Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Iulie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Comunitatea spirituală

„Până vom ajunge toţi… la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.” Efeseni 4:13

Restaurarea înseamnă aducerea întregii rase umane înapoi la
relaţia pentru care a destinat-o Dumnezeu; asta este ceea ce a făcut Isus Cristos prin Răscumpărare. Biserica încetează să mai fie o comunitate spirituală atunci când caută să-ţi dezvolte propria ei organizare. Restaurarea întregii rase umane conform planului lui Isus Cristos înseamnă cunoaşterea Lui atât în viaţa colectivă, cât şi în cea individuală. Isus Cristos a trimis apostoli şi învăţători exact cu scopul de a se putea realiza personalitatea corporativă. Noi nu suntem aici pentru a ne dezvolta o viaţă spirituală proprie sau pentru a ne bucura de o retragere spirituală; suntem aici pentru a deveni asemenea lui Isus Cristos, ca astfel să fie zidit Trupul lui Cristos.

Zidesc cu Trupul lui Cristos sau caut doar propria mea dezvoltare? Lucrul esenţial este relaţia mea cu Isus Cristos: „Să Îl cunosc pe El”. A împlini planul lui Dumnezeu înseamnă a mă abandona total în braţul Lui. De fiecare dată când vreau doar lucruri pentru mine însumi, această relaţie se strică. Va fi o mare umilinţă să-mi dau seama că nu m-am preocupat să-L cunosc pc Isus Cristos, ci numai să cunosc ce-a făcut El pentru mine.

„Ţinta mea este Dumnezeu însuşi, nu bucuria sau pacea. Nici chiar binecuvântarea, ci El însuşi, Dumnezeul meu.”

Imi măsor eu viaţa după standardul acesta sau după un altul, mai mic?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„îţi voi da comorile întunerecului şi bogăţii ascunse în locuri tăinuite, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume.” Isaia 45:3

Copil al lui Dumnezeu care faci voia Lui şi cauţi slava Sa, şi care nu poţi înţelege ce ţi se întâmplă acum, nu te alarma, aşteaptă şi vei vedea izbăvirea Lui. Domnul a zis odinioară: „Ce fac Eu tu nu pricepi acum dar vei înţelege după aceea.” – Ioan 13:7

Ţi se pare că întunerecul care te înconjoară este de nepătruns şi prea dens pentru a putea vedea lumina, dar să ai curaj; chiar din întunerecul acesta, Dumnezeu, va face să iasă comori pentru tine. Vei fi îmbogăţit cu El însuşi şi binecuvântat cu dragostea Lui nemărginită. „Cine dintre voi se teme de Domnul, care ascultă glasul Slujitorului Său ? Cine umblă în întunerec şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se sprijine pe Dumnezeul lui.” Isaia 50:10

Dumnezeu îşi are planurile Sale. El ştie să conducă pe ai Săi pe un drum pe care ei nu-l cunosc, dar ce este necunoscut pentru ei, Lui Îi este cunoscut. El este Acela care va avea ultimul cuvânt, chiar dacă se pare că vrăjmaşul triumfă acum; nu este El Începutul şi Sfârşitul? Dumnezeu a ascuns pentru noi bogăţii nespuse în acest întunerec trecător şi ni le va descoperi la timpul Său. El are cheia pentru ieşirea din închisoarea întunecoasă a necazurilor de orice fel. El este Acela care le controlează şi le stăpâneşte, El Supremul Stăpân. Să nu ne îndoim de El, să aşteptăm cu încredere; să ştim să deosebim glasul Lui de Tată care ne îndeamnă să răbdăm şi să nu ne clătinam, căci este scris: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric”. – Psalmul 58:10

Dumnezeu are în vedere sfinţirea şi educarea noastră. El vrea să trecem prin această şcoală necunoscută şi plină de temeri cu scopul de a ne disciplina ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui şi posesorii „bogăţiilor nepătrunse a lui Hristos.”

Poate că cineva va zice în sinea lui: „e uşor a scrie versuri când nimic nu ai a spune.”; e uşor să dai sfaturi dacă n-ai trecut pe drumul meu, dar cel ce scrie rândurile aceastea trece printr-o perioadă de întunerec, de mai bine de şasesprezece ani, nu un întunerec moral sau spiritual, ci necazuri care ne silesc să atârnăm numai de îndurarea Lui şi să trăim de la o zi la alta numai prin Har. Nu, nu trebuie să deznădăjduim, ci să ne punem toată nădejdea în Dumnezeul oricărei îndurări căci, întunerecul se împrăştie şi lumina adevărată chiar străluceşte acum. „Domnul Isus este lumina noastră.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„S-au dus la Capernaum. Si în ziua Sabatului
Isus a intrat îndată în Sinagogă şi a început să înveţe pe norod”. Marcu 1:21.

Nu oricine îmi zice: „Doamne, Doamne,” va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulţi îmi vor zice în ziua aceia: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Si n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine voi toţi care lucraţi fărădelege”. Noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor”. Isus le-a atras atenţia că mântuirea nu se capătă prin auzirea, ci prin trăirea Cuvântului lui Dumnezeu şi, că este cu neputinţă a fi plăcut înaintea lui Dumnezeu fără credinţă. El ne învaţă să credem şi ne şi dăruieşte credinţa. El este un învăţător minunat, nu pretinde nicio plată. Inainte de toate, doreşte să ne înveţe să „mâncăm”, de aceea ne spune: „Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea” şi „mâncaţi ce e bun şi astfel va trăi sufletul vostru”. El ne învaţă că nu putem fi mântuiţi prin fapte. Ne mai învaţă că, tot ceea ce avem nu are valoare, căci din fire nu suntem drepţi nici unul, că suntem morţi în păcatele şi fărădelegile noastre. Nu există nicio deosebire, toţi suntem la fel în starea de moarte şi răutate înaintea lui Dumnezeu. Eu am avut nevoie de trei ani până am învăţat şi crezut aceasta. Dar pe urmă am învăţat că mântuirea este doar prin har, fără fapte. Ajung mereu la aceiaşi concluzie. Am un învăţător plin de răbdare. Îmi asigură toate gratuit şi mă invită să mănânc. Ne dă hrana şi băutura cea mai aleasă şi prin aceasta devenim mai veseli şi plini de viaţă ca Daniel, fiindcă hrana oferită de El are origine veşnică.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CINE, CÂND, CUM SĂ IZBĂVEASCĂ

„Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici şi să-i păstreze pe cei nelegiuiţi ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.” 2 Petru 2.9

Oamenii cucernici sunt ispitiţi şi încercaţi. Credinţa care n-a fost pusă la încercare nu este credinţă adevărată. Dar aceia care Îl cinstesc pe Dumnezeu sunt izbăviţi nu la voia întâmplării, nici prin mijloace diferite, ci chiar de Domnul în persoană. El însuşi garantează să izbăvească pe aceia care se încred în El. Dumnezeu îi iubeşte pe aceia care merg numai după El şi El este interesat să ştie unde sunt ei şi în ce stare se află. Adesea drumul lor pare un labirint şi ei nu ştiu cum să scape din primejdia care-i ameninţă. Ceea ce nu ştiu ei, ştie Stăpânul lor. El ştie pe cine trebuie să-l izbăvească şi ştie când şi cum îl va izbăvi. El izbăveşte pe cel neprihănit în chipul cel mai avantajos pentru el, cel mai umilitor pentru cel care l-a nedreptăţit şi în chipul cel mai onorabil pentru Dumnezeu. Să lăsăm „modul cum se va face” Domnului şi să ne mulţumim şi să ne bucurăm să ştim că El „ştie să izbăvească” pe poporul Său din orice primejdie, din încercare şi din orice ispită, şi aceasta prin dreapta Sa slăvită.Nu este partea mea să pătrund acum tainele Domnului, ci mai bine să aştept liniştit, având în vedere aceasta: cu toate că eu nu ştiu nimic, Tatăl meu ceresc ştie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Tigaia lămureşte argintul, şi cuptorul lămureşte aurul; dar Cel ce încearcă inimile este DOMNUL.” Prov. 17,3.

Un slujitor al Domnului a vizitat o fabrică de sticlă. El a observat cum sticlarul trece bucata de sticlă rând pe rând prin trei cuptoare. „De ce treceţi sticla prin atâtea cuptoare?” a întrebat el. „Căldura primului şi a celui de al doilea cuptor nu este destul de ridicată şi de aceea trebuie să aduc sticla şi în cel de al treilea cuptor. Temperatura înaltă face sticla transparentă.” Aceste cuvinte au dat de gândit vizitatorului.

Nu lucrează tot aşa Dumnezeu cu copiii Săi? Aşa cum sticlarul duce masa de sticlă dintr-un cuptor în altul, tot aşa trebuie Dumnezeu să ducă pe ai Săi iubiţi dintr-o încercare în alta ca să fie purificaţi de materialele străine şi să devină mai transparenţi, mai lucioşi şi mai curaţi. Câţi din cei mânfuiţi nu sunt în tigaia lui Dumnezeu? Câtă suferinţă trebuie să suporte sfinţii şi iubiţii Domnului în viaţa aceasta. Unii oftează sub povara încercării. Ce veste minunată că totuşi Domnul nu încearcă peste puterile noastre! în Maleahi 3.3 citim: „El va şedea, va topi şi va curăţa argintul.” Ne gândim oare îndeajuns la acest lucru? Dacă Dumnezeul cel Atotputernic îngăduie asupra noastră o încercare, atunci El stă lingă tigaie sau lingă cuptor şi reglează temperatura aşa ca încercarea noastră să nu fie peste măsură. La timpul hotărât de El va aduce ieşirea din acea încercare. El vrea să ne curăţească,să ne purifice. Acestea sunt căile Lui de creştere a copiilor Săi. De-am fi pătrunşi de acest lucru în necazuri şi dureri! Atunci ele vor fi pentru noi o mare binecuvântare duhovnicească. Acela care se arată mult în public, trebuie să aibă acea smerenie, acel cuget aşezat, acea minte supusă şi umilă, acea voinţă frântă, acel glas duios, care sunt roadele frumoase ale suferinţei sub mâna lui Dumnezeu. Cei care nu au aceste însuşiri lucrate de mâna lui Dumnezeu îşi vor pierde cumpătul.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Atinge-mi duhul până când va fi plin cu Tine şi se va revărsa. Gândeşte prin mintea mea până când îmi voi forma gândul „care era şi în Cristos Isus” (Filipeni 2:5).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.» PSALM 43,5

Eşti neliniştit? Eşti stresat? Expresia «nu am timp» este ca o urmă de bici a diavolului. Graba trimite mulţi oameni la moarte timpurie. «Nu avem timp» – în ciuda tuturor modalităţilor moderne rapide de a călători şi a tehnologiei avansate. Din păcate mult prea mulţi oameni sunt prinşi în ghearele acestui spirit al grabei. Dar Isus Cristos a biruit şi acest duh. Cum poţi să fii eliberat de el? Nu prin mai mult efort, ci prin mai multă rugăciune şi dedicare. Când te pleci pe genunchi, Domnul îţi arată în Cuvântul Său calea spre eliberarea de acest duh al grabei. Nervozitatea este o consecinţă dezastruoasă a grabei. Dar textul din Proverbe 14,30 spune: «O inimă liniştita este viaţa trupului».

De ce este inima ta atât de neliniştită, atât de nervoasă? Nu din cauză că nu poţi să termini lucrul şi nici pentru că problemele tale sunt prea mari, ci pentru că nu ai încredere în Domnul. Neliniştea interioară este un semn clar al lipsei de credinţă. Dar chiar şi în toiul lucrului sau în mijlocul celei mai agitate societăţi, poţi să ai o inimă liniştită, relaxată, pentru că ea se odihneşte în Isus Cristos.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sfinţiţi în Dumnezeu Tatăl. Iuda 1

Sfinţiţi în Christos Isus” (1 Corinteni 1:2). „Prin sfinţirea lucrată de Duhul”‘(1 Petru 1:2). Observaţi unirea celor trei persoane divine, în toate faptele harului. Cât de nesăbuiţi sunt credincioşii care au preferinţe între persoanele Trinităţii, care gândesc că Isus este întruchiparea iubirii şi blândeţii, în timp ce Tatăl este drept şi sever, dar lipsit de bunătate. La fel de greşiţi sunt cei care preamăresc însuşirile Tatălui şi Ispăşirea Fiului, dar neglijează lucrarea Duhului. Nici una din persoanele Trinităţii nu lucrează aparte de celelalte, în toate faptele harului. Ele sunt la fel de unite în fapte şi esenţă. În dragostea faţă de cei aleşi ei sunt una, şi în acţiunile care izvorăsc din marea sursă centrală, sunt la fel de nedespărţiţi. Observaţi acest lucru în mod special în problema sfinţirii. În timp ce vorbim despre sfinţire ca fiind lucrarea Duhului, şi nu greşim, trebuie să nu pierdem din vedere participarea Tatălui şi a Fiului. Este corect să vorbim despre sfinţire ca despre lucrarea Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt. Iehova este cel care spune „să facem om după chipul şi asemănare Noastră” (Genesa 1:26), şi de aceea suntem „lucrarea Lui, şi am fost Sădiţi în Christos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). Observaţi valoarea pe care o acordă Dumnezeu adevăratei sfinţiri, de vreme ce toate persoanele Trinităţii sunt reprezentate ca lucrând împreună pentru a produce o biserică ,fără pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Şi tu, credinciosule, ca urmaş al lui Christos, trebuie să acorzi o mare importanţă sfinţirii — curăţirii vieţii şi vorbirii evlavioase. Preţuieşte sângele lui Christos ca temelie a speranţei tale, dar nu vorbi niciodată uşuratic despre lucrarea Duhului care te califică pentru „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12). Să trăim astăzi în aşa fel, încât să arătăm lucrarea Dumnezeirii întreite în noi.

 

Seara

Împărăţia Lui cerească. 2 Timotei 4:18

Orasul marelui Rege – cerul – este un loc de serviciu activ. Sufletele răscumpărate slujesc zi şi noapte în Templul Său. Ei nu încetează niciodată să îndeplinească plăcerea Regelui lor. Ei se odihnesc pentru totdeauna, în sensul că sunt eliberaţi de grijile care îi chinuiau, dar nu se odihnesc niciodată în sensul leneviei sau inactivităţii. Ierusalimul de aur este locul de comuniune cu tot poporul lui Dumnezeu. Vom avea părtăşie veşnică cu Avraam, Isaac şi Iacov. Vom vorbi cu oastea nobilă a celor aleşi, care domnesc împreună cu El, şi care au fost aduşi acasă prin iubirea Sa şi braţul Său puternic. Nu vom cânta solo, ci II vom lăuda pe Domnul în cor. Cerul este locul victoriei realizate. Creştine, cu fiecare ocazie în care ai obţinut o biruinţă asupra poftelor tale – de fiecare dată când, după bătălii grele, ai doborât o ispită la picioarele tale – ai avut parte de o pregustare a bucuriei care te aşteaptă. Domnul îl va doborî curând pe Satan la picioarele tale, şi vei fi mai mult decât câştigător prin „Cel care te-a iubit” (Romani 8:37). Paradisul este un loc al siguranţei. Când te bucuri de o „credinţă deplină” (Evrei 10:22), ai promisiunea siguranţei glorioase de care vei beneficia în calitate de cetăţean al Ierusalimului ceresc. O, căminul meu iubit, Ierusalim, fericit port al sufletului meu! Ii mulţumesc, chiar acum; Celui care m-a învăţat să tânjesc după tine, prin dragoste, dar Ii vom mulţumi şi mai mult în veşnicie, când voi intra pe porţile tale.

Sufletu-mi a gustat rodul viţei de sus

Şi îşi doreşte să-ajungă acum

In viile cereşti, cu dragul meu Isus

Printre ciorchini de raze şi parfum.

Prin viţa cea adevărată, veşnică şi vie

Infometatu-mi suflet se va ospăta

Şi se va bucura de marele ospăţ de bucurie

Ca oaspete la nunta din împărăţia Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dar El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.(Iov 23:10)

Credinţa creşte în timpul furtunilor. Acestea sunt doar cinci cuvinte mici, dar ce semnificaţie importantă au pentru cineva care a îndurat furtuni ameninţătoare!Credinţa este acea abilitate dată de Dumnezeu care, atunci când este exercitată, aduce nevăzutul în plină lumină. Se ocupă cu supranaturalul şi face imposibilul posibil. Şi da, creşte în timpul furtunilor – adică, ea creşte în timpul perturbaţiilor din atmosfera spirituală. Furtunile sunt cauzate de conflictele dintre elementele fizice, şi furtunile din lumea spirituală sunt conflictele cu elementele supranaturale, ostile. Şi tocmai în această atmosferă de conflict credinţa îşi găseşte terenul cel mai fertil şi creşte cel mai repede spre maturitate.Copacii cei mai rezistenţi nu se găsesc în adăpostul des al pădurii, ci în zonele deschise, unde vânturile din orice direcţie trec peste ei. Vânturile puternice îi îndoaie şi îi răsucesc până capătă o statură gigantică. Aceştia sunt copacii pe care îi caută fabricanţii de unelte, ca să facă mânere pentru uneltele lor, pentru că lemnul lor este foarte rezistent.La fel este şi în lumea spirituală. Adu-ţi aminte, când vezi un om de o înaltă statură spirituală, că drumul pe care trebuie să mergi ca să umbli cu el nu este un drum pe care străluceşte tot timpul soarele şi înfloresc întotdeauna florile de câmp. În schimb, calea este o potecă abruptă, stâncoasă şi îngustă, pe care vânturile iadului vor încerca să te doboare la pământ, şi pe care stâncile ascuţite te vor tăia, spinii îţi vor zgâria faţa, şi şerpii veninoşi se vor târî şi vor sâsâi peste tot în jurul tău.Calea credinţei este o cale de necaz şi bucurie, de suferinţă şi mângâiere vindecătoare, de lacrimi şi zâmbete, de încercări şi biruinţe, de conflicte şi triumfări, şi de asemenea, de strâmtorări, pericole, bătăi, persecuţii, neînţelegeri, tulburări şi nevoi. Şi totuşi, „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Rom. 8:37).Da, „în toate aceste lucruri” – chiar şi în timpul furtunilor, când vânturile bat cel mai tare – „noi suntem mai mult decât biruitori”. Poţi fi tentat să fugi de încercarea grea a unei furtuni puternice de testare, dar mergi drept spre ea! Dumnezeu este acolo să te întâlnească în mijlocul fiecărei încercări. Şi El îţi va şopti tainele Sale, care te vor scoate din încercare cu o faţă radioasă şi cu o credinţă atât de invincibilă încât toţi demonii iadului nu vor fi în stare s-o clatine.

A. Kilbourne

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 7.1-14

    Versetele 1-6 şi 12 aşază înaintea noastră principiile care trebuie să reglementeze relaţiile noastre cu oamenii, cu fraţii noştri. Încercând să găsească soluţie la această problemă, marii gânditori ai tuturor civilizaţiilor au umplut biblioteci întregi cu doctrinele lor sociale, politice, morale sau religioase; Domnului însă îi este de ajuns un mic verset pentru a exprima şi a cuprinde soluţia Sa de înţelepciune divină, desăvârşită şi definitivă: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, fa-ceţi-le şi voi la fel” (v. 12; comp. cu Romani 13.10). Ce regulă de aur este aceasta, pentru care fiecare zi este încă un prilej de a o pune în practică! Să învăţăm să ne punem întotdeauna în locul acelora cu care avem de-a face.

    Versetele 13 şi 14 ne aduc aminte că, dacă sunt doi stăpâni, sunt şi două căi şi două porţi. Calea largă este a celor mulţi, şi aceasta în ciuda unui indicator care înfioară: „Spre pieire” (v. 13)! în schimb, puţini găsesc (pentru că puţini sunt cei care caută – vezi v. 7) „calea care duce la Viaţă”. „Strâmtă este poarta”: pe ea nu se poate intra fără a lăsa bagajele „eu-lui şi ale propriei îndreptăţiri, precum şi poverile cu care vieţile noastre sunt deseori încărcate.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 13

O inimă veselă înseninează faţa… Proverbe 15:13

…cânt Domnului căci mi-a făcut bine. Psalmul 13:6

REMEDIUL PENTRU „FAŢA DE PRUNĂ USCATA” ‘

Noi produse cosmetice continuă să invadeze piaţa, promiţând frumuseţe celor ce le vor utiliza. Unele pretind să îndepărteze ridurile, altele să îmbunătăţească aspectul tenului. Câteva produse promit chiar să restaureze îmbujorarea tinerească. Producătorii de cosmeticale au propus multe răspunsuri întrebării: „Cum aş putea să arăt mereu tânără?” 
Un ziar din Detroit oferă însă o nouă soluţie. Intr-un articol întitulat: „Remediu pentru faţa de prună uscată”, autorul scrie: „Doamnelor, vreţi să arătaţi mereu tinere? Dacă da, atunci înscrieţi-vă în corul bisericii. Femeile care cântă arată mereu tinere. Muşchii obrajilor unei femei care cântă sunt atât de bine dezvoltaţi prin exerciţiu că nu vor avea de-a face cu ridurile atât de repede ca în cazul celor care nu cântă”. Acum, nu vreau să sugerez că trebuie de urgenţă să îl sunaţi pe dirijor şi să vă înscrieţi în cor. Pentru unele dintre noi, poate acest lucru ne va îmbunătăţi expresia facială, dar va produce mare pagubă armoniei corului. Ceea ce vreau să spun este că un creştin trebuie să cânte Domnului, ori este ori nu este în corul bisericii.
Cântarea reflectă o inimă fericită, iar „o inimă veselă înseninează faţa”. Nu are importanţă dacă vom cânta astfel ca cineva să ne audă, „cu psalmi, cu cântări de laudă, şi cu cântări duhovniceşti” (Efeseni 5:19), ori vom cânta în tăcere, trebuie să continuăm a-I cânta slavă lui Dumnezeu. 
Cauţi metode de a-ţi îmbunătăţi tenul şi înfăţişarea exterioară? Nu te baza numai pe ultimele realizări ale industriei cosmetice, oricât de bune ar putea fi. Cântă laudă lui Dumnezeu din toată inima. Aceasta îţi va înfrumuseţa faţa. P.R.V.

Feţe frumoase, curate, au aceia care 
De dragostea lui Isus le sunt strălucitoare. 
Suflete frumoase au cei ce-or arăta 
Spiritul lui Isus oriunde vor umbla.  – Anonim

O cântare în inimă pune zâmbetul pe faţă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru mine a trăi este Hristos.  Filipeni 1.21

Epistola către Filipeni este epistola experienței creștine, fiindcă în ea este prezentată, întrun fel foarte mișcător, experiența unui credincios care trăiește viața creștină prin puterea Duhului Sfânt. Deși este scrisă de apostolul Pavel, el se adresează filipenilor nu ca apostol, ci ca slujitor al lui Isus Hristos. El nu menționează nici darurile și nici puterea, caracteristice unui apostol, ci prezintă o experiență care este posibilă pentru orice creștin.

Experiențele binecuvântate prezentate în această epistolă sunt în întregime independente de împrejurări. Când Pavel a scris epistola, împrejurările lui erau triste și dificile. Era prizonier; în mărturia creștină exista invidie și duh de ceartă; toți căutau foloasele lor; iar în afara sferei realității creștine erau mulți împotrivitori și lucrători răi. Totuși, în mijlocul acestor împrejurări dificile, apostolul se bucura de cea mai binecuvântată experiență creștină. Citind această epistolă, descoperim că Pavel avea o bucurie adâncă și continuă în Domnul, o încredere nezdruncinată în El, o pace care întrecea orice pricepere, o dragoste care se revărsa către toți sfinții și o nădejde care privea către venirea lui Hristos. Credința Lui era ancorată în Domnul, oricare ar fi fost starea în care se afla.

Care este deci secretul unei astfel de experiențe binecuvântate în mijlocul experiențelor dificile? Este cuprins întrun singur cuvânt: Hristos. AvânduL pe Hristos înaintea sufletului, ca viață, model, scop, nădejde și putere, Pavel pătrundea în toate experiențele creștine binecuvântate, prin puterea Duhului Sfânt. Fiindcă Hristos este același astăzi, este posibil, în mijlocul întunericului acestor zile din urmă, ca până și cel mai simplu credincios să se bucure de aceeași experiență creștină. „Am putere pentru toate, în El, care mă întărește” (Filipeni 4.13).

H. Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii” Evrei 4.12

„Ghidul turistic spre cer”

Întemnițații au fost chemați afară și după o scurtă vestire a Cuvântului caracterizată de dragoste, dar și seriozitate, Baedeker le-a dat câte un Noul Testament. Aceștia primeau darul prețios cu mare mulțumire.

Unul din supraveghetori i-a spus că au tocmai un ucigaș foarte periculos. Baedeker a întrebat dacă l-a văzut și i s-a răspuns că nu, acesta fiind închis la separeu. Baedeker a cerut să fie dus la acesta. Baedecker îl urmă pe supraveghetor împiedicându-se, fiindcă se deplasau spre zona cea mai întunecoasă a temniței. Aici l-au găsit pe cel căutat.

La lumina palidă a unei lămpi cu petrol, Baedeker i-a oferit o Biblie. „Mulțumesc, dar nu știu să citesc”, spuse acesta întristat. „Atunci am aici ceva pentru dumneavoastră. Aceasta o puteți citi. Cuprinde tot ce trebuie neapărat să știți”. Scoase una din micile cărți fără cuvinte și o puse în mâna întemnițatului. Acesta o deschise și se uită mirat la cele trei pagini: prima era neagră, a doua roșie, iar a treia albă. „Ce înseamnă acestea? Nu înțeleg”, spuse întemnițatul.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

DESPRE FRUMUSEȚE

„Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”

(Psalmul 34:5)

Se spune că „frumusețea se află în ochiul privitorului”, dar îți poți irosi toată viața încercând să fii pe placul unui privitor nepotrivit.

O scriitoare creștină scrie: „Când vine vorba de frumusețe, fiecare dintre noi duce cu el un bagaj din copilărie… Eu mi-am atârnat în dulap haine din fiecare mărime, mi-am făcut de lucru cu machiajul în loc să-mi pun niște cremă de soare pe fată și să ies afară să mă joc. Nu am mâncat aproape nimic ca să nu mă îngraș.. mi-am irosit timpul făcându-mi griji că nu sunt destul de drăguță, când ar fi trebuit să mă bucur de lucrurile care mă făceau interesantă.

De-a lungul istoriei, definiția frumuseții a suferit modificări pentru a reflecta societatea. Uneori trebuie să fim plinuțe, alteori slabe ca scândura; uneori bronzate, alteori albe; uneori cu părul lung, alteori cu el scurt. Ne consumăm energiile ca să fim în pas cu standardele de ultimă oră și… surpriză. Mereu apare o nouă schimbare…suntem într-o căutare deșartă și neobosită. Noi trebuie să ne gândim cu seriozitate care este inima pe care încercăm s-o cucerim iar inima lui Dumnezeu este singura pe care merită s-o căutăm”.

Pavel spune: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți, prin înnoirea minții voastre” (Romani 12:1-2); „dacă este cineva în Hristos…cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Nu vei găsi secretul frumuseții și al păcii lăuntrice comparându-te cu modelele ajustate de pe coperțile revistelor. O astfel de imagine este neconvingătoare. Vei găsi pacea când îl vei ruga pe Dumnezeu să-ți dea la o parte solzii de pe ochi și să-ți arate cum apari tu în ochii Lui.

„Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie”. Singura definiție sănătoasă și de durată a frumuseții vine de la Dumnezeu, întrucât El „se uită la inimă” (1 Samuel 16:7). Așadar, frumusețea este o îndeletnicire tainică și lăuntrică.

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: