? Să se roage! Este vreunul bucuros? Să cânte cântări de laudă!” Tot la fel este şi cu postul. Vedem aici că erau anumite zile în care ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor posteau. Era deci un post după lege. Observăm din cele spuse de Isus că pe noi, zilele necazului ne determină să postim. Aceasta se vede şi în Vechiul Testament. De aceea răspunsul Domnului Isus: „Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei; atunci vor posti în acele zile”. În Isaia 58 vedem un fel de post: „Acesta este postul pe care Eu l-am ales: să dezlegi lanţurile răutăţii şi să deznozi legăturile robiei, să dai drumul celor asupriţi şi să rupi orice fel de jug, să-ţi împarţi pâinea cu cel flămând şi să aduci în casa ta pe nenorociţii fără adăpost şi dacă vezi pe un om gol să-l acoperi.” Domnul Isus continuă cu o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petec, ca să-l pună pe o haină veche; altfel rupe şi haina cea nouă şi nici petecul luat de la ea nu se potriveşte la cea veche”. Acesta este asemănător cu postul periodic din obişnuinţă. Nu dă nici un rezultat pozitiv, ba mai mult, asemenea petecului, ruptura devine mai mare. Isus nu doreşte ca noi să ne peticim haina veche; El vrea să ne dea una nouă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O INIMĂ TARE

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul! Psalmul 27.14

Da, nădejdea noastră să fie în Domnul; El este vrednic de a fi nădejdea noastră şi El nu va lăsa să fie dat de ruşine, sufletul care se încrede în El. Aşteptarea noastră să fie fără teamă (neclintită). Să nădăjduim că Dumnezeu ne va da o mare izbăvire şi să fim gata să-L lăudăm pentru aceasta. Făgăduinţa care este în stare să ne încurajeze este la mijlocul versetului; „îmbărbătează-ţi inima”. Ea merge drept în punctul care are nevoie de ajutor, în centrul fiinţei noastre, care este inima noastră. Dacă inima este sănătoasă, totul va merge bine. Inima are nevoie de linişte şi odihnă şi ea primeşte acestea după ce va fi fost întărită. O inimă tare rămâne liniştită şi încrezătoare şi răspândeşte puterea sa în toată fiinţa noastră.

Cine poate să pătrundă până la izvorul ascuns al vieţii, adică până la inimă, ca s-o întărească, decât numai Dumnezeu, care a zidit-o. Dumnezeu este plin de putere şi poate să dea această putere celor ce nu o au. Fiţi dar cu inimă, căci Domnul vă va face parte de puterea Lui, astfel să fiţi liniştiţi în timpul furtunii şi bucuroşi în necaz. Cel ce a scris aceste rânduri poate să spună ca şi David: „Nădăjduieşte în Domnul.” El a făcut acest lucru şi ni-l spune şi nouă, căci el a învăţat dintr-o lungă şi adâncă experienţă că este bine pentru om să nădăjduiască în Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm. 2. Cor. 5,11.

Cine într-adevăr trăieşte în aşteptarea Domnului va recunoaşte ce importantă este această cupă de har. Nu poate să fie indiferent şi pasiv, ci va lucra şi va mărturisi pentru Domnul NU cu elanul firii pământeşti sau cu metode omeneşti, ci va conlucra împreună cu Dumnezeu la mântuirea sufletelor pierdute. Această lucrare începe cu îngenuncherea pentru cei păcătoşi. Abia de atunci propovăduirea Evangheliei va deveni dorinţa lui arzătoare. Cum ar putea o inimă să stea pasivă faţă de iubirea Mântuitorului în faţa oamenilor rătăciţi în păcate şi pentru care a murit Domnul Isus pe Golgota.

Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie salvaţi şi cât de mulţi se duc în pierzarea veşnică Fiecare, care din inimă strigă: „Vino Doamne Isuse!” strigă oare acum către păcătoşi: Impăcaţi-vă cu Dumnezeu.” Un credincios a cărui inimă nu arde de dragoste pentru cei morţi în păcate şi nu abate suflete de la pierzare nu aşteaptă pe Domnul în starea cea mai bună. Nimic nu ne stimulează mai mult ca să propovăduim Evanghelia celor rătăciţi ca aşteptarea Domnului nostru. Dragostea lui Hristos ne îndeamnă să încredinţăm pe oameni, să-i avertizăm, să-i rugăm să se pocăiască înainte de a fi prea târziu. Avem oare cunoştinţă despre judecata groaznică care va lovi pe oamenii neâmpăcaţi cu Dumnezeu. Să cercetăm însă şi viaţa noastră pentru ca solia noastră să nu fie necrezută sau chiar luată în râs aşa cum au făcut şi ginerii lui Lot.

Cum poţi, cum poţi să stai aşa nepăsător

Când împrejurul tău sunt atâţia păcătoşi ce mor,

Când nimenea nu le-a mărturisit deschis.

De mântuirea sfântă ce li s-a promis.

Gândeşte asupra acestor versuri şi întreabă-te cu mâna pe inimă dacă nu ai fost şi tu creştine, nepăsător faţă de cei care merg în pierzarea veşnică?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de îngrijorată a fost mintea mea cu privire la viitor. Te laud că nu este întotdeauna aşa, ba chiar foarte rar este aşa. O, nu am nimic de care să mă ţin în afară de Tine! Păzeşte-mă de ofilire şi lenevire.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,10-12

Noi suntem chemaţi să luptăm: «luptă-te lupta cea bună a credinţei» (1 Tim. 6,12). Să nu credem însă că luptăm prin credinţa noastră, ci prin puterea Domnului nostru Isus Cristos. Acest lucru este enunţat clar de apostolul Pavel: «viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu» (Gal. 2,20). Isus Cristos este darul minunat al lui Dumnezeu pentru noi; doar în El şi prin El putem avea credinţă statornică în Dumnezeu. Sfânta Scriptură spune despre El că este începutul şi sfârşitul credinţei; din acest motiv nu pot să laud pe nimeni că ar avea o credinţă puternică sau statornică, deoarece persoana care se laudă, se poate lăuda doar în Domnul. Aşadar mulţumeşte-I lui Dumnezeu că în mila Sa nesfârşită L-a dat pe Isus pentru noi, şi prin El ne-a dăruit toate lucrurile. Cel care L-a acceptat pe Isus în inima sa poate avea siguranţa şi bogăţia spirituală a apostolului Pavel: «… cum nu ne va da făra plată, împreună cu El, toate lucrurile?» (Rom. 8,32).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

In mijlocul unui neam ticălos si stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume. Filipeni 2:15

Noi folosim lumina ca să vedem mai bine. Creştinul trebuie să fie atât de strălucitor în viaţa sa, încât o persoană care trăieşte cu el o singură săptămână să cunoască Evanghelia. Conversaţia sa trebuie să fie de aşa natură, încât toţi cei care îl aud să ştie clar cine este el şi pe cine slujeşte. Oamenii trebuie să vadă imaginea lui Isus reflectată în acţiunile lui zilnice. Luminile sunt folositoare în călăuzire. Noi trebuie să-i ajutăm pe cei din jurul nostru care se află în întuneric. Trebuie să le spunem cu putere Cuvântul vieţii. Trebuie să îndreptăm atenţia păcătoşilor spre Mântuitorul, şi pe cei obosiţi spre un loc de odihnă. Omenii citesc adesea Biblia fără să o înţeleagă. Noi ar trebui să fim gata, asemenea lui Filip, să-i instruim pe cei care cercetează în Cuvântul lui Dumnezeu, pe calea mântuirii, şi în viaţa bunătăţii. Lumina este folosită şi pentru avertizare. Pe stâncile şi limanurile noastre trebuie să fie înălţate faruri. Creştinii trebuie să ştie că există multe lumini false care strălucesc pretutindeni în lume, şi că, de aceea, este nevoie de lumini adevărate. Slujitorii lui Satana sunt întotdeauna la lucru, ispitindu-i pe cei lumeşti la păcat, sub numele plăcerii. Ei aprind lumini false. Este responsabilitatea noastră să ridicăm lumina adevărată pe fiecare stâncă primejdioasă, să arătăm fiecare păcat, şi să spunem ce conduce la el, ca să fim curaţi de sângele oamenilor, strălucind ca nişte lumini în lume. Lumina are şi o influenţă spre bucurie, şi aceasta este şi menirea creştinului. Creştinul trebuie să fie un mângâietor, cu vorbe bune pe buze şi bunătate în inimă; el trebuie să poarte o rază de soare oriunde merge şi să împrăştie fericire în jurul lui.

O, Duh prea Sfânt, rămâi cu mine;
Să pot fi bun, şi milostiv, şi drept
Prin vorbe ce mângâie şi alină
Să mă trezeşti la viaţa ce-o aştept,
Cu fapte de curaj şi umilinţă

Seara

Să mă-ntăreşti într-a lui Isus credinţă. Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub lege. Galateni 5:18

Cel care îşi evaluează propriul caracter dintr-un punct de vedere legalist, nu numai că va dispera când va ajunge la capătul analizei, dar – dacă este înţelept – va dispera şi la începutul ei. Dacă am fi judecaţi pe baza legii, nimeni nu ar fi achitat Ce binecuvântare este să ştii că locuieşti pe domeniul harului, nu al legii! Când ne analizăm starea în faţa lui Dumnezeu, nu trebuie să întrebăm: „sunt eu, prin mine însumi, desăvârşit în faţa legii?”, ci „sunt desăvârşit în Christos Isus?” Acestea sunt două probleme diferite. Nu avem nevoie să ne întrebăm: „sunt fără păcat prin meritele mele proprii?”, ci „am fost spălat în izvorul care curăţă păcatul şi fărădelegea?” Întrebarea nu este „sunt eu, prin mine însumi, plăcut lui Dumnezeu?” ci „sunt eu primit în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6)? Atunci când creştinul îşi vede meritele de pe vârful Muntelui Sinai, se alarmează în privinţa mântuirii sale. El îşi spune: „credinţa mea este amestecată cu necredinţă. Nu este în stare să mă mântuiască”. Ar fi mult mai bine pentru el să-şi examineze meritele în lumina Calvarului. Ar trebui să se gândească la obiectul credinţei, nu la credinţă în sine. Atunci ar putea spune: „nu există nici o greşeală în El; de aceea, sunt în siguranţă”. Creştinul oftează – „speranţa mea de a ajunge în cer este tulburată şi slăbită din cauză că sunt plin de nelinişte pentru lucrurile prezente. Cum aş putea fi acceptat?” Dacă ar privi la temelia speranţei sale, ar vedea că promisiunile lui Dumnezeu sunt sigure. Oricare ar fi îndoielile noastre, jurământul făgăduinţei nu va cădea niciodată (vezi Evrei 6:17). Credinciosule, este întotdeauna mai sigur pentru tine să fii condus de Duhul Sfânt în libertatea Evangheliei, decât să porţi lanţurile legalismului. Judecă singur prin ce este Christos mai bun decât tine. Satana va încerca să-ţi distrugă pacea amintindu-ţi de păcătoşenia şi imperfecţiunile tale. Poţi să-i înfrunţi acuzaţiile numai rămânând credincios Evangheliei şi refuzând să porţi jugul sclaviei.

IZVOARE IN DEŞERT

Tu rămâi. (Evrei 1:11)

Sunt aşa de mulţi oameni care stau singuri lângă şemineul lor! Ei stau lângă un alt scaun, odată ocupat, şi nu-şi pot reţine lacrimile care curg. Ei stau singuri atât de mult, dar este Cineva care este nevăzut şi foarte aproape de ei. Dar dintr-un motiv oarecare, ei nu-şi dau seama de prezenţa Lui. A realiza aceasta este o binecuvântare, însă este foarte rară. Depinde de dispoziţia lor, de sentimentele lor, de condiţia lor fizică şi de vreme. Ploaia sau ceaţa deasă de afară, insomnia sau durerea intensă, par să afecteze dispoziţia lor şi să le tulbure vederea, astfel încât ei nu realizează prezenţa Lui.

Există, însă, ceva chiar mai bun decât a realiza, şi chiar mai binecuvântat. Este complet independent de aceste alte condiţii şi este ceva care va rămâne cu voi. Este aceasta: să recunoşti acea prezenţă nevăzută, care este atât de minunată, de liniştitoare, de calmantă şi de caldă. Deci recunoaşte prezenţa Stăpânului. El este aici, aproape de tine, şi prezenţa Lui este reală. Recunoaşterea te va ajuta de asemenea să realizezi, dar ea nu depinde niciodată de aceasta.

Da, este infinit mai mult – adevărul este o prezenţă, nu un lucru, nu un fapt, sau o afirmaţie. Cineva este prezent, şi El este un Prieten inimos şi este Domnul cel atotputernic. Acesta este un adevăr plin de bucurie pentru inimile care plâng de pretutindeni, indiferent de motivul lacrimilor şi oricare ar fi râul pe malul căruia este plantată salcia lor plângătoare. Samuel Dickey Gordon

Când din viaţa mea au dispărut bucuriile de altădată,

    Şi comorile, care erau ale mele odată, nu le mai pot revendica,

Acest adevăr îmi hrăneşte inima însetată şi înfometată:

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti mereu acelaşi!

Când râurile seacă, acele râuri de bucurie înviorătoare –

    Prietenii atât de binecuvântate, de rodnice, de libere;

Când cerul sărutat de soare face loc norilor deprimanţi,

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

Când puterea te lasă, şi picioarele, acum obosite şi sleite,

    Nu mai pot merge în misiunile fericite,

De ce să oftez, sau să las să mi se întunece zilele?

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! Mi-ai putea da mai mult?

Astfel în zilele vieţii mele – oricine sau orice mi-ar lipsi,

    Prieteni, prietenii, bucurii, într-o măsură mai mică sau mai mare,

Cântările vor fi ale mele, nici o întristare nu trebuie să mă asalteze,

    Doamne, TU RĂMÂI AICI! TU eşti încă în inima mea.

J. Danson Smith

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 3.11-25; 4.1-2

    Capitolul 3 îl prezintă pe Israel ca pe o soţie necredincioasă, uitând de legăturile care o unesc cu Domnul, bărbatul ei. Pe calea fărădelegii, Iuda a mers chiar mai departe decât cele zece seminţii ale lui Israel, adăugând la necredincioşia sa şi prefăcătoria: trădarea îi este agravată de ipocrizie. Deşi, din punct de vedere istoric, ne aflăm aici sub domnia evlaviosului Iosia, inima poporului tot nu şi-a urmat într-un mod real împăratul în trezirea pentru care acesta dăduse semnalul (vezi v. 10 şi 2 Cronici 34.33). Iuda s-a prefăcut că se întoarce la Domnul şi astfel prefăcătoria lui este înaintea lui Dumnezeu cu mult mai rea decât îndepărtarea propriu-zisă de El.    Cât de emoţionante sunt aceste chemări: „întoarce-te, în-toarce-te la Mine”; „Intoarceţi-vă, fii răzvrătiţi”; „Eu sunt îndurător”; „vă voi vindeca…” (v. 12,14,22; 4.1)! Şi câte secole se interpun, prin micile puncte de suspensie din v. 22, între chemarea lui Dumnezeu („Intoarceţi-vă”) şi răspunsul poporului („Iată-ne”), din moment ce acest răspuns al lui Israel este aşteptat de Dumnezeu şi astăzi…! „V-am logodit cu un singur bărbat, ca să vă înfăţişez ca pe o fecioară curată lui Hristos”, avea să le scrie Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2). O asemenea relaţie cu Domnul implică inimi neîmpărţite. Mult mai privilegiată decât Israel, Biserica, Mireasa lui Hristos, obiect al unei iubiri atât de mari, cu cât mai responsabilă este ea în a proteja afecţiunile Sale…!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 4:17-24

CREŞTINII ASCUNŞI

Voi sunteţi lumina lumii. Matei 5:14

Dacă oamenii din jur nu recunosc consacrarea ce-o facem faţă de Mântuitorul, ceva este extrem de rău în viaţa noastră. Este dificil să înţelegem cum creştinii care îl iubesc pe Domnul pot fi prieteni multă vreme fără să fie conştienţi de relaţia lor specială în familia lui Dumnezeu.

G. Campbell Morgan, în cartea sa „Cum să trăieşti”, relatează despre o conversaţie pe care a avut-o la terminarea predicii dintr-o duminică seara. Un bărbat s-a apropiat de el şi i-a spus că invitase la biserică pe unul dintre colegii cu care muncea de peste 5 ani. El a spus apoi: „Sugestia mea de-a participa cu mine la biserică l-a surprins mult pe colegul meu. A răspuns la invitaţia mea spunînd: „Eşti creştin?” Şi când am răspuns afirmativ, mi-a zis: „Păi şi eu sunt creştin. Nu este interesant?” Spre surprinderea omului, Morgan a replicat: „Interesant? Nu, nu este interesant de loc! Amândoi trebuie să vă naşteţi din nou”. Dacă s-a întâmplat sau nu acest lucru, nu ştiu, dar pentru Morgan era de neconceput ca cei doi oameni să fi putut fi mântuiţi cu adevărat şi să muncească cot la cot timp de 5 ani fără să fie conştienţi de gradul lor de înrudire ca fraţi în Cristos.

Ştiu oare colegii noştri de muncă şi cunoştinţele noastre de credinţa noastră în Cristos? Să nu uităm, creştinii plini de Duhul Sfânt nu sunt nişte creştini în secret! R.W.D.

De vom ascunde lumina cerească

Şi n-om oglindi pe Isus ca-mpărat,

Cum va putea cel din noapte şi păcat

Să fie condus, ajutat şi salvat?    – Branon

Să lăsăm ca mărturia noastră
să fie scrisă în litere destul de mari, ca lumea s-o poată oricând citi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiul Omului na venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și săȘi dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Marcu 10.45

Cum ar putea inima noastră să nu fie satisfăcută cu slujirea lui Hristos? Cum ar putea ea să nu se sprijine pe lucrarea Lui? Fiul lui Dumnezeu a binevoit să ne slujească! Cel care nea făcut, Cel care nea dăruit viață și suflare, a acceptat să devină slujitorul nostru! Nu a venit pentru a ne cere să facem sau să dăm ceva, ci a venit ca El Însuși să slujească și să dăruiască.

Duhul legalist ne face să gândim că Dumnezeu este un Stăpân aspru, că El ne cere să facem multe lucruri și să ne trudim. Să ne aducem însă aminte că cea mai importantă lucrare a noastră este să credem în Isus, să ne sprijinim pe El și pe ceea ce El a făcut pentru noi la cruce, ca și pe ceea ce El face acum pentru noi în slavă. „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: ca voi să credeți în Cel pe care El La trimis.”Să ne aducem aminte de întrebarea psalmistului, o întrebare pusă atunci când el privea la măreția și la mulțimea binecuvântărilor Domnului: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?”. Răspunsul a fost: „Voi înălța paharul mântuirii și voi chema Numele Domnului” (Psalmul 116.12,13). Acesta este deci felul în care Îl putem răsplăti pe Domnul; acesta este felul în care Îl putem glorifica. Dacă vrem săL răsplătim, trebuie ca mai întâi să primim – să primim paharul mântuirii, un pahar plin și care dă pe deasupra; și, pe măsură ce bem din acest pahar, pe măsură ce mântuirea lui Dumnezeu strălucește înaintea ochilor sufletului nostru, lauda va țâșni din inimile noastre pline de recunoștință. C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat; în ziua mântuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”. 2 Corinteni 6.2

Siguranța mântuirii

O tânără participase trei zile la rând la o evanghelizare. Predicatorul, văzând-o cu o față veselă, a întrebat-o, dacă s-a produs în viața ei o schimbare. Tânăra a povestit că totul s-a schimbat de când a ascultat și a primit în inima ei Evanghelia. „În aceste zile am auzit adevăruri importante. În prima zi am auzit că sunt o păcătoasă pierdută, «căci toți oamenii au păcătuit» (Romani 3.23), și că singură nu mă pot salva. A doua zi am aflat că suntem «socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus» (Romani 3.24). Iar astăzi sunt cu adevărat fericită, deoarece am primit din Cuvântul lui Dumnezeu siguranța că sunt salvată și îmi este dăruită viața veșnică potrivit cu cele spuse de Mântuitorul în Ioan 5.24: «Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață».”

Siguranța mântuirii acestei tinere s-a bazat pe cuvintele Scripturii. Pe cuvintele inspirate de Dumnezeu se bazează siguranța mântuirii fiecărui om care L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al său. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că a permis, ca Scriptura să ajungă în mâinile noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PRIN EL POTI BIRUI!

„Aţintiţi-vă privirile… la Isus” (Evrei 3:1)

     Să zicem că încerci să slăbești, dar îți plac gogoșile. Cum poți birui ispita? Repetându-ți: „Nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși, nu am voie să mănânc gogoși…”?! Nu! Cu cât te gândești mai mult la gogoși, cu atât mai mult le vei dori. În schimb, încearcă să-ți îndrepți atenția spre altceva (sau spre altcineva!) care te poate ajuta să biruiești ispita. Problema ta nu e gogoșeria, ci mintea ta. Acela e locul unde bătălia e câștigată sau pierdută.

La fel este și în viața spirituală. Pavel scrie: „Vă îndemn, deci, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:1-2). Te poți închide singur în cameră și tot la „gogoși” să te gândești.

Pe de altă parte, îți poți îndrepta gândurile spre Domnul Isus, poți să-ți iei puterea de la El și să treci victorios pe lângă toate „gogoșeriile” din oraș.

Același principiu se aplică oricărui obicei de care dorești să scapi, și oricărui păcat pe care dorești să-l învingi.

Victoria se obține, oare, cu ușurință sau peste noapte? Nu, Satan L-a ispitit pe Domnul Isus de mai multe ori în pustie… și te va ispiti și pe tine, până când își va da seama că strategiile lui nu dau rezultate. „Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească” (Matei 4:11).

Prin Hristos, poți birui obiceiul tău!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ucenicul care veghează împreună cu El

„Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

„Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit „Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. „L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

„Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul „toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: „Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale.”

EVREI 4:10

Care este această odihnă a lui Dumnezeu? În ce domeniu pătrunde cel credincios când intră „în odihnă”? Ne-o spune sfârşitul capitolului 4, (vs. 12-16) descriind acţiunea Cuvântului Lui Dumnezeu în fiinţa celui credincios. Acest Cuvânt atinge adâncul vieţii proprii a fiecăruia dintre noi, domeniile cele mai tainice şi dezvăluie amprentele primite de la lume, întinăciunile cărnii şi lucrările diavolului: într-un cuvânt, tot acel trecut care se menţine până în prezent, pentru că nu a fost recunoscut şi mărturisit înaintea Lui Dumnezeu. Deci ceea ce vrea Dumnezeu să dea copilului Său, este odihna cu privire la viaţa lui proprie.

De ce este în viaţa celui credincios nelinişte, agitaţie şi nestatornicie? Pentrucă viaţa proprie este liberă să-i inspire gândurile şi faptele. De unde provin despărţirile, criticile, intrigile şi vorbirile de rău? Din viaţa proprie care lucrează sub o mantie duhovnicească.

Cine inspiră stările de trufie, părerea bună despre sine însuşi care încearcă să pună în inferioritate pe alţii? Este viaţa proprie care nu a fost cu adevărat dată pe faţă şi osândită. Atâta timp cât ea lucrează liber, cel credincios nu poate să cunoască odihna lui Dumnezeu.

Atâtea situaţii neplăcute n-ar mai exista dacă acest Cuvânt al Marelui nostru Preot ar avea câmp liber în adâncul fiinţei noastre! Ce curăţire ar realiza! Noi continuăm să trăim viaţa din Egipt (robie) şi aceea din pustie (necredinţă) în plină ţară a făgăduinţei, zădărnicind şi întristând pe Duhul Sfânt în aşa măsură că El nu poate nici să Se manifeste nici să lucreze izbăvirea noastră. Care este soluţia? Să acceptăm această dare pe faţă a vieţii noastre proprii, oricât de umilitoare ar fi ea.

Să acceptăm Sfântul Cuvânt al Lui Dumnezeu să lucreze în adâncul inimii şi cugetului nostre. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul……judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evr. 4:12).

Să venim deci la Marele nostru Preot, la care găsim milă şi har pentru toate nevoile. Atunci, şi numai atunci, vom înţelege adevărata valoare şi fericire a acestui cuvânt: „Cine intră în odihna lui Dumnezeu se odihneşte de lucrările lui” care de acum înainte nu mai sunt izvorâte din viaţa proprie ci dintr-o viaţă de adevărată părtăşie şi odihnă în Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Înţelepciunea strigă pe străzi, îşi înalţă glasul în pieţe; strigă unde e zarvă mai mare; la porţi în cetate îşi spune cuvintele ei”. Prov.1:20-21.

Dumnezeu doreşte să atragă şi să stea de vorbă cu fiecare om acolo unde se află. Câte odată ni se pare că unii oameni nu-L caută pe Dumnezeu; şi noi suntem de părere că Dumnezeu nu poate să stea de vorbă cu ei. Si totuşi, când se pocăiesc, putem să ne dăm seama cum le-a vorbit Dumnezeu pe vremea când erau fără Dumnezeu, curvari, beţivi, vrăjitori. Intr-o viaţă omenească sunt două sau trei ocazii când harul atrage. De câte ori auzim: „Nu este bine aşa!” Mulţi taţi, care iau locul în scaunul celor batjocoritori aud aceasta: „Nu este bine aşa!” Dar argumentează: „Aşa trăiesc şi alţii”. De aceea strigă înţelepciunea pe străzi şi îşi înalţă glasul în pieţe. Dumnezeu ne întreabă: „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urâ nebunii ştiinţa?” Prov.1:22. Unde sunt oameni asemănători? Nu trebuie căutaţi doar în localuri; sunt de găsit şi în Adunări.

Slavă Domnului că şi oameni ca aceştia vin şi se lasă îndrumaţi. Ani de-arândul am considerat că nu sunt batjocoritor, pentrucă Îl respectam pe Dumnezeu şi nu mă îndoiam de Cuvântul Său. Dar orice om care nu se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu este un batjocoritor. Un copil neascultător de părinţi îşi bate joc de mama şi de tatăl său. Vai de aceştia! De multe ori este blestem asupra copiilor, datorită neascultării lor faţă de părinţi. Aceasta în mod deosebit, dacă copiii nu sunt ascultători faţă de părinţii lor credincioşi. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o candelă pentru picioarele voastre. Ori ne ghidăm după el, ori îl urâm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL E CU MINE ORIUNDE SUNT

Domnul va fi cu voi. 2 Cronici 20.17

A avut un mare har Iosafat, căci o
mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine? Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.

Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul.Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

Luca 11,30

Locuitorii din Ninive nu aveau nimic comun cu Israel. Ei nu aveau nici legile lui Dumnezeu, nici locul sfintei Case în care vroia să locuiască Dumnezeu şi nici preoţia. Dar Dumnezeu a luat cunoştinţă de răutatea lor şi aceasta îl îndemna să le vestească judecata. Proorocul trimis nu a fost ascultător de însărcinările lui Dumnezeu şi în această poziţie nu putea fi un exemplu şi nici un semn pentru niniviteni. Neascultarea lui a făcut ca marinarii să-l arunce în mare. Peştele care l-a înghiţit pe Iona era o pildă a morţii. Trei zile a trebuit să rămână în adâncul morţii. De toate acestea ninivitenii nu ştiau nimic. Dar acestora Iona trebuia să le fie un exemplu. După rugăciunea în pântecele peştelui, Dumnezeu porunceşte acestui colos să-l aducă pe ţărm.

A doua oară Dumnezeu îi porunceşte lui Iona să fie un semn şi un exemplu palpabil pentru niniviteni şi să le proorocească judecata păcatelor care era aproape. El intră în oraş cale de o zi şi a strigat: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită.” Cei din Ninive au văzut în el un sol al lui Dumnezeu şi i-au dat ascultare. Şi „au vestit un post şi s-au îmbrăcat în saci” ca semn al pocăinţei. „Dumnezeu a văzut. S-a căit de răul pe care se hotărâse să-L facă.” De aceea Domnul Isus spunea evreilor că vor fi osândiţi odată de oamenii din Ninive (Luca 11.32). După ce El însuşi a fost trei zile şi trei nopţi în adâncul pământului şi aceasta pentru păcatele lor, va aduce judecata poporului Israel.

Ferice de toţi care cred în Dumnezeu şi care se pocăiesc în faţa Lui. Ca şi la niniviteni se poate abate judecata de la cel care se pocăieşte. „Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3.10)

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

În legătură cu strângerea devoţională – te rog să faci din ea un timp de descoperire a Feţei Tale. Avem nevoie doar de Tine şi de bunăvoinţa şi frumuseţea Ta de nespus.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«”Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? „El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”» IOAN 9,35-36

Isus este răspunsul şi pentru cei care nu îl văd şi pentru cei care chiar dacă L-au căutat, nu L-au găsit. Aici mă gândesc la orbul care s-a născut astfel. Replica la întrebarea lui Isus ne dovedeşte că orbul L-a căutat, căci el întreabă: «Si cine este, Doamne, ca să cred în El?» Şi tu, dragul meu, care îl cauţi pe Isus, dar încă nu L-ai găsit şi nu ai simţit ajutorul Său, ai parte de promisiunea Sa: «cine caută, găseşte» (Matei 7,8). Şi pe tine El te poate ajuta! Când orbul îl găseşte pe Isus, Domnul îi descoperă motivul real pentru care a fost orb, şi anume păcatul: «După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine» (loan 9,6-7). Aici vedem şi cauza şi efectul – adică murdăria spirituală şi orbirea. Motivul orbirii tale spirituale este murdăria păcatului din viaţa ta. Numai Isus te poate ajuta! Lasă-te, ca şi orbul, curăţat şi vindecat de murdăria ta! Fii gata să smulgi răul din rădăcină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului. Psalmi 120:5

În calitate de creştin, trebuie să locuieşti într-o lume rea, şi nu te ajută prea mult că strigi „vai de mine”. Isus nu s-a rugat să fii luat din lume, şi nu trebuie să-ţi doreşti nici tu un lucru pentru care El nu s-a rugat Este mult mai bine să înfrunţi greutăţile prin puterea Domnului, şi să-L slăveşti prin acest lucru. Duşmanul este întotdeauna gata să detecteze falsitatea din purtarea ta; de aceea, fii sfânt. Aminteşte-ţi că ochii tuturor sunt asupra ta, şi că de la tine se aşteaptă mai mult decât de la ceilalţi. Luptă-te să nu dai nici o ocazie acuzaţiilor. Lasă ca bunătatea să fie singura greşeală pe care ei o descoperă în tine. Ca şi Daniel, sileşte-i să spună despre tine: „Nu vom găsi nici un cuvânt deplângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui” (Daniel 6:5). Caută să fii folositor şi consecvent Poate că îţi spui: „dacă aş fi într-o poziţie mai favorabilă, aş putea sluji mai bine cauza Domnului; de aici de unde sunt eu, nu pot face nici un bine”. Dar, cu cât mai rău este poporul din jurul tău, cu atât mai multă nevoie are de un exemplu bun. Dacă sunt cocoşaţi, au nevoie de tine ca să-i îndrepţi. Dacă sunt perverşi, au nevoie să le întorci inimile mândre spre adevăr. Unde poate I să fie medicul, dacă nu în mijlocul bolnavilor? Unde îşi câştigă I soldatul onoarea, dacă nu în focul luptei? Şi când oboseşti de i lupta cu păcatul, aminteşte-ţi că toţi sfinţii au îndurat aceleaşi încercări. Ei nu au fost purtaţi la cer pe pat de flori, şi tu nu trebuie să te aştepţi să călătoreşti mai comod. Ei au trebuit să-şi primejduiască vierile până la moarte în locurile cele mai grele ale luptei, şi tu nu vei primi cununa până nu vei îndura totul, „ca un bun ostaş al lui Christos” (2 Timotei 2:3). De aceea, „vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă” (1 Corinteni 16:13).

Seara

Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Iov 38:16

Unele lucruri din natură trebuie să rămână un mister chiar şi pentru cei mai inteligenţi şi întreprinzători cercetători. Cunoaşterea omenească are graniţe de care nu poate trece. Cunoaşterea universală îi aparţine numai lui Dumnezeu. Dacă acesta este cazul în privinţa lucrurilor văzute şi temporale, sunt liniştit că nu la fel se întâmplă în privinţa problemelor veşnice şi spirituale. De ce, atunci, să-mi torturez mintea cu speculaţii despre destin şi voinţă, predestinare şi responsabilitate omenească? Nu sunt capabil să descifrez aceste adevăruri adânci şi misterioase, aşa cum nu sunt în stare să cercetez adâncurile de dedesubt, cele din care izvorăsc oceanele. De ce sunt atât de curios să cunosc motivele providenţei Domnului, cauzele acţiunilor Lui, scopurile vizitelor Sale? O să fiu vreodată în stare să strâng soarele în palmă şi să ţin universul în mână? Totuşi, aceste lucruri sunt o nimica toată în comparaţie cu ceea ce poate face Domnul Dumnezeul meu. Ingăduiţi-mă să nu mă lupt să înţeleg infinitul, ci să-mi consum puterea iubind. Ceea ce nu pot câştiga prin intelect, pot avea prin afecţiune. Acest lucru îmi este de ajuns. Nu pot să pătrund adâncurile mării, dar pot să mă bucur de briza care adie la suprafaţa ei, şi pot să navighez pe apele ei albastre, dacă am vânt prielnic. Dacă aş putea pătrunde „până la izvoarele mărilor”, nu mi-ar fi de nici un folos, nici mie, nici altora. Nu aş putea salva nici o corabie care se scufundă, şi nu aş putea aduce înapoi un marinar înecat soţiei şi copiilor îndureraţi. Pătrunderea tainelor adânci nu mi-ar fi de nici un folos. Cea mai mică fărâmă de dragoste, şi cel mai simplu act de ascultare, sunt mai bune decât cea mai adâncă cunoaştere. Doamne, las infinitul pe seama Ta. Mă rog ca Tu să ţii departe de mine dragostea faţă de Pomul Binelui şi Răului, care m-ar îndepărta de Pomul Vieţii.

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de toţi cei ce nădăjduesc în El! (Isaia 30:18)

Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit

Am dorit să merg pe un drum uşor,

    Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

    Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă”.

Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

    Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

    Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine”.

Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

    Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

    „Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu”.

Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

    Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

    Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.

Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

    Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

    Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.

Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

    Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

    Ca tu să creşti pentru Mine flori rare”.

Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

    Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

    Şi astfel, „alegând să nu aleg”, inima mea va fi liniştită.

Şi Răbdarea vroia să aştepte. din Călătoria Creştinului

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 2.19-37

    Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu 1-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23).     Acest popor însă îi declară cu impertinenţă: „Nu voi sluji” (v. 20; comp. În Neemia 3.5 cu exemplul mai-marilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să-l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).

    Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţa de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului…!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 6:5-9

LUCRAREA CREŞTINĂ

Lucraţi… pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică… Ioan 6:27

Trei oameni lucrau la o construcţie foarte mare. Unul a fost întrebat: „Ce faci aici?” „Amestec mortar”, a spus el. Al doilea a răspuns: „Ajut la înălţarea acestui zid”. Când al treilea a fost întrebat, a răspuns: „Construiesc o
catedrală pentru gloria lui Dumnezeu”.

Aceşti trei oameni ar fi putut lucra la fel de bine la o maşină, un camion, o casă, un drum, sau orice alt produs sau serviciu pe care îl pot face un om sau o femeie. Mulţi oameni lucrează pentru a-şi câştiga existenţa, ca să obţină succes fără ca să se îmbogăţească. Aceste motive nu trebuie să fie motivele principale pentru munca unui creştin. Ca şi al treilea om din povestirea anterioară, trebuie să vedem că ceea ce dă muncii noastre valoare eternă nu este produsul sau serviciul muncii noastre, ci însuşi procesul muncii – efectuarea slujbei cu credincioşie, pentru gloria lui Dumnezeu. Intr-o broşură intitulată: „De ce să mergi la lucru?” scriitorul dă două motive biblice pentru muncă: (1) Dumnezeu a poruncit
aceasta pentru că munca este bună. (2) Munca „creează un climat în care credinciosul Il poate reprezenta pe Isus Cristos”. Cu alte cuvinte, trebuie să muncim pentru a-L satisface pe Dumnezeu şi să demonstrăm colegilor noştri de muncă ce schimbare face Cristos în viaţa cuiva.

Următorul poem captează esenţa oricărei munci creştine:

” Tată, unde-ai vrea astăzi să lucrez?

Şi să dărui iubirea la oricine.

Atunci mi-a arătat un colţ micuţ.

Spunîndu-mi: „Ingrijeşte-l pentru Mine!”    – D.J.D.

Oricare ar fi munca zilnică şi grea,

Să îmi câştig pâinea, aş vrea să pot vedea

Marea slujbă şi cinste în care m-ai pus

De a-i aduce pe alţii la Domnul Isus.    – Stalter

Dumnezeu ne-a dat ceva de făcut în lumea aceasta; apreciem oare îndeajuns această onoare?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. Și el a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de arginți care ți sau luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în auzul meu, iată, arginții sunt la mine; eu iam luat”. Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” … Și mama sa a luat două sute de sicli de argint și ia dat topitorului și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica.   Judecători 17.1,2,4

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (1)

Idolatria lui Mica

Ultimele cinci capitole din cartea Judecători ne oferă câteva scene remarcabile cu privire la confuzia din Israel care sa instalat cu repeziciune pe acest fond: „În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi” (versetul 6). Când fiecare face ceea ce este drept în ochii săi, în curând nu va mai fi nimeni care să facă ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Mica furase de la mama sa, încălcând astfel poruncile lui Dumnezeu de ași cinsti tatăl și mama și de a nu fura. Mama lui a blestemat atunci când a descoperită că i se furaseră banii și a binecuvântat atunci când iau fost dați înapoi. Iacov 3.911 ne spune că nu este drept ca din aceeași gură să iasă și blestemul și binecuvântarea. Ea dedicase argintul Domnului, pentru a face niște idoli, lucru pe care Domnul îl interzisese categoric în cele zece porunci. În cele din urmă, ea a folosit pentru acest scop doar două sute din cei o mie o sută de sicli.

Mica, fiul ei, avea o casă de dumnezei în locuința sa, un efod preoțesc și câțiva idoli. El la consacrat pe unul dintre fiii săi ca preot, în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu poruncise în lege. Mai târziu, el la angajat și consacrat pe un levit, oferindui o plată anuală, un rând de haine și găzduire. Satisfăcut de toate acestea, Mica șia zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot” (versetul 13). Ce confuzie fatală! Avea Dumnezeu să binecuvânteze o astfel de neascultare față de Cuvântul Său? E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic… Psalmul 91.1

Încredere

O cascadă este un spectacol impresionant. Valurile se prăbușesc cu mare putere în jos, uneori mai mult de douăzeci de metri, astfel încât aerul se umple în lung și lat cu vaporii de apă. Dar înainte ca apa să cadă în vale, se formează deasupra o suprafață mică, liniștită de apă. Tocmai acolo o pereche de lebede își creșteau puii. Ocrotiți de părinți, micuții înotau curajoși încoace și încolo și se simțeau bine, chiar dacă erau înconjurați de furia maselor de apă.

Mă gândesc că așa ar trebui de fapt să ne meargă și nouă, dacă avem încredere în Dumnezeul nostru. Atunci pot veni greutăți, necazuri, iar furtuni pot vui în jurul nostru, dar ele nu trebuie să ne aducă teamă și groază. Domnul știe totul și ne va păzi.

Puilor de lebădă nu le era teamă, atât timp cât părinții lor erau în apropiere. – Dar oamenii au ceva mai superior ca animalele, și anume au capacitatea de a se încrede în Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne cere acest lucru și ne dă nenumărate exemple de bărbați și femei, care au fost întăriți în credință și au făcut experiențe minunate cu Dumnezeu. Dar și fiecare credincios astăzi poate face asemenea experiențe.

Vrem să ne punem sub ocrotirea Celui Preaînalt? Ocrotirea Sa ne garantează siguranța. Noi avem un Domn, care nu numai că ne iubește, ci ne-a și promis că ne va duce în Casa Tatălui, în patria noastră cerească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII BLÂND!

„Ferice de cei blânzi…” (Matei 5:5)

     Domnul Isus a spus la începutul Predicii de pe Munte: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Starea generală a tuturor ar fi mai bună dacă cei blânzi ar conduce lumea, pentru că tocmai cei ce nu sunt blânzi au cam încurcat lucrurile! Sf. Francis de Sales a spus: „Nimic nu are mai multă putere decât blândețea, după cum nimic nu are mai multă blândețe decât adevărata putere”. La fel cum insectele trag mai mult la miere decât la oțet, tot așa oamenii reacționează mai prompt la blândețe decât la agresivitate. John Wooden, celebrul antrenor, relata următoarea întâmplare: „Tatăl meu, Joshua Wooden era într-un sens un om puternic, dar în alt sens era un om blând. Putea ridica greutăți pe care alții de două ori mai tineri decât el nu puteau, dar în același timp, ne citea poezii în fiecare seară, după o zi de lucru pe ogor la strâns de porumb, fân, grâu, roșii și pepeni. La fermă aveam o pereche de catâri pe nume Jack și Kate. Kate era adesea încăpățânată și mă lăsa baltă când trebuia să arăm pământul. Nu o puteam face să se ridice oricât de dur mă purtam cu ea. Tata îmi vedea necazul și traversa ogorul până ajungea atât de aproape încât să poată spune: „Kate”. Atunci ea se ridica și își începea iarăși munca. Nu a lovit-o niciodată cu mânie. Mi-a trebuit mult timp să înțeleg că până și un catâr încăpățânat reacționează la blândețe!”

Când Biblia vorbește despre umilință, ea nu se referă la slăbiciune. Umilința înseamnă „putere sub control”. Un cal nărăvaș e nefolositor; o supradoză de medicament ucide în loc să trateze; vântul scăpat de sub control distruge totul în calea lui. Domnul Isus a fost puternic, dar și blând. Iar tu ești chemat să calci pe urmele Lui (1 Petru 2:21).