Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu

„Şi tot ce a fost scris prin proroci despre Fiul Omului se va împlini”… Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri.

Luca 18:31. 34

Dumnezeu L-a chemat pe lsus Cristos la ceea ce părea un dezastru total, iar Isus Cristos Şi-a chemat ucenicii ca să-L vadă dat la moarte: El a condus pe fiecare dintre ei in locul unde inimile lor au fost zdrobite. Din orice punct de vedere, în afară de cel al lui Dumnezeu, viaţa lui lsus Cristos a fost un faliment total. Dar ceea ce părea un faliment din punctul de vedere al omului a fost o victorie uimitoare din perspectiva lui Dumnezeu, pentru că niciodată scopul lui Dumnezeu nu este scopul omului.

Şi în viaţa noastră vine chemarea de neînţeles a lui Dumnezeu Chemarea lui Dumnezeu nu poate fi niciodată prezentată in mod explicit; ea este implicită. Chemarea lui Dumnezeu este ca şi chemarea mării, pe care nu o aude si nu o înţelege decât cel care are in el natura marii. Nu putem spune clar la ce suntem chemaţi de Dumnezeu, deoarece El ne cheamă să avem părtăşie cu El pentru propriul Său scop, iar testul este să credem că Dumnezeu ştie ce vrea. Lucrurile care se petrec nu sunt la întâmplare, ci sunt cu totul la porunca lui Dumnezeu. El îşi împlineşte planurile în mod suveran.

Dacă suntem în părtăşie cu Dumnezeu şi recunoaştem că El ne cuprinde in planurile Sale, nu mai încercăm să aflăm care sunt acele planuri. Cu cât înaintăm în viaţa creştină, cu atât este mai simplu, pentru că suntem tot mai puţin înclinaţi să spunem: „De ce a permis Dumnezeu cutare sau cutare lucru?” În spatele tuturor lucrurilor se află chemarea irezistibilă al lui Dumnezeu. „Există o divinitate care ne modelează ţintele^–” Creştinul este omul care se încrede în priceperea şi înţelepciunea lui Dumnezeu, şi nu în propria lui inteligenţă

Dacă avem scopul nostru propriu, acesta distruge simplitatea şi liniştea care ar trebui să-i caracterizeze pe copiii lui Dumnezeu

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină, pe cărarea mea”. PSALMUL 119:105

Cât de adevărată este această afirmaţie a psalmistului. Ea ne dezvăluie două lucruri: Întunericul care domneşte în lume şi greutăţile pe calea creştinului. Trăim într-o vreme în care credinciosul trebuie să înveţe să înainteze cu băgare de seamă. Dar aceasta nu este de ajuns, el trebuie deasemenea să înveţe de a fi sigur că locul unde îşi pune piciorul este sigur. Pericolul unui pas greşit din pricina întunericului în ce priveşte cunoaşterea clară a voii lui Dumnezeu şi pericolul unei opriri pe calc sunt atât de mari încât singura soluţie de a evita aceste pericole, este lumina. Un singur pas greşit este de ajuns ca să-l facă pe un credincios să cadă, şi o singură oprire, o întrerupere a mersului pe calea lui Dumnezeu îl poate face să-şi compromită chemarea. Fără-ndoială, nu este vorba aici de a-şi pierde mântuirea, care nu este rezultatul paşilor noştri pe cale ci este efectul lucrării de răscumpărare pentru care a curs sângele scump al Domnului Isus.Paşi greşiţi! Câţi n-au apărut în calea noastră de-alungul vieţii: o căsătorie nepotrivită, o învăţătură atrăgătoare dar falsă, pornirea la un drum fără călăuzirea de sus, alianţa cu lumea şi câţi alţi paşi greşiţi care au ruinat pe mulţi! Nu putem fi destul de recunoscători lui Dumnezeu că ne-a dat Cuvântul Său ca o „lampă pentru picioarele noastre” şi care ne-a luminat drumul pas cu pas, în aşa fel ca să ştim întotdeauna unde ne găsim. Această „lampă” ne întreţine părtăşia cu El în orice vreme; ea este ca stâlpul de nor şi de foc care ne dirijează paşii şi îi protejează. Cuvântul lui Dumnezeu este singura lumină care împrăştie orice întuneric, orice îndoială şi nesiguranţă dinaintea paşilor noştri. El ne arată drumul cel mai sigur în mijlocul împrejurărilor schimbătoare şi a situaţiilor noi şi dificile în care nu ştim încotro s-o apucăm. Lumina pe cărarea noastră, Cuvântul Său, ne aminteşte mereu de pericolele drumului şi ne dă secretul biruinţei, dar în acelaşi timp ne aruncă raze de lumină şi asupra viitorului care este atât de apropiat. în felul acesta, cel credincios ştie să deosebească vremurile. Avertismentele solemne ale Iui Dumnezeu nu sunt în nimic exagerate, iar făgăduinţele Lui sunt garantate în Domnul Isus. Dar pentru a înţelege şi crede Biblia, trebuie să-I cunoaştem Autorul. Şi nu o cunoaştere superficială, ci aceea care se naşte în suflet dintr-o adevărată şi personală părtăşie cu El. Astfel drumul nostru nu va fi niciodată luminat de o lumină falsă şi atrăgătoare, ci numai de Cuvântul Lui care este ADEVĂRUL.

„întăreşte-mi paşii în Cuvântul Tău” Ps. 119:133.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si acolo era o femeie stăpânită de optsprezece ani de un duh de neputinţă ; era gârbovă şi nu putea nicidecum să-şi îndrepte spatele”. Luca 13:11.

Oare câţi oameni sunt pe acest pământ gârbovi şi nu pot să se uite în sus, pe plan spiritual. Pentrucă ochii lor sunt îndreptaţi spre cele pământeşti. Pe mulţi îi atrage la pământ poftele firii de care sunt stăpâniţi zi şi noapte. Pe alţii îi atrage la pământ gândurile lumeşti, fiind legaţi de Mamona şi sunt egoişti; n-au nici timp, dar nici dorinţa să se uite în sus. Alţii sunt legaţi de îngrijorările acestei lumi sau de ură şi neînţelegere. Mulţi sunt legaţi de pofte, dorinţe. Câte nenorociri s-au produs în urma acestora; tâlhării, divorţuri şi atâtea altele. Există alţii care sunt legaţi enorm de mult de acest pământ; dar în greutăţi şi necazuri îşi dau silinţa să-şi ridice capul. In acest text, mă bucură un lucru: „Când a văzut-o Isus a chemat-o …” Oh, da, El cheamă pe cei legaţi la El şi mai ales pe aceia care doresc să-şi ridice capul şi nu pot. Si această femeie dorea să-şi ridice capul, dar nu putea. Salvatorul a observat acest lucru şi i-a spus: „Femeie eşti dezlegată de neputinţa ta”. Si-a pus mâinile peste ea şi îndată ea s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu. Da, dacă Salvatorul spune celor înlănţuiţi: „Eşti dezlegat”, atunci putem să ne ridicăm capul şi să ne gândim la lucrurile de sus. El ne leagă de lucrurile cereşti. Astfel putem slăvi pe Dumnezeu. Dar şi astăzi este la fel, după ce oamenii sunt dezlegaţi, vin „cei mai înţelepţi” şi fac reclamaţii chiar şi excluderi, în loc să se bucure de faptele măreţe ale Lui Dumnezeu. Dar Isus îi numeşte pe aceşti oameni şi astăzi, oameni făţarnici. Oh, ce fericiţi ar putea fi aceştia, dacă s-ar bucura împreună cu cel dezlegat şi i-ar da Lui cinste şi ar mări faptele lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LEGEA ÎN INIMĂ

Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii. Psalmul 37.31

Puneţi legea în inima unui om şi acesta va umbla cu dreptate. Iată unde trebuie scrisă legea: în inimă; atunci este în locul potrivit, aşa cum sunt pietrele într-o boltă. În minte legea este o piedică, pe spate este o povară, dar în inimă este un sprijin. Ce frumoase sunt cuvintele acestea: „Legea Dumnezeului său”! Când îl cunoaştem pe Domnul ca pe Dumnezeul nostru, legea Lui înseamnă pentru noi slobozenie. Dumnezeu care a făcut cu noi acest legământ ne dă şi dorinţa de a asculta sfaturile Lui şi a umbla după poruncile Lui. A urma învăţăturile Tatălui meu va fi pentru mine o desfătare.Omul a cărui inimă este supusă, va fi sprijinit în toţi paşii lui. El va face ce este bine, va face ce este înţelept. O lucrare sfântă este întotdeauna cea mai înţeleaptă lucrare, oricum ar părea ea la un moment dat. Când umblăm după poruncile Sale, suntem pe calea împărătească a Dumnezeului nostru. Cuvântul lui Dumnezeu n-a înşelat niciodată nici un suflet. Ţinta sa este lămurită: să umblăm smeriţi şi drept în dragostea şi temerea de Dumnezeu. Pe această cale sunt învăţături înţelepte şi rânduieli sfinte, ca să ne păzească de întinare. Cel ce umblă drept, umblă pe un drum sigur.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci măcar că sunt departe cu trupul, totuşi cu duhul sunt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rânduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Cristos. Coloseni 2.5

„Fraţi sfinţi şi credincioşi” îi numeşte apostolul pe primitorii acestei epistole. El însuşi era încătuşat în închisoare pentru Domnul Isus, suportând cu dragoste toate suferinţele urmându-L pe Domnul său. El era tot timpul în legătură duhovnicească cu aceia care au primit credinţa cea preţioasă. El se bucura când adunările stăteau bine şi se întrista când era altfel. La cei din Colose laudă rânduiala care a găsit-o la ei. Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii (1 Cor. 14.33) şi dacă este vorba de acest lucru în practica unei adunări locale, acolo înseamnă că fraţii se vor supune sfinţeniei lui Dumnezeu şi purtarea lor o va dovedi din plin. Ei se vor îngădui unii pe alţii şi vor fi supuşi unul altuia în frica lui Cristos. La fel şi surorile vor ocupa locul lor de supunere şi nu se vor ridica să conducă adunarea sub nici o formă. Ele vor trăi în pace unele cu altele şi vor avea acel gând ca prin îmbrăcămintea lor să nu fie o pricină de poticnire pentru nimeni.La toate aceste trăsături este cerută părtăşia practică şi personală cu Domnul. Apostolul se bucură de tăria neclintită a credinţei colosenilor ÎN Cristos. Această tărie era strict necesară deoarece unii căutau să-şi facă intrarea în inimi prin filozofie şi amăgiri deşarte după datinile oamenilor. Erau „elemente lumeşti” cu privire la mâncare şi băutură, sau înfrânare de la zile de sărbătoare, sau la o lună nouă sau la o zi de sabat. „Nu lua, nu gusta, nu atinge…” aşa predicau unii oameni şi prin aceasta au pus un jug asupra credincioşilor, jug care era în opoziţie cu harul lui Cristos şi credinţa în El. Toate aceste lucruri care ţin de duhul legii au în vedere firea pământească, pentru ca să o ridice în slavă. Să stăruim deci în harul lui Dumnezeu şi să nu ne lăsăm amăgiţi de cei care propovăduiesc zadarnica religie a lui Cain care în contextul ei arată că vrea să aducă jertfă roadele unui pământ blestemat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Dumnezeul meu, în ce mod minunat şi plin de putere m-ai făcut să cunosc cu o cunoaştere ce întrece orice cunoştinţă că Răscumpărarea este marea Realitate descoperită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.» 1IOAN 5,4

Creştinul născut din nou este deja biruitor în ciuda atacurilor diavolului şi a păcatului. Da, victoria este rezultatul divin al jertfei lui Isus Cristos pe crucea Golgotei. Gând Domnul a strigat: «S-a isprăvit» (loan 19,30), El i-a biruit definitiv pe Satan, păcatul şi moartea. Toţi cei ce sunt în Cristos, adică toţi credincioşii născuţi din nou sunt biruitori în Isus. Chiar atuaci când un copil al lui Dumnezeu este ispitit, iar slăbiciunea şi neputinţa se fac simţite, el Ii poate mulţumi lui Isus Cristos în rugăciune pentru biruinţa din viaţa sa. Este oare un creştin născut din nou aşa de puternic? O, nu, el este chiar mai slab dar Isus domneşte în viaţa lui. «Cristos în noi» este garanţia victoriei în viaţa de zi cu zi. Naşterea din nou nu este o invenţie pur teoretică, un concept filozofic, ci o realitate care produce o puternică schimbare în inima şi în viaţa unui om. Isus Cristos, Dumnezeu însuşi locuieşte într-o asemenea persoană şi biruieşte prin cel născut din nou; de aceea cel care vine la cruce poate să se bucure: «dar, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, … care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului» (Rom. 8,1-4).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28

Credinciosul este absolut sigur în privinţa anumitor puncte. El știe, de exemplu, că Dumnezeu stă alături de pasagerii din corabie în mijlocul furtunii. El crede că o mână nevăzută se află întotdeauna la cârma lumii, şi că, oriunde ne-ar duce providenţa, Iehova conduce vasul. Această siguranţă liniştitoare îl pregăteşte pentru orice. Priveşte deasupra apelor înspumate şi vede duhul lui Isus liniştind valurile. Aude o voce care spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). El ştie şi că Dumnezeu este întotdeauna înţelept; ştiind aceasta, crede că nu există accidente şi nici greşeli. Nu există nici un lucru care să nu se poată întâmpla. El poate spune: „dacă aş pierde tot ce am, e mai bine să le pierd decât să le păstrez, dacă aceasta este voia Domnului. Cea mai rea calamitate este cel mai înţelept şi mai bun lucru care mi se poate întâmpla dacă Dumnezeu rânduieşte aşa”. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. Creştinul nu ţine la această afirmaţie ca la o teorie, fiindcă o cunoaşte din practică. Până acum, totul a lucrat pentru bine. Medicamentele otrăvitoare, amestecate în proporţia corectă, au lecuit boala; tăişul ascuţit al scalpelului a curăţat ulceraţiile şi a uşurat vindecarea. Fiecare eveniment a înfăptuit cele mai binecuvântate rezultate. Şi astfel, crezând că Dumnezeu conduce totul, că El guvernează înţelept, şi că transformă răul în bine, inima credinciosului se linişteşte, şi el este destul de calm ca să întâmpine orice încercare. Credinciosul poate să se roage în spiritul adevăratei resemnări: „trimite ce vrei, Doamne, atâta timp cât vine de la tine. Nici un lucru rău nu a fost servit copiilor Tăi la masa Ta”. Nu spune, suflete:

Cum poate Dumnezeu să-mi uşureze grija?

Adu-ţi aminte că Puterea are pretutindeni servi;

Lucrarea Lui e minunată; inima Lui e numai bunătate

Căci Dumnezeu nu întârzie şi face tot la timp în toate.

Seara

Fraţii voştri să meargă oare la război, şi voi să rămâneţi aici? Numeri 32:6

Relațiile de familie presupun şi obligaţii. Rubeniţii şi Gadiţii s-ar fi dovedit fraţi răi dacă ar fi cerut ţara deja cucerită, dar au lăsat restul poporului să lupte pentru pământul propriu (Iosua 1:12-16). Noi am primit multe în biserică prin eforturile şi suferinţele sfinţilor din vechime. Dacă nu răsplătim biserica lui Christos oferindu-i toate puterile noastre, suntem nevrednici să ne înrolăm în rândurile ei. Alţii se luptă cu erorile secolului din toate puterile sau sapă printre ruinele Căderii după cei care mor. Dacă noi ne cufundăm în lenevie, trebuie să fim avertizaţi, ca să nu cadă peste noi blestemul lui Meroza (vezi Judecători 5:32). Stăpânul viei spune: „de ce staţi aici toată ziua fără lucru?” (Matei 20:6). Care este scuza leneşului? Serviciul personal pentru Isus devine datoria fiecăruia fiindcă este oferit tuturor, fără zăbavă. Eforturile misionarilor devotaţi şi ale pastorilor înflăcăraţi ne fac de ruşine lenevia. Frica de necaz este ispita celor care „trăiesc fără grijă în Sion” (Amos 6:1). Ei ar fi fericiţi să scape de cruce, dar să poarte coroana. Pentru ei, întrebarea meditaţiei din seara aceasta este potrivită. Dacă cei mai preţioşi slujitori ai lui Dumnezeu sunt trecuţi prin foc, noi de ce ne aşteptăm să scăpăm de încercare? Dacă un diamant trebuie să sufere curăţare, tăiere şi şlefuire, cum am putea fi făcuţi desăvârşiţi fară suferinţe? Aşteptăm să se oprească vântul doar pentru că vasul nostru este pe mare? De ce să fim trataţi mai bine decât Domnul nostru? Dacă Primul Născut a suferit biciul, de ce să scape fraţii şi surorile Sale? Numai laşitatea mândriei poate alege un pat moale pentru un soldat al crucii. Mult mai înţeleaptă este persoana care se supune voinţei divine şi apoi suferă răbdător operaţiile harului. El va învăţa să culeagă crini la piciorul crucii şi, ca Samson, să găsească miere în trupul leului (vezi Judecători 14:1-9).

IZVOARE IN DEŞERT

Harul Meu îţi este de ajuns. (2 Corinteni 12:9)

„Dumnezeu a găsit cu cale” (1 Corinteni 1:21) să ia pe cel mai tânăr copil al meu din această lume, în împrejurări care mi-au provocat încercări severe şi durere. Şi pe când mă întorceam acasă de la cimitirul bisericii, după ce tocmai depusesem trupul micuţului meu în mormânt, am simţit un imbold de a vorbi oamenilor mei despre semnificaţia încercărilor.

Am găsit că versetul „Harul Meu îţi este de ajuns” era textul lecţiei de la şcoala duminicală de săptămâna viitoare, aşa că l-am ales ca mesaj al Stăpânului meu pentru congregaţie, şi ca mesaj al Lui pentru mine. Însă pe când încercam să scriu predica, am descoperit cu toată sinceritatea că nu puteam spune că aceste cuvinte erau adevărate în viaţa mea. Aşa că am îngenuncheat şi am cerut Domnului să facă harul Său suficient pentru mine. Pe când pledam în acest sens, am deschis ochii şi am văzut exact acest verset înrămat, atârnând pe perete. Mama mi-l dăruise cu câteva zile în urmă, pe când eram încă în staţiunea de vacanţă unde copilul nostru a fost luat de la noi. Am rugat pe cineva să-l atârne pe perete acasă în timpul absenţei mele, dar încă nu-i remarcasem cuvintele. Acum când m-am uitat şi mi-am şters ochii, cuvintele mi-au întâlnit privirea: „Harul Meu îţi este de ajuns”.Cuvântul „este” era colorat în verde fosforescent, în timp ce cuvintele „Meu” şi „îţi” erau colorate altfel. Într-o clipă, un mesaj a strălucit direct în sufletul meu, venind ca o mustrare pentru că m-am rugat astfel: „Doamne, fă ca harul Tău să fie suficient pentru mine”. Răspunsul Lui a fost un glas aproape audibil care spunea: „Cum îndrăzneşti să ceri ceva care există? Nu pot să fac harul Meu mai suficient decât l-am făcut deja. Ridică-te şi crede, şi vei vedea că este într-adevăr în viaţa ta”.

Domnul o spune în modul cel mai simplu: „Harul Meu îţi este [nu îţi va fi sau ţi-ar putea fi de ajuns”. Cuvintele „Meu”, „este” şi „îţi” au fost din acel moment gravate pentru totdeauna în inima mea. Şi plin de mulţumire, m-am străduit să trăiesc potrivit cu acest adevăr din acea zi şi până în acest moment.

Lecţia profundă pe care am primit-o prin această experienţă, şi pe care caut s-o transmit şi altora, este aceasta: Nu schimba niciodată faptele împlinite ale lui Dumnezeu în speranţe sau rugăciuni, ci pur şi simplu acceptă-le ca realităţi, şi le vei găsi pline de putere îndată ce vei crede în ele. H. W. Webb Peploe

El sporeşte harul când poverile cresc,

El trimite mai multă putere când muncile se măresc;

La necazuri mai multe, adaugă îndurările Lui,

La încercări mai multe, înmulţeşte pacea Lui.

Când ni se epuizează stocul de rezistenţă,

Când ne pierdem puterea înainte de jumătatea zilei,

Când ajungem la capătul resurselor noastre acumulate,

Dăruirea deplină a Tatălui nostru abia începe.

Dragostea Lui e nelimitată, harul Lui e nemăsurat,

Puterea Lui nu are hotare cunoscute de om;

Căci din infinitele Lui bogăţii în Isus

El dăruieşte şi dăruieşte şi dăruieşte din nou.

Annie Johnson Flint

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 17.14-27

    Adorarea creştină are efectul de a-l purta pe cel credincios, în duh, sus, „pe munte”, în prezenţa Domnului glorificat. Ce bine ar fi să putem cunoaşte şi noi mai des asemenea momente…! Dar trebuie să ştim să şi coborâm împreună cu El în mijlocul împrejurărilor vieţii din această lume în care împărățeşte Satan. Aceasta este ceea ce experimentează aici ucenicii.     Vindecarea copilului lunatic îi dă lui Isus ocazia să sublinieze atotputernicia credinţei.

Scena din v. 24-27 este în acelaşi timp şi instructivă şi sensibilizatoare. Petru, întotdeauna gata să treacă la fapte înainte de a cugeta, uitând de viziunea gloriei şi de glasul Tatălui, se angajează în numele învăţătorului său să plătească darea pentru Templu. Isus îl întreabă cu blândeţe dacă s-a văzut vreodată ca un fiu de împărat să plătească taxă către propriul său tată; iar Simon era tocmai cel care îl recunoscuse cu puţin înainte ca fiind ,fiul Dumnezeului celui viu” (16.16)! După această clarificare, Domnul îi dă totuşi lui Petru misiunea să plătească această sumă (pe care El nu era dator s-o dea), pentru a-Şi arăta deopotrivă puterea Sa, a Aceluia care stăpâneşte peste întreaga creaţie, inclusiv asupra peştilor mării (Psalmul 8.6,8), precum şi dragostea Sa, a Aceluia care Se asociază cu slabul Său ucenic, plătind în mod egal şi pentru el.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 4:7-16

DRAGOSTEA SA, NU A NOASTRĂ

Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti este bolnav. Ioan 11:3

Când un creştin evlavios s-a îmbolnăvit grav, câţiva prieteni apropiaţi s-au adunat în jurul patului său de suferinţă cerân- du-I lui Dumnezeu să-l facă bine din nou. Ultimul care s-a rugat a amintit despre lucrarea plină de credincioşie a acestui om, şi şi-a încheiat rugăciunea cu cuvintele: „Doamne, Tu ştii cât de mult Te iubeşte acest om”. După un moment de linişte, credinciosul bolnav i-a spus: „Ştiu că ai avut intenţii bune, dar te rog nu mai pleda pentru însănătoşirea mea de pe această poziţie. Când Lazăr a fost bolnav, Maria şi Marta au trimis după Isus, dar motivul n-a fost afecţiunea acestuia pentru Isus. Ele au spus: „acela pe care-l iubeşti este bolnav”. Nu ataşamentul meu slab şi oscilant îi atrage atenţia ci dragostea Sa desăvârşită pentru mine este puterea mea constantă şi speranţa mea”.

Acelaşi gând i-a fost imprimat puternic compozitorului de imnuri creştine Philip Bliss, într-o zi după ce a terminat de cântat: „O, îl iubesc pe Isus”. „Aceste cuvinte sunt adevărate, a spus el. Cu toate acestea mă simt vinovat că am cântat atât de mult despre săraca mea dragoste pentru Cristos şi atât de puţin despre dragostea Sa fără margini faţă de mine”. Drept rezultat, a scris o cântare care este foarte cunoscută azi. Ea spune aşa: „Sunt atât de bucuros că Tatăl ceresc/Ne spune de iubirea-I în Cartea ce ne-a dăruit /Lucruri măreţe eu în Biblie le citesc/Dar cel mai măreţ e că Isus m-a iubit”.Da, cea mai mare mângâiere în viaţă ori în moarte nu este că noi îl iubim pe El, ci că „El ne-a iubit”‘(l Ioan 4:10).    
H.G.B.

O, iubirea lui Isus, bogată şi pură

îndelung răbdătoare, pentru vecie,

Ce puternică eşti şi fără măsură –

Sfinţi şi îngeri cântă cu bucurie.     Lehman

Dumnezeu îşi iubeşte copiii nu pentru ceea ce sunt ei, ci pentru ceea ce este EL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Duhul Domnului a venit peste el … Și el a găsit o falcă de măgar neuscată și șia întins mâna și a luato și a ucis cu ea o mie de oameni … Și îi era foarte sete și a chemat pe Domnul … Și el a judecat pe Israel în zilele filistenilor douăzeci de ani. Și Samson sa dus la Gaza; și a văzut acolo o femeie curvă și a intrat la ea.

Judecători 15.1420; 16.1

Judecătorii lui Israel – Samson (5) – Lucruri contradictorii

Bărbații din Iuda lau legat cu două frânghii noi și lau predat filistenilor, care domneau peste ei. Prin puterea Duhului lui Dumnezeu, Samson a ucis o mie dintre vrăjmașii săi cu o falcă de măgar și a obținut astfel o mare biruință. Fiindui foarte sete, a strigat către Domnul, iar El ia răspuns, făcând să țâșnească un izvor din stâncă. Samson a băut și sa înviorat.

Ce biruință minunată a fost aceasta! Apoi Samson a judecat pe Israel timp de douăzeci de ani. La fel, Dumnezeu ne poate oferi mari biruințe și, de asemenea, perioade marcate de nevoi reale. Astfel de perioade se pot dovedi foarte binecuvântate pentru noi atunci când strigăm la El. Dumnezeu este credincios!

Din nefericire, ca și Samson, putem continua ani întregi în slujba pentru Domnul și pentru cei ai Săi, după care să dăm curs poftelor cărnii, întrun fel sau altul, ruinândune astfel mărturia. Satan, acuzatorul fraților, se va folosi de orice ocazie pentru a ne prinde în cursă.

Samson sa sculat la miezul nopții, a smuls porțile cetății în care filistenii credeau căl încolțiseră și lea dus pe vârful dealului din fața Hebronului. Și noi putem câteodată să dăm rezolvare problemelor care ne apasă, dar cu ce preț!

De câte lucruri contradictorii dăm adesea dovadă în viețile noastre: experimentăm biruințele mărețe pe care Dumnezeu ni le dăruiește, binecuvântări și înviorări spirituale dăruite prin harul Său, după care, din cauză că ne complăcem rușinos în anumite pofte, ne ruinăm mărturia pentru Domnul! Să trăim tot mai aproape de Domnul, învățând mereu de la El și sprijinindune pe El, pentru ca viețile noastre să aducă încontinuu glorie Numelui Său! E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Îmi ridic ochii spre munți … De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. Psalmul 121.1,2

Rugăciunea ceasornicarului

– Îl voi ruga pe Domnul și Mântuitorul meu să-mi arate cum să pun în mișcare ceasul, și El mă va asculta, spuse ceasornicarul.

Doamna îi spuse că este curioasă, dacă Domnul universului Se va îngriji de un lucru atât de minor.

Mirarea ei a fost mare când bărbatul, fără să se scuze de franchețea sa, a îngenuncheat și s-a rugat:”O, Dumnezeul și Tatăl meu, știu că Tu mă asculți. Tu mi-ai dat dragoste față de meseria mea. Deja de așa mulți ani m-ai ajutat. Tu m-ai ajutat întotdeauna să reușesc. Acum, Dumnezeul și Tatăl meu, pentru că Tu m-ai răscumpărat și m-ai făcut copilul Tău, îmi vei da mai multă minte și înțelepciune, ca Numele Tău să fie proslăvit prin mine”.

El a rugat ca ceasul să fie lăsat pe locul pe care era până a doua zi dimineața, și plecă. Seara, când făcu o plimbare și trecu în revistă cu rugăciune evenimentele acelei zile, deodată îi veniră în minte câteva rotițe de la ceas și că la acestea nimeni nu s-a uitat înainte și nu le-a uns. Pentru el a devenit certitudine că aici se afla dezlegarea problemei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (2)

„Războaie si vesti de războaie” (Matei 24:6-8)

Domnul Isus a spus: „Veți auzi de războaie și vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci. Un neam se va seu a împotriva altui neam, și o împărăție împotriva altei împărății; și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Oamenii care au suferit în timpul celor două războaie mondiale nu le este greu deloc să înțeleagă cuvântul „războaie”. Dar timp de mai bine de șaizeci de ani, copiii și nepoții lor au avut un concept limitai a ceea ce a însemnat războiul. Pentru ei, războaiele se desfășurau în principal în anumite regiuni și în alte țâri, dar nu în locurile lor natale. Apoi a venit 9/11 (9 septembrie) și americanii au început să înțeleagă cuvintele: „oamenii își vor da sufletul de groază” (Luca 21:26). Unele date calendaristice vor rămâne mereu în amintirea noastră. Cum ar fi ziua în care a fost asasinat președintele Kennedy si cea în care trei mii de oameni au pierit la World Trade Center. Astăzi, concepția politică este că dacă ne luptăm pentru combaterea terorismului „din alte părți”, nu vom fi nevoiți să ne luptăm împotriva lui aici acasă. Nu te lăsa însă înșelat. Granițele vor avea întotdeauna nevoie de puncte de control. Corespondenții pe tema războiului vor avea mereu locuri de muncă. Lumea nu va cunoaște niciodată pacea de durată de partea aceasta a cerului. Domnul Isus a spus: „toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Nu te descuraja! Dumnezeu încă șade pe tron. Planul Său încă se duce la îndeplinire. Chinurile de moarte ale vechii rânduieli în care trăim sunt „durerile facerii” unei noi și glorioase rânduieli; revenirea lui Hristos și instaurarea împărăției Sale. Un vechi mottou al Companiei de asigurări Prudential spune: „la-ți o parte din stâncă”. Când te încrezi, însă, în Domnul Isus în ceea ce privește siguranța ta, ai parte de toată stânca!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece. Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: „Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la „Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră. Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi
este lucrul care e în permanenţă atacat.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ai milă de mine, căci sunt singuratic şi întristat”.

PSALMUL 25:16

Singurătatea în viaţa celui credincios este o lucrare a lui Dumnezeu şi are un scop binecuvântat chiar dacă nu vedem de la început lucrul acesta. Poate că scopul Lui este de a ne face să ne certăm mai adânc cum stăm cu Dumnezeu. Psalmistul care trecea printr-o cercetare de sine, spune la versetul 11: „iartă-mi fărădelegea căci mare este”, iar la versetul 18: „Priveşte întristarea şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele”. De aceea Dumnezeu a îngăduit să se simtă trudit în cuget, întristat şi singuratic, fapt care 1-a dus la pocăinţă. Nu este acesta un scop binecuvântat? Apoi poate că El vrea să ne pregătească pentru o lucrare. Moise a stat 40 de ani singur cu Dumnezeu, timp în care El l-a pregătit pentru marea lucrare a scoaterii din Egipt a poporului Său. Apostolul Pavel a stat singur în Arabia câţiva ani buni, timp în care deasemenea şi el a fost pregătit de Domnul Isus pentru a face din el marele apostol al neamurilor. Şi ce bogăţie a ieşit pentru noi din acea singurătate! Ioan Botezătorul, în pustie a fost format de Duhul Sfânt ca înainte mergător al Domnului Hristos. Dar chiar Domnul nostru însuşi a avut nevoie de a fi singur de multe ori; singur în mijlocul unei familii numeroase în care nu era înţeles; singur în mijlocul unui cler îngâmfat şi profan; singur în Galilea, în Samaria şi în ludea. El a fost singur pe munte cu Tatăl Său pentru a se ruga; singur în Ghetsimani, singur la Golgota. El a fost Marele Singuratic. Dar cel mai binecuvântat scop pe care îl are Dumnezeu pentru singurătatea noastră este fără-ndoială ca să ne dea posibilitatea de a fi singuri cu El, cu Domnul nostru iubit, cu care să vorbim de orice ne priveşte, căruia să-I destăinuim toate slăbiciunile şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, căruia să-I prezentăm toate nevoile noastre sufleteşti şi fizice; o, singurătatea aceasta scumpă, dacă am preţui-o în loc să ne plângem de ea ca David! Cititorule, eşti tu singur şi te apasă singurătatea? Fii încredinţat că eşti în locul pe care îl vrea Dumnezeu pentru tine, măcar pentru un timp. Dumenzeu veghează asupra acelora care sunt singuri, dar care sunt acolo prin voia Sa. Dar nu eşti singur. Priveşte împrejurările de acum în perspectiva lor spirituală, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. În toate timpurile Dumnezeu S-a slăvit prin aceia care sunt ai Lui şi care au fost „credincioşi în puţine lucruri” în singurătate. Atunci El a putut împlini planurile Sale infinit de înţelepte, prin viaţa lor. De aceea să considerăm că situaţia de singurătate este un har. In loc de a fi copleşit de tristeţea singurătăţii noastre, să realizăm că suntem învăluiţi de prezenţa lui Dumnezeu. Este o binecuvântare mai mare decât aceasta de a fi în Prezenţa Lui? Dar Să luăm seama, să ne scoatem încălţămintea din picioare, pentru că acesta este un teren sfânt. Dumnezeu însă tratează cu noi în vederea a ceea ce este Mijlocitorul şi nu ce suntem şi cum suntem noi. El nu ne priveşte decât prin Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Intr-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii săi. El le-a zis: „Să trecem pe ţărmul celălalt al lacului şi au plecat în larg”. Luca 8:22.

Observăm că Domnului Isus i-a plăcut să fie pe lac şi i-a plăcut mult şi în munţi. Pe munte şi pe lac era linişte. El a vrut să ajungă pe ţărmul celălalt. El a fost obosit, de aceea S-a culcat în corabie. Când a adormit, a venit o furtună, şi s-au găsit în pericol mare, deoarece este scris: „Corabia se umplea cu apă”. În cazul acesta, după gândirea omenească, nu poţi aştepta altceva, decât să te scufunzi. Oare din respect nu L-au trezit ucenicii imediat pe Isus? Sau se gândeau că oricum nu-i poate ajuta, deoarece nu se pricepe la cârmuire. Iată în sfârşit au venit la El, L-au trezit şi au spus: „Invăţătorule, pierim”. Cu noi s-a terminat deci. Ei nu au spus: „Ajută-ne!”. Dar Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit şi s-a făcut linişte. Aceasta a fost o linişte care i-a înviorat pe ucenici. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Ei s-au temut, au fost plini de spaimă în faţa măreţiei Lui. Lor li s-a părut Isus şi mai mare acum, miraţi, au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi-L ascultă?” Aceasta ne dă curaj să mergem şi noi la El în necazurile noastre de orice fel, la Acela căruia i S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, care ne iubeşte aşa de mult încât şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru păcatele noastre şi pe Sine însuşi ca jertfă, în dar. De aceea dorim să-L proslăvim acum şi în veşnicie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL BINECUVINTEAZĂ ŞI PĂZEŞTE

Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească.

Numeri 6.24

Această binecuvântare a Marelui Preot este ea însăşi o făgăduinţă. Binecuvântarea pe care Marele nostru Preot o pronunţă pentru noi trebuie să aibă sigur o urmare, căci El vorbeşte gândurile lui Dumnezeu.

Ce bucurie să ai parte de binecuvântarea Iui Dumnezeu! Aceasta dă o mireasmă plăcută la toate lucrurile. Dacă noi suntem binecuvântaţi, toate bunurile noastre şi toate bucuriile noastre sunt binecuvântate; pierderile noastre şi necazurile noastre şi chiar dezamăgirile noastre vor fi şi ele binecuvântate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este adâncă, reală şi are urmări bune. Binecuvântarea unui om poate să fie numai vorbe; dar binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi sfinţeşte. Urarea cea mai de dorit pe care noi am putea-o face celui mai bun prieten al nostru nu este „Fericire şi noroc”, ci „Domnul să te binecuvânteze”.

Ce mare lucru este de asemenea să fii sub paza lui Dumnezeu; păzit de El, păzit lângă El, păzit în El. Cei pe care-i păzeşte Dumnezeu, sunt bine păziţi; ei sunt scutiţi de rău şi păstraţi pentru o fericire veşnică. Paza lui Dumnezeu însoţeşte binecuvântarea, pentru a o statornici şi a o întări. Urarea celui ce a scris această mică carte este ca toţi aceia care vor citi aceste rânduri să aibă parte de această bogată binecuvântare şi să fie aşezaţi sub această pază sigură.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Evrei 13.13

E un mare privilegiu (drept) al nostru să ieşim la Domnul Isus cel lepădat şi să suferim ocara Lui! Cum a fost El batjocorit, ignorat, neînţeles şi urât! Pentru dragostea Lui a fost duşmănit şi răstignit afară din Ierusalim. Tabăra era atunci Israelul şi această tabără nu mai există astăzi. Isus i-a scos afară pe ai Lui. Tot aşa Domnul Isus îl scoate astăzi afară pe ai Lui din această lume şi din tot ce este în legătură cu lumea aceasta religioasă. Domnul îi aduce pe ai Săi la El, în afară de orice organizaţie de tabără, deoarece El însuşi este afară. Cu cât suntem în umblarea noastră mai convinşi de a ne abate de la orice tabără organizată de oameni cu atât se măreşte ocara noastră căci acolo unde lucrează omul se găsesc lucruri pe care nu le vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este singurul îndreptar care ne dă lumină la orice întrebare care se iveşte pe calea urmării Domnului Isus.Să examinăm calea pe care mergem în lumina Sfintei Scripturi şi să cercetăm locul pe care-l ocupăm, dacă corespunde întru totul cu gândurile lui Dumnezeu. Dacă găsim abateri, dacă găsim ceva care nu este scris în Cuvântul Lui, atunci Domnul să ne dea putere să ne depărtăm şi să ieşim afară din orice îngrădire omenească. Numai acolo unde poruncile omeneşti sunt puse la o parte şi totul se supune autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt are conducerea, este respectată temelia dumnezeiască a unităţii Trupului, de care aparţin toţi credincioşii ca mădulare. Numai aşa poate fi prezentată adunarea; aceasta înseamnă a fi o expresie văzută a unicei Adunări care Domnul Isus a ales-o, „căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”În loc să se înfăţişeze înarmat cu sabia prigonirii, vrăjmaşul se plimbă înveşmântat în haina slujbei religioase. Din această cauză, mulţi creştini sunt încurcaţi în zadarnica religie a acestei lumi, având doar o formă de evlavie. Remediul este ieşirea afară din aceste tabere religioase, şi să stăm pe locul prezenţei Domnului Isus.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce mult semăn cu omul acela care nu avea ce pune înaintea prietenului său care a venit la el la miezul nopţii! Atât de mulţi au nevoie de înaintare şi de izbăvire – preia Tu controlul cu desăvârşire. Fă-Ţi simţită prezenţa Ta plină de har în tot Colegiul.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,12

Un copil al lui Dumnezeu este supus la grele încercări, dar unde este viaţă, este şi luptă. Liniştea dintr-un cimitir este o linişte de moarte. Un om care ştie că a înviat din morţi la o viaţă nouă cu Isus, că a fost născut din nou dintr-o sămânţă care nu poate putrezi, ştie de asemenea că va fi puternic atacat de Satan; diavolul va trimite duşmani care îi vor batjocori credinţa şi dedicarea şi care vor căuta să-l ispitească prin dorinţe şi intenţii păcătoase. Un creştin numai cu numele nu trebuie să se teamă însă de acest lucru. El nu este «periculos» pentru diavol. Dar un copil adevărat al lui Dumnezeu se află tot timpul în luptă împotriva împărăţiei întunericului. Pentru el, textul din Efeseni 6 este o încurajare. El ştie că Domnul l-a lăsat pe pământ să propovăduiască şi altor suflete robite de păcat Evanghelia mântuirii şi mai ştie că predarea în mâna lui Isus înseamnă putere. La fel de puternică este însă şi res-pingerea diavolului. Ai plâns tu cu toată fiinţa din cauza numeroaselor atacuri ale vrăjmaşului? Acesta este un semn bun, deoarece Isus ne spune: «In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (loan 16,33).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari. Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul. Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare. Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Seara

V-am lovit cu rugină în grâu, și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Hagai 2:17

Cât de distructivă este grindina pentru holdele gata de secerat, trântind preţioasele grâne la pământ! Cât de recunoscători trebuie să fim atunci când recoltele noastre sunt ferite de o asemenea ruină. Să-i oferim recunoştinţa lui Dumnezeu. Chiar mai de temut sunt distrugătorii misterioşi – rugina şi tăciunele. Aceşti răufăcători transformă spicele într-o grămadă de negreală; îl fac să putrezească sau să se usuce – într-un mod atât de departe de controlul omului, încât fermierul nu poate decât să strige: „este mâna lui Dumnezeu!” Nenumărate ciuperci minuscule produc pagubele. Dacă Dumnezeu nu ar fi atât de bun, călăreţul pe cal negru ar împrăştia curând foametea în toată ţara. Indurarea necuprinsă cruţă proviziile oamenilor; totuşi, din cauza agenţilor distructivi care sunt gata să distrugă recoltele, suntem învăţaţi să ne rugam: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”
(Matei 6:11). Blestemul se împrăştie peste ţot; avem nevoie zilnic de binecuvântare. Atunci când vin, rugina şi tăciunele sunt adesea pedepse din cer, şi oamenii trebuie să înveţe să recunoască şi să ţină seama de corecţia Domnului. În mod spiritual, rugina nu este un rău neobişnuit Atunci când munca noastră este promiţătoare, această pacoste apare. Poate că am sperat să avem mulţi convertiţi, dar întâlnim doar apatic spirituală, un spirit lumesc şi o împietrire a inimii. Se poate ca cei care lucrează să nu vadă un păcat evident în această stare, ci o deficienţă de sinceritate şi decizie care ne dezamăgeşte dorinţele. Din aceste experienţe, învăţăm că trebuie să depindem de Domnul şi să ne rugăm să nu cadă rugina peste munca noastră. Mândria spirituală şi lenevia pot aduce aceste rele asupra noastră, şi numai Domnul recoltei le poate îndepărta. Rugina poate ataca şi inimile noastre, înnegrindu-ne rugăciunile şi devoţiunea. Să ne ferească Mirele ceresc de o asemenea calamitate. Străluceşte, binecuvântat Soare al Neprihănirii, şi îndepărtează rugina!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis:
„Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat”.(Ioan 11:41)

Întâmplările din acest pasaj par stranii şi neobişnuite. Lazăr era încă în mormânt, însă rugăciunea de mulţumire a Domnului Isus a precedat miracolul învierii lui din morţi. Se pare că mulţumirea ar trebui înălţată după ce marea minune a fost împlinită şi Lazăr a fost readus la viaţă. Dar Domnul Isus a mulţumit pentru ceea ce urma să primească. Recunoştinţa Lui s-a arătat înainte să sosească binecuvântarea, într-o expresie a siguranţei că într-adevăr era pe drum. Imnul victoriei a fost cântat înainte să se fi dat bătălia. Semănătorul fredona cântecul recoltei – a fost mulţumire înaintea minunii!

Cine s-ar gândi vreodată să cânte imnul victoriei când armata abia iese pe câmpul de bătaie? Şi unde auzim vreodată un cântec de recunoştinţă şi mulţumire pentru un răspuns care încă n-a fost primit?

Însă în acest pasaj din Scriptură, nu este nimic straniu, forţat, sau iraţional în secvenţa laudei înainte de minune a Stăpânului. Lauda este de fapt cea mai vitală pregătire pentru facerea minunilor. Minunile se fac prin puterea spirituală, şi puterea noastră spirituală este întotdeauna proporţională cu credinţa noastră.

John Henry Jowett

Lauda schimbă lucrurile

Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât lauda ca parte a vieţii noastre de rugăciune, şi nimic nu binecuvântează mai mult pe cineva care se roagă ca lauda pe care o oferă. Am primit odată o mare binecuvântare din aceasta când eram în China. Tocmai primisem nişte veşti rele de acasă, şi umbre adânci de întuneric păreau să-mi acopere sufletul. M-am rugat, dar întunericul a rămas. M-am forţat să îndur, dar umbrele s-au adâncit şi mai mult. Apoi deodată într-o zi, când am intrat în casa unui misionar aflată într-o staţiune din interiorul ţării, am văzut aceste cuvinte pe perete: „Încearcă să mulţumeşti”. Şi aşa am făcut, şi într-o clipă orice umbră a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Da, psalmistul avea dreptate: „Frumos este să lăudăm pe Domnul” (Psalmul 92:1). Henry W. Frost

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 17.1-13

    Capitolul 16 se încheia cu gândul la suferinţele şi moartea lui Isus; cap. 17 se deschide cu apariţia Sa în glorie, care răspunde promisiunii făcute ucenicilor (16.28). După dispreţul de care Fiul Său a avut parte de la poporul Israel şi după toate formele de necredinţă pe care Acesta le-a întâmpinat în capitolul precedent, Dumnezeu a dorit să pună în scenă, în faţa unor martori aleşi dintre oameni, o anticipare a decorului măreţiei Sale imperiale.    Ce scenă grandioasă! Cei trei ucenici nu pot însă s-o suporte: teama pune stăpânire peste ei (după ce dormiseră –Luca 9.32). În final, Dumnezeu trebuie să ia cuvântul, pentru ca Preaiubitul Său să nu fie confundat cu cei doi care-L întovărăşeau în glorie. Abia mai târziu, după învierea Domnului, ucenicii vor înţelege semnificaţia acestei minunate viziuni şi li se va permite să o relateze: aceasta este ceea ce va face Petru în cea de-a doua sa epistolă (2 Petru 1.17,18).    Dar acum, în timp ce Moise şi Ilie se întorc la odihna lor, Fiul lui Dumnezeu îşi reia înfăţişarea Sa de OM smerit, cu chip de rob, pe care încetase să o poarte doar pentru o clipă… Şi, coborând de pe munte, îşi continuă drumul crucii, absolut singur…

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:1-11    

NAVIGATORUL ORB

Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, fiindcă a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

În 4 august 1987, Jim Dickson a plecat din, Statele Unite, spre Anglia la bordul unei ambarcaţiuni de 12 metri numită „Des chizătorul de ochi”. Ceea ce a făcut ca această călătorie să fie neobişnuită a fost faptul că Dickson era orb de la vârsta de 7 ani. Ambarcaţiunea a fost special echipată pentru această călătorie. I s-a instalat un sistem computerizat de peste 12 mii de dolari. Un radar producea un fluierat dacă în faţă exista vreun obiect. Un
sistem de navigaţie prin satelit trebuia să ghideze nava şi s-o menţină pe traiectorie. Chiar dacă toate aceste instrumente şi aparate nu ar mai fi funcţionat, Dickson avea un compas în alfabetul Braille pentru nevăzători. Mulţi experţi în navigaţie au crezut câ navigatorul orb avea o bună şansă să reuşească. Dar numai după câteva zile de navigaţie, Dickson a dat de necazuri. Mai întâi, pilotul automat şi sistemul de navigaţie s-au defectat. Apoi a început o vreme deosebit de rea. Fără un echipament pe care să se
bizuie, Dickson a fost nevoit să abandoneze aventura. Aceasta îmi aminteşte starea de plâns a noastră, a creştinilor, care încercăm să călătorim pe marea vieţii fără să adăugăm credinţei trăsăturile de caracter care pot sa ne poarte prin furtuni şi adversităţi. Petru ne dă o listă a lor: „fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi dragostea de toţi oamenii”.Spre deosebire de instrumentele lui Dickson, aceste virtuţi sunt demne întotdeauna de toată încrederea. Dar a le neglija înseamnă să umbli „cu ochii închişi”, ba chiar să fii orb. Dacă ne vom cultiva cu răbdare aceste calităţi prin rugăciune şi prin supunerea în faţa Duhului lui Dumnezeu, nu ne vom trezi navigând orbeşte prin furtuna vieţii şi a încercărilor. – D.J.D.

Vom înţelege odată rostul încercării;

Furtunile vieţii sunt probe-ndemânării.

Isus prin ele vine, păşind pe valul mării

La noi, s-alunge frica şi duhul disperării.    – P.L.

Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci; tu ai grijă cum treci prin ele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.   Ioan 3.6

Mulți creștini afirmă despre gândurile, cuvintele și acțiunile lor că sunt un amestec de bine și de rău, neputânduși însă explica cum este posibil aceasta. Atunci când Domnul ia vorbit lui Nicodim, El a insistat asupra necesității nașterii din nou, adăugând: „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh”. Aceste cuvinte demonstrează existența a două naturi, fiecare fiind caracterizată de către sursa ei. Numim pe drept carnea ca fiind natura cea veche, fiindcă ea nea fost transmisă ca descendenți ai lui Adam. Avem însă și o natură nouă, care ne este dăruită la nașterea din nou. Când suntem născuți din nou, Duhul ne implantează această natură nouă, iar unul dintre primele rezultate ale acestui lucru este conflictul inevitabil dintre natura nouă și cea veche.

În Romani 7.18 găsim o concluzie foarte importantă: „Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun”. Carnea este deci în întregime rea, iar Dumnezeu îngăduie să învățăm acest lucru prin experiențe amare. Carnea, oricât de civilizată, de educată și de creștinată ar fi, rămâne întotdeauna aceeași: nimic bun nu locuiește în ea.Remediul lui Dumnezeu este crucea, care înseamnă condamnarea naturii vechi în întregime – atât a roadelor, cât și a esenței ei. Trebuie să acceptăm ceea ce Dumnezeu a făcut și să o tratăm și noi ca pe un lucru condamnat (vedeți Filipeni 3.3). Zdruncinarea încrederii noastre în carne înseamnă, în aceeași măsură, zdruncinarea puterii cărnii asupra noastră. Apoi privim în afara noastră, către un Eliberator, pe care Îl găsim în Persoana Domnului Isus Hristos, care nea luat în stăpânire prin Duhul Său. Duhul Sfânt este puterea; El nu numai că anihilează activitatea naturii vechi, ci totodată dă putere naturii noi, animândo și călăuzindo.F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni? Exod 15.11

Rugăciunea ceasornicarului

Un ceasornicar credincios a fost chemat într-o casă distinsă pentru a pune în mișcare un ceas mare, o moștenire a familiei. După ce a făcut acest lucru, a rugat să-i fie permis să se uite la un ceas franțuzesc, care se afla ca obiect de lux în holul vilei, pentru că nu mai funcționa. Stăpâna casei îi spuse, că deja mulți ceasornicari dibaci se străduiseră fără rezultat să pună în mișcare acest ceas. Toți au spus că ceasul este de fapt în regulă, nu poate fi găsit la el niciun defect; dar niciunul nu a reușit să-l pună în funcțiune.– Dacă dumneavoastră veți reuși, încheie doamna, toți din casă vom considera aceasta ca o minune, cu toate că niciunul dintre noi nu credem în minuni și nici măcar în Dumnezeu.Ceasornicarul a început imediat să demonteze ceasul. În acest timp îi istorisea stăpânei casei ce a făcut Dumnezeu pentru el, cum a trăit mai demult fără Dumnezeu și cum Dumnezeu l-a condus minunat și îndurător. Doamna a rămas tot timpul de față, a văzut și a ascultat, și a rămas și când ceasornicarul a cântat un cântec despre nădejdea slăvită a vieții lui în timp ce monta ceasul.În sfârșit, treaba era gata. Ceasornicarul lovi pendula, dar … ceasul nu a mers. Doamna râse.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (1)

„Care va fi semnul venirii Tale” (Matei 24:3)

Când ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus: „care va fi semnul venim Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Luca 24) El le-a răspuns că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Apoi, El a adăugat următoarele cuvinte: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Cuvântul „înspăimântat” e un cuvânt pe care l-a folosit Isus numai în această împrejurare; el înseamnă „a urla, a striga tare”. In esență, El a spus următoarele: „nu vă pierdeți cu firea când vor avea loc nenorociri”. In următoarele zile ne vom uita la câteva dintre semnele despre care Domnul Isus a spus că vor anunța a doua Sa venire. Unul dintre semne este: înșelătoria spirituală. „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Și vor înșela pe mulți” (v. 4-5). Să observăm că mulți vor fi înșelați, la fel cum vor fi și mulți înșelători.

Domnul Isus a spus totodată că ei vor veni „în Numele Meu”, dându-se drept lucrători ai lui Dumnezeu și pretinzând statut special si spiritualitate superioară. Ei se vor lăuda că dețin informațiile celor inițiați și își vor împodobi învățăturile cu exprimări precum „Dumnezeu mi-a spus”, implicând faptul că ei au acces la informații la” care oamenii de rând ca și tine nu au. Nu te lăsa amăgit! Domnul Isus ne-a mai avertizat: „se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni…să înșele…chiar și pe cei aleși” (v. 24). Mulțimi de oameni și minuni – când le vei vedea, fii cu băgare de seamă. Diavolul le poate falsifica pe ambele. Fii sârguincios în cunoașterea doctrinei Biblice. Concentrează-te asupra unei întrebări: „Această persoană îi direcționează pe ascultători spre Isus?” Pe cupola lumii există loc doar pentru un singur nume – și acesta este al Domnului Isus!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Marea chemare a lui Dumnezeu

„Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

În viaţa Domnului nostru, Ierusalimul reprezintă locul unde El a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său. „Eu nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.” Aceasta a fost preocuparea dominantă a vieţii Domnului nostru si lucrurile pe care le-a întâlnit pe cale – bucurie sau întristare, succes sau faliment – nu L-au abătut niciodată de la scopul Lui. El Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim.”Cel mai important lucru, pe care nu trebuie să-l uitam, este că noi mergem la „Ierusalim” ca să împlinim scopul lui Dumnezeu, nu al nostru. Pe plan natural avem năzuinţele noastre, dar în viaţa creştina noi nu avem nici un scop al nostru. Se vorbeşte astăzi aşa de mult despre decizia noastră pentru Cristos, despre hotărârea noastră de a fi creştini, despre deciziile noastre de a face una sau alta, dar în Noul Testament se subliniază un singur aspect, si anume acela că Dumnezeu este Cel care ne cheamă. ..Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi.” Noi nu intrăm într-un acord conştient cu planul lui Dumnezeu, ci suntem cuprinşi in planul Lui Dumnezeu fără să fim deloc conştienţi de aceasta. Nu avem nici o idee despre scopul Lui Dumnezeu şi, pe măsură ce înaintăm, acest scop devine din ce în ce mai vag. Scopul Lui Dumnezeu ni se pare greşit, deoarece suntem prea miopi ca să vedem spre ce ţinteşte El. La începutul vieţii creştine avem propriile noastre idei despre scopul lui Dumnezeu. Noi spunem:,.Dumnezeu vrea ca eu să merg acolo sau dincolo”, sau: „Dumnezeu m-a chemat la această lucrare” şi mergem şi facem ceea ce credem că e bine, şi totuşi marea chemare a Lui Dumnezeu rămâne. Munca pe care o facem nu contează, ea este doar o schelărie în comparaţie cu marea chemare a Lui Dumnezeu Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” El ne ia întotdeauna la o parte cu Sine. Sunt încă multe de învăţat pe lângă ce am învăţat până acum.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. PSALMUL 27:13

Psalmii
lui David sunt o candelă pentru picioarele noastre astăzi şi o lumină pe cărarea noastră mâine. Experienţele psalmistului pe care le descrie cu circa 2600 de ani în urmă, se potrivesc atât de bine cu experienţele copiilor lui Dumnezeu din vremea de acum. De câte ori ei au fost mângâiaţi, îmbărbătaţi, învioraţi şi ridicaţi, de câte ori credinţa lor care era gata să se scufunde a fost readusă la linia de plutire.În faţa noastră sunt zile din ce în ce mai grele şi descurajarea ar putea să cuprindă pe aceia care nu au o credinţă vie într-un Dumnezeu viu. Totuşi va fi şi un „mâine” al izbăvirilor din experienţele dureroase; va fi şi un „ieri” când ele vor fi uitate „ca nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16). Încercarea, greutatea, acest nor negru care s-a abătut deodată pe calea noastră, ne-ar putea face să ne clătinam, dacă credinţa noastră n-ar fi ancorată tare, dincolo de perdeaua dinăuntru, în locul prea sfânt, de chivotul mântuirii noatre, DOMNUL HRISTOS, care ne transmite nădejdea izbăvirii. Vrăşmaşul ne cerne, şi cel care porunceşte puterilor întunericului, pare să triumfe; dar Domnul nostru domneşte mai pe sus de toate şi ziua este aproape, poate mai aproape decât gândim, când „vom vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. Să ştim să vedem mai dinainte încercarea ca şi cum au trecut ani peste ea şi astfel, prin credinţă îl vom putea lăuda. Privind în urmă, vom înţelege atunci că în norul negru era ascunsă o ploaie binecuvântată a Mântuitorului noastru, o îmbogăţire spirituală şi o experienţă a ceeace înseamnă să ne încredem şi să nădăjduim în Domnul Isus în orice situaţie.De aceea să îndrăznim să ne bazăm pe făgăduinţele lui Dumnezeu; nu este acum vremea ca să disperăm. Vom vedea „bunătatea Domnului pe pământul celor vii”. Să remarcăm aceasta: „pe pământul celor vii”. Nu numai în cer după plecarea noastră de aici, ci şi aici pe pământ. Apostolul Pavel spune că evlavia are nădejdea vieţii de acum şi a celei viitoare. Credinţa nu se uită niciodată la împrejurări; ea se uită direct la Dumnezeu; ea are de-a face numai cu făgăduinţele şi credincioşia lui Dumnezeu. Noi trebuie să privim dincolo de împrejurări, la „Dumnezeul împrejurărilor”. Necredinţa aşează împrejurările între suflet şi Dumnezeu. Credinţa pune pe Dumnezeu între suflet şi împrejurări. Pentru a avea un om în Hristos a fost necesar ca Domnul Hristos să fie zdrobit, dar pentru ca El să fe văzut în om, trebuie ca vasul să fie zdrobit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Tot aşa şi Hristos, după ce S-a adus jertfă o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă”. Evr. 9:28.

In acest capitol este vorba de jertfele din Vechiul şi Noul Testament. Jertfele din vechiul Legământ, nu-l puteau scăpa pe om de păcat. Conştiinţa păcătoasă a rămas, în ciuda jertfelor. Iată însă, a venit Isus şi a adus o mântuire veşnică. Noi trăim în timpul de apunere. Se trece pe lângă Cuvântul lui Dumnezeu fără să fie băgat în seamă. Mulţi privesc pe oamenii care se bazează pe: Rom.7, ca fiind născuţi din nou. Dar acolo sunt descrişi oamenii care poartă încă în ei legea – păcatului şi a morţii. Aceasta este o putere foarte mare. Dar    din acest punct trebuie    mers mai departe,până când omul începe să strige: „Cine    mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Pavel spune: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos”. Prin credinţa în Hristos putem ajunge sub legea Duhului, unde jertfa are o însemnătate, valabilitate veşnică. Vechiul Legământ pretinde, dar Noul Legământ dă. Acei care sunt ascultători de Hristos, aceia au în El cauza mântuirii lor veşnice. Pentrucă oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata. Si judecata ne condamnă la moarte. Dar cum e amintit mai sus, Isus ne-a izbăvit de moartea veşnică.De ce scrie în Cuvânt: „El a venit să ia păcatele multora”. Nu le-a luat El pe toate asupra Lui?” Nu le-a aruncat Tatăl toate asupra Lui? Nu este scris: „Că adică Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neţinîndu-le în socoteală păcatele?” (II Cor.5:19).Da, aşa este scris şi aşa este. Dar mai spune:”Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?” (Isaia 53:1). Deci numai aceia au de câştigat, care se lasă dăruiţi prin credinţă, aceia pot avea experienţe pe acest ţărâm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DREPTUL LA LUCRURILE SFINTE

Dar robul cumpărat de preot cu preţ de argint, va putea să mănânce (din lucrurile sfinte), tot aşa şi cel născut în casa lui; ei să mănânce din hrana lui.Levitic 22.11

Oaspeţii, străinii şi servitorii plătiţi nu puteau să mănânce din lucrurile sfinte. Tot aşa este cu lucrurile duhovniceşti. Două categorii de oameni aveau voie să vină la masa sfântă, aceia care erau cumpăraţi de preot cu bani şi aceia care erau născuţi în casa lui. Cumpăraţi şi născuţi erau două condiţii care dădeau dreptul, care nu putea fi tăgăduit, de a se folosi de lucrurile sfinte.

CUMPĂRAT Marele nostru Preot i-a cumpărat cu preţ pe toţi aceia care cred în El. Ei sunt proprietatea Lui sigură şi aparţin cu totul Domnului. Nicidecum din cauza a ceea ce sunt ei înşişi, ci pentru dragostea Răscumpărătorului lor au ei aceleaşi privilegii de care se bucură El însuşi; şi „ei vor mânca din aceeaşi hrană”. El dă o hrană pe care lumea n-o cunoaşte. „Fiindcă sunteţi ai lui Cristos”, veţi avea parte cu El.

NĂSCUT Naşterea dă şi ea dreptul sigur la hrana preotului. Dacă ne-am născut în casa preotului, avem loc în familia lui. Prin naşterea din nou, noi devenim împreună moştenitori cu El şi un trup cu El. Şi fiindcă Tatăl I-a dat pace, bucurie şi slavă, El ne face parte şi nouă de ele. Răscumpărarea şi naşterea din nou ne dau un drept dublu la binecuvântările făgăduite, de care se bucură şi Marele nostru Preot.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Un om iute la mânie stârneşte certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile. Proverbe 15.18

Într-o zi, preotul credincios Machtholf a găsit în pragul uşii o scrisoare cu insulte la adresa Iui. El a citit-o, dar nu a spus nici un cuvânt ci s-a rugat. Duminica următoare, după predică a spus de la amvon: „Un prieten drag a adus o scrisoare în casa mea, în care îmi înşiră greşelile. Eu le-am citit, m-am cercetat şi am găsit multe lucruri adevărate. În inima mea este rădăcina a tot ce prietenul a găsit la mine, dar harul lui Dumnezeu este singurul care nu a lăsat răul să devină realitate. Prietenul meu iubit cunoaşte greşelile mele foarte bine, ceea ce mă face să cred că este chiar în mijlocul nostru. Îl rog din suflet să vină la mine, ca să pot să-i arăt dragostea mea.”Când lui Tersteegen din Mulheim i-a fost aruncat un coş fără fund peste cap, ca semn de batjocură, el a zis: „Aceasta nu-i încă o cunună de spini.”Cum ar răsuna răspunsurile noastre în astfel de situaţii? Ar descoperii ele caracterul Domnului nostru? Fiecare să răspundă singur la această întrebare. Noi vrem să ne amintim de cuvintele lui Pavel: „Dragostea … nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău … crede totul … suferă totul …” (1 Cor. 13.5-7). Aceasta este dragostea pe care Dumnezeu o caută la noi căci El este izvorul ei. Cât de bune şi de frumoase sunt însuşirile ei!Dacă noi ne-am uita mai des în această oglindă luminoasă şi fără greş – lucru care ar trebui să-l facem în fiecare zi – atunci fără îndoială că este mult de judecat, mult de mărturisit. În felul acesta inima noastră îl admiră şi-L adoră pe Cel care a fost o pildă minunată de dragoste.Dacă pentru Numele lui Cristos vom rămâne statornici până la sfârşit, atunci chiar dacă ne-ar arde pe toţi, scânteile de la rugurile noastre ar răspândi Evanghelia departe pe faţa pământului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, azi trebuie să predic în Numele Tău; fă Tu luminoasă predicarea, prin puterea Ta. Fă sufletul meu să fie puternic conştient de prezenţa Ta, ţine-mă focalizat în Tine în orice sens adânc şi suprem.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.» IOAN 5,39

Există oameni care afirmă: «Eu merg la biserică şi îmi este de ajuns». Ai auzit pe cineva vorbind aşa? De cele mai multe ori fraza aceasta se aude din gura celor care se mulţumesc cu predica de duminică. Asemenea «creştini», afară de o oarecare religiozitate, au cu totul alte interese decât cele spirituale. Un om care nu este înfometat după Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să se întrebe dacă este cu adevărat născut din nou. Oamenii aceştia ar vrea tare mult să şteargă graniţa dintre lume şi a-L urma pe Isus. Poate că te întrebi revoltat: «Asta înseamnă că nu mai trebuie să ne bucurăm deloc de viaţă? Nu mai avem voie să mergem la cinematograf să vedem un film bun sau la diverse petreceri să dansăm?” Aş vrea să am libertatea totală să îţi pot spune: du-te ori de câte ori simţi nevoia, dar fii foarte atent: măsura în care o poftă îţi controlează viaţa este măsura de necontestat a cât de mult îl ai pe Isus în inimă ca Domn. Cine a fost cu adevărat născut din nou nu tânjeşte, nu aleargă după ce este lumesc. Trăieşte în lume, dar nu-i mai aparţine. Isus Cristos a devenit esenţa şi scopul întregii vieţi a creştinului autentic, de aceea el aruncă departe tot ceea ce îl poate împiedica să-şi atingă ţelul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Făclia ei este Mielul. Apocalipsa 21:23

Contemplează în tăcere Mielul, lumina cerurilor. Lumina este simbolul bucuriei în Scriptură. Bucuria sfinţilor din ceruri este cuprinsă în aceasta: Isus ne-a ales, ne-a iubit, ne-a cumpărat, ne-a curăţat, ne-a îmbrăcat, ne-a păstrat şi ne-a slăvit, suntem în întregime ai Domnului Isus. Fiecare din aceste gânduri este ca o boabă din strugurii Eşcolului. Lumina este de asemeni cauza frumuseţii. Frumuseţea nu mai există când se duce lumina. Fără lumină, nici o strălucire nu scânteiază din safire, nici o rază nu argintează perlele; deci, toată frumuseţea sfinţilor vine de la Isus. Asemeni planetelor, ei reflectă lumina Soarelui Neprihănirii; ei trăiesc ca razele izvorâte din orbita centrală. Dacă El se retrage, ei mor; dacă gloria Lui este Acoperită, gloria; lor se stinge. Lumina este şi simbolul cunoştinţei. în ceruri, cunoştinţa noastră va fi desăvârşită, dar Domnul Isus însuşi va fi izvorul ei. Întâmplări întunecate, niciodată înţelese înainte, vor fi văzute clar atunci, şi tot ce ne încurcă acum va deveni limpede la lumina Mielului. O, ce descoperiri vor fi şi ce preamărire pentru Dumnezeul iubirii! Lumina înseamnă şi demonstraţie. Lumina demonstrează. In lumea…aceasta „ce vom fi, nu s-a arătat încă” (1
loan 3:2). Poporul lui Dumnezeu este un popor ascuns, dar atunci când Christos îşi va prirmi poporul în ceruri, îi va atinge cu sceptrul iubirii Lui şi îi va transforma în imagini ale gloriei Sale. Ei au fost săraci şi nenorociţi, dar ce transformare! Au fost pătaţi de păcat, dar, printr-o singură atingere a degetului Său, sunt strălucitori ca soarele şi limpezi ca cristalul. O, ce demonstraţie! Toate acestea vin de la Mielul preamărit. Oricât de splendid ar fi totul, Isus este centrul şi sufletul. O, să fii acolo şi să-L vezi în propria Sa lumină, Regele Regilor şi Domnul Domnilor!

Seara

Pe drum. Luca 8:42

Contextul textului este că Isus trecea prin mulţime spre casa lui Iair, ca să o învie pe fiica moartă a conducătorului. Totuşi, Isus este atât de îndurător, încât înfăptuieşte altă minune pe drum. Chiar în timp ce „toiagul lui Aaron” poartă mugurii unei minuni latente, rodeşte migdalele unei desăvârşite lucrări a îndurării. Este destul pentru noi, dacă avem un scop, să mergem să-l îndeplinim imediat Ar fi imprudent să ne risipim energia pe drum. Dacă fugim să salvăm un prieten, nu ne permitem să ne risipim puterea într-un alt pericol. Un singur fel de fructe este îndestulător pentru un pom, şi împlinirea unei singure chemări este de ajuns pentru un om. Dar învăţătorul nostru nu cunoaşte limite de putere în îndeplinirea misiunii. El este atât de bogat în har încât, asemeni soarelui care străluceşte atunci când se învârte pe orbită, cărarea Lui străluceşte de îndurare. El este o săgeată a iubirii, care nu numai că îşi atinge ţinta, dar parfumează şi aerul în trecerea ei. Puterea este o emanaţie a lui Isus, aşa cum parfumul izvorăşte din flori; ea va curge întotdeauna din El, aşa cum curge apa din izvor. Ce încurajare minunată ne aduce adevărul acesta! Dacă Domnul nostru este atât de dornic să vindece bolnavii şi să binecuvânteze pe cei în nevoie, atunci nu pregeta să păşeşti pe cărarea Lui, şi El îţi va zâmbi. Nu zăbovi să ceri, de vreme ce El îţi dă din belşug. Fii atent la Cuvântul Său acum şi întotdeauna, pentru ca Isus să-ţi poată vorbi în inimă. Umblă în locurile în care El poate fi găsit, ca să obţii binecuvântările Lui. Dacă El este gata să te vindece, nu vrei să fi vindecat? Cu siguranţă, El este prezent chiar şi acum, fiindcă vine întotdeauna în inimile care au nevoie de El. Tu nu ai nevoie de El? El ştie câtă de multă nevoie ai! Fiu al lui David, pleacă-Ţi privirea asupra nenorocitului care stă înaintea Ta, şi ascultă-i cererea.

IZVOARE IN DEŞERT

Fiţi oameni, întăriţi-vă! (1 Corinteni 16:13)

Nu te ruga niciodată pentru o viaţă mai uşoară – roagă-te să fii mai puternic! Nu te ruga niciodată pentru lucrări pe măsura puterilor tale – roagă-te pentru putere pe măsura lucrărilor tale. Şi atunci a-ţi face treaba nu va fi un miracol – tu vei fi un miracol. Phillips Brooks

Trebuie să ne amintim că Hristos n-o să ne conducă spre măreţie printr-o viaţă uşoară şi comodă. O viaţă uşoară nu ne ridică, ci ne trage-n jos. Cerul este întotdeauna deasupra noastră, şi noi trebuie să privim în continuu spre el.

Unii oameni evită întotdeauna lucrurile care costă, sau lucrurile care necesită dăruire de sine, cumpătare şi sacrificiu de sine. Însă numai munca grea şi dificultăţile ne conduc în final spre glorie, căci gloria nu se poate găsi păşind pe cărarea acoperită cu muşchi, aşternută pentru noi prin livadă. Ci se găseşte trimiţându-ne să ne pavăm singuri calea cu propriile noastre mâini.

Eşti tu gata să te sacrifici ca să atingi piscurile glorioase pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru tine? selectat

Întăreşte-te!

Nu suntem aici să ne jucăm, să visăm, să hoinărim;

Avem de muncit din greu, avem de ridicat greutăţi.

Nu evita lupta; înfrunt-o.

Este darul lui Dumnezeu.

Întăreşte-te!

Nu mai spune că zilele sunt rele – Cine-i de vină?

Nu-ţi încrucişa mâinile, ca la înfrângere – Ruşine!

Ridică-te în picioare, vorbeşte, cu tot curajul,

În Numele lui Dumnezeu.

Întăreşte-te!

Nu contează cât de mult s-a întărit răul,

Cât de aprigă e lupta, cât de lungă e ziua,

Nu-ţi pierde curajul, luptă-n continuare!

Mâine vine cântarea.

Maltbie D. Babcock

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 16.13-28

    Din întrebarea pe care Domnul le-o pune ucenicilor Săi aflăm că părerile despre El erau împărţite; şi la fel sunt şi astăzi. Dar tu, cititorule, poţi spune cine este Isus şi ce reprezintă El pentru tine? Tatăl din ceruri i-a dictat lui Petru minunata mărturisire: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu” (v. 16). Aceasta este temelia de neclintit pe care Domnul va zidi Adunarea Sa, în care fiecare credincios, asemeni lui Petru, va deveni o piatră vie. Cum ar putea izbuti forţele răului împotriva celor care sunt ai lui Hristos şi pe care El însuşi îi zideşte? Domnul îl va onora pe ucenicul Său cu o misiune specială: aceea de a deschide (prin predicile lui) porţile împărăţiei pentru iudei şi pentru naţiuni (Fapte 2.36; 10.43).    „De atunci”, Isus, menţionând Adunarea, va trebui să vorbească şi despre preţul pe care-1 va plăti pentru a o dobândi: suferinţele şi moartea Sa. Sărmanul Petru! Cu o clipă înainte vorbise sub inspiraţie divină, iar acum devine un instrument al lui Satanl Vrăjmaşul caută să-L abată şi pe Hristos de la calea Sa de ascultare, dar este recunoscut pe dată şi respins.

    Isus, Cel care a străbătut primul calea renunţării totale, nu ascunde ceea ce presupune mersul în urma Sa (comp. cu pap. 10.37-40). Suntem noi gata să-L urmăm cu orice preţ? (Filipeni 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 12:1, 2, 16-25

CONTINUĂ SĂ TE ROGI

Departe iarăşi de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi. 1 Samuel 12:23

O mamă evlavioasă a povestit despre cei doi fii ai ei, care acum aveau vârsta de peste patruzeci de ani. Deşi i-a crescut într-un cămin creştin, ei au întors spatele Domnului. Nici unul măcar n-a fost în stare să-şi ţină o slujbă măcar. Unul era în închisoare, iar celălalt fusese eliberat de curând. Lacrimi mari se rostogoleau din ochii ei în timp ce spunea ce limbaj îngrozitor foloseau şi când relata despre lipsa totală de respect faţă de legile lui Dumnezeu şi ale ţării. Dar a spus, apoi: „încă mă rog pentru amândoi în fiecare zi. Am făgăduit Domnului că nu mă voi da bătută. Mă voi ruga pentru ei, până când Domnul mă va chema acasă”. In 1 Samuel 12, am citit o istorie îngrozitoare, dar şi minunată în acelaşi timp Israel se revoltase. Oamenii au păcătuit împotriva Domnului în toată perioada judecătorilor, şi acum adăugaseră la lipsa de respect pentru Dumnezeu cu cererea de a avea un împărat. Pentru a le arăta răutatea, Samuel a cerut Domnului să trimită trăznete şi grindină în timpul secerişului grânelor (v. 16-18). Când Domnul a răspuns acestei rugăciuni, poporul s-a îngrozit. Dar Samuel le-a vorbit îmbărbătându-i. În ciuda faptului că s-au revoltat împotriva lui Dumnezeu, el le-a promis să continue să se roage pentru ei, în timp ce vor fi sub domnia lui Saul, noul rege.De câte ori am fost gata să renunţăm să ne mai rugăm pentru cineva? Cât de des am crezut că nu mai foloseşte la nimic, că ne pierdem vremea? Şi Samuel s-a simţit în acelaşi fel în ceea ce-l privea pe Israel, dar nu a cedat în faţa frustrării şi dezamăgirii. Să-i urmăm exemplul. Continuaţi să vă rugaţi! D.C.E.

Pe asprul drum al vieţii când călătoresc,

Mă rog mereu pentru aceia ce-i iubesc.

Să fiu adevăratul vrednic credincios

Trăind mereu frumos pentru Isus Cristos.    – Anonim

Cel mai bun mod de a-i influenţa pe oameni
pentru Dumnezeu este să mijloceşti înaintea Lui
Dumnezeu pentru oameni.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Domnul ia zis lui Moise: „Intră la faraon și spunei: Așa zice Domnul: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca săMi slujească»”.  Exod 8.1

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (4) – Exod (A)

Cartea Exod a fost pe drept numită «cartea răscumpărării». Răscumpărarea este subiectul ei principal, fie că o privim din punct de vedere istoric, pentru poporul Israel, fie că o privim din punct de vedere simbolic, pentru credinciosul din vremea de acum. Cartea din Noul Testament care corespunde cărții Exod este Epistola lui Pavel către Romani, în special cu privire la ispășire și la eliberarea de păcat. „Exod” înseamnă „ieșire”, un nume potrivit pentru cartea care descrie ieșirea israeliților din Egipt și de sub robia lui faraon – imagini binecuvântate cu privire la eliberarea noastră de robia păcatului și de sub puterea lui Satan.

Iată un mic sumar al acestei cărți:

• Capitolele 1–18 – Eliberarea din Egipt;

• Capitolele 19–24 – Legământul cu Iahve;

• Capitolele 25–40 – Cortul.

Moise este personajul principal din cartea Exod. El este astfel o imagine potrivită a lui Hristos, Conducătorul nostru, care îi conduce pe cei răscumpărați prin pustie (Evrei 3.1,2). Există, de asemenea, o comparație interesantă între nașterea lui Moise și cea a lui Hristos. Cartea Exod începe cu descrierea nașterii lui Moise și a felului în care a fost salvat de decretul lui faraon dat împotriva copiilor evrei de parte bărbătească. Acest lucru a avut loc la patru sute de ani după promisiunea lui Dumnezeu față de Avraam (Geneza 15.13). Noul Testament începe după patru sute de ani de tăcere între cartea Maleahi și Evanghelia după Matei, care, la rândul ei, începe cu prezentarea Eliberatorului care a venit pentru a mântui pe poporul Său de păcatele lor. Mai mult, vedem că, după nașterea lui Hristos, Irod a dat o poruncă – la fel cum a făcut faraon – ca pruncii din Betleem să fie omorâți, însă Domnul Isus este ținut în siguranță și este trimis … în Egipt! B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Eclesiastul 3.1

O vreme pentru toate

În zadar cauți soarele când s-a făcut noapte. În zadar cauți pâine după ce s-a închis brutăria. În zadar cauți ghiocei după ce a trecut primăvara. În zadar cauți anii copilăriei după ce au trecut. În zadar ceri iertare după ce omul a murit. Toate lucrurile își au vremea lor. Nașterea își are vremea ei și moartea pe a ei. Semănatul își are vremea lui și culegerea roadelor pe a ei. Dărâmarea își are vremea sa și construitul pe a sa. Plânsul își are vremea sa și râsul de asemenea. Tăcerea își are vremea sa și vorbitul pe a sa. Important este să cunoaștem vremea potrivită pentru orice lucru. Cetatea Ierusalimului nu a cunoscut vremea când a fost cercetată. Când ușa corabiei lui Noe a fost închisă de către Dumnezeu, orice încercare de a mai bate la ușa aceea a fost zadarnică. Bogatul în locuința morților a căutat zadarnic o cale de ieșire; era prea târziu. Vremea potrivită a mântuirii a trecut pe lângă el fără ca lui să-i pese de ea. Probabil, spera să mai aibă timp; acum însă era prea târziu.Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi” (Isaia 55.6). Această vreme potrivită de a primi mântuirea lui Dumnezeu este astăzi. Orice amânare ne poate duce la o căutare zadarnică sau la un veșnic prea târziu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

GOLUL PE CARE DOAR DUMNEZEU ÎL POATE UMPLE

„In El avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele Apostolilor 17:28)

lată o maximă care s-a adeverit odată cu trecerea timpului: „Inima este un gol de forma lui Dumnezeu și numai El îl poate umple”. în cartea sa: „Through the Valley of the Kwai: From Death-Camp Despair to Spiritual Triumph [Prin Valea Kwai: de la disperarea din lagărul morții la triumf spiritual” – n.tr.], Emest Gordon scrie despre soldații americani luați prizonieri, torturați și înfometați de japonezi în Peninsula Malay în timpul celu i De-al Doilea război Mondial. Drept consecință, ei au început să se comporte ca animalele, zgâriindu-se, luptându-se și furând hrană. In efortul lor de a readuce lucrurile la normal, grupul s-a hotărât să citească Noul Testament. în timp ce Gordon li-l citea, ei l-au primit pe Hristos și această comunitate de sălbatici a fost transformată într-o comunitate a dragostei. Iar acest lucru a fost posibil deoarece Dumnezeu trăiește în Isus si Isus dorește să locuiască în inimile celor care se încred în El. Domnul Isus oferă bucurie, pace, b viață transformată si siguranța vieții veșnice tuturor acelora care își pun încrederea în El. Așadar, tu cu ce încerci sa umpli golul din viața ta? Cu posesiuni materiale? Cu substanțe care să te bine-dispună? Cu relații intime? Cu succesul în carieră? Cu goana după dezvoltare intelectuală? Cu distracții? Ai putea foarte bine să renunți la toate acestea acum pentru că ele nu vor funcționa! Pavel a explicat lucrul acesta filozofilor din Atena în felul următor: „Dumnezeu…a făcut lumea și tot ce este în ea…El…dă tuturor viața, suflarea și toate lucrurile. El a făcut ca toți oamenii…să caute pe Dumnezeu, și să se silească să-L găsească bâjbâind, cu toate că nu este departe de fiecare din noi. Căci în El avem viața, mișcarea și ființa” (v. 24-28). Versurile unei cântări spun așa: „Numai Hristos ne poate împlini; Și al său Nume ne poate ferici. în Tine, Isuse, am găsit iubire! Viată si veșnică fericire”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina necazului

În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca
însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijlocul necazurilor, ceea ce este cu totul altceva. „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin. „In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu
Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea. Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar
Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria. În acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi după ce a zis aceste cuvinte, le-a arătat mâinile”.

LUCA 24:40

Ucenicii în loc să se bucure că L-au văzut pe Domnul Isus după învierea Sa, aşa după cum, de fapt, le spusese mai- dinainte de câteva ori, necredinţa i-a făcut mai degrabă să se înspâimânte decât să li se umple inima de bucurie. De aceea El le arată mâinile lui cu semnele rănilor în ele, dovada de netăgăduit că mântuirea a fost săvârşită şi că El este viu. În mâinile Domnului Isus este siguranţă, este confirmarea providenţei dumnezeieşti, este împlinirea măreţei lucrări de restaurare a omului căzut şi a creaţiunii care a fost afectată de căderea omului în păcat. De aceea Dumnezeu în iubirea Lui nemărginită, I-a pregătit un trup Domnului Isus pentru ca în felul acesta, să poată veni la omul căzut şi să-L ridice la starea pentru care a fost creat.Mâinile străpunse ale Domnului Isus! Când ucenicii le-au văzut, toată spaima lor a dispărut şi inimile lor s-au umplut de o mare bucurie, acea bucurie pe care nimeni nu o mai poate răpi. În mâinile străpunse ale Mântuitorului nostru este chezăşia imuabilă a siguranţei mântuirii noastre, aşa după cum a spus-o El însuşi: „Oile Mele ascultă glasul Meu (noi suntem aceste oi); Eu le cunosc şi ele vin după Mine. Eu le dau viaţa veşnică; nicidecum nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea” Ioan 10:27, 28.Mâinile Lui pot să mântuiască numai pentru că sunt străpunse. Mâinile Lui străpunse sunt argumentrul suprem înaintea lui Dumnezeu, oridecâte ori Satan ne pârăşte pentru greşelile noastre, şi numai pe temeiul lor Dumnezeu ne iartă, iar Satan este ruşinat şi respins.

OMUL în slavă, poartă şi va purta toată veşnicia semnele rănilor pe care le-a primit de la noi, dar care vor constitui mărturia veşnică a iubirii lui Dumnezeu pentru noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi pentru veşnicie, dacă mâinile Lui n-ar fi fost străpunse pentru noi. Singura mărturie în cer a ceea ce a putut face omul, sunt rănile pe care le poartă Domnul Isus în trupul Său.Dacă în fiecare dimineaţă, înainte de a începe orice activitate domestică, ne-am gândi la mâinile străpunse ale Domnului Isus, şi la întregul şir de suferinţe care s-au concretizat prin pironirea lor pe cruce, fără îndoială că am fi cuprinşi de mai multă grijă de a nu pângări, prin greşelile noastre, acele mâini binecuvântate şi sfinte.

„Măreţia lui Dumnezeu, sfinţenia Sa, dreptatea Sa şi adevărul Său, toate aceste caractere ale lui Dumnezeu erau îndreptate împotriva Domnului Hristos, făcut păcat pentru noi, şi semnele din mâinile Lui vor fi toată veşnicia dovada a ceea ce este Dumnezeu. IUBIRE!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Vinul este batjocoritor, băuturile tari sunt gălăgioase; oricine se îmbată cu ele nu este înţelept”. Prov. 20:1.

In capitolul 23:29-30, citim: „Ale cui vaietele? Ale cui sunt oftările? Ale cui neînţelegerile? Ale cui sunt rănile fără motiv? Ai cui sunt ochii roşii? Ale celor ce întârzie la vin şi se duc să golească paharul cu vin amestecat. Nu te uita la vin când curge roşu şi face mărgăritare în pahar; el alunecă uşor, dar pe urmă muşcă întocmai ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă”. Vinul şi femeile înşeală pe cei neînţelepti şi cei ce se alipesc de curve, vor deveni sălbatici, iar ca răsplată vor primi molii şi viermi şi se distrug, ca o pildă îngrozitoare pentru ceilalţi. Ah, câtă nenorocire şi suspin a adus deja alcoolul! De aceea se bucură Dumnezeu când copiii Lui se abţin şi dacă ei lumină şi sare pentru beţivi. Primul propovăduitor din Noul Testament n-a băut vin nici băuturi tari sau alcoolice. Timotei n-a băut, ştim aceasta, deoarece Pavel l-a îndemnat să folosească şi puţin vin din cauza stomacului său bolnav. (1 Tim. 5:23). Dar în schimb, astăzi ar trebui spus multor aşa zişi creştini: „Să nu mai bei vin din cauza stomacului tău, sau lasă-te de fumat”. Misionarul Lehrenh a spus: „Dacă Dumnezeu l-ar fi creat pe om pentru fumat atunci i-ar fi făcut şi un horn pe cap”. Câţi fumători au aprins casa din neatenţie! Cuvântul lui Dumnezeu nu spune degeaba să nu stai pe scaunul batjocoritorilor. Dar ferice de omul care nu se duce la la sfatul celor răi. Căci cine ascultă de toţi, este uşuratic şi-şi face rău, dacă se lasă dus în eroare astfel.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VORBEŞTE CE EL TE ÎNVAŢĂ

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus.Exodul 4.12

Mai mulţi slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu cu vorbirea greoaie, se găsesc într-o mare încurcătură când sunt chemaţi să vorbească pentru Domnul; ei se tem să nu strice lucrarea prin defectul lor. Să-şi amintească atunci că Domnul este acela care le-a dat această limbă şi să ia seama să nu arunce ocară asupra Aceluia care i-a creat. Se poate ca o limbă greoaie să nu fie un rău aşa de mare ca o limbă prea slobodă şi puţine cuvinte valorează adesea mai mult decât belşugul unui discurs.De asemenea este adevărat că adevărata putere pentru mântuire nu stă în retorica omenească, cu gesturile sale, cu vorbele sale frumoase şi cu voci sonore. Defectul de a nu vorbi cu uşurinţă nu este un cusur aşa de mare, după cum se pare. Dacă Dumnezeu este cu gura noastră şi cu duhul nostru, vom avea ceva mai mult decât arama sunătoare a elocvenţei sau chimvalul zăngănitor al puterii de convingere. Învăţătura lui Dumnezeu este înţelepciune; prezenţa Lui este putere. Faraon avea mai multe motive să se teamă de bâlbâiala lui Moise decât de cei mai buni vorbitori ai Egiptului; căci ceea ce spunea el, avea putere în sine; el vorbea despre urgii şi moarte.Dacă Domnul este cu noi în slăbiciunea noastră firească, vom fi încinşi cu o putere supranaturală. Deci să vorbim pentru Isus cu îndrăzneală, aşa cum putem vorbi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Ioan 10.28

Ce putere au aceste cuvinte pentru inima credinciosului în călătoria lui pe acest pământ, unde este înconjurat de multe ispite, de atâţia duşmani pe pământ şi în aer, de Satan şi îngerii lui! Ce binecuvântare, ce minunat lucru să ştii că ai intrat prin uşă, că eşti mântuit, că ai viaţa veşnică, că Domnul Isus te cunoaşte, te ocroteşte şi că-L cunoşti ca pe Păstorul cel Bun, că El te întăreşte şi te îmbărbătează, că în El ai TOTUL DEPLIN, şi în sfârşit e mare har că nimeni nu poate să te smulgă din mâna Lui şi a Tatălui. POATE OARE să ne lipsească ceva? Avem oare motiv să ne îngrijorăm dacă ajungem la ţintă? NIMENI nu le poate smulge din mâna Mea!” De ce să ne temem? Cine este mai mare ca El? NIMENI! Totul se odihneşte în mâinile Lui. Să nu ne încredem oare în El în chip desăvârşit? Sunt cuvintele Păstorului cel Bun. Ce slavă că suntem oiţele Păstorului cel Bun! Ce linişte ne dă această cunoştinţă, într-o lume neliniştită. El cunoaşte primejdiile şi ispitele; El le întâmpină. El ne avertizează şi ne îndreaptă când ne-am abătut. El ne ridică dacă suntem în situaţia să cădem. Dacă avem sete ne înviorează, suntem flămânzi ne hrăneşte. El ne poartă în orice timp în inima Lui şi ne vine în ajutor în slăbiciunile noastre. El ne cunoaşte şi noi îl cunoaştem. El merge înaintea noastră şi noi îl urmăm. Ce poziţie măreaţă! De l-ar cunoaşte mulţi pe acest Păstor! De aceea chiar azi du-te înainte prin această uşă deschisă! încă mai este deschisă! Mâine poate e pe veci închisă. Sunt mulţi care vor să se îmbunătăţească, să ia hotărâri, să urmeze anumite rânduieli religioase cu scopul de a obţine viaţa veşnică. Dar toate acestea îi vor face să strige: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte.” Aceştia vor constata că Domnul dă viaţa veşnică şi numai El.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cheamă-mă pe nume ca să mă cutremur de acea minunată chemare! Ce schimbare aduce un lucru mărunt pe care îl faci Tu – o chemare pe nume, o atingere în treacăt, şi suntem în extaz! O, de ce nu faci asta mai des?

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a fagăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» IACOV 1,12

Domeniul din viaţa spirituală în care un credincios născut din nou are cel mai mult de luptat este rugăciunea. Fii numai atent cât de mult caută diavolul să lovească exact în viaţa ta de rugăciune. Conştientizează cât de mult încearcă cu toate puterile să te oprească să te rogi, deoarece, printr-o rugăciune sfântă şi consecventă multe suflete sunt smulse din gheara lui. De aceea doresc să te avertizez asupra unor duşmani specifici de care Satan se foloseşte să ţi se împotrivească: credincioşii cu o religiozitate aparentă. Cât timp Domnul Isus a trăit pe pământ nu vameşii şi păcătoşii I-au fost duşmani, dimpotrivă, El a fost tot timpul înconjurat de ei. Cei mai aprigi duşmani ai Săi au fost oamenii religioşi,cei care în cele din urmă L-au crucificat. Astăzi lucrurile stau la fel. In dedicarea ta pentru Dumnezeu, cel mai mult vei fi lovit de «creştinii» făra Cristos. Aș vrea să-i întreb pe aceşti aşa-zişi «creştini»: ştiţi încotro vă îndreptaţi? Creştinismul vostru de suprafaţă este opera diavolului. Dacă nu vă naşteţi din nou şi nu vă pocăiţi din toată inima, îi veţi aparţine pe veşnicie lui Satan, duşmanul sufletelor voastre. Să punem deci la inimă ceea ce ne spune Iacov: «Supuneţi-vă, dar lui Dumnezeu. împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi» (Iacov 4,7-8).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Care face totul după sfatul voii Sale. Efeseni 1:11

Credinţa noastră în înţelepciunea lui Dumnezeu presupune şi necesită un scop special al Lui şi un plan în lucrarea de mântuire. Ce ar fi fost creaţia fără proiectul Său? Există vreun peşte în ocean sau vreo insectă în aer lăsată la voia întâmplării în ceea ce priveşte forma? Nu, în fiecare os, încheietură, muşchi, tendon, glandă şi vas de sânge se observă prezenţa unui Dumnezeu care a făcut totul conform proiectului înţelepciunii infinite. Va fi oare Dumnezeu prezent în creaţie, conducând totul, şi va lipsi în har? Oare noua creaţie va fi prezidată de geniul capricios al voinţei libere, atunci când vechea creaţie este condusă de voia divină? Priveşte providenţa! Cine nu ştie că nici o vrabie nu cade pe pământ fără ştirea Tatălui? Până şi perii capului ne sunt număraţi. Dumnezeu cântăreşte munţii durerii noastre pe talger, şi pune în balanţă dealurile necazurilor noastre. Este posibil să existe un Dumnezeu al providenţei, şi al harului nu? Să fie scoicile conduse de înţelepciune, iar boabele lăsate la voia întâmplării? Nu, El cunoaşte sfârşitul de la început. El îl vede pe fiecare la locul potrivi, nu numai Piatra de la capul unghiului,. scăldată în sângele Fiului Său, dar şi poziţia fiecărei pietre alese, luată din cariera naturii şi şlefuită prin harul Său. El vede întregul de la colţ la streaşină, de la temelie la acoperiş, de la bază la culme. El are în minte o cunoaştere clară a fiecărei pietre care urmează să fie aşezată în locul pregătit, El ştie cât de mare va fi clădirea şi când va fi aşezat acoperişul, în strigăte de „Indurare! Îndurare peste el!”. La sfârşit se va vedea clar că, în fiecare vas ales de îndurare, Iehova a făcut totul după sfatul voii Sale, şi că, în fiecare parte a lucrării harului Său, El şi-a împlinit scopul şi Şi-a slăvit propriul nume.

Seara

 Ea a cules spice de pe câmp până seara.Rut 2:17

Îngaduiţi-mi să învăţ de la Rut, culegătoarea. Dacă ea a ieşit pe câmp să culeagă spice, eu trebuie să ies pe câmpul rugăciunii, meditaţiei, doctrinei şi învăţării Cuvântului, ca să adun hrană spirituală. Culegătoarea îşi aduna partea spic cu spic; câştigul ei venea puţin câte puţin. Eu trebuie să fiu mulţumit cu cercetarea unui singur adevăr, dacă nu sunt mai multe. Fiecare spic mă ajută să adun un snop, şi fiecare lecţie din Evanghelie contribuie să ne facă să ajungem la „înţelepciunea care duce la mântuire” (2 Timotei 3:15). Culegătoarea îşi ţinea ochii deschişi. Dacă ar fi rătăcit toată ziua pe câmp cu gândurile aiurea, nu ar fi avut ce duce acasă seara. Trebuie să fiu atent atunci când mă angajez în disciplinele religioase, ca să nu-mi fie nefolositoare. Mă tem că am pierdut mult deja. O, dacă aş putea să-mi estimez corect oportunităţile şi să culeg cu mai multă pricepere! Culegătoarea se apleca la tot ce găsea, şi la fel trebuie să fac şi eu. Spiritul mândru critică şi caută motive, dar minţile umile culeg şi primesc beneficii. O inimă umilă este un mare ajutor în ascultarea profitabilă a Evangheliei. „Cuvântul sădit” (Iacov 1:21) mântuitor poate fi primit doar în umilinţă. Un spate ţeapăn nu ajută culegătorului. Mândria este un tâlhar netrebnic, care nu poate fi îndurat nici un moment. Dacă arunci un spic ca să cauţi altul mai mare, rezultatul zilei nu e îmbucurător. Culegătoarea trebuia să strângă tot, ca să aibă câştig la sfârşit. Cât de adesea uit tot ce aud; un al doilea adevăr îl scoate pe primul, aşa că, până la urmă, lectura şi ascultarea mea nu duc la nimic! Sunt eu convins de importanţa adunării adevărului? Un stomac flămând face culegătorul mai înţelept. Dacă nu ai spice în mână, nu vei avea pâine pe masă. Culegătoarea munceşte cu simţământul necesităţii; de aceea, pasul ei este hotărât şi mâinile atente. Eu am o nevoie mai mare. Doamne, ajută-mă să fiu convins de această nevoie, ca să culeg pe câmpul care aduce o răsplată atât de mare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Voi preface toţi munţii mei în drumuri.(Isaia 49:11)

Dumnezeu va face ca obstacolele noastre să servească scopurilor Lui. Toţi avem munţi în vieţile noastre, şi de multe ori aceştia sunt oameni sau lucruri care ameninţă să blocheze progresul vieţii noastre spirituale. Obstacolele pot fi neadevăruri spuse despre noi; o ocupaţie dificilă; „un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7); sau crucea noastră zilnică. Şi deseori ne rugăm pentru îndepărtarea lor, căci tindem să gândim că numai dacă acestea ar fi îndepărtate, am trăi o viaţă mai tandră, mai curată şi mai sfântă.”O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima…!” (Luca 24:25). Acestea sunt tocmai condiţiile necesare succesului, şi au fost puse în vieţile noastre ca mijloace de producere a darurilor şi a calităţilor pentru care ne-am rugat atât de mult timp. Ani de zile ne rugăm pentru răbdare, şi când ceva începe să ne încerce peste puterile noastre, fugim de lucrul acela. Încercăm să-l evităm, îl vedem ca pe un obstacol de netrecut în calea scopului dorit, şi credem că dacă ar fi îndepărtat, am experimenta imediat eliberarea şi victoria.Nu este adevărat! Am vedea doar sfârşitul ispitei de a fi nerăbdători. Asta nu este răbdare! Singura cale prin care se poate ajunge la adevărata răbdare este tocmai prin îndurarea acestor încercări care par atât de insuportabile în ziua de azi.Nu mai fugi, ci supune-te! Cere prin credinţă să fii părtaş răbdării Domnului Isus şi înfruntă-ţi încercările prin El. Nu este nimic în viaţa ta care să te întristeze sau să te preocupe astfel încât să nu poţi să te supui celui mai înalt scop. Adu-ţi aminte că ele sunt munţii lui Dumnezeu. El îi pune acolo pentru un scop, şi ştim că El Îşi va ţine întotdeauna promisiunea. „Dumnezeu îi ştie drumul, El îi cunoaşte locuinţa. Căci El vede până la marginile pământului, zăreşte totul sub ceruri” (Iov 28:23-24). Deci când ajungem la poalele munţilor, vom găsi calea. din Hristos în Isaia, de F. B. Meyer

Scopul încercărilor noastre nu este doar de a ne testa valoarea, ci şi de a o creşte, la fel cum stejarul semeţ este testat prin furtuni şi, în acelaşi timp, întărit prin ele.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 16.1-12

    Încă o dată fariseii cer un semn (cap. 12.38…); încă o dată Isus le aminteşte de semnul lui Iona: moartea Sa pe care urma să o împlinească. Creştinii de azi, care sunt în ajunul revenirii Lui, nu mai trebuie să aştepte semne înainte de venirea Sa. Credinţa lor se odihneşte pe promisiunea Sa şi nu pe dovezi vizibile, pentru că altfel nu ar mai fi credinţă. Totuşi, câte indicii avem că aici, jos, se apropie sfârşitul istoriei Bisericii! Mândria omului creşte mai mult ca oricând; lumea creştinată manifestă caracteristicile din 2 Timotei 3.1-5. În plus, sunt şi semne exterioare: poporul evreu se întoarce în ţara lui, naţiunile Europei încearcă să se unească în cadrul vechiului imperiu roman… Să deschidem ochii şi să ni-i ridicăm spre cer: Isus revine.    Domnul îi lasă pe aceşti necredincioşi şi pleacă (v. 4). Acum însă chiar ucenicii Lui îl întristează, atât prin lipsa lor de încredere, cât şi prin faptul că nu-şi mai aduc aminte, după cum în cap. 15.16,17 Îl mâhniseră prin lipsa lor de pricepere. Nu suntem şi noi uneori ca ei? Să reţinem îndemnul pe care Dumnezeu ni-l dă prin chiar gura lui Petru, de a arunca asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El însuşi Se îngrijeşte de noi (1 Petru 5.7).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Tit 3:1-7

DATORII VECHI

El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui… Tit 3:5

La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întâmplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După câteva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atât de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amândoi câstigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum când câstigaţi bine amândoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?” Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală, incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vânzarea mântuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate. Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat şi dacă am trăi desăvârşiţi până în ziua când ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămânea neplătit.De aceea, planul de mântuire al lui Dumnezeu este atât de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii?P.R.V.    

 

În clipa când te-ncrezi în Domnul Isus,

Lăuntrul tău este spălat, iertat.

Şi sângele Lui sfânt este-ndeajuns

Să plătească pentru orişice păcat.    – Anonim

 

Când Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Isus a răspuns și ia zis: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”.    Ioan 4.10

O femeie din Samaria, aparent deloc potrivită pentru a sta în compania lui Mesia, o femeie sărmană din Sihar, întro stare morală degradată chiar și pentru standardele omenești, Îl întâlnește pe Domnul, atunci când El era singur la fântâna lui Iacov, unde Se așezase, fiind obosit de călătorie. Na trebuit mult timp ca Domnul săȘi croiască drum către inima ei.

Isus îi cere puțină apă să bea. El Se apropie de această femeie nu ca Mesia, deși era Mesia, ci ca Fiul lui Dumnezeu, care căuta nu gloria, ci un prilej săȘi manifeste harul. Omul era pierdut, iar Dumnezeu era mișcat de compasiune față de el. Exista doar Unul care Se putea ocupa de nevoia omului căzut, iar acesta era El, Fiul lui Dumnezeu. Astfel, mișcat de iubirea Sa, El Se apleacă și îi face o cerere femeii. Câte nar fi făcut El, doar să ajungă la inima ei!Femeia a fost cu totul surprinsă, căci iudeii naveau nicio legătură cu samaritenii. Pentru ea, El nu era decât „un iudeu”, iar ea însăși, doar „o femeie samariteană”. Ce vedere îngustă avea, fie în ceL privea pe Domnul, fie în ceo privea pe ea însăși! Domnul însă spune: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu și Cine este Cel careți zice: «DăMi să beau!», tu ai fi cerut de la El și țiar fi dat apă vie”.Femeia nuL cunoștea; abia dacă știa ceva despre legea lui Dumnezeu, deși mai târziu a făcut referire la ea; însă în ce privește darul lui Dumnezeu, cine sar fi gândit la așa ceva? Cine, chiar din Israel, din acel popor favorizat, realizase vreodată adevărul că Dumnezeu dăruiește? Lucrul de care femeia era momentan atașată, religia omenească, are o imagine exact contrară despre Dumnezeu – ea Îl privește întotdeauna ca pe Unul care trebuie să primească. Este adevărat că samariteana nu era decât o femeie păcătoasă și pierdută, însă mândria și gelozia religioasă se împacă bine chiar și cu o astfel de stare. Pentru ea, ba chiar și pentru aceia care ar fi trebuit să știe mult mai multe decât ea, Dumnezeu este întotdeauna Unul care cere, nu Unul care dăruiește întrun fel cum numai El poate so facă.W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dumnezeu, Mântuitorul nostru, … voiește ca toți oamenii să fie mântuiți …1 Timotei 2.3,4

… cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Romani 10.14

Ocazia pierdută

O creștină relatează: În satul nostru a venit o familie străină. Soția era o croitoreasă bună. Când mă ajuta să fac haine pentru copiii mei, vorbeam deseori îndelung. De multe ori a venit vorba și despre Dumnezeu, dar totdeauna doar vag și mult prea neclar. Acest lucru mă apăsa, deoarece aș fi dorit să-i vorbesc despre cel mai important lucru și să o întreb dacă Îl primise pe Isus Hristos ca Salvatorul ei. Totuși ezitam mereu să discut acest lucru cu ea. Într-o zi, croitoreasa se îmbolnăvi foarte grav. Am vizitat-o și acum eram pregătită să vorbesc serios cu ea despre Domnul Isus. Dar când am intrat în casă, soțul ei mi-a spus foarte clar: „Niciun cuvânt despre Dumnezeu! Altfel ar înțelege că este pe moarte”. M-am întristat foarte mult, deoarece pierdusem ocazia pe care mi-o dăduse Dumnezeu. Dar am vizitat-o mai departe și m-am rugat în continuare Domnului.

În acea perioadă a venit în sat un credincios din patria lor, pentru a le aduce concetățenilor săi Evanghelia. El a putut să meargă și la prietena mea și să-i vorbească despre Mântuitorul. Câteva zile mai târziu, ea a adormit în pace. Ea primise vestea bună și își pusese toată încrederea în Domnul Isus și în lucrarea Sa. Astfel a plecat fericită în veșnicie. Cât de mulțumitoare Îi sunt Domnului, că i S-a descoperit totuși și ei!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IȚI ESTE TEAMA? INCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

„Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine”

(Isaia 26:3)

Teama este o componentă firească a vieții. Chiar și oamenii cei mai tari si mai încrezători pe care îi cunoști au parte de ea. Diferența e că aceștia refuză să fie conduși de teamă, știind că atunci când ea este scăpată de sub control, te poate paraliza. Biblia spune: „frica are cu ea pedeapsa” (1 loan 4:18). Cercetătorii de la Universitatea Yale au descoperit că pacienții care presupuneau că o să experimenteze șocul electric aveau un grad de anxietate similar cu al celor care trecuseră efectiv prin așa ceva. Cercetătoarea Elizabeth Phelps scrie: ” O mare parte din fricile si anxietățile noastre sunt dobândite prin intermediul comunicării. Dacă ti se spune să-ti fie frică de câini, atunci creierul reacționează ca și cum efectiv ți-ar fi frică”. Cu alte cuvinte, creierul nostru nu face diferența între amenințările reale și cele imaginare. Lucrul acesta este foarte util pentru a explica de ce Institutul National de Sănătate Mintală a relatat că aproape douăzeci de milioane de americani suferă de afecțiuni care au la bază anxietatea. O persoană care trăiește în condiții de absolută siguranță, dar căreia îi este teamă că va fi jefuită suferă la fel de mult ca aceea care trăiește într-un context cu risc ridicat de a fi jefuită. Deoarece creierul nostru nu face deosebirea între emoțiile reale și cele închipuite, frica ne poate domina viețile, iar acest lucru este la fel de devastator precum rănile fizice. Psihologa Marilyn Barrick a spus: „în cea mai mare parte, teama nu este nimic altceva decât o iluzie. Când o împărtășești cuiva, ea are tendința să dispară”. Așa că, împărtășește fricile tale cu Dumnezeu și privește cum încep să dispară. Biblia spune: „Celui cu inima tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, caci se încrede în Tine”.

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cunoaşterea căilor Lui

„După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor” Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus „Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. „Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

„Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în „munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a
sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu; cereţi şi veţi primi pentru ca bucuria voastră să fie deplină! IOAN 16:24

Să avem grijă să nu limităm pe Dumnezeu în rugăciunile noastre şi aceasta nu numai prin necredinţă, dar şi prin presupunerea noastră că ştim ce poate şi ce vrea El să facă. Să ne aşteptăm ca să primim mai mult decât cerem sau gândim noi. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât.” (2 Cron 55:9). Să cerem mult şi Dumnezeu va fi pentru noi Dătător împărătesc. Dumnezeu va da copiilor Săi libertatea de a cere tot ce voiesc, pentru că prin Domnul Isus Hristos ei au devenit copii ai Săi şi El onorează orice cerere în virtutea dragostei pentru Fiul Său. De aceea Domnul Isus ne îndeamnă să cerem în Numele Lui orice este după voia Sa. „Cereţi orice vreţi şi vi se va da.” (Ioan 15:7). „Căci Tatăl însuşi vă iubeşte fiindcă M-aţi iubit.”Alexandru cel Mare a avut la curtea lui imperială un filozof renumit dar sărac care a ajuns cândva într-o mare criză financiară. La cine să apeleze decât la patronul lui, marele cuceritor, Alexandru? Cererea lui a fost aprobată mai repede decât s-a gândit el. Împăratul i-a dat autorizaţia să primească de la vistieria imperiului orice va cere. El a cerut în numele suveranului zece mii de galbeni, o sumă enormă. Vistiernicul şocat de o aşa mare sumă a refuzat s-o onoreze, dar a informat pe împărat prezentându-i punctul său de vedere cu privire la suma cerută de filozof care i s-a părut exorbitantă. Alexandru l-a ascultat cu răbdare şi i-a răspuns: „Să i se elibereze imediat banii. Sunt încântat – a zis împăratul – de felul cum gândeşte acest filozof. Prin cererea lui el mi-a făcut o cinste deosebită arătând în felul acesta cât contează pe generozitatea mea.” Ce deosebire între generozitatea acestui mândru împărat şi dragostea pe care o are Tatăl nostru din cer pentru noi. El este gata să ne dea cu mână largă şi fără mustrare orice îi cerem prin credinţă. Desigur că cererile noastre, oricât de mari ar fi, sunt garantate de Numele Domnului Isus. Ce garant desăvârşit, care ne scuteşte de un cosemnatar sau de orice altceva care să dovedească până la urmă că merităm să primim ce am cerut. Domnul Isus este sponsorul nostru înaintea lui Dumnezeu. Dar a cere în Numele Lui, presupune recunoaşterea nevredniciei noastre înaintea lui Dumnezeu şi dependenţa noastră de Hristos Domnul. Uşa trezoreriei lui Dumnezeu se deschide în faţa rugăciunii făcută cu credinţă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă”.
Geneza 22:3.

Domnul zisese lui Avraam: „Ieşi din ţara ta, din rudenia şi din casa tatălui tău şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta”. Si el a ieşit, fără să ştie încotro va merge sau unde va ajunge. El nu s-a sfătuit cu niciun om, ci a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii care fac aşa sunt o binecuvântare şi vor fi binecuvântaţi de Dumnezeu. Oriunde ajungea Avraam ridica un altar pentru Domnul. El a primit făgăduinţa că în sămânţa lui vor fi binecuvântate toate popoarele lumii. Sarai era stearpă. Ea spus lui Avraam: „Iată Domnul m-a făcut să nu am copii; intră, te rog la roaba mea, poate că voi avea copii de la ea”. Avraam a ascultat-o pe Sarai. După doisprezece ani a venit promisiunea lui Dumnezeu, că Sarai va naşte un fiu. Avraam a crezut pe Domnul din nou şi aşa s-a şi întâmplat. Cu acest prilej Dumnezeu i-a schimbat numele din Avram în Avraam şi numele Sarai în Sara. Dar când a văzut Sara, că fiul Agarei era un batjocoritor, a zis lui Avraam: Izgoneşte pe roaba aceasta şi pe fiul ei; căci fiul roabei acesteia nu va moşteni împreună cu fiul meu slobod”. Si Dumnezeu a zis lui Avraam: „Fă Sarei tot ce-ţi cere”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă şi a făcut precum îi poruncise Domnul. Citim mai departe despre Avraam, când Domnul l-a încercat şi i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ca ardere de tot acolo pe un munte pe care ţi-l voi arăta”. Avraam s-a sculat dis de dimineaţă, a tăiat lemne pentru arderea de tot. Observăm deci, că de fiecare dată, când Dumnezeu i-a dat o încercare mare, el s-a sculat dis de dimineaţă. Si pentru noi este scris: „Nu fiţi zăbavnici în ceea ce trebuie să faceţi”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LEGĂMÂNTUL ÎI ATINGE ŞI PE COPII

Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam; acesta va fi un legământ veşnic, în puterea căruia Eu voi fi Dumnezeul tău şi al seminţei tale după tine

Geneza 17.7

O, Dumnezeule Tu ai încheiat un legământ cu mine, robul Tău, în Isus Cristos, Mântuitorul meu; şi acum eu Te rog ca şi copiii mei să fie incluşi în planurile Tale de îndurare, îngăduie-mi să cred că această făgăduinţă îmi este făcută mie tot aşa de bine cum este făcută lui Avraam. Ştiu bine că copiii mei sunt născuţi în păcat şi zămisliţi în nelegiuire, ca şi cei ai celorlalţi oameni. Aşa că nu mă bizui pe felul naşterii lor, căci „ce este născut din carne este carne” şi nu altceva. Dar, Doamne, fa să se nască şi ei din Duhul Sfânt şi să intre şi ei în legământul Tău de har.Te rog de asemenea pentru urmaşii mei şi toate generaţiile lor. Să fii Tu Dumnezeul lor, cum eşti şi al meu. Cea mai mare cinste pe care Tu mi-ai făcut-o este că mi-ai îngăduit să fiu robul Tău şi să-Ţi slujesc; fie ca şi urmaşii mei să-Ţi poată sluji în anii care vor veni. O, Dumnezeul lui Avraam, fii şi Dumnezeul lui Isaac! O, Dumnezeul Anei, primeşte pe Samuelul ei! Doamne, dacă Tu ai primit rugăciunea pe care Ţi-o fac pentru ai mei, binecuvântează şi celelalte case ale poporului Tău, unde mai sunt persoane care nu sunt încă ale Tale. Fii Dumnezeul tuturor familiilor lui Israel. Fie ca nici unul din cei care se tem de Numele Tău să n-aibă durerea să vadă pe vreunul din ai lor rămânând nemântuit! Îţi cer acest lucru pentru dragostea lui Isus. Amin!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

DOMNUL a zis lui Samuel: Când vei înceta să plângi pe Saul, pentru că l-am lepădat, ca să nu mai domnească peste Israel? 1 Samuel 16.1

Poporul a făptuit un mare păcat când L-a lepădat pe Dumnezeu şi şi-a dorit un stăpânitor pământesc ca împărat. Samuel a trebuit să vadă cu durere că nădejdea pusă în puterea şi ajutorul omenesc este o deşertăciune. Fără îndoială că privirile erau îndreptate spre omul pe care Dumnezeu îl îngăduise ca împărat. Acum însă totul era pierdut. Saul a fost lepădat şi Samuel s-a simţit obligat să se îndepărteze de el. Saul era al doilea demnitar cu privire la care Samuel trebuia să vadă dezbrăcarea de demnitatea primită. La începutul lucrării lui, a trebuit să transmită o solie serioasă marelui preot Eli, iar acum la sfârşitul vieţii lui a fost însărcinat să-i spună lui Saul judecata cerească asupra comportării sale. Comuniunea cu Dumnezeu ne va călăuzi până acolo încât să recunoaştem căile Lui şi să ne supunem lor. Noi suntem înclinaţi uneori ca prin sentimentele noastre să fim înşelaţi. Aceasta este o mare primejdie; cel mai activ leac contra umblării după sentimentele noastre, este încrederea adâncă în adevăratele şi de neclintit hotărâri ale lui Dumnezeu. În faţa acestor hotărâri dispar toate sentimentele, iar credinţa creşte tot mai mult.Între adevărata credinţă şi simplele sentimente există o mare deosebire. În timp ce sentimentul se aşează jos şi plânge, credinţa se ridică şi umple cornul cu untdelemn ca să-l ungă ca împărat pe „omul după inima lui Dumnezeu” Minunat este Dumnezeu care totdeauna lasă să iasă binele din răul înconjurător.Oamenii îşi schimbă gusturile şi părerile însă cei credincioşi nu-şi schimbă niciodată poziţia lor spirituală. Ei îl slăvesc pe Dumnezeu în toate împrejurările vieţii, chiar şi în faţa primejdiei de moarte. Satana latră dar nu muşcă. Satana câteodată latră mai tare şi mai puternic, dar prin aceasta nu se face mai grozav.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Duhul meu – schimbător ca vremea” – ce bine descrie vorba asta starea mea de azi! Pune Tu stăpânire pe ea şi ajută-mă să mă ridic în ea şi deasupra ei.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26

Aşa cum un om poate trăi numai dacă respiră, tot aşa el poate avea viaţă spirituală doar dacă se roagă. Rugăciunea este pecetea trăirii dumnezeieşti autentice, este legătura in-dispensabilă cu Dumnezeul cel viu. Te rogi? Prin această întrebare nu mă refer la rugăciunea formală de la masă sau de dinainte de culcare, nici la rugăciunea rostită în nevoi, în necaz sau în pericol, chiar dacă ea vine din toată inima, cu toată sinceritatea. Mă refer la rugăciunea în părtăsie cu alti credincioşi. Membrii cu adevărat născuţi din nou dintr-o biserică se văd nu după numărul mare cu care umplu adunările duminica, ci din numărul celor ce se roagă cu credincioşie la ora de rugăciune. Dragă cititorule, ai primit un duh al rugăciunii sau eşti doar un «creştin»? Dacă eşti născut din nou nu te rogi tu, ci Duhul lui Dumnezeu Se roagă prin tine. Mulţi credincioşi se simt inconfortabil când se pune problema rugăciunii în biserică. Ora de rugăciune ţinută cu toată evlavia Îi este plăcută lui Dumnezeu, de aceea Satan se bucură dacă nu participi. Pocăieşte-te şi caută alinare în părtăşia cu fraţii la ora de rugăciune a bisericii tale!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere. Rut 2:2

Creştin trist şi descurajat, vino şi adună spice de pe câmpul făgăduinţei. Aici este belşug de făgăduinţe preţioase, care îţi împlinesc toate nevoile. Ia-o pe aceasta: „trestia frântă n-o va zdrobi, si mucul care arde încă, nu-l va stinge” (Isaia 42:3). Se potriveşte cu cazul tău? O trestie slabă şi neajutorată; o trestie frântă, din care nu se mai poate cânta; o trestie mai slabă decât slăbiciunea; o trestie neînsemnată şi totuşi, El nu te va zdrobi. Din contră, te va lega şi te va întări. Tu eşti ca un muc care arde. Nici lumină şi nici căldură nu vine de la tine, dar El nu te stinge. El va sufla cu îndurare asupra ta, până când te va transforma în flacără. Mai vrei un spic? „Veniţi la Mine, voi toţi cei trudiţi si împovăraţi, si Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28). Ce cuvinte de invitare! Inima ta este delicată, şi învăţătorul ştie; de aceea, îţi Vorbeşte cu blândeţe. Nu vrei să îl asculţi, şi să vii chiar acum la El? Mai ia o mână de spice: „nu te teme de nimic… căci Eu îţi vin în ajutor — zice Domnul — şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău” (Isaia 41:14). Cum poţi să te mai temi, cu o asemenea asigurare? Poţi să aduni zece mii de spice aurite ca acesta! „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Sau aceasta: „de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna” (Isaia 1:18). Sau aceasta: „şi Duhul şi Mireasa zic: vino. Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vietii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Lanul învăţătorului nostru este foarte bogat; priveşte snopii de făgăduinţe. Aţinteşte-ţi privirile asupra lor, sărmane credincios slăbit! Adună-le, şi păstrează-le, fiindcă Isus te invită să le iei. Nu te teme; crede numai! Adună aceste făgăduinţe, îmblăteşte-le prin meditaţie, şi hrăneşte-te din ele cu bucurie.

Seara

Incununezi anul cu bunătăţile tale. Psalm 65:11

Tot timpul anului, în fiecare oră şi în fiecare zi, Dumnezeu ne binecuvântează din belşug. Când dormim şi când suntem treji, îndurarea Lui ne însoţeşte. S-ar putea ca soarele să nu strălucească, dar Dumnezeul nostru nu încetează niciodată să trimită raze de iubire copiilor Săi. Ca un râu, îndurarea Sa ne înconjoară întotdeauna cu o plinătate la fel de inepuizabilă ca şi natura Lui. Ca şi atmosfera care înconjoară mereu pământul şi susţine întotdeauna viaţa omului, bunătatea lui Dumnezeu înconjoară toate creaturile Sale. În ea, ei trăiesc, se mişcă şi supravieţuiesc, ca în elementul lor. Asemeni soarelui de vară, care ne bucură cu razele sale mai calde şi mai strălucitoare, asemeni râurilor care se umflă după ploaie, asemeni atmosferei care este uneori mai proaspătă, mai înviorătoare şi prietenoasă decât înainte, la fel este şi îndurarea lui Dumnezeu. Şi ea are orele ei de aur, zilele ei de surplus când Domnul îşi măreşte harul în faţa fiilor oamenilor. Printre binecuvântările Sale, zilele speciale de recoltă sunt un anotimp special de belşug de îndurare. Este gloria toamnei,, prin care darurile providenţei sunt depozitate din belşug. Este anotimpul realizărilor, ţinând seama de faptul că tot ce a fost înainte a însemnat doar speranţă şi aşteptare. Mare este bucuria recoltei. Fericiţi, sunt secerătorii care îşi umplu braţele cu dărnicia cerului. Psalmistul ne spune că recolta este încununarea anului. Cu siguranţă că aceste îndurări regale aşteaptă mulţumiri regale! Să-i oferim mulţumiri prin expresii tăcute de recunoştinţă. Fie ca sufletele noastre să-şi amintească şi să mediteze la bunătatea Domnului. Apoi să Îl lăudăm, slăvind şi mărind Numele Său, din bunătatea cărui izvorăşte orice îndurare. Să-L preamărim pe Dumnezeu punându-ne darurile în slujba Sa. O dovadă practică de recunoştinţă este o mulţumire specială oferită Domnului recoltei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi. Romani 6:13

Într-o noapte m-am dus să ascult o predică despre consacrare. Nimic special nu m-a atins din mesaj, dar când predicatorul a îngenuncheat ca să se roage, a spus: „O, Doamne, Tu ştii că putem avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru noi”. Acesta a fost mesajul meu. După ce m-am ridicat de pe genunchi şi mergeam în jos pe stradă ca să prind trenul, am meditat adânc la tot ce ar fi putut însemna consacrarea aceea pentru viaţa mea. Mă temeam, gândindu-mă la preţul pe care trebuia să-l plătesc, şi deodată, în ciuda zgomotului provocat de traficul străzii, mi-a venit acest mesaj: „Poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine”. M-am urcat în tren, şi-n timp ce călătoream spre casă, m-am gândit la toate schimbările, sacrificiile şi dezamăgirile pe care consacrarea le-ar fi putut aduce în viaţa mea – şi eram încă înfricoşat.Când am ajuns acasă, m-am dus direct în camera mea, am căzut în genunchi şi am văzut toată viaţa mea derulându-se în faţa ochilor mei. Eram creştin, un slujitor în biserică şi un supraveghetor la şcoala duminicală, dar nu mi-am predat niciodată complet viaţa lui Dumnezeu printr-un act hotărât de voinţă. Dar când m-am gândit la planurile mele „preţioase” care puteau fi zădărnicite, la speranţele mele iubite pe care ar fi trebuit să le părăsesc, şi la profesia mea aleasă pe care s-ar putea să fiu nevoit s-o abandonez – m-am temut.

Nu m-am gândit deloc la lucrurile mult mai bune pe care le avea Dumnezeu pentru mine, aşa că sufletul meu fugea de El. Şi atunci, pentru ultima oară, cu o forţă rapidă a puterii de convingere a fiinţei mele lăuntrice, acel mesaj cercetător a venit din nou: „Copilul Meu, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Dacă nu poţi avea încredere în El, atunci în cine să ai încredere?” În sfârşit acest mesaj m-a liniştit, căci dintr-o străfulgerare am realizat că Omul care m-a iubit atât de mult încât Şi-a dat viaţa pentru mine putea fi de absolută încredere pentru tot ce priveşte viaţa pe care a salvat-o.Dragă prietene, poţi avea încredere în Omul care Şi-a dat viaţa pentru tine. Poţi avea încredere în El ca să-ţi zădărnicească fiecare plan care trebuie oprit şi să le împlinească pe cele care sunt spre gloria Sa măreaţă şi spre binele tău suprem. Poţi avea încredere în El să te călăuzească pe cea mai bună cale din lumea aceasta pentru tine. J. H. M.

 

Aşa cum sunt, dragostea Ta necunoscută,

A rupt fiecare barieră,

Ca să fiu acum al Tău, da, NUMAI al Tău,

O, Miel al lui Dumnezeu, vin!

 

Viaţa nu este o epavă ce trebuie salvată din lume, ci o investiţie ce trebuie folosită în lume.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 15.21-39

    Isus face o vizită în părţile Tirului şi ale Sidonului. Aceste cetăţi păgâne, după cum spusese El, erau mai puţin vinovate decât cele din Galileea, în care făcuse cele mai multe dintre minunile Sale (cap. 11.21,22); ele nu aveau parte de niciuna din binecuvântările „Fiului lui David” (v. 22) şi erau străine de legămintele promisiunii (Efeseni 2.12). Acesta era şi cazul
nostru, al oamenilor dintre naţiuni. Printr-un cuvânt neobişnuit gurii Sale, Domnul începe să sublinieze acest fapt în faţa sărmanei cananite care-L ruga pentru fiica ei. Şi această femeie îşi recunoaşte întreaga nevrednicie. Când ne însuşim poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu, harul poate străluci cu toată intensitatea. In adevăr, dacă ar fi vorba de Cel mai mic drept sau de cel mai mic merit al omului, atunci nu ar mai fi har, ci lucru datorat (Romani 4.4). Pentru a preţui din ce în ce mai mult măreţia acestui har faţă de noi, nu trebuie să uităm niciodată nimicnicia şi nevrednicia noastră înaintea lui Dumnezeu.    După acestea, Domnul Se întoarce din nou spre poporul Său. Potrivit Psalmului 132.15, El îi binecuvântează din belșug
hrana şi îi satură cu pâine pe săracii acestui popor. Şi în această a doua minune, ca şi în cea dinainte, El acţionează cu inima mişcată de milă pentru mulţimi (v. 32; cap. 14.14).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

1 august

Text: Apocalipsa 11:15-19

NIMICIREA NIMICITORILOR

…dar a venit mânia Ta… să prăpădeşti pe cei ce prăpădesc pământul. Apocalipsa 11:18

O femeie tânără mărturisea printre lacrimi că avea îndoieli despre Dumnezeu, deoarece văzuse atâţia oameni răi care o duceau bine, în ciuda păcatelor lor. O rudă îi fusese ucisă de doi tineri drogaţi, care nu fuseseră arestaţi.Se întreba: „De ce stă Dumnezeu nepăsător acolo sus şi-i lasă pe aceşti oameni răi să ne distrugă ţara?” M-am gândit la Apocalipsa 11:18, unde citim că Dumnezeu va „prăpădi pe cei ce prăpădesc pământul”. Domnul va face dreptate, în final, aducând o justiţie desăvârşită pentru fiecare. Multe pasaje din Biblie, ca Apocalipsa 11:15-19, descriu revenirea lui Cristos pentru a-Şi înfrânge duşmanii şi pentru a stabili împărăţia Sa de neprihănire şi pace.Credinţa ne este încercată atunci când vedem duşmanii lui Dumnezeu promovând cu mult curaj răul, deoarece Atotputernicul nu-i pedepseşte imediat. Cei ce vând droguri, cei ce produc materiale pornografice, cei ce încurajează homosexualitatea, cei care îşi tratează rău semenii şi promovează umanismul ateu, pot pe drept cuvânt să fie numiţi „distrugători”. Ei slăbesc fibrele morale ale lumii noastre. Dacă n-ar fi împiedicate de influenţa Duhului Sfânt prin intermediul Bisericii, aceste forţe ale răului ar duce curând la o totală dezintegrare a societăţii noastre. Timpul se apropie totuşi, când deodată şi în mod dramatic, Domnul va veni din ceruri şi-i va distruge pe distrugători. Pentru credincioşii în Cristos, acest lucru este o mare încurajare. Pentru necredincioşi este o sumbră avertizare!     H.V.L.

Dumnezeu domneşte pe tronu-I suveran,

Judecând pe mari şi mici de pe pământ.

Şi toţi cei ce-au vrut planeta s-o distrugă

Vor cădea cu toţi umili sub sceptrul sfânt. – D.J.D.

Păcătosul are doar două opţiuni: să fie iertat sau pedepsit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Auziți, ceruri, și pleacă urechea, pământule, pentru că Domnul a vorbit: „Am hrănit și am crescut fii și ei s-au răzvrătit împotriva Mea. Boul își cunoaște stăpânul, și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu are inteligență”.

Isaia 1.2,3

Glasul Domnului răsună cu putere în urechile celor care se mândreau cu religia lor și care se încredeau într-o împlinire formală a ritualurilor legii. Există ceva sublim în simplitatea acestei chemări la ascultare. Cerurile și pământul, întotdeauna supuse voii Sale, sunt chemate să fie martori la lipsa de recunoștință a poporului Domnului. Acest popor beneficiase de grija Lui încă din Egipt, însă niciodată nu dăduse dovadă de o ascultare din inimă față de El. Au existat indivizi în diverse timpuri care au manifestat o astfel de ascultare, însă, din punct de vedere colectiv, poporul falimentase, până acolo încât nu mai exista speranță de reabilitare.Boul și măgarul își cunosc stăpânul datorită grijii sale pentru ei. Ne putem cerceta inimile pentru a vedea cât de mult Îl cunoaștem noi pe Stăpânul nostru. În ce măsură Îl sfințim pe Hristos ca Domn? El este Stăpânul nostru acum. Pentru noi, Împărăția lui Dumnezeu este cea a Fiului dragostei Sale.Îi datorăm supunere deplină Celui care a fost răstignit pentru noi. Ieslea Stăpânului nostru este Cuvântul lui Dumnezeu. Cunoaștem noi acest Cuvânt? Ne împinge foamea spirituală către el, sau îi întoarcem spatele, hrănindu-ne cu lucrurile deșarte ale acestei lumi, despre care mărturisim că se află sub judecată? Acestea sunt întrebări solemne, care nu trebuie ocolite, nici ignorate, ci la care suntem chemați să dăm un răspuns în prezența Domnului.H A Ironside

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Un învățător al Legii s-a sculat să ispitească pe Isus și i-a zis: „Învățătorule, ce să fac, ca să moștenesc viața veșnică?”.Luca 10.25

Cum citim?

Pilda Samariteanului ne arată cum ajunge harul la omul incapabil de a răspunde la exigențele Legii lui Dumnezeu. Un învățător al Legii, orbit de pretențiile sale, a vrut să-L ispitească pe Isus întrebându-L cum poate moșteni viața veșnică, pe care Adam o pierduse din pricina neascultării sale.Domnul Isus, care știa gândurile din inimile oamenilor, a răspuns potrivit poziției în care se afla acel învățător al Legii: „Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?”. La prima întrebare, răspunsul era ușor, dar la a doua întrebare, ispititorul acela nu avea un răspuns.Referitor la întrebarea „Cum citești în ea?”, menționăm două răspunsuri:

„Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l păzesc!” (Luca 11.28);”Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei …, ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui” (Iacov 1.25).Iată cum trebuie să citim Cuvântul lui Dumnezeu! El nu trebuie citit pentru a-L ispiti pe Dumnezeu. Să fim mulțumitori că avem în mâinile noastre Cartea lui Dumnezeu, în care găsim tot planul de mântuire prin credința în jertfa Mântuitorului!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SCUTURĂ-ȚI PRAFUL DE SUB PICIOARE!

„Scuturați îndată praful de sub picioarele voastre” (Marcu 6:11)

lată un sfat înțelept pe care Domnul Isus l-a dat ucenicilor Săi. Când cineva te respinge sau nu dorește să te asculte, „scuturați îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei”. Când experimentezi respingere, ai de ales între două lucruri: să lași ca încrederea și stima de sine să sufere sau „să-ti scuturi praful de sub picioare” si să mergi mai departe. Domnul Isus nu vorbea despre mințile sincere care nu înțeleg, ci despre cele mândre care resping adevărul. Isus spunea de fapt: „nu-i lăsa să-ti rupă ritmul si să te împiedice să împlinești ceea ce trebuie făcut”. Când Pavel a naufragiat pe insula Malta, el a fost muscat de o năpârcă în timp ce strângea lemne. Numaidecât localnici au spus unii către alții: „omul acesta este un ucigaș, căci „Dreptatea” nu vrea să-l lase să trăiască” (Faptele Apostolilor 8:4) Cum a reacționat Pavel? „A scuturat năpârca în foc, și n-a simțit nici un rău” (v. 5). Ce au spus atunci localnicii despre el? „Și-au schimbat părerea, și ziceau că este un zeu” (v. 6). Extraordinar! Părerea oamenilor este schimbătoare ca vremea! Așa că, nu lăsa ca laudele lor să te umfle de mândrie sau ca dezaprobarea lor să te doboare. Voia Iui Dumnezeu este să-i ajuți pe alții. Dacă îți acceptă ajutorul, oferă-li-l. Dacă nu, du-te acolo unde ești acceptat si apreciat. Domnul Isus a spus: „cine primește pe acela pe care-l trimit Eu, pe Mine Mă primește” (loan 13:20). Analizând lucrurile corect, vedem că oamenii nu te resping pe tine, ci pe Acela care te-a trimis. Când știi lucrul acesta, ai încredere și pace în suflet.

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Până când eşti cu totul al Lui

Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect. lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui. În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: „Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: „O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.” Iuda 20

Când Moise îşi lăsa mâinile în jos, toată armata lui Israel era învinsă; când şi le ridica, ea era biruitoare. Când Biserica era unită ca să se roage pentru Petru, Dumnezeu a făcut minunea şi l-a scos din închisoare. In toată Biblia avem dovada că Dumnezeu aude rugăciunea copiilor Săi şi le răspunde. Şi nu numai că El ascultă, dar El aşteaptă ca să venim la El că să-I adresăm tot felul de rugăciuni şi cereri, după nevoile pe care le avem. Caracterizează rugăciunea viaţa noastră de credincios ?

La Ghetsimani ucenicii dormeau în loc să vegheze şi să se roage cu Domnul. Şi venind la ei, le spune: „Ce, un ceas n-aţi putut să vegheaţi împreună cu Mine ?” De câte ori ar putea să ne reproşeze şi nouă acelaşi lucru! Un ceas, ce este aceasta în faţa suferinţelor omenirii şi a durerii şi nenorocirilor ei profunde? Şi totuşi cu greu punem deoparte o oră pentru El! Ne este mult mai uşor să participăm la vreo activitate care, chiar dacă nu este vinovată în ea însăşi, nu însemnează însă nimic pentru Dumnezeu. Ba putem să consumăm mai mult decât o oră pentru activităţi religioase în loc să veghem un ceas împreună cu El. O, această sfântă asociere „împreună cu El.” Câte nevoi, sunt în jurul nostru! Suflete care merg cu grămada spre pierzare, spitalele pline de bolnavi, suferinţe de tot felul, fizice şi sufleteşti, un viitor întunecos şi ameninţător, iată numai câteva din multe pricini care reclamă cu stăruinţă rugăciunile noastre. Când ne vom uita pe noi înşine şi vom trece dincolo de orizontul mărginit şi egoist al rugăciunilor noastre? Una din legile Duhului de viaţă este că trebuie să ne rugăm unii pentru alţii. Dar motivul pentru care ne rugăm atât de puţin este pentru că nu iubim. O rugăciune care nu este născută din iubire pentru alţii, nu este decât o formă goală. Fiind prea ocupaţi de noi înşine, am devenit insensibili la nevoile altora şi apoi dacă îi judecăm şi îi criticăm pe oamneni ne este imposibil să ne mai rugăm pentru ei. Câte lucruri ar avea Domnul Isus să osândească şi să critice în noi, şi totuşi El în fiecare zi, fără excepţie, mijloceşte pentru noi. Chiar dacă, am avea motiv să ne plângem de fraţii sau surorile noastre, îi privim cu totul diferit când suntem pe genunchi. Şi însuşi faptul că ne rugăm pentru ei, ne ajută mult ca să-i iubim.Dumnezeu să ne izbăvească de rugăciunile anemice, formale fără putere, fiindcă sunt fără dragoste şi să ne dea numai rugăciunea aceea care este inspirată de Duhul Sfânt aşa cum ne spune şi textul nostru. Dar să nu uităm că nu trebuie să-L întristăm ca să poată „să mijlocească pentru noi cu suspine negrăite.” – Romani 8:26

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„M-am uitat şi împrejurul scaunului de
domnie, în jurul făpturilor vii şi în jurul bătrânilor, am auzit glasul multor îngeri. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi mii de mii”. Apoc, 5:11.

Îngerii, după Scriptură, sunt duhuri slujitoare, trimişi pentru a servi celor ce vor moşteni viaţa veşnică. Fiecare copil are un înger păzitor, iar noi care suntem „împăraţi şi preoţi”, conform versetului 10, îi avem ca slujitori. Îngerii sunt ascultători de poruncile lui Dumnezeu. Acest lucru este foarte important pentru Biserică pentrucă şi Satan are îngerii lui pe care îi trimite pentru a lucra la inima acelora care nu au primit Evanghelia. Scopul acestora este ca oamenii să nu asculte de glasul lui Dumnezeu; ei fac tot posibilul ca oamenii să doarmă sau să găsească altă preocupare, să fie cu gândurile în altă parte, pentru ca nu cumva să se întoarcă la Dumnezeu şi să ajungă la mântuire. Ce diferenţă mare este între aceştia şi cei răscumpăraţi din starea de păcat, prin credinţa în Domnul Isus, care sunt făcuţi „împăraţi şi preoţi”. Aceştia pot cânta: „Tu Doamne, ne-ai mântuit prin sângele Tău”. Pentrucă sunt făcuţi părtaşi slavei lui Hristos. Mai demult îmi doream să fiu un înger dar acum îmi dau seama că în starea de copil al lui Dumnezeu, sunt mult mai câştigat. Îngerii nu sunt moştenitori ai lui Dumnezeu. Dar în calitate de copil poţi fi moştenitor al lui Dumnezeu şi împreună moştenitor cu Hristos. Nici nu se poate exprima ce înseamnă faptul că îl avem pe Dumnezeu ca Tată. Ieri am învăţat despre fiinţele cereşti, care cântau cântări de slavă Mielului pentru lucrarea săvârşită. Să ne alăturăm şi noi acestora, lăudând pe Dumnezeu, Tatăl şi Mielul, căci se cuvine să aducem slavă şi mărire în veci de veci.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O CHEMARE, O IZBĂVIRE

Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi! Psalmul 50.15

Iată într-adevăr o făgăduinţă. Ea este pentru cazurile urgente: „în ziua necazului”. Într-o astfel de zi se face întuneric în mijlocul zilei şi fiecare oră care vine este mai întunecoasă decât aceea care a trecut. Să ne amintim atunci de aceste cuvinte care ni s-au spus anume ca să ne sprijinească în zilele noastre înnorate.Ce îndemn plăcut şi plin de înţelegere: „Cheamă-Mă”. N-ar trebui să avem nevoie de această înştiinţare; a ne ruga ar trebui să fie o obişnuinţă permanentă şi de fiecare zi. Ce îndurare că avem libertate să-L chemăm pe Dumnezeu! Ce înţelepciune să folosim bine această îndurare! Este o nebunie să alergăm la oameni când Domnul ne cheamă să-I aducem Lui însuşi necazurile noastre. Să nu şovăim deci ca să facem acest lucru. Avem aici o făgăduinţă care ne dă curaj: „Te voi izbăvi”. Oricare ar fi greutatea sau nevoia, Domnul nu face nici o deosebire, dar făgăduieşte o izbăvire întreagă, sigură şi fericită. El va împlini, El însuşi, această izbăvire, cu mâna Sa. Să credem acest lucru; Dumnezeu preţuieşte credinţa.

Şi la sfârşit, iată rezultatul: „tu mă vei proslăvi”. Ah, să facem acest lucru cu prisosinţă. Când El ne va fi izbăvit, îl vom lăuda cu glas tare. Şi cum este sigur, că El ne va izbăvi, să-L lăudăm chiar de acum.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru că dragostea lui DUMNEZEU a fost turnată în inimile noastre prin DUHUL SFÂNT, care ne-a fost dat.

Rom. 5,5.

Ce lucru minunat! Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inima noastră, prin Duhul Sfânt -a treia Persoană dumnezeiască care şi-a făcut locuinţa în cei credincioşi. Această dragoste nu ni se poate destăinui până când nu ne era prezentată înaintea ochilor noştrii lucrarea de mântuire. În ce măsură cuprinde un credincios acest adevăr este o altă latură, dar pentru toţi credincioşii este o lucrare de neclintit. De aceea nădejdea aceasta nu înşală. Dar dragostea lui Dumnezeu nu este numai turnată în inimile noastre pentru a fi gustată din plin de noi, ci ea a fost arătată şi afară de noi, când eram fără putere şi fără Dumnezeu. „Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi.” Numai pe această temelie a fost posibilă turnarea dragostei de către Dumnezeu în inimile noastre. Da, curăţia şi desăvârşirea acestei dragoste a fost arătată în chip desăvârşit în Domnul Isus. Acum când am intrat în stăpânirea acestei iubiri dumnezeieşti să lucrăm prin har faţă de toţi sfinţii. Numai aşa putem fi o mărturie pentru Domnul nostru. El a iubit pe Tatăl cu o iubire desăvârşită. Cu o asemenea dragoste a iubit şi Adunarea, dându-Se la moarte pentru ea. Ce este înţelepciunea oamenilor în comparaţie cu dragostea lui Dumnezeu? Nimic decât ce este ceaţa deasă şi rece faţă de căldura şi de viaţa care vine de la Soare. Ce minunat este Dumnezeul nostru! De aceea să-I aducem toată cinstea şi adorarea.Mare însemnătate are jertfa de pe cruce a Domnului Isus Hristos pentru pământ, pentru cer şi pentru toată creaţia lui Dumnezeu! Ea este centrul gândurilor şi sfaturilor lui Dumnezeu, împăcând între ele toate însuşirile lui Dumnezeu. Ea păstrează slava lui Dumnezeu şi pacea păcătosului. Pe ea se vede săpat cuvântul: „Slavă lui Dumnezeu în cele prea înalte şi pe pământ pace, între oamenii plăcuţi Lui.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, sufletul meu trăieşte înaintea Ta în adorare pentru harul Tău măreţ pe care l-ai revărsat peste mine, astfel încât ochii mei văd şi urechile mele aud şi inima mea înţelege căile Tale în spatele tuturor împrejurărilor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi …» ROMANI 3,4

Acesta este un cuvânt aspru. Când un copil se naşte, se spune că «a văzut lumina lumii». în realitate însă copilul vede starea păcătoasă a lumii. Lumina pe care o radiază oamenii este o lumină falsă, păcătoasă. Numai cine trăieşte în Isus Cristos are «lumina» şi el însuşi este o lumină pentru toţi cei din jur; atunci nu se fac greşeli. Dacă mergi cu maşina în întuneric şi vezi brusc stâlpii albi de pe marginea drumului, nu înseamnă că totul e clar. Cineva mi-a spus odată în timp ce conducea: «Ce bine luminează stâlpii». Eu i-am răspuns: «Nu, asta e numai reflecţia. Stâlpii luminează numai atât timp cât farurile maşinii sunt îndreptate spre ei». Ciudat, dar şi şocant în acelaşi timp, câţi credincioşi luminează numai dacă reflectă lumina altora! Acesta este motivul eşecului spiritual al multora care cred cu adevărat în Dumnezeu, dar, cu timpul devin tot mai delăsători. De ce se întâmplă oare acest lucru? Pentru că oamenii aceştia nu au o relaţie adevărată, vie cu Isus Cristos. Dacă ai ajuns să te bazezi pe experienţele şi trăirile altor credincioşi, atunci cu siguranţă eşti în întuneric. Oare nu cumva aici este problema ta? Uită-te la Isus şi lasă ca lumina şi harul Său să te conducă. Încredinţează-ţi viaţa în mâna Domnului!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu în ei. Ioan 17:23

Dacă astfel este uniunea care există între sufletele noastre şi persoana Domnului, cât de adânc şi larg este canalul comuniunii! Acesta nu este o conductă îngustă prin care îşi croieşte drum un pârâiaş. Este un canal de o incredibilă adâncime şi lăţime, prin care poate curge un mare volum de apă vie. Iată, El a aşezat o uşă deschisă înaintea noastră; să nu ezităm să intrăm. Această cetate a comuniunii are multe porţi de mărgărit. Fiecare poartă este dintr-un singur mărgărit şi stă larg deschisă ca să putem intra, asigurându-ne că suntem bine-veniţi. Dacă nu ar fi decât o deschizătură îngustă prin care să vorbim cu Isus, ar fi un mare privilegiu să auzim un cuvânt de prietenie prin poarta îngustă. Cât de binecuvântaţi suntem să avem o asemenea intrare! Dacă Domnul Isus ar fi departe de noi, cu multe mări furtunoase între noi, am fi tânjit să trimitem un mesager la El să-I ducă dragostea noastră şi să ne aducă veşti de la casa Tatălui. Dar observă bunătatea Lui: El şi-a construit casa lângă uşa noastră; ba, chiar mai mult, El locuieşte cu noi şi se adăposteşte în bietele noastre inimi umile, ca să poată avea o legătură permanentă cu noi. O, ce nebuni trebuie să fim, să nu vrem să trăim în comuniune cu El! Când drumul este lung, Meticulos şi dificil, nu trebuie să ne mirăm că prietenii se întâlnesc rar, dar dacă locuiesc împreună, îl va uita Ionatan pe David? O soţie poate să îndure să nu vorbească cu soţul multe zile dacă acesta este plecat în călătorie, dar dacă ar şti că se află undeva în casă, nu ar putea suporta să stea departe de el. De ce nu te aşezi la ospăţul din via Sa, credinciosule? Caută-L pe Domnul, fiindcă este aproape. Imbrăţişează-L, fiindcă El este Fratele tău. Ţine-L strâns, fiindcă este Mirele tău. Păstrează-L lângă inima ta, fiindcă El este carnea din carnea ta.

Seara

Aceştia sunt cântăreţi… scutiţi de alte slujbe, pentru că lucrau zi şi noapte. 1 Cronici 9:33

Era bine ca imnurile sfinte din templu să nu înceteze niciodată. Cântăreţii Il lăudau continuu pe Domnul a cărui îndurare durează pentru totdeauna. Aşa cum îndurarea nu încetează ziua şi noaptea, nici muzica nu trebuia să-şi înceteze lucrarea sfântă. Inimă, există o lecţie pentru tine în cântările neîncetate din templul Sionului. Şi tu eşti un datornic constant. Ai grijă ca recunoştinţa şi iubirea ta să nu slăbească niciodată. Lauda Domnului este mereu prezentă în ceruri, care va fi locuinţa ta finală; învaţă să practici laudele veşnice. Aşa cum soarele învăluie pământul în lumină, şi trezeşte credincioşii recunoscători la imnurile de laudă de dimineaţă, la fel, prin preoţia sfinţilor, lauda eternă este ţinută mereu. Aceste laude îmbracă globul nostru într-o mantie de recunoştinţă, şi îl încercuieşte cu o cingătoare aurită de cântec. Domnul merită întotdeauna să fie lăudat pentru ceea ce este, pentru lucrarea de creaţie şi providenţa Sa, pentru bunătatea Sa faţă de oameni, şi mai ales pentru incomparabilul act de răscumpărare şi toate binecuvântările care decurg din el. Este întotdeauna bine să-L lăudăm pe Domnul. Acest lucru ne înveseleşte ziua şi ne luminează nopţile; el luminează munca şi uşurează durerea, împrăştie o strălucire sfinţită peste bucuria pământească, şi o împiedică să ne orbească cu lumina ei. Nu avem nimic pentru care să cântăm acum? Nu putem înălţa o cântare pentru bucuriile prezente, eliberările trecute şi speranţele viitoare? Pământul îşi aduce roadele verii: fânul este cosit, boabele aurii de grâu aşteaptă secerătoarea, şi soarele, zăbovind în strălucire deasupra pământului încărcat de rod, scurtează intervalul de întuneric, pentru ca noi să putem prelungi orele de închinare. Fie ca dragostea noastră pentru Isus să ne facă să încheiem ziua cu un psalm de bucurie sfântă.

IZVOARE IN DEŞERT

I-a povăţuit cu mâini pricepute. (Psalmul 78:72)

Când nu eşti sigur încotro s-o iei, supune toată judecata ta Duhului lui Dumnezeu, rugându-L să închidă toate uşile în afară de cea bună. Dar între timp mergi înainte şi consideră absenţa unei indicaţii directe de la Dumnezeu ca o confirmare a voii Lui că eşti pe calea Lui. Şi în timp ce-ţi continui drumul, vei vedea că El a mers înaintea ta, încuind uşile pe care altfel ai fi fost tentat să intri. Şi totuşi, poţi să fii sigur că undeva dincolo de uşile încuiate este una pe care El a lăsat-o descuiată. Şi când o vei deschide şi vei intra pe ea, te vei trezi faţă-n faţă cu un cot al râului de oportunităţi – unul mai lat şi mai adânc decât tot ce ţi-ai putut închipui vreodată, chiar şi în cele mai îndrăzneţe vise ale tale. Aşa că întinde pânzele şi mergi pe el, pentru că se varsă în mare.Dumnezeu ne conduce deseori prin împrejurările noastre. La un moment dat, drumul nostru poate fi complet blocat, dar apoi dintr-odată are loc un incident aparent banal, care nu înseamnă nimic pentru alţii, dar care vorbeşte foarte mult ochilor ageri ai credinţei. Şi uneori aceste evenimente se repetă în diverse feluri ca răspuns la rugăciunile noastre. Cu siguranţă ele nu sunt roade întâmplătoare ale hazardului, ci sunt rezultatul lucrării lui Dumnezeu care ne deschide calea pe care trebuie să umblăm, dirijând împrejurările noastre. Şi ele încep să se înmulţească pe măsură ce înaintăm spre ţinta noastră, aşa cum luminile unui oraş par să crească pe măsură ce înaintăm cu viteză spre el, atunci când călătorim noaptea.

F. B. Meyer

Dacă mergi la Dumnezeu pentru călăuzire, El te va călăuzi. Dar nu te aştepta să te consoleze arătându-ţi lista planurilor Lui cu tine, când tu nu te-ai încrezut sau te-ai încrezut doar pe jumătate în El. Ce va face El, dacă te vei încrede în El şi vei merge vesel înainte când El îţi arată drumul? Te va călăuzi tot mai departe.

         Horace Bushnell

Când barca mea fragilă pluteşte pe marea bătută de furtună,

    Valuri mari izbesc în ea, când suflă vântul de nord;

Adânc în întuneric stau ascunse stânci şi recifuri ameninţătoare;

    Dar toate acestea, şi mai multe, Pilotul meu le ştie.

Uneori când cade întunericul, şi orice lumină a dispărut,

    Mă întreb spre ce port se îndreaptă barca mea fragilă;

Deşi noaptea poate fi lungă, şi toate orele mele fără odihnă,

    Ţinta mea îndepărtată, sunt sigur, Pilotul meu o ştie.

Thomas Curtis Clark

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 15.1-20

    Zelul religios al fariseilor se mărginea la respectarea cu stricteţe a unor forme exterioare şi a unor tradiţii. Sub această mască evlavioasă (care pe oameni îi poate induce în eroare, nu însă şi pe Dumnezeu), fariseii se lăsau conduşi de toate tendinţele inimii lor fireşti. Au ajuns să se sustragă, din zgârcenie, până şi de la cele mai elementare datorii, precum aceea de a se îngriji de nevoile părinţilor lor (v. 5; comp. cu Proverbe 28.24). Întrebarea Domnului din v. 3 răspunde punct cu punct celei puse de farisei în v. 2.    Prin tradiţiile lor, aceştia desfiinţau poruncile lui Dumnezeu. Atunci Isus, Cel pentru care aceste porunci erau o desfătare, îi pune pe aceşti ipocriţi în faţa propriilor lor scripturi. Apoi, spre folosul ucenicilor care fuseseră şi ei încurcaţi de cuvintele Lui, Domnul dezvăluie răutatea inimii omeneşti şi falimentul ei total: mâinile pot fi spălate cu grijă, în timp ce inima rămâne murdară. Recunoaştem cât de real este acest inventar înspăimântător al conţinutului inimii omului, al propriilor noastre inimi (v. 19,20), chiar când îl mascăm cu o înfăţişare respectabilă.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Tesaloniceni 4:13-18

Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce-au adormit în EL. Tesaloniceni 4:14

„TE VOI VEDEA ACOLO!”

Să ne gândim la aceasta! Fiecare tată, mamă, fiu, fiică, rude şi prieteni care au murit în Domnul, vor fi cu Isus atunci când El va reveni să-i ia pe ai Săi la Sine. În versetul 17 din 1 Tesaloniceni 4, Pavel declară că „noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei”. Aceste două cuvinte scurte: „cu ei” ne vorbesc despre bucuria întâlnirii cu toţi credincioşii. Speranţa aceasta a ars strălucitor în inima mamei mele în timp ce viaţa i se apropia de clipa plecării. Cu o zi înainte de-a muri, în 1976, ne-a chemat pe mine şi fratele meu lângă patul ei. Deşi era epuizată, ne-a citat câteva versete din Biblie si ne-a vorbit de „plecarea acasă”. După ce am stat cu ea câteva ore, a insistat să nu stăm acolo toată noaptea, ci să mergem acasă şi să ne culcăm. Când eram gata să plec, mi-a spus: „Dacă nu ne mai vedem mâine, să ne vedem acolo sus!” A doua zi a plecat tăcută în prezenţa Mântuitorului, înainte ca să ajung la patul ei. Ultimele ei cuvinte îmi vor rămâne nespus de preţioase atâta vreme cât voi trăi. Ce bucurie să ştii că creştinii nu spun cuvinte finale de adio! Când moartea ne frânge legăturile pământeşti, avem speranţa sigură că cei care au murit credincioşi trăiesc în prezenţa lui Isus şi se vor întoarce cu El în glorie. Îţi sângereazâ inima din pricină că moartea a luat pe cineva iubit de tine? Gândeşte-te la glorioasa reîntâlnire care te aşteaptă. Nu-i vom mai vedea poate pe cei dragi ai noştri în viaţa aceasta, dar îi vom vedea acolo sus!– D.J.D.

O, ce întâlnire măreaţă acolo pe nori!
Nu vor fi lacrimi nici plâns nici fiori.
Cei dragi uniţi vor fi pe vecie,
O, ce zi măreaţăl O, ce bucurie!  – Blackmore

Despărţirea este legea pământească – reîntâlnirea este legea cea cerească.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

După aceasta, Isus, știind că acum toate sau sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mie sete”.   Ioan 19.28

Cele șapte cuvinte de pe cruce (5)

Separarea dintre Cel care suferea și Dumnezeul Său a produs o sete în sufletul și în duhul Său pe care nimeni no poate măsura. Suferințele intense Lau făcut de asemenea să sufere de o sete teribilă în trupul Său. În aceste împrejurări extrem de dificile, mai rămânea de împlinit un detaliu care fusese profețit. Astfel, El a împlinit ceea ce Scriptura spusese mai dinainte, atunci când a rostit cuvintele: „Mie sete”.Am văzut cum, aflat pe cruce, El Sa îngrijit de alții: de poporul Său, de tâlharul care sa pocăit și de mama Sa. Mai devreme, atunci când fusese pironit pe cruce, Ia fost oferită o băutură care săI diminueze suferințele fizice, însă El, care urma să fie Jertfa perfectă pentru păcat și pentru vină, a refuzato. Ca Dar de mâncare perfect, El a fost întotdeauna dependent de Dumnezeu și plăcut Lui, chiar și în acele suferințe de nepătruns. Mai mult, El trebuia să fie și Jertfa de pace, punând bazele păcii dintre Dumnezeu și omul răscumpărat, astfel încât noi să putem avea părtășie cu un Dumnezeu sfânt și drept. Ca Arderedetot, Hristos Sa dat pe Sine Însuși pentru voia și plăcerea lui Dumnezeu, astfel încât Dumnezeu săȘi găsească satisfacția și odihna deplină în El și în lucrarea Sa împlinită.Ca o ilustrare perfectă a acestor jertfe, Hristos Șia păstrat un control deplin asupra simțurilor și astfel a refuzat băutura oferită la început. Acum, după șase ore, după ce a băut oțetul, El a putut striga: „Sa sfârșit”. Omenește vorbind, acesta ar putea fi încă un motiv pentru care a spus: „Mie sete”.A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Romani 5.8

Dragostea dumnezeiască

Pe cruce la Golgota, Hristos a băut paharul amar al suferințelor și al morții. Făcut păcat pentru noi, El a purtat pe lemnul blestemat toate păcatele noastre. Hristos a pășit pentru noi prin valea umbrei morții plecându-Și capul sub mânia dreaptă a lui Dumnezeu. Păcatul își cerea plata; Mântuitorul a plătit cu viața Sa și astfel orice vină este desființată pentru cei ce se încred în Hristos. Mântuitorul a mers de bunăvoie în moarte, ca să „nimicească pe cel ce are puterea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe toți aceia care, prin frica morții, erau supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2.14,15). Chiar dacă iadul a triumfat, lumea s-a bucurat, ucenicii au fugit și Dumnezeu Și-a ascuns fața de El, totuși Domnul a spus deplin conștient de ceea ce avea să vină asupra Lui: „Nu voi bea paharul, pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. La cruce, Dumnezeu a atribuit păcatele noastre lui Hristos și pedeapsa pentru păcat a exercitat-o asupra Mântuitorului. Dacă Domnul nu ar fi îndepărtat de la noi judecata prin lucrarea Sa, am fi rămas veșnic sub mânia lui Dumnezeu, iar partea noastră ar fi fost condamnarea veșnică.

Să cugetăm la suferințele Domnului, suferințe pricinuite de păcatele noastre! Să ne preocupăm mai mult cu dragostea dumnezeiască față de mântuirea noastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LEGILE SLUJIRII

„Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:9) .

Când e vorba să-i slujești pe alții, încearcă să trăiești aceste trei principii:

1) Slujește sincer! Dragostea să fie fără prefăcătorie”. Dumnezeu îți cunoaște inima, așa că fii sincer cu tine însuți referitor la adevărate motive pentru care slujești și te jertfești pentru alții. Dacă ai nevoie de ajutor în această privință, întoarce-te la acest verset: „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: …judecă simțirile și gândurile inimii” (Evrei 4:12).

2) Slujește în tăcere! „Când faci milostenie, nu suna cu trâmbița…ca să fii slăvit de oameni (Matei 6:2). Să remarcăm cuvintele: „nu suna din trâmbiță”. Când oamenii apreciază bunătatea ta sau nu reușesc să aprecieze ceea ce faci pentru ei, nu-ți atribui singur merite. Caută-ți răsplata la Dumnezeu/nu la oameni, altfel vei fi dezamăgit. „Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor… așa se uită ochii noștri la Domnul, Dumnezeul nostru” (Psalmul 123:2).

3) Slujește selectiv! Tu nu ești chemat să te duci peste tot, să împlinești toate nevoile și să-i ajuți pe toți oamenii. Dumnezeu l-â oprit de două ori pe Pavel să plece în Asia și să predice Evanghelia. Dar iată ce s-a întâmplat mai târziu: „Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, și ajută-ne!” am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia” (Faptele Apostolilor 16:9-10). De ce e important să știm lucrul acesta? Pentru că atunci când te călăuzește Dumnezeu, El se îngrijește de tine!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina deziluziei

Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos. Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„În casa Tatălui Meu sunt multe locuinţe… Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” Ioan 14:2

Locul pe care S-a dus Domnul Isus să ni-L pregătească este locul pe care L-a avut şi îl are ca Fiu. El S-a dus deci acasă la El să ne pregătească acel loc. Ce binecuvântare nespusă! Să ne gândim cum poate să arate o casă care este potrivită cu dorinţa inimii Lui. Apoi spune: „Voi veni din nou şi vă voi lua la Mine însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi.” Nu vă voi chema sus, ci „Eu voi veni.” Ce iubire mişcătoare care ar trebui să ne umilească! Deşi El acum S-a aşezat pe tronul Tatălui Său, îl va lăsa pentru puţin, ca să vină personal să ne ia şi să ne ducă chiar în casa Tatălui. Dragostea Lui pentru noi este atât de adâncă, încât El nu este satisfăcut dacă nu vine El însuşi ca să ne ia. El nu va trimite după noi pe vreunul din arhanghelii din cer, ci venirea Lui personală ca să ne iasă înainte, este expresia cea mai duioasă a dragostei adorabilului nostru Mântuitor. Şi faptul acesta ne arată, în chipul cel mai strălucitor, interesul pe care îl are pentru preiubiţii Lui. De aceea inima noastră este şi mai mult atrasă spre El. Fără-ndoială, este o binecuvântare nespusă pentru noi, căci prin aceasta El arată în faţa întregului Univers, cât de mult ne preţuieşte. Este cea mai mare revelaţie. Aceasta este sigura nădejde a Bisericii că El va veni din nou ca să ne ia cu El, fiind dezbrăcaţi de trupul acesta şi îmbrăcaţi cu trup slăvit asemănător Lui căci „vom fi ca El pentru că îl vom vedea aşa cum este.” Adevărul acesta nu trebuie numai să fie păstrat cu toată credinţa, dar el este esenţial pentru viaţa de fiecare zi a celui credincios. Dacă îl aştept pe Domnul Isus, cu acel dor fierbinte, n-am să doresc să fiu într-un loc sau într-o stare care nu I-ar place Lui. Eu deci trebuie să resping tot ce nu i-ar place Lui sau L-ar dezonora pe Domnul meu. Noi aşteptăm pe Acela care ne doreşte şi care a făcut totul ca să ne poată avea cu El pentru toată veşnicia. Aceasta este dorinţa inimii Lui. Nu casa splendidă pe care ne-a pregătit-o acolo sus, nu frumuseţea şi fericirea, pe care nici cea mai iscusită limbă omenească nu le poate descrie, ci Persoana însăşi a Domnului nostru Isus Hristos şi prezenţa noastră veşnică împreună cu El, iată fericita noastră nădejde. Cum ar trebui să fie viaţa noastră aici pe pământ, dacă am privi-o în lumina acestei stări glorioase care ne aşteaptă! Trebuie ca gândurile şi inimile noastre să fie acolo unde este Domnul, Fratele şi Prietenul nostru. Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră sunt cele două centre în jurul cărora trebuie să graviteze întreaga noastră viaţă. Fie ca nădejdea noastră fericită să ne dezlipească inima de pământ şi să ne-o lipească de cer, de Tine Doamne Isuse !

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a venit şi a luat cartea din mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie”. Apoc. 5:7.

In versetul 1, ne este arătat Dumnezeu stând pe scaunul de domnie ţinând o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi şi un înger puternic care striga cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” Si nu s-a găsit nimeni a fi vrednic să deschidă cartea, nici să se uite în ea. Acest lucru l-a determinat pe Ioan să plângă.

Dar unul din bătrâni i-a spus: „Nu mai plânge: Iată Leul din seminţia lui Iuda, rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea şi cele şapte peceţi ale ei. Si la mijloc, între scaunul de domnie şi cele patru făpturi vii şi între bătrâni am văzut stând în picioare un Miel. Părea junghiat. Când a luat cartea, cele patru făpturi vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului, având fiecare o alăută şi potire de aur, pline cu tămâie, care sunt rugăciunile sfinţilor, Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam. Ai făcut din ei o împărăţie de preoţi pentru Dumnezeul nostru„. Apoi Ioan a auzit grupul de îngeri cântând: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţie, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda”. Si pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului, să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor„! Chiar şi cei care au trăit o viaţă fără Dumnezeu, nesocotind mântuirea prin har, vor trebui să-I dea slava şi să recunoască: „Judecăţile Tale sunt drepte”. Vedem dar, că toţi vor recunoaşte că Isus este Domnul, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

FĂGĂDUINŢA ÎNTÂLNIRII VIITOARE

Dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va bucura. Ioan 16.22

Este sigur că Isus va veni din nou în curând şi, când El ne va vedea pe noi şi noi îl vom vedea pe El, va fi mare bucurie. O, dacă venirea Lui glorioasă ar fi cât mai curând! Dar făgăduinţa Lui se împlineşte totuşi în fiecare zi, în alt sens. Bunul nostru Mântuitor, în multe rânduri ni se arată nouă „din nou”. El ne-a dat iertarea şi de fiecare dată când suntem întristaţi printr-o nouă greşeală, El vine la noi să ne aducă aminte de iertarea Lui. El ne-a descoperit că Dumnezeu ne-a primit şi, cum vede că credinţa noastră slăbeşte, Ei vine din nou ca să ne spună „Pace vouă” şi să bucure astfel inima noastră.Prea iubiţilor, toate binecuvântările din trecut sunt garanţii pentru îndurările viitoare. Dacă Isus a fost cu noi, ni se va arăta din nou. Nu priviţi o binecuvântare din trecut ca ceva mort şi înmormântat după care să purtaţi doliu, ci socotiţi-o ca o sămânţă aruncată care se înalţă şi va răsări din ţărână pentru a vă îmbărbăta prin aceste cuvinte; „Eu vă voi vedea iarăşi”. Zilele acestea sunt triste pentru noi pentru că Isus nu este cu noi ca mai înainte; să prindem curaj, căci El nu este departe de noi. Picioarele Lui sunt iuţi ca ale cerboaicei sau ale unui cerb tânăr şi-L vor aduce la noi într-o clipeală din ochi. Să ne bucurăm deci, căci El ne zice: „Eu vă voi vedea iarăşi”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi Obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări. Isaia 50,6.

Aşa vorbeşte Mântuitorul prin Duhul Sfânt despre Sine prin proorocul Isaia. Domnul Isus S-a dat în mâinile oamenilor păcătoşi. El nu S-a speriat de drumul Golgotei. Cea mai teribilă înjosire a suportat-o cu dragoste. Era înjosit continuu şi profund. Domnul, „S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce.” Acolo l-a dus nedreptatea oamenilor. „Când a fost chinuit şi asuprit n-a deschis gura de loc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie.” El era Mielul sfânt, trimis de Dumnezeu şi dat pentru nelegiuirile noastre. Era un chin pe care-L parcurgea cu dragoste faţă de Dumnezeu Tatăl şi faţă de noi, cei pierduţi. El putea să spună: „Tatăl Mă iubeşte, pentrucă îmi dau viaţa ca iarăşi să o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila .. . Am putere să o dau şi am putere să o iau iarăşi.” Ce dragoste ar fi putut face lucrul acesta? NUMAI dragostea dumnezeiască. O dată va fi răsplătită această dragoste când toţi răscumpăraţii vor intona cântarea de slavă a Mielului. Noi cei credincioşi avem de pe acum putinţa să vestim moartea Lui şi astfel să-I aducem laudă şi adorare. Binecuvântat loc! Cunoşti şi tu acest loc măreţ unde copiii lui Dumnezeu se strâng în afară de orice tabără religioasă, pe locul prezenţei lui Dumnezeu pentru ca să aducă adorarea şi lauda lor Marelui Mântuitor? Adunarea lui Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul lumii în ce priveşte rânduiala sau disciplina. Duhul Sfânt locuieşte în Adunare cu toată slăbiciunea omului. Dacă cineva voieşte să introducă în ea lucruri pământeşti sau omeneşti, nu va face decât Să întristeze pe Acela a cărui prezenţă este lumina credincioşilor, izvorul şi puterea slujirii şi a disciplinei. Dumnezeu şi Tatăl nostru conduce toate evenimentele pentru a-Şi împlini voia.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

In dimineaţa asta, o, Doamne, Te slăvesc pentru tot trecutul – atât de îndărătnic din partea mea, atât de îndurător şi îndelung răbdător şi iertător şi blând din partea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „lata mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”» MATEI 25,6

Este miezul nopţii în istoria lumii. Biblia este cuvântul veşnic al Dumnezeului celui viu. De asemenea ea este şi cartea de istorie a viitorului, conţinând o descriere exactă a absolut tuturor lucrurilor care trebuie să se întâmple înainte ca Isus Cristos să revină în glorie pe norii cerului şi să îşi instaureze împărăţia de pace. De ce putem să afirmăm că este deja miezul nopţii pentru istoria lumii? Răspunsul este simplu: pentru că se împlinesc semnele sfârşitului. Nesăbuinţa guvernelor lumii este din ce în ce mai evidentă. Peste tot, între oameni domneşte o frică apăsătoare. Mii de persoane sunt bolnave de nervi sau de inimă, alţii sunt realmente posedaţi de demonul vitezei, iar aproape toţi nu ştiu ce le rezervă viitorul care li se pare negru şi aducător de nenorocire. Acum, de exemplu, putem clătina puterile cerului cu ajutorul bombelor atomice şi cu cobalt. Relaţiile dintre state devin tot mai tensionate. Ce e de făcut? Încotro ne putem întoarce privirile? Există un singur răspuns: doar Isus ne poate ajuta! El Se va reîntoarce în curând în glorie şi cu mare putere. Împărăţia Sa va fi o împărăţie a păcii şi a dreptăţii. Acţiunile şi planurile lui Dumnezeu de-a lungul istoriei converg toate în aceeaşi direcţie. El te cheamă: «Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă» (Matei 11,28).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi gândindu-se la acest lucru, a început să plângă.Marcu 14:72

Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi. Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care l-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, şi de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului. Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă şi iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care l-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.

Seara

Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6:37

Nu există nici o limită pentru durata acestei promisiuni. Ea nu spune „nu voi izgoni un păcătos care vine pentru prima dată”, ci „nu-l voi izgoni afară”. Cuvintele originale din greacă pot fi traduse astfel „nu, nu îl voi izgoni” sau „niciodată, niciodată nu îl voi izgoni”. Aceasta înseamnă că Christos nu va izgoni un credincios care vine pentru prima dată, şi că, aşa cum nu îl izgoneşte prima dată nu-l va izgoni până la urmă. Crezi că credinciosul mai păcătuieşte după ce vine? „Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel Neprihănit” (1 loan 2:1). Crezi că credinciosul se poticneşte? „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4). Totuşi, credinciosul poate cădea în ispită. „Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13). Credinciosul poate cădea în păcat, ca şi David. Da, dar El îl va curăţa cu isop, şi păcătosul va fi curat; El îl va spăla, şi va fi mai alb decât zăpada (Psalmi 51:7). „voi curăţi de toate nelegiuirile” (Ieremia 33:8).

Odată în Christos, în El rămânem pe vecie

Şi nimeni de iubirea Lui departe nu ne poate ţine.

„Eu le dau viaţă veşnică” oilor mele, spune El, „în veac nu vor pieri, şi nimeni nu la va smulge din mâna Mea” (loan 10:28). Ce spui de asta, minte slabă şi tremurândă? Nu este o mare îndurare să ştii că, atunci când vii la Christos, nu vii la unul care te tratează bine un timp şi apoi te izgoneşte, ci la Unul care te primeşte şi te face mireasa Lui, ca să rămâi aşa pentru totdeauna? Nu primi „un duh de robie, ca să mai aveţi frică” ci primeşte „un duh de înfiere, care ne face să strigăm Ava, adică Tată” (Romani 8:15). O, cât har este în aceste cuvinte: „nu-l voi izgoni afară”

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece …adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

(Matei 10:42)

Ce să fac? Cred că voi trece prin această lume doar o dată. De aceea orice lucrare bună, orice bunătate, sau orice slujire pe care pot s-o ofer unui om sau unui animal, am s-o ofer acum. N-am să neglijez şi n-am să întârzii să fac aceasta, pentru că nu voi mai trece pe acest drum. o veche zicătoare a unui Quaker (membru al comunităţii „Societatea Prietenilor”, înfiinţată în 1650 de George Fox)

 

Nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui;

Cuvântul bun pe care nu l-ai spus,

    Scrisoarea pe care nu ai scris-o,

Floarea pe care puteai s-o trimiţi, dragule,

    Sunt umbrele care te bântuie noaptea.

 

Piatra pe care puteai s-o ridici

    Din calea fratelui tău,

Sfatul sincer, din inimă

    Pe care, fiind prea grăbit, nu l-ai spus;

Atingerea tandră a mâinii, dragule,

    Tonul blând şi fermecător,

Pentru care n-ai avut timp sau la care nu te-ai gândit,

    Cu destulele tale probleme.

 

Aceste mici acte de bunătate,

    Care-ţi ies atât de uşor din minte,

Aceste şanse de a fi îngeri,

    Pe care şi muritorii le găsesc –

Ele vin în nopţile liniştite,

    Să înlăture suferinţa,

Când speranţa este palidă şi slabă,

    Şi o uscăciune a oprit credinţa.

 

Pentru că viaţa este prea scurtă, dragule.

    Şi necazul este prea mare,

Ca să lăsăm compasiunea noastră înceată

    Să întârzie până e prea târziu.

Şi nu lucrul pe care-l faci, dragule,

    Ci lucrul pe care-l laşi nefăcut,

Acela îţi dă dureri amare de inimă

    La apusul soarelui.

Adelaide Proctor

 

Dă ceea ce ai, pentru că nu şti niciodată – pentru altcineva ar putea fi mai bine decât ai îndrăzni să gândeşti. Henry Wadsworth Longfellow

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 14.22-36

    Această scenă a corăbiei în mijlocul furtunii zugrăveşte poziţia actuală a răscumpăraţilor Domnului. În timp ce El este în ceruri, aparent absent, dar rugându-Se şi mijlocind pentru ei, aceştia au de traversat într-un mod supărător marea agitată a acestei lumi. Este noaptea morală: vrăjmaşul stârneşte împotrivirea oamenilor, acţionând precum vântul şi valurile care fac zadarnice eforturile celor care vâslesc. Dar nu vine Isus în întâmpinarea alor Săi? Vocea Lui cunoscută îi îmbărbătează pe sărmanii ucenici: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (v. 27). Şi credinţa, sprijinindu-se pe cuvântul Său (vino!), îl poartă pe Petru în întâmpinarea Celui care-L iubeşte. Dintr-o dată însă această credinţă dispare şi Petru se afundă. Ce se întâmplase? Petru şi-a luat privirile de la învăţătorul Său şi a privit la înălţimea valurilor şi la furia vântului, ca şi cum ar fi fost mai uşor de mers pe o apă liniştită decât pe o mare agitată! Dar a strigat la Domnul şi El i-a venit imediat în ajutor.

    Apoi Isus este primit în ţinutul Ghenezaretului, unde înainte nu făcuse multe minuni, din cauza necredinţei oamenilor (13.58). Aceasta este o imagine a momentului când poporul Lui, cel care L-a respins, îl va recunoaşte şi ÎI va onora, fiind eliberat prin El.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 6:1-14

…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:11

MURIND PENTRU A TRĂI

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Râsul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Când George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hârtie predarea sa lui Cristos, începând să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”. Recunoscând faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm ” morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc; 
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie! 
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc 
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie.  – Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și va fi așa: când voi acoperi pământul cu nor, curcubeul se va vedea în nor. Geneza 9.14

În această zi a harului există întotdeauna un curcubeu în nor. Câteodată suntem atât de ocupați cu norul, încât nu mai vedem curcubeul, însă el este acolo. Strălucitor și minunat, curcubeul se întinde din cer până la pământ. El declară credincioșia lui Dumnezeu față de promisiunea Sa. Noi privim la nor; Dumnezeu privește la curcubeu. El vorbește despre credincioșia și despre îndurarea Lui neschimbătoare. Acesta este temeiul pe care stăm în prezența lui Dumnezeu.

Norul și curcubeul sunt două lucruri pe care nu trebuie să le separăm. Dacă este bine pentru noi să ne aducem aminte că partea noastră nu putea fi decât judecata, este la fel de bine să ne amintim de ceea ce este Dumnezeu, altfel sufletele noastre vor fi copleșite de disperare. Să privim la ceea ce privește Dumnezeu! Acesta este modul în care putem înțelege gândurile lui Dumnezeu. În ciuda norului, Dumnezeu este pentru noi. El Șia manifestat harul față de noi, cunoscândune în întregime și știind că nu a existat nimic în noi care săL atragă.

În toate încercările de pe cale, Dumnezeu dorește să vedem curcubeul în nor, să ne gândim la el atunci când trecem prin necazuri. Avem necazuri în adunare, în afaceri sau acasă? Să privim la curcubeul Său! El ne va așeza în poziția potrivită înaintea lui Dumnezeu și ne va bucura inimile pe cale. Norul poate fi întunecat și gros, însă există o frumusețe în el care este pictată de însăși mâna lui Dumnezeu, o frumusețe care ne spune ce este El pentru noi și ce suntem noi pentru El. Rețineți: fie că vedeți curcubeul, fie că nu, el este acolo!

Întreaga experiență din pustie are rolul să ne facă să învățăm ce suntem noi și ce este Dumnezeu. Înclinația inimii naturale este întotdeauna de a deveni mândră și independentă. Dumnezeu ne cunoaște inimile, ne dă pe față starea, ne corectează, iar toate acestea le face pentru binele nostru. Să ne aducem aminte de aceste cuvinte: „Curcubeul va fi în nor și Mă voi uita la el” (Geneza 9.16).H. C. Anstey

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața, ca să trăiești, tu și sămânța ta. Deuteronom 30.19

Ce n-ai da

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai nădejdea ce-o am eu!

Să știi că orice-ar fi să vie,

tu ești din clipa scrisă ție

cu Dumnezeu în veșnicie,

cu Dumnezeu.

 

Ce n-ai da tu, să poți odată

întoarce vremea înapoi!

Zadarnic lupți cu valu-n spume!

Zadarnic strângi comori și nume!

Cu pumnii goi, tu pleci din lume,

cu pumnii goi.

 

Ce n-ai da tu, în clipa morții

să ai destinul ce-l am eu!

Nu-l ai, să dai o lume întreagă!

Dar vino, inimă pribeagă!

Prin glasul meu, Isus te roagă,

prin glasul meu…

 

Nu vezi cum vremea se destramă

și cât de scurt e-al vieții drum?

Curând Isus, cu glas de-aramă,

ne va aduce-avânt sau teamă!

O, vino-acum, Isus te cheamă!

O, vino-acum!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DE A PRODUCE O SCHIMBARE

„Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor” (Isaia 41:10)

Noi mergem la seminarii și la conferințe pentru a căuta un leac nedureros prin care viețile noastre să fie influențate si schimbate. Ținem cure de slăbire. Mergem la centre de sănătate și avem un puternic entuziasm cam două săptămâni. Apoi reintrăm pe același vechi făgaș. Nu ne schimbăm. Citim cărți despre cum să ne ajutăm singuri, dar problema acestor cărți este ca ele ne spun ce sa facem, însă nu ne dau puterea de-a o face. Ni se spun lucruri precum: „Scapă de toate vechile tale obiceiuri. Fii pozitivist, nu negativist”. Dar cum? De unde putem lua puterea de a ne schimba? Cuvântul „putere” apare de cincizeci si șapte de ori în Noul Testament. El este folosit pentru a descrie cel mai puternic eveniment care a avut loc vreodată-învierea Domnului Isus din morți. Acea putere a învierii îți stă la dispoziție pentru a-ți schimba și viața ta. Cel mai important lucru în viată este să-L cunoști pe Hristos si sa experimentezi puterea învierii Lui. Pavel scrie: „să-L cunosc pe El si puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). El scrie din nou: „care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfășurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morți” (Efeseni 1:19-20).

Cuvântul grecesc pentru putere, este „dunamis și se poate traduce în două moduri:

1) „Dinamită;, care reprezintă o forță exploziva sau

2) „Dinam”, ceea ce reprezintă un flux constant de putere.

In Hristos le avem pe amândouă. Prin El, putem zdrobi lanțurile care ne leagă, limitele care ne îngrădesc și putem umbla victorioși prin puterea Sa.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

lată. El vine pe nori! Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. „Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

„Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.” Romani 1:16

Nişte misionari creştini s-au dus să vestească Evanghelia în Groenlanda, unde locuitorii erau tare sălbatici şi înapoiaţi. ‘Ei au început să înveţe pe groenlandezi lucrurile de căpătenie ale credinţei, începând cu cunoaşterea despre Dumnezeu. Dar ei nu înţelegeau şi de la o vreme s-au hotărât să omoare pe misionari. Câţiva din ei au năvălit în casa unuia dintre misionari pe care l-au găsit scriind o carte.

– „Ce este asta ?” a întrebat şeful lor.

– „O carte” răspunse misionarul.

– „Ce este aia „carte” ? întrebă din nou căpătenia lor.

– „Carte este un lucru care vorbeşte”.

– „Ia fă-o să vorbească”.

Atunci misionarul a început să citească de la Matei, capitolele 26 şi 27 pe care tocmai le isprăvise de tradus în limba groenlandeză. Cele citite, despre răstignirea Domnului Isus, i-au zdrobit inima căpeteniei groenlandeze, care a crezut în Domnul Isus chiar pe loc. De atunci, o mare trezire creştină s-a făcut în Groenlanda. Ce n-a făcut munca îndelungată cu alte lucruri, a făcut citirea despre suferinţele Domnului Isus.

Citiţi Biblia cu interes, căci în adevăr ea are puterea de a zdrobi inima, dar în acelaşi timp, de a o şi mângâia nespus. Biblia este singura carte din lume care nu flatează pe om, ci îl arată aşa cum este: un păcătos pierdut, dar tot Biblia îl descoperă pe Domnul Isus în toată frumuseţea, bunătatea, gingăşia, slava şi puterea Sa, îl descoperă ca pe Acela care a venit să-l ridice pe păcătosul pierdut, făcând din el un păcătos iertat şi fericit, un copil al lui Dumnezeu.Da, Biblia sau Cuvântul lui Dumnezeu este Cartea cărţilor, este cu adevărat puterea lui Dumnezeu pe care oamenii nu au putut s-o nimicească. Cineva spunea într-o revistă străină, că împotriva Bibliei s-au scris de-a lungul anilor atâtea cărţi încât, dacă ar fi posibil să se strângă împreună, ar face un deal de cărţi. Ele toate au dispărut, dar Biblia a rămas în picioare, traversând veacurile şi câştigând suflete cu milioanele, schimbându-le viaţa din temelie şi făcând din ei oameni cu totul noi. Biblia este singura carte din lume care a fost tradusă în peste 1500 de limbi şi dialecte. „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri, pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, judecă gândurile şi intenţiile inimii.” – Evrei 4:12.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu,care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare şi ea îi va fi dată.” Iacov 1:5.

Dacă vrem să trăim cu Dumnezeu avem nevoie de înţelepciune, pentru a înţelege Scriptura, în relaţiile noastre cu oamenii, pentru a-i atenţiona şi atrage pe calea vieţii, iar atunci când sunt în necazuri pentru a-i mângâia şi a-i ajuta cu sfatul şi cu fapta. De aceea este important să fim învăţaţi de Dumnezeu. Dacă cerem înţelepciune de la Dumnezeu trebuie s-o cerem cu credinţă, fără îndoială; căci omul îndoielnic este asemănător cu valul mării care este purtat de vânt. Ne întâlnim cu acestea dacă ne rugăm pentru un cm cu vicii ca să se pocăiască şi observăm că starea lui se înrăutăţeşte. Aceasta poate să ne ducă la îndoială. În asemenea împrejurări este important să ne păstrăm credinţa. Sau dacă mijlocim la medicul ceresc atunci când cineva este grav bolnav şi starea lui pe moment se agravează, poate să ne preocupe gândul că Dumnezeu nu vrea să ne ajute. Dar putem să ne bazăm pe ceea ce este scris: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav”. Dacă suntem în greutăţi financiare, avem promisiunea că El ne scapă de orice necaz pentru că El cunoaşte necesităţile noastre, iar dacă ajutorul întârzie, duşmanul doreşte să sădească în inimile noastre îndoiala şi să ne gonească dintr-o parte în alta în căutarea unei soluţii, după mersul lumii. Chiar şi în astfel de împrejurări trebuie să fim statornici, bazaţi pe Scriptură. Căci cel îndoielnic este nestatornic în toate căile sale. Acesta să nu gândească că ar putea primi ceva de la Dumnezeu. Vorbeşte evlavios şi despre încredere în Dumnezeu, dar în încercări pune stăpânire peste el îndoiala.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL ÎL ÎNLĂTURĂ PE VRĂJMAŞUL NOSTRU

A îndepărtat pe vrăjmaşul tău. Ţefania 3.15

Vedeţi căderea sa? Satana a pierdut stăpânirea sa în inimile noastre, cum a pierdut şi locul său în cer. Domnul Isus a nimicit stăpânirea Celui Rău în noi. Acesta poate să ne atace, dar nu poate să pretindă că suntem ai lui. Lanţurile lui nu ne mai înfăşoară; Fiul ne-a izbăvit şi noi suntem cu adevărat slobozi.Acest vrăjmaş continuă, e drept, să se facă pârâşul fraţilor noştri; dar Domnul l-a izgonit şi din această slujbă. Apărătorul nostru îl forţează să tacă şi reduce la nimic învinuirile pe care ni le aduce el şi apără sufletul nostru, astfel că nici unul din atacurile diavolului nu poate să ne atingă.Duhul cel rău ne va asalta prin ispite şi va căuta să se vâre în sufletul nostru; dar şi aici şi-a pierdut superioritatea lui de la început, întâietatea lui. El se va strecura ca un şarpe, dar nu va mai stăpâni ca un împărat. El îşi strigă blestemele sale împotriva noastră, ori de câte ori poate; dar spre marea noastră uşurare, glasul Domnului îl reduce îndată la tăcere şi-l sileşte să fugă ca un câine în faţa biciului. Lucrează Tu, Doamne, şi apără-i de lătratul diavolului pe cei pe care-i urmăreşte el şi care tremură la ameninţarea lui. Pune pe fugă pe vrăjmaşul lor şi arată-Ţi slava în ochii lor. Tu l-ai biruit, Doamne; pune-l acum pe fugă şi izgoneşte-l din lume.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

El a umblat în calea împăraţilor lui Israel, cum făcuse Casa lui Ahab căci avea de nevastă pe o fată a lui Ahab, şi a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI… A murit fără sălase părere de rău în urmă.

2. Cron. 21,6.20.

Ioram era urmaş al lui David, fiind fiul împăratului Iosafat, dar avea ca soţie o fică a nelegiuitului Ahab. Această căsătorie cu Atalia era urmarea legăturii de prietenie a împăratului credincios Iosafat cu Ahab cel fărădelege. Sub influienţa acestei femei, Ioram umbla „pe căile împăraţilor lui Israel” făcând ce este rău în ochii lui Dumnezeu. Urmarea acestei domnii nelegiuite nu putea să nu fie răsplătită. Nu numai subalternii îl duşmăneau ci şi Dumnezeu l-a lovit cu o urgie de care a şi murit. Cu ce cuvinte zguduitoare ne vorbeşte Duhul Sfânt despre moartea lui: „A murit fără să lase părere de rău în urmă.” Acesta a fost sfirşitul unui fiu care a avut un tată credincios. Desigur că Ioram era răspunzător pentru faptele lui. El a călcat în picioare mila lui Dumnezeu faţă de el. (2 Cronici 21.7). Oh, cât de mulţi sunt cei care părăsesc îndurarea şi se alipesc de idoli. Câţi copii de ai credincioşilor s-au depărtat de învăţătura primită în tinereţe pentru a sfârşi „fără să lase părere de rău.” Fiţi atenţi părinţi credincioşi, ca nu cumva prin crearea de contacte cu o lume nelegiuită, prin avantaje pământeşti să deschideţi calea necazului pentru copiii voştrii! Gândiţi-vă tot timpul la Iosafat care s-a înrudit cu Ahab. Feriţi copiii voştri de orice legături cu lumea necredincioasă care vrea să distrugă tot ce este sfânt. În special în direcţia căsătoriilor se fac adesea multe greşeli.
Este o rană continuu deschisă în inima unei tinere sau a unui tânăr să constate că legătura care a făcut-o prin căsătorie e un „iad.” Să veghem cu toţii, atât părinţi cât şi tineri şi să ne împotrivim acestei ispite satanice.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, mărimea puterii Tale, atingerea harului Tău, suflarea Duhului Tău – cât de mult doresc ca acestea să mă aducă faţă în faţă cu Tine! Iartă zăbava mea – îmi ia atât de mult timp ca să îmi dau seama de anumite lucruri.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta.» IOAN 16,12

Cât de mult ar dori Domnul să ne vorbească! Cât de mult doreşte El să pună în inimile noastre o lumină asupra planurilor Sale! Dar deseori, din păcate, trebuie să întârzie să facă lucrul acesta – cum a fost şi în cazul ucenicilor. Cristos a avut de împărtăşit lucruri care nu puteau fi înţelese decât de cei ce urmau să experimenteze Rusaliile. El poate să ne împărtăşească tainele şi detaliile voii Sale numai după măsura credinţei din sufletul nostru. În timp ce spăla picioarele ucenicilor, Petru L-a întrebat: «Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?» Şi Isus i-a răspuns: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (loan 13,6-7). Aici se găseşte răspunsul, în faptul că acum tu nu înţelegi multe lucruri din Sfânta Scriptură. Studiază mai mult Cuvântul lui Dumnezeu! Goleşte-te şi mai mult de propria ta fire pentru a deveni mai plin de Duhul Sfanţ şi pentru ca astfel El să îţi poată descoperi prin părtăşie intimă adâncimile dumnezeirii: «Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu» (1 Cor. 2,10).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Însă eu sunt totdeauna cu Tine. Psalmi 73:23

Totdeauna” – ‘în ciuda prostiei şi nebuniei pe care David le mărturiseşte lui Dumnezeu, adevărul adevărat este că David a fost salvat, acceptat şi binecuvântat de prezenţa constantă a lui Dumnezeu. Deplin conştient de propria lui stare pierdută, şi de firea lui înşelătoare şi rea, el cânta totuşi, într-o glorioasă izbucnire de credinţă: „însă eu sunt totdeauna cu Tine”. Credinciosule, eşti forţat să intri în mărturia şi recunoaşterea psalmistului; doreşte-ţi să spui în acelaşi spirit: „însă, de când îi aprţin lui Christos, sunt totdeauna cu Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că sunt mereu în mintea Lui; El se gândeşte mereu la binele meu. Sunt întotdeauna sub ochii Lui; ochiul Domnului nu doarme niciodată, ci veghează mereu la binele meu. Sunt totdeauna în mâna Sa, aşa că nimeni nu mă va putea smulge din ea.-Sunt totdeauna în inima Lui, înscris acolo ca un memorial, aşa cum purtau preoţii numele celor douăsprezece triburi în dreptul inimii. Tu te gândeşti totdeauna la mine, Doamne. Dragostea Ta încearcă mereu să mă prindă. Lucrezi întotdeauna pentru binele meu. M-ai pus ca pe o pecete pe mâna Ta cea dreaptă. Dragostea Ta este „mai tare ca moartea” (Cânt. 8:6). Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (vers. 7). Ce har uimitor! Mă vezi în Christos, şi, chiar dacă sunt mânjit, mă laşi să port veşmintele lui Christos, spălate în sângele Său; astfel, pot sta în prezenţa Ta. Am întotdeauna bunăvoinţa Ta – „sunt totdeauna cu Tine”. In textul acesta, sufletul încercat şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi bucură-te de mângâiere. „însă eu sunt totdeauna cu Tine”.

Seara

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine. Ioan 6:37

Aceasta declaraţie priveşte, în primul rând, doctrina alegerii. Sunt unii pe care Tatăl i-a dat lui Christos. Mă priveşte şi doctrina chemării efective. Cei care sunt daţi trebuie să ajungă. Oricât de tare s-ar împotrivi, vor fi aduşi din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu. Textul nostru ne învaţă şi necesitatea indispensabilă a credinţei, fiindcă chiar şi aceia care îi sunt daţi lui Christos nu pot fi salvaţi până nu vin la Isus. Chiar şi ei trebuie să vină, fiindcă nu există altă cale spre cer în afară de Uşă, Christos Isus. Toţi cei pe care Tatăl i-a dat Mântuitorului trebuie să vină la El; nici unul nu poate intra în cer dacă nu a venit la Christos. O, câtă putere şi maiestate se află în cuvintele „va ajunge”. Christos nu spune că va avea puterea de a ajunge, sau că va putea ajunge dacă va dori, ci că „va ajunge”. Prin mesagerii Săi, Cuvântul Său şi Duhul Său, Domnul Isus îndeamnă cu blândeţe oamenii să intre, ca să se bucure de ospăţul de nuntă. El face asta nu ca să încalce voinţa liberă a omului, ci prin puterea harului Său. Eu pot să-mi exercit puterea asupra voinţei altui om, dar el va rămâne liber, fiindcă constrângerea este exercitată în acord cu legile minţii umane. Domnul Isus ştie cum – prin argumente irezistibile adresate înţelegerii, şi prin influenţa misterioasă a Duhului Sfânt operând asupra tuturor puterilor şi pasiunilor sufletului – să supună orice om. In felul acesta, deşi omul a fost cândva rebel, se supune acum cu bucurie conducerii lui Christos, cucerit de dragostea divină. Cum vom şti că suntem aleşi de Dumnezeu? Vom şti după rezultate: îl vom accepta cu bucurie pe Christos şi vom veni la El cu credinţă simplă şi adevărată, sprijinindu-ne pe El, mântuirea şi dorinţa noastră. Cititorule, ai ajuns la Isus?

IZVOARE IN DEŞERT

Ai ajuns tu până la cămările … pe care le păstrez pentru vremurile de strâmtorare?(Iov 38:22-23)

Încercările noastre sunt mari oportunităţi, dar mult prea des noi le vedem pur şi simplu ca nişte mari obstacole. Dacă am recunoaşte în fiecare situaţie dificilă ceva ales de Dumnezeu ca să ne dovedească dragostea Lui pentru noi, fiecare obstacol ar deveni atunci un loc de adăpost şi de odihnă, şi o demonstraţie faţă de alţii a puterii Lui inexprimabile. Dacă am căuta semnele lucrării Lui glorioase, atunci fiecare nor ar deveni în adevăr un curcubeu, şi fiecare trecătoare prin munţii de dificultăţi va deveni o cale de ascensiune, de transformare şi de glorificare.Dacă ne-am uita la trecutul nostru, mulţi dintre noi am realiza că momentele în care am îndurat cel mai mare stres şi am simţit că toate căile noastre sunt blocate au fost momentele în care Tatăl nostru ceresc a ales să facă cele mai bune lucruri pentru noi şi să ne dea cele mai mari binecuvântări ale Sale.Cele mai frumoase bijuterii ale lui Dumnezeu sunt deseori distribuite în pachete grosolane de către oameni foarte dificili, dar în pachet vom găsi comorile palatului Împăratului şi dragostea Mirelui. A. B. Simpson

Trebuie să ne încredem în Domnul când mergem prin întuneric, şi să-L onorăm cu o încredere neclintită chiar şi în mijlocul situaţiilor dificile. Răsplata pentru acest fel de credinţă va fi ca a vulturului care lasă să-i cadă penele, pentru că i s-a spus că le va primi – un simţământ reînnoit de tinereţe şi putere.

J. R. Macduff

Dacă am putea vedea dincolo de astăzi

    Aşa cum vede Dumnezeu;

Dacă toţi norii s-ar îndepărta rostogolindu-se,

    Şi umbrele ar fugi;

Nu ne-am necăji de necazurile prezente.

Fiecare necaz l-am uita curând,

Pentru că multe bucurii ne aşteaptă totuşi

    Pe tine şi pe mine.

Dacă am putea cunoaşte dincolo de astăzi

    Aşa cum cunoaşte Dumnezeu,

De ce cele mai scumpe comori se duc

    Şi trebuie să curgă lacrimi;

Şi de ce întunericul duce la lumină,

De ce cărările întunecoase devin curând luminoase;

Într-o zi greşelile vieţii vor fi îndreptate,

    Pentru că aşa ne spune credinţa.

„Dacă am putea vedea, dacă am putea cunoaşte”,

    Spunem adesea,

Dar Dumnezeu în dragostea Lui aruncă un văl

    Pe calea noastră;

Şi nu putem vedea ce este înainte,

Şi astfel ne-agăţăm mai mult de El,

El ne conduce până se sfârşeşte această viaţă;

    Încrede-te şi ascultă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 14.1-21

    Capitolul 11 ni l-a prezentat pe Ioan Botezătorul în închisoare. Aici aflăm că fusese aruncat acolo de către Irod (fiul celui din cap. 2). Pentru ce motiv? Pentru că Ioan îndrăznise să-l mustre că o luase pe soţia fratelui său. Acum martorul credincios plăteşte cu viaţa adevărul pe care a avut curajul să-l spună direct regelui. Moartea sa în timpul serbărilor şi a distracţiilor de la curtea regală este plata cerută de cel rău în schimbul plăcerii (comp. cu Iacov 5.5,6). Poate că lui Irod i-a părut rău o clipă, dar el nutrea de mult dorinţa tainică de a-l omorî pe Ioan (v. 5), pentru că ura faţă de adevăr şi ura faţă de cei care îl rostesc merg întotdeauna împreună (Galateni 4.16). Din punct de vedere omenesc, sfârşitul lui Ioan este tragic şi oribil; în ochii lui Dumnezeu însă este sfârşitul triumfător al „alergării sale” (Fapte 13.25).

    Printre rânduri citim ceea ce a însemnat pentru Isus vestea morţii precursorului Său. Nu era acesta anunţul respingerii şi al răstignirii Sale? Pare că tristeţea L-a făcut să simtă nevoia de a rămâne singur (v. 13), dar mulţimile veniseră deja după El, iar inima Sa, gândindu-Se numai la alţii, a fost cuprinsă de milă şi El a făcut pentru ei minunea celei dintâi înmulţiri a pâinilor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ezechiel 18:19-32

Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.     Ezechiel 18:32

CARE SUNT POSIBILITĂŢILE?

S-a născut în bogăţie şi a fost crescut într-un palat. Astăzi poartă haine vărgate într-o închisoare după ce-a fost condamnat pentru că a pus o bombă în maşina în care au murit doi membri din propria familie. Această întoarcere de necrezut a circumstanţelor în viaţa sa a survenit după ce a încercat să pună stăpânire pe averea de peste 10 milioane de dolari a familiei. Impactul propriei alegeri i-a devenit clar în ziua când, cu faţa albă ca varul, într-o stare de şoc, a auzit verdictul de vinovat ce i s-a citit în faţă, în tăcerea de mormânt a tribunalului. Ce ironie! Omul acesta ar fi putut să fie bogat. Ar fi putut avea atât de mult, dacă ar fi voit să aştepte – să joace cinstit. Dar acum este un om sfârşit. Totuşi să nu ne oprim aici. Gândiţi-vă la posibilitatea care-i mai rămâne. Atât timp cât mai respiră, el poate, ca şi tâlharul de pe cruce, să-şi recunoască păcatul şi să ceară ajutorul lui Cristos. Si chiar aşa, cum acel criminal, considerat nepotrivit pentru a mai trăi în societate, a devenit potrivit pentru paradis, acest om poate deveni „o făptură nouă”, un cetăţean al cerului. O asemenea întoarcere este întotdeauna posibilă pentru un păcătos. Acest lucru îl spunea Dumnezeu lui Israel prin profetul Ezechiel. Deoarece El nu-Şi găseşte plăcere în moartea celui rău, El îi roagă să se pocăiască. Poate crezi că o asemenea întoarcere nu este cinstită, ori că tu ai ajuns prea rău să mai poţi fi reînnoit. Dacă crezi în Isus ca Mântuitor al tău, vei face din această posibilitate o realitate. – M.R.D. II

Cum de poţi lăsa ca ziua să se facă an?
Şi s-amâi când Domnul are pentru tine un plan.
Vino la Isus Cristos şi crede-al Lui Cuvânt.
Viaţă veşnică tu vei primi în cerul sfânt.   – Branon

Nu există oameni atât de buni ca să se mântuiască singuri – şi nici atât de răi ca să nu poată fi mântuiţi de Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și au zis unul către altul: „Să punem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt”.  Numeri 14.4

Este important să vedem cum o simplă privire asupra țării la pus la încercare pe Israel în Numeri 14. Întradevăr, nu există niciun lucru care să ne pună la încercare precum acesta. Acest principiu se verifică în toate căile lui Dumnezeu cu poporul Său, în toate veacurile. De îndată ce El Își descoperă planurile cu privire la noi – gândurile și intențiile Sale pentru timpul prezent – toate dificultățile din calea noastră se arată și ele pe deplin. Prin urmare, în aceste timpuri, cei care înțeleg gândul măreț al lui Dumnezeu cu privire la preaiubitul Său Fiu întâmpină dificultăți și împotriviri de care ceilalți creștini sunt cu totul străini.

Dacă cineva se îndoiește de aplicația acestui principiu, nu trebuie decât să studieze istoria mărturiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru a fi pe deplin edificat. Conectațivă în mod practic cu adevărul și îndată veți suferi întreaga împotrivire a oamenilor, precum și cea mai înverșunată ură a lui Satan.Să privim acum la consecințele eșuării în această punere la încercare. Mai întâi vedem plânsul, apoi murmurul, după care gândurile de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, în cele din urmă: „Să punem o căpetenie și să ne întoarcem în Egipt”. Observați caracterul gradat al acestei îndepărtări! Ei uitaseră de Dumnezeul cel viu și de interesul Lui pentru ei, ca popor al Său; preferaseră părerea pe care inimile lor nesocotite șio formaseră cu privire la țara lui Dumnezeu, în lumina dificultăților care se interpuneau între ei și ea; în cele din urmă, rezultatul a fost că au dorit săși aleagă o căpetenie după plăcerea lor, ca rezolvare a situației.Acest caracter gradat al oricărui declin este foarte solemn și ne vorbește întrun fel special, fiindcă noi credem că falimentul este un lucru care se întâmplă imediat. Nu este așa! Ca orice alt lucru, căderea își are și ea începuturile ei, de aceea este bine să luăm seama la cuvintele: „Păzeșteți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23).W. T. Turpin

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. Ioan 17.3

Adevărata schimbare

Un creștin întors de curând la Mântuitorul a fost întrebat ce cunoaște despre Dumnezeu și despre Isus Hristos. El a răspuns: „Cunosc foarte puțin, dar ce cunosc a schimbat viața mea”.

Cât de important este să-L întâlnim și să-L cunoaștem pe Hristos ca Acela „în care sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei” (Coloseni 2.3)! Isus Hristos este esențialul în creștinism. Fără Hristos, creștinismul ar fi o religie ca oricare alta. Hristos este Stânca veacurilor, și cine își pune încrederea în El rămâne neclintit în mijlocul furtunilor acestui veac rău. Un astfel de om a găsit totul în Mântuitorul său cel răstignit și înviat. Ce nevoie mai are el de religia acestei lumi, atâta timp cât în Hristos a găsit totul pe deplin? Ce nevoie mai are el de slujbele făcute cu atâta fast, când poate să se închine Domnului în duh și în adevăr? Centrul vieții unui astfel de om este Hristos. Cineva s-a alipit poate de o biserică, s-a făcut membru al unei organizații religioase, s-a pus în slujba unei cauze sau a unui scop religios. Toate acestea nu fac altceva decât să întunece cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său. Chemarea noastră este să ne reîntoarcem la Mântuitorul. Numai Hristos poate schimba inimile noastre împotrivitoare, numai El ne poate da o nădejde și un viitor fericit. El face adevărata schimbare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA DE A REZOLVA PROBLEMA

„Noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37)

Toți oamenii au probleme. Singurele persoane care nu au se află în cimitire. Adevărata problemă este: Cum să facem față problemelor? Deseori încercăm să le rezolvăm prin propriile noastre puteri. Cum îți dai seama că faci așa? Când ești obosit tot timpul! Ești ca acel om care a spus: „Am obosit să fiu obosit”. Sau, suntem ca femeia care a spus: „Exact în clipa în care reușesc să leg două capete, cineva le mișcă”. Noi spunem lucruri precum: „sunt bine, date fiind împrejurările”. Dar ce faci în acele împrejurări? Cineva a spus că împrejurările sunt ca o saltea; dacă te așezi pe ea, te odihnești bine, dar dacă ești sub ea, te sufoci! Care este răspunsul? Nu te mai concentra asupra problemei și îndreaptă-ți atenția spre promisiunile lui Dumnezeu, lată una dintre ele: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea?” (v. 35): Pavel răspunde: „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit \ Cuvântul „biruitor” înseamnă „cel care învinge si deține controlul”. Pavel spune că noi suntem „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37). A fi un biruitor înseamnă a duce o luptă și a o câștiga, A fi mai mult decât biruitor înseamnă a câștiga lupta fără să trebuiască să te lupți. Domnul Isus se luptă în locul tău; El o face în tine si prin tine si asta te face să fii „mai mult decât biruitor”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Îndată, Isus a silit pe ucenicii Săi să intre în corabie şi să treacă de cealaltă parte… Marcu 6:45-52

Noi suntem în stare să credem că, dacă Isus Cristos ne sileşte şi noi Il ascultăm, El ne va conduce spre mari succese. Nu trebuie să ne gândim niciodată că visele noastre de succes sunt scopul lui Dumnezeu pentru noi; scopul Lui poate fi exact opusul. Avem ideea că Dumnezeu ne conduce spre o ţinta anume, spre un ţel dorit; El nu face aceasta. Problema ajungerii la o ţintă anume este de mică importanţă. Ceea ce noi numim proces, Dumnezeu numeşte ţintă.

Care cred eu că este scopul lui Dumnezeu? Scopul Lui este să depind de El şi de puterea Lui acum. Dacă pot să rămân calm şi neclintit în mijlocul luptei, scopul lui Dumnezeu se împlineşte în mine. Dumnezeu nu lucrează în vederea unui anumit sfârşit; ţinta Lui este procesul – adică să-L văd pe El umblând pe valuri, fără să văd nici un ţărm, nici un succes, nici un scop, ci doar să am siguranţa absolută că totul este în ordine, deoarece îl văd pe El umblând pe mare. Procesul, nu finalul lui, Îl slăveşte pe Dumnezeu.

Dumnezeu ne pregăteşte pentru acum, nu pentru ce va fi imediai după aceea. Scopul Lui este pentru minutul acesta, nu pentru ceva din viitor. Nu trebuie să ne preocupe ce va urma după ce ascultăm; greşim şi ne rătăcim când ne gândim la ce va urma. Ceea ce oamenii numesc instruire, pregătire, Dumnezeu numeşte scop.

Scopul lui Dumnezeu este să mă facă în stare să văd că El poate păşi chiar acum peste haosul din viaţa mea. Dacă avem în vedere un scop mai îndepărtat, nu acordăm suficientă atenţie prezentului; dar dacă înţelegem că ascultarea este scopul, atunci fiecare clipă care vine este preţioasă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„însă nădejdea aceasta nu înşeală.” Romani 5:5

Pentru cei ce au această nădejde, este totdeauna o uşă deschisă către orice dorinţă bună şi chiar „împotriva oricărei nădejdi” (Romani 4:18), este un drum croit în ciuda greutăţilor, un viitor asigurat cu toate sfidările vrăjmaşului. Nădejdea aceasta este expresia puterii învierii, este izvorâtă din ea şi vine din cer. Este o plantă care încolţeşte într-un sol anumit şi într-un climat anumit: climatul împrejurărilor potrivnice şi solul greutăţilor de tot felul şi al luptelor care nu vor înceta până la plecarea noastră de aici.

Nădejdea care nu înşală supravieţuieşte când totul se năruie. Ea îşi adânceste rădăcinile în terenul solid al crucii fără de care nici credinţa nici nădejdea n-ar exista. Orice se întâmplă în lume şi în viaţă, acela care are această nădejde ştie că Dumnezeu este credincios şi că totul lucrează spre binele său. El este izbăvit de vederi mărginite, de scopuri egoiste, şi de iubirea de sine. Cunoaştem noi această revărsare a puterii învierii în viaţa noastră ? Duhul Sfânt ne-a fost dat pentru ca ea să ne fie transmisă. Acceptaţi ca El să excludă din inimile voastre tot ce nu este de la El şi nădejdea aceasta va creşte în voi şi veţi realiza că ea nu înşeală pe acela care o stăpâneşte şi care este stăpânit de ea ! Nădejdea aceasta care nu înşeală va aduce în viaţa voastră marele torent al iubirii Domnului Hristos, care s-a dat în întregime pe El însuşi, pentru ca şi noi să învăţam să ne dăruim Lui pe noi înşine, fără rezerve şi ca urmare, viaţa noastră se va dărui altora, fără condiţii şi cu o râvnă adevărată pentru mântuirea sufletelor, cât şi pentru nevoile de orice fel ale sfinţilor şi ale adunării. Această schimbare se poate face în voi chiar acum. Este vorba de o hotărâre de luat: să vă dăruiţi în totul… şi dragostea lui Dumnezeu va fi turnată în inima voastră împreună cu Duhul învierii. O inimă, căreia Duhul lui Dumnezeu îi transmite nădejdea care nu înşală, este ca roua care vine de sus şi care este dătătoare de viaţă (Isaia 26:19) „este ca roua Hermonului,… căci acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.” (Psalmii 133:3). În lupta vieţii, în greutăţi şi împrejurări potrivnice, această rouă de sus, nădejdea care nu înşeală, va dovedi că Dumnezeu este credincios; El „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa,…” – (Romani 15:13).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Fraţii mei să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări.”
Iacov 1:2.

Este un îndemn remarcabil: Să ne bucurăm când trecem prin felurite încercări! Dacă trecem prin necaz considerăm că avem motiv să fim supăraţi şi nu ne bucurăm. Dar pe urmă toţi cei care au parte de necaz primesc roada răbdării drept răsplată. Iar răbdarea aduce biruinţa în încercare, biruinţa aceasta aduce nădejdea şi această nădejde nu înşeală. Încercarea ne învaţă să ascultăm de cuvântul Domnului. Putem observa că pentru cel credincios chiar şi timpul încercării este izvor de binecuvântare: „Căci ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele acelora ce iubesc pe Dumnezeu”. Prin ispite suntem încercaţi şi dacă credinţa este adevărată atunci rezultă răbdare. Dacă această răbdare rămâne neclintită în ispită până la capăt vom fi desăvârşiţi şi fără lipsuri. Dacă ne încredem în Dumnezeu atunci nu ducem lipsă pentru că găsim oricând refugiu în Cuvântul Său care are o rezolvare pentru orice împrejurare. Esenţial este să rămânem statornici şi răbdători până la capăt. Căci este scris: „Aveţi nevoie de răbdare ca după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit”. În Romani 12:12 suntem îndemnaţi: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz,stăruiţi în rugăciune”. Aceasta înseamnă că în necaz să aşteptăm bucuroşi ajutor din partea lui Dumnezeu – şi dacă nu vine imediat – să nu gândim că rugăciunea nu ne-a fost ascultată. Dumnezeu îngăduie ca copiii lui să fie des încercaţi spre a vedea ce este în inima lor. Dar nu ne încearcă peste puterile noastre ci ne dă şi puterea s-o ducem şi pe urmă scăparea din ea. Dacă rămânem statornici aici vom primi cununa vieţii care a promis-o Dumnezeu acelora care-L iubesc. Tată te rog ajută-mă să mă-ncred în Tine. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

APLEACĂ-TE ŞI VEI FI RIDICAT

Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. 1 Petru 5.6

Aceasta este o făgăduinţă: dacă noi ne plecăm, Dumnezeu ne va ridica. Smerenia duce la slavă; supunerea este calea ridicării. Aceiaşi mână a lui Dumnezeu care apasă asupra noastră ca să ne facă să ne plecăm, este gata să ne ridice ca să primim această binecuvântare. În lumea aceasta trebuie să te pleci, ca să câştigi. Mulţi se înjosesc în faţa oamenilor, dar nu capătă ocrotirea mult dorită. Dar acela care se pleacă sub mâna lui Dumnezeu, va fi îndreptat, sprijinit, îmbogăţit şi întărit de El. Obiceiul Său este de a-i smeri pe cei mândri şi a-i înălţa pe cei smeriţi.Totuşi lucrările lui Dumnezeu îşi au vremea lor. Trebuie ca acum, chiar din această clipă să ne smerim, pentru ca Domnul să facă să nu apese asupra noastră mâna întristării. Când ne loveşte El, datoria noastră este să primim loviturile Sale cu o supunere totală. Înălţarea noastră va avea loc „la vremea ei” şi Dumnezeu este cel mai bun Judecător al acelui ceas şi zi. Să nu dovedim nerăbdare ca să primim o binecuvântare. Pentru ce s-o dorim mai înainte de vremea ei? Ce pretindem noi? Desigur, nu suntem încă destul de smeriţi, ca să aşteptăm într-o supunere liniştită. Dumnezeu să ne dea această smerenie!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL este lumina şi mântuirea mea, de cine să mă tem? DOMNUL este sprijinitorul vieţii mele, de cine să-mi fie frică? Ps. 27,1.

Pe o moşie izolată locuia o tânără credincioasă, care pentru a veni la adunare trebuia să parcurgă un drum lung şi aproape pustiu. Familia necredincioasă o certa tot timpul socotind că pe acele căi neumblate sunt multe primejdii, dar ea răspundea că are convingerea că Domnul o va ocroti de orice primejdie. Într-o seară când se întorcea ca de obicei de la adunare, în apropierea unui gard a sărit un bărbat în faţa ei. Ridicând mâinile spre cer a strigat cu glas tare: „Acum, Doamne Isuse, a venit clipa.” Şi deodată acest bărbat a fugit de parcă ar fi fost urmărit de o legiune de demoni. Cât de mult vorbeşte această întâmplare inimilor noastre! Simţim oare noi cu adevărat ca o trebuinţă neapărată să ne adunăm cu copiii lui Dumnezeu şi să primim din binecuvântările care reies din aceste strângeri laolaltă, chiar dacă se strâng numai doi sau trei? Această necesitate sfântă trece şi la noi peste toate obstacolele, primejdiile şi greutăţile? Nădăjduim în Domnul Isus în orice ocazie, ne bazăm pe El chiar şi atunci când orice ocrotire omenească ne lipseşte? Dacă această nădejde ar fi vie în inimile noastre nu am pierde niciun prilej de a fi prezenţi la strângerea în Numele Domnului Isus.Chiar dacă nu avem întotdeauna primejdii din partea oamenilor care să ne împiedece de la strângerile noastre, s-ar putea ca oboseala sau nepăsarea să ne fie cel mai mare obstacol. Să veghem şi să ne încredem în Domnul nostru şi în aceste privinţe şi să nu lipsim de la binecuvântările pe care vrea să ni le dea când suntem laolaltă cu copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu are o Adunare -şi Scriptura mărturiseşte adevărul acesta- atunci eu trebuie să fiu acolo şi nu în sistemele religioase ale oamenilor. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea lui Dumnezeu. Tu cunoşti acest loc minunat unde copiii lui Dumnezeu se strâng NUMAI în jurul Domnului Isus?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, scapă-ne de duhul de cârtire care, la cei mai mulţi dintre noi, este numai de suprafaţă, dar este dăunător, stricând floarea părtăşiei spirituale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ascultă-mi rugăciunea. Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele. PSALM 39,12

Tăcerea lui Dumnezeu în viaţa noastră poate avea mai multe cauze, cum ar fi de exemplu refuzul de a accepta adevărul întreg al voii Sale în ciuda rugăciunilor pe care le rostim. «Isus tăcea» (Matei 26,63). Marele preot care L-a interogat pe Isus a fost gata să creadă orice minciună despre El în loc să îl recunoască pe Cristos ca «adevăr». Împotriva Lui au fost depuse nenumărate mărturii mincinoase. Problema multor credincioşi care îl roagă pe Domnul să îi ajute şi îi spun că ar dori să fie sfinţiţi este că nu sunt pregătiţi să vadă şi să accepte lumina pe care le-o dă El pentru sufletul lor. Atunci Domnul tace, iar tăcerea Sa este cel mai semnificativ răspuns.

Un alt motiv al tăcerii Sale este faptul că nu mai are ce să ne spună: «I-a pus multe întrebări, dar Isus nu i-a răspuns nimic» (Luca 23,9). Împăratul Irod a dorit să înceapă cu Isus o conversaţie interesantă, dar El nu i-a răspuns. De ce? Pentru că Irod nu era interesat de o întâlnire personală cu Isus Cristos. Nu este acesta motivul pentru care tu nu primeşti nici un răspuns la rugăciunile tale? Vrei să ai parte de minunile Lui sau de El? Vrei ajutorul Lui sau pe Cel care ajută?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.

Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta. Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, crédinciosule. Gândeşte-te că te-a îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios. Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine! Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Seara

Care umbla din loc în loc, făcea bine…Faptele Apostolilor 10:38

Aceste cuvinte sunt puţine, dar reprezintă o descriere excelenta a Domnului Isus Christos. Nu sunt multe rânduri, dar sunt ieşite din penelul unui maestru. În privinţa Mântuitorului, şi numai în privinţa Lui, textul nostru este deplin, complet şi îndreptăţit adevărat. El „umbla din loc în loc” şi „făcea bine”. Din această descriere este evident că El făcea personal bine. Scriitorii Evangheliei ne spun constant că El atingea leproşii cu propria-I mână, şi că, în cazul în care era rugat să spună câteva cuvinte de vindecare de la distanţă, El mergea în mod personal la patul bolnavilor şi îi vindeca. Exemplul Său este o lecţie pentru noi: dacă vrem să facem bine, trebuie să îl facem personal Să dăm de pomană cu propriile mâini; o privire şi o vorbă bună vor mări valoarea darului. Să vorbim unui prieten despre starea sufletului lui; apelul nostru iubitor va avea o influenţă mai mare decât o întreagă librărie de cărţi. Metodele pe care le folosea Domnul în facerea de bine ne arată şi activitatea sa neîncetată. Nu făcea bine numai aproape de casă, ci „umbla din loc în loc” în faptele Sale de îndurare. În tot ţinutul Iudeii, nu exista nici un sat şi nici un cătun care să nu se fi bucurat de privirea Lui. Cât de tare îi mustră exemplul Său pe creştinii care ÎI slujesc într-un mod leneş! Să ne încingem „coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să nu obosim „în facerea binelui” (2 Tesaloniceni 3:13). Nu spune textul că Isus Christos îşi părăsea drumul ca să facă bine? El „umbla din loc în loc, făcea bine”. Nu era oprit de primejdii sau greutăţi. El căuta obiectele intenţiilor Sale milostive. La fel trebuie să facem şi noi. Dacă vechile planuri nu ne servesc, trebuie să încercăm altele noi. Măsurile proaspete reuşesc mai bine decât metodele clasice. Perseverenţa lui Christos şi unitatea scopului sunt şi ele implicate în textul nostru. Aplicaţia practică a temei noastre de astăzi poate fi concretizată în câteva cuvinte: „Christos…a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele lui” (1 Petru 2:21).

IZVOARE IN DEŞERT

Domnul umblă în furtună şi în vârtej. (Naum 1:3)

Îmi amintesc când eram tânăr că mergeam la şcoală în vecinătatea Muntelui Fericirilor. Într-o zi stăteam pe coasta muntelui şi priveam o furtună care trecea prin vale. Cerul era întunecat şi tunetul începuse să zguduie pământul. Părea că întreaga privelişte plină de viaţă fusese complet schimbată, şi frumuseţea ei dispăruse pentru totdeauna. Dar furtuna a trecut repede şi curând a ieşit din vale.Dacă aş fi stat în acelaşi loc în ziua următoare şi aş fi spus: „Unde este furtuna aceea puternică şi tot întunericul ei teribil?” iarba ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Frumoasa margaretă ar fi spus: „O parte din ea este în mine”. Şi toate celelalte flori, şi fructe, şi tot ce creşte din pământ ar fi spus: „O parte din furtună a produs strălucire în mine”.L-ai rugat vreodată pe Domnul să te facă asemenea Lui? Ai dorit vreodată roada Duhului şi te-ai rugat pentru bunătate, blândeţe şi dragoste? Dacă da, atunci să nu te temi niciodată de furtunile violente care bat poate chiar acum în viaţa ta. Furtunile aduc binecuvântări, şi mai târziu vei culege roade bogate.

Henry Ward Beecher

Florile trăiesc prin lacrimile care cad

    De pe faţa tristă a cerului;

Şi viaţa n-ar avea bucurii deloc,

    Dacă n-ar exista ochi înlăcrimaţi.

Iubeşte necazul, pentru că suferinţa va aduce

    Răsplata ei în anii următori;

Curcubeul! Iată ce lucru minunat

    A făcut Dumnezeu din lacrimi.

Henry S. Sutton

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.44-58

    Scurtele parabole ale comorii şi ale mărgăritarului subliniază două adevăruri minunate: preţul nespus de mare cu care Domnul Hristos estimează Adunarea Sa şi pe care l-a plătit pentru a o dobândi: El a vândut tot ce avea, Şi-a dat chiar viaţa, iar în al doilea rând, ilustrează bucuria pe care o găseşte în ea.

În v. 47, năvodul evangheliei este aruncat în marea popoarelor. Domnul le spusese ucenicilor Săi că îi va face pescari de oameni. Acum iată-i pe slujitori la lucru. Nu toţi peştii însă sunt dintre cei buni, … după cum nu toţi creştinii cu numele sunt şi credincioşi autentici. Cuvântul este cel care ne permite să-i deosebim: Peştele bun se recunoaşte după solzi şi după înotătoare (Levitic 11.9-11), iar adevăratul creştin, după armura sa morală, după capacitatea de a rezista la infiltrarea şi la antrenarea în curentul acestei lumi.În afară de comoara pe care Domnul a găsit-o în ai Săi (v. 44), v. 52 ne arată ce are ucenicul în Cuvântul Său. Este el pentru fiecare dintre noi „vistieria” din care ştim să scoatem „lucruri noi şi lucruri vechi”?

Într-un mod lamentabil, acest capitol se încheie, ca şi cel precedent, cu necredinţa mulţimilor: acestea nu vedeau în Isus decât pe „fiul tâmplarului”, motiv pentru care harul Său nu se poate exercita asupra lor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Deuteronomul 32:1-14

Ca vulturul care-şi scutură cuibul… Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…  Deuteronom 32:11, 22

NELINIŞTE ÎN CUIB

Atenţia unui fermier a fost atrasă de o pasăre care era foarte ocupată cu construirea cuibului ei. Din păcate, locul ales pentru aceasta era o grămadă de crengi uscate, de curând tăiate dintr-un copac. Dându-şi seama că acesta era un loc periculos pentru viitorii ei puişori, fermierul a distrus lucrarea harnicei păsărele. A doua zi, viitoarea mămică a încercat din nou, şi din nou fermierul i-a zădărnicit eforturile. În a treia zi, pasărea şi-a construit cuibul pe o creangă lângă uşa bucătăriei fermierului. De data aceasta, fermierul i-a dat un zâmbet aprobator, lăsând-o în pace. Crengile uscate atât de nesigure de unde el alungase de două ori pasărea, au fost arse cu mult timp înainte ca pasărea să fi scos puişorii. La fel ca şi creatura aceasta înaripată neştiutoare, vedem de multe ori că planurile noastre sunt zădărnicite şi vieţile noastre uneori dezrădăcinate. Ne întrebăm de ce Dumnezeu trebuie să ne strice cuibul pământesc pentru care ne luptăm atât de mult şi lucrăm atât de greu ca să-l construim. Dar dacă am putea să vedem lucrurile aşa cum le vede El, am şti că El caută pentru noi un destin mai înalt, un loc cu mai mare siguranţă şi resurse pentru nevoile noastre. Aşa Şi-a condus poporul Său, Israel afară din Egipt, prin pustie, în ţara promisă. El a ştiut unde erau pericolele şi unde era siguranţă adevărată pentru ei. Oh, dacă am învăţa să ne încredem în Dumnezeu în pasajele întunecoase ale vieţii noastre, cu simplitatea credinţei unui copil, să nu ne îndoim niciodată de înţelepciunea şi de bunătatea Sa, chiar şi atunci când trebuie să creeze nelinişte în cuibul nostru. – H.G.B.

Încrede-te-n Cristos – şi-n clipa
Când totul pare că-i pierdut,
Aceasta-i slava Lui că face
Chiar ce părea de necrezut. – Traian Dorz

Adesea cele mai mari bariere ale vieţii devin cele mai mari binecuvântări ale ei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cine este Dumnezeu asemenea Ție, care iartă nelegiuirea și trece cu vederea fărădelegea rămășiței moștenirii Sale? El nuȘi ține mânia pentru totdeauna, pentru că Îi place îndurarea. El va avea din nou milă de noi, va călca sub picioare nelegiuirile noastre; și vei arunca toate păcatele lor în adâncurile mării.   Mica 7.18,19

Este trist să vedem că poporul Israel sa dovedit a fi ca Iacov, părintele lui, care Ia mărturisit lui Dumnezeu: „Eu sunt nevrednic de cea mai mică dintre toate îndurările și de tot adevărul pe care lai arătat robului Tău” (Geneza 32.10). Istoria acestui popor a fost una marcată nu doar de slăbiciune și de faliment, ci și de răzvrătire împotriva Domnului. Dumnezeu la supus unor încercări și necazuri, încât până și națiunile au recunoscut că suferința lui a fost mai mare decât a oricărui alt popor.

În vremurile viitoare, o parte a acestui popor va fi trezită și va înțelege enormitatea vinei sale și se va întoarce la Domnul. Iar când vor face acest lucru, ce vor descoperi ei? În mod miraculos, ei vor descoperi că Domnul este mult mai bun și mai plin de har decât șiau imaginat. De fapt, marea Lui bunătate îi va conduce la pocăință (Romani 2.4).

Bunătatea și mila Lui nu se vor limita la poporul Israel. Așa cum el a păcătuit, toți au păcătuit și toi au nevoie de același Mântuitor, care va primi cu bucurie pe oricine își mărturisește vina și îi va acorda imediat iertare. Mânia Lui împotriva păcătosului care crede va fi înlăturată, iar El va arunca în marea uitării toate păcatele lui. Minunat har!

Dacă nu țiai pus încrederea în Domnul Isus sau dacă nu ești sigur de iertarea Lui, nu ezita și încredete pe deplin în El. Crede Cuvântul Său și mulțumeșteI pentru harul Său mântuitor.L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… niciunul nu zice: „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu …, care ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului?”. Iov 35.10,11

Autorul miracolelor

La cincisprezece zile după marele cutremur din anul 2010 în Haiti, o tânără în vârstă de 16 ani a fost salvată de sub dărâmături. Adolescenta era foarte slăbită în momentul când a fost scoasă de sub dărâmături. Medicii spuneau că fără apă nimeni n-ar putea supraviețui mai mult de trei zile. „Nu știu cum a reușit să reziste atâta vreme”, a declarat unul dintre membrii echipei de salvare, care a caracterizat totul ca fiind un miracol.

În timpul de după marele cutremur din Haiti s-a vorbit mult despre miracole, dar s-a spus prea puțin despre Autorul miracolelor. Ceva asemănător vedem în orice pagină a istoriei neamului omenesc. Omul preferă să aibă un univers fără Dumnezeu; ar prefera ca totul să fie pur și simplu materie, căreia să nu fie nevoit să-i dea socoteală, în fața căreia să nu trebuiască să fie răspunzător și pentru care păcatul nu contează. Omul se află într-o fugă disperată dinaintea Feței lui Dumnezeu, care însă îl urmărește pas cu pas cu dragostea Lui, cu miracolele Lui și care îl confruntă în fiecare ocazie cu nenumăratele dovezi ale existenței Sale. Suntem chemați să ne aducem aminte tot timpul de Creatorul nostru, Autorul miracolelor, de dragostea Lui arătată prin jertfirea Fiului Său la crucea de pe Golgota.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CAND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (2)

„Dacă nu greșește cineva în vorbire, este un om desăvârșit”.

(lacov 3:2)

Când ești supărat, vei fi tentat să „răspândești rufele murdare ale altora”. Dar încercând să pari bun în detrimentul altcuiva va aduce consecințe dureroase. Un autor creștin remarcă: „Acel sentiment îndreptățit se transformă în rușine, mai repede decât ai putea tu pleca, decât ai închide telefonul sau decât ai apăsa butonul „trimitere”. Nu reușesc să subliniez îndeajuns de mult cât de crucial este să-ți poți controla limba. Mi-aș dori ca cineva să mă avertizeze să nu mai vorbesc și să încep să mă rog”. O femeie pe nume Michelle si-a învățat lecția pe propria-i piele. Ea lua prânzul cu o colegă de serviciu la un restaurant și cele două s-au dus la toaletă. In timp ce-și aranjau părul, au început să discute despre oamenii de la serviciu care le enervau. Michelle s-a lansat numaidecât într-o critică răutăcioasă la adresa lui Beth, o colegă ce habar nu avea câte bătăi de cap provoca echipei. Pe când Michelle era pe cale să se lanseze în detalii si mai specifice, s-a deschis o ușă și din toaletă a apărut Beth, plânsă și supărată. într-o fracțiune de secundă, ceea ce părea o refulare, s-a transformat într-o situație jenantă. Beth a plecat de-acolo plângând, iar Michelle nu putea să-și retragă cuvintele pe care le-a spus. Beth nu s-a mai întors niciodată la locul de muncă și a doua zi și-a dat demisia. In timp ce colegii se bucurau în văzul tuturor pentru ceea ce ei considerau a fi o veste bună, Michelle era nefericită. A încercat să-i telefoneze lui Beth și i-a scris chiar si o scrisoare în care își cerea iertare, dar nu a existat nici un răspuns. Dar cel mai mare rău a fost ca Michelle era creștina, iar Beth nu se îndeletnicea cu așa ceva. Poartă-te cu ceilalți așa cum ți-ar plăcea să se poarte și ei cu tine (Matei 7:12).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Calea spre cunoaştere

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia acea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie. Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.”

Matei 18:19

Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi.

Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea alor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cât valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi”. Dar pentru împlinirea planurilor Lui, El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie.Aceşti doi, care se învoiesc, nu se separă în rugăciune pentru interese egoiste sau de un interes personal. Nu, ci este vorba de două inimi în care Dumnezeu a pus gândul Său, interesul Său, şi în care El a pus o sarcină care trebuie dusă la capăt. Această învoire pune deoparte orice lucru personal care nu urmăreşte slava Lui. Este vorba deci de Dumnezeu, de lucrarea Lui în lume, de cinstea Lui printre ai Săi. Numai interesele veşnice, dumnezeieşti, îi insuflă. Este vrednic de observat că Domnul Isus spune cuvintele acestea în mijlocul unei discuţii, şi aceasta nu întâmplător, discuţie din care trei gânduri de seamă ies în evidenţă.

1) Iertarea fratelui care ţi-a greşit dacă te ascultă când l-ai mustrat şi aici Domnul Isus implică şi Biserica, ea fiind mediatorul între fraţi. Hotărârea Bisericii însă, nu afectează relaţia unui suflet cu Dumnezeu ci este numai o acţiune administrativă în disciplină.

2) Prezenţa cu adevărat a Domnului Isus în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui şi numai această prezenţă dă autoritatea Bisericii de a lega sau dezlega un lucru pe pământ. În greceşte, ca şi în englezeşte, verbul „a se aduna” este legat de adverbul „împreună” şi aceasta nu este un pleonasm, ci o întărire a faptului că cei ce se adună să nu fie numai cu trupul, ci şi cu inima. Oare aşa este ?

3) Consecinţa teribilă a duhului de neiertare. (versetul 35)

Să ne amintim de pilda pe care a dat-o Domnul Isus despre cei doi datornici. Unul din ei avea un duh de neiertare şi nerecunoştinţa. Rezultatul acestui duh de neiertare, nu numai că împiedică hotărât răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, dar atrage după sine consecinţe teribile.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.2 Tim. 3:16-17.

Pavel spune: „Dacă va propovădui cineva o evanghelie deosebită de cea pe care aţi primit-o, să fie anatema: Poate fi oricine, chiar şi un înger sau chiar el însuşi. Căci Scriptura insuflată de Dumnezeu nu este o învăţătură omenească, nu reflectă gândurile inimii şi nu este expresia înţelepciunii minţii; dar ne învaţă să călcăm pe urmele lui Isus; ne mustră dacă este nevoie şi este dată ca să înveţe, să mustre şi să îndrepte. Deci prin Scriptură sunt educaţi oamenii care au fost îndreptăţiţi şi ne menţine în ascultare de duhul lui Dumnezeu. Ea ne arată lucrarea săvârşită de Isus, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi destoinic pentru orice faptă bună. Aceasta diferă mult de ceea ce vestesc mulţi predicatori raţionali în zilele noastre. Ei susţin că nimeni nu poate fi desăvârşit, nu se îndreaptă după Cuvântul lui Dumnezeu, vestind un mesaj după gândurile inimii lor, datorită minţii lor întunecate; iar lumea îi acceptă zicând că pe aceştia îi înţelegem; aceasta este învăţătura sănătoasă, deşi calcă cele mai sfinte realităţi cu „pantofii raţiunii”. In Col.1:22-23 este scris: „Si voi care eraţi odinioară străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Aceasta este lucrarea desăvârşită a lui Isus. Aceasta a fost şi dorinţa lui Pavel să atenţioneze şi să înveţe pe toţi oamenii cu înţelepciune, pentru ca să ajungă la desăvârşire. In Evrei 5:14 citim: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MAI MULT DECÂT CUVINTE

Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David. Faptele Apostolilor 13.34

Nimic din ceea ce este de la oameni nu este sigur, dar tot ce este de la Dumnezeu este asigurat. Legământul Lui de har este „un legământ veşnic, ca să se arate îndurarea făgăduită lui David”.Noi suntem siguri că aceste binecuvântări le are pentru noi Dumnezeu. El nu a spus numai cuvinte; temei şi adevăr se găseşte în fiecare din făgăduinţele Lui. Binecuvântările Lui sunt într-adevăr binecuvântări. Chiar dacă o făgăduinţă pare că ar trebui să nu se mai împlinească din cauza morţii, chiar şi atunci Domnul cel bun îşi va împlini cuvântul Său.Suntem siguri că Dumnezeu va da îndurările făgăduite tuturor celor care au intrat în legământul Lui. Fiecare din aleşii lui Dumnezeu va avea parte de împlinirea îndurărilor la rândul său. Ele sunt asigurate pentru toată sămânţa Sa, de la cel mai mic până la cel mai mare.Suntem siguri că Dumnezeu va continua cu îndurările Sale faţă de poporul Său. El nu dă ca să ia pe urmă înapoi. Ceea ce a dat El, este arvuna pentru alte daruri şi mai pline de îndurare. Ceea ce încă n-am primit până astăzi, este tot aşa de sigur ca şi ceea ce am primit deja; de aceea să aşteptăm înaintea Domnului şi să fim liniştiţi. Nu există nici un motiv îndreptăţit pentru cea mai mică îndoială.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrat la gherghef, cu patru stâlpi şi patru picioare ale lor. Exod 27,16.

In toată Sfânta Scriptură este înfăţişat un Nume Scump: ISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. În versetul de mai sus Îl găsim pe Hristos într-o semnificaţie simbolică. Numai credinţa călăuzită de Duhul Sfânt poate să-L vadă în aceste exemple. Dumnezeu a îndemnat pe conducătorul poporului Israel, pe Moise să-I facă un loc unde să locuiască în mijlocul poporului. Moise trebuia să facă totul întocmai după modelul care i-a fost arătat pe munte, în textul nostru este vorba de poarta curţii cortului. Poarta constă dintr-o perdea alcătuită din patru materiale. Fiecare stofă şi fiecare culoare ne arată pe Domnul Isus Hristos. Albastru ne arată culoarea cerului. Isus este Fiul lui Dumnezeu. Aşa îl descrie Evanghelia lui loan. Purpuriu, era culoarea mantăii care o purtau regii. Aşa îl descrie evanghelistul Matei, ca regele lui Israel. Cărmiziu: culoarea roşie intens aminteşte de Omul suferinţei care şi-a vărsat sângele Lui pe Golgota. Aşa îl descrie evanghelistul Luca. In răsucit ne aminteşte de cingătoarea cu care se încingeau sclavii când serveau pe stăpânul lor. Isus este adevăratul Slujitor, aşa cum îl descrie evanghelistul Marcu. Sunt patru evanghelişti, la fel cum sunt patru stâlpi care stau pe patru picioare. Ce minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! Omul poate şti toate acestea şi să meargă în pierzarea veşnică. Atât timp cât un om nu a intrat pe poartă este afară. Domnul Isus este poarta. El a suferit pe cruce pentru tine din cauza păcatelor tale. Recunoaşte înaintea lui Dumnezeu toată vina ta, crede în El care şi-a vărsat sângele pentru iertarea ta şi vei fi mântuit.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Dezlipeşte-mă, o, Doamne, de lucrurile legate de simţuri şi de timp şi condu-mă în prezenţa Regelui. Fă ca teritoriul minţii şi al inimii mele să fie în întregime al Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre EL Şi a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”» IOAN 6,5

Hrănirea celor 5000 de oameni este o demonstraţie şi totodată o metaforă a datoriei sfinte a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Este ca şi cum Domnul, prin această acţiune minunată, ne-a ilustrat pe înţelesul nostru care e voinţa Sa sfântă: «… daţi-le voi să mănânce» (Matei 14,16). Distingem trei elemente în contextul hrănirii celor 5.000 de bărbaţi, fară a lua în calcul femeile şi copiii:

– primul element este pâinea. Vedem prin minunata înmulţire a pâinii cum Isus ajunge ca Pâine a vieţii la milioane, la miliarde de oameni. El ne spune: «... Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug» (Ioan 10,10);

– cel de-al doilea element îl reprezintă cei 5.000 de bărbaţi înfometaţi. Această imagine ne duce cu gândul la cele 5 continente; lumea de azi este înfometată după pâinea adevărată a Evangheliei;

– al treilea element suntem noi, uneltele, adică ucenicii, care au luat pâinea din mâinile lui Isus, au dat-o mai departe şi astfel au săturat oamenii înfometaţi. Numai ceea ce are şi ceea ce este Isus poate să potolească cea mai cumplită foame a sufletului omenesc.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. 2 Petru 1:4

Dacă vrei să cunoşti valoarea făgăduinţelor şi să te bucuri de ele în inima ta, meditează mai mult timp la ele. Sunt făgăduinţe care seamănă cu strugurii din teasc; ajunge să calci pe ei, ca să ţâşnească mustul. Meditaţia asupra făgăduinţelor sfinte este adesea preludiul împlinirii lor. In timp ce te gândeşti la ele, binecuvântările pe care le cauţi vor veni pe rând la tine. Mulţi creştini care au însetat după făgăduinţe au aflat- că favoarea pe care o asigurau se împrăştia în sufletele lor chiar în timp ce se gândeau la povestirea divină. S-au bucurat că au fost conduşi să tină făgăduinţele chiar lângă inimă. In afară de meditaţie, caută să le primeşti în suflet ca pe cuvintele lui Dumnezeu. Vorbeşte sufletului tău şi spune-i: „dacă aş avea de a face cu făgăduinţa unui om, aş analiza cu atenţie abilităţile şi caracterul omului care a promis. La fel trebuie să procedez şi cu făgăduinţa lui Dumnezeu; ochii mei nu trebuie să fie aţintiţi asupra măreţiei promisiunii — care mă poate împiedica — ci asupra măreţiei Garantului — care mă va bucura. Suflete, Dumnezeu, chiar Dumnezeul tău, Dumnezeul care nu poate minţi, îţi vorbeşte. Cuvintele Lui, la care te gândeşti acum, sunt al fel de adevărate ca şi faptul că El există. El este un Dumnezeu neschimbător. El nu s-a dezis de nici un cuvânt care a ieşit de pe buzele Sale, şi nu a retras nici o vorbă de mângâiere. El nu duce lipsă de nici o putere. Cel care ne vorbeşte este Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul. El nu poate fi lipsit de înţelepciune în acordarea favorurilor, fiindcă El ştie când este cel mai bine să dea şi când este mai bine să se retragă. De aceea, văzând că acesta este cuvântul unui Dumnezeu atât de adevărat, neschimbător, puternic şi înţelept, vreau şi trebuie să cred făgăduinţa”. Dacă medităm la promisiuni, şi analizăm Garantul, vom experimenta dulceaţa lor şi vom obţine împlinirea lor.

Seara

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Romani 8:33

Ce provocare binecuvântată este întrebarea textului nostru! Cât de categorică este! Fiecare păcat al celor aleşi a fost aşezat asupra Campionului salvării şi a fost şters prin Ispăşire. Nu există păcate împotriva poporului Său în cartea lui Dumnezeu. El nu vede nici un păcat în Iacov, nici o nelegiuire în Israel; ele sunt iertate în Christos pentru totdeauna. Atunci când vina păcatului este îndepărtată, pedeapsa păcatului este şi ea nimicită. Creştinul nu mai primeşte nici o lovitură de la mânia lui Dumnezeu – nici măcar o încruntare de pedeapsă îndreptăţită. Credinciosul poate fi disciplinat de Tatăl Lui, dar Dumnezeu Judecătorul nu are nimic de spus creştinului, în afară de „te-am iertat; eşti achitat”. Pentru creştin nu mai există moarte penală în această lume, şi cu atât mai puţin „moartea a doua” (Apocalipsa 2:11). El a fost pe deplin eliberat de toate pedepsele, ca şi de vina păcatului. Puterea păcatului a fost şi ea îndepărtată. S-ar putea să stea în calea noastră şi să ne declare mereu război, dar păcatul este un duşman învins pentru orice suflet care este unit cu Isus. Nu există nici un păcat pe care creştinul să nu-l poată învinge dacă se bazează pe Dumnezeu să o facă. Cei care poartă haine albe în cer „au biruit, prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11), şi noi putem face acelaşi lucru. Nici o poftă nu este prea puternică, nici un păcat care ne asediază prea protejat; putem să le biruim prin puterea lui Christos. Creştine crede că păcatul tău este un lucru condamnat Poate să se zbată şi să lupte, dar este condamnat la moarte. Dumnezeu i-a scris „condamnat” pe frunte. Christos l-a răstignit, „pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2:14). Ridică-te acum şi ucide-L Domnul să te ajute să trăieşti spre lauda Lui. Fiindcă păcatul – cu toată vina, ruşinea şi teama lui – s-a dus.

Aici găseşti iertare pentru-al tău trecut

Oricât de negru şi de păcătos ar fi;

Iar pentru viitorul întunecat şi prea durut

Iertarea tot la El o vei găsi.

IZVOARE IN DEŞERT

Puneţi-Mă la încercare … şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. (Maleahi 3:10)

Iată ce spune Dumnezeu în acest verset: „Copilul Meu iubit, Eu mai am zăgazuri în ceruri, şi ele sunt încă în stare de funcţionare. Încuietorile se deschid la fel de uşor ca înainte, şi balamalele n-au ruginit. De fapt, Eu mai degrabă le-aş deschide larg ca să revărs binecuvântările, decât să le ţin închise. Le-am deschis pentru Moise, şi marea s-a despicat. Le-am deschis pentru Iosua, şi râul Iordan s-a oprit. Le-am deschis pentru Ghedeon, şi armatele vrăjmaşului au fugit. Şi le voi deschide pentru tine – dacă doar Mă vei lăsa.

„În partea dinspre Mine a zăgazurilor, cerul este aceeaşi vistierie bogată ca întotdeauna. Fântânile şi râurile încă se revarsă, şi camerele comorilor încă mai gem de daruri. Nevoia nu este de partea Mea, ci de a ta. Aştept să Mă pui la încercare. Dar mai întâi trebuie să îndeplineşti condiţia pe care am pus-o: «Aduceţi la casa vistieriei toate zeciuielile» (Maleahi 3:10), şi prin aceasta dă-Mi ocazia să acţionez”. selectat

Nu voi uita niciodată parafrazarea concisă a mamei mele la Maleahi 3:10. Textul biblic începe cu cuvintele: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile” şi se termină cu: „şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare”. Dar parafrazarea mamei mele era aceasta: „Dă tot ce cere El şi ia tot ce promite”.

Samuel Dickey Gordon

Capacitatea lui Dumnezeu de a înfăptui este mult mai presus de rugăciunile noastre – chiar de rugăciunile noastre cele mai îndrăzneţe! Mă gândeam recent la câteva din cererile pe care I le-am făcut de nenumărate ori în rugăciunile mele. Şi ce am cerut? Am cerut o cupă plină, când El are oceanul întreg! Am cerut o simplă rază de lumină, când El deţine soarele! Cea mai bună cerere a mea nu este deloc la înălţimea capacităţii Tatălui meu de a da, care este mult mai presus de tot ce am putea noi cere vreodată. John Henry Jowett

Toate râurile harului Tău le cer,

Scrie numele meu pe toate promisiunile Tale. (vezi Ef. 1:8-19)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.31-43

    În cele şase „parabole ale împărăţiei” care urmează după cea a semănătorului, Domnul prezintă rezultatul semănăturilor Sale în această lume.Parabola bobului de muştar devenit un copac mare descrie forma exterioară pe care a luat-o împărăţia cerurilor după respingerea împăratului, în timp ce a aluatului pus în făină pune accentul pe lucrarea tainică care alterează caracterul ei. Este vremea Bisericii responsabile. După un început foarte timid (câţiva ucenici), creştinismul a cunoscut marea dezvoltare, cea pe care o cunoaştem noi. Succesul şi răspândirea lui în lume nu dovedesc însă câtuşi de puţin binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu şi nici vorbă să o pună la adăpost de atacurile lui Satan: chiar de la început, ea a fost invadată de rău (păsările – conform v. 4 şi 19 – şi aluatul).    Amestecul care caracterizează creştinătatea de nume este ilustrat şi într-un alt mod: prin parabola neghinei din ogor, pe care Domnul o explică aici. Ştim că numele de creştin este purtat astăzi de toţi cei care sunt botezaţi, fie că sunt, fie că nu sunt copii autentici ai lui Dumnezeu. Domnul mai suportă această stare de lucruri până în ziua secerişului (Apocalipsa 14.15,16). El va arăta atunci, prin trierea finală a unora faţă de alţii, ce reprezenta fiecare dintre ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 6:9-15

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău…  Matei 6:9

„EL ESTE TATĂL MEU”

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinând mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul când cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de câţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercând să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!” Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată până ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci când păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfânt, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare când te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gând că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strâng sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
E Tatăl meu!   – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, până nu-L numeşti pe Cristos Mântuitorul tău.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Eu una știu: că, orb fiind, acum văd.  Ioan 9.25

Un om născut orb tocmai fusese vindecat de Domnul întrun fel cu totul remarcabil. Ochii săi, odinioară complet lipsiți de lumină, erau acum o dovadă incontestabilă a puterii disprețuitului Isus din Nazaret. Apa scăldătorii Siloam a înlăturat, odată cu tina, orbirea, iar cel care fusese orb a plecat pentru a le da și altora vestea despre vindecarea sa.

Vecinii lau întrebat cum îi fuseseră deschiși ochii, iar el a răspuns simplu: „Un Om numit Isus a făcut tină și mia uns ochii și mia spus: «Dute la Siloam și spalăte!». Și, după ce mam dus și mam spălat, am văzut”. Totul era simplu, însă, fiindcă fusese menționat numele de „Isus”, era necesară o explicație din partea fariseilor. Aceștia Lau acuzat de păcat pe Domnul, fiindcă încălcase sabatul, însă rămânea faptul că un om orb din naștere fusese vindecat de Unul pe care ei Îl considerau a fi un păcătos. Prin urmare, răspunsul orbului a fost: „Dacă este păcătos, nu știu; eu una știu: că, orb fiind, acum văd”.

Un om sceptic poate avea îndoieli, însă nu și cel care a probat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt, atunci când este primit prin credință, alungă orice temere. El îl plasează pe cel păcătos pe terenul pierzării, însă Îl revelează înaintea ochilor săi pe Mântuitorul, care, prin lucrarea de la cruce, a făcut ispășire deplină, și îl asigură de mântuire din momentul în care crede. Ferice de sufletul care poate spune cu adevărat: „Eu una știu: că, fiind orb, acum văd”! Nu există predică mai puternică decât mărturia bazată pe propria experiență. Dacă vorbesc despre ceea ce sufletul meu cunoaște, și nu doar despre ceea ce am auzit de la alții, vorbirea mea va fi cu putere. Să mărturisim cu credincioșie ceea ce Domnul a făcut pentru noi, ca astfel El să aibă toată lauda pentru mântuirea pe care nea dăruito!

J. W. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Luca 6.31

Câinele și oglinzile

Într-o povestire cu tâlc se spune că un câine ajunsese într-o cameră cu multe oglinzi mari. Atunci, câinele se văzu înconjurat de mai mulți câini. Câinele se înfurie, începu să scrâșnească din dinți și să mârâie. Firește că și câinii din oglinzi făcură la fel, descoperindu-și colții fioroși. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte și alta pentru a se apăra de atacatori, după care, lătrând cu furie, se aruncă asupra unuia din presupușii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, câinele căzu jos plin de sânge. Dacă ar fi dat din coadă prietenos, toți câinii din oglindă ar fi răspuns la fel. Și întâlnirea ar fi decurs bine.

Iată o lecție de comportament pentru toți! Când vezi pe cineva cu fața întristată – fie că este soția sau aproapele – nu fi și tu la fel! Caută să zâmbești – zâmbetul tău va încuraja pe cineva. Caută să afli care sunt problemele celuilalt și ajută-l cu ce poți. Simte cu cei ce sunt în greutăți! Dar sfaturile Învățătorului ceresc nu Se opresc aici. El spune să-i iubim chiar și pe vrăjmașii noștri. Se poate așa ceva? Da, se poate! Mântuitorul ne cheamă să venim la El și să învățăm din sfaturile Sale. Mai mult decât atât, celor care Îl primesc pe Mântuitorul în viața lor, El le dăruiește o natură nouă, capabilă să-i iubească și pe vrăjmașii lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (1)

„Pune mâna la gură” (Proverbe 30:32)

Limba se află la numai câțiva centimetri de creier, însă felul în care unii dintre noi trăncănesc ne face să credem că gura și mintea sunt la kilometri depărtare una de cealaltă! lacov spune: „Limba…întinează tot trupul” (lacov 3:5-6). Autoarea Ramona Cramer Tucker scrie: „Recunosc faptul că sunt guralivă. Nu sunt de-acord cu divulgarea secretelor, dar nu știu cum se face că gura mi-o ia pe dinainte, depășind creierul. Dumnezeu adoptă o poziție clară față de bârfă. El știe că gura 22 slobodă poate distruge reputația cuiva, poate strecura neîncrederea într-o relație, poate încuraja bârfitorul să înflorească relatarea și să-l facă să păcătuiască, fiind ispitit să mintă atunci când este confruntat. Mie îmi place să răspândesc vești, să fiu „la curent” și pentru că sunt informată în felul acesta, îmi vine ușor să răspândesc bârfa sub pretextul că sunt bine intenționată, chiar prefațându-mi vestea printr-un „aș vrea să te rogi pentru”. Însă numai pentru că sunt bine-intenționată nu înseamnă că este un lucru potrivit”. Cel mai obișnuit motiv pentru care vrem ca celălalt să pară rău – este că dorim ca noi să părem buni! Suntem asemenea fariseului cel mândru de la Templu care a stat singur în picioare și s-a rugat: „Dumnezeule, îți mulțămesc că nu sunt ca ceilalți oameni” (Luca 18:11). Autorul Proverbelor spune: „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură”. Una e să ai gânduri rele – și alta e să le dai glas. O zicătoare spune: „Nu poți opri păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poți opri să-si facă cuib acolo!” Așadar, fă-ți un bine ție, dar și celorlalți – pune-ti mintea la contribuție, înainte de a-ti deschide gura.