Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Semne ale naşterii din nou

„Trebuie să vă nasteţi din nou.” loan 3:7

Răspunsul la întrebarea: „Cum se poate naşte un om bătrân” este următorul: Atunci când el este îndeajuns de bătrân ca să moară – să moară faţă de drepturile sale, faţă de virtuţile sale, faţă de religia sa, faţă de orice şi să primească înlăuntrul său viaţa care n-a fost niciodată acolo înainte. Viaţa cea nouă se manifestă prin pocăinţa noastră conştientă şi sfinţenia noastră inconştientă.

Tuturor celor ce L-au primit… (Ioan 1:12). Cum am dobândi cunoaşterea lui Isus- printr-o percepţie spirituală interioară sau prin ceea ce-am învăţat ascultându-i pe alţii? Am eu ceva în viaţa mea care mă leagă de Domnul Isus ca Mântuitor al meu personal? Întreaga istorie spirituală trebuie să aibă ca temelie cunoaşterea personală a lui Isus Cristos. A fi născut din nou înseamnă a-L vedea pe Isus.

Dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu (loan 3:3). Caut eu semne ale impărăţiei lui Dumnezeu sau recunosc domnia Lui? Naşterea din nou îmi dă o nouă forţă vizuală prin care încep să discern domnia lui Dumnezeu. Domnia lui a existat tot timpul, ea fiind legată de natura Lui: acum, o dată ce am primit natura Lui, pot să văd domnia Lui.

Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte (1 loan 3:9). Încerc eu să nu mai păcătuiesc sau am încetat să mai păcătuiesc? A fi născut din Dumnezeu înseamnă a avea puterea supranaturală a lui Dumnezeu de a înceta să păcătuiesc. În Biblie nu găsim întrebarea: ..Poate un creştin să păcătuiască?” Biblia spune cu tărie că un creştin nu trebuie să păcătuiască. Lucrarea eficientă a vieţii celei noi se arată în faptul că nu mai păcătuim – nu doar avem puterea să nu mai păcătuim, ci am încetat să mai păcătuim. I loan 3:9 nu spune că noi nu putem păcătui, ci că, dacă ascultăm de viaţa lui Dumnezeu din noi, nu trebuie să păcătuim.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Hoţul nu vine decât să fure, să junghie şi să distrugă. Eu am venit ca oile să aibă viaţă ţi s-o aibă din belşug”.

IOAN 10:10

Iată situaţia în care se găseşte cel răscumpărat care a intrat pe poartă, acceptând pe Domnul Isus Hristos ca pe Păstorul cel bun. Dar o astfel de oaie care a promis să-L urmeze oriunde o conduce El şi să asculte numai de glasul Lui, este vizată cu precizie şi stăruinţă de un vrăjmaş crud şi necruţător.

Realizăm noi aceasta? El ne poate ataca ca un lup răpitor, poate deasemenea să încerce să ne înşele ca un „înger de lumină” şi să ne amăgească cum a făcut şarpele în Eden cu Eva (2 Cor. 11:3, 4, 13, 14). Scopul lui deci este mereu acelaşi: „să fure, să junghie şi să nimicească”. Din clipa când ascultăm glasul lui, sau încetăm de a-i mai rezista, el se pune pe lucru şi ne fură ceva din viaţa noastră spirituală: poate fură timpul pentru citirea Cuvântului şi pentru rugăciune, dar are grijă să ne dea timp destul pentru televizor sau alte „lucrări neroditoare ale întunericului” (Ef. 5:11). Poate să ne fure părtăşia cu fraţii care ne este atât de necesară şi de folos şi poate chiar să ne fure părtăşia cu Domnul Isus, introducând vreun păcat în viaţa noastră şi aceasta este cea mai mare pierdere. Şi astfel îşi începe el lucrarea de distrugere, nu a sufletului, fără-ndoială, ci a unei vieţi creştine adevărate. Oh! Să veghem la ce auzim şi vedem aici şi acolo, să ne dăm seama de manevrele vrăjmaşului nostru! Atâtea vieţi au fost secătuite de tot ce este duhovnicesc şi deteriorate în ce priveşte lucrarea lui Dumnezeu în ele, pentru că „oile” au ascultat de glasul străinului.

Una din cele mai eficace acţiuni a vrăjmaşului celui credincios este înşelarea lui cu tot felul de învăţături false scoase dintr-o falsă interpretare a Scripturii Sfinte, şi aceasta o face Satan personal care se preface în înger de lumină. Dumnezeu să ne dea darul deosebirii duhurilor ca să nu ne lăsăm înşelaţi de această teribilă metodă a vrăjmaşului şi astfel să nu ascultăm de glasul străinilor care sunt „hoţi şi tâlhari” (vs. 8). Să nu pretindem că suntem mulţumiţi cu viaţa noastră, atâta timp cât moartea spirituală şi formalismul religios -lucrarea hoţului – domnesc în ea. Să ne întoarcem la cruce, căci acolo este cu adevărat adăpostul nostru! Să avem curajul şi sinceritatea de a constata, recunoaşte şi mărturisi pagubele duhovniceşti pe care le-a cauzat lipsa noastră de veghere.

Domnul Isus ne-a făgăduit o viaţă spirituală din belşug şi aceasta trebuie să ne caracterizeze. O astfel de viaţă este transmiterea vieţii de învierea Domnului Isus. O recunoaştem la noi? O recunosc şi alţii? Când demonstrăm o neprihănire practică, dovedim că avem o sursă nouă de viaţă. Viaţa din Duhul începe când firea pământească moare. Cea mai rapidă cale de a ruina viaţa spirituală este un cuget pătat.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.” Isaia 25:4.

Isaia 25 este un capitol minunat, deoarece conţine ajutor pentru timpul necazului. Mântuitorul ne poartă mult mai mult de grijă, decât ne-am putea noi închipui. El îi conduce, de multe ori, pe copiii Săi în pustie, pentru ca să le poată vorbi inimii lor. Câteodată nu ne dăm seama de acest lucru. Dacă Domnul scoate pe câte unul din mersul lui obişnuit, îl dezbracă de el însuşi, atunci unii se vor gândi: „Cu mine nu este ceva în ord ci este lucrarea mea proprie, şi este bine dacă Dumnezeu ne-o va lua. Chiar şi în cazul când ne gândim că nouă nu ne mai spune nimic Cuvântul, să nu ne dezlipim de El. Noi trebuie, simplu, să ne lsăsăm să cădem în braţele Domului, şi să nu rămânem în continuare agăţaţi de jgheab, cum a spus odată un evanghelist. Dacă Dumnezeu ne duce în pustiu, atunci persoana noastră va deveni slabă, şi atâta timp cât eu mai cad şi nu am biruinţă, înseamnă că mai am putere proprie. Dumnezeu este tăria celor slabi. Dacă vom trece prin necazuri ştim că Dumnezeu va aduce la tăcere cântecul de izbândă al vrăjmaşului. Dacă cuiva i se pare că nu va putea ajunge nicăieri, că până la urmă tot în mâna Satanei va ajunge, atunci să ştim că aceste gânduri vin direct de la Satana. Noi ne putem bucura de mântuirea lui Dumnezeu. Acest lucru este mai bun, decât să ne ocupăm cu noi înşine iar în ispite şi încercări noi ne putem baza pe jertfa care este valabilă veşnic; să ne ocupăm cu simţămintele noastre rele mai puţin şi chiar dacă ţi s-ar părea că tu ai merita iadul, să crezi totuşi în bunătatea lui Dumnezeu. Cel mai important lucru este să-I slujim lui Dumnezeu şi să credem în mântuirea adusă de El. Această credinţă şi faptul că ne bazăm pe Cuvântul Lui, ne va da izbânda.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

RUGĂCIUNEA ÎN NUMELE LUI

Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Ioan 14.13

Nu toţi credincioşii ştiu să ceară ceva în Numele Iui Isus; a te ruga, nu numai din dragoste pentru El, ci în Numele Său, ca şi cum ai fi împuternicit de El, este o treaptă înaltă a rugăciunii. Sunt unele lucruri pe care noi n-am îndrăzni sa le cerem în Numele acesta binecuvântat, căci ar însemna să-l necinstim; dar când cererea este vrednică să fie sprijinită pe numele lui Isus, ea va fi primită şi împlinită.Cu cât o rugăciune este mai mult spre slăvirea Iui Dumnezeu prin Fiul, cu atât este mai sigur că ea va reuşi. Ea aduce slavă pentru adevărul Său, pentru puterea Sa, pentru credincioşia Sa şi pentru harul Său. Împlinirea rugăciunii, când ea este făcută în Numele lui Isus, descoperă dragostea Tatălui pentru Fiul Său prea iubit şi cinstea cu care El l-a înzestrat. Slava lui Isus şi a Tatălui sunt aşa de strâns legate una de alta, încât mulţumirile care slăvesc pe Unul, slăvesc în aceaşi măsură şi pe Celălalt. Un fluviu ajunge renumit prin bogăţia izvorului care-l umple şi izvorul este cinstit prin fluviul care-i primeşte şi-i răspândeşte apa tuturor. Dacă răspunsurile la rugăciunile noastre L-ar necinsti pe Dumnezeu, noi n-am îndrăzni să ne rugăm; dar fiindcă El este proslăvit prin împlinirea rugăciunilor, noi vom cere mereu, în Numele acesta binecuvântat, ca Dumnezeu şi poporul Său să aibă o părtăşie a bucuriei.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Deşteaptă-te tu care dormi, scoală-te din morţi, şi CRISTOS te va lumina. Efeseni 5.14

Acest avertisment serios are şi mai multă greutate prin faptul că se adresează credincioşilor, care au cunoscut poziţia lor în Cristos, potrivită cu hotărârile lui Dumnezeu. Lor le-a fost făcut cunoscut poziţia şi înaltele drepturi, care sunt strâns legate între ele. Ei ştiu că starea lor este în Cristos, ei Îl cunosc pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeul şi Tatăl lor, ei ştiu că Cristos este sfânt şi fără cusur şi că ei SUNT copiii Lui.Pe drept cuvânt se aşteaptă de la ei ca să aibă o ţinută demnă, corespunzătoare înaltei chemări la care au fost chemaţi. Dar versetul nostru ne mai avertizează că, credinciosul poate să-şi piardă conştiinţa cu privire la starea lui. Desigur că nu este vorba de pierderea mântuirii, aşa cum din neştiinţă sunt gata mulţi să spună. El se scufundă din punct de vedere moral într-o stare de somn. Somnul este o prefigurare a morţii. Un om adormit recepţionează tot atât din lucrurile exterioare ca şi un mort. El nu vede nimic din frumuseţea şi farmecul creaţiei dumnezeieşti. La fel poate ajunge şi un credincios într-o astfel de stare încât să nu-i îngăduie să recunoască frumuseţea noii zidiri. Poate sunt credincioşi care nu duc o viaţă imorală, dar din binecuvântările duhovniceşti nu gustă nimic. Umblarea lor este pământească şi ţinuta lor este lumească. Într-o asemenea inimă, Domnul Isus nu are locul cel mai însemnat. Zile întregi un astfel de credincios nu simte lipsa Domnului. Lucrările zilnice au mai mult preţ pentru un astfel de creştin, decât Domnul Isus. Limbajul „căci pentru mine a trăi este Cristos” nu-i este cunoscut. Un astfel de creştin are o viaţă fără fericire, o viaţă căreia nu-i înţelege rostul. Şi unor astfel de creştini, să nu le fie de mirare că Marele Păstor trebuie să ia nuiaua pentru disciplinare.

Rugăciunea şi citirea Cuvântului lui Dumnezeu sunt cerinţe necesare pentru creşterea sănătoasă şi puternică a vieţii creştine; aşa că un om care obişnuieşte să le părăsească pe amândouă, trebuie să fie într-o stare foarte rea.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, simt că tânjesc după Tine şi după viaţa Ta şi mă întorc la Psalmul 91 pentru asigurare -„Da, El te scapă” (Psalmul 91:3). Doamne, sunt sigur de asta şi vreau să-Ţi mulţumesc pentru sentimentul plăcut al grijii Tale protectoare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«După ce i-au scos afară, unul din ei a zis „Scapă-ţi viaţa. Să nu te uiţi înapoi și să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri. „» GENEZA 19,17

Păcatul principal al Sodomei, dacă putem să spunem aşa, a fost venerarea imoralităţii: homosexualitate, perversiune, furt, crimă, lăcomie şi nesupunere. În aceste zile şi noi trăim practic într-o altă Sodomă. Guvernele îşi pierd din ce în ce mai mult din autoritate şi devin tot mai lipsite de putere în faţa criminalităţii în continuă escaladare. Pentru Lot problema s-a pus astfel «Scapă-ţi viaţa» sau, după cum scrie într-o altă traducere a Bibliei, «Fugi, de dragul vieţii tale!». Acest mesaj al dragostei a fost rostit pe un ton foarte serios, care nu lăsa loc nici unui comentariu şi lucrul acesta este de necontestat. Lot a avut parte de un har extraordinar, deoarece doi îngeri ai lui Dumnezeu au venit personal la el, dar eu îţi spun că şi tu ai parte de acelaşi har, căci Dumnezeu vorbeşte inimii tale prin Cuvântul Său. Ieşi, de dragul vieţii tale veşnice, din Sodoma şi aleargă la Isus! Dumnezeu însuşi îi atenţionează pe oamenii din ziua de azi, care trăiesc precum Lot odinioară în Sodorna. El este dragoste şi te iubeşte şi pe tine, de aceea fugi, pentru a-ţi salva viaţa! Dumnezeu nu doreşte moartea păcătoşilor, ci vrea ca toţi să se întoarcă cu pocăinţă la El şi să trăiască veşnic.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Într-o seară, când Isaac ieşise pe câmp să cugete în taină.

Genesa 24:63

Isaac îşi petrecea timpul cu îndeletniciri admirabile. Dacă cei care petrec atât de multe ore în tovărăşii rele, lecturi uşuratice şi distracţii nefolositoare ar putea învăţa înţelepciunea, ar vedea că există o societate mai profitabilă şi mai interesantă în meditaţie, decât în deşertăciunile care au acum atâta farmec pentru ei. A, şti mai mult, am trăi mai aproape de Dumnezeu şi am creşte în har dacă am petrece mai mult timp singuri. Meditaţia rumegă şi extrage adevărata hrană din alimentele adunate de minte pretutindeni. Atunci când Isus este tema, meditaţia este într-adevăr dulce. Isaac a văzut-o pe Rebeca în timp ce era cufundat în gânduri; mulţii alţi au găsit iubirea în acelaşi fel. Şi locul ales de Isaac era admirabil. Pe câmp, avem o lume întreagă de studiat. De la cedru la isop, de la măreţul vultur la umilul cosaş, de la întinderea albastră a cerului la picătura de rouă, toate lucrurile sunt pline de învăţături; şi atunci când ochii ne sunt deschişi de Dumnezeu, învăţătura pătrunde în minte mai repede decât orice carte. Cămăruţele noastre nu sunt la fel de sănătoase, sugestive, plăcute şi inspiratoare, cum este câmpul. Să nu socotim nimic neînsemnat sau necurat, ci să simţim că toate lucrurile arată spre Făcătorul lor, şi întreg câmpul va Străluci. Alegerea timpului de meditaţie era de asemenea înţeleaptă. Timpul asfinţitului învăluie ziua într-o cortină care permite sufletului să-şi lepede grijile lumeşti şi să se îndrepte Spre părtăşia cerească. Gloria soarelui care apune ne stârneşte mirarea, şi solemnitatea nopţii care se apropie ne trezeşte evlavia. Dacă treburile acestor zile îţi vor permite, ar fi bine, dragă cititorule, să pui deoparte o oră în care să te plimbi pe câmp la apus; dacă nu, Domnul este şi în oraş, şi se va întâlni cu tine în casă sau pe străzile aglomerate. Lasă-ţi inima să se întâlnească cu El.

 Seara

Vă voi da o inimă de carne. Ezechiel 36:26

„Inima de carne” se cunoaşte, mai întâi, prin sensibilitatea faţă de păcat Nutrirea gândurilor necurate sau îngăduirea unor dorinţe rele, chiar şi pentru un moment, este destul ca să îndurereze inima de came. O inimă de piatră (vers. 26) va spune că o asemenea fărădelege nu înseamnă nimic, dar inima de came nu va suporta.

Dacă m-abat de la cărarea legiuită

Indreaptă-mă, Isuse, de îndat’;

Şi fă-mă să-mi plâng viaţa chinuită

Căci inima ta bună am îndurerat

In al doilea rând, inima de carne este atentă la voia Domnului. Voia firii este foarte arogantă; este greu să se supună voinţei lui Dumnezeu. Totuşi, atunci când ţi se dă o inimă de carne, voinţa tremură ca o frunză la fiecare răsuflare a cerului şi se înclină ca o salcie la fiecare adiere a Duhului lui Dumnezeu. Voinţa firească este ca un fier rece, întărit, care nu poate fi turnat în formă. Totuşi, voinţa firească, ca şi metalul topit, este modelată de mâna harului. In al treilea rând, în inima de carne există sensibilitatea afecţiunii. Inima întărită nu îşi iubeşte Răscumpărătorul, dar inima reînnoită arde de afecţiune pentru EL. Inima întărită este egoistă şi întreabă rece: „de ce să plâng pentru păcat? De ce să Îl iubesc pe Domnul?” In contrast, inima de carne spune: „Doamne, Tu ştii că te iubesc (loan 21. 15). Ajută-mă să te iubesc mai multi” Multe sunt privilegiile acestei inimi reînnoite. Acolo Se odihneşte Duhul Sfânt.Acolo locuieşte scumpul Domn Isus. Inima reînnoită este gata să primească fiecare binecuvântare spirituală, şi fiecare binecuvântare vine în ea. Ea aduce roade cereşti spre onoarea şi lauda lui Dumnezeu. De aceea, Domnul găseşte plăcere în ea O inimă sensibilă este cea mai bună apărare împotriva păcatului şi cea mai bună pregătire pentru cer. O inimă reînnoită stă în turnul de veghe aşteptând venirea Domnului. Tu ai „o inimă de carne”?

IZVOARE IN DEŞERT

În Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.(Fapte 14:22)

Cele mai bune lucruri din viaţă sunt rezultatul rănilor pe care le-ai primit. Grâul trebuie să fie zdrobit înainte să devină pâine, şi tămâia trebuie să fie arsă în foc înainte să-şi emane parfumul. Pământul trebuie să fie brăzdat cu un plug ascuţit înainte să poată primi sămânţa. Şi o inimă zdrobită este ceea ce-I place lui Dumnezeu.

Da, cele mai dulci bucurii ale vieţii sunt roadele necazului. Natura umană se pare că trebuie să sufere ca să faci din ea o binecuvântare pentru lume.

Lângă uşa căsuţei mele creşte

Cea mai minunată, cea mai gingaşă floare care înfloreşte,

    Un trandafir sălbatic.

În dimineaţa plină de rouă sau când se apropie amurgul,

Cel mai rar parfum curge din el,

    Din acest ciudat trandafir sălbatic.

Dar când stropii de ploaie cad asupra lui,

Ah, atunci, emanaţiile lui sunt şi mai plăcute,

    La picioarele mele.

Deseori cu o gingăşie plină de iubire,

Îi presez uşor frunzele moi şi verzi,

    Cu o dulce mângâiere.

Un parfum încă şi mai minunat curge

Când degetele mele se apropie mai mult

    Şi strivesc trandafirul.

Dragă Doamne, aşa să fie viaţa mea:

Parfumul ei să curgă tot mai dulce,

    Când bat vânturi puternice.

Şi de va fi voia Ta binecuvântată

Să umpli sufletul meu cu o durere zdrobitoare,

    Apasă şi mai tare.

Şi-n timp ce curge parfumu-i muribund

Voi şopti cu glasul stins: „El iubeşte şi cunoaşte

    Trandafirul Lui zdrobit”.

Dacă aspiri să fii un om al mângâierii, dacă vrei să împărtăşeşti darul preoţesc al compasiunii, dacă doreşti să treci dincolo de a dărui o mângâiere banală unei inimi ispitite, şi dacă tânjeşti să treci prin schimbările zilnice ale vieţii cu acel tact care nu produce niciodată durere, atunci trebuie să fii pregătit să plăteşti preţul pentru o educaţie scumpă – pentru că la fel ca Domnul Hristos, tu trebuie să suferi. Frederick William Robertson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 22.23-46

    Este rândul altor împotrivitori, a saducheilor, să vină la Domnul cu o întrebare inutilă. Aceştia se gândesc să demonstreze prin relatarea lor absurditatea învierii. Înainte de a le da dovezi prin Scripturi cu privire la înviere, Isus Se adresează conştiinţei acestor oameni şi le arată că ei vorbesc fără să cunoască Cuvântul, pe baza nesigură (şi întotdeauna falsă) a propriilor lor gânduri. Aceasta este ceea ce fac astăzi multe persoane, în special cele aparţinând sectelor rătăcirii şi ale pierzării.

Învinşi pe terenul Scripturii, vrăjmaşii adevărului trec din nou la atac (v. 34-40). Ei primesc, drept răspuns, un rezumat perfect al întregii legi,… care-i condamnă fără drept de apel. La rândul Său, Isus le pune interlocutorilor Săi o întrebare care le închide gura. Respins, Cel care este în acelaşi timp şi Fiul şi Domnul lui David urmează să ocupe o poziţie glorioasă. Iar aceia care, în ciuda tuturor, voiau să rămână vrăjmaşi ai Săi îşi vor găsi şi ei locul care le este rezervat:… ca aşternut al picioarelor Lui (v. 44). Este întotdeauna impresionant să vedem persoane atât de hotărâte să-şi urmeze propria cale, încât refuză să se încline şi în faţa celor mai clare învăţături biblice (2 Timotei 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 53

SIGURI ÎN EL

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Isaia 53:5

În timp ce un misionar spunea istoria lui Isus unui trib din Africa de Sud, şeful tribului asculta cu mare atenţie. Când misionarul a terminat, şeful tribului i-a cerut să mai spună odată istoria. Când acesta a ajuns să povestească despre moartea lui Isus, şeful tribului a sărit deodată în picioare şi alergând în faţă a spus: „Opreşte, Bwana, opreşte! Ia-L pe Isus jos de pe cruce! Ia-L jos! Nu este locul Lui acolo. Este locul meu! Ia-L jos şi pune-mă pe mine acolo!” Şeful de trib recunoştea importanţa acestui adevăr biblic: Isus a murit în locul nostru.O privire asupra câtorva versete ne aduce aminte cât de clar este Cuvântul lui Dumnezeu atunci când explică acest concept: Isaia 53:6: „Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui…”

1    Petru 2:24: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire – prin rănile Lui suntem vindecaţi”.

Romani 8:32: „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat
pentru noi toţi…”

1 Petru 3:18: „Cristos de asemenea a suferit odată pentru păcate,
El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu”.

Da, Dumnezeu a judecat păcatele noastre în persoana Fiului Său. Mânia care trebuia să vină peste noi, s-a revărsat complet peste Isus, purtătorul păcatelor noastre. Când prin credinţă acceptăm pe Cristos, Dumnezeu pune în contul nostru dreptatea Sa. Nu mai putem fi condamnaţi. Acceptând jertfa lui Isus, primim siguranţă în Substitutul nostru, Isus, care a murit în locul nostru. P.R.V.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,

Pe cruce a fost străpuns pentru mine.

Păcatul îmi iartă în rane divine.

Sunt liber, Isus a muri pentru mine.    – Ovens

Cristos a devenit blestem pentru noi, pentru a îndepărta blestemul păcatului de la noi

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dar neam rugat Dumnezeului nostru și am pus strajă împotriva lor, zi și noapte, din cauza lor.  Neemia 4.9

Vați rugat vreodată cu ochii deschiși? De multe ori, când conduc pe autostradă, mă rog. Socotesc că acesta este un timp prețios, când pot să fiu singur cu Domnul. Bineînțeles, dacă aș închide ochii când mă rog întro astfel de situație, aș avea mari probleme. Dar și din punct de vedere spiritual este bine să veghem și să ne rugăm în același timp. Neemia pusese o strajă din cauza vrăjmașilor din jur. Acesta era secretul biruinței asupra acelora care stăteau în calea reconstruirii zidului cetății. Acesta este și secretul biruinței în viața noastră de creștini.

În Marcu 13.33 ni se spune să veghem și să ne rugăm în vederea împrejurărilor dificile care vor fi în lume. Vegherea și rugăciunea constituie de asemenea secretul biruinței asupra cărnii. În Marcu 14.38, Domnul Isus îi avertizează pe Petru, pe Iacov și pe Ioan, în grădina Ghetsimani, spunând: „Vegheați și rugațivă, ca să nu intrați în ispită. Duhul, întradevăr, este plin de râvnă, dar carnea, fără putere”. Știm că Petru nu a vegheat și nici nu sa rugat, după care a intrat în ispită și sa lepădat de Domnul.Vegherea și rugăciunea ne vor oferi biruința și asupra diavolului. În Efeseni 6.1018, Pavel descrie vrăjmașul pe care noi, cei credincioși, trebuie săl înfruntăm, precum și armura pe care trebuie so purtăm. Biruința spirituală vine prin veghere și prin rugăciune. Petru ne spune: „Fiți treji, vegheați! Pentru că vrăjmașul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5.8). Pavel le amintește colosenilor: „Stăruiți în rugăciune, veghind în ea cu mulțumire, rugânduvă totodată și pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o ușă a Cuvântului, ca să vorbim taina lui Hristos” (Coloseni 4.2,3). Vegherea înseamnă să observăm, să discernem nevoile din jurul nostru. Rugăciunea înseamnă să depinzi de Dumnezeu, că El va împlini toate acele nevoi. Vegherea și rugăciunea trebuie să aibă efect asupra tuturor sferelor vieții noastre.T. P. Hadley

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Lumina luminează în întuneric, și întunericul n-a biruit-o. Ioan 1.5

A venit lumina

Cu fața albă ca marmura și cu ochii închiși, mama era culcată pe mai multe perne. Tata stătea aplecat asupra ei ținându-i mâna în mâna lui. Nu m-am putut abține și, plângând, m-am aruncat pe pat. Mama deschise ochii și șopti:

– Copila mea, draga mea …

Apoi ochii ei obosiți se închiseră din nou. Stătea foarte liniștită. Noi nu ne luam privirile de la ea. Ce plăcută era fața ei! Nu numai bucurie și liniște, ci pace, o pace care nu poate fi exprimată în cuvinte, se vedea pe fața ei. În sfârșit își deschise ochii, ne privi pe toți cu o privire care radia de bucurie, apoi spuse clar:– Iubitul meu soț – totul a trecut – întunericul, îngrijorările, teama. Păcatele mele au fost mari și nenumărate, dar eu am găsit iertare! Acum totul este pace, – pace. A venit lumina în întuneric și aici – cu aceste cuvinte arătă o carte, care era Biblia – în această carte am găsit totul. Iubitul meu soț, copila mea dragă, și pentru voi – pentru voi! Epuizată căzu în perne și câteva clipe stătu liniștită și nemișcată. Apoi deschise din nou ochii și spuse încet, respirând greu: „Da, lumină – lumină în întuneric”. Acestea au fost ultimele cuvinte ale mamei. Deși eram o copilă, care nu știam multe, pierderea mamei m-a durut mult de tot.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI CÂRTI! (1)

„Faceți toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14)

O doamnă care lucra la postă a fost abordată de un client cu următoarea rugăminte: „Nu știu să scriu. Ați putea să completați această vedere pentru mine?” După ce a scris adresa si un scurt mesaj funcționara l-a întrebat: „Ați mai dori si altceva să fac pentru dumneavoastră, domnule? Omul s-a
gândit o clipă si a spus: ” Da, ați mai putea adăuga un P.S. și să scrieți: „Scuză-mi, te rog, scrisul neîngrijit”. Asta da mulțumire!

Biblia spune: „Faceți toate lucrurile fără cârtiri” fiindcă in caz contrar vei ajunge:

1) Să te rănești singur. Cârtirea duce la mânie și la depresie. Dumnezeu te iubește si El nu dorește să te rănești singur.

2) Să-L rănești pe Dumnezeu. Cârtirea pune la îndoiala grija lui Dumnezeu, caracterul si competenta Sa. In realitate, ceea ce spui tu sună așa: „Doamne, ai avut ocazia să-mi îndeplinești cererile si ai ales să n-o faci”.

3) Să-i rănești pe alții. Vorbele tale ii afectează pe cei din jurul tău si nimănui nu-i place să petreacă timp cu un membru din brigada descurajatorilor. Cârtirea îti satisface temporar firea egoistă, dar nu schimbă nimic. Când te plângi, îți justifici suferința fără să câștigi nimic. Dar iată vestea bună: Biblia spune: „Poporul a cârtit in gura mare… zicând că-i merge rău” (Numeri 11:1). Tu nu ai fost un cârcotaș de la început, te-ai molipsit pe parcurs, dar prin harul lui Dumnezeu poți deveni o persoană mulțumitoare! Odată ce îți recunoști obiceiul de a bombăni si de a căuta vinovatul, vei avea posibilitatea să ți-l schimbi cu altul mai bun. Un obicei prost e ca un pat moale; e ușor să te așezi pe el, dar e greu să cobori din el.

Așadar, daca ti-ai făcut obiceiul de a te cârti – scapă de el!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Disciplinarea

„Nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El” Evrei 12:5

Este foarte uşor să stingem Duhul: facem aceasta atunci când dispreţuim disciplinarea Domnului sau când ne descurajăm atunci când El ne mustră. Dacă nu avem decât o experienţă superficială a sfinţirii, confundăm umbra cu realitatea, iar când Duhul Sfânt începe să ne mustre, spunem: „O, aceasta trebuie să fie de la diavol”. Nu stinge niciodată Duhul şi nu-L dispreţui când îţi spune: „Nu mai fi orb in privinţa asta; nu eşti la înălţimea spirituală la care ai crezut că eşti. Până acum nu ţi-am putut arăta aceasta, dar o fac acum”. Când Domnul te disciplinează astfel, lasă-L s-o facă. Lasă-L Să te pună într-o relaţie corectă cu El.”Nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” Noi ne supărăm pe Dumnezeu şi spunem: ..Oh, n-am ce face; m-am rugat, dar lucrurile nu s-au îndreptat, aşa că am să renunţ”. Gândeşte-te ce s-ar întâmpla dacă am vorbi în felul acesta în oricare alt domeniu al vieţii! Sunt eu pregătit să-L las pe Dumnezeu să mă apuce, prin puterea Lui. şi să facă în mine o lucrare vrednică de El? Sfinţirea nu este Ideea mea despre ceea ce aş vrea să facă Dumnezeu pentru mine; sfinţirea este ideea lui Dumnezeu despre ceea ce vrea El să facă pentru mine. El trebuie să formeze în mine o astfel de atitudine a minţii şi a duhului, încât să-L las să mă sfinţească pe deplin, oricât n-ar costa.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„…Fiţi tari, si lucraţi… caci Eu sint cu voi”. HAGAI 2:4

Acum, cind vremea s-a scurtat atit de mult si cind venirea Domnului Isus este asa de aproape, acest indoit îndemn ne este bine venit si se acorda cu vorba Domnului Isus care spune: „vine noaptea ctnd nimeni nu mai poate sa lucreze”. Cuvintele textului de care ne ocupăm, sint adresate de proorocul Hagai lui Zorobabel, care era un prinţ al lui Iuda si care se intorsese din robie ca sa reconstruiasca altarul şi templul Domnului. Fiindca el a refuzat „ajutorul” pe care vrăjmaşii lui Iuda il ofereau, acestia au căutat să-l impiedice ca să reconstruiască. Dar el a fost imbărbătat de cuvintele Domnului si mai ales de fagăduinţa că „Eu sint cu voi”. Dar aceste cuvinte ne sint adresate si nouă astazi care sintem chemati să fim impreună lucratori cu Dumnezeu. Lucrători la ce? Sufletele in jurul nostru sint ruinate de pacat, Biserica este ruinată si faramitată, şi este departe de a mai semăna cu Biserica de la inceput. Starea spirituală si morală a oamenilor este la pamânt, ori unde te intorici vezi numai suferintă, mizerie si nenorocire. Mai este necesar sa intrebam ce sa lucrăm? Domnul Isus n-a avut răgaz să se odihneasca pentru că El realiza starea nenorocită a omenirii, de aceea a zis: „Cit este ziuă trebuie să împlinesc lucrările Celui ce M-a trimis” (Ier. 9:4). In cimpul vast al lucrării lui Dumnezeu intra absolut toţi fraţii şi surorile, toţi copiii lui Dumnezeu aşa că nu putem nici unul să spunem: „eu nu am nici o chemare” în privinţa aceasta. Nu avem nevoie de o chemare deosebită, nici de talente deosebite, ci numai de dragoste pentru Domnul Isus şi pentru cei din jurul nostru. Ca sa vizitezi nişte bolnavi la spital şi să le duci un cuvânt de mângâiere, ca să mărturiseşti pe Domnul Isus la colegi, vecini, sau oriunde, ca să imbărbătezi pe cei desnadajduiţi şi să cauţi pe cei căzuţi, este oare nevoie de un dar sau talent deosebit? Nicidecum! Să ne gindim cu toata seriozitatea că „vine vremea cind nimeni nu mai poate să lucreze”. Cum ne vom infaţişa inaintea Aceluia care „va răsplati pe fiecare dupa binele sau răul pe care-1 va fi făcut”? Fără-ndoială că şi astazi vrajmaşul sufletelor se va împotrivi cum a fost şi pe vremea lui Zorobabel. Dar să ascultăm ce ne spune Domnul: „Fiţi tari si lucraţi”. Tăria noastra nu este în noi înşine ci in Domnul care ne-a promis că va fi cu noi. Cuvântul Domnului către Zorobabel spune: „nu prin forţă nici prin tarie, ci prin Duhul Meu,” deci tăria noastra este numai în El. Cind Zorobabel a fost chestionat de guvernatorii persani cu privire la autoritatea lui pentru lucrarea pe care o făcea, el a răspuns cu nobleţea unui prinţ: „Noi sintem slujitorii Dumnezeului cerului si al pamântului”. Ce cinste mare ni s-a făcut să fim slujitorii lui Dumnezeu şi chiar colaboratori ai Lui. Ne trebuie doar har şi stăruinţă şi acestea sint darurile lui Dumnezeu. Prin Duhul Sfânt care locuieşte in noi, noi suntem chemaţi la o partăşie personală şi conştientă cu Marele nostru Preot sub picioarele căruia sunt supuse toate puterile, domniile şi stapânirile. Iată Cine este cu noi, care ne insoteşte si inaintea Căruia Satan tremură.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Stiu faptele tale; iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, şi ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu;” Apoc.3:8.

Aceştia sunt cei săraci în duh, care trăiesc prin har. Dumnezeu ne călăuzeşte astfel, ca să rămânem săraci în duh. Mântuitorul iubeşte oamenii nevoiaşi şi pe aceia care nu tăgăduiesc Numele Lui, dar se încred în ajutorul şi puterea Lui, când stau în faţa greutăţilor. Dacă ne uităm la puterea Satanei ca fiind mai mare decât puterea lui Dumnezeu, prin aceasta îi tăgăduim Numele Său. Dacă spunem: „Că nimeni nu este curat” înseamnă că nu privim sângele Domnului Isus Hristos, ca fiind curat. Noi nu putem sta înaintea lui Dumnezeu, numai dacă rămânem în bunătatea şi îndurarea Lui, şi dacă mărim faptele Lui, Să avem o inimă largă ca să-i putem purta pe cei neputincioşi şi să-i ridicăm pe aceia care sunt înfometaţi şi doresc să scape de păcate, şi care caută mântuirea în Hristos. Cineva a spus că a fost deseori într-o astfel de stare, când i s-a părut că este gol şi nenorocit, dar chiar atunci au venit la el oameni cu necazurile şi suspinurile lor. n timp ce L-a mărit pe Dumnezeu şi le-a povestit ce a făcut Dumnezeu cu el, s-a întărit şi el şi a primit puteri noi. Copiii lui Dumnezeu trebuie să poată mărturisi: „Isus locuieşte în mine”. Aceasta ne dă putere şi curaj să putem înainta şi să rămânem la ceea ce ne învaţă ungerea, atunci când ni s-ar părea că nu este adevărat faptul că eşti mântuit prin har. Trebuie să te-ntrebi: „Prin ce trăiesc? Prin har.” Si dacă sunt biruitor aceasta nu este un merit al meu, ci este un har. Oamenii care nu cred Scriptura şi nu-L mărturisesc pe Isus, ca fiind Hristosul în trup, sunt duşmanii Domnului şi de aceştia să nu ascultăm.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PEDEPSIREA COPILULUI, NU PENTRU TOTDEAUNA

Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.

1 Împăraţi 11.39

În familia cerească este disciplină, şi această disciplină este destul de aspră, pentru ca păcatul să fie privit ca un lucru grozav şi ca ceva amar. Solomon a fost tras de pe calea cea dreaptă de femeile străine; el a adus jertfe altor dumnezei şi în felul acesta L-a necinstit nespus de mult pe Dumnezeul tatălui său. Din această cauză zece părţi din cele douăsprezece câte avea împărăţia lui Israel au fost despărţite şi au ajuns ca un stat vrăjmaş. O mare durere a fost atunci pentru casa lui David, a cărei domnie a fost lovită astfel chiar de mâna lui Dumnezeu, ca urmare a purtării sale necredincioase. Domnul îi va pedepsi de asemenea pe slujitorii Săi cei mai buni şi cei mai scumpi, dacă ei se abat de la ascultarea legii Lui în totul; poate chiar în acest moment apasă asupra noastră o asemenea judecată. Să-I spunem Lui cu smerenie, ca Iov: „Arată-mi Doamne pentru ce te cerţi cu mine”.Dar ce mângâiere la gândul că aceasta nu este „pentru totdeauna”. Pedeapsa păcatului este veşnică, dar aceea pe care Tatăl o dă copilului lui Dumnezeu este numai pentru o vreme. Boala, sărăcia, întristările sufleteşti vor trece după ce ele îşi vor fi făcut efectul pe care îl vrea Domnul. Aduceţi-vă aminte că noi nu mai suntem sub lege, ci sub har. Nuiaua lui Dumnezeu ne va face poate să suferim, dar sabia Lui nu ne va nimici. Povara noastră de azi are ca ţintă să ne aducă la pocăinţă, ca să nu pierim o dată cu cei răi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă. Luca 12.36

Ceea ce trebuie să-i caracterizeze pe credincioşi în timpul pribegiei lor este nu numai o înţelegere clară a învăţăturii despre venirea Domnului Isus ci şi o aşteptare practică, în fiecare zi. Caracterul deplin al umblării credinciosului depinde de acest fapt însemnat: dacă aşteptarea este o nădejde vie ori numai o cunoştinţă moartă.

„Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse.” Dacă mergem într-o călătorie sau într-o excursie, mai înainte ne vom pregăti. În afară de aceasta pentru călătorie este important să ne luăm rămas bun de la condiţiile de viaţă precedente, să realizăm o desprindere totală de orice ar împiedeca călătoria. Când poporul Israel s-a pregătit de ieşirea din Egipt trebuia să aibă mijlocul încins şi toiagul în mână, iar în picioare să aibă încălţăminte (Exod. 12). „Mijlocul încins” înseamnă să fie desprins de tot ce-l înconjura şi care putea fi un obstacol pentru popor. Îmbrăcămintea lungă şi largă care se purta atunci trebuia încinsă cu un cordon, pentru a sta strânsă pe trup şi pentru a nu împiedeca pe purtător la mers.

„Încălţămintea în picioare” are semnificaţia de a fi gata, în orice clipă să părăsească poziţia ocupată anterior, iar toiagul în mână este simbolul unui popor călător, care se bazează pe o temelie care este în afară de el.De-ar da Domnul ca, prin harul Său, aceste semne să se vadă şi la poporul Său, în pribegia prin pustiul acestei lumi. „Să dăm la o parte orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” care ne-ar sta înainte pe drumul către Domnul nostru. „Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea LUI.”

„Dumnezeul păcii să vă sfinţească El însuşi pe deplin; şi: duhul vostru, sufletul vostru şi trupul vostru, să fie păzite întregi, fără prihană la venirea Domnului nostru Isus Cristos. Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta” (1 Tes. 5.23-24).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Evrei 12:14)” -Doamne, Iţi mulţumesc pentru acest cuvânt. Ce groaznic ar fi dacă Tu n-ai fi sfânt! Ce uşor s-ar părea uneori a decădea într-o viaţă mai puţin frumoasă, josnică; Iţi mulţumesc pentru avertizare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci viaţa trupului este în sânge. Vi l-am dat ca să-l puneţi pe altar, ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre, căci prin viaţa din el face sângele ispăşire.» LEVITIC 17,11

Sângele lui Isus vărsat pentru noi este cel care ne salvează de sub robia păcatului. Când Cristos a fost răstignit pe cruce şi a luat asupra Lui toate păcatele lumii, întreg universul a suferit împreună cu El. Această suferinţă cumplită a Mântuitorului a fost îngăduită însă spre salvarea ta şi a mea deci, dacă neascultarea primei perechi de oameni a separat omenirea întreagă de Dumnezeu, jertfa Mielului divin a fost calea spre împăcare. Evanghelistul Matei a scris că un mare întuneric s-a aşternut peste toată ţara şi «pământul s-a cutremurat, stâncile s-au despicat» (Matei 27,51). Ce putere dătătoare de viaţă a fost eliberată prin moartea lui Isus Cristos, nu numai în natură, dar şi în realitatea spirituală! Nimic altceva în afară de sângele lui Isus nu a reuşit să distrugă puterea întunericului, eul tău (principalul vinovat care te ţinea legat), păcatul, Satan şi moartea şi să te aducă înapoi la Dumnezeu! Prin moartea Sa pe cruce (prin care El însuşi a fost făcut păcat), Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, a reuşit să desfacă orice legătură a morţii şi ne-a curăţat prin însuşi sfânt sângele Său. Cum de are însă sângele lui Isus o astfel de putere? Pentru că jertfa sângelui Său înseamnă însăşi viaţa de sfinţenie, de neprihănire pe care Cristos a sacrificat-o pe altarul împăcării cu Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne. Psalmi 92:4

    Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. ” Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1). Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii. Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Seara

Căci îi cunosc durerile. Exod 3:7

Copilul este mângâiat atunci când cântă „tatăl meu ştie asta”. Oare noi nu vom fi mângâiaţi gândindu-ne că dragul nostru Prieten şi scumpul nostru Mire ştie totul despre noi? Mai întâi, El este Medicul. Dacă El ştie totul, nu este nevoie să ştie şi pacientul. Linişteşte-te, inimă slabă şi tulburată; încetează cu pânda, curiozitatea şi neîncrederea! Ce nu ştii acum, vei şti mai târziu. Intre timp, Isus, prea iubitul Medic, îţi cunoaşte sufletul în toate ispitele. Ce nevoie are pacientul să analizeze toată medicina, sau să evalueze toate simptomele? Aceasta este munca Medicului, nu a mea. Treaba mea este să mă încred în prescrierile Lui. Dacă nu pot citi reţeta Lui, nu trebuie să mă neliniştesc. Trebuie să mă încred în priceperea Lui de a face totul limpede în rezultatele obţinute, oricât de misterioasă le-ar fi îndeplinirea. In al doilea rând, El este Stăpânul, şi cunoaşterea Lui ne slujeşte în locul cunoaşterii noastre. Noi trebuie să ascultăm, nu să judecăm: „robul nu stie ce face stăpânul său” (loan 15:15). Oare arhitectul îşi explică planul oricărui lucrător neîndemânatic? Dacă ştie ce vrea, nu este de ajuns? Lutul de pe roata olarului nu ştie ce formă va avea, dar dacă olarul îşi cunoaşte meseria, ce contează că lutul este neştiutor? Domnul meu nu trebuie să fie examinat de un ignorant ca mine. In al treilea rând, El este Capul. Toată înţelegerea locuieşte în El. Oare o mână judecă? Oare un picior înţelege? Toate puterile cunoaşterii se află în cap. De ce să aibă un membru al trupului creier doar pentru el, atunci când capul îndeplineşte toate funcţiile inteligente? De aceea, atunci când un credincios este bolnav, trebuie să se mângâie cu următorul adevăr: s-ar putea ca el să nu cunoască sfârşitul încercării, dar Isus ştie totul. Iubitul meu Domn, fii ochi, suflet şi minte pentru mine întotdeauna, şi ajută-mă să fiu mulţumit cu ceea ce îmi descoperi Tu.

IZVOARE IN DEŞERT

N-ai avea nici o putere asupra Mea,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. (Ioan 19:11)

Nimic care nu face parte din voia lui Dumnezeu nu este îngăduit să vină în viaţa cuiva care crede şi ascultă de El. Acest adevăr ar trebui să fie suficient ca să facă din viaţa noastră o viaţă de mulţumire şi bucurie neîncetată, pentru că voia lui Dumnezeu este lucrul cel mai plin de speranţă, cel mai plăcut şi cel mai glorios din lume. Este lucrarea continuă a atotputerniciei Lui pentru binele nostru, pe care n-o poate împiedica nimic, dacă rămânem dedicaţi şi în credinţă.

Cineva care trecea prin apa adâncă a necazului scria unui prieten:

Nu este glorios să ştii că indiferent cât de nedrept poate fi un lucru, chiar dacă pare să fi venit de la Satan însuşi, când ajunge la noi este deja voia lui Dumnezeu pentru noi şi în ultimă instanţă aceasta va lucra spre binele nostru?

„De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Gândiţi-vă la ce a spus Domnul Hristos chiar când era trădat: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?” (Ioan 18:11).

Vom trăi vieţi fascinante dacă trăim în centrul voii lui Dumnezeu. Toate atacurile pe care Satan le aruncă asupra noastră prin păcatele altora nu numai că n-au putere să ne facă rău, dar sunt transformate în binecuvântări pe parcursul drumului. Hannah Whitall Smith

Eu stau în centrul cercului

    Voii lui Dumnezeu:

Acolo nu pot veni cauze secundare,

    Toate trebuie să vină din mâna Lui dragă.

Totul e bine! Pentru că Tatăl meu

    Este Cel care mi-a plănuit viaţa.

Trebuie să trec prin valurile necazului?

    Atunci ştiu că va fi foarte bine;

Deşi nu pot să spun motivul,

    Pot să mă-ncred, şi astfel sunt binecuvântat.

Dumnezeu este dragoste, şi Dumnezeu este credincios.

    Aşa că mă odihnesc într-o pace perfectă.

Cu umbră şi cu soare,

    Cu bucurie şi cu durere,

Doamne, mă-ncred în Tine! Amândouă sunt necesare,

    Ca să deprindă pe fiecare copil încăpăţânat al Tău,

Că pierderea pământească, dacă o vom cunoaşte,

    Deseori înseamnă câştigul nostru ceresc.

I. G. W.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 22.1-22

    Parabola nunţii fiului de împărat, care vine în completarea celei a viticultorilor cei răi, arată ce se va întâmpla după respingerea Moştenitorului. Iudeii, cei dintâi invitaţi, refuză harul vestit de apostoli (robii din v. 3), determinându-i pe aceştia să se întoarcă spre naţiuni (Fapte 13.46).    Dumnezeu le acordă oamenilor onoarea şi harul de a-i invita. Şi voi aveţi în mâini invitaţia Sa. Ce dureros însă că dispreţul şi împotrivirea sunt răspunsurile majoritare pe care El le primeşte (Evrei 2.3). Nu este de ajuns să fii invitat (v. 3); trebuie să accepţi şi să vii… să vii aşa cum a poruncit Dumnezeu, adică îmbrăcat cu haina îndreptăţirii pe care o oferă însuşi împăratul (comp. cu Filipeni 3.9). Omul din v. 11, cel care crezuse că hainele lui ar fi fost potrivite, îi reprezintă pe aceia care-şi închipuie că pot fi primiţi în cer pe temeiul propriei lor dreptăţi; ei se alătură Bisericii, fără a-L primi însă pe Hristos ca Mântuitor personal (5.20; Romani 10.3,4). Cât de încurcaţi vor fi aceştia şi ce soartă groaznică vor avea în final!

Surzi faţă de toate aceste învăţături, fariseii şi irodianii se apropie cu o întrebare gândită să-L „prindă” pe Isus. El însă discerne imediat cursa mascată prin linguşiri, iar răspunsul Său neaşteptat întoarce săgeata înspre aceia care o trimiseseră.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 5:9-15

DE CE SĂ-I DAI LUI ISUS TOTUL?

Căci dragostea lui Cristos ne strânge…2 Corinteni 5:14

Unii dintre contemporanii apostolului Pavel au crezut că este nebun. Alţii l-au respectat ca pe cel mai mare apostol. De ce existau opinii atât de diferite? poate din cauza dragostei divine care l-a schimbat pe Pavel dintr-un duşman al lui Cristos într-un credin- cios care a dat tot ce avea Domnului.Şi Charles T. Studd s-a dat pe sine cu totul fără rezerve lui Cristos. S-a născut în 1862 într-o familie britanică bogată. A devenit un jucător proeminent de criket, foarte apreciat Ia Universitatea din Cambridge. In anul al treilea de studii, s-a convertit şi si-a dedicat întreaga viaţă lui Cristos. Autorul Stanley Collins explică: „Lumea era la picioarele lui, asa cum se credea si cum se aştepta, când deodată totul s-a schimbat… El a anunţat că renunţa la toată avuţia personală, va părăsi lumea sportului şi va deveni misionar în China”. Timp de 9 ani, Studd a servit în cadrul misiunii lui Hudson Taylor, până ce sănătatea ce i s-a deteriorat l-a făcut sa se reîntoarcă în Anglia, în 1894. După numai câţiva ani, o nouă povară a început sâ-i crească în suflet şi l-a determinat să -şi facă planuri pentru a deschide o misiune în Africa, de la Nil la Niger. A plecat acolo în 1910, şi în 1919 a pus bazele Cruciadei de Evanghelizare Mondială. Studd a explicat motivaţia sa, prin cuvintele: „Dacă Isus Cristos este Dumnezeu şi a murit pentru mine, atunci nici un sacrificiu pe care-l fac pentru El nu e prea mare”. Suntem împinşi oare de dragostea Sa să ne dăruim cu totul Lui? R.W.D.

Împins de iubirea lui Isus Cristos,

Lasă prieteni şi căminul plăcut,

Dăruieşte talent şi timp preţios

Şi du-te găseşte-l pe-acela pierdut.    – Peterson

Putem sluji fără iubire, dar nu putem iubi fără slujire.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Isus, strigând cu glas tare, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Și, spunând aceasta, Șia dat duhul.      Luca 23.46

Cele șapte cuvinte de pe cruce (7)

Ultimul cuvânt al Domnului pe cruce este redat doar în Evanghelia după Luca. Luca pune accentul pe partea umană a lucrurilor și arată că, de îndată ce lucrarea lui Hristos a fost încheiată, separarea dintre Dumnezeu și El sa încheiat. Luca ne spune ceea ce sa întâmplat după ce au trecut cele trei ceasuri de întuneric, anume că părtășia dintre Dumnezeu și Domnul Isus a fost reluată.

Cu o încredere deplină, Domnul Își încredințează duhul în grija Tatălui. Luca ne atrage atenția asupra rezultatelor a ceea ce avusese loc în timpul celor șase ceasuri solemne cât Domnul stătuse pe cruce: „Și centurionul, văzând ce sa întâmplat, Îl glorifica pe Dumnezeu, spunând: «Întradevăr, Omul acesta era drept»” (Luca 23.47). O temă proeminentă în scrierile lui Luca este reprezentată de lauda și de gloria aduse lui Dumnezeu de către ființele omenești răscumpărate. Detaliile cu privire la centurion sunt importante nu numai datorită mărturiei lui că Domnul Isus fusese un Om drept, ci și pentru faptul că acest roman La glorificat pe Dumnezeu. Pentru a face acest lucru, el trebuie să fi fost credincios. În această zi a harului, Dumnezeu primește glorie doar de la cei credincioși, însă în veacul viitor și la tronul de judecată mare și alb, orice genunchi se va pleca – chiar și al celor necredincioși. A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci vă spun că trebuie să se împlinească cu Mine aceste cuvinte scrise: El a fost pus în numărul celor fărădelege …Luca 22.37

El a fost socotit printre cei fărădelege! Ne putem imagina un contrast mai mare decât contrastul între Slujitorul drept al lui Dumnezeu („totdeauna fac ce-i este plăcut”) și aceia care disprețuiau orânduirile lui Dumnezeu?

Fărădelege înseamnă a pune deoparte voia declarată a lui Dumnezeu și a o înlocui cu voia omului. Și tocmai în aceasta constă păcatul; de aceea scrie: „Păcatul este fărădelege” (1 Ioan 3.4). A fost vreodată o sentință omenească mai greșită ca aceea de a-L socoti pe Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om, în rândul păcătoșilor? Față de Pilat, iudeii au susținut: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18.30). Aceeași sentință i-au dat-o romanii când L-au răstignit între doi tâlhari.

Dar din cuvintele lui Isus se vede clar că El S-a lăsat prins de oameni, fiind conștient că aceasta era voia lui Dumnezeu. A fost Slujitorul înțelegător, care a vrut să dea înapoi ceea ce n-a furat (Psalmul 69.4) și care știa că trebuia să sufere, să fie disprețuit și omorât pentru proslăvirea lui Dumnezeu și din cauza păcatului oamenilor.

După ce în Ghetsimani sufletul Său a fost întristat de moarte având în vedere ceea ce avea să vină asupra Lui, Îl auzim apoi spunând în puterea Duhului Sfânt: „A venit ceasul! Iată că Fiul omului este dat în mâinile păcătoșilor. Sculați-vă; haidem să mergem!”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND Al DUBII

„Celui ce are, i se va da” (Luca 19:26)

Ca băiat la o fermă din lowa, Robert Schuller își aduce aminte ca tatăl sau avea nevoie de fiecare grăunte din recolta anului precedent pentru a-și hrăni vitele. Cu toate acestea, exista mereu un mic colt din rezerva de porumb de care refuza să se atingă. Când Shuller îi spunea: „Tata, mai este niște porumb aici”, tatăl său îi răspundea: „Asta e sămânța pentru anul viitor. Iar când sosea primăvara, o semăna. Schuller scrie: „Să spunem că ai analiza situația și ai spune: „Mai am niște porumb îl pot da la animale și știu că va fi productiv; nu există nici un risc. Sau îl pot pune în pământ, dar lucrul acesta este infinit mai riscant. Buruienile l-ar putea sufoca, păsările l-ar putea manca, ar
putea putrezi sau ploaia si vântul l-ar putea distruge. Pe de altă parte, s-ar putea înmulți de o suta de ori” Biblia spune: „Cine se uită după vânt, nu va semăna, și cine se uită după nori, nu va secera (Eclesiastul 11:4). Helen Keller a spus: „Siguranța e în mare parte o superstiție. Ea nu exista in natură si nici fiii oamenilor nu o experimentează pe de-a-ntregul. Viața este fie o^ aventura îndrăzneață, fie nu este nimic”. Dacă vrei să primești „mai mult decât ai”, trebuie sa te expui riscurilor, faptele făcute prin credință, în absența oricărei garanții „pământești” privitoare la ceea ce se află de partea cealaltă înseamnă să încerci ceva ce nu ar fi cu putință să faci daca Dumnezeu nu ti-ar da abilitatea necesară. Jon Walker spune: „Credința crește când ne asumăm riscuri – nu orice fel de riscuri, ci acelea pe care ni le indică Dumnezeu în mod specific. Aceste ghionturi din partea lui Dumnezeu ne împing dincolo de granițele „statelor noastre independente”, in „țara promisă” a vieții trăite prin credință”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu stingeţi Duhul!

Nu stingeţi Duhul! 1 Tesaloniceni 5:19

Vocea Duhului este blândă ca zefirul, atât de blândă, încât. dacă nu trăieşti într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu, n-o auzi niciodată. Atenţionările Duhului vin pe căile cele mai extraordinar de blânde şi dacă nu eşti destul de sensibil ca să detectezi vocea Lui, o vei stinge, iar viaţa ta spirituală va slăbi. Atenţionarea Lui vine întotdeauna ca ..un glas blând şi liniştit”, atât de gingaş încât numai un sfânt îl poate auzi.

Fereşte-te ca în mărturia ta personală să te uiţi mereu înapoi şi să spui: ..Odată, cu ani în urmă, am fost mântuit”. Dacă umbli în lumină, nu există privire înapoi; trecutul este transpus în minunea prezentă a părtăşiei cu Dumnezeu. Dacă te îndepărtezi de lumină, devii un creştin sentimental şi trăieşti din amintiri, iar mărturia ta capătă o notă aspră, rece. Fereşte-te să încerci să acoperi refuzul de a umbla în lumină în prezent apelând la experienţele trecute, când ai umblat în lumină. Ori de câte ori Duhul te atenţionează, opreşte-te şi pune lucrurile în ordine, altfel vei continua să-L întristezi fără să-ţi dai seama.

Să spunem că Dumnezeu te-a adus într-o criză şi aproape că ai trecut prin ea, dar nu până la capăt; El va aduce din nou criza aceea, dar ea nu va mai fi aşa de ascuţită cum a fost prima dată. Nu ÎI vei mai discerne pe Dumnezeu bine şi vei fi mai umilit că nu L-ai ascultat. Dacă întristezi Duhul în continuare, va veni un timp când criza nu se va mai putea repeta, căci L-ai întristat într-atâta, încât El S-a îndepărtat. Dar dacă treci prin criză, viaţa ta va fi un imn de laudă la adresa lui Dumnezeu. Nu te ataşa niciodată de lucrurile care-L rănesc mereu pe Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să distrugă ceea ce trebuie să dispară.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Domnul întăreşte paşii omului…” PSALMUL 37:23

Noi avem cea mai deplină siguranţă că Dumnezeul nostru poate şi vrea să călăuzească paşii copiilor Lui în toate privinţele. El ne poate comunica părerea şi hotărârea Sa cu privire la orice lucru deosebit şi la orice acţiune. Dacă nu este aşa, unde suntem? Cum creştem, cum înaintăm? Cum ne reglăm acţiunile? Să fim duşi încoace şi încolo de curentul împrejurărilor? Suntem oare lăsaţi la voia întâmplării sau, simplu, la îndemnul voinţei noastre proprii?Mulţumim lui Dumnezeu că nu este aşa. El poate, în felul Lui desăvârşit să ne dea înţelegerea sigură a minţii Lui în orice problemă ar fi; dar fără această certitudine să nu facem niciodată nici o mişcare. Domnul nostru Isus Hristos (binecuvântat să fie scumpul Său Nume) poate să comunice gândul şi dorinţa Lui, slujitorului Său cu privire la locul unde ar vrea Domnul ca ei să meargă, şi ce ar vrea Domnul ca el să facă; şi nici un adevărat slujitor nu se va gândi vreodată să acţioneze fără o astfel de cunoaştere a voii Lui. Niciodată să nu ne mişcăm dacă nu avem o deplină siguranţă. Dacă nu suntem siguri să fim liniştiţi şi să aşteptăm! Se întâmplă foarte des ca să ne necăjim şi să ne agităm singuri cu privire la mişcările pe care Dumnezeu nu ar vrea de loc ca să le facem. Cineva spunea unui prieten:. „Sunt foarte confuz, nu ştiu încotro s-o apuc”. „Atunci, stai pe loc” i-a răspuns prietenul…” El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi calea Sa” (Ps. 25:9).Acum câţiva ani, un slujitor al lui Dumnezeu a convocat pe unii din credincioşii lui într-o pădure unde probabil era o mică adunare. La sfârşit, el şi-a dat seama că trebuie să se întoarcă pe întunerec. Un credincios din turma lui, obişnuit să trăiască în pădure şi care avea de umblat noaptea, i-a dat o torţă. Slujitorul Domnului era sigur că se va stinge. „O să vă dea lumină pe tot drumul spre casă”, i-a întărit pădurarul. „Da, dar vântul o va stinge”, insistă slujitorul Domnului. „Vă va lumina spre casă”, fuse răspunsul. „Dar dacă o să plouă”? „Vă va lumina spre casă”! Şi aşa a fost. Pădurarul a umblat înainte cu acea torţă care lumina şi a ştiut că poţi să ai încredere în ea. Dumnezeu este Lumina noastră. Aceia care au avut experienţa acestei lumini ştiu sigur că le va lumina drumul până la destinaţie. In orice situaţie ne vom găsi, oricât de confuză şi dificilă ar fi, încât nu ştim ce să facem, avem o Călăuză sigură, Cuvântul lui Dumnezeu care conţine o deplină lumină pentru orice situaţie în care ne-am găsi. Dacă nu căpătăm o lumină, o călăuzire precisă, atunci să insistăm în rugăciune şi să ne. întoarcem tot la Cuvânt. Dacă nici atunci nu primim o lumină clară, să îngenunchem din nou şi să ne mărturisim păcatul. Dumnezeu S-a depărtat de Saul şi nu-i mai vorbea pentru că nu a ascultat când I-a vorbit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vă spun vouă prietenii Mei, să nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, şi după aceea nu mai pot face nimic. Am să vă arăt de cine să vă temeţi. Temeţi-vă de Acela care după ce a ucis, are puterea să arunce în gheenă.”Luca 12:4-5.

În timpul acela mulţimile se strânseseră cu miile, aşa că se călcau unii pe alţii.

Eu cred că nu au făcut publicaţii mari, şi nici nu au tipărit multe invitaţii, dar pentru că ieşea din El o putere care-i ajuta pe toţi, de aceea oamenii veneau şi căutau la El ajutor. Mă miră faptul acela că, cu toate că ÎI înconjura mulţimea mare, El vorbea ucenicilor Săi: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia”.

Acest lucru i le-a spus deja de-atâtea ori. Si azi ar face acelaş lucru, poate chiar de mi multe ori, decât atunci, deoarece trăim în timpurile din urmă. În continuare este scris: „Nu este nimic acoperit care nu va fi descoperit, nici ascuns care nu va fi cunoscut”. Aşadar nici un om nu-şi va putea ascunde lucrurile, fie bune fie rele. „De aceea orice aţi spus la întuneric va fi auzit la lumină şi orice aţi şoptit la ureche, în odăiţe, va fi vestit de pe acoperişul caselor.” El îi îndemna pe ucenici să nu se teamă de oameni, ci să se teamă de Acela, care după ce a ucis, are putere să arunce în gheenă. „Da, vă spun de El să vă temeţi”. Am putea întreba: „Avem de ce să ne temem dacă spunem adevărul?” Mânia oamenilor se arată imediat acolo unde se spune adevărul curat. Dacă Acela care ne ţine în seamă chiar şi perii capului nostru, ne spune: „Nu vă temeti”, atunci putem mărturisi adevărul cu încredere. De aceea vrem să-L mărturisim pe Isus înaintea oamenilor pentru ca apoi să ne mărturisească şi El înaintea Tatălui Său. (Matei 10:32.)

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNAINTE ŞI ÎN TIMPUL CHEMĂRII

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta! Isaia 65.24

Ce lucrare la timp! Domnul ne aude înainte ca noi să strigăm şi adesea ne răspunde cu aceeaşi iuţeală. Ştiind dinainte nevoile noastre, Dumnezeu aranjează totul în aşa fel ca înainte să se simtă nevoia, ea să fie împlinită şi înainte ca încercarea să ne fi atins, noi să fim deja înarmaţi. Acest răspuns imediat la nevoile noastre întrece orice ştiinţă şi noi am văzut de multe ori întâmplându-se. Înainte ca noi să fi avut timp să ne gândim la vreun necaz, mângâierea puternică hărăzită să ne sprijinească a şi venit. Ce Dumnezeu este Dumnezeul nostru care ne răspunde aşa de repede!Felul Lui de a auzi ne aduce aminte de telefon. „Dumnezeu este în cer şi noi suntem pe pământ”, dar El face ca vorba noastră să zboare tot aşa de iute ca şi vorba Sa. Când noi ne rugăm fierbinte, atingem urechea lui Dumnezeu. Şi milostivul nostru Mijlocitor aduce imediat înaintea Tatălui Său, cererile noastre, pe care El le ascultă cu atenţie. Ce mare lucru este rugăciunea! Cine nu ar îndrăzni să ceară ceva cu ardoare, când ştie că glasul lui ajunge până la urechea împăratului împăraţilor? Mă voi ruga astăzi cu credinţă, nu numai că voi fi auzit, dar că am şi fost auzit; nu numai că El îmi va răspunde în viitor, dar eu primesc chiar acum răspuns. Duhul Sfânt să mă ajute în rugăciunile mele.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Slavă lui DUMNEZEU în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui. Luca 2.14

Întotdeauna la cercetarea acestui cuvânt suntem plini de adorare căci Fiul lui Dumnezeu, prin care s-au creat toate lucrurile, S-a făcut Om. El a devenit Om adevărat, căci a devenit „părtaş sângelui şi cărnii.” Fiul lui Dumnezeu care nu este numai „Cuvântul” ci şi „Adevărul lui Dumnezeu” a împlinit cu fapta ceea ce înţelesese încă înainte de întemeierea lumii: „Desfătarea mea era în fiii oamenilor.” Niciodată creaţia nu a cunoscut un asemenea eveniment. Este aşa de înălţător că mulţimea oştilor cereşti au intrat într-o laudă dumnezeiască în faţa acestui eveniment spunând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Ei trebuiau să vadă cu admiraţie că El „deşi avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat… şi a preluat chip omenesc făcându-se asemenea oamenilor.

Dar nu numai îngerii, ci oameni slabi, păstori săraci au putut să meargă la Betleem şi să vadă taina tainelor: Fiul lui Dumnezeu, copil în iesle!Şi noi în Duh putem să ne privim acolo şi să vedem că „Isus Cristos a venit în trup”. El era „Sfânt” ca om adevărat, „născut de o fecioară” despre care s-a spus: „ce se va naşte din tine este de la Duhul Sfânt” şi El se va numi Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu vorbeşte acuma „prin Fiul” şi noi ştim „că S-a arătat ca să ia păcatele.” Cine putea să facă acest lucru decât numai Acela despre care e scris că păcat în El nu se găsea? Niciodată nu putem să-i mulţumim îndeajuns pentru că a venit la noi.

Braţele părinteşti ale Dumnezeului nostru ne cuprind şi ne sprijinesc zi şi noapte. El ia asupra Lui toate nevoile şi toate grijile noastre. El doreşte ca să ne aruncăm grijile asupra Lui şi să dobândim încredinţarea scumpă că El ne poartă de grijă. „El nu-şi întoarce privirea de la cel neprihănit.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, strânge puterile mele la Tine, salvează-mă de risipa de energie şi vindecă toate indispoziţiile mele cu sănătatea Ta perfectă. Vino şi fă ca tot hotarul acestui templu trupesc să strălucească de prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.» IOAN 3,16

Trăim astăzi pe acest pământ ca pe un vulcan gata să erupă şi care poate să îşi reverse lava în orice moment. Când Domnul Isus a spus: «Oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate» (Luca 21,26), S-a referit cu siguranţă la zilele noastre. Omul din ziua de azi este din ce în ce mai dominat de frica de viitor, de aceea există atât de mulţi oameni depresivi. Ştiaţi că psihiatrii sunt cei mai solicitaţi medici în ziua de azi? Din statutul de coroană a creaţiunii şi imagine a lui Dumnezeu, prin cădere, omul s-a transformat într-un simbol, echivalent al păcatului. Într-adevăr, nimic nou nu e sub soare! În grădina Eden s-a realizat din punct de vedere spiritual transformarea radicală în rău a omului. Păcatul este cel care îl desparte pe om de Tatăl ceresc. Dar Dumnezeul plin de dragoste nu a lăsat omul în mâna lui Satan. Sacrificiul Fiului Său a restabilit relaţia pe verticală, aşa că apostolul Pavel le-a putut scrie plin de bucurie creştinilor din Roma: «dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult» (Rom. 5,20).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Cedrii din Liban, pe care i-a sădit El. Psalmi 104:16

    Cedrii din Liban sunt un simbol al creştinului, fiindcă au fost plantaţi în întregime de Domnul. Nu sunt sădiţi de om, nici nu au răsărit singuri, ci sunt sădiţi de Dumnezeu. Misterioasa mână a Duhului a aruncat sămânţa în inima pe care tot El a pregătit-o să o primească. Fiecare moştenitor adevărat al cerului îl recunoaşte pe Mire ca fiind Cel care l-a sădit. Mai mult, cedrii din Liban nu sunt dependenţi de om pentru apă. Ei stau pe stâncă, neudaţi de irigaţiile omului, dar Tatăl ceresc le asigură apa. La fel se întâmplă şi cu creştinul care a învăţat să trăiască prin credinţă. El este independent de om, chiar şi în lucrurile vremelnice. Pentru nevoile sale, El priveşte la Dumnezeu şi numai la El. Roua cerului este partea lui, şi Dumnezeul cerurilor este fântâna lui. Cedrii din Liban nu sunt ocrotiţi de nici o putere muritoare. Ei nu datorează nimic omului, atunci când sunt cruţaţi de vânt şi furtună. Ei sunt copacii Domnului, păstraţi şi îngrijiţi de El, şi numai de El. La fel se întâmplă cu creştinul. El nu este o plantă de apartament, păzită de ispite; el Stă
în cea mai periculoasă poziţie. El nu are adăpost, şi nici ocrotire, în afară de aceasta: aripile întinse ale Dumnezeului veşnic acoperă întotdeauna cedrii pe care i-a sădit. Ca şi cedrii, credincioşii sunt plini de vitalitate şi verzi întotdeauna, chiar şi în viscolul iernii. In cele din urmă, maiestatea şi frumuseţea cedrilor se datorează numai lui Dumnezeu. Domnul, însuşi Domnul, este totul pentru cedri; de aceea, David spune în unul din psalmii săi: „lăudaţi pe Domnul… pomi roditori si cedri toţi” (Psalmi 148:7, 9). In credincios nu există nimic care să aducă laudă omului. El este sădit, hrănit, şi ocrotit de mâna Domnului, şi toată slava I Se cuvine numai Lui!

Seara

 Şi Eu îmi voi aduce aminte de legământul Meu. Genesa 9:15

    Observați forma făgăduinţei. Dumnezeu nu a spus: „când vei vedea curcubeul, şi îţi vei aminti de legământul Meu, atunci nu voi distruge pământul”. Făgăduinţa nu depinde de memoria noastră, care este slabă şi rătăcitoare; ea se bazează pe memoria lui Dumnezeu, care este infinită şi neschimbătoare. „Curcubeul va fi în nor, si Eu mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic” (vers. 16). Nu de amintirile mele se leagă legământul, ci faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de mine şi de legământul Său cu mine este temelia siguranţei mele. Slavă lui Dumnezeu! Toate fortăreţele mântuirii sunt asigurate de puterea divină. Chiar şi cele mai mici turnuri, despre care credem că sunt lăsate în grija oamenilor, sunt păzite de puterea Lui. Nici amintirea legământului nu este lăsată în seama noastră. Noi putem uita, dar Domnul nu uită sfinţii săpaţi în palmele Sale (Isaia 49:16). Noi suntem asemenea Israelului în Egipt. Sângele trebuie pus pe tocul şi pe uşiorii uşii. Domnul nu spune: „când tu vei vedea sângele, Eu voi trece peste tine” ci „când Eu voi vedea sângele, Eu voi trece peste tine” (vezi Exod 12:22-23). Privind la Isus, primesc bucurie şi pace, dar numai atunci când Dumnezeu priveşte la Isus este asigurată mântuirea mea şi a tuturor aleşilor Săi Este imposibil ca Dumnezeu să se uite la Christos, Garantul nostru însângerat, şi să se mai mânie o dată pentru păcatele pedepsite în Isus. Nu, nu de noi depinde să fim mântuiţi amintindu-ne legământul. Nu există nici o combinaţie de in şi lână în jertfa lui Christos – nici o urmă de mână omenească nu întinează lucrarea de mântuire. Mântuirea nu vine prin om sau de la om, ci doar prin Domnul. Noi ne vom aminti legământul doar prin harul divin. Totuşi, temelia siguranţei noastre nu se află aici. Faptul că Dumnezeu îşi aminteşte de noi, şi nu faptul că noi ne amintim de Dumnezeu, este siguranţa noastră. De aceea legământul este „un legământ veşnic” (Genesa 9:16).

IZVOARE IN DEŞERT

Când se umplu norii de ploaie, o varsă pe pământ. (Eclesiastul 11:3)

Dacă credem mesajul acestui verset, atunci de ce ne înspăimântă norii care întunecă cerul nostru? Este adevărat că pentru o vreme norii negri ascund soarele, dar el nu s-a stins şi în curând va străluci din nou. Între timp norii aceia sunt plini cu ploaie, şi cu cât sunt mai negri, cu atât e mai probabil că vor aduce ploi îmbelşugate.

Cum am putea avea ploaie fără nori? Necazurile noastre ne-au adus întotdeauna binecuvântări, şi întotdeauna ne vor aduce, pentru că ele sunt carele negre ale harului luminos şi glorios al lui Dumnezeu. Nu după mult timp norii se vor goli, şi fiecare lăstar va fi mai fericit datorită ploilor. Dumnezeul nostru ne poate uda cu întristare, dar apoi El ne va înviora cu îndurarea Lui. Scrisorile de dragoste ale Domnului nostru vin la noi adesea în plicuri negre. Cărucioarele Lui pot hurui zgomotos pe cer, dar ele sunt pline de binefaceri. Şi nuiaua Lui face flori plăcute şi fructe hrănitoare. Deci să nu ne facem griji din pricina norilor. Ci mai degrabă să cântăm pentru că florile de mai ne sunt aduse prin norii şi ploile de aprilie.

O, Doamne, „norii sunt praful picioarelor [Tale]”! (Naum 1:3). Ajută-ne să ne amintim cât de aproape eşti Tu de noi în timpul zilelor întunecate şi înnorate! Dragostea Te priveşte şi se bucură. Credinţa vede norii golindu-se şi făcând dealurile din toate părţile să salte de bucurie. Charles H. Spurgeon

Ceea ce pare atât de întunecat vederii tale slabe

Poate fi o umbră, văzută bine

Ce face o strălucire să lumineze de două ori mai mult.

Fulgerul care a lovit copacul tău – ca să nu te mai

Adăpostească – lasă întinderea albastră a cerului

Să strălucească acolo unde n-a strălucit niciodată.

Strigătul smuls din durerea duhului tău

Poate să răsune pe o câmpie îndepărtată,

Şi să aducă pe un rătăcit din nou acasă.

Întinderea albastră a cerului este mult mai mare decât norii întunecoşi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.33-46

    O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i-au recunoscut, dar i-au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să-L înlăture – şi încă în ce fel – pe însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire – adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).

    Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să-şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă”, pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale”, Adunarea, şi „o stâncă de cădere” pentru cei neascultători (1 Petru 2.4-8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire” pentru cei necredincioşi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 15:9-17

PRIETENUL NOSTRU DE ÎNCREDERE

…v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot
ce am auzit de la Tatăl Meu. Ioan 15:15

Nu cu mulţi ani în urmă, un scriitor creştin a trecut printr-o perioadă de adânci îndoieli şi ispite. Îşi punea întrebări asupra lucrării sale, a calificării pentru ea, asupra căsniciei, asupra mântuirii. Torturat şi împovărat, s-a dus în sfârşit la un prieten şi şi-a mărturisit sentimentele ce le avea. In timp ce au discutat şi s-au rugat împreună pe parcursul a câtorva săptămâni, i-a revenit perspectiva vieţii. Pacea i-a revenit în inimă şi a experimentat din nou bucuria în Domnul. Dacă putem primi un astfel de ajutor vorbind cu un prieten, cu cât mai mult vom beneficia dacă vom fi cu totul deschişi faţă de Dumnezeu? El este cel mai bun dintre toţi prietenii. Alexander Maclaren a scris: „Dacă suntem prieteni cu Dumnezeu, ar trebui să nu avem secrete faţă de El. Sunt foarte puţini aceia care ne sunt atât de dragi, în faţa cărora ne putem aventura să ne dezvelim adâncurile inimii, Sunt lucruri acolo în adâncul tainiţelor inimii pe care n-am dori să le arătăm nici unui prieten… Dar ar trebui să-L lăsăm pe Dumnezeu în toată casa. Dacă este adevăr şi dragoste, n-ar trebui să ne temem să scoatem la vedere toată murdăria şi josnicia noastră, gândurile nevrednice şi faptele făcute împotriva Sa. Spune-I Domnului totul, dacă vrei sâ fii un prieten al Lui”. Isus a fost Dumnezeu venit în trup omenesc. Înaintea întoarcerii Sale în ceruri, El a spus ucenicilor că ei sunt prietenii Săi, ceea ce înseamnă că şi El era Prietenul lor. Şi nu putem avea un prieten mai bun şi mai apropiat ca Isus. El ne ştie deja şi aşteaptă de la noi încrederea şi mărturisirea păcatului. El este prietenul nostru cel demn de toată încrederea – D.C.E.

Am găsit un prieten minunat,

Bun, adevărat, ocrotitor,

Sfetnic înţelept şi devotat

Şi-un aşa măreţ apărător!    – Small

Prietenia lui Cristos triumfă, cand prietenia umană falimentează.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Aceasta este legea arderiidetot, a darului de mâncare, și a jertfei pentru păcat, și a jertfei pentru vină, și a jertfei pentru consacrare, și a jertfei de pace, pe care a poruncito Domnul lui Moise pe muntele Sinai, în ziua când a poruncit fiilor lui Israel să aducă darurile lor Domnului în pustia Sinai. Levitic 7.37,38

În cartea Levitic găsim expuse, în cel mai detaliat mod, resursele lui Dumnezeu pentru nevoile omului: jertfa, preoția și locul de închinare. Acestea sunt esențiale în apropierea omului de Dumnezeu, așa cum ne dovedește din plin această carte. Toate aspectele legate de aceste lucruri au fost rânduite de Dumnezeu și stabilite prin legea Sa. Nimic nu a fost lăsat la latitudinea imaginației bogate a omului sau a înțelepciunii lui. „Aaron și fiii lui au făcut toate lucrurile pe care lea poruncit Domnul prin Moise” (Levitic 8.36). Nici preoților, nici poporului nu le era permis să facă vreun pas fără îndrumările Domnului. Lucrurile stau la fel astăzi. În această lume întunecată nu există nicio rază de lumină care să nu vină din Sfânta Scriptură. „Cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea” (Psalmul 119.105).

Este minunat atunci când copiii lui Dumnezeu onorează atât de mult Cuvântul Său, încât se lasă călăuziți de el în toate lucrurile. Avem și noi nevoie acum, la fel de mult cum aveau nevoie iudeii atunci, de îndrumările divine în ce privește închinarea plăcută lui Dumnezeu. „Dar vine un ceas, și acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; pentru că și Tatăl caută astfel de închinători ai Lui” (Ioan 4.23).

Sinceritatea și devotamentul inimii nu sunt de ajuns pentru o închinare adevărată. Ea trebuie să fie, de asemenea, prin ungerea Duhului și să fie conformă cu adevărul lui Dumnezeu. Însă noi avem toate acestea în Persoana și în lucrarea binecuvântatului nostru Domn Isus! El este deopotrivă Jertfa și Preotul nostru, precum și dreptul nostru de a intra în Locul Preasfânt. Să rămânem aproape de coasta Lui străpunsă, pururi cu simțământul că El este temeiul și tămâia plăcut mirositoare a întregii noastre închinări! C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Vă îndemn, dar, înainte de toate, să faceți rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii. 1 Timotei 2.1

Dedicarea avocatului

Edward McKendree Bounds (1835-1913), de meserie avocat, a început să predice Evanghelia la vârsta de 24 de ani. El era un om blând și smerit care nu răspundea dușmanilor săi. În schimb, el plângea și se ruga pentru ei. El nu-și pierdea timpul cu mărturiile false de credință ale unora. Bounds a lucrat la revista „Sfătuitorul creștin” timp de 12 ani. El era un om al rugăciunii. La vârsta de 76 de ani putea să se roage de la trei dimineața câte trei ore pe genunchi. Bounds a fost puțin cunoscut, dar a avut o viață de rugăciune intensă.

Iată un om care a învățat o lecție de viață de la Mântuitorul său! Rugăciunea nu doar caracteriza viața obișnuită a lui Hristos, ci ea a precedat totul. Învățăm astfel de la Mântuitorul că rugăciunea trebuie să fie o deprindere zilnică în viața noastră.

Cum arată viața ta de rugăciune, cititorule? Cine nu se roagă și nu caută în Dumnezeu sursa ajutorului său, acela se bazează pe forțele proprii și pe înțelepciunea sa. Dar cine aduce înaintea lui Dumnezeu în rugăciunile sale toate situațiile, va dispune de surse de ajutor divin nebănuite.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM STAI CU VORBIREA TA LĂUNTRICĂ?

„Din prisosul inimii vorbește gura” (Luca 6:45)

Când John Roebling a conceput un proiect pentru construcția unui pod între Manhattan și Brooklyn, experții au considerat că este imposibil. Ei au fost de părere că un pod pe o asemenea distantă nu poate rezista la vânturi și la curenți. Roebling, însă, nu s-a dat bătut și împreună cu fiul său, Washington, s-au apucat de lucru. Apoi,’ chiar când construcția era pe punctul de a începe, Roebling a murit într-un accident subacvatic care i-a afectat fiului său creierul, făcându-l incapabil să meargă sau să vorbească. Opinia predominantă era ca proiectul să fie abandonat, dar Washington Roebling era hotărât să îndeplinească visul tatălui său. El a dezvoltat un sistem de comunicare bazat pe atingerea cu degetul a brațului soției sale prin care transmitea ideile sale inginerilor de proiect. Timp de treisprezece ani, aceasta a fost modalitatea prin care a supravegheat construcția – și în 1883 prima mașină a traversat podul Brooklyn. „Imposibilul” devenise realitate! Te confrunți și tu cu o situație imposibilă acasă, la serviciu, pe plan financiar sau într-o relație? Dacă este așa, ceea ce îți spui ție însuți are o mare însemnătate. Vorbirea ta lăuntrică te conduce spre bucurie sau spre nefericire. Iți dai seama unde se află credința ta din ceea ce-ti iese pe gură: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui” (v. 45). Un pastor spune: „Când ești sub presiune, ceea ce scoți pe gură te înștiințează dacă trebuie să faci anumite schimbări. Când dorești ca un lucru să se arate în omul din afară, strânge Cuvântul lui Dumnezeu în omul dinlăuntru. Hrănește-te zilnic din Cuvânt și odată ce-l crezi, vei ajunge să-l rostești și când începi să-l rostești, întreaga ta ființă va reflecta comoara Cuvântului Său din tine”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Teologia odihnei

„De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Matei 8:26

Când ne este frică, nu putem face nimic altceva decât să ne rugăm lui Dumnezeu, dar Domnul nostru are dreptul să Se aştepte ca cei care cheamă Numele Lui să aibă o încredere deplină în El. Dumnezeu aşteaptă de la copii Săi să se încreadă atât de mult în El, încât în orice criză să se poată baza pe ei. Însă noi ne încredem în Dumnezeu până la un punct, apoi ne întoarcem la rugăciunile elementare, pornite din panică, ale celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Ne pierdem cu frica, arătând prin aceasta că nu avem nici cea mai mică încredere în El şi în cârmuirea Lui asupra lumii; El pare că doarme, iar noi nu vedem în faţa noastră decât valuri uriaşe.”O, puţin credincioşilor!” Ce durere ascuţită trebuie să-i fi cuprins pe ucenici – „Iar am eşuat!” Şi ce durere ne va străpunge şi nouă inima când vom realiza dintr-o dată că am fi putut aduce bucurie în inima lui Isus dacă ne-am fi păstrat încrederea în El, indiferent ce se afla înaintea noastră!Sunt momente în viaţa când nu există nici o furtună, nici o criză şi facem tot ce putem din punct de vedere uman; dar atunci când apare o criză, noi arătăm deodată în cine ne încredem. Dacă am învăţat să ne închinăm lui Dumnezeu şi să ne încredem în El, criza va arăta că putem merge până la zdrobire fără să ne pierdem încrederea în el. Am discutat mult despre sfinţire, dar care va fi rezultatul ei în viaţa noastră? Ea trebuie să se arate în faptul că ne odihnim în Dumnezeu, o unire care ne va face nu numai să fim fără vină înaintea Lui, ci şi o mare bucurie pentru El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. MATEI 26:30

Vor mai fi fost alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată cânt Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Ghetsimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” (Ps. 77:6). Domnul nu a cântat singur, dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care îi umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregăti calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuşi, El a cântat cu toată inima, dovedind înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era o cântare de bucurie naturală ci de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce îl aşteaptă şi totuşi a lăudat pe Dumnezeu cântând. Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că avea să se pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.Avem însă şi ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întunerec a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria durerilor şi a necazurilor care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui! Dar a cânta în suferinţă, este un har deosebit

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Apoi când a văzut că cei poftiţi la masă
alegeau locurile dintâi, le-a spus o pildă”.
Luca 14:7.

Este vorba de o invitaţie la nuntă, unde sunt invitaţi mulţi şi unde, fiecare ar dori să stea pe locul dintâi. Astăzi, putem vedea acelaş lucru. De pildă, când vin unii îşi spun unul altuia să ia loc în faţă, dar aşteaptă ca celălalt să spună: „Nu, tu ar trebui să te aşezi acolo”. Dacă-i reuşeşte, atunci se aşează acolo în smerenia lui proprie. In felul acesta şi cu aceeaş mentalitate se continuă până când se aşează toţi, iar smeriţii adevăraţi vor sta în spate de tot. Dar iată că vine stăpânul casei şi ia dintre aceia care stau în spate şi-i aşează în locurile din faţă, de unde ceilalţi vor trebui să plece ruşinaţi. Se întâmplă după cum scrie în Cuvântul lui Dumnezeu:
„Căci oricine se înaltă va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat”. (Luca 14:11).Intr-o altă ocazie, se stătea la masă, iar pe masă era o farfurie cu pâine. Gazda a dat unei persoane ca să servească, dar iată că bucata mai frumoasă nu era în faţa lui, iar respectivul a dat farfuria mai departe într-o smerenie aparentă şi se gândea că celălalt va lua prima bucată, iar lui îi va rămânea cea mai frumoasă. Un astfel de om se poate înşela, de aceea nu este bine să-ţi alegi bucata cea mai frumoasă.De multe ori se poate observa, când este caş pe masă, cum unii taie fără ruşine bucata cea mai frumoasă, iar coaja care le-ar aparţine, o lasă s-o mănînce alţii. De multe ori uităm că, Cuvântul lui Isus este valabil şi în această situaţie: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” sau când ne împotrivim Cuvântului şi Duhului Sfânt şi spunem în inimă: „Eu nu vreau să stăpânească acesta peste mine”, ceea ce este mai rău.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ ŞI ÎNTUNERIC

Da, Tu eşti lumina mea, Doamne! Domnul luminează întunericul meu. 2 Samuel 22.29

Sunt eu în lumină? Atunci Tu Doamne eşti lumina mea. Dacă Tu dispari, bucuria mea se duce; dar atât timp cât Tu eşti cu mine, pot sa mă lipsesc de luminile ştiinţei şi de flăcările civilizaţiei. Ce lumină aruncă prezenţa lui Dumnezeu peste toate lucrurile! S-ar zice că un far îşi întinde razele sale până la douăsprezece mile, dar Dumnezeul nostru nu este numai un Dumnezeu de aproape, ci şi un Dumnezeu care este zărit la mari distanţe, chiar din ţara vrăjmaşului. O, Doamne, când dragostea Ta umple inima mea sunt fericit ca un înger. Tu eşti toată desfătarea mea.Sunt eu în întuneric? Atunci Tu, Doamne, luminezi întunericul meu. În scurt timp, lucrurile se schimbă. Treburile mele pot să fie din ce în ce mai întunecate şi un nor se poate îngrămădi peste alt nor; dar când se va întuneca aşa de mult încât să nu-mi pot vedea nici mâna, voi vedea totuşi mâna Domnului. Când eu nu văd nici o lumină în mine şi n-o găsesc nici la prietenii mei, nici în lumea întreagă, Dumnezeu care a zis: „Să fie lumină” şi a fost lumină, poate să facă din nou această lucrare şi să mă lumineze. El va vorbi şi soarele va răsări din nou pentru mine. Eu nu voi muri, ci voi trăi. Iată că ziua se apropie. Acest verset luminos, scris la început, străluceşte ca luceafărul de dimineaţă şi după câteva ore voi bate din palme de bucurie.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Credincios este DUMNEZEU, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Cristos, DOMNUL nostru. 1 Corinteni 1.9

Ce minunat adevăr! Însuşi Dumnezeu este Cel care ne-a chemat. Prin har suntem chemaţi să avem părtăşie unii cu alţi şi să păstrăm această măreaţă „părtăşie în Duh.” Pe ce se bazează părtăşia credincioşilor unii cu alţii? Pe părtăşia intimă şi ascunsă a plinătăţii lui Cristos. Izvoarele din care ţâşnesc marile fluvii nu se află acolo unde le vede ochiul nostru. Ele au o legătură ascunsă – invizibilă dar continuă – cu un rezervor ascuns, dar neîntrerupt care nu seacă, inepuizabil la distanţă şi adâncime necunoscută. Datorită acestei ape care se revarsă continuu din rezervorul ei, ţâşneşte deodată izvorul şi apoi fluviul care se uneşte cu alţi afluenţi şi apoi se revarsă în oceane.

Când reformatorii au întors spatele sistemului religios al Romei, ei au fost învinuiţi că rup Trupul lui Cristos. Niciodată nu trebuie să amestecăm sistemele religioase şi bisericeşti ale lumii acesteia, fie ele vechi sau noi şi indiferent ce nume ar purta cu adevărata Adunare a lui Dumnezeu, cu Trupul Iui Cristos. De aceea despărţirea de acestea nu trebuie să se numească ruptură a Trupului. Dimpotrivă, orice credincios adevărat care vrea să ţină în picioare adevărul că este NUMAI un singur Trup, care vrea să aibă o părtăşie mai clară şi mai intimă cu Domnul Cristos, are datoria neapărată să se despartă de aceste tabere în care omul a luat locul prezenţei lui Dumnezeu.Marele nostru Dumnezeu şi Tată ne-a chemat la părtăşie cu Fiul Său şi nu cu forme şi simţăminte religioase. Formele şi simţurile sunt pentru firea pământească care poate să-şi arate de ce este în stare pe scena unui teatru, dar nicidecum în strângerea laolaltă pentru Numele Domnului.De aceea, prea iubiţilor care aţi înţeles locul vostru afară din tabără şi voi, toţi aceia care vreţi să-l înţelegeţi, rămâneţi neclintiţi şi alimentaţi-vă continuu din acest Izvor al părtăşiei cu Domnul Isus Cristos.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Ce neajutorat sunt în a aduce roadă, felul Tău de roadă în lume! Aşa de neroditor şi de diferit sunt faţă de Tine! Iartă-mă şi, prin rămânerea în Isus, fie să aduc multă roadă şi aşa să-L proslăvesc pe Tatăl.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.» IOAN 14,1

În ziua de azi milioane de oameni sunt victime ale fricii. Există temeri care pot fi provocate de cuvinte nedrepte, de atitudini ostile sau de acţiuni răuvoitoare. Bolile şi incertitudinile în ce priveşte viitorul pot şi ele să cauzeze teamă; chiar şi situaţia politică, de fapt absolut tot ce ne înconjoară, ne poate provoca temeri cumplite. In plus, această frică este sporită prin intermediul mass-media. Cei mai mulţi oameni nutresc totuşi o teamă care nu poate fi definită. Faci parte dintre ei? Simţi o teamă care te domină şi te macină cu totul? Ţi-e frică de necunoscut dimineaţa, în timpul zilei şi noaptea? De unde vine ea? Motivul fricii îl reprezintă păcatele neiertate. Singura normă după care se conduce societatea noastră este: «Teme-te!» Există însă Cineva care a învins lumea şi toate temerile ei: Isus Cristos, care ne spune tot timpul: «Nu te teme» (Marcu 5,36). Prin aceste cuvinte Domnul te invită să vii la El cu absolut toate temerile tale. O, vino la lumină, la Isus! Recunoaşte-ţi vina în faţa Sa şi sângele Său te va curaţi de toate păcatele şi nelegiuirile tale, astfel încât vei putea spune împreună cu psalmistul: «Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire» (Psalm 32,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Domnul împărățeşte; să se bucure pământul. Psalmi 97:1

    Nu există motive de îngrijorare atâta timp cât binecuvântarea, textului de astăzi este adevărată. Pe pământ, puterea Domnului controlează furia celor răi, ca şi furia mării. Dragostea Lui scaldă pe cei săraci în îndurare, la fel cum ploaia udă pământul. Maiestatea Lui străluceşte în fulgerele din groaza furtunii, şi slava Domnului se vede în toată măreţia ei în căderea imperiilor şi în prăbuşirea tronurilor. In toate luptele şi necazurile noastre, vedem mâna Regelui divin.

Dumnezeu este mare; El vede şi ascultă

Toate suspinele şi vaiurile noastre.

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din nălţimile-albastre.

    În iad, spiritele rele recunosc, cu durere, supremaţia Lui neîndoielnică. Când li se permite să-şi părăsească sălaşul, sunt nevoiţi să poarte lanţuri. Zăbala este în gura crocodilului, şi cârligul în fălcile leviatanului. Porţile morţii sunt închise de Domnul, şi temniţa mormântului este păzită de puterea divină. Teribila răzbunare a Judecătorului întregului pământ îi face pe demoni să tremure, asemeni câinilor care văd biciul vânătorului.

Nu te teme de moarte, nici de demoni şi astre

Dumnezeu îi păzeşte pe cei care-L ascultă;

Suflete, nu uita, când durerea e multă,

Dumnezeu te priveşte din ‘nălţimile albastre,

    În cer, nimeni nu se îndoieşte de suveranitatea Regelui etern, şi toţi cad cu faţa la pământ aducându-I omagii. Îngerii sunt solii Săi, cei răscumpăraţi favoriţii Lui, şi toţi se întrec să-I slujească zi şi noapte. De-am ajunge mai repede în cetatea Marelui Rege!

Pentru noaptea de chin şi tristeţea trecută

Ne va da bucurie, şi uita-vom de moarte;

Suflete, nu uita, când durerea e multă

Dumnezeu te priveşte din nălţimile albastre.

Seara

Curcubeul se va arăta în nor. Genesa 9:14

    Curcubeul, simbolul legământului lui Dumnezeu cu Noe, este tipul Domnului Isus, care este mărturia lui Dumnezeu pentru popor, Când ne putem aştepta să vedem legământul? Curcubeul poate fi văzut numai pe fundalul norilor. Atunci când conştiinţa păcătosului se întunecă de nori, când îşi aminteşte de păcatele trecute, le jeleşte, şi se căleşte în faţa lui Dumnezeu, Isus Christos i se descoperă ca un Curcubeu al legământului, arătându-şi toate culorile glorioase în caracterul Său divin, ca o mărturie pentru împăcarea păcătosului cu Dumnezeu. Când credinciosul este înconjurat de încercări şi ispite, îi face bine să se gândească la Domnul Isus Christos – să-şi amintească cum a trăit, cum a murit, cum a înviat, şi cum mijloceşte acum pentru poporul Său. Curcubeul lui Dumnezeu este plasat deasupra norilor de păcat, durere şi necaz, pentru a prooroci izbăvirea. Un singur nor nu poate produce un curcubeu; trebuie să fie şi picături de apă care să reflecteze lumina soarelui. In acelaşi fel, durerea pentru păcat nu trebuie doar să ne ameninţe, ci să ne lovească, dacă vrem să vedem Curcubeul lui Dumnezeu. Observaţi că Christos nu ar fi fost Răscumpărătorul nostru, dacă răzbunarea lui Dumnezeu ne-ar fi ameninţat într-una, ca un nor rnânios. Pedeapsa a căzut în picături teribile peste EL Dacă nu există suferinţă reală în conştiinţa păcătosului, Christos nu poate fi Salvatorul lui. Dacă păcătosul nu experimentează o convingere dureroasă, nu ÎI poate vedea pe Isus. Dar trebuie să fie şi soare, fiindcă norii şi picăturile de apă nu pot crea curcubeul fără lumina soarelui. Prea iubiţilor, Dumnezeul nostru, care este ca un soare pentru noi, străluceşte întotdeauna, dar noi nu îl putem vedea tot timpul – norii îi ascund faţa. Totuşi, nu contează câte picături cad, sau câţi nori ne ameninţă, dacă El străluceşte, răsare curcubeul imediat Se spune că, atunci când se vede curcubeul, ploaia s-a sfârşit Cu siguranţă că, atunci când va veni Christos, va fi sfârşitul necazurilor noastre. Când îl vedem pe Isus, păcatul dispare, iar îndoielile şi teama se risipesc. Când Domnul Isus păşeşte pe valurile mării, liniştea este foarte adâncă!

IZVOARE IN DEŞERT

El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe. (2 Petru 1:4)

Când un constructor de nave face un vapor, face aceasta numai ca să-l ţină pe eşafodaj? Nu, el îl construieşte ca să navigheze pe mări şi oceane şi să înfrunte furtunile. De fapt, dacă el nu ţine seama de vânturile puternice şi de uragane în timp ce-l construieşte, este un constructor nepriceput.

În acelaşi fel, când Dumnezeu te-a făcut credincios, El a vrut să te testeze. Şi când ţi-a dat promisiuni şi ţi-a cerut să crezi în ele, El a făcut promisiuni pentru vremuri de furtună şi pentru valuri mari. Crezi că unele din promisiunile Sale sunt contrafăcute, aşa cum o vestă de salvare care arată bine în magazin nu ţi-e de nici un folos în mare?

Am văzut cu toţii săbii care sunt frumoase, dar nu sunt bune pentru război, sau pantofi făcuţi ca obiecte decorative, dar în care nu poţi umbla. Însă pantofii lui Dumnezeu sunt făcuţi din fier şi alamă, şi putem umbla tot drumul până la cer în ei, fără ca ei să se uzeze vreodată. Şi putem înota de o mie de ori în Atlantic cu vesta Lui de salvare, fără teama că ne vom scufunda. Cuvântul promisiunii Lui este făcut să fie încercat şi testat.

Nimic nu-I displace mai mult Domnului Hristos decât să-i vadă pe cei din poporul Său că-L mărturisesc public şi apoi nu se folosesc de El. Lui Îi place să ne folosim de El, pentru că binecuvântările legământului Său nu sunt menite doar să ne uităm la ele, ci să ni le însuşim. Domnul nostru Isus ne-a fost dat ca să ne fie de folos acum. Te foloseşti tu de El aşa cum trebuie?

Preaiubitule, mă rog ca tu să nu tratezi promisiunile lui Dumnezeu ca ceva de expus la muzeu, ci mai degrabă să le foloseşti în fiecare zi ca un izvor de mângâiere. Şi când treci printr-o vreme de nevoie, încrede-te în Domnul.

Charles H. Spurgeon

Mergi în adâncul promisiunii lui Dumnezeu

Şi cere orice voieşti;

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu-ţi va lipsi,

Cuvântul Lui El îl va împlini cu siguranţă.

Cum ar putea Dumnezeu să spună nu la ceva ce a promis?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.18-32

    In drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct. Aceasta era starea lui Israel… şi la fel este a tuturor aşa-zişilor creştini!

    Această minune îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai-marii poporului urmează să-I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu-I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de-al doilea fiu dintr-o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s-au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.

    Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 2:1-11    

BUN VENIT ACASĂ!

…este mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă mâhnire 2 Corinteni 2:7

Pentru unii tineri care pleacă de acasă, întoarcerea nu este întotdeauna ceea ce au sperat. Cei mai mulţi dau faţă cu tatăl supărat care mormăie nervos: „Nu ştiu dacă am să te pot ierta vreodată. Nu-i destul că i-ai dat destule dureri de cap lui maică-ta până la vârsta aceasta, dar acum ai făcut-o. Faptul că ai venit acasă nu schimbă cu nimic adevărul că eşti un vagabond murdar”. Studiile arată că acest resentiment este obişnuit, în special când părintele află că băiatul său a devenit o problemă socială. Cât de diferită ar trebui să fie atitudinea noastră faţă de delicventul din familia lui Dumnezeu! în textul de azi, Pavel ne sfătuieşte cum să primim pe creştinul pocăit înapoi în biserică. Din aceste cuvinte, putem trage o concluzie: Când un creştin se întoarce după ce a căzut în păcat şi a fost despărţit de părtăşia cu oamenii lui Dumnezeu, trebuie să lepădăm atitudinea: „ai-făcut-o-de-oaie-frate”.

În schimb, ar trebui să-i arătăm dragoste şi acceptare. Aceasta nu înseamnă că luăm cu uşurătate neascultarea lui. Dar trebuie să-i dorim sănătatea spirituală aşa cum un părinte vrea să-şi vadă copilul scăpat de consecinţele unei comportări delicvente. Dar atunci când o persoană se întoarce cu sinceritate la Domnul, ar trebui să-l reprimim cu bucurie.

Cea mai bună cale de a-l ajuta pe creştinul ce se pocăieşte este să-i spunem un călduros „bun venit acasă”, astfel încât Satan să nu mai aibă nici o putere în viaţa sa.     M.R.D. II

Doamne, vorbeşte-mi, ca să pot şi eu

Vorbi ca un ecou al vocii Tale-

Şi-aşa cum cauţi, m-ajută mereu

Să-Ţi caut copiii pierduţi pe cale.    – Havergal

Cel ce-a întors spatele Domnului si se reîntoarce la El are nevoie ca Biserica să-i ţină spatele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și ea ia zis: „Cum poți să spui: «Te iubesc!», când inima ta nu este cu mine?” … Și a fost așa: a stăruit de el cu vorbele ei zilnic … Și șia deschis toată inima și ia zis: „Na trecut brici pe capul meu, pentru că sunt nazireu al lui Dumnezeu din pântecele mamei mele …”. Și Dalila a văzut că își deschisese toată inima și a trimis să cheme pe căpeteniile filistenilor, zicând: „Suițivă de data aceasta, pentru că mia deschis toată inima sa”.  Judecători 16.1518

Judecătorii lui Israel – Samson (6) – O chestiune de inimă

Samson intră din nou în încurcătură din cauza unei femei filistence. Cât de des a reușit Satan să dobândească biruințe împotriva celor ai Domnului, folosinduse de femei nelegiuite și lipsite de scrupule! Samson, nazireul lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie atent, însă el era nazireu mai mult din punct de vedere exterior, în timp ce inima lui nu era cu adevărat dedicată lui Dumnezeu.

„Păzeșteți inima mai mult decât tot ce se păzește, pentru că din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23). În Scriptură, inima este sediul simțămintelor, al afecțiunilor și al priceperii. Inima credinciosului trebuie săI aparțină Domnului, însă lumea o dorește și ea și își găsește plăcerea în a se juca cu simțămintele și cu afecțiunile celui credincios. La fel a procedat Dalila.Ea la tot bătut la cap pe Samson, folosind argumentul dragostei pe care el ar fi trebuit să o aibă față de ea, până când acesta, în final, a cedat. Dalila a știut când Samson a cedat și ia chemat pe filisteni, care iau dat răsplata cerută. Ia ras cele șapte șuvițe de pe cap și acum el era în întregime prizonierul vrăjmașilor săi. Este inima noastră în întregime a Domnului? E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Nu este el … un tăciune scos din foc? Zaharia 3.2

Un tăciune

În 9 februarie 1709 la casa Wesley din Anglia a izbucnit un puternic incendiu. Părinții îi scoaseră în grabă pe copii afară. Dar unul din ei lipsea. Încercând să se întoarcă după cel ce lipsea, tatăl văzu că scările ardeau și nu i-ar mai fi suportat greutatea. În agonia creată de acel incendiu, tatăl nu a mai avut altceva de făcut decât să-l încredințeze în mâinile protectoare ale lui Dumnezeu. Deodată, unul dintre bărbații aflați în fața casei privi în sus și-l văzu pe micul John apărând în fereastra de la etaj. Ceru disperat o scară. Dar timpul presa asupra situației. Atunci un bărbat voinic se sprijini de pereții casei, iar alții îl ajutară pe un om mai ușor să se cațere pe umerii acestuia. Omul de deasupra își întinse brațele și îl apucă pe băiat și astfel a fost salvat.

Această întâmplare și-a pus amprenta de neuitat asupra lui John Wesley. El a luat-o ca o dovadă că Dumnezeu avusese un scop anume pentru a-l salva. Incidentul acesta a devenit pentru el o imagine a lumii și a rolului său în ea. Casa arzândă reprezenta lumea care piere în păcate. John Wesley a devenit un harnic slujitor al Mântuitorului său și a lucrat, ca mulți să-L găsească pe Cel ce scapă pe oameni din focul iadului. Înainte de a muri, Wesley a pus să i se scrie pe piatra mormântului: „Aici zace trupul lui John Wesley, un tăciune scos din foc”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CHEMAT SĂ FII PREOT (2)

„Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui” (Exodul 33:11)

Preoții trebuie să își desfășoare lucrarea în lumina prezenței lui Dumnezeu, dar si să slujească în baza relației lor cu Dumnezeu. Viața lui Moise este un bun exemplu în acest sens. Când Dumnezeu l-a chemat prima oară pe Moise să conducă poporul Israel, El i-a vorbit printr-un rug aprins. Când s-a întâmplat asta, Moise a spus: „Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată” (Exodul 3:3). Disponibilitatea lui Dumnezeu de a vorbi cu noi nu trebuie pusă la îndoială niciodată. Adevărata problemă este întotdeauna disponibilitatea noastră de a ne întrerupe programul și de a fi receptivi la ceea ce are El de spus. Poate Dumnezeu să-ți vorbească în timpul unei pauze publicitare de la emisiunea ta preferată de la televizor? Ar putea – dar, probabil, nu o va face. El este împărat și dorește să respectăm protocolul apropierii de El pe care l-a prezentat în Cuvântul Său. Apoi, Dumnezeu i-a vorbit lui Moise pe munte și i-a dat cele Zece Porunci. în acel moment, muntele ardea și fumega datorită prezenței lui Dumnezeu (Exodul 20:18). Când s-a întâmplat lucrul acesta, poporul a tremurat și i-a spus lui Moise: „Vorbește-ne tu însuți și te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim” (v. 19). Clipe ca acestea îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de mulțime! în cele din urmă, Moise sa apropiat atât de tare de Dumnezeu încât „Domnul vorbea cu Moise față în față, cum vorbește un om cu prietenul lui”. Imaginează-ti timpul când stai „față în față” cu Dumnezeu! Ce privilegiu! Aceasta ar trebui să fie dorința inimii noastre. Numai când te-ai întâlnit față în față cu Dumnezeu și L-ai auzit personal te poti ridica la nivelul sarcinii pe care o ai de îndeplinit.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Trebuie să treci prin această experienţă

…si nu l-a mai văzut. 1 Împăraţi 2:11-12

Nu este rău să depinzi de Ilie câtă vreme ţi-l dă Dumnezeu, dar aminteşte-ţi că va veni un timp când el va trebui să plece, atunci când el nu va mai fi călăuzitorul şi liderul tău, deoarece Dumnezeu nu vrea ca el să mai rămână. Tu spui: „Nu pot merge fără Ilie”. Dumnezeu îţi spune însă că trebuie.

Singur la Iordanul tău (2:14). Iordanul este simbolul despărţirii, unde nu mai ai partăşie cu nimeni altcineva şi unde nimeni nu poale lua responsabilitatea în locul tău. Trebuie să pui în practică ceea ce ai învăţat atunci când erai cu Ilie al tău. Ai fost în repetate rânduri la Iordan cu Ilie, dar acum eşti singur în faţa lui. Nu-ţi foloseşte la nimic să spui că nu poţi merge înainte; această experienţă a venit, iar tu trebuie să mergi înainte. Dacă vrei să afli dacă Dumnezeu este cu adevărat Dumnezeul care crezi că este, atunci treci singur prin Iordanul tău.

Singur la lerihonul tău (2:15). Ierihonul este locul unde l-ai văzut pe Ilie al tău făcând lucruri mari. Când ajungi la Ierihonul tău, ai o reţinere puternică de a lua iniţiativa şi de a te încrede în Dumnezeu, vrând în schimb ca altcineva să facă aceasta în locul tău. Dacă rămâi credincios lucrurilor pe care le-ai învăţat cu Ilie, vei primi semnul că Dumnezeu este cu tine.

Singur la Betelul tău (2:23). La Betelul tău se termină înţelepciunea ta şi începe înţelepciunea lui Dumnezeu. Când nu mai ştii ce să faci şi eşti gata să intri în panică, nu te teme; bazează-te pe Dumnezeu, iar El va aduce la lumină adevărul Său într-un mod care va sfinţi viaţa ta. Pune în practică ce ai învăţat când erai cu Ilie al tău, foloseşte mantaua lui şi roagă-te. Hotărăşte-te să te încrezi în Dumnezeu şi nu-l mai căuta pe Ilie!

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cuvântul Domnului a vorbit lui Ieremia… pe când era închis în curtea închisorii”. IEREMIA 33:1

Proorocul era legat, dar Cuvântul Domnului nu era! Adevărata viaţă creştină cunoaşte fel de fel de experienţe care îl determină pe cel credincios să se lipească mai mult de Dumnezeu. Pentru credinţa adevărată – această credinţă născută din relaţia cu Dumnezeu, destinată să triumfe asupra lumii – împotrivirea nu este o vrăjmaşă şi greutăţile nu sunt piedici.

Cuvântul acesta spus proorocului Ieremia se potriveşte cu experienţa multor creştini care sunt hotărâţi să meargă cu Dumnezeu fără compromisuri. Ea descrie starea aceea în care cel credincios se simte oprit, încătuşat, fără să ştie de ce şi fără să poată să iasă din ea.

Câţi sfinţi ai lui Dumnezeu sunt opriţi de o boală; dar Cuvântul lui Dumnezeu vine la ei cu dulceaţa, claritatea şi mângâierea sa. Închisoarea aparentă devine o apropiere de locul prea sfânt şi din camera de suferinţă iese un parfum de evlavie care dă slavă lui Dumnezeu. Am vizitat odată pe un credincios la un spital, care avea o paralizie totală şi era pe patul de suferinţă de ani de zile. Faţa îi radia de fericire şi cunoştea pe dinafară o mulţime de locuri din Scriptură pe care eu nici acum, după mai bine de patruzeci de ani de când sunt credincios, nu le-aş putea spune. Ce lucrare a harului dumnezeiesc! Dumnezeu îngăduie suferinţa cu un scop, dar El este cu noi chiar în ea. Este o vreme când Domnul Isus este mai aproape de noi decât în orice altă vreme.

Sunteţi încătuşaţi de împrejurări dificile şi pentru un moment în imposibilitatea de a ieşi din ele? Aduceţi-vă aminte de Cuvântul care spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28). Apoi, nici un credincios n-a fost lăsat în „închisoarea” împrejurărilor grele, ci a fost scos când Dumnezeu a socotit că şi-a făcut lucrarea pe care Şi-a propus-o.

Vi se pare că ocupaţiile v-au deveni o închisoare? Sunteţi într-o situaţie care vă depăşeşte, fără să fi greşit cu ceva? Cuvântul lui Dumnezeu vine să vă reasigure că nimic nu vă poate vătăma, că El se ocupă de cei care sunt în astfel de situaţii şi care îl aşteaptă în linişte ca să intervină. În acelaşi capitol, la versetul 3, Domnul îi spune lui Ieremia: „Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde”. Ba mai mult „Iţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” „Ce dulce este experienţa unei părtaşii cu Domnul Isus atât de intimă şi din care sufletul iese îmbogăţit. Apostolul Ioan în închisoarea de pe insula Patmos a primit descoperiri atât de mari şi de însemnate. Încercarea voastră a fost poate dură dar ea a devenit dovada sigură a credincioşiei lui Dumnezeu. Chemaţi-L acum, aşa cum sunteţi şi „pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Fii. 4:7).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi
pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi,nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogaţi, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut”. Luca 14:12.

Omul necredincios sau cel firesc, se are în vedere întotdeauna numai pe el însuşi. Când pregăteşte o masă, pe aceia îi invită,care crede el că îi vor putea răsplăti, sau îşi caută prin aceasta consideraţia, prin faptul,că poate să găzduiască oameni cu vază. Isus ne învaţă chiar opusul şi ne spune să invităm la masă pe schilozi,pe şchiopi şi pe orbi. La unii le este ruşine să invite pe aceşti oameni, iar alţii se gândesc că aceştia nu le vor putea răsplăti fapta lor. Dar acela care va face acest lucru cu un gând bun,acela se va putea bucura într-adevăr. El va avea masa plină cu fii ai lui Dumnezeu, deoarece este scris: „Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”. (Mat.25:40), şi…”se va răsplăti la învierea celor neprihăniţi”. (Luca 14:14).

„Unul din cei ce stăteau la masă cu El, auzind aceste lucruri, I-a zis: „Ferice de acela care va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu”.(Luc.14:15). Si Isus i-a răspuns: „Un om a dat o cină mare, şi a poftit pe mulţi”. Mântuitorul a invitat pe mulţi la cina Lui, de fapt noi toţi suntem invitaţii Lui, dar din cauza naturii noastre păcătoase, şi noi eram orbi, schilozi şi şchiopi. Dar după cum cei poftiţi la cină nu au venit, şi astăzi mulţi găsesc pretexte şi consideră că au lucruri mai importante de făcut. Totuşi toţi s-au vindecat în urma hranei date de El. Prin hrana Lui primim vindecare trupească şi sufletească; cei care mănîncă din ea, vor putea să conducă şi pe alţii la masa Domnului. Promisiunea din Apocalipsa 3:20 este încă valabilă: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

AŞTEPTÂND, NU LUÂND-O ÎNAINTE

Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Psalmul 62.1

Ce poziţie binecuvântată – aşteptând toate numai de la Domnul! Aşa să fie starea noastră în toată ziua de azi şi în fiecare zi. Aşteptând timpul Său de har, aşteptând în slujba Sa, aşteptând în rugăciune – şi mulţumire. Această poziţie este cea mai bună şi adevărată a creaturii în faţa Creatorului, a slujitorului înaintea Stăpânului, a copilului înaintea Tatălui. Nu ne permitem să-I dictăm lui Dumnezeu, nici să ne plângem de El; nu vom permite nici o stare de iritabilitate şi nici o neîncredere. În acelaşi timp, nu o vom lua înaintea norului şi nu vom căuta ajutor la alţii; nici unul din aceştia n-ar vrea să aştepte toate de la Dumnezeu. Dumnezeu şi numai Dumnezeu este aşteptarea inimilor noastre.Binecuvântată siguranţă – de la El vine scăparea; şi ea este pe drum. Ea va veni de la El şi de la nimeni altul. Toată slava I se cuvine, căci numai El poate şi vrea s-o săvârşească. Şi El o va face în modul cel mai sigur, la timpul şi în felul Său. El ne va izbăvi de îndoieli, suferinţe, vorbiri de rău şi dureri. Deşi nu vedem încă nici un semn de izbăvire, suntem satisfăcuţi şi rămânem în voia Domnului, căci nu avem nici o îndoială că dragostea Sa nu ar fi plină de credincioşie. El va face o lucrare sigură în curând şi noi îl vom lăuda îndată pentru harul ce va veni.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Lepădaţi dar orice răutate, orice vicleşug, orice fel de prefăcătorie, de pizmă şi de clevetire. 1 Petru 2.1

Răscumpăraţii Domnului Isus au pe pământ de împlinit o solie însemnată. Ca o „preoţie aleasă” să aducă „jertfe duhovniceşti” şi ca o „preoţie împărătească” să vestească puterile minunate ale Celui ce i-a chemat din întuneric la lumina Sa.

Pentru jertfele din Vechiul Testament trebuiau luate numai animale curate şi fără cusur. Cine a fost chemat de Domnul „la lumina Sa minunată” trebuie, fără îndoială, să umble ÎN lumină. Curăţenia şi sfinţenia sunt aşteptate de la cei care au fost aleşi. Este oare cu putinţă să fie găsite vicleşug, invidie, prefăcătorie, clevetire, la cei ce se numesc după numele lui Cristos? Dacă însă noi ne cunoaştem inima noastră, trebuie să mărturisim că suntem în stare de orice lucrare rea. În faţa oamenilor se pot oarecum ascunde gândurile inimilor ca să fim văzuţi într-o lumina bună. Dumnezeu vede în ascuns. El vede şi în cel mai îndepărtat colţ şi încreţitură a inimii. Poate se găseşte în inima noastră undeva ascunsă pizmă, prefăcătorie, vicleşug sau clevetire. Clevetirea destramă ca otrava câte o legătură bine închegată sau o relaţie frăţească. Cât de multe necazuri s-au produs din pricina pizmei! Prefăcătoria şi vicleşugul să NU fie găsite la copiii lui Dumnezeu!

De ne-am mustra în prezenţa Domnului! Dacă noi descoperim aceste lucruri la noi să le aducem în faţa Domnului cu smerenie, ca El să ne poată ajuta. El vrea cu bucurie ca noi să mergem înainte spre slava Lui şi ca nişte prunci născuţi de curând să dorim laptele duhovnicesc şi curat care este Cuvântul lui Dumnezeu.În viaţa noastră, în legăturile noastre cu alţii, în treburile noastre, trebuie să măsurăm totul cu o SINGURĂ măsură şi această măsură este SLĂVIREA lui ISUS – Singura şi cea mai însemnată întrebare cu privire la tot ce gândim, facem sau vorbim ar trebui să fie: „Este acest lucru vrednic de Numele sfânt care îl port?”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru locul acesta în care sunt; dar întrebarea a început să se ridice în mine: este acesta locul pe care Tu l-ai rânduit pentru mine? Ajută-mă să fac cu statornicie voia Ta. Poate că este doar o agitaţie din partea mea; dacă este aşa, linişteşte-mă şi dă-mi putere de a nu păcătui împotriva Ta prin îndoială.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.» ISAIA 55,6

Vrei să te vindeci de furia, de necurăţia, de lipsa ta de răbdare? Nu te lăuda cu ceea ce eşti! Nu te făli cu aşa-zisa ta economie care nu este altceva decât zgârcenie! Nu te bate în piept nici cu devotamentul tău la serviciu, deoarece nu faci altceva decât să îţi măreşti mândria! Biblia spune: «Şi, cu toate că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac» (Rom. 1,32).

Când Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6), grăbeşte-te să răspunzi «da» nu doar din cauza stării tale păcătoase, ci şi pentru că El Se întoarce în curând! Nu mai ai mult timp! Isus vrea să reînnoiască totul în tine, dar tu trebuie să-L accepţi şi să Îi permiţi să facă acest lucru. Astăzi viaţa ta poate să ia o altă turnură. Poate eşti dezamăgit de ceea ce este sau se întâmplă în jurul tău. Prietenii te-au părăsit, unii au luat-o pe căi greşite, dar Isus nu te lasă niciodată. Domnul le spune tuturor celor care vin la El prin credinţă: «Iată, Eu sunt cu tine în toate zilele» (comp. cu Matei 28,30). Te întreb încă o dată: Vrei să-ţi vindeci sufletul? Dacă da, Cuvântul lui Dumnezeu spune: «dacă Mă veţi căuta cu toată inima Mă voi lăsa să fiu găsit de voi» (Ier. 29,13-14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute. Iov 29:2

Mulţi creştini privesc trecutul cu plăcere, în timp ce prezentul li se pare nemulţumitor. Ei privesc înapoi la zilele petrecute în comuniune cu Domnul, ca fiind cele mai bune pe care le-au cunoscut vreodată, dar prezentul este înveşmântat în haine mohorâte şi triste. Odinioară trăiau lângă Isus, dar acum simt că s-au îndepărtat de El, şi spun: „oh! Cum nu pot să fiu ca în lunile trecute”. Ei se plâng că şi-au pierdut asigurarea, că nu mai au pace în minte, că nu se mai bucură de mijloacele harului, că nu mai au o conştiinţă atât de trează, sau că nu mai au atât de mult zel pentru slava lui Dumnezeu. Cauzele acestei triste stări de lucruri sunt multiple. Ar putea fi de vină neglijarea rugăciunii, fiindcă o viaţă fără rugăciune este începutul declinului spiritual. Sau ar putea fi rezultatul idolatriei. Inima este ocupată cu altceva, mai mult decât cu Dumnezeu; afecţiunea a fost aşezată asupra lucrurilor pământeşti, în locul lucrurilor cereşti. Un Dumnezeu gelos nu va fi mulţumit cu o inimă împărţită. El trebuie să fie iubit cel mai tare şi cel mai mult. El va retrage razele prezenţei sale din inima rece şi rătăcitoare. Sau cauza ar putea fi încrederea în sine şi îndreptăţirea de sine. Mândria este prezentă în inimă, şi sinele feste înălţat, în loc să se plece la piciorul crucii. Creştine, dacă nu eşti acum ca „în lunile trecute”, nu sta liniştit dorind întoarcerea fericirii dinainte, ci caută-ţi imediat Stăpânul şi spune-I despre starea ta tristă. Cere harul Său şi putere care să te ajute să umbli mai aproape de El. Umileşte-te în faţa Lui, şi El te va ridica şi te va face să te bucuri din nou de lumina feţei Sale. Nu sta la pământ, oftând şi văitându-te. Atâta timp cât iubitul Medic trăieşte, există speranţă, există siguranţa vindecării în cele mai rele cazuri.

Seara

O mângâiere veşnică. 2 Tesaloniceni 2:16

„Mângâiere”. Există muzică în cuvântul acesta. Ca şi harpa lui David, el alungă spiritul rău al melancoliei (1 Samuel 16:23). Era o mare onoare pentru Barnaba să fie numit „,fiul mângâierii” (Fapte 4:36). Într-adevăr, cuvântul este unul din ilustrele nume ale Unuia mai mare decât Barnaba, fiindcă Domnul Isus este „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25). „O mângâiere veşnică” – aceasta este partea cea mai bună, fiindcă o veşnicie de mângâiere este coroana şi slava noastră. Ce este „mângâierea veşnică’? Ea include sensul păcatului iertat Un creştin care a primit în inima lui mărturia Duhului ştie că păcatele îi sunt şterse „ca un nor” şi fărădelegile s-au dus „ca o ceaţă” (Isaia 44:22). Dacă păcatul lui este iertat, nu este aceasta „o mângâiere veşnică’? În continuare, Domnul oferă poporului Său un simţământ adânc al acceptării în Christos. Creştinul ştie că Dumnezeu îl priveşte în uniune cu Isus. Unirea cu Domnul înviat este o mângâiere uimitoare; ea este, de fapt, veşnică. Chiar dacă boala ne chinuieşte, am văzut sute de credincioşi fericiţi în slăbiciune, ca şi în sănătate şi putere. Chiar dacă săgeata morţii ne străpunge inima, mângâierea noastră nu piere. Nu au auzit oare urechile noastre cântecul de bucurie al sfinţilor pe moarte, bucurându-se de Dumnezeul iubirii care locuia în inimile lor? Da, simţământul acceptării în Prea Iubitul este „o mângâiere veşnică”. Mai mult, creştinul are convingerea siguranţei sale. Dumnezeu a promis să-i salveze pe cei care cred în Christos. Creştinul crede în Christos. El crede că Dumnezeu va fi la fel de bun ca și
Cuvântul Său şi îl va salva. El crede că este în siguranţă fiindcă este legat de persoana şi lucrarea lui Isus.

IZVOARE IN DEŞERT

Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! (Habacuc 3:17-18)

Te rog să observi ce situaţie dezastruoasă este descrisă în acest pasaj şi să notezi ce plină de curaj este credinţa exprimată aici. Este ca şi cum scriitorul ar spune de fapt: „Chiar dacă sunt forţat să trec prin această condiţie extremă de a nu şti unde să găsesc ceva de mâncare şi deşi casa mea este goală şi câmpurile mele nu dau nici un rod şi văd evidenţa ciumei divine acolo unde am văzut odată roadele belşugului lui Dumnezeu, «eu tot mă voi bucura în Domnul»”.

Cred că aceste cuvinte sunt vrednice să fie scrise pentru totdeauna în piatră cu un diamant. O, prin harul lui Dumnezeu, fie ca ele să fie adânc săpate pe tăbliţa inimii noastre! Deşi versetul de mai sus este foarte concis, el implică sau exprimă următoarele gânduri ale scriitorului: că în timpul necazului lui va fugi la Dumnezeu, că-şi va păstra stăpânirea de sine spirituală în cele mai grele împrejurări; şi că în mijlocul tuturor acestora el se va desfăta cu o sfântă bucurie în Dumnezeu şi va avea o fericită nădejde în El.

Încredere eroică! Credinţă glorioasă! Dragoste de neînvins! Philip Doddridge

Aseară am auzit un prihor cântând în ploaie,

Şi răpăitul stropilor de ploaie dădeau un refren dulce,

Făcând şi mai plăcută muzica acelei păsări.

Aşa că, m-am gândit, când vine necazul, aşa cum vine el,

De ce m-aş opri din cântat? Chiar dincolo de deal

S-ar putea ca soarele să scalde încă lumea verde.

Cel care înfruntă necazul cu o inimă veselă

Face povara mai uşoară. Dacă va cădea o lacrimă,

Şi mai dulce va fi cadenţa cântării pe care o auzim.

Ţi-am învăţat lecţia, pasăre cu aripi pătate,

Ascultând cântecul tău cu tonul lui de primăvară –

Când norii de furtună întunecă totul, este TIMPUL să cânt.

Eben Eugene Rexford

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 21.1-17

In fiecare dintre primele trei evanghelii, trecerea prin Ierihon şi intrarea în Ierusalim marchează începutul ultimei părţi a călătoriei Mântuitorului nostru pe pământ. Împlinirea versetului din Zaharia 9.9 era pentru Israel încă o dovadă că Cel care venise să-l viziteze era chiar Mesia al său. Imposibil să-L confundăm cu vreun altul: „El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar…” (Zaharia 9.9)! De obicei, un rege se prezintă mândru şi impunător, intrând triumfător în capitala lui, călare pe un cal de luptă, în fruntea oştilor sale; un împărat umil şi blând este însă ceva străin de gândirea omenească.

Aceste trăsături ale harului şi ale blândeţii nu-L împiedică nicidecum pe Domnul să acţioneze cu cea mai mare severitate atunci când vede drepturile lui Dumnezeu călcate în picioare (v. 12…). La fel trebuie să fie şi trăsăturile celor care sunt ucenicii Săi: blândeţea care trebuie să-i caracterizeze să nu excludă nimic din cea mai mare fermitate a lor (1 Corinteni 15.58).

Prezenţa lui Isus în Templu are efecte diferite: în primul rând, o curăţire imediată, în acelaşi timp cu vindecarea prin har a infirmilor care vin la El; apoi lauda din partea copiilor, deopotrivă cu indignarea şi cu împotrivirea din partea vrăjmaşilor adevărului.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 11:23-28

CEL CE SPUNE MEREU „DA” DEVINE UN NIMENI

Prin credinţă, Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon. Evrei 11:24

Cuvântul „da” este un cuvânt mic, dar care poate crea mari necazuri. Bryan Archibald, fostul preşedinte al Seminarului Baptist de Nord din Chicago, a subliniat acest lucru la o conferinţă care s-a ţinut cu ani în urmă. El a spus: „Faptul de a spune întotdeauna ‚da’ va duce la pierderea identităţii personale, pe când ‚nu’ defineşte personalitatea”.

Să presupunem că într-o dimineaţă te hotărăşti să spui „da” la toate cererile care îţi vor fi adresate în ziua aceea. Vei spune „da” oricărei solicitări asupra timpului tău din ziua aceea, a talentelor si a energiilor. Vei spune „da” indiferent de convingerile tale. In ce condiţie vei ajunge la sfârşitul zilei? Te vei simţi ca şi cum s-ar fitras de tine în toate direcţiile – să nu mai spunem nimic despre sentimentul vinovăţiei şi al pierderii respectului faţă de tine pentru că nu ai spus „nu” la ceea ce era rău.

Moise s-a definit pe sine refuzând „să fie numit fiul fiicei lui faraon”. Noi, în calitate de creştini, trebuie să învăţăm să spunem „nu” la o serie de lucruri. Aceasta nu înseamnă că devenim negativişti sau dezagreabili. Din contră, fiecare „nu” trebuie să fie partea reversă a lui „da” spus din inimă lui Dumnezeu. Biblia ne înşiră o serie de lucruri care sunt greşite (vezi Galateni 5:19-21). Şi pentru acele lucruri care nu sunt nici greşite nici corecte prin ele însele, obţinem discernământul prin rugăciune, încrezându-ne în Duhul Sfânt şi aplicând principiile biblice. Nu fi un nimeni care este de-acord cu toată lumea pentru că este cel mai uşor lucru de făcut. Fii tu însuţi, defineşte-te. Spune NU la tot ce caută să satisfacă înclinaţiile păcătoase şi egoiste şi, spune DA la tot ceea ce-I place Domnului.     D.J.D.

Te rog să cugeţi; nu e-ntotdeauna bine

Să spui doar „da” la tot ce-n viaţă vine.

Spunând un „nu” cu fermitate, acesta poate

Ca binele ce-l crezi la alţii să-l arate.-D.J.D.

Oamenii cu bun simţ ştiu când să spună „nu”.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și, trezinduSe disdedimineață, pe când era încă noapte, a ieșit și a mers întrun loc pustiu și Se ruga acolo.  Marcu 1.35

Domnul avea multe cetăți de vizitat, multă slujire de făcut în ele, multe nevoi de împlinit și multe suferințe de vindecat. Oamenii, cu mulțimea lor de probleme, urmau săL asalteze atunci când se făcea ziuă, însă nuL puteau lua prin surprindere, nici nuL puteau copleși, fiindcă El Se trezise înaintea tuturor și era pregătit pentru fiecare eveniment din acea zi. Resursele din El erau cu totul suficiente pentru a face față nevoilor zilei. El a cântărit toate acele nevoi în comuniune cu Tatăl Său. Fiecare caz în parte a trecut pe dinaintea Sa și a fost subiect al mijlocirii în acel loc singuratic în care El Sa retras pentru a Se ruga.

Minunată descriere a vieții de slujire a Domnului nostru pe pământ! Însă la fel de minunată este viața Lui acum, căci „El trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi”; iar mijlocirea Lui este făcută și auzită înainte ca nevoia să apară. „Mam rugat pentru tine”, îi spune El lui Petru, atunci când acesta din urmă nu era încă deloc conștient de nevoia pe care o avea. Este o mare încurajare săL putem contempla în viața Lui de slujire pe pământ și să știm că El nu Sa schimbat, ci este și acum la fel de dispus să împlinească orice nevoie pe care o avem.

Acest lucru trebuie înțeles de miile de credincioși care sunt împovărați și care gem, a căror lumină pentru Dumnezeu este aproape stinsă sub povara îngrijorărilor, pentru a putea fi ridicați și înviorați, pentru a putea deveni biruitori și pentru a cânta. Domnul cunoaște toate nevoile noastre, chiar mai înainte ca noi să devenim conștienți de ele. Trebuie să fim convinși de acest lucru – nu doar săl cunoaștem în mod teoretic – și să aducem la El toate poverile noastre, pentru că El Însuși Se îngrijește de fiecare dintre noi. J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt … zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea …”.Psalmul 91.1,2

Încredere în Dumnezeu

Dacă ar trebui să dăm un titlu acestui psalm, cu siguranță am scrie: Încredere în Dumnezeu. Într-adevăr, aici găsim cuvinte care exprimă o încredere puternică. Oricât de mare ar fi pericolul, sufletul credincios știe că este ocrotit în mod desăvârșit, pentru că Cel, căruia îi aparține, este mai puternic decât dușmanul și oștirea care stă la dispoziția lui. Încrederea în Dumnezeu, despre care vorbește acest psalm, reprezintă unul dintre cele mai prețioase comori ale omului credincios în timpul vieții sale aici pe pământ. Încrederea și credința merg împreună. Noi ne încredem în Dumnezeu în măsura credinței noastre; sau cu alte cuvinte: în măsura în care Domnul este realitate pentru noi. Toți cei salvați cred în Domnul Isus, dar nu toți Îi acordă locul central în viața lor. Sper să nu te numeri și tu printre acești creștini.

Unii oameni trăiesc într-o continuă neliniște, își pierd ușor cumpătul, atunci când apare ce-va neobișnuit; alții, în schimb, pot spune ca psalmistul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu, în care mă încred!”. Iată, acum, momentul prielnic de a ne cerceta fiecare, dacă Domnul este locul nostru de scăpare. Acum putem să ne punem încrederea în Domnul spre fericirea noastră vremelnică și veșnică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CHEMAT SA FII PREOT (1)

„Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru” (Apocalipsa 5:10)

loan scrie: „ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam. Ai făcut din ei o împărăție și preoți pentru Dumnezeul nostru” (v. 9-10). Din moment ce suntem chemați să fim „preoți”, să vedem care sunt implicațiile acestui lucru: Preoții și-au desfășurat lucrarea în lumină. Imaginează-ți Cortul întâlnirii din Vechiul Testament. Preoții își petreceau majoritatea timpului cu oamenii din curtea exterioară, care era iluminată de lumina zilei. O perioadă mai scurtă de timp și-o petreceau în curtea interioară, unde stătea un sfeșnic cu șapte brațe, denumit menora, care lumina tot timpul o masă cu pâinea pentru punerea înainte. Apoi, o dată pe an, marele preot intra în Sfânta Sfintelor, unde lumina prezenței 28 glorioase a lui Dumnezeu era atât de intensă că era denumită „șekina”. Așadar, când Dumnezeu te cheamă în lucrare, îți vei petrece majoritatea timpului în curtea exterioară, împlinind nevoile oamenilor. Din când în când, vei intra în curtea interioară, unde lumina Duhului Sfânt te va ilumina prin Cuvântul Său și îți va da ceva de transmis care merită să fie ascultat. în vremuri de criză, însă, când înțelepciunea omenească nu are capacitatea de a rezolva problema, va trebui să intri în Sfânta Sfintelor și să primești acea lumină care vine numai de la Dumnezeu însuși. Și oamenii vor ști că ai fost acolo, deoarece, ca și în cazul lui Moise, când vei ieși afară, ei vor vedea schimbarea. A fi preot este o chemare înaltă. Dar Dumnezeu e cel care ți-a făcut-o și dacă ești dispus să plătești prețul, vei putea duce cu tine sentimentul prezenței Sale pe oriunde vei merge.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Suferinţele după voia lui Dumnezeu

„Cei suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor si să facă ce este bine.”

1 Petru 4:19

Când alegi să suferi, înseamnă că ceva nu e în ordine cu tine; când alegi voia Iui Dumnezeu, chiar dacă ea înseamnă suferinţă, aceasta este cu totul altceva. Nici un om al lui Dumnezeu sănătos şi normal nu alege niciodată suferinţa; el alege voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Indiferent dacă ea înseamnă suferinţă sau nu. Nici un sfânt nu îndrăzneşte să se amestece în disciplina suferinţei din viaţa altui sfânt.

Sfântul care mulţumeşte inima lui Isus îi va ajuta pe alţi sfinţi să devină mai puternici şi mai maturi în Domnul. Oamenii care ne fac bine nu sunt niciodată aceia care ne compătimesc, aceştia de fapt ne sunt o piedică, deoarece compătimirea doar ne slăbeşte. Nimeni nu-l înţelege pe un sfânt mai bine decât sfântul care este cât mai aproape de Mântuitorul. Dacă acceptăm compătimirea unui sfânt, sentimentul nostru spontan va fi: „Oh, Dumnezeu Se poartă dur cu mine”. De aceea, Isus a spus că autocompătimirea este de la diavol (vezi Matei 16:21-23). Trebuie să avem grijă să nu Îl defăimăm pe Dumnezeu. Este uşor să înnegrim caracterul lui Dumnezeu, pentru că El nu ripostează niciodată, nu Se apără niciodată. Fereşte-te de gândul că Isus a avut nevoie de compătimire cât timp a fost pe pământ; El a refuzat compătimirea oamenilor, pentru că, în marea Sa înţelepciune, a ştiut prea bine că nimeni de pe pământ nu cunoştea scopul Său. El a acceptat numai compătimirea Tatălui Său şi a îngerilor din ceruri (vezi Luca 15:10).

Observaţi ce risipă de sfinţi face Dumnezeu. După felul de a gândi al lumii, Dumnezeu îi pune pe sfinţii Lui în cele mai nefolositoare locuri. Şi noi spunem: „Dumnezeu vrea să fiu aici, pentru că sunt folositor”. Dar Dumnezeu îşi pune sfinţii acolo unde ei ÎI glorifică pe El, iar noi nu suntem nicidecum chemaţi să stabilim unde poate fi acel loc.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Fiţi recunoscători”. COLOSENI 3:15

Iată un cuvânt care parcă pe zi ce trece, îşi pierde sensul tot mai mult. Nimic nu poate să fie mai degradant în viaţa unui credincios ca ingratitudinea. Deşi copleşit de binecuvântări de tot felul, fizice, materiale şi spirituale, el totuşi le uită uşor, se rezumă numai la o mulţumire formală şi rece, dar care este departe de a arăta o adevărată recunoştinţă faţă de Dumnezeu.Recunoştinţa îndepărtează murmurele nemulţumirii, anihilează temerile şi ne păzeşte de îndoială. Recunoştinţa faţă de Dumnezeu este o exprimare a preţuirii pe care o dă inima noastră Domnului Isus care este darul nespus de mare pe care l-am primit de la Tatăl nostru ceresc.

A fi recunoscător, înseamnă a ne da seama de realitatea bunătăţii lui Dumnezeu, înseamnă a deschide ochii ca să vedem ce bogăţii de har avem în Domnul Isus. Recunoştinţa ne face să realizăm clar şi să apreciem lucrurile cu care de-acum ne-am obişnuit, bunătăţi şi binecuvântări pe care le socotim normale, le socotim că ni se cuvin şi din pricina aceasta inima noastră nu mai vibrează de mulţumire şi laudă.Să-i cerem lui Dumnezeu o adevărată recunoştinţă care să spargă ghiaţa inimilor noastre şi să înlocuiască rigiditatea unei recunoştinţe din datorie. El să ne izbăvească de obiceiul de a primi fără să fim pătrunşi de o mulţumire sinceră şi de nevrednicia noastră. Avem atâtea pricini să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru atâtea binecuvântări şi haruri pe care le-am primit şi le primim mereu, mereu!Manifestarea deschisă şi normală a recunoştinţei, este lauda şi ca răscumpăraţi noi lăudăm pe Dumnezeu nu numai cu buzele dar şi cu viaţa noastră, în contrast cu majoritatea oamenilor care se plâng şi cârtesc mereu. Lauda nu trebuie să fie un efort, exprimată, aproape exclusiv, prin cântările din adunare sau prin participarea la orele de cult. Ea trebuie să ţâşnească în mod spontan din inima noastră şi care să ne înconjoare ca o mireasmă de bun miros, slăvind pe Dumnezeu. Lauda este o notă mai înaltă decât mulţumirea pentru binecuvântările primite. Este preamărirea Persoanei de la care vin ele. Recunoştinţa şi lauda sunt astăzi flori rare care nu se găsesc decât în inima aceluia care mereu îşi recunoaşte nevrednicia şi care are o viaţă predată cu adevărat. Parcă prea multe cuvinte am spus despre recunoştinţă, deşi ele ne sunt atât de necesare pentru aceste vremuri din urmă. Ne trebuieşte însă un singur lucru: Recunoştinţă.

„O, de-ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui şi pentru minunile Lui faţă de fii oamenilor” Ps. 107:8.

Pentru Dumnezeu, lauda noastră este un prinos de preţ.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Prea iubiţilor să nu daţi crezare oricărui duh; ci să cercetaţi duhurile, dacă sunt de la Dumnezeu”. 1 Ioan 4:1.

După ce ascultăm o predică la adunare, s-o cercetăm, dar nu cu inima, ci pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, dacă ceea ce am auzit este în concordanţă cu Sfânta Scriptură.
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe,să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire”.( II Tim.3:16).

Mulţi spun că noi am judeca prin aceasta pe cel ce a vorbit. Este adevărat, într-o oarecare măsură, fiecare copil a lui Dumnezeu este judecător, dar prin umblarea noastră trebuie să fie pedepsită nedreptatea şi cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Căci este scris:
„Omul duhovnicesc dimpotrivă, poate să judece totul şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni.”(I Cor.2:15) Aceasta este partea lui Dumnezeu. În predica de pe munte Isus ne spune: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.” (Mat.7:1-2).

Înţelesul acestor cuvinte este să nu judecăm pe nimeni, ci cu durere lăuntrică să ne rugăm pentru ei.

Am cunoscut un predicator care a condamnat biserica de stat. În fond el avea dreptate dar era pe aceeaşi temelie cu ei, pentru că şi el era un om legat. El n-a crezut în jertfa de mântuire a Domnului Isus şi a rămas în păcatele lui, fiind o piatră de poticnire pentru toţi cei ce-l cunoscuseră. Dacă noi judecăm pe cineva pentru un lucru pe care de fapt şi noi îl facem, nu este bine. „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu”.(I Ioan 4:2). Mai demult eu am crezut că sunt de la Dumnezeu, dacă cred şi mărturisesc că Isus Hristos a venit în trup. Dar să mergem mai adânc, El a venit în trupul nostru. Deci în noi locuieşte ori Isus ori Satana. Aşadar dacă nu mărturisim că Isus a venit în trupul nostru, adică El nu trăieşte în noi, atunci noi nu suntem de la Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL SMEREŞTE CA SĂ ÎNALŢE

Domnul sărăceşte şi El îmbogăţeşte, El smereşte şi El înalţă.

1 Samuel 2.7

Toate schimbările care se întâmplă în viaţa mea vin de la Cel ce nu se schimbă niciodată. Dacă eu aş ajunge bogat, aş vedea mâna Sa la lucru şi L-aş binecuvânta; este bine să ştiu şi să recunosc mâna Lui şi, dacă ajung sărac, să-L laud din toată inima mea. Când situaţia noastră în această lume ajunge să fie modestă, să ştim că aceasta vine de la Domnul şi trebuie să îndurăm cu răbdare; şi dacă, dimpotrivă, situaţia noastră este înfloritoare, tot de la El vine şi aceasta; să primim dar şi aceasta cu adâncă recunoştinţă. în amândouă cazurile, Domnul a dat şi totul este bine. De obicei, metoda lui Dumnezeu este ca să smerească pe cei pe care vrea să-i înalţe şi să dezbrace pe cei pe care vrea să-i îmbrace. Şi voia Lui este cea mai înţeleptă. Dacă acum eu trebuie să îndur o umilinţă, mă voi bucura, căci voi vedea aici începutul înălţării mele. Cu cît suntem mai smeriţi prin harul Lui, cu atât vom fi ridicaţi în slavă. Această sărăcire care are ca ţel îmbogăţirea noastră, va fi bine venită. O Doamne, Tu m-ai smerit în ultimul timp, ca să mă faci să simt nimicnicia mea şi păcatul meu. Este o experienţă neplăcută, dar eu Te rog să o faci să-mi fie de folos. Te rog de asemenea să mă faci în stare să port o măsură şi mai mare de bucurie şi o sarcină şi mai mare în lucrarea Ta şi, când voi fi astfel pregătit, Tu să mi le dai pentru dragostea lui Cristos. Amin.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Caraula a zis: Alergătura celui dintâi pare că e a lui Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc. Şi împăratul a zis: Este un om de bine, şi aduce veşti bune.

2 Samuel 18.27

Ahimaaţ se număra printre oamenii credincioşi lui David în timpul răscoalei lui Absalom. El era cunoscut ca un bun alergător aşa cum reiese din textul de mai sus. Caraula recunoaşte de departe fuga lui Ahimaaţ. În 1 Cor. 9.24 suntem comparaţi cu aceia care aleargă la locul de alergare. Ce frumos ar fi dacă şi noi am fi recunoscuţi din depărtare ca buni alergători ai lui Isus Cristos!

Când Absalom a fost ucis de Ioab şi de ostaşii lui, Ahimaaţ a spus către Ioab: „Lasă-mă să dau fuga şi să duc împăratului vestea cea bună că Domnul i-a făcut dreptate, scăpându-l din mâna vrăjmaşilor săi.” Era totala abnegaţie faţă de David care-l împingea să-i spună vestea. Ioab nu l-a lăsat să meargă ci l-a însărcinat pe Cuşi cu această solie. Dar Ahimaaţ l-a rugat insistent pe Ioab, până acesta i-a îngăduit să fugă. Amândoi fugeau, dar vai ce deosebire! Unul fugea din cauza soliei, iar celălalt din proprie iniţiativă, cu o inimă înflăcărată. Ahimaaţ a biruit toată osteneala şi toate greutăţile, pentru bucuria care-i stătea înainte de a mărturisi lui David victoria obţinută. Nu-i de mirare că l-a depăşit pe Cuşi şi a putut să stea în faţa împăratului ca om al veştilor bune.

Ce gând minunat transmite această faptă inimilor noastre! Suntem avertizaţi: „Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus…” (Evr. 12.1-2). De-am fi şi noi aşa de plini de râvnă cum a fost acest slujitor a lui David! Să nu ne depăşească nimeni în alergarea aceasta. Domnul nostru ştie dacă alergăm în această întrecere din dragoste şi din abnegaţie pentru El sau numai ca să fim văzuţi de alţii. Să luăm seama!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Inchinându-mă cu reverenţă vreau să mă apropii de Tine în dimineaţa asta, cu conştiinţa că Tu eşti Tatăl meu şi că ştii prea bine răbdarea care ai avut-o cu mine în irealitatea mea. Dar, Doamne, se pare că nu-mi pasă acum dacă sunt real sau nu, pentru că Tu însuţi eşti marea Realitate.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.» IOAN 18,37

Prin dragostea absolută pentru Adevăr poţi să devii complet sănătos spiritual. Am citit undeva următoarea afirmaţie: «Numai Dumnezeu este şi poate fi obiectiv». E corect! Numai El este adevărul. Din păcate, în zilele noastre mulţi oameni se îndepărtează de la ceea ce este adevărul. Prin natura lor mincinoasă şi pervertită de păcat, aceştia fac judecăţi false despre cei din jurul lor. Vrei să te însănătoşeşti? Eşti dispus ca de acum înainte să nu mai spui altceva decât adevărul în faţa oamenilor şi a lui Dumnezeu? Domnul Isus a avut toată autoritatea să afirme despre Sine: «Eu sunt adevărul» (loan 14,6). Unele guri ar avea în schimb extrem de puţine lucruri de zis dacă ar vorbi numai adevărul. Câte minciuni ai răspândit? Dacă nu te poţi abţine de la a jigni este din cauză că sufletul tău e bolnav. Acesta este de altfel şi motivul pentru care ai imediat o replică atunci când cineva îndrăzneşte să te mustre şi să îţi spună adevărul în faţă. Dar imediat ce ai fost vindecat spiritual, poţi să ierţi pe oricine care te supără sau te jigneşte şi, mai mult chiar, vei fi umplut de dragostea lui Dumnezeu faţă de el. Vrei să te faci sănătos? Acceptă-L pe El ca Domn şi vei fi un om nou în Isus Cristos! El spune: «Iată, Eu fac toate lucrurile noi» (Apoc. 21,5).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Christos, viaţa voastră. Coloseni 3:4

Expresia minunată a lui Pavel arată că Christos este izvorul vieţii noastre. ” Voi eraţi morţi în greşelile şi păcatele voastre” (Efeseni 2:1). Aceeaşi voce care l-a chemat pe Lazăr afară din mormânt ne cheamă la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). El este acum substanţa vieţii noastre spirituale. Prin viaţa Lui trăim. El este în noi, nădejdea slavei, sursa acţiunilor noastre, gândul central care directionează orice alt gând. Christos este susţinerea vieţilor noastre. Cu ce altceva se poate hrăni creştinul, dacă nu cu trupul şi sângele lui Christos? „Pâinea, care se coboară din cer, este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea, şi să nu moară” (loan 6: 50). O, pelerini obosiţi de pustiul păcatului, nu veţi găsi în altă parte o firimitură care să potolească foamea sufletelor voastre! Christos este mângâierea vieţilor noastre. Toată bucuria adevărată vine de El; în timpurile de necaz, prezenţa Lui este alinarea noastră. Nu există nici un alt motiv pentru care să trăieşti, în afară de El, și „bunătatea hui preţuieşte mai mult decât viaţa” (Psalmi 63:3)! Christos este obiectul vieţilor noastre. Asemeni vaporului care Se grăbeşte să ajungă în port, credinciosul se grăbeşte spre limanul din inima Mântuitorului. Asemeni săgeţii care zboară spre ţintă, creştinul aleargă spre desăvârşirea părtăşiei sale cu Isus Christos. Asemeni soldatului care luptă pentru căpitanul său şi este onorat de victoria căpitanului, credinciosul luptă pentru Christos şi îşi primeşte triumful din triumful Stăpânului său. Pentru el „a trăi este Christos” (Filipeni 1:21). Christos este exemplul vieţilor noastre. Acolo unde există viaţă înăuntru, va fi o mare extindere, şi se va dezvolta şi în afară. Dacă trăim în Strânsă legătură cu Domnul Isus, vom fi asemeni Lui. Îl vom păstra mereu înaintea ochilor ca pe un Exemplu divin, şi vom căuta să călcăm pe urmele Lui, până când El va deveni coroana vieţilor noastre în slavă. O, cât de sigur, cât de onorat, cât de fericit este creştinul, dacă Christos este viaţa lui!

Seara

Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ ca să ierte păcatele. Matei 9:6

Observă una dintre priceperile Marelui Medic: El are puterea să ierte păcatele! In timpul în care a trăit pe pământ, înainte ca răscumpărarea să fie plătită, înainte ca sângele Său să ajungă la scaunul milei — El avea puterea să ierte păcatele. Deci, nu va avea el putere să ierte păcatele acum, că a murit? Câtă putere trebuie să locuiască în Cel care a plătit datoria poporului Său, până la ultimul bănuţ! El are putere nemărginită acum, după ce a îndeplinit ceea ce trebuia ca să ne plătească fărădelegile şi să pună capăt păcatului (Daniel 9:24). Dacă te îndoieşti de acest adevăr, gândeşte-te la El înălţându-se din moarte. Priveşte-L înălţându-se la dreapta lui Dumnezeu, în toată splendoarea slavei. Ascultă-L mijlocind în faţa Tatălui, arătând spre rănile Sale, implorând meritele suferinţei Sale sfinte. Ce putere de iertare are! El s-a „suit pe înălţime” și a „luat în dar oameni” (Psalmi 68:18). El este urcat în înălţime ca să ofere pocăinţa şi iertarea păcatelor (Fapte 5:31). Cele mai purpurii păcate sunt spălate prin purpuriul sângelui Său. In acest moment, dragă cititorule, oricât de multe păcate ai avea, Isus are puterea să ierte — puterea să te ierte, pe tine şi pe milioane de oameni ca tine. Un singur cuvânt al Lui te va curaţi. El nu are nimic de făcut ca să câştige iertarea ta; toată munca de ispăşire este făcută. El poate, ca răspuns la rugăciunile tale, să-ţi ierte păcatele azi şi să te facă să ştii că te-a iertat. Chiar în momentul acesta, El poate să-ţi umple sufletul cu pace de la Dumnezeu, „care întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7), şi care îşi are obârşia în iertarea desăvârşită a păcatelor tale. Crezi acest lucru? Ştiu că îl crezi. Fie să experimentezi chiar acum puterea lui Isus de a ierta păcatele. Nu mai pierde timpul şi cheamă-L pe Medicul sufletelor; grăbeşte-te la El strigând: „Isuse, Stăpâne, ascultă-mi rugăciunea! Salvează-mă; vindecă-mă cu un cuvânt”.

Obosit, mă plec la picioarele-Ţi sfinte

Ascultă-mi implorarea, cerescule Părinte.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era. (Ioan 11:6)

Această istorie miraculoasă începe cu următoarea declaraţie: „Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr” (v. 5). Este ca şi cum Dumnezeu ne-ar învăţa că în centrul şi la temelia tuturor lucrărilor Lui cu noi, indiferent cât de întunecate şi de misterioase ar fi acestea, trebuie să îndrăznim să credem şi să afirmăm cu tărie că stă dragostea Lui infinită, nemeritată şi neschimbată. Şi totuşi dragostea îngăduie să apară şi durerea.

Maria şi Marta nu s-au îndoit nici o clipă că Domnul Isus va înlătura repede orice obstacol ca să-l salveze pe fratele lor de la moarte, şi totuşi, „când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era”.

Ce cuvânt uimitor: „şi totuşi”! Domnul Isus s-a abţinut să meargă nu pentru că nu-i iubea, ci pentru că îi iubea. Numai dragostea Lui a fost cea care l-a oprit să alerge imediat spre casa lor iubită, dar copleşită de durere. Orice altceva mai puţin decât dragostea infinită ar fi alergat de îndată ca să uşureze acele inimi preaiubite şi necăjite, în efortul de a pune capăt durerii lor, de a avea binecuvântarea ştergerii şi opririi lacrimilor lor, şi de a face ca necazul şi durerea lor să fugă. Numai puterea dragostei divine putea să reţină spontaneitatea inimii sensibile a Mântuitorului până când îngerul durerii îşi va fi sfârşit lucrarea.

Cine poate estima cât de mult datorăm noi suferinţei şi durerii? Dacă n-ar fi ele, am avea o capacitate foarte mică pentru multe din marile virtuţi ale vieţii creştine. Unde ar fi credinţa noastră, dacă n-ar fi încercările care s-o testeze; sau răbdarea, fără nimic de îndurat sau de experimentat şi fără necazurile care s-o dezvolte? selectat

 

Iubit! atunci drumul nu va fi întunecat;

Pentru că Cel pe care Îl cunoaştem este mereu aproape,

Dovedind atât de clar inimilor noastre

    Că suntem iubiţi.

 

Iubiţi, când cerul nostru e înnorat

Şi zilele de necaz ne apasă dureros;

Totuşi ne vom încrede în El tot mai mult,

    Pentru că suntem iubiţi.

 

Timpul, care afectează toate lucrurile de jos,

Nu poate schimba niciodată dragostea pe care ne-o arată El;

Inima lui Hristos se va revărsa cu dragoste,

    Şi noi suntem iubiţi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 20.17-34

    Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care-L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru a-I cere Domnului să-i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să-şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a-şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic! Dar să nu-i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţiil Cât de mult semănăm cu ei!     Atunci învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.    

Urmându-Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Timotei 2:1-15    

TAIE-ŢI LEMNELE SINGUR

Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat… şi care împarte drept Cuvântul adevărului.2 Timotei 2:15

Studiul Cuvântului lui Dumnezeu care aduce cele mai mari beneficii cere răbdare şi perseverenţă, dar rezultatele merită efortul. A.B. Simpson a spus: ” Dumnezeu a ascuns fiecare lucru preţios într-un mod că el este răsplata celui răbdător, premiul celui harnic, dar o dezamăgire pentru sufletul leneş. Castana este as- cunsă într-o coajă cu ţepi; perla este înmormântată adânc sub valurile înspumate ale oceanului; aurul este încarcerat în pântecul stâncos al munţilor; giuvaerele se găsesc numai după ce spargi stânca din jurul lor; solul dă recolte ca o răsplată fermierului harnic. Tot astfel şi adevărul lui Dumnezeu trebuie căutat cu toată seriozitatea”.Se crede că Henry Ford a spus: „Taie-ţi singur lemnele şi te vei încălzi de două ori”. Ceea ce a vrut să spună este că atunci când omul îşi taie singur lemnele de foc nu numai că se va bucura de căldura focului, arzându-le în cămin, dar se va încălzi în urma efortului fizic depus în exerciţiul muncii sale. Dacă doreşti să te bucuri cu adevărat de Biblia ta, ar trebui să-ţi tai singur lemnele” studiind lucrurile pentru tine însuţi. Cercetează concordanţa, caută înţelesul cuvintelor cheie, şi cere-I lui Dumnezeu să-ţi arate cum se aplică în viaţă pasajele la care meditezi. Adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu de tine însuţi va avea o savoare şi o prospeţime nouă. Ai încercat „să-ţi tai singur lemnele”?     . H.G.B.

Cuvântul Tău, i-o mină-adâncă
Şi nestemate scumpe, rare,
Ascunse sunt profund în stâncă
Le afli-n muncă şi răbdare. -Hodder

Orice creştin ar trebui să aibă o Biblie citită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și săMi facă un lăcaș sfânt, ca să locuiesc în mijlocul lor. Potrivit cu tot ceți arăt, modelul cortului și modelul tuturor uneltelor lui, așa să faceți.   Exod 25.8,9

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (5) – Exod (B)

Exod este o carte a simbolurilor. Am văzut deja că Moise este un simbol, însă găsim și altele: mielul de Paște, simbol al lui Hristos, Paștele nostru; Marea Roșie, simbol al morții lui Hristos pentru noi; apele de la Mara făcute dulci prin lemnul care a fost aruncat în ele, simbol al amărăciunii păcatului, înlăturată prin cruce; cele douăsprezece izvoare de la Elim, simbol al înviorării și al odihnei venite prin slujirea Duhului Sfânt; mana, simbol al lui Hristos venit din cer și al umblării Lui aici, ca Om. Aceasta este o listă incompletă, fiindcă Exodul este foarte bogat în simboluri. Ele sunt umbre ale lucrurilor viitoare (Coloseni 2.17).

Cortul este însă acela care ne oferă o imagine completă a lucrurilor cerești și a lui Hristos. A doua jumătate a cărții Exod se ocupă cu planurile, cu construcția și cu uneltele cortului. Acesta constituie un studiu bogat cu privire la lucrarea de răscumpărare împlinită de Hristos și, de asemenea, cu privire la adevărul măreț că Dumnezeu pregătește un sanctuar pentru a locui în mijlocul poporului Său (Exod 25.8; 40.33,34; Efeseni 2.21,22).

Cortul, prin toate materialele și părțile sale, prezintă Persoana și lucrarea lui Hristos ca Mijlocitor. El este de asemenea o imagine a lucrurilor cerești, potrivit cu Evrei 9.23. Cortul prezintă totodată, în mod simbolic, calea de apropiere a omului păcătos de Dumnezeu. Descrierea lui începe cu chivotul, în Exod 25.10, fiindcă chivotul reprezintă manifestarea lui Dumnezeu către om – cel mai înalt simbol al lui Hristos. Prezentarea lui se sfârșește, înExod 40.34, cu norul gloriei Domnului, care la umplut, acesta fiind semnul locuirii lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său.

Citiți cartea Exod și bucurațivă de mană! B. Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca niște mere de aur într-un coșuleț de argint. Proverbe 25.11

Picături de înţelepciune

O vorbă de încurajare pentru cineva care este la pământ poate să-l ajute să se ridice și să o scoată la capăt, să răzbească în cele din urmă, chiar dacă pare că nu mai are nicio șansă.

Dacă simți că te prăbușești și nu ai pe nimeni să te susțină, sprijinește-te cu încredere pe Dumnezeul cel atotputernic. Brațele Lui sunt atotputernice, ca să te poată ține.

Îndreaptă-ți inima spre Dumnezeu la începutul zilei și atunci toată ziua îți va merge bine. Nu face o dărnicie pentru că cineva îți impune, sau sub presiunea împrejurărilor, sau să fii văzut de cineva, sau pentru că nu vrei să arăți rău ca alții. Ajută doar atunci când o faci din toată inima și cu bunăvoință.Orice om care este prea ocupat ca să se roage, este mai ocupat decât Îl vrea Dumnezeu.

Omul sincer nu spune tot ce gândește, ci gândește tot ce spune.

O înfrângere este mijlocul pe care ni-l dă Dumnezeu, ca să vedem ce ne lipsește pentru a învinge.Biblia ar trebui să fie pâinea zilnică, nu prăjitura pentru ocazii festive.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

STII SA MUSTRI SI SĂ PRIMEȘTI MUSTRAREA?

„Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase

(Proverbe 27:8)

Cuvântul „mustrare” nu este unul care să ne facă să ne simțim în largul nostru. Uneori, el ne amintește de părinții noștri cu sprâncenele încruntate si de consecințele dureroase care urmau. Sau ne duce cu gândul la riscul distrugerii unei relații și nu la posibilitatea de a o întări și de a o dezvolta. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșia lui, dar sărutările unui vrăjmaș sunt mincinoase”. Fiecare dintre noi are nevoie de cineva care să-i spună adevărul, pentru că acela are o vedere obiectivă acolo unde noi avem orbul găinii. Da, e posibil ca cineva să reacționeze defensiv, dar e posibil si ca persoana să fie încântată și să-și dea seama că îți pasă mai mult de starea ei de bine pe termen lung decât de reacția de moment.

Mustrarea venită dintr-un suflet iubitor și nu din atitudinea cuiva care se simte auto-îndreptățit și care știe ce e cel mai bine este, de obicei, bine primită. Dacă cealaltă persoană simte că ești preocupat în mod sincer de ea și că-ți dorești o relație mai bună, e posibil să ia în considerare ceea ce ai de spus și să fie deschisă la schimbare. Gândește-te la curajul de care a dat dovadă proorocul Natan când l-a confruntat pe David referitor la păcatul său cu Batșeba. Ca rege, David avea putere de viață și de moarte asupra lui, însă Natan îl iubea pe David prea mult ca să lase păcatul să-i fure destinul. Deseori, Dumnezeu ne folosește pe unii în viețile altora pentru a ne pune din nou pe calea îngustă și totuși îmbelșugată a destinului pe care El l-ă pregătit dinainte pentru noi. Privind în urmă, David a putut spune: „Până ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvântul Tău” (Psalmul 119:67). Sunt clipe în care înțelepciunea spune: „vezi-ți de treaba ta și nu te amesteca”, iar alteori, tot ea îți spune: „pentru că îi iubești, implică-te”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rugăciunea ascultată de Tatăl

„Tată, Iţi mulţumesc că M-ai ascultat.” loan 11:41

Când Se roagă Fiul lui Dumnezeu. El este conştient de un singur lucru: de Tatăl Său. Dumnezeu aude întotdeauna rugăciunile Fiului Său şi, dacă Fiul lui Dumnezeu ia chip în mine, Tatăl va auzi întotdeauna rugăciunile mele. Dar eu trebuie să am grijă ca Fiul lui Dumnezeu să Se manifeste în trupul meu muritor. „Trupul vostru este templul Duhului Sfânt”. „Betleemul” Fiului lui Dumnezeu. Are vreo şansă Fiul lui Dumnezeu să lucreze în mine? Simplitatea vieţii Fiului lui Dumnezeu se manifestă în mine aşa cum s-a manifestai şi în viaţa Lui trăită aici pe pământ? Când vin în contact cu evenimentele cotidiene ale vieţii în calitatea mea de fiinţă omenească obişnuită, se rosteşte în mine rugăciunea Fiului veşnic al lui Dumnezeu către Tatăl Său? În ziua aceea veţi cere în Numele Meu…”. In care zi? În ziua în care Duhul Sfânt a venit în mine şi m-a făcut în mod efectiv una cu Domnul meu.Este Isus Cristos mulţumit pe deplin în viaţa ta sau ai devenit un îngâmfat spiritual? Nu lăsa niciodată ca raţiunea să se impună şi să-L dea deoparte pe Fiul Iui Dumnezeu. Raţiunea este un dar pe care l-a dat Dumnezeu naturii umane; dar raţiunea nu este darul Fiului Său. Gândirea supranaturală este darul Fiului Său; de aceea, să nu punem niciodată raţiunea pe tronul vieţii noastre. Fiul întotdeauna ll descoperă pe Tatăl; raţiunea nu L-a descoperit şi nu-L va descoperi niciodată pe Tatăl. Inteligenţa noastră obişnuită nu se închină niciodată lui Dumnezeu dacă nu este transformată prin locuirea în noi a Fiului lui Dumnezeu. Trebuie să avem grijă ca acest trup muritor să fie ţinut în ascultare perfectă de El, permiţându-I să lucreze prin el în fiecare moment. Trăim noi într-o asemenea dependenţă de Isus Cristos, încât viaţa Lui să se manifeste clipă de clipă în trupul nostru muritor?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Urechile tale vor auzi după tine: „Iată drumul, mergeţi pe el”. ISAIA 30:21

Credinciosul care vrea astăzi să urmeze pe Mântuitorul său „afară din tabără”, în realitatea lepădării Lui, va avea de înfruntat şi piedici fără număr, şi batjocori pe care „cei ce trăiesc fără grijă în Sion” nu le cunosc, mulţumindu-se cu o religiozitate uşoară, care nu-i costă nimic şi care accceptă compromisuri cu duhul veacului de acum. Dar Duhul ne spune lămurit „să ieşim afară din tabără la El şi să suferim batjocorirea” (Ev. 13:13). Eşti înconjurat de o lipsă de claritate, de nedumerire cu privire la starea în care te găseşti, fără să-i cunoşti cauza? Ascultă atunci glasul din urma ta care îţi spune: „Iată drumul, mergi pe el”. Întoarce-te la punctul de plecare, la claritatea pe care ai cunoscut-o la început şi din locul acesta vei cunoaşte care este cauza situaţiei în care te afli acum. Nu sta în nedumerire, într-o stare de apatie, glasul care încă îţi vorbeşte este cugetul, „solul” lui Dumnezeu care, oricât de proastă ar fi starea noastră sufletească, el nu face compromisuri, nu se lasă corupt ci ne şopteşte mereu „întoarce-te”. El nu ne vorbeşte în mod violent, ci delicat, numai să nu-l înăbuşim cu ceva. Ai pierdut poate părtăşia cu Domnul Isus din pricina vreunui păcat nemărturisit, neosândit şi nepărăsit? „Solul” Lui îţi spune: „iată drumul, mergi pe el”. Crucea este punctul de plecare şi acolo trebuie să ne întoarcem ca să facem un început nou. Să nu încercăm însă să facem aceasta până nu am recunoscut şi am abandonat ce ne-a făcut să ne abatem, fără să punem în regulă cu Dumnezeu tot ce a intervenit în viaţa noastră şi ne-a adus în starea în care ne găsim.

Suntem poate în primejdia de a fi cuprinşi de o activitate de rutină, fără prospeţime, fără viaţă şi bucurie spirituală? Viaţa şi activitatea noastră de creştini adevăraţi trebuie să fie roadă unei părtaşii reale cu Domnul Isus, expresia vieţii Lui în noi. Atunci vom putea trăi viaţa Lui de înviere. El ne-a chemat de pe cruce, când cu mâinile întinse ne-a spus: „şi pentru tine am murit”. Aici trebuie să revenim şi aici vom putea auzi clar îndemnul: „iată drumul, mergi pe el”. Este adevărat că drumul crucii nu este uşor, nu este pe roze, ci mai degrabă pe ghimpii lor, dar este un drum al lepădării de noi înşine, este un drum al suferinţei şi al ruşinii, este drumul morţii eului nostru.

Una din principalele cauze a slăbirii pe cale a credinciosului este pătrunderea lumii în viaţa lui. În măsura în care am permis lumii să ocupe un loc în inima mea, am pierdut puterea spirituală. Dacă iubesc lumea sub orice formă devin necredincios Domnului Isus. Singurul secret de a ne detaşa de lume este de a ne ataşa de Domnul Hristos. Nu corabia în apă, ci apa în corabie o face să se scufunde. Nu credinciosul în lume, ci lumea în cel credincios îl duce la naufragiu, îl scufundă.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Un psalm al fiilor lui Core. O cântare a Celui Preaiubit”. Psalm 45

Oare pot să ştiu dacă aparţin de Mireasa Domnului? Eu nu aş dori să hotărăsc locul meu pe care-l voi avea în cer, dar doresc să ajung la ţinta care-mi stă înainte. In trecut am alergat din răsputeri, dar acum, văd cât de multe am primit prin Mântuitorul, pentrucă prin cunoaştere putem înainta. Trebuie să experimentăm îndurarea Lui şi nu avem voie ca pe ascuns, să ne sfătuim cu noi înşine. Alergarea la promisiuni şi ţinerea poruncilor înviorează inima. Trebuie să facem asemenea lui Iosua şi Caleb care au crezut în făgăduinţa lui Dumnezeu şi au moştenit ţara. Si noi trebuie să alergăm după dragoste. Este scris: „Tineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu „. (Iuda v.21). Mireasa se bucură de Mântuitorul ei şi-I spune: „Tu eşti cel mai frumos dintre oameni, harul este turnat pe buzele tale”.(Psalm 45:2). Precum se bucură mireasa de glasul mirelui, şi-i ascultă cu drag cuvintele, aşa ne bucurăm şi noi de cuvintele Domnului Isus. Da, să avem mare bucurie în cuvintele Domnului. In Cântarea Cântărilor, cum se laudă mireasa cu mirele şi cum o descrie mirele pe mireasă: „Eşti frumoasă de tot, iubito şi n-ai nici un cusur”. (Cânt.Cânt.4:7). Oare de ce este mireasa atât de frumoasă? Pentrucă mirele a fost cel care a scăldat-o în apă, a uns-o cu untdelemn, a crescut-o i-a dat veşminte brodate, i-a acoperit goliciunea, a împodobit-o cu bijuterii scumpe şi a prezentat-o nespus de frumos înaintea tatălui ei. (Ezec.16:4-14). De aceea este scris: „Printre preaiubitele tale sunt fete de împărat; împărăteasa, mireasa ta, stă la dreapta ta, împodobită cu aur de Ofir. Ascultă fiică, vezi şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău”. Si atunci împăratul îţi va pofti frumuseţea. Si fiindcă este Domnul tău, adu-I închinăciunile tale”. (Psalm. 45:9-11). Dar nu este scris degeaba: „Ascultă fiică, uită-ţi originea”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CURĂŢIRE PENTRU A PURTA ROADE

Pe orice mlădiţă, care este in Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă. Ioan 15.2

Iată o făgăduinţă de preţ pentru oricine vrea să ducă o viaţă rodnică. Ea este arătată, ce-i drept, sub o înfăţişare cam aspră. Mlădiţă care aduce roadă trebuie şi ea să fie curăţită? Trebuie chiar şi cei mai buni şi folositori să fie curăţiţi? Sigur că aşa trebuie să fie, căci cea mai mare parte din lucrarea de curăţire pe care o face Domnul se face prin întristări de un fel sau de altul. Nu pentru cei răi, ci pentru cei neprihăniţi sunt pregătite necazurile în lumea aceasta. Dar sfârşitul este mult mai de preţ decât o răsplătire a acestor necazuri. Dacă va ieşi din suferinţa noastră mai multă roadă pentru Mântuitorul nostru, nu vom avea păreri de rău pentru suferinţa pricinuită prin tăiere, nici de pierderea frunzişului nostru. în afară de încercări, această curăţire se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi acest gând dă la o parte ceea ce este neplăcut în această făgăduinţă. Prin Cuvântul Său noi vom ajunge să fim mai supuşi, mai blânzi şi mai folositori. Domnul nostru care ne-a făcut să aducem roadă într-o anumită măsură, vrea să lucreze în noi astfel ca să ajungem la o vrednicie şi mai mare. Şi desigur că este o mai mare mângâiere în făgăduinţa de a aduce roadă pentru Dumnezeu, decât într-o făgăduinţă de a primi bogăţii, noroc şi onoruri. Doamne, grăbeşte-te de a împlini cu mine Cuvântul Tău plin de har şi fă ca să aduc şi eu o roadă bogată spre slava Ta.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Proverbe 4.23

Un băiat de 9 ani l-a primit prin credinţă pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. El se bucura de faptul că este o oiţă a Păstorului cel Bun. După un timp a venit la învăţătoarea lui care era credincioasă. Plângea. Aceasta l-a întrebat de ce plânge. Suspinând el a spus: „Eu am dăruit numai trei sferturi din inima mea Domnului Isus iar un sfert mai este încă a câinelui meu.”
Nu putem să nu zâmbim de necazul băiatului, dar este vrednic de gândit asupra acestui adevăr. El s-a predat Mântuitorului în credinţa lui de copil. După scurt timp, Domnul Isus îi arată că în afară de El mai are totuşi ceva de care inima lui mai este legată. Acest băiat avea un cuget sensibil. El a recunoscut bilaterismul său (adică faptul de a sluji la doi stăpâni) şi a plâns cu lacrimi. Oare nouă celor mari nu ne lipseşte adesea acest cuget sensibil? Domnul Isus ne-a răscumpărat; duhul, sufletul şi trupul îi aparţin pe deplini. El vrea să fie centrul inimii noastre. Inima este sediul simţurilor, al iubirii, şi al simpatiei. Noi copiii lui Dumnezeu avem datoria sfântă de a veghea cu stricteţe ca inima noastră să bată necontenit numai pentru El, Cel care pe Golgota a suferit şi a murit în suferinţe nespuse pentru păcatele noastre şi a luat asupra lui judecata cea dreaptă şi sfântă a lui Dumnezeu. Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice!” Satana care strică sufletele vrea să infiltreze lumea în inima noastră. Cu ce viclenie păşeşte el îndeosebi în vremurile noastre! Luxul în viaţă, progresul, comoditatea şi atâtea altele le foloseşte pentru a ne abate de la Domnul Isus. Cercetaţi-vă inima în lumina Lui sfântă dacă bate necontenit numai pentru El.

Domnul Isus Cristos ne cheamă să murim faţă de noi înşine, faţă de carne (fire), de dorinţele sale ca şi faţă de chemările familiei sau ale prietenilor când aceştia nu vor pentru noi acea viaţă sfântă, predată pentru slava Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în chip desăvârşit am nevoie de Tine şi cât tânjesc după Tine! Intoarce-Te la mine în plinătatea Ta; pe măsură ce viaţa Ta va umple hotarele minţii şi ale duhului, revărsându-se, Numele Tău va fi glorificat.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.» 2 CORINTENI 5,21

Sunt sigur că mulţi dintre cititorii mei au sufletul plin de disperare şi sunt descurajaţi — neştiind ce să mai facă cu viaţa lor. Te numeri şi tu printre aceşti oameni deznădăjduiţi şi lipsiţi de speranţă? Domnul Isus te întreabă: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). El ar vrea să faceţi un schimb. Dacă tu îi spui «da», atunci El îţi dă viaţa Sa de biruinţă, iar tu îi dai Lui viaţa ta păcătoasă şi ruinată. Atunci mândria şi dragostea de sine vor pieri, iar multe trăsături de caracter bune, pe care altădată nici nu le băgai în seamă, vor fi sădite în loc. Acesta este schimbul pe care îl propune Isus! Cum a fost făcut posibil un asemenea schimb? Simplu, prin faptul că El, pe crucea de pe Golgota a luat asupra Sa absolut toate păcatele lumii. Mi te şi închipui rugându-te: «Da, Doamne, vreau ca disperarea mea să piară, vreau să fiu asemenea Tie!» Dar trebuie să te avertizez: fii foarte, foarte atent! Mulţi oameni care s-au întors la Cris-tos au realizat prea târziu care este preţul pe care trebuie să-1 plătească pentru a fi ca Isus. Acest ţel suprem al lui Dumnezeu îl poţi atinge numai dacă îi dai întreaga ta viată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

„Cetatea nu are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze.” Apocalipsa 21:23

Într-o lume mai bună, locuitorii sunt independenţi de necesităţile creaturilor. Ei nu au nevoie de haine. Veşmintele lor albe nu se învechesc niciodată, şi nici nu se murdăresc. Ei nu au nevoie de medicamente ca să-şi vindece bolile, fiindcă locuitorii nu vor spune niciodată „sunt bolnav”. Ei nu au nevoie pe somn ca să-şi odihnească trupurile. Nu se odihnesc nici ziua, nici noaptea, ci îl laudă pe Domnul în templul Său, fără să obosească. Nu au nevoie de relaţii sociale care să-i facă să se simtă bine. Fericirea care derivă din părtăşia cu fraţii lor sfinţi nu este esenţială bunăstării lor, fiindcă prezenţa Domnului le împlineşte orice dorinţă. Nu au nevoie de învăţători. Fără îndoială, ei vorbesc unii cu alţii despre lucrurile lui Dumnezeu, dar nu au nevoie să fie instruiţi, fiindcă vor fi „ucenici ai Domnului” (Isaia 54:13). Ale noastre sunt pomenile de la porţile regelui, dar ei se vor ospăta chiar la masa Lui. Aici ne sprijinim de braţul unui prieten, dar acolo ei se sprijinesc numai pe Cel Preaiubit. Aici suntem ajutaţi de tovarăşii noştri, dar acolo ei găsesc totul în Christos Isus. Aici privim carnea care piere şi hainele care sunt mâncate de molii, dar acolo ei vor găsi totul în Dumnezeu. Noi folosim un ulcior ca să bem apă din izvor, dar ei beau din Fântâna Vie, şi îşi pun buzele pe apele veşnice. Aici îngerii ne aduc binecuvântări, dar acolo nu vom mai avea nevoie pe mesageri din cer. Ei nu au nevoie de Gavril, ca să le aducă iubirea lui Dumnezeu, fiindcă ei îl văd faţă în faţă. O, ce timp binecuvântat va fi ziua în care ne vom odihni în braţele lui Dumnezeu! Ce oră glorioasă, când Dumnezeu şi nu creaturile Lui, Domnul şi nu lucrările Lui, va fi bucuria noastră zilnică! Sufletele noastre vor primi atunci desăvârşirea binecuvântării.

Seara

„S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.” Marcu 16:9

Maria din Magdala fusese victima unui mare rău. Nu era posedata doar de un demon, ci de şapte. Aceşti locatari îngrozitori cauzau multă durere şi pângărire sărmanului trup în care locuiau. Cazul ei era oribil, fără speranţă. Nu se putea ajuta singură, şi nici un om nu o putea ajuta. Totuşi, Isus a trecut pe lângă ea. Nechemat de biata demonizată, şi întâmpinat probabil cu rezistenţă, El a rostit cuvântul potrivit, şi Maria din Magdala a devenit un exemplu viu al puterii vindecătoare a lui Isus. Toţi cei şapte demoni au părăsit-o ca să nu se mai întoarcă niciodată – izgoniţi de Domnul tuturor. Ce binecuvântată eliberare! Ce fericită schimbare! Ea a trecut de la delir la încântare, de la disperare la pace, de la iad la cer! Maria a devenit imediat un ucenic credincios al lui Isus, ascultându-i fiecare cuvânt, urmându-i paşii rătăcitori, împărtăşind viaţa Lui grea. Ea a devenit şi un ajutor de nădejde. A fost prima din grupul celor vindecaţi şi dintre femeile recunoscătoare care L-a urmat pe Isus şi l-a ajutat cu tot ce a putut. Când Isus a fost răstignit pe cruce, Maria a împărtăşit ruşinea Lui. Mai întâi o vedem privindu-L de departe, şi apoi apropiindu-se de piciorul crucii. Ea nu putea să moară pe cruce cu Isus, dar a stat cât de aproape se putea. Când trupul Său binecuvântat a fost coborât, ea a urmărit să vadă cum şi unde este dus. Ea a fost un credincios încrezător şi grijuliu – ultima la mormântul în care Isus dormea somnul morţii, prima în dimineaţa învierii. Credincioşia ei sfântă a făcut-o să fie martorul favorit al iubitului ei „Rabuni”
(loan 20:16), care a chemat-o pe nume cu blândeţe şi a făcut-o solul veştilor bune pentru Petru şi ceilalţi ucenici înfricoşaţi. Harul a găsit-o când era o demonizată smintită şi a transformat-o într-un lucrător; harul a alungat demonii din ea, a ajutat-o să vadă îngerii, a eliberat-o de Satana, şi a unit-o pe veci cu Domnul Isus. Ajută-mă Doamne să am şi eu parte de minunile unui asemenea har!

IZVOARE IN DEŞERT

„Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine … Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare.” (Psalmul 84:5-6)

Mângâierea nu ni se dă când suntem fără griji şi plini de bucurie. Trebuie să străbatem adâncimile emoţiilor ca să experimentăm mângâierea – unul din cele mai preţioase daruri ale lui Dumnezeu. Şi apoi trebuie să fim pregătiţi să conlucrăm cu El.

Când umbrele nopţii – de care avem nevoie – se adună peste grădina sufletelor noastre, când frunzele se închid şi florile nu mai reflectă lumina soarelui în petalele lor strânse, şi când noi experimentăm cel mai gros întuneric, trebuie să ne amintim că nu vom fi niciodată în lipsă şi că picăturile de mângâiere din roua cerească vor cădea numai după apusul soarelui.

Am fost prin valea plângerii,

    Valea necazului şi a durerii;

Dar „Dumnezeul oricărei mângâieri” a fost cu mine,

    Gata să mă încurajeze şi să mă susţină.

Aşa cum pământul are nevoie de nori şi de soare,

    Sufletul nostru are nevoie şi de necaz şi de bucurie;

Aşa că deseori El ne pune în cuptor,

    Ca să distrugă zgura din aur.

Când ne conduce prin valea necazurilor,

    Urmărim mâna Lui atotputernică;

Pentru că încercările şi necazurile pe care El ni le trimite,

    Fac parte din lecţiile Lui în har.

Deseori fugim de curăţire şi de tăiere,

    Uitând că Grădinarul ştie

Că cu cât e mai adâncă tăierea şi curăţirea,

    Cu atât va creşte mai bogat ciorchinele.

El ştie bine că suferinţa e necesară;

    El are în vedere un plan înţelept,

Şi în valea întunecoasă El şopteşte:

    „Curând vei înţelege ce am făcut”.

Când călătorim prin valea umbrită a vieţii,

    Ţâşnesc mereu izvoare proaspete din dragostea Lui;

Şi învăţăm că necazurile şi pierderile noastre,

    Sunt binecuvântări care iniţial par nenorociri.

Aşa că Îl vom urma oriunde ne va duce,

    Fie cărarea întunecată sau luminoasă;

Pentru că am văzut că Dumnezeul nostru ne poate da mângâiere;

    Dumnezeul nostru ne poate da cântări în noapte.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Matei 19.27-30; 20.1-16

    Problema care-i frământa atât de mult pe ucenici, aceea de a şti cine va fi cel dintâi şi cine cel din urmă în împărăţia cerurilor, este ilustrată acum printr-o nouă parabolă.

    Probabil că şi noi am fi dispuşi să luăm partea lucrătorilor nemulţumiţi şi să considerăm nedrept modul de a răsplăti al acestui stăpân. Dar să privim povestirea mai îndeaproape: Lucrătorii care veniseră de dimineaţă se învoiseră cu proprietarul (v. 2,13): ei îşi estimaseră munca la un anumit preţ. Următorii însă se încrezuseră în gospodar, că le va fixa el „ce va fi drept” (v. 4,7). Aceştia din urmă nu au ce să regrete. În împărăţia cerurilor, răsplata nu este niciodată un drept. Toţi sunt „robi netrebnici”, potrivit cu Luca 17.10: nimeni nu merită nimic.     Totul depinde de harul suveran al lui Dumnezeu şi fiecare primeşte ceea ce-i este necesar pentru a trăi, indiferent de cât a lucrat.

    Pe de altă parte, lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, nu sunt ei, de fapt, cei mai defavorizaţi dintre toţi, din moment ce au pierdut ocazia şi bucuria de a-i sluji acestui stăpân bun în cea mai mare parte a zilei?

    In istoria căilor lui Dumnezeu, primii lucrători, cei care s-au învoit cu stăpânul, îl reprezintă pe Israel sub legământ; Cei din ceasul al unsprezecelea vorbesc despre „naţiuni” ca subiect al harului lui Dumnezeu.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 2:19-26

AL SĂU ÎN EXCLUSIVITATE

„…va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpânului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21

Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, tu-I aparţii în exclusivitate numai lui Dumnezeu. Eşti numai al Lui, al Lui singur, ca să te folosească aşa cum vrea El. Aceasta este ceea ce apostolul vrea să spună atunci când pune întrebarea: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6:19). Ca şi creştin, eşti sfinţit, ceea ce înseamnă că eşti pus deoparte pentru scopurile speciale ale lui Dumnezeu.Următorul incident ne va ajuta să vedem ceea ce înseamnă aceasta. El s-a petrecut cu mai mulţi ani în urmă, în zilele când stiloul era instrumentul principal de scris. Un musafir a cerut gazdei un stilou. Când aceasta i-a dus câteva, acesta şi-a ales unul şi se pregătea să scrie. Dar doamna gazdă l-a oprit şi a spus: „Scuzaţi-mă, vă rog. Nu mi-am dat seama că acest stilou a fost între celelalte. Vreţi să luaţi altul? Acesta este stiloul meu preferat şi a observat că ori de câte ori îl foloseşte cineva nu mai scrie uniform după aceea”. Avea, am putea spune, un stilou sfinţit. Era rezervat pentru a fi folosit în exclusivitate de ea insăşi. Tot la fel, creştinii sunt puşi deoparte pentru a fi folosiţi numai de către Cristos şi pentru slujirea Sa, şi nu trebuie să-i fie permis lumii să pună nici măcar degetul pe noi. Compromisul cu lumea împiedică slujirea noastră pentru Dumnezeu. Să trăim astfel ca unii care am fost puşi deoparte pentru Domnul. Suntem ai Lui în exclusivitate. P.R.V.

O, Isuse, Domn suprem,

Vom fi ai Tăi pentru vecie.

Tot ce suntem şi avem

Îţi dăm deplin cu bucurie.    – Havergal

Sfinţirea cere consacrare fără rezerve.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și a fost așa: în anul al treizecilea, în luna a patra, în a cincea zi a lunii, pe când eram în captivitate lângă râul Chebar, sau deschis cerurile și am văzut viziuni de la Dumnezeu.”  Ezechiel 1.1

Când a avut aceste viziuni, Ezechiel se afla în împrejurări foarte dificile. Poporul era în captivitate și se părea că nu mai este nicio nădejde. Totuși, în chiar acele împrejurări, iau fost date aceste viziuni. Există și în viața noastră momente când, la fel ca Ezechiel, avem nevoie de o imagine proaspătă cu privire la măreția și la gloria lui Dumnezeu. Cu toții suntem înclinați să ne plecăm sub povara împrejurărilor și, în consecință, să devenim deprimați. Atunci avem nevoie, din punct de vedere spiritual, de viziuni ca acestea, care să ne restabilească încrederea în Dumnezeu.

Primul lucru pe care Ezechiel la văzut au fost cerurile deschise. Presat de oameni pe pământ, fără nicio ieșire, profetul este asigurat că exista o ieșire pentru el, către ceruri. Oricare ar fi fost restricțiile impuse de oameni asupra lui, profetul trebuia să învețe că cerul este întotdeauna deschis celui care este gata să umble pe pământ potrivit cu călăuzirea din cer.

Apoi, Ezechiel a văzut viziuni de la Dumnezeu. El este asigurat că persoana sa era importantă pentru cer și că aceste viziuni i se oferiseră prin har. Există o diferență imensă între a privi în jur și a privi în sus. Suntem mereu tentați să privim la ceea ce se întâmplă în această lume și să tragem concluzia că nu mai există nicio speranță. Rezultatul este că devenim deprimați. Însă, dacă am deschide Biblia și, la fel ca Ezechiel, am primi „viziuni de la Dumnezeu”, am fi dominați de un simțământ de biruință, nu de unul de depresie. Ceea ce se întâmplă în lume este serios și real, iar Scriptura ne adeverește acest lucru, însă de ce ar trebui ca ceea ce se întâmplă în lume să ne afecteze? Prin Cuvântul Său, Dumnezeu ne revelează măreția și gloria Sa, iar dacă sufletele noastre sunt pline de aceste lucruri, nimic din ceea ce se întâmplă în această lume nu ne va deprima. G. Davison

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Unde mă voi duce departe de Duhul Tău și unde voi fugi departe de fața Ta?” Psalmul 139.7

Sistemul GPS

Cu ajutorul sistemului GPS, un om poate fi localizat exact undeva pe glob. Aceasta înseamnă că o rază nevăzută urmărește posesorul fericit al unui astfel de aparat – de exemplu un alpinist – la fiecare pas. Un gând mângâietor! Nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.

Dacă așa ceva este posibil la oameni, tot nu credeți că Dumnezeu poate localiza exact pe fiecare om? În Biblie este scris deja de milenii: „Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul …” (2 Cronici 16.9). Dumnezeu ne vede, dar nu numai fațada noastră evlavioasă și eticheta noastră religioasă. Nu, Dumnezeu vede înăuntrul inimii noastre și știe exact ce gândim. Noi suntem înaintea Lui ca o carte deschisă. Un gând mângâietor! Poate nu pentru toți, dar cu siguranță pentru răscumpărații Domnului. Ei nu au pentru ce să se teamă, pentru că nu mai au nimic de ascuns în fața lui Dumnezeu. Ei au văzut în lumina lui Dumnezeu, cât de neagră și păcătoasă este inima lor. Ei și-au recunoscut cu sinceritate păcatele înaintea lui Dumnezeu și au obținut iertarea Sa prin credința în Mântuitorul. De aceea pentru ei este o mare mângâiere, că Dumnezeu îi cunoaște pe deplin și că le este aproape în fiecare situație a vieții. Și cititorul acestor rânduri este chemat la această mângâiere, pe care o dă credința în Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

UNEORI ESTE NEVOIE DE MUSTRARE

„Du-te și mustră-l între tine și el singur” (Matei 18:15)

Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău”. Mustrarea cuiva necesită trei lucruri: caracter, curaj si precauție.

Să ne uităm la fiecare:

1) Caracter. Datorită faptului că Isus se simțea în siguranță datorită identității si caracterului Său ca si Fiu al lui Dumnezeu, El a putut renunța la nevoia de a fi pe placul celor din jurul Său si de a fi acceptat de ei. Când ceea ce ești își are temelia în Hristos și în ceea ce te-a creat Tatăl tău ceresc să fii, primești libertatea de a-i mustra pe oameni fără a te îngrijora de respingere sau de consecințe negative.

2) Curaj. Fariseii aveau puterea de a submina reputația lui Hristos, ceea ce, în final, â dus la moartea Sa pe cruce. Cu toate acestea, însă, El ie=a spus adevărul. Si tu trebuie să faci la fel. Trebuie să fii dispus să-ți iei crucea și să-L urmezi, chiar si atunci când asta înseamnă să riști o ceartă și să te confrunți cu sentimente rănite. „A mustra” înseamnă a sta în fata cuiva, a-l privi în ochi și a te confrunta cu problema în mod sincer și cu dragoste pentru că pui pret pe relație.

3) Precauție. Asigură-te că urmărești momentul ales de Dumnezeu, nu de tine. E usbr să te folosești de un curaj fals sau să bravezi pentru a-i provoca pe ceilalți pentru a obține ceea ce dorești. E ușor să pretinzi că mustrarea este necesară, când de fapt tu dorești controlul. Nu, tu trebuie să-L rogi pe Dumnezeu să-ți arate când și cum să-i mustri pe ceilalți. Scopul tău trebuie să fie întotdeauna acesta; împăcarea și refacerea relației.

Așadar, „du-te și mustră” dacă trebuie!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Rugăciunea in onoarea Tatălui

„Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul Lui Dumnezeu.” Luca 1:35

Ceea ce s-a întâmplat cu fecioara Maria la venirea istorică a Fiului lui Dumnezeu pe pământ se întâmplă cu fiecare sfânt. Fiul lui Dumnezeu Se naşte în mine prin acţiunea directă a lui Dumnezeu; apoi cu, devenind copil al Său, trebuie să-mi exercit drepturile de copil, dreptul de a fi tot timpul faţă în faţă cu Tatăl meu prin rugăciune.

Îi spun eu continuu, cu uimire, vieţii mele fireşti: „De ce M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebiuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49, KJV). indiferent care ar fi împrejurările, acel Copil sfânt, inocent şi veşnic trebuie să fie în contact cu Tatăl Său. Sunt eu destul de simplu ca să mă identific cu Domnul meu în felul acesta? Are El libertatea de a lucra pe căile Lui minunate în mine? Vede Dumnezeu că Fiul Său ia chip în mine, sau că L-am dat cu grijă la o parte? O, tumultul acestor zile! Pentru ce strigă toată lumea aşa de tare? Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie dat morţii. Nu este loc pentru Fiul lui Dumnezeu aici şi acum. Nu este loc pentru părtăşia tăcută şi sfântă cu Tatăl.

Se roagă Fiul lui Dumnezeu în mine sau eu îi dictez Lui pretenţiile mele? Slujeşte El în mine aşa cum a făcut în zilele când a trăit în trup aici pe pământ? Suferă Fiul lui Dumnezeu în mine răbdând ca propriile Lui scopuri să se poată realiza? Cu cât cineva cunoaşte mai mult din viaţa lăuntrică a celor mai maturi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cu atât vede mai mult care este scopul Iui Dumnezeu: împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Cristos” (Coloseni 1:24). Există întotdeauna ceva de făcut în sensul acestei „împliniri”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„El va sta ca topitorul şi ca purificatorul argintului”. MALEAHI 3:3

Niste surori care se întâlneau ca să citească Scriptura şi să comenteze apoi subiectul citit, s-au oprit la expresia remarcabilă de mai sus. O soră era de părere că se referă la influenţa sfiinţitoare a harului lui Hristos. Şi-a propus, în vederea aceasta, să viziteze un argintar şi apoi le va comunica celorlalte surori ce va spune el despre acest proces de curăţire. S-a dus deci acolo şi fără prea multă introducere, l-a rugat să-i explice procesul de rafinare al argintului. Omul bucuros i-a descris totul, chiar cu amănunte.

„Dar domnule”, a spus ea „dumneavoastră staţi jos în timp ce lucrarea de rafinare merge înainte?”

„O, da, doamnă”, a răspuns argintarul. „Trebuie să stau cu ochii ferm fixaţi asupra cuptorului, pentru că dacă timpul necesar pentru curăţire a trecut cu cel mai mic grad, argintul va fi deteriorat.

Sora a văzut dintr-o dată frumuseţea şi mângâierea care sunt în cuvintele: „El va sta jos ca topitorul şi curăţitorul argintului”. Domnul Hristos socoteşte că este necesar un cuptor pentru purificarea credincioşilor Lui. Ochii Lui sunt foarte atenţi la lucrarea de curăţire şi înţelepciunea şi dragostea Lui sunt implicate în acest proces. Încercările lor nu vin la întâmplare. În timp ce pleca sora aceea, argintarul a chemat-o înapoi şi i-a spus că mai are ceva de adăogat şi anume că el ştie că procesul de purificare al argintului este complet, când el îşi poate vedea faţa reflectată în argint. Ce exemplu minunat! Când Domnul Hristos îşi va vedea chipul Lui în poporul Său, lucrarea Lui de curăţire este realizată.Purificarea, însă, de care vorbeşte textul nostru, nu se referă la curăţirea de păcate ale sfinţilor. Aceasta s-a făcut odată pentru totdeauna prin moartea ispăşitoare pe crucea Golgotei, a Domnului Isus şi este tot atât de eficace pentru păcatele din trecut ca şi pentru cele din prezent şi viitor. „Cum pentru păcatele viitoare?”, va zice, poate cineva. „Asta încuviinţează libertate şi uşurătate în viaţa creştină”. Nicidecum! Când au fost păcatele noastre săvârşite, în timp, în raport cu timpul când Domnul le ispăşea pe cruce? Nu erau în viitor? Noi nici nu existam pe atunci. Aici este vorba de o curăţire, nu de o spălare a credincioşilor, aşa cum spune Ioan la capitolul 13: „Cine are tot trupul spălat n-are nevoie decât să-i fie spălate picioarele, dar el este cu totul curat”. Argintul cu zgură în el este tot argint, dar până nu este purificat, nu poate fi folosit în nici o lucrare.Ce mângâietor este gândul că Argintarul divin stă şi priveşte cu atenţie şi cu ochii fixaţi la cuptor ca să nu fie câtuşi de puţin depăşit timpul de curăţire, pentru ca argintul să nu sufere pagubă. Întoarcerea la Dumnezeu este o lucrare de moment; creşterea şi curăţirea unui sfânt este lucrarea unei vieţi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Pe când se duceau ele să cumpere a venit Mirele; cele ce erau gata au intrat şi s-a închis uşa” Matei 25:10.

Fecioarele înţelepte şi-au împodobit, umplut candelele, cu ceea ce a făcut Isus pentru ele. Cele nechibzuite doreau întotdeauna „să fie”, iar cele înţelepte „Au fost” şi erau totdeauna în stare pregătită, pentrucă s-au bazat pe stâncă, pe Isus Hristos. Ele s-au lăudat cu faptele Lui cum este scris în Psalm. 92:4: „Căci Tu mă-nveseleşti cu lucrările Tale, Doamne şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale”. Mijlocul lor era încins şi erau gata de plecare, deoarece ele au aşteptat revenirea Domnului. Oh, ce diferenţă mare este între un om care este într-o stare „de a fi” şi unul care se află în starea „de va fi”. Cel care este în starea de „va fi”, trebuie să se roage întotdeauna: „iartă-mă”, pe când celălalt care se simte acolo acasă, precum scrie: „mulţumind Tatălui, care ne-a învrednicit şi în care avem răscumpărarea, iertarea păcatelor, prin sângele Său”.(Col. 1:12-14), care ne-a iubit şi ne-a spălat de păcatele noastre cu Sângele Său (Apoc. 1:5). Cei ce se încred în El, sunt scăpaţi de orice vină. Deci iubite cititor, remarcă faptul că mereu scrie: „Au fost, sunt, vor fi, trebuie”. Oamenii „care au fost”, au mers împreună cu El la nuntă, dar oamenii care „vor fi”, vin prea târziu, pentrucă nu sunt pregătiţi. Oh, ce bucuroşi putem fi deja aici, dacă ne punem încrederea în har! Ce îngrozitor lucru e, dacă venim prea târziu! Dragostea lui Dumnezeu este nemărginită, dar numai pentru aceia care se tem de El si nădăjduiesc în bunătatea Lui, care au devenit slobozi de păcat prin harul Lui. Oh, scumpul nostru Domn, deschide încă multora ochii, ca să te recunoască pe Tine şi puterea învierii Tale. Amin!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNCREDERE

„Iată, Domnul Dumnezeu mă va ajuta” Isaia 50.9

În această prorocie avem cuvintele privitoare la Mesia în ziua când El S-a făcut ascultător până la moarte, când El Şi-a dat spinarea ca să fie biciuită şi obrajii să fie pălmuiţi şi scuipaţi. El Se încrede în ajutorul lui Dumnezeu şi aşteaptă totul de la Dumnezeu.Suflete al meu, necazurile tale sunt ca nişte fire de praf de pe talerele unui cântar, faţă de necazurile şi chinurile Mântuitorului. Nu crezi tu că Domnul te va ajuta? Domnul era într-o situaţie deosebită, căci El luase locul păcătoşilor şi Se dăduse de bunăvoie ca să Se jertfească în locul lor şi de aceea Tatăl Său îl părăsise şi El Se simţea despărţit de Tatăl. Ţie nu ţi se poate întâmpla aşa ceva; tu n-ai nevoie să strigi: „Pentru ce m-ai părăsit?” Mântuitorul tău S-a sprijinit pe Dumnezeu chiar atunci când era părăsit. Şi tu nu poţi face la fel? El a murit pentru tine, aşa că este cu neputinţă ca tu să fii lăsat singur, să fii părăsit; îndrăzneşte.

În ziua când eşti trudit şi încercat, strigă: „Domnul mă va ajuta”. Mergi înainte cu îndrăzneală. Fă-ţi faţa ca o cremene şi hotărât că nici slăbiciunea, nici timiditatea nu se vor apropia de tine. Dacă Domnul te ajută, cine te va împiedica din mers? Dacă tu eşti sigur de ajutorul Lui atotputernic, ce va fi prea greu pentru tine? Începe deci ziua cu bucurie şi nici o umbră de îndoială nu se va vârî între tine şi Soarele neprihănirii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea” Zaharia 3.4

Dumnezeu nu poate să vadă păcatul în faţa Lui. Păcatul nu se împacă cu Persoana Lui sfântă. Dar pe baza jertfei de ispăşire de pe Golgota a lui Isus Cristos, poate îndepărta păcatul. La cruce Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său pentru păcătoşi şi nelegiuiţi la moarte. Isus a mers la cruce ca ÎNLOCUITOR, pentru vina şi păcatul omenirii şi a suferit mânia dreaptă şi judecata dumnezeiască. El corespundea TUTUROR cerinţelor sfinte pe care Dumnezeu le cerea de la oameni şi putea astfel să ia locul păcătosului. Dar El a pus în rânduială nu numai vinovăţia noastră ci şi starea păcătoasă a omului în faţa lui Dumnezeu, stare care a fost îndepărtată. Dumnezeu a condamnat păcatul în trup, prin aceea că l-a făcut pe Domnul Cristos păcat. „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi sa fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5.21). Prin puterea acestei jertfe de ispăşire, Dumnezeu poate să spună către fiecare păcătos care vine prin credinţă la El: „Iată că am îndepărtat nelegiuirea de la tine.”Aşadar prin jertfa de ispăşire nu s-au îndepărtat numai păcatele (fapte, gânduri, vorbe) ci şi PĂCATUL; adică starea dezastruoasă a omului. Ce linişte aduce aceasta cugetului nostru, căci chiar această „procuratură dumnezeiască” mustră şi nu lasă în pace pe omul nemântuit.Cel a cărui nelegiuire a îndepărtat-o Dumnezeu poate spune: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, AVEM pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu” (Rom. 5.1-2).

ÎN Domnul Isus Cristos…
Adevărul în Isus … Efes. 4.21
Apropiaţi în Cristos … Efes. 2.13
Iertaţi în Cristos … Efes. 4.32
Înviaţi şi aşezaţi în Cristos … Efes. 2.6
Sfinţi în Cristos Isus … Filip. 1.1

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, când voi vorbi despre”Răbdarea lucrătorului” la ora de predicare, adu lumina şi harul Tău peste noi. Fie „să facem în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru” (Tit 2:10).

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine, are viaţa veşnică.» IOAN 6,47

Pe pământ au existat numai trei oameni care au fost complet sănătoşi trupeşte, sufleteşte şi duhovniceşte: Adam şi soţia sa, înainte de căderea în păcat, şi Isus Cristos. Primii doi oameni au fost perfecţi, fără păcat, până când au cedat ispitei. Domnul Isus în schimb nu a păcătuit niciodată, nu a făcut nimănui nici un rău – nici prin cuvinte şi nici prin fapte. Pentru că El reprezenta sfinţenia – negarea totală a păcatului — Domnul nu putea fi pătat de acesta nici când Se afla în mijlocul celor mai păcătoşi oameni. În jurul lui Isus puterea păcatului era anihilată. Exact din acest motiv şi din cauză că nu Şi-a permis nici un fel de compromis, putea mânca şi bea laolaltă cu cei păcătoşi, îi atingea cu mâinile Sale binecuvântate şi îi însănătoşea. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a devenit om ca mine şi ca tine; El S-a făcut asemenea nouă în toate privinţele. Şi El a fost ispitit ca noi, dar, spre deosebire de toţi oamenii, Domnul nu a păcătuit niciodată. Isus a afirmat: «Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl» (loan 14,9). Cine îl acceptă pe Isus prin credinţă ca Domn şi Mântuitor va fi transformat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, pentru că va fi tot mai mult asemenea Lui. Acesta este planul şi voia Sa cu privire la tine!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Ţes pânze de păianjen. Isaia 59:5

Priveşte pânza păianjenului, şi vezi în ea cel mai sugestiv tablou al religiei făţarnicului. Pânza este menită să prindă prada: păianjenul se îngraşă cu muşte, şi fariseii îşi aşteaptă răsplata. Persoanele nesocotite sunt uşor de prins în laudele pretendenţilor, şi chiar şi cel chibzuit nu scapă întotdeauna. Filip i-a botezat pe Simon Magul, a cărui prefăcută declaraţie de credinţă a fost curând nimicită de reproşul aspru al lui Petru. Obiceiurile, reputaţia, lauda, succesul şi alte muşte sunt momeala pregătită de ipocriţi în cuiburile lor. Pânza unui păianjen este o minune de îndemânare; priveşte-o şi admiră meșteşugul vânătorului. Religia înşelătorilor nu este la fel de minunată? Cum pot să transforme minciuna în adevăr? Cum pot să prefacă zorzoanele în aur? Pânza păianjenului vine din Interiorul lui. Albina îşi adună ceara de pe flori; păianjenul nu culege florile, dar poate să ţese o pânză oricât de mare. În acelaşi fel, făţarnicul găseşte adevărul şi speranţa înăuntrul lui; ancora lui este făurită de propria nicovală, şi cablul este îndoit de propriile-i mâini. El îşi pune propria temelie şi o aşează pe stâlpii propriei case, dispreţuind datoria faţă de harul lui Dumnezeu. Dar pânza păianjenului este foarte fragilă. Este o lucrare minunată, dar nu şi rezistentă. Nu rezistă în faţa măturii Servitorilor sau în faţa toiagului călătorului. Făţarnicul nu are nevoie de pompe hidraulice care să-i spulbere speranţa; o adiere de vânt este de ajuns. Păienjenişul făţarnicilor va fi spulberat atunci când mătura distrugerii va începe lucrarea ei de curăţire. Aceasta ne mai aminteşte ceva: asemenea pânze de păianjen nu vor fi tolerate în casa Domnului. El va avea grijă ca pânzele și cei care le ţes să fie distruşi pentru totdeauna. O, suflete, odihneşte-te pe ceva mai bun decât o pânză de păianjen, Fă din Domnul Isus locul tău de adăpost.

Seara

Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede.Marcu 9:23

Mulţi creştini sunt chinuiţi de îndoieli şi temeri. Aceşti nenorociţi cred că această stare de lucruri este inevitabilă pentru un credincios. Această gândire este greşită, fiindcă „toate lucrurile sunt cu putinţă celui cart crede”. Este posibil ca noi să ajungem într-o stare în care îndoielile şi temerile să fie asemeni păsărilor migratoare – zburând peste suflet fără să zăbovească niciodată. Când citeşti despre comuniunea şi bucuria sfinţilor favorizaţi, oftezi şi murmuri în inima ta: „păcat că aceste binecuvântări nu sunt pentru mine”. O, alpinist spiritual, dacă ai avea credinţă, ai sta pe culmea templului, căci „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”. Auzi despre faptele pe care bărbaţi şi femei sfinte le-au făcut pentru Isus – cum s-au bucurat de El, cum au ajuns să fie ca El, cum au fost făcuţi în stare să îndure persecuţii de dragul Lui – şi îţi spui: „nu sunt decât un vierme; nu voi putea ajunge niciodată aşa”. Totuşi, nu există nici un sfânt pe care să nu-l poţi ajunge. Nu există nici o înălţime a harului, nici o legătură a spiritualităţii, nici o limpezime a siguranţei, nici un indicator al datoriei care să nu ţi se deschidă dacă ai puterea să crezi. Lasă-ţi sacul şi cenuşa, şi ridică-te la demnitatea adevăratelor tale posibilităţi. Eşti mic în împărăţia lui Dumnezeu fiindcă o îngădui, nu fiindcă ar fi necesar. Nu este potrivii ca tu să te târăşti în praf, copil al Regelui. Ridică-te! Tronul aurit al încredinţării te aşteaptă. Coroana comuniunii cu Isus este gata să-ţi împodobească fruntea. Îmbracă-te în purpură şi in subţire, şi ospătează-te în fiecare zi. Fiindcă, dacă crezi, poţi să mănânci cele mai bune roade. Pământul tău va rodi lapte şi miere, şi sufletul tău va fi săturat cu cele mai alese bucate. Adună snopii de aur ai harului, fiindcă te aşteaptă în câmpurile credinţei. „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Dumnezeule, Tu eşti Împăratul meu:Porunceşte izbăvirea lui Iacov! (Psalmul 44:4)

Nu există nici un vrăjmaş al creşterii tale în har, sau al lucrării tale creştine, care să nu fi fost inclus în biruinţa Mântuitorului tău. Adu-ţi aminte că „Domnul a zis lui Iosua: «Nu te teme de ei, pentru că … îi voi da bătuţi pe toţi înaintea [ta]»” (Iosua 11:6). Aminteşte-ţi de asemenea că dacă te împotriveşti vrăjmaşului „el va fugi de la [tine]” (Iacov 4:7). Şi adu-ţi aminte ce a spus Iosua poporului: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi, ci întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Iosua 10:25). Domnul este cu voi, „bărbaţi voinici” (Iosua 1:14), şi sunteţi puternici pentru că sunteţi una cu Cel Atotputernic. Deci, revendicaţi victoria!

De fiecare dată când vrăjmaşii tăi năvălesc asupra ta, revendică-ţi victoria! Când inima şi trupul tău te lasă, priveşte-n sus şi revendică-ţi VICTORIA! Fii sigur că-ţi revendici partea ta din victoria pe care Domnul Isus a câştigat-o, pentru că a câştigat-o nu numai pentru El Însuşi, ci şi pentru noi toţi. Aminteşte-ţi că tu erai în El când a câştigat-o – aşa că, revendică-ţi victoria!

Socoteşte victoria lui Hristos ca fiind a ta şi adună prada de război. Nici uriaşii, „copiii lui Anac” (Numeri 13:33), nici cetăţile fortificate nu trebuie să te intimideze sau să te înfrângă. Tu faci parte din armata cuceritoare. Revendică-ţi partea din victoria Salvatorului. din Iosua, de F. B. Meyer

Noi suntem copii ai Împăratului. De aceea, care din aceste lucruri Îl onorează cel mai mult pe Suveranul nostru divin: să nu ne revendicăm drepturile sau chiar să ne îndoim că ne revin, sau să ne susţinem privilegiile ca şi copii ai Familiei Regale şi să ne cerem drepturile care însoţesc moştenirea noastră?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 19.1-26

    La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).

    După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să-i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr-un exemplu rău?

    In v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să-l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu-şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să-L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm,… pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care-L urmează (Ioan 10.28).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 10:25-37    

„ŞTII CE MĂ DOARE?”

Dar un Samaritean… i-a legat rănile,…şi a îngrijit de el. Luca 10:33, 34

Biblia spune să-l iubim pe aproapele nostru. Isus a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atât de familiară a samariteanului milostiv. El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea.

Madeleine L’Engle relatează o povestire în cartea sa „Walking on water” (Umblarea pe ape), întâmplare care subliniază acest adevăr. Un rabin, cunoscut pentru pietatea sa a fost confruntat pe neaşteptate într-o zi de către unul dintre tinerii lui învăţăcei. Într-o izbucnire sentimentală, tânărul ucenic i-a spus: „învătătorule, te iubesc!” Rabinul şi-a ridicat capul cu tristeţe dintre cărţile lui şi l-a întrebat: „Ştii tu ce mă doare, fiul meu?” întrebarea l-a descumpănit pe tânărul ucenic. Revenindu-şi, a spus bâlbâindu-se: „Rabi, nu înţeleg întrebarea dumnevoastră. Am încercat să vă spun cât de mult însemnaţi pentru mine, şi m-aţi încurcat cu o întrebare
care nu are nici o legătură cu aceasta”. „Întrebarea mea nu este nici confuză nici lipsită de sens, a spus rabinul. Pentru că dacă tu nu ştii ce mă doare, cum poţi să mă iubeşti cu adevărat?”

Exemplul creştinului este Însuşi Domnul Isus. El a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decât să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei. Ca un samaritean milostiv, Domnul Isus a avut milă de ei şi i-a ajutat. Putem învăţa de la Domnul Isus să arătăm dragostea pentru alţii mergând dincolo de sentimente şi cuvinte. Când ne vom da seama că cineva suferă, să facem tot ce putem pentru a-l ajuta. D.C.E.

De-aş fi ştiut că un cuvânt era destul,

Aş fi rostit cuvântu-acela ne-ntrerupt,

Uşurând poveri, mângâindu-i sufletul

Căzut rănit pe-al vieţii povârniş abrupt. Ryberg

Compasiunea investeşte tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Ioas a făcut ce era drept în ochii Domnului în toate zilele preotului Iehoiada.   2 Cronici 24.2

Împăratul Ioas La urmat pe Domnul atât timp cât preotul Iehoiada, un om evlavios, a fost lângă el pentru al ține pe o cale dreaptă. În acest timp, Ioas chiar a inițiat unele activități bune, precum repararea templului. Cu ajutorul darurilor de bunăvoie ale celor din popor, acest proiect a fost dus la bun sfârșit, iar seminția lui Iuda părea să fi apucat întro direcție bună, după mai mulți ani în care se îndepărtase de Domnul.

După ce Iehoiada a murit, Ioas a început să decadă. Sfătuitorii lui lau lingușit și iau întors inima nestatornică spre idoli. Profeții Domnului nu au fost luați în seamă, în special un om numit Zaharia.

Acest preot neînfricat, fiu al lui Iehoiada, a vorbit împotriva depărtării poporului de Dumnezeu și a plătit cu viața credincioșia sa. El a fost omorât cu pietre din porunca împăratului. La sfârșitul acestei perioade nenorocite din viața lui Ioas, Scriptura dă pe față lipsa de recunoștință a unui om care a avut un devotament de mâna a doua, datorat influenței altuia: „Și împăratul Ioas nu șia adus aminte de bunătatea pe care io făcuse Iehoiada, tatăl lui Zaharia, ci la ucis pe fiul lui”. Un astfel de devotament, după cum vedem în viața lui Ioas, nu folosește la nimic. Sirienii au invadat țara și iau nimicit pe conducătorii cei lingușitori, Ioas sa îmbolnăvit și, în timpul suferinței sale, slujitorii săi lau asasinat. Na beneficiat nici măcar de o înmormântare împărătească! Întrun contrast fericit cu un astfel de devotament de mâna a doua, vedem devotamentul unui alt tânăr, numit Timotei. Credincioșia sa față de Dumnezeu nu fluctua potrivit influențelor care îl înconjurau. Cât de minunată este recomandarea pe care Pavel io face în Filipeni 2.2022: „Nu am pe nimeni de același gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său”. Noi ce fel de devotament avem?G. W. Steidl

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Cuvântul Domnului este adevărat, și toate lucrările Lui se implinesc cu credincioșie” Psalmul 33.4

Dacă…

Dacă Mia nu ar fi golit astăzi cutia poștală…

Dacă nu ar fi deschis scrisoarea…

Dacă nu ar fi citit conținutul…

Atunci nu ar fi știut de premiul cel mare.

Dar acum, ține în mână hârtia și radiază de bucurie. Concediu pe Gran Canaria. Nu-i vine să creadă! Cum să înțeleagă acest lucru? În sfârșit va reuși!

A doua zi citește totul încă o dată în liniște. Și ceea ce este scris foarte mărunt: „…dacă veți completa chestionarul, veți putea câștiga concediul. Și dacă veți călători pe propriile costuri, veți primi două înnoptări gratuit!”.

Mia este supărată. Așa o obrăznicie. „Dacă nu ar fi cuvințelul dacă, tatăl meu ar fi milionar”, se gândește ea dezamăgită. Așa o înșelăciune!

Nu îți merge și ție la fel? Se fac promisiuni frumoase, dar când te uiți mai atent, se ascunde așa de puțin sau chiar nimic în spatele lor. Dar pe ceea ce spune Dumnezeu în Biblie te poți baza. Pentru că Dumnezeu nu dezamăgește. El face ceea ce a promis. Îți pot garanta acest lucru. De aceea este așa de bine să citești Biblia, în fiecare zi.

„În adevăr, făgăduințele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt «da»” (2 Corinteni 1.20).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VISUL TAU E DE VÂNZARE?

„Voi.. v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20)

In filmul: „Up in the Air [Sus, în aer]”, actorul George Clooney este angajat de o mare companie să se ocupe de concedieri. Datoria lui este să-i dea afară pe oameni. La un moment dat, când era pe cale să concedieze un manager, Clooney observă în CV=ul acestuia că avea pregătire ca si bucătar francez. In timp ce managerul își exprimă disperarea din cauza pierderii locului de muncă, Clooney îi amintește de visul său original, de-a fi bucătar și îi adresează următoarea întrebare, punându-l pe gânduri: „Când ai început să lucrezi în companie, cu cât ai fost plătit ca să renunți la visul tău?” In acel moment, managerul și-a adus aminte de perioada în care a decis să accepte un pachet salarial constant în schimbul a ceea ce-și dorea cu adevărat să facă în viață. Faci și tu la fel? Trebuie să înțelegi un lucru: în ziua în care te-ai născut, Dumnezeu ți-a pregătit o cale pe care să mergi și o misiune pe care s-o îndeplinești. Așadar, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este aceasta: „situația grea prin care trec acum este cumva o ocazie pe care mi-o oferă Dumnezeu de a mă întoarce și de a-mi împlini visul pe care mi l-a dat El de la bun început?” Privind în urmă la cel mai dureros capitol din viața sa, când a fost trădat de familie, losif a spus: „Voi…v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine”. Cea mai mare pierdere pe care a suferit-o losif, l-a condus spre împlinirea visului pe care i l-a dat Dumnezeu de la început. Este asta și istoria ta? Ți-ai dat seama oare că te-ai mulțumit cu ceva mai puțin, iar acum Dumnezeu îți mai dă o șansă; șansa de a face lucrul pentru care te-a pus aici pe pământ?

 

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Rugăciunea în casa Tatălui

„Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” Luca 2:49

Copilăria Domnului Isus n-a fost o maturitate necoaptă; copilăria Domnului nostru este un fapt veşnic. Sunt şi eu un copil sfânt şi inocent al lui Dumnezeu prin identificare cu Domnul şi Mântuitorul meu? Privesc viaţa mea ca fiind în casa Tatălui meu? Trăieşte Fiul lui Dumnezeu în casa Tatălui Său din mine?

Dumnezeu este singura Realitate permanentă şi poruncile Lui îmi sunt transmise clipă de clipă. Sunt eu întotdeauna în contact cu Realitatea sau mă rog numai atunci când lucrurile iau o întorsătură rea, când ceva nu e în ordine în viaţa mea? Trebuie să învăţ să mă identific cu Domnul meu într-o comuniune sfântă, aşa cum unii dintre noi n-au învăţat s-o facă încă. „Trebuie să fiu in lucrarea Tatălui Meu” (Luca 2:49. KJV) – să învăţ să trăiesc fiecare clipă din viaţa mea în casa Tatălui Meu.

Gândeşte-te la situaţia ta personală. Te-ai identificat atât de mult cu viaţa Domnului, încât eşti pur şi simplu un copil al lui Dumnezeu, care vorbeşte mereu cu El şi înţelege că toate lucrurile vin din mâinile Lui? Copilul Veşnic din tine trăieşte în casa Tatălui? Lucrează prin tine harul vieţii Sale de slujire în casa ta, în serviciul tău, în cercul tău de prieteni? Te-ai întrebat de ce treci prin anumite situaţii’ Aceasta se întâmplă nu pentru că tu trebuie să treci prin ele, ci datorită relaţiei tale cu Fiul lui Dumnezeu, care vine în viaţa ta, prin voia providenţială a Tatălui Său. Trebuie să-L laşi pe El să lucreze liber în viaţa ta, rămânând într-o unitate perfectă cu El.

Viaţa jertfită a Domnului trebuie să devină propria ta viaţă, iar felul în care a lucrat şi a trăit El printre oameni trebuie să fie felul in care El trăieşte în tine.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat foarte sus şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume”. FILIPENI 2:9

Duhul Sfânt vrea să afirme aici, fără-ndoială, că oricât de slăvite şi de înalte ar fi ierarhiile sau fiinţele superioare din cer, Domnul Isus, ca Omul slăvit, a fost înălţat mai presus de ei toţi. El este supremul absolut peste imensul număr al fiinţelor cereşti. Nu urmează al doilea în slavă după El pentrucă proslăvirea Lui este fără comparaţie, încât cele mai înalte gradaţii îngereşti sunt mult departe, sub picioarele Lui. De acceea expresia: „Numele mai presus de orice nume”, indică absoluta supremaţie a Domnului Hristos, în întregul univers. Să considerăm bine faptul acesta, pentru că, cu cât mai mult ne gândim la el, cu atât mai adânc va impresiona sufletele noastre, va influenţa umblarea noastră cu El şi ne va face să preţuim cum se cuvine imensul har pe care ni l-a dat Dumnezeu ca, într-o zi, să fim în Prezenţa Domnului nostru slăvit şi chiar mai mult, să semănăm cu El. La gândul acesta să ne scoatem încălţămintea din picioare, căci terenul pe care stăm este sfânt, şi să ne umilim până la pământ, având în vedere totala noastră nevrednicie. Pentru noi, răscumpăraţii Lui, Numele Domnului Isus este mântuire, iertare, lumină, bucurie şi nădejde. Numele Lui este garanţia că vom primi de la Tatăl ceresc orice vom cere (Ioan 14:13). Numele Lui, pentru oricine îl cheamă este o asigurare că va primi mântuirea. Numai datorită Numelui Domnului Hristos am fost sfinţiţi şi socotiţi neprihăniţi (1 Cor. 6:11). Dar dacă avem atâtea haruri în Numele Lui, avem şi o enormă răspundere faţă de acest Nume. Am fost aleşi, ca şi apostolul Pavel să purtăm Numele Lui înaintea oamenilor şi nu numai cu gura ci mai ales cu viaţa, căci noi suntem nişte epistole vii şi citite de toţi oameni. Fiecare vorbă, fiecare faptă şi chiar gând, să aibe în vedere slăvitul Nume pe care îl purtăm. „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Col. 3:17). Trebuie să avem o mare grijă cu privire la slava Numelui Domnului Hristos ca să nu-L pângărim. „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege!” (2 Tim. 2:19). Ce mângâietor este însă şi gândul că tuturor acelora care „au ţinut Numele Lui” (Apoc. 2:13) şi „n-au tăgăduit Numele Lui” (Apoc. 3:8), Domnul Isus le va face imensa onoare că ” vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor”.

Doamne Isuse, iartă-mă că mi-am permis să scriu aceste rânduri despre slăvitul Tău Nume, folosind cuvinte atât de sărăcăcioase!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci toate fecioarele acelea s-au scu­lat şi şi-au pregătit candelele” Matei 25:7

Atât fecioarele înţelepte, cât şi cele nechibzuite au părăsit lumea şi totuşi există o mare deosebire între ele. Cele nechibzuite au dorit să se pregătească; au dis­cutat mult ce trebuie să facă, că ar trebui să iubeas­că mai mult ca înainte şi cum ar putea face mai mult, ca atunci când va veni Domnul Isus să poată merge cu El. Ele i-au îndemnat pe cei păcătoşi, i-au mustrat pe cei care luau în deşert numele lui Dumnezeu şi ele trăiau o viaţă ordonată. Au avut pe inimă ca şi alţii să se întoarcă la Dum­nezeu, dorind, prin umblarea lor să-şi câştige mântuirea. Dar fecioarele înţelepte şi-au dat seama de nepu­tinţa lor, că nu pot să fie îndreptăţite prin fapte. Au chemat în ajutor Numele Domnului, şi prin credinţa în ce-a făcut Isus, au primit Duhul Sfânt, adică ulei în candelele lor. Apoi au aţipit şi au adormit. La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată Mirele!” Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat şi şi-au pregătit candelele. In timpul pregătirii s-au stins candelele celor nechibzuite, deoarece au avut doar lu­mina legii şi acum au văzut că ceea ce li s-a părut a fi dreptatea lor, era de fapt ca o haină mânjită. Inchipuiţi-vă numai ce groaznic va fi în ceasul, când nu se va mai putea schimba nimic, nu ne vor mai aju­ta nici strigătul, nici vaietele. Dreptatea proprie înaintea lui Dumnezeu nu vor fi podoabe valabile.Ele au zis celor înţelepte: „Daţi-ne din untdelem­nul vostru”. Dar nu au fost ascultate. Cele înţelepte le-au răspuns: „Nu, ca nu cumva să nu ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceţi-vă la cei ce vând untdelemn şi cumpăraţi-vă”. Dar pe când se duceau ele a venit Mirele.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

REGULI PENTRU ÎNAINTARE

„Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face”

Iosua 1.7

Da, Domnul va fi cu noi în războiul nostru sfânt, dar El cere ca noi să urmăm întocmai învăţăturile Sale. Vom birui sigur dacă îl vom asculta din toată inima pe Dumnezeul nostru şi dacă vom pune tărie şi îndrăzneală în toate faptele noastre de credinţă. Dacă suntem cu inima împărţită, nu putem să ne aşteptăm decât la jumătăţi de binecuvântări. Să ascultăm cu grijă şi atenţie „luând seama să facem întocmai după porunca pe care El ne-a dat-o”. Această poruncă este un lucru de căpetenie şi ne obligă să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate amănuntele. Trebuie să ne supunem îndată şi să fim gata mereu „să facem după toată legea Lui”. Noi n-avem să scoatem şi să alegem ce ne place nouă, ci să împlinim poruncile lui Dumnezeu, aşa cum sunt date ele, pe toate şi fără excepţie. Să facem acest lucru cu scumpătate şi răbdare. Să alergăm drept înainte, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta. Să nu fim mai aspri decât legea Sa; dar nici s-o luăm în chip uşuratic, aşa cum ne-ar conveni nouă. Dacă vom asculta cum trebuie, câştigul nostru va fi înaintarea duhovnicească. O, Doamne, ajută-mă să văd dacă eu lucrez bine, ca să nu pierd împlinirea făgăduinţei Tale fată de mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Toată Scriptura este insuflată de DUMNEZEU şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui DUMNEZEU să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”

2 Timotei 3.16-17

Este un har nespus din partea lui Dumnezeu, că ne-a păstrat Cuvântul Său neştirbit cu toate împotrivirile mari ale duşmanului. Ca o Stâncă în care toate valurile se sparg, ca un izvor într-un pustiu, ca un far în mijlocul mării înspumegate, aşa stă Cuvântul lui Dumnezeu, mereu plin de putere, proaspăt şi curat, chiar dacă Satana şi lumea îşi manifestă duşmănia lor faţă de El. El este apa răcoritoare şi aducătoare de pace pentru orice însetat, pentru oricine e trântit jos de forme şi obosit în religii, unde nu găseşte pace. Scriptura este şi astăzi îndrumător pentru orice cercetător simplu şi sincer, o cale UNICĂ şi dreaptă care se întinde cu siguranţă şi neabătut peste ţărmul stâncos al mişeliei Satanei, şi conduce sufletul la Cristos şi prin El, în cer. Cuvântul lui Dumnezeu este neschimbat în credinţă şi plin de nădejde ca şi Acela din a cărui gură a fost vorbit; şi el dăruieşte, oricui nădăjduieşte în El, aceleaşi trăsături sfinte. Dacă noi nu simţim lucrările Sale binecuvântate atunci de vină nu este Cuvântul lui Dumnezeu, ci noi înşine pentru ca nu suntem ascultători. Din astfel de stări triste rezultă multe rădăcini ale răutăţii şi ale rătăcirii şi multe situaţii triste între credincioşi. Mulţi sunt cuprinşi de ei înşişi şi se opun mustrării Cuvântului lui Dumnezeu. Oh! să ne gândim ce necinste aducem prin aceasta lui Dumnezeu.Dumnezeu în dragostea Sa ne-a vorbit, şi datoria noastră este să ascultăm ca un copil. Cărarea ascultării este cărarea ODIHNEI şi BINECUVÂNTĂRII. Pe această cărare pot umbla atât „copilaşii în Cristos” cât şi „tinerii’ şi „părinţii.” Aceasta este singura cărare binecuvântată pentru toţi. Fără îndoială că ea este strimtă, dar este o cărare SIGURĂ, luminată de Veşnicul nostru Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, eliberare şi înfrumuseţare sunt cele două lucruri de care are cea mai mare nevoie sufletul meu azi. La Tine vin ca o întrupată nevoie după Tine ca Mântuitor şi Domn. Remediază toată pierderea înfloririi spirituale şi a sensibilităţii mele faţă de Tine ca să pot fi aici influenţa potrivită pe care o vrei Tu.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

« Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.» MATEI 11.28

La cine trebuie să venim? La Isus! Acest lucru înseamnă în primul rând că trebuie să-I acceptăm invitaţia « Veniţi la Mine». Te întrebi cumva dacă ea este valabilă şi pentru tine? Da, deoarece El a zis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37). Isus nu doar că te invită, ci El însuşi vine la tine. Când Domnul Se afla în pridvorul de la scăldătoarea Betesda, a văzut un olog care era acolo de 38 de ani şi 1-a întrebat: «Vrei să te faci sănătos?» (loan 5,6). Acesta i-a răspuns surprins şi oarecum resemnat: «Doamne … n-am pe nimeni». Dar Isus l-a scos din această stare deplorabilă: «„Scoală~te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă”». De ce l-a întrebat oare Domnul pe olog dacă vrea să fie sănătos? Nu era evident lucrul acesta? A facut-o deoarece El, Fiul lui Dumnezeu, nu spune niciodată un cuvânt mai mult sau mai puţin decât trebuie şi Cristos ştia că handicapul acestui om avea rădăcini mai adânci. Trupul lui a fost bolnav atâta timp pentru că sufletul său fusese pătat şi distrus de păcat. De unde am ştiut acest lucru? L-am dedus din cuvintele pe care Mântuitorul i le-a adresat mai târziu în Templu: «Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău» (loan 5,14).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pe drept esti iubit. Cântarea Cântărilor 1:4

Iubirea credincioşilor faţă de Isus este mai mare decât orice altă dragoste. Mai degrabă şi-ar pierde tatăl sau mama decât să se despartă de Isus. Ei ţin toate bunurile pământeşti în mâini nesigure, dar pe Isus îl poartă în siguranţă în inimile lor. Ei se leapădă de ei înşişi de dragul Lui, dar nu pot fi făcuţi să se lepede de El. Este o iubire puternică, pe care focul persecuţiei nu o poate stinge; dragostea adevăratului credincios este un fluviu mai adânc decât focul. Oamenii au încercat să-i despartă de învăţătorul lor, dar încercările lor au rămas neroditoare. Nici cununile de slavă, nici urletele de mânie nu au reuşit să dezlege acest nod gordian. Acesta nu este un ataşament oarecare, care să poată fi dizolvat de puterea lumii. Nici oamenii nici diavolii nu au găsit o cheie care să descuie această uşă. Niciodată nu a fost viclenia Satanei mai mare decât atunci când a încercat să distrugă această uniune divină. Este scris, şi nimic nu o poate şterge: „pe drept esti iubit”. Intensitatea iubirii credinciosului, totuşi, nu poate fi judecată după aparenţe sau după dorinţele credincioşilor. Ne jeluim zilnic că nu putem iubi destul. Am vrea ca inimile noastre să fie capabile de mai mult şi să ajungă mai departe. Ca şi Samuel Rutherford, suspinăm şi strigăm: „o, dacă aş avea atât de multă dragoste cât să cuprindă tot pământul, şi întreg cerul — da, şi cerurile cerurilor, şi zece mii de lumi – aş revărsa-o toată asupra scumpului meu Christos”. Vai, cea mai mare sforţare a noastră nu este decât un strop de iubire, şi afecţiunea noastră nu este decât un fir din buchetul care i se cuvine. Dacă ne măsurăm dragostea după intenţiile noastre, este destul de mare; credem din toată inima că aşa o măsoară și Domnul. O, dacă am putea aduna toată dragostea din toate inimile, am dărui-o Celui care este „plin de farmec” (Cânt. 5:16)

Seara

Dar ne-a împiedicat Satana. 1 Tesaloniceni 2:18

În primul moment al conflictului dintre bine şi rău, Satana ne împiedică mereu în experienţa spirituală. Din toate punctele compasului, pe toate liniile de luptă — în faţă şi în spate — la răsărit şi la apus, Satana ne împiedică mereu. Dacă muncim pe câmp, încearcă să rupă plugul. Dacă zidim un zid, dărâmă pietrele. Dacă vrem să-i slujim lui Dumnezeu în suferinţă sau în conflict, Satana ne împiedică. El ne împiedică pretutindeni. El ne-a împiedicat când am venit prima dată la Christos. Am avut conflicte cu Satana de când am privit prima dată crucea şi am trăit. Acum că suntem mântuiţi, el doreşte să împiedice desăvârşirea caracterelor noastre. Tu poţi să te feliciţi singur, spunând: „am mers bine până acum; nimeni nu îmi poate atinge integritatea”. Teme-te să te lauzi fiindcă vei fi încercat şi de acum. Satana îşi va trimite săgeţile exact asupra virtuţilor tale. Dacă ai fost un credincios hotărât până acum, credinţa ta va fi atacată. Dacă ai fost umil ca Moise, aşteaptă-te să fii ispitit să vorbeşti ce nu trebuie. Păsările îţi vor ciuguli cele mai bune fructe, şi mistreţii îţi vor scurma toată via. Satana încearcă să ne împiedice şi atunci când stăruim în rugăciune. El ne stânjeneşte rugăciunile şi ne slăbeşte credinţa astfel încât, dacă este posibil, să pierdem binecuvântarea. Satana nu este mai puţin vigilent în distrugerea lucrării creştine. Nu a existat niciodată o reînnoire a religiei fără o reînnoire a opoziţiei. De îndată ce Ezra şi Neemia au început să lucreze, Sanbalat şi Tobia au fost stârniţi să-1 împiedice (vezi Neemia 1-6, 8 mai ales 4:7-8). Ce trebuie să facem în faţa acestor atacuri duşmane? Nu trebuie să ne alarmăm când Satana ne împiedică, fiindcă aceasta este dovada că suntem de partea Domnului şi că facem lucrarea Domnului. în puterea Lui, vom câştiga victoria şi vom triumfa asupra adversarilor.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi;toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. (Fapte 4:31,33)

Christmas Evans, un predicator galez de pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a scris odată următoarea însemnare în jurnalul său.

„Într-o după-amiază de duminică mergeam pe cal la o întâlnire. Deodată, pe când mergeam pe un drum foarte singuratic, m-am simţit condamnat că am o inimă rece. Am descălecat, mi-am priponit calul de un copac, şi am găsit un loc retras. Apoi, plimbându-mă încoace şi-ncolo în agonie, mi-am revăzut toată viaţa. Am aşteptat înaintea lui Dumnezeu zdrobit şi mâhnit trei ore. În cele din urmă, am simţit dulcea Lui dragoste iertătoare venind peste mine, şi am primit o proaspătă umplere cu Duhul Său cel Sfânt.

Pe când apunea soarele, m-am întors la drum, mi-am găsit calul şi am călărit mai departe la întâlnire. În următoarea zi am predicat cu o nouă putere unei mari mulţimi adunate pe un deal şi s-a produs o trezire care în cele din urmă s-a răspândit printre toţi galezii“.

Aceasta explică marea întrebare a celor născuţi din nou – parola bisericii primordiale – „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ (Fapte 19:2).

 

O, viaţa plină de Duhul; este şi a ta, este şi a ta?

Este tot sufletul tău plin de Duhul divin?

Ca şi copil al Împăratului, a coborât El peste tine?

Împărăţeşte El în sufletul tău, astfel încât toţi oamenii să vadă

Binecuvântata imagine a scumpului Salvator reflectată în tine?

 

A măturat El sufletul tău ca valurile mării?

Se odihneşte Duhul lui Dumnezeu zilnic peste tine?

Îţi îndulceşte El viaţa, te păzeşte de griji?

Te călăuzeşte şi te binecuvântează El ca răspuns la rugăciune?

Este bucuria ta să fii condus de Domnul pretutindeni?

 

Este El lângă tine ceas de ceas, stă El la dreapta ta?

Te îmbracă El cu putere, a venit El ca să rămână?

Te învaţă El să ştii că toate lucrurile pot fi făcute

Prin harul şi puterea Celui Crucificat?

Îţi mărturiseşte El despre Fiul glorificat?

Te-a purificat El cu foc de sus?

Are El întâietate în gândurile tale, are El toată dragostea ta?

Este slujba Lui alegerea ta, şi jertfa ta, plăcută?

Este a face voia Sa băutura şi mâncarea ta?

Alergi tu la chemarea Sa cu picioare pline de bucurie şi de râvnă?

 

Te-a eliberat El de eul tău şi de toată lăcomia ta?

Te grăbeşti tu să-l mângâi pe fratele tău în nevoie?

Ca ostaş al lui Hristos, durează puterea ta?

Este nădejdea ta în Domnul veşnică şi sigură?

Eşti tu răbdător şi blând, eşti tu iubitor şi curat?

 

O, viaţa plină de Duhul poate fi a ta, poate fi a ta,

Gloria Şechinei poate străluci veşnic în sufletul tău;

Ţie ţi s-a dat să trăieşti cu toate furtunile potolite,

Ţie ţi s-a dat să fii umplut cu binecuvântatul Duh Sfânt al lui Dumnezeu;

Ţie ţi s-a dat, da, ţie, pentru că aşa a vrut Domnul tău.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 18.15-35

Domnul explică în ce fel trebuie rezolvate nedreptăţile între fraţi (v. 15-17) şi putem lega de aceasta învăţătura Sa cu privire la iertare (v. 22; comp. cu Efeseni 4.32 şi cu Coloseni 3.13). El foloseşte această ocazie şi pentru a reveni asupra subiectului Adunării, dându-ne o promisiune de im­portanţă capitală: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor” (v. 20). Prin această pre­zenţă sunt satisfăcute toate nevoile celei mai slabe adunări de credincioşi strânşi în Numele lui Isus. Poate oare lipsi binecuvântarea când Cel care îi este izvorul Se află acolo, în mijlocul celor care se sprijină pe El? Această promisiune se raportează aici în special la autoritatea conferită Adunării (de a lega şi de a dezlega) şi la rugăciunea a doi sau trei că­reia i se acordă tot ce ar cere. Din nefericire, unii creştini par să fi uitat importanţa adunărilor de rugăciune. Parabola cu sclavul care datora zece mii de talanţi (o sumă fabuloasă) aminteşte de datoria incalculabilă pe care Dumnezeu a achitat-o prin Hristos (Ezra 9.6). Ce sunt, faţă de aceasta, micile nedreptăţi pe care noi le suferim? Mila divină de care am avut parte ne cere să arătăm şi noi, la rândul nostru, milă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Iacov 1:21-27

ÎNVAŢĂ SĂ ASCULŢI

Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai nişte ascultători, înşelându-vă singuri.  Iacov 1:22

Întro misiune de evanghelizare din New York, un vagabond îmbrăcat murdar obişnuia să stea tolănit pe bancă, în timp ce se predica Evanghelia, până în momentul în care predicatorul făcea o mică eroare în citarea unui verset din Biblie. In acel moment se ridica în picioare şi dădea referinţa exactă şi conţinutul versetului. Muncitorii îl strigau: „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Ştia foarte bine o mulţime de versete biblice. Auzise atât de multe predici, dar nu şi-a schimbat niciodată felul de viaţă.

Au trecut mulţi ani de când am citit despre această întâmplare cu „Charlie, Capitolul şi Versetul”. Mi-am adus aminte de ea recent când un tânăr ce purta o Biblie mare la el mi-a spus că nu predic „destul de tare”. Mi-a spus: „Predicatorul nostru ne-o zice pe şleau!” Se părea că-i place ca adevărul să fie strigat cu voce tare, dar, oare, acest adevăr i-a schimbat viaţa? Mă tem că nu. Omul îi făcuse soţiei o viaţă atât de mizerabilă, că aceasta l-a părăsit.Tovarăşii lui de lucru îşi pierduseră respectul pentru el, deoarece se dădea mare pios.

Când Isus a ţinut predica de pe munte (Matei 5-7), viaţa Sa era o confirmare a celor spuse. Şi El aşteaptă de la noi să ne punem cuvintele în acţiune în acelaşi fel. Nu este suficient să ştim cele ce a învăţat Isus; intenţia Sa a fost ca aceste cuvinte să producă schimbări majore în vieţile noastre. Este bine dacă ne exprimăm părerea de rău pentru păcate după ce am citit Biblia. Dar dacă totul se reduce numai la atât, atunci suntem numai „nişte ascultători”, înşelându-ne singuri. Scopul primordial al adevărului biblic este împlinirea lui. Împlinirea lui face ca Dumnezeu să fie mulţumit.        – H.V.L.

Te iubim, Isuse! Adesea declarăm.

Dar suntem gata voia-Ţi sfântă s-ascultăm?

Cei ce-ascultă-n Duhul, fără să se-abată

Arăta-vor dragostea adevărată.     – D.J.D.

Un pas spre împlinirea Cuvântului valorează cât ani întregi de studiu asupra Cuvântului.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Deci, când a luat Isus oțetul, a spus: „S‑a sfârșit!“.               Ioan 19.30

Și Isus, strigând din nou cu glas tare, Și‑a dat duhul.            Matei 27.50

Cele șapte cuvinte de pe cruce (6)

Tatăl L‑a trimis pe Fiul, iar El a venit de bunăvoie pentru a împlini lucrarea Sa. De la început și până la sfârșit, Duhul Sfânt L‑a susținut, iar El S‑a dat pe Sine fără pată lui Dumnezeu, prin Duhul cel veșnic (Evrei 9.14). În același timp, ca om, Hristos a împlinit toate cerințele sfințeniei lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a făcut rabat de la sfințenia Sa pentru că Fiul Său era Cel care suferea sub mâna Sa. Acestea sunt taine binecuvântate pentru mințile noastre omenești.

Astfel, Dumnezeul sfânt și drept a fost pe deplin satisfăcut de lucrarea pe care Domnul Isus a împlinit‑o. Apoi Domnul a rostit acele cuvinte solemne și pline de putere: „S‑a sfârșit!“ – totul a fost plătit pe deplin, lucrarea a fost în totalitate împlinită. Dumnezeu a acceptat această lucrare. Perdeaua care separa Locul Sfânt de Locul Preasfânt s‑a rupt în două, de sus până jos (Marcu 15.38). Această sfâșiere a perdelei de sus în jos a arătat că oamenii n‑au avut niciun rol aici și că intrarea în prezența sfântă a lui Dumnezeu era acum deschisă, subiect pe care îl avem dezvoltat în Epistola către Evrei. Drepturile lui Dumnezeu fuseseră pe deplin satisfăcute prin lucrarea și prin jertfirea lui Hristos, iar acum El putea ieși către om, pentru a‑l declara drept pe cel care crede în Isus (Romani 3.24‑26) și pentru a‑l invita să intre în prezența Sa, pentru totdeauna.

Această scumpă comuniune a noastră cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu noi este posibilă datorită lucrării împlinite de Hristos pe cruce, datorită morții Sale, a învierii, a înălțării și a glorificării Sale la dreapta lui Dumnezeu. De acolo, El a trimis Duhul Sfânt, pentru ca noi să ne putem bucura de această intrare liberă. Lăudat să fie Dumnezeu!  A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei … De aceea Inima mi se bucură, sufletul mi se veselește, și trupul mi se odihnește în liniște.” Psalmul 16.8,9

Modelul desăvârșit

Știm că Hristos este o Persoană Divină – Fiul Veșnic – și, fiind astfel, El era manifestarea desăvârșită a lui Dumnezeu față de om. Dar știm că El era și Om adevărat – Fiul Omului – și, fiind astfel, El era expresia desăvârșită a omului înaintea lui Dumnezeu. Hristos este prezentat în acest psalm frumos în acest din urmă aspect. Putem învăța ceea ce este Dumnezeu doar prin Hristos. În El vedem calitățile minunate, experiențele pline de har, bucuria și încântarea care caracterizează viața credinciosului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu plinătatea bucuriei către care conduce această viață. Astfel, Hristos devine singurul standard al desăvârșirii – model desăvârșit pentru cel credincios. Mai mult, în preocuparea cu Hristos există o putere care transformă. Hrănindu-ne cu Hristos ca Pâinea lui Dumnezeu care a venit din ceruri, urmărind drumul Său prin această lume, în toată frumusețea lui, afecțiunile noastre ne vor fi îndreptate, într-un mod deosebit, spre El.Într-o lume care caută modele de urmat, noi să privim la Cel care este Începutul, Continuatorul și Susținătorul celor care își pun încrederea în El pentru timp și veșnicie, și astfel viața noastră se va schimba.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

SEMNELE VREMURILOR (4)

„Evanghelia … va fi propovăduită în toată lumea” (Matei 24:14)

Domnul Isus ne-a spus că atunci când vom vedea calamități și apostazie să nu ne lăsăm cuprinși de frică întrucât toate acestea sunt semnele iminentei Sale reveniri. „Dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit. Evanghelia aceasta a împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (v. 13-14). Toate profețiile referitoare la prima venire a lui Hristos s-au împlinit în cele mai mici detalii și la fel va fi cu toate profețiile referitoare la cea de-a doua Sa venire. Mandatul nostru este să ne implicăm în lucrare, să ne rugăm, să dăruim și să ducem Evanghelia în toată lumea – atunci va reveni Hristos. Deși biserica este risipită precum armata lui Ghedeon, iar lumea este într-o stare de răzvrătire, nu porni la atac. „Taci înaintea Domnului, și nădăjduiește în El. Nu te mânia pe cel ce izbutește în umbletele lui, pe omul, care își vede împlinirea planurilor lui rele” (Psalmul 37:7). Mâna lui Dumnezeu se află încă pe cârmă. „Cel Prea înalt stăpânește peste împărăția oamenilor” (Daniel 4:17). Evită optimismul visătorului. Deși, poate, ca persoană, ai parte de binecuvântări, ordinea lumii așa cum o știi tu va continua să se dezintegreze. Dar asta nu înseamnă că trebuie să te alături pesimiștilor și să declari în gura mare: „Cade cerul pe noi!” Nu te alătura pozițiilor extreme, precum negarea  oarbă sau panica strigătoare la cer. Când bombele celui De-al Doilea Război Mondial au făcut orașul Varșovia una cu pământul, numai scheletul unei instituții a rămas în picioare pe strada principala a orașului. Aceasta a fost Societatea biblică britanică, iar pe pereții clădirii se putea citi clar: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Crucea in rugăciune

„in ziua aceea veţi cere în Numele Meu.” loan 16:26

Prea des ne gândim la cruce ca la ceva prin care trebuie să trecem; noi trecem prin ea numai pentru a ajunge în ea. Crucea înseamnă pentru noi doar un singur lucru – identificarea complelă, totală şi absolulă cu Domnul lsus Cristos. iar această identificare nu este mai reală pentru noi în nimic altceva decât în rugăciune.

„Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi” (Matei 6:8). Atunci pentru ce să cerem? Ideea rugăciunii nu este de a primi răspunsuri de la Dumnezeu; rugăciunea este unitatea perfectă şi complelă cu Dumnezeu. Dacă ne rugăm pentru că vrem răspunsuri, ne vom supăra pe Dumnezeu. Răspunsul vine de fiecare dală, dar nu întotdeauna pe calea pe care îl aşteptăm, iar supărarea noastră spirituală arată că refuzăm să ne identificăm cu Domnul nostru în rugăciune. Nu suntem aici pentru a dovedi că Dumnezeu răspunde la rugăciuni; suntem aici pentru a fi monumente vii ale harului lui Dumnezeu.”Nu vă zic că-L voi ruga pe Tatăl pentru voi. Căci Tatăl însuşi vă iubeşte” (loan 16:26-27). Ai ajuns într-o legătură aşa de strânsă cu Dumnezeu, încât viaţa de rugăciune a Domnului lsus Cristos să fie singura motivaţie a vieţii tale de rugăciune? Viaţa jertfită pentru noi a Domnului nostru a devenit viaţa ta? Dacă da, „în ziua aceea” te vei identifica aşa de mult cu lsus. Încât nu va mai exista nici o deosebire.

Când rugăciunea pare să nu primească răspuns, fereşte-te să dai vina pe altcineva. Aceasta este întotdeauna o cursă a lui Satan. Vei găsi că există întotdeauna un moiiv – Dumnezeu foloseşte acel timp pentru a te învăţa multe lucruri profunde.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„… până când am intrat în sfântul locaş al lui Dumnezeu”.

PSALMUL 73:17

Psalmistul îşi povesteşte experienţa, care de fapt este şi a multor creştini, adică reacţia în faţa unei propăşiri aparente a celor răi (vs. 3), a succesului aparent al acelora care trafică cu binele şi cu răul şi care se pare că reuşesc pe un drum unde dreptatea şi cinstea sunt sacrificate în favoarea nedreptăţii şi a necinstei. Psalmistul spune la început că era să i se îndoaie piciorul şi aproape să-i alunece paşii. Dar intrarea în locaşul lui Dumnezeu iau redat stabilitatea, discernământul şi mai ales l-au reaşezat în starea aceea de evlavie, de bucurie şi pace, după cum reiese din cuvintele de la urmă ale psalmistului. „Totuşi eu sunt totdeauna cu Tine”, „pe pământ nu-mi găsesc plăcerea decât în Tine” şi „… pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu”. Iată cum a ieşit el din locul prea sfânt unde s-a întâlnit cu Dumnezeu care l-a încredinţat că nu propăşirea aparentă dar trecătoare are vreun preţ în lumina veşniciei ci „a fi totdeauna cu Dumnezeu”.Să învăţăm de aici două lucruri: invidia de orice fel ne poate clătina pe cale, ba poate chiar să ne prăbuşească, Să intrăm în sanctuarul lui Dumnezeu unde, nu numai că vom fi izbăviţi de ochiul rău, dar vom gusta dulcea părtăşie cu Tatăl nostru. Lumina locaşului sfânt este aceea a veşniciei şi creştinul care se lasă luminat de ea, capătă sensul dumnezeiesc al valorilor care rămân pentru totdeauna. El nu se mai uită cu invidie şi cu răutate, pentrucă acolo, în „Sfânta Sfintelor” în locul Preasfânt a întâlnit pe Marele nostru Preot, pe Domnul Isus care a spus: „dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi întunecat”. Invidia a ruinat multe prietenii vechi şi a încărcat sufletul celui invidios şi cu păcatul defăimării şi al răutăţii. în acel loc sfânt, în prezenţa sfântă a Domnului Hristos, vom căpăta felul Lui de a vedea lucrurile şi de a le judeca. Este locul unde, pentru cel credincios încetează orice lipsă de înţelegere. De atunci înainte, totul se schimbă, pentru că felul lui de a vedea, atitudinea inimii lui devin acelea ale sfântului locaş. Căci Acela care cunoaşte sfârşitul oricărui lucru mai înainte de începutul lui, comunică credincioşilor Lui, vederile Sale, înţelepciunea Sa şi adevărata cunoaştere a lucrurilor a ceeace nu este decât aparenţă iluzorie.* De aceea să intrăm şi să rămânem în „sfântul locaş al lui Dumnezeu” care nu este altceva decât locul binecuvântat al prezenţei şi părtăşiei Lui. Lucrarea Domnului Hristos să ne fie singurul şi adevăratul loc de odihnă sufletească şi pentru cuget; Persoana Lui să ne fie singurul şi adevăratul călăuzitor şi mângâietor pe cale.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care şi-au luat candelele şi au ieşit în întâmpinarea Mirelui”.
Matei 25:1

In Sfânta Scriptură este scris mult despre revenirea lui Hristos. Vedem că în ziua aceea vor fi mulţi dezamăgiţi, decepţionaţi. Vei spune atunci că: „Eu am avut părinţi evlavioşi, am fost crescut bine şi m-am dus întotdeauna la Adunare ş.a.m.d. Dar în acea zi nu va conta părerea noastră, nici ai membrilor vreunei partide, ci dacă am trăit pentru Dumnezeu sau nu. Există astăzi încă mulţi evlavioşi, care nici măcar nu se gândesc să meargă în întâmpinarea Mirelui. Prima dată trebuie să te dezlipeşti de această lume, ceea ce va produce o mare schimbare. Dacă cineva s-a pocăit cu adevărat, pentru acela Cuvântul lui Dumnezeu este îndreptarul şi părerea personală nu mai contează. Există oameni evlavioşi şi pe jumătate evlavioşi, care totuşi merg la Adunare şi spun: „Aşa exact nu poţi s-o iei; de exemplu, trebuie să le faci şi la copii câte o mică bucurie” – şi îi lasă la cinematograf, la dans şi la alte distracţii lumeşti. Dar unde a avut Domnul Isus bucurie? Citim despre El că la vârsta de doisprezece ani, i-a spus mamei Sale: „Nu ştiţi că Eu trebuie să caut ceea ce este al Tatălui?” Avem deja bucurii când ne pocăim şi devenim copii ai lui Dumnezeu, pentrucă poruncile Domnului sunt bune şi înveselesc inima. Vedem deja în Vechiul Legământ, cât de mulţi au avut bucurii în făgăduinţele lui Dumnezeu. Omul este creat, pentru ca să aibă şi bucurii. Dar mulţi n-o caută în locul potrivit şi sunt şi învăţaţi greşit. Bucuria deplină şi adevărată o poate da doar Mântuitorul. La El sunt bucurii depline şi la dreapta Lui frumuseţi veşnice. Pavel spune: „Preaiubiţilor, voi sunteţi bucuria şi cununa mea în Domnul”. Cel ce a primit pace în sângele Mielului, aşteaptă cu bucurie revenirea Domnului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MERGI, PUNE MÂNA PE PROPRIETATEA TA

„Iată că Domnul, Dumnezeul tău, îţi pune ţara înainte; suie-te, ia-o în stăpânire, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi; nu te teme şi nu te înspăimânta” Deuteronom 1.21

Priveşte; există o moştenire a harului pe care ar trebui să îndrăzneşti s-o capeţi ca să fie a ta. Tot ceea ce a căpătat un credincios, oricine poate căpăta. Tu poţi să fii tare în credinţă, să ai o dragoste fierbinte, să ai spor în lucrare; nimic nu te împiedică să ai parte de toate acestea; dar pentru aceasta vino şi primeşte harul Său. Cea mai dulce experienţă şi harul cel mai preţios sunt şi pentru tine, ca şi pentru oricare dintre fraţii tăi. Domnul pune înaintea ta astăzi toate aceste bunuri şi nimeni nu poate să-ţi tăgăduiască dreptul tău la ele; vino dar şi ia-le pentru tine.

Înaintea ta este de asemenea şi lumea, care trebuie câştigată pentru Isus. Nici un ţinut, nici un loc nu poate să rămână nesupus lui. Acest cartier şi această ulicioară întunecoasă care sunt înaintea casei noastre nu sunt pentru a zadarnici strădaniile noastre, ci pentru a le încuraja. Să îndrăznim şi sa mergem înainte şi vom câştiga pentru Isus sufletele, întunecate şi inimile împietrite. Să nu lăsăm să piară nici un suflet din cauză că noi nu am
avea destulă credinţa în Isus sau în Evanghelie, ca să punem mâna pe toată ţara. Nici un loc nu este prea întunecos, nici o fiinţă prea degradată ca să nu poată fi cuprinsă în puterea harului. La o parte cu frica; prin credinţă să mergem şi să cucerim.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda” Apocalipsa 5.12

Sfânta Scriptură mărturiseşte în multe locuri clar şi concis „că Cristos a murit pentru păcatele noastre” şi că prin jertfa lui de la cruce a făcut răscumpărarea veşnică (1 Cor. 15.3; Evr. 9.12). Toţi care cred din inimă în El pot să spună: „SUNTEM sfinţi prin UNICA jertfă care a fost făcută odată pentru totdeauna ÎN Isus Cristos.” Sfânta Carte spune. „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.” Domnul Cristos prin moartea Lui a pus temelia slavei veşnice a lui Dumnezeu în creatura Sa nouă, ca şi temelia noastră veşnică de mântuire, aşa cum ne este arătat în Apocalipsa: „Mielul care a fost junghiat, care era în mijlocul Tronului.” Şi ce fac ei? Ei cântă Mielului care i-a răscumpărat, o cântare nouă. Voia lui Dumnezeu este ca aici, pe pământ, obiectul slavei să fie: moartea Fiului Său. De fapt şi Domnul Isus a spus în noaptea când a fost vândut: „Să faceţi lucrul acesta spre amintirea Mea.”El ne-a dat deja aici pe pământ un loc unde noi să-L privim ca Mielul lui Dumnezeu, adus ca ardere de tot. De ar pătrunde în inimile noastre ca o necesitate de a-L slăvi şi a-L adora în duhurile noastre.Dacă Masa Domnului se sărbătoreşte în chip duhovnicesc, atunci nu putem decât să-I mulţumim şi să-L adorăm. Abia atunci amintirea morţii Domnului Cristos devine o slujbă dumnezeiască.Dacă ne mai folosim de forme din Vechiul Testament şi le punem în practica adunării la adorare, aşa cum prea adesea se vede acest lucru în grupările care se strâng în jurul unui om, sau a unei forme, a unui nume;… pierdem miezul adevăratei adorări prin Duhul lui Dumnezeu. Adorarea adevărată NU este o formalitate în efectuarea slujbei lui Dumnezeu, ci ea corespunde pe deplin cu ceea ce este Dumnezeu. Adevărata adorare nu se poate aduce decât pe terenul prezenţei Domnului, afară din tabără unde este El (Evr. 13.13).

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, Te ador pentru sesiunea trecută. Pe cât de mulţi mi-ai îngăduit să-i văd ajunşi într-un mod glorios la o relaţie corectă cu Tine! Este prea minunat pentru mine ca să Te pot lăuda pe măsură.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«La miezul nopţii s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”» MATEI 25,6

Credinciosul născut din nou aşteaptă cu dor şi bucurie revenirea în glorie pe norii cerului a Domnului Isus. Putem să exprimăm aceste minunate roade ale naşterii din nou în trei cuvinte: salvare, împlinire, aşteptare — salvare de păcat, de Satan, de moarte şi de judecată; împlinire în viaţa de credinţă prin Duhul Sfânt şi o aşteptare vie a reîntoarceri Iui Isus. Ştim că revenirea Lui este aproape; Domnul nostru poate să vină în orice moment, căci ne-a avertizat: «Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus si să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.» (Luca 21,28) Prin «aceste lucruri» El Se referea la semnele vremii noastre, mai ales în ceea ce priveşte Israelul. Vedem într-adevăr cum mulţi credincioşi născuţi din nou din alte ţări ale lumii îşi ridică privirile spre cer şi se roagă: «Amin, vino, Doamne Isuse» (Apoc. 22,20). Trăim într-o vreme extraordinară în care toate profeţiile biblice se împlinesc sub ochii noştri. Din acest motiv ÎI aşteptăm pe Domnul în fiecare clipă. ÎI aştepţi şi tu cu bucurie, plin de dor? Eşti tu gata? «Şi Duhul şi Mireasa zic: ” Vino!” Şi cine aude, să zică: ” Vino!”» (Apoc. 22,17).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Străjerule, cât mai este din noapte? Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul”
(Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?”
Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin? Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?”
Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie

Căci zorii dimineţii au sosit;

Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie

Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!

O, vino chiar acum, Isuse blând.

Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Seara

„Tot pământul să se umple de slava Lui. Amin!Amin!”

Psalmi 72:19

Aceasta este o cerere enormă. Să mijloceşti pentru un oraş întreg presupune o credinţă fermă, şi uneori şovăim să ne rugăm pentru o singură persoană. Dar cât de măreaţă este mijlocirea psalmistului! Cât de înţelegătoare! Cât de sublimă! „Tot pământul să se umple de slava Lui”. Rugăciunea aceasta nu ocoleşte nici o ţară, oricât de idolatră ar fi. Ea nu exclude nici o naţiune, oricât de barbară. Rugăciunea aceasta a fost spusă pentru canibali şi pentru oamenii civilizaţi — pentru toate regiunile şi toate rasele. Ea include toată circumferinţa pământului şi nu omite nici un copil al lui Adam. Noi trebuie să ne ridicăm la lucru pentru Domnul, altfel nu putem înălţa o asemenea rugăciune. Nu ne rugăm cu o inimă sinceră dacă nu tânjim, în timp ce Dumnezeu ne ajută, să extindem împărăţia Domnului nostru. Sunt unii care neglijează mijlocirea şi lucrarea? Cititorule, este rugăciunea textului rugăciunea ta? Intoarce-ţi privirea spre Calvar. Priveşte-L pe Domnul Vieţii pironit pe cruce, cu cununa de spini pe frunte, cu mâinile şi picioarele însângerate. Cum! Poţi să priveşti această minune a minunilor – moartea Fiului lui Dumnezeu fără să simţi în inima ta o iubire pe care cuvintele nu o pot exprima? Când vezi că sângele a fost turnat peste conştiinţa ta, şi ştii că El ţi-a spălat păcatele, nu eşti un credincios adevărat dacă nu cazi în genunchi strigând: „tot pământul să se umple de slava Lui. Amin! Amin!”. Cum poţi să te pleci în faţa Celui Răstignit în semn de omagiu, şi să nu vrei să-ţi vezi Domnul pe locul care I se cuvine, ca Stăpân al lumii? Ruşine să-ţi fie dacă pretinzi că-ţi iubeşti Prinţul, dar nu doreşti să-L vezi Stăpân al universului. Evlavia ta este nevrednică, dacă nu te conduce să-ţi doreşti ca îndurarea care te-a iertat pe tine să binecuvânteze întreaga lume. Doamne, este timpul recoltei. Ia secera în mână şi seceră.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi!
Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea. (Cântarea cântărilor 4:16)

Să examinăm puţin semnificaţia acestei rugăciuni. Este înrădăcinată în faptul că aşa cum miresmele plăcute pot sta ascunse într-o plantă aromată, anumite daruri pot sta nefolosite sau necultivate în inima unui creştin. Multe seminţe de practicare a credinţei pot fi plantate, dar de la unele aerul nu este niciodată umplut de aroma unor dorinţe sfinte sau a unor fapte evlavioase. Aceleaşi vânturi suflă şi peste scaiete şi peste planta aromată, dar numai una dintre ele emană un parfum bogat.

Câteodată Dumnezeu lasă să sufle vânturi aprige de încercări peste copiii Săi pentru a le dezvolta darurile. Aşa cum o torţă arde şi mai tare când e vânturată încoace şi-ncolo, şi aşa cum ienupărul miroase cel mai frumos când este aruncat în foc, tot aşa cele mai mari calităţi ale unui creştin răsar deseori sub vânturile puternice ale suferinţei şi ale împotrivirii. Inimile lovite emană de multe ori parfumul pe care Dumnezeu adoră să-l miroasă.

 

Am avut o cutiuţă, o cutiuţă preţioasă

A dragostei omeneşti – parfumul meu de mare preţ;

O ţineam închisă în străfundul inimii mele

Şi nu prea-i ridicam capacul, ca nu cumva să se risipească

Parfumul ei în aer. Într-o zi un straniu

Şi adânc necaz a venit cu o greutate zdrobitoare şi s-a abătut

Asupra nepreţuitei mele comori, dulce şi rară,

Şi a spart cutiuţa în bucăţi. Întreaga mea inimă

S-a tulburat de spaimă şi durere la această pierdere,

Dar pe când plângeam, iată o minune

A harului divin. Dragostea mea omenească a fost schimbată

În cea cerească, şi revărsată în râuri tămăduitoare

În alte inimi zdrobite, în timp ce încet şi clar

Un glas deasupra mea îmi şoptea: „Copilul Meu,

Cu mângâierea cu care eşti mângâiat,

De acum înainte, mergi şi mângâie pe alţii,

Şi vei cunoaşte binecuvântata părtăşie cu Mine,

A Cărui inimă zdrobită de dragoste a vindecat lumea”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Matei 18.1-14

    Lumea se complace în poziţia celui mare. Ucenicii nu scapă nici ei de această mentalitate: ei doresc să ştie „cine este deci mai mare în împărăţia cerurilor” (v. 1). Domnul le răspunde că primordial este să intre în împărăţie, iar pentru cel intrat acolo, important este să fie nu mare, ci mic. Pentru a le întipări şi mai bine în inimi această învăţătură, cheamă un copilaş şi îl aşază în mijlocul lor.

    Avem poate şi noi copii mici în jurul nostru: ei sunt aşezaţi lângă noi ca modele de încredere şi de simplitate. Să ne ferim să nu-i dispreţuim din pricina slăbiciunilor lor, a neştiinţei sau a naivităţii lor. Mai mult însă decât aceasta, să ne ferim să nu-i facem săpăcătuiască (sau să se mânie). Exemplul rău al unuia mai vârstnic este cea mai rea cursă întinsă celor mai mici. Isus repetă aici ceea ce spusese deja cu privire la prilejurile de cădere (comp. v. 8,9 şi cap. 5.29,30).

    Departe de a-i dispreţui pe aceşti micuţi, Dumnezeu răspunde la slăbiciunea lor printr-o grijă deosebită: respon-sabilizează îngeri să vegheze asupra lor. Şi să nu uităm că Domnul Isus a venit pentru a-i mântui (v. 11), astfel că ei beneficiază de lucrarea Lui chiar dacă mor înainte de a fi atins vârsta responsabilităţii. Parabola cu oaia rătăcită ne învaţă ce valoare are un singur mieluşel pentru Bunul Păstor.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 139:13-16    

CREATURA CEA MINUNATĂ A LUI DUMNEZEU

Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale. Psalmul 139:14

În cartea sa „Dacă aş fi ateu”, Wilbur Nelson include un capitol intitulat: „Dacă aş fi medic”. El afirmă că medicii, mai mult ca oricare dintre ceilalţi oameni, ar trebui să-L recunoască pe Dumnezeu drept Creatorul trupului omenesc, pentru că ei cunosc acest trup atât de bine, cu toate funcţiunile şi cu complexitatea sa.

Nelson ne dă apoi o întreagă serie de lucruri la care să ne gândim.
Iată câteva dintre ele: „Gândiţi-vă la trupul omenesc, compus din peste 1000 miliarde de celule. Gândiţi-vă la pielea corpului uman- deşi apa poate trece din interior spre exterior, ea nu poate pă- trunde din exterior în interiorul trupului nostru. Gândiţi-vă la oase – capabile să suporte o greutate de 30 de ori mai mare decât poate suporta cărămida. Gândiţi-vă la ficat – transformă celulele vechi de sânge în fiere şi neutralizează substanţele otrăvitoare. Gândiţi-vă la sânge – 4,6 pânâ la 5,5 de litri din această substanţă siropoasă distribuie oxigen şi transportă reziduurile din ţesuturi şi organe, în timp ce reglează temperatura trupului. Gândiţi-vă la inimă – cântărind mai puţin de jumătate de kilogram, lucrează ca o uzină întreagă. În medie pompează de 100.000 de ori pe zi, punând în circulaţie aproximativ 8.000 de litri de sânge prin 100.000 de kilometri de artere, vene si vase capilare.

Nu este de mirare că psalmistul a declarat Domnului: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” (Psalmul 138:14). Nu suntem aici dintr-un accident, şi nici rezultatul unui proces natural evolutiv. Suntem creaturile minunate ale lui Dumnezeu! R.W.D.

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,

Un lut de sine însuşi frământat.

Ci ne-a zidit o Forţă creatoare,

O-nţelepciune fără de hotare.

Există Dumnezeu cu-adevărat.    – C. Ioanid

Lucrarea lui Dumnezeu de creaţie este terminată, lucrearea noastră de a-L lăuda e abia la început.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunați să frângem pâine, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; și a prelungit cuvântul lui până la miezul nopții. Și erau multe lumini în camera de sus … Și un tânăr cu numele Eutih, stând pe fereastră, copleșit de somn adânc, … a căzut jos de la al treilea etaj și a fost ridicat mort. Dar Pavel, coborând, sa aplecat asupra lui și, îmbrățișândul, a spus: „Nu vă tulburați, pentru că sufletul lui este în el”.   Fapte 20.710

Detaliile din versetele de mai sus ne oferă un model pe care trebuie săl urmăm. Pavel, însoțit de Luca, doctorul preaiubit, sa oprit la Troa. Ei au socotit că era important să rămână acolo până la ziua dintâi a săptămânii, când aveau privilegiul să frângă pâinea împreună cu sfinții din Troa, vestind astfel moartea Domnului, până când El avea să vină. Pavel era un mare misionar, însă o parte foarte importantă a misiunii sale era să întemeieze adunări și să prezinte învățătura pe care Dumnezeu io încredințase.

Lumea era cufundată întrun întuneric moral, simbolizat de noaptea în care ucenicii erau adunați, însă în cameră erau multe lumini. La fel au stat lucrurile atunci când întunericul a cuprins țara Egiptului, însă israeliții aveau lumină în locuințele lor (Exod 10.2123). Pavel șia lungit vorbirea până la miezul nopții – dorința inimii lui era săi instruiască și săi zidească pe acei credincioși de curând întorși la Domnul. La fel, astăzi există o mare nevoie de instruire și de zidire.

Apoi, Eutih, fiind copleșit de un somn adânc, a căzut de la etajul al treilea și a fost ridicat mort. Șezând pe fereastră, el nu era nici înăuntru, nici afară; nici rece, nici în clocot (Apocalipsa 3.15,16). Pavel a coborât, la îmbrățișat și Eutih a fost din nou adus la viață. Apostolul a fost vasul ales al lui Dumnezeu pentru a prezenta caracterul ceresc al Adunării, binecuvântările și destinul ei. Dacă ne vom lăsa îmbrățișați de aceste adevăruri în afecțiunile noastre, ele ne vor reînsufleți și ne vor așeza pe un teren înalt, iar astfel vom da o mărturie strălucitoare pentru Domnul nostru Isus Hristos. J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„… Minunate sunt lucrările Tale, și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalmul 139.14

Rugăciunea ceasornicarului

În dimineața următoare merse devreme la vilă. Doamna l-a primit. Iarăși desfăcu ceasul, luă rotițele afară, se uită la ele, le curăță și le unse și puse iarăși totul la loc. Lovi pendula… ceasul începu să funcționeze. Ceasul bătu la fără un sfert, și când bătu și la ora fixă, clopotele răsunară în turnulețul, care încununa acest obiect de valoare minunat. Doamna stătea tăcută, evident adânc mișcată.– Dacă Dumnezeu v-a ajutat la acest lucru de toate zilele și v-a ascultat rugăciunea, atunci vreau și eu să mă plec înaintea Lui și să cred în El, spuse ea.

Ea a și făcut acest lucru. Ea împreună cu toată casa ei au venit la Domnul Isus. Și de atunci i-a servit Lui, pentru că devenise un adevărat copil al lui Dumnezeu care se ruga mult.

„El ia aminte la rugăciunea nevoiașului și nu-i nesocotește rugăciunea” (Psalmul 102.17).

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5.16).

„Domnul îmi ascultă cererile și Domnul îmi primește rugăciunea!” (Psalmul 6.9).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

SEMNELE VREMURILOR (3)

„Vă vor omorî… pentru Numele Meu” (Matei 24:9)

Domnul Isus le-a spune ucenicilor Săi: „vă vor da să fiți chinuiți, și vă vor omorî; și veți fi urâți de toate neamurile pentru Numele Meu. Atunci mulți vor cădea, se vor vinde unii pe alții, și se vor urî unii pe alții. Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți. Și, din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 9-12). Să remarcăm cuvintele ..vă vor omorî„! Raiul este plin de oameni care au împlinit deja această profeție – dar ura împotriva creștinilor nu a dispărut. Vocea Martirilor, o agenție creștină care apără libertățile religioase, afirmă ca în ultimul secol au fost uciși pentru credința lor mai mulți urmași ai lui Hristos decât în toate celelalte secole la un loc. Mișcarea de evanghelizare mondiala raportează o medie de 165.000 de martiri pe an, de peste patru ori mai mulți decât numărul martirilor din secolul trecut. Astăzi, statele care facilitează libertatea religioasă experimentează o mânie crescândă față de creștini. Profesorii nu întârzie să-i ridiculizeze pe studenții care cred Biblia. Crainicii emisiunilor de dezbateri de la televizor îi denigrează pe oamenii credinței. Ne putem aștepta ca persecuția să crească, iar când se va întâmpla lucrul acesta, cei cu convingeri fragile se vor prăbuși, iar , ,dragostea celor mai mulți se va răci” (v. 12). Cei cu inima împărțită vor deveni cei cu inima împietrită. Clandestinii spirituali îsi vor abandona posturile. Mulți dintre cei care frecventează biserica vor fi demascați ca „lupi în piei de oi”. Ei nu doar că-și vor părăsi credința, dar vor face ca viața celor credincioși să fie nefericită. Când se vor întâmpla lucrurile acestea, Domnul Isus ne-a sfătuit: „vedeți să nu vă înspăimântați” (v. 6). Când perspectiva se întunecă, „fericita nădejde” din (Tit 2:13) a revenirii lui Hristos ne va liniști frica.