Mana Zilnica

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Viaţa veşnică

Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? ..O dată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit”) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.
Domnul este
glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 1PETRU 5:5

Imprejurările din care învăţăm cel mai mult sunt acelea care dezvăluie slăbiciunea noastră. În general noi suntem aşezaţi în împrejurări care ne fac să ne vedem lipsurile, şi nu suntem puşi în astfel de situaţii pentru că suntem capabili să le rezolvăm singuri sau pentru că putem să ne comportăm în ele mai bine decât alţii. Dimpotrivă, avem nevoie să fim întăriţi prin har în situaţii în care slăbiciunile noastre sunt arătate în împrejurările dificile prin care trecem. Ele ne descopere unde avem nevoie de har, pentru că suntem mereu falimentari acolo unde ne aşteptăm să fim biruitori. Suntem deci aşezaţi acolo pentru a ne bizui pe Domnul şi ca să învăţăm că noi înşine nu putem face nimic. Dacă am putea să trecem biruitori prin acele împrejurări, cu propria noastră putere ne-am slăvi în succesele noastre. Dar când ne dăm seama că împrjurările în care ne găsim dau la iveală, poate mai mult decât altceva, slăbiciunile noastre, realizăm atunci că nu este nici o speranţă să fim în stare să le facem faţă, dacă nu primim harul necesar ca să trecem prin ele. Eu nu sunt plasat acolo unde aş putea cel mai mult să am succes, ci sunt supus acelor greutăţi în care pot să cunosc cel mai bine ce mare nevoie de har am şi unde pot învăţa cel mai bine atârnarea de Dumnezeu. Dacă aş putea să trec prin ele fără să am nevoie de har, voi creşte în ochii mei şi aceasta este o mare primejdie. Dar când aflu că dacă Domnul Isus nu mă păstrează, am să cad cu siguranţă, atunci mă smeresc şi nu mai aştept nimic bun de la mine. în acelaşi timp, cerinţa împrejurărilor dificile mă va face să mi adâncesc rădăcinile tot mai mult în depinderea de Mântuitorul meu. şi învăţînd binecuvântarea atârnării de El, în loc de a geme în greutăţile care m-au determinat să alerg la har, sunt tot mai vesel si mai încurajat când trec prin ele.„A şti că nu suntem nimic, este locul binecuvântării, căci atunci Dumnezeu este tot. Acolo este şi locul puterii, căci atunci Dumnezeu poate să-şi descopere puterea Lui.” J.N.D.

Dar textul nostru ne învaţă şi un alt aspect al smereniei: a unora faţă de alţii şi aceasta se pare că este cel mai greu. Dumnezeu doreşte să fim împodobiţi cu smerenie unii faţă de alţii pentru că aceasta este terenul cel mai fertil pe care cresc toate virtuţile şi mai ales dragostea. Domnul Isus a fost desăvârşit în smerenie şi ne-a dat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. Dacă dorim să fim înălţaţi, să ştim că nu este altă cale decât a umilinţei.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„El a făcut curăţirea păcatelor prin El Însuşi.” Evrei 1:3

Credem noi aceasta? Sau credem doar că în viitor, cândva va face curăţirea păcatelor noastre? Dar este scris: „El a facut.” Prin credinţă în Cuvântul Lui Dumnezeu suntem curăţiţi de păcaat. În Evrei 2:2 citim: „Orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire.” Pentru abaterile şi neascultările noastre a plătit în mod desăvârşit Isus Hristos. Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare? Nu avem nicio scăpare, căci numai prin rănile Lui putem fi tămăduiţi. De aceea El este pentru toţi care sunt ascultători, calea spre mântuirea veşnică.” Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” Un copil al Lui Dumnezeu trebuie să ştie că Hristos locuieşte în el(Coloseni1:27), căci altfel nu poate păstra nădejdea slavei. În viaţa noastră vin felurite ispite care vor să ne răpească această nădejde şi lauda noastră în Hristos.Dar chiar în această stare trebuie să fim statornici în nădejdea noastră, să ne lăudăm cu Isus Hristos, cu ceea ce a făcut El pentru noi. Dacă suntem atenţionaţi ca să fim tari în nădejdea noastră, înseamnă că cineva vrea să ne răpească aceasta. Acelaşi înţeles îl are şi cuvântul pe care-l adresează Pavel lui Timotei: „Luptă-te lupta ce abună a credinţei, apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat.” Aceste cuvinte i le adresează Pavel copilului său în credinţă, care a trecut deja de la moarte la viaţă, şi avea deja viaţa veşnică. Cu aceasta vrea să spună: fii statornic în toate furtunile vieţii, în siguranţa mântuirii depline.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

AŞA CUM E VIAŢA – AŞA ŞI ROADELE

Dacă aveţi din belşug în voi aceste lucruri, ele nu vă vor lăsa nici leneşi, nici neroditori. 2 Petru 1.8

Dacă vrem să slujim Domnului printr-o viaţă rodnică, trebuie să avem unele lucruri sigure înăuntrul nostru; căci nimic nu poate ieşi afară din noi, dacă nu a fost mai întâi înăuntrul nostru. Trebuie să începem prin credinţă, care este baza tuturor virtuţilor, apoi să ne silim să unim cu ea fapta, cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Toate aceste lucruri vor aduce în viaţa noastră ca roadă, o activitate folositoare; aceste lucruri sfinte trebuie să fie din belşug în noi, altfel vom fi sterpi. Fructul pomului trebuie să fie plin de suc, pentru a avea gust plăcut.Am văzut oameni cu daruri duhovniceşti bogate, fără însă să fi făcut vreun bine real pentru pocăinţa sufletelor. După cercetări serioase, ne-am dat seama că le lipseau unele haruri absolut trebuitoare pentru a ajunge la acest rezultat. Pentru a fi cu adevărat folositori, harurile sunt mai presus ca darurile. Cum e omul, aşa şi lucrul său; pentru a face mai bine, el trebuie să fie mai bun. Să fie acest verset un îndemn pentru cei nerodnici, dar oricum şi pentru mine însumi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel, zicând: „În a zecea zi a lunii acesteia săşi ia fiecare un miel, după casa părintească, un miel pentru o casă”. Exod 12.2,3

În aceste versete citim despre un nou început. În Geneza vedem începutul creației, după care Dumnezeu îl aşază pe primul om, Adam, peste ea, ca şi cap al ei. Dumnezeu privise la tot ceea ce crease şi, iată, totul era foarte bun. Din nefericire, foarte curând păcatul şia făcut apariția, iar prin el moartea, ducând totul la ruină şi la distrugere. Când Dumnezeu priveşte din nou peste pământ, în Geneza 6.12, El vede doar corupție şi violență, căci toate făpturile îşi stricaseră calea pe pământ.

Dacă scopul lui Dumnezeu de a locui împreună cu omul – care acum era păcătos – trebuia împlinit, acest lucru nu putea avea loc decât pe baza răscumpărării. Aceasta introduce un nou început; starea veche de lucruri este înlăturată. În noua ordine de lucruri, mielul, o imagine a lui Hristos, este centrul. Sentința morții este scrisă asupra creației dintâi. Hristos însă „a desființat moartea şi a adus la lumină viața şi neputrezirea, prin evanghelie” (2 Timotei 1.10). Hristos este Capul noii creații, în care păcatul şi ruina nu pot intra niciodată.

Ce har minunat că orice credincios adevărat are parte în această nouă creație, în care Hristos este totul şi în toți. Aici nimic nu se schimbă, fiindcă Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Acesta este întradevăr începutul lunilor, un nou început care va dura veşnic.

J. Redekop

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Suflă peste mine, Suflare a lui Dumnezeu, până când mintea şi duhul meu vor fi în armonie perfectă cu Tine. Revarsă libertate şi puritate şi putere între noi şi în noi toţi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?”» Ioan 14,9

Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Domnului Isus este vitală pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Când Sfânta Scriptură vorbeşte despre această cunoaştere, ea nu se referă la o cunoaştere mentală sau emoţională, ci la cunoaşterea duhovnicească. Cunoaşterea în Duhul a Domnului Isus dă naştere în viaţa noastră la râuri de apă vie. Aspectul divin al cunoaşterii lui Isus Cristos este să te identifici cu moartea Lui: «Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui» (Filip. 3,10). Ce mesaj puternic! Cine Îl cunoaşte se identifică cu moartea Sa pe cruce, ceea ce înseamnă sfârşitul domniei firii pământeşti şi al poftelor acesteia. Acceptarea crucii de către firea noastră este cea mai dureroasă luptă! Te lupţi şi te frămânţi, şi totuşi nu-L cunoşti pe Mântuitorul crucificat şi, evident, nici secretul crucii şi al triumfului Său: «S-a isprăvit!» (Ioan 19,30). Victoria asupra cărnii a fost demult câştigată. Trebuie numai să fii pregătit să mori cu El; trebuie să accepţi: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească …» (Rom. 7,18) şi apoi să rămâi unit cu Isus pe cruce.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

2 Samuel 9:13

Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o ţiprioară de câmp” (2 Samuel 2:18). Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba. Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-l pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

SEARA

Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine? 2 Samuel 9:8

Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt”, a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun”. In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain”. Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort” este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor. Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Aduceţi-i aici la Mine. (Matei 14:18)

Te găseşti cumva în acest moment înconjurat de nevoi, şi aproape copleşit de greutăţi, de încercări, şi de urgenţe? Fiecare din acestea este calea lui Dumnezeu de a pregăti vase care să fie umplute cu Duhul Sfânt. Dacă vei înţelege corect semnificaţia lor, vei vedea în ele ocazii de a primi noi binecuvântări şi izbăviri pe care nu le poţi primi în alt fel.Domnul îţi spune: „Aduceţi-i aici la Mine”. Ţine bine vasele înaintea Lui, în credinţă şi în rugăciune. Stai liniştit înaintea Lui, şi opreşte-te din lucrul tău neobosit până Se apucă El de lucru. Nu face nimic din ceea ce nu ţi-a poruncit El să faci. Dă-I timp lui Dumnezeu să lucreze şi cu siguranţă va lucra. Şi atunci încercările care ameninţau să te doboare cu descurajare şi dezastru vor deveni oportunitatea lui Dumnezeu de a-Şi descoperi harul şi gloria în viaţa ta, pe căi pe care nu le-ai cunoscut niciodată înainte.

 

„Aduceţi [nevoile voastre] aici la Mine”. A. B. Simpson

 

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

 

Ce sursă – „Dumnezeu”! Ce rezerve – „bogăţia Sa, în slavă”! Ce cale – „Hristos Isus”! Este privilegiul tău ceresc să încredinţezi „toate nevoile tale” „bogăţiei Sale, în slavă”, şi să uiţi de „nevoile tale” în prezenţa „bogăţiei Sale”. În marea Sa dragoste, El a deschis larg înaintea ta toată bogăţia Sa. Intră şi cere-I cu o credinţă simplă, copilărească, şi nu va mai trebui să depinzi de nimic niciodată. C.H.M

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 38.17-22; 39.1-8

„Scrierea lui Ezechia” se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: „amărăciune peste amărăciune” (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu” – scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său – „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele” (v. 17). „Domnul este gata să mă salveze” (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi”. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade … asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. „Ce lucru ai pe care să nu-1 fi primit?” – întreabă I Corinteni 4.7 – „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?” (1 Corinteni 4.7).”Sunt bogat, m-am îmbogăţit…” nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 12:33-45

Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui..

Matei 12:35

POM BUN – ROADĂ BUNĂ

Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extingându-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară. Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată când l-am întâlnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întâlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune. Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decât ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întâmplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mântuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

Ca raza cea dulce de soare

Ce viaţă în flori dăruieşte,

Lumina-i la fel şi iubirea

Lui Cristos, ce-n mine trăieşte.- Whittle

Omul are nevoie de mai mult decât doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea DUMNEZEULUI celui viu?

1 Samuel 17.26

Timp de 40 de zile Goliat a rostit cuvinte de ocară şi prin aceasta s-a văzut cât de neputincios era poporul Israel în timpul acela. Saul, un om părăsit de Dumnezeu şi chinuit de un duh rău era incapabil de a se înfăţişa în faţa acestui uriaş. Chiar şi Ionatan, fiul lui Saul, care odinioară s-a bazat aşa de tare pe faptele credinţei în Dumnezeu nu a rezistat acestei probe. Totul conducea spre disperarea înfrângerii când a venit tânărul David îmbrăcat în puterea Aceluia care avea să zdrobească lăudăroşia vieţii filisteanului. Ce credinţă s-a arătat în el! David recunoaşte starea slabă şi plină de teamă a oştirii Dumnezeului Celui viu şi face din această situaţie o problemă a lui Dumnezeu şi a filisteanului. Aceasta este o mare învăţătură pentru noi. Pentru ochiul credinţei nici o împrejurare nu poate să înjosească pe poporul lui Dumnezeu. David a înţeles acest lucru. El a recunoscut în bieţii lui fraţi care tremurau înaintea duşmanului, pe aceia cu care Dumnezeu s-a unit şi care nu trebuia să fie ocărâţi de un filistean netăiat împrejur. Pentru ochiul credinţei nu era vorba de armata lui Saul ci de oştirea Dumnezeului Celui viu, care sta sub conducerea Aceluia cu care a străbătut Marea Roşie, pustia cea înfricoşătoare şi Iordanul.Ce puţin este înţeleasă acţiunea credinţei atunci când starea poporului este decăzută! Aceasta se vede clar în zilele noastre. Calea îngustă şi simplă a credinţei şi dependenţei de Dumnezeu este departe de gândurile şi părerile oamenilor. La fel a fost şi cu David: când a luptat pentru cauza Celui Veşnic a stat singur şi a trebuit să suporte ocara celor mai apropiaţi ai familiei lui. Să ne gândim totdeauna la ce măreaţă lucrare am fost ridicaţi! Nimic nu este mai presus ca lucrarea de aducere a adorării Tatălui prin Fiul Său, prin Domnul nostru.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. Psalmul 62.7

Ancora vaporului

Cine a fost în porturi știe ce este ancora vaporului. Există și ancore mici ca decorațiuni în grădini, sau ancore mari așezate în anumite locuri în amintirea vapoarelor renumite. Multe dintre aceste ancore au călătorit departe și au dat vaporului respectiv susținere sigură.

Într-un sat este o ancoră mare și bine construită, vopsită în negru – dar din lemn. O ancoră din lemn are într-adevăr avantaje: este ușor de transportat și de lucrat cu ea, nu ai nevoie de lanțuri grele pentru a o lăsa în jos, în apă: este suficientă o sfoară simplă. Dar de o astfel de ancoră nu ai nevoie, ea nu oferă susținere, ci plutește! Imaginează-ți, că un marinar ar merge cu această ancoră pe mare. Ar fi nesocotit să ia cu el o asemenea ancoră.

Ai și tu o ancoră? Nu mă refer la o ancoră pentru grădina din fața casei, ci pentru viața ta. Ceva, de care să te poți prinde când este furtună puternică. În ce te încrezi când este vorba de soarta vieții tale și de fericirea ta? Putere și inteligență? Bani și avere? Familie și relații strânse? Sănătate? Toate acestea pot să fie pierdute de la o zi la alta. Accidente, catastrofe sau războaie fură într-o clipă un asemenea „reazem”.

O ancoră, care ține, este o credință vie într-un Dumnezeu viu. Dumnezeu rămâne liniștit și tare chiar și atunci când sunt furtuni. Și El poate să-ți dea și ție liniște și putere în toate situațiile turbulente.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DE LA PRESUPUNERE LA CĂLĂUZIRE

„Eu … te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmul 32:8)

Tu poți cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta. El promite: „te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi”. Cuvântul Său spune: „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6).

Dumnezeu dorește să treci de la presupuneri la călăuzire, dar pentru a ajunge acolo e nevoie de patru lucruri:

1) Să stii că voia lui Dumnezeu începe cu renunțarea la dorințele tale. Domnul Isus a spus: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (loan 5:30). Vei recunoaște voia lui Dumnezeu numai când înveți să lași deoparte propria ta voință, iar lucrul acesta devine mai ușor pe măsură ce îl practici.

2) Să-ti păstrezi o gândire spirituală. Nu este posibil să vezi voia lui Dumnezeu în timp ce ești mânat de propriile interese. „Umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:7).

3) Să te rogi pentru călăuzire din partea lui Dumnezeu. David s-a rugat: „învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească” (Psalmul 143:10). Și lacov ne încurajează: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (lacov 1:5). 4) Să citești Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă deschisă la mesajul Său. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105). Expunerea zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu te va ajuta să-l recunoști vocea atunci când îți vorbește, „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul” (loan 10:4).

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fară încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea. „Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.

Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplina că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre?

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai bun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat. Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.

Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pe care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci am fost făcuţi părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început.”

EVREI 3:14

 

Epistola către Evrei se adresează acelora care deşi au făcut un început bun, sunt în primejdia de a se întoarce înapoi şi de a muri în pustie, ca şi prima generaţie a lui Israel care, din pricină că nu a păstrat încrederea cu care a ieşit din Egipt, nu a intrat în ţara făgăduinţei. Această epistolă este plină de înştiinţări pentru creştinii ameninţaţi din toate părţile de diferite ispite şi pericole spirituale. Textul de astăzi priveşte mai mult pe cei ce posedă mântuirea dar care, prin neglijenţă şi lipsă de veghere, riscă să dea înapoi şi să piardă tot, în faţa mulţimii crescânde a ispitelor de tot felul. Aici nu e vorba de pierderea mântuirii ci de viaţa abundentă în Domnul Hristos, care necesită, din partea noastră, încrederea şi hotărârea pe care le-am avut de la început. Dumnezeu ne îndeamnă deci să ne revedem şi să ne reconsiderăm situaţia înaintea Lui, să ne amintim de râvna de la început şi de dragostea şi abnegaţia pe care le puneam în orice făceam pentru Domnul Isus. Este deci partea noastră de a menţine acest nivel de a creşte în El şi de a ne purta într-un chip vrednic de El.

Dacă suntem părtaşi ai lui Hristos, avem de înfruntat lupte mari, asalturi violente şi curse viclene din partea vrăjmaşului, care se foloseşte de îndemnurile firii noastre păcătoase, de viaţa noastră proprie adică egoistă, fire care urmăreşte interesele personale şi nu ale lui Dumnezeu. Şi dacă toate acestea nu sunt combătute cu fermitate, ele distrug încetul cu încetul tot ce este de la Dumnezeu; ca şi hoţul noaptea, vrăjmaşul îşi face lucrarea sa fără ca să observăm.

Să ne trezim din această stare, s-o recunoaştem şi s-o mărturisim reîncepând lupta cea bună a credinţei cu o inimă neîmpărţită; în simplitatea care este în Domnul Hristos. A fi părtaş însemnează a avea ceva în comun cu cineva. Interesele Domnului Isus sunt şi interesele noastre. Şi după cum El ni S-a dăruit nouă şi noi trebuie să ne dăruim Lui. Participarea noastră la tot ce are şi este El înseamnă siguranţă, bucurie, sfinţenie, jertfire. într-un cuvânt părtăsie cu El.

„Cu cât mai mult vom fi credincioşi cu atât mai mult ne vom afla în faţa atacurilor vrăjmaşului. Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească decât pe un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze Evanghelia în faţa lumii. De aceea, cu cât înaintăm cu atât mai mult suntem în primejdie să ne poticnim dacă nu ne menţinem în părtăşia cu Dumnezeu.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Psalmul 23:1

Dacă întra-devăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie. Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris:” Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire. Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie.

Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris: „Păziţi-vă de câini!” Se pune întrebarea: Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii. Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea.

Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris: „Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL BINECUVÂNTEAZĂ LUCRURILE OBIŞNUITE

Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele. Exodul 23.25

Ce făgăduinţă! A-i sluji Domnului înseamnă deja o mare mângâiere; dar câtă cinste, câte binecuvântări se adaugă la ea când noi înşine suntem cu totul predaţi Lui! Domnul Isus a luat pâinea şi a binecuvântat-o; şi pâinea pe care noi o mâncăm este binecuvântată. Domnul binecuvântează apa pe care o bem, făcând-o mai bună decât cele mai bune vinuri care îi înveselesc pe oameni; fiecare picătură din ea poartă o binecuvântare. Binecuvântarea dumnezeiască se revarsă peste omul lui Dumnezeu în toate lucrurile şi rămâne cu el în tot timpul. Şi ce dacă am avea numai pâine şi apă? Chiar şi atunci, am avea pâine şi apă binecuvântate. Iar pâinea şi apa nu ne vor lipsi. Şi este de ajuns să le avem, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze. În Exod. 23.15 scrie: „Pâinea şi apa ta nu-ţi va lipsi”.Cu Dumnezeu la masa noastră, noi nu numai că cerem binecuvântarea, dar o şi avem. Nu numai la altar, dar şi la masă El ne binecuvântează. El însuşi slujeşte celor ce îi slujesc bine. Această binecuvântare a mesei noastre nu este o datorie, ci un har. În adevăr, este un întreit har: El ne acordă harul de a-I sluji, prin harul Său ne hrăneşte cu pâine şi apoi, în harul Lui, El ne-o binecuvântează.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi săi rupă pecețile?” … Şi unul dintre bătrâni mia spus: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea şi cele şapte peceți ale ei”. Şi am văzut … un Miel stând ca înjunghiat.   Apocalipsa 5.2,5,6

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (2)

Atunci când, precum apostolul Ioan, Îl vedem pe Miel în mijloc, Îl vedem ca înjunghiat, ca Jertfă. Ca să devină jertfă pentru păcat, Mielul trebuia să fie perfect, iar acest Miel perfect este cu totul calificat pentru a fi Mijlocitorul nostru. Mijlocitorul, Cel care stă între Dumnezeu şi om, nu este doar Om. El este Mielul perfect al lui Dumnezeu, singurul vrednic de a fi jertfit, singurul care putea fi punte între Dumnezeu şi om.

Mijlocitorul este cu totul vrednic; toate perfecțiunile sunt în El. El este pe deplin plăcut lui Dumnezeu. El, chipul lui Dumnezeu, a împlinit cerințele divine sfinte pentru a fi Mijlocitorul nostru. Aceste cerințe sfinte nu puteau fi împlinite de nimeni, decât de El. Suntem primiți înaintea lui Dumnezeu pe baza sângelui Mielului. Prin jertfa Sa ne apropiem de Dumnezeu. Prin Mielul care Sa jertfit putem intra în prezența lui Dumnezeu. Prăpastia sa dus; Mijlocitorul nostru stă între Dumnezeu şi om.

Noi, cei care aparținem Domnului, care trăim zilnic prin valoarea lucrării Sale, trebuie să fim preocupați doar cu El. Când vin timpuri grele, să ne ridicăm privirea! Domnul va veni şi ne va atinge. Dorința cea mare a lui Dumnezeu este ca noi să ne ridicăm privirile şi să nu vedem pe nimeni, decât pe Isus. El singur trebuie să preocupe inimile noastre. El singur poate împlini orice nevoie a noastră şi ne poate îndepărta orice temere. Inimile noastre să fie îndreptate tot mai mult către Cel care mijloceşte zilnic pentru noi!

J. Pilon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, înalţă-Te cu măreţie în vieţile şi căile şi umbletele noastre. Fii o prezenţă puternică dătătoare de vindecare şi speranţă şi har şi frumuseţe în această zi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..» Evrei 1,2

Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pierdut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moştenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pământ, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima copiilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă automat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promite: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puternic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dumnezeire.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalm 55:22

Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

SEARA

Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22

Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17)

A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă” (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie” (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

 

Aştepţi eliberarea!

O, suflete, aştepţi de mult!

Crede că eliberarea ta

Te aşteaptă în cântare!

 

Nu te plânge până când eliberarea

    Îţi va scoate picioarele din lanţuri:

Cu cântări de fericită eliberare

    Te înconjoară acum Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 38.1-16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent. În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi… Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 32:1-7

Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

FRUNZE PRĂFUITE

Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.

Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful” păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf” care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David – mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite” ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  – D.J.D.

Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
Mă prăbuşesc în lut neputincios,
Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.
Totul în toţi să fie doar Cristos.
Bridges

Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe. Leviticul 19.19

Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).

Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.” Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).

Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Matei 6.7

Îndemn

Dorind să-i învețe pe ucenicii Săi cum să se roage, Isus a început cu cuvintele: „Când vă rugați …”. Aceasta înseamnă o atenție deosebită acordată rugăciunii.

Să nu spui Tată, dacă nu te comporți ca un fiu în fiecare zi!

Să nu spui nostru, dacă ești închis în egoismul tău!

Să nu spui care ești în ceruri, dacă ești preocupat numai cu lucrurile pământești!

Să nu spui vie împărăția Ta, dacă o confunzi cu succesul tău material!

Să nu spui sfințească-Se Numele Tău, da-că nu-L respecți!

Să nu spui facă-se voia Ta, dacă nu o accepți și când este dureroasă!

Să nu spui pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, dacă nu te gândești la cei înfometați!

Să nu spui ne iartă nouă greșelile, dacă păstrezi ranchiuna pe fratele tău!

Să nu spui nu ne duce pe noi în ispită, dacă ai de gând să păcătuiești în continuare!

Să nu spui Amin, dacă nu iei în serios cuvintele din rugăciunea „Tatăl nostru”!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (2)    

„Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei” (Psalmul 127:5)

lată încă două mituri legate de calitatea de părinte.

1) Un părinte bun are întotdeauna copii cuminți. Ce bine ar fi dacă ar fi adevărat, dar nu e! Chiar și când faci toate lucrurile corecte, copiii ajung să facă propriile lor alegeri greșite în viață. Cain și Abel au fost crescuți în aceeași casă de aceeași părinți, dar alegerea lui Abel a fost pe placul lui Dumnezeu, în timp ce alegerea lui Cain l-a făcut să devină primul ucigaș din istorie. Nici măcar părinții model nu au control asupra alegerilor pe care în ultimă instanță le fac copiii lor. Asta nu înseamnă că încercările tale de a avea o influență spre frica de Dumnezeu sunt pierdute; nici gând!

Ci înseamnă că după ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință, trebuie:

a) să-ți recunoști și să-ți accepți limitările;

b) să-i înveți pe copii să fie înțelepți, lăsându-i să fie responsabili de consecințele propriilor alegerilor;

c) să ai încredere că Dumnezeu va face ceea ce tu nu poți face. Unii copii înțeleg mesajul numaidecât, în timp ce alții, precum fiul risipitor, se abat de la drum – dar Dumnezeu nu-i abandonează niciodată – și nici tu nu ar trebui.

2) Părinții buni îsi tratează toți copiii la fel- Biblia spune: „învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6). Fiecare copil are un set unic de nevoi și abilități, iar părinții înțelepți le recunosc și lucrează cu aceste caracteristici. Responsabilitatea ta nu este să încerci să-i faci „copiii perfecți”. Datoria ta este să încerci să descoperi tiparul distinct pe care l-a sădit Dumnezeu în fiecare copil și să lucrezi la dezvoltarea acelui tipar în el. Răsplata pe care le-o promite Dumnezeu acelor părinți este aceasta: „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (v. 6).

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Testul egoismului

„Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun. Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spintual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” MICA 6:8

La sfârşitul dispensaţiunii harului, pe creştin îl pândeşte un mare pericol: formalismul mort sau falsa evlavie exterioară, fără ca inima să participe cu ceva. Cu cât pretinsa credinţă a creştinismului este mai biblică, cu atât pericolul este mai mare. În capitolul acesta, Domnul, vorbind lui Israel despre jertfele şi arderile de tot zice: „Va găsi Domnul plăcere în miile de berbeci şi în zecile de mii de râuri de untdelemn?” Totuşi, jertfele erau baza cultului şi ungerea sfântă era însăşi condiţia preoţiei. Dar dacă la ai Săi nu erau un cuget drept, o inimă deschisă şi smerenie, Dumnezeu lepăda tot, chiar cultul pe care El îl instituise.

În zilele noastre răul este şi mai mare. Se vorbeşte de lucruri sfinte, se arată mult zel şi se desfăşoară o activitate religioasă febrilă dar fără a fi împlinit condiţiile cele mai importante ale slujirii după modelul Domnului Hristos.

–
„A face dreptate…” Când acest foarte însemnat element, necesar în slujire, nu există, cugetul este trezit şi disciplinat prin acţiunea Duhului adevărului care dă la iveală orice nedreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. El este Sentinela care împiedică manifestarea liberă a vieţii proprii şi orice călcare a legilor dumnezeieşti.

–
„A iubi mila.” Lucrul acesta este opusul rigidităţii legii adeseori nemiloasă; este opusul legalismului ipocrit care osândeşte la alţii ceea ce îşi îngăduie sieşi. Mila este dumnezeiască, este dată unei inimi pe care Dumnezeu o deschide şi o curăţeşte. „învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”.

–
„A umbla smerit cu Dumnezeu..” Dacă prima cerinţă priveşte viaţa noastră personală şi a doua priveşte viaţa noastră în relaţie cu alţii, a treia priveşte relaţia noastră personală cu Dumnezeu însuşi. Piatra de încercare în aceste trei domenii ca de altfel în orice lucru, este crucea Domnului Hristos realizată în viaţa noastră personală. Inima noastră naturală este mândră, dar smerenia este o trăsătură de caracter a Mielului lui Dumnezeu, invitându-ne să învăţăm de la El care este blând şi smerit cu inima.

Acestea sunt cele trei condiţii ale unei slujiri rodnice şi ele au fost întrunite în mod desăvârşit în Fiul lui Dumnezeu aici pe pământ. El a fost drept în toate căile Lui, a iubit mila şi a dovedit aceasta chiar când era pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” şi a umblat într-o totală supunere şi dependenţă de Dumnezeu. Să fim însă atenţi căci nu putem arăta milă şi dreptate pe socoteala adevărului sau sacrificând adevărul în orice lucru cât de mic.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Voi face să izvorască râuri pe dealuri, și izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, și pământul uscat, în șuvoaie de ape;” Isaia 41:18

Inima omului neîntors la Dumnezeu este asemănătoare cu o pustie;inima omului firesc este plină de trufie, dornică de onoare, întrun cuvânt, plină de murdărie.

Dacă Dumnezeu spune:”Să fie,lumină!” omul este şocat de starea lui. Înainte de facerea lumii totul era pustiu. Apoi Dumnezeu a spus:”Să fie lumină!”.

Atunci s-a văzut haosul. Apoi Dumneze a început să despartă lumina de întuneric, a creat ziua şi noaptea, sorele, luna şi stelele. A despărţit şi apa de uscat şi a făcut o lume minunată.Tot aşa se întâmplă şi la oamenii care se întorc la Dumnezeu. În viaţa lor Dumnezeu înceope să despartă. „Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.” Evrei 4:12.

Cine este pătruns de Cuvântul Lui Dumnezeu, lăsându-se judecat de el, crezând din toată inima în cele spuse de Dumnezeu, poate primi lumin vieţii şi poate experimenta puterea sângelui Domnului Isus Hristos, care curăţeşte de orice vină. Dacă aceşti oameni privesc înapoi la ceea ce a făcut Domnul în viaţa lor, inima acestora se umple de laudă şi mulţumire. Dar dacă ne îndreptăm privirea asupra faptelor noastre din trecut, păţim ca nevasta lui Lot. Cei care au pace cu Dumnezeu nu trebuie să se ruşineze de faptele lor, căci Domnul a luat pedeapsa lor asupra Sa. „Atunci se va bucura pământul secetos căci i se dă slavă Libanului şi podoaba Carmelului şi a Saronului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

COMOARA LUI DUMNEZEU

Domnul va deschide pentru tine comoara Sa. Deuteronom 28.12

Aceasta e zis cu privire la ploaie, pe care Domnul o va da în anotimpul său. Ploaia este emblema împrospătării cereşti, pe care Dumnezeu e gata să o răspândească peste poporul Său. Oh, trimite-ne, Doamne, o îmbelşugată ploaie!

Noi ne închipuim că această comoară nu poate fi deschisă decât printr-un mare proroc ca Ilie. Dar nu este aşa, căci această făgăduinţă este pentru toţi credincioşii israeliţi. Prieten credincios, Domnul va deschide pentru tine buna Sa comoară. Şi tu poţi să vezi cerul deschis şi sa iei partea ta, cu inima plină de credinţă, ba încă şi pentru cei ce te înconjoară, câte o bună parte. Cere ce vrei; dacă rămâi în Domnul Cristos şi rămân în tine cuvintele Sale, nimic nu-ţi va fi refuzat.

Până acum, încă n-ai făcut cunoştinţă cu toate comorile Domnului tău; dar El ţi le va descoperi. Desigur că tu nu cunoşti încă plinătatea bucuriei legăturii Sale; dar El îşi va descoperi dragostea, descoperindu-ţi-Se astfel din plin. Numai El poate face acest lucru pentru tine. Dacă tu asculţi repede glasul Său, supunându-te voii Sale, bogăţiile slavei Lui sunt ale tale.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Iov a răspuns şi a zis: „Cu adevărat, ştiu că aşa este. Dar cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? … Dacă maş îndreptăți, gura mea mar condamna; dacă aş fi integru, El mar dovedi stricat … Pentru că El nu este om ca mine, ca săI răspund, ca să mergem împreună la judecată. Nu este între noi un mijlocitor care săşi pună mâna peste amândoi”.   Iov 9.1,2,20,32,33

Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (1)

Cunoaştem nelegiuirea stării noastre păcătoase de odinioară. Este de mirare că eram atât de departe de Dumnezeu? „Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va rămâne?” (Psalmul 130.3). Înțelegem că niciun om, în starea lui păcătoasă, nu poate sta înaintea unui Dumnezeu sfânt şi drept. Nu există niciunul bun, nici unul măcar. Cu toții am păcătuit şi nam ajuns la gloria lui Dumnezeu.

Există o prăpastie între păcătos şi Dumnezeu – o prăpastie peste care omul nu poate construi nicio punte şi care este rezultatul păcatului. Citim în Ezechiel 22.30: „Am căutat printre ei un om care să repare zidul şi să stea la spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să no distrug, dar nam găsit niciunul”. Nu exista nicio persoană pe pământ care să poată sta în spărtură. „Şi a văzut că nu era niciun om şi Sa mirat că nu era niciun mijlocitor” (Isaia 50.16). Nu era nimeni care să poată sta între omul păcătos şi Dumnezeul sfânt.

Apocalipsa 5.3 accentuează acest lucru. Nu exista nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Ce gând smeritor – cu toții suntem nevrednici! În ciuda tuturor intențiilor noastre bune, suntem cu totul nevrednici! J. Pilon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Dumnezeule Atotputernice, câtă desfătare găseşte sufletul meu în faptul de a şti că Tu te îngrijeşti de vrăbii şi numeri perii capului nostru! Doamne, suflă peste mine până voi ajunge într-o stare a minţii şi trupului de a mă închina Ţie.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus tăcea …» Matei 26,63

Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate păcatele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdrobite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este aceea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile.

«Isus tăcea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne ajută să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi.

«Isus tăcea». Această tăcere l-a enervat pe Caiafa şi l-a speriat pe Pilat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva?

Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!»

E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21

Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă”. Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor” (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele” (Psalmi 27:9).

Rămâi cu pace ta cerească
In inimile noastre, Duh prea Sfânt
In suflete un templu să ni se clădească
Ca să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

SEARA

S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim… şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35

După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:10)

O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.

Robert Collyer

 

Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng” (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii” (Isaia 53:3).

Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.

Când i s-a spus: „E o zi gri”, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?”

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 37.21-38

Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „în linişte şi încredere va fi puterea voastră”, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este acelaşi” (ebr. „El”, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care Împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14

… îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii. 1 Tes. 5:14

SFINŢI SLABI

Un bătrân care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cântări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cânta o cântare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe”. Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvântul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii”, astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi”. Vorbind serios, nu este oare adevărat că atât Cristos, cât şi mântuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sunt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sunt încă „slabi”.  – H.G.B.

Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,
Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,
Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi
Să nu-Ţi aducem blama niciodată. 
P.L.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Psalmul 90.8

Acest Psalm este o rugăciune a lui Moise, omul după inima lui Dumnezeu. Pe calea pustiei a putut să cunoască poporul în diferite şi multiple lucrări, dar L-a cunoscut şi pe Dumnezeu în slava, dreptatea şi harul Său. A fost o cumpănă serioasă la Cades-Barnea când poporul întreg a ascultat iscoadele necredincioase. Numai Iosua şi Caleb s-au bizuit pe Dumnezeu şi pe promisiunile Lui. Poporul a vrut să-l ucidă pe Moise cu pietre şi apoi să se întoarcă în Egipt. Moise, slujitorul credincios a îngenunchiat cu faţa la pământ mijlocind pentru popor şi Dumnezeu l-a auzit. Dar în temeiul conducerii drepte a lui Dumnezeu trebuia să fie distruşi toţi care au fost necredincioşi faţă de El. Pe baza aceasta Moise spune în Psalmul 90.11 despre această judecată astfel: „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine, să se teamă de Tine?”

Moise nu se înfricoşa. El cunoştea pe Dumnezeu în mila Sa, şi se ocupa neobosit de popor.

La fel şi Domnul nostru mijloceşte în faţa tronului de har pentru noi. Ca Mare Preot împlineşte slujba în Locul Prea Sfânt pentru noi, pentru a găsi har Ia vreme de nevoie şi să fim păziţi de cel rău. Ca Mijlocitor îşi arată activitatea atunci când din neatenţie am greşit, El ne iartă ca din nou să fim aduşi în părtăşie cu Tatăl. El ne cunoaşte prea bine şi chiar şi intenţiile noastre şi lucrurile ascunse îi sunt cunoscute şi El este interesat să ne aducă în lumina Sa, ca să ne abatem de la rău şi să nu cădem într-o stare de mulţumire de noi înşine. El doreşte ca să ne vedem starea noastră în lumina Sa şi să ne judecăm aşa cum ne judecă El. Ce mare este dragostea Sa care nu cunoaşte odihna până când noi nu ne-am predat în totul şi pe deplin!Religia neadevărată a căutat totdeauna să fie bine văzută în lume. Când adevărul a strălucit, lumea l-a dispreţuit.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate.Neemia 9.17

Iertarea

Iertarea este un lucru măreț. Ea înseamnă eliberare de vină; având iertarea, poți să respiri și ai pace. Așa stau lucrurile în relațiile dintre oameni, dacă unul s-a făcut vinovat și celălalt îl iartă.

Iertarea presupune ca vinovatul să-și recunoască vina. Odată, un băiat a venit la tatăl său pentru o oarecare faptă și l-a întrebat: „Tată, mă ierți pentru ceea ce am făcut?”. Tatăl a răspuns: „Pentru ce anume?”. Băiatul a repetat: „Pentru ceea ce am făcut”. Dar tatăl a insistat: „Dacă vrei să te iert pentru ceva, atunci trebuie să știu pentru ce!”. Astfel, băiatul a înțeles că trebuie să spună ce a făcut; altfel nu putea fi iertat.

Tot așa și noi oamenii trebuie să ne recunoaștem vina în fața lui Dumnezeu, ca să primim iertare. Unii reproșează că prin credința creștină oamenii sunt aduși la complexe de vinovăție din cauză că se vorbește adesea despre păcat și vină. Dar tocmai contrariul este adevărat: Credința în Domnul Isus Hristos ne eliberează conștiința de vină, căci Dumnezeu este „un Dumnezeu al iertării”. Cine a primit iertarea prin credința în lucrarea de răscumpărare a lui Hristos la crucea de pe Golgota, cunoaște eliberarea minunată, exprimată în cuvintele: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (1)

„Fiii sunt o moștenire de la Domnul” (Psalmul 127:3)

lată două mituri legate de calitatea de părinte:

1) Părinții buni au întotdeauna casele curate. Noi credem că locul în care trăim trebuie să arate perfect, așa că ne supărăm pe copii când întorc casa pe dos. Cu toate acestea, obsesia de a păstra curățenia poate duce la pierderea unor clipe care nu se mai întorc niciodată. în mod neintenționat, noi îi învățăm pe copii că lucrurile – nu oamenii – sunt importante. Le inspirăm ideea că păstrarea aparențelor contează mai mult decât a te bucura de viață împreună. Realitatea este că vei avea ordine în casă mai devreme decât crezi și casa va deveni tăcută și goală! Așa că, bucură-te de dezordine, de râsete, de lichide vărsate și de obiecte zgâriate. Lasă ca zgârieturile și crestăturile de pe mobilă să devină amintiri ale unor clipe valoroase petrecute cu acei micuți care vor crește simțindu-se iubiți și importanți pentru tine.

2) Părinții buni trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Anri Peterson scriitoare și mamă ne împărtășește o idee care i-a venit în timp ce era angajată într-o ceartă cu fiul ei. „în cele din urmă, cu dinții încleștați, am reușit să-l întreb: „de ce trebuie să ai mereu dreptate?” El a răspuns printre dinții încleștați (probabil a învățat asta de la tatăl său): „pentru că tu trebuie să ai mereu dreptate”. Am simțit că Dumnezeu ne privește în acea clipă. Vorbele sunt inutile. Am priceput mesajul clar și răspicat. Din acea clipă, ideea de a avea dreptate și-a pierdut strălucirea pe care o avea cândva pentru mine”. Relația cu fiul ei a devenit mai armonioasă, „ceva ce aș fi pierdut dacă nu aș fi renunțat la nevoia de a avea mereu dreptate”. Așadar, alege cu grijă lucrurile pentru care te cerțil Să fii un bun părinte nu înseamnă să strângi „victorii” și să înlături „înfrângerile”; ci înseamnă să te bucuri de familie.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Bucuria disperării

Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort. Apocalipsa 1:17

Ca şi apostolul Ioan, s-ar putea să-L cunoşti bine pe Isus Cristos, când, deodată, EI ţi se arată sub o înfăţişare deloc familiară şi singurul lucru pe care-l poţi face este să cazi „la picioarele Lui ca mort”. Sunt momente când Dumnezeu nu Se poate arăta altfel decât în măreţia Sa; atunci, caracterul înfricoşător al viziunii te duce la bucuria disperării; dacă te vei mai ridica vreodată, aceasta trebuie sa fie prin mâna lui Dumnezeu. „El Şi-a pus mâna dreaptă peste mine.” In mijlocul groazei vine o atingere şi ştii că este mâna dreaptă a lui Isus Cristos. Nu e mâna constrângerii sau a disciplinării sau a pedepsei, ci mâna dreaptă a Tatălui cel Veşnic. Când mâna Lui este peste tine, ea îţi aduce pace şi mângâiere de nedescris, sentimentul că „dedesubt sunt mâinile veşnice”, pline de sprijin, de mângâiere şi de putere. Atunci când te atinge El, nimic nu te mai poate infricoşa. Din mijlocul gloriei Sale cereşti Domnul Isus vine să-i vorbească unui ucenic neînsemnat şi să-i spună: „Nu te teme”. Blândeţea Lui este nespus de dulce.Îl cunosc eu în felul acesta? Priveşte la câteva dintre lucrurile care provoacă disperare. Există o disperare în care nu este nici o bucurie, nici un orizont, nici o speranţă de ceva mai strălucit. Dar bucuria disperării vine atunci când ştiu că „nimic bun nu locuieşte în mine (adică în carnea mea)”. Mă bucur să ştiu că există în mine acel ceva care trebuie să se prosterne înaintea lui Dumnezeu atunci când El mi Se revelează şi că, dacă mă voi ridica vreodată, aceasta va trebui să fie prin mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu poate să facă nimic pentru mine până eu nu ajung la capătul posibilităţilor mele.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca neprihănire”. IACOV 2:23

Cum
a cunoscut Timotei că Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu? A cunoscut aceasta prin instruire dumnezeiască şi ştia de la cine a învăţat. El a recunoscut în Scriptură glasul adevărat al lui Dumnezeu. Aşa trebuie să fie întotdeauna. Nu este suficient numai să fii convins cu mintea că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să-i cunoaştem puterea în inimă şi cuget, prin instruirea Duhului Sfânt. În cazul acesta noi nu mai avem nevoie de dovezi omeneşti că Biblia este dumnezeiască, după cum nu avem nevoie de o lanternă pentru a dovedi că soarele străluceşte. şi atunci vom crede tot ce spune Dumnezeu, pentru că El spune, şi nu pentru că omul îi dă crezare sau pentru că aşa simţim noi. Avraam a crezut pe Dumnezeu; el nu a avut nevoie să se ducă la caldeeni sau la egipteni ca să afle de la ei dacă ceea ce a auzit era în realitate Cuvântul lui Dumnezeu. El ştia în Cine a crezut şi aceasta i-a dat o sfântă statornicie. El putea să spună fără nici o îndoială: „Dumnezeu a stabilit o legătură între sufletul meu şi El însuşi prin Cuvântul Lui, pe care nici o putere a pământului sau a iadului nu ar putea s-o schimbe vreodată. „Am putea spune şi noi la fel? Acesta este adevăratul fundament al oricărui credincios din toate timpurile şi în orice împrejurare. şi dacă deci Dumnezeu a stabilit această legătură între noi şi El, o întreţinem noi? O serioasă, sfântă şi susţinută citire a Cuvântului Lui şi fără-ndoială o recunoaştere şi supunere totală sub autoritatea supremă a Scripturii Sfinte, este singura cale de a cultiva această legătură între noi şi Tatăl nostru şi de a propăşi în viaţa spirituală.

Oricum, ne-am putea întreba: „Poate o religie raţională, o „credinţă” moştenită, un crez religios să susţină sufletul în faţa unui
scepticism obraznic şi îndrăzneţ care raţionează pentru orice şi care nu crede nimic? Imposibil. Noi trebuie să fim în stare să stăm neclintiţi în faţa unui sceptic, a unui raţionalist necredincios şi să spunem cu calmul şi demnitatea unei credinţe lucrate de Dumnezeu: „ştiu în Cine am crezut.” Dumnezeu a vorbit şi glasul Său atinge inima. Cuvântul însuşi Se face auzit cu toată zarva şi confuzia acestei lumi. C.H.M. „Faptul de a ne bucura de Cuvânt, depinde în primul rând de starea noastră spirituală în general, şi de acţiunea Duhului Sfânt în noi. Mijlocul cel mai însemnat de a profita de Cuvântul lui Dumnezeu este de a veghea cu grijă asupra sufletului nostru înaintea lui Dumnezeu; în sfârşit, de a ne ruga totdeauna când îl citim, de a-I cere Lui să ne dea hrana necesară şi de a păstra sufletul nostru în părtăşie cu El prin intermediul Cuvântului Lui.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Pustia şi ţara se vor bucura; pustietatea se va veseli, şi va înflori ca trandafirul.” Isaia 53:1

Cuvântul Lui Dumnezeu este citit în general foarte superficial, de aceea multe lucruri sunt trecute cu vederea. Cu totul altfel este dacă avem ochii şi urechile deschise şi lăsăm să ne vorbească Cuvântul. Altfel ajungem pe o altă temelie. Vedem starea oamenilor care nu sunt în Hristos, o viaţă de plâns! Toţi care nu sunt în Hristos se plâng, sunt nemulţumiţi de soţ, sau soţie, de vecini, sau de condiţiile de viaţă ale timpului. E greu de găsit un lucru care să-i mulţumească. Dar nu ajung până acolo, încât să se vadă singuri vinovaţi. Cu toate că se plâng de lipsurile interioare şi exterioare, ei se consideră a fi oamnei buni şi drepţi. Cauza nefericirii lor o găsesc în împrejurările exterioare. „De ce cârtesc oamenii în viaţa lor?” întreabă Ieremia. „Fiecare să cârtească împotriva păcatelor sale.” Dacă suntem nefericiţi, şi căutăm greşeala şi cauza la noi înşine, atunci putem să aşteptăm un ajutor în scurt timp. Cu totul altfel este la cei ce sunt în Hristos! Ei cunosc izbăvirea Lui Dumnezeu. Chiar dacă umblă în întunericul văii umbrei morţii, nu se tem de niciun rău; chiar şi noaptea este luminată pentru ei. Căci Cântul este Candela lor şi o lumină pe cărare. Pot să spună împreună cu Pavel: „Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli;ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi;ca neavând nimic, şi totuşi stânind lucrurile.” Da, ei înfloresc precum crinii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UNUL SINGUR, MAJORITATE

Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul Dumnezeul vostru lupta pentru voi, cum v-a spus. Iosua 23.10

Pentru ce să numărăm persoanele? Un singur om este majoritatea, când este însoţit de Dumnezeu, chiar dacă de cealaltă parte ar fi o mie. S-ar putea ca ajutoarele noastre să fie prea numeroase, pentru ca Dumnezeu să poată lucra prin ele, cum a fost cazul lui Ghedeon, căruia îi crescuseră puterile micşorându-şi numărul luptătorilor. Armatele lui Dumnezeu nu sunt niciodată prea mici. Când a voit să întemeieze o naţiune, a chemat numai pe Avraam şi l-a binecuvântat. Pentru a învinge pe măreţul Faraon, nu S-a folosit decât de Moise şi Aaron. Adesea, Dumnezeu s-a folosit de un singur om, mai bine decât de trupe instruite de ofiţeri îndemânatici. Toţi israeliţii la un loc au biruit atâta cât Samson? Saul, cu armatele sale, au lovit miile, lor, iar David, zecile lui de mii.Domnul poate da inamicului mari succese, pentru a-l bate la sfârşit. Dacă avem credinţă, Îl avem pe Domnul de partea noastră; atunci ce ne poate face mulţimea oamenilor? Un câine ciobănesc poate mâna înaintea lui o mare turmă. Dacă Domnul te-a trimis, frate, puterea Lui va împlini în tine planul Său. Încrede-te în această făgăduinţă şi arată-te curajos.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Încolo, fraților, toate cele adevărate, toate cele vrednice de respect, toate cele drepte, toate cele curate, toate cele vrednice de iubit, toate cele vorbite de bine, dacă este vreo virtute şi dacă este vreo laudă, la acestea gândiți. Ce ați şi învățat şi ați primit şi ați auzit şi ați văzut în mine, pe acestea facețile! Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. Filipeni 4.8,9

Acest pasaj a fost descris ca fiind «un nou Eden», un adevărat paradis al lui Dumnezeu, şi aşa şi este. Vechiul Eden avea tot felul de roade care erau bune de mâncat, iar Dumnezeu Se afla acolo; însă părinții noştri au pierdut dreptul de a fi acolo din cauza neascultării lor. Au fost alungați din el, iar sabia heruvimului a fost pusă să păzească intrarea, pentru ca cei păcătoşi să nu se poată niciodată reîntoarce în acel loc.

Avem aici însă prezentat un nou Eden deschis pentru noi, iar intrarea în el este prin crucea Domnului nostru Isus Hristos; prin acea cruce nea fost deschisă o intrare largă în acest paradis, unde toate lucrurile sunt bune şi unde putem să ne desfătăm cu frumusețile şi cu roadele lui glorioase – lucruri adevărate, vrednice de respect, drepte, curate, vrednice de iubit, vorbite de bine şi vrednice de laudă.

Ce roade, ce binecuvântări ne aşteaptă în acest Eden! Totul este Hristos şi, pe măsură ce ne bucurăm de frumusețea Lui şi de gloriile Persoanei Sale, Dumnezeul păcii va fi acolo, iar noi vom umbla cu El şi El cu noi. Marele apostol, care cunoştea şi iubea atât de mult acest paradis al lui Dumnezeu, nu are nimic mai mult de spus, decât săi îndemne pe cei credincioşi să intre în el. De ce altceva am mai avea nevoie? J. T. Mawson

Noi mergem spre ceruri, mergem cântând spre Sion,

Vedeavom peal gloriei Rege domnind pe cerescul Său tron!

C. Ioanid

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cât de încet sunt în a arăta, în obiceiurile şi în căile mele, harul minunat al lui Dumnezeu! Când va fi frumuseţea Ta peste mine, pentru onoarea Ta?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Isus tăcea şi nu răspundea nimic.» Marcu 14,61

Am fost foarte impresionat de această tăcere a Domnului Isus în timpul suferinţei Sale. Tăcerea Sa reprezintă o parte decisivă din victoria câştigată. Provocările jignitoare ale duşmanului: «… dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40) au fost anihilate prin tăcerea Sa. Triumful Său – «S-a isprăvit!» (loan 19,30) – a strălucit şi mai puternic prin tăcerea Sa şi l-a făcut pe sutaşul roman să exclame în cele din urmă «… Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!» (Matei 27,54). Pe cruce Cristos a tăcut. Din păcate însă foarte puţini credincioşi au acest dar al lui Isus. De ce te justifici atât de mult? De ce îţi aperi tot timpul cauza? Gândeşte-te cum a reacţionat Mântuitorul: «... nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător» (1 Petru 2,23). Domnul Isus a fost gata să moară pentru ca noi să trăim – de aceea a tăcut. Noi nu putem să mefgem pe o altă cale decât a Lui şi aceasta este calea morţii eului. Carnea, firea pământească îşi revendică drepturile, dar duhul este tăcut. Cei care Ii aparţin cu totul lui Cristos pot să tacă şi în faţa celei mai mari nedreptăţi. Dar cei care îşi iubesc mândria se agită şi vorbesc mult. Practici tu tăcerea lui Dumnezeu? Vorbirea noastră în rugăciune cu El este importantă, dar şi mai important este ca Domnul să ne poată vorbi. II asculţi? El ne cheamă: «… Ascultaţi-Mă dar» (Isaia 55,2).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea. Psalmi 66:20

Privind în urmă la rugăciunile noastre, dacă suntem sinceri, vom fi grozav de uimiţi că am primit un răspuns. S-ar putea să fie şi unii care să creadă că rugăciunile lor meritau un răspuns – aşa cum credea fariseul — dar adevăratul creştin, pivind retrospectiv, îşi deplânge rugăciunile şi, dacă s-ar putea întoarce în timp, ar vrea să se roage mai sincer. Aminteşte-ţi, creştine, cât de reci au fost rugăciunile tale. In loc să te lupţi în rugăciune ca Iacov, te-ai rugat slab şi puţin – departe de credinţa aceea umilă, fierbinte şi perseverentă care strigă: „nu te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta” (Genesa 32:26). Dar, şi aceasta este o minune, Dumnezeu ţi-a auzit rugăciunile reci, şi nu numai că le-a auzit, ţi-a şi răspuns. Gândeşte-te că te-ai rugat rar, numai Când aveai necazuri şi fugeai la tronul milei. Dar când a venit izbăvirea, unde au dispărut rugăciunile? Totuşi, chiar dacă ai încetat să te mai rogi, Dumnezeu nu a încetat să te binecuvânteze. Când te-ai îndepărtat de tronul milei, Dumnezeu nu te-a părăsit, iar lumina strălucitoare a Şechinei a fost îtotdeauna vizibilă între aripile heruvirnilor. O, e minunat că Domnul priveşte cu îndurare cererile noastre spasmodice, care vin şi pleacă odată cu nevoile noastre. Ce Dumnezeu uimitor este El, să asculte rugăciunile celor care vin la El în nevoie, dar neglijează după ce au primit răspunsul; care se apropie de El când sunt forţaţi, dar care uită să I se adreseze când au parte de îndurări şi durerile încetează! Fie ca bunătatea Sa în ascultarea rugăciunilor să ne atingă inimile, ca să putem fi găsiţi făcând „în toată vremea… tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

SEARA

Numai purtaţi-vă în chip vrednic de Evanghelia lui Christos.

Filipeni 1:27

Cuvântul „purtaţi-vă” nu se referă numai la vorbire, ci la întregul curs al vieţii şi purtării noastre în lume. Cuvântul grecesc semnifică acţiunile şi privilegiile cetăţeniei. Astfel, ca cetăţeni ai Noului Ierusalim, suntem chemaţi să devenim Evanghelii pentru Christos. Ce fel de purtare este aceasta? In primul rând, Evanghelia este foarte simplă. Aşadar creştinii ar trebui să fie simpli şi umili în obiceiuri. Manierele noastre, vorbirea noastră, îmbrăcămintea şi întreaga noastră purtare ar trebui să oglindească simplitatea care este frumuseţea sufletului. Evanghelia este întrutotul adevărată. Este aur fără aramă, şi viaţa creştinului va fi lipsită de valoare şi strălucire fără diamantele adevărului. Evanghelia este o Evanghelie neînfricată. Ea proclamă cu îndrăzneală adevărul, fie că le place oamenilor, fie că nu. Noi trebuie să fim la fel credincioşi şi cutezători. Dar Evanghelia este şi foarte blândă. Observaţi spiritul Fondatorului ei: „trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3). Unii oameni, care mărturisesc a fi creştini, sunt mai aspri decât tăişul săbiei; asemenea oameni nu sunt ai lui Christos. Să căutăm să-i câştigăm pe ceilalţi prin blândeţea cuvintelor şi acţiunilor. Evanghelia este foarte iubitoare. Este mesajul unui Dumnezeu al iubirii pentru un neam căzut şi rătăcit. Ultima poruncă a lui Christos către ucenicii Săi au fost „iubiţi-vă unul pe altul” (Ioan 13:34). O, dacă sfinţii ar avea o unitate mai reală, mai iubitoare, şi o compasiune mai mare pentru sufletele celor căzuţi! Nu trebuie să uităm că Evanghelia este sfântă. Ea nu scuză niciodată păcatul: îl iartă, dar numai prin răscumpărare. Dacă vieţile noastre vor semăna Evangheliei, trebuie să ne ferim, nu numai de păcatele mari, ci şi de orice lucru care ar arunca o umbră asupra conformităţii noastre cu Christos. De dragul Său, de dragul nostru, şi de dragul celorlalţi, trebuie să ne luptăm zi de zi să ne purtăm într-un chip vrednic de Evanghelie.

IZVOARE IN DEŞERT

Sara a rămas însărcinată şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la vremea hotărâtă, despre care-i vorbise Dumnezeu. (Geneza 21:2)

„Dar sfaturile Domnului dăinuiesc pe vecie, şi planurile inimii Lui, din neam în neam” (Psalmul 33:11). Dar trebuie să fim pregătiţi să aşteptăm cronometrajul lui Dumnezeu. Cronometrajul Său este precis, pentru că El face toate lucrurile „exact la timpul” hotărât de El. Nu este pentru noi să cunoaştem cronometrajul Său, şi de fapt nici nu-l putem cunoaşte – trebuie doar să-l aşteptăm.Dacă Dumnezeu i-ar fi spus lui Avraam când era încă în Haran că are să aştepte 30 de ani până va ţine în braţe copilul promis, curajul l-ar fi părăsit. Aşa că Dumnezeu, ca un act al dragostei Sale îndurătoare, a ascuns de Avraam numărul anilor istovitori cât trebuia să aştepte. Numai când s-a apropiat sorocul, cu doar câteva luni înainte, Dumnezeu Şi-a revelat promisiunea: „La anul pe vremea aceasta … Sara va avea un fiu” (Geneza 18:14). „Vremea aceasta” a venit în sfârşit, şi curând râsul zglobiu care a umplut casa patriarhului a făcut cuplul înaintat în vârstă să uite aşteptarea lungă şi grea.Aşa că îmbărbătează-te, copile drag, când Dumnezeu îţi cere să aştepţi. Cel pe care-L aştepţi nu te va dezamăgi. El nu va întârzia nici 5 minute peste „vremea aceea”. Şi-n curând „întristarea voastră se va preface în bucurie” (Ioan 16:20).O, ce fericit e sufletul pe care Dumnezeu îl face să râdă! Atunci necazul şi plânsul fug pentru totdeauna, cum fuge întunericul de zorii zilei. selectat

Ca pasageri, nu este pentru noi să umblăm cu hărţile maritime şi cu compasul. Trebuie să-L lăsăm pe abilul Căpitan să-Şi facă singur lucrarea. Robert Hall

Unele lucruri nu pot fi împlinite într-o zi. Chiar Dumnezeu nu face un apus glorios într-o clipă. Timp de câteva zile El adună ceaţa cu care va construi superbele Lui palate pe cerul de vest.

Dimineţi glorioase – dar când? Ah, cine va spune?

Muntele cel mai râpos va deveni câmpie,

Şi pământul arid va fi saturat de ploaie.

Toate porţile de aramă vor fi sfărâmate; barele de fier,

Transformate, formează o scară spre stele.

Locurile accidentate vor fi netezite, şi toate căile întortocheate îndreptate,

Pentru cel care poate aştepta cu răbdare.

Aceste lucruri vor avea loc în ziua hotărâtă de Dumnezeu:

Poate nu va fi mâine – dar va fi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Isaia 37.5-20

Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21,22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care II simbolizează pe Domnul Isus (22.20).După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor”” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 – comp. dc asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 16:16-26

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…  Faptele 16:25

CÂNTAREA DE LA MIEZUL NOPŢII

Cum au putut să cânte Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingând mesajul. Oameni cu motive egoiste răs- pândiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cântau. Dar nu erau cântări de jale şi dor, cântările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau cânta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători. Cântările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cânte după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cântarea. Cea mai bună explicaţie de ce cântă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei. Cel care umblă cu Domnul poate cânta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate cânta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cânt în suflet de la Isus –
Susurul blând şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicând, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot cânta în noapte plină.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui CRISTOS. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. 2 Timotei 2.3-4

Călătorim printr-o lume plină de duşmănie şi lipsită de frica de Dumnezeu. Toţi cei care vor să trăiască cu evlavie simt duşmănia şi mânia acestei lumi. Aceasta a simţit-o în cea mai mare măsură Domnul Isus. A venit în lumea care-I aparţinea şi care era proprietatea Lui, în sânul poporului Său prea iubit, dar acesta nu L-a primit. El a venit să mântuiască ce era pierdut. El a vestit cea mai minunată solie de har ce se putea propovădui vreodată şi şi-a arătat dragostea, puterea şi îndurarea la mii şi mii, dar oamenii nu s-au liniştit până nu L-au răstignit.

În tot timpul istoriei se vede ura înverşunată a omului faţă de Dumnezeu şi Cuvântul Său. Îndeosebi cei aleşi de Dumnezeu pentru vestirea Evangheliei şi a Cuvântului Său divin au fost ţinta mâniei şi prigoanei. Care era viitorul lui Timotei? Fără îndoială că întristări de orice natură. De aceea apostolul îl îmbărbătează ca să nu deznădăjduiască, ci să fie tare în credinţă şi să sufere întristări împreună cu cei întristaţi. Ca un slujitor credincios al lui Dumnezeu şi ca un ostaş bun al lui Isus Cristos, Timotei trebuia să fie înştiinţat de toate necazurile, greutăţile şi împotrivirile. Este un mare privilegiu să stai în slujba Domnului şi să suferi ocara din pricina Numelui Său. Domnul însuşi este gata oricând să întărească pe slujitorii Lui, dându-le îmbărbătarea necesară pentru a nu le scădea moralul şi a nu da înapoi din lupta în care s-au înrolat pentru Domnul Isus Cristos. O, Doamne lucrează continuu prin Duhul Tău ca nădejdea Ta să ne învioreze în fiecare zi.

Nu trebuie să încetăm de a stărui în înfăptuirea a ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu – ca Trup al Domnului Isus în cer. Dacă uităm lucrul acesta vom alege una din numeroasele secte din creştinătate.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Doamne Dumnezeule, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție! Psalmul 104.1

Lucruri minunate

Cuvintele acestui psalm ne introduc în visteria înțelepciunii, mărimii și puterii lui Dumnezeu. Relatarea biblică despre începutul creației este de o frumusețe și de o măreție deosebită. În fața unui astfel de tablou, credința se înclină cu admirație înaintea Dumnezeului-Creator. Lumea poate se întreabă cum au fost create toate acestea, iar știința poate să ridice ipotezele ei; dar omul cu credință dată de Dumnezeu înțelege că lumile au fost create prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Cât de mare și cât de prețioasă este o astfel de credință, care ne transpune în starea de a înțelege lucrurile minunate ale creației!

Cu cât citim cu mai multă credință Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai bine înțelegem cum au devenit toate. În acest psalm, minunile se înșiră una după alta, dar credința le înțelege pe toate. Aici stăm ca în fața unei expoziții, în care putem privi obiectele, unele după altele.

Să facă Domnul să învățăm să stăm în liniște și să admirăm lucrarea mâinilor lui Dumnezeu, și aceasta să întărească credința noastră! Să fim și noi ca și psalmistul, oameni credincioși care să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru mântuirea adusă prin Fiul Său și să privim în liniște măreția lucrărilor Sale!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ODATĂ CU IERTAREA ÎNCEPE PROCESUL VINDECĂRII

„Să iertați orice aveți împotriva cuiva” (Marcu 11:25)

Ofensele cel mai greu de iertat sunt făcute de persoanele care îți sunt cele mai apropiate. De ce? Pentru că trebuie să trăim cu ele în fiecare zi! Când suntem tineri, emoțiile noastre sunt atât de intense încât rănile și suferințele ne pot însoți toată viața. Durerea este și mai mare când cel care ne-a greșit ne este părinte. Poate mama te-a respins, în loc să dea dovadă de dragostea de care aveai nevoie sau un tată alcoolic care te-a maltratat zi și noapte. Victimele unor asemenea orori pot fi în continuare măcinate de resentiment și mânie chiar și după zeci de ani. Aceasta te poate face să „joci un rol” și să-i rănești pe aceia pe care îi iubești în prezent și de care ai nevoie cel mai mult. Care este răspunsul? Iertarea. Dr. Archibald Hart definește iertarea ca fiind „renunțarea la dreptul de-a te răni pentru că tu m-ai rănit”.

Numai când găsești maturitatea emoțională de a-i elibera pe cei care ți-au greșit, fie că și-au cerut iertare, fie că nu, rănile tale vor începe să se vindece. Domnul Isus a spus-o astfel: „când stați în picioare de vă rugați, să iertați orice aveți împotriva cuiva, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greșelile voastre”, lată ceva la care poate nu te-ai gândit: disponibilitatea lui Dumnezeu de a te ierta depinde de disponibilitatea ta de a-i ierta pe ceilalți. Tu spui: „Dacă îl iert, scapă prea ușor”. Nu, pe tine te scutești de necaz. Te eliberezi de durere și resentiment și vei umbla pe calea binecuvântării lui Dumnezeu. Lasă ofensa și ofensatorul în grija lui Dumnezeu; El este singurul care înțelege ce a făcut acea persoană și de ce a făcut-o. în ceea ce te privește pe tine – odată cu iertarea începe procesul vindecării.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Necredinţa îngrijorării

„Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul wostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.” Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţa. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc. Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.

„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale,tocmai aceste detalii ne îngrijorează. Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul Sfânt.

Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!”

PSALMUL 107:8

Subiectul acestui psalm este bunătatea Domnului faţă de fiii oamenilor. Psalmul vorbeşte de izbăvirile acordate omului, în împrejurările cele mai nenorocite în care nebunia lui l-a aşezat, şi aceste izbăviri ca răspuns la strigătul lui de amărăciune şi chin. Dar scopul propriu zis al psalmului este ca să îndemne pe aceia care au avut astfel de experienţe triste, să laude pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor. În el este şi o nuanţă de mirare şi de tristeţe pe care o are Domnul din pricina ingratitudinei oamenilor care au aşa de puţină recunoştinţă faţă de nemărginita Sa bunătate şi atât de puţine laude în inima lor faţă de harul Lui nespus de mare. Dar în acelaşi timp psalmul are şi o notă de înştiinţare.

Ne trebuie neapărat o încercare ca să ne aducă aminte ce am primit mai înainte şi să fim recunoscători? Aşa se întâmpla cu poporul lui Dumnezeu care uita mereu minunile pe care le făcuse Domnul pentru ei, dar de care ei îşi aminteau numai când erau nenorociţi. O, grozava primejdie de a ne obişnui cu bunătatea Domnului, fie din punctul de vedere material, fie spiritual, ca şi cum ni s-ar cuveni! Nu se cuvine mai degrabă să-I fim recunoscători?

într-un alt psalm (103) Duhul Sfânt ne spune: „Binecuvintează suflete pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui” (vs. 2) Este însă în psalmul nostru şi o notă de dragoste care cere răspunsul inimilor noastre. Ucenicii din Biserica de la început îşi exprimau dragostea prin viaţa lor în întregime predată, care, dacă nu ducea până la martiraj, era cel puţin o supunere totală faţă de voia lui Dumnezeu, fără să reţină nimic pentru ei înşişi. Să reflectăm la tot ce avem, la tot ce suntem la toate darurile lui Dumnezeu dar mai ales la „darul Lui nespus de mare” (2Cor. 9:15), să-I mulţumim şi să-I fim recunoscători fiindcă: „…darul harului lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Rom. 6:23).

Viaţa noastră să fie acum marcată printr-o adevărată laudă a lui Dumnezeu şi printr-o dăruire de noi înşine, fără rezerve. Lauda este ca o armă de luptă care-l face pe vrăjmaş să dea înapoi. „în clipa când am început cântările de laudă, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi a lui Moab, …şi au fost bătuţi.” (2Cr. 20:22)

Lauda este o notă mai înaltă decât mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru binecuvântările Lui faţă de noi. Ea este preamărirea Persoanei de la care vin ele.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare, pe care n-o veţi crede nicidecum, dacă v-ar istorisi-o cineva.” Fapte Ap.13:40-41

Mă bucur că aici este vorba despre o istorisire, şi nu despre o predică. Pentru a istorisi n-am avut nevoie de studii. Aţi avut nevoie de studii pentru ca să vorbiţi despre lucruri pământeşti, să cunoaşteţi mai mult? Această cunoştinţă vine de la sine. Eu am putut să mint fără să mă gândesc mult. Câteodată trebuia totşi să-mi dau silinţa ca prin minciunile mele să nu mă dau de gol; dar tatăl minciunilor, Diavolul mi-a venit în ajutor cu sfatul lui. Azi am un alt Tată Ceresc. El îmi dă înţelepciune pentru a cunoaşte lucrurile de care trebuie să am cunoştinţă. În versetul 42 citim:” Cînd au ieşit afară, Neamurile i-au rugat să le vorbească şi în Sabatul viitor despre aceleaşi lucruri.”, sau cu alte cuvinte, noi vrem să fim creştini! Nu ar trebui oare să ne ruşinăm dacă citim în verstul 43: „Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, cari stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu.”

Cât de important este să rămânem în harul Lui Dumnezeu! Cel ce crede în Isu este drept. Dorim să umblăm în lumina Duhului Sfânt, să ne lăsăm mustraţi, sau vrem ca Dumnezeu să ne respingă? Prin vizitarea unor adunări încă nu am făcut nimic. Cel care nu se întoarce din toată inima la Dumnezeu, şi nu este condus de Cuvântul Lui Dumnezeu şi de Duhul Sfânt nu este moştenitor, ci născut din curvie. Să dea Dumnezeu, ca să ne plecăm înaintea Lui fiecare om care este dornic de mântuire, pentru ca de acum încolo să trăiască sub conducerea şi mustrarea Duhului Sfânt.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TOTALA SPRIJINIRE PE DUMNEZEU

Căci El va izbăvi pe săracul care strigă, şi pe nenorocitul care n-are ajutor. Psalmul 72.12

Săracul strigă; de altfel, ce ar putea face? Strigătul lui este auzit de Dumnezeu; ce-i trebuie mai mult? Acela dintre cititori care este sărac, sa strige la El; prin aceasta va arăta înţelepciune. Nu strigaţi la urechile prietenilor voştri, căci chiar dacă ar putea să vă ajute, ei vor face aceasta numai dacă Domnul le va pune pe inimă. Cel mai sigur este să mergeţi direct la Dumnezeu, strigând. Acela care aleargă drept spre ţintă e cel mai bun alergător. Alergaţi la El şi nu la alte mijloace.”Vai!” zici tu, „eu nu am nici prieteni, nici ajutor”. Cu atât mai bine; te poţi baza pe Domnul de doua ori – ca unul fără mijloace şi fără ajutor. Pentru nevoia ta dublată, să faci o îndoită rugăciune. Chiar pentru nevoile trecătoare poţi să aştepţi toate de la Dumnezeu, căci El îngrijeşte de copiii Săi în toate privinţele. Cât pentru nevoile spirituale, care sunt cele mai însemnate dintre toate, Domnul va auzi strigătul tău, te va izbăvi şi te va ajuta.Prietene sărac, încearcă-L pe Dumnezeul tău bogat. Tu, care eşti fără ajutor, sprijineşte-te pe ajutorul Lui. Ştiu că El nu m-a uitat niciodată pe mine şi sunt sigur că nu te va uita nici pe tine. Vino ca un cerşetor şi Dumnezeu nu va refuza să te ajute. Isus este împărat şi El nu te va lăsa sa pieri.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Când faci o promisiune lui Dumnezeu, nu întârzia so împlineşti, pentru că El nu găseşte nicio plăcere în nebuni; împlineşte ce ai promis! Mai bine este să nu promiți decât să promiți şi să nu împlineşti. Nu îngădui gurii tale săți îndrepte carnea spre păcat şi nu zice înaintea îngerului că a fost o greşeală. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu la glasul tău şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? Eclesiastul 5.46

Şi a fost aşa: după două luni, ea sa întors la tatăl ei şi el a împlinit asupra ei promisiunea pe care o făcuse. Judecători 11.39

Judecătorii lui Israel – Iefta (3) – Un jurământ nesăbuit

Iefta fusese ales de bătrânii Galaadului şi se tocmise cu ei cu privire la răsplată. Totuşi, Duhul Domnului a venit peste el, iar Domnul ia dat pe vrăjmaşii săi în mâinile sale. În aceasta vedem suveranitatea Domnului – El nu Se limitează la a folosi doar oameni „buni” ca instrumente pentru aŞi împlini scopurile.

În drumul său către bătălie, Iefta a făcut un jurământ, cu totul nepotrivit, Domnului. El a promis să jertfească Domnului ca arderedetot pe cel din casa lui care avea săi iasă primul în întâmpinare, când urma să se întoarcă victorios de la lupta cu amoniții.

Când sa întors biruitor, fiica sa, singurul său copil, ia ieşit în întâmpinare jucând. Ce şoc! Ce tulburare pentru inima lui! Totuşi, în timp ce a regretat amarnic că făcuse un jurământ atât de nesăbuit, a ținut săl împlinească, iar fiica sa şia onorat tatăl, arătânduse gata de a se da pe sine.

Cât de important este să împlinim ceea ce am promis, fie lui Dumnezeu, fie semenilor noştri! „Da” al nostru trebuie să fie „da” şi „nu” al nostru trebuie să fie „nu” (Matei 5.37). Să nu facem promisiuni cu uşurătate, pe care să nu le putem împlini. Dumnezeu ne ține responsabili pentru cuvintele noastre.

Să fim plini de recunoştință pentru faptul că Dumnezeu este marele Dăruitor! El este credincios. Tot ceea ce a promis, El poate să facă şi va face. „El, care, întradevăr, nu La cruțat pe propriul Său Fiu, ci La dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8.32).E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de totală este nevoia mea după Tine! Vino astăzi, în împrejurările în care ne aflăm, în plenitudinea puterii Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.»

Apocalipsa 2,10

Suferinţele au urmări binecuvântate. Cuvântul lui Dumnezeu ne învaţă: «… în împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri» (Fapte 14,22). De ce? Răspuns: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă» (2 Cor. 4,17). Care sunt urmările binecuvântate ale suferinţei?

1. Suferinţa ne îndeamnă să ne rugăm mai sincer, pentru a ajunge să apreciem mai mult lucrarea lui Dumnezeu decât lucrarea noastră: «… m-a ascultat în ziua necazului meu» (Gen. 35,3).

2. Suferinţa ne face să experimentăm într-un mod miraculos putera lui Dumnezeu: «… un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz» (Isaia 25,4).

3. Suferinţa ne face să-L căutăm pe Domnul cu toată inima: «Doamne, ei Te-au căutat când erau în strâmtorare» (Isaia 26,16).

4.
În suferinţă simţim într-un mod special mângâierea şi sprijinul Domnului: «care ne mângâie în toate necazurile noastre» (2 Cor. 1,4).

5. Suferinţa ne învaţă ceea ce nu putem învăţa în timpurile de pace şi linişte, şi anume răbdarea: «… căci ştim că necazul aduce răbdare» (Rom. 5,3).

6. In suferinţă suntem protejaţi: «în mijlocul multelor necazuri prin care au trecut» (2 Cor. 8,2).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Domnul va sfârşi ce a început pentru mine. Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte El nu va fi niciodată sfârşită. Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: ” nu vei putea niciodată să stai în piceaoare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre. Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

SEARA

Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint. Isaia 43:24

Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48). Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune! Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Zadarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strâmtorarea lor,au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. (Psalmul 107:27-28)

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei,

Creştin cu fruntea încreţită?

Te gândeşti la ce este înaintea ta,

Şi la tot ce înduri acum?

Simţi că toată lumea e împotriva ta,

Şi eşti singur în mijlocul bătăliei?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Este locul unde se arată puterea lui Dumnezeu.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei,

Orbit de o durere epuizantă,

Simţind că n-o poţi îndura,

Că nu poţi suporta tensiunea,

Zdrobit de suferinţa continuă,

Năucit, şi uluit, şi amorţit?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Este locul unde-I place lui Isus să vină.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei?

Lucrarea ta se întinde înaintea ta,

Toate zac începute şi neterminate,

Apăsându-ţi inima şi mintea,

Tânjeşti după puterea de a le face,

Întinzând mâini tremurânde?

Adu-ţi aminte – la capătul iscusinţei

Stă Cel ce ne poartă povara.

 

Eşti cumva la capătul iscusinţei?

Atunci eşti chiar în locul

Unde se află minunatele resurse

Ale Celui care nu te părăseşte:

Fără îndoială că pe o cale mai luminoasă

Paşii tăi vor ajunge-n curând,

Dar numai la capătul iscusinţei

Se arată „Dumnezeul care poate”.

Antoinette Wilson

 

Nu te descuraja – ar putea fi ultima cheie de pe inel care deschide uşa. Stansifer

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 36.1-10 şi v.22; 3 7.1-4

Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36-39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 împăraţi 18.30-20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu ne-o dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care-l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări „mâinile slăbite” şi de a încuraja „genunchii care se clatină” (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

Victorios până atunci, duşmanul se prezintă „lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului” (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear-Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3,4). în faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: „Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima…” (cap. 7.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 11:19-26

Pentru întâia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia. Faptele 11:26

TRĂIND LA ÎNĂLŢIMEA NUMELUI NOSTRU

Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice”, Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvântului „creştin”: „Terminaţia „-in” înseamnă „aparţinând partidei, sau grupării lui…”, de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos”. A fi identificat ca „aparţinând partidei lui Isus” nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru. Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfârşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?” „Alexandru” a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?” Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru”. ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?” Când soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele”. Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cât mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă Numele Eşti tu – sunt eu – la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele”? – R.W.D.

Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos

Şi lumea toată spre tine se va uita.

Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios

După exemplul arătat de viaţa ta.  – Anonim

Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Matei 18.15

David în Psalmii lui spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună” (Ps. 133.1). Da, ce lucru plăcut este ca, într-o lume plină de ură şi pizmă, familia lui Dumnezeu să-şi ocupe locul ei de dragoste şi de curăţie. Dar trăind în această lume unde locuieşte Satana şi păcatul, intervin chiar şi între credincioşi câte o neînţelegere, câte o greutate. Intenţiile Satanei de a dezbina inimile şi de a distruge mărturia lui Dumnezeu nu ne sunt necunoscute.

De ce însă să discut cu fratele meu care a păcătuit împotriva mea despre lipsurile lui? Ca să-l câştig pe fratele meu. Pentru a ajunge la ţelul acesta, este foarte important să mă deplasez la el şi să-l mustru numai între patru ochi. La Domnul Isus avem pilda cea mai bună. Oare nu merge El pe urma fiecărui rătăcit şi nu-l caută până-l găseşte şi îl readuce pe cale? „Du-te şi mustră-l între tine şi el.” Este foarte interesant că în acest capitol din care e versetul de astăzi se vorbeşte de osteneala Domnului Isus pentru oaia rătăcită şi de bucuria găsirii ei. Prin aceasta El vrea să ne arate ce valoare mare are fiecare oaie din turma Sa. Da, El în dragostea Lui şi-a jertfit viaţa pentru noi. Vedeţi ce plini de valoare suntem în faţa Sa? De aceea să ne cufundăm în dragostea Lui şi în felul acesta nu vom leza nici vreo oiţă din turma Domnului.Chiar şi în vechime Dumnezeu vorbeşte mult de conlucrare, de părtăşie, de unitate: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta, să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui” (Lev. 19.17). Astfel de versete găsim multe în Vechiul Testament, dar pentru noi creştinii născuţi din nou „legătura frăţească” să fie la înălţimea la care ne-a chemat Marele nostru Mântuitor.Simţămintele omeneşti sunt foarte şubrede şi trebuie să le cercetăm totdeauna foarte de aproape ca să nu ne rătăcim.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Pe alocurea vor fi mari cutremure de pământ…” Luca 21.11

Să ascultăm avertizările!

Numit de localnici Nevado del Ruiz, acest vulcan se află în Columbia și are o amintire supărătoare, cauzată de valurile de lavă scurse pe laturile sale. În anul 1985, un val de lavă clocotită a pornit la vale cu o viteză de peste 80 km/oră și a înecat, în câteva minute, 23.000 oameni, adică aproape toată populația orășelului Armero. Autoritățile au fost avertizate cu privire la cutremur, însă, din cauza unor false alarme anterioare, populația orașului nu a fost evacuată.

Inima omului este nespus de rea și înșelătoare. Niciodată nu este dispusă să asculte avertizările. Mereu auzim spunându-se: „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul zidirii!” (2 Petru 3.4). În marea „cuvântare de rămas-bun” a Mântuitorului, din care este citat versetul de astăzi, El spune că în perioada sfârșitului, cutremurele vor fi o parte din judecata lui Dumnezeu. Tot Mântuitorul, care a exprimat foarte clar ceea ce va fi în viitor, dorește și astăzi să salveze oameni de mânia viitoare a lui Dumnezeu. Mulți au acceptat această ofertă, s-au plecat înaintea lui Dumnezeu și s-au smerit. Ei vor fi păziți nu numai de judecățile temporare ale lui Dumnezeu, ci vor fi în siguranță și față de judecata care va veni peste toți oamenii. Se află și cititorul printre acești oameni?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TEAMA DE A NU PIERDE PE CINEVA DRAG

„Se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol”. (1 Samuel 20:18)

Este în viața ta cineva a cărei dispariție de pe pământ să te îngrozească? îți dă neliniște?

Dacă e așa, începe să pui aceste lucruri în practică:

1) Cere-I lui Dumnezeu harul de a accepta moartea ca pe o parte inevitabilă a vieții! Atât tu, cât și persoana dragă veți muri în cele din urmă și nimeni în afară de Dumnezeu nu știe cine va muri primul. De aceea, îngrijorarea pentru ceva ce nu poți controla fură pacea și bucuria.

2) Profită la maxim de fiecare clipă! Dacă ai cunoaște data exactă a plecării cuiva drag, ce ți-ai dori să fi făcut? Sau să nu fi făcut? Ai face călătoria despre care ați discutat mereu? Ai fi mai puțin critic și ai face mai multe complimente? Ai petrece mai mult timp cu acea persoană și i-ai spune mai des că o iubești?

3) Nu mai irosi nici o clipă din timpul tău în certuri si supărări.

4) Depune toate eforturile pentru a te asigura că cel drag are o relație bună cu Dumnezeu. Apoi poți fii sigur că veți petrece veșnicia împreună.

5) Nu uita că persoana dragă îi este dragă si lui Dumnezeu. El o iubește chiar mai mult decât tine. „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de nici un rău, căci Tu ești cu mine” (Psalmul 23:4).

6) încearcă să-ți imaginezi persoana dragă în rai. Domnul Isus a spus: „Mă duc să vă pregătesc un loc … ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (loan 14:2-3). Această despărțire va fi temporară, dar reîntâlnirea va fi veșnică.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Aceasta explică totul

„Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine; ca ei să fie una în Noi.” loan 17:21

Dacă treci printr-o perioadă de singurătate, citeşte Ioan 17, care-ţi va explica exact de ce te afli în acea situaţie – Isus S-a rugat ca tu să fii una cu Tatăl, aşa cum este El. Îl ajuţi tu pe Dumnezeu să răspundă la această rugăciune sau ai un alt scop cu privire la viaţa ta? Din momentul când ai devenit ucenic, nu mai poţi fi tot atât de independent pe cât erai înainte.

În Ioan 17 ni se arată că scopul lui Dumnezeu nu este să răspundă rugăciunilor noastre, dar, prin rugăciune, noi ajungem să cunoaştem gândul lui Dumnezeu. Există o rugăciune căreia Dumnezeu trebuie să-i răspundă, şi anume rugăciunea lui Isus – „Ca ei să fie una cum şi Noi suntem una”. Suntem noi atât de aproape de Isus Cristos?

Dumnezeu nu-Şi face griji cu privire la planurile noastre; El nu ne întreabă: „Vrei să treci prin această pierdere, prin această încurcătură?”, ci îngăduie asemenea lucruri, pentru că are propriul Lui scop. Lucrurile prin care trecem ori ne fac oameni mai plăcuţi, mai buni, mai nobili, ori ne fac mai dificili şi vânători de greşeli, mai insistenţi în urmarea propriei noastre căi. Lucrurile care se îmâmplă în viaţa noastră ori ne fac diavoli, ori ne fac sfinţi; totul depinde de relaţia noastră cu Dumnezeu.

Dacă spunem: „Facă-se voia Ta”, avem parte de mângâierea din Ioan 17, mângâierea de a şti că Tatăl nostru lucrează comform înţelepciunii Sale. Când înţelegem care este scopul lui Dumnezeu, nu vom deveni înguşti la minte şi cinici. Isus S-a rugat pentru nimic mai puţin decât unitatea noastră absolută cu El, aşa cum este una cu Tatăl. Unii dintre noi suntem departe de aceasta, dar Dumnezeu nu ne va lăsa în pace până când nu vom fi una cu El. Isus S-a rugat ca noi să fim astfel.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă.” PSALMI 23:2

Întreg Psalmul 23 ne vorbeşte de asigurarea deplină a aceluia care se încrede şi se bazează pe credincioşia Celui ce este credincios în tot ce a făgăduit. Dar ceea ce linişteşte şi bucură sufletul, în psalmul 23 nu este propriu zis ceea ce dă Domnul ci, Domnul însuşi. El ne face să ne odihnim liniştiţi în păşuni verzi şi ne duce la ape de odihnă. Dulcea şi îmbelşugata păşune, acolo unde seceta nu poate ajunge; siguranţa de a ne bucura în linişte şi pace de înviorările dumnezeieşti, sunt partea noastră prin grija Bunului Păstor. El ne înviorează sufletul şi ne călăuzeşte „pe cărări drepte din pricina Numelui Său.” Binecuvântarea depinde de ceea ce este El şi nu de ceea ce am luat noi. Fără-ndoială, avem binecuvântarea aceasta infinită adică pe El însuşi şi învăţăm să o gustăm în păşunile verzi şi odihnitoare ale părtăşiei cu El. Să ne lăsăm deci conduşi de El, să-L urmăm în mod hotărât şi serios astăzi în mijlocul împrejurărilor împotrivitoare ale vieţii. Nu simţim noi nevoie de a ne lăsa duşi la apele odihnitoare ale prezenţei Sale şi ale Cuvântului Său?

O, de-am realiza câtă nevoie avem de a fi şi a rămâne neîntrerupt în prezenţa Domnului Isus! Când mulţi din ucenicii Lui „s-au întors şi nu mai umblau cu El, Domnul a zis celor doisprezece: „voi nu vreţi să vă duceţi?” Dar Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.” Vremurile şi evenimentele se precipită tot mai mult, Satan oferă oamenilor tot felul de invitaţii, chiar religioase dar false, şi atunci „unde să ne ducem?” Cine altul ne-ar putea duce la păşuni verzi şi la ape de odihnă în prezenţa Lui? Bunul nostru Păstor nu este numai o călăuză ca mulţi aceia care se consideră astfel, ci El a zis: ” Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi. El ne-a scos afară din pustia acestei lumi prin jertfa Lui şi ne conduce spre cer. „La cine să plecăm? Pustiu urât e lumea; Sub mreaja lui Satan e laţ amăgitor… La cine să plecăm? Cine să ne dea ca Tine cuvintele luminii, ape vii din cer? Rămânem lângă Tine scump Mântuitor. La cine să plecăm? Ca Tine nimeni altul de noi nu se-ngrijeşte: o, cât ne iubeşti! In inmă ne porţi, pe viaţă şi pe moarte. Rămânem lângă Tine, scump Mântuitor!”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii, foarte necăjiţi că învăţau norodul şi vesteau în Isus învierea morţilor.” Fapte Ap.4:1-2

Şi astăzi este tot aşa ca şi în trecut, dacă prin slujitorii ai Lui Dumnezeu oamneii sunt ajutaţi, atunci aşa numiţii evalvioşi sunt necăjiţi, în loc să se bucure, să se căiască şi să creadă şi ei în Mântuitorul înviat, spre a putea ajta şi alţi pe oameni. Acestora le spune Petru: „Dumnezeu după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să va binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale. Da, de câte ori au dorit aceştia să interzică lui Petru, sau celorlalţi apostoli propovăduirea! Predicile apostolilor aduceau multe roade. În scurt timp

numărul credincioşilor a crescut cu cinci mii. Aceasta era insuportabil pentru cărturari şi preoţi. Cei care L-au răstignit pe Isus,i-au adus pe apostoli înaintea lor şi i-au întrebat în numele cui, şi cu ce putere au vindecat bolnavii. Petru, plin de Duhul Sfânt le-a răspuns: „Mai mari ai norodului, şi bătrâni ai lui Israel, fiindcă suntem traşi azi la răspundere pentru o facere de bine pentru un om bolnav, s-o ştiţi cu toţii, s-o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră deplin sănătos în Numele Lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi. El este „Piatra lepădată” de voi zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

În nimeni altul nu este mântuire;căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în caare trebuie să fim mântuiţi.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CÂNTECUL ÎNCREDERII

Când umblu în mijlocul strâmtorării, Tu mă înviorezi, Îţi întinzi mâna spre mânia vrăjmaşilor mei şi dreapta Ta mă mântuieşte. Psalmul 138.7

Dacă ni se pare înfiorător să trecem prin strâmtorare, totuşi mersul nostru e binecuvântat, căci îl însoţeşte o făgăduinţă specială. Şi dacă avem o făgăduinţa sfântă, ce poate realiza strâmtorarea? Ce mă învaţă Domnul aici? Acest: „Tu mă înviorezi”, îmi spune că atunci voi avea mai multă viaţă, putere şi credinţă. Nu este adevărat că deseori greutăţile ne înviorează, aşa cum face aerul proaspăt când simţim că suntem gata să leşinăm?

În faţa furiei vrăjmaşilor noştri şi mai ales a Satanei, voi întinde oare mâna pentru a-i lovi? Nu. Căci Domnul meu va folosi braţul Său, mai puternic decât al meu, şi mă va apăra împotriva lor, mai bine decât aş putea-o face eu. Domnul zice: „Răzbunarea este a Mea”. El mă va scăpa prin puterea şi înţelepciunea Sa. Ce mai doresc?

Inima mea, spune-ţi adesea această făgăduinţă, până ce o vei putea folosi ca un cântec plin de încredere şi mângâiere în zilele triste. Roagă-te să te învioreze, şi restul încredinţează-l în mâinile Domnului, care va împlini totul pentru binele tău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Întorcândumă, am văzut… pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului, îmbrăcat cu o mantie careI ajungea până la picioare şi încins la piept cu un brâu de aur. Apocalipsa 1.12,13

Hainele lui Hristos (7) 
Gloria şi demnitatea Sa preoțească

Ioan, exilat în Patmos, a scris că era „în Duh în ziua Domnului” (versetul 10). După ce a auzit un glas puternic în spatele lui, sa întors şi La văzut pe Fiul Omului. NuL mai văzuse niciodată pe Domnul având o astfel de înfățişare! Hristos stătea în mijlocul a şapte sfeşnice de aur. Citim mai târziu că cele şapte sfeşnice reprezentau şapte adunări (versetul 20).

În această viziune, Domnul Isus apare ca un preot, deşi nu în aspectul de mijlocire, ci în cel de judecată. Brâul de aur denotă demnitatea împărătească şi faptul că El acționează cu o supremație oficială față de mărturia Sa pe pământ. Aşa cum am spus deja, haina Sa nu este încinsă pentru slujirea preoțească, ci mai degrabă pentru judecata preoțească solemnă. Acest adevăr iese în evidență atunci când citim că ochii Lui erau ca para focului. Ei puteau vedea şi judeca ceea ce se întâmpla în adunările din timpul lui Ioan şi, de asemenea, tot ceea ce urma să aibă loc în istoria ulterioară a Adunării, până la răpire. Nimic nu este ascuns de privirea Sa preoțească.

Apocalipsa este o carte a judecății. Hristos urmează să ia cartea pecetluită cu şapte peceți şi să declanşeze judecățile asupra națiunilor şi asupra lui Israel. La sfârşitul Apocalipsei ni se prezintă judecata finală a celor morți în păcatele lor. Însă, înainte de toate aceste lucruri, El judecă adunările încapitolele 2 şi 3. Acesta este un principiu al lucrărilor lui Dumnezeu. El întotdeauna începe cu cei ai Săi – „Este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu” (1 Petru 4.17; a se vedea şi Ezechiel 9.6 şi Amos 3.2). În această zi a Domnului, când ne vom aduna laolaltă pentru a ne aminti de El, să nu uităm de demnitatea Celui care este în mijlocul nostru şi care cercetează şi încearcă inimile noastre. B. Reynolds

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, vorbeşte-mi acum. lnspiră-mă pentru astăzi; o amorţeală, adâncă şi devastatoare, pare a se ţine strâns de puterile mele.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui.» 2 Petru 1,3

Enoh a început să îl cunoască din ce în ce mai mult, mai profund pe Dumnezeu printr-o ascultare consecventă; prin aceasta, umblarea sa a deveăluit din ce în ce mai sigură. Enoh mergea cu Dumnezeul său peste tot: la lucru, în familie, în vizite. Cu cât suntem mai consecvenţi în umblarea noastră zilnică cu Domnul, cu atât suntem mai aproape de El. Enoh nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu şi totuşi umbla cu El ca şi cum L-ar fi văzut. Intr-o zi însă o voce i-a spus: «Vino, Enoh, e timpul!» — şi imediat a fost
lângă Domnul şi L-a privit cu o bucurie de nedescris pe Cel cu care a umblat atâta vreme. Biblia spune clar: «… Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase» Evrei 11,5). De aici deducem că Enoh a fost realmente căutat, dar el dispăruse fară absolut nici o urmă. Cum a fost posibilă răpirea lui Enoh? Prin faptul că a trăit o viaţă dumnezeiască. Timp de 300 de ani a perseverat în sfinţenie, în dragoste şi în rugăciune, fiind prin aceasta o mărturie în faţa celorlalţi oameni.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

„I-a călăuzit pe drumul cel drept.” Psalmi 107:7

Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri. Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?” Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit” (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin meaturi” (Iacov 1:2).

O, suflete al meu, te linişteşte
Aşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;
Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte
Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

SEARA

„Ce frumos eşti, prea iubitule, ce plăcut eşti.” Cântarea Cântărilor 1:16

Din orice punct de vedere, Prea Iubitul nostru este cel mai frumos. Variatele noastre experienţe sunt menite să ne furnizeze noi puncte din care să vedem frumuseţea lui Isus. Cât de binefăcătoare se dovedesc încercările noastre atunci când putem câştiga din ele viziuni ale lui Isus care nu ni s-ar fi arătat în viaţa de zi cu zi. L-am văzut „din vârful muntelui Amana, din vârful muntelui Seir şi Hermon” (Cânt. 4:8), şi ni s-a arătat în toată strălucirea puterii Sale; dar L-am văzut şi „din vizuinile leilor, din munţii pardoşilor” (vers. 8) şi nu am pierdut nimic din frumuseţea Lui. De pe patul bolnavului, de la marginile mormântului, ne-am întors ochii spre Mântuitorul sufletului nostru, şi El nu a fost niciodată altfel decât „frumos de tot” (vers. 7). Mulţi dintre sfinţii Săi L-au privit din întunericul temniţelor sau din flăcările rugurilor, dar nu au spus un singur cuvânt rău despre El; dimpotrivă, I-au slăvit farmecul nespus. O, ce îndeletnicire nobilă şi plăcută este să-L priveşti mereu pe Domnul Isus! Este o plăcere negrăită să-L vezi pe Mântuitor în toate slujbele Sale şi să-L găseşti perfect în fiecare — să întorci caleidoscopul, şi să găseşti noi combinaţii de har. In iesle şi în veşnicie, pe cruce şi pe tron, în grădină şi în împărăţie, printre tâlhari sau în mijlocul îngerilor, pretutindeni El este „plin de farmec” (Cânt. 5:16). Examinează cu atenţie fiecare faptă a vieţii Sale şi fiecare trăsătură a caracterului său, şi vei vedea că El este frumos în fiecare clipă. Judecă-L cum vrei, nu-L vei putea găsi vinovat de nimic; cântăreşte-L cât îţi place, nu vei putea găsi nimic uşor în El. Veşnicia nu va descoperi nici o umbră în Prea Iubitul nostru ci dimpotrivă, pe măsură ce vor trece veacurile, slava Sa va străluci cu o şi mai mare splendoare. Frumuseţea Sa va umple minţile cereşti cu o bucurie din ce în ce mai mare.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.” Psalmul 37:5

Sensul literal al acestui verset este: „Rostogoleşte-ţi calea pe urmele lui Yehova şi încrede-te în El, şi El lucrează„. Ne atrage atenţia intervenţia imediată a lui Dumnezeu odată ce încredinţăm, sau „rostogolim” poverile de orice fel din mâinile noastre în ale Lui. Fie că povara noastră este un necaz, o dificultate, o nevoie trupească, sau cu privire la mântuirea cuiva drag, „El lucrează„.

Când lucrează El? „El lucrează” acum. Noi ne purtăm ca şi cum Dumnezeu nu a acceptat imediat încrederea noastră în El şi ca urmare întârzie împlinirea a ceea ce I-am cerut să facă. Nu înţelegem că „El lucrează” în timp ce încredinţăm. „El lucrează” acum! Lăudaţi-L pentru acest fapt real.

Speranţa că El va lucra este ceea ce-L împuterniceşte pe Duhul Sfânt să împlinească ceea ce am „rostogolit” asupra Lui. În momentul acela nu mai este în mâna noastră, şi nu trebuie să mai încercăm s-o facem noi. „El lucrează!” Debarasează-te de povară şi nu încerca s-o iei din nou. Ce uşurare este să ştii că într-adevăr El este la lucru în dificultatea prin care trecem! Şi când cineva îţi spune: „Dar nu văd nici un rezultat”, nu-i da atenţie.”El lucrează” dacă am „rostogolit” poverile noastre asupra Lui şi „dacă ne uităm ţintă … la Isus” (Evrei 12:2) ca El să rezolve lucrurile. Credinţa noastră poate fi încercată, dar „El lucrează”. Cuvântul Său este adevărul! V.H.F.

 

Eu strig către Dumnezeu, către Cel Preaînalt, către Dumnezeu care lucrează pentru mine. Psalmul 57:2

 

O traducere frumoasă mai veche a acestui verset spune: „El va împlini cauza ce-o ţin în mână”. Lucrul acesta mi se pare foarte real în ziua de azi. Lucrul acesta „pe care-l ţin în mâna mea” – lucrarea mea de azi, acest concept pe care nu-l pot stăpâni, această sarcină în care mi-am supraestimat abilităţile – aceasta este ce pot „striga” după El să facă „pentru mine”, cu siguranţa liniştită că El o va face. „Cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sunt în mâna lui Dumnezeu” (Ecl. 9:1). Frances Ridley Havergal

Domnul va urmări promisiunile legământului Său. Orice apucă şi ţine în mâna Sa va împlini. De aceea îndurările Sale trecute sunt garanţii pentru cele viitoare, şi motive întemeiate de a continua să strigăm către El. Charles H. Spurgeon

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 34.9-17; 35.1-10

Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. în ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). „Măngâiaţi-vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte”, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Faptele 2:1-4

Şi voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi in veac. Ioan 14:16

AJUTORUL NOSTRU PERSONAL

Când Domnul Isus a promis că va trimite ucenicilor Săi „un alt Mângâietor”, El le-a spus că vor avea o altă persoană asemănătoare Lui pentru a fi cu ei. Isus a discutat cu ucenicii, i-a învăţat, i-a încurajat şi i-a cunoscut îndeaproape. Astfel, la Rusalii, când El L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în toţi cei credincioşi, Acesta le-a dat aceeaşi atenţie individuală, deşi nevăzută, pe care le-o dăduse El însuşi până atunci ucenicilor. Poate că prietenul meu din Grecia, Sotos Boukis, este o ilustraţie a acestui fapt. Pe când eram profesor într-un colegiu creştin, am condus mai multe călătorii de studiu prin Europa. Înainte de plecarea mea în primul turneu ca şi conducător pentru cazuri speciale de urgenţă, am ştiut că domnul Boukis, un creştin minunat, ne va călăuzi în timpul celor 7 zile pe care grupul format din 25 de studenţi urma să le petreacă în Grecia. Am fost mulţumit şi m-am simţit uşurat atunci când am ajuns la hotelul din Salonic (Tesalonic din Biblie), că acest bărbat ne aştepta. Îsi luase o săptămână din concediul său pe anul acela, pentru a călători cu noi pe timpul şederii noastre în Grecia. Cunoştinţele, călăuzirea şi asistenţa lui personală au fost de nepreţuit. Îmi dădea multă linişte şi pace sufletească ştiindu-l alături de mine. Aceasta este numai o imagine în miniatură despre tot ce face Duhul Sfânt în viaţa credincioşilor. El nu este o putere mistică, ci o fiinţă care locuieşte în noi. El este avocatul nostru (Ioan 14:16, 26), puterea noastră pentru a depune mărturie (Ioan 15:26, 27), şi ghidul nostru care ne duce la tot adevărul (Ioan 16:13). În duminica de Rusalii, să-I mulţumim Domnului Isus că El ne-a trimis Mângâietorul. – D.C.E.

O, Duhule preasfinte, ceresc mângâietor,

Revarsă vieţii noastre Tu harul sfinţitor!

Preschimbă viaţa noastră în chipul lui Isus,

Şi fă-ne să ne-ncredem în tot ce El ne-a spus.
Traian Dorz

Duhul omului falimentează, dacă Duhul Domnului nu îl umple în întregime.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

„El (David) a domnit acolo şapte ani şi şase luni, iar la Ierusalim a domnit treizeci şi trei de ani.” 1 Cronici 3.4

Hebronul care este la o depărtare de vreo 40 km de Ierusalim este astăzi sub stăpânire musulmană. Aici se găseşte peştera Macpela în ogorul lui Efron unde au fost înmormântaţi Avraam, Isaac şi Iacov. Hebronul este locul morţii. Acolo a început domnia lui David, aşa cum ne aminteşte textul nostru de azi. Marea majoritate a poporului nu l-a recunoscut în timpul acela ca împărat deşi a fost uns de proorocul Samuel. Numai unii credincioşi s-au strâns în jurul său. Dar a venit şi ziua în care el a intrat victorios în Ierusalim şi a fost recunoscut de toţi ca stăpân, conducător de oşti, împărat. Toate acestea vorbesc despre Acela cu privire la care David era numai o slabă imagine, la Domnul nostru Isus Cristos. El este împăratul împăraţilor. Acum se află proslăvit în cer şi în curând stăpânirea Lui se va întinde peste tot pământul. Acum sunt puţini cei care îl recunosc. Pentru lume, El este încă Cel Răstignit, Cel lepădat. Jertfa de la cruce este punctul de referinţă al tuturor binecuvântărilor împărăţiei, la fel cum Hebronul era punctul acesta pentru David. Odinioară Domnul Isus a fost lepădat şi înjosit până la moarte dar în curând va fi „Domn al domnilor şi împărat al împăraţilor.” Atunci toţi duşmanii Lui vor fi făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

Stimate cititor al acestor rânduri azi este încă ziua când poţi să te HOTĂRĂŞTI pentru Domnul Cristos, ca apoi să şi domneşti împreună cu El. Dacă nu vrei să te decizi pentru El, atunci vei rămâne mai departe un împotrivitor şi un lepădător a lui Dumnezeu şi al Fiului Său Preaiubit. În felul acesta vei fi considerat un duşman şi astfel vei primi răsplata ca atare.

Toţi care slujesc în Adunarea lui Dumnezeu să aibă grijă să propovăduiască Cuvântul în toată curăţenia şi simplitatea lui, să-l dea aşa cum l-au primit de la Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.” Matei 27.45

Întunericul

Evangheliile nu ne spun cum a simțit Mântuitorul chinurile pe care oamenii au îndrăznit să i le provoace, dar Vechiul Testament ne-a descoperit aceasta într-un mod remarcabil. Domnul a fost răstignit în jurul orei 9 dimineața, fiind batjocorit de oamenii nelegiuiți, inclusiv de către liderii religioși ai acelor vremuri. Dumnezeu a adus apoi întunericul adânc peste toată țara de la ora 12 până în jurul orei 15. În timpul acestor ore, Mântuitorul a suferit cu mult mai mult decât vom putea să înțelegem vreodată. Aceasta nu a fost din cauza cruzimii oamenilor, ci din partea mâniei de nedescris, de neînduplecat a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Hristos, care nu a cunoscut păcat, a fost făcut păcat pentru noi, iar Dumnezeu l-a judecat.

Cât de groaznice au fost acele ore ale suferințelor, ale crucii, pentru Mântuitorul, ne arată Psalmul 88. Acest psalm descrie simțămintele Domnului, când a suferit judecata lui Dumnezeu. Cât de îngrozitor a fost pentru Isus, când Dumnezeu a trebuit să stea împotriva Fiului! Să ne gândim la această adâncime a suferințelor, a crucii Mântuitorului: El, Cel drept și nevinovat, a acceptat judecata lui Dumnezeu, pentru că a dorit să-i salveze pe oameni. Aceste adevăruri ale suferințelor Mântuitorului să ne conducă la întoarcerea noastră la Dumnezeu!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU (2)

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (Psalmul 19:8)

Să remarcăm:

1) „Orânduirile Domnului sunt fără prihană”. Când oameni precum Platon și Shakespeare vorbesc, efectul cuvintelor lor depinde de aportul nostru la acest proces. Poate unii dintre noi suntem interesați și captivați, în timp ce alții pot fi indiferenți sau plictisiți. Cuvintele lor ar putea fi descrise drept neutre în mod intrinsec, dar rîu la fel sunt și cuvintele lui Dumnezeu: ele radiază! Asemenea căldurii și luminii, ele sunt surse ale energiei spirituale. Ele posedă o putere dinamică care produce schimbare peste tot pe unde merg. Tot astfel, Cuvântul lui Dumnezeu este dinamic. Din el radiază o putere transformatoare care schimbă pe oricine care trăiește în „mediul” lui!

2) „Judecățile Domnului sunt adevărate” (v. 9). Cuvântul evreiesc pentru „adevărat” vine de la „certitudine, onestitate și credincioșie”. Cu o încredere absolută, poți pune totul în joc când te bazezi pe Cuvântul lui Dumnezeu. El îți garantează că Dumnezeu spune ceea ce crede și crede ceea ce spune. Te poți simți în siguranță cu fiecare silabă a lui. Cu alte cuvinte, „omul … trăiește … cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4).

3) „Robul Tău primește si el învățătura de la ele: pentru cine le păzește, răsplata este mare” (Psalmul 19:11). Cuvântul lui Dumnezeu e mai mult decât o listă cu „ce ai voie să faci și ce nu”. E asemenea radarului care te avertizează când te găsești în pericolul de a rătăci de la drum și de a da de necaz. Conștiința ta este într-o măsură insuficientă iar fără Cuvânt nu face față. „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (v. 12-13). Când asculți de Cuvântul lui Dumnezeu, „răsplata ta va fi mare”!

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Raţionamentele divine ale credinţei

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Matei 6:33

Când privim la aceste cuvinte ale lui Isus, le găsim a fi cele mai revoluţionare cuvinte pe care le-a auzit vreodată urechea umană. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…” Noi susţinem exact contrariul, chiar şi cei mai spirituali dintre noi: „Dar trebuie să trăiesc; trebuie să am atâţia bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc.” Marea grijă a noastră nu este împărăţia lui Dumnezeu, ci viaţa noastră pământească. Isus inversează ordinea, spunându-ne: „Caută să ai mai întâi o relaţie bună cu Dumnezeu, fă din aceasta cea mai mare preocupare a vieţii tale şi nu te îngrijora niciodată de celelalte lucruri”.

„Nu vă îngrijorați de viața voastră…” Domnul nostru a sublimat că, din punctul Lui de vedere, este cu totul iraţional să ne îngrijorăm in privinţa mijloacelor de existenţă. Isus nu a spus că omul care nu se gândeşte la nimic în viaţă este binecuvântat – un asemenea om este nechibzuit. Dar Isus ne-a învăţat că un ucenic trebuie să facă din relaţia lui cu Dumnezeu preocuparea dominantă a vieţii lui şi să fie fără grijă cu privire la orice altceva în comparaţie cu aceasta. El spune: „Nu faceţi din ce veţi mânca sau ce veţi bea factorul conducător al vieţii noastre, ci concentraţi-vă în mod absolut asupra lui Dumnezeu”. Unii oameni sunt neglijenţi cu privire la ceea ce mănâncă sau beau şi suferă din această cauză; nu le pasă cum se îmbracă şi parcă nu-i interesează cum arată. Ei sunt neglijenţi în treburile lor pământeşti şi Dumnezeu îi trage la răspundere pentru aceasta. Isus spune că marea grijă a vieţii trebuie să fie aceea dc a pune relaţia noastră cu Dumnezeu pe primul loc, şi orice altceva, pe locul al doilea.

Una dintre cele mai severe discipline ale vieţii creştine este aceea de a-I permite Duhului Sfânt să ne aducă în armonie cu învăţătura lui Isus din aceste versete.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Voi fi ca roua pentru Israel; El va înflori ca un crin şi va da rădăcini ca Libanul. OSEA 14:5

În
Orient, roua este o binecuvântare chiar mai mare decât în ţările cu climă temperată. Ce înţeles duhovnicesc poate avea pentru noi textul acesta? Dumnezeu ar dori să învioreze viaţa noastră spirituală, să-i ridice nivelul şi să transforme viaţa noastră ca s-o facă să fie mai înviorată şi mai rodnică. Rouă este o provizie a cerului pentru vremurile de secetă. Când nu sunt nori care să anunţe ploaia, nici vânt, nici furtună, cerul împlineşte această minune: în amurg, în zori de zi, pământul se acopere cu rouă, şi aceasta fără zgomot; când totul este liniştit, deodată pământul este udat de ea. Ploaia de binecuvântări spirituale provine prin mijloacele de har sau prin instrumentele alese de Dumnezeu. Dar rouă cerească vine direct de sus. Rouă cade cu condiţia să nu fie vânt, când pământul este uscat şi cere o înviorare a Creatorului.

Să ne oprim din alergarea noastră febrilă şi să ne mărturisim Domnului uscăciunea, recunoscând înaintea Lui totala lipsă de prospeţime şi înviorare a vieţilor noastre sterile, chiar dacă avem o activitate religioasă oarecare, dar care este departe de a fi ce aşteaptă Domnul de la noi. „îţi merge numele că trăieşti…” (Apoc. 3:1). Roua nu cade decât în amurg sau în zori de zi când atmosfera este liniştită şi cerul senin. Când nu sunt nori între Dumnezeu şi noi, nici frământare în noi, când inima celui credincios se odihneşte în supunere şi smerenie aşteptând totul de la Dumnezeul ei, El udă viaţa copilului Său cu rouă
Sa binefăcătoare. Atunci el înfloreşte ca crinul şi îşi adânceşte rădăcinile ca cedrul din Liban, manifestându-se astfel harul care înfrumuseţează şi prelucrează viaţa noastră şi care ne cere să fim tari în credinţă ale cărei rădăcini sunt împlântate în Domnul Hristos. Rouă de sus care se depune peste sufletele noastre obosite şi uscate va îndepărta uscăciunea şi rutina unei vieţi religioase şi reci şi va turna prospeţimea lucrurilor cereşti. Această rouă este Domnul însuşi. Să rugăm pe Dumnezeu să facă linişte deplină în sufletele noastre ca să-şi poată trimite roua binecuvântată de care, da, avem cu toţii atâta nevoie. şi roua nu este numai o înviorare peste vieţile noastre seci dar este şi o hrană. „Când cădea roua noaptea în tabără, cădea şi mana.” (Num. 11:9). Iar părtăşia în unire a fraţilor este asemuită cu roua Hormonului (Ps. 133:3). În adevăr, ce înviorare când în adunare este unire, pace şi iubire. Roua aceasta liniştită comunică vieţii noastre puterea şi gândurile lui Dumnezeu care ne înviorează continuu.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„După ce au auzit aceste cuvinte, au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?” Fapte Ap.2:37

Apostolul Petru, prin puterea Duhului Sfânt explică profeţiile referitoare la moartea Lui Isus, cum trupul Lui nu va cunoaşte putrezirea, şi câte se vor întâmpla cu El.

Auzind acestea cei ce-l ascultau au rămas străpunşi în inimă şi au întrebat: „Fraţilor, ce să facem?” Petru le-a răspuns: „Pocăiţi-vă şi fiecare dintre voi să fie botezat în Numele Lui Isus Hristos spre iertarea păcatelor voastre.” Pentru a primi Duhul Sfânt trebuie să dăm morţii viaţa noastră, să ne considerăm morţi împreună cu Hristos, fiind la dispoziţia Lui Dumnezeu. Atunci avem parte de iertarea păcatelor. Duhul Sfânt locuieşte astfel în noi şi ni-L descopere pe Isus. Căci cine nu are Duhul Sfânt nu este al Lui.

Petru spune: „Făgăduinţa este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” Şi cu multe alte cuvinte mărturisea, îndemna şi zicea: „Mântuiţi-vă din mijlocul acestui neam ticălos.” Omul care este de părere că poate fi plăcut înaintea Lui Dumnezeu cu fapte bune este pe căi greşite şi nemântuit. Darul Duhului Sfânt nu se poate cumpăra cu bani, ci este un dar al harului Lui Dumnezeu prin Isus Hristos. Dacă am primit harul Duhului Sfânt, atunci stăruim în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni şi nu ne lăsăm furaţi de învăţături omeneşti, sau filozofii, ci ne lăudăm cu Isus Hristos, şi nu ne încredem în firea pământească. De aceea propovăduim lucrarea Lui şi lăudăm faptele mâinilor Lui.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PLOUĂ FĂRĂ NORI? NICIDECUM

Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. Eclesiastul 11.3

De ce să ne temem de norii care vin să întunece cerul nostru? Ei ne ascund soarele pentru o clipă, dar nu pot să-l stingă, şi-l vom vedea lucind din nou, în curând. Aceşti nori sunt încărcaţi cu ploaie şi, cu cât sunt mai negri, cu atât mai îmbelşugată va fi revărsarea care va cădea din ei. Cum am avea ploaie fără nori?Încercările ne-au adus de fiecare dată binecuvântări şi ne vor aduce mereu. Deci ele sunt plăcuţii vestitori aducători de haruri binefăcătoare. Domnul nostru ne poate adăpa cu necazuri, dar nu ne va îneca în mânia Sa. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru, ne sosesc adesea sub învelişuri negre. Carele Lui huruie, dar sunt pline de binecuvântări. Toiagul Lui îmboboceşte cu flori mirositoare şi fructe delicioase. Să nu ne tulburăm când se întunecă cerul, ci să cântăm, căci ploile din aprilie ne aduc florile din mai.Doamne, norii sunt aşternutul picioarelor Taie. În ziua întunecoasă, Tu eşti lângă noi. Cu dragoste Te privim şi ne bucurăm. Credinţa vede norii descărcându-se şi făcând să reînverzească colinele şi câmpiile.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Om al durerilor şi obişnuit cu suferința.   Isaia 53.3

Cu cât privim mai mult drumul binecuvântatului nostru Domn pe acest pământ, cu atât mai mult ni se ataşează inimile de El prin legături adevărate de afecțiune. El a fost singur mereu; ca Om aici jos a fost perfect singur şi nimic nu încearcă inima mai mult ca acest lucru. „Iată, vine ceasul şi a şi venit, când veți fi risipiți fiecare la ale lui şi pe Mine Mă veți lăsa singur; dar nu sunt singur, căci Tatăl este cu Mine” – nimeni altcineva, doar Tatăl! A căutat milă şi na găsito; a căutat pe unii care să vegheze împreună cu El, iar ei au adormit; a căutat pe unii care să stea alături de El, dar toți Lau părăsit şi au fugit. Este trădat cu un sărut. A simțit acest lucru pe deplin: „Nu un vrăjmaş, ci tu, un om, prietenul Meu”.

UrmărițiL peste tot! Aceasta doboară mândria inimii, ne aşază ca oameni foarte jos, însă Îl aşază pe El ca Om întro perfecțiune minunată; nu un Om în slavă, ci un Om care trece prin orice lucru de natură să încerce inima în cel mai adânc fel; un Om pus la probă în orice chip, care Şia plecat capul ca Jertfă, simțind aceasta atât de adânc, încât sudoarea I sa făcut ca picăturile mari de sânge; care a trecut prin toate ca Om, pentru ca inimile noastre săL poată urma; a trecut prin toate adâncurile, iar nouă, sărmane ființe, nu nea rămas decât să stăm deoparte şi săL contemplăm. Este bine să nu fim şi noi adormiți, precum ucenicii odinioară! Acesta este punctul care ne atrage afecțiunile şi care ne cerne voința. Voința şi afecțiunile nu merg niciodată împreună; voința reprezintă eul, afecțiunile însă se sprijină în mod necesar pe Altul. El este Obiectul perfect – „De aceea Mă iubeşte Tatăl Meu, fiindcă Îmi dau viața, ca iarăşi so iau”. SăL priveşti în smerenia umblării Sale, dânduSe pe Sine Însuşi pentru noi, niciodată dând înapoi, perfect în toată înaintarea Lui şi liniştit de parcă nimic nu se întâmpla – dacă privim la Hristos astfel, vom mai putea oare să căutăm să ne satisfacem propria voință?

J. N. Darby

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, aş vrea să-mi vărs inima înaintea Ta – în momentul de faţă sufletul meu nu are o trăire înălţătoare, nici intelectul meu nu este viguros, ambele sunt istovite; dar Te ador că Tu nu eşti niciodată amorţit, nici istovit şi „Tu ştii din ce suntem făcuţi” (Psalmul 103:14).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.» 1 Petru 1,15

Cum arată umblarea în ascuns cu Dumnezeu? Mi-l închipui pe Enoh umblând cu Dumnezeu şi văd:

1.
O părtăşie sfântă. Enoh vorbeşte cu Dumnezeu şi Dumnezeu vorbeşte cu Enoh. Ei împărtăşesc absolut totul unul cu celălalt. Numai printr-o astfel de părtăşie sfântă putem să umblăm cu Dumnezeu şi doar aşa devine umblarea noastră o umblare către cer. Suntem noi un model pentru alţii în umblarea noastră cu El? Părtăşia sfântă, intimă cu Domnul se realizează prin studiul Scripturii şi prin rugăciune.

2. Păstrarea sfântă a cadenţei. Cum trebuie să umblăm cu Domnul? «Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus» (1 Ioan 2,6). În concluzie, nici prea încet, nici prea repede. Credincioşii obosiţi sunt cei care o iau înaintea lui Dumnezeu şi brusc realizează că El nu le-a binecuvântat planurile, în ciuda rugăciunilor lor fierbinţi. Domnul nu vrea să faci planuri, ci vrea să îţi dezvăluie planurile Sale. Ţine pasul cu El! Credincioşii rămaşi în urmă sunt cei care merg prea încet, sunt prea leneşi şi se dovedesc astfel neascultători. Cum umbli tu cu Dumnezeu?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Dacă aţi gustat într-adevăr că bun este Domnul. 1 Petru 2:3

Dacă” – atunci această favoare nu este garantată oricărui membru al rasei umane. „Dacă” – deci există posibilitatea şi probabilitatea ca unii să nu fi gustat încă bunătatea Domnului. „Dacă” – deci nu este o binecuvântare generală, ci Bila specială, şi este necesar să ne testăm ca să vedem dacă am cunoscut harul Domnului. Nu există nici o favoare spirituală care să nu fie acordată adevăratului căutător. Dar, dacă aceasta este o chestiune care necesită rugăciune sinceră, nimeni nu ar trebui să fie mulţumit atâta timp cât există un „dacă” în privinţa experienţei sale de a „gusta într-adevăr că bun e Domnul”. Întrebarea aceasta se poate naşte chiar în inima unui adevărat credincios, din cauza neîncrederii în sine, dar continuarea unei asemeni îndoieli este un mare rău. Noi trebuie să luptăm să ne prindem de mâna Mântuitorului cu braţele credinţei, şi să spunem: „ştiu în tine am crezut, şi sunt încredinţa că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). Nu te lăsa bătut, credinciosule, până când nu te asiguri de interesul tău faţă de Isus. Nu lăsa nimic să te mulţumească până în momentul în care, prin lucrarea Duhului Sfânt în inima ta, ai siguranţa că eşti un „copil al lui Dumnezeu” (Romani 8:16). O, nu te poticni aici; nu lăsa un „dacă”, sau un „poate”, sau un „posibil” să-ţi mulţumească sufletul. Clădeşte pe adevărurile veşnice, şi clădeşte cu ele. Adună „îndurările Mele faţă de David” (Isaia 55:3), şi strânge-le bine. Aruncă-ţi ancora în ape adânci, şi asigură-te că sufletul tău este bine legat de ancoră. Treci de aceşti dacă. Nu mai sta în valea îndoielilor şi temerilor. Treci Iordanul neîncrederii, şi intră în Canaanul păcii unde mai locuiesc canaaniţii, dar unde pe pământ curge într-una „lapte şi miere” (Levitic 20:24).

SEARA

Este grâu în Egipt. Genesa 42:2

Foametea chinuia toate popoarele, şi era inevitabil ca Iacov şi familia lui să sufere. Dar Dumnezeul providenţei, care nu-i uită niciodată pe cei aleşi, strânsese un grânar pentru poporul Său avertizându-i pe egipteni şi îndemnându-i să strângă grâne în anii de belşug. Iacov nu s-ar fi aşteptat niciodată ca eliberarea să vină din Egipt, dar auzise că acolo era grâu. Credinciosule, atunci când toate lucrurile par a fi împotriva ta, stai liniştit, fiindcă Dumnezeu ţi-a pregătit o rezervă; pe lista durerilor tale se află o clauză salvatoare. Într-un mod anume, El te va elibera, şi într-un mod anume, te va ajuta. Locul de unde îţi va veni scăparea va fi neaşteptat, dar ajutorul va veni în vreme de nevoie, şi tu vei slăvi Numele Domnului, dacă oamenii nu te vor hrăni, o vor face corbii; dacă pământul nu va avea roade, cerul va aşterne mană. De aceea, fii tare şi încrede-te în Domnul. Dumnezeu poate face ca soarele să răsară de la apus dacă vrea, şi El poate schimba izvorul durerilor în izvor de bucurii. Grâul din Egipt era în mâinile iubitului Iosif; el deschidea şi închidea grânarele după bunul său plac. La fel, bogăţiile providenţei sunt în puterea Domnului Isus care le va împărţi liber poporului Său. Iosif avea cu ce să-şi întreţină familia, iar Isus este credincios în împlinirea nevoilor copiilor Săi. Misiunea noastră este să cerem ajutorul care ne-a fost pregătit; nu trebuie să ne lăsăm pradă disperării, ci să ne trezim. Rugăciunea ne va aduce în curând în prezenţa Fratelui nostru împărătesc. Odată ajunşi în faţa tronului Său, trebuie doar să cerem şi vom primi. Proviziile Sale nu se sfârşesc niciodată; mai există destul grâu. Inima Sa nu este împietrită; El este gata să ne împlinească nevoile. Doamne, iartă-ne necredinţa, şi ajută-ne în seara aceasta să ne apropiem de plinătatea Ta şi să primim „har după har” (Ioan 1:16).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Mă gândesc la cântările mele noaptea. (Psalmul 77:6)

Am citit undeva de o pasăre care nu vrea niciodată să cânte cântecul pe care doreşte stăpânul ei să-l audă câtă vreme colivia ei este în plină lumină. Poate învăţa o notă de aici sau o măsură de acolo, dar niciodată un cântec întreg, până nu-i este acoperită colivia şi nu dispare lumina soarelui.

Mulţi oameni se comportă la fel, nu învaţă niciodată să cânte până nu cad umbrele întunericului. Să ne amintim mereu că legendara privighetoare cântă cu spinul înfipt în pieptul ei; şi a fost într-o noapte în Betleem când s-a auzit cântecul îngerilor; şi „la miezul nopţii s-a auzit o strigare: «Iată Mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»” (Matei 25:6).

În adevăr, este de-a dreptul îndoielnic ca sufletul unui om să poată cunoaşte cu adevărat dragostea lui Dumnezeu în toată bogăţia ei şi mângâierea ei, şi desăvârşirea ei care satisface pe deplin până nu se întunecă cerul şi devine ameninţător. Lumina răsare din întuneric, şi dimineaţa se naşte din sânul nopţii.

James Creelman călătorea odată prin Balcani în căutarea lui Natalia, regina exilată a Serbiei. În una din scrisorile sale, descria călătoria astfel:În timpul acelei memorabile călătorii, am aflat că rezerva de ulei de trandafiri a lumii este în Munţii Balcani. Lucrul care mi-a atras cel mai mult atenţia a fost că trandafirii trebuia strânşi în timpul celor mai întunecate ore ale nopţii, culegătorii începeau la ora unu şi terminau la ora două noaptea. Iniţial această practică mi s-a părut a fi o superstiţie sau o tradiţie, dar cercetând mai îndeaproape, am aflat că cercetările ştiinţifice actuale au demonstrat că 40% din parfumul trandafirilor dispare la lumina zilei.

Şi este un fapt real şi incontestabil al vieţii şi culturii umane că şi caracterul unui om se întăreşte cel mai mult în timpul celor mai negre zile. Malcolm J. McLeod

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 32.1-8; 33.17-24

În aceste capitole nu trebuie să căutăm o istorie închegată a evenimentelor viitoare; dimpotrivă, cele prezentate sunt tot atâtea imagini distincte, proiectate una câte una pe ecranul profetic. Izolate sau grupate, aceleaşi fapte pot apărea în mai multe rânduri din perspective şi lumini diferite. Din acest motiv, pentru a treia oară în această carte, avem ocazia să admirăm zorii radioşi ai împărăţiei milenare, de data aceasta în cap. 32 şi 33.După îngrozitoarea nimicire a asirianului şi a falsului împărat, Antihrist (30.31-33), se face loc adevăratului împărat, Hristos, şi El va domni în dreptate (de data aceasta, cu siguranţă, accentul se pune pe dreptate sau pe justiţie): 32.16,17; 33.5,15. Aceia care vor scăpa teferi (rămăşiţa poporului) îl vor contempla – cu ochi „care văd” (32.3) – „pe împărat, în frumuseţea Lut (33.17). Cu încântare, vor descoperi în El „un Om” care va fi pentru ei protecţie, odihnă, viaţă a sufletului lor (32.2).

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, cât de scumpe sunt şi pentru inimile noastre aceste promisiuni făcute lui Israel, pentru că şi noi trăim în aceeaşi lume nedreaptă şi-L aşteptăm pe acelaşi Domn, care este „mai frumos decât fiii oamenilor” (Psalmul 45.2)! Subliniem şi v. 8 din cap. 32, pentru a ne îndrepta gândul spre nobleţea morală care trebuie să caracterizeze comportarea celor pe care Dumnezeu îi pune alături de cei nobili (1 Samuel 2.8).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Ioan 3:16-24

…ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate lucrurile. Ioan 3:19, 20

FAPTE SAU SENTIMENTE?

Cât de lipsită de culoare ar fi viaţa fără sentimente! Gândiţi-vă numai la o petrecere fără râsul spontan, la o înmormântare fără vărsare de lacrimi. Muzica lui Bach, Beethoven şi Handel ar suna în urechile unor stoici. O execuţie magnifică a unei orchestre simfonice nu ar stârni aplauze. Emoţiile sunt parte a ţesăturii vieţii şi în ele însele sunt bune, dar nu te poţi bizui pe ele atunci când este vorba de morală şi adevăr. De aceea, trebuie întotdeauna să depindem de Cuvântul lui Dumnezeu. Un cântec popular spune: „Nu poate fi greşit când pare atât de bun”. Acest lucru e periculos! Dacă ne încredem în Cristos ca Mântuitor, unele adevăruri rămân constante indiferent de fluctuaţia sentimentelor noastre. Sentimentul spune: „Sunt păcătos, pierdut, condamnat”. Adevărul răspunde: „Suntem justificaţi prin credinţă”(Rom. 5:1). Sentimentul spune: „Nu pot face faţă responsabilităţilor”. Adevărul răspunde: „Pot totul în Cristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Sentimentul spune: „Mă simt singur şi mi-e frică”. Adevărul răspunde: „Niciodată n-am să te părăsesc” (Evrei 13:5). Apostolul Ioan recunoaşte că sentimentele pot să reprezinte în mod greşit adevărul. El spune că numai când iubim cu fapta şi cu adevărul, vom şti că suntem ai lui Cristos (1 Ioan 3:18-20). Cuvântul ne spune că astfel „ne vom linişti inimile înaintea Lui, ori în ce ne osândeşte inima noastră”, ori când ne simţim pierduţi. Dumnezeu ne-a dat o gamă bogată de emoţii. Dar atunci când sentimentele noastre sunt contrare adevărului – adevărul Cuvântului lui Dumnezeu – nu trebuie să ne încredem în ele.
D.J.D.

Pe Stâncă stau şi tremur câte-odată,
Genunchi-s slabi şi inima s-a-ngrijora,
Dar Stânca cea de veacuri neclintită
Sub mine niciodată nu va tremura.  Anonim

Sentimentele nu sunt înlocuitorii adevărului si ai credinţei.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

TATĂ, izbăveşte-Mă din ceasul acesta! Ioan 12.27

Ca omul să fie mântuit a trebuit ca Cristos să stea în locul omului înaintea lui Dumnezeu. Şi din această pricină, Dumnezeu a trebuit să-L părăsească pe Domnul Isus. Numai aşa putea omul păcătos să fie mântuit iar păcatele să-i fie îndepărtate. Acest lucru îl putem înţelege mai bine din strigătul Domnului: „Tată, izbăveşte-mă din ceasul acesta.” Cât de mari au fost suferinţele Domnului din partea oamenilor, totuşi nu L-au făcut să scoată un astfel de strigăt. Era în acest strigăt suferinţa din partea lui Dumnezeu pentru omul încărcat de păcate şi aceasta stătea în faţa sufletului Său. Domnul Isus a trebuit să fie în „coarnele bivolului” deoarece a vrut să fie Salvatorul şi Mijlocitorul omului în faţa lui Dumnezeu. Inima omului era în duşmănie cu Dumnezeu şi pe acest om, Domnul trebuia să-l înlocuiască în faţa judecăţii Lui.La fel auzim şi strigătul: „Scapă-mă din gura leului!” DA, putem să-I mulţumim Domnului căci după ce a trecut dincolo de moarte, putea să spună: „Da, Tu m-ai izbăvit din coarnele bivolului.” Lucrarea era desăvârşită! TOT ce era împotriva omului a fost lămurit. Înlocuitorul nostru a suportat mânia lui Dumnezeu, a băut paharul amar, a suportat crucea. El a fost Cel ce a suferit şi noi suntem aceia care tragem foloasele. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin satisfăcută. TOATE cerinţele ei sunt îndeplinite, de aceea noi, cei ce credem, suntem slobozi. Pecetea a fost ruptă, epistola a fost deschisă şi citită iar păcatele noastre au fost aruncate în marea uitării. Dreptatea dumnezeiască nu mai are nici un fel de cerinţe şi pe temeiul dreptăţii, Dumnezeu poate să se apropie de cei ce erau păcătoşi odinioară. Dumnezeu poate dărui oricui darul fără plată a Fiului Său cel Sfânt. Oricui poate să-i ierte păcatele, să-l facă fericit şi să-i dea viaţa veşnică pe calea cea dreaptă a credinţei în Isus cel răstignit de oameni, dar înviat în puterea Sa şi a Tatălui.În Domnul Cristos toţi care cred găsesc TOTUL DEPLIN!

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Întreabă pe cei din neamurile trecute și ia aminte la pățania părinților lor.” Iov 8.8

Întrebări şi răspunsuri

Ce este greu? A te cunoaște pe tine. Și ce este ușor? A da sfaturi altora.

Ce folos poate să aducă învățătura, când este pusă acolo unde nu trebuie? Ea este ca o lampă așezată într-un loc acoperit de întuneric.

Cine are cel mai mult? Cel ce dorește cel mai puțin.

De ce aștepți, ca alții să te înțeleagă? Caută să înțelegi tu pe alții.

De ce oamenii lumii îmbrățișează cu aviditate orice filozofie care Îl exclude pe Dumnezeu? Pentru că firea pervertită urăște prezența unui Suveran, care condamnă păcatul și oferă calea Sa de salvare.

Iubești viața? Atunci nu mai risipi timpul din care este făcută.

De ce trebuie să ne rugăm? Fiindcă nicio zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

Ce efect are bârfa? Ea rupe relațiile dintre prieteni.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUTEREA CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU (1)

„Legea Domnului este desăvârșită” (Psalmul 19:7)

Dintre toate cuvintele rostite vreodată numai „Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător” (Evrei 4:12). Deci, atunci când citești Biblia, ai acces la o putere care-ți poate schimba viața. Să privim la câteva din minunatele caracteristici și efecte atribuite Cuvântului lui Dumnezeu în Psalmul 19.

1) legea Domnului este desăvârșită”. Pentru a înțelege cuvântul „lege”, gândește-te la forțele guvernatoare prin care funcționează lucruri precum atracția gravitațională, aerodinamica și fizica. Când negi sau sfidezi aceste legi, suferi; când operezi în conformitate cu ele, câștigi, dar oricum ai face tu, ele sunt mereu în vigoare! La fel este și Cuvântul lui Dumnezeu. El nu poate fi îmbunătățit, nu se poate adăuga nimic la el și nu se poate scădea nimic din el. El este potrivit și are puterea de a împlini planurile Sale pentru viața ta. în plus, el „înviorează sufletul”! De ce să nu-l accepți?

2) „Mărturia Domnului este adevărată” (v. 7). Poți conta pe caracterul demn, de încredere și pe acuratețea Cuvântului lui Dumnezeu în toate împrejurările din viața ta. într-o lume cu valori, condiții și relații în schimbare, poți să-ți pui toată încrederea în Scriptură, convins că ea va rezista – și că te va susține și pe tine! în plus, Biblia „dă înțelepciune celui neștiutor” – celui ignorant și imatur. Va produce în tine o înțelepciune care va depăși înțelepciunea pe care o poți primi din cărți și prin educație.

3) „Orânduirile Domnului sunt fără prihană” (v. 8). Orânduirile Domnului sunt precise, corecte și pline de virtute, iar noi suntem chemați să „ne dăm … toate silințele ca să unim cu credința noastră fapta” (2 Petru 1:5) Cu alte cuvinte, să urmărim excelența în materie de morală. Lucrul acesta nu se poate realiza prin puterea voinței, ci prin puterea cuvântului supranatural al lui Dumnezeu.

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Tărâmul realului

„Prin răbdarea voastră vă veți câştiga sufletele voastre.” Luca 21:19

Când un om se naşte din nou, un timp el nu mai are aceeaşi robusteţe ca înainte în felul lui de a gândi sau de a raţiona. Trebuie să arătăm viaţa cea nouă, să ne formăm în noi gândul lui Cristos. „Câştigă-ţi sufletul prin răbdare.” Mulţi dintre noi preferă să stea în pragul vieţii creştine în loc să meargă înainte să-şi zidească sufletul conform vieţii noi pe care Dumnezeu a pus-o în ei. Eşuăm pentru că suntem ignoranţi în privinţa modului în care am fost alcătuiţi şi punem pe socoteala diavolului lucruri care sunt, de fapt, rezultatul naturii noastre nedisciplinate. Gândiţi-vă ce putem fi atunci când suntem provocaţi! Există anumite lucruri pentru care nu trebuie să ne rugăm: de exemplu, pentru indispoziţie. Indispoziţia nu dispare niciodată prin rugăciune, indispoziţia dispare atunci când este alungată brutal. Ea îşi are aproape întotdeauna originea în starea fizica, nu în cea morală. Este nevoie de un efort continuu pentru a nu asculta de indispoziţiile care izvorăsc din starea fizică; nu te lăsa cuprins de ele niciodată, nici măcar o secundă. Trebuie să ne apucăm de ceafă şi să ne scuturăm; şi vom descoperi că putem face ceea ce am crezut că nu putem. Problema cu cei mai mulţi dintre noi este că nu vrem. Viaţa creştină este o viaţă de curaj spiritual întrupat.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine” ROMANI 14:7

Versetul acesta rezumă în câteva cuvinte, rostul nostru aici, şi scopul pentru care ne-a chemat Dumnezeu: să nu trăim pentru noi ci pentru Domnul Isus care ne-a cumpărat cu preţul sângelui Său. „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim (vs. 8) Este aceasta o realitate în viaţa noastră? Noi nu ne mai aparţinem nouă, nici în viaţă nici în moarte. „şi dacă murim, pentru Domnul murim” deci „noi suntem ai Domnului.” Apostolul bazează acest fapt binecuvântat pe moartea şi învierea Domnului Hristos, prin care El a câştigat ca Om toate drepturile asupra noastră precum şi dreptul Lui de a stăpâni asupra celor vii şi a celor morţi. „Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat.” (vs. 9). Datorită Lui, biruitorul morţii, noi suntem la adăpost pentru totdeauna. El, este Domnul nostru, căruia noi îi datorăm totul, care ne-a cumpărat cu un preţ aşa de mare şi faţă de care suntem răspunzători, în ce priveşte purtarea noastră. Noi nu putem să călcăm drepturile Sale fără să fim pedepsiţi.” J.N.D.

Ce preţios este adevărul că noi aparţinem Domnului Isus şi în viaţă şi în moarte! Poate să existe o siguranţă şi o odihnă mai mare ca faptul acesta? Ai Lui şi în viaţă, ai Lui şi după ce am murit. „Al Tău Doamne Isuse sunt, al Tău, numai al Tău: Prin scumpu-ţi sânge ce ai vărsat, pe veci m-ai cumpărat.” Cum ar trebui să fie viaţa noastră dacă recunoaştem din toată inima că-I aparţinem Lui! Tot ce suntem şi tot ce posedăm îi aparţin numai Lui. Este aceasta o realitate în viaţa noastră? Este trupul nostru al Lui cu tot ce cuprinde el? Este El Stăpân pe mintea noastră, pe gura noastră, pe simţămintele noastre, într-un cuvânt pe inima noastră? Numai noi ştim de câte ori L-am deposedat de drepturile pe care le are asupra noastră! şi dacă a fost aşa, paguba nu a fost a Lui ci a noastră, căci dacă am trăit pentru noi, şi nu pentru Domnul Hristos, ne-am lipsit şi ne lipsim de scumpa părtăşie cu El care emană din faptul că îi aparţinem Lui, trup şi suflet şi duh. Crucea Domnului Isus este izvorul şi puterea ascunsă a unei vieţi predate în întregime. De aici trebuie să ne luăm puterea de a-L urma pe Acela care a venit pe pământ ca să slujească şi să-şi dea viaţa, iar noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui ca să putem spune şi noi: „Pentru mine, a trăi este Hristos.” (Filipeni 1:25).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„În ziua Cinzecimii erau toţi împreună în acelaşi loc.” Fapte Ap.2:1

Mîntuitorul a spus în cuvintele de rămas bun: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” De la înălţarea Lui Isus şi până în ziua Cinzecimii ucenicii au fost laolaltă întrun gând, stăruind în rugăciune. Între ei nu a fost dezbinare pentrucă, dacă ar fi fost, nu ar fi putut să primească Duhul Sfânt. Atunci s-a întâmplat ceva deosebit. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt. Apoi au ieşit fără frică şi au vestit învierea Domnului Isus Hristos. Toţi au avut parte de putere cerească, mai ales Petru.

Nu a mai cunoscut frică, nici slujnică, dar nici de învăţaţi şi nici de marele preot. El le-a spus: „Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine ştiţi; pe Omul acesta voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.

Dumnezeu L-a înviat şi noi suntem martori pentru aceasta.”Să ştie bine dar toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi.” Iar acum, după ce a înviat, sfinţeşte pe toţi aceia care cred în jertfa trupului Domnului Isus Hristos, care are valabilitate veşnică.    

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NU CUTEZĂM SĂ NE ÎNDOIM

Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier. Isaia 45.2

Această făgăduinţă e făcută lui Cyrus, dar e şi pentru orice adevărat slujitor al lui Dumnezeu. Înainte tot mereu şi calea ni se va lumina. Abaterile de la cale şi ocolirile ne vor fi oferite de şiretenia oamenilor şi vicleniile Satanei, fără ca noi să ne vedem siliţi sa mergem pe ele, fiind căi lăturalnice. Uşile de arama vor fi sfărâmate şi zăvoarele de fier care le ţintuiesc vor cădea în bucăţi. Nu vom avea nevoie, pentru a le răsturna, nici de frânghie, nici de topoare, însuşi Domnul va face minuni şi lucruri neaşteptate se vor împlini pentru noi.

Să părăsim deci temerile noastre neîntemeiate, pentru a merge înainte cu hotărâre, pe cărarea datoriei. N-a spus oare Domnul: „Voi merge înaintea ta”? Să încetăm de a ne îndreptăţi şi să îndrăznim să ne avântăm drept înainte. Este vorba de lucrarea Domnului; El ne va face în stare şi va îndepărta toate piedicile. Dacă El va sfărâma porţile de aramă, cine-L poate împiedica în împlinirea planului Său şi sa stea împotriva hotărârilor Sale? Ucenicii Domnului au la îndemână mijloace nesfârşite. Cu toate că drumul e închis pentru puterile omeneşti, el este liber în faţa credinţei. Când Însuşi Domnul declară că va lucra, cum ne putem îndoi

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Matei 28.20

Ridicânduşi ochii, nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.  Matei 17.8

Domnul urma să Se înalțe la cer, însă gândurile Sale Se îndreptau către cei ai Lui, pe care îi lăsa aici. El pare să spună: Mă duc la Tatăl, în cer, însă voi fi cu voi pentru totdeauna! Ioan, apostolul care stătuse la sânul Lui, spune accentuat, cu privire la Domnul care nu mai este aici: „Comuniunea noastră este întradevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său” (1 Ioan 1.3).

În mijlocul acestei lumi pline de încercări, cât de liniştitor este să ştim că Mântuitorul este mereu cu noi şi că, fiind copii ai lui Dumnezeu, nu există niciun moment în care să nu fim păziți de Domnul Isus! Prezența Lui cu noi nu este ca cea a oamenilor, care sunt prezenți când ne este bine şi absenți când ne este greu. El este cu noi în boală şi în singurătate, în bucurie şi în încercări, în viață şi în moarte.

Eşti încercat şi ispitit? Durerea şi confuzia întunecă realitatea harului şi ajutorului Său? Fii sigur că El are în vedere un scop binecuvântat pentru tine! Prin îndepărtarea unui sprijin sau a unui refugiu natural, El doreşte săți arate din ce în ce mai mult bunătatea Sa. Creştinul poate exclama: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care întotdeauna ne conduce la victorie în Hristos!” (2 Corinteni 2.14). Acest lucru se dovedeşte în mod special adevărat atunci când dinaintea ochilor noştri dispare orice altă țintă, rămânând doar „Isus singur” (Matei 17.8). J. R. Macduff.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de completă este nevoia mea de Tine! La Tine vin, dă-mi o reînnoire plină de har a vieţii Tale, până când puterile mele de gândire, imaginaţia mea şi vorbirea mea vor fi în întregime de la Tine. Caut atingerea Ta şi harul Tău răscolitor azi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor.» 1 Timotei 4,1

De ce a fost umblarea cu Dumnezeu vitală pentru Enoh? Pentru că a fost un personaj asemănător nouă, celor care trăim în timpurile de pe urmă. Conform textului din Geneza 6, în acea perioadă s-a produs un amestec între duhuri şi oameni. Timpurile noastre reflectă cu fidelitate acele vremuri. Ocultismul, spiritism, prevestirea viitorului etc. se practică laolaltă cu creştinismul. Oamenii au inimile împărţite, îl acceptă şi pe Domnul, dar şi pe Satan. Acum, ca şi atunci, avem de a face cu o invazie de duhuri. Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu, să se alipească tare de El pentru a nu fi atras în acel ocultism. O spun cu toată se-riozitatea: astăzi mai mult ca niciodată trebuie să umblăm cu Domnul, altfel vom cădea pradă duhului Anticristului, care este diavolul îmbrăcat în straie creştine. A existat însă şi un motiv minunat pentru care Enoh a trebuit să umble cu Dumnezeu: el a fost destinat răpirii înainte de judecată! Numai după răpirea sa a venit potopul. Îmi este mai clar ca niciodată că toţi «adevăraţii Enoh» sunt destinaţi răpirii înaintea judecăţii care va veni asupra acestei lumi.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Bunătatea Ta cea minunată
Psalmi 17:7

Când dăruim ceva cuiva odată cu inima noastră, facem o faptă cu adevărat bună, dar trebuie să recunoaştem că acest lucru nu se întâmplă des. Nu la fel se întâmplă cu Domnul şi Stăpânul nostru. Favorurile Lui sunt însoţite întotdeauna de ragostea din inima Sa. El nu ne aruncă firimituri reci de la masa Sa luxoasă, ci ne lasă să mâncăm din farfuria Lui şi ne condimentează mâncarea cu aroma iubirii Sale. Când ne pune aurul harului Său în palmă, însoţeşte darul de o strângere de mână, care este la fel de preţioasă ca însuşi darul. El va veni în casele noastre în vizită, dar nu se va purta ca un musafir mândru în căsuţa unui om sărman; El se va aşeza lângă noi, fără să ne dispreţuiască sărăcia sau să ne condamne slăbiciunea. Prea iubiţilor, cât de dulce este zâmbetul Lui! Ce cuvinte plăcute picură de pe buzele Lui! Câte îmbrăţişări ne păstrează! Dacă nu ne-ar da decât bănuţi de aramă, felul în care ni i-ar da i-ar transforma în bani de aur, dar El ne dă daruri costisitoare, aşezate frumos într-un coşuleţ aurit. Este imposibil să te îndoieşti de sinceritatea darurilor Sale, fiindcă pe fiecare binefacere este imprimată inima Sa însângerară. El ne dă „cu mână largă, şi fără mustrare” (Iacov 1:5). Nu ne scoate niciodată Ochii spunându-ne că suntem o povară, nu priveşte cu răceală pe níci unul dintre cei sărmani, ci ne strânge la pieptul Său cu bucurie, oferindu-Şi bucuros viaţa pentru noi. Nardul Său are o mireasmă pe care nici o altă inimă nu ar putea s-o producă; fagurii Săi au o dulceaţă care reflectă însăşi esenţa iubirii Lui. O, ce comuniune rară produce o asemenea sinceritate! Să ne ajute Domnul să-I gustăm mereu binecuvântările!

SEARA

I-am tras cu legături omeneşti, cu funii de dragoste. Osea 11:4

Tatăl nostru ceresc ne trage adesea cu funii de dragoste, dar o, cât de şovăitori suntem noi când alergăm spre El! Cât de greu răspundem îndemnurilor Sale blânde! El vrea să avem o credinţă simplă în El, dar noi nu am ajuns încă la încrederea lui Avraam. Noi nu ne lăsăm grijile lumeşti în seama lui Dumnezeu ci, ca şi Marta, ne împovărăm cu prea multă servire. Credinţa noastră slabă nu aduce roade sufletului; noi nu ne deschidem gura larg, deşi Dumnezeu a promis să ne-o umple, (vezi Psalmi 81:10). Nu te invită El în seara aceasta să ai încredere în EI? Nu-L auzi cum spune „vino, fiul Meu, şi ai credinţă în mine. Perdeaua s-a sfâşiat. Intră în prezenţa Mea şi apropie-te cu curaj de tronul harului Meu. Sunt demn de toată încrederea ta; lasă-ţi grijile asupra Mea. Scutură praful grijilor, şi pune-ţi veşmintele de sărbătoare”? Dar deşi suntem chemaţi cu iubire să ne încredem în binecuvântările harului, noi nu răspundem. Altădată, El ne cheamă la părtăşie cu El. Noi stăm pe pragul casei lui Dumnezeu; El ne invită să venim în sala de ospăţ şi să cinăm cu el, dar noi refuzăm onoarea. Mai sunt camere secrete nedescoperite încă; Isus ne invită să intrăm în ele, dar noi ne tragem înapoi. Ruşine inimilor noastre reci! Nu suntem demni de Domnul Isus, nu suntem pregătiţi să-I fim slujitori, şi cu atât mai puţin mirese. Totuşi, El ne-a chemat să fim carne din carnea Lui şi os din oasele Lui, logodiţi cu EI printr-un legământ slăvit. Aceasta este dragostea! Dar dragostea aceasta nu acceptă refuzuri. Dacă nu ascultăm invitaţiile blânde ale iubirii Sale, El ne va trimite pedepse care să ne aducă mai aproape de El. El va face tot ce trebuie ca să te apropie de Sine. Ce copii nebuni suntem, să refuzăm funiile de iubire şi să cerem lovituri de bici, fiindcă Isus ştie să folosească biciul în favoarea noastră!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau? (Ioan 18:11)

Dumnezeu este de o mie de ori mai meticulos cu noi decât chiar şi un artist cu tabloul său. Trasându-ne cu pensula durerii, şi cu împrejurări de diferite culori, ne pictează în cea mai înaltă şi cea mai bună imagine vizualizată de El, numai dacă vom primi amarele Lui daruri de smirnă într-o atitudine spirituală potrivită.

Însă când este îndepărtat de la noi paharul durerilor şi lecţiile din el sunt suprimate sau trec neobservate, facem mai mult rău sufletului nostru decât am putea repara vreodată. Nici o inimă omenească nu-şi poate imagina dragostea incomparabilă pe care Dumnezeu o exprimă în darul Său de smirnă. Cu toate acestea, acest mare dar pe care sufletul nostru ar trebui să-l primească este lăsat să treacă pe lângă noi din cauza indiferenţei noastre indolente, şi până la urmă nu ne alegem cu nimic.

Apoi, cu inima pustie venim şi ne plângem, zicând: „O, Doamne, mă simt atât de arid, şi este atât de mult întuneric înăuntrul meu!” Sfatul meu pentru tine, copil drag, este să-ţi deschizi inima pentru durere şi suferinţă, şi aceasta îţi va aduce mai mult bine decât să fii plin de emoţie şi sinceritate. Tauler

 

Vaietul chinului omului a ajuns până la Dumnezeu,

„Doamne, alungă durerea:

Umbra ce întunecă lumea pe care ai creat-o,

Lanţul strâns, care sugrumă

Care strangulează inima, povara care apasă

Pe aripile ce vor să-şi ia zborul,

Doamne, alungă durerea din lumea pe care ai creat-o,

Ca să Te iubească mai mult”.

Atunci Domnul a răspuns la plângerea lumii Sale:

„Să alung durerea,

Şi cu ea puterea sufletului de a îndura,

Întărit prin încordare?

Să alung mila, care leagă inimă de inimă,

Şi marele sacrificiu?

Aţi pierde voi pe toţi eroii voştri care se înalţă din focul

Înţelepciunii înspre cer?

Să alung dragostea care răscumpără cu un preţ

Şi zâmbeşte în faţa pierderii?

Puteţi voi înlătura din viaţa voastră ceea ce se înalţă la Mine

Hristosul pe crucea Sa?”

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 30.15-22; 31.4-9

Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi-a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de-a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n-ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n-ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! liniştea şi… încrederea” sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga”, „urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: «Aceasta este calea, umblaţi pe ea!»” (v. 21). De câte ori nu ne-am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12-14).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 12:1-11

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul… sufletelor voastre. 1 Petru 2:25

CE TE COSTĂ?

Când era tânăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventând barurile, pariind Ia cursele de cai, angajându-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mântuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mândria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după câţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amândoi pe Isus ca Mântuitorul lor. Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cât m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!” La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vârtej în timp ce înota şi s-a înecat. Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!” Până atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu – dar, vai, cu ce preţl Cât te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,

Dăruieşte-l totul fără amânare.

Vei cunoaşte bucuria cea mai mare

Spunând: „Cristos e singurul meu drum!”    
Branon

Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

DUMNEZEU este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în DUMNEZEU, şi DUMNEZEU rămâne în el.

1 Ioan 4.16

Este un mărgăritar de mare preţ pentru orice suflet care a putut să-L recunoască pe Dumnezeu plin de dragoste. Noi eram pierduţi şi fără nici o nădejde, eram morţi în păcate şi nelegiuiri. Aceasta era starea noastră naturală, aşa cum citim în Efeseni 2. Nu aveam nici cea mai mică înclinaţie spre Dumnezeu. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit pe când eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos, prin har sunteţi mântuiţi” (Efes. 2.4-5). Îndurarea, dragostea şi harul ne întâmpinau pe când noi eram în starea amintită. Nu ar trebui să ne copleşească această dragoste? Dacă acest act măreţ ne stă în faţă şi în adâncă mulţumire ia locul de frunte în inima noastră, atunci rămânem în dragoste, ÎN Dumnezeu însuşi. In practică nu există o binecuvântare mai mare decât să ne odihnim în această măreaţă dragoste. În felul acesta va fi proslăvit Dumnezeu prin noi şi în noi. Binecuvântările prezenţei lui Dumnezeu vor fi puse în practică acolo unde dragostea Lui va fi recunoscută şi savurată în întreaga viaţă de credinţă.

Câtă odihnă, câtă mângâiere şi câtă bucurie avem, când ştim şi ne gândim că Făcătorul lumii, Acela care o ţine, ne iubeşte veşnic sufletele, ne iubeşte în totul. Ochiul Iui veghează necurmat asupra noastră, inima Lui e totdeauna îndreptată spre noi şi El a luat asupra Sa grija pentru nevoile noastre trupeşti şi duhovniceşti! Noi avem totul deplin ÎN Cristos. El este, ca să zicem aşa, cămara de lucruri scumpe a cerului şi magazia lui Dumnezeu pentru noi. Să nu-i rănim dar inima iubitoare şi să nu-i necinstim slăvitul Nume întorcându-ne faţa de la El! Să rămânem cât mai aproape de izvor, să rămânem în dragostea Lui.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Și ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui” Apocalipsa 6.16,17

Ziua cea mare

În 20 mai 1947 în Africa a putut fi văzută o eclipsă totală de soare. Un astfel de eveniment se petrece foarte rar pe acest continent. Pentru africani, această eclipsă a fost o scenă de groază, deși li s-a vorbit din timp despre ceea ce avea să se întâmple. Un african a alergat acasă și a luat un cuțit lung, pe care l-a manevrat în direcția soarelui, ca să îndepărteze întunericul. Un altul s-a pus cu fața la pământ crezând că va fi tot timpul noapte și el va trebui să moară.

Spaima africanilor a fost însă de scurtă durată. Ce va fi când se va revărsa judecata lui Dumnezeu asupra pământului? Cei ce n-au crezut în Hristos și astfel au rămas pe pământ la răpirea Bisericii, vor avea parte de o spaimă așa de mare, încât vor zice stâncilor și munților: „Cădeți peste noi …”.

Însă cei care se încred în Cel ce poate să-i ocrotească de mânia viitoare, vor fi în liniște, pentru că vor fi scăpați de ziua cea mare a judecății. Ei vor auzi cuvintele: „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi și Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (Apocalipsa 3.10).

Se află și cititorul printre acești oameni fericiți? S-a asigurat cititorul prin credința în Mântuitorul cu privire la ziua cea mare a judecății divine?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ASIGURA-ȚI RELAȚIA!

„Să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10:12)

Majoritatea oamenilor nu și-au plănuit dinainte să fie infideli. Din întâmplare s-au aflat cu persoana nepotrivită, la momentul nepotrivit, în dispoziția nepotrivită. Biblia ne avertizează clar: „cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. Când te gândești „mie nu mi se va întâmpla”, ești o țintă pentru diavol!

Așadar, cum îți poți asigura relația împotriva unei infidelități? Printr-o comunicare constantă.

1) Comunică regulat cu Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Când vă rugați… să vă rugați: „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:7-11). Comunicarea zilnică cu Dumnezeu te înarmează împotriva nebuniei maritale. El a știut și că trebuie să vă rugați laolaltă. Cuplurile care se roagă împreună sunt mai greu de despărțit.

2) Fii credincios Cuvântul Său! Cărțile despre căsnicie te pot informa, dar numai Biblia, manualul de căsnicie a lui Dumnezeu are puterea de a transforma viața voatră împreună. Lecturarea Bibliei împreună îți luminează înțelegerea; ea expune, sensibilizează și curățește intențiile inimii; îți păzește relația.

3) Comunicați în mod deschis unii cu alții. Zidește „împrejmuiri relaționale” pentru ca ispita să rîu pună stăpânire. Stabilește reguli sensibile de interacțiune cu partenerul/a tău/ta. Fiți deschiși și cinstiți unul cu celălalt în legătură cu relațiile sociale, relațiile de la locul de muncă și cele de la biserică. Tot ceea ce face ca soțul sau soția ta să se simtă stingherit trebuie notat și când e posibil, schimbat. După Dumnezeu, voi reprezentați cea mai bună protecție reciprocă împotriva eșecului.

Așadar, ascultă, învață și iubește!

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Mă ridic din ruine

Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Romani 8:35

Dumnezeu nu-l scuteşte pe om de necazuri; EI promite: „Voi fi cu el în strâmtorare”. Nu contează ce fel de necazuri şi ce forme cumplite pot lua acestea în viaţa unui om, nici unul dintre ele nu pot să-l scoată din relaţia lui cu Dumnezeu. Noi suntem „mai mult decât învingători” în toate aceste lucruri. Pavel nu se referă la lucruri imaginare, ci la lucruri care sunt cumplit de reale; şi el spune că suntem mai mult decât învingători in mijlocul lor, nu prin ingeniozitatea noastră sau prin curajul nostru sau prin orice altceva, ci numai prin faptul că nici unul dintre ele nu afectează relaţia noastră cu Dumnezeu în Isus Cristos. Pe drept sau pe nedrept, suntem acolo unde suntem, exact în situaţia în care ne aflăm. Îmi pare rău pentru creştinul în ale cărui împrejurări nu se află nimic din ceea ce el nu ar dori.”Necazul…?” Necazul nu este niciodată un lucru nobil; dar oricum ar fi necazul – istovitor, iritant sau extenuant, el nu este în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu.

Nu lăsa niciodată ca grijile sau necazurile să te despartă de dragostea lui Dumnezeu.”Strâmtorarea…?”Poate dragostea lui Dumnezeu să dăinuiască atunci când totul spune că dragostea Lui este o minciună şi că nu există dreptate?”Foametea…?” Putem nu numai să credem în dragostea lui Dumnezeu, ci să fim mai mult decât învingători, chiar şi atunci când suferim de foame? Sau Isus Cristos este un înşelător şi Pavel este un înşelat, sau se întâmplă ceva extraordinar cu un om care se ţine de dragostea lui Dumnezeu chiar şi atunci când totul vorbeşte împotriva caracterului lui Dumnezeu. Logica este redusă la tăcere în faţa fiecăruia dintre aceste lucruri. Numai un singur lucru poate răspunde la toate acestea: dragostea lui Dumnezeu în Cristos Isus. „Mă ridic din ruine” de fiecare dată.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va mântui.” LUCA 9:24

Fără-ndoială că textul acesta nu se referă la mântuirea sufletului nostru de la pierzare, pentru că nu stă în puterea noastră ca să ne salvăm ci este lucrarea exclusivă a lui Dumnezeu în har, prin credinţa în jertfa Domnului Isus de la Golgota. Ce bine de aceia care au crezut în lucrarea de la cruce şi au primit astfel mântuirea; ce rău de aceia care au respins dragostea lui Dumnezeu care vrea ca toţi să vină la pocăinţă şi care astfel au pierdut o mântuire aşa de mare. Dar aici Domnul Isus Se referă la ce am făcut sau ce nu am făcut pentru EL. Un verset mai sus, (23) ne dă cheia de a înţelege mai bine ce a vrut El să spună. Cuvintele textului nostru sunt deci adresate acelora care vor să meargă după El. De aceea Domnul arată în vs. 23 trei condiţii de seamă:

1.- „Să se lepede de sine…”, adică să renunţe la el, la pretenţiile lui şi chiar la neprihănirea lui personală şi la închipuirile lui. Iată ce înseamnă să-şi piardă cineva viaţa personală, egoistă pentru a o pune la dispoziţia Domnului Isus. Iată ce înseamnă o viaţă mântuită, câştigată, trăită pentru Acela care a trăit, a murit şi a înviat pentru noi. Dar dacă cineva încearcă să scape de renunţarea de sine, şi-a pierdut viaţa, adică şi-a irosit-o, trăind-o doar pentru el, şi-a pierdut şansa de a trăi pentru Domnul Isus. Aceasta nu înseamnă că şi-a pierdut mântuirea ci doar cununa.

2.-„Să-şi ia crucea în fiecare zi…”. Crucea înseamnă suferinţă, ocară, moarte. Nu este altă cale de a-L urma pe El. Negreşit că cine vrea să-şi scape viaţa, fuge de cruce dar ea ne este oferită de Mântuitorul pentru că duce la slavă. Moartea Lui a câştigat viaţa noastră. Moartea eului nostru, a vieţii proprii, ne câştigă viaţa cu privilegilul de a trăi pentru Domnul Isus.

3.- „…şi să Mă urmeze”. Nu putem să mergem pe urmele paşilor Lui decât dacă am renunţat la tot şi ne-am luat crucea. Acesta a fost drumul pe care a mers El şi care a sfârşit în slavă şi pe drumul acesta ne invită să mergem ca să ne facă părtaşi slavei Lui.” Satan se sileşte să convingă pe copiii lui Dumnezeu să nu se împovăreze cu crucea… Noi avem dreptul de a lua crucea ca trimisă de mâna lui Dumnezeu şi de a zice: nu vreau nimic decât pe Hristos, nimic decât crucea.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Binecuvântat să fie omul care se increde în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!” Ieremia 17:7

Cel ce se încrede în Domnul nu zideşte pe nisip, ci pe stâncă şi crede promisiunile Lui Dumnezeu. Chiar dacă va trece prin ape, râurile nu-l vor îneca; iar dacă va trece prin foc, flacăra nu-l va arde. Isaia 43:2. Vedem pe tot parcursul Sfintei Scripturi că cei care şi-au pus încrederea în Dumnezeu au trecut prin multe necazuri. Putem să vedem aceasta la David când este urmărit de Saul, sau la Ilie. Tot aşa ete vizibil şi la Pavel, şi putem spune că la toţi aceia care se încred în Domnul. Moise a dorit să mai bine părtaş suferinţelor poporului său, decât să aibă parte de plăcerile trecătoare ale păcatului. El a suferit multe, dar a putut trăi şi multe minuni cu Dumnezeul lui. Toţi oamenii binecuvântaţi sunt oameni ai credinţei. Dacă ne încredem în Dumnezeu, înseamnă că îi predăm grijile noastre şi aşteptăm toate de la El. Atunci suntem asemenea unui pom sădit lângă apă apă, care are rădăcinile în râu şi nu se teme de secetă. Chiar dacă vine arşiţa, nu ne temem pentru că promisiunile Lui sunt ca umbra binefăcătoare a norilor, sau ca roua întro regiune secetoasă. Nu suntem îngrijoraţi de un an secetos; asemenea oameni au roade tot timpul, sunt ca şi un copac mare sub care cei slabi găsesc ocrotire, şi mângâiere, din mângâierea de care au avut la rândul lor parte. Fiindcă ei cred aşa cum este scris, viaţa lor este ca un izvor de apă vie. Dumnezeu i-a binecuvântat şi ei înşişi sunt o binecuvântare pentru alţii.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

VOM PUTEA VORBI PENTRU DUMNEZEU

Dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ieremia 15.19

Sărmane Ieremia! Dar de ce să fie socotit sărman? Prorocul care plânge era un slujitor ales şi cinstit de Dumnezeu, mai presus de mulţi. Dar, pentru că el spunea adevărul, era dispreţuit. Cuvântul, atât de dulce pentru el, era amar pentru ascultătorii săi; îi era cerut să rămână în credincioşia sa, pentru ca Domnul să continue a vorbi prin el, poporului. El trebuia să lucreze cu îndrăzneală şi plin de adevăr cu oamenii din timpul său, pentru ca să despartă pe cei ce voiau să meargă cu Dumnezeu, ascultând de poruncile Sale, de cei care se împotriveau. Domnul îl încuraja, făgăduindu-i că el va fi gura Sa.Ce cinste! Nu doreşte oare orice predicator şi orice credincios să fie ca el? Să vorbească însuşi Dumnezeu prin noi! Ce minune! Cuvântul nostru va fi sigur, adevărat, curat, puternic; el nu se va întoarce fără rod, ci va fi o bincuvântare pentru cei care-l vor primi; iar aceia care-l vor respinge, vor face aceasta spre paguba lor. Această făgăduinţă să fie pentru tine şi toţi lucratorii Domnului!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi săşi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.  Luca 9.23

«Dacă exersăm puțină lepădare de sine în fiecare zi, vom ajunge în ceruri foarte confortabil.» Cât adevăr, în întregime practic, există în această maximă! Calea lepădării de sine este adevărata cale a creştinului. În versetul citat mai sus, Domnul nu zice: „Să se lepede de câteva lucruri care îi aparțin”. Nu, el trebuie „să se lepede de sine”, iar acest lucru trebuie să aibă loc „zilnic”.

Acest sine urâcios ne va întâmpina la fiecare pas, căci, deşi ştim prin har că „omul vechi este răstignit” – este mort şi îngropat în viziunea lui Dumnezeu – totuşi aceasta priveşte poziția în Hristos, în conformitate cu viziunea lui Dumnezeu asupra noastră. Însă principiul poziției noastre trebuie să fie aplicat în practică. Dumnezeu ne vede perfecți în Hristos. Noi nu suntem în carne, dar carnea este în noi şi trebuie tăgăduită şi strunită de puterea Duhului Sfânt.

Să luăm aminte: sinele trebuie lepădat nu numai în grosolănia sa, ci şi în rafinamentul său; nu numai în obiceiurile lui josnice, ci şi în gusturile lui cultivate; nu numai în asprimea şi în necioplirea sa, ci şi în cele mai lustruite şi mai elegante forme! Aşa ceva nu se vede mereu. Se întâmplă prea des că, precum Saul, cruțăm ce considerăm cel mai bun şi trecem prin ascuțişul sabiei numai „ce este fără valoare şi nebăgat în seamă”.

Dacă cititorul va citi cu atenție 1 Corinteni 8.10, va găsi cea mai prețioasă lecție asupra subiectului lepădării de sine. Titlul acestei întregi secțiuni poate fi pus astfel: «Orice măsură în lepădare de sine; niciun centimetru în abandonarea adevărului». Acesta ar trebui să fie mereu motoul creştinului. Dacă este o chestiune a sinelui, abandonează totul; dacă este o chestiune a adevărului, nu abandona nimic! „Dacă o mâncare face pe fratele meu să se poticnească, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să se poticnească” (1 Corinteni 8.13). Nobilă hotărâre! Domnul să ne dea har so ducem la îndeplinire! C. H. Mackintosh.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Ca o ploaie care cade pe un pământ cosit” (Psalmul 72:6), „ca roua pentru Israel” (Osea 14:5). – O, Doamne, aceste cuvinte vin în mintea mea în această dimineaţă cu o insistenţă dulce. Fii ca ploaia şi ca roua pentru noi astăzi, înviorându-ne, remodelându-ne şi binecuvântându-ne. La Tine vin plin de o mare şi veselă speranţă.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea.» Evrei 11,5

Numele Enoh înseamnă «sfinţire». Enoh a fost un om sfinţit de Domnul într-o perioadă în care cei din jur nu voiau să mai ştie de Dumnezeu. Cine poate afirma despre sine că este sfinţit de El? Acela care trăieşte tot timpul sub influenţa voii Celui Preaînalt. Domnul Isus a fost un om sfinţit de Tatăl: «Cel ce M-a trimis este cu Mine. Tatăl nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut» (Ioan 8,29).

In viaţa lui Enoh vedem consecinţele pe care Dumnezeu le-a produs prin sfinţire în:

1 – umblarea cu Dumnezeu (Gen. 5,24),

2 – credinţa sa în Dumnezeu (Evrei 1 1,5) şi

3 — mărturia pentru Dumnezeu (Iuda 4).

Credinţa lui Enoh în Dumnezeu l-a condus la răpire. De aici deducem că el, ca şi Moise de altfel, s-a păstrat în credinţă: «… ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut» (Evrei 11,27) şi a crezut mai degrabă în Dumnezeul invizibil decât în lucrurile vizibile. Prin această credinţă a fost răpit. Numai printr-o credinţă asemenea lui Enoh vom experimenta şi noi răpirea. Cum L-a mărturisit Enoh pe Domnul? In puţine cuvinte: «Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi» (Iuda 14). Cine crede în Dumnezeu şi umblă cu El, Îi cunoaşte intenţiile şi trebuie să vestească revenirea Lui.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Eclesiastul 10:7

Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă. Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf. Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

SEARA

Şi Ilie dorea să moară. 1 Împăraţi 19:4

Este un lucru remarcabil că Ilie – omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea, se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură. Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău” (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-l cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem. Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante”. Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu sfârşise el încă de vorbit, şi-a ieşit, cu vadra pe umăr, Rebeca. Atunci omul a plecat capul şi s-a aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului, zicând: „Binecuvântat să fie Domnul … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui”. (Geneza 24:15,26-27)

Orice rugăciune evlavioasă este ascultată chiar înainte de a fi terminată – „Nu sfârşise el încă de vorbit …”. Aceasta pentru că Hristos ne-a asigurat în Cuvântul Său: „Orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Când ceri prin credinţă şi-n Numele lui Hristos – adică, în unitate cu El şi cu voia Lui – „vi se va da” (Ioan 15:7).

Atât timp cât Cuvântul lui Dumnezeu nu poate să cadă, ori de câte ori îndeplinim aceste simple condiţii, răspunsul la rugăciunea noastră a fost deja dat şi împlinit în cer în timpul rugăciunii, chiar dacă nu se va arăta pe pământ decât mult mai târziu. De aceea este înţelept să închei fiecare rugăciune cu laudă şi mulţumire la adresa lui Dumnezeu pentru răspunsul pe care deja l-a dat.

„Binecuvântat să fie Domnul, … care n-a părăsit îndurarea şi credincioşia Lui” (vezi Daniel 9:20-27, 10:12) din Mesaje pentru vegherea de dimineaţă

Când ne încredem în Dumnezeu pentru o binecuvântare, trebuie să avem o atitudine de credinţă şi să începem să acţionăm şi să ne rugăm ca şi cum binecuvântarea ar fi deja a noastră. Să-I răspundem lui Dumnezeu ca şi cum El ne-a îndeplinit cererea. Această atitudine de încredere înseamnă să ne bizuim pe El pentru ceea ce am cerut şi să luăm ca atare faptul că El ne-a dat ce am cerut şi va continua să ne dea.

Când oamenii se căsătoresc, au imediat o nouă perspectivă de viaţă şi încep să se comporte ca atare. Aşa ar trebui să fie şi când Îl primim pe Hristos ca Salvator al nostru, ca Sanctificator al nostru, ca Vindecător al nostru, sau ca Eliberator al nostru. El Se aşteaptă ca noi să avem o nouă perspectivă, în care să-L recunoaştem pe El în capacitatea şi rolul pentru care ne-am încrezut în El, şi în care să-L lăsăm să fie pentru noi tot ce I-am cerut prin credinţă.

 

Lucrul pe care-l cer când Dumnezeu mă îndeamnă să mă rog,

Începe în acelaşi mod în care va apare în viaţa mea.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 29.1-24

După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel” (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18-24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A-L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne-am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu-L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Corinteni 1:1-14

Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne mângâie în toate necazurile noastre… 2 Corinteni 1:3, 4.

RĂNIT PENTRU A VINDECA

Dumnezeu poate să îngăduie să fim răniţi, ca prin vindecarea pe care ne-o dă să ne facă vindecători ai altora. Apostolul Pavel declară că Dumnezeu „ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Cor. 1:4). Nenumăraţi oameni ai lui Dumnezeu au suferit boli, greutăţi, şi adversităţi, care i-au pregătit pentru a le sluji altora. V. Gilbert Beers, un lider creştin foarte respectat, a spus că el şi soţia lui au învăţat semnificaţia versetului din 2 Corinteni 1:4 prin moartea fulgerătoare a fiului lor celui mai mare. Aveau inimile sfâşiate, dar pe măsură ce săptămânile treceau, au început să simtă vindecarea minunată a lui Dumnezeu. Apoi s-au trezit atraşi în vieţile altor fiinţe rănite ca şi ei. Beers a scris: „Am început să descoperim, în lunile care au urmat, că am ajutat la vindecarea altor fiinţe rănite, într-un mod cum nu mai făcusem până atunci”.

Nu trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne rănească, frângându-ne inima, prin dureri sau prin persecuţii. Durerile vor veni. Trăind într-o lume păcătoasă, suntem condamnaţi să suferim mai devreme sau mai târziu. Dar putem fi siguri că Dumnezeu va lăsa durerea spre binele nostru. Crezând acest lucru din toată inima, vom avea mângâierea lui Dumnezeu, vindecare şi pace. Prin durerile noastre şi experimentând purtarea Sa de grijă plină de har, vom putea deveni mai bine echipaţi ca până atunci, pentru a aduce mângâiere şi vindecare altora.
H.V.L.

SUGESTIE DE ACŢIUNE

Gândiţi-vă la încercările prin care aţi trecut până acum.
Cunoaşteţi pe cineva care trece acum prin aceleaşi lucruri?
De ce să nu-i trimiteţi o carte poştală sau să-i daţi un telefon, ca să-l încurajaţi.

Suferinţa poate pregăti pe creştinul obişnuit pentru lucrări neobişnuite.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Fiindcă şi CRISTOS a suferit pentru voi, …. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri şi când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. 1 Petru 2.21-23

O asistentă de la un spital s-a plâns unui credincios, că pacienţii sunt nemulţumiţi de ea şi ca urmare o tratează foarte rău. El i-a răspuns: „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru această situaţie.” „Cum credeţi că aş putea face aceasta?” a întrebat asistenta. „Dacă transportaţi un vas plin cu un lichid şi vă atinge cineva s-ar putea să se verse conţinutul. Dacă noi suntem atinşi de cineva, întristaţi, batjocoriţi; … atunci se va vărsa ceea ce este în noi. Dacă suntem plini de dragostea Domnului Isus vom arăta în orice împrejurare caracterul Domnului Isus.”Ce chip minunat şi desăvârşit este Domnul nostru Isus Cristos! El a fost batjocorit dar nu batjocorea pe nimeni. El a suferit dar nu ameninţa. El însuşi S-a predat Celui ce judeca drept. Ca să fim urmaşii Lui trebuie să ne ghidăm după chipul Său şi să-l imprimăm adânc în inimile noastre. Poate în diferite acţiuni ne putem stăpânii într-o formă conştientă, dar poate încleştăm pumnii în buzunare sau strângem din dinţi. O, de-am arăta chipul minunat al Domnului Isus şi caracterul Său împrejurul nostru, ca oamenii să vadă ceea ce este nou în noi. Aceasta o să aducă mai multe roade decât o frumoasă predică scrisă ori citită. „Când suntem ocăriţi binecuvântăm, când suntem prigoniţi, răbdăm, când suntem vorbiţi de rău ne rugăm” (1 Cor. 4.12-13).Păziţi-vă inima cu toată sârguinţa! Păziţi-vă de orice influenţă religioasă falsă, de orice formalism! Ţineţi seama că trăiţi într-o lume a cărei atmosferă este ucigătoare pentru viaţa duhovnicească. Cu o pătrundere necruţătoare înlesnită prin cunoaşterea inimii omeneşti, timp de mai bine de şase mii de ani vrăjmaşul şi-a întins în jurul nostru mrejele şi numai o legătură neîntreruptă cu Dumnezeu ne poate păzi.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„… îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului.” Evrei 3.13

De astăzi într-un an

Dacă ne-am așeza în locul lui Rao, probabil am proceda la fel. Să ne oprim o clipă scurtă, dar necesară pentru a sta în prezența lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, unde putem asculta un cuvânt de avertizare și de mântuire! Ce este viața noastră? „Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere”, este răspunsul lui Dumnezeu în Scriptură. Ce va fi de astăzi într-un an? Ce va fi de astăzi într-o lună? Ce va fi peste o zi? Nu știm. Dar ceea ce este sigur este faptul că dușmanul cel groaznic, moartea, pândește la ușa omului. Iată de ce trebuie să ne punem viața în ordine în fața lui Dumnezeu!

Dumnezeu vrea să luăm decizia cea bună. Să nu pierdem timpul ca și Rao cugetând și amânând întoarcerea la Dumnezeu! În final, Rao a ales partea cea bună. Ce vom face noi? Dacă nu dăm niciun răspuns, atunci și aceasta este o alegere. Dacă nu urmăm sfatul lui Dumnezeu și trăim mai departe în necredință, vinovăția este a noastră. Poporul, care Îl înconjura pe Isus, a pus următoarea întrebare: „«Ce să facem, ca să săvârșim lucrările lui Dumnezeu?». Isus le-a răspuns: «Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El»”. Iată calea dorită de Dumnezeu pentru tine, cititorule!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LIDER IN VIRTUTEA CALITĂȚILOR

„Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos” (Isaia 48:17)

în cazul în care te întrebi dacă Dumnezeu dorește să izbândești sau nu, răspunsul este un răsunător „da!” El le-a spus iudeilor: „Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăț ce este de folos, și te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” Dar vei izbândi numai dacă știi și faci lucrurile potrivite. Numai când liderul crește, compania sau lucrarea se va dezvolta. E uimitor cât timp, bani și energie cheltuim pe lucruri care nu produc dezvoltare. Logourile, websiturile, broșurile și sloganurile au toate importanță, însă ele nu vor compensa o conducere incompetentă. Așadar, ce ar trebui să faci?

Odată ce știi că umbli în voia lui Dumnezeu și că viața ta personală este în ordine, cheile spre succes sunt prioritățile și concentrarea. Un bine-cunoscut pastor și lider ne oferă următoarele îndrumări:

1) Concentrează-ti 70% din energie pe dezvoltarea calităților. Liderii eficienți care își ating potențialul petrec mai mult timp făcând ceea ce știu să facă bine decât făcând ceea ce fac prost.

2) Concentrează-ti 25% din energie pe lucruri noi. Dacă vrei să te dezvolți, trebuie să te schimbi și să-ti îmbunătățești abilitățile. Asta înseamnă să abordezi domenii noi. Dacă dedici timp unor lucruri noi care au legătură cu domeniile pe care le stăpânești, vei crește ca lider.

3) Concentrează 5% pe domenii ale slăbiciunilor. Nimeni nu poate evita complet implicarea în domeniile în care nu se pricepe. (Remarcă: aici nu vorbim despre păcat sau slăbiciuni^ de caracter care trebuie rezolvate). Cheia e să delegi oamenilor înzestrați lucrurile la care nu te pricepi. în felul acesta ești liber să te concentrezi pe domeniile calităților pe care ți le-a dat Dumnezeu.

 

 

 

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu te îngrijora!

„Uitaţi-vă la păsările cerului… Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp…” Matei 6:26,28

Uitaţi-vă cum cresc crinii de pe câmp, ei există pur şi simplu! Gândiţi-vă la mare, la aer, la soare, la stele şi lună – toate acestea pur şi simplu există, şi ce lucrare fac ele! Atât de des, prin eforturile noastre conştiente de a fi statornici şi folositori, distrugem influenţa menită de Dumnezeu să se manifeste prin noi. Isus a spus că există o singură cale de a ne dezvolta din punct de vedere spiritual, şi aceasta este concentrarea asupra Iui Dumnezeu. „Nu vă frământaţi cum să fiţi de folos altora, credeţi în Mine” – fiţi atenţi la Sursă şi din voi „vor curge râuri dc apă vie”. Nu putem ajunge la izvoarele vieţii noastre naturale prin raţiune, iar Isus ne învaţă că, în viaţa spirituala, creşterea nu depinde dc concentrarea noastră asupra ei, ci de concentrarea asupra Tatălui nostru din ceruri. Tatăl nostru ceresc ştie în ce situaţie ne aflăm; dacă noi continuăm să ne concentrăm asupra Lui, vom creşte din punct de vedere spiritual ca şi crinii de pe câmp. Oamenii care ne influenţează cel mai mult nu sunt cei care se opresc să discute cu noi, ci aceia care îşi trăiesc viaţa ca stelele de pe cer sau ca şi crinii de pe câmp, într-un mod cu totul simplu şi neafectat. Acestea sunt vieţile care ne modelează.Dacă vrei să-I fii folositor lui Dumnezeu, caută să ai o relaţie corectă cu Isus Cristos şi El te va face folositor în fiecare minut pe care-l trăieşti, fără ca tu să-ţi dai seama că eşti folosit de El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Orice lucru care poate suferi focul, să fie trecut prin foc ca să se cureţe.” NUMERI 31:23

Nu orice metal poate să treacă prin foc în procesul de curăţire, ci numai anumite metale. În context sunt menţionate: aurul, argintul, arama, fierul şi plumbul.

Legea aceasta a lui Dumnezeu prefigurează una din legile Duhului de viaţă care este în Isus Hristos. Aceia care se supun ei într-un duh filial îi cunosc eficacitatea şi binecuvântarea. Sunt credincioşi care pot trece prin focul curăţirii lui Dumnezeu dar alţii nu pot şi nici nu vor. Aceştia din urmă poate se bucură într-o oarecare măsură de binecuvântare dar ei nu cunosc roade şi bucuria unei totale supuneri sub disciplina Tatălui ceresc. Cei dintâi nu atrag atenţia deloc şi cu atât mai puţin încuviinţarea mulţimilor. Dar ei trec prin foc şi Dumnezeu însuşi îi curăţeşte. Astfel de vieţi sunt criticate şi judecate poate chiar de cei dinăuntru, dar Dumnezeu le onorează şi sunt scumpe inimii Lui. Să nu considerăm deci ca un lucru ciudat cuptorul în care ne găsim acum. Dumnezeu are un plan măreţ cu noi şi dacă nu putem să-l înţelegem acum, veşnicia ni-l va descoperi. Ce fericiţi vom fi atunci că n-am cârtit, că ne-am lăsat curăţiţi, dar în cele din urmă ne vom bucura de strălucirea pe care Domnul a realizat-o în noi prin curăţirea Lui.

Să recunoaştem mâna lui Dumnezeu dacă în viaţa noastră focul cuptorului arde lent, dar cu tenacitate; să vedem în el dragostea lui Dumnezeu şi să nu ne îndoim nici o clipă de planul minunat pe care îl are cu privire la noi. El ne vrea să semănăm cu Domnul Isus căci la aceasta ne-a rânduit mai de dinainte, ca să căpătăm slava Lui. Căci întristările noastre, necazurile, suferinţele trupeşti şi sufleteşti, lucrează pentru noi tot mai mult cum spune Cuvântul, „o greutate veşnică de slavă”. Ce har de a înţelege astăzi gândul inimii iubitoare a Tatălui nostru care va împlini în curând cu noi ce Si-a propus din veşnicie! ”

Numai Domnul poate realmente să ne mângâie când ne loveşte; şi mângâierea noastră provine din siguraţa că loviturile sunt aplicate de mâna Lui iubitoare: ce vine din această mână este totdeauna desăvârşit.” J.N.D.

Cei trei tineri de pe vremea lui Daniel au preferat cuptorul aprins şi încins de şapte ori, decât să se închine înaintea statuii lui Nebucadneţar. Dar izbăvirea a venit din mâna unuia care semăna cu un Fiu de Dumnezeu. Eşti Tu Doamne Isuse cu mine în cuptor şi-ţi mulţumesc că nu sunt singur.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Aşa vorbeşte Domnul: Blestemat să fie omul care se încrede în om, care se sprijineşte pe un muritor şi îşi abate inima de la Domnul.” Ieremia 17:5

Încrederea în oameni este idolatrie, de asemenea şi a căuta ajutor de la oameni. Totuşi sunt atât de mulţi oameni, chiar evlavioşi, care caută sprijin la oameni.Mulţi credincioşi fac rondul ţării şi cerşesc. Şi pe lângă acestea poate mai şi predică despre faptul că Dumnezeu este Tatăl lor şi le dăruieşte tot ce au nevoie. Dar prin faptele lor dovedesc despre credinţa lor că este moartă. Blestemat este cel ce se încrede în om. De aceea asemenea oameni sunt ruşinaţi. Cât de mulţi sunt aceia care aşteaptă să-i ajute unul, sau altul şi să aibă răbdare cu ei. Aceştia sunt oameni nemulţumiţi, nenorociţi, foarte sensibili a căror inimă este plină de împotrivire şi vicleşug. Chiar şi cei care doresc să trăiască pentru Dumnezeu, se vor ruşina atâta timp cât se bazează pe puterile proprii.Din toate părţile sunt înconjuraţi de blestem. Alţii, încrezători că se pricep, îşi fac planuri şi umblă pe drumurile proprii, dar cu toată ştiinţa lor rămân de ruşine. Trece mult timp până omul îşi dă seama că nu poate să se încreadă în propria ştiinţă. Căci este scris:”Dacă cineva crede că ştie ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.” 1 Corinteni 8:2. Şi ” Dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur.” Dacă omul ajunge să recunoască aceasta atunci urmează dorinţa:”Vindecă-mă Tu, Doamne şi voi fi vindecat, mântuieşte-mă Tu, şi voi fi mântuit.” Îngăduie-mi să găsesc har în Tine, căci cu mine însumi am ajuns de ruşine.     

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PIERDERI ÎNFRÂNTE

Vă voi răsplăti anii, pe care i-au mâncat lăcustele. Ioel 2.25

Da, aceşti ani pierduţi, după care suspinăm, ne vor fi înlocuiţi prin harul Dumnezeului nostru, cu ani mult îmbelşugaţi pentru slujba Sa, cu cât cei pierduţi înainte de pocăinţa noastră, au fost o pagubă.Lăcustele modei, reîntoarceri la firea noastră, starea de căldicei, toate aceste abateri le socotim ca o plagă grozavă, acum. Oh, dacă nu le-am fi lăsat să se abată peste noi! Dar Domnul, în bunătatea Lui, ne-a scăpat de ele şi acum suntem plini de râvnă în slujba Sa. Slăvit să fie Numele Său!Recoltele noastre de haruri duhovniceşti sunt atât de bogate, încât suntem mai mult decât răsplătiţi pentru abaterile noastre din anii de neglijare a legăturii cu Mântuitorul. Experienţele noastre personale triste, sunt schimbate în roade binecuvântate şi ne folosesc să-i înştiinţăm şi pe alţii să se ferească de astfel de abateri. Trebuie să ajungem tot mai înrădăcinaţi în smerenie şi atârnare copilărească de El; aşa putem să recâştigăm timpul pierdut. Astfel printr-o minune a dragostei, anii în care devastatorul mâncase totul, ne sunt înapoiaţi. Nu-i în asta o mare favoare? Să credem şi vom ajunge ca Petru, care, a devenit un om mai folositor, după ce şi-a recunoscut slăbiciunea şi greşeala. Doamne, Te rugăm să ne ajuţi Tu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi acum vă îndemn să fiți cu voie bună, pentru că nu va fi nicio pierdere a vieții vreunuia dintre voi, ci numai a corăbiei.  Fapte 27.22

Pavel a avut dreptate. Corabia sa făcut bucăți, însă cei două sute şaptezeci şi şase de oameni au ajuns cu bine la țărm. Ținând cont că în cartea Fapte ni se prezintă începutul Adunării, nu este greu să vedem în această întâmplare o imagine a fragmentării mărturiei la sfârşitul istoriei ei pe pământ. Toți cei care şiau pus încrederea în Domnul Isus ca Mântuitor al lor vor ajunge cu bine „la țărm”, fiindcă El Însuşi a spus că oile Lui nu vor pieri niciodată (Ioan 10.28). Însă ce au făcut ei cu „lucrul bun” încredințat lor (2 Timotei 1.14)?

Sunt multe amănunte interesante în această istorie fascinantă de navigație antică. Probabil că cel mai sugestiv este cel care ne arată ceea ce sa întâmplat la Limanuri Bune, când Pavel ia avertizat pe cei de la bord cu privire la pericolul care le stătea înainte. Ei însă nu lau crezut şi au hotărât să plece în larg, în loc să ierneze acolo. La început, lucrurile au părut să meargă bine, însă dintro dată au fost loviți de o mare furtună. În ciuda măsurilor disperate, au fost duşi încoace şi încolo pe mare, până când „lea fost luată orice speranță de a se salva” (Fapte 27.720).

Dumnezeu la rânduit pe Pavel slujitor al Adunării şi, de asemenea, slujitor al evangheliei (Coloseni 1.23,24). Totuşi, creştinii lau părăsit (2 Timotei 1.15), punând ideile şi metodele lor în locul adevărului lui Dumnezeu pe care el li la prezentat. Însă, la fel cum Pavel a fost în corabie până la sfârşit, tot aşa epistolele sale continuă să ne ofere adevărul lui Dumnezeu şi astăzi. Să urmăm exemplul lui, crezânduL pe Dumnezeu şi fiind cu voie bună! Mărturia creştină în general nu se va îmbunătăți şi mulți o vor apuca pe propriile lor căi, însă, dacă noi ne hrănim cu Hristos şi ne încurajăm unii pe alții, atât prin exemplu, cât şi prin cuvinte (Fapte 27.3437), Îl vom glorifica pe Dumnezeu chiar şi întrun „timp ca acesta” (Estera 4.14). S. Attwood

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, în această dimineaţă de Sabat, păzeşte-mă de privelişti şi sunete neobişnuite; desfa-mă din legăturile care mă leagă de prezent şi de actual şi umple-mă cu Duhul Tău pe întreg parcursul acestei zile.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«… Ascultaţi-Mă, dar, şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi şi sufletul vostru va trăi.» Isaia 55,2-3

Cum poţi să slujeşti cu bucurie dacă nu Îl recunoşti şi nu Îl iubeşti pe Domnul? Dacă L-ai asculta, «… atunci pacea ta ar fi fost ca un râu şi fericirea ta ca valurile mării» (Isaia 48,18). Dacă faci ceea ce Îi place înseamnă că El este tot timpul lângă tine, chiar în viaţa ta. Să-I faci voia este singurul lucru care îţi poate sătura sufletul. Dacă nu îl cunoşti pe Domnul, nu poţi să îl iubeşti, să-L asculţi şi să ai încredere totală în El. Şi totuşi, să-L cunoşti pe singurul Dumnezeu adevărat este singura rezolvare a problemelor tale: «încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările» (Prov. 3,5-6). Ce ar trebui deci să faci? Să-I accepţi provocarea: «Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna.» (Isaia 1,18). Cât de simplă şi totuşi cât de pătrunzătoare este această invitaţie a Domnului din Sfânta Scriptură: «întoarceţi-vă la Mine şi veţi fi mântuiţi» (Isaia 45,22). Răspunde afirmativ astăzi şi vei fi mântuit!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El. Coloseni 2:9-10

Toate atributele lui Christos, ca Dumnezeu şi om, sunt puse la dispoziţia noastră Toată plinătatea Dumnezeirii, oricâte minunăţii ar include, este a noastră ca să ne facă desăvârşiţi. Dumnezeu nu ne poate înzestra cu atributele divinităţii, dar a făcut tot ce se putea face, fiindcă şi-a pus puterea divină şi Dumnezeirea în sluijba mântuirii noastre. Atotputernicia Sa, omniscienţa, omniprezenţa, statornicia şi infailibilitatea se unesc pentru a ne apăra. Trezeşte-te, credinciosule, şi priveşte-l pe Domnul Isus desăvârşindu-ţi mântuirea cu toată puterea Dumnezeirii Sale! Cât de mare este harul Său, cât de neclintită credincioşia sa, cât de statornică imuabilitatea Sa, cât de infinită puterea sa, cât de nesfârşită cunoştinţa Sa! Toate acestea sunt stâlpii templului Salvării, prin Domnul Isus. Şi toate, fără să piardă nimic din infinitatea lor, ne sunt făgăduite ca moştenire veşnică. Fiecare strop de iubire adâncă căzut din inima Mântuitorului este al nostru; Fiecare muşchi de pe braţul iubirii, fiecare diamant din coroana slavei, imensitatea cunoaşterii divine şi asprimea dreptăţii divine sunt ale noastre, şi vor fi folosite pentru noi. întreaga fiinţă a lui Christos, şi minunatul Său caracter de Fiu al lui Dumnezeu, sunt transformate în cea mai mare bucurie a noastră. Înţelepciunea Sa este conducerea noastră, cunoştinţele Sale învăţătura noastră, puterea Sa protecţia noastră, dreptatea Sa siguranţa noastră, dragostea Sa mângâierea noastră, îndurarea Sa alinarea noastră, şi neclintirea Sa încrederea noastră. El nu are nici o rezervă, ci deschide adâncurile muntelui lui Dumnezeu şi ne invită să săpăm în minele lui şi să găsim comorile ascunse acolo. „Toate, toate sunt ale tale”, spune EL ,,Mulţumeşte-te cu privilegiile Mele şi bucură-te de toată bunătatea Domnului”. O, ce bine este să-L priveşti pe Isus şi să-L chemi cu siguranţa că va răspunde nevoilor tale cu dragoste şi putere, fiindcă nu cerem decât cele făgăduite deja.

SEARA

Dar mai pe urmă. Evrei 12:11

Cât de fericit va fi creştinul încercat „mai pe urmă” Nu există un calm mai profund decât liniştea dinaintea furtunii. Cine nu se bucură de strălucirea soarelui după ploaie? Ospeţele de victorie sunt pregătite pentru soldaţii încercaţi. După ce ucidem leul, putem gusta mierea.
După ce urcăm Muntele încercărilor, ne putem odihni în Valea Liniştii. După ce trecem de Valea Umilinţei şi luptăm cu diavolul, îl Vedem pe Cel Slăvit aducându-ne o ramură vindecătoare din Pomul Vieţii. Durerile noastre, ca şi corăbiile care trec pe ocean, lasă o linie argintie de sfinţenie „mai pe urmă”. Este pacea — pacea dulce, adâncă – care urmează furtunii teribile din inimile noastre chinuite şi vinovate. Iată, deci, starea fericită a creştinului! Cele mai bune lucruri îi sunt păstrate pentru la urmă, şi în lumea aceasta le primeşte pe cele mai rele. Dar chiar şi aceste lucruri rele devin „mai pe urmă” bune; lacrimile semănătorului sunt urmate de bucuria secerătorului. Chiar şi acum, el se îmbogăţeşte prin pierderi, se ridică prin căderi, trăieşte prin moarte şi devine plin după ce a fost golit. Dacă, deci, necazurile îi aduc atâtea „roade dătătoare de pace” (Evrei 12:11) în viaţa aceasta, cât de mare îi va fi bucuria „mai pe urmă”, în ceruri? Dacă întunericul nopţilor lui este la fel de luminos ca zilele lumii, cum vor fi zilele lui? Dacă lumina stelelor lui este mai strălucitoare decât lumina soarelui, cum va fi răsăritul? Dacă poate cânta în temniţă, cum va cânta în ceruri? Dacă îl poate lăuda pe Domnul în flăcări, cum îl va slăvi în faţa tronului slavei? Dacă răul este bun pentru el acum, cum va fi bunătatea lui Dumnezeu faţă de el pe urmă? O, binecuvântat „mai pe urmă” Cine nu şi-ar dori să fie creştin? Cine nu ar vrea să poarte crucea acum pentru o coroană care va veni „mai pe urmă”? Dar această lucrare pune la încercare răbdarea, fiindcă odihna nu vine azi, nici mâine, ci „mai pe urmă”. Aşteaptă, suflete, şi lasă răbdarea „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Am fost apăsaţi peste măsură de mult, …aşa că nici nu mai trăgeam nădejdede viaţă…pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care înviază morţii. (2 Corinteni 1:8-9)

 

Apăsat peste măsură; da, apăsat până în pânzele albe;

Apăsat foarte intens, peste puterile mele;

Apăsat în trupul meu şi apăsat în sufletul meu,

Apăsat în mintea mea până când talazuri negre se rostogolesc.

Apăsare din partea vrăjmaşilor şi apăsare din partea prietenilor.

Apăsare peste apăsare, până când viaţa aproape se sfârşeşte.

 

Apăsat pentru a nu cunoaşte alt ajutor afară de Dumnezeu;

Apăsat pentru a iubi toiagul Lui şi nuiaua Lui.

Apăsat în libertatea în care nimic nu se ţine de mine;

Apăsat în trăirea vieţii mele pentru Domnul,

Apăsat în trăirea vieţii lui Hristos din belşug.

 

Apăsarea momentelor dificile ne face să preţuim viaţa. De fiecare dată când viaţa noastră este cruţată şi ne este dată înapoi după o încercare, este ca un nou început. Mai bine i-am înţelege valoarea şi astfel să ne străduim să facem mai mult pentru Dumnezeu şi pentru binele oamenilor. Şi apăsarea pe care o îndurăm ne ajută să înţelegem mai bine încercările altora, înzestrându-ne cu aptitudinea de a-i ajuta şi de a-i mângâia.

Unii oameni au o părere superficială despre ei. Cu acest caracter superficial, ei se leagă foarte uşor de o teorie sau de o promisiune, manifestându-şi apoi fără nici o reţinere neîncrederea lor faţă de cei care dau înapoi în încercare. Însă un om care a trecut prin mari suferinţe nu va face aşa niciodată. El este foarte delicat şi blând, şi înţelege ce înseamnă cu adevărat suferinţa. La aceasta se referea Pavel când spunea: „În noi lucrează moartea” (2 Corinteni 4:12).

Încercările şi timpurile grele sunt necesare pentru a ne împinge înainte. Ele lucrează la fel ca focul din cala unui vapor cu aburi puternic care produce energia ce pune-n mişcare pistoanele, porneşte motorul şi propulsează marele vas pe mare, chiar când înfruntă vântul şi valurile. A.B. Simpson

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 28.1-29

Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea” (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ” i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc” (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata – în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).

Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură” (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni”, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Daniel 6:1-17

(Daniel) de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte. Daniel 6:10

SEMNEAZĂ CONDICA

Unul din profesorii mei de seminar, Charles W. Koller, punea mare accent pe valoarea „rugăciunii de seara”. În una din cărţile sale, el dă o ilustraţie referitoare la importanţa încheierii fiecărei zile în prezenţa lui Dumnezeu. El scrie: ” Cu ani în urmă, înainte de-a apărea ceasurile electrice, am primit un dar minunat şi scump, un ceas de perete. Arcul principal al ceasului era prea aproape de pârghia de ajustare a vitezei, astfel că ceasul ori era prea înainte ori prea în urmă cu ceva – niciodată nu mergea exact. Am folosit acest ceas mulţi ani. Cum a fost posibil? Aveam un ceas de buzunar, o bijuterie nu alta, care mergea cu exactitate şi în fiecare seară, înainte de-a merge la culcare obişnuiam să potrivesc după el ceasul mare de perete. Astfel nu era niciodată prea greşit – ca şi creştinii cu adevărat dedicaţi lui Cristos – niciodată desăvârşiţi, dar care se corectează în fiecare seară când conştienţi semnează condica lui Dumnezeu la ieşirea din activitatea zilei, înainte de-a merge la culcare”. Daniel ne-a dat un exemplu minunat, de felul în care putem face acest lucru pe parcursul întregii zile. El „a îngenuncheat” de trei ori pe zi. Desigur, putem să îngânăm o rugăciune tăcută oricând şi în orice loc – în timp ce ne îmbrăcăm, mâncăm sau chiar când conducem maşina. Dar Daniel a demonstrat că există o mare nevoie de un timp mai îndelungat pentru rugăciune, atunci când suntem în afara lucrurilor care ne distrag atenţia. Acest timp ar trebui să includă şi sfârşitul zilei, când să vorbim cu Domnul. Acesta ne va linişti inimile şi ne va ajuta ca să adormim în pace în paturile noastre.Când a fost ultima oră când „ai semnat condica lui Dumnezeu?” –

În binecuvântatul calm al înserării
Mă-ntorc din lumea trudei şi-a deşertăciunii.
Ce plăcut să ai un colţ tăcut şi primitor,
Unde să stai plecat în taina rugăciunii.– Bullock

Nici o zi nu este completă fără a vorbi cu Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ce s-a întâmplat în zilele lui Noe, se va întâmpla la fel şi în zilele Fiului omului. Luca 17.26

Unii caută să explice că înainte de a se arăta Fiul Omului în văzduh va îmbrăca pământul de la un pol la altul cu haina frumoasă a dreptăţii. Ei caută să înveţe că va veni o împărăţie a dreptăţii şi a păcii ca rezultat al luptei oamenilor pentru colaborare. Dar versetul nostru de azi pune capăt unei astfel de idei şi de ideal. Cum era în zilele lui Noe? Acoperea dreptatea pământul atunci, cum acoperă apa fundul mării? Oare dreptatea lui Dumnezeu cârmuia pământul? Oare a fost atunci înzestrat pământul cu recunoaşterea lui Dumnezeu?

Răspunsul Scripturii este astfel: „Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie. Dumnezeu S-a uitat spre pământ şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ” (Gen. 6.11-12). „Tot aşa va fi şi în ziua când se va arăta Fiul Omului” (Luca 17.30). Cât de clar este acest adevăr! Omenirea merge în mod inevitabil spre destrămare iar civilizaţia şi tehnica nu au posibilitatea de a îmbunătăţii inima omului. Anticrist se va arăta cu putere dându-i-se proslăviri. Credinciosul îl aşteaptă mai întâi pe Domnul Isus din cer pentru slavă. Prin venirea Sa propovăduieşte întregii lumi necesitatea pregătirii pentru lucrurile din urmă. Îndurarea lui Dumnezeu este mântuire şi de aceea El mai aşteaptă ca şi în zilele lui Noe. La fel cum a fost în zilele lui Noe, la fel va fi în zilele noastre până când se va auzi: „Apoi Domnul a închis uşa după el” (Gen. 7.16). Ca să scapi de judecată şi să primeşti viaţa veşnică, VINO AZI la Isus căci El singur poate mântui.

Albert Einstein a spus: „Religia mea constă din umila admiraţie a nemărginitului Spirit superior, care se revelează pe Sine în amănuntele neînsemnate pe care noi suntem în stare să le pricepem cu mintea noastră slabă, neputincioasă. Adânca convingere a prezenţei unei Forţe superioare în Univers formează ideea mea despre Dumnezeu.”

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

De astăzi într-un an

Rao primi din nou o sticlă de la misionar, dar îngrozit citi pe ea: „A se lua pentru prima dată o lingură de astăzi într-o lună!”.

– Repede, repede, strigă el, spune misionarului că se înșală. Vreau să mă ajute imediat! Cine știe, dacă voi mai trăi de astăzi într-o lună!

– Acum este bine? întrebă solul, care aduse o nouă sticlă pe care era scris: „A se lua mâine!”.

– Nu, strigă hindusul deznădăjduit, nu! Ce îmi ajută un medicament, pe care îl pot lua abia mâine? Acum sunt bolnav, acum e vorba de viață și de moarte. Du-te și roagă-l pe misionar să vină el însuși la mine. Trebuie să vorbesc cu el.

Solul a transmis rugămintea și misionarul l-a urmat. El a luat o sticlă nouă și i-a dat lui Rao medicamentul necesar pentru scăderea febrei acestuia.

– Prietene, spuse misionarul, tu nu ai putut aștepta, când ai simțit că este vorba de viața ta. Poți, ai voie să aștepți, când este vorba de mântuirea sufletului tău, când trebuie hotărât cu privire la viața veșnică sau la moartea veșnică?

Imediat, fără să se mai gândească mult, Rao L-a primit pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal. După ce s-a însănătoșit trupește și sufletește, a spus și altora întâmplarea sa.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MAI CUM SA FACI FAȚA SCHIMBĂRII (3)     

„Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15)

Cu Marea Roșie în față și carele lui Faraon în spate, Moise le-a spus iudeilor: „Nu vă temeți de nimic, stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceștia, pe care-i vedeți azi, nu-i veți mai vedea niciodată. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, stați liniștiți.” Domnul i-a zis lui Moise: „… Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (v. 13-15). Să remarcăm că Dumnezeu i-a spus Israelului două lucruri. Primul, că El va lupta pentru ei. Al doilea, că trebuie să meargă înainte în ciuda fricii lor. Când te afli față în față cu necunoscutul, e normal să simți teamă, dar în acel moment trebuie să-ți pui încrederea și credința în Dumnezeu! Pentru ca El să-și împlinească promisiunea față de tine, trebuie să asculți și să faci ce ți-a spus.

Cum trebuie să te confrunți cu schimbarea? în trei moduri:

1) Concentrează-te asupra beneficiilor ei pe termen lung, și nu pe inconveniențele pe termen scurt.

2) Fii sincer cu tine însuți referitor la ce simți cu adevărat și la teama în privința schimbării și adu-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

3) Păstrează o atitudine deschisă față de noile idei și refuză să fii influențat de cei cu o gândire rigidă. Bazează-te pe acest verset: „Lărgește locul cortului tău; și întinde învelitoarele locuinței tale: nu te opri! Lungește-ți funiile, și întărește-ți țărușii! Căci te vei întinde la dreapta și la stânga” (Isaia 54:2-3). Dumnezeu nu se schimbă, dar El se mișcă! Pentru a reuși, trebuie să te miști cu El.