Mana Zilnica

Mana Zilnica

19 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Conştienţa de sine

„Vino după Mine.” Ioan 21:22

Dumnezeu vrea ca noi să trăim o viaţă deplină în Isus Cristos, dar sunt momente când acea viaţă este atacată din afară şi atunci ne prăbuşim într-un fel de introspecţie – obicei pe care-l credeam dispărut. Conştienţa de sine este primul lucru care va afecta plinătatea vieţii în Dumnezeu; conştienţa de sine produce întotdeauna lupte. Conştienta de sine nu este un păcat; ea poate fi rezultatul unui temperament agitat sau al unei schimbări bruşte a împrejurărilor. Voia lui Dumnezeu este ca noi să fim desăvârşiţi în El. Orice lucru care tulbură odihna în El trebuie îndepărtat imediat, dar nu poate fi îndepărtat ignorându-l, ci venind cu el la Isus Cristos. Dacă venim la El şi-L rugăm să ne facă să fim conştienţi de Cristos, El va face aceasta, până când vom învăţa să rămânem in El.

Nu îngădui niciodată divizarea vieţii tale în Cristos. Fii atent la spărturi, la divizarea vieţii tale sub influenţa prietenilor tăi sau a circumslanţelor; fii atent la orice ar putea rupe unitatea ta cu El şi te-ar putea face să te trezeşti singur. Nimic nu e atât de important ca rămânerea într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Marea soluţie este una simplă: „Veniţi la Mine”. Adâncimea realităţii noastre, din punct de vedere intelectual, moral şi spiritual, este testată prin aceste cuvinte. În măsura în care nu ne conformăm realităţii. În fiecare detaliu al vieţii noastre, vom prefera să argumentăm,în loc să venim la Isus.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„După cum aţi primit pe Isus Hristos, Domnul aşa să şi umblaţi în El”. COLOSENI 2:6

Colosenii, ca şi Efesenii şi Filipenii, au fost cercetaţi de Duhul Sfânt; întorcându-se la Dumnezeu, ei fuseseră desrădăcinaţi din felul lor deşert de vieţuire. Ei şi-au însuşit învăţăturile Domnului Isus şi făcuseră un bun început. Unii nici n-au văzut vreodată pe Pavel personal dar s-au consacrat lucrării Evangheliei cu aceeaşi consacrare şi credinţă ca a apostolului.

Dar vrăşmaşii Domnului Hristos nu întârziaseră să-i atace, învăţându-i altceva decât primiseră. Mai mult, ei erau pe cale de a cădea în acel formalism care este o ameninţare constantă asupra vieţii spirituale a oricărui credincios. Astfel Pavel le scrie această epistolă, ca să-i readucă la Hristos, descoperindu-le însuşirile dumnezeirii Sale şi drepturile Lui asupra vieţii credinciosului.

„După cum aţi primit pe Domnul Isus Hristos”. Amintiţi-vă de punctul vostru de plecare. Cum aţi început? Prin acel act de credinţă prin care aţi primit mântuirea; apoi, în mod liber, v-aţi dedicat slujirii Sale, v-aţi angajat în lupta cea bună a credinţei. Unde sunteţi acum? Aţi urmat cu credincioşie pe Mântuitorul? V-a scăzut nivelul? Este mai bine să nu faci niciodată un angajament decât să te arăţi necredincios.

Hotărârea v-a fost serioasă, Dumnezeu v-a vorbit şi voi aţi răspuns: „Iată-mă”! La început totul mergea bine, până când v-aţi îngăduit o nestatornicie şi până când un cuvânt al unui vrăjmaş al Evangheliei a găsit ecou în inima voastră. Puţin aluat a făcut să dospească plămădeala; v-aţi pierdut bucuria de a mărturisi, aţi părăsit lupta şi aţi devenit căldicei ca cei din Laodiceea. Ascultaţi înştiinţarea Domnului: „Fii plin de râvnă şi pocăieşte-te” Domnul pedepseşte pe cine iubeşte.

Dacă aţi fost necredincioşi, El rămâne credincios; întoarceţi-vă la punctul de plecare. Mărturisiţi-vă greşalele şi faceţi un început cu totul nou, nu o cârpeală, ci urmând, de data acesta, călăuzirea dreaptă a Cuvântului lui Dumnezeu şi nu mai plecaţi urechea la ideile care par atrăgătoare dar care ne pot abate de la credincioşia faţă de Domnul Isus. „Tot ce ne trebuie este de a fi păstraţi credincioşi până la sfârşit. Dacă umblăm să facem „zgomot” în lume, chiar în lumea creştină, vom fi dezamăgiţi. Dar dacă ne mulţumim să umblăm smeriţi cu Dumnezeu, avem motiv să ne bucurăm, şi lucrul nostru nu va fi în zadar”. C.H.M.

„Când firea veche lucrează într-un credincios, efectele sunt mai nefaste decât la un necredincios” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Fiindcă mai uşor este să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu” Luca 18:25.

Ieri am citit despre tânărul bogat, care a plecat întristat de la Isus, pentrucă n-a vrut să dea averea săracilor şi n-a vrut să-L urmeze pe Isus. Vorbind omeneşte, este cu neputinţă ca o cămilă să treacă prin urechile acului; de aceea au zis cei care-L ascultau: „Atunci cine poate fi mântuit?” Dar El a zis: „Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu”. Si Avraam era bogat şi Iov era bogat şi totuşi au trăit o viaţă în temere de Dunnezeu. Dar au fost mântuiţi prin credinţă în puterea şi îndurarea lui Dumnezeu. Atunci Petru a zis lui Isus: „Iată noi am lăsat totul şi Te-am urmat”. Si Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta sau fraţii sau părinţii sau copiii, pentru împărăţia lui Dumnezeu şi să nu primească mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa veşnică”.

Aceste cuvinte ne dau curaj, ca să nu ne lăsăm reţinuţi nici de avere, nici de oameni. El nu a spus degeaba: „Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Deci să nu ne lăsăm reţinuţi de părinţi, fraţi, surori, soţii, soţi sau copii necredincioşi. Să nu spunem deci: „M-am căsătorit şi de aceea nu pot veni” (Luca 14:20), ci să privim la răsplată, pentrucă este scris că vom primi înapoi mult mai mult, însutit şi toate acestea chiar cu prigoniri. Deci, să ne gândim că primim o sută de case, de fraţi în loc de un frate, ba chiar mai mult de o sută de fraţi. Pentrucă Dumnezeu este Tatăl nostru, iar noi suntem în legătură cu fiecare copil al Lui şi aparţinem de familia mare a lui Dumnezeu; toate acestea numai prim har.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATĂ PENTRU CEI NEPRIHĂNIŢI

Şi atunci oamenii vor zice: Da, este o răsplată pentru cel fără prihană! Da, este un Dumnezeu care judecă pe pământ! Psalmul 58.11

Judecăţile lui Dumnezeu nu sunt întotdeauna uşor de recunoscut pe pământ, căci se întâmplă adesea că toţi sunt atinşi de acelaşi accident. Situaţia de acum este o situaţie de încercare şi nu de pedeapsă, nici de răsplătire. Totuşi dreptatea lui Dumnezeu izbucneşte uneori într-un mod îngrozitor, în aşa fel încât oamenii indiferenţi sunt siliţi să vadă mâna Sa. Dar chiar din viaţa aceasta cei neprihăniţi primesc o răsplată pe care o preţuiesc mai mult decât orice lucru şi anume bucuria Domnului care le linişteşte cugetele. Adesea El adaugă şi alte binefaceri, căci Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Dar răsplata cea mai mare, cel neprihănit o va găsi în viaţa viitoare.Noi putem totuşi să recunoaştem într-o mare măsură judecăţile Stăpânului ceresc asupra popoarelor de pe pământ. El răstoarnă stăpânirile asupritoare şi pedepseşte neamurile vinovate. Nimeni nu poate să cerceteze istoria înălţării şi căderii împărăţiilor şi să nu vadă că o putere deosebită lucrează ca toate fărădelegile să le aducă înaintea judecăţii Sale şi să le pedepsească neînduplecat. Păcatul nu rămâne nepedepsit şi binele nu rămâne nerăsplătit. Judecătorul întregului pământ lucrează cu dreptate. De aceea să ne temem de El şi numai de El; să nu ne temem însă niciodată de puterea celor răi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. Psalmul 23.4

Valea umbrei morţii este această lume. Umbra morţii Domnului nostru este peste ea. El a fost lepădat şi răstignit pe cruce. Totodată a fost îndeplinită şi hotărârea lui Dumnezeu în privinţa mântuirii noastre, aşa ca de la crucea Golgotei să poată fi propovăduită Evanghelia.Mai există şi alte acţiuni izvorâte din moartea Domnului nostru; de exemplu: judecata. Dumnezeu va trage pe om la răspundere pentru toate suferinţele, necazurile, mizeria şi ocara ce i s-au făcut Fiului Său prea iubit.

Noi, ca ucenici ai Domnului Isus, avem privilegiul (dreptul) de a avea parte de ocara Lui. De aceea, pentru noi lumea este o vale a umbrei morţii. Sângele Mielului lui Dumnezeu ne asigură un loc în sfinţenie, dar totodată ne duce afară din tabără, acolo unde El a suferit. Dacă ocupăm acest loc în credinţă, atunci stăpânul acestei lumi şi uneltele lui sunt împotriva noastră. Lumea L-a urât şi I-a dat locul de ocară şi de respingere. Din noaptea aceea când a fost respins definitiv de această lume, noi stăm aici ca martorii Aceluia care a fost expulzat de ea. Aceasta are ca urmări multe încercări. Inima creştină ştie acum că: „Tu eşti cu mine” şi nu-i este frică de nimic.

Domnul nostru credincios se uită din ceruri la turma Sa. Fiecare lovitură, ocară şi batjocură o simte în trupul Său. Păstorul cel Bun al oiţelor, pe care Dumnezeul păcii L-a înviat din morţi este preocupat cu toată abnegaţia Lui de Păstor să ocrotească şi să păzească turma Sa. Nuiaua Lui asigură turmei linişte şi binecuvântare, toiagul Lui îi îndepărtează pe duşmanii turmei.

Aşa putem fi fericiţi şi în siguranţă sub ocrotirea Lui. Pentru Maria Magdalena această lume era un mormânt întunecos, dar Domnul Isus era Soarele ei. Inima ei părăsită în această lume a fost mângâiată prin prezenţa dragostei Lui. Acelaşi lucru se petrece şi cu noi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Dacă-Mi veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (loan 14:14 – RV)”. Totul e aşa de tainic, o, Doamne, şi aşa de simplu – mă rog şi cred că Tu într-adevăr creezi ceva ca răspuns la rugăciunea mea şi prin însuşi intermediul rugăciunii mele, ceva care nu exista înainte.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.» LUCA 14,26

Numele Iordan înseamnă, după cum am văzut ieri «a coborî». Dar mai are încă o semnificaţie, şi anume «despărţire». Iordanul despărţea ţara promisă, Canaanul, de pustie. Când poporul Israel a trecut acest Iordan al morţii, a lăsat în urma lui viaţa veche din pustie – o prefigurare a crucii lui Cristos. Nimic nu ne desparte atât de irevocabil de viaţa veche din pustie ca trecerea Iordanului morţii, adică conştientizarea faptului că: «Am fost răstignit împreuna cu Cristos» (Gal. 2,20). Pavel a mărturisit că, prin cruce a fost despărţit de absolut toate lucrurile: «departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos» (Gal. 6,14). Credinciosul pe care moartea lui Isus nu îl desparte de toate lucrurile care erau valoroase pentru el până atunci nu va fi capabil să fie complet umplut de Dumnezeu. Este cutremurător să vezi starea nenorocită a atâtor copii ai lui Dumnezeu: ei se opresc la Iordan. Dragă cititorule, traversează astăzi Iordanul morţii spre o viaţă nouă, acceptă această cale a Mielului, a morţii şi începe prin harul Domnului cucerirea ţării promise!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El se va înfăţişa, şi va cârmui cu puterea Domnului.Mica 5:4

    Cârmuirea bisericii de către Christos este aceea a Regelui Păstor. El are supremaţie, dar aceasta este superioritatea unui Păstor înţelept şi blând care veghează nevoile turmei sale iubitoare, aflată în nevoie. El porunceşte şi primeşte ascultare, dar aceasta este ascultarea de bună-voie a unor oi bine îngrijite, care îl ascultă voioase pe iubitul lor Păstor, fiindcă îi cunosc vocea atât de bine. El cârmuieşte prin forţa iubirii şi prin energia bunătăţii. Domnia lui este practică în caracteristicile ei. Se spune că „El se va înfăţişa, şi va cârmui”. Marele Cap al bisericii este angajat activ în slujba poporului Său. El nu stă nepăsător pe tron, cu sceptrul în mână, fără să se implice în guvernare. Nu! El se înfăţişează şi cârmuieşte. Cuvântul „cârmuieşte” corespunde în limba greacă verbului „a păstori”, adică a face tot ce se aşteaptă de la un păstor: a călăuzi, a veghea, a păstra, a reface, a îndruma şi a hrăni. Cârmuirea Lui este continuă în durata ei. Se spune „El se va înfăţişa şi va hrăni”, nu „El va cârmui acum, şi apoi, îşi va părăsi poziţia”; nu „El va stârni o înviorare într-o zi, şi apoi va lăsa biserica de izbelişte”. Ochii Săi nu dorm niciodată, şi mâinile Sale nu se odihnesc niciodată. Inima Lui nu încetează niciodată să bată cu iubire, şi umerii Lui nu obosesc niciodată ducând poverile poporului Său. Cârmuirea Lui este complet puternică în acţiunile ei. El se înfăţişează în puterea lui Iehova. Oriunde este Christos, este şi Dumnezeu, şi orice face Christos, este lucrarea Celui Prea înalt O, este un adevăr minunat să ştii că Cel care reprezintă astăzi interesele poporului Său este Dumnezeu din Dumnezeu, în faţa căruia orice genunchi trebuie să se plece! Suntem fericiţi să aparţinem unui asemenea Păstor, a cărui umanitate comunică cu noi, şi a cărui divinitate ne protejează. Să ne închinăm şi să-I slujim ca „poporul păşunii Lui” (Psalmi 95:7).

Seara

Scoate-mă din laţul, pe care mi l-au întins vrăjmaşii. Căci Tu eşti Ocrotitorul meu! Psalm 31:4

Duşmanii spirituali au aceeaşi natură cu şarpele din grădina Edenului; ei încearcă să ne înşele prin viclenie. Rugăciunea din textul nostru presupune posibilitatea ca cel credincios să fie prins în laţ ca o pasăre. Păsărarul este atât de îndemânatic, încât păsărelele naive sunt în curând prinse în laţ. Textul cere ca cel captiv să fie eliberat din laţurile Satanei. Este o rugăciune legitimă, şi care poate fi îndeplinită. Fiindcă iubirea veşnica poate salva pe cel sfânt din fălcile leului, şi din adâncurile iadului. S-ar putea să fie nevoie de o smulgere bruscă a credinciosului din laţ, şi de o mână puternică care să-I scoată din capcana înşelătorului, dar Domnul este gata pentru orice urgenţă. Cele mai iscusite laţuri ale păsărarului nu vor fi în stare să-i ţină pe cei aleşi de El. Cei care sunt atât de îndemânatici în întinderea lațurilor, cei care îi ispitesc pe alţii, se vor prinde singuri în laţ. „Căci Tu eşti Ocrotitorul meu”.
Ce inexprimabilă mângâiere se află în aceste câteva cuvinte! Cât de curajos înfruntăm bătăliile, şi cât de bucuros răbdăm suferinţele, atunci când ne prindem de puterea divină. Ocrotirea divină va nimici toate lucrările vrăjmaşilor noştri, le va încurca planurile, şi le va împiedica înşelătoriile. Fericit este cel care are asemenea forţe în slujba sa! Puterea noastră nu ne este de mare folos atunci când suntem prinşi în laţ, dar puterea Domnului este întotdeauna la dispoziţia noastră. Trebuie doar să o cerem, şi ea se va afla lângă noi. Dacă, prin credinţă, ne sprijinim numai pe puterea Dumnezeului lui Israel, putem să ne folosim legătura sfântă ca pe un argument în rugăciune. Doamne, doar faţa Ta o căutăm mereu Căci suntem ispitiţi, săraci şi goi; Păstrează-ne în umilinţă, când drumul este greu, Nu ne lăsa să ne împiedicăm în laţul celor răi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli.

(2 Corinteni 6:10)

Întristarea era frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea lunii când străluceşte printre ramurile stufoase ale copacilor din pădure. Lumina ei blândă a făcut mici ochiuri de ape argintii ici şi colo pe muşchiul verde şi moale de pe pământul pădurii. Şi când întristarea a cântat, cântecul ei era ca şi chemările joase şi dulci ale privighetorii, şi în ochii ei era privirea care nu aşteaptă a cuiva care a încetat să mai caute bucuria viitoare. Ea putea să plângă într-o compasiune tandră cu cei ce plâng, dar să se bucure cu cei ce se bucură era un lucru necunoscut pentru ea.Bucuria era şi ea frumoasă, dar frumuseţea ei era frumuseţea radiantă a unei dimineţi de vară. Ochii ei păstrau încă râsul fericit al copilăriei, şi părul ei strălucea de sărutările soarelui. Când cânta, glasul ei se înălţa ca glasul unei ciocârlii, şi paşii ei erau ca marşul unui învingător care n-a cunoscut niciodată înfrângerea. Ea putea să se bucure cu oricine se bucura, dar să plângă cu cei ce plâng era un lucru necunoscut pentru ea. Întristarea a spus cu mare dor: „Noi nu vom putea niciodată să fim unite, ca să fim una”. „Nu, niciodată”, a răspuns Bucuria, cu ochii umezi în timp ce vorbea, „deoarece cărarea mea trece prin pajiştile luminate de soare, cei mai frumoşi trandafiri înfloresc când sosesc eu, şi păsările cântătoare aşteaptă venirea mea ca să cânte cele mai vesele melodii ale lor”.”Da, şi cărarea mea”, a spus Întristarea, întorcându-se încet, „trece prin pădurea întunecoasă, şi florile lunii, care se deschid numai noaptea, vor umple braţele mele. Însă cel mai dulce dintre toate cântecele pământeşti – cântecul de dragoste al nopţii – va fi al meu. Aşa că rămâi cu bine, dragă Bucurie, rămâi cu bine”.Însă chiar când vorbea Întristarea, ea şi Bucuria au devenit conştiente că cineva stătea lângă ele. În ciuda luminii slabe, au simţit o Prezenţă regească, şi deodată o mare şi sfântă teamă le-a copleşit. Atunci s-au lăsat pe genunchii lor înaintea Lui.”Eu Îl văd ca Rege al Bucuriei”, a şoptit Întristarea, „pentru că pe capul Lui sunt multe cununi, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei mari victorii. Şi înaintea Lui toată întristarea mea se topeşte într-o dragoste şi într-o bucurie nepieritoare. Acum mă dăruiesc Lui pentru totdeauna”.”Nu, Întristare”, a spus Bucuria încet, „pentru că eu Îl văd ca Rege al Întristării, şi cununa de pe capul Lui este o cunună de spini, şi semnele cuielor din mâinile şi picioarele Lui sunt cicatricile unei agonii teribile. Şi eu mă dăruiesc Lui pentru totdeauna, pentru că întristarea cu El trebuie să fie mai dulce decât orice bucurie pe care am cunoscut-o vreodată”.”Atunci suntem una în El”, au strigat ele cu bucurie, „pentru că nimeni în afară de El nu ar putea uni Bucuria şi Întristarea”. Deci au mers mână-n mână în lume, urmându-L pe El prin furtuni şi soare, prin frigul aspru al iernii şi prin bucuria şi căldura verii, şi ca să fie „ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli”.

 

Şi-a pus Întristarea mâna pe umărul tău,

    Şi umblă cu tine în tăcere pe drumul vieţii,

În timp ce Bucuria, compania ta minunată de altădată, s-a răcit,

    Şi e tot mai departe de tine zi de zi?

Nu fugi de compania Întristării,

    Ea este mesagerul lui Dumnezeu pentru tine;

Şi Îi vei mulţumi în măreţul Său mâine –

Căci ceea ce nu şti acum, vei vedea atunci;

Ea este îngerul lui Dumnezeu, înveşmântat în vălurile nopţii,

Cu care „vom umbla prin credinţă” şi „nu prin vedere”.

[2 Corinteni 5:7]

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 24.15-31

    Evenimentele anunţate în aceste versete îl privesc pe Israel şi ele nu vor avea loc decât după răpirea Bisericii. Pentru a dovedi şi mai bine că acestea sunt consecinţele respingerii Lui, prezentată în capitolele precedente, Domnul Se adresează ucenicilor ca şi cum generaţia lor ar fi aceea care trebuia să treacă prin această perioadă de groază. în realitate, când Antihrist va ademeni naţiunile, când va pângări Templul (v. 15) şi îi va persecuta pe credincioşi (v. 16…), creştinii din dispensaţia actuală nu vor mai fi pe pământ. În felul acesta putem înţelege că toate avertismentele şi încurajările date aici nu ne privesc direct, însă Isus însuşi are un interes deosebit faţă de împrejurările care preced venirea Lui în glorie (v. 30). El Se gândeşte cu o afecţiune deosebită la credincioşii care vor suferi atunci. De asemenea, El presupune că şi aceia pe care îi numeşte prietenii Săi împărtăşesc acelaşi interes şi aceeaşi simpatie (Ioan 15.15). Faptul că El ne vorbeşte despre acestea mai dinainte (v. 25) arată încrederea şi dragostea Lui (comp. cu Geneza 18.17). Nu sunt aceste motive suficient de convingătoare pentru a ne determina să căutăm să înţelegem această profeţie? Cu siguranţă, şi, în plus, este un izvor de îndemnuri, de folos în orice vreme pentru toţi credincioşii Domnului, îndemnuri precum: „Răbdaţi!” (v. 13), „Rugaţi-vă!” (v. 20) şi „Vegheaţi!” (v. 42).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 1:35-42

ÎNCEPE DE-ACASĂ!

El, cel dintâi a găsit pe fratele său Simon, şi i-a zis: „Noi am găsit pe Mesia”. Ioan 1:41

A
doua zi, după ce Ioan L-a botezat pe Isus, I-a prezentat pe doi din ucenicii săi lui Isus. Imediat ei au început să-L urmeze. Unul din aceştia doi a fost Andrei, care l-a găsit pe fratele său Simon şi i-a spus despre Cristos. Simon, al cărui nume a fost schimbat în Petru, a devenit unul dintre cei mai înfocaţi urmaşi ai lui Cristos.Povara lui Andrei pentru fratele său ilustrează un punct important: Evanghelizarea trebuie să înceapă cu cei care ne sunt mai apropiaţi – membrii familiei noastre. Poate că vor râde de mărturia noastră, dar pe măsură ce vor vedea schimbările din viaţa noastră, nu se poate să nu fie impresionaţi. Imediat după convertirea sa, D.L. Moody s-a întors acasă să spună celor mai apropiaţi despre Cristos. în urma mărturiei sale insistete, unii din membrii familiei şi-au pus încrederea în Cristos ca Domn şi Mântuitor. Ştiu că este greu să le vorbeşti despre Cristos celor dragi ai tăi.

Pentru unii oameni ar fi mai uşor să trimită 1.000 de lei unui evanghelist şi să-i ceară să facă acest lucru în locul lor. Dar o mărturisire personală din partea unui membru al familiei produce rezultate minunate. Moishe Rosen, omul care a fondat misiunea „Evreii pentru Isus”, a spus că soţia sa Ceil „nu este o câştigătoare prea mare de suflete. Singurele persoane pe care le-a câştigat pentru Cristos este fiica ei şi eu!” Cu toate acestea, prin mărturia lui Rosen, multe mii de oameni au venit la Cristos. Ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa tăcea? Tu spui: „Aş vrea să mărturisesc altora, dar nu ştiu de unde să încep”. Fă la fel ca Andrei – începe de-acasă! D.C.E.

Mărturia ta-i un far al lui Cristos

Luminând pe căi rătăcitoare,
Pe cel pierdut, dar ne-ndoios,
Ea acasă-i mai strălucitoare.    – Anonim

Dacă vrei ca familia ta să ştie
ce va face Cristos pentru ei,
spune-le ceea ce-a făcut Cristos pentru tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume.  Ioan 17.16

Este foarte semnificativ faptul că, în timp ce Noul Testament oferă ample instrucțiuni cu privire la purtarea soțului față de soție și a soției față de soț, a copiilor față de părinte și a părintelui față de copii, a robului față de stăpân și a stăpânului față de rob și, de asemenea, cu privire la felul de purtare al supușilor față de autorități, totuși el nu oferă nicio indicație despre modul cum ar trebui exercitată puterea politică.

Creștinul aflat sub autoritate are instrucțiuni ample despre felul cum trebuie să acționeze. Creștinul care deține puteri politice nu are niciun fel de indicații. De ce această omisiune? Cu adevărat, creștinii din vremea la care Noul Testament a fost scris nu erau în situația de a exercita puterea politică; iar dacă Dumnezeu ar fi vrut ca ei să fie așezați în această poziție de răspundere, ar fi oferit negreșit instrucțiuni cu privire la felul în care ei trebuiau să se achite de această responsabilitate. A fost El așa de neprevăzător, încât să omită a da cele necesare pentru o stare de lucruri pe care ar fi aprobato? Sau mai degrabă a omis acest lucru dinadins, din pricină că poziția era una care nu putea primi aprobarea Lui?

Caracterul celor credincioși care nu fac parte din această lume, asocierea lor cu Hristos la răbdarea și la moștenirea Sa, faptul că Dumnezeu încă nu La pus în posesia moștenirii, toate acestea explică pe deplin omisiunea și nimic altceva nar puteao explica. Ar fi ciudat întradevăr ca El săi fi autorizat și instruit pe cei împreunămoștenitori cu Hristos pentru a lua parte la aducerea stării de lucruri întrun stadiu pe care tot ei, împreună cu Hristos, îl vor răsturna și judeca.

Creștinul nu este „din lume”, iar instrucțiunile date lui sunt potrivite cu caracterul ceresc și cu asocierea sa cu „răbdarea” lui Hristos. El este un urmaș al Aceluia „care a fost ca un miel pe care îl duci la înjunghiere”, care, „atunci când era insultat, nu răspundea cu insulte; și, când suferea, nu amenința, ci Se încredința în mâinile Celui care judecă drept”. Cum trebuie deci să acționeze credinciosul? Exact în același fel! T. B. Baines

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… Romani 1.16

Marea descoperire

În anul 1513, în încăperea din turnul mănăstirii din Wittenberg, Martin Luther, aflat în căutarea Dumnezeului îndurător, a recunoscut că în Evanghelie este vorba despre dreptatea lui Dumnezeu care ni se oferă: „Deoarece în ea este descoperită o neprihănire [dreptate] pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință, după cum este scris: «Cel neprihănit va trăi prin credință»” (Romani 1.17).Această afirmație a Cuvântului lui Dumnezeu a fost cheia schimbării sale și a făcut din el unul din marii reformatori. Luther a recunoscut măreția harului lui Dumnezeu, care ne îndreptățește prin credința în Isus Hristos. El a mărturisit despre această mare descoperire: „Acest pasaj scris de apostolul Pavel a devenit pentru mine cu adevărat poarta raiului”. Acest lucru a devenit realitate nu numai pentru el, ci pentru milioane de oameni din timpul său și de după aceea, care trăiau într-o mare neștiință. Luther a proclamat marele adevăr al Scripturii, că omul poate dobândi siguranța mântuirii veșnice prin credință. Mântuirea nu poate fi cumpărată prin fapte bune, ci numai prin primirea darului nespus de mare al lui Dumnezeu în Isus Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DĂ ZECIUIALĂ LUI DUMNEZEU (1)

„Orice zeciuială … este a Domnului” (Levitic 27:30) _

În loc să spui: „îmi dau lui Dumnezeu zeciuiala mea”, ar trebui să spui: „Îi dau lui Dumnezeu zeciuiala Lui”. Tu, poate, zici: „Eu am câștigat banii, sunt ai mei”. Dar să vedem ce spune Biblia: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc” (Psalmul 24:1). Dumnezeu este Stăpânul fiecărui metru pătrat de teren de pe pământ și al tuturor persoanelor care umbla pe el- inclusiv al tău. Tu nu ești proprietar, ești administrator! Iar daca un bun administrator menta sa fie răsplătit pe măsură, de către stăpânul său, prioritatea lui este să-i facă pe plac și sa-i împlinească voia. Bibia spune: „Orice zeciuială…este a Domnului”. Încearcă sa ai o gândire corectă cu privire la acest subiect! În planul lui Dumnezeu, 10% din venitul tău reprezintă „fonduri dedicate” care trebuie folosite numai pentru acest scop – planurile Sale pe pământ. Zeciuiala nu este calea prin care biserica își mărește bugetul; ci modul în care Dumnezeu își instruiește copiii Noi denaturăm Cuvântul lui Dumnezeu dacă dăm învățătura ca zeciuiala este un mijloc de a achite datoriile bisericii, o metodă de a strânge fonduri sau un leac pentru neajunsurile financiare ale bisericii. Biblia spune: „Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Când Dumnezeu se bucura de cele mai profunde sentimente ale inimii tale, vei dărui bucuros, nu bombănind. Primul om din Scriptura care a dat zeciuială a fost Avraam. De ce a făcut-o? În semn de recunoștința pentru că Dumnezeu l-a scăpat: din mâna dușmanului care dorea să-l nimicească. Pe tine te-a scăpat Dumnezeu? Te-a binecuvântat? Atunci arată recunoștință oferindu-i ceea ce-l aparține!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: