Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Calea spre cunoaştere

„Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia acea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie. Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă spun iarăşi, că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri.”

Matei 18:19

Dacă doi, numai doi ! Totuşi ei erau doisprezece care înconjurau şi urmau pe Domnul lor. Şi cu o altă ocazie, El a trimis să propovăduiască şaptezeci. Şi era numeroasă mulţimea acelora care se numeau ucenicii Săi.

Dar evanghelistul Matei, dezvăluie tragedia respingerii Lui de către oameni şi trădarea alor Săi, pentru interese personale. Domnul ştia cât valorează ucenicii Lui dragi. El cunoştea atunci, ca şi acum, ambiţiile lor, slăbiciunile lor, greutatea de a se înţelege între ei. El ştia de ce vorbea de „doi”. Dar pentru împlinirea planurilor Lui, El avea nevoie de aceşti doi care să fie de acord, să se învoiască. Deci, El precizează că doi credincioşi, cu adevărat de acord şi într-o legătură neumbrită cu Tatăl ceresc, pot declanşa în lumea aceasta intervenţia Lui puternică în orice situaţie.Aceşti doi, care se învoiesc, nu se separă în rugăciune pentru interese egoiste sau de un interes personal. Nu, ci este vorba de două inimi în care Dumnezeu a pus gândul Său, interesul Său, şi în care El a pus o sarcină care trebuie dusă la capăt. Această învoire pune deoparte orice lucru personal care nu urmăreşte slava Lui. Este vorba deci de Dumnezeu, de lucrarea Lui în lume, de cinstea Lui printre ai Săi. Numai interesele veşnice, dumnezeieşti, îi insuflă. Este vrednic de observat că Domnul Isus spune cuvintele acestea în mijlocul unei discuţii, şi aceasta nu întâmplător, discuţie din care trei gânduri de seamă ies în evidenţă.

1) Iertarea fratelui care ţi-a greşit dacă te ascultă când l-ai mustrat şi aici Domnul Isus implică şi Biserica, ea fiind mediatorul între fraţi. Hotărârea Bisericii însă, nu afectează relaţia unui suflet cu Dumnezeu ci este numai o acţiune administrativă în disciplină.

2) Prezenţa cu adevărat a Domnului Isus în mijlocul a doi sau trei adunaţi în numele Lui şi numai această prezenţă dă autoritatea Bisericii de a lega sau dezlega un lucru pe pământ. În greceşte, ca şi în englezeşte, verbul „a se aduna” este legat de adverbul „împreună” şi aceasta nu este un pleonasm, ci o întărire a faptului că cei ce se adună să nu fie numai cu trupul, ci şi cu inima. Oare aşa este ?

3) Consecinţa teribilă a duhului de neiertare. (versetul 35)

Să ne amintim de pilda pe care a dat-o Domnul Isus despre cei doi datornici. Unul din ei avea un duh de neiertare şi nerecunoştinţa. Rezultatul acestui duh de neiertare, nu numai că împiedică hotărât răspunsul lui Dumnezeu la rugăciune, dar atrage după sine consecinţe teribile.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.2 Tim. 3:16-17.

Pavel spune: „Dacă va propovădui cineva o evanghelie deosebită de cea pe care aţi primit-o, să fie anatema: Poate fi oricine, chiar şi un înger sau chiar el însuşi. Căci Scriptura insuflată de Dumnezeu nu este o învăţătură omenească, nu reflectă gândurile inimii şi nu este expresia înţelepciunii minţii; dar ne învaţă să călcăm pe urmele lui Isus; ne mustră dacă este nevoie şi este dată ca să înveţe, să mustre şi să îndrepte. Deci prin Scriptură sunt educaţi oamenii care au fost îndreptăţiţi şi ne menţine în ascultare de duhul lui Dumnezeu. Ea ne arată lucrarea săvârşită de Isus, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi destoinic pentru orice faptă bună. Aceasta diferă mult de ceea ce vestesc mulţi predicatori raţionali în zilele noastre. Ei susţin că nimeni nu poate fi desăvârşit, nu se îndreaptă după Cuvântul lui Dumnezeu, vestind un mesaj după gândurile inimii lor, datorită minţii lor întunecate; iar lumea îi acceptă zicând că pe aceştia îi înţelegem; aceasta este învăţătura sănătoasă, deşi calcă cele mai sfinte realităţi cu „pantofii raţiunii”. In Col.1:22-23 este scris: „Si voi care eraţi odinioară străini şi vrăjmaşi prin gândurile şi prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi, fără prihană şi fără vină”. Aceasta este lucrarea desăvârşită a lui Isus. Aceasta a fost şi dorinţa lui Pavel să atenţioneze şi să înveţe pe toţi oamenii cu înţelepciune, pentru ca să ajungă la desăvârşire. In Evrei 5:14 citim: „Dar hrana tare este pentru oamenii mari, pentru aceia a căror judecată s-a deprins, prin întrebuinţare, să deosebească binele şi răul.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MAI MULT DECÂT CUVINTE

Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David. Faptele Apostolilor 13.34

Nimic din ceea ce este de la oameni nu este sigur, dar tot ce este de la Dumnezeu este asigurat. Legământul Lui de har este „un legământ veşnic, ca să se arate îndurarea făgăduită lui David”.Noi suntem siguri că aceste binecuvântări le are pentru noi Dumnezeu. El nu a spus numai cuvinte; temei şi adevăr se găseşte în fiecare din făgăduinţele Lui. Binecuvântările Lui sunt într-adevăr binecuvântări. Chiar dacă o făgăduinţă pare că ar trebui să nu se mai împlinească din cauza morţii, chiar şi atunci Domnul cel bun îşi va împlini cuvântul Său.Suntem siguri că Dumnezeu va da îndurările făgăduite tuturor celor care au intrat în legământul Lui. Fiecare din aleşii lui Dumnezeu va avea parte de împlinirea îndurărilor la rândul său. Ele sunt asigurate pentru toată sămânţa Sa, de la cel mai mic până la cel mai mare.Suntem siguri că Dumnezeu va continua cu îndurările Sale faţă de poporul Său. El nu dă ca să ia pe urmă înapoi. Ceea ce a dat El, este arvuna pentru alte daruri şi mai pline de îndurare. Ceea ce încă n-am primit până astăzi, este tot aşa de sigur ca şi ceea ce am primit deja; de aceea să aşteptăm înaintea Domnului şi să fim liniştiţi. Nu există nici un motiv îndreptăţit pentru cea mai mică îndoială.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit, lucrat la gherghef, cu patru stâlpi şi patru picioare ale lor. Exod 27,16.

In toată Sfânta Scriptură este înfăţişat un Nume Scump: ISUS HRISTOS, Fiul lui Dumnezeu. În versetul de mai sus Îl găsim pe Hristos într-o semnificaţie simbolică. Numai credinţa călăuzită de Duhul Sfânt poate să-L vadă în aceste exemple. Dumnezeu a îndemnat pe conducătorul poporului Israel, pe Moise să-I facă un loc unde să locuiască în mijlocul poporului. Moise trebuia să facă totul întocmai după modelul care i-a fost arătat pe munte, în textul nostru este vorba de poarta curţii cortului. Poarta constă dintr-o perdea alcătuită din patru materiale. Fiecare stofă şi fiecare culoare ne arată pe Domnul Isus Hristos. Albastru ne arată culoarea cerului. Isus este Fiul lui Dumnezeu. Aşa îl descrie Evanghelia lui loan. Purpuriu, era culoarea mantăii care o purtau regii. Aşa îl descrie evanghelistul Matei, ca regele lui Israel. Cărmiziu: culoarea roşie intens aminteşte de Omul suferinţei care şi-a vărsat sângele Lui pe Golgota. Aşa îl descrie evanghelistul Luca. In răsucit ne aminteşte de cingătoarea cu care se încingeau sclavii când serveau pe stăpânul lor. Isus este adevăratul Slujitor, aşa cum îl descrie evanghelistul Marcu. Sunt patru evanghelişti, la fel cum sunt patru stâlpi care stau pe patru picioare. Ce minunat este Cuvântul lui Dumnezeu! Omul poate şti toate acestea şi să meargă în pierzarea veşnică. Atât timp cât un om nu a intrat pe poartă este afară. Domnul Isus este poarta. El a suferit pe cruce pentru tine din cauza păcatelor tale. Recunoaşte înaintea lui Dumnezeu toată vina ta, crede în El care şi-a vărsat sângele pentru iertarea ta şi vei fi mântuit.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Dezlipeşte-mă, o, Doamne, de lucrurile legate de simţuri şi de timp şi condu-mă în prezenţa Regelui. Fă ca teritoriul minţii şi al inimii mele să fie în întregime al Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus Şi-a ridicat ochii şi a văzut că o mare gloată vine spre EL Şi a zis lui Filip: „De unde vom cumpăra pâini ca să mănânce oamenii aceştia?”» IOAN 6,5

Hrănirea celor 5000 de oameni este o demonstraţie şi totodată o metaforă a datoriei sfinte a tuturor copiilor lui Dumnezeu. Este ca şi cum Domnul, prin această acţiune minunată, ne-a ilustrat pe înţelesul nostru care e voinţa Sa sfântă: «… daţi-le voi să mănânce» (Matei 14,16). Distingem trei elemente în contextul hrănirii celor 5.000 de bărbaţi, fară a lua în calcul femeile şi copiii:

– primul element este pâinea. Vedem prin minunata înmulţire a pâinii cum Isus ajunge ca Pâine a vieţii la milioane, la miliarde de oameni. El ne spune: «... Eu am venit ca oile să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug» (Ioan 10,10);

– cel de-al doilea element îl reprezintă cei 5.000 de bărbaţi înfometaţi. Această imagine ne duce cu gândul la cele 5 continente; lumea de azi este înfometată după pâinea adevărată a Evangheliei;

– al treilea element suntem noi, uneltele, adică ucenicii, care au luat pâinea din mâinile lui Isus, au dat-o mai departe şi astfel au săturat oamenii înfometaţi. Numai ceea ce are şi ceea ce este Isus poate să potolească cea mai cumplită foame a sufletului omenesc.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. 2 Petru 1:4

Dacă vrei să cunoşti valoarea făgăduinţelor şi să te bucuri de ele în inima ta, meditează mai mult timp la ele. Sunt făgăduinţe care seamănă cu strugurii din teasc; ajunge să calci pe ei, ca să ţâşnească mustul. Meditaţia asupra făgăduinţelor sfinte este adesea preludiul împlinirii lor. In timp ce te gândeşti la ele, binecuvântările pe care le cauţi vor veni pe rând la tine. Mulţi creştini care au însetat după făgăduinţe au aflat- că favoarea pe care o asigurau se împrăştia în sufletele lor chiar în timp ce se gândeau la povestirea divină. S-au bucurat că au fost conduşi să tină făgăduinţele chiar lângă inimă. In afară de meditaţie, caută să le primeşti în suflet ca pe cuvintele lui Dumnezeu. Vorbeşte sufletului tău şi spune-i: „dacă aş avea de a face cu făgăduinţa unui om, aş analiza cu atenţie abilităţile şi caracterul omului care a promis. La fel trebuie să procedez şi cu făgăduinţa lui Dumnezeu; ochii mei nu trebuie să fie aţintiţi asupra măreţiei promisiunii — care mă poate împiedica — ci asupra măreţiei Garantului — care mă va bucura. Suflete, Dumnezeu, chiar Dumnezeul tău, Dumnezeul care nu poate minţi, îţi vorbeşte. Cuvintele Lui, la care te gândeşti acum, sunt al fel de adevărate ca şi faptul că El există. El este un Dumnezeu neschimbător. El nu s-a dezis de nici un cuvânt care a ieşit de pe buzele Sale, şi nu a retras nici o vorbă de mângâiere. El nu duce lipsă de nici o putere. Cel care ne vorbeşte este Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul. El nu poate fi lipsit de înţelepciune în acordarea favorurilor, fiindcă El ştie când este cel mai bine să dea şi când este mai bine să se retragă. De aceea, văzând că acesta este cuvântul unui Dumnezeu atât de adevărat, neschimbător, puternic şi înţelept, vreau şi trebuie să cred făgăduinţa”. Dacă medităm la promisiuni, şi analizăm Garantul, vom experimenta dulceaţa lor şi vom obţine împlinirea lor.

Seara

Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Romani 8:33

Ce provocare binecuvântată este întrebarea textului nostru! Cât de categorică este! Fiecare păcat al celor aleşi a fost aşezat asupra Campionului salvării şi a fost şters prin Ispăşire. Nu există păcate împotriva poporului Său în cartea lui Dumnezeu. El nu vede nici un păcat în Iacov, nici o nelegiuire în Israel; ele sunt iertate în Christos pentru totdeauna. Atunci când vina păcatului este îndepărtată, pedeapsa păcatului este şi ea nimicită. Creştinul nu mai primeşte nici o lovitură de la mânia lui Dumnezeu – nici măcar o încruntare de pedeapsă îndreptăţită. Credinciosul poate fi disciplinat de Tatăl Lui, dar Dumnezeu Judecătorul nu are nimic de spus creştinului, în afară de „te-am iertat; eşti achitat”. Pentru creştin nu mai există moarte penală în această lume, şi cu atât mai puţin „moartea a doua” (Apocalipsa 2:11). El a fost pe deplin eliberat de toate pedepsele, ca şi de vina păcatului. Puterea păcatului a fost şi ea îndepărtată. S-ar putea să stea în calea noastră şi să ne declare mereu război, dar păcatul este un duşman învins pentru orice suflet care este unit cu Isus. Nu există nici un păcat pe care creştinul să nu-l poată învinge dacă se bazează pe Dumnezeu să o facă. Cei care poartă haine albe în cer „au biruit, prin sângele Mielului” (Apocalipsa 12:11), şi noi putem face acelaşi lucru. Nici o poftă nu este prea puternică, nici un păcat care ne asediază prea protejat; putem să le biruim prin puterea lui Christos. Creştine crede că păcatul tău este un lucru condamnat Poate să se zbată şi să lupte, dar este condamnat la moarte. Dumnezeu i-a scris „condamnat” pe frunte. Christos l-a răstignit, „pironindu-l pe cruce” (Coloseni 2:14). Ridică-te acum şi ucide-L Domnul să te ajute să trăieşti spre lauda Lui. Fiindcă păcatul – cu toată vina, ruşinea şi teama lui – s-a dus.

Aici găseşti iertare pentru-al tău trecut

Oricât de negru şi de păcătos ar fi;

Iar pentru viitorul întunecat şi prea durut

Iertarea tot la El o vei găsi.

IZVOARE IN DEŞERT

Puneţi-Mă la încercare … şi veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare. (Maleahi 3:10)

Iată ce spune Dumnezeu în acest verset: „Copilul Meu iubit, Eu mai am zăgazuri în ceruri, şi ele sunt încă în stare de funcţionare. Încuietorile se deschid la fel de uşor ca înainte, şi balamalele n-au ruginit. De fapt, Eu mai degrabă le-aş deschide larg ca să revărs binecuvântările, decât să le ţin închise. Le-am deschis pentru Moise, şi marea s-a despicat. Le-am deschis pentru Iosua, şi râul Iordan s-a oprit. Le-am deschis pentru Ghedeon, şi armatele vrăjmaşului au fugit. Şi le voi deschide pentru tine – dacă doar Mă vei lăsa.

„În partea dinspre Mine a zăgazurilor, cerul este aceeaşi vistierie bogată ca întotdeauna. Fântânile şi râurile încă se revarsă, şi camerele comorilor încă mai gem de daruri. Nevoia nu este de partea Mea, ci de a ta. Aştept să Mă pui la încercare. Dar mai întâi trebuie să îndeplineşti condiţia pe care am pus-o: «Aduceţi la casa vistieriei toate zeciuielile» (Maleahi 3:10), şi prin aceasta dă-Mi ocazia să acţionez”. selectat

Nu voi uita niciodată parafrazarea concisă a mamei mele la Maleahi 3:10. Textul biblic începe cu cuvintele: „Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile” şi se termină cu: „şi voi turna peste voi belşug de binecuvântare”. Dar parafrazarea mamei mele era aceasta: „Dă tot ce cere El şi ia tot ce promite”.

Samuel Dickey Gordon

Capacitatea lui Dumnezeu de a înfăptui este mult mai presus de rugăciunile noastre – chiar de rugăciunile noastre cele mai îndrăzneţe! Mă gândeam recent la câteva din cererile pe care I le-am făcut de nenumărate ori în rugăciunile mele. Şi ce am cerut? Am cerut o cupă plină, când El are oceanul întreg! Am cerut o simplă rază de lumină, când El deţine soarele! Cea mai bună cerere a mea nu este deloc la înălţimea capacităţii Tatălui meu de a da, care este mult mai presus de tot ce am putea noi cere vreodată. John Henry Jowett

Toate râurile harului Tău le cer,

Scrie numele meu pe toate promisiunile Tale. (vezi Ef. 1:8-19)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.31-43

    În cele şase „parabole ale împărăţiei” care urmează după cea a semănătorului, Domnul prezintă rezultatul semănăturilor Sale în această lume.Parabola bobului de muştar devenit un copac mare descrie forma exterioară pe care a luat-o împărăţia cerurilor după respingerea împăratului, în timp ce a aluatului pus în făină pune accentul pe lucrarea tainică care alterează caracterul ei. Este vremea Bisericii responsabile. După un început foarte timid (câţiva ucenici), creştinismul a cunoscut marea dezvoltare, cea pe care o cunoaştem noi. Succesul şi răspândirea lui în lume nu dovedesc însă câtuşi de puţin binecuvântarea şi aprobarea lui Dumnezeu şi nici vorbă să o pună la adăpost de atacurile lui Satan: chiar de la început, ea a fost invadată de rău (păsările – conform v. 4 şi 19 – şi aluatul).    Amestecul care caracterizează creştinătatea de nume este ilustrat şi într-un alt mod: prin parabola neghinei din ogor, pe care Domnul o explică aici. Ştim că numele de creştin este purtat astăzi de toţi cei care sunt botezaţi, fie că sunt, fie că nu sunt copii autentici ai lui Dumnezeu. Domnul mai suportă această stare de lucruri până în ziua secerişului (Apocalipsa 14.15,16). El va arăta atunci, prin trierea finală a unora faţă de alţii, ce reprezenta fiecare dintre ei.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 6:9-15

Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri, Sfinţească-se numele Tău…  Matei 6:9

„EL ESTE TATĂL MEU”

Se spune că unul din împăraţii romani conducea o paradă pe străzile capitalei imperiului, sărbătorind o victorie. Soldaţii legiunilor imperiale, înalţi şi puternici, erau înşiraţi de-a lungul rutei, ţinând mulţimile entuziasmate. Într-un anumit loc, de-a lungul drumului, era o platformă pe care stătea familia imperială. In momentul când cezarul s-a apropiat, fiul său cel mai mic, un băieţel de câţiva anişori, a sărit jos de pe platformă şi a zbughit-o prin mulţime încercând să ajungă la el. „Nu poţi face aşa ceva”, a spus unul din soldaţii de gardă care l-a înşfăcat pe copil. „Nu ştii cine este în carul de luptă? Este chiar cezarul!” Copilul i-a răspuns repede: „Poate că el e cezarul tău, dar el e tatăl meu!” Toţi credincioşii se pot apropia de Dumnezeu cu aceeaşi încredere şi intimitate. De fapt, creştinii sunt singurii oameni care au dreptul să I se adreseze lui Dumnezeu ca Tată. Deşi toţi oamenii îşi au viaţa din El şi sunt creaturile Sale (Fapte 17:29), ei nu pot să-L numească Dumnezeu Tată până ce nu sunt născuţi din nou şi devin astfel membrii familiei Sale prin credinţa în Cristos (Galateni 3:26). Totuşi, nu trebuie să devenim prea familiali cu Dumnezeu. Ideea că El este un tătic cosmic uriaş care trage cu ochiul atunci când păcătuim, este un sacrilegiu. Dumnezeu este sfânt, atotputernic şi atotştiutor. Dragostea noastră pentru El trebuie să fie exprimată de fiecare dată cu reverenţă şi respect. Data viitoare când te vei ruga, linişteşte-ţi inima cu minunatul gând că vii în prezenţa Dumnezeului atotputernic şi poţi spune: „Eşti Tatăl meu.”

La Tronul Alb se strâng sfielnic
Voivozi de foc din Empireu,
Şi heruvimii vin cucernic,
Slăvind Eternul Vistiernic.
Şi-acest Stăpân Atotputernic
E Tatăl meu!   – C. Ioanid

Nu poţi să-L numeşti pe Dumnezeu Tatăl tău, până nu-L numeşti pe Cristos Mântuitorul tău.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Eu una știu: că, orb fiind, acum văd.  Ioan 9.25

Un om născut orb tocmai fusese vindecat de Domnul întrun fel cu totul remarcabil. Ochii săi, odinioară complet lipsiți de lumină, erau acum o dovadă incontestabilă a puterii disprețuitului Isus din Nazaret. Apa scăldătorii Siloam a înlăturat, odată cu tina, orbirea, iar cel care fusese orb a plecat pentru a le da și altora vestea despre vindecarea sa.

Vecinii lau întrebat cum îi fuseseră deschiși ochii, iar el a răspuns simplu: „Un Om numit Isus a făcut tină și mia uns ochii și mia spus: «Dute la Siloam și spalăte!». Și, după ce mam dus și mam spălat, am văzut”. Totul era simplu, însă, fiindcă fusese menționat numele de „Isus”, era necesară o explicație din partea fariseilor. Aceștia Lau acuzat de păcat pe Domnul, fiindcă încălcase sabatul, însă rămânea faptul că un om orb din naștere fusese vindecat de Unul pe care ei Îl considerau a fi un păcătos. Prin urmare, răspunsul orbului a fost: „Dacă este păcătos, nu știu; eu una știu: că, orb fiind, acum văd”.

Un om sceptic poate avea îndoieli, însă nu și cel care a probat adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Acest Cuvânt, atunci când este primit prin credință, alungă orice temere. El îl plasează pe cel păcătos pe terenul pierzării, însă Îl revelează înaintea ochilor săi pe Mântuitorul, care, prin lucrarea de la cruce, a făcut ispășire deplină, și îl asigură de mântuire din momentul în care crede. Ferice de sufletul care poate spune cu adevărat: „Eu una știu: că, fiind orb, acum văd”! Nu există predică mai puternică decât mărturia bazată pe propria experiență. Dacă vorbesc despre ceea ce sufletul meu cunoaște, și nu doar despre ceea ce am auzit de la alții, vorbirea mea va fi cu putere. Să mărturisim cu credincioșie ceea ce Domnul a făcut pentru noi, ca astfel El să aibă toată lauda pentru mântuirea pe care nea dăruito!

J. W. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Luca 6.31

Câinele și oglinzile

Într-o povestire cu tâlc se spune că un câine ajunsese într-o cameră cu multe oglinzi mari. Atunci, câinele se văzu înconjurat de mai mulți câini. Câinele se înfurie, începu să scrâșnească din dinți și să mârâie. Firește că și câinii din oglinzi făcură la fel, descoperindu-și colții fioroși. Câinele nostru începu să se învârtă vertiginos într-o parte și alta pentru a se apăra de atacatori, după care, lătrând cu furie, se aruncă asupra unuia din presupușii săi adversari. În urma puternicei izbituri în oglindă, câinele căzu jos plin de sânge. Dacă ar fi dat din coadă prietenos, toți câinii din oglindă ar fi răspuns la fel. Și întâlnirea ar fi decurs bine.

Iată o lecție de comportament pentru toți! Când vezi pe cineva cu fața întristată – fie că este soția sau aproapele – nu fi și tu la fel! Caută să zâmbești – zâmbetul tău va încuraja pe cineva. Caută să afli care sunt problemele celuilalt și ajută-l cu ce poți. Simte cu cei ce sunt în greutăți! Dar sfaturile Învățătorului ceresc nu Se opresc aici. El spune să-i iubim chiar și pe vrăjmașii noștri. Se poate așa ceva? Da, se poate! Mântuitorul ne cheamă să venim la El și să învățăm din sfaturile Sale. Mai mult decât atât, celor care Îl primesc pe Mântuitorul în viața lor, El le dăruiește o natură nouă, capabilă să-i iubească și pe vrăjmașii lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND ÎNCERCI SĂ PARI BUN (1)

„Pune mâna la gură” (Proverbe 30:32)

Limba se află la numai câțiva centimetri de creier, însă felul în care unii dintre noi trăncănesc ne face să credem că gura și mintea sunt la kilometri depărtare una de cealaltă! lacov spune: „Limba…întinează tot trupul” (lacov 3:5-6). Autoarea Ramona Cramer Tucker scrie: „Recunosc faptul că sunt guralivă. Nu sunt de-acord cu divulgarea secretelor, dar nu știu cum se face că gura mi-o ia pe dinainte, depășind creierul. Dumnezeu adoptă o poziție clară față de bârfă. El știe că gura 22 slobodă poate distruge reputația cuiva, poate strecura neîncrederea într-o relație, poate încuraja bârfitorul să înflorească relatarea și să-l facă să păcătuiască, fiind ispitit să mintă atunci când este confruntat. Mie îmi place să răspândesc vești, să fiu „la curent” și pentru că sunt informată în felul acesta, îmi vine ușor să răspândesc bârfa sub pretextul că sunt bine intenționată, chiar prefațându-mi vestea printr-un „aș vrea să te rogi pentru”. Însă numai pentru că sunt bine-intenționată nu înseamnă că este un lucru potrivit”. Cel mai obișnuit motiv pentru care vrem ca celălalt să pară rău – este că dorim ca noi să părem buni! Suntem asemenea fariseului cel mândru de la Templu care a stat singur în picioare și s-a rugat: „Dumnezeule, îți mulțămesc că nu sunt ca ceilalți oameni” (Luca 18:11). Autorul Proverbelor spune: „Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie, și dacă ai gânduri rele, pune mâna la gură”. Una e să ai gânduri rele – și alta e să le dai glas. O zicătoare spune: „Nu poți opri păsările să zboare pe deasupra capului tău, dar le poți opri să-si facă cuib acolo!” Așadar, fă-ți un bine ție, dar și celorlalți – pune-ti mintea la contribuție, înainte de a-ti deschide gura.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Calea spre puritate

„Din inima omului ies…” Matei 15:18-20

La început ne încredem în ignoranţa noastră pe care o numim inocenţă, ne încredem în inocenţa noastră pe care o numim puritate: iar atunci când auzim aceste cuvinte aspre ale Domnului nostru, dăm înapoi şi spunem: „Dar nu am cunoscut niciodată nici unul dintre aceste lucruri îngrozitoare în inima mea”. Nu ne place ceea ce ne descoperă El. Dar ori Isus Cristos este autoritatea supremă peste inima omului, ori El nu merită să-i acordăm nici o atenţie. Sunt eu pregătit să mă încred în discernământul Lui sau prefer să mă încred în ignoranţa mea inocentă? Dacă fac din inocenţa conştientă testul, este foarte posibil să ajung într-un punct unde mă voi cutremura descoperind că ceea ce a spus Isus Cristos este adevărat şi mă voi îngrozi de posibilităţile răului din mine. Cât timp rămân la adăpostul inocenţei, trăiesc într-un „paradis al proştilor”. Dacă încă n-am ajuns un ticălos, aceasta se datorează, pe de o parte, laşităţii şi, pe de altă parte, protecţiei oferite de viaţa civilizată: dar când stau gol înaintea lui Dumnezeu, descopăr că Isus Cristos are dreptate în diagnosticul pe care mi-l pune.

Singurul lucru care mă poate păzi este Răscumpărarea făcută de Isus Cristos. Dacă mă voi preda Lui, nu va trebui să experimentez niciodată posibilităţile îngrozitoare care zac în inima mea. Puritatea este prea în profunzime ca să pot ajunge la ea pe cale naturală. Dar când vine Duhul Sfânt, El aduce în centrul vieţii mele acelaşi Duh care S-a manifestat în viaţa lui Isus Cristos, adică Duhul Sfânt, care este de o puritate imaculată.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi… ne-a predestinat ca să fim înfiaţi prin Isus Hristos.” Efeseni 1:4,5

Aceste două cuvinte „ales mai dinainte” şi „predestinat”, au în substanţa lor acelaşi înţeles, fiind folosite în Biblie în mod alternativ. Ele împreună constituiesc unul din cele mai dificile subiecte din toată Scriptura pe care vom căuta cu multă grijă să le examinăm cu ajutorul Duhului Sfânt care le-a dictat. Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile mai dinainte şi fiind Suveran în toate acţiunile Sale, a făcut „din veşnicie” un plan cu privire la noi. Cuvântul de alegere se referă deci la suverana Sa alegere a anumitor persoane pentru a le mântui……De la început, Dumnezeu v-a ales pentru mântuire în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului” (2 Tesaloniceni 2:13). „Aleşi după cunoştinţa mai dinainte a lui Dumnezeu.” (1 Petru 1:2). Predestinare se referă la hotărârea lui Dumnezeu ca, aceia pe care i-a ales să fie mântuiţi, să primească în continuare o binecuvântare şi mai înaltă de a deveni fii Lui şi în consecinţă, de-a primi moştenirea Lui. Dumnezeu ar fi putut foarte bine să ne aleagă ca să fim scăpaţi de pedeapsa veşnică şi să trăim totdeauna ca robi ai Lui. Desigur noi am fi bucuroşi şi pentru atât de mult. Dar în suverana Lui dragoste, „după buna plăcere a voii Sale”, El ne-a adus într-o mai înaltă şi mai apropiată poziţie faţă de El însuşi „rânduindu-ne mai de dinainte pentru înfiere” (versetul 5) sau aducându-ne în starea de fii ai Săi. Astfel predestinarea are acest sens specific de filiaţiune, dat acelora care cred şi a căror credinţa este tot datorită Harului Său (Efeseni 2:8). Deci, predestinarea şi Harul, aceste două elemente, sunt indisolubil legate, fiind de fapt un singur lucru; marea iubire a Tatălui nostru faţă de nişte bieţi păcătoşi pe care i-a răscumpărat prin credinţa în sângele Domnului Isus vărsat pentru noi. Sângele Domnului Hristos, este deci al treilea element care le încheagă pe celelalte două. Dar Duhul Sfânt merge şi mai departe şi la Romani 8:29, găsim că Dumnezeu ne-a predestinat „să fim asemenea chipului Fiului Său”. Gândurile lui Dumnezeu cu privire la noi şi dorinţele Lui pentru noi sunt atât de înalte încât El nu numai că vrea să fim fii Săi, dar să fim şi asemenea chipului Fiului Său. Niciuna din toate făpturile slăvite din cer: „fii lui Dumnezeu” (care ar fi aceia? Geneza 6:2; Iov 1:6; 38:7; Psalmul 89:7) sau „oştirea cerurilor” (1 Împăraţi 22:19); sau „domniile şi stăpânirile” peste care Domnul Isus este „Capul” (Coloseni 2:10), sau îngerii, serafimii şi heruvimii, despre nici unul din toţi aceştia nu ni se spune că vor fi asemenea chipului Fiului slăvit, al lui Dumnezeu cum, vom fi noi, nişte păcătoşi care am fi fost pierduţi fără Harul Alegerii şi Predestinării noastre.

„Doamne ! Cine poate să priceapă lucrarea slăvită a Suveranităţii îndurării Tale faţă de nişte fiinţe absolut fără nici un merit, ci dimpotrivă care merită osândă veşnică.” „Fiindcă i-a iubit pe ai Săi, i-a iubit până la capăt”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„…cari au doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. ” 2 Tim .3:5.

Sunt mulţi oameni în zilele noastre care au o viată aparent evlavioasă, dar puterea lui Dumnezeu nu se arată în viata lor. Ei predică după pofta inimii lor şi dacă spun ceva în conformitate cu Scriptura este doar o imitare a altora, dar ei nu stau pe stâncă. „Ei se vâră prin case şi momesc femeile uşuratice îngreuiate de păcate şi frământate de diferite pofte” şi le vorbesc despre credinţă şi despre un Dumnezeu al dragostei, care tolerează păcatul, susţinând că omul nu are putere să biruiască păcatul, deci nu este posibil să trăieşti o viată fără păcat. Dar apoi spun: „Noi avem un Dumnezeu plin de îndurare şi vom fi mântuiti prin har. Astfel ei nu preţuiesc harul lui Dumnezeu, învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului. Toate acestea se întâmplă numai datorită faptului că neagă puterea lui Dumnezeu,fiindcă mesajul crucii care este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ei este o nebunie. Nu se supun cuvântului care spune: „Să nu fiţi mulţi învăţători, căci ştiţi că vom primi o judecată mai aspră. „Cine nu intră pe uşă în staulul oilor ci sare pe altă parte, este un hoţ: şi un tâlhar”. Astfel de vestitori în aparenţă sfinţi induc în eroare oamenii după cum Iambre şi Ianes s-au împotrivit lui Moise. Ei imită puterile sfinte dar sunt conduşi de puteri satanice pentru a duce în eroare lumea şi sunt incapabili să creadă; ei spun că trebuie să rămâi în starea de păcat şi legătură satanică. Să-i evităm pe aceşti vestitori şi să ne alipim de cei care vestesc biruinţa asupra păcatului. Căci noi suntem chemaţi la libertate.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O SCHIMBARE A NUMELUI

În ziua aceea, zice Domnul, îmi vei zice: „Bărbatul meu”! şi nu-Mi vei mai zice: „Stăpânul meu”! Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai fie pomeniţi pe nume. Osea 2.16-17

A venit ziua când noi nu mai privim la Dumnezeu ca la Baal sau un stăpân rău, ca la un despot, fiindcă noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Domnul, Dumnezeul nostru, a devenit „Ishi” al nostru, bărbatul nostru prea iubit, Domnul pe care noi îl iubim, cel mai apropiat al nostru, cu legăturile de rudenie cele mai sfinte. Noi nu ne vom teme de El mai puţin, pentru că îl iubim atât de mult. Nu Ii slujim cu mai puţină ascultare, ci îi slujim pentru pricini mai înalte şi mai măreţe. Noi nu mai tremurăm sub biciul Lui, ci ne bucurăm în dragostea Lui. Robul a ajuns fiu şi povara a ajuns o plăcere.Aşa se întâmplă în cazul tău, iubit cititor? Harul a izgonit frica de rob, ca să facă loc dragostei de fiu? Ce fericiţi suntem într-o astfel de experienţă! Acum numim ziua Domnului o plăcere şi închinarea nu este niciodată o plictiseală. Rugăciunea este acum un privilegiu şi lauda o sărbătoare. A asculta înseamnă cerul; a da pentru cauza lui Dumnezeu este un banchet. Astfel, toate devin noi. Gura ne este plină de cântări şi inima de muzică. Binecuvântat să fie cerescul nostru Ishi, în veci de veci!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Vedeţi să nu vi se amăgească inima, şi să vă abateţi, ca să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor. Căci
atunci DOMNUL S-ar aprinde de mânie împotriva voastră; ar închide cerurile, şi n-ar mai fi ploaie. Deut. 11,16.17.

Ce pustiu ar fi pământul dacă cerul s-ar închide să nu plouă. Cât de des trebuia să simtă poporul Israel această judecată a lui Dumnezeu pentru neascultarea lor. „El preface râurile în pustiu şi izvoarele de apă în pământ uscat, ţara roditoare în ţară săracă, din pricina răutăţii locuitorilor ei.” (Ps. 107.33-34). Aceasta este o pildă plină de învăţăminte pentru un suflet care din pricina neascultării faţă de Domnul sau faţă de Cuvântul Său stă în afara părtăşiei cu El. Un astfel de creştin nu poate gusta binecuvântările cereşti care decurg din această părtăşie şi nu are nici o fărâmă din desfătarea închinării izvorâte dintr-un duh neîntristat. Cuvântul lui Dumnezeu este pentru un astfel de suflet o carte pecetluită; totul este un pustiu, dezolat şi uscat. Nimeni să nu-şi plece urechea la şoapta vrăjmaşului, căci întâi ispiteşte inima apoi duce picioarele la cădere. Dacă nu mai avem astăzi de luptat cu închinarea la idoli aşa cum au avut cei din Israel, totuşi pericolul pentru noi nu este cu nimic mai prejos. Cât de uşor ne putem abate de la voia Domnului şi ne închinăm de fapt în faţa unor lucruri din această lume. Nu poate fi scris în cuvinte câte neajunsuri vin peste un suflet care se hrăneşte cu lucruri lumeşti. Dar sufletul care stă în apropierea Domnului este pe deplin mulţumit: „Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adăpi din şivoiul desfătărilor Tale.” (Ps. 36.8). Întocmai după cum în zilele lui Cain plăcutele sunete ale chitarei şi ale cimpoiului împiedecau să se audă strigătul sângelui lui Abel, tot aşa şi astăzi, alte sunete încântătoare înăbuşe glasul sângelui Golgotei; şi alte lucruri decât un Hristos răstignit atrag privirile omului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Dumnezeule, Tatăl meu, norii sunt doar praful picioarelor Tale! Când mă tem, fă să descopăr în orice nor al Providenţei sau al Naturii sau al Harului pe nimeni altul decât pe Isus, până nu îmi va mai fi frică.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Toţi împreună, cu o inima si cu o gură, să slăviţi pe Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos.» ROMANI 15,6

Acesta este secretul rugăciunii victorioase. Lauda Domnului şi preţuirea fraţilor sunt cele mai înalte forme de manifestare a credinţei. De ce nu poţi să-L lauzi şi să-I mulţumeşti Domnului? Pentru că nu crezi. De ce nu poţi să crezi? Isus îţi dă un răspuns: «Cum puteţi crede voi, care umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora si nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?» (Ioan 5,44). Fii foarte atent la înţelesul şi importanţa cuvântului «împreună», căci doar o laudă şi o mulţumire în unitate vor genera o trezire puternică în cei din jur. Cum se creează însă această unitate? Luând în serios avertizarea: «Aşadar, primiţi-vă unii pe alţii cum v-a primit şi pe voi Cristos, spre slava lui Dumnezeu» (Rom. 15,7). Concluzia este mai mult decât evidentă! Nu ai nimic de care să fii mândru, deoarece puterea credinţei tale şi trăirile binecuvântate sunt prin mila şi harul lui Dumnezeu; firea ta este complet pervertită de păcat, dar Domnul Isus Cristos te-a acceptat aşa cum eşti. Începe să îi accepţi şi tu în dragoste pe ceilalţi! Nu face acest lucru numai la nivelul vorbelor, ci din adâncul inimii, aşa cum a facut-o şi El.cu tine. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la noi: acceptarea celorlalţi, aşa cum şi El ne-a primit pe noi, cu preţul propriei Sale vieţi!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să uniţi cu credinţa voastră, fapta; cu fapta, cunoştinţa… Căutaţi cu atât mai mult să vă întăriţi. 2 Petru 1:5,10

Dacă vrei să te bucuri de harul deplinei asigurări a credinţei, sub binecuvântata influenţă şi asistenţă a Duhului Sfânt, fă ce îţi spune Scriptura „căutaţi cu atât mai mult”. Ai grijă să ai o credinţă dreaptă – nu doar încrederea într-o doctrină, ci o credinţă simplă, depinzând de Christos, şi numai de El. Caută cu atât mai mult să ai curaj. Imploră-L pe Dumnezeu să-ţi dea o inimă de leu, ca să poţi merge înainte cu curaj, în cunoştinţa dreptăţii. Studiază Scriptura, şi acumulează cunoştinţe fiindcă (Cunoaşterea doctrinei duce la confirmarea credinţei. Încearcă să înţelegi Cuvântul lui Dumnezeu; lasă-l să „locuiască din belşug” (Coloseni 3:16) în tine. După ce ai făcut asta, uneşte cu cunoştinţa, înfrânarea” (2 Petru 1:5-6). Fii atent la trupul tău: practică moderaţia înăuntru şi în afară. Stăpâneşte-ţi buzele, viaţa, inima şi gândurile. Adaugă la aceasta, prin Duhul lui Dumnezeu, răbdarea. Cere-I să-ţi dea răbdarea care îndură necazurile, care, atunci când este încercată, iese „curată ca aurul” (Prov. 23:10). Imbogăţeşte-te cu răbdare, ca să nu te plângi sau să fii disperat în încercări. După ce ai câştigat harul, caută evlavia. (Evlavia înseamnă ceva mai mult decât religia. Fă din gloria lui Dumnezeu scopul tău în viaţă. Trăieşte în vederea Lui, şi stai mereu lângă El. Caută tovărăşia Lui, şi vei fi evlavios. La evlavie, adaugă dragostea de fraţi. Iubeşte toţi sfinţii; iar la această dragoste adaugă iubirea care îşi deschide braţele tuturor oamenilor şi sufletelor lor. După ce te-ai împodobit cu toate «bijuteriile acestea, şi chiar în proporţia în care practici aceste virtutii cereşti, vei ajunge să-ţi cunoşti în mod evident „chemarea şi
alegerea” (2 Petru 1:10). „Căutaţi cu atât mai mult” dacă vreţi să găsiţi siguranţa, fiindcă lipsa de entuziasm şi îndoiala merg mână în mână.

Seara

Ca să-i facă să sadă împreună cu cei mari. Psalmi 113:8

Privilegiile noastre spirituale sunt de cel mai înalt ordin. „Împreună cu cei mari” este locul societăţii noastre selecte. „Părtăşia noastră este cu Tatăl, şi cu Fiul Său, Isus Christos” (1 loan 1:3). Vorbind despre o societate selectă, nu este nici una ca aceasta! ” Voi insă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt” (1 Petru 2:9). „Ci v-aţi apropiat… de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri” (Evrei 12:22-23). Sfinţii au audienţă la Rege; prinţii au intrare la regalitate, în timp ce oamenii de rând aşteaptă afară. Copiii lui Dumnezeu au liber acces la curţile cerurilor. „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un duh” (Efeseni 2:18). „Să ne apropiem dar cu deplină încredere”, spune apostolul, „de scaunul harului” (Evrei 4:16). Prinţii au de obicei multă bogăţie, dar ce este această bogăţie în comparaţie cu tezaurul credincioşilor? „Căci toate lucrurile sunt ale voastre şi voi sunteţi ai lui Christos, iar Christos este al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:21, 23). „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci La dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Prinţii au puteri speciale. Un prinţ al cerului are mare influenţă; el îşi guvernează propriul domeniu. El stă pe tronul lui Isus, fiindcă El „a făcut din noi o împărăţie si preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6). Noi vom „împăraţi în vecii vecilor” (Apocalipsa 22:5). Noi domnim peste regatul unit al timpului şi veşniciei. Prinţii au şi onoruri speciale. De pe înălţimea pe care El ne-a aşezat, noi privim în jos spre onorurile pământeşti. Fiindcă ce este măreţia omenească pe lângă aceasta: „El ne-a înviat, ţi ne-a pus să sedem împreună în locurile cereşti, în Christos Isus” (Efeseni 2:6)? Noi împărtim onoarea cu Christos. In comparaţie cu aceasta, splendorile pământeşti nu merită nici o clipă de gândire. Comuniunea cu Isus este o nestemată mai nepreţuită decât toate diamantele coroanei regale. Uniunea cu Domnul este o diademă a frumuseţii în care străluceşte toată splendoarea măreţiei imperiale.

IZVOARE IN DEŞERT

Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.(Galateni 5:5)

Sunt momente când totul pare foarte întunecat pentru mine – atât de întunecat că trebuie să aştept înainte să pot spera. A aştepta cu speranţă este foarte greu, dar adevărata răbdare este exprimată când trebuie să aşteptăm chiar speranţa. Când nu vedem nici un semn de succes, dar totuşi refuzăm să disperăm, când nu vedem nimic decât întunericul nopţii prin fereastra noastră, dar ţinem totuşi obloanele deschise pentru că stelele pot apărea pe cer, şi când avem un gol în inimă, dar totuşi nu îngăduim să fie umplut decât cu tot ce are mai bun Dumnezeu pentru noi – acesta este cel mai minunat fel de răbdare din univers. Este istoria lui Iov în mijlocul furtunii, a lui Avraam în drum spre Moria, a lui Moise în deşertul Madianului, şi a Fiului Omului în grădina Ghetsimani. Şi nu există răbdare mai puternică decât aceea care rabdă pentru că Îl vede „pe Cel ce este nevăzut” (Evrei 11:27). Este acel fel de răbdare care aşteaptă speranţa.Dragă Doamne, Tu ai făcut aşteptarea frumoasă şi răbdarea divină. Tu ne-ai învăţat că voia Ta trebuie acceptată, pur şi simplu pentru că este voia Ta. Tu ne-ai descoperit că un om poate să nu vadă nimic decât necaz în paharul lui, şi totuşi să dorească să-l bea datorită convingerii că ochii Tăi văd mai departe decât ai lui.Tată, dă-mi puterea Ta divină – puterea din Ghetsimani. Dă-mi putere să aştept speranţa – să privesc pe fereastră când nu e nici o stea. Chiar şi când bucuria mea s-a dus, dă-mi putere să stau în picioare biruitor în cea mai neagră noapte şi să spun: „Pentru Tatăl meu ceresc, soarele străluceşte”.Voi atinge culmea puterii odată ce voi fi învăţat să aştept speranţa. George Matheson

Luptă-te să fii unul din acei puţini oameni care umblă pe acest pământ realizând permanent – în fiecare dimineaţă, amiază şi noapte – că necunoscutul pe care oamenii îl numesc cer este chiar în spatele acelor lucruri care se văd.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.18-30

Între cei care aud Cuvântul, Domnul, Cel care cunoaşte perfect inima omenească, distinge patru categorii de persoane.Prima este comparată cu pământul bătătorit al drumului, devenit tare pentru că este călcat de toată lumea. Nu cumva inima noastră seamănă cu acest drum pe care lumea tot trece, din moment ce Cuvântul nu poate pătrunde în ea?

Alţii,asemeni acestor Jocuri stâncoase”, sunt cei cu duhuri superficiale, în a căror conştiinţă nu s-a imprimat profund convingerea stării de păcat. în felul acesta, emoţia trecătoare simţită la auzirea evangheliei este doar o credinţă aparentă.    Dacă credinţa autentică are în mod necesar rădăcini (nevăzute), cel care o face cunoscut este însă rodul (şi acesta este văzut). Credinţa fără fapte este moartă, sufocată, precum sămânţa căzută „între spini” (lacov 2.17).Sămânţa cade însă şi în ,pămănt bun”, în care spicul, la vremea lui, va putea rodi (se va putea maturiza).    Parabola neghinei ne învaţă că vrăjmaşul nu s-a mărginit numai să fure sămânţa bună, de fiecare dată când a putut (v. 19), ci a şi semănat sămânţă rea, „pe când dormeau oamenii”. Pentru că somnul spiritual ne lasă în voia influenţelor rele, suntem îndemnaţi cu stăruinţă să fim vigilenţi (Marcu 13.37; 1 Petru 5.8 etc).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 6:1-10

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală… să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.  Galateni 6:1

UN CUVÂNT DE ÎNDREPTARE

Fiecare avem puncte slabe în domeniul spiritual – zone în care ne lipseşte discernământul sau cunoaşterea. De aceea, avem nevoie de mustrarea blândă a altora. Un cuvânt de corectare poate să ne ajute să creştem şi să ne păzească de dureri inutile sau de a-i ofensa pe alţii. În cartea sa „Improving Your Serve” (Îmbunătăţeşte-ţi slujirea), Charles Swindoll spune despre o mustrare plină de blândeţe pe care a primit-o de la profesorul de seminar Bruce Waltke. Vizitau o faimoasă biserică a „ştiinţei creştine” (o sectă pseudo-creştină n.tr.) din Boston. O doamnă mai în vârstă conducea grupul de vizitatori, şi a început să explice credinţele doctrinare ale acestei biserici – în special credinţa lor că nu există judecată viitoare. Atunci Waltke a întrebat-o încet: „Dar, doamnă, nu spune undeva în Biblie că oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata?” Swindoll spune: „Am stat în spatele lui şi mi-am zis în gând: „Dă-i drumul, Bruce. Am adus-o acum acolo unde am dorit” Dar când doamna ne-a sugerat să plecăm mai departe, Waltke a fost de acord. Swindoll spune că nu i-a venit să creadă. Prietenul său o lăsa să scape din undiţă. L-a apucat pe Waltke de braţ şi i-a şoptit: „Hei, de ce n-ai încuiat-o pe doamna?” Waltke a răspuns calm: „Dar, Chuck, n-ar fi fost politicos. Apoi nici n-ar fi fost un exemplu de dragoste creştină din partea mea – nu-i aşa?” Swindoll comentează: „Mustrarea aceea făcută în linişte m-a lăsat năucit”. El a spus că niciodată nu va uita acel moment. A învăţat o lecţie de neuitat. 
Fie ca şi noi să fim receptivi la mustrările Domnului făcute prin mustrarea plină de blândeţe a altora.– D.C.E.

Doamne, nu ne putem vedea orice păcat.
Dă-ne ajutorul creştinilor cu gând curat,
Ce vor vedea greşeala făcută din neştire
Şi ne vor spune-o cu tact şi cu iubire. – Branon

Criticii noştri sunt grdienii neplătiţi ai sufletului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Efraim va zice: „Ce mai am eu a face cu idolii?” – Eu îi voi răspunde și voi privi spre el. – „Eu sunt ca un chiparos verde!” – „Din Mine vine rodul tău”. Osea 14.8

Acest verset este un fel de dialog între Efraim și Domnul. Efraim își exprimă cu bucurie hotărârea luată: „Ce mai am eu a face cu idolii?”. Domnul spune: „Eu îi voi răspunde și voi privi spre el”. Cine a fost Cel care a văzut primul perii cărunți și răzvrătirea inimii? Domnul! (Osea 7.9). Cine a fost Cel care a văzut primul semnele întoarcerii? Domnul! Cine a fost primul care a văzut depărtarea fiului risipitor și cine ia dus dorul la masa părintească (Luca 15)? Cine aștepta în fiecare zi întoarcerea lui? Cine a fost primul care a văzut declinul dragostei dintâi în adunarea din Efes (Apocalipsa 2.4)?

Putem să fim însă preocupați cu binecuvântările noastre și să devenim mândri de ele. Nu există nicio mândrie atât de periculoasă precum mândria spirituală. Efraim zice: „Eu sunt ca un chiparos verde!”. Nu există niciun har și nicio îndurare care să nu vină direct din inima lui Dumnezeu (Iacov 1.17); nu avem nimic bun care să nu vină de la El. Prin urmare, Domnul îi răspunde lui Efraim: „Din Mine vine rodul tău”. Cineva poate avea viață divină și totuși să aibă foarte puțină roadă – roadă care vine în urma comuniunii cu Domnul. „Despărțiți de Mine nu puteți face nimic.”

Efraim nu știa de perii lui albi (Osea 7.9); la fel și noi, dacă ne depărtăm de Domnul, nu suntem conștienți de depărtarea noastră; harul însă lucrează în inimile noastre și ne aduce înapoi la Dumnezeu. Nu suntem noi dependenți de El pentru restabilire în fiecare zi a vieții noastre? Suntem ca niște oi, care imediat rătăcesc de la calea cea dreaptă; iar după ce neam rătăcit nu mai putem găsi drumul de întoarcere. Păstorul nostru însă ne caută și ne aduce înapoi. Să ne alipim cu toții de El, cu o inimă hotărâtă!C. J. Davis

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă … Apocalipsa 3.10

Ne apropiem cu pași repezi

Înaintea mea mergeau doi tineri, pe ale căror tricouri erau imprimate cuvintele: „Fără frică în vremea sfârșitului”. M-am apropiat de cei doi și i-am întrebat, dacă știu ce înseamnă cuvintele de pe tricourile lor. Nu, nu știau mesajul acelor cuvinte. Și ca cei doi tineri, mai sunt mulți oameni. De aceea scriu aceste rânduri.

Mulți oameni au frică de viitorul apropiat sau îndepărtat. Catastrofe, schimbări climatice, acte teroriste, nesiguranța zilei de mâine etc. sunt câteva subiecte ale fricii lor. Însă cine citește Biblia poate observa că ne apropiem cu pași repezi și siguri de sfârșit, și toate motivele de frică ale omenirii arată că timpul de har se apropie de final. Acest sfârșit va avea un mare impact asupra omenirii în tot ansamblul ei. Dar pe pământ locuiesc creștini adevărați, care nu au de ce să se teamă. Ei și-au încredințat viața și viitorul lor în mâinile atotputernice ale Mântuitorului, care le-a promis că îi va păzi de ceasul încercării care va veni peste întreaga omenire. Dar cei care nu L-au primit prin credință pe Hristos ca Mântuitor al lor, trebuie să afle din Biblie că peste întreaga lume va veni un mare necaz. Dumnezeu va judeca toate nedreptățile înfăptuite pe acest pământ. Și una din cele mai mari nedreptăți stă în faptul că oamenii nu au vrut să accepte calea mântuirii prin Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SCAPĂ DE ATITUDINEA DE ÎNDREPTĂȚIRE

„Slujiți-vă unii altora în dragoste”. (Galateni 5:13)

Biblia spune: „slujiți-vă unii altora în dragoste”. Cu alte cuvinte, scapă de atitudinea că ceilalți îți sunt datori și dezvoltă-ți gândirea unuia care le este dator celorlalți.

Unii dintre noi cred așa:

1)
Un loc de muncă de-o viață, plătit cum trebuie și un plan de pensie garantat la vârsta de șaizeci si cinci de ani ni se cuvine prin simplul fapt că ne-am născut.

2) Promovarea e numai o chestiune de timp.

3) Patruzeci de ore pe săptămână e programul maxim pe care îl poate îndura un angajat.

4) Ultima oră din programul de lucru al fiecărei zile este menită să facă tranziția spre casă mai ușoară. 5) Pauza de zece minute pentru cafea ar trebui să dureze cel puțin o jumătate de oră.

6.)Pauza de prânz de o jumătate de oră ar trebui să dureze cel puțin o oră și jumătate.

7) O împărțire egală a profiturilor companiei se cuvine fiecărui angajat, indiferent de contribuția sa.

Care este, la urma urmelor, sursa îndreptățirii noastre? O parte din ea se regăsește chiar în mijlocul cuvântului îndreptățire: „drept”. Noi credem că oamenii ne sunt „datori” în virtutea titlului pe care îl deținem vizavi de viețile lor: mamă, fiică, frate, soție, soț, prieten, donator, pastor, angajat, șef, etc. Noi tratăm acest titlu că și cum ar fi un act de proprietate care ne dă dreptul la toate beneficiile la care ne așteptăm. Viața, însă, nu funcționează în felul acesta! Când fiul risipitor a plecat de acasă și a ajuns la cocina porcilor, Biblia spune: „roșcovele…nu i le da nimeni” (Luca 15:16). Umilit și pălmuit de realitate, el a ajuns dispus să lucreze în sectorul slujitorilor de la casa tatălui său. Din fericire, tatăl său îl iubea și l-a ajutat să se pună din nou pe picioare. Ideea este că viața nu-ți datorează nimic altceva decât ocazia de a învăța, de a lucra asiduu, de a crește și de a te sacrifica pentru a ajunge acolo unde dorești să fii.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Sunt eu fericit in felul acesta?

„Ferice de…” Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim. Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele „explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: „Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la începui, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pavel, rob al lui Isus Hristos.” Romani 1:1

Iată un cuvânt care se pare că şi astăzi ca întodeauna are un sens negativ şi urât, deşi el are două înţelesuri total deosebite. Cuvântul de rob implică neapărat şi noţiunea de stăpân şi din pricina aceasta poate avea fie un înţeles pozitiv, bun, fie unul negativ, rău. De la prima până la ultima carte a Bibliei întâlnim acest cuvânt în ambele aspecte. Robul Meu Avraam, robul Meu Moise, robul Tău David, robii Mei proorocii, ROBUL MEU pe care-l sprijinesc, (Domnul Isus) şi multe alte locuri. În adevăr, este mai mult decât pozitiv de a fi robul lui Dumnezeu, de a avea un Stăpân atât de măreţ şi bun şi de a-I sluji cu cinste. Dar Scriptura ne vorbeşte şi de robi netrebnici, de robi care au ştiut voia stăpânului lor şi n-au făcut-o (Luca 12-47). Vai de soarta lor! Versetul de care ne ocupăm azi vorbeşte de înalta stare de a fi robi ai Domnului Isus Hristos. S-ar părea un paradox şi totuşi este cu adevărat minunat, o cinste, o favoare de a fi robul unui astfel de Stăpân care, El însuşi este Robul lui Dumnezeu (Isaia 42:1), iar când a fost pe pământ a fost „ca Unul care slujeşte.”

Robi ai lui Isus Hristos, purtând astăzi crucea Lui şi trăind în dispreţul lepădării Lui… Ne dăm noi seama că în lume sunt doi stăpânitori ai sufletelor oemenilor ? Unul este Satan, uzurpatorul, celălalt este Domnul Isus, care a venit în lume, nu numai să ne mântuiască, ci să facă din robii Lui, nişte eliberaţi de sub puterea vechiului stăpân, Satan, pentru a-I sluji Lui, ca martori şi lucrători.

Robi ai lui Isus Hristos. Înfăţişarea lor nu are nimic care să placă, aşa cum a fost a Domnului lor (Isaia 53:2). Dar în ochii Lui, robii Lui au acum acea frumuseţe a asemănării cu El când era pe pământ, înfăţişare care, prin slujirea şi dăruirea de sine, avea ca rezultat mişcarea celor mai împietrite inimi şi deschiderea lor pentru primirea Domnului Isus ca Mântuitor. Şi cei care sunt acum robii lumii, vor dori să-şi schimbe stăpânul. Dar frumuseţea înfăţişării noastre ca robi ai Lui, aici pe pământ în asemănarea cu El, va fi înlocuită mai târziu cu asemănarea noastră cu Domnul Isus în slavă.

Robi ai lui Isus Hristos. Termenul acesta, poziţia şi cinstea aceasta aparţine unei alte lumi decât cea de acum, ea vine din Locul Prea Sfânt, ea aparţine veşniciei, căci atunci, robii lui Isus Hristos vor fi ridicaţi la rangul de împăraţi şi preoţi şi, care în locul suferinţelor pentru El, vor primi o coroană. Iubiţi cititori ai acestei foi simple, îngăduiţi-mi să vă întreb: „Ai cui robi sunteţi ? Biblia ne spune: …. sunteţi robii aceluia de care ascultaţi…” – Romani 6:16. Cine este stăpânul vostru? Dacă este Domnul Isus, slujiţi-I Lui cu abnegaţie, dar amintiţi-vă că nu putem sluji la doi stăpâni, şi lui Dumnezeu şi lui Satan. Dar dacă pânâ acum aţi slujit sub asuprirea celuilalt stăpân, părăsiţi-l îndală, dăruiţi-vă inima adevăratului Stăpân care a plătit ca preţ, pentru voi, chiar cu propriul Său sânge.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„De altfel toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi”. 2 Tim. 3:12.

A fi evlavios înseamnă a avea bucurie în citirea Cuvântului lui Dumnezeu, atât a locurilor unde sunt porunci cât şi cele cu făgăduinţe. Dar în Scriptură vedem că promisiunile sunt înaintea poruncilor. Căci prin credinţa în ceea ce a săvârşit Isus şi prin darul Duhului Sfânt primim puterea pentru a ţine poruncile Lui. Astfel putem spune: „Poruncile Sale nu sunt grele,ele înviorează inima şi sunt hrană pentru viaţa lăuntrică. Isus spune: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimes”. Pe cel care şi-a găsit sursa bucuriei în Dumnezeu nu-l fericeşte mobila, averea sau vreun viciu, ci desfătarea în Domnul este fericirea lui. A face bine şi a da mai departe este bucuria celui mântuit. Avem bucurii în împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi fericiţi să ne încredem în harul Său.Căci prin harul Său sunt ceea ce sunt şi harul Său nu a fost în zadar. Căci prin harul Lui, eu un împovărat am găsit fericirea; laudă şi cinste i se cuvine pentru aceasta Mielului lui Dumnezeu. Si dacă îi atribuim toată slava doar Lui aceasta ne înviorează. Aceasta va fi bucuria noastră să-L lăudăm şi să ne închinăm doar Lui. Privim bucuroşi în viitor chiar dacă va trebui să suferim. Si chiar dacă ar fi să ajungem în închisoare putem să ne bazăm pe sprijinul lui Dumnezeu, dacă ne încredem în Cuvântul Său. Pavel tresaltă de bucurie cu spatele biciuit în temniţa din Filipi.

Nu s-a plâns şi astfel mulţi s-au pocăit. Să-L lăudăm cu toate cele zece corzi ale harfei, nu doar cu şapte şi celelalte trei să le folosim la plângeri. Astfel va fi minunat căci Dumnezeu ne descoperă tot mai mult din bogăţiile Sale nespus de mari. Lui i se cuvine lauda şi cinstea şi închinarea în veşnicie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NIMIC CARE SĂ NE FACĂ SĂ NE TEMEM

„Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni, şi te vei scula iarăşi o dată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.” Daniel 12.13

Nu putem să înţelegem toate prorociile, dar în loc să ne înspăimântăm, să luăm seama la ele cu plăcere. Nu există nimic din ceea ce îşi doreşte un Tată, care ar putea să-l îngrijoreze pe copilul său. Chiar de s-ar ivi povara deznădejdii, adevăratul credincios nu se va întina; dimpotrivă, el va fi curăţat şi albit prin această încercare. Când pământul va fi ars, mirosul focului nu îi va atinge pe cei aleşi. În mijlocul prăbuşirii materiei şi a răsturnării lumilor, Domnul Dumnezeu îi va ocroti pe ai Săi. Să continuăm să înaintăm fără oprire şi fără ocolire pe calea care ne-a fost trasată, rămânând liniştiţi şi hotărâţi să ne facem datoria, viteji în luptă, răbdători în suferinţă. Sfârşitul va veni într-o zi; să mergem numai drept înainte.Vom găsi în curând odihna. Orice alte lucruri pot să fie zdruncinate şi pot să se clatine; dar temelia noastră rămâne neschimbată şi sigură. Dumnezeu îşi păstrează dragostea Lui, de aceea şi noi rămânem în ea. Pacea noastră curge şi va curge totdeauna ca un fluviu. O moştenire ne este păstrată în Canaanul ceresc şi noi îl vom ocupa, orice s-ar întâmpla. Dumnezeul lui Daniel va da o parte demnă de El, tuturor acelora care au, ca şi Daniel, îndrăzneala de a fi hotărâţi pentru adevăr şi pentru sfinţenie, şi nici o groapă cu lei nu-i va lipsi de moştenirea lor.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele, şi le voi cerceta!” Ezec. 34,11.

Proorocia lui Ezechiel începe cu un cuvânt de jale către păstorii lui Israel, deoarece aceştia se pasc pe ei înşişi în loc să pască turma. Urmarea acestei rele lucrări a fost că turma a fost împrăştiată, desbinată, rănită, bolnavă şi slăbită. Ce vreme măreaţă a fost pentru popor în timpul domniei lui Solomon! împărăteasa din Seba a trebuit să spună: „Şi iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus.” Dar Dumnezeu a trebuit să-şi retragă binecuvântările de la urmaşii lui Solomon iar peste popor a venit judecata. Lipseau păstorii credincioşi, iar când Dumnezeu le-a trimis prooroci,aceştia au fost prigoniţi de conducătorii poporului. Dar Dumnezeul cel Bun, care iubea poporul s-a gândit la promisiunea Lui: „Voi pune peste ele un singur păstor care le va paşte şi anume pe robul Meu David.” Când a venit împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său. Domnul Isus a venit „dar ai Săi nu L-au primit.” Şi de data aceasta conducătorii poporului, păstorii, marii preoţi şi cărturarii au fost aceia care au intrigat poporul la ură împotriva Celui trimis de Dumnezeu. Poporul l-a osândit şi l-a răstignit pe Fiul lui Dumnezeu. Acolo, la cruce putem vedea pe Păstorul cel Bun care îşi dă viaţa pentru oile Sale. După învierea şi înălţarea Sa la Tatăl, El a trimis Duhul Sfânt, care a „adunat într-un singur Trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.” Astăzi vedem că turma lui Dumnezeu a primit păstori de la Domnul nostru. (Petru îi numeşte: „bătrânii dintre voi.”) Când poporul Israel va fi restabilit va savura din binecuvântările pe care le vor primi de la Mesia. Când omul îşi recunoaşte nimicnicia lui, atunci Dumnezeu poate să-i vorbească în har. E vorba de Dumnezeu singur şi de lucrarea Lui. Şi în aceasta stă adevărata odihnă a omului care a învăţat să se cunoască cât de puţin. E bine să luăm seama că Dumnezeu nu-şi împarte slava cu făptura Sa. El este TOTUL şi noi NIMIC.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, vreau să caut faţa Ta, dar ce rost are căutarea mea dacă Tu nu Te arăţi? Arată-mi Faţa Ta, O Doamne. Fă să te văd mereu pe Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi şi să nu ne plăcem nouă înşine.»

ROMANI 15,1

Poate crezi despre tine că eşti puternic spiritual, că, spre deosebire de alţii, L-ai cunoscut pe Domnul în mod special. Poate crezi că viaţa ta de credinţă şi cunoştinţa ta sunt superioare altor fraţi — dar vrei tu oare să devii ca Isus? Cine creste cu adevărat în cunoaşterea lui Dumnezeu, creşte în acelaşi timp şi spiritual. Înălţimea credinţei tale se vede în capacitatea ta de a-i răbda, de a-i înconjura cu dragoste pe cei slabi. Domnul Isus spune: «… şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima …» (Matei 11,29). Înţelege corect: Isus Cristos nu era mândru de smerenia Sa. Umilinţa, nu egoismul a stat la baza caracterului Său. Cum stau însă lucrurile în ce te priveşte? Este cumva umilinţa ta evlavioasă numai o mască, un văl subţire care acoperă firea ta veche egoistă? Cum poţi atunci să devii asemeni Domnului Isus? Numai prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu! Acest cuvânt veşnic este scris pentru a ne da învăţătură. Din Sfânta Scriptură învăţăm «răbdarea şi perseverenţa» Domnului Isus. El a trăit în cuvânt şi din cuvânt. Doreşti să ai răbdare şi să fii mângâiat când eşti atacat? Iată care este sursa: Cuvântul scris al lui Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.

Genesa 39:12

În lupta cu anumite păcate nu există alt mod de a câştiga în afară de fugă. Biologii din vechime au scris mult despre basilic, al cărui ochi fascinau victimele şi le făceau să-i cadă pradă; în acelaşi fel, cea mai mică urmă de răutate ne pune într-un mare pericol. Cel care vrea să fie în siguranţă faţă de acțiunile răului trebuie să fugă de ocazia de a-l înfăptui. Trebuie să facem legământ cu ochii noştri, ca să nu privim cauza ispitei, fiindcă păcatele acestea au nevoie de o scânteie ca să înceapă, şi apoi ard cu flacără mare. Cine ar intra de bunăvoie într-o leprozerie ca să doarmă printre nenorociţii de acolo? Doar cel care vrea să fie lepros se supune contaminării. Dacă marinarul ştie cum să evite o furtună, va face orice ca să nu dea piept cu ea. Piloţii atenţi nu vor să ştie cât de aproape de pământ pot zbura, sau cum pot să atingă o stâncă fără să piardă combustibil. Scopul lor este să se ţină cât mai departe de ţărm şi să navigheze în siguranţă. Astăzi, s-ar putea să fiu expus unui mare pericol; lăsaţi-mă să am înţelepciunea şarpelui şi să îl evit. Aripile porumbelului îmi vor fi mai folositoare decât fălcile leului. Este adevarat că pot să pierd în aparenţă evitând tovărăşiile rele, dar este mai bine să îmi pierd haina decât caracterul. Nu este necesar să fiu bogat, dar este imperativ să fiu curat. Nici o legătură de prietenie, nici o acumulare de frumuseţe, nici o demonstraţie de talent, nici o teamă de ridicol nu trebuie să mă abată de la hotărârea de a fugi de păcat. Mă voi împotrivi diavolului „şi el va fugi” (Iacov 4:7) de la mine, dar de poftele cărnii trebuie să fug eu, ca să nu mă biruiască. O, Doamne al sfinţeniei, păstrează-l pe Iosif, ca să nu fie amăgit de sfaturile rele. Ajută-ne să nu fim învinşi niciodată de oribila trinitate: lumea, carnea şi diavolul!

Seara

Când vor fi în necaz vor alerga la Mine. Osea 5:15

Pierderile şi necazurile reprezintă adesea mijloace prin care Marele Păstor îşi conduce acasă oaia rătăcită. Ca nişte câini ciobăneşti, ele grăbesc hoinara înapoi spre turmă. Leii nu pot fi îmblânziţi dacă sunt prea bine hrăniţi; burţile lor trebuie golite, şi trebuie să-şi piardă mult din putere ca să se supună mâinii îngrijitorului. Am văzut adesea creştini obligaţi să asculte voia Domnului prin lipsă de pâine şi încercări grele. Atunci când spun „sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, credincioşii îşi ridică prea sus capul şi se laudă cu îngâmfare. Ca şi David, se măgulesc singuri, spunând „nu mă voi clătina niciodată” (Psalmi 30:6). Când se îmbogăţeşte, are reputaţie bună, este sănătos şi are o familie fericită, creştinul o primeşte prea des la masa lui pe doamna Siguranţă Trupească. Dacă este copil al lui Dumnezeu, i se pregăteşte o nuia. Aşteaptă numai, şi vei vedea cum bogăţia i se topeşte ca un vis. Se duce o parte din averea lui – ce repede îşi schimbă moşiile stăpânii! Datoriile şi notele de plată se adună; când se vor sfârşi? Este un semn al binecuvântării divine dacă, atunci când necazurile vin unul după altul, începe să-şi dea seama de starea lui şi se întoarce la Domnul. Binecuvântate sunt valurile care spală marinarul pe stânca salvării! Pierderile în afaceri sunt adesea sfinţite pentru „îmbogăţirea” sufletului nostru. Dacă sufletul ales nu vine la Domnul cu mâinile pline, va veni cu ele goale. Dacă Dumnezeu, în harul Său, nu găseşte alte mijloace de a ne face să-L onorăm printre oameni, ne va arunca la adâncime; dacă nu II onorăm pe culmea bogăţiei, ne aduce în valea sărăciei. De aceea nu te căina, moştenitor al durerii, când eşti mustrat. Recunoaşte mâna iubitoare care te disciplinează, şi spune „mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18).

IZVOARE IN DEŞERT

Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea. (Ioan 13:7)

În viaţa aceasta, noi avem o viziune incompletă a metodelor lui Dumnezeu, văzând planul Lui terminat doar pe jumătate şi insuficient dezvoltat. Dar dacă stăm în magnificul Templu al eternităţii, vom avea o perspectivă corectă şi vom vedea că toate se potrivesc atât de frumos!

Imaginează-ţi că mergi în munţii Libanului în timpul domniei marelui împărat al lui Israel, Solomon. Poţi să vezi cedrul acela măreţ? El este mândria tuturor celorlalţi copaci şi s-a luptat mulţi ani cu vânturile reci din nord! Soarelui verii i-a plăcut să zâmbească peste el, în timp ce noaptea făcea ca pe frunzele lui catifelate să strălucească picăturile de rouă. Păsările şi-au făcut cuiburi în ramurile lui, şi călătorii obosiţi şi păstorii rătăciţi se odihneau la umbra lui, adăpostindu-se de căldura amiezii sau de furtunile puternice. Şi deodată realizăm că acest bătrân locuitor al pădurii a fost sortit să cadă victimă securii pădurarului! Privim cum securea îşi face prima crestătură în trunchiul noduros al cedrului. Atunci vedem ramurile lui groase şi nobile cojite de crengile lor în timp ce copacul cade prăbuşindu-se la pământ. Strigăm împotriva distrugerii violente a acestui „Copac al lui Dumnezeu”, după cum se ştie lămurit, şi ne exprimăm supărarea din cauza dărâmării acestui stâlp semeţ din templul natural al pădurii. Suntem tentaţi să exclamăm odată cu profetul Zaharia: „Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut…!” (Zah. 11:2), ca şi cum am invoca compasiunea fiecărei plante mai puţin semeţe şi am invita lucrurile neînsufleţite să sufere împreună cu noi.N-ar trebui să ne grăbim să ne plângem, ci ar trebui să urmărim giganticul copac când lucrătorii lui „Hiram, împăratul Tirului” (2 Cronici 2:3) îl coboară de pe munte. De acolo ar trebui să-l urmărim cum este transportat pe plute pe apele albastre ale Mediteranei. Şi în sfârşit, ar trebui să-l privim când este aşezat ca o grindă glorioasă şi lustruită în Templul lui Dumnezeu. Când contempli destinaţia lui finală, şi-l vezi în Sfânta Sfintelor ca o bijuterie în diadema Împăratului atotputernic, poţi să mai plângi că această „bijuterie a coroanei din Liban” a fost tăiată, a fost luată din pădure şi aşezată într-un loc atât de nobil? Cedrul a stat odată maiestuos în sanctuarul naturii, dar „slava acestei Case din urmă va fi mai mare decât a celei dintâi” (Hagai 2:9).Atât de mulţi oameni sunt ca aceşti cedrii din vechime! Securile lui Dumnezeu pentru încercări i-au jupuit de tot, şi totuşi noi nu putem vedea nici un motiv pentru aceste împrejurări atât de aspre şi de dificile. Dar Dumnezeu are un scop şi un plan nobil în minte: să-i aşeze ca stâlpi veşnici şi ca grinzi în Sionul Lui ceresc. Şi El le spune: „Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău” (Isaia 62:3). J. R. Macduff

Eu nu-i cer crucii mele să înţeleagă,

Să vadă drumul meu –

Mai bine să simt mâna Ta în întuneric,

    Şi să Te urmez.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 13.1-17

    Inima poporului se împietrise şi, de bunăvoie, îşi închiseseră ochii şi îşi astupaseră urechile (v. 15). De acum, Isus le va vorbi prin parabole, într-un mod ascuns, rezervând învăţăturile Sale numai pentru ucenici. Versetele 18,36 şi 37 arată că Domnul este întotdeauna gata să le explice alor Săi ceea ce ei doresc să înţeleagă. Biblia cuprinde multe lucruri greu de înţeles şi neclare pentru inteligenţa noastră naturală limitată (Deuteronom 29.29), dar explicaţia o vom primi, la momentul potrivit, dacă o dorim cu adevărat (vezi Proverbe 28.5 sf.). Să nu ne lăsăm deci descurajaţi de pasajele sau de expresiile pe care nu le înţelegem imediat. Să-I cerem Domnului să ne explice Cuvântul Său.

Respingerea lui Mesia de către Israel a avut şi o altă consecinţă: negăsind să strângă roade în mijlocul poporului Său, Domnul va începe de acum să semene în lume Cuvântul Evangheliei. Acesta este numit în alt loc „Cuvântul sădit”, care are putere să salveze sufletele (Iacov 1.21). Cu toate că nu este decât un singur soi de sămânţă, nici vorbă ca toţi să primească în acelaşi fel Cuvântul. Întrebarea este: voi cum l-aţi primit?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:1-8

…pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 2 Corinteni 5:7

DE CE NU SE ÎNTORC

Am dorit uneori ca Dumnezeu să lase măcar pe unul dintre creştini să vină înapoi de dincolo, să-mi spună ce mă aşteaptă după moarte. Dar o povestire pe care am putea s-o numim parabola gândacilor de apă, ne va ajuta să înţelegem, cel puţin în parte, de ce Dumnezeu nu ne împlineşte această dorinţă. O colonie de gândaci mici de apă ce trăia într-un eleşteu, a observat că din când în când unul dintre ei care se urca pe lujerul unei frunze de nufăr se făcea nevăzut. Au fost cu toţii de acord că dacă acest lucru se va mai repeta cu unul din ei, se va întoarce să le spună celorlalţi despre călătoria aceea. Într-o zi, unul dintre gândaci s-a trezit urcând lujerul unui nufăr şi s-a căţărat pe frunza ce plutea pe apa. Adormise la căldura binefăcătoare a soarelui; când s-a trezit şi s-a întins s-a speriat de trosnetul coajei care-i fusese veşmântul până în clipa aceea şi care tocmai îi cădea. I s-a părut că este mai mare acum, mai curat, şi mai liber decât oricând până atunci. Desfăşurându-şi aripile, şi-a luat zborul său de minunată libelulă verde. Deodată şi-a adus aminte de promisiunea făcută. Dar şi-a dat seama de ce nici unul din ceilalţi semeni de-ai săi nu s-au mai întors niciodată. Nu se mai putea întoarce să spună prietenilor săi la ce să se aştepte deoarece acum nu mai făcea parte din lumea lor. Apoi, într-o zi, şi ei vor experimenta această libertate minunată de care el se bucura acum. În mod natural, ezităm să ne gândim la misterul morţii. Dar nu trebuie să ne fie frică. Si nici nu avem nevoie de vreun mesaj din partea celor dragi plecaţi dintre noi. Dumnezeu ne-a spus tot ce avem nevoie ca să ştim. Aşadar, haideţi să „umblăm prin credinţă” şi să aşteptăm cu speranţă.  – H.V.L.

De ce te temi de moarte şi-o tot alungi din gând,
Când ea-i despovărarea de tot ce porţi în gând?
De ai trăi virtutea în tot ce datorai,
Ea-i uşa strălucită şi grabnică spre rai. – Traian Dorz

Credinţa vede dincolo de întunericul pământesc strălucirea locurilor cereşti.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Chiar vrabia a găsit o casă, și rândunica un cuib pentru ea, unde șia pus puii; altarele Tale, Doamne al oștirilor, Împăratul meu și Dumnezeul meu!   Psalmul 84.3

Psalmistul face aici referire la purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care se manifestă chiar și cu privire la cele mai neînsemnate dintre făpturile Sale. Psalmistul le invidiază privilegiul, ca unul care tânjea săși găsească adăpostul în casa lui Dumnezeu. Credinciosul găsește un cămin perfect și o odihnă deplină la altarele lui Dumnezeu sau, mai exact, în marile adevăruri pe care ele le reprezintă.

Încrederea lui în Dumnezeu este întărită de cunoașterea purtării Lui de grijă amănunțite, universale și providențiale. Psalmistul își găsește plăcerea în a o admira. Cineva a spus: «Dumnezeu găsește loc pentru casa celei mai lipsite de valoare păsări (vrabia) și pentru cuibul celei mai lipsite de odihnă păsări (rândunica)». Ce încredere trebuie să ne ofere acest lucru! Ce odihnă minunată găsește sufletul care se sprijină pe purtarea de grijă a Celui care vine în întâmpinarea oricărei nevoi a tuturor făpturilor Sale! Știm ce înseamnă „cuib” și știm ce înseamnă „casă”. Ele desemnează un loc de siguranță, un refugiu în furtună, un adăpost de orice rău, un loc în care să ne odihnim și să ne bucurăm.

Există însă un lucru la aceste păsări nespus de privilegiate, lucru care ne îndeamnă la meditație adâncă: ele nuL cunosc pe Cel care le arată atâta bunătate – nu cunosc nici inima, nici mâna Lui. Ele se bucură de tot ceea ce purtarea Lui de grijă le oferă, însă nu există nicio părtășie între ele și Creatorul lor. De aici putem învăța o lecție folositoare. Niciodată să nu ne mulțumim doar cu a ne bucura de privilegii, ci să ne ridicăm în duh deasupra lor și să savurăm comuniunea directă cu Dumnezeul cel viu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! A. Miller

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt legăturile.” Psalmul 107.14

Ajutorul divin

William Penn, întemeietorul Pennsylvaniei, căuta din răsputeri să-l convingă pe un bețiv să se lase de băutură. „Vreau, domnule, dar nu pot! Cum să fac?” – „Este la fel de simplu ca întinderea degetelor de la mână.” – „Cum așa? Învățați-mă și, pe cinstea mea, vă promit că voi face!” – „Iată cum: ori de câte ori vezi un pahar sau o sticlă cu băutură, întinde-ți repede degetele înainte ca să le duci la gură! N-ai să te mai îmbeți niciodată!” Amuzat de simplitatea metodei, victima alcoolului a plecat zâmbind. S-a hotărât să încerce, și a reușit.

Fondatorul coloniei Pennsylvania, William Penn, a spus: „Dacă vrei să învingi o slăbiciune, nu o hrăni!”. Iată un mare adevăr de a cărui practicare depind multe lucruri bune! Se spune despre alcool că a făcut mai multe victime decât ciuma și războaiele la un loc; el reprezintă una din cele mai mari suferințe ale omenirii. Guvernele sunt în alertă față de această molimă. Se fac eforturi considerabile pentru stârpirea acestui rău, dar ajutorul divin vine din partea Mântuitorului. Numai cei care se încred în Mântuitorul dobândesc o natură nouă. Ei sunt scoși din întunericul păcatului și aduși la o viață nouă împreună cu Hristos. Dorește și cititorul această viață nouă? Cititorule, primește-L pe Mântuitorul, și vei fi adus la această nouă viață prin credință!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CARE ÎȚI ESTE CHEMAREA?

„Isus … umbla din loc în loc, făcea bine” (Faptele Apostolilor 10:38)

Valoarea ta în ochii lui Dumnezeu a fost stabilită la cruce. Biblia spune: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Să remarcăm cuvintele „toate lucrurile”. Noi toți suntem egali în Hristos. Când vine, însă, vorba de carieră, valoarea ta este dată de problema pe care o rezolvi. Din acest motiv îi plătim unui cardiolog mai mulți bani decât unui bucătar de la restaurantul de semi-preparate. Domnul Isus este modelul de persoană care rezolva probleme. Oamenii erau flămânzi spiritual, așa că El le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieții” (loan 6:35). Noi eram bolnavi, așa că El „umbla din loc în loc si făcea binele și vindeca pe toți”. Isus si-a dat seama că are acel ceva de care ceilalți aveau nevoie si le oferea acel lucru. Tu ce ai ele oferit? Ce ai încerca să faci dacă ai știi că e imposibil să dai greș? tu nu te afli aici din întâmplare. Dumnezeu i-a spus lui leremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor” (leremia 1:5). Tot ceea ce face Dumnezeu este în scopul de a împlini o nevoie și de a rezolva o problemă. Așadar, care este chemarea ta și ce daruri ai primit în acest scop? Acolo vei găsi cel mai mare grad ele bucurie! Gândește-te la aportul tău în viața celorlalți ca la o misiune din partea lui Dumnezeu. Pavel confecționa corturi pentru a-și susține lucrarea. Așa că lucrarea pe care o faci poate fi susținută prin meseria ta. Însă, fie că ești implicat în lucrare cu normă întreagă sau numai parțial, nu pleca de pe acest pământ până când nu ai descoperit și nu ai împlinit ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Natura şi faptele

„Dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor si a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” Matei 5:20

Caracteristica unui ucenic nu este aceea că el face fapte bune, ci aceea că motivaţiile lui sunt bune, deoarece el a fost făcut bun prin harul supranatural al lui Dumnezeu. Singurul lucru care depăşeşte calitatea de a face bine este acela de a fi bun. Isus Cristos a venit să pună o nouă ereditate în orice om care Ii dă voie să facă acest lucru: ereditatea aceasta va depăşi dreptatea cărturarilor şi a fariseilor. Isus spune: ” Dacă sunteţi ucenicii Mei, trebuie să fiţi drepţi nu numai in trăirea voastră, ci şi în motivaţiile voastre, în aspiraţiile voastre, în gândurile cele mai tainice ale minţii voastre”.

Motivaţiile noastre trebuie să fie aşa de curate, încât Dumnezeul cel Atotputernic să nu vadă nimic de condamnat. Cine poate sta în lumina veşnică a lui Dumnezeu, iar El să nu aibă nimic de condamnat? Numai Fiul lui Dumnezeu, iar El susţine că, prin Răscumpărarea Lui, poate pune în orice om propria Lui natură, făcându-l să fie la fel de nepătat şi de simplu ca un copil. Puritatea pe care o cere Dumnezeu este imposibilă dacă eu nu pot fi refăcut în interiorul meu, şi tocmai aceasta este ceea ce Isus şi-a asumat să facă prin Răscumpărarea Lui. Nici un om nu poate ajunge curat prin respectarea unor legi. Isus Cristos nu ne dă legi şi reguli; învăţăturile Lui sunt adevăruri ce pot fi interpretate numai prin natura pe care El o pune în noi.

Marea minune a mântuirii aduse de Isus Cristos este aceea că El schimbă ereditatea noastră. Nu schimbă natura umană, ci schimbă izvorul.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„în seara aceleaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica Iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Ioan 20:19

Ucenicii aveau în urma lor toată groaza Golgotei şi sufereau de un gol şi un zbucium cauzat de absenţa învăţătorului lor care le-a fost smuls de mâini josnice. În urechile lor încă mai răsuna strigătul tulburător: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?” Cu toată mărturia femeilor şi a ucenicilor din Emaus, ei erau pradă lacrimilor, necredinţei, deznădejdii, a luptelor din lăuntru şi din afară. Cât priveşte viitorul, nici nu îndrăzneau să se gândească la el, căci împietrirea inimii lor îi împiedeca încă să înţeleagă Scripturile. Dar iată, cu toate uşile închise, Domnul Isus se prezintă de odată în mijlocul lor şi le spune: „Pace vouă!” Oh, câtă nevoie avem şi noi să auzim astăzi aceste cuvinte mângâietoare: PACE VOUĂ!

Acesta este pentru ei şi pentru noi primul mesaj al învierii! Cum putem noi să facem faţă vieţii acesteia, să cinstim Numele pe care îl purtăm, când inima noastră este plină de tulburare, de griji, de nelinişti şi de temeri cu privire la viitor? În situaţia aceasta nu putem trăi ca nişte copii ai luminii, ca nişte martori ai învierii. Să mărturisim deci lui Dumnezeu că aceasta este starea noastră. Să nu uităm că dacă nu ne putem compara cu apostolii, este totuşi o mare asemănare între ei şi noi în ce priveşte greutatea lor de a pricepe, după înviere, privilegiile duhovniceşti care le erau destinate.

Ca şi ei, şi noi am trăit aproape de Domnul, am cunoscut ajutorul Lui şi am mărturisit că îi suntem devotaţi, consacraţi. În realitate însă, am trăit ca şi cum El n-ar fi înviat cu adevărat, ca şi cum puterea învierii Lui nu era la dispoziţia noastră. Şi totuşi, Domnul este prezent, El aşteaptă, El Cel înviat, ca noi să ne lăsăm ajutaţi, izbăviţi şi mângâiaţi.

Pacea aceasta le-a fost dată ucenicilor nu numai când le-a spus: „Pace vouă” ci, mai ales când le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Pacea aceasta dulce şi plină de siguranţă emană direct din rănile Lui, dându-ne putere, curaj inspiraţie în tot ce avem de făcut, pentru a-I sluji cu credinţă. Să lăsăm deci ca pacea Lui dumnezeiască să pătrundă şi să îmbrace întreaga noastră fiinţă !

„Rămânând în Domnul Hristos, credinciosul primeşte în inimă Duhul de pace şi de calm. Dumnezeu este Dumnezeul păcii şi pacea Lui ne păzeşte duhurile şi inimile.” – J.N.D. „Dumnezeul păcii să fie cu voi.” – Romani 15:33

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„De altfel, toţi cei ce vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi”. 2 Tim. 3:12.

Atunci când Mântuitorul s-a arătat lui Pavel şi acesta a crezut în El, Domnul a spus: „Ii voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu”. Si aceasta a şi început să se împlinească, căci cei din Damasc căutau deja să-l omoare. Intenţii asemănătoare au avut şi evreii şi cei dintre neamuri. Pavel depune mărturie: „Am fost de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una, în afară de acestea, am avut parte de temniţe şi bătăi”. Cuvintele lui Isus s-au împlinit în viaţa lui: „Dacă M-au prigonit pe Mine şi pe voi vă vor prigoni; dacă au păzit Cuvântul Meu şi pe al vostru îl vor păzi. Prin predicile lui Pavel care conţineau mântuirea în Hristos, au ieşit din împărăţia întunericului şi robia păcatului mulţi oameni. Timotei a urmat învăţăturile, credinţa, îndelunga sa răbdare, prigonirile şi suferinţele apostolului. Pavel îl îmbărbăta şi întărea prin scrisorile lui unde, printre altele, spunea: „Dar oamenii răi şi înşelători vor merge din rău în mi rău, vor amăgi pe alţii şi se vor amăgi pe ei înşişi. Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat”. Iar Isus ne atrage atenţia: „Să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi: „Temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă; da, vă spun, de El să vă temeţi”. „Cât despre voi până şi perii din cap vă sunt număraţi”. Iar Petru ne spune că, dacă suferim după voia lui Dumnezeu, atunci să ne încredinţăm Lui sufletele noastre. „Duhul slavei lui Dumnezeu este asupra voastră”. Acesta este însă ocărât de cei fără Dumnezeu. Trebuie să ştim că în zilele din urmă vor fi vremuri grele; dar cel ce rămâne credincios până la capăt, va fi mântuit.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CURĂŢIE DESĂVÂRŞITĂ

Cel ce va birui, va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Apocalipsa 3.5

Ostaş al crucii, la luptă! Nu te odihni până ce biruinţa va fi deplină, căci o răsplată veşnică va fi plata meritată a luptelor tale.Haide, neprihănirea deplină este a ta. Câţiva din Sardes nu şi-au mânjit hainele şi răsplata lor este să umble în haine albe. Sfinţirea desăvârşită este preţul chemării noastre cereşti. Să nu ne lipsim de această răsplată. Apoi, te vei bucura. Vei fi îmbrăcat într-o haină de sărbătoare ca la nuntă; vei fi îmbrăcat cu veselie mare şi vei străluci de fericire. Luptele grele vor fi sfârşite şi le vor lua locul pacea şi bucuria Domnului. Apoi, biruinţa. Vei fi învingător. Ramura de finic şi cununa împreună cu hainele albe vor fi podoaba ta; vei fi primit ca un biruitor, ca şi Mântuitorul Însuşi.În sfârşit, iată un veşmânt de preot. Tu vei sta în faţa Domnului în veşmântul fiilor lui Aron; îi vei aduce ca jertfe mulţumiri, şi te vei apropia de Domnul cu tămâia laudei. Cine nu s-ar lupta pentru un Stăpân care făgăduieşte asemenea onoruri chiar celui din urmă slujitor credincios al Său?Cine n-ar vrea să fie considerat nebun pentru Domnul Isus, pentru ca apoi să îmbrace haina Sa de slavă?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Iacov 5,16

O văduvă credincioasă s-a rugat mult pentru mântuirea fiului ei. Cu durere trebuia să constate că împotrivirea lui devenea tot mai mare. Ea nu obosea însă să aducă păsul ei la tronul harului. Într-o zi un unchi credincios i-a spus fiului: „Rugăciunile mamei tale te înconjoară ca un zid.” Rece şi foarte indiferent el a răspuns: „Atunci am să iau o scară şi am să sar peste acest zid.” Fiul şi-a văzut mai departe de drumurile lui, iar mama credincioasă a părăsit pământul fără să vadă dacă rugăciunile ei sunt ascultate. Duhul lui Dumnezeu şi-a început însă lucrarea în sufletul băiatului. A venit în lumina lui Dumnezeu unde i s-a arătat marea lui vină şi a găsit adăpost în Mântuitorul păcătoşilor. Cu inima plină de fericire a scris unchiului său ce a făcut Dumnezeu cu el. Dar, spre mirarea lui, unchiul credincios nu i-a răspuns. Atunci l-a invitat la el. Unchiul a răspuns îndată invitaţiei, dar nepotul a constatat că bătrânul nu reacţionează în niciun fel la schimbarea produsă în sufletul lui. „Unchiule, nu te bucuri chiar deloc de mântuirea mea?” a întrebat nepotul. După o clipă unchiul a spus: „Dar cum este cu scara?” „A fost ruptă treaptă cu treaptă, unchiule dragă!”Rugăciunile mamei credincioase au găsit ascultare chiar după timp îndelungat. Mai ai şi tu copii sau rude necredincioase? Este mântuirea lor o temă serioasă a rugăciunilor tale? Nu te lăsa descurajat, chiar dacă raţiunea îţi spune că nu se vede nici o nădejde. Rugăciunea celui neprihănit are mare putere. Ana – mama lui Samuel – este un bun exemplu pentru toţi credincioşii şi în special pentru surorile creştine de modul cum trebuie stăruit în rugăciune: „ea stătea multă vreme în rugăciune.” Ea este şi un bun exemplu pentru a înţelege cum trebuie să se roage o femeie creştină în Adunarea lui Dumnezeu potrivit învăţăturii adevărului: „Ana vorbea în inima ei şi numai buzele şi le mişca..” (1 Sam. 1; 1 Cor. 14.34).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

La Tine, o, Doamne, vin. Fie ca frumuseţea şi harul şi pacea Ta mângâietoare să fie în şi peste mine azi, şi fie ca nici un vânt, nici o stare a vremii, nici o nelinişte să nu atingă pacea Ta în viaţa mea sau în acest loc.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari.» 1 CORINTENI 1,27

Eşti educat? Ai învăţat multe? Copiii tăi au studiat la cele mai înalte şcoli? Este oare acesta un motiv să te îngâmfi? Şi la urma urmei de ce ar produce educaţia ta aleasă această mândrie revoltătoare? Mai bine gândeşte-te de ce nu vor copiii tăi (în educaţia cărora ai investit atâţia bani) să audă nimic de Evanghelie! Pentru că ai căutat succesul, nu binecuvântarea, pentru că ai vrut să fii onorat, apreciat de oameni, nu de Dumnezeu. Şi acum eşti plin de înţelepciune omenească, dar înţelepciunea divină, cea care poate schimba inimile oamenilor, nu o ai. De unde poţi să capeţi această înţelepciune? Răspunsul ţi-l dă Cuvântul lui Dumnezeu: «începutul înţelepciunii este frica de Domnul şi ştiinţa sfinţilor este priceperea» (Prov. 9,10). Această înţelepciune nu se poate găsi în cărţi. «Recunoaşterea sfinţeniei lui Dumnezeu şi teama de El» nu vor putea fi niciodată un obiect de studiu la universităţi. Nu, această binecuvântare divină o poţi experimenta abandonând fuga omenească, păcătoasă după succes prin răstignirea firii tale vechi la crucea de pe Golgota. Numai acolo poţi găsi înţelepciunea veşnică a lui Dumnezeu, şi anume în Isus Cristos, Domnul nostru.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Staţi pe loc, si veti vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul.

Exod 14:13

Aceste cuvinte conţin porunca lui Dumnezeu adresată credinciosului care trece prin mari încercări şi are extraordinare greutăţi. El nu poate da înapoi, şi nu poate merge înainte. Este legat de mâna stângă şi de cea dreaptă. Ce să facă acum? Cuvântul Domnului pentru el este „staţipe loc”. Este Spre binele lui să asculte cuvântul Domnului în asemenea vremuri, fiindcă sfătuitorii răi vin şi ei cu sugestii. Disperarea şopteşte: pune-te jos şi mori; renunţă la tot”. Dar Dumnezeu ne dă curaj şi, chiar şi în cele mai rele timpuri, ne putem bucura de dragostea şi credincioşia Lui. Laşitatea spune „retrage-te; întoarce-te la calea lumii. Nu poţi să joci rolul creştinului; este prea greu. Părăseşte-ţi principiile”. Insă, oricât de mult va încerca Satana să te înşele, nu poţi cădea în cursă dacă eşti copil al lui Dumnezeu. Porunca Lui divină te-a sfătuit să mergi „din putere în putere” (Psalmi 84:7) şi aşa vei face, şi nici moartea nici viaţa nu te vor putea întoarce. Dacă eşti chemat să stai pe loc o vreme, acest lucru îţi va reînnoi puterile pentru o mai mare înaintare. Nechibzuinţa strigă: „fă ceva! mişcă-te! este o prostie să stai şi să aştepţi”. Trebuie să facem ceva numaidecât. Trebuie să facem ceva, credem noi, în loc să ne uităm la Domnul, care va face totul, nu doar ceva. Îngâmfarea se laudă „dacă marea este în faţa ta, păşeşte în ea şi aşteaptă o minune”. Dar Credinţa nu ascultă nici de Îngâmfare, nici de Disperare, nici de Laşitate, nici de Nechibzuinţa, ci ascultă porunca Domnului, „stati pe loc”, şi stă, neclintită ca o stâncă. „Staţi pe loc”. Luaţi poziţia unui om corect, gata de acţiune, aşteptând ordine viitoare, ascultând voios şi răbdător vocea conducătoare. Nu va trece mult şi Dumnezeu îţi va spune, aşa cum i-a spus lui Moise „spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15).

Seara

Tabăra Lui este foarte mare. Ioel 2:11

Suflete, gândeşte-te la măreţia Domnului, care este slava şi apărarea ta. El este un om de război; Iehova este numele Său. Toate forţele cerului se află sub comanda Lui. Legiunile aşteaptă la uşa Lui; heruvimii şi serafimii, străjeri şi sfinţi, regate şi puteri — toate asculta voia Sa. Dacă ochii noştri nu ar fi orbiţi de limitele cărnii, am vedea cai şi care de foc înconjurându-i pe cei iubiţi de Domnul (vezi 2 împăraţi 6:17). Puterile naturii sunt subiectul controlului absolut al Creatorului: vânturile şi furtunile, lumina şi ploaia, zăpada şi grindina, roua şi zorii vin şi se duc la porunca Lui. El dezleagă frânghiile Orionului şi înnoadă legăturile Pleiadelor (Iov 38:31). Pământul, marea, aerul şi locurile de sub pământ sunt cazarma oştirii Domnului. Spaţiul este tabăra Lui, lumina steagul Lui, şi flacăra sabia Lui. Atunci când iese la război, foametea pustieşte ţara, molima distruge naţiunile, uraganele cutremură marea, tornadele scutură munţii şi cutremurele fac pământul să se clatine. Cât despre fiinţele vii, ele recunosc cu toate stăpânirea Lui, de la „peştele mare” (Iona 1:17) care 1-a înghiţit pe prooroc până la lăcustele care au pustiit câmpia Ţoan (Psalmi 78:43,45), toate îl slujesc pe El. Viermele de mătase, râmele şi omizile sunt escadroane ale marii Sale armate, fiindcă „tabăra lui este foarte mare”. Suflete, vezi dacă eşti în pace cu acest mare Rege. Mai mult decât atât, asigură-te că lupţi sub steagul Său, fiindcă a lupta împotriva Lui este o nebunie, dar a-i servi înseamnă glorie. Isus, Emanuel… Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23), este gata să primească recruţi pentru armata Domnului. Dacă eu nu sunt încă înrolat, voi merge la El înainte de culcare şi ÎI voi ruga să mă accepte prin meritele Lui. Dacă sunt deja soldat al crucii, şi sper că sunt, voi fi curajos, fiindcă duşmanul este neputincios înaintea Domnului meu, căci „tabăra lui este foarte mare”.

IZVOARE IN DEŞERT

„Atunci ei au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudele Lui. Dar au uitat curând lucrările Lui
şi n-au aşteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i-a apucat pofta în pustie şi au ispitit pe Dumnezeu în pustietate. El le-a dat ce cereau; dar a trimis o molimă printre ei.” Psalmul 106:12-15

În Evrei 11:27, citim că Moise „a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut”. Însă în pasajul de mai sus, exact opusul era valabil pentru copiii lui Israel. Ei rămâneau neclintiţi numai când împrejurările lor erau favorabile, pentru că erau influenţaţi în primul rând de orice făcea apel la simţurile lor, în loc să se încreadă în Dumnezeul invizibil şi etern.Chiar şi astăzi avem oameni care trăiesc o viaţă creştină inconsecventă pentru că au devenit preocupaţi cu lucruri exterioare. De aceea ei se concentrează asupra împrejurărilor lor în loc să se concentreze asupra lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu doreşte ca noi să creştem în capacitatea noastră de a-L vedea în orice lucru şi să realizăm importanţa împrejurărilor aparent nesemnificative dacă sunt folosite pentru transmiterea unui mesaj de la El.Citim despre copiii lui Israel: „Atunci ei au crezut în cuvintele Lui”. Ei n-au crezut decât după ce au văzut – după ce L-au văzut lucrând, „atunci au crezut”. Ei s-au îndoit de Dumnezeu fără şovăire, când au ajuns la Marea Roşie, dar când El le-a deschis calea şi i-a trecut dincolo şi au văzut pe faraon şi armata lui înecaţi – „atunci au crezut”. Israeliţii au continuat să trăiască acest fel de existenţă cu suişuri şi coborâşuri, pentru că credinţa lor era dependentă de împrejurările lor. Şi cu siguranţă nu acesta este felul de credinţă pe care doreşte Dumnezeu s-o avem.Lumea zice să nu crezi până nu vezi, dar Dumnezeu doreşte să credem ca să vedem. Psalmistul a spus: „O, dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Ps. 27:13).

Tu Îl crezi pe Dumnezeu numai când împrejurările îţi sunt favorabile, sau crezi oricare ar fi împrejurările? C. H. P.

Credinţa înseamnă să credem ceea ce nu vedem, şi răsplata pentru acest fel de credinţă este să vedem ceea ce credem. Sfântul Augustin

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 12.38-50

    Odată cu cap. 12 se încheie prima parte a acestei evanghelii. Pentru că fusese respins ca Mesia de către cei care ar fi trebuit să fie cei dintâi care să-L primească, Isus începe acum să vorbească despre moartea şi despre învierea Sa. Era marea minune care mai rămăsese de împlinit şi despre care iudeii aveau deja o imagine prin istoria lui Iona cel înghiţit de peşte şi redat cu viaţă de către acesta. In acelaşi timp, Domnul le arată acestor cărturari şi farisei zdrobitoarea lor responsabilitate, cu atât mai mare cu cât ei erau mult mai instruiţi decât fuseseră odinioară cetăţenii din Ninive sau decât împărăteasa din Seba, iar El era cu mult deasupra lui Iona sau a lui Solomon!    El venise să locuiască în această casă, a lui Israel, alungând demonii şi înlăturând idolatria (comp. cap. 8.31 cu 21.12,13), dar ei nu L-au primit, de aceea casa a rămas goală, … gata să adăpostească o putere a răului şi mai grozavă decât cea dinainte: aceasta se va întâmpla cu Israel sub domnia lui Antihrist.Versetele 46-50 arată că Domnul Isus nu le mai poate recunoaşte nici chiar pe rudele Sale. El rupe de acum relaţiile pământeşti şi naturale cu poporul Lui şi va explica prin parabolele din cap. 13 ce este împărăţia cerurilor şi cine poate fi primit în ea.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Zaharia 4:1-10

Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Zaharia 4:10

PUŢINUL CARE VALOREAZĂ MULT

Adesea auzim spunându-se: „Ce-i mare este bun”. Dar este oare aceasta adevărat întotdeauna? Nu neapărat. Dumnezeu foloseşte uneori lucruri mici şi oameni relativ neimportanţi pentru a-Şi arăta puterea şi graţia. In Zaharia 4, vedem clar un asemenea exemplu. Dumnezeu l-a încurajat pe Zorobabel, conducătorul celor întorşi din robie, să termine Templul. Chiar dacă nu avea grandoarea Templului construit de Solomon, el era totuşi făcut prin călăuzirea şi puterea Duhului. Un grup mic de oameni cu resurse limitate, condus de doi oameni, Iosua şi Zorobabel, aveau să vadă mâna atotputernică a lui Iehova lucrând de partea lor. Drept rezultat, micul grup a făcut lucruri mari pentru Dumnezeu. Iată alte câteva ilustraţii biblice ale principiului că puţinul înseamnă mult atunci când Dumnezeu este de partea sa. In Judecători 4, ni se prezintă eficienţa unui ţăruş – un ţăruş de lemn – lovit de ciocanul din mâna unei femei. A fost felul în care Dumnezeu s-a folosit de un lucru banal pentru a-i da o strălucită victorie lui Israel împotriva duşmanilor săi. În capitolele care urmează, ni se relatează despre 300 de oameni înarmaţi cu ulcioare de pământ şi trâmbiţe care au pus pe fugă o întreagă oştire duşmană. Arme ciudate! În capitolul 15, autorul ne spune despre o falcă de măgar cu care omul lui Dumnezeu a omorât o mie de invadatori filisteni. Să încetăm a ne mai scuza în legătură cu partea care ne revine în planul lui Dumnezeu, crezând că este prea mică ori că talentele noastre sunt prea nesemnificative. Abilităţile noastre limitate, împreună cu puterea nelimitată a lui Dumnezeu, vor face o pereche invincibilă. – P.R.V.

Nu sunt decât un abur ce se-nalţă,
Un fir de praf îndrăgostit de-o stea.
Dar Tu mi-ai pus în suflet o speranţă
Ce nimeni altul nu mi-o poate da. – C. Ioanid

Lucrurile mici devin lucruri măreţe când sunt făcute în puterea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și era cam pe la ceasul al șaselea și sa făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.”  Luca 23.44

Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce Mai părăsit?”.   Matei 27.46

Cele șapte cuvinte de pe cruce (4)

În acea zi, Domnul fusese bătut, batjocorit și blasfemiat. Toate instrumentele lui Satan au fost mobilizate împotriva Lui, provocânduL săȘi demonstreze puterea și să Se dea jos de pe cruce. El nu a răspuns acestor provocări, ci a mijlocit pentru poporul Său vinovat, a rostit cuvinte de mângâiere pentru tâlharul răstignit lângă El – mântuinduL, prin har, în ultimele momente ale vieții sale – și Sa îngrijit de mama Sa.

Acum însă un întuneric neobișnuit a venit peste toată țara și peste Imperiul Roman. Aceasta nu a fost o eclipsă, nici vreun alt fenomen natural, ci intervenția suverană a lui Dumnezeu. Întunericul a accentuat faptul că Dumnezeu Îl părăsise pe Omul desăvârșit, pe Cel Drept, care suferea pentru noi, cei nedrepți. Dumnezeu Șia întors fața de la Cel care întotdeauna Îl onorase și Îl slujise. Nepătrunsă taină! Omul ascultător și dependent a fost părăsit de Dumnezeu, pe care întotdeauna Îl onorase.

În timpul acelor ceasuri de întuneric, Domnul Isus a purtat păcatele tuturor celor care aveau să creadă în El. Cel care na cunoscut păcatul a fost făcut păcat – Jertfa pentru păcat perfectă – pentru a ne aduce la Dumnezeu. Acolo a fost Dumnezeu glorificat. Hristos La glorificat întotdeauna pe Dumnezeu: la nașterea Sa, în viața Sa particulară, în viața Sa de slujire publică, iar acum ca Jertfă perfectă. Întunericul neobișnuit arată respectul creației pentru acele momente solemne; îngerii trebuie săși fi acoperit fața. Nu vom înțelege niciodată profunzimea acelor ceasuri atât de cumplite pentru Domnul nostru. Ceea ce sa întâmplat acolo a părut nedrept, însă era necesar, pentru ca astfel noi să putem deveni dreptatea lui Dumnezeu, în El.A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu …1 Ioan 4.9

Amiaza dragostei veșnice

Dumnezeu este lumină și dragoste. Unde putem vedea mai bine dragostea și lumina lui Dumnezeu decât la cruce? Dumnezeu L-a trimis pe unicul Său Fiu pe acest pământ, ca să moară în locul păcătoșilor. Lumina soarelui este întotdeauna aceeași, dar la amiază strălucește cel mai tare. Crucea Mântuitorului a fost amiaza dragostei veșnice a lui Dumnezeu, strălucirea cea mai luminoasă a îndurării veșnice. Deja mai înainte au existat descoperiri ale acestei dragoste, dar acele descoperiri au fost ca lumina dimineții, care strălucește tot mai mult până când ziua este deplină. Această dragoste desăvârșită o vedem la crucea lui Hristos, când peste tot pământul era întuneric.

La cruce au fost descoperite într-un mod desăvârșit dreptatea lui Dumnezeu, adevărul și dragostea divină cu privire la păcătos. Deși dreptatea lui Dumnezeu trebuia să-l condamne pe fiecare păcătos, Dumnezeu poate totuși acum să lucreze conform dragostei Sale și să-l îndreptățească pe cel care crede în Fiul Său. Acesta este rezultatul glorios al jertfei Mântuitorului pe cruce, rezultatul glorificării lui Dumnezeu: „… în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos, a căruia este slava și puterea în vecii vecilor! Amin” (1 Petru 4.11).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TRASATURILE LIDERULUI DUPA VOIA LUI DUMNEZEU

„Cine îmbărbătează pe alții, să se țină de îmbărbătare”.

(Romani 12:8)

Faptul că ești un lider în afaceri, în politică sau într-un serviciu public nu te califică automat să fii un lider și în biserică. J. Oswald Sanders spune: „Nevoia de frunte a bisericii este să aibă o conducere care are autoritate, este spirituală și capabilă de sacrificiu.

Să aruncăm o privire asupra fiecărei calități în parte:

1) Liderul cu autoritate. Oamenii îi respectă pe liderii care sunt siguri cu privire la direcție și care le inspiră încredere celor care aleg să-i urmeze. Liderii de probă nu-i motivează pe ceilalți să li se alăture și să rămână alături de ei. Nesiguranța îi derutează și îi descurajează pe enoriași. Oamenii urmează, aproape fără să pună vreo întrebare, pe cineva care este înțelept, puternic și devotat credinței pe care o are.

2) Liderul spiritual. Noi ne simțim atrași de liderii pricepuți și carismatici. însă numai aceste caracteristici naturale nu sunt suficiente. Enoriașii pot fi captivați de trăsături omenești – deseori pe propria lor cheltuială. Nu te mulțumi să fii „un lider ce face promisiuni”. Liderii după voia lui Dumnezeu își iau angajamentul de a-și conecta enoriașii la Domnul Isus, nu la ei înșiși! Oare oamenii îl cunosc mai mult pe Dumnezeu, îl iubesc si îl slujesc mai mult datorită faptului că tu ești liderul lor? Dacă da, ești un lider după voia lui dumnezeu.

3) Liderul care se sacrifică. Ai mai fi lider dacă, asemenea lui Pavel ai fi trădat, acuzat pe nedrept, ai fi înfometat, ai fi lovit cu pietre si ai fi lăsat să mori? Liderii evlavioși conduc atunci când lucrul acesta este stânjenitor, inconvenabil, nu le aduce nici un folos și îi costă scump. Ei sunt dedicați turmei de care sunt preocupați și „Marelui Păstor” față de care sunt responsabili! Ei recunosc faptul că Domnul Isus a conceput și a reprezentat prototipul liderului evlavios cu prețul propriei Sale vieți. Iar Petru spune: La aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Sfinţirea

Şi voi, prin El, sunteţi în Cristos Isus. El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi… sfinţire. 1 Corinteni 1:30

Latura vieţii. Taina sfinţirii este că însuşirile desăvârşite ale lui Isus îmi sunt date nu treptat, ci deodată, atunci când, prin credinţă, ajung să înţeleg că Isus Cristos a fost făcut sfinţire pentru mine, sfinţire nu înseamnă altceva decât faptul că sfinţenia lui Isus devine a mea într-un mod vizibil.

Secretul minunat al unei vieţi sfinte nu constă în a-L imita pe El, ci în a lăsa ca însuşirile desăvârşite ale lui Isus să se arate în trupul meu muritor. Sfinţirea este „Cristos în voi”. In procesul sfinţirii îmi este dată viaţa Lui minunată; ea îmi este dată prin credinţă, ca dar suveran al harului lui Dumnezeu. Sunt pregătit ca Dumnezeu să facă sfinţirea la fel de reală în mine cum este în Cuvântul Lui? Sfinţirea înseamnă primirea în dar a calităţilor sfinte ale lui Isus Cristos. Răbdarea Lui, dragostea Lui, sfinţenia Lui, credinţa Lui, curăţia Lui şi evlavia Lui, se manifestă în şi prin fiecare suflet sfinţit. Sfinţirea nu înseamnă a lua din Isus puterea de a fi sfinţi, ci înseamnă a lua din Isus sfinţenia care s-a manifestat în El şi pe care acum El o dă în noi. Sfinţirea este un dar, nu o imitaţie. Imitaţia este cu totul altceva. In Isus Cristos se află perfecţiunea a toate; taina sfinţirii este că toate însuşirile desăvârşite ale lui Isus sunt la dispoziţia mea şi, încet, dar sigur, încep să trăiesc o viaţă de nespusă ordine, echilibru mintal şi sfinţenie. „Păziţi de puterea lui Dumnezeu.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cine este orb, dacă nu robul Meu şi surd ca solul Meu, pe care îl trimit ?” Isaia 42:19

Viaţa creştină este asemuită cu o alergare în care alergătorul se aruncă, fără să-i pese de ce se întâmplă la dreapta sau la stânga lui. Pentru cel ce vrea să câştige premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Isus Hristos, alergarea este înconjurată de ispite de tot felul; el este tentat să asculte ce spun unii, să privească ce fac alţii şi apoi şi mai rău, să se aşeze şi să comenteze toate acestea nescăpând, fără ndoială şansa de a-şi încărca cugetul. În adevăr, ce ispită mare este să asculţi ce spun cei ce privesc alergarea noastră, chiar şi atunci când ei poate o laudă sau o apreciază, cu toate că lucrul acesta e mai grav decât o critică. Când alergătorul se lasă influenţat de părerea vreunuia care nu este pe pista de alergare, efortul lui este slăbit, încetinat şi poate pierde din vedere ţinta şi poate pierde chiar cununa, negreşit însă nu mântuirea.

Dar solul Domnului este surd; urechile lui sunt deschise numai la îndrumările lui Dumnezeu şi închise la influenţele înconjurătoare. Câţi martori s-au oprit de a da o bună mărturie, câţi creştini sunt paralizaţi de la trăirea unei vieţi de alergător pentru că au plecat urechea la: „se zice că…” şi s-au lăsat astfel abătuţi de la alergare pentru că n-au mai avut înainte ţinta alergării; pe Domnul Isus.

„Cine este orb dacă nu robul meu?” Una din ispitele cele mai obişnuite şi cele mai periculoase ale slujitorului lui Dumnezeu, care vrea să-şi împlinească sarcina cu smerenie şi credincioşie, este de a privi la ce fac alţii de a se lăsa chiar impresionaţi de succesele lor aparente. Credinciosul care cedează în privinţa aceasta nici nu realizează că s-a oprit din alergare, pentru că el lucrează, el este activ, cu toate că el deja este alături de pista pe care Dumnezeu a ales-o pentru el. Căzând astfel în ispită, el a trecut de la slujba în Duhul la slujba sprijinită pe puterile lui proprii; a trecut deci de la ce este dumnezeiesc la ceea ce este religios şi imitaţie. El a uitat că pista de alergare spre cer este îngustă şi necesită o cruce. Numai când ochii noştri privesc la ţintă, adică la iubitul nostru Mântuitor vom realiza o alergare fără încetinire sau chiar oprire, primind la sfârşitul ei „Cununa care nu se poate veşteji, a slavei.” Dar şi dacă n-ar fi o cunună, prezenţa Domnului Isus este mai presus de orice răsplată.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Si cine luptă la jocuri nu este încununat
dacă nu s-a luptat după rânduieli”. 2 Tim. 2:5

Sunt fraţi care fac primi paşi pe calea credinţei, iar când vine Satana şi vrea să-i clatine, se apără cu Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este ca prima lovitură de sabie cu succes. Iar dacă Satana se deslănţuie împotriva lor, ei intonează un imn de biruinţă întrebuinţând armătura Cuvântului lui Dumnezeu şi prin aceasta îl înfrânează şi smereşte pe cel rău.

Sunt situaţii când ne dau târcoale puterile răului, asemenea unor fiare înfricoşătoare. Dar şi în asemenea situaţii putem conta pe sprijin şi adăpost în braţele puternice ale Tatălui ceresc, aşteptând până când El îl va înlătura şi-l va smeri. Si El o face. De aceea să ne bazăm pe Cuvântul Său, şi să-l folosim în luptele noastre, căci astfel nu vom fi dintre aceia care se luptă degeaba. Cuvântul este ca şi o sabie cu două tăişuri. Dacă vin ispite, atunci pot spune: „Am murit”, „destinatarul mort, firma închisă”. Cu aceste arme avem succes împotriva păcatului, căci Isus a învins demult pentru noi. Isus l-a învins pe Satana în totalitate. Păcatul nu mai are putere asupra acelora care prin credinţă au murit şi au înviat împreună cu Hristos. Lupta noastră este o luptă a credinţei şi nu se poate da cu arme trupeşti. Dacă vin ispitele, noi putem arăta „certificatul de deces” – conform textelor din Romani 6 şi 2 Cor. 5. Mai demult mi s-a părut că omul cel vechi din mine mai trăieşte şi astfel nu pot întrebuinţa aceste arme. Dar acum ştiu şi cred : Sunt mort pentru păcat şi înviat împreună cu Isus, având viaţa din El. „Căci armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu, ca să surpe întăriturile”. Astfel avem parte de pace şi putem sta liniştiţi la picioarele Domnului: El este tăria noastră.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NU-ŞI MAI ADUCE AMINTE

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Evrei 10.17

Domnul, ca urmare a legământului Său de har, tratează poporul Său ca şi cum el n-ar fi păcătuit niciodată şi uită toate călcările de lege. El consideră păcatele lor, oricât ar fi de mari, ca şi cum nu s-ar fi înfăptuit niciodată; ele sunt cu totul şterse din amintirea Lui. O, minune a harului! Dumnezeu face aici, prin harul Său, ceva imposibil pentru sfinţenia Sa şi pentru dreptatea Sa. Mila Lui face minuni care întrec toate celelalte lucruri ale Sale.Dumnezeul nostru nu-Şi mai aduce aminte de păcatul nostru, de când Isus a întărit prin jertfa Sa, legământul cu El. Noi putem să ne bucurăm în El, fără teamă că vom stârni mânia Lui împotriva noastră, ca urmare a fărădelegilor noastre. Iată! El ne numără printre copiii Lui şi ne consideră neprihăniţi; El îşi găseşte plăcerea în noi, ca şi cum noi am fi sfinţi desăvârşiţi. El ne dă lucrări de încredere, ne numeşte apărători ai cinstei Lui, păstrători ai podoabelor din cununa Sa, răspânditori ai Evangheliei Sale. El ne dă o cinste şi ne încredinţează o lucrare. Aceasta este proba cea mai limpede că El nu-Şi aduce aminte deloc de păcatele noastre. Noi înşine când iertăm pe un vrăjmaş, aşteptăm mult timp până să ne încredem în el; ne temem să nu fim imprudenţi. Dar Domnul uită păcatele noastre şi Se poartă cu noi ca şi cum noi n-am fi greşit niciodată. O, sufletul meu, primeşte făgăduinţa Lui şi bucură-te de ceea ce îţi dă ea.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi. Isaia53,5.

„Hristos a murit pentru păcatele noastre” scrie adesea în Sfânta Scriptură. Cât de scurt şi concis este expus acest adevăr al mântuirii în 1Cor. 15.3. Este deajuns pentru orice inimă îndreptată spre pocăinţă ca să găsească pacea prin credinţă în acest cuvânt. Spurgeon a spus pe patul morţii: „Isus a murit pentru mine; aceasta este toată teologia mea.” într-adevăr, în aceasta este înglobată toată mântuirea noastră veşnică. Câtă nevoie este să cunoaştem cu toată claritatea că numai suferinţele nespuse ale Domnului Isus la cruce, judecata lui Dumnezeu care s-a sfârşit prin moartea Domnului Isus pentru noi cei vinovaţi, poate să ne mântuiască şi să ne desăvârşească în faţa lui Dumnezeu. Dacă El nu ar fi mers la judecată în locul nostru – „Cel neprihănit pentru cei nelegiuiţi” dacă n-ar fi fost „bobul de gnu” căzut în pământ ca să moară – atunci El ar fi rămas singur. Nici un om nu ar fi putut să vadă slava Lui şi să fie făcut părtaş cu El. Toţi erau despărţiţi de Dumnezeu prin păcat. Dar acum, prin jertfa Domnului Isus, toţi cei care cred în El sunt împăcaţi cu Dumnezeu.Hristos a purtat pedeapsa pentru păcatele noastre şi prin sângele Lui a şters datoria noastră. Moartea Lui ne-a dat viaţa. Nu am fi putut face nimic pentru această lucrare. Trebuie să-I mulţumim
cu adâncă recunoştiinţă. O, de-ar fi pentru fiecare din noi o trebuinţă neapărată să-L lăudam şi să-L adorăm. Niciodată să nu uităm că El a spus: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.”Noi vestim moartea Lui care ne-a adus viaţa, care ne-a scos din nelegiuire, şi ne-a şters pentru totdeauna, toate păcatele. Sărbătorim această moarte ca pe o biruinţă asupra lumii, păcatului, asupra morţii şi a lui satan şi facem acest lucru până va veni Domnul, Cel lepădat de lume, ca să ne ia cu El în cer şi să ne facă parte de binecuvântata Lui părtăşie dintre El şi Tatăl.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Te rog pentru o mai mare dulceaţă şi frumuseţe a caracterului, pentru darul energiei spirituale şi al vieţii pline de răbdare faţă de alţii. Dulceaţa Ta, frumuseţea Ta, arată-le, o, Doamne; vreau, într-adevăr, să fiu plin de Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.» ISAIA 53,3

Dacă ne uităm la minunile săvârşite de Isus, observăm că El a respins întotdeauna ispita succesului. Minunile Sale au fost fară doar şi poate binecuvântări, dar El i-a avertizat pe cei binecuvântaţi să nu mai spună la nimeni altcineva, pentru a nu transforma binecuvântarea în succes. Binecuvântarea este divină, în timp ce succesul ţine de natura umană. Binecuvântarea rămâne, succesul trece. Ai avut succes în afacerile tale, ai adunat multe bogăţii, ţi-ai construit multe case? De ce atunci totul este atât de searbăd şi de gol în inima ta? Pentru că ai avut parte de succes, dar nu şi de binecuvântare. Ai avut succes în eforturile tale morale? Eşti un «om corect», căruia nu i se poate reproşa nimic? Atunci ai precis trecere în faţa oamenilor, dar nu şi în faţa lui Dumnezeu. Căci cuvântul Scripturii spune că: «… toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită» (Isaia 64,6). Dreptatea ta se topeşte ca zăpada la soare, dar ne-prihănirea Sa, pe care Cristos ţi-o oferă în dar, rămâne pe veci. Ai parte de succes sau de binecuvântare? Înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Cristos, care a sângerat pentru tine vei argumenta cu eul tău evlavios? Sau Domnul Isus este justificarea ta?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Şi tu erai atunci ca unul din ei. Obadia 1:11

Edom era obligat să trateze Israelul cu bunătate frăţească în timp de nevoie, dar oamenii lui Esau şi-au unit forţele cu Esau vrăjmaşii lui Israel. Accentul special se pune în propoziţie pe cuvântul „tu”, ca atunci când Cezar i-a strigat lui Brutus „şi tu Brutus”. O acţiune rea poate să devină şi mai rea din cauza persoanei care a comis-o. Atunci când noi, aleşii favoriţi ai cerului, păcătuim, aducem o ofensă strigătoare, fiindcă suntem atât de favorizaţi. Dacă un înger ar pune mâna pe noi când facem răul, nu ar avea nevoie de altă mustrare decât să ne întrebe „cum, tu? Ce faci tu aici?” Mult iertaţi, mult izbăviţi, mult instruiţi, mult îmbogăţiţi, mult binecuvântaţi – vom îndrăzni noi să întindem mâna spre rău? Doamne fereşte! câteva minute de mărturisire ar fi benefice pentru tine în dimineaţa aceasta, dragă cititorule. Nu ai fost niciodată atât de rău? La o petrecere de seară unii râdeau la auzul unor glume deşănţate, şi lucrul acesta nu era supărător pentru urechile tale; erai atunci ca unul din ei”. Când se spuneau lucruri grele despre calea Domnului ai păstrat tăcerea; pentru privitori, ai fost şi tu ca unul din ei. Când negustorii lumii vindeau în piaţă şi încheiau afaceri profitabile, nu erai şi tu ca unul din ei? Când urmăreau deşertăciunea, nu erai şi tu la fel de ahtiat de câştig ca şi ei? Există vreo diferenţă între tine şi ei? Vezi vreo diferenţă? iată că adevărul îţi bate la uşă. Fii cinstit cu sufletul tău, şi asigură-te că eşti „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Chiar dacă credinţa ta este adevărată, fii atent la umblarea ta creştină, ca să nu se poată spune despre tine tu erai atunci ca unul din ei”. Nu vrei să împărtăşeşti pedeapsa lor finală, de ce să fii ca ei? Nu te alătura practicilor lor, ca să nu ai parte de ruina lor. Stai alături de poporul încercat al lui Dumnezeu, şi nu de lume.

Seara

Sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăteşte de orice păcat. 1 loan 1:7

Ne curăteşte” spune textul — nu „ne va curaţi”. Sunt mulţi care cred că pot aştepta până pe patul de moarte ca să ceară iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele lor. O, cât de bine este să ai păcatele curăţite acum, decât să depinzi de posibilitatea de a fi iertat înaintea morţii! Alţii îşi imaginează că sentimentul iertării poate fi obţinut numai după mulţi ani de experienţă creştină. Dar iertarea păcatelor este un lucru prezent – un privilegiu pentru astăzi, o bucurie pentru timpul acesta. In momentul în care un păcătos se încrede în Isus, este pe deplin iertat. Textul este scris la timpul prezent, indicând continuitatea; „ne curăteşte” ieri, „ne curăteşte” azi, şi „ne curăteşte” mâine. La fel se va întâmpla şi cu tine, creştine, până vei trece râul. Poţi să vii oricând la acest izvor, fiindcă el te curăteşte. Observă, de altfel, complexitatea curăţirii: „sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăteşte de orice păcat” — nu numai de „păcat”, ci de „orice păcat”. Cititorule, nu pot exprima extrema dulceaţă a cuvântului „orice”, dar mă rog ca Dumnezeu Duhul Sfânt să vă lumineze. Păcatele noastre împotriva lui Dumnezeu sunt diverse. Chiar dacă datoria noastră este mare sau mică, aceeaşi reţetă ne poate scăpa de ele. Sângele lui Isus Christos a fost o plată la fel de binecuvântată şi divină pentru blasfematorul Petru, ca şi pentru iubitorul Ioan. Vina noastră s-a dus, s-a dus cu totul, şi s-a dus pentru totdeauna. Binecuvântată deplinătate! Ce temă frumoasă pentru visele noastre din seara aceasta. Păcatele împotriva lui Dumnezeu, Păcatele împotriva legii Lui sfinte Păcatele contra iubirii şi a sângelui Său, Toate păcatele de care îmi aduc aminte Dar şi păcatele de care am uitat Sunt curăţite prin Isus şi sângele-I vărsat.

IZVOARE IN DEŞERT

Cântaţi … Domnului, mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile.

(Efeseni 5:19-20)

Indiferent de unde vine răul cu care te confrunţi, dacă eşti în Dumnezeu şi deci înconjurat complet de El, trebuie să realizezi că a trecut mai întâi prin El înainte să ajungă la tine. Pentru aceasta, poţi să-I mulţumeşti pentru tot ce apare în calea ta. Asta nu înseamnă să-I mulţumeşti pentru păcatul care însoţeşte răul, ci să aduci mulţumiri pentru ceea ce El va face din el şi prin el. Dumnezeu poate să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi laudă permanentă, pentru ca apoi să facă din toate o binecuvântare.Odată am văzut un om care desena nişte buline negre pe o bucată de hârtie. Câţiva dintre noi s-au uitat la ea dar n-au văzut nimic decât o înşiruire neregulată de buline. Apoi el a mai desenat câteva linii, a introdus câteva pauze, şi a adăugat o cheie sol la început. Dintr-odată ne-am dat seama că bulinele erau note muzicale, şi când am început să le pronunţăm, cântam:

Lăudaţi pe Dumnezeu de unde curg toate binecuvântările,

Lăudaţi-L toate făpturile de aici de jos.

Fiecare dintre noi avem multe buline sau pete negre în viaţa noastră, şi nu putem înţelege de ce sunt acolo sau de ce Dumnezeu le-a îngăduit. Dar când Îl lăsăm să intre în viaţa noastră şi să aranjeze bulinele aşa cum trebuie, să deseneze liniile pe care le doreşte El, şi să pună pauzele în locurile potrivite ca să ne separe de anumite lucruri, atunci din bulinele şi petele negre El va compune o armonie glorioasă.Deci să nu-L împiedicăm în lucrarea Lui glorioasă! C. H. P.

Am fi ştiut noi că acordurile majore sunt dulci,

Dacă n-ar fi existat nici o cheie minoră?

Ar fi fost lucrarea pictorului frumoasă în ochii noştri,

Fără umbre pe pământ sau pe mare?

Am fi cunoscut noi sensul fericirii,

Am fi văzut noi că ziua e luminoasă,

Dacă n-am fi ştiut niciodată ce înseamnă întristarea,

Şi dacă n-am fi privit niciodată întunericul nopţii?

Mulţi oameni datorează măreţia vieţii lor dificultăţilor uriaşe prin care au trecut. Charles H. Spurgeon

Când un organist apasă pe clapele negre ale unei orgi mari, notele sunt la fel de frumoase ca atunci când apasă pe cele albe. Totuşi, pentru a demonstra deplin posibilităţile instrumentului, el trebuie să apese pe toate.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 12.22-37

    Invidioşi pe puterea şi pe autoritatea Domnului Isus, fariseii îl urăsc pe învăţătorul şi, pentru că nu-I pot contesta minunile, atunci îi contestă originea puterii Sale. Cum au mai făcut deja (cap. 9.34; 10.25), ei atribuie domnului demonilor puterea Duhului Sfânt, cea pe care Dumnezeu o dăduse Preaiubitului Său (v. 18; comp. cu Marcu 3.29,30): aceasta era o hulă împotriva Duhului Sfânt, un păcat ce nu putea fi iertat. Lucrarea Domnului, dimpotrivă, era dovada triumfului Său asupra lui Satan, „omul cel tare”: Îl ” legase” în pustiu prin Cuvânt (4.3-10), iar acum îi elibera pe captivii săi (Isaia 49.24,25). Apoi Isus le arată acestor farisei că ei înşişi erau sub stăpânirea lui Satan, asemeni unor pomi răi care fac roade rele.

„Din prisosul inimii vorbeşte gura” (v. 34). Dacă inima noastră este plină de Domnul Hristos, ne va fi imposibil să nu vorbim despre El: „Inima mea clocoteşte… – scriau fiii lui Core în Psalmul 45 – … spun ce am compus despre împăratul”. Dar, dacă inima nu ne este plină de Domnul Hristos, gândurile rele ascunse în străfundurile noastre vor ieşi, mai devreme sau mai târziu, pe buze, iar pentru „orice cuvânt nefolositor” (v. 36), fiecare va da socoteală într-o zi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Eclesiastul 2:1-11

Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele… toate erau numai deşertăciune şi goană după vânt…  Eclesiastul 2:11

„ŞOARECI CU PETE”

Ce tragedie este să ajungi la capătul vieţii şi să constaţi că nimic din cele pentru care ai trăit nu are nici o valoare eternă! Chiar dacă ne bucurăm de tot ce poate oferi viaţa mai bun, ce păcat să tragi concluzia că totul a fost numai deşertăciune, un gol lipsit de sens! De aceea, trebuie să fim siguri că ceea ce facem are valoare reală. În cartea lui A. W. Tozer: „Omul, locuinţa lui Dumnezeu”, există o referinţă la o povestire preluată din Associated Press, despre un nobil englez, care a murit la 89 de ani. Moştenise o mare avere şi era liber să facă ce dorea. Potrivit articolului, el „şi-a dedicat viaţa încercând ca, prin încrucişări, să obţină o rasă perfectă de şoareci cu pete”. Gândiţi-vă la aceasta! În loc să-şi folosească privilegiul şi poziţia ce o avea în viaţă, cu potenţialul averii sale pentru a-L sluji pe Domnul şi pentru a servi nevoilor umane, atât materiale cât şi spirituale, el s-a dedicat perfecţionării şoarecilor cu pete. Nu se menţionează că acestea ar fi fost experimente ştiinţifice folositoare umanităţii. Pare a nu fi mai mult decât o preocupare stranie de a-şi satisface interesul lui îngust. Când lucrarea vieţii noastre va ajunge la sfârşit, oare va trebui să spunem: „Apoi m-am uitat la toate lucrările mâinilor mele şi am văzut că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt?” Sau vom putea să spunem: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii…?” (2 Tim. 4:7, 8). Vom putea spune astfel, dacă vom pune pe primul loc pe Dumnezeu în tot ce facem, întreabă-te: „Pentru ce trăiesc eu?” – R.W.D.

O viaţă lungă e un trai curat,
Altele sunt scurte şi se veştejesc.
Vieţui-va-n veci acela care
A trăit pentru câştigul cel ceresc. – Bonar

Măsura vieţii nu este durata ei, ci ceea ce dăruieşte ea.

Peter Marshall

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și filistenii sau suit și șiau așezat tabăra în Iuda și sau răspândit în Lehi. Și bărbații din Iuda au zis: „Pentru ce vați suit împotriva noastră?”. Și ei au zis: „Neam suit ca săl legăm pe Samson, ca săi facem cum nea făcut el nouă”. Și trei mii de bărbați din Iuda au coborât la crăpătura stâncii Etam și au zis lui Samson: „Nu știi că filistenii stăpânesc peste noi? Și pentru ce neai făcut aceasta?”. Și el lea zis: „Cum miau făcut, așa leam făcut”.   Judecători 15.911

Judecătorii lui Israel – Samson (4) – Dorința de răzbunare

După ce soția sa a dezvăluit răspunsul ghicitorii, Samson a omorât niște filisteni, de la care a luat hainele pe care le datora însoțitorilor lui. După aceea a plecat acasă cuprins de mânie. Când sa întors, a aflat că soția sa fusese dată unuia dintre însoțitorii săi, așa că a prins trei sute de vulpi, lea legat de coadă și a pus o făclie la mijloc, între cele două cozi, și astfel a dat foc holdelor filistenilor. Aceștia, la rândul lor, au omorâto pe soția lui și pe tatăl ei, arzândui în foc. Atunci Samson sa răzbunat măcelărind pe mulți dintre ei.

Dumnezeu plănuise ca Samson să înceapă săl elibereze pe Israel din mâna filistenilor. Din nefericire, atunci când Scriptura prezintă conflictele lui cu ei, motivația pentru acestea a fost mai mult răzbunarea, decât slujirea lui Dumnezeu.

Putem înțelege aceasta atunci când oamenii din lume vorbesc despre «a fi chit» și despre nevoia de a se răzbuna pentru nedreptățile suferite. Acest lucru vine tocmai de la urmașul lui Cain, Lameh, care, îndreptăținduse pe sine, lea spus soțiilor sale: „Am ucis un om deoarece ma rănit și un tânăr pentru că ma lovit” (Geneza 4.23). Cât de diferit este exemplul Domnului nostru Isus, „care, fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23)! „Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților, ci dați loc mâniei, pentru că este scris: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», spune Domnul” (Romani 12.19).

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. 1 Timotei 6.7

Deșertăciunea și zădărnicia

Împăratul Solomon a vorbit mult în cartea Eclesiastul despre deșertăciunea și zădărnicia vieții și a bogăției, realizând faptul că, într-o zi, altcineva va moșteni tot ce a strâns el: „Mi-am urât până și toată munca … pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea” (Eclesiastul 2.18). El era conștient că vine clipa, când va trebui să lase tot ce agonisise, toate comorile sale. Când suntem tineri, nu ne gândim atât de mult la astfel de adevăruri. Mulți oameni se comportă ca și cum ar trăi pentru totdeauna pe acest pământ.

Domnul nostru ne-a avertizat: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer … Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6.19-21).

Mulți și-au strâns averi și le-au pus deoparte. Dintr-o dată însă totul a dispărut. Nu ar fi fost oare mult mai bine, dacă s-ar fi concentrat asupra valorilor veșnice? Să ne verificăm în lumina adevărului biblic de ce anume sunt legate gândurile noastre, unde este inima noastră! Momentul sfârșitului este mai aproape decât gândim noi. Ce vom face dincolo? Cum vom sta în fața lui Dumnezeu? Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (4)

„Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

Haideți să remarcăm împreună următoarele idei:

1) Gândirea creativă începe, de regulă, când
treci printr-o criză. Gândește-te numai la Marea Roșie, la lupta de la lerihon și la Goliat. Cele mai spectaculoase victorii ale Israelului au fost înfăptuite când s-au aflat în situații ce păreau imposibile. De aceea Dumnezeu a zis: „Opriți-vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu”. Creatorul tău îți va dărui gânduri creative dacă ești dispus să stai în prezența Lui si să-L asculți. Asta înseamnă să-ți întrerup! programul încărcat, să stai singur cu El și să aștepți cu răbdare până când îți va vorbi. într-o epocă a bolilor deficitului de atenție, lucrul acesta nu e întotdeauna ușor. Mintea tă trebuie să devină ca o hârtie goală și trebuie să fii dispus să-L lași pe Dumnezeu să scrie pe ea.

2) Gândirea creativă poate
fi un proces dificil. Dacă ești preocupat de propria ta. imagine, dacă ești o persoană nesigură sau una perfecționistă din fire, ai nevoie de o schimbare serioasă. Caricaturistul american Scott Adams, creatorul seriei Dillbert, a spus; „Creativitatea înseamnă să-ți îngădui să faci greșeli. Arta înseamnă să știi pe care să le păstrezi”. în drumul tău spre cea mai bună soluție posibilă, va trebui să accepți si idei nu atât de bune. Ești dispus să faci asta?

3) Gândirea creativă are de-a face cu „fapta”. Odată, domnul Isus a vindecat niște leproși, însă vindecarea lor nu a avut loc imediat. Biblia spune: „pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). Poate la început s-au gândit: „Nu se întâmplă nimic. încă sunt lepros”. Dar când au ajuns într-un anumit punct al călătoriei lor, s-a întâmplat minunea. Trebuie să fii dispus să pășești prin credință și să încerci lucrurile ca să-ți dai seama ce funcționează si ce nu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Sfinţirea

Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră. Tesaloniceni 4:3

Latura morţii. În procesul sfinţirii Dumnezeu trebuie să se ocupe de noi atât pe latura morţii, cât şi pe latura vieţii. Mulţi dintre noi petrecem aşa de mult timp în acest loc al morţii, încât avem pe noi amprenta mormântului. Întotdeauna există o bătălie aprigă înainte de sfinţire. Întotdeauna există ceva ce zvâcneşte de neplăcere in faţa cerinţelor lui Isus Cristos. Imediat ce Duhul lui Dumnezeu începe să ne arate ce înseamnă sfinţirea, începe şi lupta. „Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte… chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

În procesul sfinţirii Duhul lui Dumnezeu mă va goli până când voi rămâne doar eu însumi – acesta este locul morţii. Sunt eu gata să fiu eu însumi şi nimic mai mult – fără prieteni, fără tată, fărâ frate, fără interese egoiste, ci pur şi simplu gata de moarte? Aceasta este condiţia sfinţirii. Nu este de mirare că Isus a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci sabia”. Aici apare lupta şi aici cădem atât de mulţi dintre noi. Refuzăm să ne identificăm cu moartea lui Isus în acest punct. „Dar e o condiţie aşa de severă”, spunem noi, „Nu se poate ca El să vrea să fac asta!” Domnul nostru este sever şi El vrea ca eu să fac asta.

Sunt gata să ajung eu însumi nimic, să mă golesc cu hotărâre de tot ce gândesc prietenii mei despre mine, de tot ce gândesc eu despre mine şi să-I dăruiesc lui Dumnezeu persoana mea dezbrăcată de toate acestea? Imediat ce fac aşa, El mă va sfinţi pe deplin şi viaţa mea va fi eliberată de orice altă dorinţă în afară de dorinţa după Dumnezeu.

Când mă rog: „Doamne, arată-mi ce înseamnă pentru mine sfinţirea”. El îmi va arăta, înseamnă a fi făcut una cu Isus. Sfinţirea nu este ceva ce Isus Cristos pune în mine, ci este El însuşi în mine.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă slăbeşti în ziua necazului, mică îţi este puterea.” Proverbe 24:10

Când crucea Domnului Isus Hristos este în centrul unei vieţi, când lucrul pentru El este făcut cu râvnă şi evlavie, viaţa celui credincios întâmpină greutăţi şi împotrivire. Dar Cuvântul ne spune că pentru fiecare ispită, Domnul a şi pregătit harul izbăvirii. El este Acela care are soluţia pentru greutăţile noastre şi tot El este Acela, care dă biruinţă în împotrivire şi în orice ispită. El le îngăduieşte pentru a întări credinţa copiilor Săi şi pentru a le da prilejul de a merge mai departe cu El şi mai adânc în El. Cuvântul divin ne învaţă să privim viaţa în această lumină şi când copilul Său o înţelege, el vede cum i se măreşte puterea în timpul mersului. El ştie că pericolul de a slăbi este prezent, dar prin Har, el este biruitor. Sunteţi voi deja slăbiţi ?

Sunteţi cuprinşi de un sentiment de nelinişte ? Viaţa se scurge, picioarele se îndoaie, mâinile cad fără putere. N-aţi făcut voi experienţa aceasta în domneniul spiritual ? Câţi credincioşi au tendinţa de a slăbi în faţa greutăţilor şi necazurilor din vremea de acum ! Glasul slăbeşte, mersul dă înapoi, braţele se încrucişează şi puţin câte puţin, iată-i epuizaţi sub presiunea împrejurărilor prin care trec. Dumnezeu să ne ajute, să ne facă atenţi la acest pericol şi să ne păstreze ! Lumea are nevoie de creştini hotărâţi, de braţe puternice, în stare să „izbăvească pe cei târâţi la moarte” cum spune versetul următor. Sunt suflete care au nevoia de a fi salvate; sunt fraţi şi surori care au nevoie de îmbărbătare şi îndemn, de a fi sănătos zidiţi sufleteşte şi aceasta o poate face fiecare din noi. O caldă strângere de mână, o vorbă dulce, o vizită acasă şi orice am putea face pentru a ne purta în adevăr sarcinile unii altora. Şi noi care am putea să facem această lucrare, suntem slăbiţi, obosiţi, descurajaţi, pierzând interesul pentru orice am putea şi ar trebui să facem pentru Domnul nostru. Şi aceasta pentru că ne-am lăsat doborâţi de necazurile personale şi de aversiunea şi lipsa de dragoste pe care am întâmpinat-o.

Să încetăm de a mai privi la noi înşine şi la împrejurări; Să cerem lui Dumnezeu să ne facă în stare să realizăm tragedia vieţii de acum, fie în lume, fie poate în adunare sau chiar în familie. Să venim la Domul Isus, izvorul nesecat de viaţă şi putere, de dragoste şi de râvnă, şi El să ne ajute să trăim viaţa Lui de înviere.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Frica Domnului este începutul ştiinţei, dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura” . Prov. 1:7.

Cât de mult se străduieşte Tatăl ceresc să ne atragă la El pe noi oamenii, dar ferice cei ce se lasă atraşi. De aceea dacă eşti hotărât să-L urmezi,pe Dumnezeu, s-o faci serios şi să nu ispiteşti pe Domnul. Gândeşte-te la mânia şi răzbunarea viitoare de care nu poţi scăpa. Un om înţelept ascultă aceste vorbe şi se păzeşte de păcat. Cel cuminte primeşte înţelepciunea şi cel ce o are o laudă. Cel care a învăţat bine acestea se poartă ca un înţelept spre binele său. De aceea este important să dăruim voinţa noastră lui Dumnezeu neascultând de poftele firii. Să nu fim risipitori; să nu ne obişnuim cu îmbuibarea. Cel care se îmbuibă nu se îmbogăţeşte şi cel care nu preţuieşte puţinul, devine sărac. Dacă auzim ceva rău despre cineva, să nu spunem mai departe, tăcerea nu ne cauzează pierdere. Şiretlicul nu este înţelepciune şi faptele rele ale celor fără Dumnezeu nu este pricepere, ci cu atât mai multă răutate, nebunie şi neştiinţă. Este mai de preţ mai puţină înţelepciune, dar cu frică de Dumnezeu, decât o minte luminată care nesocoteşte pe Dumnezeu. Sunt oameni cu minte ascuţită şi iscusiţi care întorc lucrurile totdeauna în favoarea lor. Chiar dacă ni se pare că îşi pleacă capul şi plin de smerenie se cercetează, este doar vicleşug. Ferice de cei cărora le pare rău de toate acestea şi doresc ca să-şi trăiască viaţa în continuare după plăcerea lui Dumnezeu, care sunt dezlegaţi de toate legăturile satanice prin harul lui Dumnezeu, având o conştiinţă curată.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

APĂ FĂRĂ PLATĂ

Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii, fără plată. Apocalipsa 22.17

Isus ne cheamă să luăm fără plată; El nu cere nici recomandări, nici simţăminte bune; El cheamă numai; veniţi dar. .. Tu n-ai nici pocăinţă, nici credinţă? Vino chiar şi aşa; Ei ţi le va da. Vino aşa cum eşti şi ia „fără bani şi fără plată”. Închipuiţi-vă un om oarecare, care ar sta lângă o fântână publică şi ar zice: „Nu pot să beau, n-am destui bani în pungă”! Oricât de sărac ar fi un om, el poate să bea totdeauna din ea. Chiar existenţa fântânii arată că ei au dreptul să bea din ea şi pot să bea după dorinţă fără să se teamă de vreun reproş. Singurii care ar suferi de sete, ar vedea această apă limpede şi nu şi-ar potoli setea, ar fi oamenii sus-puşi, care ar trece în trăsuri luxoase. Ar fi într-adevăr prea multă umilinţă pentru ei să coboare din trăsură ca să bea apă dintr-o fântână de unde beau toţi; ei ar prefera să strângă din buze şi să rămână cu gâtul uscat.

Oh, câţi oameni cu multe păreri bune despre ei înşişi sau despre milosteniile lor nu vor să vină în Cristos! „Să fiu mântuit ca un beţiv sau ca o biată femeie! Nu e de noi!” Şi aceşti mândri călători se lipsesc ei singuri de apa vie. Nu este altă cale a mântuirii, decât aceia urmată de tâlharul răstignit pe cruce. Astfel că „cel ce vrea să ia apă vie, să ia fără plată”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Căci pintr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi”. Evr. 10,14.

Domnul Isus s-a adus pe El însuşi ca jertfă, desăvârşind voia lui Dumnezeu în privinţa sfinţeniei şi a despărţirii noastre de ce este rău. Odinioară Dumnezeu a scos pe Israel dintre popoarele lumii, prin despărţire. El le-a lăsat jertfele cu sângele animalelor, dar aceste jertfe erau numai pentru curăţirea cărnii. Jertfa desăvârşită a Domnului Isus a adus o ispăşire desăvârşită a păcatelor. Iată un lucru deosebit de important pentru sfinţenia noastră; jertfa desăvârşită a lui Hristos ne arată că prin El noi suntem puşi deoparte pentru Dumnezeu. Nu numai că suntem scoşi din lume ci suntem şi aduşi la El. Noi suntem încă de aici încoronaţi pentru slujba de preoţi în Locul Prea Sfânt ca să înfăptuim adorarea Lui. Dacă suntem sub lucrarea eficace a lui Hristos, atunci sfinţirea noastră după natura ei este veşnică: nu se sfârşeşte niciodată, suntem ai lui Dumnezeu pentru veşnicie. Sfinţenia noastră este deplin împlinită prin lucrarea lui Hristos. În aceasta vedem harul nemărginit al lui Dumnezeu. Marele nostru Preot stă la dreapta lui Dumnezeu şi se va ridica atunci când vrăjmaşii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Atunci El va împlini lucrarea de prezentare a celor credincioşi în faţa lui Dumnezeu ca unii care sunt fără cusur. Atunci umblarea prin pustie a luat sfârşit, toate slăbiciunile au fost îndepărtate şi călătoria de creştin prin lume s-a sfârşit. Vom fi ca El. Acum noi ne bucurăm că El este un Mare Preot plin de îndurare faţă de slăbiciunile noastre! El poate să mântuiască în chip desăvârşit pe toţi cei care se apropie de El. Dacă dorim să ştim gândurile lui Dumnezeu cu privire la acest veac rău, trebuie să fim cu totul despărţiţi de acest veac. Cu cât ne vom ţine mai aproape de Dumnezeu, cu atât vom fi mai supuşi Cuvântului Său, cu atât mai mult îi vom cunoaşte gândurile în toate privinţele. Scriptura ne destăinuie absolut tot ce trebuie să ştim.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, binecuvântează întâlnirea devoţională de astăzi; fie ca ea să reverse asupra noastră o frumuseţe delicată, o binecuvântare sigură şi un belşug special.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi El dormea la cârmă pe căpătâi. Ucenicii L-au deşteptat şi I-au zis: „învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?”» MARCU 4,38

Această furtună simbolizează problemele şi suferinţele care se nasc în viaţa fiecărui credincios după momentul auzirii Cuvântului, până la trăirea lui. Calea de la teorie la practică este calea credinţei, chiar şi în timpul celei mai furtunoase călătorii. Dar ai grijă, copil al lui Dumnezeu! Treci în siguranţă prin furtună doar atunci când şi Cristos este în corabie. Acest uragan înspăimântător se declanşează tocmai din pricină că El e la bord. Dar, pe de altă parte, Isus Cristos este garanţia că nu ne vom scufunda. Există simultan o perspectivă negativă, dar şi una pozitivă a furtunii. De multe ori furia lui Satan ne zdruncină în interiorul şi în afara noastră; uneori Dumnezeu este Cel care ne încearcă să vadă dacă îi suntem cu adevărat credincioşi. Furtuna pe care au experimentat-o ucenicii a creat o stare de urgenţă, deoarece valurile nu doar că loveau corabia, dar pătrundeau şi înăuntrul ei — «… mai că se umplea corabia» (Marcu 4,37). Este o ameninţare serioasă când valurile încep să se înalţe în jurul nostru. Când «corabia» (adică sufletul nostru) este supusă acestei ameninţări, atunci întunericul devine cu adevărat înspăimântător. Nu uita însă că Isus Cristos îţi este nespus de aproape, mai ales în asemenea clipe, căci este scris: «Şi El dormea la cârmă pe căpătâi» (Marcu 4,38).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu sunt Stăpânul vostru. Ieremia 3:14

Isus Christos este unit cu poporul Său prin legături de căsătorie. Din dragoste, El s-a căsătorit cu biserica Sa, simbolizată printr-o fecioară, cu mult înainte ca ea să cadă sub jugul robiei. Plin de iubire, Christos a slujit, ca Iacov pentru Rahela, până când a plătit întreg preţul pentru ea. Şi acum, după ce a căutat-o prin Duhul Său, şi a făcut-o să-L cunoască şi să-L iubească, Christos aşteaptă glorioasa oră în care fericirea lor reciprocă va fi consumată la Ospăţul Nunţii Mielului. Gloriosul Mire nu şi-a prezentat încă logodnica în faţa Maiestăţii cerului, desăvârşită şi completă; ea nu a intrat încă în privilegiile ei de soţie şi regină. Ea rătăceşte încă într-o lume de păcat, locuind „în corturile Chedarului” (Psalmi 120:5); dar este şi acum mireasa, soţia lui Isus, dragă inimii Sale, preţioasă pentru El, scrisă pe palmele Lui şi unită cu persoana Lui. Chiar şi aici pe pământ, El îşi exercită toate îndatoririle de Soţ faţă de ea. El îi împlineşte nevoile, îi plăteşte datoriile, şi îi îngăduie să se folosească de numele Său şi de bogăţia Sa. El nu îşi va schimba niciodată comportamentul faţă de ea. Cuvântul despărţire nu va fi menţionat niciodată, fiindcă El „urăşte despărţirea în căsătorie” (Maleahi 2:16). Moartea rupe legăturile conjugale dintre soţii muritori, dar nu poate desface legăturile acestei căsătorii veşnice. In cer nu se vor căsători, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu; totuşi, va exista o excepţie minunată, fiindcă în cer Christos şi biserica Sa îşi vor sărbători nunta. Fiindcă această legătură este mai trainică, este şi mai intimă decât legăturile pământeşti. Deşi dragostea unui soţ poate fi foarte pură şi fierbinte, nu este decât o slabă copie a iubirii care arde în inima lui Isus. Această legătură spirituală depăşeşte orice unire omenească, fiindcă Christos a lăsat pe Tatăl şi s-a unit cu biserica.

Seara

Iată omul! loan 19:5

Dacă există un moment în care Domnul Isus a devenit bucuria şi mângâierea deplină a poporului Său, acesta este cel în care s-a cufundat cu totul în adâncurile durerii. Veniţi, suflete binecuvântate, şi priviţi „omul” în grădina Ghetsemani. Priviţi-I inima atât de plină de iubire încât nu o mai poate cuprinde – şi atât de plină de durere încât trebuie să găsească o uşurare. Priviţi stropii de sânge care se preling din fiecare por al trupului Său şi cad pe pământ, „lată omul” cu mâinile şi picioarele străpunse de piroane. Priveşte, păcătosule pocăit, şi vezi imaginea dureroasă a Domnului tău suferind pe cruce. Observă picăturile de sânge care se preling sub coroana de spini, ca nişte diamante preţioase, diadema Regelui Nefericirii, „lată omul”, în timp ce oasele I se desfac, şi El este turnat ca apa şi adus în ţărâna morţii. Dumnezeu L-a părăsit, şi iadul L-a înconjurat. Priveşte şi vezi: a mai suferit cineva cum a suferit El? Voi toţi care treceţi pe acolo, apropiaţi-vă şi priviţi spectacolul acestei dureri – unică, incomparabilă, o minune pentru oameni şi îngeri. Priviţi-L pe împăratul Suspinelor, care nu are egal şi rival în agonia Sa! Priviţi-L, bocitorilor, fiindcă, dacă nu găsiţi nici o mângâiere în Christosul răstignit, nu este nici o bucurie pe pământ sau în cer. Dacă nu există nici o speranţă de răscumpărare în sângele Său, nu există nici o bucurie în harpele cerului, şi mâna dreaptă a lui Dumnezeu nu va cunoaşte nici o plăcere. Dacă ne-am aşeza mai des la piciorul crucii, am fi mai puţin tulburaţi de îndoieli şi dureri. Dacă am vede durerile Lui, ne-ar fi ruşine de durerile noastre. Dacă am privi rănile Sale, rănile noastre s-ar vindeca. Dacă vrem să trăim drept, trebuie să o facem prin contemplarea morţii Lui. Dacă vrem să ne înălţăm în demnitate, trebuie să medităm la umilirea şi durerea Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi,…Ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!

(Isaia 30:18)    

Noi trebuie nu numai să înţelegem importanţa aşteptării Dumnezeului nostru, ci totodată să realizăm ceva şi mai minunat – Domnul ne aşteaptă. Şi chiar gândul că El ne aşteaptă ne va da o motivaţie şi o inspiraţie înnoită de a-L aştepta. Ne va da de asemenea o încredere inexprimabilă că aşteptarea noastră nu va fi niciodată în zadar. De aceea, în spiritul aşteptării lui Dumnezeu, să căutăm chiar acum să descoperim exact ce înseamnă.Domnul are un scop glorios şi inimaginabil pentru fiecare copil al Său. „Dacă este aşa”, întrebi tu, „de ce continuă El să aştepte tot mai mult ca să ofere harul Său şi să-mi dea ajutorul pe care îl caut, după ce am venit şi L-am aşteptat?” El face aşa pentru că este un grădinar înţelept care „aşteaptă roada scumpă a pământului, şi o aşteaptă cu răbdare, până primeşte ploaie timpurie şi târzie” (Iacov 5:7).

Dumnezeu ştie că nu poate strânge roadele până nu se coc, şi ştie precis când suntem gata din punct de vedere spiritual să primim binecuvântări pentru folosul nostru şi pentru gloria Lui. Şi aşteptarea în strălucirea soarelui dragostei Lui este ceea ce va coace sufletul nostru pentru binecuvântările Lui. De asemenea, aşteptarea sub norii încercărilor este la fel de importantă, pentru că ei vor produce în cele din urmă ploi îmbelşugate de binecuvântări.Fii sigur că dacă Dumnezeu aşteaptă mai mult decât dorim noi, este pur şi simplu ca să facă binecuvântările de două ori mai preţioase. Adu-ţi aminte că El a aşteptat patru mii de ani, „dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Gal. 4:4). Timpul nostru este în mâinile Lui, şi El va face dreptate repede celor pe care i-a ales, venind iute în ajutorul nostru fără să întârzie nici măcar o oră. Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 12.1-21

    După ce a oferit adevărata odihnă a sufletului (11.28,29), Domnul Isus lămureşte că odihna reglementată prin sabat nu-şi mai avea rostul. Referitor la problemele legate de sabat, fariseii căutau să-i prindă întâi pe ucenici (v. 2), apoi pe însuşi Stăpânul lor (v. 10). Dar El S-a folosit de aceste ocazii pentru a le explica – citându-le pentru a doua oară versetul din Osea 6.6 (v. 7; vezi cap. 9.13 şi Mica 6.6-8) – faptul că tot sistemul bazat pe legea jertfelor fusese pus deoparte (desfiinţat) prin venirea Lui în har. La ce ar fi folosit respectarea celei de-a patra porunci a Legii, când toate celelalte erau călcate? Mila avea şi ea cerinţele ei. Şi ce aroganţă să-I impui să respecte sabatul tocmai Aceluia care 1-a instituit! De fapt, cât timp domnea păcatul, nimeni nu se putea odihni, nici omul, împovărat cu el, nici Dumnezeu (Tatăl şi Fiul lucrând împreună pentru a înlătura în acelaşi timp răul şi consecinţele lui: Ioan 5.16,17).

    Fără să Se lase întrerupt de sfaturile celor răi, Slujitorul desăvârşit îşi continuă slujirea, lucrând cu un duh de umilinţă, de har şi de blândeţe, care, conform cu Isaia 42.1-4, ar fi trebuit să-i facă să-L recunoască. Cât de nepreţuit este pentru inima lui Dumnezeu acest duh al Slujitorului desăvârşit! (comp. cu 1 Petru 3.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 14:22-33

Isus le-a zis îndată: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Matei 14:27

CURAJ IN MIJLOCUL FRICII

Curajul nu este absenţa fricii. Cineva a spus: „Curajul este frica ce şi-a făcut rugăciunile”. A fi creştin nu înseamnă că ai garanţia  că vei fi curajos şi vei fi eliberat de toate sentimentele de îngrijorare. Dar aceasta ne dă Cuvântul lui Dumnezeu, care atunci când este luat prin credinţă, face ca teama şi neliniştea să-şi piardă din puterea lor paralizantă. 

Binecunoscutul pianist şi compozitor, Don Wyrtzen, stă la claviatura pianului în faţa unei mari audienţe, calm şi încrezător. Dar el recunoaşte cu candoare că este plin de frică uneori. „Aş putea avea chiar un atac din pricina încordării,” spune Don. „Ceea ce fac poate suna copilăresc, dar îmi este folositor. Cânt atunci încet, în gând, versuri ca acesta: „Tu dai pacea Ta deplină, celui ce se încrede-n Tine”. Nu spun că Domnul, instantaneu, dă dintr-o baghetă magică şi toată îngrijorarea îmi dispare, dar am experimentat pacea desăvârşită de la Dumnezeu în vremea când eram plin de frică”. Când apostolii înspăimântaţi L-au văzut pe Isus umblând pe marea cuprinsă de furtună, El le-a spus: „îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” Isus era mult mai puternic decât împrejurările care au generat frica. El a putut linişti furtuna violentă a mării (Marcu 4:39), a putut aduce vindecare trupului şi minţii (Matei 8:14, 15; Marcu 5:15), să învingă moartea (Ioan 11:43, 44) – toate prin puterea Cuvântului Său! Eşti fricos? încrede-te în Domnul Isus – în primul rând primindu-L ca Mântuitor. Apoi studiază Cuvântul lui Dumnzeu, bazează-te pe El, şi spune-I lui Isus, în rugăciune, despre tot ce te alarmează. El îţi va da curaj în mijlocul temerilor tale. – D.J.D.

O, inimă timidă! O, suflete plăpând! 
Puternic vrei să fii, încrezător? 
Domnului Ii lasă orice frică orice gând. 
Numai prin El vei fi biruitor.  – D.J.D.

Curajul este ca un zmeu de hârtie – vânturi împotrivitoare îl fac să se ridice.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ia zis: „UrmeazăMă!”.   Ioan 21.19

Această expresie, „urmeazăMă!”, conține calea slujitorului lui Hristos. Dacă dorim săL urmăm pe Isus, trebuie să ne ținem ochii ațintiți încontinuu asupra Lui; trebuie să luăm seama la urmele Lui și să călcăm pe ele. Iar dacă vom fi tentați, ca Petru, să privim la ce fac alții, vom auzi cuvintele de mustrare: „Ceți pasă ție? Tu urmeazăMă!”. AL urma pe El trebuie să fie singura noastră preocupare, orice sar întâmpla.

Lucrul de care avem nevoie cu adevărat este o voință zdrobită – adevăratul duh al unui slujitor care așteaptă ca Stăpânul săi descopere gândul Său. Slujirea nu înseamnă să faci un lucru sau altul, nici să alergi întro parte sau alta, ci înseamnă, în mod simplu, să faci voia Stăpânului, oricare ar fi ea.”UrmeazăMă!” Prețioase cuvinte! Facă Domnul ca ele să fie gravate pe inimile noastre! Atunci vom umbla siguri pe calea noastră și vom fi eficienți în lucrarea noastră. Nu vom fi distrași de gândurile și de opiniile oamenilor. Se poate întâmpla ca doar puțini să ne înțeleagă, să ne aprobe sau să ne aprecieze lucrarea. Nu contează! Domnul știe totul. Dacă un stăpân îi spune unuia dintre slujitorii lui să facă un anume lucru, datoria acestuia este săl facă, indiferent de ce ar crede cei împreunăslujitori cu el. Ei ar putea săi spună că ar trebui mai degrabă să facă alt lucru, însă el nu trebuie săi ia în seamă – el cunoaște gândul stăpânului său și trebuie să facă lucrarea încredințată lui.

Ce minunat dacă lucrurile ar sta așa cu toți slujitorii Domnului! Fie ca toți să cunoaștem mai bine voia Stăpânului nostru și să o împlinim cu o mai mare hotărâre!

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Comoara aceasta o purtăm în niște vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi.” 2 Corinteni 4.7

Caracterul unui olar

Bernard de Palisy (1510-1589) este olarul care a descoperit taina smalțului de pe oalele de pământ din vechiul Egipt, care se pierduse odată cu scurgerea vremii. El a fost un simplu olar, dar datorită smalțului a ajuns cunoscut chiar de regele Henric al III-lea al Franței. Dar Palisy era un credincios hughenot. Regele l-a ocrotit pentru o vreme de prigoana inchiziției. Însă, la final, regele a spus că îi este milă, dar este forțat să-l lase în mâinile persecutorilor. La aceasta, Palisy a răspuns: „Sire, adeseori mi-ai spus că ți-e milă de mine, dar, în ce mă privește pe mine, țin să-ți spun că mi-e milă de tine ca rege că a trebuit să spui că ești forțat. Acestea nu sunt cuvinte potrivite în gura unui rege. Și eu îți spun în aceste cuvinte regești că nici dinastia Guise, nici tot poporul tău, nici tu însuți nu vei fi în stare să forțezi pe un biet olar să-și plece genunchiul în fața statuilor tale de sfinți”.

Caracterul de creștin autentic al lui Palisy nu a putut fi înfrânt. El L-a cinstit pe Dumnezeu printr-o moarte de martir. Credința olarului era bine ancorată în Dumnezeu și în promisiunile Sale. La începutul vieții sale de credință s-a aflat credința vie în Mântuitorul său.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (3)

„Diotref… nu vrea să știe de noi” (3 loan 1:9)

Nu toată lumea este dispusă să gândească în mod creativ și unii îi disprețuiesc pe cei ce o fac. Apostolul loan a spus: ” Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place sa aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi”. Orice organizație are cel puțin un astfel de om; asigură-te că nu ești tu acela. Autorul Phil Cooke a spus: „Una dintre cele mai dăunătoare „vaci sacre” din cadrul organizațiilor este implementarea ca fundament al statutului angajaților, vechimea în locul talentului. Da, loialitatea este importantă, dar unii dintre cei mai loiali angajați pe care i-am cunoscut eu sunt loiali datorită egoismului. Ei își impun să fie loiali ca să-și păstreze locul de muncă, ca să nu-și piardă beneficiile sau să aibă în continuare autoritate. Adevărata loialitate are de-a face cu inovația, cu gândirea originală și cu aportul adus companiei pentru a ajunge la nivelul următor. Fiecare persoană are valoare și este importantă. Dar un lider bun știe întotdeauna care sunt oamenii care aduc cea mai mare valoare organizației. Aceștia sunt cei care trebuie dezvoltați, instruiți și cultivați. Când creezi o atmosferă de gândire creativă, vei avea parte de atâta loialitate că nu vei mai ști ce să faci cu ea. Cele mai multe companii sunt atât de ignorante cu privire la modul în care să dezvolte un mediu propice inovației că dacă tu o vei face, oamenii vor veni la tine din toate direcțiile ca să lucreze cu tine”. Apostolul Pavel a practicat acest principiu și i-a învățat și pe alții: „Vă rugăm… să priviți bine pe cei ce se ostenesc între voi… Să-i prețuiți foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor” (1 Tesaloniceni 5:12-13).

Ca să fii un gânditor plin de creativitate, trebuie să prețuiești gândirea creativă.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Poarta împărăţiei

„Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe; El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu. Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. „Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – „Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: „Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea…” Ieremia 6:16

Calea credinţei nu este o cale nouă: ea este tot atât de veche ca adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Deşi împrejurările se schimbă întruna şi deşi părerile şi năzuinţele sunt nestatornice ca vânturile schimbătoare, totuşi adevărul lui Dumnezeu odată dat sfinţilor Săi, rămâne acelaşi neschimbat, întreg şi vrednic de încredere.

Domnul putea să ceară lui Israel să stea şi să observe şi să întrebe cărările vechi, căci Israel s-a abătut de la ele şi şi-a ales cărări nesigure şi strâmbe umblând într-o totală dezorientare. Cărările vechi nu erau numai acelea a părinţilor şi străbunicilor lor, ci acelea stabilite în lege când Israel a ieşit la început din Egipt, dar pe care ei le-au călcat şi le-au înlocuit chiar cu urâciuni satanice de tot felul, idolatre, care plăceau firii, căci nu îi oboseau cu cerinţele dreptăţii şi sfinţeniei lui Dumnezeu.

Biserica este bântuită astăzi de glasuri şi învăţături care chipurile, încearcă să îmbunătăţască falimentul ei prin introducerea de soluţii noi, dar ele de fapt sunt tot atât de vechi ca şi minciuna lui Satan din Eden. Răspunsul este simplu; să întrebăm mai de grabă în mod cinstit, de cărările, acelea introduse de Domnul Isus şi apostolii Lui, la începutul Bisericii. Evangheliile şi Epistolele ne procură o deplină înţelegere şi învăţătură cu privire la calea pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru poporul Său de-a lungul acestei întregi dispensaţiuni a Harului. Să căutăm adevărul cu toată inima în izvorul curat al adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Aici, şi numai aici, vom găsi siguranţă şi stabilitate, har şi pace, prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Hristos. – 2 Petru 1:2

„Inimile noastre sunt mici şi foarte înguste. Ce le-ar putea lărgi altceva decât comunicarea pe care ne-o face Dumnezeu cu privire la gândurile Sale, când ne descoperă ce este în inima Sa, ca să ne facă să cunoaştem tot ce depăşeşte orice cunoştinţă. Căci dacă aceste gânduri ale lui Dumnezeu n-ar trece peste priceperea noastră, Dumnezeu n-ar mai fi Dumnezeu. Suntem însă astfel introduşi în infinit prin Duhul Său. Nu pot să le măsor cu mintea mea, nu pot să le ating limitele, dar sunt în ele şi mulţumesc lui Dumnezeu, n-am să ies niciodată din ele.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Îi veţi recunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?” Matei 7:16.

Dacă suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, atunci să ne dăruim viaţa Lui în totalitate. Această dăruire totală trebuie să fie vizibilă în orice împrejurare, chiar şi la locul de muncă. Ca şi copil al lui Dumnezeu, sunt ascultător faţă de şefi şi dacă sunt pe post de maistru, comportarea mea faţă de subalterni este asemănătoare cu cea faţă de fraţi. Un meşteşugar nu mai produce nimic care să servească drept unealtă păcatului; croitoreasa nu mai croieşte haine pentru baluri, nici pantofarul pantofi pentru distracţii; muzicantul nu mai participă la distracţii. Grădinarul nu mai împodobeşte serbări lumeşti. Mulţi creştini evlavioşi spun că pot face aceste lucruri, argumentând cu faptul că, dacă nu-l face el îl face altul şi în final, trebuie să-şi câştige şi el pâinea. Dar astfel devenim asemenea sării care îşi pierde gustul, sau lumânării puse sub obroc. Putem fi siguri că Dumnezeu se îngrijeşte de noi. Cum ar putea face asemenea lucruri un om născut din nou? Trebuie să punem la oparte creştinismul bazat pe „dar” şi „dacă”, să ascultăm şi să facem toate lucrurile după Scriptură. Un copil al lui Dumnezeu este bazat pe realitatea mântuirii şi a împăcării; şi nimeni şi nimic, nu-i poate lua această siguranţă. Pe de altă parte, trebuie să stăpânim trupurile noastre pentru ca să nu devenim nevrednici, ci să vedem care este voia lui Dumnezeu. Este bine să citim Matei 5 şi 6 şi Luca 6 şi 12 şi să trăim în conformitate cu ce scrie acolo. Regina Estera a spus: „dacă mor, mor” şi astfel a salvat tot poporul. Dacă suntem hotărâţi pe cale, atunci vor mai dispărea multe lucruri nevrednice de Domnul din viaţa noastră. Un mod de viaţă uşuratic, cu privirea îndreptată spre lume, întristează Duhul Sfânt şi are ca rezultat moartea.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

STRĂLUCEŞTI CA MULTE STELE

„Cei înţelepţi vor străluci ca strălucirea cerului şi cei ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire, vor străluci ca stelele, în veac şi în veci de veci.” Daniel 12.3

Iată un cuvânt potrivit ca să mă trezească, şi care pune în faţa ochilor mei un scop în vederea căruia merită să-ţi dai osteneala să trăieşti. A fi înţelept este un lucru de mare preţ; dar înţelepciunea de care este vorba aici este o înţelepciune dumnezeiască, pe care Domnul singur o poate da. Să mă cunosc pe mine însumi, să Îl cunosc pe Dumnezeu, Mântuitorul meu! De aş putea să pun în practică adevărul ceresc şi să trăiesc în lumina lui! Ţinta vieţii mele este înţeleaptă? Urmăresc eu ceea ce trebuie să urmăresc? Trăiesc eu oare cum aş fi vrut să fi trăit dacă acum ar veni ziua morţii mele? Numai această înţelepciune poate să-mi asigure această strălucire nesfârşită ca lumina zilei veşnice. Să câştigi suflete este o ţintă slăvită şi trebuie să fii înţelept să aduci un singur suflet pe calea neprihănirii; cu atât mai mult ca să aduci mai multe suflete. Oh, dacă aş avea această cunoştinţă despre Dumnezeu şi Cuvântul Său, despre oameni şi despre Cristos, ca să pot aduce un mare număr de oameni la pocăinţă! M-aş deda atunci la această lucrare şi n-aş avea linişte până n-aş face-o. Asta face mai mult pentru mine, decât să strălucesc în lume prin izbânzi şi prin onoruri. Eu voi străluci într-o zi ca o stea cerească, poate ca nişte stele mai multe, pentru totdeauna şi fără încetare. Sufletul meu, deşteaptă-te! Doamne, însufleţeşte-mă!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani” Gen. 5,5.

Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în HRISTOS 1. Cor. 15,22. Despre opt persoane citim în Genesa cap. 5 aceste cuvinte foarte grele: „apoi au murit.” Nimeni nu cunoaşte până astăzi numărul celor care au avut aceeaşi soartă. Numai Dumnezeu ştie cu precizie acest număr. Dumnezeu cunoaşte şi viaţa ta, iar dacă se va spune odată despre tine „a murit” atunci tu nu vei fi uitat de El, dar nici lucrările tale nu vor fi uitate.
Pentru fiecare om care se naşte în această lume nu este nimic mai sigur ca moartea. Nu este acest lucru cutremurător? In Romani 5.12 stă scris că moartea a pătruns asupra întregii omeniri din pricină că toţi au păcătuit. Dacă mori în păcatele tale, înseamnă că nu te-ai pocăit şi nu ai primit jertfa lui Isus făcută pentru tine. În această situaţie sfârşitul drumului tău este moartea a doua, adică pierzarea veşnică. În loan 5.28-29 Domnul Isus ne spune că toţi cei din morminte vor învia; cei care au făcut binele, adică cei care au crezut în El vor învia pentru viaţă, iar cei care au făcut răul vor învia pentru judecată. Ca urmaşi ai lui Adam, toţi oamenii trebuie să moară din pricină că toţi au păcătuit. Dar toţi care sunt „în Hristos” chiar dacă au murit vor învia prin Domnul Isus Hristos la venirea Lui, aşa cum stă scris în Biblie. Domnul Hristos nu a rămas în mormânt şi nu-i va lăsa în mormânt nici pe cei care au adormit ÎN El, ci îi va învia. Învierea acelora care au murit în păcatele lor ne este amintită în 1 Cor. 15.24 prin cuvintele, „va veni sfârşitul.” Toţi aceştia se vor înfăţişa în faţa tronului de judecată. Ce trist e să fi şi tu prezent acolo! Astăzi mai este încă har şi pentru tine ca să scapi de dreapta judecată a lui Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să primeşti prin credinţă ceea ce a făcut Domnul Isus pentru tine. Nu amâna această lucrare a credinţei pentru ziua de mâine. S-ar putea să fie prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, în dimineaţa asta, în timp ce vom aborda capitolul 53 din Isaia, luminează-1 cu slava Ta; înmoaie şi supune, inspiră şi extaziază şi ridică-ne la nivelul unei astfel de slujiri, încât să ajungem să îţi semănăm Ţie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«În aceeaşi zi, seara, Isus le-a zis: „Să trecem în partea cealaltă;”» MARCU 4,35

La început erau mai mulţi oameni şi mai multe bărci în apropierea lor, dar în cele din urmă ucenicii au rămas singuri cu Isus şi atunci s-a iscat o furtună pustnică. Profetic, aceasta este imaginea furtunii din vremurile de pe urmă, vremuri prin care vor trece copiii lui Dumnezeu. Putem afirma că ucenicii au trăit exact acea perioadă dintre anunţarea şi naşterea împărăţiei lui Dumnezeu. Vedem pentru prima dată în Marcu 5,1 «…pe celălalt ţărm al mării» instaurarea împărăţiei lui Cristos, când legiuni întregi de demoni, la simpla poruncă a lui Isus, au dispărut. Ce imagine minunată! Este datoria noastră să facem cunoscut această împărăţie a lui Dumnezeu şi reîntarcerea lui Isus în glorie, pe norii cerului. Puterile întunericului care au înlănţuit milioane de oameni vor dispărea pur şi simplu la venirea Lui. Eu cred că acum ne găsim exact în perioada de tranziţie. Încă strigăm: «Isus vine!» – dar El nu a venit încă. În schimb e furtună, valurile sunt din ce în ce mai mari, iar corabia Bisericii lui Isus este în pericol să se scufunde. Ferice de cei care trec prin toate furtunile cu Isus la cârma corăbiei vieţii lor!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Fata Ierusalimului dă din cap după tine. Isaia 37:22

Liniştiţi de Cuvântul Domnului, sărmanii cetăţeni ai Sionului au început să se mândrească şi să clatine din cap la ameninţările lăudăroase ale lui Sanherib. Credinţa puternică face pe slujitorii lui Dumnezeu capabili să privească cu calm ameninţarea celui mai tare duşman. Noi ştim că vrăjmaşii noştri încearcă imposibilul. Ei caută să distrugă viaţa veşnică, care nu poate muri atâta timp cât Christos trăieşte; să dărâme cetăţuia care este mai presus de porţile iadului. Ei „aruncă înapoi cu piciorul într-un ţepuş” (Fapte 9:5) ca să se rănească singuri, şi ridică mâna împotriva scutului lui Iehova, ca să-şi facă rău tot lor. Noi le ştim slăbiciunea. Ce sunt ei decât oameni? Şi ce este omul, decât un vierme? Ei urlă şi tălăzuiesc ca valurile mării, înspumându-şi propria ruşine. Atunci când Domnul se ridică, ei zboară ca scânteia în faţa vântului şi sunt consumaţi ca mărăcinii în foc. Neputinţa lor de a opri cauza lui Dumnezeu şi adevărul Său îl fac pe cel mai slab soldat al Sionului să râdă şi să-i batjocorească. Mai întâi, ştim că Cel Prea înalt este cu noi, şi atunci când El iese la război, ce pot să facă duşmanii Săi? Dacă El coboară din înălţimi, „cioburile pământului” (Isaia 45:9) nu se pot întrece cu Făcătorul lor. „Toiagul” Său „de fier” îi va „sfărâma ca pe vasul unui olar” (Psalmi 2:9) şi le va pieri până şi „pomenirea de pe pământ” ( Iov 18:17). Fugiţi, deci, temerilor! Împărăţia este în siguranţă în mâinile împăratului. Să strigăm de bucurie, fiindcă Domnul împărățeşte, şi duşmanii lui vor fi ca paiele din tocătoare.

Pe cât de-adevărat e Dumnezeu şi-al Său Cuvânt

E drept că nici o sabie din iad, sau din pământ

În veci nu ne va-nvinge.

Un singur gest să facă, şi vor fi zdrobiţi

Isus este cu noi, şi suntem neclintiţi

Nimic nu ne va atinge.

Seara

Pentru ce trebuie să umblu plin de întristare? Psalmi 42:9

Poţi să răspunzi la această întrebare, credinciosule? Poţi să găseşti vreun motiv pentru care să te întristezi în loc să te bucuri? De ce să vezi totul în negru? Cine ţi-a spus că marea împrejurărilor se va retrage până când va rămâne doar sărăcie oribilă şi mâloasă? Cine ţi-a spus că „iarna nemulţumirii tale” va progresa de la îngheţ la îngheţ, de la zăpadă, gheaţă şi crivăţ la zăpadă mai adâncă şi la crivaturi mai disperate? Nu ştii că ziua urmează nopţii, valul urmează fluxului, primăvara şi vara urmează iernii? Atunci speră! Speră întotdeauna, fiindcă Dumnezeu nu te va părăsi. Nu ştii că Dumnezeu te iubeşte în mijlocul tuturor necazurilor? Munţii ascunşi de întuneric sunt la fel de reali ca în vremea zilei. In acelaşi fel, dragostea lui Dumnezeu faţă de tine este la fel de mare acum, ca şi în zilele fericite. Nici un tată nu disciplinează tot timpul. Domnul urăşte nuiaua la fel de mult ca şi tine; El o foloseşte pentru însuşi motivul pentru care ar trebui să fii şi tu doritor să o primeşti, adică pentru binele tău veşnic. Totuşi, te vei urca pe scara lui Iacov cu îngerii şi II vei privi pe Cel care stă în vârful ei – Dumnezeul tău făgăduit. Printre splendorile veşniciei, vei uita încercările vremelnice – sau ţi le vei aminti doar ca să-L binecuvântezi pe Dumnezeul care te-a condus prin ele şi a lucrat binele tău prin ele. Ridică-te şi cântă în mijlocul încercărilor. Bucură-te chiar atunci când treci prin cuptorul nefericirii. Fă pustia să înflorească ca trandafirul. Să răsune deşertul de bucuria ta extraordinară. Aceste necazuri uşoare se vor sfârşi curând; apoi, pentru totdeauna cu Domnul, vei avea parte de o veşnică binecuvântare.

Nu tremura şi nu te teme, braţul Lui e tare El nu se schimbă, şi tu îi eşti drag; Increde-te numai în El, şi ai răbdare, Christos îţi va fi totul, şi vei trece-al veşniciei prag.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu voi mai vorbi decât de data aceasta.Aş vrea numai să mai fac o încercare cu lâna.(Judecători 6:39)

Există trei nivele de credinţă în experienţa creştină. Primul este să credem numai când vedem un semn sau când avem o emoţie puternică. Ca şi Ghedeon, pipăim lâna şi suntem dispuşi să ne încredem în Dumnezeu numai dacă este udă. Aceasta poate fi o credinţă autentică, dar este imperfectă. Ea priveşte în continuu la sentimente sau la alte semne, în loc să privească la Cuvântul lui Dumnezeu. Noi facem un pas mare spre maturitate când ne încredem în Dumnezeu fără să ne bazăm pe sentimentele noastre. Este o binecuvântare mai mare când credem fără să experimentăm vreo emoţie.În timp ce primul nivel de credinţă crede când emoţiile noastre sunt favorabile, al doilea nivel crede când orice sentiment este absent. Şi al treilea nivel le întrece pe celelalte două, pentru că este credinţa care-L crede pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui când circumstanţele, emoţiile, aparenţele, oamenii şi raţiunea omenească toate par să susţină contrariul. Pavel a exercitat acest nivel de credinţă când a spus: „Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare” (Fapte 27:20), apoi, cu toate acestea, a continuat şi a spus: „De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus” (Fapte 27:25).Fie ca Dumnezeu să ne dea această credinţă prin care să ne încredem deplin în Cuvântul Său, chiar şi atunci când toate celelalte semne arată în direcţie contrară. C. H. P.

Când este timpul să credem?

Este când totul e calm,

Când flutură victorioasă ramura de palmier,

Şi viaţa este un psalm vesel

De bucurie şi laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când valurile sunt mari,

Când norii de furtună umplu cerul,

Şi rugăciunea este un strigăt prelung:

„O, ajută şi salvează!”

Când este timpul să credem?

Este când prietenii sunt adevăraţi?

Este când traiul uşor ne face curte,

Şi în tot ce spunem şi facem

Avem numai laudă?

Nu! Căci timpul să credem

Este când suntem singuri,

Şi păsările verii au zburat,

Şi orice sprijin s-a dus,

Toate în afară de Dumnezeu.

Când este timpul să credem?

Este într-o zi viitoare,

Când ai încercat drumul tău,

Şi ai învăţat să te încrezi şi să te rogi

Prin nenorociri amare?

Nu! Căci timpul să credem

Este acum, în nevoile din momentul acesta,

Biată trestie frântă şi strivită!

Biet suflet frământat, grăbeşte-te

Să te încrezi în Dumnezeul tău.

Când este timpul să credem?

Este când speranţele sunt mari,

Când strălucirea soarelui aureşte cerul,

Şi bucuria şi extazul

Umplu toată inima?

Nu! Căci timpul să credem

Este când bucuria noastră a fugit,

Când necazul ne face să plecăm capul,

Şi totul este rece şi mort,

Totul în afară de Dumnezeu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 11.20-30

    In cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s-a descoperit braţul Domnului?” (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându-L, „în timpul acela”, pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (v. 25). Apoi, întorcându-Se spre oameni, i-a chemat: „Veniţi la Mine!” «Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi-L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine”, din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima”» (v. 28,29; Efeseni 4.20,21).    Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Ii umplea fiinţa de desfătare. în acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3-5). „Ferice de cei blânzi”, anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să-I fie Lui alături

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 18:9-14

Mândria merge înaintea pieirii, şi trufia merge înaintea căderii.    Proverbele 16:18

MÂNDRIA MERGE ÎNAINTEA CĂDERII

Eram în canoe împreună cu prietena mea de 14 ani, Kim, vâslind pe râul Pine, din Michigan. Trebuia să vorbesc în faţa adolescenţilor unei tabere de vară creştine, şi fusesem repartizaţi în aceeaşi canoe. Râul era umflat, şi plin de stânci, buşteni şi copaci căzuţi de la ultima furtună. Trebuia să vâslim din greu prin curenţii puternici şi prin vârtejuri înşelătoare, să evităm buştenii şi proeminenţele stâncilor. După ce am parcurs cu bine vreo 50 sau 100 de metri, am spus: „Hei, ne pricepem destul de bine!” La care, Kim a replicat: „Mândria merge înaintea căderii!” Şi a avut dreptate. Imediat am lovit malul, ne-am frecat de o stâncă, ne-am aplecat pe sub nişte crengi ce atârnau prea jos. Am ajuns în apele reci ca gheaţa ale râului şi nu numai o dată. Se întâmplă astfel de fiecare dată. De îndată ce începem să credem că suntem buni la ceva sau că am avut mari realizări – de îndată ce lăsăm mândria să ne cuprindă – Domnul ne trimite ceva umilitor în viaţă pentru a ne readuce „cu picioarele pe pământ”. Cu cât avem mai multă mândrie în noi înşine şi cu cât considerăm realizările noastre mai mari, cu atât mai convingător va fi lucrul care ne va reaminti că nu avem decât „picioare de lut”. Acest adevăr este pe deplin ilustrat de textul biblic de azi. Cel ce se laudă va fi înjosit. Cel ce se slăveşte pe sine va fi umilit. Dacă ai început să te lauzi, ai grijă! Mândria duce la pieire, şi trufia te va face să cazi. – D.C.E.

Nu mă lăsa Doamne, să mă mândresc vreodat
Cu toate talentele ce Tu mi le-ai dat.
Ştiu că din roada succesului n-aş gusta,
De n-ar fi tot, prin mila şi-ndurarea Ta. – D.J.D.

Cel ce stă la înălţime în propriile aprecieri este foarte departe de vârf.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și filistenii au chemat pe preoți și pe ghicitori, zicând: „Ce să facem cu chivotul Domnului?” 1 Samuel 6.2

Chivotul Domnului a stat suficient timp în mijlocul filistenilor pentru a aduce judecata asupra lor; prin urmare, ei au căutat un remediu potrivit cu gândurile lor pentru această situație. Este foarte instructiv faptul că Dumnezeu îngăduie oamenilor păcătoși să acționeze potrivit stării lor, însă, atunci când este vorba de cei credincioși, El dorește ca ei să acționeze potrivit Cuvântului Său. Cât de bun, și totuși cât de sfânt, este El! Consider că acesta este un adevăr important atunci când avem dea face cu oamenii din lume. Dacă israeliții ar fi întocmit, pentru chivotul Domnului, un plan după gândurile lor, nesocotind Cuvântul lui Dumnezeu, cu siguranță că El iar fi judecat (vedeți 1 Cronici 13.612); însă, când acești sărmani păgâni, care nu aveau Scripturile, au procedat potrivit cu ceea ce aveau, El lea arătat îndurare.

Domnul nu este indiferent față de oamenii tulburați și aflați în nevoie; El nu disprețuiește pe nimeni. Fără îndoială, cei care au Cuvântul lui Dumnezeu sunt întro poziție diferită. Rămâne adevărat principiul că, acolo unde sufletele nu beneficiază de cunoașterea adevărului lui Dumnezeu, îndurarea Sa le vine în întâmpinare, acționând asupra conștiințelor lor. Însă conștiința singură nu este suficientă acolo unde există cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu, oricât de important este rolul ei în sfera unde acest Cuvânt nu există.

Prin urmare, acești filisteni au construit un car nou, tras de două vaci care alăptau și care nu trăseseră niciodată la jug; toate acestea urmau să fie un test pentru Domnul, iar El a binevoit să răspundă acestui test. Cu siguranță, acest lucru a fost plin de har și el ne arată cine este Dumnezeul nostru, nu numai pentru noi, ci chiar și pentru cei care nuL cunosc. Astfel, Dumnezeu a îngăduit gândurile inimii acolo unde nu lucra decât conștiința, lipsită de lumina adevărului revelat, cu scopul ca această conștiință să fie atinsă. Dacă oamenii se împietresc sau uită de aceste lucruri, cu atât mai rău pentru ei.W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Când vă rugați, să nu fiți ca fățarnicii, cărora le place să se roage …, pentru ca să fie văzuți de oameni …Matei 6.5

Cugetări despre rugăciune

O zi fără rugăciune este o zi fără binecuvântări; o viață fără rugăciune este o viață fără putere.

Rugăciunea este cheia dimineții și zăvorul serii.

Nici muncă fără rugăciune; nici rugăciune fără muncă.

Rugăciunea este locul unde poverile se schimbă de pe umerii tăi pe umerii Domnului.

Rugăciunea nu este o cale prin care obținem ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim ceea ce vrea Dumnezeu.

Rugăciunea nu este urmarea meritelor noastre, ci a îndurării lui Dumnezeu.

Rugăciunea este alungarea întristărilor și a descurajărilor …, rodul bucuriei și al mulțumirii.

Rugăciune fără credință se mai întâlnește, dar credință fără rugăciune este de neconceput.

Familia, care se roagă împreună, rămâne împreună.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (2)

„Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi” (Romani 4:17)

Dumnezeu vede lucrurile pe care oamenii nu le văd și vorbește despre ele ca și cum ele ar exista deja. „Dumnezeu … cheamă lucrurile care nu sunt, ca și cum ar fi”. Din moment ce am fost creați după chipul Său, și noi trebuie să facem la fel. Cu alte cuvinte, trebuie să începem să gândim creativ. Directorul de film Frank Capra a spus: „O presimțire înseamnă creativitatea care încearcă să-ți spună ceva”. Deci, dacă faci parte dintr-o biserică sau dintr-o companie care ridică mereu obstacole în calea eficienței, îngrădește originalitatea și pune frână impulsului, a venit vremea să spui lucrurilor pe nume. Dacă nimeni nu te ascultă, e timpul să te rogi și să-l întrebi pe Dumnezeu dacă te afli în locul potrivit. Orânduirile nu se produc peste noapte, ele sunt create de cei ce trăiesc si lucrează în cadrul lor. Oamenii, sistemele si politicile fie ațâță focul creativității, fie îl sting.

Alexandru cel Mare l-a vizitat odată pe celebrul profesor Diogehe și l-a întrebat dacă poate face ceva pentru el. Diogene a răspuns: „Doar să nu-mi stai în lumină”. Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poți face pentru o persoană creativă este să nu-i stai în drum! Michelangelo, Rembrandt și Leonardo da Vinci au folosit cel mai bun echipament și au parcurs distante extraordinare pentru ă găsi cele mai bune materiale, vopsele, pensule și pânze. Și ar face-o la fel și astăzi! însă nu te aștepta ca schimbarea să apară cu ușurință. Liderii nesiguri au tendința de a penaliza onestitatea și se simt amenințați de creativitate, mai ales când aceasta sugerează că există o modalitate mai bună de a face lucrurile. Dar i-o datorezi lui Dumnezeu, ți-o datorezi ție și celor cu care lucrezi să dai tot ce ai tu mai bun.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Dependenţi de prezenţa lui Dumnezeu

Cei ce se încred în Domnul… umblă şi nu ostenesc. Isaia 40:31

Nu există nimic palpitant în umblare şi totuşi, ea este testul tuturor calităţilor stabile. „Să umbli şi să nu oboseşti” este nivelul cel mai înalt posibil al puterii. Verbul a umbla este folosit în Biblie pentru a exprima caracterul – „Ioan… pe când privea pe Isus umblând, a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu!»”. Nu este nimic abstract în Biblie, totul este plin de viaţă şi real. Dumnezeu nu spune „Fii spiritual”, ci „Umblă înaintea Mea”.

Când nu suntem sănătoşi din punct de vedere fizic sau emoţional, dorim întotdeauna senzaţii puternice. In domeniul fizic aceasta duce la falsificarea lucrării Duhului Sfânt; în viata emoţională aceasta duce la afecţiuni necontrolate şi la distrugerea moralităţii; iar în domeniul spiritual, dacă insistam să avem experienţe palpitante, să ne înălţăm în zbor „pe aripi de vultur”, aceasta va sfârşi în distrugerea spiritualităţii.

Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu este dependentă de un loc anume, ci doar de hotărârea de a-L pune întotdeauna pe El înaintea ochilor noştri. Problemele apar atunci când refuzăm să ne punem încrederea în realitatea prezenţei Sale. Experienţa psalmistului, care spune: „De aceea nu ne temem, chiar dacă…” (Psalmul 46:2), va fi şi a noastră atunci când ne vom baza pe realitate – nu pe conştienta prezenţei lui Dumnezeu, ci pe realitatea acestei prezenţe. Atunci vom exclama: „O, El a fost aici tot timpul!”.

In momentele critice ale vieţii noastre este necesar să-I cerem călăuzire, dar ar trebui să nu fie necesar să spunem întotdeauna: „O. Doamne, călăuzeşte-mă în cutare sau cutare problemă”. Bineînţeles că El ne va călăuzi! Dacă deciziile pe care ni le dictează judecata noastră nu sunt după voia lui Dumnezeu, El Ie va controla şi ne va atenţiona. Atunci trebuie să stăm liniştiţi şî să aşteptăm călăuzirea pe care ne-o dă prezenţa Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora, şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” Galateni 6:2

Din cuvântul acesta emană o adiere de sus, un parfum ceresc, ceva din frumuseţea Celui Veşnic. Căci dacă legea ne face să ne concentrăm asupra noastră înşine, Harul lui Dumnezeu ne face să ne gândim la alţii, ne izbăveşte de robia de noi înşine şi de căutarea goală a intereselor personale.

Dacă Duhul Sfânt lucrează în vieţile noastre vom fi o binecuvântare pentru cei din jurul nostru şi le vom putea aduce ceva din Domnul Isus. Vom putea, în felul acesta să ne dăruim lor fără să auzim strigătul, nevoia lor pentru ajutor. Dragostea are ochi să vadă ceea ce nu văd alţii care se gândesc numai la ei. Dar această dragoste nu poate fi comunicată unei inimi de piatră ci unei inimi de carne care înţelege, are milă şi este totdeauna gata să facă ceva pentru alţii, deci pentru Domnul.

Câte vieţi poartă sarcini zdrobitoare şi nimeni nu este prezent ca să ajute cu ceva. O mângâiere, un cuvânt ales din Scriptură, un ajutor material, o dragoste reală. Câţi „creştini” ar şti s-o facă în adevăr dacă, în loc să se complacă în activităţile lor religioase, ar şti să împărtăşească sarcinile acelora care sunt obosiţi şi deznădăjduiţi. În loc de a-şi etala evlavia lor, care adesea este fără o valoare cerească, ar putea să ajute într-un mod discret şi ascuns pe fraţii şi surorile lor în credinţă şi să poarte împreună cu ei, tot ce-i apasă.

Câţi bărbaţi şi femei sunt încovoiaţi de sarcini grele pe care nimeni nu le vede nici nu le cunoaşte. Dar din viaţa celui credincios, ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, emană un parfum de har care deschide inimile şi pune în mişcare pe aceia care vor să asculte de îndemnul care ni se dă în textul de care ne ocupăm. Şi astfel, sarcinile sunt împărtăşite cu aceia care aproape au căzut sub greutatea lor. Să recunoaştem însă că suntem adesea prea subjugaţi de problemele noastre ca să le putem descoperi pe ale altora şi prea ocupaţi, ca să le dăm atenţie. În jurul nostru inimi împovărate şi deznădăjduite zadarnic aşteaptă un ajutor. Dumnezeu să ne deschidă ochii să vedem, şi inimile ca să înţelegem amărăciunea care ne încojoară. El să ne înveţe cum să împlinim cu adevărat legea lui Hristos adică, legea dragostei şi a altruismului. Atunci, în loc să fim o sarcină pentru alţii, vom fi în stare să le purtăm şi pe ale lor.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.” 2 Tim.4:7

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da „în ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Si nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea lui” – aşa scrie apostolul Pavel. Cine primeşte cununa neprihănirii? Cei care iubesc venirea Lui, au dorinţa de a fi împreună cu Isus şi aşteaptă liniştiţi judecata de apoi. Pentru aceasta trebuie ca omul să aibă conştiinţa împăcată şi curată. Trebuie să trăiască în neprihănire pentru a se bucura de ziua aceea. Trebuie să fi avut parte de har, altfel nu poate avea siguranţă în întâmpinarea acelei zile. Pavel a putut să spună: „De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii”. El a fost unul dintre aceia care au fost îndreptăţiţi prin credinţă. Totul depinde de faptul dacă lupta pe care o luptăm este o luptă bună. Dacă este aşa atunci putem fi siguri că păstrând credinţa până la sfârşit vom obţine cununa. Mulţi pot să afirme că sunt îndreptăţiţi prin credinţă,dar trebuie luptată lupta cea bună. Zi de zi avem de luptat şi dacă nu este aşa înseamnă că nu avem viată din Dumnezeu. Pocăinţa este momentul declanşării războiului; totodată începe şi lupta. Si dacă nu ne apărăm cu ceea ce a făcut Isus pentru noi,nu putem birui. Pavel l-a îmbărbătat pe Timotei: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei, apucă viata veşnică”. Duşmanul vrea să lămurească pe cei vii: „Tu nu ai încă viata” şi atunci avem nevoie de siguranţă: „Am murit împreună cu Hristos şi viata lui este a mea”. Numai dacă stăm neclintiţi în nădejdea noastră putem lupta lupta cea bună. Numai acela va primi cununa care luptă regulamentar. Să porneşti cu gândul că te vei îmbunătăţi nu este lupta cea bună!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CĂUTÂNDU-L PE DOMNUL

…tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă. Evrei 9.28

Aceasta este nădejdea noastră. Acela în care am crezut că a venit o dată pentru a lua păcatele celor mulţi, Se va arăta a doua oară fiilor oamenilor. Aceasta este o nădejde fericită. Această a doua arătare însă va avea anumite trăsături speciale care o vor face mai slăvită.Domnul nostru nu va mai avea nimic a face cu păcatul. El l-a şters pe deplin de la poporul Său, a suportat pedeapsa într-un mod atât de desăvârşit, încât nu Se va mai ocupa de păcat la această a doua venire. El nu Se va mai aduce jertfă pentru păcat, pentru că a nimicit păcatul.

Domnul va desăvârşi atunci lucrarea de mântuire a poporului Său care va fi în final şi pe deplin izbăvit şi se va bucura în toate privinţele de plinătatea acestei mântuiri. El nu vine ca să poarte urmările păcatului nostru, ci ca să ne aducă urmarea ascultării Sale; nu pentru a îndepărta osânda noastră, ci pentru a desăvârşi mântuirea noastră.Mântuitorul nostru Se va arăta astfel numai acelora care îl aşteaptă, dar El nu Se va arăta nicidecum în acelaşi fel acelora ai căror ochi i-a orbit egoismul şi păcatul. Pentru ei, El va fi un Judecător teribil şi nimic mai mult.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor.Mat. 5,16.

Un prieten a povestit o întâmplare care s-a petrecut pe un vapor, pe mare. Fiind furtună mare s-a întors în cabină. Deodată aude un glas: „Un om peste bord!” Prietenul meu a alergat spre punte dar şi-a pus problema dacă ar putea fi de folos sau devine o piedecă. Era tare preocupat cu ce-ar putea ajuta. Ochii lui s-au oprit la o lampă. A luat-o şi a pus-o la fereastra cabinei, fără să înţeleagă rostul acestei lucrări. După puţin timp a auzit însă voci pline de bucurie: „Este salvat.” A doua zi a aflat că lumina de la lampa care a pus-o în fereastră a ajutat pe cel ce se zbătea cu valurile să vadă şi să apuce colacul de salvare care i-a fost aruncat. De-am simţi noi toţi cei care am fost salvaţi prin Domnul Isus, răspunderea noastră pentru ceilalţi. Luminăm noi în prejurul nostru cu lumina Evangheliei? Oamenii rătăcesc în întunericul nopţii păcatului. Marea vieţii este sălbatică şi înspăimântătoare. Cât de mulţi sunt cei care sunt smulşi fără să afle despre iertarea păcatelor! O, de-ar lumina fiecare credincios în jurul lui! Chiar dacă slujba pe care o facem pentru El pare neînsemnată, Domnul o poate folosi pentru mântuirea altora. Ca să îndreptăm pe alţii spre Domnul Isus nu trebuie să fim predicatori ci trebuie ca în purtarea noastră să arătăm limpede şi simplu că noi avem „lumina ÎN Domnul.”Un vestitor al Evangheliei privea într-o zi la un sculptor care cu un ciocan şi cu o daltă pe care le mânuia cu multă măiestrie, modela din piatră o statuie. – Ah, zise credinciosul, cât aş dori să pot cu aceeaşi uşurinţă, să dau viaţă inimilor de piatră. Sculptorul îi răspunse: – Vei putea, când vei lucra aşa cum lucrez eu: în GENUNCHI. Aceste două întâmplări vorbesc mult inimilor noastre. Fiecare poate să lumineze în jurul său lumina cea sfântă a Evangheliei, chiar dacă acest lucru se face de multe ori fără vorbe. Să stăm înaintea Domnului şi să-L rugăm pe El să ne înveţe când să vorbim şi când să tăcem.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, să pot fi adus în prezenţa Ta şi să văd lucrurile din perspectiva Ta. In dimineaţa asta trebuie să vorbesc poporului Tău; unge-mă din nou, o, Doamne, cu Duhul Tău îndurător.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus.» FILIPENI 3,14

Consecvenţa în umblarea pe calea Domnului este de o importanţă vitală. Te-ai depărtat cumva de ţelul pe care Domnul la pregătit pentru tine? Epistola către Evrei ne avertizează cu toată seriozitatea să nu pierdem din vedere scopul final: «De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele» (Evrei 2,1). Ţelul trebuie să fie întotdeauna Isus! Asemănarea cu El trebuie să fie din ce în ce mai izbitoare, uni-rea cu El din ce în ce mai profundă pentru ca să putem fi cu totul ai Săi. Cum o putem face? Prin rugăciune, prin sfinţire şi prin a călca pe urma paşilor Mielului. In aceste vremuri este foarte important să nu pierdem ţelul din vedere. Domnul vine din nou! Lasă-te curăţit de-tot ce este materialism şi egoism în inima ta! Te-ai rătăcit cumva pe o stradă întunecată a păcatului? Atunci nu mai ai nici o şansă să vezi ţelul – adică pe Isus. Te sfătuiesc ca, dacă cumva te-ai depărtat de pe cale, să te întorci acolo de unde ai început să pierzi direcţia. Întoarce-te la cruce, la Cel crucificat! Noaptea judecăţii lui Dumnezeu începe să coboare peste generaţia noastră. Întunericul gros al păcatului şi nonsensul existenţial s-au lăsat peste omenire. Ferice de cei care au stabilit, au hotărât că în Domnul Isus Cristos este sensul vieţii lor!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

O arvună a moştenirii noastre. Efeseni 1:14

O, ce iluminare, ce bucurie, ce mângâiere, ce desfătare simte omul care învaţă la picioarele lui Isus, şi numai acolo! Totuşi, noi nu simţim decât o infimă parte din valoarea lui Isus în viaţa aceasta. Aşa cum spunea un scriitor din vechime „nu este decât o pregustare!” Am gustat în adevăr că bun este Domnul” (1 Petru 2:3), dar nu ştim încă cât de bun şi valoros este El, deşi ceea ce ştim ne face să tânjim după mai mult. Ne-am bucurat de primele fructe ale Duhului, şi ele au făcut să flămânzim şi să însetăm după plinătatea vinului ceresc. Ne văităm în sinea noastră, aşteptând înfierea. Suntem ca Israelul în pustie, bucurându-ne de un singur strugure din Eşcol; acolo vom fi în mijlocul viei. Aici vedem mana cea măruntă, ca sămânţa de coriandru, dar dincolo vom mânca pâinea cerului şi grâul împărăţiei. Acum suntem începători în educaţia spirituală. Deşi am învăţat primele litere ale alfabetului, nu putem încă citi cuvintele, şi cu atât mai puţin propoziţiile. Dar aşa cum spunea cineva: „cel care a fost cinci minute în cer ştie mai mult decât toți teologii de pe pământ”. În prezent avem multe dorinţe neîmplinite, dar în curând ni se vor satisface toate visele. Toate puterile noastre vor găsi cea mai bună folosire în lumea veşnică a bucuriei. O, creştine, anticipează cerul cu câţiva ani. Peste puţin timp vei scăpa de toate încercările şi necazurile tale. Ochii tăi înroşiţi de lacrimi nu vor mai plânge niciodată. Vei privi cu uimire splendoarea Celui care stă pe tron. Mai mult, vei sta pe tron alături de El. Vei împărţi cu El triumful slavei Sale» Coroana Lui, bucuria Lui şi paradisul Său vor fi ale tale, şi vei fi împreună moştenitor cu Cel care este „moştenitorul tuturor lucrurilor” (Evrei 1:2).

Seara

Şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt, să bei apa Nilului?

Ieremia 2:18

Iehova se dovedise vrednic de încrederea lui Israel prin multe minuni, îndurări şi izbăviri extraordinare. Totuşi, ei au trecut hotarele grădinii sfinţite de Dumnezeu; L-au uitat pe Dumnezeul lor adevărat şi viu şi au alergat după dumnezei falşi. Domnul i-a mustrat mereu pentru necredincioşia lor, şi textul nostru conţine o dovadă a discuţiei pe care o purta Dumnezeu cu ei. „De ce te duci în Egipt să bei din apele acelea mâloase?” Putem traduce această întrebare prin „de ce umbli încoace şi încolo şi părăseşti pâraiele răcoroase ale Libanului? De ce uiţi Ierusalimul şi te întorci spre Nof şi Tafanes? De ce eşti atât de legat de rătăcire, încât nu te mulţumeşti cu ceea ce este bun şi sănătos, şi umbli după ceea ce este rău şi înşelător?” Nu există în textul nostru nici un cuvânt de mustrare pentru creştini? O, adevăratule credincios, chemat prin har şi spălat în sângele preţios al lui Isus, ai gustat băuturi mai bune decât îţi pot oferi apele mâloase ale plăcerilor lumeşti. Ai avut părtăşie cu Christos; ai avut parte de bucuria de a-L vedea pe Isus şi de a-ţi sprijini fruntea de pieptul Său. Iţi mai aduc mulţumire noutătile, cântecele, onorurile şi distracţiile acestui pământ, după ce ai experimentat lucrurile cereşti? Poţi să trăieşti cu pleavă după ce ai mâncat din pâinea îngerilor? Bunul Rutherford spunea odinioară „am gustat din mana lui Christos, şi mi-am pierdut gustul pentru pâinea neagră a bucuriilor lumeşti”. Acelaşi lucru ar trebui să fie adevărat şi în dreptul tău. Dacă umbli după apele Egiptului, întoarce-te repede la Fântâna vie. Apele Nilului pot să li se pară dulci egiptenilor, dar pentru tine se vor dovedi amare» în seara aceasta, Isus te întreabă „ce ai tu de a face cu ei?” Ce Îi vei răspunde?

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har,
pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie. Evrei 4:14,16

Marele nostru Ajutor în rugăciune este Domnul Isus Hristos. El este Avocatul nostru, care pledează mereu cauza noastră înaintea Tatălui. El este „Marele nostru Preot”, a cărui slujbă principală este de secole mijlocirea şi rugăciunea în favoarea noastră. El este Acela care primeşte cererile noastre imperfecte din mâna noastră, le curăţeşte de defectele lor, corectează greşelile lor, şi apoi cere răspunsul la ele din partea Tatălui Său. Şi El face aceasta numai în baza valorii şi neprihănirii Sale datorită suficienţei ispăşirii pe care a făcut-o.Credinciosule, îţi lipseşte puterea în rugăciune? Priveşte la Hristos, căci binecuvântatul tău Avocat a cerut deja răspunsul tău. Şi dacă tu te vei da bătut în luptă tocmai când se apropie momentul victoriei, Îl vei întrista şi-L vei dezamăgi. El a intrat deja în „Locul Preasfânt” (Ex. 26:33) pentru tine, având numele tău pe palmele Sale. Mesagerul este acum pe drum ca să-ţi aducă binecuvântarea, şi Duhul Sfânt aşteaptă pur şi simplu actul tău de credinţă, ca să poată şopti în inima ta ecoul răspunsului de la tronul lui Dumnezeu, „S-a făcut”. A. B. Simpson

Duhul Sfânt este Cel care lucrează ca să facă rugăciunile noastre acceptabile, dar noi uităm deseori acest adevăr. El iluminează mintea noastră ca să putem vedea clar dorinţele noastre, apoi înmoaie inima noastră ca să le putem simţi, şi în final trezeşte şi îndreaptă aceste dorinţe spre lucrurile lui Dumnezeu. El ne dă o viziune clară a puterii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, ne dă har „la vreme de nevoie”, şi ne întăreşte încrederea în adevărul Său ca să nu şovăim niciodată.Rugăciunea este un lucru minunat, şi fiecare persoană a Trinităţii este implicată în orice rugăciune acceptabilă. J. Angell James

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 11.1-19

    Domnul nu S-a mulţumit numai să trimită ucenici: El Şi-a continuat şi propria Sa lucrare, în timp ce Ioan Botezătorul, încă din cap. 4.12, şi-o sfârşise pe a sa, în închisoarea lui Irod. Întrebarea pe care ucenicii lui Ioan vin să I-o pună Domnului Isus din partea acestuia trădează descurajarea şi nedumerirea lui Ioan: «…Acela Căruia îi fusese marele premergător nu îşi lua împărăţia şi nu făcea nimic pentru a-1 elibera… Nu era El Mesia cel promis?» Domnul îi trimite lui Ioan un răspuns prin care îi pune, cu blândeţe, degetul pe rană (v. 6), însă înaintea mulţimilor dă o mărturie despre Ioan incomparabil mai măreaţă decât despre oricare alt profet (v. 7-15).    Când este vorba de intrarea în împărăţie, violenţa (năvala) devine o calitate, şi chiar o calitate indispensabilă (v. 12). Dumnezeu ne deschide toate comorile Lui, dar se cere din partea noastră să dorim fierbinte să avem tot ceea ce El ne oferă, zelul sfânt al credinţei care-şi însuşeşte cu curaj toate promisiunile divine. Vai, câţi tineri şi tinere au rămas la uşă din lipsă de hotărâre şi de forţă, de teama luptelor şi a renunţărilor. Să nu uităm că fricoşii vor fi alături de cei necredincioşi, de ucigaşi şi de toţi ceilalţi păcătoşi care nu s-au pocăit (Apocalipsa 21.8).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 20:32-38

Este mai ferice să dai decât să primeşti.  Faptele 20:35

O BINECUVÂNTARE MAI MARE

Beneficierea de amabilitate a altora îţi aduce bucurie, dar faptul că tu însuţi eşti amabil îţi aduce şi mai mare bucurie. Pavel a cunoscut acest adevăr. In timp ce era în închisoare, el spune că „s-a bucurat în Domnul” atunci când a primit darul credincioşilor din Filipi (Filipeni 4:10). Dar a găsit o satisfacţie şi mai mare atunci când le-a slujit celor din Efes fără ca să primească sprijinul lor material. Dând ecou cuvintelor lui Cristos, el a putut spune: „Este mai ferice să dai decât să primeşti”. Dr. William Ott şi soţia sa şi-au petrecut vacanţa anului 1986 lucrând în Filipine. Lucrând din greu într-o zonă de mare instabilitate politică şi cheltuindu-şi câteva mii de dolari din banii proprii, ei au ridicat calitatea echipamentului şi a educaţiei unei clinici dentare finanţată de o misiune creştină. Tot ceea ce au primit de la oameni au fost mulţumirile din inimă ale unui dentist al clinicii. Dar acest lucru a fost sufficient. După ce s-au întors acasă, Dr. Ott i-a spus unui coleg, pe nume Dr. Maurice Irvine, despre vacanţa lor de vară. Comentând conversaţia aceea, Dr. Irvine a spus că a observat la doctorul Ott un adânc sentiment de mulţumire, ceva cu care nu s-ar fi întâlnit după o vacanţă plină de distracţii. El experimenta suprema bucurie care se naşte numai din slujirea dezinteresată. Gândeşte-te cum îţi planifici concediul. Sau când îţi planifici bugetul familiei. Împlineşte cuvintele lui Isus aşa cum le-am citit în Faptele 20:35. Vei fi mai fericit şi mai împlinit decât oricând. Este o binecuvântare să primeşti, dar mai mare binecuvântare este să dai! – H.V.L.

Iubirea este viaţa cea adevărată, 
Domnul Însuşi dăruind mereu ne-arată. 
Când dai, e sfântă, pură desfătare 
Ce-ţi dă o dublă binecuvântare. – Anonim

Câştigul îl face pe om harnic, economiile îl fac pregătit, dărnicia îl face binecuvântat.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care țio voi arăta. Și te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi binecuvântare”. Geneza 12.1,2

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (3) – Geneza (B)

Geneza este compusă din două mari părți. Prima (capitolele 1–11) acoperă o perioadă de două mii de ani și prezintă patru evenimente importante:creația, căderea omului, potopul și formarea națiunilor. Aceste patru mari evenimente au pus temeliile lumii în care trăim noi astăzi. Cea dea doua parte (capitolele 12–50) acoperă o perioadă de doar trei sute de ani, însă descrierea ei este mult mai lungă. Ea se concentrează pe istoria a patru oameni dintro familie aleasă de Dumnezeu să fie cea din care avea să fie format poporul Israel și din care avea să vină Mesia. Acești patru oameni sunt: Avraam, Isaac, Iacov și Iosif. Sunt șapte oameni prezentați în Geneza, a căror istorie și al căror caracter însumează liniile principale ale adevărurilor care vor fi mai târziu dezvoltate dea lungul Bibliei. Aceștia sunt:

Adam – primul om, autoritate, stăpânire;

Enoh – umblarea cu Dumnezeu, răpirea;

Noe – harul și dreptatea, guvernarea;

Avraam – chemarea lui Dumnezeu, alegerea, principiul credinței;

Isaac – filiația, substituirea, învierea;

Iacov – disciplina lui Dumnezeu, rezumatul profetic al istoriei lui Israel;

Iosif – suferința și domnia, moștenirea. Istoria lui Iosif prezintă una dintre cele mai importante imagini ale lui Hristos din Scriptură: lepădat de frații săi, vândut națiunilor, înălțat ca domn asupra lor și, de asemenea, restabilindui pe frații săi. B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El [Dumnezeu] a făcut ca toți oamenii … să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor. Faptele Apostolilor 17.26

Limitele vieții noastre

La 9 iunie 1865, scriitorul englez Charles Dickens se întorcea din Franța. Se afla în ultimul vagon al unui tren. La un moment dat, pe podul Staplehurst, trenul a deraiat și doar un singur vagon a rămas pe pod, celelalte prăbușindu-se împreună cu locomotiva. Dickens se afla în acel vagon, care rămăsese pe pod.

La citirea unei astfel de informații, cu siguranță mulți vor spune: „A avut noroc” sau „a avut zile”. Viața fiecărui om este unică în felul ei. Dumnezeu a hotărât dinainte zilele vieții noastre, a stabilit limitele vieții noastre pământești. Sub niciun motiv, niciunul nu are dreptul să le scurteze. Dar răspunderea noastră este să umplem aceste hotare printr-o viață trăită spre cinstirea lui Dumnezeu. De aceea să ne întrebăm: corespundem acestei răspunderi? Ce bine ar fi să nu ocolim această întrebare! Și cum putem corespunde chemării lui Dumnezeu? Căutând pe Dumnezeu și voia Sa! Dumnezeu este aproape de fiecare dintre noi. Creația și Cuvântul Său – Biblia – ni-L arată pe Dumnezeu. Să folosim viața care ne-a fost dată pentru a găsi pacea, fericirea, viața veșnică, pe care Dumnezeu le dăruiește prin credința în Fiul Său!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEPE SĂ GÂNDEȘTI CREATIV (1) HI

„Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său” (Geneza 1:27)

Biblia te numește „copil al lui Dumnezeu”, la o pauză si gândește-te la ce înseamnă lucrul acesta. Creativitatea lui Dumnezeu este deja imprimată în ADN-ul tău; datoria ta este s-o recunoști, s-o eliberezi și s-o pui în funcțiune. George Lois, director în domeniul publicitar a spus: „Creativitatea poate rezolva aproape orice problemă. Actul creativ, înfrângerea obiceiului prin originalitate, învinge totul”. Dacă dorești, însă, să-ți eliberezi creativitatea, trebuie, mai întâi, să identifici barierele și să începi să le dai la o parte, lată o barieră des întâlnită: „La noi întotdeauna s-au făcut lucrurile în felul acesta”.

Cei ce spun așa au încetat să mai aibă o părere. Ei nu fac decât să-și însușească gândirea vremii, așteptându-și salariul și întorcându-se acasă la sfârșitul zilei fără să gândească, fără să reflecteze sau fără să ia măcar în calcul posibilitățile schimbării. Dacă ești și tu unul dintre acești oameni, e timpul să te trezești și să privești în jur. Rutina care ucide gândirea, reprezintă cancerul creativității. Dacă te duci indiferent la serviciul tău zilnic, rutina te predispune la greșeli. De ce? Pentru că există șanse ca, în virtutea obiceiurilor, să-ți fi pierdut abilitatea de a gândi critic și de a-ți pune sub semnul întrebării metodele. începe să pui la îndoială politici, tehnici, forme, reguli, hârtii – orice lucru care a devenit rutină.

întreabă: „De ce facem asta? E necesar? Am putea-o face mai bine?” La ferma succesului nu există vaci sacre. Dacă insiști să faci lucrurile așa cum s-au făcut dintotdeauna, vei ajunge să fii depășit din punct de vedere al gândirii, al vânzărilor, al producției și în cele din urmă vei ieși din afacere. Așadar, începe să gândești creativ.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Autoritate peste cel credincios

” Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

Domnul nostru nu insistă niciodată asupra autorităţii Sale; El nu spune niciodată „Trebuie să faci…!” Ne lasă cu totul liberi să alegem atât de liberi, încât Îl putem scuipa în faţă, aşa cum au făcut unii; atât de liberi, încât Îl putem trimite la moarte, aşa cum au făcut unii; şi El nu va scoate nici un cuvânt. Dar când viaţa Lui se naşte în mine prin puterea Răscumpărării Lui imediat Îi recunosc dreptul de a avea autoritate absolută asupra mea. Este o stăpânire morală –”Tu eşti vrednic...”. Numai nevrednicia din mine refuză să se plece în faţa celui ce e vrednic. Dacă, atunci când întâlnesc un om care e mai sfânt decât mine, nu recunosc vrednicia lui şi nu ascult de el, aceasta este o dovadă a nevredniciei din mine. Dumnezeu ne educă prin intermediul oamenilor care sunt puţin mai buni decât noi, nu din punct de vedere intelectual, ci în ceea ce priveşte sfinţenia, până când vom ajunge sub stăpânirea Domnului însuşi. Atunci intreaga atitudine a vieţii noastre va fi una de ascultare de El. Dacă Domnul nostru ar insista asupra ascultării noastre. El ar deveni un stăpân care se impune cu forţa şi ar înceta să mai aibă autoritate. El nu insistă niciodată asupra ascultării, dar atunci când într-adevăr Îl vedem, ascultăm de El imediat. El devine cu uşurinţă Domnul vieţii noastre, iar noi trăim adorându-L de dimineaţa până seara. Creşterea noastră în har se arată în modul în care privim uitarea. Trebuie să redăm cuvântului ascultare înţelesul lui real. Ascultarea este posibilă numai între egali. Este vorba de o relaţie între tată şi fiu, nu între stăpân şi servitor. „Eu şi Tatăl una suntem.” „Măcar că era Fiu, a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit.” Fiul a fost ascultător ca Răscumpărător, pentru că era Fiu, şi nu pentru a deveni Fiu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât a lui Cain. Prin ea a primit el mărturie că este neprihănit” Evrei 11:1

Deşi sunt aşa de multe religii în lume, în realitate ele sunt numai două: religia lui Cain şi religia lui Abel.

Religia lui Cain declară că eu trebuie să aduc lui Dumnezeu ceva din ce am produs eu pentru ca să mă poată primi. Religia lui Cain poate fi văzută în diferitele religii din toată lumea, încluzînd din nefericire, o bună parte din cele care se numesc creştine. Oricine crede că va fi primit şi va căpăta trecere înaintea lui Dumnezeu pentru ce face sau dă el, aparţine religiei lui Cain. O astfel de religie este o urâciune pentru Dumnezeu.

Religia lui Abel pe de altă parte este efectiv mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Abel a jertfit un miel lui Dumnezeu, recunoscând prin aceasta că era un păcătos şi că poate fi primit de Dumnezeu -prin moartea unei victime nevinovate. Mielul lui Abel, închipuieşte pe Domnul Isus Hristos, Acela care a venit în lume ca să salveze pe păcătoşi, astfel încât orice persoană poate veni la Dumnezeu şi să spună: „Sunt un păcătos vrednic de moarte. Nu am nimic de adus. Nu am nimic de oferit. Dar vin în virtutea sângelui lui Hristos care s-a vărsat pentru mine. Jertfa adusă de Abel nu i-a obţinut numai acceptarea lui de către Dumnezeu, dar ea mărturiseşte şi că era neprihănit. Neprihănit în el însuşi ? Nicidecum ! El era un păcătos ca şi Cain. El a căpătat neprihănirea prin jertfa pe care a oferit-o. Numai aceasta i-a procurat neprihănirea înaintea lui Dumnezeu.

Presupunem că o fată săracă dintr-o familie fără bani, fără poziţie socială se căsătoreşte cu un om foarte bogat. Cu bărbatul ei bogat, ea acum se poate prezenta oriunde în societate şi oamenii ar trata-o ca pe o regină. Cu câteva luni înaintea căsătoriei ei, lumea ar fi tratat-o ca pe o scamă pe o haină. De ce? Pentru că înainte ea se putea prezenta numai în ce era ea însăşi. Dar acum ea se prezintă nu în ce este ea însăşi, ci în ceea ce este în virtutea relaţiei ei de soţie a acestui soţ foarte bogat.

Şi tu şi eu putem deasemenea să căpătăm mărturia înaintea lui Dumnezeu că suntem socotiţi neprihăniţi, nu în noi înşine, nu prin faptele noastre ci în neprihănirea Domnului Hristos cum spune la 1 Corinteni 1:30. „Legea şi harul sunt amândouă perfect de drepte şi au ca Autor pe Dumnezeu. Dar ele sunt irecociliabile în principiile lor, în raţiunea lor de a fi. Una pretinde dreptatea omului, cealaltă o descoperă pe aceea a lui Dumnezeu când omul este un păcătos pierdut.” – J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate”.
Psalm. 103:8.

La mila Lui nu se poate adăuga sau scădea ceva. Ce ar fi cu noi oamenii, dacă Dumnezeu n-ar fi milostiv? De aceea este scris: „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El; cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi”. Cât de mult se străduieşte omul să stea înaintea lui Dumnezeu cu faptele lui! Atunci când gândeşte că a făcut un lucru cât se poate de bine, de fapt nici nu a început şi când crede că a sfârşit un lucru, este încă foarte departe de acesta. Ce este omul în comparaţie cu Dumnezeu? Ne dăm seama că, atunci când cineva crede că ştie ceva, încă nu ştie aşa cum trebuie. Iar cel care consideră că este cineva, cu toate că nu este nimic, se înşală singur. Cineva a spus odată că domnişoarele şi doamnele încrezute, vor fi odată hrană pentru viermi şi cu acest lucru sunt de acord. Ce poate fi omul, atâta timp cât nu este mântuit? Si chiar dacă este mântuit, totuşi trupul se reîntoarce în pământ. Dacă trăieşte foarte mult, poate împlini o sută de ani, dar cu toate acestea, anii unei vieţi pământeşti sunt asemenea unui strop de apă într-o mare sau asemenea unui fir de nisip pe o plajă, în comparaţie cu veşnicia. Dumnezeu este plin de îndurare faţă de om şi îl poartă cu răbdare. El vede că suntem supuşi morţii, de aceea îşi revarsă mila asupra omenirii.

Mila unui om se poate manifesta faţă de unul din semenii săi; dar mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii întregi. El pedepseşte şi mustră, învaţă şi îngrijeşte ca şi un păstor turma sa. Se îndură de toţi care se lasă atraşi de El, ascultând, păstrând şi trăind după Cuvântul lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCĂLŢĂMINTE DEOSEBIT DE BUNĂ

„Încălţămintea ta să fie de fier şi de aramă şi puterea ta să tină cât zilele tale.” Deuteronom 33.25

Două lucruri sunt pregătite pentru călător: încălţămintea şi puterea.

Încălţămintea îi este necesară pentru a călători pe drumuri gloduroase şi rele şi pentru a-i călca în picioare pe vrăjmaşii de moarte. Noi nu mergem cu picioarele goale; nu ar fi potrivit pentru fii cu de sânge regesc. Încălţămintea noastră nu va fi deloc din materiale obişnuite, ci va avea tălpi durabile de metal, care nu se vor uza deloc, chiar dacă călătoria ar fi lungă şi grea. Noi vom fi apăraţi aşa cum cer nevoile drumului şi ale luptei. Să mergem deci vitejeşte şi să nu ne temem de nici un rău, chiar dacă ar trebui să punem piciorul pe şerpi veninoşi sau chiar pe balaur.Puterea noastră de asemenea va ţine cât lungimea zilelor noastre şi ea va fi potrivită cu efortul care trebuie făcut şi după povara de purtat. Puterea noastră trebuie să fie după felul zilelor noastre, acesta este înţelesul din versetul de mai sus. Dacă astăzi ne vine o încercare grea sau o lucrare care cere toată energia noastră, ni se va da de asemenea o putere egală. Această făgăduinţă făcută lui Aşer este şi pentru toţi aceia care au destulă credinţă ca s-o ia ca pentru ei. Fie ca această făgăduinţă să ne dea îndrăzneala care trebuie să se nască în inima credincioasă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„DOMNUL, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean. Şi Saul a zis lui David: Du-te, şi DOMNUL să fie cu tine” 1. Sam. 17,37.

David niciodată nu s-a lăudat cu victoria obţinută asupra leului sau a ursului. Nici de data aceasta nu ar fi amintit-o dacă nu trebuia să arate temelia tare pe care se baza în lucrarea care îi stătea înainte. El a vrut să dovedească că nu merge în puterea lui proprie. A fost ceva asemănător cu răpirea lui Pavel în al treilea cer. Patrusprezece ani a fost ascuns acest lucru în inima lui Pavel şi niciodată nu s-ar fi ştiut de el dacă starea corintenilor nu ar fi cerut să li-l facă cunoscut.De-ar fi această pildă o lecţie demnă de urmat şi pentru noi. Oh, cât de repede suntem gata să vorbim şi să ridicăm faptele noastre sărăcăcioase în faţa altora! Carnea, firea veche este totdeauna înclinată să se mândrească şi să înalţe eul pentru orice lucrare. Este necesar să avem inimi pline de laudă către Tatăl şi Dumnezeul nostru. Pentru aceasta este nevoie de supunere, pentru a deosebi glasul credinţei şi cel al religiozităţii. Saul vorbea frumos parcă ar fi vrut să dea impresia unei nădăjduiri în Dumnezeu. Cuvintele lui: „Domnul să fie cu tine” erau o formulă fără putere, o înşiruire de cuvinte spuse la întâmplare. În înţelesul obişnuit al cuvântului formalismul înseamnă: ţinerea, respectarea şi alipirea de forme; efectuarea de lucruri care închipuiesc ceva sau prin care se caută producerea de mişcări sau tulburări sufleteşti. Formalism înseamnă „umbra”, înlocuirea materială a adevăratei închinăciuni în duh şi adevăr, precum şi înlocuirea lucrării Duhului Sfânt cu lucrările firii pământeşti; înseamnă înlocuirea credinţei dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Să ne ferim atât în vorbire cât şi în practică de FORMALISM.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Fă să fie lumină şi dulceaţă şi bucurie toată ziua. Preia controlul cu blânda Ta putere şi tărie; în harul Tău, luminează-ne pe plan fizic şi mintal şi spiritual.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri si pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şi pentru EL» COLOSENI 1,16

Întreg Vechiul Testament relevă dorinţa lui Dumnezeu de a-L descoperi pe Fiul Său ca Răscumpărător. Lui Moise Domnul i-a dezvăluit în detaliu planul Său din veşnicii, adică sacrificiul Fiului Său iubit. Este emoţionant când Domnul îi vorbeşte lui Moise despre «sângele jertfit» (vezi Exod 34,25). O, de am înţelege ce preţ avem în ochii Săi şi cât L-a costat salvarea noastră! El ne vorbeşte nouă, astăzi, aşa cum i-a vorbit şi lui Moise. Ni Se descoperă astăzi ca odinioară. Dumnezeu doreşte ca noi să-L cunoaştem tot mai mult pe Miel. Aceasta a fost Sfinţenia care radia din Moise: Isus – Mielul, templul, calea, jertfa şi preotul. Toate acestea m-au dus cu gândul la Apocalipsa: «căci o luminează slava lui Dumnezeu şi făclia ei este Mielul» (Apoc. 21,33). Cea mai mare bucurie a lui Dumnezeu este descoperirea Fiului Său, Isus Cristos! El este totul în toate, atât pentru creaţie, cât şi pentru oameni. Dumnezeu a făcut oamenii după chipul Său, pentru gloria Sa: «… i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său …» (Rom. 8,29).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul, Dumnezeul nostru, ne-a arătat slava şi mărirea Lui. Deuteronom 5:24

Marele însemn al lui Dumnezeu în toate lucrările Sale este manifestarea propriei Sale glorii. Orice altceva ar fi fost nedemn de El. Dar cum se poate manifesta gloria lui Dumnezeu în nişte creaturi căzute, cum suntem noi? Ochiul omului nu este singur; el are tendinţa să-şi privească mereu propria onoare. Îşi supraestimează puterile, şi nu este pregătit să vadă gloria Domnului. Este clar, deci, că şinele trebuie îndepărtat din drum, ca să-L putem slăvi pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El îşi aduce adesea poporul în probleme şi dificultăţi, astfel încât, conştientizaţi de propria nebunie şi neputinţă, să fie în stare să vadă maiestatea lui Dumnezeu care le vine în ajutor. Cel care îşi petrece viaţa pe un drum lin şi uşor nu va vedea prea mult din gloria Domnului, fiindcă are puţine ocazii de a se elibera de sine; de aceea, are puţine goluri care să fie umplute cu descoperirea lui Dumnezeu. Cei care navighează pe pâraie şi vaduri ştiu puţine despre Dumnezeul furtunilor, dar cei care fac „negoţ pe apele cele mari” (Psalmi 107:23) văd „minunile Lai în mijlocul adâncului” (vers. 24). în mijlocul oceanului de pierderi, sărăcie, ispite şi mustrări învăţăm multe despre puterea Domnului, fiindcă simţim neputinţa omului. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, deci, dacă ai fost condus pe un drum stâncos. Astfel vei experimenta măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Necazurile tale te-au îmbogăţit cu o comoară de cunoştinţe care nu puteau fi câştigate prin alte mijloace. Încercările tale au fost despicătura stâncii în care te-a aşezat Iehova, aşa cum a făcut cu slujitorul Său Moise, astfel încât să-I vezi slava atunci când trece prin faţa ta. Slavă Domnului că nu ai fost lăsat în întunericul şi ignoranţa pe care o aduc continua prosperitate, şi că în vâltoarea nenorocirilor ai fost echipat pentru razele slavei Sale în lucrările minunate pe care El le-a făcut pentru tine.

Seara

Nu va frânge o trestie ruptă, şi nici nu va stinge un fitil care fumegă. Matei 12:20

Ce este mai slab decât o trestie ruptă, sau un fitil care fumegă? Dacă o raţă sălbatică se aşează pe o trestie dintr-o mlaştină sau un râu, trestia se va îndoi. Dacă cineva o atinge cu piciorul, se va rupe sau se va frânge. Orice adiere de vânt care trece peste râu o mişcă încoace şi încolo. Nu ne putem imagina nimic mai fragil sau mai slab, sau a cărui existentă să fie mai ameninţată, decât o trestie ruptă. Gândiţi-vă acum la un fitil care fumegă – ce este el? Este adevărat că mai are o scânteie de viaţă. Totuşi, este aproape stins; răsuflarea unui copil îl poate nimici. Nimic nu este mai precar decât existenţa flăcării lui. Textul nostru vorbeşte despre lucruri slabe, şi totuşi Isus spune despre ele „nu va frânge o trestie ruptă, si nici nu va stinge un fitil care fumegă”. Unii din copiii lui Dumnezeu au fost făcuţi în stare să înfăptuiască lucruri măreţe pentru El. Dumnezeu are Samsoni care pot ridica porţile Gazei şi le pot duce până în vârful dealului. El are câţiva credincioşi cu inimă de leu, dar majoritatea copiilor Săi sunt o rasă timidă şi fricoasă. Sunt ca nişte grauri, speriaţi de orice trecător; sunt ca o turmă mică şi înspăimântată. Dacă vine ispita, sunt prinşi în laţ ca păsările; dacă sunt ameninţaţi de încercări, sunt gata să leşine. Bărcuţa lor fragilă se mişcă încolo şi încoace, împinsă de fiecare val; sunt purtaţi de vânt ca nişte păsări de mare pe creasta valurilor. Sunt slabi, fără putere, fără înţelepciune şi fără prevedere. Totuşi, aşa slabi cum sunt, şi pentru că sunt atât de slabi, făgăduinţa aceasta îi priveşte în mod special. Acesta este harul şi îndurarea! Aceasta este iubirea şi bunătatea! Făgăduinţa aceasta ne descoperă compasiunea lui Isus — blândă, iubitoare şi delicată. Nu trebuie să ne temem niciodată de atingerea Sa. Nu trebuie să ne temem că vom auzi un cuvânt aspru de la El. Deşi ne poate mustra pentru slăbiciunea noastră, El nu ne va dojeni niciodată. Trestiile rupte nu vor primi nici o lovitură din partea Lui, şi fitilurile care fumegă nu vor fi lovite de nici o privire încruntată.

IZVOARE IN DEŞERT

„Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” Ioan 18:11

Să „bea paharul” a fost un lucru mai mare decât potolirea mărilor sau învierea morţilor. Profeţii şi apostolii puteau să facă minuni uimitoare, dar ei n-au făcut întotdeauna voia lui Dumnezeu şi au suferit în consecinţă. A face voia lui Dumnezeu şi a experimenta suferinţa este cea mai înaltă formă de credinţă şi cea mai glorioasă realizare creştină.Să vezi cele mai înalte aspiraţii ale tale de om tânăr zdrobite pentru totdeauna; să porţi zilnic poveri care sunt întotdeauna grele, fără să vezi vreodată uşurarea; să te trezeşti epuizat de sărăcie în timp ce doreşti doar să faci bine altora şi să oferi o viaţă plăcută celor dragi; să fii încătuşat de o neputinţă fizică incurabilă; să fii complet singur, despărţit de toţi cei pe care îi iubeşti, să înfrunţi trauma vieţii singur; însă în toate acestea, să fii totuşi în stare să spui în timpul unei şcoli disciplinare atât de grele: „Nu voi bea paharul pe care mi l-a dat Tatăl să-l beau?” – aceasta este credinţa la înălţimea ei maximă, şi succesul spiritual la punctul culminant.

Marea credinţă nu se vede atât de mult în lucrare cât în suferinţă.

Charles Parkhurst

Ca să avem un Dumnezeu înţelegător, trebuie să avem un Mântuitor care a suferit, pentru că adevărata compasiune vine din înţelegerea durerii altuia, trecând prin aceeaşi durere. De aceea nu-i putem ajuta pe alţii care suferă fără să plătim noi înşine un preţ, pentru că necazurile sunt preţul pe care îl plătim ca să putem să-i înţelegem pe alţii. Cei care doresc să-i ajute pe alţii trebuie mai întâi să sufere. Dacă vrem să-i salvăm pe alţii, trebuie să dorim să înfruntăm crucea; să experimentezi cea mai mare fericire din viaţă slujind altora este imposibil fără să bei paharul pe care l-a băut Domnul Isus şi fără să te supui botezului pe care l-a îndurat El.Cei mai mângâietori psalmi ai lui David au fost storşi din viaţa lui prin suferinţă, şi dacă lui Pavel nu i s-ar fi dat „un ţepuş în carne” (2 Cor. 12:7), am fi pierdut mult din bătăile inimii lui pline de tandreţe care răsună prin atât de multe epistole ale sale.Dacă te-ai predat lui Hristos, împrejurările tale actuale care par să apese atât de tare împotriva ta sunt unealta perfectă în mâna Tatălui cu care îţi sculptează forma pentru eternitate. Aşa că încrede-te în El şi nu împinge niciodată de la tine instrumentul pe care El îl foloseşte, altfel vei pierde rezultatul lucrării Lui în viaţa ta.

Ciudată şi dificilă într-adevăr

    Ni se pare,

Dar binecuvântarea care ne trebuie

    E în spatele ei.

Şcoala suferinţei dă absolvenţi excepţionali.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 10.24-42

    După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său” (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu-i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).

    Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.

    A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine” (2 Corinteni 5.14,15).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 8:18-28

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8:28

BINELE DIN RĂU

Se spune despre George Friedrich Handel că atunci când sănătatea şi finanţele îi erau la cea mai joasă treaptă, a dăruit cele mai înalte opere ale creaţiei sale. Creditorii îl ameninţau cu închisoarea, şi suferea în acelaşi timp de o paralizie parţială. S-a retras atunci în singurătate şi acolo a avut o părtăşie cu Dumnezeu cum nu mai avusese până atunci. In acea vreme, Dumnezeu i-a dat putere să scrie cel mai grandios dintre toate oratoriile sale „Mesia”. I se părea că notele zboară din pana cu care scria. 
A fi creştin, nu înseamnă să treci prin viaţă „călcând numai pe petale de trandafiri”. Ca membri ai unei rase căzute, suntem supuşi la boli, accidente şi tragedii ca toţi ceilalţi. Ba mai mult, pe deasupra, avem de-a face cu conflictele spirituale declanşate de cel rău şi cu bătălia de o viaţă împotriva propriilor noastre tendinţe păcătoase. Cu toate acestea, Domnul ne susţine întotdeauna prin fiecare încercare şi lucrează ca să scoată la lumină binele din cele mai grele încercări. Poate părea ca dificultăţile să ne împiedice să fim productivi în lucrarea Domnului, dar mai degrabă este adevărat opusul. Prin intervenţia Domnului, pierderile noastre pot fi transformate în câştiguri, şi rezultatele încercărilor vor deveni binecuvântări pentru alţii. 
Cât de încurajator este să ştii că în toate lucrurile, chiar şi în necazuri, Dumnezeu lucrează ca toate împreună să fie în beneficiul nostru. A porunci răului să producă binele nu este o problemă pentru Dumnezeul nostru atotputernic şi bun.– H.G.B.

Rămân credincios cuvintelor:
Că lucrurile ce-ntâlnesc
Lucrează binele, acelor
Ce pe Domnul îl iubesc.   – Beckley

Suferinţele pot pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări extraordinare.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.  Coloseni 3.2,3

Hristos este viața noastră. Viața noastră nu este aici. Pavel afirmă clar acest lucru: „Pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Fiind morți împreună cu El, nu trebuie să acționăm ca trăind în lume. El a murit și a ieșit din această scenă, iar acum nu mai are niciun loc în ea. Prin urmare, viața noastră creștină începe cu faptul că ne luăm locul în moarte. Scriptura ne învață că Dumnezeu nea identificat atât de deplin cu Fiul Său, încât ne consideră a fi morți împreună cu El față de păcat (Romani 6), față de lege (Romani 7) și față de lume (Galateni 6). Am fost scoși din această scenă atât de complet prin moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus, încât se spune despre noi: „Voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă, întradevăr, Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (Romani 8.9). Viața noastră nu este aici și nici nu poate fi, deoarece am murit față de lume, iar viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Cât de ușor neam ridica deasupra împrejurărilor, dacă neam lua privirile de la ceea ce se vede și ni leam îndrepta în sus, înspre locul unde Domnul Isus este, aducândune aminte că viața noastră este acolo și că El Însuși este viața noastră! Ce putere near oferi acest lucru asupra poftei cărnii, asupra poftei ochilor și asupra mândriei vieții! Explicația pentru slăbiciunea și falimentul nostru stă în faptul că ne trăim viața în mijlocul lucrurilor acestei lumi.

Fiind mort și înviat împreună cu Hristos, relațiile de viață ale credinciosului trebuie să fie conectate cu locul în care el a fost adus, așa cum Pavel spune: „Cetățenia noastră este în cer” (Filipeni 3.20). Doar atunci când acest adevăr este acceptat, vom cunoaște bucuria preocupării cu Domnul Isus, aflat la dreapta Tatălui. Scopul lucrărilor Tatălui cu noi este de a ne face să ne bucurăm de acest adevăr.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„La Dumnezeu este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt.”Iov 12.13

Afirmațiile lui Newton

Sir Isaac Newton (1642-1727) este descoperitorul legii gravitației, prin care s-au pus bazele înțelegerii mișcării corpurilor cerești. El este și autorul unor lucrări de mare valoare în domeniul fizicii și matematicii. Dar el a fost și un om credincios. Newton a declarat: „Studiez zilnic Biblia. Acest sistem extraordinar al soarelui, planetelor și cometelor poate izvorî doar din sfatul și stăpânirea unei Ființe care guvernează toate lucrurile ca Domn al tuturor”; „Ceea ce știm este o picătură, iar ceea ce ignorăm este un ocean. Minunata alcătuire a Universului, cu armoniile sale incomparabile, nu s-a putut face decât după planul unei Ființe atotștiutoare și atotputernice. Aceasta este și rămâne convingerea mea ultimă”. Când un prieten necredincios l-a întrebat: „Cum constatați existența lui Dumnezeu?”, Newton i-a arătat cerul înstelat, spunând: „Iată, acolo sus …”.

Cine este sincer în sufletul său este nevoit să recunoască faptul că la Dumnezeu este înțelepciunea, puterea, sfatul și priceperea. Creația este marea carte a lui Dumnezeu care vorbește zilnic oamenilor. Să admirăm atotputernicia lui Dumnezeu care cârmuiește toate planetele cu brațul Său! Dar să nu uităm nici de dragostea Sa care a dat pentru noi pe Fiul Său!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RENUNȚĂ LA DUȘMĂNIE!

„Dragostea … nu se gândește la rău” (1 Corinteni 13:4-5)

A purta dușmănie cuiva este nesănătos și vei ajunge probabil în situația nefericită de-a plăti scump! După toate probabilitățile, ofensatorul a mers mai departe, a uitat ofensa și te-a lăsat cu povara. în realitate, vinovăția, nu ofensatorul reprezintă miezul problemei. Până nu înțelegi și nu accepți lucrul acesta, vei continuat să fii mâhnit.

Nu te lăsa măcinat de dușmănie și n-o lăsa sa se transforme în:

1) Auto-victimizare. Energia negativă revărsată asupra altora îți seacă resursele și îți răpește ocazia de a atinge potențialul pus în tine de Dumnezeu. Scapă de eă și nu lăsa dușmănia să pună stăpânire pe puterea ta!

2) Amărăciune. E ca un venin mortal; o cantitate foarte mică îți poate contamina întregul sistem. Suferința pe care o resimți poluează fluxul experiențelor tale zilnice, inclusiv experiența ta cu Dumnezeu!

3) Izolare. Nu simți nici o bucurie să stai în preajma cuiva care condamnă, blamează și este plin de mânie. Pe alții îi trec fiorii și se simt în pericol așa că, păstrează o distanță de siguranță, pentru situația în care devin țintă și nu -ți sunt pe plac. Aceasta e formula izolării și â singurătății auto-induse.

4) Model negativ de trăire. Poate te gândești: „Sentimentele mele nu sunt treaba nimănui!” Adevărat! – doar dacă locuiești pe o insulă pustie. Dușmănia este foarte molipsitoare: „Luați seama…ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, și mulți să fie întinați de ea” (Evrei 12:15).

5) Pocăință sabotată. Pocăința și iertarea autentică nu sunt posibile până când nu ești dispus să-ți confrunți sentimentul de dușmănie. Dacă îi învinovățești în continuare pe ceilalți, eviți responsabilitatea. O atitudine negativă e ca un cauciuc spart – pană nu-l schimbi, nu reușești să ajungi nicăieri.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Taina credinţei

„Cine eşti. Doamne?” a răspuns el. Fapte 9:5

Prin minunea Răscumpărării, Saul din Tars a fost schimbat într-o secundă dintr-un fariseu zelos, cu o voinţă puternică, într-un rob umil şi devotat al Domnului Isus. Nu este nimic miraculos în lucrurile pe care le putem explica. Noi suntem stăpâni peste ceea ce putem explica, de aceea este natural să încercăm să explicăm totul. Nu este natural să asculţi de cineva, şi nu este neapărat un păcat dacă nu asculţi. Nu este nici o virtute morală în ascultare dacă nu recunoaştem o autoritate mai mare în cel care porunceşte. Este posibil ca, neascultând, cineva să dea dovadă că e liber. Dacă un om îi spune altuia: „Trebuie să faci asta!” sau „Fă asta!”, distruge duhul omului respectiv, făcându-l nepotrivit pentru Dumnezeu. Un om este doar sclavul ascultării dacă în spatele ascultării lui nu se află recunoaşterea unui Dumnezeu sfânt. Mulţi oameni încep să vină la Dumnezeu atunci când renunţă să fie religioşi, deoarece există un singur Stăpân al inimii umane, şi acela nu este religia, ci Isus Cristos. Dar vai mie dacă, după ce Îl văd pe El. spun: „Nu voi face…”. El nu va insista niciodată să ascult, dar, prin atitudinea mea, am început deja să semnez certificatul de deces al Fiului lui Dumnezeu în sufletul meu. Când stau faţă în faţă cu Isus Cristos şi spun „Nu voi face….”. El nu insistă; dar, procedând astfel, eu mă îndepărtez de puterea înnoitoare a Răscumpărării Sale. Harul lui Dumnezeu nu ţine cont de cât de dezgustător sunt atunci când vin la lumină; dar vai mie dacă refuz lumina (vezi loan 3: 19-21).

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

Marcu 9:36

„Şi luând un copilaş l-a aşezat în mijlocul lor.”

Domnul Isus a coborât de pe muntele schimbării la faţă împreună cu ucenicii Săi. Ajuns la Capernaum, El aşteaptă un prilej în casă, ca să-i întrebe depre ce vorbeau între ei pe drum, căci urechile Lui aud totul. El ştie ce-şi spun ucenicii între ei, El ştie chiar ce gândesc. „Dar ei tăceau, pentru că pe drum se certaseră între ei, ca să ştie cine dintre ei este mai mare.” Tăcerea lor era jenantă; era un contrast aşa de mare! Domnul Isus deabia le vorbise despre patima Sa şi ei… în mod egoist n-aveau alt gând decât să se valorifice în proprii lor ochi!

Dorinţa de a fi cel mai mare, de a avea primul loc şi de a fi băgat în seamă, este cauza multor situaţii neplăcute, care dezonorează pe Dumnezeu. Ambiţii personale şi rivalităţi se ascund cu greu sub activităţi şi lucrări, aşa zise făcute pentru Dumnezeu.

Domnul a scutit pe ucenicii Săi de ruşinea în public, a unei astfel de conversaţii dintre El şi ucenici; De aceea i-a făcut să intre în casă unde a avut loc această scenă solemnă. Le prezintă un copilaş pe care-l pune în mijlocul lor apoi, luîndu-l în braţe cu gingăşie, El se identifică cu această fiinţă mică. „Oricine primeşte pe unul din aceşti copilaşi, în Numele Meu, Mă primeşte pe mine…” Ce lecţie ! S-o lăsăm să pătrundă în inimile noastre. Privirea Domnului să dea la iveală rădăcinile acestui rău în fundul fiinţei noastre: mândrie, deşertăciune, ambiţii personale şi „Eul” care nu este niciodată potolit, şi niciodată atât de periculos, ca atunci când lucrează sub adăpostul „lucrurilor sfânte” şi al presupusei lucrări pentru Dumnezeu.

Şi Domnul continuă: „Şi cine vrea să fie cel dintâi să fie cel din urmă şi servitorul tuturor.” Matei adaugă un îndemn: „De aceea orişicine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia Cerurilor.” Atunci când acceptăm să fim ca un copilaş, ambiţiile şi pretenţiile noastre personale, îşi pierd importanţa şi, fiind în braţele Sale, nu-L mai vedem decât pe El care este, blând şi smerit cu inima, pe Domnul şi învăţătorul nostru şi asta ne va fi cu totul de ajuns. Ce loc întâi să mai căutăm ? Poate fi un loc mai sigur şi mai minunat decât în braţele Lui ?

„Păstraţi-vă în micime, dacă vreţi să fiţi fericiţi şi binecuvântaţi. Rămâneţi în prezenţa lui Dumnezeu, şi veţi fi ţinuţi în micime!” – J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu.”
Ioan 5:44

Aici este arătată starea celor care spun mereu că nu pot crede. Asemenea oameni pot crede orice, numai Cuvântul lui Dumnezeu nu vor să-L creadă. Isus spune că dacă ar veni altul în numele său, pe acela l-ar primi. Într-o asemenea situaţie ar putea crede. Dar credinţa aceasta nu le ajută la nimic,deoarece astfel ei se cufundă mai adânc în semnul păcatului. Acestora le sună mesajul lui Isus: „Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea”. Aceasta a spus Isus fariseilor şi cărturarilor, deci oamenilor evlavioşi. Cât timp omul acesta este sub lege, conştiinţa lui îl mustră, deoarece nu trăieşte după poruncile lui Dumnezeu; asemenea oameni consideră că trebuie să rămână nişte sărmani păcătoşi. Întâlnim mulţi care învaţă în felul acesta. De aceea rămân oamenii care îi urmează într-o stare de păcătoşi sărmani şi nu mai cred nici în Moise. Căci este scris: „Cine a călcat legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori. Deci acela nu rabdă să rămână în aceea stare de păcătos sărman. Isus spune: „Dacă aţi crede pe Moise,M-aţi crede şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar dacă nu credeţi cele scrise de el, cum veţi crede cuvintele Mele?” Astfel omul care spune că nu poate crede ajunge în iad. Si Dumnezeu nu minte şi Unuia care nu minte e bine să-i dăm crezare, pentru că spune adevărul. De aceea acela care nu-L crede, Îl face mincinos. Despre asemenea oameni spune Mântuitorul: „Nu vreţi să veniţi la Mine ca să aveţi viaţa”. Mulţi spun: „Ajută-mă în necredinţa mea”.
Dar în Biblie citim: „Cred Doamne, vino în ajutorul necredinţei mele!”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PĂRTĂŞIE ÎN SINGURĂTATE

„De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi-i voi vorbi pe placul inimii ei” Osea 2.14

Dumnezeul nostru, văzând care sunt pentru noi momelile păcatului, a hotărât, să ne ducă la El, să se folosească de atracţia mai puternică a iubirii Sale. Nu ne aducem noi aminte de plăcerea de la început pe care El ne-a făcut s-o simţim, ca să ne smulgă din vraja lumii? El va face s-o simţim şi iar s-o simţim, de fiecare dată când El ne va vedea în primejdia de a fi înlănţuiţi de vreun rău.Ca să aibă mai multă putere asupra noastră El vrea să ne tragă de o parte într-un loc care nu va fi raiul, ci un pustiu unde nimic sa nu poată să ne întoarcă atenţia de la El. În această singurătate, prezenţa Domnului ajunge să fie totul pentru noi şi noi socotim în acel moment că prezenţa Lui este mult mai preţioasă decât aceea a prietenilor noştri, când stăm sub viţa şi sub smochinul nostru. Singurătatea şi întristarea fac mai mult decât orice alt mijloc, ca să ne apropie de Tatăl nostru ceresc.Când El ne pune deoparte şi ne aduce la El, Domnul poate atunci să ne spună lucruri dulci şi plăcute spre mângâierea noastră. El „vorbeşte inimii noastre”, aşa cum spune versetul de mai sus. Oh, dacă am putea învăţa din experienţă personală, preţul acestei făgăduinţe! Atraşi de dragostea Sa şi mângâiaţi prin Duhul adevărului, îl vom cunoaşte pe Domnul şi vom izbucni în cântece de bucurie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iosia avea opt ani când a ajuns împărat în al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute
pe DUMNEZEUL tatălui său David. 2 Cron. 34,1.2.

Intre împăraţii celor două seminţii nu era niciunul în care Dumnezeu să-şi găsească plăcerea. Nedreptatea a luat o amploare aşa de mare încât Dumnezeu trebuia să-i dea în robia asirienilor. Dar şi între împăraţii celorlalte două seminţi nu au existat împăraţi ale căror cărări să fie potrivite cu Legea. Nu este de mirare că Dumnezeu a găsit de cuvinţă să-i dea şi pe ei în robia babiloniană. Dar existau în Iuda şi împăraţi care lucrau în deplină fidelitate faţă de Dumnezeu. Unul din cei mai de seamă a fost Iosia. Tatăl său Amon a fost un exemplu rău pentru el. Dar ce minunat că de tânăr, Iosia a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Cu ce energie a început el să cureţe templul şi ţara de idoli! Nu putem avea în vedere aici toată viaţa Lui, dar se cuvine să ne amintim că atunci când Iosia a auzit Cuvântul Domnului s-a smerit în faţa lui Dumnezeu şi şi-a rupt hainele şi a plâns. O, de-ar găsi Dumnezeu această stare la noi şi la fraţii noştri tineri. Dacă unii fraţi tineri au râvna pentru lucrarea lui Dumnezeu, acest lucru este de admirat, dar este necesară mai întâi auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi apoi învăţarea de la El însuşi. În acest fel se învaţă nu numai judecarea lucrurilor între copiii lui Dumnezeu, ci şi supunerea la judecata fraţilor mai în vârstă şi cu mai multă experienţă. Un exemplu contrar îl vedem la Roboam care a încălcat sfatul bătrânilor şi a umblat după sfatul tinerilor, lucru care l-a dus la un sfârşit jalnic. Să isprăvim odată cu firea pământească şi cu orice poate săvârşi, ori aduce ea. în Hristos, AVEM TOTUL DEPLIN, aşa că alergarea după ajutor la firea pământească este cu totul de prisos şi zadarnică. Naşterea din nou nu este o schimbare a firii noastre vechi ci aducerea unei firi noi. Şi natura cea nouă se dezvoltă, hrănindu-se numai cu Domnul Hristos.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te slăvesc că Tu eşti şi că, prin harul Tău divin şi atotputernic, învăţ să vin în prezenţa Ta. Atinge-mi trupul şi duhul cu harul, lumina şi înţelepciunea Ta; strălucitoare şi însufleţite fă-Ţi atingerile.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!» EXOD 32,32

Faţa lui Moise strălucea şi din cauză că a vorbit cu Domnul. Dar ce vorbeşte oare Moise cu El? Moise ar fi avut suficiente motive să se plângă de slăbiciunea sa şi de cât de mult avea nevoie de puterea şi de ajutorul Lui să îşi îndeplinească misiunea. Dar nu a facut-o. Rugăciunea sa nu a fost îndreptată spre sine. Moise renunţase demult la eul său. Era un mijlocitor al poporului înaintea lui Dumnezeu, o prefigurare a Marelui Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Isus Cristos. Moise a fost eliberat din cercul vicios al propriilor interese şi experienţe. Acum îi păsa doar de Domnul, de slava Lui, care erau mai importante decât orice altceva. Ba mai mult, Moise reflecta divinitatea lui Dumnezeu care vorbea cu el. Domnul i-a arătat mijlocul de răscumpărare prin sângele Mielului jertfit, singura cale care şterge păcatele dinaintea Lui. Domnul i-a vorbit lui Moise despre jertfă şi despre preot, căci El, în iubirea Sa nemăsurată pentru noi, oamenii, a plănuit din veşnicie eliberarea noastră prin sângele Fiului Său Isus Cristos: El urma să fie şi jertfa şi preotul. Putem doar să bănuim ne-răbdarea Domnului de a împărtăşi unui om această taina minunată a răscumpărării, taină pe care şi îngerii doreau să o cunoască.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor. Numeri 2:31

Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela? Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul” meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de. oriunde. Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.

Seara

Nu se împing unii pe alţii, fiecare ţine şirul. Ioel 2:8

Lăcustele ţin şirul întotdeauna. Deşi numărul lor este legiune, ele nu se îngrămădesc unele peste altele, amestecându-şi coloanele. Acest remarcabil fapt al naturii ne arată că Domnul a insuflat spiritul ordinii în universul Său. Cele mai mici creaturi sunt la fel de controlate ca cele mai mari planete sau ca solii îngereşti. Ar fi înţelept ca şi credincioşii să fie conduşi de aceeaşi influenţă în vieţile lor spirituale. Mai întâi, în privinţa darurilor creştine, nici o virtute nu ar trebui să uzurpe sfera alteia sau să ia viaţa celorlalte în folosul său. Afecţiunea nu trebuie să înăbuşe cinstea, curajul nu trebuie să elimine blândeţea, modestia nu trebuie să întreacă energia, şi răbdarea nu trebuie să ucidă hotărârea. In al doilea rând, în privinţa îndatoririlor noastre, nici una nu trebuie să treacă în faţa celeilalte; folosul public nu trebuie să izgonească pietatea particulară, biserica nu trebuie să pună la colţ închinarea în familie. Este o greşeală să-i oferi lui Dumnezeu o datorie pătată de sângele alteia. Fiecare lucru este frumos la timpul lui, şi nu altfel. Isus le-a spus fariseilor „pe acestea trebuia să el faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute” (Matei 23:23). In al treilea rând, aceeaşi regulă se aplică poziţiilor noastre personale. Trebuie să avem grijă să ne ştim locul, să-l ocupăm, şi să-l ţinem. Trebuie să lucrăm după priceperea pe care ne-a dat-o Duhul şi să nu intrăm în domeniile fraţilor noştri. Domnul Isus ne-a învăţat să nu umblăm după poziţii înalte, ci să dorim să fim ultimii între fraţii şi surorile noastre. Fie ca spiritul invidiei şi ambiţiei să se îndepărteze de noi. Să simţim puterea poruncii învăţătorului şi să facem cum ne instruieşte El, ţinând şirul cu restul oştirii. In seara aceasta, haideţi să ne cercetăm dacă păstrăm sau nu „unirea Duhului, prin legătura păcii” (Efeseni 4:3). Rugăciunea noastră să fie ca, în toate bisericile Domnului Isus, să domnească pacea şi ordinea.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” 2 Cronici 16:9

Dumnezeu caută bărbaţi şi femei ale căror inimi sunt îndreptate spre El şi care se vor încrede mereu în El orice ar dori El să facă cu vieţile lor. Dumnezeu este gata şi doreşte să lucreze cu mai multă putere ca altă dată prin poporul Său, şi ceasul secolelor bate ora 11.Lumea priveşte şi aşteaptă să vadă ce poate face Dumnezeu într-o viaţă dedicată Lui. Şi nu numai lumea aşteaptă, ci Dumnezeu Însuşi aşteaptă să vadă cine va fi cel mai devotat om care a trăit vreodată: dornic să fie nimic, pentru ca Hristos să poată fi totul; acceptând în totalitate scopurile lui Dumnezeu ca fiind ale lui; primind smerenia, credinţa, dragostea şi puterea lui Hristos, dar neîmpiedicând niciodată planul lui Dumnezeu, ci lăsându-L întotdeauna să-Şi continue lucrarea Sa minunată. C. H. P.

Nu există nici o limită la ceea ce Dumnezeu poate să facă prin tine, cu condiţia ca să nu cauţi gloria ta personală.

George Mueller, la mai mult de 90 de ani, când s-a adresat unor slujitori şi altor lucrători creştini, a spus: „Eu m-am întors la Dumnezeu în noiembrie 1825, dar n-am ajuns să-mi predau toată inima decât după patru ani, în iulie 1829. Atunci am realizat că dragostea mea faţă de bani, renume, poziţie, putere şi plăceri lumeşti s-a dus. Dumnezeu, şi numai El, a devenit totul meu în toate. În El am găsit tot ce aveam nevoie, şi nu-mi mai doream nimic altceva. Prin harul lui Dumnezeu, înţelegerea suficienţei Lui a rămas până în ziua aceasta, făcând din mine un om foarte fericit. Aceasta m-a făcut să mă intereseze numai lucrurile lui Dumnezeu. Şi astfel, dragi credincioşi, vă întreb cu toată dragostea, v-aţi predat toată inima lui Dumnezeu, sau este ceva în viaţa voastră la care refuzaţi să renunţaţi, în ciuda chemării lui Dumnezeu? Înainte de momentul în care mi-am predat viaţa, citeam puţin din Scripturi, dar preferam alte cărţi. Dar din momentul acela, adevărul pe care El mi l-a revelat despre Sine Însuşi a devenit o binecuvântare inexprimabilă. Acum pot să spun cu onestitate din adâncul inimii că Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată.Vă rog, să nu fiţi mulţumiţi niciodată până nu veţi putea spune şi voi din lăuntrul sufletului vostru: «Dumnezeu este o Fiinţă infinit de minunată!»” selectat

Rugăciunea mea astăzi este ca Dumnezeu să mă facă un creştin extraordinar.

George Whitefield

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 10.123

Cei doisprezece ucenici au devenit apostoli (v. 2). În timp ce îi enumeră pe toţi, scriitorul Matei îşi aduce aminte de vechea sa ocupaţie şi o consemnează: „Matei, vameşul…” (vezi 21.31 sf.). După ce au fost instruiţi prin cuvintele şi prin exemplul divinului Învăţător, a sosit momentul să fie trimişi (apostol înseamnă trimis) ca lucrători la seceriş. Un copil nu merge toată viaţa la şcoală, este evident aceasta, însă, întrun sens, credinciosul este tot timpul în şcoala lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne însuşim lecţiile de bază, în special cele despre totala noastră incapacitate naturală, iar numai după aceea putem fi folosiţi de Domnul. Să mai observăm câteva aspecte de maximă importanţă: Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi îi răsplăteşte pe slujitorii Săi este Domnul. Aceştia nu umblă dintrun impuls propriu şi nici trimişi de oameni. Ei nu numai că nu aşteaptă nicio plată de la oameni, ci şi dau gratuit ceea ce au primit gratuit. Cât de mult sunt pierdute astăzi din vedere aceste adevăruri simple în creştinătate! Sub formă de comitete, de ierarhii sau de diverse organizaţii, între Domnul şi lucrătorii Săi sau interpus persoane, adesea bine intenţionate, în detrimentul lucrătorilor şi, mai presus de toate, al lucrării care le fusese încredinţată.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 4

„Eu mă culc şi adorm in pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină in locuinţa mea”  Psalmul 4:8

CREDINŢĂ SI ADĂPOST

Credinţa copilărească – acea încredere deplină care ne face să-L credem pe Dumnezeu pe cuvânt şi să-I acceptăm promisiunile – ar trebui să caracterizeze pe fiecare credincios. Acest gând mi-a venit în minte în timp ce le citeam nepoţilor mei o poveste înainte de culcare. Doi frăţiori se depărtaseră de casa lor, care nu era departe de o pădure deasă. Spre seară, umbrele au întunecat cărarea şi cei doi mititei s-au încurcat şi curând se rătăciră în pădure. Când părinţii au sesizat lipsa de acasă a copiilor, au început căutările – căutând toată noaptea şi până a doua zi, când i-au găsit pe cei doi băieţi. După ce s-au liniştit, părinţii i-au întrebat pe copii ce au făcut când şi-au dat seama că s-au rătăcit în pădure. Cel mai mare a răspuns: „Când s-a întunecat, am îngenuncheat şi I-am cerut lui Dumnezeu să aibă grijă de Jimmy şi de mine. Apoi ne-am culcat”. Când credinţa noastră este la fel ca aceasta – când este atât de puternică încât putem doar să-I cerem simplu lui Dumnezeu să ne ajute şi să lăsăm rezultatele pe seama Sa, putem trece cu bine prin cele mai grele momente ale vieţii. Psalmistul ne spune că acest lucru este posibil. El a spus: „Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul. Cel ce te păzeşte nu va dormita. Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel” (Psalmul 121:3, 4). Treci prin groaza de a fi pierdut în mijlocul pădurii întunecoase a problemelor vieţii, a temerilor şi a nedumeririlor? Nu dispera. Există speranţă. Pune-ţi încrederea în Tatăl ceresc. Cere-I să aibă grijă de tine. El te va ajuta să fii la adăpost în deplină siguranţă. – P.R.V.

Mă voi desfăta în Tine, Doamne, în extaz;
Sub mâna Ta, din valuri mă retrag
Şi-oi alerga la Tine în vreme de necaz,
Căci Tu-mi eşti prietenul cel bun şi drag.  – Anonim

Cel ce se abandonează pe sine Lui Dumnezeu nu va fi niciodată abandonat de Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Și a fost așa: după ce au fost umplute vasele, ea a zis fiului său: „Mai adumi un vas”. Și el ia zis: „Nu mai este niciun vas”. Și untdelemnul sa oprit.”   2 Împărați 4.6

Citim în acest loc din Scriptură despre o văduvă aflată în nevoie, care apelase la profetul Elisei, din cauză că cei care o împrumutaseră voiau săi vândă cei doi fii ca robi, în schimbul datoriei ei. Soluția lui Elisei a făcut loc intervenției puterii lui Dumnezeu. Ea trebuia să împrumute cât de multe vase putea de la prieteni și de la vecini și să le umple din vasul cu untdelemn pe care îl avea acasă. Crezând cuvintele profetului, ea a ascultat de instrucțiunile lui și a dobândit astfel o mare cantitate de ulei, suficientă pentru ași plăti datoria.

Putem învăța cel puțin trei lecții prețioase din această întâmplare, privind la untdelemn ca la o imagine a Duhului Sfânt.

1. Vasele trebuiau să fie goale înainte de a putea fi umplute cu untdelemn. La fel, viețile noastre trebuie să fie golite de eul nostru și de păcat, dacă dorim să fim folosiți și plini de Duhul Sfânt (Efeseni 5.18).

2. Uleiul a continuat să curgă atât timp cât au fost vase goale. Ce demonstrare a puterii Duhului Sfânt am vedea în lume, dacă ar fi mai multe vase goale! Ce bine ar fi dacă tot mai mulți dintre noi am putea spune, împreună cu Pavel: „Cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii” (1 Corinteni 2.4).

3. A existat o viață pe pământ în care untdelemnul nu a încetat niciodată să curgă. Scumpul nostru Domn Isus Hristos a umblat în puterea Duhului Sfânt întrun așa fel, încât Dumnezeu a fost încontinuu glorificat de orice gând, cuvânt și acțiune a Lui. „Pentru că Acela pe care La trimis Dumnezeu vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate în mâna Lui” (Ioan 3.34,35).

G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor … și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat” Isaia 63.9

Binecuvântarea din spatele norului

O misionară engleză a lucrat mulți ani pentru copiii din India. Ascultarea, dragostea, dedicarea erau semne distinctive ale vieții sale. Într-o zi însă a suferit o leziune gravă ca urmare a unui accident tragic. O bandă de hinduși rău intenționați au săpat o groapă în fața casei ei. Ea a căzut în acea groapă și s-a accidentat grav. Toți au sperat că își va reveni repede și se va întoarce la lucrarea ei, însă ea a rămas invalidă pentru restul vieții sale, rareori ieșind din casă. Cineva ar putea considera această situație un final tragic. Însă misionara știa că Dumnezeu avea un plan cu ea chiar în mijlocul unei înfrângeri aparente. Ea a văzut binecuvântarea din spatele acelui nor întunecat. Tot timpul l-a petrecut scriind peste treizeci și cinci de cărți, care au fost un mare beneficiu pentru milioane de oameni. Proza și poezia ei au încurajat multe inimi în suferință.

Cine nu vede în astfel de întâmplări mâna Domnului? Necazurile noastre dau prilejul lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea Sa. În greutățile și îngrijorările noastre, El ne face să gustăm mila și mângâierile Sale. Greutățile, prin care trecem, ajung pentru noi prilejul de a vedea ajutorul și dragostea unui Dumnezeu, pe care învățăm să-L cunoaștem ca pe un Tată plin de grijă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IMPORTANȚA VORBIRII CU NOI ÎNȘINE

„lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde” (Plângerile lui leremia 3:21)

În capitolul trei din Plângeri este descris modul în care ne mistuie disperarea și cum putem s-o biruim.

Spirala lamentării lui leremia începe în versetul unu: „Eu sunt omul care â văzut suferința” iar din acest moment totul devine un strigăt al disperării. Când circumstanțele în care ne găsim se înrăutățesc, vorbirea noastră cu noi înșine seamănă foarte mult cu cea a lui leremia. El l-a învinovățit pe Dumnezeu pentru simptomele sale fizice, pentru tortura lui emoțională și pentru sentimentul că este prins în cursă. El enumeră situațiile în care Dumnezeu nu i-a răspuns la rugăciuni și teama lui că a fost ales de Dumnezeu să fie obiectul batjocurii publice.

Toate acestea sunt elemente clasice ale depresiei. Nu e de mirare că s-a simțit neputincios și deznădăjduit! Acest fel de vorbire cu noi înșine declanșează si intensifică disperarea și depresia și ne alimentează perspectiva negativă asupra circumstanțelor.

Momentul de cotitură a apărut când leremia și-a schimbat acest fel de a vorbi cu sine însuși: „lată ce mai gândesc în inima mea, și iată ce mă face să mai trag nădejde”. El și-a modificat șirul gândurilor, amintindu-și de bunătatea lui Dumnezeu și de mila Sa: „Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc î n fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!” (v. 22-23).

Când îți schimbi mintea – îți schimbi starea de spirit! Lucrul acesta nu se întâmplă automat; ai datoria de ă-ți refocaliza gândirea cu bună știință, exact în clipa în care dorești cel mai puțin s-o faci.

Să remarcăm: împrejurările în care se găsea leremia nu s-au îmbunătățit – perspectiva lui, însă, da. Un șuvoi de gânduri încurajatoare au declanșat o schimbare în ceea ce privește vorbirea lui lăuntrică – iar depresia a dispărut: „Domnul este partea mea de moștenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El” (v. 24).

lată câtă însemnătate are vorbirea ta cu tine însuți!