Mana Zilnica

Mana Zilnica

5 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ucenicul care veghează împreună cu El

„Vegheaţi împreuna cu Mine” Matei 26:38

„Vegheaţi împreună cu Mine” – fără să ai propriul tău punct de vedere, ci veghează doar împreună cu Mine. La început nu veghem împreună cu Isus, veghem pentru El. Nu veghem împreună cu El prin adevărul revelat al Bibliei, în împrejurările în care trăim. Domnul nostru încearcă să ne facă să cunoaştem identificarea cu El printr-un anumit „Ghetsimani”, dar noi nu vrem; spunem: ..Nu Doamne, nu pot înţelege acest lucru, este prea dureros”. Cum am putea veghea împreună cu Cineva care este de nepătruns? Cum să-L înţelegem pe Isus suficient pentru a veghea cu EI în Ghetsimani, când noi nici nu ştim pentru ce suferă? Noi nu ştim cum să veghem împreună cu El – ne-am obişnuit numai cu ideea că Isus veghează împreună cu noi.

Ucenicii L-au iubit pe Isus Cristos în limita capacităţii lor naturale, dar n-au înţeles care era scopul Său. In Grădina Ghetsimani au adormit din cauza propriei lor întristări şi, după trei ani de cea mai strânsă apropiere. „L-au părăsit cu toţii şi au fugit”.

„Toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt.” Cuvântul „toţi” se referă la aceiaşi oameni, dar între timp se întâmplase ceva minunat: moartea, învierea şi înălţarea Domnului nostru, iar ucenicii au fost umpluţi cu Duhul Sfânt. Domnul le spusese: „Veţi primi putere, când va veni Duhul Sfânt peste voi”. Aceasta a însemnat că ei au învăţat cum să vegheze împreună cu El pentru tot restul vieţii lor

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de ale Sale.”

EVREI 4:10

Care este această odihnă a lui Dumnezeu? În ce domeniu pătrunde cel credincios când intră „în odihnă”? Ne-o spune sfârşitul capitolului 4, (vs. 12-16) descriind acţiunea Cuvântului Lui Dumnezeu în fiinţa celui credincios. Acest Cuvânt atinge adâncul vieţii proprii a fiecăruia dintre noi, domeniile cele mai tainice şi dezvăluie amprentele primite de la lume, întinăciunile cărnii şi lucrările diavolului: într-un cuvânt, tot acel trecut care se menţine până în prezent, pentru că nu a fost recunoscut şi mărturisit înaintea Lui Dumnezeu. Deci ceea ce vrea Dumnezeu să dea copilului Său, este odihna cu privire la viaţa lui proprie.

De ce este în viaţa celui credincios nelinişte, agitaţie şi nestatornicie? Pentrucă viaţa proprie este liberă să-i inspire gândurile şi faptele. De unde provin despărţirile, criticile, intrigile şi vorbirile de rău? Din viaţa proprie care lucrează sub o mantie duhovnicească.

Cine inspiră stările de trufie, părerea bună despre sine însuşi care încearcă să pună în inferioritate pe alţii? Este viaţa proprie care nu a fost cu adevărat dată pe faţă şi osândită. Atâta timp cât ea lucrează liber, cel credincios nu poate să cunoască odihna lui Dumnezeu.

Atâtea situaţii neplăcute n-ar mai exista dacă acest Cuvânt al Marelui nostru Preot ar avea câmp liber în adâncul fiinţei noastre! Ce curăţire ar realiza! Noi continuăm să trăim viaţa din Egipt (robie) şi aceea din pustie (necredinţă) în plină ţară a făgăduinţei, zădărnicind şi întristând pe Duhul Sfânt în aşa măsură că El nu poate nici să Se manifeste nici să lucreze izbăvirea noastră. Care este soluţia? Să acceptăm această dare pe faţă a vieţii noastre proprii, oricât de umilitoare ar fi ea.

Să acceptăm Sfântul Cuvânt al Lui Dumnezeu să lucreze în adâncul inimii şi cugetului nostre. „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul……judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evr. 4:12).

Să venim deci la Marele nostru Preot, la care găsim milă şi har pentru toate nevoile. Atunci, şi numai atunci, vom înţelege adevărata valoare şi fericire a acestui cuvânt: „Cine intră în odihna lui Dumnezeu se odihneşte de lucrările lui” care de acum înainte nu mai sunt izvorâte din viaţa proprie ci dintr-o viaţă de adevărată părtăşie şi odihnă în Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Înţelepciunea strigă pe străzi, îşi înalţă glasul în pieţe; strigă unde e zarvă mai mare; la porţi în cetate îşi spune cuvintele ei”. Prov.1:20-21.

Dumnezeu doreşte să atragă şi să stea de vorbă cu fiecare om acolo unde se află. Câte odată ni se pare că unii oameni nu-L caută pe Dumnezeu; şi noi suntem de părere că Dumnezeu nu poate să stea de vorbă cu ei. Si totuşi, când se pocăiesc, putem să ne dăm seama cum le-a vorbit Dumnezeu pe vremea când erau fără Dumnezeu, curvari, beţivi, vrăjitori. Intr-o viaţă omenească sunt două sau trei ocazii când harul atrage. De câte ori auzim: „Nu este bine aşa!” Mulţi taţi, care iau locul în scaunul celor batjocoritori aud aceasta: „Nu este bine aşa!” Dar argumentează: „Aşa trăiesc şi alţii”. De aceea strigă înţelepciunea pe străzi şi îşi înalţă glasul în pieţe. Dumnezeu ne întreabă: „Până când veţi iubi prostia, proştilor? Până când le va plăcea batjocoritorilor batjocura şi vor urâ nebunii ştiinţa?” Prov.1:22. Unde sunt oameni asemănători? Nu trebuie căutaţi doar în localuri; sunt de găsit şi în Adunări.

Slavă Domnului că şi oameni ca aceştia vin şi se lasă îndrumaţi. Ani de-arândul am considerat că nu sunt batjocoritor, pentrucă Îl respectam pe Dumnezeu şi nu mă îndoiam de Cuvântul Său. Dar orice om care nu se ghidează după Cuvântul lui Dumnezeu este un batjocoritor. Un copil neascultător de părinţi îşi bate joc de mama şi de tatăl său. Vai de aceştia! De multe ori este blestem asupra copiilor, datorită neascultării lor faţă de părinţi. Aceasta în mod deosebit, dacă copiii nu sunt ascultători faţă de părinţii lor credincioşi. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o candelă pentru picioarele voastre. Ori ne ghidăm după el, ori îl urâm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL E CU MINE ORIUNDE SUNT

Domnul va fi cu voi. 2 Cronici 20.17

A avut un mare har Iosafat, căci o
mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine? Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.

Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul.Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci după cum Iona a fost un semn pentru Niniviteni, tot aşa şi Fiul omului va fi un semn pentru neamul acesta.

Luca 11,30

Locuitorii din Ninive nu aveau nimic comun cu Israel. Ei nu aveau nici legile lui Dumnezeu, nici locul sfintei Case în care vroia să locuiască Dumnezeu şi nici preoţia. Dar Dumnezeu a luat cunoştinţă de răutatea lor şi aceasta îl îndemna să le vestească judecata. Proorocul trimis nu a fost ascultător de însărcinările lui Dumnezeu şi în această poziţie nu putea fi un exemplu şi nici un semn pentru niniviteni. Neascultarea lui a făcut ca marinarii să-l arunce în mare. Peştele care l-a înghiţit pe Iona era o pildă a morţii. Trei zile a trebuit să rămână în adâncul morţii. De toate acestea ninivitenii nu ştiau nimic. Dar acestora Iona trebuia să le fie un exemplu. După rugăciunea în pântecele peştelui, Dumnezeu porunceşte acestui colos să-l aducă pe ţărm.

