Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Iţi vei da tu viaţa?

„Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi… V-am numit prieteni.” loan 15:13-15

Isus nu-mi cere să mor pentru El, ci să-mi dau viaţa pentru El. Petru a spus: „îmi voi da viaţa pentru Tine” şi a spus-o cu toată seriozitatea; sentimentul lui eroic a fost magnific. Ar fi un lucru rău să nu poţi face o astfel de declaraţie cum a făcut Petru; noi înţelegem sentimentul datoriei numai prin sentimentul nostru eroic. Te-a întrebat vreodată Domnul: „Iţi vei da viaţa pentru Mine?” Este mult mai uşor să mori decât să-ţi dăruieşti viaţa în fiecare zi cu sentimentul chemării măreţe a lui Dumnezeu. Noi nu suntem făcuţi pentru momente strălucitoare, dar trebuie să umblăm în lumina acelor momente pe căile obişnuite ale vieţii. A existat numai un moment strălucitor în viaţa Domnului Isus; acela a fost pe Muntele Transfigurării; apoi El S-a dezbrăcat pentru a doua oară de gloria Sa şi a coborât în valea posedată de demoni. Timp de treizeci şi trei de ani Isus Şi-a dat viaţa pentru a face voia Tatălui Său şi, spune loan, „şi noi trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi”, însă este contrar naturii noastre umane să facem aşa. Dacă sunt prieten al lui Isus, trebuie să-mi dau viaţa pentru El în mod deliberat şi cu grijă. Acesta este un lucru dificil, dar Îi mulţumesc lui Dumnezeu că este dificil. Mântuirea este uşoară, deoarece L-a costat aşa de mult pe Dumnezeu, dar manifestarea ei în viaţa noastră este dificilă. Dumnezeu îl mântuieşte pe om, îl umple cu Duhul Sfânt şi apoi îi spune: „Acum pune aceasta în practică, fii credincios faţă de Mine chiar şi când natura lucrurilor din jurul tău vrea să te facă necredincios”. „V-am numit prieteni.” Fii credincios Prietenului tău şi nu uita că în viaţa ta trupească este în joc onoarea Lui.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Avînd o conştiinţă curată, pentru ca cei care dispreţuiesc purtarea voastră bună în Hristos să rămînă de ruşine tocmai în lucrurile în care vă vorbesc de rău”.1PETRU 3:16

Un tînăr credincios, care, în fiecare zi, în serviciul pe care îl avea, era mult implicat în compania unor necredincioşi declaraţi, se găsea mereu în faţa unor întrebări grele, rămînînd încurcat şi la care nu ştia ce să răspundă. Într-o zi a auzit un predicator spunînd că, cel mai bun răspuns dat necredinţei este o hotărîre necompromisă pentru Hristos. „Această scurtă dar plină de înţeles propoziţie a pătruns adînc în sufletul său, şi i-a deschis o nouă cale de a mărturisi împotriva necredinţei. O viaţă hotărîtă şi fără compromisuri faţă de adevăr, pe care o trăieşte acum, este răspunsul desăvîrşit faţă de necredinţă. S-ar putea să nu aibe imediat rezultatul dorit şi aşteptat, dar o viaţă răbdătoare, plină de credincioşie ca a Domnului Isus, şi care caută în smerenie să menţină şi să apere adevărul, este mult mai de preţ decît discuţii aprinse în contradictoriu, dovezi, minuni, sau orice semne exterioare. Argumentele se adresează numai creierului, semnele şi minunile vorbesc ochiului, dar în viaţa creştinului adevărat, acea viaţă frumoasă a Domnului Hristos, este ceea ce vorbeşte conştiinţei, şi care deci merge mult mai adînc decît orice altceva. „Cum te-ai întors la Dumnezeu ?” am întrebat odată pe un tînăr doctor. „Privind numai viaţa unor credincioşi devotaţi ai lui Hristos”, a răspuns el.Da, vieţile sfinte sînt argumentul cel mai tare şi mai convingător. Ah, aceasta este de cea mai mare trebuinţă astăzi. Predicile sînt bune, literatura creştină curată, deasemenea, este de mare folos, dar pilda pe care o dă o viaţă devotată, sfîntă şi fără compromisuri, este cheia cea mai sigură care poate deschide şi cea mai împietrită inimă. Dar vai, de cîte ori necredinciosul arată cu degetul spre mulţi „creştini” cu numele, şi spun: „dacă acesta este creştinismul, nu-mi trebuie!” Desigur, aceasta nu este o scuză reală pentru el, totuşi, poate fi o piatră de poticnire şi vai de aceia care sînt astfel de pricini.

„Noi nu vom putea niciodată să discutăm cu un calm duhovnicesc argumentele şi părerile lumii, respirînd atmosfera ei şi acceptînd propunerile ei. Trebuie să rămînem despărţiţi de lume şi să nu depindem de ea (aiît cît depinde de noi); atunci vom fi pe poziţia cea mai bună ca săi putem respinge avansurile şi să înfrîngem ispitele ei.” J.N.D.

Un lucru care poate duce în mod sigur la ruinarea mărturiei şi a adunării este faptul că, deşi se pune accentul pe apărarea şi păstrarea adevărului doctrinar, nu mai sîntem cu grijă de a-l trăi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Du-te la furnică, leneşule; uită-te la căile ei şi fii înţelept. Ea n-are nici căpetenie, nici supraveghetor, nici stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge provizii în timpul secerişului”. Prov.6:6–8.

Ieri ne-a spus Dumnezeu să nu fim giranţi. Mulţi au nevoie de giranţi pentru că nu Cuvântul lui Dumnezeu le este călăuza şi stau bine acolo unde stau batjocoritorii; decât să fie lucrători harnici, mi bine cheltuiesc banii altora. In continuare spune: „Să mai dormi puţin, să mai aţipeşti puţin, să mai încrucişezi puţin mâinile ca să dormi, şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un om înarmat”. Lenevia este începutul oricărui necaz. Mâinile leneşe te fac sărac, dar mâinile harnice, în schimb, te îmbogăţesc. Cel care strânge în timpul secerişului, acela este înţelept, dar cel care doarme, va fi înşelat. Domnul nu lasă sufletul celui drept să rabde de foame, dar dorinţele celor necredincioşi nu le bagă în seamă.

Leneşul trăieşte în mod risipitor şi nu are grijă de lucrurile lui. Cel harnic însă, poartă de grijă pentru tot. Îngrijeşte de bani prin faptul că nu-i cheltuieşte fără rost; are grijă de îmbrăcăminte şi nu-i e ruşine să poarte haine peticite. El spune: „Dacă haina este curată şi nu este ruptă, atunci este îmbrăcat ordonat.” Dar cel care doarme, trebuie să umble cu haine rupte. Cel harnic are grijă şi de haine şi de hrană şi nu aruncă repede totul în găleata pentru porci. El are grijă şi de sfoară şi de cuie, de sculele pentru câmp; la el este totul curat şi în ordine. Leneşul lasă toate să stea unde sunt. Şi când vrea să întrebuinţeze ceva, nu ştie unde se află şi crede că a luat hoţul. Dumnezeu să ne ferească de delăsare şi să ne ajute ca tot ce facem să facem ca şi pentru Domnul şi nu ca pentru oameni.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SĂ AI, NU NUMAI SĂ SPUI CĂ AI

Căci celui ce are i se va da şi va avea de prisos.

Matei 13.12

Când Domnul i-a arătat unui om multă milă, îi va arăta şi mai multă. Puţină credinţă este ca primul ou într-un cuib; se vor mai adăuga şi altele. Numai să nu avem o credinţă de formă, ci o credinţă adevărată. Ce nevoie este pentru noi, care am primit mult, să arătăm credinţa noastră prin lucrările noastre şi să ne ferim de a o arăta prin vorbele noastre, când nu avem nimic. Căci într-o zi sau alta chiar aceste vorbe ne vor fi luate, daca n-am avut decât vorbe. Ameninţarea este tot atât de adevărată, ca şi făgăduinţa.

Binecuvântat să fie Dumnezeu! Când El a început să reverse asupra noastră harurile Duhului Său, în aşa fel încât să avem puţin, El continuă să o facă, până ce acela care n-avea decât puţin, dar care într-adevăr avea acest puţin, să fie adus la starea de a avea din belşug. Oh, să dorim acest belşug! Să căutăm cu înfocare plinătatea. Dacă este bine să cunoaştem mult, este cel mai bine să iubim mult. Este mare lucru să avem multă iscusinţă ca să-i slujim lui Dumnezeu, dar este mai preţios sa avem belşug de credinţă ca să avem încredere că Dumnezeu ne va da iscusinţă în toate împrejurările.

Doamne, pentru că Tu m-ai făcut să-mi recunosc păcatul, creşte în mine ura împotriva păcatului. Pentru că Tu mi-ai dat credinţa în Isus, creşte Te rog această credinţă la înălţimea siguranţei depline. Tu m-ai făcut să Te iubesc, fă-mă în stare să am pentru Tine o puternică iubire.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor. Evrei 10.17

După ce toţi locuitorii pământului au fost judecaţi prin valurile potopului, Dumnezeu a aşezat în înălţimea cerului curcubeul care şi în zilele noastre mărturiseşte că Dumnezeu şi-a dat cuvântul că nu va mai nimici lumea prin apă. Şi peste noi a bântuit judecata, dar prin moartea Domnului pe cruce, El a fost făcut Mijlocitorul nostru. A fost o judecată mai grea şi mai cutremurătoare decât potopul lui Noe. Toate valurile mâniei adevărate a lui Dumnezeu L-au lovit pe Cristos pentru păcatele noastre. El a fost în moarte şi în mormânt. Oare nu răzbate până la noi din mijlocul norilor întunecoşi care s-au strâns deasupra crucii de pe Golgota, chemarea sfântă a Evangheliei harului şi a păcii? Razele slavei acestui Soare ne dau o bucurie veşnică. Nu ne spune oare într-o formă foarte clară jertfa de pe Golgota că judecata pentru nelegiuirile şi păcatele noastre nu se mai poate repeta? Dumnezeu ne convinge prin Cuvântul Său că se ţine de promisiunile Lui şi nu judecă de două ori pe cel vinovat. El nu mai vrea să-şi amintească de păcatele noastre. El doreşte mult să sădească în inimile noastre ceea ce Cristos a făcut în locul nostru şi astfel să-L cunoaştem ca pe Dumnezeul şi Tatăl nostru. Poţi să spui şi tu iubite cititor, că Domnul Isus a stat pentru tine personal la judecată şi că a purtat păcatele tale? A fost în viaţa ta o zi când sătul de păcatele tale, te-ai refugiat la crucea de pe Golgota? Dacă nu poţi spune un „da” din toată inima atunci vino chiar acum la jertfa Domnului Isus şi primeşte prin credinţă ceea ce El a făcut în locul tău. Atunci vei fi sigur că în ziua judecăţii nu te va mai lovi judecata. Alexandru cel Mare a dat ordin cameristului să strige în fiecare dimineaţă: „Gândeşte-te că trebuie să mori.” O, dacă am reflecta mai mult la acest adevăr! Atunci alta ar fi umblarea noastră a tuturor în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, dă-mi starea de spirit care îşi găseşte plăcerea în Tine. Curăţeşte-mă de toată ceaţa, agitaţia şi frământarea ca să văd cu ochi limpezi calea Ta astăzi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui si cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul.» Evrei 2,14

Isus Cristos, veşnicul Fiu al lui Dumnezei a cunoscut moartea. El S-a luptat cu ea pe cruce, dar nu numai cu propria Sa moarte, ci şi cu toată puterea ei întunecată şi nemiloasă. Domnul a învins-o şi i-a luat puterea. Apostolul Pavel spune: «Boldul morţii este păcatul şi puterea păcatului este Legea» (1 Cor. 15,56). Legea lui Dumnezeu ne acuză şi ne dovedeşte grozăvia păcatului care este în noi şi care ne desparte de El, iar plata păcatului este moartea. Şi totuşi apostolul strigă triumfător: «Unde îţi este biruinţa, moarte?» (1 Cor. 15,55). De aceea poate Pavel să afirme că moartea şi-a pierdut semnificaţia şi puterea pentru el: «… aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» (Filip. 1,23). Cu toate că mulţi dintre cititori vor cu sinceritate acelaşi lucru — «aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos» — există totuşi îndoiala: «dacă toate acestea nu sunt adevărate?» Dacă ai astfel de gânduri şi nelinişti în inimă am o veste bună pentru tine: Domnul Isus a promis viaţa veşnică tuturor celor care s-au pocăit cu adevărat şi s-au întors la El: «Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai» (Luca 23,43).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Eu dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri. loan 10:28

Creştinul nu trebuie să gândească sau să vorbească uşuratic despre necredinţă. Este o mare ocară la adresa Lui Dumnezeu, şi El este foarte nemulţumit atunci când un copil al Său nu crede în iubirea Sa, în adevărul Său şi în credincioşia Sa. Cum am putea să-L îndurerăm îndoindu-ne de harul Său sprijinitor? Creştine, este contrar fiecărei făgăduinţe din Cuvântul Lui Dumnezeu să fii uitat sau lăsat să pieri. Dacă ar fi aşa, cum ar fi putut El spune „poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să nu aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chair dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip” (Isaia 49:15). Ce valoare ar mai avea promisiunea „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine” (Isaia 54:10)? Unde ar fi adevărul din cuvintele lui Christos „Eu le dau „oilor mele”, Ioan 10:27) viaţă veşnică; în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu” (loan 10:28-29). Unde ar fi doctrina harului? S-ar risipi toate dacă un copil al Lui Dumnezeu ar pieri. Unde ar fi adevărul Lui Dumnezeu, onoarea Sa, puterea Sa, harul Său, legământul Său şi jurământul Său, dacă unul dintre cei pentru care a murit Christos, şi care şi-a pus credinţa în El, ar fi aruncat? Alungă temerile acestea care îl dezonorează pe Dumnezeu. Scoală-te, scutură-te de praf şi pune-ţi veşmintele de slavă. Aminteşte-ţi că este un păcat să te îndoieşti de Cuvântul Său, mai ales că El ţi-a promis că nu vei pieri niciodată. Lasă viaţa veşnică din tine să se bucure în încredere.

Prin Evanghelie sunt înălţat la cer:
Un Dumnezeu neschimbător, fără sfârşit
Mă-ntemeiază în speranţă pân’ la El,
Prin legământ, făgăduinţe şi sângele stropit.

SEARA

Domnul este lumina fi mântuirea mea: de cine să mă tem? Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică? Psalmi 27:1

Domnul este lumina şi mântuirea mea”. Iată un interes personal: „lumina mea” şi „mântuirea mea”. Sufletul este asigurat, şi de aceea o declară cu îndrăzneală. La naşterea din nou, lumina divina este turnată în suflet ca vestitor al mântuirii; acolo unde nu este destulă lumină ca să ne descopere întunericul din inimi şi să ne facă să tânjim după Domnul Isus, acolo nu există nici o dovadă a mântuirii. După convertire, Dumnezeul nostru este bucuria, mângâierea, călăuza, învăţătorul şi lumina noastră. El este lumina dinăuntru, lumina din jur, lumina reflectată de noi şi lumina care ni se descoperă. Observaţi că nu se spune că Domnul ne dă lumină, ci că El este lumină; nu că ne dă mântuire, ci că El este mântuirea. Cel care se sprijină pe Dumnezeu prin credinţă beneficiază de toate binecuvântările legământului. După ce se stabileşte acest adevăr, argumentul reiese sub forma unei întrebări: „de cine să mă tem?” Această întrebare îşi răspunde singură. Puterile întunericului nu ne mai pot înspăimânta, fiindcă Domnul, lumina noastră, le-a distrus. Condamnarea iadului nu mai este o ameninţare, fiindcă Domnul este mântuirea noastră. Aceasta este o provocare foarte diferită de cea a lăudărosului Goliat. Ea nu se bazează pe tăria unui „braţ de carne” (2 Cronici 32:8), ci pe puterea reală a atotputernicului EU SUNT (vezi Exod 3:14). „Dumnezeu este sprijinitorul vieţii mele”. Iată al treilea epitet strălucitor; el ne arată că speranţa scriitorului era întărită cu o a treia coardă, care nu putea fi ruptă. Şi noi putem să acumulăm termeni de laudă pentru Domnul nostru darnic în faptele harului. Vieţile noastre îşi capătă puterea de la Dumnezeu; dacă El binevoieşte să ne facă puternici, nu putem fi slăbiţi de nici una din încercările duşmanului. „De cine să mă tem?” Întrebarea priveşte atât viitorul cât şi prezentul. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31) fie acum, fie în timpurile ce vor veni!

IZVOARE IN DEŞERT

De la El îmi vine nădejdea. Psalmul 62:5

Cât de des neglijăm să căutăm răspunsurile la ceea ce am cerut, lucru care arată lipsă de stăruinţă în cererile noastre. Un fermier nu este niciodată mulţumit până nu-şi strânge recolta. Un trăgător de elită se uită dacă glonţul lui a nimerit sau nu ţinta; şi un doctor urmăreşte efectul medicamentului pe care l-a prescris. Ar trebui un creştin să fie mai neglijent cu privire la efectul lucrării lui în rugăciune?

Fiecare rugăciune a creştinului, indiferent dacă este pentru binecuvântări temporale sau spirituale, va primi un răspuns complet dacă îndeplineşte anumite cerinţe biblice. Trebuie făcută cu credinţă şi în acord cu voia lui Dumnezeu. Trebuie să se bazeze pe promisiunea lui Dumnezeu, să fie făcută în Numele Domnului Isus Hristos şi sub influenţa Duhului Sfânt.Dumnezeu răspunde întotdeauna intenţiilor generale din rugăciunile poporului Său. Şi aceasta nu numai pentru a-Şi revela gloria, ci şi pentru a-i asigura creştinului bunăstarea spirituală şi eternă. Deoarece vedem în Scriptură că Domnul Isus Hristos n-a respins niciodată nici măcar un singur solicitant care a venit la El, putem avea încredere că nici o rugăciune făcută în Numele Lui nu va fi în zadar.

Răspunsul la rugăciunea noastră poate veni fără ca noi să-i putem discerne apropierea. O sămânţă care este îngropată în pământ în timpul iernii, deşi ascunsă şi aparent moartă şi pierdută, prinde totuşi rădăcini pentru primăvara de mai târziu şi pentru recoltă. Bickersteth

Răspunsurile întârziate la rugăciune nu sunt doar încercări ale credinţei; ele ne dau ocazia de a-L onora pe Dumnezeu prin încrederea noastră neclintită în El chiar şi atunci când trebuie să înfruntăm refuzul aparent al rugăciunii noastre.

Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 52.1-15

    Până la v. 6 al acestui capitol îi vom găsi pe cei răscumpăraţi, însă începând cu v. 7 ne este prezentat însuşi Răscumpărătorul. Prima misiune a Duhului Sfânt pe pământ este aceea de a îndrepta privirile celor credincioşi asupra lui Hristos şi a suferinţelor Sale. Toate îndemnurile de a asculta, de a se trezi şi de a se separa au ca scop prezentarea unei Persoane: Hristos, Mesia al lui Israel. El este deopotrivă şi Mesagerul care „aduce veşti bune”, vestind pacea, evanghelia şi mântuirea (v. 7), şi Robul care lucrează cu înţelepciune (v. 13 notă): iată, în rezumat, înaintea noastră, atât cuvintele Sale, cât şi lucrările Sale.    În adevăr, avem de ce să fim încurcaţi şi copleşiţi de uimire când medităm la umilinţa Fiului lui Dumnezeu (v. 14 completat de 53.3). „Faţa Sa desfigurată” mărturiseşte împotriva lumii păcătoase cât de mult L-a costat pe Omul perfect să treacă prin ea. Pe drept Dumnezeu L-a înălţat acum, L-a ridicat şi L-a aşezat foarte sus, în aşteptarea momentului când El va apărea în glorie. Când îl vor vedea, „împăraţii îşi vor închide gura”; dar cei răscumpăraţi nu vor tăcea niciodată: asemenea străjerilor din v. 8, după oboseala veghei îndelungate, după aşteptarea interminabilă evocată de Psalmul 130.6, ei îşi vor înălţa glasul într-o cântare de biruinţă, pentru că Îl vor vedea faţă către faţă.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 7:1-14

… strimtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă… Matei 7:14

CALEA ÎNGUSTĂ

Întotdeauna am urmărit cu uimire trecerea vapoarelor prin ecluzele care leagă Lacul Superior de Lacul Huron în Peninsula de sus a Statului Michigan. Pentru mine, este o adevărată minune a pilotajului marin să văd cum căpitanul unui vas de peste 300 de metri lungime îl conduce centimetru cu centimetru prin ecluza Poe sau Davis. Nivelul apei din ecluză se poate coborâ la nivelul Lacului Huron sau se poate ridica pentru ca vapoarele să intre în Lacul Superior. Căpitanul strecoară vasul prin poarta îngustă a ecluzei cu o viteză abia perceptibilă, deoarece ecluza este mai largă decât vasul doar cu câţiva metri. Procesul durează, dar, în final, vasul ajunge cu bine dincolo. Ar fi mult mai uşor pentru căpitan s-o ia prin gura de vărsare a râului St. Mary, care curge pe lângă ecluze şi care uneşte cele două lacuri. Dar adâncimea lui e mică, curenţii lui sunt rapizi, şi este plin de stânci uriaşe şi vaduri înspumate. Un vapor care s-ar încumeta să ia această rută ar fi condamnat Ia distrugere. Dacă ai fi tu căpitanul vasului, care cale ai alege? Cu siguranţă că vei alege calea cea îngustă. Este singura cale sigură. In citatul de azi, Isus a spus că singura cale spre viaţă este prin poarta cea strimtă. „Viaţa” despre care vorbeşte El este viaţa veşnică, pe care o putem avea numai prin credinţa în El. Calea largă duce la pieire. Toţi oamenii sunt confruntaţi cu alegerea destinului lor etern. Calea largă este calea acestei lumi şi a tentaţiilor ei, dar ea se termină în ruina veşnică. Calea cea îngustă, calea credinţei în Cristos, conduce la cer şi la viaţa veşnică. Increde-te azi în Isus. Porneşte pe calea îngustă!   – D.C.E.

Alege calea mântuirii,
Primeşte acum Cuvântul viu!
Vino azi când Isus te cheamă!
Mâine poate fi-va prea târziu!  – Haines

Cărarea bătătorită nu este neapărat şi cea bună.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!  Psalmul 32.1

O fericire împătrită (1)

Evreii numesc acest psalm un psalm aşerit. Aşer înseamnă „fericit” sau „binecuvântat”. Există câţiva psalmi care în ebraică încep cu acest cuvânt. De exemplu, Psalmul 1: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi”. Fericirea aceasta aparţine acelui Om care niciodată nu a făcut vreun pas greşit – a Domnului Isus Hristos şi a nimănui altcuiva. În Psalmul 32 avem fericirea omului care a făcut paşi greşiţi, dar care a fost adus înapoi la Dumnezeu; această fericire o putem cunoaşte şi noi. Acest psalm este, de asemenea, un psalm maschil. Maschil înseamnă „a instrui” – există aici instrucţiuni speciale, pe care Domnul doreşte să ni le însuşim.

Vom privi acum la ceea ce am putea numi «o fericire împătrită»:

Prima fericire este pentru cel „a cărui fărădelege este iertată„. Astăzi, un astfel de om este acela care a venit la Dumnezeu, mărturisinduşi vina, şi care şia pus încrederea în mesajul venit de la Dumnezeu. Când ne punem încrederea în Domnul, ştim că, prin lucrarea Sa de la cruce, toate fărădelegile noastre sunt iertate. Apostolul Petru ne face clar acest lucru, atunci când spune: „Prin Numele Său, oricine crede în El primeşte iertarea păcatelor” (Fapte 10.43). Orice păcătos sărman care crede ceea ce Dumnezeu mărturiseşte despre Fiul Său este iertat.

A doua fericire este a aceluia „al cărui păcat este acoperit„. Cuvântul tradus cu „acoperit” este o formă a cuvântului folosit peste tot în Vechiul Testament pentru „ispăşire”. Ceea ce David spune este: „Ferice de omul al cărui păcat este ispăşit”. Semnificaţia cuvântului „ispăşire” [aşa cum este el folosit în Vechiul Testament – n.tr.] este „acoperire„. Astăzi, prin jertfa Domnului Isus, păcatul este nu numai acoperit, ci şi înlăturat. Sângele Său preţios curăţeşte de orice păcat.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu. Ioan 1.12

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

El, Obârșia vieții, a trebuit să moară. El a trebuit să-Și dea viața în moarte, pentru ca să poată dărui viața veșnică acelora care sunt morți din punct de vedere spiritual. Aici și acum!

Din partea noastră se cere pocăință sinceră cu privire la păcatele făptuite și credință în Isus Hristos ca Mântuitor personal. Atunci ajungem la savurarea vieții veșnice.

Isus Hristos este Cel ce a înviat

„Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să Se arate, nu la tot poporul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu …” (Faptele Apostolilor 10.40,41).

Prin aceasta s-a adus dovada că Fiul lui Dumnezeu nu numai că a fost osândit nevinovat la moarte, ci că El a săvârșit o lucrare de mântuire desăvârșită spre proslăvirea Tatălui. Această lucrare poate, într-adevăr, să-i mântuiască pe păcătoși.

El trăiește acum ca Cel înviat, pentru a nu mai muri niciodată. Tuturor care cred în El, le dăruiește acum viața învierii.

Isus Hristos a învins pe diavolul, moartea și mormântul, pentru ca acum să fie Mântuitorul tuturor care Îl acceptă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SCAPĂ DE ACEASTA MENTALITATE!

„Dumnezeu poate să vă umple cu orice har” (2 Corinteni 9:8)

„Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă” (Filipeni 4:19). A cui bogăție? A lui Dumnezeu! Capacitatea Lui de a te binecuvânta nu se limitează la piața locurilor de munca, la bursa de valori sau la piața imobiliară. Timp de patruzeci de ani, El Și-a hrănit poporul în pustie cu mană din cer. A trimis corbi la llie să-i ducă carne în timpul foametei. A hrănit cinci mii de oameni cu prânzul unui băiețel. Pavel scrie: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiți în orice faptă bună… în chipul acesta veți fi îmbogățiți în toate privințele” (2 Corinteni 9:8,11).

Atitudinea lipsei își are rădăcina în teamă și prin ea dăm dovadă de neîncredere în extraordinara putere a lui Dumnezeu de a veni în întâmpinarea nevoilor noastre potrivit resurselor Sale nelimitat La baza ei stă o convingere falsă conform căreia dacă cineva are un lucru, tu nu mai poți avea acel lucru pentru că există doar un singur exemplar și cu fiecare bucată pe care o dobândește cineva înseamnă că ție ți-a rămas mai puțin. Ajungi să crezi că binecuvântările celorlalți vin pe spinarea ta. Această atitudine afirmă: „Tu câștigi, iar eu pierd”. Nu așa trăiești o viață din belșug!

începe de astăzi să-ți schimbi gândirea. Reamintește-ți că nu ești în competiție cu nimeni și pentru nimic din nici un domeniu al vieții tale. Agață-te ele cuvintele Domnului Isus: „Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o aibă din belșug” (loan 10:10). Roagă-te: „Tată, ajută-mă să înlătur toate acele gânduri despre lipsă. Arată-mi cum să-i ajut pe alții să-și atingă scopurile dându-le din timpul meu, din darurile mele, și din câștigul meu. în Numele Domnului Isus mă rog. Amin”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând.

„Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. „A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei. Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă „Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu. „A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Indată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba şi a vorbit desluşit” MARCU 7:35

Au adus la Domnul Isus pe un surd care vorbea greu şi L-au rugat să-Şi pună mîinile peste el. Domnul l-a luat deoparte, departe de mulţime, ca să fie la adăpost de curiozitatea publicului.

El Şi-a pus degetele în urechile închise ale surdului şi i-a atins limba cu propria Lui salivă. Astfel, el S-a identificat cu acest om şi i-a transmis puterea Sa de viaţă. Dar aceasta nu este tot. Privind spre cer, a suspinat şi a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!” Este una din ocaziile în care Tatăl ceresc ne îngăduie să vedem pe Fiul Său preaiubit luptînd cu stricăciunile aduse de păcat şi cu puterile înunericului. În previziunea biruinţei Lui de la Golgota, El porunceşte simplu: „Deschide-te!”. Şi urechile surdului s-au deschis şi limba i s-a dezlegat.Deşi sîntem copii ai lui Dumnzeu, noi putem fi surzi la glasul Duhului Sfînt, surzi faţă de Cuvîntul lui Dumnezeu. Şi totuşi, se întîmplă să ascultăm ce nu ar trebui să ascultăm şi să nu fim surzi de tot. De cîte ori nu am plecat urechea la şoapta bîrfitorului şi cît rău a ieşit de aici! De aceea nu mai auzim glasul lui Dumnezeu şi nu mai deosebim apelurile sufletelor pierdute. Deschizîndu-ne urechile la glasul lumii şi la flecărelile „creştinilor” ne-am alăturat acelei mulţimi de „robi nefolositori”.

Ne este greu să vorbim despre Dumnezeu… dar cînd este vorba să ne apărăm pricina şi să criticăm pe fratele nostru, nu mai avem o astfel de greutate de a vorbi! Nu de o punere a mîinilor avem noi nevoie, ci mai degrabă de o impunere la tăcere!

Fie ca degetele Lui, simboluri ale Duhului Sfînt, să ne atingă urechile, canalul acesta prin care ne vorbeşte Dumnezeu şi să le smulgă din abuzul pe care l-am făcut pînă acum! Şi cînd vom auzi atunci desluşit pe Dumnezeul nostru, să-L lăsăm să ne ia în stăpînire limba, acest canal prin care lumea va putea auzi de la noi ce trebuie şi ce are nevoie să audă!

Nu vom putea niciodată să vorbim în mod eficace celor din jurul nostru despre Domnul Isus, chiar cu cea mai desluşită vorbire, dacă nu urmăm pilda Lui de a ne identifica cu ei, sau cum spune apostolul Pavel:

„Cu Iudeii m-am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei;…..cu cei ce sînt fără Lege, ca şi cum aş fi fost fără lege… Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” (ICor. 9:19-22). Iată adevărata predare în slujba Domnului.

Oamenii se pot indoi de ceea ce spui dar vor crede cînd vorbirea este sprijinită de o viaţă sfîntă.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Fiul Meu, dacă te-ai pus garant pentru aproapele tău, dacă te-ai îndatorat pentru altul, atunci eşti legat prin făgăduinţa gurii tale” Prov. 6:1-2.

Cât suspin şi câtă amărăciune s-a produs prin faptul că cineva s-a pus garant pentru altul şi câtă nedreptate a fost în urma acestui fapt. Mulţi dintre giranţi fac nedreptăţi atunci când trebuie să plătească, pentru ca să mai salveze ceva din avuţia lor. De aceea ca şi copil al lui Dumnezeu, nu e bine să fii girant, dar nici să ceri ca să ai girant, pentru că aceşti oameni sunt în general, oameni fără frică de Dumnezeu, care doresc să atingă culmi şi să devină bogaţi. În Matei 6, este scris să nu ne îngrijorăm şi să nu spunem: „Ce vom mânca, ce vom bea, cu ce ne vom îmbrăca”; astfel vorbesc păgânii, dar Tatăl ceresc spune să ne uităm la păsările cerului care n-au hambare, nici pivniţe şi Dumnezeu totuşi le hrăneşte. El vrea să ne poarte de grijă şi ştie prea bine de ce avem nevoie. Deci, ce vrea Dumnezeu să avem, El ne dă, iar ceea ce nu ne dă, aceea nu trebuie să avem. Este deci important să ţinem de Cuvântul Lui şi să nu fim datornici sau dacă avem deja datorii, să nu le înmulţim. Si prin faptul că nu facem datorii noi, încep datoriile vechi să devină puţine; astfel nu cădem în ispita să ne căutăm giranţi. Câţi giranţi i-au condus pe alţii în mai mare necaz, decât să-i ajute să scape de necaz!

La Prov. 17:18 spune: „Omul fără minte dă mâna, se pune garant pentru aproapele său”. Iar în capitolul 22:26, continuă: „Nu fi printre cei care îşi strâng mâinile ca să promită ceva, printre cei ce dau garanţie pentru datorii. Căci, dacă n-ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine?”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EXTINDEREA BINECUVÂNTĂRII CASEI

„Să te binecuvânteze Domnul din Sion, să vezi fericirea Ierusalimului, în toate zilele vieţii tale.” Psalmul 128.5

Această făgăduinţă este pentru acela care se teme de Dumnezeu şi merge cu seriozitate pe drumul sfinţeniei. El va avea binecuvântarea casei sale; soţia sa şi copiii vor fi pentru el un izvor de mare fericire lăuntrică. Dar, ca mădular al Bisericii, el doreşte să-i vadă propăşind în credinţă, căci el are tot atâta râvnă pentru slujba Domnului ca şi pentru sine. Când Dumnezeu întăreşte casa noastră, este drept ca şi noi să dorim să vedem casa Sa clădindu-se. Bunurile noastre nu sunt bune decât pe măsura în care slujesc la creşterea binelui Bisericii. Da, veţi fi binecuvântaţi când vă veţi ridica în adunarea Domnului; veţi fi călăuziţi, însufleţiţi, îmbogăţiţi, când vă veţi înălţa laudele şi rugăciunile, şi când veţi mărturisi jertfa cea mare. Atunci „Dumnezeu te va binecuvânta din Sion”. Nu vei fi singurul care vei beneficia de toate acestea; însăşi Biserica va folosi, credincioşii se vor înmulţi şi lucrarea lor sfântă va fi încununată cu izbândă. Mulţi prea iubitori ai Domnului văd această făgăduinţă împlinindu-se pentru ei în tot timpul vieţii. Dar uneori chiar ei distrug atâtea cauze măreţe! Să fim dintre aceia care fac bine Ierusalimului în toate zilele. Prin mila Ta, Doamne, fă-ne în stare. Amin!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Vino! i-a zis ISUS. Petru s-a coborât din corabie, şi a început să umble pe ape ca să meargă la ISUS.” Matei 14.29

Chemarea lui Petru făcută de Domnul nu era numai scurtă dar era concisă şi decisivă: VINO! Ce vrea să ne spună aceasta? Noi suntem chemaţi cu o chemare sfântă aşa cum stă scris: „Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi i-a şi proslăvit. Deci ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri!” (Rom. 8.30-31). Această chemare se face şi astăzi ca pe vremea lui Petru. El s-a coborât din corabie desprinzându-se de toate lucrurile care sunt întemeiate pe ce este firesc, pe carne. El umbla pe apă; aceasta înseamnă că mergea pe o cale pe care numai credinţa o poate parcurge. Şi atâta timp cât credinţa era în acţiune iar privirea lui era ţintă la Domnul Isus, nu era nici o primejdie în jurul lui. Dar după ce şi-a îndepărtat privirea de la Domnul a trebuit să cunoască afundarea. Şi nouă ne-a fost adresată chemarea Domnului de a merge în întâmpinarea Lui. Primii creştini au înţeles foarte bine chemarea aceasta, şi înţelegerea se vedea în umblarea lor. Credincioşii, într-adevăr, au trăit în aşteptarea Mirelui. Ei au părăsit lumea şi tot ce le stârnea poftele şi legăturile cu lumea. Aşteptarea Domnului şi dorinţa de a fi pe veci cu El, stăpânea toată umblarea lor şi îi îndepărtau de rău. Ei s-au dus în puterea şi energia Duhului pe Calea credinţei, Cale pe care lumea nu poate să meargă. Iată, suntem aproape de clipa când se va auzi glasul: „Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!” Oare nu vrem să mergem şi noi în întâmpinarea Lui? De aceea să avem o ureche ascultătoare de întreg Cuvântul lui Dumnezeu, să ne debarasăm, de tot ce ne-ar putea împiedica de la aşteptarea Domnului.

„ASCULTAREA face mai mult decât jertfele…”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, condu-mă în ziua asta în mai multe din lucrările Tale minunate şi pline de har. Pune mâna Ta iubitoare, plină de har şi de putere, peste mine astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!» Filipeni 4,4

Domnul Isus spune: « Voi sunteţi lumina lumii» (Matei 5,14). Lumina are o forţă extraordinară de pătrundere. Ea nu vorbeşte, ci luminează. Si adevărata bucurie, nu cea arti-ficială este molipsitoare. Într-un alt verset găsim scris: «potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere prin Duhul Lui, în omul dinăuntru» (Efes. 3,16). Puterea dumnezeiască este imediat percepută de cei ce fac parte din anturajul nostru. Oamenii care trăiesc în robia spirituală a păcatului îşi doresc din tot sufletul eliberarea şi un cuget nou. Străluceşte lumina Domnului prin slăbiciunea ta sau trebuie să o compensezi prin cuvinte? Domnul Isus spune că ne va da pace — «… învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre» (Matei 11,29) — dacă venim la El. Ce minunat este atunci când un copil al lui Dumnezeu emană în jurul lui o pace suverană în haosul lumii în care trăim! Acest lucru atinge o coardă sensibilă în inimile oamenilor şi-i face să dorească să caute ceea ce văd ca fiind de natură cerească într-un copil al lui Dumnezeu. Atunci îl vor căuta pe Isus şi vor începe să se roage: «Doamne Isuse, fii şi în viaţa mea pace şi lumină!»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Şi Sara a zis: „Dumnezeu m-a făcut de râs; oricine va auzi, va râde de mine”.” Genesa 21:6

Era departe de puterea naturii, şi chiar contrar legilor ei, ca Sara să fie onorată cu un fiu la vârsta ei. In acelaşi fel, este împotriva tuturor regulilor ca eu, un păcătos nenorocit, neajutorat şi stricat, să aflu harul de a purta în suflet Duhul Domnului Isus. Eu, care odinioară am fost cât se poate de disperat din cauza firii mele blestemate, pustii şi neroditoare, chiar eu am fost făcut în stare să aduc roadele sfinţeniei. Gura mea este plină de laudă şi veselie, datorită harului uimitor pe care l-am primit de la Domnul, fiindcă l-am găsit pe Isus, Sămânţa făgăduită, şi El va fi al meu pentru totdeauna! Astăzi voi înălţa psalmi de laudă către Domnul care şi-a amintit de starea mea păcătoasă, fiindcă „mi se bucură inima în Domnul, puterea mea a fost înălţată de Domnul; mi se deschide larg gura împotriva vrăjmaşilor mei, căci mă bucur de ajutorul Tău” (1 Samuel 2:1). Ii voi face să se bucure pe toţi cei care aud de marea mea izbăvire, şi de binecuvântata mea înălţare. Îmi voi surprinde familia cu pace din belşug. Îmi voi încânta prietenii cu marea mea fericire. Voi întări biserica cu mărturia mea plină de recunoştinţă, şi voi impresiona lumea cu bucuria conversaţiei mele. Bunyan ne spune că Mercy (îndurarea, n. trad.) râdea în somn, şi nu se mira când îl vedea pe Isus; bucuria mea nu va fi mai scurtă decât a ei, fiindcă Preaiubitul meu este tema gândurilor mele zilnice. Domnul Isus este o mare adâncă de bucurie; sufletul meu se va cufunda în ea, şi va fi învăluit în desfătările părtăşiei Sale. Sara îl privea pe Isaac şi râdea de bucurie, şi toţi prietenii ei râdeau cu ea; suflete, priveşte la Isus şi uneşte-te cu cerul în bucuria ta negrăită.

SEARA

„Cel ce deschide, si nimeni nu va închide.” Apocalipsa 3:7

Isus este Păzitorul porţilor raiului. El este cel care deschide uşa înaintea sufletului oricărui credincios, o uşă pe care nici un om şi nici un demon nu o poate închide. Ce bucurie este să afli că încrederea în El este cheia de aur care deschide porţile veşniciei. Suflete, porţi în inimă cheia aceasta, sau te încrezi în cine ştie ce spărgător înşelător, care te va părăsi la sfârşit? Ascultă următoarea parabolă a învăţătorului, şi aminteşte-ţi. Marele Rege a dat un ospăţ, şi a proclamat în toată lumea că nu vor intra decât cei care aduc cele mai frumoase flori. Sufletele oamenilor au înaintat cu miile spre poartă, şi fiecare a adus floarea pe care a crezut-o cea mai frumoasă, dar mulţi au fost izgoniţi din prezenţa Regelui şi nu au putut intra la ospăţ. Unii au adus mătrăguna superstiţiei, sau macii otrăvitori ai religiilor false, sau cucuta îndreptăţirii de sine, dar aceste flori nu sunt iubite de Rege. Purtătorii acestor flori sunt aruncaţi dincolo de porţile de mărgărit. Suflete, tu ai cules trandafirul din Saron? Porţi mereu la tine crinul din vale? Dacă este aşa, când vei ajunge la porţile cerului, vei vedea care este valoarea lor, fiindcă nu trebuie decât să le arăţi, şi Păzitorul îţi va deschide porţile cerului. Nu te va opri nici o clipă, fiindcă Portarul deschide întotdeauna celor ce poartă trandafirul. Cu trandafirul din Saron în mână, îţi vei croi drum până la tronul Lui Dumnezeu, fiindcă cerul nu are nimic care să-i întreacă frumuseţea. Dintre toate florile care înfloresc în paradis, nici una nu se poate întrece cu crinul din vale. Suflete, ia trandafirul însângerat al Calvarului prin credinţă, poartă-l prin dragoste, păstrează-l prin părtăşie, fă-l să-ţi fie totul în toate prin veghere, şi vei fi binecuvântat mai mult decât ai sperat, şi fericit mai mult decât ai visat. Isuse, fii al meu pentru totdeauna. Fii Dumnezeul meu, cerul meu, şi totul în toate.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Geneza 41:52

Un poet stă la fereastră, privind o ploaie torenţială de vară. Este o răpăială violentă, care bate şi loveşte pământul. Dar poetul, cu ochii minţii, vede mai mult decât o simplă ploaie torenţială. Vede cum plouă cu mii şi mii de flori minunate, care în curând vor răsări din pământul proaspăt udat şi-l vor umple cu frumuseţea şi parfumul lor fără egal. Şi el cântă aşa:

 

Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu narcise galbene;

În fiecare strop care cade văd flori sălbatice pe dealuri.

Un nor cenuşiu înghite ziua şi acoperă oraşul;

Nu plouă cu apă pentru mine – plouă cu trandafiri.

 

Poate că treci printr-o încercare ca şi copil al lui Dumnezeu, şi Îi spui: „O, Dumnezeule, plouă foarte tare peste mine în noaptea asta, şi acest test pare peste puterea mea de a îndura. Dezamăgirile mă copleşesc, luând cu ele şi zădărnicind complet planurile alese de mine. Inima mea tremurândă este mâhnită şi se chirceşte de frică din cauza intensităţii suferinţei mele. Cu siguranţă ploile necazului bat peste sufletul meu”.

Dragă prietene, te înşeli. Dumnezeu nu plouă cu apă peste tine – El plouă cu binecuvântări. Dacă ai vrea numai să crezi Cuvântul Tatălui tău, ai realiza că sub ploaia care cade răsar flori spirituale. Şi ele sunt mult mai frumoase şi mai parfumate decât cele care au crescut vreodată înainte în viaţa ta fără furtuni şi fără suferinţă.

Poţi să vezi ploaia, dar poţi tu să vezi şi florile? Suferi când treci prin aceste teste, dar să ştii că Dumnezeu vede flori minunate de credinţă răsărind în viaţa ta chiar sub aceste încercări. Tu încerci să scapi de durere, însă Dumnezeu vede cum ia naştere în sufletul tău gingaşa compasiune pentru alţii care suferă. Inima ta se înfioară de durerea necazului tău greu, dar Dumnezeu vede cum necazul te întăreşte şi-ţi îmbogăţeşte viaţa.

Nu, prietene, nu plouă cu nenorociri peste tine. Plouă cu sensibilitate, cu dragoste, cu compasiune, cu răbdare, şi cu o mie de alte flori şi roade ale binecuvântatului Duh Sfânt. Şi ele aduc vieţii tale o bogăţie spirituală pe care toată prosperitatea şi facilităţile acestei lumi n-o pot produce niciodată în omul tău dinăuntru. J.M.M.

Cântări prin furtună

 

O harpă stătea în văzduhul calm şi liniştit,

În care ploi torenţiale de soare scăldau mii de flori parfumate;

Un călător încovoiat de povara grijilor

Se lupta de dimineaţă până la amurgul umbrelor serii

Să zdrăngăne sunete plăcute din corzile necântătoare;

Pelerinul se luptă în zadar cu fiecare coardă care nu răspunde,

Până când tunetul furtunii cântă,

Şi, mişcându-se prin furtună, degetele Domnului

Dau viaţă unui cântec minunat;

Şi deşi vânturile care bat împlinesc faptele lor soldăţeşti,

Sunetul trompetei lor face o muzică minunată

În timp ce glasul convingător al lui Dumnezeu cântă dragostea prin furtună.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 51.12-23

    „Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi” (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat” (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă” (50.2; 66.4).    Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte-te, trezeşte-te, ridică-te, … îmbracă-te cu … hainele cele frumoase” (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I-a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus” – Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând”, şi ni Se prezintă El însuşi: „Eu sunt… Luceafărul strălucitor de dimineaţă” (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!” Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!”

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Galateni 5:16-26           

„Nu vă îmbătaţi de vin… Dimpotrivă, fiţi plini de Duh.” Efeseni 5:18

ŢINEŢI LUMEA AFARĂ

In copilărie, lui F. B. Meyer îi plăcea să viziteze Politehnica, o clădire din Londra destinată unor expoziţii ştiinţifice. Unul din exponatele expoziţiei care-l atrăgea cel mai mult, era un clopot care se scufunda. Nu avea fund, dar avea mai multe scaune ataşate în interiorul marginii de jos. La anumite intervale de timp, vizitatorii ocupau aceste scaune. Clopotul uriaş era apoi scufundat într-un bazin imens cu apă. Ceea ce-l fascina pe Meyer era faptul că apa nu intra în clopot, chiar dacă ocupanţii scaunelor puteau s-o atingă cu mâna. Cum era posibil? Motivul pentru care clopotul nu se umplea cu apă, era că se pompa constant aer pe deasupra clopotului înăuntru. Dacă ar fi fost vid înăuntru, apa ar fi umplut imediat clopotul. Meyer a făcut imediat o aplicaţie practică pentru cei credincioşi: „Dacă eşti plin de Duhul Sfânt, viaţa firească este sub tine şi oricât ar încerca ea să pătrundă, Duhul o va ţine la distanţă”. 
Biblia ne spune că atunci când ne încredem în Domnul Isus Cristos, atunci Duhul Sfânt locuieşte într-adevăr în noi (Rom. 8:9), devenim astfel temple în care locuieşte El (1 Cor. 6:19). Problema este că unii creştini nu-I permit Duhului Sfânt să aibă întreaga stăpânire în viaţa lor. Ei încearcă să păstreze anumite zone „interzise”. Dar numai atunci când ne predăm Lui în întregime, vom putea cunoaşte plinătatea puterii Lui şi vom putea avea victorie asupra păcatului. Dacă eşti creştin şi ai plinătatea Duhului Sfânt în viaţa ta, te întreb, II laşi tu pe Duhul Sfânt sâ stăpânească în întregime asupra ta?  R.W.D.

Mă poţi umple, Duhule Sfinte, 
Deşi nu pot să-Ti spun eu cum, 
Dar am o mare nevoie de Tine. 
O, vino şi umple-mă-acum! – Stokes

Dacă Dumnezeu are în stăpânirea Sa omul dinăuntru, atunci lumea nu va putea pune stăpânire pe omul dinafară.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi fiul său mai mare era la câmp. Şi, când a venit şi sa apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri … Dar el sa mâniat şi nu voia să intre; şi tatăl său a ieşit şil ruga să intre. Dar el, răspunzând, ia spus tatălui său: „Iată, eu de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată nu ţiam călcat vreo poruncă; şi mie niciodată nu miai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei”.” Luca 15.25,2830

Fiul risipitor (4)

Am privit la inima plină de pocăinţă a fiului risipitor şi la inima plină de iertare a tatălui. Acum vom privi la inima neiertătoare a fiului mai mare. Acesta nu a vrut deloc să accepte restabilirea şi primirea fratelui său mai tânăr. Avea inima rece faţă de el şi era indignat de faptul că tatăl său dorea să aibă relaţie cu un fiu care îl dezonorase atât de mult (versetul 28). Se gândea mai degrabă la pedeapsa care i sar fi cuvenit fratelui său, decât la schimbarea care intervenise în inima aceluia. Dorea ca fratele său să plătească pentru ceea ce făcuse. Nu avea îndurare şi nicio dorinţă de împăcare (versetul 28).

Fiul mai mare a pierdut prilejul de a se bucura şi de a sărbători, deoarece era preocupat cu sine şi cu simţămintele sale rănite. El nu cunoştea inima plină de dragoste a tatălui, care tânjea după restabilirea fiului mai tânăr. Dimpotrivă, el sa retras, plin de mânie şi de indignare, şi a refuzat să admită că ceea ce făcea îi provoca la fel de multă durere tatălui său ca starea de mai înainte a fiului mai tânăr.

Refuzul de a ierta trădează o inimă răzvrătită şi încăpăţânată, care nu sa adăpat din izvorul harului, al îndurării şi al iertării lui Dumnezeu. Refuzul nostru de ai iubi pe cei care neau făcut rău demonstrează cât de puţin am înţeles dragostea lui Dumnezeu pentru noi. Trebuie să iert aşa cum ma iertat El şi trebuie să iubesc aşa cum ma iubit El – orice măsură mai mică de atât este nepotrivită.

T. P. Hadley

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Atunci L-a dat în mâinile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus și L-au dus să-L răstignească.” Ioan 19.16

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Isus Hristos este Cel răstignit

Viața desăvârșită a lui Isus Hristos nu ar fi putut elibera pe niciun om de păcatele sale, dar a fost condiția indispensabilă, ca El să sufere moartea de ispășire pentru oamenii pierduți.

Oamenii din poporul Său au crezut că trebuie să-L îndepărteze, pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Ei nu au realizat că El a obținut tocmai prin moartea Sa cel mai mare triumf.

Răstignirea este una dintre cele mai rușinoase pedepse cu moartea. Dar Isus Hristos nu a luat seama la acest aspect, ci a privit la rezultatul final al morții Sale de ispășire: la o ceată nenumărată de oameni mântuiți!

Toți aceștia vor reprezenta în veșnicie bucuria Lui. Pentru aceștia, El a fost gata să sufere și să-Și dea propria Lui viață la crucea de pe Golgota.

Isus Hristos este Cel ce a murit

El a mers în ascultare față de Dumnezeul Său așa de departe, încât Și-a dat viața la moarte.

El a primit împuternicirea să-Și dea viața. El a făcut aceasta după voia lui Dumnezeu. El nu a intervenit asupra Lui – ceea ce niciun om nu are voie să facă –, ci El a avut autoritatea să-i dea înapoi lui Dumnezeu viața Sa. Niciun alt om nu poate face așa ceva.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DOMNUL ISUS TE IUBEȘTE NECONDIȚIONAT

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” (loan 3:16)

David a spus: ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit” (Psalmul 32:1). Oricât ne-am strădui, nu am putea niciodată să ne plătim datoria păcatului. Slavă Domnului că nici nu trebuie, pentru că Dumnezeu „atât de mult a iubit… lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”.

Cu ani în urmă, o adunare a luat hotărârea să-l invite să predice pe unul dintre pastorii pensionați. Avea nouăzeci și doi de ani si unii s-au întrebat de ce l-a invitat biserica să vorbească. După o primire caldă și o prezentare pe măsură, el s-a ridicat de pe scaun si a pășit cu mare demnitate și efort spre amvon. Sprijinindu-se de microfon ca să se liniștească și fără nici un fel de notițe, el â început să vorbească: „Când pastorul m-a invitat aici, m-a rugat să vorbesc despre cea mai însemnată lecție pe care am învățat-o în cei peste cinzeci de ani de slujire în predicare. M-am gândit câteva zile la asta și am găsit un singur lucru care a adus cea mai mare schimbare în viața mea și care m-a sprijinit în încercări. Singurul lucru pe care mă pot baza când sunt paralizat de lacrimi, de durere, de suferință, de teamă și de părere de rău, singurul lucru care îmi aduce alinare este acesta: Domnul Isus mă iubește! Știu lucrul acesta căci Biblia îmi spune așa. Si a început să murmure versurile cântării: „Isus știu mă iubește, Biblia-mi spune mie. Cei mici Lui îi aparțin, copilași la El vin…El mă iubește! Da, mă iubește! Mă iubește, da! Biblia-mi spune așa.”

Ai fi putut auzi un ac căzând în timp ce bătrânelul s-a târât înapoi spre scaunul lui. E ceva ce această adunare nu a uitat niciodată. Nici tu nu ar trebui să uiți lucrul acesta niciodată – Domnul Isus te iubește necondiționat!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Fă un pas înainte! In privinţa hotărârii.

„Rămâneţi în Mine.” loan 15:4

Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos”. „Rămâneţi în Mine” – în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă. Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El. Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii „ascunse cu Cristos în Dumnezeu”. Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos – „Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine”. Fă un pas înainte!
Începe să rămâi în El acum!
La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, El trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus” ROMANI 6:10-11

Deşi cel credincios nu este în firea păcătoasă, el află cu durere că firea păcătoasă este în el. Datorită unei experienţe umilitoare, el poate spune: „în mine, adică în firea mea păcătoasă, nu locuieşte nimic bun” (Rom. 7:18). Marea problemă pentru credinciosul în creştere nu este atît de mult ce a făcut cît ceea ce este el. Este o dureroasă realitate de a avea o fire rea -mîndria, voinţa proprie, pofta – ivindu-se înăuntru, chiar dacă nu se manifestă în afară. Şi cu cît mai mult doreşte să trăiască spre slava lui Dumnezeu, cu atît mai mare este durerea lui cînd firea i-a pătat îmbrăcămintea cea nouă. Această fire este cel mai mare duşman al lui, permanentul potrivnic pe care nici timpul nici împrejurările nu o pot îmbunătăţi, atît este de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea. Cu cît mai mult ne ocupăm cu această viaţă adamică dinăuntru, cu atît mai slabi sîntem faţă de ea, pentru că devine o preocupare, o obsesie, în locul Domnului Isus care este viaţa noastră.A fi preocupaţi cu ceea ce este firea în diferitele ei activităţi, nu înseamnă a fi fost răstigniţi şi morţi faţă de ea. A o privi ca o putere împotrivitoare care trebuie să fie biruită, înseamnă a o recunoaşte că este vie. Dar a o considera ca fiind moartă de drept, dată morţii prin moartea Domnului Hristos, şi a ne găsi toate izvoarele în Hristos Cel înviat şi slăvit, înseamnă a ne recunoaşte că în adevăr am murit faţă de păcat. Calea credinţei este de a privi totdeauna lucrurile din punctul de vedere al lui Dumnezeu, a fi de acord cu El care socoteşte omul nostru vechi ca fiind de drept pus deoparte pentru totdeauna în moartea de la cruce a Domnului Isus şi care ne vede totdeauna desăvîrşiţi in preaiubitul Său Fiu.

„Cînd am terminat cu noi înşine recunoscînd că nimic bun nu este în noi, acel bun nu-1 mai căutăm în noi. Numai că trebuie să ajungem aici; atunci ştim, că prin crucea Domnului Hristos, am sfîrşit-o cu păcatul în firea pămîntească, căci a fost condamnată şi judecată în întregime. Atunci ne gîndim la dragostea lui Dumnezeu şi la El însuşi, în loc de a ne mai gîndi la noi; ne hrănim acum cu pîinea venită din cer, ne lipim de Domnul Isus, şi ne dăm seama cît este El de scump. El este totul pentru sufletele noastre”. J.N.D.

Naşterea Domnului Isus a adus pe Dumnezeu la om dar crucea Lui aduce pe om la Dumnezeu.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dumnezeu a zis: „Până aici să vii, să nu treci mai departe, aici să ţi se oprească mândria valurilor tale”.

Iov 38:11.

Dumnezeu a închis marea cu porţi, El a făcut hotarele unde trebuie să i se oprească valurile mândre. Da, noi avem un Dumnezeu atotputernic, care a creat cerul, pământul şi marea, El a rânduit atît de minunat ca apa să curgă pentru oameni pe acest pământ şi ca animalele şi păsările să poată bea din pâraie. Ca şi sîngele care curge în oameni, astfel străbate apa venele pământului şi apare ba aici, ba acolo un izvor.. Soarelui şi lunii El le-a marcat drumul, iar pământul îl ţine prin Cuvântul Său puternic. Si pe om l-a creat Dumnezeu într-un mod atît de minunat, că poate să vadă, să audă şi să simtă, că poate să umble şi poate să-şi folosească mâinile pentru lucru. E minunat că putem conversa unii cu alţii! El ne-a dat şi conştiinţă pentru ca să putem deosebi binele de rău. Dar omul a decăzut de la Creatorul său prin neascultare şi păcat şi fiecare merge pe cărarea aleasă de el. Dar în inima omului este furtună şi sunt vuiete ca şi valurile pe mare. Sunt valuri de îngrijorare, de pofta firii, de mânie şi egoism şi omul este sclavul tuturor acestor lucruri.

Dar există unii care au fugit de sub această robie,care au căutat şi au găsit în Isus izbăvirea. Şi aceasta, o vor vedea mulţi şi se vor teme de Domnul şi vor nădăjdui în El. Atunci Isus va porunci şi furtunii din ei şi valurilor de îngâmfare, să se liniştească; pentru că Domnul spune: „Până aici şi mai departe nu”. Astfel ei vor fi liberi, slobozi să primească odihna în Isus, iar valurile trebuie să dispară. Aceasta îi îndeamnă şi pe alţii să dorească o astfel de viaţă, ei primesc nădejdea că şi inima lor tulbure poate să primească odihna.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EL RĂMÂNE MEREU ACELAŞI

„Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.” 1 Samuel 12.22

Alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu poporul Său este în scopul de a-l sprijini şi de a nu-l părăsi nicidecum. El l-a ales pentru a-l iubi, şi-l iubeşte din pricina acestei alegeri. De bună voia Sa, a ales acest popor şi această alegere este motivul pentru care va continua să-Şi găsească plăcerea în acest lucru. Dacă l-ar părăsi, Şi-ar necinsti Numele, căci aceasta ar însemna că a făcut o greşeală în alegerea Sa şi ar da dovadă de nestatornicie în iubirea Sa. Astfel este slava dragostei lui Dumnezeu, care nu se va schimba, şi această slavă nu poate fi întunecată. Să ne amintim de toate dovezile bunătăţii părinteşti a lui Dumnezeu şi să fim siguri că niciodată El nu ne va părăsi. Ceea ce L-a determinat să Se preocupe ca să facă din noi poporul Sau, a fost dorinţa Sa de a ne mântui. După ce a îndeplinit astfel de minuni cu privire la noi, ar mai putea să ne lase singuri? Fiul Său Isus a murit pentru noi şi noi putem fi siguri că El n-a murit în zadar. Ar putea El să Se lepede de aceia pentru care Şi-a vărsat sângele Său? Deoarece Şi-a găsit plăcerea să ne aleagă ca să ne mântuiască, îşi va găsi plăcerea şi ca să ne binecuvânteze. Domnul Isus nu este un prieten schimbător. Iubindu-i pe ai Săi, îi va iubi până la sfârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii” Efeseni 6.14

Platoşa neprihănirii înseamnă un suflet care nu are nimic rău să-şi reproşeze. Omul firesc (natural) ştie cât de pătat este cu păcate cugetul său. Dacă creştinii se ţin strâns legaţi de adevăr, vor avea ca duşman pe Satan. Dacă avem un cuget curat putem înainta cu paşi siguri. Suntem îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, când din dragoste pentru El umblăm cu Dumnezeu. Noi primim un cuget curat, foarte sensibil în faţa lui Dumnezeu prin sângele Mielului şi când umblăm cu Dumnezeu noi păstrăm aceeaşi claritate în faţa tuturor oamenilor ca şi în părtăşia cu Dumnezeu. Atunci ne este dăruită puterea practică a unei ţinute demne şi a unui cuget care ne mustră. Chiar dacă nu ne vede nimeni dintre oameni, sinceritatea şi adevărul arată spre o astfel de inimă. Dacă suntem aspri cu trupul nostru ca să fim un exemplu în umblare, vom fi plini de bucurie pe calea lui Dumnezeu. Dumnezeu este prezent oriunde. Unde sunt semănate roadele neprihănirii, acolo vom găsi calea păcii în neprihănire. Dacă inima este în pace cu Dumnezeu şi nu simte nici o mustrare pentru că plăcerile sunt ţinute în frâu, atunci în suflet stăpâneşte pacea. Dacă în umblarea noastră pe pământ inima este înălţată deasupra pământului, legată de lucruri mai bune, atunci umblăm într-un duh de pace cu ceilalţi oameni şi nimic nu va perturba legăturile noastre cu Dumnezeu. El este Dumnezeul păcii, şi pacea Domnului Isus umple inimile noastre. Ce platoşă minunată avem noi! Prin ea putem să ne apărăm de săgeţile arzătoare ale celui rău. Dragostea lui Dumnezeu cucereşte în felul acesta inima noastră şi ne face demni să gustăm binecuvântările duhovniceşti iar picioarele vor fi încălţate cu râvna Evangheliei păcii, Evanghelia lui Dumnezeu. Oamenii sunt mari sau mici când sunt puşi alături unii de alţii, dar în faţa lui Dumnezeu nu sunt decât NIMIC.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cunosc binecuvântarea Ta şi te slăvesc, dar caut indescriptibila Ta atingere şi învăluire asupra mea ca slujitor al Tău – nu ştiu ce caut, dar Tu ştii. Cât de mult tânjesc după Tine! (Psalmul 63:1).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: „Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru, Cel Atotputernic, a început să împărăţească”.» Apocalipsa 19,6

Nu ar trebui ca noi, copiii lui Dumnezeu care ne aflăm pe drum spre raiul veşnic să luăm exemplul oştilor cereşti care Il laudă şi Il preamăresc cu voce tare pe Domnul? Să recunoaştem, am fost delăsători în ce priveşte mulţumirea şi lauda Lui! Dacă cea mai importantă slujbă a îngerilor este să-L laude pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă ei au un motiv întemeiat să facă acest lucru. Dacă în ceruri heruvimii şi serafimii ÎI laudă zi şi noapte pe Dumnezeu, atunci acest lucru trebuie să aibă consecinţe importante (vezi Apoc. 4,8-11). Să analizăm cu seriozitate afirmaţiile făcute mai sus: dacă cea mai importantă atribuţie a fiinţelor cereşti este de a-L lăuda pe Dumnezeu, atunci cu siguranţă şi oamenii trebuie să-L venereze, să-I aducă laudă şi mulţumire. Prin laudă şi mulţumire suntem transformaţi în imaginea Dumnezeului celui veşnic. Adorarea Lui nu ar trebui să lipsească de pe buzele noastre; prin ea Dumnezeu îşi culege slava şi gloria, iar Numele Său este mărit în tot universul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Domnul să-ţi fie desfătarea” Psalmi 37:4

Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime. Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea Lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL. Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

Atunci când gust din iubirea divină
Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
Mi-e inima de desfătare plină
Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

SEARA

„Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine… pentru că am păcătuit împotriva ta.” Daniel 9:8

Un simţământ adânc şi o vedere clară a păcatului, a hidoşeniei sale şi a pedepsei pe care o merită ar trebui să ne facă să ne plecăm adânc în faţa tronului. Am păcătuit, şi suntem creştini. Nu ar trebui să fie aşa! Am fost favorizaţi, şi suntem nerecunoscători. Atât de privilegiaţi, şi nu am adus fructe conform aşteptărilor. Cine este acela care, deşi angajat demult în lupta creştinului, ar putea să privească înapoi în trecut fară să roşească? Cât despre zilele dinaintea mântuirii, fie iertate şi uitate. Dar, de atunci în continuare, chiar dacă nu am păcătuit ca înainte, am păcătuit iar şi iar împotriva luminii şi iubirii — lumina care ne-a pătruns minţile, şi iubirea de care ne-am bucurat. O, cât este de îngrozitor păcatul unui suflet iertat! Păcatele unui păcătos neiertat sunt ieftine în comparaţie cu păcatele aleşilor Lui Dumnezeu, care au comuniune cu Christos şi îşi sprijină fruntea de pieptul lui Isus. Uitaţi-vă la David. Mulţi vor vorbi despre păcatul lui, dar eu cred că vă veţi gândi la căinţa lui. Ascultaţi-i oasele sfărâmate jelind cutremurătoarea mărturisire! Priviţi-i lacrimile care cad în ţărână, şi ascultaţi suspinele care însoţesc cântecul de harpă! Am păcătuit. Să căutăm, deci, spiritul căinţei. Priviţi-l din nou pe Petru. Se vorbeşce mult despre lepădarea lui Petru. Amintită-vă, însă, că este scris că Petru „a plâns cu amar” (Matei 26:75). Nu avem nici o lepădare pentru care să plângem? Păcatele noastre, cele dinainte şi cele de după convertire, ne-ar trimite direct în flăcările iadului dacă nu ar fi îndurarea divină care ne-a făcut diferiţi. Ea ne-a scos ca pe nişte tăciuni din foc. Suflete, pleacă-te adânc sub povara vinovăţiei tale, şi adoră-ţi Dumnezeul. Admiră harul care te-a salvat, îndurarea care te-a cruţat, şi dragostea care te-a iertat!

IZVOARE IN DEŞERT

„Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.” Luca 22:32

Dragă creştine, aminteşte-ţi să ai mare grijă de credinţa ta, deoarece credinţa este singura cale de a obţine binecuvântările lui Dumnezeu. Singură rugăciunea nu poate aduce răspunsuri de la tronul Său, pentru că numai rugăciunea stăruitoare a unuia care crede duce la răspunsuri.

Credinţa este calea de comunicaţie între cer şi pământ. Şi tocmai pe această cale a credinţei mesajele pline de dragoste ale lui Dumnezeu circulă aşa de repede, încât chiar înainte să cerem ceva, El răspunde. Şi în timp ce noi vorbim încă, „ne ascultă” (1 Ioan 5:14). Deci când legătura credinţei se rupe, cum vom obţine promisiunile Lui?

Sunt în pericol? Pot să obţin ajutor, exprimându-mi credinţa. Sunt bătut de Vrăjmaş? Sufletul meu va găsi adăpost, bizuindu-se pe credinţa în Dumnezeu. Dar fără credinţă, Îl chem în zadar, căci credinţa este singurul drum între sufletul meu şi cer. Dacă drumul e blocat, cum pot comunica cu marele Împărat?

Credinţa mă leagă de Dumnezeul cel Sfânt şi mă îmbracă cu puterea lui Yehova. Credinţa mă asigură că fiecare din atributele Lui va fi folosit în apărarea mea, ajutându-mă să înfrunt oştile iadului. Mă face să mărşăluiesc triumfător peste grumazurile vrăjmaşilor mei. Deci, fără credinţă, cum pot primi ceva de la Domnul?

De aceea, o, creştine, veghează asupra credinţei tale. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede” (Marcu 9:23). Charles H. Spurgeon

Noi ca oameni ne mândrim atât de mult că suntem aşa de practici încât vrem ceva mai sigur decât credinţa. Însă Pavel a spus: „Moştenitori sunt cei ce se fac prin CREDINŢĂ, … pentru ca făgăduinţa să fie CHEZĂŞUITĂ” (Romani 4:16).

Daniel Crawford

Credinţa onorează pe Dumnezeu, şi Dumnezeu onorează credinţa.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 51.1-11

    În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate”; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea” (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într-o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor” (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne-a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20-24; 3.14).

Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).    Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare” (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi”, iar capul li-1 va încununa cu „o bucurie eternă” (v. 11; comp. cu 35.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Samuel 12:1-15

„împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Psalmul 51:4

CINE SUFERĂ DACĂ PĂCĂTUIESC?

Păcatul este înainte de toate împotriva lui Dumnezeu. Cu toate acestea, în mod obişnuit, îl vedem afectându-ne doar pe noi sau pe cei din jur. Intr-una din cărţile sale, John White a scris: „Avem tendinţa să vedem contextul social al păcatului şi nu contextul său divin”. Când David a comis adulterul cu Bat-Şeba şi a premeditat uciderea lui Urie în luptă, el a comis o mare crimă împotriva lor. Dar în mărturisirea păcatului în faţa lui Natan (2 Sam. 12:13) şi în Psalmul 51, el recunoaşte că a păcătuit numai împotriva Domnului. De ce nu-i menţionează şi pe cei pe care i-a rănit? White spune că Dumnezeu este Dumnezeul săracului şi al celui lipsit de apărare, apărătorul celui asuprit, făcătorul aproapelui nostru. El însuşi se prezintă ca fiind responsabil de bunăstarea copiilor Săi. Bat-Şeba şi Urie aparţineau lui Dumnezeu. De aceea David L-a sfidat pe Dumnezeul lor. El dispretuise caracterul Lui sfânt. Să-l privim acum din acest punct de vedere. Să presupunem că un vecin îţi pălmuieşte fiul sau fetiţa. Este un lucru reprobabil. Dar când afli despre ofensă, ea devine o problemă între tine şi vecinul tău. Dumnezeu este apărătorul celor asupriţi. De pildă, El doreşte s-o protejeze pe fata sau băiatul cu care te întâlneşti. Să te angajezi în relaţii sexuale înainte de căsătorie nu numai că distruge puritatea altei persoane, dar ofensează pe Dumnezeul Cel sfânt. El este preocupat de persoana pe care o faci de ocară, sau de care profiţi. Cât de important este să vedem că păcatul nostru îl răneşte pe Dumnezeu! Dar când ne aude rugându-ne: „împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit,” ne dăruieşte din nou bucuria iertării. – D.J.D.

Păcatul meu sfidează-ntreg Cuvântul Tău
Batjocorindu-Ţi numele divin.
N-am să mai fabric scuze pentru râu,
Ci-n sânge sfânt mă spală Tu, deplin. – D.J.D.

Persoana cea mai rănită de păcatul tău este Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Când a venit Iosif la fraţii săi, ei lau dezbrăcat pe Iosif de cămaşa lui, de cămaşa cea pestriţă care era pe el. Şi lau luat şi lau aruncat în groapă; şi groapa era goală, nu era apă în ea.” Geneza 37.23,24

Lecţii din viaţa lui Iosif (4) – Vândut de fraţii săi

Unul dintre cele mai uimitoare lucruri legate de prima venire a lui Hristos este că El a fost lepădat de propriul popor – „A venit la ai Săi şi ai Săi nu Lau primit” (Ioan 1.11). Cât de adânc şi de misterios sunt înmănuncheate aceste trăsături ale lepădării lui Hristos în istoria lui Iosif! Să privim la câteva detalii în versetele 2328:

1. Iosif a fost dezbrăcat de haina sa pestriţă – Hristos a fost dezbrăcat de hainele Sale atunci când a fost dus înaintea lui Pilat, iar soldaţii şiau împărţit hainele Lui la poalele crucii (Matei 27.28; Ioan 19.23).

2. Iosif a fost aruncat întro groapă goală, în care nu era apă – prin contrast, Hristos a suferit mânia lui Dumnezeu pentru păcat: „Toate valurile şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7). Groapa goală, de asemenea, poate simboliza învierea.

3. Fraţii lui Iosif sau sfătuit săl vândă unei caravane de ismaeliţi, care transportau mirodenii, printre care şi „smirnă” (aceasta este prima menţionarea smirnei în Biblie) – Hristos, de asemenea, a fost dat de conducătorii iudei în mâinile naţiunilor. „Smirna” (un simbol al suferinţei) este menţionată la naşterea şi la moartea Domnului (Matei 2.11; Ioan 19.39).

4. Fratele lui Iosif, Iuda, a spus: „Ce folos vom avea dacă îl vom omorî pe fratele nostru?”, după care a propus ca acesta să fie vândut ismaeliţilor – un om pe nume Iuda La vândut pe Hristos. Vânzătorul era un hoţ, mânat de lăcomie.

5. Iosif a fost vândut pentru douăzeci de arginţi – Hristos a fost vândut pentru treizeci de arginţi, preţul unui rob care murea împuns de un bou (Exod 21.32). Ne minunăm contemplând „harul Domnului nostru Isus Hristos”. Numele Său sfânt să fie adorat pentru totdeauna!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” Ioan 3.36

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Dumnezeu, Tatăl, i-a dat Fiului Său, ca să aibă viață în El Însuși. Astfel, Fiul poate să dea viață veșnică și fericire veșnică tuturor care vin la El, care cred în El, care Îl primesc pe El în inimile lor.

Această ofertă a harului este valabilă astăzi pentru toți oamenii de toate rasele în întreaga lume. Dar numai în timpul vieții lor!

Isus Hristos este Fiul Omului

El a devenit prin naștere Om adevărat, totuși fără păcat.

Dumnezeu i-a dat Fiului Său ca Om puterea să țină judecată peste toți care în viața lor nu vor să creadă în El, ci vor să treacă neîmpăcați cu Dumnezeu din timp în veșnicie.

Toți aceștia vor ieși din morminte la învierea a doua – învierea pentru judecată – și vor trebui să răspundă pentru viața lor. Pe ei îi așteaptă soarta groaznică a unei veșnicii nesfârșite în iad. Aceasta este depărtarea veșnică de Dumnezeu, suferință veșnică, neîncetată.

Fericit este cine L-a primit la timp în credință pe Mântuitorul, pentru a-L cunoaște acum ca Salvator, și pe care nu va trebui să-L întâmpine cândva ca Judecător! El dorește să fie și Salvatorul dumneavoastră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CREDINȚA NECLINTITA

„Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1)

Când te afli în toiul unei crize, ceea ce crezi cu adevărat se manifestă în vorbele tale, în atitudinile si faptele tale. Când a murit Lazăr iar sora lui, Marta, a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (loan 11:21), ea vorbea despre credință la timpul trecut. Când Domnul Isus a spus: „Fratele tău va învia” (v. 23) și ea a răspuns: „Știu… ca va învia la înviere” (v. 24) aceasta a fost o credință cu privire la viitor. Si când a spus: „Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, îți la Dumnezeu” (v 22), ea a lat dovadă de o credință vie și neclintită a prezentului, în calitate de credincioși, Biblia ne spune să nu „ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (2 Corinteni 4:18). Credința neclintită își are temelia în ceva „care nu se vede” (Evrei 11:1). Pavel spune: „umblăm prin credință, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7). Prea des sentimentele noastre se bazează pe ceea ce vedem, în loc să ne bazăm pe ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său. Dar așa cum scrie autorul Jon Walker: „Când credem că realitatea se limitează la ceea ce vedem, cădem în cursa ideii că singurul adevăr este ceea ce vedem. Devenim prizonieri ai propriilor noastre percepții; încetăm să mai umblăm prin credință. Pentru cei care umblă prin credință, aparențele nu sunt niciodată realitatea absolută. Realitatea se extinde dincolo de ceea ce vedem… lucrurile pe care nu le vedem sunt veșnice (timpul și împrejurările nu le micșorează și nu le schimbă) (2 Corinteni 4:18). Chiar dacă lucrurile sunt în aparență rele, Dumnezeu lucrează spre bine (Romani 8:28). El știe cum se sfârșește povestea, așa că, ațintește-ți privirea asupra nevăzutului, nu asupra lucrurilor pe care le vezi”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă.

„Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt. Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus. Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune „Vino”, El va continua să spună „Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui „Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Unde l-aţi pus?” „Doamne,” I-au răspuns ei, „vino şi vezi” Isus plîngea. Atunci iudeii au zis: „Iată cîte de mult îl iubea.” IOAN 11:34-36

După ce răbdarea şi-a făcut desăvîrşit lucrarea, cînd dragostea Domnului Isus a hotărît, El vine la surorile din Betania, lipsite acum de fratele lor şi îşi descoperă adînca dragoste a inimii Lui în timp ce vorbeşte şi plînge cu ele. El intenţionează să le adîncească dragostea lor prin cuvintele dragostei Lui, prin felul de a lucra al dragostei Sale şi prin lacrimile dragostei Lui. Ce adîncă iubire se desprinde din cuvintele acelea sublime: „Isus plîngea”. Era o privelişte minunată să vezi pe un păcătos plîngînd în prezenţa dragostei Lui, dar este şi mai minunat să vezi pe Mîntuitorul plîngînd în prezenţa necazurilor noastre. Nu este de mirare că noi plîngem din pricina păcatelor noastre; dar ca El să plîngă din pricina durerilor noastre este nemaipomenit de minunat. Este o minune care ne descoperă cît de aproape de noi vine El, cît de aproape este El faţă de necazul unui credincios.

Putem să întrebăm: „De ce aceste lacrimi?” Iudeii care stăteau în jurul mormîntului n-au înţeles plînsul Domnului Isus, pentru că au spus: „Iată cît îl iubea de mult”. Este adevărat că Domnul iubea pe Lazăr şi pe surorile lui, dar lacrimile Lui nu erau atunci expresia dragostei Lui pentru Lazăr. Surorile plîngeau pentru pierderea fratelui lor; de altfel, Domnul Isus nu avea nevoie să plîngă pentru cineva pe care avea de gînd să-1 învieze. El nu a plîns pentru cel mort ci pentru cei vii – nu pentru pierderea lui Lazăr ci pentru durerea Măriei şi Martei. În scurt timp, dragostea Lui va învia pe Lazăr, dar mai întîi, dragostea a plîns cu Maria şi cu Marta. El Şi-a zdrobit inima Sa ca să lege inimile noastre, şi Şi-a vărsat lacrimile Sale ca să le usuce pe ale noastre. Făcînd astfel, El îşi manifestă dragostea Lui şi o adînceşte pe a noastră. În felul acesta, El foloseşte încercările, necazurile şi căile aspre ale vieţii ca să dezvăluie bogăţiile dragostei Lui în acele împrejurări şi să ne atragă dragostea noastră pentru El. H. Smith.

„Dacă Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea, nu înseamnă deloc că nu ne iubeşte. Pilda Domnului Hristos dovedeşte că cele mai mari suferinţe nu sînt în dezacord cu dragostea desăvîrşita a lui Dumnezeu. Dumnezeu împarte mîngieri celor nemîngîiaţi şi le spune: „Eu voi fi cu voi în durerea voastră, chiar dacă voi nu puteţi înţelege bucuria Mea de a-Mi arăta dragostea Mea în durerile voastre” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini. El nu va lăsa nici odată să se clatine cel drept” Psalm 55:22

David a scris Psalmii lui, mai ales în timpurile când era încercat. Psalmul acesta începe astfel: „Pleacă urechea Dumnezeule la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele. Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc şi gem în plângerea mea”. Observăm în ce stare de necaz era şi spunea: „îmi tremură inima în mine şi spaime de moarte au căzut peste mine”. El dorea să fugă în pustie ca să nu-l găsească duşmanii. Dar după aceea, a început să-l sfătuiască Dumnezeu ce să facă. Deci acelaş David care spune: „Cuvântul Lui este sfătuitorul meu”, acela spune acum: „înghite-i Doamne, împarte-le limbile. Căci în cetate văd violenţă şi certuri; Zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri, nelegiuirea şi răutatea sunt în sînul ei, şi nu se schimbă şi nu se tem de Dumnezeu”. El mai continuă să-şi golească inima înaintea lui Dumnezeu şi spune în continuare: „Gura lui este dulce ca smântîna, dar în inimă poartă războiul; cuvintele lui sunt mai alunecoase ca untdelemnul, dar sunt săbii scoase”. Dar acum el nu s-a uitat la împrejurări, ci el s-a bazat pe Dumnezeul cel mare. Găsim unele locuri unde-L priveşte pe Dumnezeu ca Creatorul cerurilor şi al pământului, cum dă ploaie şi grindină pe pământ. Şi apoi după ce L-a zugrăvit aşa de minunat în faţa ochilor Lui, îşi goleşte inima cu credinţă deplină. Dacă Îl vedem pe Dumnezeu aşa de mare, atunci este uşor să credem în El, pentru că Dumnezeu poate face tot ceea ce vrea. El este Cel Preaînalt şi dacă ne încredem în El, atunci nu am zidit pe nisip. Este aşa cum spune poetul: „Necazul nu este mai mare decât cel care ajută”; De aceea, dacă aruncăm sarcina asupra Lui El ne va ajuta să ne schimbăm starea de nelinişte în stare de odihnă.
Astfel suntem scăpaţi de orice fel de frică.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU SE OCUPĂ DE VIA SA

„Eu, Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni” Isaia 27.3

Când Domnul vorbeşte personal fără să Se folosească de vocea unui proroc, Cuvântul Său are o însemnătate deosebită pentru sufletele credincioşilor. El ne spune aici că însuşi El, Dumnezeu este păzitorul viei Sale; El n-o încredinţează la nimeni altul, ci Se ocupă personal de ea. Să nu fie păziţi bine aceia care sunt păziţi chiar de Dumnezeu?

El nu ne va uda cu binecuvântarea Sa numai în fiecare zi şi în fiecare oră, ci în fiecare clipă. Cât de repede ar trebui să creştem noi; ce înviorată şi roditoare ar trebui să se prezinte fiecare viţă! Cu ce ciorchini superbi ar trebui să fie încărcaţi toţi butucii!

Dacă se ivesc duşmani, păsări sau viespi lacomi ca să atace roadele sale, iată că Domnul însuşi e păzitorul ei, şi o păzeşte în tot timpul, noaptea şi ziua. Cine ar putea să ne facă rău şi de cine să ne temem? Domnul veghează asupra viţei, o udă şi o apără. Ce să dorim mai mult?

Observaţi expresia: „Eu sunt Acela”. Ce adevăr, ce putere, ce dragoste găsim în această declaraţie a lui Dumnezeu! Cine poate rezista în faţa voii Sale? Cine ar putea să se îndoiască şi să se teamă, când El zice: „Eu sunt Cel ce o păzesc”? Doamne, dacă Tu spui: „Eu te voi păzi”, eu îţi voi răspunde: „şi eu Te voi lăuda”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

1 Cronici 21.13

David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot” totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu. Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi Îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor” (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său” în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista. Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, prin putere şi măreţie biruieşte în mult mai multe căi astăzi. Fereşte-mă de întinarea sufletului şi a duhului.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Îţi voi aduce o jertfa de mulţumire şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor.” Psalm 116,17-18

Importanţa «aducerii de mulţumiri lui Dumnezeu» putem să o simţim şi să o înţelegem numai dacă îl lăsăm pe Duhul Său Sfânt să lucreze sfinţirea noastră. Porţile cerului se deschid atunci când mulţumim din toată inima pentru darul de nedescris al lui Dumnezeu — Isus Cristos — şi când îl preamărim pentru sângele Său vărsat pe lemnul crucii şi pentru trupul Său frânt pentru noi. Să intri pe porţile raiului lăudând şi mulţumind înseamnă să te predai Celui care ni S-a dăruit nouă prin sângele şi trupul Său. Acum înţelegem ce înseamnă cu adevărat să aducem «ofrande de mulţumire lui Dumnezeu». Noi, credincioşii avem uneori prostul obicei să separăm lucruri pe care El le consideră de nedespărţit şi aceasta nu este bine. Nu putem trăi în acelaşi timp pentru Isus şi pentru firea veche. Nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu fară să ne dăruim Lui cu totul. Cine desparte mulţumirea şi dăruirea de sine pierde bucuria în Domnul: «Adu ca jertfa lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt» (Psalm 50,14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Apocalipsa 22:17

Isus spune „să ia… fără plată”. El nu vrea plată sau pregătire. El nu caută recomandarea emoţiilor noastre virtuoase. Dacă nu ai simţăminte bune, dar eşti doritor, eşti invitat; de aceea, vino! Dacă nu ai credinţă şi nici căinţă, vino la El, şi El ţi le va da. Vino aşa cum eşti, şi ia-le „fără plată” fără bani şi fără preţ. El se dăruieşte pe Sine însuşi celor în nevoie. Fântânile de la colţurile străzilor noastre sunt nişte dependinţe valoroase, şi nu ne putem imagina că cineva ar putea fi atât de nebun încât să stea în faţa apei strigând: „nu pot să beau fiindcă nu am nici un ban în buzunar”. Oricât de sărac ar fi omul, fântâna este acolo şi, aşa cum este, poate bea din ea. Trecătorii însetaţi nu aşteaptă o permisiune specială ca să bea din fântână, fie că sunt îmbrăcaţi în purpură, fie în zdrenţe; însăşi existenţa fântânii le oferă permisiunea de a bea. Generozitatea unor prieteni necunoscuţi ne-a oferit lichidul răcoritor, şi noi îl luăm fără să mai întrebăm nimic. Poate că singurele persoane care trebuie să treacă însetate pe lângă fântânile de pe stradă sunt doamnele elegante şi domnii care călătoresc cu trăsura. Ei sunt însetaţi, dar nu atât de vulgari încât să bea. I-ar înjosi, cred ei, să bea dintr-o fântână publică, aşa că trec mai departe cu buzele uscate. O, cât de mulţi sunt cei care sunt bogaţi în fapte bune şi nu pot veni la Christos din cauza lor! „Nu pot fi mântuit” spun ei, „ca o prostituată sau un tâlhar”. Ce! să meargă în cer ca un coşar? Nu există o altă cale, mai glorioasă decât cea a tâlharilor? Eu nu vreau să fiu mântuit în felul acesta. Asemenea lăudăroşi vor rămâne însetaţi pe vecie, dar „cine vrea, să ia apa vieţii fără plată”.

SEARA

„Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos.” Proverbe 30:8

„Dumnezeule, nu Te depărta de mine.” Psalm 38:21

Aici avem două mari lecţii — pentru ce să ne rugăm şi împotriva a ce să ne rugăm. Cea mai fericită stare a unui creştin este starea de sfinţenie. Asemeni căldurii, care este foarte puternică lângă soare, fericirea creştinului este puternică doar lângă Christos. Nici un creştin nu se bucură de linişte atunci când urmăreşte scopuri deşarte; el nu are nici o satisfacţie dacă sufletul său nu umblă pe căile Domnului. Lumea îşi poate găsi oriunde fericirea, dar el nu poate. Eu nu-i învinovăţesc pe cei din lume care aleargă după plăceri. De ce aş face-o? Lasă-i să se sature. Aici este toată bucuria lor. O soţie convertită care nu mai spera în mântuirea soţului ei era întotdeauna foarte bună cu el, fiindcă spunea „mă tem că aceasta este singura lume în care este fericit; de aceea, am hotărât să-l fac cât se poate de fericit aici”. Creştinii trebuie să-şi caute fericirea într-o sferă mai înaltă decât cea a frivolităţilor deşarte şi a plăcerilor păcătoase ale lumii. Scopurile uşuratice sunt periculoase pentru sufletele renăscute. Am auzit despre un filosof care, în timp ce privea stelele, a căzut într-un puţ; însă cei care privesc în jos cad mai adânc. Căderea lor este fatală. Nici un creştin nu este în siguranţă atunci când sufletul lui este leneş şi Dumnezeu este departe de el. Fiecare creştin este sigur în problema rămânerii în Christos, dar nici unul nu este sigur în experienţa sa de sfinţenie şi în comuniunea cu Christos în viaţa aceasta. Satana nu atacă un creştin care trăieşte cu Dumnezeu. Dar când creştinul se depărtează de Dumnezeu, se înfometează spiritual şi doreşte să se hrănească cu amăgirile pe care i le prezintă diavolul. El poate să stea uneori alături de copiii Lui Dumnezeu angajaţi în luptă, dar bătălia lui este scurtă. Cel care alunecă în Valea Umilinţei îl invită pe Apolion să-l atace. O, dacă am putea să umblăm umili cu Dumnezeul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

„Vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

Doi pictori au fost odată solicitaţi să picteze fiecare un tablou ilustrând ideea lor personală despre odihnă. Primul a ales pentru scena lui un lac liniştit şi singuratic, ascuns undeva departe în inima munţilor. Al doilea, folosind mişcări bruşte şi ample ale pensulei pe pânza sa, a pictat o cascadă urlătoare. Sub cascadă creştea un mesteacăn fragil, aplecat peste spumă. Pe ramurile lui, aproape ud de la stropii cascadei, stătea un prihor în cuibul lui.

Prima pictură era pur şi simplu un tablou al stagnării şi inactivităţii. A doua pictură, însă, evoca odihna.

În aparenţă, Hristos a îndurat una din cele mai agitate vieţi trăite vreodată. Furtuni şi tulburare, tulburare şi furtuni – valuri după valuri s-au spart peste El până când trupul Său istovit a fost pus în mormânt. Însă viaţa Lui interioară a fost lină ca o mare de sticlă, şi plină mereu de o linişte adâncă.

Oricine putea să meargă la El oricând şi să găsească odihnă. Chiar şi când copoii umani lătrau la El pe străzile Ierusalimului, El S-a întors spre ucenicii Săi, lăsându-le o ultimă moştenire: „Pacea Mea”.

Odihna nu este un sentiment sfânt care vine peste noi în biserică. Este o stare de linişte care izvorăşte dintr-o inimă adânc şi puternic înrădăcinată în Dumnezeu.

Henry Drummond

Vă dau pacea Mea în timp de adâncă suferinţă;

Ea vă împarte liniştea şi încrederea şi mângâierea Mea.

Vă dau pacea Mea când rugăciunea pare pierdută, neauzită;

Să ştiţi că promisiunile Mele sunt veşnice în Cuvântul Meu.

Vă dau pacea Mea când sunteţi singuri, părăsiţi –

Privighetoarea cântă cel mai dulce cântec noaptea.

Vă dau pacea Mea când pierdeţi totul,

Calea către glorie duce drept la cruce.

Vă dau pacea mea când vrăjmaşii vă învinuiesc,

Părtăşia voastră e dulce când treceţi prin ruşine cruntă.

Vă dau pacea Mea în agonie şi sudoare,

Căci fruntea Mea a fost udată cu picături de sânge.

Vă dau pacea Mea când cel mai bun prieten vă trădează –

Pacea care se cufundă în dragoste, şi se roagă pentru ei.

Vă dau pacea Mea când nu mai este decât moarte pentru tine –

Crucea este poarta prin care ajungi la Mine.

L.S.P.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 50.1-11

    În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s-a repetat fară-ncetare: „Ascultaţi-Mă!” (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă” (v. 2). Cât de mult L-a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care-i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s-o înţeleagă, nici s-o asculte: „n-ai auzit … şi de demult nu ţi s-a deschis urechea” (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă îl găsea pe acest OM ascultător plecându-Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!    Indiferenţa faţă de Isus s-a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce îl aştepta, n-a dat înapoi, ci Şi-a „făcut faţa ca o cremene” (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scănteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Exodul 12:1-13

„Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui; si mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos.” Proverbele 19:22

O PERECHE MINUNATĂ

Aduceţi cinstea şi amabilitatea laolaltă şi veţi avea o minunată combinaţie. Rick Graham a fost cinstit atunci când a condus maşina mai mult de o oră pe străzile oraşului San Francisco, pentru a o găsi pe doamna care şi-a uitat în taxiu, portmoneul cu 1792 de dolari. Apoi a fost amabil, deoarece acţiunea sa era menită s-o scutească pe femeie de o serie de neplăceri. Îmi place atât de mult ce a spus el atunci când ceilalţi şoferi de taxiuri au râs de el pentru câ nu a băgat banii în buzunar. „Sunt un membru activ al credinţei creştine şi la ce ar folosi să mergi la biserică dacă nu practici ceea ce predici?”
In Exodul 23, principiile cinstei şi ale amabilităţii sunt puse împreună în legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel. Trebuia ca ei să fie suficient de cinstiţi pentru a aduce înapoi un animal rătăcit la stăpânul lui, chiar dacă persoana aceea le era un duşman (v. 4). Trebuia să fie amabili faţă de un duşman ajutându-l să-şi pună măgarul încăpăţînat din nou în picioare (v. 5). Trebuia să fie atât de preocupaţi ca săracii să fie trataţi în mod cinstit, încât li se impunea să-i ajute pe aceştia chiar şi atunci când ajutorarea lor ar fi fost foarte costisitoare (v. 6-9). Proprietarii de pământ trebuia să-şi lase ogoarele nelucrate, să se odihnească la fiecare şapte ani şi să lase la îndemâna tuturor cele ce creşteau în mod natural (v. 10, 11). Oamenii care sunt cinstiţi, sunt uneori cruzi. Cei care sunt amabili ei pot fi maleabili şi nu atât de mult preocupaţi de adevăr şi dreptate. Dar atunci când cinstea şi amabilitatea stau împreună, avem o pereche minunată care-I face cinste lui Dumnezeu, aducând binecuvântări altora. – H.V.L.

Când lumea va privi la mine,
Te rog cu sufletul curat,
Calea lor s-o-ndrept spre Tine
Făcând ce-i bun şi-adevărat. – Branon

Dacă cinstea nu este amabilă, atunci nu este cinstită.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă.”  Apocalipsa 22.16

Învăţătura din cartea Apocalipsa este în mod special aceea că Domnul va veni şi că El va veni mai întâi pentru ai Săi, iar apoi pentru a restabili ordinea pe pământ. Ştiu că, în creştinătate, părerea generală este că următoarea venire a Domnului va fi doar aceea pentru a judeca lumea. Fără îndoială că El va judeca lumea, însă venirea Lui pentru a face acest lucru este legată în Scriptură de profeţie. Există multă profeţie în cărţile Vechiului Testament, însă trebuie să observăm că toată profeţia are în vedere pământul, în timp ce nădejdea creştinului are în vedere cerul. Domnul Isus Însuşi, ca Om, Sa dus în cer şi doreşte săi ia acolo şi pe cei care Îi aparţin.

Prin urmare, nădejdea creştinului nu este ca pământul să fie adus întro stare după voia lui Dumnezeu, deşi – mulţumiri fie aduse Lui! – pământul va fi adus întro asemenea stare, ci nădejdea creştinului este Hristos Însuşi şi venirea Lui pentru ai lua la Sine pe cei răscumpăraţi cu sângele Său. De aceea Îl avem pe Domnul prezentat ca Luceafăr strălucitor de dimineaţă, în Apocalipsa 22.16. Oricine înţelege ce este luceafărul. El nu este soarele. Nu veţi vedea niciun om trezit de dimineaţă de lumina luceafărului. Nu, ci trebuie să te scoli foarte devreme pentru a vedea lumina lui.

Ceea cei trezeşte de dimineaţă pe oameni este lumina zilei, a soarelui. Ceea ce avem în acest pasaj este că nădejdea creştinului este Hristos, cunoscut acum în cer ca fiind Mântuitorul şi ca Cel care va veni săi ia pe ai Săi. Iar felul în care vom fi luaţi la El este unul cu totul binecuvântat. Pentru creştinul veghetor, Hristos este Luceafărul de dimineaţă, în timp ce lumea este cufundată întrun somn adânc.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Matei 16.16

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Cine este această persoană?

În cea mai importantă carte a literaturii universale – în Biblie – stă scris amănunțit despre Isus Hristos. Mai ales evangheliile în Noul Testament ne arată:

Persoana Sa: El este atât Dumnezeu veșnic, cât și Om adevărat.

Cuvintele Sale: începând de la dragostea de aproapele până la dragostea de dușmani.

Căile Sale: El a trăit spre onoarea lui Dumnezeu și spre binecuvântarea oamenilor.

Lucrările Sale: El le-a făcut conform voii lui Dumnezeu și spre binele poporului.

Fiecare copil îl cunoaște pe cel mai puternic președinte al lumii de la un anumit moment, dar acela puțin îl ajută la ceva. Totuși, cine are prin credință și pocăință o legătură conștientă cu Cel mai umil dintre oameni, aceasta îi folosește pentru timp și veșnicie.

Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu

El este Dumnezeu din veșnicie. Dar El a devenit și Om adevărat, pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, Tatăl. El L-a prezentat în timpul vieții Lui în toate trăsăturile ființei Sale: că este dragoste, lumină, îndurător, plin de har. Această descoperire a mers așa de departe, încât El a putut spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DĂRUIEȘTE TOTUL!

„Voi intra … și, dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4:16)

Estera, o tânără evreică măritată cu un rege păgân, a încălcat tradiția demult instituită și a pășit în sala tronului unde se afla soțul ei, riscând totul dar salvându-și poporul de la pieire. O tânără a salvat o națiune pentru că a fost dispusă să-și riște viața. Te simți inadecvat astăzi? Te gândești că: „Altcineva ar trebui să facă lucrul acesta, nu eu”? Atunci citește aceste cuvinte scrise de preotul Edward Everett Hale: „Eu sunt doar cineva; dar totuși sunt cineva. Nu pot face totul; dar totuși pot face ceva: și pentru că nu pot face toiul, nu voi refuza să fac acel ceva pe care îl pot face”. De câți oameni a fost nevoie pentru salvarea omului aflat pe moarte pe drumul Ierihonului? De un bun samaritean. De câți oameni a fost nevoie pentru a-l confrunta pe Faraon și pentru a conduce exodul din Egipt? De unul singur, de Moise. Un expert respectat în probleme de conducere scrie: „Dumnezeu a pus în tine un vis. E al tău și al nimănui altcuiva. Prin el ți se declară unicitatea. EI îți susține potențialul. Numai tu îi poți da naștere. Numai tu îl poți trai. A nu-l descoperi, a nu-ți asuma responsabilitatea pentru el și a nu trăi în conformitate cu el, înseamnă afectarea în mod negativ a propriei tale persoane, dar și a acelora care ar beneficia de pe urma visului tău”.

Poetul John Greenleaf Whittier a scris: „Dintre toate cuvintele triste, de pe buze sau din condei, mai triste ca acestea nu există: „ar fi putut să fie”. La apusul vieții, vei privi în urmă și te vei simți de parcă ți-ai irosit întreaga viată luptându-te să împlinești așteptările altora? Sau vei ști că ai trăit-o Ia maxim, străduindu-te să-ți împlinești visul dat de Dumnezeu? Gândește-te la sta acum, câtă vreme mai ai timp să schimbi direcția.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes.

„Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” „…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

„În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. „Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi
avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

A spune: „O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. „Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! „Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Maria deci, cînd a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi l-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” IOAN 11-32

În
Ioan 11 învăţăm cum se adînceşte dragostea în durerile vieţii.

Viaţa de fiecare zi îşi are adeseori necazul şi durerea ei. Boala a intrat în mijlocul familiei din Betania şi umbra morţii s-a strecurat înăuntru. Cum acţionează însă cele două surori cînd încercarea grea le surprinde? Prin har, ele iau cea mai bună atitudine posibilă. Ele apelează la dragostea Domnului Hristos.

În Luca 10:39, Maria învaţă despre dragostea Domnului Isus în calmul unei vieţi liniştite; în Ioan 11, ea, în furtuna vieţii, apelează la acea dragoste. Acolo, la picioarele Lui, ea împărtăşea dragostea Domnului în compania Lui. Aici, în durerea ei, ea foloseşte dragostea Lui. Şi aceasta se vede clar în apelul pe care aceste două femei devotate îl fac Domnului. Ele au trimis la El să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care îl iubeşti este bolnav” (vs. 3). Cît de luminos străluceşte în acest scurt mesaj credinţa şi încrederea acestor două surori! Ele s-au îndreptat către Persoana cea mai indicată, căci „au trimis la El”. Ele folosesc cel mai potrivit argument: „Acela pe care îl iubeşti este bolnav”. Cele două surori n-au adus ca motiv slaba dragoste a lui Lazăr pentru Domnul, ci desăvîrşita şi neştirbita dragoste a Domnului Isus pentru Lazăr. Astfel, ele apelează la Domnul în felul cel mai corect, pentru că ele nu-I sugerează Domnului ce să facă; ele nici măcar nu-L roagă pe El să-1 vindece, nici să vină, nici chiar să spună un cuvînt în favoarea lor. Ele, simplu, îşi varsă durerea lor înaintea Domnului Isus şi se abandonează pe ele insăşi în nemărginitele posibilităţi ale Domnului şi în nemărginita Sa iubire. Şi dragostea Prietenului lor nu le-a dezamăgit! Pentru că dragostea se bucură să răspundă inimilor mişcate de dragoste. H. Smith.

„Cînd trecem prin zile de încercare, să rămînem în prezenţa Dumnezeului oricărei mîngîieri; El nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre. Durerea noastră adîncă devine, în mîna Sa, un prilej de a ne face să cunoaştem mai dinainte inima Sa plină de înţelegere şi de dragoste. Vom avea astfel ocazia să aducem mai multe mulţumiri şi pentru zilele rele ca şi pentru cele bune.

Dar şi dacă trecem prin zile de odihnă, să rămînem şi mai aproape de Domnul. Este un real pericol ca nepăsarea şi indiferenţa să se introducă cu uşurinţă în inimă. Trăind o viaţă dulce şi uşoară, uşor cedăm atracţiei lucrurilor acestei lumi. Este mai de valoare să facem din necazurile noastre o pricină de mulţumire decît din binecuvîntările pe care le primim.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Aţi auzit vorbindu-se de răbdarea lui Iov”. Iacov 5:11.

Am citi ieri, cum i-a luat Satana toată averea lui Iov, cum i-a omorât copiii şi totuşi n-a ieşit nici măcar un murmur din gura lui, ci s-a închinat lui Dumnezeu. El ne este arătat ca pildă. El n-a spus: Satana mi-a luat totul, sau că oamenii din Saba sau Caldeea, ci a spus: „Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Lui”. Suferinţa şi răbdarea care a avut-o îl aşează direct lângă Mântuitorul. Este scris: „Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi auzit ce sfârşit i-a dat Domnul” şi se mi continuă „pentru că Domnul este plin de milă”. Din aceasta vedem că trebuie să avem milă de duşmanii noştri.

Iov n-a spus: „Vreau să mă răzbun pe ei, chiar şi Mântuitorul S-a rugat pentru duşmanii Lui. Mai este important ca să ştim: Cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se va măsura, şi cu cântarul cu care cântărim ni se va cântări şi nouă. De aceea, dacă avem gânduri de ură pentru aproapele nostru, atunci trebuie să ştim că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcerea în noi… Pentru aceea e nevoie să fim plini de bunătate. Dragostea nu se gândeşte la rău; ea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu se aprinde de mânie. Este nevoie ca să ne smeriţi sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să avem în noi gândul acela care era în Hristos Isus şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. David s-a rugat pentru duşmanii lui când aceştia erau bolnavi. Observăm deci cum triumfă bunătatea peste judecată. Noi care meritam judecata şi osînda veşnică, am primit bunătate prin Isus în locul judecăţii. Deci judecata nu-l mai poate osîndi pe cel care crede. De aceea putem aştepta cu bucurie ziua judecăţii.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

A LOCUI ÎN SIGURANŢĂ DEOPARTE

„Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: „Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. DOMNUL i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce.” Exodul 15.23-24

Poporul Israel a intrat sub ocrotirea norului şi a stâlpului de foc cu o cântare de laudă pe buze. Acum, Dumnezeu a început să încerce credinţa lor, ca să cunoască pe fiecare om din popor cu ce are în inima lui, dacă este gata să se lase condus de legile lui Dumnezeu în căile lui. Dar, vai prima încercare a scos la iveală la acest popor o stare rea a inimii. Poporul se împotrivea lui Moise. Nu era uşoară încercarea: le lipsea apa şi după ce au găsit-o, după multă căutare, nu putea fi băută. De aceea să nu judecăm prea uşor şi repede acest popor. Oare în ce stare am fi fost noi în faţa unei asemenea încercări? Ce milostiv este însă Dumnezeu. Nu am auzit nici un reproş; Dumnezeu este Acela care îi arătase lui Moise un lemn care aruncat în apă ridica toată amărăciunea. Prin această încercare poporul putea să înveţe să recunoască, că nu sunt mai buni decât egiptenii şi de aceea aveau nevoie de acest lemn – o pildă limpede a crucii Domnului Cristos – unicul mijloc de a rămâne pe căile lui Dumnezeu. O, de-am învăţa din această întâmplare ca totdeauna să luăm pe Dumnezeu în ajutor. Atunci vom trăi experienţa că la El TOTUL este cu putinţă indiferent cât de mare ar fi amărăciunea.

Cei dintâi paşi ai celor răscumpăraţi de Domnul sunt în primejdie de a se lăsa „purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură” de nerăbdare şi cârtiri. Singurul mijloc de ocrotire este privirea la Domnul Isus. El se descopere totdeauna potrivit cu nevoile poporului Său, iar ai Săi, în loc să se plângă de împrejurările în care se găsesc, le socotesc un prilej ca să ceară şi mai mult har de la El. In felul acesta vom putea cunoaşte tot mai mult şi tot mai bine pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, pentru Tine Timpul nu există, căci „înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut” (Psalmul 90:4); dar cu mine este altfel. Cum ai îndreptat anii pe care i-au mâncat lăcustele (v. Ioel 2:25) şi ai făcut din mine o făptură nouă în Cristos Isus! Primeşte mulţumirea mea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!» Psalm 103,1-2

Mulţumirea şi lauda au efecte miraculoase exact atunci când din punct de vedere spiritual te simţi gol, neîmplinit şi fară putere, când toate căile par baricadate şi sigilate, când Biblia nu-ţi mai vorbeşte şi când de-abia mai poţi pronunţa Numele lui Isus. Pavel şi Sila L-au lăudat pe Dumnezeu în închisoare, deşi aveau spatele însângerat de bătăi. În timp ce se rugau, cântau şi-L lăudau pe Domnul, El a deschis uşile închisorii şi a făcut ca toate lanţurile să cadă. Indiferent în ce «închisoare» te afli, începe şi tu să-I mulţumeşti şi să-L lauzi; nu contează cât de grea e încercarea care a venit asupra ta. În timp ce Îi cântăm şi-L lăudăm pe Domnul, El deschide uşile problemelor noastre. Dumnezeu nu-ţi rezolvă problema, dar te eliberează de ea. Şi chiar dacă răspunsul la rugăciunea ta întârzie, continuă să-L lauzi ca mai înainte. Când trecem prin încercări, lauda Numelui Său ne întăreşte credinţa. Gloria Lui pe buze arată că în inimile noastre există cu adevărat credinţă. Dacă trăieşti în acest fel, prin laudă şi mulţumire, vei afla secretul puterii absolute.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Ai fost cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor.” Daniel 5:27

Este bine să ne cântărim pe cântarul Cuvântului Lui Dumnezeu. Poţi să o faci citind psalmii lui David şi, în timp ce meditezi la fiecare verset, să te întrebi: „pot să spun şi eu la fel? Simt eu ce a simţit David? Este inima mea la fel de zdrobită din cauza păcatului? Este sufletul meu la fel de încrezător în clipa încercării, şi pot să cânt despre îndurările Domnului aşa cum a cântat David în peştera Adulam sau în locurile întărite din En-Ghedi? Am cerut paharul mântuirii în numele Domnului?” Apoi întoarce paginile la viaţa lui Christos şi, în timp ce citeşti, întreabă cât de mult ai ajuns să I te asemeni. Tânjeşte după blândeţea, umilinţa şi dragostea pe care El le-a învăţat şi arătat. Ia apoi epistolele, şi vezi dacă îl poţi însoţi pe apostol în experienţele sale. Ai strigat vreodată ca el „o, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din acest trup de moarte”? (Romani 7:24). Ai simţit vreodată aceeaşi apăsare? Ţi-ai spus vreodată că eşti cel mai mare păcătos, şi mai prejos de cel din urmă sfânt? Ştii ceva despre consacrarea Lui? Poţi să i te alături şi să spui „pentru mine, a trăi este Christos, şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21)? Dacă citim cuvântul Lui Dumnezeu ca pe un test al condiţiei noastre spirituale, vom avea motive să ne oprim de multe ori şi să spunem „Doamne, simt că nu am fost niciodată aici. O, adu-mă aici! Dăruieşte-mi adevărata căinţă, cum le-ai dăruit-o şi lor. Dăruieşte-mi adevărata credinţă; dăruieşte-mi mai mult zel; aprinde-mi inima cu dragoste; acordă-mi darul blândeţii; ajută-mă să mă asemăn mai mult cu Isus. Nu mă mai lăsa să fiu „găsit uşor” atunci când sunt cântărit pe cântarul sanctuarului, nici să fiu ,găsit uşor” în cumpăna judecăţii. „Nu Judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.

 

SEARA

„El ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă.” 2 Timotei 1:9

Apostolul a folosit timpul trecut când a scris „El ne-a mântuit” şi acesta indică faptul că acţiunea a fost deja terminată. Credincioşii în Christos Isus sunt mântuiţi. Nu sunt priviţi ca nişte persoane aflate într-o stare încurajatoare, din care vor fi salvate în cele din urmă, ci ca nişte persoane salvate deja. Mântuirea nu este o binecuvântare de care să te bucuri pe patul de moarte, şi pe care să o cânţi ca pe o speranţă viitoare; este un lucru făgăduit că va fi obţinut şi primit acum. Creştinul este perfect mântuit în planul Lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a rânduit pentru mântuire, şi scopul acesta este complet. El este mântuit şi din cauza preţului care a fost plătit pentru el „S-a sfârşit” (Ioan 19:30) a fost strigătul Mântuitorului înainte să moară. Credinciosul este perfect mântuit în Căpetenia legământului, fiindcă, aşa cum a căzut prin Adam, acum trăieşte prin Christos. Mântuirea completă este însoţită de o chemare sfântă. Cei pe care i-a salvat Mântuitorul pe cruce sunt chemaţi la timpul potrivit, prin puterea Duhului Sfânt, pentru sfinţenie. Ei îşi părăsesc păcatele, şi tânjesc să fie asemeni lui Christos. Aleg sfinţenia, nu din constrângere, ci prin influenţa unei firi noi, care îi face să se bucure de sfinţenie cum se bucurau înainte de păcat. Dumnezeu nu i-a ales şi nici nu i-a chemat pentru că erau sfinţi, ci i-a chemat ca să poată fi sfinţi, şi sfinţenia este frumuseţea pe care o lucrează Dumnezeu în ei. Calităţile de creştin pe care le vedem la credincioşi sunt lucrarea Lui Dumnezeu, ca şi lucrarea de răscumpărare. Astfel, plinătatea harului Lui Dumnezeu ne este oferită. Mântuirea vine prin har, fiindcă Domnul este Autorul ei. Ce alt motiv, în afară de har, ar fi putut să-l salveze pe păcătos? Mântuirea trebuie să vină prin har, fiindcă Domnul lucrează în aşa fel încât îndreptăţirea noastră să fie exclusă pentru totdeauna. Privilegiul credinciosului este mântuirea prezentă; dovada că este chemat este viaţa sa sfântă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele.” 1 Corinteni 1:5

Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?

Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.

Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.

Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.

Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.

Theodore Parker

Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne va da una sigură. Horatius Bonar

Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

 

Plouă, micuţă floare?

Bucură-te de ploaie;

Prea mult soare te-ar ofili;

El va străluci din nou.

Norii sunt foarte negri, e adevărat;

Dar în spatele lor străluceşte albastrul cerului.

 

Eşti istovită, inimă fragilă?

Bucură-te de suferinţă:

În necaz cresc cele mai minunate virtuţi,

Ca florile când plouă.

Dumnezeu veghează, şi tu vei avea soare,

După ce norii îşi vor sfârşi lucrarea lor perfectă.

Lucy Larcom

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 49.14-26

    La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându-şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n-au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.    

De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i-a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare” au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 119:1-8

„Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” 1 Corinteni 5:6

NICI UN PĂCAT NU E PREA MIC

Când un vapor transatlantic s-a scufundat lângă coastele Irlandeze, cu câtiva ani în urmă, lumea a fost uluită. Deoarece căpitanul vasului era un excelent marinar, nimeni nu şi-a putut imagina care au fost cauzele acestui accident. Au fost trimişi scafandri să cerceteze şi au adus printre alte obiecte, compasul navei pentru a fi examinat. Când au deschis cutia compasului au găsit vârful unei lame de cuţit înăuntru. Probabil că, în timp ce curăţa compasul, un marinar nechibzuit a rupt vârful cuţitului cu care lucra, vârf care a făcut compasul să arate rezultate false. Drept rezultat, nava a luat un traseu greşit, zdrobindu-se de stâncile coastei. Ca şi creştini, putem şi noi naufragia dacă începem să credem că unele lucruri mici – păcate mici – nu sunt dăunătoare. De aceea cuvintele noastre, faptele noastre, atitudinile noastre trebuie întot-deauna să le ţinem departe de păcatul care ne poate submina mărturia şi ne poate pune în pericol relaţiile cu Dumnezeu. În 1 Corinteni 5, apostolul Pavel s-a confruntat cu o situaţie păcătoasă care tulbura lucrarea lui Dumnezeu în Corint. După ce se adresează specific problemei, el face tuturor o atenţionare asupra rezultatelor păcatului. El spune că „puţin aluat face să dospească toată plămădeala” (v. 6). Orice păcat, chiar şi „cel mai mic”, poate aduce tulburare atât creştinului cât şi bisericii. Ajută-mă, Doamne, să fiu „fără prihană” (Psalmul 119:1). Invaţă-mă că nici un păcat nu e prea mic.  P.R.V.

Păcatul mic, ca drojdia lucrează
Schimbând în rău tot ce-i cu putinţă.
Curând dospi-va toată plămădeala,
Pervertindu-ne întreaga fiinţă. – H.G.B.

Nici un păcat nu e prea mic, pentru că el este împotriva unui Dumnezeu infinit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Şi Domnul ia zis lui Iosua: „Ridicăte! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; şi chiar au călcat legământul Meu, pe care lil poruncisem, şi chiar au luat din ce era dat nimicirii … Şi fiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmaşilor lor … pentru că ei înşişi sau făcut vinovaţi să fie nimiciţi. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici ce este dat nimicirii din mijlocul vostru. Ridicăte, sfinţeşte poporul”.  Iosua 7.1013

Iosua (7)

Dumnezeu este sfânt! Nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. După marea biruinţă de la Ierihon, Israel a hotărât să trimită trei mii de oameni pentru cucerirea cetăţii Ai, care era o cetate mult mai mică. Spre consternarea lor, ei au fost puşi pe fugă şi treizeci şi şase de oameni au fost ucişi în luptă. Iosua şi bătrânii au căzut la pământ înaintea chivotului Domnului şi au stat acolo până seara. Fiind foarte tulburat, Iosua a strigat la Domnul cu disperare.

Există momente când rugăciunea nuşi are locul. Acesta a fost unul dintre ele. Domnul ia spus lui Iosua să se ridice – Israel păcătuise şi furase din prada Ierihonului. Porunca lui Dumnezeu fusese clară: trebuiau să ardă şi să distrugă în întregime cetatea şi pe toţi cei din ea, cu excepţia argintului, a aurului, a bronzului şi a fierului, care trebuiau puse în vistieria Domnului. Acest păcat trebuia judecat pentru ca Dumnezeu să poată continua să fie alături de popor şi săi dea biruinţa asupra vrăjmaşilor lui.

Ceea ce se întâmplase era că un om, Acan, luase o mantie frumoasă de Şinear, argint şi aur şi le ascunsese în pământ, sub cortul său. A fost aruncat sorţul, pe seminţii, pe familii şi pe bărbaţi, până când a fost descoperit Acan. După ce a recunoscut ceea ce făcuse, el, familia lui şi tot ce avea au fost omorâţi cu pietre, iar apoi au fost arşi în foc.

Este greu de crezut că Acan a ascuns lucrurile furate în cortul său fără ştirea familiei sale. Mai mult, Dumnezeu vede pe poporul Său ca fiind una. „Israel a păcătuit„, a spus El. Noi, de asemenea, suntem mădulare unii altora. Ceea ce facem ne afectează nu doar pe noi, ci întreaga mărturie a lui Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!”…” Ioan 19.30

Proclamația victoriei

În Evanghelia după Luca, citim că acest strigăt a fost rostit cu voce tare. Acesta a fost un strigăt de triumf, care include multe înțelesuri. Prin aceasta nu se înțelege numai că s-a terminat cu viața Lui pământească. Mântuitorul a vrut să mai spună că s-a încheiat lucrarea pe care Tatăl i-a dat s-o facă. Cu toate că Isus Hristos – în timp ce atârna pe cruce – arăta în toate privințele ca o victimă demnă de compătimit, El a obținut cel mai mare triumf din istoria universului. Deoarece lucrarea de ispășire a lui Hristos era încheiată și mântuirea păcătoșilor era înfăptuită, victoria Lui era definitivă. Plata păcatului a fost achitată pentru veșnicie.

Din acest motiv nu se mai poate adăuga nimic lucrării desăvârșite de mântuire, înfăptuită de Hristos. Nicio lucrare omenească suplimentară nu a putut să întregească vreodată ispășirea înfăptuită de Hristos pe cruce. Tot ce a făcut Hristos este desăvârșit și suficient pentru mântuirea noastră. Lucrarea de ispășire făcută de Mântuitorul s-a încheiat pe deplin. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

O, de-ar înțelege toți cititorii această lucrare de mântuire deplină, făcută de Domnul Isus Hristos pe cruce!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NĂDĂJDUIEȘTE IN DOMNUL (2)

„Îmi pusesem nădejdea în Domnul” Psalmul 40:1

Psalmistul a spus: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii…; mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut” (v. 1-3).

Să aștepți înseamnă să crezi că Dumnezeu știe ce face, chiar și atunci când nu-ți face cunoscute toate detaliile. Poate ești necăsătorit și cauți o persoană cu care să-ți împărți viața. Poate ești pe punctul de a intra într-o relație, dar știi că nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Nu e persoana potrivită deoarece nu împărtășiți aceleași valori, aceleași idealuri sau aceeași dedicare față de Hristos. Poate ești ispitit să ai relații intime chiar dacă nu ești căsătorit. Calea lumii este să-ți arate o mostră a produsului înainte să-l cumperi, dar tu știi că nu e și calea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ești tentat să te gândești: „M-am săturat să tot aștept. Mă voi duce să experimentez plăcerea care mă așteaptă și o să mă gândesc la consecințe mai târziu”. Samson a făcut așa și a ajuns să-și piardă vederea, puterea, reputația, libertatea și viața. Rezistă, pentru a primi binecuvântarea Iui Dumnezeu! Roagă-te: „Doamne,” nu doresc să mă implic în nici o relație care știu că Te-ar dezonora, care m-ar răni și care ar aduce suferință în viețile altora. Tu ai spus ca gândurile pe care le ai cu privire la mine sunt bune. Deci, chiar dacă uneori am impresia că nimeni nu înțelege cât este de greu, mă voi încrede în tine și voi continua să aștept cu răbdare”.

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt.

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: „Veniţi la Mine”. Nu: „Fă cutare lucru”, ci: „Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – „Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: „Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. „…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: „Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: „Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a „îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus” IOAN 15:3

Creştinul mîntuit prin har şi născut din nou este unit cu butucul de viţă prin Duhul Sfînt; în felul acesta poziţia lui este asigurată. în mersul lui aici pe pămînt, el are permanent nevoie de acţiunea curăţitoare a Cuvîntului în viaţa şi cugetul lui pînă în cele mai mici amănunte.

Cîte cuvinte, porunci şi făgăduinţe n-am auzit noi de la Domnul nostru fără să le fi dat urmare! Prin tărăgăneala noastră de a le crede şi prin neascultarea noastră, ele au rămas fără efect şi totuşi ne mirăm de lipsa de roade în viaţa noastră! Totuşi, Dumnezeu vrea să ne descătuşeze şi să ne trezească cugetul. El vrea să facă să ne vibreze inimile la atingerea Lui dumnezeiască, învăţîndu-ne prin Cuvîntul Său şi însuflîndu-ne ascultarea de poruncile Lui, El vrea să ne dea acea viaţă roditoare de mlădiţe în Viţă. Cuvîntul ne spune că Domnul a spălat odată picioarele ucenicilor Săi. Era un act simbolic care prefigura curăţirea vieţii celui răscumpărat prin apa Cuvîntului. şi astăzi, cînd ne vorbeşte prin Cuvîntul Său, El este înaintea noastră ca atunci înaintea ucenicilor, slujindu-ne, spălîndu-ne picioarele, „El, Domnul şi învăţătorul nostru.” Este oare grea ascultarea, în astfel de împrejurări?

Acest act al Domnului Isus a întărîtat mîndria şi independenţa lui Petru. El nu voia ca Domnul să lucreze în felul acesta pentru el. Dar răspunsul Domnului 1-a trezit la realitate: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea deloc parte cu mine” (Ioan 13:8). Refuzînd această spălare a picioarelor sale, Petru respingea nu numai curăţirea prin Cuvîntul Domnului său, dar şi asocierea cu El, după cum mlădiţa este, inseparabil, asociată cu butucul. El împiedeca seva Duhului Sfînt să curgă neîntreruptă în viaţa lui. Neascultarea de Cuvînt numai într-un singur punct, este deajuns să ne răpească bucuria de a fi conştienţi de unirea noastră cu Viţa.

Să ne gîndim la învăţăturile, făgăduinţele şi chiar mustrările Cuvîntului dumnezeiesc „fiindcă El este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom 1:16). Să ascultăm de El lăsîndu-L să lucreze în inimile şi cugetele noastre, pentru ca Domnul Isus să ne poată spune şi nouă: „Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus.”

„Puterea noastră nu constă în a ne gîndi Ia rău ca să-l evităm ci a ne gîndi Ia Hristos şi a ne ocupa cu El.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iov a zis:”Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sînul pământului. Domnul a dat Domnul a luat; binecuvântat să fie numele Domnului.”

Iov 1:21.

Iov era un om temător de Dumnezeu cum nu era altul pe pământ. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi să se prezinte înaintea Domnului şi a venit şi Satan în mijlocul lor. Şi probabil că a pârât şi I-a reproşat lui Dumnezeu ce fel de copii are. Dar Domnul a zis Satanei: Ai văzut pe slujitorul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Si Satana a răspuns Demnului: „Oare pentru nimic
se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este a lui”? Din cele spuse observăm că Satana a dorit demult deja să-i facă rău. Şi Satana a continuat să spună:”Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are şi sunt încredinţat că Te va blestema pe faţă”.

Şi Domnul a zis Satanei: „Iată îţi dau în mâinile tale tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”. Din toate acestea putem observa ce putere mare are Satana dacă Dumnezeu i-o îngăduie. Într-o zi a venit un sol la Iov şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire”. Pe când vorbea el încă a venit unul şi a spus că nişte caldeeni s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Pe când vorbea el încă a venit altul şi a zis că fiii şi fiicele lui erau împreună în casa fratelui lor întîi născut. Şi a venit un vânt tare şi casa s-a prăbuşit peste copii, numai unul a scăpat şi i-a dat de ştire lui Iov. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul, apoi s-a aruncat la pământ şi s-a închinat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

N-AI DE CE SĂ TE RUŞINEZI

„Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine.” Isaia 54.4

Nouă nu ne este deloc ruşine de credinţa noastră. Oamenii neîncrezători şi clevetitori pot să atace Scriptura pe care ne întemeiem credinţa, dar Domnul va arăta într-un fel sau altul, din ce în ce mai izbitor, că în această carte nu este nici greşeală, nici exagerare, nici vreo scăpare. Nu este nici o ruşine să fii un simplu credincios: credinţa care merge drept la Isus este o cunună de cinste aşezată pe capul nostru şi preţuieşte mult mai mult decât o decoraţie pe pieptul nostru.

Nu vom fi deloc daţi de ruşine în nădejdea noastră. Ea se va împlini pentru noi întocmai după făgăduinţa Domnului. Vom fi hrăniţi, călăuziţi, binecuvântaţi şi învioraţi. Mântuitorul nostru va veni din nou şi zilele întristării noastre se vor sfârşi. Atunci vom da slavă Celui care ne-a dat o nădejde vie şi vom lua în primire ceea ce am nădăjduit.

Nu vom fi daţi de ruşine în dragostea noastră. Isus este fiinţa cea mai vrednică să fie iubită de noi şi niciodată nu ne vom ruşina că I-am dat Lui inima noastră. Dragostea noastră arzătoare pentru El este îndreptăţită prin faptul că vom vedea în slavă pe Prea Iubitul nostru. Nimeni nu va vorbi de rău pe martiri că au murit pentru El. În timp ce vrăjmaşii lui Cristos vor avea parte de o ruşine veşnică, cei care L-au iubit pe Domnul Isus vor fi cinstiţi de toţi sfinţii, pentru că ei „au ales mai degrabă ocara lui Cristos decât comorile Egiptului”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„De aceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică ISUS!” Evrei 3.1

Ce important este să răspundem la această chemare scrisă în acest Cuvânt. El care a primit Numele de „ISUS” ca om şi care acum este proslăvit în cer, este Alfa şi Omega mărturisirii credincioşilor. Numai cei care mărturisesc în adevăr sunt „fraţi sfinţi”, părtaşi ai chemării cereşti şi ei sunt în situaţie de a slăvi Capul lor ceresc. Ei îl cunosc mai întâi ca „Apostolul” adică trimisul lui Dumnezeu, căci este scris: „Dumnezeu, în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Ce mare osteneală a avut Domnul în mijlocul iudeilor pentru a le arăta adevărul: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 7.28). El era Apostolul credincios care S-a coborât din cer şi care a putut să spună: „Am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6.38). Ei trebuiau să-L recunoască deoarece: „cel trimis de Dumnezeu vorbea, vorbele lui Dumnezeu” şi „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7.16). Nu numai vorbele au dat această dovadă ci şi faptele au dovedit acest lucru: „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5.36). „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29) ca astfel să putem să-L privim şi să-L adorăm ca pe Apostolul şi Marele nostru Preot.

Cristos e SINGURUL centru al Adunării lui Dumnezeu. Şi nu e de ajuns? Ne este ajuns să fim „un singur duh cu El” (1 Cor. 6.17). De ce să mai adăugăm ceva la El?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, apropie-Te, pătrunde în cugetul meu până voi fi copleşit de Tine. Fă ca această zi să radieze de puterea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.»

Efeseni 6,12

Cea mai înaltă manifestare a credinţei constă în a mulţumi în permanenţă lui Dumnezeu, chiar în faţa atacurilor nemiloase ale duşmanului. Dacă facem acest lucru atunci Domnul ne va apăra cu putere. Lauda contribuie la glorificarea divinităţii Sale. Lauda şi adorarea lui Dumnezeu sunt bazele rugăciunii care are putere, rugăciune pe care ne-a învăţat-o Domnul Isus: «Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău» (Matei 6,9). Dar este mai mult decât atât. Lauda este poarta spre prezenţa lui Dumnezeu: «ci vei numi … porţile tale „Laudă”» (Isaia 60,18). Lauda este, dacă vreţi, biletul de trecere liberă în prezenţa lui Dumnezeu: «Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Mumele» (Psalm 100,4). Să-I mulţumim şi să-L lăudăm! Pentru ce? Să mulţumim pentru darul minunat al lui Dumnezeu – Isus Cristos — şi să-L lăudăm, să-L cinstim pentru sângele Său preţios vărsat pe lemnul crucii de pe dealul Golgotei!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 loan 4:19

Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a Lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările Lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fii simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-L iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea Lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre! Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.

Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.

SEARA

„Acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război.” Psalmi 76:3

Gloriosul strigăt al Mântuitorului nostru „s-a sfârşit!” (loan 19:30) a fost dangătul de înmormântare al tuturor adversarilor poporului Său. El semnifica că au fost sfărâmate „săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război”. Eroul de pe Golgota şi-a folosit crucea ca pe o nicovală şi vaietele ca pe un ciocan, sfărâmând în bucăţi snop după snop de păcate, otrăvitele „săgeţi” ale răului. El a călcat în picioare fiecare acuzaţie, şi a distrus orice incriminare. Ce lovitură glorioasă este cea pe care o dă ciocanul marelui Spărgător, mult mai tare decât orice armă a lui Tor! Suliţele diavolului au fost sfărâmate în bucăţi, şi scuturile infernului au fost rupte ca nişte vase de lut! Isus a scos sabia mortală a puterii satanice din teaca ei făcută de om. A rupt-o de genunchi, cum rupe un om vreascurile, şi a aruncat-o în foc. Prea iubiţilor, săgeata păcatului nu mai poate răni de moarte credincioşii. Condamnarea nu mai este o sabie ascuţită, fiindcă pedeapsa păcatelor noastre a fost purtată de Christos. Prin binecuvântatul nostru înlocuitor şi Garant a fost făcută ispăşirea deplină a păcatelor noastre. Cine ne mai poate acuza acum? Cine ne poate condamna? „Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Isus a făcut iadul să se înfioare, a stins toate săgeţile aprinse, şi a frânt orice suliţă a răului. Pământul este presărat cu ţăndări şi rămăşiţe din armele iadului, care au rămas doar pentru a ne aminti de pericolul care a trecut şi de marea noastră izbăvire. Păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră. Isus l-a nimicit şi l-a îndepărtat pentru totdeauna. O, duşmăniile, eforturile tale de distrugere au ajuns la capăt. Vorbiţi despre lucrările minunate ale Domnului. Amintiţi-I numele în fiecare moment, atunci când soarele străluceşte şi atunci când soarele apune. Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu.

IZVOARE IN DEŞERT

„Robul Domnului trebuie … să fie blând.” 2 Timotei 2:24

Când Dumnezeu ne cucereşte în sfârşit şi ne schimbă natura nesupusă, pătrundem adânc în Duhul Domnului Isus. Şi atunci, ca niciodată, vedem extraordinara blândeţe a Duhului Său la lucru în lumea aceasta întunecată şi necerească. Însă darurile „roadei Duhului” (Galateni 5:22) nu ies automat în evidenţă în vieţile noastre. Dacă nu avem suficient discernământ să le recunoaştem valabilitatea pentru noi, să le dorim, şi apoi să le hrănim în gândurile noastre, nu se vor întipări niciodată în natura sau în comportamentul nostru. Fiecare pas înainte în creşterea noastră spirituală prin harul lui Dumnezeu trebuie să fie precedat de recunoaşterea lipsei unui atribut divin şi apoi de manifestarea hotărârii de a ne ruga pentru obţinerea lui.

În orice caz, foarte puţini creştini vor să îndure suferinţa prin care se obţine blândeţea desăvârşită. Trebuie să murim faţă de noi înşine înainte să devenim blânzi, şi răstignirea noastră implică suferinţă. Înseamnă să experimentezi adevărata zdrobire şi omorâre a eului, care vor fi folosite pentru a mâhni inima şi pentru a supune mintea.

În zilele noastre mulţi oameni încearcă să-şi folosească facultăţile mintale şi gândirea logică pentru a obţine sfinţirea, însă aceasta nu este decât o fabricaţie religioasă. Ei cred că dacă doar mintal se pun pe ei înşişi pe altar şi cred că altarul le oferă darul sfinţirii, atunci în mod logic pot trage concluzia că sunt pe deplin sfinţiţi. Apoi merg fericiţi pe calea lor, exprimându-şi superficiala lor trăncăneală teologică despre lucrurile „adânci” ale lui Dumnezeu.

Însă corzile inimii naturii lor vechi nu au fost zdrobite, şi caracterul lor îndărătnic, pe care l-au moştenit de la Adam, nu a fost sfărâmat. Sufletul lor nu s-a înfiorat de suspinele însingurate care se revărsau în Ghetsimani. Fără nici o cicatrice de la moartea lor pe Calvar, ei nu vor arăta nimic din viaţa dulce, uşoară, blândă, plină de odihnă, victorii, belşug şi triumf, care se revarsă ca o dimineaţă de primăvară dintr-un mormânt gol. G. D. W.

Şi un mare har era peste toţi. Fapte 4:33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 49.1-13

    În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar” (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns” (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5,6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său”. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului” (v. 6).    Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul îl dispreţuieşte” (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina” (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

EŞTI NATURAL?

Text: Matei 23:23-31

„Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” Luca 12:1

EŞTI NATURAL?

Unii oameni nu sunt naturali.

Îşi pun măşti. Ei îşi acoperă greşelile. Exagerează, sau mint pentru a-i impresiona pe alţii. Nu pot trăi o viaţă relaxantă deoarece trebuie să fie „mereu în gardă”. Drept rezultat, se lipsesc singuri de binecuvântarea şi ajutorul unor relaţii deschise şi cinstite.

Creştinul devotat nu trebuie să umble ca pe sârmă. Înţelegând că este mântuit prin credinţă şi nu prin meritele sale, se poate simţi în siguranţă în Hristos. El recunoaşte că orice daruri posedă, ele vin de la Dumnezeu, şi Îi mulţumeşte Lui pentru ele. Nu este invidios pe cei ce par să aibă mai mult ca el. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, se străduieşte să trăiască cu consecvenţă o viaţă creştină. Nu se îngrijorează cum să-I impresioneze pe alţii cu pietatea sa, sau cu maturitatea sa creştină. Cu alte cuvinte nu este un ipocrit. Pentru că este cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii, nu trebuie să fie „în gardă” tot timpul.

În cartea sa „Trăind o viaţă creştină”, George Duncan spune despre o remarcă făcută la serviciul de înmormântare al lui Fred Mitchell, directorul unei misiuni din China. Unul dintre vorbitori a spus: „Niciodată nu l-ai putut lua prin surprindere pe Fred Mitchell, deoarece el n-a trebuit să se pună în gardă.” Duncan numeşte această afirmaţie: „unul din cele mai mari tributuri aduse unui creştin.”

Se poate spune acelaţi lucru despre tine, despre mine? Să nu uităm cuvintel Domnului Isus: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” Să fim naturali! R.W.D.

Consecvenţă! Ce mult avem nevoie

Să umblăm cu pasul măsurat,

Să trăim la fel precum vorbim

Pân`ce vine-al nostru Împărat. Anonim

Nu pretinde că eşti

Ceea ce intenţionezi să fii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Surorile deci au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, acela pe carel iubeşti este bolnav”. Şi Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”… Atunci deci Isus lea spus deschis: „Lazăr a murit”.” Ioan 11.3,4,14

Când boala şi moartea îşi fac apariţia, o întrebare este pusă în mod frecvent: De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aşa ceva? Deşi noi, creştinii, nu punem la îndoială puterea sau înţelepciunea lui Dumnezeu, totuşi această întrebare rămâne, iar inimile noastre sunt tulburate. În astfel de momente, cuvintele de mângâiere sunt o adevărată alinare. Astfel ia încurajat apostolul Pavel pe sfinţii din Corint (2 Corinteni 1.3), când aceştia treceau prin necazuri, îndreptândule privirea către Tatăl îndurărilor, către Dumnezeul oricărei mângâieri.

În cazul morţii şi al învierii lui Lazăr, Domnul ne oferă o vedere mai clară asupra acestui subiect. Răspunsul Său către ucenici a fost: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”. Ni se spune clar că Isus iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, aşa încât şi noi putem spune, plini de încredere: «Isus mă iubeşte», în ciuda încercărilor prin care putem trece.

Dragostea inimii Tatălui şi dragostea inimii Fiului sunt cele care controlează „toate lucrurile”, făcândule să lucreze pentru binele nostru, al celor care suntem chemaţi potrivit planului divin. Marta Ia spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nar fi murit fratele meu”. Domnu ia răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa” (versetele 21 şi 25).

Marta văzuse cum Domnul vindecase bolnavi şi ştia că El ar fi putut împiedica moartea lui Lazăr. Ea asocia învierea cu o zi, mai degrabă decât cu o Persoană – cu Domnul Isus. Crezi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii? O singură privire cu credinţă către El aduce viaţa eternă.

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele!” Proverbe 3.1

Sfaturi

Nu alerga atât de repede prin viață, încât să uiți nu numai pe unde ai fost, ci și încotro te îndrepți. Dar nu merge prea încet prin viață, încât să nu mai ajungi la țintă.

Nu-ți fie frică să-ți asumi riscuri. Numai așa te călești în lupta vieții.

Fii atent cum îți folosești timpul și vorbele. Niciunele din ele nu mai pot fi recuperate.

Nu-ți fie frică să înveți tot timpul, chiar și din greșeli. Cunoașterea este o comoară, pe care totdeauna o poți purta cu tine și poți să dai din ea și altora fără teama că vei suferi o pagubă.

Fii bucuros când necazurile au ajuns la culme, orice ți s-ar întâmpla, nu poate să-ți fie decât mai bine!

Fă-ți timp pentru Dumnezeu, este singura investiție durabilă a vieții.

Dacă vrei să-ți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!

Consideră întristările ca umbrele binecuvântării ce urmează să vină.

Nu te teme de ziua de mâine. Dumnezeu este prezent.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL (1)

„Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima” Psalmul 27:14

Când ne uitam la viața noastră și la evenimentele mai puțin plăcute, ne dăm seama că:

1. Dumnezeu se gândea la ceva mai bun pentru noi.
   
2. Nu am fost suficient de maturi în acel moment pentru a face față lucrului pe care i l-am cerut.
   

Noi credem că suntem pregătiți, însă Dumnezeu știe când suntem într-adevăr. De peste patruzeci de ori Biblie ni se poruncește să „nădăjduim în Domnul”. Să înveți să aștepți este cel mai bun test al maturității. Scott Peck scrie: „Amânarea recompensei este un proces prin care tratăm durerea în așa fel încât sa ne întărim nădejdea prin primirea, experimentarea și depășirea suferinței. E singura modalitate decentă le a trăi”. Așteptarea ne obligă să acceptăm că nu suntem în control. Ea ne smerește în domeniile în care trebuie să ne smerim.

Să ne gândim la un trapezist: Pentru o fracțiune de secundă, care probabil pare o eternitate, el este suspendat în gol. Nu se poate întoarce și nici nu simte mâna celui care îl va prinde. EI trebuie să aștepte cu o încredere absolută. Poate te găsești într-un asemenea moment chiar acum. Ai renunțat la ceea ce te- chemat Dumnezeu să renunți, dar încă nu-l simți mâna care te prinde. Moise a așteptat optzeci de ani ca să facă o lucrare care a durat patruzeci ce ani – două treimi din viață și-a petrecut-o pregătindu-se! Domnul Isus a petrecut treizeci de ani pregătindu-se pentru o lucrare care avea să dureze trei ani și jumătate. Din perspectiva Lui Dumnezeu, viața ta nu se măsoară prin lungimea ei, ci prin eficiența și impactul pe care îi are pentru împărăția Sa.

Așa că, așteaptă și păstrează-ți o atitudine bună în tot acest timp.

Dumnezeu nu te va dezamăgi.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Următorul lucru de făcut

„Căutaţi şi veţi găsi.” Luca 11:9

Caută dacă nu ai găsit. „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău” (Iacov 4:3). Dacă ceri lucruri din această viaţă, în loc să ceri lucruri din Dumnezeu, ceri rău, adică ceri din dorinţa de autorealizare. Cu cât te realizezi mai mult, cu atât mai puţin Il cauţi pe Dumnezeu. „Căutaţi şi veţi găsi.” Treci la lucru şi redu-ţi interesele doar la aceasta. L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu din toată inima ta sau ai scos doar un scâncet slab în urma unui acces de nevralgie morală? Caută, concentrează-te şi vei găsi.”Voi. toţi cei însetaţi, veniţi la ape” (Isaia 55:1). Eşti însetat sau cu totul indiferent – atât de satisfăcut de propria ta experienţă, încât nu mai vrei nimic de la Dumnezeu? Experienţa este o poartă, nu un scop.

Fereşte-te să-ţi zideşti credinţa pe experienţă, pentru că imediat va apărea în viaţa ta un sunet metalic, o notă falsă. Adu-ţi aminte că nu-i poţi da niciodată altei persoane ceea ce ai găsit, dar o poţi face să dorească ceea ce ai. „Bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9). „Apropiaţi-vă de Dumnezeu” (Iacov 4:8). Bate – uşa este închisă şi ai emoţii cât timp baţi. „Curăţaţi-vă mâinile” (4:8) – bate puţin mai tare şi vei începe să descoperi că eşti murdar. „Curăţaţi-vă inima” – acesta este un lucru şi mai personal, acum ai o dorinţă disperată – ai face orice. „Simţiţi-vă ticăloşia” (4:9) – ţi-a fost vreodată ruşine înaintea lui Dumnezeu de starea vieţii tale lăuntrice?

Nu-ţi mai rămâne nici un pic de autocompătimire, ci doar o durere in inimă şi uimire când descoperi că eşti aşa cum eşti. „Smeriţi-vă” (4:10) – este un lucru umilitor să baţi la uşa lui Dumnezeu – trebuie să baţi împreună cu tâlharul de pe cruce. „Celui ce bate, i se deschide.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” EFESENI 6:11

În capitolele precedente, Duhul Sfînt ne-a prezentat poziţia noastră în Hristos, în locurile cereşti, îndemnîndu-ne să credem că El este totul pentru noi. Dar nu este de ajuns numai să ne bucurăm de acest privilegiu, căci vrăjmaşul este totdeauna în ofensivă. Să nu încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice irealitate şi să ne facă să intrăm în mod real în această luptă aşa cum spune textul nostru. Căci, dacă această luptă nu este o realitate pentru noi, ea este o realitate sigură pentru vrăjmaşul, care cunoaşte foarte bine cîştigul pe care l-ar avea dacă ne-ar lăsa în închipuire şi inactivitate.

Copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în Hristos, şi El ne spune să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, fără de care nu putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Satan luptă fără încetare împotriva sfinţilor, el nu este niciodată inactiv şi cunoaşte punctele slabe are fiecăruia. Întăriţi de poziţia noastră în Domnul Hristos, să luăm deci completa armătură pe care a pregătit-o Căpetenia noastră pentru noi.

Textul nostru descrie puterile spirituale care vor să dispute stăpînirea lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor şi este bine ca cel credincios să-şi amintească mereu de aceasta. În lume şi biserică, sufletele oamenilor sînt obiectul unei lupte care se dă în locurile cereşti. Puterile întunericului ţin mulţimile de oameni, în necunoaşterea şi nebăgarea în seamă a Cuvîntului lui Dumnezeu. Duhurile răutăţii pîndesc în permanenţă libertatea noastră în Hristos, căutînd să ne-o răpească; trebuie să ne trezim la această realitate şi să declarăm sus şi tare că numai Hristos este Domnul fiinţei noastre, Stăpînul sufletului şi duhului nostru.Duhurile răutăţii din locurile cereşti se silesc să controleze viaţa personală a credincioşilor care n-au o fermă încredinţare în ce priveşte poziţia lor în Domnul Hristos. Ele reuşesc să-i înşele şi să-i folosească pentru a vătăma pe fraţii lor angajaţi în războiul sfînt, în lupta cea bună a credinţei. Cîte nevoie avem să fim tot mai strîns uniţi cu Domnul nostru pentru a rezista lui Satan şi hoardelor lui, în conflictul acesta care nu este împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răului cu care sîntem confruntaţi tot timpul. De aceea sîntem îndemnaţi să facem tot timpul, tot felul de rugăciuni şi implorări. (Ef. 6:18)

„Lupta noastră este o luptă reală. A o evita înseamnă a evita binecuvîntarea.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cum îşi va ţinea    tînărul curată cărarea?
îndreptîndu-se după Cuvântul Tău”.
Psalm 119:9

Nu există lucru mai plăcut şi mai bun pentru un om, decât să se îndrepte după Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Cuvântul poate să-l satisfacă şi să-l menţină fericit pe cel credincios. Dar nu e de ajuns să avem Cuvântul Lui în capul nostru, ci trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, iar împlinitori ai Cuvântului, putem fi, doar dacă primim Cuvântul Lui în inimile noastre. Astfel primim puterea Lui, îl primim chiar pe Dumnezeu în noi. In Ioan 1:1 scrie: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu.” Din aceasta vedem cum putem avea o viaţă de biruinţă. În 1 Ioan 2:14 mai scrie: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău. Din aceasta observăm din nou că, aceia în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu sunt biruitori. În Iosua 1:8 este scris: „Cartea aceasta a legii, să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea. Căci atunci vei face să-ţi reuşească toate căile şi atunci vei progresa”. Pentru ca să putem merge pe cale fără vină, trebuie să facem precum zice David în Psalmul 16:8-11: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea; nu mă voi clătina. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta”. In Psalmul 18:2 David strigă: „Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu. Dumnezeul meu, stînca mea; în El îmi voi pune încrederea, scutul meu, tăria care mă scapă şi tumul meu cel înalt!” Avem pentru ce să ne bucurăm: pentru că El este cetăţuia şi dacă ne încredem în promisiunile Lui, atunci stăm pe stîncă, şi el ne scapă de orice şiretlic al vrăjmaşului şi ne înconjoară din toate părţile cu binecuvântările Sale.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

UN PĂSTOR LE DĂ ODIHNĂ

„ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” Ţefania 3.13

Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.

Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CRISTOS, Părintele îndurărilor şi DUMNEZEUL oricărei mângâieri.” 2 Corinteni 1.3

Apostolul Pavel a trecut prin multe necazuri şi dureri. Din afară trebuia să sufere prigoană şi dureri trupeşti, iar înăuntru era măcinat de griji pentru starea de păcat care se făcea simţită în adunarea din Corint.

Dar îndurările şi mângâierile pe care le-a primit erau mai valoroase pentru el. Chiar în clipele de întristare noi învăţăm să cunoaştem mai bine pe „Tatăl îndurărilor şi al mângâierilor.” În vremuri bune noi îl putem cunoaşte ca Dăruitorul tuturor darurilor şi putem să-I mulţumim pentru binecuvântările Sale, dar în necazuri ne apropiem mai mult ca oricând de inima Lui şi putem simţi mai profund dragostea Lui şi harul Său nemărginit – fapt care nu se întâmplă în clipe de bunăstare.

Prin aceste încercări putem să fim şi noi o binecuvântare pentru alţii şi putem spune ca apostolul care mângâie pe „cei întristaţi precum am fost şi noi mângâiaţi de Dumnezeu” Să învăţăm tot mai mult aceste lucruri în şcoala lui Dumnezeu. Dacă am învăţat bine lecţia, atunci suntem în stare să mângâiem şi pe alţii îndeplinindu-ne slujba în chipul cel mai vrednic. Dacă cineva a trecut prin necaz şi prin întristare poate cel mai bine să simtă şi să-i fie milă pentru cel ce este în necaz, având cuvântul potrivit pentru mângâierea inimii. Un slujitor al Domnului care a participat la înmormântarea unei fetiţe a fost întrebat de tatăl acesteia: „Dvs. aţi pierdut vreodată un copil care vă era scump?” „Nu” a fost răspunsul celui întrebat. „S-a putut simţi asta din cuvintele dumneavoastră.” Dacă am gustat din amarul durerilor şi al necazurilor vom putea înţelege şi simţi cu cel care este în astfel de situaţii.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, bunătatea Ta este într-atâta mai presus de orice comparaţie, încât suntem „ca cei care visează”, gura noastră este „plină de râs şi limba de cântări” (Psalmul 126:1 -2, EV); Te slăvim pentru timpul când ne vom întoarce din nou cu veselie, aducându-ne snopii cu noi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8,28

Poţi să-I mulţumeşti din toată inima lui Dumnezeu numai dacă crezi cu adevărat că El îţi vrea binele. O astfel de atitudine presupune să predai total controlul vieţii tale în mâna lui Dumnezeu şi să îl laşi să acţioneze nestingherit. Domnul respinge toate comparaţiile tale cu o altă persoană şi împotrivirea ta faţă de conducerea Sa. Exact această întrebare — «Doamne, de ce eu?» — subliniază revolta ta faţă de calea pe care Dumnezeu ţi-a pregătit-o să o urmezi. Asemenea întrebări nu-ţi întăresc caracterul, ci te conduc la autocompătimire şi invidie. Din invidie se naşte neîncrederea, din neîncredere înstrăinarea şi din înstrăinare ura — iar diavolul se bucură. Începe chiar acum să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru planul pe care-l are cu viaţa ta, căci este calea cea mai bună pentru tine! Doar aşa vei fi eliberat, biruitor şi fericit!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim.” Romani 14:8

Dacă Dumnezeu ar fi vrut, fiecare dintre noi ar fi intrat în cer în momentul convertirii. Nu era absolut necesar să întârziem aici ca să ne pregătim pentru nemurire. Este posibil ca o persoană să fie luată în cer şi să fie gata să împărtăşească moştenirea sfinţilor în lumină chiar în momentul în care a crezut în Isus. Este adevărat că sfinţirea noastră este un proces lung şi continuu, şi că nu vom fi desăvârşiţi până când nu ne vom lepăda de trupurile acestea pieritoare; dar, dacă Dumnezeu vrea, poate să ne schimbe nedesăvârşirile în desăvârşire, şi să ne ia în cer de îndată. De ce, deci, mai suntem aici? Şi-ar ţine Dumnezeu copiii departe de Paradis mai mult decât este necesar, fie chiar şi un moment? De ce se află încă armata Lui Dumnezeu pe câmpul de luptă, când o singură lovitura le-ar putea asigura victoria? De ce rătăcesc încă încoace şi încolo, când un singur cuvânt de pe buzele Lui i-ar putea duce direct în ceruri, spre împlinirea speranţelor lor? Răspunsul este că „pentru Domnul trăim”, şi că să arătăm şi altora iubirea Sa. Rămânem pe pământ ca semănători care seamănă sămânţa, ca plugari care desţelenesc ogorul, ca vestitori care vestesc mântuirea. Noi suntem aici „sarea pământului” (Matei 5:13), ca să fim o binecuvântare pentru lume. Suntem aici ca să-L slăvim pe Christos prin vieţile noastre de zi cu zi. Suntem aici ca să lucrăm pentru El, şi ca „unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1). Să ne întrebăm dacă vieţile noastre îşi ating scopul. Să trăim vieţi înflăcărate, folositoare, sfinte, „spre lauda slavei harului Său” (Efeseni 1:6). Între timp, să tânjim să fim cu El şi să cântăm în fiecare zi.

Inima mea e lângă El, la tronul sfânt
Şi nici un rău n-o va putea atinge:
Trăiesc în aşteptare, ascultând
O voce care-mi spune „ridică-te, şi vei învinge”.

SEARA

„Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” loan 5:39

Isus Christos este Alfa şi Omega Bibliei. El este tema constantă a paginilor sfinte; de la început până la sfârşit, ele mărturisesc despre El. Încă de la creaţiune Il vedem ca făcând parte din Sfânta Treime. Îl vedem în făgăduinţa privitoare la Sămânţa femeii. Îl vedem tipizat în arca lui Noe. Călătorim cu Avraam, şi El vede zilele lui Mesia. Locuim în corturi cu Isaac şi Iacov, hrănindu-ne cu făgăduinţa sfântă. Il auzim pe venerabilul Israel vorbind despre Şilo şi, în numeroasele tipuri ale legii, găsim oglindirea Mântuitorului. Profeţi şi regi, preoţi şi predicatori, cu toţii privesc într-o singură direcţie — stau cu totii asemeni heruvimilor, care au privit pe deasupra arca şi şi-au dorit să privească înăuntru, şi să citească taina marii împăcări a Lui Dumnezeu. În Noul Testament, cu mai mare claritate, vedem că Domnul este singurul subiect care străbate întregul. Nu este un lingou aici şi câteva grăunţe de aur dincolo. Este o temelie solidă de aur, fiindcă întreaga substanţă a Noului Testament este Isus răstignit, şi până şi propoziţia de încheiere cuprinde numele Răscumpărătorului. Ar trebui să citim întotdeauna Scripturile sub această lumină Ar trebui să considerăm Cuvântul o oglindă, prin care Christos priveşte din ceruri. Atunci, privind în Evanghelie, îi vom vedea faţa ca într-o oglindă. Este adevărat că reflecţia este slabă, dar este o pregătire binecuvântată pentru timpul când îl vom vedea faţă în faţă. Biblia conţine scrisorile lui Isus Christos către noi, parfumate cu dragostea Lui. Paginile ei sunt veşmintele Regelui nostru, şi miros a mir, aloe şi casie. Scriptura este carul regal în care călătoreşte Isus, îmbrăcat cu dragostea fiicelor Ierusalimului. Scripturile sunt scutecele în care a fost înfăşat pruncul Isus; desfă-le şi Il vei vedea pe Mântuitorul. Esenţa Cuvântului Lui Dumnezeu este Christos.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28

Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri”, „cele mai multe lucruri” sau chiar „lucrurile îmbucurătoare”, ci „TOATE lucrurile”. Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.

Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează”. Nu spune: „au lucrat” sau „vor lucra”. Este o acţiune continuă.

Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare” (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui” (Ps. 145:17).

Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile … spre binele”, iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.

Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.

Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). J. R. Macduff

În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele” celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una. George Mueller

 

Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20)

 

„Dumnezeu a schimbat răul în bine” – o, binecuvântată siguranţă,

    Ce cade ca strălucirea soarelui pe întreaga cale a vieţii,

Şi atinge cu aurul cerului norii negri de furtună ai pământului,

    Aducând pace şi mângâiere proaspătă zi de zi.

 

Nu la întâmplare mâinile fraţilor necredincioşi

    L-au vândut pe Iosif rob într-o ţară străină;

Şi n-a fost întâmplător că, după ani de suferinţă,

    A fost adus ca să stea înaintea tronului lui faraon.

 

Un Ochi atoate-văzător a văzut nevoia miilor,

    Şi a plănuit s-o împlinească prin acel singur suflet;

Şi prin zilele istovitoare de întemniţare

    A lucrat pentru împlinirea scopului măreţ şi glorios.

 

Şi cum sfârşitul era ascuns de cel captiv,

    Fierul a intrat chiar în sufletul lui;

Ochii lui puteau vedea doar calea prezentă de necaz,

    Dar privirea lui nu se putea odihni încă asupra întregului.

 

Credinţa n-a slăbit în acele zile lungi şi întunecate de aşteptare,

Încrederea lui în Dumnezeu a fost reînsufleţită în cele din urmă,

A sosit ceasul când Dumnezeu l-a făcut pe slujitorul Său

    Să-i mângâie pe mulţi, şi toate suferinţele lui au trecut.

 

„Nu voi, ci Dumnezeu este Cel care m-a adus până aici”,

    A mărturisit triumfătoare credinţa mai târziu;

„Dumnezeu a schimbat răul în bine”, nici un alt motiv

    Nu putea uni divergenţa lor cu cântarea lui de laudă.

 

„Dumnezeu schimbă răul în bine” pentru tine, dragul meu,

    Dumnezeul lui Iosif este acelaşi şi astăzi;

Dragostea Lui îngăduie suferinţe ciudate şi amare,

    Mâna Lui te călăuzeşte pe o cale necunoscută.

 

Domnul tău, care vede sfârşitul de la început,

    Are pentru tine intenţii de dragoste nespusă.

Deci pune-ţi mâna într-a Lui şi urmează-L fără teamă,

    Până vei vedea cu ochii tăi bogăţiile harului Său.

 

Acolo, când vei sta neclintit în Casa Gloriei,

    Şi toată calea vieţii tale va fi deschisă sub privirea ta,

Ochii tăi vor VEDEA mâna în care te încrezi acum,

    Şi vei preamări dragostea Lui zile nesfârşite.

Freda Hanbury Allen

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 48.9-22

    „Pentru Numele Meu … pentru Mine” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându-l pe Israel ca popor al Său — şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).    Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) părăului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i-a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 11:8-16

„Prin credinţă Avram… a ascultat şi a plecat, fără să ştie unde se duce.” Evrei 11:8

PRIVEŞTE DINCOLO DE NECUNOSCUT

Viaţa este plină de neprevăzut. Nu ştim ce ne vor aduce următoarele 24 de ore. Este o cărare nemarcată, care poate include mari binecuvântări ori pierderi tragice. Pentru că viitorul este necunoscut, îi umple pe mulţi de frică – făcând din fiecare nouă zi şi împrejurare o luptă. Frica de necunoscut l-a împiedicat de multe ori pe om să pornească înainte. In evul mediu, de exemplu, marinarii europeni nu navigau prea departe în sud. Credeau că dacă vor ajunge la mijlocul pământului, la ecuator, vor da de un inel de foc, deoarece cu cât călătoreau mai în sud era tot mai cald. O astfel de frică i-a împiedicat să exploreze Oceanul Atlantic. O hartă întocmită cândva în evul mediu, avea desenată o corabie care se întorcea în Marea Mediterană din strâmtoarea Gibraltarului. Deasupra erau scrise cuvintele latine: „Non plus ultra”, care înseamnă: „Dincolo nu există nimic”. Frica de necunoscut i-a împiedicat pe exploratori să traverseze Atlanticul, până când Columb şi Ponce de Leon au decis să încerce orizontul. Poate că frica de necunoscut te ţine să nu faci nici un progres spiritual. Te temi, poate, gândindu-te la ce vor spune vecinii, în cazul că le vei vorbi despre Cristos. Nu ştii cum vor reacţiona elevii tăi dacă vei preda la o clasă de studiu biblic. Nu suntem siguri dacă vom putea plăti datoriile, dacă vom dărui mai mult. Dar nu trebuie să ne fie frică atunci când facem pasul credinţei. Ca si Avram, care şi-a lăsat ţara strămoşească pentru o destinaţie necunoscută, putem şi noi să învingem nesiguranţa încrezându-ne în Dumnezeu. El vede dincolo de necunoscut.  D.C.E.

Credinţa vede mai departe 
De frică şi îngrijorări. 
Ea-L vede pe Cristos prezent 
în orişice împrejurări.  French

Cei care se tem de viitor orbecăiesc prin prezent.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„Căci, cum este lipit brâul de coapsele omului, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda … ca săMi fie popor şi nume şi laudă şi glorie; dar ei nau ascultat.”  Ieremia 13.11

În acest capitol, Domnul îi porunceşte lui Ieremia să poarte un brâu, apoi săl dea jos şi săl îngroape undeva. După un timp, Ieremia a dezgropat brâul, iar acesta era putrezit şi nu mai era bun de nimic. Domnul foloseşte acest lucru ca o ilustraţie a ceea ce se întâmplase cu Israel. El făcuse ca poporul Său să se alipească de El, aşa cum se lipeşte brâul de coapsele unui om. Se îngrijise de ei de când îi scosese din Egipt şi până în acea zi. Dorinţa Lui era ca ei să fie un popor pentru lauda şi gloria Sa.

Din nefericire, Domnul a trebuit să spună că ei, nevrând să asculte de glasul Său, au mers după imaginaţiile inimilor lor şi chiar sau dus după alţi dumnezei, pentru a le sluji şi pentru a se închina înaintea lor. Rezultatul a fost că au ajuns ca un brâu putrezit, care nu mai este bun de nimic.

În Fapte 11.23, Barnaba ia îndemnat pe credincioşii din Antiohia să se alipească de Domnul cu hotărâre de inimă. Este încă dorinţa Domnului ca poporul Său, acum Adunarea, să se alipească de El, pentru a fi astăzi spre lauda şi spre gloria Sa. Ce înseamnă să ne alipim de El? Înseamnă să ascultăm de glasul Lui, care se face auzit prin Cuvântul Său; înseamnă să umblăm prin Duhul (Galateni 5.16), preocupaţi cu Hristos, nu cu imaginaţiile inimilor noastre; înseamnă să ne ferim de idolatrie şi de orice lucru care Iar putea lua locul lui Hristos în inimile noastre (1 Ioan 5.21). Creştinătatea a urmat exemplul lui Israel şi a devenit ca un brâu putrezit. Domnul să ne dea harul să ne alipim de El cu o inimă hotărâtă şi să fim astfel spre lauda şi spre gloria Sa, până când El va veni.

K. Quartell

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8.28

Viața – o broderie

O scriitoare creștină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viața, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră și noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta nu se văd decât capete de ață și noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de ață dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârșită a planului Său pentru întreaga noastră viață.

Datorită faptului că Dumnezeu cunoaște și înțelege toate lucrurile, noi ne putem încredința Lui, știind că El va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete și motive în spatele acțiunilor lui Dumnezeu, pe care noi nu le putem înțelege. Dumnezeu este infinit, omul este mărginit. Dar bazându-ne pe ceea ce știm despre Dumnezeu, despre nemărginita Sa dragoste arătată în mod suprem la crucea de pe Golgota, putem fi încredințați că El face ceea ce este mai bun pentru viețile noastre. Iată de ce lucrarea înțeleaptă a fiecărui om este să urmeze sfaturile psalmistului: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SĂ NU TE VĂICĂREȘTI!

„Nu vă plângeți” Iacov 5:9

Orice lucru pe care îl faci în mod repetat devine obicei. De aceea lacov spune: „nu vă plângeți”. Autorul Jon Gordon spune: „Postul de la văicăreală nu numai că-i va face fericiți pe cei din jurul tău dar și tu vei experimenta bucuria, pacea, izbânda și relații pozitive”. Așa că, în loc să te văicărești atunci când lucrurile merg prost mai bine fă următoarele lucruri: 1) Practică mulțumirea! Când aduci mulțumire pentru trei lucruri în fiecare zi, primești energie si te simți mai fericit. E cu neputință să fii mulțumitor și negativist în același timp. 2) Încurajează-i pe ceilalți! în loc să te plângi de greșelile pe care le fac oamenii, îndreaptă-ți atenția spre lucrurile bune pe care le fac. „Să îmbărbătași pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți” (1 Tesaloniceni 5:14). Nu este greșit să critici slăbiciunile altora câtă vreme contrabalansezi cu de trei ori mai multă lauda. 3) Concentrează-te asupra reușitelor tale! Ține un jurnal al realizărilor. în fiecare seară, înainte de a merge la culcare, scrie ceva semnificativ despre ziua care a trecut. Ar putea fi o conversație ziditoare sau o realizare de care ești mândru. E adevărată vechea zicală: „Nimic nu are succes ca și succesul”. Când îți îndrepți atenția spre succes, pregătești cadrul pentru ca si alții să-ti urmeze exemplul. 4) Învață să renunți! în loc să fii preocupat de lucrurile pe care nu le poți schimba, concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți influența. Când te vei opri din încercarea de-a controla totul și-ți vei pune viața în mâna Domnului, lucrurile se vor rezolva. 5) Folosește puterea rugăciunii! Pavel spune: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri” (Efeseni 6:18). Rugăciunea reduce stresul, îți dă putere si promovează sănătatea. Când te afli sub presiune, loc să te plângi, activează puterea lui Dumnezeu și reîncarcă-ti bateriile.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.” Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti. Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45).

Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al Lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii. Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta ne
provoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” EFESENI 6:10

Epistola către Efeseni descoperă poziţia slăvită a copilului lui Dumnezeu în Hristos, Mîntuitorul şi Biruitorul tuturor lucrărilor vrăjmaşului, în El, cel credincios este binecuvîntat cu toate binecuvîntările duhovniceşti în locurile cereşti.În toate epistolele sale, Pavel insistă asupra trebuinţei de a fi „în Hristos”; pentru credincios, este taina unei vieţi roditoare. În afară de El, încurcătură, ruşine; căci atunci sîntem în noi înşine, jucăriile sentimentelor, uşurătăţii şi a sensibilităţii noastre. în felul acesta, noi facem jocul vrăjmaşului şi sîntem o pricină de tulburare în jurul nostru. Înainte de a vorbi de adevărata natură a vieţii şi slujirii credincioşilor, care implică o luptă; înainte de a pune înaintea credinciosului toată armătura lui Dumnezeu fără de care nu poate nici să creadă, nici să biruiască, apostolul sună alarma. El ne cheamă la realitate, ne face cunoscut dreptul nostru de întîi născuţi şi ne spune care este poziţia şi posesiunea noastră: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui,” sau după o altă versiune: „Inimile să vă fie întărite în Domnul şi în tăria biruitoare a puterii Sale”.

Cunoştinţele intelectuale nu sînt de ajuns: inima şi duhul nostru trebuie să fie în Domnul Hristos, angajate cu adevărat în lupta duhovnicească. Independenţi de El, sîntem lăsaţi propriilor noastre puteri care foarte curînd se dovedesc falimentare; de aceea inimile noastre trebuie să fie întărite în Domnul, Biruitorul deplin al întregii puteri a vrăjmaşului. Să ne trăim chemarea aşa cum am primit-o, dînd preţ poziţiei noastre în Hristos şi prin credinţă să ne întărim în tăria biruitoare a puterii Sale. Această putere este activă şi niciodată pasivă si vrea să facă din noi luptători destoinici pentru cauza Domnului Hristos. îndoielile noastre, înfringerile şi descurajările noastre trebuie să fie înghiţite de această putere biruitoare.

Poate va zice cineva: „Da, frumoase şi încurajatoare sînt toate ideile acestea, dar realitatea?… Realitatea? Nu trebuie s-o privim în viaţa noastră. Aceasta ne-ar descuraja. Realitatea este Domnul Hristos! Trebuie s-o privim în lumina Domnului Hristos. S-o trăim prin El. El este Dumnezeu adevărat şi viaţa veşnică. El ne-a spus: „în lume veţi avea necazuri (lupte); dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, „şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului”. Ne mai trebuie altceva?

Drumul cel mai greu în lupta cea mai înfocată, este drumul biruinţei şi al odihnei. în lupta noastră avem nevoie de mult har, dar în biruinţa pe care am cîştigat-o avem nevoie de o îndoită măsură de har, ca să nu ne mîndrim.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul vostru;răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu. El însuşi va veni şi vă va mântui”. Isaia 35:4.

Nu este scris deci: „Puneţi-le păcatele în faţa ochilor lor”, „Spuneţi-le” nu vă temeţi”. Mulţi sunt dezamăgiţi pentru că păcatele din trecut îi urmează şi nu le da pace? Alţii sunt dezamăgiţi pentru că sunt în ispite, s-au obosit şi numai pun la socoteală puterea lui Dumnezeu, iar alţii se uită la greutăţile care le stau în faţă, cum făcea poporul lui Israel când erau dezamăgiţi văzînd zidurile Ierihonului. Când suntem
dezamăgiţi înseamnă că nu-L mai avem înaintea ochilor
noştri pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui; vedem doar împrejurarea şi pe noi înşine. Dar trebuie să ştim că:
„Fără credinţă e cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Ochii orbilor să fie deschişi şi urechile surzilor să audă; de aceea să rugăm pe Domnul să ne deschidă ochii şi să ne arate puterea Lui. Nu trebuie să ne gândim că avem nevoie de simţuri bune ca să putem crede.” Şi credinţa este siguranţă cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd”. Când observăm că-L necinstim pe Dumnezeu şi-L întristăm prin necredinţa noastră, atunci trebuie să
venim înaintea Lui, să-I mărturisim păcatul şi să ascultăm de Cuvântul Lui, ca să-I mărim Numele. De aceea spune Cuvântul: „Întăriţi-vă deci mâinile obosite şi genunchii slăbiţi, croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru că cel care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă, să fie vindecat”. (Evrei 12:12-13). Aceasta o facem crezînd Cuvântul Lui: „Nu te teme, Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc şi tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele”. (Isaia 41:10). De aceea nu te teme, crede numai!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UN NUME VREDNIC DE TOATĂ ÎNCREDEREA

„Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” Ţefania 3.12

Când credinţa dispare din mijlocul acelora care trăiesc în belşug, ea îşi găseşte adăpost printre săracii lumii acesteia, bogaţi în credinţă. În ei Domnul găseşte o rămăşiţă credincioasă. Fac şi eu parte din această rămăşiţă?

Ei se încred în Domnul pentru că sunt lipsiţi şi smeriţi. Cine n-are nici un ban, încearcă să se împrumute dacă cineva îl ia pe garanţie. Omul care-şi dă seama că numele său nu prezintă destulă garanţie, caută sprijin la alt nume. Ori cel mai bun nume este al lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna un popor care-şi va pune încrederea în El, pentru că este mic şi smerit. Existenţa lui în sânul unei naţiuni este pentru această naţiune un
izvor de binecuvântări necunoscute. Este sarea care păstrează şi împiedică stricăciunea provocată de pofta lumii acesteia.

Această întrebare mi se pune din nou: Fac şi eu parte din acest popor? Sunt mâhnit de păcatul care este în mine şi în jurul meu? Sunt sărac cu duhul, mă văd eu însumi sărac duhovniceşte? Mă încred eu în Domnul? Aceasta este întrebarea cea mare. Domnul Isus descoperă numele, caracterul, persoana lui Dumnezeu; mă încred eu în El? Dacă da, am părăsit orice plan care face parte din această lume. Doamne, ajută-mă să fiu aşa.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.” Evrei 1.3

Aceasta este poziţia Domnului Isus în prezent. Aici în cap. 1 din Evrei vedem maiestatea Fiului lui Dumnezeu. „A şezut la dreapta măririi” ne arată imensitatea slavei personale a Domnului Cristos. El este într-adevăr Creatorul, El este oglinda şi întipărirea slavei lui Dumnezeu şi El ţine şi păstrează toate lucrurile prin Cuvântul Său. El este jertfa de ispăşire a păcatelor. Noi putem înţelege că această prezentare a slavei lui Cristos, fie că este vorba de slava Sa personală fie că este vorba de poziţia Sa, leagă deja de acum inimile tuturor credincioşilor cu cerul, acolo unde este El. El este Dumnezeu. El a coborât din cer şi S-a înălţat după lucrarea înfăptuită pe deplin. Prin aceasta şi în locurile cereşti a moştenit un Nume care este mai minunat decât al îngerilor.

Ce Domn minunat avem noi în El, care ocupă locul cel mai înalt şi mai însemnat, locul de cinste care este numai al Lui. De aceea să-I mulţumim tot timpul căci El este Salvatorul nostru. A Lui să fie lauda, mărirea şi adorarea! De aceea în toată adunarea să nu se audă altceva decât o îmbărbătare continuă în această direcţie. Dar şi ca persoane individuale să-i aducem laudă pentru dragostea Sa. În Ps. 22.25 scrie: „în adunarea cea mare Tu vei fi pricina laudelor mele şi-mi voi îndeplini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.”

Duhul Sfânt nu împinge niciodată pe un suflet să privească la el însuşi sau la lucrarea lui, ci ÎNTOTDEAUNA îndreaptă orice privire numai la CRISTOS. A-L cunoaşte pe Cristos este viaţa veşnică, şi descoperirea Fiului de către Tatăl prin Duhul Sfânt alcătuieşte temelia Adunării. Învăţătura cea mai duhovnicească va fi totdeauna aceea, care înfăţişează neîncetat şi pe deplin pe CRISTOS. Duhul nu se poate opri decât la Isus. Aşadar, dacă cineva slujeşte prin puterea Duhului lui Dumnezeu, va vorbi totdeauna mai mult despre CRISTOS decât despre alte lucruri.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Tu m-ai scos la loc larg când eram în strâmtoare” (Psalmul 4:1); o, de-ar fi gândurile inimii mele mai mult şi mai mult un izvor neîncetat de comori pline de har!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalm 139,14

Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. El a creat lucruri originale, unice. Nu există doi oameni identici pe pământ. El te-a făcut şi pe tine aşa cum eşti, într-un mod minunat, cu calităţile, talentele, dar si cu limitele tale. I-ai mulţumit? Nu eşti un «accident», dimpotrivă, este scris «Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). Este minunat şi un motiv special de laudă şi de mulţumire înaintea Domnului că nu suntem un «accident» sau că nu depindem de «soartă». Mai mult decât atât, Dumnezeu ne-a planificat viaţa până la ultima suflare. Nu vrei să-I mulţumeşti că te-a făcut aşa cum eşti şi să-L lauzi pentru planul pe care-l are cu viaţa ta? Întreaga ta cale a fost deja stabilită de Dumnezeu, de aceea nu compara drumul tău cu un altul. Pentru că Domnul creează doar lucruri originale, El nu Se repetă niciodată în creaţie. Inchinându-te cu mulţumire şi laudă, tu îi dai ocazia să te transforme prin Cuvântul şi prin Duhul Său.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie. Psalmi 126:3

Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul Lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru” (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie. O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al Lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12). Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

 

SEARA

Cercetaţi Scripturile. loan 5:39

Cuvântul grecesc „cercetat” semnifică o căutare strictă, apropiată, harnică şi curioasă, aşa cum fac oamenii când caută aur, sau vânătorii adevăraţi când urmăresc prada. Nu trebuie să ne mulţumim cu citirea superficială a unui capitol ci, la lumina Duhului, să căutăm cu înflăcărare înţelesurile adânci ale Cuvântului. Sfânta Scriptură trebuie cercetată — multe din învăţăturile ei pot fi aflate numai prin studiu atent. In ea există lapte pentru copilaşi, dar şi hrană tare pentru oamenii puternici, învăţaţii au spus că în fiecare cuvânt se ascunde un munte de semnificaţii, în fiecare verset din Scriptură. Tertulian exclama: „iubesc plinătatea Scripturii!” Nici un om care zgârie Cartea Lui Dumnezeu la suprafaţă nu are câştig; trebuie să sapi şi să scormoneşti până ajungi la comoara ascunsă. Uşa Cuvântului se deschide numai cu cheia hărniciei. Scripturile cer cercetare. Sunt scrierile Lui Dumnezeu, purtând timbrul şi pecetea divină. Cine îndrăzneşte să le trateze cu uşurinţă? Cel care le dispreţuieşte Il dispreţuieşte pe Dumnezeu, care le-a scris. Dumnezeu nu vrea ca Bibliile noastre să devină martori împotriva noastră în ziua judecăţii. Cuvântul Lui Dumnezeu va răsplăti cercetătorul. Dumnezeu nu ne cere să mutăm un munte de piatră ca să găsim un bob de grâu, fiindcă Biblia este un lan bogat. Nu trebuie decât să deschidem uşa hambarului, şi vom avea parte de belşug. Scriptura pune stăpânire pe cercetător. Ea este plină de surprize. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, ea străluceşte cu toată splendoarea descoperirii în faţa ochilor care o caută, ca un templu uriaş pavat cu aur şi îmbrăcat în rubine, smaralde şi pietre scumpe. Nimic nu se compară cu adevărul Scripturii. În cele din urmă, Scriptura Il descoperă pe Isus: „ele mărturisesc despre Mine” (loan 5:39). Nici un motiv nu poate fi mai puternic decât acesta: cel care îl găseşte pe Isus găseşte viaţa, cerul şi toate lucrurile. Fericit este cel care, cercetând Scriptura, Il descoperă pe Mântuitorul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

„Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.” (Psalmul 37:3)

Am întâlnit odată o femeie săracă ce-şi câştiga existenţa muncind din greu ca menajeră, dar era o creştină veselă şi biruitoare. O altă creştină, o doamnă, care era foarte ursuză, i-a spus într-o zi: „Nancy, înţeleg că eşti fericită astăzi, dar cred că perspectivele tale de viitor te vor domoli. Să presupunem, de exemplu, că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Sau să presupunem că actualii tăi patroni se mută de aici, şi nu găseşti de lucru în altă parte. Sau să presupunem …”

„Încetează!” strigă Nancy. „Eu nu «presupun» niciodată nimic. «Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic» (Ps. 23:1). Şi apropo”, a adăugat ea către prietena ei posomorâtă, „toate aceste «presupuneri» te fac să te simţi atât de mizerabil. Mai bine renunţă la ele şi pur şi simplu încrede-te în Domnul”.

Următorul text biblic este cel care va înlătura orice «presupunere» din viaţa unui credincios dacă este primit şi împlinit practic printr-o credinţă de copil: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” (Evrei 13:5-6).

Hannah Whitall Smith

Un şuvoi de necazuri mi-a tăiat calea;

    E întunecat şi adânc şi lat.

Amară oră are viitorul

    Când traversez apele lui umflate.

Dar eu zâmbesc şi cânt şi spun:

    „Voi nădăjdui şi mă voi încrede întotdeauna;

Voi îndura necazul care va veni mâine,

    Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

Podul de mâine este foarte periculos;

    Nu îndrăznesc să-l trec acum.

Pot să-i văd bârnele mişcându-se încoace şi încolo,

    Şi arcurile lui clătinându-se şi îndoindu-se.

O, inimă, trebuie să nădăjduieşti întotdeauna;

    Trebuie să cânţi şi să te încrezi şi să spui:

„Voi îndura necazul care va veni mâine,

    Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

Vulturul care se înalţă la mari înălţimi nu-şi face griji cum o să treacă un râu.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 48.1-8

    Cititorii în stele, „cei care împart cerurile” (47.13) şi alţi astrologi s-au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. în ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi loan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s-au împlinit (v. 3). Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52). Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr-unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte „îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 20:1-3, 24-33

„… nu este decit un pas intre mine şi moarte.” 1 Samuel 20:3

UN SFERT DE MILIMETRU DE CAUCIUC

Vieţile noastre sunt daruri fragile de la Dumnezeu. Unui tânăr care tocmai se supusese unui control medical general, i s-a spus de către doctor că este complet sănătos. In timp ce ieşea din cabinetul doctorului, trecând prin sala de aşteptare, a căzut deodată cu mâinile încleştate pe piept suferind un atac de inimă fatal.

Moartea era mult mai aproape decât a crezut el. în timp ce vizita expoziţia spaţială de la Institutul Smithsonian din Washington, prinţesei Anne i-a fost prezentat astronautul Neil Armstrong. Pe parcursul vizitei, prinţesa a văzut expuse costumele astronautilor. întorcându-se spre Armstrong, ea a întrebat: „Este vreun pericol să se rupă?” Cel care îsi asumase marele risc de-a fi primul om care a păşit pe suprafaţa lunii a răspuns: „Da, diferenţa dintre viaţă şi moarte acolo sus este numai de aproximativ un sfert de milimetru de cauciuc!” In textul de azi, David a dat glas unei astfel de constatări a pericolului iminent care îl pândea în orice moment. Regele Saul, în mânia invidiei sale, căuta să-i ia viaţa rivalului său pe care îl unsese Samuel ca moştenitor de drept al tronului lui Israel. Dându-şi seama de scurtimea vieţii, David a scris mai târziu aceste rânduri de disperare pe care le găsim în textul de azi: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu ce trecător sunt” (Psalmul 39:4). Fiind conştienţi de acest fapt, vom fi motivaţi să trăim fiecare zi pentru Domnul. Aceasta ne va da puterea să facem pasul final fără teamă.  – H.G.B.

Nimeni dintre noi nu ştie
Când va bate-al morţii negru ceas.
Să trăim în ziua-ceasta
Ca în ultima ce ne-a rămas.– D.J.D.

Nu eşti gata să trăieşti, până nu eşti gata să mort.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.” 2 Corinteni 5.10

Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, însă este scaunul de judecată al Celui care ma iubit şi care Sa dat pe Sine Însuşi pentru mine, care ma mântuit şi în care am fost acceptat. El niciodată na tratat cu asprime pe un suflet care a venit la El recunoscânduşi adevărata stare; unora ca aceştia lea vorbit cu tot harul Său de nepreţuit.

Toţi vom fi deci arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, înaintea Persoanei Aceluia care, prin moartea Sa, nea îndepărtat toate păcatele. Ce binecuvântare va fi săL vedem şezând pe acel scaun! Nu există nimic în acest gând care să tulbure pacea pe care El a făcuto prin sângele crucii Sale; şi această pace trebuie so avem, pentru a ne bucura de comuniunea cu Dumnezeu. Apoi să ne gândim cum vom ajunge acolo. Hristos va veni şi ne va lua la Sine, fiindcă ne iubeşte şi doreşte să fim acolo unde El Însuşi este. Şi în ce stare vom ajunge acolo? Glorificaţi, având un trup ca al Lui. Judecătorul este Cel care a fost făcut pentru noi dreptate de către Dumnezeu (1 Corinteni 1.30).

A crede în Numele Lui şi totuşi a ne îndoi că avem pace înseamnă a pune la îndoială valoarea lucrării Lui. Cel care a suferit odinioară şi care acum este glorificat nu va contrazice rezultatul lucrării Sale atunci când va fi Judecător. Atunci însă nu va mai exista nimic ascuns – totul va veni la lumină. Şi care este efectul acestui lucru pentru noi? Privim la viaţa noastră trecută şi ce vedem? Privim la perioada de când am devenit creştini şi cât de multă slăbiciune şi faliment vedem! Trebuie însă acest lucru să ne înspăimânte? Nu, căci privim de asemenea la Dumnezeu şi spunem: Cu ce Dumnezeu minunat am avut dea face în tot acest timp! Fiecare pas a fost o manifestare a dragostei Tatălui nostru, care nea condus pe cale. În glorie vom vedea clar toată nebunia noastră, dar o vom vedea fiind întrun trup înviat şi schimbat. Vom distinge dragostea lui Hristos în fiecare mic detaliu al vieţii noastre duse aici pe pământ, de la început şi până la sfârşit.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie”

1Petru 5.5

Moartea unui arbitru

Vestea morții unui arbitru a șocat în aceeași măsură iubitorii de fotbal, mass-media și oficialitățile. Cinci fotbaliști tineri între 15 și 16 ani l-au bătut pe arbitru așa de brutal, încât acesta a murit în spital din cauza loviturilor. A fost doar agresivitate oarbă? Sau s-a îndreptat mânia poate împotriva autorității arbitrului, care trebuia să poarte de grijă de respectarea regulilor de joc?

Adesea sunt bătuți polițiști, sunt atacați oameni de ordine, poate chiar judecători sunt îndepărtați din cale. A ridica mâna împotriva celui care te avertizează este un mare semn de slăbiciune interioară!

Autoritățile, care pun anumite granițe într-o comunitate, se lovesc de împotrivire. Este poate și la noi creștinii așa? Cum ne comportăm cu oamenii care ne avertizează de căi greșite, voite, care vorbesc cuvinte clare, ne sfătuiesc și chiar ne îndrumă? Ne supărăm pe ei?

Biblia ne îndeamnă să recunoaștem autoritățile. Ea vorbește și despre faptul că tinerii trebuie să se supună celor mai în vârstă. Desigur, cei mai în vârstă nu mai au nimic de spus în unele domenii. Nu pot ține pasul cu dezvoltarea tehnică razantă și poate nici măcar nu știu ce este un iPhone. Dar ei au o mulțime de experiență de viață! Și cine prețuiește acest lucru și permite să i se spună ceva, este înțelept.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SPUNE-I DOMNULL

„Ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” loan 9:3

Când Domnul Isus s-a întâlnit cu un orb, ucenicii Lui au început numaidecât să discute despre motivul pentru care omul se afla în acea stare. Ei l-au întrebat pe Domnul Isus: „cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții Iui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

Să remarcăm împreună patru lucruri:

1) Ucenicii erau nerăbdători să pună problema omului pe seama păcatului său. Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu te califici pentru harul lui Dumnezeu, din cauza păcatului tău, dar nu e așa! Dumnezeu nu-ți analizează trecutul pentru a-ti determina viitorul.

2) Când Domnul Isus l-a vindecat, vecinii săi au fost mai interesați de dezbatere decât de sărbătorire – și nu s-au schimbat prea multe de atunci! Ei au început să întrebe: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Unii ziceau: „EI este.” Alții ziceau: „Nu” (v. 8-9).

3) Vindecarea lui a picat „examenul religiozității”, întrucât fariseii au spus: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul” (v 16). 4) Nici măcar părinții bărbatului nu au fost liberi să-L laude pe Dumnezeu, pentru că se spunea: „dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă” (v. 22). Pentru vecini, el a fost un neajutorat, pentru liderii bisericii a fost subiectul unei polemici, pentru părinții săi a fost un stigmat social, așa că „l-au dat afară” (v. 34). Aici s-a încheiat povestirea? Slava lui Dumnezeu – nu! „Isus…când l-a găsit, i-a zis: Eu am venit…ca cei ce nu văd, să vadă” (v. 35, 39). Așa că, în loc să-ți împărtășești problema ta oamenilor și să asculți părerile lor, te sfătuiesc să o spui Domnului în rugăciune. Când o împărtășești cu ceilalți, cel mai bun lucru pe care îl poți obține este simpatia, dar când o spui lui Isus, vei găsi soluția.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează?

„..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în „apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de „aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult. Vezi unde te-ai „împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2. Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. „Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. „Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” EVREI 12:1

Printre chemările Cuvîntului lui Dumnezeu, care pentru vremea de acum se simt cu o insistenţă deosebită, este una care răsună în inima credincioşilor ca un sunet de trîmbiţă. „Stăruiţi!” O mie să cadă alături de voi şi zece mii la dreapta voastră, nu cedaţi, rămîneţi fermi! Dacă dragostea multora se răceşte, noi,trebuie să suferim crucea şi să dispreţuim ruşinea. Dacă alţii abandonează lupta din dragoste pentru lumea de acum, noi trebuie să ne continuam alergarea!

Cei care stăruiesc primesc sarcina, oricît de umilă şi de neplăcută ar fi; căci nu ce izbeşte ochii contează, ci ceea ce este plăcut Domnului. Astfel de credincioşi perseverenţi, nu găsesc că este un lucru ciudat de a fi în cuptor. Ei se bucură că au parte de suferinţele lui Hristos, ştiind că atunci cînd va apărea în slava Sa, ei vor avea bucuria de a o împărtăşi (1 Petru 4:12,13). Puterea Domnului Hristos locuieşte în ei şi încercarea lor este transformată în binecuvîntare pentru alţii.

Care este deci secretul stăruinţei? Moise 1-a cunoscut: „El a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Ev. 11:27). Pavel i-a cunoscut şi a putut să spună: „Dar mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta” (Fapte 26:22). Să ne aţintim privirile la Căpetenia noastră divină şi vom putea astfel să fim perseverenţi.

Dar secretul stăruinţei nu vine numai de la Cel ce este neschimbător ci şi de la lucrarea Lui de la cruce; ea este suficientă şi eficace pentru totdeauna. Dacă sîntem răstigniţi cu Hristos, vom simţi efectele puterii iadului, dar ele nu ne vor vătăma niciodată. Realizînd poziţia noastră în El, vom primi harul stăruinţei oricît de greu ar fi drumul şi oricît de dificile ar fi împrejurările prin care trecem. „Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

Secretul stăruinţei este, în al treilea rînd, o viaţă predată lui Dumnezeu şi dăruită altora. Este un dar de la El care nu ne-a fost încredinţat pentru noi înşine, ci pentru alţii. Dar să ne amintim că virtutea aceasta a perseverenţei pe care Domnul însuşi a avut-o pe pămînt, izvora din părtăşia Sa neumbrită cu Tatăl ceresc şi din iubirea neîntreruptă pe care a avut-o pentru ai Săi. „şi fiindcă iubea pe ai Săi……i-a iubit pînă la capăt”.(Ioan 13:1).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea”. Isaia 45:23-24.

Am ţinut odată, într-un sat, o evanghelizare şi am fost găzduit la primar. Era un om evlavios. La început au venit mama, fiul şi fiica la Adunare, dar tatăl nu, deoarece nu simţea nevoie. Într-o seară, după ce a sosit fiica acasă, a spus tatălui său: „Tată, a fuma este păcat”. El a răspuns: „Aşa, deci tu ai ascultat pentru mine?” Fata a început să plângă şi a zis: „Eu am ascultat şi pentru mine”. Tatăl nu a considerat ca fiind păcat fumatul. Eu i-am spus: „Dacă eşti născut din nou nu te vei mai certa pe tema păcatului”. El a declarat:”La Adunare nu mă duc”. Joi însă, a venit totuşi. Eu vorbeam din Cuvânt unde scrie: „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea, la El vor veni şi vor fi ruşinaţi toţi cei care erau mâniaţi împotriva Lui”. Eu am accentuat că, înaintea lui Dumnezeu trebuie să se plece orice genunchi şi orice limbă, trebuie să jure. Deci, să ,ne plecăm sub Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-i opunem niciodată rezistenţă. Apoi să spunem cu limba: „Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea. „Primarul a întrebat-o pe soţie: „Ce a spus el tot mereu, seara aceasta? Ce să spunem cu limba noastră?” -„Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea;” şi m-a întrebat şi pe mine. Înainte de culcare a mers în grajd şi a scris aceste cuvinte cu creta pe un stîlp. Sîmbătă dimineaţa a spus: „Acum este scris şi în inima mea, nu numai pe stîlp”. Dumnezeu i s-a descoperit şi a primit pacea cu Dumnezeu.

Vrei şi tu să faci la fel?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNŢELEPCIUNE CELOR CE O CER

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Iacov 1.5

„Dacă vreunuia îi lipseşte înţelepciunea!” De fapt, pentru mine nici nu mai este „dacă”, sunt sigur că îmi lipseşte. Ce ştiu eu? Cum pot eu să-mi călăuzesc paşii? Cum aş putea eu să-i călăuzesc şi pe alţii? Doamne, eu sunt numai nebunie şi n-am nici o înţelepciune.

Dar Tu zici: „S-o ceară de la Dumnezeu” şi iată că eu o
cer. Aici, la picioarele Tale, Te rog să mă urmăreşti cu dumnezeiasca Ta înţelepciune în vâltoarea grijilor zilnice şi mai ales a zilei de azi. Căci mărturisesc că, dacă Tu nu m-ai păzi de rătăcire, eu aş lucra ca un nebun, chiar în lucrurile cele mai uşoare. Tu îmi făgăduieşti aici o învăţătură luminoasă şi n-am nevoie nici de învăţător, nici de meditator ca să mi-o însuşesc. O dai cu mână largă, fară plată, chiar unui nebun lipsit de înţelepciune, îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă adevărată: „şi ea îi va fi dată”. Iată că eu o primesc. Nici un înţelept ai acestei lumi nu va putea pricepe înţelepciunea ascunsă pe care Tu o dai copilului Tău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11.30

Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta.” JUGUL LEGII NU PUTEA DUCE PE NIMENI LA ODIHNĂ. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea” (vezi Rom. 10.4). Această neprihănire vrea să ţi-o dăruiască şi ţie. Domnul ţi se adresează ţie când te cheamă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Matei 11.28). Nu te teme, căci Domnul care din dragoste a murit pentru păcătoşi, va duce la îndeplinire toate prorociile Cuvântului Său şi te va ajuta şi pe tine să mergi pe calea aleasă cu El. El nu este un „om aspru” cum îl denumeşte robul cel viclean şi leneş (Mat. 25.24). El este un Domn bun care te îndeamnă să iei jugul şi sarcina Lui care este uşoară. A purta jugul Lui înseamnă a avea aceleaşi ţeluri şi gânduri ca şi El. Este în folosul nostru să-L cunoaştem pe acest Domn, să fim legaţi de El şi să parcurgem cu El calea care se va termina în slava veşnică. Pentru aceasta trebuie mai întâi să-i aduci toate păcatele tale într-o pocăinţă sinceră şi adevărată. Dacă vei face acest lucru vei fi liber de orice păcat care până acum te mustra. Vino chiar acum la acest Izvor de pace care este Domnul Isus Cristos. El este gata să te primească. Nu amâna până mâine căci s-ar putea să fie prea târziu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, împrăştie în dimineaţa asta orice ceaţă şi străluceşte cu claritate şi putere şi înviorare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„… ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” Efeseni 1,12

Dacă vorbim despre faptul că ar trebui să fim o laudă a dumnezeirii Sale, atunci vorbim despre un domeniu în care Biserica lui Isus ar trebui să fie tot timpul biruitoare — şi anume cel al unităţii. Când mă exprim aşa mă gândesc la cuvântul pe care L-a spus Domnul Isus aproape de sfârşitul vieţii Sale: «Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una”» (Ioan 17,22). Domnul Dumnezeu ne-a rânduit prin Isus Cristos să fim o laudă a dumnezeirii Sale. Prorocul Isaia ne-o spune direct şi personal: «Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului» (Isaia 62,3). Dacă am murit într-adevăr cu Cristos, atunci putem pătrunde adâncimea de neînchipuit a caracterului divin, desăvârşit al Dumnezeului veşnic. în această poziţie suntem transportaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi, prin laudă şi mulţumire la adresa Lui, depresia şi proasta dispoziţie dispar, genunchii slabi ne sunt întăriţi, iar Domnul ne aşază picioarele pe o Stâncă ce nu se clatină. Astfel suntem o laudă a dumnezeirii Sale; lauda şi mulţumirea sunt cea mai înaltă expresie a credinţei!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.” 1 Cronici 5:22

Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încredinţaseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră. Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. „Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi oştile iadului vor fugi ca paiele în faţa vântului

Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
Azi se aude scrâşnetul de săbii
Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
Biruitorul va primi cununa slavei
Care-l aşteaptă de la început
Şi va domni cu Regele măririi
In veac de veac, uitând ce l-a durut

SEARA

„Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” Numeri 11:23

Dumnezeu i-a promis lui Moise că va hrăni toată mulţimea din deşert cu carne timp de o lună întreagă. Moise, cuprins dintr-o dată de necredinţă, privea mijloacele inexistente, şi nu vedea cum putea fi îndeplinită făgăduinţa. El se uita la creatură, nu la Creator. Oare Creatorul se aşteaptă ca creatura să îndeplinească vreo promisiune pentru El? Nu. Cel care face promisiunea o împlineşte întotdeauna prin atotputernicia Sa. Dacă El vorbeşte, se face — se face prin El însuşi. împlinirea făgăduinţelor Lui nu depinde de cooperarea sau de puterea omului. Putem vedea pe loc greşeala lui Moise. Totuşi, cât de des facem şi noi acelaşi lucru! Dumnezeu ne promite să ne împlinească nevoile, şi noi aşteptăm de la cele create să împlinească promisiunea; apoi, fiindcă vedem că cele create sunt slabe şi incapabile, ne cufundăm în necredinţă. De ce privim în direcţia aceea? Vrem să mergem la Polul Nord ca să culegem fructe coapte? Într-adevăr, nu ar fi o nebunie mai mare decât să cauţi putere la cel slab, sau să aştepţi creatura să facă munca Creatorului. Să punem, deci, problema aşa cum se cuvine. Mijloacele vizibile pentru împlinirea promisiunii nu sunt o temelie suficientă pentru credinţă; atotputernicia Dumnezeului nevăzut este singura temelie solidă. El va face cu siguranţă tot ce a promis. După ce vom vedea clar că sarcina este a Domnului şi nu a creaturii, vom îndrăzni să ne cufundăm în neîncredere? Întrebarea Lui Dumnezeu ne readuce pe drumul cel bun: „Este mâna Domnului prea scurtă?” (Numeri 11:23). Fie ca, în îndurarea Lui, întrebarea aceasta să fie însoţită de binecuvântata declaraţie: „vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se întâmplă sau nu”.

IZVOARE IN DEŞERT

„Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4

Dacă un om îngăduie, poate găsi ceva la fiecare cotitură a drumului care să-l jefuiască de biruinţa lui şi de pacea minţii lui. Satan este departe de a se retrage din munca lui de a încerca să-i înşele şi să-i distrugă pe copiii lui Dumnezeu. La fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, este înţelept să verifici temperatura experienţei tale ca să-ţi dai pe deplin seama de condiţiile din jur.

Dacă vei face aceasta şi-ţi vei manifesta cu fermitate credinţa la momentul potrivit, vei putea uneori să smulgi efectiv biruinţa din gura înfrângerii.

Credinţa poate schimba orice situaţie, oricât ar fi de neagră sau de dificilă. Dacă-ţi înalţi inima spre Dumnezeu într-un moment de credinţă autentică în El, poţi schimba repede împrejurările în care te afli.

Dumnezeu este încă pe tronul Său, şi El poate schimba înfrângerea în biruinţă într-o fracţiune de secundă, dacă ne încredem în El.

Dumnezeu este puternic! El poate elibera;

Credinţa poate fi biruitoare în orice încercare;

Frica şi îngrijorarea şi păcatul şi necazul pot fi înfrânte

Prin credinţa noastră în puterea colosală, victorioasă a lui Dumnezeu.

Aveţi credinţă în Dumnezeu, soarele va străluci,

    Chiar dacă astăzi sunt nori negri;

Inima Lui a plănuit calea ta şi a mea,

    Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă întotdeauna.

Când ai credinţă, nu trebuie să te retragi niciodată. Poţi să-l opreşti pe Vrăjmaş ori de câte ori îl întâlneşti. Marshal Ferdinand Foch

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 47.1-15

    Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şi-a „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şi-a „amintit de sfârşitul lor” (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna” (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar… (Daniel 5.30).

    În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 1:1-13

… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 loan 1:7

NECURAT! NECURAT!

V-aţi gândit vreodată ce viaţă tristă şi mizerabilă trebuie să fi fost viaţa unui lepros? în Israelul Vechiului Testament, o persoană care suferea de această boală mortală era considerat un proscris – orice legături cu comunitatea sa, erau rupte. In Leviticul 13 există o listă cu cerinţele impuse pentru separarea leprosului. Era izolat într-o tabără afară din localitate. Leprosul trebuia să poarte „semnul distinctiv” al groaznicei sale boli, şi aceasta însemna să-şi rupă hainele, să-şi radă capul şi să se acopere cu o pânză albă. Din dosul acestei măşti se auzea un strigăt îndurerat: „Necurat! Necuraţi”
Ce imagine vie a efectelor groaznice ale păcatului! Din pricina comportării noastre păcătoase, suntem necuraţi – nepotriviţi pentru părtăşia cu Dumnezeu. Suntem nişte proscrişi – fără permisiunea de a intra în prezenta Sa. Boala păcatului ne afectează pe toţi. Fiecare persoană de pe pământ are o mare nevoie de-a fi curăţită de păcat. Dacă acest lucru nu se petrece, atunci păcătosul rămâne alienat – condamnat la suferinţe eterne într-un loc care-l va separa veşnic de Dumnezeu. Compozitorul Robert Lowry a pus întrebarea pe care fiecare ar trebui să ne-o punem: „Cum aş putea să-mi spăl păcatul?” Răspunsul se găseşte în 1 loan 1:7, şi acesta este: „sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Da, curăţirea este posibilă pentru păcătosul care se va încrede în jertfa lui Isus şi în glorioasa Sa înviere din morţi. Slavă lui Dumnezeu! Prin sângele lui Isus putem fi curăţiţi! – P.R.V.

Să te curăţească de orice păcat,
Să te salveze, te-aşteaptă Isus.
Prin credinţă, pe vecie iertat,
Vei fi o fiinţă creată de sus.   – H.G.B.

Contaminarea păcatului o poate curaţi doar SalvatoruL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Nu te lăuda cu ziua de mâine, pentru că nu ştii ce va aduce o zi.” Proverbe 27.1

Amânarea înseamnă obiceiul de a lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut astăzi. Am citit odată câteva versuri, care descriu intenţiile bune ale celui care amână:

Ştiu că amânarea e păcatul meu, ea numi aduce niciun bine;

Voi renunţa la ea, dar nu acum, ci poate … mâine.

Însă, când este vorba de mântuire, Biblia ne avertizează clar că „mâine” nu este niciodată o opţiune. Mântuirea este prezentată ca fiind disponibilă „acum” şi „astăzi”, căci Scriptura spune: „Iată, acum este timpul potrivit; iată,acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2). Amânarea este o armă des folosită de Satan pentru ai lipsi pe oameni de mântuire.

Când a vizitat Atena, Pavel a predicat evanghelia. La sfârşitul mesajului său, unii şiau bătut joc, iar alţii au crezut; au fost însă unii care au spus: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată„. Întro altă împrejurare, un guvernator pe nume Felix, om crud şi nedrept, a fost pus în faţa realităţii cu privire la „dreptate, înfrânare şi judecata viitoare”. Sub cercetarea Duhului Sfânt, el sa cutremurat, însă, pentru a salva aparenţele înaintea Drusilei (femeie pe care o sedusese şi pe care o despărţise de soţul ei), ia răspuns lui Pavel: „Acum mergi şi, când voi avea o ocazie, te voi chema” (Fapte 17.32; 24.25).

Să nu te laşi influenţat de nimeni pentru a amâna chestiunea mântuirii tale, căci este cu mult mai bine ca sufletul tău să fie mântuit, decât să salvezi aparenţele! În niciunul dintre cele două cazuri prezentate nu avem vreo indicaţie că a mai existat după aceea vreun prilej pentru cei în cauză de a asculta altă dată evanghelia şi de a se pocăi.

Iadul va fi plin de oameni cu intenţii bune, care au amânat chestiunea mântuirii şi care au ratat astfel şansa de a fi mântuiţi. Te îndemn să faci din chestiunea mântuirii tale cea mai urgentă nevoie! Pocăieştete de păcatele tale şi crede în Isus Hristos! Fă acest lucru acum, astăzi!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți … sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele”. Luca 18.11,12

Atenționare

În aceste versete, Mântuitorul arată cât de mult se împotrivesc orgoliul și încrederea de sine a omului față de harul care constituie marele subiect al învățăturilor Sale. În această pildă, vedem doi oameni care se rugau în templu, dar în chip foarte diferit. Orgoliosul fariseu Îi prezenta lui Dumnezeu propria sa dreptate.

Lăudându-se cu ceea ce el era, cu ceea ce făcea, mulțumea că nu se asemăna cu ceilalți oameni, nici cu vameșul. Niciodată, o rază de lumină divină nu luminase cugetul lui. Toată rugăciunea sa era o urâciune înaintea lui Dumnezeu care cunoaște inima omului și care urăște atât de mult orgoliul, prin care creatura căzută vrea să se ridice la înălțimea care nu i se cuvine. Duhul lui Dumnezeu nu osândește niciun păcat în termeni mai categorici ca pe acesta. Biblia îl menționează aproape întotdeauna în primul rând printre păcatele amenințate cu judecată: „Trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16.18); „Domnul surpă casa celor mândri” (Proverbe 15.25). Să ne lăsăm atenționați de Scriptură cu privire la acest păcat – mândria – cu urmări așa de grave!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA VIZIUNII (3)

„Eu …te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” Psalmul 32:8

Maica Tereza nu a pornit la drum în căutarea faimei; faima a găsit-o pe ea. Ea nu a făcut decât să meargă în India, a văzut o nevoie pe care nimeni altcineva nu o împlinea, a auzit chemarea lui Dumnezeu, și-a lăsat inima să ardă și a slujit mulțimi de oameni ce trăiau în mahalalele cele mai neglijate și mai uitate de lume din Calcutta. Unul dintre cele mai celebre mottouri ale sale a fost: „Viața care nu e trăită pentru alții nu e deloc viață”. S-o recunoaștem; mare parte din lucrurile pe care le facem în fiecare zi nu par să conteze până nu sunt evaluate ca parte integrantă a unui tablou mai mare. Când iei detaliile unei zile obișnuite și le pui în „cazanul” viziunii venite de la Dumnezeu și amesteci, dintr-o dată iese la lumină scopul, valoarea, adrenalina și bucuria pe care le simți atunci când știi că îți împlinești menirea. E ca și diferența dintre umplerea sacilor cu pământ și construirea unui dig pentru a salva un oraș. Nu e nimic nemaipomenit să umpli saci cu pământ, dar e cu totul altceva să salvezi un oraș de ia ravagiile unei inundații. Construirea unui dig conferă semnificație muncii neplăcute de a lua cu lopata pământ și de a-l pune în saci. La fel este și cu viziunea, de multe ori, rutina zilnică a vieții seamănă cu munca de a lua pământ cu lopata. Dar să luăm aceeași rutină si să o privim prin lentilele unui scop dat de Dumnezeu si deodată, totul pare foarte diferit.

Viziunea face ca lumea ta să fie în centrul atenției. Ea face ca din haos să răsară ordine și scop. Ea te ajută să vezi totul într-o lumină nouă. Vestea cea bună este că Dumnezeu e Dătătorul viziunilor – așa că, cere-l să-ți dăruiască o viziune care să-L onoreze pe EI!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu da înapoi

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” loan 14:13

Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? „Dacă rămâneţi în Mine” – adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din acest punct central –”cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (loan 15:7). Rămân eu în El? Îmi fac timp ca să rămân? Care este cel mai mare factor de putere în viaţa mea? Este lucrarea, slujirea, sacrificiul pentru alţii sau încercarea de a lucra pentru Dumnezeu? Ceea ce trebuie să exercite cea mai mare putere în viaţa mea este Ispăşirea Domnului. Nu lucrul cu care petrecem cea mai mare parte a timpului ne modelează cel mai mult, ci Cel care exercită cea mai mare putere asupra noastră. Trebuie să hotărâm să ne limităm şi să ne concentrăm atracţiile. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Ucenicul care rămâne în Isus este voia Lui Dumnezeu şi alegerile lui aparent libere sunt hotărârile rânduite mai dinainte de Dumnezeu. Este misterios? Este contradictoriu si absurd din punct de vedere logic? Da, dar este un adevăr glorios pentru un sfânt.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cît este ziuă, trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze” IOAN 9:4

Cînd Domnul Se slujeşte de o imagine, să ne gîndim la însemnătatea ei. Noaptea este perioada de timp cînd soarele dispare din orizontul nostru; cum vine ea? în mod zgomotos, în etape întrerupte sau deodată? Nu, ci aşa cum zorile anunţă ziua care vine imperceptibil, noaptea cade într-un fel care scapă atenţiei noastre; lumina se micşorează pe nebăgate în seamă şi întunericul îi ia locul fără să luăm seama. Dar cînd a venit noaptea sîntem nevoiţi s-o constatăm.

Tot aşa este şi cu ziua de har; claritatea ei se micşorează fără ca oamenii să observe şi noaptea vine fără zgomot asupra lumii. Dar cînd noaptea care aduce judecata va sosi, oamenii vor fi siliţi s-o recunoască, dar va fi prea tîrziu. De aceea spune Domnul: „Trebuie să lucrez cît este ziuă”.

Umbra morţii se întinde peste lumea întreagă şi întunericul păcatului îi cuprinde pe oameni, fără să observe că ziua de îndurare se scurtează tot mai mult şi că, într-o zi, se vor trezi în faţa unei realităţi grozave: s-a dus harul, a venit judecata! Se va întîmpla la fel ca în zilele lui Noe cînd „n-au ştiut nimic pînă cînd a venit potopul, şi i-a luat pe toţi” iar Domnul ne spune că „tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului” (Matei 24:39). O! De-ar pune stăpînire pe inimile şi cugetele noastre Cuvîntul Lui! „Trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis”.

„Trebuie…” Domnul Isus a trăit cei trei ani ai lucrării Lui misionare pe pămînt sub acest imperativ divin: „Trebuie”. Este poate ce ne lipseşte nouă adeseori. Ascultarea Fiului nu era o ascultare legalistă, ci de Fiu. Ascultarea de voia lui Dumnezeu trebuie privită sub aspectul crucii care era imperativul dragostei Lui. Domnul să ne ajute să ne aşezăm şi noi sub imperativul nevoilor celor din jurul nostru din dragoste pentru sufletele lor. „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” (Ioan 13:15).

Orice activitate pentru Dumnezeu ne poate păzi de multe ispite, dar ea ne poate şi împietri inima cînd nu ne ţinem în prezenţa Lui şi cînd inima noastră, absorbită de lucrul pentru Domnul, a încetat să se mai judece. şi astfel, mulţumiţi în noi înşine, nu mai veghem cu stăruinţă asupra umbletului nostru şi cu toată activitatea noastră febrilă, cugetul poate a adormit de mult. Nimic nu poate fi mai grav decît un cuget adormit în ce priveşte sfinţenia vieţii, dar treaz în ce priveşte mulţumirea de sine şi a pretenţiilor de a fi apreciat.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

”Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate în comun.” Fapte. 4:32.

Ce binecuvântare conţine Evanghelia! Aceasta o putem vedea chiar la biserica primară. Ei au devenit bogaţi în Dumnezeu, toate lucrurile secundare trebuiau să dispară; erau aşa de mult umpluţi de Cuvântul lui Dumnezeu, încât Isus şi singur Isus era cauza bucuriei lor. Si noi putem avea parte de această binecuvântare, şi o avem, dacă credem într-adevăr Evanghelia, astfel ca să putem fi o inimă şi un suflet.
Prin aceasta, nu înţelegem doar fraţii din Adunarea din care facem parte, ci toţi copiii Lui Dumnezeu, sunt mădulare ale trupului Său. Hotarul de despărţire nu sunt Adunările diferite, ci este între moarte şi viaţă; Intre păcat şi dreptate.

Nu depinde de părerea noastră, de persoana noastră, ci depinde şi este legat de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care nu are aceasta ca dreptarul vieţii lui, acela se află întotdeauna pe un drum fals, greşit. Persoanele care sunt umplute de Duhul Sfânt al lui Isus Hristos, nu mai au nevoie să-şi caute dreptul lor în această lume. Oh, câtă ceartă există pentru bunurile pământeşti! Chiar şi oamenii evlavioşi fug la avocaţi şi doresc să trăiască după drepturile lor pe acest pământ. Ştiţi cât drept avem noi pe acest pământ? Eu nu ştiu dacă avem dreptul să cerem un pic de pământ cu o cruce pe el. Fiul lui Dumnezeu spune un lucru: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Mulţi se tem că îşi vor pierde funcţia dacă vor să trăiască pentru Dumnezeu. Eu doresc mai mult să fiu moştenitor al lui Dumnezeu, decât să rămân alipit de pământul acesta blestemat. Dacă Isus se gândeşte la vrăbii, cu cât mai mult se gândeşte la aceia pe care i-a răscumpărat prin preţiosul Său sînge. (Mat.5:25).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CEL MAI SIGUR LOC

„Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Ioan 10.28

Noi credem în siguranţa veşnică a celor sfinţi. Întâi, pentru că ei sunt ai lui Cristos şi El niciodată nu îşi va părăsi oile pe care Şi le-a cumpărat cu sângele Său şi le-a primit de la Tatăl Său.

Apoi, pentru că El este Cel ce dă viaţa veşnică şi, dacă ea este veşnică, şi siguranţa lor este veşnică şi ei nu pot sfârşi în iad, ci în cer, la Dumnezeu. Dacă viaţa spirituală s-ar putea stinge, desigur că ea n-ar mai fi viaţă veşnică, ci viaţă vremelnică. Dar Domnul vorbeşte despre viaţa veşnică şi aceasta de fapt exclude posibilitatea ca ea să aibă un sfârşit.

Observaţi apoi că Domnul în mod expres spune: „în veac nu vor pieri”. Atâta timp cât cuvintele au un înţeles, aceste cuvinte ale Domnului Isus îi asigură pe cei credincioşi că nu vor pieri. Cea mai încăpăţânată necredinţă nu poate forţa înţelesul acestei afirmaţii a Domnului.

Apoi, pentru a nu lăsa vreo îndoială, El declară că cei ai Săi sunt în mâna Sa, din care nici un vrăjmaş nu-i va putea smulge. Desigur, acesta este un lucru care nu este cu putinţă nici căpeteniei iadului. Suntem în cea mai mare siguranţă, fiind în mâna unui Mântuitor atotputernic.

Partea noastră este să dăm la o parte orice teamă firească şi orice încredere în noi înşine, şi să rămânem plini de pace, ascunşi în mâna Răscumpărătorului nostru.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10.25

Vizitam odată împreună cu un frate pe o soră mai în vârstă. Drumul nostru trecea pe o vale lungă, apoi printr-o pădure şi la urmă printr-o luncă. Cu acest prilej sora ne-a spus următoarele: „Odinioară în acest sat a mai locuit o soră care acum este la Domnul. Ea vizita adunarea cu regularitate şi cu multă seriozitate, fără să dea înapoi de la drumul lung şi greoi. Îmbătrânind drumul a devenit tot mai greu. Dar şi în această stare avea o satisfacţie sufletească deosebită să fie acolo unde Domnul strânge pe ai Săi în jurul Său. Ea lua un taburet cu ea şi din când în când se mai odihnea uşurând astfel din greutatea drumului. Făcea acest efort cu dorinţa sinceră să fie părtaşă la binecuvântările Cuvântului lui Dumnezeu.”

Iubiţii noştri, valorificăm noi în întregime măreaţa şi înalta comuniune frăţească? Este lumea aceasta mai presus decât întâlnirea cu fraţii care se adună numai şi numai pentru Numele Domnului Isus? Sau luăm ca scuză indispoziţia noastră sau cea mai mică greutate? Ceea ce îi împiedecă pe mulţi să ia parte la adunarea în Numele Domnului Isus este starea lăuntrică a inimii. Trebuie să fie clar că apostolul insuflat de Duhul Sfânt când vorbeşte de „adunarea noastră” nu s-a gândit la secte, partide şi grupări modelate şi întreţinute de mâna omului care au luat naştere mai târziu şi care au rămas până astăzi spre ruşinea creştinismului, ci el se referă la Adunarea lui Dumnezeu, născută şi condusă prin Duhul Său. În această adunare Domnul Isus vrea să audă cântările noastre de laudă, cererile noastre, aici vrea să ne binecuvânteze şi să ne întărească tot mai mult pe drumul pustiei acestei lumi. Să cumpănim bine aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu şi să nu pierdem nicio ocazie de a fi în prezenţa Sa în strângerea laolaltă a copiilor Săi.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cu ce bogată uşurare mă întorc la Tine; am nevoie de Tine în moduri neînchipuite şi cu ce usurare și bucurie pline de uimire descopăr că Tu ești în tot ce-mi trebuie.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3,2

Mulţi credincioşi rămân din păcate în necredinţă chiar dacă găsesc în Biblie multe mărturii, multe situaţii în care Domnul S-a revelat oamenilor. Să ne gândim de exemplu la vestirea naşterii lui Samson de către îngerul lui Dumnezeu, sau la cea a naşterii Domnului Isus Cristos pe acest pământ, adusă Mariei de către îngerul Gabriel. Te-ai gândit vreodată ce frumos ar fi dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie ceva absolut unic — dacă un mesager ceresc ar sta dintr-o dată în faţa ta ca o dovadă clară sau ar avea o misiune din partea Domnului pentru tine? Crezi că dacă ţi s-ar întâmpla un asemenea lucru ţi-ar fi mai uşor să crezi? Nu! Fii fericit că nu trebuie să experimentezi aşa ceva, căci paradoxal, cu cât vezi mai multe cu atât îţi este mai greu să crezi! Gândeşte-te la preotul Zaharia care a rămas necredincios chiar şi după apariţia îngerului.

Apostolul Petru le spune credincioşilor autentici (care cu toate că nu L-au văzut pe Domnul îl iubesc) că îl vor vedea într-o bună zi şi că bucuria lor va fi şi mai mare. Când se va întâmpla acest lucru? În momentul în care, la răpire, ochii noştri se vor deschide. Da, atunci, cu o bucurie de nedescris îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul.” Psalmi 97:10

Ai motive întemeiate să „urăşti răul”. Gândeşte-te cât de mult te-a rănit deja! O, ce lume de înşelări păcătoase a adus în inima ta! Păcatul te-a orbit atât de mult, încât nu ai mai putut vedea frumuseţea Mântuitorului; te-a surzit atât de tare, încât nu ai mai auzit chemarea blândă a Răscumpărătorului. Păcatul ţi-a aşezat picioarele pe calea morţii, şi a turnat otravă în izvorul fiinţei tale. Ţi-a infectat inima, şi a facut-o „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O, ce fiinţă erai atunci când răul şi-a făcut lucrarea în tine, înainte de intervenţia harului divin! Erai un moştenitor al răului, ca şi ceilalţi; alergai „după mulţime ca să faci rău” (Exod 23:2). Aşa eram cu toţii; dar Pavel ne aminteşte că „aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11). Avem motive întemeiate, într-adevăr, să urâm răul, când privim înapoi şi îi vedem faptele mortale. Răul ne-a înşelat atât de mult, încât sufletele noastre ar fi fost pierdute dacă iubirea atotputernică nu ar fi intervenit să le răscumpere. Chiar şi acum este un vrăjmaş atotputernic, păzind să ne facă rău şi să ne tragă la pierzare. De aceea „urâţi răul”, creştini, dacă nu vreţi să aveţi necazuri. Dacă vreţi să vă presăraţi cărarea cu spini şi să plantaţi urzici pe pernele patului de moarte, atunci neglijaţi să „urâţi răul”; dar, dacă vreţi o viaţă fericită şi o moarte paşnică, atunci umblaţi pe cărările sfinţeniei, urând răul până la capăt. Dacă vă iubiţi cu adevărat Mântuitorul şi vreţi să-L onoraţi, atunci „urâţi răul”. Nu există nici un leac care să biruiască mai repede răul din sufletul creştinului ca părtăşia îmbelşugată cu Domnul Isus. Locuieşte cu El, şi îţi va fi imposibil să fii în pace cu păcatul.

Orânduieşte-mi paşii pe cărarea Ta
Şi fă să am o inimă curată,
Fereşte de păcat făptura Ta
Şi ţine-i conştiinţa neîntinată.

SEARA

„Fii plin de râvnă.” Apocalipsa 3:19

Dacă vrei să vezi suflete convertite, dacă vrei să auzi strigându-se că „împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru” (Apocalipsa 11:15); dacă vrei să pui cununi pe capul Mântuitorului şi să înalţi tronul Său, atunci fii plin de râvnă. Fiindcă, sub stăpânirea Lui Dumnezeu, drumul spre convertirea lumii trebuie să fie râvna bisericii. Orice caracteristică creştinească va fi folosită, dar râvna va fi cea dintâi; prudenţa, cunoştinţa, răbdarea şi curajul vor urma la rândul lor, dar râvna trebuie să deschidă calea. Nu este măsura cunoştinţei tale, deşi aceasta este folositoare; nu este mărimea talentului tău, deşi acesta nu este de dispreţuit; râvna ta este cea care va face fapte mari. Râvna este fructul Duhului Sfânt. Ea îşi trage seva din operaţiile continue ale Duhului Sfânt în suflet. Dacă viaţa ta lăuntrică se diminuează, dacă inima ta bate mai încet în faţa Lui Dumnezeu, nu cunoşti râvna. Dar dacă totul este puternic şi viguros înăuntru, atunci nu vom putea simţi decât dragoste fierbinte când vom vedea împărăţia lui Christos venind şi voia Sa împlinindu-se pe pământ, ca şi în cer. Simţământul de adâncă recunoştinţă va hrăni râvna creştinului. Privind spre gura prăpastiei din care am fost salvaţi, găsim destule motive pentru care să sacrificăm şi să fim sacrificaţi pentru Dumnezeu. Râvna este stimulată şi de gândul viitorului veşnic. Priveşte cu ochii înlăcrimaţi la flăcările iadului, şi nu poate dormi. Priveşte cu dorinţă spre gloria cerului, şi nu poate decât să se înflăcăreze. Simte că timpul este scurt în comparaţie cu munca care trebuie făcută; de aceea, consacră tot ce are cauzei Domnului. Şi este întotdeauna întărită de amintirea exemplului lui Christos. El a fost îmbrăcat cu râvnă, de parcă ar fi fost o mantie. Cât de uşor merg roţile datoriei atunci când eşti cu El! El nu zăboveşte pe drum. Să dovedim că suntem ucenicii Lui manifestând acelaşi spirit de râvnă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea?” Iov 35:10

Ai avut vreodată insomnii, sucindu-te şi învârtindu-te şi aşteptând pur şi simplu cea dintâi licărire a zorilor? Când se întâmplă aceasta, de ce nu-L rogi pe Duhul Sfânt să-ţi îndrepte gândurile spre Dumnezeu, Creatorul tău; şi crede că El poate să umple acele nopţi singuratice şi mohorâte cu cântări?

Ai cumva o noapte de pierdere grea? Dacă te concentrezi asupra lui Dumnezeu, deseori aceasta Îl face să Se apropie de inima ta îndurerată, asigurându-te că El are nevoie de cel care a murit. Domnul te va asigura că El a chemat duhul înflăcărat şi plin de entuziasm al persoanei iubite care a plecat pentru a fi cu mulţimea invizibilă, dar eliberată, vie şi radioasă. Şi pe măsură ce gândul acesta intră în mintea ta, şi afli că persoana iubită este angajată într-o mare misiune cerească, o cântare începe în inima ta.

Ai cumva o noapte de descurajare sau eşec, fie real fie imaginar? Te simţi ca şi cum nimeni nu te înţelege, şi prietenii tăi te-au dat deoparte? Fii tare: Făcătorul tău „Se va apropia de [tine]” (Iacov 4:8) şi îţi va da o cântare – o cântare a speranţei, care va fi în armonie cu muzica rezonantă şi puternică a providenţei Sale. Fii gata să cânţi cântarea pe care ţi-o dă Făcătorul tău. selectat

 

Ce vom face? Vom sta jos leneşi şi vom zice

Că a venit noaptea, că nu mai este ziuă?

Totuşi, când amurgul serii trece,

Cerul se umple de stele, invizibile ziua.

 

Rezistenţa unei corăbii este demonstrată deplin numai când înfruntă un uragan, şi puterea evangheliei poate fi arătată deplin numai când un creştin este supus unor încercări grele. Trebuie să înţelegem că, pentru ca Dumnezeu să dea „cântări de veselie noaptea”, El trebuie mai întâi să facă noapte. Nathaniel William Taylor

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 46.1-13

    Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, îşi poartă El însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l-au făcut să se poticnească greu, l-au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

    Din punct de vedere moral, lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără-ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 5:1-8  

„…El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiid Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” 1 loan 4:10

A IUBI ÎNSEAMNĂ A DĂRUI

Cea mai înaltă expresie a dragostei este în dăruire. Aceasta a fost arătată desăvârşit prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru mântuirea lumii (loan 3:16). După cum dragostea a fost aceea care L-a făcut pe Tatăl să-L dea pe Fiul pentru noi, tot aşa dragostea noastră pentru El trebuie să fie singura noastră motivaţie pentru a demonstra dragostea prin dăruire (2 Cor. 8:8, 9). Facem acest lucru aducând trupurile noastre „ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”, acest lucru constituind din partea noastră „o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1). În cartea sa „Omul viu”, John Whittle relatează despre o văduvă al cărui fiu i-a spus că el va asculta de chemarea lui Dumnezeu pentru a merge în misiune. Deşi femeia era o creştină de mulţi ani, decizia fiului a supărat-o deoarece, sperase că pe măsură ce va îmbătrâni, fiul ei va fi în apropiere atunci când va avea nevoie de el. Frica şi îngrijorarea îi întunecaseră mintea. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva, şi acest lucru i-a schimbat întreaga concepţie. Citind în loan 3, cuvintele familiare din versetul 16, i-au atras atenţia într-un fel cum n-o mai făcuseră până atunci. în minte i-a venit un gând, pe care Whittle l-a formulat astfel: „Dumnezeu îi dăduse privilegiul să facă la scară redusă ceea ce făcuse El însuşi”, întreaga perspectivă s-a schimbat. Era gata acum să-şi dea „fiul pentru a merge în câmpul de misiune din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Erau în măsură acum să se vadă împreună parteneri în lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că „dragostea lui Cristos ne strânge” (2 Cor. 5:14). Aceasta înseamnă că vom iubi, dăruindu-ne pe noi înşine Lui şi altora.      – R.W.D.

Iubirea, nevoilor din lume, dăruieşte. 
Iubirea-mparte când Duhul o călăuzeşte. 
Iubirea alină plânsul lumii dureros, 
Iubirea-i milă cu ochi c-ai lui Cristos. – Brandt

O inimă egoistă iubeşte pentru ceea ce primeşte; o inimă asemănătoare lui Cristos iubeşte pentru ceea ce dăruieşte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus.” Evrei 3.1

Isus, aşa cum Îl prezintă Epistola către Evrei (2)

În iudaism, toţi israeliţii aparţineau unui popor de pe pământ, cu nădejdi pământeşti, popor pus deoparte de Dumnezeu pentru Sine. Când Mesia a venit la acest popor pentru a împlini profeţiile lui Dumnezeu, El nu a fost recunoscut, ba chiar a fost lepădat. Apoi Mesia, care fusese respins pe pământ, a fost înălţat în cer de către Dumnezeu. Acesta este subiectul principal al Epistolei către Evrei, care prezintă, în diverse feluri, măreţia lui Hristos ca Dumnezeu şi ca Om.

Toţi credincioşii care Îl primesc, în ciuda lepădării Sale de către Israel, au privilegiul de aL vedea acum, prin credinţă, la dreapta lui Dumnezeu, în cer. Acest privilegiu se datorează chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin care am fost scoşi din această lume. Astfel, toţi cei credincioşi aparţin turmei lui Dumnezeu compuse din credincioşi iudei şi credincioşi dintre naţiuni, aşa cum Domnul Însuşi a explicat în Ioan 10.1416. El ia unit pe cei credincioşi cu Sine Însuşi, El fiind înviat în cer, iar ei fiind puşi deoparte pentru Dumnezeu în această lume, ca fraţi sfinţi.

Cine este El? Este Apostolul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu şi trimis din cer, cu autoritatea de aL reprezenta pe Dumnezeu. El este, de asemenea, Marele Preot care ne reprezintă pe noi – cei aflaţi încă pe pământ – înaintea lui Dumnezeu în cer, căci El este acolo încununat cu glorie şi cu cinste. Aici, pe pământ, noi Îl mărturisim în aceste două capacităţi, fie căL privim ca Reprezentant al lui Dumnezeu, fie ca Mare Preot al nostru, care ne reprezintă în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este, de asemenea, o chestiune de identificare publică – deşi El a fost lepădat aici pe pământ, noi Îl mărturisim ca Apostol şi ca Mare Preot. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să ascundem faptul căI aparţinem şi nici să încercăm săI compromitem măreţia. Nu, ci trebuie săL mărturisim aici, pe pământ, în timp ceL privim aflat acolo, în cer.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„… și celui ce îi este sete să vină; … să ia apa vieții fără plată!” Apocalipsa 22.17

Apa

Îți poți închipui cum ar arăta o zi fără apă? Să nu fie apă pentru spălat, pentru spălarea dinților, la toaletă, pentru cafea, pentru spălarea vaselor, pentru spălarea rufelor, pentru curățenie, pentru prepararea mâncării, pentru udarea florilor …

Apa este cel mai important aliment: consumul mediu de apă al unei persoane este de 150 litri într-o zi; aceasta corespunde unei căzi pline cu apă pentru fiecare persoană în parte. Omul bea zilnic aproximativ trei litri de apă. Un pom foios mare are nevoie de circa 100 litri într-o zi. Pentru a obține 100 kg de cereale, un ogor are nevoie de aproximativ 25.000 litri de apă.

De la naștere până la moarte, omul bea 60.000 până la 80.000 litri de apă. Aproximativ 70% din țesuturile corpului omenesc sunt apă; aceasta se găsește în transpirație și în sânge, în salivă și în lacrimi. Pentru viața pe pământ, apa este necesară.

Corpul omenesc depinde de apă. Dar mult mai importantă decât toată apa de pe acest pământ este apa vie, pe care Domnul Isus o dă fiecărui om. Numai această apă potolește setea sufletului, care este departe de Dumnezeu. Dacă însetezi, vino la Domnul Isus și bea apa vieții, pe care El ți-o dă gratuit (Apocalipsa 22.17). Recunoaște în fața Lui păcatele tale și cere-i iertare. Atunci vei avea și tu apa vie, care va țâșni în viața veșnică.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUTEREA VIZIUNII (2)

„Recunoaște-L în toate „căile tale, și El îți va netezi cărările” Proverbe 3:6

Când in viața ia ai o viziune, ai parte de patru lucruri:

1. De pasiune. Ea te face să te trezești dimineața și să sari cu bucurie din pat pentru că există ceva ce îți place să faci; ceva în care crezi si la care te pricepi; ceva mai mare decât tine; ceva la care aștepți cu nerăbdare să ajungi.
   
2. De motivație. Autorul Richard B. Edler a spus: „Viața fără pericole te duce, în general, spre regrete ulterioare. Tuturor ne-au fost date talente și vise. Uneori cele două nu se potrivesc. Dar, de cele mai multe ori, renunțăm la amândouă înainte să ne dăm seama măcar. Mai târziu, ne trezim că privim în urmă cu nostalgie la acele vremuri în care ar fi trebuit să alergăm după visele și talentele adevărate, în virtutea a ceea ce valorează ele. Nu te lăsa constrâns de gândul că visele sau talentele nu sunt chibzuite. Ele nu au fost menite să fie nechibzuite, ele au fost menite să-ți aducă bucurie și împlinire în viață”.
   
3. De îndrumare. Viziunea îți simplifică procesul de luare a deciziilor. Tot ceea ce te apropie de viziunea ta primește undă verde; tot restul trebuie abordat cu precauție. Viziunea scoate la suprafață ceea ce are însemnătate și îndepărtează tot ceea ce-ți stă de-a curmezișul. Fără viziune, lucrurile bune te vor împiedica sa realizezi lucruri mărețe. Oamenii care nu au o viziune clară se mișcă ușor încotro bate vântul. Ei au tendința de a pluti îh derivă de la un lucru la altul. Prin urmare, ei fac alegeri care le fură visele.
   
4. De scop. A avea viziune e ca și cum ai arunca o privire rapidă asupra lucrurilor care vor urma. Viziunea spune: „Dacă nu vii, ceva important nu se va întâmpla. Viața ta contează. Fără tine, ceea ce ar putea fi – nu va fi”.