Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rob al lui Isus

Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea „cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – „De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: „Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” MATEI 12:34

Cuvintele acestea ale Domnului Isus au o îndoită aplicaţie. Ele pot fi o referire la mărturia bucuroasă şi activă a copilului lui Dumnezeu, căruia fiindu-i plină inima de bucuria mântuirii, aceasta îl împinge să mărturisească pe Domnul lui iubit. În împrejurarea, însă, în care Domnul Isus spune cuvintele acestea, El Se referă la aspectul negativ al vorbirii, şi în acest caz la vorbirea Fariseilor care, din ură şi invidie faţă de El, comit cel mai grav păcat, hula împotriva Duhului Sfânt, care „…nu va fi iertată oamenilor nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”

El cunoştea adevăratele lor gânduri, ascunse sub prestigiul lor religios şi în profesiunea lor de credinţă exterioară, şi le arăta astfel, până în ce grad, inima omenească „…este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” (Ier. 17:19) Din prisosul unei astfel de inimi vorbeşte gura.

Să ne cercetăm în lumina acestor cuvinte. Să ne gândim la cuvintele pe care le-am pronunţat, la cuvintele care, sunt roadă şi expresia gândurilor noastre şi pe care le-am spus cu uşurătate, dar care au fost auzite şi repetate, cuvinte capabile să facă atâta rău, să înşele pe alţii şi să dea naştere la atitudini ostile.

Inima, ne spune Domnul, este plină peste măsură de astfel de lucruri şi gura este gata să le rostească. Câte pagube, cât rău, câte situaţii ireparabile şi câtă ocară adusă Domnului Isus şi Evangheliei. Cuvântul lui Dumnezeu consacră nenumărate locuri şi în Vechiul şi în Noul Testament, cu privire la păcatul acesta, iar Iacov spune că „…Limba este o lume de nelegiuiri.” Dar ceea ce este foarte grav, este faptul că deşi am citit de atâtea ori aceste locuri din Scriptură, noi totuşi continuăm să fim, uneori, fără frâu în vorbirea noastră. Şi credem că lucrul acesta va putea continua aşa? Este un verset de o extremă gravitate în Prov. 13:13: „Cine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) Cuvântul Domnului se pierde.” Ce este de neapărată urgenţă? Trebuie Hristos cel răstignit să fie izvorul gândurilor din inima noastră, ca acolo să fie răstignită capabilitatea de răutate şi de invidie a inimii noastre fireşti.

Numai atunci Duhul Sfânt nu va mai fi întristat şi numai atunci, celălalt aspect al vorbirii noastre izvorând din abundenţa unei inimi pline de bucuria mântuirii şi a părtăşiei cu Domnul Isus, îl va preamări pe El.

Ce minunat va fi când între credincioşi va domni o atmosferă caldă de dragoste, de înţelegere, de apreciere a unuia pentru celălalt şi nu vor mai fi pagubele triste generate de o limbă rea. Domnul să pună o strajă înaintea inimii şi gurii noastre.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit este izbăvit de păcat”. Rom.6:6-7.

De multe ori m-a reaşezat acest cuvânt pe picioare! Dacă primim ceea ce ne spune Cuvântul, dacă luăm în considerare ceea ce ne învaţă Biblia, atunci nu mai avem nimic de-a face cu omul cel vechi. Dar cei care aparţin de Hristos, răstignesc trupul lor împreună cu poftele şi plăcerile lui. Trebuie să stăm neclintiţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Ispite au venit şi asupra Domului Isus. El a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat. Şi omul cel nou va mai fi ispitit? Da. Dacă avem această poziţie a credinţei, amintită mai sus, aceasta nu înseamnă că nu mai putem fi ispitiţi, dar depinde de ceea ce vom face. Dacă vom merge să vedem ce spune Cuvântul, atunci ne vom baza pe cele spuse. Atunci ni se va părea de multe ori că noi suntem făţarnici. Dar mă bucură Cuvântul care spune: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine”. (Rom.9:33). Uneori ni se poate părea că putem crede sau să avem închipuirea că suntem mântuiţi şi că Dumnezeu şi-a potolit mânia asupra noastră, că El a dat o jertfă şi a plătit prin ea fiecare neascultare – ne putem închipui aceasta şi totuşi nu ne ajută la nimic. Este scris: „Cel care crede în El nu va fi dat de ruşine”. Cel care crede în El nu va spune că: „Noi trebuie să rămânem păcătoşi până la moarte. Tu spui că crezi în Domnul Isus, dar dacă spui că rămâi păcătos în continuare, atunci te contrazici singur.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Habacuc 2.3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.

Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se pare că trebuie să treacă prea mult timp, în realitate nu este aşa. Dumnezeu nu întârzie niciodată, dar El încearcă răbdarea noastră până ce ajungem să recunoaştem credincioşia Sa. Nici una din făgăduinţele Sale „nu ne va înşela”. Nici una nu se pierde, toate vor avea împlinirea lor. Nici una n-are nevoie să fie reînnoită ca o poliţă care se întoarce neplătită. Făgăduinţa se
va împlini sigur şi nu va întârzia deloc.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți şi voi.  Ioan 14.3

Apostolul Ioan a auzit cuvintele de mai sus rostite de Domnul Isus în chiar noaptea în care a fost trădat – cu puțin timp înainte să fie dat în mâinile păcătoșilor, pentru a fi răstignit. Ce ecou trebuie să fi avut aceste cuvinte în inima apostolului preaiubit, deși, probabil, la timpul rostirii lor, el nu lea înțeles deplina importanță și semnificație! Adevărul doctrinar cu privire la venirea Domnului avea să fie scris mai târziu de către apostoli (în special de către apostolul Pavel), însă, la început, exista nădejdea simplă care liniștea inimile lor tulburate, nădejde comunicată lor de Domnul. Oricât de importantă este studierea doctrinei profetice, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere nădejdea simplă pe care Domnul o prezintă aici.

Această nădejde în venirea iminentă a Domnului a ocupat un loc de căpătâi în viețile creștinilor de la început – pentru ei, aceasta nu era o doctrină seacă. De fapt, după mulți ani, la sfârșitul slujirii sale, Ioan a scris că oricine are nădejdea aceasta de aL vedea pe Hristos la venirea Sa se curățește așa cum El este curat (1 Ioan 3.2,3). Ioan nu spune că cine are doctrina despre venirea Domnului se curățește, ci că cine are această nădejdese curățește! Cititorul va înțelege că nu doresc să denigrez în niciun fel studiul sistematic al Cuvântului lui Dumnezeu, ci doar doresc să arăt cum priveau creștinii de la început venirea Domnului – ea era nădejdea lor fericită (Tit 2.13). Peste tot în Noul Testament vedem că trebuie să veghem pentru venirea lui Hristos și să fim ca niște oameni care îl așteaptă pe stăpânul lor (Luca 12.3537). Tesalonicenii au ilustrat cu viețile lor acest adevăr, atunci când sau întors la Dumnezeu de la idoli, pentru a sluji Dumnezeului viu și pentru aL aștepta pe Fiul Său din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). B. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, aceste cuvinte vin cu puterea strălucitoare a tăriei Duhului Tău: „El îl desfiinţează pe cel dintâi, ca să-l stabilească pe al doilea” (Evrei 10:9). Cât Te slăvesc pentru orice aducere aminte a Colegiului! Acesta nu e niciodată departe de gândurile mele – el este „cel dintâi”; ce va fi „al doilea”?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17

Întrebările Domnului descoperă mereu ceea ce este mai adânc îngropat în noi. Dacă Domnul te întreabă: «Mă iubeşti?» şi dacă laşi această întrebare să lucreze în tine, vei observa cu surprindere că ea a atins o parte din fiinţa ta care era amorţită de mult şi care trebuia revigorată. Atunci din adâncul inimii tale va ţâşni la suprafaţă adevărul de mult uitat: «Da, Doamne, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi». La întrebarea lui Isus, Petru a început să realizeze cât de mult Il iubea de fapt pe Domnul. A fost o extraordinară revelaţie pentru el să-şi mărturisească iubirea şi să spună plin de uimire: «Doamne, Tu toate le ştii…». Cu câtă răbdare, cu câtă dragoste şi sensibilitate S-a purtat Domnul Isus cu Petru care, din frică si laşitate L-a trădat şi s-a lepădat de trei ori de El. Domnul nu pune însă acest gen de întrebări înainte să vină timpul potrivit. Probabil că într-una din zilele acestea, poate chiar azi, te va lua de-o parte, Se va uita ţintă în ochii tăi şi, fară să pomenească măcar o vorbă despre păcatele tale, te va întreba: «Mă iubeşti?».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Căci iată, el se roagă. Fapte 9:11

Rugăciunile sunt observate imediat în ceruri. În momentul în care Saul a început să se roage, Domnul l-a auzit. În faptul acesta se află o mângâiere pentru orice suflet care se roagă în nenorocire. Cei sărmani, cu inima zdrobită, se pleacă adesea pe genunchi, dar nu pot decât să geamă şi să plângă. Totuşi, gemetele lor fac să răsune în cântare harpele cerului; lacrimile lor sunt strânse de Dumnezeu în tezaurul cerului. „Pune-mi lacrimile în burduful Tău” (Psalmi 56:8) sugerează că ele sunt strânse chiar atunci când curg. Cel care se teme să se roage cu glas tare este bine înţeles de Cel Prea înalt. Poate că, uneori, el priveşte doar spre cer cu ochii înlăcrimaţi, dar „rugăciunea este căderea unei lacrimi”. Lacrimile sunt diamantele cerului; gemetele fac parte din muzica de la curţile lui Iehova şi sunt numărate cu „cele mai sublime cereri care ajung la Maiestatea din înălţime”. Să nu crezi că rugăciunea ta va fi trecută cu vederea, oricât de slabă şi tremurând ar fi. Scara lui Iacov este înaltă, dar rugăciunile noastre sunt purtate de îngerul legământului şi urcă treptele cu siguranţă. Dumnezeul nostru ne aude rugăciunile, şi o face cu plăcere. El „îţi aduce aminte de strigătele celor nenorociţi” (Psalmi 9:12). Într-adevăr, El nu vede privirile mândre şi cuvintele înfumurate, şi nu ia în seamă pompa şi măreţia regilor. El nu ascultă muzica marţială. El nu priveşte triumful şi mândria oamenilor. Dar, oriunde există o inimă plină de durere, buze care tremură în agonie, gemete adânci şi suspine sincere, inima lui Iehova este deschisă. El înseamnă totul în memoria Lui. El ne pune rugăciunile, ca pe nişte petale de trandafir, între paginile cărţii Sale de aducere aminte, şi, când cartea se va deschide la sfârşit, va izvorî din ea un parfum minunat.

Credinţa nu va cere semne şi minuni

Ca să se-ncreadă-n rugăciunile primite.

Marele Preot, şi ceata îngerilor buni

Aduc răspuns celor cu inimi chinuite.

Seara

„Rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.” Cronici 30:27

Rugăciunea este rezerva nesecată a creştinului, în orice situaţie, în orice stare. Când nu poţi folosi sabia, poţi să înalţi arma rugăciunii. Praful de puşcă se poate învechi, arcul poate slăbi, dar arma rugăciunii nu este niciodată depăşită. Leviatanul râde de pumnal, dar tremură în faţa rugăciunii. Sabia şi suliţa au nevoie să fie ascuţite, dar rugăciunea nu rugineşte niciodată şi, atunci când crezi că e ştirbită, taie cu cea mai mare putere. Rugăciunea este o uşă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide. Demonii te pot înconjura din toate părţile, dar drumul în faţă este întotdeauna deschis. Atâta timp cât poţi înainta, nu vei cădea în mâinile duşmanilor. Nu putem fi învinşi niciodată prin blocade, escalade, mine sau furtuni, atâta timp cât cerul coboară în ajutorul nostru pe scara lui Iacov, ca să ne ajute în timpuri de nevoie. Rugăciunea nu este niciodată depăşită: vara sau iarna, ajutorul ei este preţios. Rugăciunea câştigă audienţă în cer în mijlocul nopţii, în mijlocul afacerilor, în fierbinţeala amiezii şi în umbrele înserării. În orice situaţie, în sărăcie, boala, întuneric, teamă şi îndoială, Dumnezeul legământului va primi rugăciunea ta şi îi va răspunde din locul Său sfânt Rugăciunea nu este niciodată zadarnică. Adevărata rugăciune are întotdeauna adevărata putere. Poate că nu vei primi întotdeauna ceea ce ai cerut, dar nevoile îţi vor fi împlinite întotdeauna. Când Dumnezeu nu răspunde copiilor Săi literal, El le răspunde în duh. Dacă ceri o hrană aspră, nu te vei bucura să primeşti cea mai fină faină? Dacă ceri sănătate trupească, te vei plânge dacă, în loc să te vindece fizic, El îţi va vindeca suferinţele spirituale? Nu este mai bine să ai crucea sfinţită, decât îndepărtată? În scara aceasta, nu uita să-ţi înalţi cererea şi nevoia, fiindcă Domnul este gata să-ţi împlinească dorinţele.

IZVOARE IN DEŞERT

Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună. (Isaia 40:9)

Jucăriile şi bagatelele sunt uşor de câştigat, dar cele mai valoroase lucruri poartă cu ele şi un preţ ridicat. Cele mai înalte poziţii ale puterii sunt întotdeauna cumpărate cu sânge, şi tu poţi atinge aceste culmi dacă ai suficient sânge ca să plăteşti. Aceasta este condiţia pentru cucerirea înălţimilor sfinte oriunde. Istoria adevăraţilor eroi este întotdeauna istoria sângelui jertfit. Cele mai mari valori şi cel mai minunat caracter din viaţă nu sunt bătute la întâmplare pe calea noastră de vânturi capricioase, căci sufletele mari experimentează necazuri mari.

Marile adevăruri se cumpără scump, adevărurile comune,

    Cum sunt cele pe care le dăm şi le primim de la o zi la alta,

Vin în umblarea obişnuită a vieţii uşoare,

    Bătute de vântul uşuratic de pe calea noastră.

Marile adevăruri se câştigă cu greu, nu se găsesc din întâmplare,

    Nici nu sunt purtate pe aripa unui vis de vară;

Ci sunt apucate în marea luptă a sufletului nostru,

    Care este lovit din greu de vânturi şi şuvoaie adverse.

Dar în ziua de conflict, de teamă şi de necaz,

    Când mâna tare a lui Dumnezeu, întinsă cu putere,

Răstoarnă subsolul inimii noastre amorţite,

    Şi aduce sămânţa întemniţată a adevărului la lumină.

Chinuiţi de duhul nostru tulburat, în ceasurile grele

    De slăbiciune, solitudine şi durere,

Adevărul răsare ca recolta din ogorul bine arat,

    Şi sufletul nostru simte că n-a plâns în zadar.

Capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este lărgită când suntem aduşi de El în împrejurări care ne fac să ne exersăm credinţa. Deci când dificultăţile ne blochează calea, să-I mulţumim lui Dumnezeu că-Şi face timp să Se ocupe de noi, şi apoi să ne bizuim tare pe El.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 48.1-27

După un capitol scurt consacrat filistenilor, Domnul, compensând, vorbeşte acum despre Moab mai pe larg. Acest popor îşi pusese încrederea în lucrările lui, în tezaurul lui (v. 7), în dumnezeul său, Chemoş (v. 13), şi în oamenii săi de război (v. 14). Şi nu numai că aceste resurse pe care se bizuia Moab nu i-au fost de niciun ajutor, dar au constituit şi cauza judecăţii care a căzut asupra sa (v. 7).

Lui Moab îi lipsise ceva esenţial şi, oricât de surprinzător ar părea, acestea erau … încercările. Vinul nou trebuie trecut mai întâi dintr-un butoi în altul, până ajunge «să-şi piardă din tărie», să-şi aibă, puţin câte puţin, toate drojdiile depuse. Dar Moab nu suferise niciodată acest tratament. El fusese „netulburat „din tinereţea lui” (v. 11; Zaharia 1.15); nu învăţase prin împrejurări dificile să se cunoască, la modul de a-şi pierde din prostul său gust caracteristic (aceasta este ceea ce va căuta Domnul să facă cu Israel, ducându-l în robie). Domnul ştie ce face atunci când ne scutură şi ne smulge din comoditatea noastră (Psalmul 119.67). Aceste „turnări” neplăcute dintr-un vas în altul au scopul de a ne face să pierdem de fiecare dată încă puţin din voinţa proprie, încă puţin din pretenţiile noastre, încă puţin din încrederea în noi înşine.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ieremia 8:18-9:1

SĂ PLÂNGI CU CEI CE PLÂNG

Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare şi m-apucă groaza. Ieremia 8:21

In fiecare zi, ziarele ne aduc aminte de o lume plină de oameni care sufăr. Un uragan aduce moarte şi dezastre. O inundaţie mătură multe suflete aducând cu ea moartea instantanee. Două vapoare s-au ciocnit şi 2000 de oameni şi-au pierdut vieţile. Teroriştii ucid misionari. Un bărbat şi-a omorât întreaga familie. O tânără mamă moare de SIDA, pentru că bărbatul ei trăieşte în desfrâu. Părinţi divorţaţi se luptă pentru custodia copiilor lor. Cum am putea să-i ajutăm decât plângâ    nd cu cei ce plâng! Profetul Ieremia a plâns, nu pentru cele ce s-au petrecut, ci din cauză că ştia ceea ce urma să i se întâmple lui Israel. A văzut cum oamenii îsi împietreau inimile faţă de adevăr. De aceea era îngrijorat de soarta bărbaţilor, a femeilor, a băieţilor şi a fetelor pe care le vedea zi de zi. Ştia că vremea se apropia, când o armată dintr-o ţară duşmană va veni să ucidă, să jefuiască şi să ia poporul în robie. Gâ    ndindu-se la cele ce urmau să se întâmple, a început să plângă. A plâns atât de mult, încât adesea este numit „profetul plângerilor”. Plângi şi tu cu cei ce plâng? Eşti adânc mişcat atunci când devii conştient de o tragedie? Dacă nu, cere-I lui Dumnezeu să te facă mai sensibil. Apoi fă ce poţi ca să ajuţi. Uneori tot ce poţi face este să te rogi. Dar alte ori poţi să dai bani sau să oferi asistenţă. Dacă, într-adevăr, plângi cu cei ce plâng, atunci vei vrea să faci ceva de dragul lui Isus pentru ei. Poate te va costa, dar într-o oarecare măsură vei ajuta la vindecarea unei răni.    – H.V.L.

Doamne, ajută-mă să plâng cu cei ce plâng

Atunci când viaţa nu le e uşoară.

Foloseşte-mă s-ajut la vindecarea

Acelor răni ce pot pe veci să doară.    – D.J.D.

Este nevoie de milă ca să punem dragostea în acţiune.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiindcă HRISTOS a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca Să călcaţi pe urmele Lui. 1 Petru 2,21.

Renumitul general de armată Robert E. Lee (1807-1870) povestea că într-o zi geroasă de iarnă se plimba cu fiul său. Zăpada era mare. La început fiul se ţinea de mâna tatălui. Încet, încet s-a despărţit şi a rămas în urmă. Când generalul după un timp s-a întors să vadă ce face, l-a văzut că, caută să efectueze aceleaşi mişcări ca şi ale tatălui său. Pentru cel mic era greu să apese picioarele lui mici în urmele lăsate în zăpadă de tatăl său. „Când am observat cum cel mic se străduia să-mi copieze urmele, mă simţeam obligat să fiu mai prudent în paşii mei ca să mă poată urma, şi să fiu o pildă luminoasă pentru fiul meu.”

Ce schimbare ar fi în lumea aceasta, dacă fiecare creştin de azi s-ar simţi obligat să fie o pildă pentru cei din jur şi să lase urme de binecuvântare în urma lui! Aceste îndemnuri ar trebui să dea de gândit tuturor urmaşilor Domnului Isus, ca să aibă urme de recunoscut care dau notă despre ucenicia la învăţătorul nostru şi în felul acesta fiecare călător să se poată folosi de urmele noastre ca ghid! Gândeşte-te că pe urmele tale calcă fiul şi fica ta. Unde le va duce calea deschisă de tine?

Calci tu pe urmele Domnului Isus? Atunci prin harul Domnului şi copiii tăi vor găsi calea cea binecuvântată şi fericită. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har înzecit să urmăm pe Domnul Isus! Aceiaşi lumină care ne arată păcatul, ne face să vedem şi calea ca să ieşim din el. Duhul care ne descopere păcatul ne va aduce în starea să ne despărţim de păcat şi de lucrurile care îl înlesnesc. Lucrurile care păreau îndoielnice mai înainte, se arată astăzi ca vinovate. O mulţime de lucruri aşa zis nevinovate se descopăr ca primejdioase pentru cel care vrea să facă voia lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau. Luca 17.28

Spiritul Sodomei

Trăim timpuri tulburi, asemănătoare celor din vremea lui Lot, în care oamenii sunt dezorientați, obosiți, disperați. Se pare că nu mai există nicio speranță și că este fără sens să o mai cauți. Dar această stare, care ar trebui să provoace mila și dorința de alinare, a provocat de fapt egoismul și răutatea, care sunt atât de vizibile. Nepăsarea a pus stăpânire pe inimile oamenilor, plantând în adâncul lor minciuna, desfrâul, dușmănia, ura, încât acestea au devenit pentru mulți o normă de viață. Spiritul Sodomei este caracterizat de Scriptură astfel: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit” (Ezechiel 16.49).

Dacă suntem sinceri, vom recunoaște acest spirit rău al Sodomei, care se dezvoltă cu repeziciune în zilele noastre. De ce am ajuns aici? Am uitat de Dumnezeu și de Cuvântul Său. Când se amintește de Dumnezeu și de cerințele Sale, mulți, asemenea ginerilor lui Lot, cred că glumim. Nu, nu glumim! Situația este foarte serioasă. Peste Sodoma și starea sa de păcat a căzut judecata lui Dumnezeu. Astăzi avem ocazia să ne lăsăm atenționați de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne propune schimbarea – schimbare care va veni numai prin credința noastră în Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20)

Dacă potențialul tău este de mărimea unui degetar și stai pe marginea unui ocean, având în fața ta o mare cantitate de apă, tu nu vei putea beneficia de prea multă, întrucât capacitatea ta este prea mică. Dacă ai capacitatea unei găleți, primești mai mult decât un degetar, dar odată ce găleata se umple, oceanul nu-ți mai servește la nimic. Dacă ai un butoi, primești mai mult decât o găleată, dar odată ce butoiul este plin; ai profitat doar de o mică parte din ocean. Oare ce vrea să spună prin aceste lucruri? – te întrebi tu.

Vreau să-ti spun că trebuie să-i oferi lui Dumnezeu cel mai mare recipient posibil. Oferă-te Lui cu totul, ca El să poată împlini ceea ce dorește să facă în viața ta. Nu contează cât succes ai avut deja, tu nu ai folosit la maxim tot ceea ce dorește să facă Dumnezeu în tine și prin tine. Pavel o spune în felul următor: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Când îți dăruiești viața lui Hristos, Duhul Sfânt vine să locuiască în tine. Asta înseamnă că dacă viața ta a fost până acum un eșec, El o poate transforma.

Iar dacă viața ta a fost până acum un succes, El te poate duce spre un nou nivel al succesului. De aceea ar trebui să-ți începi fiecare dimineață rugându-te: „Doamne, astăzi mă pun la dispoziția Ta în totalitate; lucrează prin mine pentru a-ți împlini voia”. Aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Autoritate şi independenţă

„Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un „dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a
dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu Va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” IOAN 16:1

Unul din lucrurile cele mai impresionante care sunt spuse despre Duhul Sflnt este acesta: „El nu va vorbi de la Sine.” Aici, toată slava Domnului Hristos este scoasă în evidenţă căci Duhul nu numai că nu va vorbi de la Sine, dar va lua din tot ce va fi al Domnului Isus şi ne va descoperi.

Ce contrast cu atâţia creştini care vorbesc de ei înşişi, care lucrează pentru slava lor înşişi, şi care, fără-ndoială, nu slăvesc pe Domnul Isus. În domeniul lucrării lui Dumnezeu, viaţa proprie este de o subtilitate extraordinară; ea ştie bine să se îmbrace cu un exterior spiritual şi să-l folosească pentru scopuri personale. Ea se slujeşte de Numele binecuvântat al Domnului pentru a urmări slava sa personală. Şi oamenii fără discernământ se lasă înşelaţi, închipuirea se întinde, dar… Duhul Sfânt Se retrage din ce în ce mai mult. De aici vine duhul de moarte care se vede în atâtea adunări.

A-ţi spune părerile asupra Duhului Sfânt este un lucru extrem de solemn, căci înseamnă a vorbi de Acela care nu vorbeşte despre El însuşi! Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Mângâietorul, puterea executivă a Sfintei Treimi, nu vorbeşte de la Sine însuşi în toată marea şi vitala Sa lucrare. El stă în umbră înaintea Aceluia care împarte darurile cu toate că El le inspiră oriunde este nevoie. El caută în mod exclusiv interesele Domnului Hristos, descoperindu-le credinciosului pe care-l călăuzeşte în tot adevărul şi căruia îi face cunoscut lucrurile viitoare. El face lucrarea, El este trimisul Tatălui, dar pentru a preamări pe Fiul Său. De aceea El Se întristează din pricina inconsecvenţelor şi a infidelităţii credincioşilor.

O, de L-am lăsa pe Duhul Sfânt să Se manifeste întâi în viaţa noastră personală şi apoi în Adunare! Câte pagube ireparabile au fost în viaţa personală a credincioşilor cât şi în viaţa Adunării, din pricină că nu s-au lăsat călăuziţi în toate lucrurile de Duhul Sfânt. Şi cugetul nostru, care este solul lui Dumnezeu în noi, a fost întotdeauna înştiinţat de Duhul Său într-o privinţă sau alta, fie în ce priveşte mersul nostru pe cale, fie locul şi participarea noastră în Adunare. Pentru că nu s-a luat seama la îndemnurile delicate dar precise ale Celei de a treia Persoană a dumnezeirii, mulţi credincioşi şi chiar adunări întregi au ajuns într-o stare de ruină, în care numai Dumnezeu mai poate interveni pentru o ridicare. Biblia este plină de astfel de situaţii.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”. Iacov 1:18.

Precum a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, astfel face şi cu roadele dintâi ale creaturii Sale. Aceştia sunt oameni, care acum, de la învierea lui Isus au fost sfinţiţi. Roada dintâi aparţinea preotului. Aceasta a fost simbolică. Roada dintâi este poporul preoţesc al lui Dumnezeu. Cine recunoaşte aceasta are bucurie. Sunt oameni care au experimentat: „El nu ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie”. (Psalm. 103:9). Pentru aceştia este valabil cuvântul din Isaia 12:1: „Te laud Doamne, căci deşi ai fost supărat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Aceasta trebuie să fie la timpul trecut în viaţa noastră, deci trebuie să ştim că a fost un timp în viaţa noastră când mânia lui Dumnezeu s-a potolit. Pare ciudat să mulţumesc cuiva, pentrucă a fost supărat. Şi totuşi eu mă bucur că acest timp este în urma mea, da, am putut odată vedea că: Dumnezeu este supărat pe mine, nu este mulţumit cu mine; dar pe urmă am putut vedea că mânia Lui s-a potolit şi acuma mă mângâie. Aceasta o experimentăm atunci când suntem născuţi din nou. Cel care nu este încă născut din nou, n-a experimentat acest lucru, acela este încă sub mânia lui Dumnezeu şi din cauza aceasta nu are pace, ci stă sub judecată. Iar cei care au devenit părtaşi ai naturii divine, aceia sunt născuţi potrivit voiei Sale, prin Cuvântul adevărului şi astfel aparţin la cele dintâi roade ale creaturilor Sale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PROPĂŞIREA CEREASCĂ

Căci El nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Psalmul 84.12

Domnul ne poate lipsi de câte un lucru care ne place, dar nu ne va lipsi de „nici un bine adevărat”. El este cel mai bun educator şi ştie ce este bine pentru noi. Sunt unele lucruri cu adevărat bune şi le vom primi, cerându-le prin Domnul Isus Cristos.

Sfinţenia este un lucru bun şi Dumnezeu ne-o va da fără plată. El ne va da biruinţă asupra pornirilor noastre rele, asupra caracterului nostru şi asupra obiceiurilor urâte; El ne va da biruinţa cu bucurie, şi să nu fim mulţumiţi până când nu vom avea această biruinţă.

El ne va da în plus, siguranţa deplină a înfierii noastre, părtăşia strânsă cu El, acces la cunoştinţa adevărului întreg şi îndrăzneală în rugăciune. Dacă noi nu avem aceste bunuri, este din cauza lipsei noastre de credinţă care ne împiedică să le căpătăm, şi nu a lipsei de belşug din partea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dorinţa Lui este să ne dea în dar, fără întârziere, aceste lucruri şi aceasta într-un fel frumos şi ceresc, prin îndelunga Lui răbdare şi dragostea Lui fierbinte.

Dar pentru aceasta trebuie „să umblăm în neprihănire”, să n-o luăm niciodată razna, să nu întrebuinţăm nici un mijloc care nu este după voia lui Dumnezeu, să nu fie în noi nici prefăcătorie, nici înşelătorie. Dacă noi nu mergem drept, Dumnezeu nu poate să ne dea aceste binecuvântări; ar fi un câştig pentru păcat. Neprihănirea este un drum care face să propăşească sufletul nostru cu o propăşire cerească, care cuprinde toate aceste bunuri.

Ce făgăduinţă minunată pentru rugăciunea stăruitoare!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Îmi ridic ochii spre munți; de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.     Psalmul 121.1,2

Omul temător de Dumnezeu întâmpină necazuri și dificultăți, însă își dă seama că în el însuși nu are putere pentru a le face față și că are nevoie de ajutor. Cea mai mare sursă a slăbiciunii în prezența necazului este adesea încrederea în noi înșine, care ne face să credem că putem face față necazului prin propria noastră putere sau înțelepciune. Trebuie să învățăm că nu avem nici o putere în noi înșine. La fiecare pas avem nevoie de Cineva care să ne ajute și care să ne poarte.

Înțelegând că are nevoie de ajutor, psalmistul întreabă: „De unde îmi va veni ajutorul?”. Este înconjurat de munți, care sunt impunători și de neclintit, însă profetul Ieremia ne spune: „Cu adevărat, dezamăgirea vine de la dealuri și de la mulțimea munților. Cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este salvarea lui Israel” (Ieremia 3.23). Înțelegând că are nevoie de ajutor și că ajutorul omului este zadarnic, credinciosul evlavios își ia ochii de la creatură și îi îndreaptă către Creator. El nu se sprijină pe un adevăr general, că există ajutor în Domnul, ci, printro încredere personală, el spune: „Ajutorul meu vine de la Domnul”.

În următoarele versete ale Psalmului 121, Duhul lui Dumnezeu răspunde acestei credințe simple prin prezentarea binecuvântărilor de care are parte cel care privește la Domnul pentru ajutor: El îl va păzi de orice pericol; grija Sa este neîntreruptă și permanent la dispoziția lui; și El îl va păzi de orice rău, în orice împrejurare. În cele din urmă, învățăm că cel care așteaptă ajutor de la Domnul va fi păzit pentru totdeauna. Psalmistul, fără îndoială, avea în vedere Împărăția milenială, însă creștinul poate face o aplicație mai largă, la eternitatea pe care o vom petrece cu Hristos în casa Tatălui, unde El Sa dus să pregătească un loc pentru poporul Său ceresc.

H. Smith

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Te implor să mă duci la o identificare vie cu scopul Tău privitor la aceste Barăci pe care le am în grijă. Dă-mi o ungere proaspătă în această zi, pentru toate ocaziile ce se vor ivi. Fă să văd lucrareaTa mântuitoare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Eu îl voi iubi şi Mă voi arata lui.» IOAN 14,21

Orice păcate ai fi făcut în viaţa ta, orice ţi s-ar fi întâmplat, dacă vei spune şi tu ca Petru: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (Ioan 21,17), atunci El ţi Se va descoperi. Obstacolul greu de trecut este acela că tu, ca şi copil al lui Dumnezeu nu eşti plin de Duhul Sfânt, iar El nu ţi S-a descoperit încă din această cauză. Există multe persoane care cred cu sinceritate în Isus Cristos, dar cărora le lipseşte descoperirea dumnezeiască. Cei care cred în El experimentează în viaţa lor puterea Sa de biruinţă, dar acum ajungem la un punct extrem de important: doar celui care îşi mărturiseşte dragostea faţă de cuvântul Scripturii prin ascultare, Dumnezeu i Se descoperă. Când El Se descoperă, fiţi absolut siguri că nu o face pentru scopurile noastre. Mai mult chiar, acea persoană va primi de la Dumnezeu sarcina de a transmite această descoperire mai departe. Pentru Petru, chemarea Domnului Isus a fost: «Paşte mieluşeii Mei… Paşte oile Mele!» (Ioan21,15.17). La Petru vedem cum iubirea încolţeşte şi creşte, dar la Dumnezeu dragostea este veşnică, pentru că El însuşi este dragoste. Duhul Sfânt este Cel care ne uneşte cu Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos, iar dragostea Sa divină este sădită în noi şi începe să crească.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb. Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”. Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului” (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă, „ca din sânul zorilor” (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu

Omul se trece, şi secolele-apun

Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu

Spre cer croieşte al iubirii drum.

Seara

Mă apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta. Psalmi 119:53

Ai experimentat o înfiorare sfântă din cauza păcatelor celor din jur? Dacă nu, îţi lipseşte sfinţenia. Obrajii lui David erau scăldaţi în lacrimi din cauza lipsei de sfinţenie. Ieremia dorea ca ochii lui să fie ca o fântână, ca să poată jeli nedreptăţile lui Israel. Lot era chinuit de nelegiuirea oamenilor din Sodoma. În viziunea lui Ezechiel, cei care purtau semnul erau cei care oftau şi gemeau pentru nelegiuirile Ierusalimului. Cei buni sunt îndureraţi când văd cât se străduiesc oamenii să ajungă în iad. Ei cunosc răutatea păcatului din experienţă, şi sunt alarmaţi să-i vadă pe alţii căzând în capcană ca păsările în laţul păsărarului. Păcatul îl cutremură pe cel sfânt fiindcă este o încălcare a legii sfinte, şi este în interesul oricărei persoane să păstreze legea. Păcatul dărâmă stâlpii bunăstării. El îl îngrozeşte pe credincios, fiindcă îi aminteşte de josnicia propriei sale inimi. Când vede un nelegiuit, el strigă împreună cu sfântul menţionat de Bernard: „El a căzut azi, şi se poate ca eu să cad mâine”. Pentru credincios, păcatul este oribil fiindcă Îl răstigneşte pe Mântuitorul. El vede piroanele şi ciocanul în fiecare nelegiuire. Cum ar putea un suflet mântuit să nu privească cu groază păcatul blestemat care L-a ucis pe Christos?

Inimă, ce simţi faţă de păcat? Este îngrozitor să-L insulţi pe Dumnezeu în faţă. Bunul Dumnezeu merită un tratament mai bun, Marele Dumnezeu îl cere, şi Dreptul Dumnezeu îl va avea, sau îşi va înfrunta adversarul în faţă. Inima trează tremură la îndrăzneala păcatului, şi se alarmează la vederea pedepsei lui.  Ce monstruoasă este răzvrătirea! Ce potop îngrozitor este pregătit pentru cei lumeşti! Suflete, să nu râzi niciodată de nebunia păcatului, ca să nu ajungi să râzi în faţa lui. Păcatul este duşmanul tău, şi duşmanul Domnului tău. Priveşte-l cu groază, fiindcă numai aşa poţi ajunge la „sfinţirea, fără de care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).

IZVOARE IN DEŞERT

Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. (Fapte 12:5)

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el”. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi”. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult” (v. 23-24).Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni”. A. B. Simpson

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El – apoi aşteaptă-te la lucruri mari. Andrew Murray

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.

Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau” (2 Cronici 1:7).

Frederick William Farrar

Rugăciunea care luptă poate face minuni,

    Poate aduce uşurare în strâmtorări îngrozitoare;

Rugăciunea poate croi un drum printre

    Barele de fier şi prin porţile grele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 46.20-28; 47.1-7

Între aceste judecăţi rostite împotriva naţiunilor, Domnul are grijă să intercaleze un cuvânt liniştitor pentru viitoarea rămăşiţă a lui Israel. Când viitorul lumii se arată sumbru, copilul lui Dumnezeu este invitat în acelaşi fel, să nu se teamă, ci să-şi aducă aminte de speranţa lui (2 Tesaloniceni 2.16,17).

Din cap. 47 aflăm că este rândul filistenilor să-şi audă condamnarea. Spre deosebire de celelalte naţiuni (Moab, Amon, Edom…, care vor fi puse în discuţie în capitolele următoare), despre acest vrăjmaş tradiţional al lui Israel ştim că era instalat în interiorul graniţelor evreilor. Şi chiar dacă acest popor le-a fost uneori servil, plătitor de tribut, în special sub domnia lui David (2 Samuel 8.1), cu toate acestea, Israel n-a putut nici chiar în timpul celor mai puternici împăraţi să le ia cetăţile (Gaza, Ascalon…) care făceau parte din teritoriul său. Trăgându-şi originea din Egipt (Miţraim – Exod, vezi Geneza 10.6 notă, 13, 14), filistenii ne vorbesc despre acei «mărturisitori» neconvertiţi din această lume care ocupă un loc în ţara binecuvântării fără a avea însă vreun drept; ei pretind privilegii creştine, fără să aibă viaţa care să le dea dreptul la ele; pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt vrăjmaşi ai poporului Său şi ai adevărului. Noi trebuie să-i tratăm având în vedere ce sunt în realitate şi să nu le facem nicio concesie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 23

UMBRELE NU TE POT RĂNI

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău… Psalmul 23:4

Oricât de îngrozitoare şi prevestitoare de rău poate părea moartea, ea nu poate face nici un rău şi nici să-l distrugă pe copilul lui Dumnezeu.

În cartea sa „Facing Death” (Confruntarea cu mortea), Billy Graham relatează o experienţă a lui Donald Grey Barnhouse, unul din dascălii de frunte în studiul Bibliei din prima jumătate a secolului al 20-lea. Cancerul i-a luat soţia, lăsându-l cu trei copii, toţi sub 12 ani. În ziua înmormântării, Barnhouse şi familia mergeau cu maşina pe şosea, când un camion mare a trecut pe lângă ei, a aruncat o umbră deasă pe maşina lor. Întorcându-se spre fiica lui mai mare, care cuprinsă de tristeţe privea pe fereastră, Barnhouse a întrebat-o: „Spune-mi, draga mea, ce ai vrea să treacă peste tine, un camion sau numai umbra unui camion?” Privind curioasă la tatăl ei, ea a răspuns: „Fireşte, că umbra. Ea nu te poate răni”. Vorbind tuturor copiilor săi, el a spus: „Peste mama voastră nu a trecut moartea, ci umbra morţii. Nu avem nici un motiv să ne temem”.

Charles Haddon Spurgeon a spus: „Moartea în substanţa ei a fost îndepărtată, şi nu i-au mai rămas decât umbrele… Nimeni nu se teme de o umbră, căci umbra nu poate bloca drumul nimănui nici măcar o clipă. Umbra unui câine nu poate muşca; umbra unei săbii nu ucide”. Cristos însuşi i-a luat morţii toată puterea ei distrugătoare prin faptul că a murit şi a plătit pentru păcatele noastre şi prin faptul că a înviat din morţi. Poate că credinţa în Isus nu va alunga umbrele morţii, dar nu uitaţi, umbrele nu ne pot răni.D.J.D.

El a promis că fi-va pe aproape;

De-alungul căii mă susţine.

De ce să tremur când sfirşitul vine?

Isus şi-atuncea e cu mine.    -Jones

Pentru creştin, moartea este ultima umbră înaintea răsăritului de soare din cer.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Scaldă-te de şapte ori în Iordan;.. .şi vei fi curat. 2. Reg. 5,10.

Naaman, căpetenia oştirii Siriei, avea tot ce îi cerea inima, dar era lepros. Acest „dar” schimbă toată situaţia: acest om nu mai este acum de invidiat ci de compătimit. Lepra în Scriptură este o imagine a păcatului. Situaţia oamenilor este total schimbată prin păcat. Ca şi Naaman, omul este un fiu al morţii, iar iniţiativele lui nu-i schimbă cu nimic situaţia. Ce stare dezastruoasă şi de compătimit! Nu există oare niciun mod de scăpare? Slavă lui Dumnezeu că există! Proorocul din Israel ştie cum poate ajuta pe Naaman: „Scaldă-te de şapte ori în Iordan” îi spune proorocul printr-un sol. Iordanul este o pildă a morţii Domnului Hristos. Păcătosul trebuie să se scufunde în moartea Lui Hristos. Trebuie să recunoască faptul că moartea de care a suferit Domnul pe cruce o merita el, că Isus a fost judecat pentru el. în faţa acestor lucruri omul ar trebui să se închine şi să mulţumească pentrucă Altul a murit în locul lui. Dar mândria inimii nu vrea acest lucru. Nici Naaman nu a vrut la început aşa cum mulţi oameni nu vor nici astăzi. Nu este şi starea ta la fel? Nu vei alfa adevărata fericire până când nu vei recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că Isus Hristos a fost judecat din pricina păcatelor tale ca să nu te lovească judecata Lui Dumnezeu. Căpetenia oştirii Siriei la insistenţele ostaşilor a făcut totuşi ceea ce a spus proorocul şi nu i-a părut rău, căci a fost vindecat. La fel se întâmplă cu cei care primesc pe Domnul Isus ca Mijlocitorul lor care a mers la judecată pentru păcatele noastre ale fiecăruia în parte. Cu inima plină de fericire vor putea merge pe calea Lui, spre slava Tatălui şi a Fiului aici pe pământ.

Apa, venind peste cel care se botează, arată că firea lui pământească (omul său cel vechi) este înmormântată, arată că locul lui în fire nu mai este luat în seamă, arată că firea lui cea veche este cu TOTUL înlăturată,în scurt arată că el este un om mort. (C. H. Mackintosch)

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, și nuiaua nelegiuirii lui este gata. Proverbe 22.8

Semănarea răului

Într-un sat trăia un om care avea o armă de vânătoare. Într-o zi s-a încăierat cu tatăl său, care era bătrân și a ajuns să-și lovească părintele cu patul puștii așa de rău, încât acesta s-a rupt. Au fost luați amândoi la cercetări de autorități și, când a fost întrebat bătrânul cum s-au petrecut lucrurile, el a zis: „Nu-l pedepsiți pe fiul meu, căci a venit timpul să-mi primesc pedeapsa pentru păcatul meu. Ia uitați-vă bine la patul puștii că a fost lipit, pentru că eu l-am rupt mai întâi pe spinarea tatălui meu”.

Mulți s-au mirat de judecățile lui Dumnezeu văzând că principiul biblic „ce seamănă omul, aceea va și secera” s-a adeverit și în acest caz. Acest principiu al dreptății divine se va aplica în toate cazurile: „Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii” (Osea 10.13). Această semănare a răului face parte din natura noastră veche, împotrivitoare și arată cât de mult a decăzut omul. Căderea omului nu este o simplă dogmă teologică, ci o realitate grozavă, căreia îi aduc mărturie Scriptura, istoria lumii și propriile noastre experiențe. Păcatul nu este doar un termen urât descris de Biblie, ci o forță universală întunecată care vatămă lumea prin prezența lui. Dar când Îl primim pe Hristos ca Mântuitor, totul se schimbă în viața noastră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNAINTEAZĂ IN VÂRSTA Șl FII Șl MAI BUN!

„Nu voi muri, ci voi trăi, și voi povesti lucrările Domnului” (Psalmul 118:17)

In zilele noastre, unii oameni trăiesc mai mult și se bucură de o stare mai bună a sănătății, așa că, ar fi bine să luăm din înțelepciunea lor și să le prețuim talentul. Poate ai observat că spoturile publicitare de la televizor au ca țintă persoane din ce în ce mai tinere. De ce? La urma urmelor, un tub de pastă de dinți vândut unei persoane de optzeci de ani nu este la fel de profitabil ca unul destinat copiilor? Ideea că viața se oprește la vârsta de șaizeci sau șaptezeci de ani nu are nici un sens. Immanuel Kant a scris una dintre cele mai valoroase lucrări filozofice ale sale la vârsta de șaptezeci și patru de ani. Verdi a pus pe hârtie „Ave Maria”, opera sa devenită clasică, la optzeci si cinci de ani. Alfred Lord Tennyson avea optzeci de ani când a scris „Crossing the Bar”. Judecătorul Oliver Wendell Holmes a consemnat câteva dintre cele mai strălucite opinii la vârsta de nouăzeci de ani. Tițian a pictat faimoasa Alegorie a Bătăliei de la Lepanto la vârsta de nouăzeci și opt de ani. Președintele Ronald Reagan a fost unul dintre cei mai puternici oameni din lume la vârsta de șaptezeci și cinci de ani. Noe avea peste șase sute de ani când a ieșit din arcă si a ajutat ca lumea să o ia de te capăt.

Psalmistul David a scris două lucruri demne de luat în seama despre îmbătrânire:

1) „Ei aduc roade și la bătrânețe” (Psalmul 92:14).

2) „Nu voi muri, ci voi trăi, și voi povesti lucrările Domnului”.

Când reflectorul se mișcă de la persoana ta la generația mai tânără, nu fi descurajat. Slujește cu credincioșie în umbră, știind că într-o zi, Dumnezeu te va răsplăti din plin pentru tot ceea ce ai făcut.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Tu nu mai eşti al tău

Nu ştiţi… că voi nu sunteţi ai voştri? 1 Corinteni 6:19

Nu există viaţă privată.

„O lume în interiorul altei lumi”, pentru un om care a ajuns in părtăşie cu suferinţele lui Isus Cristos. Dumnezeu zdrobeşte viaţa privată a sfinţilor Săi şi o transformă într-un drum pentru lume şi pentru El. Nici o fiinţă umană nu poate rezista la aceasta dacă nu se identifică cu Isus Cristos. Noi nu suntem sfinţiţi pentru noi inşine, ci suntem chemaţi să fim părtaşi la Evanghelie; în viaţa noastră se petrec lucruri care par a nu avea nici o legătură cu noi, dar prin care Dumnezeu ne duce la părtăşie cu El.

Lasă-L să lucreze aşa cum vrea în tine; dacă nu-L laşi, atunci, în loc să-I fii de folos lui Dumnezeu în lucrarea Sa de răscumpărare a lumii, Îi vei fi o piedică.

Primul lucru pe care-l face Dumnezeu cu noi este să ne înrădăcineze in realitatea aspră, până când nu ne mai pasă ce se întâmplă cu noi, atâta timp cât El Îşi poate urma calea în scopul răscumpărării. De ce să nu trecem prin suferinţă? Ea este uşa prin care Dumnezeu deschide căi de părtăşie cu Fiul Său. Cei mai mulţi dintre noi ne prăbuşim la prima atingere a durerii: ne aşezăm pe pragul voii lui Dumnezeu şi ne stingem acolo in autocompătimire, iar toată aşa-zisa compasiune creştină din partea altora ne va ajuta să ajungem pe patul de moarte. Dar Dumnezeu nu vrea acest lucru. El vine cu îmbrăţişarea mâinii străpunse a Fiului Său. spunându-ne: „Intră în părtăşie cu Mine: ridică-te şi străluceşte”. Dacă, printr-o inimă frântă, Dumnezeu işi poate îndeplini scopurile în lume, atunci mulţumeşte-I Lui că ţi-a frânt inima.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi” EVREI 12:12

Textul acesta este scos din Isaia 35, un capitol mesianic în care proorocul descrie întoarcerea Domnului Hristos la poporul Său în suferinţă şi zugrăveşte transformarea care va rezulta din aceasta, după ce dreptatea va fi fost făcută. „Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni……El Însuşi va veni, şi vă va izbăvi.” (Isaia 35:4)

În acest pasaj de la Evrei, apostolul îndeamnă pe credincioşi să nu-şi piardă curajul când Dumnezeu îi mustră. Şi cei care primesc disciplina Domnului sunt îndemnaţi să vegheze pentru ca viaţa lor de slujire şi de rugăciune să nu slăbească, ci dimpotrivă să se întărească.

Genunchii noştri care ar trebui să se îndoaie în rugăciune, au slăbit? Ei ar trebui să fie într-o stare bună ca să ne ajute la mersul pe cale. A devenit rugăciunea un efort? Este pentru că genunchii s-au slăbit. Sunt mâinile noastre lâncede, moleşite, mâinile care sunt simbolul slujirii? Simţim oboseala şi apăsarea vrăjmaşului care atacă tot ce este dumnezeiesc? Daniel descrie una din metodele lui Anticrist în cuvintele acestea: „El va epuiza pe sfinţi.” (Dan 7:25). Încercăm şi noi acum această epuizare? Dacă nu înţelegem motivul pentru care el face aceasta, vom chema Numele Domnului împotriva lucrărilor vrăjmaşului şi vom fi uşuraţi. Să învăţăm să luptăm lupta cea bună a credinţei!

Dar mai este şi o altă pricină care poate duce la starea descrisă în textul nostru. Poate că este o fisură, o crăpătură îngustă în viaţa noastră, ceva poate care ar trebui revăzut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea semenilor noştri poate chiar cu fraţi şi surori în Domnul.. Ce har faţă de noi când Dumnezeu ne atrage atenţia asupra acestei slăbiri crescânde în viaţa noastră spirituală. Căci dacă primim ca Domnul să ne mustre şi dacă ne întoarcem la ascultarea de Cuvântul Lui, vom avea o vindecare imediată. Să veghem deci asupra mâinilor şi genunchilor noştri.

Rugăciunea şi mijlocirea să nu-şi piardă nici prospeţimea, nici continuitatea, iar slujirea şi mersul nostru să rămână totdeauna sub binecuvântarea şi călăuzirea Domnului nostru în simplitatea care este în Hristos. în felul acesta vom putea se trăim, să umblăm şi să ne rugăm în împrejurările de acum, fie ele cât de potrivnice, fără să slăbim; şi rugăciunile noastre vor primi cu siguranţă răspunsul binevoitor al Domnului căci: „…dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu, şi orice vom cere vom căpăta de la El…” (1 Ioan 3:21,22)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos”. Ioan 1:17

„Adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Unde este Duhul Domnului acolo este libertate”. (2 Cor. 3:17). Aceasta este învăţătura Apostolilor. Unde ne aflăm azi? Ţinem noi învăţătura Apostolilor, sau spunem mereu că ar trebui?

În trecut Legea spunea: „Trebuie”. Câteodată am auzit acest lucru, dar mi s-a părut că este un ton fals în ea. Harul spune că ai voie şi că poţi. În sfârşit am observat că Legea pretinde, iar harul spune cu totul altceva: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă veşnică”. Aceasta este Evanghelia. Deci harul dă şi Legea cere.

Moise a fost un om al lui Dumnezeu, el a trăit într-o părtăşie bună cu Dumnezeu şi astfel a fost primul care a auzit Legea şi a fost primul care a avut tablele Legii în mână.

Domnul Isus Hristos nu ne-a adus ceva de la Dumnezeu, ci ne-a făcut părtaşi la ceva. Harul nu a fost dat (ca Legea), harul trebuia să vină, trebuia să ia fiinţă, adică ceva ce nu a fost; urma să fie prin Isus Hristos. Acest har nu a costat numai osteneală pentru Domnul Isus ca să ni-l aducă, l-a costat mult mai mult; a renunţat la slava cerească, S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi şi a luat un chip de rob, şi a fost gata să-şi dea viaţa pentru ca noi să avem parte de acest har.

Ai primit, tu, har prin Isus Hristos?

Preţuieşti tu, harul acesta ceresc? Dar oare l-ai luat degeaba sau poţi să trăieşti spre lauda slavei harului Său?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PERFECŢIUNE ŞI PĂSTRARE

Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5.24

Ce va
face El? El ne va sfinţi în întregime. El va face lucrarea Sa de curăţire, până când noi vom fi desăvârşiţi din toate punctele de vedere. El vrea să păstreze „tot ce este în noi, duh, suflet şi trup, neprihănite până la venirea Domnului nostru Isus Cristos”. El nu va îngădui să cădem din har, nici să cădem sub stăpânirea păcatului. Ce favoare măreaţă! Să-L preamărim pe Cel ce ne dă aceste daruri nemeritate.

Cine va face acest lucru? Dumnezeul păcii care m-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată şi din moartea duhovnicească la viaţa veşnică în Isus Cristos. Numai El poate să facă acest lucru. O lucrare de desăvârşire şi de păstrare de felul acesta nu poate veni decât de la Dumnezeul oricărui har.

Pentru ce va face El lucrul acesta? Fiindcă El este credincios; credincios făgăduinţei prin care El s-a însărcinat să mântuiască pe cel ce crede; credincios Fiului Său, a cărui răsplată este sa vadă că poporul Său este înfăţişat fără pată; credincios lucrării pe care a început-o în noi şi pe care El n-o poate întrerupe până n-o va duce la bun sfârşit. Sfinţii nu se sprijinesc pe credincioşia lor proprie, ci pe credincioşia Mântuitorului lor care este neschimbată.

Vino, suflete al meu, aici este un ospăţ măreţ, cu care să începi o lună întunecată. Poate afară să fie ceaţă, dar înăuntru trebuie să strălucească soarele.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Toți au mâncat aceeași hrană spirituală și toți au băut aceeași băutură spirituală. 1 Corinteni 10.3,4

Una este să știm că avem viața în Domnul Isus, împreună cu iertarea deplină și cu acceptarea înaintea Tatălui și cu totul alta este să fim în părtășie continuă cu El, avându-L ca hrană exclusivă pentru sufletele noastre. Mulți mărturisesc că au găsit iertare și pace în Domnul Isus, însă se hrănesc cu diverse lucruri care nu au nicio legătură cu El. În lucrurile fizice, cu cât avem mai multă activitate, cu atât apetitul nostru va fi mai mare; tot așa, în sfera harului, cu cât viața cea nouă este mai activă, cu atât mai mult vom simți nevoia de a ne hrăni în fiecare zi cu Domnul Isus aflat în slavă.

Dacă un israelit neglija să-și adune porția de hrană într-o dimineață, își pierdea energia pentru călătorie. La fel stau lucrurile cu noi. Trebuie să facem din Domnul Isus preocuparea de căpătâi a sufletului nostru, altfel viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțăminte sau cu experiențe legată de El, căci acestea sunt fluctuante și nu pot constitui hrana noastră spirituală. De asemenea, nu se poate să ne hrănim parte cu El și parte cu alte lucruri. În chestiunea mântuirii noastre am avut nevoie doar de Domnul Isus și așa stau lucrurile și în ce privește creșterea noastră spirituală.

Creștinismul nu este un set de opinii, nici un sistem de dogme sau de puncte de vedere. El este o realitate vie, personală, practică și plină de putere, care se manifestă în toate momentele și împrejurările vieții cotidiene. El decurge din asocierea și din preocuparea noastră cu Domnul Isus. Creștinismul este o Persoană. Pot exista vederi clare, noțiuni corecte și principii sănătoase fără nici o părtășie cu Domnul Isus Hristos, iar așa ceva nu este decât o stare rece și sterilă. C H Mackintosh

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, deţine Tu astăzi controlul în mijlocul acestor mii de oameni; mulţi din ei sunt necredincioşi – Tu ai murit pentru „cei păcătoşi”. Fă-i să se întoarcă la Tine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cheamă-Mă şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.»IEREMIA 33,3

Ce taină profundă reprezintă puterea nesfârşită a rugăciunii! Îmi este efectiv teamă să vorbesc despre acest subiect pentru că nu sunt în stare să înţeleg manifestarea puterii extraordinare a lui Dumnezeu în cel ce se roagă. De ce trebuie să ne rugăm? În primul rând pentru că Dumnezeu Tatăl ne porunceşte: «Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvii» (Psalm 50,15).

Din acest verset înţelegem nu doar că El ne aude toate rugăciunile, indiferent de natura problemei cu care ne luptăm, ci avem şi siguranţa deplină a răspunsului, a intervenţiei Sale divine, eliberatoare. Ce mângâiere să avem această promisiune a Tatălui: «Cheamă-Mă în ziua necazului»! În al doilea rând Dumnezeu Fiul ne spune să ne rugăm: «Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide» (Matei 7,7). El, Fiul lui Dumnezeu ne spune să perseverăm în disciplina rugăciunii, deoarece ea este «căutarea» Feţei Sale, iar «baterea la uşă» în rugă dovedeşte dorinţa noastră sinceră de a pătrunde în prezenţa lui Dumnezeu prin Uşa sfinţeniei, adică prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Biserica din casa ta. Filimon 2

Există o biserică în casa ta? Sunt părinţii, copiii şi prietenii membrii ei, sau mai sunt unii neconvertiţi? Să ne oprim aici şi să ne întrebăm fiecare: sunt eu membru al bisericii din casa aceasta? Cum saltă de bucurie inima tatălui şi cum se umplu de lacrimi ochii mamei ştiind că toţi cei mici sunt mântuiţi! Să ne rugăm pentru această îndurare până când o primim de la Domnul. Probabil că cel mai drag obiect al dorinţelor lui Filimon era să fie mântuită toată casa, dar nu i-a fost garantată la început pe deplin. Avea un sclav răzvrătit, Onisim, care, după ce l-a supărat, a fugit din slujba lui. Rugăciunile stăpânului l-au urmat, totuşi, şi, în cele din urmă, fiindcă Dumnezeu a rânduit, Onisim a fost condus să-l audă pe Pavel predicând. Inima lui a fost atinsă, şi el s-a întors la Filimon, nu doar ca rob credincios, ci ca frate iubit, adăugând un alt membru la biserica din casa lui Filimon.

Există vreun membru neconvertit care lipseşte în dimineaţa aceasta? Înălţaţi rugăciuni speciale pentru ca, la întoarcere, să bucure toate inimile cu vestea bună a lucrării harului! Există vreo persoană neconvertită prezentă? Să ia parte la rugăciunea aceasta fierbinte. Dacă există o asemenea biserică în casa ta, rânduieşte-o bine, şi învaţ-o să se poarte ca sub privirea lui Dumnezeu. Acţionează în lucrurile obişnuite ale pietii cu sfinţenie, răbdare, bunătate şi integritate. De la o biserică se aşteaptă mai mult decât de la o familie obişnuită, închinarea familiei trebuie să fie, într-un asemenea caz, mai sinceră şi mai devotată. Dragostea dinăuntru trebuie să fie caldă şi neclintită, şi purtarea din afară mai sfinţită şi mai creştinească. Nu trebuie să ne temem că numărul mic al membrilor ne va îndepărta de pe lista bisericilor, fiindcă Duhul Sfânt a înregistrat o
familie-biserică în cartea de aducere aminte. Ca biserică, să ne apropiem de Capul bisericii universale, şi să-I cerem să ne dea darul de a străluci în faţa oamenilor spre slava Numelui Său.

Seara

Şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului.

Matei 24:39

Potopul a fost universal. Nici bogatul nici săracul nu au scăpat. Învăţatul şi analfabetul, cel admirat şi cel urât, cel religios şi cel profan, cel bătrân şi cel tânăr, cu toţii s-au scufundat în aceeaşi ruină. Unii l-au ridiculizat fără îndoială pe patriarhul Noe. Unde sunt batjocurile lor acum? Alţii l-au ameninţat pentru zelul lui, pe care l-au considerat nebunie. Unde sunt laudele şi cuvintele lor aspre acum? Criticii care au judecat munca bătrânului a fost înecaţi în aceeaşi mare care a acoperit pe tovarăşii lor batjocoritori. Cei care au vorbit de bine credincioşia şi convingerea bătrânului, dar nu le-au împărtăşit, s-au înecat împreună cu toţi ceilalţi. Toţi lucrătorii care au ajutat la construirea corăbiei pentru bani au fost pierduţi. Potopul a măturat totul; nu a existat nici o singură excepţie.

În acelaşi fel, pentru cei din afara Lui Christos, distrugerea finală este sigură, Nici un rang, posesiune sau caracter nu va putea salva un suflet care nu a crezut în Domnul Isus. Suflete, ia aminte la această judecată totală, şi înfiorează-te. Îndiferenţa generală a oamenilor a fost uimitoare! Ei „mâncau şi beau, se însurau şi se măritau” (Matei 24:38), până când s-au ivit zorii nenorocirii. Nu a fost nici un om înţelept pe pământ afară din arcă. Nebunia a cuprins toată rasa, nebunie în privinţa conservării, cea mai mare nebunie în punerea la îndoială a lui Dumnezeu, cea mai rea nebunie. Este ciudat, nu? Toţi oamenii îşi neglijează sufletele dacă nu sunt treziţi de har. Atunci doar îşi părăsesc nebunia şi se poartă ca nişte fiinţe raţionale. Dumnezeu să fie binecuvântat, fiindcă toţi cei din arcă au fost în siguranţă. Nici o nenorocire nu a intrat acolo. De la elefantul uriaş la şoricelul timid, toţi erau în siguranţă. Iepurele fricos era la fel de adăpostit ca leul curajos; neajutoratul miel era sigur, ca şi taurul cel puternic

Toţi cei care sunt în Isus sunt în siguranţă. Eşti tu în
El în seara aceasta?

IZVOARE IN DEŞERT

Când norul rămânea … copiii lui Israel … nu porneau. (Numeri 9:19)

Acesta era testul fundamental al ascultării. Era relativ uşor să-şi strângă corturile când norul pufos se ridica încet deasupra Cortului şi începea să plutească maiestuos înaintea mulţimii copiilor lui Israel. Schimbarea în mod normal este plăcută, şi oamenii erau entuziasmaţi şi interesaţi de traseu, de privelişte, şi de locul următorului popas.

Dar să trebuiască să aştepţi era cu totul altă poveste. „Când norul rămânea”, oricât era de neatrăgător şi de înăbuşitor locul, oricât era de chinuitor pentru carne şi sânge, oricât era de plictisitor şi de monoton pentru cei nerăbdători, oricât era de primejdioasă expunerea lor la pericol – nu exista nici o altă alternativă decât să rămână în tabără.

Psalmistul spunea: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele” (Psalmul 40:1). Şi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru sfinţii din Vechiul Testament, va face şi pentru credincioşi de-a lungul veacurilor, cu toate că deseori ne va face să aşteptăm. Trebuie oare să aşteptăm când suntem faţă-n faţă cu un vrăjmaş ameninţător, înconjuraţi de primejdie şi frică, sau sub o piatră care stă să cadă? N-ar fi acesta timpul să ne strângem corturile şi să plecăm? N-am suferit deja până la punctul de colaps total? N-am putea schimba căldura înăbuşitoare cu „păşuni verzi … [şi] ape de odihnă” (Psalmul 23:2)?

Când Dumnezeu nu trimite nici un răspuns şi „norul rămâne”, trebuie să aşteptăm. Şi totuşi noi putem face aceasta cu siguranţa deplină că Dumnezeu ne dă mana, ne dă apă din stâncă, ne dă adăpost şi protecţie de vrăjmaşii noştri. El nu ne ţine niciodată la postul nostru fără să ne asigure de prezenţa Sa sau fără să ne trimită zilnic cele necesare.

Tinere, aşteaptă – nu te pripi atât de mult să faci o schimbare! Slujeşte, stai la postul tău! Trebuie să aştepţi acolo unde eşti până când norul începe în mod clar să se mişte. Aşteaptă ca Domnul să-ţi dea buna Sa plăcere! El nu va întârzia! din Comentarii devoţionale zilnice

Un ceas de aşteptare!

Totuşi se pare că e atâta nevoie

    Să ajung în acele locuri sublime!

Doresc mult să ajung la ele – dar doresc mult mai mult

    Să mă încred în timpul SĂU!

„Staţi liniştiţi, copiii Mei” –

Şi totuşi necredincioşii mor,

    Ei pier în timp ce eu stau!

Doresc mult să ajung la ei – dar doresc mult mai mult

    Să mă încred în calea LUI!

Este bine să primeşti,

Este bine în adevăr să dai!

    Şi totuşi este încă şi mai bine –

De-a latul, de-a lungul, jos în adâncime, sus în înălţime,

    Să te încrezi în voia LUI!

F.M.N.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 46.1-19

Asemeni lui Isaia în cap. 13 şi în următoarele, Ieremia este şi el provocat acum să profeţească despre naţiuni. Prima dintre acestea este tocmai Egiptul, în care poporul sperase să găsească adăpost. Ce imagine a lumii idolatre! Peste ea vor cădea judecăţi înspăimântătoare… Şi ne aducem aminte din declaraţiile Noului Testament cu privire la acest subiect, că „lumea trece, şi pofta ei” (1 Ioan 2.17), şi „chipul lumii acesteia” (1 Corinteni 7.31).

Împăratul Egiptului este obiectul unei comparaţii ironice şi aspre: „Faraon … nu este decât un vuiet (v. 17). Un vuiet poate speria pentru o clipă, dar ce poate fi mai trecător şi mai inutil decât el? Câte personalităţi, mai mult sau mai puţin impunătoare în lumea aceasta, nu au fost altceva decât un „vuiet” trecător! Săptămâna în curs, ziarele le consacră coloane întregi, însă peste o lună sau un an vor rămâne cufundate în uitare…

Încă un cuvânt trist este adăugat la cele despre Faraon: asemeni înaintaşului său de odinioară, cel din cartea Exod, care îşi împietrise inima, şi acest om „a lăsat să treacă timpul” (v. 17; comp. cu Ioan 12.35). Dragi tineri cititori, aici este o problemă deosebit de serioasă. Nu pierdeţi timpul convertirii voastre, nici timpul slujirii Domnului aici, jos, nici timpul răspunderii la invitaţia din Luca 22.19. Nu le lăsaţi să treacă!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Numeri 21:1-9

PRIVEŞTE ŞI TRĂIEŞTE!

…oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia. Numeri 21:9

Să priveşti la un şarpe ridicat într-o prăjină şi să fii vindecat?

Este ridicol! Dar aceasta a fost metoda de vindecare pe care a oferit-o Dumnezeu celor muşcaţi de şerpi. Şi toţi care n-au privit au murit.

Era simplu. Israeliţii, descurajaţi în timpul călătoriilor lor prin pustie, s-au plâns nu numai împotriva conducătorului lor, Moise, dar şi împotriva lui Dumnezeu. Drept consecinţă, Domnul a trimis nişte şerpi în tabără, care au muşcat pe mulţi dintre ei, producându-le moartea. Recunoscând că aceasta era judecata Domnului, poporul şi-a mărturisit păcatele şi i-au cerut lui Moise să se roage ca şerpii să fie îndepărtaţi. Iată ce s-a întâmplat: „Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat, şi spânzură-l pe o prăjină; oricine este muşcat, şi va privi spre el, va trăi” (Numeri 21:8). Da, israeliţii muşcaţi de şerpi, aşa păcătoşi cum erau, puteau găsi vindecarea numai dacă-şi întorceau privirea spre şarpele de aramă. Domnul Isus, referindu-Se la acest incident, a spus: „Şi după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul Omului” (Ioan 3:14). El S-a referit la moartea Sa pe cruce. Şi toţi aceia care cred în El vor avea viaţă veşnică. Israelitilor nu li s-a cerut nimic, doar să privească – un act ce implica credinţa – crezând în promisiunile lui Dumnezeu făcute lui Moise. Azi suntem salvaţi privind la Isus, crezând că pe cruce El a plătit vina păcatelor noastre. Tot ce ne rămâne de făcut este să privim şi să trăim. R.W.D.

Viaţa ţi s-a oferit, aleluial

Viaţă veşnică vei dobândi

Numai de priveşti la El, aleluia!

Singur Isus poate mântui. Ogden

Cea mai slabă bătaie a credinţei deschide usa cerului.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentrucă protivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă. 1 Petru 5,8.9.

Unii credincioşi, şi anume acei care citesc puţin Cuvântul Lui Dumnezeu au despre diavolul o anumită impresie care adesea se bazează pe datina oamenilor. Ei nu cunosc pe diavolul aşa cum ni-l prezintă Sfânta Scriptură, care ne arată că el este cel mai mare împotrivitor faţă de Dumnezeu

şi de credincioşi. Unii spun că cea mai bună tactică de a învinge

pe diavolul este de a-l ignora, adică de a considera că nu există. Acest gând nu este încuviinţat de Cuvântul Lui Dumnezeu. Diavolul este împotrivitorul nostru al fiecăruia căci el ne urmăreşte şi caută să ne înghită. Lui trebuie să i ne împotrivim şi nu trebuie să aşteptăm ca Dumnezeu să se împotrivească pentru noi, sau Domnul Isus să ne ocrotească de el. Noi înşine trebuie să ne împotrivim în momentul când el se apropie de noi şi cu tărie şi fără încetare să stăm în luptă. Tare şi continuu, arată că această luptă durează şi de aceea necesită puteri tot mai mari ale luptătorului, chiar până aproape de epuizarea lui.

Noi credincioşii suntem ţinta Celui Rău deoarece necredincioşii sunt sclavii săi; şi cu cât ne este mai clar acest adevăr, cu atât ne înarmăm mai tare în vederea atacurilor lui mişeleşti. „îmbrăcaţi-vă cu toată armura Lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efes. 6.11). Armura Lui Dumnezeu ne stă la dispoziţie. Dacă o folosim în lupta credinţei, atunci vom alunga duşmanul, îndeosebi sabia Duhului, Cuvântul Lui Dumnezeu este cea mai bună armă de împotrivire faţă de duşman şi de biruinţă. La fel şi Domnul nostru l-a biruit pe marele ispititor, când în pustie se apropia de El, cu Cuvântul Lui Dumnezeu: „Este scris.” De L-am urma pe El!

Este prea mult pentru carne şi sânge să găsească vrăjmaşi chiar în familie. Legăturile de sânge lovesc astfel în credincioşia faţă de Hristos. Să nu ne lăsăm amăgiţi!

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Domnul este bun și drept: de aceea arată El păcătoșilor calea. Psalmul 25.8

O adiere de vânt

În războiul din Kosovo din anul 1999, un sat a fost atacat de o grupă de bărbați înarmați. Locuitorii au încercat să fugă cu tractoarele într-o pădure apropiată. Curând însă au fost înconjurați. Atunci au dat foc tractoarelor și un fum negru s-a ridicat în văzduh. Locatarii au fost puși pe un rând și urmau să fie împușcați. Atunci s-a întâmplat ceva neașteptat: vântul a început să bată cu putere ducând fumul în ochii acelor oameni înarmați. Înjurând au început să tragă în toate direcțiile, dar oamenii au reușit să se ascundă în pădure. Mulți dintre ei au recunoscut că Dumnezeu a făcut o minune și astfel au scăpat cu viață.

Cu siguranță, Creatorul poate comanda vântului în ce direcție să bată. La citirea evangheliilor aflăm cum vânturile ascultă de Fiul lui Dumnezeu. Când avem așa multe exemple despre puterea Sa și lucrarea dragostei Sale față de oameni, mai putem spune că toate sunt doar o întâmplare? Acei oameni din Kosovo au scăpat de moarte într-un mod minunat. Ei au putut vedea bunătatea lui Dumnezeu. Mulți cititori pot da mărturie cum au fost salvați în diferite împrejurări din viață prin bunătatea lui Dumnezeu. Oare i-au mulțumit cititorii?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FII CREDINCIOS IN LUCRURI MICI!

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari” (Luca 16:10)

Domnul Isus a spus: „Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept și în cele mari. Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” (v. 10-12).

Dumnezeu nu te va promova peste nivelul tău de competență și dedicare. Firește, El va continua să te aducă înapoi la aceste două elemente până când le vei înțelege corect.

In umblarea ta cu Dumnezeu, El îți va mări credința punându-te la încercare în împrejurări care necesită numai putină credință. Și dacă treci testul, El te va expune unor circumstanțe care necesită mai multă credință. De fiecare dată când îți dovedești disponibilitatea de a te încrede în El la un nivel mai înalt, El ți se va descoperi încă puțin și îți va încredința o mai mare măsură a binecuvântării Sale. Așa funcționează lucrurile când vorbim de credință, frecare pas al credinței te conduce spre o relație cu Dumnezeu mai profundă, mai bogată și cu o răsplată mai mare. Când picta frescele din Capela Sixtină, Michelangelo a petrecut mult timp stând întins pe schelă și punând detaliile la punct. A fost o muncă ce implica multă migală. Curios de ce renumitul sculptor se supunea unor astfel de chinuri pentru niște detalii care nu se puteau vedea de la distantă, un student l-a întrebat: „Cine va ști dacă este perfect sau nu?” Renumitul pictor a răspuns: „Eu!” Tot la fel va ști și Maestrul tău -Domnul Isus! Ceea ce faci astăzi contează. Este factorul care va influența slujba la care te va chema El mâine. Așadar, fii demn de încredere în lucrurile mici.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Încercarea credinţei

„… credință cât un grăunte de muştar…” Matei 17:20

Trăim cu ideea că Dumnezeu ne răsplăteşte pentru credinţa noastră și poate că asa este la început: dar noi nu câştigăm nimic prin credinţă, ci credinţa ne aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu şi-I dă Lui posibilitatea să lucreze în noi. Dumnezeu trebuie să distrugă mereu baza experienţei tale, dacă eşti un copil al Lui, pentru a le aduce în contact direct cu El. Dumnezeu vrea să înţelegi că trebuie să trăieşti o
viaţă de credinţa, nu o viaţă de exaltare sentimentală datorată binecuvântărilor pe care ţi le-a dat. La început, viaţa ta de credinţă a fost limitată şi intensă, fixată in jurul unei mici fărâme însorite de experienţă care avea în ea atât raţiune, cât şi credinţă şi care era plină de lumină şi dulceaţă. Apoi Dumnezeu Şi-a retras binecuvântările Sale de care crai conştient, ca să te înveţe să umbli prin credinţă. Valorezi mai mult pentru El acum decât în zilele de încântare conştientă şi mărturie exaltată.

Credinţa, prin însăşi natura ci, trebuie încercată; adevărata încercare a credinţei nu constă în faptul că ne e greu să ne punem încrederea
în Dumnezeu, ci în faptul că trebuie să se limpezească in minţile noastre caracterul lui Dumnezeu. Credinţa, pentru a fi pusă în
practică, trebuie să treacă prin perioade de izolare de nedescris. Nu confunda niciodată încercarea credinţei cu disciplina obişnuită a
vieţii. Multe dintre lucrurile pe care noi le numim încercări ale credinţei sunt coasecinţele inevitabile ale faptului că trăim. Credinţa bibilica este credinţa în Dumnezeu în ciuda a tot ceea ce I se
opune Lui – „Voi rămâne credincios caracterului lui Dumnezeu, orice ar face El” ..Chiar dacă mă va omorî, tot mă voi încrede în El” – aceasta este cea mai sublimă declaraţie a credinţei din toată Biblia (vezi Iov 13:15)

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Legea a venit prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos!” IOAN 1:17

„întăreşte-te în harul care este în Hristos Isus” 2 TIMOTEI 2:1

Legea pretinde omului de a face ce spune ea atît în ce priveşte relaţia cu Dumnezeu, cît şi cu privire la răspunderea lui însuşi. Harul curge de la Dumnezeu în mila Lui faţă de om aşa cum este el în starea de păcătoşenie. Legea porunceşte omului să facă ceea ce nu poate niciodată să facă în starea lui de neajutorare. Harul aduce omului binecuvîntări acolo unde este şi în starea în care este. Cuvintele „Moise robul Meu, a murit”, ne arată cu alte cuvinte că toate binecuvîntările sînt prin har şi nu prin Lege. Să păstrăm în inimă acest adevăr dacă, urmîndu-l pe Iosua al nostru – Domnul Isus înviat dintre morţi – vrem să putem intra în posesia binecuvîntărilor noastre cereşti. Cînd însă avem în vedere locurile cereşti, trebuie ca tot ce este omul în el însuşi şi în puterea lui, să fie pierdute din vedere. În ce poziţie ne găsim noi acum? Sîntem sub imperiul harului dumnezeiesc, sau ne zbatem încă sub imperiul legii? Am înţeles noi în ce poziţie minunată ne vede Tatăl nostru? Scriptura spune că: „El ne-a… pus să stăm împreună în locurile cereşti în Hristos Isus”. Să cerem harul ca să ne vedem aşa cum sîntem de drept şi unde ne vede în realitate Tatăl nostru, în Fiul Său. El nu mai vede pe copiii Lui în firea păcătoasă (Rom. 8:9), nici sub lege (Rom. 6:14), ci în Domnul Isus Hristos la dreapta Sa. Nimic nu înviorează sufletul mai mult ca credinţa în ceea ce a făcut şi face Tatăl nostru pentru noi. Cînd, prin har, omul crede Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la moartea Domnului Isus pentru păcătoşi, el este scăpat de judecata care va veni peste lumea aceasta, este izbăvit de mînia care va veni, este în siguranţă în El înviat dintre cei morţi, este aşezat în Domnul Isus în locurile cereşti şi împodobit de Tatăl cu toată frumuseţea Preaiubitului Său.Al doilea verset de astăzi ne îndeamnă să ne întărim în har, dar şi aceasta este tot prin harul lui Dumnezeu. Nimic prin noi înşine, totul prin El. Domnul Isus, în desăvîrşita Lui umanitate, este Modelul fiecărui credincios. Avem nevoie să ne întărim şi să creştem! Mai întîi în puterea harului care este în Hristos Isus. Fiind atraşi la El, găsim în harul Lui resurse minunate, soluţiile împotriva tuturor relelor care ne înconjoară. Putem fi întăriţi în harul lui Dumnezeu:Prin Cuvîntul Său în care vedem toată manifestarea harului dumnezeiesc în Domnul Isus.

– Prin dragostea care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt. (Rom. 5:5).

– Prin disciplina pe care Dumnezeu o aplică acelora pe care îi iubeşte (Ev. 12:6).

– Prin rugăciunea care ne ajută să menţinem o legătură trainică şi neîntreruptă cu Tatăl nostru.

Noi sîntem întăriţi în Domnul Isus Hristos! Nu în noi înşine, nici în resursele omeneşti de orice fel ci într-o vie părtăşie cu El, cu Omul din cer, în care Dumnezeu Şi-a găsit toată plăcerea, umilul Om din Nazaret, Mîntuitarul nostru prea iubit. Ce Persoană slăvită în care ne putem găsi întărirea noastră către care sîntem atraşi prin care sîntem fasonaţi şi prin care lucrarea harului lui Dumnezeu va transforma chipul nostru într-o înfăţişare asemenea Lui! Cînd sîntem întăriţi în harul care este în Domnul Isus, tot ceea ce aparţine primului Adam este pus de o parte de acum, sîntem o făptură nouă în noul ADAM în care am fost creaţi din nou prin HAR. Ceea ce cerea altădată dreptatea lui Dumnezeu, prin lege, ne procură acum Harul Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti”. Gen. 4:7.

Este o zicală: „Fugi de păcat ca de şarpe; dacă te apropii de el, atunci te va muşca. Dinţii lui sunt ca dinţii leului şi omoară sufletul omului”.

Moartea sufletului este mult mai groaznică decât moartea trupului. Prin păcat şi printr-o viaţă uşuratică, va fi omorât sufletul. Cel care are o credinţă curată şi adevărată, acela ştie că drumul lui duce prin smerenie. Prin coborâre, prin ruşinare, duce drumul către biruinţă. Aici putem cunoaşte dragostea şi răbdarea lui Dumnezeu. Aici putem observa că avem nevoie de un Mântuitor, fără de care nu putem face nimic.

„Luaţi coiful mântuirii”. Astfel putem să ne bazăm din nou şi din nou pe ceea ce a făcut Isus pentru noi. Astfel socotim adevărurile legate de mântuire, ca fiind ale noastre şi putem şti: „Ne-a înfăţişat fără vină înaintea Tatălui Său”. Dacă se apropie vreun necaz putem spune: „Aceluia care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale”. (Iuda v.24). Vai de aceia care, aici pe pământ se simt acasă. Nu este un teatru să ai o viaţă de biruinţă şi să rămâi neclintit în ciuda viscolelor. De aceea este scris: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului”. „Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema!” (Gal.1:9). Astfel vorbeşte Pavel. Noi trebuie să avem grijă să rămânem la învăţăturile apostolilor. Apostolii au vestit biruinţă. (Psalm.91:13). „Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NU VOM MURI PÂNĂ CE VOM TERMINA LUCRAREA

Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului. Psalmul 118.17

Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul? Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri”. Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi”. Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului”. Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii”. Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise a zis lui DUMNEZEU: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, și să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Exod. 3,11.

După optzeci de ani a ajuns timpul când Dumnezeu îi poruncește lui Moise de a scoate pe Israel din Egipt. Dacă îl privim pe Moise în primii patruzeci de ani în Egipt, îl vedem că „a învățat toată înțelepciunea egiptenilor și era puternic în cuvinte și fapte” (Faptele Ap. 7.22) Dar, a doua oară, în cealaltă jumătate a vieții lui, găsim pe Moise în liniște. Aici era în mod deosebit în școala lui Dumnezeu pentru maturizare în lucrarea ce-i stătea în față. Odinioară în mânia lui, fără ca să-i dea cineva poruncă a omorât pe egiptean, acum a trebuit să se reîntoarcă în Egipt și să vorbească cu Faraon.

Deși Dumnezeu i s-a arătat într-un chip minunat prin rugul care nu se mistuia, Moise avea de vociferat: „Cine sunt eu?” Dar Domnul nostru în deplină supunere și gata pregătit pentru lucrare a spus: „Iată-Mă trimite- Mă.” Lui Moise i-a fost promis ajutorul și puterea lui Dumnezeu ca pe aceasta să se bazeze nădejdea sa, dar el s-a uitat la el însuși. Dar Domnul nostru care cunoștea de la început calea grea care îi stătea în față, Și-a ridicat ochii spre Dumnezeu și a vrut cu orice preț să-L proslăvească. El a dus bucuros crucea uitându-se la bucuriile care urmau. Și lui Moise i-a fost prezentat un țel și anume acela de a scoate poporul din Egipt ca să slujească lui Dumnezeu la Horeb. Dumnezeu a vorbit mult către inima lui Moise. Și aceasta stă în contradicție cu poziția Domnului Isus care totdeauna făcea voia lui Dumnezeu și era desfătarea Tatălui. La urmă în legătură cu Aaron a plecat și Moise ca să îndeplinească porunca lui Dumnezeu de a scoate pe Israel din Egipt.

Mântuitorul este în căutare, nu de oameni care să fie gata a-I oferi serile lor libere, sau duminicile, sau anii când vor ieși la pensie! NU. Ci El este în căutare după aceia care consimt să-I ofere Lui locul dintâi în inimă și viață.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Îți mulţumim că nu există „La revedere”. Te rugăm ca Pecetea şi Cununa Ta să fie peste noi toţi până Te vom vedea faţă în faţă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum şi ne deschidea Scripturile?”»

LUCA 24, 32

Cel mai dificil lucru pentru un copil al lui Dumnezeu este perioada, timpul când nu mai înţelege modul în care acţionează Dumnezeu. Aşa au stat lucrurile şi cu cei doi ucenici care au plecat împreună din Ierusalim spre Emaus. Amândoi au fost profund marcaţi de faptul că – din punctul lor de vedere – Isus i-a înşelat. Ei au crezut cu toată fiinţa că El este Mesia Israelului. Cum de S-a lăsat însă atunci răstignit pe o cruce? De ce a îngăduit acest lucru? De ce nu Şi-a manifestat omnipotenţa? In timp ce vorbeau astfel între ei, la un moment dat li s-a alăturat un străin. Ei şi-au vărsat tot amarul înaintea Lui, fară să-L recunoască pe Hristos. Ce le-a spus în schimb acest străin? Cuvinte de mângâiere? Nu! Este scris: «Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El» (Luca 24,27). Nici măcar acum nu au realizat că au vorbit cu Isus. Cei doi ucenici dezamăgiţi şi plini de confuzie în inimile lor au avut însă parte de o experienţă unică. Cristosul cel înviat a fost alături de ei chiar si în această dezamăgire. Isus nu a fost prezent numai atunci, ci şi astăzi El este tot timpul alături de noi. Domnul vrea să te elibereze de orice dezamăgire şi să-ţi umple inima de bucurie!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pune în mine un duh nou şi statornic. Psalmi 51:10

Orice păcătos va tânji după reînnoire, dacă mai este o scânteie de viaţă în el. În spiritul acestei reînnoiri, acelaşi exerciţiu de har ni se cere la convertire. Avem nevoie de pocăinţă atunci, şi cu siguranţă avem şi acum. La început am avut nevoie de credinţă ca să venim la Isus. Acum, numai acelaşi har ne poate aduce la Christos. Apoi, avem nevoie de un cuvânt de la Cel Prea înalt, un cuvânt de pe buzele Celui iubit, care să pună capăt temerilor noastre; vom descoperi curând, sub simţământul păcatului prezent, că avem nevoie de el acum. Nimeni nu poate fi reînnoit fără o manifestare reală şi adevărată a energiei Duhului Sfânt pe care a simţit-o la început, fiindcă lucrarea este mare, iar carnea şi sângele ne stau în drum ca întotdeauna. Ar fi bine ca slăbiciunea ta personală, creştine, să fie un argument care să te facă să ceri fierbinte ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune. Aminteşte-ţi că David nu şi-a încrucişat braţele şi nu strâns din buze atunci când s-a simţit neputincios; din contră, a alergat la tronul milei cu următoarea rugăciune: „pune în mine un duh nou şi statornic”. Nu te lăsa adormit de doctrina că nu poţi face nimic neajutat; trezeşte-te, şi lasă-te condus la Ajutorul puternic al lui Israel. O, dacă ai avea harul de a-L implora pe Dumnezeu de parcă ar fi însăşi viaţa ta în joc. „Doamne, pune în mine un duh nou şi statornic”. Cel care se roagă cu sinceritate lui Dumnezeu să facă acest lucru îşi dovedeşte onestitatea lucrând cu mijloacele cu care lucrează Dumnezeu. Roagă-te mult; trăieşte mereu după Cuvântul Domnului. Ucide poftele care L-au îndepărtat pe Domnul de tine; veghează asupra viitoarelor izbucniri de păcat. Domnul are drumul Său hotărât. Stai pe marginea drumului, şi vei fi gata când va trece pe lângă tine. Perseverează în toate poruncile Sale binecuvântate, fiindcă ele vor hrăni darurile tale muribunde. Ştiind că toată puterea vine de la El, nu înceta să strigi: „pune în mine un duh nou şi statornic”.

Seara

Eu te-am cunoscut în pustie, într-un pământ fără apă. Osea 13:5

Da, Doamne, Tu m-ai cunoscut într-adevăr în starea mea căzută, şi, chiar şi atunci, m-ai ales pentru Tine. Când eram respingător, şi îmi era groază de mine însumi, m-ai primit ca pe copilul Tău şi mi-ai împlinit toate nevoile urgente. Binecuvântat să fie pe vecie numele Tău pentru această îndurare gratuită, bogată şi abundentă. De atunci, experienţa mea interioară a fost adesea o pustie. Totuşi, Tu m-ai recunoscut ca pe un fiu prea iubit, şi ai turnat izvoare de dragoste şi har peste mine, ca să-mi aducă bucurie şi să mă facă roditor. Da, chiar şi atunci când împrejurările erau dintre cele mai rele, şi eu rătăceam într-un pământ uscat, prezenţa Ta alinătoare m-a mângâiat. Oamenii m-au părăsit când am înfruntat batjocura, dar Tu ai cunoscut sufletul meu în nenorocire, fiindcă nici un necaz nu şterge strălucirea iubirii Tale. Prea slăvit Domn, Te laud pentru credincioşia Ta faţă de mine în încercări. Îmi pare rău că te-am uitat uneori şi am fost mândru – fiindcă datorez totul bunătăţii şi iubirii Tale. Ai milă de slujitorul Tău în aceasta privinţă! Suflete, de vreme ce Isus te-a recunoscut în cea mii josnică stare, asigură-te că-L recunoşti pe El şi cauza Lui acum că eşti prosper. Nu te lăsa orbit de succesele lumeşti, şi nu te ruşina de adevăr şi de biserica săracă cu care eşti asociat. Urmează-L pe Isus în pustie. Poartă crucea cu El când se înteţeşte focul persecuţiei. El te-a cunoscut, suflete, în sărăcie şl ruşine. Nu fi atât de trădător încât să te ruşinezi de El. O, daci te-ai ruşina mai mult la gândul că ţi-e ruşine de Cel Prea Iubit. Isuse, sufletul meu se prinde de Tine.

Mă-ntorc spre Tine în zile luminoase

Dar şi în nopţi de-amară îngrijorare,

Tu străluceşti în toate stelele frumoase

Cel mai măreţ şi plin de desfătare!

IZVOARE IN DEŞERT

Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră:căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este ăzuinţaDuhului;pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu. (Romani 8:26-27)

Acesta este un mister adânc al rugăciunii. Este o unealtă delicată, divină pe care cuvintele n-o pot exprima şi teologia n-o poate explica, dar cel mai umil credincios o cunoaşte, chiar dacă n-o poate înţelege.O, poverile pe care le purtăm cu dragoste dar nu le putem înţelege! O, inexprimabilele dorinţe arzătoare ale inimilor noastre după lucruri pe care nu le putem pricepe! Totuşi ştim că ele sunt un ecou de la tronul lui Dumnezeu, şi o şoaptă din inima Sa. Deseori ele sunt mai degrabă un suspin decât o cântare, şi mai degrabă o povară decât o pană plutind în vânt. Dar ele sunt o povară binecuvântată, şi un suspin al cărui ton reţinut este o laudă şi o bucurie negrăită. Sunt „suspine negrăite”. Nu putem întotdeauna să le exprimăm noi înşine, şi deseori tot ce înţelegem este că Dumnezeu Se roagă în noi pentru ceva care numai El înţelege şi care are nevoie de atingerea Sa.Aşa că putem pur şi simplu să vărsăm din preaplinul inimii noastre povara duhului nostru şi necazul care pare să ne zdrobească. Putem şti că El aude, iubeşte, înţelege, primeşte şi separă din rugăciunea noastră tot ce este eronat, imperfect sau greşit. Şi apoi El prezintă ce a rămas, împreună cu tămâia Marelui nostru Preot minunat, înaintea tronului Său din înălţime. Putem fi siguri că rugăciunea noastră este auzită, acceptată şi ascultată în Numele Lui. A. B. Simpson

Nu este necesar să-I vorbeşti în continuu lui Dumnezeu, sau să auzi mereu ceva din partea lui Dumnezeu, ca să ai comuniune sau părtăşie cu El, pentru că există o părtăşie fără grai care este mai dulce decât cuvintele. Un copilaş poate să şadă toată ziua lângă mama lui, absorbit complet de joaca lui, în timp ce mama lui este ocupată cu munca ei, şi cu toate că amândoi sunt ocupaţi şi fiecare din ei spune puţine cuvinte, ei sunt într-o părtăşie perfectă. Copilul ştie că mama lui este acolo, şi ea ştie că el este bine.În acelaşi fel, un credincios şi Mântuitorul lui pot continua să fie multe ore într-o părtăşie tăcută a dragostei. Şi deşi credinciosul poate fi ocupat cu lucrurile obişnuite ale vieţii, el poate fi conştient că fiecare detaliu din viaţa lui este atins de caracterul prezenţei lui Dumnezeu, şi poate fi conştient de aprobarea şi binecuvântarea Lui.Atunci când suntem tulburaţi de poveri şi de dificultăţi prea complicate pentru a fi puse în cuvinte şi prea încurcate pentru a fi exprimate sau pe deplin înţelese, ce plăcut este să cădem în îmbrăţişarea braţelor Lui binecuvântate şi pur şi simplu să ne plângem cu suspine necazul pe care nu-l putem rosti!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 44.2430; 45.15

După ce Ieremia a făcut o trecere în revistă a urâciunilor comise de popor, luând notă şi de răspunsul jignitor al acestei adunări de răzvrătiţi, a sosit vremea să fie trase concluziile. Sunt înspăimântătoare! Cu excepţia unui număr foarte mic, toţi vor pieri în Egipt, loviţi de calamităţile carei pândeau (şi faţă de care „împărăteasa cerurilor” se va dovedi prea incapabilă săi apere; dar, cu privire la ea, niciodată nu se ridică întrebări).

În aceste vremuri de ruină generală este însă mângâietor să putem constata că „Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui” (2 Timotei 2.19). Aceasta neo va arăta micul cap. 45, consacrat în întregime lui Baruc. Domnul are pentru el un cuvânt personal, deopotrivă de avertizare, ca şi de încurajare. Acest om a fost – împreună cu Ieremia, cel pe care nu la părăsit – ţinta calomniilor şi a acuzaţiilor publice (cap. 43.3). Cu toate acestea, ceea ce avea importanţă în ochii lui era ceea ce gândea Dumnezeu despre el (2 Timotei 2.15). Baruc, descendent al unei familii nobiliare, sperase probabil să aibă un rol deosebit în conducerea acestui popor umilit şi restaurat. În consecinţă, este atins de descurajare (v. 3; Proverbe 24.10). Domnul însă îl îndeamnă: „Tu cauţi pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!” (v. 5). Nici de la noi Domnul nu aşteaptă lucruri mari, … cu excepţia unui singur lucru, foarte mare în ochii Săi: credincioşia (comp. cu Apocalipsa 3.8).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 3:19-28

JUSTIFICAT PRIN CREDINŢĂ

Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii. Romani 3:28

Când ne punem încrederea în Isus, suntem justificaţi”. Toate păcatele noastre au fost iertate, şi suntem acceptaţi întru totul de Dumnezeu. Experimentăm aceste beneficii spirituale extraordinare pe baza vieţii desăvârşite a lui Cristos şi a morţii Sale ca jertfă pentru plata păcatelor noastre. Noi nu merităm aceasta; noi nu o putem plăti. Dimpotrivă, noi suntem justificaţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Cristos Isus” (Romani 3:24).

Rowland Hill, predicatorul englez neconformist (1744-1833), a
participat la un târg unde a observat că toţi oamenii îşi vindeau produsele. A spus: „Am să vând şi eu ceea ce am de oferit, binecuvântârile mântuirii, fără bani şi fără plată. Ceilalţi comercianţi au greutăţi să se tocmească cu clienţii asupra preţurilor; dificultatea mea este să-i atrag, ceea ce nu costă. Marfa mea se primeşte prin credinţă”.

Comentând incidentul, C.H. Spurgeon a spus: „Aşa se petrece cu oamenii. Dacă în predicile mele aş spune că justificarea trebuie cumpărată, sau că poate fi obţinută numai umblând pe jos o sută de kilometri, sau prin supunerea la torturi, cine nu ar căuta-o? Dar când este oferită gratuit, oamenii se întorc şi pleacă… Ce idei sărăcăcioase mai pot avea oamenii despre valoarea Evangheliei lui Cristos dacă cred că ar putea s-o cumpere!” Da, suntem justificaţi prin credinţă”.

Ai ajuns în relaţii corecte cu Dumnezeu? Dacă nu, primeşte-L pe Cristos ca Mântuitor al tău, şi bucură-te de „neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus” (Rom. 3:22). – R.W.D.

Iertarea-i fără plată, deplină,

Obţinută la cruce de-al nostru Salvator;

Şi-o dă oricărui suflet ce-o cere

Şi se-ncrede în Domnul şi-al Lui ajutor.    – D.J.D.

Justificare înseamnă că întreaga vină a omului a dispărut, şi bunătatea Lui Cristos a fost dăruită.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și din tabăra filistenilor a ieșit un luptător: numele lui era Goliat, era din Gat; înălțimea lui era de șase coți și o palmă. 1 Samuel 17.4

Au făcut pieptarul dublat; lungimea lui era de o palmă și lățimea lui de o palmă, dublat.
Exod 39.9

Un lat de palmă reprezintă o măsură mică, însă care indică de asemenea un control demn de încredere, fiind conectat cu mâna. Latul de palmă este adesea pus în legătură cu controlul și cu cârmuirea, cu pregătirea resurselor, cu identificarea și cu protecția. Mâna aparține Celui în care ne încredem și care are toată puterea, autoritatea, resursele și hotărârea de a-i trece cu bine pe cei ai Săi prin toate situațiile și perioadele dificile.

Totuși, în cazul lui Goliat, latul de palmă era legat de exercitarea puterii vrăjmașului. El este asemenea cornului mic din Daniel și din Apocalipsa, care simbolizează suma puterii vrăjmașului, care se împotrivește lui Dumnezeu. În cazul lui Goliat, cei șase coți reprezintă măsura omului, fiindcă cifra șase simbolizează omul și ceea ce poate el să facă, așa cum vedem în cazul statuii lui Nebucadnețar (Daniel 3) și în cel al numărului fiarei (Apocalipsa 13). Latul de palmă adăugat este ca un ultim efort al împotrivirii față de Dumnezeu.

Prin contrast, în legătură cu gândurile lui Dumnezeu față de poporul Său și cu slujirea marelui preot, latul de palmă indică purtarea Sa de grijă. Descrierea pieptarului marelui preot, descriere dificil de înțeles, menționează latul de palmă în două feluri diferite. Probabil că indică grija minunată a lui Dumnezeu față de poporul Său, prin intermediul slujirii marelui preot. Astăzi, binecuvântatul nostru Domn în ceruri este Marele Preot desăvârșit, iar mijlocirea și slujirea Lui sunt eficace pentru noi, pe pământ. Latul de palmă arată controlul Său deplin manifestat prin slujirea Sa cerească pentru cei ai Săi de pe pământ. Lăudat fie Numele Lui!

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ridicați-vă ochii în sus și priviți! Cine a făcut aceste lucruri? Cine a făcut să meargă după număr, în șir, oștirea lor? El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.
Isaia 40.26

Urme

Într-o zi s-au întâlnit doi bărbați. Unul dintre ei, mai răutăcios, l-a întrebat pe celălalt:

– Am auzit că mergi des la biserică și te rogi mult. De unde știi tu că există Dumnezeu?

Ca și cum nu l-ar fi auzit, celălalt l-a întrebat:

– Spune-mi, crezi că vitele au fost azi la pășune?

– Da, cu siguranță, privește pământul moale, este plin de urmele lor!

– Acum privește și tu soarele ce tocmai a apus, privește pădurea înverzită, privește tot ce este în jurul nostru! Apoi, la noapte privește mulțimea stelelor! Toate acestea sunt urmele mâinilor atotputernicului Creator. Iată de unde știu că există Dumnezeu! Și de aceea mă rog Lui.

Cine vede urmele lucrării lui Dumnezeu se va închina înaintea Creatorului și va spune: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el … Tu dai viață tuturor acestor lucruri, și oștirea cerurilor se închină înaintea Ta” (Neemia 9.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUMNEZEU PRETUIESTE CEEA CE FACI

„Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră…” (Evrei 6:10)

     Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu contezi prea mult pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru că nu ai un dar care să iasă în evidență (cum ar fi predicarea, învățarea sau vorbitul în public)…

Este fals, deoarece „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o voi, care aţi ajutorat… pe sfinţi.” Dumnezeu vede cum lucrezi în ascuns zi și noapte, cum te îngrijești de cei dragi care au înaintat în vârstă, cum îți crești copiii, cum îi încurajezi pe alții și cum dai o mână de ajutor acolo unde poți…

Will Rogers a spus: „Nu toți putem fi eroi! Cineva trebuie să stea pe margine și să-i aplaude pe eroi, în timp ce ei defilează!” Așadar, dacă ai impresia că ești prea neînsemnat pentru a face lucruri mărețe, încearcă să faci lucruri mărunte cu o inimă mare, plină de dragoste. Nu vei ști niciodată ce poți face, până nu încerci! James Sizoo a spus: „Fastul nu înseamnă măreție, aplauzele nu înseamnă faimă și proeminența nu înseamnă eminență. Oamenii de onoare nu se califică să fie oamenii secolului. O piatră poate să strălucească, dar asta nu înseamnă că este diamant. Oamenii pot avea bani, dar asta nu-i face oameni de succes. Persoanele aparent neînsemnate sunt cele care determină cursul istoriei. Cele mai mari forțe din univers nu sunt niciodată spectaculoase. Ploile scurte de vară fac mai mult bine decât uraganele, însă nu li se face prea multă publicitate. Lumea ar dispărea în scurtă vreme dacă nu ar exista fidelitatea, loialitatea, creativitatea și dedicarea celor ale căror nume nu sunt onorate sau cântate.”

Astăzi Dumnezeu prețuiește ceea ce faci.

„Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (vezi Galateni 6:9)

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Credinţa

Şi fără credință este cu neputință să-I fim plăcuți Lui Evrei 11:6

Credinţa în conflict cu raţiunea produce fanatism, iar raţiunea in conflict cu credinţa produce raţionalism. Însă viaţa de credinţa le aşează pe amândouă într-o relaţie potrivită. Raţiunea şi credinţa sunt foarte diferite una de alta; relaţia dintre ele este ca și relaţia dintre natural şi spintual, dintre impuls şi inspiraţie. Nimic din ceea ce a spus Isus Cristos nu a pornit din raţiune naturală, ci din revelaţie, ajungând la limitele la care raţiunea nu poate ajunge. Dar credinţa trebuie încercată înainte ca să devină realitate în viaţa ta. „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine. ” şi atunci, orice s-ar întâmpla, alchimia providenţei lui Dumnezeu transformă credinţa ideală în realitate. Credinţa lucrează întotdeauna într-un mod personal, pentru că scopul lui Dumnezeu este de a vedea cum credinţa devine reală in copiii Săi

Pentru orice detaliu al vieţii raţionale există un adevăr revelat de Dumnezeu prin care putem experimenta în mod practic ceea ce credem că este Dumnezeu. Credinţa este un principiu deosebit de activ, care-L pune întotdeauna pe Isus Cristos pe primul loc: „Doamne. Tu ai spus cutare lucru” (de exemplu. Matei 6:33) pare o nebunie, dar pot merge înainte cu curaj pe baza cuvântului Tău”. Întotdeauna , nu numai câteodată, se cere luptă ca să transformi credinţa mentală într-o proprietate personală. Dumnezeu ne aduce în anumite situaţii ca sa ne educe credinţa, pentru că natura credinţei este să transforme obiectul credinţei noastre în realitate pentru noi. Până când nu-L cunoaştem pe Isus, Dumnezeu este doar o noţiune abstractă şi nu putem crede în El. Dar imediat ce-L auzim pe Isus spunând: „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl”, avem ceva ce este real: şi credinţa este fără margini. Credinţa înseamnă că omul în întregime este într-o relaţie bună cu Dumnezeu prin puterea Duhului lui Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mînă largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată”. IACOV 1:5

Este un domeniu în care raţiunea omului nu poate intra, acela al credinţei şi al lucrurilor lui Dumnezeu. Încercînd s-o facă, ea îşi va dovedi repede neputinţa. Vrînd să se amestece în domeniul credinţei, înţelepciunea şi priceperea omenească va provoca, fără-ndoială, pagube.

Dumnezeu este Acela care S-a descoperit omului în Persoana Domnului Hristos şi i-a arătat calea mîntuirii; El i-a făcut cunoscut voia Sa, şi prin har, i-a descoperit chiar cîte ceva din planurile Lui din viitor. În toate acestea El lucrează ca Dumnezeu suveran, îşi menţine drepturile şi pune nişte condiţii omului care vrea să se apropie de El şi să capete ajutorul Lui.

Acest text de la Iacov se adresează copiilor lui Dumnezeu înrolaţi în slujirea Lui, slujire care nu poate fi pricepută şi condusă decît prin înţelepciunea care vine de sus, căci în domeniul acesta al slujirii, înţelepciunea omenească poate fi chiar drăcească în efectele ei (Iacov 3:15). Este nevoie să fie recunoscută înainte de a voi să lucrezi pentru Domnul. Dacă deci, îi lipseşte cuiva înţelepciunea aceasta dumnezeiască, să se roage. Apostolul Pavel veghea asupra acestui punct; el mergea pînă acolo că spunea: „Nu că noi prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu (2 Cor. 3:5). Să ne aducem deci aminte că lucrarea de la altar trebuie şă fie lucrarea lui Dumnezeu şi nu a noastră, noi sîntem doar nişte instrumente în mîna Lui.„… S-o ceară de la Dumnezeu care dă cu mînă largă şi fără mustrare”. Dacă cerem, Dumnezeu ne dă. În felul acesta avem prilejul să dovedim că Acela pe care-L slujim este gata să ne dea tot ce ne trebuie pentru a ne urma alergarea şi pentru a fi binecuvîntată. În toate situaţiile, El ne va da îndrumările Sale.Noi nu am putea birui asupra încurcăturii care este acum în lume şi în Biserică, fără înţelepciunea de sus.* De aceea este bine ca fiecare credincios în parte să citească Scriptura Sfîntă, cu rugăciune ca să poată pricepe gîndul lui Dumnezeu în orice citeşte, iar cei care şi-au luat răspunderea de a tălmăci în Adunare Cuvîntul lui Dumnezeu, să ia seama să facă aceasta spre zidirea, sfătuirea şi mîngîierea sufletelor (1 Cor. 14:3).

Dumnezeu să ne ajute să avem o inimă aleasă ca şi credincioşii din Berea care „cercetau Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile stau aşa cum Ii se spunea”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cine are urechi de auzit să audă”.  Matei 11:15.

Într-o Adunare am citit Cuvântul: „Cel care face păcat este de la Satana”. Un om, un ţăran, a auzit aceste cuvinte, a avut urechi care au auzit şi şi-a zis: eu am păcătuit – deci sunt de la Satana. Şi din ceasul acela s-a pocăit şi a primit pace. Un om mi s-a mărturisit: eu nu mă pot nici măcar ruga, fără să-mi vină în minte diferite lucruri. Omul şi-a dat seama ce este păcatul şi fărădelegea. Când am vrut să mă rog „Tatăl Nostru” şi atunci mi-au venit alte lucruri în minte. Apoi am început să mă rog din nou fără ca să am şi un alt gând; dar rugăciunea n-am putut-o termina, în starea mea de om vechi, nefiind născut din nou. Când eram aproape de sfârşitul rugăciunii, mi-a venit în gând: Imediat eşti la sfârşit! Cât de altfel este când nu suntem sub blestem!

Aici este vorba: „Ascultaţi-Mă voi care umblaţi după neprihănire”. (Is. 51:1). Dacă cineva umblă, înseamnă că nu poate sta pe pat şi să se gândească: „va veni şi timpul acela când mă voi pocăi, că până la urma urmei nu pot aceasta oricând. Ar fi un lucru ciudat dacă cineva ar vrea şi n-ar putea. Da, dacă Dumnezeu cheamă şi noi nu vrem, poate veni un timp în care nu ne vom mai putea pocăi. Dumnezeu cheamă pe om de două sau de trei ori, şi când El cheamă este timpul cel mai potrivit pentru ca să rupem cu păcatul. El strigă hotărât: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă!” Nu spune: „Întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă dacă puteţi”. Cuvântul aminteşte în 2 Cor.6:2: „Iată, acum este timpul potrivit, iată acum este ziua mântuirii”.

Poate o slugă a unui ţăran să spună: „Eu trebuie să aştept până când pot mulge vacile; eu nu pot acum şi de aceea trebuie să aştept până când va curge laptele afară de la sine?” Cuvântul Lui Dumnezeu spune: „Azi dacă auziţi glasul lui Dumnezeu, nu vă împietriţi inimile”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CURĂŢIRE DEPLINĂ

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.

Ezechiel 36.25

     Ce prilej de bucurie pentru noi! Cel ce ne-a curăţit cu sângele Domnului Isus, ne va spăla cu apa Duhului Sfânt. Dumnezeu a zis şi El va face lucrul acesta: „Veţi fi curaţi”. Doamne, noi simţim întinăciunea noastră şi plângem din cauza ei; dar avem mângâierea că ştim chiar din gura Ta că suntem curaţi. O, binevoieşte de grăbeşte această lucrare, Te rugăm stăruitor! El ne va izbăvi de păcatele noastre cele mai grele. Necredinţa din naştere şi poftele înşelătoare care se războiesc cu sufletele noastre, gândurile mârşave de mândrie şi toate îndemnurile diavolului, care ne împing să defăimăm Numele Domnului Isus, vor fi îndepărtate din inimile noastre pentru totdeauna.

El ne va curaţi şi de toţi idolii noştri de aur sau de lut; de dragostea necurată ca şi de exagerarea în dragostea noastră. Ceea ce am iubit până la idolatrie, va fi zdrobit în noi sau noi vom fi despărţiţi de aceşti idoli.

Dumnezeu ne înştiinţează aici prin versetul de mai sus, ce are de gând să facă El însuşi; Cuvântul Său este hotărât şi sigur, şi noi putem să nădăjduim cu curaj în împlinirea acestui Cuvânt. Curăţirea noastră este una din binecuvântările legământului cu Dumnezeu şi acest legământ este bine întemeiat şi sigur.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Aceasta este pâinea, pe care v-o dă DOMNUL ca hrană. Exod. 16,15.

Cuvântul mană înseamnă: „Ce este aceasta? (Man hu?). Nu ne amintește această întrebare de Domnul Hristos care ca „cuvântul veșnic” s-a făcut trup o enigmă în care omul nu poate intra pentru a o cerceta. (Toate încercările de acest gen au dus la mari rătăciri și la pierderea adevăratei ținte pe care trebuie să o aibă creștinul. Domnul Isus însuși spune despre Persoana Sa: „NIMENI NU cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl.” DA, „mare este taina evlaviei.” (1 Tim. 3.16). Acest Hristos -„Pâinea din cer” ne este dăruit de Dumnezeu ca mâncare și bucurie a inimilor noastre.

 Nu este nimic mai de preț decât a-L privi prin credință, a-i cerceta Persoana, dragostea și harul Său nemărginit. Prin aceasta va fi întărit sufletul nostru și prin aceasta avem comuniune cu Tatăl a cărei desfătare din veșnicii era Fiul Său. „Căci Pâinea lui Dumnezeu este Aceia care se coboară din cer și dă lumii viața.” (loan 6.33). Așa cum Hristos și Cuvântul Său în multe lucruri sunt una, așa și mana nu este numai o pildă despre Hristos ci și despre Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat acesta ca mâncare pentru sufletul nostru, dar ce folos dacă avem Cuvântul lui Dumnezeu în casă și nu ne folosim de El? Mana înainte de a putea fi mâncată trebuia culeasă (adunată). Câte un credincios se miră și oftează că sufletul său este atât de uscat și gol, credința sa atât de slabă, nu face progrese în viața duhovnicească. Se mai poate mira oare de postura aceasta dacă citește Cuvântul lui Dumnezeu numai în grabă și nici atunci zilnic? Cât de diferențiată este poziția prorocului Ieremia care spune în cap. 15 vers. 16: „Cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele.”

 

Oare nu sunt mulți între noi care dacă sunt sinceri trebuie să recunoască că sunt delăsători în citirea Cuvântului lui Dumnezeu?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce cuvinte puternice în „Lumina zilnică” din dimineaţa asta: „Fii tare şi curajos! Nu te teme, nici nu te înspăimânta, pentru că Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge” (Iosua 1:9) Amin! Aleluia!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Invăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe el. Îl apucă un duh şi deodată răcneşte şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot.» LUCA 9,38-39

Există multe feluri de probleme, de necazuri familiale. Dar Isus este, ca şi în timpul vieţii Sale aici pe pământ, mai presus de orice astfel de problemă. Acest lucru îl ştia şi tatăl băiatului posedat de demoni, de aceea I-a spus Domnului Isus păsul său. Nimeni nu a putut să vindece o asemenea boală cu excepţia Lui. Şi a făcut-o! El «a certat duhul necurat, l-a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său» (Luca 9,42). Isus vrea să Se implice şi azi în problemele noastre familiale, indiferent că acestea sunt cauzate de noi sau din afara noastră.

Vorbeşte cu El despre problemele tale; adu-I-le la cunoştinţă aşa cum a făcut tatăl atât de greu încercat! Dacă nu primeşti ajutor imediat, nu dispera. Vorbeşte mai departe cu El. Te va asculta şi îşi va revărsa din nou asupra ta îndurarea Sa mai bogată ca orice. Nu te va refuza, deoarece El Însuşi ne-a promis: «pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (loan 6,37).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea. Psalmi 9:1

Lauda trebuie să urmeze întotdeauna după răspunsul la rugăciune, aşa cum se ridică ceaţa de pe pământ după ce răsare soarele. A fost Domnul bun cu tine? Şi-a aplecat urechea să-ţi asculte cererile? Atunci laudă-L cât trăieşti. Lasă fructul copt să cadă pe pământul din care îşi trage viaţa. Nu opri cântarea Celui care ţi-a răspuns la rugăciune şi ţi-a împlinit dorinţa inimii. Să păstrezi tăcerea asupra îndurărilor Domnului înseamnă să fii nerecunoscător, înseamnă să acţionezi ca cei nouă leproşi care, după ce au fost vindecaţi de boala lor îngrozitoare, nu s-au întors să-I mulţumească Domnului vindecător. Să uiţi să-L lauzi pe Dumnezeu înseamnă să refuzi beneficiile care ţi se cuvin.

Lauda, ca şi rugăciunea, este un mare mijloc de promovare a creşterii spirituale. Lauda ne ajută să ne îndepărtăm poverile, să ne întărim speranţele, să ne mărim credinţa. Este un exerciţiu sănătos şi înviorător care grăbeşte pulsul credinciosului şi îl întăreşte pentru noi fapte în slujba Domnului. Să-L binecuvântezi pe Dumnezeu pentru îndurările primite este calea prin care putem fi de folos semenilor noştri: „să asculte cei nenorociţi, si să se bucure”(Psalmi 34:2).

Cei care au trecut prin împrejurări asemănătoare vor fi mângâiaţi dacă ne vor auzi spunând: „înălţaţi pe Domnul împreună cu mine. Să lăudăm cu toții numele Lui!… Când strigă un nenorodt, Domnul aude” (vers. 3, 6). Inimile slăbite vor fi întărite, şi sfinţii căzuţi vor fi învioraţi când vor auzi spunând „cântări de izbăvire” (Psalmi 32:7). Îndoielile şi temerile lor vor fi alungate, în timp ce ne îndemnăm unul pe altul „cu psalmi, cu cântări de laudă si cu cântări duhovniceşti”(Coloseni 3:16). Ei vor „lăuda căile Domnului” (Psalmi 138:5), când ne vor auzi pe noi slăvindu-I numele sfânt Lauda este cea mai cerească îndatorire a creştinului, îngerii nu se roagă, dar nu încetează să laude pe Domnul zi şi noapte; iar cei răscumpăraţi, îmbrăcaţi în haine albe, cu ramuri de palmier în mâini, nu vor obosi niciodată să cânte cântarea nouă „ Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12).

Seara

Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte şi fă-mă să-l aud!

Cântarea Cântărilor 8:13

Scumpul nostru Domn Isus îşi aminteşte bine de grădina Ghetsemani. Deşi a părăsit această grădină, EI locuieşte acum în grădina bisericii Sale. Acolo se descoperă celor care caută tovărăşia Sa. Vocea iubitoare care se adresează aleşilor Săi este mai muzicală decât harpele cerurilor. In ea există o adâncime a melodiei care depăşeşte orice muzică omenească. Zeci de mii de oameni de pe pământ, şi milioane de fiinţe de sus sunt favorizate de tonurile ei armonioase. Unii dintre ei, pe care îi cunosc bine şi îi invidiez, ascultă chiar în clipa aceasta vocea Lui iubită. Dacă aş putea împărtăşi bucuria lor! Este adevărat că unii dintre ei sunt săraci, alţii sunt ţintuiţi în pat, şi alţii bat la porţile mormântului. Totuşi, Doamne, aş suferi bucuros împreună cu ei, aş răbda de foame cu ei şi aş fi gata să mor împreună cu ei, dacă aş putea să-Ţi aud vocea. Odinioară o auzeam des, dar am îndurerat Duhul Tău. Întoarce-te cu bunătate spre mine, şi spune-mi din nou: „Eu sunt mântuirea ta” (Psalmi 35:3). Nici o altă voce nu mă poate mulţumi. Cunosc vocea Ta, şi nu pot fi înşelat de vreo alta. Te implor îngăduie-mi să o aud. Prea Iubitule, nu ştiu ce vei spune, şi nu pun nici o condiţie. Lasă-mă numai să Te aud vorbind.

Dacă este o mustrare, Te voi binecuvânta pentru ea. Curăţire! urechilor mele încăpăţânate poate cere o operaţiune foarte dureroasă. Totuşi, oricât ar costa, nu mă întorc de la singura mea dorinţă: fă-mă să aud vocea Ta. Străpunge-mi urechile dlfl nou; străpunge-mi urechile cu cele mai ascuţite note. Numai nu îngădui să rămân în continuare surd la chemarea Ta. In seara aceasta, Doamne, împlineşte dorinţa nevrednicului Tău rob, fiindcă sunt al Tău, şi Tu m-ai cumpărat cu sângele Tău. Tu mi-ai deschis ochii să Te văd, şi această vedere m-a salvit, Acum, Doamne, deschide-mi urechile. Am citit în inima Ta Acum lasă-mă să-ţi aud glasul.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Să alergăm cu răbdare. (Evrei 12:1)

A alerga „cu răbdare“ este un lucru foarte dificil de făcut. Însuşi cuvântul „alergare“ sugerează absenţa răbdării, sau o nerăbdare de a ajunge la ţintă. Totuşi deseori noi asociem răbdarea cu a sta culcat sau a sta pe loc. Ne gândim la ea ca la un înger care păzeşte patul celor neputincioşi. Şi totuşi nu credem că răbdarea pe care o poate avea un om neputincios este cel mai greu de atins.Există un alt fel de răbdare care cred eu că este mai greu de obţinut – răbdarea care aleargă. A sta culcat în timpul unei perioade de mâhnire adâncă, sau a fi liniştit după o cădere financiară, cu siguranţă că implică o mare tărie, dar eu cunosc ceva care sugerează şi mai multă tărie – puterea de a continua să lucrezi după o cădere, puterea de a continua să alergi cu o inimă grea, şi puterea de a-ţi împlini îndatoririle zilnice cu o durere adâncă în duhul tău. Aceasta este cristic!Mulţi dintre noi am putea să ne ocupăm de durerea noastră fără lacrimi, numai dacă ni s-ar permite să facem aşa în particular. Totuşi ceea ce este aşa de dificil este că majoritatea dintre noi suntem chemaţi să ne manifestăm răbdarea nu în pat, ci în plină stradă, ca să vadă toţi. Suntem chemaţi să ne îngropăm necazurile nu într-o inactivitate odihnitoare, ci într-o slujire activă – la locul nostru de muncă, când facem cumpărături, sau cu ocazia diferitelor evenimente sociale – contribuind la bucuria altor oameni. Nici o altă modalitate de a ne îngropa necazurile nu este atât de dificilă ca aceasta, pentru că este într-adevăr ceea ce se înţelege prin a alerga „cu răbdare“.Dragă Fiu al omului, acesta a fost felul Tău de răbdare. A fost şi aşteptare şi alergare în acelaşi timp – aşteptând ţinta finală, fără ca între timp să lucreze mai puţin. Te văd la Cana Galileii, transformând apa în vin ca să nu se strice bucuria ospăţului de nuntă. Te văd în pustiu, hrănind mulţimile cu pâine, pur şi simplu pentru a satisface o nevoie temporară. Totuşi în tot acest timp, Tu purtai o durere adâncă – neîmpărtăşită sau grăită. Alţii pot să ceară un „curcubeu … în nor“ (Gen. 9:13), dar eu aş cere şi mai mult de la Tine. Fă-mă, în norul meu, un curcubeu care aduce slujba bucuriei pentru alţii. Răbdarea mea va fi desăvârşită numai când va lucra în via Ta.     George Matheson

 

Când toate speranţele noastre s-au năruit,

Cel mai bine este ca mâinile noastre să se ostenească în continuare

    Pentru alţii:

Căci puterea de a îndura se găseşte în datoria împlinită;

Şi cel mai bun este acela care într-adevăr învaţă să facă

Din bucuria altora un leac pentru durerea inimii lui.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 44.11‑23

Alegând de bunăvoie să slujească idolilor, la fel cum făcuseră şi părinţii lor, poporului nici măcar nu îi este ruşine să declare acest fapt: se răzvrăteşte pe faţă împotriva Domnului. Cât de mare este decăderea morală a lui Israel faţă de Iosua 24 când, urcând din Egipt spre Canaan, îşi urma conducătorul, cu angajamentul: „Departe de noi să părăsim pe Domnul ca să slujim altor dumnezei… noi vom sluji Domnului, pentru că El este Dumnezeul nostru“ (Iosua 24.16,18). Plini de rea‑credinţă, aceşti iudei consideră că nenorocirea lor actuală se datora faptului că încetaseră să se închine „împărătesei cerurilor“ (v. 17, comp. cu cap. 7.18). Deşi Domnul îi avertizase că în Egipt erau pândiţi de sabie, de ciumă şi de foamete, ei prind prilejul chiar când survin aceste nenorociri şi le folosesc drept pretext pentru a aduce noi jertfe idolilor. Câţi oameni nu gândesc la fel! «Dumnezeu nu mi‑a dat ceea ce‑mi doream… Deci aceasta nu a ţinut! Atunci mă voi întoarce spre lume (a cărei imagine este dintotdeauna Egiptul): ea nu‑mi va refuza nimic.»

Mizerabilă inimă omenească! Aceste versete ne învaţă totodată că inima poate fi stăpâ­nită în acelaşi timp de cea mai orgolioasă necredinţă, cum şi de cele mai întunecate superstiţii (2 Corinteni 4.4).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 12:35-40

DOUĂ FELURI DE-A AŞTEPTA

Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor… Luca 12:36

Preotul anglican Frederic Farrar a fost un prieten apropiat al reginei Victoria a Angliei. Într-o împrejurare, el a relatat despre o conversaţie pe care a avut-o cu maiestatea sa după ce ea ascultase o predică la capela palatului, despre revenirea Domnului Isus Cristos. Ea a spus: „Oh, părinte Farrar, cât de mult aş dori ca Domnul să vină în timpul vieţii mele!” Când acesta a întrebat-o de ce dorea atât de mult acest lucru, cu faţa strălucitoare, plină de o adâncă emoţie ea a spus: „Pentru că mi-ar place atât de mult să-I pun coroana mea la sfintele Lui picioare, în semn de adoraţie!”. Există cel puţin două feluri în care creştinii „aşteaptă” ca Domnul să se reîntoarcă. Unii sunt complet insensibili de apropierea acestui eveniment, deoarece ei au numai cunoştinţe teologice, ale faptelor. Atitudinea aceasta este superficială – o simplă acceptare mintală a unei doctrine care nu-i face să-I fie credincioşi Domnului. Alţi
credincioşi, totuşi, aşteaptă cu nerăbdare, ca şi regina Victoria, dorind venirea a doua oară a Mântuitorului cu un zel arzător. Ei trăiesc pentru slava Sa şi doresc să-L laude şi să-L adore pentru tot ce-a făcut pentru ei. Felul acesta de-a gândi, mângâie inima şi motivează acea persoană la o viată sfântă şi la aşteptarea plină de speranţa de a-L vedea pe Isus faţă în faţă. Apostolul loan a spus că fiecare, care nădăjduieşte la revenirea lui Cristos va avea un foc în inima sa de-a „se curaţi, cum şi El este curat” (1 loan 3:3). Este acest lucru adevărat şi despre tine?  – H.G.B.

Suntem oare gata să-ntâlnim pe Domnul?

Ne va găsi în credinţă la venire?

Fraţilor, s-avem făcliile aprinse!

Domnul vine! Să-L întâmpinăm pe Mire!   – Adams

 

Verificaţi-vă dacă sunteţi gata pentru revenirea lui Cristos:

Vă face aceasta dezinteresaţi sau încântaţi?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Om al durerilor și obișnuit cu suferința.
Isaia 53.3

Isus era plin de bunătate și de delicatețe față de ucenicii Săi. El i-a iubit, i-a purtat, dar care I-a fost mulțumirea? Ce găsește El în mijlocul lor, când nelegiuirii omului i se dă frâu liber să se arate împotriva Lui? În mijlocul acelora pe care îi iubea, al acelora cu care era la masă și cu care viețuia într-o relație atât de intimă, El spune: „Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va preda“. Da, unul dintre voi, cei care ați fost cu Mine, unul dintre voi, prietenii Mei cei mai apropiați. Inima Lui este profund rănită și, pe când ei încep să se întristeze și să-L întrebe unul câte unul: „Nu cumva sunt eu?“, Isus arată cât de zdrobită Îi este inima: „Este unul dintre cei doisprezece, cel care înmoaie cu Mine în farfurie“. Unul dintre voi, care M-ați cunoscut, care M-ați văzut și care ați fost primiți în intimitatea Mea. Și Isus rămâne calm.

Aveau să-L răstignească. La cine Se gândește El? La ucenicii Săi! Trupul Său urma să fie dat, iar sângele Său urma să fie vărsat. Avea să sufere mânia lui Dumnezeu, iar El le explică în pace despre ceea ce urma să facă pentru ei. În acel moment, El privește dincolo de acest timp pe care noi îl trăim, către timpul când, mulțumit de rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11), va bea într-un fel nou, în împărăția lui Dumnezeu, din rodul viței. Ce minunat este să-L poți privi astfel pe Domnul, aruncându-Și privirile peste veacuri!

În mijlocul acelor împrejurări înspăimântătoare în care Se găsește, sufletul Său este îndeajuns de calm pentru a Se gândi la veșnica fericire, realizată pentru ucenicii Săi prin suferințele Sale, și la bucuria pe care o experimenta din nou văzându-i în acea stare de glorie. Fără a fi împiedicat de gândul suferințelor Sale, fără a fi înfricoșat și uimit, El poate să contemple în pace valoarea sacrificiului Său și fericirea în care din nou ucenicii Săi se vor găsi la sfârșit. Trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, părăsirea ucenicilor, lepădarea lumii, vrăjmășia lui Satan, nimic nu-L tulbură.

J N Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie, între sămânța ta și sămânța ei. Aceasta îți va zdrobi capul, și tu îi vei zdrobi călcâiul. Geneza 3.15

Rezultatul suferinței Mântuitorului

Prin moartea Domnului Isus pe crucea Golgotei s-au împlinit cuvintele versetului de astăzi – cuvinte rostite de Însuși Dumnezeu către Adam și Eva, dar și către marele ispititor, diavolul. Da! Prin moartea de pe Golgota a Domnului Isus, diavolul i-a zdrobit călcâiul, a adus doar sfârșitul vieții Sale pământești, pe când Isus i-a zdrobit șarpelui capul, i-a zdrobit puterea de a mai domni prin păcat asupra sufletelor oamenilor.

Prin urmare, tocmai ceea ce a părut cea mai rușinoasă înfrângere pentru Domnul, s-a dovedit cea mai deplină biruință asupra diavolului și asupra tuturor puterilor întunericului aliate lui. Prin moartea Domnului a fost biruit păcatul. Prin moartea Domnului pe cruce a fost aruncată în marea uitării întreaga vină a tuturor celor care cred în El. Prin moartea și învierea Domnului, credinciosul este răscumpărat și strămutat în împărăția dragostei lui Dumnezeu. Tot prin moartea și învierea Domnului ni se dă biruința asupra dușmanului lăuntric: asupra propriei noastre inimi nespus de înșelătoare și de rea. Mântuitorul, care părea un învins, a fost prin întreaga Sa lucrare un Biruitor. Hristos a învins puterea morții și a păcatului și vrea să-i facă părtași la această biruință pe toți care L-au primit ca Domn și Mântuitor al vieții lor.

 

 

Mana Zilnica

https://manazilnica.net/

​TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
 
Substituirea
El S-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim dreptatea lui Dumnezeu în El. 2 Corinteni 5:21
Părerea modernă asupra morţii lui Isus este că El a murit pentru păcatele noastre din milă faţă de noi. Dar concepţia Noului Testa­ment este că El a purtat păcatul nu fiindu-i milă de noi, ci identificându-se cu noi. Păcatele noastre sunt îndepărtate datorită morţii lui Isus şi explicaţia morţii Lui este ascultarea de Tatăl Său, nu mila faţă de noi. Suntem primiţi înaintea lui Dumnezeu nu pentru că am ascultat sau pentru că am promis să renunţăm la unele lucruri, ci datorită morţii lui Cristos, şi numai ei. Noi spunem că Isus Cristos a venit să reveleze faptul că Dumnezeu este Tată, să arate iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu. Noul Testament spune că El a venit ca să poarte păcatul lumii. Revelarea Tatălui este pentru cei care L-au cunoscut pe Isus ca Mântuitor. Isus Cristos n-a vorbit niciodată lumii despre Sine ca fiind Cel care L-a revelat pe Tatăl, ci ca fiind o piatră de poticnire (vezi loan 15:22-24). Cuvintele din Ioan 14:9 au fost spuse ucenicilor Săi.
    Nu se spune nicăieri în Noul Testament că Cristos a murit pentru mine şi de aceea eu am scăpat de pedeapsa păcatului. Ceea ce ne Învaţă insă Noul Testament este că „El a murit pentru toţi” şi că, prin identificare cu moartea Sa, eu pot fi eliberat de păcat şi primesc însăţi dreptatea Sa. Substituirea despre care vorbeşte Noul Testa­ment are două aspecte: ..Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El”. Nu poate fi vorba de Cristos pentru mine, până când nu sunt hotărât să-L las pe Cristos să ia chip in mine.
 
MANA DE DIMINEAŢĂ
 
„Ci v-aţi apropiat… de sîngele stropirii care vorbeşte mai bine decît sîngele lui Abel”. EVREI 12:22,24
Aici, Epistola către Evrei declară că sîngele Domnului Isus „vorbeşte”; valoarea dumnezeiască a acestui sînge se exprimă în termeni precişi înaintea Tatălui ceresc, înaintea Diavolului şi de asemenea în inimile celor răscumpăraţi. Am cerut noi vreodată Mîntuitorului nostru ca sîngele Lui să vorbească inimii noastre? Poziţia noastră înaintea Tatălui nostru ceresc depinde de sîngele Fiului Său.
Zi după zi sîngele vorbeşte şi spune Tatălui că dreptatea a fost făcută, că păcatul a fost şters şi că nimeni nu mai poate osîndi pe copilul lui Dumnezeu. El vorbeşte şi spune că păcătosul mizerabil este acum fiul şi moştenitorul Aceluia pe care L-a ofensat înainte, atît de mult. Pentru ca acest sînge să fie vărsat, Tatăl a dat pe Fiul Său şi El ne dă toate lucrurile împreună cu El (Rom. 8:32). El nu reţine nici un bine, nici din punct de vedere omenesc nici din punct de vedere spiritual, aceora în care acest sînge a împlinit o astfel de schimbare. Da, glasul sîngelui există cu adevărat înaintea Tatălui ceresc. Acest măreţ adevăr trebuie să fie pricina rugăciunilor şi laudelor noastre. Şi înaintea lui Satan sîngele acesta vorbeşte în termeni precişi, juridici şi fără rezerve. Sîngele îi spune nu numai că el a fost biruit, dar şi că noi sîntem smulşi de sub puterea lui.
Din robi şi prizonieri cum eram, sîntem eliberaţi prin acest sînge scump al Domnului Isus Hristos, care a proclamat în tot iadul că nu mai este nici o osîndire pentru noi, adică pentru cei ce sînt în Hristos. Satan încearcă să ne tulbure prin gînduri cu privire la greşelile şi slăbiciunile noastre. El nu are dreptul acesta cîtă vreme sîngele vorbeşte. Să facem să fie auzit glasul sîngelui de îndată ce acuzatorul vrea să-şi facă auzit glasul învinuirilor lui. „Ei l-au biruit prin sîngele Mielului şi prin cuvîntul mărturisirii lor…” (Apoc. 12:11).
Iată protejarea zilnică a trupului, sufletului şi duhului nostru, nouă care am intrat în locurile cereşti şi care ne întărim chemarea şi alegerea noastră datorită puterii sîngelui vărsat şi al cărui glas nu va înceta niciodată să vorbească în favoarea noastră cît timp mai sîntem aici pe pămînt. „Sîngele Domnului Isus este răspunsul lui Dumnezeu la toate acuzaţiile lui Satan împotriva celui credincios. Astfel, acuzaţiile lui cad şi aceasta este o sursă neîntreruptă de pace. Sîngele legămîntului, este dovada că neascultarea a fost ispăşită şi că ascultarea a fost împlinită”. J.N.D
 
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
 
„Nu vă înşelaţi: tovărăşiile rele strică obiceiurile  bune”. 1 Cor. 15:33.
Nu demult mi-a scris cineva care a dat crezare învăţăturii străine că: toată lucrarea în legătură cu evanghelizarea este de la Satan. Aşa se pare că astfel de expresii ar trebui să fie de-ajuns ca oricine să poată recunoaşte învăţătura falsă, deoarece Isus spune: „Duceţi-vă în toată lumea, propovăduiţi Evanghelia la orice făptură şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit”. Acesta este un cuvânt important: „Învăţaţi-i să păzească”. A spune oamenilor ce să facă şi cum să fie, este uşor; dar să-i înveţi să păzească, aceasta este altceva. Cel care crede cu adevărat, ceea ce este scris în Biblie, acela va observa unde ajung aceia care nu vor să primească mântuirea. Se poate ca cineva să spună că nu există iad, pentrucă dacă ar fi, aceia ar mărturisi de orice în afară de dragoste. Dar de ce este aşa de mult scris despre iad în Biblie? Avem noi un Dumnezeu care n-are dragoste?
Cum se poate numi sau califica faptul acela că, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu pentru noi toţi, ne-a împăcat şi ne-a izbăvit şi a plătit în întregime plata păcatelor noastre şi totuşi nu vrei fericirea aceasta? Îl caracterizezi pe Dumnezeu ca pe cineva care n-are dragoste? Oamenii fără Dumnezeu spun că, dacă Dumnezeu ar fi Dumnezeul dragostei atunci n-ar fi războaie şi alte lucruri asemănătoare pe acest pământ. Ei nu se gândesc la faptul acela că, ceea ce seamănă omul aceea va şi secera şi că războaiele sunt judecăţi ale lui Dumnezeu pentrucă Dumnezeu vrea să atragă oamenii la El, înainte de a fi prea târziu, înainte de ziua în care se va spune: „Timp nu va mai fi”. Apostolii învaţă că aceia care nu vor asculta de Evanghelie vor suporta chinul focului veşnic. Și atunci „timp nu va mai fi”. Nu degeaba au fost scrise aceste lucruri.
 
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
 
MENŢINE DEOSEBIREA
Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine. Exod 8.23
     Faraon are un popor şi Domnul de asemenea are un popor. Aceste două popoare pot să trăiască alături unul de altul şi să treacă prin aceleaşi împrejurări, dar între ele există o diferenţă pe care Domnul o va da la iveală. Chiar dacă trec prin aceleaşi împrejurări, se va vedea o deosebire clară între poporul ales al lui Dumnezeu şi copiii lumii acesteia.Îndeosebi în timpul judecăţilor Lui Dumnezeu, El devine un loc de scăpare sfânt pentru sfinţii Săi. Această deosebire începe să se vadă la credincioşi din momentul întoarcerii lor, atunci când păcatele lor sunt iertate, în timp ce cei necredincioşi rămân sub judecată. Din momentul întoarcerii la Dumnezeu, ei ajung un neam aparte, care trăieşte sub o călăuzire nouă şi se bucură de alte avantaje. Casele lor sunt apărate de puhoiul de rele care năpădesc asupra egiptenilor şi-i chinuiesc. Ei sunt păziţi de întinăciunile cărnii, ca şi de stricăciunea care vine din prefăcătorie şi din avere, sunt păziţi de grijile care rod sufletul, şi de ura care face prăpăd în atâtea familii.Rămâi în siguranţă, fii credincios în încercare, căci chiar atunci când ai avea o mulţime de întristări, tu eşti scutit de rele şi mai mari care bântuie casele şi inimile slujitorilor stăpânului acestui veac. Domnul face deosebire între tine şi ei. Veghează şi păstrează această deosebire în duhul tău, în năzuinţele tale, în caracterul tău şi în legăturile tale cu cei din jurul tău.
 
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
 
Isus zicea: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac! Ei și-au împărțit hainele Lui între ei, trăgând la sorți. Luca 23,24.
Centrul tuturor căilor și hotărârilor lui Dumnezeu este Domnul ISUS, Fiul dragostei Lui. Pe Golgota vedem că omul nu numai că și-a arătat mânia ca dușmanul lui Dumnezeu, dar a pus pe Domnul slavei Cel curat și fără vină, ca centru între cei doi tâlhari. Ajunși pe Golgota, L-au răstignit pe „El și doi tâlhari, unul la dreapta și celălalt la stânga Lui” -exprimând prin aceasta că El a fost socotit cel mai mare tâlhar. Contrar cu această acțiune, harul se arată în chip desăvârșit prin cuvintele Domnului: „Tată iartă-i căci nu știu ce fac.” Aceste cuvinte ne mai arată legătura măreață care există între Fiu și Tată căruia Îi era pe deplin supus. Ostașii care-L dezbrăcaseră pe Domnul și au auzit cerința Lui către Tatăl nu s-au sinchisit să împartă hainele Lui, și pentru cămașa Lui să tragă la sorți. Iosif care este o imagine a Domnului Isus Hristos a fost dezbrăcat de haina lui pestriță înainte de a fi aruncat în groapă, dar nu avea să vadă ce au făcut frații lui cu haina. Dar Domnul Isus pe cruce a trebuit să vadă ce se face cu hainele Lui. Când a decăzut primul om, a recunoscut că e gol și Dumnezeu l-a îmbrăcat cu piei de la animale. Pe Cel curat și fără păcat L-a dezbrăcat omul și apoi L-a țintuit pe cruce. Acum putem să înțelegem pe Domnul când spunea: „Toate oasele aș putea să mi le număr, ei însă pândesc și mă privesc, își împart hainele mele între ei și trag la sorți pentru cămașa mea” și „Tu știi ce ocară, ce rușine și batjocură mi se face; toți potrivnicii mei sunt înaintea Ta.” (Ps. 22. vers. 17 și 69.19).
 
Crucea este SIMBOLUL umilirii, a prigonirii, a suferinței pe care lumea i-a oferit-o altădată Fiului lui Dumnezeu și pe care ea continuă să o ofere și astăzi tuturor acelora care stau lângă Stăpânul lor.
 
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
 
Doamne, la Tine vin. Dă-mi un flux minunat din viaţa Ta până când gândirea mea, imaginaţia mea şi vorbirea mea vor fi în întregime din Tine. Ce măreţ ai reînnoit duhul meu şi mi-ai redat bucuria mântuirii Tale!
 
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
 
„Fiul lui David, ai milă de mine!” Isus S-a oprit şi a zis: „ Chemaţi-l!” Au chemat pe orb şi i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă. ” Orbul şi-a aruncat haina, a sărit şi a venit la Isus.” MARCU 10,48-50
Orbul Bartimeu a auzit că Isus din Nazaret trece pe acolo şi a început să strige din răsputeri: «Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,48). Acest strigăt i-a deranjat în mod evident pe «cei evlavioşi», dar Bartimeu nu a lăsat să-i scape ocazia şi a strigat şi mai tare. Ce efect a avut acest strigăt din adâncul inimii? Isus S-a oprit imediat. L-a făcut însă sănătos pe loc?
I-a vindecat oare orbirea imediad? La început nu, ci l-a încurajat cu dragoste să-I spună păsul, durerea. El l-a întrebat «Ce vrei să-ţi fac?» (Marcu 10,51), cu toate că era evident pentru oricine că Bartimeu era orb. Şi noi trebuie să-I aducem la cunoştinţă dorinţele noastre fară ocoliş. Când Bartimeu I-a spus Domnului ce doreşte, El i-a răspuns: «»Du-te, credinţa ta te-a mântuit. „îndată orbul şi-a căpătat vederea şi a mers pe drum după Isus» (Marcu 10,52).
 
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
lată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri” Matei 6:9
Aceasta rugăciune începe aşa cum trebuie să înceapă orice rugăciune adevărată, în spiritul adopţiei: „Tatăl nostru”. Nu există rugăciune primită care să nu înceapă cu gândul: „mă voi scula şi mă voi duce la tatăl meu” (Luca 15:18). Acest spirit copilăresc ajunge până la măreţia Tatălui „în ceruri”, şi conduce la devotată adoraţie: „sfinţească-se numele Tău” (Matei 6:9). Şoapta copilului – „Ava, Tată”, se amestecă cu strigătele heruvimilor: „Sfânt, sfânt, sfânt”. Este un singur pas de la închinarea adevărată la un spirit misionar fierbinte, izvorât din dragoste filială şi adoraţie respectuoasă. „ Vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (vers. 10). Urmează apoi expresia inimii, dependenţa de Dumnezeu: „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” (vers. 11). Fiind iluminat de Duhul, cel care se roagă descoperă că nu este numai dependent, ci şi păcătos, şi de aceea cere îndurare: „şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (vers. 12). Omul iertat cu adevărat se păzeşte să nu greşească din nou; îndreptăţirea conduce la dorinţa de sfinţire. „Şi ne iartă nouă greşelile noastre” (vers. 12) este îndreptăţirea. „Şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău” (vers. 13) este sfinţirea în forma ei negativă şi pozitivă. Fiind iertat, având îndreptăţirea lui Christos şi cunoscând primirea lui Dumnezeu, cel care se roagă mijloceşte cu umilinţă pentru perseverenţă. „Şi nu ne duce în ispită” (vers. 13). Ca rezultat al acestor cereri, urmează o expresie de laudă triumfătoare: „căci a Ta este împărăţia, şi puterea, şi slava în veci. Amin” (vers. 13). Ne bucurăm că Regele nostru domneşte în providenţă şi va domni în har de la o margine a pământului la alta, şi că domnia Sa nu va avea sfârşit. De aceea, acest scurt model de rugăciune conduce sufletul de la simţământul adopţiei la părtăşia cu Domnul nostru care domnește. Doamne, învață-ne să ne rugăm.
Seara
Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L, cunoască. Luca 24:16
Ucenicii ar fi trebuit să-L cunoască pe Isus. Îi auziseră vocea atât de des, şi îi priviseră faţa de atâtea ori, încât este de mirare că nu L-au recunoscut. Nu este acesta şi cazul tău, cumva? Nu l-ai văzut pe Isus în ultima vreme. Ai fost la Cina Lui, dar nu L-ai întâlnit. Poate că te afli în mijlocul întunericului în seara aceasta, şi chiar dacă el îţi spune: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27), tu nu îl poţi vedea. Ochii noştri sunt „împiedicaţi”, îi cunoaştem vocea; I-am privit faţa; ne-am sprijinit fruntea de pieptul Său. Totuşi, deşi Christos este foarte aproape de noi, spunem: „dacă aş şti măcar unde să-L găsesc!” Ar trebui să-L cunoaştem pe Isus, fiindcă Scriptura reflectă imaginea Lui, Totuşi, cât de posibil este să deschidem această Carte preţioasă şi să nu-L vedem pe Prea Iubitul! Dragul meu copil al lui Dumnezeu, este aceasta situaţia ta? Isus „îşi paște turma între crini” (Cânt. 2:16), între crinii Cuvântului, şi tu păşeşti printre aceşti crini, dar nu îl vezi. El este obişnuit să păşească pe paginile Scripturii, si să comunice cu poporul Său, aşa cum vorbea Tatăl Său cu Adam în răcoarea zilei. Totuşi, tu te afli în grădina Scripturii, şi nu îl poţi vedea, deşi El este întotdeauna acolo. De ce nu îl vedem? In cazul nostru, ca şi în cazul ucenicilor, lipsa vederii trebuie asociată cu necredinţa. Ei nu se aşteptau să-l vadă pe Isus, şi de aceea nu L-au recunoscut. Într-un sens mai larg, în lucrurile spirituale, noi primim de la Domnul ceea ce aşteptăm. Numai credinţa ne poate face în stare să-L vedem pe Isus. Înalţă această rugăciune: „Doamne, deschide-mi ochii, ca să-L pot vedea pe Mântuitorul lângă mine”. Este o binecuvântare să vrei să-L vezi, dar este o binecuvântare şi mai mare să-L priveşti! El este bun cu cei care îl caută. Totuşi, pentru cei care îl găsesc, El este mai preţios decât orice!
 
IZVOARE IN DEŞERT
 
El va şedea, va topi şi va curăţa argintul. (Maleahi 3:3)
Tatăl nostru, care caută să-i desăvârşească pe sfinţii Săi în sfinţenie, ştie ce valoare are focul cuptorului pentru rafinare. Metalurgul va avea cea mai mare grijă de metalele cele mai preţioase. El supune metalul unui foc de înaltă temperatură, pentru că numai focul cuptorului de rafinare poate topi metalul, poate curăţa zgura şi permite metalului pur rămas să ia o formă nouă şi perfectă în matriţă. Un bun meşter rafinor nu părăseşte niciodată creuzetul ci, aşa cum ne arată versetul de mai sus, „va şedea“ lângă el astfel încât focul să nu devină nici măcar cu un grad prea fierbinte şi să strice metalul. Şi îndată ce se ia şi ultima bucăţică de zgură de pe suprafaţă şi el îşi vede chipul reflectat în metalul pur, el stinge focul.
                                                                                       Arthur Tappan Pierson
El şedea lângă un foc încălzit de şapte ori,
    În timp ce privea minereul preţios,
Şi El S-a aplecat mai aproape cu o privire cercetătoare
    În timp ce-l încălzea din ce în ce mai mult.
El ştia că avea un minereu care putea rezista testului,
    Şi dorea ca cel mai fin aur
Să-l transforme într-o coroană pe care s-o poarte Împăratul,
    Împodobită cu pietre scumpe de o valoare inestimabilă.
Aşa că a pus aurul nostru în focul care arde,
    Deşi noi am fi cerut o amânare,
Şi El a urmărit zgura pe care noi n-o văzusem,
    Şi ea s-a topit şi a dispărut.
Şi aurul devenea din ce în ce mai strălucitor,
    Dar ochii noştri erau atât de înceţoşaţi de lacrimi,
Încât am văzut numai focul – nu şi mâna Meşterului,
    Şi ne-ntrebam cu teamă arzătoare.
Şi totuşi aurul nostru strălucea cu o strălucire tot mai mare,
    În timp ce oglindea un Chip de sus,
Care Se apleca peste foc, deşi nevăzut de noi,
    Cu o privire de nespusă iubire.
Am putea crede că inimii Lui iubitoare îi place
    Să ne provoace o clipă de durere?
Nicidecum! Căci El a văzut prin crucea prezentă
    Bucuria câştigului etern.
Aşa că a aşteptat acolo cu un ochi veghetor,
    Cu o dragoste care este puternică şi sigură,
Şi aurul Lui n-a suferit nici un pic de căldură mai mult
    Decât era necesar ca să-l facă pur.
 
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
 
Ieremia 44.1‑10
„Şi acum, ce cauţi tu pe calea Egiptului, ca să bei apele Şihorului?“ (Şihor, un braţ al Nilului) − întrebase Domnul la începutul acestei cărţi (cap. 2.18). El ştia bine de ce nu dorea acea călătorie în Egipt (comp. cu Deuteronom 17.16). Urâcioasa idolatrie a lui Iuda, mai ales cea din vremea împăratului Manase, fusese cauza judecăţilor care veneau să‑i lovească, iar cum Egiptul se închina şi el la idoli (prea puţin conta că idolii de acolo aveau alte nume), poporul se expunea în Egipt unui risc şi mai mare de a se corupe. Şi acest lucru era inevitabil: nu se putea să nu se producă. Să fim siguri că, dacă Dumnezeu ne închide o cale, vrea să ne protejeze de pericole pe care El le cunoaşte, chiar dacă noi, pe moment, nu înţelegem motivele Sale. Insistând în a acţiona după propria noastră înţelepciune, nu putem decât să ne facem şi mai mult rău.
„De ce faceţi un rău mare împotriva sufletelor voastre?“ (v. 7), întreabă Domnul aici pe popor. În adevăr, să nu pierdem niciodată din vedere că sufletelor noastre le pricinuim pagubă atunci când nu împlinim voia Domnului (Proverbe 8.36; Habacuc 2.10).
Oameni cu gâtul înţepenit, în ciuda tuturor lecţiilor apăsătoare primite, aceşti evrei „nu s‑au smerit nici până în ziua aceasta…“ mândria nu le era zdrobită… (v. 10; cap. 43.2).
 
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
 
Text: Ioan 10:11-18   
OPŢIUNI DE A TRAI
Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Mea), ci o dau eu de la Mine.  Ioan 10:18
Poţi fi stăpân pe viaţa ta atunci când vei muri? Doctorii şi preoţii care se ocupă de consilierea spirituală a celor pe moarte, au observat că oamenii adesea îşi întârzie moartea prin propria lor voinţă până când vre-un eveniment important a avut loc. De exemplu, un studiu a arătat că 46 la sută din cei ce au murit, au murit în primele trei luni după data lor de naştere, şi numai 8 la sută, în primele trei luni înainte de data naşterii lor. Cercetări suplimentare indică o scădere inexplicabilă a numărului de morţi

înaintea alegerilor prezidenţiale şi, în sânul populaţiei evreieşti, înainte de Yom Kippur, ziua ispăşirii.
 Intr-un sens, Isus însuşi a rezistat morţii până înaintea unui eveniment special – sărbătoarea Paştelor. Urât de duşmanii Săi, care complotau să-L ucidă, El a evitat cu grijă aceste planuri diabolice. Omeneşte vorbind, ar fi fost mai uşor pentru El să le cedeze intenţiilor mai înainte şi să scape de umilinţa morţii pe cruce. Cu toate acestea, El a aşteptat. Ascultător de Tatăl Său, El a ales să trăiască până când îi va sosi „ceasul” să moară.
 Cu toate că noi nu putem fi ca Isus, adică să ştim cum şi când vrea Dumnezeu să murim, putem să ne hotărâm să împlinim scopul Lui cu noi. Suferinţele bătrâneţii ne pot crea dorinţa de-a pleca acasă, ca să fim cu Domnul, dar ca şi Cristos, putem alege să ascultăm de voia Tatălui atâta timp cât mai suntem conştienţi să ne rugăm şi să arătăm dragoste celor din jurul nostru.                                                  M.R.D.H
Dumnezeu mi-a dat o viaţă, pe care
S-o am, ştiind că este trecătoare.
Trebuie s-o trăiesc cum se cuvine,
Căci viaţa ce o am nu-mi aparţine. – Anonim
Să ai grijă cum trăieşti, şi Domnul se va îngriji de moartea ta.                                                                                                      Whitefield
 
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
 
Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.

1 Ioan 5.1
„Oricine“ este un cuvânt care include întreaga umanitate. Orice ființă omenească este inclusă aici. Noi, cei care credem, facem parte din familia lui Dumnezeu. Niciun credincios nu poate fi mai puțin decât copil al lui Dumnezeu. Unii pot fi mai onorați decât alții, unii pot fi mai puternici decât alții, însă toți sunt copii ai lui Dumnezeu.
Să savurăm privilegiile noastre și, căutând să creștem în cunoașterea gândurilor lui Dumnezeu, să ne bucurăm tot mai mult de relația noastră minunată cu El! Știm că există în familia lui Dumnezeu copii care, din cauza slăbiciunii, ezită să se bucure de relația lor. Totuși, acest lucru este greșit, așa cum este greșit ca, într-o familie de pe acest pământ, un copilaș să spună: «Fiindcă sunt doar un copilaș, nu fac parte din familie».
Dificultatea constă în faptul că, în cazul unui prunc în Hristos, slăbiciunea și ignoranța specifice vârstei fragede se combină cu puterea și cu voința proprie a unui bărbat, căci el este, de asemenea, un om nou în Hristos; el încă are carnea în el, iar lecția că această carne nu folosește la nimic se învață foarte greu. Prin urmare, el ascultă mai des de sfaturile cărnii decât de Cuvântul lui Dumnezeu. Ai crezut cu adevărat în El? Atunci ai viață veșnică, prin har. Aceasta este simplitatea credinței!
H F Witherby
 
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
 
… Iată, Eu fac toate lucrurile noi. Și a adăugat: Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut și adevărate.

Apocalipsa 21.5
Toate s-au făcut noi
Între un bărbat de curând venit pe calea credinței în Mântuitorul și un prieten de-al său a avut loc o discuție:
– Deci, spui că L-ai primit pe Mântuitorul în viața ta. Asta înseamnă că tu știi multe lucruri despre El. Spune-mi în ce țară S-a născut, câte predici a ținut, pe unde a călătorit, câte minuni a făcut?
– Prietene, nu știu să-ți răspund la toate întrebările tale. Dar știu un lucru sigur: de când m-am întors la Mântuitorul, s-a schimbat totul în viața mea. Am fost un bețiv, aveam datorii mari, familia era amenințată cu dezbinarea, soția și copiii se îngrozeau când mă întorceam acasă. Dar acum am terminat cu beția, nu mai avem datorii, suntem o familie unită și fericită. În fiecare seară, copiii mă așteaptă cu bucurie să ajung acasă. Toate s-au făcut noi prin credința în Mântuitorul. Asta știu cu siguranță.
Da, Mântuitorul nu peticește viața noastră. El face totul nou în viața acelor persoane care vin cu credință în fața Domnului. Omului îi trebuie o fire (natură) nouă. Dar cum să o dobândească? Crezând cuvintele lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu“. Primește-L pe Mântuitorul și totul se va schimba!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Justificarea prin credinţă

Căci. dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său. cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui. Romani 5:10

Eu nu sunt mântuit prin credinţă: prin credinţă doar îmi dau seama de faptul că sunt mântuit. Nu pocăinţa mă mântuieşte, ci pocăinţa este semnul că înţeleg ce a făcut Dumnezeu în Isus Cristos. Exista pericolul să punem accentul pe efect şi nu pe cauză – „Ascultarea mea, consacrarea mă pun într-o relaţie bună cu Dumnezeu” Niciodată! Sunt adus într-o relaţie bună cu Dumnezeu deoarece, mai intăi de toate, Cristos a murit. Cănd vin la Dumnezeu și accept, prin credinţă, ceea ce-mi revelează El, într-o clipă Ispăşirea extraordinară făcută de Isus Cristos pe cruce mă aduce într-o relaţie bună cu Dumnezeu si, prin miracolul supranatural al harului lui Dumnezeu, sunt justificat, nu pentru că-mi pare rău de păcatul meu nu pentru că m-am pocăit, ci datorită lucrării lui Isus. Duhul lui Dumnezeu îmi arată aceasta cu o lumină puternică ce mă învăluie şi ştiu că sunt mântuit, chiar dacă nu ştiu cum s-a realizat acest lucru.

Mântuirea lui Dumnezeu nu se bazează pe logica umană, ci pe jertfa lui Isus. Noi putem fi născuţi din nou datorită Ispăşirii făcute de Domnul nostru. Oamenii păcătoşi pot fi transformaţi în făpturi noi, nu prin pocăinţa sau credinţa lor, ci prin lucrarea minunată a lui Dumnezeu in Cristos Isus, lucrare care este anterioară oricărei experienţe. Siguranţa de nezdruncinat a îndreptăţirii şi a sfinţirii noastre este Dumnezeu însuşi. Nu trebuie să realizăm noi aceste lucruri. ele au fost împlinite prin Ispăşirea lui Cristos. Supranaturalul devine pentru noi natural prin miracolul lui Dumnezeu; ajungem să înţelegem ceea ce a făcut Isus Cristos: „S-a sfârşit!”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„O, dacă aş şti unde să-L găsesc, dacă aş putea să ajung pînă la scaunul Lui de domnie!” IOV 23:3

Suspinul acesta al lui Iov se aseamănă cu starea sufletească a multor creştini. Nu este adevărat că mulţi dintre noi, credincioşii, trăim ca şi cînd am fi încă sub vechiul legămînt, adică de cealaltă parte a crucii, cel puţin în ce priveşte bucuria practică a puterii lucrării de răscumpărare a Domnului Hristos şi a bogăţiilor insondabile care izvorăsc din ea? Poate că avem cunoştinţa şi „experienţe” personale, avem poate o rîvnă şi o slujire recunoscută, dar în adîncul sufletului nostru, cînd sîntem singuri cu El, există încă suspinul acesta: „O, dacă aş şti unde să-L găsesc… m-aş duce pînă la scaunul Lui de domnie!” Cît de superficială poate să fie părtăşia noastră cu El cînd, poate după ani de profesiune de credinţă, ajungem să suspinăm încă după această scumpă legătură intimă, cu Acela în care Dumnezeu ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia! Uităm deci că perdeaua dinlăuntru a fost ruptă şi drumul nou şi viu de a ajunge pînă la scaunul Lui de Har ne-a fost deschis.

Iată chemarea adresată Bisericii lui Dumnezeu: „Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu -… să ne apropriem cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Ev. 4:14, 16). Dincolo deci de perdeaua care a fost ruptă, auzim ce spune El, înţelegem ce ne răspunde El, căci Cuvîntul Marelui nostru Preot este o vorbire adaptată nevoilor noastre şi răspunsul la rugăciunile şi suspinurile inimilor noastre este mai presus de ce gîndim şi cerem noi. În adevăr, ca să folosim termenii patriarhului Iov, noi, prin Domnul Isus îl găsim pe Dumnezeu şi putem să ajungem pînă la tronul de har suveran şi la bogăţiile de necuprins ale acestui har. Şi dacă ne aducem aminte că Harul a venit prin Domnul Isus, şi har peste har, şi dacă vom realiza în adevăr că în El, Dumnezeu ne-a dat totul şi deplin, nu vom mai avea motive să suspinăm, ci vom intra de-a dreptul în plinătatea bogăţiilor Lui, realizînd cu adevărat ce însemnează o scumpă părtăşie, personală cu Adorabilul nostru Mîntuitor.

Suspinurile noastre să se transforme în mulţumiri şi viaţa noastră să fie de acum înainte îmbogăţită de prezenţa Domnului Isus în noi. Nici evlavia cea mai evlavioasă nu poate să înlocuiască prezenţa Lui; avem nevoie de El Însuşi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Pe El îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm

pe orice om desăvârşit în Hristos”. Col.1:28.

Da, este terminată lucrarea şi Dumnezeu spune oamenilor: „Astfel v-am făcut; astfel de creaţii sunteţi cum este scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca anul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul pregătit pentru orice lucrare bună”. Apostolul Pavel lucra şi dorea ca să ajungă fiecare an la desăvârşire. Azi îşi dau silinţa mulţi predicatori şi se obosesc să dovedească că nimeni nu poate fi desăvârşit pe acest pământ. Dar Apostolul n-a fost unul dintre aceştia şi eu doresc să predic mai mult ca şi el, pentru ca blestemul să nu vină asupra mea. De multe ori se poate auzi: „Fă ca, Cuvântul Tău să fie din ce în ce mai viu”. Ori de câte ori aud acest lucru, îmi străpunge parcă inima. Cuvântul este Dumnezeu și Dumnezeu este Cuvântul şi Cuvântul este viu şi lucrător, puternic. Apostolii au predicat: „Am murit odată faţă de păcat”. Azi se spune că nu-i aşa, deoarece mai păcătuim; aceştia sunt oameni care doresc să intre în lumină prin faptele legii. Dar la Pavel n-a fost aşa că, încet-încet ar fi ajuns înainte. Ci dintr-odată şi-a văzut starea lui de nenorocit. Isus i s-a arătat şi Pavel a întrebat ce să facă. Trei zile mai târziu a primit Duhul Sfânt şi ochii lui i s-au deschis i-au căzut solzii de pe ochi şi i-a căzut şi vălul lui Moise de pe inima lui. Astfel a putut deci să mărturisească: „Cele vechi s-au dus; iată toate s-au făcut noi”. Astfel ne învaţă apostolii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PĂCATE DIN NEŞTIINŢĂ

…şi li se va ierta, căci au păcătuit fără voie… Numeri 15.25

Nepriceperea noastră ne face să cădem în multe păcate săvârşite din neştiinţă; şi chiar putem fi siguri că ele sunt multe, atât păcate de comitere, cât şi de omitere. Noi putem să credem cu toată sinceritatea că îi slujim lui Dumnezeu, făcând lucruri pe care El niciodată nu ni le-a poruncit şi nu ni le poate primi.Domnul cunoaşte fiecare din aceste păcate din neştiinţă. În această privinţă este cazul să ne temem, pentru că, din cauza dreptăţii Sale, Dumnezeu trebuie să ne ceară socoteală pentru toate. Noi însă putem fi siguri că, prin credinţă, toate păcatele de care nu ne-am dat seama au fost spălate cu sângele Domnului Isus, tot aşa de bine ca şi păcatele de care ne-am dat seama. El priveşte la păcat numai ca să-l facă să dispară, aruncându-l înapoia Sa.Mângâierea noastră vine din faptul că Domnul Isus, adevărata jertfă, a făcut ispăşire pentru toate păcatele credincioşilor. Aceasta ispăşire asigură iertarea păcatelor necunoscute. Sângele Său scump ne-a curăţit de toate păcatele. Dacă ochii noştri le-au recunoscut sau nu, ca să plângă, Dumnezeu le-a văzut, Domnul Isus le-a ispăşit, şi Duhul Sfânt ne dă mărturia iertării câştigate. Noi avem astfel o pace întreită.Tatăl meu, Te laud pentru înţelepciunea Ta dumnezeiască, pentru că Tu nu numai că vezi întinăciunile mele, dar ai pregătit şi o
ispăşire care mă scapă de vină, înainte ca eu să ştiu că sunt vinovat.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Totuși temelia tare a lui DUMNEZEU stă nezguduită, având pecetea aceasta: DOMNUL cunoaște pe cei ce sunt ai Lui. 2. Tim. 2,19.

Ce bine că Dumnezeu cunoaște pe poporul Său, pe fiecare din ai Săi pe care i-a răscumpărat prin sângele cel scump al Fiului Său! El ne iubește și ne îngrijește în mijlocul unei lumi care este coaptă pentru judecată. Chiar dacă toată lumea arde, ai Săi stau pe temelia tare, neclintită și nezguduită. Dacă ei trăiesc pe ghețurile Groelandei sau în arșița Africii, în China sau în alt loc de pe acest pământ El cunoaște pe ai Săi. Ochiul lui plin de iubire se uită la ai Săi, El le ascultă rugăciunile lor și le cunoaște la toți necazurile lor. Mâna Lui nu este prea scurtă pentru a-i ajuta, dragostea Lui nu-i lasă niciodată.

Desigur că adesea cărarea credincioșilor nu trece numai printre palmieri, deoarece El se preocupă cu creșterea răscumpăraților pentru a-i forma și a-i curăța de toată zgura și de a încerca credința lor.

Otto Funcke povestea că la înmormântarea tinerei sale soții decedată la prima naștere, un bătrân s-a apropiat de el și i-a spus în șoaptă: „Eu vă felicit domnule pastor.” – „Eu știu că m-am răsculat ca și când ar fi vorbit un nebun cu mine.” „Dumneavoastră mă felicitați? Ce înseamnă aceasta?” – Dar bătrânul a continuat: „Dumnezeul nostru trebuie să aibă gânduri mari de binecuvântări cu dumneavoastră, altfel nu v-ar fi călăuzit pe așa cărări adânci.” Acestea le-a spus cu vocea plină de jale și cu ochii plini de lacrimi. „Dacă nu mi-ar fi vorbit astfel m-aș fi înfuriat, dar aceste cuvinte mi-au căzut așa pe inimă ca un balsam și m-au mângâiat în durerea mea.”

Dorim ca Dumnezeu să-și poată împlini voia Sa cu noi? Dacă da, atunci niciun necaz nu este prea mare, niciodată cuptorul nu este prea aprins, nici prețul prea mare față de nemărginita binecuvântare pe care ne-o aduce supunerea întreagă față de El.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Iţi mulţumesc pentru somnul nopţii trecute; Te binecuvântez că Tu nu dormitezi, nici nu dormi, ci ne păzeşti şi ziua, şi noaptea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. Dar Isus le-a zis: ” Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată. „» MATEI 24, 1-2

Afirmaţia lui Isus a stârnit în mintea ucenicilor o mare dilemă cu privire la viitor. Şi în ziua de azi este absolut firesc ca oamenii să fie preocupaţi de viitor. Dacă însă vrem să cunoaştem ce ne rezervă el, trebuie să acţionăm după tiparul conform căruia au acţionat ucenicii: ei L-au întrebat pe Isus şi, prin răspunsul primit au intrat deja în viitor, deoarece El este veşnic. El «este acelaşi ieri şi azi şi în veci» (Evrei 13,8). Când ÎI întrebi pe Domnul despre viitor primeşti de la El un mesaj extraordinar, o viziune care porneşte din Ierusalim, se întinde peste întreg pământul şi toată omenirea, cuprinde universul şi marea de stele pentru a se întoarce în cele din urmă în Ierusalim. Nu este oare acest mesaj actual şi astăzi? Spune-I Lui ceea ce te frământă şi te înspăimântă în legătură cu viitorul, dar nu încerca să înţelegi totul. Este suficient că El ştie, înţelege şi ţine toate lucrurile în control, deoarece, în legătură cu detaliile pe care nu trebuie să le cunoaştem, El ne-a spus: «Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta» (loan 16,12).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Eu v-am ales din mijlocul lumii. Ioan 15:19

În acest text se vorbeşte despre un har deosebit şi o privire discriminatorie, fiindcă unele persoane sunt obiectul afecţiunii divine. Nu vă temeţi să zăboviţi asupra înaltei doctrine a alegerii. Când eşti deprimat şi disperat, găseşti în aeastă asigurare un leac alinător. Cei care se îndoiesc de doctrina harului sau o lasă în umbră, riscă să piardă cei mai aleşi struguri din Eşcol; ei pierd vinurile rafinate şi delicatesele pogate. Nu există nici un balsam în Galaad care să se compare cu ea. Dacă mierea din pădure i-a luminat ochii lui Ionatan, maierea acestei doctrine îţi va lumina inima, ca să iubeşti şi să înveţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu. Mănâncă, şi nu te teme că te vei sătura prea tare. Trăieşte numai din această hrană aleasă, şi nu te teme că este o dietă prea severă. Hrana de la masa Regelui nu poate face rău curtenilor. Încearcă să-ţi cultivi mintea, ca să poţi înţelege tot mai mult din dragostea eternă, Atotcuprinzătoare şi discriminatorie a lui Dumnezeu. După ce ai urcat pe culmea acestei alegeri, zăboveşte pe muntele vecin, cel al legământului de har. Poruncile legământului sunt stâncile care ne apără; poruncile şi Isus Christos, Garantul, sunt locul de adăpost al sufletelor.

Sângele Lui, poruncile şi legământul

Mă vor păzi în mijloc de furtună

Când toţi cei tari îşi părăsesc cuvântul

Eu mă întemeiez pe legea cea divină.

Dacă Isus s-a angajat să mă ducă în slavă, şi dacă Tatăl a promis că mă dă Fiului ca parte din răsplata lucrării sufletului atunci, suflete, eşti în siguranţă, fiindcă Dumnezeu este credincios şi Isus este însuşi Adevărul. Atunci când a jucat înaintea chivotului, David i-a spus Micalei că alegerea 1-a înedemnat să joace. Vino, suflete, şi bucură-te în faţa Dumnezeului harului; joacă pentru bucuria din sufletul tău.

Seara

Capul lui este o cunună de aur curat; pletele lui, ca nişte valuri, sunt negre cum e corbul. Cântarea Cântărilor 5:11

Comparaţiile sunt incapabile să-L descrie pe Domnul Isus, dar soţia foloseşte cele mai bune analogii „Capul” lui Isus simbolizează dumnezeirea Lui, fiindcă „Dumnezeu este capul lui Christos” (1 Corinteni 11:3). „0 cunună de aur curat” este de departe cea mai bună metaforă. Totuşi, este prea săracă ca să descrie pe Cineva atât de preţios, de pur, de drag şi slăvit. Isus nu este un grăunte de aur, ci o cunună, o comoară pe care nici cerul nici pământul nu o pot cântări. Fiinţele create sunt numai fier şi ţărână. Ele vor pieri ca o grămadă de „lemn, fân, trestie” (1 Corinteni 3:12). Totuşi, Capul veşnic viu al creaţiei lui Dumnezeu va străluci în veac de veac. Nu există nici un amestec în El, nici cea mai mică urmă de zgură. „Pletele… ca nişte simbolizează vigoarea. Nu există nimic efeminat în Prea Iubitul nostru. El este cel mai brav dintre bărbaţi – curajos ca un leu, puternic ca un taur, uşor ca un vultur. Orice frumuseţe, închipuită şi neînchipuită, poate fi găsită în El, deşi cândva a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni” (Isaia 53:3). Capul Său e o cunună de aur curat Cu miresme tainice şi dulci încununat Pletele Lui, ca nişte valuri întunecate Sunt negre cum e corbul, ca un miez de noapte. Slava Capului Său nu este micşorată de nimic – El este încununat pe vecie cu maiestate nepieritoare. Negrul simbolizează prospeţimea tinereţii, fiindcă Isus este scăldat de roua tinereţii Sale, Alţii îmbătrânesc cu vârsta, dar El este preot pe vecie, ca Melhisedec tronul Său, „din neam în neam, în vecii vecilor” (Efeseni 3:21). Să ÎI privim în seara aceasta şi să ÎI adorăm. Îngerii ÎI privesc. Răscumpăraţii nu trebuie să se uite în altă parte. Unde ar mai putea găsi un asemenea Prea Iubit? O, dacă am avea un ceas de părtăşie cu El! Depărtaţi-vă de mine, griji lumeşti! Isus mă cheamă, şi Eu alerg la EL

IZVOARE IN DEŞERT

Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre,ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos…El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus. (Efeseni 2:4-6)

Acesta este locul nostru legitim – „să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus”, însă să şedem liniştiţi. Dar ce puţini dintre noi experimentează efectiv lucrul acesta! De fapt, cei mai mulţi dintre noi credem că este imposibil să stai liniştit „în locurile cereşti” în timp ce ne trăim viaţa de zi cu zi într-o lume atât de agitată.O, noi credem că ar fi posibil să vizităm aceste „locuri cereşti” duminicile sau când şi când în momentele de mare elocvenţă spirituală sau laudă, dar să fii efectiv „aşezat” acolo toată ziua, în fiecare zi, este cu totul altceva. Şi totuşi reiese clar din Scripturi că aşa trebuie să fie nu numai duminicile, ci în fiecare zi din săptămână.Un duh liniştit este de mare preţ când întreprinde activităţi în afară. Nimic nu împiedică mai mult lucrarea forţelor spirituale nevăzute ale lui Dumnezeu, de care depinde cu adevărat succesul nostru în toate, ca un duh neliniştit şi tulburat.Există o putere imensă în linişte. Un mare credincios a spus odată: „Toate lucrurile vin la cel care ştie să se încreadă şi să stea liniştit”. Acest fapt este bogat în semnificaţii, şi o înţelegere reală a lui va schimba mult felul nostru de a lucra. În loc să continuăm lupta noastră neobosită, am putea „să şedem” în sufletul nostru înaintea Domnului, lăsând forţele divine ale Duhului Său să lucreze în linişte mijloacele de împlinire a scopurilor şi a aspiraţiilor noastre.Tu poţi să nu vezi sau să nu simţi lucrările interioare ale puterii Lui tăcute, dar fii sigur că ea este întotdeauna la lucru în cel mai înalt grad. Şi ea va lucra pentru tine, dacă tu îţi vei linişti îndeajuns duhul ca să te laşi purtat de curentul puterii ei. Hannah Whitall Smith

Există un loc de odihnă

În centrul forţei marelui ciclon,

O linişte la izvorul ei secret;

Un copilaş ar putea dormi nestingherit,

Fără să i se zbârlească nici o buclă frumoasă,

În acel calm ciudat, central, din mijlocul vârtejului puternic.

Caută să înveţi să rămâi în pace şi în siguranţă în Dumnezeu în orice situaţie

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 43.113

Adresânduse lui Ieremia, poporul se angajase în mod solemn să asculte de glasul Domnului, „fie bine, fie rău” (42.6). Acum răspunsul Său era cât se poate de clar: ei nu trebuia să plece. Această interzicere însă nu se potrivea deloc cu intenţiile ascunse ale lui Iohanan şi ale tovarăşilor săi. Înşelânduse „singuri în sufletele lor” (42.20), aceştia au decis să plece în Egipt. Versetul 17 din cap. 41 ne arată că ei făcuseră deja acest proiect odată cu sosirea la Chimhan, înainte chiar săl fi consultat pe Ieremia. Oare nu înseamnă aceasta aL batjocori pe Dumnezeu, când întrebi care este voia Lui, cu toate că ştii foarte bine mai dinainte ceea ce intenţionezi să faci? Vai, o asemenea lipsă de corectitudine este poate mult mai frecventă decât ne închipuim şi de aceea avem atâta nevoie să ne păzim inimile înşelătoare (cap. 17.9)!

Încă o dată Ieremia suferă pe nedrept. Este acuzat de aceşti „bărbaţi îngâmfaţi” că minţea şi căuta să aservească şi să omoare poporul, el, care, dimpotrivă, îşi dezvăluise măsura dragostei însoţind poporul chiar şi în acea călătorie dezastruoasă.

În Egipt, ei se credeau puşi la adăpost, dar tocmai acolo îi ajunge Nebucadneţar (v. 11). Hotărârile luate fără credinţă aduc adesea asupra noastră tocmai încercarea pe care căutăm să o evităm.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Filipeni 4:8-20

UN STANDARD DUPĂ CARE SĂ TRĂIEŞTI

…tot ce este adevărat, …tot ce este curat, …aceea să vă însufleţească. Filipeni 4:8

Viaţa creştină nu este o colecţie de interdicţii şi porunci, ci o umblare zilnică în care suntem călăuziţi de Duhul Sfânt, care locuieşte în noi. El ne poate ajuta să dobândim stăpânire de sine şi ne dă direcţii de-a înţelege principiile de bază ale Cuvântului lui Dumnezeu. Cu ajutorul Lui, ne putem fixa standarde bune pentru comportamentul nostru.

Un exemplu al călăuzirii Duhului Sfânt îl putem vedea în afirmaţia făcută de J. Wilbur Chapman. El a spus: „Viaţa mea este guvernată de această regulă: Tot ce-mi umbreşte viziunea lui Cristos sau mă abate de la gustul studierii Bibliei, sau îmi paralizează viaţa de rugăciune sau îmi face lucrarea creştină dificilă, este rău pentru mine; ca şi creştin, trebuie să mă îndepărtez de acel lucru”. Apostolul Pavel, sub inspiraţia Duhului Sfânt, a rezumat această afirmaţie astfel: „…tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească” (Filipeni. 4:8). Umplându-ne mintea cu aceste lucruri şi având călăuzirea Duhului Sfânt, ne putem dezvolta jaloanele pentru o viaţă spre slava lui Dumnezeu. Când facem astfel, vom fi eliberaţi de tirania „poftelor cărnii, poftei ochilor şi lăudăroşeniei vieţii acesteia” (1 Ioan 2:16). Apoi, indiferent de încercările care vin sau de ispitele care ne ameninţă, vom avea un standard după care să trăim. -P.R.V.

Ia-mi viaţa-n mâna Ta chiar azi,

Şi voia Ta pe veci a mea să fie,

Ca orice vorbă, faptă, gând

Să fie ale Tale pe vecie.    – Sees

Puritatea din inimă produce putere în viaţă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Suferă răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos.
2 Timotei 2.3

În zilele de început ale Adunării, când torentul harului divin curgea din belșug, aducând răscumpărare pentru mii de suflete, era vorba mai mult de a fi părtaș triumfului evangheliei, decât părtaș necazurilor ei. Însă, în zilele descrise în 2 Timotei, totul se schimbase. Pavel era prizonier la Roma, iar ereziile și răul pătrundeau tot mai mult în mărturia creștină. Timotei trebuia să fie pregătit să facă față acestor lucruri. Trebuia să sufere răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos, să țină cu tărie un dreptar al cuvintelor sănătoase și să nu se încurce cu treburile vieții. Trebuia să fie complet echipat prin cunoașterea Sfintei Scripturi, să vegheze și să-și ia partea la suferință.

Cine este de ajuns pentru aceste lucruri? Unde se găsește puterea spirituală necesară pentru așa ceva? La scaunul îndurării, în prezența Tatălui! Este nevoie să ne încredem cu tărie în Dumnezeul viu. El este suficient chiar și pentru cele mai întunecate zile. Este privilegiul și responsabilitatea fiecărui credincios adevărat de a se ridica deasupra influențelor ostile care îl înconjoară și, în liniștea și în lumina prezenței Tatălui, să guste și să savureze aceleași privilegii bogate și rare, care au fost cunoscute în cele mai strălucitoare zile ale Adunării.

Nu rezultă mângâiere, nici pace, nici tărie și nici putere morală dacă doar privim la starea ruinată a creștinătății. Trebuie să ne luăm ochii de la ea și să ni-i îndreptăm în sus, unde Domnul nostru este așezat la dreapta Măreției. A realiza poziția noastră în Domnul Isus și a fi preocupați cu El este adevăratul secret al puterii de a sta neclintiți ca oameni ai lui Dumnezeu. Avem lucrarea Lui pentru conștiință, Persoana Lui pentru inimă și Cuvântul Lui pentru calea pe care trebuie s-o urmăm.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; ci fii o pildă pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție. 1 Timotei 4.12

Exemplul Sofiei

În timpul acela în care a trăit Sofia Petrovna, Evanghelia era o raritate. „Eram gata să plătesc orice preț numai să procur Cartea sfântă. Pe oamenii care aveau Biblia lor proprie îi consideram nespus de fericiți”, spunea Sofia. Toată literatura duhovnicească care îi cădea în mână, Sofia o transcria cu mâna. Prietenii își amintesc că scria în fiecare zi câte 50 de cântări creștinești. Și întotdeauna făcea acest lucru cu bucurie. Mai târziu s-a ivit ocazia ca Sofia Petrovna să lucreze într-o tipografie. Condițiile la noul său loc de muncă erau foarte grele. Dar tânăra repeta mereu cuvintele apostolului Pavel: „Pot totul în Hristos, care mă întărește”. Ea era o pildă pentru cei din jur. Viața Sofiei Petrovna pe acest pământ a fost relativ scurtă, dar plină de rezultate, de care au beneficiat mulți oameni. Tinerețea ei a fost dedicată unui scop major: oamenii să-L cunoască pe Mântuitorul prin mesajul scris. Numai veșnicia va descoperi rezultatele muncii ei și ale altor creștini care și-au dedicat viața în slujba Mântuitorului. Sofia Petrovna este acum la Domnul și Mântuitorul ei. Exemplul ei să fie un îndemn pentru cei tineri, dar și pentru vârstnici de a beneficia de libertatea care o avem și de a ne apropia mai mult de Cuvântul lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (2)

„Matei… s-a sculat și a mers după El” (Matei 9:9)

     Pentru romani, strângerea birurilor era o activitate profitabilă. Însă pentru un evreu ca Matei, însemna înșelarea propriului său popor. Drept consecință, el a fost disprețuit și exclus din închinarea religioasă. Dar asta nu L-a împiedicat pe Domnul Isus să-l cheme pentru a-I deveni ucenic. Iar când l-a chemat, Matei nu a ezitat, „s-a sculat și a mers după El”.

Sheila Schuller Coleman subliniază: „Unde toți ceilalți au văzut un paria, Isus a văzut un tânăr care promite… unde toți ceilalți au văzut un trădător, Isus a văzut un urmaș loial. Unde toți ceilalți au văzut un ratat, Isus a văzut un titan al credinței. Nu contează cine suntem, educația noastră, pedigriul nostru, relațiile noastre sau trecutul nostru. Domnul Isus are un plan și are nevoie de fiecare dintre noi pentru a duce la îndeplinire scopul nostru divin, dat de Dumnezeu.”

E normal să simți teamă când te confrunți cu schimbarea și cu nesiguranța, dar Dumnezeu spune: „Îndrăzniţi… nu vă temeţi!” (Matei 14:27)

Un învățător biblic a scris: „Dumnezeu cunoaște efortul nostru plin de provocări. El știe că nu abilitățile și resursele noastre sunt ceea ce ne dă putere în călătoria noastră (Filipeni 4:13). Când ne este teamă că nu putem face ceea ce ne-a spus Dumnezeu să facem, și ne este frică că nu ne va ocroti și nu Se va îngriji de noi, îmbrățișăm minciuna potrivit căreia împrejurările noastre sunt mai mari decât Dumnezeu. Atunci credința noastră este pusă pe altarul propriilor noastre percepții. Dacă semănați cu mine, vă este deseori frică de ceea ce se află în spatele cortinei chemării lui Dumnezeu, unde – în mod frustrant – El nu ne dă voie să tragem cu ochiul. El lasă trasă cortina viitorului nostru, ca să învățăm să trăim prin credință și nu prin vedere, ca să avem siguranța nădejdii noastre, și să fim siguri de Dumnezeu, chiar și când nu vedem modul în care lucrează în împrejurările noastre prezente”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Metoda misiunii

„Duceți-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile.” Matei 28:19

Isus Cristos n-a spus: „Duceţi-vă şi mântuiţi oameni” (mântuirea este lucrarea supranaturală a lui Dumnezeu), ci: „Duceţi-vă faceţi ucenici din toate neamurile”. Dar nu poţi face ucenici dacă eşti tu însuţi un ucenic. Când ucenicii s-au întors din prima lor misiune, erau plini de bucurie pentru că până şi demonii le erau supuşi: Isus le-a spus: „Nu vă bucuraţi de succesul in lucrare; marele secret al bucuriei este să aveţi o relaţie bună cu Mine”. Esenţial în viața unui misionar este ca el să rămână credincios chemării lui Dumnezeu şi să înţeleagă că singurul lui scop este să facă din bărbaţi și femei ucenici ai lui Isus. Exisiă o pasiune pentru suflete care nu izorăşte din Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i converti pe oameni la propriul nostru punct devedere.

Pentru un misionar, provocarea nu decurge din faptul că e greu să-i aduci pc oameni la mântuire, că e dificil să-i aduci înapoi pe cei care au căzut sau că eşti întâmpinat de o barieră de indiferenţă crasă. Nu, ci provocarea decurge din relaţia lui personală cu Isus Cristos. „Crezi că pot face lucrul acesta?” Domnul ne pune mereu această întrebare, ea ne stă in faţă în fiecare caz pe care-l întâlnim. Marea provocare este: Îl cunosc eu cu adevărat pe Domnul cel înviat? Cunosc puterea Duhului Său care locuieşte în mine? Sunt eu destul de înţelept în ochii lui Dumnezeu şi destul de nechibzuit din punctul vedere al lumii, încât să mă bazez pe ce a spus Isus Cristos? Sau abandonez poziţia măreaţă şi supranaturală, care este singura chemare a misionarului, şi anume aceea de încredere nemărginită în Cristos Isus? Dacă folosesc orice altă metodă, mă depărtez de metoda arătată de Domnul nostru: „Toată puterea Mi-a fost dată de… de aceea, duceți-vă”.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„În locul unde fusese răstignit Isus era o grădină;” IOAN 19:41

Numai Biblia poate să armonizeze astfel de contraste şi ele sînt adeseori, relaţia unor lucruri de o primă importanţă. Şi iată aici unul „Era o grădină în locul unde a fost răstignit Domnul Isus”. Crucea Domnului Hristos, tulburările Lui sufleteşti suferinţele Lui, sîngele şi rănile Lui, într-un cuvînt Patima Lui, pe de o parte, şi apoi o grădină cu florile, parfumurile şi fructele ei, toate frumuseţile minunate ale unei renaşteri de primăvară ale naturii, pe de altă parte. Moartea şi viaţa puse într-un contrast impresionant.Care este mesajul aici pentru viaţa spirituală a credinciosului? Unde este plantată o cruce, acolo este o grădină. Unde nu este crucea Domnului Hristos, nu sînt nici flori, nici parfum, nici fructe. Poate că sînt frunze dar nu roade; poate că este o oarecare profesiune de credinţă dar nu este parfum, acel parfum „de la viaţă la viaţă”. Sînt forme de evlavie, dar nici viaţă, nici florile harului, nici frumuseţea caracterului Domnului Isus. Crucea ne-a adus viaţă. Viaţa aparentă a frumoasei grădini, s-a veştejit de mult.Voi care în situaţia aceasta realizaţi ce vă lipseşte, iată răspunsul la dorinţa voastră. Este adevărat că Domnul a fost răstignit pentru voi, dar aţi fost voi răstigniţi împreună cu El? Este crucea în viaţa vostră? Căci acolo unde este plantată o cruce în vieţile noastre este şi o grădină, dar o grădină dumnezeiască. Nu vă miraţi de greutăţile pe care le aveţi în prezent, primiţi crucea în viaţa voastră, crucea care poate se împotriveşte planurilor şi gîndurilor voastre personale! Nu vă luptaţi cu încercarea voastră, ci primiţi-o din mîna Lui. Nu v-aţi aşteptat la încercarea care a venit, poate aţi murmurat; încetaţi de a rezista crucii! Domnul vrea să planteze crucea în grădina voastră ca să producă flori, parfumuri şi roade care nu se vestejesc ci care au o valoare veşnică.

Aţi cerut Tatălui vostru ceresc să vă binecuvinteze şi iată El vă trimite răspunsul Lui: crucea. L-aţi rugat să schimbe lucrurile în voi şi din viaţa voastră de aceea lucrarea Lui în voi începe cu crucea. El alege acest drum, această împrejurare, lectura voastră din dimineaţa aceasta casă dea o grădină vieţii voastre şi această grădină este locul unde a fost răstignit Domnul nostru. „Cînd disciplina şi-a adus roadele, în loc să ne gîndim la noi înşine, vedem în ea pe Dumnezeu care lucrează ca să zdrobească voinţa noastră şi să atingă răul din inimile noastre ca să ne supunem Lui. Dacă disciplina crucii ne descurajează, este în noi o voinţă care nu vrea să fie zdrobită”. J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie şi vei cunoaşte pe Domnul.” Osea 2:19-20.

Citim despre mireasă în Ezechiel 16: „Atunci Eu am trecut pe lângă tine, te-am văzut tăvălită în sângele tău, şi am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău!” Da, ţi-am zis: „Trăieşte chiar şi în sângele tău! „Te-am înmulţit ca iarba de pe câmp. Şi ai crescut te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţe desăvârşită ţi-a crescut părul. Dar erai goală, goală de tot. Când am trecut Eu pe lângă tine, M-am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoperit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legământ cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a mea. Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sângele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn. Ți-am dat haine cusute cu fir şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in subţire şi te-am îmbrăcat în mătase. Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mână şi o salbă la gât; ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi şi o cunună minunată pe cap. Astfel ai fost împodobită cu aur şi argint şi ai fost îmbrăcată cu in subţire cu mătase şi cu cusături cu fir.” Da, Dumnezeu a împodobit-o, ca să arate asemenea unei fiice de împărat. Aşa face întotdeauna Dumnezeu. După aceasta mai este scris şi ce a făcut mireasa: „Ai mâncat floarea făinii, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţe desăvârşită, ai ajuns chiar o împărăteasă”

Ferice de acela care poate spune prin harul lui Dumnezeu: Aceasta am experimentat-o, aceasta a făcut El cu mine!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SLUJBA LUI, FAŢA LUI, NUMELE LUI

Robii Lui Îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor. Apocalipsa 22.3-4

Trei binecuvântări alese vor fi partea noastră când vom fi în slavă.

1. „Robii Lui îi vor sluji.” Noi vom sluji Domnului Isus. Nici un alt stăpân nu ne va mai apăsa şi nici o altă slujbă nu ne va obosi. Noi îi vom sluji întotdeauna în chip desăvârşit, fără oboseală şi fără greşală. Pentru un om sfânt, acesta este cerul: să slujească numai Domnului Cristos; şi, a fi socotit de Domnul Cristos ca slujitor al Său pentru veşnicie, aceasta este cea mai înaltă dorinţă a inimii noastre.

2. Ei vor vedea faţa Sa.” Aceasta este cea mai mare cinste şi slavă pentru cel credincios şi totodată şi răsplata lui. Atunci noi Îl vom cunoaşte pe Stăpânul nostru, căci îl vom vedea aşa cum este. A vedea faţa lui Isus este cea mai mare favoare pe care poate s-o dorească orice slujitor credincios al Lui. Ce ar fi putut să ceară mai mult Moise, decât: „Fă-mă să văd faţa Ta”?

3. „Numele Său va fi pe frunţile lor.” Ei Îl vor privi pe Domnul lor, până ce numele Său va fi ca o imagine pe fruntea lor. Lucrarea ascunsă a harului înăuntrul fiecăruia, devine puţin câte puţin vizibilă pe faţa oricui trăieşte în legătură directă cu Cristos.

Doamne, dă-mi aceste trei haruri de aici de pe pământ, ca să le pot avea în toată plinătatea în cerul Tău prea fericit.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile pe ISUS, Fiul lui DUMNEZEU să rămânem tari în mărturisirea noastră. Evr. 4,14.

Cuvântul lui Dumnezeu ni-L prezintă pe Domnul nostru ca: „Mare Preot” și ni-L prezintă în comparație cu preoția pământească, dar într-o mărime foarte mare. Aaron în ziua ispășirii pășea pe calea de la tabăra israeliților prin curtea cortului în cort și apoi în Sfânta Sfintelor, unde stătea chivotul, o pildă a tronului lui Dumnezeu, unde Dumnezeu își revela prezența. Aceasta este o slabă pildă despre calea Marelui nostru Preot. După desăvârșirea lucrării, El a fost înălțat de pe pământ ca în locașul sfânt al cerului să-și ocupe locul la dreapta lui Dumnezeu. Acolo apare El acuma în fața lui Dumnezeu, pentru noi. Dacă privim acum Persoana Sa vedem pe „Isus Fiul lui Dumnezeu.” Isus purta acest Nume când a venit în chip de om pe acest pământ și a intrat în situația omului de pe pământ dar ca omul din cer, desăvârșit și fără păcat. Totodată era „Fiul lui Dumnezeu.” Acest Nume l-a moștenit deja din veșnicie în fața tuturor ființelor cerești. Acest Nume vorbește de mărimea Lui cea mare. Ce bogați ne-am făcut prin faptul că avem un așa Mare Preot, Fiul lui Dumnezeu care lucrează sus pentru noi. El se înfățișează tot timpul în fața lui Dumnezeu pentru noi și ne porată acolo, ca Aaron odinioară purtând pe umerii lui tari toate semințiile și pe piept la inimă inscripția numelui poporului Israel. Tot la fel și Domnul, dar într-un chip desăvârșit ne poartă pe umerii Lui ca și la inima Lui unde este izvorul dragostei. El ne prezintă ca niște ființe slabe, care au nevoie de ajutor în fața lui Dumnezeu. În felul acesta nu suntem niciodată uitați sau lăsați singuri.

Să nu uităm nici astăzi că Domnul Isus ne-a lăsat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. Să căutăm să-L cunoaștem mai adânc ca să înfăptuim în viață chipul Lui cel sfânt.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, azi fii Dumnezeu, mare, bun, plin de viaţă şi libertate; vino cu har şi putere. Te slăvesc pentru frumuseţea dimineţii.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«In lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. » lOAN 10,33

Cum poţi să experimentezi în starea ta actuală puterea lui Isus, care este deasupra tuturor problemelor, temerilor sau necazurilor tale care par de nerezolvat? Simplu, dacă eşti dispus să discuţi totul cu El. Vei experimenta biruinţa Lui în măsura în care îi împărtăşeşti totul. Nici eu nu-mi pot rezolva problemele de unul singur, dar I le pot aduce Lui la cunoştinţă. Şi când îi spun Lui absolut tot ce mă frământă, El îmi ia problemele şi în schimb îmi toarnă în suflet bucuria şi pacea Sa.

Te simţi în pericol? Atunci spune-I lui Isus. Acţionează cum au fåcut odinioară ucenicii. în timp ce erau cu barca pe mare şi Domnul Isus adormise la cârmă obosit, s-a iscat brusc o furtună. Valurile loveau cu putere mica barcă; ucenicii şi-au pierdut toată încrederea şi I-au spus lui Isus. Imediat au constatat cu surprindere că puterea Lui este mai mare ca a valurilor ameninţătoare şi mai presus de cea a furtunii înspăimântătoare. Isus «S-a sculat, a certat vânturile si marea şi s-a făcut o linişte mare» (Matei 8,26). Fii credincios şi vorbeşte cu El despre toate problemele care te frământă! Atunci valurile şi uraganul din jurul tău se vor potoli şi se va face linişte.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Adevărat este cuvântul acesta. 2 Timotei 2:11

Pavel are patru asemenea cuvinte „adevărate”. Primul este în 1 Timotei 1:15 – „o, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul, care zice: „Christos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu”. Următorul este in 1 Timotei 4:8-9 – „Evlavia este folositoare în orice privinţă, întrucât ea are făgăduinţa vieţii de acum şi a celei viitoare. Iată un cuvânt adevărat, şi cu totul vrednic de primit”. Al treilea este în 2 Timotei 2:11-12 – „adevărat este cuvântul acesta… dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El”: Al patrulea este în Tit 3:8 – „adevărat este cuvântul acesta… cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dintâi în fapte bune”. Putem lega aceste cuvinte credincioase. Primul se bazează pe faptul că mântuirea noastră veşnică este gratuită datorită harului lui Dumnezeu, după cum ni se arată în misiunea marelui Răscumpărător. Următorul afirmă dubla binecuvântare pe care am obţinut-o prin această mântuire? binecuvântări de sus şi de jos – a timpului şi a veşniciei. Al treilea arată spre îndatoririle la care sunt chemaţi cei aleşi. Suntem rânduiţi să suferim pentru Christos cu făgăduinţa că „dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12). Ultima tratează forma activă a serviciului creştin, îndemnându-ne să rămânem în faptele bune. Deci avem rădăcina mântuirii în harul gratuit; în al doilea rând, avem privilegiile mântuirii în viaţa de acum şi în cea viitoare; şi avem două mari ramuri ale suferinţei cu Christos şi slujirii cu Christos, pline de roadele Duhului. Păstrează aceste cuvinte credincioase. Lasă-le să-ţi călăuzească viaţa, mângâierea şi învăţarea. Apostolul neamurilor le-a demonstrat credincioşia; sunt credincioase şi acum. Nici un cuvânt nu va cădea la pământ Ele sunt vrednice de a fi primite. Să le primim acum şi să le demonstrăm credincioşia. Scrie aceste patru cuvinte în cele patru colţuri ale casei tale.

Seara

Toţi am ajuns ca nişte necuraţi. Isaia 64:6

Credinciosul este o creaţie nouă. El aparţine unei generaţii sfinte, unui popor special. Duhul lui Dumnezeu este în el, şi, în toate privinţele, este departe de omul firesc. Totuşi, până la urmă, creştinul este încă un păcătos. Este păcătos din cauza nedesăvârşirii naturii sale, şi va continua să fie aşa până al sfarşitul vieţii sale pământeşti. Degetele înnegrite ale păcatului lasă pete pe hainele noastre albe. Păcatul deteriorează pocăinţa noastră înaintt ca marele Olar să o finiseze pe roată. Cel mai bun lucru pe cart l-am putea face independent de meritele lui Isus ne măreşti numărul păcatelor. Fiindcă, chiar atunci când suntem curaţi în ochii noştri, suntem, ca şi cerurile, necuraţi în ochii lui Dumnezeu (vezi Iov 15:15). De vreme ce El şi-a învinuit îngerii de nebuniţi cu cât mai mult ne va învinui pe noi, chiar în cea mai îngereasca stare a minţii. Cântările care se înalţă spre cer şi caută să întreacă corurile îngereşti au dezacorduri omeneşti. Rugăciunea care mişcă braţul lui Dumnezeu este rugăciunea rănită şi zdrobită, şi mişcă braţul Său doar fiindcă Marele Mijlocitor a intervenit în îndepărtarea păcatului. Cea mai aurită credinţă şi cel mai înalt grad de sfinţire la care un creştin poate ajunge pe pământ conţine atâta zgură în ea însăşi încât nu merită decât focul. In fiecare seară, când ne uităm în oglindă, vedem un păcătos, şi simţim nevoia să mărturisim: „toţi am ajuns ca nişte necuraţi, şi toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită” (Isaia 64:6). O, cât de preţios este sângele lui Christos pentru nişte inimi ca ale noastre! Ce dar nepreţuit este neprihănirea Sa desăvârşită! Cât de strălucitoare este speranţa noastră de desăvârşire în lumea viitoare! Deşi păcatul locuieşte în noi, chiar acum, puterea lui este zdrobită; el nu mai are stăpâniri, Este ca un şarpe cu spinarea ruptă. Suntem într-o luptă amară cu el, dar avem de-a face cu un duşman învins. Peste puţin timp vom intra victorioşi în oraşul în care nu există nimic necurat (vezi Apocalipsa 21:27).

IZVOARE IN DEŞERT

Toate talazurile şi valurile Tale trec peste mine. (Psalmul 42:7)

Sunt valurile LUI, chiar dacă se sparg peste noi,

    Ascunzând faţa Lui în stropi înăbuşitori şi spumă;

Sau line şi sclipitoare, întind o cărare înaintea noastră,

    Şi spre limanul nostru ne duc în siguranţă acasă.

Sunt valurile LUI, chiar dacă pentru mângâierea şi siguranţa noastră

    El umblă pe ele, potolind toată frica noastră;

Sau la strigătele noastre nu vine nici un ajutor, nici un răspuns,

    Şi în tăcerea singuratică nu este nimeni pe-aproape.

Sunt valurile LUI, chiar dacă ne luptăm din greu

    Prin valurile mânate de furtuna care nu se mai opreşte,

În timp ce un adânc cheamă un alt adânc cu zgomot mare;

    Sau la cuvântul Lui ele se liniştesc în pace.

Sunt valurile LUI, chiar dacă El le desparte,

    Făcându-ne să mergem pe uscat acolo unde au curs apele;

Sau lasă talazurile tumultoase să se ridice în jurul nostru,

    Aruncându-se nestânjenite peste singurul nostru drum.

Sunt valurile LUI, şi El ne conduce prin ele;

    Aşa ne-a promis, aşa va face dragostea Lui.

Păzindu-ne şi conducându-ne, călăuzindu-ne şi susţinându-ne,

    Până în portul Său sigur, El ne va ajuta să trecem cu bine prin toate.

Annie Johnson Flint

Stai neclintit în locul în care Domnul tău drag te-a pus, şi fă tot ce poţi acolo. Dumnezeu ne trimite încercări sau teste, şi pune viaţa înaintea noastră ca un adversar faţă către faţă. Prin greutatea unui conflict serios El Se aşteaptă ca noi să creştem puternici. Copacul plantat acolo unde vânturile puternice îi îndoaie ramurile şi-i apleacă trunchiul, deseori aproape să fie rupt, este de obicei mai puternic înrădăcinat decât un copac care creşte într-o vale ferită unde furtunile nu aduc niciodată nici o solicitare şi nici o încordare.Acelaşi lucru este adevărat şi în viaţa omului. Caracterul cel mai puternic şi cel mai minunat creşte în condiţii vitrege.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 42.722

În Isaia 30.2, Domnul declarase: „plecând să coboare în Egipt, ei nau întrebat gura Mea” (citiţi tot paragraful), în timp ce aici Dumnezeu chiar a fost consultat, prin intermediul profetului Său; poporul însă Îl va asculta numai dacă răspunsul Său va corespunde intenţiilor lor.

Se scurg zece zile. Profetul nu se grăbeşte să răspundă, aşteptând el însuşi descoperirea gândului divin.

Pentru ce întârzie adesea Domnul în împlinirea rugăciunilor noastre? Vrea să pună la încercare încrederea noastră în El! Şi, cum credinţa este întotdeauna răbdătoare, numai cu timpul se poate vedea dacă rugăciunea noastră a fost cea a credinţei sau dacă, dimpotrivă, obosiţi de aşteptare, am sfârşit prin a căuta noi înşine o soluţie a dificultăţilor noastre.

Întrebarea era: să coboare în Egipt, sau să rămână în ţară?! Prin gura lui Ieremia, Domnul le făcuse cunoscut răspunsul Său plin de har şi totodată de netăgăduit: Rămâneţi în ţară! Veţi fi binecuvântaţi în ea! Împăratul Babilonului va fi înclinat spre bunăvoinţă şi spre milă! Dacă veţi merge în Egipt, aceasta va fi spre pierzarea voastră!

Prieteni credincioşi, oricare ar fi drumul care ne stă înainte, să ne păzim să ne angajăm pe el înainte de a cunoaşte voia Domnului!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Exodul 21:1-6

O ROBIE CARE ELIBEREAZĂ

El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui. Coloseni 1:13

Dumnezeu urăşte sclavia, dar aceasta era atât de adânc înrădăcinată în societatea din timpul lui Moise, încât El a modificat-o în loc s-o desfiinţeze. El a asigurat o cale pentru ca sclavii din poporul Israel să-şi dobândească eliberarea, dar unii dintre ei nu doreau să-şi schimbe rolurile. Îşi arătau această dorinţă supunându-se voluntar la o ceremonie simplă în care sclavul se aşeza cu una din urechi lângă uşiorul uşii şi urechea îi era străpunsă, ca semn al consacrării din dragoste pentru o viată de slujire. Deveneau astfel sclavi din alegere, nu din necesitate. Şi acest fel de sclavie duce la libertate.

Când devenim creştini, noi, ca şi cei ce treceau prin ceremonia străpungerii urechii, schimbăm robia involuntară pe o sclavie din
alegere. Toţi cei necredincioşi rămân robii „puterii întunericului” (Col. 1:13). Această robie poate fi faţă de un ritual religios, faţă de droguri sau băutură, ambiţie sau mândrie, sau faţă de poftele cărnii. Cei care cred că adevărata libertate este să poţi face ceea ce vrei, nu-şi dau seama că felul de viaţă fără restricţii şi la întâmplare este cea mai grea robie. Cei care trăiesc astfel se jefuiesc singuri de orice sens şi scop şi în final pierd capacitatea de-a dobândi satisfacţii adevărate.

Cei care aleg să-I fie robi lui Isus Cristos găsesc adevărata libertate. Alegerea aduce eliberare de frică, eliberare din neputinţă, eliberare de puterea păcatului, libertatea de a fi tot ceea ce vrea Dumnezeu să fii. Ai ales robia care duce la libertate? – H.V.L.

Cristos sfarmă cătuşele nelegiuirii

Ca să-I ştiu legăturile desăvârşirii;

Această libertate prin sângele-Ţi divin

Ţi-aduc ca rob pentru vecie şi mă-nchin.    – F. Hess

Prin credinţa în Cristos trecem din sclavia păcatului în libertatea mântuirii

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și toți fiii lui Israel și tot poporul s-au suit și au venit la Betel, și au plâns și au rămas acolo înaintea Domnului, și au postit în ziua aceea până seara, și au adus arderi-de-tot și jertfe de pace înaintea Domnului. Și fiii lui Israel L-au întrebat pe Domnul, … zicând: „Să mai ies încă la luptă împotriva fiilor lui Beniamin, fratele meu, sau să încetez?”. Și Domnul a zis: „Suiți-vă, pentru că mâine îi voi da în mâna ta”.
Judecători 20.26-28

Judecătorii lui Israel – Falimentul moral – O biruință costisitoare

Israel ceruse ca Beniamin să-i predea pe bărbații nelegiuiți din Ghibea. Beniamiții refuzaseră, așa că israeliții s-au pregătit de război. Patruzeci de mii de soldați, a zecea parte din bărbații lui Israel, aveau să lupte împotriva a douăzeci și șase de mii șapte sute de războinici din Beniamin. Atunci, în cele din urmă, L-au întrebat pe Dumnezeu, însă doar pentru a le arăta care seminție să înceapă lupta. Dumnezeu le-a spus că Iuda trebuia să înceapă. Și noi acționăm frecvent în aceeași manieră: ne mâniem din cauza vreunui lucru, decidem în grabă ce trebuie să facem, începem să acționăm și apoi Îi cerem lui Dumnezeu să ne arate cum să facem ceea ce noi am decis că trebuie să facem. Este aceasta calea de a dobândi binecuvântarea Sa? Trebuie El ca doar să pună ștampila aprobării Sale pe planurile întocmite de noi?

Aceste acțiuni au avut ca rezultat o înfrângere categorică. Israeliții s-au îmbărbătat, s-au aliniat din nou pentru luptă, însă de data aceasta au plâns și L-au întrebat pe Domnul dacă să mai meargă sau nu la luptă împotriva fratelui lor Beniamin. Dumnezeu le-a spus să meargă – poporul lui Dumnezeu trebuie să trateze răul din mijlocul lui! În ziua următoare au fost învinși din nou, deși n-au mai pierdut la fel de mulți oameni.

Deși răul trebuie neapărat tratat, acest lucru nu trebuie făcut într-o manieră rece, plină de judecată. Tot Israelul trebuia să fie zdrobit înaintea lui Dumnezeu. Faptul că apoi s-au smerit, au plâns, au postit, au adus arderi-de-tot și jertfe de pace și au întrebat dacă să meargă din nou la luptă împotriva fratelui lor Beniamin sau să renunțe a adus asigurarea din partea lui Dumnezeu că vor birui. Judecata de sine este vitală atunci când acționăm pentru judecarea răului!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.
Matei 11.28

Exemplul Sofiei

Sofia Petrovna a crescut într-o familie religioasă, ca multe altele. În tinerețe a trăit ca toți oamenii, în plăcerile vieții, deși viața ei, după cum mărturisea ea însăși, era deșartă și lipsită de sens. Dar Mântuitorul, care nu obosește căutând pe cei pierduți, a bătut la ușa inimii ei. O vecină de-a Sofiei nu era întoarsă la Dumnezeu, dar avea o Evanghelie pe care o citea, în serile lungi de iarnă, cu voce tare celor ce doreau să asculte. Printre ascultători se număra și Sofia Petrovna. Tânăra asculta cu atenție mesajul Evangheliei. Și întotdeauna când cineva ascultă bătaia Mântuitorului la ușa inimii, prin cuvintele Evangheliei, și deschide ușa inimii, în viața acelei persoane se produce marea schimbare. Mântuitorul dăruiește pace și odihnă acelui suflet. Sofia Petrovna avea atunci 29 de ani și lucra ca educatoare la o grădiniță de copii. Muncea cu însuflețire și cu talent. Colegii de muncă au observat schimbarea din viața ei. În viața celui care-L primește pe Hristos ca Mântuitor întotdeauna se vede schimbarea; aceasta nu este rezultatul unui cod de legi, ci o urmare firească a faptului că acel om a primit o natură nouă, că a primit viața veșnică dăruită de Mântuitorul. Însă vrăjmașul de moarte al omului nu privește cu ochi buni astfel de convertiri de la păcat la adevărata evlavie. Primii pași în credință și primele încercări merg aproape întotdeauna împreună.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU LĂSA CA TEAMA SĂ TE OPREASCĂ! (1)

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos” (Filipeni 1:6)

     Te-a chemat Dumnezeu să faci ceva de care nu te simți în stare? Ai cumva în minte o mulțime de alte persoane care ar fi mai potrivite pentru această slujbă? Nu contează ce simți, Dumnezeu nu a ales pe altcineva! El te-a ales pe tine în ciuda limitărilor și incertitudinilor tale. Faptul că nu te simți potrivit nu-L surprinde. De fapt, „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9)

John Walker a scris: „Poți să-ți ascunzi slăbiciunile de ceilalți, dar nu le poți ascunde de Dumnezeu. El te-a creat (crezi că a făcut o greșeală?). El te-a creat cu slăbiciuni, pentru a te ține pe genunchi. Dacă slăbiciunile nu te-ar împinge spre Dumnezeu, te-ai umple de mândrie, iar El nu va îngădui să le folosești ca pe o scuză ca să-ți eviți misiunea sau să-ți ignori scopul.

Dacă Dumnezeu te cheamă să faci o lucrare grandioasă, El te va echipa ca s-o duci la capăt prin Duhul Sfânt, care va lucra din lăuntrul tău. Așa că, îndreaptă-ți atenția spre puterea Lui, nu spre a ta… Nu te gândi la cât ești de nepregătit pentru acea sarcină. Nu uita, Dumnezeu este mai mare decât orice lucru cu care te confrunți, oricât de copleșitor ar putea părea!” Biblia spune că noi „am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2:10) Planurile lui Dumnezeu nu sunt doar idei bune și inspirate. El te-a creat pentru un scop specific, și Cel care „a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…”

Așadar, în loc să lași ca frica să te oprească, las-o să te motiveze – ca să te ridici și să te apuci de treabă!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce este un misionar?

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” Ioan 20:21

Misionarul este omul trimis de Isus Cristos, așa cum El a fost trimis de Tatăl. Factorul dominant nu-l constituie nevoile oamenilor, ci porunca lui Isus. Sursa inspiraţiei noastre în lucrarea pentru Dumnezeu se afla în spatele nostru, nu înaintea noastră Astăzi există tendinţa de a pune inspiraţia înainte, de a mătura tot ce ne stă în cale și de a face totul conform concepţiei noastre despre succes. În Noul Testament inspiraţia este pusă în spatele nostru si ea este Domnul Isus Insuș și Idealul este să-I fim loiali Lui, să împlinim planurile Lui.

Ataşamentul personal faţă de Domnul Isus şi faţă de perspectiva Lui este singurul lucru care nu trebuie pierdut din vedere. În lucrarea misionară există marele pericol ca chemarea lui Dumnezeu să fie eclipsată de nevoile oamenilor până acolo, încât compasiunea umană ajunge să acopere cu totul semnificaţia faptului de a fi trimis de Isus. Nevoile sunt atât de mari şi situaţiile atât de complicate, încât orice tărie a minţii se clatină şi cedează. Noi uităm că marele motiv din spatele oricărei lucrări misionare nu este, în primul rând, emanciparea oamenilor, nici educaţia lor, nici nevoile lor, ci, mai întâi şi mai presus de toate, porunca lui Isus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile…”.

Când ne uităm în urmă, la vieţile oamenilor lui Dumnezeu, avem tendinţa să spunem: ..Ce înţelepciune minunat de pătrunzătoare au avut! Cât de bine au înţeles tot ce voia Dumnezeu!” Dar mintea pătrunzătoare din spatele lor este Mintea lui Dumnezeu, nicidecum înţelepciunea umană. Noi apreciem înţelepciunea umană, când ar trebui să apreciem călăuzirea divină a lui Dumnezeu prin oameni care. ca nişte copii, au fost destul de ..nechibzuiţi” ca să se încreadă în înţelepciunea lui Dumnezeu şi în dotarea supranaturală furnizată de El.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Robul acela care a ştiut voia stăpînului său… şi n-a lucrat după voia lui…” LUCA 12:47

Domnul dă aici, în cîteva cuvinte, tabloul vieţii multor creştini. Noi spunem: „Doamne, Doamne”… deasemenea spunem: „Facă-se voia Ta precum în cer…” dar în realitate nu facem această voie. Textul biblic din Luca 12 ne vorbeşte despre întoarcerea Domnului Isus.Această întoarcere va fi de o aşa natură că, numai o profesiune exterioară de viaţă creştină nu o va putea suporta. Numai aceia pe care îi va găsi ascultători de voia lui Dumnezeu trăind în lumina ei, vor fi acceptaţi. Domnul Isus nu vorbeşte aici de ignoranţă, de credincioşi care n-au fost luminaţi, fiind lipsiţi de mijloace de har pe care alţii le au, ci El vorbeşte de aceia care cunosc voia Sa şi care ştiu ce ar trebui să facă, şi acesta este cazul multora dintre aceia care profesează că sînt credincioşi, fiind însă în realitate, doar nişte creştini de adunare.

Cîtă nevoie este să ne facem un examen al vieţii noastre, pentru a realiza cîte lucruri, mici şi mari, au fost şi sînt în viaţa noastră cînd nu am făcut voia Sa. Cît de adesea, Dumnezeu ne-a arătat-o, noi am cunoscut-o, dar nu am făcut-o sau am încetat de a o face; n-am stăruit în angajamentele pe care ni le-am luat şi l-am neglijat să le ţinem. Este ceva solemn în această frază: „Robul care a cunoscut voia Stăpînului său… şi n-a lucrat după voia Lui”. Să nu uităm că cei care au avut mai puţină lumină şi cunoştinţă vor fi mai puţin pedepsiţi, după spusele Domnului.Adeseori greutăţile vieţii nu provin nici din cursul evenimentelor, nici din atacurile diavolului, ci sînt pedepse ale Tatălui ceresc care îngăduie aceste suferinţe ca să trezească pe copilul Lui la realitate, pentru ca să se corecteze şi să revină pe calea ascultării de voia Lui şi astfel să nu i se aplice cuvintele din versetul acesta.

Noi care am cunoscut voia Stăpînului nostru să o facem pînă în cele mai mici amănunte, fiind totdeauna pregătiţi, ştiind că „Fiul Omului va veni în ceasul în care nu ne gîndim”. Răsplata de la urmă va fi determinată pe baza credincioşiei personale şi nu pe aprecierea publicului. Un credincios nu este ce crede sau spune el că el este, nici ce spun alţii că este, ci ce spune viaţa lui în umblarea de fiecare zi înaintea lui Dumnezeu. Dacă cineva îşi închipuie că este mai credincios decît alţii, ar face bine să se uite la Domnul Hristos ca să vadă ce puţin seamănă cu El.Numai un discernămînt spiritual arată lucrurile aşa cum sînt în realitate. Unul din numele pe care le poartă Domnul Isus este „Martorul credincios şi adevărat”. Să-L rugăm să ne ajute să fim şi noi ca El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Acolo a zărit un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă.” Matei 22:11.

Oare cum s-a simţit acest om? Poate că s-a gândit: „Și eu am trăit aşa ca oricare altul, iar pentru împărăţia lui Dumnezeu am făcut şi eu ceva. Am pus şi eu un leu în sac, când a fost un misionar aici, şi din ceea ce am furat, marea majoritate am dat-o înapoi. Mi-am mărturisit chiar şi păcatele, cum este scris: „Mi-am mărturisit fărădelegile înaintea Domnului”. Am spus toate lui Dumnezeu”. Dar de ce repetă aşa de mult? De ce se fereşte aşa de mult? Pentru că este nesigur şi înaintea oamenilor nu s-a dovedit. Stă şi el la masă şi vede cât de fericiţi sunt ceilalţi. Eu mă gândesc că el n-a fost într-o stare fericită. Și chiar dacă până acum n-a transpirat, acuma cred că i-a fost cald. Vine împăratul şi spune: „Prietene cum ai intrat aici fără să ai haine de nuntă?” Ce i-a răspuns omul? Aduce el acuma argumente că el s-ar fi rugat şi şi-a mărturisit păcatele? Nu, el a tăcut, a amuţit. El a ştiut demult ce are de făcut, de aceea a amuţit. El ştia că ar fi trebuit să intre pe poarta cea strâmtă. De aceea nu mai poate să răspundă: că noi am mâncat şi am băut înaintea Ta, şi pe străzile noastre ai învăţat. El a ştiut. Eu nu am crezut şi nu am ascultat. Apoi a zis împăratul slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

O, ce mare fericire este dacă suntem spălaţi cu sângele Lui Isus şi dacă avem mărturia Duhului lui Dumnezeu că suntem îndreptăţiţi şi suntem copiii Lui, deci dacă avem temelia de stâncă sub picioare şi dacă avem un cuget bun în ceea ce priveşte revenirea Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DIN CAUZA NOASTRĂ

Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.Matei 24.22

Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Până și pasărea își găsește o casă acolo, și rândunica un cuib unde își pune puii.. .Ah! altarele Tale, DOAMNE al oștirilor, împăratul meu și DUMNEZEUL meu! Ps. 84,3.

Maiestatea lui Dumnezeu a găsit pentru orice creatură un loc de refugiu. In ce siguranță și ce bine adăpostită se găsește o vrabie în cuibul ei, chiar dacă afară este furtună! Acolo nu e numai ascunzișul ei față de dușman ci și casa ei, în care locuiește. Și dacă Dumnezeu a găsit un loc de odihnă pentru păsări, atunci a găsit un loc de refugiu și pentru psalmist și pentru toți cei credincioși.

„Ah! Altarele Tale Doamne al oștirilor, împăratul meu și Dumnezeul meu! Aici e cuibul sau locul de odihnă a celor care îl caută. în principiu adorarea lui Dumnezeu este locul de odihnă al sufletului. Așa dar, credinciosul nu-L știe pe Dumnezeu numai ca Adăpostul său, ci dacă a recunoscut harul lui Dumnezeu în adevărul și imensitatea lui, atunci inima lui Dumnezeu este locuința sa, prezența lui Dumnezeu este locul de odihnă, fața lui Dumnezeu e soarele lui, mâna lui Dumnezeu scutul și ocrotirea lui. Apropierea de Dumnezeu devine casa unde trăiește. El dorește un singur lucru: să se oprească aici, să locuiască toate zilele vieții sale și să privească frumusețea și dragostea Lui. (vezi Pslam 27.4). De ce amintesc mai ales fiii lui Core despre: „altarele” Tale” ca loc de odihna? In Vechiul Legământ în fața altarului pentru arderea de tot (altarul de aramă) a fost cercetată problema păcatului și la altarul de aur în cortul întâlnirii, preotul ducea tămâia și o ardea. Tămâia este simbolul adorării noastre de azi.

Acum credinciosul, după ce s-a rezolvat iertarea păcatelor și are convingerea jertfei de ispășire a lui Isus Hristos, acum stă ca preot în apropierea lui Dumnezeu cu mulțumire și adorare. El acum nu stă cu mâinile și cu inima goală.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cu laudă şi adorare vin la Tine în această dimineaţă de Miercuri. Te binecuvântez pentru asocierea înălţătoare a vieţii şi a creşterii mele cu ziua de Miercuri.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Adevărat, adevărat vă spun că dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea.» IOAN 8,51

Nici un om care gândeşte normal nu vrea să moară. Uitaţi-vă, de exemplu, la un bebeluş nou născut: îşi ţine pumnii strânşi, ca si cum ar vrea să ne comunice: iubesc viata pe care tocmai am primit-o în dar. Omul modern încearcă cu disperare să evite moartea. Din acest motiv răpirile şi ameninţările cu moartea sunt foarte profitabile pentru organizaţiile teroriste. Cu toate încercările ingineriei genetice de cristalizare a procesului de regenerare a celulelor umane, omul nu a reuşit să învingă moartea. Numai Isus Hristos a reuşit acest lucru. Despre El stă scris: «Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele pentru ca, prin moarte, să-l nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul» (Evrei 2,14). Aceasta este minunea biruinţei lui Isus: prin moartea Sa, El a luat puterea celui ce stăpânea asupra morţii. Moartea şi Locuinţa morţilor nu au putut să-L ţină pe Isus. Dacă tu îl ai în inimă pe Mielul lui Dumnezeu, care şi astăzi şi pentru întreaga veşnicie este mai tare ca moartea, atunci eşti şi tu eliberat de teroarea şi de puterea morţii. Atunci nu vei mai vedea moartea, căci El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (loan 11,25).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.

Hagai 1:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia. Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri. Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Seara

Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple; ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo.

Eclesiastul 1:7

Tot ce se află pe pământ este în mişcare. Timpul nu cunoaşte odihnă. Pământul este ca o minge care se învârte, şi soarele însuşi este o stea care îşi îndeplineşte ascultătoare cursul în jurul unui luminător mai mare. Valurile mişcă marea, vânturile poartă aerul de pe ocean, şi eroziunea duce stâncile în largul mării. Schimbarea şi moartea guvernează totul. Marea nu este cămara unui zgârcit care cuprinde belşug de ape, fiindcă, dacă o forţă aduce apele în ea, o altă forţă le ridică şi le poartă departe. Oamenii se nasc ca să moară Totul este grabă, îngrijorare şi „deşertăciune” (Eclesiastul 1:14). Prieteni ai neschimbătorului Isus, ce bucurie este să ne gândim la moştenirea noastră neclintită! Marea de binecuvântări va fi întotdeauna plină pentru noi, fiindcă Dumnezeu însuşi toarnă râuri de desfătare în ea. Noi căutăm o cetate neclintită dincolo de ceruri, şi nu vom fi dezamăgiţi. Textul din seara aceasta ne poate învăţa recunoştinţa. Tatăl Ocean este un mare primitor, dar şi un distribuitor generos. El redă pământului ceea ce îi aduc râurile, sub formă de nori şi ploaie. Persoanele care iau totul şi nu înapoiază nimic sunt în dezacord cu armonia universului. Să dai altora înseamnă să strângi pentru tine însuţi. Cel care este un bun ispravnic, dornic să-şi folosească averea în slujba Domnului, va fi răsplătit cu mult. Prieteni ai lui Isus, sunteţi gata să-I daţi înapoi după beneficiul pe care l-aţi primit? Vi s-au dat multe. Care este rodul vostru? Aţi făcut tot ce vă stă în puteri? Nu puteţi face mai mult? Egoismul înseamnă răutate. Presupune că oceanul nu renunţă la nici o picătură din comoara lui de ape. Această zgârcenie ar aduce ruina neamului omenesc. Dumnezeu să ne ferească să urmăm distructiva şi zgârcita politică de a trăi pentru noi înşine. Isus nu Îşi face pe plac. Toată plinătatea locuieşte în El, dar „noi toţi am primit din plinătatea Lui” (loan 1:16). Fie ca şi noi să avem natura lui Isus, astfel încât, din momentul acesta, să nu mai putem trăi numai pentru noi înşine!

IZVOARE IN DEŞERT

S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo.

(Matei 14:23)

Hristos Isus, în umanitatea Lui, simţea nevoia unei solitudini totale – nevoia de a fi complet singur, singur cu El Însuşi. Fiecare dintre noi ştie cât de epuizantă poate fi interacţiunea neîntreruptă cu alţii şi cum ne consumă ea energia. Ca om, Domnul Isus ştia aceasta şi simţea nevoia să fie singur ca să-Şi refacă puterea. Solitudinea era de asemenea importantă pentru El ca să realizeze deplin înalta Lui chemare, slăbiciunea Lui umană şi dependenţa Lui totală de Tatăl Său.Ca şi copii ai lui Dumnezeu, cu cât mai mult avem noi nevoie de momente de totală solitudine – momente în care să ne ocupăm cu realităţile spirituale ale vieţii şi să fim singuri cu Dumnezeu Tatăl. Dacă a fost vreodată cineva care se putea lipsi de momentele speciale de solitudine şi părtăşie, acesta era Domnul nostru. Şi totuşi nici El nu putea să-Şi menţină toată puterea şi tăria Lui pentru lucrarea Lui şi părtăşia Lui cu Tatăl fără momentul Lui de linişte. Dumnezeu doreşte ca fiecare slujitor al Său să înţeleagă şi să-şi însuşească această practică binecuvântată, ca biserica Lui să ştie cum să-şi înveţe copiii să recunoască acest înalt şi sfânt privilegiu, şi ca fiecare credincios să realizeze importanţa de a avea un timp petrecut numai cu Dumnezeu singur.O, gândul de a-L avea pe Dumnezeu în totul numai pentru mine şi să ştiu că Dumnezeu mă are în totul numai pentru El! Andrew Murray

Lamartine, primul dintre poeţii francezi romantici şi un scriitor al secolului al XIX-lea, într-una din cărţile sale a scris despre mama lui care avea un loc retras în grădină unde petrecea o oră în fiecare zi. El povestea că nimeni n-a visat vreodată să-i tulbure liniştea nici măcar o clipă din ora aceea. Pentru ea, acolo era grădina sfântă a Domnului.Ce păcat de acei oameni care nu au o astfel de ţară Beula! (vezi Isaia 62:4). Domnul Isus a spus: „Intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6), pentru că numai într-o solitudine liniştită putem prinde adevărurile profunde şi misterioase care curg din esenţa lucrurilor pe care Dumnezeu le îngăduie să intre în viaţa noastră.

O meditaţie

Suflete al meu, caută să fii singur cu Hristos! Scriptura spune: „Când era singur la o parte, lămurea ucenicilor Săi toate lucrurile” (Marcu 4:34). Nu te mira de adevărul acestui verset, pentru că poate fi adevărat şi în viaţa ta. Dacă doreşti să ai înţelegere, atunci dă drumul mulţimii, aşa cum a făcut Domnul Isus. (vezi Matei 14:22) Lasă-i „să iasă afară, unul câte unul” până când „Isus [rămâne] singur” (Ioan 8:9) cu tine. Te-ai imaginat vreodată ca ultimul om care a rămas pe pământ, sau ca singurul om rămas în întregul univers? Dacă tu ai fi singurul om care a rămas în univers, singurul tău gând ar fi: „Dumnezeu şi eu …! Dumnezeu şi eu …!” Şi totuşi El este deja la fel de aproape de tine ca în cazul acesta. El este la fel de aproape ca şi cum nici o inimă în afară de a Lui şi a ta nu ar mai bate în acest spaţiu infinit. O, suflete al meu, practică această solitudine! Dă drumul mulţimii! Practică liniştea inimii tale! Practică măreţul cântec „Dumnezeu şi eu! Dumnezeu şi eu!” Nu lăsa pe nimeni să se interpună între tine şi îngerul tău luptător! Vei primi conştiinţa păcatului dar şi iertarea, când Îl vei întâlni pe Domnul Isus singur!

George Matheson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 41.1118; 42.16

De îndată ce vestea despre măcelul înfiorător de la Miţpa ajunge la urechile sale, Iohanan porneşte să înfrunte ceata lui Ismael. La vederea lui Iohanan, întreg poporul pe care Ismael îl ducea cu sine în robie la fiii lui Amon se grăbeşte să treacă în tabăra celuilalt. Ismael, constatând că de acum are dea face cu forţe mai puternice decât ale sale, scapă împreună cu opt oameni şi se adăposteşte la Baalis, protectorul său. De partea lor, Iohanan şi poporul eliberat se aşază în hanul lui Chimhan, lângă Betleem (poate acelaşi han în care, mai târziu, nu se va găsi loc pentru Fiul lui Dumnezeu – Luca 2.7).

Pericolul însă tot nu este în întregime îndepărtat de peste sărmanii aceştia. Asasinarea guvernatorului rânduit de împăratul Babilonului îi expune acum pe iudei mâniei sale, de îndată ce va fi informat. Nebucadneţar, scos din sărite de revoltele succesive ale poporului lui Iuda, nu poate să nu intervină cu maximă duritate, făcândui de astă dată pe cei nevinovaţi să plătească pentru cei vinovaţi. În teama şi dezorientarea lor, Iohanan şi tovarăşii lui se întorc cu aparentă umilinţă spre Ieremia, pe care aici îl găsim în mijlocul lor. El este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Cuvânt care, repetăm, este singura sursă de lumină pentru noi, cum era şi pentru acest popor (Psalmul 119.105).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 16:13-21

CREŞTINI ÎNCLINAŢI

Astfel dar, cine crede că stă in picioare, să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:12

Cu câţiva ani în urmă, o furtună cu grindină foarte puternică s-a abătut asupra părţii de sud a statului Michigan, producând pagube mari copacilor. După ce furtuna a trecut, am verificat cei doi mesteceni ce creşteau în grădina din spatele casei. Unul îşi pierduse câteva crengi, dar celălalt suferise mult mai rău. Întreg copacul era rupt şi scos complet din rădăcini. De ce unul a avut de suferit, iar celălalt nu? Răspunsul a fost simplu. În loc să stea perfect vertical, acest copac de peste 10 metri a crescut înclinat într-un unghi destul de pronunţat. Când gheaţa grea s-a acumulat pe crengile lui, a căzut pe direcţia în care era deja înclinat.

Samson a fost o persoană ce se înclinase într-o direcţie greşită şi rezultatul lui a fost căderea. Cu toate că el este enumerat printre eroii credinţei din Evrei 11 şi că a fost unul din marii judecători ai lui Israel, o notă tristă este adăugată vieţii sale. În caracterul lui se poate vedea o slăbiciune caracteristică. Admira femeile, şi a insistat să-şi ia o soţie dintre duşmanii lui Israel (Judec. 14:3). Căderea sa a survenit în urma înclinaţiei sale de-a umbla după poftele cărnii.

Dacă nu trăim în părtăşie cu Domnul în fiecare zi a vieţii noastre, vieţile ni se vor apleca spre unele slăbiciuni şi păcate ce ne înconjoară atât de lesne. Iar atunci când vine criza sau suntem surprinşi nepregătiţi, nu vom fi în măsură să rezistăm presiunilor exercitate de îmrejurări. Căderea lui Samson este un exemplu tragic a ceea ce se poate petrece cu un creştin înclinat. Să stăm drepţi în puterea Domnului şi acest lucru nu ni se va întâmpla.     D.J.D.

Îmi trebuie putere să fiu adevărat,

In tot ce fac să fiu nevinovat;

Puterea Ta ca să mă ţină tare,

Când ispita vine ca să mă doboare.    
Anonim

Căderea, în viaţa unui creştin, rareori este o
erupţie, de obicei este un proces lent.
George Sweeting

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea.
Ioan 11.4

Domnul Isus a spus aceste cuvinte atunci când I s-a spus că Lazăr era bolnav. A vrut să spună că Lazăr nu avea să moară? Nu, ci boala fusese îngăduită de Dumnezeu cu un scop mult mai înalt decât moartea. Lazăr a murit, însă Domnul Isus, după ce a venit la mormântul lui și după ce a poruncit să fie luată piatra de la intrarea mormântului, a rostit cu autoritate divină: „Lazăre, vino afară!”. Atunci cel care fusese mort a ieșit afară din mormânt, înfășurat în pânzele de înmormântare.

Ce mustrare pentru cei care susțin că cei bolnavi trebuie să fie vindecați printr-o putere supranaturală! Domnul vindecase mulți bolnavi, iar dacă este voia Lui să facă acest lucru, El poate cu siguranță să o facă și astăzi. Însă, în această chestiune, ca și în oricare alta, înțelepciunea Lui este infinit mai înaltă decât a noastră. Decât să dăm curs dorinței noastre neînduplecate ca cineva să fie vindecat, n-ar trebui mai degrabă să căutăm să înțelegem motivul pentru boala lui? Adesea, acest motiv poate fi exact același ca în cazul bolii lui Lazăr, adică gloria lui Dumnezeu și preamărirea Fiului Său.

Putem fi siguri că Fiul lui Dumnezeu este glorificat în cazul fiecărei îmbolnăviri a unui credincios, îmbolnăvire care duce la moarte. N-ar trebui să ne bucurăm de acest lucru, mai mult chiar decât de vindecarea lui? Orice credincios va fi până la urmă înviat prin puterea Domnului Isus, într-un trup glorificat, care nu va mai suferi niciodată de vreo boală. Astfel, ochii credinciosului trebuie să privească dincolo de această scenă a suferinței și a încercărilor, pentru a contempla nu doar minunea de a fi binecuvântat pentru eternitate, ci și gloria Persoanei mărețe prin care este binecuvântat. Domnul să ne ajute să ne bucurăm cu o bucurie negrăită de cunoașterea faptului că binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu este glorificat.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Să știi că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi … nemulțumitori …
2 Timotei 3.1,2

Nemulțumirea

Un turist a vizitat multe locuri frumoase din Europa, dar din lunga lui călătorie a reținut doar faptul că la un hotel, unde a fost cazat, nu se deschidea fereastra. Din toată excursia rămăsese doar cu o astfel de amintire.

Cazul acestui turist nu este singular. Ca el sunt mulți. Toată ziua sunt în căutare după greșelile altora. Acești oameni pierd din vedere fascinația frumosului. Ei se aseamănă cu o moară stricată, care nu face altceva decât larmă. Cineva a spus că există două comportamente la oameni, care pot fi asemănate cu exemplul dat de albină și de muscă. Dacă o albină ajunge într-o grădină, va căuta flori bogate în polen. În aceeași grădină, musca va căuta gunoaiele. Comportamentul este diferit, fiindcă natura lor este diferită.

Prin vechea noastră natură, moștenită de la strămoșii noștri, toți suntem nemulțumiți. Dar când cineva Îl primește pe Hristos ca Mântuitor al său, atunci totul se schimbă. Mântuitorul dăruiește unui astfel de om o natură nouă, care caută frumosul, partea pozitivă, buna înțelegere, pacea, dreptatea, bucuria, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor etc. Natura nouă primită prin pocăință și credință față de Mântuitorul produce starea de mulțumire pentru toate lucrurile și împrejurările.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

INVOCĂ BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU PESTE VIATA TA

„Cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului…” (Isaia 65:16)

     Cuvântul „a invoca” implică două lucruri:

1) A face o cerere sinceră sau o solicitare;

2) A cita ceva în favoarea sa, ori a implementa.

Având acestea în minte, să citim acest verset: „cine se va binecuvânta în ţară, se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară, va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei”. Ce promisiune puternică! La fel cum Dumnezeu, Tatăl nostru, a creat lumea prin cuvânt, și noi putem folosi Scriptura pentru a schimba lumea în care trăim.

Când rostești binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta, „faci o cerere sinceră sau o solicitare”. Și totodată „citezi binecuvântarea în favoarea ta, o revendici sau o implementezi”. De aceea Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i binecuvânteze pe iudei cu aceste cuvinte: „Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea!” (Numeri 6:24-26). Apoi Dumnezeu a adăugat: „şi Eu îi voi binecuvânta” (v. 27).

Acum înțelegi de ce rostirea Cuvântului lui Dumnezeu peste viața ta poate schimba lucrurile în bine, și de ce Scriptura spune: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21)? Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: invocă binecuvântarea lui Dumnezeu peste viața ta!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Apăsarea exterioară

M-am făcut tuturor totul, ca oricum să mântuiesc pe unii dintre ei. 1 Corinteni 9:22

Un lucrător creştin trebuie să înveţe cum să fie un om nobil al lui Dumnezeu în mijlocul unei mulţimi de lucruri lipsite de nobleţe. Nu spune niciodată: „O, dacă aş fi în altă parte!” Toţi oamenii lui Dumnezeu sunt oameni obişnuiţi, care au fost făcuţi extraordinari prin materialul pe care El li l-a dat. Dacă nu avem materialul potrivit în mintea şi în inima noastră, nu-I vom fi folositori lui Dumnezeu. Nu suntem lucrători pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi. Mulţi oameni aleg deliberat să devină lucrători, dar în ei nu se găseşte nimic din materialul harului atotputernic al lui Dumnezeu, nimic din Cuvântul Său atotputernic. Inima, mintea şi sufletul lui Pavel au fost în întregime umplute cu marele scop al lucrării pe care Isus Cristos a venit s-o facă; el n-a pierdut niciodată din vedere acest lucru unic. Noi trebuie să ne confruntăm cu adevărul esenţial…

Isus Cristos şi pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2).

„Eu v-am ales…” (loan 15:16). Fă din aceste cuvinte un motto minunat în crezul tău. Nu tu L-ai ales pe Dumnezeu, ci El te-a ales pe tine. Dumnezeu lucrează îndoind, frângând. modelând, făcând cu noi ceea ce crede de cuviinţă. Nu ştim de ce a ales să lucreze aşa; dar ştim că EI lucrează având un singur scop – ca să poată spune: „Acesta este omul Meu”. Trebuie să stăm la dispoziţia lui Dumnezeu astfel, încât El să poată aşeza şi alţi oameni pe Stâncă, aşa cum ne-a aşezat pe noi.

Nu alege niciodată să devii lucrător, dar, dacă Dumnezeu îţi adresează această chemare, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! El va face cu tine ceea ce n-a făcut niciodată înainte de a te fi chemat; va face cu tine ceea ce nu face cu alţi oameni. Lasă-L să te modeleze aşa cum doreşte El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul păzeşte pe cei fără răutate”. PSALMUL 116:6

lată un text cheie care explică multe din izbăvirile lui Dumnezeu.David, după biruinţele lui s-ar fi putut considera ca un mare conducător, un om care-şi cucerise rangul prin valoarea lui militară şi curajul său. Dar el era mic în ochii lui şi mic înaintea lui Dumnezeu. De la începutul pînă la sfîrşitul vieţii sale, în suferinţă ca şi în slavă, el nu şi-a uitat niciodată originea sa umilă şi slăbiciunile personale; el a ştiut totdeauna că era obiectul unui har suveran şi nemeritat al lui Dumnezeu.

Mai înainte să fi scris Pavel, David a realizat că Dumnezeu a ales lucrurile slabe şi nebune ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari şi, ca şi apostolul, el ştia că atunci cînd era slab şi mic era cu adevărat tare.

În ce constă această slăbiciune? Nu este lipsa de activitate, nici un formalism rece; nu este o greşeală repetată sau ceea ce rezultă din neascultarea de Dumnezeu. Acestea sînt stări ale unui om care nu este după inima lui Dumnezeu. Slăbiciunea la care ne referim este convingerea că totul este un dar al harului lui Dumnezeu. Este adevărata cunoaştere de sine însuşi. În orice om, firea pămîntească este totdeauna în vrăjmăşie cu Dumnezeu; capabilităţile omeneşti, fără puterea şi controlul Duhului Sfînt, sînt chiar piedici pentru lucrarea lui Dumnezeu.

A fi mic, înseamnă a recunoaşte drepturile lui Dumnezeu asupra întregei noastre fiinţe şi vieţi; este asigurarea că pentru tot ce ne cere Dumnezeu, pentru orice datorie, El ne dă puterea şi capacitatea spirituală, într-un cuvînt, la cruce, în Domnul Hristos răstignit, începe această viaţă pe care Dumnezeu o poate folosi cum vrea El. În greutăţi ca şi în binecuvîntările slujirii, acest umblet smerit cu Dumnezeu păzeşte pe de o parte de înfrîngere, iar pe de altă parte, de mîndrie şi de încrederea în sine. Oricare ar fi lucrul, slujba, mărturia şi răspunderea care ne sînt cerute, acolo unde se află acest har al Duhului Sfînt, este bucurie, siguranţă, recunoştinţă şi laudă pentru Dumnezeu, căci „Domnul păzeşte pe cei mici (smeriţi). Dacă ne menţinem în prezenţa lui Dumnezeu sîntem ţinuţi în smerenie. Să nu ne descurajăm cînd Dumnezeu ne dezbracă de noi înşine. Adevărata binecuvîntare pentru noi este de a nu fi noi nimic ci Dumnezeu să fie totul. Acest har de a ne uita pe noi înşine, cînd privim la Domnul Isus şi de a ne smeri cum S-a smerit El însuşi, înseamnă a ne aşeza pe tărîmul pe care cresc toate virtuţile.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc ca să te îmbogăţeşti şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă goliciunea ta”. Apoc. 3:18.

Ieri am văzut cum a trăit îngerul Bisericii din Laodiceea, într-o stare în care se înşela singur. Dar Dumnezeu vrea să-l ajute să iasă din această situaţie şi-l sfătuieşte să cumpere aur care este curăţit prin foc. Cum se poate aşa ceva cumpăra? Aur poate cumpăra în necazuri când se încrede în Dumnezeu şi când nu aşteaptă ajutorul de la oameni şi nici chiar de la el însuşi, ci când face cum este scris la Iacov: Să primiţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite necazuri, pentrucă încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc. Haine albe primim când facem la fel ca şi fiul risipitor care s-a întors acasă ca şi un fiu netrebnic, iar doftorie pentru ochi primim dacă vedem, în ciuda faptului că suntem orbi ceea ce a făcut Dumnezeu. Atunci ni se deschid ochii. Iar acum spune Dumnezeu îngerului Bisericii: „Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care-i iubesc, fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te”. Aceasta vrea să spună: „Fii din nou plin de râvnă şi schimbă-ţi gândurile tale! Iată, Eu stau la uşă şi bat, dacă aude cineva glasul Meu şi dechide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine”. Și aceasta ne dă viaţa veşnică. De aceea putem să spunem şi acelora care nu sunt nici reci, nici în clocot, că există har şi pentru ei.

O, Tată drag, cât de bun eşti Tu, cum îţi dai silinţa să ne ajuţi! Aceasta o vedem din această scrisoare. Da, Tu eşti bogat în îndurare, mai ales dacă deschidem Sfânta Scriptură şi o citim. Laudă, slavă şi mulţumire să-Ți fie aduse pentru toate. Amin!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

MAI ÎNTÂI DUMNEZEU, APOI CELELALTE

 

Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra. Matei 6.33

Cum începe Biblia? „La început Dumnezeu. Aşa să fie şi-n viaţa noastră. Căutaţi din tot sufletul vostru mai întâi şi înainte de toate împărăţia Lui Dumnezeu ca un loc deosebit pentru voi, şi neprihănirea Lui care este caracterul vieţii voastre. Celelalte vi se vor da de Domnul Însuşi, fără ca voi să vă îngrijiţi de ele. Tot ce este de trebuinţă pentru această viaţă şi pentru evlavie, vi se va da pe deasupra.Ce făgăduinţă minunată! Hrana, îmbrăcăminte, locuinţă şi tot ce trebuie, Dumnezeu Se obligă să vă dea, dacă voi îl căutaţi numai pe El. Ocupaţi-vă voi de lucrările Lui Dumnezeu şi El Se va ocupa de nevoile voastre. Când cumpăraţi o marfa de valoare, hârtia de împachetat şi sfoara de legat vă sunt date fără plată, adică pe deasupra. Tot aşa, când urmărim lucrurile din împărăţia Lui Dumnezeu, primim ajutoare pământeşti. Domnul nu îl va lăsa să sufere de foame pe acela care este moştenitor al Său. El nu îl va lăsa gol pe acela al cărui suflet este îmbrăcat în neprihănirea lui Dumnezeu. Să îndepărtăm deci de la noi orice grijă care ne roade şi să nu avem altă grijă decât să-L căutăm pe Domnul. Zgârcenia este sărăcie şi orice îngrijorare este mizerie; încrederea în Dumnezeu este o bogăţie, iar asemănarea noastră cu El este o moştenire cerească. Doamne, eu Te caut pe Tine: Lasă-Te găsit de mine.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El DUMNEZEU, care locuiește în locașul Lui cel sfânt. Ps. 68,5.

Cum ocrotește Dumnezeu văduvele și situația lor arată și scurta istorioară de mai jos:

O văduvă a cumpărat dintr-un orășel apropiat o vacă, plata făcând-o în rate. La ultima rată s-a făcut și o chitanță, dar cu toată grija chitanța s-a pierdut. Vânzătorul, un om rău și lipsit de orice bun simț a cerut banii a doua oară. Ce să facă văduva? Chitanța nu mai putea să o arate spre justificare. Ea promise că va face tot ce-i va sta în putință. Omul a plecat. Văduva a început să se roage și rugăciunea ei a devenit un strigăt. Din cauză că a strigat către Dumnezeu, singurul ei Apărător, El a ajutat-o în necazul ei. într-o zi a venit iarăși vânzătorul, dar nu ca să ceară bani ci să o roage pe văduvă: „Lasă-mă să dorm liniștit, eu nu mai vreau nici un ban de la tine. De la un timp nu mai găsesc nici o liniște în timpul nopții. Lasă-mă în pace.” Văduva a avut prin aceasta răspunsul Domnului în situația ei. Adesea se repetă în Cuvântul lui Dumnezeu că El se îngrijește de văduve și orfani. Ei nu au nici un sprijin omenesc și adesea sunt subjugați și li se ia drepturile cuvenite. Ce mângâiere pentru o văduvă creștină de a ști că Dumnezeul ei lucrează în așa fel că situația ei devine situația Lui. Această lucrare nu vorbește oare inimilor noastre? Dacă Dumnezeu se preocupă de văduve și orfani, atunci și ceilalți credincioși pot să vină cu rugăciuni la El care e milostiv și bogat. O asemenea situație îi este plăcută lui Dumnezeu și de aceea cine vine cu credință va fi răsplătit de El însuși.

 

C. H. Mackintosh spunea: „A face cunoscut vreunui om nevoile noastre, direct sau indirect, înseamnă a ne depărta de viața care umblă prin credință; înseamnă în mod precis a dezonora pe Dumnezeu. Mai mult, este de fapt a-L trăda!”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, vin la Tine cu un simţământ copleşitor de uscăciune şi lipsă spirituală. însufleţeşte-mă, o, Doamne, pentru Numele Tău! Nu vreau să mă jelesc înaintea Ta, ci vreau să fiu umplut cu Duhul Tău.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!» EVREI 13,8

Acest adevăr enunţat în Sfânta Scriptură are un mesaj cu un impact foarte puternic. Este dovada de netăgăduit a faptului că lsus Hristos, al Cărui sânge a curs pe crucea de pe dealul Golgotei pentru iertarea păcatelor multora, nu Se schimbă niciodată. El este acelaşi ieri, azi şi o veşnicie întreagă, este şi rămâne pe veci biruitor asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului. Ezitările şi temerile noastre se nasc din faptul că nu putem stăpâni, nu putem birui puterile întunecate din jurul nostru. Copiii lui Dumnezeu nu au de luptat «împotriva cărnii şi sângelui, dimpotrivă căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti» (Efes. 6,12). Trebuie să fim însă deplin conştienţi că puterea biruitoare a Domnului nostru Isus Hristos este mereu de partea noastră. El este astăzi cum a fost de la începutul vremurilor — mai presus de ori ce duh străin care ne tulbură; El va rămâne aşa pentru veşnicie. Autoritatea Domnului Isus este absolută şi – în afară de Dumnezeu Tatăl — nimeni şi nimic nu se află deasupra Lui. Pentru cel care crede, nu există nici o putere a diavolului care l-ar putea înfrânge şi pe care Isus, prin jertfa Sa răscumpărătoare pe crucea Golgotei, să nu o fi biruit!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Pentru adevărul acesta care rămâne în noi, şi care va fi cu noi în veac. 2 Ioan 2

Odată ce obţine intrarea în inima omului, şi-i supune întreaga persoană, adevărul lui Dumnezeu nu poate fi alungat de nici o putere – omenească sau drăcească. Noi nu îl tratăm ca pe un oaspete, ci ca pe stăpânul casei. Aceasta este nevoia „creştinului; cine nu crede nu este creştin. Cei care simt puterea vitală a Evangheliei şi cunosc tăria Duhului Sfânt, care deschide, aplică şi sigilează Cuvântul Domnului, ar suporta mai degrabă să fie sfâşiaţi în bucăţi, decât să se despartă de Evanghelia mântuirii. Ce mulţime de îndurări se ascund în făgăduinţa că adevărul va fi cu noi pentru totdeauna, sprijinul nostru în viaţă, mângâierea în moarte, cântecul învierii, slava veşniciei. Acesta este privilegiul creştinului; fără el credinţa noastră nu ar valora mare lucru. Noi lepădăm unele adevăruri şi le lăsăm în urmă, fiindcă sunt nedezvoltate ca nişte lecţii pentru copii. Dar nu putem face la fel cu adevărul divin, fiindcă, deşi este dulce ca hrana copiilor, într-un alt sens este tare ca o mâncare pentru adulţi. Adevărul că suntem păcătoşi este dureros pentru că trebuie să ne umilească şi să ne facă mai atenţi. Cel mai binecuvântat adevăr, acela că oricine crede în Domnul Isus este mântuit, rămâne în noi, speranţa şi bucuria noastră. Experienţa, departe de a ne îndepărta de doctrinele harului, ne-a legat mai strâns de ele. Temelia şi motivele pentru a crede sunt acum mai puternice şi mai numeroase ca niciodată. Avem motive să credem că va fi la fel până în clipa în care moartea ne va duce în braţele Mântuitorului. Oriunde poate fi descoperită, această dragoste pentru adevăr ne face să ne exercităm propria dragoste. Un cerc strâmt nu poate cuprinde simpatiile noastre; părtăşia inimilor noastre trebuie să fie la fel de necuprinsă ca alegerea harului. În adevărurile pe care le primim se pot strecura multe erori. Să luptăm împotriva lor, dar să ne iubim fraţii pentru măsura de adevăr pe care o vedem în ei. Mai presus de orice, să iubim şi să răspândim noi înşine adevărul!

Seara

Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice de pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz care era din familia lui Elimelec. Rut 2:3

„S-a întâmplat”. Situaţia părea la voia întâmplării, dar era rezultatul direct al călăuzirii divine. Rut ieşise în câmp cu binecuvântarea soacrei ei, ca să facă o muncă umilă dar cinstită, sub binecuvântarea Dumnezeului soacrei ei, iar providenţa lui Dumnezeu a condus-o în fiecare pas. Ea nu avea habar că îşi va găsi soţul printre snopi, că el o va face proprietară a tuturor ogoarelor lui, şi că ea, o biată străină, va deveni una din strămoşii marelui Mesia. Dumnezeu este foarte bun cu toţi cei ce se încred în El, şi îi surprinde adesea cu binecuvântări neaşteptate. Noi nu ştim ce ni se va întâmpla mâine, dar ceva ne încurajează: nici un lucru bun nu ne va lipsi (vezi Psalmi 84:11). Norocul este alungat de credinţa creştinilor, fiindcă ei văd mâna lui Dumnezeu în toate. Evenimentele obişnuite de azi sau de mâine pot să aibă consecinţe foarte importante. O Doamne, poartă-te cu slujitorii Tăi aşa cum te-ai purtat cu Rut. Ce binecuvântare ar fi dacă, în timp ce păşim pe ogorul meditaţiei din seara aceasta, s-ar întâmpla să ajungem într-un loc în care viitorul nostru Soţ (vezi Rut 2:20) să ni se descopere! O Duh prea Sfânt, călăuzeşte-ne la El. Mai bine să adunăm spice de pe ogorul Lui decât să treierăm un hambar întreg de la alţii. O, să păşim pe urmele turmei Lui, care ne conduc spre păşunile verzi în care se află el! Lumea aceasta este obositoare atunci când Isus este departe. Ne-am simţi mai bine fără soare şi fără lună decât fără El. Totuşi, cât de frumoase devin toate lucrurile în slava prezenţei Lui! Sufletele noastre cunosc calităţile care locuiesc în Isus, şi nu pot fi mulţumite fără El. Vom aştepta în rugăciune în seara aceasta, până se va întâmpla şă ajungem într-un ogor care îi aparţine lui Isus, şi în care El ni se va arăta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Până acum n-aţi cerut nimic în Numele meu:cereţi, şi veţi căpăta,pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

(Ioan 16:24)

În timpul războiului civil din America, un om avea un fiu care s-a înrolat în armata Uniunii. Tatăl era bancher, şi cu toate că şi-a dat consimţământul pentru fiul său, parcă i se rupea inima să-l lase să plece.Odată ce fiul său a plecat, a devenit foarte interesat de situaţia soldaţilor, şi ori de câte ori vedea unul în uniformă, îl îndrăgea pe loc, gândindu-se la băiatul lui drag. Deseori, neglijându-şi afacerile, îşi petrecea timpul şi-şi cheltuia banii având grijă de soldaţii care se întorceau acasă invalizi. Prietenii lui s-au rugat de el să nu-şi neglijeze afacerile în felul acesta, petrecând atât de mult timp şi irosind atâta energie cu soldaţii. Aşa că s-a hotărât să renunţe la tot, ascultând de sfatul prietenilor lui. Însă, după ce a luat această decizie, un tânăr soldat de rând într-o uniformă decolorată şi uzată a păşit în bancă. Puteai să-ţi dai seama uşor după rănile de pe faţa şi mâinile lui că fusese într-un spital de campanie al armatei. Sărmanul tânăr se scotocea în buzunar căutând ceva, când l-a văzut bancherul. Înţelegând uşor scopul pentru care intrase acel tânăr în bancă, a spus soldatului: „Dragul meu, nu te pot ajuta astăzi. Sunt extrem de ocupat. Va trebui să mergi la cartierul general al armatei, unde ofiţerii vor avea grijă de tine”.Bietul soldat rănit stătea încă acolo, părând să nu fi înţeles bine ce i s-a spus. El a continuat să se scotocească prin buzunare şi în sfârşit a scos o bucată de hârtie murdară. A întins pagina plină de noroi înaintea bancherului, care a citit următoarele cuvinte scrise cu creionul:

 

Dragă tată,

Acesta este unul din prietenii mei, care a fost rănit în ultima bătălie şi vine la tine direct de la spital. Te rog, primeşte-l ca pe mine însumi.

Charlie

 

Toate hotărârile anterioare ale bancherului de a se ocupa numai de afacerile lui în loc să se ocupe de soldaţi s-au volatilizat repede. L-a luat pe tânăr cu el în magnifica lui casă şi i-a dat camera lui Charlie şi l-a pus la masă. L-a îngrijit până când hrana, odihna şi dragostea i-au redat sănătatea, şi apoi l-a trimis înapoi la locul lui de serviciu ca să-şi rişte din nou viaţa pentru steagul ţării.

Vei vedea acum ce voi face. Exod 6:1

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 40.1116; 41.110

Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punândul ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcândui să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).

Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nuşi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fărăndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Eclesiastul 3:1-12    

NEGUVERNAT DE TIMP

Toate lucrurile îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

Civilizaţia Maya din America Centrală a fost obsedată de timp. Încă de la începutul istoriei lor au început să studieze mişcarea planetelor. Curând au observat o corelaţie între ciclurile planetelor şi anotimpuri, şi au început să facă hărţi stelare. Preoţii interpretau descoperirile lor, şi au elaborat un calendar complicat, care era la fel de exact ca orice calendar care se foloseşte azi. Cu el erau capabili să calculeze date departe în trecut şi în viitor. Vremea pentru semănat, pentru strângerea recoltelor, pentru jertfe, era calculată minuţios şi respectată cu stricteţe.

Şi cultura noastră este dominată de timp. Ceasurile şi calendarele, agendele, ne obligă să mărşăluim în programe. Uneori o asemenea respectare a timpului este bună, ne ajută să-l folosim cu înţelepciune. Apostolul Pavel a spus că noi creştinii trebuie să răscumpărăm vremea (Efeseni 5:16). Pe de altă parte, Iacov ne atenţionează că nu trebuie să ne mândrim cu planurile noastre, din moment ce viata este atât de scurtă şi că Dumnezeu este la cârma ei (Iacov 4:13-17). Programele şi agendele zilnice trebuie să le formulăm având în mintea noastră scopuri biblice şi priorităţile bine clarificate. Şi acestea vor include şi timp de odihnă şi relaxare, pentru a ne bucura de viaţă. Lumea noastră cu vremea ei va trece. Şi atunci multe lucruri cu care am încercat să ne ocupăm zilele nu vor însemna nimic. Când vom sta în faţa lui Dumnezeu, vom putea oare spune că nu timpul a domnit peste noi ci noi am domnit peste el? D.C-E.

 

Munca ţi-ar fi bucurie

Dacă timpu-ai şti să ţi-l supui;

Dar dacă nu-l vei stăpâni,

Vei sluji ca robul lui.     C. Hess

Nu-ţi cheltui timpul pur şi simplu, investeşte-l

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Îmi vei face cunoscută cărarea vieții; fața Ta este belșug de bucurie, la dreapta Ta sunt desfătări pentru totdeauna. Psalmul 16.11

Aceasta este o viață trăită în lumina gloriei către care merge. Orice cărare are un sfârșit destinat. „Cărarea vieții” conduce în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și desfătare pentru totdeauna. Toată împotrivirea pe care Domnul Isus a întâmpinat-o a fost îndurată în lumina gloriei dinaintea Lui. „Care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu” (Evrei 12.2). Îndemnul pentru noi este: „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3).

Adesea noi cedăm în prezența împotrivirii și a insultei. Obosim sub presiunea vreunei încercări îndelungate, din cauza faptului că pierdem din vedere gloria de la sfârșitul drumului. În loc să îndurăm în liniște insultele și rușinea, adesea întoarcem rău pentru rău. Putem încerca să ne justificăm cuvintele rele și acțiunile pripite, însă testul suprem rămâne acesta: ar fi acționat Domnul Isus la fel cum am acționat noi; sau ar fi vorbit El la fel cum am vorbit noi? Să ne aducem aminte că harul prin care Domnul a umblat pe calea vieții este disponibil și pentru noi. Aflat în locul Său în glorie, El încă slujește ca Mare Preot al nostru, pentru a simpatiza cu noi și pentru a ne susține pe măsură ce căutăm să umblăm pe același drum pe care El l-a străbătut înaintea noastră.

Minunat a fost Domnul pe când umbla pe cărarea vieții și trăia în toată frumusețea Lui morală înaintea lui Dumnezeu! Viața Lui a fost una de dependență de mâna Tatălui, de încredere în inima Tatălui și de supunere față de voia Tatălui. Să căutăm și noi să trăim o viață călăuzită de sfatul Lui, care Îl are pe El ca singur Obiect! Aceasta este o viață de bucurie tainică, ce ne va conduce în final în prezența Domnului, unde este belșug de bucurie și unde sunt desfătări pentru totdeauna.

H Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.
Psalmul 119.105

O lumină în întuneric

John Wycliffe a muncit din greu timp de 15 ani, ca să pună Biblia în mâna poporului. Cum termina o porțiune din Biblie, era copiată cu mâna și răspândită în popor. Ca toată Biblia să fie copiată, se muncea zece luni. Așa de mare era interesul față de Biblie în vremea aceea! Dar o astfel de Biblie era foarte costisitoare, iar poporul de rând nu putea s-o aibă. Atunci Wycliffe a angajat o serie de preoți săraci și studenți la teologie, care mergeau prin sate și citeau oamenilor Evanghelia. Dumnezeu a dat posibilitatea, ca fiecare să caute să împărtășească Evanghelia altuia. Oamenii învățau texte întregi pe de rost. A rămas înscris pe paginile istoriei cum o tânără învățată, pe nume Alice Collins, a fost chemată la o întrunire să spună din memorie cele zece porunci și porțiuni din epistolele apostolului Pavel. În vremea aceea era o mare foame după Cuvântul lui Dumnezeu.

Wycliffe și-a isprăvit cu bine lucrarea. Anglia a primit pentru prima dată Biblia în limba poporului și aceasta a fost o mare binecuvântare pentru toată Europa. Vrăjmașul cel vechi – satan – a căutat prin agenții săi să-l aresteze pe Wycliffe. Dar Dumnezeu a vegheat asupra slujitorului Său și l-a chemat în patria cerească pe data de 31 decembrie 1384.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU TE TEME, DUMNEZEU ESTE CU TINE!

„Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” (Geneza 15:1)

     Când Dumnezeu aduce o situație nouă în viața ta sau îți cere să faci ceva ce nu ai mai făcut niciodată, vei experimenta incertitudine și teamă, și vei avea o mulțime de întrebări. Dumnezeu știe lucrul acesta; de aceea promisiunea pe care ți-o face este întotdeauna egală cu proiectul pe care ți-l dă. Imaginează-ți că îți vinzi casa și trebuie să-ți împachetezi toate lucrurile, să-ți pui familia în mașină și s-o pornești la drum fără să ai idee încotro te îndrepți. Ți se pare o nebunie?

Asta i-a cerut Dumnezeu lui Avraam să facă. Însă El i-a spus: „Nu te teme. Eu sunt scutul tău şi răsplata ta cea foarte mare.” Cuvântul „scut” înseamnă că Dumnezeu te va ocroti, iar cuvântul „răsplată” înseamnă că El Se va îngriji de tot ce ai nevoie.

Oare asta înseamnă și că nu vei experimenta teamă? Nu, ci că trebuie să te încrezi în El în ciuda temerilor tale! Dr. Bernard Vittone spunea: „Pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem capacitatea de a face deosebirea între teama negativă (asociată cu munca, stresul și tensiunea) și teama pozitivă, care este ceva natural și care reprezintă o componentă interesantă a lucrurilor noi pe care le încercăm.” Drept urmare, devenim și mai fricoși și evităm situațiile care ne creează teamă. Când se întâmplă lucrul acesta, dorința de a ne simți în siguranță ne face să ne blocăm într-o stare de neutralitate.

Încercarea de a evita riscul este precum încercarea de a evita să trăiești fără a depune niciun efort în acest sens. Dacă Avraam ar fi refuzat să-L asculte pe Dumnezeu din cauza fricii de necunoscut, ar fi pierdut „răsplata cea foarte mare”. Așadar, alungă-ți teama și cere binecuvântarea pe care ți-a promis-o Dumnezeu când vei ajunge de partea cealaltă. Nu te teme, Dumnezeu este cu tine!