A doua oară Dumnezeu îi porunceşte lui Iona să fie un semn şi un exemplu palpabil pentru niniviteni şi să le proorocească judecata păcatelor care era aproape. El intră în oraş cale de o zi şi a strigat: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi nimicită.” Cei din Ninive au văzut în el un sol al lui Dumnezeu şi i-au dat ascultare. Şi „au vestit un post şi s-au îmbrăcat în saci” ca semn al pocăinţei. „Dumnezeu a văzut. S-a căit de răul pe care se hotărâse să-L facă.” De aceea Domnul Isus spunea evreilor că vor fi osândiţi odată de oamenii din Ninive (Luca 11.32). După ce El însuşi a fost trei zile şi trei nopţi în adâncul pământului şi aceasta pentru păcatele lor, va aduce judecata poporului Israel.

Ferice de toţi care cred în Dumnezeu şi care se pocăiesc în faţa Lui. Ca şi la niniviteni se poate abate judecata de la cel care se pocăieşte. „Puneţi-Mă astfel la încercare, zice Domnul oştirilor şi veţi vedea dacă nu voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3.10)

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

În legătură cu strângerea devoţională – te rog să faci din ea un timp de descoperire a Feţei Tale. Avem nevoie doar de Tine şi de bunăvoinţa şi frumuseţea Ta de nespus.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«”Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? „El a răspuns: „Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?”» IOAN 9,35-36

Isus este răspunsul şi pentru cei care nu îl văd şi pentru cei care chiar dacă L-au căutat, nu L-au găsit. Aici mă gândesc la orbul care s-a născut astfel. Replica la întrebarea lui Isus ne dovedeşte că orbul L-a căutat, căci el întreabă: «Si cine este, Doamne, ca să cred în El?» Şi tu, dragul meu, care îl cauţi pe Isus, dar încă nu L-ai găsit şi nu ai simţit ajutorul Său, ai parte de promisiunea Sa: «cine caută, găseşte» (Matei 7,8). Şi pe tine El te poate ajuta! Când orbul îl găseşte pe Isus, Domnul îi descoperă motivul real pentru care a fost orb, şi anume păcatul: «După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pământ şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta şi i-a zis: „Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului” (care, tălmăcit, înseamnă: Trimis). El s-a dus, s-a spălat şi s-a întors văzând bine» (loan 9,6-7). Aici vedem şi cauza şi efectul – adică murdăria spirituală şi orbirea. Motivul orbirii tale spirituale este murdăria păcatului din viaţa ta. Numai Isus te poate ajuta! Lasă-te, ca şi orbul, curăţat şi vindecat de murdăria ta! Fii gata să smulgi răul din rădăcină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Vai de mine că locuiesc la Meşec, că locuiesc în corturile Chedarului. Psalmi 120:5

În calitate de creştin, trebuie să locuieşti într-o lume rea, şi nu te ajută prea mult că strigi „vai de mine”. Isus nu s-a rugat să fii luat din lume, şi nu trebuie să-ţi doreşti nici tu un lucru pentru care El nu s-a rugat Este mult mai bine să înfrunţi greutăţile prin puterea Domnului, şi să-L slăveşti prin acest lucru. Duşmanul este întotdeauna gata să detecteze falsitatea din purtarea ta; de aceea, fii sfânt. Aminteşte-ţi că ochii tuturor sunt asupra ta, şi că de la tine se aşteaptă mai mult decât de la ceilalţi. Luptă-te să nu dai nici o ocazie acuzaţiilor. Lasă ca bunătatea să fie singura greşeală pe care ei o descoperă în tine. Ca şi Daniel, sileşte-i să spună despre tine: „Nu vom găsi nici un cuvânt deplângere împotriva acestui Daniel, afară numai dacă am găsi vreunul în legea Dumnezeului lui” (Daniel 6:5). Caută să fii folositor şi consecvent Poate că îţi spui: „dacă aş fi într-o poziţie mai favorabilă, aş putea sluji mai bine cauza Domnului; de aici de unde sunt eu, nu pot face nici un bine”. Dar, cu cât mai rău este poporul din jurul tău, cu atât mai multă nevoie are de un exemplu bun. Dacă sunt cocoşaţi, au nevoie de tine ca să-i îndrepţi. Dacă sunt perverşi, au nevoie să le întorci inimile mândre spre adevăr. Unde poate I să fie medicul, dacă nu în mijlocul bolnavilor? Unde îşi câştigă I soldatul onoarea, dacă nu în focul luptei? Şi când oboseşti de i lupta cu păcatul, aminteşte-ţi că toţi sfinţii au îndurat aceleaşi încercări. Ei nu au fost purtaţi la cer pe pat de flori, şi tu nu trebuie să te aştepţi să călătoreşti mai comod. Ei au trebuit să-şi primejduiască vierile până la moarte în locurile cele mai grele ale luptei, şi tu nu vei primi cununa până nu vei îndura totul, „ca un bun ostaş al lui Christos” (2 Timotei 2:3). De aceea, „vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă” (1 Corinteni 16:13).

Seara

Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Iov 38:16

Unele lucruri din natură trebuie să rămână un mister chiar şi pentru cei mai inteligenţi şi întreprinzători cercetători. Cunoaşterea omenească are graniţe de care nu poate trece. Cunoaşterea universală îi aparţine numai lui Dumnezeu. Dacă acesta este cazul în privinţa lucrurilor văzute şi temporale, sunt liniştit că nu la fel se întâmplă în privinţa problemelor veşnice şi spirituale. De ce, atunci, să-mi torturez mintea cu speculaţii despre destin şi voinţă, predestinare şi responsabilitate omenească? Nu sunt capabil să descifrez aceste adevăruri adânci şi misterioase, aşa cum nu sunt în stare să cercetez adâncurile de dedesubt, cele din care izvorăsc oceanele. De ce sunt atât de curios să cunosc motivele providenţei Domnului, cauzele acţiunilor Lui, scopurile vizitelor Sale? O să fiu vreodată în stare să strâng soarele în palmă şi să ţin universul în mână? Totuşi, aceste lucruri sunt o nimica toată în comparaţie cu ceea ce poate face Domnul Dumnezeul meu. Ingăduiţi-mă să nu mă lupt să înţeleg infinitul, ci să-mi consum puterea iubind. Ceea ce nu pot câştiga prin intelect, pot avea prin afecţiune. Acest lucru îmi este de ajuns. Nu pot să pătrund adâncurile mării, dar pot să mă bucur de briza care adie la suprafaţa ei, şi pot să navighez pe apele ei albastre, dacă am vânt prielnic. Dacă aş putea pătrunde „până la izvoarele mărilor”, nu mi-ar fi de nici un folos, nici mie, nici altora. Nu aş putea salva nici o corabie care se scufundă, şi nu aş putea aduce înapoi un marinar înecat soţiei şi copiilor îndureraţi. Pătrunderea tainelor adânci nu mi-ar fi de nici un folos. Cea mai mică fărâmă de dragoste, şi cel mai simplu act de ascultare, sunt mai bune decât cea mai adâncă cunoaştere. Doamne, las infinitul pe seama Ta. Mă rog ca Tu să ţii departe de mine dragostea faţă de Pomul Binelui şi Răului, care m-ar îndepărta de Pomul Vieţii.

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de toţi cei ce nădăjduesc în El! (Isaia 30:18)

Deseori auzim despre aşteptarea lui Dumnezeu, care de fapt înseamnă că El aşteaptă până suntem noi gata. Există şi o altă latură însă. Când noi Îl aşteptăm pe Dumnezeu, noi aşteptăm până este El gata.

Unii oameni spun, şi foarte mulţi cred, că îndată ce am îndeplinit toate condiţiile Lui, Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Ei ne învaţă că El trăieşte într-un etern acum, că la El nu există nici trecut nici viitor, şi că dacă putem împlini tot ce cere El ca să ascultăm de voia Lui, imediat nevoile noastre vor fi satisfăcute, dorinţele noastre împlinite şi rugăciunile noastre ascultate.

Cu toate că este mult adevăr în această opinie, ea exprimă numai o latură a adevărului. Dumnezeu trăieşte într-adevăr într-un etern acum, însă El Îşi duce la îndeplinire planurile Sale în timp. O cerere prezentată lui Dumnezeu este ca o sămânţă aruncată pe pământ. Forţe mai presus de controlul nostru trebuie să lucreze asupra ei până la realizarea concretă a răspunsului.

din Susurul blând şi liniştit

Am dorit să merg pe un drum uşor,

    Şi să las în urmă rutina plictisitoare de acasă,

Gândindu-mă să slujesc Dumnezeului meu în alte câmpuri de lucru;

    Dar Isus a spus: „Timpul Meu n-a sosit încă”.

Am dorit să semăn sămânţa în alt pământ,

    Să fiu dezlegat din legături în lucrare, şi liber,

Să mă alătur altor lucrători în munca lor;

    Dar Isus a spus: „Nu este aceasta alegerea Mea pentru tine”.

Am dorit să las pustiul, şi să fiu condus

    Să lucrez acolo unde sufletele erau cufundate în păcat şi ruşine,

Ca să-i pot câştiga; dar Stăpânul a spus:

    „Eu nu te-am chemat, vesteşte aici Numele meu”.

Am dorit să duc bătăliile Împăratului meu,

    Să înalţ steagurile Lui în toiul celei mai grele lupte;

Dar marele meu Căpitan m-a pus să aştept şi să cânt

    Cântările biruinţelor Lui în viaţa mea liniştită.

Am dorit să las sfera grea şi dificilă,

    Unde trebuia să stau şi să aştept singur,

Ca să simt că am lângă mine un ajutor uman,

    Dar Isus m-a pus să păzesc o poartă părăsită.

Am dorit să las munca obişnuită de fiecare zi,

    Unde nimeni nu părea să mă înţeleagă sau să-i pese;

Dar Isus a spus: „Am ales pentru tine acest teren,

    Ca tu să creşti pentru Mine flori rare”.

Şi acum nu mai doresc nimic decât să fac

    Acasă, sau departe, voia Lui binecuvântată,

Să lucrez cu mulţi sau cu puţini;

    Şi astfel, „alegând să nu aleg”, inima mea va fi liniştită.

Şi Răbdarea vroia să aştepte. din Călătoria Creştinului

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 2.19-37

    Părăsirea dragostei dintâi este întotdeauna punctul de plecare (la început ascuns) al celor mai multe rele. Dumnezeu 1-a chemat pe Israel afară din Egipt, ca să-I slujească (Exod 4.23).     Acest popor însă îi declară cu impertinenţă: „Nu voi sluji” (v. 20; comp. În Neemia 3.5 cu exemplul mai-marilor din Tecoa). Ce dureros că acesta este tristul răspuns (chiar dacă nu îndrăznesc să-l formuleze cu glas tare) al celor mai mulţi creştini în faţa Celui care i-a salvat! Putem să le afirmăm că se înşală singuri, pentru că este imposibil să nu slujeşti niciunui stăpân! Refuzul de a asculta de Domnul devine pe neaşteptate sclavie în faţa idolilor (v. 28).

    Mergând şi mai departe cu răzvrătirea împotriva Domnului, acest popor rebel I-a întors intenţionat spatele (v. 27) şi, cu o nerecunoştinţa de nedescris, L-a uitat pe Cel care-i făcuse numai bine (v. 32). Sărman popor! Dumnezeu a vrut să-i deschidă ochii, invitându-l să se întoarcă şi să-şi privească urmele sinuoase pe care le-a lăsat în urmă (v. 23; vezi şi cap. 14.10). Dragi prieteni creştini, şi nouă ne este uneori necesar să punem punct şi să ne cumpănim (sau să ne evaluăm) căile: câţi paşi greşiţi, câte ocolişuri, câte fundături, în care ne-am rătăcit, pentru că nu am vrut să urmăm calea dreaptă şi atât de clară a voii Domnului…!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 6:5-9

LUCRAREA CREŞTINĂ

Lucraţi… pentru mâncarea, care rămâne pentru viaţa veşnică… Ioan 6:27

Trei oameni lucrau la o construcţie foarte mare. Unul a fost întrebat: „Ce faci aici?” „Amestec mortar”, a spus el. Al doilea a răspuns: „Ajut la înălţarea acestui zid”. Când al treilea a fost întrebat, a răspuns: „Construiesc o
catedrală pentru gloria lui Dumnezeu”.

Aceşti trei oameni ar fi putut lucra la fel de bine la o maşină, un camion, o casă, un drum, sau orice alt produs sau serviciu pe care îl pot face un om sau o femeie. Mulţi oameni lucrează pentru a-şi câştiga existenţa, ca să obţină succes fără ca să se îmbogăţească. Aceste motive nu trebuie să fie motivele principale pentru munca unui creştin. Ca şi al treilea om din povestirea anterioară, trebuie să vedem că ceea ce dă muncii noastre valoare eternă nu este produsul sau serviciul muncii noastre, ci însuşi procesul muncii – efectuarea slujbei cu credincioşie, pentru gloria lui Dumnezeu. Intr-o broşură intitulată: „De ce să mergi la lucru?” scriitorul dă două motive biblice pentru muncă: (1) Dumnezeu a poruncit
aceasta pentru că munca este bună. (2) Munca „creează un climat în care credinciosul Il poate reprezenta pe Isus Cristos”. Cu alte cuvinte, trebuie să muncim pentru a-L satisface pe Dumnezeu şi să demonstrăm colegilor noştri de muncă ce schimbare face Cristos în viaţa cuiva.

Următorul poem captează esenţa oricărei munci creştine:

” Tată, unde-ai vrea astăzi să lucrez?

Şi să dărui iubirea la oricine.

Atunci mi-a arătat un colţ micuţ.

Spunîndu-mi: „Ingrijeşte-l pentru Mine!”    – D.J.D.

Oricare ar fi munca zilnică şi grea,

Să îmi câştig pâinea, aş vrea să pot vedea

Marea slujbă şi cinste în care m-ai pus

De a-i aduce pe alţii la Domnul Isus.    – Stalter

Dumnezeu ne-a dat ceva de făcut în lumea aceasta; apreciem oare îndeajuns această onoare?

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și era un om din muntele lui Efraim cu numele Mica. Și el a zis mamei sale: „Cei o mie o sută de arginți care ți sau luat, pentru care ai blestemat și ai vorbit în auzul meu, iată, arginții sunt la mine; eu iam luat”. Și mama sa a zis: „Binecuvântat să fie fiul meu de Domnul!” … Și mama sa a luat două sute de sicli de argint și ia dat topitorului și el a făcut din ei un chip cioplit și un chip turnat: și erau în casa lui Mica.   Judecători 17.1,2,4

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (1)

Idolatria lui Mica

Ultimele cinci capitole din cartea Judecători ne oferă câteva scene remarcabile cu privire la confuzia din Israel care sa instalat cu repeziciune pe acest fond: „În zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi” (versetul 6). Când fiecare face ceea ce este drept în ochii săi, în curând nu va mai fi nimeni care să facă ceea ce este drept în ochii lui Dumnezeu.

Mica furase de la mama sa, încălcând astfel poruncile lui Dumnezeu de ași cinsti tatăl și mama și de a nu fura. Mama lui a blestemat atunci când a descoperită că i se furaseră banii și a binecuvântat atunci când iau fost dați înapoi. Iacov 3.911 ne spune că nu este drept ca din aceeași gură să iasă și blestemul și binecuvântarea. Ea dedicase argintul Domnului, pentru a face niște idoli, lucru pe care Domnul îl interzisese categoric în cele zece porunci. În cele din urmă, ea a folosit pentru acest scop doar două sute din cei o mie o sută de sicli.

Mica, fiul ei, avea o casă de dumnezei în locuința sa, un efod preoțesc și câțiva idoli. El la consacrat pe unul dintre fiii săi ca preot, în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu poruncise în lege. Mai târziu, el la angajat și consacrat pe un levit, oferindui o plată anuală, un rând de haine și găzduire. Satisfăcut de toate acestea, Mica șia zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot” (versetul 13). Ce confuzie fatală! Avea Dumnezeu să binecuvânteze o astfel de neascultare față de Cuvântul Său? E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt și se odihnește la umbra Celui atotputernic… Psalmul 91.1

Încredere

O cascadă este un spectacol impresionant. Valurile se prăbușesc cu mare putere în jos, uneori mai mult de douăzeci de metri, astfel încât aerul se umple în lung și lat cu vaporii de apă. Dar înainte ca apa să cadă în vale, se formează deasupra o suprafață mică, liniștită de apă. Tocmai acolo o pereche de lebede își creșteau puii. Ocrotiți de părinți, micuții înotau curajoși încoace și încolo și se simțeau bine, chiar dacă erau înconjurați de furia maselor de apă.

Mă gândesc că așa ar trebui de fapt să ne meargă și nouă, dacă avem încredere în Dumnezeul nostru. Atunci pot veni greutăți, necazuri, iar furtuni pot vui în jurul nostru, dar ele nu trebuie să ne aducă teamă și groază. Domnul știe totul și ne va păzi.

Puilor de lebădă nu le era teamă, atât timp cât părinții lor erau în apropiere. – Dar oamenii au ceva mai superior ca animalele, și anume au capacitatea de a se încrede în Dumnezeu. Sfânta Scriptură ne cere acest lucru și ne dă nenumărate exemple de bărbați și femei, care au fost întăriți în credință și au făcut experiențe minunate cu Dumnezeu. Dar și fiecare credincios astăzi poate face asemenea experiențe.

Vrem să ne punem sub ocrotirea Celui Preaînalt? Ocrotirea Sa ne garantează siguranța. Noi avem un Domn, care nu numai că ne iubește, ci ne-a și promis că ne va duce în Casa Tatălui, în patria noastră cerească.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII BLÂND!

„Ferice de cei blânzi…” (Matei 5:5)

     Domnul Isus a spus la începutul Predicii de pe Munte: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul”. Starea generală a tuturor ar fi mai bună dacă cei blânzi ar conduce lumea, pentru că tocmai cei ce nu sunt blânzi au cam încurcat lucrurile! Sf. Francis de Sales a spus: „Nimic nu are mai multă putere decât blândețea, după cum nimic nu are mai multă blândețe decât adevărata putere”. La fel cum insectele trag mai mult la miere decât la oțet, tot așa oamenii reacționează mai prompt la blândețe decât la agresivitate. John Wooden, celebrul antrenor, relata următoarea întâmplare: „Tatăl meu, Joshua Wooden era într-un sens un om puternic, dar în alt sens era un om blând. Putea ridica greutăți pe care alții de două ori mai tineri decât el nu puteau, dar în același timp, ne citea poezii în fiecare seară, după o zi de lucru pe ogor la strâns de porumb, fân, grâu, roșii și pepeni. La fermă aveam o pereche de catâri pe nume Jack și Kate. Kate era adesea încăpățânată și mă lăsa baltă când trebuia să arăm pământul. Nu o puteam face să se ridice oricât de dur mă purtam cu ea. Tata îmi vedea necazul și traversa ogorul până ajungea atât de aproape încât să poată spune: „Kate”. Atunci ea se ridica și își începea iarăși munca. Nu a lovit-o niciodată cu mânie. Mi-a trebuit mult timp să înțeleg că până și un catâr încăpățânat reacționează la blândețe!”

Când Biblia vorbește despre umilință, ea nu se referă la slăbiciune. Umilința înseamnă „putere sub control”. Un cal nărăvaș e nefolositor; o supradoză de medicament ucide în loc să trateze; vântul scăpat de sub control distruge totul în calea lui. Domnul Isus a fost puternic, dar și blând. Iar tu ești chemat să calci pe urmele Lui (1 Petru 2:21).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: