Mana Zilnica

Mana Zilnica

14 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Argumente sau ascultare?

„Simplitatea care este în Cristos” 2Corinteni 11:3

Simplitatea este secretul clarviziunii. Cel sfânt nu gândeşte clar decât după multă vreme, dar el ar trebui să vadă clar fără nici o dificultate. Intr-o încurcătură spirituală nu poţi rezolva lucrurile prin raţionamente, dar poţi să fii ascultător. În problemele intelectuale poţi gândi, înţelege şi rezolva lucrurile, dar în problemele spirituale gândirea te va încurca ducându-te la mai multe întrebări şi la o mai mare confuzie. Dacă Dumnezeu pune degetul pe vreun lucru, ascultă de El, fă-ţi gândirea roabă ascultării de Cristos în privinţa respectivă şi totul îţi va deveni clar ca lumina zilei. Capacitatea de a înţelege vine după aceea, dar noi nu vedem prin raţiune; noi vedem ca şi copiii, iar atunci când încercăm să fim înţelepţi, nu vedem nimic (Matei 11:25).

Chiar şi cel mai mic lucru din viaţa noastră căruia îi permitem să iasă de sub controlul Duhului Sfânt este suficient pentru a ne duce într-o încurcătură spirituală şi, oricât ne-am gândi la acel lucru, nu-l vom clarifica niciodată. Confuzia spirituală se clarifică numai prin ascultare. Imediat ce ascultăm, înţelegem. Acest lucru este umilitor, pentru că ştim că, atunci când suntem încurcaţi, motivul se află în starea noastră sufletească. Dar când puterea naturală de a vedea este consacrată Duhului Sfânt, ea devine puterea de a înţelege voia lui Dumnezeu; atunci întreaga noastră viaţă este menţinută în simplitate.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ezechia……a tăiat în bucăţi şarpele de aramă pe care-l făcuse Moise, căci până în acele zile fiii lui Israel arseseră tămâie înaintea lui.”

2 IMPARATI 18:4

Se vede că în timpul dintre Moise şi Ezechia, copiii lui Israel au făcut din şarpele de aramă pe care Dumnezeu li l-a dat prin Moise pentru vindecarea lor, un idol înaintea căruia ardeau tămâie. Ne putem da seama cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu ce a însemnat în ochii Săi această uriciune. Şi pentru că întâmplări ca acestea ne-au fost păstrate în Cuvântul lui Dumnezeu pentru învăţătura noastră, trebuie să recunoaştem că astfel de tendinţe sunt şi în noi. Ca şi israeliţii din vechime, suntem capabili să facem din ceva care este bun, corect, necesar, o pricină de preocupare exagerată, încât, fără să ne dăm poate seama, ajungem să-i dăm prea mare atenţie, ştirbind prin aceasta dreptul Domnului Isus de a ocupa primul loc în inima noastră. Soţia sau soţul, copiii şi grija pentru ei şi lupta pentru existenţă ne pot preocupa aşa de mult, încât ne putem trezi că Domnul Isus de mult a fost trecut pe planul al doilea, neglijând tot mai mult părtăşia cu El care se poate întreţine prin citirea Cuvântului şi rugăciune. Nemai cugetând la El şi la lucrarea Lui în noi, încetăm să-L mai contemplăm pe El aşa cum se cuvine, ca pe scumpul nostru Mântuitor şi Domn. Dar chiar şi în sistemele religioase de astăzi se întâmplă aceleaşi lucruri. Oamenii aleargă după vorbitori buni care de cele mai multe ori nu sunt buni pentru că alterează Cuvântul adevărului şi în loc să vorbească despre Hristos Cel răstignit şi despre toate bogăţiile de har care sunt în El, aceşti vorbitori „nespus de aleşi”, buni de gură, spun tot felul de lucruri năstruşnice sau poveşti, dezonorând pe Domnul Isus singurul care trebuie să ocupe inima şi vorbirea noastră. Ceea ce este şi mai trist însă, este faptul că în adunări adevărate, credincioşii se grupează în jurul unui frate care prezintă bine doctrina Scripturii şi crează astfel diviziuni şi neînţelegeri.

Nu sunt toate acestea idolatrii?

Unde este slava Domnului în toate aceste lucruri?

A lua pe astfel de oameni şi scrierile lor şi a-i urma cu scrupulozitate, în loc de a-L urma pe Domnul Isus în simplitate şi a ne ocupa numai cu El, înseamnă a repeta greşeala lui Israel care se închina şarpelui de aramă. O, câţi „Nehuştani” mai sunt în ziua de astăzi! Apostolul Pavel îi mustră pe corinteni pentru sectele pe care le-au creat în sânul Bisericii. Dar cei mai greşiţi erau aceia care spuneau: „Eu sunt al lui Hristos.” şi dispreţuiau astfel pe ceilalţi credincioşi ridicându-se mai presus de ei. Fără îndoială că pilda de vieţuire şi scrierile acestor credincioşi ne sunt de mare folos, dar a face din toate acestea o preocupare de predilecţie şi a neglija pe Domnul Isus, este cea mai mare pagubă pe care o putem avea. Cunoştinţa mă poate face un bun vorbitor, dar numai harul mă poate face un adevărat împlinitor al cunoştinţelor acumulate. Când cunoştinţa intră în cap, mă înalţă, când intră în inimă, mă smereşte.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă”. Efes. 6:1-2.

În versetul de mai sus vedem că această poruncă are o promisiune: Viaţă lungă şi binecuvântare pe pământ. Căci Domnul doreşte ca, copiii să-şi cinstească tatăl şi, ceea ce cere mama de la copii să fie împlinit. Căci cinstind pe tatăl tău, te cinsteşti pe tine însuţi şi nesocotirea mamei tale este ruşinea ta. Binecuvântarea tatălui zideşte casa copiilor, dar cine blestemă pe tatăl sau pe mama lui, acela trebuie să moară. Cel care ia ceva de la tatăl sau mama sa spunând că nu este păcat, acela este pe drumul pierzării. Aşa cum se comportă copiii faţă de părinţi, tot la fel se vor purta copiii lor faţă de ei. În zilele de azi sunt copii care ar dori ca părinţii lor să li se supună. Se împotrivesc părinţilor astfel ei fac contrariul celor cerute de Dumnezeu. Mulţi copii cauzează părinţilor amărăciune şi tristeţe. Dumnezeu îi numeşte pe aceştia ucigaşi de tată şi de mamă. Mulţi părinţi au murit cu zile, datorită copiilor neascultători. Nu-ţi bate joc de slăbiciunea tatălui tău, aceasta nu este o cinste pentru tine. Căci facerea de bine faţă de părinţi nu va fi uitată, şi vei fi ajutat în nevoie. Dar cel care-şi părăseşte tatăl este ca unul care huleşte pe Dumnezeu şi cel care supără pe mama sa este blestemat de Domnul. Mulţi copii ar dori şi azi ca să-şi arate capacităţile. Deşi este mult mai bine să rămâi smerit, deoarece aceasta are valoare mult mai mare decât ceea ce aspiră lumea. De aceea, copil drag, urmează-L pe Mântuitorul în toate, fiind supus părinţilor tăi în tot ceea ce nu este păcat.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PECETEA APROBĂRII DUMNEZEIEŞTI

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc. Iacov 1.12

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.

Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: „Cununa vieţii”. Este ca şi când Domnul ar zice: „Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor”. Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o
viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.

Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Apoi Samuel a zis lui Isai: Aceştia sunt toţi fiii tăi? Şi el a răspuns: A mai rămas cel mai tânăr, dar paşte oile. Atunci Samuel a zis lui Isai: Trimite să-l aducă, fiindcă nu vom şedea la masă până nu va veni aici.”

1 Sam. 16.11.

Unul din fiii lui Isai a mai rămas. Putea fi acesta ales dacă ceilalţi înzestraţi cu calităţi nu au fost aleşi? gândea tatăl lor. Vai, omul nu pricepe căile lui Dumnezeu. Chiar acea unealtă de care se foloseşte Dumnezeu este neglijată sau chiar ignorată de oameni. Dar ce a spus Dumnezeu către Samuel când a apărut David înaintea lui: „Scoală te şi unge-l căci el este.” Dumnezeu îi arată şi frumeseţile pe care le găseşte în el: „Cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă.” Da, el era frumos pentru Dumnezeu şi de aceea a fost un om după inima Lui. Este important să vedem şi ocupaţia lui David: „Paşte oile” Chiar Dumnezeu îi aminteşte mai târziu: „Te-am luat de la păşune, de la oi ca să fi căpetenie peste poporul Meu.” (2 Sam. 7.8).

Dacă împărăţia nu-i condusă în duhul păstoresc, atunci negreşit îşi va pierde ţelul ei. David a priceput în întregime acest lucru, cum putem vedea în mişcătoarele cuvinte care le adresează către Dumnezeu în momentul când a păcătuit numărând poporul: „Iată că am păcătuit! Eu sunt vinovat! dar oile acestea ce-au făcut?” (2 Sam. 24.17).

Poporul era turma lui Dumnezeu şi el ca păstor ales de Dumne zeu, păştea pe meleagurile Israelului aşa cum odinioară păştea turma tatălui său în singurătatea Betleemului. El a venit de la păstorit la tron, a schimbat toiagul cu sceptrul, dar a rămas un păstor şi se simţea obligat să păzească turma Domnului de lei şi de urşi care îl ameninţa din toate părţile.

Slujba trebuie totdeauna adusă pe temeiul sfinţeniei. Trebuie să pierdem din vedere pe omul firesc şi să ne îndeletnicim în totul cu Hristos aşa cum ni-l arată Cuvântul. NUMAI prin El putem efectua o adevărată slujbă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, mă îndrept spre Tine, să nu percep altceva decât pe Tine. Îndepărtează ceea ce este complicat şi bombastic şi impulsiv şi dă-mi harul să Te slujesc în linişte pe Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«El a fost dus ca o oaie la tăiere şi, ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu Şi-a deschis gura.» FAPTELE APOSTOLILOR 8,32

Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru că în acest fel S-a descoperit şi a fost cunoscut de lume. Mielul este simbolul purităţii şi al nevinovăţiei. Isus a fost Om în toate privinţele: «ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat» (Evrei 4,15). A fost într-adevăr o fiinţă umană în carne şi oase, ca noi toţi de altfel şi recunoaştem adevărul acesta în dezvăluirea umanităţii Sale: El a plâns, I-a fost foame, I-a fost sete, I-a fost teamă, a obosit, a fost ispitit de Satan – dar nu a păcătuit niciodată! De aceea este numit Mielul sfânt al lui Dumnezeu. Pentru că Isus a trăit în sfinţenie, sângele Său — şi numai al Său — ne curăţă de absolut toate păcatele. El a ales să fie Mielul lui Dumnezeu pentru ca noi să putem păşi pe calea Sa. El a venit din ceruri cu scopul clar de a fi sacrificat pentru păcatele noastre: «… vrednic este Mielul, care a fost junghiat» (Apoc. 5,12). Nu a fost disperat din cauza execuţiei Sale groaznice, ci a spus cu hotărâre sfântă: «Dar tocmai pentru aceasta am venit pană la ceasul acesta!» (loan 12,27). Şi-a dat viaţa de bunăvoie şi prin aceasta ne-a descoperit nouă tuturor natura Sa de Miel, predestinat sacrificiului suprem.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Împreună cu El mai erau şi alte corăbii.” Marcu 4:36

Isus era Amiralul Domn al mării în noaptea aceea, şi prezenţa Lui păzea întregul convoi. Este bine să navighezi cu Isus, chiar dacă te afli pe o corabie mică. Atunci când navigam în compania lui Isus, nu avem garanţia unui timp frumos, fiindcă corăbiile care L-au purtat pe Domnul au fost zguduite de mari furtuni, şi noi nu trebuie să ne aşteptăm ca marea să fie mai liniştită împrejurul corăbiei noastre. Dacă mergem cu Isus, trebuie să fim mulţumiţi să călătorim cum călătoreşte El, şi când valurile vor urla în jurul Lui, vor urla şi în jurul nostru. Prin furtună şi prin vuiet vom ajunge la ţărm, aşa cum a ajuns El înaintea noastră. Atunci când furtuna mătura lacul întunecat al Galileii, toate feţele s-au albit şi toate inimile au naufragiat Când tot ce putea face omul s-a dovedit zadarnic, Mântuitorul adormit s-a trezit şi, cu un cuvânt, a transformat urletul furtunii în liniştea adâncă a calmului. Mai erau şi alte corăbii în aceeaşi situaţie cu cea care îl ducea pe Domnul. Isus este steaua mării; deşi marea este plină de durere, atunci când Isus este pe ea, apare bucuria. Fie ca inimile noastre să facă din Isus ancora lor, cârma lor, farul lor, barca de salvare, şi portul lor. Biserica Lui este flota Amiralului. Să-i însoţim mişcările şi să-i bucurăm pe ofiţeri cu prezenţa noastră. El însuşi este marea atracţie. Să-L urmăm chiar şi în timp ce se odihneşte, să marcăm semnalele Lui, să stăm de cart împreună cu El, şi să nu ne temem niciodată că nu răspunde chemării noastre. Nici o corabie din convoi nu va naufragia; marele Comandor va duce fiecare barcă în siguranţă în cerul dorit

Prin credinţă, vom ridica ancora pentru călătoria altei zile, şi vom naviga cu Isus pe marea încercărilor. Valurile şi vânturile nu ne vor cruţa, dar ele Il ascultă; de aceea, oricât de mare ar fi furtuna de afară, credinţa va simţi linişte binecuvântată înăuntru. El este chiar în centrul companiei care înfruntă vremea. Să ne bucurăm în El. Corabia Lui a ajuns în cer, şi la fel vor face şi ale noastre.

Seara

„Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” Psalmul 32:5

Durerea lui David pentru păcat era amară. Efectele ei erau vizibile în trupul său: oasele i se topeau (Psalmi 32:3), şi vlaga lui se usca „cum se usucă pământul de seceta verii” (vers. 4). El nu a putut găsi nici un remediu, până când nu şi-a mărturisit de deplin păcatul în faţa tronului de har ceresc. El ne spune că, pentru un timp, a rămas tăcut, şi inima i s-a umplut de durere (vers. 3,4). Ca un lac de munte zăgăzuit, sufletul i s^a umplut cu torente de durere. Şi-a cerut iertare, şi a încercat să-şi alunge gândurile, dar nu i-a folosit la nimic. Chinul lui s-a adunat ca o rană purulentă. Fiindcă nu a folosit scalpelul mărturisirii, sufletul lui era plin de agonie şi nu cunoştea odihna. In cele din urmă, a ajuns la o hotărâre: trebuia să se întoarcă la Domnul în pocăinţă umilă, sau să moară. Aşa că a alergat la scaunul milei şi acolo şi-a recunoscut toate fărădelegile în faţa Celui care vede totul, mărturisind tot răul făcut în limbajul pe care îl găseşti în psalmul cincizeci şi unu, sau în alţi psalmi de pocăinţă. După ce a făcut această operaţiune, un lucru atât de simplu, dar atât de greu pentru mândria lui, a primit imediat un semn al iertării divine. Oasele care fuseseră rupte i-au cauzat bucurie, şi el şi-a continuat drumul cântând binecuvântarea omului cu fărădelegea iertată (vers. 1). Iată valoarea mărturisirii păcatului prin lucrarea harului! Ea trebuie să fie preţuită oricât ar costa, fiindcă, în orice situaţie în care se fac mărturisiri sincere, îndurarea este acordată deplin. Aceasta nu se întâmplă din cauză că pocăinţa şi mărturisirea merită milă; mila este acordată de dragul lui Christos. Binecuvântat să fie Dumnezeu, fiindcă vindecă întotdeauna inimile zdrobite. Izvorul curge mereu, gata să ne spele păcatele. Într-adevăr, o Doamne, „Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi” (Neemia 9:17)! De aceea, ne vom recunoaşte fărădelegile înaintea Ta.

IZVOARE IN DEŞERT

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” Marcu 8:34

Crucea pe care Domnul meu mă cheamă s-o port poate lua multe forme diferite. S-ar putea să trebuiască să fiu mulţumit cu îndatoririle pământeşti într-o zonă limitată de slujire, când eu cred că abilităţile mele sunt potrivite pentru o lucrare mult mai mare. S-ar putea să mi se ceară să cultiv mereu acelaşi câmp an după an, deşi el nu dă nici un fel de recoltă. S-ar putea ca Dumnezeu să-mi ceară să nutresc gânduri bune şi pline de dragoste faţă de persoana care mi-a făcut rău şi să-i vorbesc cu blândeţe, să-i iau partea când alţii i se opun, şi să-i acord compasiune şi mângâiere. S-ar putea să trebuiască să mărturisesc deschis despre Stăpânul nostru înaintea acelora care nu vor să li se amintească de El sau de cererile Lui. Şi s-ar putea să fiu chemat să umblu prin această lume cu o faţă radioasă şi zâmbitoare în timp ce inima mea este zdrobită.

Da, sunt multe cruci, şi fiecare din ele este grea şi dureroasă. Şi e puţin probabil ca eu să caut vreuna din ele de unul singur. Totuşi niciodată Domnul Isus nu este atât de aproape de mine ca atunci când îmi ridic crucea, o pun supus pe umăr şi o primesc cu un duh răbdător şi fără să mă plâng.El Se apropie de mine ca să-mi maturizeze înţelepciunea, să-mi adâncească pacea, să-mi mărească curajul şi să-mi suplimenteze puterea. Toate acestea El le face pentru ca prin experienţa care este atât de dureroasă şi de chinuitoare pentru mine să fiu de un mai mare ajutor pentru alţii. Şi atunci mă voi face ecoul acestor cuvinte rostite de unul din presbiterienii scoţieni ai secolului al XVII-lea, închis pentru credinţa lui de către John Graham de Claverhouse – „Am crescut sub povară”. Alexander Smellie

Foloseşte crucea ce o porţi ca un toiag care să te ajute pe drum, nu ca o piatră de poticnire care să te facă să cazi.

Poţi să-i duci pe alţii de la tristeţe la bucurie,

Dacă-ţi porţi crucea cu un zâmbet.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 12.1-17

Capitolul 12 ne pune înainte o conversaţie dintre Domnul şi Ieremia. De această dată nu este vorba de o rugăciune a profetului în favoarea lui Israel, ci de probleme dureroase pe care el le are pe inimă şi pe care le aduce înaintea lui Dumnezeu din amărăciunea sufletului. Oamenii din cetatea Anatot, concetăţenii lui, merseseră până acolo încât îl ameninţaseră cu moartea, dacă nu avea de gând să tacă (cap. 11.21). Din cap. 12.6 aflăm că până şi familia lui se purtase cu viclenie faţă de el şi strigase împotriva lui „în gura mare” (comp. cu Luca 4.24-26). Ieremia avea suficiente motive să-şi piardă curajul. Domnul însă înţelege tulburarea slujitorului Său (nu L-a trădat şi pe El tot propriul Său popor?) şi îi explică acestuia ce este El nevoit să facă: să părăsească templul pângărit şi să-l lase pe Israel, moştenirea Lui, să cadă în mâinile vrăjmaşilor lor (v. 7). Să ne gândim care trebuie să fi fost sentimentele lui Dumnezeu pe când lua asemenea hotărâri… Pentru a ne ajuta să le apreciem măsura, El vorbeşte despre poporul Său folosind expresia atât de mişcătoare: „iubita sufletului Meu” (v. 7).

Naţiunile acţionează precum vecinii cei răi: vor suferi consecinţele pentru aceasta. Totuşi, Dumnezeu avea încă binecuvântări pregătite pentru Israel, ca şi pentru aceste naţiuni, dacă ele ar fi învăţat căile Sale.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:8-14

STÂND PE AMBELE PICIOARE

Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. 2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atât cunoştinţe biblice cât şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stând cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).

Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coborâşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, când cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stâncă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o vârstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa.

Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora. Cunoştinţa şi experienţa sunt amândouă esenţiale vieţii creştine.

Oare tu stai pe amândouă picioarele?

H.V.L.

Doamne, învaţă-mă Cuvântul Tău cel sfânt,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pământ.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă.    – D.J.D.

Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.” 1 Corinteni 10.11

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (10) – Numeri (B)

Cartea Numeri reprezintă o imagine izbitoare a primei Epistole a lui Pavel către Corinteni. Citim despre poziționarea semințiilor, a leviților și a preoților în jurul locuinței lui Dumnezeu, în jurul cortului întâlnirii (Numeri 1–4). Acest lucru are o semnificație legată de Epistola către Corinteni, fiindcă în ea găsim adevărul cu privire la faptul că Dumnezeu locuiește în mijlocul poporului Său (1 Corinteni 3.16,17; 14.25); găsim de asemenea instrucțiuni în această epistolă cu privire la lucrători și la funcționarea darurilor, în capitolele 3, 4, 9, 12 și 14. Duhul Sfânt distribuie daruri potrivit cu voia Sa, la fel cum fiecărei seminții și familii îi fuseseră repartizate un loc și un rol în lucrurile cu privire la cort.Vedem acest lucru în cele trei familii ale leviților, cărora leau fost încredințate diferite părți ale cortului. Una dintre îndatoririle familiei lui Merari era să care țărușii și frânghiile (Numeri 3.3537). Merariții erau precum acele mădulare ale Trupului lui Hristos pe care noi am fi tentați să le considerăm mai puțin onorabile, din cauză că nu au o poziție proeminentă sau o lucrare publică (1 Corinteni 12.23). Cât de necesară era însă slujba smerită și ascunsă a merariților, pentru stabilitatea cortului! Apostolul folosește răzvrătirea și păcatul lui Israel, prezentate în Numeri, ca exemple și atenționări pentru noi, creștinii (1 Corinteni 10.511). În Numeri vedem de asemenea chivotul mărturiei, în călătoria sa prin pustie, în fruntea poporului. În Corinteni, Pavel privește Adunarea în administrarea și în starea ei de pe pământ, spre deosebire de Epistola către Efeseni, unde o privește prin prisma planurilor lui Dumnezeu. Acest lucru este prefigurat în cartea Numeri de aranjamentul taberei și de călătoria ei prin pustie. B.Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„cum este Cel ceresc, așa sunt și cei cerești” 1 Corinteni 15.48

Sfârșitul celui ceresc

Să privim în meditația de astăzi la primul martir, Ștefan. Citim despre Ștefan că era un om plin de credință, de Duhul Sfânt, de har și de putere (Faptele Apostolilor 6.5,8). Ștefan a fost ales pentru slujba de diacon împreună cu alți credincioși. El și-a făcut slujba cu credincioșie în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor.

În spatele scenei, vrăjmașul cel vechi, diavolul, a inițiat o încercare disperată de a-l aduce la tăcere pe Ștefan. În fiecare generație întâlnim același tipar. Oamenii sunt aceiași. Când li se dăruiește un Izbăvitor trimis de Dumnezeu, ei Îl resping. Când li se oferă o izbăvire dintr-o situație grea, ei preferă să se alipească mai degrabă de idolii lor, decât de Dumnezeu. În totală opoziție cu acești oameni morți în păcatele și fărădelegile lor stă Ștefan și toți care L-au primit pe Mântuitorul în inima lor. Astfel de credincioși au o inimă nouă, un duh nou, o țintă nouă: lucruri cerești. În fața morții, Ștefan a văzut cerurile deschise și pe Fiul lui Dumnezeu stând la dreapta Tatălui. Ștefan și-a încredințat duhul în mâinile atotputernice ale Mântuitorului său. Ultima sa dorință a fost ca dușmanii săi să fie iertați. Diferența dintre moartea filozofului de care am vorbit ieri și moartea lui Ștefan este mare de tot, este diferența dintre cel pământesc și cel ceresc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TREBUIE SĂ AJUNGI ÎN LOCUL POTRIVIT

„Nu era niciun om ca să lucreze pământul…” (Geneza 2:5)

     Biblia spune: „Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era niciun om ca să lucreze pământul”. La începutul creației, Dumnezeu a făcut ca o ceață să se ridice de pe pământ și să ude pământul. Până în acel moment, nu căzuse niciun strop de ploaie din cer. Asta pentru că nu era nimeni care să facă munca pregătitoare și să „lucreze pământul”. Putem primi o învățătură spirituală de aici: există lucruri pe care Dumnezeu le-a plănuit – pe care însă nu le va face până când tu „nu vei ajunge în locul” în care poți primi ceea ce El abia așteaptă să-ți dea. Binecuvântarea se află acolo, păstrată în siguranță de Dumnezeu. Nevoia se află acolo, persistând în suferința ei. Dar binecuvântarea nu poate veni până când inima ta nu se află la locul potrivit pentru ca Dumnezeu să lucreze. Poate deocamdată ai parte de „ceață”, dar știi că Dumnezeu ți-a pregătit mai mult.

Ai o frustrare care te face să spui: „De ce nu am ajuns mai departe?” În loc să dai vina pe oameni și pe împrejurări, trebuie să te oprești, să privești în sus și să întrebi: „Doamne, aștepți ca eu să ajung în acel loc?” Când pui această întrebare, fii pregătit să auzi răspunsul și să te supui, chiar dacă asta înseamnă să-ți rearanjezi prioritățile și să plătești prețul pentru a primi ceea ce dorește Dumnezeu să ai. Ce dorește El să ai? Nu ceață, ci o ploaie bogată! El dorește și „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… prin puterea care lucrează în noi” (Efeseni 3:20). Dar mai întâi, trebuie „să ajungi la locul potrivit.”

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: