Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Viziune şi realitate

Şi pământul pârjolit va deveni un iaz. Isaia 35:7. KJV

Întotdeauna avem viziunea unui lucru înainte ca el să devină real Când realizăm că, deşi viziunea este reală, ea nu este încă o realitate în noi, atunci Satan vine cu ispitele lui şi suntem înclinau să spunem că n-are rost să mergem mai departe. În loc ca viziunea să devină reală, în faţa noastră a apărut valea umilinţei.

„Viaţa nu-i ca un minereu nefolositor. Ci ca un fier scos din adâncul beznei, bătut de loviturile destinului pentru a fi modelat şi folosit.”

Dumnezeu ne dă viziunea, apoi ne coboară în vale ca să ne modeleze după forma viziunii şi acolo, în vale, mulţi dintre noi cădem şi renunţăm. Orice viziune dată de Dumnezeu va deveni realitate dacă avem răbdare . Gândeşte-te cât de mult timp are Dumnezeu! El nu Se grăbeşte niciodată. Noi suntem întotdeauna într-o grabă frenetică. După ce vedem lumina gloriei acelei viziuni, pornim înainte pentru a acţiona, dar viziunea nu este încă reală în noi. Dumnezeu trebuie să ne ducă în vale şi să ne treacă prin foc şi prin apă pentru a ne modela, până când vom ajunge în punctul în care El să ne poată încredinţa realitatea viziunii. Chiar din momentul când am primit viziunea Dumnezeu este la lucru, modelându-ne conform scopului pe care-l are cu noi, dar noi fugim mereu încercând să scăpăm din mâinile Lui şi să ne modelăm după propriul nostru scop.

Viziunea pe care o dă Dumnezeu nu este o „Fata morgana”, ci o viziune despre ceea ce vrea El să fii. Lasă-L pe Olar să te pună pe roata Lui şi să le modeleze cum Ii place şi tot aşa de sigur cum Dumnezeu e Dumnezeu şi tu eşti tu, vei fi modelat exact după viziunea Sa. Nu te descuraja în acest proces. Dacă ai avut vreodată o viziune de la Dumnezeu. El nu leva lăsa niciodată să te mulţumeşti cu mai puţin, oricât ai încerca.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„..Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-I cereţi voi.” Matei 6:8

În inimile noastre trebuie să fie o vie încredinţare că, înainte chiar de a începe să ne rugăm, Tatăl ceresc cunoaşte situaţia şi trebuinţele copilului Său. Deci, chiar dacă noi nu înţelegem căile Lui pe care ne trece, să ne apropiem cu încredere de El care ştie tot şi poate totul: El vrea să ne pună în aplicare credinţa noastră şi să ne inspire duhul, pentru ca rugăciunea pe care I-o adresăm să respire o totală încredere în El şi o deplină părtăşie cu El Tatăl nostru ceresc. În felul acesta, orice duh de formalism şi legalism fiind îndepărtat, cerurile se deschid ca să trimită răspunsul binecuvântat pe care îl aşteptăm.

Se întâmplă ca Dumnezeu să aştepte până când copilul Său să ştie că numai Tatăl său ceresc poate interveni şi până când el să înţeleagă că orice efort al înţelepciunii proprii trebuie să înceteze. Când vom recunoaşte că am ajuns la capătul posibilităţilor noastre şi că toate resursele noastre sunt epuizate, izvoarele lui Dumnezeu încep să ţâşnească de sus. Dumnezeu priveşte din cer şi când ne vede că suntem într-o stare plăcută Lui, ne face să vedem strălucirea slavei Sale, şi astfel, copii Săi, să-L poată cunoaşte mai bine.

La versetul 6, Domnul Isus spune: „Dar tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede în ascuns îţi va răsplăti”. Ce îndemn minunat pentru a avea o viaţă de rugăciune susţinută. Ne luăm noi timp pentru a intra în odăiţă ? Dăm noi importanţă rugăciunii pentru ca să închidem uşa? Şi negreşit, lăsăm noi afară orice gând şi activitate firească, fie ea şi cea mai legitimă ? Dacă da, vom face marea descoperire că Tatăl nostru este acolo, cu noi, în locul tainic al rugăciunii. Şi atunci, vom putea să ne vărsăm inimile înaintea Lui, să-I spunem tot, absolut tot ce ne apasă, şi să fim siguri că Cel care vede în ascuns ne va asculta. Cererile noastre personale cât şi mijlocirea noastră pentru alţii vor ajunge înaintea Lui şi Tatăl nostru ne va răsplăti cu răspunsurile îndurării Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit”.
Plângeri 3:22.

Trăim datorită bunătăţii lui Dumnezeu. Nu putem creşte dacă viaţa noastră nu este trăită în dragostea îndurarea şi bunătatea lui Dumnezeu. Cine poate trăi din îndurare? Doar acela care recunoaşte că are nevoie de ea. Mulţi dintre cei care frecventează regulat Biserica se consideră a fi bun şi drepţi, fapt pentru care nu pot ajunge din lumină în lumină şi nu pot avea izbândă după izbândă. Ce înseamnă oare faptul că: „Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât de mare este bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El”. Aceia au parte de har, care sunt conştienţi că nu-l merită, dar se încred totuşi în Domnul. De multe ori mi s-a părut că pentru mine nu mai este har. De sute şi mii de ori mă frământa acest lucru: pentru tine nu mai este har. In asemenea împrejurări trebuia să-mi spun: totuşi, eu mai cred în bunătatea lui Dumnezeu. Astfel am experimentat ceea ce este scris în Isaia 54:9-10: „şi lucrul acesta va fi pentru Mine ca şi apele lui Noe; după cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra. Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine”. Aceste versete m-au încurajat de multe ori. Am constatat că strădaniile mele pentru o viaţă pe placul Său sunt zadarnice; de aceea am ajuns la concluzia: singurul fapt care îmi vine în ajutor este credinţa în promisiunea că nu se mânie şi nu mă mustră. Lăudată fie bunătatea Sa!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DRAGOSTEA SA, DARUL SĂU, FIUL SĂU

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Ioan 3.16

Dintre toate stelele cerului, steaua polară este cea mai folositoare marinarului. Acest verset este ca o stea polară, căci el aduce la mântuire mai multe suflete decât oricare alt verset din Scriptură. El este printre făgăduinţe ceea ce Carul Mare este printre constelaţii.

Cuvintele care-l compun strălucesc cu o lumină deosebită. Vedem aici mai întâi arătarea dragostei lui Dumnezeu prin cuvintele”Atât de”, care ne arată mărimea ei nemărginită. Apoi avem darul lui Dumnezeu in măreţia şi gratuitatea Sa. Acest dar este Fiul lui Dumnezeu, dar unic şi nepreţuit al acestei dragoste, care niciodată nu s-a arătat atât de desăvârşit ca atunci când acest Fiu prea-iubit a fost trimis din cer, pentru ca să trăiască şi să moară pentru oameni. Aceste trei puncte sunt pline de lumină.Apoi vine singura condiţie cerută pentru mântuire, singura potrivită pentru toţi oamenii vinovaţi: să creadă. Ea este susţinută de o descriere detaliată: „oricine crede în El.” Mulţi se pot regăsi în cuvântul „oricine” şi s-ar fi simţit înlăturaţi prin vreun alt cuvânt mai puţin cuprinzător. Apoi vine marea făgăduinţă că cel ce crede în Isus nu piere, ci are viaţa veşnică. Aceasta dă curaj oricărui om care simte că e gata să piară şi că singur nu se poate mântui. Noi credem în Domnul Isus şi avem viaţa veşnică.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui DUMNEZEU se mişca pe deasupra apelor.    Gen. 1,2.

Textul de astăzi în limba ebraică începe cu: „Şi….” fapt care a făcut pe unii cercetători ai Sfintei Scripturi să-l socotească ca o legătură unică cu versetul 1. Dar nu este aşa. Ce important este să citim Cuvântul lui Dumnezeu cu atenţie! Multe lămuriri false au temelia în citirea superficială a Cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut pământul într-o stare brută care apoi să-l finiseze, să evolueze, ci toate s-au petrecut aşa cum a ordonat Dumnezeu.Din ce cauză era pământul pustiu şi gol? Scriptura nu ne spune aici direct, dar citim în Isaia 45.18: „… l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit.” Dumnezeu nu întocmeşte nimic pustiu şi gol. Aceasta nu ar fi o lucrare onorabilă pentru El. Starea de dezordine este urmarea căderii satanei. Satana, care a fost creat „era un heruvim ocrotitor” până în momentul când s-a împotrivit lui Dumnezeu. Satana este stăpânitorul întunericului şi aşa a ajuns omul fără Dumnezeu. Numai Duhul lui Dumnezeu poate să lumineze pe oameni. Credinciosul răscumpărat ştie că pustiul şi golul sunt lucrarea satanei şi de aceea se străduieşte să fie o solie de a scoate pe oameni de sub această dominaţie şi a le arăta salvarea în Isus,care pe crucea Golgotei a învins pe acest duşman.Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influienţă religioasă falsă! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere infernală, vrăjmaşul caută să întindă în jurul vostru mrejele din toate părţile şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu vă poate păzi! înviaţi împreună cu Domnul Hristos, gândiţi-vă la lucrurile de sus nu la cele de pe pământ, pentru că cetăţenia voastră este în ceruri de unde aşteptaţi pe Domnul care va schimba trupul stării voastre smerite!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

0, Doamne, la Tine vin cu laudă şi mulţumire, dar cu un dor după o apreciere conştientă şi mai profundă a bunătăţii Tale. Binecuvântează-mă azi cu putere şi capacitate mărite de a Te lăuda.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.» 2 CRONICI 16,9

Cum vrem să îi slujim Domnului? Eu am fost realmente marcat de faptul că Dumnezeu caută oameni care doresc să I se dedice total. Acest lucru atrage după sine descoperirea, revelarea Lui în totalitate. Eşti tu bărbatul sau femeia care este gata să îşi încredinţeze viaţa în mâna Domnului fară nici cea mai mică reţinere? Predicatori, lideri spirituali şi pastori de biserici, nu ştiţi voi că binecuvântarea lui Dumnezeu îi ocoleşte pe cei care slujesc la doi stăpâni? Nu vezi unde este problema ta şi a adunării pe care trebuie să o slujeşti? Avem o slujbă preoţească pentru că noi ne rugăm şi ne luptăm pentru sufletele pierdute înaintea lui Dumnezeu. Avem de asemenea şi o slujbă de profet, căci stăm în faţa oamenilor pentru Dumnezeu, cu mărturia arzătoare a eliberării prin Domnul Isus: «Curăţiţi-vă, cei ce purtaţi vasele Domnului!» (Isaia 52,11).

Trebuie să îi slujim Domnului cu râvnă, deoarece: «porunca împăratului era grabnică» (1 Sam. 21,8). Se apropie miezul nopţii şi trebuie să ne grăbim căci nu mai aveți multă vreme! Domnul Se reîntoarce curând, iar noi vom fi judecaţi pentru talanţii cu care El ne-a înzestrat. Domnul ne sfătuieşte: «Puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce» (Luca 19,13).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost. Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie”, o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer. Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi veşti de războaie” (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

Seara

Câte fărădelegi şi câte păcate am făcut? Iov 13:23

Te-ai gândit vreodată cât de multe sunt păcatele poporului lui Dumnezeu? Gândeşte-te cât de îngrozitor este păcatul tău, şi vei vedea că nu este un păcat ici şi unul colo, înălţate ca nişte vârfuri de munte, ci sunt nedreptăţi care se îngrămădesc unele peste altele, ca în mitul grecesc în care giganţii îngrămădeau muntele Pelion peste muntele Osa, munte peste munte. Ce acumulare de păcate există în viaţa unui sfânt al lui Dumnezeu! Dacă ai încerca să înmulţeşti păcatele unei singure persoane cu mulţimea celor răscumpăraţi „pe care nu putea s-o numere nimeni” (Apocalipsa 7:9), ţi-ai face o idee despre marea vinovăţie a poporului pentru care şi-a vărsat Isus sângele. Totuşi, putem să ne dăm seama de mărimea păcatelor gândindu-ne la mărimea remediului pregătit pentru el: sângele lui Isus Christos, singurul şi iubitul Fiu al lui Dumnezeu! Îngerii şi-au aruncat coroanele în faţa Iui. Toate simfoniile cerului îi înconjoară tronul slăvit; El este „mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!” (Romani 9:5). Totuşi El a luat forma unui slujitor şi a fost biciuit şi străpuns, lovit şi chinuit, şi în final ucis, fiindcă nimic în afară de sângele Fiului lui Dumnezeu nu putea face ispăşire pentru păcatele noastre. Nici o minte omenească nu poate măsura infinita valoare a jertfei divine. Fiindcă, oricât de mare ar fi păcatul poporului lui Dumnezeu, Ispăşirea, care 1-a îndepărtat, este cu mult mai mare. De aceea, chiar şi atunci când păcatele îl înconjoară ca un şuvoi negru şi amintirea trecutului este amară, credinciosul poate să se ridice în faţa tronului sfânt şi măreţ al lui Dumnezeu şi să strige: „cine-i va osândi? Christos a murit! Ba, mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Pe de o parte, amintirea păcatelor îl umple de ruşine şi durere, dar, pe de altă parte, ea îi descoperă strălucirea îndurării lui Dumnezeu. Vina este noaptea întunecată în care steaua iubirii divine străluceşte cu şi mai mare putere.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine! (2 Cronici 20:12)

Un israelit numit Uza şi-a pierdut viaţa pentru că „a întins mâna spre chivotul lui Dumnezeu şi l-a apucat” (2 Samuel 6:6). El a pus mâinile pe el cu cele mai bune intenţii – ca să-l susţină, „pentru că erau să-l răstoarne boii” (2 Samuel 6:6) – dar cu toate acestea, el şi-a depăşit limitele atingând lucrarea Domnului, şi „Dumnezeu l-a lovit pe loc” (2 Samuel 6:7). A trăi o viaţă de credinţă presupune deseori să lăsăm lucrurile să meargă singure.

Dacă am încredinţat ceva lui Dumnezeu, trebuie să ne luăm mâinile de pe acel lucru. El îl poate păzi mai bine decât putem noi, şi El nu are nevoie de ajutorul nostru. „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El. Nu te mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul care îşi vede împlinirea planurilor lui rele” (Ps. 37:7).Lucrurile din viaţa noastră pot să pară că nu merg bine, dar Dumnezeu cunoaşte împrejurările noastre mai bine decât noi. Şi El va lucra la momentul perfect, dacă avem încredere deplină în El că va lucra în felul Său şi la timpul Său. Deseori nimic nu este mai evlavios ca lipsa noastră de acţiune, sau nimic nu este mai dăunător ca lucrul nostru neobosit, pentru că Dumnezeu a promis să lucreze după voia Sa suverană. A. B. Simpson

Fiind nedumerit, spun:

    „Doamne, fă-o Tu bine!

Noaptea este ca ziua pentru Tine,

    Întunericul ca lumina.

Mi-e frică să ating

Lucruri care implică atât de mult;

Mâna mea tremurândă poate dărâma,

Mâna mea neîndemânatică poate strica;

A Ta nu poate face nici o greşeală”.

Fiind cuprins de îndoieli, spun:

    „Doamne, fă-mă să înţeleg;

Care este calea adevărată şi sigură?

    Care va fi câştigul?

Eu nu sunt înţelept ca să ştiu,

Nici nu sunt sigur pe picioarele mele ca să merg;

Ce este atât de clar pentru Tine,

Doamne, fă clar şi pentru mine!”

Este o mare mângâiere să arunci situaţiile dificile şi nedumeririle vieţii în mâna lui Dumnezeu şi să le laşi acolo.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 4.12-25

    Citatul din Isaia 9.1,2 este preluat în capitolul nostru (la v. 16) cu o uşoară modificare: astfel, dacă în timpul profetului poporul încă „umbla în întuneric”, aici el ,stă (în întuneric)”, avându-şi locuinţa departe de lumina lui Dumnezeu, fiind lipsit de orice curaj, fără nicio speranţă. Este exact momentul când Dumnezeu poate interveni. Cel care este Lumina poate să aducă eliberarea. El trece. La chemarea Lui, atraşi de dragostea Sa, câţiva ucenici se alipesc de El şi Îl urmează: doi de aici, doi de colo: Simon şi Andrei; Iacov şi Ioan. Pentru aceşti oameni sosise clipa decisivă, care le va schimba viaţa dintr-o dată şi pe care n-o vor uita niciodată (19.27). Da, ei îşi părăsesc îndată tatăl, corăbiile, mrejele, pentru că au găsit un Stăpân ca nimeni altul, şi promisiunea unei noi slujbe: vor deveni pescari de oameni. La timpul potrivit, Domnul îi va face pe aceştia evanghelişti şi apostoli.    Nu toţi creştinii sunt chemaţi să-şi lase îndeletnicirea cu care-şi câştigă pâinea sau să renunţe la bucuria legăturilor de familie, dar fiecare creştin a auzit într-o zi sau alta în inima lui glasul cunoscut care-i spunea: „Urmează-Mă” (8.22). Aţi răspuns voi acestei chemări?

    Versetele 23 şi 24 rezumă într-un mod admirabil întreaga lucrare a dragostei Domnului Isus.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:22 – 2:3

…ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi spre mântuire…  1 Petru 2:2

O SETE DUPĂ LAPTE

In textul biblic de astăzi, apostolul Petru ne atrage atenţia asupra statorniciei Cuvântului lui Dumnezeu. El ne reaminteşte că iarba se usucă şi floarea cade, dar Cuvântui lui Dumnezeu rămâne  în veci. De aceea el este un standard neschimbabil pentru comportarea corectă. Trebuie să lepădăm orice răutate, orice vicleşug şi orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire şi să dorim laptele duhovnicesc al Cuvântului.  Cuvântul tradus prin „dorinţă” este un cuvânt tare în limba originală.  Poate fi tradus şi prin „a jindui”, sau „a dori cu înfocare”. Fiind născuţi din nou, şi recunoscând Cuvântui lui Dumnezeu ca nepieritor, trebuie să-L dorim cu înfocare aşa cum doreşte laptele un copil de curând născut. Ce vie îmi este şi azi în minte nepoţica noastră Kelsey, care avea doar 8 săptămâni. Nou venită pe lume, tânjea după sticluţa ei cu lapte. Ne dădea de ştire când venea vremea pentru masă. Dacă mămica sau tăticul întârziau cumva, umplea casa cu strigătele ei insistente. Apoi, când în sfârşit, sosea sticluţa, se avânta spre ea ca spre tot ce era mai valoros. Nu se oprea din supt până când nu golea sticla şi dorinţa i se potolea. Cu aproximativ un an în urmă, fratele unui bun prieten al meu L-a primit pe Cristos. Avea o dorinţă puternică să cunoască tot Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, în ziua când a fost născut din nou, a stat toată noaptea citind şi studiind evangheliile. Mă întreb de câtă vreme, atât eu cât şi tu, nu mai suntem atât de însetaţi după Cuvântul lui Dumnezeu?  Doamne, ajută-ne să ne dezvoltăm o astfel de sete după laptele curat al Cuvântului Tău. – D.C.E.

Dă-mi, Doamne, o dorinţă înfocată
Cuvântul Sfânt să nu-l uit niciodată,
Ci să-L ascund în inimă curată,
Piciorul din calea-I să nu mi se-abată. – Branon

Cel care gustă numai ocazional din Cuvântul lui Dumnezeu, nu-i va cunoaşte pe deplin gustul niciodată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Dacă lați crede pe Moise, Mați crede și pe Mine, pentru că el a scris despre Mine. Dar, dacă nu credeți scrierile lui, cum veți crede cuvintele Mele?” Ioan 5.46,47

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (1) – Introducere

De mai multe ori în Evanghelii vedem că Domnul Isus citează din cele cinci cărți ale lui Moise. Este interesant să observăm că Domnul Isus face referire la această secțiune a Vechiului Testament cu termenul simplu „Moise”, așa cum vedem în textul citat mai sus. De aici învățăm că El la recunoscut pe Moise ca autor al Pentateuhului, în ciuda a ceea ce afirmă azi teologii moderni.

„Pentateuh” vine din limba greacă și înseamnă „cinci volume”. Evreii numesc aceste cinci cărți „Tora”, adică „instruire”. Vom încerca, în această serie de meditații, să privim la Pentateuh, prezentând pe scurt subiectul general al fiecărei cărți. Dorința noastră este săL vedem pe Domnul Isus în ele, fiindcă El Însuși a spus că Moise a scris despre El.

În Geneza, cartea începuturilor, vom găsi creația, formarea națiunilor, precum și familia din care avea să vină „sămânța femeii”.

În Exod vom vedea răscumpărarea poporului lui Dumnezeu.

În Levitic vom învăța despre imaginile jertfei lui Hristos.

În Numeri îi vom vedea pe fiii lui Israel călătorind prin pustie, ca imagine a poziției noastre prezente în lume.

În Deuteronom vom vedea cum poporul a primit instrucțiuni de la Moise înainte de a intra în țară, fiindcă un popor răscumpărat trebuie întotdeauna să fie un popor ascultător.

Însă, în toate acestea, Îl vom vedea pe Domnul Isus Hristos, care este Centrul și Tema acestor cinci cărți.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Astfel, credința vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” Romani 10.17

„Ghidul turistic spre cer”

Apoi a pornit mai departe pe mare spre Melbourne și a străbătut al cincilea continent de-a lungul și de-a latul.

S-a întors în Europa până la Le Havre trecand prin Capul Horn. De aici a pornit în sus pe Sena cu un vapor cu aburi până la Paris, pentru ca de acolo să viziteze iarăși casa părintească din Witten. Puțin mai târziu a fost oaspetele unor prieteni din Canterbury, apoi în Weston-super-Mare, unde a obținut cetățenia engleză.

Aici, în Weston-super-Mare, Dr. Baedeker a trăit o schimbare decisivă în viața sa. Un prieten l-a invitat la o evanghelizare. Deja după prima expunere, interesul său și mai mult conștiința sa au fost trezite. A revenit și seara următoare la evanghelizare, și minunea harului s-a petrecut. El a mărturisit în fața lui Dumnezeu păcatele sale și indiferența sa. În acest punct de cotitură, în interiorul său s-a desfășurat un proces, prin care a dispărut pentru totdeauna necredința sa de ani de zile. El L-a primit pe Hristos ca Mântuitorul și Domnul său, iar inima sa a fost umplută de bucurie. Experiența acestei nopți memorabile a exprimat-o el însuși prin cuvintele: „Am intrat ca un necredincios german mândru și am ieșit ca un ucenic credincios și smerit al Domnului Isus. Dumnezeu să fie lăudat!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (3)

„M-am aruncat cu fața la pământ înaintea Domnului”

(Deuteronom 9:25)

Găsește modul de rugăciune care ți se potrivește. In Scriptură, oamenii se roagă ridicați în picioare, pe genunchi, așezați pe scaun sau culcați pe pământ, cu mâinile și cu fața ridicate spre cer sau cu capul aplecat. Găsește metoda care funcționează cel mai bine pentru tine și folosește-o. Unii se roagă mai bine dacă se mișcă. Dacă te numeri printre ei, du-te la plimbare, condu mașina sau aleargă. Ești liber să-ți folosești corpul și să adopți o poziție care să te ajute să-ți întorci gândurile și inima spre Dumnezeu. Când iți recunoști păcatele, poate ți se va părea util să stai cu capul plecat și să te așezi pe genunchi; lucrul acesta te va ajuta să-ți aduci aminte și să trăiești smerenia acelei clipe.

Când te închini, poate dorești să-ți îndrepți fața către cer. Când ceri călăuzire, poate ți se va părea potrivit să-ți ridici mâinile spre cer, semn că exprimi din toată inima: „Doamne, facă-se voia Ta!” Când te rogi pentru cineva, să spunem la un restaurant, poate vei dori să privești persoana în ochi în timp ce vorbești cu Dumnezeu și spui: „Tată, îți sunt atât de recunoscător pentru această persoană. Tu și care sunt nevoile ei. Te rog să iei aminte la dorințele inimii ei”. Când îl lauzi pe Dumnezeu, pune-ți un CD cu muzică de închinare și cântă și tu. ideea este să te apropii de Dumnezeu cu bucuria, entuziasmul și simplitatea cu care aleargă un copil în brațele unui părinte iubitor. Așa cum amprentele tale sunt unice, la fel temperamentul tău nu seamănă cu al altcuiva. Așa că, apropie-te de Dumnezeu într-un mod natural, spontan și care te face să te simți în largul tău.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu fă socoteli fără Dumnezeu

„Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra” Psalmul 37:5

Dumnezeu pare a dispune de o modalitate minunată de a da peste cap lucrurile pe care noi le-am planificat fără să ţinem cont de El. Ajungem în situaţii care nu au fost alese de Dumnezeu şi deodată descoperim că am făcut planuri fără El, că El nu a intrat ca un factor real în calculele noastre. Singurul lucru care ne fereşte de posibilitatea de a ne îngrijora este punerea lui Dumnezeu ca factor esenţial în toate calculele noastre.

În problemele spirituale obişnuim să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc, dar avem tendinţa să gândim că este o impertinenţă să-L punem pe El pe primul loc în problemele practice ale vieţii noastre. Dacă ne imaginăm că, atunci când ne apropiem de Dumnezeu, trebuie să ne îmbrăcăm „haina spirituală” de duminică, nu ne vom apropia de El niciodată. Trebuie să venim la El aşa cum suntem.

Nu fă socoteli având în vedere răul.

Vrea într-adevăr Dumnezeu să nu punem la socoteală răul? „Dragostea… nu socoteşte răul” (1 Corinteni 13:4-5). Dragostea nu este ignorantă în ceea ce priveşte existenţa răului, dar nu-l consideră un factor de luat în seamă. Aparte de Dumnezeu, e adevărat că luăm în calcul răul; ne facem socoteli cu gândul la el şi ne începem toate planurile de pe această bază.

Nu fă socoteli gândindu-te la zile negre.

Nu poţi strânge bani albi pentru zile negre dacă te încrezi în Isus Cristos. Isus a spus: „Să nu vi se tulbure inima” (loan 14:1). Dumnezeu nu-ţi va feri inima de tulburări. Aceasta este o poruncă: „Să nu…” îmbărbătează- te de o sută şi una de ori pe zi pentru a face asta, până când îţi vei forma obiceiul de a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc şi de a face socoteli avându-L pe El în vedere.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine.” „…Un vas de cinste”. „Un rob …blând cu toţi”.

2 Timotei 2:15,21,24

Iată trei însuşiri de seamă pe care trebuie să le aibă orice copil al lui Dumnezeu, care este un lucrător împreună cu El. Nu este deci vorba aici numai de aceia care conduc o adunare ci de orice credincios care doreşte să-I slujească lui Dumnezeu cu toată inima.

– Un lucrător, indiferent în lucrurile mari ca şi în cele mici, trebuie să fie aprobat înaintea lui Dumnezeu. Această aprobare nu înseamnă o investiţie specială, ci doar aceea pe care o avem cu toţii „acceptaţi în Preaiubitul” (Evrei 1:6 ) şi aceasta se referă la marele dar pe care Tatăl nostru ni l-a dat în Preaiubitul Său Fiu. Deşi în poziţia aceasta noi nu avem nici un merit personal, ea totuşi implică şi mai mare răspundere, de a fi separaţi de orice lucru incompatibil cu această favoare înaltă. De aceea spune apostolul: „un lucrător care să nu-i fie ruşine” şi care pentru a fi colaborator al lui Dumnezeu, trebuie să cunoască bine voia Lui şi aceasta printr-o temeinică cunoaştere a Cuvântului Lui. Numai în condiţia aceasta el poate „să împartă drept Cuvântul adevărului”.

– Un vas care să aibă neapărat aceste trei însuşiri: de cinste, sfinţit
şi folositor. Ce înseamnă un vas de cinste sau de onoare ? Lucrul acesta îl determină scopul pentru care a fost făcut. Fără-ndoială este vasul care va aduce cinste Celui ce l-a făcut. Un astfel de vas trebuie să fie curat şi pentru că aici este vorba de un vas pentru lucrarea lui Dumnezeu, el trebuie să fie curăţit de orice învăţături false care aduc nu numai confuzie în cercurile creştine dar, vai, şi multă dezonoare a Numelui Domnului Isus. Un astfel de vas trebuie să fie „pregătit pentru orice lucrare bună” printr-o stăruitoare cercetare a Cuvântului lui Dumnezeu.

– Un rob presupune pe cineva care are un Stăpân sau Domn şi care este totdeauna gata şi doritor să facă voia Lui nu din obligaţie, nu din frică, ci din dragoste şi recunoştinţă pentru El care l-a cumpărat cu un preţ aşa de mare: sângele Lui. Şi în acest verset se arată că robul trebuie să aibă trei caracteristici: să fie blând; să fie capabil să înveţe, să aibă
o îngăduinţă răbdătoare. Evanghelia după Marcu ni-l prezintă pe Domnul Isus ca pe modelul de Rob desăvârşit şi noi suntem chemaţi să-I urmăm pilda. Noi putem uşor aluneca într-o atitudine rigidă, de superioritate şi legalistă, dar dacă urmăm pilda Modelului nostru, vom avea totdeauna o atitudine de blândeţe şi răbdare faţă de oameni şi numai atunci putem avea nădejdea că „Dumnezeu le va da pocăinţa”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bucură-te tinere în tinereţea ta, fii cu inima veselă cât eşti tânăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi, ar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.”     Ecl.2:9.

Acesta este un verset deosebit. Dacă-l citim superficial putem ajunge la concluzia că tânărului îi este permis să facă toate după pofta inimii sale.

Într-adevăr, mulţi oameni pe jumătate evlavioşi susţin că este nevoie ca tinerii să trăiască după concepţii proprii, adică să aibă parte de plăcerile lumii aceştia. De multe ori în discuţii cu asemenea oameni, ei susţineau că cinematografele, teatrul precum şi balul mascat ar fi permise pentru tineri. Ba chiar şi sportul practicat în zilele de duminică îl admit. Câţi au fost otrăviţi de asemenea lucruri! De aceea putem înţelege atenţionarea Eclesiastului: „Să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată”. De acest lucru mulţi oameni, atât tineri cât şi bătrâni, nu vor să audă. Nu este scris degeaba: „Să ştii dar că trebuie să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, pentru a da socoteală despre viaţa ta”. Dacă meditezi asupra acestei realităţi, îţi piere pofta de tot ceea ce-ţi oferă lumea: constaţi că tot ce-ţi poate da este doar necaz şi nenorocire. Îndepărtează deci tristeţea şi durerea din inima ta şi caută mântuire în sângele Mielului; astfel vei putea experimenta că există o bucurie statornică nu ca şi aceea pe care ţi-o oferă lumea. Sunt unii care consideră că a trăi pentru Dumnezeu este o viaţă de plâns, dar cei cu adevărat credincioşi chiar dacă sunt tineri pot experimenta că adevărata bucurie este în urmarea căii Domnului Isus. Căci Mântuitorul a venit pentru ca noi să avem viaţă din belşug şi bucurie deplină prin părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. Într-adevăr la El este bucuria deplină şi la dreapta Sa desfătare veşnică.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZBĂVIRE DEPLINĂ

Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi.

Ieremia 39.17

Când credincioşii Domnului au de suferit pentru El, ei primesc dovezi preţioase ale dragostei Sale şi uneori au chiar noutăţi fericite pe care să le ducă acelora care sunt de partea lor şi îi ajută. Ebed-Melec era un etiopian dispreţuit, dar el fusese bun cu Ieremia, de aceea Domnul i-a trimis o făgăduinţă specială prin gura prorocului Său. Să ne amintim de slujitorii lui Dumnezeu prigoniţi şi vom fi răsplătiţi.

Ebed-Melec trebuia să fie izbăvit din mâna acelora de a căror răzbunare se temea. El era un biet negru, dar Domnul a avut grijă de el. Mii de oameni erau loviţi de haldeeni, dar de acest smerit negru nu se puteau atinge. Noi, de asemeni, am putea să ne temem de oamenii puternici care vin împotriva noastră, dar dacă în timpul prigoanei am fost credincioşi cauzei Domnului, El de asemenea ne va fi credincios. De altfel, ce ar putea să facă un om fără îngăduinţa Domnului? El ar putea să-şi muşte buzele de mânie, să scrâşnească din dinţi de ciudă, dar nu ne va atinge. Să ne temem de Domnul şi nu ne vom mai teme de nimic. Nici un pahar de apă proaspătă dat unui proroc al Domnului, dispreţuit, nu-şi va pierde răsplata; şi dacă noi suntem pentru Domnul Isus, şi El va fi de partea noastră.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

La început, DUMNEZEU a făcut cerurile şi pământul. Gen. 1,1.

Primul verset al Bibliei vorbeşte că Dumnezeu a făcut cerul adică întreg cosmosul şi a creat pământul. Este foarte însemnat să înţelegem că, crearea tuturor lucrurilor nu poate fi cercetată prin concepţia omenească. O putem pricepe numai prin descoperirea dumnezeiască. „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede nu a fost făcut din lucrurile care se văd.” (Evrei 11.3). Dumnezeu este Izvorul TUTUROR lucrurilor, Cuvântul Lui a chemat totul la viaţă. Din mai multe texte noi ştim că Domnul Isus este înfăptuitorul întregii creaţii dumnezeieşti şi în felul acesta este arătat în Evanghelia după Ioan cap. 1: Cuvântul. Pentru credincios nu este de loc greu ca să recunoască: „El a spus şi s-a făcut” că El a ordonat şi a luat fiinţă. Aceste cuvinte exclud pe deplin gândul despre evoluţie. Dumnezeu nu a avut nevoie de evoluţie ci a creat prin Cuvântul puterii Sale şi după gândul Lui. Cât de preţios este acest lucru pentru credinţă! Credinciosul cunoaşte pe Dumnezeul dragostei care s-a revelat în Hristos Isus şi are libertatea să-I slujească în dragoste, exprimând voia Creatorului într-o lume ruinată de păcat. Biblia prezintă o lume creată de mâna lui Dumnezeu. Biblia prezintă o Dumnezeire prin a cărei putere infinită au fost chibzuite, formate şi făcute toate lucrurile. Teoria evoluţiei spune că toate aceste lucruri s-au făcut printr-un proces material de acţiuni întâmplătoare, negândite de nimeni, proces pentru care autorii teoriei nu dau nici o explicaţie. Bine a spus prof. Edwin Conklin,mare biolog de la universitatea din Princeton: „Probabiliatea ca viaţa să apară la întâmplare prin accident este comparabilă cu probabiliatea ca un dicţionar să rezulte dintr-o explozie într-o tipografie.” Teoria evoluţiei este o minciună monstruoasă, o tăgăduire a lui Dumnezeu, o tăgăduire a sufletului omenesc, ea face din om o fiară, ea goleşte omenirea de toate lucrurile sfinte pe care Dumnezeu le-a revelat în Cartea Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te binecuvântez pentru acest Colegiu, că în el Tu Te dovedeşti a fi „un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit. În necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii” (Isaia25:4).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. » ROMANI 12,1

Încotro se îndreaptă calea adevăratei slujiri duhovniceşti? La Isus! «Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze» (Ioan 12,26). Această cale este cea mai sigură. Cei care păşesc pe ea fac parte din cei care îl «urmeazăpe Miel oriunde merge El» (Apoc. 14,4). Problemele apar în urma conflictelor, iar conflictele se nasc din mândrie, căci eul nostru, firea noastră păcătoasă nu vrea să slujească, ci să domine. Din acest motiv cel care vrea să umble în slujire trebuie să pornească la drum şi să meargă doar împreună cu Isus, căci numai El îl va elibera de mândrie şi încăpăţânare. Unde este începutul acestei căi? Isus spune: «şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu» (Ioan 12,26). Unde a fost El? Pe crucea Golgotei! Aşa cum El S-a jertfit pe Sine însuşi pe cruce, aşa începe fiecare intrare în slujbă a unui copil de-al Lui — cu sacrificiu de sine pe altar, adică la cruce. «Dedicarea» fără sacrificiu este lipsită de sens şi de rod, însă slujirea începută prin crucificarea împreună cu Isus oferă posibilităţi nesfârşite de binecuvântare.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Chemaţi să fiţi sfinţi. Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări. In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi”. Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi” de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei. Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus” (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

Seara

Incredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca Veacurilor. Isaia 26:4

De vreme ce avem un Dumnezeu pe care să ne bizuim, să ne sprijinim pe El cu toată greutatea. Să scoatem afară toată necredinţa şi să scăpăm de temerile şi îndoielile care ne chinuiesc atât de mult. Nu există nici o scuză pentru temere atunci când Dumnezeu este temelia în crederii noastre. Un părinte iubitor este foarte îndurerat văzând că fiul său nu se poate încrede în el. Cât de lipsită de generozitate şi bunătate este purtarea noastră atunci când ne încredem atât de puţin în Tatăl nostru ceresc, care nu ne-a dezamăgit niciodată şi nu ne va dezamăgi. Ar fi foarte bine dacă îndoielile ar putea fi izgonite din casa lui Dumnezeu. Totuşi, mă tem că bătrâna Necredinţă este la fel de vioaie astăzi, ca şi în zilele psalmistului, care întreba „s-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?” (Psalmi 77:8). David nu a pierdut mult timp experimentând puterea săbiei uriaşului Goliat, totuşi a spus „nu-i alta ca ea” (vezi 1 Samuel 21:9). El o încercase o dată în timpul victoriei din tinereţe, şi se dovedise a fi un metal potrivit; de aceea, a lăudat-o în timpul din urmă. In acelaşi fel trebuie să vorbim şi noi despre Dumnezeul nostru, fiindcă nu este altul ca El în cer sau pe pământ. „Cu cine mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? ziice Cel Sfânt” (Isaia 40:25). Nu există nici o stâncă ca stânca lui Iacov, şi înşişi duşmanii noştri vor recunoaşte. În loc să îngăduim îndoielilor să trăiască în inimile noastre, să luăm toată ceata lor detestabilă şi, aşa cum a făcut Ilie cu proorocii lui Baal, să le ucidem pe stâncă (1 Regi 18:40). Să le ucidem la pârâul sacru care curge din coasta rănită a Mântuitorului. Am trecut prin multe încercări, dar nu am fost în nici un loc în care să nu găsim în Dumnezeu tot ce avem nevoie. Să îndrăznim, deci, să ne încredem „în Domnul pe vede”, siguri că „Stânca Veacurilor” va fi, ca întotdeauna, ajutorul şi sprijinul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

De aceea iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie. Acolo, îi voi da iarăşi viile. (Osea 2:14-15)

Deşertul este cu siguranţă un loc ciudat pentru vii! Poate fi adevărat că bogăţiile vieţii de care avem nevoie se pot găsi în deşert – un loc care simbolizează singurătatea, şi prin care cu greu ne putem găsi calea? Şi nu este numai acest adevăr, ci versetul 15 continuă şi zice: „şi valea Acor i-o voi preface într-o uşă de nădejde, şi acolo va cânta ca în vremea tinereţii ei„. „Acor” înseamnă „frământat”, însă valea Acor este numită „o uşă de nădejde”.Da, Dumnezeu ştie că avem nevoie de o experienţă în deşert. El ştie precis unde şi cum să producă acele calităţi durabile în fiinţele noastre. Cea care a fost idolatră, care a fost răzvrătită, care a uitat de Dumnezeu şi a spus cu toată încăpăţânarea: „Voi alerga după ibovnicii mei” (Osea 2:5), îşi va găsi calea blocată de Dumnezeu. „Va alerga după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va găsi” (Osea 2:7). Şi când se va simţi complet deznădăjduită şi abandonată, Dumnezeu va zice: „Iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii ei”.Ce Dumnezeu iubitor avem! din Firimituri

Noi nu ştim niciodată unde a ascuns Dumnezeu izvoarele Sale. Noi vedem o piatră mare şi n-avem nici cea mai vagă idee că ea acoperă sursa unui izvor. Vedem un loc stâncos şi nu ne imaginăm că ascunde o fântână.

Dumnezeu mă conduce în locuri vitrege şi dificile, şi numai acolo realizez că sunt în sălaşul izvoarelor eterne.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 4.1-11

    Îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, Isus este gata să-Şi împlinească slujba; însă, ca orice slujitor al lui Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie pus la încercare. Astfel a avut El de-a face cu marele vrăjmaş. Pentru a-l abate pe un om al lui Dumnezeu de la calea ascultării, Satan utilizează două tactici principale: sau îi prezintă lucruri înspăimântătoare (pentru Hristos, aceasta va fi în special lupta din Ghetsimani), sau îi aşază lângă drum lucruri de dorit ~ şi aceasta este ceea ce face diavolul aici.

    Să remarcăm că, citând v. 11 şi 12 din Psalmul 91, Satan evită să adauge şi versetul următor, care face aluzie la propria sa zdrobire: „Vei păşi peste leu şi peste năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr şi şarpele”. Năpârca este şarpele căruia Geneza 3.15 îi vestise că va avea capul zdrobit de Hristos, „sămânţa femeii”. În felul acesta, în Eden, fără a-i lipsi nimic, cel dintâi Adam a suferit o triplă înfrângere: prin „pofta cărnii”, „pofta ochilor” şi „trufia vieţii” (1 Ioan 2.16), în timp ce Omul desăvârşit a triumfat în pustiu asupra şarpelui celui vechi prin Cuvântul suveran al Dumnezeului Său (Psalmul 17.4). Iar „în ceea ce El însuşi a suferit, fiind ispitit, poate (acum) să-i ajute pe cei ispitiţi” (Evrei 2.18).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 5:1-16

Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi ci ca nişte înţelepţi.  Efeseni 5; 15

UMBLAŢI CU BĂGARE DE SEAMĂ!

Creştinii care nu bagă de seamă cum umblă, se poticnesc. De aceea, Biblia vorbeşte foarte mult despre umblarea noastră ca oameni creştini, ea fiind modul nostru de viaţă. De exemplu, trebuie să umblăm într-o „viaţă nouă” (Romani 6:4); „frumos ca în timpul zilei” (Romani 13:13); „ca nişte copii ai luminii” (Efeseni 5:8); „într-un chip vrednic de Domnul” (Coloseni 1:10); „cu înţelepciune faţă de cei din afară (cei necredincioşi),(Coloseni 4:5); „nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1); şi în textul de azi ni se spune „să umblăm cu băgare de seamă”. Cu alte cuvinte, să avem grijă. Pentru a ilustra o umblare prevăzătoare, G. Campbell Morgan, în cartea sa. „Cum să trăieşti”, se referă la zidurile care sunt ridicate în jurul clădirilor, pentru a le proteja de intruşi. Coama zidului este din beton în care sunt introduse cioburi de sticlă spartă având vârfurile ascuţite îndreptate în sus, ameninţând să străpungă şi să rănească pe eventualul aventurier ce s-ar încumeta să le escaladeze. Morgan descrie cum umblă o pisică pe un asemenea zid. Cu grijă extremă şi încet, cu mişcări calculate, îşi aşează lăbuţele cu precauţiune, una câte una, printre muchiile ascuţite ale cioburilor de sticlă spartă. Aşa, spune Morgan, trebuie să fie o umblare „cu băgare de seamă”. „Tu şi eu, adaugă el, trebuie să umblăm astfel… Nu putem să trecem printr-o zi fără băgare de seamă lăsând lucrurile să meargă de la sine. Fiecare pas trebuie vegheat. Fiecare moment trebuie ţinut în sfinţenie pentru Dumnezeu”. Da, trebuie să „umblăm cu băgare de seamă”. Să veghem asupra paşilor noştri! – R.W.D.

Umblarea aproape de Domnul
E pace şi calm, către ţel;
Lumina străluce pe drumul
Ce duce în faţă la Miel.–  Cowper

Nimeni nu devine „strâmb” atâta timp cât stă pe calea cea dreaptă şi îngustă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Sunt convins că nici moarte, nici viață, nici îngeri, nici stăpâniri, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puteri, nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Romani 8.38,39

Nimic nu este atât de puțin înțeles de către creștini ca dragostea lui Dumnezeu. Nu vorbesc despre dragoste ca esență a Lui, căci acea dragoste trece dincolo de orice înțelegere, fiind prea mare, prea uimitoare pentru a putea fi exprimată în cuvinte. Mă refer la dragostea specială pe care Dumnezeu o are față de copiii Săi, față de toți cei care Îi aparțin Fiului Său.Mulți creștini limitează dragostea lui Dumnezeu la bunătatea Lui manifestată față de ei, la purtarea de grijă zilnică a lui Dumnezeu față de ei și la multele îndurări pe care El li le acordă. Mulți spun: «Știu că Dumnezeu mă iubește, fiindcă ma izbăvit din multe necazuri și ma purtat prin multe dificultăți». Un astfel de răspuns nu este greșit, fiindcă Dumnezeu, în îndurarea Lui, intervine în astfel de momente și îi eliberează pe creștini. Însă, de cealaltă parte, au fost mulți creștini care nu au fost eliberați atunci când au trecut prin necazuri, prin persecuții și prin dificultăți, ci au fost lăsați pradă acestora. Nu îi iubea Dumnezeu la fel de mult ca pe cei pe care ia eliberat? Avem un exemplu în cazul lui Iacov, care a fost executat de Irod, în timp ce Domnul la izbăvit pe Petru de o soartă similară (Fapte 12.111).

Nu trebuie nicidecum să măsurăm dragostea lui Dumnezeu cu împrejurările noastre. Vântul blând și cald de la miazăzi poate sufla asupra noastră, aducând liniște și prosperitate, iar vântul de la miazănoapte poate sufla și el, aducând necazuri, dureri, suferințe și dezamăgiri. Nimic însă nu schimbă dragostea lui Dumnezeu. Adevărul măreț este că El ne iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Vorbind despre noi, Domnul Ia spus Tatălui: „Iai iubit așa cum Mai iubit pe Mine” (Ioan 17.23).

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… dacă ai voi să faci o mulțime de cărți, să știi că n-ai mai isprăvi …Eclesiastul 12.12

„Ghidul turistic spre cer”

Deja în anul 1827, Karl Baedeker a achiziționat în Koblenz o editură pentru ghiduri turistice. Din acea perioadă, harnicul librar și-a extins afacerea sa spre o editură de specialitate dominatoare pentru țările din Europa, Asia și America de Nord. Editura își avea sediul în Leipzig, ulterior în Freiburg, unde în 1984 a fost preluată de editura Langenscheidt. În afară de aceasta, în Ostfildern lângă Stuttgart există o filială, numită după întemeietorul Karl Baedeker, care editează ghiduri de orașe și ghiduri automobilistice. Pe scurt, numele Baedeker are un renume bun și este cunoscut în toată lumea.

În familia Baedeker era un om deosebit, și anume Dr. Friedrich Wilhelm Baedeker. El era un văr al întemeietorului firmei și provenea din aceeași familie renumită și bine văzută de librari și învățați. El a văzut lumina lumii în anul 1823 ca fiu al cercetătorului naturist și ornitolog Baedeker în localitatea Witten în zona Ruhr.

După studiul filozofiei în Bonn și Freiburg, pe care l-a încheiat cu titlul de doctor, a început de tânăr călătoriile sale de cercetare. Pe vremea aceea, orice călătorie în depărtare era o aventură periculoasă. Astfel, a plecat din Londra la bordul unui velier francez cu trei catarge și a navigat spre Tasmania, o insulă mare la sud-est de Australia. Trecerea îndrăzneață peste mare a durat mai mult de patru luni. Acolo a rămas doi ani ca profesor de limba franceză și limba germană.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (2)

„Ezechia a luat scrisoarea … și a citit-o…înaintea Domnului”

(Isaia 37:14)

Ezechia, unul dintre regii lui Israel, a primit o scrisoare de amenințare de la un rege mult mai puternic – regele Asiriei. Suveranul asirian a cerut predarea necondiționată si i-a spus lui Ezechia să nu se încreadă în Dumnezeu. Scrisoarea era clară, avertizându-i că daca vor opune rezistentă vor trebui „să-și mănânce balega și să-și bea udul” înainte de a muri (2 împărați 18:27). Așa ca, Ezechia s-a dus la Templu cu scrisoarea si „a întins-o înaintea Domnului”. Apoi s-a rugat: „Dumnezeul lui Israel, care șezi pe heruvimi! Tu ești singurul Dumnezeu al tuturor împărățiilor pământului! Tu ai făcut cerurile și pământul! Doamne, pleacă-Ți urechea, și ascultă! Doamne, deschide-Ți ochii, și privește” (Isaia 37:16-17). Ezechia a spus de fapt: „Doamne, citește te rog această scrisoare și apoi fă ceva!” Și Dumnezeu a făcut! Firește, ceea ce a făcut El a fost spectaculos. „îngerul Domnului a ieșit, și a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci și cinci de mii de oameni. Și când s-au sculat dimineața, iată că toți aceștia erau niște trupuri moarte” (Isaia 37:36). Așadar, ce hârtie ai dori să întinzi înaintea Domnului? Un extras de cont care te copleșește? Sentința unui divorț? Un diagnostic medical? Un email plin de mânie? Orice hârtie care îți provoacă stres poate fi o invitație la rugăciune și un motiv care poate fi prezentat înaintea Domnului. Dacă pentru tine este important, este important și pentru El. Poate spui: „Nu am mai făcut așa ceva până acum”. încearcă! Lasă situația în mâna Lui, încrede-te în El și privește cum EI rezolvă lucrurile pentru tine.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Una dintre marile interdicţii ale lui Dumnezeu

Nu te tulbura, aceasta duce numai la rău. Psalmul 37. RV

Tulburarea înseamnă a ajunge sărac lipit din punct de vedere mental sau spiritual. Una este să spui „Nu te tulbura”, dar cu totul alta este să ajungi în starea în care să nu poţi să te tulburi. Pare aşa de uşor să vorbim despre „a te odihni în Domnul” şi despre „a-L aştepta cu răbdare”, atâta timp cât cuibul nu este stricat – atâta timp cât nu ajungem să trăim, ca mulţi alţii, în agitaţie şi teamă. Este oare posibil atunci să te odihneşti în Domnul? Dacă această poruncă nu dă rezultae atunci, nu va da rezultate nicicând. Această interdicţie trebuie să dea rezultate atât in zile de tulburare, cât şi în zile de pace, altfel nu va da niciodată rezultate. Şi dacă nu va da rezultate în cazul tău, nu va da rezultate în cazul nimănui. Odihna în Dumnezeu nu depinde nicidecum de împrejurările tale exterioare, ci de relaţia ta cu Dumnezeu Însuşi

Agitaţia sfârşeşte întotdeauna în păcat. Noi ne imaginăm că puţină frământare şi îngrijorare arată de fapt cât de înţelepţi suntem, însă, în realitate, aceasta arată mai degrabă cât de răi suntem. Tulburarea izvorăşte din hotărârea de a ne urma propria cale. Domnul nostru nu S-a îngrijorat niciodată şi n-a fost niciodată tulburat, deoarece scopul Său nu a fost să-Şi realizeze propriile idei, ci să împlinească planul lui Dumnezeu. Tulburarea este ceva rău pentru un copil al lui Dumnezeu.

Ţi-ai impuiat sufletul tău neînţelept cu ideea că situaţia ta este prea grea pentru Dumnezeu? Lasă la o parte toate „presupunerile” tale şi odihneşte-te la umbra Celui Atotputernic. Spune-I lui Dumnezeu în mod deliberat că nu te vei tulbura cu privire la acel lucru. Toată tulburarea şi îngrijorarea noastră este cauzată de faptul că nu-L luăm în calcul pe Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Şi acum, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său”. Fapt. Ap. 20:32

Pavel încredinţează pe bătrânii din Efes lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său. El nu-i încredinţează unei anumite clase de oameni, nici chiar apostolilor sau urmaşilor lor, sau unor consilii generale, sau părinţilor cu tradiţiile lor sau învăţătorilor cu dogmele lor. O, nu, niciunul din aceştia nu le-ar fi putut fi de folos în prezenţa unor „lupi răpitori”, care erau gata să pătrundă între ei, nici împotriva „lucrurilor stricăcioase” pe care unii dintre oamenii din Efes, s-au ridicat ca să le înveţe (versetele 29,30). Nimic nu poate sta în picioare în ziua cea rea, nimic nu poate să întărească un suflet în astfel de situaţii, decât Dumnezeu însuşi şi Cuvântul harului Său.

Deşi s-ar putea ca noi să nu avem de întâmpinat chiar astfel de lucruri care îi aşteptau pe efeseni, totuşi, noi trebuie să ştim bine că niciodată nu vom putea să înaintăm pe cale, fără a avea ca autoritate Cuvântul lui Dumnezeu şi prezenţa Lui ca putere. Niciodată, poate, de când există Creştinătatea, n-a fost o vreme ca acum, în care să fie imperios de necesar ca sufletul nostru să aibă de a face cu Dumnezeu şi adevărurile Lui, în modul cel mai direct şi personal. Nu se face, nu trebuie ca cineva să-şi agaţe credinţa de mâneca altuia. Chiar acum, în vremea noastră, se va face cunoscut într-un fel cu totul deosebit, a cui credinţă se bazează numai pe puterea şi abilitatea oamenilor şi a cui se bazează pe puterea lui Dumnezeu. Ce lucru trist este să vezi pe mulţi credincioşi sinceri, că aleargă după predicatori buni, după învăţături mai originale, după diferite forme de confesiune şi nu după Hristos şi Cuvântul Lui.

Să cântărim adânc astfel de situaţii şi să fim convinşi că ne cere o serioasă atenţie. Să fim siguri că sufletul nostru este întemeiat pe temelia solidă a Cuvântului lui Dumnezeu, că avem autoritatea Lui directă şi clară cu privire la ce facem şi la locul unde ne aflăm. Să fim deasemenea siguri că avem mereu cu noi Prezenţa Sa divină. Aceste două lucruri vor aduce o pace dulce sufletului nostru, şi o statornicie sfântă, orice s-ar întâmpla, orice vremuri vor veni.

„Nici o împrejurare nu a putut vreodată să împiedice puterea harului din inima OMULUI din cer, ca să vină în ajutorul celor care ar avea nevoie de El”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii dar ei s-au răsculat împotriva Mea.” Isaia 1:2.

Astfel vorbeşte Domnul acelora care au devenit copiii Lui dar ulterior s-au depărtat de El. Aceştia sunt consideraţi acum mai nechibzuiţi decât boul şi măgarul: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi măgarul cunoaşte ieslea stăpânului său; dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu ia aminte la Mine”. Oare Dumnezeu nu trebuie să folosească cuvinte asemănătoare în timpurile noastre, faţă de poporul nostru care s-a îndepărtat de El, sau faţă de cei care nu s-au întors la El? Cât de actual este şi pentru timpurile noastre constatarea lui Dumnezeu: „Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel, I-au întors spatele” şi pe deasupra ei doresc să rămână în păcatele lor deşi Domnul spune „Vai de poporul păcătos „. Cât de mult se adevereşte astăzi ceea ce citim, în versetele 5 şi 6: „Ce pedepse noi să vă mai dea, când voi vă răzvrătiţi din ce în ce mai rău? Tot capul este bolnav şi toată inima suferă de moarte. Din tălpi până în creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi came vie, nestoarse, nelegate, şi ne alinate cu untdelemn”. Sunt mulţi care nici nu doresc să se vindece din starea lor de păcat, considerând că umblatul la biserică şi rugăciunile lor sunt pe placul lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu spune: „Urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre. Mi-au ajuns o povară nu le mai pot suferi”. Este bine să ştim că Dumnezeu nu ascultă rugăciunile unor oameni ca aceştia deoarece mâinile lor sunt mânjite cu sânge, de aceea spune Domnul: „Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi şi sabate şi adunări de sărbătoare, nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea”. Dumnezeu urăşte toate manevrele religioase. El doreşte pocăinţa adevărată aşa cum citim în următoarele versete ale acestui capitol.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CUVÂNTUL, HRANA NECESARĂ

„Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” Matei 4.4

Dacă Dumnezeu ar vrea, am putea să trăim fără pâine, ca şi Domnul Isus în timpul celor patruzeci de zile; dar noi n-am putea să trăim fără Cuvântul Său. Prin acest Cuvânt am fost creaţi şi numai prin el suntem păziţi, căci „El ţine toate lucrurile prin cuvântul puterii Sale.” Pâinea este un ajutor; Domnul însuşi este primul izvor al existenţei noastre. El poate să ne facă să trăim fără acest ajutor, tot aşa de bine ca şi prin el; să nu-L mărginim la un singur fel de a lucra. Să nu fim prea dornici numai după lucrurile văzute, ci să privim la Dumnezeul nevăzut. Am întâlnit credincioşi care ne-au povestit că în zilele de mare sărăcie când le lipsea pâinea, le scădea şi pofta de mâncare; şi alţii ne-au spus că atunci când mijloacele de trai le lipseau, Domnul le trimitea ajutoare neaşteptate.

Dar nouă ne trebuie Cuvântul lui Dumnezeu. Cu el putem să ne împotrivim diavolului. Dacă ne-ar fi luat, am cădea în puterea vrăjmaşilor noştri, pentru că am slăbi repede. Sufletele noastre au nevoie de hrană şi nu există alta pentru ele decât Cuvântul Domnului. Toţi predicatorii şi toate cărţile din lume nu pot să-i procure sufletului o adevărată hrană; numai Cuvântul ieşit din gura lui Dumnezeu poate să-l hrănească pe credincios. Doamne, dă-ne totdeauna această pâine. Noi preţuim acest Cuvânt mai mult decât bucatele împărăteşti.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Nădăjduieşte în DOMNUL! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în DOMNUL!     Ps. 27,14.

Un comerciant credincios se găsea după o serie de pierderi într-o postură foarte rea. El era foarte posomorit şi sănătatea lui suferea mult din această cauză. Nevasta lui deşi era posomorită încerca să-l întărească. Ea a rugat insistent pe Dumnezeu ca să-i vină în ajutor. Dumnezeul cel Atotputernic a lucrat într-un chip minunat.

Fetiţa cea mai mare care avea opt ani s-a sculat cu ochii în lacrimi şi a spus: „Eu am avut un vis foarte trist. Se părea că Dumnezeu a murit şi a fost înmormântat de îngeri. Tatăl care de mult nu a mai zâmbit nu s-a putut abţine şi i-a spus: „Copilaşule, ştergeţi lacrimile. Dumnezeu nu poate să moară.” Acest cuvânt a lovit-o puternic pe mamă. „Tu înveţi copila să nu plângă, căci Dumnezeu nu poate să moară şi tu însuţi nu scoţi de aici mângâierea de care ai nevoie. De ce nu vrei să te rezemi pe Acela care nu poate să mintă si care nu dormitează? Nu a numărat El perii de pe capul nostru? El nu poate să-i părăsească pe cei care se încred în El.” Profund mişcat, tatăl a prins încredere în Dumnezeul cel viu. El i-a dat puterea să se autodepăşească. Cunoşti şi tu pe Acest Dumnezeu Atotputernic? Cine se încrede în El nu va fi dat niciodată de ruşine!

J. H. Pestalozzi (1746-1827) pedagog de talie internaţională şi creştin a cărui operă a fost caracterizată ca „forţă generatoare a noilor curente pedagogice” a scris: „Copilul meu, există un Dumnezeu de care ai nevoie, acum când nu mai ai nevoie de mine. Este un Dumnezeu care te ia în braţele Lui, când eu nu te mai pot proteja; este un Dumnezeu care cugetă la fericirea şi bucuriile tale.”

„Voinţa lui Dumnezeu şi tot ceea ce eu îmi pot închipui mai nobil, mai bun pentru mine însumi, sunt tot una. De aceea, nu mai trăiesc pentru mine însumi, ci pentru Cel ce m-a luat în braţele Lui părinteşti.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, mintea mea este tulbure în legătură cu ei. Doamne, fii Tu turnul lor cel tare; se pare că nimeni nu-i bagă în seamă şi nu le poartă de grijă. Impiedică-l pe vrăjmaş să-i epuizeze. Ei sunt cum sunt datorită credincioşiei faţă de Tine. Doamne, preia Tu controlul cu tărie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De la idoli v-aţi întors la Dumnezeu ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat.» 1 TESALONICENI 1,9

Cum am putea oare caracteriza cel mai bine viaţa Domnului Isus de pe pământ? Dedicare completă pentru Tatăl şi dorinţa necondiţionată de a face doar voia Lui. Viaţa Lui a fost o slujire neîntreruptă pentru şi înaintea lui Dumnezeu. Această dedicare supremă a culminat la cruce prin sângele Său curs pentru mântuirea sufletelor: «Eu le dau viaţa veşnică» (Ioan 10,28).

Care este atunci slujba unei persoane care îl iubeşte şi ÎI urmează pe Domnul Isus Cristos – care este slujba ta? Evident, aceeaşi cu cea a Stăpânului. Numai slujind la fel ca El putem să devenim asemenea Lui. Uită-te la Domnul Isus care le-a slujit tuturor, observă-L cu atenţie şi vei şti cum trebuie să slujeşti: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să vă fie rob. Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească…» (Matei 20,27-28). Deci omul care s-a întors cu adevărat la Dumnezeu poate fi recunoscut prin slujirea şi dedicarea sa continuă. Entuziasmul religios este o imagine palidă în comparaţie cu această slujire duhovnicească dezinteresată. Eşti tu un slujitor a Domnului lui Isus sau un servitor al cărnii, şi în cele din urmă al lui Satan? Mi-e teamă că mulţi creştini au deviat de pe calea lui Cristos pentru că au nesocotit importanţa slujirii.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sfinţeşte-i prin adevărul Tău. Ioan 17:17

Sfinţirea începe prin regenerare. Duhul lui Dumnezeu insuflă în om acel nou principiu prin care el devine „o făptură nouă” (2 Corinteni 5:17) în Christos Isus. Lucrarea aceasta, care începe la naşterea din nou, este îndeplinită în două moduri: prin moarte, atunci când poftele cărnii sunt supuse şi stăpânite, şi prin înviere, prin care viaţa pusă de Dumnezeu în noi este făcută „un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (loan 4:14). Această operaţiune se repetă în fiecare zi, prin ceea ce numim perseverenţă, iar creştinul este păstrat încontinuu într-o Stare de har şi este făcut să „prisosească în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8) spre lauda şi slava lui Dumnezeu, şi culminează sau ajunge la desăvârşire în slavă, atunci când sufletul, purificat prin ea, este adus să locuiască cu sfinţii la dreapta lui Dumnezeu, în înălţime. Dar, în timp ce Duhul lui Dumnezeu este Autorul Sfinţirii, mai există un agent vizibil care nu trebuie uitat. Isus spune: „sfinţeşte-i prin adevărul Tău: cuvântul Tău este adevărul” (loan 17:17). Pasajele din Scriptură care dovedesc că instrumentul Sfinţirii noastre este Cuvântul lui Dumnezeu sunt multe. Duhul lui Dumnezeu ne aduce în minte preceptele şi învăţăturile adevărului şi le aplică cu putere. Acestea sunt auzite de urechi şi, fiind primite în inimă, vor lucra în noi „şi voinţa, şi înfăptuirea, după plăcerea Lui” (Filipeni 2:13). Adevărul este sfinţitor şi, dacă nu vom auzi sau citi adevărul, nu vom creşte în sfinţire. Progresăm în trăirea sănătoasă doar atunci când progresăm în înţelegerea sănătoasă. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmi 119:105). Nu spune despre o greşeală „este doar o problemă de opinie”. Un om care îngăduie greşelile de judecată nu va întârzia să tolereze greşelile în practică. Ţine-te bine de adevăr, fiindcă, prin adevăr, vei fi sfinţit de Duhul lui Dumnezeu.

Seara

„Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu-şi dedă sufletul la minciună, şi nu jură ca să înşele” Psalmi 24:4

Practicarea vizibilă a sfinţeniei este o preţioasă dovadă a harului. Dar mă tem că mulţi dintre cei care îl mărturisesc pe Christos au pervertit doctrina îndreptăţirii prin credinţă într-un asemenea mod, încât tratează faptele bune cu sfidare. Asemenea oameni vor primi sfidarea veşnică în ziua din urmă. Dacă mâinile noastre nu sunt curate, să le spălăm în sângele preţios al lui Isus, ca să putem ridica mâini curate spre Dumnezeu. „Mâinile curate” nu sunt de ajuns, dacă nu sunt legate de o „inimă curată”. Adevărata religie este o lucrare a inimii. Putem să spălăm cât vrem partea din afară a paharului. Totuşi, dacă părţile dinăuntru sunt necurate, suntem necuraţi în ochii lui Dumnezeu, fiindcă inimile noastre sunt mult mai intime decât mâinile. Însăşi viaţa noastră stă în firea lăuntrică, şi de aceea avem imperativă nevoie de curăţire lăuntrică. Dumnezeu va vedea curăţia din inimă; toate celelalte sunt puncte moarte. Omul care este născut pentru cer „nu-şi dedă sufletul la minciuna”. Toţi oamenii au bucurii care le înalţă sufletul. Persoanele lumeşti îşi înalţă sufletul prin plăceri trupeşti, care nu sunt decât deşertăciuni. Totuşi, credinciosul iubeşte lucrurile mai substanţiale. Ca şi Iosafat, este înălţat pe calea Domnului. Cel care se mulţumeşte cu coji va fi socotit printre porci. Te satisface lumea? Atunci îţi ai răsplata şi moştenirea în viaţa aceasta; fă cât mai multe aici, fiindcă nu vei cunoaşte altă bucurie. „Şi nu jură ca să înşele”. Cei care cred în Christos sunt oameni de onoare. Cuvântul creştinului este singurul lui jurământ; cu toate acestea, este la fel de bun ca jurămintele altor douăzeci de oameni. Vorbele înşelătoare te scot din cer, fiindcă mincinosul nu va intra în casa Domnului, oricare ar fi credinţa şi faptele lui. Cititorule, te condamnă textul de azi, sau speri să „sui la muntele Domnului”? (Psalmi 24:3).

IZVOARE IN DEŞERT

„Căci este o profeţie, a cărei vreme este hotărâtă … Dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.” Habacuc 2:3

În captivanta broşură Colţul Aşteptării, unul dintre personaje, Adam Slowman, a fost condus în tezaurul Domnului. Printre multele minuni care i-au fost arătate s-a numărat şi „Camera Binecuvântării Întârziate”, unde Dumnezeu păstra răspunsurile la anumite rugăciuni până când considera că este înţelept să le trimită.

Celor care se roagă aşteptând un răspuns, le ia foarte mult timp să înţeleagă că întârzierile răspunsurilor nu sunt refuzuri. De fapt, în „Camera Binecuvântării Întârziate”, se află taine adânci ale dragostei şi ale înţelepciunii pe care nu ni le-am imaginat vreodată! Noi vrem să culegem binecuvântările din pom când sunt încă verzi, dar Dumnezeu vrea să aşteptăm până se coc.

„Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi … ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El!” (Isaia 30:18). Domnul veghează asupra noastră în orice situaţie dificilă, şi El nu va îngădui nici o singură încercare peste puterile noastre. El va folosi focul Său purificator pentru a arde toate impurităţile noastre şi apoi va veni glorios în ajutorul nostru. Nu-L supăraţi, îndoindu-vă de dragostea Sa. Ci mai degrabă, ridicaţi-vă ochii spre cer şi începeţi să-L lăudaţi chiar acum pentru eliberarea care vine spre voi. Şi atunci veţi fi din belşug răsplătiţi pentru întârzierea care v-a încercat credinţa.

O, tu, puţin-credinciosule,

Dumnezeu nu te-a părăsit încă!

Când totul pare întunecat şi sumbru,

Tu uiţi atât de repede –

Uiţi că El te-a condus,

Şi cu blândeţe ţi-a degajat calea;

A vărsat strălucirea soarelui Său peste nori,

Şi noaptea ta a transformat-o în zi.

Şi dacă te-a ajutat până aici,

El nu te va lăsa acum;

Cât de rănită trebuie să fie inima Lui iubitoare,

Când vede sprânceana ta îngrijorată!

O! Nu te mai îndoi,

Încredinţează-I Lui calea ta,

Celui în care te-ai încrezut în trecut,

Şi care este acelaşi şi astăzi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 3.1-17

    Ioan Botezătorul face slujba de a vesti apropiata venire a împăratului asemeni unui ambasador care precedă o persoană importantă. Numai că împăratul nu-Şi poate găsi loc în mijlocul unui popor indiferent cu privire la starea sa de păcat. Predicarea lui Ioan este, din acest motiv, o chemare la pocăinţă; cât despre fariseii şi saducheii care veneau să fie botezaţi după propria lor îndreptăţire, pe aceştia trebuia să-i anunţe judecata.

    Se înţelege că Ioan a fost încurcat când Acela Căruia nu se considera vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei vine, la rândul Său, să fie botezat de el. Versetul 15 ne ajută să auzim cel dintâi cuvânt rostit de Isus în această Evanghelie: „Lasă acum…”. Pentru că omul nu a ştiut să facă decât rău, se cuvine de acum să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze prin Hristos şi să împlinească întreaga dreptate (vezi şi Romani 10.3). „Atunci L-a lăsat”, se spune despre Ioan, deşi el era cel care boteza. Avem şi noi întotdeauna interesul să-L lăsăm pe Domnul să lucreze!

    Domnul Isus iese imediat din apă, pentru că nu are nimic de mărturisit, iar cerul se deschide pentru a da o dublă mărturie: Duhul Sfânt coboară asupra Lui asemeni unui untdelemn al ungerii care-l desemna odinioară pe împărat (comp. cu 1 Samuel 16.13) şi, în acelaşi timp, primeşte de la Tatăl Său un preţios cuvânt de iubire şi de aprobare.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 33

Ferice de poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul.   Psalmul 33:12

O LECŢIE DE ISTORIE

S-ar putea oare ca Statele Unite să urmeze calea decăderii asemenea Romei antice? Să analizăm cinci motive cheie care au dus la căderea Romei, aşa cum sunt ele prezentate de Edward Gibbon în lucrarea lui clasică Declinul şi căderea Imperiului Roman?

Ele sunt:
(1) Subminarea demnităţii şi sfinţeniei căminului.
(2) Creşterea taxelor şi cheltuirea banilor publici pentru pâine şi circuri.
(3) Goana nebună după plăceri, şi sporturi care devin din ce în ce mai senzaţionale şi mai brutale.
(4) Înarmarea gigantică în timp ce adevăratul duşman era decadenţa poporului.
(5) O alterare a religiei, credinţa reducându-se doar la formă. Aceste lucruri par familiare?

Din primii ani ai istoriei americane, părinţii fondatori ai naţiunii au recunoscut providenţa lui Dumnezeu şi au acceptat că destinul acestei naţiuni este în mâna Sa. Dar astăzi vedem cum numele Lui este dezonorat, standardele Lui referitoare la bine şi rău sunt luate în bătaie de joc, poruncile Lui ignorate. Drept rezultat, aceiaşi factori care au subminat puterea Imperiului Roman, secătuiesc încet şi puterea naţiunii americane.
Ce pot face creştinii, cetăţeni ai Statelor Unite – sau ai altor ţări din lume – ca să împiedice declinul naţiunilor lor? Trebuie să spunem altora despre Cristos şi despre importanţa credinţei în Dumnezeu. Trebuie apoi să susţinem adevărul şi dreptatea si să cerem conducătorilor noştri să conducă ţara cu dreptate. Lecţia istoriei este clară: Nici o naţiune nu poate supravieţui dacă Dumnezeu nu este Domnul ei! – P.R.V.

Dă înţelepciune, Doamne, şi putere
Celor ce să ne conducă i-ai pus.
Ne iartă păcatul şi vindecă ţara
Te rugăm în numele lui Isus.  – Land

Este imposibil să guvernezi bine lumea fără Dumnezeu şi fără Biblie.– George Washington

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Ființa Lui este plină de farmec.”  Cântarea Cântărilor 5.16

„Tu ești mai frumos decât fiii oamenilor; harul este turnat pe buzele Tale.”   Psalmul 45.2

Farmecul lui Hristos este dat de umanitatea Lui perfectă. El este asemenea nouă în toate lucrurile, cu excepția păcatelor și a naturii noastre păcătoase. El a crescut în înțelepciune și în statură (Luca 2.52). A lucrat, a plâns, Sa rugat și a manifestat dragoste. A fost ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, cu excepția păcatului, care nu a existat în El (Evrei 4.15).

Cât de perfectă și de reală este umanitatea Lui! Marta La mustrat; Ioan, care văzuse lucrările Sale pline de putere, nu a ezitat săși plece capul la pieptul Lui; ucenicii Iau pus întrebări nechibzuite, Lau mustrat, Lau venerat și Lau adorat în aceeași împrejurare. În toate acestea, farmecul ființei Sale sa manifestat întrun chip minunat. Ia primit pe toți păcătoșii; întotdeauna a manifestat milă (Matei 9.36; 14.4; Marcu 1.41). Nu ia vindecat doar pe cei care meritau să fie vindecați, ci ia vindecat pe toți (Matei 8.16). A fost desăvârșit de smerit; a acceptat să Se nască întrun staul și a fost îngropat întrun mormânt care nuI aparținea.

Farmecul Lui sa manifestat cel mai mult în căile Sale față de cei păcătoși. De exemplu, Nicodim, un învățător al lui Israel, șia constatat ignoranța fără să i se spună niciun cuvânt aspru. Iar în ceo privește pe femeia din Samaria, El îi prezintă cele mai adânci adevăruri și, cu blândețe, dar și cu credincioșie, îi pune în lumină păcatul.

Toate elementele caracterului Său perfect au fost întrun echilibru fermecător. Blândețea Lui na însemnat niciodată slăbiciune. Curajul Lui na fost niciodată brutal. PrivițiL în tot timpul de când a fost arestat, până la răstignirea Sa: niciodată nu Șia pierdut calmul și nici demnitatea! PrivițiL pe cruce, purtând păcatele noastre în trupul Său (1 Petru 2.24), pentru ca noi să fim îndreptățiți (Galateni 3.24) și să avem viața eternă (Ioan 3.36)! Nu este Ființa Lui plină de farmec?

C. I. Scofield

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„A plătit prețul călătoriei și s-a suit în corabie” Iona 1.3

„Ghidul turistic spre cer”

La târgul internațional de turism din Berlin este multă agitație. Expozanți din toată lumea fac reclamă cu prospecte strălucitoare și filme video colorate. Orice se poate obține: munți și mări, obiectivele turistice din San Francisco și Shanghai, împlinirea visului dulce sub palmieri și pe nisipul alb la marginea mării azurii. Vizitatorii târgului dau de înțeles că doresc să plece în lumea largă. Ei sunt dispuși să economisească mult, dar nu să renunțe la concediu. Răsfoiesc broșuri cu reclame, caută un țel, rezervă … departe de stresul cotidianului. Deasupra norilor trebuie să fie libertatea neîngrădită, libertatea călătoriei, marea dorință …

Noi toți suntem în călătorie, nu numai fanii concediilor, ci și cei care rămânem acasă. Călătoria noastră a început și ea are o țintă. Dar care?

Pentru orice călătorie bine planificată, chiar dacă ar fi numai o scurtă excursie pentru o tură de schi, ai nevoie de o hartă și de un ghid turistic de încredere. Pentru că totul trebuie să decurgă bine și nu după motoul: cu telescaunul spre munte și cu elicopterul de salvare înapoi, sau mai rău.

Cele mai cunoscute ghiduri turistice sunt cele ale lui Baedeker. Ele pot fi recunoscute de departe cu coperțile lor roșii și nu sunt numai utile, ci și obiecte de colecție de dorit, deoarece ele există de 200 de ani.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODALITĂȚI DIFERITE DE A TE RUGA (1)

„EI mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:27)

Cineva care se pricepe mai bine decât tine la rugăciune, se roagă deja pentru tine. „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu” (v. 26-27).

Să remarcăm faptul că Duhul Sfânt „mijlocește pentru noi după voia lui Dumnezeu”. Uneori ni se pare dificil să fim „prezenți în totalitate” în timpul rugăciunii. Toți știm cum e să stai cu o persoană când mintea ei zboară la milioane de kilometri depărtare. Care este răspunsul? încearcă să-ți notezi ce se întâmplă în timp ce te rogi.

Două dintre cele mai obișnuite obstacole în calea rugăciunii profunde sunt acestea:

a) Mintea ta este ușor distrasă de alte gânduri;

b) Oboseala.

Când autorul John Ortberg i-a împărtășit unui prieten aceste două frustrări, acesta i-a sugerat lui John să iasă din casă și să-L invite pur și simplu pe Domnul Isus să meargă cu el. Ortberg scrie: în ziua următoare m-am dus la ocean, m-am descălțat, am început să alerg și L-am invitat pe Domnul Isus să mi se alăture. Am descoperit cel mai ciudat lucru. Ca să comunic cu Isus necesita efort. Dar îl invitasem cu mine și nu mă puteam abține să nu mă gândesc la El. Mintea mea cugeta la faptul că Isus era cu mine. M-am trezit că vorbesc cu El despre pelicani și valuri. îmi veneau în minte oameni și preocupări și mă trezeam că-l spun lui Isus despre toate acestea. Din acel moment totul s-a schimbat”.

Așadar, invită-L pe Domnul Isus să vină cu tine astăzi si împărtășește cu El fiecare lucrușor pe care îl faci.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Concentrarea păcatului personal

„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor „O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: „Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag
al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal. Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: „Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va
arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. „Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3:5-6

Totdeauna, în orice moment şi în orice împrejurare, noi avem de a face cu Dumnezeu. Oamenii care se uită la alte cauze, sunt împinşi în mod sigur spre necredincioşie. Şi aşa se poate să fie, într-o oarecare măsură, şi cu un sfânt al lui Dumnezeu: dacă se opreşte la împrejurări, el pierde sensul că are de-a face cu Dumnezeu. O dată ce am ajuns să cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, îl cunoaştem ca Dragoste. Apoi ştiind că totul vine de la El, le interpretăm pe toate prin prisma dragostei Lui. Se poate să ni se dea să trecem prin durere, amărăciune şi încercare, ca făcând parte din disciplina Lui, dar ştiu că totul vine de la Dumnezeu în care am încredere. Privesc la împrejurări, prin El, şi nimic nu mă poate despărţi de dragostea Lui.

Nu este adevărat că ne oprim adeseori asupra împrejurărilor în care ne găsim plasaţi şi reflectăm la ceea ce credem noi despre ele şi că ne gândim şi la judecată? Noi trebuie să fim ocupaţi nu cu împrejurările ci cu intenţia pe care o are Dumnezeu prin ele. Poate că este vreun rău ascuns care lucrează în inima mea şi totuşi, eu nu-mi dau seama de el. Ei bine, Dumnezeu trimite unele împrejurări care îmi descoperă răul ca să-l pot înlătura. Nu este aceasta o binecuvântare ? Împrejurarea acţionează asupra a ceea ce este în inima mea şi dă la iveală tot. Astfel, răul fiind descoperit, împrejurările sunt uitate toate – numai lucrarea lui Dumnezeu se vede şi efectul binecuvântat pe care l-au adus.

Dacă sunt împrejurări care ne apasă şi ne tulbură inimile, să spunem doar atât: „Dumnezeu este Cel cu care am de-a face”, şi „Oare ce are El de lucru cu mine ?” În momentul când inima mea este adusă să recunoască prezenţa lui Dumnezeu, totul este în regulă – inima mea se supune. Sufletul se află în părtăşie cu El şi în aceste împrejurări oricare ar fi ele. Dacă suntem deci în părtăşie cu Dumnezeu, fiecare greutate devine un prilej de manifestare a slavei Sale. Împrejurările nu au o putere negativă asupra celui credincios care face voia lui Dumnezeu în toate împrejurările. Când ne plângem de împrejurări, murmurăm împotriva lui Dumnezeu care le dirijează. În momentul când ne dăm seama de dragostea care le-a ordonat şi de mâna care le-a dirijat nu putem decât să-I mulţumim. – J.N.D

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.”     Eclesiastul 5:2.

Deasemenea este scris: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire”,şi „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii”, de aceea Eclesiastul ne îndeamnă: „Nu rosti cuvinte pripite”.

Este posibil ca cineva să spună ceva despre noi ce nu ne este pe plac, şi dacă aflăm aceasta suntem hotărâţi să-l întâmpinăm aşa cum se cuvine. Dar dacă trece puţin timp ne trec şi nervii şi nu mai avem nimic de spus. Poate că dacă ne întâlneam cu o zi înainte i-am fi reproşat şi discuţia s-ar fi încheiat cu ceartă. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu renunţăm să spunem multe lucruri pe care în alte împrejurări le-am spune. Căci cu vorbe multe este inevitabil să nu păcătuieşti, de aceea este bine ca vorbirea noastră să fie cumpătată. În versetele 3-5 este scris: „Căci dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu,nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-i plac cei fără de minte;de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Este important să ne împlinim juruinţele făcute faţă de Dumnezeu, dar tot la fel suntem datori să ne ţinem de cuvântul dat faţă de oameni. „Căci dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor,nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea teme-te de Dumnezeu”. La câtă ură şi duşmănie au dus vorbele răutăcioase! Acestea sunt asemenea unui pumnal sau a unei săgeţi în stare să ucidă atât trupeşte cât şi sufleteşte. Doamne, te rog păzeşte limba mea să nu vorbească răutăcios şi buzele mele ca să nu amăgească.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O CĂLĂUZĂ PE TOATE CĂRĂRILE

El va fi călăuza noastră până la moarte. Psalmul 48.14

O călăuză ne este de neapărată trebuinţă. Sunt cazuri în care am da tot ce avem pentru ca să ştim ce avem de făcut şi pe ce drum s-o luăm. Am vrea să facem binele, dar şovăim între două moduri în care am putea să procedăm. Oh, cine ne va da o călăuză?

Domnul Dumnezeul nostru primeşte să ne slujească de călăuză. El cunoaşte drumul şi ne va conduce până ce vom ajunge în pace la sfârşitul călătoriei noastre. Am putea să dorim o cârmuire mai sigură? Să ne predăm în întregime cârmuirii Sale şi nu vom fi în primejdie să greşim drumul. Să facem din El Dumnezeul nostru şi vom găsi în El călăuza noastră. Dacă urmăm Cuvântul Său, nu ne vom rătăci deloc în viaţă, numai cu condiţia să învăţăm înainte de toate să ne sprijinim pe El la fiecare pas.Noi avem făgăduinţa că dacă El este Dumnezeul nostru pentru toate zilele şi pentru veşnicie, nu va înceta niciodată să ne călăuzească. Chiar El însuşi ne va conduce „până la moarte”, pentru ca să locuim cu El pentru veşnicie. Această făgăduinţă a cârmuirii dumnezeieşti ne garantează siguranţa pentru întreaga noastră viaţă. Mântuirea mai întâi, apoi cârmuirea până la ultima noastră clipă şi în sfârşit viaţa fericită în veşnicie. N-ar trebui fiecare să caute din tinereţe pe Dumnezeu, să se bucure în El în tot timpul vieţii şi să se odihnească în El la bătrâneţe? Să privim la El pentru călăuzire, pentru ca să putem să ne încredem în El şi-n clipa plecării noastre de pe pământ.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL a vorbit lui Moise, şi a zis: Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Numeri 13,1.2

Dacă citim numai aceste două versete suntem înclinaţi să credem că iscodirea ţării Canaanului ar fi fost după voia lui Dumnezeu. Moise i-a îmbărbătat să se suie şi să o ia în primire. (Deut. 1.21). Ca să intre în binecuvântările pregătite de Dumnezeu trebuia numai ASCULTARE şi CREDINŢĂ. Aici s-a arătat că poporul nu are nici credinţă, nici ascultare. „Voi v-aţi apropiat de mine” a spus Moise, „şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră ca să iscodească ţara.” Era nevoie de aceasta? Prin aceasta nu a fost oare jignit Dumnezeul adevărului? Dumnezeu le-a acceptat cererea dar pentru popor a fost o amară durere, încă 38 de ani au mai călătorit şi din numărul bărbaţilor care au ieşit din Egipt numai doi au intrat în ţara făgăduită. Toţi ceilalţi au murit în pustie din cauza necredinţei lor. In 1 Cor. 10.6 citim: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pildă.”

In privinţa lucrării de mântuire a Domnului Isus şi a harului Său dătător de iertare, cei care au crezut au intrat în comuniune intimă cu Dumnezeu. De această credinţă vorbeşte apostolul în Romani 1.17 şi Galateni 3.11 unde e amintit versetul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Asemenea verset îl mai regăsim în conţinut şi în Evrei 10.38 unde este vorba de statornicie. Toate promisiunile lui Dumnezeu pentru calea noastră şi pentru slava viitoare sunt „DA” şi „AMIN.” Putem să ne bazăm pe credinciosia lui Dumnezeu în orice împrejurări. Prin aceasta îl vom cinsti pe Acela care a spus: „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte.” Vrem oare să-L întristăm prin necredinţa noastră?

Adevăratul mijloc ca să înaintăm în viaţa duhovnicească este ca să trăim pentru Dumnezeu şi nu pentru altceva.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, triumfă azi binecuvântând. Aceşti studenţi, o, Doamne, îi încredinţez în mâna Ta. Tu ştii că am un plan al meu, clar şi hotărât, pentru care mă întâlnesc cu ei zi de zi, dar îţi mulţumesc că Tu ai planurile Tale mari; du-le la împlinire, o Doamne, cu putere şi har.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.» FAPTELE APOSTOLILOR 10,43

Ce mesaj puternic! În Numele Lui găsim puterea care ne iartă, deoarece ceea ce stă în spatele Numelui Iui Isus este sângele Său vărsat pe crucea Golgotei. Cine îl cheamă pe Isus este curăţit prin sângele Său preţios şi devine alb ca zăpada, căci: «sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat» (1 Ioan 1,7).

Numele Său are şi puterea dătătoare de viaţă veşnică. Dacă crezi în Numele Său, crezi şi în Persoana Sa. El, Isus Cristos, este Fiul lui Dumnezeu cîare nu numai că a murit, dar a şi înviat. El este «învierea şi viaţa» (Ioan 11,25).

Numele Său semnifică şi mai mult decât atât – El este balsam vindecător pentru sufletele noastre rănite. Când vede oribilul păcat săvârşit de poporul lui Dumnezeu prin idolatrie, prorocul Ieremia strigă: «Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo?» (Ier. 8,22). Dar, cu o cântare de laudă Biblia răspunde profetic: «Numele tău este ca o mireasmă vărsată» (Cânt. 1,3). Poate consideri că păcatele tale sunt prea mari, rănile din sufletul tău prea dureroase şi crezi că nimeni nu te mai poate ajuta. Totuşi preţiosul Nume al lui Cristos o poate face. Numai Isus te înţelege şi te ajută. Numele Lui te poate vindeca atât în trup, cât şi în suflet!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.

Geneza 41:4

Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezire. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele. Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice. Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.

Seara

Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu EL. 2 Timotei 2:12

Noi nu trebuie să ne gândim că suferim pentru Christos şi împreună cu Christos dacă nu suntem în Christos. Iubite prieten, ţi-ai pus încrederea numai în Christos? Dacă nu, nu contează ce jeleşti pe pământ, nu suferi cu Christos. Asemenea suferinţe nu-ţi oferă speranţa de a împăraţi cu El în ceruri. Nici nu trebuie să credem că toate suferinţele unui creştin sunt suferinţe cu Christos; ca să suferi cu Christos, trebuie să fii chemat de Dumnezeu la suferinţă. Dacă suntem nesocotiţi şi nesăbuiţi, şi ajungem în situaţii pe care harul nu ni le-a pregătit, trebuie să considerăm că păcătuim, nu că suntem în strânsă legătură cu Isus. Dacă lăsăm pasiunea să ia locul judecăţii şi permitem dorinţelor noastre să domnească în locul autorităţii scripturale, încercăm să purtăm bătăliile Domnului cu armele diavolului. Dacă suntem răniţi în bătălie, nu trebuie să fim surprinşi. Atunci când necazurile vin peste noi ca rezultat al păcatului, nu trebuie să ne imaginăm că suferim cu Christos. Când Maria a vorbit de rău pe Moise, şi a fost lovită de lepră, nu a suferit pentru Dumnezeu. Mai mult, suferinţele pe care Dumnezeu le acceptă trebuie să aibă slava şi scopurile lui Dumnezeu. Dacă sufăr ca să-mi fac un nume sau ca să câştig aplauze, nu voi primi altă răsplată decât cea a fariseului făţarnic. Este esenţial ca dragostea pentru Isus şi dragostea faţă de aleşii Săi să fie întotdeauna motivul principal al răbdării noastre. Trebuie să manifestăm Spiritul lui Christos în blândeţe, bunătate şi iertare. Să ne cercetăm inimile, şi să vedem dacă suferim într-adevăr cu Isus. Dacă acesta este motivul suferinţelor noastre, ce sunt „întristările noastre uşoare” (2 Corinteni 4:17) faţă de a împăraţi împreună cu El? O, este o binecuvântare să fii în cuptorul încercării cu Christos, şi este o onoare să înfrunţi batjocura şi ridicolul cu El. Dacă nu ar exista nici o răsplată viitoare, ar trebui să ne considerăm fericiţi cu onoarea prezentă. Totuşi, ştiind că răsplata este veşnică, mai mare decât am avea dreptul să ne aşteptăm, nu ne vom ridica crucea cu zel şi nu ne vom continua drumul cu bucurie?

IZVOARE IN DEŞERT

Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? (Isaia 28:24)

Într-o zi de vară timpurie mă plimbam pe o pajişte superbă. Iarba era atât de mătăsoasă, de deasă şi de frumoasă ca un covor oriental imens şi verde. La un capăt al pajiştii stătea un copac bătrân şi frumos care servea ca sanctuar pentru nenumărate păsări sălbatice, ale căror cântece vesele păreau să umple aerul proaspăt şi dulce. Am văzut două vaci care stăteau la umbră, exprimând un măreţ tablou al mulţumirii. Şi pe drum în jos, atrăgătoarele păpădii îşi combinau auriul cu purpuriul regesc al violetelor sălbatice. M-am sprijinit de gard mult timp, ospătându-mi ochii înfometaţi şi gândindu-mă în sufletul meu că Dumnezeu n-a făcut niciodată un loc mai frumos decât această pajişte superbă.

A doua zi am trecut din nou pe drumul acela, şi spre marea mea dezamăgire, mâna distrugătorului fusese acolo. Un fermier cu un tractor mare, care acum staţiona pe pajişte, a pricinuit într-o singură zi o devastare teribilă. În loc să văd iarba mătăsoasă şi verde, acum vedeam doar pământul urât, gol şi maroniu. S-au dus păpădiile şi frumoasele violete. Şi în locul multitudinii de păsări cântătoare, acum erau doar câteva, care scurmau pământul cu stăruinţă pentru a găsi viermi. În deznădejdea mea, am spus: „Cum poate cineva să distrugă ceva atât de frumos?”

Dar apoi, dintr-odată mi s-au deschis ochii, ca de o mână nevăzută, şi am avut o viziune. Viziunea era a unui lan de grâu copt gata pentru seceriş. Vedeam parcă imensele spice foarte încărcate în soarele toamnei şi aproape că auzeam muzica vântului când trecea prin mustăţile spicelor aurii. Şi fără să-mi dau seama, pământul cel gol s-a îmbrăcat într-o splendoare pe care n-o avusese în ziua precedentă. O, dacă măcar am putea prinde mereu viziunea secerişului bogat când vine Mai-Marele Fermierilor, aşa cum face deseori, ca să are prin sufletele noastre – dezrădăcinând şi răsturnând ceea ce credeam noi că este cel mai frumos şi lăsând numai ce este gol şi neplăcut înaintea ochilor noştri în agonie.

De ce să fiu înfricoşat şi surprins de plugul Domnului, care trage brazde adânci în sufletul meu? Ştiu că El nu este un fermier oarecare sau iraţional – scopul Său este să producă o recoltă.

Samuel Rutherford

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 2.7-23

    După o lungă călătorie, prefigurată de Psalmul 72.10, magii au fost conduşi de steaua care s-a oprit deasupra Pruncului. Ce subiect de mare încântare pentru ei („s-au bucurat cu bucurie foarte mare”)! L-au întâlnit, I s-au închinat, I-au adus daruri şi „au plecat în ţara lor pe alt drum” (v. 11). Nu este aceasta istoria tuturor celor care vin la Mântuitorul?

    Planurile ucigaşe ale lui Irod au fost dejucate; la fel şi cele ale lui Satan, care căuta să-L elimine chiar de la venirea Sa pe lume pe Cel care va deveni învingătorul său. Călătoria în Egipt, mijlocul poruncit de Dumnezeu pentru a-L sustrage pe Prunc de la acele planuri criminale, ilustrează şi harul Celui care a dorit să urmeze aceeaşi cale ca şi poporul Său odinioară.

    Copilului divin I-au fost date deja două nume în capitolul precedent: Isus (Dumnezeu Mântuitorul – cap. 1.21), atât de scump inimii fiecărui credincios, şi Emanuel (Dumnezeu cu noi – cap. 1.23). Acum I se adaugă cel de Nazarinean” (v. 23). Împreună, cele trei nume au o triplă semnificaţie: din punct de vedere moral, Isus a fost separat şi consacrat pentru Dumnezeu, în acord cu Numeri 6; de asemeni, El a „ieşit din tulpina lui Isai” (tatăl lui David), ca o Odraslă, ca o Ramură purtând roade (Isaia 11.1); în al treilea rând, El va fi, timp de treizeci de ani, un cetăţean necunoscut (obscur) al dispreţuitului Nazaret (loan 1.47).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iacov 1:1-12

„DAR AM NEVOIE DE RĂBDARE”

„Ba mai mult ne bucurăm chiar si in necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare” Romani 5:3

Dacă nu ţi-ai pierdut niciodată răbdarea stând la rând undeva, trăind cu soţul, soţia sau copiii, ori un coleg sau colegă de cameră, sau împlinindu-ţi datoriile zilnice de serviciu, atunci n-are rost să citeşti mai departe. Articolul acesta nu este pentru tine. Dar dacă eşti un om obişnuit, atunci te vei bucura de a avea ocazia să înveţi cum să dobândeşti mai multă răbdare. Iată formula: NECAZUL ADUCE RĂBDARE. Acesta este adevărul textului din Romani 5:3, pentru că termenul „necazul” folosit aici, înseamnă presiune sau durere. Iar termenul răbdare înseamnă perseverenţă sau stăruinţă.  Se spune despre o femeie că avea foarte puţină răbdare. S-a dus la pastorul ei şi i-a spus: „Frate pastor, roagă-te ca Dumnezeu să-mi dea răbdare!” „Să ne aplecăm capetele chiar acum şi să aducem această nevoie înaintea Domnului”, a spus pastorul. A început să se roage: „Tată ceresc, trimite încercări şi necazuri în viaţa acestui copil al Tău. Las-o să aibă necazuri mai mari ca în prezent”. Înainte de-a mai putea rosti vreun cuvânt, femeia l-a întrerupt: „Dar, frate pastor, eu am nevoie de răbdare, nu de necazuri! Ştiu, a spus el cu blândeţe, dar Dumnezeu spune că aceasta este cea mai bună cale de-a o învăţa”. Iacov ne spune să privim „ca o mare bucurie” când trecem prin felurite încercări, ca unii care ştim că încercarea credinţei noastre lucrează răbdare (Iacov 1:2, 3). Fibra morală a răbdării creşte hrănită numai cu stres. Aşa că, data viitoare când simţiţi presiunea încercării de-a trăi ca un creştin într-o lume ostilă, rugati-vă pentru putere şi spuneţi Domnului: „Iţi mulţumesc pentru o altă ocazie de-a învăţa răbdarea!”  – D.J.D.

Deşi-i întuneric şi-ncercare pe cale
Şi zi de zi îngrijorările m-apasă greu,
Cu răbdarea mă reazem pe braţele Sale;
El ştie ce-i este mai bine sufletului meu. – Pentecost

Când Dumnezeu îţi întinde răbdarea, El îţi lărgeşte sufletul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Isus spunea: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”.

Și, împărțind hainele Lui între ei, au aruncat sorți.  Luca 23.34

Cele șapte cuvinte de pe cruce (1)

În decurs de o săptămână, multe profeții biblice au fost împlinite, profeții făcute cu mult timp înainte. Totuși, oamenii care Lau dat pe Hristos să fie răstignit au fost pe deplin responsabili pentru fapta lor nelegiuită. Lau așezat pe Domnul pe cruce, iar acest lucru a însemnat suferințe teribile pentru El, nu numai fizice. Totuși, nicio plângere nu sa auzit din gura Lui, ci Sa rugat pentru vrăjmașii Săi. Cât de impresionant este săL auzim spunând: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”!

Cincizeci de zile mai târziu, în virtutea acestei scurte rugăciuni, Petru a predicat iudeilor despre faptul că Îl omorâseră pe Prințul vieții, după care lea spus că făcuseră lucrul acesta din neștiință (Fapte 3.15,17). Mesajul lui Petru a făcut ca trei mii de iudei să se pocăiască în ziua aceea, fiindcă Domnul Isus începuse o lucrare nouă, din cer. Totuși, conducătorii iudeilor, așa cum respinseseră slujirea lui Hristos pe pământ – El a venit la ai Săi și ai Săi nu Lau primit (Ioan 1.11) – tot așa au respins mărturia apostolilor despre învierea lui Hristos și înălțarea Lui la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 3–5).

Când Ștefan a dat mărturie despre aceste lucruri, a devenit primul martir. Pe când era împroșcat cu pietre, el sa rugat pentru acei oameni nelegiuiți, ca păcatul să nu le fie ținut în seamă, după care a adormit în Domnul. El a înțeles că trăia întrun timp al harului și a urmat exemplul Stăpânului său. Este foarte probabil ca rugăciunea lui Ștefan să fi contribuit la convertirea lui Saul din Tars – persecutorul înverșunat al creștinilor – care era prezent la execuția lui Ștefan. În această zi a harului, să arătăm și noi, prin cuvinte și prin fapte, că aparținem Domnului Isus! A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos” 2 Timotei 2.8

Drumul crucii

Pentru a descrie suferințele Mântuitorului, Duhul Sfânt a folosit un bărbat, care el însuși a trecut deseori prin apele durerilor. David a suferit mult. Dar citind psalmii și evangheliile vom remarca imediat că suferințele Mântuitorului au trecut cu mult peste ceea ce a suferit David. În timp ce evangheliile relatează mai mult despre viața și activitatea Domnului, în psalmi găsim ce a simțit sufletul Său în mijlocul oamenilor păcătoși, care L-au urât, L-au batjocorit și L-au disprețuit. Mântuitorul a fost Cel curat, Cel desăvârșit; El n-a cunoscut păcatul și nu a făcut păcat. Dar în grădina Ghetsimani a văzut adâncul apei, prin care trebuia să treacă. În fața Lui era paharul, pe care i l-a dat Tatăl să-l bea; atunci a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Crucea, cu toate chinurile ei și cu toată rușinea ei, era în fața Mântuitorului. El, Cel sfânt și drept, trebuia pus în numărul celor fărădelege. Domnul a privit în abisul stricăciunii inimii omenești a celor care erau pe punctul de a pune mâna pe El. Ceasul Său sosise, de aceea nimic nu-i mai reținea de la împlinirea planurilor lor rele. Cu toată puterea sa, satan stătea în spatele acelor oameni, și Mântuitorul a putut să le spună: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Domnul nu a ținut cont de coaliția celor care Îl urau fără temei, ci a mers pe drumul crucii până la capăt pentru mine și pentru tine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNTOARCE CELĂLALT OBRAZ!

„Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5:39)

Există două modalități de a reacționa la critica negativă. Dacă există adevăr în ea, accept-o cu smerenie și schimbă-te! Dacă nu, fă ceea ce ne-a învățat Domnul Isus: „Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: „.. .oricui te lovește peste obrazul drept, întoarceri și pe celălalt” (v. 38-39).

Uneori, critica din partea unei persoane nu are de fapt nimic de-a face cu tine; acea persoană se simte pur și simplu înșelată de viață. Decât să-și ia în propriile mâini visele inimii, astfel de persoane încearcă să distrugă visele altora în încercarea de a-i trage în jos, la nivelul lor de disperare. Deși este tentant să dorești să plătești cu aceeași monedă și să le dai în vileag defectele și eșecurile, nu aceasta e pilda pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus. Și nici nu ești chemat să faci pe moralistul. „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12:17-18).

Ce înseamnă să întorci celălalt obraz? înseamnă să nu-i lași pe cei care te critică să-ți intre în suflet. Ascultă-i, mulțumește-le și primește-le critica cu scepticism dacă nu-i adevărată! Economisește-ți timpul și energia pentru cei în care ai încredere, pentru cei care te iubesc îndeajuns de mult încât să-ți spună adevărul chiar și când doare. Cineva scrie: „Nu-i datorezi nimic unui critic!” Domnul Isus a spus: „rugați-vă pentru cei ce vă asupresc” (Matei 5:44).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Condiţiile uceniciei

„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte…, nu poate fi ucenicul Meu.” Luca 14:26. 27. 33

Dacă cele mai apropiate relaţii ale vieţii intră în contradicţie cu cerinţele Lui, Isus Cristos spune că trebuie să se treacă la o ascultare imediată de El însuşi. Ucenicia înseamnă devotament personal şi înflăcărat faţă de o Persoană – faţă de Domnul nostru Isus Cristos. Există o mare diferenţă între devotamentul faţă de o persoană şi devotamentul faţă de principii sau faţă de o cauză. Domnul nostru nu a proclamat niciodată o cauză; El a proclamat devotamentul personal faţă de Sine însuşi. A fi ucenic înseamnă a fi un devotat rob din dragoste al Domnului Isus. Mulţi dintre cei care ne numim creştini nu-i suntem devotaţi lui Isus Cristos. Nici un om de pe pământ nu are această dragoste înflăcărată pentru Domnul Isus daca nu i-o dă Duhul Sfânt. Noi Îl putem admira. Îl putem respecta şi-L putem venera pe El, dar nu-L putem iubi. Singurul care-L iubeşte cu adevărat pe Domnul Isus este Duhul Sfânt şi El este Cel care toarnă în inimile noastre însăşi dragostea lui Dumnezeu. De fiecare dată când Duhul Sfânt vede o ocazie de a-L glorifica pe Isus, El va lua inima, energia, întreaga ta fiinţă şi te va face pur şi simplu să arzi de devotament faţă de Isus Cristos.

Viaţa creştină este caracterizata de o creativitate morală şi spontană. De aceea ucenicul este pasibil de aceeaşi învinuire ca şi Isus Cristos – aceea de inconsecvenţă. Dar Isus Cristos a fost întotdeauna consecvent faţă de Dumnezeu; şi creştinul trebuie să fie consecvent faţă de viaţa Fiului lui Dumnezeu din el, nu faţă de nişte crezuri stricte şi bine înrădăcinate. Oamenii se dedică crezurilor şi Dumnezeu trebuie să-i scoată din prejudecăţile lor înainte ca ei să-I poată fi devotaţi lui Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate, pământul locuit”. Fapt. Ap. 17:30-31

Însăşi porunca lui Dumnezeu către oameni să se pocăiască, ne îndreaptă privirile către o nouă ordine a timpului şi evenimentelor care depăşesc perioada legii, având ca temelie harul care sălăşluieşte în inima lui Dumnezeu. Pentru că dacă nu ar fi fost iertare la El, nu ar fi fost porunca de pocăinţă. Dreptatea lui Dumnezeu a fost slăvită de condamnarea şi crucificarea Domnului Isus şi aceeaşi dreptate a fost slăvită prin salvarea de la pierzare a milioane de suflete. Omul firesc nu înţelege Evanghelia. Strigătul lui este mereu: „Ce trebuie să fac eu ?” Omul a lucrat perfect în ce priveşte distrugerea lui însuşi. El este cu totul înclinat spre rău, este ruinat în întregime. Prin urmare, el este foarte potrivit pentru Evanghelia lui Dumnezeu. Este cea mai înaltă sfidare de care se poate face vinovat un păcătos împotriva lui Dumnezeu, când, fără a avea conştiinţa spălată în sângele Domnului Isus, el, în aşa zisa lui închinare, îl numeşte pe Dumnezeu, Tatăl lui. Nici un pahar de otravă nu este aşa de mortal ca paharul în care se amestecă Legea şi Harul, a faptelor şi a credinţei, în locul Evangheliei harului lui Dumnezeu. Totuşi, vai ! oamenii bucuroşi primesc paharul acesta cu otravă, căutând să-şi mulţumească conştiinţa prin ce pot face ei. A încerca să vindeci un suflet de vina pe care o are faţă de Dumnezeu, prin orice altă cale decât sângele lui Hristos, înseamnă a lua otravă ca să vindeci boala, a relua falimentul Legii ca să înlocuieşti Harul. „Harul se aplică la orice păcat şi la orice rău care este in noi, dar el este descoperirea preţioasă a faptului că, prin Isus, acest păcat şi rău a fost ridicat de pe cugetele noastre.

Un singur păcat la un copil al lui Dumnezeu este mai oribil în ochii lui Dumnezeu decât toate păcatele lumii întregi. Totuşi, având cea mai deplină cunoştinţă a stării noastre, lui Dumnezeu îi place să nu fie faţă de noi decât un singur lucru: DRAGOSTE !”

„A rămâne în prezenţa lui Dumnezeu în simţământul harului este tot secretul sfinţeniei, a păcii şi a odihnei inimii. Nu putem să avem idei corecte despre HAR mai înainte de a fi în mod permanent stabiliţi pe marea Sa temelie: Darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu în Domnul Isus Hristos.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.” Isaia1:18.

Acest verset este amintit cu plăcere de mulţi oameni,dar deseori ei uită ce este scris mai înainte: „Spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă. Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut. Încetaţi să mi faceţi răul. Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă”. Dacă citim aceste versete vedem că avem ceva de făcut. Oare venim să sprijinim legea? Eu sunt în regulă cu faptele mele, dar sunt mulţi alţii care nu se pot lăuda cu fapte: „Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită care este legea slobozeniei şi va stărui în ea nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta va fi fericit în lucrarea lui”. Dar cum putem să ne spălăm? Putem să aruncăm răul din noi? Toate trebuie să fie în conformitate cu Cuvântul. Dacă aud de spălare sau curăţirea noastră mă gândesc la o curăţire sau o spălare în sens biblic. Cuvântul ne spune ce trebuie să facem şi ce nu trebuie să facem. De aceea ca prim punct esenţial este căinţa, restituirea bunurilor furate,plata corectă a impozitelor, vizitarea văduvelor şi a orfanilor. Să ne păstrăm neîntinaţi de lume şi să fim cu băgare de seamă în lucrarea Demnului, căci este scris: „Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului”.(Ier.48:10). După aceea putem veni şi dacă păcatele ne-ar fi cum e cârmâzul,se vor face albe ca zăpada,de vor fi roşii ca purpura se vor face ca lâna. Si dacă consideră cineva că este imposibil să fie curăţit atunci doresc să-i mărturisesc că prin sângele lui Isus este singura modalitate de a fi curăţit de orice păcat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SOMN ÎNVIORĂTOR

... căci prea iubiţilor Lui, El le dă pâine ca în somn. Psalmul 127.2

Viaţa noastră nu este o viaţă de griji şi de nelinişte, ci o viaţă de credinţă fericită. Tatăl nostru ceresc cunoaşte nevoile copiilor Săi, deci ştie de ce avem nevoie înainte de a-I cere ceva. Putem deci să mergem la culcare la ora potrivită, fără a ne istovi stând până târziu şi făcând combinaţii şi planuri. Dacă am învăţat să ne odihnim în Dumnezeu, nu vom avea insomnii din pricina temerilor şi a presimţirilor întunecoase; ci vom arunca orice îngrijorare asupra Domnului şi nu ne vom gândi decât la El şi la harul Său, şi El ne va da un somn dulce şi întremător.

A fi preaiubiţi de Domnul, iată cea mai mare cinste şi, cel ce o are poate să nu mai dorească nimic altceva; deci orice dorinţă egoistă poate fi înlăturată. Ce poate fi chiar în cer mai mare decât dragostea lui Dumnezeu? Odihneşte-te deci, sufletul meu, căci în El tu ai toate lucrurile.

Şi încă ne-am zbate încoace şi încolo dacă Domnul însuşi ne-ar da nu numai motivul pentru care să fim liniştiţi, dar chiar însăşi pacea Sa. Da, El ne-o dă. Însuşi Isus este pacea noastră, odihna noastră, totul. La sânul Său ne odihnim în perfectă siguranţă, atât în viaţă cât şi în moarte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de înstrâmtorat sunt până când va fi îndeplinit! Luca 12,50.

Aceste cuvinte le-a spus Domnul şi Mântuitorul nostru cu mult timp înainte de a suferi moartea pe cruce. De fapt, drumul Lui mergea în întregime spre cruce. Numai prin drumul crucii Isus a putut să slăvească pe Tatăl în întregime şi pentru vecii vecilor. Toate valurile judecăţii lui Dumnezeu asupra păcatului au trebuit să acopere pe Mielul lui Dumnezeu. Cu acest botez trebuia să fie botezat, în această adâncime de suferinţe pe care noi niciodată nu suntem în stare să le cercetăm trebuia să meargă El.Domnul Hristos a trebuit să sufere moartea în toată amărăciunea ei ca plată pentru păcatele care le-a luat de bună voie asupra Lui. Noi pricepem puţin fioru Lui din Ghetsimani. Şi totuşi a vrut să fie botezat cu acest botez al suferinţei ca să isprăvească lucrarea.

De ce a trebuit să vină toată suferinţa asupra Lui? „Pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea.” Prin lucrarea Lui desăvârşită zăgazurile dragostei dumnezeieşti au fost deschise să curgă spre noi. Dar pentru aceasta Domnul nostru prea iubit a trebuit să păşească în adâncimi mari. Să nu uităm lucrul acesta, căci este împlinit pentru noi care credem.El a spus ucenicilor şi prin ei şi nouă: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.” Să privim la Masa Domnului cu ochii ţintă spre suferinţele şi moartea Lui, ca acestea să dea naştere în inimile noastre la admiraţie sfintă şi la adorarea care NUMAI Lui i se cuvine.Masa Domnului ne pune înainte cele mai scumpe adevăruri. Mântuirea este săvârşită, păcatele sunt iertate. Harul domneşte prin neprihănire. Boldul morţii este înlăturat. Slava veşnică ne este descoperită din partea lui Dumnezeu. Unitatea unui singur Trup ne este înfăţişată înaintea noastră. Nu mai este nevoie de alte explicaţii, decât de o simplă şi sfântă practicare a amintirii morţii Domnului Hristos

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Păstrează această casă, o, Doamne, pe plan spiritual şi pe orice alt plan, într-o măreţie de nespus. Dă-ne lumina şi revelaţia în care îţi afli Tu plăcerea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.» IOAN 1,12

Numele lui Isus are putere absolută şi veşnică. Numai credinţa poate percepe, trăi şi avea parte de această putere. Cum ar fi altfel posibil ca oricine cheamă acest Nume să fie salvat de la pieire? Exact despre acest lucru vorbeşte profetul Ioel: «Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit» (loel 2,32). Un astfel de om va fi scos şi de sub puterea forţelor întunericului» «izbăvit de sub puterea întunericului» (Col. 1,13). Orice om, din pricina păcatelor sale se găseşte sub influenţa directă a lui Satan, este robul lui: «Cine păcătuieşte, este de la diavolul» (1 Ioan 3,8) Dar în momentul în care cheamă prin credinţă Numele eliberator al lui Isus, lanţurile păcatului cad; Satan îşi pierde autoritatea şi puterea asupra lui şi nu mai are voie să se atingă de el: «ci Cel născut din Dumnezeu îl păzeşte şi cel rău nu se atinge de el.» (1 Ioan 5,18). Dacă diavolul s-ar atinge de cel născut din nou, L-ar provoca pe Dumnezeu însuşi: «căci cel ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui» (Zah. 2,8). De cine cheamă prin credinţă Numele lui Isus are parte de întreaga Lui biruinţă de pe cruce!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Inima noastră îşi găseşte bucuria în El. Psalmi 33:21

Binecuvântat este faptul că un creştin se poate bucura chiar şi în mijlocul încercărilor. Deşi necazurile îl înconjoară, el cânta; şi, asemeni multor păsări, cântă mai frumos în colivie. Valurile pot să-l înece, sufletul său se va ridica la lumină şi va vedea lumina de pe faţa lui Dumnezeu. El are un optimism care îi ţine capul deasupra apei şi îl ajută să cânte în mijlocul furtunii „Dumnezeu este cu mine încă”. Cui i se cuvine slava? O, lui Isus – totul este al lui Isus. Necazurile nu-i aduc neapărat mângâiere credinciosului, dar prezenţa Fiului lui Dumnezeu în cuptorul de foc alături de el îi umple inima de bucurie. El este bolnav şi suferind, dar Isus îl vizitează şi îi pregăteşte patul. El este pe moarte, şi apele reci ale Iordanului îl împresoară până la gât, dar Isus îşi pune braţele împrejurul lui şi strigă „nu te teme, prea iubitule; moartea este o binecuvântare; apele morţii Izvorăsc din cer. Ele nu sunt amare; sunt dulci ca nectarul, fiindcă izvorăsc de la tronul lui Dumnezeu”. Atunci când sfinţii Înaintează cu greu prin torente, şi talazurile se îngrămădesc în jurul lor, şi inima şi carnea slăbesc, aceeaşi voce îi spune „nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41:10). Iar când ajunge la marginile Infinitului necunoscut, şi este prea înspăimântat ca să intre în Împărăţia umbrelor, Isus îi spune „nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere împărăţia” (Luca 12:32). Astfel întărit şi încurajat, credinciosul nu se teme să moară. El este chiar doritor să plece, fiindcă, de când L-a văzut pe Isus, Luceafărul de Dimineaţă, tânjeşte să-L privească ca pe un soare strălucitor. Cu adevărat, prezenţa lui Isus este tot cerul pe care îl dorim. El este „slava zilelor noastre strălucite; mângâierea nopţilor noastre”.

Seara

Doamne, către Tine strig. Stânca mea! Nu rămâne surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se pogoară îngroapă. Psalmi 28:1

Strigătul este expresia naturală a durerii şi o declaraţie potrivită pentru vremurile în care toate celelalte mijloace de exprimare ne părăsesc; însă strigătul trebuie îndreptat spre Domnul şi numai spre El, fiindcă a striga către oameni este o risipă de energie. Dacă ne gândim la capacitatea de ascultare a Domnului, şi la puterea Lui de a ajuta, vedem imediat motivele pentru care să strigăm spre Dumnezeul mântuirii noastre. Nu va avea nici un rost să strigăm către stânci „cădeţi peste noi, şi acoperiţi-ne” (Apocalipsa 6:16) în Ziua Judecăţii, dar Stânca noastră ne aşteaptă strigătele. „Nu rămâne surd la glasul meu”. Cei care se roagă mecanic sunt mulţumiţi şi fară răspunsuri, dar cei care strigă din inimă nu pot fi. Ei nu se mulţumesc să-şi liniştească mintea şi să-şi supună voinţa prin rugăciune; ei vor să meargă mai departe şi să obţină răspunsuri actuale din cer, altfel nu au odihnă. Ei tânjesc să obţină răspunsurile pe loc, şi se tem de tăcerea Domnului. Vocea lui Dumnezeu este adesea atât de teribilă încât cutremură sălbăticia, dar tăcerea Lui este la fel de îngrozitoare pentru cel care se roagă. Când Dumnezeu pare să-şi închidă urechea, noi nu trebuie să închidem gura, ci să strigăm cu şi mai multă tărie. Fiindcă atunci când vocea noastră răsună de durere şi zel, El nu va întârzia să ne audă. Ce îngrozitor ar fi dacă Domnul nu ar mai răspunde niciodată la rugăciunile noastre! „Dacă Te vei depărta de mine fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei care se coboară în groapă”. Lipsiţi de Dumnezeul care răspunde rugăciunilor noastre, am fi într-o stare mai proastă decât morţii din morminte, şi am aluneca în curând la nivelul celor căzuţi în iad. Noi trebuie să avem răspunsuri la rugăciune. Cazul nostru este urgent şi de o nemaipomenită necesitate. Cu siguranţă că Domnul ne va linişti minţile agitate, fiindcă în inima Lui există numai îndurare, şi nu va îngădui pieirea aleşilor Săi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Când vei umbla, pasul nu-ţi va fi stânjenit; şi când vei alerga, nu te vei poticni. (Proverbe 4:12)

Domnul construieşte un pod al credinţei numai sub picioarele unui călător credincios. El nu construieşte niciodată podul cu câţiva paşi mai înainte, pentru că atunci n-ar mai fi un pod al credinţei. „Noi umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7).

Cu ani în urmă se foloseau uneori porţi automate pe drumurile de ţară. Ele blocau în siguranţă drumul dacă se apropia vreun vehicol, iar dacă un călător se oprea înainte să ajungă la poartă, aceasta nu se deschidea. Dacă însă călătorul conducea direct spre ea, greutatea vehicolului apăsa arcurile de sub drum, şi poarta se deschidea ca să-l lase să treacă. Vehicolul trebuia să meargă în continuu înainte, altfel poarta rămânea închisă. Aceasta ilustrează calea de a trece de orice barieră care blochează drumul slujirii lui Dumnezeu. Fie că bariera este un râu, un munte, sau o poartă, tot ce trebuie să facă un copil al Domnului Isus este să se îndrepte direct înspre ea. Dacă este un râu, va seca pe măsură ce se apropie de el, atât timp cât el îşi face drum înainte. Dacă este un munte, va fi mutat şi aruncat în mare (Marcu 11:23), cu condiţia ca el să se apropie de el cu o credinţă neclintită.

Este vreo barieră mare care blochează chiar acum calea slujirii tale? Atunci îndreaptă-te drept spre ea, în Numele Domnului, şi nu va mai fi acolo. Henry Clay Trumbull

Noi stăm şi plângem în zadar, în timp ce glasul Celui Atotputernic ne spune să nu încetăm să mergem înainte şi în sus. Hai să înaintăm cu îndrăzneală, chiar dacă este întuneric şi abia putem vedea pădurea din faţa noastră, sau dacă drumul nostru ne duce printr-o trecătoare, unde din orice poziţie avantajoasă nu putem dibui decât câţiva paşi înainte.

Mergeţi înainte! Şi dacă este necesar, la fel ca israeliţii din vechime vom găsi un stâlp de nori şi de foc care să ne călăuzească pe drumul nostru prin pustiu. Dumnezeu ne va asigura ghizi şi hanuri de-a lungul drumului, şi vom descoperi hrană, îmbrăcăminte şi prieteni la fiecare etapă a călătoriei noastre. Şi aşa cum Samuel Rutherford, marele slujitor scoţian, afirma odată atât de simplu: „Orice s-ar întâmpla, cel mai rău lucru va fi doar un călător obosit care primeşte o urare fericită şi cerească de bun venit acasă”.

 

Merg pe drumul care urcă, căci el

se ţine după soare,

Urc prin păşunile nopţii unde

curg râurile strălucitoare:

Dacă te-ai fi gândit să mă cauţi în

vechiul şi întunecatul meu sălaş,

Ai fi găsit acest bilet pe uşă,

„E pe Drumul care urcă”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 1.18-25; 2.1-6

    Isus a vrut să vină în această lume în felul tuturor oamenilor, adică prin naştere. Iosif şi Maria, bucurându-se de o favoare excepţională, au fost cei aleşi pentru a primi şi a creşte Copilul divin. Gândurile lui Dumnezeu se împlinesc: în acord cu profeţiile, naşterea Moştenitorului la tronul lui David are loc în cetatea regală a Betleemului. Să remarcăm că în această evanghelie nu se vorbeşte nimic nici despre ieslea care I-a servit drept leagăn, nici despre ceva care să amintească de sărăcia Lui. Dimpotrivă, Dumnezeu a vegheat ca Fiul Lui să fie onorat de vizita nobiliară a magilor veniţi din Răsărit. Cât despre oficialităţile iudaice, niciuna nu este calificată din punct de vedere moral să vină să se prostearnă înaintea lui Mesia al lui Israel: nu au dorit venirea Sa. De altminteri, ne aflăm într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria acestui popor, când, încălcându-se prevederile din Deuteronom 17.15, la Ierusalim împărăţea un edomit – crudul Irod.    Cu excepţia unui mic număr de suflete evlavioase, pe care ni le va aminti Luca, nimeni în Israel nu-L aştepta pe Hristos. Şi astăzi, dintre toţi cei care pretind că sunt ai Lui, oare câţi aşteaptă într-adevăr întoarcerea Lui?

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 4:25-32

…orice clevetire, si orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Efeseni 4:31

CLEVETIRE BUNĂ

Este de necrezut, dar în limba engleză, cuvântul bârfă (gossip) vine de la „God-sib” care înseamnă „o rudenie în ochii lui Dumnezeu”. Termenul corespunde „naşilor” de la care se aşteaptă să formeze o relaţie mai apropiată în jurul tinerei familii care are un nou născut. La începutul folosirii lui, cuvântul „gossip” a însemnat „a încredinţa ceva bun”.  Într-o povestire imaginară, Smith şi Jones mergeau la aceeaşi biserică, dar niciodată nu erau de acord, nici în cele mai mici lucruri. De fapt, nici măcar nu vorbeau unul cu celălalt. Acest lucru l-a îngrijorat pe diaconul Brown, care s-a hotărât să intervină. L-a vizitat pe Smith şi l-a întrebat: „Ce crezi despre Jones?” „Este cel mai josnic maniac dimprejur!” a răspuns el. „Dar, a spus Brown, trebuie să recunoşti că se poartă foarte drăguţ cu familia sa.” „O, desigur, este amabil cu ai lui.” A doua zi, diaconul Brown s-a dus la Jones şi a spus: „Smith mi-a spus că te porţi foarte bine cu familia ta. Ce crezi despre Smith?” „Oh, este un terchea-berchea, un om de nimic!” „Dar cred că admiţi că este foarte cinstit în afaceri”, a răspuns Brown. „Da, este cinstit în afaceri.”  Diaconul Brown s-a dus a doua zi la Smith. „Ştii că Jones mi-a spus că eşti foarte cinstit în afaceri?” „Ei bine, nu mă aşteptam la aşa ceva!” a răspuns Smith. Duminica următoare, Smith şi Jones s-au salutat dând din cap. Brown a continuat să „medieze”. La adunarea generală anuală, Smith şi Jones au zâmbit şi au votat pentru acelaşi lucru! Avem nevoie de mai multă „clevetire” ca aceea a diaconului Brown. – H.G.B.

Dacă un cuvânt de-al meu 
Poate face viaţa luminoasă, 
Doamne, ajută-mă mereu 
Să-i fac cuiva inima voioasă.– Anonim

Vorbeşte despre alţii în acelaşi fel cum ai dori ca ei să vorbească despre tine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Samson a coborât la Timna și a văzut o femeie în Timna, dintre fiicele filistenilor. Și sa suit și a spus tatălui său și mamei sale, zicând: „Am văzut o femeie în Timna dintre fiicele filistenilor; și acum luațimio de soție” … Și Samson a zis tatălui său: „Pe ea iamio, pentru că este potrivită în ochii mei”.  Judecători 14.13

Judecătorii lui Israel – Samson (2) – Satisfacerea voinței proprii

Samson sa născut și, pe măsură ce creștea, Domnul îl binecuvânta, iar Duhul Domnului a început săl miște. Ca nazireu, el trebuia să fie sfânt, separat pentru Domnul (Numeri 6.2,5,8). Scopul special al lui Dumnezeu pentru Samson era ca el să înceapă săl elibereze pe Israel din mâna filistenilor (Judecători 13.5). Domnul nostru Isus „Sa dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru” (Galateni 1.4). Fie ca noi să fim vase pentru cinste, sfințite și folositoare Stăpânului, pregătite pentru orice lucrare bună! Din nefericire, Samson „a coborât”. Deși această expresie are și o semnificație geografică, ea este folosită adesea întrun sens moral. Vedem cum Samson a fost „atras și ademenit de propria lui poftă” (Iacov 1.14), după care pofta avea să dea naștere păcatului, iar păcatul, odată făptuit, avea să aducă moartea. Dumnezeu le interzisese israeliților să ia în căsătorie femei din națiunile înconjurătoare.

Samson are mulți imitatori în ziua de astăzi. Dând la o parte voia clar exprimată a lui Dumnezeu, el le spune părinților lui săi ia de soția o femeie filisteancă, pentru că acest lucru era potrivit în ochii lui! Ce contrast între el și Acela despre care citim că nu Șia plăcut Lui Însuși și că întotdeauna a făcut lucrurile plăcute Celui care Îl trimisese (Romani 15.3; Ioan 8.29)!

Copiii trebuie săi cinstească pe părinții lor. Astfel, chiar omenește vorbind, Samson avea o atitudine cu totul nepotrivită față de părinții lui. Dumnezeu însă avea să folosească această cumplită voință proprie pentru aȘi împlini scopurile.E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să luăm, dar, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Evrei 4.1

Avertizare întârziată

2 iulie 2002: 71 de persoane, dintre care 50 de elevi ruși cu rezultate deosebite la învățătură, care se duceau în vacanță în Spania, și-au pierdut viața în urma ciocnirii dintre un avion Tupolev 154 și un avion cargo Boeing 757 deasupra lacului Constance din Germania. Potrivit anchetei, vinovați ar fi controlorii de zbor elvețieni, care au transmis prea târziu piloților de pe Tupolev avertismentul pentru a evita coliziunea.Și cu privire la mântuirea sufletelor noastre, orice avertizare întârziată poate fi o catastrofă cu urmări veșnice. De aceea Scriptura spune că vremea potrivită este acum. Dacă omul stă prea mult pe gânduri, viața își continuă „mersul” și va veni o clipă când va fi prea târziu să mai caute mântuirea lui Dumnezeu. Cea mai elementară chibzuință ar trebui să trezească pe fiecare și să-și pună cu curaj întrebarea asupra problemei vitale: întâlnirea cu Dumnezeu. Cum Îl vom întâlni pe Dumnezeu? Ca Judecător sau ca Mântuitor? Dacă dorim să-L întâlnim pe Dumnezeu ca Mântuitor, atunci trebuie să facem ce spune El: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela, pe care L-a trimis El”. Să ne grăbim să ascultăm chiar acum vorbirea lui Dumnezeu!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

Al GRIJĂ DE SUFLETUL TĂU!

„Îmi înviorează sufletul” (Psalmul 23:3)

David a spus: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. El mă paște în pășuni verzi, și mă duce la ape de odihnă; îmi înviorează sufletul” (v. 1-3). Astăzi, motoarele mașinilor sunt computerizate. O luminiță aprinsă pe bord te va înștiința că ceva s-a stricat și că a sosit timpul să faci o verificare tehnică. La fel este și cu sufletul tăui Trebuie să fii atent la semnale! Nu aștepta până treci printr-un colaps spiritual, moral, emoțional sau relațional ca să te oprești și să fii cu băgare de seamă. Când setea sufletului tău nu este potolită și nevoile sale nu sunt împlinite, el va căuta alinare pe altă cale, care deseori te va răni. Trebuie să știi, să deosebești acel timp. Majoritatea dintre noi nu ne luăm pauze ca „să ne înviorăm sufletul”. Suntem prinși în mrejele sentimentului de vinovăție, ca și cum dacă ne-am opri, am da oarecum dovadă de iresponsabilitate. Sau ne este frică să nu pierdem teren pentru că ne-am luat un minut pentru noi înșine. Unul din lucrurile care se realizează cel mai greu în viață nu este succesul, ci simțul echilibrului. Așadar, când îți stabilești un scop si pornești spre împlinirea [ui, nu uita de sufletul tău. Chiar și Dumnezeu s-a odihnit ( Geneza 2:2). Dacă El s-a odihnit, și tu trebuie să faci la fel. Puterea odihnei stă în faptul că te lasă să te bucuri de călătoria vieții, nu doar de destinație. Firește, dacă nu vrei să iei o pauză din activitate, se poate să ajungi în spital din necesitate. Când Dumnezeu te duce „să paști în pășuni verzi”, bucură-te de ele, lucrul acesta se întâmplă ca să te împrospăteze și să te învioreze. Așa că, ai grijă de sufletul tău!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Pedeapsa inevitabilă

„Adevărat îţi spun că nu vei iesi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.” Matei 5:26

„Nu există cer cu un colţ de iad în el.” Dumnezeu este hotărât să te facă pur şi sfânt şi drept; El nu te va lăsa să scapi un moment de sub privirea Duhului Sfânt. Te-a îndemnat să vii la judecată de îndată ce ţi-a arătat vinovăţia, dar n-ai ascultat; procesul inevitabil a început să lucreze şi acum eşti în închisoare, de unde nu vei ieşi până nu vei plăti cel din urmă bănuţ. Tu te întrebi; ..Este acesta un Dumnezeu al milei şi al dragostei? Văzută din punctul de vedere al lui Dumnezeu, aceasta este o lucrare minunată a dragostei. Dumnezeu te va scoate de acolo pur, fără pată şi neîntinat, dar El vrea să-ţi recunoşti tendinţa de a avea drepturi asupra ta însuţi.
In momentul în care eşti gata să-L laşi pe Dumnezeu să-ţi schimbe această tendinţă, forţele Lui regeneratoare vor începe să lucreze. Şi în momentul în care înţelegi că scopul lui Dumnezeu este să te aducă într-o relaţie bună cu El, şi apoi cu ceilalţi oameni, El va face orice ca să te ajute s-o iei pe calea cea bună. Hotărăşte-te acum – „Da, Doamne, voi scrie scrisoarea în seara aceasta”; „Mă voi împăca cu omul acela acum”. : Aceste mesaje ale lui Isus Cristos se adresează voinţei şi conştiinţei, nu intelectului. Dacă te împotriveşti Predicii de pe munte în mintea ta, vei umbri apelul pe care-l trimite ea inimii tale. „Mă întreb de ce nu cresc în cunoaşterea lui Dumnezeu!” Iţi plăteşti datoriile, din punctul de vedere al lui Dumnezeu? Fă acum ceea ce va trebui să faci într-o zi. Fiecare chemare morală are un „trebuie” în spatele ei.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„De aceea mă deprind să am totdeauna o conştiinţă fără vină înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” Fapt. Ap. 24:16

Când pacea domneşte în conştiinţă, totdeauna este putere asupra păcatului. Pacea este ca un paznic care păzeşte uşa inimii, dacă paznicul nu este la post, ori zbuciumul lăuntric înăbuşe glasul Duhului, ori glasul Lui nu este auzit din pricina tăcerii de moarte a cugetului adormit.

O conştiinţă vinovată este una din armele cele mai eficace ale lui Satan împotriva copiilor lui Dumnezeu: credinţa poate fi îndrăzneaţă numai când cugetul este curat. Pentru un credincios nu este un proces lăuntric mai dureros ca atunci când are un cuget vinovat: dar credinţa biruieşte şi conştiinţa se linişteşte când realizează că vina este înlăturată de sângele ispăşitor al Domnului Hristos. O foarte mică pată pe cuget, face o largă spărtură în părtăşia noastră cu Dumnezeu.

Dacă avem vreo îndoială pe conştiinţa noastră cu privire la orice lucru ar fi, să mergem direct la Domnul Isus ca s-o rezolvăm cu El. Dragostea noastră faţă de El detestă un drum încurcat. Dacă cugetul nu se lasă instruit de Duhul Sfânt devine o unealtă pentru Satan şi dacă pacea conştiinţei este falsă, închipuită, aduce ruină. Iar dacă nu este nici vorbă de pace, cugetul devine chinuitor, un călău. Niciodată să nu tratăm cu uşurătate şoaptele unei conştiinţe care ne osândeşte fie chiar şi în cel mai mic lucru, după măsura noastră. Lipsa noastră de umblare în Duhul, adesea îi influenţează pe alţii la acelaşi fel de vieţuire. Ce mare binecuvântare este un cuget sensibil şi delicat. Când un astfel de cuget are de a face cu un păcat cât de mic, imediat îl va face să spună: „Cercetează-mă Doamne”. Având o astfel de stare noi, nu numai că ne întristăm şi pentru un gând mânios sau o izbucnire a temperamentului, dar chiar şi pentru un gând de necredinţă care ne-ar trece prin minte. Iertarea unui păcat care ne-a afectat cugetul, întăreşte sufletul pentru părtăşia cu Dumnezeu, înlătură de atunci înainte, orice învinuire a conştiinţei şi redă pacea care fusese pierdută. Ce dulce este mângâierea pe care ne-o dă astfel Cuvântul lui Dumnezeu: „Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos Cel neprihănit. El este ispăşirea pentru păcatele noastre.” – 1 Ioan 2:1,2. Cu cât mai mult sângele lui Hristos, vă curăţeşte conştiinţa de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului Celui viu.” – Evrei 9:14

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.” Ioan 5:4.

În epistola către Efeseni citim: „Pe deasupra tuturor acestora luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu”. Trebuie să luăm asupra noastră toată armătura lui Dumnezeu pentru ca să putem ţine piept uneltirilor diavolului şi să recunoaştem intenţiile lui înşelătoare. Trebuie să fim îmbrăcaţi cu platoşa mântuirii,deci să ne bazăm încontinuu pe mântuirea pe care ne-a dăruit-o Isus Hristos. Isus spune:”Eu sunt calea,adevărul şi viata”. Nu faptele noastre sunt calea, ci Domnul Isus este calea.

Noi trebuie să rămânem pe această cale în toate nevoile şi furtunile vieţii.Dumnezeu este credincios şi ne conduce cu siguranţă.Platoşa neprihănirii însă o pot îmbrăca doar aceia care au fost îndreptăţiţi prin credinţă. Astfel putem fi încredinţaţi că Domnul Isus Hristos prin sângele Lui vărsat pe cruce şi prin învierea Sa ne-a îndreptăţit şi sfinţit. Trebuie să fim conştienţi întotdeauna de ceea ce a săvârşit Isus pentru noi. Dacă îl vedem pe Mântuitorul nostru doar pe cruce nu putem birui. Trebuie ca Cuvântul lui să fie întipărit în inima noastră, că El s-a făcut păcat în locul nostru, pentru ca să ne înfăţişeze neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu,pentru că a luat asupra Sa toate păcatele noastre. Aceasta este calea.Cu acest fapt împlinit,noi putem să ne apărăm, astfel folosim platoşa mântuirii. O, iubite Tată, te rog dă-mi înţelepciune ca să lupt cu succes în toate ispitele, să am biruinţa pentru ca numele Tău să fie slăvit şi preamărit.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU CU NOI

Dumnezeu va fi cu voi. Geneza 48.23

Bătrânul Iacov nu mai putea să rămână cu Iosif, căci îi venise ceasul să moară; dar el îl părăsea pe fiul său fără grijă, căci putea să spună cu încredere: „Dumnezeu va fi cu voi”. Când fiinţele cele mai iubite din familiile noastre sau prietenii noştri cei mai buni sunt chemaţi acasă prin moarte, să ne mângâiem cu gândul că Domnul nu ne-a părăsit şi că El trăieşte pentru noi şi rămâne cu noi întotdeauna.

Dacă Dumnezeu este cu noi, noi suntem într-o tovărăşie măreaţă, chiar atunci când suntem săraci şi dispreţuiţi. Dacă Dumnezeu este cu noi, suntem siguri că ne va fi dată toată puterea de care avem nevoie, căci nimic nu este mai presus de puterea Sa. Dacă Dumnezeu este cu noi, suntem în deplină siguranţă, căci nici un rău nu poate atinge pe cel ce umblă sub ocrotirea Sa. Ce pricină de bucurie avem! Nu numai că Dumnezeu este cu noi, dar El va fi cu noi: cu noi personal; cu noi ca familie; cu noi ca Biserică. Chiar numele de Isus, nu înseamnă el Emanuel, adică Dumnezeu cu noi? Şi dacă Dumnezeu este cu noi, nu este acesta cel mai mare bine? Să fim deci îndrăzneţi şi sârguitori, bucuroşi şi plini de nădejde. Pricina noastră va prospera şi adevărul va birui, căci Dumnezeu este cu cei ce sunt cu El.

Fie ca acest verset să facă bucurie oricărui credincios care va citi „cecurile credinţei”. Nu este o fericire mai mare.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Timp de şapte zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi Veţi scoate aluatul din casele voastre: căci oricine va Mânca pâine dospită, din ziua întâi până în ziua a şaptea, va fi nimicit din Israel. Exod. 12,15.

Sângele mielului pascal care se vedea pe amândoi stâlpii şi deasupra uşii caselor israeliţilor îi ocrotea de judecata dumnezeiască, de moartea întâiului născut. Sângele era mărturia că în acea casă pătrunsese o dată moartea.Comuniunea cu Dumnezeu şi unii cu alţii prin mâncarea Mielului pregătit ne face atenţi să îndepărtăm mai întâi TOT aluatul. Aluatul este o înfăţişare a tot ce este rău şi al păcatului, fie că e vorba de conduită morală, fie că e vorba de învăţături greşite. Cele şapte zile, adică o săptămână, ne arată că toată viaţa credinciosului din clipa întoarcerii sale la Dumnezeu trebuie să fie sfântă. Domnul să ne dea harul ca să îndepărtăm tot aluatul din casele noastre şi din vieţile noastre. A mânca azimi înseamnă a ne supune fără şovăială tuturor îndemnurilor Sfintei Scripturi. Numai când umblăm în lumina Cuvântului avem părtăşie cu Dumnezeu şi unii cu alţii. în această lumină putem recunoaşte tot ce nu-i place lui Dumnezeu. Orice delăsare în privinţa cercetării personale este cauza multor slăbiciuni, lipsuri şi a necredincioşiei. Un israelit care nu se ţinea de poruncile lui Dumnezeu trebuia să fie nimicit din mijlocul lui Israel. Ce învăţătură serioasă! Dacă din neglijenţa noastră nu ne cercetăm şi nu mărturisim abaterea în faţa lui Dumnezeu, adorarea noastră va fi nevrednică. Atunci Dumnezeu trebuie să ne ia în şcoala Sa de educaţie prin dragoste. Dacă nu îndepărtăm răul, judecându-l atunci are să se infiltreze tot mai mult şi Dumnezeu aduce judecata asupra noastră. Aluatul are proprietatea de a invada toată masa. De aceea apostolul, minat de Duhul Sfânt, a scris: „Măturaţi aluatul cel vechi. Nu este datoria voastră să judecaţi pe cei dinăuntru?” (1 Cor. 5). Noi, credincioşii trebuie să facem această lucrare. Nu trebuie să-L rugăm să o facă El.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru .5:7). O, Doamne, ce minune sunt aceste cuvinte! Miasmele care există uneori împrejurul hotarelor minţii necesită grija Ta constantă pentru a fi ţinute departe. Privesc la Tine ca să fiu înnoit în duhul minţii mele.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Cristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră.» 1 TESALONICENI 2,19-20

Cununa gloriei este formată din sufletele pe care le-am câştigat pentru Cristos. Eşti tu un adevărat pescar de oameni? Isus a spus odată pescarilor! «Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni» (Matei 4,19). Poţi să fii «pescar de oameni» în timpul discuţiilor personale. Poţi să câştigi suflete în rugăciune. Ai tu o inimă care arde pentru cei pierduţi? Dacă îl rogi pe Domnul în mod deosebit acest lucru, cu siguranţă El îţi va scoate în cale suflete care au nevoie de mântuire. Va fi minunat să te regăseşti printre cei ce vor primi o cunună a gloriei.

Domnul ne-a promis cinci feluri de cununi în Noul Testament. Aceste cununi sunt pentru cei învingători, adică pentru cei care L-au urmat pe Isus întreaga lor viaţă. Va trebui oare să alergi în cinci direcţii diferite? O, nu! în Apocalipsa 19,11-12 este scris: «Apoi am văzut cerul deschis şi iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el se cheamă „Cel credincioşi ” Cel adevărat” şi El judecă şi Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului. Capul îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti …». Toate aceste cununi minunate sunt adunate într-o singură Persoană: Domnul nostru Isus Cristos!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Aşa va fi şi vara şi iarna. Zaharia 14:8

Suvoiul de apă vie care curgea în Ierusalim nu seca în timpul căldurilor arzătoare din timpul verii şi nu îngheţa iarna, atunci când gerul era mai tăios decât lama unui brici. O, suflete, trebuie să fii o mărturie a credincioşiei Domnului. Anotimpurile se schimbă şi tu te schimbi, dar Domnul tău rămâne veşnic acelaşi, şi izvoarele dragostei Lui sunt la fel de adânci, limpezi şi îmbelşugate ca întotdeauna. Apăsarea grijilor şi loviturile încercărilor mă fac să am nevoie de răcoarea izvorului harului Său. Pot să merg oricând vreau şi să beau din fântâna Care nu seacă, fiindcă este la fel de plină vara şi iarna. Izvoarele pe sus nu sunt niciodată sărăcăcioase şi, binecuvântat fie numele Domnului, nici izvoarele de jos nu pot seca. Ilie a găsit Cheritul secat, dar Iehova era acelaşi Dumnezeu al providenţei. Iov a spus că prietenii săi erau ca nişte puţuri crăpate, dar a găsit în Dumnezeu un pârâu de mângâiere. Nilul era marea încredere a Egiptului, dar apele lui erau variabile; Domnul nostru este mereu acelaşi. Deturnând cursul Eufratului, Cirus a cucerit Babilonul, dar nici o putere, omenească sau diavolească, nu poate schimba cursul harului divin. Albiile vechilor râuri au fost găsite uscate şi triste, dar izvorul care coboară din muntele suveranităţii divine şi iubirii infinite va fi întotdeauna îmbelşugat. Generaţiile trec una după alta, dar curgerea harului este neschimbătoare. Râul lui Dumnezeu poate cânta cu mai multă dreptate decât pârâul din poezie

Oamenii vin, oameni se duc

Dar eu merg veşnic.

Cât de fericit eşti, suflete, să te afli lângă asemenea ape! Nu privi niciodată alte izvoare, fiindcă vei auzi mustrarea Domnului „şi acum, ce cauţi să te duci în Egipt, să bei apa Nilului?”

Seara

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei”. Geneza 3:8

Suflete, acum că „răcoarea zilei” a venit, retrage-te într-un loc liniştit şi ascultă glasul Domnului. El este întotdeauna gata să-ţi vorbească atunci când eşti pregătit să-L auzi. Dacă ţi se pare că părtăşia cu Dumnezeu vine greu, problema nu este a Lui, ci a ta. Fiindcă El stă la uşă şi bate, şi dacă poporul Său îi deschide, se bucură să intre. Totuşi, în ce stare este inima mea, grădina Domnului? Pot să risc să spun că este bine îngrijită şi udată şi că aduce fructe pentru El? Dacă nu, El are dreptul să-mi reproşeze multe. Totuşi, Ii cer să vină al mine, fiindcă doar prezenţa Soarelui Dreptăţii, care aduce „tămăduirea pe aripile hui” (Maleahi 4:2) poate să-mi vindece inima. Vino, deci, Doamne Dumnezeul meu; sufletul meu Te invită cu ardoare şi te aşteaptă cu nerăbdare. Vino la Mine, Isuse, Prea Iubitul meu, şi sădeşte flori proaspete în grădina mea, asemeni acelora care înfloresc în perfecţiunea caracterului Tău. Vino, Tată. Tu eşti Mirele; tratează-mă cu dragoste şi grijă. Vino, Duh Sfânt, şi lasă-ţi roua să cadă pe întreaga mea fire, la fel ca roua de seară care udă acum ierburile. O, dacă Dumnezeu mi-ar vorbi! ” Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă” (1 Samuel 3:9). O, dacă El ar vrea să umble cu mine! Sunt gata să-I dau toată inima şi mintea, şi să alung orice alt gând. Mă întreb doar ce desfătări îmi va oferi. Sunt sigur că El va avea părtăşie cu mine, în dragosteaLui, fiindcă mi-a dat Duhul Său Sfânt să fie cu mine pentru totdeauna. Inserarea este plăcută, fiecare stea pare să fie ochiul cerului, şi vântul răcoros pare răsuflarea iubirii divine. Tată, Frate mai mare, Mângâietorule, vorbiţi acum cu iubire, fiindcă mi-am „deschis urechea, şi nu m-am împotrivit” (Isaia 50:5).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Cuvintele mele … se vor împlini la vremea lor. (Luca 1:20)

Lucrurile care au fost spuse din partea Domnului se vor împlini! (Luca 1:45)

Domnul va împlini cu siguranţă acele lucruri

Pe care o inimă iubitoare a aşteptat îndelung să le vadă;

Acele cuvinte de care ea se agaţă se vor împlini,

Pentru că Dumnezeul ei a promis cu credincioşie;

Şi, cunoscându-L, ea nu se poate îndoi de Cuvântul Lui;

El spune şi se face. Domnul atotputernic!

 

Domnul va împlini cu siguranţă acele lucruri,

O, inimă împovărată, odihneşte-te mereu în purtarea Lui de grijă;

În linişte sub aripile Lui ocrotitoare

Aşteaptă răspunsul la rugăciunea ta fierbinte.

Şi când ţi-ai „aruncat îngrijorările” şi inima-ţi cântă,

Domnul va împlini cu siguranţă acele lucruri.

 

Domnul va împlini cu siguranţă acele lucruri,

O, inimă obosită, crede şi aşteaptă şi roagă-te;

Plin de pace, dangătul clopotelor de seară încă mai sună,

Deşi norul şi ploaia şi furtuna au umplut ziua.

Credinţa străpunge ceaţa îndoielii care împiedică

Uneori noaptea ce trebuie să vină, şi găseşte stelele.

 

Domnul va împlini cu siguranţă acele lucruri,

O, inimă încrezătoare, Domnul ţie ţi-a spus;

Lasă Credinţa şi Speranţa să răsară şi să-şi înalţe aripile,

Să se ridice în zbor spre norii aurii ai răsăritului;

Porţile zorilor trandafirii se deschid larg,

Descoperind bucurii pe care întunericul nopţii le-a ascuns.

    Bessie Porter

 

Matthew Henry a spus: „Putem să ne bizuim pe Dumnezeu pentru împlinirea promisiunii Lui, chiar şi atunci când toate drumurile care duc la ea sunt închise. Pentru că „în adevăr, făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea şi „Amin” [aşa să fie], pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu” (2 Corinteni 1:20).

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 1.1-17

    Glasul profeţilor se stinsese de mai bine de patru sute de ani. Pentru Dumnezeu, sosise „împlinirea vremii” (Galateni 4.4): de acum va vorbi „în Fiul” (Evrei 1.1,2) şi va face cunoscut poporului Său, lumii, precum şi fiecăruia dintre noi, personal, vestea bună a Evangheliei. Aceasta, redată în puţine cuvinte, poate fi rezumată prin: a dat pe Fiul Său (sau: „dar de Fiu”).    Dar cum pot spiritele noastre limitate să pătrundă în cunoaşterea unei asemenea Persoane…? Dumnezeu S-a îngrijit de aceasta, oferindu-ne patru Evanghelii, ca să putem privi gloria Fiului Său sub mai multe aspecte, tot aşa cum valoarea unui obiect (diamant) de mare preţ este pusă în evidenţă când acesta este privit sub străluciri şi unghiuri diferite.

    Matei este evanghelia împărăţiei (sau a împăratului) şi, din acest motiv, aici este necesară o genealogie care să-L plaseze de la început pe Mesia în cadrul promisiunilor făcute lui Avraam şi, de asemeni, care să dovedească fără drept de apel titlul Său de moştenitor al tronului lui David (Galateni 3.16 şi Ioan 7.42). Din această lungă listă nu au fost şterse câteva nume de tristă amintire (Ahaz, Mânase, Amon…). Altele, precum Rahav, Rut sau soţia lui Urie, amintesc de harul divin care s-a manifestat faţă de cei care nu aveau niciun drept. Este acelaşi har care acum dă un Mântuitor lui Israel şi lumii întregi,… ceea ce înseamnă că şi vouă şi mie.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Isaia 40:21-26

Ridicaţi-vă ochii in sus, si priviţi! Cine a făcut aceste lucruri?  Isaia 40:26

„NU AM PRIVIT NICIODATĂ ÎN SUS DE AICI!”

Prietenul meu Mark era pe terenul de golf unde mai jucase de multe ori. Deodată a exclamat către partenerii săi de joc: „Priviţi, ce privelişte minunată!” Dincolo de dunele aurii ale nisipului se desfăşura o imagime minunată a Lacului Michigan, cu oglinda apelor albastre sclipind în lumina acelei veri splendide. De fiecare dată, înainte de a ajunge în acel punct specific, Mark fusese concentrat la joc şi la problemele lui. Ochii îi fuseseră aplecaţi numai în jos. „Nu am privit niciodată în sus de aici!” a exclamat el. Cuvintele lui m-au făcut să mă gândesc la oamenii cărora Isaia le-a vorbit cu previziune profetică. Vor fi în exilul babilonian, departe de ţară, într-o situaţie precară. Profetul îi sfătuieşte să privească în sus, să-şi ridice ochii în sus amintindu-şi de maiestatea, puterea şi credincioşia Domnului Suveran peste totul. Acest sfat este bun şi pentru noi cei de azi. Uneori devenim atât de preocupaţi de dificultăţile vieţii, sau atât de copleşiţi de anumite situaţii, că pierdem perspectiva lui Dumnezeu. Suntem în locuri problemă care ne absorb interesul şi ne limitează viziunea. Poate fi biroul unde lucrăm, sau prezenţa unei persoane dificile. Poate fi un pat de spital sau camera unde zăcem bolnavi. Suntem descurajaţi şi slăbiţi. Dacă aşa este, atunci avem nevoie să privim în sus şi să vedem din nou grandoarea şi puterea Dumnezeului nostru atotputernic. Să nu ajungem să spunem vreodată: „Niciodată n-am privit în sus din locul acesta!” – D.C.E.

De vezi ce minuni poate Domnul să facă 
Privind în jur la toate cele create, 
Încrede-te atunci în puterea-I divină; 
Sigur te va trece cu bine prin toate.– D.J.D.

Unii oameni văd mai multe lucruri ale lui Dumnezeu plimbându-se în jurul casei, decât văd alţii făcând călătorii împrejurul lumii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și aceasta este mărturia: că Dumnezeu nea dat viață eternă și această viață este în Fiul Său.     1 Ioan 5.11

Dumnezeu oferă o viață nouă, o viață în Fiul Său. Este viața eternă – viața în Hristos. Dumnezeu a fost perfect manifestat în Fiul, atunci când Acesta a venit din cer pentru a oferi viața. Acest lucru însă nu este de ajuns. Cum rămâne cu păcatele mele? Unde sunt ele? A avea viața fără ca problema păcatelor să fie rezolvată este imposibil. Hristos a venit din cer pentru a înlătura păcatele mele și lea înlăturat. Viața lui Hristos este în mine, la fel de sigur cum am fost părtaș vieții și naturii primului Adam. Am natura divină. Ea se află întrun vas sărman de lut, este adevărat, însă natura ei este divină, iar eu trebuie so manifest prin purtarea și prin caracterul meu.

Cu cât ajung săL cunosc mai mult pe Domnul Isus, cu atât voi manifesta mai mult ceea ce este El. Cu cât privesc mai mult la El, cu atât voi semăna mai mult cu El. De ce strălucea fața lui Moise? Fiindcă privise la sine însuși? Nu, ci fiindcă fusese cu Domnul și privise la gloria Sa! Moise nu știa căi strălucea fața până când nu i sa cerut să șio acopere cu un văl (Exod 34.29). El nu era preocupat cu sine însuși: ținta dinaintea lui era Dumnezeu. Moise privise la Dumnezeu, fusese absorbit de El, iar acum, în consecință, manifesta gloria Lui.

La fel vor sta lucrurile și cu noi. Dacă Hristos este ținta dinaintea ochilor mei, nu mă voi gândi la mine însumi, ci la El. Îl voi manifesta pe El, bazândumă pe ceea ce înseamnă El, nu pe ceea ce fac eu. Dacă privesc doar la Hristos, voi începe să semăn cu El (întrun fel sărman, întradevăr) în sfințenie, în smerenie și în dragoste. Văd toate acestea în El în toată binecuvântarea, frumusețea și perfecțiunea lor. Privind la El, sunt schimbat după chipul Său. În El există orice lucru după care natura cea nouă tânjește. În El mă pot odihni și bucura. În El îmi pot găsi toată plăcerea.

J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea … Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui … Filipeni 3.9,10

Cunoașterea Mântuitorului

Un cunoscut scriitor american a vizitat Europa împreună cu soția și fiica lor. Turneul scriitorului a fost triumfal. Universitățile i-au oferit titluri onorifice, oamenii de afaceri l-au aplaudat, iar regii l-au omagiat. Pe când cei trei se aflau într-un automobil particular în drum spre port, scriitorul a citit numele celor ce l-au onorat. Era o listă impresionantă. Atunci, fiica scriitorului a spus: „Tată, cred că în curând ai să-i cunoști pe toți, afară de Mântuitorul Isus Hristos. Pentru El nu o să mai găsești timp să-L cunoști”.

Vrăjmașul omului, diavolul, găsește întotdeauna metode și căi de atac, ca omul să nu ajungă să-L cunoască pe Mântuitorul. Cunoașterea Mântuitorului și încrederea în El sunt temelia neclintită a unei fericiri nemărginite și a moștenirii vieții veșnice. Toată strădania diavolului nu are altă țintă decât să ne răpească această cunoaștere adevărată a Mântuitorului. Fiindcă suntem înștiințați cu privire la aceste manevre ale diavolului, să ne îndreptăm întreaga noastră privire la Cel ce a suferit la cruce, ca să ne aducă o mare mântuire. Nu cunoștințele noastre, nu onoarea noastră, nu dreptatea noastră proprie are valoare în fața lui Dumnezeu, ci numai Hristos. De aceea să căutăm să-L cunoaștem pe El și puterea învierii Lui!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SA NE ADUCEM AMINTE!

„Adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău” (Deuteronom 8:18)

În 3 martie 1863, chinuit de ravagiile Războiului Civil, Abraham Lincoln a decretat o zi de post național spunând următoarele cuvinte: „Având în vedere că este de datoria națiunilor, cât și a membrilor lor să-și recunoască dependența de puterea atotstăpânitoare a lui Dumnezeu, sa-și mărturisească păcatele și fărădelegile, cu sinceră părere de rău și totuși cu siguranța nădejdii ca pocăința autentică va duce la milă și iertare; și să recunoască adevărul sublim enunțat în Sfânta Scriptură și dovedit de întreaga istorie că numai acele națiuni care au ca Domn pe Dumnezeu sunt binecuvântate. Noi am primit cele mai alese bunătăți ale cerului. Am viețuit mulți ani în pace și prosperitate; am crescut numeric, în bunăstare și putere cum nici o alta națiune nu a crescut vreodată. Dar l-am uitat pe Dumnezeu. Am uitat că mâna Sa plină de bunătate ne-a păstrat în pace, ne-a înmulțit, ne-a îmbogățit și ne-a întărit; ne-am închipuit, în zadar, în fățărnicia inimilor noastre, că toate aceste binecuvântări au fost zămislite de o înțelepciune și o virtute superioară ce ne aparține. îmbătați de succesul necontenit, am devenit prea egoiști pentru a mai simți necesitatea harului răscumpărător care ne păstrează, prea mândri pentru a ne ruga Dumnezeului care ne-a creat! Se cuvine, deci, să ne smerim în fața Puterii ofensate, să mărturisim păcatele națiunii și să ne rugăm pentru milă și iertare”. Dumnezeu a avertizat Israelul: „când vei vedea înmulțindu-ți-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul, și crescându-ți tot ce ai … adu-ți aminte de Domnul, Dumnezeul tău, căci El îți va da putere să le câștigi, ca să întărească legământul” (Deuteronom 8:13, 18). Astăzi, haideți să ne aducem și noi aminte de Domnul, Dumnezeul nostru!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă-o acum!

„Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău.” Matei 5:25

În acest verset Isus Cristos a stabilit un principiu foarte important: Fă ce ştii că trebuie să faci, acum, şi fă-o repede; dacă nu, un proces inevitabil va începe să lucreze şi va trebui să plăteşti până la cel din urmă bănuţ prin durere, agonie şi necaz. Legile lui Dumnezeu sunt neschimbătoare, nu există nici o modalitate de a te sustrage lor. Învăţătura lui lsus pătrunde exact în miezul fiinţei noastre. Este un lucru natural să am grijă ca adversarul meu să-mi acorde drepturile ce mi se cuvin, dar Isus spune că este o chestiune de o importanţă veşnică şi imperativă pentru mine ca eu să-i plătesc adversarului meu ceea ce-i datorez. Din punctul de vedere al Domnului nostru nu contează dacă eu sunt înşelat sau nu; ceea ce contează este ca eu să nu-i înşel pe alţii. Insist eu asupra drepturilor mele sau plătesc ceea ce datorez din punctul de vedere al lui Isus Cristos? Fă repede ce ai de făcut, judecă-te acum! În problemele morale şi spirituale trebuie să faci acest lucru imediat; dacă nu, procesul implacabil va începe să lucreze. Dumnezeu este hotărât să aibă copii atât de puri, de curaţi şi de albi ca zăpada proaspătă şi, cât timp există neascultare faţă de vreo învăţătură de-a Lui, El îi va îngădui Duhului Său să folosească orice metodă pentru a te face ascultător. Insistenţa noastră de a dovedi că avem dreptate este aproape întotdeauna o indicaţie că, undeva, suntem neascultători. Nu e de mirare că Duhul ne îndeamnă atât de puternic să rămânem cu perseverenţă în lumină! „Impacă-te degrabă cu pârâşul tău.” Ţi-ai cercetat relaţiile tale cu alţii şi ai descoperit că ai mânie în inimă? Mărturiseşte-o repede, rezolvă repede problema în faţa lui Dumnezeu. Împacă-te cu celălalt – fă acest lucru acum!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

TIT 2:11.12

„Căci harul lui Dumnezeu care aduce mîntuire, a fost arătat la toţi oamenii şi ne învaţă ca, respingînd lipsa de respect faţă de Dumnezeu şi poftele lumeşti, să trăim în veacul de acum, cu cumpătare, dreptate şi evlavie.”

Subiectul de căpetenie al epistolei către Tit este menţinerea evlaviei, care acum, ca credincioşi, trebuie să caracterizeze viaţa noastră faţă de lume. În această epistolă, apostolul nu tratează rînduiala şi purtarea pe care trebuie să le avem cînd venim împreună la adunare, ca în prima epistolă către Corinteni, ci ne dă îndemnuri cu privire la conduita noastră în viaţa particulară. Aceasta, fără-ndoială, este de primă importanţă, pentru că se poate să fim cu foarte mare grijă în ce priveşte purtarea din afară, cînd ne aflăm împreună la adunare şi totuşi cu multă neveghere cu privire la comportarea noastră în cercul de familie, în legăturile de servici sau afaceri şi chiar înaintea lumii. Nebăgarea de seamă în viaţa particulară va duce cu siguranţă la prefăcătorie, care foloseşte o mărturie bună în public ca să acopere un umblet rău în viaţa personală. Poate aceasta este una din cauzele pentru care adunările copiilor lui Dumnezeu sînt astăzi din ce în ce mai slabe şi mai lumeşti. În toată epistola aceasta Duhul Sfînt insistă mereu asupra legăturii dintre adevăr şi evlavie. Dacă adevărul nu este menţinut cu grijă, evlavia va înceta cu siguranţă. Dacă evlavia nu este păstrată, adevărul îşi va pierde reputaţia şi va deveni ineficace.

Aducîndu-ne mîntuirea, harul ne învaţă în mod desăvîrşit cu privire la noi înşine, cu privire la alţi oameni, şi mai ales cu privire la Dumnezeu. Respingînd orice lipsă de respect faţă de Dumnezeu şi orice faptă care îşi găseşte satisfacţia în lumea aceasta, trebuie să punem o frînă voinţei firii păcătoase, în orice privinţă şi să trăim cu toată cumpătarea; trebuie să ne purtăm cu dreptate, cu corectitudine în relaţiile noastre cu alţii şi să avem totdeauna simţămîntul drepturilor lui Dumnezeu asupra inimilor credincioşilor Săi, practicînd evlavia, adică devotamentul nostru faţă de cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu.

„Dacă iubim sfinţenia, să ne împotrivim răului de îndată ce se arată, şi ca să fim în stare de aceasta, să fim şi să ne bucurăm într-o permanentă părtăşie cu Dumnezeu. În Cuvînt nu este decît un singur etalon pentru sfinţenie: HRISTOS.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Si Isus, văzînd multă lume împrejurul Său, a poruncit să treacă de cealaltă parte”. Matei 8:18.

Atunci s-a apropiat de El un cărturar şi a zis: „Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge”. Isus i-a răspuns: „Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde-şi odihni capul”. Putem observa din aceasta, că Isus n-a avut încredere în el. Un altul I-a spus lui Isus: „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întîi să îngrop pe tatăl meu”. Vedem cum îl lasă pe primul şi se îndreaptă către altul şi spune: „Vino după Mine”. Acesta a fost un cuvânt care a spus mult primului şi este o atenţionare pentru noi ca să-I fim urmaşi, ucenici adevăraţi care umblă pe urmele paşilor Lui. Tatăl celui de al doilea a murit chiar atunci şi cel chemat L-a rugat pe Isus să-l lase să meargă mai întîi acasă, să-l îngroape. Astăzi s-ar zice: „Tu trebuie să mergi, pentru că altfel oamenii s-ar poticni”. Dar Isus i-a zis: „Vino după Mine şi lasă morţii să-şi îngroape morţii”. Da, Fiul Omului are de-aface cu cei vii şi nu cu cei morţi. Si El doreşte să vestim despre împărăţia Lui, fie în casă, fie în grajd sau pe câmp, la fabrică sau pe stradă, pentru ca oamenii să-şi dea seama, văzîndu-ne că noi am murit faţă de păcat şi trăim pentru Dumnezeu. Să tăcem unde trebuie să tăcem şi să vorbim unde trebuie să vorbim şi chiar şi la lucru să fim harnici şi punctuali, fără să înşelăm sau să minţim; să-i binecuvântăm pe cei care ne blestemă, să ne rugăm pentru aceia care ne jignesc. Să ne bucurăm dacă oamenii spun lucruri rele despre noi din pricina lui Hristos. Însuşi Domnul ne asigură că astfel răsplata noastră este mare în ceruri.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIVIRE ÎNAPOI, APOI ÎNAINTE

„Dar îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale şi voi face cu tine un legământ veşnic.” Ezechiel 16.60

Oricare ar fi păcatul nostru, Domnul rămâne credincios în dragostea Sa pentru noi.

El priveşte în urmă

Vezi cum îşi aminteşte de zilele de altă dată, când ne-a chemat ca să facem legământ cu El, şi când noi ne-am predat Lui. Ce zile fericite au fost acelea! Domnul nu ne mustră pentru nimic şi nu ne învinuieşte de lipsă de sinceritate. Nu, El priveşte la legământul Său cu noi, mai mult decât la al nostru cu El. S-ar fi putut ca El să aibă vreun gând ascuns în legătură cu acest legământ sfânt? Nu! Dimpotrivă; ce bunătate ne-a arătat El, ca să-şi aducă aminte de noi în dragostea Sa!

El priveşte înainte

El a hotărât să nu se dea înapoi de la legământul Lui. Dacă noi nu suntem credincioşi legământului, totuşi El rămâne credincios. El spune cu tărie: „Voi încheia cu tine un legământ veşnic” şi nu Se gândeşte să dea înapoi. Binecuvântat fie Numele Lui, că El priveşte la pecetea sfântă, „sângele legământului celui veşnic” şi se gândeşte la Cel care S-a pus chezaş pentru noi şi care a întărit acest legământ, la Fiul Său prea iubit; iată de ce El îşi va ţine făgăduinţele Sale sfinte. „El rămâne credincios”, căci nu se poate tăgădui singur.Doamne, Te rog pune în inima mea această făgăduinţă de preţ şi fă să mă hrănesc cu ea în fiecare zi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Eu sunt a iubitului meu şi iubitul meu este al meu; el îşi paşte turma între crini.” Cântarea Cântărilor 6.3

Aceasta este vorbirea unui suflet care nu mai are valoare în ochii săi proprii. Când cineva e preocupat de Cristos, sufletul pătrunde gândurile şi dragostea Lui în loc să se ocupe de gândurile şi simţirile proprii. Ochii, inima, gândurile şi buzele – toate sunt pline de Cristos şi sunt preocupate de El. În cap. 2.16 mireasa spune: „Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a lui.” Acolo bucuria de a-L poseda pe Cristos stă pe prim plan: „El este al meu.” Aici este vorba de o bucurie mai profundă şi anume aceea de a aparţine lui Cristos: „eu sunt a Lui.” Ambele bucurii sunt binecuvântate dar bucuria care izvorăşte din convingerea: „Eu sunt a Lui” are un gând mai profund şi ne arată o creştere dumnezeiască. Noi putem înţelege bucuria unui suflet trezit din somnul păcatului care exclamă: Eu cred acum în Cristos, eu ştiu că El a murit pentru mine. Un suflet care a fost scos la lumina lui Dumnezeu din întunericul păcatului poate exclama victorios: Isus este al meu. Să nu se minimalizeze niciodată bucuria de a-L avea pe Cristos dar sufletul să nu rămână numai aici ci să facă progrese în recunoaşterea adevărului.

Să căutam să trăim în simţământul că ne găsim totdeauna în faţa lui Dumnezeu. Numai astfel vom fi păziţi de multele feluri şi forme ale răului pe care le întâlnim zilnic. Frica de Dumnezeu s-ar dovedi un zăgaz binecuvântat împotriva răului, în orice chip şi formă. Ea ne-ar face adevăraţi în toate vorbele şi faptele noastre. De câte ori nu vorbim mult mai mult decât simţim. Cât de schimbată ar fi purtarea noastră dacă ne-am da seama totdeauna că Dumnezeu ne aude şi ne vede, că El ţine seamă de orice cuvânt al nostru, cunoaşte orice gând şi vede toate căile noastre. Dacă am rămâne cât mai aproape de izvorul iubirii dumnezeieşti am fi nişte râuri răcoritoare dovedind că suntem ai iubitului nostru Domn şi El este al nostru. Ce bine ar fi dacă toate acestea s-ar împlini mai mult şi s-ar ţinea mai cu tărie între noi!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cât doresc să Te văd, să Te aud, să cuget la Tine şi să cresc în mod vizibil în asemănare cu Tine! Şi Tu ai zis:”Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima” (Psalmul 37:4).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, dar, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji. Noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate vesteji.» 1 Corinteni 9,24-25

Cum putem primi această cunună veşnică? Prin renunţare! Apostolul Pavel foloseşte ca ilustraţie Jocurile Olimpice. Sportivii renunţă la tot ceea ce i-ar putea distrage de la ţelul propus şi fac totul pentru a câştiga trofeul şi onoruri trecătoare. Dragă cititorule, gândeşte-te înainte de a face cel mai neînsemnat lucru: Îl slujesc mai bine pe Domnul Isus prin aceasta? Atunci vei şti ce trebuie să faci şi la ce să renunţi. Măsura credinţei tale o poţi găsi în Coloseni 3,17: «Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl». Poţi oare să vorbeşti de rău Numele lui Isus? Nu! Ce uşoară şi minunată e viaţa care este clădită în Domnul Isus! Păstrează ceea ce ai, căci: «cine luptă la jocuri nu este încununat dacă nu s-a luptat după rânduieli» (2 Tim. 2,5). Urmează-L pe Domnul cu hotărâre! Dedică-ţi doar Lui viaţa, inima, talentul, puterea şi timpul tău! Atunci şi ochii tăi îl vor vedea pe Impăratul împăraţilor în toată frumuseţea Sa!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu. loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale. El şi-a golit toată averea în cuferele bisericii şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

SEARA

Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta. Ieremia 32:17

Exact în momentul în care haldeii înconjuraseră Ierusalimul, când sabia, foametea şi molima pustiiau ţara, Dumnezeu i-a poruncit lui Ieremia să cumpere o ţarină şi să facă zapisul în mod legal, cu martori. Era o faptă stranie pentru un om raţional. Prudenţa nu o putea justifica, fiindcă nu existau prea multe şanse ca Ieremia să se bucure de ţarina cumpărată. Dar pentru Ieremia cuvântul Domnului a fost de ajuns, fiindcă el ştia că Dumnezeu va fi justificat de toţi copii Săi. El gândea în felul următor: „Doamne Dumnezeule, Tu poţi să faci aceasta bucată de pământ folositoare pentru mine. Poţi să scapi ţara de asupritori. Poţi să mă ajuţi să stau sub via şi smochinul meu, pe proprietatea pe care mi-am cumpărat-o, fiindcă Tu ai făcut cerul şi pământul. Nimic nu este prea greu pentru Tine”. Aceasta este maiestatea sfinţilor din vechime, care au îndrăznit să facă, la porunca Domnului, lucruri pe care raţiunea umană le condamna. Fie că este vorba de Noe care a construit o corabie pe pământ uscat, de Avraam care şi-a oferit ca jertfă singurul fiu, de Moise care a dispreţuit comorile Egiptului, sau de Iosua care a asediat Ierihonul timp de şapte zile, fără nici o altă armă în afară de ulcioare şi trâmbiţe — toţi au acţionat la porunca Domnului, contrar raţiunii umane. Şi Domnul le-a dat o răsplată pe măsura credinţei lor ascultătoare. Să-i ajute Dumnezeu pe credincioşii timpurilor moderne să aibă o parte mai mare de credinţa eroică în Dumnezeu! Dacă ne-am aventura mai mult în făgăduinţele Lui Dumnezeu, am intra într-o lume de minuni de care suntem încă străini. Fie ca locul de încredere al lui Ieremia să fie al nostru. Nimic nu este prea greu pentru Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Am auzit un glas care şoptea încetişor.” Iov 4:16

Acum vreo douăzeci de ani un prieten mi-a dat o carte intitulată Pace adevărată. Avea un mesaj vechi medieval şi acest gând important – că Dumnezeu aştepta în adâncul fiinţei mele să-mi vorbească dacă aş fi suficient de liniştit ca să aud glasul Lui.

Am considerat că acesta nu ar fi un lucru greu de făcut, aşa că am încercat să fiu liniştit. Nici n-am început bine să fac astfel, că un întreg infern părea să se fi dezlănţuit. Dintr-odată am auzit o mie de voci şi sunete din afară şi dinăuntru, până când n-am mai putut auzi nimic decât aceste zgomote incredibile. Unele erau propriile mele cuvinte, propriile mele întrebări şi chiar propriile mele rugăciuni, în timp ce altele erau ispite ale vrăjmaşului şi vocile zarvei lumii.

În orice direcţie mă întorceam, eram împins, tras şi confruntat cu o nelinişte indescriptibilă şi cu zgomote copleşitoare. Păream constrâns să ascult unele din ele şi să răspund într-un fel. Dar Dumnezeu a spus: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10). Apoi mintea mi-a fost inundată de îngrijorări cu privire la responsabilităţile şi planurile mele de mâine, şi Dumnezeu a spus din nou: „Opreşte-te”.Când am ascultat şi încet-încet am învăţat să mă supun, mi-am închis urechile la orice alt sunet. Curând am descoperit că odată ce toate celelalte voci au încetat, sau odată ce eu am încetat să le mai ascult, „un susur blând” (1 Împăraţi 19:12) a început să vorbească în adâncul fiinţei mele. Şi mi-a vorbit cu o inexprimabilă blândeţe, putere şi mângâiere. Acest „susur blând” a devenit pentru mine glasul rugăciunii, al înţelepciunii şi al slujirii. Nu a mai trebuit să lucrez din greu ca să gândesc, ca să mă rog, sau ca să mă încred, pentru că „susurul blând” al Duhului Sfânt din inima mea era rugăciunea lui Dumnezeu în locurile tainice ale sufletului meu. Era răspunsul Lui la toate întrebările mele, şi viaţa şi puterea Lui pentru sufletul şi trupul meu. Glasul Lui a devenit esenţa tuturor cunoştinţelor mele, a rugăciunii şi a binecuvântărilor, căci era Însuşi Dumnezeul cel viu, viaţa mea şi totul meu.

Acesta este exact modul în care duhul nostru se adapă din viaţa Domnului nostru înviat. Şi apoi suntem împuterniciţi să înfruntăm conflictele şi responsabilităţile vieţii, ca o floare care a absorbit răcoroasele şi înviorătoarele picături de rouă în întunericul nopţii. Însă aşa cum roua nu cade niciodată într-o noapte furtunoasă, tot aşa roua harului Său nu acoperă niciodată un suflet neliniştit.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 66.1-24

    Ierusalimul va fi un subiect de bucurie pentru credincioşii poporului, după cum îndeamnă şi v. 10: „Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi-vă cu el, toţi cei care-l iubiţi”. Tot acestora li se adresează şi Psalmul 122.6: „Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei care te iubesc vor prospera”. Ca răspuns la această rugăciune, pacea se aşterne peste cetate şi devine centrul de la care se răspândeşte către toate naţiunile cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu.

    Domnul este şi astăzi la fel de atent faţă de rugăciunile celor care iubesc Adunarea Lui (Psalmul 122.6; 2 Corinteni 11.28). Să cerem ca aceasta să rămână în pace şi să poată manifesta gloria Domnului Hristos aici, jos, pe pământ.

    Chiar şi în mijlocul fericirii milenare trebuie să rămână o mărturie vizibilă a pedepsirii nelegiuiţilor, o privelişte cutremurătoare, ca aducere-aminte, cum a fost mormanul de pietre de pe mormântul lui Absalom (2 Samuel 18.17). Astfel se încheie această frumoasă carte a lui Isaia, cea mai întinsă dintre toate profeţiile, cea mai des citată în Noul Testament (de circa şaizeci de ori) şi cea care acordă cel mai mare spaţiu Domnului Isus în suferinţele şi gloriile Sale.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 8:1-12

„Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dinţii cu piatra în ea.”  Ioan 8:7

ATITUDINI, ACŢIUNI SI S.I.D.A.

Intr-un interviu acordat revistei Time, o victimă a SIDA (Sindromul Imuno-Deficitar Achiziţionat), de 28 de ani, a spus: „Sunt îngrozit să mor atât de tânăr. Mi-ar plăcea să mai trăiesc. Numai dacă Dumnezeu m-ar lăsa în pace”. Numită şi lepra anilor 1980, boala stârneşte frica şi îngrijorarea milioanelor de oameni care nu suferă de ea. Deoarece această boală adesea rezultă dintr-un stil de viaţă imoral condamnat de Biblie, mulţi oameni au puţină compasiune faţă de victimele acestei boli. Unii văd în ea un blestem al lui Dumnezeu. Alţii nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Indiferent cum îl vedem, faptul este că orice păcat ne expune unor consecinţe sociale şi biologice, ale călcării legilor morale ale lui Dumnzeu, de care ne facem vinovaţi cu toţii. Atitudinea acuzatoare blochează lucrurile de care au cea mai mare nevoie victimele acestei boli – grija, ajutorul, şi mai important ca toate, Cristos. Care ar trebui să fie răspunsul creştinilor? Fără să scuzăm păcatul nici o clipă, ar trebui să-i tratăm pe cei bolnavi de SIDA ca pe oricare alt om ce se luptă cu o boală fatală. Ar trebui să fim gata să-i vizităm şi să-i ajutăm în cele ce le putem face pentru ei. Obosesc uşor. Ar trebui să ascultăm la temerile lor. Mai mult ca orice, ar trebui să-i ajutăm să-şi găsească iertarea de care fiecare are atâta nevoie. Ar face Isus mai puţin pentru ei? Mai devreme sau mai târziu, boala aceasta teribilă ne va supune la încercare atitudinile şi acţiunile. Dacă ele nu vor fi la înălţimea celor ale lui Isus, atunci poate este o deficienţă în sistemul nostru imunitar spiritual. Poate că nu am permis ca sângele lui Isus să ne curăţească atitudinile şi acţiunile autoîndreptăţirii.    D.J.D.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Mai este un om, … dar îl urăsc.                     1 Împăraţi 22.8

Mai având un singur fiu preaiubit, la trimis.      Marcu 12.6

Acest capitol din 1 Împăraţi este cu totul remarcabil. El ne vorbeşte despre un împărat evlavios, Iosafat, care, din nefericire, sa asociat cu un împărat foarte nelegiuit, pe nume Ahab. Ni se permite să vedem ceea ce a avut loc în cer şi felul în care Dumnezeu, în suveranitatea Sa, a folosit un duh mincinos, pentru al duce pe Ahab la pieire. De asemenea, vedem un om pe pământ, care vorbeşte pentru Domnul aflat în ceruri.

Să privim pentru un moment la acest din urmă aspect şi să vedem dacă putem găsi aici o imagine a Domnului Isus.

Mai întâi, vedem că acest om era urât din cauza Cuvântului lui Dumnezeu. Acest lucru ne aduce aminte de Luca 4, care ne spune că Domnul Isus a intrat în sinagoga din Nazaret. Oamenii se minunau de cuvintele de har care ieşeau din gura Lui. Apoi însă El lea vorbit despre harul lui Dumnezeu care nu putea fi limitat la Israel, iar ei sau umplut de mânie şi au fost gata săL omoare. „Ei Mau văzut şi Mau urât şi pe Mine şi pe Tatăl Meu” (Ioan 15.24).

În al doilea rând, vedem că acest om vorbea cu autoritate. Chiar şi nelegiuitul Ahab recunoştea că el vorbea în numele Domnului. Atunci când Domnul Isus vorbea în Capernaum, ni se spune că oamenii „erau uimiţi de învăţătura Lui, pentru că El îi învăţa ca având autoritate, şi nu în felul cărturarilor” (Marcu 1.22).

În al treilea rând, vedem că acest om a suferit din pricina Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru binecuvântatul nostru Domn Isus, care a fost Adevărul Însuşi (Ioan 14.6) şi care a dat mărturie despre adevăr (Ioan 18.37), acest lucru a însemnat pedeapsa cu moartea. Ştim totuşi că suferinţele Sale nu au fost doar cele ale unui martir, ci au fost îndurate pentru noi, aşa încât noi, care eram vrednici de urât, urândune unii pe alţii (Tit 3.3) şi care ascultam de tatăl minciunii (Ioan 8.44), să putem fi eliberaţi prin adevăr. Să fim recunoscători pentru faptul că a existat un Om care La glorificat pe Dumnezeu şi care nea eliberat!

K. Quartell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Așa vorbește acum Domnul oștirilor: „Uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”. Hagai 1.5

Blestem sau binecuvântare

Evanghelistul Charles Stanley (1821-1890) s-a născut într-un sat din Anglia. La vârsta de 4 ani a rămas orfan și de aceea a fost crescut de bunicul său, un om cu un cuget curat. Băiatul era avid de cunoștințe, citea de mic Biblia, deși la numai 7 ani a fost nevoit să lucreze vara pe câmp, pentru a-și câștiga pâinea și numai iarna putea să meargă la școala din sat. La 11 ani, Charles a fost preluat de o persoană cu renume, care timp de doi ani s-a ocupat de educația lui. La despărțire, această persoană i-a spus următoarele cuvinte: „Charles, tu vei fi pentru omenire sau un blestem, sau o binecuvântare”. Stanley a mărturisit mai târziu că numai prin harul lui Dumnezeu s-a îndeplinit ultima previziune cu privire la el.

La vârsta de 12 ani a încercat să-și îmbunătățească viața. Într-o seară s-a rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Doamne, eu nu pot face nimic!”. Văzuse că era pierdut … Atunci, Dumnezeu a arătat sufletului său lucrarea desăvârșită a Domnului Isus și Charles L-a primit ca pe Mântuitorul său.

Cititorul care are frământările lui Charles în a-și îmbunătăți viața, este chemat acum la Mântuitorul. Hristos singur poate produce schimbarea în fiecare inimă, pentru a fi o mărturie a harului lui Dumnezeu și o binecuvântare pentru semenii săi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (6)

„Să-l primiți pentru Mine de la orice om care-l va da cu tragere de inimă” (Exodul 25:2)

Poporul lui Dumnezeu avea deja tot ce era necesar pentru construirea cortului. Așa că, Moise s-a dus la Dumnezeu ca să-i ceară un plan și la popor ca să facă rost de resurse, tot așa stau lucrurile și astăzi! Pastore, nu-ți face un plan de unul singur sau nu căuta un plan la altcineva și apoi să-L întrebi pe Dumnezeu dacă își dă acordul. Cere-I lui Dumnezeu un plan, pentru că acesta e singurul pe care El îl va binecuvânta. Nu te simți intimidat să apelezi la oameni cerându-le să dăruiască. Poate ești reticent cu privire la discuțiile despre finanțe pentru că unii din biserică se plâng și spun: „Pastorul nu vorbește decât despre bani”. Firește! dacă au dreptate, trebuie să-ți regăsești echilibrul. Dar general vorbind, oamenii au nevoie de învățătură clară privind dărnicia; ca s-o vadă ca pe un privilegiu și ca pe o oportunitate de a intra în parteneriat cu Dumnezeu. Biblia echivalează mereu și mereu dărnicia cu semănatul. Când semeni, te aștepți să strângi roadele. Legea dărniciei e că legea gravității; ea nu se va sfârși niciodată. Dumnezeu spune: „cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul” (Geneza &:22). Să vedem cum stau lucrurile: prima dată aruncăm sămânța, apoi urmează o perioadă de așteptare și în cele din urmă culegem roadele. Banii pot fi un subiect sensibil; și pot da naștere la împotriviri și la neînțelegeri. Dumnezeu, însă, a promis că atunci când semeni mult, seceri mult (2 Corinteni 9:6) și Dumnezeu a spus adevărul! Tu trebuie să afli dacă e adevărat sau nu pentru tine. Singura modalitate pentru aceasta este să încerci si să descoperi de unul singur.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia disciplinei

„Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” Matei 5:30

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: „Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o”. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai. Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: „Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!” Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm. Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei Lui Dumnezeu.” 2 PETRU 3:11-12

O purtare sfântă şi evlavioasă, sau felul de viaţă trebuie să caracterizeze pe orice credincios (1Petru 1:15), şi să-l despartă de batjocoritorii din aceste vremuri din urmă. În cele două epistole ale lui, Petru se referă la felul de purtare al credinciosului, de cel puţin şapte ori, şi el nu se referă numai la vorbire, ci la toate lucrurile care caracterizează viaţa cuiva:îmbrăcăminte, aranjarea părului, a feţei, obiceiuri, umblarea zilnică, vorbirea, relaţiile cu oamenii,etc. Purtarea noastră deci, constă în toate aceste lucruri cu privire la noi, care pot fi văzute şi auzite, şi în felul acesta pot, sau să-L mărturisească pe Domnul Isus , sau să-L dezonoreze. Întrebarea este, cum este purtarea noastră înaintea Lui Dumnezeu şi a oamenilor?

În prima sa epistolă, Petru începe prin a ne spune că purtarea noastră din trecut a fost „un fel deşert de vieţuire”, pur şi simplu, un ritual religios care satisfăcea doar firea pământească(1 Petru 1:18). Apoi, în contrast cu făcătorii de rele, prin naşterea din nou, purtarea noastră a devenit „sfântă şi evlavioasă”, astfel âcât, prin faptele noastre bune pe care le văd, ei să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.(1 petru 2:12).

Apoi, adresându-se soţilor, el le spune că „felul lor de vieţuire curat şi în temere”, sau un fel de viaţă cast, va exercita o mai puternică influenţă în câştigarea soţilor lor pentru Domnul, decât orice cuvinte ar putea spune.(1 Petru 3:1-2). Petru, de asemenea ne spune că purtarea noastră bună în Hristos ar putea să ne aducă suferinţă din partea celor ce ne dispreţuiesc, dar „ei vor rămâne de ruşine tocmai în lucrurile în care ne vorbesc de rău.(1 Petru 3:16). El foloseşte exemplul lui Lot ca să ne arate ce se întâmplă când ne amestecăm cu lumea:purtarea întinată a lumii va întrista şi sufletele noastre, cum l-a întristat şi pe Lot(2 Petru 2:7).

Credincioşia Lui Dumnezeu s-a arătat totuşi faţă de Lot, nu numai salvându-l din Sodoma, ci rupându-i şi legăturile care-l legau de acel loc. În sfârşit, suntem insistent îndemnaţi să arătăm acel semn deosebitor al creştinului adevărat, acea”purtare sfântă” care să-L prezinte pe Domnul Hristos în viaţa noastră, în adevăratul Lui caracter.

Dacă lumina noastră luminează întro lume de întuneric, lumea ne va prigoni. Pentru un credincios, pacea cu lumea înseamnă capitulare şi necredincioşie. Dacă lumea pune stăpânire pe noi, mărturia noastră va fi nimicită.” J.N.Darby

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când intra în Capernaum s-a apropiat de El un sutaş care-L ruga, şi-I zicea: „Doamne, slujitorul meu zace în casă paralizat şi se chinuieşte cumplit”. Mat.8:5.

Era o minune că un sutaş, om de vază, ÎI căuta pe Dumnezeu în necazul lui. Astfel de oameni mai rar găseşti în zilele noastre. Dar acest sutaş nu s-a făcut de râs. Este scris: „Cereţi şi vi se va da”. Isus i-a spus: „Voi veni şi-l voi vindeca; dar sutaşul a zis: „Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu; ci spune un cuvânt şi robul meu va fi vindecat”. Si a continuat să spună cum îi sunt supuşi lui ostaşii: „Dacă-i zic unuia: „du-te” se duce, altuia „Vino” şi vine; şi robu lui meu: „fă cutare lucru” şi-l face”. Prin aceasta a vrut să spună, că ajunge dacă Mântuitorul porunceşte doar şi boala trebuie să-l lase pe robul lui. Isus a zis: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare. Dar vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în împărăţia Cerurilor; iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”. Vedem deci ce important este să credem, pentru ca să nu fim aruncaţi afară. Isus a zis sutaşului: „Du-te şi facă-ţi-se după credinţa ta”. Si slujitorul lui s-a vindecat chiar în ceasul acela.
Observăm deci, că nu s-a făcut de ruşine sutaşul prin faptul că a căutat ajutor la Isus. Dar mai este scris: „Dumnezeu dă har celor smeriţi” şi acest an de vază, a fost unul dintre cei smeriţi, pentru că a spus: „Eu nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu. S-a bazat pe harul Lui şi prin aceasta a putut şi el lăuda harul Său minunat.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

INVITAŢIE LA RUGĂCIUNE

„Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” Ieremia 33.3

Dumnezeu ne îndeamnă să ne rugăm. Ni se spune că rugăciunea este o deprindere evlavioasă care nu are înrâurire decât asupra sufletului care se luptă în rugăciune. Noi ştim altfel. Aici Domnul, Dumnezeul cel viu, făgăduieşte să răspundă la cererea slujitorului Său. Să-L rugăm şi să nu îngăduim nici o îndoială că El ne-ar asculta şi ne-ar răspunde. „Acela care a făcut urechea s-ar putea să n-audă?” El, care le-a dat părinţilor dragoste pentru copiii lor, va rămâne surd la strigătele fiilor şi fiicelor Sale? Da, Dumnezeul nostru va răspunde la rugăminţile poporului Său. El are resurse minunate pentru ei. Ceea ce ei n-au mai văzut, n-au mai auzit, nici chiar n-au visat, El va face pentru ei. El va da la iveală noi binecuvântări pentru ei, dacă este nevoie. Va goli pământul şi mările ca să-i hrănească, şi va trimite pe orice înger din cer ca să-i păzească când vor fi în primejdie. El ne va uimi prin harul Său şi ne va face să vedem lucruri cum n-au mai fost altele asemenea. Tot ceea ce cere El de la noi este să-L chemăm. Nu ne poate cere mai puţin. Deci să înălţăm cu bucurie rugăciunile noastre către EL

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice DOMNUL, care are milă de tine.” Isaia 54.10

Dumnezeu îi aduce aminte totdeauna omului ce slab este în faţa puterii Sale. Omul aleargă cu groază din locuinţa sa când este un cutremur. Dar cine poate să descrie ce va fi atunci când va veni ce citim în Apocalipsa ceasul încercărilor care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului”, când Dumnezeu va judeca acest pământ.

Atunci oamenii se vor ascunde în crăpăturile stâncilor, în peşteri şi vor spune: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce sade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului” (Apoc. 6.16). Cei care în timpul harului nu vor să asculte chemarea Domnului Isus vor avea parte de judecata lui Dumnezeu. Nici stâncile şi nici dealurile nu-i vor putea ocroti pe păcătoşi de judecată. Dumnezeu a dat poporului Său pământesc preţioase proorocii pe care le va îndeplini chiar şi prin neascultarea poporului. În prezent acolo unde se adună credincioşii aceste proorocii sunt deosebit de preţioase. În mijlocul atâtor frământări ale acestei lumi, credinciosul are dreptul să-şi aţintească privirea la Dumnezeu aşa cum spune Psalmul 32: „cel ce se încrede ÎN Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui.” Credinciosul oricând poate să ştie şi să fie convins că Dumnezeu este credincios celor făgăduite. El îi va întări pe ai Săi şi-i va păzi de orice rău.

Sunt mulţi copii ai lui Dumnezeu care îşi trăiesc zilele în temeri, întuneric şi nesiguranţă. Toată slujba lor dumnezeiască în loc să fie urmarea vieţii veşnice pe care o au şi de care se bucură, nu-i decât împlinirea unei datorii legale şi o pregătire pentru viaţa veşnică. Iar „nădejdea fericită” pe care ne-a dat-o harul, ca să ne învioreze inimile le rămâne cu totul necunoscută. O socotesc ca o visare şi aşteaptă ziua judecăţii în loc să-L aştepte pe Cristos.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, „fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale” (Psalmul 4:6) astăzi şi fă să ne găsim locul în planurile Tale cu mare desfătare şi libertate, şi să fim un cântec vesel pentru Tine întreaga zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine. Nu ca şi cum aţi stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărţeală, ci facându-vă pilde turmei. Şi când Se va arăta Păstorul cel mare, veţi căpăta cununa care nu se poate veşteji, a slavei.» 1 Petru 5,2-4

Cununa slavei este rezervată pentru conducătorii de biserici şi pentru propovăduitori. Aceştia au o mare responsabilitate. Ei sunt însă şi ţintele predilecte ale diavolului. Nu te grăbi să-l critici pe pastorul tău, ci roagă-te pentru el să poată propovădui Cuvântul lui Dumnezeu în toată puterea Duhului, să fie un bun conducător, pentru ca într-o zi să primească cununa slavei. În opinia mea această onoare este rezervată şi tuturor părinţilor credincioşi care sunt exemple bune în familiile lor şi în comunitate. Eşti tu un bun exemplu? Îl putem vedea pe Isus în tine? Eşti un adevărat stâlp al comunităţii tale? Este foarte important ca Domnul Isus să poată creşte în noi, pentru ca sa devenim exemple bune. Să nu ne mulţumim să rămânem prunci, ci să creştem şi să devenim maturi în Cristos. Şi pentru tine este pregătită cununa slavei!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

 

Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL. 1 Tesaloniceni 4:14

Să ne imaginăm că sufletul doarme complet anesteziat. Astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca 23:43), şopteşte Isus fiecărui sfânt pe moarte. Ei „dorm în Isus”, dar sufletele lor sunt în faţa tronului Lui Dumnezeu, lăudându-L zi şi noapte în templul Său, cântând aleluia Celui care le-a spălat păcatele cu sângele Său. Trupul doarme în patul său singuratic de ţărână, sub acoperământul de iarbă. Dar ce este acest somn? Ideea legată de somn este „odihnă”, şi acesta este şi gândul pe care vrea să ni-l transmită Duhul Lui Dumnezeu. Somnul face din fiecare noapte un sabat al zilei. Domnul închide uşa sufletului şi îi face pe intruşi să întârzie o vreme, cât timp viaţa intră în grădina alinării. Credinciosul chinuit doarme liniştit, ca un copil obosit la sânul mamei. O, fericiţi sunt „morţii, care mor în Domnul… ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează” (Apocalipsa 14:13). Odihna lor liniştită nu va fi întreruptă, până când Dumnezeu nu-i va învia ca să le dea răsplata. Păziţi de îngerii grijulii, ascunşi de tainele veşnice, moştenitorii slavei dorm, aşteptând împlinirea timpului care le aduce împlinirea învierii. Ce trezire vor avea! Obosiţi şi marcaţi de vreme, ei au fost aşezaţi în morminte, dar nu la fel vor fi la înviere. Ei au trecut la odihnă cu frunţile brăzdate şi feţele îmbătrânite, dar se vor trezi în frumuseţe şi slavă. Sămânţa ofilită, lipsită de formă şi frumuseţe, se va transforma într-o floare minunată. Iarna mormântului va fi înlocuită de primăvara învierii şi de vara gloriei. Binecuvântată fie moartea care, prin putere divină, ne dezbracă de hainele de lucru ca să ne îmbrace cu hainele de nuntă ale neputrezirii. Binecuvântaţi sunt cei care „dorm în Isus”.

 

SEARA

Însă, când au trimis căpeteniile Babilonului soli la el să întrebe de minunea care avusese loc în ţară, Dumnezeu l-a părăsit ca să-l încerce, pentru ca să cunoască tot ce era în inima lui. 2 Cronici 32:31

Ezechia devenise atât de mare şi se mândrea atât de mult cu favoarea Lui Dumnezeu încât îndreptăţirea de sine se strecurase în inima lui. Din cauza siguranţei sale fireşti, harul Lui Dumnezeu fusese retras pentru un timp, în cele mai active operaţiuni. Aceasta este explicaţia dificultăţilor cu babilonienii fiindcă, dacă harul Lui Dumnezeu părăseşte cel mai bun creştin, există destul păcat în inima lui ca să-l transforme în cel mai mare trădător. Lăsaţi singuri, cei mai fierbinţi creştini se răcesc ca Laodicea, cea căldicică (vezi Apocalipsa 3:16). Cei tari în credinţă se albesc curând, plini de lepra învăţăturilor false. Cei care merg acum înaintea Domnului în excelenţă şi integritate se vor clătina încoace şi încolo, îmbătaţi de pasiunile răului. Ca şi luna, noi împrumutăm lumina; suntem strălucitori când primim strălucirea harului, dar ne întunecăm atunci când Soarele Dreptăţii se retrage. De aceea, să strigăm către Dumnezeu să nu ne părăsească niciodată. Doamne, nu ne lua Duhul Tău Sfânt! Nu-ţi retrage harul! Nu ai spus Tu „Eu, Domnul, sunt Păstorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi și noapte ca să n-o vatăme nimeni” (Isaia 27:3)? Doamne, păzeşte-ne pretutindeni. Păzeşte-ne în vale, ca să nu ne plângem de mâna Ta, care ne umileşte. Păzeşte-ne pe culme, ca şă nu ne lăudăm cu înălţarea noastră. Păzeşte-ne în tinereţe, când pasiunile sunt puternice; păzeşte-ne la bătrâneţe, ca să nu devenim mândri de înţelepciunea noastră, care se poate dovedi o nebunie mai mare decât nebunia tinereţii. Păzeşte-ne în ceasul morţii, ca să nu ne lepădăm de Tine în ultimul ceas. Păzeşte-ne când trăim, păzeşte-ne când murim, păzeşte-ne când lucrăm, păzeşte-ne când suferim, păzeşte-ne când luptăm, păzeşte-ne când ne odihnim, păzeşte-ne pretutindeni, fiindcă pretutindeni avem nevoie de Tine, Dumnezeul nostru!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Apoi am mai văzut în ea pe uriaşi.” Numeri 13:33

Da, spionii israeliţi au văzut uriaşi, dar Iosua şi Caleb L-au văzut pe Dumnezeu! Cei care se îndoiesc spun şi astăzi: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi” (v. 31). Însă cei care cred spun: „Haidem să ne suim şi să punem mâna pe ţară, căci vom fi biruitori!” (v. 30).

Uriaşii reprezintă marile dificultăţi, şi ele ne pândesc peste tot. Ele sunt în familiile noastre, în bisericile noastre, în viaţa noastră socială şi chiar în inimile noastre. Trebuie să le învingem, altminteri ele ne vor devora, aşa cum israeliţii din vechime, temându-se de canaaniţi, au spus: „Ţara pe care am străbătut-o, ca s-o iscodim, este o ţară care mănâncă pe locuitorii ei; toţi aceia pe care i-am văzut acolo sunt oameni de statură înaltă” (v. 32). Să ne manifestăm credinţa ca Iosua şi Caleb, care au spus: „Nu vă temeţi … căci îi vom mânca” (Numeri 14:9). De fapt, ei le-au spus celorlalţi: „Vom fi mai puternici prin înfrângerea lor decât dacă n-ar fi fost nici un uriaş de învins”.

De fapt, dacă nu avem o credinţă biruitoare, vom fi înghiţiţi – mistuiţi de uriaşii care ne taie calea. „Însă fiindcă avem acelaşi duh de credinţă” (2 Corinteni 4:13) pe care Iosua şi Caleb l-au avut, să privim la Dumnezeu, şi El va avea grijă de dificultăţile prin care trecem. selectat

Întâlnim uriaşi numai când Îl slujim pe Dumnezeu şi-L urmăm. Când Israel mergea înainte, atunci au apărut şi uriaşii, când s-au întors înapoi în deşert, n-au găsit nici unul.

Mulţi oameni cred că puterea lui Dumnezeu în viaţa unui om îl va păzi de orice fel de încercări şi conflicte. Însă, puterea lui Dumnezeu aduce de fapt conflicte şi lupte. Ai putea crede că Pavel, în timpul marii lui călătorii misionare spre Roma, ar fi trebuit să fie scutit prin suveranitatea lui Dumnezeu de puterea furtunilor violente şi de vrăjmaşii lui. Totuşi tocmai opusul a fost adevărat. A îndurat o luptă lungă şi dificilă cu evreii care-l persecutau. A înfruntat vânturi puternice, şerpi veninoşi şi toate puterile pământului şi ale iadului. Şi-n final, abia a scăpat de înec, înotând spre ţărmul Maltei, după ce un naufragiu aproape că-l trimisese într-un mormânt marin.

Sună aceasta ca un Dumnezeu cu o putere infinită? Da, este exact ca El. Şi de aceea ne-a spus Pavel că odată ce L-a primit pe Domnul Isus Hristos ca viaţă a lui în trupul lui, un conflict puternic a apărut imediat. De fapt, conflictul n-a încetat niciodată. Presiunea asupra lui Pavel a persistat, dar din acest conflict a ieşit întotdeauna biruitor prin puterea Domnului Isus Hristos.

Pavel a descris aceasta cu însufleţire: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4:8-10).

Ce luptă nesfârşită şi aprigă ne-a relatat! Este aproape imposibil să exprimi în engleză impactul limbajului original. Pavel ne dă cinci imagini diferite succesive. În prima, ne arată vrăjmaşi care-l înconjoară din toate părţile şi-l presează, dar nu-l distrug, pentru că „poliţia” cerească îl protejează şi i-a croit o cale suficient de largă ca să scape. Semnificaţia literală este: „Suntem presaţi din toate părţile, dar nu învinşi”.

A doua imagine reprezintă pe cineva a cărui cale este complet blocată sau stânjenită de vrăjmaşi. Însă el a perseverat, pentru că este destul de multă lumină ca el să vadă următorul pas. Pavel a spus: „în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi”, sau aşa cum este într-o traducere literală: „Fără un drum, dar nu fără o cale de scăpare”.

Al treilea tablou, „prigoniţi, dar nu părăsiţi”, este cel al vrăjmaşilor care îl urmăresc cu înverşunare în timp ce Apărătorul divin este aproape. El este urmărit, dar nu lăsat singur.

Al patrulea este şi mai viu şi mai dramatic. Vrăjmaşul l-a ajuns din urmă, l-a lovit şi l-a pus la pământ. Dar aceasta nu este o lovitură fatală – el este capabil să se ridice din nou. El a fost „trântit jos, dar nu omorât”, sau „doborât, dar nu învins”.

În a cincea şi ultima imagine, Pavel merge cu gândul mai departe, arătându-ne un tablou ca pare a fi unul al morţii însăşi: „Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus”. Totuşi el nu moare, pentru că „viaţa lui Isus” îi vine în ajutor, şi el trăieşte prin viaţa lui Hristos până se va împlini lucrarea vieţii sale.

Motivul pentru care atât de mulţi oameni nu reuşesc să experimenteze acest principiu divin este acela că ei se aşteaptă să-l primească în totalitate fără nici o luptă. Când vine conflictul şi se aud strigăte de luptă, ei se descurajează şi se predau. Dumnezeu nu are nimic preţios care să fie uşor de câştigat, pentru că nu există bunuri ieftine în magazinul ceresc. Preţul răscumpărării noastre a fost tot ce avea Dumnezeu să dea, şi tot ce e de preţ este scump. Vremurile şi locurile dificile sunt şcolile noastre de credinţă şi caracter. Dacă va fi să ne ridicăm vreodată mai presus de puterea omenească obişnuită şi să experimentăm puterea vieţii lui Hristos în trupurile noastre muritoare, aceasta se va face prin procesul conflictului care ar putea fi numit foarte bine „laboratorul durerilor” noii vieţi. Este ca povestea lui Moise, care a văzut „că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc” (Exod 3:2); deşi demonii lui Satan s-au străduit să stingă flacăra care ardea în viaţa lui Moise, aruncând în continuu apă peste planurile lui, n-au putut, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau întotdeauna vigilenţi, turnând ulei pe flacără ca s-o facă să ardă şi mai strălucitor.

Drag copil al lui Dumnezeu, poate că suferi acum, dar n-ai să cazi dacă vei îndrăzni să crezi, să stai neclintit şi să refuzi să fii învins.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 65.13-25

    Israeliţii credincioşi vor fi multă vreme confundaţi cu mulţimea care-1 va urma pe Antihrist, dar, la momentul potrivit, Dumnezeu îi va deosebi şi îi va răsplăti pe robii Săi. Atunci ei îşi vor uita suferinţele şi „vor cânta tare, în veselia inimii lor” (v. 14).

    Şi noi, copiii lui Dumnezeu, cei pe care lumea în prezent nu-i cunoaşte, cum nu L-a cunoscut nici pe El, ne vom înfăţişa prin Domnul şi împreună cu El la glorioasa Lui venire (I Ioan 3.1,2). Va fi oare atunci bucuria noastră mai prejos…?

    Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou. Nu este încă vorba de înlocuirea universului actual cu elemente noi, potrivit cu 2 Petru 3.13 şi cu Apocalipsa 21.1, însă, în timpul împărăţiei de o mie de ani, atât cerul, eliberat de prezenţa lui Satan, cât şi pământul, supus Domnului, vor fi într-o stare nouă. Creaţia va cunoaşte eliberarea (Romani 8.22); viaţa omenească se va lungi; vârsta de o sută de ani va fi o vârstă tânără, iar moartea nu va fi decât o pedeapsă excepţională (Proverbe 2.22; Psalmul 37.9). Chiar şi instinctele crude ale animalelor vor dispărea (v. 25), iar natura va cunoaşte atunci deplina Sa înflorire şi va corespunde planului iniţial al lui Dumnezeu cu privire la minunata Sa creaţie.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 42:5-11

…Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi Il voi lăuda; El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu. Psalmul 42:5

CAUŢI SPERANŢA?

O misionară din India zăcea pe pat cuprinsă de febra malariei. Pe măsură ce boala înainta reducându-i treptat forţele, un sentiment de depresie a făcut-o să cadă în disperare. Se simţea atât de copleşită încât a cerut Domnului s-o ia la El. Dar într-o zi, în timp ce era învăluită în această carapace a descurajării, sunetele unei melodii din altă parte a casei au făcut-o atentă. Un grup de tineri indieni aveau un serviciu de închinăciune. I-a auzit cântând în dialectul lor: „M-am hotărât să-Lurmez pe Isus; Şi înapoi, şi înapoi,eu nu voi da”. Cântarea i-a zguduit inima şi a început să se roage. Imediat rugăciunea ei s-a transformat în laudă şi mulţumire, şi Dumnezeu a făcut ca descurajarea ei să dispară. Nu mult după aceea a dispărut şi boala, însănătoşindu-se din nou. Mulţi ani după aceea a continuat să slujească cu multă eficienţă în lucrarea misionară mondială. Te poţi regăsi într-o experienţă ca aceasta? Ai cunoscut şi tu o descurajare în urma căreia ai fost gata să renunţi, să te dai învins? Ai simţit o asemenea povară a depresiunii, că ai întrebat şi tu Ia fel ca David: „Pentru ce te mâhnesti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? (Psalmul 42:11). Ori de câte ori începe coborâşul, adu-ţi aminte că David a avut nu numai problema ci şi soluţia. „Nădăjduieşte în Dumnezeu,” a spus el. Curajul pe care-l capeţi prin prezenţa lui Dumnezeu va aduce laude şi mulţumiri în inima ta, iar credinţa ta va fi reînnoită. Cântă din adâncul fiinţei tale: „M-am hotărât să-L urmez pe Isus; Şi înapoi eu nu voi da, şi înapoi eu nu voi da”. Când te încrezi în Domnul, vei găsi nădejde.   P.R.V.

Prăbuşiţi în disperare şi noapte, 
Nădejdea noastră-i Domnul, Sfintul. 
El niciodată nu-şi retrage mina 
Şi nu uită să-Şi ţină Cuvântul.– D.J.D.

Dacă nu poţi face faţă unor situaţii dificile, încearcă cu nădejdea – în Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Cu atât mai mult cei care primesc plinătatea harului şi a darului dreptăţii vor domni în viaţă printrUnul singur, Isus Hristos.” Romani 5.17

Dumnezeu are la dispoziţie veacurile viitoare pentru a manifesta domnia Sa plină de putere. „Vor împărăţi în vecii vecilor” este descrierea pe care Dumnezeu o face sfinţilor din Noul Ierusalim (Apocalipsa 22.5). Însă domnia lor a început deja din această viaţă, în sensul că ei sunt în Hristos, marele Biruitor. Satan se străduieşte să ne ţină departe de acest adevăr, de faptul că suntem în harul îmbelşugat al lui Dumnezeu; că am primit darul dreptăţii în Hristos şi că domnim în viaţă, acum şi pentru totdeauna, prin acel Unul singur, Isus Hristos.

Fie ca Dumnezeu să ne facă tot mai conştienţi de aceste realităţi, fiindcă Satan urăşte de moarte Adunarea, care este situată deja în locurile cereşti, locuri din care el va fi alungat curând! El ştie că Adunarea va împărtăşi tronul lui Hristos şi că în curând va domni împreună cu El, întro glorie ce nu poate fi descrisă. Prin urmare, el va căuta să ne împiedice, dacă este cu putinţă, să vedem poziţia noastră prezentă de domnie în viaţă, în Hristos. Suntem siguri că, la venirea lui Hristos, mulţi creştini adevăraţi vor regreta că şiau petrecut viaţa pe pământ în îndoială, în înfrângere şi în depresie, mai degrabă decât întro domnie biruitoare a vieţii, în Hristos.

Dumnezeu nu are copii favoriţi. Oricine este în Hristos are un Hristos complet la dispoziţie. Îndemnurile din epistole sunt adresate, în mod egal, tuturor credincioşilor. David Livingstone a scris întruna din primele pagini ale jurnalului său: «Miam dat seama că nu sunt în mod deosebit înzestrat din punct de vedere intelectual, însă astăzi mam hotărât să fiu un creştin deosebit». Să refuzăm să ne mulţumim cu o existenţă creştină care, la final, nu poate fi rezumată prin cuvintele: «Am domnit în viaţă prin Isus Hristos». Să luăm exemplu de la sfinţii smeriţi a căror existenţă a fost descrisă prin cuvintele glorioase ale lui Pavel: „Vor domni în viaţă printrUnul singur, Isus Hristos”.

W. R. Newell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele. Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie” Psalmul 34.4,5

Teama

Teama este o armă în mâna lui satan. El înfricoșează nu numai oamenii care nu au nicio speranță, care trăiesc fără Dumnezeu în lume, fără să aibă un Mântuitor, ci el încearcă să-i înfricoșeze chiar și pe credincioși.

Teama este presimțirea rea a ceva ce este nesigur în viitor. El încearcă să-i înfricoșeze pe tineri cu teama de examen. Altora le insuflă teama de tot ceea ce este nou sau de o confruntare cu lumea. Pe cei vârstnici îi înfricoșează prin diferite boli sau prin greutățile vârstei înaintate. Ce putem face în astfel de cazuri? David ne dă un sfat bun: „Eu am căutat pe Domnul, și mi-a răspuns: m-a izbăvit din toate temerile mele”. Deci să-L căutăm pe Domnul! Dar această căutare presupune un anumit efort din partea noastră; în ciuda influenței paralizante a fricii, să-L căutăm pe Domnul.

Domnul nu va lăsa fără răspuns o astfel de căutare și atunci vom putea spune: „M-a izbăvit din toate temerile mele”. Dacă măsurăm problema, care ne face teamă, cu Domnul, ea devine deodată mică și mai puțin importantă decât considerăm noi că este. Atunci, Persoana minunată a Domnului nostru, salvarea Sa din temerile de moment vor umple privirea noastră, încât nu vom mai avea teamă de viitor.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (5)

„Împrietenește-te, deci, cu Dumnezeu, și vei avea pace” (Iov 22:21)

Când te afli în pustie, care crezi că este lucrul de care ai cea mai mare nevoie? De Dumnezeu!

De aceea i-a spus El lui Moise să construiască cortul pe care Dumnezeu l-a folosit ca pe o unealtă pentru a-Și învăța poporul următoarele lucruri:

1) Că Dumnezeu dorește să se întâlnească cu noi în mod regulat. Cuvântul „Tabernacle” înseamnă „Cortul întâlnirii”. Dumnezeu dorește ca tu să petreci timp cu El. El dorește să ajungi să-L cunoști. Fiindcă atunci te vei îngrijora mai puțin și te vei încrede în EI mai mult. Biblia spune: „împrietenește-te, deci, cu Dumnezeu, și vei avea pace”. E important să asculți Cuvântul lui Dumnezeu explicat, să te întâlnești cu ceilalți credincioși și să fii încurajat de mărturiile lor. La un moment dat, însă, va trebui să nu te mai mulțumești cu informații de mâna a doua și „să te apropii în mod personal” de Dumnezeu, lacov scrie: „Apropiați-vă de Dumnezeu, și El Se va apropia de voi” (lacov 4:8).

2) Că Dumnezeu dorește să fie în centrul vieților noastre. Când Israelul își stabilea tabăra în fiecare seară, cele douăsprezece seminții își întindeau corturile în formație, înconjurând Cortul întâlnirii, care era locuit de prezența lui Dumnezeu. Fiecare bărbat, femeie, băiat si fată putea sta la ușa cortului său și să-L vadă pe Dumnezeu în mijlocul lor. Putea oare mesajul să fie mai clar de-atât? Când cele mâi profunde sentimente și dorințe ale tale îl au în centru pe Hristos, viața ta se va afla pe un drum ascendent. „Domnul să-ți fie desfătarea, și El îți va da tot ce-ți dorește inima” (Psalmul 37:4).

Formula pentru a izbândi în pustie este aceasta: așază-l pe Hristos în centrul vieții tale și adâncește-te în Cuvântul Lui!

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Apucat de Dumnezeu

„Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos.” Filipeni 3:12

Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar o dată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Nu se pune niciodată problema în felul următor: „O eu nu sunt potrivit pentru asta”. Ceea ce trebuie să predici este hotărât de Dumnezeu, nu de înclinaţiile tale naturale. Păstrează-ţi sufletul într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi aminteşte-ţi că eşti chemat nu doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creştin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu; dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simţi strânsoarea dureroasă a mâinii lui Dumnezeu. Viaţa ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acest lucru. Câţi dintre noi suntem ţinuţi în felul acesta? Nu dilua niciodată Cuvântul lui Dumnezeu; predică-l aşa cum este, în toată asprimea lui. Trebuie să dovedeşti o credincioşie neclintită faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; dar când e vorba de relaţiile personale cu semenii tăi, aminteşte-ţi cine eşti: nu o fiinţă specială, creată în ceruri, ci un păcătos salvat prin har. „Eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru…”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Şi Isus, răspunzînd, le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.” MARCU 11:22

O credinţă care trece pe un drum fără greutăţi şi necazuri, nu I este credinţă. Credinţa lucrează pe temeiul Cuvîntului lui Dumnezeu, oricare ar fi greutăţile, oricît de mari ar fi ele şi marcate de imposibilul necredinţei; umblarea prin credinţă aduce cea mai multă slavă lui Dumnezeu, dar aceasta înseamnă răstignirea firii vechi.

Două lucruri sînt absolut necesare pentru a fi tare în credinţă: o totală subestimare a noastră înşine şi o totală preţuire şi consideraţie a Domnului Isus. Cea mai însemnată calitate a credinţei este că ne aduce în legătură cu Dumnezeu. Deci dacă ne încredem în Dumnezeu, puterea credinţei nu are nici o limită, indiferent de lucrul care trebuie realizat prin credinţă. Dumnezeu adăposteşte de multe furtuni pe cel slab în credinţă, pe cînd pe cel tare în credinţă îl confirmă prin ele. Cînd sîntem tari în credinţă, abia atunci avem nevoie de o îndoită veghere ca să nu ne prindă necredinţa, pentru că firea veche găseşte multe ocazii să se laude chiar în lucruri care aparţin numai harului. Credinţa care lucrează după gîndul Domnului Hristos nu cedează în faţa nici unei greutăţi pentru a fi izbăvită de încercare, ci lasă totul în mîna lui Dumnezeu.

Credinţa priveşte neabătut la cerinţa lui Dumnezeu pentru ca să asculte de ea, dar are grijă să-şi ia făgăduinţa lui Dumnezeu ca sprijin. Orice ar putea să ne spună aparenţele, prin înaintarea pe calea îngustă a ascultării, dovedim validitatea făgăduinţei şi în acelaş timp dovedim credincioşia, înţelepciunea şi puterea Celui ce a făcut-o. Necredinţa dă naşterea la tot felul de rele pe cînd credinţa le previne şi le face ineficiente. Ce bine ar fi dacă cel credincios s-ar verifica pe el însuşi, întrebîndu-se: „Cît de mult cred?” mai degrabă decît: „Cît de multe cunosc din Scriptură?” Dumnezeu Se bucură cînd ne încredem în El; în harul Lui, în dragostea Lui, în înţelepciunea Lui şi cînd ne încredem fără rezerve. Dar numai încetul cu încetul, ajungem să socotim înţelepciunea noastră ca o nebunie, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, ca pe adevărata şi infinita înţelepciune; numai atunci sîntem în stare să îi cedăm Lui totul şi fără reţineri. Credinţa lucrează şi se cramponează cu nădejde în ciuda tuturor aparenţelor şi a tuturor greutăţilor. Să privim prin credinţă la Domnul Hristos la dreapta lui Dumnezeu, mai degrabă decît la muntele de greutăţi dinaintea ochilor noştri. R. C. Chapman.

„El (Avraam) nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prîn credinţă, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Rom. 4:20)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Intre ei eram şi noi toţii odinioară, când trăiam în faptele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Efes.2:3.

 

Există vreunul care să nu fi fost niciodată mânios, care să nu fi minţit, să nu fi urât sau să nu fi folosit cuvinte răutăcioase? Insă cei care fac astfel de lucruri n-o să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Când îți dai seama că mânia lui Durmezeu este asupra ta, că mântuirea este gata, atunci ajunge să te pocăieşti. Dar în Isaia 12:1 citim cum mulţumeşte profetul pentru că Dumnezeu este mâniat pe el: „Te laud Doamne,căci, deşi ai fost mâniat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Cum se poate potoli mânia lui Dumnezeu? Aceasta se poate doar prin pocăinţă, prin faptul că îți schimbi gândirea, că te pleci înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor tale şi prin faptul că, crezi cu adevărat în Isus şi-L primeşti în inimă ca Domn şi Mântuitor. Domnul Isus a venit ca să ne aducă mântuire, să ne des lege de legăturile Satanei şi să ne scape de sub robia păcatelor.
Eu am început să cred acest lucru şi m-am rugat mult, „Doamne ajută-mă”, dar am rămas totuşi acelaş. In sfârşit mi s-au deschis ochii şi am văzut că mântuirea este făcută deja, El m-a izbăvit, El m-a făcut slobod. Si după aceea am început să-I mulţumesc aşa precum este scris în Psalmul 50:23 „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela mă preamăreşte şi celui ce îşi pune în rânduială calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”; „Pentru că fără credinţă este cu neputinţă să-i plăcem lui Dumnezeu” (Evr.11:6). Tie, Tată ți se cuvine lauda, mărirea şi mulţumirea pentru că ne-ai izbăvit prin Isus de păcat şi de puterea lui, şi pentru că noi suntem păziţi prin credinţă în puterea Ta!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O SINGURĂ PRIVIRE A DOMNULUI

„Domnul s-a uitat la el şi i-a zis; Du-te cu această putere pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimet Eu?” Judecători 6.14

Ce privire şi-a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon! Această privire i-a schimbat descurajarea într-o vitejie sfântă. Dacă privirea noastră la Domnul ne izbăveşte, ce trebuie să fie privirea Lui asupra noastră? Doamne, priveşte azi Ia mine şi întăreşte-mă pentru datoriile şi luptele de azi.Şi ce vorbă a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon: „Du-te”! El n-a mai şovăit. El ar fi putut să răspundă: „Cum, să mă duc cu slăbiciunea mea!” Dar Dumnezeu opreşte scurt această întâmpinare a lui Ghedeon, căci adaugă: „Du-te cu puterea pe care o ai”. El văzuse o putere în Ghedeon şi Ghedeon n-avea decât să pună în lucrare această putere ca să izbăvească pe Israel din mâna madianiţilor. Se prea poate ca Domnul să vrea să facă prin mine ceva ce n-aş fi visat niciodată. Dacă El m-a privit, El m-a întărit. Prin credinţă eu voi încerca puterea pe care El mi-a dat-o. El nu mi-a zis: „Stai în nelucrare cu puterea pe care o ai”. Nicidecum! Dimpotrivă, El îmi zice: „Du-te”, pentru că El mă întăreşte.

Şi întrebarea pe care i-o pune Dumnezeu lui Ghedeon, mi-o pune şi mie: „Oare nu te trimit Eu?” Da, Doamne, Tu m-ai trimis şi eu merg cu puterea Ta. La porunca Ta, eu pornesc pe cale şi, mergând pe cale sunt sigur că Tu vei birui prin mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Grozav lucru este să cazi în mâinile DUMNEZEULUI celui viu!” Evrei 10.31

Când odinioară David după greşeala sa a cerut să cadă în mâinile lui Dumnezeu deoarece milosteniile Lui sunt mari, asistăm apoi la o mustrare faţă de robul Său (1 Cron. 21). Dar textul de astăzi îi analizează pe oamenii care păcătuiesc cu voia. Cine efectuează acest pas, calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi Duhul harului ignorând sângele lui Isus vărsat pentru iertarea păcatelor. Astfel de oameni dispreţuiesc sângele vărsat de Domnul nostru, punându-l alături de orice sânge al animalelor vărsat în vechime. Pentru astfel de oameni nu există altă jertfă de ispăşire, iar jertfele pe care le mai aduc evreii şi azi nu mai au nici o valoare. Ceea ce mai rămâne în astfel de situaţii este mânia lui Dumnezeu care îi va judeca aspru pe cei care L-au nedreptăţit pe Fiul Său prea iubit. De aceasta vor avea parte toţi care nu vor să primească harul lui Dumnezeu care este întemeiat pe jertfa de mântuire a lui Isus şi toţi care se împotrivesc alipindu-se de cei care-L răstignesc pe Cristos.

Acum, când citeşti aceste rânduri, mai ai ocazia să scapi de mânia lui Dumnezeu. Vino cu pocăinţă la El şi recunoaşte-ţi toate păcatele tale în faţa Lui şi vei primi iertare şi pace. Gândeşte-te bine la textul de astăzi: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.” O, cititor neîntors la Dumnezeu te rugăm cu stăruinţă nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipă este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimis în locul unde nu vei avea nici o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică. Vino aşa cum eşti la ISUS care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, să te mântuiască să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vreau să Te binecuvântez şi Te slăvesc, dar ce greu îmi vine să Te slăvesc când nu sunt într-o condiţie fizică bună; totuşi, de ce să fie aşa? Înseamnă că eu Te slăvesc numai cand aceasta este o plăcere pentru mine. Aş vrea ca sufletul meu să fie o laudă continuă la adresa Ta!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păziti credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.» 2 Timotei 4,7-8

In aceste versete este specificată prima condiţie pentru a primi cununa neprihănirii: «păstrarea credinţei». Sprijinul nostru nu este credinţa însăşi, ci obiectul, scopul credinţei, adică Domnul Isus Cristos. Când totul se năruie în jurul nostru, El rămâne. Ţine-te strâns de El în toate circumstanţele vieţii, chiar în mijlocul furtunii, pentru ca la sfârşitul vieţii să poţi spune: «am păzit credinţa!» Cea de-a doua condiţie pentru primirea cununii neprihănirii este iubirea venirii Sale, adică aşteptarea cu dor şi cu nerăbdare a reîntoarcerii glorioase pe norii cerului a Domnului Isus. Îţi este dor de El? Aceasta este cea mai bună dovadă că Îi aparţii şi că trăieşti în sfinţire. Te-ai bucura dacă Isus ar veni azi? Spune «Amin» dacă iubeşti venirea Sa. El va reveni în curând!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Să ne uităm ţintă… la Isus. Evrei 12:2

Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru. Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată.

Speranţa mea este întemeiată
Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus
N-aş îndrăzni să mă încred vreodată
În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus

SEARA

Dar toiagul lui Aron a înghiţit toiegele lor. Exod 7:12

Acest incident este un exemplu instructiv al victoriei pe care o câştigă lucrarea divină în faţa oricărei opoziţii. Atunci când un principiu divin este sădit în inimă, este sigur că îşi va înghiţi toţi duşmanii, chiar dacă diavolul va construi o imitaţie şi va produce multa împotrivire. Dacă harul Lui Dumnezeu ia în stăpânire un om, vrăjitorii lumii pot să-şi arunce toiegele. Fiecare toiag poate fi la fel de viclean şi veninos ca un şarpe, va sfârşi înghiţit de toiagul lui Aron. Atracţia crucii va dobândi şi câştiga inima omului, şi cel care a trăi odinioară pentru înşelăciunile lumii va avea atunci ochi pentru sferele de sus şi aripi să urce la cer. Când câştigă harul, persoanele care erau preocupate de lucrurile pământeşti caută acum lumea ce va veni. Acelaşi lucru se observă şi în viaţa credinciosului. Ce oaste de vrăjmaşi are de înfruntat credinţa noastră! Vechile noastre păcate sunt aruncate de diavol la picioarele noastre, şi se transformă în şerpi. Ce multe păcate au fost! Dar crucea lui Isus le distruge pe toate. Credinţa în Christos nu are nevoie de mult timp ca să ne învingă păcatele. Atunci diavolul lansează altă oaste de şerpi sub formă de încercări lumeşti, ispite, şi necredinţă; dar credinţa în Isus este mult mai puternică şi el le învinge pe toate. Acelaşi principiu fascinant străluceşte în slujba credincioasă a Lui Dumnezeu! Atunci când îl iubeşti pe Isus dificultăţile sunt depăşite, sacrificiile devin plăceri, şi suferinţele onoruri. Dar dacă religia este o pasiune consumatoare în inimi, se pare că sunt multe persoane care profesează religia şi nu o au, fiindcă nu îndură acest test. Examinează-te singur, dragă cititorule, în această privinţă. Toiagul lui Aron şi-a dovedit puterea de sus. La fel face şi credinţa ta? Dacă Christos este orice, trebuie ca El să fie totul. Nu te odihni până când dragostea şi credinţa în Isus nu devin pasiuni stăpânitoare în sufletul tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

M-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer.

(Apocalipsa 4:1)

Să ne amintim că Ioan a scris aceste cuvinte când era încă pe insula Patmos. Era acolo „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:9). Fusese exilat pe această insulă, care era o închisoare izolată, stâncoasă şi neospitalieră. Şi totuşi, aici, în circumstanţe dificile – separat de toţi cei dragi ai lui din Efes, exclus de la închinarea cu biserica, şi condamnat la tovărăşia cu alţi captivi neplăcuţi – i-a fost dată această viziune ca un privilegiu special. Era ca un prizonier care a văzut „o uşă deschisă în cer”.

Să ne amintim de asemenea de Iacov, care s-a culcat în deşert după ce a părăsit casa tatălui său. „Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. … Şi Domnul stătea deasupra ei” (Geneza 28:12-13).

Uşile cerului au fost deschise nu numai pentru aceşti doi oameni, ci şi pentru mulţi alţii. Şi după părerea lumii, circumstanţele lor erau cu totul nepotrivite pentru a primi asemenea revelaţii. Totuşi, cât de des n-am văzut „o uşă deschisă în cer” pentru cei care sunt prizonieri sau captivi, pentru cei care suferă de o boală cronică sau pentru cei care sunt legaţi cu lanţurile de fier ale durerii de un pat de suferinţă, pentru cei care pribegesc pe pământ izolaţi în singurătate şi pentru cei care sunt ţinuţi departe de casa Domnului din cauza responsabilităţilor casei şi ale familiei.

Dar există condiţii pentru a vedea uşa deschisă. Trebuie să ştim ce înseamnă să fii „în Duhul” (Apocalipsa 1:10). Trebuie să fim „cu inima curată” (Matei 5:8) şi ascultători prin credinţă. Trebuie să dorim să privim „toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Şi apoi, odată ce Dumnezeu este totul pentru noi, astfel încât „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28), uşa cerului va fi deschisă şi înaintea noastră. din Comentarii Devoţionale Zilnice

 

Dumnezeu are munţii Lui pustii şi goi,

Unde ne cheamă să ne odihnim un timp;

Stânci unde să respirăm un aer mai curat,

Piscuri singuratice care prind primul zâmbet al zilei.

    

Dumnezeu are deşerturile Lui întinse şi arse de soare –

O pustietate – o mare de nisip,

Unde lasă să cadă cortina cerului,

Întinsă de mâna Sa atotputernică.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 65.1-12

    „Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…” (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…”). îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu-L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n-au auzit.

    Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?” (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?

    Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care-L aşteaptă {aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exodul 34:29-35

Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, si iată că pielea feţei lui strălucea…  Exodul 34:30

O FAŢĂ STRĂLUCITOARE

In cartea sa „Putere pentru viaţa creştină”, Ethel Wilcox redă o povestire foarte interesantă. Cu ani în urmă, Taylor Smith, un cleric din Anglia, a fost invitat să vorbească la centenarul Conferinţei Biblice Moody din Chicago. Când a sosit, Smith şi-a pierdut vocea şi n-a mai putut vorbi decât în şoaptă. Convins că era acolo din voinţa lui Dumnezeu, s-a hotărât să vorbească totuşi în ciuda handicapului. Vocea sa n-a fost auzită mai departe de primele rânduri ale audienţei. La terminarea serviciului, a venit la el un om care stătuse la balcon şi i-a spus: „Nu am auzit absolut nimic din ce aţi spus, dar v-am urmărit faţa şi vreau şi eu să devin creştin!”Ethel Wilcox a făcut următorul comentariu: „Istorisirea aceasta este numai una din multe altele, care au mărturisit despre radiaţia cerească a feţei acestui om a cărei faţă reflecta gloria vieţii sale interioare, caracterul lui Cristos. Şi minunea este că Duhul doreşte să facă acelaşi lucru cu fiecare dintre noi”. Atunci când noi creştinii ne facem constant timp să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, să avem comuniune cu El în rugăciune, şi când căutăm să-I ascultăm poruncile, acest lucru se va vedea pe feţele noastre. Duhul Sfânt ne dă dorinţa să creştem în asemănarea lui Cristos. Există o pace sfântă, o dumnezeiască încredere, o mulţumire interioară care aparţine numai celor care trăiesc în permanenţă în prezenţa lui Dumnezeu. Este adevărat că nu fiecare cu o înfăţişare radiantă este un creştin. Dar toţi creştinii ar trebui să reflecte lumina pură care îi atrage pe păcătoşi la Evanghelie.   R.W.D.

Tu ai o sfântă şi-naltă chemare: 
Lumina lumii să fii întruna. 
Făclia Veştii Bune ridic-o mai sus, 
Ca alţii să-i vadă lumina.  – Anonim

Lumina Fiului lui Dumnezeu în inima ta va da strălucire feţei tale.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Am păcătuit, dând sânge nevinovat … Să nai nimic a face cu Omul Acela drept, pentru că am suferit mult astăzi în vis pentru El. Matei 27.4,19

Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta … Acesta na făcut nimic rău … Întradevăr, Omul acesta era drept. Luca 23.4,41,47

Cuvintele citate mai sus au ieşit de pe buzele unor oameni de la care nu neam fi aşteptat să dea o asemenea mărturie.

Primul a fost Iuda, cel care La trădat pe Domnul Isus. El a făcut această mărturisire înaintea preoţilor de seamă şi a bătrânilor, după ce a văzut că Domnul a fost condamnat. Cine sar fi gândit că un om ca Iuda ar putea da o astfel de mărturie cu privire la nevinovăţia Domnului Isus?

A doua mărturie a venit de la soţia lui Pilat, care ia trimis soţului ei avertismentul de a nu se implica în judecarea acelui Om drept. Motivul pentru care ea a dat o astfel de mărturie a fost că Dumnezeu ia dat un vis în care suferise mult. Un martor de felul acesta este cu totul neaşteptat.

A treia mărturie a venit de la Pilat, judecătorul dintre naţiuni, care nu avea nicio simpatie pentru iudei, însă care nu a putut să nu recunoască faptul că nu găsea nicio vină în Prizonierul neobişnuit care îi fusese adus înainte. El a repetat acest lucru de trei ori.

A patra mărturie a venit din partea unuia dintre tâlhari. La început, el La insultat pe Domnul împreună cu celălalt tâlhar, însă, după aceea, inima lui a fost schimbată. Mărturisinduşi vina, el a dat mărturie despre Hristos că nu făcuse niciun lucru rău. Cât de neaşteptat a fost ca un răufăcător săL îndreptăţească pe Unul care suferea aceeaşi condamnare!

Cel deal cincilea martor este şi el unul surprinzător. Sutaşul care condusese executarea sentinţei împotriva Domnului, după ce a auzit cuvintele Sale şi La văzut suferind şi murind, a declarat cu convingere că acel Om era drept. Dumnezeu a fost Cel care a făcut ca aceste mărturii să fie date cu privire la Fiul Său!

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci… Psalmul 119.89

Ateul și Biblia

„Dar în ce stare mă aflu eu? Ce le-aș putea oferi? Eu le iau oamenilor toată nădejdea, dar ce am eu însumi? Nimic!” – a gândit William Hone, care a început să citească Biblia. Prin harul lui Dumnezeu și-a recunoscut toată nebunia sa de a se revolta împotriva lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El s-a întors la Dumnezeu și a primit iertarea păcatelor și viața veșnică prin credința în lucrarea de răscumpărare împlinită de Domnul Isus pe crucea de la Golgota. Ce prețios i-a fost în continuare Cuvântul lui Dumnezeu! Acum, bucuria lui era să vestească oamenilor faptele mari ale lui Dumnezeu.

Cititorule, ai citit vreodată Cuvântul lui Dumnezeu în liniște, cu grijă, cu o inimă smerită, care dorește să-L cunoască pe Dumnezeu? Recunoaște care sunt gândurile lui Dumnezeu cu privire la păcat și mântuirea păcătoșilor pierduți! El te iubește. Dorința Sa este să te mântuiască și să-ți dăruiască pentru toată veșnicia o inimă fericită. Biblia este lumina pe cărarea celui ce crede. Biblia ne arată calea care duce la viața veșnică: credința în Isus Hristos. Cine nu crede cuvintele Bibliei nu va crede nici chiar dacă ar vedea pe cineva înviat din morți. Pentru folosul nostru vremelnic și veșnic să primim Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o ancoră în mijlocul furtunilor vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE IN PUSTIE (4)

„Midi unul n-a șovăit dintre semințiile Lui” (Psalmul 105:37)

Să remarcăm un alt lucru de care s-a bucurat poporul Israel în pustie: Sănătate divină. Gândește-te la toate problemele de sănătate la care te-ai aștepta de la două milioane de oameni, care merg prin deșertul nesfârșit, neavând doctori sau vreun spital prin apropiere. Cu toate acestea, de la cel mai tânăr și până la cel mai bătrân, Dumnezeu „a scos pe poporul Său…și nici unul n-a șovăit dintre semințiile Lui”. Asta pentru că au trăit cu un regim alimentar asigurat de Dumnezeu însuși. Necazurile lor au început când s-au văicărit și au dorit să se întoarcă la bucatele pe care le mâncau ca și robi în Egipt, lată o lecție de mare însemnătate pentru cei care trăiesc cu mâncare de la fast food și care poate provoca afecțiuni precum boli cardiace, cancer și diabet. Imaginează-ți că torni în rezervorul mașinii două kilograme de zahăr și apoi te plângi ca mașina nu merge cum trebuie. Când în familia ta apar probleme de sănătate sau când situația economică te obligă să consumi alimente nu foarte sănătoase, Dumnezeu înțelege și poți merge la El cu încredere, crezând că „rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși” (lacov 5:15). Dar când alegerea pe care o ai de făcut este între practicarea înțelepciunii, pentru a avea o stare de sănătate bună și practicarea credinței pentru a fi vindecat, alegerea este clară. Când Israelul a intrat în Țara promisă, Dumnezeu le-a zis: „să slujiți Domnului… și El vă va binecuvânta pâinea și apele, și voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exodul 23:25-26). Apoi le-a dat legi după care să trăiască cu privire la mâncare, și care i-a deosebit de popoarele înconjurătoare. întrebare: Oare câți dintre noi mai cer binecuvântarea bucatelor de către Dumnezeu, prin rugăciune, atunci când se așază la masă? Gândește-te la asta când servești masa!

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Siguranţa izbăvirii personale

„Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. „îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine. De fapt, Isus ne spune: „Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – „De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: „Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa. Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

Aveţi credinţă în Dumnezeu! Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia:” Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va avea lucrul cerut.”

MARCU 11:22,23

Credinţa nu este o capacitate, o aptitudine omernească, ea esteun dar al Lui Dumnezeu. Ea nu se dobândeşte prin eforturi intelectuale, sau printro educaţie religioasă, ea vine de sus. Ea nu se confecţionează, ci „vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul Lui Hristos.” Domnul Isus a pronunşat cuvintele din textul de azi,când a uscat smochinul, minune al cărei înţeles spiritual şi profetic îşi avea aplicaţia la poporul evereu la care El venise, dar la care nu a găsit rodul dorit, cu toată lucrarea Lui misionară împletită cu tot felul de minuni. El a învăţat pe ai Săi ce înseamnă credinţa în Dumnezeu şi a subliniat efectele Sale extraordinare. Credinţa nu este un element pasiv, ci activ. Ea nu se lasă înăbuşită, paralizată, sau intimidată, ci ea este aceea care înaintează, porunceşte şi se afirmă. Acela care înţelege timpurile pe care le trăim are trebuinţă de această credinţă. Fără ea nu vom putea merge astăzi prea departe, dacă nu este o credinţă fermă, neîndoielnică, credinţa aceea vine de sus. În faţa pericolelor crescânde, a împotrivirii mocnite, dar înfocate ale duhului veacului acestuia, credinţa firească, naturală nu rezistă, ea sucombă. Dar credinţa vie în Dumnezeu lucrează, nu acceptă niciun eşec şi se întăreşte în împrejurările cele mai potrivnice. Când ea este căutată în inima celui credincios, ea este negreşit activă, mai ales în ceasul greutăţilor doborâtoare.Drumul credinţei va întâmpina întotdeauna împotrivire. Biserica primară este un viu exemplu şi o dovadă de puterea unei credinţe active. Întărită prin credinţa sa în Dumnezeu, pătrunsă de Duhul Căpeteniei ei înviate, Biserica a triumfat deasupra obstacolelor care i se puneau în cale. Rezistenţa şi împotrivirea au devenit pentru ea mai degrabă un mijloc de a străluci şi de a se răspândi în tot Orientul apropiat. Fapte 8:14, 11:19-21.Credinţa ei a aruncat cu adevărat „muntele în mare.” Când orice speranţă omenească dispare, să mergem totuşi înainte, în bucuria şi pacea acestei credinţe care vede smochinul uscându-se sub ochii ein şi muntele aruncat în mare!”În faţa unui vrăjmaş mai puternic decât noi şi a unor obstacole de netrecut, Dumnezeu ne înconjoară de imposibilităţi pentru ca să ne facă să înţelegem că El este de partea noastră, din toată inima şi cu toată puterea Sa.”J.N.Darby

În mod obişnuit, „un munte” nu se va arunca în mare la porunca mea. Dar dacă „muntele” stă între mine şi împlinirea voiei Lui Dumnezeu, pot cere:”Mută-te!”     

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Incolo     fraţilor, întăriţi-vă în Domnul
şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui Dumnezeu ca să puteţi sta înpotriva uneltirilor diavolului”.

Efes.6:10-11.

Această armură o îmbrăcăm dacă citim cu râvnă cuvântul lui Dumnezeu şi dacă ne bazăm pe el. Există ispite pe care le observăm imediat, dar există ispite care sunt mai greu de observat, şiretlicuri ale satanei. Astfel dar, poate veni Satana şi să spună copiilor lui Dumnezeu că: „Eşti mântuit prin har; dacă pe ici pe colo ai fi mai altfel, atunci ar fi mai bună starea ta”. Si mulţi pornesc pe această cale a autoîndreptăţirii, prin fapte. Aceasta este o formă evlavioasă; sunt atacuri şirete şi mulţi nu le observă; ajung prin aceasta sub lege şi la autoîndreptăţire. In astfel de situaţii, trebuie să ne întoarcem din nou la Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. Să credem că: „El m-a spălat de păcate şi a luat asupra Lui tot ce ar fi fost o piedică în mântuirea mea. El m-a sfinţit şi m-a îndreptăţit”. Prin aceasta ne dezbrăcăm de anul cel vechi şi-l îmbrăcăm pe cel nou. Cu altă ocazie vine din nou duşmanul şi spune:”Cu tine e bine aşa cum eşti, nu trăiesc mulţi aşa cum trăieşti tu. Tu faci mult bine, ajuţi pe săraci, vizitezi bolnavii, se pocăiesc oameni prin tine. Oare mai poţi să ai tu lipsuri? Aşa de drept cum eşti tu nu este altul”. Si aceasta este o şiretenie a Satanei. In astfel de ocazii trebuie să spui: „Eu sunt drept pentru că Isus a murit şi a înviat pentru mine”. Deci, odată vine şi spune cu şiretenie: „Dacă ai fi trăit mai bine, atunci ai fi fost drept”, iar cu altă ocazie spune: „Tu nu ai fost destul de credincios, de aceea nu există har pentru tine” şi cu aceasta revine din nou asupra faptelor. Astfel se lasă mulţi ispitiţi şi nu observă că Satana este cel care vorbeşte.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LĂUDAŢI-L, LOCUIŢI ÎNAINTEA LUI

„Da, cei neprihăniţi vor lăuda Numele Tău, oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta.” Psalmul 140.13

Oh, să fie inima mea curată înaintea lui Dumnezeu, ca să pot totdeauna să binecuvântez sfântul Său Nume. El este atât de bun cu cei buni, încât toată dorinţa mea este să fiu din numărul acestora, pentru ca să mă umplu în fiecare zi de recunoştinţă faţă de El. Se întâmplă uneori ca cei neprihăniţi să se clatine când văd că încercările sunt rezultatul statorniciei lor. Dar cu siguranţă că nu va întârzia ziua când ei se vor bucura că nu s-au lăsat biruiţi de îndemnurile înşelătoare care-i îndemnau s-o ia pe căi strâmbe. În cele din urmă, oamenii statornici vor binecuvânta pe Dumnezeul neprihănit şi adevărat că i-a condus pe cărarea neprihănirii. Doamne, fă-mă să fiu dintre aceştia!

A doua parte a versetului cuprinde făgăduinţa: „Oamenii fără prihană vor locui înaintea Ta!” Ei vor fi primiţi şi vor fi veşnic acolo, pe când ceilalţi se vor înfăţişa numai pentru a fi osândiţi. Primiţi la curtea Marelui Rege şi rămânând în preajma Lui necurmat, ei vor fi îndreptăţiţii cărora Dumnezeu le va zâmbi şi-i va primi cu plăcere. Doamne, vreau să caut această cinste, această bunăvoinţă preţioasă, şi aceasta va fi pentru mine cerul pe pământ, de care aş putea să mă bucur. Fă-mă Tu să fiu neprihănit în toate lucrurile, pentru ca să pot să rămân astăzi, mâine şi în fiecare zi în prezenţa Ta cerească. Atunci voi putea să dau slavă sfântului Tău Nume, totdeauna şi în veci de veci. Amin!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui DUMNEZEU, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” Evrei 5.12

Voia lui Dumnezeu este ca cel credincios să crească şi să sporească în avuţiile duhovniceşti. Este o stare normala, la fel cum în viaţa de toate zilele omul trebuie să se dezvolte şi să propăşească. Legea dezvoltării este una din cele mai decisive legi şi stă la temelia oricărei acţiuni dumnezeieşti, atât în creaţie cât şi în domeniul Duhului. Credinciosul trebuie să treacă de la poziţia de prunc în Cristos la poziţia de tânăr şi apoi la poziţia de om matur. Dacă nu se petrece această creştere, înseamnă că există o cauză negativă în viaţa creştinului. Evreii trebuiau să fie aşa de înaintaţi încât să fie în stare să înveţe pe alţii. Dar ei aveau nevoie din nou de învăţăturile începătoare. Ei au devenit „greoi la pricepere” şi aceasta a dăunat creşterii lor.

Nu există o stagnare mai mare ca aceea cauzată de alipirea de vechile tradiţii sau forme religioase care nu au nimic cu credinţa adevărată. Astfel de oameni se înşeală amarnic, deoarece lui Dumnezeu nu-i trebuie robi cu inima împărţită sau creştini numai de duminica. Acolo unde este formalism lipseşte creşterea. De aceea, iubite cititor care doreşti să creşti în credinţă, depărtează-te de formele religioase prin ieşirea din orice tabără religioasă şi ocuparea locului în Adunarea lui Dumnezeu. Ţinem să declarăm că nu ne trece prin minte să mişcăm un deget ca să atingem vreunul din sisteme. Nu cu ele avem noi a face; de ele se va ocupa Domnul. Noi avem a face cu sfinţii din aceste sisteme şi căutăm ca printr-o acţiune spirituală, prin lucrarea cuvintelor Scripturii să-i scoatem din ele şi să-i aducem să-şi ia locul cuvenit în Adunarea lui Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, atâta activitate, atâtea lucruri, atât de mulţi oameni! Binecuvântează azi cu largheţe a inimii şi frumuseţe a caracterului, pentru slava Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.» Iacov 1,12

Două condiţii sunt menţionate aici pentru a primi cununa vieţii. In primul rând trebuie să rezistăm ispitelor. Urmarea lui Isus în viaţa de credinţă nu aduce după sine eliberarea de ispite. Dimpotrivă! Există atacurile în duh, când trebuie să trecem prin întunericul, prin ceaţa încercărilor şi a ispitelor. Atunci ni se pare că Domnul este departe, dar El este aproape de noi. Exact atunci mâna străpunsă a lui Isus te ţine strâns. Dar există şi atacurile în suflet. Atunci suntem instabili din punct de vedere emoţional şi cădem rapid în depresie. Este însă scris că Isus Cristos trăieşte în inimile noastre «prin credinţă» (Efes. 3,17), nu prin sentimente. Şi nu în cele din urmă există atacurile în trup, când suntem atacaţi de duhurile bolii. Dar Domnul Isus este doctorul cel bun, El-Rafa, Dumnezeul care ne vindecă. Cea de-a doua condiţie pentru a primi cununa vieţii este să Il iubim pe Domnul. Putem să credem în Isus, să vorbim despre El cu convingere, putem să Il urmăm, dar Domnul este interesat în primul rând de dragostea noastră adevărată. Il iubeşti pe Isus? Îţi bate inima mai repede când te gândeşti la El? Cuvântul lui Dumnezeu ne promite: «Domnul îi păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc» (Psalm 145,20).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

 

Numai să nu vă depărtaţi prea mult. Exod 8:28

Acestea sunt cuvintele viclene ale tiranului Faraon. Dacă sărmanul Israel înrobit trebuia să iasă din Egipt, atunci se târguia cu ei să nu plece măcar prea departe, prea departe de teroarea armelor sale şi de observaţiile spionilor săi. In acelaşi fel, lumea nu iubeşte lipsa de conformitate a nonconformiştilor şi părerile deosebite ale celor care i se împotrivesc. Ne-ar vrea mai blânzi şi mai maleabili în tratarea anumitor chestiuni. Moartea faţă de lume şi îngroparea în Christos sunt experienţe care par ridicole minţilor lumeşti; de aceea, legea care le stabileşte este universal neglijată şi chiar condamnată, înţelepciunea lumească recomandă calea compromisului şi vorbeşte despre „moderaţie”. Conform politicii lumeşti, puritatea este de dorit, dar nu trebuie să fim prea pedanţi; adevărul este, desigur, bun de urmat, dar eroarea nu trebuie atât de sever denunţată. „Da”, spune lumea, „trebuie să fii spiritual prin toate mijloacele, dar nu trebuie să nu mai ieşi în societate, la un bal ocazional, sau la o vizită la teatru de Crăciun. La ce bun să te lipseşti de ceva care este la modă, de un lucru pe care toată lumea îl face?” Mulţi credincioşi iau în considerare acest sfat şiret, spre ruina lor veşnică. Dacă ÎI urmăm pe Domnul pe deplin, trebuie să trecem exact prin deşertul separării şi să părăsim Egiptul dorinţelor lumeşti. Trebuie să părăsim preceptele, plăcerile şi religia lui, şi să mergem în locul în care Domnul îi cheamă pe cei sfinţiţi. Dacă arde tot oraşul, casa noastră nu poate rămâne în picioare. Dacă bântuie molima, nu putem scăpa numai noi. Cu cât suntem mai departe de viperă, cu atât mai bine, şi cu cât ne îndepărtăm de asemănarea cu lumea, cu atât vom fi mai în siguranţă. Să sune trâmbiţa pentru toţi credincioşii: „ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei” (2 Corinteni 6:17).

 

SEARA

Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. 1 Corinteni 7:20

Unii oameni au nebuneasca părere că singurul mod de a trăi pentru Dumnezeu este de a deveni pastori, misionari sau învăţători ai Bibliei. Gândiţi-vă cât de mulţi vor fi lipsiţi de ocazia de a-L lăuda pe Cel Prea Inalt din cauza unei asemenea gândiri! Prea iubitule, nu aceasta este chemarea ta; este ceva foarte serios. Nu este poziţia ta; este harul care ne va face în stare să-L slăvim pe Dumnezeu. Dumnezeu este slăvit şi în căsuţa cizmarului, acolo unde lucrătorul cântă despre dragostea Salvatorului cosând pielea. El este mai slăvit acolo decât în multe biserici în care religia a devenit o îndatorire sărăcăcioasă. Numele lui Isus este slăvit de sărmanul şi neînvăţatul negustor de mărunţişuri care, atunci când trece pe lângă un biet lucrator, ÎI binecuvântează pe Dumnezeu; pastorul înflăcărat care aprinde ţara cu predicile Evangheliei, ca Boanerghes, nu este mai presus de acest negustor. Dumnezeu este slăvit atunci când ÎI slujim conform chemării noastre. Ai grijă, dragă cititorule, să nu uiţi cărarea datoriei părăsindu-ţi ocupaţia, şi să nu-ţi dezonorezi profesia. Gândiţi-vă puţin la voi înşivă, dar nu şi la chemarea voastră. Orice nelegiuit poate fi sfinţit prin Evanghelie şi adus la un sfârşit glorios. Deschide Biblia, şi vei găsi cele mai umile forme de lucrare unite cu cele mai curajoase fapte de credinţă sau cu persoane ale căror vieţi au ilustrat sfinţenia. De aceea, nu fi nemulţumit de chemarea ta. Oricare ar fi poziţia sau lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, rămâi în ea, dacă nu eşti sigur că El te cheamă la altceva. Prima ta grijă să fie slăvirea Lui Dumnezeu din toate puterile acolo unde eşti. Umple-ţi sfera de influenţă cu lauda Lui şi, dacă El are nevoie de tine în alt loc, îţi va arăta. In seara aceasta, lasă deoparte orice ambiţie nefericită, şi îmbrăţişează pacea mulţumirii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dumnezeul tău te-a făcut puternic. Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi în Templul Tău.” Psalmul 68:28

Domnul îmi dă tăria de bază a caracterului care mă înzestrează cu energia necesară şi cu abilitatea de a decide cum să-mi trăiesc viaţa. El mă întăreşte „în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 3:16). Şi puterea pe care o dă El e durabilă, căci El este o sursă de putere pe care eu n-o pot epuiza.

„Puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 33:25) – puterea voinţei mele, a dragostei mele, a discernământului meu, a idealurilor mele şi a realizărilor mele va ţine toată viaţa mea.

„Domnul este tăria mea” (Exod 15:2) ca să merg mai departe. El îmi dă putere să merg pe calea lungă, dreaptă şi netedă, chiar şi când drumul monoton nu are întoarceri sau cotituri care să-ţi ofere surprize plăcute şi când duhul meu este deprimat de teribila corvoadă.

„Domnul este tăria mea” pentru a urca. El este puterea mea ca să urc cărarea dreaptă şi îngustă pe Muntele de Dificultăţi, aşa cum a urcat creştinul din Călătoria Creştinului, şi să nu-mi fie frică.

„Domnul este tăria mea” ca să cobor. Deseori, când părăsesc revigorantele înălţimi, unde vântul şi lumina soarelui m-au înconjurat, şi încep să cobor către valea mai închisă, cu căldură umedă şi sufocantă, inima mea se simte sfârşită. De fapt, recent, am auzit pe cineva spunând, referitor la creşterea propriei fragilităţi fizice: „Cel mai mult mă oboseşte când cobor!”

„Domnul este tăria mea” ca să stau liniştit. Şi ce greu este de împlinit aceasta! De multe ori le spun altora când sunt obligat să stau liniştit: „Dacă aş putea măcar să fac ceva!” Mă simt ca o mamă care stă lângă copilul ei bolnav şi nu are putere să-l vindece. Ce încercare grea! Însă a nu face nimic decât să stai liniştit şi să aştepţi necesită o putere teribilă.

„Domnul este tăria mea!” „Destoinicia noastră vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5). din Acoperit cu argint

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 63.15-19; 64.1-12

    Rămăşiţa credincioasă şi-a amintit de „marile binefaceri” cu care Domnul îşi copleşise odinioară poporul (63.7). După atâtea dovezi de dragoste, ar mai putea El acum să-i abandoneze? Ei apelează la inima acestui Dumnezeu milos, care este Tatăl lor, şi-L roagă: „Priveşte din ceruri…”; şi nu se opresc la atât, ci strigă: „Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî…” (64.1). Strigătul acesta a găsit răspuns: Domnul Hristos a coborât, prima dată pentru mântuirea noastră; şi va mai coborî încă o dată, pentru a-i elibera pe cei ai Săi din încercare şi pentru a-i nimici pe vrăjmaşii lor (Psalmul 18.9; 144.5).

    Versetul 6 compară „toate faptele noastre drepte” cu „o haină mânjită”. Despre păcatele noastre înţelegem uşor că sunt aşa, dar şi faptele noastre drepte? în adevăr, şi ele tot aşa sunt! Tot ce am putut face bun şi drept înainte de convertirea noastră sunt zdrenţe care nu fac altceva decât să scoată în evidenţă mizeria, în loc să o ascundă. Dar Domnul înlocuieşte aceste veşminte murdare cu hainele mântuirii şi cu mantaua dreptăţii (61.10; Zaharia 3.1-5).

    Modelaţi precum lutul pe roata olarului (v. 8), noi nu avem nicio valoare prin ţărâna din care am fost plămădiţi (Psalmul 100.3). Singura care contează este munca Lucrătorului divin care face din noi „vase de onoare…” (2 Timotei 2.21).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Samuel 16:14-23

„zi şi noapte cugetă la Legea Domnului! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă” Psalmul 1:2, 3

RECREEREA BINE DOZATA

Fiecare om are nevoie de recreere. O zicală engleză spune că: „Lucrul mult şi fără joc a făcut din Jack băiat posac”, şi este adevărat. Isus a spus ucenicilor care erau obosiţi: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin” (Marcu 6:31). Dumnezeu ne-a făcut astfel că suntem mai sănătoşi si mai productivi atunci când ne bucurăm de un râs şi distracţie binefăcătoare, când ne facem timp să ne refacem fizic, intelectual, psihic, şi spiritual. O inimă veselă este un bun leac atât pentru trup cât şi pentru suflet (Prov. 17:22). Ba mai mult, Domnul ne-a dăruit o varietate de căi acceptabile prin care ne putem reîmprospăta,înviora şi restaura atunci când suntem plictisiţi, epuizaţi şi necăjiţi, În citatul de azi, putem vedea calităţile reînnoitoare ale muzicii în viaţa regelui Saul. Lăsând la o parte îndatoririle şi ascultându-l pe David cântând la harfă, Saul îşi găsea eliberarea din tulburarea stărilor sale psihice. Vânatul, pescuitul şi sporturile au fost activităţi recreative pentru mii de oameni de-a lungul secolelor. O plimbare prin pădure, un drum cu maşina pe la ţară, o masă la iarbă verde cu familia, o plimbare la grădina zoologică, ne pot reîmprospăta atât fizic cât şi psihic. 
Totuşi, forma de recreaţie cea mai bună şi mai importantă este comuniunea cu Dumnezeu. Avem nevoie să-I dăm ocazia să ne lumineze spiritele şi să ne ridice inimile. Trebuie să lăsăm la o parte activităţile zilei şi să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să medităm la el şi să ne rugăm. Aceasta este cea mai răsplătită formă de recreere. H.V.L.

Să ne oprim din drumul lung al vieţii
Sub verzi finici ai rugăciunii sfinte-
Să bem din apa izvoarelor cereşti
Primind puteri, să mergem înainte.– P.L.

Dacă nu ne vom retrage la o parte să ne odihnim, puţin, vom ajunge să stăm la o parte bolnavi (VanceHavner)

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„În noaptea aceea, somnul împăratului a fugit de la el.” Estera 6.1

De ce na avut împăratul somn tocmai în acea noapte? Cu siguranţă, era mâna lui Dumnezeu Însuşi la lucru! Domnul Dumnezeul evreilor avea de împlinit o lucrare măreaţă în beneficiul poporului Său preaiubit, iar El a făcut ca împăratul să nu poată dormi în acea noapte. Acest lucru scoate la iveală caracterul cărţii Estera.

Dea lungul acestei cărţi inspirate, numele lui Dumnezeu nu este deloc întâlnit, însă lucrarea mâinii Lui este vizibilă peste tot. Cele mai neînsemnate împrejurări manifestă planul Său minunat şi lucrarea Sa perfectă (Isaia 28.29).

Ochiul natural nu poate urmări mişcarea roţilor carului Domnului, însă credinţa nu numai că o poate urmări, dar cunoaşte şi direcţia în care acest car se îndreaptă. Vrăjmaşul complotează, însă Dumnezeu este deasupra lui. Orice mişcare a lui Satan nu este decât o verigă în lanţul uimitor al evenimentelor prin care Dumnezeul lui Israel Îşi împlineşte planul de har cu privire la poporul Său. Aşa au stat mereu lucrurile şi aşa vor sta mereu şi în continuare. Răutatea lui Satan şi mândria omului sunt instrumente în mâna lui Dumnezeu, pentru împlinirea scopurilor Sale pline de har. Domnul este deasupra tuturor lucrurilor. Orice rotiţă, cât de mică, în vasta maşinărie a acestei lumi, este sub controlul Său. Chiar dacă numele Său nu este cunoscut sau recunoscut de către fiii acestui pământ, mâna Sa este văzută şi împlinirea scopului Său este aşteptată de către fiii credinţei.

În acea noapte, singurul lucru care a fost adus înaintea împăratului a fost cartea cronicilor. Ciudat remediu pentru un împărat dedat plăcerilor! Era însă în acea carte o însemnare cu privire la un anumit iudeu, însemnare care trebuia adusă imediat în atenţia împăratului. În cartea Estera vedem, întrun fel remarcabil, providenţa lui Dumnezeu, mândria omului şi puterea credinţei. „Planul Meu va sta în picioare şi voi face toată plăcerea Mea” (Isaia 46.10).

C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Căutați în cartea Domnului și citiți!” Isaia 34.16

Ateul și Biblia

William Hone a fost un cunoscut ateu. El profita de orice ocazie în prelegerile sale, pentru a vorbi cu dispreț despre Cuvântul lui Dumnezeu. Într-o zi s-a rătăcit într-un ținut total necunoscut lui, și doar după câteva ore a ajuns într-un mic sat. În fața unei case sărăcăcioase dintre puținele care se aflau acolo, pe treapta casei văzu o fetiță cu o carte în poală. După ce Hone se interesă de ținta călătoriei sale, se uită în carte, ca să vadă ce citea copila. Spre surprinderea lui, era un Noul Testament. Supărat, aruncă la pământ cartea:

– Cum poți să citești o astfel de carte? spuse pe un ton batjocoritor.

Micuța se uită surprinsă la omul distins.

– O, domnule, răspunse ea, nu vorbiți așa despre Cuvântul lui Dumnezeu! Mama este bolnavă în pat, tata nu mai trăiește, și doar din această carte primim mângâiere și putere pentru fiecare zi!

Aceste cuvinte simple au făcut o impresie deosebită asupra ateului. Deveni foarte gânditor. Își spuse: „Acești oameni săraci sunt în necaz, mama este bolnavă, copila este mică. Și totuși găsesc bogății în această carte, promisiuni, pentru care merită să trăiești și care par să dea și adevărată mângâiere în ceasul plecării din această lume”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

LUCRURI DE CARE Al NEVOIE ÎN PUSTIE (3)

„A făcut să-ți țâșnească apă din stânca cea mai tare” Deuteronom 8:15

Ce alt lucru îți mai trebuie în pustie? Apă! Fără mâncare poți trăi cam patruzeci de zile, dar fără apă vei muri mult mai repede. La fel este și pe tărâmul spiritual; poți trece prin viată ducând lipsă de multe, dar nu vei supraviețui fără Dumnezeu. în pustie, Dumnezeu-a dat poporului o lecție pe care dorea ca ei să și-o amintească după ce vor ajunge în Țara promisă: „Când vei mânca și te vei sătura, când vei zidi și vei locui în case frumoase, când vei vedea înmulțindu-ți-se cirezile de boi și turmele de oi, mărindu-ți-se argintul și aurul, și crescându-ți tot ce ai, ia seama să nu ți se umfle inima de mândrie și să nu uiți pe Domnul, Dumnezeul tău, care te-a scos…din casa robiei; care te-a dus în acea pustie mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni, în locuri uscate și fără apă, care a făcut să-ți țâșnească apă din stânca cea mai tare, și care ți-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscuta de părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce, și să-ți facă bine apoi” (v. 12-16). Să remarcăm cuvintele „să-ți meargă bine”. în ciuda situației prin care treci astăzi, Dumnezeu ți-a pregătit mari binecuvântări. însă pentru a le face față cum se cuvine, trebuie să înveți lecția smereniei, să ai o inimă plină de mulțumire și să nu uiți niciodată că numai El este izvorul tuturor lucrurilor bune pe care le vei avea vreodată. Apoi Dumnezeu a adăugat acest P.S.: „Dacă veți uita… veți pieri” (v. 19). lată cu câtă seriozitate dorește El să se asigură că depinzi de El în fiecare zi.