Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Fă-o singur! Dărâmă hotărât anumite lucruri.

„Noi răsturnăm izvodirile minţii și orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu.” 2 Corinteni 10:5

Eliberarea de păcat nu înseamnă eliberarea de natura umana. Există lucruri din natura umană, cum ar fi prejudecăţile, pe care credinciosul trebuie să le distrugă prin simplă neglijare. Dar există alte lucruri care trebuie distruse prin puterea divină dată de Duhul lui Dumnezeu. Există unele lucruri împotriva cărora nu trebuie să luptăm, ci să stăm liniştiţi şi să privim mântuirea lui Dumnezeu; dar orice teorie sau concepţie care se ridică precum un parapet fortificat împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu trebuie demolată cu hotărâre bazându-ne pe puterea lui Dumnezeu, nu pe efort sau compromis omenesc (2 Corinteni 10:4).

Lupta începe numai după ce Dumnezeu a schimbat natura noastră şi am intrat în experienţa sfinţirii. Nu e un război împotriva păcatului: nu putem lupta niciodată împotriva păcatului; Isus Cristos a rezolvat problema păcatului prin Răscumpărare. Scopul conflictului este schimbarea vieţii noastre naturale într-o viaţă spirituală. Aceasta nu se face niciodată uşor, şi Dumnezeu nici nu doreşte să se facă uşor. Aceasta se face doar printr-o serie de alegeri morale. Dumnezeu nu ne face sfinţi în sensul că ne sfinţeşte caracterul; El ne face sfinţi în sensul că ne face inocenţi înaintea Lui, iar noi trebuie să transformăm această inocenţă într-un caracter sfânt printr-o serie de alegeri morale. Aceste alegeri morale sunt necurmat în opoziţie cu întăriturile vieţii noastre naturale, cu lucrurile care se înalţă ca nişte metereze împotriva cunoaşterii lui Dumnezeu. Noi putem ori să dăm înapoi şi astfel să nu mai avem nici o valoare pentru împărăţia lui Dumnezeu, ori să demolăm hotărât aceste lucruri şi să-L lăsăm pe Isus să aducă încă un fiu la slavă.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Omul bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din visteria rea a inimii lui; căci din plinătatea inimii vorbeşte gura.” LUCA 6:45

Caracterul nostru nu se formează prin ceea ce spunem şi nici prin ceea ce facem. Mai degrabă, caracterul pe care deja îl avem se va desăvârşi el însuşi în cuvintele sau faptele noastre. Oricum, caracterele noastre sunt formate prin ceea ce permitem minţii şi inimii noastre să asimileze. „Căci aşa cum a gândit în sufletul lui, aşa este şi el.” (Prov. 23:7). Dacă ne-am făcut un obicei de a strânge în inima noastră lucruri bune, atunci, lucrurile care vor ieşi din inima noastră vor fi bune. Dacă în mod obişnuit ne gândim la lucruri care sunt rele, atunci răul va ieşi de pe buzele noastre, pentru că inima a fost umplută cu ce este rău. Numai Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu poate să schimbe caracterul rău al cuiva prin aplicarea cu autoritate a Cuvântului asupra inimii acelei persoane în măsura în care se lasă lucrată de El.

Atunci el începe să gândească în bine, înlocuind, de acum înainte, orice gând rău. Dar gândurile cu adevărat bune sunt posibile numai dându-I Domnului Isus locul suprem în inima şi gândirea noastră. Gândurile drepte despre El ne vor face în stare să avem gânduri drepte despre fraţii noştri şi despre multe lucruri care ne cer o atenţie corectă. Ca să realizăm aceasta trebuie să dăm cea mai mare atenţie adevărului Cuvântului lui Dumnezeu în care găsim exprimarea desăvârşită a gândurilor lui Dumnezeu. El a vorbit din visteria bună a inimii Lui, şi cu cât mai stăruitor ne hrănim minţile şi inimile cu sfântul Cuvânt, cu atât mai drept va fi format caracterul nostru şi cu atât mai curate şi mai bune vor fi cuvintele gurii noastre. Cineva compara gura cu o pompă care goleşte inima, dar niciodată nu o umple, nici nu o curăţeşte. Dragostea lui Dumnezeu este un izvor ascuns, care aprovizionează inima continuu, şi nu lasă niciodată să fie uscată şi neroditoare.

Omul bun este acela în care domneşte dragostea lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos; aceasta îi îmbogăţeşte visteria inimii din care scoate lucruri bune. Este plină inima noastră de dragostea lui Dumnezeu? Dacă nu realizăm că este aşa, atunci de ce este ea plină? Acolo însă, unde dragostea de lume şi firea veche, domneşte, acolo este o inimă plină de o visterie rea. Îţi poţi da seama de ce este înăuntrul ei prin ce scoate afară. În general, ce vorbeşte gura se acordă cu cea ce se află în inimă. Psalmistul spunea „…pune Doamne o strajă înaintea gurii mele…”, dar cel credincios, mai degrabă ar spune: „Umple-mi Doamne inima de Tine căci atunci numai de Tine aş vorbi şi numai pe Tine Te-aş mărturisi.” Dacă umblarea noastră nu se acordă cu cuvintele noastre, să vorbim foarte puţin sau chiar de loc.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„După aceea Isus a ieşit afară şi a văzut pe un vameş numit Levi, şezând la vamă. şi i-a zis: „Vino după Mine!”. Luca 5:27.

Ieri am putut vedea cum a iertat Isus păcatele bolnavului şi l-a vindecat, apoi cum bolnavul a plecat acasă sanatos, luîndu-şi patul, iar mulţimea a rămas uimită slăvind pe Dumnezeu: „Azi am văzut lucruri nemaipomenite „. Azi ne putem opri tot la un lucru minunat. Un vameş stătea la vamă şi ştim că vameşii nu erau îndrăgiţi de farisei. Pe acesta Isus îl cheamă: „Urmează-Mă!” Și vameşul nu se scuză: „Nu am timp acum”, sau „Altădată când o să fie o ocazie mai bună; acum trebuie să-mi văd de slujbă”. Nu, el se scoală, lasă totul şi-L urmează pe Isus. Eu cred că a avut multe de lăsat. Observăm însă că s-a bucurat nespus, pentrucă a dat o masă mare în cinstea lui Isus şi au fost invitaţi şi alţi vameşi şi păcătoşi la acea masă. Cât de bucuros a putut fi Isus în tovărăşia lor! Pentrucă a ştiut de foamea şi setea acestor oameni, după adevăr şi dreptate. Dar fariseii şi cărturarii erau prezenţi, dar nu la masă. Ei au cârtit şi au spus uceniciilor lui Isus: „De ce mâncaţi şi beţi împreună cu vameşii şi păcătoşii?” Neprihănirea lor nu le permitea să ia parte la acea masă împreună cu Isus şi ucenicii Săi. Si astăzi sunt mulţi cărora neprihănirea lor nu le permite să accepte mântuirea prin Hristos şi eliberarea de păcat. Ucenicii nu au trebuit să răspundă, Isus a vorbit în locul lor spunând: „Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor ci cei bolnavi”. Și dacă cei bolnavi vin la El, îi vindecă, şi îi eliberează de păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FRÂNT ŞI FUMEGÂND

„Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.” Isaia 42.3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai”; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.

Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi dacă Duhul Celui ce a înviat pe ISUS dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe HRISTOS ISUS din morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său, care locuieşte în voi.” Rom. 8,11.

In trupurile noastre trăieşte şi acţionează moartea, dar Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi, va învia trupurile noastre din pricina Duhului Său care locuieşte în noi. Ce nădejde neclintită şi ce parte măreaţă are credinciosul! Nu numai că sufletul său este mântuit, un eliberat al Domnului, ci el însuşi dacă va muri înaintea venirii Domnului, va fi înviat. Chiar trupul său muritor va deveni nemuritor. Nu va fi creat un trup nou şi dat lui, ci trupul care l-a purtat aici pe pământ va fi înviat nemuritor.
Ce mărturie măreaţă a puterii lui Dumnezeu pe o parte şi a harului şi dragostei lui Dumnezeu de cealaltă parte! Duhul Sfânt nu va părăsi pretenţiile lui de la trupul nostru pe care şi l-a ales ca locuinţă şi a făcut din el un templu. El locuieşte în noi din cauza vieţii noi a lui Hristos pe care o posedăm. Dacă lucrarea de ispăşire nu ar fi fost îndeplinită şi viaţa lui Hristos nu ne-ar fi fost dăruită Duhul Sfânt nu ar fi putut locui în noi. Ce preţios este acest adevăr!

Acela care a înviat pe Omul Isus Hristos din morţi şi L-a făcut Domn va învia şi trupurile noastre muritoare spre lauda şi slava Numelui Său. De aceea, stimate călător, fi neclintit, în curînd va veni ziua cea veşnică! Atunci nu vom mai purta trupurile acestea muritoare, atunci vom fi ca El şi vom fi nespus de fericiţi. Duhul Sfânt niciodată nu se poate uni cu omul firesc, căci Duhul Sfânt nu poate recunoaşte firea stricată. Niciuna din roadele Duhului Sfânt nu a crescut vreodată pe pământul sterp al acestei firi. Este zadarnică orice încercare de a imita aceste roade. Cele mai frumoase roade pe care firea veche le-a adus vreodată nu sunt de nici-un folos în faţa lui Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Mintea mea este încă nehotărâtă cu privire la calea pe care trebuie s-apuc, Doamne; atât de multe au depăşit capacitatea mea de discernere în hotărârea asta. Nu e vorba că mă îndoiesc de Tine, dar totul este atât de acoperit.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Intăriţi-vă dar mâinile obosite si genunchii slăbănogiţi. Croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.» EVREI 12,12-13

În ce ne priveşte, tactica luptei de credinţă se rezumă doar la respectarea ordinelor de luptă date de Comandantul suprem: marş, cercetare, luarea măsurilor de siguranţă, atac, camuflaj etc. Ca şi copii ai lui Dumnezeu nu putem să dăm înapoi niciodată, ci doar să mergem înainte. Nu putem să ne permitem nici o încetare temporară a focului; trebuie să fim mereu în alertă. Cercetare înseamnă practic recunoaşterea intenţiilor duşmanului. De ce? «Ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câştig de la noi; căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui» (2 Cor. 2,11). Doar omul care se lasă condus întru totul de El poate fi un adevărat luptător pe drumul credinţei: «nu M-am împotrivit, nici nu M-am tras înapoi» (Isaia 50,5). Doar omul care umblă în ascultare absolută faţă de Isus, ca apostolul Pavel, poate cunoaşte realitatea pe câmpul de bătălie şi tacticile duşmanului. Pavel spune: «căci nu suntem în neştiinţă despre planurile lui». Apostolul cunoştea puterea duşmanului, dar s-a încrezut deplin în biruinţa lui Isus, fiind biruitor în lupta credinţei. De aceea la sfârşitul vieţii, uitându-se înapoi, a putut să mărturisească: «M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa» (2 Tim. 4,7).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

De la Mine îţi vei primi rodul. Osea 14:8

Rodul nostru se găseşte în unirea cu Dumnezeu. Rodul ramurii este direct legat de rădăcină. Taie legătura, şi ramura moare, fără să mai producă nici un fruct. Prin virtuţile uniunii noastre cu Christos, noi aducem roade. Fiecare ciorchine de struguri a existat mai întâi în rădăcină. A trecut prin butuc, s-a prelins în sevă, şi s-a transformat în fructul din afară, Dar a existat mai întâi în butuc. În acelaşi fel, fiecare lucrare bună a existat întâi în Christos, şi apoi în noi.

Creştine, preţuieşte uniunea cu Christos, fiindcă ea este sursa tuturor roadelor pe care speri să le cunoşti. Dacă nu ai fi unit cu Isus Christos, ai deveni o creangă uscată. Roadele noastre vin de la providenţa spirituală a lui Dumnezeu. Atunci când roua cade din cer, când norii coboară spre pământ şi îşi revarsă comorile lichide, când soarele străluceşte în scânteierea ciorchinelui de boabe, fiecare binecuvântare cerească pare să şoptească viţei „de la Mine îţi vei primi rodul”. Rodul datorează mult rădăcinii — aceasta este esenţială fructelor – dar şi influenţelor externe. Cât de multe datorăm providenţei harului lui Dumnezeu! El ne aprovizionează în mod constant cu îndemnuri, învăţături, mângâieri, putere şi orice alt lucru de care avem nevoie. Lui îi datorăm orice rod şi orice virtute. Rodul nostru vine de la Dumnezeu ca rezultat al administrării Sale înţelepte. Cosorul ascuţit al grădinarului ajută la rodire îndepărtând ramurile uscate şi subţiind ciorchinii.

Acelaşi scop îl are şi cosorul Domnului, creştine. „Eu sunt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiţă, care este în Mine şi nu aduce roadă, El o curăţeşte, ca să aducă şi mai multă roadă” (loan 15:1-2). De vreme ce Dumnezeul nostru este Autorul darurilor noastre spirituale, să-I atribuim Lui toată slava mântuirii noastre.

Seara

„Nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi.” Efeseni 1:19-20

În învierea lui Christos, ca şi în mântuirea noastră, nu a fost precupeţit nici un efort al puterii divine. Ce putem spune despre cei care cred că această convertire este îndeplinită prin libera voinţă a omului şi se datorează propriului său caracter bun? Când vom vedea morţii ridicându-se din morminte prin puterea lor, atunci ne putem aştepta să vedem păcătoşii întorcându-se la Christos prin propria lor voinţă. Cuvântul predicat sau auzit, prin el însuşi, nu aduce această putere divină. Toate puterile vin de la Duhul Sfânt. Puterea care l-a înviat pe Christos din morţi a fost irezistibilă.

Toţi soldaţii şi preoţii nu au putut ţine trupul lui Christos în mormânt. Moartea însăşi nu l-a putut ţine pe Isus în lanţuri. Aceeaşi putere irezistibilă este folosită şi pentru credincios atunci când învie la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Nici păcatul, nici stricăciunea, nici demonii din iad, nici păcătoşii de pe pământ nu pot opri mâna harului lui Dumnezeu atunci când El intenţionează să convertească pe cineva. Dacă Dumnezeul atotputernic spune „vei face”, omul nu poate spune „nu vreau”.

Puterea care L-a înviat pe Christos din mormânt a fost slăvită. Ea a reflectat onoare asupra lui Dumnezeu şi ruşine asupra oştilor răului. Dumnezeu primeşte o mare slavă prin convertirea fiecărui păcătos. Puterea era veşnică. „Christosul înviat, nu mai moare. Moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui” (Romani 6:9). De aceea, fiindcă am fost înviaţi din morţi în Christos, nu trebuie să ne întoarcem la faptele morţii sau la vechea stricăciune.

Trebuie să trăim în Dumnezeu. Pentru că El trăieşte, trăim şi noi. „Că voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). „După cum Christos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă” (Romani 6:4). In cele din urmă, observi că viaţa nouă este unită cu Isus. Aceeaşi putere care a înviat Capul lucrează viaţă în mădulare. Ce binecuvântare este să fii adus la viaţi împreună cu Christos” (Efeseni 2:5)!

IZVOARE IN DEŞERT

„M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare.” Psalmul 4:1

Acest verset este una din cele mai mari mărturii scrise vreodată cu privire la eficienţa lucrării lui Dumnezeu în favoarea noastră în timpuri de criză. Este exprimarea mulţumirii că a fost scăpat nu de suferinţă, ci mai degrabă prin suferinţă. Afirmând că: „M-ai scos la loc larg, când am fost la strâmtoare”, psalmistul spune că necazurile vieţii au fost ele însele sursa acestei scoateri la loc larg a vieţii lui.

N-am experimentat noi aceasta de o mie de ori şi am văzut că este adevărat? Cineva a spus odată despre Iosif că atunci când era în închisoare, „fiarele i-au intrat în suflet”. Şi tăria fierului este exact ce avea el nevoie, pentru că mai devreme experimentase numai strălucirea aurului. El se bucurase de visele tinereţii, şi visarea întăreşte într-adevăr inima. Cine varsă lacrimi mari pentru o simplă poveste de dragoste nu va fi de prea mare ajutor într-o criză adevărată, pentru că adevăratele necazuri vor fi prea mari pentru el. Toţi avem nevoie de fier în viaţă ca să ne scoatem caracterul la loc larg. Aurul este doar o viziune trecătoare, în timp ce fierul este adevărata experienţă de viaţă. Lanţul care este legătura obişnuită care ne uneşte cu alţii trebuie să fie unul de fier. Atingerea obişnuită a umanităţii care dă oamenilor adevărata asemănare nu este bucuria, ci necazul, aurul este parţial doar pentru câţiva, dar fierul este universal.

Dragă suflete, dacă vrei ca adevărata ta compasiune pentru alţii să crească, trebuie să doreşti ca viaţa ta să fie restrânsă până la un anumit grad de suferinţă. Închisoarea pentru Iosif a fost chiar drumul spre tronul său, şi ar fi fost incapabil să ridice povara de fier a fraţilor săi dacă n-ar fi experimentat fierul în propria lui viaţă. Viaţa ta va fi extinsă în funcţie de cât fier ai îndurat, pentru că în umbrele vieţii tale vei găsi adevărata împlinire a viselor tale de glorie. Aşa că nu te plânge de umbrele întunericului – în realitate, ele sunt mai bune decât ar putea să fie vreodată visele tale. Să nu spui că întunericul închisorii te-a încătuşat, pentru că aceste cătuşe ale tale sunt aripi – aripi cu care zbori spre inima şi sufletul umanităţii. Şi poarta închisorii tale este poarta spre inima universului. Dumnezeu te-a scos la loc larg prin suportarea lanţului necazurilor. George Matheson

Dacă Iosif n-ar fi fost niciodată prizonier în Egipt, n-ar fi fost niciodată guvernatorul Egiptului. Lanţul de fier cu care i-au legat picioarele, i-a adus lanţul de aur de la gâtul său.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 6.16-30

    Treptat-treptat, profetul schimbă tonul, nemaipunând de acum accentul pe dragostea divină, ci pe mânie. Domnul este pregătit să-Şi „viziteze” poporul în judecată (v. 6,15; Isaia 10.3). Pentru aceasta Se va folosi de un vrăjmaş venind din nord (v. 22), după cum prevestea cazanul „fierbând” din cap. 1, gata să-şi reverse conţinutul înspăimântător şi să inunde ţara lui Israel. Un nou apel al harului se interpune însă între aceste pedepse. Să-l ascultăm; el se adresează fiecăruia în parte: „Staţi pe căi şi vedeţi şi întrebaţi de cărările cele vechi, care este calea cea bună; şi umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (v. 16; cap. 7.23).

Aceste cărări vechi, ale credincioşiei şi ale despărţirii de lume, nu sunt nicidecum cele mai uşoare; ele se străbat adesea de unul singur. Sunt însă căi sigure, căi de odinioară, marcate şi verificate de înaintaşii noştri, căi ale puterii, «pe care este belşug de fericire, pe care totul este pace, în ciuda locului arid». Să refuzăm deci drumurile largi şi atât de plăcute care ni se deschid şi să căutăm cu atenţie această „cale bună”, aceste „cărări ale dreptăţii” (Psalmul 23.3) şi ale adevărului, în «ghidul» nostru care este Cuvântul lui Dumnezeu! Şi să mergem pe ele!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Timotei 6:17-19

BOGĂŢIILE SI CREDINŢA

„îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe şi să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu” 1 Timotei 6:17

O zi de luni din octombrie 1987, a fost numită „Lunea cea neagră” pentru că bursa americană a căzut într-o singură zi cu 500 de puncte, lovindu-i cumplit pe cei ce făceau investiţii. Căderea a făcut ca mulţi oameni să-şi reajusteze relaţia faţă de bani. Celor înţelepţi, ziua aceasta le-a reamintit că banul este un dumnezeu trecător şi plin de dezamăgiri.

Iacov a spus că bogatul se veştejeşte ca iarba de căldura soarelui (1:11). Fără îndoială că s-a referit la vântul puternic, fierbinte şi uscat care străbătea Palestina. Acest vânt usca şi veştejea holdele date în floare în câteva ore. Tot la fel, viaţa unui om bogat nu este decât un scurt moment în timp. Viaţa şi bogăţiile sale vor trece curând – şi o dată cu ele, o credinţă fără temelie. Nu are importanţă cât trăieşte cineva sau cât de bogat poate să fie, banii nu-i pot aduce fericirea.

În cartea sa „La bine şi la rău”, Walter Maier a inclus următoarea povestire: „Un bogat s-a sinucis, în buzunarele lui s-au găsit două obiecte: un teanc de 30 de mii de dolari şi o scrisoare. Scrisoarea spunea printre altele: ‘Am descoperit, pe parcursul vieţii, că teancurile de bani nu aduc fericirea’. Îmi iau viaţa pentru că nu mai pot răbda singurătatea şi plictiseala vieţii. Când eram un simplu muncitor în New York, am fost fericit. Azi am milioane, sunt infinit de trist şi prefer moartea1” .

Să învăţăm această lecţie din Scripturi. Să rezistăm ispitei de-a ne pune încrederea în averile noastre. Să ne încredem în cele eterne, în Dumnezeul cel veşnic.     D.C.E.

Nu dorim mărirea lumii, nici nimic al ei nu vrem,
Toată-averea noastră-i, Doamne, prietenia Ta s-avem.
Dulcea noastră fericire este să-Ţi-nălţăm mereu
Toată slava numai Ţie, veşnicule Dumnezeu. – Traian Dorz

Agaţă-te puţin de lucrurile de pe pământ dar ţine-te tare de lucrurile din cer.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Adevărat vă spun că, între cei născuți din femei, nu sa ridicat unul mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cine este mai mic în Împărăția cerurilor este mai mare decât el.”  Matei 11.11

Deși caracterul lui Ioan era deosebit de frumos, Domnul nu a făcut referire la caracterul lui atunci când a spus cuvintele de mai sus. El Sa referit mai degrabă la faptul că Ioan fusese rânduit de Dumnezeu ca înaintemergător al Domnului Isus – o onoare pe care nu a avuto nimeni altul. Prin urmare, Domnul vorbește despre măreția onoarei dăruite lui Ioan. El nu face referire la măreția morală a celui mai mic din Împărăția cerurilor, ci la măreția poziției dăruite de Dumnezeu fiecărui credincios adevărat din perioada prezentă a harului.

Împăratul urma întradevăr să aibă o Împărăție, însă Ioan nu urma să fie parte din ea în timp ce el se afla pe pământ. Domnul ne spune în Luca 16.16: „Legea și profeții au fost până la Ioan; de atunci evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se vestește și fiecare dă năvală să intre în ea”.

Are Domnul o împărăție astăzi? Da, dar această împărăție nu este ceea ce Scriptura numește „Împărăția și gloria Domnului nostru”, ci astăzi ea este „împărăția și răbdarea lui Hristos”. Pentru timpul prezent, împărăția nu are un caracter manifestat public, ci are o formă tainică.

Este de asemenea adevărat că Împărăția cerurilor face câteodată referire doar la cei cu adevărat credincioși, însă, în alte cazuri, ea îi include și pe cei care în mod fals se numesc credincioși. Domnul va smulge din Împărăția Sa toate pricinile de poticnire. Despre astfel de oameni nu se poate spune că sunt mai mari decât Ioan Botezătorul. Toți credincioșii adevărați de astăzi sunt nu numai supuși onorați ai Împărăției, ci și mădulare ale Trupului lui Hristos, care este Adunarea, fiind locuiți de Duhul lui Dumnezeu și binecuvântați cu orice binecuvântare spirituală în locurile cerești, în Hristos. Ioan nu a cunoscut niciodată o astfel de onoare, deși, în glorie, va fi și el cu Domnul Isus și asemenea Lui. L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Slujiți-vă unii altora în dragoste.” Galateni 5.13

O jertfă de dragoste

Omul de stat englez, Oliver Cromwell (1599-1658), a condamnat un bărbat din cauza unui delict politic. A poruncit ca atunci când bate clopotul domului la ora șase să cadă și capul celui condamnat. Mulți oameni curioși s-au strâns în fața domului pentru a fi martori ai execuției capitale. Lumea aștepta ca să bată clopotul, dar nu se auzea nimic. Atunci a fost trimis cineva la paraclisier. Acesta trase cât putu de sfoara clopotului, dar nu se auzea niciun sunet. Când se urcară câțiva oameni în turn, pentru a vedea care era motivul pentru care clopotul nu suna, văzură o scenă groaznică: de limba clopotului atârna o femeie, care era lovită încoace și încolo. Clopotul a fost adus la tăcere, dar femeia căzu după câteva clipe fără cunoștință la pământ. Era soția celui condamnat. Când Cromwell a aflat cele întâmplate, a fost adânc mișcat și l-a eliberat pe cel condamnat. Dragostea și jertfa soției lui l-au ferit de execuția capitală.

Soți și soții, să cugetăm la întâmplarea de astăzi! Nu mai trăim în Evul Mediu, ca cineva să fie condamnat ca omul din povestirea de astăzi. Dar suntem gata să ne slujim unii altora – soț și soție – în dragoste? Bunăstarea unei familii se întreține prin slujire plină de afecțiune unul pentru altul. Unde există dezbinare, familia nu funcționează după normele biblice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU ÎNCERCA SĂ-I INTIMIDEZI!

„Voi n-aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi frică, ci… un duh de înfiere” (Romani 8:15)

Vorbim și azi despre întâlnirea lui Iosif cu frații săi, în Egipt… Frații lui Iosif au rămas „încremeniţi”. Iosif a zis fraţilor săi: „Apropiaţi-vă de mine.” Şi ei s-au apropiat. El a zis: „Eu sunt fratele vostru Iosif pe care l-aţi vândut ca să fie dus în Egipt. Acum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mâhniţi că m-aţi vândut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră” (Geneza 45:3-5). Vom observa că Iosif nu a reacționat așa cum reacționăm noi de atâtea ori când cineva ne rănește. Iosif nu i-a alungat pe frații săi, nu s-a bucurat văzându-i în încurcătură, nu a fost duplicitar, nu a jubilat spunându-le: „V-am prins!”, nu le-a reamintit cum l-au înjosit și cum i-au distrus visele, nu le-a pretins să recunoască faptul că el are dreptate și că ei au greșit, și n-a exclamat: „V-am spus eu!” Nu, Iosif a dorit să fie iubit, nu să inspire teamă. El a dorit să refacă relația, nu să se răzbune. El știa că beneficiile pe termen lung ale vindecării relației au depășit cu mult orice satisfacție pe termen scurt pe care o obținem prin răzbunare. El a înțeles că numai când îl eliberezi pe cel ce ți-a greșit te vei simți liber.

Biblia spune: „Voi n-aţi primit un duh… ca să mai aveţi frică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava!, adică: Tată!” Cuvântul „Ava” este un termen de alint care înseamnă „tătic”. Dumnezeu nu-ți readuce aminte de trecut și nici nu te ține la distanță din cauza eșecurilor tale. El dorește să știi că poți veni la El oricând, că ești acceptat, dorește să te simți în siguranță în prezența Lui și să-L numești „Tăticule”.

Aceasta este dragostea pe care El dorește să le-o arăți altora – o dragoste prin care ceilalți să nu simtă teamă în prezența ta!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: