Mana Zilnica

Mana Zilnica

4 August 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece. Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: „Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la „Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră. Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi
este lucrul care e în permanenţă atacat.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ai milă de mine, căci sunt singuratic şi întristat”.

PSALMUL 25:16

Singurătatea în viaţa celui credincios este o lucrare a lui Dumnezeu şi are un scop binecuvântat chiar dacă nu vedem de la început lucrul acesta. Poate că scopul Lui este de a ne face să ne certăm mai adânc cum stăm cu Dumnezeu. Psalmistul care trecea printr-o cercetare de sine, spune la versetul 11: „iartă-mi fărădelegea căci mare este”, iar la versetul 18: „Priveşte întristarea şi truda mea şi iartă-mi toate păcatele”. De aceea Dumnezeu a îngăduit să se simtă trudit în cuget, întristat şi singuratic, fapt care 1-a dus la pocăinţă. Nu este acesta un scop binecuvântat? Apoi poate că El vrea să ne pregătească pentru o lucrare. Moise a stat 40 de ani singur cu Dumnezeu, timp în care El l-a pregătit pentru marea lucrare a scoaterii din Egipt a poporului Său. Apostolul Pavel a stat singur în Arabia câţiva ani buni, timp în care deasemenea şi el a fost pregătit de Domnul Isus pentru a face din el marele apostol al neamurilor. Şi ce bogăţie a ieşit pentru noi din acea singurătate! Ioan Botezătorul, în pustie a fost format de Duhul Sfânt ca înainte mergător al Domnului Hristos. Dar chiar Domnul nostru însuşi a avut nevoie de a fi singur de multe ori; singur în mijlocul unei familii numeroase în care nu era înţeles; singur în mijlocul unui cler îngâmfat şi profan; singur în Galilea, în Samaria şi în ludea. El a fost singur pe munte cu Tatăl Său pentru a se ruga; singur în Ghetsimani, singur la Golgota. El a fost Marele Singuratic. Dar cel mai binecuvântat scop pe care îl are Dumnezeu pentru singurătatea noastră este fără-ndoială ca să ne dea posibilitatea de a fi singuri cu El, cu Domnul nostru iubit, cu care să vorbim de orice ne priveşte, căruia să-I destăinuim toate slăbiciunile şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, căruia să-I prezentăm toate nevoile noastre sufleteşti şi fizice; o, singurătatea aceasta scumpă, dacă am preţui-o în loc să ne plângem de ea ca David! Cititorule, eşti tu singur şi te apasă singurătatea? Fii încredinţat că eşti în locul pe care îl vrea Dumnezeu pentru tine, măcar pentru un timp. Dumenzeu veghează asupra acelora care sunt singuri, dar care sunt acolo prin voia Sa. Dar nu eşti singur. Priveşte împrejurările de acum în perspectiva lor spirituală, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. În toate timpurile Dumnezeu S-a slăvit prin aceia care sunt ai Lui şi care au fost „credincioşi în puţine lucruri” în singurătate. Atunci El a putut împlini planurile Sale infinit de înţelepte, prin viaţa lor. De aceea să considerăm că situaţia de singurătate este un har. In loc de a fi copleşit de tristeţea singurătăţii noastre, să realizăm că suntem învăluiţi de prezenţa lui Dumnezeu. Este o binecuvântare mai mare decât aceasta de a fi în Prezenţa Lui? Dar Să luăm seama, să ne scoatem încălţămintea din picioare, pentru că acesta este un teren sfânt. Dumnezeu însă tratează cu noi în vederea a ceea ce este Mijlocitorul şi nu ce suntem şi cum suntem noi. El nu ne priveşte decât prin Domnul Isus.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Intr-una din zile, Isus S-a suit într-o corabie împreună cu ucenicii săi. El le-a zis: „Să trecem pe ţărmul celălalt al lacului şi au plecat în larg”. Luca 8:22.

Observăm că Domnului Isus i-a plăcut să fie pe lac şi i-a plăcut mult şi în munţi. Pe munte şi pe lac era linişte. El a vrut să ajungă pe ţărmul celălalt. El a fost obosit, de aceea S-a culcat în corabie. Când a adormit, a venit o furtună, şi s-au găsit în pericol mare, deoarece este scris: „Corabia se umplea cu apă”. În cazul acesta, după gândirea omenească, nu poţi aştepta altceva, decât să te scufunzi. Oare din respect nu L-au trezit ucenicii imediat pe Isus? Sau se gândeau că oricum nu-i poate ajuta, deoarece nu se pricepe la cârmuire. Iată în sfârşit au venit la El, L-au trezit şi au spus: „Invăţătorule, pierim”. Cu noi s-a terminat deci. Ei nu au spus: „Ajută-ne!”. Dar Isus S-a sculat, a certat vântul şi valurile înfuriate, care s-au potolit şi s-a făcut linişte. Aceasta a fost o linişte care i-a înviorat pe ucenici. Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Ei s-au temut, au fost plini de spaimă în faţa măreţiei Lui. Lor li s-a părut Isus şi mai mare acum, miraţi, au zis unii către alţii: „Cine este Acesta de porunceşte chiar şi vânturilor şi apei şi-L ascultă?” Aceasta ne dă curaj să mergem şi noi la El în necazurile noastre de orice fel, la Acela căruia i S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ, care ne iubeşte aşa de mult încât şi-a dat viaţa ca răscumpărare pentru păcatele noastre şi pe Sine însuşi ca jertfă, în dar. De aceea dorim să-L proslăvim acum şi în veşnicie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL BINECUVINTEAZĂ ŞI PĂZEŞTE

Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească.

Numeri 6.24

Această binecuvântare a Marelui Preot este ea însăşi o făgăduinţă. Binecuvântarea pe care Marele nostru Preot o pronunţă pentru noi trebuie să aibă sigur o urmare, căci El vorbeşte gândurile lui Dumnezeu.

Ce bucurie să ai parte de binecuvântarea Iui Dumnezeu! Aceasta dă o mireasmă plăcută la toate lucrurile. Dacă noi suntem binecuvântaţi, toate bunurile noastre şi toate bucuriile noastre sunt binecuvântate; pierderile noastre şi necazurile noastre şi chiar dezamăgirile noastre vor fi şi ele binecuvântate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este adâncă, reală şi are urmări bune. Binecuvântarea unui om poate să fie numai vorbe; dar binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi sfinţeşte. Urarea cea mai de dorit pe care noi am putea-o face celui mai bun prieten al nostru nu este „Fericire şi noroc”, ci „Domnul să te binecuvânteze”.

Ce mare lucru este de asemenea să fii sub paza lui Dumnezeu; păzit de El, păzit lângă El, păzit în El. Cei pe care-i păzeşte Dumnezeu, sunt bine păziţi; ei sunt scutiţi de rău şi păstraţi pentru o fericire veşnică. Paza lui Dumnezeu însoţeşte binecuvântarea, pentru a o statornici şi a o întări. Urarea celui ce a scris această mică carte este ca toţi aceia care vor citi aceste rânduri să aibă parte de această bogată binecuvântare şi să fie aşezaţi sub această pază sigură.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să ieşim dar afară din tabără la El, şi să suferim ocara Lui. Evrei 13.13

E un mare privilegiu (drept) al nostru să ieşim la Domnul Isus cel lepădat şi să suferim ocara Lui! Cum a fost El batjocorit, ignorat, neînţeles şi urât! Pentru dragostea Lui a fost duşmănit şi răstignit afară din Ierusalim. Tabăra era atunci Israelul şi această tabără nu mai există astăzi. Isus i-a scos afară pe ai Lui. Tot aşa Domnul Isus îl scoate astăzi afară pe ai Lui din această lume şi din tot ce este în legătură cu lumea aceasta religioasă. Domnul îi aduce pe ai Săi la El, în afară de orice organizaţie de tabără, deoarece El însuşi este afară. Cu cât suntem în umblarea noastră mai convinşi de a ne abate de la orice tabără organizată de oameni cu atât se măreşte ocara noastră căci acolo unde lucrează omul se găsesc lucruri pe care nu le vorbeşte Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia este singurul îndreptar care ne dă lumină la orice întrebare care se iveşte pe calea urmării Domnului Isus.Să examinăm calea pe care mergem în lumina Sfintei Scripturi şi să cercetăm locul pe care-l ocupăm, dacă corespunde întru totul cu gândurile lui Dumnezeu. Dacă găsim abateri, dacă găsim ceva care nu este scris în Cuvântul Lui, atunci Domnul să ne dea putere să ne depărtăm şi să ieşim afară din orice îngrădire omenească. Numai acolo unde poruncile omeneşti sunt puse la o parte şi totul se supune autorităţii Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt are conducerea, este respectată temelia dumnezeiască a unităţii Trupului, de care aparţin toţi credincioşii ca mădulare. Numai aşa poate fi prezentată adunarea; aceasta înseamnă a fi o expresie văzută a unicei Adunări care Domnul Isus a ales-o, „căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu sunt şi Eu în mijlocul lor.”În loc să se înfăţişeze înarmat cu sabia prigonirii, vrăjmaşul se plimbă înveşmântat în haina slujbei religioase. Din această cauză, mulţi creştini sunt încurcaţi în zadarnica religie a acestei lumi, având doar o formă de evlavie. Remediul este ieşirea afară din aceste tabere religioase, şi să stăm pe locul prezenţei Domnului Isus.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce mult semăn cu omul acela care nu avea ce pune înaintea prietenului său care a venit la el la miezul nopţii! Atât de mulţi au nevoie de înaintare şi de izbăvire – preia Tu controlul cu desăvârşire. Fă-Ţi simţită prezenţa Ta plină de har în tot Colegiul.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.» EFESENI 6,12

Un copil al lui Dumnezeu este supus la grele încercări, dar unde este viaţă, este şi luptă. Liniştea dintr-un cimitir este o linişte de moarte. Un om care ştie că a înviat din morţi la o viaţă nouă cu Isus, că a fost născut din nou dintr-o sămânţă care nu poate putrezi, ştie de asemenea că va fi puternic atacat de Satan; diavolul va trimite duşmani care îi vor batjocori credinţa şi dedicarea şi care vor căuta să-l ispitească prin dorinţe şi intenţii păcătoase. Un creştin numai cu numele nu trebuie să se teamă însă de acest lucru. El nu este «periculos» pentru diavol. Dar un copil adevărat al lui Dumnezeu se află tot timpul în luptă împotriva împărăţiei întunericului. Pentru el, textul din Efeseni 6 este o încurajare. El ştie că Domnul l-a lăsat pe pământ să propovăduiască şi altor suflete robite de păcat Evanghelia mântuirii şi mai ştie că predarea în mâna lui Isus înseamnă putere. La fel de puternică este însă şi res-pingerea diavolului. Ai plâns tu cu toată fiinţa din cauza numeroaselor atacuri ale vrăjmaşului? Acesta este un semn bun, deoarece Isus ne spune: «In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea» (loan 16,33).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămânea tari. Daniel 11:32

Fiecare credincios înţelege că a-L cunoaşte pe Dumnezeu este cea mai înaltă şi mai bună formă de cunoaştere. Această cunoaştere spirituală este o sursă de putere pentru creştin. Ea îi întăreşte credinţa. Credincioşii sunt descrişi mereu în Scriptură ca fiind persoane luminate şi învăţate de Domnul; se spune despre ei că au „primit unirea din partea Celui Sfânt” (1 loan 2:20), şi că Duhul are misiunea specială de a-i conduce în tot adevărul, în vederea creşterii şi dezvoltării credinţei lor. Cunoştinţa întăreşte dragostea, la fel de bine ca şi credinţa. Cunoştinţa deschide uşa, şi apoi, prin uşa aceasta, ÎI vedem pe Mântuitorul. Ca să folosim o altă metaforă, cunoştinţa pictează portretul lui Isus, şi, când vedem portretul, II iubim mai mult. Nu putem iubi un Christos pe care nu ÎI cunoaştem, cel puţin, nu prea mult Dacă ştim puţine despre virtuţile lui Isus, despre ceea ce a făcut pentru noi, şi despre ceea ce face acum, nu ÎI putem iubi prea mult; dar, cu cât ÎI cunoaştem mai mult, cu atât Îl iubim mai mult. Cunoaşterea întăreşte şi speranţa. Cum putem spera un lucru dacă nu îi cunoaştem existenţa? Speranţa poate fi telescopul, dar, până când nu primim instrucţiuni, ignoranţa noastră stă în faţa lentilei, şi nu putem vedea nimic. Cunoaşterea îndepărtează obiectele care se interpun, şi când privim prin sticla strălucitoare, vedem gloria care ni se descoperă şi o aşteptăm cu încredere voioasă. Cunoaşterea ne îmbunătăţeşte resursele dc răbdare. Cum să avem răbdare dacă nu ştim nimic despre simpatia lui Christos şi nu înţelegem binele care vine din corecţia pe care ne-o trimite Tatăl? Nu există nici un har al creştinului care să nu fie dezvoltat şi adus la desăvârşire prin cunoaştere sfântă, sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Cât de important este, deci, să nu creştem numai „în har” ci şi „în cunoştinţa Domnului și Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18).

Seara

V-am lovit cu rugină în grâu, și cu tăciune, și cu grindină; am lovit tot lucrul mâinilor voastre. Hagai 2:17

Cât de distructivă este grindina pentru holdele gata de secerat, trântind preţioasele grâne la pământ! Cât de recunoscători trebuie să fim atunci când recoltele noastre sunt ferite de o asemenea ruină. Să-i oferim recunoştinţa lui Dumnezeu. Chiar mai de temut sunt distrugătorii misterioşi – rugina şi tăciunele. Aceşti răufăcători transformă spicele într-o grămadă de negreală; îl fac să putrezească sau să se usuce – într-un mod atât de departe de controlul omului, încât fermierul nu poate decât să strige: „este mâna lui Dumnezeu!” Nenumărate ciuperci minuscule produc pagubele. Dacă Dumnezeu nu ar fi atât de bun, călăreţul pe cal negru ar împrăştia curând foametea în toată ţara. Indurarea necuprinsă cruţă proviziile oamenilor; totuşi, din cauza agenţilor distructivi care sunt gata să distrugă recoltele, suntem învăţaţi să ne rugam: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”
(Matei 6:11). Blestemul se împrăştie peste ţot; avem nevoie zilnic de binecuvântare. Atunci când vin, rugina şi tăciunele sunt adesea pedepse din cer, şi oamenii trebuie să înveţe să recunoască şi să ţină seama de corecţia Domnului. În mod spiritual, rugina nu este un rău neobişnuit Atunci când munca noastră este promiţătoare, această pacoste apare. Poate că am sperat să avem mulţi convertiţi, dar întâlnim doar apatic spirituală, un spirit lumesc şi o împietrire a inimii. Se poate ca cei care lucrează să nu vadă un păcat evident în această stare, ci o deficienţă de sinceritate şi decizie care ne dezamăgeşte dorinţele. Din aceste experienţe, învăţăm că trebuie să depindem de Domnul şi să ne rugăm să nu cadă rugina peste munca noastră. Mândria spirituală şi lenevia pot aduce aceste rele asupra noastră, şi numai Domnul recoltei le poate îndepărta. Rugina poate ataca şi inimile noastre, înnegrindu-ne rugăciunile şi devoţiunea. Să ne ferească Mirele ceresc de o asemenea calamitate. Străluceşte, binecuvântat Soare al Neprihănirii, şi îndepărtează rugina!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis:
„Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat”.(Ioan 11:41)

Întâmplările din acest pasaj par stranii şi neobişnuite. Lazăr era încă în mormânt, însă rugăciunea de mulţumire a Domnului Isus a precedat miracolul învierii lui din morţi. Se pare că mulţumirea ar trebui înălţată după ce marea minune a fost împlinită şi Lazăr a fost readus la viaţă. Dar Domnul Isus a mulţumit pentru ceea ce urma să primească. Recunoştinţa Lui s-a arătat înainte să sosească binecuvântarea, într-o expresie a siguranţei că într-adevăr era pe drum. Imnul victoriei a fost cântat înainte să se fi dat bătălia. Semănătorul fredona cântecul recoltei – a fost mulţumire înaintea minunii!

Cine s-ar gândi vreodată să cânte imnul victoriei când armata abia iese pe câmpul de bătaie? Şi unde auzim vreodată un cântec de recunoştinţă şi mulţumire pentru un răspuns care încă n-a fost primit?

Însă în acest pasaj din Scriptură, nu este nimic straniu, forţat, sau iraţional în secvenţa laudei înainte de minune a Stăpânului. Lauda este de fapt cea mai vitală pregătire pentru facerea minunilor. Minunile se fac prin puterea spirituală, şi puterea noastră spirituală este întotdeauna proporţională cu credinţa noastră.

John Henry Jowett

Lauda schimbă lucrurile

Nimic nu-I face mai mare plăcere lui Dumnezeu decât lauda ca parte a vieţii noastre de rugăciune, şi nimic nu binecuvântează mai mult pe cineva care se roagă ca lauda pe care o oferă. Am primit odată o mare binecuvântare din aceasta când eram în China. Tocmai primisem nişte veşti rele de acasă, şi umbre adânci de întuneric păreau să-mi acopere sufletul. M-am rugat, dar întunericul a rămas. M-am forţat să îndur, dar umbrele s-au adâncit şi mai mult. Apoi deodată într-o zi, când am intrat în casa unui misionar aflată într-o staţiune din interiorul ţării, am văzut aceste cuvinte pe perete: „Încearcă să mulţumeşti”. Şi aşa am făcut, şi într-o clipă orice umbră a dispărut şi nu s-a mai întors niciodată. Da, psalmistul avea dreptate: „Frumos este să lăudăm pe Domnul” (Psalmul 92:1). Henry W. Frost

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 17.1-13

    Capitolul 16 se încheia cu gândul la suferinţele şi moartea lui Isus; cap. 17 se deschide cu apariţia Sa în glorie, care răspunde promisiunii făcute ucenicilor (16.28). După dispreţul de care Fiul Său a avut parte de la poporul Israel şi după toate formele de necredinţă pe care Acesta le-a întâmpinat în capitolul precedent, Dumnezeu a dorit să pună în scenă, în faţa unor martori aleşi dintre oameni, o anticipare a decorului măreţiei Sale imperiale.    Ce scenă grandioasă! Cei trei ucenici nu pot însă s-o suporte: teama pune stăpânire peste ei (după ce dormiseră –Luca 9.32). În final, Dumnezeu trebuie să ia cuvântul, pentru ca Preaiubitul Său să nu fie confundat cu cei doi care-L întovărăşeau în glorie. Abia mai târziu, după învierea Domnului, ucenicii vor înţelege semnificaţia acestei minunate viziuni şi li se va permite să o relateze: aceasta este ceea ce va face Petru în cea de-a doua sa epistolă (2 Petru 1.17,18).    Dar acum, în timp ce Moise şi Ilie se întorc la odihna lor, Fiul lui Dumnezeu îşi reia înfăţişarea Sa de OM smerit, cu chip de rob, pe care încetase să o poarte doar pentru o clipă… Şi, coborând de pe munte, îşi continuă drumul crucii, absolut singur…

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:1-11    

NAVIGATORUL ORB

Dar cine nu are aceste lucruri, este orb, umblă cu ochii închişi, fiindcă a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate.

În 4 august 1987, Jim Dickson a plecat din, Statele Unite, spre Anglia la bordul unei ambarcaţiuni de 12 metri numită „Des chizătorul de ochi”. Ceea ce a făcut ca această călătorie să fie neobişnuită a fost faptul că Dickson era orb de la vârsta de 7 ani. Ambarcaţiunea a fost special echipată pentru această călătorie. I s-a instalat un sistem computerizat de peste 12 mii de dolari. Un radar producea un fluierat dacă în faţă exista vreun obiect. Un
sistem de navigaţie prin satelit trebuia să ghideze nava şi s-o menţină pe traiectorie. Chiar dacă toate aceste instrumente şi aparate nu ar mai fi funcţionat, Dickson avea un compas în alfabetul Braille pentru nevăzători. Mulţi experţi în navigaţie au crezut câ navigatorul orb avea o bună şansă să reuşească. Dar numai după câteva zile de navigaţie, Dickson a dat de necazuri. Mai întâi, pilotul automat şi sistemul de navigaţie s-au defectat. Apoi a început o vreme deosebit de rea. Fără un echipament pe care să se
bizuie, Dickson a fost nevoit să abandoneze aventura. Aceasta îmi aminteşte starea de plâns a noastră, a creştinilor, care încercăm să călătorim pe marea vieţii fără să adăugăm credinţei trăsăturile de caracter care pot sa ne poarte prin furtuni şi adversităţi. Petru ne dă o listă a lor: „fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi şi dragostea de toţi oamenii”.Spre deosebire de instrumentele lui Dickson, aceste virtuţi sunt demne întotdeauna de toată încrederea. Dar a le neglija înseamnă să umbli „cu ochii închişi”, ba chiar să fii orb. Dacă ne vom cultiva cu răbdare aceste calităţi prin rugăciune şi prin supunerea în faţa Duhului lui Dumnezeu, nu ne vom trezi navigând orbeşte prin furtuna vieţii şi a încercărilor. – D.J.D.


Vom înţelege odată rostul încercării;

Furtunile vieţii sunt probe-ndemânării.

Isus prin ele vine, păşind pe valul mării

La noi, s-alunge frica şi duhul disperării.    – P.L.

Dumnezeu va avea grijă de lucrurile prin care treci; tu ai grijă cum treci prin ele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.   Ioan 3.6

Mulți creștini afirmă despre gândurile, cuvintele și acțiunile lor că sunt un amestec de bine și de rău, neputânduși însă explica cum este posibil aceasta. Atunci când Domnul ia vorbit lui Nicodim, El a insistat asupra necesității nașterii din nou, adăugând: „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh”. Aceste cuvinte demonstrează existența a două naturi, fiecare fiind caracterizată de către sursa ei. Numim pe drept carnea ca fiind natura cea veche, fiindcă ea nea fost transmisă ca descendenți ai lui Adam. Avem însă și o natură nouă, care ne este dăruită la nașterea din nou. Când suntem născuți din nou, Duhul ne implantează această natură nouă, iar unul dintre primele rezultate ale acestui lucru este conflictul inevitabil dintre natura nouă și cea veche.

În Romani 7.18 găsim o concluzie foarte importantă: „Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun”. Carnea este deci în întregime rea, iar Dumnezeu îngăduie să învățăm acest lucru prin experiențe amare. Carnea, oricât de civilizată, de educată și de creștinată ar fi, rămâne întotdeauna aceeași: nimic bun nu locuiește în ea.Remediul lui Dumnezeu este crucea, care înseamnă condamnarea naturii vechi în întregime – atât a roadelor, cât și a esenței ei. Trebuie să acceptăm ceea ce Dumnezeu a făcut și să o tratăm și noi ca pe un lucru condamnat (vedeți Filipeni 3.3). Zdruncinarea încrederii noastre în carne înseamnă, în aceeași măsură, zdruncinarea puterii cărnii asupra noastră. Apoi privim în afara noastră, către un Eliberator, pe care Îl găsim în Persoana Domnului Isus Hristos, care nea luat în stăpânire prin Duhul Său. Duhul Sfânt este puterea; El nu numai că anihilează activitatea naturii vechi, ci totodată dă putere naturii noi, animândo și călăuzindo.F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este ca Tine minunat în sfințenie, bogat în fapte de laudă, și făcător de minuni? Exod 15.11

Rugăciunea ceasornicarului

Un ceasornicar credincios a fost chemat într-o casă distinsă pentru a pune în mișcare un ceas mare, o moștenire a familiei. După ce a făcut acest lucru, a rugat să-i fie permis să se uite la un ceas franțuzesc, care se afla ca obiect de lux în holul vilei, pentru că nu mai funcționa. Stăpâna casei îi spuse, că deja mulți ceasornicari dibaci se străduiseră fără rezultat să pună în mișcare acest ceas. Toți au spus că ceasul este de fapt în regulă, nu poate fi găsit la el niciun defect; dar niciunul nu a reușit să-l pună în funcțiune.– Dacă dumneavoastră veți reuși, încheie doamna, toți din casă vom considera aceasta ca o minune, cu toate că niciunul dintre noi nu credem în minuni și nici măcar în Dumnezeu.Ceasornicarul a început imediat să demonteze ceasul. În acest timp îi istorisea stăpânei casei ce a făcut Dumnezeu pentru el, cum a trăit mai demult fără Dumnezeu și cum Dumnezeu l-a condus minunat și îndurător. Doamna a rămas tot timpul de față, a văzut și a ascultat, și a rămas și când ceasornicarul a cântat un cântec despre nădejdea slăvită a vieții lui în timp ce monta ceasul.În sfârșit, treaba era gata. Ceasornicarul lovi pendula, dar … ceasul nu a mers. Doamna râse.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (1)

„Care va fi semnul venirii Tale” (Matei 24:3)

Când ucenicii L-au întrebat pe Domnul Isus: „care va fi semnul venim Tale și al sfârșitului veacului acestuia?” (Luca 24) El le-a răspuns că lucrurile vor merge din rău în mai rău. Apoi, El a adăugat următoarele cuvinte: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Cuvântul „înspăimântat” e un cuvânt pe care l-a folosit Isus numai în această împrejurare; el înseamnă „a urla, a striga tare”. In esență, El a spus următoarele: „nu vă pierdeți cu firea când vor avea loc nenorociri”. In următoarele zile ne vom uita la câteva dintre semnele despre care Domnul Isus a spus că vor anunța a doua Sa venire. Unul dintre semne este: înșelătoria spirituală. „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu, și vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Și vor înșela pe mulți” (v. 4-5). Să observăm că mulți vor fi înșelați, la fel cum vor fi și mulți înșelători.

Domnul Isus a spus totodată că ei vor veni „în Numele Meu”, dându-se drept lucrători ai lui Dumnezeu și pretinzând statut special si spiritualitate superioară. Ei se vor lăuda că dețin informațiile celor inițiați și își vor împodobi învățăturile cu exprimări precum „Dumnezeu mi-a spus”, implicând faptul că ei au acces la informații la” care oamenii de rând ca și tine nu au. Nu te lăsa amăgit! Domnul Isus ne-a mai avertizat: „se vor scula Hristoși mincinoși și prooroci mincinoși; vor face semne mari și minuni…să înșele…chiar și pe cei aleși” (v. 24). Mulțimi de oameni și minuni – când le vei vedea, fii cu băgare de seamă. Diavolul le poate falsifica pe ambele. Fii sârguincios în cunoașterea doctrinei Biblice. Concentrează-te asupra unei întrebări: „Această persoană îi direcționează pe ascultători spre Isus?” Pe cupola lumii există loc doar pentru un singur nume – și acesta este al Domnului Isus!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: