Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Fă-o singur! Aplică hotărât disciplina asupra unor lucruri.

Şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

2 Corinteni 10:5

Acesta este un alt aspect al naturii viguroase a sfinţeniei. Pavel ne spune: „Iau prizonier orice proiect (gând), pentru a-l face să asculte de Cristos” (Moffatt). Ce multă activitate creştină există astăzi, activitate care n-a fost niciodată disciplinată, ci a luat fiinţă dintr- un imbold! În viaţa Domnului nostru, orice gând şi orice faptă erau aduse sub ascultarea de voia Tatălui Său. N-a existat în El nici cea mai uşoară tendinţă de a urma un imbold personal, în afară de voia Tatălui Său – „Fiul nu poate face nimic de la Sine”. Dar uitaţi-vă la noi: avem o experienţă religioasă bogată şi luăm orice gând născut dintr-un imbold şi îl punem imediat în practică, în loc să-l facem rob şi să ne disciplinăm ca să ascultăm de Cristos.

Trăim zile când se pune un accent exagerat pe munca practică, iar sfinţii care fac rob orice proiect sunt criticaţi şi li se spune că nu sunt plini de râvnă pentru Dumnezeu şi pentru sufletele oamenilor. Dar adevărata râvnă se găseşte în ascultarea de Dumnezeu, nu în înclinaţia de a-I sluji Lui, înclinaţie născută din natura umană nedisciplinată. Este de neconceput şi totuşi, adevărat că sfinţii nu fac rob orice proiect, ci lucrează pentru Dumnezeu sub impulsul propriei lor naturi umane care nu a fost făcută spirituală printr-o disciplină hotărâtă.Noi avem tendinţa să uităm că omul nu doar se predă lui Isus Cristos pentru mântuire; el, de asemenea, acceptă perspectiva lui Isus Cristos asupra lui Dumnezeu, a lumii, a păcatului şi a diavolului. Iar aceasta înseamnă că trebuie să recunoască responsabilitatea lui de a fi transformat prin înnoirea minţii lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ei limitau (îngrădeau) pe Sfântul lui Israel”. PSALM 78:41

Necredinţa poporului Israel limita mereu pe Dumnezeu în lucrările minunate pe care intenţiona să le facă pentru ei, de aceea ei singuri se lipseau de binecuvântări şi izbăviri pe care Domnul voia să le reverse peste ei.Credinţa noastră este mai preţioasă Lui Dumnezeu decât pretinsa noastră activitate pentru El, şi în adevăr este pretinsă, câtă vreme nu izvorăşte din credinţă. De aceea El îşi propune să curăţească credinţa noastră şi s-o maturizeze, pentru ca ea să ajungă să fie pentru El un prilej de laudă desăvârşită, de cinstire şi slăvire a Aceluia care ne-a dat-o. Să nu socotim deci ca un lucru ciudat şi de neînţeles, diferite încercări şi nedumeriri pe care le întâmpinăm, ci să veghem ca să nu limităm pe Sfântul lui Israel, Dumnezeul nostru care se ocupă de noi cu atâta grijă. Căci Cel Atotputernic, Acela prin care toate lucrurile sunt cu putinţă, poate fi limitat, nu de lume sau de diavol ci de ai Săi, de noi înşine. A limita pe Dumnezeu înseamnă a-L întărâta, a-L ispiti, a-L uita, a-I întoarce spatele cum a făcut Israel mereu.

În felul acesta, noi putem să-L împiedicăm să lucreze spre binele nostru, limitându-I acţiunile de har şi de milă. Şi astfel facem ca Israel;Îl ispitim pe Dumneu, după ce am făcut un început bun în viaţa noastră creştină. El ne-a izbăvit, am fost totdeauna obiectul grijei Lui părinteşti, dar să veghem! Poate că deja am început să-L limităm prin îndoielile şi necredinţa noastră: ne dăm înapoi de la ce ne cere El, ezităm în faţa unei răspunderi noi pe care ne-o încredinţează, ne mulţumim cu ce avem din punct de vedere spiritual în loc de a înainta în cunoaşterea lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său. Ne lăsăm greu cu privire la orice am putea face pentru El şi pentru cei din jurul nostru, neglijăm tot mai des citirea Cuvântului şi rugăciunea, şi în felul acesta pur şi simplu, Îl limităm pe Tatăl nostru să-Şi împlinească scopul pe care Şi l-a propus cu privire la noi când ne-a ales. Nu este aceasta o nebunie? Dumnezeu are scopuri măreţe pentru noi iar noi, limitându-L, este ca şi cum I-am da peste mână spunându-I că nu ne interesează aceasta.Dumnezeu este gata să ne facă să vedem lucrurile cele mai mari şi mai minunate, dar canalul puterii Sale nemărginite prin care El vrea să le reverse peste noi şi peste oameni, suntem noi, poporul Lui de credincioşi. Să nu-L îngrădim! Satan ar vrea să ne folosească la aceasta, dar să ne dăm seama că îl necinstim pe Dumnezeu şi ne lipsim singuri de mari binecuvântări. Poate că ne simţim mici, slabi, nevrednici, dar El vrea să folosească tocmai astfel de vase de pământ ca să demonstreze puterea Sa nelimitată, „pentru ca această putere nespus de măreaţă să fie de la Dumnezeu, şi nu de la oameni.” (2 Cor. 4:7)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei, veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” Ioan 8:31-32.

Dacă rămânem în Cuvântul Mântuitorului, suntem ucenici adevăraţi, dar trebuie să cunoaştem adevărul, pentru a fi cu adevărat liberi. Înainte de a cunoaşte adevărul nu putem fi liberi, dar cunoştinţa adevărului ne face liberi.

Cum putem rămâne în Cuvântul lui? Si care este Cuvântul Său? Primul lucru vestit de Mântuitor a fost: Pocăiţi-vă căci împărăţia cerurilor este aproape”. Ce înseamnă pocăinţa? Pocăinţa înseamnă schimbarea modului de gândire şi a învăţătorului. Înainte slujeam lui Satan. Poate în acelaş timp consideram că suntem creştini sau credincioşi. Poate ne-am închipuit chiar că suntem pe calea cea strâmtă. Am fost încă robul păcatului şi eu am crezut că sunt creştin şi merg pe calea cea strâmtă aparţinând de turma cea mică. Atât de orbit şi dus în eroare eram. Am fost robul păcatului.

Cel care susţine că trebuie să păcătuiască tot mereu, dovedeşte prin aceasta că este rob al păcatului. Nu vrei să dai crezare Cuvântului lui Dumnezeu? Nu vrei să-I urmezi sfatul? Dumnezeu îţi dă un sfat bun. Nu ne cheamă în lucrarea Sa să lucrăm ca nişte zilieri. Dumnezeu are mulţi zilieri; dar aceştia nu sunt moştenitorii împărăţiei lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos. Noi trebuie să fim copiii lui; trebuie să fie o zi în viaţa noastră când ne-am hotărât pentru Dumnezeu şi astfel dorinţa noastră nu este însoţită de trăirea în păcat. Dacă pocăinţa noastră nu este de acest fel atunci nu este pocăinţă. Credinţa în Evanghelie are ca urmare o pocăinţă adevărată.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEAMA ARE LOCUL EI

Ferice de omul care se teme necontenit. Proverbe 28.14

Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.

Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea”. Păzirea „de orice se pare rău” este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit” este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dacă suntem copii, suntem şi moştenitori – moştenitori Ai lui DUMNEZEU, şi împreună moştenitori cu HRISTOS,dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. Rom. 8,17.

„Proslăvit”-ce cuvânt măreţ şi cu ce acţiune largă! Poporul lui Dumnezeu, mântuit prin sângele cel scump a lui Isus aşteaptă să audă glasul Domnului proslăvit şi să audă trâmbiţa lui Dumnezeu, în momentul în care va răsuna trâmbiţa, toţi cei care cred în El vor fi proslăviţi într-o clipă şi vor fi preschimbaţi în slava lui Isus Hristos. In curând rugăciunea Domnului nostru proslăvit va fi ascultată: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.” (loan 17.24). Credincioşilor dintre evrei le-a fost scris: „încă puţină, foarte puţină vreme şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi.” (Evrei 10.37). Atunci tot Trupul Domnului care a fost răscumpărat prin sângele Său va vedea faţa Păstorului cel Bun şi fiecare va fi ca El. Ce ţel minunat aşteaptă pe prea iubitul popor al lui Dumnezeu. Noi vom fi părtaşii slavei Sale. Să nu ne salte inima pentru această nădejde şi să ridicăm glasul şi să zicem împreună cu Duhul care este în noi: „Vino”? Ce clipă minunată va fi aceasta pentru noi dar şi pentru Domnul când ne vom întâlni în văzduh şi-l vom vedea pe Acela care S-a dat ca jertfă de ispăşire pentru noi şi ca jertfă de ardere de tot pentru Dumnezeul şi Tatăl Său. Această lucrare ne-a înălţat la starea de copii ai lui Dumnezeu şi de aceea vom fi MOŞTENITORI ai împărăţiei Lui. Totdeauna să lăudăm pe Dumnezeu pentru tot ce-i în urma noastră şi să ne încredem în El cu privire la TOT ce va veni în viitor. Să nu privim niciodată la noi, căci nu vom vedea decît slăbiciuni.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, o pustiire neclară se pare că înconjoară viaţa mea, este ceva nebulos, nu pot să descriu. Nu am nici o îndoială cu privire la hotărârea mea, pentru că am făcut ce mi-ai arătat că trebuie să fac; totuşi, sentimentul de nesiguranţă rămâne. Atinge acest nor nebulos şi transformă-l într-un firmament al frumuseţii şi formei ordonate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi nu este de mirare, căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină.» 2 CORINTENI 11,14

Mielul lui Dumnezeu l-a învins pe Satan pe crucea de pe dealul Golgotei – nu cu o armată puternică sau prin autoritate, ci prin duhul Său smerit, prin caracterul Lui divin. Aceasta a fost şi este şi astăzi strategia lui Isus Cristos. Tactica cea mai des folosită de diavol este o rafinată deghizare. El se preface chiar şi într-un înger de lumină, apărând aşa, în mijlocul Bisericii lui Isus şi, subtil, punând problema renunţării la cruce. Atenţie însă, dacă credincioşii se integrează sistemului de valori al lumii, atunci ar mai putea fi ei mărturie? Evident nu. Ce tactică trebuie deci să folosim împotriva duşmanului? Exact opusul metodei sale: în locul ipocriziei şi al minciunii, să folosim numai adevărul! Ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură? «Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii» (Efes. 6,14). Adevărul biruie întotdeauna minciuna. Dacă ne apropiem în ipocrizie de cei din jurul nostru şi vrem să creăm o altă impresie, atunci mărturia noastră despre Domnul nu are nici o valoare, deoarece inima noastră minte. Acesta este duhul diabolic al evlaviei mincinoase, care face ravagii în Biserica lui Isus: păcatele sunt acoperite, tolerate, iar semnificaţia crucii îşi pierde valoarea. Domnul Isus Cristos este biruitor, de aceea, încingeţi-vă mijlocul cu Adevărul!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îţi voi răspunde, şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti. Ieremia 33:3

Există diferite traduceri ale acestui text. O versiune spune: „Iţi voi arăta lucruri mari şi întărite”, alta „lucruri mari şi puse deoparte”. Este sigur că există lucruri puse deoparte şi speciale în experienţa creştinului; nu orice dezvoltare a vieţii spirituale este uşor de obţinut. Există dispoziţii comune şi sentimente de căinţă, credinţă, bucurie şi speranţă, de care se bucură întreaga familie creştină; dar există şi domeniul mai înalt al extazului, părtăşiei şi unirii conştiente cu Christos, domeniu care nu este locuinţa obişnuită a credincioşilor. Nici unul dintre noi nu are privilegiul de a sta la pieptul lui Isus, ca Ioan, sau de a fi răpit în al treilea cer, ca Pavel. Există înălţimi în cunoaşterea lucrurilor lui Dumnezeu, la care nu ajunge nici ochiul de vultur al discernământului, nici gândul filosofic. Numai Dumnezeu ne poate purta acolo. Dar carul în care El ne poartă, şi armăsarii care duc acest car, sunt rugăciunile convingătoare. Rugăciunile convingătoare obţin victoria în faţa Dumnezeului milei: „în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu. S-a luptat cu îngerul, şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el. lacov l-a întâlnit la Betel, şi acolo ne-a vorbit Dumnezeu” (Osea 12:3-4). Rugăciunile convingătoare duc creştinul la Cârmei şi îl fac să acopere cerul cu nori de binecuvântare, şi pământul cu şuvoaie de îndurare. Rugăciunile cconvingătoare poartă creştinul în înălţimi şi îi arată moştenirea care îl aşteaptă. Ne înalţă şi ne transfigurează până când pjungem asemenea Domnului nostru, imagini ale Lui în lumea noastră. Dacă vrei să ajungi la ceva mai înalt decât experienţele obişnuite, priveşte la „stânca pe care n-o pot ajunge” (Psalmi 61:2), şi uită-te cu ochii credinţei prin fereastra rugăciunii stăruitoare. Când vei deschide fereastra pe partea ta, vei vedea că nu este zăvorâtă în partea cealaltă!


Seara

Împrejurul scaunului de domnie stăteau douăzeci şi patru de scaune de domnie, şi pe aceste scaune de domnie stăteau douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe. Apocalipsa 4:4

Se spune că aceşti reprezentanţi ai sfinţilor din ceruri stau în jurul tronului. In pasajul în care Solomon a vorbit despre regii care stăteau la masa lui (Cânt 1:12), cuvântul „masă” a fost tradus de unii ca „masă rotundă”. Plecând de la această traducere, unii din comentatorii Bibliei – fără să vadă contextul textului, cred — au spus că această imagine înseamnă egalitate între sfinţi. Ideea este întărită de locurile egale ale celor douăzeci şi patru de bătrâni Condiţia sufletelor slăvite din cer este aceea a apropierii de Christos, de viziunea clară a slavei Lui, de accesul constant la curţile Lui, şi de părtăşia intimă cu El. Nu există nici o diferenţă, în această privinţă, între un sfânt şi altul, întregul popor al lui Dumnezeu – apostoli, martiri, pastori, dar şi creştini simpli şi neştiuţi, va fi aşezat lângă tron, de unde Il vor privi întotdeauna pe Domnul lor şi vor fi mulţumiţi în dragostea Lui. Vor fi cu toţii aproape de Christos, se vor desfăta cu toţii în dragostea Lui, vor mânca şi vor bea la aceeaşi masă cu El, cu toţii iubiţi ca favoriţi ai Lui şi prieteni, chiar dacă nu vor primi o răsplată egală ca slujitori. Fie ca toţi credincioşii de pe pământ să urmeze exemplul sfinţilor din ceruri în apropierea de Christos. Să fim asemeni bătrânilor din ceruri, aşezaţi în jurul tronului. Christos să fie obiectul gândurilor noastre, centrul vieţilor noastre. Cum putem îndura să trăim la o asemenea distanţă de Prea Iubitul nostru? Doamne Isuse, apropie-ne de Tine, Spune-ne „rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămânea în voi” (loan 5:4). Ingăduie-ne să cântăm: „să-şi pună mâna stângă sub capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui” (Cânt 2:6).


Ridică-mă, Isuse, mai aproape
Cu inima umilă, şi curat;
Să uit de dorurile mele toate
In umilinţă, lângă tronul Tău plecat
Să nu mă mai încred în ceea ce pot eu
să simt mai mult puterea Spiritului Tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (Matei 13:5)

Pământul nu era adânc! Din contextul învăţăturii acestei parabole, se pare că noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânţa roditoare a căzut în „pământ bun” (v.8), sau în inimi bune şi oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care „n-au pământ mult” – cei care n-au nici un scop real în viaţă şi sunt uşor influenţaţi de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Şi la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei „n-au pământ mult”, n-au nici un scop profund sau autentic, şi nici o dorinţă arzătoare de a cunoaşte voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră. Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: „Trebuie neapărat să merg – nu trebuie neapărat să trăiesc”. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, şi numai când suntem convinşi în felul acesta vieţile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viaţă superficială trăieşte după impulsurile, impresiile, intuiţiile, instinctele şi în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri şi merg neclintiţi înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere şi căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi aşteaptă de partea cealaltă. Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, şi ne va încredinţa o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieţii Tale şi scapă-ne de o existenţă superficială!

 

Spre câmpuri mai vaste ale viziunii sfinte;

Spre înălţimi mai măreţe ale credinţei şi dragostei;

Înainte şi în sus, înţelegând deplin

Toate lucrurile pentru care El te cheamă de sus.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 7.1-20

    Domnul îl trimite pe Ieremia la poarta templului, pentru a rosti acolo o cuvântare aspră; aceasta deoarece, în ciuda stării sale de răzvrătire, poporul de la Ierusalim, în timp ce continua să practice un cult doar de formă, se fălea în mod zgomotos că are „Templul Domnului”. Câtă inconsecvenţă! Oare ceea ce dădea valoare templului nu era însuşi Cel care locuia în el? (Matei 23.21). Ei însă tocmai pe Acela îl renegau prin faptele lor rele, a căror listă îngrozitoare ne-o prezintă v. 9. Călcau în picioare aproape toată legea lui Dumnezeu şi, fără să se teamă de Domnul, continuau să se înfăţişeze înaintea Lui în Casa Lui (v. 10). Făcuseră din aceasta o peşteră de tâlhari (v. 11, citat de Domnul), pângărind-o prin urâciunile lor (v. 10). Şi astăzi, aşa-zisa creştinătate (cea mărturisitoare) oferă aceeaşi imagine cu două feţe: respect pentru formele religioase exterioare şi totodată o tragică absenţă a vieţii lăuntrice (Apocalipsa 3.1). Fiecare dintre noi, dacă nu veghem, ne expunem aceluiaşi pericol, de a ne mulţumi cu forme de evlavie, în timp ce îi tăgăduim puterea,… care este dragostea pentru Domnul (2 Timotei 3.5). Dumnezeu doreşte realitate în vieţile noastre, iar a face caz de relaţia cu El fără a fi despărţiţi de rău înseamnă a-L insulta.

    Domnul a vorbit mult timp, iar poporul a refuzat să asculte. Acum este rândul Lui să refuze să asculte, chiar dacă este vorba de însăşi rugăciunea profetului (v. 16)

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Exodul 15:1-13    

LIBER SĂ CÂNTI!

Voi cânta Domnului… El m-a scăpat. Exodul 15:1, 2

Intr-o zi, când mergea spre biserica pe care o păstorea în Boston, AJ. Gordon, a văzut un copil ducând o colivie cu câteva păsări. „De unde ai păsările acelea?” l-a întrebat Gordon. „Le-am prins pe câmp” a răspuns copilul. „Şi ce vrei să faci cu ele?” l-a întrebat din nou Gordon. „O, am să mă joc cu ele pentru o vreme şi apoi am să le dau pisicii noastre de acasă”, a spus copilul. Sunt doar păsări de câmp şi nu pot cânta bine”. Pastorul i-a spus: „îţi dau doi dolari pentru colivie şi păsări”. „S-a făcut! a răspuns băiatul. N-aţi făcut o afacere prea bună? Gordon a luat colivia cu păsările, a dus-o în spatele bisericii şi a dat drumul păsărilor, care şi-au luat zborul – cântând în libertate. Următoarea duminică, Gordon avea colivia goală pe amvonul bisericii şi a povestit întâmplarea. „Când le-am
eliberat, a spus el adunării, au zburat spre înălţimi şi cântecul lor părea că spune: „Răscumpărat, răscumpărat!” Cei care nu-L cunosc pe Isus ca Mântuitor personal sunt ca acele păsări înainte de-a fi eliberate. Ei „nu pot cânta bine” pentru că sunt prinşi în colivia păcatului. Dar nu trebuie să fie aşa. Isus a spus: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El ne dă libertatea care pune o cântare nouă în inima noastră.

Când israeliţii au fost eliberaţi din robia egipteană, au proclamat: „Vom cânta Domnului… El ne-a scăpat”. Fuseseră eliberaţi şi puteau cânta. Dar tu?     P.R.V.

 

Isus este Salvatorul meu,

Căci mi-a şters păcatul greu.

Şi-am să-I cânt cu dor mereu, mereu,

Pin’ajung în cerul Său. Hallan

 

A avea un suflet mântuit înseamnă să ai o cântare în inimă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și Domnul ia zis lui Moise: „Dute, coboară, pentru că poporul tău pe care lai scos din țara Egiptului sa stricat. Curând sau abătut de la calea pe care leam poruncito; șiau făcut un vițel turnat și sau închinat înaintea lui și iau jertfit”.  Exod 32.7,8

Dumnezeu a văzut ceea ce se întâmplase în tabără în ziua aceea, la fel cum El vede astăzi stricăciunea din creștinătate. Prin urmare, El îi spune lui Moise: „Am văzut pe acest popor și, iată, este un popor cu grumazul înțepenit. Și acum lasăMă ca mânia Mea să se aprindă împotriva lor și săi nimicesc; și voi face din tine o mare națiune” (versetele 9 și 10).

Aceste cuvinte, „acum lasăMă”, sunt pline de semnificație. Este ca și cum Dumnezeu iar fi spus lui Moise: «Știu că tu ai o inimă pentru Mine și pentru poporul Meu». Nu ar fi fost aceasta o splendidă oportunitate pentru Moise, dacă el nar fi fost ceea ce era cu adevărat? Dacă ar fi existat în el vreo dorință după preamărire, acesta ar fi fost prilejul perfect să șio împlinească. Ar fi putut să spună: «Ei bine, poporul a adus judecata asupra lui, iar eu nu mai am ce să fac pentru al ajuta; prin urmare, dacă Dumnezeu îmi va face vreo propunere, o voi accepta». Ce minunat că el nu a gândit în felul acesta! A renunțat la lume pe când se afla în Egipt, iar acum renunță la sine însuși. Ce lecție pentru toți slujitorii lui Dumnezeu! El este o imagine fidelă a lui Hristos în toată această împrejurare.

Ceea ce Moise face apoi este foarte mișcător. El se îndreaptă către Dumnezeu și mijlocește pentru popor, sugerânduI ceea ce avea să se întâmple dacă El nuȘi ducea poporul în țara promisă. Ce aveau să spună egiptenii? Dumnezeu avea săȘi prejudicieze caracterul, călcânduȘi cuvântul și promisiunea făcută lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov (versetul 13). Pe deo parte, lui îi păsa de gloria lui Dumnezeu, iar de cealaltă parte, era plin de afecțiune pentru poporul Lui. Rezultatul a fost că „Domnul Sa întors de la răul pe care spusese căl va face poporului Său” (versetul 14). W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară. Ioan 6.37

Încurajare pentru singuratici

Populația pământului crește continuu. Dar cu toate că există tot mai mulți oameni, crește numărul celor care se simt singuri, dar și al celor care nu sunt băgați în seamă, al celor care sunt neglijați, desconsiderați, chiar împinși deoparte. Acestea sunt experiențe triste, care pot lovi și leza pe cei sensibili.

Există copii care observă că le sunt părinților o povară și sunt înlăturați sau lăsați de capul lor. Sau există oameni bătrâni, care sunt duși la azilul de bătrâni și care nu mai sunt vizitați de rudele lor. Există și bolnavi, pentru care oamenii sănătoși nu mai au timp. Și apoi cei timizi care se străduiesc atât de mult să lege o prietenie: ei sunt lăsați la o parte. La unii nici măcar nu se observă că au în inimile lor o mare dorință de a avea pe cineva, care să-i bage în seamă și să se intereseze de ei. Dacă aparții de aceștia, atunci am o veste bună pentru tine. Dumnezeu Se interesează de tine personal. Dacă nimeni nu se îngrijește de tine, Dumnezeu stă în fața ta; El te cheamă la Sine. Dumnezeu are pregătit pentru tine un mare cadou: iertarea păcatelor tale, viața veșnică și o legătură minunată cu El. În Ioan 1.12, citim: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Un copil al Tatălui ceresc nu este niciodată singur: știe că Dumnezeu Se îngrijește de el.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU-I FACE SĂ SE SIMTĂ VINOVATI!

„Nu fiţi mâhniţi…” (Geneza 45:5)

     Continuăm să privim tabloul întâlnirii lui Iosif cu frații săi… cărora le spune între altele: „Nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut… căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră. …ca să vă rămână sămânţa vie în ţară…” (v. 5, 7). Când apare probabilitatea cea mai mare de a-i face pe alții să se simtă vinovați? Când uităm harul pe care și noi înșine l-am primit de la Dumnezeu! Deseori iertarea pe care le-o dai altora este cea care îi ajută să se ierte și ei înșiși! Iertarea de sine e o mare piedică în calea multora dintre noi. Pavel scria (Galateni 1:13): „Făceam prăpăd în ea [în Biserică]”.

Apostolul folosește aici un termen utilizat în cazul uciderii oamenilor. El se întoarce exact în aceleași cetăți unde prigonise, și predică – dar cine făcea parte din audiență? Văduvele și orfanii celor uciși de el! Dacă nu ar fi învățat să primească harul lui Dumnezeu, Pavel nu ar fi putut împlini niciodată voia lui Dumnezeu. Unele popoare îi pedepseau pe ucigași biciuindu-le spinarea.

E posibil ca Pavel să se fi gândit la lucrul acesta când a scris: „Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” (Romani 7:24). Nimic nu ne împovărează mai tare decât sentimentul vinovăției.

Acesta 1) Ne va doborî; 2) Ne va face să lăsăm în urma noastră un gust amar oriunde ne-am duce. Până și prietenii noștri se vor sătura și vor zice: „Treci peste asta”. 3) Ne va distruge relațiile. Cine dorește să stea în preajma cuiva care este obsedat de un lucru? Vei folosi noua relație numai pentru a reduce la tăcere durerea din vechea relație. 4) Ne va distruge sănătatea, întrucât nu suntem făcuți să le purtăm altora pică. Renunță la învinovățire! Cineva a afirmat: „Fiecare ar trebui să aibă un loc special unde să îngroape greșelile prietenilor și ale celor dragi”. Jelește, dacă trebuie – apoi, îngroapă totul și mergi mai departe!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: