Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rodnicia prieteniei

„V-am numit prieteni.” Ioan 15:15

Nu vom cunoaşte niciodată bucuria sacrificiului de sine până când nu ne predam lui Dumnezeu în fiecare domeniu al vieţii noastre. Lucrul cel mai dificil este să ne predăm pe noi înşine. „Mă voi preda dacă…!” sau: „O, da, cred c-ar trebui să-mi predau viaţa lui Dumnezeu”. Nu există nimic din bucuria sacrificiului de sine în nici unul dintre aceste cazuri.

De îndată ce ne predăm cu adevărat lui Dumnezeu, Duhul Sfânt ne dă bucuria lui Isus. Scopul final al sacrificiului de sine este să ne dăm viaţa pentru Prietenul nostru. Când vine în noi Duhul Sfânt, cea mai mare dorinţă pe care o avem este să ne dăm viaţa pentru Isus. Însă gândul că ne sacrificăm nu ne trece niciodată prin minte, pentru că sacrificiul este expresia dragostei Duhului Sfânt.

Domnul nostru este exemplul unei vieţi de sacrificiu de sine. „Mă desfătez în a face voia Ta, Dumnezeule.” El a mers până la jertfă cu mare bucurie. M-am predat eu vreodată în ascultare deplină de Isus Cristos? Dacă Isus Cristos nu e steaua mea călăuzitoare, nu există nici un folos în sacrificiul meu. Dar când sacrificiul este făcut cu ochii ţintă la El, influenţa Sa modelatoare începe să lucreze în viaţa mea încet, dar sigur.

Fereşte-te să laşi ca afinităţile naturale să-ţi împiedice umblarea in dragoste. Unul dintre cele mai crude moduri de a ucide dragostea naturală este dispreţul clădit pe afinităţi naturale. Afinitatea sfântului este faţă de Domnul Isus Cristos. Dragostea pentru Dumnezeu nu este sentimentală; a iubi aşa cum iubeşte Dumnezeu este cel mai practic lucru pentru un sfânt.

„V-am numit prieteni.” Prietenia bazată pe viaţa nouă din noi este cea care nu are nici o afinitate cu viaţa noastră veche, ci numai cu viaţa lui Dumnezeu. Este o viaţă nespus de umilă, curată şi absolut devotată lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Umblaţi câtă vreme aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul”. IOAN 12:35

Evanghelia după Ioan este una din cărţile cele mai bogate dintre scrierile sfinte, dar ea este poate şi cea mai tristă din toate. Actualitatea ei este atât de solemnă, că nu putem să neglijăm mesajul ei fără să fim păgubiţi. Ea arată cum oamenii au respins dumnezeirea Domnului Isus şi Cuvântul Său binecuvântat, şi faptul acesta neapărat trebuia să aibe efecte nenorocite din punct de vedere spiritual. Când Domnul Isus vorbeşte în această Evanghelie de întunerec, El se gândeşte la întunerecul spiritual, religios; şi întunerecul care a domnit în timpul vieţii Sale pământeşti este acelaşi chiar şi astăzi. Fiul lui Dumnezeu este respins şi răstignit astăzi ca şi atunci. „Lumina mai este încă pentru puţin timp în mijlocul vostru… câtă vreme aveţi lumina, credeţi în lumină, pentru ca să fiţi fii ai luminii”. Care lumină? Aceea a Domnului nostru Isus Hristos, aceea a Cuvântului Său; noi le avem prin har. Dar, vai, întunerecul respingerii Lui este gata să invadeze întreaga Biserică. S-a spus că va veni un moment în care oamenii care nu au vrut să creadă, nu mai pot să creadă. întunerecul, spune textul nostru, este gata să cuprindă duhul omului, şi din pricina aceasta sunt atâţia oameni care nu-şi dau seama de adevărata situaţie în care se găsesc. „Făcliile lui Dumnezeu se sting” în toate părţile, discernământul duhovnicesc dispare, întunerecul creşte în plină lume religioasă, se aşează o harababură, şi oamenii se obişnuiesc cu starea aceasta. Să ne uităm în jurul nostru, la situaţia din adunări ba chiar la noi înşine şi vom realiza cât de mult a înaintat întunerecul spiritual.

„Umblaţi” zice Domnul! Facem noi lucrul acesta? înaintăm noi în noaptea întunecoasă sau ne-am oprit? Numai Dumnezeu poate să dea puterea de a înainta în plină noapte; şi El descopere celor ce îl ascultă adevărata natură a întunericului. Să umblăm câtă vreme putem. Dumnezeu să ne facă conştienţi de teribila posibilitate de a fi cuprinşi de întunerec în duhul nostru. A nu voi să crezi când Dumnezeu oferă harul Său, duce la împietrirea inimii. Şi aici nu este vorba numai de Lumina care este Domnul însuşi ci şi de lumina spirituală care ne-a fost dată prin har, şi care poate deveni până la urmă întunerec. „Dacă deci lumina care este în tine este întunerec, cât de mare trebuie să fie întunerecul acesta” (Mat. 6:23). „Ia seama dar, ca lumina care este în tine, să nu fie întunerec” (Luca 11:35). Domnul să ne dea harul să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului, a zis lui Ahab: „Viu este Domnul,Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt, că în anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”.     1 Imp. 17:1.

Ilie a fost un om credincios lui Dumnezeu, şi n-a dorit altceva, decât să facă voia lui Dumnezeu. Poporul lui Israel s-a depărtat de Dumnezeu şi a slujit lui Baal. Iată ce a spus Ilie, împăratului Ahab: „In anii aceştia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu”. Si cuvântul Domnului a venit la el, spunînd: „Pleacă de aici, îndepărtează-te spre răsărit şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo”. Ilie a făcut astfel şi nu a zis „Eu nu voi putea trăi dacă nu voi mânca ceva cald”. El a plecat la pârâul Cherit, iar corbii îi aduceau pâine şi carne atât dimineaţa cât şi seara şi el a băut apă din pârâu. Dar după câtva timp, pârâul a secat, căci nu căzuse ploaie în ţară. Atunci Domnul l-a trimis la Sarepta, la o văduvă, căreia i-a poruncit să-l hrănească. Nu este oare ciudat, felul cum ne conduce Dumnezeu, cum ne porunceşte de multe ori să hrănim pe cei văduvi, iar acum o femeie văduvă să-l hrănească pe omul lui Dumnezeu. Când a ajuns la Sarepta, o femeie văduvă strângea lemne la poarta cetăţii. El a chemat-o şi i-a zis: „Adu-mi te rog, puţină apă într-un vas ca să beau”.Si a spus în continuare: „Adu-mi te rog şi o bucată de pâine”.

Si ea i-a răspuns: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că n-am nimic copt, decât un pumn de făină într-o oală şi puţin untdelemn într-un ulcior. Si iată, strâng două bucăţi de lemne, apoi mă voi întoarce şi voi pregăti ce am pentru mine şi pentru fiul meu: vom mânca şi apoi vom muri”. Observăm la această văduvă, că era o femeie credincioasă, temătoare de Dumnezeu, deoarece din cuvintele ei, se revarsă pacea lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

HRANĂ ŞI ODIHNĂ

Eu Însumi îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. Ezechiel 34.15

Sub cârmuirea Păstorului ceresc sfinţii sunt hrăniţi din belşug. Nu li se dă un pumn sărăcăcios de gânduri omeneşti, goale şi găunoase, ci Domnul îi hrăneşte cu adevărul tare şi miezos al descoperirilor Lui. Scriptura este pentru suflet o adevărată hrană, pe care Duhul Sfânt o duce până la inimă. Domnul Isus însuşi este adevărata hrană dătătoare de viaţă a celor credincioşi. Marele nostru Păstor ne făgăduieşte aici că El însuşi ne va da această hrană sfântă. Şi dacă duminica păstorul nostru pământean vine în faţa noastră cu mâinile goale, nu tot aşa vine Domnul.

Duhul celui ce este plin de adevărul sfânt stă liniştit. Cei pe care îi hrăneşte Domnul, sunt în pace. Nici un câine nu-i îngrijorează, nici un lup nu-i sfâşie, nici o pornire rea nu-i tulbură. Ei se odihnesc, întăriţi prin hrana pe care o primesc, învăţăturile harului îi sprijinesc şi îi mângâie. Ele sunt pentru noi îmbărbătare şi odihnă. Să ne aşteptăm să le găsim la Domnul Isus.

Fie ca şi astăzi El să ne îngăduie să ne hrănim în păşunile Cuvântului Său şi să ne odihnim în ele. Nici o nebunie şi nici o tulburare să nu avem astăzi, ci să fie pentru noi un timp de gândire şi de pace.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DUMNEZEU a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, prooroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor, şi vorbirii în felurite limbi. 1 Corinteni 12.28

O greutate şi un temei adânc stă în cuvântul „ajutorărilor”. La o gândire superficială se poate constata esenţa cuvântului: prooroc, apostol, învăţător, darul tămăduirilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Dar esenţa cuvântului „ajutorărilor” nu este aşa de uşor de înţeles. Aici se deschide un orizont larg, un câmp cu acţiuni multiple, se arată o slujbă creştinească valoroasă al cărei limite nu le putem vedea. Există în adunări diferiţi credincioşi care nu au nici un dar deosebit; ei nu sunt nici prooroci şi nici învăţători. Şi totuşi pot fi de folos într-un chip nemărginit acelora care au aceste daruri. Poate că există cineva în adunare care-i complet incapabil pentru o slujbă şi totuşi să exercite o mai mare influenţă asupra oamenilor decât un slujitor renumit. Deşi nu-i predicator sau învăţător, arată mare interes pentru lucrarea Domnului şi în afara adunării. Un astfel de creştin nu se gândeşte să dea o îmbărbătare sau o învăţătură, dar modul cum efectuează cele mai simple lucruri, cum deschide cuiva uşa, cum cedează un loc, cum dă o Biblie sau o carte de cântări, îl fac în stare să atragă inimile. Se vede clar că atracţia lui sufletească este pentru propăşirea lucrării lui Dumnezeu. El se arată dispus de a efectua slujbele inferioare pentru ca lucrarea să decurgă în bune condiţii. Milostenia şi supunerea lui dau un ton hotărâtor în lucrarea lui Dumnezeu în adunare şi în afară.

Considerăm că surorile creştine pot să înveţe şi ele mult din aceste gânduri. Dacă Dumnezeu interzice unei femei să lucreze deschis în public atunci ea să nu uite niciodată că a fost creată ca să fie un AJUTOR. Orice inimă supusă Marelui învăţător găseşte multe de făcut în a ajuta în mod indirect dar cu mult efect la progresul adevărului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atât de mult adevăr revelat, atât de multe lucruri de spus şi totuşi, atât de puţin simt că trăiesc la înălţimea celor ce mi-ai arătat. Doamne, întăreşte-mă, pentru slava Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.» ROMANI 9,28

Suntem deja în această perioadă a «judecăţii iminente». Putem să vedem lucrul acesta cu ochii noştri si să-l auzim cu urechile noastre, deoarece nu trece o zi fără să se fi întâmplat vreo catastrofa. De ce? Pentru că omul în necugetarea sa I-a întors spatele lui Dumnezeu. Aproape peste tot vedem degradare, răsturnarea valorilor — fie în muzică, artă sau principii morale. Credinţa în Fiul lui Dumnezeu s-a răcit şi a fost înlocuită cu glorificarea eului. Toate acestea vor cunoaşte o puternică escaladare până la revenirea pe norii cerului a Domnului Isus. Dacă citim ultima carte a Bibliei, Apocalipsa, vedem foarte clar că vremea când Domnul Se va descoperi în faţa întregii lumi nu este departe: «Iată că El vine pe nori şi orice ochi îl va vedea» (Apoc. 1,7). Lumea practic nu se mai opreşte din a face răul; acest lucru îl vedem zi de zi. Tu, care eşti ispitit să fii robul valorilor trecătoare sau al situaţiei tale financiare, care eşti mereu tentat să te compari cu cei din jurul tău, indiferent dacă sunt buni sau răi, întoarce-ţi privirea de la lume şi îndreapt-o doar spre Isus! Fă acest lucru acum şi vei auzi din nou vocea Sa spunându-ţi: «Vino după Mine» (Matei 8,22).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele. Cântarea Cântărilor 2:3

Credinţa, în Scriptură, vorbeşte tuturor simţurilor. Ea este privire: „întoarceti-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi” (Isaia 45:22). Ea este auzire: „ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi” (Isaia 55:3). Credinţa este miros: „smirna, aloea şi casia îţi umplu de miros plăcut toate veşmintele” (Psalmi 45:8); „mirodeniile tale au un miros plăcut” (Cânt. 1:3). Credinţa este o atingere spirituală. Prin credinţa aceasta, femeia a venit şi s-a atins de poala veşmintelor lui Isus, şi prin credinţa aceasta ajungem şi noi la cuvântul vieţii. Credinţa este egală cu gustul spiritului. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmi .119:103). Isus a spus: „dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă” (loan 6:53). Această gustare a credinţei este una dintre cele mai grele operaţii. Una din primele performanţe ale credinţei este auzirea. Auzim vocea Domnului, nu doar cu urechea exterioară, ci cu urechea dinăuntru. Auzim Cuvântul Domnului, şi credem că este aşa. Aceasta este auzirea credinţei. Apoi minţile noastre privesc adevărul aşa cum ne este prezentat; acest lucru înseamnă că îl înțelegem, îi percepem implicaţiile. Aceasta este vederea credinţei. Apoi îi descoperim valoarea. Începem să îl admirăm, şi aflăm cât este de înmiresmat. Acesta este mirosul credinţei. Apoi ne însuşim îndurările care sunt pregătite pentru noi în Christos; aceasta este atingerea credinţei. De aici urmează roadele – pacea, desfătarea, şi părtăşia – care sunt gustul credinţei. Oricare din aceste acţiuni ale credinţei este salvatoare. Să auzi vocea lui Christos ca vocea lui Dumnezeu în suflet ne mântuieşte, dar ceea ce ne oferă desfătare adevărată este faptul de a-L gusta pe Christos, de a-1 primi în noi, şi de a-L face, prin înţelegere spirituală a valorii Sale, hrană pentru sufletele noastre. Atunci ne aşezăm „cu aşa drag… la umbra lui” (Cânt. 2:3) şi „rodul lui este dulce
pentru cerul gurii” noastre.

Seara

Dacă, crezi din toată inima, se poate. Faptele Apostolilor 8:37

Aceste cuvinte pot să răspundă conştiinţei tale, dragă cititorule, în privinţa participării la serviciile bisericii. Poate că spui: „mă tem să mă botez. Este un lucru atât de solemn să declari că eşti mort şi îngropat cu Isus. Nu mă simt liber să vin la Cina Domnului. Mă tem să nu mănânc şi să beau osândă, dacă nu deosebesc „trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29). Sărmane fricos, Isus ţi-a dat libertate. Nu te teme. Dacă un străin vine în casa ta, aşteaptă la uşă sau stă pe hol. Nu ar îndrăzni să intre nechemat în camera ta, fiindcă nu este la el acasă. Un străin nu poate intra acolo unde intră un copil. La fel se întâmplă şi cu copii lui Dumnezeu. Când Duhul Sfânt te face să simţi un „duh de înfiere” (Romani 8:15), poţi să participi la slujba lui Christos fără teamă. Acelaşi principiu este adevărat şi în privinţa privilegiilor creştinului. Crezi, sărmane credincios, că nu eşti în stare să te bucuri „cu o bucurie negrăită și strălucită” (1 Petru 1:8). Dacă ţi se permite să intri pe uşa lui Christos, şi să stai la coada mesei, vei fi foarte mulţumit. O, dar tu nu vei avea decât privilegii foarte mari. Dumnezeu nu face distincţie în dragostea Sa pentru copiii Lui. Un copil este un copil pentru El. El nu va face din el un slujitor plătit. Copilul Său va mânca din viţelul cel gras; el va avea muzică şi dansuri, ca şi cum nu ar fl plecat niciodată. Atunci când Isus vine în inima unei persoane, El îi dă permisiunea de a se bucura „în Domnul” (Psalmi 32:11). Nici un lanţ nu există la curtea Regelui Isus. Admiterea noastră la privilegiile depline poate fi gradual, dar este sigur. Poate că spui: „aş vrea să mă bucur de făgăduinţe şi să păşesc liber în poruncile Domnului”. „Dacă crezi din toată inima, se poate”. Slăbeşte-ţi lanţurile de la gât, „fiică, roabă a Sionului” (Isaia 52:2), fiindcă Isus te eliberează.

IZVOARE IN DEŞERT

Înainte de venirea credinţei, noi eram sub pază …, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. (Galateni 3:23)

Dumnezeu, în vremurile trecute, a făcut ca oamenii să fie ţinuţi sub paza legii Lui, astfel încât să înveţe calea cu mult mai excelentă a credinţei. Pentru că tocmai prin lege ei puteau să vadă standardul sfinţeniei lui Dumnezeu şi prin aceasta să realizeze totala lor neputinţă. Apoi ei vor învăţa bucuroşi calea credinţei Lui.

Dumnezeu încă ne mai face să fim „închişi pentru credinţa care trebuie să fie” învăţată. Natura noastră, împrejurările, încercările şi dezamăgirile, toate au rolul de a ne ţine supuşi şi „închişi” până când vom vedea că singura cale de ieşire este calea credinţei Lui. Moise a încercat să elibereze pe poporul său folosind efortul propriu, influenţa lui personală, şi chiar violenţa. Aşa că Dumnezeu l-a „închis” pentru patruzeci de ani în pustiu înainte ca el să fie pregătit pentru lucrarea Sa.

Pavel şi Sila au fost chemaţi de Dumnezeu să predice Evanghelia în Europa. În Filipi „le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniţă, şi … temnicerul … le-a băgat picioarele în butuci” (Fapte 16:23-24). Au fost „închişi” pentru credinţă. Ei s-au încrezut în Dumnezeu şi Îi cântau cântări de laudă în cele mai întunecate ceasuri ale lor, şi Dumnezeu le-a adus eliberarea şi salvarea.

Apostolul Ioan a fost şi el „închis” pentru credinţă, când a fost exilat în Insula Patmos. Şi dacă n-ar fi fost trimis niciodată acolo, n-ar fi văzut niciodată acele viziuni glorioase ale lui Dumnezeu. Dragă cititorule, eşti cumva în vreun necaz teribil? Ai experimentat o dezamăgire, sau o durere mare, sau o pierdere inexprimabilă? Eşti într-o situaţie dificilă? Bucură-te! Ai fost „închis” pentru credinţă. Acceptă problemele tale aşa cum se cuvine şi încredinţează-le lui Dumnezeu. Laudă-L, pentru că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28) şi pentru că El face „asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El” (Isaia 64:4). Dumnezeu îţi va trimite binecuvântări şi ajutor, şi îţi va descoperi adevăruri cu care nu te-ai fi întâlnit niciodată altfel.

Şi mulţi alţii vor primi şi ei descoperiri şi binecuvântări pentru că tu ai fost „închis” ca să înveţi calea credinţei. C. H. P.

Lucrurile mari se fac când omul şi munţii se întâlnesc,

Nu se fac plimbându-te pe stradă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.17-30

Ne putem oare imagina care au fost sentimentele Domnului în timp ce mânca acest Paşte cu ucenicii Săi…? Paştele acela era un simbol a ceea ce avea să fie El însuşi în realitate. Încă câteva momente şi Mielul Sfânt de Paşte va fi sacrificat (1 Corinteni 5.7). Dar mai înainte El trebuia să le dea ucenicilor o dovadă deosebită a dragostei Sale. În fiecare an de la măreaţa noapte a exodului, Pastele prefigura o lucrare ce avea să fie înfăptuită (în viitor). Din acea zi, cina îi aminteşte celui credincios, în prima zi a fiecărei săptămâni, că lucrarea este împlinită. Ori de câte ori o celebrăm, noi „vestim moartea Domnului, până vine El” (1 Corinteni 11.26).După ce le-a împărţit pâinea, Isus le-a dat alor Săi paharul, spunându-le: „Beţi toţi din el” (v. 27). Dorea ca fiecare dintre ei să participe cu El la această masă a dragostei (afară de Iuda care ieşise – Ioan 13.30). Sunt ei demni de aceasta? Petru avea să se lepede de El, iar toţi ceilalţi să-L părăsească şi să fugă. Cu toate acestea, Isus le spune – cum le vorbeşte şi celor răscumpăraţi ai Săi: „Beţi toţi”. Apoi le explică valoarea inestimabilă a sângelui Său care va fi vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor”. Iubit cititor, te numeri tu printre aceşti „mulţi”? Dacă da, cum vei răspunde la dorinţa pe care Şi-a exprimat-o Domnul Isus? (comp. cu Psalmul 116.12-14).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 1:12-16

FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU TRECUTUL

Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam după poftele firii noastre pâmânteşti, când făceam voile firii noastre pământeşti… Efeseni 2:3

Trecutul nostru lasă urme pe tot parcursul vieţii. Cu câţiva ani în urmă, pe când vorbeam într-o biserică în Cortland, New York, unul din diaconii bisericii mi-a spus că întâlnise recent pe antrenorul meu de fotbal din liceu. Se întâlniseră la un camping în Florida. În timp ce discutau, diaconul din Cortland i-a spus că un predicator din Michigan pe nume Dennis De Haan, va veni la ei la biserică. O luminiţă s-a aprins în mintea celuilalt. Cineva cu acelaşi nume jucase fotbal în timp ce el era antrenor în Zeeland, Michigan.

După 25 de ani, o mică parte a vieţii mele ieşise la suprafaţă. Nu cumva antrenorul Bouma şi-a adus aminte şi de unele din greşelile mele de pe terenul de joc? Să-ţi aducă cineva aminte de câteva greşeli la fotbal nu este periculos, dar să fii urmărit de păcate pe care să vrei să le uiţi este întru totul deranjant. Ele se pot ridica pe neaşteptate la mult timp după ce am crezut că sunt uitate. Pentru a fi liber de spectrul trecutului ruşinos, trebuie să-l confruntăm. Scriind lui Timotei, Pavel vorbeşte despre propriul comportament păcătos, înainte de-a deveni creştin. El nici nu-l justifică nici nu-l neagă, ci îl recunoaşte. Cu toate acestea, nu este deranjat de el, pentru că Cristos i l-a şters din contul său dându-i o viaţă nouă. Trecutul lui era cu adevărat un lucru trecut.

Dacă niciodată n-ai crezut în Isus, spune-I că ai păcătuit, şi invită-L să fie Domnul şi Mântuitorul tău. Îţi va şterge întreg trecutul. Va scrie: „Iertat şi uitat” peste paginile întunecoase ale vieţii tale.    – D.J.D.

Regrete zadarnice ce-mi vin din trecut

S-au dus în uitare prin iertarea divină.

Frica vinovată acum mi-a dispărut

Şi bucuria veni ca locu-i să-l ţină.    – Ackley

Cristos poate să ne îndepărteze trecutul vinovat şi să ne dea un viitor glorios.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În aceasta este dragostea, nu pentru că noi Lam iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El nea iubit și La trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre.  1 Ioan 4.10

Cu cât privesc mai mult la această dragoste, cu atât văd mai mult perfecțiunea ei. Scriptura spune că „pentru cel bun, poate ar îndrăzni cineva chiar să moară”. Însă, pe când în noi nu exista nimic bun, Dumnezeu Șia arătat dragostea față de noi. La cruce nu ni sa arătat nimic altceva decât harul pur. Eram păcătoși și nimic altceva decât păcătoși, atunci când Hristos a murit pentru a ne mântui.

Nu pot înțelege ce înseamnă cu adevărat dragostea lui Dumnezeu, până nu recunosc că sunt păcătos. Dacă nu înțelegi ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu, aceasta este fiindcă nu ai învățat acest adevăr important – că nu ești nimic altceva decât un păcătos. Ce a dat Dumnezeu pentru noi? A dat tot ceea ce avea El mai drag, tot ceea ce avea mai scump: pe Fiul Său preaiubit. O astfel de dragoste nu poate fi calculată. Ceea ce Dumnezeu avea mai bun, mai drag și mai scump era Fiul Său, din sânul Său, și pe El La dat. Nu există limite pentru dragostea Lui. El mi La dat pe Hristos, iar ceea ce am în El nu are limite. Cum pot cunoaște că Dumnezeu mă iubește? Privind la Obiectul perfect al dragostei Sale; și astfel capăt odihnă. De ce? Fiindcă în El văd cât de minunată este acea dragoste care La trimis aici, pe acest pământ, pentru a fi ispășire pentru păcatele mele și pentru ca eu să am viața eternă.

Dacă nu am pace, înseamnă că îmi lipsește un simțământ mai adânc al păcătoșeniei mele. Trebuie să învăț la cruce ce înseamnă păcatul, iar apoi voi înțelege dragostea care a rezolvat problema păcatului suferind pentru el, și astfel sufletul meu va căpăta pace și odihnă. Dragostea lui Hristos nu a fost o teorie a unuia care a venit doar să ne spună ce înseamnă Dumnezeu, ci a fost o manifestare practică a ceea ce înseamnă Dumnezeu. El ni La arătat pe Dumnezeu, în toate aspectele dragostei Sale nemăsurate. J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Psalmul 62.1

„Altceva”

O femeie în vârstă, care toată viața a slujit cu credincioșie Mântuitorului, era pe patul morții. Medicul, care o trata, a văzut că sfârșitul ei este aproape, dar a vrut să o convingă că poate să mai trăiască mult cu boala ei. Într-o profundă liniște sufletească, femeia a spus medicului: „Moartea nu mă sperie, domnule doctor, căci voi merge la Dumnezeu, care este Tatăl meu, și la Hristos, care este Mântuitorul meu”. Medicul era un om necredincios și a gândit că femeia are halucinații. Totuși era surprins de pacea și credința vie pe care o avea femeia. Cu admirație a trebuit să recunoască faptul că oamenii credincioși au altceva decât ceilalți.

Despre acest „altceva” dorim să spunem câteva cuvinte. Acest „altceva” este credința statornică în Domnul și Mântuitorul care a murit pe crucea de pe Golgota, ca să mântuiască păcătoși ca tine și ca mine. Credința în Mântuitorul dăruiește liniște sufletească pe tot parcursul vieții și chiar în clipa morții. Numai Mântuitorul poate dărui iertarea păcatelor, siguranța mântuirii, și cu o inimă fericită oamenii credincioși pot să spună: „Deci fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IERTAREA, MILA ȘI HARUL LUI DUMNEZEU (1)

Dragostea desăvârșită izgonește frica” (1 loan 4:18)

Lui Dumnezeu îi pasă prea mult de tine pentru a te lăsa sa ai vreo îndoiala cu privire la dragostea Sa. Biblia spune că „dragostea desăvârșită izgonește frica”. Daca Dumnezeu ne-ar iubi cu o dragoste nedesăvârșită, am avea motive de îngrijorare. Dragostea omeneasca este imperfectă- ea tine evidenta păcatelor și slăbiciunilor noastre – și o consulta deseori Dumnezeu nu tine o astfel de evidentă, dragostea Lui ne alungă frica pentru că izgonește vina. loan scrie: Ori în ce ne osândește inima noastră… Dumnezeu este mai mare decât mima noastră (1 Ioan 3.20)

Când simți că nu ești iertat, pune-ți la îndoială sentimentele, dar nu-l pune la îndoiala pe Dumnezeu întoarce-te la Cuvântul Său; el întrece autocritica și îndoiala de sine. Nimic nu stimulează mai mult încrederea decât înțelegerea clară a harului lui Dumnezeu si nimic nu sporește mai mult teama decât necunoașterea lui. De fapt, dacă nu ai primit harul lui Dumnezeu, ești sortit să trăiești în teamă. Nici o pastilă, nici o discuție revigorantă, nici un psihiatru și nici o posesiune materială nu-ti poate liniști mintea. Lucrurile acestea pot ajuta la amorțirea fricii, dar nu o pot eradica. Numai harul lui Dumnezeu poate face asta. Ai primit iertarea lui Hristos? Daca nu, pleacă-te pe genunchi si fă-o acum! Biblia spune: „Dacă ne mărturisim păcatele. El este credincios si drept, ca să ne iede păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire (1 loan 1:9). Locul mărturisirii este si locul curățirii si al dobândirii încrederii în Dumnezeu.

Rugăciunea ta poate fi la fel de simplă ca cea care urmează: „Doamne, recunosc că m-am îndepărtat de tine. Te rog, iartă-mă! Îmi așez viața în mâinile Tale si mă încred în harul Tău mântuitor. In Numele Domnului Isus mă rog Amin”. După ce ai primit iertarea lui Dumnezeu, mila și harul Sau – trăiește ca atare!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lista spirituală

„Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?”Matei 7:9

Modelul de rugăciune pe care-l foloseşte Domnul nostru aici este acela al unui copil bun care cere un lucru bun. Noi vorbim despre rugăciune ca şi cum Dumnezeu ne-ar asculta indiferent în ce relaţie am fi cu El (vezi Matei 5:45). Nu spune niciodată că nu este voia lui Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai cerut, nu te retrage neputincios, ci descoperă motivul pentru care nu ai primit, cercetează-ţi viaţa. Ai tu o relaţie bună cu soţia ta, cu soţul tău, cu copiii tăi, cu colegii tăi? Eşti tu un „copil bun” în această privinţă? „O, Doamne, am fost iritat şi supărat, dar vreau binecuvântări spirituale.” Nu le poţi avea, va trebui să fii fără ele până când vei ajunge la atitudinea de copil bun. Noi confundăm sfidarea cu devotamentul, controversa cu Dumnezeu cu predarea în mâna Lui. Nu vrem să privim lista. Ii cer eu lui Dumnezeu bani pentru un lucru pc care-l vreau, când eu refuz să-i plătesc cuiva datoria? Îi cer lui Dumnezeu libertate, în timp ce eu restrâng libertatea cuiva care depinde de mine? N-am iertat greşeala cuiva; n-am fost bun cu el. Nu am trăit ca un copil al lui Dumnezeu între rudele şi prietenii mei (vezi Matei 7:12).

Numai prin regenerare sunt un copil al lui Dumnezeu şi, în calitatea mea de copil al Lui, sunt bun numai în măsura în care umblu în lumină. La cei mai mulţi dintre noi rugăciunea se transformă într-o banalitate pioasă: este o chestiune legată de sentimente şi de comuniune mistică cu Dumnezeu. Pe plan spiritual suntem cu toţii buni să producem ceaţă. Dacă cercetăm lista, vom vedea foarte clar ce e greşit – o prietenie, o datorie, o manifestare nervoasă. Nu ne foloseşte la nimic să ne rugăm dacă nu trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu. Numai atunci, spune Isus, „cine cere capătă”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit”.

MATEI 12:36

Domnul nostru a spus lucrul acesta! Să cugetăm puţin la această înştiinţare a Lui. El nu va uita nici un cuvânt, chiar dacă noi uităm şi încă multe. La Proverbe 10:19 spune: „Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască”. Vorbirea, ce dar, însă şi ce răspundere! Este o nenorocire să fie cineva lovit de muţenie dar a folosi vorbirea ca o armă împotriva cuiva, şi mai ales a fraţilor şi surorilor, este o nelegiuire.

Poate că am uitat o oarecare frază spusă cuiva sau împotriva cuiva, dar Dumnezeu nu a uitat-o. El a notat-o. Ce cules ne aşteaptă în ziua judecăţii! În cuvinte de vorbire de rău este o putere de convingere în rău şi de influenţă otrăvitoare care lasă o amprentă şi efecte de lungă durată. În persoana lovită, otrava sufletească rămâne, producând tristeţe, tulburare şi întunerec. Dar acela sau aceea care le-au provocat, nu vor scăpa dacă nu se pocăiesc şi-şi cer iertare. Nu ştim cum vor fi judecate cuvintele noastre, dar ştim că vom da socoteală.

Noi uităm uşor, dar Dumnezeu nu uită, fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea întristare celor ce vă întristează” (2 Tes. 1:6). Ceea ce am uitat noi continuă totuşi să-şi împlinească lucrarea vătămătoare. După ce, din punct de vedere moral, a terfelit reputaţia cuiva prin calomnie, cel ce a făcut-o continuă să se bucure de o bună apreciere, să cânte, să se roage şi să ia Cina, ba chiar să strângă mâna celui pe care l-a clevetit. În Noul Testament cuvântul „clevetitor”, în greacă, este „diabolos” adică diavol, fals acuzator, nume pe care-l poartă Satana. Nu ne îngrozeşte lucrul acesta? De câte ori am clevetit am purtat numele de diavol.

Ce este de făcut? Trebuie ca noi înşine să fim zguduiţi de simţământul vinovăţiei noastre şi să încetăm odată de a mai vorbi ce nu trebuie, ca să putem auzi ce are Dumnezeu să ne spună: „Vă spun că în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt…!” Sunt lucruri pe care am putea şi ar trebui să le punem în regulă, mai întâi cu persoana pe care am vătămat-o şi apoi cu aceia cărora le-am vorbit. Dar ceea ce este mai trist, este faptul că răul făcut nu mai poate fi niciodată desfăcut. El a fost făcut şi a produs atâta pagubă morală şi sufletească pe care numai veşnicia le va dezvălui.

„Pune Doamne o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele” (Ps. 14:3), spune psalmistul, iar noi am putea spune: „pune Doamne o strajă înaintea inimii mele căci din ea ies toate relele”.

Apostolul Iacov numeşte desăvârşit pe cel ce-şi poate ţine în frâu limba pentru că astfel îşi poate ţine tot trupul în frâu. Defăimătorii sunt foalele diavolului cu care aţâţă focul dezbinărilor.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„…care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu şi Tatăl Său”. Apoc. 1:5-6.

Aceasta este o împărăţie! Isus este Împăratul. Când pe acest pământ poate cineva să vorbească cu un împărat, oare ce părere are acesta? Dar să vorbeşti cu Domnul Domnilor, poţi să-ţi ridici capul, mai ales dacă şi tu eşti împărat. Sora mea a auzit odată vorbind despre mine tot felul de lucruri slabe. Pentru aceasta ea a găsit un verset: „El ridică din pulbere pe cel sărac, ridică din gunoi pe cel lipsit. Ca să-i pună să şadă alături cu cei mari. Si le dă moştenire un scaun de domnie îmbrăcat în slavă”. Astfel ea a fost mângâiată. Eu mă bucur astăzi de acest cuvânt; „El a făcut din noi … ” Filosofia şi învăţătura omenească spune: „El va face din noi împăraţi şi preoţi pentru Dumnezeu, dacă suntem credincioşi. Dar Cuvântul spune: „Si a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu Tatăl, a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor, Amin!” Mă bucur de cuvântul „Amin„, aici. Deoarece vrea să spună: Este adevărat si sigur ceea ce a spus Dumnezeu. „Cel care intră pe uşă în staulul oilor este păstorul oilor. Iar cel care nu intră pe uşă este un hoţ şi un tâlhar”. (Ioan 10:1-2). Astfel de cuvinte sunt cuvinte de hotar. Putem ataşa la acestea filosofia şi învăţătura omenească şi totuşi nu le poate acoperi pe acestea; ele strălucesc mai mult şi mai deschis acelora care au inimă curată. Dar celor cu inimă necurată Dumnezeu nu se poate descoperi. Pentru cei sfinţi, Dumnezeu este sfânt, şi celor curaţi El le este curat. „Ferice de cei cu inima curată”. El curăţă inimile lor prin credinţă. „Totul este curat pentru cei curaţi: Dar pentru cei necuraţi şi necredincioşi, nimic nu este curat: până şi mintea şi cugetul le sunt spurcate”. (Tit 1:15).

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU MAI PRESUS DE FILOZOFIA OMENEASCĂ

Căci este scris: „Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi. 1 Corinteni 1.19

Aceste cuvinte sunt o ameninţare pentru înţelepciunea acestei lumi şi o făgăduinţă pentru credinciosul simplu. Aceia care se socotesc savanţi, au căutat totdeauna să distrugă credinţa celor smeriţi, dar străduinţele lor vor fi totdeauna fără rezultat. Dovezile lor se clatină, teoriile lor se scufundă prin greutatea lor proprie şi uneltirile lor sunt descoperite înainte de a-şi atinge scopul. Bătrâna Evanghelie nu este nimicită şi nici nu poate fi atât timp cât Domnul trăieşte. Dacă ar fi putut fi distrusă, de mult ar fi dispărut de pe pământ.

Cât despre noi, nu putem să distrugem înţelepciunea celor înţelepţi şi nu trebuie să încercăm, căci această lucrare este în mâini cu mult mai bune decât ale noastre. Domnul însuşi a zis „voi prăpădi” şi El nu vorbeşte în zadar. El afirmă de două ori hotărârea Sa în acest verset zicând: „voi prăpădi”, „voi nimici”, şi să fim siguri că nu se va lăsa.

Cum ştie El să nimicească filozofia şi cugetarea modernă, când se apropie de ea! El reduce la zero ceea ce se înfăţişează ca foarte frumos şi nimiceşte cu totul lemnul, firul şi pleava. Este scris că aşa va fi cu ele şi aşa trebuie să fie. Doamne, grăbeşte această clipă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Când numai sunt lemne, focul se stinge. Proverbe 26.20

Ce clar este acest cuvânt! Fără lemne focul se stinge. Pentru a înţelege lucrul acesta nu ne trebuie multe studii. Nu dăm noi oare de multe ori cu capul de adevărul acesta? Nu ard în jurul nostru nenumărate focuri mari şi mici al căror fum ne face să lăcrimăm, şi care de mult s-ar fi stins dacă nu ar fi fost aprovizionate din când în când cu „lemne” Căci: „Unde-i lipsă de lemne, focul se stinge şi când nu mai este un clevetitor cearta se potoleşte.”

Câte păreri diferite, povestiri eronate, vorbe rele despre alţii, s-ar stinge în mijlocul nostru dacă nu s-ar mai aduce material pentru ardere. Clevetirea nu ajută la nimeni, dar duşmanul sufletelor noastre are mult de câştigat distrugând legăturile frăţeşti.

Vai, de ne-am speria de acest rău, şi cu seriozitate şi dârzenie sfântă să îndepărtăm orice neajuns, să nu clevetim unii despre alţii, ci mai bine să ne rugăm unii pentru alţii. Atunci se va stinge acest focar al putrefacţiei şi al distrugerii. Câtă pagubă a fost produsă până acum prin clevetire nu se poate scrie şi nici măsura pe vreo scară gradată. Cât de des au fost distruse prietenii intime, cunoscuţi au fost despărţiţi şi chiar au ajuns la duşmănie. „… limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită” (Prov. 25.23) de aceea să învăţăm să înfrânăm acest mic mădular care aprinde o pădure mare.

Dacă un creştin se duce la înot ca să simtă bine, sau face un lucru asemănător numai ca să-şi placă lui însuşi să nu se aştepte ca Dumnezeu să-l păzească de primejdie. Dacă Dumnezeu ne porunceşte să trecem pe un lac în furtună ca să vestim Evanghelia, dacă ne cere ca să trecem peste cei mai înalţi munţi ca să-i slujim, atunci, da, ne putem încredinţa în mâinile Lui şi ne va păzi de orice rău căci El ne-a poruncit să mergem. Domnul Isus Cristos are plăcere să se bucure de predarea noastră întreagă şi doreşte să avem o deplină părtăşie cu El. Acest lucru nu se poate face în medii infectate de păcat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cercetează-ne astăzi cu manifestarea vieţii Tale. Fă să pornească şi să curgă înspre Tine o adiere a libertăţii, întărindu-ne pe toţi cei de aici în evlavie şi har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi să aduceţi roadă, dacă nu rămâneţi în Mine» IOAN 15,4

Există un proverb care se poate aplica foarte bine şi în cazul Israelului: «istoria se repetă». Ceea ce s-a întâmplat cu poporul evreu în vechime se întâmplă şi acum. Israeliţii au trăit peste 400 de ani în exil în Egipt, apoi au fost eliberaţi de o mână puternică prin sângele unui miel şi au traversat Marea Roşie «ca pe uscat» (Evrei 11,29). A urmat imediat pustia. Acolo întunericul spiritual s-a lăsat peste ei, deoarece au ales să se rupă de sub conducerea lui Dumnezeu. Aşa a fost atunci, aşa este şi acum. Dacă mă uit la situaţia prezentă, la istoria modernă a poporului Israel, atunci aceasta se potriveşte perfect, din punctul de vedere al Noului Testament şi al afirmaţiei Domnului Isus: «Cine Rămâne în Mine şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic» (loan 15,5). Ce doreşte Domnul să spună prin aceste cuvinte? Mulţi oameni fac multe lucruri fără Isus; da, putem să facem multe lucruri fară El! Dar dacă nu suntem sub conducerea Lui, dacă în tot ceea ce facem nu suntem în Isus şi nu avem o părtăşie adevărată cu El, totul este în zadar. Cea mai mare absurditate este o viaţă irosită fară nici un scop, adică trăită fără Isus!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce va face spărtura se va sui înaintea lor. Mica 2:13

Fiindcă Isus a mers înaintea noastră, lucrurile nu sunt aşa cum ar fi fost dacă El nu ar fi trecut niciodată pe acolo. El a cucerit fiecare duşman care bloca drumul. Inviorează-te, războinic slăbit. Nu doar că Christos a mers înainte pe drum, El ţi-a şi ucis duşmanii. Te temi de păcat? El l-a ţintuit pe cruce. Te temi de moarte? El a omorât moartea. Te temi de iad? El 1-a închis înaintea oricărui copil al Său; ei nu vor vedea niciodată prăpastia pierzării. Oricâţi duşmani ar avea creştinul, sunt toţi învinşi. Sunt lei, dar dinţii le sunt rupţi; sunt şerpi, dar veninul le este scos; sunt râuri, dar sunt zăgăzuite şi au poduri; sunt flăcări, dar noi purtăm veşminte impermeabile, care ne fac invulnerabili în faţa focului. Sabia care a fost forjată împotriva noastră este deja tocită. Instrumentele de război pregătite de duşman şi-au pierdut deja puterea. Dumnezeu a învins în persoana lui Christos toate puterile care ne-ar putea răni. Armata poate să înainteze în siguranţă, şi tu îţi poţi continua bucuros călătoria, fiindcă toţi duşmanii tăi au fost învinşi dinainte. Ce poţi să faci, decât să mărşăluieşti şi să iei prada? Sunt bătuţi; sunt învinşi. Tot ce trebuie să faci este să împărţi prada. Vei fi adesea angajat în luptă, este adevărat; dar lupta se va da cu un duşman învins. Capul lui este zdrobit. Poate să încerce să te rănească, dar puterea nu îi este îndestulătoare pentru a-şi împlini planul. Victoria îţi va fi uşoară, şi comoara ta va creşte peste aşteptări. Proclamă numele Mântuitorului Care-a făcut spărtura înaintea ta; O, dulce nume-al Răscumpărătorului Care-a învins pământ, păcat, iadul şi nedreptatea.

Seara

Dacă izbucneşte un foc şi întâlneşte mărăcini în cale, şi arde grâul în snopi sau în picioare, sau câmpul, cel ce a pus foc să fie silit să dea o despăgubire deplină. Exod 22:6

Ce despăgubire poate da cel care a pus focul erorii şi cărbunii imoralităţii, şi a aprins flăcările iadului în sufletele oamenilor? Vina este extraordinar de mare, şi rezultatele sunt ireparabile. Chiar dacă un asemenea criminal este iertat, ce durere îi va produce fapta lui, fiindcă nu va putea repara răul făcut! Un exemplu rău poate aprinde o flacără pe care nici anii nici îmbunătăţirea caracterului nu o pot stinge. Să arzi hrana oamenilor este destul de rău, dar cu cât mai rău este să distrugi sufletul! Ne-ar fi de folos să reflectăm la incendiile de care neam făcut vinovaţi în trecut. S-ar putea să fie folositor să ne întrebăm dacă nu cumva, chiar şi în prezent, există în noi tendinţa de a face rău sufletelor rudelor noastre, prietenilor sau vecinilor. Focul rivalităţii este un rău teribil atunci când izbucneşte într-o biserică creştină. Atunci când numărul convertiţilor creşte, şi Dumnezeu este slăvit, gelozia şi invidia diavolului lucrează cu şi mai multă putere. Atunci când grâul auriu este depozitat în hambarul marelui Boaz, focul duşmăniei se aprinde, şi lasă în urmă numai fum şi grămezi de cenuşă. Vai de cei prin care vine nenorocirea Fie să nu vină niciodată prin noi. Fiindcă, deşi nu vom putea înapoia nimic, vom suferi foarte mult fiindcă am păcătuit foarte mult Cei care hrănesc focul merită condamnarea, dar cel care pune focul este cel mai vinovat Discordia ia de obicei locul mărăcinilor – ea este nutrită de creştinii ipocriţi şi josnici din biserică. Apoi se întinde şi printre cei drepţi, purtată de vânturile iadului. Nimeni nu ştie cum s-ar putea sfârşi. Doamne, Dătătorul păcii, fă-ne împăciuitori. Nu ne lăsa să ajutăm şi să sprijinim oamenii certăreţi, sau să cauzăm fără vrerea noastră cea mai mică discordie în poporul Tău.

IZVOARE IN DEŞERT

Am de toate şi sunt în belşug. (Filipeni 4:18)

În una din cărţile mele despre grădinărit este un capitol cu un titlu foarte interesant: „Flori care cresc la umbră”. Se ocupă cu acele zone ale unei grădini care nu prind niciodată lumina directă a soarelui, şi enumeră felurile de flori care nu numai că se dezvoltă în colţurile întunecoase, dar efectiv le place acolo şi înfloresc acolo.Există asemănări aici cu lumea spirituală. Sunt creştini care par să înflorească atunci când împrejurările lor materiale devin foarte aspre şi severe. Ei cresc în întuneric şi în umbră. Dacă lucrul acesta nu ar fi adevărat, cum am putea explica unele din experienţele apostolului Pavel? Când a scris versetul de mai sus, el era prizonier la Roma. Misiunea principală a vieţii lui părea să fi fost distrusă. Dar tocmai în acest întuneric persistent au început florile să-şi arate feţele în strălucirea unei glorii fascinante. Pavel poate că le-a mai văzut şi înainte, crescând de-a lungul drumului deschis, dar cu siguranţă niciodată în această putere şi frumuseţe incomparabilă în care se arătau acum. Şi cuvintele promisiunilor şi-au deschis comorile pentru el într-un fel pe care nu-l mai experimentase niciodată înainte.

Printre acele comori erau lucruri aşa de minunate cum ar fi harul, dragostea, bucuria şi pacea lui Hristos, şi se pare că ele aveau nevoie de întuneric ca să scoată la iveală taina lor şi gloria lor interioară. Temniţa întunecoasă şi sordidă devenise căminul adevărului revelat al lui Dumnezeu, şi Pavel a început să realizeze ca niciodată înainte dimensiunea şi bogăţia moştenirii lui spirituale.

N-am cunoscut noi toţi bărbaţi şi femei care au început să-şi poarte puterea şi speranţele ca pe o haină regală de îndată ce au fost nevoiţi să îndure o perioadă de întuneric şi singurătate? Oameni ca aceştia pot fi puşi în închisoare de către lume, dar comoara lor va fi închisă împreună cu ei, pentru că adevărata comoară nu poate fi închisă în afara vieţii lor. Condiţia lor materială poate arăta ca un pustiu, dar „pustia şi ţara fără apă se vor bucura; pustietatea se va veseli şi va înflori ca trandafirul” (Isaia 35:1). John Henry Jowett

Fiecare floare, chiar cea mai frumoasă, are umbra ei dedesubtul ei când stă în lumina soarelui.

Unde este multă lumină, este şi multă umbră.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 26.1-16

    Domnul Şi-a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi” (v. 3-5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai-marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu-Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I-a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie îl recunoaşte şi îl onorează ca Mesia al lui Israel. „în timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul” (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie.

Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 7:54-60

MURIND CU DEMNITATE

Şi aruncau cu pietre în Ştefan, care se ruga şi zicea: „Doamne Isuse, primeşte duhul meu!”. Fapte 7:59

Unii dintre cei ce sprijinesc idea sinuciderii sau a „morţii din milă”, spun că în felul acesta „putem muri cu demnitate”. Doctorul John P. Brantner, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, a susţinut acest punct de vedere, şi cu câţiva ani în urmă şi-a luat singur viaţa. Unul dintre colegii lui a spus că Dr. Brantner a ales să moară cu demnitate. N-a vrut să moara pe patul unui spital „cu o mulţime de tuburi şi lucruri intrând şi ieşind din trupul său”. Cu alte cuvinte, a vrut să-şi aleagă singur felul cum să moară.

Am fost chemat la căpătâiul atâtor creştini sinceri care erau pe moarte, cu tot felul de sisteme de reanimare ataşate trupurilor lor. Ei nu ar fi ales să moară în felul acela, şi totuşi nu s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu pentru că a permis acele situaţii. Şi-au acceptat partea lor şi aşteptau cu nerăbdare să fie cu Domnul. Un bărbat mi-a spus: „Trecerea râului este grea. Dar este aşa de frumos pe malul celălalt”. A murit cu demnitate.

La fel a murit şi Ştefan, care a fost omorât cu pietre. Nu, nu era nimic demn în a muri sfârtecat de pietrele aruncate de mâinile celor plini de ură. Dar priviţi la seninătatea morţii sale. I-a cerut lui Isus să-i primească duhul, şi s-a rugat pentru iertarea ucigaşilor săi. Ce demnitate!

Avocaţii sinuciderii şi ai „morţii din milă” nu ţin seama de Dumnezeu. El este singurul care dă viaţa şi care are dreptul s-o ia. El poate împărţi har special copiilor Săi care se dăruiesc cu totul în mâinile Sale. El îi face în stare să „moară cu demnitate”, chiar în cele mai grele circumstanţe.    – H.V.L.

Dumnezeu va fi cu mine-n asfinţit

Când pământului luminile-or păli

Şi imaginile lumii vor pieri

În pace, în El, atunci m-oi odihni.    – Anonim

Cei ce trăiesc pentru eternitate pot muri cu demnitate.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Când vreun om dintre voi va aduce un dar, să aduceți darul vostru dintre animale, din cireadă sau din turmă. Levitic 1.2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (7) – Levitic (B)

Una dintre trăsăturile de bază ale cărții Levitic este multitudinea detaliilor oferite cu privire la jertfe, în capitolele 1–8. Cercetătorul atent al Scripturii va fi răsplătit din belșug studiind aceste capitole. În capitolele 1–6 găsim cele cinci jertfe importante: ardereadetot, darul de mâncare, jertfa de pace, jertfa pentru păcat și jertfa pentru vină. Fiecare dintre ele prezintă un aspect diferit al Persoanei și al lucrării Domnului Isus Hristos. De exemplu, ardereadetotsimbolizează ascultarea lui Hristos până la moarte, pentru gloria lui Dumnezeu. În darul de mâncare vedem umanitatea perfectă a lui Hristos și viața Sa trăită în mod perfect pentru plăcerea lui Dumnezeu.Toate jertfele pot fi împărțite în două categorii: jertfe care sunt de miros plăcut și jertfe care nu sunt de miros plăcut. Jertfele de miros plăcut erau oferite în primul rând pentru Dumnezeu, în timp ce jertfele pentru păcat și pentru vină puneau accentul pe nevoia israelitului ca păcătos. În jertfele de miros plăcut, cel care o aducea era identificat cu jertfa, o imagine a faptului că am fost pe deplin acceptați „în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6); în jertfele care nu erau de un miros plăcut, jertfa era identificată cu cel care o aducea, imagine a faptului că Hristos „a fost făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5.21).Levitic 16 este unul dintre cele mai interesante și mai importante capitole din Biblie; el prezintă cel mai sfânt ritual din calendarul evreiesc – Ziua Ispășirii. Învățătura despre ispășire și substituire este simbolizată în acest capitol prin cei doi țapi, folosiți ca jertfă pentru păcat. Evrei 9 se bazează în mare parte pe simbolurile din Levitic 16, legate de Ziua Ispășirii. Cu cât ne adâncim mai mult în cartea Levitic, cu atât vom vedea cât de bogată este ea pentru cel credincios.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mă bucur de cuvântul Tău ca cel ce găsește o mare pradă. Psalmul 119.162

De nelipsit?

Mulți nu-și mai pot imagina viața fără un smartphone. Este de înțeles, pentru că un smartphone este practic, diversificat și de ajutor. Pentru unii, aparatul pare a fi de nelipsit.

Creștinii tineri ar trebui să verifice, dacă nu cumva în viața lor zilnică smartphone-ul a devenit mai important decât Biblia. Această listă te poate ajuta să găsești un răspuns sincer: smartphone-ul este tot timpul la mine, este imediat căutat dacă a fost lăsat undeva, este folosit mai mult de o dată pe zi, costă mult timp (verificare e-mail, navigare pe internet etc.), costă mulți bani (achiziționare, taxele lunare), face rost de subiecte de discuție.

Și care este situația cu Biblia? O ai când ești pe drum? O citești? Vorbești despre ea? Ești gata să investești ceva pentru răspândirea Bibliei?

Desigur, smartphone-ul și Biblia nu trebuie să fie tot timpul în contradicție, deoarece cu ajutorul smartphone-ului poți citi digital Biblia, fie ca și carte electronică sau în legătură cu o aplicație. Astfel, ai Biblia tot timpul la tine și totodată hrana bună din Cuvântul lui Dumnezeu în stația de autobuz, în tren sau în pauză.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PĂSTREAZĂ ÎNTOTDEAUNA O ATITUDINE BUNĂ!

„Aceea să vă însuflețească … Șl Dumnezeul păcii va fi cu voi” (Filipeni 4-8-9)

Când treci prin perioade dificile, scopul tău ar trebui să fie menținerea unei atitudini sănătoase Cu ajutorul lui Dumnezeu vei reuși. Dr. Viktor Frankl, un supraviețuitor al lagărelor holocaustului nazist, spunea: „Daca un deținut simțea că nu mai poate îndura realitățile vieții din lagăr găsea o cale de scăpare in viața lăuntrica – un moment favorabil de-a trăi în domeniul spiritual si pe care SS-ul nu- putea distruge. Viața spirituala îl întărea pe deținut, îl ajuta să se adapteze si astfel, îi îmbunătățea șansele de supraviețuire.

lată două sfaturi practice privind modul în care poți avea o atitudine bună în timpul necazurilor:

1) Să dai crezare întotdeauna doar lucrurilor bune despre ceilalți și nu te supăra atunci când te dezamăgesc. Nimeni nu este perfect, nici măcar tu. Fu recunoscător pentru oamenii care îți aduc bucurie și străduiește-te să te numeri și tu printre ei.

2) Când ești tentat să te răzbuni, să judeci sau să-ți pierzi răbdarea spune: „Aceasta e o ocazie de a-mi modela o atitudine bună pentru slava lui Dumnezeu”. Poate spui: Dar-persoana aceasta mă scoate din sărite”. În acest caz, refuză să fii doar un spectator și ia atitudine! Așează-te la volanul vieții tale și hotărăște-te în ce direcție vei merge și ce conduita vei avea.

Biblia spune, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă buna, și orice lauda, aceea sa va însuflețească… Și Dumnezeul păcii va fi cu voi”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Posibilitatea rugăciunii si lupta rugăciunii

„Când te rogi, intra în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Isus n-a spus: „Visează despre Tatăl tău care este în ascuns”, ci „roagă-te” Tatălui tău care este în ascuns”. Rugăciunea este un efort de voinţă. După ce am intrat în odăiţa noastră si am închis uşa, cel mai dificil lucru de făcut este să ne rugăm. Nu ne putem aduna mintea să funcţioneze în ordine şi primul conflict îl avem cu gândurile rătăcitoare. Marea bătălie în rugăciune este să învingem gândurile care ne distrag. Trebuie să ne disciplinăm mintea şi să ne concentrăm asupra rugăciunii deliberate.Trebuie să avem un loc anume pentru rugăciune; cind ajungem acolo. începe această plagă a gândurilor rătăcitoare – Trebuie să fac cutare sau cutare lucru. „Încuie-ţi uşa.” Liniştea în ascuns înseamnă să închizi în mod deliberat uşa în faţa simţurilor şi să te gândeşti Ia Dumnezeu. El stă în ascuns şi ne vede din locul Său tainic; El nu ne vede aşa cum ne văd alţi oameni sau aşa cum ne vedem noi înşine

Când trăim în locul tainic, ne este imposibil să ne îndoim de Dumnezeu, ajungem mai siguri de El decât de orice altceva. Tatăl vostru, spune Isus, este în ascuns, şi nu în altă parte. Intră în locul tainic şi chiar în mijlocul situaţiilor cotidiene, îl vei descoperi întotdeauna pe Dumnezeu. Formează-ţi obiceiul să discuţi cu Dumnezeu despre orice. Dacă, din momentul când te trezeşti, nu înveţi să deschizi larg uşa vieţii tale şi să-L laşi pe Dumnezeu înăuntru, vei lucra toată ziua de pe o bază greşită; deschide insă uşa larg şi „roagă-te Tatălui tău care este în ascuns”, şi orice lucru pe care-l faci în public va fi marcat de prezenţa lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintinţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului”. 1 CORINTENI 15:58

În versetul acesta avem o excelentă deviză pentru lucrătorul creştin şi fiecare credincios ar trebui să fie un lucrător. Noi avem o neclintită stabilitate legată de o activitate neîntreruptă. Aceasta este de cea mai mare importanţă. Unii din noi sunt aşa de exageraţi din punct de vedere principal, încât aproape ne este frică să ne angajăm într-o importantă activitate creştină. Pe de altă parte, alţii dintre noi sunt aşa de zeloşi în ce priveşte slujirea, încât, ca să obţină rezultate palpabile, nu şovăiesc să depăşească linia de hotar a unor principii sănătoase, (atât cu privire la învăţătura corectă şi sănătoasă a Scripturii cât şi în ce priveşte metoda folosită, adeseori nespirituală, în obţinerea lor). Ce valoare imensă şi importantă are prima parte a devizei de care am vorbit: „Fiţi tare, neclintiţi”. Aceasta însă nu înseamnă o „ortodoxă” alipire la felul nostru de gândire spirituală – sau la o dogmă sau teorie la care am aderat noi. Nimic de felul acesta, ci este vorba de o menţinere şi mărturisire fermă a întregului adevăr al lui Dumnezeu al cărui centru veşnic este Domnul Hristos înviat. Apoi, trebuie să ne gândim la partea cealaltă care completează felul de a lucra al celui credincios. Lucrătorul creştin are ceva mai mult de făcut pe lângă poziţia lui fermă pe tărâmul adevărului. El trebuie „să sporească totdeauna în lucrul Domnului”. Lucrarea pentru El, de orice natură ar fi ea trebuie făcută cu multă grijă şi sârguinţă. Sunt însă unii cărora le este aşa de frică să nu facă vreo poznă sau vreo stricăciune, încât preferă să nu facă nimic. Sunt atât de multe lucruri care sunt presupuse ca o lucrare pentru Domnul, care însă nu sunt îndreptăţite a fi numite: „lucrul Domnului”. Cel care vrea să lucreze ceva pentru Domnul Isus, trebuie ca mai înainte de a intra în orice fel de lucrare, să se întrebe singur: „Este acesta cu adevărat un lucru pentru Domnul?” Este o legătură între „lucrul Domnului” şi „lucru pentru Domnul”. Primul implică o trimitere (vezi Rom. 10:15) şi desigur un dar de la Duhul Sfânt, iar celălalt înseamnă orice am putea face din dragoste pentru Domnul nostru. Şi cât de mult este de făcut în privinţa aceasta! Domnul Isus a precizat spunând: „Mie mi le-aţi făcut”. Apostolul Pavel spune: „sunt felurite daruri,… sunt felurite slujbe,… sunt felurite lucrări…”. Toate acestea vin de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt şi aici sunt incluşi toţi credincioşii.Domnul să ne ajute să fim şi să rămânem ferm şi neclintiţi în ce priveşte adevărul de netăgăduit al lui Dumnezeu arătat în Cuvântul Său şi în acelaşi timp să nu ne dăm înapoi de la nici o slujire sau lucrare pentru El, ci să sporim totdeauna în „lucrul Domnului”.Câştigarea sufletelor pentru Dumnezeu, zidirea şi hrănirea credincişilor şi orice am putea face pentru Domnul sunt lucruri preţioase în ochii Lui, dar ţinta noastră trebuie să fie de a-I fi plăcuţi în orice lucru. Nu este suficient să facem lucrul Domnului, trebuie să-l facem după voia Lui. Grija noastră nu este de a avea rezultate ci de a place Domnului Isus

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” Luca 10:41-42.

A avea un Mântuitor sau a nu avea, sunt două lucruri; să fii evlavios fără Mântuitor, sau a fi evlavios cu un Mântuitor, aceasta este ca ziua şi noaptea.

Uitaţi-vă la Marta şi Maria. Amândouă erau evlavioase. Marta dorea să-I slujească lui Isus; dar ea nu avea viaţă din belşug, ea nu era izbăvită. Maria a fost izbăvită şi avea bucurie. Ea a stat la picioarele lui Isus şi I-a ascultat cuvintele. Cuvintele agasante din partea Martei, nu au neliniştit-o şi n-au enervat-o. Puterea lui Isus a înconjurat-o. Ea nici nu s-a uitat la Marta, fiind bucuroasă de răspunsul dat de Isus. Eu mă gândesc că ea s-ar fi rugat ca să i se deschidă ochii sorei ei, să recunoască fericirea şi să înţeleagă ce înseamnă a-i sluji Domnului Isus şi să-I fii plăcut Lui. Vorbind omeneşte, s-ar părea că era mai plăcut ceea ce făcea Marta. Si totuşi este un lucru mare, când un om poate să stea la picioarele lui Isus, în orice vreme sau necaz, şi dacă este gata să rişte făcând precum ne învaţă El. Astfel puterea Cuvântului lui Dumnezeu pătrunde în inima omului şi noi suntem ajutaţi. Binecuvântaţi sunt cei săraci în duh. Eşti tu izbăvit? Atunci împărăţia cerului este a ta. Stiu despre un om rău, care a ameninţat-o pe soţia lui, că el va pleca acum, deoarece nu mai suporta să stea aici. Iar soţia i-a răspuns: „Eu sunt de aceeaşi părere, şi eu vin cu tine”. Ea a spus-o cu un ton liniştit şi blând, iar soţul n-a mai vrut să plece. Nu degeaba spune Cuvântul: „Un răspuns blând potoleşte mânia”.(Prov.l5:1). Dar ce rezultat dă un răspuns aspru?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DRAGOSTEA ŞI CĂUTAREA ADEVĂRATEI ÎNŢELEPCIUNI

Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc. Proverbe 8.17

Înţelepciunea îi iubeşte pe cei ce o iubesc şi îi cercetează pe cei ce o caută. Cel ce doreşte să fie înţelept este chiar înţelept şi cel ce caută cu grijă înţelepciunea, aproape a şi găsit-o. Ceea ce este adevărat pentru înţelepciune, în general, este mai ales adevărat pentru înţelepciunea întrupată în Domnul Isus. Pe El trebuie să-L iubim şi să-L căutam şi în schimb ne vom bucura de dragostea Lui şi-L vom găsi pe El însuşi. Partea noastră este să-L căutăm pe Isus la începutul vieţii. Ferice de tinerii ai căror zori ai vieţii sunt petrecuţi cu Isus. Niciodată nu este prea devreme să-L cauţi pe Domnul Isus. Cei ce-L caută din timp, îl găsesc în mod sigur. Trebuie să-L căutăm cu sârguinţă. Cei ce prosperă în lucrul lor se scoală devreme şi sfinţii care propăşesc îl caută pe Isus cu mult dor. Noi trebuie să-L căutăm mai întâi pe El, înainte de orice. Mai presus de toate, Isus. Isus întâi şi nimic altceva după aceea.

Când îl vom găsi, El ni se va descoperi din ce în ce mai lămurit. El ni se va dărui în întregime. Ferice de omul care îl caută pe acela care, odată găsit, rămâne pentru totdeauna cu el şi va fi pentru inima şi duhul său, o comoară din ce în ce mai preţioasă.Doamne Isuse, eu Te-am găsit; fii bucuria şi plăcerea mea cea mai mare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

  DOAMNE, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! DUMNEZEULE, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund. Psalmul 18.2

Pentru toţi copiii lui Dumnezeu este o mare mângâiere că Dumnezeu le cunoaşte întristarea, lacrimile ascunse şi necazurile. Calea credinţei în această lume este o cale presărată cu greutăţi şi necazuri. Dar Dumnezeul şi Tatăl nostru este un Dumnezeu al dragostei şi milei. El se gândeşte tot timpul la copiii Săi. În Cuvântul Lui citim să „aruncăm asupra Lui toate îngrijorările şi El însuşi va îngriji de noi.”Cum mai putem oare să fim neliniştiţi sau fără putere când avem o astfel de îmbărbătare? Putem merge voioşi şi plini de încredere spre minunata noastră ţintă. De-am primi toată energia pentru a alerga spre ţinta noastră cu ochii privind mereu spre Domnul nostru. Dar lucrul acesta putem să-l facem dacă ne bizuim tot mai mult pe dragostea lui Dumnezeu şi Tatălui nostru ca şi pe dragostea Domnului Isus Cristos. Prin aceasta inimile noastre se vor întări tot mai mult.

Dumnezeul nostru cel Mare care face rănile este şi Acela care le vindecă. De-am zidi mai mult încrederea noastră în dragostea Domnului Isus şi a lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Gândurile lui Dumnezeu faţă de noi sunt gânduri de dragoste şi gânduri de pace. El vrea ca tot timpul să ne desprindem de gunoaiele lumeşti, şi să fim tot mereu cu candelele aprinse, ca să-L aşteptăm. El este aproape. În curând va veni ca să intrăm ca Mireasă la nunta Mielului, în împărăţia lui sfântă.

Noi suntem în mâna Aceluia care e nemărginit în dragostea Sa, fără greşeală în înţelepciunea Sa şi fără hotar în puterea Sa şi ale cărui mijloace de ajutorare sunt nesfârşite. Dacă ne mustră sau pedepseşte, o face, pentru că ne iubeşte şi ne vrea binele. Să ne aducem aminte tot timpul că dragostea dumnezeiască este înţeleptă şi credincioasă şi ea îngăduie amarul pentru folosul şi binecuvântarea noastră.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ridică-mă în timp ce mă ridic eu însumi către Tine. Dă-mi lumina Feţei tale, ca s-o reflect înapoi către Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Răscumpăraţi vremea.» EFESENI 5,16

Trebuie să ne aducem mereu aminte că timpul este un dar preţios din partea lui Dumnezeu. Domnul ni l-a dat să profităm de el, nu să îl irosim; altfel spus, să transformăm minutele, orele şi zilele în comori pentru eternitate. Dacă nu facem acest lucru şi pierdem timp preţios, atunci nesocotim plini de ingratitudine un mare cadou al lui Dumnezeu. Trebuie să ne gândim că timpul pierdut nu mai poate fi recuperat cu nici un chip. Fiecare minut care se scurge a trecut pentru totdeauna, nu se mai întoarce niciodată! In timpul primit în dar avem opor-tunitatea să lucrăm pentru Domnul. Ca şi copii ai Săi suntem deja colucrători cu El, fiecare în locul unde l-a aşezat Creatorul. Nici un om de pe pământ nu şi-a investit însă timpul pe care l-a avut la dispoziţie în valori eterne ca Domnul Isus. Apostolul Ioan spune la sfârşitul Evangheliei sale: «Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris» (loan 21,25). Timpul este scurt, iar împăratul împăraţilor aşteaptă să ÎI slujim cât mai mult. Fii aşadar raţional în folosirea timpului scurt care ţi-a fost dat! Atunci ţi se va spune: «Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Nu se va mai auzi în el de acum nici glasul plânsetelor. Isaia 65:19

Cei slăviţi nu mai plâng, fiindcă toate cauzele durerii au dispărut. Nu există prietenii sfărâmate sau planuri năruite în ceruri. Sărăcia, foametea, primejdiile şi bârfa vor fi necunoscute acolo. Nici o durere nu îi va necăji; nici un gând de moarte sau pierdere nu îi va întrista. Ei nu mai plâng, fiindcă sunt sfinţiţi pe deplin. Nici o „inimă rea și necredincioasă” (Evrei RI2) nu îi va face să se îndepărteze de viul Dumnezeu. Ei sunt fără greşeală în faţa tronului Său şi se conformează deplin imaginii Sale. Cei care au încetat să păcătuiască încetează să jelească. Nu mai plâng, fiindcă teama de schimbare a trecut. Ei ştiu că sunt în deplină siguranţă. Păcatul este izgonit afară, şi ei sunt înăuntru. Ei trăiesc într-o cetate care nu cunoaşte furtuna. Ei se bucură de un soare care nu apune niciodată. Ei se adapă dintr-un râu care nu seacă niciodată, şi mănâncă fructele unui pom care nu se usucă niciodată. Pot să treacă milenii după milenii, veşnicia nu se va termina; şi cât va tine veşnicia, nemurirea şi binecuvântarea lor nu se vor sfârşi. Ei vor fi întotdeauna cu Domnul. Nu vor mai plânge, fiindcă dorinţa li s-a îndeplinit Nu-şi pot dori ceva ce au deja. Ochi şi ureche, Inimă şi mână, judecată, imaginaţie, speranţă, dorinţă, voinţă şi orice facultate este pe deplin satisfăcută. Aşa imperfecte cum sunt acum ideile noastre despre ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru cei care ÎI iubesc, Duhul Sfânt ne-a descoperit destul ca să ştim că sfinţii vor primi o binecuvântare supremă. Bucuria lui Christos, care este plină de infinite bunătăţi, este în ei. Ei se vor scălda în marea nesfârşită şi nemărginită a fericirii. Aceeaşi odihnă rămâne şi pentru noi. Nu poate fi prea departe. Peste puţin timp, salcia plângătoare va fi înlocuită de ramura victorioasă de palmier, şi picăturile de durere vor fi transformate în perle de binecuvântare veşnică. „Mângâiaţi-vă unul pe altul cu aceste cuvinte”.

Seara

Asa încât Christos să locuiască în inimile voastre prin credinţă. Efeseni 3:17

Peste măsură, se doreşte ca noi, în calitate de credincioşi, să păstrăm mereu persoana lui Isus în minte, ca să ne aprindem dragostea pentru El şi să creştem în cunoştinţa Lui. Doresc ca toţi cititorii să se înroleze în şcoala lui Isus, studenţi la „Corpus Christi” sau trupul lui Christos, hotărâţi să obţină o diplomă de cunoaştere a crucii. Ca să-1 păstreze pe Isus mai aproape, inima trebuie să fie plină de EL inundată de dragostea Lui, gata să se reverse. De aceea, apostolul se ruga „asa încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Vedeţi cât de aproape vrea să fie Isus! Nu poţi să ai pe cineva mai aproape decât în inimă. „Aşa încât Christos să locuiască” – nu să te viziteze uneori, ca un oaspete care rămâne peste noapte la tine, ci să „locuiască”, să devină Domnul şi Străjerul fiinţei tale, să nu te părăsească niciodată. Observă aceste cuvinte: „astfel încât Christos să locuiască în inimile voastre”. Inima este cea mai bună încăpere din casa omului. Christos nu trebuie să locuiască doar în gândurile tale, ci şi în sentimentele tale; nu doar în meditaţiile minţii, ci şi în emoţiile inimii. Noi ar trebui să dorim cu înflăcărare ca dragostea pentru Christos să rămână în noi — nu o dragoste care se aprinde, apoi se stinge într-o jerbă de scântei, ci o flacără constantă, hrănită cu ulei sfinţit, ca focul de pe altarul templului, care nu se stingea niciodată (Levitic 6:12-13). Aceasta se poate îndeplini numai „prin credinţă”. Credinţa trebuie să fie puternică, altfel dragostea se va stinge. Rădăcina florii trebuie să fie sănătoasă, altfel nu avem de ce aştepta mireasmă. Credinţa este rădăcina crinului, şi dragostea este floarea lui. Isus nu poate sta în inima ta dacă nu te ţii strâns de El prin credinţă. De aceea, roagă-te să te încrezi întotdeauna în Christos, ca să ÎI poţi iubi întotdeauna. Dacă dragostea este rece, poţi fi sigur că şi credinţa e la fel.

IZVOARE IN DEŞERT

Prin credinţă Avraam … a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.     (Evrei 11:8)

Aceasta este credinţa fără vedere. A vedea nu este credinţă, ci raţiune. Odată, când traversam Atlanticul cu vaporul, am observat exact acest principiu al credinţei. N-am văzut nici o cale marcată pe apă, nu puteam să văd nici măcar ţărmul. Totuşi, în fiecare zi, marcam înaintarea noastră pe o hartă ca şi cum am fi urmărit o linie uriaşă trasată cu creta pe apă. Şi când am văzut pământul pe partea cealaltă a Atlanticului, ştiam exact unde eram, ca şi cum am fi fost capabili să-l vedem de la trei mii de mile distanţă.

Cum a fost întocmit traseul nostru cu atâta precizie? În fiecare zi, căpitanul nostru îşi lua instrumentele, privea spre cer, şi determina traseul după soare. El naviga folosind luminile cereşti, nu pe cele pământeşti.

Credinţa autentică de asemenea priveşte în sus şi navighează, folosindu-L pe măreţul Fiu al lui Dumnezeu. Nu călătoreşte niciodată uitându-se la linia ţărmului, la farurile pământeşti, sau la trecătorile de pe drum. Şi paşii credinţei ne conduc deseori la incertitudine totală sau chiar în întuneric şi dezastru, dar Domnul va deschide calea şi de multe ori face cele mai întunecate ore de la miezul nopţii la fel de strălucitoare ca zorii zilei.

Hai să mergem înainte astăzi, fără să ştim sau să vedem, ci încrezându-ne. din Zilele cerului pe Pământ

Foarte mulţi dintre noi vrem să vedem drumul nostru printr-o nouă sforţare înainte ca măcar să fi pornit. Imaginează-ţi ce ar fi dacă am putea să ne vedem drumul de la început până la sfârşit. Cum ne-am mai dezvolta darurile spirituale? Credinţa, nădejdea şi dragostea nu pot fi culese din pom, ca merele coapte. Adu-ţi aminte că după cuvintele: „La început” (Geneza 1:1) vine cuvântul „Dumnezeu”. Este primul nostru pas în credinţă care întoarce cheia în broasca uşii puterii Lui. Este adevărat că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri, dar El îi ajută şi pe cei neajutoraţi. Deci indiferent de împrejurările tale, tu poţi să depinzi de El oricând.

A nădăjdui în Dumnezeu ne aduce la capătul călătoriei noastre mult mai repede decât picioarele noastre.

Multe oportunităţi se pierd când noi stăm şi ne gândim după ce El a spus: „Mergi!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 25.31-46

    Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i-au primit pe ambasadorii împăratului (fraţii Săi – aici, iudeii – v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14).

    Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu-zise. Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să-L primim, să-I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu loan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 7:11-17

ATENŢIE, PERICOL!

…Cel rău…face o groapă, o sapă, şi tot el cade în groapa pe care a făcut-o. Psalmul 7:15

Locuitorii unor comunităţi din Peninsula Superioară a statului Michigan, trăiesc cu un pericol ascuns. În anii trecuţi, oraşe înfloritoare – locuri ca Negaunee, Iron River şi Marquette – s-au dezvoltat în jurul marilor mine de fier cu care se alimenta economia americană. Minele acestea sunt caverne uriaşe săpate sub scoarţa pământului pentru a scoate minereul afară. Fiecare cavernă are mai multe etaje în adâncime şi este sprijinită cu eşafodaje din buşteni încastraţi în pământ. Dar acum, potrivit unui articol publicat în ziarul Detroit News, mulţi dintre aceşti buşteni sunt putrezi. Infiltraţiile de apă au erodat treptat locurile de ancoraj ale acestor buşteni. Dacă buştenii vor ceda, minele se vor prăbuşi şi tot ce este deasupra sau în apropierea lor va fi înghiţit în gropile gigantice care s-ar forma. Cetăţenii acestor localităţi miniere trebuie, de aceea, să fie într-o permanentă stare de alertă din pricina pericolelor de dedesubt.

David scrie despre pericole de altă natură. El spune că va veni vremea când cei răi vor cădea în gropile pe care le-au săpat altora cu gând rău. O, poate că nu se va întâmpla imediat. La suprafaţă totul pare că este în regulă cu oamenii care nu ţin seama de Dumnezeu. Dar principiul nu poate fi evitat: Oricine care nu ascultă de Domnul se îndreaptă spre cădere.

Ce important este, atunci, să trăieşti după principiile Cuvântului lui Dumnezeu. Este singura cale de-a scăpa de rezultatele dezastruoase ale păcatului şi să evităm „pericolul de dedesubt”. – D.C.E.

De ce să mergi pe strâmbele cărări

In păcat şi nebunie,

În toate zilele-ţi de mari dureri

Blestemat pe veşnicie?     Shields

Păcatul subminează.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Isus Hristos, pe care, fără săL fi văzut, Îl iubiți.   1 Petru 1.7,8

Orice credincios adevărat Îl iubește pe Domnul. Totuși, Scriptura recunoaște faptul că această dragoste variază în funcție de împrejurări. Dragostea noastră pentru Domnul poate crește sau poate scădea. În timpuri dificile, dragostea multora se răcește. În prezența ispitelor lumii, dragostea se poate micșora. Prin urmare, în timp ce dragostea noastră pentru Domnul este foarte prețioasă pentru El și trebuie dorită și cultivată de către cel credincios, este clar că nu ne putem încrede întro dragoste care este atât de mult supusă schimbărilor. Singura dragoste pe care ne putem sprijini este dragostea care nu cunoaște schimbare, care rămâne – dragostea lui Hristos pentru noi.

Înțelegerea și savurarea dragostei lui Hristos pentru noi sunt cele care stârnesc dragostea noastră pentru El. „Noi Îl iubim”, spune apostolul, „pentru că El nea iubit întâi”. Dragostea noastră pentru Hristos va fi proporțională cu măsura în care realizăm dragostea Lui pentru noi. Dorim noi săL iubim pe Domnul cu o inimă tot mai întreagă? Dacă da, atunci să nu ne preocupăm nici cu inima noastră și nici cu dragostea noastră pentru El, ci mai degrabă să lăsăm ca sufletul nostru săși găsească satisfacția în dragostea Lui pentru noi.

Efectul unei astfel de atitudini îl putem vedea în Ioan 13, la apostolul Ioan – „ucenicul pe care îl iubea Isus”. Domnul Isus era acolo, cu dragostea Lui pe care nimic no putea face să înceteze. Ioan era și el acolo, găsinduși plăcerea în dragostea lui Hristos și odihninduși capul la sânul Lui. Știm ce poate face inima Mântuitorului pentru un păcătos, aducândul întro odihnă perfectă. Însă apropierea de Domnul este partea fericită a credinciosului care se bazează pe dragostea Domnului pentru el. Deși nu putem spune multe despre dragostea noastră pentru El, ne putem totuși lăuda cu dragostea Lui pentru noi. Este privilegiul oricărui credincios să spună: «Eu sunt un ucenic pe care îl iubește Isus». Orice binecuvântare se sprijină pe dragostea Lui atotcuprinzătoare, care La făcut săȘi dea viața pentru noi. H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică. Ioan 6.47

Medicament respins

Când un medic descoperă un medicament prețios cu efect sigur, unde îl poate aplica? La cei sănătoși? Nu! Mântuitorul a spus: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi”. Medicamentul harului și al răscumpărării este pentru cel bolnav. Dacă tu, cititorule, te simți bolnav, trebuie să știi că marele Medic, Isus Hristos, a venit în lume și pentru tine! Dacă îți recunoști starea de păcătoșenie, ești omul care corespunde planului divin de mântuire. Te asigur că Dumnezeu, în bunătatea Sa, tocmai pe oameni ca tine i-a avut în vedere când a creat calea harului, a credinței. „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.”

Iată calea de vindecare a stării noastre de păcătoșenie! Vreau însă să te atenționez că sunt tot felul de sfătuitori răi ca și în exemplul de ieri. Unii oameni îți vor îndrepta privirea spre faptele tale, spre tradiții, spre datini, spre filozofie… Sfânta Scriptură face lumină în toate lucrurile și ne spune că există un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Isus Hristos. Acceptă acest unic „medicament” propus de Dumnezeu, și totul se va schimba în viața ta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAUTĂ OAMENI CARE CRED ÎN TINE

„Purtați-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)

Mark Twain a spus: „Ferește-te de oamenii care încearcă să-ti micșoreze râvna. Oamenii mici mereu fac as a, dar cei cu adevărat mari te fac să simți că și tu poți ajung e mare”. Oare de ce spune Biblia: „Purtați-va sarcinile unu altora”? Pentru că o persoană poate duce o sarcină grea numai pe o distanța scurtă. Romancierul american John Kennedy Toole a descoperit repede lucrul acesta. Ca tânăr scriitor, el a lucrat singur la scrierea unui roman în New Orleans. Când l-a terminat l-a trimis la numeroase edituri, dar toate l-au refuzat. Copleșit de respingere, el și-a luat viața. Ducă înmormântare, mama sa a găsit în pod, un manuscris pătat de cafea pe care l-a luat și l-a dus la un profesor de la Universitatea de stat din Louisiana, care a fost de acord să-l citească.

Acesta a recunoscut numaidecât geniul scriitorului și l-a recomandat unei mari edituri. După apariție romanul lui John Kennedy Toole, „Conjurația imbecililor”, a câștigat Premiul Pulitzer si a fost lăudat ca fiind unul dintre romanele importante ale secolului douăzeci. Dacă s-ar fi înconjurat de prieteni care să știe sa duca povara împreună cu el, să-l încurajeze când s-a confruntat cu respingerea si să-l motiveze sa continue, viața lui ar fi fost altfel. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta- Caută oameni care cred in tine și primește sprijinul pe care ți-l oferă ei!” Petrece mai mult timp în compania celor care te ajuta sa te dezvolți și să devii mai bun și mai puțin timp în compania celor care te secătuiesc de energie, timp și talent. Prietenii care aduc încurajarea în viața ta sunt de neprețuit Cuvintele lor sunt „ca niște mere din aur într-un coșuleț din argint” (Proverbe 25-11)

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

„Eu, într-adevăr,… dar EL”

„Eu, într-adevăr, vă botez cu apă…” dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Matei 3:11

Am ajuns vreodată în viaţa mea să pot spune: ” Până nu vine momentul acela, nu voi şti ce înseamnă botezul Duhului Sfânt. „Eu, într-adevăr,” am ajuns la capăt şi nu mai pot face nimic; ,dar El” începe chiar de acolo; El face lucrurile pe care nu le poate face nimeni altcineva. Sunt pregătit pentru intervenţia Lui? Isus nu poate interveni câtă vreme există ceva în calea Lui, fie bun, fie rău. Când vine la mine, sunt eu pregătit ca El să scoată la lumină orice rău pe care l-am făcut? Exact acolo vine El, unde ştiu că nu sunt curat, iar unde cred că sunt curat, El Se va retrage. Pocăinţa nu aduce sentimentul păcatului, ci un sentiment inexprimabil al nevredniciei. Când mă pocăiesc, înţeleg că sunt cu totul neajutorat şi ştiu cu toată fiinţa mea că nu sunt vrednic nici să-I duc încălţămintea. M-am pocăit eu în felul acesta sau mai am încă ideea că mă pot descurca singur? Motivul pentru care Dumnezeu nu poate veni în viaţa mea este că încă n-am ajuns la o pocăinţă deplină. „El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc.” Ioan nu vorbeşte despre botezul Duhului Sfânt ca despre o experienţă, ci ca despre o lucrare făcută de Isus Cristos. „El vă va boteza…” Singura experienţă de care sunt conştienţi cei care sunt botezaţi cu Duhul Sfânt este experienţa sentimentului de absolută nevrednicie.

„Eu, într-adevăr” am fost cine am fost; „dar El” a venit şi s-a întâmplat un lucru minunat. Mergi până la limita unde tu nu mai poţi face nimic, dar unde El face totul.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cele tinere să se mărite şi să aibă copii, să-şi conducă gospodăria, să nu dea potrivnicului nici un prilej de învinuire, căci unele s-au şi întors după Satan”. 1 TIMOTEI 5:14,15

Scriptura este clară cu privire la rolul femeii. Nu este nici firesc, nici după Cuvânt, ca femeia să aibe un loc de frunte, fie în Biserică sau în societate. Nu este nici un câmp de activitate în care femeia să poată acţiona cu atâta graţie şi demnitate ca în atmosfera din interiorul şi jurul căminului de familie. Acolo poate ea să dovedească ce înseamnă în adevăr „un ajutor potrivit pentru om” prin toate activităţile ei bune îmbrăcate în gingăşie, dragoste şi devotament pentru familie. Căminul este locul cel mai de seamă al femeii. Duhul Sfânt i-a desemnat acest rol când spune că ea este aceea care trebuie „să-şi conducă gospodăria”, dar într-un mod vrednic şi demn ca să nu dea vrăjmaşului nici o pricină de învinuire. Câtă răspundere i s-a încredinţat şi cum trebuie să fie ea ca o regină în casa ei! Şi totuşi, ce a făcut Satan din multe cămine creştine în care soţia şi mama n-au fost la înălţimea chemării şi demnităţii desemnate ei de Duhul Sfânt, iar soţul şi tatăl deasemenea şi-a neglijat sau, vai, chiar a dezertat de la răspunderea şi obligaţia pe care i le impunea rolul pe care i l-a dat Dumnezeu. Şi de aici, jalea şi ruina care se găseşte în multe cămine creştine. Ce tragedie! Şi ei totuşi continuă să meargă la adunare, cântă, se roagă sau au alte activităţi religioase, minţând pe alţii şi minţându-se şi pe ei înşişi. Ce dezonoare pentru Domnul Isus.

Pot fi cazuri excepţionale, ici şi colo, în care o femeie creştină, neavând datorii speciale acasă, să se devoteze lucrării din afară cu un real folos pentru mulţi, dar regula generală stabilită de Dumnezeu pentru femeie, ca loc de activitate, este căminul ei. Acolo poate ea să strălucească şi ca soţie şi ca mamă pentru slava Aceluia care a chemat-o să împlinească acele relaţii sfinte. Acolo se dezvoltă şi se exercită cele mai alese trăsături ale caracterului feminin, trăsături care sunt ruinate şi şterse când îşi părăseşte casa şi intră în domeniul public. În cămin este sfera de activitate în care poată să slujească în deplina încredinţare că este exact acolo unde a aşezat-o Dumnezeu şi unde Cuvântul Lui o îndrumează. C.H.M.

Să nu fim înţeleşi greşit, în rândurile de mai sus nu intenţionăm să micşorăm câtuşi de puţin, rolul şi valoarea femeii în Biserică, în societate şi mai ales în familie. Cuvântul lui Dumcnzeu consacră multe locuri în care sunt scoase în evidenţă femei credincioase şi de valoare şi care au fost folosite şi preţuite de Dumnezeu. Să menţionăm numai câteva şi să ne gândim la istoria lor. Debora, Ana, Rut, Naomi, Estera, Abigail din Vechiul Testament şi Marta şi Maria care iubeau şi slujeau Domnului Isus ca şi multe altele menţionate cu apreciere de apostolul Pavel. Un exemplu vrednic de menţionat este că prima persoană căreia Domnul i s-a arătat după înviere, era o femeie, Maria Magdalena. Dacă şi soţii şi soţiile şi-ar cunoaşte bine locul şi rolul lor în familie, toate căminele creştine ar fi un exemplu şi o binecuvântare.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Căci trei sunt care mărturisesc (pe pământ) Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.

1 Ioan 5:7-8.

Din ceasul pocăinţei, dau mărturie trei precum e scris: „Căci trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi sângele”. Duhul e amintit înainte de apă şi sânge. Aceasta este important. In I Cor.2:14 este scris: „Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu”. Fără Duhul lui Dumnezeu, nu putem recunoaşte izbăvirea. Versetul 11 din I Ioan 5: „Si mărturia este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul Său.” Nimeni nu ştie ce este în om, în afară de duhul care este în el. Astfel nimeni nu ştie ce este în Dumnezeu decât Duhul lui Dumnezeu. Cel care este născut din Dumnezeu a primit Duhul lui Dumnezeu. Astfel se poate şti că păcatul este iertat şi datoria este plătită. Versetul 8: „Si aceştia trei sunt una…” Ne putem bucura de aceste cuvinte scrise aici. Cel care are iertare, are pace cu Dumnezeu şi în aceia locuieşte Hristos. Este atât de simplu. Mulţi zic că ei au primit iertarea păcatelor, dar nu sunt născuţi din nou. Cât de mulţi oameni au ajuns prin aceasta în necazuri mari. Mulţi ajung în necazuri din cauza unor oameni prea evlavioşi, ajungând într-o stare de frică. Un frate a dat astfel de învăţături că a distrus viaţa lăuntrică a unora care erau născuţi din nou şi care n-au mai avut bucuria dinainte. Versetele 7 şi 8 se citesc împreună. Mulţi numesc iertare, faptul că ţi-ai clarificat trecutul şi că trăieşti acum mai bine. Dar aceasta nu înseamnă iertare. Noi trebuie să avem siguranţa iertării, siguranţa că totul a devenit nou şi că numele nostru este scris în Cartea Vieţii. Astfel putem şti: Suntem pe drumul care duce la viaţă, iar îndoielile sunt înlăturate. Putem fi ispitiţi, dar aceasta nu schimbă cu nimic starea noastră.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MÂNIA SPRE SLAVA LUI DUMNEZEU

„Omul Te laudă chiar şi în mânia lui, când Te îmbraci cu toată urgia Ta” Psalmul 76.10

Cei răi se lasă duşi de mânie. A răbda această mânie este o parte din lucrarea noastră şi o dovadă că suntem despărţiţi de ei. Dacă am fi din lume, lumea ne-ar iubi. Dar mânia ei contra noastră, nu va face decât să scoată mai mult la iveală slava lui Dumnezeu. Când oamenii în furia lor L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu, ei au împlinit fără să ştie planul lui Dumnezeu şi în mii de cazuri, planurile lui Dumnezeu se împlinesc prin îndârjirea celor răi. Ei se cred liberi; dar ca şi ocnaşii puşi în lanţuri, ei împlinesc fără să-şi dea seama, hotărârile Celui Atotputernic.

Planurile pe care şi le fac, îi duc la propria lor înfrângere şi mânia lor nu poate să ne facă nici un rău. Ei îşi fac rău lor însuşi şi uneltirile lor se întorc împotriva lor. Fumul care se ridica din rugurile martirilor îi făcea pe oameni să se dezguste şi mai mult de învăţătura papilor.

Domnul nostru ştie cum să pună botniţă şi să lege în lanţuri pe urşi şi cum să stăvilească furia vrăjmaşilor noştri. El face ca morarul care schimbă cursul apei şi nu lasă să treacă prin jgheabul morii decât apa necesară ca să mişte roata morii. Mai bine să cântăm decât să suspinăm. Chiar atunci când vântul suflă şi mugeşte, să nu ne temem de nimic, căci Domnul îl cârmuieşte cum vrea El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iov… era fără prihană şi curat în suflet, şi se abătea de la rău. Iov 1.1

Această mărturie nu a dat-o un om ci însuşi Dumnezeu. Oamenii şi părerile lor sunt foarte variate. Pe omul pe care îl simpatizează, cu care are adânci legături de prietenie, sau îi este rudă, îl caracterizează în cuvinte alese, pe când pe unul mai îndepărtat sau pe duşmani îi caracterizează cu cuvinte fără preţ. Omul vede numai exteriorul şi se lasă influenţat sau orbit. Pătrunderea în inimă nu îi este îngăduită. La Dumnezeu este cu totul altfel, El vede totul. În faţa Lui fiecare om este o carte deschisă. Dumnezeu s-a uitat şi în inima lui Iov şi a putut să dea mărturia de mai sus. Iov era fără prihană şi trăia în temere de Dumnezeu. El ştia că Dumnezeu îl vede, chiar dacă oamenii nu-l văd şi de aceea evita răul. Totuşi Dumnezeu l-a trecut prin încercări şi durere cu scopul de a curaţi orice colţişor al inimii lui de dreptatea proprie. Prin aceste dureri şi întristări a fost adus în starea de a se închina lui Dumnezeu în praf şi cenuşă. El capitulează în faţa lui Dumnezeu şi apoi este binecuvântat în mod deosebit.

În ochii lui Dumnezeu fiecare om este un păcătos. Dumnezeu ne trimite adesea întristări, necazuri şi dureri, nu ca să ne pedepsească, ci ca să ne aducă în stare să recunoaştem greşelile vieţii noastre în faţa Lui ca astfel capitulând să-L primim pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru. Când Dumnezeu a realizat această lucrare în noi, atunci poate să ne binecuvânteze.

Stimate cititor, te-ai întrebat vreodată cum te caracterizează Dumnezeu? În Cuvântul Său, în Biblie, vei găsi mărturia Lui pentru orice om. Ea este că „toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Rom. 3.23).Încrede-te chiar acum în acest scump Mântuitor care vrea să-ţi dea viaţa veşnică în dar şi astfel vei deveni un om nou, fără prihană şi curat la suflet.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, scriu „Disciplina rugăciunii”; sensibilizează-mă şi inspiră-mă şi fă această broşură să fie tot ce doreşti Tu să fie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cine eşti tu, omule, ca să răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: „Pentru ce m-ai făcut aşa?”» ROMANI 9,20

Acest verset ne spune că este arogant din partea noastră să-L chestionăm pe Dumnezeul cel Viu cu privire la absolut orice lucru. Există în întreaga istorie a lumii numai un singur «de ce» justificat: acela pe care Domnul Isus l-a strigat pe cruce; «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?» (Matei 27,46). Există taine şi acţiuni ale lui Dumnezeu pe care noi, oamenii, cu capacitatea noastră limitată de înţelegere nu le-am putea pricepe niciodată. Nu ne-ar ajunge toată eternitatea să cunoaştem pe deplin Fiinţa Sa. Prin înţelepciunea noastră limitată şi pervertită de păcat nu vom reuşi niciodată să II înţelegem pe Dumnezeu. Dar exact din acest motiv mesajul Evanghelia este atât de preţios: Dumnezeu-Tatăl L-a trimis pe Isus pe pământ să fie Mântuitorul nostru, iar El a spus: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Prin Isus ni s-a dăruit posibilitatea biruinţei şi a cunoaşterii Dumnezeului celui Viu: «Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos!» (1 Cor. 15,57).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi spune?… Că sunt bolnavă de dragoste.

Cântarea Cântărilor 5:8

Aceasta este declaraţia credinciosului care tânjeşte după Isus; el este bolnav după Domnul său. Sufletele milostive nu se simt în largul lor decât în tovărăşia lui Christos, fiindcă, dacă se îndepărtează de El, îşi pierd pacea. Cu cât sunt mai aproape de El, cu atât sunt mai aproape de pacea cerului; cu cât sunt mai aproape de El, cu atât mai plină le este inima, nu numai de pace, ci şi de viaţă, putere şi bucurie, fiindcă toate acestea depind de comuniunea constantă cu Isus. Ceea ce este soarele pentru zi, ceea ce este luna pentru noapte, ceea ce este roua pentru flori, aceea este şi Christos pentru noi. Ceea ce este pâinea pentru cel flămând, îmbrăcămintea pentru cel gol, umbra unei stânci pentru călătorul în deşert, aceea este Isus Christos pentru noi; de aceea, dacă suntem departe de El, nu este de mirare că sufletele noastre vor striga cu vorbele Cântării: „vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului, dacă găsiţi pe iubitul meu, ce-i veţi Spune?… Că sunt bolnavă de dragoste”: Această nevoie de Isus are o urmare binecuvântată: „ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire” (Matei 5:6). Extrem de binecuvântaţi, deci, sunt aceia care însetează după Cel Neprihănit. Binecuvântată este foamea, de vreme ce vine de la Dumnezeu. Dacă nu aş avea binecuvântarea de a fi săturat, aş căuta aceeaşi binecuvântare în toate lucrurile, până aş fi umplut cu Isus. Dacă nu m-aş hrăni cu Isus, aş sta la uşa cerului flămând şi însetat după El. Există o binecuvântare în această foame, de vreme ce ne conduce la fericirtea Domnului. Dar binecuvântarea implică o făgăduinţă. Dacă Christos ne face să tânjim după El, tot El va sătura această foame; şi atunci când va veni la noi, aşa cum doreşte, va fi nespus de frumos!

Seara

Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos. Efeseni 3:8

Domnul meu are bogăţii care depăşesc socotelile aritmeticii, măsurătorile raţiunii, visele imaginaţiei şi elocvenţa cuvintelor. Ele sunt „nepătrunse. Poţi să le priveşti, să le studiezi, şi să le cântăreşti, însă Isus este un Mântuitor mai mare decât crezi tu în gândurile tale cele mai îndrăzneţe. Domnul meu este mai dispus să te ierte decât eşti tu să păcătuieşti, mai pregătit să uite decât eşti tu să greşeşti. Stăpânul meu este mai dornic să-ţi împlinească nevoile, decât eşti tu gata să le recunoşti. Nu tolera niciodată gânduri josnice despre Domnul Isus. Când îi pui o coroană pe cap, îl încununezi cu argint, iar El merită numai aur. Stăpânul meu are bogăţii de fericire pe care le pune la dispoziţia ta acum. El te poate paşte în păşuni verzi, şi te poate duce la ape de odihnă. Nu există nici o muzică care să se compare cu muzica fluierului Său, atunci când El este Păstorul şi tu eşti oaia, şi când te odihneşti la picioarele Sale. Nu există o altă dragoste ca a Lui; nici pământul nici cerul nu o pot măsura. Să-L cunoşti pe Christos şi să fii „găsit în El” (Filipeni 3:9) -aceasta este viaţă, bucurie, „bucate grase si miezoase” (Psalmi 63:5), „ospăţ de vinuri vechi ţi limpezite” (Isaia 25:6)! Stăpânul meu nu-şi tratează slujitorii într-un mod zgârcit. El le dă ceea ce un rege dă altui rege. El le dă două ceruri — un cer aici, slujindu-L pe El, şi un cer sus, bucurându-ne de El pentru totdeauna. „Bogăţiile nepătrunse” ale lui Isus vor fi mai bine cunoscute în veşnicie. El îţi va da tot ce ai nevoie în drum spre ceruri. Locul tău de apărare va fi întărit cu stânci; pâinea îţi va fi asigurată, şi apa nu-ţi va lipsi (Isaia 33:16). Acolo vei auzi cântările celor care au biruit şi strigătele celor care se ospătează, şi ÎI veţi vedea faţă în faţă pe Cel prea iubit. „Bogăţiile nepătrunse ale lui Christos!” Aceasta este melodia muzicienilor de pe pământ şi cântecul harpelor din ceruri. Doamne, învaţă-ne tot mai mult despre Isus, şi noi vom spune şi altora vestea cea bună.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ceilalţi să se aşeze unii pe scânduri, iar alţii pe frânturi de corabie, şi aşa s-a făcut că au ajuns toţi teferi la uscat. Fapte 27:44

Povestea miraculoasă a călătoriei lui Pavel la Roma, cu încercările şi biruinţele ei, este un exemplu minunat de lumină şi întuneric în călătoria credinţei unei vieţi umane. Şi cea mai remarcabilă parte a călătoriei o reprezintă locurile dificile şi strâmte care se împletesc cu extraordinara providenţă şi intervenţie a lui Dumnezeu.

Există o concepţie greşită foarte răspândită care susţine că umblarea în credinţă a creştinului este presărată cu flori şi că atunci când intervine Dumnezeu în vieţile oamenilor Săi, El face aceasta într-un fel atât de minunat ca să ne ridice întotdeauna şi să ne scoată din împrejurările noastre dificile. În realitate, însă, experienţa reală este exact inversă. Şi mesajul Bibliei este unul în care alternează încercările cu biruinţele în viaţa unui „nor aşa de mare de martori” (Evrei 12:1), a fiecăruia de la Abel până la ultimul martir.Pavel, mai mult decât oricine altcineva, este un exemplu de cât de mult poate să sufere un copil de Dumnezeu fără să fie înfrânt sau zdrobit în duh. Din cauza mărturiei lui pe care a dat-o în Damasc, a fost urmărit de persecutori ca să fie omorât şi a fost forţat să fugă ca să-şi scape viaţa. Totuşi nu vedem nici un car ceresc, în mijlocul fulgerelor de foc, care să coboare şi să-l salveze pe sfântul apostol din mâna vrăjmaşilor săi. Dumnezeu însă a lucrat o cale simplă de scăpare pentru Pavel: „Într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă” (Fapte 9:25). Da, a fost într-o coşniţă de haine vechi, ca un maldăr de lenjerie murdară sau de articole de băcănie. Slujitorul Domnului Isus Hristos a fost coborât de la o fereastră prin zidul Damascului, şi într-un mod umil a scăpat de ura duşmanilor săi.

Mai târziu îl găsim stând luni de zile în temniţe singuratice, vorbind despre „vegheri” şi „posturi” (2 Cor. 6:5), despre prietenii care l-au părăsit şi despre bătăile brutale şi umilitoare. Şi chiar după ce Dumnezeu i-a promis că-l va elibera, îl vedem părăsit zile întregi, aruncat încoace şi încolo de valurile unei mări furtunoase şi silit să protejeze un navigator trădător. Şi în sfârşit, când vine eliberarea lui, nu vine printr-o corabie cerească navighând din ceruri ca să salveze acest ilustru prizonier. Şi de asemenea nu este nici un înger care să vină umblând pe ape şi să potolească marea înfuriată. Nu este nici un semn supranatural al măreţiei eminente, pentru că un om trebuie să apuce o bucată de catarg ca să supravieţuiască, altul un lemn plutitor, altul un mic fragment din corabia avariată, şi altul este nevoit să înoate ca să-şi scape viaţa.

În această povestire, găsim modelul lui Dumnezeu şi pentru vieţile noastre. Ea se doreşte a fi o veste bună pentru cei care trăiesc în această lume cotidiană în împrejurări obişnuite şi care se confruntă cu mii de situaţii obişnuite, care trebuie să fie rezolvate prin mijloace cu totul obişnuite.

Promisiunile lui Dumnezeu şi providenţa Lui nu ne ridică din lumea bunului simţ şi a încercărilor de fiecare zi, pentru că tocmai prin aceste lucruri este desăvârşită credinţa noastră. Şi tocmai în această lume Îi place lui Dumnezeu să împletească firele aurii ale dragostei Sale cu firele răsucite şi întortocheate ale experienţelor noastre comune de fiecare zi.

din Locuri grele pe calea credinţei

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 25.14-30

    Parabola celor zece fecioare se referea la aşteptarea Domnului. Cea a talanţilor va privi latura slujirii. Viaţa creştinului, după întoarcerea la Dumnezeu, are două caracteristici: „să slujiţi unui Dumnezeu viu şi adevărat şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său” (1 Tesaloniceni 1.9,10). A aştepta nu înseamnă nicidecum a nu face nimic până la venirea Lui, ci fiecare răscumpărat are privilegiul de a putea lucra pentru El. În acest scop, fiecare a primit un anumit număr de talanţi pe care are răspunderea de a-i valorifica: sănătate, memorie, inteligenţă, timp liber, bunuri materiale… Mai presus de toate însă, el are Cuvântul divin împreună cu cunoştinţa care decurge din acesta (1 Corinteni 2.12).

    Dragi prieteni, chiar dacă suntem mântuiţi, putem totuşi să ne asemănăm, mai mult sau mai puţin, cu robul cel rău. Suntem noi siguri că n-am lucrat într-un mod egoist, leneş sau în alt fel necinstit, îngropând unul sau altul dintre aceşti talanţi care-I aparţin Domnului? Cum anume îi vom da noi socoteală când va veni? Ne va putea El face să intrăm în bucuria Sa, cea a lucrării împlinite şi a dragostei satisfăcute, bucurie care îi era şi Lui „pusă înainte” (Evrei 12.2)? Răsplata este aceeaşi pentru primii doi robi, şi aceasta pentru că Domnul pune preţ nu pe rezultatele cantitative (întotdeauna „puţine lucruri”), ci pe credincioşie.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Coloseni 3:1-10    

NESTĂPÂNIREA DE SINE

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.     Proverbe 15:18

Mânia este un vânt rece care curând stinge candela raţiunii şi abunei judecăţi. Când planurile ne sunt zădărnicite sau suntemtrataţi urât, ne putem pierde cumpătul şi putem deveni defensivi. Aceasta ne va împinge să facem sau să spunem lucruri pe care le vom regreta. Nimica bun nu poate fi realizat prin mânia scăpată de sub control. Izbucnirile nu fac altceva decât să creeze noi lupte şi amărăciuni.

O legendă antică spune că Hercule a fost iritat de un animal cu o înfăţişare ciudată care-i stătea ameninţător în cale. In furia lui l-a lovit cu ciomagul. In timp ce mergea mai departe, a întâlnit mereu, mereu aceeaşi creatură de mai multe ori, şi de fiecare dată era tot mai mare şi mai fioroasă decât înainte. In sfârşit un „mesager ceresc” a apărut şi l-a avertizat pe Hercule să se oprească din atacurile sale mânioase, spunând: „Monstrul este Vrajba şi tu o stârneşti. Las-o în pace şi ea se va reduce şi va înceta să te deranjeze”. Mânia păcătoasă poate repede să ducă la situaţii care să nu mai poată fi stăpânite.

Scriitorul Proverbelor ne avertizează să ne ţinem mânia sub control şi să evităm conflictul. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem face pace cu cei ce ne sunt împotrivitori. Dacă dorim binecuvântările Domnului peste vieţile noastre, trebuie să învăţăm să ne stăpânim mânia. Dacă nu o vom face, vom stârni vrajba ca şi Hercule şi vom face problemele şi mai grele. Noi avem Duhul Sfânt şi El ne va ajuta să rămânem calmi şi să devenim ca Isus. El nu S-a răzbunat când duşmanii L-au împroşcat cu insulte.H.G.B.

Ţi-ai ieşit din fire, spui?
Dar e drept să zici oricui
Că mai bine se cădea
Nici să nu fi fost în ea.     Anonim

Cei care sar în sus la mânie aterizează întotdeauna greşit

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Deoarece carnea pofteşte împotriva Duhului și Duhul împotriva cărnii; și acestea se împotrivesc unul altuia.    Galateni 5.17

Câtă vreme se va afla în acest trup, credinciosul va avea păcatul în el, fiind mereu în pericolul de a comite lucruri rele. El este în siguranță doar dacă își simte slăbiciunea și dacă umblă în dependență de Dumnezeu. Dacă ar zice că nu poate să nu păcătuiască, ar tăgădui pe Duhul lui Dumnezeu, care locuiește în el și care este puterea lui pentru o viață sfântă. Dacă ar zice că este sfânt sau spiritual și, în inima sa, ar crede că este așa prin sine însuși, atunci eul este la lucru întrun fel diferit și cu mult mai periculos, tăgăduind faptul că doar Duhul lui Dumnezeu este Acela care poate produce sfințenia și spiritualitatea. Primul caz înseamnă necredință în Dumnezeu, în timp ce al doilea înseamnă credință în eu.

Există un conflict constant în copilul lui Dumnezeu, iar Duhul acționează continuu pentru restrângerea răului și pentru promovarea binelui. Duhul Se împotrivește cărnii. Duhul locuiește în noi, iar în carnea noastră nu locuiește nimic bun. Am fost chemați la libertate, să fim liberi înaintea lui Dumnezeu și să nu ne mulțumim cu a ceda poftelor și dorințelor proprii. Această libertate trebuie folosită pentru Dumnezeu; cărnii nui trebuie îngăduit săl așeze pe credincios din nou sub ritualuri religioase sau sub lege, nici săși urmeze pornirile rele; libertatea trebuie folosită pentru a sluji.

Libertatea divină este marcată de umilință și de sfințenie, de pace și de bucurie. Carnea, în mândria ei, spune că poate trăi pentru Dumnezeu prin ținerea legii și prin ritualuri religioase; sau, pentru ași împlini poftele, spune că are siguranța mântuirii și că poate trăi cum vrea. Viața nouă pe care nea dăruito Dumnezeu nu are înclinație către niciuna dintre aceste două extreme, iar Duhul lui Dumnezeu Se împotrivește lor în egală măsură.

H. F. Witherby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Isus i-a auzit și le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi” Matei 9.12

Medicament respins

– Fetița dumneavoastră este grav bolnavă, spuse medicul luând o sticluță cu medicamente, pe care i-o dădu mamei. Este singurul medicament care o poate ajuta pe fiica dumneavoastră, dar trebuie să-i dați din acesta toată noaptea, exact după prescripții!

Medicul reveni a doua zi dimineața. Plângând, mama îl conduse pe medic la patul copilei ei. Medicul observă îngrozit că fetița murise. Privi câtva timp copila moartă. Atunci văzu pe noptieră medicamentul prescris de el; acesta era neatins! Se întoarse spre mamă:

– Nu ați înțeles ce v-am spus aseară? Nu am spus destul de clar că trebuie să-i dați fiicei medicamentul? Acesta ar fi salvat cu siguranță viața copilei.

Mama a răspuns plângând:

– Ah, după ce ați plecat, a venit vecina noastră. Ea mi-a povestit că și fiica ei a avut această boală și că are un medicament care ajută foarte bine. Astfel am luat acel medicament și am dat deoparte medicamentul de la dumneavoastră. O, dacă aș fi ascultat…!

Medicul părăsi tăcut și cu inima îndurerată casa aceea de jale.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (3)

„De nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El” (Psalmul 34:9)

Când vine vorba despre dărnicie, distingem trei categorii de oameni: Tipul cremene sau împietrit, tipul burete sau sugativa și tipul fagure de miere. Ca să obții ceva de la tipul cremene, trebuie să dai cu barosul și s-ar putea să primești doar „scântei”! Ca să obții ceva de la tipul burete trebuie să-l storci si s-ar putea să picure. Dar, de la cel de tipul fagure de miere pur si simplu dă peste si se revarsă.

Așadar ce fel de om ești tu in materie de dărnicie? Psalmistul scrie: „Gustați și vedeți ce bun este Domnu!! Ferice de omul care se încrede în El! Căci de nimic nu duc lipsă cei ce se tem de El! (v. 8-9). A da zeciuiala este un act al închinării. Din cele 118 ore în care ești treaz într-o săptămâna, aproape jumătate au de-a face cu câștigarea banilor. Deci, când te duci la Casa Domnului în Ziua Domnului, când iei parte la Masa Domnului si pui zeciuiala Domnului în visteria Domnului, faci un act de profundă închinare.

Să fim clar înțeleși: un Dumnezeu care pavează străzile cerului cu aur nu va da faliment pentru că tu nu-i dai zeciuiala din venitul tău. Dar ia aminte la următoarea fraza! Pe cupola unei biserici a apărut o inscripție: „Dați Domnului zeciuială proporțional cu venitul vostru, ca Domnul să nu se mânie pe voi si să vă dea un venit proporțional cu zeciuiala voastră. Actul zeciuielii nu se reduce la zeciuială; el are de-a face cu cel care dă zeciuiala. Nu se reduce la bani; el are de-a face cu bărbatul sau femeia care dăruiește

Nu se reduce ia posesiuni; ci are de-a face cu posesorul.

Compozitorul Issac Watts a spus: „Chiar de-as avea întreaga lume ca Lui sa i-o pot dărui, ea ar fi mult prea puțin. Măreața Lui dragoste divină pretinde sufletul meu, viața mea, tot ce-i al meu”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Lucrarea celor nebăgaţi în seamă

„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Noul Testament remarcă lucruri care, din punctul nostru de vedere nu par să conteze. ..Ferice de cei săraci în duh” sau, într-o traducere mai literală. „Ferice de cei lipsiţi”. Săracii sunt un fapt cât se poate de obişnuit. Predicarea din zilele noastre are tendinţa de a sublinia puterea voinţei sau frumuseţea caracterului – lucruri care sunt uşor de observat. Propoziţia pe care o auzim atât de des, „Hotărăşte-te pentru Cristos”, este sublinierea unui lucru pe care Domnul nostru nu l-a spus niciodată. El nu ne cere niciodată să ne hotărâm pentru El, ci să ne predăm Lui. ceea ce este cu totul altceva. La baza împărăţiei lui Isus Cristos stă frumuseţea nealterată a lucrurilor obişnuite. Sunt binecuvântat in sărăcia mea. Dacă ştiu că nu am nici o putere a voinţei, nici o nobleţe a caracterului, atunci Isus îmi spune: „ferice de tine, pentru că prin această sărăcie poţi intra în împărăţia Mea”. Nu pot intra în împărăţia Sa ca un om bun, pot intra numai ca un om cu totul sărac.Ceea ce caracterizează cu adevărat frumuseţea care contează pentru Dumnezeu este faptul că ea nu este niciodată conştientă de sine însăşi. Influenţa conştientă este îngâmfată şi necreştină. Daca spun: ..Mă întreb dacă sunt bun la ceva pentru Dumnezeu”, pierd imediat frumuseţea atingerii Domnului. „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Dacă examinez „debitul râului”, voi pierde atingerea Domnului.Care sunt oamenii care ne-au influenţat cel mai mult? Nu cei care au crezut că ne-au influenţat, ci aceia care n-aveau nici cea mai mică idee că ne influenţează. În viaţa creştină ceea ce este implicit nu are niciodată conştienţă de sine; dacă are, îşi pierde acea frumuseţe nealterată care este caracteristica atingerii lui Isus. Ştim întotdeauna când lucrează Isus, pentru că El pune în lucrurile obişnuite ceva care ne inspiră.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiind zidiţi pe temelia apostolilor… piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi. În El, toată clădirea, bine alcătuită, creşte ca să fie un templu sfint în Domnul”. EFESENI 2:20-21

Din ce persoane se compune Adunarea? Din acelea care au primit mântuirea şi viaţa veşnică. Nu intrăm în Adunare ca să fim mântuiţi, ci ca unii care suntem mântuiţi. Cuvântul spune: „Pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”. Domnul nu spune, pe Biserica Mea voi zidi mântuirea sufletelor. Unii spun: „Nu este mântuire în afara adevăratei Biserici”. Da, dar noi putem merge şi mai adânc spunând: în afară de Stâncă nu este Biserică. Dă la o parte Stânca şi nu vei avea nimic decât o neîntemeiată fabricaţie de erori şi corupţie. Noi nu mergem la Hristos prin Biserică ci mergem la Biserică prin Hristos. A răsturna această ordine, înseamnă a-L dislocui pe Domnul Isus, şi aceasta înseamnă a nu avea nici Stâncă, nici Biserică, nici mântuire. Noi întâlnim pe Domnul Hristos ca pe un Mântuitor dătător de viaţă, înainte de a avea orice legătură cu Biserica. Să reţinem deci că persoanele care compun Biserica sunt numai „pietrele vii” adică aceia care posedă viaţa veşnică şi în consecinţă, mântuirea. Deci oricare ar fi obiectul Bisericii, el în nici un caz nu este acela de a procura mântuirea mădularelor ei, pentru că sunt mântuiţi. Ea nu este o instituţie întemeiată cu scopul de a procura mântuirea păcătoşilor sau a nevoilor lor religioase. Biserica sau Adunarea este un trup viu, format din „pietre vii”, adunate laolaltă de Duhul Sfânt ca să facâ cunoscut „domniilor şi puterilor din locurile cereşti, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu.” Biserica declară în tot universul că numai Domnul Isus Hristos este Stânca şi că Numele Lui este singurul Nume în care putem să fim mântuiţi. Dar vai!, noi ştim din Cuvântul lui Dumnezeu ca şi din ce vedem astăzi, că Adunarea lui Dumnezeu, Biserica, altădată într-o stare spirituală care prospera în energia credinţei şi în devotament pentru Domnul Isus, a devenit astăzi „o casă mare” în care sunt vase de aur şi de argint dar şi din lemn şi pământ (2 Tim. 2:20). Condiţia ei spirituală a degenerat la un nivel foarte scăzut. Va mai fi vreodată o ridicare la ce a fost ea? Nu, nu în condiţiile de la început. Dar dacă iubim Biserica lui Dumnezeu, să ne zdrobim inimile înaintea Domnului într-o adevărată umilinţă şi recunoaştere şi să considerăm că noi am păcătuit, că suntem vinovaţi de ruşinea şi căderea ei, fapte care nu pot fi negate. Dacă avem în mod sincer simţământul acesta, Dumnezeu poate cel puţin să atragă împreună inimile acelora care gem din pricina stării Adunării şi să se îngrijească de părtăşia acelora „care chiamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Tim. 2:22). Nici un merit al nostru ci doar grija harului Său.

Părtăşia cu sfinţii este scumpă, dar mai presus de toate este părtăşia cu Dumnezeu, iar părtăşia cu sfinţii va curge în mod nestânjenit din părtăşia noastră cu Tatăl. Să cerem ca Dumnezeu să ne dea harul acestei adevărate părtaşii cu El, cu Fiul Său Isus Hristos şi cu toţi copiii Lui. Dar această părtăşie este condiţionată de umblarea în lumină (1 Ioan 1:3, 6, 7).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor; şi oricine crede, este iertat prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi iertaţi prin Legea lui Moise”. Fapt.Ap. 13:38-39.

Este deja un lucru mare, când un om îşi recunoaşte păcătoşenia şi caută neprihănirea. Aici Pavel vorbeşte unor oameni care căutau să fie neprihăniţi. Prin aceasta înţelegem că, ei nu mai înjurau, nu mai minţeau şi nu stăteau pe scaunul celor batjocoritori. Ei n-au mai căutat să fugă după plăceri, deoarece ei căutau neprihănirea prin lege. Ei căutau să nu mai greşească, să nu mai păcătuiască. Ei au văzut păcătoşenia lor. Ei au văzut că n-au trăit corect şi n-au făcut aşa precum scrie Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea ei au ştiut că sunt pe drumul care duce la pierzare şi că ei nu vor putea moşteni împărăţia cerurilor. Un om care caută să fie îndreptăţit acela ştie că nu poate să se înfăţişeze înaintea Dumnezeului celui viu aşa cum este. Ce har este când un om se trezeşte din somnul păcatului, când nu mai crede proorocilor mincinoşi, care spun că trebuie să păcătuieşti mereu, dar totodată spun că trebuie să rupi cu păcatul, pentrucă altfel nu poţi fi mântuit. Omul firesc este de această părere şi spune că aşa este şi nu poate fi altfel. Dar cel care vrea să fie izbăvit, acela caută drumul care duce la izbăvire în cartea lui Dumnezeu, în Sfânta Scriptură. Si Cuvântul spune: „Priviţi spre stânca din care aţi fost ciopliţi”. Aceasta este Isus. Prin credinţa că El a plătit datoria noastră şi că Si-a dat viaţa pentru noi, putem fi îndreptăţiţi, izbăviţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NOAPTE A PLÂNSULUI; ZI PLINĂ DE VESELIE

Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia. Psalmul 30.5

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Astfel dar, după cum aţi primit pe CRISTOS ISUS, DOMNUL, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă. Coloseni 2.6-7

Cum L-am primit noi pe Domnul Isus? Ca pe Cel ce sa află în centrul hotărârilor lui Dumnezeu, ca pe Acela care este căpetenia oricărei domnii şi a oricărei stăpâniri? Acest Domn prin care şi pentru care au fost create toate lucrurile a poposit pe acest pământ în chip de om. Cu toate că o mare împotrivire s-a iscat mereu faţă de El, a fost ascultător până la moarte de cruce. El nu a venit să îmbunătăţească şi să-l ridice în chip moral pe o treaptă superioară pe om ci a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut. Moartea Lui de pe cruce ne arată încă o dată clar că omul păcătos nu a putut şi nu poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu, chiar dacă ar intra din nou în legea evreiască şi şi-ar mortifica trupul, sau ar urma gândurile filozofice ale îmbunătăţirii de sine, ori dacă s-ar închina în faţa îngerilor sau a altor fiinţe cereşti. Toate aceste lucruri sunt în contradicţie cu adevărul dat de Isus. Ele dau posibilitate firii pământeşti să se laude, pe când Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Unde este pricina de laudă? S-a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? NU, ci prin legea credinţei” (Rom. 3.27).

Singura CALE sigură pentru credincios în această lume este umblarea ÎN Cristos. A fi înrădăcinat ÎN El are ca rezultat o hrană bună şi o creştere sănătoasă. Un astfel de creştin stă bine întemeiat în harul lui Dumnezeu şi nu se lasă clătinat de învăţături false.

Cum pot fi aduse rugăciuni de mulţumire de către creştinii care vor să se facă mai buni pe căile legii, fără Isus? Adevărata mulţumire curge din acea inimă care capitulează, care se vede că nu e bună de nimic şi găseşte Izvorul tuturor binecuvântărilor, al binelui, a tot ce-i lipseşte în Preaiubitul Tatălui. Veşnicul Cuvânt al lui Dumnezeu ne spune că noi AVEM TOTUL DEPLIN în Domnul Isus (Col. 2.10). Şi dacă numai în El avem totul deplin ce să mai căutăm în noi înşine? Ce să mai căutăm în alte izvoare care nu ţin apă?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă pe plan fizic pentru ca acea vitalitate a Ta să scalde ţărmurile vieţii mele şi să fiu umplut cu laudă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul.» Ezechel.47,9

In opinia mea Iordanul este singurul râu unde Trinitatea S-a revelat complet omenirii. Acest lucru îl găsim prezentat în Matei 3,16-17: «Isus (Dumnezeu Fiul) a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis şi L-a văzut pe Duhul lui Dumnezeu (Dumnezeu Duhul Sfânt) pogorân-du-Se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi (Dumnezeu Tatăl) găsesc plăcerea”». O, dacă am înţelege astăzi profunzimea acestui adevăr spiritual: Trinitatea Se revelează pe Sine complet pe Golgota – acolo unde a curs sângele scump al lui Isus, acolo unde moartea Domnului a devenit realitate. Dumnezeul cel sfânt, care n-a cunoscut păcat, a luat chip de om şi a intrat în «Iordan» să ne spele nouă păcatele. Cine acceptă «Iordanul», adică moartea Lui, acela are de luptat din greu, deoarece intreg iadul se ridică împotriva lui. Dacă decizi astăzi cu toată seriozitatea să intri în «Iordan», dacă îl iei în serios pe Cel care a fost crucificat de dragul tău, aşteaptă-te la război! Să ştii însă că duşmanul este deja învins! Poţi să te bucuri precum împăratul David: «inima mea tot nu s-ar teme. Chiar război de s-ar ridica împotriva mea, tot plin de încredere aş fi» (Psalm 27,3)

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cel ce udă pe alţii va fi udat şi el. Proverbe 11:25

Aici suntem învăţaţi marea lecţie că, pentru a primi, trebuie să dai, ca să aduni, trebuie să risipeşti, ca să fii fericit, trebuie să-i faci pe alţii fericiţi şi, ca să devii viguros spiritual, trebuie să cauţi binele spiritual al celorlalţi. Udându-i pe alţii, suntem şi noi udaţi. Cum? Eforturile noastre de a fi folositori ne măresc puterile de a fi folositori. Avem talente, latente şi facultăţi adormite, care sunt aduse la lumină prin sacrificiu. Puterea noastră de muncă este ascunsă înăuntrul nostru, până ne aventurăm să luptăm în bătăliile Domnului sau să urcăm muntele încercărilor. Noi nu ştim câtă simţire posedăm împreună, până nu suntem încercaţi să alinăm durerea văduvei sau lacrimile orfanului. Atunci când îi învăţăm pe alţii, căpătăm noi înşine învăţătură. O, ce lecţii minunate am învăţat la căpătâiul bolnavilor! Am mers să învăţăm din Scripturi, şi ne-am întors ruşinaţi de puţina noastră ştiinţă. În conversaţiile noastre cu sărmanii sfinţi, suntem învăţaţi despre calea lui Dumnezeu pentru noi, şi primim o cunoaştere mai adâncă a adevărului Său. Aşa că, udându-i pe alţii, devenim mai umili. Descoperim cât de mult har este acolo unde nu bănuiam, şi cât de mult ne pot ajuta cei sărmani în dobândirea cunoştinţelor. Şi mângâierea noastră este mai mare atonci când muncim pentru alţii. Noi vrem să-i înveselim pe ei, şi mângâierea ne bucură inimile. Asemeni celor doi oameni prinşi în zăpadă, unul trebuie să frece mâinile şi picioarele celuilalt ca să nu-1 lase să moară, şi făcând aşa îşi pune sângele în mişcare şi îşi salvează viaţa. Sărmana văduvă din Sarepta şi-a oferit puţinele provizii pentru hrana proorocului, şi din ziua aceea nu a mai ştiut niciodată ce înseamnă să rabzi dc foame. „Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra” (Luca 6:38).

Seara

Eu n-am zis seminţiei lui lacov: „căutaţi-Mă în zadar!” Isaia 45:19

Putem câştiga multă mângâiere gândindu-ne la ceea ce Dumnezeu nu a spus. Ceea ce a spus este nespus de plin de mângâiere şi alinare; ceea ce nu a spus este la fel de mângâietor. Tocmai unul din aceste lucruri „nespuse” au păstrat regatul lui Israel în zilele lui Ieroboam, fiul lui loas. „Domnul nu hotărâse să şteargă numele lui Israel de sub ceruri, şi i-a izbăvit prin Ieroboam, fiul lui Ioas” (2 împăraţi 14:27). În textul nostru, avem asigurarea că Dumnezeu va răspunde oricărei rugăciuni, fiindcă El „nu a zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar”. Cei care spun lucruri amare despre ei înşişi ar trebui să-şi amintească că, nu contează câte îndoieli şi temeri ai avea, dacă Dumnezeu nu te-a lepădat, nu trebuie să disperi. Chiar şi vocea conştiinţei nu înseamnă mare lucru dacă nu este însoţit de vocea lui Dumnezeu. Teme-te de ceea ce Dumnezeu a spus! Dar nu îngădui ideilor înşelătoare să te copleşească de disperare şi îndoieli păcătoase. Mulţi oameni temători au fost tulburaţi de bănuiala că ar putea exista ceva în cuvântul lui Dumnezeu, care să le nimicească speranţele. Totuşi, temerea aceasta poate fi îndepărtată complet, fiindcă nici un căutător adevărat nu poate fi lăsat pradă răului: „Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţiei lui lacov: căutaţi-Mă în zadar” (Isaia 45:19). Dumnezeu a spus clar că va auzi rugăciunea oricărui credincios, şi această declaraţie nu poate fi contrazisă. El a vorbit atât de hotărât, atât de adevărat şi atât de corect, încât nu există loc de îndoială. El nu-şi dezvăluie planul în cuvinte neînţelese, ci vorbeşte clar şi răspicat: „cereţi, şi vi se va da” (loan 26:24). Fricosule, crede aceste adevăruri sigure — că
rugăciunea trebuie şi va fi auzită, şi că niciodată, în veşnicia veşniciilor, nu-L vei auzi pe Domnul spunând unui suflet viu „caută-Mă în zadar”.

IZVOARE IN DEŞERT

El m-a scos la loc larg, şi m-a scăpat, pentru că mă iubeşte.

(Psalmul 18:19)

Ce este acest „loc larg”? Ce ar putea fi decât Dumnezeu Însuşi – Fiinţa infinită prin care toate celelalte fiinţe îşi găsesc sursa şi sfârşitul vieţii lor? Dumnezeu este într-adevăr un „loc larg”. Şi David a fost dus acolo prin umilinţă, degradare şi un simţ al nevredniciei. Madame Guyon

V-am purtat pe aripi de vultur şi v-am adus aici la Mine. Exod 19:4

Temându-mă să mă lansez pe valul „deplinei predări”,

L-am întrebat pe Domnul încotro vor duce apele ei

Mica mea barcă: „Spre mări furtunoase, mă tem?”

    „Spre Mine”, a spus El.

Stăteam plângând lângă un mormânt deschis,

În amărăciunea sufletului meu am strigat la Dumnezeu:

„Unde duce această cale a durerii pe care păşesc?”

    „Spre Mine”, a spus El.

Luptând pentru suflete, am iubit lucrarea foarte mult;

Apoi au venit dezamăgirile; nu puteam să spun

De ce, până când El a spus: „Eu sunt totul pentru tine;

    La Mine te chem”.

Urmărindu-i pe eroii mei – pe aceia pe care îi iubesc cel mai mult

I-am văzut căzând; n-au putut face faţă testului,

Chiar prin aceasta Domnul, printre lacrimi nu puţine,

    La El m-a adus.

La El? Nici o limbă pământească nu poate spune

Fericirea pe care o am, de când locuiesc în inima Lui;

Lucrurile care mă fermecau odată nu mai înseamnă nimic;

    La El am fost adus.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 25.1-13

    Potrivit obiceiului oriental, mirele care venea noaptea pentru sărbătoarea nunţii sale era escortat de lumini purtate de fete tinere, prietene ale miresei (noi le numim astăzi domnişoare de onoare; comp. cu Psalmul 45.9,14). Domnul foloseşte această imagine emoţionantă pentru a ne arăta cum trebuie aşteptat El, Mirele ceresc. Lucru trist însă, în adunările lor, creştinii nu şi-au mai dat osteneala în această aşteptare! Somnul spiritual a pus stăpânire pe toţi aceştia şi a durat multe secole. A trebuit ca, în istoria recentă a Bisericii, într-un moment numit pe drept „Trezirea”, să răsune acest „strigăt de la miezul nopţii”: „Iată mirele…!” (v. 6). Domnul vine! Ca urmare, a apărut o diferenţă: Fecioarele înţelepte aveau ulei în candelele lor; în acelaşi fel, adevăraţii credincioşi sunt pregătiţi pentru venirea Domnului, iar lumina lor, cea a Duhului Sfânt, poate străluci în noaptea lumii. Alte persoane, precum fecioarele nechibzuite, au mărturisit că-L aşteaptă pe Domnul, fără să aibă viaţa Lui. Ele purtau pe nedrept frumosul nume de creştini. Ce jalnică iluzie şi ce deşteptare cutremurătoare!

O, dacă s-ar întreba fiecare, până când mai este timp: Am eu ulei în candelă? Sunt eu pregătit pentru venirea Lui? (Romani 8.9 sf).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Apocalipsa 1:9-18

LA PICIOARELE LUI

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ai „văzut” pe Domnul vreodată prin ochii credinţei sau „ai simţit” prezenţa Sa glorioasă? Dacă da, atunci ştii că cel mai potrivit răspuns este închinarea. Apostolul Ioan a fost atât de copleşit de Slava Lui, că atunci când L-a văzut pe Isus, a căzut la picioarele Lui ca mort (Apoc. 1:17).

Scriitorul de imnuri creştine Isaac Watts a scris: „Adunaţi laolaltă toate numele glorioase ale înţelepciunii, ale dragostei şi puterii, tot ce au cunoscut muritorii, pe care le-au purtat vreodată îngerii. Toate ar fi prea sărace să descrie valoarea Lui, prea sărace pentru a-L slăvi pe Salvatorul meu”.

Marele poet englez Robert Browning a vorbit despre închinarea înaintea lui Cristos, într-o anecdotă scrisă despre colegul său Charles Lamb. Se pare că Lamb, un creştin devotat, vorbea cu cineva despre oameni faimoşi pe care i-ar fi plăcut să-i întâlnească. Lamb a spus: „Există o altă Persoană. Dacă Shakespeare ar intra în camera aceasta, ne-am ridica cu toţii să-l întâmpinăm; dar dacă Persoana aceea ar intra, am cădea cu toţii la pământ încercând să-i sărutăm poala hainei”. Desigur, vorbea despre Isus Cristos. Cât de neînsemnaţi devenim în prezenţa lui Isus! Când recunoaştem măreţia Sa, grandoarea şi slava, nu putem face nimic altceva decât să ne închinăm şi să exclamăm ca Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Isus Cristos este singurul nume care merită închinarea şi adoraţia noastră.

O, veniţi, să-L adorăm.

P.R.V.

Divine, atotputernic Domn, împăratul meu biruitor,

Sceptrul Tău şi spada, tronul şi haru-Ţi ador.

A Ta este puterea. Priveşte cum stau

La picioarele Tale şi-n etern mă predau.    – Watts

Atunci când îl recunoaştem pe Isus ca Rege, Îi vom da închinarea noastră.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Scoatemă din noroi, și să nu mă mai afund! Să fiu scăpat de cei care mă urăsc și din adâncimile apelor! Psalmul 69.14

Cât de puțin înțelegem adâncimile agoniei Domnului Isus, atunci când urma să fie făcut jertfă pentru păcat pe cruce! În Noul Testament nu găsim astfel de expresii ale agoniei din momentul răstignirii Sale. Prin urmare, Vechiul Testament este cel care ni le oferă și putem înțelege astfel ceva din durerea și din suferința care au apăsat asupra sufletului Său, nu doar din pricina persecuțiilor amare și crude ale oamenilor, ci și din pricina judecății lui Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre.

Strigând la Dumnezeu din mijlocul suferințelor Sale, El cere să fie scos din noroi – din noroiul păcatelor noastre pentru care a murit. De asemenea, El cere să fie scăpat de cei care Îl urăsc și din adâncimile apelor. Cu siguranță, El a simțit cruzimea vrăjmașilor Săi, care Îl persecutau chiar în momentul când Dumnezeu Îl judeca pentru păcatele noastre. La judecata lui Dumnezeu face El referire atunci când vorbește despre „adâncimile apelor”.

Atunci când a adus cereri „cu strigăt puternic și cu lacrimi” (Evrei 5.7), a fost ascultat datorită evlaviei Lui. Fiindcă La pus pe Dumnezeu pe primul loc, jertfa Sa a fost pe deplin acceptată. Dumnezeu La ascultat și La scăpat, înviinduL dintre cei morți și așezânduL la dreapta Sa, în glorie.

Noroiul păcatelor noastre nuL mai poate atinge vreodată, fiindcă a făcut o ispășire completă pentru ele. Cei care Lau urât sunt pe deplin biruiți și nu mai pot avea vreo putere asupra Lui. Iar în ce privește adâncimile acelor ape, deși Sa scufundat în ele, suferind agonia judecății cumplite a lui Dumnezeu, acest lucru nu se va mai repeta vreodată. Domnul Isus a suferit toată judecata dreaptă a lui Dumnezeu și este acum răsplătit pentru eternitate cu o glorie infinit de înaltă.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Matei 27.46

Înțelesul crucii

Când Hristos era pe cruce, El purta păcatul lumii. El avea putere să-Și dea viața și avea putere s-o ia iarăși (Ioan 10.18). Mântuitorul a murit ca Locțiitor pentru alții. Vina păcatelor lor a fost socotită Mântuitorului. Într-un mod tainic, Dumnezeu a revărsat toată mânia Sa față de păcat asupra Mântuitorului în acele ore îngrozitoare de pe cruce.

Înțelesul celor întâmplate pe cruce este următorul: Dumnezeu a pedepsit pe Fiul Său, care nu a cunoscut păcatul, ca și cum El ar fi făcut toate relele care se găsesc în viața fiecărui păcătos care a venit cândva la credință. În timpul acestor ore de întuneric, Domnul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a făcut păcat, a acceptat să fie făcut păcat și astfel a murit în locul nostru pentru noi, peste El vărsându-se mânia lui Dumnezeu în toată plinătatea ei, pe care am fi meritat-o noi din cauza păcatelor noastre. Isus a trebuit să poarte în acel timp înfricoșător cea mai mare pedeapsă: despărțirea de Dumnezeu. Acesta este înțelesul crucii. Iată de ce numai Mântuitorul este vrednic să primească închinarea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (3)

„Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile” (Maleahi 3:18)

Când îl glorifici pe Dumnezeu prin afacerea ta, El o va binecuvânta. Imaginează-ți ce avantaj vei avea avându-L ca partener pe Dumnezeu! Mulți oameni de afaceri creștini, celebri de-a lungul istoriei au dăruit zeciuială cu credincioșie. Dintre aceștia fac parte Henry John Heinz de la Heinz 57 Varieties si William Colgate, comerciantul de pastă de dinți. Câțiva dintre aceștia au fost atât de binecuvântați până la sfârșitul vieții încât i-au dăruit lui Dumnezeu 90% din venitul lor și au trăit cu restul de 10% Dumnezeu spune: „Aduceți însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca sa fie hrana in Casa Mea- puneți-Mă astfel la încercare…și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, si dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare…Toate neamurile va vor ferici atunci (v 10-12) Când dai dovadă că lucrarea lui Dumnezeu înseamnă mai mult pentru tine decât afacerea ta El te va ajuta să prosperi. Dumnezeu te invită să-L „pui la încercare”. Faci parte dintre acei care stiu că trebuie să dea zeciuială, ai vrut să dai zeciuială, ai spus ca vei da zeciuiala și cu toate acestea nu ai făcut-o niciodată? începe de-acum cu ceea ce ai! Ceea ce poți face acum este singura influentă pe care o poti avea asupra viitorului tău. John D. Rockefeller este cunoscut pentru faptul că a făcut următoarea afirmație referitoare la practicarea zeciuielii: „Nu aș fi putut da zeciuiala din primul milion pe care l-am făcut, dacă nu aș fi dat zeciuială din primul meu salariu care a fost de un dolar și jumătate pe săptămână”. Zeciuiala demonstrează că ai biruit interesul propriu si teama că vei duce lipsa. E o demonstrație a credinței – și Dumnezeu răsplătește întotdeauna credința.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Plinătate

„Şi Eu Vă voi da odihnă.” Matei 11:28

Când ceva începe să distrugă viaţa ta cu Isus Cristos. Întoarce-te imediat la El şi roagă-L să-ţi redea odihna. Nu îngădui nici unui lucru să-ţi
distrugă pacea. Consideră orice element distructiv drept ceva împotriva căruia trebuie să lupţi, nu să-l laşi să rămână. Spune: „Doamne, pune în mine conştienţa de Tine!”, şi atunci conştienta de sine va dispărea, iar El va fi totul în toate. Fereşte-te să laşi conştienţa de sine să rămână în viaţa ta, deoarece, treptat, ea va trezi în tine autocompătimirea, iar autocompătimirea este satanică. „Oh, sunt înţeles greşit; acesta este un lucru pentru care ar trebui să mi se ceară Scuze: ar fi trebuit într-adevăr să clarific acest lucru”. Lasă-i pe ceilalţi în pace şi cere-I lui Dumnezeu să te facă să fii conştient de Cristos. şi EI te va echilibra, până când vei ajunge la plinătate absolută în El.Viaţa completă este viaţa unui copil. Când cu bună ştiinţă sunt conştient de ceva, înseamnă că undeva este o problemă. Numai omul bolnav ştie ce este sănătatea. Copilul lui Dumnezeu nu este conştient de voia lui Dumnezeu, pentru că el este voia lui Dumnezeu. Când a apărut cea mai mică deviaţie de la voia lui Dumnezeu, începem să ne întrebăm: ..Care este voia Ta?” Un copil al lui Dumnezeu nu se roagă niciodată să fie conştient de faptul că Dumnezeu răspunde la riugăciune, pentru că el este absolut sigur că Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciune.Dacă încercăm să ne învingem conştienţa de sine printr-o metodă inspirată de judecata noastră, o vom dezvolta şi mult mai mult. Isus spune: ..Veniţi la Mine şi Eu vă voi da odihnă”, cu alte cuvinte conştienta de Cristos va lua locul conştienţei de sine. Ori de câte ori vine Isus, El aduce odihnă – odihna dată de perfecţiunea lucrării ce nu este niciodată conştientă de ea însăşi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi o casă duho-vnicească, o preoţie sfântă, ca să aduceţi jertfe duhovniceşti, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”.

1 PETRU-2:5

„Pietre vii”, iată un minunat paradox care se găseşte exclusiv şi numai în Cuvântul lui Dumnezeu şi care îşi are aplicaţia în descrierea metaforică a Bisericii Domnului Hristos, El fiind piatra vie din capul unghiului. În Epistola către efeseni, Biserica este comparată cu un edificiu, un templu, o casă duhovnicească. De-alungul veacurilor, planul lui Dumnezeu pentru viaţa tuturor răscumpăraţilor Săi este ca ei să facă parte din această casă duhovnicească; dacă vrăjmaşul a reuşit să împiedice deplina realizare a acestui plan, noi totuşi cunoaştem unitatea în Hristos cu toţi adevăraţii copii ai lui Dumnezeu, ori unde s-ar găsi ei. Împreună cu ei noi întocmim acest edificiu duhovnicesc în care fiecare piatră îşi ocupă locul ei definit într-o armonie deplină, pentru că fiecare piatră îşi cunoaşte rostul de a fi acolo, fără să dorească altceva. Fiecare piatră este o piatră vie, nu numai regenerată, ci fasonată, ca să umple locul, poziţia care i-a fost desemnată: lucrul ei este de a se cupla cu celelalte şi în acelaşi timp a depinde una de alta. Fiecare piatră vie ştie că tot ce are şi tot ce face este prin har, că nimic nu se datoreşte meritelor sale, capacităţii sale sau iniţiativei sale personale. Ea îşi primeşte lucrul şi capabilitatea de a-l împlini de la Domnul Isus Hristos însuşi; departe de a fi un element de discordie sau de nemulţumire, activitatea sa armonizându-se în întregime cu aceea care a fost încredinţată altora şi astfel, întregeşte structura clădirii. Nici una din aceste pietre vii nu râvneşte locul altei pietre, intrarea fiecăruia din ele în structura întregului ansamblu fiind un element necesar la împlinirea scopului acesta pe care îl are această casă duhovnicească. Starea spirituală a fiecărei pietre îşi are repercursiunea asupra întregei clădiri; fie în suferinţă fie în binecuvântare. Nimeni nu trăieşte pentru sine ci fiecare trăieşte pentru alţii. în această „casă duhovnicească”, disciplina intimă şi mutuală este un izvor de putere şi de pace. Mădularele casei acesteia formează o preoţie duhovnicească, ele se unesc pentru a oferi jertfe plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Jertfele acestea sunt vieţi predate, acte de renunţare şi de devotament ale unora faţă de alţii; rugăciunea şi mărturia faţă de lume. Aşa ar trebui să fie Biserica lui Hristos, dar cât de departe este ea astăzi de ce a fost la început. Pentru ca să lucrăm împreună cu Dumnezeu la reconstruirea Bisericii ruinate, este neapărat necesar să ne cercetăm fiecare piatră în parte în lumina caracteristicilor ei descrise mai sus. Îmi cunosc eu locul pe care mi l-a definit Dumenzeu în clădire? Contribui eu la armonia deplină a adunării? Mă las eu fasonat de Duhul Sfânt? Formez eu împreună cu celelalte pietre vii o pavăză de nezdruncinat care să reziste la toate atacurile vrăjmaşului? Nu sunt eu cumva o pricină de discordie, de nemulţumire şi critică? Nu cumva râvnesc eu la poziţia în care se găseşte altă piatră? Starea mea spirituală are o consecinţă de binecuvântare sau de suferinţă asupra adunării?

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut, iubeşte şi pe Cel născut de El” 1 Ioan 5:1.

Ar putea spune cineva: „Aceasta am crezut încă din tinereţe, deci sunt născut din nou”. Dar versetele următoare mărturisesc că aceste cuvinte „Isus este Hristosul”, înseamnă mai mult, mai ales versetul trei: „Căci dragostea lui Dumnezeu constă în păzirea poruncilor Lui. Si poruncile Lui nu sunt grele. Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele”. Cel care iubeşte pe Dumnezeu, ţine poruncile Lui. Din aceasta putem vedea, dacă cineva trăieşte după voia lui proprie sau trăieşte călăuzit de Duhul Sfânt. „Dar dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care toţi au parte, sunteţi nişte copii nelegitimi, iar nu fii”. (Evr. 12:8) . A fi copil al lui Dumnezeu, înseamnă să te laşi condus de Duhul Sfânt şi de Cuvântul lui Dumnezeu. Celor care-l iubesc pe Dumnezeu, toate lucrurile lucrează spre binele lor. Din aceasta se poate observa dacă suntem născuţi din nou. Mulţi se gândesc că un lucru sau altul nu le-ar servi spre bine. Astfel mă pot cerceta. Mulţi se înşeală, ca şi Biserica din Laodicea, care avea impresia că nu duce lipsă de nimic, dar Cuvântul Domnului era că: „Eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. Versetul 3 spune: „Poruncile Lui nu sunt grele”. Intr-un timp m-am gândit, că nu e uşor să trăieşti pentru Domnul în veacul acesta. Dar m-am înşelat singur, deoarece versetul 4 spune: „Pentrucă oricine este născut din Dumnezeu a biruit lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii, este credinţa voastră”. Lumea trebuie să fie sub picioarele noastre şi nu să stăpânească peste noi. Versetul 5 spune: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IZBĂVIRE NELIMITATĂ

De şase ori te va izbăvi din necaz şi de şapte ori nu te va atinge răul. Iov 5.19

Elifaz spune aici adevărul lui Dumnezeu. Noi putem să avem tot atâtea necazuri câte zile de lucru sunt într-o săptămână, dar Dumnezeu care ne-a ajutat în timpul acestor şase zile, va lucra mai departe până când vom ajunge la o izbăvire deplină. Noi ne vom odihni cu El şi în timpul sabatului nostru. Când necazurile vin repede unul după altul, atunci avem o încercare dintre cele mai aspre ale credinţei. Abia ne-am ridicat dintr-un necaz, că vine altul, apoi altul, până acolo că noi începem să ne clătinam. Dar şi izbăvirile care vin una după alta tot aşa de repede ca şi necazurile, sunt pricini de bucurie şi sunetul dat de nicovală sub loviturile de ciocan ale întristării se va schimba până la urmă într-o dulce melodie. Încrederea noastră este că atunci când Domnul socoteşte că şase încercări trebuie să avem, şase vor fi şi nu mai multe.

Se poate ca astăzi să nu avem nici un răgaz şi şapte necazuri să ne apese, dar „de şapte ori, ni se spune, necazul nu te va atinge”. Necazul poate ne va da târcoale, dar va fi ţinut la distanţă ca să nu ne atingă. Răsuflarea arzătoare a celui rău ar putea să ne apese şi nouă respiraţia, dar degetul lui nu va fi pus peste noi.

Coapsele noastre vor fi încinse astfel ca sa îndure cele şase sau şapte necazuri şi teama nu va fi pentru cei credincioşi, ci pentru cei care nu au nici Tată, nici Mântuitor, nici Duh Sfânt.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Nu Te depărta de mine, căci s-apropie necazul, şi nimeni nu-mi vine în ajutor. Psalmul 22.11

Psalmul 22 ne înfăţişează mai mult simţul inimii lui Cristos decât lucrarea şi urmările ei. Ce strâmtorare pentru El! Deşi nici aici nu lipsesc durerile pricinuite de mâna omului căci Domnul spune: „O mulţime de tauri sunt împrejurul Meu … o ceată de nelegiuiţi dau târcoale împrejurul Meu” vedem totuşi o durere de altă natură decât în versetul 11. Strigătul cu care începe Psalmul şi care-i dă tema este: „Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” şi „Strig ziua, Dumnezeule, şi nu-mi răspunzi. Strig şi noaptea şi tot n-am odihnă.”În toate suferinţele Domnului Isus pricinuite de oameni, privirea mângâietoare a lui Dumnezeu era îndreptată către El; dar iată a venit ceasul când această privire trebuia să fie îndepărtată de la El. Şi de ce aceasta? Domnul Isus a fost făcut „păcat!”În toate suferinţele Lui pentru dreptate a stat ca Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni; în suferinţele Lui pentru păcate El l-a cruţat pe om în faţa lui Dumnezeu şi de aceea a fost părăsit de tot. Omul a scăpat dar Dumnezeu şi-a ascuns faţa de Preaiubitul Său. Când a băut paharul mâniei Domnul Isus era singur. Ce adâncuri trebuiau trecute ca să ne poată ajuta! De ar sta aceste adevăruri mai mult în faţa noastră ca să trezească în inimile noastre mulţumirea şi adorarea pe care numai Domnul singur o merită. Este dreptul nostru de a face această lucrare la Masa Domnului unde noi suntem mişcaţi de suferinţele Lui şi unde Îl adorăm pe Domnul Isus în comun cu toţi credincioşii.

Toate păcatele şi toată vina fiecărui credincios au fost aruncate la cruce asupra lui Cristos şi purtate de El. Dumnezeu a pus acolo totul în rânduială, potrivit dreptăţii şi sfinţeniei Lui, TOT ce ar putea sta vreodată în calea izbăvirii, binecuvântării şi slavei fiecărui mădular al Adunării lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Te laud că m-ai împiedicat să caut lucruri în mod direct pentru mine; numai atingerea Ta o caut, „un semn spre bine” (Psalmul 86:17); dar nu şi dacă aceasta va stânjeni propăşirea Ta în mine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: «După ce veţi trece Iordanul şi veţi intra în ţara Canaanului, să-i izgoniţi dinaintea voastră pe toți locuitorii ţării, să le dărâmaţi toți idolii de piatră, să le nimiciţi toate icoanele turnate şi să le nimiciţi toate înălţimile pentru jertfe.» NUMERI 33,51-52

Iordanul simbolizează într-un mod minunat moartea lui Isus pe crucea de pe dealul Golgotei. Noi îl prezentăm aici că singura posibilitate de obţinere a victoriei depline asupra tuturor puterilor duşmanului. Domnul le porunceşte copiilor lui Israel să-i alunge pe toţi locuitorii Canaanului şi să le distrugă idolii, dar nu înainte de a spune: «După ce veţi trece Iordanul». De aici învăţăm ce înseamnă adevărata piruinţă – biruinţa prin crucea şi suferinţele lui Cristos! Crede dar, copile al lui Dumnezeu că: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Dacă te odihneşti în această lucrare completă de mântuire eşti una cu El, cu Isus, şi doar atunci începe viaţa ţa de biruinţă – nu invers! Nu mai trebuie să încerci să te schimbi prin propriile tale eforturi, ci trebuie să te ancorezi cu putere în această Stâncă a biruinţei. Exact acest este scris în Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El». De ce? Apostolul Pavel continuă: «pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului».

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel 2 Samuel 23:1

    Printre toţi sfinţii ale căror nume sunt amintite în Cartea Sfântă, David are experienţa celui mai încercat, diferit şi instructiv caracter. In istoria lui întâlnim încercări şi ispite; care nu se găsesc în vieţile celor sfinţi din vechime; de aceea, el este un tip sugestiv al Domnului nostru. David cunoaşte încercările oricărei condiţii de oameni. Regii au problemele lor, pi David a purtat o coroană. Ţăranul are grijile sale, şi David a purtat toiagul păstorului. Călătorul întâlneşte multe primejdii, şi David se adăposteşte în peştera din En-Ghedi. Căpitanul are greutăţile lui, şi David i-a găsit pe fii Ţeruiei prea puternici pentru el. Psalmistul a fost încercat şi prin prietenii săi. Sfetnicul său Ahitofel 1-a uitat: „chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca şi el din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea”
(Psalmi 41:9). Cei mai răi duşmani erau cei din casa lui, şi copiii săi erau cel mai mare necaz. Ispitele sărăciei şi bogăţiei, ale onorurilor şi ale ruşinii, ale sănătăţii şi ale bolii, toate şi-au încercat puterile asupra lui. A avut ispite din afară, care i-au tulburat pacea, şi ispite dinăuntru, care i-au întunecat bucuria. Dacă scăpa dintr-o încercare, cădea în alta; abia ieşit dintr-o perioadă de disperare şi alarmă, cădea iar în adâncuri, şi toate valurile lui Dumnezeu treceau pe deasupra lui. Acesta este probabil motivul pentru care psalmii lui David sunt atât de apreciaţi, de către orice creştin încercat. Oricare ar fi starea minţii noastre, agonie sau extaz, David ne-a descris exact emoţiile. El a fost un învăţător priceput al inimii omeneşti, fiindcă a fost instruit în cea mai bună şcoală — şcoala experienţei personale. Pe măsură ce suntem instruiţi în aceeaşi şcoală, pe măsură ce creştem în har şi în ani, apreciem din ce în ce mai mult psalmii lui David, şi ni se par a fi „păşuni verzi”
(Psalmi 23:2). Suflete, fie ca experienţa lui David să te bucure şi să te întărească astăzi.

Seara

Au întărit Ierusalimul până la zidul cel lat. Neemia 3:8

Cetăţile puternice au ziduri late, aşa cum avea Ierusalimul în zilele lui de glorie. Şi Noul Ierusalim trebuie să fie înconjurat şi întărit de un zid lat de deosebire faţă de lume, şi de despărţire de obiceiurile şi spiritul ei. Tendinţa acestor zile este de a nărui zidul sfânt, şi de a reduce diferenţele dintre biserică şi lume. Creştinii nu-şi mai supraveghează cu stricteţe atitudinile şi acţiunile, literatura uşuratică se citeşte pretutindeni, distracţiile uşuratice sunt îngăduite oriunde, şi o delăsare generală riscă să îndepărteze poporul Domnului de singularitatea care îi despărţea de păcătoşi. Va fi o zi îngrozitoare aceea în care biserica şi lumea se vor uni complet, şi „fii Dumnezeu”
vor fi una cu „,fetele oamenilor”
(Genesa 6:2). Atunci vor fi înecaţi de un alt potop. Iubite cititor, fă tot ce poţi ca să menţii „zidul cel lat”,
şi aminteşte-ţi că prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu. Zidul cel lat era un loc plăcut de întâlnire pentru locuitorii Ierusalimului, de unde aveau o vedere excelentă asupra ţinuturilor înconjurătoare. Aceasta ne aminteşte de poruncile largi ale Domnului, pe care mergem în părtăşie cu Isus, privind asupra scenelor de pe pământ şi aşteptând să vedem slava cerului. Deşi suntem despărţiţi de lume şi ne lepădăm de toate dorinţele lumeşti şi fireşti, nu suntem în închisoare, şi nici îngrădiţi de hotare prestabilite. Nu, mergem în libertate, fiindcă ţinem poruncile Lui. Dragă cititorule, păşeşte alături de Dumnezeu în seara aceasta. Aşa cum prietenii se întâlneau pe zidul cetăţii, întâlneşte-te şi tu cu Dumnezeu în rugăciune şi meditaţie. Ai dreptul să traversezi cetatea salvării, fiindcă eşti om liber al regatului, cetăţean al capitalei universului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

În acest pasaj, Dumnezeu Se luptă cu Iacov mai mult decât se luptă Iacov cu Dumnezeu. „Omul” la care se face referire aici este Fiul Omului – Îngerul Legământului. Era Dumnezeu în formă umană, care exercita presiuni asupra lui Iacov ca să stoarcă din el vechea lui viaţă. Şi în revărsatul zorilor Dumnezeu a învins, pentru că „i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov” (v. 25). Când Iacov „a căzut” din vechea lui viaţă, a căzut în braţele lui Dumnezeu, agăţându-se de El, dar în acelaşi timp luptându-se până a primit binecuvântarea. Binecuvântarea lui a fost o nouă viaţă, aşa că s-a ridicat de la viaţa pământească la cea cerească, de la uman la divin, şi de la natural la supranatural. Începând cu acea dimineaţă, el era un om slab şi zdrobit din punct de vedere omenesc, dar Dumnezeu era acolo. Şi glasul ceresc al Domnului a proclamat: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oameni, şi ai fost biruitor” (v. 28).

Preaiubitule, aceasta ar trebui să fie o scenă tipică în viaţa oricărui om care a fost transformat. Dacă Dumnezeu ne-a chemat la cele mai înalte şi mai bune lucruri ale Sale, fiecare din noi vom avea un moment de criză, când toate resursele noastre vor cădea şi când ne confruntăm fie cu ruina fie cu ceva mai bun decât am visat vreodată. Dar înainte să putem primi binecuvântarea, trebuie să ne bazăm pe ajutorul infinit al lui Dumnezeu. Trebuie să vrem să-i dăm drumul, predându-ne Lui complet, şi punând capăt înţelepciunii, puterii şi neprihănirii noastre. Trebuie să fim „răstigniţi împreună cu Hristos” (Gal. 2:20) şi totuşi să trăim prin El. Dumnezeu ştie cum să ne conducă spre punctul de criză, şi ştie cum să ne treacă prin ea.

Te conduce Dumnezeu în felul acesta? Este aceasta semnificaţia încercării tale misterioase, a împrejurărilor tale dificile, a situaţiei tale imposibile, sau a acelui loc de încercare peste care parcă nu poţi să treci fără El? Dar ai tu suficient din El ca să câştigi victoria?

Atunci întoarce-te la Dumnezeul la Iacov! Aruncă-te cu toată neputinţa ta la picioarele Lui. Mori în braţele Lui pline de dragoste faţă de puterea şi înţelepciunea ta, şi ridică-te ca şi Iacov prin puterea şi suficienţa Lui. Nu există nici o ieşire din situaţia ta dificilă şi îngustă decât pe sus. Trebuie să câştigi eliberarea, ridicându-te mai sus, intrând într-o nouă experienţă cu Dumnezeu. Şi fie ca aceasta să te introducă în tot ceea ce înseamnă revelaţia „Puternicului lui Iacov” (Isaia 60:16)! Nu există nici o cale de ieşire în afară de Dumnezeu.

 

La picioarele Tale cad,

Mă dăruiesc Ţie în TOTUL,

SĂ SUFĂR, SĂ TRĂIESC SAU SĂ MOR

Pentru Domnul meu cel răstignit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.32-51

    Domnul îşi întrerupe expunerea Sa profetică pentru a-i îndemna pe ai Săi la veghere şi la lucrare. Judecata asupra lumii va cădea pe neaşteptate şi îi va lovi şi pe necredincioşi şi pe batjocoritori. În acelaşi timp însă, ea îi va atinge şi pe cei indiferenţi, pe cei nehotărâţi şi pe copiii cu părinţi creştini care nu sunt şi copii ai lui Dumnezeu. Este cumva aceasta şi situaţia ta? „De aceea şi voi fiţi gata” (v. 44) ne îndeamnă Domnul pe fiecare în parte.

    În v. 45, o frumoasă slujbă este aşezată înaintea celor rânduiţi de El: aceea de a împărţi în jur hrana Cuvântului (Fapte 20.28; 1 Timotei 1.12). Pentru aceasta sunt de îndeplinit două condiţii: Credincioşia, pentru a cunoaşte Cuvântul şi a nu ne abate de la el, şi priceperea, pentru a şti cum să-lfolosim potrivit cu nevoile şi cu situaţiile altora. In cercul larg al creştinătăţii sunt însă şi robi răi; aceştia stăpânesc cu asprime peste suflete şi se îmbată de plăcerile lumii (comp. cu 1 Tesaloniceni 5.7…). Din ce cauză? Pentru că, în străfundul lor, aceştia nu cred în întoarcerea Stăpânului. Slujitorul Domnului Hristos nu poate fi credincios şi priceput decât dacă păzeşte un fericit secret: în fiecare zi, el Îl aşteaptă pe Domnul. „Sufletul meu aşteaptă pe Domnul mai mult decât aşteaptă străjerii dimineaţa”, scrie psalmistul (Psalmul 130.6).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Genesa 49:28-33

MAREA REUNIFICARE A FAMILIEI

Iacov… şi-a tras picioarele în pat, şi-a dat duhul, şi a fost adăugat la poporul său. Genesa 49:33

Un creştin care ştia că va muri curând şi-a chemat pe cei trei fii pentru a-şi lua rămas bun de la ei. Doi dintre ei credeau în Cristos ca Mântuitor, şi lor le-a spus: „La revedere, fiii mei, ne vom vedea la dimineaţă!” Apoi întorcându-se spre cel de-al treilea fiu, i-a zis simplu cu tristeţe în glas: „Adio, fiule!” Tânărul, foarte tulburat, l-a întrebat: „De ce spui aşa, tată? De ce nu mi-ai spus şi mie că ne vom revedea în dimineaţa aceea?” „Pentru că tu, a spus tatăl, nu L-ai primit niciodată pe Domnul Isus ca Mântuitorul tău. Din această cauză mă doare atât de mult pentru tine acum când te voi părăsi. N-am să te mai văd niciodată”. Fiul, plângând, l-a întrebat cum poate fi şi el salvat. „Dacă doreşti, atunci crede în Cristos, i-a explicat tatăl, şi, într-o zi, familia noastră va fi întreagă în veşnicie”.

Ca credincioşi, avem nu numai perspectiva unei eternităţi binecuvântate şi plină de bucurie cu Cristos, dar avem şi asigurarea că-i vom vedea din nou pe cei dragi în ceruri. Când un credincios moare, el este „adăugat la poporul său”, în prezenţa Domnului. Dar dacă vom avea privilegiul să trăim, atunci când va veni Isus, ne vom reunifica cu ei în văzduh. Ni se spune că atunci când El va coborâ din cer „şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni4:16, 17). Da, credincioşii pot aştepta cu bucurie clipa de-a participa la marea reunificare a familiei.     R.W.D.

Când se va sfârşi viaţa mea
Şi voi ajunge-n ceruri sus,
La ţărm mă vor întâmpina
Cei ce-naintea mea s-au dus.     Reef

Moartea nu poate desface ceea ce uneşte crucea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată; pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii.   

Ioan 6.32,33

Ce simbolizează mana? Îl simbolizează pe Hristos, cu siguranță, pe Hristos venit din cer pe pământ; venit în primă instanță pentru poporul Său Israel, însă, așa cum vom vedea, venit pentru toți cei care cred. El a fost trimis de Dumnezeu, iar pe pământ a fost un străin – un străin ceresc!

Locul pe care la luat pe acest pământ a fost unul umil, la fel ca și drumul Său aici. Ce hrană pentru sufletul nostru săL contemplăm așa cum a fost El pe acest pământ, crescând în înțelepciune și în statură și fiind plăcut lui Dumnezeu și oamenilor; supus părinților Săi, însă inima fiinduI în cele alte Tatălui Său! El a fost aici, în mod absolut, pentru voia lui Dumnezeu și pentru binele oamenilor. Dar ce cuvinte am putea folosi pentru a prezenta tot harul care nea venit prin Isus Hristos?

El a fost Om aici. A trăit pentru Dumnezeu. Motivul venirii Sale pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. A fost trimis de El și a venit. A fost născut din femeie, altminteri nu ar fi putut fi Om, însă a fost conceput prin Duhul Sfânt, așa încât a fost Sfântul, Fiul întrupat al lui Dumnezeu.Nu este de mirare că lumea a încercat încă de pe atunci să pătrundă această taină profundă a gloriei Sale; o tot examinează și încă no poate înțelege. Însă în inimile noastre, învățate de Dumnezeu, răzbate ecoul cuvintelor Lui: „Pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii”. W. H. Westcott

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Luați seama, dar …, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeu …Evrei 3.12

Ce știm?

Un filozof a traversat odată un fluviu. Filozoful îl întrebă pe barcagiu: „Ce știi despre stele și lună, despre influența lor asupra mării, asupra fluviilor și a destinului nostru?”. Barcagiul răspunse: „Nu știu nimic. Stelele strălucesc după voința lui Dumnezeu și fac ce le-a dat El să facă. Ce anume trebuie să facă, nu știu. Sunt pur și simplu uimit de minunățiile lui Dumnezeu, care le-a creat și le-a pus pe fiecare acolo unde sunt”. Filozoful spuse oftând: „Atunci ți-ai risipit un sfert din viață”. După câteva clipe, filozoful mai puse o întrebare: „Cunoști tu ființa lui Dumnezeu, cine și unde este El și cum se ajunge la cunoașterea Lui?”. Barcagiul răspunse: „Nu, domnule, nu știu. Știu doar că Dumnezeu este Cel ce face tot ce se întâmplă cu mine și cu dumneata, că este îndurător și iubitor și că pedepsește păcatul”. Filozoful zise cu supărare: „Atunci ți-ai pierdut trei sferturi din viață”. Curând se ivi o furtună pe fluviu și barca se legăna pe valuri. Filozoful a fost cuprins de panică. A venit rândul barcagiului să întrebe: „Domnule, de ce te temi? Nu știi să înoți?”. – „Nu știu”, zise filozoful. „Atunci, domnule, ai risipit o viață întreagă.”Concluzia acestei întâmplări este simplă și concisă: Să nu ne lăsăm furați de filozofie și necredință, care nu sunt de niciun folos pentru salvarea sufletelor noastre!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (2)

„Îți voi da a zecea parte” (Geneza 28:22)

Iacov nu a fost o persoană darnică din fire. De fapt, a fost chiar contrariul! El l-a înșelat pe fratele său Esau luându-i dreptul de întâi născut, care îl îndreptățea să primească o moștenire de două ori mai mare de la tatăl său. Când a lucrat pentru Laban, socrul sau lacov a profitat de el Dar într-o noapte, lacov s-a întâlnit cu Dumnezeu într-un vis care i-a schimbat viața, iar când s-a trezit în dimineața următoare, i-a spus: „Iți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da Sa remarcam că lucrul acesta s-a întâmplat cu sute de ani înainte de legea lui Moise care spunea: „Orice zeciuiala este a Domnului” (Levitic 27:30). lacov nu a fost motivat de lege, el a fost motivat de dragostea iui Dumnezeu. Poți dărui fără să iubești; unii dăruiesc sub presiune, pentru a-i impresiona pe alții sau pentru a obține o scutire de la impozit.

Însă nu poți iubi fără să dăruiești! Biblia spune: Rindea atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu (loan 3:16). Niciodată nu te asemeni mai mult cu Dumnezeu ca și atunci când dăruiești. Domnul Isus a spus: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri v se vor da pe deasupra Matei 6-33) Zeciuiala are de-a face cu punerea lui Dumnezeu și a împărăției Șale pe primul loc. Când primul loc în viața ta îl ocupă șinele, familia, afacerea si plăcerea, prioritățile tale au o ordine greșită.

Zeciuiala inversează această ordine și-L așează pe Dumnezeu acolo unde li este locul de drept – pe primul loc. Când Dumnezeu îți spune să dai zeciuiala, El iți spune de fapt, sa-ți formezi obiceiul de a-L pune pe El pe primul loc ca principiu de viață. Când faci lucrul acesta, Domnul Isus a spus că „toate aceste lucruri” care te preocupă atât de mult „ți se vor da pe deasupra .

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Conştienţa de sine

„Vino după Mine.” Ioan 21:22

Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă deplină în Isus Cristos, dar sunt momente când acea viaţă este atacată din afară şi atunci ne prăbuşim într-un fel de introspecţie – obicei pe care-l credeam dispărut. Conştienţa de sine este primul lucru care va afecta plinătatea vieţii în Dumnezeu; conştienţa de sine produce întotdeauna lupte. Conştienta de sine nu este un păcat; ea poate fi rezultatul unui temperament agitat sau al unei schimbări bruşte a împrejurărilor. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim desăvârşiţi în El. Orice lucru care tulbură odihna în El trebuie îndepărtat imediat, dar nu poate fi îndepărtat ignorându-l, ci venind cu el la Isus Cristos. Dacă venim la El şi-L rugăm să ne facă să fim conştienţi de Cristos, El va face aceasta, până când vom învăţa să rămânem in El.

Nu îngădui niciodată divizarea vieţii tale în Cristos. Fii atent la spărturi, la divizarea vieţii tale sub influenţa prietenilor tăi sau a circumslanţelor; fii atent la orice ar putea rupe unitatea ta cu El şi te-ar putea face să te trezeşti singur. Nimic nu e atât de important ca rămânerea într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Marea soluţie este una simplă: „Veniţi la Mine”. Adâncimea realităţii noastre, din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, este testată prin aceste cuvinte. În măsura în care nu ne conformăm realităţii. În fiecare detaliu al vieţii noastre, vom prefera să argumentăm,în loc să venim la Isus.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„După cum aţi primit pe Isus Hristos, Domnul aşa să şi umblaţi în El”. COLOSENI 2:6

Colosenii, ca şi Efesenii şi Filipenii, au fost cercetaţi de Duhul Sfânt; întorcându-se la Dumnezeu, ei fuseseră desrădăcinaţi din felul lor deşert de vieţuire. Ei şi-au însuşit învăţăturile Domnului Isus şi făcuseră un bun început. Unii nici n-au văzut vreodată pe Pavel personal dar s-au consacrat lucrării Evangheliei cu aceeaşi consacrare şi credinţă ca a apostolului.

Dar vrăşmaşii Domnului Hristos nu întârziaseră să-i atace, învăţându-i altceva decât primiseră. Mai mult, ei erau pe cale de a cădea în acel formalism care este o ameninţare constantă asupra vieţii spirituale a oricărui credincios. Astfel Pavel le scrie această epistolă, ca să-i readucă la Hristos, descoperindu-le însuşirile dumnezeirii Sale şi drepturile Lui asupra vieţii credinciosului.

„După cum aţi primit pe Domnul Isus Hristos”. Amintiţi-vă de punctul vostru de plecare. Cum aţi început? Prin acel act de credinţă prin care aţi primit mântuirea; apoi, în mod liber, v-aţi dedicat slujirii Sale, v-aţi angajat în lupta cea bună a credinţei. Unde sunteţi acum? Aţi urmat cu credincioşie pe Mântuitorul? V-a scăzut nivelul? Este mai bine să nu faci niciodată un angajament decât să te arăţi necredincios.

Hotărârea v-a fost serioasă, Dumnezeu v-a vorbit şi voi aţi răspuns: „Iată-mă”! La început totul mergea bine, până când v-aţi îngăduit o nestatornicie şi până când un cuvânt al unui vrăjmaş al Evangheliei a găsit ecou în inima voastră. Puţin aluat a făcut să dospească plămădeala; v-aţi pierdut bucuria de a mărturisi, aţi părăsit lupta şi aţi devenit căldicei ca cei din Laodiceea. Ascultaţi înştiinţarea Domnului: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te” Domnul pedepseşte pe cine iubeşte.

Dacă aţi fost necredincioşi, El rămâne credincios; întoarceţi-vă la punctul de plecare. Mărturisiţi-vă greşalele şi faceţi un început cu totul nou, nu o cârpeală, ci urmând, de data acesta, călăuzirea dreaptă a Cuvântului lui Dumnezeu şi nu mai plecaţi urechea la ideile care par atrăgătoare dar care ne pot abate de la credincioşia faţă de Domnul Isus. „Tot ce ne trebuie este de a fi păstraţi credincioşi până la sfârşit. Dacă umblăm să facem „zgomot” în lume, chiar în lumea creştină, vom fi dezamăgiţi. Dar dacă ne mulţumim să umblăm smeriţi cu Dumnezeu, avem motiv să ne bucurăm, şi lucrul nostru nu va fi în zadar”. C.H.M.

„Când firea veche lucrează într-un credincios, efectele sunt mai nefaste decât la un necredincios” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Fiindcă mai uşor este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” Luca 18:25.

Ieri am citit despre tânărul bogat, care a plecat întristat de la Isus, pentrucă n-a vrut să dea averea săracilor şi n-a vrut să-L urmeze pe Isus. Vorbind omeneşte, este cu neputinţă ca o cămilă să treacă prin urechile acului; de aceea au zis cei care-L ascultau: „Atunci cine poate fi mântuit?” Dar El a zis: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Si Avraam era bogat şi Iov era bogat şi totuşi au trăit o viaţă în temere de Dunnezeu. Dar au fost mântuiţi prin credinţă în puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Atunci Petru a zis lui Isus: „Iată noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. Si Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.

Aceste cuvinte ne dau curaj, ca să nu ne lăsăm reţinuţi nici de avere, nici de oameni. El nu a spus degeaba: „Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Deci să nu ne lăsăm reţinuţi de părinţi, fraţi, surori, soţii, soţi sau copii necredincioşi. Să nu spunem deci: „M-am căsătorit şi de aceea nu pot veni” (Luca 14:20), ci să privim la răsplată, pentrucă este scris că vom primi înapoi mult mai mult, însutit şi toate acestea chiar cu prigoniri. Deci, să ne gândim că primim o sută de case, de fraţi în loc de un frate, ba chiar mai mult de o sută de fraţi. Pentrucă Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi suntem în legătură cu fiecare copil al Lui şi aparţinem de familia mare a lui Dumnezeu; toate acestea numai prim har.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATĂ PENTRU CEI NEPRIHĂNIŢI

Şi atunci oamenii vor zice: Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ! Psalmul 58.11

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut pe pământ, căci se întâmplă adesea că toţi sunt atinşi de acelaşi accident. Situaţia de acum este o situaţie de încercare şi nu de pedeapsă, nici de răsplătire. Totuşi dreptatea lui Dumnezeu izbucneşte uneori într-un mod îngrozitor, în aşa fel încât oamenii indiferenţi sunt siliţi să vadă mâna Sa. Dar chiar din viaţa aceasta cei neprihăniţi primesc o răsplată pe care o preţuiesc mai mult decât orice lucru şi anume bucuria Domnului care le linişteşte cugetele. Adesea El adaugă şi alte binefaceri, căci Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dar răsplata cea mai mare, cel neprihănit o va găsi în viaţa viitoare.Noi putem totuşi să recunoaştem într-o mare măsură judecăţile Stăpânului ceresc asupra popoarelor de pe pământ. El răstoarnă stăpânirile asupritoare şi pedepseşte neamurile vinovate. Nimeni nu poate să cerceteze istoria înălţării şi căderii împărăţiilor şi să nu vadă că o putere deosebită lucrează ca toate fărădelegile să le aducă înaintea judecăţii Sale şi să le pedepsească neînduplecat. Păcatul nu rămâne nepedepsit şi binele nu rămâne nerăsplătit. Judecătorul întregului pământ lucrează cu dreptate. De aceea să ne temem de El şi numai de El; să nu ne temem însă niciodată de puterea celor răi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine” şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Dacă-Mi veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (loan 14:14 – RV)”. Totul e aşa de tainic, o, Doamne, şi aşa de simplu – mă rog şi cred că Tu într-adevăr creezi ceva ca răspuns la rugăciunea mea şi prin însuşi intermediul rugăciunii mele, ceva care nu exista înainte.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.» LUCA 14,26

Numele Iordan înseamnă, după cum am văzut ieri «a coborî». Dar mai are încă o semnificaţie, şi anume «despărţire». Iordanul despărţea ţara promisă, Canaanul, de pustie. Când poporul Israel a trecut acest Iordan al morţii, a lăsat în urma lui viaţa veche din pustie – o prefigurare a crucii lui Cristos. Nimic nu ne desparte atât de irevocabil de viaţa veche din pustie ca trecerea Iordanului morţii, adică conştientizarea faptului că: «Am fost răstignit împreuna cu Cristos» (Gal. 2,20). Pavel a mărturisit că, prin cruce a fost despărţit de absolut toate lucrurile: «departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos» (Gal. 6,14). Credinciosul pe care moartea lui Isus nu îl desparte de toate lucrurile care erau valoroase pentru el până atunci nu va fi capabil să fie complet umplut de Dumnezeu. Este cutremurător să vezi starea nenorocită a atâtor copii ai lui Dumnezeu: ei se opresc la Iordan. Dragă cititorule, traversează astăzi Iordanul morţii spre o viaţă nouă, acceptă această cale a Mielului, a morţii şi începe prin harul Domnului cucerirea ţării promise!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.Mica 5:4

    Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte. Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova. Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

Seara

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu! Psalm 31:4

Duşmanii spirituali au aceeaşi natură cu şarpele din grădina Edenului; ei încearcă să ne înşele prin viclenie. Rugăciunea din textul nostru presupune posibilitatea ca cel credincios să fie prins în laţ ca o pasăre. Păsărarul este atât de îndemânatic, încât păsărelele naive sunt în curând prinse în laţ. Textul cere ca cel captiv să fie eliberat din laţurile Satanei. Este o rugăciune legitimă, şi care poate fi îndeplinită. Fiindcă iubirea veşnica poate salva pe cel sfânt din fălcile leului, şi din adâncurile iadului. S-ar putea să fie nevoie de o smulgere bruscă a credinciosului din laţ, şi de o mână puternică care să-I scoată din capcana înşelătorului, dar Domnul este gata pentru orice urgenţă. Cele mai iscusite laţuri ale păsărarului nu vor fi în stare să-i ţină pe cei aleşi de El. Cei care sunt atât de îndemânatici în întinderea lațurilor, cei care îi ispitesc pe alţii, se vor prinde singuri în laţ. „Căci Tu eşti Ocrotitorul meu”.
Ce inexprimabilă mângâiere se află în aceste câteva cuvinte! Cât de curajos înfruntăm bătăliile, şi cât de bucuros răbdăm suferinţele, atunci când ne prindem de puterea divină. Ocrotirea divină va nimici toate lucrările vrăjmaşilor noştri, le va încurca planurile, şi le va împiedica înşelătoriile. Fericit este cel care are asemenea forţe în slujba sa! Puterea noastră nu ne este de mare folos atunci când suntem prinşi în laţ, dar puterea Domnului este întotdeauna la dispoziţia noastră. Trebuie doar să o cerem, şi ea se va afla lângă noi. Dacă, prin credinţă, ne sprijinim numai pe puterea Dumnezeului lui Israel, putem să ne folosim legătura sfântă ca pe un argument în rugăciune. Doamne, doar faţa Ta o căutăm mereu Căci suntem ispitiţi, săraci şi goi; Păstrează-ne în umilinţă, când drumul este greu, Nu ne lăsa să ne împiedicăm în laţul celor răi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea. Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una”. „Nu, niciodată”, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor”.”Da, şi cărarea mea”, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine”.Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.”Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei”, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna”.”Nu, Întristare”, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată”.”Atunci suntem una în El”, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea”. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli”.

 

Şi-a pus Întristarea mâna pe umărul tău,

    Şi umblă cu tine în tăcere pe drumul vieţii,

În timp ce Bucuria, compania ta minunată de altădată, s-a răcit,

    Şi e tot mai departe de tine zi de zi?

Nu fugi de compania Întristării,

    Ea este mesagerul lui Dumnezeu pentru tine;

Şi Îi vei mulţumi în măreţul Său mâine –

Căci ceea ce nu şti acum, vei vedea atunci;

Ea este îngerul lui Dumnezeu, înveşmântat în vălurile nopţii,

Cu care „vom umbla prin credinţă” şi „nu prin vedere”.

[2 Corinteni 5:7]

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.15-31

    Evenimentele anunţate în aceste versete îl privesc pe Israel şi ele nu vor avea loc decât după răpirea Bisericii. Pentru a dovedi şi mai bine că acestea sunt consecinţele respingerii Lui, prezentată în capitolele precedente, Domnul Se adresează ucenicilor ca şi cum generaţia lor ar fi aceea care trebuia să treacă prin această perioadă de groază. în realitate, când Antihrist va ademeni naţiunile, când va pângări Templul (v. 15) şi îi va persecuta pe credincioşi (v. 16…), creştinii din dispensaţia actuală nu vor mai fi pe pământ. În felul acesta putem înţelege că toate avertismentele şi încurajările date aici nu ne privesc direct, însă Isus însuşi are un interes deosebit faţă de împrejurările care preced venirea Lui în glorie (v. 30). El Se gândeşte cu o afecţiune deosebită la credincioşii care vor suferi atunci. De asemenea, El presupune că şi aceia pe care îi numeşte prietenii Săi împărtăşesc acelaşi interes şi aceeaşi simpatie (Ioan 15.15). Faptul că El ne vorbeşte despre acestea mai dinainte (v. 25) arată încrederea şi dragostea Lui (comp. cu Geneza 18.17). Nu sunt aceste motive suficient de convingătoare pentru a ne determina să căutăm să înţelegem această profeţie? Cu siguranţă, şi, în plus, este un izvor de îndemnuri, de folos în orice vreme pentru toţi credincioşii Domnului, îndemnuri precum: „Răbdaţi!” (v. 13), „Rugaţi-vă!” (v. 20) şi „Vegheaţi!” (v. 42).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 1:35-42

ÎNCEPE DE-ACASĂ!

El, cel dintâi a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia”. Ioan 1:41

A
doua zi, după ce Ioan L-a botezat pe Isus, I-a prezentat pe doi din ucenicii săi lui Isus. Imediat ei au început să-L urmeze. Unul din aceştia doi a fost Andrei, care l-a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus despre Cristos. Simon, al cărui nume a fost schimbat în Petru, a devenit unul dintre cei mai înfocaţi urmaşi ai lui Cristos.Povara lui Andrei pentru fratele său ilustrează un punct important: Evanghelizarea trebuie să înceapă cu cei care ne sunt mai apropiaţi – membrii familiei noastre. Poate că vor râde de mărturia noastră, dar pe măsură ce vor vedea schimbările din viaţa noastră, nu se poate să nu fie impresionaţi. Imediat după convertirea sa, D.L. Moody s-a întors acasă să spună celor mai apropiaţi despre Cristos. în urma mărturiei sale insistete, unii din membrii familiei şi-au pus încrederea în Cristos ca Domn şi Mântuitor. Ştiu că este greu să le vorbeşti despre Cristos celor dragi ai tăi.

Pentru unii oameni ar fi mai uşor să trimită 1.000 de lei unui evanghelist şi să-i ceară să facă acest lucru în locul lor. Dar o mărturisire personală din partea unui membru al familiei produce rezultate minunate. Moishe Rosen, omul care a fondat misiunea „Evreii pentru Isus”, a spus că soţia sa Ceil „nu este o câştigătoare prea mare de suflete. Singurele persoane pe care le-a câştigat pentru Cristos este fiica ei şi eu!” Cu toate acestea, prin mărturia lui Rosen, multe mii de oameni au venit la Cristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa tăcea? Tu spui: „Aş vrea să mărturisesc altora, dar nu ştiu de unde să încep”. Fă la fel ca Andrei – începe de-acasă! D.C.E.

Mărturia ta-i un far al lui Cristos

Luminând pe căi rătăcitoare,
Pe cel pierdut, dar ne-ndoios,
Ea acasă-i mai strălucitoare.    – Anonim

Dacă vrei ca familia ta să ştie
ce va face Cristos pentru ei,
spune-le ceea ce-a făcut Cristos pentru tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.  Ioan 17.16

Este foarte semnificativ faptul că, în timp ce Noul Testament oferă ample instrucțiuni cu privire la purtarea soțului față de soție și a soției față de soț, a copiilor față de părinte și a părintelui față de copii, a robului față de stăpân și a stăpânului față de rob și, de asemenea, cu privire la felul de purtare al supușilor față de autorități, totuși el nu oferă nicio indicație despre modul cum ar trebui exercitată puterea politică.

Creștinul aflat sub autoritate are instrucțiuni ample despre felul cum trebuie să acționeze. Creștinul care deține puteri politice nu are niciun fel de indicații. De ce această omisiune? Cu adevărat, creștinii din vremea la care Noul Testament a fost scris nu erau în situația de a exercita puterea politică; iar dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ei să fie așezați în această poziție de răspundere, ar fi oferit negreșit instrucțiuni cu privire la felul în care ei trebuiau să se achite de această responsabilitate. A fost El așa de neprevăzător, încât să omită a da cele necesare pentru o stare de lucruri pe care ar fi aprobato? Sau mai degrabă a omis acest lucru dinadins, din pricină că poziția era una care nu putea primi aprobarea Lui?

Caracterul celor credincioși care nu fac parte din această lume, asocierea lor cu Hristos la răbdarea și la moștenirea Sa, faptul că Dumnezeu încă nu La pus în posesia moștenirii, toate acestea explică pe deplin omisiunea și nimic altceva nar puteao explica. Ar fi ciudat întradevăr ca El săi fi autorizat și instruit pe cei împreunămoștenitori cu Hristos pentru a lua parte la aducerea stării de lucruri întrun stadiu pe care tot ei, împreună cu Hristos, îl vor răsturna și judeca.

Creștinul nu este „din lume”, iar instrucțiunile date lui sunt potrivite cu caracterul ceresc și cu asocierea sa cu „răbdarea” lui Hristos. El este un urmaș al Aceluia „care a fost ca un miel pe care îl duci la înjunghiere”, care, „atunci când era insultat, nu răspundea cu insulte; și, când suferea, nu amenința, ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept”. Cum trebuie deci să acționeze credinciosul? Exact în același fel! T. B. Baines

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… Romani 1.16

Marea descoperire

În anul 1513, în încăperea din turnul mănăstirii din Wittenberg, Martin Luther, aflat în căutarea Dumnezeului îndurător, a recunoscut că în Evanghelie este vorba despre dreptatea lui Dumnezeu care ni se oferă: „Deoarece în ea este descoperită o neprihănire [dreptate] pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credință»” (Romani 1.17).Această afirmație a Cuvântului lui Dumnezeu a fost cheia schimbării sale și a făcut din el unul din marii reformatori. Luther a recunoscut măreția harului lui Dumnezeu, care ne îndreptățește prin credința în Isus Hristos. El a mărturisit despre această mare descoperire: „Acest pasaj scris de apostolul Pavel a devenit pentru mine cu adevărat poarta raiului”. Acest lucru a devenit realitate nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni din timpul său și de după aceea, care trăiau într-o mare neștiință. Luther a proclamat marele adevăr al Scripturii, că omul poate dobândi siguranța mântuirii veșnice prin credință. Mântuirea nu poate fi cumpărată prin fapte bune, ci numai prin primirea darului nespus de mare al lui Dumnezeu în Isus Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (1)

„Orice zeciuială … este a Domnului” (Levitic 27:30) _

În loc să spui: „îmi dau lui Dumnezeu zeciuiala mea”, ar trebui să spui: „Îi dau lui Dumnezeu zeciuiala Lui”. Tu, poate, zici: „Eu am câștigat banii, sunt ai mei”. Dar să vedem ce spune Biblia: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” (Psalmul 24:1). Dumnezeu este Stăpânul fiecărui metru pătrat de teren de pe pământ și al tuturor persoanelor care umbla pe el- inclusiv al tău. Tu nu ești proprietar, ești administrator! Iar daca un bun administrator menta sa fie răsplătit pe măsură, de către stăpânul său, prioritatea lui este să-i facă pe plac și sa-i împlinească voia. Bibia spune: „Orice zeciuială…este a Domnului”. Încearcă sa ai o gândire corectă cu privire la acest subiect! În planul lui Dumnezeu, 10% din venitul tău reprezintă „fonduri dedicate” care trebuie folosite numai pentru acest scop – planurile Sale pe pământ. Zeciuiala nu este calea prin care biserica își mărește bugetul; ci modul în care Dumnezeu își instruiește copiii Noi denaturăm Cuvântul lui Dumnezeu dacă dăm învățătura ca zeciuiala este un mijloc de a achite datoriile bisericii, o metodă de a strânge fonduri sau un leac pentru neajunsurile financiare ale bisericii. Biblia spune: „Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Când Dumnezeu se bucura de cele mai profunde sentimente ale inimii tale, vei dărui bucuros, nu bombănind. Primul om din Scriptura care a dat zeciuială a fost Avraam. De ce a făcut-o? În semn de recunoștința pentru că Dumnezeu l-a scăpat: din mâna dușmanului care dorea să-l nimicească. Pe tine te-a scăpat Dumnezeu? Te-a binecuvântat? Atunci arată recunoștință oferindu-i ceea ce-l aparține!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ai fost vreodată mut de întristare?

Când a auzit el aceste cuvinte, s-a întristat de tot. Căci era foarte bogat. Luca 18:23

Tânărul bogat a mers acasă mut de întristare; nu a putut scoate nici un cuvânt. Nu avea nici o îndoială cu privire la ceca ce spusese Isus, nici un comentariu despre semnificaţia spuselor Lui, care au produs în el o tristeţe de nedescris. Ai fost vreodată în starea aceasta? Ţi-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu cerându-ţi să renunţi la vreun domeniu din viaţa ta în care eşti foarte bogat – temperament, preferinţe personale, dorinţe, legături ale inimii sau ale minţii? Dacă da, atunci ai fost mut de întristare. Domnul nu va veni după tine, nu te va ruga, dar de fiecare dată când te va întâlni în acel loc, El îţi va repeta pur şi Simplu: ..Dacă eşti sincer în ceea ce spui, acestea sunt condiţiile”.”Vinde tot ce ai” – dezbracă-te înaintea lui Dumnezeu de tot ce poate fi bogăţie, până când nu mai eşti altceva decât o fiinţă umană conştientă, apoi dă-I lui Dumnezeu şi aceasta. Aici se dă lupta – în domeniul voinţei tale înaintea lui Dumnezeu. Eşti mai devotat ideii tale despre ceea ce doreşte Isus decât Lui însuşi? Dacă da, atunci s-ar putea să auzi unul dintre cuvintele Lui aspre, care te va întrista. Ceea ce spune Isus este aspru: este uşor numai când e auzit de cei care au în ei atitudinea Lui. Ai grijă să nu îngădui vreunui lucru să atenueze asprimea vreunui cuvânt al lui Isus Cristos. Pot fi atât de bogat în sărăcie, atât de bogat în conştientizarea faptului că nu sunt nimic, încât nu voi fi niciodată un ucenic al lui Isus; şi pot fi atât de bogat în conştieniizarea faptului că sunt cineva, încât nu voi fi niciodată un ucenic. Sunt eu gata să fiu golit de sentimentul că sunt lipsit? Aici apare descurajarea. Descurajarea este dragostea de sine înşelată; dragostea de sine poate fi dragostea faţă de devotamentul meu pentru Isus.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi au recunoscut că fuseseră cu Isus”. FAPTE 4:13

Ucenicii Domnului Isus erau „oameni fără carte şi simpli” dar în prezenţa şi compania Lui timp de trei ani, ei au învăţat atâtea lucruri încât au uimit sinedriul care, ascultându-i ce bine vorbeau şi ştiindu-i needucaţi, n-a găsit altă explicaţie decât că au fost cu Isus. Prin aceasta ei au recunoscut indirect valoarea spiritual educativă a Aceluia pe care ei îl dispreţuiau. Dar după coborârea Duhului Sfânt la cincizecime, ucenicii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus completându-se cu ocazia aceasta instruirea pe care au primit-o în prezenţa divină a dumnezeiescului învăţător. Viaţa lor a fost transformată şi vrăjmaşii Evangheliei au fost obligaţi să recunoască ce a însemnat pentru ei părtăşia cu Domnul Isus cel slăvit. Ei simţeau o imperioasă nevoie şi dorinţă de a da mărturie despre Hristos cel înviat.

O astfel de mărturie ar trebui să dea fiecare credincios şi credincioasă, în faţa acelora care ne văd în fiecare zi, în familie, la lucru, la şcoală, între vecini şi peste tot unde venim în contact cu oamenii. Dar pot ei să spună şi despre noi că umblăm cu Domnul Isus? Este mărturia noastră vrednică de un Mântuitor şi Domn ca Acela al cărui Nume îl purtăm? Să rugăm pe Dumnezeu ca prezenţa Sa să lase asupra noastră o amprentă mai vie, mai clară şi mai puternică decât aceea de până acum. Impresiile lumii, care din nefericire influenţează atât de uşor duhul nostru, să nu şteargă amprentă divină pe care o lasă asupra noastră, părtăşia cu Mântuitorul nostru slăvit. La sfârşitul fiecărei zi să-I putem spune că este mai aproape de noi ca la începutul ei şi că prezenţa Lui ne este tot mai vie cu toate luptele şi greutăţile pe care le întâmpinăm. El ar dori ca dragostea noastră pentru El să crească odată cu părtăşia noastră tot mai strânsă şi mai personală, şi dacă va fi aşa, lumea va vedea că nu suntem numai nişte creştini de duminică şi vor fi siliţi să recunoască nu numai faptul că suntem cu El, dar că suntem în El şi că El este în noi (Ioan 14:20), şi aceasta pentru ca să cunoască lumea că Domnul Isus a fost trimis de Tatăl (Ioan 17:23). A mărturisi că Hristos trăieşte în mine înseamnă a fi un martor al faptului că eu am murit. Când îl arătăm pe Domnul Isus, dovedim că avem un izvor nou de viaţă. Religia nu valorează dacă nu poate fi văzută. Lampa nu vorbeşte dar poate fi văzută şi luminează. Cultivarea părtăşiei cu Domnul Isus, ne păstrează cugetul treaz şi inima fericită. Secretul unui real progres duhovnicesc este ataşamentul nostru de Domnul Isus. Dacă slava morală a Domnului Hristos când era pe pământ a fost manifestarea caracterului Său în orice slujire, slava morală a credincioşilor Lui este în manifestarea caracterului Domnului Hristos care locuieşte în ei.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Un fruntaş a întrebat pe Isus: „Bunule învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Luca 18:18.

Este un lucru deosebit ca un conducător să pună astfel de întrebare.

Isus i-a spus: „Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul singur: Dumnezeu. Stii poruncile: să nu preacurveşti, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci o mărturisire mincinoasă, să cinsteşti pa tatăl şi pe mama ta”. Se vede că Isus i-a cunoscut pe conducători, deoarece pune pe prim plan să nu preacurveşti. Iată ce spune conducătorul poporului: „Toate acestea le-am păzit din tinereţea mea”. Când a auzit Isus aceasta i-a zis: „Îţi mai lipseşte un lucru”. Acest om a spus că el iubeşte pe aproapele său ca pe el însuşi. Isus nu i-a spus că nu ar fi adevărat, dar i-a zis: „Vinde tot ce ai, împarte la săraci şi vei avea o comoară în ceruri.” Când a auzit el toate acestea s-a întristat foarte mult, căci era foarte bogat. Isus i-a descoperit că el de fapt
avea doar o formă de evlavie. Oh, cât de mulţi sunt astăzi, care auzind Cuvântul lui Dumnezeu, li se descopere starea lor, dar pleacă întristaţi, în loc să se plece şi să trăiască după Cuvânt. Ce bucurii l-ar fi aşteptat pe acest conducător, dacă ar fi ascultat de sfatul Domnului Isus. Puţin timp mai avea să-şi păzească averile,iar după aceea trebuia să treacă în veşnicie ca şi unul care I-a întors spatele lui Isus. Când Isus a văzut că s-a întristat foarte mult,a zis: „Cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei care au bogăţii”. Cel care nu renunţă la tot ce are, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CEL CE CAUTĂ, GĂSEŞTE

Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine. 1 Cronici 28.9

Avem nevoie de Dumnezeul nostru şi dacă-L vom căuta, îl vom găsi căci El nu Se va tăgădui singur, ascunzându-Şi faţa de cel care-1 caută. Şi Dumnezeu Se va lăsa găsit, nu pentru că tu eşti vrednic sau fiindcă ai căpătat trecere înaintea Lui, ci pentru simplul motiv că îl cauţi. Tu, care Îl cunoşti deja pe Domnul, tu trebuie să stăruieşti mereu să cauţi faţa Sa rugându-te, slujindu-I cu sârguinţă şi cu o sfântă recunoştinţă. El nu-ţi va refuza părtăşia şi prietenia Sa. Iar cei care nu-L cunosc încă, să înceapă de îndată să-L caute, până când îl vor găsi şi-L vor primi ca pe Mântuitorul, prietenul, Tatăl şi Dumnezeul lor.Ce siguranţă mare dă, celui ce caută, această făgăduinţă: „Caută şi vei găsi”. Da, chiar tu, dacă-L cauţi pe Dumnezeul tău, ai să-L găseşti. În El vei găsi iertare, viaţă, sfinţenie, slavă. Caută dar cu stăruinţă, căci nu este în zadar. Caută-L fără întârziere; aici este locul şi timpul potrivit ca să-L găseşti. Pleacă-ţi genunchiul tău dârz şi grumazul tău înţepenit şi strigă-L pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu! În numele lui Isus cere curăţirea ta şi starea de neprihănire. Acestea nu-ţi vor fi refuzate. Aceasta este mărturia pe care a dat-o David fiului său Solomon prin versetul de la început şi este şi experienţa mea. Crede acest lucru şi fă aşa pentru dragostea lui Cristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Saul şi-a luat sabia, şi s-a aruncat în ea. Văzându-l mort, s-a aruncat şi el în sabia lui, şi a murit împreună cu el.

1 Samuel 31.4-5

Pe vremea când Saul era mic în ochii lui, a devenit primul împărat al Israelului; Dumnezeu îşi îndrepta bunăvoinţa spre el şi-i dădea victorie asupra duşmanilor poporului lui Dumnezeu. Dar deşi avea multe ca om îi lipsea frica de Dumnezeu. Deja prima poruncă n-a respectat-o jertfind arderea de tot şi jertfa de mulţumire ceea ce nu-i aparţinea. De aceea Dumnezeu a trebuit să-i spună: „Ai lucrat ca un nebun şi n-ai păzit porunca pe care ţi-o dăduse Domnul Dumnezeul tău” (1 Sam. 13.13). Dumnezeu i-a luat împărăţia şi a dat-o unui om care era plăcerea inimii lui. Totuşi Saul şi-a continuat drumul lui în neascultare şi a încălcat şi cealaltă poruncă a lui Dumnezeu, de a-i nimici pe amaleciţi cu tot ce aveau. Saul a cruţat o parte din vitele cele mai frumoase. Lui Dumnezeu I-a părut rău că l-a făcut împărat. I-a vorbit prin Samuel aceste cuvinte: „Ascultarea face mai mult decât jertfele şi păzirea Cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor” (1 Sam. 15.22). De aici a pornit cu paşi uriaşi decăderea lui Saul pe calea lui proprie. Duhurile rele îl chinuiau, el îl prigonea pe David unsul lui Dumnezeu şi căuta să-l omoare. Intră şi în legătură cu chemarea morţilor, cu lucrurile necurate.

Iată unde ajunge un om care nu se opreşte din calea neascultării de Dumnezeu! A fost cu neputinţă oprirea judecăţii lui Dumnezeu; urmărit şi încleştat de filisteni, a murit. Aşa aruncă Satana pe omul care nu ascultă de glasul lui Dumnezeu. Cum putem rămâne ocrotiţi de o aşa mare primejdie? Prin pocăinţă şi ascultare de Dumnezeu, potrivit cu Cuvântul Său cel sfânt.

Cuvântul lui Dumnezeu este singura călăuză şi singura autoritate pentru creştini, în lucrurile cele mai mari şi cele mai mici. El dă omului, în toate stările, şi împrejurările, călăuzirea necesară.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, pătrunde cu puritatea Ta minţile, trupurile şi afecţiunile noastre; fă-ne să pricepem şi să experimentăm îndată înviorarea şi eneigia căilor Tale. Vino în împrejurările noastre în plinătatea puterii Tale.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat. „Naaman s-a mâniat şi a plecat.» 2 ÎMPĂRAŢI 5,10-11

Iordanul este un râu extraordinar. Unui om lepros i se spune să se spele în acest râu pentru a fi vindecat de lepră, dar respectivul se împotriveşte acestei idei, deoarece crede că ştie mai bine ce are de făcut. Iordanul este o imagine a lui Isus Cristos, a Celui care a fost crucificat. Isus, Cel venit de la Tatăl, Cel fără de păcat, S-a coborât, S-a întrupat şi a devenit râul care îi curăţă de orice păcat pe toţi cei care vor să se spele în el. Numele Iordan înseamnă «a merge în jos»; şi prin aceasta râul este o imagine a întrupării lui Isus, care a coborât pe pământ din gloria cerească. Prin această renunţare la Sine, prin această dăruire totală, astăzi avem parte de râul de apă vie care nu va seca niciodată. Dacă Îl urmezi pe Isus în Iordanul spiritual, adică în moartea Sa, atunci vei fi şi tu înnoit. El ne spune: «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (loan 12,26). Şi tu vei fi ca Iordanul ale cărui ape nu seacă niciodată. Cine merge pe calea Mielului, din perspectiva lumii merge în jos; eul său este din ce în ce mai lipsit de putere. Dar, din perspectivă spirituală «vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă» (Isaia 58,11).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

 Au venit nişte străini în sfântul locaş al Domnului. Ieremia 51:51

    În această descriere, feţele copiilor lui Dumnezeu sunt acoperite de ruşine, fiindcă era un lucru teribil ca oamenii să intre în Locul Sfânt, rezervat doar preoţilor. Oriunde în jurul nostru vedem motive similare de durere. Cât de mulţi oameni lipsiți de evlavie sunt educaţi acum ca să împiedice lucrarea! Ce păcat strigător la cer este legătura solemnă prin care toată populaţia ţării este inclusă în biserica naţională! Cât de înspăimântător este faptul că cei neconvertiţi trebuie să se Supună ordinii, şi că în cele mai luminate biserici din ţară domneşte o asemenea lipsă de disciplină. Dacă miile de oameni care citesc această meditaţie vor aduce această problemă în rugăciune în faţa lui Isus, El va mijloci şi va opri intrarea răului în biserică. Să falsifici biserica înseamnă să pângăreşti un izvor, să torni apă pe foc, să împrăştii pietre pe un ogor roditor. Să ne ajute Domnul să avem tot harul de a menţine în felul nostru puritatea bisericii, fiind un ansamblu de credincioşi, şi nu o comunitate nemântuită de oameni neconvertiti. Zelul nostru trebuie, totuşi, să înceapă acasă. Să ne examinăm singuri dreptul de a cina la Masa Domnului. Să vedem dacă avem hainele de nuntă, ca să nu fim ca nişte străini în templul Domnului. „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi” (Matei 22:14); „strâmtă este poarta, si îngustă este calea ce duce la mântuire” (Matei 7:14). O, dacă am veni la Isus imediat, cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu! Cel care l-a lovit pe Uza (vezi 2 Samuel 6:3-7) pentru atingerea chivotului este foarte gelos. Ca un credincios adevărat, pot să mă apropii liber de el; ca străin, nu trebuie să-l ating, ca să nu mor. Să cauţi inima unei persoane este datoria tuturor celor botezaţi, care vin la Masa Domnului. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoște-mi inima; încearcă-mă, si cunoaste-mi gândurile” (Psalmi 139:23).

Seara

I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.

Marcu 15:23

Un adevăr de aur se ascunde în faptul că Mântuitorul a refuzat
cupa de vin cu smirnă. Fiul lui Dumnezeu a locuit în înălţimile cerului înainte să devină om. In timp ce privea asupra globului nostru, a măsurat lungul drum până la adâncimile mizeriei umane. El a adăugat suma agoniei pe care o cerea Ispăşirea, dar nu a şovăit A hotărât în mod solemn că, pentru a oferi o jertfă ispăşitoare suficientă, trebuia să meargă până la capăt – din înălţime în adâncime, de Ia tronul gloriei la crucea celei mai adânci mizerii. Cupa de vin cu smirnă, cu influenţa ei tranchilizantă, l-ar fi împiedicat să ajungă la limita mizeriei. De aceea, a refuzat-o. Nu dorea să se oprească de la nici o suferinţă pentru poporul Său. Cât de mulţi dintre noi au dorit să-şi aline durerea, prea grea pentru noi! Cititorule, nu te-ai rugat niciodată, cu lacrimi şi înflăcărare, să fii uşurat de o slujbă grea sau de o suferinţă? Poate că providenţa ţi-a spulberat dorinţele cu o singură lovitură. Răspunde, creştine, dacă ţi s-ar fi spus: „dacă doreşti, iubiţii tăi vor trăi, dar Dumnezeu ar fi dezonorat”, ai renunţa la ispită şi ai spune „faca-se voia Ta”
(Matei 26:42)? O, este atât de bine să poţi spune: „Doamne, dacă nu trebuie să sufăr pentru alte motive, dar te pot onora prin suferinţă, şi dacă pierderea lucrurilor pământeşti care îmi aparţin îţi aduce glorie, atunci aşa să fie. Refuz confortul, dacă stă în drumul Tău spre onoare”. Dacă am păşi pe urmele Domnului, îndurând totul de dragul Său, gata să lăsăm deoparte gândurile despre sine şi confort, atunci când ne împiedică să ne terminăm lucrarea! Avem nevoie de mult har ca să păşim pe urmele Domnului, dar harul ne este asigurat.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său. (Deuteronom 32:12)

Muntele era abrupt, dar încurajaţi pe drum

De o plăcută conversaţie, urcam gândindu-ne

Că aşa va fi până vom ajunge pe înălţimi;

Dar deodată o trecătoare îngustă şi întortocheată

A apărut, şi atunci Stăpânul a spus: „Copilul Meu,

Aici vei merge cel mai sigur numai cu Mine”.

 

Am tremurat, însă încrederea profundă din inima mea a răspuns:

„Aşa să fie, Doamne”. El a luat mâna mea slabă

În a Lui, acceptând astfel dorinţa mea de a-I încredinţa Lui

Totul, şi de a găsi totul în El.

Un moment lung şi întunecat,

Şi n-am mai văzut nici un prieten, decât pe Isus singur.

 

Dar o! cu atâta tandreţe m-a condus El mai departe

Şi în sus, şi mi-a vorbit cu aşa cuvinte de îmbărbătare,

Cu aşa şoapte tainice ale dragostei Lui minunate,

Încât curând I-am spus tot necazul şi frica mea,

Şi m-am sprijinit cu încredere de braţul Său puternic.

Şi atunci am văzut paşii mei grăbindu-se,

Şi o lumină de nespus a luminat

Drumul denivelat, o lumină cum nu poate fi văzută

Decât în apropiata companie a lui Dumnezeu.

 

Încă puţin, şi ne vom întâlni din nou

Cu cei dragi care au plecat; dar în mijlocul bucuriei frenetice

A salutărilor, aşa cum nu putem cunoaşte aici,

Şi a cântecelor vesele, şi a îmbrăţişărilor cereşti,

Şi a amintirilor dragi care revin

Din viaţa acum trecută, cred că o amintire

Mai dragă şi mai sfântă decât toate celelalte, se va ivi,

Şi noi care ne-am adunat pe străzile de aur,

Vom simţi deseori nevoia să vorbim cu o iubire plină de recunoştinţă

De acea zi întunecată când Isus ne-a chemat să urcăm

O pantă abruptă şi îngustă, sprijinindu-ne numai pe El.

 

Nu este nici un munte semeţ fără o vale adâncă, şi nu există naştere fără dureri. Daniel Crawford

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.1-14

    Ucenicii nu au ezitat să-I împărtăşească Domnului cât de mult se mândreau ei cu Templul a cărui semeţie părea să sfideze vremurile, … dar care în curând urma să fie distrus. Atunci Domnul, luându-i deoparte, le expune pe parcursul a două capitole, 24 şi 25, cum se vor succeda evenimentele profetice. Înainte de a le răspunde una câte una la toate cele trei întrebări puse de ucenici (când se vor întâmpla aceste lucruri? – v. 15-28; care va fî semnul venirii Sale? – v. 29-31; care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia? – v. 32-51), Domnul începe prin a Se adresa conştiinţei lor (v. 4). Un adevăr trebuie să aibă întotdeauna un efect moral: de exemplu, de a înteţi teama de Dumnezeu sau de a înflăcăra dragostea pentru Domnul. Fără aceste rezultate, adevărul ar hrăni doar curiozitatea, iar cugetul (sau conştiinţa) s-ar împietri.

    Aici ucenicii sunt puşi în gardă exact cu privire la aceasta. Ei sunt tot „copilaşi” în credinţă; îl cunosc pe Tatăl, pe care Isus li L-a descoperit (11.27), dar nu sunt încă înarmaţi împotriva celor pe care 1 Ioan 2.18 îi numeşte „mulţi antihrişti”, adică împotriva acelora care răspândesc diverse erezii, motiv pentru care ei au nevoie să fie avertizaţi. Satan caută să înşele prin contrafaceri (2 Tesaloniceni 2.9,10), dar noi, ca unii care suntem avertizaţi, să nu ne lăsăm tulburaţi (v. 6), ci să veghem, astfel ca dragostea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de fraţi să nu se răcească.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Tit 2:11-15    

IERTAT – APOI LIBER

…să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.

Tit 2:12

După o întrunire ţinută în aer liber într-o mahala săracă a Londrei, s-a apropiat de Alexander Glegg, un om foarte bine îmbrăcat şi i-a cerut ajutorul spiritual. A recunoscut că bea pe ascuns. A mai spus că se temea că în curând această problemă îl va costa serviciul şi familia. Glegg a stat câteva ore cu acest om_; dar nu a fost în stare să-l ajute. Peste mai mulţi ani, Glegg a explicat de ce: „Deoarece niciodată nu l-am condus la cruce. Eliberarea este pentru aceia care au fost „împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Trebuie să păstrăm această ordine – prima dată împăcarea, apoi eliberarea”. Dacă dorim ca vieţile noastre să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim prima dată curăţiţi de păcat. Acest principiu este profund înrădăcinat în învăţătura Bibliei. În ritualurile Vechiului Testament, sângele, care semnifica iertarea şi împăcarea, era stropit pe altarul de aramă, înainte ca să fie aduse alte jertfe. Când Pavel i-a scris lui Tit despre mântuire, în primul rând el a menţionat „harul lui Dumnezeu care aduce mântuire” (2:11). Numai după ce am fost la crucea Calvarului pentru a primi iertarea şi o nouă natură, putem fi numiţi oameni care o „rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti” şi putem „trăi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (2:12).

Să nu uităm, mântuirea începe la cruce. Acolo Isus a oferit jertfa care face posibilă iertarea care precede eliberarea de sub puterea păcatului.    H.V.L.

Priveşte la El oriunde ai fi!
Priveşte la El şi trăieşte!
Singur Isus Cristos poate rosti
Cuvântul ce vieţi dăruieşte.

McLendon

Cristos a fost dat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Filip, deschizând gura și începând de la Scriptura aceasta, ia vestit evanghelia lui Isus. Și, pe când mergeau pe drum, au ajuns la o apă și famenul a spus: „Iată apă; ce mă împiedică să fiu botezat?”.  

Fapte 8.35,36

Filip șia deschis gura și, începând de la Isaia 53, i La predicat pe Isus. În acele vremuri, cei credincioși erau obișnuiți să prezintă adevărul că, dacă Hristos a murit pentru toți, toți deci erau morți. Moartea lui Hristos demonstrase că, pentru starea omului, nu exista niciun remediu, decât harul suveran. Și ce făcuse Dumnezeu, în harul Său nemărginit, pentru omul pierdut? Îl dăduse pe Fiul Său ca să moară pentru el – să ia locul său în moarte – pentru ca apoi El să învieze dintre cei morți și să fie începutul unei noi creații, în care moartea și păcatul nu vor mai pătrunde niciodată.

În acele zile, cei credincioși nu predicau moartea lui Hristos pentru îmbunătățirea omului, ci o prezentau ca fiind moartea omului înaintea lui Dumnezeu; iar învierea lui Hristos era prezentată ca fiind viața, singura viață a tuturor celor care cred în Hristos.

După ce famenul a crezut, Filip la botezat. La îngropat, ca păcătos mort, în apa care este o imagine a morții și a îngropării lui Hristos, Înlocuitorul nostru. Apoi famenul a ieșit din apă, ca o imagine a învierii. Apa botezului nu conferă vreo virtute sau vreun har păcătosului mort. Ea este în mod simplu o imagine a morții, a îngropării și a învierii lui Hristos și ne arată foarte clar cum Dumnezeu îl vede pe orice credincios ca fiind mort, îngropat și înviat împreună cu Hristos. C. Stanley 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Adu-le aminte … să nu vorbească de rău pe nimeni Tit 3.1,2

Atenționarea scriitorului

Scriitorul francez Victor Hugo avea obiceiul ca, atunci când avea mai mulți invitați, să pună un scaun în mijloc, pe care era scris: „Aici sunt toți cei absenți”. Aceasta era o atenționare să nu se vorbească despre cei absenți, ci numai despre cei prezenți.

Vorbirea de rău a făcut multe rele în lume. Din vechime, înțeleptul Solomon spunea: „Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; și când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potolește” (Proverbe 26.20). Cine vorbește mult, greșește mult. Dacă oamenii ar spune întotdeauna adevărul, ce bună înțelegere ar fi între oameni! Rareori, tăcerea face rău, însă vorbirea de rău este o urgie. De aceea nu lăsa ca liniștea ta să fie tulburată necontenit de persoanele care te vizitează să-ți povestească ce spun dușmanii despre tine. Înțeleptul Solomon ne sfătuiește: „Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci știe inima ta de câte ori ai vorbit și tu de rău pe alții” (Eclesiastul 7.21,22).

Vorbirea de rău este un păcat, o practică a naturii noastre vechi și păcătoase. Schimbarea situației se face prin recunoașterea stării noastre greșite și apropierea prin credință și pocăință de Mântuitorul. Numai El ne poate da o natură nouă și poate pune pe buzele noastre cuvinte de încurajare pentru semenii noștri.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

Al NEVOIE DE PRIETENI CARE SĂ TE ÎNCURAJEZE

„Prietenul adevărat iubește oricând, și în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbe 17:17)

Dacă ești înțelept, te vei înconjura de oameni care te sprijină emoțional si spiritual si cu care îti poți împărtăși visele și ideile. C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien au fost membrii grupului The lnklings un grup neoficial de discuții literare de pe lângă Universitatea Oxford. Din el făceau parte profesori, scriitori si prieteni care se întâlneau regulat într-un local bine-cunoscut din Oxford pentru a discuta pasaje din cărțile lor preferate, precum și din propriile lor cărți. în 1936, ei au ajuns la concluzia că lumea are nevoie de mai multe romane care să aibă ca temă centrală credința si moralitatea. Lewis și Tolkien s-au hotărât să scrie SF-uri după ce și-au dat seama de calitatea inferioară a povestirilor similare care se publicau la acea vreme. Ei au dat efectiv cu banul pentru a vedea care să scrie un roman despre călătoriile în spațiu și care despre călătoriile în timp. Lui Tolkien i-au revenit călătoriile în timp, însă primele sale strădanii de a scrie o astfel de povestire nu prea au dat roade. Cu toate acestea, mai târziu, el, avea să se bucure de un mare succes cu „Stăpânul inelelor”. Lewis a scris celebra serie de romane intitulată „Trilogia spațiului” și din acea inerție au rezultat „Cronicile din Narnia”. Poate tu nu vei atinge acel nivel de succes, dar poti progresa prin încurajarea primită de la adevărații prieteni, mai mult decât ai face-o în absența lor. Așadar, întreabă-te ce implică cultivarea acelor prietenii care te vor ajuta să-ți împlinești potențialul pus în tine de Dumnezeu. Ei te-ar putea ajuta să ieși din carapace și să interacționezi cu ceilalți. Se poate să întâmpini suferință si respingere? Firește! Dar vei avea succes numai dacă ești dispus să-ti asumi riscul.

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Eşti descurajat în devotamentul tău?

„Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai…. apoi vino şi urmează-Mă.”Luca 18:22

„Când a auzit el aceste cuvinte…” L-ai auzit vreodată pe Stăpânul tău spunând ceva foarte greu pentru tine? Dacă nu, mă întreb dacă L-ai auzit vreodată spunând ceva. Isus Cristos spune mulle lucruri pe care le ascultăm, dar de fapt nu le auzim. Insă atunci când auzim, cuvintele Lui sunt uimitor de severe.Isus n-a părut deloc interesat ca acest tânăr bogat să facă ceea ce I-a spus El şi n-a făcut nici o încercare să-l ţină lângă El. I-a spus doar „Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă”. Domnul nostru nu a insistat niciodată, nu a linguşit niciodată pe nimeni, nu a atras pe nimeni în cursă; El doar spunea cele mai severe cuvinte pe care le-a auzit vreodată o ureche omenească, iar apoi îi lăsa pe oameni cu ele.

L-am auzit vreodată pe Isus spunându-mi un cuvânt sever? Mi-a spus vreun lucru personal pe care l-am ascultat de bunăvoie? Nu ceva pe care să pot expune sau să pot explica altora, ci un lucru pe care L-am auzit spunându-mi-1 mie? Acest om a înţeles ce a spus Isus, a auzit clar acele cuvinte şi le-a măsurat însemnătatea – şi aceasta i-a frânt inima. El n-a plecat sfidător, ci a plecat întristat şi cu totul descurajat. El venise la Isus plin de înflăcărarea unei dorinţe sincere, dar cuvintele lui Isus l-au îngheţat pur şi simplu; În loc să-i producă un devotament entuziast, i-au produs o descurajare care i-a frânt inima. Isus nu s-a dus după el, l-a lăsat să plece. Domnul nostru ştie foarte bine că, o dată ce cuvântul Său este auzit, mai devreme sau mai târziu va aduce roade. Ceea ce este îngrozitor este că unu dintre noi împiedicăm cuvintele Lui să aducă roade în viaţa noastră Mă întreb ce vom spune când ne vom hotărî cu adevărat să-I fim devotaţi Lui în lucrul pe care ni-l arată El? Un fapt este sigur: Isus nu ne va reproşa niciodată nimic.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Luaţi seama voi înşivă, ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi, fără veste”. LUCA 21:34

Domnul nostru ne înştiinţează aici de pericolele care ne ameninţă, pe noi mai ales, care trăim la sfârşitul zilei de har în civilizaţia actuală asupra căreia, Anticrist şi-a pus deja mâna. Toţi suntem ameninţaţi în acelaşi fel; inimile noastre sunt în primejdia de a fi îngreuiate lăsându-se în voia unor dorinţe legitime: mâncarea, băutura, sau încărcându-se cu greutăţi inutile: îngrijorările vieţii. Aceste două lucruri pot lucra ca un anestezic care adoarme cugetul, pierzând atunci realitatea puterilor spirituale pe care vrăjmaşul le pune în lucrare ca să prindă pe oameni pe nepregătite. Nu este vorba de o abţinere severă de la mâncarea normală şi decentă, ci aşa cum spunea Moliere: „Să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”. Dacă oamenii ar fi urmat această filozofie ar fi fost scutiţi de multe suferinţe şi neplăceri pe care le produce îmbuibarea. Una din virtuţile unui adevărat creştin este cumpătarea şi aceasta nu numai cu privire la mâncare şi băutură ci absolut în toate situaţiile care ar putea să ne robească. Tot aşa este şi cu privire la îngrijorările vieţii. Câtă apăsare aduc ele asupra sufletului nostru, câtă descurajare, câtă preocupare neobosită care ne ia timpul liber pe care avem nevoie să îl petrecem în sanctuarul Tatălui nostru! Dar nu numai că îngrijorările vieţii ne fac viaţa amară şi ne răpesc bucuria, dar ele necinstesc pe Domnul nostru care ne-a spus-o net: „Nu vă îngrijoraţi de nimic…”, şi ne dă din natură aşa nişte comparaţii minunate care ar trebui să ne ruşineze şi să ne determine să ne încredem în El necondiţionat. Să ascultăm ce spune El căci la Domnul nostru este belşug de har. Să nu încercăm însă să purtăm greutăţile de mâine cu harul de azi care este pentru nevoile de astăzi.

Biblia ne pune adesea în gardă împotriva îngrijorărilor, îndemnându-ne să nu le purtăm noi înşine, ci să ne,descărcăm de ele asupra lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi le lăsăm să se acumuleze şi ajungem să fim încovoiaţi şi copleşiţi în aşa măsură că numai vedem plasa vrăjmaşului care este gata să cadă peste noi. De aceea, Domnul Isus, plin de grijă şi de dragoste pentru noi ne spune în continuare „Veghiaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă…”. Să ne rugăm nu numai când suntem pe genunchi ci toată viaţa noastră să fie o rugăciune şi expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu.

Numai în felul acesta, mergând cu El şi rugându-ne şi ascultând de îndemnurile Cuvântului Lui, putem scăpa de pericolele care ne ameninţă. Aceste pericole de tot felul, nu numai îmbuibarea sau îngrijorarea, ci şi multe alte asemenea lor sunt dirijate de Satan; ele sunt supra naturale, adică depăşesc puterile noastre naturale, dar şi puterea de sus de a ne împotrivi lor este tot supranaturală şi biruitoare. Ea ne transmite puterea, dacă o primim, ca să nu ne clătinam niciodată, să nu ne temem niciodată şi să nu ne oprim niciodată în drumul nostru spre cer. Vom scăpa astfel de aceste pericole, nu ca nişte oameni înfrânţi şi abătuţi, ci ca nişte copii ascultători ai lui Dumenzeu, veghiind în adevăr şi rugându-ne neîncetat.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”. Luca 18:9.

„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate veniturile mele”. Dar el era unul din cei încrezuţi. Este un lucru rău ca atunci, când construieşte cineva o casă să facă măsurători greşite, astfel încât să nu mai corespundă nimic. Poate construi din nou alta, dar este în paguba lui. Dar dacă cineva greşeşte ca şi acest fariseu, atunci totul este pierdut şi nu-l aşteaptă altceva, decât judecata şi focul veşnic. Este scris despre el: „S-a rugat în sinea lui, deci n-a stat înaintea lui Dumnezeu, cu toate că a spus: „Iţi mulţumesc Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni” etc. Dacă ar fi stat înaintea lui Dumnezeu, nu s-ar fi rugat astfel. El enumera faptele lui, cum posteşte şi cum dă zeciuială. Unul din cititori ar putea spune: „Eu n-am făcut acest lucru”. Dar la ce i-ar ajuta? Toate acestea erau doar dreptatea lui proprie. El a dorit să fie socotit drept prin faptele sale, dar n-a avut nevoie de mântuitor, de Salvator, cel puţin aşa credea el. Vameşul era cu totul altfel. El stătea departe şi nu voia să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Si ce s-a întâmplat? El a primit siguranţa iertării păcatelor şi mărturia că el este drept. S-a suit la Templu ca un păcătos şi s-a întors acasă îndreptăţit. Iubite cititor, ai experimentat şi tu lucrul acesta?

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CINE ARE MAJORITATEA?

Nu te teme; căci mai mulţi sunt cei cu noi, decât cei cu ei.

2 Împăraţi 6.16

Cai şi care siriene cu o mare oştire îl înconjurau pe proroc la Dotan. Tânărul lui slujitor era înspăimântat. Cum să scape de o armată vrăjmaşă aşa de mare? Dar prorocul avea ochi pe care nu-i avea şi slujitorul lui, şi el, prorocul, putea să vadă o armată şi mai mare şi mai bine înarmată, care îl păzea de orice rău. Caii de foc sunt mai puternici decât cei de carne şi carele de foc sunt mai grozave decât carele de fier.Aşa se întâmplă şi azi. Vrăjmaşii adevăraţi sunt nenumăraţi, cu putere, învăţaţi, vicleni, şi ei răstălmăcesc adevărul cum le convine; dar omul lui Dumnezeu n-are pricină să se înspăimânte de ei. Văzute sau nevăzute, fiinţe puternice sunt de partea adevărului. Dumnezeu ţine în rezervă oştiri care vor apăra în momentul când va fi nevoie, oştiri ale căror puteri de a apăra binele şi adevărul întrec cu mult puterile răului. De aceea să nu ne descurajăm şi să mergem în pas cu aceia a căror bucurie şi încredere îi ridică mai presus de orice teamă. Biruinţa este de partea noastră. Dacă lupta este grea, noi ştim că sfârşitul va fi biruinţa noastră. Credinţa care are pe Dumnezeu de partea ei este sigură de biruinţă. „Cei ce sunt cu noi, sunt mai numeroşi decât cei ce sunt împotriva lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut. Proverbe 20.12

O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!

În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc.”Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.

Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Aş vrea, o, Doamne, să văd Faţa Ta şi să cunosc puterea şi harul Tău înălţător. Adu în viaţa mea o refacere totală şi iartă-mă pentru neglijarea căilor Tale în amănuntele exterioare.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumina care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.»

2 PETRU 1,19

Verbul «a avea» este sinonim cu «a poseda». Domnul ne asigură nu doar că primim cuvântul profetic, dar că îl şi avem, adică îl înţelegem, ne aparţine. Este un dar preţios pe care trebuie să îl folosim constant, «ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos» şi de care avem mare nevoie. Trăim într-o vreme întunecată a sfârşitului: «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Mă impresionează puternic faptul că apostolul Petru nu spune: «Până când steaua de răsărit se va ridica pe cer şi Domnul Isus Cristos va coborî din gloria cerească», ci mai degrabă «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Apostolul vrea să sublinieze faptul că revenirea lui Isus este în strânsă legătură cu inima noastră, de aceea, în momentul când El va apărea pe norii cerului, inimile copiilor lui Dumnezeu vor vibra puternic. Din acest motiv avem şi mai mare nevoie de lumina cuvintelor profetice, deoarece împlinirea lor este tot mai aproape. Clipa în care Domnul Se va arăta în faţa întregii lumi bate deja la uşă.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Bunătatea lui Dumnezeu. Psalmi 52:8

    Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde ş iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate. Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată. Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt

Seara

Boala aceasta nu este spre moarte. Ioan 11:4

În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe”
(vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului. Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului. Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30). In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede. In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.(Fapte 27:25)

Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».

M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».

Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».

În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui”.

 

Dacă dragostea noastră ar fi mai simplă,

    L-am crede pe Dumnezeu pe Cuvânt;

Şi viaţa noastră ar fi numai soare,

    În bunătatea Domnului nostru.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 23.23-39

    Prin cuvinte furtunoase, Domnul îi condamnă grav pe aceia pe care i-am putea numi clerul lui Israel. Aceste călăuze oarbe erau de două ori vinovate: nu numai că nu intrau ele însele în împărăţia cerurilor, ci, în plus, abuzau de poziţia lor de autoritate pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre (v. 13). Tipicari (sau exigenţi) în lucrurile mărunte, ei le neglijau pe cele importante: judecata, mila şi credincioşia (v. 23). În felul acesta, masca lor ipocrită încă înşela încrederea celor simpli. Isus, plin de indignare, le descoperă adevărata faţă: sunt „morminte văruite” (morţi pe dinăuntru), „şerpi”, ucigaşi, fii de ucigaşi.

    Înainte de a părăsi Templul şi de a lăsa goală această casă în care Dumnezeu nu-Şi mai găsea locul, Isus Se exprimă în termeni dramatici (răscolitori) cu privire la judecata care avea să se abată asupra Ierusalimului. Ce puţin înţelegem noi din ce a însemnat pentru inima Lui, de o sensibilitate divină, acest dispreţ faţă de oferta harului! Nu vreţi să veniţi… (22.3: „n-au vrut să vină” – Osea 11.7): ce cuvânt copleşitor! Dintre cei care vor trebui să-l audă într-o zi, cine va putea să-L facă atunci răspunzător pe Dumnezeu de nenorocirea lui veşnică? Mântuirea în Domnul Hristos i-a fost oferită, însă el nu a vrut s-o primească.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Împăraţi 12:1-17

ÎNVĂŢÂND DIN EXPERIENŢĂ

Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii.. şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să spun poporului acestuia?” 1 Împăraţi 12:6

Se povesteşte că un tânăr casier al unei bănci a fost numit succesorul preşedintelui băncii care ieşise la pensie. Într-o zi tânărul s-a dus Ia bătrânul preşedinte şi i-a spus: „Ştiţi că urmează să vă înlocuiesc la preşedinţia acestei bănci, şi aş fi deosebit de recunoscător pentru orice sfat pe care mi l-aţi da”. Preşedintele a spus: „Fiule, stai jos. Am două vorbe să-ţi spun, numai două vorbe: „decizii corecte”. „Acestea sunt de mare ajutor, domnule, a spus tânărul, dar cum poate cineva să ia deciziile corecte?” „Un singur cuvânt – experienţa”. „Şi aceasta este de folos, domnule, dar cum poate cineva să câştige experienţă?” „Două cuvinte, tinere, a spus bătrânul: decizii greşite”. In citatul de azi, regele Roboam i-a întrebat pe bătrânii lui Israel cum să-şi guverneze poporul. Sub domnia tatălui său, Solomon, Israelul a trăit în sclavie, aşa că bătrânii l-au sfătuit: „Uşurează-le sarcinile. Fii slujitorul lor, şi te vor sluji cu bucurie”. Era un sfat înţelept, dar Roboam nu l-a acceptat. Nu a învăţat nimic din deciziile greşite ale tatălui său. Dumnezeu vrea să profităm învăţând de la alţii cum să trăim creştineşte. Iată de ce Biblia este atât de deschisă atunci când vorbeşte despre păcatele, falimentele şi neajunsurile slujitorilor pe care Şi i-a ales. Da, şi noi vom face greşelile noastre, dar putem evita multă durere, ascultând sfatul părinţilor iubitori, al unoroameni care deţin cunoştinţe de prima mână, şi cel al Bibliei însăşi. Duhul Sfânt foloseşte experienţa altora, bună sau rea, pentru a ne călăuzi pe cărarea neprihănirii.D.J.D.

Înţelepciunea câştigată-n focul vieţii

Nu se pierde şi nu e deloc de lepădat.

Se poate învăţa şi de la-ceia care

Ne-mpărtăşesc din cele ce ei au învăţat. – Anonim

Învaţă din greşelile altora; viaţa este prea scurtă pentru a le face tu însuţi pe toate.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Şi Domnul la chemat pe Moise și ia vorbit din cortul întâlnirii. Levitic 1.1

Voi fi sfințit în cei care se apropie de Mine. Levitic 10.3

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (6) – Levitic (A)

Levitic este o carte a Bibliei pe care unii credincioși no citesc, socotindo a fi greu de înțeles și fără aplicabilitate pentru noi, creștinii.

Însă, deși ea nu a fost scrisă despre noi, a fost cu siguranță scrisă pentru noi (1 Corinteni 10.11). Numele ei vine de la leviți, deși ea nu vorbește despre ei, ci despre preoție, și pentru acest motiv unii au considerato a fi un fel de manual al preoților. Cartea Numeri este cea care se ocupă de leviți.În mod surprinzător, întreaga carte Levitic și primele 10 capitole ale cărțiiNumeri acoperă o perioadă de doar cincizeci de zile! Precum celelalte secțiuni ale Pentateuhului, și cartea Levitic are o carte corespondentă în Noul Testament, anume Epistola către Evrei. Această carte minunată a Noului Testament prezintă temeiul sfânt și drept pe care poporul lui Dumnezeu se poate apropia de El, ca preoți sfinți.

În Exod, Dumnezeu ia vorbit lui Moise „de pe munte” (Exod 19.3), însă în Levitic, El ia vorbit „din cort” (Levitic 1.1). De ce? Pentru că acum cortul fusese consacrat și umplut cu gloria lui Dumnezeu (Exod 40.33,34). Dumnezeu Se apropiase, iar poporul putea veni la El prin mijlocirea preoției și a jertfelor. Dumnezeu nu mai era pe muntele Sinai, ci locuia în mijlocul poporului Său. Aceasta este o imagine a locuirii lui Dumnezeu, prin Duhul, în Adunare.

Să nu renunțăm deci la a savura această carte! Ea reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu către noi, preoții sfinți care avem privilegiul să ne apropiem de El! B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.

1 Timotei 2.5

A venit lumina

Într-o zi am plecat la plimbare. Ce frumoase erau razele soarelui care apunea printre pomi, printre ruinele din împrejurimi, pe acoperișurile caselor din sat! Numai cimitirul era în umbră. Umbră era și în inima mea. La întoarcerea mea, fără să știu de ce, am intrat în camera mamei. Parcă auzeam vocea mamei: „A venit lumina”. Adâncită în gânduri, m-am apropiat de raftul cu cărți și am început să răsfoiesc la întâmplare câteva volume de poezii și cu legende din viețile sfinților. Mă pregăteam să pun cărțile la loc, dar deodată am zărit o foaie de hârtie scrisă. Foaia era deja îngălbenită și se observa că fusese de multe ori citită. Imediat am recunoscut scrisul mamei. Cuvintele erau noi pentru mine și mi-au străpuns sufletul ca un foc.

Acolo era scris: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric. Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea …”. Mai târziu am aflat că erau versete din Biblie. La marginea de jos a foii era scris, mai târziu, de o mână tremurătoare: „Este numai un Mijlocitor între Dumnezeu și om”.

Sabia cu două tăișuri a Cuvântului lui Dumnezeu și-a făcut lucrarea în sufletul meu prin acele cuvinte. În viața mea a venit lumina mântuirii prin Isus Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU FI RIGID!

„Naaman … a plecat plin de mânie” (2 Împărați 5:12)

Naaman, un general al armatei siriene, era obișnuit ca lucrurile să se facă după cum dorea el. Iar atunci când Elisei i-a spus să se scalde de șapte ori în apa murdară a râului Iordan pentru a se vindeca de lepră, el „a plecat plin de mânie”. El a spus: „nu există oare râuri mai curate? N-ar fi putut oare profetul să-si pună mâinile peste mine și să mă vindece?” Din fericire, el si-a ascultat slujitorii, și-a înghițit mândria și a avut parte de o minune. Noi putem extrage câteva învățături importante de aici.

Deoarece orice proces necesită adaptarea la schimbare si depășirea obstacolelor, întreabă-te:

1)
Care este esența fricii si a mâniei mele referitor la această situație? îmi este frică de necunoscut si de schimbările pe care le-ar putea aduce?

2) Sunt eu rigid si încerc să-mi impun voia si dorințele in această situație? Sunt eu dispus să pierd planul desăvârșit al lui Dumnezeu, opunându-mă unei schimbări pe care o orchestrează El? Mulți dintre noi pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. De ce? Asemenea lui Naaman, suntem obișnuiți ca lumea să lase după noi si să ne satisfacă propriul ego. Faci tu lucrul acesta?

3) Sunt eu leneș, nepriceput, sau nu vreau să aloc timp și efort schimbării? Dacă nu ești dispus să te schimbi, nu vei creste. Si dacă nu crești, nu vei ajunge în locul în care poți primi binecuvântarea pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu.

Charles Franklin Kettering a spus: „Lumea urăște schimbarea și cu toate acestea este singurul lucru care a adus progresul”. Cere-I astăzi lui Dumnezeu tăria emoțională și spirituală ca să accepți schimbările pe care le aduce El în viața ta si sa te ajute să le vezi ca fiind spre folosul tău (Romani 8:28).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Mă cunoaşte El?

..El cheamă… pe nume. Ioan 10:3

Când L-am înţeles greşit (Ioan 20:11-18)? E posibil să cunosc totul despre doctrină şi, totuşi, să nu-L cunosc pe Isus. Sufletul este în pericol atunci când cunoaşterea doctrinei întrece legătura strânsă cu Isus. De ce plângea Maria? Doctrina nu însemna pentru Maria mai mult decât iarba de sub picioare. Orice fariseu ar fi putut râde de ea din punct de vedere doctrinar, dar un lucru de care n-ar fi putut râde era acela că Isus a scos din ca şapte demoni: totuşi, binecuvântările Lui nu valorau nimic pentru ea în comparaţie cu El însuşi. Maria „a văzut pe Isus stând acolo în picioare: dar nu ştia că este Isus…”. Însă imediat ce I-a auzit vocea. L-a recunoscut pe Cel care îi
vorbea. Ea s-a întors şi I-a zis: „Invăţătorule!”

Când am stăruit cu încăpăţânare în îndoielile mele (Ioan 20:24-29) M-am îndoit eu de ceva cu privire la Isus – poate o eperienţă pe care o mărturisesc alţii, dar pe care eu n-am avut-o? Ceilalţi ucenici i-au spus luiToma că L-au văzut pe Isus, dar Toma s-a îndoit – „Dacă nu voi vedea…. nu voi crede” (20:25). Toma avea nevoie de atingerea personală a lui Isus. Nu ştim când sau cum vine atingerea Lui, dar atunci când vine, este nespus de preţioasă. „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”

Când m-am lepădat de El într-un mod egoist (loan 21:15-17)? Petru s-a lepădat de Isus Cristos cu jurăminte şi blesteme (Matei 26:69-75) şi totuşi, după înviere Isus i s-a arătat lui Petru singur. El l-a reabilitat în mod personal, iar apoi l-a reabilitat în faţa celorlalţi. „Doamne, ştii că Te iubesc” (Ioan 21:17).Am eu o istorie personală cu Isus Cristos? Semnul adevărat al uceniciei este legătura strânsă cu El. O cunoaştere a lui Isus Cristos pe care nimic n-o poate zdruncina.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Le-a spus şi o pildă: „Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă? Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său…” LUCA 6:39-40

Când Domnul Isus a spus această pildă, a ştiut că unii ucenici au nevoie să fie avertizaţi. Un adevărat ucenic este acela care recunoaşte că este sub disciplina învăţătorului său. Unii erau în adevăr ucenici, dar alţii erau ucenici numai cu numele, nefiind născuţi din nou, neavând deci o pricepere spirituală. Domnul foloseşte exemplul de orbire fizică, pentru a ilustra condiţia în care erau ei din punct de vedere spiritual. Evident că dacă un orb conduce pe alt orb, vor cădea în şanţul de pe marginea drumului. Cu cât mai grav este cazul unui orb spiritual care se dă drept creştin şi călăuză, care se crede capabil de a conduce pe alţii care nu au nici o lumină spirituală. Ammdoi vor sfârşi prin a cădea în mocirla unei ruini spirituale. Şi totuşi, astăzi sunt mii de astfel de oameni care pretind că sunt creştini. Unii îşi iau chiar titluri ca: „Reverend”, „Părinte” sau „învăţător” făcând ca mulţimile neştiutoare să creadă că aceşti oameni sunt oameni iluminaţi şi bine instruiţi. Şi totuşi, ei pot fi de-adreptul orbi cu privire la adevărul clar al creştinismului, orbi faţă de învăţătura sănătoasă a Bibliei, fiind prinşi în cursa Diavolului cu tot felul de aberaţii religioase şi de învăţături false, pretinzând că au Scriptura ca temelie, înşelând pe mulţi şi înşelându-se şi pe ei înşişi. Sunt orbi faţă de frumuseţea morală şi spirituală a Domnului Isus şi a slavei Sale, pentru că ei înşişi nu-L cunosc ca pe Domnul şi învăţătorul lor şi de aceea nu L-au preţuit niciodată. Sunt orbi pentru că nu cunosc pe Duhul Sfânt care a inspirat Cuvântul lui Dumnezeu şi de aceea au inventat tot felul de erezii nimicitoare. Ei înşişi nu ştiu unde sunt şi totuşi pretind a conduce pe alţii. În pilda pe care a dat-o Domnul Isus, El nu avertizează numai pe călăuzele oarbe cât mai ales pe aceia care ar putea să se lase conduşi de astfel de călăuze. De aceea ei sunt răspunzători că au lăsat pe „orbi” ca să-i conducă. Cea mai bună călăuză este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă îl citim cu rugăciune şi cu dorinţa sinceră, pe de o parte de a cunoaşte voia Lui în amănunt, iar pe de altă parte de a ne aşeza fără comentarii sub autoritatea supremă a Cuvântului, putem să fim siguri că, prin harul lui Dumnezeu, vom putea să mergem fără şovăială pe Cale şi fără grija de a ne rătăci şi de a cădea în şanţul ereziilor de tot felul.

„Dacă totuşi nu ne bucurăm cum ar trebui de lectura Cuvântului, sau dacă cu toate rugăciunile noastre, Dumnezeu nu ni se descoperă în ea, să nu ne mulţumim de a rămâne aici: Dumnezeu ne vorbeşte prin tăcerea Sa. Trebuie că este un obstacol între sufletul nostru şi El: tolerarea unor gânduri rele, lipsă de sensibilitate sau neglijenţă”. J.N.D.

Nu lăsa niciodată ca lucrurile pe care nu le înţelegi din lectura Sâmtului Cuvânt al lui Dumnezeu să-ţi răpească bucuria lucrurilor pe care le înţelegi. Domnul Isus, Călăuza noastră supremă a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieţii” (loan 8:12).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase.” Luca 18:1.

Mântuitorul doreşte ca, în orice caz, să căutăm ajutorul lui Dumnezeu. Aici, el ne dă curaj, ca să cerem prin credinţă. El le-a zis: „Într-o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina. În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi-i zicea: „Fă-mi dreptate în cearta cu pârâşul meu”. Multă vreme n-a voit să-i facă dreptate. Dar în urmă şi-a zis: „Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez, totuşi pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul”. Am putea întreba: A fost nedrept judecătorul acesta? El a ajutat-o pe văduvă, dar vedem că el a minţit când a spus că nu se teme de oameni, deoarece s-a temut ca nu cumva această văduvă să vină mereu pe capul lui. Iar pentru faptul că a spus că nu se teme de Dumnezeu, el era nedrept. Mulţi spun: „Fă binele şi nu te teme de nimeni”, dar despre Dumnezeu nu vor să ştie nimic, deci şi ei sunt nedrepţi.
Domnul a adăugat: „Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Si Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând.” De aceea vedem cât de important este să strigăm la Dumnezeu în necazurile noastre, şi să cerem de la El, tot ce avem nevoie. Prin această pildă doreşte să ne arate, că El ne ascultă cererile şi de asemenea ne dă curaj să credem în El. Depinde întotdeauna dacă te rogi cu credinţă şi nu de mulţimea cuvintelor tale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.

Proverbe 28.13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti. Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul. Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine. Nu pentru
mărturisirea păcatului, nici pentru
schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ca unii care cunoaştem deci frica de DOMNUL, pe oameni, căutăm să-i încredinţăm… .Căci dragostea lui CRISTOS ne strânge.

2 Corinteni 5.11-14

Felix Neff un slujitor credincios al Domnului a fost acum 150 de ani o unealtă pentru o deşteptare duhovnicească în regiunea Alpilor. Odată a trecut pe lângă o casă care părea să fie a unor oameni bogaţi. El simţea dorinţa să le aducă vestea despre harul lui Dumnezeu. Hotărât pe moment a sunat şi o fată din casă a deschis uşa. „Locuieşte Cristos în această casă?” întrebă Neff fără nici o prezentare şi fără nici un salut. Tânăra fată, mirată nu răspunse nimic. El repetă încă o dată întrebarea: „Locuieşte Cristos în această casă?” Puternic mişcată, fata răspunse de data aceasta: „Nu, domnul meu, dar intraţi vă rog.” – „Nu” a răspuns Neff „dacă Cristos nu locuieşte aici, această casă nu poate să fie fericită. Aici nu aş poposi.” După aceasta s-a îndepărtat. Când la scurt timp după aceea în localitatea respectivă a propovăduit Evanghelia, la sfârşitul adunării a venit o fată tânără spre el. Plină de bucurie i-a spus: „Domnul meu, eu sunt fata cea tânără pe care, la deschiderea uşii aţi întrebat-o dacă locuieşte Cristos în acea casă. Prin această întrebare am venit eu la Cristos şi acum sunt mântuită.”De ne-ar umple dragostea Domnului Isus inimile pentru oamenii nemântuiţi ca El să ne poată folosi ca soli ai Lui. Cât de des un cuvânt la timpul lui a atins inima şi cugetul şi un om rătăcit a fost adus în contact cu mântuirea lui Cristos. Noi suntem lăsaţi în lumea aceasta, ca să fim mărturie a ceea ce a făcut Marele Mântuitor cu noi. De-am fi nişte harnici slujitori ai lui Cristos! Voltaire a spus că peste o sută de ani Biblia nu se va mai găsi decât ca o mostră a prostiei religioase (Aşa gândea el). Dar iată ironia divină: în chiar casa unde a scris acele rânduri, s-a deschis un depozit de Biblii.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ia-ne pe toţi cu desăvârşire în mâna Ta, făcându-ne în stare să alegem călăuzirea Ta pentru ca Dumnezeul nostru să ne găsească vrednici de chemarea Lui (v. 2 Tesaloniceni 1:11).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Înainte de toate să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor şi vor zice: ” Unde este făgăduinţa venirii Lui?”»2 PETRU 3,3-4

Profeţiile sunt uneori asemănătoare rugăciunii de cerere: se întâmplă exact opusul a ceea ce ne-am dorit, a ceea ce ne-am aşteptat. În loc de rezolvarea problemei vedem cum aceasta devine şi mai complicată. Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu nu se lasă însă descurajaţi de acest lucru. Ei stiu că şi în situaţia în care tot ceea ce văd şi experimentează se întoarce parcă împotriva lor, totuşi rugăciunile le vor fi ascultate. La fel stau lucrurile şi cu profeţiile, chiar dacă duşmanilor lui Dumnezeu le vine foarte uşor să ia în derâdere adevărul Scripturii. Copiii Săi sfinţi ştiu ce se întâmplă în realitatea spirituală invizibilă, chiar dacă lumea căzută în păcat nu poate percepe lucrul acesta. Un exemplu ar fi profeţia lui Isaia potrivit căreia Babilonul (Irakul) şi puterea haldeului vor avea aceeaşi soartă ca Sodoma şi Gomora sau, după cum a spus profetul Ieremia, Babilonul va ajunge o ruină şi va fi o locuinţă a şacalilor, împlinirea totală a profeţiei ne stă încă înainte şi ne apropiem cu paşi tot mai rapizi de acest moment de judecată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui. Psalmi 29:2

Slava lui Dumnezeu este rezultatul naturii şi faptelor Sale. El este glorios în caracterul Său, fiindcă tot ce este sfânt, bun şi plăcut în Dumnezeu trebuie slăvit. Acţiunile care izvorăsc din caracterul Său sunt şi ele glorioase; în timp ce El intenţionează ca ele să arate bunătatea, îndurarea şi dreptatea Lui creaturilor Sale, El are grijă ca slava asociată lor să-I fie dată numai Lui. Nu există nimic în noi care să merite slavă, fiindcă ce ne face diferiţi de alţii? Şi ce lucru avem noi, care să nu fi fost primit de la Dumnezeul oricărui har? Cât de atenţi ar trebui deci să fim într-o umblare umilă în faţa Domnului! In momentul în care ne slăvim pe noi înşine, ne ridicăm ca rivali ai Celui Prea înalt, de vreme ce nu există decât un singur loc pentru slavă în univers. Se va slăvi insecta, care trăieşte o oră, în faţa soarelui care o încălzeşte? Se va ridica lutul deasupra celui care îl lucrează pe roată? Se va lupta nisipul deşertului cu vântul? Sau picăturile din ocean cu furtuna? Daţi totul Domnului, popor neprihănit. „Daţi Domnului slava cuvenită numelui Său. ” Totuşi, una dintre cele mai grele lupte din viaţa creştinului este să înveţe această propoziţie — „nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău dă slavă” (Psalmi 115:1). Este o lecţie pe care trebuie să o învăţăm de la Dumnezeu, şi o învăţăm uneori printr-o disciplină foarte dureroasă. Numai să înceapă un creştin să se laude „pot face totul”, fără să adauge „prin Christos care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) şi peste puţin timp va începe să bocească „nu pot face nimic” şi să se tăvălească în praf. Când facem ceva pentru Domnul, şi El este mulţumit să ne accepte acţiunile, să ne aruncăm coroanele la picioarele Lui şi să exclamăm „nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine” (1 Corinteni 15:10)!

Seara

Dar si noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului. Romani 8:23

Posesiunile prezente sunt declarate în acest verset Chiar în momentul acesta, noi avem „cele dintâi roade ale Duhului”.
Avem căinţă, perla celor mai alese dorinţe; credinţă, diamantul nepreţuit; speranţă, smaraldul ceresc, şi dragoste, rubinul slăvit. Noi am fost făcuţi deja făpturi noi în Christos Isus prin lucrarea efectivă a lui Dumnezeu Duhul Sfânt. Mântuirea este considerată roadă dintâi fiindcă vine prima. Snopul folosit în darul legănat era primul rod (vezi Levitic 23:10-12). In acelaşi fel, viaţa spirituală şi toate darurile care împodobesc această viaţă sunt prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletele noastre. Roadele dintâi erau pârga secerişului. De îndată ce un israelit culegea primul snop de spice coapte, privea înainte cu bucurie spre recolta viitoare. In acelaşi fel, prea iubiţilor, când Dumnezeu ne dă daruri care sunt „curate”, „vrednice de iubit” şi „vrednice de primit”
(Filipeni 4:8) în urma lucrării Duhului Sfânt, acestea sunt o pregustare a slavei viitoare. Roadele dintâi erau întotdeauna sfinte Domnului, şi firea noastră nouă, cu toate puterile ei, este un lucru consacrat Viaţa nouă nu este a noastră, ca să ne însuşim toate meritele. Este imaginea şi creaţia lui Christos, şi este rânduită pentru slava Lui. Roadele dintâi nu erau toată recolta, şi lucrarea Duhului Sfant în noi acum nu este totul — desăvârşirea vine pe urmă. Noi nu trebuie să ne lăudăm că am ajuns la desăvârşire, şi să ne gândim că snopul legănat este singurul produs al anului. Noi trebuie să fim „flămânzi şi însetaţi după neprihănire”
(Matei 5:6) şi să tânjim după ziua răscumpărării. Dragă cititorule, în seara aceasta, deschide-ţi larg gura, şi Dumnezeu o va umple (Psalmi 81:10). Fie ca binecuvântările din prezent să-ţi stârnească o dorinţă aprinsă după mai mult har. Luptă-te cu tine însuti pentru o mai mare consacrare, şi Domnul tău ţi-o va da. El „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”
(Efeseni 3:20).

IZVOARE IN DEŞERT

Îmi pusesem nădejdea în Domnul.(Psalmul 40:1)

A aştepta este mult mai greu decât a umbla, pentru că aşteptarea necesită răbdare, şi răbdarea este o virtute rară. Noi ne bucurăm să ştim că Dumnezeu construieşte garduri în jurul poporului Său, când privim gardul sub aspectul protecţiei. Dar când îl vedem crescând tot mai înalt până când nu mai putem să vedem peste el, ne întrebăm dacă vom mai ieşi vreodată din mica noastră sferă de influenţă şi slujire, în care ne simţim închişi. Uneori ne este greu să înţelegem de ce nu avem un domeniu mai larg de slujire, şi devine dificil pentru noi „să luminăm colţul” în care ne aflăm. Dar Dumnezeu are un scop în toate întârzierile Lui. „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui” (Psalmul 37:23).

Lângă acest verset, pe marginea Bibliei lui, George Mueller a făcut această observaţie: „Şi opririle de asemenea”. Este o tristă greşeală ca cineva să treacă de gardurile lui Dumnezeu. Este un principiu vital al călăuzirii Domnului ca un creştin să nu plece niciodată din locul în care este sigur că l-a aşezat Dumnezeu, până nu se mişcă „stâlpul de nor” (Exod 13:21). din Vremurile Şcolii Duminicale

Odată ce am învăţat să aşteptăm îndrumarea Domnului în toate, vom cunoaşte puterea care găseşte punctul ei cel mai înalt într-o umblare lină şi constantă. Mulţi dintre noi nu avem această putere pe care o dorim atât de mult, dar Dumnezeu dă putere deplină pentru orice lucrare pe care ne cheamă s-o facem. Aşteptarea – să rămâi credincios cârmuirii Lui – acesta este secretul puterii. Şi orice lucru care nu se potriveşte cu ascultarea de El este o pierdere de timp şi de energie. Veghează şi aşteaptă călăuzirea Lui. Samuel Dickey Gordon

Trebuie viaţa considerată un eşec de cineva constrâns să stea pe loc, forţat la inactivitate şi obligat să urmărească valurile mari şi tumultoase ale vieţii de pe ţărm? Nu – victoria se câştigă atunci stând pe loc şi aşteptând în tăcere. Însă lucrul acesta este de o mie de ori mai greu de făcut decât în trecut, când alergai cu capul înainte în treburile vieţii. E nevoie de mult mai mult curaj să stai şi să aştepţi şi totuşi să nu te descurajezi sau să-ţi pierzi speranţa, să te supui voii lui Dumnezeu, să renunţi la oportunităţile de a lucra şi să laşi onorurile pentru alţii, şi să fii tăcut, încrezător, şi bucuros în timp ce mulţimea ocupată îşi continuă fericită drumul.

Cea mai minunată viaţă este: „să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul” (Efeseni 6:13). J. R. Miller

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 23.1-22

    Isus, Cel care a dejucat toate atacurile conducătorilor religioşi, acum îi pune în gardă pe ucenici şi pe cei din mulţime cu privire la aceştia. Ceea ce ei spuneau era, în general, foarte bine, dar, din nefericire, făceau cu totul altceva (vezi 21.30). Noi, cei care am învăţat probabil atâtea adevăruri biblice şi care ştim în anumite situaţii să le amintim chiar şi altora, suntem noi siguri că le punem în practică? (Ioan 13.17; Romani 2.21).

    Câtă deosebire între aceşti conducători religioşi şi Domnul Hristos, singurul conducător autentic (v. 8,10)! Ei recomandau legea – El o împlinea (5.17 notă: revela plinătatea lui Dumnezeu prefigurată în lege). Ei puneau asupra altora „poveri grele şi greu de purtat” (v. 4) – El îi chema pe cei „trudiţi şi împovăraţi” pentru a le da odihnă (11.28). Ei îşi alegeau primele locuri (v. 6) – El, de la iesle până la cruce, a ocupat constant cel din urmă loc. El a fost slujitor înainte de a fi conducător (v. 11). Nimeni nu va fi înălţat mai sus, pentru că nimeni nu s-a smerit mai adânc. De partea lor însă, aceşti cărturari şi farisei care căutaseră propria lor glorie vor merge spre ruina şi pierzarea lor. In locul fericirilor” de la începutul slujbei Sale, Domnul trebuie să pronunţe acum de şapte ori îngrozitorul „vai” împotriva acestor oameni atât de responsabili.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:1-16

LACOM SAU MULŢUMIT?

Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor…1 Timotei 6:10

Cineva a spus: „Banii” sunt paşaportul universal cu care poţi merge oriunde în afară de cer, şi cu care poţi cumpăra orice în afară de fericire”. In ei înşişi, banii sunt buni şi necesari, dar dragostea de ei este păcat. Cei care încearcă să-si găsească mulţumirea prin bogăţie de obicei nu pot fi satisfăcuţi, numai dacă ar avea puţin mai mult.

Într-o dimineaţă, în timp ce cobora scările, un om bogat a auzit din bucătărie pe bucătăreasă exclamând: „Oh, dacă aş avea doar 5 dolari, aş fi atât de mulţumită!” Gândindu-se la ceea ce auzise şi dorind s-o vadă multumită bogatul i-a înmânat o bancnotă de 5 dolari. Femeia i-a mulţumit foarte frumos. Omul s-a oprit la uşa bucătăriei să audă dacă femeia va da slavă lui Dumnezeu cu aceeaşi satisfacţie. De îndată ce ea a fost convinsă că n-o aude nimeni, a spus: „O, de ce n-am zis 10 dolari!” Acesta este strigătul tipic al inimii lacome. O revistă creştină scria că într-o carte de cântâri, dactilografa grăbită, în loc să scrie versul: „Doresc în ceruri ca cristalul”, a scris: „Doresc în ceruri capitalul”. Editorul revistei remarca: „Versiunea revăzută a cântării poate fi acceptabilă pentru mulţi care au căzut pradă dragostei de bani”. A găsi bucuria şi satisfacţia care vine de la Dumnezeu – aceasta înseamnă mulţumire. Fii realist acum, cauţi să fii bogat în bunuri ori bogat în Dumnezeu? Eşti lacom sau mulţumit? H.G.B.

Cel ce are în Cristos odihna

În tot ce-i lacrimă şi-ngrijorare,

E mai bogat, chiar dacă ar avea

Al său, tot aurul din lumea mare.    – Garrison

Măsura adevăratei noastre bogăţii este ceea ce vom avea în veşnicii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Pentru că Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4.6

Lumina divină care a strălucit în inima întunecată a lui Pavel la momentul convertirii lui are corespondent în lumina fizică, lumină care a împrăștiat întunericul ce învăluia creația. În consecință, el sa alipit de Hristos pentru întreaga viață și a purtat „evanghelia gloriei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”, în vasul său de lut. Dumnezeu a crăpat acest vas, pentru ca lumina să poată străluci către cei din jurul lui Pavel, dea lungul vieții sale de slujire.Gloria lui Dumnezeu are dea face cu natura lui, la fel și lucrările Lui prin care ni Se revelează. Creația este un aspect al revelației gloriei Sale – „Fiindcă, de la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate” (Romani 1.20).În capitolul precedent din 2 Corinteni a fost prezentată o glorie a lui Dumnezeu atașată legii: „Pentru că, dacă slujba condamnării a avut glorie, cu atât mai mult prisosește în glorie slujba dreptății!” (2 Corinteni 3.9). Această dreptate se întemeiază pe lucrarea încheiată a lui Hristos de la cruce; ea este obiect al slujirii Duhului și este revelată în evanghelie, al cărei subiect glorios este Hristos. Dumnezeu, în harul Său suveran, a strălucit în inimile noastre, pentru a face să strălucească lumina cunoștinței gloriei Sale pe fața lui Isus Hristos, fiindcă El este „strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale” (Evrei 1.3). Gloria lui Dumnezeu strălucește întrun mod deosebit la crucea lui Hristos. R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume. Ioan 1.9

A venit lumina

Anii au trecut. Într-o dimineață, în timp ce priveam piatra funerară, pe care strălucea soarele și sub care se odihnea deja de câțiva ani mama, mă năpădiseră amintirile trecutului, cărora nu mă puteam împotrivi. Astăzi știu că a fost o putere deosebită, mai tare decât orice amintire. A fost prima lucrare a Duhului lui Dumnezeu în sufletul meu.

Mă preocupau în acele momente gânduri serioase, simțăminte înfricoșătoare mă făceau să tremur. Viața și moartea, veșnicia se întruchipau în același timp; privind la tabloul pe care-l oferea acel peisaj plin de farmec – aici era viața și astăzi viața îmi aparținea încă, privind la multele morminte din cimitir – acolo era moartea, și după moarte urmează veșnicia.

Acum viața îmi mai aparținea. Odată, moartea și veșnicia vor fi partea mea. Ca un semnal de alarmă, acest gând pătrundea în sufletul meu. Misterioasa, infinita, necunoscuta veșnicie! Oare mă aflam deja la marginea acestei prăpastii? Eram pregătită? Conștiința îmi spunea: nu! Acum știu că a fost vocea lui Dumnezeu care îmi vorbea și dorea ca lumina Evangheliei Sale să pătrundă în inima mea și să-mi aducă liniștea după care suspinam.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Poporul a cârtit în gura mare împotriva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat” (Numeri 11:1)

Dacă ai impresia că văicăreala nu este mare lucru, citește următoarele: „Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberei”. Un înțelept a spus cândva: „M-am plâns că nu am pantofi până când am întâlnit un om care nu avea picioare.

Dumnezeu te-a binecuvântat în multe feluri si nu vrea să te audă plângându-te. Totuși, de ce cârteau iudeii? Pentru că „le mergea rău”.

Pentru unii dintre noi, necazul vine prin boală. Pentru alții, printr-o carieră ratată si bani insuficienți pentru plata facturilor sau printr-o situație familială care s-a întâmplat cu ani în urmă si care acum a lăsat responsabilitatea pe umerii noștri. Unii dintre noi au luat decizii greșite în tinerețe si prin urmare, planurile lor s-au năruit. Acum ne luptăm cu probleme maritale, cu familii amestecate și cu consecințele alegerilor noastre. Noi ți trebuie să ne confruntăm cu un anumit nivel de necazuri. Toți avem ceva în viață de
care Dumnezeu nu vrea să audă că ne agățăm! Înțelege un lucru: e greu să trăiești cu necazul, dar când te plângi, te lipsești si de harul care vine odată cu el. Alegând să te plângi și să te agăți de imaginea unei vieți perfecte nu te mai poți bucura de harul care îți este pus la dispoziție si care îți va aduce biruința. Așadar schimbă-ți modul de gândire. Pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Doamne, doresc ca atitudinea mea să fie diferită. Vreau și eu să experimentez bucuria pe care I u o dai acelora care părăsesc pustiul nemulțumirii și intră în țara promisă a recunoștinței”. Amin!