Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Septembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Confuzie spirituală

„Nu ştiţi ce cereţi.” Matei 20:22

Există momente în viaţa spirituală când suntem în confuzie şi nu rezolvăm nimic spunând că n-ar trebui să existe confuzie. Nu este vorba de ceva legat de bine sau rău, ci de faptul că Dumnezeu te duce pe o cale pe care, deocamdată, nu o înţelegi; şi numai trecând prin această confuzie vei ajunge să înţelegi ce vrea Dumnezeu cu tine.

Ascunderea prieteniei Sale. Luca 11:5-8. Isus a dat aici ilustraţia cu omul căruia părea că nu-i pasă de prietenul lui. El a spus că aşa îţi va părea uneori Tatăl ceresc. Vei crede că El este un prieten lipsit de bunătate, dar aminteşte-ţi că nu e aşa; va veni timpul când vei înţelege totul. Apar nori peste prietenia din mimă şi adesea însămi dragostea trebuie să aştepte în durere şi lacrimi binecuvântarea părtăşiei depline. Când Dumnezeu pare să fie cu totul acoperit, vei rămâne mai departe încrezător în El?

Umbrirea feţei Tatălui. Luca 11:11-13. Isus spune că sunt momente când Tatăl tău îţi va părea un tată denaturat, îţi va părea aspru și indiferent, dar aminteşte-ţi că nu este aşa; El ne-a spus: ..Oricine cere capătă”. Dacă faţa Tatălui este umbrită acum, aşteaptă ca El să ţi se reveleze clar şi să-ţi explice tot ce a permis să vină în viaţa ta.

Caracterul de neînţeles al credincioşiei Sale. Luca 18:1-8. „Când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” Va găsi în tine acea credinţă care se sprijină pe El, în ciuda confuziei? Rămâi statornic în credinţă, crezând că tot ce a spus Isus este adevărat, chiar dacă acum nu înţelegi ce face Dumnezeu El are în joc lucruri mai mari decât acelea pe care I le ceri tu acum.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare,… ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos… ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus…” EFESENI 2:4-6

Credinciosul este o persoană a cărui privire este aţintită asupra Domnului Isus care este Modelul nostru desăvârşit în toate privinţele. Oricine poate aprecia dacă o comportare este morală sau nu,, dar foarte puţini pot să realizeze faptul că până şi oameni evlavioşi pot face lucruri care sunt cu totul contrare Duhului Sfânt şi lui Dumnezeu însuşi. Multe din aşa numitele practici religioase sunt păcate şi oamenii nu văd aceasta pentru că aceste practici sunt o subtilă manevrare a vrăjmaşului care, prin ele, îi face pe creştini să fie concentraţi asupra lor chiar cu sinceritate şi evlavie, dar abătându-le privirea de la Persoana Domnului Isus care ar trebui să fie singurul motiv al strângerilor laolaltă. Din această pricină, nemaiavând în permanenţă înaintea inimii pe Modelul nostru desăvârşit de viaţă, ei îşi croiesc standardul de trăire în funcţie de râvna cu care participă la orele de cult, gândindu-se că în felul acesta şi-au asigurat aprecierea Domnului. Astfel, ei uită de-a binelea că sunt doar nişte creştini de adunări. Domnul lucrează însă în noi, amintindu-ne mereu că prin moartea şi învierea Lui, ne-a scos din lumea, chiar religioasă şi ne-a aşezat în duhul, chiar în cer. Noi suntem chiar acum; în Hristos Isus, în locurile cereşti şi suntem de când am fost mântuiţi. Avem astfel asupra noastră pecetea cerului: Duhul Sfânt. Dar Dumnezeu cere ca să umblăm în lumina acestui mare har, înaintând, câştigând biruinţe şi trăind într-un chip vrednic de Acela în care şi cu care suntem în locurile cereşti. Trebuie să căutăm să preţuim moştenirea pe care ne-a încredinţat-o Dumnezeu şi astfel să ne purtăm la înălţimea poziţiei în care ne-a aşezat Tatăl nostru. Dar dacă ne facem din moralitate şi religiozitate standardul nostru de viaţă, să fim siguri că vom falimenta şi ne vom lipsi de părtăşia cu Domnul Isus în locurile cereşti. Dar dacă îl avem numai pe El cel slăvit, ca obiect al adorării noastre, vom dovedi puterea învierii Lui, nu numnai ridicându-ne când am greşit, dar şi întărindu-ne ca să putem „…să alergăm spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Hristos Isus.”(Fii. 3:14).

Pentru că în bogata Sa îndurare, Dumnezeu ne-a adus la viaţă în Hristos, din morţi cum eram, să-L rugăm stăruitor să ne dea harul să trăim viaţa de înviere a Domnului Isus şi să nu ne mulţumim numai cu o viaţă religioasă care pentru mulţi este o adevărată moarte, ci privind la El ca Omul în slavă, să trăim ca El cum a trăit El ca Om pe pământ şi în felul acesta ne vom bucura de faptul că noi suntem cereşti.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu sunt proslăvit în ei”. Ioan 17:10.

În cuvântul lui Dumnezeu este scris ceea ce a făcut Isus. Dar şi Duhul lui Dumnezeu trebuie să ni le descopere. Si aceasta ne dă bucurii nespuse. Credeai că pierderi ceva? Nu credeai că viaţa cu Dumnezeu este mult mai frumoasă? Si eu am crezut că, dacă încep să frecventez la ore biblice, voi fi un om trist şi lipsit de orice bucurie. Am văzut pe ceilalţi oameni care erau acolo cu capetele plecate, asemenea unei vaci care trage la jug. Dar când m-am pocăit, am avut parte de o surpriză plăcută şi am spus: „Dacă ar şti oamenii ce viaţă poţi trăi cu Hristos, desigur încă astăzi s-ar hotărâ fiecare pentru El.” Cântarea spune:”desigur ar fi unii care s-ar hotărâ”. Dar eu am modificat această cântare prin pocăinţă şi am avut parte de bucurii şi necazuri până la naşterea din nou. Naşterea din nou a fost un lucru deosebit. Am ştiut sigur: sunt mântuit şi izbăvit. Am avut siguranţa că aparţin de Isus prin har! Unii cred că au o credinţă adevărată. Dar de ce nu-L mărturisesc pe Isus? Este scris: „Voi veţi fi martorii Mei!” In Adunări ar trebui chemat fiecare creştin să mărturisească. Cei mântuiţi vin dacă sunt chemaţi şi vin cu plăcere. Tu ce ai face dacă ai fi chemat să spui ceva despre Isus? Examinează-te! Poţi mărturisi despre dragoste şi har? Poţi să relatezi cum ai fost născut din nou? Poţi să spui ziua în care numele tău a fost trecut în cartea Vieţii? Un lucru e sigur, Duhul lui Dumnezeu îţi mărturiseşte când vii la el. De aceea te îndemn să rămâi în Cuvântul Său, astfel vei recunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ŞI CASA MEA …

Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta. Faptele Apostolilor 16.31

Aceste cuvinte adresate unui om care îşi aştepta sfârşitul, sunt de asemenea vestea bună şi pentru mine. Dacă aş fi aproape de moarte, n-aş dori nimic altceva, şi aceasta este tot ce-mi trebuie, cât voi trăi. Întorcându-mi privirile de la mine însumi, de la păcatele mele şi de la toate ideile şi meritele mele personale, eu mă încred în Domnul Isus pe care Dumnezeu mi L-a dat. Eu cred în El, mă odihnesc în El şi-L primesc ca pe Mântuitorul meu desăvârşit. Doamne, sunt mântuit, şi sunt pentru toată veşnicia, căci cred în Isus. Binecuvântat să fie Numele Tău. Fă-mă să dovedesc zilnic prin viaţa mea că sunt mântuit de egoismul meu, de tot ce este lumesc şi de orice arătare a răului.

Dar nu vreau să mă mulţumesc cu jumătate de făgăduinţă, când Tu îmi dai una întreagă şi-mi vorbeşti şi de familia mea. Mântuieşte-i pe toţi, te rog fierbinte. Îngăduie de asemeni acest har servitorilor şi servitoarelor mele şi tuturor celor care sunt sub acoperişul meu sau care lucrează ceva pentru mine. Tu mi-ai dat această făgăduinţă mie personal şi eu cred în Domnul Isus; şi te rog împlineşte-mi această rugăciune pe care ţi-o aduc, după cuvântul Tău.

În rugăciunile mele zilnice îi voi aduce pe nume înaintea Ta pe toţi fraţii mei, pe surorile mele, pe părinţi, pe copii, prieteni şi servitori, şi nu-ţi voi da pace până ce nu vei împlini aceste cuvinte; „tu şi casa ta”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. Num. 12,3.

Dacă apostolul Iacov ne avertizează în epistola sa: „Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii fraţilor” este neapărată nevoie să auzim. Cuvântul lui Dumnezeu este plin de exemple concrete care sunt urmările celor care nu ascultă de aceste avertizări. Astfel de istorisire găsim şi în Numeri 12 unde ne este descris că Aaron, marele preot şi Miriam, proorocită au vorbit împotriva lui Moise. Dumnezeu a dat acestor trei israeliţi fiecăruia o deosebită solie, ca şi în zilele noastre când după învăţătura din Romani 12,Duhul Sfânt a dat fiecărui mădular al Trupului lui Hristos deosebite daruri cu avertizarea de a le folosi în adunare şi pentru adunare „potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu.” Moise era „foarte blând” şi a lăsat pe Dumnezeu să judece. Ceea ce a şi făcut Dumnezeu într-o formă evidentă. Numai în prezenţa lui Dumnezeu se putea clarifica această situaţie foarte urâtă. Dumnezeu arătând nevinovăţia lui Moise, a coborât o judecată momentană şi grea peste Minam încât s-a umplut de lepră. Ce semn dumnezeiesc că Aaron şi Miriam au păcătuit! Dar Moise – o pildă unică a Dumnului nostru – a stăruit în rugăciune şi Dumnezeu l-a ascultat. Dar şi întregul popor era încărcat cu acest păcat căci ei nu au putut merge mai departe până când Miriam nu s-a întors în tabără. Numai după primirea ei în tabără au putut să-şi continue drumul spre Canaan. Aici găsim de asemenea o mare lecţie pentru noi. Păcatul săvârşit de un mădular întinează pe toţi care sunt în părtăşie cu el. (Vezi cu atenţie 1 Cor. 5.6-13; 10.14-22). De aceea trebue măturat aluatul cel vechi de către noi. Nu scrie să ne rugăm să-l dea afară Dumnezeu. Să învăţăm şi noi ca şi Moise să: „Binecuvântaţi pe cei ce vă prigonesc.” (Rom. 12.14).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Orizontul sufletului meu raportează, ca robul lui Ilie: „Nu este nimic” (1 Împăraţi 18:43). Orice ușă a oportunității pare închisă. Ajută-mă să nu mă pripesc.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă.» 1 PETRU, 5,8-9

Trebuie să conştientizăm adevărul că, din punct de vedere organic am fost altoiţi spiritual, am devenit una cu Israelul; de aici şi multiplele atacuri ale diavolului. Israelul este partea vizibilă a poporului lui Dumnezeu, iar Biserica lui Isus este partea nevăzută. De aceea avem acelaşi duşman şi ducem aceeaşi luptă! Concluzia care se desprinde de aici este logică: duşmanul nemilos care se luptă să distrugă complet Israelul, doreşte să-i nimicească şi pe copiii lui Dumnezeu, atât din punct de vedere fizic, cât mai ales spiritual. În viclenia, în şiretenia sa, diavolul îţi întunecă ochii astfel încât să nu mai poţi vedea păcatul. El vrea să-l sădească, să-l înrădăcineze în inima, în gândurile tale. Scriptura spune: «Păzeşte-ţi inima» (Prov. 4,23). Păstrează Cuvântul lui Dumnezeu în inima ta! Satan vrea să îţi stăpânească mintea, dar tu gândeşte-te mai degrabă la Domnul vieţii tale, la Mântuitorul nostru Isus Cristos. Duşmanul vrea să se folosească în mod negativ de limba ta, dar Cuvântul lui Dumnezeu te îndeamnă mai degrabă la tăcere: «Căci cine iubeşte viaţa şi vrea să vadă zile bune să-şi înfrâneze limba de la rău şi buzele de la cuvinte înşelătoare» (1 Petru 3,10). Mulţi cad – noi însă pornim la atac şi biruim în Numele lui Isus; exact în aceste vremuri din urmă este foarte important să nu cedăm ispitelor diavolului!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este un Dumnezeu gelos. Naum 1:2

Domnul nostru este foarte gelos pe dragostea ta, credinciosule. Te-a ales El? Atunci nu poate îndura ca tu să alegi pe altcineva. Te-a cumpărat El cu sângele Său? Atunci nu poate îndura ca tu să gândeşti că îţi aparţii ţie sau acestei lumi. Te-a iubit cu o dragoste atât de mare, încât nu a vrut să fie în ceruri fară tine; a ales să moară El, ca să nu te vadă pe tine murind. El nu poate îndura nici un obstacol între dragostea inimii tale şi El însuşi. Este foarte gelos pe încrederea ta. Nu îţi va permite să te încrezi într-un braţ de came. Nu poate îndura ca tu să sapi puţuri crăpate, atunci când izvorul de apă vie este întotdeauna la dispoziţia ta. Când ne sprijinim pe El, El este bucuros; dar când ne transferăm dependenţa supra altuia, când ne sprijinim pe înţelepciunea noastră sau pe un prieten — şi, cel mai rău, când ne încredem într-o lucrare a mâinilor noastre — El este nemulţumit şi ne va pedepsi ca să ne întoarcă la Sine. El este foarte gelos şi pe tovărăşiile noastre. Nu trebuie să existe nici o persoană cu care să vorbim mai mult decât vorbim cu Isus. Să rămâi numai în El este adevărata iubire; dar să comunici cu lumea, să găseşti mângâiere în plăcerile fireşti, sau chiar să preferi societatea iubiţilor tăi creştini timpului petrecut cu El, toate aceste lucruri sunt dureroase pentru Dumnezeul nostru gelos. El este fericit să rămânem în El şi să ne bucurăm de tovărăşia Lui constantă. Multe din încercările pe care El le trimite asupra noastră au drept scop îndepărtarea inimilor noastre de la lucrurile create şi apropierea de Creator. Fie ca această gelozie, care ne tine întotdeauna aproape de Christos, să fie o mângâiere pentru noi; fiindcă, dacă El ne iubeşte atât de mult încât îi pasă de dragostea noastră, putem fi siguri că nu va îngădui să ni se întâmple nimic rău, şi că ne va proteja de toţi duşmanii. O, dacă am avea destul har ca să ne păstrăm inimile pentru Christos astăzi, şi să închidem ochii cu gelozie sfântă la toate fascinaţiile lumii!

Seara

Voi cânta bunătatea şi dreptatea. Psalmi 101:1

Credinţa biruieşte în încercări. Arunci când raţiunea este aruncată în temniţă, cu picioarele în butuci, credinţa face să răsune zidurile de cântare, în timp ce spune: „voi cânta bunătatea şi dreptatea; Ţie, Doamne, îţi voi cânta” (Psalmi 101:1). Credinţa trage masca neagră de pe faţa necazurilor şi descoperă îngerul de sub ea. Credinţa priveşte spre nori şi vede că acest nor mare se va sfărâma şi va ploua cu îndurare peste ea.

Există motiv de a cânta chiar şi în judecăţile lui Dumnezeu. Mai întâi, încercarea nu este atât de grea cât ar fi putut fi. In al doilea rând, necazul nu este atât de mare, pe cât merităm noi. In al treilea rând, nenorocirea nu este mai grea decât poverile pe care le cară ceilalţi. Credinţa vede că până şi cea mai grea durere nu îi este dată ca o pedeapsă. Nu există nici o picătură din mânia lui Dumnezeu în ea; ne este trimisă numai din iubire. Credinţa discerne dragostea strălucind ca un diamant pe pieptul unui Dumnezeu mânios. Credinţa spune despre durere: „este un semn de onoare, fiindcă copilul trebuie să îndure nuiaua”. Apoi cântă ca rezultat al durerii, fiindcă durerea este trimisă spre binele ei spiritual.

Credinţa spune: „căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17).

Tot ce îmi stă în cale mă conduce
Pe drumul bucuriilor cereşti
Căci, dacă viaţa încercări aduce
Ştiu că sunt trecătoare, şi lumeşti.
Chiar dacă aş primi onoare
Nu voi uita cărarea niciodat;
Căci ea mă duce-n depărtare
La Domnul meu, cel minunat.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)

Odată am învăţat o lecţie importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, aşa cum şi tu şi eu facem, şi apoi I-a mulţumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, aşa cum şi tu şi eu facem. Dar el şi-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobişnuită: „Şi Doamne, susţine-ne! Da, susţine-ne în toate părţile slabe!”

Tu ai „părţi slabe”? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou şi totodată ni L-a prezentat pe Marele Susţinător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creştin, gata să întindă braţul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în „toate părţile lui slabe„.

Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,

Şi lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;

Ştiu povara ta, copile. Eu am creat-o;

Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte

Din greutatea ei doar pentru puterea ta,

Pentru că deşi Eu am impus-o, am spus:

„Voi fi aproape, şi când ea se va rezema de Mine,

Această povară va fi a Mea, nu a ei;

Aşa că-l voi ţine pe copilul Meu înconjurat de braţele

Dragostei Mele”. Pune-o jos aici, nu te teme

S-o aşezi pe un umăr care ţine

Domnia peste lumi. Şi vino mai aproape:

Nu eşti destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;

Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.

Mă iubeşti, ştiu. Aşa că nu te îndoi;

Ci pentru că Mă iubeşti, reazemă-te bine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia10.1-25

    In timp ce ne stă la dispoziţie un vechi şi un bun drum, cu privire la care este bine să ne informăm (cap. 6.16), să nu uităm că există şi un altul de care trebuie să ne păzim să apucăm pe el: este cel al naţiunilor sau, altfel spus, al lumii (v. 2). De fapt, fiecare contact cu lumea tinde să ne imprime felul ei de a trăi şi de a gândi. Bineînţeles, nu ne putem sustrage de la aceste contacte, iar unii dintre noi sunt chiar foarte expuşi acestora, din cauza ocupaţiei lor, dar în niciun caz nu trebuie să fim curioşi să cunoaştem sau să arătăm interes faţă de „cele din lume” (1 Ioan 2.15). Exemplul Dinei din Geneza 34.1 constituie un avertisment serios. Să ne ferim de anumite tovărăşii, de anumite cărţi pregătite să ne instruiască cu privire la acest drum periculos! Să nu ignorăm locul unde îi duce pe cei care-l urmează (Matei 7.13)! Ceea ce îi caracteriza pe cei dintre naţiuni în timpul lui Ieremia (ca şi pe cei din lume, astăzi) este închinarea la idoli. Dumnezeu declară ceea ce gândeşte despre acest lucru şi le-o rosteşte acestor naţiuni în propria lor limbă (v. 11 este scris în aramaică).

Versetul 23 ne aduce aminte de un dublu adevăr, că ziua de mâine nu este a noastră, ca să dispunem de ea (Iacov 4.13), şi, de asemenea, că nu suntem capabili să ne dirijăm propriii noştri paşi. Ieremia ştia aceasta. În ce ne priveşte, am înţeles noi, fiecare în parte, acest adevăr?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 14:13-21

SĂTUL DAR FLĂMÂND

Isus a luat pâinile, a mulţumit lui Dumnezeu, le-a împărţit ucenicilor… Ioan 6:11

Dintre toate minunile săvârşite de Domnul Isus, cea a înmulţirii pâinilor este relatată de toate cele patru evanghelii. Fiecare relatare menţionează că El S-a rugat înainte de-a împărţi pâînile şi peştii. În fiecare caz, scriitorul afirmă că Isus fie că „a mulţumit” sau „a binecuvânta”. In rugăciunile Sale Isus a făcut două lucruri: a recunoscut dependenta Sa de Tatăl ceresc pentru viaţa fizică, şi Şi-a exprimat mulţumirile pentru purtarea de grijă a Tatălui. Un rege evlavios al Spaniei, cunoscut sub numele de Alfonso XIX, a observat că băieţii care serveau la curte uitau să se roage înainte de-a mânca. Aşa că s-a hotărât să le dea o lecţie. A dat un banchet si i-a invitat pe toţi să participe. În timpul cinei, un cerşetor în zdrenţe a intrat în sala banchetului, s-a aşezat la masă şi a început să mănînce vârtos. Când a terminat, a ieşit afară, fără să spună un cuvânt. „Mizerabilul acesta trebuie să fie biciuit”, au strigat băieţii. „A mâncat bucatele regelui şi nici măcar nu şi-a arătat gratitudinea”. Regele s-a ridicat liniştit în picioare, peste grupul revoltaţilor s-a aşternut liniştea. „în fiecare zi luaţi din bogăţia binecuvântărilor vieţii din mâna Tatălui ceresc”, a spus regele. „Vă bucuraţi de lumina soarelui, respiraţi aerul Lui, mâncaţi mâncarea pe care v-o dă El, şi nici măcar nu vă sinchisiţi să-I spuneţi „mulţumesc” pentru ele. Sunteţi mult mai ingraţi decât cerşetorul acela”. Să nu ne mulţumim niciodată cu un stomac plin, lăsând sufletul înfometat prin ingratitudine.     D.J.D.

Îţi mulţumim cu lacrimi, Părinte-Adevărat,
Pentru pâinea zilnică şi viaţa ce ne-ai dat,
Pentru sănătate şi lumina ce-o primim,
Pentru toate, Te lăudăm şi proslăvim. Mohler

Cel care uită limba mulţumirii nu poate sta de vorbă cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și Mițraim a născut … pe casluhimi (din care au ieșit filistenii). Geneza 10.13,14

Și Avraam a locuit temporar în țara filistenilor multe zile. Geneza 21.34

Cine sunt filistenii și ce reprezintă ei? (1)

Filistenii sunt vrăjmașii în mâinile cărora Dumnezeu dă pe poporul Său. Vom privi pe scurt la ceea ce Scriptura ne arată cu privire la caracterul lor. În primul rând, ei sunt aceia care dau numele întregii țări (Filistia – Palestina). Este foarte interesant să vedem că Dumnezeu nu folosește niciodată numele de Palestina atunci când vorbește despre moștenirea poporului Său. Acest nume desemnează întotdeauna o țară ostilă. Astfel, în cântarea lui Moise, după trecerea Mării Roșii, se spune: „Ia cuprins groaza pe locuitorii Filistiei”. Credința privește la ea ca la o țară a vrăjmașilor, până când este luată în stăpânire de poporul lui Dumnezeu.

Ea era deci țara filistenilor, însă ei nu aveau niciun drept la ea. Erau intruși acolo sau, așa cum sugerează numele lor, erau „rătăcitori”, un popor fără absolut niciun drept de a se afla acolo. Ei rătăciseră și se stabiliseră dea lungul țărmului mării, fiindcă pe acolo pătrunseseră în țară. Dumnezeu refuzase categoric o astfel de cale pentru poporul Său, fiindcă el trebuia să intre în țară pe drumul morții și al învierii.

Râul Iordan vorbește în felul acesta despre moartea și învierea lui Hristos; toți cei care intră în moștenirea lor pe această cale sunt popor al Său, în timp ce toți aceia care pretind a avea o parte cu poporul lui Dumnezeu, dar care nu au fost cu adevărat identificați cu Hristos în moartea și în învierea Sa, sunt rătăcitori și intruși în teritoriul lui Dumnezeu. S. Ridout

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… fiți buni unii cu alții, miloși și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos. Efeseni 4.32

Cum iertăm?

Un om bătrân a fost invitat la radio cu prilejul împlinirii a 90 de ani. La întrebarea prezentatorului dacă are dușmani, bătrânul a răspuns: „Nu am niciun dușman în această lume”. – „Extraordinar; cum a fost posibil? Bătrânul a răspuns: „Toți au murit înaintea mea”.

Un soldat spaniol era pe moarte. Preotul l-a întrebat dacă și-a iertat toți dușmanii. „Părinte”, a zâmbit el, „nu am dușmani, deoarece i-am ucis pe toți”.

Abraham Lincoln, fostul președinte al Americii a fost întrebat despre dușmanii săi. El a răspuns: „Nu am dușmani, fiindcă i-am făcut pe toți prieteni iertându-i”.

Iată trei moduri de a-ți trata dușmanii! Pe care mod l-ai alege, cititorule? Președintele Lincoln a făcut cea mai bună alegere. Putem vedea și din acest exemplu practica sa creștină. Însă cea mai strălucită pildă de iertare ne-a lăsat-o Dumnezeu Însuși. Temelia, pe care ne iartă Dumnezeu, o constituie lucrarea lui Hristos la cruce. Cei care L-au primit pe Hristos ca Mântuitor al lor, sunt beneficiarii acestei iertări dumnezeiești. Pilda, pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu, este tema cea mare a iertării creștine. Toți suntem chemați s-o urmăm, iertând pe cei care ne-au greșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VEI UMBLA ÎN IERTARE

„I-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile” (Geneza 50:21)

     Iacov a murit la șaptesprezece ani după ce s-a reîntâlnit cu Iosif, fiul pierdut, și frații lui Iosif iar au intrat în panică. Ei au început să se gândească: „Iosif… ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut” (v. 15). Așa că s-au strâns laolaltă, au inventat o poveste și i-au trimis vorbă lui Iosif, spunându-i: „Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de a muri: „Aşa să vorbiţi lui Iosif: „Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău” (v. 16-17). Să ne gândim puțin. Dacă tatăl lor ar fi spus lucrul acesta cu adevărat, el nu ar fi spus-o fraților lui Iosif, ci lui Iosif însuși, nu? El nu s-ar fi dus în mormânt cu teama că Iosif și-ar dori răzbunarea. Când Iosif a auzit că frații lui îi puneau iertarea la îndoială, i-a strâns pe toți la el și a plâns, spunând: „Fiţi, deci, fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.” Şi i-a mângâiat şi le-a îmbărbătat inimile”(v. 21). Adevărata iertare, cea despre care primim învățătură din Scriptură, este un angajament pe care trebuie să-l pui în practică în fiecare zi a vieții tale. Oamenii au cel mai mult nevoie de dragoste atunci când o merită cel mai puțin. Nimeni nu a spus vreodată că va fi ușor. Dacă Domnul Isus ar fi așteptat până când vrăjmașii Săi aveau să se pocăiască, El nu S-ar fi rugat niciodată pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu știu ce fac!” (Luca 23:34). Firește, e mai ușor să ierți atunci când ceilalți își recunosc greșeala. Dacă, însă, lucrul acesta este o condiție necesară, nu vei experimenta niciodată izbânda! Ceea ce nu ierți – trebuie să retrăiești! Așadar, pentru binele tău, iartă, primește-ți viața înapoi și începe să umbli în binecuvântarea Domnului!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: