Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea la pregătire

„Aşa că, dacă îți aduci darul la altar şi acolo în aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ți darul.”

Matei 5:23-24

Este uşor să ne imaginăm că vom ajunge cândva să fim desăvârşiţi şi pregătiţi, dar pregătirea nu se face deodată, ea este un proces susţinut. E periculos să rămâi la nivelul experienţei actuale. Viaţa creştina cere pregătire şi
iarăşi pregătire. Tânărul creştin este repede atras de sentimentul sacrificiului. Omeneşte vorbind, ceea ce ne mână spre Isus Cristos este sentimentul eroismului din noi; dar cercetarea atentă făcută de cuvintele Domnului nostru pune deodată la încercare acest val de entuziasm. „Du-te întâi de împacă-te cu fratele tău.” Acest du-te, pe care-l cere pregătirea, înseamnă să ne lăsăm cercetaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Sentimentul sacrificiului eroic nu este suficient. Lucrul pe care-l detectează Duhul Sfânt în tine este înclinaţia ta naturală care nu poate fi niciodată de folos în slujba Sa. Numai Dumnezeu poate detecta această înclinaţie din tine. Ai ceva de ascuns faţă de Dumnezeu? Dacă ai, lasă-L pe Dumnezeu să te cerceteze cu lumina Sa. Dacă e vorba de păcat, mărturiseşte-l, nu admite doar existenţa lui. Eşti gata să-L asculţi pe Domnul şi Stăpânul tău, oricâtă umilinţă ar aduce aceasta dreptului asupra propriei tale persoane? Nu lepăda niciodată judecata Duhului Sfânt asupra unui lucru. Dacă ea este destul de importantă pentru Duhul lui Dumnezeu ca să ţi-o aducă în minte, înseamnă că acela este lucrul pe care l-a detectat El. Tu căutai să renunţi la un lucru mare. Dumnezeu îţi vorbeşte de un lucru mic, dar în spatele căruia se înalţă marea citadelă a îndărătniciei. „Nu voi renunţa la dreptul asupra propriei mele persoane!” -exact la ceea ce Dumnezeu vrea să renunţi dacă vrei să fii un ucenic al Lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Preaiubiţilor, dacă Dumnezeu ne-a iubit astfel, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” 1 IOAN 4:11

Cel mai bun lucru în viaţa unui adevărat creştin este de a învăţa să iubească. Este foarte adevărat că viaţa cu toate experienţele ei este chiar o şansă de a învăţa iubirea. Lecţia aceasta ne-a fost deja prezentată în Scriptură în multe locuri şi în diferite aspecte şi în Vechiul cât şi în Noul Testament. Dar cuvintele personale ale Domnului Isus sunt cele mai concludente: „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…” şi El o spune ca pe o poruncă nu ca pe un sfat cu caracter facultativ. Noi nu am venit în lumea aceasta ca să ne îmbogăţim, să câştigăm putere şi prestigiu, să devenim învăţaţi sau să facem lucruri mari în orice privinţă ar fi. Nu suntem aici numai să ne străduim în activităţile noastre zilnice oricât de drepte şi de necesare ar fi ele. Nu suntem aici numai ca să predicăm Evanghelia, să mângâiem în necaz, să vizităm pe bolnavi şi să împlinim fapte de caritate. Toate acestea sau fiecare din aceste lucruri, pot face parte din datoriile noastre care să umple activitatea noastră umană şi sunt de dorit, ele făcând parte din tot ce poate cuprinde înţelesul de „om”. Dar în toate ocupaţiile noastre, adevăratul scop al vieţii pe care trebuie să-l urmărim totdeauna şi cu tot dinadinsul, dacă am înţeles adevăratul sens al vieţii, este de a învăţa să iubim, să creştem în dragoste şi aceasta să formeze caracterul nostru de ucenici ai Domnului Isus care ne oferă adevăratul înţeles şi model de ceea ce înseamnă a iubi. Putem să învăţăm arta cea mai frumoasă a vieţii – muzică, pictură, literatură sau ştiinţele cele mai înalte şi profesiunile cele mai instructive, putem să fim angrenaţi şi devotaţi în cele mai alese şi nobile activităţi, dar dacă în toate acestea nu învăţăm dragostea, şi nu devenim, ca un efect al iubirii, mai tandri în duh şi în fapte, ne lipseşte adevăratul sens de a trăi. Dacă în mijlocul tuturor datoriilor noastre, a grijilor, încercărilor, bucuriilor şi necazurilor, nu creştem zi de zi în blândeţe, în amabilitate, în altruism şi în gingăşie şi în orice ar putea să izvorască din dragoste, nu am învăţat marea lecţie, în această şcoală a vieţii, pe care Domnul Isus însuşi ne-a prezentat-o în viaţa Sa, în cei trei ani şi jumătate ai lucrării Lui misionare pe pământ. Dumnezeu în îndurarea Lui cea foarte mare, ne-a arătat ce însemnează a iubi cu adevărat, în Persoana singurului Său Fiu pe care L-a dat la moarte pentru noi. Nu este altă cale de a învăţa iubirea decât de a privi necurmat la Domnul Isus şi de a-L urmări în toate amănuntele vieţii Lui pământeşti, şi apoi de a mă întreba: Doamne, iubesc eu ca Tine? Dacă ne-am pune această întrebare cu toată sinceritatea vom fi nevoiţi să plecăm capul ruşinaţi. Dumnezeu ne-a format, păcatul ne-a deformat dar Hristos ne-a transformat. Fie ca această transformare să se reflecte şi în asemănarea noastră cu El în ce priveşte faptul de a iubi cum a iubit El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina este întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă şi dulceaţa în loc de amărăciune”! Isaia:5:20.

Noi trăim asemenea zile şi va fi şi mai rău. Vedem că toate se îndreaptă cu paşi repezi spre sfârşit. După cum stau bisericile, putem spune: nu mai durează mult şi Anticristul va lua loc în ele, proclamându-se Dumnezeu. Acest lucru este vizibil la catolici şi reformaţi. Se putea citi într-un ziar cum într-o Biserică din Italia a fost schimbat un portret al lui Hristos cu cel al lui Mussolini. Tatăl nostru ceresc a ştiut toate acestea şi le-a prezis, iar cel care are ochi deschişi poate vedea cum se împlinesc toate. De câte ori citim „Vai pentru toţi aceia care spun binelui rău şi răului bine”. „Vai de cei care aleargă dis-de-dimineaţă după băuturi ameţitoare şi stau până noaptea târziu şi se înfierbântă de vin! Harpa şi lira, toba, flautul şi vinul sunt oaspetele lor; dar nu iau seama la lucrarea Damului şi nu văd lucrul mâinilor Sale”. De aceea vor avea parte de judecată groaznică: cei bogaţi şi săraci împreună cu oamenii de rând, toţi laolaltă. „Vai de cei care trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii şi păcatul cu hăţurile unei căruţe şi zic: să-şi grăbească şi să-şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem. Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire ca s-o cunoaştem!” Astfel vorbesc ei batjocoritor zicând răului bine şi binelui rău, socotindu-se înţelepţi şi pricepuţi. Dar vai de aceia care se socotesc înţelepţi şi pricepuţi şi nu se pleacă înaintea Cuvântului acelui Atotputernic! Cu groază vor culege şi mânca roada faptelor lor.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

RÂUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ

„Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul…” Ezechiel 47.9

Apele vii din vedenia prorocului Ezechiel, curgeau în Marea Moartă şi aduceau viaţă până şi în acest loc cu apă stătătoare. Acolo unde curge harul, vine întotdeauna peste tot şi imediat viaţă duhovnicească. Harul vine în chip desăvârşit din viaţa lui Dumnezeu, care îl îndrumă aşa cum malurile îndrumă cursul apei dintr-un râu. Pe oriunde trece harul, el nu aşteaptă să vadă cum curge viaţa, ci el însuşi zămisleşte această viaţă prin undele sale dătătoare de viaţă. Oh, fie ca acest râu al harului să curgă pe toate străzile noastre şi să umple toate fundăturile; să ajungă până la casa mea şi să se ridice până acolo încât să umple toate odăile casei. Doamne, fă Tu ca această apă vie sa vină peste familia mea şi peste prietenii mei, dar să nu treacă fără să mă atingă şi pe mine. Eu am băut deja din ea, aşa socotesc, dar aş vrea să înot în ea şi să mă afund tot mai mult în această apă vie! O, Mântuitorul meu, îmi trebuie o viaţă din belşug. Vino, Te rog, la mine, până când fiecare părticică din fiinţa mea va fi înviorată. Dumnezeule viu, Te rog umple-mă cu viaţa Ta! Eu sunt sărac şi uscat ca un lemn. Vino, Doamne şi fă-mă să trăiesc astfel, încât la fel ca şi toiagul lui Aron să pot aduce flori şi roade spre slava Ta. Întăreşte-mă, pentru dragostea Fiului Tău Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, şi fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui.” Evr. 5,7.

Moartea din care Dumnezeu a înviat pe Fiul Său prea iubit, este moartea de cruce, moartea care avea ca urmare judecata lui Dumnezeu peste păcat. Aici ne este prezentată taina Persoanei Fiului lui Dumnezeu în nemărginita ei mărime, care este de neânchipuit pentru mintea omenească. Hristos de bună voia Lui şi-a dat viaţa şi a luat-o înapoi în măreţia şi puterea Persoanei lui dumnezeieşti. Dar în acelaş timp trebuia să moară pentru noi ca înlocuitor. Trebuia să suporte moartea ca judecată dreaptă a lui Dumnezeu pentru păcat. Toate cerinţele sfinţeniei şi dreptăţii lui Dumnezeu trebuiau să fie împlinite prin Omul Isus Hristos. El a aplecat capul sub loviturile mâniei lui Dumnezeu. Deoarece a luat locul păcătosului a trebuit să moară ca să poată aduce mântuirea potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Domnul Isus Hristos ştia în ce postură e omul păcătos. El era pregătit să suporte toate urmările acestei stări. Domnul Isus s-a supus şi a ascultat în totul. El era desăvârşit în ascultarea şi dependenţa faţă de Dumnezeu. Aceasta e „ascultarea Lui” pentru care a fost înălţat. Dumnezeul cel sfânt trebuia să-şi menţină dreptatea Lui chiar şi faţă de cei care încălcau legile Lui şi care au păcătuit împotriv Lui călcând în picioare slava Sa. Judecata lui Dumnezeu a coborât peste Acela care a stat în locul păcătoşilor. Slavă, mărire şi adorare pentru dragostea Lui fără margini! Nimic nu poate să preamărească mai mult Numele lui Dumnezeu ca o simţire plină de mulţumire şi de adorare din partea creştinilor. Am ajuns şi noi în această stare sfântă plini de adorare faţă de Dumnezeul şi Tatăl nostru?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, îţi mulţumesc pentru plinătatea tonusului şi a sănătăţii pe care Tu ne-o dai în aceste zile. Continuă să faci aceasta, o, Doamne. Scapă-ne de toate emoţiile false, de sentimentalism şi tristeţe şi binecuvântează pe fiecare din noi azi cu vigoare şi bucurie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.» DEUTERONOM 31,6

Ce minunat! Însuşi veşnicul şi atotputernicul Dumnezeu te strigă şi-ţi spune că nu trebuie să-ţi fie frică, deoarece El vrea să te însoţească la fiecare pas. Ce este umblarea cu Dumnezeul cel veşnic? Dacă El nu ne-ar fi promis că doreşte să meargă alături de noi nu aş avea curajul să spun nimic despre acest lucru. Este greu să umbli cu El, cu Dumnezeul cel veşnic. A umbla nu înseamnă numai a înainta, ci şi a ţine pasul cu El. Păstrarea cadenţei vine din liniştea interioară, din pacea cu El. Dacă există dezacord între Dumnezeul cel viu şi realitatea spirituală din sufletul tău, dacă s-au interpus păcate între tine şi El, atunci nu poţi ţine pasul. Atunci mergi ori prea repede, ori prea încet. În Amos 3,3 este scris: «Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?» Altfel spus, condiţia de bază să poţi umbla cu Dumnezeu este să devii una cu El – una cu Cel sfânt -prin Domnul Isus Cristos şi prin sângele Său vărsat. Doar atunci descoperi minunea binecuvântării de a fi purtat pe braţe de către Dumnezeu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Îmi era ruşine să cer împăratului o oaste de însoţire şi călăreţi, ca să ne ocrotească împotriva vrăjmaşului pe drum, căci spusesem împăratului: Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toţi cei ce-L caută, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei care-L, părăsesc”.Ezra 8:22

Din multe motive, un convoi ar fi fost preferabil unei cete de pelerini, dar o ruşine sfântă nu i-a permis lui Ezra să îl ceară. El se temea că regele va considera declaraţia lui de credinţă ipocrizie, sau îşi va imagina că Dumnezeul lui Israel nu este în Stare să-Şi păzească proprii închinători. El nu putea să se sprijine pe un braţ de carne într-o chestiune care ţinea de Domnul; de aceea, caravana a pornit fără protecţie vizibilă, păzită de Cel care este sabia şi scutul poporului Său. Mă tem că puţini credincioşi simt această gelozie sfântă pentru Domnul. Chiar şi cei care, într-o anumită măsură, păşesc prin credinţă, sunt tulburaţi Ocazional de pofte şi cer ajutor de la oameni. Este o mare binecuvântare să nu ai stâlpi şi proptele, şi să te sprijini pe Stânca Veacurilor, întemeiată pe Domnul însuşi. Oare vom căuta ajutorul statului pentru biserică, ştiind că Domnul este dezonorat atunci când cerem ajutorul Cezarului? De parcă Domnul nu ar putea susţine nevoile propriei Sale cauze! O să alergăm la prieteni şi la rude după ajutor, dacă ne amintim că Domnul este slăvit atunci când ne sprijinim numai pe braţul Său? Suflete, aşteaptă-L pe Dumnezeu. „Dar”, va spune cineva, „nu există mijloace?” Cu siguranţă că sunt; dar greşeala noastră constă uneori în neglijarea lor. Mult mai adesea, izvorăşte din faptul că ne punem încrederea în ele în loc să ne încredem în Dumnezeu. Puţini sunt cei care neglijează braţul creat, dar mulţi păcătuiesc încrezându-se prea mult în el. Învaţă, dragă cititorule, să-L slăveşti pe Domnul, lăsând deoparte alte mijloace, atunci când folosirea lor dezonorează numele Domnului.

Seara

Adormisem, dar inima îmi veghea.Cântarea Cântărilor 5:2

Paradoxurile abundă în experienţa creştinului. Textul nostru ne furnizează exemplul unuia: soţia adormise, dar totuşi era trează. Singurul care poate rezolva enigma credinciosului este cel care ară cu juninca experienţei (vezi Jud. 11:11-18). Mi-ar plăcea să întăresc două puncte din textul de seară: o adormire plină de jale şi o trezire plină de speranţă, adormisem”. Deşi păcatul locuieşte în noi, putem deveni slabi în îndatoririle sfinte, leneşi în disciplinele religioase, plictisiţi în bucuriile spirituale, vlăguiţi şi neglijenţi. Aceasta este o stare ruşinoasă pentru cel în care locuieşte Duhul; este extrem de periculoasă. Chiar dacă fecioarele înţelepte adorm uneori, este timpul să se scuture de amorţeala leneviei. Mă tem că mulţi credincioşi îşi pierd puterea, aşa cum şi-a pierdut Samson părul, în timp ce dorm în poala securităţii fireşti. Intr-o lume care moare în jurul nostru, este o cruzime si dormi. Cu veşnicia bătându-ne la uşă, este o nebunie. Totuşi, nici unul dintre noi nu este treaz de-a binelea. Câteva tunete ne-ar prinde bine. Este posibil să le simţim sub forma războiului, pierderilor personale sau necazurilor, dacă nu ne trezim singurii O, dacă am putea să părăsim pentru totdeauna patul uşurătăţii fireşti şi să ieşim în întâmpinarea Mirelui cu lămpile aprinsei „Inima îmi veghea”. Acesta este un semnal fericit. Viaţa nu a fost stinsă, deşi a fost mult înăbuşită. Atunci când inimile noastre renăscute luptă împotriva greutăţii naturale, ar trebui să fim recunoscători harului suveran care menţine un strop de vitalitate în „acest trup de moarte” (Romani 7:24).

Isus va auzi inimile noastre, le va ajuta şi le va vizita, fiindcă vocea inimii care veghează este într-adevăr vocea Prea Iubitului nostru, care ne spune „deschide-mi” (Cânt 5:2).Zelul sfânt va deschide cu siguranţă uşa,

 

O, binecuvântată milă! El stă la uşa încuiată
Cu inima zdrobită, şi fruntea-nsângerată;
Din suflet îmi alungă-orice păcat
Şi Il invit să intre, imediat

IZVOARE IN DEŞERT

Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.(Fapte 16:7)

Ce lucru ciudat pentru Domnul să le interzică, pentru că ei mergeau în Bitinia ca să facă lucrarea lui Hristos! Şi uşa era închisă înaintea lor de Duhul lui Hristos.Au fost timpuri când şi eu am experimentat acelaşi lucru. Uneori am fost întrerupt de la ceea ce părea a fi o lucrare foarte prosperă. Şi câteodată, a venit împotrivirea şi m-a forţat să dau înapoi, sau a venit boala şi m-a forţat să mă odihnesc într-un loc izolat.În acele timpuri, era dificil pentru mine să-mi las lucrarea neterminată, când eu credeam că era o slujbă făcută prin puterea Duhului Său. Dar în final îmi aminteam că Duhul nu cere numai o slujbă de lucrare, ci şi o slujbă de aşteptare. Am ajuns să înţeleg că în împărăţia lui Hristos nu sunt numai momente de acţiune, ci şi momente de reţinere de la acţiune. Şi de asemenea am ajuns să învăţ că un loc de izolare este deseori cel mai folositor loc dintre toate în această lume diversă. Recolta lui este mult mai bogată decât sezoanele în care grâul şi vinul sunt cel mai din belşug. Deci am învăţat să-I mulţumesc binecuvântatului Duh Sfânt că multe frumoase Bitinii a trebuit să fie părăsite fără o vizită din partea mea.Dragă Duhule Sfânt, dorinţa mea este să fiu condus de Tine. Cu toate acestea, oportunităţile mele de a fi folositor par să mă dezamăgească, pentru că astăzi uşa pare deschisă spre o viaţă de slujire pentru Tine, dar mâine se închide înaintea mea tocmai când vreau să intru. Învaţă-mă să văd o altă uşă chiar în mijlocul inactivităţii acelui moment. Ajută-mă să găsesc, chiar în zona slujirii în care Tu ai închis o uşă, o nouă intrare în slujba Ta. Inspiră-mă cu cunoştinţa că un om poate uneori să fie chemat să slujească nefăcând nimic, stând liniştit şi aşteptând. Şi când îmi aduc aminte de puterea „susurului [Tău] blând” (1 Împăraţi 19:12), nu mă voi plânge că uneori Duhul nu-mi îngăduie să merg. George Matheson

Când nu pot să-nţeleg îndemnul Tatălui meu,

Ce pare să nu fie decât o soartă rea şi crudă,

Încă aud acel susur blând şoptind mereu,

Dumnezeu lucrează,Dumnezeu e credincios, AŞTEAPTĂ NUMAI.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 21.1-14

    Profeţiile lui Ieremia nu ne sunt consemnate în ordinea în care au fost ele rostite. Cea de faţă ne poartă în vremea celui din urmă împărat al lui Iuda. Atacat de temutul său vecin, Nebucadneţar, împăratul Zedechia trimite doi soli la profet, pentru a-l ruga să-L consulte pe Domnul: era cel mai bun lucru pe care, de fapt, îl putea face. În realitate însă, el şi poporul căutau eliberarea fără ca mai întâi să se pocăiască: trândăveau prin ignorarea acestei condiţii, peste care, de altfel, nu se putea trece, din moment ce Dumnezeu nu o dădea pe una fără cealaltă (eliberarea fără pocăinţă). După toate câte anunţase Ieremia în capitolele precedente, o asemenea cerere era aproape o neruşinare şi de aceea Domnul este nevoit să le răspundă cu toată asprimea. Nu numai împăratul Babilonului va lupta împotriva lui Iuda, ci Însuşi Domnul: va lovi cu o ciumă mare oamenii şi animalele, precum odinioară turmele Egiptului (Exod 9.1-7). Totuşi, pe lângă acest drum al morţii, încă rămânea pentru acest popor un drum al vieţii… care însă cerea în mod obligatoriu recunoaşterea păcatelor şi supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. Acest drum este încă deschis: ne-am angajat fiecare dintre noi pe el?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Faptele 16:16-34

O INIMĂ CE CÂNTĂ

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, si cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Fapte 16:25

Pavel şi Sila erau într-o stare jalnică. Stăteau în temniţa dinăuntru, cu spatele sângerând după bătaia crudă şi cu picioarele strânse în butuci. Cu toate acestea nu se plâng, ci se roagă – nu oftează ci cântă! Aşa se întâmplă atunci când credinţa triumfă asupra circumstanţelor – când bucuria spirituală dă biruinţă în suferinţe fizice. Trupul poate fi întemniţat dar sufletul mântuit, nu. El poate zbura deasupra necazurilor prin puterea lui Cristos. Harul lui Dumnezeu rupe legăturile necazului şi poate să-i conducă pe alţii spre lauda şi slăvirea Aceluia care dăruieşte bucurie eternă. Un creştin, pe nume Robinson, trebuia să coboare într-o mină de
cărbuni pentru a aduce nişte informaţii de la un miner. Când a ajuns jos, a întrebat pe unul din mineri cum ar putea să-l găsească pe acel om. „O, nu vei avea nici o dificultate, a spus omul, cu siguranţă că îl veţi găsi cântând”. În timp ce Robinson înainta de-a lungul galeriilor întunecoase ale minei, se gândea că acest om trebuie să cânte unul din acele imnuri sumbre, ca de exemplu: „Valea umbrei morţii m-ameninţă iar”. N-a mers mult, când a auzit în schimb o voce veselă cântând cu bucurie: „în ţara unde curge laptele şi mierea / A mea e bogăţia întregului ţinut / Aici străluce pururi ziua fericită / Şi noaptea mea de patimi pe veci a dispărut”. Harul lui Dumnezeu schimbă noaptea în zi şi durerea în cântare. Doamne, dăruieşte-ne inimi ce cântă!     H.G.B.

Prin tumultul luptei mari şi grele
Aud mereu un cântec, dulce, sfânt
Şi-n suflet îmi răsună-al lui ecou,
Cum aş putea să tac şi să nu cânt? Lowry

Credinţa în bunătatea Lui Dumnezeu dă tărie sufletului şi o cântare inimii.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Isus deci, ridicânduȘi ochii și văzând că o mare mulțime venea spre El, ia zis lui Filip: „De unde să cumpărăm pâini ca să mănânce aceștia?”. Dar spunea aceasta ca săl încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă.      Ioan 6.5,6

Nu numai că ucenicii nu aveau resurse, dar nici nu se încredeau în Domnul că El lear putea furniza. Filip și ceilalți ucenici ajunseseră la sfârșitul posibilităților lor, însă, din nefericire, nu și la începutul încrederii lor în Domnul, așa că soluția lor a fost ca mulțimile să fie trimise săși găsească de mâncare. Domnul însă a spus: „Dațile voi de mâncare”, iar ei au descoperit că tot ceea ce aveau erau cinci pâini și doi peștișori. Totuși, cinci pâini de orz și doi peștișori, plus Hristos, însemnau suficiente resurse pentru oricât de multe persoane.

Mulți ucenici astăzi sunt precum ucenicii de odinioară. Ei nu cunosc resursele puse la dispoziția lor, căci niciodată nu sau folosit de ele. La fel ca văduva din Sarepta, ei au doar puțină făină și puțin untdelemn, insuficient chiar și numai pentru ei înșiși, darămite și pentru alții (1 Împărați 17.712). Însă ziua în care văduva a ieșit pentru a strânge două lemne ca să pregătească ultima masă, iar apoi să moară, acea zi a reprezentat începutul unei noi vieți și a unei noi experiențe. Cuvântul omului lui Dumnezeu ia schimbat obiectivul. „Nu te teme”, ia spus el, „fămi mie mai întâi …” (1 Împărați 17.13). Harul șia început cu blândețe lucrarea în ea, iar credința ei sa întărit tot mai mult. Din ziua aceea, ea a descoperit că avea resurse inepuizabile; prin urmare, foametea sa încheiat pentru ea. Nevoile ei au fost împlinite din belșug, iar ea a devenit un canal de binecuvântare și pentru alții. Aceasta este exact ceea ce Domnul dorește pentru ai Săi în ziua de astăzi. Având făina și untdelemnul, adică pe Hristos ca viață a noastră și Duhul Sfânt ca putere a ei, deși trăind întro lume a foametei, a secetei și a morții, putem totuși să fim canale ale binecuvântării pentru alții. L. Laurenson

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru? Psalmul 77.13

De nescufundat, de neînvins?

Titanic. Nenorocirea bine-cunoscută din istoria navigației a avut loc în 15.04.1912. Uriașul vapor de lux Titanic (270 m lungime, 51.000 cai-putere), care se credea că este de nescufundat, s-a lovit la prima călătorie de un ghețar și s-a scufundat. Peste 1.500 pasageri și-au găsit moartea în valurile înghețate ale Atlanticului de Nord.Bismarck. Crucișătorul de luptă (1939, 250 m lungime, 150.000 cai-putere) a fost cel mai modern și cel mai mare vapor al timpului său și mândria cea mare a marinei naziste. În 1941 a primit în luptă o torpilă, care a deteriorat cârma sensibilă. Incapabil de a fi manevrat și a devenit o epavă, crucișătorul impozant s-a scufundat în 27 mai în Atlantic. Numai 116 din cei peste 2.500 oameni ai echipajului au supraviețuit.Kursk. Submarinul nuclear (1990-1991, 150 m lungime, 98.000 cai-putere) era una din cele mai moderne vase ale marinei ruse. Kursk a participat în august 2000 la o manevră pe marea Barents. Datorită unei torpile aflate la bordul navei, aceasta a explodat. Submarinul nuclear s-a scufundat in marea Barents. Niciunul dintre cei 112 oameni ai echipajului nu a putut fi salvat.De unde vin visele arogante de invulnerabilitate și de neînvingere? Omul vrea în definitiv să fie puternic și independent de Dumnezeu. Dar fără Dumnezeu, omul nu poate exista – nici măcar un minut.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (3)

„Ca să fii fericit, tu şi copiii tăi după tine…” (Deuteronom 4:40)

     Copiii noştri ne reamintesc foarte mult de tinerețea noastră, iar uneori suntem cuprinși de teamă. Vedem în ei aceleaşi spaime şi aceleaşi înclinaţii cu care ne-am luptat şi noi. Îi vedem cum merg pe autostrada vieţii şi se ciocnesc de aceleași lucruri, cam în aceleaşi locuri în care şi noi am făcut la fel… şi e aproape imposibil să nu-ţi doreşti să-i salvezi. Uneori, însă, nu putem! Au crescut şi şi-au format propria lor gândire, propriile calităţi şi vise.

Dacă e să învăţăm o lecţie din pilda fiului risipitor, atunci aceasta ar fi că părinţii buni pot educa inclusiv copiii care pricep numai prin metoda cea mai dureroasă. Aşadar, ce putem face noi? Putem să ne rugăm pentru ei – şi „să fim acolo” când se vor întoarce. Mulţi adulţi de succes au fost odată fii risipitori, salvaţi prin rugăciunile unui părinte care a refuzat să renunţe la ei. Dacă ceea ce faci te îndepărtează de timpul tău de rugăciune cu copiii tăi, priorităţile tale sunt greşite. Nimic nu este mai preţios decât timpul petrecut înaintea lui Dumnezeu, mijlocind pentru ei. Poate spui: „Dar nu ştiu cum să mă rog!”

Încearcă să spui această rugăciune: „Tată, sunt îngrijorat de direcţia în care merg copiii mei. Momentan, am impresia că nu mă mai aud şi că nu mai am nici o influenţă asupra lor. Tu, însă, îi poţi îndruma. Le poţi aduce aminte ceea ce au învăţat – şi-i poţi pune în acele împrejurări care îi vor întoarce la Tine. Cuvântul Tău spune că, dacă eu Te ascult, lucrurile vor merge bine pentru mine şi copiii mei (Deuteronom 4:40). Aşadar, mă bazez pe promisiunea Ta, crezând că ei vor alege să Te slujească şi să umble în binecuvântarea Ta tot restul vieţii lor. În Numele lui Isus mă rog. Amin”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Țelul misionarului

„Iată că ne suim la Ierusalim.” Luca 18:31

In viaţa naturală ambiţiile noastre se schimbă pe măsură ce ne maturizăm, dar în viaţa creştină ţelul ne este dat de la început, Începutul este identic cu sfârşitul, şi anume este Domnul Însuşi, începem cu Cristos şi terminăm cu El – „Până vom ajunge toţi la… statura plinătăţii Lui Isus Cristos”, nu la ideea pe care o avem noi despre ce ar trebui să fie viaţa creştină. Scopul misionarului este să facă voia lui Dumnezeu, nu să fie folositor, nu să-i câştige pe cei pierduţi; el este folositor şi-i câştigă pe păcătoşi, dar nu acesta este scopul lui. Scopul lui este să facă voia Domnului său. In viaţa Domnului nostru, Ierusalimul a fost locul unde, pe cruce, a ajuns la punctul culminant al voii Tatălui Său; dacă nu mergem acolo cu Isus, nu vom avea parte de compania Lui. Nimic nu L-a descurajat pe Domnul nostru în calea Lui spre Ierusalim. El n-a trecut niciodată în grabă prin anumite sate unde a fost persecutat, nici nu a zăbovit în locurile unde a fost binecuvântat. Nici recunoştinţa, nici nerecunoştinţa nu L-au clintit câtuşi de puţin pe Domnul de la scopul Său de a merge la Ierusalim.

„Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său.” Cu alte cuvinte, aceleaşi lucruri ni se vor întâmpla şi nouă în drumul spre Ierusalimul nostru. Vor fi lucrări ale lui Dumnezeu care se vor manifesta prin noi. Oamenii vor fi binecuvântaţi, unul sau doi îşi vor arăta recunoştinţa, iar ceilalţi vor fi cu totul nerecunoscători, dar nimic nu trebuie să ne abată de la calea spre Ierusalimul nostru.

„Acolo L-au răstignit.” Aceasta s-a întâmplat când Domnul a ajuns la Ierusalim şi acest eveniment este calea spre mântuirea noastră. Sfinţii nu sfârşesc în răstignire; prin harul Domnului, ei sfârşesc în glorie între timp. Cuvântul nostru de ordine trebuie să fie: „Şi eu merg la Ierusalim”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Nu am fost neascultător vedeniei cereşti.”

FAPTELE APOSTOLILOR 26:19

Vedenia cerească a fost baza şi punctul de plecare al slujirii apostolului Pavel. Acest rebel, acest om violent, cel mai îndârjit dintre vrăjmaşii lui Dumnezeu, s-a hotărât să-L asculte de îndată ce a văzut pe drumul Damascului pe Domnul Isus slăvit. Şi el a ascultat până la sfârşitul vieţii, cu rezultatele pe care le cunoaştem din Cuvânt.Sunt atâţia creştini care nu au roadele Duhului! Mărturia lor nu este efectul ascultării de „viziunea cerească.” Ei trăiesc, sau mai degrabă vegetează pe loc şi se învârtesc în jurul lor înşişi. Şi voi? Poate n-aţi ascultat; păstrând o parte din „preţ” ca Anania şi Safira, poate n-aţi fost sinceri faţă de Dumnezeu şi aţi menţinut reticienţe şi rezerve. Sunteţi cumva din aceia care trăiesc în ziua închipuirilor false, a gândurilor lor proprii, într-un miraj înşelător? Astfel de înşelăciuni există numai acolo unde este neascultare de voia Lui Dumnezeu pe care ne-o descopere El în Cuvântul Lui sfintelor Scripturi.

„Nu am fost neascultător de vedenia cerească.” Opriţi-vă astăzi la acest cuvânt, lăsaţi-L în sfârşit pe Dumnezeu să pătrundă până în adâncul fiinţei voastre. Cedaţ-I Lui lucrul acela deosebit la care ţineţi cu preţul neascultării de Cuvântul Lui şi care este pricina inimii voastre împărţite, fapt care vă împiedică să vă consacraţi în întregime viaţa pentru slava lui Dumnezeu. Care ar putea să fie lucrul acela la care ţineţi? Poate ambiţia firească chiar în lucrurile religioase; poate duhul de întâietate; poate lumea care a pătruns bine în viaţa voastră, poate chiar păcatul sub o formă sau alta şi care vă împiedică să aveţi o reală părtăşie cu Domnul Isus. Dacă este ceva de soiul acesta, recunoaşteţi imediat înaintea lui Dumnezeu, cereţi-I iertare şi faceţi un început nou.încredinţat deplin că avea de a face cu Domnul Isus pe care îl prigonise, Saul îl întreabă îndată: „Doamne, ce vrei să fac?” De atunci înainte, aceasta a fost deviza vieţii lui. Întâlnirea noastră personală cu Domnul Isus să nu fie o emoţie trecătoare ci o experienţă ale cărei efecte să se cunoască până la sfârşitul vieţii şi slujirii noastre de credincioşi. Şi în sânul unei lumi nestatornice şi împotrivitoare, Dumnezeu să ne dea harul unei stăruinţe depline până la capăt.

O, de-am avea şi noi această deviză care să ne determine să fim hotărâţi şi serioşi! „Domne, ce vrei să fac?” Cândva un grup de credincioşi s-a hotărât ca să întrebe mereu: „Doamne, ce-ai face Tu în locul meu?” Şi dacă am trăi sub imperiul aceste întrebări, de câte lucruri rele şi dezonorante pentru Domnul, am fi scutiţi!Prea puţin înseamnă să propovăduim sau să apărăm adevărul lui Dumnezeu, dacă nu reuşim să-l demonstrăm în viaţa noastră. Cea mai grea din toate pedepsele este când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre ca să ne culegem roadele. Libertatea voinţei noastre este sclavie faţă de diavol.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Strigăt de biruinţă şi de mântuire este în corturile celor drepţi: mâna dreaptă a Domnului face fapte mari”.

Psalm 118:15.

Cine este acela care poate cânta cu bucurie despre biruinţă? Sunt aceia care pot spune: „Domnul este tăria mea şi cântarea mea, El este mântuirea mea”. Sunt acei oameni care nu se mai încred în puterea lor proprie deoarece, bazându-se pe puteri proprii s-au ruşinat; apoi ei s-au liniştit. Căci este scris: „În pocăinţă şi în odihnă va fi mântuirea voastră”. Sunt oameni care renunţă să-şi mai facă planuri şi să programeze activităţi evlavioase, ci stau la picioarele lui Isus ştiind: „El mă conduce pe cărări drepte datorită numelui Său”. Și El ne conduce câteodată pe drumuri pe care noi n-am vrea să mergem, aşa cum i-a prezis lui Petru. Dar încredinţîndu-ne viaţa în mâinile Sale, putem fi fericiţi, datorită faptului că toate cărările Domnului sunt pline de bunătate şi drepte şi dreapta Domnului este înălţată şi păstrează biruinţa. De aceea putem avea siguranţă în braţele Lui. Este scris: „Cel care biruieşte va moşteni totul”. Cununa aparţine biruitorilor. Ar putea cineva să argumenteze în mod firesc: „Eu, încă nu am biruinţă totală”. Si avem impresia că nici nu putem ajunge la o biruinţă totală. Dar dacă procedăm asemenea creştinului din „Călătoria Pelerinului” a lui Bunyan, căruia i-a căzut sabia din mână şi era căzut la pământ, fiind aparent învins. Dar a putut apuca din nou, sabia spunând: „Nu te bucura duşmanul meu! Mă voi scula iarăşi! Si cu Cuvântul l-a determinat să fugă. Astfel a devenit biruitor. Dacă am păcătuit şi ne plecăm, contând pe jertfa Domnului Isus cu valabilitate veşnică, duşmanul este învins, iar noi putem avea bucuria biruinţei. Privind la această jertfă, putem cânta cu bucurie.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

IZBĂVIRE DE PRAF ŞI PLEAVĂ

„Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fărăsă cadă un singur bob la pământ.” Amos 9.9

Această vânturare durează şi în vremea noastră. Oriunde mergem, noi trebuie să fim vânturaţi şi trecuţi prin ciur. În toate ţările, poporul lui Dumnezeu este cernut ca grâul în ciur. Adeseori Satana ţine unealta în care el ne hărţuieşte în toate felurile cu furie, în dorinţa lui de a ne doborî şi a ne înlătura de pe cale. Necredinţa ştie şi ea cum să ne tulbure inimile şi duhul nostru prin temeri necurmate. Câteodată lumea îi vine în ajutor necredinţei în această lucrare a sa şi ne împinge când la dreapta, când la stânga, cu furie. Pe deasupra şi Biserica lumească ia parte în mare măsură cu puterile sale la această lucrare a necredinţei ca să facă aceste zguduiri şi mai violente. Bine, bine! Faceţi aşa! În felul acesta grâul va fi despărţit de paie, de praf şi de pleava nefolositoare. Ce siguranţă plină de tărie şi întăritoare dă însă această făgăduinţă: „Nu va cădea nici un bob la pământ”, adică nici unul nu se va pierde. Tot ce este bun, adevărat şi de preţ va fi păstrat. Nici unul din cei mai slabi credincioşi nu va fi pierdut şi nici unul nu va avea vreo pagubă care să poată fi socotită ca o adevărată pierdere. Noi vom fi păziţi aşa de bine tot timpul cât va ţine cernerea, aşa încât această cernere va fi pentru noi un câştig în Domnul Isus Cristos.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” Luca 12,15.

In Efeseni 5.3 lăcomia se enumără pe lângă alte două păcate mari. Aceasta ne arată că şi lăcomia este un păcat mare în ochii lui Dumnezeu care este sfânt şi drept. Păcatul lăcomiei este mai greu de recunoscut ca păcatul curviei şi al preacurviei. Păcatele mari care ies la iveală sunt recunoscute de toţi credincioşii ca rele. Pentru fiecare este clar că un astfel de rău trebuie dat afară din mijlocul lor. (vezi cu mare atenţie 1 Cor. 5.13). Lacomul în primul rând poate fi clasificat ca economisitor. Dacă lăcomia este în inimă, atunci economia poate trece uşor la zgârcenie, iar lăcomia abia după o vreme va fi descoperită. Zgârcenia şi lăcomia sunt cele două lucruri care caută să acapareze inima şi casa creştinului. Inimile noastre sunt înşelătoare. De aceea să veghem şi să ne rugăm ca El să ne dea har de a ne cerceta în lumina Sa. Strădania şi hărnicia peste măsură la locul de muncă şi în lucrările după program pot să fie lăcomie. Câţi copii ai lui Dumnezeu au devenit lacomi din dragostea de a avea mulţi bani! De aceea să ne ferim şi să cercetăm în amănunţime Cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.” (1 Tim. 6.10).

Dacă ne găsim bogăţia în Domnul Hristos şi ne hrănim cu El atunci lucrurile pământeşti vor apărea fără valoare. De-ar deveni Persoana Lui măreaţă centrul activităţii noastre şi de L-am slăvi în viaţa noastră!

Atâţia inşi spun că au găsit în Isus iertare şi pace şi totuş se hrănesc cu atâtea lucruri felurite care de fapt nu au nimic comun cu Hristos. îşi risipesc duhul prin citirea jurnalelor şi a literaturii uşuratice şi neruşinate de astăzi!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, vreau să-Ţi mulţumesc pentru bucuria profundă şi vie cu care aştept a doua Ta venire! O, de aş afla har în ochii Tăi şi de m-aş purta mai vrednic de mântuirea Ta cea mare!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine are pe Fiul, are viaţa. Cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa.» 1 IOAN 5,12

Faptul că eşti născut din nou nu poate rămâne ascuns, deoarece Domnul Isus spune: «Ii veţi cunoaşte după roadele lor» (Matei 7,16). Dacă eşti creştin numai cu numele nu poţi avea roadele Duhului Sfânt. Îţi este ruşine să recunoşti pe Isus şi, dacă trebuie să alegi, alegi întotdeauna calea cea mai uşoară. «Nu fac mărturisiri despre viaţa mea», vei spune atunci. Bineînţeles că nu, deoarece cum ai putea vorbi despre o viaţă nouă, cum ai putea să-L mărturiseşti pe Isus, dacă nu Îl cunoşti cu adevărat? Gândeşte-te pentru un moment: esti născut din nou sau doar mimezi viata de credinţă? Un copil al lui Dumnezeu cu adevărat născut din nou trebuie să Îl mărturisească fiindcă L-a cunoscut pe Cel care i-a iertat toate păcatele. Isus trebuie să Se descopere prin cuvinte şi prin fapte, prin întreaga viaţă a unui om născut din nou. De ce? Pentru că Isus Cristos însuşi, prin Duhul Său, locuieşte în inimile acestor oameni. Poate vei răspunde: «Dar cunosc mulţi „credincioşi” ale căror fapte vorbesc atât de tare că nu le mai aud cuvintele». Din păcate ai dreptate. Dar aceşti aşa-zişi «credincioşi» vor fi judecaţi înaintea tronului de slavă al lui Dumnezeu. Schimbă însă acest lucru situaţia ta? La ce-ti foloseşte religiozitatea dacă nu vii la Cristos, dacă nu faci pasul credinţei spre Isus?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Vrea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor. Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit. Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos.

Seara
Isus a răspuns: „Tu zici: dacă poţi!” Marcu 9:23

Un anumit om avea un fiu posedat de demoni, care era lovit de un duh care îl făcea mut. Tatăl asistase la încercările zadarnice ale ucenicilor de a-l vindeca (vezi Marcu 9:18), aşa că avea puţină credinţă în Christos, sau chiar deloc. De aceea, când Isus i-a spus să-şi aducă fiul la El, el a răspuns: „daci poţi face ceva, fie-Ţi milă de noi şi ajută-ne” (vers. 22). lntr-adevăr exista un „dacă” în problema aceasta, dar sărmanul tată îl pusese într-un loc greşit. Fără să-i poruncească omului să retracteze acel „dacă”, Isus Christos l-a aşezat cu blândeţe în locul potrivit, „într-adevăr”, părea El să zică, „nu există nici un „dacă” în privinţa puterii sau voinţei Mele. Probabilitatea se află altundeva”. El i-a spus tatălui: „toate lucrurile sunt cu putinţă celui care crede” (vers. 23). Când omul a auzi aceste cuvinte, încrederea i-a fost întărită, şi a înălţat o rugăciune umilă pentru o credinţă mai mare. Imediat, Isus a spus un cuvânt şi demonul a fost izgonit, cu porunca de a nu se mai întoarce niciodată. Avem de învăţat o lecţie din acest incident. Ca şi omul acesta, realizăm că există un „dacă” undeva, dar bâjbâim în permanenţă şi îl aşezăm într-un loc nepotrivit. Facem supoziţii şi prezumţii de felul! „Dacă Isus mă poate ajuta…”; „Dacă îmi poate oferi har ca să biruiesc ispita…”; „Dacă mă poate ierta…”; „Dacă îmi poate da succes…” Dacă El poate? Nu, dacă tu poţi crede. El poate şi vrea. L-ai pus greşit pe „dacă”. Dacă tu te poţi încrede în El, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru Christos, pentru că toate sunt cu putinţă pentru tine. Credinţa se sprijină pe puterea lui Dumnezeu şi este îmbrăcată în slava Lui Dumnezeu. Ea poartă veşminte regale şi călăreşte pe calul Regelui, fiindcă este un har pe care Dumnezeu îl onorează. Echipată cu glorioasa putere a Duhului, credinţa devine, în atotputernicia lui Dumnezeu, capabilă să lupte, să îndrăznească şi să sufere. „Toate lucrurile” — fără limită — „sunt cu putinţa celui care crede”. Suflete, poţi să îl crezi pe Domnul în seara aceasta?

IZVOARE IN DEŞERT

„Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura”. (Ioan 7:38)

Unii dintre noi suntem tulburaţi, întrebându-ne de ce Duhul Sfânt nu ne umple. Problema este că noi primim din belşug, dar nu dăm la alţii. Dacă vei da binecuvântarea pe care ai primit-o, planificându-ţi viaţa pentru mai multă slujire şi pentru a fi o binecuvântare pentru cei din jurul tău, atunci vei vedea repede că Duhul Sfânt este cu tine. El îţi va da binecuvântări pentru slujire, dându-ţi tot ce-ţi poate încredinţa ca să dai mai departe la alţii.Nici o muzică nu este atât de cerească cum este cea făcută de o harfă eoliană. Este un frumos eveniment al naturii, dar el are o paralelă spirituală. Harfa nu este nimic altceva decât o cutie de lemn cu corzi aranjate în armonie, aşteptând să fie atinse de degetele nevăzute ale vântului rătăcitor. În timp ce răsuflarea cerului alunecă peste corzi, notele care sunt aproape divine plutesc prin aer, ca şi cum un cor de îngeri ar trece pe acolo şi ar atinge corzile.În acelaşi fel, este posibil să ne ţinem inimile deschise pentru atingerea Duhului Sfânt care poate cânta pe ele după cum alege, în timp ce noi aşteptăm în linişte pe calea slujirii Lui. din Zilele cerului pe pământ

Când apostolii „s-au umplut de Duh Sfânt” (Fapte 2:4), ei n-au închiriat camera de sus şi au stat acolo ca să ţină adunări despre sfinţenie. Ei au mers pretutindeni, predicând evanghelia. Will Huff

„Dacă mi-am mâncat singur pâinea”,

    Spunea patriarhul cu dispreţ;

Ce ar fi crezut el despre Biserica în care se vede

    Păgânismul – uriaşă, singuratică,

Fără Dumnezeu, fără Hristos, cu sufletul nehrănit,

    În timp ce durerea Bisericii este belşugul de pâine,

Pe care ea îl mănâncă singură?

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi”,

    Spune Cel care ne-a dat totul.

Cum va putea sufletul din noi să mai trăiască

    Surd la chemarea celor flămânzi,

Pentru care sângele Domnului a fost vărsat,

    Şi trupul Lui a fost frânt ca să le dea lor pâinea,

Dacă noi ne mâncăm singuri pâinea?

Arhiepiscopul William Alexander

Unde este fratele tău Abel? Geneza 4:9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 20.1-18

    Spunând lumii adevărul despre starea ei, aceasta ne expune imediat urii acesteia. Profetul a făcut această experienţă dură. Complotul pe care l-am văzut că se urzea împotriva lui în cap. 11.19 şi 18.18 îşi atinge de data aceasta scopul. Ieremia este lovit şi torturat prin «îngrijirile» lui Paşhur. Cine era omul acesta? Unul dintre preoţii de vază (v. 1) şi, în plus, unul dintre acei profeţi ai minciunii (v. 6; cap. 14.14) care, spre deosebire de Ieremia, se bucura de întreaga favoare a poporului. La rândul său, acest om trebuie să audă împotriva lui o profeţie a adevărului.    Ieremia trage încă un semnal de alarmă cu privire la îndemnul din Iacov 5.10. El este o imagine a Domnului Isus: a vestit adevărul singur, urât şi lovit din cauza acestuia (şi încă de către unul dintre preoţi); a devenit obiect al ocărilor şi al dispreţului; în el, Cuvântul Dumnezeului său a fost „ca un foc aprins” (v. 9). Cu toate acestea, deşi a fost împins de dragostea pe care o purta şi pentru Domnul şi pentru poporul său, Ieremia rămâne departe de Modelul desăvârşit. El dă glas amărăciunii şi, precum Iov (Iov 3), îşi blestemă ziua naşterii, în el nu se întrevede harul faţă de vrăjmaşii săi…

    Cititorule, permite-mi o întrebare: Ai fost tu în mod real înfrânt de Domnul? A fost El mai tare decât tine? (v. 7; comp. cu Filipeni 3.12).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 1:1-10

IERTAŢI DE TOATE PĂCATELE!

„…şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” 1 Ioan 1:7

Când Isus a murit pe Cruce, El a plătit pedeapsa pentru toate păcatele lumii. Aceasta înseamnă că atunci când credem în Isus ca Mântuitorul nostru, experimentăm o iertare completă. Deşi pot exista consecinţe dureroase pentru păcatele noastre, aceasta nu reprezintă pedeapsa. El a plătit preţul pentru toate. Totuşi, unii creştini au probleme cu acceptarea iertării complete a lui Dumnezeu. O femeie mi-a povestit recent despre viaţa pe care a trăit-o înainte de-a fi mântuită. Umblase din bar în bar încurcându-se cu diferiţi bărbaţi. Au trecut de atunci câţiva ani. L-a primit pe Isus ca Mântuitorul ei şi s-a căsătorit cu un creştin. Cu toate acestea, nu putea să-şi scoată din minte viaţa de dinainte. Se temea că Dumnezeu îi va da necazuri soţului ei şi o va pedepsi pentru viaţa ei trăită în păcat. Nu putea să creadă că Dumnezeu a iertat-o, dar El a făcut acest lucru. Să citim textul Scripturii din nou: „Sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Şi ce s-a petrecut cu ele? Ele se află pe fundul celei mai adânci mări (Mica 7:19)- Ele au fost îndepărtate de la noi atât cât este de departe răsăritul de apus (Ps. 103:12). Dumnezeu nu-Si mai aduce aminte de ele (Evrei 8:12).

Cu ce drept această femeie îngrijorată, sau oricare din noi înşine, mai ţinem socoteala acestor păcate împotriva noastră înşine? Să ne mai gândim la ele? Să credem că Dumnezeu ne va pedepsi? Niciodată! Moartea lui Cristos a fost pedeapsa suficientă pentru ele. Ea este baza în care am fost iertaţi de toate păcatele noastre. – D.C.E.

Poate cel mai mare păcat fi iertat,
Vina lui a fost pe deplin plătită.
Murind răstignit Cristos sus pe Calvar,
Pedeapsa-ntreagă a fost ispăşită.    – D.J.D.

Când Dumnezeu ne mântuieşte,
păcatele ne sunt iertate si uitate pentru totdeauna.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și împăratul Roboam sa întărit în Ierusalim și a împărățit … Și el a făcut rău, pentru că nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul.”  2 Cronici 12.13,14

Din cauza păcatelor sale, Roboam a adus nenorocirea asupra poporului, scăzând numărul ostașilor săi cu aproape trei milioane, chiar de la începutul domniei sale. El a urmat exemplul nepotrivit al tatălui său, luânduși multe soții. A arătat însă înțelepciune prin faptul că ia împrăștiat pe fiii săi în teritoriile lui Iuda și Beniamin, așezândui în cetăți întărite și dândule hrană din abundență. Probabil că a dorit să evite luptele pentru tron care au avut loc la sfârșitul vieții bunicului său David.

Și noi creștinii avem nevoie de înțelepciunea spirituală care corespundeînțelepciunii naturale manifestate de Roboam. Dacă cei ai Domnului sar hrăni mai mult cu adevărul și ar avea mai mult pe inimă interesele lui Hristos, ar exista mai puțină ceartă între ei. Din nefericire însă, se întâmplă adesea că „fiii veacului acestuia sunt mai chibzuiți față de generația lor decât fiii luminii”. Înțelepciunea lui Roboam a fost răsplătită atunci când, la sfârșitul domniei sale, fiul său, Abiia, a fost încoronat în liniște, fără împotrivire din partea numeroșilor lui frați.

Roboam a murit la vârsta de cincizeci și opt de ani. Ultimul comentariu al Duhului Sfânt cu privire la caracterul său este semnificativ: „El a făcut rău, pentru că nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul”. Întro singură frază ni se prezintă întreaga explicație pentru falimentul său, atât ca împărat al lui Iuda, cât și ca slujitor al Domnului care îi dăduse această poziție înaltă. El nu șia îndreptat inima săL caute pe Domnul. Dumnezeu să ne dea harul să căutăm mai întâi împărăția și dreptatea Sa. Doar așa putem fi feriți de rău, astfel ca viața noastră să nu fie ca cea a lui Roboam – o succesiune tristă de căderi și de abateri. C. Knapp

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Căci noi n-am adus nimic în lume, și nici nu putem duce cu noi nimic din ea.” 1 Timotei 6.7

Deșertăciunea lucrurilor pământești

Familia Fugger din Augsburg era cunoscută de prin anii 1367 datorită legăturilor comerciale și bancare, pe care le avea la curtea regelui Carol Quintul. Un cronicar al epocii scria despre Jakob Fugger, că „împărații, regii, prinții și seniorii au negociat cu el, papa l-a numit fiul său iubit și l-a îmbrățișat, cardinalii se ridicau în fața lui”. Afaceristul plin de bani era considerat o „glorie a întregii Germanii”.

Dar orice început are și un sfârșit. Linia familiei Fugger s-a stins prin anul 1494. Așa trece gloria lumii! Să ne gândim în aceste momente la vremelnicia și deșertăciunea lucrurilor pământești! Tot ce dobândim în viața noastră, fie scurtă, fie lungă, are valoare numai pentru timpul vieții noastre. Aceste lucruri pot face viața noastră mai plăcută și fără greutăți, dar pentru veșnicie nu au nicio valoare. Dacă vine moartea la noi, trebuie să lăsăm totul, nu putem lua nimic cu noi dincolo. Ceea ce putem lua cu noi sunt păcatele noastre; cu ele ne vom prezenta în fața lui Dumnezeu. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că a pregătit calea eliberării de păcate mărturisindu-le Mântuitorului. El poate și vrea să le ierte. Dacă ne recunoaștem starea noastră în fața Mântuitorului, vom fi iertați pentru veșnicie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (2)

„Apropie-i… ca să-i binecuvântez.” (Geneza 48:9)

     Iată încă sugestii de lucruri pe care cred că le merită copilul tău din partea ta:

1) Iartă-l şi fii gata să-ţi ceri şi tu iertare de la el. Făcând astfel, îl înveţi că: a) Toţi trebuie să dăm socoteală de faptele noastre; b) Eşecul nu te face un ratat; el face parte din procesul învățării şi al maturizării, iar atunci când avem un eşec, de fapt, creştem; c) Trebuie să fim grabnici să arătăm altora aceeaşi bunătate care ne-a fost şi nouă arătată de atâtea ori.

2) Separă lucrurile. Un tată devenea tot mai neliniştit şi deprimat cu cât se apropia aniversarea vârstei de doisprezece ani a fiului său. La scurt timp după sărbătorirea zilei de naştere, tatăl a dat peste un album cu poze din propria sa copilărie. Atunci şi-a dat seama că și el avea doisprezece ani când tatăl său îşi abandonase familia şi apoi se sinucisese. Văzându-l pe fiul său la aceeaşi vârstă, el resimţise teama vechilor răni, nevindecate… A fost ajutat să-şi recapete perspectiva şi pacea minții, de către un consilier care l-a făcut să-şi dea seama că el era o persoană foarte diferită de tatăl său, plus că nu avea de gând să-şi părăsească familia! Deci, ai grijă și învață cu discernământ din experiențele altora!

3) Binecuvântează-ți copilul. „Sunt fiii mei pe care mi i-a dat Dumnezeu aici.” Israel a zis: „Apropie-i, te rog, de mine, ca să-i binecuvântez.” (este scurtul dialog al lui Iosif cu tatăl său, din Geneza 48.9).

Principiile după care trăieşti şi binecuvântările de care te bucuri trebuie transmise mai departe copiilor şi nepoţilor tăi. Fie că este vorba de a exprima personal ceea ce simţi în inima ta, fie că le trimiţi un bileţel sau un email pentru a le spune că eşti mândru de ei, binecuvântează-ţi copiii cu fiecare ocazie care ţi se iveşte!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Învăţătorul misionarului

„Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul şi bine ziceţi, căci sunt.”

Ioan 13:13

A avea un învăţător şi a fi sub stăpânirea cuiva nu este unul şi acelaşi lucru. A avea un învăţător înseamnă că există cineva care mă cunoaşte mai bine decât rnă cunosc eu însumi, cineva care-mi este mai apropiat decât un prieten, cineva care înţelege străfundurile inimii mele şi le satisface pe deplin, cineva care mi-a adus acel sentiment de siguranţa că El a împlinit şi a rezolvat orice nedumerire şi problemă din mintea mea. Aceasta, şi nu altceva. înseamnă a avea un învăţător – „Unul singur este învăţătorul vostru: Cristos” (Matei 23:8).Domnul nostru nu ne obligă niciodată la ascultare; nu ia măsuri să mă determine să fac ceea ce vrea EL. Uneori aş vrea ca Dumnezeu sa stăpânească asupra mea şi să mă determine să fac anumite lucruri, dar El nu va face aceasta; altă dată aş vrea ca El să mă lase în pace, dar nu mă lasă.”Voi Mă numiţi învăţătorul şi Domnul” – dar este El aşa? Cuvintele învăţător, Stăpân şi Domn au doar puţin spaţiu în vocabularul nostru. Noi preferăm cuvintele Mântuitor, Sfinţitor, Vindecător. Singurul cuvânt care descrie relaţia practică a unui învăţător cu elevii săi este dragostea, şi noi ştim foarte puţin despre dragoste aşa cum o revelează Dumnezeu. Acest lucru este dovedit de felul cum folosim cuvântul ascultare. În Biblie ascultarea se bazează pe relaţia dintre două persoane egale, cum ar fi aceea dintre fiu şi tatăl său. Domnul nostru n-a fost slujitorul lui Dumnezeu, El a fost Fiul Său. „.Măcar că era Fiu, El a învăţat ascultarea”. „Dacă concepţia noastră este că suntem robii unui stăpân care ne dă porunci, aceasta este o dovadă că nu avem nici un stăpân. Dacă aceasta este atitudinea noastră faţă de Isus, suntem departe de relaţia pe care o doreşte El. Isus ne vrea într-o relaţie în care El este cu uşurinţa învăţătorul şi Domnul nostru, fară ca noi să ştim aceasta în mod conştient. El ne vrea într-o relaţie în care tot ceea ce ştim este că suntem ai Lui pentru a asculta de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci este o trebuinţă care mi-a fost impusă”.

1 CORINTENI 9:16. (Darby)

Cuvintele acestea ale apostolului Pavel ar trebui să fie experienţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dacă lucrarea de apostol a luat sfârşit cu prima generaţie a Bisericii, preoţia mărturiei continuă: în vremea harului, fiecare credincios s-a angajat înt-un fel să facă faţă acestei răspunderi.”O trebuinţă care mi-a fost impusă.”‘ Această trebuinţă ne este impusă prin prezenţa Domnului însuşi în viaţa noastră. Dacă prezenţa Sa nu este afectată de greşelile noastre, vom simţi nevoia de a da şi altora ceea ce am primit şi noi de la El. Simţim noi aceasta? Dacă nu, atunci care este pricina? Care este piedica în viaţa noastră? Îngerii din ceruri ar fi vrut să aibă acest privilegiu pe care-1 avem noi; demonii din iad se tem de acest privilegiu al celui credincios şi fac totul ca să împiedice să simtă această răspundere.Trebuinţa ne este impusă de lumea care ne înconjoară. Nu ne simţim vinovaţi când am fost în legătură cu un necredincios şi nu i-am spus nimic despre Domnul Isus? Şi câte ocazii din acestea am pierdut! Ieremia spunea: „Dacă zic: „Nu voi mai pomeni de El, şi nu voi mai vorbi în Numele Lui!”, iată că în inima mea este un foc mistuitor, închis în oasele mele. Mă silesc să-l opresc dar nu pot” (Ier.20:9) În marea ei amărăciune, lumea are nevoie de credincioşi convinşi, în inima cărora arde focul dragostei lui Dumnezeu. Inima şi mâinile noastre să nu rămână închise înaintea aceluia pentru care a murit Domnul Hristos atâta vreme cât el este în primejdia de a apărea înaintea judecăţii lui Dumnezeu, fără să cunoască mântuirea Lui. Noi am primit atât de îmbelşugat harul lui Dumnezeu; mâinile noastre au fost umplute de bogăţii şi de mijloace de ajutor… Ar trebui să ne simţim vinovaţi să păstrăm totul pentru noi.Satan nu se teme nici de doctrina noastră nici de profesiunea noastră de creştini; de ce se teme el, este focul care arde în noi şi care trebuie să se întindă peste tot şi cu orice preţ. Arde în noi focul dragostei Lui? „Trebuinţa mi-a fost impusă” pentru că va trebui să apar înaintea scaunului de judecată al lui Hrislos ca să-I dau socoteală de tot ce nu am făcut. Atunci, „El va da fiecăruia după faptele lui.” (Matei 16:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi niciunul din cei care se încred în El nu va fi condamnat”.

Psalm 34:22.

Sunt unii oameni care spun că este necesar ca încontinu să ne rugăm pentru iertare. O femeie i-a spus pastorului Modersohn: este minunat că putem să cerem iertare zilnic, dar răspunsul pastorului a fost că el consideră acest lucru mai degrabă respingător. Alţii sunt de părere că nu e nevoie să ne rugăm pentru iertare, căci prin aceasta negăm iertarea adusă de Hristos prin jertfa Sa, ci mai degrabă trebuie să mulţumim că am primit iertarea. Părerile diferă de la caz la caz. Versetul nostru de azi spune: „Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi şi nici unul din cei care se încred în El nu va fi condamnat. Aici este vorba de cei mântuiţi. Accentul se pune pe faptul că Domnul răscumpără sufletul şi nu eu, nu vreun om, nu fapte sau merite. Si pentrucă Domnul face aceasta, trebuie să fie o lucrare desăvârşită şi este, de aceea, nu va fi condamnat niciunul din cei care se încred în El. Ce minunat este că Domnul aşteaptă doar atât de la noi: o încredere deplină, doar aceasta o doreşte. El nu poate să lucreze altfel. În mod practic: păcatul îţi cauzează probleme, este foarte bine, înseamnă că nu poţi să suferi păcatul, dar dacă ai păcătuit, încrede-te în El nu uita, avem un Mijlocitor şi „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. 1 Ioan 1:9. Crede acest lucru ori de câte ori ai nevoie de iertare şi mărturiseşte-ţi păcatele şi vei vedea că Dumnezeu este credincios faţă de tine şi Dumnezeu poate să-ţi ierte păcatele numai pentrucă a fost o jertfă desăvârşită pentru păcat prin care s-a plătit şi păcatul tău. El nu poate să ceară de două ori plata unui păcat pentrucă este drept. De acuma nu vei fi condamnat nici tu, fratele meu, tu ai trecut deja de la moarte la viaţă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FLUVII MARI FĂRĂ PRIMEJDII

„Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.” Isaia 33.21

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că DUMNEZEU e lumină, şi în El nu este întuneric.” 1. loan 1,5.

Apostolul loan a umblat cu Isus, l-a văzut cu ochii săi, l-a pipăit cu mâinile lui şi a văzut în El descoperită viaţa veşnică „care era la Tatăl.” Şi ceea ce el „a văzut şi auzit” aceea mărturiseşte celor care le scrie, ca ei să aibă părtăşie cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos.Nimic nu poate să fie mai binecuvântat şi măreţ ca legătura şi părtăşia în care sunt aduşi credincioşii. De aceea apostolul ne scrie aceste lucruri pentruca „bucuria noastră să fie deplină.” Ce nemărginit de mare este harul lui Dumnezeu către noi sărmanii păcătoşi. Nu numai că are plăcerea de a ne ridica din pierzarea adâncă din puterea Satanei şi a păcatului ci ne dă viaţa veşnică dumnezeiască, aducându-ne în prezenţa Sa, transpunându-ne într-o binecuvântată şi veşnică legătură cu El însuşi. în lucrarea aceasta este numai har şi dragoste dumnezeiască. Aceasta este o mare îmbărbătare pentru noi toţi care am fost curăţiţi prin sângele Domnului Isus.Dacă Dumnezeu este DRAGOSTEA atunci este şi LUMINA. Lumina şi dragostea sunt două părţi ale Fiinţei Sale. Să umblăm după chipul şi natura lui Dumnezeu, în lumină cum este şi El lumină, ca să gustăm dragostea şi bucuria Lui desăvârşită. Dacă ceea ce numim dragoste este fără o viaţă trăită în neprihănire, nu va fi de fapt decât o stare de suflet slabă şi molatecă, ce va îngădui tot felul de greşeli şi rele. Iar dacă ceea ce numim dreptate şi neprihănire este fără dragoste, va da o stare de suflet aspră, mândră, făţarnică iubitoare de sine, mulţumindu-se cu temelia ticăloasă a bunului nume personal. Dar acolo, unde viaţa dumnezeiască lucrează cu putere, se va găsi totdeauna dragostea lăuntrică unită cu o adevărată viaţă sfântă. Aceste două însuşiri sunt de neapărată trebuinţă pentru adevărată viaţă creştină.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, asprimea, asprimea lipsit de mângâiere a subiectului meu de dimineaţă predat studenţilor [Ieremia]! Înmoaie adevărurile pentru ca noi să le înţelegem şi ţine-ne tari în Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu.» ROMANI 8,16

Siguranţa sfinţeniei este consecinţa absolut firească a evenimentului naşterii din nou. In păcătosul care a venit cu pocăinţă sinceră la Isus şi care a primit iertarea păcatelor prin credinţa în jertfa de pe cruce, ia naştere o nouă realitate minunată. Tot atunci el primeşte şi Duhul Sfânt care-i dă certitudinea că a devenit un copil al lui Dumnezeu. Poate întrebi plin de mirare: «Cum poţi să fii atât de sigur de acest lucru?» Dragul meu, nu numai că poţi să ştii, ci chiar trebuie să ştii: «aveţi viaţa veşnică» (1 loan 5,13). Poate esti pe calea «creştină» de ani de zile si totuşi nu ai siguranţa mântuirii, nu ai siguranţa iertării păcatelor. Cât de sărac eşti atunci, în ciuda tuturor lucrurilor de care poate dispui!

Mulţi sunt de părere că este «fariseism să afirmi cu încredere că eşti un copil al lui Dumnezeu. Putem însă să contraargumentăm: «Dacă mărturisesc astăzi cu toată fiinţa mea că am siguranţa mântuirii, recunosc în acelaşi timp că nu înţeleg acest lucru, deoarece sunt doar un păcătos. Am doar o explicaţie pentru siguranţa mântuirii mele: Dumnezeu m-a iubit şi pe mine şi Şi-a dat Fiul să moară pe cruce pentru păcatele mele!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să se bucure Israel de Cel ce l-a făcut. Psalmi 149:2

Bucură-te din inimă, credinciosule, dar ai grijă ca bucuria ta să vină de la Domnul. Ai multe motive de bucurie în Dumnezeul tău, fiindcă poţi cânta împreună cu David: „Dumnezeu… bucuria şi veselia mea” (Psalmi 43:4). Bucură-te că Domnul domneşte, că Iehova este Rege! Bucură-te că El tronează şi conduce toate lucrurile! Fiecare atribut al lui Dumnezeu trebuie să devină o rază în soarele bucuriei noastre. Faptul că El este înţelept ne bucură atunci când ne privim nebunia. Faptul că El este puternic ne înveseleşte, fiindcă noi tremurăm de slăbiciune. Faptul că El este veşnic va fi întotdeauna o temă de bucurie, pentru că noi suntem trecători ca iarba. Faptul că El este neschimbător ne face să izbucnim în cântare, fiindcă noi ne schimbăm în fiecare oră. Ştim că El este plin de har, că harul izvorăşte din El, şi că acest har al legământului ne-a fost dat nouă; este al nostru, ca să ne curăţească, să ne păzească, să ne sfinţească, să ne desăvârşească, să ne ducă în slavă — toate aceste lucruri ar trebui să ne facă să ne bucurăm în El. Bucuria aceasta în Dumnezeu este ca un râu adânc. Noi i-am atins doar suprafaţa. Ştim puţine despre undele lui limpezi şi cereşti, dar în faţă adâncimea este mai mare, şi curentul mai năvalnic în bucuria lui. Creştinul simte că se poate bucura nu numai în ceea ce este Dumnezeu, dar şi în ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el în trecut. Psalmii ne arată că poporul lui Dumnezeu din vechime era înclinat să se gândească mai mult la acţiunile Domnului, şi aveau cântări despre fiecare din ele. Fie ca poporul lui Dumnezeu să numere din nou faptele Domnului! Să spună faptele lui măreţe şi să declare: „voi cânta Domnului, căci Şi-a arătat slava” (Exod 15:1). Să nu se oprească niciodată din cântat, fiindcă bucuria în faptele iubitoare ale Domnului, în providenţă şi în har se arată prin mulţumiri continue, zi de zi, din îndurare în îndurare. Bucuraţi-vă, copii ai Sionului, şi veseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru.

Seara

Strig către Tine cu inima mâhnită, şi zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” Psalmi 61:2

Mulţi dintre noi ştiu ce înseamnă o inimă mâhnită. Este ca şi cum ai fi golit, ca atunci când cineva spală şi clăteşte un vas şi apoi îl întoarce cu fundul în sus la uscat Sau ca şi cum ai fi aruncat în apă şi te scufunzi pe o parte, ca o corabie purtată de furtună. Descoperirea stricăciunii ne va copleşi inimile, atunci când Dumnezeu va îngădui să se tulbure adâncimile depravării şi să iasă la suprafaţă noroiul şi murdăria. Dezamăgirea şi tristeţea ne vor copleşi şi ele, atunci când vom îndura val după val, ca o scoică sfărâmată, purtată încoace şi încolo de flux. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, în asemenea vremuri nu rămânem fără ajutor. Dumnezeul nostru este Portul corăbiilor bătute de furtună, Adăpostul pelerinilor rătăcitori. El este mai înalt decât noi – îndurarea Lui este mai înaltă decât păcatele noastre, şi dragostea Lui mai înaltă decât gândurile noastre. Este penibil să-i vezi pe oameni punându-şi încrederea în ceva mai jos decât ei. Insă încrederea noastră este întemeiată pe un Domn înalt şi slăvit El este o Stâncă, fiindcă nu se schimbă; şi este o Stâncă înaltă, fiindcă furtunile care ne îneacă pe noi trec pe sub picioarele Sale. El nu este tulburat de ele, ci le conduce după voia Sa. Dacă ajungem la adăpostul acestei Stânci, putem înfrunta uraganele. Totul este calm sub protecţia acestui ţărm stâncos. Din nefericire, mintea noastră este aruncată adesea într-o asemenea confuzie, încât avem nevoie de un pilot care să ne conducă la acest adăpost. Pentru aceasta ne-am rugat în textul din seara aceasta. O Doamne Dumnezeul nostru, învaţă-ne calea credinţei prin Duhul Sfant, şi condu-ne în odihna Ta. Vântul suflă peste marea noastră, şi mâinile noastre slăbite nu mai pot stăpâni cârma. Numai Tu singur ne poţi conduce în siguranţă printre stânci, ca să ajungem în limanul ceresc Cât de tare depindem de Tine – avem nevoie să ne conduci la Tine! Să fii pilotat înţelept şi condus în siguranţă şi pace este darul Tău, şi numai al Tău. In noaptea aceasta, poartă-te bine cu slujitorii Tăi.

IZVOARE IN DEŞERT

„Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta.”

Luca 22:31-32

Credinţa noastră este centrul ţintei spre care ţinteşte Dumnezeu când ne testează, şi dacă vreun dar scapă netestat, cu siguranţă acesta nu va fi credinţa noastră. Nu este nimic care să străpungă credinţa până în măduva ei – ca să vadă dacă este sau nu credinţa celor nemuritori – ca aruncarea săgeţii sentimentului că eşti părăsit. Şi numai credinţa autentică va scăpa nevătămată din mijlocul bătăliei după ce a fost dezbrăcată de armura bucuriei ei pământeşti şi după ce a îndurat împrejurările potrivnice pe care le-a îngăduit mâna puternică a lui Dumnezeu.Credinţa trebuie să fie încercată, şi sensul sentimentului că eşti părăsit este cuptorul încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19) în care poate fi aruncată. Binecuvântat este omul care îndură o încercare atât de grea! Charles H. Spurgeon

Pavel a spus: „Am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7), dar capul lui a fost luat! Ei i l-au tăiat, dar n-au putut să se atingă de credinţa lui. Acest mare apostol al neamurilor s-a bucurat de trei lucruri: el s-a „luptat lupta cea bună”, a „isprăvit alergarea”, şi a „păzit credinţa”. Deci care era valoarea tuturor celorlalte lucruri? Apostolul Pavel a câştigat cursa şi a obţinut marele premiu – el n-a câştigat numai admiraţia celor de pe pământ de astăzi, ci şi admiraţia cerului. Atunci de ce nu trăim ca şi cum merită să pierdem „toate … ca să [câştigăm] pe Hristos” (Filipeni 3:8)? De ce nu suntem fideli adevărului cum a fost Pavel? Pentru că matematica noastră este diferită – el socotea altfel decât noi. Ceea ce noi socotim câştig, el socotea pierdere. Dacă dorim ca în final să purtăm aceeaşi cunună, trebuie să avem credinţa lui şi s-o trăim.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 19.1-15

    Domnul l-a invitat pe Ieremia să se ducă din nou în casa olarului, dar de data aceasta nu pentru a-L privi cum lucrează, ci pentru a cumpăra un vas. Apoi, luând cu el pe câţiva bătrâni din Israel, trebuia să ducă acest vas în valea fiilor lui Hinom.

    Era un loc sinistru această râpă a Hinomului (fr. ,gue”, de unde şi numele de ,gheenă”), numită şi Tofet (v. 6): acolo fuseseră aduse jertfe omeneşti lui Baal în timpul împăratului Manase (2 Cronici 33.6; Ieremia 7.31). Din acest motiv, regele Iosia (fiul fiului lui Manase) hotărâse să pângărească acel loc (2 împăraţi 23.10); iar acum, exact în acel loc al păcatelor lor îngrozitoare, poporul trebuia să audă cuvinte înfricoşătoare şi totodată să vadă cum vasul care îi reprezenta pe ei este făcut ţăndări. Ieremia se întoarce apoi în templu şi întăreşte Cuvântul Domnului în urechile întregului Ierusalim.

    Să ne gândim ce curaj trebuie să fi avut profetul pentru a condamna în mod public comportamentul poporului şi pentru a-i anunţa decizia divină de neschimbat cu privire la ei! Se poate ca şi noi să ne găsim izolaţi într-un mediu ostil şi să trebuiască să dăm mărturie prin faptele şi prin cuvintele noastre: să-I cerem Domnului să ne dea pentru aceasta aceeaşi îndrăzneală.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 1:19-26

CINE ARE NEVOIE DE MINE?

„…dar pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup.”

Filipeni 1:24

Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare cu o necesitate de-a fi necesari. Faptul că ştim că avem ceva de dăruit altora poate să ne întărească în împrejurări foarte dificile. Dale Shields renunţase la sine şi la propria sa viaţă. Potrivit unui articol din revista Parade, Shields a ajuns într-o stare de depresiune deosebită în urma unei operaţii de inimă. Credea că nu mai are rost să mai trăiască. Dar într-o zi, pe când pescuia în Florida, a observat un pelican pe moarte care zăcea nemişcat pe stânci. Shields a îngrijit biata pasăre până s-a însănătoşit – si a continuat să facă acelaşi lucru de-atunci încoace pentru peste 2.400 de păsări. Astăzi, cunoscut ca „omul pelican”, el şi-a dedicat viaţa salvării păsărilor rănite de elicele bărcilor cu motor sau de acele şi undiţele pescarilor. Acest fapt a dus la un proces de vindecare pe două planuri. Nu numai că mii de păsări au fost ajutate, dar Shields însuşi a găsit un motiv pentru a trăi. „Ele au nevoie de mine”, a spus el.

„Cineva trebuie să ajute atunci când o pasăre dă de necaz”. Când apostolul Pavel a trecut prin necazurile şi singurătatea închisorilor, este natural să fi dorit să fie cu Domnul în ceruri. Dar ştia că alţii aveau nevoie disperată să cunoască ceea ce cunoştea el despre Cristos. Aveau nevoie de învăţătura, încurajarea si rugăciunile lui. Mai mult ca orice, ei aveau nevoie să-L vadă pe Isus în el. Doamne, te rog ajută-ne să avem şi noi o asemenea misiune. Arată-ne cum să-i ajutăm pe alţii care sunt pe moarte din pricina lipsei cunoştinţelor pe care noi le avem despre Cristos. – M.R.D.II

Sunt salvat, dar fac ce pot,

Ca şi cei aflaţi în moarte

Să-L cunoască pe Cristos

Şi cu El să aibă parte. –    Anonim

Lasă-L pe Cristos să lucreze prima dată în viaţa ta, şi apoi lasă-L să lucreze prin viaţa ta.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Și spunea și mulțimilor: „Când vedeți un nor ridicânduse de la apus, îndată spuneți: «Vine ploaie»; și așa se întâmplă. Și când suflă vântul de sud, spuneți: «Va fi arșiță», și așa se întâmplă. Fățarnicilor, înfățișarea pământului și a cerului știți să o deosebiți, dar timpul acesta, cum de nul deosebiți?”.” Luca 12.5456

Creștinul nu așteaptă împlinirea unor evenimente, însă, cu siguranță, poate privi la ele. Multe dintre evenimentele care au loc în lume astăzi sunt premergătoare judecăților apocaliptice. Timpul răbdării lui Dumnezeu și al îngăduinței Sale față de cei nelegiuiți se apropie cu repeziciune de sfârșit. Dumnezeu va pregăti atunci scena pentru domnia glorioasă a lui Hristos, când toți vrăjmașii vor fi făcuți așternut al picioarelor Sale.

Pentru noi însă rămâne întrebarea: Discernem timpurile în care trăim, sau suntem și noi ipocriți, cunoscând toate lucrurile, cu excepția voii lui Dumnezeu pentru noi? Dacă această lume urmează să fie judecată în curând – iar noi știm că așa va fi – ce fel de oameni ar trebui să fim, nu numai prin separare de ea, ci și printro mărturie concretă înaintea ei?

Nu vom mai fi aici pentru mult timp. Venirea Domnului pentru a ne răpi din această lume va avea loc curând. Simțim nevoia de a fi din nou animați cu privire la adevărata noastră chemare. Dacă nu trăim întro așteptare prezentă a Domnului, este pentru că am devenit căldicei – pentru că afecțiunile noastre sunt atrase de alte lucruri. Prin urmare, să nu dormim, cum fac ceilalți, ci să fim treji! „Iată Mirele, ieșițiI în întâmpinare!” (Matei 25.6). J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima…!” Psalmul 139.23

Cine cunoaște inima?

O poveste indiană spune că un tată a dorit, ca Dumnezeu să-i arate cum este inima fiecăruia din cei cinci copii ai lui. A dat fiecărui copil câte un ban, pe care să-l pună în cutia pentru săraci. Dumnezeu a dat după aceea părintelui posibilitatea să vadă ce a ajuns banul pus de fiecare.Unul din copii a dat banul de silă. Banul acela s-a transformat în fier rece, pentru că și inima acelui fiu era rece. Altul a dat banul cu nepăsare, căci își zicea că și cu el, și fără el, tot așa este. Banul acelui fiu s-a transformat în tinichea subțire și fără preț. Altul a ținut ca banul să cadă cu zgomot în cutie și astfel să-l vadă și alții când face acest lucru. Acela era un fariseu, iar banul lui s-a transformat într-un ban fals. Altul l-a dat, gândindu-se la binele săracilor, și-i părea rău că nu are să dea mai mult. Banul lui s-a transformat în argint. Al cincilea s-a gândit: Dumnezeu m-a făcut. Al Lui sunt cu tot ce am. Dacă dau, dau din ce este al lui Dumnezeu și ca să fac voia Lui. Banul acestuia s-a transformat în aur curat.

Când dăm ceva, important este cum dăm. Inima noastră este nespus de rea și înșelătoare. Profetul afirma încă din vechime că „inima este nespus de înșelătoare și de deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască?” (Ieremia 17.9). Răspunsul: „Eu, Domnul, cercetez inima …, ca să răsplătesc fiecăruia după purtarea lui, după rodul faptelor lui”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LUCRURILE PE CARE LE MERITĂ COPILUL TĂU (1)

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

     Copiii noştri merită în mod esențial anumite lucruri, cum ar fi:

1) Timp. Nu rămăşiţele de timp de la sfârşitul zilei, ci timp cu prioritate. Dacă viaţa ta este condusă după un program, şi copiii tăi nu fac parte din el, fă ceva – numaidecât! Altfel, va veni o zi când nici tu nu vei fi inclus în programul lor! Simplul fapt de a te uita la televizor împreună cu ei timp de trei ore nu înseamnă nimic; trebuie să fii „prezent emoţional”. Uneori, lucrul acesta înseamnă să-i laşi să-ţi vadă temerile şi şovăielile, chiar în timp ce sunt martori ai încântării şi aprecierii tale cu privire la ei.

2) Deschidere. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la copiii noştri – despre ei, despre noi şi despre cine este Dumnezeu. Odată ce ne dăm seama că nu avem toate răspunsurile, ne deschidem pentru a-I da voie lui Dumnezeu să ne vorbească prin copiii noştri. Deschiderea noastră față de ei îi apropie de noi, dar mai important: le întăreşte credinţa și îi ajută să rămână deschişi spre învăţare… iar noi ne păstrăm inima tânără!

3) Structură. Este vital, în timpul perioadei de formare, să stabileşti reguli şi să trasezi limite. Copiii au nevoie de îndrumare şi de un cadru în care să se simtă în siguranţă. În primii ani, asta presupune lucruri precum un orar fix pentru culcare, în care va putea să apară o relaxare pe măsură ce cresc. Asta îi ajută să înţeleagă faptul că odată cu vârsta apare libertatea – dar nu toată odată, întrucât ea aduce cu sine responsabilitate, iar ei nu sunt aşa pregătiţi precum cred.

Nu încerca să fii cel mai bun prieten al copilului tău, nu căuta în el împlinirea nevoilor tale emoţionale. Umerii lor nu sunt suficient de tari pentru a duce o asemenea povară. Ai încredere în Dumnezeu şi în ceea ce eşti. Caută încurajare din exterior, de la surse sănătoase. Pe scurt, luptă-te să devii acel părinte ferm şi blând pe care copilul tău merită să-l aibă!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Predestinarea misionarului

„Şi acum, Domnul vorbeşte. El, care m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu robul Lui.” Isaia 49:5

Primul lucru care se întâmplă după ce am înţeles alegerea noastră către Dumnezeu în Isus Cristos este distrugerea prejudecăţilor noastre, a ideilor noastre înguste şi a patriotismului nostru; suntem trsformaţi în nişte slujitori ai scopului lui Dumnezeu. Întreaga rasă umană a fost creată ca să-L slăvească pe Dumnezeu şi să se bucure pentru totdeauna de EI. Păcatul a schimbat cursul rasei umane, dar n-a schimbat câtuşi de puţin scopul lui Dumnezeu; când ne naştem din nou, ajungem la înţelegerea scopului măreţ al lui Dumnezeu pentru rasa umană, adică a faptului că El ne-a creat pentru Sine. A înţelege alegerea lui Dumnezeu este cel mai minunat lucru de pe pământ şi trebuie să învăţăm să ne bazăm pe uimitorul scop pentru care ne-a creat Dumnezeu. Primul lucru pe care-l va face Dumnezeu cu noi este să sădească în inima noastră interesele întregii lumi. Dragostea lui Dumnezeu, ba chiar natura lui Dumnezeu, este adusă în noi. Şi natura Dumnezeului Atotputernic se specifica în Ioan 3:16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”Trebuie să ne păstrăm mereu sufletul deschis la adevărul scopului creator al lui Dumnezeu, să nu-L încurcăm cu propriile noastre intenţii. Dacă o facem. Dumnezeu va trebui să ne zdrobească intenţiile, oricât de mult ne-ar durea. Scopul pentru care este creat misionarul este de a fi robul lui Dumnezeu, un om în care Dumnezeu să fie glorificat. O dată ce înţelegem că, prin mântuirea adusă de Isus Cristos, suntem făcuţi cu totul potriviţi pentru scopul lui Dumnezeu, vom înţelege de ce cerinţele lui Isus Cristos sunt atât de aspre. El cere corectitudine absolută de la slujitorii Săi deoarece a pus în ei însăşi natura Iui Dumnezeu.

Ai grijă să nu uiţi scopul Iui Dumnezeu pentru viaţa ta.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă vrei să mântuieşti pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, …voi pune un val de lână în arie; dacă numai Una va fi acoperită de rouă şi tot pământul va rămânea uscat, voi cunoaşte că vei scăpa pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.” JUDECĂTORI 6:36,37

Când Ghedeon a auzit chemarea lui Dumnezeu, el a luat singura atitudine care trebuia: s-a supus. Totuşi în faţa sarcinei măreţe şi a mulţimii vrăjmaşilor, el dorea să mai primească de la El confirmarea apelului ce i s-a făcut.

Dacă Dumnezeu ne dă harul să recunoaştem insuficienţa mărturiei noastre, dacă ne dăm seama de slăbiciunea noastră în faţa vrăjmaşului nostru, să ne expunem şi noi „lâna” înaintea Lui până când o va acoperi rouă de sus. Să-I mărturisim lipsa de putere dar şi îndoielile pe care le avem, să-i mărturisim nevoia de a primi „rouă” din cer peste ce ne cere El să facem. Suntem într-adevăr incapabili de a face ceva bun fără „rouă” Duhului Sfânt, sau să nu încercăm să facem cel mai mic lucru fără a avea ungerea de sus: cu atât mai mult când este vorba de o lucrare mai mare, cum primise Ghedeon.Suferim noi din cauza sterilităţii mărturiei noastre? Programul de cult este poate menţinut cu fidelitate, dar unde sunt roadele, unde este acţiunea Duhului Sfânt, singura care înclină inimile, trezeşte cugetele şi le aduce până la cruce? Cât de adeseori am neglijat chemarea pe care am primit-o! Ea a devenit faţada în spatele căreia am ascuns ceea ce este incompatibil cu o adevărată consacrare pentru Domnul Isus. Să ne expunem „lâna”: înaintea lui Dumnezeu. Dacă ea va rămâne uscată, să ne cercetăm îndată pentru ca Dumnezeu să ne arate ce nu este în regulă cu noi şi să ne trezească.Suntem noi în adevăr încercaţi de nevoia unei vieţi reînoite, suntem noi întristaţi de uscăciunea care ne înconjoară, sau ne-am obişnuit cu ea „ca viermele în hrean”?

Dacă venim înaintea Domnului cu lâna noastră uscată împreună cu ruşinea şi recunoaşterea uscăciunii noastre, El este gata s-o îmbibe cu rouă de sus chiar atunci când tot ce ne înconjoară ar fi uscat, dar cu o condiţie: rouă nu cade decât atunci când totul este liniştit. Când chemările vieţii personale ne înfierbântă, când duhul veacului de acum pe care îl îngăduim în viaţa noastră luptă în noi împotriva unei adevărate consacrări, rouă nu va cădea. Ghedeon, când a cerut Domnului dovada aceasta, el era hotărât să asculte. Când Dumnezeu vede în noi dorinţa sinceră de a-I plăcea şi de a lucra pentru El, când inima noastră este cu adevărat loială şi ascultătoare, El nu ne refuză „roua” pe care I-o cerem să cadă peste noi, ca o dovadă a încredinţării că El ne cheamă pentru acea lucrare şi ca o dovadă a harului cu care ne va însoţi. Atunci El va da o nouă înviorare vieţii şi slujirii noastre ca credincioşi devotaţi.

Fiecare zi îşi are lucrul ei; luptele şi trebuinţele ei; de aceea să avem în minte în fiecare dimineaţă că ne-am sculat să lucrăm pentru Dumnezeu, să luptăm împotriva vrăjmaşilor Lui, obţinând de la Dumnezeu porţia de har, rouă pentru tot ce avem nevoie în ziua respectivă. Dacă spun : Domnul Isus este totul pentru mine, cum arată programul meu zilnic?

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Voi aveţi totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii şi stăpâniri. In El aţi fost tăiaţi împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământeşti”. Col. 2:10-11.

Aceasta este tăierea împrejur a inimii. Din clipa în care are loc această tăiere împrejur, nu mai este nimic vrednic de osândă în om, dacă nu mai trăieşte după fire, ci după Duh. Tăierea împrejur a fost simbolică în Vechiul Testament. Prin tăierea împrejur a copiilor, ei au intrat în posesia promisiunilor şi a moştenirii. Avraam a crezut în Dumnezeu şi ca sigiliu al credinţei sale, a primit tăierea împrejur. Aceasta a fost doar un simbol, o umbră a ceea ce va urma. Cine crede în Isus primeşte tăierea împrejur a inimii şi este eliberat de păcat.”Căci pe când eram noi încă fără putere, Hristos la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om drept cu greu ar muri cineva; dar pentru cel bun, poate că cineva ar avea curajul să moară. Dar Dumnezeu îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci cu atât mai mult acum, fiind îndreptăţiţi prin sângele Lui, vom fi mântuiti prin El de mânie. Căci dacă, fiind vrăjmaşi am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin cunoaşterea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu”.

„Stim că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, ca să nu mai fim robiţi păcatului. Căci cine a murit este eliberat de păcat. Tot aşa şi voi socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu în Hristos Isus.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

BINECUVÂNTAREA ÎNCERCĂRILOR

…căci ştim că necazul aduce răbdare. Romani 5.3

Aceasta este o făgăduinţă care se împlineşte, şi nu este dată numai de formă. Noi avem nevoie de răbdare, şi avem aici mijlocul prin care s-o căpătăm. Nu este altceva decât să răbdăm; să învăţăm să răbdăm, ca atunci când înveţi să înoţi. Nu putem să dobândim arta de a înota pe uscat, tot aşa nu putem învăţa răbdarea fără încercare. Nu este cazul să te osteneşti şi să te frămânţi ca să câştigi liniştea sufletului, care vine numai dacă te învoieşti în toate cu voia lui Dumnezeu.

Cu toate acestea versetul nostru stabileşte un principiu care este contra legii fireşti. Nepotrivirea cu firea pământească aduce tulburare, neîncredere şi răzvrătire. Numai lucrarea sfântă a harului aduce răbdare. Noi nu batem grâul ca să scoatem praful, ci aceasta o face biciul necazului în aria lui Dumnezeu. Noi nu zguduim un om în toate felurile, ca să-i dăm odihnă; cu toate acestea, Domnul aşa Se poartă cu copiii Săi. Desigur, acest fel de a lucra nu este al omului, dar contribuie foarte mult la slăvirea înţelepciunii Dumnezeului nostru.

Oh, să-mi fie îngăduit harul de a fi binecuvântat prin încercările mele şi să nu le împiedic în lucrarea lor. Doamne, dacă Te-aş ruga să îndepărtezi necazul, Te voi ruga de zece ori mai cu stăruinţă să mă fereşti de nerăbdare. Doamne Isuse, sapă în inima mea suferinţele crucii Tale, ca să înţeleg răbdarea Ta.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie. Ps. 23,4.

David a fost uns ca împărat dar nu a primit împărăţia imediat.

Saul căuta ca să-l omoare şi din această cauză a fost pus pe drumuri. Dumnezeu a ştiut însă să-l ocrotească în toate strâmtorările şi necazurile lui. Deşi tot pământul a devenit „o vale a umbrei morţii” prin căderea omului în păcat credinciosul este ocrotit de Dumnezeu. El poate spune: „Nu mă tem de niciun rău căci Tu eşti cu mine” -aceasta-i partea credinţei şi a comuniunii cu Dumnezeu. Fiecare om care prin lucrarea Domnului Isus a primit iertarea păcatelor având prin aceasta comuniune cu Dumnezeu, are dreptul să spună lucrul acesta. Moartea credinciosului înseamnă pentru el portiţa de trecere spre împărăţie. Credinciosul care umblă cu Dumnezeu prin această lume plină de necazuri, greutăţi, are îmbărbătarea toiagului şi a nuielei Domnului. „Nuiaua” ne lasă să ne gândim la o lucrare de îndepărtare a duşmanilor noştri pe când expresia „toiagul” ne lasă să ne gândim la o proptea, la un ajutor. David le-a simţit pe amândouă. Nu era nuiaua lui Dumnezeu prin prezenţa unui sol care nu-l lăsa pe Saul să-l urmărească, deşi David era înconjurat? (1 Sam. 23.26-28). Saul a trebuit să se retragă fără a isprăvi vreo lucrare. Când David a fost primit de Nabal foarte respingător, Dumnezeu l-a întâmpinat ca Păstorul cel Bun cu toiagul prin Abigail ca să reţină pe robul său de la o greşeală. (1 Sam. cap. 25).

La fel ca şi David putem noi, toţi copiii lui Dumnezeu să ne bizuim pe credincioşia lui Dumnezeu. Dacă Cuvântul lui Dumnezeu locuieşte în mine din belşug şi dacă Duhul Sfânt lucrează în mine, Satana nu va găsi niciun loc pe unde să facă pătrunderea gândurilor întunecate şi îngrozitoare, cu care este gata să invadeze orice fiinţă.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Cât de mult am nevoie să Te văd lucrând cu măreţie şi tărie şi slavă! Noi toţi avem nevoie tocmai de acea atingere a Ta care face toate lucrurile noi şi minunate, opunându-se oricărei influenţe sau standard străine de Tine. Purifică-ne şi întăreşte-ne cu prezenţa Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.» IOAN 3,3

Există două feluri de creştini – creştini adevăraţi, autentici şi creştini doar cu numele. Satan, duşmanul sufletelor oamenilor, este cel mai mare înşelător. El creează cu multă uşurinţă haos în mintea unui om, mai ales când este vorba de întrebări şi principii cu valoare veşnică. Îmi pot închipui că un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor spune ceva de genul: «Fiecare trebuie să se sfinţească singur. Există atâtea biserici şi adunări, secte şi mişcări religioase că nu mai poţi şti cu certitudine cine spune adevărul şi cine minte». Aceasta este tactica mârşavă a diavolului care te împiedică să experimentezi siguranţa mântuirii şi a sfinţeniei. Dar suntem totuşi de acord într-un punct, şi anume că Isus Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu, nu poate minţi. El însuşi este adevărul. Crezi acest lucru? Tu spui: «Mi-am pierdut încrederea în oameni!» Dragul meu cititor, nu eşti primul! Poţi fi supărat pe diverşi oameni care te-au dezamăgit, dar ce ai împotriva lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care de dragul tău a părăsit cerul, a devenit om şi a murit pe cruce? El vrea ca şi tu să fii parte a împărăţiei Sale.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Mă voi bucura să le fac bine. Ieremia 32:41

Cât de încurajatoare este pentru credincios bucuria
Domnului pentru sfinţii Săi! Nu putem vedea în noi înşine nici un motiv pentru care să se bucure Domnul. Noi nu ne bucurăm de noi înşine, fiindcă murmurăm adesea când suntem împovăraţi. Suntem conştienţi de păcătoşenia noastră, şi ne deplângem necredinţa. Ne temem că poporul Domnului nu se poate bucura prea mult de noi, fiindcă văd atât de multe imperfecţiuni şi nebunii, încât sunt mai tentaţi să ne plângă infirmităţile, decât să ne admire darurile. Dar nouă ne place să medităm la acest adevăr transcendent, la această taină slăvită: cum se bucură un mire de mireasa sa, aşa se bucură Domnul de noi. Nu citim nicăieri că Dumnezeu se bucură de munţii acoperiţi de nori sau de strălucirea stelelor; citim însă că El se bucură, jucând pe rotocolul pământului” şi că îşi găseşte plăcerea „în fii oamenilor” (Proverbe 8:31). Nu găsim scris că îşi găseşte plăcerea în îngeri. Nici nu spune, în privinţa heruvimilor şi serafimilor: „nu te vor mai numi Părăsită… ci te vor numi Plăcerea Mea este în ea” (Isaia 62:4), ci face această declaraţie pentru nişte sărmane creaturi ca noi, căzute şi depravate de păcat, dar salvate, înălţate şi slăvite prin harul Său. Cât de puternic este limbajul prin care El îşi exprimă plăcerea în poporul Său! Cine şi L-ar putea închipui pe Cel Prea înalt extrem de bucuros? Totuşi este scris că El „se va bucura de tine cu o mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de bucurie pentru tine” (Tefania 3:17). In timp ce s-a uitat la lumea pe care a făcut-o, a spus „Este foarte bună”; dar când îi priveşte pe cei răscumpăraţi prin sângele lui Isus, aleşii Săi, inima Infinitului nu se mai poate abţine, şi izbucneşte în exclamaţii divine de bucurie. Nu ar trebui să înălţăm un răspuns recunoscător la o asemenea declaraţie de iubire şi sä cântăm: „Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:18)?

Seara

Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii. Psalmi 26:9

Ascultaţi-l pe David înălţând această rugăciune, fiindcă cineva îi şoptise la ureche: „Poate că, până la urmă, vei fi socotit împreună cu păcătoşii”. Deşi tulburat de necredinţă, acest fel de temere izvorăşte din nelinişte sfântă, ca rezultat al amintirii păcatelor din trecut. Chiar şi omul iertat se va întreba: „Şi dacă, la sfârşit, păcatele îmi sunt reamintite, şi sunt tăiat de pe lista celor mântuiţi?” Îşi aminteşte de prezentul neroditor, atât de puţin har, atât de putină dragoste, atât de putină sfinţenie. Privind spre viitor, îşi vede slăbiciunea şi multele ispite care îl înconjoară, şi se teme că poate deveni prada duşmanilor săi. Simţământul păcatului şi relele prezente, ca şi stricăciunea inimii lui, îl îndeamnă la rugăciune, în frică şi cutremur. „Nu-mi lua sufletul împreună cu păcătoşii”. Cititorule, dacă ai înălţat o asemenea rugăciune, şi dacă psalmul din care este luată îţi descrie caracterul, nu trebuie să te temi că vei fi socotit împreună cu păcătoşii. Ai cele două virtuţi pe care le avea David — umblarea în neprihănire şi încrederea în Domnul? Te sprijini pe jertfa lui Christos, şi poţi să te apropii de altarul lui Dumnezeu cu speranţă umilă? Dacă da, fii sigur că nu vei fi niciodată socotit împreună cu păcătoşii, fiindcă aceasta calamitate este imposibilă. La Judecată, cei ce se aseamănă vor fi socotiţi împreună. „Smulgeţi întâi neghina, şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul strângeţi-l în grânarul meu” (Matei 13:30). Deci, dacă vei fi ca poporul lui Dumnezeu, vei fi cu poporul lui Dumnezeu. Nu poţi fi socotit împreună cu cei răi, fiindcă ai fost răscumpărat pentru totdeauna. Eşti cumpărat prin sângele lui Christos, şi eşti al Lui pentru totdeauna. Unde este El, trebuie să fie şi poporul Lui. Eşti iubit prea mult ca să fii aruncat cu neghina. Va pieri un suflet iubit de Christos? Imposibil! Iadul nu te poate ţine. Cerul te cheamă. Încrede-te în Asigurătorul tău, şi nu te teme!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. (Filipeni 3:8)

Sezonul toamnei în care intrăm acum este un sezon al holdelor coapte pentru seceriş, al cântecelor vesele ale acelora care strâng recoltele, şi a grânelor adunate şi depozitate în siguranţă. Aşa că permite-mi să-ţi atrag atenţia asupra predicii ogoarelor. Acesta este mesajul lor solemn: „Tu trebuie să mori ca să trăieşti. Trebuie să refuzi să iei în consideraţie comfortul şi bunăstarea ta. Trebuie să fii răstignit, nu numai faţă de dorinţele şi obiceiurile tale care sunt evident păcătoase, ci şi faţă de mulţi alţii care pot părea nevinovaţi şi drepţi. Dacă doreşti să-i salvezi pe alţii, nu te poţi salva pe tine însuţi, şi dacă doreşti să porţi mai mult rod, trebuie să fii îngropat în întuneric şi în singurătate”.Curajul mă părăseşte când ascult. Dar când cuvintele sunt din partea Domnului Isus, îmi amintesc că este marele meu privilegiu să intru în „părtăşia suferinţelor Lui” (Filipeni 3:10) şi deci sunt într-o companie minunată. Îmi amintesc de asemenea că toată suferinţa este menită să mă facă un vas destoinic şi folositor pentru El. Şi vreau să-mi aduc aminte că drumul Lui de calvar a înflorit şi a dat rod îmbelşugat, şi aşa va înflori şi al meu.

Durerea duce la plinătate, şi moartea la viaţă – aceasta este legea împărăţiei!

din În ora liniştită

Numim noi moarte când un boboc se deschide într-o floare?
selectat

 

Căutarea, urmarea, păstrarea, lupta,

    Sigur El le binecuvântează?

Sfinţii, apostolii, profeţii, martirii,

    Răspund: „Da”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 18.1-23

    În casa olarului, Ieremia are parte de o nouă învăţătură. Primul vas pe care îl vede lucrat este o imagine a poporului. Asemeni brâului din cap. 13, şi acest vas „s-a stricat”: a fost recunoscut ca „nefiind bun de nimic” (v. 4; 13.7). Da, Israelul, ca de altfel întreaga omenire, este reprezentat în felul acesta. Meşterul divin «nu a putut» face nimic cu cel dintâi om, pe care l-a plămădit din lut. „Au ajuns toţi împreună nefolositori…” (Romani 3.12,23). Păcatul a ruinat şi a corupt întreaga rasă umană.

    Pe roata olarului însă, lucrul este reluat: este modelat un alt vas, „aşa cum s-a părut bine în ochii olarului să facă” (v. 4). Acest vas fără cusur ne poartă gândurile spre Omul al doilea, Cel în care Dumnezeu Şi-a găsit plăcerea. Potrivit planurilor lui Dumnezeu, Domnul Hristos a venit să înlocuiască rasa lui Adam cel căzut (cel atât de slab) şi, de atunci încoace, nu mai este singur: „Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă” (2 Corinteni 5.17). Prin harul lui Dumnezeu, credinciosul poate deveni, la rândul lui, „un vas spre onoare, sfinţit, folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 2.21; citiţi şi Efeseni 2.10).

    Dialogul din v. 11 şi 12 confirmă starea disperată a poporului şi justifică respingerea sa ca un vas stricat al olarului.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 11:25-30    

ÎN SCOALA LUI DUMNEZEU

„Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima…” Matei 11:29

Un om de afaceri a sunat la biroul unei mari companii de comunicaţii şi a cerut să vorbească cu un prieten de-al său care deţinea o funcţie importantă în conducere. Secretara l-a informat că persoana pe care o căuta nu era la birou. „Este la şcoală astăzi”, a explicat ea. Atunci când omul a întrebat dacă prietenul său nu era prea bâtrân pentru a mai merge la şcoală, ea i-a spus: „Nu în compania noastră!”

Aceasta ar trebui să fie atitudinea fiecărui creştin. Indiferent de câţi ani umblăm cu Domnul şi cât de mult am asimilat din Cuvântul Lui, avem nevoie încă să învăţăm. Nu suntem niciodată prea bătrâni ca să stăm la picioarele Domnului Isus – să învăţăm despre El şi de la El. Niciodată nu terminăm şcoala lui Dumnezeu. Dacă a existat vreun om care a dobândit mari cunoştinţe spirituale, acela a fost apostolul Pavel. Dar el nu s-a mulţumit să rămână la cele pe care le-a ştiut. El a spus: „Nu că am şi câstigat premiul, sau că am ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât si eu am fost apucat de Cristos” (Filipeni 3:12). Chemarea la creştere ne stă mereu înainte. Cât de mult avem de învăţat despre Dumnezeul nostru! Şi cât de puţin timp avem să învăţăm! Aşa că haideţi să fim „la şcoală” petrecând timpul cu studiul Bibliei, învăţînd de la dascălii pricepuţi în ale Scripturii, citind literatură creştină. Niciodată nu vom fi prea bătrâni sau nu vom şti prea multe pentru a mai învăţa noi lecţii spirituale în clasa vieţii lui Dumnezeu.    – P.R.V,

Doamne Isuse, am adânc în inima mea

O sfântă dorinţă, Cuvântu-Ţi să-nţeleg.

Din mii de voci să învăţ s-aud doar vocea Ta,

Ca voia Ta cea bună de-apururi să aleg.    – D.J.D.

Dacă unui creştin îi pasă puţin de citirea Bibliei, îi va păsa şi mai puţin de trăirea creştină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

O, de ar fi în ei o astfel de inimă, ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, în toate zilele, ca să le fie bine, lor și fiilor lor, pentru totdeauna! Deuteronom 5.29

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (11) – Deuteronom (A)

Titlul „Deuteronom” vine din traducerea greacă a Vechiului Testament și înseamnă „A doua lege” – o repetare a legii. Titlul original ebraic descrie însă mai exact conținutul cărții, el fiind „Cuvintele”, acesta fiind începutulversetului 1. Cartea Deuteronom este formată în cea mai mare parte din cuvintele și din îndemnurile lui Moise către popor, de aceea are un caracter narativ aproape în întregime, în contrast cu alte cărți ale Pentateuhului, care sunt mai mult istorice.

Există o lecție clară pentru noi în Deuteronom, anume că ascultarea față de poruncile Domnului reprezintă calea către binecuvântare. În mod cert, creștinul nu este sub lege, însă ascultarea este cheia pentru o viață creștină fericită. Mântuirea este prin har și prin credință, însă fericirea vine în urma ascultării.

Poporul își avea tabăra în câmpiile Moabului. Peste câteva săptămâni aveau să intre în țară. Întreaga călătorie ar fi trebuit să dureze doar unsprezece zile, însă, din cauza neascultării, vechea generație petrecuse aproape patruzeci de ani în pustiei (Deuteronom 1.2; Numeri 14.2935). Moise urma să moară, de aceea el se adresează noii generații, înainte ca aceasta să traverseze Iordanul.

În cartea Deuteronom nu sunt așa de multe simboluri ca în cele patru cărți precedente. Accentul este pus pe ascultarea de Cuvânt, care este prezentată ca o condiție pentru savurarea binecuvântărilor țării.Toate citatele folosite de Domnul împotriva lui Satan, în pustie, sunt luate din cartea Deuteronom. El a fost Omul ascultător și dependent, și adevăratul Israelit. Fie ca și noi, prin har, să călcăm pe urmele Lui! Reynolds

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… „Atunci cine poate fi mântuit?” Isus a răspuns: „Ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu”. Luca 18.26,27

Lăsați părerile personale!

Coordonatorul echipei de cercetare de la firma „General Motors” îi motiva pe cei din echipa sa pentru a încerca noi soluții. Acesta îi chema pe toți cei din echipa de cercetare în jurul unei mese situate în holul de la intrarea în firmă, le explica ce aveau de făcut, apoi le spunea: „Înainte de a trece la treabă, lăsați-vă părerile personale aici!”. Dacă nu ar fi făcut acest lucru, ar fi auzit în curând spunându-se: „Așa ceva nu se poate face”.În diferite stări de vorbă cu oamenii care aud despre lucrarea credinței în inimă, auzim spunându-se: „Așa ceva nu se poate face! Cum să devină un păcătos pierdut, un sfânt?”. În același gând cu coordonatorul de la „General Motors”, vă rog lăsați-vă părerile personale jos și să deschidem Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Citim în Biblie că „toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede” (Marcu 9.23). Mulți oameni se străduiesc să devină mai buni și mai drepți, însă în final trebuie să vadă că nu primesc liniștea sufletească, schimbarea după care tânjesc. O rece cunoștință despre Isus, numai prin rațiune, îmbinată cu eforturi personale nu folosește la nimic. Trebuie să venim la Mântuitorul așa cum suntem. El este unicul Autor al izbăvirii omului din starea de păcat. Credința în Isus Hristos este singura cale de a fi dezrobiți de sub puterea lui satan. Încercați și veți vedea că este posibil!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PACEA MINTII

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea.” (Ioan 14:27)

     Avem posibilitatea de a controla ceea ce se petrece în mintea noastră, dacă punem în ea Cuvântul lui Dumnezeu. Nu e vorba de Cuvântul pe care îl citim de obicei, ci de Cuvântul pe care îl procesăm mental, pe care îl aplicăm în fiecare situaţie care se iveşte, şi pe care ne putem baza în momente de criză – fiindcă ştim că e dreptul nostru de a avea pacea minţii pe care ne-a promis-o Domnul Isus. El i-a mustrat pe ucenicii Săi pentru că-şi pierduseră pacea minţii în timpul unei furtuni. El nu Și-a pierdut-o pe-a Lui, ci dormea pe fundul corabiei. Aşadar, tu unde eşti astăzi? Te odihneşti cu Domnul Isus pe fundul corabiei? Sau te-a cuprins panica, la fel ca pe ceilalţi de pe punte?!

Îngrijorarea te copleșește atunci când uiţi două lucruri:

1) Ceea ce ţi-a spus Domnul… De exemplu, El zisese (Marcu 4:35): „Să trecem în partea cealaltă”. De îndată ce a rostit aceste cuvinte, nu a mai existat vreun val suficient de mare ca să-i înghită. De fiecare dată când faci ceea ce ţi-a spus Dumnezeu, poţi trece prin furtuni, fără să te scufunzi.

2) Cine se află cu tine în corabie… Ucenicii Îl cunoşteau pe Domnul Isus destul de bine, dar înainte de venirea zorilor, ei s-au întrebat: „Cine este Acesta, de Îl ascultă chiar şi vântul şi marea?” (v. 41)

Ţi-a trecut vreodată prin minte că furtuna prin care treci chiar acum a fost îngăduită de Dumnezeu pentru a-ţi arăta că nu există problemă pe care să n-o poată rezolva; că nu eşti singur; şi că prin această experienţă vei ajunge să-L cunoşti mai bine?! Într-o altă traducere a Bibliei, cuvintele Domnului Isus „Să nu vi se tulbure inima…” (Ioan 14:1) sună astfel: „Nu lăsaţi ca inimile voastre să se chinuie sau să se neliniştească”. Reține gândul zilei: Singura putere pe care o are îngrijorarea asupra ta, este puterea pe care i-o dai tu însuți!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină. „Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. „Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune. Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gindurile! Vezi dacă este vreo cale rea în mine şi du-mă pe calea cea veşnică.” PSALM 139:23-24

Când David spunea aceste cuvinte, el ştia bine că Dumnezeu îl cunoştea în chip desăvârşit, fapt care reiese din tot psalmul acesta; dar el dorea ca Dumnezeu să-l ajute să se cunoască pe sine însuşi şi aceasta ar trebui să fie şi dorinţa fiecăruia dintre noi, căci trebuie să recunoaştem că nici noi nu ne cunoaştem cum ne cunoaşte Dumnezeu. Cred că nimeni n-ar fi bucuros să-şi aibă lăuntrul lui dat pe faţă. Câte lucruri din viaţa noastră din trecut am vrea să le avem acoperite şi uitate, şi mulţumim lui Dumnezeu că ele sunt aşa. Cine n-a venit la lumină, acea lumină desăvârşită care este numai în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, s-ar îngrozi la gândul de a fi expus în totul. Dar când vine la El într-o credinţă simplă şi adevărată, atitudinea lui este schimbată în chip minunat în privinţa aceasta, primeşte cu bucurie ca lumina Lui Dumnezeu să strălucească peste el personal şi peste întreaga lui viaţă şi nu mai vrea să mai ascundă nimic.

Un om în vârstă de 87 de ani care şi-a trăit în viaţa în nepăsare şi neascultare faţă de Dumnezeu, a fost mântuit în chip minunat la această vârstă. Când i s-a cerut permisiunea ca istoria întoarcerii lui la Dumnezeu să fie scrisă, el nu numai că a acceptat, dar a insistat spunând: „Să nu vă fie teamă să spuneţi despre mine aşa cum am fost…”, şi desigur prin aceasta el dorea să strălucească harul. El nu mai avea acum să se teamă de nimic, pentru că ştia că prin credinţa în jertfa Domnului Isus, păcatele lui au fost iertate pe deplin. Psalmistul nu-L roagă pe Dumnezeu ca păcatele lui să fie expuse altora, lucru care n-ar fi fost de folos.

Dar el dorea să fie expuse lui însuşi ca să le poată judeca personal şi să nu mai fie hărţuit de ele. Noi nu avem nevoie să cunoaştem şi să judecăm păcatele altora, ci avem nevoie de har de la Dumnezeu ca să ne judecăm gândurile, inima şi căile noastre. Judecata de noi înşine ne păstrează cugetul treaz şi ne menţine neîntreruptă părtăşia cu Domnul Isus. Poate nici nu realizăm câtă nevoie avem ca Dumnezeu să ne ajute să ne cunoaştem inima şi gândurile. Dacă am cere aceasta cu sinceritate, am descoperi două lucruri mari: cât de vicleană şi perfidă este inima noastră şi cât de mare este harul lui Dumnezeu care ne rabdă aşa cum suntem. Dumnezeu ne iubeşte aşa cum suntem însă ne iubeşte prea mult ca să ne lase să rămânem aşa. De aceea Domnul Isus mijloceşte necurmat pentru noi. Întocmai ca David şi noi avem nevoie ca Dumnezeu să ne ajute să vedem ce este rău în mersul nostru zilnic. Să-I cerem să ne ajute ca să judecăm tot ce ne arată El că este rău, şi astfel să putem merge cu bucurie pe calea către cer.

O realitate tristă însă şi foarte comună este că noi ne grăbim să judecăm şi să osândim pe alţii în timp ce suntem foarte îngăduitori cu noi înşine sau poate chiar orbi. Bârna şi paiul confirmă aceasta şi Domnul numeşte aceasta: făţărnicie.

Un credincios înţelept şi duhovnicesc, totdeuna recunoaşte şi niciodată nu uita că este făcut din aceeiaşi ţărână din care sunt făcuţi toţi aceia care cad. Cu cât mai aproape umblăm cu Dumnezeul harului, cu atât mai delicaţi devenim faţă de greşelile altora.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Copilaşilor vă scriu aceste lucruri ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”. 1 Ioan 2:1.

Când apostolul Ioan spune: „Vă scriu aceste lucruri” se gândeşte probabil, la cap.1:3: „Ce am văzut şi ce am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Si părtăşia noastră este chiar cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Aceasta este deci părtăşie de avere şi cel care recunoaşte aceasta, are bucurie deplină şi această cunoaştere îl determină să nu mai păcătuiască.

În versetul 6 este scris: „Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul”. Deci, cel ce trăieşte în păcat, nu are părtăşie cu El şi este în afara lui Hristos. Vedem deci, că există posibilitatea unei vieţi de biruinţă. Se poate însă întâmpla ca unul să fie învins de un păcat. Dar prin aceasta nu aparţinem de cei despre care vorbeşte în cap.3 „Cine păcătuieşte este de la Diavolul”. Doar este scris: „Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, cel neprihănit”. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre. Este scris că: „El este ispăşirea pentru păcatele noastre şi nu: „El ne ispăşeşte din nou şi din nou”. Scriptura ne vorbeşte de o ispăşire terminată. De aceea, chiar dacă ar fi să cădem într-o ispită, dar, ne plecăm cu părere de rău şi credem că Isus a plătit şi pentru acest păcat, atunci Dumnezeu ne iartă. In alt loc este scris: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea într-o greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l îndreptaţi cu duhul blândeţii. Acest verset nu sună acelor care trăiesc în păcat şi spun că în permanenţă vor păcătui, ci pentru aceia care trăiesc pentru Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL DESCUIE

Poporul Tău este plin de înflăcărare când îţi aduni oştirea …

Psalmul 110.3

Binecuvântat să fie Dumnezeul îndurării, că va fi aşa cum sună versetul. Este un popor pe care Domnul l-a ales din timpuri străvechi ca să fie partea Lui deosebită. Din fire, copiii acestui popor aveau o voinţă tot aşa de încăpăţânată ca şi ceilalţi fii stricaţi ai lui Adam. Dar din ziua când Dumnezeu îşi arată puterea Sa şi când harul Său arată atotputernicia Sa, El pregăteşte inimile ca să se pocăiască şi să creadă în Domnul Isus. Nimeni nu este mântuit fără voia sa, dar Domnul frânge cu blândeţe voinţa oamenilor. Ce minunată putere este aceasta, care niciodată nu încalcă voinţa, ci o cârmuieşte. Dumnezeu nu sparge încuietorile de la uşi, ci le descuie cu o cheie, pe care numai El ştie să o mânuiască.Din acel moment noi avem voinţa să fim, să facem, să suferim ceea ce vrea Mântuitorul. Dacă suntem ispitiţi să ne răzvrătim, El ştie cum să ne conducă şi îndată alergăm pe calea poruncilor Sale din toată inima noastră. Fie ca în această zi voia mea să fie să mă ostenesc să aduc roade spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor mei. Doamne, iată-mă! Ziua aceasta să fie ziua în care să-ţi arăţi puterea Ta! Eu sunt pregătit, fericit şi dornic să fiu folosit pentru planurile Tale sfinte. Să nu fiu silit să cârtesc. „Eu am voinţa, dar n-am puterea să împlinesc”, deci dă-mi Tu şi voinţa şi-nfăptuirea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” Iosua 1,8.

Ceea ce a fost dat în vremurile din trecut mai are valabilitate şi azi deoarece Tatăl ne-a descoperit gândurile ascunse din adevărul Său. Să nu uităm că nouă ne este dată o mărturie în aceste timpuri ale decăderii creştinismului, şi trebuie să umblăm în lumină despărţiţi de lume şi de religia ei. Domnul să ne ajute ca lumina noastră să nu o punem sub baniţă care reprezintă activitatea pământească sau sub pat care reprezintă extinderea firii noastre, ci s-o lăsăm să se vadă de departe. Domnul ne-a făcut înţelepţi ca să nu fie nevoit să îndepărteze sfeşnicul din locul lui. Noi creştinii, „care am fost botezaţi pentru moartea lui Hristos,
înmormântaţi cu El în botez şi înviaţi împreună prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu” (Rom. 6.3; Col. 2.12) avem fericita chemare să ne hrănim cu Hristos ca „Punea cea vie care S-a pogorât din cer.” (loan 6.51). Hrana noastră din pustie este Hristos, aşa cum ne este înfăţişat de Duhul Sfânt prin Cuvântul scris. Aceasta este partea noastră în pustia lumii acesteia. Ca să ne bucurăm de această parte, trebuie să ne fie deslipită inima de tot ce ţine de acest veac rău, de orice ni s-ar putea înfăţişa ca venind de la oamenii fireşti care „trăiesc după îndemnurile firii pământeşti.” O inimă lumească, pământească nici nu ar putea găsi pe Hristos în Scriptură şi nici nu s-ar putea bucura de El dacă L-ar găsi.Cei credincioşi care dau lui Hristos un loc de mâna a doua vor constata cu amar că sunt slabi şi sterpi în faţa duşmanului. Viaţa nouă din credincios nu poate fi hrănită şi ţinută tare decât cu Hristos. Să ne dăm seama tot mai mult că suntem în pustia acestei lumi şi că avem nevoie continuă de Cuvântul Său.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vino şi atinge toate vieţile noastre şi atmosfera Colegiului cu putere dătătoare de energie şi cu farmec.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Nu este Cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?» IEREMIA 23,29

Ce este focul? Este Cuvântul lui Dumnezeu care trăieşte şi lucrează cu putere în noi. Focul este imaginea suferinţei cumplite a Mielului. Noi suntem astăzi conduşi prin ceea ce a trăit şi suferit Isus. Aceasta este calea umilinţei. El S-a smerit atât de mult încât a fost gata să îmbrace haina slujitorului. De aceea Dumnezeu I-a dat Numele care este mai presus de orice nume. Focul Sfintei Scripturi este un foc de curăţire şi lucrează puternic în noi doar în urma dăruirii noastre totale, de bunăvoie: «pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea la arătarea lui Isus Cristos» (1 Cor. 3,12).

Revenirea lui Isus Cristos în glorie pe norii cerului va fi pentru copiii lui Dumnezeu ultima curăţire prin foc. Toate faptele noastre vor trece prin foc când vom sta în faţa tronului Său de judecată pentru răsplătire şi atunci va arde într-adevăr tot ce a fost pământesc, trecător şi păcătos. Nu va mai rămâne decât jertfa arderii de tot – dăruirea totală – care nu va fi mistuită de flăcări: această jertfă este pentru Domnul: «aur, argint, pietre scumpe» (1 Cor. 3,12).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sabia Domnului şi a lui Ghedeon. Judecători 7:20

Ghedeon a ordonat oamenilor săi să facă două lucruri. Puneţi o lumânare într-un ulcior de lut, le-a spus el, şi la semnalul hotărât, spargeri ulciorul şi lăsaţi lumina să strălucească. Apoi trebuiau să sufle în trâmbiţă, strigând: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Exact asta trebuie să facă şi creştinii. Mai întâi, trebuie să spargi ulciorul care îţi acoperă lumina. Aruncă lutul care îţi acoperă candela şi străluceşte. Lasă-ţi lumina să Strălucească înaintea oamenilor; fă fapte bune, pentru ca oamenii, privindu-te, să ştie că ai fost cu Isus. Apoi trebuie să fie Zgomot, sunet de trâmbiţă. Trebuie să existe eforturi pentru secerişul păcătoşilor proclamându-L pe Christos răstignit. Du-le Evanghelia. Las-o la uşa lor. Pune-o în drumul lor. Nu-i lăsa să scape; sună din trâmbiţă la urechile lor. Aminteşte-ţi că adevăratul strigăt de război al bisericii este parola lui Ghedeon: „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dumnezeu trebuie să o facă, este lucrarea Lui. Dar nici noi nu trebuie să lenevim. Instrumentele trebuie folosite — „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Dacă strigăm numai „sabia Domnului!” ne facem vinovaţi de lenevie, şi dacă strigăm „sabia lui Ghedeon!” ne manifestăm întemeierea idolatră pe un braţ de carne; trebuie să le unim pe amândouă în armonie practică, „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!” Nu putem să facem nimic singuri, dar putem să facem totul prin gjutorul lui Dumnezeu. Să hotărâm deci, în numele Său, să ieşim personal şi să slujim cu torţele noastre de exemplu sfânt, şi cu trâmbiţele declaraţiilor şi mărturiilor sfinte. Dumnezeu va fi cu noi, duşmanul va fi pus pe fugă, şi Domnul Oştirilor va domni în veac şi-n veci de veci.

Seara

Până seara nu lăsa mâna să ţi se odihnească.
Eclesiastul 11:6

Ocaziile sunt în număr mai mare seara. Oamenii se întorc acasă de la muncă, şi câştigătorul de suflete găseşte timp să le spună despre dragostea lui Isus. Eşti angajat în lucrare de seară pentru Isus? Dacă nu, nu mai zăbovi să te înrolezi în serviciul care cere atâta muncă. Păcătoşii pier din lipsă de cunoştinţă. Cel care întârzie îşi va vedea hainele pătate cu sângele sufletelor lor (vezi Ieremia 2:34). Isus şi-a dat amândouă mâinile piroanelor când a fost răstignit pe cruce. Cum pot eu să-mi ţin mâinile departe de lucrarea Sa? Zi şi noapte, El a trudit şi s-a rugat pentru mine. Cum pot eu să stau o singură oră lenevind fără grijă? Trezeşte-te, inimă leneşă. Pune-ti mâinile la treabă, sau înalţă-le în rugăciune. Cerul şi iadul stau în zel. Să fiu zelos, deci, şi să semăn sentinţe bune pentru Domnul Dumnezeul meu în seara aceasta. Seara vieţii cere multe de la noi. Viaţa este atât de scurtă încât se reduce la o dimineaţă a puterii şi la o seară de prăbuşire. Pentru unii oameni, viaţa pare lungă, dar un bănuţ înseamnă o sumă mare pentru un sărac. Viaţa este atât de scurtă încât nimeni nu-şi poate permite să piardă o zi. S-a spus că, dacă un mare rege ar veni la noi cu o grămadă de aur şi ne-ar spune că ne dă cât putem număra într-o zi, am avea o zi cât se poate de lungă. Am începe dis de dimineaţă şi nu ne-am opri până seara. Câştigarea sufletelor este o muncă mult mai nobilă. De ce să mă retrag atât de devreme? Unii oameni sunt cruţaţi pentru seara lungă a unei bătrâneţi puternice. Dacă acesta este şi cazul meu, să-mi folosesc talentele cât mai pot şi să-L slujesc pe Domnul până în ultimul ceas. Prin harul Lui, voi muri pe ogor. Voi lăsn jos povara numai atunci când mă voi aşeza să mor. Cei care sunt mai în vârstă pot să-i instruiască pe cei tineri, să-i mângâie pe cei slăbiţi şi să-i încurajeze pe cei disperaţi. Dacă seara are mai puţină căldură, este mai bogată în înţelepciune calmă. De aceea, până seara, nu îmi voi lăsa mâna să se odihnească.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?(Ioan 11:40)

Maria şi Marta nu puteau să înţeleagă ce făcea Domnul lor. Fiecare din ele Îi spusese: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” (v. 21,32). Şi în spatele cuvintelor lor parcă citim adevăratele lor gânduri: „Doamne, noi nu înţelegem de ce ai zăbovit atât de mult să vii sau cum ai putut să-l laşi pe omul pe care îl iubeşti atât de mult să moară. Nu înţelegem cum ai putut să îngădui ca atâta durere şi suferinţă să devasteze vieţile noastre, când prezenţa Ta ar fi putut opri totul. De ce n-ai venit? Acum e prea târziu, pentru că Lazăr e mort de patru zile!” Dar Domnul Isus avea un singur mare adevăr ca răspuns la toate acestea. El a spus, în esenţă: „Poate că nu înţelegeţi, dar Eu vă spun că, dacă veţi crede, veţi vedea„. Avraam nu putea înţelege de ce Dumnezeu i-a cerut să-l jertfească pe fiul său, dar el s-a încrezut în Dumnezeu. Deci el a văzut gloria Domnului când fiul pe care îl iubea i-a fost dat înapoi. Moise nu putea să înţeleagă de ce Dumnezeu i-a cerut să stea patruzeci de ani în pustiu, dar şi el s-a încrezut în Dumnezeu. Şi a văzut când Dumnezeu l-a chemat să scoată Israelul din robia egipteană.Iosif nu putea să înţeleagă cruzimea fraţilor săi faţă de el, falsa mărturie a unei femei perfide, sau anii lungi de întemniţare nedreaptă, dar el s-a încrezut în Dumnezeu şi în final a văzut gloria Lui în toate. Şi tatăl lui Iosif, Iacov, nu putea înţelege cum a putut providenţa stranie a lui Dumnezeu să îngăduie ca Iosif să fie luat de la el. Totuşi, mai târziu, el a văzut gloria Domnului când a privit faţa fiului său, care devenise guvernatorul unui mare împărat şi omul folosit pentru salvarea vieţii lui şi a vieţii unei întregi naţiuni.Poate că este şi în viaţa ta ceva care te face să-L întrebi pe Dumnezeu. Te trezeşti spunând: „Nu înţeleg de ce Dumnezeu a îngăduit ca cel pe care îl iubesc să fie luat. Nu înţeleg de ce a permis nenorocirii să mă lovească. Nu înţeleg de ce Domnul m-a condus pe aceste cărări sucite. Nu înţeleg de ce planurile mele, care păreau atât de bune, m-au dezamăgit atât de mult. Nu înţeleg de ce binecuvântările de care am disperată nevoie întârzie atât de mult să vină”.Dragă prietene, tu nu trebuie să înţelegi toate căile prin care lucrează Dumnezeu cu tine. El nu Se aşteaptă ca tu să le înţelegi. Tu nu te aştepţi ca copiii tăi să înţeleagă tot ce faci, tu pur şi simplu vrei ca ei să aibă încredere în tine. Şi într-o zi şi tu vei vedea gloria lui Dumnezeu în lucrurile pe care nu le înţelegi.

J. H. M.

 

Dacă am putea să întredeschidem porţile vieţii,

    Şi să stăm înăuntru, şi să vedem tot ce lucrează Dumnezeu,

Am putea interpreta toate aceste îndoieli şi lupte,

    Şi pentru fiecare mister am putea găsi o cheie.

 

Dar nu astăzi. Deci fii mulţumită, dragă inimă;

    Planurile lui Dumnezeu se desfac precum crinii puri şi albi.

Noi nu trebuie să rupem frunzele care acoperă complet floarea,

    Timpul va descoperi într-o zi florile de aur.

 

Şi dacă, prin trudă cu răbdare, vom ajunge în ţara

    În care picioarele obosite, cu sandalele desfăcute, se pot odihni,

Când vom cunoaşte şi vom înţelege limpede totul,

    Cred că vom spune: „Dumnezeu a ştiut cel mai bine”.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 17.12-27

    Dacă încercăm să ne scriem numele pe pământ (v. 13), vom vedea în curând că acesta ajunge de necitit. Şi totuşi, câţi nu sunt ca aceşti nebuni care, fără să se gândească la viitor, caută să-şi facă un nume pe un pământ care trece! Drag prieten, cartea vieţii este locul în care trebuie să fie înscris numele tău.

    Găsim aici din nou trista declaraţie din cap. 2.13: „L-au părăsit pe Domnul, Izvorul apelor vii…”. In Ioan 6.66, mai mulţi ucenici nu-L mai urmează pe Domnul Isus, Cel care, exact în capitolul următor, urma să Se descopere ca fiind Izvorul de apă vie (Ioan 7.37).

    Rugăciunea din v. 14 recunoaşte că numai Dumnezeu poate schimba inima rea a omului: „Vindecă-mă Tu,… şi voi fi vindecat; salvează-mă Tu, şi voi fi salvat”. În cap. 31.18, Efraim va cere, la rândul lui, „Intoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce”. „Pentru că Tu eşti lauda mea”, adaugă profetul, punând în lumină adevărul că, în lucrarea mântuirii noastre, totul vorbeşte despre gloria lui Dumnezeu.

    În ultima parte a capitolului, Domnul aduce aminte de dispoziţiile Sale în legătură cu sabatul. Legea fusese încălcată în acest punct, ca de altfel şi în altele (cap. 7.9). Un secol mai târziu, după întoarcerea din Babilon, credinciosul Neemia va pune la inimă această învăţătură din v. 21,22 (Neemia 13.15…). Le va aminti mai-marilor din Iuda că nenorocirile poporului fuseseră consecinţa necredincioşiei părinţilor tocmai în această privinţă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text Psalmul 49

PACEA CARE NU DUREAZĂ

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac… Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin când i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistui ne spune în repetate rânduri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus când a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21). Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormânt. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune.

Acestea sunt gânduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15). Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16). Creştinul are o pace care rămâne dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează. H.V.L.

O, ce pace am găsit în Isus,

Pace ce nimic n-o poate tulbura.

Pace divină primită de sus,

O pace ce nimeni n-o poate lua.    – Beck

 

Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa,

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Frații Săi Iau zis deci: „… AratăTe pe Tine Însuți lumii”.  Ioan 7.3,4

Aceste cuvinte Iau fost adresate Domnului de către frații Săi, care nu credeau în El. Ei doreau o manifestare a Lui în acel timp – o manifestare potrivită cu afirmațiile pe care le făcea, o revelare a Lui Însuși către lume în acele momente. Domnul însă lea răspuns: „Timpul Meu nu a venit încă”. Acela nu era timpul ca El să Se manifeste pe față, însă acel timp va veni în curând, aducând bucurie pentru sfinții Săi și groază pentru cei nelegiuiți. Atunci El Se va descoperi pe Sine și „orice ochi Îl va vedea, chiar și cei care Lau străpuns, și toate semințiile pământului vor plânge din pricina Lui”. Atunci Îl vor vedea „pe Fiul Omului venind cu norii cerului, cu putere și mare glorie”. Acela va fi timpul când El Se va manifesta pe față.

Deocamdată însă, El nu a venit pentru a judeca lumea prin manifestarea Sa, iar acest lucru, pentru o lume care zace în nelegiuire, este o adevărată îndurare; căci, atunci când va veni din nou, El va nimici orice pricină de poticnire, pe toți cei care practică și care iubesc păcatul. De ce? Fiindcă El este sfințenia însăși și nu poate privi păcatul; iar unde Se află El, păcatul nuși poate găsi loc.

Prin urmare, venirea Lui trebuie să înlăture tot ceea ce este contrar sfințeniei, astfel că îngăduința manifestată de El în timpul de acum este un lucru prețios. Este bine pentru credincioșii de acum că Domnul nu a acționat potrivit sugestiei fraților Săi. Este bine pentru noi că nu a venit încă timpul Lui, căci îndelungarăbdare a Domnului a însemnat mântuire pentru noi. El a refuzat să Se descopere pe față atunci și a continuat, în taină, săi invite pe toți să vină și să aibă parte de îndurarea Sa, înainte de a Se manifesta pe față. J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu! Iov 37.14

Credincioșia unui câine

Cu timpul, toți locuitorii au aflat de credincioșia acestui câine. Și chiar oamenii din împrejurimi, când ajungeau în stația Port Benton, întrebau: „Aceasta este stația în care câinele își așteaptă stăpânul său?”. De fiecare dată când trecea câte un tren prin stație, câinele era acolo urmărind atent vagon cu vagon. Dar stăpânul nu se arăta. Așa au trecut șase ani de așteptare și credincioșie, în care câinele aștepta în stație zi și noapte întoarcerea stăpânului său. Dar a venit o zi, în care câinele nu a mai vegheat. Câinele a fost găsit mort în același loc unde a stat atâția ani de zile. Locuitorii s-au întristat la aflarea acestei vești. În acea zi de ianuarie a anului 1942, mulți au fost afectați de îngroparea credinciosului câine.

Iar noi să privim în liniște minunile lui Dumnezeu, pe care El le-a pus în creația Sa! Câtă deosebire între credincioșia acelui câine și lipsa noastră de credincioșie față de Creatorul nostru! Îndepărtarea omenirii față de Dumnezeu este așa de mare, încât Dumnezeu a trebuit să spună prin profetul Isaia: „Boul își cunoaște stăpânul, și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu ia aminte la Mine”. Care este situația noastră? Suntem credincioși sau necredincioși Stăpânului nostru? Mântuitorul a promis că va veni în curând. Îl așteptăm cu credincioșie?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PERSPECTIVA CREDINTEI

„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:21)

     Închisorile romane erau nişte locuri îngrozitoare. Răufăcătorii erau biciuiţi şi legaţi la mâini și la picioare cu lanţuri de fier. Îmbrăcămintea lor îmbibată cu sânge nu le era schimbată nici măcar în cele mai friguroase ierni. „Temnița dinăuntru” (Faptele Apostolilor 16:24) în care au fost închişi Pavel şi Sila era cea mai dură. Lipsa apei, condiţiile austere şi duhoarea toaletelor (dacă le-am putea numi astfel!) făceau ca somnul să fie imposibil. Ostaticii îşi cereau moartea în fiecare zi, iar unii chiar recurgeau la sinucidere. Era cel mai teribil coşmar! Cu toate acestea, „Pavel şi Sila… cântau… iar cei închişi îi ascultau.” (v. 25) În varianta sa The Message, Eugene Peterson reformulează astfel: „Ceilalţi prizonieri nu-şi puteau crede urechilor”. Să mai vorbim despre impact! Atitudinea lui Pavel i-a impresionat înaintea convingerilor lui religioase. Trebuie s-o recunoaştem, oricine poate cânta în biserică… Însă când eşti în stare să-L lauzi pe Dumnezeu în mijlocul suferinţei, a presiunilor şi a problemelor – e cu totul altceva! Cum au putut ei să facă asta? Având o perspectivă a credinţei! Nu ceea ce ai pierdut contează, ci ceea ce ţi-a rămas! Pavel nu numai că a cântat în închisoare, ci a scris cele mai însemnate cărţi ale sale acolo. Iată explicaţia lui: „Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mântuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. Mă aştept şi nădăjduiesc cu tărie că nu voi fi dat de ruşine cu nimic; ci că acum, ca totdeauna, Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea. Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” (Filipeni 1:19-21) Ce poţi face cu astfel de oameni? Ei nu ţin cont de nicio ameninţare. Puterea lor îşi are un izvor nesecat care nu se împuţinează în funcţie de împrejurări. Asta pentru că au o perspectivă a credinţei. De aşa ceva ai nevoie şi tu astăzi!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Umbli tu necontenit cu Isus?

„Voi sunteți aceia care ați rămas necontenit cu Mine în încercările Mele.” Luca 22:28

Este adevărat că Isus Cristos este cu noi în ispitele pe care le avem, dar suntem oare şi noi cu El în ispitirile Lui? Mulţi dintre noi încetăm să umblăm cu Isus din momentul în care ştim din experienţă ce poate face El. Fii atent când Dumnezeu îţi schimbă împrejurările și vezi dacă mergi cu Isus sau o iei pe partea lumii, a cărnii şi a diavolului Noi purtăm însemnul Lui. dar umblăm oare cu El? „De atunci mulţi dintre ucenicii Lui s-au întors şi nu mai umblau cu El.” Ispitirea lui Isus a continuat toată viaţa Lui pământeacscă şi ea va continua tot timpul cât viaţa Fiului lui Dumnezeu va fi în noi. Umblăm noi cu Isus în viaţa pe care o trăim acum? Noi avem ideea că ar trebui să ne apărăm de unele lucruri pe care Dumnezeu le aduce în jurul nostru. Niciodată! Dumnezeu este Cel care pregăteşte împrejurările şi, oricare ar fi ele, trebuie să le facem faţă rămânând permanent cu El în ispitirile Lui. Ele sunt ispitirile Lui, nu ale noastre; sunt ispite la adresa vieţii Fiului lui Dumnezeu din noi. În viaţa noastră trupească este în joc onoarea lui Isus Cristos. Îi rămâi tu credincios Fiului lui Dumnezeu în lucrurile care atacă viaţa Lui din tine? Umbli tu necontenit cu Isus? Drumul cu El trece prin Ghetsimani, prin poarta cetăţii, afară din tabără; este un drum singuratic şi mergi pe el până când nu mai ai in faţă nici o urmă de paşi, ci auzi numai o voce care-ţi spune: „Vino după Mine”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„De aceea şi Isus, ca să sfinţească poporul cu însuşi sângele Său, a suferit dincolo de poartă.” EVREI 13:12

Sfinţire şi sfinţenie. Poate că ne va fi de folos să gândim puţin la aceste două noţiuni care deşi sunt distincte din punct de vedere doctrinar, ele sunt totuşi adese ori confundate una cu alta de unii credincioşi şi din această pricină s-a dat naştere la înţelegeri greşite care au generat învăţături greşite şi chiar despărţiri.Sfinţirea prin sângele sau prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, odată pentru totdeuna, este poziţională, adică se referă la noua poziţie în care este adus cel care a fost mântuit prin credinţa în jertfa Domnului Hristos de la Golgota. Păcatele lui sunt spălate şi iertate iar cugetul lui este eliberat de orice povară. El stă înaintea lui Dumnezeu în virtutea valorii lucrării Fiului Său. Astfel, el este desăvârşit pentru totdeauna faţă de conştiinţa lui şi pus deoparte din lumea aceasta care zace în Cel Rău, sub judecata lui Dumnezeu. Cel credincios nu mai poate niciodată să facă parte din lume. Lucrarea Domnului Hristos s-a aşezat între sufletul său şi judecata pe care o merita pentru păcatele sale. Deci, el este în cel mai deplin înţeles sfinţit prin sângele legământului celui veşnic şi dacă este credinţa lui veritabilă, el este sfinţit pentru totdeauna (Evr.l0:10.14).Sfinţirea prin Cuvântul Lui Dumnezeu este sfinţirea practică. Ea vine tot din lucrarea lui Hristos, dar care este în mod practic lucrată prin Duhul Sfânt prin Cuvânt: „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17:17). Domnul Însuşi aplică Cuvântul inimilor şi cugetelor noastre cum este atât de minunat ilustrat în întâmplarea cu spălarea picioarelor ucenicilor (Ioan 13). El păstrează picioarele sfinţilor Săi şi le curăţeşte prin spălarea cu apă, prin Cuvânt, de întinarea contractată în timp ce trecem prin decorul poluat al acestei lumi. La vers. 10, Domnul Isus spune: „Cine are tot trupul scăldat, adică spălat în (întregime) nu are nevoie decât să i se spele picioarele, căci el este cu totul curat” şi aceasta ne arată clar ce însemnează sfinţenia practică prin spălarea zilnică pe care o lucrează Duhul Sfânt prin Cuvânt. Am spus la început că există credincioşi care confundă aceste două noţiuni: sfinţirea desăvârşită obţinută de Domnul Isus prin jertfa Lui şi sfinţenia vieţii de fiecare zi prin aplicarea Cuvântului asupra cugetelor noastre. Cei ce nu fac această distincţie, se aşează pe tărâmul legii socotind că trebuie să facă şi ei ceva sau să nu facă, nedându-şi seama că prin această atitudine, dezonorează desăvârşită lucrare de la cruce a Domnului Hristos. „Este o odihnă pentru inima care iubeşte sfinţirea, ştiind că în Hristos suntem fără aluat. Dacă n-ar fi aşa, sfinţenia ar deveni o lege pentru suflet şi o descurajare şi aceasta pentru că noţiunea adevărată de sfinţenie este denigrată”.

Sfinţenia practică nu este transmisibilă prin asocierea cu cei sfinţi, dar întinarea poate fi transmisă prin asociere (Hagai 2:12,13).

Intoarcerea la Dumnezeu este o minune de moment; creşterea in sfinţenie este a unui sfânt, este lucrarea unei vieţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe, astfel:” Mat.5:1-2.

Când Domnul Isus şi-a deschis gura a vorbit doar vorbe drepte. Cum se întâmplă la noi? Este foarte important. Toate vorbele noastre sunt notate. Domnul Isus este credincios în ceea ce spune. Nimic nu L-a osândit. El n-a trebuit să constate cu regret niciodată: „Ar fi trebuit să spun altceva; Satana m-a ispitit să spun una sau alta.” Desigur, Satana I-a dat târcoale, dar fără rezultat.

Vedem ce schimbări mari s-au produs în viaţa ucenicilor pe vremea când erau cu Isus. Cu orice problemă se adresau lui Isus, iar Domnul Isus i-a ajutat şi i-a trimis să vestească Evanghelia şi să vindece bolnavii. Mulţi care experimentează lucruri asemănătoare ca şi ucenicii înainte de Rusalii consideră că sunt oameni deosebiţi şi uită că Domnul Isus doreşte să le ofere mult mai mult. După Rusalii ucenicii stăteau neclintiţi asemenea unei stânci. Învăţătura lor nu suna aşa: „Suntem mântuiţi cu desăvârşire pentru că Isus a purtat osânda tuturor păcatelor la cruce; dar mai trebuie să păcătuim”. Aşa mi-a vorbit un predicator: „Si noi mărturisim în adunarea noastră că suntem eliberaţi de sub osânda păcatelor şi a puterii păcatului”. Dar la urmă a vrut să-mi dea de înţeles că totuşi trebuie să mai păcătuim, nu poţi fi eliberat în totalitate. Cum poate un om să fie născut din Dumnezeu cu asemenea învăţături. Dacă ar fi aşa, aş prefera să rămân acasă în loc să predic Evanghelia, dacă Isus ne-ar fi adus doar o învăţătură şi nimic sigur. Dar El ne-a mântuit prin sângele Său şi înnoieşte totul.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRICINA CÂNTĂRII LUI

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine” Ţefania 3,17

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. „El va mântui”; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai „că toate erau foarte bune”. După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” Evr. 12,1.

Acei evrei credincioşi care odinioară au urmat slujbele văzute, erau în primejdia de a le obosi credinţa. Calea credinţei a adus pentru ei încercări şi chiar prigoane. De aceea era nevoie de îmbărbătare. Scriitorul epistolei le-a prezentat în faţa ochilor, oamenii credinţei care au trecut şi au biruit cu toate că nu au văzut împlinirea proorociilor. Două mari primejdii îi ameninţa: „orice piedecă şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne.” Pilda alergătorului mai este şi astăzi actuală pentru credincios căci şi el este într-o luptă continuă şi în primejdie de a fi oprit. Un alergător la concurs nu ştie altceva decât să câştige trofeul şi de aceea fuge cu toate puterile spre ţintă, în alergarea noastră spre ţintă sunt necazuri şi greutăţi. în afară de aceasta mai e şi păcatul care caută să se strecoare aşa de uşor. Inima noastră este atrasă de dorinţele ei de care nu se poate desprinde uşor, astfel încât începe o luptă cu propria inimă care iubeşte răul.Cu totul deosebit va fi lupta când ne ridicăm ochii ţintă spre Domnul Isus. Atunci intră în activitate omul nou care primeşte puterea de sus. Inclinaţiile spre Domnul se măresc şi inima se depărtează de la rău. Domnul este mărit în slăbiciunea noastră şi lupta se dă pe cale duhovnicească. De aceea haideţi să ne debarasăm de aceste două greutăţi ca să putem fugi nestingheriţi. Intreaga fiinţă trebuie să se plece, când vorbeşte Dumnezeu. Oamenii pot să-şi aibă părerile şi obiceiurile lor, dar copiii lui Dumnezeu au una din cele mai frumoase trăsături: respectul şi supunerea la orice cuvânt al Domnului.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, „ce fel de om ar trebui să fiu eu”! Frumuseţea vieţii mele sub conducerea Ta este atât de minunată şi totuşi, descopăr că eu însumi sunt atât de lipsit de mărinimie şi de bunăvoinţă. Doamne, ce voi spune?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Atunci a căzut foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot, lemnele, pietrele şi pământul şi a supt şi apa care era în şanţ.» 1 ÎMPĂRAŢI 18,38

În acest pasaj îl vedem pe profetul Ilie stând în mijlocul poporului Israel pe muntele Carmel şi spunându-le: «Apropiaţi-vă de mine» (1 Imp. 18,30). Se vorbeşte mult prea puţin despre sacrificiul de pe altar şi mai mult despre focul care a venit şi a mistuit, în ciuda tuturor obstacolelor (pietre, pământ, apă), jertfa care era pe altar. Obstacolele spirituale sunt mari şi în ziua de azi: scopuri şi preocupări materialiste (simbolizate de pământ), încăpăţânare (simbolizată de pietre), slăbiciune (simbolizată de lemn). Chiar şi apa, elementul opus focului, care în cazul acesta simbolizează refuzul, nu a fost un obstacol în calea acţiunii focului, deoarece jertfa era deja acolo, pe altar. Doar când jertfa de mâncare – dăruirea de bună voie -era adusă laolaltă cu arderea de tot – adică dăruirea totală – putea rămâne pe altar. Jertfa de bunăvoie şi sacrificiul total ne leagă puternic de altarul lui Dumnezeu, după cum este scris: «Legaţi cu funii vita pentru jertfă şi aduceţi-o până la coarnele altarului!» (Psalm 118,27). Să ne ajute Dumnezeu ca doar în modul acesta să fim şi să rămânem legaţi de El!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.” Galateni 5:1

Aceasta libertate ne dă acces liber la cartea cerului — Biblia. Iată un pasaj ales pentru tine, credinciosule: „când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine” (Isaia 443:2). Ai acces liber la aceasta. Iată altul: „pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine” (Isaia 54:10). Ai acces liber şi la aceasta. Eşti un oaspete binevenit la masa făgăduinţelor. Scriptura este o comoară infinită de depozite ale harului. Ea este banca cerului; poţi să scoţi cât vrei din ea, fără permisiune sau piedici. Vino în credinţă, şi eşti binevenit la toate binecuvântările legământului. Nu există nici o făgăduinţă în Cuvânt care să nu se împlinească. In adâncurile încercărilor, libertatea aceasta te va mângâia. Prin valuri de durere, te va înveseli. In mijlocul necazurilor, te va încuraja. Aceasta este dovada dragostei Tatălui tău. Eşti liber să beneficiezi de ea oricând. Ai acces liber şi la tronul harului. Este privilegiul credinciosului să aibă acces tot timpul la Tatăl ceresc. Oricare ar fi dorinţele, greutăţile şi nevoile noastre, avem libertatea de a le aduce înaintea Lui. Nu contează cât de mult am păcătuit; putem să cerem şi să aşteptăm iertare. Nu contează cât de bogaţi sau de săraci suntem, putem să cerem împlinirea făgăduinţei şi El se va îngriji de toate nevoile noastre. Avem permisiunea de a ne apropia oricând de tronul Său — în ceasurile întunecate ale nopţii sau în căldura arzătoare a amiezii. Exercită-ţi drepturile, credinciosule, şi trăieşte conform privilegiilor tale. Ai dreptul la toate comorile lui Isus: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare. Nu contează cât de multe nevoi ai, fiindcă există destule rezerve în Christos, şi toate sunt pentru tine! O, ce mare este libertatea ta -libertate de la condamnare, libertate pentru făgăduinţe, libertate spre tronul harului, şi, în cele din urmă, libertatea de a intra in cer!

Seara

„Pentru copilul acesta mă rugam.” 1 Samuel 1:27

Sufletele devotate sunt încântate să-şi amintească de îndurările pe care le-au obţinut ca răspuns la rugăciune, fiindcă pot vedea dragostea specială a lui Dumnezeu în ele. Când ne putem numi binecuvântările Samuel, acest „cerut de la Dumnezeu”, le vom iubi aşa cum Ana îşi iubea copilul. Soţul Anei avea o altă nevastă, Penina, care avea mulţi copii. Totuşi, copiii ei veniseră ca o binecuvântare normală, necerută în rugăciune. Copilul dăruit de cer Anei era mult mai iubit, fiindcă era rodul cererilor ei fierbinţi. Cupa rugăciunii toarnă dulceaţă în leacul pe care îl aduce. Când ne rugăm pentru convertirea copiilor noştri, este o dublă binecuvântare să-i vedem mântuiţi, fiindcă ne vedem rugăciunile împlinite în ei! Este chiar mai bine să ne bucurăm de copiii noştri ca rod al mijlocirii, decât ca rod al trupurilor noastre. L-am căutat pe Domnul pentru „darurile cele mai bune” (1 Corinteni 12:31)? Când vor veni la noi, vor fi înfăşurate în haina de aur a credincioşiei şi adevărului lui Dumnezeu, şi astfel vor fi de două ori mai preţioase. Ne-am rugat pentru succes în lucrarea Domnului? Cât de fericită este bunăstarea care vine pe aripile rugăciunii! Este întotdeauna mai bine să primeşti binecuvântări în casă într-un fel legitim — prin uşa rugăciunii. Atunci poţi fi sigur că sunt binecuvântări, şi nu ispite. Chiar dacă nu primim un răspuns rapid la rugăciune, binecuvântarea este mult mai mare din cauza întârzierii. Când era copil, Isus a fost pierdut de Maria, care L-a iubit şi mai mult când L-a găsit (vezi Luca 2:42-51). Noi trebuie să îi oferim lui Dumnezeu ceea ce câştigăm prin rugăciune, aşa cum a făcut Ana cu SamueL Darul a venit din cer; să îl înapoiem deci cerului. Rugăciunea l-a adus, şi recunoştinţa l-a cântat. Acum, evlavia trebuie să-l consacre. Va fi o ocazie specială în care ne spunem: „Iţi dau înapoi ceea ce este al Tău” (vezi 1 Cronici 29:14). Cititorule, rugăciunea te înviorează sau te oboseşte? Ce face pentru tine?

IZVOARE IN DEŞERT

„Tatăl Meu este vierul.” (Ioan 15:1)

Este o mângâiere să te gândeşti că necazul, în oricare formă ar veni la noi, este un mesager ceresc care ne aduce ceva de la Dumnezeu. Pe din afară poate părea dureros sau chiar distructiv, dar înăuntru lucrarea lui spirituală aduce binecuvântări. Multe din cele mai bogate binecuvântări pe care le-am moştenit sunt rodul necazurilor şi al suferinţelor. Să nu uităm niciodată că răscumpărarea, cea mai mare binecuvântare a lumii, este rodul celei mai mari suferinţe din lume. Şi ori de câte ori vine un timp de curăţire profundă şi cuţitul taie adânc şi durerea este mare, ce mângâiere inexprimabilă este să ştii că: „Tatăl Meu este vierul”.John Vincent, un episcop metodist de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea şi un lider al mişcării şcolilor duminicale în America, a povestit odată că era într-o seră mare unde ciorchinii de struguri delicioşi atârnau de fiecare parte. Proprietarul serei i-a spus: „Când noul viticultor a venit aici, a spus că nu va lucra via dacă nu o poate tăia complet până la tulpină. I-am dat voie să facă aşa, şi n-am avut nici un strugure timp de doi ani, dar acum iată rezultatul”.Există o simbolistică foarte bogată în această relatare despre procesul de curăţire, când este aplicat la viaţa creştină. Curăţirea pare să fie distrugerea viei, iar viticultorul îţi face impresia că a tăiat tot. Totuşi el vede viitorul şi ştie că rezultatul final va fi îmbogăţirea vieţii viei, şi o mai mare abundenţă de fructe.Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom primi niciodată dacă nu suntem gata să plătim preţul durerii, căci cărarea suferinţei este singura cale de a ajunge la ele. J. R. Miller

Am mers o milă cu Plăcerea,

    Ea a sporovăit tot drumul;

Dar nu m-a lăsat cu nimic mai înţelept

    După tot ce a avut de spus.

Am mers o milă cu Nenorocirea,

    Şi ea n-a spus nici un cuvânt;

Dar o, câte lucruri am învăţat de la ea

    Când nenorocirea mergea cu mine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 17.1-11

    Pentru a-l conştientiza pe om de starea lui de păcătos înveterat (înrădăcinat), Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său limbaje dintre cele mai diferite: exemplul poporului Israel şi al falimentului său moral; legea Sa sfântă, viaţa perfectă a Domnului Hristos pe pământ (care, prin contrast, scoate în evidenţă răutatea omului), precum şi declaraţii directe şi de necombătut, ca cele pe care le întâlnim aici. Versetul 9 afirmă că inima omului este totalmente perversă şi incorigibilă, „nespus de înşelătoare şi fără nicio speranţă de vindecare”. Ce sentinţă care trebuie să ni se întipărească pentru totdeauna în minte! Suntem puşi în gardă să nu acordăm nici cea mai mică încredere acestei sărmane inimi, fie că este vorba de a noastră, fie de a altcuiva, pentru a nu mai suferi atât de multe dezamăgiri; şi totodată suntem îndemnaţi să experimentăm v. 7, cu toate urmările fericite care decurg din aceasta: „Binecuvântat este omul care se încrede în Domnul” (comp. v. 8 cu Psalmul 1.3). Adăpându-se din izvorul inepuizabil, un astfel de om nu va suferi nici de căldură, nici de sete: nu le va simţi deloc; „înrădăcinat în El” (Coloseni 2.7), nu se teme şi nu încetează să aducă rod pentru Dumnezeu. El împlineşte, în adevăr, condiţia enunţată de Domnul Isus: „Cine rămâne în Mine şi Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că, fără Mine, nu puteţi face nimic” (Ioan 15.5).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 4:1-8

„GATA DE PLECARE”

„…clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea…” 2 Timotei 4:6, 7

Apostolul Pavel putea să stea faţă în faţă cu clipa plecării din această viaţă cu încredere, deoarece era gata să se întâlnească cu Domnul.

Un alt om, cu numele Pavel, un prieten de-al meu de mulţi ani de zile, care este acum acasă la Domnul, a avut aceeaşi încredere. Într-o scrisoare pe care mi-a scris-o soţia lui, Ethel, ea spunea: „Când Pavel şi cu mine ne-am mutat în această localitate, ni s-a recomandat un doctor foarte bun. Prima dată când am mers la el, Pavel i-a spus: Domnule doctor, ne-aţi pus multe întrebări azi. Eu aş vrea să vă pun numai una singură. Sunteţi sigur că sunteţi mântuit? După ce a încercat să ocolească răspunsul, doctorul a admis că nu era. Astfel că Pavel l-a întrebat: „Ce ar fi să-mi daţi voie să vă arăt din Biblie cum puteţi avea această siguranţă?

Doctorul i-a răspunseră voi gândi la aceasta. Am părăsit cabinetul doctorului, dar de fiecare dată când mergeam la el, Pavel vorbea cu el despre mântuire. După doi ani, doctorul i-a spus, în sfârşit: Bine, arată-mi cum pot să ştiu că voi merge în cer. Era acum serios. Ultima data când l-am văzut pe doctor, mi-a spus: „Pavel este singurul om interesat de sufletul meu”. Nu este de mirare că atunci când iubitul soţ al lui Ethel a murit, acelaşi doctor a scris pe certificatul său de deces cuvintele: „Gata de plecare”. Prietenul meu, Pavel, şi-a pus întreaga încredere în Domnul nostru Isus Cristos. A fost un slujitor credincios lui Dumnezeu – lucru care i-a dat siguranţa intrării în gloria cerească. Da, el a fost gata de plecare. Dar tu? R.W.D.

Nu ştim cât ne-a mai rămas

Din firul scurt, al vieţii ghem.

Să trăim precum ăst ceas

Este singurul ce-l mai avem.    – D.J.D.

Nu aştepta până la ceasul al 12-lea pentru a-ţi pune casa-n rânduiată – poţi muri la 10:30

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; și toate națiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului.”  Ieremia 3.17

Este foarte limpede că nu a existat încă o împlinire a acestor binecuvântări de ordin național. Ele sunt încă viitoare. Ceea ce sa întâmplat după captivitatea babiloniană a fost întoarcerea unui mic număr de iudei, împreună cu încă și mai puțini israeliți.

Aici, dimpotrivă, profetul vorbește despre o stare care depășește tot ceea ce ei cunoscuseră chiar și sub cei mai binecuvântați împărați. O împlinire a acestor cuvinte în timpul creștinătății este cu totul exclusă. „În timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului”. Aceasta nu este evanghelie. Evanghelia nu este tronul Domnului. Tronul Domnului înseamnă puterea guvernamentală a lui Iahve peste întreg pământul.

Ieremia prezintă această făgăduință, iar Zaharia, în capitolul 14 al cărții sale, ne arată și el în mod distinct caracterul acestui tron. Singurul care are dreptul de a ședea pe el, Domnul Isus, Își va avea Împărăția pe pământ, Ierusalimul va fi centrul ei, iar națiunile vor forma sfera ei. În același timp, Domnul Isus va împărăți cerurile, iar noul Ierusalim va fi metropola lor. Cetatea cerească va fi centrul în gloria de sus, în timp ce Ierusalimul pământesc va fi centrul pe pământ.

Vedem astfel că particularitatea acelui timp glorios va fi că cerurile și pământul vor fi așezate sub domnia lui Hristos. El va fi Capul tuturor lucrurilor cerești și pământești, Adunarea va domni cu El în cer, iar poporul Israel va fi sediul domniei Sale pe pământ. Iată ce avem descris în acest pasaj din Ieremia. Pământul este întotdeauna marele subiect al profeției Vechiului Testament, însă Noul Testament ne arată că și cerurile vor fi puse sub domnia lui Hristos. W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Mari sunt lucrările Domnului, cercetate de toți cei ce le iubesc” Psalmul 111.2

Credincioșia unui câine

În mica stație de cale ferată din Port Benton (Anglia), se află un monument deosebit ridicat în memoria lui Old Shep – câinele ciobanului Tony din localitate. Tony trăia în singurătatea dealurilor de lângă Port Benton cu oile sale și cu câinele său ciobănesc. Tony avea un suflet bun și un fel deosebit de a se comporta cu câinele său. Fiind suferind, boala lui Tony, cu timpul, s-a agravat, încât nu a mai putut rezista în coliba sa de pe deal și a trebuit să caute să-și rezolve problemele sale de sănătate. Astfel, într-o zi, Tony a urcat în trenul care l-a dus departe de locurile și animalele sale îndrăgite. Câinele său credincios a fost prezent la gară în ziua plecării lui. Câinele a privit cu atenție mișcarea trenului urmărindu-l până departe în zare. Apoi s-a așezat în același loc, în poziția de odihnă, așteptând reîntoarcerea stăpânului său. Câinele nu avea de unde să știe că stăpânul său era plecat pentru totdeauna, întrucât boala sa fusese prea gravă pentru a fi vindecată. Au trecut zile în șir, dar câinele aștepta în continuare. Șeful de gară a încercat de câteva ori să-l ducă în sala de așteptare, dar câinele era hotărât să rămână doar acolo de unde putea să vadă fiecare tren care trecea prin stație. Șeful gării i-a adus de mâncare acolo pe peronul gării, unde stătea câinele credincios stăpânului său. Toată vara și toată iarna, câinele nu s-a mișcat din locul său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DEPENDENȚA DE DUMNEZEU

„Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.”  (2 Corinteni 12:9)

     Piedicile, obstacolele şi barierele sunt darurile lui Dumnezeu pentru persoanele individualiste.  Chiar dacă El nu te va lăsa să-ţi foloseşti slăbiciunea ca pe o ancoră sau ca pe o portiţă de scăpare, Dumnezeu va face ca slăbiciunea să te ţină într-o relaţie de dependenţă de El. Pavel a scris:  „mi-a fost pus un ţepuş… să mă împiedice să mă îngâmf.” (v. 7). De ce ar vrea Dumnezeu să nu scapi de limitările tale? Pentru a te face de ruşine? Nu, ci pentru a-ţi lua de la El puterea pentru a împlini voia Sa. Intenţia Lui este să crească, și nu să se diminueze nevoia ta de Dumnezeu. Poate următoarea ilustraţie îţi va fi de ajutor: Imaginează-ţi patru inele de oţel, patru zale… Primul poate ţine patruzeci de kilograme, al doilea treizeci, al treilea douăzeci, iar al patrulea zece kilograme. Legate împreună, care este cea mai mare greutate la care rezistă lanţul? O sută de kilograme, ar zice cineva… Nu! Lanţul are numai rezistenţa celui mai slab inel, deci răspunsul este: zece kilograme! La fel este şi cu noi: rezistenţa noastră este proporţională cu domeniul în care suntem cei mai slabi. De aceea uneori încercăm să ne scuzăm sau refuzăm să ținem seama de slăbiciunile noastre. Însă lucrul acesta este periculos, întrucât, când te bazezi pe propriile tale forţe, ai parte de puţine victorii şi răsplătiri şi ajungi să crezi că poţi înfrunta orice de unul singur. Din cauză că Pavel a fost atât de genial, Dumnezeu a îngăduit circumstanţe dificile în viaţa lui, care l-au ţinut pe genunchi și l-au făcut să-şi ducă traiul în dependenţă totală față de El. După ce s-a rugat de mai multe ori ca Dumnezeu să-i înlăture slăbiciunea, Pavel a ajuns, în cele din urmă, în punctul în care a putut spune: „Mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine.” (v. 9) Aşadar, trăieşte-ţi viaţa în dependenţă de Dumnezeu!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ispitirea Lui şi ispitirea noastră

„Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care in toate lucrurile a fost ispitit ca si noi. Dar fără păcat.” Evrei 4:15

Până când nu ne naştem din nou, singurul fel de ispită pe care o înţelegem este cea menţionată de Iacov: „Fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit”. Dar, prin regenerare, suntem ridicaţi într-o altă sferă, unde avem de făcut faţă altor ispite, de exemplu, ispite ca cele cu care S-a confruntat Domnul. Ispitele lui Isus nu găsesc ecou în noi, ele nu sunt specifice naturii noastre umane. Ispitele Domnului nostru şi ale noastre se află în sfere diferite până când nu ne naştem din nou şi devenim fraţii Lui. Ispitele lui Isus nu sunt cele ale omului, ci sunt ispitele lui Dumnezeu ca Om. Prin regenerare Fiul lui Dumnezeu ia chip în noi şi, în viaţa noastră fizică. El are acelaşi cadru pe care l-a avut când era pe pământ Satan nu ne ispiteşte ca să facem lucruri rele; el ne ispiteşte pentru a ne face să pierdem ceea ce am primit prin regenerare, adică posibilitatea de a avea valoare înaintea lui Dumnezeu. El nu caută să ne ispitească să păcătuim, ci caută să ne schimbe perspectiva; şi numai Duhul lui Dumnezeu poate detecta aceasta ca fiind o ispită a diavolului.

Ispita înseamnă încercarea ataşamentului faţă de posesiunile spirituale de către o putere străină. Asta explică ispitirea Domnului nostru. După ce Isus, prin botezul Lui, a acceptat misiunea de a purta păcatele lumii, a fost imediat pus de Duhul în „maşina de testat”‘ a diavolului. Dar El n-a obosit; a trecut prin ispită „fără păcat” şi Şi-a păstrat intacte posesiunile Sale spirituale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Pentru că de orişicine se va ruşina de Mine şi de Cuvintele Mele în acest neam adulter şi păcătos, Se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinţii îngeri.” MARCU 8:38

Cuvintele acestea sânt printre cele mai solemne pe care le-a pronunţat Domnul nostru. El declară că este posibil ca cel credincios, chiar ucenicul Său, să-i fie ruşine de El şi de cuvintele Lui. Se poate întâmpla ca, deşi purtând Numele Lui şi pretinzând a crede în lucrarea de la cruce, să refuzăm să ne asumăm răspunderea pe care o implică faptul acesta, fiindu-ne teamă să ne identificăm în totul cu El înaintea lumii sau în Biserică.Cauza lui Dumnezeu poate fi combătută de un potentat ca Faraon; ea poate fi atacată de un om de stat ca Haman; dar, vai, ea poate fi trădată şi din lăuntru de un ucenic „care a devenit vânzător”, căruia îi este ruşine de Domnul Hristos, ruşine de a se compromite (la serviciu) pentru cauza Sa şi are o reţinere de a apăra Cuvântul Său în public sau în Biserică. Când ne păstrăm înfăţişarea de credincios şi biata noastră viaţă religioasă liniştită, fugind de ocară şi de lupta pentru cauza Sa, să fim siguri că asta însemnează că ne este ruşine de Domnul Hristos. Atunci am părăsit tărâmul crucii, tărâmul dăruirii adevărate şi totale de sine. În felul acesta viaţa continuă cu aparenta linişte exterioară dar cu mizeriile şi nimicnicia lăuntrică; de aici înainte suntem ucenici care trădează pe Domnul lor.

Totuşi El cunoaşte orice lucru şi este scris că El va da fiecăruia după faptele lui. În momentul întoarcerii Sale pe pământ, slava şi măreţia Sa vor străluci şi vor umple universul de splendoarea lor. În faţa mulţimii cereşti de îngeri, în prezenţa mulţimii de oameni de pe pământ cuprinşi de panică, Domnul Se va opri, pentru fiecare, în acel moment suprem, să poată să-L vadă că şi Lui fi este ruşine de „…ai Săi…”, de cei cărora le-a fost ruşine de El când El a fost lepădat. Dacă Petru după lepădarea lui, n-a putut suporta privirea Domnului, ce va fi cu „…ai Săi…” care L-au tăgăduit? Ce vom fi atunci depinde de ce facem astăzi din viaţa noastră, din mărturia noastră în mijlocul acestei generaţii stricate în care trăim.

Dumnezeu să ne trezească la realitate, căci acum putem să renunţăm la noi înşine, să ne ruşinăm nu de El ci de noi înşine, să renunţăm la pretenţiile şi închipuirile pe care le avem, şi să acceptăm crucea cu tot ce însemnează ea: lepădare de sine, dispreţ, ruşine, suferinţă, moarte şi să mergem pe urmele Lui consacrându-ne restul vieţii cauzei Lui şi a Evangheliei.

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.” (Mat. 16:24)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Noi ştim că legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine”.

1 Timotei 1:8.

Eu mă bucur de lege pentru că prin ea putem recunoaşte starea noastră păcătoasă, pierdută şi ne conduce la Isus; legea este deci îndrumătorul nostru spre Hristos. Prin credinţă în Domnul Isus suntem îndreptăţiţi şi ştim că Legea nu este împotriva celor drepţi ci împotriva nelegiuiţilor, a celor fără Dumnezeu şi păcătoşi, a tuturor acelora care se împotrivesc învăţăturii sănătoase. Legea judecă şi cei care o încalcă au parte de blestem. Aceştia sunt aceia, care nu cred cu adevărat în Domnul Isus, ci doar cu vorba. Ei fac parte dintre cei neascultători, fără Dumnezeu şi păcătoşi. Conform Scripturii cei care rămân în păcatele lor nu vor avea parte de mântuire căci nu sunt sfinţi şi nici duhovniceşti. Scriptura nu-i mai numeşte pe copiii lui Dumnezeu păcătoşi niciodată, şi apostolul Pavel ne spune în Rom.5:8: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.” Se poate că un copil a lui Dumnezeu să mai greşească sau să cadă în ispită. Dar datorită acestui fapt el nu este numit de Scriptură: păcătos. Există numai păcătoşi şi îndreptăţiţi şi altă categorie nu este pe pământ. Păcătoşii mor în păcatele lor dacă nu primesc mântuirea prin har, iar cei drepţi moştenesc Împărăţia cerurilor. Vedem în versetul 9 şi în toată Scriptura, căci cei neascultători nu moştenesc împărăţia cerurilor. „Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.”(I Ioan 3:7). Isus a venit ca să distrugă lucrările Satanei şi pentru ca noi să avem viaţă din belşug Și prin cunoaşterea puterii Sale Dumnezeieşti ne-au fost dăruite toate lucrurile pentru a umbla într-un chip vrednic de Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

„Despre Beniamin a zis: „El este prea iubitul Domnului. El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, şi se va odihni între umerii Lui”.” Deuteronom 33.12

Nimic nu dă o siguranţă mai mare decât a rămâne cât mai aproape de Dumnezeu. Domnul nu poate să dea prea iubiţilor Săi un loc mai sigur decât acesta. Îngăduie-mi, Mântuitorul meu, să rămân necurmat la umbra Ta, la coasta Ta străpunsă. Aş vrea sa mă apropii totdeauna mai mult de Tine şi, când voi fi în totul cu Tine, să rămân aşa totdeauna. Cât de bine ştie El să-i acopere pe aceia pe care i-a ales. Nu un acoperiş ridicat, nici o întăritură împotriva focului, nici aripa unui înger, ci însuşi Dumnezeu este acela care ne adăposteşte. Atunci nimic nu poate să ne atingă. Dumnezeu ne apără în fiecare zi şi pentru tot timpul cât dăinuieşte El. Doamne, vreau să rămân necurmat sub acoperişul dragostei Tale, sub steagul atotputerniciei Tale.

A treia făgăduinţă se referă la faptul că Domnul va înfiinţa templul Său pe munţii lui Beniamin, unde El Se va ocupa de ai Săi, gata să ia pe umerii Săi poverile lor, sau mai bine zis că vom fi purtaţi pe umerii lui Dumnezeu. În toate felurile vedem că Domnul este sprijinul şi puterea poporului Său.Doamne, fa-mă să folosesc neîncetat ajutorul Tău, şi puterea braţului Tău îmi va fi de ajuns.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!”

Ps. 133,1.

Dacă am avut clipe intime de comuniune cu Domnul Hristos şi cu fraţii atunci versetul de mai sus este foarte măreţ. Noi primim binecuvântările dacă suntem în strânsă legătură frăţească şi trăim în pace unii cu alţii. Dacă nu se găsesc aceste lucruri la noi nu ne putem aştepta ca Domnul să ne binecuvinteze. în astfel de momente avem numai pierderi de înregistrat de aceea avem dorinţa de a scoate în relief versetul citat mai sus. Dacă dăruim locul care se cuvine Domnului Isus noi vom locui în plăcere şi în fericire laolaltă. El trebuie să fie centrul vieţii noastre a fiecărui creştin în parte dar şi centrul Adunării Sale. Intenţia Duhului Sfânt este de a ridica ochii noştri spre Persoana măreaţă a Domnului. In vremurile din urmă a harului, duşmanul luptă cu toate puterile pentru a distruge pacea între sfinţii şi prea iubiţii Tatălui. Adesea lucrurile mici au făcut ravagii mari. „Prindeţi-ne.. .vul pile mici care strică viile.” (Cânt. Cânt. 2.15). Mulţumim Domnului pentru pacea din ţară şi pentru libertatea care o avem. Dar această stare o foloseşte vrăjmaşul pentru operaţiuni distructive în rândul credincioşilor. În timpul prigoanei, şi în necazuri credincioşii se alipesc mai mult de Domnul lor şi ţin mai mult laolal tă, dar în timpul bunei stări duşmanul are o acţiune uşoară pen tru a aduce dezbinări şi împotriviri în sânul credincioşilor. Noi putem vorbi foarte bine despre legătura frăţească. Dar să ne ferim ca aceasta să devină o formă exterioară. Aceasta duce la formalism şi la desfinţarea unei lucrări sfinte. Noi beneficiem de această legătură plăcută şi dulce împreună cu fraţii în măsura cum ştim să ne păzim şi în modul cum vom veghea în apropierea Domnului.

E de plâns să vezi că atâţia merg pe drumul bătătorit al căii largi a unui creştinism de nume nearătând deloc trăsăturile iubirii sau ale sfinţeniei în purtarea lor. Să fugim de o astfel de mărturisire lumească!

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, pentru Colegiu mă rog: umple-l azi cu prezenţa şi mântuirea Ta din sala cea mai de sus până la subsol. Binecuvântează cu vigoare şi cu forţă pe plan mental şi spiritual.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucrul acesta nu se va face face prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu.» ZAHARIA 4,6

Întreaga Biblie este plină de exemplele oamenilor care s-au umilit, au renunţat la ei înşişi şi, de dragul lui Dumnezeu au fost gata să se sacrifice. Dacă vrei să rămâi fierbinte în dragostea lui Dumnezeu, atunci renunţă la tine însuţi! «Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus» (Filip. 2,5). Focul Duhului Sfânt începe să lumineze, să ardă, să încălzească imediat ce un păcătos se smereşte. Samson, un personaj foarte cunoscut din Vechiul Testament, este un exemplu elocvent în acest sens. În mijlocul batjocurilor duşmanilor, Samson s-a smerit şi, în Judecători 16,28 auzim strigătul său de pocăinţă: «Doamne, Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog, Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta». Prin această rugăciune scurtă Samson şi-a recunoscut neputinţa şi eşecul, povara grea a păcatelor sale. Şi iată că, prin umilinţă, el ne duce cu gândul la Mielul divin care a biruit moartea. Victoria lui Dumnezeu prin Samson a fost posibilă doar când acesta a renunţat în pocăinţă şi la ultima fărâmă de mândrie, de «eu». Aceasta ascultare în renunţare, exprimată în cazul lui Samson în mod profetic, este cea care face ca focul Duhului Sfânt să ardă cu putere.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Dacă trăim în Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Galateni 5:25

Cele mai importante două lucruri din religia noastră sfântă sunt trăirea prin credinţă şi umblarea în credinţă. Cel care le înţelege corect nu este departe de a fi expert în practicarea teologiei, fiindcă ele sunt puncte vitale pentru un creştin. Nu o să găseşti niciodată credinţă adevărată fără evlavie adevărată; pe de altă parte, nu vei găsi niciodată o viaţă sfântă care să nu se „întemeieze pe credinţa vie, bazată pe neprihănirea lui Christos. Vai de cei care caută să aibă una fără cealaltă! Sunt unii care cultivă credinţa şi uită sfinţenia; ei pot să fie tari în ortodoxie, dar vor primi o mare condamnare, pentru că „înabuşă adevărul în nelegiuirea lor” (Romani 1:18). Sunt alţii care se luptă pentru sfinţirea vieţii, dar leapădă credinţa, ca fariseii din vechime, despre care învăţătorul a spus că sunt morminte văruite. Noi trebuie să avem credinţă, fiindcă ea este temelia; trebuie să avem sfinţenia vieţii, fiindcă aceasta este suprastructura. La ce îi foloseşte temelia unei clădiri unui om prins de furtună? Poate să se ascundă în ea? Are nevoie de o casă care să-l acopere, dar şi de o temelie pentru casă. Noi avem nevoie de clădirea vieţii spirituale dacă vrem să avem mângâiere în ziua îndoielii. Dar nu căutaţi să trăiţi o viaţă sfântă fără credinţă, fiindcă aceasta înseamnă să ridici o casă care nu-şi permite să te adăposteşti tot timpul în ea, pentru că nu are temelia pe stâncă. Puneţi împreună credinţa şi viaţa sfântă, şi, ca două picioare ale unui pod, ele vor face evlavia să reziste. Ca lumina şi căldura, care vin de la acelaşi soare, sunt pline amândouă de binecuvântări. Asemeni celor doi stâlpi din templu, sunt înălţate pentru slavă şi pentru frumuseţe. Ele sunt două şuvoaie din fântâna harului, două lămpi cu foc sfânt, doi măslini udaţi de grija cerului. O Doamne, dă-ne viaţă lăuntrică astăzi, şi ea se va descoperi spre slava Ta.

Seara

„Şi ele vin după Mine.” loan 10:27

Noi trebuie să-l urmam pe Domnul fără şovăire, aşa cum îşi urmează oile păstorul, fiindcă El are dreptul să ne conducă unde îi place. Noi nu suntem ai noştri; noi suntem „cumpăraţi cu un preţ” (1 Corinteni 6:20). De aceea, să recunoaştem drepturile sângelui răscumpărător. Soldaţii îşi urmează căpitanul, şi slujitorul îşi ascultă stăpânul. Noi nu suntem sinceri profesiunii noastre de credinţă ca urmaşi ai lui Christos, dacă punem la îndoială poruncile Domnului şi Conducătorului nostru. Supunerea este datoria noastră; curiozitatea este nebunia noastră. Domnul poate să ne spună adesea, aşa cum i-a spus lui Petru: „ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (loan 21:22). Oriunde ne-ar conduce Isus, El merge înaintea noastră. Chiar dacă nu ştim unde mergem, ştim cu cine mergem. Cu un asemenea Tovarăş, nu avem de ce să ne temem de primejdiile drumului Călătoria poate fi lungă, dar „braţul Său veşnic” (Deuteronom 33:27) ne va purta până la sfârşit Prezenţa lui Isus este asigurarea mântuirii veşnice. Fiindcă El trăieşte, vom trăi şi noi. Noi trebuie să-L urmăm pe Christos în simplitate şi credinţă, fiindcă toate cărările pe care ne duce El se termină în slavă şi nemurire. Este adevărat că nu sunt cărări uşoare. S-ar putea ca ele să fie acoperite cu spinii încercărilor, dar ne conduc la „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10). „Toate cărările Domnului sunt îndurare şi credincioşie, pentru cei ce păzesc legământul şi poruncile Lui” (Psalmi 25;10). Să ne punem toată încrederea în Domnul. Ştim că, în bogăţie sau necaz, în boală sau sănătate, în popularitate sau dispreţ, scopul Său se va împlini întotdeauna. Acest scop va fi binele desăvârşit pentru orice moştenitor al harului. Vom vedea că este bine să mergem pe culme cu Isus. Când ploaia şi zăpada ne bat în faţă, dragostea Lui ne va face mai binecuvântaţi decât cei care stau acasă în faţa focului lumii. In gura leilor sau în ghearele leopardului, te vom urma, Prea Iubitul nostru. Scump Isus, condu-ne, şi noi vom alerga după Tine,

IZVOARE IN DEŞERT

„Când nu este nici o descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbe 29:18)

Este vital să-L aştepţi pe Dumnezeu dacă vrei să-L vezi şi să primeşti o viziune de la El. Şi perioada de timp petrecută înaintea Lui este de asemenea critică, pentru că inimile noastre sunt ca filmul unui fotograf – cu cât este expus mai mult, cu atât este mai adânc impresionat. Pentru ca viziunea lui Dumnezeu să fie imprimată pe inima noastră, trebuie să stăm în linişte la picioarele Lui destul de mult timp. Adu-ţi aminte că suprafaţa tulburată a unui lac nu poate reflecta o imagine.Da, viaţa noastră trebuie să fie liniştită şi plină de pace dacă vrem să-L vedem pe Dumnezeu. Şi viziunea pe care o vom vedea de la El are puterea să afecteze vieţile noastre în acelaşi fel în care un minunat apus de soare aduce pace unei inimi tulburate. Vederea lui Dumnezeu transformă întotdeauna viaţa umană.Iacov „a trecut vadul Iabocului” (Geneza 32:22), L-a văzut pe Dumnezeu şi a devenit Israel. Vederea unei viziuni a lui Dumnezeu l-a transformat pe Ghedeon dintr-un laş într-un luptător curajos. Şi Toma, după ce L-a văzut pe Domnul Hristos, a fost schimbat dintr-un om neîncrezător care-L urma pe Domnul într-un ucenic loial, devotat.Oamenii din timpurile Bibliei au avut de asemenea viziuni ale lui Dumnezeu. William Carey, un misionar pionier englez din secolul al XVIII-lea care este considerat de unii părintele misiunii moderne, L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat scaunul cizmarului ca să plece în India. David Livingstone L-a văzut pe Dumnezeu şi a lăsat totul în urmă în Anglia ca să devină misionar şi explorator, urmându-L pe Domnul prin cele mai dese jungle ale Africii în secolul al XIX-lea. Şi sunt efectiv mii de oameni care au avut viziuni ale lui Dumnezeu şi astăzi Îi slujesc în cele mai îndepărtate părţi ale pământului, căutând evanghelizarea oportună a celor pierduţi. Dr. Pardington

Este foarte neobişnuit să existe linişte deplină într-un suflet, pentru că Dumnezeu aproape în permanenţă ne şopteşte ceva. Şi ori de câte ori sunetele lumii descresc în sufletul nostru, auzim ce ne şopteşte Dumnezeu. Da, El continuă să ne şoptească, dar deseori nu-L auzim din cauza zgomotului şi a distracţiilor provocate de paşii grăbiţi ai vieţii noastre. Frederick William Faber

Vorbeşte, Doamne, în această linişte,

    Căci eu Te aştept;

Linişteşte-mi inima ca să asculte

    În nădejde.

Vorbeşte, o, Stăpâne binecuvântat,

    În această oră liniştită;

Lasă-mă să-Ţi văd faţa, Doamne,

    Să simt atingerea puterii Tale.

Căci cuvintele pe care le spui Tu,

    „Sunt viaţă”, în adevăr;

Pâine vie din cer,

    Hrăneşte acum duhul meu!

Vorbeşte, căci robul Tău ascultă!

    Nu tăcea, Doamne;

Sufletul meu pe Tine Te aşteaptă

    Pentru cuvântul Tău dătător de viaţă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 16.1-21

    Pentru că avea preţ înaintea Domnului, Ieremia a fost invitat să se ţină departe de tot ceea ce era fără preţ (cap. 15.19), cu alte cuvinte, de acel popor rău. Este cu neputinţă să te amesteci cu răul şi, în acelaşi timp, să mărturiseşti împotriva celor care-1 practică. Dumnezeu nu i-a permis acestui tânăr nici măcar să-şi întemeieze o familie într-un astfel de loc, tocmai pentru a arăta mai bine că nu putea avea locuinţă durabilă în Ierusalimul ameninţat de judecată. Mai mult – şi aceasta ne vorbeşte tuturor – Ieremia trebuia, ca un adevărat nazireu, să se abţină de la toate ospeţele şi sărbătorile unui popor condamnat. Aceasta însă nu este o privaţiune grea pentru cineva care îşi găseşte bucuria în Cuvântul lui Dumnezeu (cap. 15.16). Cu cât Domnul şi Cuvântul Lui vor fi mai mult fericirea noastră, cu atât mai puţin vom dori să gustăm plăcerile înşelătoare pe care lumea ni le poate oferi.

Versetele 10-21 menţionează pedeapsa Domnului asupra poporului Său, motivul acestei pedepse, precum şi promisiunea unei restaurări viitoare (v. 15). Puternica intervenţie a Domnului prin „pescari” şi „vânători”, pentru a-i aduce înapoi pe fiii lui Israel, va avea ca efect faptul că El va fi recunoscut şi de către naţiuni (v. 19).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Timotei 1:1-7

INFLUENTA VIEŢII TALE ASUPRA ALTORA

„Imi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s-a sălăşluit întâi în bunica ta, Lois” 2 Timotei 1:5

Tânărul Timotei a beneficiat de influenţa evlavioasă a bunicii şi a mamei care i-au modelat o „credinţă neprefăcută” şi i-au dat cunoştinţele Scripturii (2 Timotei 3:15). A fost de asemenea, afectat profund de viaţa, învăţăturile şi încurajările apostolului Pavel. Chiar şi după ce au murit cu toţii, influenţa bunicii, a mamei şi a apostolului Pavel a rămas în viaţa lui Timotei, care a transmis altor bărbaţi şi femei minunatele adevăruri ce i-au fost încredinţate. Şi noi putem lăsa impresii care să transforme o viaţă, mult mai tirziu, după plecarea noastră. Există oameni care chiar acum sunt în cer şi care au avut un impact ce dăinuie şi azi în viaţa mea. Unul dintre aceşti bărbaţi este fostul meu profesor de Vechiul Testament din seminar, doctorul Leon Wood. El a trăit o viaţă de erudit, auto-disciplinată şi devotată, în întregime lui Dumnezeu. Învăţătura sa a fost întotdeauna adevărată şi inspiratoare. Dar cel mai mare impact în viaţa mea a fost integritatea sa personală, credinţa şi reverenţa sa înaintea Domnului. Influenţa doctorului Wood continuă, nu numai prin cărţile sale, dar în, şi prin studenţii ale căror vieţi au fost atât de profund influenţate de el.

Nu toţi putem fi profesori de seminar. Dar toţi putem să ne dăm toată silinţa să trăim astfel ca munca noastră, credinţa şi mărturia noastră să continue după ce noi vom trece. Să demonstrăm altora realitatea existenţei lui Dumnezeu şi a bucuriei de-a fi creştini. Apoi, prin harul lui Dumnezeu, următoarea generaţie va cunoaşte puterea care dăinue a vieţii noastre. D.C.E.

Ai o singură viaţă, trăieşte-o bine,

Sus să porţi făclia pururi luminînd.

Veşnicia poate numai îţi va spune

Ce mare-i raza de viaţă dăruind.    – Miller

Dacă vrei ca influenţa ta să rămână, pune-L pe Isus pe primul loc în viata ta.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Am văzut în mijlocul tronului … un Miel stând ca înjunghiat.”

Apocalipsa 5.6

Mielul lui Dumnezeu în cer (2)

Ioan este singurul om care a plâns vreodată în cer, însă nu a fost lăsat să plângă pentru mult timp. El la auzit pe unul dintre bătrâni spunând: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea și cele șapte peceți ale ei”. Acum, Ioan, care fusese preocupat să găsească pe cineva vrednic în cer, pe pământ sau sub pământ, însă care uitase să privească la tron, își întoarce privirile acolo, așteptânduse să vadă un Leu biruitor, însă a văzut, „în mijlocul tronului și al celor patru făpturi vii și în mijlocul bătrânilor, un Miel stând ca înjunghiat”. Leul învingător este Mielul care a fost înjunghiat.

Pe pământ, Ioan auzise cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu”. Îl urmase pe acest Miel în zilele umilinței Sale. Stătuse la poalele crucii și fusese martor al Mielului în suferințele Sale. Îl văzuse atunci când oamenii Iau străpuns mâinile și picioarele, și când Lau răstignit între doi tâlhari, El fiind la mijloc. Îl văzuse ca Om înviat, în seara învierii, când a venit și a stat în mijloc și când lea arătat ucenicilor rănile din mâinile și din picioarele Lui. Acum, în cer, Ioan Îl vede în mijlocul tronului, ca Miel care părea înjunghiat.

Îl vede pe Miel în gloriile Sale – pe Isus, cu rănile cuielor în mâinile și în picioarele Sale, singurul Om din toată gloria eternă care va purta pentru totdeauna un semn al suferințelor din această lume. H. Smith

Miel Divin! Tu ești în slavă cu mărirencununat.

A vrăjmașului putere Tu ai biruit deplin

Mulți spun plini de bucurie de când totuai împlinit:

Să fii lăudat, slăvit, preamărit în veșnicie!

Fericiți și noi cântăm: Tu ești veșnic! Slavăți dăm!

J. G. Deck

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Ei L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi … Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” Faptele Apostolilor 10.39,40,43

Punctul central

Domnul Isus Hristos este punctul central al întregii istorii a relațiilor lui Dumnezeu cu omul. Evangheliile ne spun că Mântuitorul a suferit din partea oamenilor chinul josnic, rezervat răufăcătorilor și sclavilor. Domnul a fost răstignit între doi tâlhari, după ce a fost batjocorit, biciuit, încununat cu spini. Isus este Fiul lui Dumnezeu. Tot ce i s-a făcut Lui este o sfidare, un dispreț aruncat asupra Aceluia care L-a trimis aici, în lume; a fost dovada cea mai evidentă a urii față de Dumnezeu.Jertfa Domnului Isus este în același timp cea mai înaltă expresie a dragostei lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi: „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8). Dragostea lui Dumnezeu și a Domnului sunt una; o dragoste care nu poate fi exprimată în cuvinte și din care nu este exclus nimeni.

De aceea, cititorule, vino la Mântuitorul care dorește să-ți dăruiască iertarea, viața veșnică! Mântuitorul este Unicul care poate face acest lucru, deoarece El a suferit crucea în locul celor care se încred în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCURAJEAZĂ!

„De multe ori tu ai învăţat pe alţii, şi ai întărit mâinile slăbite.” (Iov 4:3)

     Biblia ne învață „să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră” (Romani 14:19). Când Iov s-a aflat în suferință, prietenul său Elifaz i-a adus aminte cum în trecut el, Iov, „i-a învăţat pe alţii, şi a întărit mâinile slăbite”. Vorbele pot răni sau pot vindeca, pot aduce binecuvântare sau tensiune, pot distruge sau pot zidi. „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21). Jon Walker scria: „Tu, cel care Îl ai pe Isus în inimă – ești capabil de crimă! La fel și eu. Noi avem puterea de a cauza moartea prin cuvintele rostite, dar și puterea de a rosti viață. Poate ai fost la capătul firului și ai auzit un mesaj menit să ucidă: „Nu ești destul de deștept, destul de puternic, destul de rapid și destul de bun. Un creștin adevărat nu ar gândi astfel de lucruri!” Într-o lume în care oamenii sunt zdrobiți și înjosiți, Dumnezeu îți dă puterea de-a încuraja, și de-a distruge negativismul. Aduci viață atunci când spui: „Ești important pentru mine. Îmi placi așa cum ești. Viața ta contează. Ai fost creat cu un scop. Dumnezeu te iubește și pentru El ești extrem de prețios”.

Poți deveni glasul harului lui Dumnezeu în viețile altora, sprijinindu-i, iubindu-i, ajutându-i și încurajându-i prin vorbe care să-ți iasă ca un șuvoi din gură”. Dumnezeu dorește să ne încurajăm unii pe alții, dar aceasta nu înseamnă să-i măgulim sau să-i lingușim pe ceilalți. Ci înseamnă să rostim cuvinte care să îi ajute să stea pe picioarele lor și să meargă înainte. Ceea ce spunem poate aduce o nouă speranță unui prieten, unei rude, unui vecin sau unui coleg de muncă, sau oricui e pe cale să se prăbușească ori să cedeze… Ce mare dar!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

La ce e bună ispita?

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ei au găsit lucrurile cum le-au spus femeile; dar pe El nu L-au văzut.” LUCA 24:24

Învierea fără Cel înviat! Mormântul gol”cum spune Cuvântul, dar Domnul Isus Însuşi absent! El era absent din punct de vedere fizic pentru că mormântul nu-L putea ţine, dar pentru aceşti ucenici care nu credeau, El era deasemenea absent. Când citim Scripturile, Domnul ar vrea să ne vorbească în persoana Celui înviat, dar adeseori noi nu înţelegem vorbirea Lui. Noi credem că, cuvintele pe care le citim sunt adevărul, n-avem nici o îndoială. Scriptura este înaintea noastră, însă prezenţa Domnului lipseşte, lumina Sa divină nu străluceşte! Textul pare literă moartă, nimic nu vibrează înăuntrul nostru şi înţelesul textului rămâne ascuns. Inimile noastre nu ard în noi înşine când îl citim. Suflul divin al inspiraţiei este absent şi puterea Cuvântului nu se manifestă. Da, lucrurile sunt cum ni se spune, dar pe El nu-L vedem.

Domnul vede starea noastră. Ce spune El? Acelaşi lucru pe care l-a spus celor doi ucenici: „O nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeţi…” (vs. 25). Priceperea noastră este întunecată de multe lucruri dar mai ales din pricina legăturilor noastre cu duhul veacului de acum. Atunci credem că Scriptura este prea grea ca s-o înţelegem, dar ne înşelăm căci noi ne-am dat priceperea la ceea ce a întunecat-o. Să i-o aducem Lui ca s-o curăţească şi s-o elibereze de îmbâcsirile lumii acesteia. Să recunoaştem sincer lucrurile pe care El le osândeşte şi să le părăsim. Sângele Lui să ne curăţească şi Duhul Lui să ne trezească!

Domnul Însuşi S-a apropiat de cei doi ucenici ca să meargă împreună cu ei pe drum. Deodată discuţia dintre ei a încetat şi Domnul Isus le-a explicat în toate Scripturile, ce era cu privire la El. In timp ce şedeau la masa care a urmat, ochii s-au deschis şi L-au recunoscut. Dar când? Pe când frângeau pâinea. O, cât suntem de păgubiţi când lipsim de la frângerea pâinii!

Tot aşa, când priceperea noastră va fi izbăvită de orice negură şi când inimile noastre vor fi gata să primească şi să facă voia Sa, Domnul ne va apărea El însuşi în textul sfânt. El va merge împreună cu noi în timp ce citim Cuvântul Său, şi inimile noastre vor arde înăuntrul nostru şi astfel, lectura Cuvântului ne va comunica viata divină!Ce-ar putea să înnegureze mintea, priceperea noastră? Iată câteva lucruri: televizorul care ne ocupă atâta timp, muzica lumească, relaţiile cu lumea şi numai cugetul nostru le poate înşira pe toate. Mai poţi să citeşti Cuvântul şi să te rogi în situaţia aceasta?

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Eu sunt prea mic pentru toate îndurările şi pentru toată credincioşia pe care ai arătat-o faţă de robul Tău.” Gen.32:10.

Tot aşa trebuie să spună fiecare dacă priveşte la anul care a trecut. Da, pământul este plin de bunătatea Lui, căci bunătatea Lui ajunge până la ceruri şi credincioşia Sa până la nori. El a revărsat asupra noastră şi anul acesta binecuvântările Sale. Ne-a păzit de război, epidemii şi foamete. Fiecare suflet să laude pe Domnul! Dar câţi n-am făcut-o. Trebuie să ne căim pentru că faţă de bunătatea lui Dumnezeu am fost totuşi de multe ori nemulţumiţi, potrivnici, am adus poate chiar injurii la adresa lui Dumnezeu sau ne-am lepădat de El. Putem fi siguri că dacă nu ne căim vom avea parte de judecată după această viaţă. Si copiii lui Dumnezeu nu pot spune altceva, decât: nu suntem vrednici de îndurarea cu care ne înconjoară. El a purtat de grijă pentru îmbrăcăminte, hrană, ne-a dat recoltă bogată şi n-am dus lipsă nici de un cămin. De aceea să ne rugăm lui Dumnezeu ca în ciuda nemulţumirii şi necredincioşiei noastre să fie îndurător şi plin de har faţă de noi. Să ne rugăm ca Dumnezeu să fie îndelung răbdător faţă de noi şi să ne dăruiască pocăinţă adevărată ca norii care se văd în depărtare să se îndepărteze de la noi şi să devenim un popor care să-L slăvească plin de mulţumire pentru dragostea şi îndelunga Sa răbdare. Iar copiii lui Dumnezeu să fie statornici în lucrarea Domnului pentru ca Dumnezeu să-şi reverse îndurarea peste mulţi şi ţara noastră toată să-L slăvească. Vrem să mergem mai departe pe valea plângerii săpând fântâni, fără să ne plângem ci lăudând pe Domnul pentru tot ceea ce a făcut pentru noi cu o cântare nouă. Si aceasta o vor vedea mulţi şi se vor teme de Domnul încrezându-se în El. Căci în curând Cel ce trebuie să vină va veni şi nu va zăbovi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CA PALMIERUL ŞI CEDRUL

„Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.” Psalmul 92.12

Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.

Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„ISUS a răspuns: Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu mine în paradis.” Luca 23,43.

Această convorbire de la cruce la cruce ne este dată numai de Luca care ne prezintă pe Domnul ca Omul desăvârşit. Totul în această Evanghelie are caracterul acesta, chiar şi în umblarea Domnului în suferinţă îl vedem ca Acela care e pe deplin supus lui Dumnezeu. Aici nu auzim strigătul: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentruce M-ai părăsit” ci auzim numai cuvinte de har din gura Domnului. De observat că şi pe această cale Dumnezeu Il mângâie. Deşi au fost toţi împotriva Lui, vedem cum Tatăl îi prezintă diferite persoane ca orbul cerşetor sau Zacheu în cărui casă poate intra înainte de a merge pe drumul durerii.

Nu întâmplător înaintea celor trei ceasuri de întunerec inima i-a fost mângâiată prin mântuirea tunarului de pe cruce. Adesea se vorbeşte despre acest tâlhar care a fost mântuit în ultimile clipe ale vieţii şi care nu a mai putut face nimic pentru Domnul. Aici s-a revelat în mod deosebit harul. Ce roadă pentru Dumnezeu şi ce mângâiere pentru Domnul şi lucrarea Sa! Recunoscându-şi greşelile a văzut neprihănirea Domnului. Cu aceasta s-a ataşat acelora care au văzut curăţirea şi neprihănirea Domnului. El se roagă ca Domnul să-şi aducă aminte de el când va veni în împărăţia Lui, dar Domnul îi spune că astăzi va fi cu el în rai. Ce
cărări minunate are Dumnezeu faţă de credinţa simplă! „Ce este strâmb NU se poate îndrepta” (Ecles. 1.15). „Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un leopard petele.” (Ier. 13.23). Dintr-o mică neatenţie cu privire la adevărul despre via ţa veşnică se poate genera o mare greşeală, vestind gândul unei îmbunătăţiri treptate ca să moştenim veşnicia. Noi toţi am fost născuţi în păcat, am fost morţi faţă de Dumnezeu şi pentru ca să intrăm în starea de copii ai lui Dumnezeu a trebuit să ne naştem din nou. (loan 3.3-8). Cine nu este născut din nou NU POATE vedea împărăţia lui Dumnezeu. Deci nu de îmbunătăţire treptată avem nevoie ci de o fiinţă nouă, născută din Dumnezeu.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, îndreaptă inimile noastre spre scopurile Tale. Atât de mulţi au ajuns la glorioasa, dar periculoasa stare a deschiderii faţă de Tine. Doamne, lucrează înăuntrul inimilor cu o mare revărsare a puterii Tale, în plinătatea vieţii aducătoare de îndreptare şi sănătate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» LUCA 12,49

Ştii tu cine este Isus? El este Mielul lui Dumnezeu, jertfa desăvârşită, Păstorul cel bun. El este poarta cea strâmtă, singura cale spre Tatăl!

Cum a fost Isus? Apostolul Petru spune că a fost sfânt, neprihănit şi nevinovat. Pavel afirmă că El nu a cunoscut păcatul. Dar focul sfânt care trebuia să ardă nu a fost aprins doar de neprihănirea şi sfinţenia desăvârşită a lui Isus. Mulţi au fost spălaţi şi au devenit copii ai lui Dumnezeu prin sângele Mântuitorului, în Numele Domnului nostru Isus Cristos. Dar acest adevăr nu aprinde automat focul Duhului Sfânt — şi astfel îmi permit să pun o altă întrebare importantă: Cum a trăit Domnul Isus pe acest pământ? în ascultare! «S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce» (Filip. 2,8). Aici începem să pătrundem secretul focului mereu arzător, descoperirea scopului venirii Sale: «Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!» (Luca 12,49). El ne arată calea şi ne spune: «Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cât de mult doresc să se îndeplinească!» (Luca 12,50). Isus a lăsat la o parte dumnezeirea Sa şi S-a smerit a fost ascultător până la moarte pentru ca focul Duhului Sfânt să poată fi aprins prin El pe întregul pământ!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Aduceţi-l la Mine. Marcu 9:19

Disperat şi dezamăgit, sărmanul tată s-a întors de la ucenici la învăţător. Fiul său era în cea mai rea stare, şi nu mai exista nici un mijloc. Dar sărmanul copil a fost curând eliberat de rău atunci cânt tatăl, prin credinţă, a ascultat cuvântul Domnului Isus: „aduceţi-l la Mine”. Copiii sunt un dar preţios de la Dumnezeu, dar ei ne aduc multe griji. Ei pot să fie o mare bucurie, sau o mare amărăciune pentru părinţii lor. Pot să fie fjlini de Duhul lui Dumnezeu sau posedaţi de duhul răului. în orice caz, Cuvântul lui Dumnezeu ne dă o reţetă pentru vindecarea bolilor lor. „Aduceţi-l la Mine”. O, dacă ne-am ruga mai mult pentru ei atunci când se nasc! Păcatul este acolo, aşa că rugăciunea noastră începe să-l atace. Strigătele noastre pentru îndurare ar trebui să preceadă strigătele care le anunţă venirea într-o lume a păcatului. În zilele copilăriei lor, vom vedea semnele triste ale duhului care nu se roagă niciodată, şi nu ascultă vocea lui Dumnezeu. Totuşi, Isus porunceşte: „aduceţi-l la Mine”. Când cresc, se cufundă în păcat şi se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Atunci, când inimile noastre sunt zdrobite, să ne amintim cuvintele Marelui Medic: „aduceţi-l la Mine”. Trebuie să ne rugăm cât timp au viaţă. Nu trebuie să disperăm atâta timp cât Isus trăieşte. Domnul îngăduie uneori ca poporul Său să ajungă într-o fundătură, care să le arate nevoia lor de El. Copiii lumeşti ne arată neputinţa noastră faţă de stricăciunea inimilor lor, şi ne fac să cerem putere Celui Puternic, iar aceasta este o mare binecuvântare pentru noi. Oricare ar fi nevoile acestei dimineţi, fie ca ea să ne conducă, ca un curent puternic, în oceanul iubirii divine. Isus ne poate îndepărta durerea. El găseşte plăcere în mângâierea noastră. Să ne grăbim la El, cât timp ne mai aşteaptă.

Seara

Întăreşte-l. Deuteronom 1:38

Dumnezeu îşi foloseşte poporul ca să se încurajeze unul pe altul. El nu spune unui înger: „Gavril, robul meu Iosua trebuie să conducă poporul în Canaan. Du-te şi încurajează-l″. Dumnezeu nu face niciodată minuni fără să fie nevoie. Dacă scopurile Sale pot fi îndeplinite pe căi normale, El nu va folosi metode miraculoase. Gavril nu ar fi avut nici jumătate din puterea de încurajare a lui Moise. Simpatia unui frate este mai preţioasă decât mesajul unui înger. Îngerul, care era iute de aripă, ar fi înţeles porunca Domnului, dar nu ar fi fost familiarizat cu caracterul poporului. Îngerul nu experimentase niciodată asprimea drumului, şi nu văzuse şerpii înfocaţi, nici nu condusese o mulţime încăpăţânată prin pustie, aşa cum făcuse Moise. Trebuie să fim bucuroşi că Dumnezeu lucrează de obicei pentru om prin om. El formează o legătură de frăţie. Când depindem unul de altul, suntem mai uniţi într-o singură familie. Prea iubitule, consideră că acest text este mesajul Domnului pentru tine. Lucrează ca să-i ajuţi pe alţii, şi mai ales luptă-te să-i încurajezi. Vorbeşte într-un mod încurajator tinerilor care ÎI caută pe Dumnezeu, şi încearcă să îndepărtezi piedicile din calea lor. Atunci când vezi o scânteie de har în inima lor, suflă şi transformă scânteia în flacără. Îngăduie-i tânărului credincios să descopere asprimea drumului pe parcurs, dar spune-i despre puterea lui Dumnezeu, despre siguranţa făgăduinţei şi despre desfătările părtăşiei cu Christos. Luptă-te să mângâi pe cel îndurerat şi să încurajezi pe cel disperat. „Ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4), şi să-l încurajez pe cel care se teme să păşească înainte. Dumnezeu te încurajează prin făgăduinţele Sale; Christos te încurajează arătându-ţi cerul pe care l-a câştigat pentru tine, şi Duhul te încurajează în timp ce lucrează în tine „după plăcerea lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Urmează înţelepciunea divină, şi încurajează-i pe alţii, conform textului din această seară.

IZVOARE IN DEŞERT

„Domnul este acesta, să facă ce va crede.”

(1 Samuel 3:18)

Dacă Îl văd pe Dumnezeu în toate, El va calma şi va colora tot ce văd! Poate că împrejurările care cauzează necazurile mele nu vor fi înlăturate şi situaţia mea va rămâne aceeaşi, dar dacă Hristos este adus în necazul şi întunericul meu ca Domn şi Stăpân al meu, El mă va „înconjura cu cântări de izbăvire” (Psalmul 32:7). Să-L văd pe El şi să fiu sigur că înţelepciunea şi puterea Lui nu mă părăseşte niciodată şi că dragostea Lui nu se schimbă niciodată, să ştiu că cele mai dureroase lucruri pe care El le îngăduie în viaţa mea sunt pentru cel mai profund câştig spiritual al meu, înseamnă să fii în stare să spui în mijlocul lipsurilor, a necazurilor, a durerilor şi a pierderilor: „Domnul a dat şi Domnul a luat, – binecuvântat fie Numele Domnului!” (Iov 1:21). A-L vedea pe Dumnezeu în toate este singurul lucru care mă va face iubitor şi răbdător cu oamenii care mă necăjesc şi mă supără. Apoi voi vedea pe alţii ca instrumente pe care Dumnezeu le foloseşte ca să împlinească pentru mine planul Său înţelept şi plin de dragoste, şi chiar mă voi vedea pe mine mulţumindu-le în sinea mea pentru că au devenit o binecuvântare pentru mine. Nimic în afară de vederea lui Dumnezeu nu va reuşi să pună capăt în mod deplin tuturor plângerilor şi gândurilor de răzvrătire. Hannah Whitall Smith

„Dă-mi o idee nouă”, am spus,

În timp ce mă gândeam în pat fără somn;

„O idee nouă care va aduce pe pământ

Un balsam pentru sufletele de o valoare inestimabilă;

Care va da oamenilor gânduri despre lucrurile de sus,

Şi îi va învăţa cum să slujească şi să iubească,

Care va alunga orice gând egoist,

Şi-i va scăpa pe oameni de păcatele cu care se luptă”.

Gândul nou a venit, vă voi spune cum:

S-a întâmplat când am căzut pe genunchi,

Şi L-am căutat pe ACELA care ştie foarte bine

Cum să alunge necazurile mele.

SĂ-L VEZI PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE, mari sau mici,

Şi să-L lauzi orice s-ar întâmpla,

În viaţă sau în moarte, în durere şi în nenorocire,

Să-L vezi pe Dumnezeu, şi să-ţi învingi vrăjmaşii.

L-am văzut în lumina dimineţii,

EL a făcut ziua să strălucească clară şi luminoasă;

L-am văzut la ceasul amiezii,

Şi am primit de la EL ploaie înviorătoare.

Seara, când eram trist şi istovit,

EL mi-a dat ajutor, şi m-a făcut fericit.

Noaptea, când mă tot răsuceam în pat

EL a condus sufletul meu obosit spre odihnă.

L-am văzut când au venit pierderi mari,

Şi am văzut că EL mă iubea la fel.

Când a trebuit să duc poveri grele,

Am văzut că EL mi-a uşurat orice grijă.

În boală, necazuri şi tristeţe adâncă,

EL mi-a calmat mintea şi mi-a dat odihnă.

EL mi-a umplut inima cu o laudă plină de bucurie

Când am privit uimit în sus la EL.

Era nou pentru mine, însă vechi pentru unii,

Acest gând care pentru mine a devenit

O revelaţie a felului în care

Toţi ar trebui să ne trăim zilele;

Căci în timp ce fiecare zi îşi desfăşoară lumina,

Noi vom umbla prin credinţă şi nu prin vedere.

Viaţa va aduce într-adevăr o binecuvântare,

Dacă ÎL VEDEM PE DUMNEZEU ÎN TOATE LUCRURILE.

A. E. Finn

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 15.1-21

    Încă o dată Domnul îl previne pe Ieremia că nu poate acepta mijlocirea sa. Nici chiar Moise şi Samuel, a căror viaţă de rugăciune şi de iubire pentru Israel ne este cunoscută, nu ar fi putut face nimic în starea actuală a sărmanului popor (vezi Psalmul 99.6). Ieremia este în pragul disperării (v. 10). El îl ia pe Dumnezeu ca martor al credincioşiei lui: „Cuvintele Tale au fost găsite şi eu le-am mâncat” (v. 16; comp. cu Psalmul 119.103). Cartea legii fusese, în adevăr, găsită în templu şi tânărul preot se delectase cu ea. Copii ai lui Dumnezeu, ce bine ar fi să putem găsi şi noi, asemeni lui Ieremia, în fiecare zi, în Biblie, hrana sufletelor noastre şi în acelaşi timp bucuria inimilor! Pavel îi amintea lui Timotei că „un bun slujitor al lui Hristos Isus” trebuie să fie „hrănit cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături” (1 Timotei 4.6).

Domnul îl încurajează pe martorul Său credincios, dar temător, care acum „suferea dispreţ” pentru El (v. 15; Psalmul 69.7) şi îi promite eliberarea. Îl îndeamnă să separe ce este de preţ de ce este fără preţ. Un ucenic al Domnului Isus trebuie să aibă o conştiinţă sensibilă pentru a discerne binele şi a-l practica, pentru a judeca răul şi a se despărţi de el (comp. şi cu 1 Petru 3.10-12). Numai într-o astfel de condiţie va putea vorbi cum vorbeşte gura sau profeţia lui Dumnezeu (v. 19).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ieremia 8:1-13

SENTIMENTUL FUNDAMENTAL

„Vor fi daţi de ruşine, căci săvârşesc astfel de urâciuni; nu roşesc şi nu ştiu de ruşine” Ieremia 8:12

Ruşinea cu toţii i-am simţit neplăcerea. Sociologul Thomas Scheff o numeşte „sentimentul fundamental”, unul dintre sentimentele de care este cel mai greu să scapi. Însă este adevărat că este posibil, să pierdem acest sentiment sănătos, de care avem cu toţii nevoie.

Biblia înfăţişează ruşinea ca pe un indicator a modului cum trebuie să răspundem la păcat. În Ieremia 8, Domnul îi acuză pe israeliţi că trăiesc într-o permanentă stare de rătăcire şi că stăruiesc în înşelătorii (v. 5). Sunt încăpăţînaţi (v. 6). Resping Cuvântul lui Dumnezeu (v, 9). Sunt lacomi (v. 10), Cu toate acestea, nu se ruşinează şi nici nu roşesc de păcatele lor (v. 12). Această imunitate la ruşine ni se poate întâmpla şi nouă. De aceea, trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă asemenea copiilor, nu numai în încrederea în El, ci şi în sensibilitatea faţă de rău. Nepotul nostru David, în vârstă de 18 luni, şi-a dat îndată seama că fusese neascultător. Unchiul său Kirk i-a spus blând: „Nu trage de mânerul uşii, David”, dar David a tras totuşi. Auzind zgomotul zarului, a căzut în genunchi, şi-a acoperit ochii cu mânuţele lui grăsuţe şi şi-a pus capul pe podea. Un caz de ruşine instantanee! Cât de repede ne pierdem o astfel de sensibilitate! Văzând imagini murdare la televiziune, curând vom trata imoralitatea cu uşurinţă. De aceea, avem nevoie ca permanent să fim expuşi Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a ne păstra mereu conştiinţa în alertă. Dacă am devenit îngăduitori cu păcatul, să-I cerem lui Dumnezeu să ne dea sentimentul sănătos al ruşinii. Sentimentul fundamental ne poate fi un aliat de nădejde pentru o viaţă evlavioasă.

D.J.D.

De iubeşti ce-i bun şi ce e bine,
Vei fi mereu cu sufletul curat.
Dar când vei compromite adevărul,
Iţi vei pierde sentimentul de păcat.    – D.J.D.

O pasă bună împotriva păcatului este să fim şocaţi de eL

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

El era la cârmă, dormind pe căpătâi. Și ei Îl trezesc șiI spun: „Învățătorule, nuȚi pasă că pierim?”.    Marcu 4.38

Deși oamenii au eșuat în ași recunoaște Creatorul, atunci când Acesta a binevoit să locuiască printre ei, totuși creația Ia recunoscut prezența și puterea. Ostenit din cauza lucrărilor Sale, Mântuitorul dormea – o dovadă mișcătoare despre realitatea umanității Sale. A izbucnit o furtună, iar ucenicii au început să se agite, fără să realizeze prea bine cine era Cel care călătorea cu ei în corabie. Înțelegeau ei că El era Creatorul universului?

Marcu, după obiceiul său, ne oferă multe detalii și ne spune că ucenicii Lau trezit din somn pe Domnul, strigând: „Învățătorule, nuȚi pasă că pierim?”. Aspre cuvinte! Cât de mult trebuie să fi rănit ele inima Domnului! „NuȚi pasă?” Dacă nu Iar fi păsat de fiii oamenilor, ar fi rămas în glorie, iar ieslea Betleemului, corabia din Galileea și crucea Golgotei nar fi fost niciodată partea Sa.Glasul Său a fost de ajuns pentru a potoli furtuna. Cu mult timp înainte, psalmistul scrisese despre El: „Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești” (Psalmul 89.9). Devenind Om, na renunțat nici măcar la un singur atribut al dumnezeirii Sale. Atotputernicia și atotcunoașterea au strălucit în El, ori de câte ori a fost necesară manifestarea lor. Acest miracol de pe marea Galileii ia umplut pe ucenici de uimire – „Cine deci este Acesta, că și vântul și marea ascultă de El?”. Răspunsul este simplu: El era Dumnezeu arătat în trup, în drumul Său către jertfire, pentru binecuvântarea eternă a tuturor celor care cred. El are putere să înlăture orice pericol care îi pândește pe cei ai Săi. Furtunile pot izbucni în trecerea noastră prin această lume, iar El le poate potoli, însă datoria noastră este să ne încredem în El. W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Mulțumesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat”

2 Timotei 1.3

Un cuget curat

Îndreptându-se spre casă, un țăran a găsit la marginea drumului un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins bine și, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în stânga, în dreapta și s-a aplecat să ia sacul. Dar deodată s-a oprit amintindu-și că într-o singură direcție nu s-a uitat: în sus. Privind spre cer, lăsă acolo sacul și, zâmbind, își continuă liniștit drumul spre casă, spunând: „Mulțumesc Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aș avea nevoie de un sac de porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat și liniștit. Cu siguranță, vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată și se va întoarce după sac. Dacă l-aș fi luat, nu m-ar fi văzut nimeni, dar m-ai fi văzut Tu, Doamne”.

Dumnezeu a înzestrat pe toți oamenii cu conștiință (cuget). Prin cuget sunt cunoscute în mod activ caracterul și voința lui Dumnezeu. Potrivit învățăturii biblice, conștiința are două scopuri: judecă moral acțiunile pe care le face un om; și în același timp acționează ca un martor și ca un ghid în toate aspectele vieții credinciosului. Un cuget curat se obține numai prin pocăință și prin credință în Domnul și Mântuitorul nostru

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU UITA SĂ SPUI MULTUMESC!

„Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi…” (Tit 3:2)

     Mulțumirea aduce cu sine o sumedenie de beneficii. Ea ne îmbunătățește ritmul cardiac, reduce stresul, ajută la vindecarea fizică și ne conferă o gândire mai clară atunci când ne aflăm sub presiune. Mulțumirea face ca endorfina să ne inunde trupul și mintea, și în felul acesta suntem întăriți și întineriți. Asemenea unui mușchi, cu cât o exersezi mai mult, cu atât devine mai puternică. Nu trebuie să fie ceva complicat; fă o plimbare și gândește-te la binecuvântările de care ai parte – și se va schimba nota în care îți vei petrece restul zilei. Psalmistul se îndemna: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2). Binecuvântările lui Dumnezeu operează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Încearcă asta: când te așezi la masă, pune pe fiecare din cei prezenți să menționeze un lucru pentru care este mulțumitor. Mereu se găsește ceva! O doamnă mai în vârstă de la azilul de bătrâni a spus: „Doamne, Îți mulțumesc pentru cei doi dinți sănătoși pe care îi mai am, unul sus și unul jos. Și Îți mulțumesc pentru că se întâlnesc!” Psihologul Martin Seligman ne sugerează să scriem o scrisoare sau un e-mail de mulțumire cuiva, apoi să vizităm acea persoană și să-i citim ce-am scris. Cei ce spun „mulțumesc” sunt în mod vizibil mai fericiți și mai puțin deprimați. Directorul de la Campbell Soup (companie americană producătoare de supe la conservă – n. tr.) a scris peste șaisprezece mii de bilețele de mulțumire angajaților săi și a energizat întreaga companie în acest proces. Haide, încurajează-ți prietenii și colegii de serviciu, arătându-le că apreciezi ceea ce fac. Biblia spune: „Adu-le aminte să fie… cumpătaţi, plini de blândeţe faţă de toţi”. Un autor observa: „Stă în puterea ta să contribui la sporirea fericirii lumii, rostind câteva cuvinte sincere de apreciere la adresa cuiva care este singur și descurajat. Poate vei uita vorbele bune pe care le spui astăzi, însă cel ce le primește le va prețui întreaga viață”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Roagă-te lui Dumnezeu în taină

„Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6

Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o „cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a
ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.

„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. „Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: „Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au întărit valurile în mijlocul mării.” EXODUL 15:8

Cântarea lui Moise este un cântec de război şi de slavă în care fiecare frază mărturiseşte despre puterea Lui Dumnezeu triumfând asupra unui vrăjmaş teribil. Domnul ne este prezentat aici ca un Războinic viteaz, nimicind toată puterea lui Faraon şi croind poporului Israel un drum prin mare.

În spatele greutăţilor şi a piedicilor, creştinul care umblă cu Dumnezeu trebuie să deosebească vrăjmaşul şi puterile întunericului care se împotrivesc la orice înaintare, la orice ofensivă şi la orice activitate pentru Dumnezeu.Dumnezeu ştie să îngrămădească apele care ar vrea să ne înece; curenţii care ar vrea să ne tragă, El îi opreşte şi-i face ca un zid; şi valurile care ameninţă să ne ia „El le împietreşte în mijlocul mării”. Ceea ce ar vrea vrăjmaşul să folosească ca să ne oprească, Dumnezeu le foloseşte negreşit ca să-Şi arate puterea Sa şi să răsplătească credinţa noastră. Dacă a fost vreodată o situaţie fără ieşire, a fost într-adevăr aceea a copiilor lui Israel: înaintea lor era Marea Roşie, şi în spatele lor egiptenii! Dar cuvântul „imposibil” nu există în vocabularul celui credincios. Dacă îl lasă să intre în duhul său, este de-acum biruit, şi-a predat deja armele în mâna vrăjmaşului.

Ce facem noi în faţa curenţilor puternici şi a forţei valurilor care ar vrea să ne târască? Dumnezeu le îngăduie pentru ca credinţa noastră să se trezească şi să chemăm Numele Domnului care îşi va întinde braţul Său puternic şi cu siguranţă ne va croi un drum acolo unde vrăjmaşul ne-a încolţit.

Să lăsăm în mâinile Lui apele, curenţii şi valurile şi să nu acceptăm gândul că o izbăvire din partea Lui este imposibilă! Dar facem noi aşa? De câte ori nu ne-a cuprins deznădejdea când nu vedeam o ieşire din impasul prin care treceam! Să nu uităm însă că la Dumnezeu nu este nimic cu neputinţă. „Ştiu că Tu poţi totul…” (Iov 42:2).Domnul ne spune să pornim, să înaintăm în faţa vânturilor împotrivitoare şi credinţa va face să strălucească slava lui Dumnezeu. Atunci vom cânta împreună cu Moise: „Domnul este tăria şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El îl voi lăuda” (Ex.l5:2).Un bătrân credincios spunea odată că până şi necazurile pe care ni le-am făcut singuri prin nebunia noastră, sunt pentru Domnul nostru o pricină de a-Şi exercita dragostea Lui dacă le aruncăm asupra Lui după ce ne-am judecat singuri. Când ni se pare că un răspuns sau o izbăvire întârzie, să căutăm pricina întâi la noi!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Intr-o zi de Sabat s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau”. Luca 6:1.

Fariseii, iarăşi au avut de reclamat. Tot timpul au vrut să-L corecteze pe Mântuitorul, să se dovedească ei ca fiind superiori, deşi Dumnezeu nu era de partea lor, şi n-au putut face nimic. „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” i-au întrebat pe ucenici. Ucenicii nici de astă dată n-au trebuit să răspundă. Isus a răspuns în locul lor spunând: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii”. Si le zicea: „Fiul Omului este Domn şi al Sabatului”. Dacă privim în detaliu evenimentele, vedem că fariseii erau cei care au nesocotit Sabatul. Când citim în continuare cum au pândit pe Isus, dacă va vindeca bolnavii în ziua Sabatului, pentru a duce dovezi împotriva Lui, atunci se demască ura lor împotriva Lui şi aceasta este cu adevărat nesocotirea Sabatului. Cu astfel de lucruri s-au ocupat aceşti pânditori ai lui Isus. Pe mine mă bucură faptul că Isus a vorbit totdeauna în favoarea ucenicilor. Si El procedează la fel şi astăzi. Dacă suntem traşi la răspundere, El vorbeşte în locul nostru şi prin Duhul Sfânt ne dă cuvântul potrivit la momentul potrivit. Este un proverb care spune: Câştigul de duminică ne curge printre degete.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSPLATA ESTE SIGURĂ

„Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” Matei 10.42

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.

Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.

Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă.”

2. Tim. 1,9.

Cercetăm acest cuvânt aşa de măreţ pentru credincios care spune: ne-a mântuit.” Prin aceasta se arată o lucrare bine definită. Noi toţi eram odinioară în rândurile celor care merg spre pierzare, dar azi Dumnezeu poate să privească la mii şi mii de oameni care, prin sângele Domnului au fost mântuiţi. Odinioară am fost duşmani, dar acum suntem împăcaţi prin moartea lui Hristos (Rom. 5.10), odinioară eram împovoraţi cu vinovăţie iar acum avem păcatele iertate. Acum SINTEM „neprihăniţi” „sfinţi”, „copii ai lui Dumnezeu” „moştenitorii lui Dumnezeu şi moştenitorii lui Hristos.” Fericit popor! Făcuţi plăcuţi în faţa lui Dumnezeu în Prea Iubitul Tatălui – aşa călătorim. Iar Marele Preot, prin care ne apropiem de Dumnezeu şi care ne-a mântuit pe deplin, se preocupă de noi în faţa lui Dumnezeu. Ce bogaţi sunt copiii lui Dumnezeu, care începând de pe acest pământ pot gusta bucuria lucrurilor măreţe pe care în curând le vor vedea! Câtă mulţumire ar trebui să-I aducem Domnului nostru! De s-ar vedea mai mult această mulţumire prin umblarea noastră în credinţă! Te afli printre cei care se bucură de acest har măreţ, sau stai încă de partea celor care nu cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor personal?

ÎN Domnul Isus Hristos…

Bogăţiile lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Filip. 4.19

Bunătate faţă de noi în Hristos Isus.. .Efes. 2.7

învăţaţi în El.. .Efes. 4.31

Mângâiere în Hristos.. .Filip. 2.1

Puternici în Domnul.. .Efes. 6.10

Păziţi în Hristos.. .Filip. 4.7

Părtaşi ai făgăduinţei în Hristos Isus.. .Efes. 2.6

Slava lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Efes. 3.21

Zidiţi împreună în El.. .Efes. 2.22

Sfinţi în Isus.. .Filip. 1.1

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, cât de mult Te slăvesc pentru acest Colegiu. Au fost patru ani de frumuseţe unică; acum renunţ la el încredinţat că fac asta ca răspuns la chemarea Ta.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9

Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său: «şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau «Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1). Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu: «Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27). Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2). Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4

Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El. O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” (2 Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!

Seara

„Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?” Iov 7:12

Ciudat că Iov l-a întrebat aşa ceva pe Dumnezeul El se simţea prea neînsemnat ca să fie atât de păzit şi vegheat, şi spera că nu era atât de neascultător încât să o merite. Întrebarea era firească din partea unui om înconjurat de nenorociri insuportabile. Cu toate acestea, întrebarea este pusă în aşa fel încât să capete un răspuns umilitor. Este adevărat că omul nu este o mare, dar este măi tulburător şi mai neascultător decât marea. Marea îşi respectă marginile. Nu trece de limitele ei, chiar dacă limita este o plajă de nisip. Puternică cum este, ascultă divinul „până aici” (Iov 38:11). Chiar şi atunci când urlă în mijlocul furtunii, ea respectă cuvântul lui Dumnezeu. Insă omul încăpăţânat înfruntă cerul şi apasă pământul. Nu există limite pentru mânia lui răzvrătită. Marea, ascultând luna, vine şi se retrage cu o continuă regularitate, şi prin aceasta demonstrează o ascultare activă, dar şi pasivă. Numai omul trece de domeniul lui. El doarme la datorie, leneş atunci când ar trebui să fie activ. El nu va veni şi nici nu va pleca la porunca divină, ci va prefera să facă ce nu trebuie şi să lase nefăcut ceea ce i se cere. Fiecare picătură din mare, orice fărâmă de spumă, orice scoică şi orice pietricică simte puterea lui Dumnezeu, şi se mişcă de îndată. Dacă firea noastră ar avea a mia parte din ascultarea lor! Din zilele părinţilor noştri, şi din zilele proorocilor, marea a rămas unde era, izbindu-se de aceleaşi stânci, cu acelaşi zgomot. Ştim unde să o găsim. Ea nu îşi uită patul, şi vuietul ei neîncetat nu se schimbă. Dar omul unde este — omul uşuratic, plin de deşertăciune? Poate înţeleptul să ghicească prin ce nebunie va fi înşelat în ascultare? Avem nevoie de mai multă pază decât marea, fiindcă suntem mult mai răzvrătiţi. Doamne, condu-ne spre gloria Ta. Amin.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Ascunde-te lângă pârâul Cherit.” 1 Împăraţi 17:3

Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe valoarea părţii ascunse a vieţii. Omul care urmează să slujească într-o poziţie înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziţie smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinşi dacă Dumnezeu ne spune câteodată: „Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitaţie şi publicitate. Acum vreau să mergi şi să te ascunzi – „ascunde-te lângă pârâul Cherit” de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulţimile au plecat”. Şi fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: „Voia Ta este şi a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)”.Orice suflet neprihănit care doreşte să exercite o mare influenţă asupra altora, trebuie mai întâi să-şi câştige puterea dintr-un „pârâu Cherit” ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alţii şi de noi înşine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca vieţile noastre să fie asemenea vegetaţiei seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui şi acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune. Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze şi unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat „pârâul lui Cherit”, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune şi devoţiune faţă de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, şi un presbiterian care a fost închis pentru credinţa lui de către James al VI-lea al Scoţiei, avea şi el „pârâul” lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. „Pârâul” lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Şi Christmas Evans, un predicator de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile şi singuraticele lui călătorii pe dealurile Ţării Galilor. Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe „pârâuri” remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deşertul Arabiei, şi dealurile şi văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.

Domnul nostru Însuşi a trăit lângă „pârâul Său Cherit” în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, şi în singurătatea cetăţii din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experienţă a „pârâului”, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, şi în care gustăm dulceaţa şi sorbim puterea unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 14.1-22

    Dumnezeu i-a vorbit lui Israel nu numai prin vocea lui Ieremia, ci şi trimiţându-i seceta şi foametea. Profetul mărturiseşte fărădelegile poporului său şi – în mod trist, el este singurul care o face – Îl imploră pe Domnul pentru popor. Din dragoste pentru acesta, nu putea să înceteze să se roage pentru el şi, pentru că nu avea niciun argument pe care să-l pună în valoare în favoarea poporului, atunci cere: lucrează pentru Numele Tău” (v. 7,20,21; Ezechiel 20.9; Daniel 9.19). Acesta este motivul cel mai înalt pentru a-I cere lui Dumnezeu să intervină. În vremea lui, Iosua s-a folosit de acelaşi argument: „Ce vei face pentru Numele Tău mare?” (Iosua 7.9). Pentru noi, totul este îndurare. Ce motive am putea invoca pentru a cere să se pună în lucrare braţul lui Dumnezeu? Numai unul: Numele lui lsusl El însuşi ne-a dezvăluit puterea Sa minunată (Ioan 15.16). Tatăl nu poate să nu răspundă rugăciunilor care îi sunt adresate în acest Nume pe care El îl preţuieşte. „Dacă ne mărturisim păcatele (lucru pe care poporul nu voia să-l facă), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

    Versetele 13-19 ne vorbesc despre profeţi care liniştesc poporul prin minciuni: vor suferi, atât ei înşişi, cât şi cei care i-au ascultat, pedeapsa pe care au refuzat să o creadă (v. 15).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 46

PUTEREA LUI DUMNEZEU, NU A NOASTRĂ

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru”

Psalmul 46:1

Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mângâiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In câteva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercând să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dându-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfârşitul puterilor. Chiar şi atunci când suntem slabi în credinţă, ori când simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră. Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci când valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemându-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvântului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă. H.G.B.

Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfârşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.
D.J.D.

 

Când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Când erau lângă casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului, al levitului. Și sau abătut acolo și iau zis: „Cine tea adus aici? Și ce faci tu? Și ce ai tu aici?”. Și el lea zis: „Așa și așa mia făcut Mica și ma tocmit și sunt preotul lui”. Și iau zis: „Te rugăm, întreabă pe Dumnezeu, ca să știm dacă va prospera calea pe care mergem”. Și preotul lea zis: „Mergeți în pace; calea voastră pe care mergeți este înaintea Domnului”. Judecători 18.36

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (2) 

Un preot tocmit

Cinci oameni din seminția lui Dan, care căutau un loc de moștenire pentru seminția lor, sau oprit la casa lui Mica. Recunoscând glasul preotului lui Mica, iau pus întrebări. Răspunsurile sale sunt de o tristă natură, având în vedere că acesta era un om dintro seminție despre care Domnul spusese: „Ia pe leviți în locul tuturor celor întâinăscuți dintre fiii lui Israel și animalele leviților în locul animalelor lor, și leviții să fie ai Mei. Eu sunt Domnul” (Numeri 3.45). Răspunsurile lui ne arată cât de mult se poate depărta un slujitor al Domnului de poziția privilegiată la care Domnul la chemat.

„Cine tea adus aici?” – nu Dumnezeu îl trimisese acolo, ci el venise în acel loc, fără vreo îndrumare de la Domnul, căutând un loc pentru sine. „Și ce faci tu?” – lucra pentru Mica; el îl plătea, avea grijă de nevoile lui și îl tocmise ca preot al său. Și astăzi, mulți dintre cei pe care Dumnezeu ia chemat în lucrarea Sa sunt tocmiți de biserici care șiau stabilit propriul sistem de închinare, cel mai adesea în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu ne învață în Cuvântul Său. 1 Corinteni 7.23 ne amintește că am fost cumpărați cu un preț și că nu trebuie să ne facem robi oamenilor.

Oamenii din Dan au acceptat ceea ce tânărul levit lea spus și iau cerut săL întrebe pe Dumnezeu dacă vor prospera în călătoria lor. Fără săL întrebe pe Domnul, levitul ia trimis în pace, asigurândui de prezența Domnului cu ei. Astăzi, de asemenea, mulți predicatori au devenit populari prin faptul că vorbesc cuvinte plăcute, pe care oamenii vor să le audă.

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.” Filipeni 4.12,13

Belșug

Se povestește că un principe oriental i-a promis fiului său o sumă de bani pentru subzistență, care i se plătea la fiecare început de an. Cu această ocazie, tânărul venea în capitală, își vizita tatăl și – ce era mai important pentru el – își lua banii. Pentru restul anului nu se mai arăta.

Întristat de acest comportament, principele ordonă ca suma să nu i se mai plătească în viitor anual, ci săptămânal. De atunci și-a văzut fiul în fiecare săptămână.

Nu se află în această istorisire o învățătură pentru noi? Ea ne ajută să înțelegem de ce Dumnezeu nu ne dă binecuvântările Sale deodată pe toate. El cunoaște înclinația noastră, că dăm mai multă atenție darului decât Dăruitorului și că ne interesăm mai mult de darurile harului Său decât de El, căruia îi datorăm darurile.

Dar El cunoaște de asemenea și lipsa noastră de credință. Imediat ce am primit ce avem nevoie – bani, sănătate sau indiferent ce ar fi –, ne sprijinim mai mult pe ele decât pe Domnul. De aceea, dacă El nu ne dă zi de zi mai mult decât avem nevoie, atunci știe de ce face așa. El ne determină să ne uităm din nou la El, pentru a-L ruga continuu pentru cele necesare și pentru a-i mulțumi când am primit ceva.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

TIPURI DE RUGĂCIUNE (2)

„Faceţi… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

     Iată încă trei tipuri de rugăciune:

1) Rugăciunea de cerere. Trebuie să înveți să ai credință, atunci când Îi ceri lui Dumnezeu să-ți împlinească nevoile. Domnul Isus a promis: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Dacă nu am mai încerca să-L impresionăm pe Dumnezeu, ne-am simți mai bine și-am fi mai câștigați! Problema nu este cât de lungă este rugăciunea, cât de tare sau cu câtă elocvență o rostim; la rezultate ajungem prin sinceritatea inimii, prin credința din inimă și prin siguranța că ne rugăm potrivit cu voia lui Dumnezeu.

2) Rugăciunea în parteneriat. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu” (Matei 18:19). Dacă pui la cale ceva ce depășește puterea ta de gestionare, caută un partener de rugăciune și fă o înțelegere cu el. Acest lucru nu este pentru cei ce trăiesc mereu în conflicte, după care se hotărăsc să ajungă la un consens pentru că sunt disperați. Dumnezeu onorează rugăciunea celor care plătesc prețul de a trăi împreună în armonie (vezi Psalmul 133:1).

3) Rugăciunea de mulțumire. Dacă cererile tale depășesc ca număr laudele tale, lucrul acesta spune ceva despre caracterul tău. Oamenii centrați pe propriile lor nevoi, dorințe, euri – au pretenții, însă rareori știu să aprecieze. Dumnezeu nu ne lasă liberi în plinătatea lucrurilor pe care le-a pregătit pentru noi, până nu devenim mulțumitori pentru ceea ce am primit deja; lauda presupune mult mai mult! „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6).

O viață puternică vine în urma mulțumirii. Noi chiar putem „să ne rugăm neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17), fiind credincioși pe tot parcursul zilei, lăudându-L pe Dumnezeu pentru bunăvoința, mila, dragostea, harul, îndurarea și bunătatea Sa.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

La ce să renunţi

„Ci am renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei” 2 Corinteni 4:2

Ai „renunţat la lucrurile ascunse ale necinstei”‘ – la lucrurile pe care sentimentul tău de onoare nu vrea să le lase să iasă la lumină? Le poţi ascunde cu uşurinţă. Există în inima ta vreun gând despre cineva, gând pe care nu l-ai dori adus la lumină? Renunţă la el imediat ce apare; renunţă la toate acestea până când nu mai există nici un lucru ascuns legat de necinste sau viclenie în tine. Invidia, gelozia, lupta nu izvorăsc neapărat din natura păcatului, ci din alcătuirea trupului tău care era obişnuit cu astfel de lucruri în trecut (vezi Romani 6:19 şi 1 Petru 4:1 -3).

Rămâi într-o stare de veghe continuă, ca în viaţa ta să nu apară nimic de care să-ţi fie ruşine. „Nu umblăm cu vicleşug”‘, adică nu apelăm la un lucru doar pentru a ne susţine punctul de vedere. Aceasta este o mare cursă. Ştii că Dumnezeu te lasă să lucrezi numai într-un singur mod, de aceea, fereşte-te să atragi oamenii printr-un alt mod; dacă faci aceasta, apăsarea lui Dumnezeu va fi asupra ta. Alţii fac lucruri care pentru tine ar însemna umblare cu vicleşug, dar e posibil ca ei să nu considere că e aşa. Ţie Dumnezeu ţi-a dat un alt standard. Nu toci niciodată sentimentul de a da totul al tău pentru gloria Lui. Pentru tine, a face un anumit lucru ar însemna să foloseşti vicleşugul în vederea unui scop diferit de scopul Său suprem şi să pierzi motivaţia pe care ţi-a dat-o Dumnezeu. Mulţi au dat înapoi pentru că le-a fost teamă să privească lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Criza apare atunci când un om trebuie să meargă puţin mai departe decât convingerile pe care le-a acceptat deja.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ştiu faptele tale: iată ţi-am pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide, căci ai puţină putere, si ai păzit Cuvântul Meu, şi n-ai tăgăduit Numele Meu.” APOCALIPSA 3:8

Cunosc faptele tale… Cuvântul acesta al Domnului către Biserica din Filadelfia este o mângâiere şi în acelaşi timp un avertisment adresat fiecăruia. Toate faptele noastre trebuie să poată suporta claritatea privirii Lui pătrunzătoare, să fie totdeauna expresia voiei Lui şi canalul Duhului Său prin care să-Şi poată transmite această voie.”…ai puţină putere…”. Sardes se laudă cu reputaţia sa şi Laodicea cu cunoştinţele ei, dar aceste arătări ale vieţii personale, înţelepciunii şi neprihănirii proprii sunt contrare voii lui Dumnezeu. Dacă Filadelfia n-are decât puţină putere şi nu este populară ca celelalte, în schimb ea cunoaşte pe Domnul ei, Ii este în totul supusă, împărtăşeşte dispreţul Său şi face voia Lui. Atitudinea aceasta să ne caracterizeze şi pe noi! Dacă noi nu avem mijloacele materiale nici libertatea la fel ca alţii, noi avem rugăciunea, şi rugăciunea adevărată este expresia mărturisirii slăbiciunii noastre şi a depinderii noastre de El în totul. Rugăciunea să fie întotdeauna obiectul grijei şi a vegherii noastre zilnice. Să nu ne îngăduim o lenevie în rugăciune dar nici o rugăciune de rutină şi mai ales să nu punem singuri vreo piedică în calea rugăciunilor noastre. (1 Petru 3:7).

„Ai păzit Cuvântul Meu…”, nu numai crezându-L de la început până la sfârşit, nu numai luptând pentru onoarea şi integritatea Lui, ci trăindu-L şi slăvindu-I autoritatea prin viaţa noastră omenească. Apostolul Pavel a avut curajul să spună: „…ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine (din Cuvânt. – N.Tr.) şi ce aţi văzut în mine (ca pildă de trăire – N.Tr.), faceţi.” (Fil. 4:9). Să nu fim deci numai nişte cititori de formă sau de datorie sau de obicei ci să rugăm pe Domnul să ne dea harul ca să-L traducem în viaţa de fiecare zi!

„…n-ai tăgăduit Numele Meu.” A tăgădui Numele Domnului înseamnă a da o mărturie care aruncă o desconsiderare asupra Numelui Său binecuvântat. Nici un credincios nu L-a tăgăduit cu gura, dar vai, mulţi L-au tăgăduit cu viaţa, fie în familie, în societate sau poate chiar în adunare. Nu este aceasta o infidelitate faţă de Acela căruia îi datorăm totul?

Când Domnul poate să conteze pe noi pentru că ne recunoaştem slăbiciunea, puţina putere dar şi faptul că depindem numai de El, atunci El va deschide o uşă fiecăruia dintre noi, dându-ne favoarea de a-I sluji.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau şi să ai zile multe”. Deut. 6:2.

Dumnezeu doreşte binele nostru şi al copiilor noştri. De aceea ne sfătuieşte El cel mai bine. De aici şi cuvintele: „Ascultă, Israele, ascultaţi taţi, ascultaţi mame!…” „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta. Si poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi să le ai în inima ta; să le întipăreşti în mintea copiilor tăi şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi.” Mâinile tale să facă doar ce este plăcut înaintea Domnului. David spune: „Îl am pe Domnul încontinu înaintea ochilor mei, de aceea stau neclintit” şi „Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale”. Cel care procedează astfel va fi binecuvântat el, precum şi copiii şi copiii copiilor săi. El le va da cetăţi pe care nu le-au zidit şi case pline de bunuri, pe care nu ei le-au umplut, vii şi grădini cu măslini pe care nu ei le-au plantat, pentru ca să mănânce şi să se sature. Dacă citim în Cuvântul lui Dumnezeu de la început până la sfârşit, putem observa cum binecuvintează Dumnezeu pe cei care se încred în El slujindu-I plini de credinţă, cântând cu bucurie toate binefacerile Lui. Asupra acestor oameni Dumnezeu îşi revarsă binecuvânţările. Si copiii copiilor lor vor lăuda Numele Lui. O, cât de credincios eşti Tu Doamne, faţă de cei ce se încred în Tine! Laudă, cinste şi mărire Ti se cuvine acum şi în veci. Amin.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ADĂPOSTUL CEL SIGUR

„Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca Un loc de scăpare împotriva furtunii.” Isaia 32.2

Cine este acest om, ştim cu toţii. Cine ar putea să fie, decât al doilea Adam, Domnul cerului, Omul durerilor, Fiul Omului? N-a fost El întotdeauna locul de scăpare al poporului Său, îndurând toată puterea vântului şi ocrotindu-i pe toţi cei ce caută adăpostul lor în El? Noi am scăpat prin El de mânia lui Dumnezeu; şi vom scăpa şi de mânia oamenilor şi de îngrijorările acestei vieţi şi de teama de moarte. De ce să stăm în calea vântului, când putem foarte bine să ne ascundem în urma Domnului Isus? Să alergăm deci la El şi să rămânem cu El în pace.

Adeseori vedem cum vântul tulburărilor se ridică şi se întăreşte până într-atât că devine o furtună care răstoarnă totul înaintea ei. Lucrurile pe care noi le socotim neclintite şi întărite ca o stâncă în furtună, sunt răsturnate, şi multe şi mari sunt căderile şi cufundarea oamenilor în care noi ne punem nădejdea. Domnul Isus este Biruitorul, Stânca veacurilor care nu cade niciodată. Sprijiniţi pe El, putem să trecem prin furtună, rămânând într-o linişte desăvârşită.Să ne adăpostim şi astăzi în acest loc de scăpare şi să rămânem în El, cântând de bucurie că suntem ocrotiţi. Prea iubit Domn Isus, cât de mult Te binecuvântăm! Fii lăudat, căci Tu eşti pentru noi un loc de scăpare împotriva furtunii.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” 1. Cor. 16,13

Nici un creştin nu va putea nega că trăim într-o vreme serioasă şi importantă. Ea avertizează pe fiecare credincios şi pe fiecare adunare în parte la cuvintele Domnului: „Vegheaţi căci Domnul este aproape.” Necredinţa şi decăderea morală sunt în floare, deşi Dumnezeu vorbeşte prin catastrofe naturale, accidente în masă, foamete şi prin atâtea mijloace prin care încearcă să pă trundă la conştiinţa omului de a-l abate de la drumul pierzării. Mai mult ca oricând cuvintele: „Venirea Domnului este aproa pe. . .Iată că Judecătorul este chiar la uşă” este un fapt aproape împlinit.Şi pentru credincioşi acesta este un gând foarte serios; în faţa lor nu stă judecata, ci un viitor strălucitor şi o împărăţie veşnică cu Hristos, Domnul lor cel scump. Chemarea lor este superioară, cerească, căci pe pământ sunt nişte călători şi străini. Toate aştep tările şi nădejdea lor sunt sus, la El. Responsabilitatea unui creş tin este incomparabil mai mare ca a unui om lumesc, căci toţi trebuie să stăm în faţa scaunului de judecată a lui Hristos pentru a primi răsplata după cum merităm. De aceea este o râvnă în creştin de a fi plăcut lui Dumnezeu şi Domnului său. Cum stăm noi? Vrem să rămânem în urmă sau ne doboară oboseala şi som nul lumii acesteia? NU, noi vrem să spunem mai mult ca oricând, ca odinioară apostolii: „Noi nu suntem din aceia care se tem şi dau înapoi.” De aceea să croim „cărări netede şi drepte pentru picioarele noastre.” Căci noi suntem Mireasa Lui, moştenirea împărăţiei Lui, poporul Său ceresc care călătoreşte spre Casa Tatălui. Căci noi sîntem slujitorii Lui, chemaţi de a-i sluji şi de a mărturisi despre El. Jertfa Lui ne-a curăţat odată pentru totdeauna, ne-a sfinţit şi ne-a pus deoparte, iar Duhul din noi ne dă putere să strigăm: „Ava Tată.” Să nu ne îmbărbăteze oare toate acestea ca să-I slujim cu şi mai multă abnegaţie spre slava Lui?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ieri am fost acceptat să lucrez în Taberele din deşert, în Egipt, şi Cuvântul Tău a venit în dimineaţa asta cu mare forţă – Trimis „înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El” (Luca 10:1).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«In adevăr, El a fost răstignit prin slăbiciune; dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.» 2 CORINTENI 13,4

Isus este Mielul lui Dumnezeu pentru a ne descoperi măreţia şi complexitatea biruinţei Sale. Biruinţa lui Isus este, ciudat, biruinţa mielului. El a câştigat-o, dar nu prin eforturi umane, pentru că «El a fost răstignit prin slăbiciune» (2 Cor. 13,4). De aceea versetul, în paradoxul său divin, este atât de puternic: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Cel mai slab a câştigat cea mai mare biruinţă spirituală! Cât de slăbit era Domnul Isus Cristos când a mers la Golgota vedem din faptul că S-a prăbuşit sub greutatea crucii. Dar când a fost crucificat înaintea tuturor martorilor din lumea invizibilă a avut loc practic cea mai mare demonstraţie de putere din toate timpurile: Mielul lui Dumnezeu a luat asupra Lui păcatele întregii lumi! De unde această putere spirituală extraordinară în Mielul slab, să poată purta păcatele întregii lumi? Iată răspunsul: dragostea nesfârşită a lui Dumnezeu îl susţinea, căci nu este scris «Iată, acesta este Mielul», ci «Iată Mielul lui Dumnezeu». Doar prin puterea dragostei lui Dumnezeu a putut Isus Cristos să înfăptuiască ceea ce a rămas pe veci valabil, şi anume să plătească pentru toate păcatele şi fărădelegile oamenilor. Cine îl urmează pe Miel va avea parte de aceeaşi experienţă: În cea mai mare slăbiciune va realiza însă ce e mai greu. În această lumină, cuvântul Scripturii are o deosebită semnificaţie: «căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită» (2 Cor. 12,9).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„El nu se teme de veşti rele.” Psalm 112:7

Creştine, nu ar trebui să te temi de sosirea veştilor rele. Dacă eşti supărat din cauza lor, cu ce te deosebeşti de ceilalţi oameni? Ceilalţi oameni nu au un Dumnezeu la care să meargă. Ei nu I-au simţit niciodată credincioşia, aşa cum ai făcut tu. Nu este de mirare că sunt doborâţi de îngrijorare şi copleşiţi de frică, dar tu declari că ai un alt fel de spirit. Tu ai fost „născut din nou… la o nădejde vie” (1 Petru 1:3), şi inima ta trăieşte în cer, nu în lucrurile pământeşti. Dar dacă eşti văzut la fel de îngrijorat ca ceilalţi, care este valoarea harului pe care spui că l-ai primit? Unde este demnitatea naturii noi, pe care pretinzi că o ai? Dacă eşti plin de teamă, ca şi ceilalţi, vei fi condus, fără îndoială, la aceleaşi păcate ca şi ei, sub încercarea aceloraşi împrejurări. Cei lumeşti, atunci când simt copleşiţi de rele, se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu. Ei murmură şi cred că Dumnezeu îi tratează prea aspru. Vei cădea şi tu în acelaşi păcat? Îl vei provoca pe Domnul aşa cum fac ei? Mai mult, oamenii nepocăiţi apelează la mijloace nedemne ca să scape din greutăţi, şi e sigur că şi tu vei face la fel, dacă cedezi presiunii prezente. Increde-te în Domnul, şi „nădăjduieşte în El” (Psalmi 37:7). Cea mai sigură cale este să faci ceea ce a făcut Moise la Marea Roşie: „staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (Exod 14:13). Dacă dai frâu liber temerilor atunci când auzi veşti rele, nu vei fi în stare să înfrunţi necazul cu calmul care te întăreşte pentru datorie şi te susţine în încercări. Cum poţi să îl slăveşti pe Dumnezeu dacă eşti laş? Sfinţii au cântat adesea laudă lui Dumnezeu în foc, iar tu o să te îndoieşti şi o să disperi, de parcă nu ai avea nici un ajutor, şi astfel o să-L măreşti pe Cel Pret înalt? Încurajează-te, deci, şi întemeiază-ţi credinţa pe credincioşia Dumnezeului legământului, nu lăsa să ţi se „tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (loan 14:27).

Seara

„Popor de lângă El.” Psalm 148:14

Sistemul vechiului legământ era unul al distanţei. Chiar şi atunci când se arăta robului Său Moise, Dumnezeu spunea: Ce „nu te apropia de pământul acesta; scoate-ţi încălţămintea din picioare” (Exod 3:5). Când s-a arătat celor aleşi pe Muntele Sinai, una din primele porunci a fost „hotărăşte anumite margini în jurul muntelui, şi sfinţeşte-l” (Exod 19:23). In cadrul serviciului sfânt din cortul întâlnirii şi templu, gândul distanţei era întotdeauna prezent. In curtea interioară doar preoţii îndrăzneau să intre, iar în Sfânta Sfintelor nu intra decât marele preot, numai o dată pe an. Se pare că, în vremurile vechi, Domnul voia să-l înveţe pe om că păcatul era atât de ofensator pentru El, încât trebuia să-i trateze pe oameni ca pe nişte leproşi scoşi afară din tabără. Când se apropia de ei, îi făcea să simtă adâncimea despărţirii dintre Dumnezeul cel sfânt şi păcătosul necurat. Totuşi, când a venit Evanghelia, am fost plasaţi pe o altă poziţie. Cuvântul „du-te” a fost schimbat cu „vino”, distanţa a fost înlocuită de apropiere, şi cei care erau scoşi afară înainte au fost aduşi aproape prin sângele lui Isus Christos. Dumnezeirea întrupată nu avea un zid de foc în jur. „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28) este proclamaţia voioasă a lui Dumnezeu atunci când apare în trup omenesc. Acum El nu îl învaţă pe lepros că lepra lui îl îndepărtează, ci că El a suferit pedeapsa necurăţiei leprei. Ce siguranţă şi ce privilegii se ascund în această apropiere de Dumnezeu prin Isus! Le cunoşti din experienţă? Dacă le cunoşti, trăieşti prin puterea lor? Această apropiere este miraculoasă, totuşi este urmată de o făgăduinţă de şi mai mare apropiere, fiindcă ni se spune: „iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei” (Apocalipsa 21:3). Grăbeşte acest timp de apropiere, Doamne!

IZVOARE IN DEŞERT

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea!” Cântarea cântărilor 4:16

Unele din mirodeniile şi plantele menţionate în versetul 14 din capitolul de mai sus sunt foarte descriptive şi simbolice. Sucul de aloe are un gust amărui, dar este calmant când se aplică pe piele, ceea ce ne spune despre dulceaţa lucrurilor amare, dulcele amărui, având o aplicaţie importantă pe care numai cei care au experimentat-o o vor înţelege. Smirna este simbolul morţii, fiind folosită pentru îmbălsămarea mortului. Ea reprezintă dulceaţa care vine în inimă după ce aceasta a murit faţă de voinţa proprie, faţă de mândrie şi faţă de păcat.Ce farmec inexprimabil pare să înconjoare pe unii creştini, doar pentru că ei poartă în înfăţişarea lor curată şi în duhul lor blând urma crucii! Este dovada sfântă a faptului că ai murit faţă de ceva care odată era mândru şi puternic, dar acum este pentru totdeauna predat la picioarele Domnului Isus. Şi este de asemenea farmecul ceresc al unui duh zdrobit şi al unei inimi pline de căinţă, este muzica frumoasă care se înalţă dintr-o cheie minoră, şi dulceaţa adusă rodului copt de atingerea gerului.În sfârşit, tămâia era un parfum care se înălţa numai după ce era atins de foc. Tămâia arzând se transforma în nori de un miros plăcut care se înălţau din mijlocul focului. Aceasta simbolizează inima unui om a cărei dulceaţă a luat naştere prin flăcările suferinţei până când partea sfântă, cea mai dinăuntru a sufletului este umplută cu nori de laudă şi rugăciune.Preaiubiţilor, dau vieţile noastre miresme şi parfumuri – plăcutele miresme ale inimii? din Viaţa plină de dragoste a Domnului nostru

O fabulă persană spune: Într-o zi

Un călător a găsit o bucată de lut

Atât de plină de parfum plăcut

Încât mireasma ei a umplut toată camera.

„Ce eşti tu?” a întrebat el repede,

„Eşti tu o nestemată din Samarkand,

Sau nard pur ascuns în această formă simplă,

Sau altă marfă scumpă?”

„Nu, nu sunt decât o bucată de lut”.

„Atunci de unde acest parfum minunat – spune!”

„Prietene, dacă vrei să-ţi dezvălui secretul,

Am locuit cu trandafirul”.

Frumoasă parabolă! Şi cei ce iubesc

Să locuiască cu trandafirul din Saron

Nu vor emana pretutindeni o mireasmă plăcută,

Deşi ei înşişi sunt simpli şi smeriţi?

Dragă Doamne, rămâi cu noi ca să putem

Să ne tragem parfumul proaspăt din Tine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 13.1-27

Domnul îi dă Ierusalimului un semn: este vorba de acest brâu pe care Ieremia trebuia să-l poarte asupra lui zi de zi, fără să-l spele niciodată, pe care apoi să-l ascundă la peste patru sute de kilometri, lângă Eufrat, şi despre care, în final, când să se întoarcă să-l ia, să constate că nu mai era bun de nimic. Domnul îi explică apoi semnificaţia sa spirituală: brâul este o podoabă care îşi are locul aproape de inimă; mai mult, el făcea parte din veşmintele preoţilor (Exod 28.40), iar Ieremia era unul dintre aceştia. Ce mult Se ataşase Dumnezeu de acest popor care trebuia să-I preamărească gloria şi să-L slujească…! Mândria însă şi închinarea la idoli au târât Iuda şi Ierusalimul într-o aşa stare de întinare şi de inutilitate, încât deveniseră parcă un brâu putrezit. Şi, asemeni acestuia, ei urmau să fie duşi pe malurile Eufratului, în Babilon (sf. v. 19). Ca semn al maximei umilinţe, cei puşi în poziţiile cele mai înalte, împăratul şi împărăteasa, sunt invitaţi să dea cei dintâi exemplu. Versetul 23 ne aminteşte că păcatul l-a marcat pe om într-un fel de neşters. Nu ne putem descotorosi de el, tot aşa cum un etiopian nu-şi poate albi pielea sau cum un leopard nu-şi poate înlătura petele. În virtutea sângelui Domnului Hristos însă, Dumnezeu ne poate şterge păcatele şi ne poate da o inimă nouă. Este ceea ce se va întâmpla tocmai cu un etiopian, a cărui convertire o găsim descrisă în Fapte 8.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 4:1-6

VINDECAREA ORBULUI

„Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării” 2 Corinteni 4:3

Pastorul Walter B. Hinson predica într-un oraş unde unul dintre prietenii săi lucra ca medic de ochi. Într-o zi, Hinson s-a oprit pe la biroul lui şi l-a găsit plin de bucurie. Când predicatorul l-a întrebat care este motivul veseliei lui, doctorul i-a răspuns: „L-ai văzut pe bătrânul acela care a ieşit când ai intrat tu în cabinet? N-a mai văzut vreo floare sau chipul copiilor săi de multă, multă vreme. Trăieşte la ţară, şi cu câteva luni în urmă a venit să-l consult. După ce l-am examinat, i-am spus că eu cred că vederea lui ar putea fi restabilită. Azi am făcut ultima operaţie pentru ochii săi. Când am terminat, l-am dus afară şi i-am arătat gloria dimineţii. I-am restabilit vederea!” Ce privilegiu pentru un doctor să fie în stare să redea vederea unor ochi orbi! Ca şi creştini, avem un privilegiu asemănător. Putem ajuta pe cei orbi spiritual să vadă. Îi putem aduce la Isus Cristos pe aceia pentru care „Evanghelia este acoperită”. Apostolul Pavel a scris: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos:
împâcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20). Chiar înaintea înălţării Sale la cer, Isus a spus: „…îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Aceste versete vorbesc despre responsabilitatea credinciosului de-a fi un ambasador al lui Cristos, un martor care poate spune: „Am fost orb, dar acum văd”.

Ce
chemare extraordinară! Putem „da lumina cunoaşterii” lui Isus Cristos celor din lumea întunecată de păcat (2 Cor. 4:6). Cine ar putea cere un privilegiu mai măreţ! P.R.V.

Aud strigând cu disperare

Din noapte si ruină:

„Voi ce-aveti lumina vieţii

Dăruiţi-ne lumină!”    – Oxenham

Când creştinismul tău e valoros, se merită să-l împărtăşeşti altora.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Stăruiți în rugăciune”  Coloseni 4.2

Este interesant să vedem ce loc important are subiectul rugăciunii în Cuvântul lui Dumnezeu, fiind prezentat fie prin exemple, fie prin instrucțiuni clare, fie prin promisiuni. Chiar la începutul Bibliei citim: „Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”; iar la sfârșitul ei citim rugăciunea: „Vino, Doamne Isuse!”.

Exemple avem din belșug. Îl vedem pe Daniel, care se ruga de trei ori pe zi, sau pe David, care Îl chema pe Domnul din toată inima sa. Îl vedem pe Ilie rugânduse pe munte; pe Pavel rugânduse în închisoare, împreună cu Sila. Există, de asemenea, o mulțime de instrucțiuni și zeci de promisiuni cu privire la rugăciune. Ce altceva ne învață toate acestea, decât că rugăciunea este importantă și foarte necesară? Putem fi siguri că, dacă Dumnezeu a accentuat un lucru în Cuvântul Său, El dorește ca lucrul respectiv să fie accentuat și în viețile noastre. Dumnezeu a vorbit mult despre rugăciune în Scriptură, fiindcă știe că avem mare nevoie de ea. Nevoile noastre sunt atât de mari și de acute, încât, până vom ajunge în cer, nu trebuie să încetăm să ne rugăm. Nuți lipsește nimic? Atunci mă tem că nuți cunoști sărăcia. Nu ai pentru ce să ceri îndurare de la Dumnezeu? Atunci Domnul, în mila Sa, săți arate starea nenorocită în care ești! Un suflet lipsit de rugăciune este un suflet lipsit de Hristos. Rugăciunea este gânguritul pruncului în credință, strigătul luptătorului credincios și orchestrația credinciosului gata de a adormi în Isus. Rugăciunea este respirația, mângâierea, puterea și onoarea celui credincios. Dacă ești copil al lui Dumnezeu, vei căuta fața Tatălui și vei trăi în prezența dragostei Lui. Roagăte pentru a deveni mai sfânt, mai smerit, mai plin de râvnă și mai răbdător; roagăte pentru o mai strânsă comuniune cu Hristos; roagăte pentru a fi un exemplu și o binecuvântare pentru alții; roagăte să trăiești tot mai mult spre gloria Stăpânului tău! Acesta să fie motoul tău: „Stăruiți în rugăciune”! C. H. Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„ascultați de stăpânii voștri pământești … în curăție de inimă, ca de Hristos” Efeseni 6.5

Exemplu de ascultare

John Kenneth Galbraith (1908-2006), profesor în economie, a ilustrat în biografia sa devotamentul menajerei Emily Gloria Wilson. Într-o zi, când profesorul era obosit, a rugat-o pe Emily să răspundă la telefon în timp ce el dormea. La puțin timp a sunat un telefon de la Casa Albă. „Aș dori să vorbesc cu domnul Galbraith; sunt Lyndon Johnson.” – „Doarme, domnule președinte, și a spus să nu-l deranjez.” – „Trezește-l, aș vrea să vorbesc cu el!” – „Nu, domnule președinte; eu lucrez pentru domnul profesor și nu pentru dumneavoastră.”Când profesorul Galbraith l-a sunat pe președintele Johnson, acesta era încântat și a spus: „Spune-i acelei femei că aș dori să lucreze la Casa Albă”.

Ascultarea acelei femei este un exemplu cum putem pune în practică versetul din meditația de astăzi. Însă exemplul desăvârșit de ascultare îl putem învăța de la Domnul și Mântuitorul nostru. El a fost ascultător de Tatăl ceresc în toate privințele. Domnul a fost Robul, a cărui ascultare a fost desăvârșită. Dacă suntem îndemnați să ascultăm de stăpânii noștri pământești, atunci tot ce facem trebuie făcut ca pentru Hristos, și El va răsplăti toate faptele bune făcute în perimetrul credinței față de El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TIPURI DE RUGĂCIUNE (1)

„Faceți… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)

În Scriptură găsim mai multe tipuri de rugăciune. Ne vom uita la câteva dintre ele și vom vedea ce învățături putem extrage.

Există:

1) Rugăciunea de predare. Când s-a întâlnit cu Hristos pe drumul Damascului, Pavel s-a rugat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele Apostolilor 9:6). E ca și cum ți-ai pune semnătura pe un cec în alb și ai spune: „Iată-mă, Doamne, fă cu mine ce dorești. Sper să-mi facă plăcere ceea ce alegi, dar chiar dacă nu-mi va plăcea, o voi face oricum; facă-se voia Ta, nu voia mea!” În felul acesta, iei hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu de bunăvoie, și nu vei încerca să-L faci pe El să te urmeze. Prin urmare, El va face în tine lucrarea necesară, ca să poată face prin tine ceea ce dorește.

2) Rugăciunea de încredințare. Biblia spune: „aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (1 Petru 5:7). Câtă vreme vrei să controlezi tu totul, nivelul tău de stres va continua să crească. Dar odată ce înveți să încredințezi situația în mâinile lui Dumnezeu, te vei întreba cum de ai putut să-ți petreci măcar o zi îngrijorându-te!

3) Rugăciunea de mijlocire. Dumnezeu spunea prin profetul Ezechiel: „Caut printre ei un om care să înalţe un zid, şi să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea pentru ţară” (Ezechiel 22:30). Spărtura este distanța dintre ceea ce este și ceea ce poate fi. Când există o „spărtură” în relația cuiva cu Dumnezeu din cauza unui anumit păcat, în calitate de credincios, ai privilegiul (și responsabilitatea) de te așeza în spărtură și de a te ruga pentru acea persoană.