Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Cheia lucrării misionarului

” Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă deci şi învăţi pe toate neamurile…”

Matei 28:18-19. KJV

Baza chemării misionare este autoritatea lui Isus Cristos, nu nevoia celor pierduţi. Noi suntem tentaţi să-L privim pe Domnul ca pe Unul care ne ajută în lucrarea pe care o facem pentru Dumnezeu. Dar Domnul nostru este Domn absolut, suveran şi suprem, peste ucenicii Săi. El nu spune că oamenii vor fi pierduţi pentru totdeauna dacă nu ne ducem la ei; El spune, pur şi simplu: „Duceţi-vă deci şi învăţaţi pe toate neamurile”. Cu alte cuvinte, „duceţi-vă pe baza revelaţiei cu privire la suveranitatea Mea; învăţaţi-i pe oameni şi predicaţi bazaţi pe o relaţie vie cu Mine”.

Atunci cei doisprezece au mers… la muntele unde le poruncise Isus să meargă” (v. 16). Dacă vreau să cunosc suveranitatea universala a lui Cristos, trebuie să-L cunosc eu însumi pe El şi să ştiu cum să fiu singur cu El; trebuie să-mi rezerv timp să mă închin Fiinţei al cărei nume îl port. „Veniţi la Mine” – acesta este locul unde trebuie să ne întâlnim cu Isus. Eşti trudit şi împovărat? Câţi misionari nu sunt aşa! Noi lăsăm aceste cuvinte minunate ale Suveranului universal al lumii pentru o discuţie de după strângere, dar ele sunt cuvintele pe care Isus le adresează ucenicilor Săi.

„Duceţi-vă…” A te „duce” înseamnă pur şi simplu a „trăi”. în Fapte 1:8 se află descrierea modului în care trebuie să mergem. Isus n-a spus: ..Duceţi-vă în Ierusalim, în Iudcea, în Samana”.ci: „Îmi veţi fi martori” în toate aceste locuri. El îşi asumă sarcina de a stabili unde să mergem.

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”-acesta este modul de a ne continua mersul în viaţa de fiecare zi. Nu contează unde suntem trimişi; Dumnezeu Se ocupă de aceasta.

„Nici unul dintre aceste lucruri nu mă clatină” (Fapte 20:24. KJV) Aşa trebuie să mergem până când vom pleca din această viaţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Rugaţi-vă neîncetat”. 1 TESALONICENI 5:17

 

Un grup de lucrători în via lui Dumnezeu, s-au întîlnit ca să discute despre unele locuri din Scriptură mai dificile. Printre altele, s-au întrebat cum se poate aplica îndemnul imperativ „Rugaţi-vă neîncetat”. S-au prezentat diferite păreri şi pînă la urmă, unul din ei a fost desemnat să scrie ceva în legătură cu aceasta, şi să fie citit la întîlnirea din luna următoare. O fată de serviciu care a auzit această propunere a exclamat: „Cum? O lună întreagă ca să se afle înţelesul acestui verset? Este unul din cele mai uşoare şi mai bune texte din Biblie!” Bine, bine, Maria, a spus un bătrîn lucrător, ce poţi tu să ne spui despre asta? Vrem să ştim cum ai înţeles-o tu. Te poţi tu ruga tot timpul?” „O, da domnule”. „Cum, cînd tu ai atîtea lucruri de făcut?” „Domnule, cu cît mai multe am de făcut, cu atît mai mult mă pot ruga.” Bine, Maria, spune-ne şi nouă cum faci? „Bine, domnule, a spus fata. Cînd mai întîi îmi deschid ochii dimineaţa mă rog: Doamne deschidemi ochii minţii mele. În timp ce mă îmbrac, mă rog ca să pot umbla îmbrăcată în haina neprihănirii dată de El; cînd mă spăl, mă rog ca Domnul să mă curăţească de orice întinare căpătată şi aceasta prin spălarea cu apă, prin Cuvînt; cînd muncesc, mă rog ca să mi se dea puterea necesară pentru ziua respectivă; cînd încep să aprind focul, mă rog ca Dumnezeu să aprindă în mine rîvna pentru El; în timp ce mătur casa, mă rog ca inima mea să fie curăţită de orice impuritate; cînd îmi pregătesc şi îmi iau masa de dimineaţă mă rog ca să fiu hrănită cu mana ascunsă şi cu laptele curat al Cuvîntului; cînt sînt ocupată cu copiii cei mici, privesc în sus la Dumnezeu ca la Tatăl meu şi mulţumesc pentru duhul de înfiere şi-L rog să mă ajute să fiu copilul Lui ascultător – şi aşa mai departe, toată ziua. Tot ce fac îmi procură gîndul necesar pentru rugăciune.

„Destul! Destul!” a strigat bătrînul. Iată cum se împlineşte Cuvîntul: „Ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor” (Mat. 11:25). „Mergi înainte, Maria”, a spus el, „roagă-te neîncetat.” În ce ne priveşte pe noi, fraţilor, să binecuvîntăm pe Domnul pentru lecţia aceasta, şi să nu uităm că El a zis: „El face pe cei smeriţi să umble în dreptate, El învaţă pe cei smeriţi, calea Sa” (Ps. 25:9).Studierea Bibliei e de folos dacă ne aduce o viaţă creştină adevărată. Pe unii acumularea de cunoştinţe doctrinare îi duce mai degrabă la mîndrie.Bune sînt întîlnirile pentru aprofundarea Cuvîntului lui Dumnezeu, dar dacă ea nu este făcută după rînduiala lui Dumnezeu, nu ne aduc nici un folos. Trăirea în dragostea pe care ne-o recomandă Domnul Isus înseamnă viaţă. Iată ce ne spune Scriptura despre Ezra: „Căci Ezra îşi pusese inima să adîncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe pe oameni…” Iar apostolul Pavel apune: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce ati văzut în mine, acestea să le faceţi” (Fii. 4:9). Domnul însuşi ne spune: „învăţaţi de la Mine”. Să urmăm pilda Lui şi în privinţa rugăciunii stăruitoare.A ne ruga neîncetat înseamnă a fi mereu într-un duh de rugăciune, avînd grijă să ridicam totdeauna „mîini curate”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii”.

Isaia 12:3.

Ce fericiri sunt oamenii care ştiu cum să scoată apă! Nu degeaba porunceşte Domnul Isus: „Învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu”. Oamenii sunt foarte diferiţi în felul lor şi sunt ispitiţi în moduri şi pe căi diferite. Deseori se întâmplă, când li se pare unora: „La mine nu este ceva în ordine, eu sunt aşa sau altfel” şi se gândesc la ispitele care le dau cel mai mult de lucru. De aceea spunem uşor că noi mai suntem aşa. Dar cel care crede aşa ceva, acela leapădă Numele lui Isus, acela nu mai socoteşte că: „Am murit odată cu Hristos față de păcat şi am înviat cu Hristos, viața Lui este viața mea”. Dar cel care înţelege să scoată cu bucurie apă din izvoarele mântuirii, prin faptul că se uită la ceea ce a făcut Isus, aceluia îi merge bine. Pot să vină îngrijorări de orice fel, că el poate să spună cu bucurie: „Isus se îngrijeşte de mine!” Astfel lucrează după cum crede că este mai folositor şi se încrede în Dumnezeu şi nu în bogăţia nesigură. Dacă ai deja ceva provizii, vine duşmanul şi spune: „Iată, ai ceva aici pentru zile când vei fi bătrân”. Dar este periculos dacă încrederea noastră nu se bazează numai pe Dumnezeu, ci şi pe Mamona. Există dar mulţi care frecventează Adunarea şi n-au de luptat împotrivă la nimic. Ei sunt într-o stare de mare indiferentă, ei nu sunt ispitiţi, deoarece ei nu-l observă pe duşman. Acesta este un lucru ciudat. Este foarte important să stăm în luptă: „Dacă credem, atunci vorbim: „Este nevoie să-l cunoaştem pe Satana şi să nu slujim lui Mamona şi să nu trăim, închinându-ne la idoli. Dar mulţi nu lasă ca Dumnezeu să le vorbească, iar alţii scot cu bucurie apă din izvoarele mântuirii şi sunt fericiţi.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICIODATĂ RUŞINAT

De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Matei 10.32

Frumoasă făgăduinţă! Este o bucurie pentru mine să Îl mărturisesc pe Mântuitorul meu. Oricare ar fi fost greşelile mele, nu mă ruşinez de Domnul Isus şi nu mă tem să mărturisesc credinţa mea în jertfa Lui. Doamne, eu nu ascund deloc neprihănirea Ta în inima mea.Ce urmare plăcută îmi făgăduieşte versetul de mai sus, dacă eu Îl mărturisesc pe Domnul Isus. Prietenii mei mă părăsesc, vrăjmaşii mei se bucură de înfrângerile mele, dar Domnul nu îl va tăgădui niciodată pe slujitorul Său. Chiar de aici de pe pământ, Stăpânul meu recunoaşte că sunt al Lui şi-mi arată semnele dragostei Sale. Dar va veni o zi când eu va trebui să mă înfăţişez înaintea împăratului. Ce bucurie pentru mine să ştiu că Domnul Isus mă va legitima, zicând: „Acest om a crezut cu adevărat în Mine; el s-a învoit să primească batjocuri pentru Mine; îl recunosc că este al Meu.” Un om care a apărat pricina împăratului său, poate să fie înălţat de mâna Sa şi să fie încărcat cu onoruri. Dar aceasta este prea puţin faţă de slava nespus de mare de a fi recunoscut chiar de faţă cu Domnul Isus, împăratul ceresc. Oh, să nu mă ruşinez niciodată de Mântuitorul meu! Şi niciodată slăbiciunea mea să nu mă facă să mă mulţumesc cu liniştea unui om fricos sau cu un compromis cu lumea. Să mă ruşinez eu să-L mărturisesc pe Acela care făgăduieşte că şi El mă va mărturisi la rândul Său?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

In toate rugăciunile mele mă rog pentru voi toți, cu bucurie pentru partea pe care o luați la Evanghelie, din cea dintâi zi până acum. Fil. 1,4.5.

Apostolul Pavel putea confirma că din prima zi a activității lui la Filipi până când a scris epistola către ei, filistenii au fost alături de el în răspândirea Evangheliei. Lucrarea a început-o apostolul Pavel. (Vezi Faptele Ap. 16.13-40). Această lucrare a început în chip tainic afară din oraș unde câteva femei se adunau pentru rugăciune și unde Domnul a deschis inima Lidiei în așa fel ca să creadă cele spuse de Pavel și Sila. Din cauza credinței aceștia au ajuns în închisoare dar Dumnezeu a lucrat cu putere asupra temnicerului încât prin harul Său a venit și el la credință. Aceasta a fost prima zi de mărturie în Filipi.”Până acum” de care vorbește apostolul în epistola lui, era iarăși un timp în care a stat în temniță dar de data aceasta la Roma. Deși se găsea în împrejurări foarte grele totuși apostolul vorbește în epistola către Filipeni despre bucurie mai mult ca oricând. în deosebi se bucura că filipenii lucrau neobosit pentru propășirea Evangheliei. După ce au auzit Evanghelia nu s-au mulțumit numai să savureze fericirea mântuirii ci au lucrat alături de Pavel pentru propășirea Evangheliei, „în apărarea și întărirea Evangheliei voi sunteți toți părtași aceluiași har.” (cap. 1 v.7). Ei au suferit pentru propășirea lucrării (cap. 1 v.29) se rugau pentru apostol și au luat parte la nevoile lui (4.15). Ce exemplu minunat sunt pentru noi acești filipeni, noi care obosim așa de ușor în lucrarea Domnului!

 

Orice slujbă neadevărată urmărește să lege sufletele de slujitor, în felul acesta este ridicat și slăvit slujitorul iar Dumnezeu dat la o parte sufletul rămânând fără o temelie dumnezeiască pe care să se poată odihni.

Orice slujbă adevărată urmărește dimpotrivă să lege sufletele numai de Dumnezeu.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, vin la Tine în dimineaţa asta cu un simţământ de cădere spirituală. Curăţeşte-mă prin harul Tău şi restabileşte-mă în locurile cereşti, în Cristos Isus.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă.» 1 PETRU 5, 8-9

Această îmbărbătare a apostolului Petru ne avertizează să fim treji şi veghetori mai ales când tocmai am experimentat puterea biruinţei lui Isus. Exact acelaşi lucru îl spune şi apostolul Pavel în Efeseni 6, 10-11. El nu ne îndeamnă să luptăm cu toate forţele împotriva atacurilor devastatoare ale diavolului, ci mai degrabă ne porunceşte să fim tari în Domnul. Negăm prin aceasta lupta credinţei? Nu! Nu luptăm să ajungem la biruinţa lui Isus, ci luptăm din postura celui care beneficiază de ea! Cineva poate protesta însă în felul următor: dacă Satan a fost într-adevăr învins, de ce mai poate încă să acţioneze?

1. Pentru că biruinţa Mântuitorului divin trebuie dovedită lumii văzute şi nevăzute de către cei care cred în Isus Hristos.

2. Pentru că omul nu poate fi salvat decât prin decizia sa personală. El trebuie să aleagă între Isus şi Satan, între lumină si întuneric, între viaţă şi moarte.

3. Pentru că Dumnezeul cel sfânt şi suveran nu are nevoie să distrugă întunericul prin forţă.

Simpla existenţă a lui Dumnezeu şi darul dragostei Sale, Isus Hristos, lumina lumii, a împăcat omul cu Tatăl şi i-a luat diavolului toată puterea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu. Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19). Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau. Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Seara

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia.

Romani 12:2

Dacă un creştin poate fi salvat în timp ce se conformează acestei lumi, va fi posibil numai prin foc. De o asemenea salvare trebuie să te temi înainte să o doreşti. Cititorule, vrei să părăseşti lumea aceasta în întunericul disperării, şi să intri în cer asemeni unui marinar naufragiat care urcă pe stâncile ţării sale ca să ajungă acasă? Atunci fii lumesc. Amestecă-te cu cei care iubesc banii, şi nu-L iubesc pe Dumnezeu (vezi Matei 6:24). Refuză să ieşi din tabără purtând ruşinea lui Isus (vezi Evrei 13:11-13). Sau vrei să ai cerul dedesubt şi deasupra? Vrei să „puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălţimea; și să cunoaşteţi dragostea lui Christos, care întrece orice cunoștinţă” (Efeseni 3:18-19)? Vrei să primeşti intrarea în bucuria Domnului tău? Atunci „ieşiţi din mijlocul lor, si despărţiți-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ceea ce este necurat” (2 Corinteni 6:17). Vrei să atingi „credinţa deplină” (Evrei 10:22)? Nu o poţi atinge dacă trăieşti împreună cu păcătoşii. Vrei să arzi de dragoste fierbinte pentru Dumnezeu? Dragostea ta va fi descurajată de interesele societăţii lumeşti. Poţi fi copil în har, dar nu poţi deveni un mare creştin, nu poţi fi un „om mare” (Efeseni 4:13) în Christos Isus, atâta timp cât te lepezi de principii şi faci afaceri cu lumea. Prietenia cu moştenitorii iadului este dăunătoare pentru un moştenitor al cerului. Un curtean care este prietenos cu duşmanii regelui trezeşte suspiciuni. Chiar şi cedările mici sunt periculoase. Spinii mici fac răni mari, moliile minuscule distrug hainele bune, iar frivolitatea şi neascultarea vor jefui credinţa de o mie de bucurii. Dacă eşti credincios, dar îţi compromiţi credinţa, nu ştii ce pierzi prin asemănarea ta cu lumea. Ea taie tendoanele puterii tale, şi te va face să cazi când trebuie să alergi. De aceea, pentru binele tău, şi pentru creşterea ta în har, dacă eşti creştin, fii creştin, şi deosebeşte-te de ceilalţi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate,şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini. (Fapte 12:7)

Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu… Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au deslegat legăturile fiecăruia.(Fapte 16:25-26)

Aşa lucrează Dumnezeu. În cel mai întunecat ceas al nostru, El vine spre noi peste valuri, ca un înger care a venit în celula lui Petru când s-a ivit ziua execuţiei lui Petru. Şi când a fost gata spânzurătoarea pentru execuţia lui Mardoheu, insomnia împăratului a dus în cele din urmă la acţiunea lui în favoarea poporului favorit al lui Dumnezeu. (vezi Estera 6).Dragă suflete, s-ar putea să trebuiască să experimentezi tot ce poate fi mai rău înainte să fii eliberat, dar vei fi eliberat! S-ar putea ca Dumnezeu să te facă să aştepţi, dar El Îşi va aminti întotdeauna de promisiunea Lui şi va apare la timp ca să împlinească Cuvântul Lui cel sfânt care nu poate fi desfiinţat. F.B. Meyer

Dumnezeu are o simplitate în felul în care Îşi împlineşte planurile, şi totuşi are resurse potrivite pentru orice dificultate. Credincioşia Lui faţă de copiii Lui care se încred în El este fermă, şi El este neclintit în urmărirea scopurilor Sale. În viaţa lui Iosif, Îl vedem pe Dumnezeu lucrând printr-un om închis împreună cu Iosif, mai târziu printr-un vis, şi în final prin ridicarea lui Iosif din închisoare la poziţia de guvernator. Şi timpul petrecut de Iosif în închisoare i-a dat puterea şi fermitatea de care avea nevoie ca guvernator.Este întotdeauna mai sigur să te încrezi în metodele lui Dumnezeu şi să trăieşti după ceasul Său. Samuel Dickey Gordon

Dumnezeu în providenţa Sa are o mie de chei cu care deschide o mie de uşi diferite ca să-i salveze pe ai Săi, indiferent cât de disperată ar fi situaţia. Să ne facem cu credincioşie partea noastră, care este pur şi simplu să suferim pentru El, şi să punem partea lui Hristos asupra Lui şi s-o lăsăm acolo. George MacDonald

Dificultatea este de fapt atmosfera din preajma unui miracol, sau a unui miracol în faza lui iniţială. Totuşi dacă este să fie un mare miracol, situaţia înconjurătoare nu va fi doar o dificultate, ci o totală imposibilitate. Şi mâna copilului Său care se agaţă cu putere de El face dintr-o situaţie disperată o plăcere pentru Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 33.118

Încă o dată Domnul Se adresează slujitorului Său aflat în închisoare, pentru că din nou are revelaţii preţioase pe care să i le facă, invitândul totodată să se roage pentru a le obţine (v. 3; Amos 3.7). Dumnezeu este întotdeauna dispus să ne înveţe lucruri mari şi ascunse, pe care nu le cunoaştem, dar mai întâi ne invită să I le cerem.

Ieremia urmează să audă vorbinduise despre subiectul cel mai scump inimii lui: restaurarea poporului, după dezastrul ce se va abate asupra lui. În unele regiuni, în care pământul este arid, există sate întregi părăsite, ca urmare a depopulării zonelor rurale. Cu greu găseşti privelişti mai lugubre … Cu cât mai sinistră trebuie să fi fost dezolarea unei cetăţi precum Ierusalimul, devastat şi ars după exilul locuitorilor ei! (v. 10; vezi Neemia 2.13,14). Promisiunile lui Dumnezeu sunt însă categorice: bucuria şi viaţa vor umple din nou oraşul. Acestuia i se va da un nume nou: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 16), care ne aminteşte că nimeni nu va intra în cetatea cerească pe temeiul propriei lui dreptăţi. Totul se va baza acolo pe dreptatea lui Hristos. De asemeni, cele două familii prin care erau asigurate relaţiile poporului cu Dumnezeu, cea a împăraţilor şi cea a preoţilor, vor avea din nou reprezentanţi (v. 17,18).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Ioan 5:1-13

FAPTE – NU SENTIMENTE!

V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi… aveţi viaţă veşnică. 1 Ioan 5:13

Siguranţa mântuirii noastre trebuie să se întemeieze pe fapte şi nu pe sentimente. Emoţiile pot fi nestatornice şi înşelătoare. Apostolul Ioan scrie: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţă veşnică”. Domnul vrea ca noi să ne bizuim mai degrabă pe faptele înregistrate în Cuvânt pentru a avea siguranţa mântuirii decât pe sentimentele noastre schimbătoare.

Când George B. McClellan a fost desemnat general maior al armatei americane, a scris soţiei sale: „Nu mă simt cu nimic deosebit de felul în care m-am simţit ieri. Într-adevăr, nu mi-am pus încă noua uniformă. Sunt sigur, totuşi, că sunt comandantul armatelor Uniunii deoarece ordinul preşedintelui Lincoln dat în sensul acesta este chiar în faţa mea”.

Acceptând autoritatea cuvântului comandantului suprem, Mc- Clellan a fost încrezător de poziţia sa. In mod similar, toţi cei ce L-au primit pe Isus Cristos ca mântuitor pot să se încreadă cu desăvârşire în Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, care spune că noi suntem Justificaţi prin credinţă” (Romani 5:1) şi am „trecut din moarte la viaţă” (1 Ioan 3:14).

Prietene, poţi spune: „…ştiu în cine am crezut. Si sunt încredinţat că El are putere să păzească ce l-am încredinţat până în ziua aceea?” (2 Timotei 1:12). Este un lucru minunat să ai deplină siguranţă că eşti destinat cerului. Poţi avea această încredere, bazându-te pe Isus Cristos, Cuvântul viu, şi pe Biblie, şi nu pe sentimentele tale oscilante.    – H.G.B,

Atât de dulce-i să te-ncrezi în Isus

Şi să-L crezi pe Domnul pe Cuvânt.

Eu stau pe făgăduinţele-I de sus –

Aşa vorbeşte Domnul” meu Cel Sfânt.    -Stead

 

Când cineva este în Cristos, este în siguranţă;
tot ceea ce poate să-i facă diavolul
este numai să-l îngrijoreze.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3.3

Apostolul accentuează responsabilitatea noastră, legată de faptul că suntem morți și înviați împreună cu Hristos. Fiind morți împreună cu El, nu trebuie să acționăm ca și cum am fi încă vii în această lume (Coloseni 2.20). Noi trecem prin aceleași etape prin care Hristos a trecut. El a murit față de această scenă și nu mai are niciun loc în ea; El este, în ce privește lumea aceasta, un om mort. De aceea și noi ne începem viața creștină luându-ne locul în moarte. Suntem îngropați cu Hristos în botez (Coloseni 2.12), iar Dumnezeu ne socotește morți. De aici izvorăște responsabilitatea noastră de a umbla conform acestui adevăr, de a da morții mădularele noastre care sunt pe pământ (Coloseni 3.5). Scriptura ne învață că Dumnezeu ne-a asociat atât de complet cu Hristos, încât ne socotește împreună cu El morți față de păcat (Romani 6), morți față de lege (Romani 7) și morți față de lume (Galateni 6). Prin urmare, credința acceptă această socotire ca fiind adevărată. Prin moartea și învierea lui Hristos, noi am fost scoși din această scenă și introduși într-un loc nou, iar acest lucru s-a făcut atât de complet, încât se poate spune despre noi că nu mai suntem în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în noi (Romani 8.9).

Viața noastră deci nu este aici, nici nu poate fi, căci suntem morți, ci este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Ce binecuvântare ar fi dacă am accepta consecințele depline ale acestui adevăr! Ce câștig imens am avea, dacă ne-am începe viața creștină acceptând moartea asupra a tot ceea ce suntem de la natură și asupra a tot ceea ce este în jurul nostru! Cum am fi ridicați deasupra împrejurărilor noastre, dacă doar am privi dincolo de ceea ce se vede, către locul unde Se află Hristos, amintindu-ne că viața noastră este acolo, că El Însuși este viața noastră!

E Dennett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos …
Efeseni 2.4,5

Din moarte la viață

Experiența, prin care a trecut Mel Trotter, este specifică fiecărui om. Sentința biblică este categorică pentru toți oamenii: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.23). Fiecare om ar putea striga: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?” (Romani 7.24). Toate încercările omului de a-și schimba natura se vor dovedi fără niciun rezultat. Profetul Ieremia întreabă: „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau poate un pardos [leopard] să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”.

Toți oamenii, care doresc să treacă din moarte la viață, trebuie să vină la Mântuitorul care nu obosește iertând. El dăruiește o natură nouă celor care-L primesc ca Salvator al lor personal: „Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne” (Ezechiel 36.26). Un astfel de om cu o natură nouă poate să se depărteze de alcool ca și de orice păcat. Un astfel de om a trecut din moarte la viață, adevărata viață veșnică. Ce mare este dragostea lui Dumnezeu față de oameni! Cunoaște și cititorul această dragoste?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM TE DESCURCI, FRATE SLUJITOR? (1)

„Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una… nu… se duce să caute pe cea rătăcită?” (Matei 18:12)

     Într-o parabolă spusă de Mântuitorul, când un călător a fost jefuit și lăsat să moară pe drumul Ierihonului, Domnul a adăugat: „un preot și un Levit au trecut înainte pe alături” (Luca 10:31-32). Sună rece, nu-i așa? Dar dacă l-au ignorat pe bărbat pentru că se grăbeau să nu întârzie la un studiu biblic sau la o întâlnire de comitet, și nu din cauza lipsei de compasiune?! Ar fi avut vreo scuză? Un slujitor scrie: „Această pildă nu m-a marcat decât după ani petrecuți în lucrare. Am trecut pe lângă atât de mulți oameni cărora le-ar fi prins bine ajutorul meu, dar fiindcă am fost prea implicat în programele bisericii, viețile distruse de pe marginea drumului n-au avut loc în agenda mea. Dragostea nu se referă la eficiență; ea nu poate fi programată. Acest om rănit nu ar fi putut aștepta trei săptămâni ca să obțină o programare, sau ca samariteanul să pornească o lucrare de îngrijire a victimelor asemenea lui”.

Experiențele cu beneficiile cele mai mari rareori apar în pachețele strălucitoare. Ele se găsesc în întâlniri neașteptate și în momentele critice din viețile oamenilor. De fapt, unii care nu-și mai amintesc despre ultima ta predică își amintesc în detaliu ce le-ai spus când i-ai vizitat la spital sau când v-ați întâlnit la o cafea anul trecut – pentru că în acele ocazii au fost atinși sau ajutați în mod personal. Nimic dintr-o lucrare nu este mai ispititor decât să crezi că munca ta în slujba mulțimilor îți justifică ignorarea celor ce pot fi atinși numai personal.

Domnul Isus a spus: „Dacă un om are o sută de oi, şi se rătăceşte una, nu se duce să caute pe cea rătăcită?” Când Petru a spus: „Doamne, știi că Te iubesc!”, Isus i-a zis: „Paşte oiţele Mele!” (Ioan 21:16) Astăzi, El îți spune și ție aceste cuvinte, slujitorul Domnului!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Descurajarea individuală şi creşterea personală

Moise a ieşit pe la fraţii săi şi a fost martor la muncile lor grele. Exod 2:11

Moise a văzut oprimarea poporului său şi a fost sigur că el era cel care trebuia să-1 elibereze; plin de o dreaptă indignare în duhul său, a început să facă dreptate. După prima lovitură pentru Dumnezeu şi pentru dreptate. Dumnezeu a permis ca Moise să ajungă într-o stare de descurajare totală şi l-a trimis în deşert să păzească oile timp de patruzeci de ani. La sfârşitul acelei perioade, Dumnezeu i S-a arătat lui Moise şi i-a spus să meargă şi să elibereze pe poporul Său, dar Moise I-a răspuns: „Cine sunt eu, ca să mă duc?” (Exod 3:10-11). La început Moise a înţeles că el era omul care trebuia să elibereze poporul, dar mai întâi a trebuit să fie pregătit şi disciplinat de Dumnezeu. El. ca individ, a avut dreptate, dar n-a fost omul potrivit pentru acea lucrare până când n-a învăţat să aibă comuniune cu Dumnezeu.

Poate că avem viziune de la Dumnezeu şi o înţelegere foarte clară a voii Lui şi trecem la treabă, dar apoi vine ceva echivalent celor patruzeci de ani în pustie ai lui Moise, ca şi cum Dumnezeu ar fi părăsit acea idee cu totul; când ajungem cu totul descurajaţi. Dumnezeu Se întoarce şi reînvie chemarea, iar noi suntem cuprinşi de tremur şi întrebăm: „O. Dar cine sunt eu ca să mă duc? „Trebuie să învăţăm primul mare pas al lui Dumnezeu: „Eu sunt cel ce sunt te trimite”. Trebuie să învăţăm că efortul nostru individual pentru Dumnezeu este o impertinenţă; individualitatea noastră trebuie să fie arsă de relaţia personală cu Dumnezeu (vezi Matei 3:17). Noi ne fixăm atenţia asupra perspectivei individuale a lucrurilor; avem viziunea – „Ştiu că asta vrea Dumnezeu să fac”, dar n-am învăţat să intram în ritmul lui Dumnezeu. Dacă treci printr-o perioadă de descurajare, urmează o mare creştere personală.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” ROMANI 7:24

Iată strigătul, adeseori neexprimat, al copilului lui Dumnezeu, În măsura în care dorinţa după sfinţenie se întăreşte tot mai mult în inima lui, cu hotărîrea fermă de a trăi, în realitatea vieţii care este în Domnul Isus Hristos, el suspină din adîncul inimii după o astfel de izbăvire: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi…! Este deci vorba de strigătul unui om neprihănit prin credinţă, dar care realizînd prin Duhul Sfînt poziţia lui în Hristos, poate să se schimbe şi să spună cu mare bucurie: „Mulţumesc lui Dumnezeu că nu este nici o condamnare pentru mine căci sînt în Domnul Isus Hristos.

Cugetul nostru cunoaşte eficacitatea sîngelui răscumpărător; dar, deşi neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, noi simţim totuşi o adîncă nevoie după sfinţenia care întîmpină împotrivire în firea noastră veche; cele două firi se împotrivesc una alteia, şi această luptă îl face pe cel credincios să strige: „O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi”? Care este pricina înfrîngerilor şi căderilor noastre? Omul vechi – viaţa personală – care vrea să slujească lui Dumnezeu dar pe care El nu-l poate folosi. Suspinăm cînd constatăm lipsurile în mărturia noastră creştină, în caracterul şi temperamentul nostru; sîntem desnădăjduiţi şi privirile noastre se îndreaptă întruna spre noi înşine pentru că încă n-am realizat că viaţa noastră proprie nu poate să fie „creştină”.Începem ziua cu noi înşine şi aşa o sfîrşim. În felul acesta tot ce gîndim şi vrem să facem intră în legătură, nu cu Domnul Hristos, ci cu eul nostru. Totuşi, în slavă, Marele nostru Preot ne cunoaşte deplin. El aude strigătele şi mărturisirile noastre cele mai intime. El vrea să răspundă la ele şi să îndrepte starea noastră. Dumnezeu să fie binecuvîntat că nu ne lasă fără ajutor, dacă, fără a striga disperaţi ca creştinul din Romani 7 ne recunoaştem neputinţa firii vechi.Prin legea Duhului de viaţă în Isus Hristos, noi putem fi izbăviţi de viaţa personală, egoistă care pînâ în prezent a fost centrul fiinţei noastre, pentru a ne face să găsim în Domnul Isus un centru cu totul nou. Firea noastră veche trebuie să fie răstignită împreună cu Domnul Hristos, crucea fiind singurul loc pe care-l merită; abia atunci intrăm într-o viaţă cu adevărat nouă şi cu o orientare cu totul nouă. Schimbarea aceasta de regim începe la Golgota dar îşi află plinătatea în învierea împreună cu Mîntuitorul nostru care ne face să cunoaştem această înflorire în viaţa din Dumnezeu. În momentul ispitei să ne afirmăm poziţia noastră şi să zicem: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru!” El este Acela care ne izbăveşte şi ne izbăveşte ASTĂZI!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn pentru noi” Psalm 46:7

Aceasta este o cântare a fiilor lui Core. Se merită să imităm această cântare. Căci acelora care cântă această cântare nu li se poate întâmpla nicio nenorocire. Sunt oameni care-L iubesc pe Dumnezeu şi acelora toate lucrurile lucrează împreună spre binele lor. Nu observăm niciun pic de murmur nici măcar în necazuri mai mari. Pentrucă ei cântă: „Dumnezeu este tăria noastră, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi”. Și pentrucă l-au experimentat pe Dumnezeu în necazuri, pot să continuie: „De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar răsturna pământul şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor, chiar dacă valurile mării ar urla şi ar spumega şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii”. Aceasta ar cutremura pe mulţi. „Dar este un râu ale cărui pâraie înveselesc cetatea lui Dumnezeu”. Acesta este Ierusalimul cel nou, Mireasa Mielului.; acestea sunt sufletele în care locuieşte Dumnezeu şi aceia să rămână veseli, ca unii din care curg izvoare de apă vie. Şi pentrucă Dumnezeu locuieşte în ei vor rămânea tari, fiindcă Dumnezeu îi ajută întotdeauna, la timpul potrivit, încă de dimineaţă. Și ei strigă: „Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu, pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ!” Dacă privim înapoi ce minuni a făcut Domnul în Egipt, cum a condus pe poporul Lui cu mână puternică, afară din Egipt, cum i-a făcut cale prin Marea Roşie, cum i-a înnecat tot acolo pe egiptenii care i-au urmărit şi cum a izgonit popoarele din Canaan dinaintea poporului Său Israel, astfel putem vedea cum îi poate Dumnezeu prăbuşi şi cum îi poate ajuta pe cei credincioşi. Copiilor Lui, El le este un turn de scăpare. De aceea nu trebuie să ne temem, pentrucă El este un turn de scăpare. Slăvit să-I fie Numele Său cel Sfânt!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DACĂ, ŞI O ÎNTREITĂ PROMISIUNE

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara. 2 Cronici 7.14

Noi care chemăm Numele Domnului, putem să ne rătăcim şi noi. Dar ce har din partea Dumnezeului nostru că El este gata să ne ierte. Dacă am rătăcit, să alergăm la tronul harului ca să căpătăm iertarea. Dar mai întâi trebuie să ne smerim. Nu trebuie să fim smeriţi pentru faptul că mai putem păcătui, după ce am primit atâtea binecuvântări prin dragostea Lui? Doamne, ne plecăm în ţărână în faţa Ta, căci îţi mărturisim necredinţa şi vina noastră. Oh, grozăvie a păcatului! Grozăvie de şapte ori mai mare din partea fiinţelor pe care El le-a favorizat atât! Să ne rugăm ca să căpătăm har şi să fim curăţaţi şi izbăviţi de puterea păcatului. Doamne, ascultă-ne şi astăzi şi nu lepăda strigătul nostru!

În rugăciunea noastră, să căutăm faţa Domnului, dacă El ne-a lepădat din cauza greşelilor noastre şi să-L rugăm stăruitor să vină din nou la noi. Doamne, priveşte-ne prin Fiul Tău Isus şi iută-te din nou cu plăcere la slujitorii Tăi. Totodată să ne abatem de la rău; Dumnezeu nu poate să se întoarcă spre noi decât atunci când noi ne vom întoarce de la păcat. Şi abia atunci vom primi întreita asigurare de a fi ascultaţi, iertaţi şi vindecaţi. Tatăl nostru, dă-ne aceste haruri, pentru dragostea Domnului Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Păziți-vă de cărturari, cărora le place să se plimbe în haine lungi, și să le facă lumea plecăciuni prin piețe; ei umblă după locurile dintâi în sinagogi, și după locurile dintâi la ospețe. Luc. 20,26.

După ce Domnul Isus a avut o întrevedere cu cărturarii, s-a apropiat de ucenici și i-a avertizat asupra stării lor morale. Deși cărturarii aveau un mare renume, nu au putut să-L prindă cu vorba pe Domnul Hristos. Dar El i-a făcut să tacă prin întrebările puse, mai ales când i-a întrebat dacă Hristos este fiul lui David, cum de David îl numește Domn. David nu l-a văzut pe Domnul dar L-a recunoscut, pe când ei îl vedeau și totuși nu L-au primit. în capitolul 14, Domnul Hristos i-a învățat adevărul că cine se înalță va fi smerit iar cine se smerește va fi înălțat. Ce mult S-a coborât Domnul Isus încât s-a putut spune despre El: „Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale.” In schimb la farisei și la cărturari era un țel cu totul diferit. Ei însuși se înălțau și așteptau plecăciuni de la oameni. De aceea Domnul le-a promis grele și aspre judecăți. Tendința de ridicare stă în strânsă legătură cu natura omenească și de aceia nu era numai pentru ucenici o primejdie ci și pentru noi. Și pentru noi e valabilă avertizarea: „Păziți-vă.” In ucenici regăsim chipul nostru. De exemplu când mergeau drumul spre Ierusalim, iar Domnul mergea să sufere și să moară, ei se certau pentru primul loc. Mama fiilor lui Zebedei cerea de la Domnul ca fiii ei să șadă unul la dreapta și altul la stânga Lui. Oare nu se arată aici tocmai ceea ce este în inima noastră?

Uneori cerem ceva și cerem pentru satisfacerea poftelor noastre, ale firii pământești. De aceea să lăsăm Duhul Sfânt să ne călăuzească ce să cerem. Domnul să ne ferească de a cere ceva care nu este pentru proslăvirea Sa.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, sporeşte-mi siguranţa că exist în conştiinţa Ta, şi nu că Tu exişti în a mea. „Căci în toată lumea nu este nimeni în afară de Tine, Dumnezeul meu, nu este nimeni în afară de Tine.”

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.» EVREI 7,25

Îşi poate pierde mântuirea un copil al lui Dumnezeu? Cel născut din nou prin credinţa în jertfa Domnului Isus Hristos pe crucea de pe Golgota este pecetluit cu Duhul Sfânt, care este un zălog al salvării. Duhul Sfânt ne revelează adevărul complet al mesajului Cuvântului lui Dumnezeu. Un om care a primit Duhul Sfânt este salvat pe veci. Domnul Isus spune cu fermitate că nimeni nu-I va smulge oile din mâini: «nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu» (loan 10,29). Se pune totuşi întrebarea: ce se întâmplă dacă în minunata poziţie de copil mântuit al lui Dumnezeu totuşi păcătuiesc? loan răspunde: «dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Avocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor), pe Isus Hristos, Cel neprihănit» (1 loan 2,1). Cel născut din nou este eliberat de păcat şi de puterea acestuia, dar nu şi de prezenţa şi de atacurile lui. Biblia ne avertizează cu toată seriozitatea că prin păcate neştiute putem pierde cea de-a «doua sfinţire». Prima sfinţire o reprezintă viaţa veşnică în gloria cerească, dar cea de-a doua este răsplata pe care o primim. Această a doua sfinţire, «cununa» sau «moştenirea», o primim numai prin dedicare totală lui Isus.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă.

2 Corinteni 7:10

Calea adâncă şi spirituală pentru păcat este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Pocăinţa este o floare rară, şi nu creşte în grădina lumii. Perlele cresc natural în scoici, dar pocăinţa nu se arată niciodată în sufletul păcătosului dacă Duhul Sfânt nu lucrează în el. Dacă ai o părticică de ură adevărată faţă de păcat, o ai fiindcă ţi-a dat-o Dumnezeu, fiindcă spinii naturii umane nu produc nici o singură smochină. „Ce este născut din carne, este came” (loan 3:6). Adevărata pocăinţă se referă direct la Mântuitor. Când ne pocăim de păcate, trebuie să avem un ochi îndreptat la ele şi unul la cruce. Ar fi încă şi mai bine dacă ne-am aţinti amândoi ochii la Christos şi am vedea fărădelegile noastre în lumina iubirii Lui. Adevărata durere pentru păcat este mai ales practică. Nici un om nu poate spune că urăşte păcatul dacă trăieşte în el. Căinţa ne face în stare să vedem răul păcatului, nu doar în teorie, ci practic – aşa cum un copil care se frige se teme de foc. Vai de el ca un om care a fost jefuit de curând şi acum tremură de frica hoţilor. II vom ocoli – îl vom ocoli în toate – nu numai în lucrurile mari, ci şi în cele mici, aşa cum oamenii ocolesc viperele, care nu sunt şerpi atât de mari. Adevărata durere pentru păcat ne va face să ne stăpânim cu mare atenţie limba, ca să nu spunem un cuvânt greşit Vom fi foarte atenţi la acţiunile noastre zilnice, ca să nu păcătuim cu ceva. Vom încheia fiecare zi cu dureroasa mărturisire a rieîmplinirilor noastre, şi ne vom trezi în fiecare climineaţă cu rugăciuni fierbinţi, pentru ca Domnul să ne păzească şi să nu păcătuim împotriva Lui. Pocăinţa sinceră este continuă. Credincioşii se pocăiesc până în ultima lor zi. Durerea lor pentru păcat nu este intermitentă. Orice altă durere încetează cu timpul, dar această durere

creşte odată cu noi, şi este atât de dulce şi de amară încât îi mulţumim lui Dumnezeu fiindcă ne îngăduie să suferim până vom intra în odihna veşnică.

Seara

Dragostea este tare ca moartea.

Cântarea Cântărilor 8:6

A cui poate fi această dragoste, mai puternică decât distrugătoarea rasei umane, biruitoarea regilor? Nu sună ca o ironie dacă o aplic la dragostea mea pentru Domnul Isus, săracă, slabă şi lipsită de viaţă? Eu II iubesc, şi poate că, prin harul Său, aş putea chiar să mor pentru EL Totuşi, dragostea mea, în sine, nu poate îndura o zgârietură sau o julitură, darmite moartea. Cu siguranţă că textul vorbeşte despre dragostea Prea Iubitului meu — dragostea lui Isus, neasemuitul Iubitor al sufletelor. Dragostea Lui a fost într-adevăr mai tare decât cea mai teribilă moarte, fiindcă a îndurat triumfătoare încercarea crucii. A fost o moarte chinuitoare, dar dragostea a supravieţuit chinului. A fost o moarte ruşinoasă, dar dragostea a dispreţuit ruşinea. A fost o moarte pedepsitoare, dar dragostea a purtat fărădelegile noastre. A fost o moarte părăsită, singuratică, de la care Tatăl ceresc şi-a întors faţa, dar dragostea a îndurat blestemul şi a fost slăvită mai presus de toate. Nu a existat niciodată o asemenea dragoste, sau o asemenea moarte. A fost un duel disperat, dar dragostea a câştigat victoria. Ce mai ai de spus, inimă? Nu ai nici o emoţie contemplând o asemenea afecţiune cerească? Ba da, Doamne, tânjesc şi doresc să simt dragostea Ta arzând ca un cuptor înăuntrul meu. Vino şi aprinde focul sufletului meu.

Aş vrea să am o mie de vieţi curate

Şi să le dăruiesc pe toate, imediat

In schimbul unei picături vărsate

Din sângele ce-a curs pentru păcat!

De ce să nu II iubesc şi eu pe Isus cu o dragoste „tare ca moartea”? El o merită, iar eu o doresc. Martirii au simţit o asemenea dragoste, şi ei erau came şi sânge De ce să nu o simt şi eu? Ei şi-au jelit slăbiciunile, totuşi slăbiciunea lor a fost transformată în putere Harul le-a dăruit o statornicie neclintită. Acelaşi har este valabil pentru mine. Isus, Iubitul sufletului meu, toarnă din dragostea Lui, dragoste „tare ca moartea” în inima mea în seara aceasta.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu vă îngrijoraţi de nimic. (Filipeni 4:6)

Îngrijorarea n-ar trebui să se găsească niciodată într-un credincios. În ciuda mărimii, a dimensiunii şi a diversităţii încercărilor, suferinţelor şi dificultăţilor noastre, îngrijorarea n-ar trebui să existe sub nici un motiv. Aceasta pentru că avem un Tată în ceruri care este atotputernic, care Îşi iubeşte copiii aşa cum Îl iubeşte „pe singurul Lui Fiu” (Ioan 3:16), şi a cărui bucurie şi plăcere deplină este să-i ajute permanent în orice situaţie. Ar trebui să luăm aminte la Cuvântul Său, care spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri”.

„În orice lucru” – nu doar când ne-a luat foc casa sau când partenerul nostru de viaţă şi copiii noştri iubiţi sunt grav bolnavi, ci chiar şi în cele mai mici probleme ale vieţii. Trebuie să aducem toate lucrurile la Dumnezeu – lucruri mici, lucruri foarte mici, chiar şi lucrurile pe care lumea le numeşte banale. Da, trebuie să aducem orice lucru, trăind întreaga zi într-o sfântă părtăşie cu Tatăl nostru ceresc şi cu scumpul nostru Domn Isus. Ar trebui să ne dezvoltăm un fel de instinct spiritual, care să ne facă să ne întoarcem imediat spre Dumnezeu când o grijă nu ne lasă să dormim noaptea. În timpul acestor nopţi fără somn, ar trebui să vorbim cu El, aducând diversele noastre probleme înaintea Lui, indiferent cât de mici ar fi. Vorbeşte de asemenea cu Domnul despre orice încercare cu care te confrunţi sau despre orice dificultate pe care o ai în familia ta sau în viaţa profesională.

„Prin rugăciuni şi cereri” – cerând cu stăruinţă, perseverând şi răbdând, şi aşteptând, aşteptând, aşteptându-L pe Dumnezeu.

„Cu mulţumiri” – punând întotdeauna o bună temelie. Chiar dacă n-avem posesiuni, există un lucru pentru care putem fi mulţumitori întotdeauna – că El ne-a scăpat de iad. De asemenea putem să-I mulţumim că ne-a dat Cuvântul Său sfânt, Duhul Său Sfânt, şi cel mai preţios dar dintre toate – pe Fiul Său. De aceea când luăm în consideraţie toate acestea, avem foarte multe motive să-I mulţumim. Fie ca acesta să fie ţelul nostru!

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4:7). Aceasta este o binecuvântare atât de minunată, de autentică şi de scumpă încât ca s-o cunoşti cu adevărat, trebuie s-o experimentezi, pentru că ea „întrece orice pricepere”.

Să punem la inimă aceste adevăruri, umblând în ele instinctiv, astfel încât rezultatul să fie vieţi care-L glorifică pe Dumnezeu mai mult decât înainte.

George Mueller, din O viaţă de încredere

Cercetează-ţi inima de câteva ori pe zi, şi dacă găseşti ceva care îţi tulbură pacea, adu-ţi aminte să faci paşii potriviţi ca să restabileşti liniştea.

Francis de Sales

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 32.1628 şi 3644

Şi astăzi, când cineva cumpără un teren sau o casă, trebuie să îndeplinească o serie de formalităţi înaintea notarului şi a autorităţilor, în urma cărora noul cumpărător primeşte un act oficial, care dovedeşte calitatea lui de proprietar. Ieremia va păstra cu grijă actele sale de proprietate asupra ogorului (v. 14). Prin „Cuvântul harului Său”, Dumnezeu garantează copiilor Săi „moştenirea între toţi cei sfinţiţi” (Fapte 20.32). Şi noi putem afirma împreună cu Pavel: „Sunt convins că El poate să păzească ce Iam încredinţat pentru ziua aceea” (2 Timotei 1.12). De altfel, acest sfârşit al împărăţiei lui Iuda seamănă destul de bine cu imaginea din zilele celei dea doua Epistole către Timotei. În mijlocul ruinei, Ieremia, singur şi întemniţat, asemeni apostolului, ştie în Cine a crezut şi către Domnul se înalţă rugăciunea lui (v. 1625). El pune în antiteză necazul prezent cu binecuvântările de altădată, cunoscând puterea cea mare a Domnului (v. 17), îndurarea Lui (v. 18) şi măreţia sfatului Său (v. 19; comp. cu 2 Timotei 1.7). „Pentru Tine nimic nu este prea greu” – poate spune el (v. 17). Aceasta este ceea ce, în frumosul Său răspuns, Dumnezeu îi confirmă profetului – şi, de asemeni, ne confirmă nouă (v. 27; comp. cu Matei 19.26).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 11:30-40

ESTE CREDINŢA TA VIZIBILĂ?

Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit. Evrei 11:39

Credinţa lui Arthur şi Wilda Matthews, misionarii din nordul Chinei, a fost o credinţă autentică. Au fost luaţi captivi de către comunişti dar ei şi-au dat seama că acest fapt le dădea ocazia să-şi pună în practică ceea ce spuseseră chinezilor ani de zile – că Dumnezeu este credincios şi că El merită toată încrederea noastră. Ştiau că modul cum vor răspunde în timpul schingiuirilor, ori va confirma ori va nega mărturisirea lor de până atunci. După o vreme de captivitate, au fost eliberaţi. Când s-au reîntors la ai lor, au descoperit că faptul că rămăseseră tari în timpul cât fuseseră
încarceraţi, le-a adus o nouă putere şi eficacitate în tot ce mărturisiseră până atunci. Creştinii din acea regiune a Chinei au văzut clar în credinţa soţilor Matthew o credinţă reală. Ceea ce spuseseră cu buzele a fost verificat de vieţile lor.

Dacă vrei sâ fii un martor roditor pentru Dumnezeu, realizarea
faptului că nu trebuie numai să vorbeşti despre Isus ci să te şi încrezi în El în timpul încercărilor, are o importanţă vitală. Nimic nu demonstrează mai clar adevărul mărturiei noastre verbale pentru Cristos, ca o viaţă plină de roada Duhului însuşi, caracterul lui Isus – care se poate vedea. Dacă ai numai o mică ocazie să-i prezinţi cuiva Evanghelia, poţi încă să-i fii de folos lui Dumnezeu. Comportamentul tău creştin, răspunsul la problemele cu care eşti confruntat, şi purtarea de grijă din dragoste, interesul pe care-l ai poate avea un impact uimitor în vieţile oamenilor cu care vii în contact. Dacă o viaţă sfântă susţine cuvintele mărturiei tale, atunci credinţa ta se va vedea.    – P.R.V.

Un creştin mai degrabă se vede

Decât se-aude când vorbeşte.

Mai degrabă după fapte-l voi crede

Prin viaţă văzând cum păşeşte.    – Herrell

Oamenii se pot îndoi de cuvintele tale, dar vor crede ceea ce faci

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Să ne apropiem cu inimă sinceră, în siguranța deplină a credinței.
Evrei 10.22

El îl aduce pe Avraam în țara Canaan, apoi începe să-i conducă gândurile către o altă țară. Avraam stă aproape de Dumnezeu și este așezat pe un loc al credinței suficient de înalt de unde să poată vedea că țara este încă în întregime înaintea lui. Domnul i Se descoperă într-o stare de comuniune, îi vorbește și îi face cunoscut planurile Sale; iar Avraam I se închină. Acest lucru îl face Dumnezeu și cu noi; ne face creștini, ne aduce în țara promisă și ne arată că ea încă se află în întregime înaintea ochilor noștri. Acum nu este timpul pentru odihnă. Ochii noștri văd tot mai limpede căile lui Dumnezeu și avem privilegiul de a fi străini și călători împreună cu Dumnezeu; și vom fi străini și călători până când vom ajunge în casa Tatălui.

Iubiți frați, cum stau lucrurile cu voi în această privință? Puteți să spuneți: «Casa mea este casa Tatălui, iar inima mea este acolo»? Puteți afirma cu toată inima: «Nu am nicio casă până când nu voi ajunge acolo, și nici nu vreau vreuna în afară de ea»? Nu există nimic nepotrivit între noi și Dumnezeu, niciun nor, niciun păcat; altminteri, Hristos nu S-ar putea afla acolo la dreapta Lui, iar El Se află acolo tocmai pentru că a înlăturat orice păcat. Se odihnește deci sufletul vostru doar pe lucrarea și pe Persoana Domnului Isus? Domnul să ne dea harul să credem mărturia Lui și să ne încredem în puterea Sa!

Este una dintre trăsăturile credinței ca ea să se bazeze pe Dumnezeu, nu numai în ciuda dificultăților, ci în ciuda imposibilităților. Credința nu se preocupă cu mijloacele pe care le-ar putea folosi Dumnezeu, ci se bazează pe promisiunea Lui. Pentru omul natural, credinciosul poate părea lipsit de înțelepciune; totuși, din momentul în care totul devine o chestiune de mijloace care să-l scoată pe om din impas, nu mai este Dumnezeu cel care lucrează. Nu mai este lucrarea Lui acolo unde sunt căutate diverse mijloace pentru rezolvarea dificultăților. Credința se raportează numai și numai la voia Lui. Astfel, ea nu se preocupă nici cu mijloacele, nici cu împrejurările; cu alte cuvinte, nu se sfătuiește cu carnea și cu sângele. Să nu uităm niciodată că, atunci când lucrurile sunt cu putință la om, nu mai este nevoie de credință, fiindcă nu mai este nevoie de energia Duhului. Creștinii lucrează mult și realizează puțin – de ce?

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dumnezeu, Mântuitorul nostru … ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui …
Tit 3.4,5

Din moarte la viață

Încercând să-și tragă picioarele prin viscolul de afară, Trotter se îndreptă spre lacul Michigan, ca să-și înece acolo durerile pentru totdeauna. Trecând de clădirile întunecate de pe strada Van Buren, Trotter se împiedică. Un tânăr ieși pe ușa singurei case luminate și îl ajută să se ridice, invitându-l înăuntru. Trotter îl urmă. Tânărul îl așeză într-o cameră caldă, plină cu oameni abandonați. Supraveghetorul misiunii, pe nume Harry Monroe, se simți îndemnat să se roage cu voce tare: „O, Dumnezeule, mântuiește-l pe acest sărman om!”.

Apoi Harry expuse povestea vieții sale înainte de a-L întâlni pe Hristos. „Isus te iubește, și eu la fel. El vrea să te mântuiască chiar în seara aceasta. Spune-i Mântuitorului că vrei să-i dai un loc în inimă”, zise predicatorul. Trotter acceptă sfatul. Ceva în sufletul său se mișcase. În acel moment, lanțurile alcoolismului și ale disperării căzură. De atunci, totul s-a schimbat în viața lui Trotter. El a trecut de la moarte la adevărata viață, dar nu prin faptele lui, ci prin îndurarea lui Dumnezeu. Apoi a slujit timp de patruzeci și trei de ani celor care îi întâlnea pe străzi la fel cum a fost el. Trotter este un exemplu pentru mulți care au fost robiți de păcat și au fost eliberați.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BENEFICIILE CITIRII CUVÂNTULUI LUI DUMNEZEU

„Cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele…” (Ieremia 15:16)

     Dumnezeu le promite anumite lucruri celor ce petrec timp în fiecare zi ca să-L cunoască prin Cuvântul Său.

Să ne uităm la câteva dintre ele:

1) Bucurie. „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor.”

2) Putere. „Acum, fraţilor, vă încredinţez în mâna lui Dumnezeu şi a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufleteşte, şi vă poate da moştenirea împreună cu toţi cei sfinţiţi.” (Faptele Apostolilor 20:32)

3) Pace. „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta, şi nu li se întâmplă nicio nenorocire.” (Psalmul 119:165) „De ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu…” (Isaia 48:18)

4) Stabilitate. „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei: când este El la dreapta mea, nu mă clatin. De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veseleşte, şi trupul mi se odihneşte în linişte.” (Psalmul 16:8-9)

5) Izbândă. „Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.” (Iosua 1:8)

6) Rugăciuni ascultate. „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15:7)

Așadar: bucurie, putere, pace, stabilitate, izbândă, rugăciuni ascultate – sunt lucruri pe care și le dorește toată lumea. Le cauți și tu? Ei bine, le ai la îndemână! Dumnezeu a promis că ți le va da când petreci timp cu El, în Cuvântul Său, în fiecare zi.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Umblarea în pas cu Dumnezeu

Enoh a umblat cu Dumnezeu. Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracteristică ce se manifestă în tine este viaţa lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.

E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că. atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de Depoziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel. Adevărurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu -continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. MATEI 16:24

Învăţătura pe care Domnul a dat-o ucenicilor Săi se menţine şi astăzi. Din partea Lui, nimic nu s-a schimbat; pentru credinţa devotată şi ascultarea filială, nu s-a modificat nimic. Adevăraţii ucenici sînt bărbaţi şi femei care trăiesc în asociere cu Mîntuitorul răstignit, înviat şi acum proslăvit. Supuşi Cuvîntului Său, ei împlinesc lucrarea credinţei şi a dragostei printre oameni, ca şi ucenicii de la început şi cu aceiaşi rîvnă şi spirit de sacrificiu.”Dacă voieşte cineva…” Dumnezeu nu mai foloseşte limbajul vechiului legămînt, El nu mai porunceşte, El propune. Este vorba de o invitaţie pe care noi sîntem liberi s-o acceptăm sau s-o refuzăm. În pasajul acesta nu este vorba de mîntuirea prin har, nici de neprihănirea prin credinţă, ci de condiţia de viaţă a unui ucenic care se înrolează de bună voie şi acceptă ascultarea şi disciplina învăţătorului său. El nu ne obligă în mod legalist, dar îl obligă dragostea lui pentru El şi onoarea de a fi ucenic al unui astfel de învăţător.

„Să se lepede de sine…” în punctul acesta precis, sîntem puşi la încercare. A ne lepăda de noi înşine înseamnă, a renunţa la tot ce poate cuprinde EUL nostru, fiind gata să ne dăruim Domnului, şi în această privinţă, cea mai bună pildă o avem chiar în El care a renunţat la toată slava din cer; S-a desbrăcat pe Sine însuşi, sau S-a făcut fără reputaţie, venind pe pămînt ca să ne mîntuiască. Dacă la temelia vieţii noastre nu este o astfel de renunţare, nu vom putea niciodată să fim ucenici adevăraţi şi folositori Stăpînului şi Domnului nostru. Am renunţat noi cu adevărat la noi înşine? Dacă mai ţinem la prestigiul nostru, la poziţia şi capabilităţile noastre, la pretenţiile pe care le ridică eventuala educaţie morală şi scolastică, dacă nu ne desbrăcăm de toate acestea ca de nişte zdrenţe, căci aceasta este valoarea lor în ochii învăţătorului nostru dumnezeiesc, nu vom fi niciodată în stare să îl urmăm cu folos şi spre slava Lui.”Să-şi ia crucea” iar Luca spune: „în fiecare zi”. Nu crucea pe care o ţin în mînă preoţii şi pe care o sărută bieţii oameni neştiutori, nu o cruciuliţă de aur cu un lănţişor la gît, ci ceea ce a însemnat ea pentru Domnul Isus: suferinţă, ruşine, dispreţ şi chiar moarte. Aceasta ne oferă El, poate se întreabă cineva? Da, dar această cruce purtată pentru El, duce la slavă aşa după cum a dus la slavă Crucea pe care a fost răstignit Domnul nostru. Ceea ce dă valoare consacrării noastre nu este numai hotărîrea de a urma pe Mîntuitorul şi de a ne lua crucea, ci actul voluntar pe care-l împlinim, fiind conştienţi că nu o facem din obligaţie poruncită, ci din dragostea faţă de Domnul Isus şi faţă de oameni.”Să Mă urmeze”. A merge pe urmele paşilor Lui implică o fermă hotărîre de a umbla cum a umblat El pe pămînt: într-o totală ascultare şi dependenţă de Tatăl, în smerenie, în dragoste şi dăruire tuturor acelora care îl căutau şi chiar care nu-L căutau. Paşii lui au dus la jertfa supremă a trupului Său pentru cîştigarea sufletelor noastre. Să primim invitaţia pe care ne-o face, în condiţiile pe care ni le spune mai dinainte şi în felul acesta vom putea sluji oameniilor şi slăvi pe Dumnezeu.Marele folos al vieţii creştine adevărate, este s-o foloseşti pentru ceva care are voaloare pentru toată veşnicia.Domnul are nevoie nu de creştinul de duminică, ci de cei care şi-au luat crucea şi-L urmează în fiecare zi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; totuşi am iubit pe Iacov.” Maleahi 1:2.

După ce mâncarea a fost pregătită, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare, şi l-a îmbrăcat cu ele pe Iacov, i-a acoperit cu pielea iezilor mâinile şi gâtul, care erau fără păr, pentru ca tatăl să nu observe pipăindu-l pe Iacov cine stă înaintea lui, deoarece Isaac era orb. Mama i-a dat lui Iacov mâncarea s-o ducă la tatăl său, şi să spună că el este întâiul născut. Iacov s-a temut că dacă ar descoperi tatăl că el nu este Esau, atunci în loc de binecuvântare, ar veni blestem peste el. Dar mama a rămas hotărâtă şi a spus: „Blestemul acesta fiule să cadă peste mine! Ascultă numai glasul meu!” Aceasta a putut s-o spună bazându-se pe făgăduinţa pe care a primit-o în legătură cu Iacov. Vorbind omeneşte Iacov a intrat la tatăl ca un mincinos. Probabil că a intrat cu inima tremurândă şi a spus: „Eu sunt Esau, fiul tău întâi-născut”. Dar tatăl i-a răspuns: „Glasul este glasul lui Iacov. Apropie-te să te pipăi, fiul meu, dacă eşti cu adevărat fiul meu Esau sau nu”. Și Isaac a întrebat din nou: „Eşti tu cu adevărat fiul meu Esau?” Si Iacov i-a răspuns: „Eu sunt!” Când Isaac a simţit mirosul hainelor lui, l-a binecuvântat.

Și această întâmplare ne învaţă, că nu putem fi plăcuţi înaintea Lui Dumnezeu prin faptele noastre, ci numai prin credinţă. Aceasta să ne dea curaj, ca nişte oameni care suntem legaţi de păcat, să ne bazăm pe mântuirea prin Hristos, şi să-i mulţumim că a purtat pedeapsa noastră şi ne-a făcut să ne ţinem morţi faţă de păcat. Și când „simte” Tatăl ceresc acest miros, atunci primim şi noi binecuvântarea şi siguranţa că suntem plăcuţi înaintea „Celui Prea înalt”. EL ne va putea astfel conduce cu binecuvântarea Lui, precum a făcut-o şi cu Iacov.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SEMNUL LEGĂMÂNTULUI HARULUI

Domnul Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti. Deuteronom 30.6

Vedem aici care este adevărata tăiere împrejur.

Cel ce face această lucrare este „Domnul, Dumnezeul tău”. Numai El poate să lucreze cu izbândă în inima noastră şi s-o dezbrace de tot ce este fire veche şi întinăciune. Să ne facă pe noi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru, este o minune a harului, pe care numai Duhul Sfânt poate s-o lucreze. Pentru aceasta să privim numai la Domnul şi să nu fim niciodată mulţumiţi când vom face altfel. Această tăiere împrejur nu se face în carne, ci în duh. Ea este semnul cel mai însemnat din legământul harului. Dragostea lui Dumnezeu este semnul care nu se poate şterge, pe care El l-a dat poporului ales. Prin această pecete sfântă, este întărită alegerea celui credincios. Încredinţarea noastră nu trebuie să se sprijinească pe o slujbă dinafară; ea trebuie să fie întărită prin pecetea pe care o aplică Duhul Sfânt pe inima noastră.

Şi Dumnezeu vrea să facă acest lucru cu tine „pentru ca tu să trăieşti”. Umblarea după lucrurile firii pământeşti aduce moartea. Prin biruinţa asupra firii pământeşti găsim viaţă şi pace. Dacă umblăm după îndemnurile Duhului, vom trăi. Domnul Dumnezeul nostru să ducă la bun sfârşit lucrarea harului începută în noi, astfel ca noi să putem să trăim pentru Domnul în înţelesul cel mai înalt şi cel mai complet al cuvântului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar El fiindcă rămâne în veac, are o preoție, care nu poate trece de la unul la altul. De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de DUMNEZEU prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei. Evr. 7,24-25.

Pentru noi credincioșii există un singur Mare Preot, nu mai mulți. Așa cum este El, Apostolul mărturisirii noastre tot așa este unicul Mare Preot. Peste El moartea nu are putere. Preoția Lui este de neclintit, veșnică. Cine oare ar putea trece în locul Lui, cine poate să-L înlocuiască? Domnul Isus este unicul care prin dragostea și ascultarea Lui până la moarte a proslăvit pe Dumnezeu și ne-a mântuit pe noi, și după ce „a inițiat o răscumpărare veșnică” „a intrat în cer ca să se înfățișeze acum pentru noi înaintea lui Dumnezeu.” Acolo trăiește pentru noi. Putem noi oare să ne pierdem pe drumul acesta plin de nevoi și griji? NU, niciodată, căci El este Acela care ne va purta de grijă până la sfârșit. Chiar dacă noi suntem slabi și fără putere, El este liber și puternic, El se consumă pentru noi. Așa cum El are milă de slăbiciunile noastre tot așa El poate să ne mântuiască în chip desăvârșit. Dragostea și adevărul dumnezeiesc ne dau siguranța veșnică. Ele lucrează împreună și concomitent, pentru a duce pe fiecare copil al lui Dumnezeu peste cursele și încercările celui rău, și de a-i duce acasă spre slava lui Dumnezeu și Tatăl nostru. „Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. (Romani 5.10). A Lui să fie slava și mărirea pentru aceste realități dumnezeiești de care ne-a făcut parte!

Marele nostru Dumnezeu și Tată a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13.5).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cuvintele robului Tău rostesc a mea adâncă rugă –

Aştept de la Tine, Dumnezeul meu, tandreţea

Pe care-n nici un om n-o pot găsi,

Nici inima n-o plănuieşte, nici poate a o-nchipui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!»

1 CORINTENI 15,57

«Ce să fac ca firea mea veche să rămână în moarte?» se întreabă unii mai ales când constată că în viaţa de toate zilele experimentează atât de rar biruinţa. Să ne punem următoarea întrebare: crezi cu adevărat că Isus Cristos a murit şi în locul tău pe cruce? Dacă da, atunci şi pentru tine este valabil textul din Romani 6,6: «Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului». Prin aceasta vreau să spun că, în momentul în care duşmanul încearcă să ne ispitească prin oameni care ne jignesc, ne acuză pe nedrept sau ne înşeală fără pic de ruşine, avem o ocazie extraordinară să dovedim că noi credem cu toată fiinţa în puterea morţii lui Isus. Doar atunci crucificarea împreună cu El se dovedeşte a fi cheia victoriei în confruntarea cu tot ce e negativ. Dumnezeu are grijă ca în viaţa noastră de zi cu zi să fim crucificaţi. Peste tot ne întâlnim cu crucea deoarece, dacă nu ar fi ispitele, nu am avea ocazia să practicăm victoria lui Isus Cristos de pe crucea Golgotei. Trebuie să îi iubim pe cei care ne «cioplesc» cel mai mult, deoarece, cu fiecare atac pe care-l suferim avem ocazia să ne rugăm aşa cum găsim scris în 2 Corinteni 2,14: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos…».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Mă gândesc adânc la poruncile Tale.

Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-1 pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid. Şi noi trebuie să zdrobim tiorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui. De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-1 adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

Seara

Mângâietorul, adică Duhul Sfânt.

Ioan 14:26

Trăim Într-o vreme care a fost încredinţată Duhului Sfânt. Isus ne mângâie, nu prin prezenţa Sa fizică, aşa cum va face în viitor, ci prin locuirea şi rămânerea în noi a Duhului Sfânt, Mângâietorul bisericii. Rolul Duhului Sfânt este de a mângâia inimile copiilor lui Dumnezeu. El ne convinge de păcat, ne luminează şi ne învaţă. Totuşi, principala parte a lucrării Sale este să aducă bucurie inimilor reînnoite, să întărească pe cel slab, şi să ridice pe cei căzuţi. Duhul Sfânt mângâie, dar Isus Christos este Mângâierea. Dacă putem folosi această metaforă, Duhul Sfânt este Doctorul, dar Isus este Leacul. Duhul Sfânt vindecă rana, dar o face aplicând pe ea balsamul numelui şi harului lui Christos. El nu trage aceasta putere din ceea ce este El, ci din lucrurile lui Christos. Deci dacă îi acordăm Duhului Sfânt numele Paraclet (din grecescul parakletos, care înseamnă „mângâietor” aşa cum facem uneori, atunci inimile noastre trebuie să-i confere binecuvântatului Domn Isus titlul de Paraclesis. Dacă Duhul Sfânt este Mângâietorul, Isus este Mângâierea. Şi dacă creştinul are atâtea provizii pentru nevoile lui, de ce să mai fie trist şi disperat? Duhul Sfânt s-a angajat să fie Mângâietorul tău. Iţi imaginezi cumva, credincios slab şi nevrednic, că îşi va neglija datoria sfântă? Crezi că s-a angajat să facă un lucru pe care nu-1 poate duce la capăt? Dacă lucrarea Sa este să te întărească şi să te mângâie, crezi că şi-a uitat treaba sau că va neglija datoria pe care o face spre binele tău? Nu gândi atât de nedrept despre binecuvântatul Duh, al cărui nume este „Mângâietorul”. El găseşte plăcere în a-ţi da „un undelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 64:3). Crede în El, şi El te va mângâia până când „casa de jale” (Eclesiastul 7:2) este închisă pentru totdeauna, şi Ospăţul de Nuntă (Apocalipsa 19:9) începe.

IZVOARE IN DEŞERT

Stăpânul lui Iosif…a luat pe Iosif şi l-a aruncat în temniţă…Domnul era cu el. Şi Domnul îi dădea izbândă în tot ce făcea. Geneza 39:19-20,23

Când Dumnezeu îngăduie să mergem la închisoare pentru că Îi slujim Lui, acesta este aproape cel mai binecuvântat loc din lume în care am putea fi, pentru că El merge cu noi. Iosif se pare că cunoştea acest adevăr. El nu s-a supărat, nu s-a descurajat şi nu s-a răzvrătit, nici n-a căzut în auto-compătimire gândindu-se că „totul era împotriva lui”. Dacă ar fi făcut aşa, mai marele temniţei n-ar fi avut niciodată încredere în el.Să ţinem şi noi minte că dacă permitem auto-compătimirii să se instaleze, nu vom fi niciodată folosiţi de Dumnezeu din nou până când aceasta nu va fi total îndepărtată. Iosif pur şi simplu a încredinţat totul în mâna Domnului cu o încredere plină de bucurie, şi drept rezultat, mai marele temniţei a lăsat toate lucrurile în grija lui Iosif.Doamne Isuse, când uşa închisorii se va închide în urma mea, ajută-mă să mă încred în Tine cu o bucurie desăvârşită şi debordantă. Dă lucrării Tale prin mine o mare izbândă, şi chiar în închisoare fă-mă „cu adevărat liber” (Ioan 8:36).

Sunt o pasăre mică,

    Izolată de câmpurile văzduhului,

Şi stau în colivia mea şi cânt

    Aceluia care m-a pus acolo;

Mulţumit să fie prizonierul,

    Pentru că, Dumnezeul Meu, aceasta Îţi face Ţie plăcere.

Colivia mea mă îngrădeşte de jur împrejur,

    Nu pot să zbor liber,

Dar deşi aripile mele sunt legate strâns,

    Sufletul meu este în libertate;

Pentru că pereţii închisorii nu pot controla

    Zborul şi libertatea sufletului.

Am învăţat să iubesc întunericul necazului, pentru că acolo văd strălucirea feţei lui Dumnezeu. Madame Guyon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 32.115

Capitolul 32 se deschide prin prezentarea unor evenimente în special critice. Ierusalimul, asediat de armata babiloniană, este preocupat săşi trăiască cele din urmă zile ale independenţei sale. Pentru al face pe Ieremia să tacă, sub acuzarea că subminează curajul asediaţilor, împăratul are grijă săl închidă în închisoarea palatului. Captivitatea profetului însă nu împiedică Cuvântul Domnului de a ajunge până la el şi, de asemenea, nici pe profet nul împiedică, conform instrucţiunilor primite, să cumpere ogorul vărului său, Hanameel, prin intermediul credinciosului Baruc, menţionat aici pentru prima dată. Acest act capătă, întrun moment ca acesta, o semnificaţie remarcabilă: Cunoscând din Cuvântul Domnului că dezastrul este iminent şi inevitabil, Ieremia îşi manifestă în felul acesta, public, credinţa sa în Cuvântul divin, potrivit căruia restaurarea lui Israel îşi va găsi ulterior împlinirea cu tot atâta certitudine (cap. 31).

Situaţia personală a profetului este fără perspectivă (şi la cei poate fi util un ogor unui întemniţat?), iar cea a poporului era disperată. Din punct de vedere omenesc, Ieremia nu mai putea aştepta nimic nici de la compatrioţii lui, nici de la inamicii caldeeni. El însă, împotriva oricărei speranţe, crede cu speranţă (vezi Romani 4.18), iar acest ogor pe care îl cumpără le dă tuturor o mărturie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 34

MAI BUN DECÂT 911!

Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor. Psalmul 34:15

Un articol din revista americană Reader & Digest mi-a reamintit adevărul că Dumnezeu este gata să audă şi să răspundă atunci când îl chemăm, în nevoile noastre. Era pe vremea când în circuitul telefonic american se introdusese numărul 911 pentru tot felul de urgenţe. Prin punerea în funcţiune a acestui sistem, cel ce formează numărul 911 nu trebuie să spună telefonistei unde se află. Numele lui şi adresa apar imediat pe ecranul telefonistei de serviciu.

Introducerea acestui număr a avut un succes răsunător. De exemplu, un copil de 6 ani a sunat la numărul 911 pentru a anunţa că a luat foc casa în care locuia. Chiar când operatoarea îi spunea copilului speriat ce să facă, echipa de pompieri fusese deja trimisă la locul incendiului. O fetiţă îngrozită a sunat, spunând că cineva încerca să forţeze uşa şi să intre în casă. In mai puţin de trei minute hoţul a fost arestat şi fetiţa salvată. În alt oraş, o fetiţă a sunat la 911 spunând că un bărbat o bate pe mama ei, după care a închis repede telefonul. Poliţia a sosit la timp şi l-a arestat pe cel ce voia să comită un viol.

Dumnezeu aude strigătele copiilor Săi. Ori de câte ori îl chemăm, din orice situaţie, ştim că ne ascultă şi ne răspunde. Cuvintele lui David din Psalmul 34 se aplică şi azi tuturor: „Ochii Domnului sunt peste cel fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor”.

Când eşti în necaz, cheamă-L pe Dumnezeu. El a promis să-ţi răspundă. Este mai bun decât numărul de urgenţă 911 !

Poţi să ştii că Dumnezeu veghează

Şi-I acolo, pretutindeni,

Cu iubire şi răbdare

Ne-aşteaptă, să ne-audă-n rugăciune. – Roworih

Nu va suna niciodată ocupat pe linia rugăciunii cu cerul.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și fiii lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani, până au intrat în țara locuită; au mâncat mană până au ajuns la hotarul țării Canaanului.
Exod 16.35

Ne aflăm într-o lume care nu oferă absolut nimic bun pentru sufletele noastre. Așa a fost ea pentru Domnul nostru și așa este ea și pentru noi. Totuși beneficiem de resurse în Dumnezeu. El este pentru noi izvorul apelor vii prin Hristos, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui. Suntem binecuvântați în locurile cerești cu orice binecuvântare spirituală. Izvoarele noastre inepuizabile sunt în Hristos. El a spus: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Prin har am fost aduși într-o poziție minunată de apropiere de Dumnezeu și am fost acceptați de El în Hristos, însă trebuie să menținem un simțământ constant de dependență de El. Acest simțământ este cel care ne face să ne putem lăuda în Domnul.

Când fiii lui Israel erau la adăpostul sângelui stropit, El le-a dat ca hrană mielul fript la foc. Acest lucru ne arată nu numai că suntem în siguranță pentru veșnicie, în virtutea sângelui prețios al Mielului lui Dumnezeu, ci și că, în timpul acestei nopți de veghere, Cel care a murit pentru noi este tăria noastră. Trebuie să fim în comuniune cu El, în ce privește gândurile, umblarea și afecțiunile Lui.

De asemenea, după ce israeliții au fost răscumpărați din Egipt și trecuți prin Marea Roșie – locul morții și al judecății – au ajuns în pustie, lipsiți de orice mijloc vizibil de subzistență și, prin urmare, în întregime dependenți de Dumnezeu. Acest lucru I-a oferit ocazia Celui care îi alesese și care îi răscumpărase să-Și dovedească puterea și bunătatea prin grija Lui față de ei. Zi de zi, potrivit cuvântului Său, El le-a trimis mana din cer, pentru a-i hrăni. „El a poruncit norilor de sus și a deschis ușile cerurilor; și a plouat peste ei mană, ca să mănânce, și le-a dat grâul cerurilor” (Psalmul 78.23,24).

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciți, robiți de tot felul de pofte și de plăceri, trăind în răutate … Tit 3.3

Din moarte la viață

Mel Trotter era fiul unui cârciumar din America. Băutura era pentru el la discreție și cu ușurință a devenit dependent de alcool. Încercând să scape de tentațiile marelui oraș, cam prin anul 1890, Mel Trotter s-a mutat în Iowa și reuși să rămână treaz îndeajuns cât să se căsătorească. Sărmana soție află curând că se căsătorise cu un alcoolic. Acesta jurase de mai multe ori că își va îndrepta viața. Dar această luptă de unul singur nu a dat rezultate. Omul nu poate face nimic prin forțele proprii. Nici măcar nașterea unui copil nu l-a putut opri de la băutură. La vârsta de doi ani, copilul a murit.

De la ceremonia de înmormântare, Trotter a plecat la o cârciumă. Apoi a luat un tren spre Chicago, fugind de eșecul său, de alcool și de adevărul că nu poate să-și biruie patima. În noaptea de 19 ianuarie 1897, fără adăpost, fără nimic pe cap, în zdrențe, Mel Trotter își vându încălțămintea pentru o ultimă băutură.

Iată cât de puternică este dependența de alcool! Vrăjmașul sufletelor oamenilor caută prin toate mijloacele posibile să distrugă sufletele oamenilor. El vrea să-i ducă pe oameni pentru totdeauna în pierzare. De aceea fiecare să se grăbească să vină la Mântuitorul, care nu obosește salvând pe oameni din pierzarea veșnică!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

AI GRIJĂ DE SURSA VIETII!

„Celui ce îi este sete… să ia apa vieţii…” (Apocalipsa 22:17)

     Babilonienii încercuiseră Ierusalimul și-i tăiaseră resursele de hrană. Cam cât vor putea evreii rezista? Această întrebare îi măcina pe babilonieni. Dar a trecut o lună, apoi două, apoi un an întreg… și ei tot rezistau! Secretul supraviețuirii Ierusalimului l-a reprezentat sursa de apă provenită dintr-un izvor din afara zidurilor cetății. Ezechia poruncise săparea unui tunel de vreo 55 de metri prin piatra dură, iar apa curgea pe sub zidurile cetății într-un rezervor din interiorul cetății, numit Scăldătoarea Siloamului. F

ără ea, poporul lui Dumnezeu ar fi fost înfrânt. Aceasta nu este, însă, o altă povestire biblică; ci o lecție importantă.

Pentru a duce o viață de izbândă trebuie:

1) Să cunoști adevărata sursă a vieții tale;

2) Să ai grijă de ea;

3) Să te alimentezi din ea zilnic.

Dacă siguranța ta, tăria, valoarea proprie sau strategia vieții tale vin din orice altă sursă decât de la Dumnezeu, vrăjmașul te poate înfrânge. Tot ce ai nevoie vine de la Dumnezeu – așa că ai grijă de relația ta cu El și hrănește-o, căci ea va fi mereu punctul focal al atacului Satanei. O zi fără citirea Cuvântului lui Dumnezeu nu este numai un accident; e o pregătire pentru eșec. Lipsa rugăciunii nu înseamnă neglijență, ci este o nebunie extremă. Tu spui: „Păi, sunt bine acum, deși nu mă rog și nu citesc Biblia prea mult!” Poate nu ai ajuns încă la ceasul încercării. Când însă va veni, fără să ai o sursă stabilă din care să te alimentezi, te vei lupta mai mult și vei învinge mai puțin. Chiar așa dorești tu să trăiești? Dacă nu, cuvântul pentru astăzi este acesta: „cel însetat… să vină să ia apa vieţii…”!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce urmează dupa tăcerea lui Dumnezeu?

Deci, când a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul in care era.

Ioan 11:6

Ţi-a încredinţat Dumnezeu o perioadă de tăcere din partea Lui – o tăcere plină de înţeles? Tácenle lui Dumnezeu sunt răspunsurile Lui! Gândeşte-te la acele zile de tăcere absolută in casa din Betania! Există ceva asemănător acelor zile in viaţa ta? Poate Dumnezeu sa-ţi încredinț|eze aşa ceva sau încă ceri un răspuns vizibil? Dumnezeu îţi va da binecuvântările pe care le ceri, dacă nu vrei să mergi mai departe fără ele. dar tăcerea Lui este semnul că El te duce la o înţelegere minunată Lui. Te plângi înantea lui Dumnezeu pentru că na-i prirmit un răspuns Clar? Vei descoperi că Dumnezeu ţi-a încredinţat, in modul cel mai personal cu putinţă, o tăcere absolută, nu a disperării, ci a bucunei. pentru că El a văzut că poţi primi o revelaţie şi mai mare. Dacă Dumnezeu a ales să tacă laudă-L. deoarece El te introduce în marele curs al scopurilor Lui. Momentul de arătare a răspunsului ţine de suveranitatea lui Dumnezeu. Timpul nu contează pentru Dumnezeu. O vreme poate că ai spus – La-m rugat pe Dumnezeu să-mi dea pâine şi El mi-a dat o piatră!”. Nu este aşa. Iar astăzi descoperi că El ți-a dat pâinea vieţii.

Un lucru minunat privitor la tăcerea lui Dumnezeu este acela că te molipseşti de liniştea Lui şi ajungi să fi plin de încredere – „Ştiu că Dumnezeu m-a auzit”. Tăcerea Lui este dovada că te-a auzit. Cit timp trăieşti cu ideea că Dumnezeu te va binecuvânta răspunzându-ţi la rugăciune, El o va face. dar nu-ţi va da niciodată harul tăcerii Sale. Dacá lsus Cristos te aduce la înţelegerea faptului că rugăciunea are ca scop glorificarea Tatălui Său, El îţi va da primul semn al prieteniei Sale – tăcerea.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Celui ce va birui îi voi da din mana ascunsă” APOCALIPSA 2:17

Unele din situaţiile care erau în Biserica din Pergam reprezintă cîteva din pericolele care îl confruntă astăzi pe orice credincios care vrea să slujească Dumnezeului cel viu şi adevărat. Erau învăţăturile false şi grave; şi astăzi s-au înmulţit aşa de mult! De aceea Domnul promite „mana ascunsă” celui ce este ferm hotărît de a învinge pericolele spirituale ale creştinului în vremea de acum. Această „mană ascunsă” este hrana unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumenzeu” (Col. 3:3), viaţă pe care o recunoaştem, dacă viaţa personală şi egoistă este răstignită cu Domnul Hristos, împreună cu patimile şi poftele ei, împreună cu eforturile personale de a face sau de a adăoga ceva la lucrarea desăvîrşită şi terminată a Domnului Isus de la Golgota şi împreună cu manifestările orgolioase ale unui devotament şi rîvnă false. Această viaţă ascunsă în Dumnezeu, nu vorbeşte despre ea însăşi. Ea iubeşte disciplina şi ascultarea, învăţînd de la învăţătorul de a da lumii tot ce este mai de preţ, o consacrare adevărată. O astfel de viaţă este hrănită cu „mana ascunsă”. Mana este o ilustrare a Domnului Hristos însuşi şi aşa cum odinioară ea era harul ceresc al lui Dumnezeu, pe pămînt, mana de astăzi este Cel ceresc în mijlocul împrejurărilor pămînteşti. El este harul ceresc acum, pentru ai Săi, lucrînd pentru ei în timpul călătoriei prin pustia acestei lumi, către Canaanul nostru ceresc.

Mana ascunsă este dulcea şi tainica părtăşie cu El însuşi, care este în slavă, ca Acela care a suferit aici şi care are milă de slăbiciunile noastre, care a fost ispitit de Satan personal, şi care ştie că şi noi avem de înfruntat acelaşi vrăjmaş.Mana aceasta este permanenta nostră aprovizionare, zilnică, pentru nevoile noastre cele mai intime, şi ne este dată fără să ştim cum, dar numai atunci cînd facem linişte în noi înşine. O viaţă de sfinţenie, o slujire devotată şi în smerenie, presupun suferinţe, dar Domnul le cunoaşte şi ne dă această provizie de har, „ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. Ea vindecă rana, ridică greutatea, îndepărtează agitaţia. Astfel este partea celui ce biruieşte şi care este hrănit cu mana ascunsă.

Mana aceasta ne reînoieşte puterile, dă viaţă acelora care slăbesc, protejează de uzura vieţii. Fără zgomot, fără vîlvă ea transformă caracterele noastre şi întăreşte pe omul dinăuntru; ea ne confirmă credincioşia lui Dumnezeu şi izgoneşte teama de greutăţi şi lupte. „Mana ascunsă” preţuieşte mai mult decît orice „binecuvîntare” spectaculoasă, căci ea este chiar Acela care binecuvintează, intrînd El însuşi în mijlocul împrejurărilor noastre, luînd în stăpînire duhurile noastre. Viaţa ascunsă cu Hristos în Dumnezeu se hrăneşte, se întreţine, creşte, se manifestă în afară prin asimilarea acestei „mane ascunse”. Ce trist este însă că credincioşi a căror inimă nu este întreagă a Domnului au obosit de mana aceasta şi tînjesc, vai, după altă hrană, ca israeliţii din vechime. Mîntuitorul nostru însă, a pătruns pînă în adîncul inimilor noastre ca să ne încredinţeze de adîncul inimii Lui, astfel încît să ne putem cunoaşte păcătoşenia inimii noastre, dar să cunoaştem tot harul inimii Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„V-am iubit, -zice Domnul! Si voi ziceţi; „Cu ce ne-ai iubit?” Nu este Esau frate cu Iacov? – zice Domnul; Totuşi am iubit pe Iacov”. Maleahi 1:2.

Aceşti fraţi, Esau şi Iacov erau gemeni. Esau era întâiul născut, deci după obiceiurile de atunci era moştenitorul de drept. Lui i-a aparţinut dreptul de întâi născut; dar el l-a vândut lui Iacov în schimbul unei ciorbe roşiatice şi a nesocotit acest drept. Iacov a dorit acest lucru şi acum el s-a folosit doar de ocazie şi l-a cumpărat. El a dat ciorba de linte, care i-a făcut plăcere, în schimbul dreptului de întâi născut. Este scris în Cuvânt: „Căci aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Dumnezeu i-a văzut dinainte şi pe Iacov şi pe Esau, El a văzut pe cel care nesocotea dreptul de întâi născut şi El a văzut şi gândul lui Iacov. De aceea spune: „Am iubit pe Iacov şi am urât pe Esau”. Oamenii asemenea lui Esau, sunt oameni cu neprihănire proprie. Ei au două feţe, una bună şi una rea. Ei doresc să îmbunătăţească partea rea şi se gândesc că prin fapte bune sunt plăcuţi lui Dumnezeu. Dar nu pot propăşi cu îmbunătăţire. Când ei zidesc ceva, Dumnezeu le-o dărâmă. Ei rămân sub osânda şi mânia lui Dumnezeu. Dar la Iacov n-a fost aşa. El s-a bazat pe promisiuni şi nu pe fapte. Mama lui avea promisiunea că dreptul de întâi născut şi binecuvânţările aparţin lui Iacov. Dar iată, a venit o zi critică, când Isaac a vrut să-l binecuvinteze pe întâiul născut. El a poruncit lui Esau să-i aducă vânat, din care să-i facă o mân-care, după care, înainte de a muri să-l binecuvinteze. Mama a auzit acest lucru. Deoarece a ştiut că binecuvântarea aparţine lui Iacov, i-a zis să aducă doi iezi din turmă, să-i pregătească din ei tatălui său o mâncare gustoasă cum îi place.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LIBER SĂ UMBLI

Îi voi întări în Domnul şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul.Zaharia 10.12

Aceasta este o mângâiere pentru credincioşii bolnavi. Ei se simt slabi şi se tem că nu vor putea să se scoale niciodată din patul în care zac în îndoială şi teamă. Dar Doctorul Cel Mare poate să înlăture boala şi să îndepărteze slăbiciunea pe care o produce boala. El îi va întări pe cei slabi, şi-i va întări „în Domnul”. Este mai bine ca tăria noastră să fie în Dumnezeu, decât în noi înşine. Tăria în noi înşine este mărginită şi ne duce Ia îngâmfare; în Dumnezeu, tăria n-are margini, căci ea vine din legătura cu viaţa din Dumnezeu.Când credinciosul primeşte putere de sus, atunci el o foloseşte cum trebuie. El umblă şi lucrează în numele Domnului. Ce bucurie, când poţi să umbli după o boală lungă; ce plăcere să fii sănătos în Domnul după un timp de adormire. Domnul dă poporului Său această slobozenie de a se mişca, de a umbla, o umblare plină de bucurie şi întăritoare. El face din noi oameni deosebiţi, nobili; noi nu mai suntem robi care nu cunosc nici o odihnă, lipsiţi de orice bucurie, ci El ne face slobozi ca să putem să străbatem în voie toată ţara lui Emanuel. Aşa dar, inima mea, încetează de a mai fi tristă şi bolnavă. Domnul Isus te cheamă să fii tare în El, să umbli cu Dumnezeu, într-o sfântă adorare a Persoanei Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mijlocul să vă fie încins, și făcliile aprinse și, să fiți ca niște oameni, care așteptă pe stăpânul lor.

Luca 12,35.36.

Fiecare om care este salvat prin sângele Domnului Isus și prin Duhul Sfânt a primit nașterea din nou, posedă o nădejde minunată: Isus va veni iarăși! în Vechiul Testament era ieșirea poporului Israel care stătea sub sângele ocrotitor al Mielului Pascal. Gata de plecare, așteptau pentru a porni la drum. Toată lucra- rea dinainte era întreruptă, totul era pregătit pentru a porni la drum. Dumnezeu le-a făgăduit o țară măreață în care curge lapte și miere.

Desigur că îmbărbătează mult viitorul luminos pe cei care sunt pe calea cerească. Ziua venirii Domnului este foarte aproape, noi nu putem să-l așteptăm numai zilnic, El poate să vină din clipă în clipă, de aceea să fim pregătiți tot timpul pentru venirea Lui. Dacă această nădejde este vie în inimile noastre, atunci suntem atenți să îndepărtăm tot ce poate să ne abată de la pregătirea noastră. Noi vom veghea asupra a tot ce ar putea face să slăbească puterea noastră duhovnicească. Dușmanul sufletelor, caută să tulbure această nădejde. El nu precupețește nici un efort ca să ne abată prin lucrurile exterioare, mai ales prin prosperitatea zilelor noastre, de la Domnul Isus Hristos. Prin lucrări interne de asemenea Satana caută să ne abată. Acestea pot fi: necitirea zilnică a Cuvântului lui Dumnezeu, răcire lentă față de lucrurile sfinte, găsirea de greșeli la alții, inactivitate creștină personală, în familie și adunare, și multe alte forme care le știm destul de bine fiecare din noi. Să fim slujitori care așteaptă pe Domnul, cu toată inima, ca să fim plăcuți Lui.

Creștinii n-au nimic pe pământ; viața lor fiind cerească nu poate fi hrănită decât tot cu lucruri cerești. In Isus Hristos ei au TOTUL deplin și nu au nevoie de lucrurile firii pământești.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru faptul de a mă simţi bine în dimineaţa asta. Te laud pentru revelaţia adâncă a Răscumpărării! Străluceşte peste noi toţi cu o rază neumbrită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (sau zidire) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.» 2 CORINTENI 5,17

Mai păcătuieşte un om născut din nou? Este sau nu totul înnoit în viaţa sa? Biblia o spune cu claritate: «toate lucrurile s-au făcut noi». Deci, esenţa omului — duhul primit de la Dumnezeu şi mort prin păcat — învie în momentul naşterii din nou şi este umplut de Duhul Său cel Sfânt. Acesta este omul nou. Noua creaţie nu mai poate păcătui; este născută din Dumnezeu, de aceea este fără pată, sfântă şi dreaptă.

Cine poate atunci să mai păcătuiască? Eul nostru care a fost distrus pe cruce de Isus Hristos: omul cel vechi, firea, carnea păcătoasă de care nu vom putea scăpa pe pământ. Dar acest «eu» nu mai are justificare în faţa lui Dumnezeu; Biblia spune: «toate lucrurile s-au făcut noi». Iată de ce cuvintele apostolului Pavel au o extraordinară semnificaţie şi pentru noi: «Am fost răstignit împreună cu Cristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine» (Gal. 2,20).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să ne înălţăm şi inimile cu mâinile spre Dumnezeu din cer.

Plângeri 3:41

Actul rugăciunii ne arată nevrednicia noastră, şi aceasta este o lecţie foarte benefică pentru nişte fiinţe atât de mândre ca noi. Dacă Dumnezeu ne-ar da favoruri fără să ne constrângă să ne rugăm pentru ele, nu am şti niciodată cât de săraci suntem. O adevărată rugăciune este un inventar al nevoilor, un catalog al necesităţilor, o descoperire a sărăciei ascunse. Deşi o aplicaţie la bogăţia divină, este o mărturisire a deşertăciunii omeneşti. Cea mai sănătoasă stare a unui creştin este să fie întotdeauna gol şi sărac prin el însuşi, să depindă mereu de Domnul pentru ajutor, să fie bogat în Isus, slab ca apa personal, dar puternic prin Dumnezeu şi gata de lucruri mari. Aici stă utilitatea rugăciunii, fiindcă, în timp ce îl adoră pe Dumnezeu, aşează creatura pe locul ei, în praf şi noroi. Rugăciunea este prin ea însăşi, în afară de răspunsul pe care îl aduce, un mare beneficiu pentru creştin. După cum alergătorul câştigă putere pentru cursă prin exerciţiu zilnic, şi noi câştigăm energie pentru marea cursă a vieţii prin lucrarea sfântă a rugăciunii. Rugăciunea întăreşte aripile tinerilor vulturi ai lui Dumnezeu, ca să poată învăţa să ajungă până la nori. Rugăciunea îi încinge pe războinicii lui Dumnezeu şi îi trimite la luptă cu muşchii tari şi încheieturile legate. O rugăciune sinceră izbucneşte la timpul rugăciunii aşa cum soarele răsare din est, bucuros ca un atlet care aleargă în cursă. Rugăciunea este cea care ridică mâna lui Moise şi nimiceşte pe amaleciţi mai tare decât sabia lui Iosua. Este săgeata aruncată din camera proorocului, care dărâmă apărarea sirienilor. Rugăciunea încinge slăbiciunea omenească cu putere divină, transformă nebunia omenească în înţelepciune cerească, şi oferă pacea lui Dumnezeu muritorilor tulburaţi. Nu ne putem gândi la ceva ce rugăciunea nu poate face! Îţi mulţumim, Dumnezeule mare, pentru scaunul milei, o dovadă sigură a minunatei Tale bunătăţi. Ajută–ne să folosim acest drept în dimineaţa aceasta!

Seara

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat.

Romani 8:30

În 2 Timotei 1:9 citim: „EI ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă”. Din versetul acesta aflăm primul standard prin care putem să ne testăm chemarea. Este „o chemare sfânta, nu pentru faptele noastre, după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Christos Isus” (vers. 8). Această chemare ne interzice orice încredere în faptele noastre, şi ne îndreaptă numai spre Christos pentru mântuire. Apoi, după ce suntem mântuiţi, ea ne va curaţi „de faptele moarte ca să slujiţi Dumnezeului viu” (Evrei 9:14). „După cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi” (1 Petru 1:15). Dacă trăieşti în păcat, nu eşti chemat. Dacă îi aparţii cu adevărat lui Christos, vei spune: „nimic nu mă chinuieşte mai mult decât păcatul; vreau să scap de el. Doamne, ajută-mă să fiu sfânt”. Este aceasta dorinţa inimii tale? Tendinţa

vieţii tale se îndreaptă către Dumnezeu şi voia Sa? În al doilea rând, în Filipeni 3:14 ni se spune despre „premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Christos Isus”. Chemarea ta este o „chemare cerească”? Iţi înnobilează inima şi te face să vezi lucruri cereşti? Iţi înalţă speranţele, gusturile şi dorinţele? Iţi ridică tendinţa generală a vieţii, astfel încât să o petreci cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu? Găsim un al treilea test în Evrei 3:1 — „Aveţi parte de chemarea cerească”. O „chemare cerească” înseamnă că trebuie să vină din ceruri. Este chemarea ta de la Dumnezeu? Este o chemare din cer şi pentru cer? Dacă eşti străin pe acest pământ, şi cerul este adevăratul tău cămin, ai fost chemat cu o „chemare cereasca”. Cei care au fost chemaţi declară că aşteaptă „cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10), şi că ei înşişi sunt „străini şi călători pe pământ” (vers. 13). Este chemarea ta „sfântă”, „înaltă” şi „cerească”? Atunci, prea iubitule, ai fost chemat de Dumnezeu, fiindcă aceasta este calea prin care Dumnezeu îşi cheamă poporul.

IZVOARE IN DEŞERT

… murim, şi iată că trăim. (2 Corinteni 6:9)

Vara trecută am avut un pat de flori de ochiul-boului care aproape că a acoperit grădina mea de la ţară. Ele au fost plantate târziu în sezon, dar ce frumoase erau! În timp ce partea din afară a plantelor încă mai producea flori proaspete, vârfurile deveniseră seminţe, şi când a venit un ger timpuriu, am văzut că frumuseţea radiantă a florilor pălise. Tot ce am putut să spun în momentul acela a fost: „Ei bine, cred că sezonul a fost prea greu pentru ele, şi ele au murit”. Aşa că le-am urat un călduros rămas bun.După aceasta nu m-am mai bucurat să privesc la patul de flori, pentru că părea să fie doar un cimitir al florilor. Şi totuşi, cu câteva săptămâni în urmă, unul din grădinari mi-a atras atenţia asupra faptului că de-a lungul întregii grădini florile de ochiul-boului răsăreau acum în mare număr. Se părea că fiecare plantă pe care eu credeam că iarna o distrusese replantase cincizeci care să-i ia locul. Ce făcuse gerul şi vântul năprasnic al iernii?Ei au luat florile mele şi le-au distrus, aruncându-le la pământ. Ei au călcat peste ele cu picioarele lor de zăpadă şi, odată terminată treaba lor, au spus: „Acesta este sfârşitul vostru”. Şi totuşi primăvara, pentru fiecare floare distrusă au răsărit cincizeci de martori care au spus: „Murim, şi iată că trăim”.

Aşa cum este în lumea plantelor, tot aşa este şi în împărăţia lui Dumnezeu. Prin moarte a venit viaţa eternă. Prin răstignire şi mormânt a venit tronul şi palatul eternului Dumnezeu. Printr-o înfrângere aparentă a venit victoria.Deci nu te teme de suferinţă sau de înfrângere. Pentru că prin a fi „trântiţi jos, dar nu omorâţi” (2 Corinteni 4:9) şi prin a fi sfărâmaţi în bucăţi, şi aceste bucăţi rupte în fărâme mici, devenim oameni tari. Şi trăinicia unui credincios produce mulţi credincioşi.Alţii pot fi absorbiţi de aparenţa lucrurilor şi merg după mersul lumii acesteia. Pot să înflorească repede şi să găsească o prosperitate momentană, dar sfârşitul lor să fie moartea eternă. Henry Ward Beecher

Evaluează-ţi viaţa după pierderi şi nu după câştiguri,

Nu după vinul băut, ci după vinul vărsat.

Pentru că puterea dragostei se găseşte în sacrificiul dragostei,

Şi cel care suferă cel mai mult are cel mai mult de dat.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.2740

Ieremia nu anunţă numai evenimente triste, ci are şi veşti bune pentru popor: „Iată, vin zile”, spune el, când Domnul „va restabili” casa lui Israel şi pe cea a lui Iuda, în temeiul unui nou legământ. Cel vechi fusese „rupt” de către popor. Acesta se dovedise incapabil să facă faţă obligaţiilor rezumate în lege. Atunci Dumnezeu nu le va mai da alor Săi această lege pe table de piatră, ci o va pune înăuntrul lor (ei vor fi în felul acesta o imagine a Robului ascultător; vezi Psalmul 40.8): o va scrie direct pe inima lor reînnoită (v. 33; 2 Corinteni 3.3). Cu alte cuvinte, din dragoste, şi nu din teamă vor împlini ei voia Domnului. Nu este acesta, cu atât mai mult, măreţul argument care trebuie săi aducă pe copiii lui Dumnezeu la ascultare de Tatăl lor ceresc? Cu siguranţă, de aceea săL lăsăm pe Dumnezeu să graveze pe inima fiecăruia dintre noi învăţăturile Cuvântului Său!

„Toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic al lor şi până la cel mai mare al lor…” (v. 34). Domnul doreşte să fie aşa în fiecare dintre familiile noastre.

Versetele 3134, citate în Evrei 8.1012, se încheie cu o promisiune care ne priveşte şi pe noi: „le voi ierta nelegiuirea şi nuMi voi mai aminti de păcatul lor” (comp. cu Fapte 10.43), pentru că „sângele noului legământ” sa vărsat şi pentru noi (Matei 26.28).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 4:7-16

CREŞTEREA

…ca nişte prunci născuţi de curând, să doriţi laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creşteţi

spre mântuire. 1 Petru 2:2

O persoană poate fi creştină de mulţi ani, şi cu toate acestea, să rămână nematurizată din punct de vedere spiritual. De aceea, este posibil ca un nou credincios să fie mult mai crescut în Domnul decât cineva care este de 40 de ani la pocăinţă.

Un bun exemplu în acest sens îl găsim în incidentul descris de
Ethel Barrett în cartea ei „Râsul îmi aduce numai durere”. Ea spunecă atunci când D.L. Moody a devenit creştin, a căpătat o aşa foame după Cuvântul lui Dumnezu, a petrecut atât de mult timp în citirea Lui, şi a fost atât de pregătit să asculte acest Cuvânt, încât a devenit un fel de „primejdie” pentru unii credincioşi. Creşterea sa spirituală rapidă a devenit deranjatoare pentru anumiţi oameni care, deşi erau mântuiţi de mulţi ani, nu au crescut niciodată în Cristos. Săptămână de săptămână, în biserica pe care o frecventa Moody, el mărturisea o nouă experienţă pe care a avut-o cu Domnul. în final, unii dintre bătrânii sfinţi care nu mai puteau suporta să fie umiliţi de această viaţă exemplară, s-au dus la unchiul lui Moody şi l-au rugat să-şi reducă nepotul la tăcere.

Ethel Barrett a tras această concluzie despre Moody: „Sănătatea sa spirituală robustă şi energia sa izbitoare le-a tulburat moţăiala; era prea de tot. Aşa că, în timp ce ei îşi sugeau degetele, el creştea lăsându-i în urmă; el crescu în câţiva ani mai mult decât crescuseră ei în treizeci”.

Care este situaţia noastră? Cât de mult ne-am maturizat? Avem noi o foame reală după Cuvântul lui Dumnezeu? Suntem gata să-L ascultăm? Suntem noi în creştere?     R.W.D.

Isuse, ia-mi inima şi mâna

Şi Te rog ocupă-Te de mine,

Ca în iubirea Ta să cresc mereu

Şi să fiu din zi în zi ca Tine.    – Garrison

Când încetează creşterea, începe decăderea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și aceștia erau mai aleși decât cei din Tesalonic; ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa.
Fapte 17.11

Ajunși în Bereea, Pavel și Sila au căutat sinagoga iudeilor, unde au găsit aceeași libertate de exprimare de care se bucuraseră în multe alte locuri. Adevărul este că în sinagogile iudeilor din primul secol al erei creștine exista mai multă libertate de exprimare decât în majoritatea adunărilor creștine de astăzi. Când învățătorii veneau din locuri îndepărtate, erau recunoscuți și li se oferea prilejul de a vorbi, iar Pavel s-a folosit întotdeauna de această libertate pentru a prezenta mesajul evangheliei celor din poporul său.

Atitudinea iudeilor din Bereea și a prozeliților asociați lor este una de natură să ne învioreze. Ni se spune că „aceștia erau mai aleși decât cei din Tesalonic; ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa”. În altă parte din Scriptură ni se spune: „Cercetați toate lucrurile”. Singura metodă de a testa orice sistem de doctrină este să-l comparăm cu Scriptura.

Acești iudei din Bereea cercetau cu atenție Scriptura pe măsură ce ascultau învățătura lui Pavel. Îi putem parcă vedea comparând diverse locuri din Scriptură, cu mare atenție, până când erau în final convinși că ceea ce Pavel proclama era adevărul. Nu suntem surprinși deci să citim, în versetul 12, că „mulți dintre ei au crezut”.

H A Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Privește liniștit minunile lui Dumnezeu!
Iov 37.14

„Manuscrisul lui Dumnezeu”

Filozoful Soren Kierkegaard a povestit într-o parabolă cum un om se plimba în trăsura lui luminată în interior, având ca vizitiu un țăran obligat să îndure frigul nopții cocoțat îndărătul calului. Pentru că stătea așezat lângă lumina artificială dinăuntru, bogatul nu putea vedea bolta înstelată cu priveliștea ei grandioasă. În același timp însă, țăranul putea privi liniștit minunile lui Dumnezeu.

Din cauza preocupărilor zilnice și a strălucirii „luminilor artificiale” care ne înconjoară la tot pasul, prea adesea uităm să privim la frumusețea creației lui Dumnezeu, pentru a ne minuna de înțelepciunea Creatorului. Naturalistul John Muir numea natura „manuscrisul lui Dumnezeu”. Și avea dreptate. Profetul ne îndeamnă: „Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește” (Isaia 40.26). Natura este o carte mare, în care se poate citi oriunde despre Dumnezeu. În ea putem vedea lucrarea Creatorului. Această carte este deschisă ziua și noaptea. O poate citi orice muritor. În ea Îl vedem pe Dumnezeu în orice clipă. Nimeni nu se poate scuza că nu are timp, deoarece se mișcă în natură; se întâlnește la fiecare pas cu minunile ei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ VEZI MÂNA LUI DUMNEZEU LA LUCRU

„Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri…” (Matei 21:42)

     Domnul Isus a spus aceste cuvinte: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului; Domnul a făcut acest lucru, şi este minunat în ochii noştri.” Să remarcăm cuvintele „au lepădat”. Lepădarea lui Iosif, de către frații săi, l-a plasat pe calea spre tronul Egiptului și la salvarea familiei și a poporului său. Cât de des ai pățit un anumit lucru în viață, pentru ca mai târziu să constați că a fost necesar? Dacă nu ai fi experimentat lucrul acela sau dacă nu ai fi trecut prin așa ceva, nu ai fi fost pregătit pentru binecuvântările de care te bucuri acum.

Când începi să vezi mâna lui Dumnezeu în acea situație, înțelegi că ceea ce vrăjmașul a vrut să fie spre distrugerea ta, Dumnezeu a folosit spre dezvoltarea ta. A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă a putea sta în picioare și a spune: „Iată cum văd eu situația. A fost nevoie de toate lucrurile prin care am trecut ca să ajung ceea ce sunt și pentru a învăța ceea ce știu.

Așa că, aleg să fiu mai bun, nu mai „acru”. Am încredere în credincioșia lui Dumnezeu mai mult ca niciodată. Am învățat că, și dacă nu mută muntele, credința îmi va da puterea de-a îndura până mâine.

Dacă până mâine problema nu dispare, eu tot voi crede că Dumnezeu poate s-o facă, și voi crede în El până când o va îndepărta!” „Domnul întăreşte paşii omului, când Îi place calea lui.” (Psalmul 37:23) El nu Și-a luat ochii și nu Și-a retras mâna de peste tine, nici măcar o clipă…

Când treci printr-o încercare îți dai seama că „cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla” este, de fapt, „planul lui Dumnezeu” – și El va deveni „minunat în ochii tăi”!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Cum voi cunoaşte?

” Te laud. Tată,… pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi si priceputi si le-ai descoperit pruncilor.”

Matei 11:23

În relaţiile spirituale nu creştem pas cu pas. ci ori avem acea relaţie, ori nu. Dumnezeu nu ne curăţă tot mai mult de păcat, dar când suntem în lumină, umblând în lumină, noi suntem curăţiţi de orice păcat. Este nevoie de ascultare şi imediat ce ascultăm, relaţia este făcută desăvârşită. Ajunge să te depărtezi doar o clipă de la ascultare că întunericul şi moartea sunt îndată la lucru.

Toate revelaţiile lui Dumnezeu sunt pecetluite până când ne sunt dezvăluite prin ascultare. Nu vei avea parte niciodată de ele prin filozofie sau meditaţie. Imediat ce asculţi de El. urmează o explozie de lumină. Lasă ca adevărul lui Dumnezeu să lucreze în tine afundăndu-te în el, nu frământându-te cu el. Singurul mod în care poţi ajunge să cunoşti adevărul lui Dumnezeu este să pui capăt încercării de a-l descoperi singur şi să te naşti din nou. Ascultă de Dumnezeu în primul lucru pe care ţi-L arată şi imediat El îţi descoperă lucrul următor. Am putea citi tomuri întregi despre lucrarea Duhului Sfânt, dar cinci minute de ascultare deplină ar face lucruri Ia la fel de clare ca o rază de soare. „Presupun că voi înţelege aceste lucruri într-o zi!” Le poţi înţelege acum. Nu studiul te face să le înţelegi, ci ascultarea. Chiar şi cel mai mic act de ascultare este suficient ca cerul să se deschidă şi adevărurile profunde ale lui Dumnezeu să ajungă imediat la tine. Dumnezeu nu-ţi va descoperi niciodată mai multe adevăruri despre El până când nu L-ai ascultat în ceea ce ştii deja. Fereşte-te să devii „înţelept şi priceput”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Doamne”, I-a zis Filip, „arată-ne pe Tatăl şi ne este de ajuns”. IOAN 14:8

O nuanţă de tristeţe se desprinde din cuvintele acestea. Cererea lui Filip era ca strigătul unui orfan care însă îşi găsea înţelegerea în inima Tatălui. Lui Filip îi lipsea ceva. El urmase pe Isus din Nazaret din ziua în care L-a întîlnit; el a spus lui Natanael că a găsit pe Mesia; el a înştiinţat pe Domnul Isus că nişte greci vor să-L vadă. El dăduse deci o bună mărturie şi a slujit pe Învăţătorul său, dar lui Filip îi lipsea cineva. Nu-L cunoştea pe Tatăl. Pricina pentru care el nu cunoaşte pe Tatăl, era pentru că nu-L cunoştea pe Domnul Isus, deşi umblase cu El trei ani neîntrerupţi. Şi situaţia aceasta era şi cu ceilalţi ucenici care nu L-au cunoscut pe Domnul, decît după învierea Sa. Filip era „orfan”, era lipsit de înţelegere cu privire la Acela pe care de fapt, Îl iubea din toată inima. Ce-i răspunde însă Domnul Isus? „De atîta timp sînt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?” Iată situaţia multora dintre noi, credincioşii Lui de astăzi. Oh! lipsa noastră de înţelegere, tristul adevăr că nu-L cunoaştem pe Domnul Isus, deşi L-am primit în inima noastră poate de ani şi ani de zile! El a fost cu noi însă tot timpul acesta cu toată dragostea şi înţelegerea pe care o are faţă de noi, fiindcă ştie din ce sîntem făcuţi, şi-aduce aminte că sîntem ţărînă.

Şi totuşi, trebuie să fim mai mult decît nişte credincioşi superficiali, mulţumindu-ne numai cu o cunoaştere superficială care nu se adînceşte în adevărata cunoaştere a scumpului nostru Mîntuitor. Cel mai eficace mijloc de a-L cunoaşte pe Domnul Isus este de a cultiva legătura noastră personală şi intimă cu El, dedicîndu-ne în totul Lui, ocupîndu-ne cu El, întreţinînd relaţiile noastre cu El prin mijloacele pe care ni le-a pus la îndemînă. Cuvîntul şi rugăciunea şi dezvoltînd această părtăşie cu El, în fiecare zi din viaţa noastră pînă ne va lua la El. Şi cunoscîndu-L astfel pe El, Îl vom cunoaşte în adevăr pe Dumnezeu ca pe Tatăl.”Aceasta ne este de ajuns”. în textul original, verbul „a fi de ajuns”, a fi suficient, cuprinde idea unui zid de protecţie, adăpost de orice surpriză din afară. Iată ce este pentru noi Tatăl nostru ceresc. Dacă îl cunoaştem în felul acesta, El ne va păzi de orice deviere; nu vom mai avea nedumeriri cu privire la voia lui Dumnezeu căci vom avea din belşug, în Domnul Isus, tot ce priveşte viaţa şi evlavia pe calea noastră în drumul spre cer. Nu ne vom mai simţi ca nişte orfani, pentru că cunoscîndu-L pe Domnul Isus, îl vom cunoaşte pe Dumnezeu ca pe Tatăl nostru de care avem atîta nevoie, care împreună cu Domnul Hristos îşi face locuinţa în noi, în viaţa noastră, transformînd-o şi făcînd din noi posesori şi moştenitori a tot ce are El şi a tot ce este El pentru noi. Domnul Isus ne-a arătat mîinile şi coasta Sa străpunse nu ca să declare că oamenii L-au urît, ci că Dumnezeu nea iubit.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Izgoneşte pe roabă şi pe fiul ei, căci fiul celei roabe nu va moşteni împreună cu fiul femeii slobode”. Gal. 4:30.

Galatenii erau născuţi din nou, dar au fost aduşi din nou sub lege de unii învăţători falşi. Pavel încerca să le explice că, aceia care sunt sub lege, nu vor fi moştenitori, tot astfel şi aceia care împlinesc legea numai în parte, pentrucă puţin aluat dospeşte toată plămădeala. Pentru clarificarea acestui lucru apostolul foloseşte istoria lui Ismael şi Isaac. Avraam a avut doi fii, unul de la roabă, iar pe celălalt de la cea slobodă. Cel de la roabă a fost născut în mod firesc, dar fiul Sarei s-a născut prin făgăduinţă. Aceasta are o însemnătate adâncă. Cele două femei sunt două legăminte. Unul, cel de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar, care corespunde Ierusalimului de acum, care este în robie cu copiii săi. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. Pentrucă este scris: „Bucură-te tu care eşti stearpă, care nu naşti! Izbucneşte de bucurie şi strigă, tu, care nu eşti în durerile naşterii! Căci copiii celei părăsite vor fi în număr mai mare decât copiii celei cu bărbat”. (Gal. 4:27). Astfel, copiii de la Agar sunt copii ai legii care vor să fie îndreptăţiţi prin fapte. Dar toţi cei care sunt născuţi din nou, au devenit copii prin făgăduinţă şi anume, atunci când n-au mai avut nădejde. Ei au devenit copii ai lui Dumnezeu prin credinţă, fără fapte. Cuvântul e valabil acum: „Izgoneşte pe femeia roabă şi pe fiul ei, căci fiul celei roabe nu va moşteni împreună cu fiul celei slobode”. Aşa precum Agar reprezintă Legea, tot astfel Ismael înseamnă roada Legii. Sunt fapte pe care le facem din propriile noastre puteri. Isaac în schimb, reprezintă roada credinţei. Iar noi fiind asemenea copii, să privim faptele provenite din propriile puteri ca fiind fără nicio valoare.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UŞA DESCHISĂ A PĂRTĂŞIEI

Iată, ţi-am pus în faţă o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide. Apocalipsa 3.8

Sfinţii care rămân credincioşi adevărului lui Dumnezeu au o poartă deschisă înaintea lor. Suflete al meu, tu te-ai hotărât să trăieşti adevărurile pe care Domnul ţi le-a descoperit din Cuvântul Său; de aceea înaintea ta stă această uşă deschis. Eu voi intra întâi pe uşa legăturii cu Dumnezeu. Cine se va împotrivi? Domnul Isus a şters păcatul meu şi mi-a dat neprihănirea Lui, care îmi îngăduie să intru liber la Tronul Harului. Doamne, eu fac acest lucru prin harul Tău.Înaintea mea mai este deschisă încă o uşă, pentru tainele Cuvântului. Eu voi intra în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Alegerea, unirea cu Domnul Cristos, a doua venire, toate acestea sunt în faţa mea şi mă bucur de ele. Nici făgăduinţele, nici învăţătura dumnezeiască nu-mi sunt ascunse.O altă uşă se deschide pentru mine în slujirea ascunsă în rugăciune şi în lucrarea din afară. Dumnezeu mă va asculta, Dumnezeu mă va folosi. El îmi deschide calea pentru legătura frăţească, legătura mea zilnică cu sfinţii Săi. Dacă ar căuta cineva să-mi închidă uşa sau să mă dea afară, ar fi în zadar. În sfârşit, în curând mi se va deschide o uşă în cer; uşa de mărgăritar va fi uşa pe care voi intra ca să merg până la Mântuitorul şi împăratul meu şi voi fi cu Dumnezeu toată veşnicia.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Fiecare să rămână în chemarea pe care o avea când a fost chemat. Ai fost chemat când erai rob? Să nu te neliniștești de lucru acesta. 1. Cor. 7,20-21.

Îndeosebi tinerii creștini, care nu s-au pocăit de mult timp, cred uneori că trebuie să schimbe locul de muncă sau profesia, ca să aibă timp mai mult să mărturisească pe Domnul. In majoritatea cazurilor putem spune acestor tineri credincioși: rămâi liniștit acolo unde ai fost chemat, căci acolo ai un câmp mare de acțiune de a mărturisi și a slăvi pe Domnul. Dacă inima ta este plină de Hristos, de harul Său și de dragostea cu care te-a mântuit, atunci nu trebuie să te îngrijești de ocazii și nici nu trebuie să le cauți, trebuie numai să le folosești pe toate de a mărturisi ce a făcut Domnul pentru tine. Dragostea lui Hristos te va mâna la toți cu care vii în contact ca să le vorbești despre Mântuitorul tău. Dacă ești sincer cu tine însuți vei spune și tu cum spun eu și mulți alții, că de multe ori nu folosim toate ocazile pe care ni le dă Domnul. Să ne cercetăm pe noi înșine, dacă nu schimbarea câmpului de activitate vrem să o facem cu ghidul să fim văzuți de alții! Chiar ghidul de a merge pentru Domnul în misiune, poate să izvorască din dorința de a ieși mai la suprafață și de a fi mai popularizați!

Numai acolo unde Domnul Isus ne arată locul nostru și numai în puterea care ne-o dă El putem aduce roade veșnice. Acolo să rămânem până când Domnul ne arată un alt loc de activitate. Este foarte important să rămânem în locul unde ne-a pus Dumnezeu și acolo să fim credincioși mărturiei noastre. Atunci vor curge binecuvântări din noi pentru toți care ne înconjoară. ‘

„Cuvântul Meu nu se va întoarce fără rod.” – Isaia 55.11

„Eu îți vin în ajutor.” – Isaia 41.10.

„Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13.6).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Curăţeşte-mă de greşelile ascunse. Fereşte-l, de asemenea, pe robul Tău de păcate ale mândriei” (Psalmul 19:12b, 13a- RV). O, să cunosc cum Tu manifeşti în mine pacea şi puritatea Ta!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

„Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră. Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt. ” 1 PETRU 1,15-16

De ce «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36)?

1. Pentru că El este sfânt! Pe cine urmezi dacă nu ÎI urmezi pe Isus? De cine să asculţi dacă nu de Dumnezeul cel sfânt? In viaţa de credinţă posibilităţile de a păcătui sunt multe, aproape la tot pasul. Cum stau lucrurile în relaţia ta cu Dumnezeu? Sunt cumva adevărul şi minciuna mult prea apropiate? Din păcate mulţi binecuvântează cu gura, dar blestemă cu inima, mulţi au credinţă, dar nu au faptele credinţei, în timp ce alţii nu au credinţă, dar au faptele ei. Noi însă trebuie să fim o imagine completă a lui Dumnezeu în lume. Haina preoţească a lui Aaron, căciula albă, pietrele preţioase de pe piept, placa de pe frunte, prezentarea sa în sfinţenie, toate acestea sunt numai manifestarea exterioară a poziţiei inimii sale: «Sfinţenie Domnului».

2. De ce să fii sfânt? Pentru că eşti al Său! Este de-a dreptul şocant de câte ori repetă Domnul acest lucru în Exod 28: în versetul 1 — «pune-i deoparte în slujba Mea ca preoţi», în versetul 3. «să-Mi împlinească slujba de preot»; în versetul 4 — «să-Mi împlinească slujba de preot»; şi în versetul 41 — «şi-Mi vor sluji ca preoţi». Tragem concluzia că acest «Sfinţenie Domnului» reprezintă de fapt expresia dragostei Sale: «îmi aparţii!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale. Iuda 24

Ce minunat este cuvântul acesta: „fără prihană” Suntem departe de el acum, dar fiindcă Domnul nostru nu se opreşte niciodată în îndeplinirea lucrării Sale de iubire, vom ajunge fără prihană într-o zi. Mântuitorul care îşi va păstra poporul până la sfârşit îi va prezenta la urmă ca pe o „biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:27). Toate diamantele din coroana Mântuitorului sunt de calitatea întâi şi nu au nici o zgârietură. Toate doamnele de onoare care o aşteaptă pe soţia Mielului sunt fecioare curate, fără pată şi fără prihană. Dar cum ne va face Işus fără prihană? Ne va spăla păcatele în sângele Lui, până când Vom deveni la fel de albi şi frumoşi ca cei mai puri îngeri ai lui Dumnezeu. Vom fi îmbrăcaţi în neprihănirea Sa – neprihănirea care îi sfinţeşte pe cei care o poartă, şi îi face desăvârşiţi în ochii lui Dumnezeu. Vom fi fără vină şi fără mustrare în ochii Lui. Legea Sa nu numai că nu ne va acuza, dar va fi şi slăvită în noi. Mai mult, lucrarea Duhului Sfânt din interiorul nostru va fi completă. El ne va face atât de sfinţi încât nu vom mai avea nici o tendinţă spre păcat. Judecata, memoria, voinţa, fiecare putere și pasiune vor fi eliberate din sclavia răului. Vom fi sfinţi după cum Dumnezeu este sfânt, şi vom locul în prezenţa Lui pentru totdeauna. Sfinţii nu vor fi stingheri în cer. Frumuseţea lor va fi la fel de mare ca frumuseţea locului pregătit pentru ei. O, Cât de minunată va fi clipa în care se vor deschide porţile veşniciei, iar noi, pregătiţi pentru moştenire, vom locui cu sfinţii în lumină. Păcatul dispărut, Satan izgonit, ispita nimicită pentru totdeauna, şi noi ,fără prihană” înaintea lui Dumnezeu – asta înseamnă rai, de bună seamă! Să ne bucurăm acum repetând cântarea de laudă pe care o vom cânta curând în corul celor spălaţi de sângele lui Christos. Să învăţăm imnul de laudă pe care 1-a înălţat David înaintea chivotului, ca un preludiu al extazului din faţa tronului.

Seara

Te voi izbăvi din mâna celor răi, şi te voi scăpa din mâna asupritorilor. Ieremia 15:21

Observaţi glorioasa personalitate din această făgăduinţă: „Te voi… te voi”. Domnul Iehova însuşi intervine ca să-Şi elibereze şi să-Şi răscumpere poporul. El se angajează personal să-i salveze. Braţul Său o va face, pentru ca slava să fie a Lui. Nu se spune nici un cuvânt despre vreun efort pe care l-am putea face noi ca să-1 ajutăm pe Domnul. Nici puterea, nici slăbiciunea noastră nu sunt puse la socoteală. Singurul „Eu Sunt” străluceşte în toată puterea Sa, ca soarele la amiază. De ce, atunci, ne măsurăm puterile şi ne sfătuim cu carnea şi sângele — pentru a ne face rău singuri? Iehova are putere destulă fără să mai împrumute de la neputinţa noastră. „Taci, fii liniştită” (Marcu 4:39), minte necredincioasă, şi să ştii că Domnul împărăteşte. Nu există nici un indiciu în text care să arate spre mijloace şi cauze secundare. Domnul nu spune nimic despre prieteni şi ajutoare. El ia asupra Lui toată munca, şi nu are nevoie de ajutor omenesc. Toate aşteptările noastre de ajutor de la rude si prieteni sunt inutile. Sunt ca nişte trestii rupte pe care ne sprijinim (vezi Isaia 36:6). Adesea nu vor să ne ajute atunci când pot, şi nu pot să ne ajute atunci când vor. De vreme ce promisiunea vine de la Dumnezeu însuşi, am face mai bine să-L aşteptăm numai pe El. Când facem aşa, aşteptările nu ne sunt niciodată înşelate. Cine sunt cei răi, ca să ne temem de ei? Domnul îi va distruge în curând; sunt mai vrednici de milă decât de teamă. Cât despre teribilii asupritori, reprezintă o teroare doar pentru cei care nu au un Dumnezeu la care să fugă. Dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Dacă alergăm înapoi în păcat ca să le facem pe plac celor răi, avem motive să ne alarmăm. Totuşi, dacă ne păstrăm integritatea,mânia tiranilor va fi controlată spre binele nostru. Când peştele l-a înghiţit pe Iona, a prins o înghiţitură pe care n-o putea mistui. În acelaşi fel, când lumea devorează biserica, să ne asigurăm că sufletele noastre îndură cu răbdare.

IZVOARE IN DEŞERT

Nu te mânia.(Psalmul 37:1)

Cred că acest verset este tot o poruncă divină ca şi „Să nu furi” (Exod 20:15). Dar ce înseamnă să te mânii? Un om odată a definit aceasta ca ceea ce face pe un om să fie aspru la suprafaţă, făcându-l să se uzeze şi să se epuizeze pe el însuşi şi pe alţii. Nu-i aşa că un om iritabil, iraţional şi critic nu numai că se consumă pe el însuşi, dar totodată îi seacă şi îi obosesc şi pe alţii? Când ne îngrijorăm şi ne mâniem, suntem o sursă permanentă de necaz. Acest psalm nu spune doar: „Nu te mânia pe cei răi”, ci nu lasă loc mâniei de orice fel. Este foarte dureros, şi Dumnezeu nu doreşte să ne rănim pe noi înşine sau pe alţii.Orice doctor poate să-ţi spună că o izbucnire de mânie este mai dăunătoare pentru sistemul tău nervos decât o febră şi că o predispoziţie pentru mânie continuă nu contribuie la sănătatea trupului tău. Următorul pas care rezultă din mânie este să fii irascibil, şi aceasta e tot una cu furia. Să punem deoparte aceasta odată pentru totdeauna şi să ascultăm pur şi simplu de porunca „Nu te mânia”.

Margaret Bottome

Auzită din întâmplare într-o livadă

Spunea Prigoarea către Vrabie:

    „Mi-ar place într-adevăr să ştiu

Pentru ce aceste fiinţe umane neliniştite

    Se agită şi se îngrijorează atât”.

Spunea Vrabia către Prigoare:

    „Prietene, eu cred că trebuie să fie

Din cauză că nu au un Tată ceresc

    Ca Acela care are grijă de tine şi de mine”.

Elizabeth Cheney

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.1526

Frumoasa restaurare a lui Israel, vestită în prima parte a capitolului, va fi precedată de lacrimi amare. Este zugrăvit acum tabloul poporului necăjit, prin imaginea Rahelei, soţia lui Iacov, careşi plânge copiii pierduţi. (Aşa cum se întâmplă deseori în Scriptură, v. 15 şia găsit deja o împlinire, parţială, cu prilejul masacrului pruncilor din Betleem: Matei 2.18). Este însă vorba pentru acest popor de o întristare după voia lui Dumnezeu, care „lucrează pocăinţă spre mântuire, de care nuţi pare rău” (2 Corinteni 7.10). Versetele 1820 ne arată că Dumnezeu este foarte sensibil la expresia unei asemenea tristeţi. Săl ascultăm pe Efraim relatânduşi istoria. Corecţia divină a fost salvatoare, determinândul să se convertească, cufundat întro pocăinţă autentică; iar când sa cunoscut pe sine (când a înţeles cu adevărat ce era el), a fost copleşit de ruşine. Şia condamnat tinereţea vinovată şi neîmblânzită. Poate face fiecare dintre noi o relatare asemănătoare? Până atunci, să ascultăm şi cum anume Îi place lui Dumnezeu să ne numească: „un fiu scump, un copil plăcut” (sau: un copil al desfătărilor; v. 20). Confesiunea noastră va fi imediat întâmpinată de o mărturie personală şi intimă a dragostei eterne, precum şi de resursele care o însoţesc: „Am săturat sufletul obosit şi am îndestulat orice suflet întristat” (v. 25).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 17:11-19

MAJORITATEA NERECUNOSCĂTOARE

Isus a a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt?” Luca 17:17

Cu mulţi ani în urmă, Arthur Vandenberg, senatorul statului Michigan, s-a întors acasă ca să candideze pentru o nouă perioadă legislativă. A vizitat pe mulţi, a strâns mâini şi a solicitat oamenii să voteze pentru el. Intr-un orăşel a vizitat o familie, ai cărei membrii fuseseră ajutaţi de el într-un mod sau altul. Când i-a spus capului de familie că ar aprecia mult sprijinul lui la alegerile care urmau să vină, bătrânul i-a răspuns: „îmi pare rău, dar vom vota pentru adversarul dumneavoastră”. „Bine, a spus senatorul,
apreciez sinceritatea dumitale. Dar pot să te întreb de ce nu poţi vota pentru mine?” „Pentru că”, a spus bătrânul, n-aţi făcut nimic pentru noi în ultima vreme.”

Cei nouă leproşi din textul nostru de azi au fost mult mai lipsiţi
de recunoştinţă decât acest om. Domnul i-a curăţit de boala lor fatală, şi cu toate acestea au plecat mai departe, să se bucure de noua lor libertate pe care o găsiseră, şi nu mai auzim nimic despre ei. Numai un singur lepros s-a întors la Isus, pentru a-şi exprima gratitudinea şi a I se închina.

Cum au putut cei nouă să fie atât de lipsiţi de recunoştinţă? Pentru a găsi un răspuns, tot ce trebuie să facem este să privim în propriile noastre inimi. Cât de repede uităm tot ce suntem sau ce avem din mâna lui Dumnezeu! Trebuie continuu să hrănim harul recunoştinţei prin rugăciune, laudă, şi slujirea altora. Aceasta ne va păzi de-a lua binecuvântările Domnului ca pe un drept, crezând că le merităm.

Fie ca noi să nu fim niciodată parte din majoritatea nerecunoscătorilor.    – D.J.D.

Lăudaţi pe Domnul toţi ai Lui,

Cei ce ştiţi că toate-I datorăm.

Bucuroşi-naintea Domnului

Cu tot ce-avem să ne-nchinăm.    – Kelly

Dumnezeu nu ne datorează nimic ci ne dăruie totul

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ei au zis: „Veniți, și să-i nimicim ca națiune și să nu mai fie amintit numele lui Israel”.
Psalmul 83.4

Ce au în comun faraon din Exod, Haman agaghitul și Adolf Hitler? O ură atroce împotriva poporului Israel. Însă ei nu doar că l-au urât pe Israel, ci au și pus în practică planuri de a-l șterge de pe fața pământului. Care este sursa unei astfel de uri și de ce persistă ea chiar și astăzi? Lumea recunoaște existența acestei uri iraționale împotriva iudeilor și a numit-o antisemitism. Au fost făcute studii academice pentru a determina rădăcina ei, însă rezultatele sunt inconcludente.

N-ar trebui decât să fie deschisă Biblia pentru a găsi răspunsul. Sămânța lui Avraam (prin Iacov și Isaac) a fost linia prin care a venit Mesia (Galateni 3.16). Nu poate exista nicio îndoială că a fost planul lui Satan să folosească decretul lui faraon de a-i distruge pe copiii evrei de parte bărbătească sau să folosească complotul nelegiuit al lui Haman (Estera 3.6), pentru a împiedica scopul lui Dumnezeu de a-L trimite pe Fiul Său în această lume. Dacă poporul Israel era distrus, ar fi fost distrusă și linia prin care Mesia avea să vină, iar noi nu mai puteam fi răscumpărați.

Dar care este explicația pentru acțiunile celor din timpurile moderne, precum Hitler, care au acționat după ce Mesia a venit? De ce dorește încă Satan să extermine poporul evreu? Biblia promite că Dumnezeu îl va restabili și îl va binecuvânta pe Israel. Împărăția milenială a lui Hristos își va avea centrul în acea țară. Prin urmare, Satan încearcă din nou să împiedice împlinirea făgăduinței lui Dumnezeu și să-l distrugă pe Israel. Însă Dumnezeu S-a folosit de această ură pentru a-i disciplina pe iudei, înspre binele lor final și înspre împlinirea planurilor Lui, după cum este scris: „Pentru că mânia omului Te va lăuda” (Psalmul 76.10). Dorința vrăjmașului este de a-i distruge, însă el nu poate face decât ce îi este îngăduit, fiindcă, în cele din urmă, Dumnezeu va fi glorificat prin poporul Său ales.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci Domnul dă înțelepciune; din gura Lui iese cunoștință și pricepere.
Proverbe 2.6

Sfaturi

Dacă nu ai cu cine vorbi despre problemele tale, vorbește cu Dumnezeu care este tot timpul prezent și disponibil.

Dacă necazurile te copleșesc, încredințează-ți viața și viitorul tău lui Dumnezeu. Nicio problemă nu este prea mică pentru El și nici prea mare ca să-i facă față.

Vino cu sinceritate la Mântuitorul și vei găsi odihnă pentru sufletul tău.

Înainte ca să arăți cu degetul și să condamni pe altul, adu-ți aminte că nimeni dintre noi nu este fără păcat și noi toți suntem răspunzători în fața Creatorului nostru.

Înainte ca să te plângi de greutățile vieții, gândește-te la cineva care a murit de tânăr.

Când ești obosit de sarcinile de serviciu, gândește-te că mulți doresc un loc de muncă.

Încearcă să trăiești în așa fel, încât să nu te faci remarcat acolo unde ești, însă să ți se simtă lipsa imediat ce nu mai ești acolo.

Nu te ruga numai ca să scapi de necazuri. Nu te ruga numai ca să dobândești mângâie-re în suflet. Roagă-te să ți se dea putere să faci voia lui Dumnezeu în toate situațiile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CE ÎNSEAMNĂ SĂ TE POCĂIESTI?

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire.”  (2 Cor. 7:10)

     Cuvântul „pocăință” înseamnă să-ți recunoști păcatul, să te lepezi de el, să cauți iertarea lui Dumnezeu și să încerci să trăiești altfel. Înseamnă să faci stânga-mprejur și s-o iei în direcția bună. Dacă parcurgi cincizeci de kilometri în direcția greșită, trebuie să faci cale întoarsă și să parcurgi cincizeci de kilometri înapoi. La început, lucrul acesta te poate descuraja. Însă e benefic, deoarece data viitoare te vei gândi de două ori înainte s-o apuci într-o oarecare direcție. Pocăința înseamnă uneori să le restitui altora anumite lucruri. Zacheu a fost un vameș care s-a îmbogățit din taxele suplimentare percepute de la oameni.

Dar după ce L-a întâlnit pe Domnul Isus, el a spus – fără să-l învețe sau silească cineva: „dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit.” (Luca 19:8) Dumnezeu este bucuros să-ți ofere iertarea, dar poate îngădui și unele consecințe dureroase ale păcatului tău, pentru a te motiva să-I devii supus: „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11).

Diavolul va încerca să-ți spună că harul lui Dumnezeu nu poate ajunge până la tine – dar nu e adevărat! Fiul risipitor și-a pierdut moștenirea și a ajuns la cocina porcilor.

Însă în ziua în care s-a hotărât să se întoarcă, tatăl său a alergat să-l întâmpine și i-a redat drepturile depline de fiu în familie. Dumnezeu va face același lucru și pentru tine. „Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7)

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Zideşte pe temelia ispăşirii

… daţi mădularele voastre în robie dreptăţii. spre sfinţire. Romani 6:19

Eu nu mă pot mântui şi sfinţi singur; nu pot face ispăşire pentru păcat; nu pot răscumpăra lumea; nu pot să îndrept ce este rău, să purific ce este impur, să sfinţesc ce este nesfânt. Toate acestea sunt lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Am eu credinţă în ceea ce a făcut Isus Cristos? El a făcut o Ispăşire perfectă; m-am desprins eu să fiu tot timpul conştient de acest lucru? Cea mai mare nevoie nu este de a face lucruri, ci de a crede lucruri. Răscumpărarea făcută de Cristos nu este o experienţă, ci este marele act pe care Dumnezeu 1-a realizat prin Cristos; pe aceasta trebuie eu să-mi zidesc credinţa. Dacă-mi zidesc credinţa pe experienţa pe care o am, voi produce cel mai nebiblic tip de viaţă – o viaţă izolată, având ochii aţintiţi asupra propriei mele curăţii. Fereşte-te de această evlavie care nu se bazează pe ispăşirea făcută de Domnul. Ea nu foloseşte la nimic, decât să-ţi dea o viaţă de izolare; îi este nefolositoare lui Dumnezeu şi e o neplăcere pentru oameni. Măsoară orice experienţă pe care o ai după standardul Domnului nostru. Nu putem face nimic care să-I placă lui Dumnezeu dacă nu zidim deliberat pe temelia ispăşirii.

Ispăşirea făcută de Isus trebuie să se realizeze în moduri practice Şi discrete în viaţa mea. De fiecare dată când ascult. Dumnezeu este de partea mea, astfel că harul lui Dumnezeu şi ascultarea naturală lucrează împreună în perfectă armonie. Ascultarea înseamnă că mi-am pus deplin încrederea în Ispăşire; ascultarea mea este întâmpinată imediat de bucuria harului supranatural al lui Dumnezeu.

Fereşte-te de evlavia care nesocoteşte viaţa naturală, aceasta este o înşelătorie. Vino mereu la scaunul de judecată al Ispăşirii – ce spune Ispăşirea în cutare sau cutare lucru?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Răscumpăraţi vremea, căci zilele sînt rele”. EFESENI 5:16

În textul acesta insuflat de Duhul Sfînt, timpul nostru este privit ca o valoare care trebuie considerată şi recîştigată. În Cuvîntul lui Dumnezeu, expresia de „răscumpărare” are un adînc şi solemn înţeles şi referindu-se la oameni, înseamnă a elibera pe captivi (păcătoşi) din captivitatea (robia) păcatului, plătindu-se un preţ enorm pentru ei. Domnul Isus ne-a răscumpărat plătind acest preţ pentru noi (Ef. 1:7), de aceea noi nu mai sîntem ai noştri ci ai Aceluia care ne-a cumpărat (1 Cor. 6:20). Timpul nostru, care a devenit acum foarte preţios, trebuie răscumpărat din mîna aceluia care ne face să-l irosim fără nici un folos şi Domnul vrea să ne înveţe că timpul nostru îi aparţine Lui. El să ne dea harul şi puterea ca să împlinim zilnic tot ce este după voia Lui. El vrea să ne atragă atenţia cu privire la timpul pe care-1 pierdem în lucruri inutile şi poate chiar contrarii poziţiei pe care o avem acum în Hristos, ca făpturi noi, şi astfel de lucruri se războiesc cu sufletul şi ne împiedică să împlinim în întreaga zi, tot ce este compatibil cu firea cea nouă.

Diavolul dispută timpul nostru şi de aceea Cuvîntul ne spune să-l răscumpărăm pentru a-l folosi pentru Dumnezeu şi slava Lui şi nu pentru Cel Rău. Această răscumpărare a timpului din mîna vrăjmaşului este un act hotărît pentru copilul lui Dumnezeu care are o atitudine stăruitoare şi în privinţa timpului, ca să nu-1 mai piardă ca înainte. Apostolul Pavel reaminteşte efesenilor că ei sînt chemaţi să umble ca nişte copii ai luminii în contrast cu întunericul în care trăiau altădată. în felul acesta ei vor răscumpăra vremea pe care înainte au pierdut-o pentru o lume de întuneric şi păcat. Cu toate că noi sîntem răscumpăraţi de Domnul Isus şi ştim cît L-a costat această lucrare măreaţă, pierdem totuşi adesea o mulţime de timp. Să ne gîndim, de pildă, la ziua de ieri; cît timp I-am dat Domnului Isus şi ce-am făcut cu restul. A da din timpul nostru, scumpului Mîntuitor înseamnă a face ceva pentru fraţii Lui. „Mie Mi le-aţi făcut!” Cît timp din ziua de ieri am folosit pentru citirea Cuvîntului lui Dumnezeu şi în rugăciune? Şi dacă mergem cu gîndul înapoi, în timp, vom vedea cîtă vreme am pierdut şi pe care nu o vom mai recupera niciodată. Copii ai lui Dumnezeu, vremea aproape s-a dus, venirea Domnului este extrem de aproape; să-L rugăm să ne dea harul şi puterea de a face orice putem pentru El ca să nu ne trezim într-o zi, cu mîinile goale înaintea Lui. Să-I mărturisim cu adînc regret tot timpul pierdut, toate ocaziile pe care nu le-am folosit şi să umblăm de acum înainte ca nişte copii ai luminii. Un venerabil credincios spunea unui tînăr: „Nu mă îndoiesc că ai vrea să faci ceva pentru Domnul Isus, dar ce este cel mai bine este să faci totul ca pentru El”. Dumnezeu vrea să folosească pentru El ce este cel mai bun în viaţa noastră: TIMPUL NOSTRU!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dumnezeiasca lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui”. 2 Petru 1:3

Petru spune la începutul scrisorilor lui, că el este robul şi apostolul lui Isus Hristos şi scrisoarea lui este valabilă pentru aceia care au căpătat o credinţă de acelaş preţ prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos. Aceia care spun: „Nu este nimeni drept, şi nimeni nu are o inimă curată”, aceia n-au primit această credinţă preţioasă. Există o singură dreptate, care este valabilă înaintea lui Dumnezeu, care este dreptatea lui Dumnezeu. Este scris „Domnul care este dreptatea noastră”. Și în această privinţă este inclusă credinţa preţioasă. Prin cunoaşterea Mântuitorului, putem privi mai adânc harul şi primim mult har şi pace. Pentru că şi pacea trebuie să se înmulţească, ea să fie scopul nostru. Cu cât avem o cunoaştere mai adâncă, cu atât avem mai multă putere dumnezeiască, care ne ajută la viaţă şi evlavie. Deci un trai dumnezeiesc nu constă din căderi şi ridicări. Prin trai dumnezeiesc înţelegem o viaţă de biruinţă, o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Aceasta o lucrează Hristos în noi, atât voinţa cât şi înţelepciunea, şi noi suntem plăcuţi înaintea Celui Prea Înalt. Aceasta înseamnă viaţă de credinţă. Prin credinţă a fost plăcut Enoh înaintea lui Dumnezeu. El a umblat 300 de ani cu Dumnezeu şi a născut fii şi fiice, apoi a fost răpit, deci nu a văzut moartea. Aceasta este o pildă pentru răpire. Cel care va avea credinţă va putea merge cu Isus când El va reveni. Dacă dăm dreptate Cuvântului lui Dumnezeu vom putea cunoaşte pe Isus şi prin aceasta vor înceta căderile şi vom duce o viaţă echilibrată.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CE SFINŢEŞTE DARURILE NOASTRE?

Apoi preotul să ungă cu sânge coarnele altarului pentru tămâia mirositoare, înaintea Domnului. Levitic 4.7

Altarul pentru tămâia mirositoare este locui unde sfinţii aduc înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi laudele lor, şi este de folos să ne gândim că acest altar a fost stropit cu sângele jertfei celei mari. Această stropire face ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu. El vede sângele Fiului Său şi primeşte prinoasele noastre. Să privim ţintă cu ochii noştri sângele acestei jertfe, singura jertfă care este adusă pentru păcatele noastre. Păcatul se ascunde chiar şi în lucrurile noastre sfinte şi nici căinţa noastră, nici credinţa noastră, nici rugăciunea şi nici faptele noastre bune, n-ar fi primite de Dumnezeu, fără acest sânge al jertfei de ispăşire. Mulţi râd şi se supără când aud de acest „sânge”; dar acest sânge este temelia mângâierii noastre şi nădejdea noastră. Acest sânge fiind uns pe coarnele altarului este mai uşor de văzut când ne apropiem de Dumnezeu. Sângele dă putere rugăciunii, de aceea el este pus pe coarnele altarului, coarnele fiind semnul puterii. El este „înaintea Domnului” şi trebuie să fie şi înaintea noastră. El este deja pe altar, înainte ca să aducem noi tămâia, adică rugăciunile noastre; sângele este acolo ca să sfinţească jertfele şi darurile noastre. Să ne rugăm dar cu încredere, pentru că jertfa fără cusur a fost adusă în persoana Domnului Hristos, ea a fost primită de Tatăl, sângele a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru şi rugăciunile făcute cu credinţă sunt o mireasmă de bun miros pentru Domnul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare? Evr. 2,3.

Această întrebare e pusă de scriitorul acestei epistole după ce în capitolul întâi ne-a prezentat măreața Persoană a Domnului Isus; „Dumnezeul și Mântuitorul Isus Hristos.” (Tit 2.13). El este Acela care „a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta măriri în locurile prea înalte.” (Evrei 1.3). Pe bună dreptate putem întreba: „Cine va scăpa dacă stă nepăsător sau chiar se împotrivește dragostei Lui?” Dumnezeu a făcut prin dăruirea Fiului Său o lucrare atât de mare care poate să ne mântuiască, deoarece noi toți am fost mari păcătoși față de Dumnezeu. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.” (Gen. 6.5). Noi nu eram numai niște păcătoși ci și dușmanii lui Dumnezeu, copiii mâniei și a neascultării. Datoria oamenilor era de neplătit și starea lor dezastruoasă. Dar, „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.” (Rom. 5.20). Oricine primește Vestea Bună de la dragostea lui Dumnezeu care s-a făcut cunoscut prin Domnul Isus, capătă prin credință iertarea păcatelor și Duhul Sfânt va efectua în inimă marea lucrare de transformare și de bucurie deplină. (Faptele Ap. 8.8).

Tot ce face Dumnezeu este dumnezeiesc, mare și desăvârșit: Dumnezeul și Mântuitorul nostru a săvârșit o mare mântuire și statornicește în fiecare om, care primește această mântuire, o mare bucurie.

Să nu fie printre cititorii mei nici unul care să neglijeze această mare mântuire. Ce rămâne pentru cei care neglijează această mântuire? Nimic altceva decât o aspră judecată a lui Dumnezeu cum o găsim scrisă în Apocalipsa 6.17: „Cine poate sta în picioare în ziua cea mare a mâniei Lui?” Această zi o poți ocoli dacă primești pe Domnul Isus prin credință și pocăință adevărată.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, situaţia prezentă apasă la maxim asupra conştiinţei mele în dimineaţa asta. Fă ca mintea mea, simţirile mele, întreaga mea natură să dorească ceea ce ai rânduit Tu pentru mine, ca astfel să ştiu că am făcut ce trebuie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi.» EXOD 22,31

Haideţi să analizam mai în detaliu sintagma «Sfinţenie Domnului» (Exod 28,36). Oare de ce a trebuit să fie îcrustată pe o placă de aur şi fixată pe frunte? Aurul reprezintă în Biblie dumnezeirea. Cine e sfanţ şi rămâne sfânt descoperă Fiinţa lui Dumnezeu, însăşi minunăţia şi frumuseţea naturii divine.

Placa de aur cu inscripţia «Sfinţenie Domnului» trebuia fixată pe frunte, adică acolo unde se află lăcaşul gândurilor omeneşti, locul de unde vin comenzile. Acolo unde este centrul personalităţii umane, acolo vrea Domnul să îşi aşeze mâna şi pecetea «Sfinţenie Domnului». Această sintagmă era încrustată pe o placă: «să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete» (Exod 28,36). Ceea ce este gravat reprezintă dovada unui fapt de necontestat, a unui adevăr imposibil de şters. Prin aceasta Dumnezeu Şi-a pecetluit slujitorul şi a mărturisit în faţa lumii văzute si nevăzute: «El este al Meu!» Placa lui Aaron era pusă acolo unde oricine o putea vedea şi citi ce este inscripţionat pe ea. Deci Aaron nu trebuia să spună: «eu îi aparţin lui Dumnezeu», deoarece lucrul acesta era deja clar şi vizibil. Cei cu adevărat sfinţi vorbesc prin fiinţa lor mai puternic decât prin cuvinte; ei sunt epistole vii ale lui Hristos, epistole pe care oricine le poate citi.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Care poate să vă păzească de orice cădere.

Iuda 24

Într-un anume sens, cărarea spre cer este foarte sigură, dar în alte privinţe, nu există drum mai primejdios. Ea este înconjurată de greutăţi. Un pas greşit – şi cât este de uşor să-1 faci dacă harul lipseşte — şi ne ducem la vale. Ce cărare alunecoasă trebuie să înfrunte unii dintre noi! De câte ori am exclamat împreună cu psalmistul: „Era să mi se îndoaie piciorul, şi erau să-mi alunece paşii” (Psalmi 73:2). Dacă am fi munteni puternici şi cu pasul sigur, nu ar conta atât de mult; dar cât de slabi suntem prin noi înşine! Ne poticnim curând pe cele mai sigure drumuri; alunecăm de pe cele mai drepte cărări. Picioarele noastre slabe nu pot îndura greutatea şi se clatină. Un pai ne face să ne împiedicăm, şi o pietricică ne răneşte. Suntem ca nişte copii care fac primii paşi pe drumul credinţei. Tatăl nostru ceresc ne ţine de mână, altfel am cădea. O, dacă suntem păziţi de cădere, cât este de binecuvântată răbdătoarea putere care veghează zi şi noapte asupra noastră! Gândeşte-te cât de înclinaţi să păcătuim, cât de pregătiţi să alegem pericolul, cât de puternică este tendinţa noastră de a ne arunca la pământ, şi aceste gânduri ne fac să cântăm mai duios ca niciodată: „Slavă Celui care poate să ne păzească de

orice cădere”. Avem mulţi duşmani care încearcă să ne împingă jos. Drumul este greu, şi noi suntem slabi. In plus, duşmanii ne pregătesc ambuscade care ne ies în cale când ne aşteptăm mai puţin. Ei încearcă să ne înşele sau să ne trântească jos cât mai repede. Numai un braţ atotputernic ne poate păzi de duşmanii nevăzuţi care încearcă să ne distrugă. Un asemenea braţ este angajat în apărarea noastră. El este credincios făgăduinţelor Sale. El este capabil să ne păzească de cădere, aşa că ne încredem cu tărie în desăvârşita noastră siguranţă, cu un adânc sentiment al slăbiciunii noastre. Putem să spunem, cu încredere voioasă:

Şi cerul şi pământul luptă contra mea

Dar eu rezist prin ajutor divin

Isus este al Meu, şi-a mea e slava Sa!

Seara

El nu i-a răspuns nici un cuvânt.

Matei 15:23

Cel care caută cu stăruinţă mântuirea în Christos, dar care nu a obţinut încă binecuvântarea, poate să se mângâie cu povestirea din care a fost luat textul. Mântuitorul nu i-a dat imediat femeii binecuvântarea pe care a cerut-o, chiar dacă ea avea mare credinţă în El. El intenţiona să i-o dea, dar El a aşteptat un timp. „El nu i-a răspuns nici un cuvânt”. Nu au fost bune rugăciunile ei? Nu au existat niciodată în lume rugăciuni mai bune. Nu era urgent cazul ei? Era dureros de urgent Nu îşi simţea suficient nevoia? Simţământul nevoii o copleşea. Nu era destul de sinceră? Era foarte sinceră. Nu avea credinţă? O avea într-un asemenea grad, încât până şi Isus s-a mirat, şi a spus: „o, femeie, mare este credinţa ta” (Matei 15:28). Putem să vedem, deci, că deşi este adevărat că credinţa aduce pace, ea nu o aduce pe loc. Sunt anumite motive care cer încercarea credinţei, mai degrabă decât răsplătirea ei. Credinţa fierbinte poate fi ascunsă în suflet ca o sămânţă care nu a înflorit şi nu a rodit încă pace. Tăcerea dureroasă a Domnului este o încercare grea pentru multe suflete, dar încă şi mai greu de suportat este un răspuns tăios şi aspru ca acesta: „nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei” (vers. 26). Mulţi oameni aşteaptă cu plăcere răspunsul Domnului, dar nu sunt toţi la fel. Unii, ca temnicerul, se întorc de la întuneric la lumină într-un singur moment (vezi Fapte 4:23-33), dar alţii sunt plante care cresc mai încet. In locul sentimentului că eşti iertat, poţi primi un simţământ mai adânc al păcatului. Într-un asemenea caz, trebuie să ai răbdare şi să înduri lovitura grea. Sărmană inimă, chiar dacă Christos te poate lovi sau măcelări în sens spiritual, chiar dacă te ucide, încrede-te în El (vezi Iov 13:5). Deşi îţi poate da un răspuns mânios, crede în iubirea inimii Sale. Te implor, nu renunţa să-ţi cauţi învăţătorul din cauză că nu ai obţinut încă bucuria după care tânjeşti. Încrede-te în EL şi continuă să depinzi numai de El, chiar şi atunci când nu poţi spera să te bucuri.

IZVOARE IN DEŞERT

Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare. (Isaia 30:18)

Cea mai verde iarbă se găseşte acolo unde cad cele mai multe ploi. Deci presupun că ceaţa şi ploaia măruntă a Irlandei sunt cele care o fac să fie „Insula de smarald”. Şi acolo unde găseşti ceaţa larg răspândită a necazurilor şi ploaia măruntă a suferinţei, vei găsi întotdeauna inimi verzi ca smaraldul care sunt pline de frunzişul frumos al mângâierii şi dragostei lui Dumnezeu.Dragă creştine, să nu spui: „Unde sunt toate rândunelele? Toate s-au dus – au murit”. Nu, nu au murit. Pur şi simplu au traversat în zbor marea albastră şi adâncă, zburând spre un pământ îndepărtat; dar ele se vor întoarce din nou în curând.Copil al lui Dumnezeu, să nu spui: „Toate florile au murit – iarna le-a omorât, aşa că s-au dus”. Nu! Deşi iarna le-a acoperit cu o haină albă de nea, ele îşi vor scoate iarăşi capetele şi vor fi vii foarte curând.O, credinciosule, să nu spui că soarele a ars complet, doar pentru că l-a ascuns un nor. Nu, el e încă acolo, plănuind o vară pentru tine; pentru că atunci când va străluci din nou, va face ca acei nori să-şi picure ploile de aprilie, fiecare din ele o mamă pentru o minunată floare de mai.Mai presus de toate, ţine minte – când Dumnezeu Îşi ascunde faţa de tine, să nu spui că te-a uitat. Pur şi simplu El aşteaptă puţin ca să te facă să-L iubeşti mai mult. Şi odată ce va veni, te vei bucura cu inexprimabila „bucurie a Domnului” (Neemia 8:10). Aşteptarea Lui îţi exersează darul de har şi-ţi testează credinţa. De aceea continuă să aştepţi cu nădejde, pentru că deşi promisiunea poate să întârzie, niciodată nu va veni prea târziu. Charles H. Spurgeon

O, fiecare an îşi are iarna lui,

    Şi fiecare an îşi are ploaia lui –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Când frunze noi înmuguresc în pădure,

    Şi iarba încolţeşte verde pe câmpii,

Şi lalelele se mândresc cu florile lor –

    Şi păsările merg din nou spre nord.

O, fiecare inimă îşi are necazul ei,

    Şi fiecare inimă îşi are durerea ei –

Dar întotdeauna vine o zi

    Când păsările merg din nou spre nord.

Este cel mai minunat lucru să-ţi aminteşti,

    Dacă curajul începe să te lase,

Când zilele reci şi întunecate se sfârşesc –

    Că păsările merg din nou spre nord.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 31.114

Puţine pasaje din Vechiul Testament exprimă dragostea lui Dumnezeu întrun mod atât de emoţionant cum o fac v. 114. Ce dragoste necondiţionată, manifestată faţă de fiinţe care nu au nimic plăcut şi a cărei măreţie este scoasă în evidenţă tocmai prin îndepărtarea noastră! „Domnul mi Sa arătat de departe” (v. 3). Să ne gândim la tot drumul străbătut de Fiul lui Dumnezeu pentru a ajunge până la noi. Iubirea Dumnezeului veşniciei este o iubire veşnică. Dragostea este însăşi natura Lui (1 Ioan 4.8,16), iar fiecare credincios este în mod personal ţinta acestei iubiri din veşniciile trecute.

La chemarea entuziastă din cap. 3.4: „Tatăl Meu! Tu eşti călăuza tinereţii Mele!”, Domnul poate acum răspunde: „Eu îi voi fi tată lui Israel” (v. 9). El va fi sensibil la lacrimile poporului Său, pe care odinioară „la răscumpărat din mâna unuia mai tare decât el” (v. 11) şi îl va strânge cum îşi adună un păstor turma.

Versetele acestea ne aduc aminte fiecăruia în parte de o binecuvântare autentică. Dumnezeu ne iubeşte nu numai când ne copleşeşte cu haruri văzute (cum va face pentru poporul Lui pământesc, potrivit măreţelor declaraţii din v. 714), ci şi în momentele noastre cele mai întunecate; chiar atunci când din vina noastră am pierdut bucuria comuniunii Sale, El nu încetează să Se gândească la noi.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 37:1-9

DĂ LUMEA TA LUI DUMNEZEU

Încredinţează-ţi soarta in mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra. Psalmul 37:5

Când încercăm să ne conducem vieţile fără ajutorul Domnului, dăm de necazuri. De aceea trebuie să învăţăm că Dumnezeu vrea ca noi să-I dăm Lui poverile noastre.

În cartea sa „Believe and Belong” (Crede şi aparţine), Bruce Larson povestea cum ajuta el pe mulţi oameni cărora le venea greu să-şi dăruiască vieţile lui Cristos. „De mai mulţi ani am lucrat la New York şi am oferit consiliere spirituală în biroul meu multor oameni care oscilau între da şi nu. Adesea le sugeram să vină cu mine într-o scurtă plimbare până la o clădire importantă din strada a cincea. La intrarea în clădire era o statuie uriaşă a lui Atlas, un bărbat minunat proporţionat, cu toţi muşchii încordaţi, ţine globul pământesc pe umerii lui. Era cel mai puternic bărbat din lume, care de-abia se mai ţinea pe picioare sub povara aceasta. ‘Vezi,¹ spuneam arătând spre statuie, acesta este un mod de-a trăi, în-
cercând să cari lumea pe umerii tăi. Dar acum, vino cu mine să trecem strada¹. Pe partea cealaltă a străzii a cincea, este catedrala Sfântul Patric, şi acolo în spatele altarului este o statuie mică a copilului Isus, poate de 8 sau 9 ani, care fără nici un efort ţine globul pământesc într-o mână.”

În loc să încercăm să ducem povara problemelor noastre singuri, trebuie să le dăm Celui ce poate să le mânuiască. Păstrezi poverile numai pentru tine? Eşti încovoiat sub greutatea lor? Este vremea să dai lumea ta – îngrijorările tale – lui Cristos!    – D.C.E.

Truditor împovărat de grijuri şi dureri,

Călător cu ochii trişti şi pieptul cu suspine,

Lângă tine aşteaptă Purtătorul de poveri

Puternic, ca să poarte povara-ţi, şi pe tine.    – Anonim

Nimeni nu este suficient de puternic să-şi poarte poverile singur.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Dezbrăcând stăpânirile și autoritățile, le-a făcut de rușine în public, triumfând asupra lor prin cruce.
Coloseni 2.15

La cruce a fost rezolvată pentru totdeauna întreaga chestiune a binelui și a răului. Acolo s-au adunat laolaltă toate forțele binelui și ale răului. Acolo păcatul s-a ridicat cu toată puterea sa împotriva lui Dumnezeu și acolo Dumnezeu S-a manifestat în judecata Sa făcută asupra păcatului. Niciodată creatura răzvrătită n-a fost mai cutezătoare ca acolo. Niciodată păcatul nu se manifestase la fel. Venise prilejul lui: Fiul lui Dumnezeu Se afla în mâinile păcătoșilor.

Venise momentul ca pământul să lepede orice frâu al cerului. Vrăjmășia națiunilor, complotul iudeilor, răutatea lumii – toate s-au îndreptat împotriva lui Hristos. Nu voiau ca Omul acesta să domnească peste ei. Puterile, stăpânirile și autoritățile răutății s-au combinat într-un efort disperat de a înclina balanța către victoria răului.

Domnul a numit acest timp „ceasul” omului (Luca 22.53). De la cădere și până la acel ceas, omul fusese ținut în frâu de mâna lui Dumnezeu. Omul umpluse pământul de violență și de desfrânare, vărsase sânge nevinovat, încălcase legea, se închinase demonilor, îi omorâse pe slujitorii lui Dumnezeu și Îl urâse pe Hristos, venit acum în har și în dragoste. Vrăjmășia omului fusese însă sub controlul lui Dumnezeu. Acum însă, „ceasul” lui venise. Era liber de controlul și de frâul cerului, iar universul era spectator al felului cum omul își folosea această libertate. Libertatea lui însă s-a dovedit, încă o dată, a fi doar ruină. La fel ca turma de porci din Gadara, el s-a năpustit de pe culme în ruină; și aceeași putere a fost cea care a lucrat în ambele cazuri.

J W H Nichols

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Rămâi cu noi, căci este spre seară, și ziua aproape a trecut”. Și a intrat să rămână cu ei.
Luca 24.29

Rămâi cu noi

Când privim în evanghelii grija părintească a Mântuitorului față de ai Săi, putem să ne întrebăm: ce au simțit oare inimile ucenicilor ca-re se îndreptau spre Emaus, când Călătorul străin le-a vorbit pe drum? O astfel de explicație a Scripturilor nu au auzit niciodată. Călătorul necunoscut lor, care este punctul central al Scripturii, le-a explicat ce era cu privire la El. Suferințele Sale și întoarcerea în slavă erau subiectele principale ale învățăturii. Cât de mult s-au bucurat inimile celor doi, se deduce din faptul că au stăruit de Călător să rămână cu ei, atunci când El a dorit să meargă mai departe. Nu a fost o simplă invitație, ci o stăruință care nu permitea refuz. Nu voiau să se despartă de Învățătorul, care le explica așa de clar Scriptura. Putea refuza oare Domnul o astfel de dorință atunci sau acum? Desigur, nu!

Cine este atent la cele spuse de Scriptură și la evenimentele care se petrec în apropierea și îndepărtarea noastră, va fi conștient că ziua mântuirii aproape a trecut. Prin toate mijloacele, Dumnezeu ne îndeamnă: „Nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii”. La ușile încuiate din pricina păcatelor, Mântuitorul bate și prin aceste rânduri. El vrea să aducă pacea în suflete. Și cine L-a primit pe Mântuitorul în inimă, va spune cu bucurie Domnului: „Rămâi cu noi!”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CRITICI, ANTRENORI, SUSTINĂTORI

„Un cuvânt spus la vremea potrivită este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ din argint.” (Prov. 25:11)

     Din punctul de vedere al reacției și atitudinii, cei din jur se împart în: critici – care scot în evidență ceea ce este greșit și te lasă cu un gust amar în ceea ce te privește; antrenori – îți arată ce ai greșit, te învață cum să te corectezi și te lasă cu un sentiment de bine în ceea ce te privește; și susținători – cei care îți ridică moralul, își oferă ajutorul și te asigură că poți reuși, dacă perseverezi. Așadar, pe cine ai prin preajmă?! Și, mai important: dintre care ești tu? Dacă ai tendința să fii una dintre acele persoane ambițioase, orientate spre scop, antrenarea cuiva poate fi o provocare pentru tine. Poate faci parte din școala acelora care cred că o remunerație corectă ar trebui să fie o încurajare suficientă pentru cineva – mai ales dacă un angajat este recompensat cu generozitate. Dacă ești așa – ai grijă! Ești blocat în „epoca de piatră” și ai nevoie disperată de o schimbare a gândirii!

Dacă vrei ca oamenii să fie productivi, învață și propune-ți să-i formezi. Poate spui: „Dar nu am o înclinație naturală spre a antrena jucătorii slabi. Vreau doar să-i elimin!” Stai puțin: tu ai de-a face cu o ființă umană, care este o persoană iubită și prețuită de Dumnezeu! Și, cu puțină încurajare, dacă pui umărul și comunici mult, poți ajunge să ai un nivel de productivitate și de loialitate de care superstarul cel înfumurat nu este capabil! Da, dacă ai „un măr stricat” în grămada ta de mere, trebuie să scapi de el înainte să contamineze întregul coș. Dar înainte să recurgi la îndepărtarea cuiva, încearcă să-l motivezi! Unii dintre cei cu care lucrezi trebuie să primească o viziune clară și să li se dea de înțeles că pot lua și ei parte la ea. Apoi, trebuie să li se explice care sunt stimulentele și răsplata care rezultă în urma participării lor la echipa care împlinește viziunea. Analizează, identifică, decide-te… și plasează-te!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Numai Cristos

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Nu este umililor să ni se spună că trebuie să venim la Isus? Să ne gândim la lucrurile pentru care nu vrem să venim la Isus Cristos. Dacă vrei să ştii cât eşti de sincer, verifică-te prin aceste cuvinte; ..Veniţi la Mine”. în fiecare domeniu în care nu eşti sincer, mai degrabă vei comenta în loc să vii, mai degrabă vei apela la răspunsuri evazive în loc să vii, mai degrabă vei trece prin întristări în loc să vii; vei face orice numai să n-ajungi să faci ultimul pas, care ţi se pare o nebunie de nedescris: „Vin aşa cum sunt”. Cât timp mai există în tine o cât de mică urmă de impertinenţă spirituală, aceasta se va manifesta prin faptul că aştepţi ca Dumnezeu să-ţi spună să faci un lucru mare, pe când tot ce-ţi spune El este: „Vino”.

„Vino la Mine.” Când vei auzi aceste cuvinte, vei şti că trebuie să se întâmple ceva în tine înainte de a putea veni. Duhul Sfânt îţi va arăta tot ce trebuie să faci ca să pui toporul la rădăcina oricărui lucru care-ţi opreşte înaintarea. Nu vei înainta niciodată până când nu vei fi gata să faci acest lucru. Duhul Sfânt îţi va arăta care este acel lucru de neclintit în tine, dar El nu-1 poate clinti din loc dacă tu nu vrei să-L laşi să facă aceasta.

Cât de des ai venit înaintea lui Dumnezeu cu cererile tale şi apoi ai plecat spunându-ţi: „Oh. de data aceasta am procedat bine!’”; şi totuşi, pleci fără nimic, în timp ce Dumnezeu stă cu mâinile întinse, nu numai ca El să te primească pe tine, ci şi pentru ca tu să-L primeşti pe El. Gândeşte-te la răbdarea fără margini, de neînfrânt şi neobosită a lui Isus: „Veniţi la Mine”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El care n-a cruţat pe însuşi Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” ROMANI 8:32

Cuvîntul acesta este răspunsul lui Dumnezeu la toate nevoile inimii omeneşti. Nevoile inimii omului… ce lume de nevoi! Nimeni nu se cunoaşte deplin pe sine; nimeni nu poate să pătrundă pînă în adîncul propriei lui inimi, cu toate capabilităţile ei, cu aspiraţiile şi dorinţele ei cunoscute sau ascunse. Dar Dumnezeu are un răspuns pentru fiecare din aceste nevoi, nimic nu-I scapă, nimic nu-I este imposibil. Nevoile inimii omului se întind cît vezi cu ochii… şi toate pot fi satisfăcute în Domnul Hristos, dacă ele intră în limitele voii Lui Dumnezeu şi izvorăsc dintr-o inimă curată şi predată în întregime. Dumnezeu care a revărsat cu dărnicie peste noi atîtea bogăţii de har, roade ale jertfei Fiului Său Prea iubit, ar putea El să limiteze rîvna pe care o are pentru noi, curgerea liberă a rîului de har care a izvorît de la cruce? Ar putea El să reţină ceva din binefacerile Sale? Ar face El rezerve faţă de întinderea dragostei Lui? Fluviul îndurării Lui nu va continua să curgă de acolo de unde a ţîşnit? Şi dacă prin harul Lui am ajuns la acest izvor, Il vom vedea noi secînd? Fi-vom noi decepţionaţi? NU, căci cuvîntul acesta, din versetul de care ne ocupăm, ne face să ne amintim de punctul de plecare al primirii şi sfinţirii noastre prin har. Realizăm astfel ce binecuvîntări nespuse posedăm în slăvita mîntuire pe care o avem în Isus Hristos, Domnul nostru, în care sînt cuprinse toate comorile Dumnezeirii. In declaraţia acestui verset ne este asigurată întreaga binefacere cu toate foloasele de o valoare veşnică şi care izvorăsc din jertfa Mîntuitorului nostru.

In ce priveşte trecutul nostru, avem siguranţa că sîntem răscumpăraţi prin sîngele Său, iar în ce priveşte prezentul şi viitorul pentru a putea trăi o viaţă nouă, versetele care urmează, 33-39, sînt cea mai puternică confirmare cu privire la siguranţa pe care o avem în Domnul Isus. Oricare şi oricît de multe ar fi fost păcatele noastre, Domnul Hristos a triumfat asupra lor prin cruce şi acum sîntem iertaţi şi izbăviţi. Acum trăim viaţa Lui de înviere, El locuieşte în noi prin Duhul Sfînt şi Dumnezeu ne-a dat în adevăr „împreună cu El toate lucrurile”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi” (2 Cor. 8:9). Dumnezeu să ne dea harul să aşteptăm numai de la El, ca să primim în dar tot ce avem nevoie pentru viaţa noastră creştină! Invăţăm să cunoaştem slava Domnului Isus prin faptul că El răspunde la nevoile noastre cum apreciază un sărac binele pe care îl primeşte de la cel bogat. Da, noi învăţăm ce este Domnul Isus prin nevoile pe care le avem şi nu prin încercarea mîndră de a ne ridica pînă la El prin cunoştinţe doctrinare de înaltă factură spirituală. Studierea asiduă a Bibliei nu ne aduce o viaţă creştină adevărată prin acumularea de cunoştinţe doctrinare. Trăirea în dragoste dovedeşte că îl cunoaştem pe Domnul iubirii.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„N-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”. Luca 5:32.

Dacă te-ai decis odată să-L umezi pe Domnul şi să trăieşti aşa cum te învaţă Biblia, doar atunci poţi recunoaşte cu adevărat cât de păcătos eşti şi cum ai lucrat mereu împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Dar atunci să vii, aşa cum eşti, trudit şi împovărat la Isus; căci El te va înviora şi va da odihnă sufletului tău. Dar cum putem veni la El? Supune-te întru totul voiei Lui, Cuvântului Său şi crede tu, ca un păcătos pierdut, că Isus te-a împăcat cu Dumnezeu, deci nu că te va împăca ci te-a împăcat cu Tatăl. Citeşte 2 Cor. 5. Isus a vorbit pentru binele nostru, încă înainte de întemeierea lumii. Este scris: „Cel care va călca porunca lui Moise, va trebui să moară, dacă vor fi doi sau trei martori”. Noi dar, am călcat cu toţii legea lui Moise. Este scris: „Apoi pofta când a zămislit, dă naştere păcatului şi păcatul odată făptuit aduce moartea”. (Iac.1:15); şi anume moartea duhovnicească. Aceasta nu înseamnă altceva decât să fii îndepărtat de Dumnezeu, pierdut. Deoarece păcatul ne desparte pe noi de Dumnezeu. Noi nu am avea nicio scăpare dacă Isus nu ar fi venit ca Mijlocitor pentru noi, ca unul care a luat povara păcatelor asupra Lui şi care a gustat moartea şi încă moartea pe cruce. El a murit deci în locul nostru, El a fost făcut păcat pentru noi şi pentrucă a luat păcatele noastre asupra Lui, ca fiind ale Lui, a trebuit să moară pe lemnul de ocară după dreptatea lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea. Astfel plata păcatelor noastre este plătită şi noi suntem împăcaţi cu Dumnezeu. Această jertfă este valabilă odată pentru totdeauna pentru toţi cei care sunt gata să se căiască. Crede acest lucru!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NICIODATĂ SINGUR

Nu te voi mai numi Părăsită. Isaia 62.4

„Părăsită” este un cuvânt trist, care sună ca un clopot de moarte. Este amintirea celor mai adânci dureri şi vestirea mai dinainte a necazurilor celor mai grele. O prăpastie de nenorociri vedem înaintea noastră când auzim acest cuvânt: „Părăsit”. Părăsit de cineva care urăşte fericirea ta! Părăsit de un prieten încercat în care aveai încredere! Părăsit de cineva apropiat, de care erai legat prin iubire! Părăsit de tată şi de mamă! Părăsit de toţi! Grozavă nenorocire; şi totuşi ea poate să fie îndurată cu răbdare, dacă Dumnezeu ne ocroteşte. Dar ce trebuie să se întâmple pentru a te simţi părăsit de Dumnezeu? Gândiţi-vă la strigătul acela al Domnului Isus, mai amar decât orice: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Am gustat noi într-o anumită măsură, amărăciunea şi veninul cuprinse în acest cuvânt: „Părăsit”? Dacă aşa s-a întâmplat cu noi, să rugăm stăruitor pe Domnul să nu mai vină peste noi această stare de tristeţe şi să nu mai cădem niciodată într-un întuneric aşa de grozav. în răutatea lor, oamenii au strigat în faţa unui sfânt al lui Dumnezeu: „L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l puneţi mâna pe el” (Ps. 70.11). Dar ei se înşeală totdeauna, căci Dumnezeu sileşte pe vrăjmaşii noştri să-şi ia înapoi vorbele sau chiar să tacă. Cu totul deosebită este însă această numire: „Plăcerea Mea este în ea”. Este bucuria care vine după lacrimi. Cei ce au crezut că sînt părăsiţi, să asculte dar aceste cuvinte ale Domnului: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar DUMNEZEU își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, HRISTOS a murit pentru noi. Rom. 5,8.

„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (loan 3.16). Mai mult nu putea Dumnezeu. Isus era Fiul desfătării Lui din veșnicii. El L-a dat la judecată și la moarte. „Pe Cel care n-a cunoscut nici un păcat, El l-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Cor. 5.21). Moartea, plata păcatului trebuia să vină. Ce mișcător când citim în Romani 5.8: „Dar Dumnezeu își arată dragostea față de noi prin faptul că Hristos a murit pentru noi, pe când eram noi încă păcătoși.” Asemănător citim și în Efeseni 2.4: „Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos.” Ceea ce a fost cu neputință pentru Lege a fost posibil pentru Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu a murit pentru noi, pentru păcătoși. După Romani 5.6. El a murit și pentru cei fără putere. Tot în acest capitol Dumnezeu ne lasă să știm că suntem împăcați prin Fiul Său care a murit pentru noi; (vers. 10).

Ce stare tristă a fost aceea în care ne-am găsit odinioară. Eram fără putere, nici odată nu ne puteam salva singuri, eram sub povara mulțimii de păcate, departe de Dumnezeu, fără nădejde în lumea aceasta și pe deasupra mai eram și dușmani care în plină ură ne împotriveam Prea Iubitului Său. Pentru astfel de oameni Dumnezeu a lăsat ca Fiul Său prea iubit să moară, și Fiul și-a dat viața de bună voie ca să ne mântuiască pe veci și să ne apropie de inima Tatălui.

Aceasta este o dragoste nemărginită. Oare să nu fim tot timpul mulțumitori pentru această dragoste măreață?

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Iată, acestea sunt doar marginile căilor Sale… Dar tunetul puterii Lui cine-1 poate înţelege?” (Iov 26:14, RV) Atât de multe dispoziţii rătăcitoare plutesc prin sufletul meu; nu am nici înţelepciune, nici pricepere cu privire la lucrurile legate de Tine până ce Tu nu îmi luminezi întunericul.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Să faci şi o tablă de aur curat şi să sapi pe ea, cum se sapă pe o pecete: „Sfinţenie Domnului.”» EXOD 28,36

Exod 28 este un capitol impresionant despre alegerea divină a Lui Dumnezeu. Domnul alege oameni pentru slujbe sfinte. Cine citeşte întreg capitolul va remarca fără îndoială seriozitatea şi caracterul aparte al ceremoniei consacrării preoţilor în slujbă. Odinioară Domnul a ales numai seminţia lui Levi pentru această slujbă sfântă de preot, dar, în Noul Legământ fiecare credincios născut din nou prin Cristos este împărat şi preot: «care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său. A Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor!» (Apoc. 1,5-6). Dacă privim însă astăzi Biserica lui Isus, vedem din păcate o realitate înspăimântătoare. Mulţi s-au întors la Isus, dar s-au oprit pe «pragul» îndurării Domnului. A te întoarce la El este eliberarea din robia Egiptului spiritual, adică a păcatului. Cine se mai preocupă astăzi cu înţelesul adânc al alegerii pentru slujire? Care au fost la început scopul şi apogeul slujirii? Au devenit cumva leviţii preoţi de dragul preoţiei? A avut slujba lor un scop în sine? Deloc! Ţelul era: «Sfinţenie Domnului!» Un astfel de om I se dăruieşte total lui Dumnezeu şi Îi aparţine Lui cu totul.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Depărteaz-o la adânc, şi aruncaţi-vă mrejele pentru pescuire.

Luca 5:4

Din această povestire învăţăm necesitatea implicării omeneşti. Tragerea năvodului a fost miraculoasă, totuşi nici pescarul, nici barca şi nici uneltele lui nu au fost ignorate. Toate au fost folosite pentru prinderea peştelui. In acelaşi fel, în mântuirea sufletelor, Dumnezeu foloseşte diferite mijloace. Cât timp stă în picioare economia harului, Dumnezeu este mulţumit să se folosească de absurditatea predicii ca să-i mântuiască pe cei care cred. Atunci când Dumnezeu lucrează fără instrumente, El este slăvit, fără îndoială, dar El însuşi a ales acest plan prin care să fie preamărit pe pământ. Mijloacele, prin ele însele, sunt mai degrabă inutile. „Invăţătorule, toată noaptea am trudit şi n-am prins nimic” (Luca 5:5). Care a fost motivul? Nu erau ei pescari îndeletnicindu-se cu chemarea lor specială? Într-adevăr, nu erau lipsiţi de îndemânare; îşi înţelegeau munca. îşi făcuseră meseria fără pricepere? Nu. Le lipsea hărnicia? Nu, fiindcă trudiseră. Le lipsise perseverenţa? Nu, fiindcă trudiseră toată noaptea. Nu era destul peşte în mare? Cu siguranţă că era, fiindcă de îndată ce a venit Mântuitorul, peştii au potopit năvodul. Atunci care este motivul? Este faptul că mijloacele în sine nu au putere, fără prezenţa lui Isus. Nu putem face nimic fără El. Dar cu Christos putem face toate lucrurile. Prezenţa lui Christos ne conferă succes. Isus stătea în barca lui Petru, şi voia Sa, printr-o influenţă misterioasă, a tras peştii în mreajă. Când Isus este înălţat în biserica Sa, prezenţa Sa este puterea bisericii – strigătul unui rege este în mijlocul ei. „Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii” (loan 12:32). Să pornim în lucrarea noastră de pescuire a sufletelor în dimineaţa aceasta, privind înainte în credinţă şi în jurul nostru cu solemnă îngrijorare. Să trudim până vine noaptea, şi nu vom munci degeaba. Cel care ne îndeamnă să aruncăm mreaja o va umple cu peşte.

Seara

Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.

Iuda 20

Aceasta este marea caracteristică a rugăciunii adevărate: ,prin Duhul Sfânt”. Sămânţa devoţiunii primite trebuie să vină din grânarul cerului. Numai rugăciunea care vine de la Dumnezeu ajunge la Dumnezeu. Trebuie să aruncăm săgeţile Domnului înapoi la EL. Dorinţa pe care El a înscris-o în inimile noastre îi va mişca inima şi va coborî binecuvântarea, dar dorinţele cărnii nu au nici o putere în faţa Sa. „Rugaţi-vă prin Duhul Sfânt” înseamnă să te rogi cu înflăcărare. Rugăciunile reci îi cer Domnului să nu fie ascultate. Cei care nu mijlocesc fierbinte nu mijlocesc deloc Unii pot să vorbească despre focul călduţ ca despre rugăciunea călduţă. Este esenţial ca rugăciunea să fie fierbinte. In al doilea rând, înseamnă rugăciune perseverentă. Adevăratul rugător adună forţe în timp ce se roagă, şi devine şi mai insistent atunci când Dumnezeu întârzie să răspundă. Cu cât mai mult timp rămâne poarta închisă, cu atât mai tare bate. Cu cât mai mult întârzie îngerul, cu atât mai hotărât este să nu-l lase să plece fără să-i primească binecuvântarea, (vezi Genesa 3224-30). Insistenţa plină de lacrimi, agonizantă şi invincibilă este plăcută în ochii lui Dumnezeu In al treilea rând, înseamnă rugăciune umilă, fiindcă Duhul Sfânt nu ne umflă de mândrie niciodată. Rolul Său este să ne convingă de păcat, şi prin aceasta să ne facă să ne plecăm în pocăinţă şi sfâşiere a sufletului. Nu vom cânta niciodată „Gloria in excelsis” dacă nu ne vom ruga lui Dumnezeu „depmfundis”. Aceasta înseamnă că nu vom vedea nidodată „slavă în locurile prea înalte” dacă nu vom striga către Dumnezeu „din adâncuri”. In al patrulea rând, înseamnă să te rogi cu iubire. Rugăciunea trebuie să fie parfumată cu iubire, saturată cu iubire – iubire pentru fraţii noştri sfinţi şi iubire pentru Christos. In cele din urmă, înseamnă să oferi rugăciuni care sunt pline de credinţă. Omul îşi atinge ţinta doar atunci când crede. Duhul Sfânt este autorul credinţei El ne şi întăreşte în credinţă, ca să putem crede făgăduinţele lui Dumnezeu. Fie ca această binecuvântată combinaţie de daruri excelente, nepreţuite şi dulci ca miresmele negustorului, să ne înmiresmeze interiorul, fiindcă Duhul Sfant este în inimile noastre! Mangâietorule binecuvântat, ajută ca slăbiciunea noastră în rugăciune să se transforme în puterea Tu înlăuntrul nostru

IZVOARE IN DEŞERT

Nu vă îngrijoraţi de nimic. (Filipeni 4:6)

Destul de mulţi creştini trăiesc într-o stare teribilă de îngrijorare, fiind mereu neliniştiţi de problemele vieţii. Secretul trăirii într-o pace perfectă în mijlocul ritmului febril al vieţii zilnice este un secret ce merită din plin să fie cunoscut. Ce bine a făcut vreodată îngrijorarea? N-a făcut niciodată pe nimeni mai puternic, n-a ajutat pe nimeni să facă voia lui Dumnezeu, nici n-a oferit nimănui o cale de scăpare din neliniştea şi confuzia lui. Îngrijorarea doar distruge eficacitatea unei vieţi care altfel ar putea fi folositoare şi frumoasă. A fi neliniştit şi plin de griji şi îngrijorări este absolut interzis de Domnul nostru, care a spus: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?»” (Matei 6:31). El nu vrea să spună că nu trebuie să fim prevăzători sau că viaţa noastră nu trebuie să aibă niciodată un plan sau un model al ei. El vrea să spună pur şi simplu că nu trebuie să ne îngrijorăm de aceste lucruri.Oamenii vor cunoaşte că trăieşti într-o stare constantă de îngrijorare după adânciturile de pe faţa ta, după tonul vocii tale, după atitudinea ta negativă, şi după lipsa de bucurie din duhul tău. Deci urcă pe înălţimile unei vieţi abandonate în mâna lui Dumnezeu, şi perspectiva ta se va schimba până-ntr-atât încât vei privi în jos pe norii de sub picioarele tale. Darlow Sargeant

Este un semn de slăbiciune să te îngrijorezi şi să te frămânţi mereu, îndoindu-te de toate şi neavând încredere în nimeni. Se poate câştiga ceva prin asta? Nu ne facem noi doar incapabili de acţiune, şi ne detaşăm mintea de abilitatea de a lua decizii înţelepte? Pur şi simplu ne cufundăm în luptele noastre când am putea pluti peste ele prin credinţă.O, pentru harul de a fi liniştiţi! O, „opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu [Yehova] sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)! „Sfântul lui Israel” (Psalmul 89:18) îi va apăra şi-i va elibera pe ai Săi. Putem fi siguri că fiecare cuvânt al Său va rămâne în picioare pentru totdeauna, chiar dacă munţii s-ar prăbuşi în mare. El merită încrederea noastră totală. Deci vino, suflete al meu, întoarce-te la locul tău de odihnă, şi odihneşte-te în dulcea îmbrăţişare a Domnului Isus. selectat

Pacea va umple adâncul sufletului tău

    Când eşti liniştit!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 30.124

Domnul îl invită pe Ieremia să consemneze toate cuvintele Sale întro carte, astfel ca generaţiile care vor urma să se poată referi la ea. Acesta este încă şi privilegiul nostru: noi nu mai avem în mijlocul nostru nici profeţi, nici apostoli care să ne înveţe, dar Dumnezeu Sa îngrijit să ne păstreze Cuvântul Său scris, singurul izvor de adevăr pentru sufletele noastre.

Tot prin Scripturi, Israel va primi în mijlocul necazului său celui mare mângâieri şi promisiuni.

În v. 11 strălucesc în acelaşi timp sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu: „Nu te voi socoti nicidecum vinovat” (sau: „Nu te voi lăsa cu totul nepedepsit”) – zice Domnul. Dumnezeul sfânt nu poate trece cu vederea cu niciun chip răul, ci El Însuşi trebuie săi pedepsească pe ai Săi. Fiind însă totodată şi Dumnezeul dragostei, El aplică „cu măsură” (lit. „cu judecată”) corecţia şi nu dă nicio lovitură în plus dacă nu este necesar (vezi şi cap. 10.24; 46.28).

Versetele 18 şi 19 din cap. 31 ne vor arăta efectele acestei corecţii salvatoare (1 Corinteni 11.32); în acelaşi timp, citind v. 1822, simţim cât Se bucură Dumnezeu la gândul că va vindeca şi va restaura poporul Său. „Cine este cel care îşi predă (sau: îşi pune garanţie) inima?”, întreabă Domnul (v. 21). Cât despre noi, suntem cumva creştini din conformism, ori din obicei? Sau dintre aceia care neam angajat cu adevărat inima pentru Domnul?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 13:1-17

UN DUBLU HOŢ

…trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă iată ce urăsc eu. Proverbele 8:13

Mândria păcătoasă ne jefuieşte de două binecuvântări – bucuria de-a ne dărui altora şi bucuria de-a primi de la alţii. Un fost pastor, membru al bisericii pe care o păstoream, s-a privat pe sine de ocazia de-a servi ca diacon pentru că simţea că această poziţie era sub nivelul demnităţii sale. A devenit un om nefericit şi neîmplinit deoarece era prea mândru ca să fie un diacon după ce fusese pastor.

Mândria ne fură şi de binecuvântarea de-a primi. Un bărbat în vârstă, rămas văduv, şi care nu avea copii, era incapabil să gătească o mâncare bună şi să-şi păstreze curăţenia în casă. Am aranjat cu cineva să vorbească cu el şi să-l ia la plimbare într-o zi când un grup de surori din biserică voiau să meargă să-i facă întreaga casă lună. Când s-a întors acasă, s-a înfuriat. Apoi când femeile i-au trimis o mâncare caldă, hotărâte să facă acest gest în fiecare zi, a refuzat mâncarea. Era prea mândru ca să accepte ajutorul cuiva.

Petru, la fel ca noi toţi, avea lupte cu mândria păcătoasă. Când L-a văzut pe Isus că se apropie de el cu ligheanul, s-a lăsat cuprins de mândrie care l-a dus iniţial la a-L refuza pe Isus să-i spele picioarele. Petru, împreună cu ceilalţi ucenici, a fost împiedicat de mândrie să-şi ia rolul de slujitor pentru a spăla picioarele celorlalţi.

Trebuie să fim gata să luăm rolul de slujitori şi să ne dăruim altora. Dar trebuie, de asemenea, să fim gata să primim de la alţii. Să nu lăsăm ca mândria să ne jefuiască de bucuria dublă de-a sluji şi de-a ni se sluji.    – H.V.L.

De-ţi doreşti bucuria lui Cristos

În inimă izvor răcoritor,

Alungă-ţi egoismul păcătos

Şi ia-ţi slujba de rob ascultător.    – D.J.D.

Binecuvintările Domnului sunt adeseori jertfite pe altarul mândriei.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu cu cele pieritoare, argint sau aur, ați fost răscumpărați, … ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată. 1 Petru 1.18,19

Evanghelia nu numai că proclamă iertarea de vină și îndreptățirea, ci ni-L și descoperă pe Dumnezeu ca Răscumpărător. Iahve le-a spus fiilor lui Israel: „Eu sunt Domnul; și Eu vă voi scoate de sub poverile egiptenilor și vă voi elibera din robia lor și vă voi răscumpăra cu braț întins și cu mari judecăți” (Exod 6.6). O frumoasă ilustrație a răscumpărării se găsește în cartea Rut. Prin dreptul de răscumpărare, Boaz a luat pentru sine atât o soție, cât și o moștenire.

În Noul Testament găsim răscumpărarea și îndreptățirea menționate în Romani 3. Suntem „îndreptățiți … prin răscumpărarea care este în Hristos Isus”. Aceste diverse aspecte ale lucrării lui Hristos și ale efectelor ei stau într-o strânsă legătură, astfel încât nu putem avea pe unele fără celelalte, deși ele sunt de asemenea distinse cu claritate. Hristos a împlinit marea lucrare necesară pentru plata tuturor datoriilor pe care le aveam și, în felul acesta, răscumpărarea pentru noi este în El. Ea cuprinde chiar și învierea trupului, fiindcă citim în Efeseni 1.14: „Pentru răscumpărarea posesiunii dobândite”. Aceasta este răscumpărarea pentru care încă așteptăm, iar ea se va împlini la venirea Domnului Isus pentru cei ai Săi.

Răscumpărarea este o lucrare divină, nu omenească. Dumnezeu nu-Și lasă niciodată neîmplinită lucrarea, așa cum vedem în istoria răscumpărării lucrate de El în Egipt. El nu i-a răscumpărat pe fiii lui Israel prin sângele mielului, pentru ca apoi să uite de ei și să-i lase în continuare sub apăsarea robiei. Nu, ci pe toți cei pe care îi răscumpărase prin sânge i-a și scos din Egipt prin puterea Lui măreață. Dumnezeu Își va duce la bun sfârșit și lucrarea Sa cu privire la noi. Toți cei răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos vor avea trupurile răscumpărate la venirea Sa.

F B Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Iată, și corăbiile, cât de mari sunt, și, măcar că sunt mânate de vânturi iuți, totuși sunt cârmuite de o cârmă foarte mică … Iacov 3.4

Efectul lucrului mic

În octombrie 1871, asupra orașului Chicago s-a abătut una din cele mai mari catastrofe, denumită „Marele foc”. Tradiția spune că incendiul a fost declanșat, când vaca doamnei O’Leary a răsturnat cu copita lampa de lângă ea. Dacă acest lucru este adevărat sau nu, nu știm cu precizie. Dar adevărul este că incendiul a distrus o treime din oraș, aproximativ 300 oameni au pierit, circa 100.000 oameni au rămas fără locuință, iar 1.600 magazine au ars.

La temelia lucrărilor mari stau lucruri mici. La un incendiu mare este suficient un chibrit. O ceartă mare poate începe de la un cuvânt nepotrivit. Când privim viața din perspectiva biblică, putem observa că decizii mici au condus la lucrări mari. La începutul creștinismului, un tânăr, pe nume Saul, era plin de râvnă pentru religia strămoșilor săi. Și nu numai atât. În râvna sa pentru religia iudaică, amenința cu uciderea ucenicilor Domnului. Dar, într-o zi, acest tânăr a fost oprit din calea sa de Mântuitorul prigonit în ucenicii Săi. Întrebarea lui Saul – „Doamne, ce vrei să fac?” – a primit un răspuns clar. De la această simplă și sinceră întrebare, a început o viață cu totul nouă. Efectul unei întrebări mici a îndreptat spre adevărata țintă toată viața acelui tânăr, și prin el și viața altora. Această întrebare mică poate avea efecte mari în viața noastră, a fiecăruia.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

BENEFICIILE MERSULUI LA BISERICĂ

„Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1)

     Oamenii stau departe de biserică din mai multe motive. Uneori, ei se simt stingheriți întrucât credința lor nu este așa de bună precum cred ei că ar trebui să fie. Sau încă se luptă cu anumite probleme. Sau se simt deprimați pentru că au impresia că celorlalți le merge bine, iar lor nu. Nu lăsa ca descurajarea să te îndepărteze de familia ta spirituală! Ai nevoie de dragostea și de sprijinul lor. Ai nevoie să-i auzi spunând: „Noi am reușit, și prin harul lui Dumnezeu și tu vei reuși!” Biblia spune: „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei.” (Evrei 10:25)

Cuvântul „a părăsi” este luat din trei cuvinte grecești care s-ar putea traduce „afară”, „jos” și „în urmă”. El descrie o persoană care se simte lăsată pe dinafară, decăzută spiritual și emoțional și cu mult în urma tuturor. În clipa în care ai aceste sentimente, diavolul îți șoptește: „Nu te duce astăzi la biserică; ce să faci tu acolo, între toți acei oameni cumsecade?!”

Dacă diavolul te poate separa de ceilalți credincioși tocmai atunci când ai cea mai mare nevoie de ei, el îți poate fura ceea ce ți-a pregătit Dumnezeu. Firește, poți sta acasă, poți citi Biblia și poți urmări programul creștin de la radio sau de la televizor. Dar când ești înconjurat de familia ta spirituală primești răspunsuri, experimentezi bucurie și primești încurajarea pe care nu o poți găsi nicăieri altundeva. Biserica este ultimul loc în care ar vrea diavolul să te duci, când te simți căzut. El știe că dacă mergi acolo, vei fi atins de prezența Domnului și vei reuși să te târăști afară din groapa în care ai căzut. Așa că, du-te la biserică!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Împăcarea

Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5:21

Păcatul este o relaţie fundamentală; el nu înseamnă a face rău, ci a fi rău, a avea o independenţă deliberată şi hotărâtă faţă de Dumnezeu. Creştinismul pune totul pe baza naturii reale, radicale a păcatului. Alte religii se ocupă de păcate; numai Biblia se ocupă de păcat. Primul lucru cu care S-a confruntat Isus Cristos în oameni a fost ereditatea păcătoasă; motivul pentru care mesajul Evangheliei şi-a pierdut forţa provocatoare şi puterea exploziva este faptul că am ignorat acest adevăr în modul nostru de prezentare a Evangheliei.

Adevărul revelat al Bibliei nu este că Isus Cristos a luat asupra lui păcatele noastre carnale, ci faptul că a luat asupra Lui natura noastră ereditară de a păcătui, pe care nu o poate schimba nici un om. Dumnezeu L-a făcut pe propriul Său Fiu păcat pentru ca El să-l poată face pe păcătos un sfânt. În toată Biblia ni se arată că Domnul nostru a purtat păcatul lumii prin identificarea cu noi, nu prin compasiunea fată de noi. El a luat în mod deliberat pe propriii Lui umeri şi a purtat în propria Lui persoană păcatul cumulat al întregii rase umane – „Pe Cel care n-a cunoscut păcat. El L-a făcut păcat pentru noi” şi. în felul acesta. El a pus întreaga rasă umană pe temelia răscumpărării. Isus Cristos a reabilitat rasa umană; a pus-o înapoi acolo unde a destinat-o Dumnezeu să fie; oricine poate ajunge să fie una cu Dumnezeu pe baza a ceea ce a făcut Domnul nostru pe cruce.

Omul nu se poate răscumpăra singur; răscumpărarea este lucrarea lui Dumnezeu şi ea este absolut terminată şi completă; aplicarea ei la oameni în mod individual ţine de acţiunea lor individuală. Trebuie întotdeauna făcută o distincţie între adevărul revelat al răscumpărării şi experienţa conştientă a mântuirii în viaţa unui om.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dacă veţi voi şi veţi asculta, veţi mînca cele mai bune roade ale ţării”. ISAIA 1:19

Ascultarea de Cuvîntul lui Dumnezeu a fost totdeauna urmată de binecuvîntarea Lui, iar neascultarea a fost totdeauna urmată de pedepse disciplinare şi adeseori, de mari nenorociri. Istoria poporului evreu este cea mai evidentă ilustrare a acestui adevăr. Avem mult de învăţat din istoria lui Israel. A asculta în toate lucrurile pînă în cele mai mici amănunte, a asculta fără comentarii, fără să înţelegem, a asculta într-un duh filial, iată ce vrea Dumnezeu de la noi. Duhul acesta de ascultare nu ne este natural. Dacă ar fi fost aşa, primii oameni n-ar fi nesocotit pe Dumnezeu prin neascultarea lor. Ascultarea trebuie învăţată şi ce bine cînd ea este de bună voie şi nu trebuie învăţată prin disciplinare. Fiul lui Dumnezeu „a învăţat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit” (Ev. 5:8), şi prin acest mijloc El a slăvit pe Dumnezeu pe pămînt. Numai El putea să trăiască o viaţă de ascultare totală de voia lui Dumnezeu ca Om adevărat şi ca Dumnezeu adevărat. Domnul Isus să ne dea harul să învăţăm ascultarea de la El! Dumnezeu nu vrea să ascultăm ca un sclav care se teme de pedeapsă, sau ca un mercenar care are un profit din servilismul lui. Ascultarea adevărată îşi are izvorul în recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

O, dacă ar lucra El ca mulţumirea, lauda şi recunoştinţa reală să caracterizeze viaţa noastră. Dacă sîntem într-o adevărată părtăşie cu Domnul Hristos (nu închipuită), dacă atitudinea noastră faţă de Dumnezeu este filială, nu vom putea face altfel decît să ascultăm din dragoste şi această ascultare nu va fi grea pentru că motivul ei este iubirea faţă de Tatăl nostru care ne-a iubit întîi (1 Ioan 2:19). Şi atunci, ca nişte copii ascultători vom iubi disciplinarea şi vom trăi dragostea ascultării şi ascultarea dragostei – ascultare de bună voie a unui fiu care dispune de toate bogăţiile tatălui său. O astfel de ascultare este cu siguranţă urmată de binecuvîntările Lui, atît cu privire la pămînt – „veţi mînca din cele mai bune roade ale ţării” – cît mai ales de „orice binecuvîntare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos” (Ef. 1:3).”Cînd voia lui Dumnezeu ne este descoperită, putem merge înainte cu o desăvîrşită siguranţă. Dumnezeu este cu noi numai dacă ascultăm. A ne lăsa călăuziţi de propria noastră voinţă, este o stare care ne produce numai pagube în toate privinţele. Israel, în pustie, nu ştia unde merge, dar înainta fără şovăială, urmînd direcţia indicată de stîlpul de nor. Împrejurările n-au putere asupra celui credincios cînd el este pe calea ascultării de Dumnezeu în toate împrejurările. A asculta de Dumnezeu este mai important decît orice. Urmîndu-L într-o deplină ascultare, credinciosul este în stare să umble ori de cîte ori „se ridică norul” fără să ştie, ca Israel din vechime, unde merge, dar deplin încredinţat fiind că Domnul îl va conduce pînă în „ţara făgăduinţei”. Trebuie să facem aceasta în toate amănuntele vieţii de fiecare zi. Cînd nu sîntem atenţi la noi, atunci cînd toate ne merg bine, nu-L vom putea deosebi în greutăţi. Copilul lui Dumnezeu nu se bucură numai de mîntuirea Lui, el este bucuros de a face voia Tatălui. Aceasta era bucuria Domnului Isus.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor”. Rom. 1:18.

De aceea, decide-te să-L slujeşti în toate pe Dumnezeu şi să laşi deoparte ceea ce nu-i este plăcut, şi să faci ceea ce-I este plăcut. Aceasta înseamnă pocăinţă. Să nu-ţi închipui că este imposibil: „Iată, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui nu este prea tare ca să audă. Să nu te gândeşti că este greu să trăieşti pentru Dumnezeu şi că tu nu vei mai avea parte de bucurii, pentrucă nu este aşa. Când eram necredincios şi eu m-am gândit că este un lucru plictisitor să trăieşti pentru Dumnezeu, dar am avut parte de surpriză, după ce m-am pocăit. Ceea ce am experimentat atunci, nu mi-am putut închipui mai înainte: o astfel de mântuire şi fericire! Nu m-aş fi gândit niciodată, că zilele vor trece aşa de repede; este cel mai frumos lucru să-L urmezi pe Domnul Isus din toată inima ta. Desigur, că vom avea parte de batjocuri şi de ocară; şi totuşi ne putem bucura pentrucă răsplata noastră va fi mare în ceruri. Pentrucă Isus spune: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înaintea voastră. Să-L mărturiseşti pe Isus şi să nu-ţi fie ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede. Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. Dar dacă-L mărturisim şi credem în mântuirea adusă de Isus, atunci suntem scăpaţi de mânia care va urma şi Domnul Isus ne va mărturisi înaintea Tatălui Său din ceruri.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

TOTDEAUNA ÎNTÂI LA ADUNARE

El merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea, cum v-a spus. Marcu 16.7

Acolo unde a spus El să vină ucenicii, acolo trebuiau să-L găsească la timpul hotărât. Domnul Isus îşi ţine cuvântul dat. Dacă El ne făgăduieşte că ne va primi la tronul harului Său sau în adunarea ucenicilor Săi, putem fi siguri că acolo îl vom întâlni. Noi, la rândul nostru putem să lipsim de la întâlnirea cu El din cauza leneviei noastre sau a necredinţei noastre, dar El nu va lipsi niciodată. „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţa”, a zis El. El n-a zis „voi fi de faţă”, ci „sunt şi Eu de faţă”.Domnul Isus vine cel dintâi la întâlnire: „El merge înaintea voastră”. Inima Lui şi bucuria Lui sunt poporul Lui; de aceea El nu întârzie niciodată să vină la întâlnire cu cei credincioşi, întotdeauna El ne ia înainte.El Se descoperă acelora care-I urmează. „Acolo îl veţi vedea.” Ce vedere binecuvântată! Noi nu ţinem deloc să îi vedem chiar pe cei mai mari oameni, ci să-L vedem pe El! Asta înseamnă să te umpli de bucurie şi de pace. Şi noi îl vom vedea, căci El făgăduieşte să vină la cei care cred în El şi să li Se arate lor. Fii sigur că aşa va face şi cu tine, căci El lucrează întotdeauna după făgăduinţa „Cum v-a spus”. Agaţă-te dar de acest cuvânt şi fii sigur că până la sfârşit El va lucra pentru tine, „aşa cum ţi-a spus”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson și de Ieftaie. Evr. 11,32.

Înaintea morții lui, Iosua a chemat poporul și i-a spus să se decidă cui vrea să-i slujească: lui Dumnezeu sau idolilor. Poporul a răspuns: „Și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru.” (Iosua 24.18). Dar după moartea lui Iosua și a celor care au văzut lucrurile lui Dumnezeu s-a născut altă generație, „care nu cunoștea pe Domnul, nici ce făcuse El pentru Israel.” pud. 2.10). Unde au rămas însă învățăturile părinților? întotdeauna copiii lui Israel au făcut ce e rău în ochii lui Dumnezeu în așa fel încât El a trebuit să se folosească de dușmanii lor ca sistem de îndreptare. Sub jugul asupritorilor strigau către Dumnezeu și El îi salva. Patru asemenea situații sunt amintite în Evrei 11 dar nu după cronologia lor care ar fi fost astfel: Barac, Ghedeon, Iefta și Samson. Prin aceasta vedem că Dumnezeu ia seama la lucrările și umblarea fiecărui credincios. De aceea Ghedeon stă pe locul întâi. Deși credința acestui om nu ajunge la înălțimea celor amintiți mai înainte în Evrei 11, harul lui Dumnezeu nu uită nici pe cel mai slab credincios ci îl pune la un loc de neuitat în Cuvântul Său. Barac, cel de-al doilea este dependent de Debora în ascultarea soliei lui Dumnezeu. Samson care a fost un om de credință, arăta o puternică pornire firească; pe când Iefta era un om cu o lucrare superficială ce l-a costat o jertfă mare.

Noi nu suntem judecători în Israel, ci credincioși și dacă Dumnezeul nostru a scos la iveală viața acestor patru oameni, atunci El este Acela care ne va aduce la judecată toate neajunsurile noastre cu mult har. Ce mângâiere pentru noi!

Dacă oamenii sunt gata să-și dea viața pentru patria lor, cu atât mai mult ar trebui să fie gata creștinii să-și piardă viața pentru Hristos și pentru Evanghelie.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cu siguranţă, Doamne, că nu am nevoie de mai multă confirmare a adevărului cuvintelor Tale cu privire la inima umană; dacă va fi voia Ta, nu vreau să ştiu mai mult despre aceasta. Vreau să ştiu mai mult despre Realitatea măreaţă şi plină de har a Răscumpărării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»

IOAN 1,29

Ştii că acest Isus care a fost crucificat şi a murit pentru tine pe cruce este Creatorul şi Susţinătorul tuturor lucrurilor? Stii că Dumnezeul cel veşnic nu oboseşte niciodată? Inţelepciunea Sa nu poate fi pătrunsă; El guvernează întreg universul. De fapt nu există legi ale naturii, ci totul este pus în mişcare prin Persoana şi prin voinţa Sa. In Isaia 9,6 citim: «... domnia va fi pe umărul Lui». Acest Isus, Fiul veşnic al lui Dumnezeu, este atât de puternic încât duce întreg universul pe umerii Săi. Acum citeşte şi pasajul din Lu-ca 15,4-5. Aici îl vei descoperi pe Dumnezeul măreţ drept Păstorul cel bun, Fiul Omului. El ne vorbeşte despre cele o sută de oi pe care le are şi despre felul în care, atunci când pierde una, merge şi o caută până o găseşte şi o aduce înapoi pe umerii Săi. Crezi că aceşti umeri puternici au cedat vreodată? Da, la un moment dat în istorie au cedat sub o povară care este mai grea decât întreg universul: «Iată Mielul Lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!» (loan 1,29). Isus Hristos a murit purtând povara păcatelor noastre, dar moartea nu a putut să-L ţină. A înviat şi trăieşte! Glorie Lui!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru ce mâhneşti Tu pe robul Tău?

Numeri 11:11

Tatăl nostru ceresc trimite necazuri frecvente care să ne încerce credinţa. Dacă credinţa noastră valorează ceva, va rezista testului. Spoiala se teme de foc, dar aurul nu. Pietrele artificiale se tem să fie atinse de diamant, dar adevăratele bijuterii nu se tem de test. Este o credinţă slabă cea care se încrede în Dumnezeu doar atunci când prietenii sunt adevăraţi, trupul sănătos şi afacerile profitabile. Adevărata credinţă se tine de credincioşia Domnului atunci când prietenii se duc, trupul este bolnav, sufletul descurajat şi lumina feţei Tatălui se ascunde. Credinţa care poate spune în cel mai mare necaz: „N-am nimic de nădăjduit, dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui” (Iov 13:15) este o credinţă născută în cer. Domnul îşi îndurerează slujitorii ca să se slăvească pe Sine, fiindcă El este slăvit prin darurile poporului Său, care sunt lucrarea mâinilor Lui. Atunci când „necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea” (Romani 5:3), Domnul este onorat prin creşterea acestor virtuţi. Nu am auzi niciodată muzica harpelor dacă coardele nu ar fi atinse, nu ne-am bucura de must dacă strugurii nu ar fi zdrobiţi în teasc, nu am descoperi parfumul scorţişoarei dacă nu ar fi presată şi bătută, şi nu am simţi căldura focului dacă nu s-ar consuma cărbunii. Înţelepciunea şi puterea marelui Lucrător sunt descoperite în încercările prin care trec vasele îndurării Sale. Nefericirile prezente ne îndreaptă către bucuriile viitoare. Trebuie să existe umbre în tablou ca să se vadă frumuseţea luminii. Am putea fi atât de suprem binecuvântaţi în cer dacă nu am cunoaşte blestemul păcatului şi durerea pământului? Nu este pacea mai dulce după conflict, şi odihna mai binevenită după trudă? Oare amintirea suferinţelor trecute nu măreşte binecuvântarea slavei? Sunt multe alte răspunsuri mângâietoare la întrebarea care a deschis scurta noastră meditaţie. Să păstrăm aceste gânduri pe tot parcursul zilei.

Seara

În cine ţi-ai pus dar încrederea?

Isaia 36:5

Cititorule, aceasta este o întrebare importanta. Ascultă răspunsul Creştinului, şi vezi dacă este şi al tău. „In cine ţi-ai pus dar încrederea?” „Eu cred”, spune Creştinul, „într-un Dumnezeu întreit Cred în Tatăl, şi ştiu că El m-a ales „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). Cred că El mă va îngriji în providenţa Sa, mă va învăţa, mă va călăuzi, şi mă va corecta, dacă este nevoie, ca să mă aducă înapoi în casa Lui, unde sunt „multe locaşuri” (loan 14:2). Cred în Fiu. El este Dumnezeu din Dumnezeu, Omul Isus Christos. Cred că El îmi spală toate păcatele prin jertfa Sa, şi mă îmbracă cu neprihănirea Lui desăvârşită. Cred că El este Mijlocitorul meu, că prezintă rugăciunile şi dorinţele mele în faţa tronului Tatălui Său. Cred că va fi Avocatul meu şi în Ziua cea din Urmă, să-mi pledeze cauza şi să mă îndreptăţească. Cred în El pentru ceea ce este, pentru ce a făcut, şi pentru ce a făgăduit să facă. Cred în Duhul Sfânt El a început să mă izbăvească din păcatele înnăscute, şi cred că El le va izgoni pe toate. Cred că îmi potoleşte temperamentul, îmi supune voinţa, îmi luminează înţelegerea, îmi controlează pasiunile, îmi alină disperarea, îmi ajută slăbiciunea şi îmi iluminează întunericul. Cred că El locuieşte în mine şi în viaţa mea; domneşte în mine ca Rege, îmi sfinţeşte spiritul, sufletul și trupul, şi mă va face să locuiesc cu „moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12) pentru totdeauna”. O, binecuvântată încredere. Este o binecuvântare să te încrezi în Cel a cărui putere nu va slăbi niciodată, a cărui dragoste nu va pieri niciodată, a cărui bunătate nu se va schimba niciodată, a cărui înţelepciune nu va scădea niciodată, şi a cărui bunătate desăvârşită nu va fi niciodată micşorată! Binecuvântat eşti şi tu, cititorule, dacă ai această credinţă! Cu ea, te vei bucura de pace acum, şi de slavi în viaţa viitoare. Temelia credinţei tale nu se va zgudui niciodata.

IZVOARE IN DEŞERT

Cine dintre voi se teme de Domnul, să asculte glasul Robului Său!Cine umblă în întuneric şi n-are lumină, să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! (Isaia 50:10)

Ce trebuie să facă un credincios în vremuri de întuneric – un întuneric de nedumeriri şi confuzie – un întuneric nu al inimii, ci al minţii? Aceste vremuri de întuneric vin la un ucenic credincios care umblă supus în voia lui Dumnezeu. Ele vin ca nişte perioade în care el nu ştie ce să facă sau pe care drum s-o apuce. Cerul lui se acoperă cu nori, şi lumina clară a cerului nu mai străluceşte pe cărarea lui, aşa încât el se simte ca şi cum ar bâjbâi după drumul lui prin întuneric complet.Dragul meu credincios, te descrie aceasta pe tine? Ce ar trebui să faci în vremuri de întuneric? Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu: „Cine umblă în întuneric…să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” De fapt, primul lucru pe care trebuie să-l facă e nimic. Acesta este un lucru dificil de făcut pentru natura noastră umană umilă. Este o zicătoare: „Când eşti zăpăcit, nu te grăbi”. Cu alte cuvinte, „Când eşti confuz şi nu şti ce să faci, nu fă nimic”. Când te găseşti într-o ceaţă spirituală, nu alerga înainte, ci încetineşte pasul vieţii tale. Şi dacă este necesar, ţine corabia vieţii tale ancorată sau legată la doc.Este bine să te încrezi pur şi simplu în Dumnezeu, pentru că atunci când ne încredem, El poate lucra. Îngrijorarea, însă, Îl împiedică să facă ceva pentru noi. Dacă întunericul care ne acoperă produce spaimă în inimile noastre şi alergăm încoace şi-ncolo, căutând în van să găsim o cale de ieşire din încercarea întunecată în care ne-a aşezat providenţa lui Dumnezeu, atunci Domnul nu poate lucra pentru noi.Numai pacea lui Dumnezeu va linişti minţile noastre şi va da odihnă inimilor noastre. Trebuie să punem mâna noastră în a Lui ca un copil mic şi să-L lăsăm să ne conducă în lumina strălucitoare a soarelui iubirii Sale. El cunoaşte calea de ieşire din pădurea deasă şi întunecoasă, aşa că ne putem urca în braţele Lui, încrezându-ne în El că ne va salva, arătându-ne cel mai scurt şi cel mai sigur drum.

Dr. Pardington

Să ne aducem aminte că niciodată nu suntem fără pilot – chiar când nu ştim pe ce drum să apucăm.

Persistă, inima mea, în credinţa ta –

    Numai cei neclintiţi câştigă cununa;

Cel care, atunci când vânturile furtunoase întorc corabia,

    Se desparte de ancora lui, se va scufunda;

Dar cel pe care îl susţine Isus prin toate,

    Va rămâne în picioare, chiar dacă cerul şi pământul s-ar prăbuşi.

Persistă! Va veni un sfârşit al necazurilor;

    Speranţa se va înălţa biruitoare din ţărână;

Furtuna prevesteşte vara de mâine;

Crucea arată spre paradis;

Tatăl domneşte! Deci orice îndoială să înceteze;

    Persistă, inima mea. Persistă, rabdă până la capăt.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 29.1532

Lucrarea fatală a profeţilor mincinoşi nu se limita nicidecum numai la Ierusalim şi la Iuda. Chiar şi la Babilon, din rândul poporului deportat, unii dintre ei propagau „cuvinte de minciună” (v. 23). În scrisoarea lui, Ieremia îi pune în gardă pe cei „captivi” cu privire la ei şi anunţă sfârşitul groaznic a doi dintre aceşti oameni răi, Zedechia şi Ahab. Un al treilea, Şemaia, scrisese din Babilon către poporul rămas la Ierusalim, pentru al stârni la răzvrătire împotriva Domnului (sf. v. 32), iar întruna din scrisorile lui, acest om nu sa sfiit nici chiar să propună un nou preot, cu ajutorul căruia avea de gând să pună mâna pe Ieremia. Însă, aşa cum Ieremia va scrie (şi pentru sine) mai târziu, în plângerile sale: „Cine este acela care zice ceva şi se împlineşte fără să fi poruncit Domnul?” (Plângeri 3.37), şi Şemaia trebuie să audă sentinţa Domnului împotriva lui.

De câte ori nu vom vedea cum şi alţi slujitori ai lui Dumnezeu vor fi nevoiţi săi denunţe pe învăţătorii falşi şi pe lucrătorii răi, în epistolele lor inspirate… (expl. Galateni 1.7; Filipeni 3.2; 2 Petru 2.1; 1 Ioan 2.18; Iuda 3.4). Copii ai lui Dumnezeu, siguranţa noastră constă în a cunoaşte bine glasul Păstorului celui bun (Ioan 10.4,5)! Atunci nul vom putea confunda cu vreun alt glas.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Samuel 1:19-28

ÎNTREAGA VIATĂ SALVATĂ

Pentru copilul acesta mă rugam… vreau să-l dau Domnului; toată viaţa lui să fie dat Domnului.
1 Samuel 1:27, 28

Indrumarea din fragedă pruncie a copilului către Domnul este de-o importanţă vitală. Satan îşi caută prada de tânără, şi copiii noştri pot fi feriţi de uneltirile lui numai atunci când picioarele lor le sunt călăuzite prin rugăciuni spre Cel ce-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” (Ioan 14:6). Multe dureri de inimă pot fi prevenite şi multe realizări frumoase se pot atinge atunci când îi călăuzim pe fiii şi fiicele noastre la Isus din primăvara vieţii lor. Intreaga viaţă poate fi scutită de consecinţele unui stil de viaţă păcătos şi poate fi consacrată Domnului.

Isaac Watts a fost mântuit pe când avea 9 ani. Imnurile sale au încurajat inimile milioanelor de oameni. Jonathan Edwards, ale cărui mărturii clare şi predici dinamice au stârnit întreaga Nouă Anglie pentru Dumnezeu, a fost convertit la numai 7 ani. Matthew Henry a fost adus la Cristos la vârsta de 11 ani, şi de-a lungul multor ani de studiu al Cuvântului lui Dumnezeu, a produs binecunoscutul comentariu al Scripturilor. Mii de alţi bărbaţi şi femei au fost aduşi la piciorul crucii pe când erau tineri şi întreaga lor viaţă a putut fi dedicată lui Cristos.

Sunt copiii tăi instruiţi să urmeze calea Domnului? Ai vorbit cu ei în mod serios despre mântuirea lor? Este foarte important ca părinţii să-şi înconjoare copiii cu dragoste şi rugăciuni, şi să le vorbească devreme despre Cristos. Aceasta poate însemna salvarea unei întregi vieţi. – H.G.B.

„Unde, Doamne, oi semăna sămânţa Ta divină,

Ca s-aducă roadă sfântâ mai deplină?”

Domnul auzindu-l i-a răspuns zâmbind:

„Planteaz-o-n inima unui copil plăpând!”    – Anonim

Aducând un copil la mântuire – vei salva o întreagă viaţă din pieire.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și a fost așa: în zilele acelea, când nu era împărat în Israel, era un levit care locuia temporar în latura mai îndepărtată a ținutului muntos al lui Efraim și și-a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda. Și țiitoarea lui i-a fost necredincioasă și a plecat de la el în casa tatălui ei … Și soțul ei s-a ridicat și s-a dus după ea, să-i vorbească inimii, ca s-o aducă înapoi. Și erau cu el slujitorul lui și o pereche de măgari. Și ea l-a dus în casa tatălui ei și, când l-a văzut tatăl tinerei femei, s-a bucurat să-l întâlnească. Și socrul său, tatăl tinerei femei, l-a ținut și a rămas la el trei zile; și au mâncat și au băut și au rămas acolo.
Judecători 19.1-4

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – Lipsa unui discernământ evlavios

Capitolele finale ale cărții Judecători prezintă o serie de evenimente care au avut loc la scurt timp după moartea lui Iosua. Pe atunci nu era un împărat în Israel și fiecare făcea ceea ce era drept în ochii săi. Privind la aceste capitole vedem o completă lipsă de evlavie și de discernământ spiritual din partea celor implicați, ceea ce trebuie să constituie o solemnă atenționare pentru noi toți.

Leviții erau ajutoare ale preoților și trebuiau să-I slujească lui Dumnezeu și să învețe pe popor legea și judecățile Sale. Ei trebuiau să fie exemple ale evlaviei pentru cei din popor. Atunci de ce un levit să aibă o țiitoare? Planul lui Dumnezeu de la început a fost ca bărbatul să aibă o singură soție, iar aceasta să-i fie un ajutor potrivit. De asemenea, încă de la început, Dumnezeu a dorit credincioșie în legătura de căsătorie, fiindcă relația dintre un soț și o soție este o imagine a relației minunate dintre Hristos și Adunare.

În pasajul nostru, pare să nu fi existat nici o judecată a păcatului comis de acea femeie. Dimpotrivă, levitul s-a bucurat de ospețe cinci zile alături de tatăl ei. Imoralitatea, petrecerile, drogurile, alcoolul și pornografia sunt considerate normale astăzi în lume. Dumnezeu însă le numește „plăcerile de o clipă ale păcatului”.

Acest levit refuză apoi să petreacă noaptea într-o cetate a iebusiților. Ce ipocrizie! După care, pentru a se proteja pe sine, o lasă pe țiitoarea sa pradă destrăbălării oamenilor din Ghibea.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie.
Psalmul 125.1

Aproape de țărm

Istorioara de ieri ne ajută să înțelegem bine că de multe ori în viață, chiar atunci când mai avem puțin de parcurs până la o țintă, la un țărm, noi descurajăm. De ce? Pentru că nu păstrăm în minte imaginea scopului nostru, vedem doar ceața, uităm că încrederea în Domnul este suportul nostru moral.

Toți oamenii au nevoie de încurajare, inclusiv tu și eu! Nimic nu te ridică mai mult decât încurajarea unui prieten sau a cuiva drag. Cel mai bun prieten este Domnul nostru. Prezența Domnului în descurajarea noastră rezolvă toate problemele și frământările noastre. Încrederea în Mântuitorul nostru ne va ajuta să nu ne mai îngrijorăm. Însă fără o relație personală cu Mântuitorul prin credința în El, nimeni nu va putea căpăta curajul sau voința de a merge înainte pe calea vieții. Însă cu Mântuitorul, trăirea aceasta este posibilă pentru oricine.

Adevăratul creștin are siguranța că Mântuitorul îngrijește de el. Cu toate problemele sale se poate adresa Domnului să-i dea putere și ajutor. Credinciosul nu-și pierde nădejdea. Ce siguranță, ce liniște, ce pace lăuntrică! Iată de ce Mântuitorul îi cheamă și astăzi pe oameni la El, ca să le dea o nădejde pentru timpul de acum și pentru veșnicie!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNVATĂ SĂ SPUI „DESTUL”!

„După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage…” (Matei 14:23)

     Domnul Isus a dat „liber” mulțimii de ascultători pentru a petrece timp cu Tatăl Său în rugăciune. În consecință, când S-a întors la ei, avea noi puteri de lucru și de învățare, inclusiv de vindecare și să facă minuni. Gândește-te la următorul lucru: Înainte ca un avion să decoleze, însoțitoarea de zbor îți spune că dacă se întâmplă ceva cu avionul, trebuie să-ți pui propria mască de oxigen, apoi să încerci să-i ajuți pe ceilalți să și-o pună pe a lor. Dacă nu primești suficient oxigen, cum îi poți ajuta pe ceilalți? Așadar: propriile tale nevoi îți sunt împlinite? Dacă nu, e timpul să te îngrijești de tine înainte să te epuizezi. Este cu neputință să călătorești prin viață sperând că lumea își va da seama de momentul în care ai ajuns la capătul puterilor. Vorbește, căci altfel ei vor continua să te copleșească cu probleme și responsabilități. Împuternicirea personală începe atunci când ești la cârma vieții tale.

Oamenii supraîncărcați eșuează în căsnicie, în lucrare, în afaceri, ca părinți, ca parteneri și în problemele personale. Asemenea unui avion, dacă duci bagaje prea grele, nu vei reuși să te desprinzi de sol. Când ești motivat de nevoia de a fi pe placul celorlalți sau de a-i impresiona, te vei încărca prea tare și nu vei reuși să atingi înălțimile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Sau te vei prăbuși fiindcă ți-ai ignorat limitările. Nu toate situațiile care apar necesită atenția ta! Oare Domnul Isus a fost înțeles greșit când a dat drumul noroadelor? Probabil. Și tu va trebui să iei aceeași hotărâre. Cei ce nu-ți recunosc nevoile și nu-ți respectă scopurile te vor secătui, te vor face să deviezi de pe cale și te vor ține la sol. Care este răspunsul? Dă tot ce poți și învață când să spui „destul!”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Natura regenerării

Dar când Dumnezeu… a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său…

Galateni 1:15-16

Pentru ca Isus Cristos să mă regenereze, ce problemă întâmpină EI? Am o ereditate în privinţa căreia nu pot face nimic; nu sunt sfânt şi nici nu e probabil că voi fi; şi dacă tot ce poate face Isus este să-mi spună că trebuie să fiu sfânt, învăţătura Lui îmi provoacă doar descurajare. Dar dacă Isus Cristos este Cel care regenerează. Cel care poate pune în mine propria Lui ereditate sfântă, atunci încep să înţeleg ce vrea El să spună când zice că trebuie să fiu sfânt. Răscumpărarea înseamnă faptul că Isus Cristos poate pune în orice om natura ereditara care a fost in El însuşi şi toate standardele pe care le dă El sunt bazate pe această natură – învăţătura Lui este destinată viefii pe care El o pune în noi. Partea mea este să fiu de acord cu verdictul lui Dumnezeu asupra păcatului, verdict dat în crucea lui Cristos.

Învăţătura nou-testamentală despre regenerare declară că. atunci când un om e pătruns de sentimentul nevoii sale spirituale. Dumnezeu va pune Duhul Sfânt în duhul acelui om şi, astfel, duhul său va fi animat de Duhul Fiului lui Dumnezeu – „… până când Cristos va lua chip în voi”. Miracolul moral al răscumpărării este că Dumnezeu poate pune în mine o nouă natură prin care pot trăi o viaţă cu totul nouă. Când ajung la hotarul nevoii spirituale şi-mi înţeleg limitele, Isus spune: ..Fence de tine”. Dar trebuie să ajung acolo. Dumnezeu nu poate pune în mine, o fiinţă morală responsabilă, natura care era în Isus Cristos dacă eu nu sunt conştient că am nevoie de ea.

Aşa cum înclinaţia spre păcat a intrat în rasa umană printr-un singur om, la fel Duhul Sfânt a intrat în rasa umană printr-un alt Om; şi răscumpărarea înseamnă că pot fî eliberat de ereditatea păcătoasă şi pot primi, prin Isus Cristos, o ereditate nepătată, adică pe Duhul Sfânt.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce nu are vigoare”. ISAIA 40:29

Domnul Isus cunoaşte bine tendinţa noastră de a obosi şi de a fi descurajaţi cînd vrăjmaşul ne apasă cumplit, cînd întunericul se îngroaşe în jurul nostru şi cînd vînturi furtunoase se abat peste noi, în deosebi cînd rugăciunile noastre nu primesc răspunsul aşteptat. „El îşi aduce aminte că sîntem ţărînă” şi ţărîna nu trage spre cer ci spre ţărînă. În loc să ne lăsăm doborîţi de oboseală, să ne rugăm şi să stăruim în rugăciune pînă va crede El de cuviinţă să ne trimită izbăvirea pe care o socoteşte cea mai bună pentru noi. Cît de adevărat este că Dumnezeu nu este refractar de a răspunde cererilor noastre, ca judecătorul nedrept faţă de văduva săracă. Este trist că foarte puţini îl cunosc bine pe Tatăl nostru ca să-şi dea seama că noi nu îl deranjăm, nici nu-L obosim cînd venim mereu înaintea Lui cu problemele noastre. Este adevărat, după cum este şi scris, că „o nădejde amînată îmbolnăveşte inima”, dar îmbolnăveşte numai inima celor care nu aşteaptă pe Domnul. Uneori sîntem atît de istoviţi, încît sîntem gata să renunţăm de a mai nădăjdui că vom primi izbăvire, şi ascultare la rugăciunile noastre stăruitoare. Se ştie că pînă la urmă văduva din pilda judecătorului nedrept (Luca 18:1-8) a primit ce a cerut, cel puţin pentru că a refuzat să renunţe la nădejdea că va fi ascultată.Dumnezeu nu vrea să obosim, să fim istoviţi şi nu ne va lăsa să ajungem fără vigoare şi desnădăjduiţi. El ne-a dat soluţia preţioasă împotriva oboselei sufleteşti. „Cei ce se încred în Domnul (cei ce-L aşteaptă) umblă şi nu sînt extenuaţi” (vs. 31). „Orice lucru veţi cere, cînd vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi va fi al vostru” (Marcu 11:24).

Singurul lucru pe care-l avem de făcut este să-L lăudăm şi să aşteptăm împlinirea promisiunilor Lui în viaţa noastră. Răbdarea credinţei este aceea care aşteaptă să vadă că nu ne-am încrezut degeaba şi că Dumnezeu este credincios făgăduinţelor făcute. Psalmistul David, care a trecut prin experienţe extenuante şi descurajatoare a spus: „O, daca n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pămîntul celor vii” (Ps. 27:13) şi aceasta 1-a întărit ca să nu cadă în desnădejde.Să nu ne lăsăm descurajaţi din pricina împrejurărilor prin care trecem ci să credem în Acela despre care Pavel spunea: „Ştiu în cine am crezut!”. Dumnezeu ne pregăteşte pentru cer, tăindu-ne puţin cîte puţin, legăturile care ne mai leagă de pămînt, ca fii ai lui Adam. Oboseala şi descurajarea sînt legate de ţărîna din noi, dar nădejdea pe care a pus-o Dumnezeu în inimile noastre, ne ridică oridecîte ori cădem de oboseală şi ne aduce aminte de Cuvîntul care spune că:”… suferinţele din timpul de acum nu sînt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare”. Cineva spunea: „Domnul nu este o asigurare că vom fi scutiţi de necazuri, dar este o desăvîrşită asigurare în necazuri, El însuşi fiind cu noi în ele.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi”. 1 Petru 2:24.

Dacă nu ne împotrivim faţă de aceste cuvinte dătătoare de viaţă, atunci putem trăi precum scrie Pavel Filipenilor: „Faceţi toate fără cârtire şi fără şovăieri, ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume”. Nu mai trebuie deci să cârtim la locul de muncă, în bucătărie, pe câmp, nici la munca din grajd, sau la spălat chiar dacă nu ne convine. În Coloseni 3:23-25, este scris: „Orice faceţi să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos. Căci cine face rău, îşi va primi plata după răul pe care l-a făcut; şi nu se are în vedere faţa omului”. Dacă noi facem orice lucrare ca şi pentru Domnul, atunci nu mai e nevoie să cârtim şi să ne îndoim, pentrucă ştim că lucrarea noastră nu este degeaba şi Mântuitorul ne răsplăteşte. De aceea putem fi mereu veseli şi putem spune împreună cu Pavel, chiar dacă vine întristarea peste noi: „Ca nişte întristaţi, dar totdeauna bucurându-ne; ca nişte săraci, dar îmbogăţind pe mulţi; ca neavând nimic şi stăpânind toate”. Iar în Psalmul 118:15-16, este scris: „Strigăte de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor drepţi; dreapta Domnului câştigă biruinţa: Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului câştigă biruinţa”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul. Ioan 16.13

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul”, ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Urmați dar pilda lui DUMNEZEU ca niște copii prea iubiți și trăiți în dragoste, după cum și HRISTOS ne-a iubit, și S-a dat pe Sine pentru noi ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui DUMNEZEU. Efes. 5,1.2.

Ce vorbe mărețe! Ce desăvârșită este lucrarea lui Hristos. Odinioară eram foarte departe de Dumnezeu, iar acum suntem aduși atât de aproape de El încât suntem făcuți copii ai Săi prea iubiți. „Voi fiți desăvârșiți după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” (Mat. 5.48). Dar CUM este posibil acest lucru? Harul lui Dumnezeu a pregătit totul. Noi stăm în fața lui Dumnezeu ca copiii Săi prea iubiți și suntem părtași ai naturii dumnezeiești. Starea normală a unui copil față de tatăl este aceea de a face ceea ce face și părintele său. Dacă umblăm cu Dumnezeu, umblăm în dragoste, căci El este dragostea. Această dragoste o vedem arătată în Hristos. El a părăsit cerul, S-a lepădat pe Sine însuși pentru a Se jertfi în locul nostru, ca dar al lui Dumnezeu și ca jertfă de ardere de tot. De aceea apostolul Pavel spune: „Trăiți în dragoste după cum și Hristos ne-a iubit.” Dragostea lui Hristos trebuie să fie activă în noi, ea trebuie să se arate prin noi. Dumnezeu pune mare preț ca noi în viața de toate zilele să fim o mărturie vie în umblarea noastră practică. Domnul Isus este modelul nostru desăvârșit. întotdeauna El a făcut voia Tatălui. Tot odată El a arătat o adâncă milă pentru fiii oamenilor. El a făcut bine oricui și în orice loc și nu a bruscat pe nimeni. El era Lumina care a venit în lume ca să lumineze pe orice om. Tot odată El era îndurarea desăvârșită.

Indurarea și dragostea către oameni are izvorul în Fiul Omului. Deci avem în toate o pildă plină de slavă în El, și tot prin El avem puterea de a traduce în practică lucrurile sfinte așa cum a făcut și Marele nostru Mântuitor. Să privim țintă la El și vom deveni asemenea Lui.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ce minunat este să mă gândesc la Tine! Dar oare când inima mea doritoare va fi acaparată întru totul de Tine? Parcă sunt paralizat de propria mea micime şi îngustime şi păcătoşenie.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!» ROMANI 7,19

Nu te recunoşti în acest verset? Vrei cu tot dinadinsul să te lupți din răsputeri să-ţi birui furia, pasiunile întunecate, păcatele, şi totuşi nu reuşeşti. De ce oare? Pentru că predarea ta nu este totală. «Da».spui tu, «vreau să trăiesc cu tot ce am şi cu tot ce sunt pentru Isus, dar nu am putere». Dragul meu, Dumnezeu nu aşteaptă putere din partea ta, dimpotrivă! A-L urma pe Isus nu te face pe tine mai puternic; vei rămâne fară doar şi poate la fel de slab ca înainte. Şi totuşi este posibil să duci o viaţă de biruinţă, deoarece victoria Lui pe crucea de pe dealul Golgotei este reală. Pe cruce El a strigat: «S-a isprăvit!» (loan 19,30). Oare în momentul în care te-ai hotărât să-L urmezi pe Domnul, ai fost umplut cu putere? Nu, nu a fost deloc aşa. Tu ai rămas la fel de slab ca mai înainte, poate chiar mai slab. Dar prin decizia şi predarea ta totală în mâna Lui se declanşează o putere spirituală pe care nu tu o ai, dar care îţi stă deplin la dispoziţie. In spatele slăbiciunii şi nevredniciei tale stă întreaga putere de biruinţă a lui Isus Hristos. Nu te uita la poverile care te apasă, ci abandonează-te în braţele Sale puternice!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.

loan 4:14

Cel care crede în Isus găseşte destule în Domnul ca să fie mulţumit acum şi totdeauna. Credinciosul nu este om ale cărui zile sunt lipsite de mângâiere şi ale cărui nopţi sunt pline de gânduri negre şi apăsătoare. El găseşte în Christos un asemenea izvor de bucurie, o asemenea fântână de mângâiere, încât este mulţumit şi fericit. Pune-1 într-o temniţă, şi va găsi tovărăşie bună. Du-l în sălbăticie, şi va mânca pâine din cer. Îndepărtează-1 de prieteni, şi el se va întâlni cu un „prieten mai aproape decât un frate” (Proverbe 18:24). Goleşte-i burdufurile, şi va găsi adăpost la Stânca Veacurilor. Dărâmă temelia speranţelor sale pământeşti, şi inima lui va rămâne liniştită, încrezătoare în Domnul. Inima este la fel de nesătulă ca mormântul până când intră Isus în ea, şi apoi este ca un pahar plin ochi. Există o asemenea plinătate în Christos, încât El este totul pentru credincios. Adevăratul sfânt este atât de mulţumit cu plinătatea lui Isus încât nu mai însetează niciodată – în afară de setea după Fântâna vie. În acelaşi fel vei înseta şi tu, credinciosule. Nu va fi o sete dureroasă, ci o dorinţă iubitoare; vei afla că este plăcut să tânjeşti după plinătatea iubirii lui Isus. In vremea de demult, Cineva a spus: „Mi-am umplut de multe ori vadra la fântână, dar acum setea mea după Isus a devenit atât de nesăţioasă încât aş vrea să beau direct din fântână”. Este acesta şi simţământul tău, credinciosule? Simţi că toate dorinţele tale sunt satisfăcute în Isus şi că nu ai nici o altă dorinţă decât să-1 cunoşti mai mult şi să ai o părtăşie mai apropiată cu El? Atunci vino mereu la Fântână, şi „ia apa vieţii fără plată” (Apocalipsa 22:17). Isus nu spune niciodată că iei prea mult, ci te va întâmpina întotdeauna spunând: „Bea, da, bea cât vrei, prea iubitule”.

Seara

Luase o femeie etiopiana.

Numeri 12:1

Aceasta era o alegere ciudată pentru Moise. Totuşi, cu cât mai ciudată este alegerea Celui care este un „prooroc ca Moise” (Deuteronom 34:10), dar care este mai mare decât el! (vezi Evrei 3:1-3). Domnul nostru, care este frumos ca un crin, s-a căsătorit cu o femeie care mărturiseşte „sunt neagră… căci m-a ars soare/e” (Cânt. 1:6). Este de mirarea îngerilor că Isus şi-a acordat dragostea oamenilor săraci, pierduţi şi vinovaţi. Fiecare credincios, atunci când este umplut de dragostea lui Isus, trebuie să fie copleşit de mirare, văzând că o asemenea dragoste este risipită pe un obiect atât de nevrednic ca noi. Cunoscându-ne vinovăţia secretă, necredinţa şi împietrirea inimii aşa cum o ştim, suntem copleşiţi de admiraţie recunoscătoare faţă de incomparabila libertate şi suveranitate a harului. Isus trebuie să fi găsit cauza acestei iubiri în propria Lui inimă. Nu ar fi putut s-o găsească în noi, fiindcă nu există. Chiar şi după convertire, rămânem „negri”, deşi harul ne-a făcut „frumoşi”. Rutherford spunea despre sine că fiecare trebuie să subscriem la următoarea afirmaţie: „Relaţia Sa cu mine este că eu sunt bolnav, iar El este Medicul de care am nevoie. Vai! Cât de adesea mă joc de-a v-aţi ascunselea cu Christos! El leagă, şi eu dezleg; El zideşte, eu dărâm. Mă cert cu Christos, şi se împacă cu mine de douăzeci de ori pe zi!” Mire iubitor şi credincios al sufletelor noastre, urmează-ţi lucrarea de har şi conformează-ne cu imaginea Ta, până când ne poţi prezenta fără

„pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta” (Efeseni 5:27). Moise a întâlnit opoziţie din cauza căsătoriei sale. Atât el cât şi soţia sa erau subiectul criticii şi bârfelor. Ne mai mirăm, atunci, când lumea această deşartă se opune lui Isus şi miresei Sale, mai ales atunci când marii păcătoşi sunt convertiţi? Temelia obiecţiilor fariseilor este întotdeauna: ” Omul acesta primeşte pe păcătoşi” (Luca 15:2).

IZVOARE IN DEŞERT

N-a deschis gura deloc (Isaia 53:7)

Ce har ni se cere când suntem înţeleşi greşit, şi totuşi ne purtăm corect, sau când suntem judecaţi cu asprime, dar primim aceasta cu sfântă blândeţe! Nimic nu testează mai bine caracterul nostru de creştin decât atunci când se spune ceva rău despre noi. Acest tip de test al zdrobirii este ceea ce arată dacă suntem aur solid sau doar metal placat cu aur. Dacă măcar am putea vedea binecuvântările care sunt ascunse în încercările noastre, am spune ca David, când l-a blestemat Şimei: „Lăsaţi-l să blesteme… Poate că Domnul se va uita la necazul meu, şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi” (2 Samuel 16:11-12).Unii creştini se întorc uşor de la măreţia chemării vieţii lor, urmărindu-şi în schimb motivele de nemulţumire şi vrăjmaşii. În cele din urmă îşi transformă vieţile într-un mic vârtej de ostilităţi. Aceasta îmi aminteşte de încercarea mea de a mă ocupa de cuibul unei viespi. Poate că eşti în stare să împrăştii viespile, dar vei fi probabil înţepat îngrozitor şi nu vei primi nimic pentru durerea ta, pentru că mierea lor n-are valoare.Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască mai mult din Duhul lui Hristos, care: „când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:23). „Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:3).

A.B. Simpson

Pentru tine El a mers pe drumul calvarului,

El a fost aspru bătut, având capul plecat în umilinţă.

El a cunoscut cele mai adânci suferinţe, dureri şi întristări,

El a cunoscut îndelunga răbdare fără nici o uşurare,

El a luat toată amărăciunea din cupa adâncă a morţii,

El nu a păstrat nici o picătură de sânge, ci şi le-a dat pe toate.

Da, pentru tine şi pentru mine, El a câştigat bătălia

Ca să ne ducă la glorie, pe tărâmuri de lumină.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 29.114

Ieremia a încredinţat la doi călători o scrisoare pentru cei din Babilon. Ea se adresa celor care fuseseră deja deportaţi, sub domnia anterioară, şi care aparţineau tuturor claselor sociale ale poporului. Tonul acestei scrisori este cu totul diferit de cel întrebuinţat de profet pe când se adresa poporului rămas în Ierusalim. Celor din Babilon le transmite din partea Domnului „gânduri de pace, şi nu de rău” (v. 11), mângâieri, încurajări şi promisiuni emoţionante.

Ca şi Israel la Babilon, creştinul este străin pe pământ. Cetăţenia lui este în ceruri (Filipeni 3.20) şi el aşteaptă împlinirea promisiunii care îl va introduce în adevărata sa Patrie. „Cuvântul cel bun” al lui Dumnezeu îi asigură „un viitor şi o speranţă” (v. 10,11). Cu toate acestea, Cuvântul nui fixează celui credincios o dată exactă, asemeni celor deportaţi, când această preafericită speranţă se va împlini. Domnul doreşte, în adevăr, ca noi săL aşteptăm necontenit. Până atunci, până la fericitul moment al întoarcerii Lui, să ne amintim că avem o datorie şi faţă de oraşul sau satul în care ne aflăm (v. 7): să aducem pacea (comp. cu Matei 5.9), să ne gândim la adevăratul bine al sufletelor şi să ne rugăm pentru cei lângă care trăim.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 6:1-8

DE LA ZDROBIRE LA BINECUVÂNTARE

Vai de mine, Sunt pierdut… am văzut cu ochii mei pe împăratul, Domnul oştirilor! Isaia 6:5

Scriitorul de literatură devoţională F.W. Boreham din Noua Zeelandă, a auzit cântând o fată frumoasă un cântec minunat. Cu toate acestea, el a avut un sentiment ciudat de nemulţumire, după ce cântecul s-a terminat. Un prieten de-al său care a avut un sentiment similar şi a încercat să afle ceea ce lipsea cântecului, a comentat: „Intr-o zi inima îi va fi zdrobită, şi dacă o vei auzi cântând atunci vei fi mulţumit”. Ceea ce voia să spună era că suferinţele vor putea da o adâncime vieţii ei care îi va schimba minunata performanţă într-o experienţă adânc mişcătoare.

In Scriptură, zdrobirea este adeseori premergătoare binecuvântării. După ce lui Iacov i s-a frânt coapsa şi a rămas olog, Dumnezeu i-a schimbat numele în Israel, care înseamnă: „prinţul lui Dumnezeu” (Genesa 32:28). Când Isaia L-a văzut pe Domnul „plin de mărirea Lui”, el fost umilit de condiţia extrem de păcătoasă în care se afla. O singură privire asupra sfinţeniei lui Dumnezeu l-a despuiat de toată mândria. Prima dată a fost zdrobit, apoi a fost în măsură să răspundă chemării lui Dumnezeu pentru slujbă.

În Noul Testament, Pavel a spus: „De aceea mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să rămână în mine… căci, când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9, 10). Si pentru că trupul Domnului a fost frânt şi sângele Lui a fost vărsat la Calvar, curg binecuvântările purificatoare spre viaţa ta şi a mea.

Permite oare Dumnezeu ca în viaţa ta să fie anumite greutăţi, chiar acum? Hotărăşte-te să nu te laşi înfrânt de ele. Încrede-te în El. Lasă-L să transforme zdrobirea ta în binecuvântare. – P.R.V.

O inimă zdrobită poate da viaţă;

Din adâncul ei frumseţi se vor ivi;

Iar când ea se dă deplin pentru lsus,

Iubirea Lui prin ea va străluci.    – D.J.D.

Înainte de-a fi folosit din plin de Dumnezeu, va trebui poate să fii rănit adânc

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Vino cu mine și vei vedea râvna mea pentru Domnul. 2 Împărați 10.16

Râvna casei Tale Mă mistuie. Ioan 2.17

Putem distinge, în Cuvântul lui Dumnezeu, cel puțin patru feluri de râvnă. Cuvintele împăratului Iehu ilustrează primul fel de râvnă, anume o râvnă selectivă. Iehu a arătat energie în exterminarea casei lui Ahab, potrivit cuvântului Domnului, dar oare n-a făcut acest lucru și pentru că, în felul acesta, își mărea propria putere și propriul prestigiu? El nu a avut nicio râvnă pentru a umbla în legea Dumnezeului lui Israel cu toată inima sa, nici pentru a se depărta de păcatele lui Ieroboam.

Înainte de convertirea sa, Pavel a arătat o mare râvnă în persecutarea Adunării. O astfel de râvnă fanatică a caracterizat Inchiziția din Evul Mediu, când mulți credincioși adevărați au fost întemnițați sau omorâți în numele adevărului și al dreptății. Această râvnă poate fi văzută astăzi în țările musulmane împotriva creștinilor care Îl mărturisesc cu îndrăzneală pe Hristos. Ea pare inspirată de diavolul însuși, care răcnește ca un leu împotriva oricărei mărturii adevărate pentru Domnul Isus Hristos.

Această râvnă pare înrudită cu cel de-al treilea tip de râvnă, descris în Romani 10.2, anume râvna lipsită de pricepere. Ea a caracterizat poporul Israel în zilele lui Pavel și a făcut ca el să se roage intens pentru mântuirea celor de același neam cu el. Astăzi, mulți creștini de nume arată o râvnă asemănătoare, încercând să-și stabilească propria dreptate, prin fapte bune și prin împlinirea unor ritualuri religioase.

Cât de mângâietor este să privim la adevărata râvnă, atât de perfect exemplificată prin viața Domnului Isus Hristos! După ce i-a alungat pe schimbătorii de bani din templu, la începutul slujirii Sale publice, ucenicii și-au amintit de cuvintele Psalmului 69.9: „Râvna casei Tale M-a mistuit”. Râvna Sa a fost întotdeauna doar pentru gloria lui Dumnezeu. El să ne dea harul să avem și noi o astfel de râvnă!

G W Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți …
1 Tesaloniceni 5.14

Aproape de țărm

În anul 1952, tânăra Florence Chadwick a încercat să străbată prin înot distanța dintre insula Catalina și țărmul californian. Ea fusese prima femeie care traversase prin înot canalul Mânecii, în ambele direcții. Acum însă, vremea era rece și cețoasă; abia se vedeau vasele care o însoțeau. Cu toate acestea, a înotat timp de 15 ore. Când a rugat să fie scoasă afară din apă, mama ei, care se găsea în una din ambarcațiuni, i-a spus că nu mai are mult până la țărm și că poate izbândi. În cele din urmă, epuizată fizic și psihic, a încetat să mai înoate și a fost scoasă din apă. Doar când s-a aflat pe vas, a descoperit cât de aproape era de țărm. După câteva ore a explicat unui reporter: „Nu mă acuz pentru eșec…, am simțit că nu mai pot; dar dacă aș fi văzut țărmul, n-aș fi renunțat să înot până la capăt”.

Ceea ce a făcut-o pe tânără să renunțe să lupte până la capăt a fost faptul că nu putea vedea țărmul spre care înota. Dar tânăra nu s-a dat bătută. Două luni mai târziu a încercat din nou. De data aceasta, în ciuda ceții dense, tânăra Florence Chadwick a înotat cu o credință puternică și, având imaginea țărmului pe care voia să-l atingă, a reușit. A contat pe faptul că undeva, dincolo de ceață, este țărmul dorit. De data aceasta, ceața a fost învinsă și ea a ajuns la țărm victorioasă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VIATA ÎMPĂRTĂSITĂ

„Aveau toate de obşte…” (Faptele Apostolilor 4:32)

     Când citim istoria Bisericii, din Noul Testament, suntem fascinați de creșterea ei explozivă și de minunile extraordinare ce-au avut loc. Există însă o componentă pe care n-ar trebui s-o trecem cu vederea: „Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte… nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.” (v. 32-35) Poate spui: „Dacă aș avea mai mulți bani, aș fi fericit!” Să zicem că s-ar putea să te simți într-o mai mare siguranță și ai avea mai puține griji… dar nu ai fi neapărat mai fericit! În Jurnalul de studii despre fericire, cercetătorii s-au uitat să vadă ce îi deosebește pe cei fericiți de cei mai puțin fericiți. A existat un factor care separa în mod evident cele două grupuri. Nu este vorba despre cât de mulți bani ai, de sănătate, de siguranță sau de cât ești de atrăgător, și nici de inteligență sau de succesul în carieră.

Ceea ce îi deosebește pe oamenii fericiți de cei mai puțin fericiți este prezența unor relații serioase, profunde, aducătoare de bucurie, care schimbă viața și îi dau sens. Cercetătorul sociolog Robert Putnam scrie: „Singura și cea mai comună descoperire din ultima jumătate de secol privind mulțumirea în viață, nu numai în Statele Unite, ci în întreaga lume, este faptul că fericirea este cel mai adesea prevestită de avântul și profunzimea legăturilor sociale”. Însă există o mulțime de oameni care nu sunt cunoscuți de nimeni și aceștia ajung să fie singuri. Oamenii din Biserica Noului Testament au înțeles foarte bine că numai când ai părtășie cu ceilalți din punct de vedere spiritual, emoțional, financiar și relațional – poți atinge nivelurile cele mai înalte ale bucuriei.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Predispoziţia spre degenerare

După cum prirntr-un singur om a intrai păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Romani 5:12

    Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.

    Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. „Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„… O jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.” FILIPENI4:18

O jertfă vie, adică făcută din toată inima ca pentru Domnul, este primită de Dumnezeu. Să fim încredinţaţi că şi lucrurile cele mai mici pe care le facem pentru Domnul Isus, îi sînt plăcute. Cînd ne gîndim la delicata Lui apreciere, să dorim să facem cît mai bine, orice am face pentru El, din dragoste şi recunoştinţă. Se spune de Leonardo da Vinci că pe cînd era încă un tînăr ucenic, înainte ca geniul lui să izbucnească în mod strălucitor, el a primit o deosebită inspiraţie în privinţa aceasta. Bătrînul şi renumitul lui maestru, din pricina neputinţelor vîrstei, s-a simţit silit să renunţe la lucrul lui şi într-o zi i-a oferit lui da Vinci să-i termine un tablou pe care-l începuse. Tînărul discipol avea aşa un respect pentru talentul maestrului său încît s-a sfiit şi a şovăit la început. Bătrînul artist însă n-a acceptat nici o scuză ci a stăruit poruncindu-i: „Fă tot ce poţi!” Da Vinci, în cele din urmă, tremurînd, a luat pensula şi îngenunchind înaintea şevaletului s-a rugat: „Doamne, te implor să-mi dai îndemînare şi putere pentru sarcina aceasta, de dragul maestrului meu”. De îndată ce a început să continue lucrarea încredinţată, mîna i-a devenit sigură, ochii i s-au luminat cu o licărire de geniu. S-a uitat pe el însuşi şi a fost umplut cu entuziasm pentru lucrul pe care-l făcea. Cînd tabloul a fost terminat, bătrînul maestru a fost adus în studio ca să judece rezultatul. Ochii s-au odihnit într-un triumf al artei, îmbrăţişînd pe tînărul artist, a exclamat: „Fiul meu, eu nu mai pictez!”

Sînt unii credincioşi care se sfiesc să ia lucrul pe care li-l dă Domnul să-l facă. Ei nu se socotesc vrednici; nimeni de fapt nu este vrednic; ei nu au îndemînare, nici puterea sufletească pentru lucrarea încredinţată. Dar faţă de toată timiditatea şi retragerea lor sfioasă, îndemnul insistent al învăţătorului este totuşi „Fă tot ce poţi”. Singurul lucru pe care îl au de făcut este să îngenuncheze într-un smerit respect şi să se roage ca, de dragul învăţătorului, să li se dea îndemînare şi putere pentru sarcina încredinţată şi vor fi inspiraţi şi ajutaţi s-o facă bine. Puterea Domnului Hristos se va odihni asupra lor şi dragostea Lui le va umplea inima pentru a face totul, orice lucru mic sau mare din dragoste pentru El şi să-1 facă bine. Şi fără-ndoială, orice lucrare făcută sub această binecuvîntată însufleţire va fi primită de Dumnezeu şi plăcută înaintea Lui. Trebuie în adevăr să ne aşezăm jertfa pe altar şi Dumnezeu va trimite focul acceptării Lui pentru o jertfă de un bun miros.Nu este suficient de a face un lucru pentru Domnul. Trebuie să-l facen după gîndul şi voia Lui. Treaba noastră nu este de a avea un rezultat, ci de a plăcea Domnului Isus. Este însă imposibil cînd sîntem ocupaţi cu noi înşine să ne mai ocupăm de lucrul Domnului.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” I Cor.12:31.

Acelora care au primit ceva din darurile lui Dumnezeu le sună cuvântul: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Aceasta trebuie să fie pe prim plan, la fiecare om pentru că altfel nu suntem copii ai lui Dumnezeu. Altfel toată evlavia noastră nu ne foloseşte la nimic. Nici rugăciunile, nici dărnicia, nici faptele bune n-au nici o însemnătate. Aceasta reiese clar din I Cor.13. Atunci cel mai important este să avem temelia sub picioare, ca să ştim care este căminul nostru, unde vom ajunge după moarte, sau dacă vine răpirea că vom fi şi noi răpiţi sau nu. Dumnezeu cere credinţă şi recunoştinţă de la noi. El ne porunceşte să vindecăm bolnavi şi să alungăm draci. Când el cere ceva, şi noi nu putem face, trebuie să mergem la El şi să-I cerem ajutorul. Cu cât avem credinţa mai copilărească, cu atât este mai bine. Eu înţeleg prin „a umbla după darurile cele mai bune”, să le folosim. Unuia îi este dat să vindece bolnavi: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el”. Dar dacă bolnavul nu se vindecă? Eu am încercat să mă ascund după versetul: „Să ţi se întâmple după credinţa ta”. Mântuitorul a spus-o astfel, când a văzut credinţa lor. Mie mi se pare de fiecare dată, că eu n-am darul, când mă rog, şi totuşi cred şi mă rog. Câteodată vindecă Dumnezeu pe oameni, câteodată nu. Dar Cuvântul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cel care are acest dar, să-l folosească, dar nu pentru slava lui, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LA DISPOZIŢIA LUI DUMNEZEU

Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.Mica 5.7

Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii Lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci DOMNUL urăște pe oamenii stricați, dar este prieten cu cei fără prihană. Prov. 3,32.

Cel stricat este cu totul stricat și din această cauză strică totul în jurul lui. El numește binele rău și răul bine. Iuda vorbește în epistola lui despre unii oameni care strică harul lui Dumnezeu pentru ei. „Cel stricat și ticălos umblă pe două cărări”, spune Solomon. Un astfel de om nu e drept niciodată și lucrează totdeauna împotriva lui Dumnezeu pe care-L critică fără rușine. Se înțelege că și Dumnezeu îi răsplătește lucrarea după cum merită. David spune: „Cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.” (2 Sam. 22.27). Dumnezeu în Cuvântul Său clasifică tot neamul omenesc ca fiind ticălos: „.. .ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unui neam ticălos.” (Filip, 2.15). în comparație cu aceasta, dreptatea este foarte prețuită în fața lui Dumnezeu: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” (Pslam 112.4). Un suflet care se îndreaptă cu toată hotărârea către Dumnezeu, va găsi calea, adevărul și puterea, se va despărți de orice nelegiuire și se va închina Domnului cu o inimă curată. Dacă îți cercetezi viața ta de până acum în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, e cazul să te întrebi din ce categorie faci parte. Cale de mijloc nu există. Dacă constați că aparții celor stricați și ticăloși, atunci roagă-te lui Dumnezeu pentru har, pentru o adevărată întoarcere de pe calea pierzării. Tu vei simți cum Dumnezeu te duce pe calea spre Isus și cum sufletul tău va găsi liniște și odihnă în jertfa Lui. Atunci și tu vei călători prin această pustietate cu toți cei neprihăniți către Canaan – țara cea cerească a credincioșilor adevărați.

„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea…”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, dă-mi astăzi înţelepciune ca să mă închin Ţie aşa cum se cuvine şi să-Ţi fiu plăcut Ţie. Descoperă-mi-Te din ce în ce mai mult în plinătatea şi frumuseţea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi» ROMANI 5,8

Când vine vorba de Fiul lui Dumnezeu, părerile se împart. Unii oameni zic da, ceilalţi nu. Dar Dumnezeu respectă toate aceste decizii. El te ia de fiecare dată în serios, deoarece eşti creaţia mâinilor Sale. Când Dumnezeul cel veşnic a creat cea mai importantă capodoperă din creaţia Sa din «ţărâna pământului», l-a făcut pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa şi «i-a suflat în nări suflare de viaţă» (Gen. 2,7). Prin aceasta ne-a dat fiinţă din Fiinţa Lui. Esenţa Fiinţei divine a lui Dumnezeu este dragoste. El a creat oameni care să-L iubească necondiţionat, deoarece dragostea presupune libertate. Asta înseamnă că la început omul putea să-şi aleagă propria cale. Din nefericire el a ales păcatul. Niciodată nu vom putea înţelege ce a simţit inima lui Dumnezeu (care este dragoste pură) când omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa I-a întors cu răceală spatele şi l-a preferat pe Satan. Numai cel care L-a recunoscut şi acceptat pe Isus Cristos ca darul nepreţuit al Iui Dumnezeu începe să înţeleagă ceva din profunzimea versetului de aur al Scripturii: «Fiindcă atât de multa a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu …» (loan 3,16). Acesta este minunatul mesaj al celei de-a doua şanse pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor căzuţi în păcat.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac;

dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19). Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său. Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Seara

Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit.

Marcu 16:16

Domnul MacDonald i-a întrebat pe locuitorii insulei St. Kilda din Scoţia cum poate fi mântuită o persoană. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiţi dacă ne căim, ne mărturisim păcatele şi ne întoarcem la Dumnezeu”. „Da”, a adăugat o bătrână, „dacă o facem din toată inima”. „Da”, a oftat un al treilea, „şi cu rugăciune”. Un al patrulea a adăugat: „Trebuie să ne rugăm din inimă”. „Şi trebuie să fim atenţi la păzirea poruncilor”, a spus al cincilea. După ce fiecare a contribuit cu gândurile lui şi au simţit că alcătuiseră un crez decent, au privit spre pastor şi i-au aşteptat aprobarea – dar au întâlnit o privirea plină de compătimire. Mintea omenească croieşte întotdeauna o cale prin care să lucreze şi să devină măreaţă. Totuşi, calea Domnului este opusă. Să crezi şi să fii botezat nu sunt probleme de merit cu care să te lauzi. Ele sunt atât de simple încât exclud lauda. Harul gratuit al lui Dumnezeu a câştigat victoria. S-ar putea însă ca tu să fii nemântuit. Dacă este aşa, care este motivul? Crezi că drumul prescris de text este îndoielnic? Cum poate fi aşa, când Dumnezeu şi-a dat Cuvântul pentru siguranţă? Crezi că este prea uşor? Atunci de ce nu asculţi? Uşurătatea lui îi lasă fără scuză pe cei care îl neglijează. Să crezi înseamnă pur şi simplu să ai încrederea, să depinzi, să te bizuieşti pe Isus Christos. Să fii botezat înseamnă să te supui poruncii pe care Domnul însuşi a îndeplinit-o la râul Iordan (vezi Matei 3:13-17), aceea că toţi cei convertiţi trebuie să se supună Cincizecimii (vezi Fapte 2:1-42), şi că temnicerul însuşi a ascultat în noaptea convertirii lui (vezi Fapte 16:23-33). Botezul este un semn exterior al credinţei interioare. El nu ne mântuieşte, dar demonstrează moartea, îngroparea şi învierea noastră cu Isus. Ca şi Cina Domnului, nu trebuie neglijat. Crezi în Isus? Atunci, dragă prietene, alungă-ţi temerile, fiindcă vei fi mântuit Mai stărui în necredinţă? Aminteşte-ţi că există o singură Uşă (vezi loan 10:7-9). Dacă nu intri prin ea, vei muri în păcatele tale.

IZVOARE IN DEŞERT

Dar după câtăva vreme pârâul a secat.

(1 Împăraţi 17:7)

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat” – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer

Poate că şi tu ai tăbărât lângă astfel de ape dulci,

Şi ţi-ai stins cu bucurie setea sufletului tău istovit şi uscat;

Ca să vezi, cu timpul, că pârâiaşul tău se schimbă

    Din ce a fost la început.

Inimi care au fost vesele, şi liniştite, şi binecuvântate, şi întărite;

Iubiri care s-au dăruit fără rezerve;

Bucurii, scumpe bucurii – au dispărut, pe măsură ce a trecut timpul,

    În întuneric.

Dacă deci, o, suflete, izvorul pe care inima ta l-a îndrăgit

Te-a părăsit acum – nu-ţi mai potoleşte setea –

Dacă şuvoaiele lui care te înviorau odată s-au dus,

    Lasă-L pe EL să-ţi cucerească inima.

El nu te va părăsi, nici nu va râde de tine, nici nu te va dezamăgi;

Mângâierea şi grija Lui nu se schimbă cu trecerea anilor;

Cu un untdelemn de bucurie El sigur te va unge,

    Şi îţi va şterge lacrimile.

J. Danson Smith

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 28.117

Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe carel iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El lea spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte săi convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).

Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 1517; citiţi Deuteronom 18.2022).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 119:161-168

A ADUNA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile. Psalmul 119:14

Ce aţi crede despre o persoană care ar poseda o comoară inestimabilă, dar care ar trata-o ca pe ceva lipsit de orice valoare? Ei bine, în felul acesta îşi tratează Biblia mulţi oameni. N-o studiază, nu meditează la ea şi nici măcar nu-şi petrec câteva minute zilnic pentru a auzi ce le spune Domnul. Apropo, aţi citit pasajul ales pentru ziua de azi? Este evident că autorul acestui psalm a iubit foarte mult Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat ca pe-o comoară.

Acest mod de-a trata Biblia trebuie să fie valabil şi pentru noi. Aşa este cazul cu un bărbat din Kansas City care a fost rănit îngrozitor în urma unei explozii. Evanghelistul Robert L. Sumner scrie despre el în cartea sa „Minunea Cuvântului lui Dumnezeu”. Faţa i-a fost cumplit desfigurată, şi-a pierdut vederea şi ambele braţe. Era un creştin convertit de curând, şi cea mai mare dezamăgire a sa era că nu va mai putea citi Biblia. Apoi a auzit despre o femeie din Anglia care citea în Braille cu buzele. Sperând să facă
acelaşi lucru, a cerut câteva cărţi ale Bibliei în alfabetul Braille pentru nevăzători. Spre marea sa dezamăgire,a constatat că terminaţiile nervoase ale buzelor sale fuseseră distruse şi ele de explozie. Într-o zi, pe când şi-a adus una din cărţile Bibliei la gură, pentru a încerca din nou, i s-a întâmplat să atingă cu limba unele din caracterele paginii şi a putut să le identifice. Ca o străfulgerare i-a venit descoperirea că putea citi Biblia cu limba. În timpul când Robert Sumner scria cartea, omul acesta citise întreaga Biblie de patru ori.

O, Doamne, ajută-ne să adunăm şi noi la fel ca pe-o comoară Cuvântul Tău!    – R.W.D.

Să-Ţi iubesc Cuvântul preţios,

Explorând comori nebănuite.

Mireasma lui să mă încânte,

Lumina Ta să mă-nveşmânte.    – Hodder

Biblia este cel mai minunat dar dat vreodată omului. – Lincoln

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Salutați pe Prisca și pe Acuila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus (care, pentru viața mea, și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor).
Romani 16.3,4

Numele multor persoane sunt amintite în Romani 16, însă sunt menționate și adunări care se strângeau prin case. Toți cei menționați sunt lăudați, fiindcă această porțiune oferă o imagine frumoasă a scaunului de judecată al lui Hristos, eveniment care va avea loc imediat după răpire.

Capitolul începe astfel: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a adunării din Chencrea” (versetul 1). Caracterul și lucrarea ei erau vrednice de recomandat. Să remarcăm că această listă începe cu o soră. De asemenea, Priscila este menționată înaintea soțului ei, Acuila. Ori de câte ori acest cuplu este privit prin prisma responsabilității publice, Acuila este menționat primul. Priscila și Acuila își puseseră capul în joc pentru Pavel. Fără îndoială că Acuila primise putere și încurajare în această privință de la devotata lui soție.

Despre Maria se spune că lucrase mult (versetul 6). Trifena și Trifosa erau surori de trup care se osteniseră pentru Domnul. Persida preaiubită se ostenise mult în Domnul (versetul 12).

Toate aceste exemple sunt deosebit de încurajatoare pentru cei care doresc să placă Domnului în anonimat, fără să fie văzuți de alții. „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58). „Știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (1 Corinteni 15.58).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are o pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3.13

Ce-ai făcut toată ziua?

Tatăl a venit acasă și i-a găsit pe fiii săi îmbrăcați în pijamale jucându-se în nisipul din curte. În casă era o dezordine de nedescris. Într-o cameră, televizorul urla pe programul de desene animate, iar pe jos erau împrăștiate jucării și haine. În bucătărie, chiuveta era plină cu vase nespălate. Mâncarea era împrăștiată pe masă, ușa frigiderului era larg deschisă. Tatăl urcă scările în grabă călcând peste jucării și haine împrăștiate peste tot, căutându-și soția. De sub ușa de la baie ieșea apă. Intrând în baie observă că robinetele nu erau închise; peste tot era apă. În dormitor și-a găsit soția în pat, citind într-o carte. Ea s-a uitat la el și zâmbind a întrebat cum a fost ziua de lucru. El s-a uitat mirat la ea și a întrebat: „Ce s-a întâmplat aici?”. Ea a zâmbit din nou și i-a răspuns: „Știi cum în fiecare zi te întorceai acasă și mă întrebai ce am făcut toată ziua, căci nu se vede nimic”. – „Da”, răspunse soțul. – „Ei bine, astăzi n-am făcut nimic și se vede.”

„Ce-ai făcut toată ziua?” este o întrebare specifică multor bărbați. Rareori se întâlnesc aprecieri față de lucrul în casă al soțiilor. Sau uneori aprecierile vin prea târziu. Să luăm seama la această învățătură!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LEACUL ÎMPOTRIVA PLICTISELII SPIRITUALE

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

     De ce spune Biblia: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”? Pentru că a asculta fără a face, devine plictisitor – tot timpul! Poți ajunge până acolo că auzi atâtea predici și învățături, încât îți spui: „O, nu, încă o predică!” Problema nu este Cuvântul, ci faptul că ai devenit suprasaturat și surd din punct de vedere spiritual. Ești plictisit, pentru că nu îl pui în practică și nu culegi roadele lucrurilor pe care le-ai auzit. Domnul Isus a spus: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17) Odată ce începi să faci ce ți s-a spus, nu vei mai avea timp să te plictisești. Expresia „numai ascultători” vine de la substantivul grecesc akroates. Astăzi, el se folosește pentru a descrie studenții care vin la cursuri numai pentru a asculta învățătura, și nu pentru a fi evaluați sau să primească note. Aceștia nu sunt interesați să învețe, să promoveze examenele, să primească o diplomă și să schimbe ceva în lume. Ei merg la curs pentru că li se pare că asta îi stimulează intelectual și pentru că adoră să simtă entuziasmul de a fi împreună cu ceilalți. Deseori își urmează dascălul preferat dintr-un oraș în altul; le plac vorbitorii noi, iar la terminarea cursurilor iau masa împreună, râd și discută despre ce au auzit. În esență, ei doresc numai să pară învățați în ochii altora. Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva! Biblia ne mai atenționează: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Deschide-ți inima spre adevărurile pe care le-ai auzit predicându-se, și începe să le pui în practică în viața ta. Când faci așa, fii sigur că nu vei mai suferi niciodată de plictiseală spirituală.