Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Pericolul dispreţului

Ai milă de noi, Doamne, ai milă de noi că suntem sătui de dispreţ. Psalmul 123:3

Trebuie să ne ferim nu atât de mult de lucrurile care lovesc în credinţa noastră, cât de lucrurile care lovesc in caracterul nostru creştin. „… luaţi seama la duhul vostru, ca să nu vă purtaţi cu necredincioşie” (Maleahi 2:16. Bucureşti 2001). Atitudinea minţii are efecte uimitoare. Ea poate fi duşmanul care pătrunde direct în suflet şi ne îndepărtează gândurile de la Dumnezeu. Există anumite atitudini ale minţii în care nu îndrăznim să ne complăcem; dacă o facem totuşi, descoperim că ele ne-au îndepărtat de la credinţa în Dumnezeu si, până când nu ne întoarcem la o stare de spirit liniştită înaintea Domnului, credinţa noastră în El este egală cu zero şi suntem stăpâniţi doar de încrederea în carne si în ingenuitatea omenească.

Fereşte-te de „grijile lumii”, pentru că ele sunt lucrurile care produc o stare de spirit rea. Extraordinar ce putere enormă au lucrurile simple ca să ne distragă atenţia de la Dumnezeu. Refuză să te laşi năpădit de grijile vieţii.

Un alt lucru care ne îndepărtează de Dumnezeu este dorinţa de a ne apăra dreptatea. Sfantul Augustin se ruga: „O, Doamne, scapă-mă de această dorinţă de a arăta că am întotdeauna dreptate”. Această atitudine a minţii distruge credinţa în Dumnezeu „Trebuie să mă explic, trebuie să-i fac pe oameni să mă înţeleagă ” Domnul nostru n-a dat niciodată explicaţii: El a lăsat greşelile să se corecteze singure.

Când descoperim că oamenii nu înaintează spiritual şi lăsăm ca această descoperire să se transforme în critică, ne închidem propriul nostru drum spre Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă niciodată discernământ ca să îi criticam pe oameni, ci ca să mijlocim pentru ei.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Am căutat printre ei un om care să stea în mijlocul spărturii înaintea Mea…” EZECHIEL 22:30

Dumnezeu caută printre copiii Săi pe cineva care să stea în spărtură ca să mijlocească înaintea Lui pentru lume, pentru ca mila Lui divină să se manifeste faţă de sufletele pierdute. De aceea El caută oamneni predaţi şi doritori ca să slujească Domnului Isus. Pe astfel de oameni El îi trimite la alţii, aceasta fiind calea cea mai directă, căci „…cum răspunde în apă faţa la faţă, aşa răspunde inima omului, inimii omului.” Numai un păcătos iertatat poate să înţeleagă cum să se apropie de un păcătos pierdut şi să-i prezinte pe Acela în care el a găsit salvarea sufletului său, pacea şi fericirea. Domnul caută astăzi astfel de oameni, şi la drept vorbind, acolo unde ne găsim, unde ne-a aşezat El, este o breşă în mijlocul căreia El vrea să ne plaseze. Spărturile din zidurile cetăţilor de odinioară erau locurile cele mai vulnerabile, cele mai expuse vrăjmaşilor. Spărtura este mare, şi pericolul fiind mare, necesită mijlocitori care au înţeles natura puterilor spirituale cu care avem a face dar care cunosc şi puterea divină a tronului de har. Ei fac astfel apel la autoritatea infailibilă a Numelui care este mai presus de orice nume. Ei ştiu că Duhul Domnului este gata să intervină împotriva vrăjmaşului care-şi concentrează atenţia şi atacul tocmai la spărtură, silindu-se să facă spărtura tot mai mare.

Cu cât mai mare era făcută spărtura în zidul unei cetăţi, cu atât mai uşor era de cucerit. Când Domnul Isus privea Ierusalimul, a plâns din pricina lui. Astăzi, Dumnezeu are nevoie de mijlocitori ale căror inimi să plângă de mila oamenilor şi să-i aducă în legătură cu El prin Domnul Isus Hristos. Numai o inimă simţitoare şi plină de milă poate să fie de folos înt-o lucrare atât de mare. Un evanghelist, vorbind într-o biserică din New-York, a invitat, după predică, într-o cameră alăturată pe aceia care doreau mai multe lămuriri. O persoană din cei invitaţi, o tânără femeie, n-a vrut să meargă. Ea spunea că a auzit tot ce a vrut să audă. Evanghelistul, foarte înţelept, i-a spus: „Pot să mă rog pentru dumneata? După aceea poţi pleca.” In timp ce se ruga a fost atât de adânc mişcat de nevoia ei spirituală, încât vocea i-a fost înăbuşită de lacrimi. „M-am rugat,” i-a zis el, „acum poţi pleca.” Tânăra a răspuns: „Am să stau ca să-mi vorbeşti pentru că am văzut că simţi pentru mine.” Domnul S-a mirat pentru că nu era nici un mijlocitor.(Isaia 59:16)

El Se miră că mulţi din copii Lui se lasă acaparaţi de tot felul de lucruri şi avansează tot felul de scuze, când nevoia este atât de mare şi când adevărata mijlocire poate să meargă până la izvorul răului, putând să declanşeze prin mijlocirea lor intervenţia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Această lucrare de mijlocire îşi are însă o aplicaţie imediat necesară în familiile noastre şi în adunări. Câte spărturi, vai, a făcut vrăjmaşul în multe familii şi în multe adunări ale copiilor lui Dumnezeu, spărturi care poate dăinuiesc încă, din lipsa de mijlocitori.

Dumnezeu să ne dea astăzi viziunea clară a nevoii urgente de oameni devotaţi care să se aşeze în spărtură. Eşti tu gata? Sunt eu gata? Domnul aşteaptă ca să ne trimită. „Am căutat un om…” Domnul Isus a fost primul care a răspuns: „Iată-Mă, trimite-Mă…”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ci după cum Cel care va chemat este Sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră, căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”. 1 Petru 1:15-16.

Mulţi oameni evlavioşi se tem de cuvântul „sfânt”, deoarece ştiu prea bine că nu se poate să fii sfânt şi în acelaş timp să slujeşti păcatului.

Versetul 17 spune: „Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel care judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”. În urma unei conferinţe mi s-a clarificat diferenţa între frica de Dumnezeu care chinuie şi între cea care este sfântă. Omul necredincios se teme de Dumnezeu, dar este chinuit. Dar pentru omul născut din nou, frica de Dumnezeu înseamnă ceva plăcut, dulce. Avem respect faţă de Cuvântul Lui şi ştim că tot ceea ce a spus El, este cel mai bun şi ne temem ca să ne contrazicem cu El. Aceasta este o frică de Dumnezeu sfântă; şi aceştia au multe promisiuni şi nu duc lipsă de nimic. Precum se îndură un tată de copiii lui, tot astfel se îndură şi Domnul de aceia care se tem de El. Şi aceia care se tem de El au nevoie de îndurare.

Mulţi spun că, dacă cineva crede tot ceea ce este scris în Scriptură, atunci este un perfecţionist. Şi totuşi cred că au nevoie de îndurare în fiecare zi, că altfel nu pot să trăiască decât prin har. Dar cine ar putea altfel? Eu nu pot să trăiesc din fapte, dar din har trăiesc în fiecare zi şi din îndurarea Lui. Dacă citim Matei 25, observăm că până la urmă, oamenii nu vor fi judecaţi după credinţă, ci după fapte. De aceea nu poate un om să se bazeze pe har, aşa cum se gândeşte că ar fi mai bine; un credincios adevărat vrea să-I slujească lui Dumnezeu şi să-şi facă lucrarea în mod vrednic; din acest motiv s-a pocăit, s-a dăruit lui Dumnezeu şi este sfânt în umblarea sa.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta… Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus. Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.

Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta.” El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Eli era foarte bătrân și a auzit tot ce făceau fiii săi față de tot Israelul … Și lea zis: „Pentru ce faceți lucruri ca acestea? Pentru că aud de faptele voastre rele de la tot poporul acesta … voi faceți pe poporul Domnului să greșească … dacă un om păcătuieşte împotriva Domnului, cine se va ruga pentru el?” … Și Eli era de nouăzeci şi opt de ani şi ochii săi erau ficşi şi nu putea să vadă … Și el judecase pe Israel patruzeci de ani.   1 Samuel 2.2225; 4.15,18

Judecătorii lui Israel – Eli (2) – Ignorarea sfințeniei lui Dumnezeu

Istoria lui Eli este foarte solemnă. Ca judecător în Israel, el ar fi trebuit să fie „un slujitor al lui Dumnezeu, un răzbunător spre mânie, celui care face răul” (Romani 13.4). Ca mare preot, ar fi trebuit să fie preocupat cu sfințenia casei lui Dumnezeu. Ca tată, ar fi trebuit să acționeze împotriva nelegiuirii fiilor săi, nu doar săi mustre. În îndelunga Sa răbdare, Dumnezeu a așteptat mulți ani ca Eli să acționeze pentru sfințenia Sa. Însă, așa cum Duhul nu sa luptat cu omul pentru totdeauna în zilele lui Noe, a venit timpul ca judecata să cadă asupra casei lui Eli.

Slăbiciunea și falimentul lui Eli se manifestă în aceste capitole și în feluri mai greu de observat. El este văzut „șezând” în mai multe împrejurări, lucru pe care Dumnezeu nul prevăzuse, fiindcă „orice preot stă în picioare în fiecare zi” (Evrei 10.11); ochii lui se tulburaseră, încât aproape că nu mai vedea, și se spune despre el că era foarte bătrân și greu. Afară de grija lui pentru chivotul lui Dumnezeu, nu vedem că ar fi făcut ceva pentru ca acesta să nu fie luat pe câmpul de luptă.

Deși Eli, fără îndoială, Îl iubea pe Domnul, totuși acțiunile lui nu arătau aceasta. Scriptura nu amintește nimic despre slujirea lui față de Domnul, însă ne spune în trei rânduri că băiețelul Samuel, pe care el la crescut, „slujea Domnului înaintea lui Eli”. Să nu pierdem niciodată din vedere sfințenia lui Dumnezeu și săI slujim cu respect și cu teamă sfântă!E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ce puţină hrană am dat Cristosului care locuieşte în mine; o, Doamne, iartă-mă. Umple-mă cu sentimentul profund al iertării Tale nu numai ca să mă pot bucura de mântuirea Ta, dar şi să fiu umplut cu Duhul Tău pentru lucrarea de aici.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm, dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.» ROMANI 8,26

Dacă este adevărat că Duhul Sfânt Se roagă şi mijloceşte pentru noi, atunci problemele cu care ne confruntăm nu mai sunt ale noastre, ci ale lui Dumnezeu. Aşadar, dacă Duhul Său Sfânt Se poate ruga prin noi răspunsul la rugăciune este garantat. Haideţi să ne uităm în ziua de azi (şi în următoarele zile) la 6 aspecte ale rugăciunii.

Să fim gata să primim Duhul Sfânt

Această afirmaţie ne transmite ceea ce Dumnezeu doreşte să ne comunice. In consecinţă, trebuie să fim pregătiţi să primim Duhul Sfânt. Mulţi vor spune imediat că avem deja Duhul Său în inimă. Acest lucru este adevărat din momentul naşterii din nou: «nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt» (1 Cor. 12,3). Dar nu suntem plini, nu am experimentat încă ce înseamnă plinătatea Duhului Sfânt. De aceea trebuie să fim mereu pre-gătiţi să fim umpluţi cu Duhul Său, plinătate sfântă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi. în ce constă o asemenea pregătire? « Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri» (Fapte 1,14). Stăruinţa în rugăciune constituie baza şi premisa absolut necesară pentru a primi Duhul Sfânt. Să fii pregătit să primeşti Duhul Său în inima ta este primul pas important!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Părtăşie cu EL. 1 loan 1:6

Atunci când suntem uniţi cu Christos prin credinţă, suntem aduşi într-o completă părtăşie cu Cel în care am fost făcuţi una. Înteresele Sale şi ale noastre devin mutuale şi identice. Avem părtăşie cu Isus în dragostea Sa. Ce iubeşte El, iubim şi noi. El iubeşte sfinţii; şi noi îi iubim. El iubeşte păcătoşii; la fel facem şi noi. El iubeşte sărmana rasă de oameni care pier şi tânjesc să vadă deşerturile pământului transformate într-o grădină a Domnului; la fel dorim şi noi. Avem părtăşie cu El în dorinţele Sale. El doreşte slava Lui Dumnezeu; noi lucrăm pentru acelaşi scop. El doreşte ca sfinţii să fie acolo unde este El; şi noi ne dorim să fim cu El. El doreşte să izgonească păcatul; noi luptăm sub steagul Său. El doreşte ca Numele Tatălui Său să fie iubit şi adorat de toate creaturile Sale; noi ne rugăm zilnic: „vie împărăţia Ta. Facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ” (Matei 6:10). Avem părtăşie cu Christos în suferinţele Sale. Nu suntem ţintuiţi pe cruce, nici nu murim de moarte cruntă; dar, când El este prigonit, suntem prigoniţi şi noi. Este foarte bine să fii batjocorit de dragul Său, să fii dispreţuit fiindcă Îl urmezi pe Mântuitorul, să ai toată lumea împotriva ta. „Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său” (Matei 10:24). Pe măsura puterilor noastre, avem părtăşie cu El în lucrarea Lui, predicând adevărul în popor prin fapte de iubire. Mâncarea şi băutura noastră, ca şi a Lui, este „să fac voia Celui ce m-a trimis, şi să împlinesc lucrarea Lui” (loan 4:34). Avem părtăşie cu Isus şi în bucuriile Lui. Suntem fericiţi atunci când El este fericit, şi ne bucurăm de înălţarea Sa. Ai gustat vreodată această bucurie, credinciosule? Nu există nimic mai pur, şi nici o desfătare mai mare în cer decât să cunoşti bucuria lui Christos împlinită în noi, pentru ca bucuria noastră să fie deplină. Slava Lui ne aşteaptă să ne completăm părtăşia, fiindcă biserica Sa va sta cu El pe tron, ca mireasă iubită şi regină.

 

Seara

Suie-te pe un munte înalt. Isaia 40:9

Fiecare credincios trebuie să înseteze „după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu” (Psalmi 42:2), şi să dorească să urce pe dealurile Domnului, ca să-L vadă faţă în faţă. Nu trebuie să ne mulţumim să zăbovim în ceaţa din vale, atunci când ne aşteaptă culmea Taborului. Sufletul meu însetează să bea din cupa rezervată celor care ajung pe vârful muntelui, a căror frunţi sunt udate de roua cerului. Cât de proaspătă este roua munţilor, cât de curat este aerul de pe culme, cât de bogată este hrana celor care locuiesc pe înălţimi, a căror ferestre privesc spre Noul Ierusalim! Mulţi credincioşi sunt mulţumiţi să trăiască ca nişte mineri în minele de cărbune, care nu mai văd soarele. Ei mănâncă praf ca şerpii, când ar putea să guste din mâncarea îngerilor. Ei se mulţumesc să poarte hainele minerilor, când ar putea să se îmbrace în veşminte regale. Lacrimile le brăzdează faţa, şi ar putea să se ungă cu ulei ceresc. Sunt convins că mulţi credincioşi tânjesc în temniţă, când ar putea să se plimbe pe acoperişul palatului, şi să vadă „munţii aceia frumoşi şi Libanul” (Deuteronom 3:25). Ridică-te singur, credinciosule, din condiţia ta joasă! Leapădă lenea, letargia, răceala sau orice altceva se
interpune în dragostea ta nepătată şi pură pentru Christos, Mirele sufletului tău. Fă din El sursa, centrul şi circumferinţa întregului cerc de încântare a sufletului tău. Ce te face să rămâi în mină atunci când poţi sta pe tron? Nu trăi în valea sclaviei, atunci când ţi-a fost oferită libertatea muntelui. Nu te mulţumi cu realizările tale pipernicite, înaintează spre lucruri mai cereşti şi
mai sublime. Aspiră la o viaţă mai înaltă, mai nobilă şi mai plină. Înainte spre cer!

Mai aproape de Dumnezeu!

Când vei veni acasă la ai Tăi, o Doamne?

Te aşteptăm, Mântuitor iubit!

O, vino mai aproape, mai aproape

Binecuvântă-i pe toţi cei ce te-au primit.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ai făcut pe poporul Tău să treacă prin lucruri grele. (Psalmul 60:3)

Am fost întotdeauna fericit că psalmistul I-a spus lui Dumnezeu că anumite momente din viaţă sunt disperate sau dificile. Nu încape nici o îndoială asupra acestui lucru, există lucruri grele în viaţă.

În vara aceasta cineva mi-a dat câteva flori frumoase roz, şi când le-am luat, am întrebat: „Ce fel de flori sunt?” Prietenul meu a răspuns: „Sunt flori de stâncă. Ele cresc şi înfloresc numai pe stânci unde nu vezi deloc pământ”. Atunci m-am gândit la florile lui Dumnezeu care cresc în momente de disperare şi în locuri dificile, şi am simţit întrucâtva că El are o tandreţe deosebită pentru „florile Lui de stâncă”, o tandreţe pe care nu o are pentru crinii şi trandafirii Lui.

Margaret Bottome

Încercările vieţii sunt trimise ca să ne facă, nu ca să ne distrugă. Problemele financiare pot distruge afacerile unui om, dar îi formează caracterul. Şi o lovitură directă dată omului de afară poate fi cea mai mare binecuvântare posibilă pentru omul dinăuntru. Deci dacă Dumnezeu pune sau îngăduie ceva greu în viaţa noastră, putem fi siguri că adevăratul pericol sau adevărata problemă va fi ceea ce vom pierde dacă vom fugi sau ne vom răzvrăti împotriva acelui lucru.

Maltbie D. Babcock

 

Eroii sunt forjaţi pe nicovale fierbinţi cu durere,

Şi curajul superb vine numai prin testare.

Unele caractere se maturizează şi unele caractere înfloresc

Numai pe solul udat de sânge, unele suflete se dovedesc a fi mari

Numai în momente întunecate de moarte sau pieire.

 

Dumnezeu Îşi găseşte soldaţii cei mai buni pe muntele suferinţei.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1-29-45

După sinagoga din Capernaum, casa lui Andrei şi a lui Simon este cea care devine scena unei minuni a harului. Isus este întotdeauna gata ca, odată primit în casele noastre, să ne aducă eliberările Sale. Să procedăm şi noi precum ucenicii, spunăndu-I Lui tot ce ne frământă (v. 30).Îndată ce a fost vindecată, soacra lui Simon se grăbeşte să slujească pe Domnul şi pe Săi. Oare n-avea ea, în faţa ei, exemplul celei mai mari slujbe? Se lasă seara, însă, pentru un astfel de Rob, ziua încă nu se sfârşise. Îi sunt aduşi cei care aveau probleme cu sănătatea şi, neobosit, El le ia durerile şi îi vindecă. Care era secretul unei astfel de activităţi minunate? De unde scotea Domnul Isus putere mereu proaspătă? Versetul 35 ne învaţă că din comuniunea cu Dumnezeul Său. Observaţi în ce fel îşi începea ziua acest Om desăvârşit (comp. cu Isaia 50.4 sf). Când este însă informat de popularitatea pe care o avea, El părăseşte mulţimile curioase să vadă doar minuni şi pleacă să predice Evanghelia în altă parte.

Domnul Isus vindecă apoi un lepros, căruia îi spune cu exactitate în ce fel trebuie să-şi dea mărturia, o mărturie după Cuvânt (v. 44; Levitic 14). Din nefericire însă, omul acţionează după propriile sale gânduri, iar aceasta în detrimentul lucrării lui Dumnezeu în această cetate.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Luca 15:11-32

BINECUVÂNTĂRI DE CARE NU NE DĂM SEAMA

Fiule, i-a zis tatăl, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău. Luca 15:31

Când Helen Keller avea doi ani, o boală nemiloasă a făcut-o să rămână surdă, mută şi oarbă. Drept rezultat, ea a fost întru totul inconştientă de dragostea mamei sale în toţi anii formării ei. Mama sa stătea lângă patul ei, şi spunea: „O, Helen, cât de mult te iubeşte mămica ta! Cât de mult ar vrea să-ţi spună despre dragostea ei! Dar ea nu te poate face să înţelegi. Ochii tăi sunt închişi, şi urechile îţi sunt înfundate”.

Cât de trist este să vezi oameni care nu sunt capabili să-şi dea seama de binecuvântările lor! Dar ce tragedie mai mare este atunci când considerăm binecuvântările ca pe ceva meritat. Acelaşi lucru l-a făcut fratele mai mare din istoria fiului risipitor. El nu s-a bucurat de reîntoarcerea fratelui său mai mic, şi a trecut cu vederea tratamentul bun pe care el l-a avut până atunci. Tatăl i-a reamintit: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău”. Părtăşia permanentă cu tatăl său plin de dragoste era a lui, dar el o luase ca pe ceva ce i se cuvenea, de drept.

Fiecare creştin este bogat din punct de vedere spiritual. Am fost justificaţi prin credinţă (Romani 5:1). Suntem copii ai Lui Dumnezeu, moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8:16, 17). Suntem cetăţeni ai cerului (Filipeni 3:20). Duhul Sfânt locuieşte în noi (1Corinteni 6:19). Am fost strămutaţi din împărăţia întunericului în împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu (Coloseni 1:13). Ba mai mult, Tatăl nostru Cel ceresc are mult mai multe lucruri minunate pregătite pentru noi (1 Corinteni 2:9).

Să nu lăsăm ca aceste binecuvântări să ne scape din vedere şi să le luăm ca pe un merit, ca pe un drept.     H.V.L.

Ajută-mi, Doamne, să nu uit de preţul greu

Ce Isus plăti pentru păcatul meuj

Şi fie binecuvântările de sus

Să ne ţină în iubirea lui Isus. D.J.D.

Îţi sporeşti bucuria atunci când îţi numeri binecuvântările.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iată însă scrierea care a fost scrisă: Mene – DUMNEZEU ţi-a numărat zilele domniei, şi i-a pus capăt. Techel – înseamnă că ai fost cântărit în cumpănă şi ai fost găsit uşor. Peres – înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor. Dan. 5,26-28.

Aceasta a fost inscripţia de la palatul regal din Babilon pe care Belşaţar a primit-o când s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu şi nu s-a smerit. Scrierea era de la Dumnezeu şi Tălmăcirea pentru împotrivitorul Lui Dumnezeu arăta judecată şi decădere. Belşaţar a primit multă lumină de la Dumnezeu şi de aceea era mai mult răspunzător şi mai vinovat. Măreţele relevaţii ale Lui Dumnezeu în domnia lui Nebucadneţar nu-i erau ascunse; dacă vrem să amintim de acel vis al împăratului, la păzirea celor trei tova- răşi a lui Daniel, la smerenia împăratului şi la reînălţarea lui Nebucadneţar.

Atunci a mărturisit împăratul: „Acum eu, Nebucadneţar, laud şi slăvesc pe împăratul cerurilor căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate să smerească.” Cu toate acestea duhul lui Belşaţar s-a înălţat, Domnul împietrindu-i inima.Dacă tu nu eşti mântuit şi azi Dumnezeu cumpăneşte viaţa ta ce ar putea să-ţi recunoască din lucrările tale? Tu nu poţi să-i dai nimic, decât o inimă răutăcioasă şi multe, multe păcate. Dar harul Lui Dumnezeu nu a lipsit niciodată Tu trebuia să te pocăieşti, să te recunoşti, dar tu ţi-ai împietrit inima şi nu te-ai abătut de la rău. Dacă mai persişti în această situaţie, atunci te va judeca versetul de astăzi. Această întâmplare să-ţi fie o avertizare. POCĂIEŞTE-TE! ca nu cumva să auzi din partea judecătorului cuvintele: „Mene techel.”

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se
şteargă păcatele…” (F. Ap. 3.19).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Când Te-au văzut apele, Dumnezeule, când Te-au văzut apele, s-au cutremurat, și adâncurile s-au mișcat.

Psalmul 77.16

Taifunul din Hong Kong

Cel mai distructiv taifun a fost înregistrat la începutul secolului al XX-lea. Dezastrul a lovit Hong Kong-ul în anul 1906. Rafalele de vânt au avut viteze de până la 200 km/oră și nu mai puțin de 10.000 oameni au murit în timpul furtunii. La astfel de vești, oamenii ar trebui să-și pună cu seriozitate întrebarea: „De ce?”. Întrebarea este justificată și ea ne poate ajuta să găsim un răspuns bun. Omul se poate decide să lupte cu încăpățânare împotriva greutăților, dar cel mai înțelept lucru este să se gândească ce vrea Dumnezeu să-i spună prin împrejurarea în care se află. Marele adevăr, în orice situație ne găsim, este că Dumnezeu vrea să ne vorbească! Dumnezeu a încercat de multe ori să ne vorbească, însă, atât timp cât totul a mers bine, nu am ascultat. Dumnezeu știe că numai prin încercări grele poate să ne atragă atenția. Să nu gândim însă că numai anumitor popoare trebuie să le vorbească Dumnezeu. Cu toate că trăim într-o țară creștină, vedem că majoritatea oamenilor se comportă ca și cum n-ar exista Dumnezeu. Formalismul ne înconjoară pretutindeni, abdicarea de la valorile spirituale și morale ale credinței creștine se întâlnește la tot pasul. Într-o astfel de stare nu trebuie să întrebăm „de ce?”, ci să ne îndreptăm fața spre Dumnezeu pentru a-i cunoaște voia Sa, cu dorința de a o pune în practica vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU EXISTA ÎNLOCUITOR!

„Vistierii ascunse, bogății îngropate” (Isaia 45:3)

Când suntem stresați – si cine nu este în zilele noastre? – prima noastră reacție este de a consulta ultima carte sau DVD apărut despre „cum să…”, sau să ne întâlnim cu prieteni creștini. Reimar Schultze observă: „în cel mai bun caz primim o frântură din ceea ce căutăm. Timpul petrecut vorbind despre Dumnezeu nu ține loc timpului petrecut cu Dumnezeu. Uită-te la biserica ta si spune-mi dacă in toate cărțile religioase, CD-urile și programele, există ceva care să ajungă la nivelul lui Enoh, Avraam, Moise și Noe. Însuși Dumnezeu a fost și întotdeauna va fi cea mai mare sursă de informații, inspirație, transformare si părtășie. Isaac medita pe câmp când „și-a ridicat ochii, și a văzut. ..” ( Geneza 24:63). Când suntem singuri cu Dumnezeu, primim lumină … în clipele noastre de liniște El pune înaintea noastră bogății spirituale… ascunse omului grăbit.

Biblia spune: „După ce a dat drumul noroadelor, (Isus) S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte (Matei 14:23) Mulți dintre cei care au venit sa-L vadă pe Domnul Isus au călătorit timp de câteva zile și totuși El i-a îndepărtat ca să se poată ruga. Ca să fii singur cu Dumnezeu trebuie să lași deoparte: rude; prieteni; programe; oportunități și opiniile altor oameni. Așa a făcut Domnul Isus. Mulți s-au simțit jigniți dar El nu s-a lăsat influențat de presiunea oamenilor. Isus a ascultat doar de vocea Tatălui. Poți să devii sclavul oamenilor sau poți trăi după voia lui Dumnezeu. Nu poți să le faci pe amândouă. Dacă alegi a doua variantă, din ființa ta va curge un izvor de apă vie și vei primi putere alături de Dumnezeu. El îți va descoperi „vistierii ascunse, bogății îngropate”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Lucrurile mărunte şi lucrurile profunde

Deci, fie că mănânci, fie că bei, fie că faceţi altceva, să faceţi totul spre gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31.

Fereşte-te să crezi că aspectele mărunte ale vieţii nu sunt cuprinse în planul lui Dumnezeu; ele sunt rânduite de Dumnezeu la fel de mult ca şi lucrurile profunde ale vieţii. Dacă refuzi să te ocupi de lucrurile mărunte, nu faci asta din devotament faţă de Dumnezeu, ci din dorinţa de a-i impresiona pe ceilalţi oameni cu faptul că nu te ocupi cu lucruri mărunte; acesta este un semn sigur că suferi de mândrie spirituală. Fereşte-te să laşi să apară în tine dispreţul faţă de ceilalţi, el apare întotdeauna pe această linie şi te face să umbli ca un reproş ambulant la adresa altora, deoarece ei se ocupă de lucruri mărunte, dar tu nu. Nu poza drept o persoană profundă; Dumnezeu a ales să devină un copilaş.

A te ocupa de lucruri mărunte nu este un semn că eşti rău şi nici nu e un semn că viaţa ta nu este profundă: nici oceanul nu este adânc la ţărm. Satisfacţiile mărunte ale vieţii, precum a mânca şi a bea, a se plimba şi a povesti, sunt toate lăsate de Dumnezeu. Aceste lucruri au existat şi în viaţa Domnului nostru. El le-a făcut ca Fiu al lui Dumnezeu şi a spus că „ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său”.

Siguranţa noastră stă în lucrurile mărunte ale vieţii. Trebuie să trăim lucrurile mărunte ale vieţii obişnuite într-un mod obişnuit. Apoi, când Dumnezeu ne trece prin lucruri mai adânci, acestea sunt separate de grijile mărunte. Nu arăta niciodată altcuiva lucrurile profunde decât lui Dumnezeu. Suntem atât de îngrozitor de serioşi, ne interesează cu atâta disperare propriul nostru caracter şi reputaţia noastră, încât refuzăm să ne comportăm ca nişte creştini în lucrurile mărunte ale vieţii.

Hotărăşte-te să nu iei pe nimeni altcineva în serios decât pe Dumnezeu. Atunci vei descoperi că prima persoană cu care trebuie să fii cât se poate de sever, pentru că este cel mai mare impostor întâlnit vreodată, eşti tu însuţi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Domnul este bun cu cine se aşteaptă la El.”

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3:25

Cel fără ajutor trebuie să aştepte. Cel răbdător, aşteaptă. Dar ce greu este pentru cel nerăbdător şi pentru cel tare ca să aştepte! Să aştepţi pentru mântuirea unui suflet când inima îţi este zdrobită în aşteptare; să aştepţi consacrarea unei vieţi în ogorul lui Dumnezeu când vezi că lumea înlătură ca un gunoi ce este de preţ; să aştepţi pe Dumnezeu să intervină şi să vezi ravagiile pe care le face Satan în timp ce tu aştepţi; astfel de aşteptări cer o mare credinţă. Şi totuşi credinţa care aşteaptă va vedea cu siguranţă, slava lui Dumnezeu care va veni peste acela care aşteaptă. Ai plecat într-o lungă şi obositoare călătorie cu trenul. Ai călătorit prin praf şi căldură. La miezul nopţii te-ai trezit de încetineala trenului. O ciocnitură, o zdruncinătură, un scârţâit şi apoi trenul se opreşte. Aştepţi şi aştepţi. Străpungi cu privirea în întuneric cu fruntea lipită de geam. Cinci, zece, douăzeci de minute trec greu. Totuşi e linişte, nu se mişcă nimic. Te întorci obosit şi plictisit în compartiment. Te întrebi când se va sfârşi aşteptarea obositoare. Deodată se aude un sunet în depărtare. Şuieratul şi zdrăngănitul se apropie; apoi o goană, un uruit şi locomotiva ca un monstru şi cu coada ei de vagoane se năpusteşte pe lângă tine într-o clipă şi este înghiţită în întunericul care o înconjoară. Ai aşteptat mult. Acum poţi vedea care a fost cauza aşteptării. Poţi să-ţi imaginezi teribila moarte care te-ar fi aşteptat dacă trenul în care erai ar fi plecat. Poţi vedea motivul înţelept care te-a ţinut în aşteptare pe şină. Era un tren care trebuia să treacă şi singurul lucru sigur de făcut era să aştepţi cu răbdare. Dacă ai fi plecat, ar fi fost moarte şi rămăşiţele unei ciocniri înfiorătoare.

Îţi dă inima ghes să faci ceva? Eşti nerăbdător pentru slujire şi totuşi împiedicat din toate părţile? Îţi este orizontul vieţii atât de îngust din pricina împrejurărilor care au devenit aproape de nesuportat? Totuşi, timpul de aşteptare al lui Dumnezeu este cel mai bun pentru tine acum. Aşteaptă şi vei vedea bariera ridicându-se. Aşteaptă şi vei vedea cum împrejurările se schimbă. Aşteaptă şi vei vedea cum Dumnezeu lucrează peste aşteptările şi dorinţele tale. Aşteaptă şi vei vedea „cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce aşteaptă totul de la El (Isaia. 64:4). „Bine este să aştepţi în tăcerea ajutorul Domnului. (Plâng. Ier. 3:26)

Când inimile noastre realizează ce este Dumnezeu, şi ce este El pentru noi, avem odihnă. Este odihnă cerească; când căutăm odihna în pustiu, uităm Canaanul.

Dacă un credincios are încă încredere în el însuşi, va fi greu să-l convingi de neputinţa lui şi de nevoia de a se încrede în Dumnezeu.El va găsi rezolvarea problemelor când va fi învăţat să spună: „Trebuie să rămân liniştit căci eu nu pot face nimic.” J.N.D.

„Dacă nu ştii ce să faci, nu fă nimic; dacă nu vezi clar soluţia, este mai bine să stai liniştit şi să nu faci nici o mişcare, asteptând călăuzirea de sus.” C.H.M.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el”. 1 Ioan 4:16.b.

Au mai fost oameni care au crezut în Dumnezeu. Nu suntem noi primii. De aceea vreau să le urmăm exemplul acelora care au ţinut sus steagul biruinţei şi care au crezut până la capăt, şi nu exemplul acelora care spun: „Când vin greutăţi voi nu puteţi trece prin ele, deoarece credinţa voastră este ca şi un foc de paie”. Aceştia mai spun: „Noi suntem carne şi trebuie să păcătuim mereu”. Dar noi vrem să vorbim de Păstorul nostru cel bun şi să vestim faptele Lui. Dacă nu vom deveni astfel fericiţi, atunci nu ne poate ajuta nimic altceva. În aceasta constă propăşirea că noi, ne lăudăm cu faptele Lui şi nu suntem îndoielnici. El este acelaşi, ieri şi azi şi în veci.

Este bine ca inima să fie întărită prin har. Noi ne putem baza pe dragostea şi îndurarea Lui şi putem primi răbdarea Lui, ca şi un lucru pentru mântuirea noastră. Este scris: Dumnezeu este dragoste. Dragostea nu se gândeşte la rău. Dragostea este îndelung răbdătoare. Şi dacă nu ne ia în socoteală păcatele noastre, spuneţi-mi pentru ce ar mai putea fi supărat pe noi. Dragostea este îndelung răbdătoare şi plină de bunătate, deci Dumnezeu nu are intenţii duşmănoase faţă de noi.

Dragostea nu se poartă necuviincios, nu se bucură de nelegiuire, crede totul, nădăjduieşte totul. Crede că ne va conduce până la ţintă, fiind plin de răbdare faţă de noi până când se sfarmă tot ceea ce se opune în noi voinţei Duhului lui Dumnezeu. Căci El curăţă copiii Săi, asemenea aurarului care curăţă aurul şi argintul. În astfel de împrejurări Îi spunem: Tată, Tu ştii mai bine de ce am nevoie, de aceea ţine-mă aproape de Tine ca să nu mă gândesc să fug din şcoala Ta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, – zice Domnul – se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa. Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt”, „ele nu se mai găsesc”. Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Deja voi sunteți curaţi, datorită Cuvântului pe care vi lam spus. Ioan 15.3

Acesta este punctul de început al relației noastre cu Hristos: Cuvântul Său ne face curați. El nu vorbește despre sângele Său aici; acel sânge prețios nea curățit de păcatele noastre, de toate lucrurile rele pe care leam făcut, însă Cuvântul Său nea curățit de ceea ce eram. „Vați curățit sufletele prin ascultarea de adevăr” (1 Petru 1.22). Cuvântul Său a lucrat în sufletele noastre cu o putere curățitoare și dătătoare de viață; am fost născuți din nou prin el și curățiți de orice nădejde falsă, pentru a afla totul în Hristos.

Petru este un exemplu cu privire la aceasta, prin răspunsul său la întrebarea Domnului: „Și voi vreți să plecați?”. El a răspuns: „La cine să ne ducem, Doamne? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6.68,69). Poate că el nu a înțeles, la acel moment, deplina importanță a cuvintelor sale, căci ele reprezintă mărturisirea deplină a credinței creștine. Ele semnifică faptul că templul și rânduielile lui nu mai semnificau nimic pentru ei; că preoții și jertfele lor nu mai reprezentau vreo atracție pentru ei; că întregul ritual al acelei religii în care speraseră că vor găsi viața fusese judecat de ei ca nefiind de niciun folos. Aceste cuvinte înseamnă că ucenicii renunțaseră la eforturile lor proprii de a dobândi viața și dreptatea, pentru a găsi totul în Hristos. El singur avea cuvintele vieții eterne; în El erau concentrate nădejdile lor; pe El se baza credința lor; El era Dătătorul vieții, Fiul Dumnezeului viu.

Cuvântul Domnului venise la ucenicii Săi ca lumină, descoperind inutilitatea a tot ceea ce existase înainte și, curățindui, ia condus către Hristos Însuși. Despre unii ca aceștia, Domnul a putut spune: „Voi sunteți curați, datorită Cuvântului pe care vi lam spus”. Dumnezeu să ne dea harul ca mărturisirea lui Petru să fie și a noastră! J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, fă să fiu astăzi pe deplin absorbit în Tine – aşa devieri, aşa împrăştieri am. Vreau să mă întorc acasă la Tine, să trăiesc din nou viaţa de dependenţă totală de Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi sub Lege.» GALATENI 5,18

De ce durează oare atât de mult la unii copii ai lui Dumnezeu până când Duhul Sfânt preia controlul în totalitate în viaţa lor? În politică există o situaţie care ne ajuta să înţelegem mai bine acest lucru. Unele guverne nu sunt calificate să ia decizii de interes naţional, deoarece nu au susţinere majoritară în parlament. În vieţile unora dintre copiii lui Dumnezeu nu se ajunge niciodată la o preluare totală a puterii din partea Duhului Sfânt pentru că în inimile lor nu există o atitudine de predare necondiţionată. Dezechilibrul interior apare de fiecare dată când păcate ca mândria, invidia, auto-justificarea, bârfa sau alte patimi întunecate din inima noastră încearcă continuu să preia controlul. Duhul Sfânt nu acţionează însă ca un dictator. Vrea într-adevăr să ne conducă, dar dacă avem îndoieli, Se retrage. Când Duhul Sfânt nu poate stăpâni total inima unui copil al lui Dumnezeu, acest lucru are atât repercusiuni lăuntrice, cât şi exterioare. Astfel viaţa de credinţă devine o zbatere continuă; acest lucru se poate observa din păcate la mulţi dintre copiii Săi. Urmarea lui Isus devine o povară, fiind exact opusul a ceea ce vrea Dumnezeu să ne dăruiască. Dacă însă Duhul Lui ne conduce, nu există constrângere în umblarea cu Isus, ci o pace şi o încredere binecuvântată.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Israel a slujit pentru o femeie, şi pentru o femeie a păzit turmele. Osea 12:12

În timp ce muncea pentru Laban, Iacov şi-a descris truda în felul următor: „iată, am stat la tine douăzeci de ani… Nu ţi-am adus acasă vite sfâşiate de fiare; eu însumi te-am despăgubit pentru ele; îmi cereai înapoi ce mi se fura ziua, sau ce mi se fura noaptea. Ziua mă topeam de căldură, iar noaptea mă prăpădeam de frig, şi-mi fugea somnul de pe ochi” (Genesa 31:38-39). Chiar mai chinuitoare decât aceasta a fost viaţa Mântuitorului. El şi-a vegheat turma până la ultima suflare – „n-am pierdut pe nici unul din aceia pe care Mi i-ai dat” (loan 18:9). Părul îi era ud de rouă, şi peste capul lui cădea roua nopţii. Somnul fugea de El, fiindcă se ruga toată noaptea, mijlocind pentru poporul Său. Într-o noapte trebuia să se roage pentru Petru; în altă noapte trebuia să mijlocească în lacrimi. Nici un păstor care stă sub cerul rece, privind la stele, nu ar putea să se plângă de asprimea muncii lui aşa cum s-ar putea plânge Isus Christos, dacă ar alege să facă asta, din cauza dificultăţilor pe care Le-a avut ca să-Şi câştige soţia.

 

Munţii de negură şi aerul de gheaţă

Sunt martori la durerea rugii Sale;

Pustia i-a adus ispita în faţă,

Dar şi victoria în crunta încercare.

 

Este bine să zăbovim asupra faptului că Laban a cerut toate oile din mâna lui Iacov. Dacă erau atacate sau sfâşiate de fiare, Iacov trebuia să le facă bune; dacă unele mureau, el trebuia să le ferească de boală pe celelalte. Nu a fost truda Lui Isus pentru biserica Sa truda unui Păstor care trebuia să aducă fiecare oaie în siguranţă, în mâinile Celui care I-a încredinţat-o? Priveşte-l pe Iacov cel chinuit, şi vei vedea în el o reprezentare a Celui despre care citim „El îşi va paşte turma ca un păstor” (Isaia 40:11).

Seara

Puterea învierii Lui. Filipeni 3:10

Doctrina unui Mântuitor înviat este extrem de preţioasă, învierea este piatra de temelie a clădirii creştinismului. Este cheia de boltă a podului mântuirii noastre. Ne-ar trebui un volum ca să descriem toate izvoarele de apă vie care curg dintr-o singură sursă sacră, învierea dragului nostru Domn şi Mântuitor Isus Christos. Totuşi, să ştii că El a înviat, şi să ai părtăşie cu El în învierea Lui, comunicând cu Mântuitorul înviat printr-o viaţă înviată, văzându-L cum iese din mormânt părăsind noi înşine mormântul asemănării cu lumea, este încă şi mai preţios. Doctrina este baza experienţei; dar, aşa cum floarea este mai frumoasă decât rădăcina, experienţa părtăşiei cu Mântuitorul înviat este mai frumoasă decât doctrina însăşi. Vreau să crezi că, Christos a învins moartea într-un asemenea fel încât să poţi cânta învierea Lui, şi să extragi toată mângâierea pe care o pot extrage din acest fapt sigur şi mărturisit. Totuşi, te implor să nu te mulţumeşti numai cu faptele. Deşi nu-L poţi vedea aşa cum L-au văzut ucenicii, doreşte-ţi să-L vezi pe Isus Christos prin ochii credinţei. Deşi nu-L poţi „ţinea” (loan 20:17) cum L-a ţinut Maria Magdalena, poate că ai privilegiul să vorbeşti cu El, şi să ştii că El a înviat, şi tu vei fi de asemenea înviat la „o viaţă nouă” (Romani 6:4). Să-L cunoşti pe Mântuitorul care ţi-a răstignit păcatele este un grad foarte înalt de cunoaştere. Totuşi, să-L cunosc pe Mântuitorul înviat care m-a îndrepăţit, şi să realizez că El m-a trezit la o viaţă nouă, fiindcă El îmi garantează că voi fi o creaţie nouă prin însăşi viaţa Sa nouă, este o experienţă nobilă. În afară de ea, nimic altceva nu trebuie să ne mulţumească. Fie ca şi tu să-L „cunoşti pe El, şi puterea învierii Lui.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Credeţi că pot face lucrul acesta? (Matei 9:28)

Dumnezeu Se ocupă cu lucruri imposibile. Nu este niciodată prea târziu pentru El să facă aceasta, atât timp cât ceea ce este imposibil este adus la El cu credinţă deplină de persoana a cărei viaţă şi împrejurări ar fi influenţate dacă Dumnezeu va fi glorificat. Dacă am experimentat răzvrătirea, necredinţa, păcatul şi ruina în viaţa noastră, nu este niciodată prea târziu pentru Dumnezeu să Se ocupe cu succes de aceste lucruri tragice, dacă ele sunt aduse la El cu predare şi încredere deplină.S-a spus deseori, şi pe bună dreptate, că creştinismul este singura religie care poate să se ocupe de trecutul unei persoane. „Vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25) zice Domnul, şi putem să ne încredem în El că o va face fără rezerve. El face aceasta nu pentru ceea ce suntem noi, ci pentru cine este El. Dumnezeu iartă şi vindecă şi reface, pentru că El este „Dumnezeul oricărui har” (1 Petru 5:10). Să-L lăudăm şi să ne încredem în El.

din Vremurile Şcolii duminicale

Nimic nu este prea greu pentru Isus

    Nici un om nu poate să lucreze ca El.

 

Avem un Dumnezeu care-Şi găseşte plăcerea în imposibilităţi şi care întreabă: „Este ceva prea greu pentru Mine?” (Ier. 32:27, KJV).

Andrew Murray

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 1.14-28

Odată apărut Domnul Isus, prin chiar acest fapt, slujba lui Ioan Botezătorul se află la sfârşitul ei.

Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat; împăratul în persoană Se află în mijlocul poporului. Şi El face o proclamaţie care se rezumă prin două porunci, întotdeauna actuale: „Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (v. 15). Domnul citeşte în inima fiecăruia răspunsul pe care îl dăm la această invitaţie urgentă. Celor care L-au ascultat şi L-au primit, El le adresează apoi, personal, o altă chemare, de a-L urma slujindu-L. „Veniţi după Mine” (v. 17), le spune El celor patru ucenici cărora le cunoştea înclinaţia interioară. Şi imediat aceştia îl urmează. Ei vor avea privilegiul de a-L însoţi pe Isus pe tot parcursul slujbei Sale, de a fi martorii Săi la tot ce vor fi văzut şi auzit (1 Ioan 1.1…) şi de a fi ucenicii Săi, învăţaţi de El (Matei 11.29). Este condiţia pentru a deveni, mai târziu, apostolii Săi, altfel spus, trimişii Săi (Ioan 20.21) pentru a predica evanghelia în lume.

La Capernaum, Isus vindecă un om stăpânit de un duh necurat care se afla chiar în sinagogă, ca o caracteristică a stării de adânc faliment în care era căzut atunci Israelul. Încă de la începutul slujbei Domnului, puterea Lui este „la cuţite” cu cea a lui Satan, care acţionează atât asupra trupurilor, cât şi asupra sufletelor (despre care atât de puţini sunt conştienţi).

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 29    

O PROMISIUNE DUBLĂ

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează Pe poporul Său cu pace. Psalmul 29:11

Psalmul 29 a fost numit „psalmul furtunos”. El descrie ape vijelioase, bubuitul tunetului, trosnetele flăcărilor de foc, şi căderea marilor cedri ai Libanului. Apoi vine versetul 11. Este ca un curcubeu în nori, o linişte după o furtună – aducâ    nd pace şi tărie oamenilor lui Dumnezeu. Adevărul lui poate deveni o realitate în marile crize ale vieţii.

În 1555, Nicholas Ridley a fost ars pe rug din pricina că-L mărturisise pe Cristos. În noaptea de dinaintea execuţiei, fratele lui s-a oferit să stea cu el în celula închisorii pentru a-i fi alături şi a-l mângâia. Nicholas l-a refuzat spunând că vrea să se culce şi să doarmă liniştit aşa cum a făcut-o întreaga viaţă. Deoarece cunoştea pacea lui Dumnezu, el s-a putut odihni în puterea mâinilor veşnice ale Domnului pentru purtarea Lui de grijă. Şi noi putem face la fel! Dumnezeu ne dă putere în acele vremuri când suntem slabi şi fricoşi. El ne-o dă în fiecare zi şi în orice dificultate. Dumnezeu ne dă şi pace care ne păzeşte uşa inimii în mijlocul marilor prăpăduri şi încercări. Aşa cum a spus Pavel în Filipeni 4:7, ea este pacea care întrece orice pricepere.

Eşti în dificultăţi – divorţ, pierderea cuiva drag, o criză de natură fizică sau psihică? încredinţeaz-o în mâna Domnului. Vei avea multe zile de încercare, dar El îţi va da putere să-ţi continui drumul şi pace pentru a-ţi mângâia sufletul. Cere-I această promisiune dublă din Psalmul 29:11, pentru a fi a ta.     P.R.V.

Cristos ne-a promis putere şi pace

Când cârma o laşi în mâna-I divină.

El poate din marea furtunii tenace,

Să facă oglindă de pace senină.     D.J.D.

Secretul păcii este să-I dai toate îngrijorările tale lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Dacă DUMNEZEU este pentru noi, cine va Fi Împotriva noastră? Rom. 8,31.

Este necesar să ne gândim la puterea care e pentru noi, cât şi la puterile care sunt împotriva noastră. Dacă nu cunosc puterea care e pentru mine atunci sunt neliniştit; în loc s-o folosesc în toate împrejurările, sunt într-o continuă luptă individuală. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră, atunci nici cea mai aspră împotrivire nu mă poate clinti. Eu trebuie să fiu învăţat că Dumnezeu este în TOATE chiar şi PESTE lucrurile care mă preocupă sunt cel fără putere să rezist împotrivirilor unei lumi plină de ură şi să fiu liniştit aşa cum El mă călăuzeşte, căci numai aşa este bine. Cu cât cunosc mai bine şi mai mult puterea împotrivirii, natura şi ţinta ei cu atât voi fi mai bine pregătit la atacurile ei. Şi cu cât cunosc puterea duşmanului meu cu atât mai mult mă voi folosi de izvorul puterii lui Dumnezeu care îmi aparţine.

Cine îl ignoră sau îl subapreciază pe duşman, se bizuie pe puterea sa proprie şi acceptă prea puţin adevărata putere; dar cine-l recunoaşte în adevărata sa brutalitate, cere puterea necesară de la Dumnezeu şi o va primi. Cuvântul Lui Dumnezeu numeşte duşmani pe: căpeteniile, domniile, stăpânitorii întunericului, duhurile răutăţii (făpturi spirituale). Sunt duşmani puternici şi noi facem bine dacă nu-i ignorăm ca nu cumva să cădem prin ei în păcate. Dar totuşi nu avem nici un motiv să ne fie frică deoarece TOATĂ puterea Lui Dumnezeu este de partea noastră, pentru noi şi cu noi. Oare ce putere ar putea să-i reziste? Dacă Dumnezeu este PENTRU noi cine va fi împotriva noastră?

Vrăjmaşul poate să se împotrivească planurilor Lui Dumnezeu, dar El este mai tare. De aceea nu avem nevoie de nimic altceva, decât de simplitatea şi duhul unui copilaş, care îşi pune toată încrederea NUMAI în Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Să nu obosim în facerea binelui; căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

Galateni 6.9

Facerea de bine

Tânăra nu mai putea de bucurie. Omul a încurajat-o și a dat să plece spre următorul avion. Cu glasul aproape ștrangulat de emoție, tânăra zise: „Domnule…”. Bărbatul își întoarse privirea spre tânăra aceea care avea așa probleme mari cu vederea. Ea continuă și zise: „Sunteți cumva Domnul Isus?”. Emoționat de cele auzite, omul nu a știut ce să răspundă. Plecă încet spre avion cu aceste cuvinte care l-au răscolit: „Sunteți cumva Domnul Isus?”.

Facerea de bine poate să vină din diferite izvoare: dintr-o educație bună, din religie, din teama că vom fi pedepsiți de Dumnezeu dacă nu facem binele sau din credința adevărată în Mântuitorul. Nimic nu este mai potrivnic adevărului de temelie al Evangheliei, decât gândul unei îmbunătățiri treptate a păcătosului prin facerea de bine. El poate încerca să se îmbunătățească, să ia hotărâri să se facă mai bun, să facă mai mult bine altora; dar prin toate acestea, el nu va fi scos din vechea stare de păcat. Omului îi trebuie o natură nouă. Dar cum s-o dobândească? Crezând mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu”. Astfel de oameni fac binele, pentru că sunt copii ai lui Dumnezeu și nu ca să devină copii ai lui Dumnezeu. Observați marea diferență!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

FII TOT TIMPUL SMERIT!

„Cine sunt eu…., de m-ai făcut să ajung unde sunt?”

(2 Samuel 7:18)

Un membru al parlamentului și-a dus fetița în vizită la catedrala Westminster Abbey. In timp ce ea privea la coloanele magnifice, tatăl ei a întrebat-o: „La ce te gândești, drăguto?” Cu candoarea copilărească, ea a răspuns: „Mă gândeam cât de mare pari acasă, tati, și cât de mic pari aici”. Prezența lui Dumnezeu ne face sa ne smerim. In Vechiul Testament, regele David a intrat si a stat în fata Domnului si a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, și ce este familia mea, că m-ai adus unde sunt?” Biblia este plină de exemple de oameni care s-au smerit înaintea lui Dumnezeu. În Evanghelia după Matei, autorul își menționează propriul nume doar de două ori, de fiecare dată numindu-se un vameș, loan nu-și menționează deloc numele în Evanghelia sa. Numele loan din întreaga sa Evanghelie îi este atribuit lui loan Botezătorul, loan pur și simplu se numește pe sine „celălalt ucenic” sau „ucenicul pe care-l iubea Isus”. Luca a scris două dintre cele mai importante cărți din Biblie, fără ca măcar o dată să-și menționeze numele. Pavel, cel mai prolific autor al Bibliei, se numește pe sine „stârpitură”. El s-a descris ca fiind „cel mai neînsemnat dintre apostoli” (1 Corinteni 15:8-9), si „cel mai neînsemnat dintre toți sfinții” (Efeseni 3:8).

De fapt, odată cu înaintarea în vârstă, Pavel a fost tot mai smerit, iar în una din ultimele sale epistole, se prezintă ca „cel dintâi dintre păcătoși” (vezi 1 Timotei 1:15). Regele David nu a scris nici un psalm în cinstea victoriei cu Goliat, dar a scris psalmul pocăinței mărturisindu-și păcatul cu Batseba (Psalmul 51). Așadar, fii întotdeauna smerit!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

S-a sfârşit!

„Am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.”Ioan 17:4

Moartea lui Isus Cristos este împlinirea în istorie a însuşi gândului lui Dumnezeu. Nu se poate să-L considerăm pe Isus Cristos un martir. Moartea Lui n-a fost o întâmplare care putea fi prevenită: moartea Lui a fost însuşi motivul pentru care a venit pe pământ.Nu-ţi baza niciodată predicile despre iertare pe ideea că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că El ne va ierta pentru că ne iubeşte. Aceasta contrazice revelaţia lui Isus Cristos despre Dumnezeu, face crucea Lui inutilă, iar Răscumpărarea – „mult zgomot pentru nimic”. Dumnezeu iartă păcatul doar datorită morţii lui Cristos. Dumnezeu n-ar putea ierta oamenii în nici un alt mod decât prin moartea Fiului Său; Isus este înălţat ca Mântuitor datorită morţii Sale. Pe Isus „îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o”.

Cel mai mare strigăt de triumf care a răsunat vreodată în urechile unui univers uimit a fost strigătul de pe Crucea lui Cristos: S-a sfârşit! Acestea au fost ultimele cuvinte din lucrarea de Răscumpărare a omului.Orice lucru care diminuează sau acoperă sfinţenia lui Dumnezeu printr-o părere falsă despre dragostea Lui contrazice revelaţia despre Dumnezeu dată de Isus Cristos. Nu lăsa niciodată să pătrundă în mintea ta gândul că, din milă, Isus Cristos a luat partea noastră împotrivindu-Se lui Dumnezeu sau că El a devenit blestem pentru noi din compasiune pentru noi. Isus Cristos a devenit blestem pentru noi prin hotărâre divină. Partea noastră în înţelegerea semnificaţiei teribile a acestui blestem este convingerea că suntem păcătoşi; ni s-a dat darul de a ne ruşina şi de a ne pocăi; aceasta este marea milă a lui Dumnezeu. Isus Cristos urăşte păcatul din om, şi Calvarul este măsura urii Sale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…” GALATENI 2:20

Domnul Isus a murit pentru păcătosi dar Epistola către Galateni ne spune că viaţa proprie a păcătosului mântuit şi justificat înaintea lui Dumnezeu, trebuie să moară pe cruce. Crucea este, ca să spunem aşa, transportată de la Golgota, în viaţa celui credincios şi aproape toate luptele vieţii copilului lui Dumnezeu sunt legate de faptul acesta.

Nimeni nu este silit să primească iertarea crucii, dar aceia care nu o primesc, rămân sub mânia lui Dumnezeu şi sunt posibile toate consecinţele care pot ieşi de aici până la pierzarea veşnică. Nici creştinul nu este forţat să se lase răstignit împreună cu Domnul Hristos; dar dacă el se sustrage de la cruce, este expus la toate ispitele, la toate închipuirile şi toate relele care se întâmplă, vai, chiar în sânul Bisericii.

Viaţa proprie cu ambiţiile ei nu este nicăieri atât de tare, de înşelătoare şi periculoasă ca în lucrurile sfinte. Ea poate să „slujească” lui Hristos, poate pretinde că este credincioasă, este în stare să arate multă râvnă şi capabilitate, dar omul firesc este vrăjmaş lui Dumnezeu. Când această viaţă proprie pretinde că slujeşte lui Dumnezeu, se înşeală pe ea însăşi şi înşeală şi pe alţii. Ea este totdeauna un teren propice pentru vrăjmaş. Atâţia creştini care îşi păstrează viaţa lor personală egoistă şi mândră, dăunează lucrării lui Dumnezeu şi chiar o sabotează.

Mai este de mirare că diavolul face tot ce-i stă în putinţă ca să împiedice pe cel credincios să experimenteze crucea Domnului Hristos în viaţa sa? Este de mirare că viaţa proprie a credinciosului face totul ca să scape de cruce şi s-o înlocuiască cu aşa zisa activitate pentru Hristos? El ştie că crucea ar pune capăt tuturor ambiţiilor şi pretenţiilor lui şi l-ar face să realizeze că el nu este nimic, ci numai Domnul Hristos este totul. Şi el tocmai aceasta vrea să evite. Sărmane suflete, ce dezamăgire cruntă vor avea şi ce pagube imense şi ireparabile şi pentru el şi pentru aceia pe care i-a înşelat prin falsa lor credinţă închipuită, nereală.

Marele apostol ne spune care este singura condiţie de slujire, singurul secret al adevăratei vieţi dumnezeieşti: „Am fost răstignit împreună cu Hristos; dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine.” Dacă acest secret, deşi acum nu mai este secret câtă vreme Biblia ni l-a descoperit, dacă această condiţie este împlinită, creştinul va umbla într-un fel nou de vieţuire, şi va putea să slujească lui Dumnezeu. El va depăşi condiţia omului natural Existenţa lui este în Domnul Isus. Trăieşte Domnul Isus cu adevărat în fiecare dintre noi? Dacă nu, şi lucrul acesta îl dă pe faţă viaţa noastră, atunci suntem mai nenorociţi decât cei necredincioşi. Dar dacă El trăieşte în noi, atunci ne aşteaptă slava veşnică, pentru că este scris: „Hristos în voi, nădejdea slavei.” (Col. 1:27)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cine urmăreşte neprihănirea şi bunătatea, găseşte viaţă”. Prov. 21:21.

Noi citim aici, ca – „să urmărim”- ceea ce înseamnă, să „ne dăm toată silinţa” (2 Pet.1:15). Cum se face aceasta? Prin faptul că dăm înapoi lucrurile furate, şi dacă ne-am certat cu cineva ne împăcăm. Şi de atunci începând, suntem ascultători de Dumnezeu, acolo unde ne-a aşezat şi nu mai facem fărădelegea. Nu mai trăim după dorinţele oamenilor şi nu mai întrebăm: „Sunteti de acord cu aceasta sau nu? Se poate întâmpla ca cineva, care are un chioşc să nu mai vândă ţigări, băuturi sau lucruri asemănătoare, chiar dacă are necaz din această cauză, pentrucă vrea să aibă o trăire sfântă, şi nu vrea să trăiască după plăcerile oamenilor.

Nu pot uita când o învăţătoare de şcoală duminicală a venit la mine în necazul ei; şi eu am avut părerea că ea a primit pacea, dar, n-a primit. N-am ştiut de ce, până ce am auzit-o discutând cu o soră despre astfel de lucruri. Apoi ea a zis: „Asta este! Am o mătuşă căreia trebuie să-i ajut la chioşc; dar ce ar zice mătuşa dacă i-aş spune că nu voi mai vinde ţigări”. Acum am înţeles eu de ce n-a primit pace. Duhul lui Dumnezeu a îndemnat-o, încă înainte ca ea să vină la mine. Ea a ştiut ce trebuia să facă. Duhul lui Dumnezeu arată oamenilor ce trebuie să facă. „Dar ce ar spune mătuşa! „Eu vă spun: „Îndreptaţi-vă după Cuvânt”; Ce ar spune Dumnezeu, dacă eu n-aş face voia Lui? Cel ce urmăreşte neprihănirea, acela ia poziţie hotărâtă oriunde şi împotriva oricui şi oricărui lucru care este împotriva lui Dumnezeu. Cel care nu face astfel, acela să nu spună că este pocăit. Cel care în multe lucruri se ia după Cuvânt, dar nu în toate, nici acela să nu spună că este pocăit, ci eventual trezit. Dar cei care sunt cu adevărat pocăiţi, fac voia lui Dumnezeu, chiar dacă-i costă viaţa.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRIVIREA ÎN AFARĂ, ÎN SUS

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul. Isaia 45.22

Aceasta este o făgăduinţă a făgăduinţelor. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale. Mântuirea vine printr-o privire asupra Lui, care este „un Dumnezeu drept şi un Mântuitor”. Cât de simplă e direcţia! „Priveşte la Mine.” Cât de dreaptă e cerinţa! Desigur, creatura trebuie să privească la Creator. Noi am privit în orice alte părţi destul de mult, e timpul să privim numai la El, care ne cheamă şi ne promite să ne dea mântuirea Sa.

Numai o privire! Nu vom privi de îndată? Nu avem să-I aducem nimic în noi înşine, ci să privim în afară şi în sus, la Domnul nostru nu cere nici pregătire, nici efort deosebit; ea nu are nevoie de inteligenţă sau înţelepciune, de avere sau de putere. Tot ceea ce avem nevoie este în Domnul Dumnezeul nostru şi, dacă privim la El pentru toate, aceste toate vor fi ale noastre şi noi vom fi mântuiţi.

Veniţi, voi care sunteţi departe, priviţi la El. Voi, care sunteţi la marginile pământului, întoarceţi-vă privirea în această direcţie. După cum oamenii din ţinuturile cele mai depărtate pot să vadă soarele şi să se bucure de lumina lui, tot aşa voi, care zăceţi în umbra morţii şi aproape de porţile iadului, puteţi printr-o privire să primiţi lumina lui Dumnezeu, viaţa cerului şi mântuirea Domnului Isus Cristos, care este Dumnezeu şi singur în stare să mântuiască.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci pentru acoperiș o învelitoare din piei de berbec vopsite roşu şi o învelitoare din piei de vițel de mare pe deasupra.  Exod 26.14

Covoarele și învelitorile cortului (3)

Cea dea treia învelitoare era făcută din piei de berbec vopsite roșu. Dacă ne amintim că berbecul era animalul jertfit în legătură cu consacrarea preoților și că această consacrare era marcată de devotament, putem înțelege cu ușurință că această învelitoare vorbește despre devotamentul lui Hristos față de Dumnezeu; iar faptul că era vopsită roșu vorbește despre devotamentul Lui până la moarte. Nicio măsură nu este dată cu privire la această învelitoare, fiindcă devotamentul lui Hristos, în consacrarea Sa pentru Dumnezeu, a fost fără măsură. Cât de mult strălucește perfecțiunea Cuvântului lui Dumnezeu, pe măsură ce pătrundem în aceste detalii!

Ultima acoperitoare era făcută din piei de vițel de mare. Era făcută ca să reziste intemperiilor. Putea fi văzută de cei de afară și nu era caracterizată deloc de frumusețe. Cei dinăuntrul cortului puteau privi în sus și vedeau frumusețea și gloria primei acoperitoare.

La fel au stat lucrurile cu Hristos. Isaia spune: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca săL dorim”. Inima naturală nu vede nicio frumusețe în Hristos, însă inima învățată de Duhul lui Dumnezeu (a celor dinăuntru) vede noi și noi frumuseți în Cel glorios.

Ploaia și furtuna băteau uneori în acoperitoarea din piei de vițel de mare, însă ea rezista. La fel, Domnul nostru binecuvântat a rezistat tuturor atacurilor lui Satan. Nu a existat nimic în El care să nu reziste celui rău. „Vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine” (Ioan 14.30).J. T. Armet

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Fă-mă să-ţi aud glasul!” (Cântarea Cântărilor 2:14) – aceasta este rugăciunea mea. Doresc, dincolo de posibilitatea de a exprima în cuvinte, să Te aud, să Te percep, să fiu răscolit de prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.» IOAN 14,21

Un astfel de credincios împlinitor al Cuvântului nu doar că intră în părtăşia minunată cu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar însăşi Sfânta Treime va veni şi va locui cu el! Această promisiune prin care Domnul Isus Se descoperă celor care îi ascultă cuvântul şi astfel dovedesc că îl iubesc din toată inima o vedem împlinită la scurt timp după învierea Lui. Atunci s-a întâmplat ceva absolut remarcabil şi în acelaşi timp neobişnuit: Domnul Isus S-a revelat în mod special ucenicului care, cu toate că s-a lepădat de trei ori de Domnul său şi L-a dezamăgit, totuşi L-a iubit cel mai mult. Exact pe acest ucenic, pe Petru, a vrut Domnul să-lconducă la perfecţiune, la o stare după voia Sa. De aceea i-a pus de trei ori întrebarea decisivă: «”Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?” Petru s-a întristat că-i zisese a treia oară: „Mă iubeşti?” Şi I-a răspuns: „Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc”» (Ioan 21,17).

Oricât am vorbi şi am analiza acest pasaj biblic nu putem să nu subliniem de fiecare dată faptul că Domnul nu a menţionat deloc păcatul lui Petru, ci l-a întrebat numai dacă îl iubeşte.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu. Efeseni 4:30

Tot ce are credinciosul vine de la Christos, numai prin canalul Duhului de har. Mai mult, fiindcă toate binecuvântările ajung la tine prin intermediul Duhului Sfânt, nici un lucru bun nu poate veni fără un gând sfinţit, o închinare sinceră şi fapte de har, numai prin lucrarea sfinţitoare a aceluiaşi Duh. Chiar dacă sămânţa cea bună a fost semănată în sufletul tău, va rămâne în amorţire pâna când El va lucra „în voi… după plăcerea lui, şi voinţa, şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Vrei să vorbeşti cu Isus, cum poţi s-o faci dacă Duhul Sfânt nu-ţi atinge limba? Vrei să te rogi? Vai, ce grea e munca dacă nu cumva „Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite” (Romani 8:26)! Vrei să învingi păcatul? Vrei să fii sfânt? Vrei să-ţi urmezi învăţătorul? Vrei să te înalţi pe culmile spiritualităţii? Vrei să fii făcut ca îngerii Lui Dumnezeu, plin de zel şi ardoare pentru cauza Stăpânului? Nu poţi fără Duhul Sfânt — „căci despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic” (loan 15:5). Mlădiţă din vie, nu poţi rodi fără butuc! Copil al Lui Dumnezeu, nu ai altă viaţă în afară de viaţa pe care ţi-o dă Dumnezeu prin Duhul Sfânt! Să nu-L îndurerăm deci, şi să nu-L întărâtăm la mânie prin păcatele noastre. Să nu-L înăbuşim de la primele mişcări slabe în sufletul nostru. Să folosim orice sugestie şi să fim gata să ascultăm de îndată. Dacă Duhul Sfânt este într-adevăr atât de puternic, să nu începem nimic fără El. Să nu facem nici un proiect, să nu plănuim nici o acţiune, şi să nu încheiem nici o tranzacţie fără să implorăm binecuvântarea Sa. Să îi dăruim omagiul cuvenit, şi să ne recunoaştem toată slăbiciunea în faţa Lui, şi apoi, întemeindu-ne numai pe El, să ne rugăm astfel: „deschide-mi inima pentru venirea Ta. Ridică-mă cu Duhul Tău Sfânt, ca să-L primesc în toată fiinţa mea lăuntrică”.

Seara

Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El. loan 12:2

Lazăr este de invidiat. Mi-ar fi plăcut să fiu Marta, şi să-L slujesc pe Isus. Totuşi, ar fi fost încă şi mai bine să fiu Lazăr, şi să şed la masă cu El. Sunt ocazii pentru fiecare scop, şi fiecare ocazie vine la timpul ei. Totuşi, nici unul din pomii din grădină nu rodeşte atât de bogat ca viţa părtăşiei. Să stai cu Isus, să-I asculţi cuvintele, să vezi acţiunile şi să-l primeşti zâmbetul este o asemenea binecuvântare, încât trebuie că Lazăr a fost fericit ca îngerii. Când vom avea ocazia să cinăm cu Prea Iubitul nostru în sala de ospăţ, nu am da o clipă din timpul acesta pentru toate regatele lumii, chiar dacă ar putea fi cumpărate. Lazăr trebuie să fie imitat. Ar fi fost ciudat dacă Lazăr nu s-ar fi aflat la masă cu Isus, fiindcă fusese mort, şi Isus îl înviase. Ar fi fost o lipsă de recunoştinţa din partea celui înviat să fie absent de la masă atunci când Domnul i-a vizitat casa. Şi noi eram morţi odinioară, ca şi Lazăr, putrezind în mormântul păcatului. Dar Isus ne-a înviat, şi trăim prin viaţa Lui. Ne mulţumim să stăm la distanţă de El? Neglijăm să ne aşezăm la masa Lui, unde cinează cu toţi fraţii Săi? O, aceasta ar fi o cruzime! Trebuie să ne căim şi să facem cum a spus El. Cea mai mică dorinţa a Sa trebuie să fie lege pentru noi. Să trăiască fără o comuniune constantă cu Cel despre care iudeii au zis „iată cât îl iubea de mult!” (loan 11:36), ar fi fost o ruşine pentru Lazăr. Putem fi scuzaţi noi, cei pe care Isus i-a iubit „cu o iubire veşnică (Ieremia 31:3)? Ar fi fost nevoie de multă cruzime din partea lui Lazăr, ca să rămână rece faţă de Cel care a plâns peste corpul Său fară viaţă. Ce arată acest lucru în privinţa noastră, pentru care Mântuitorul nu numai că a plâns, dar a şi sângerat? Vino, prea iubitule, să ne întoarcem la Mirele nostru ceresc şi să cerem Duhul Său. De astăzi înainte, să ne aşezăm cu El la masă.

IZVOARE IN DEŞERT

Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului. (Psalmul 37:5)

Vorbeşte cu Dumnezeu despre tot ce te apasă şi apoi încredinţează totul în mâinile Lui. Fă aceasta ca să fii eliberat de confuzie, de conflicte şi de griji care umplu lumea de astăzi. De fapt, ori de câte ori te pregăteşti să faci ceva, trecând printr-o încercare, sau urmărind pur şi simplu treburile tale normale, vorbeşte-I Tatălui despre aceasta. Adu-I la cunoştinţă; da, chiar pune asupra Lui această povară, şi vei fi lăsat în urma ta preocupările şi îngrijorările cu privire la acea problemă. Începând din momentul acela, exersează sârguinţa tăcută şi plăcută în munca ta, recunoscând dependenţa ta de El ca să rezolve problema pentru tine. Încredinţează grijile tale şi pe tine însuţi împreună cu ele, ca o singură povară, în mâna Dumnezeului tău. R. Leighton

Construieşte un mic gard al încrederii

    În jurul zilei de astăzi;

Umple spaţiul cu lucrarea iubirii

    Şi stai înăuntru.

Nu te uita printre ulucile protectoare

    După ziua de mâine;

Dumnezeu te va ajuta să suporţi ceea ce vine,

    Fie bucurie fie necaz.

Mary Butts

Vei găsi că este imposibil să-ţi încredinţezi „soarta în mâna Domnului”, dacă soarta ta nu primeşte aprobarea Sa. Aceasta se poate face numai prin credinţă, pentru că dacă există chiar şi cea mai mică îndoială în inima ta că drumul tău nu este cel bun, credinţa va refuza să aibă ceva de a face cu el. De asemenea, această încredinţare a soartei tale în mâna Lui trebuie să fie continuă, nu doar o singură acţiune izolată. Şi indiferent cât de neaşteptată sau de extraordinară ar fi călăuzirea Sa şi indiferent cât de aproape de muchia stâncii te-ar conduce El, nu smulge niciodată hăţurile din mâinile Lui.

Vrei să supui toate căile tale lui Dumnezeu, lăsându-L pe El să le judece şi să dea sentinţa? Nimic nu trebuie examinat mai îndeaproape de către un creştin ca propriile lui păreri şi obiceiuri confirmate, pentru că suntem atât de înclinaţi să considerăm aprobarea divină a lui Dumnezeu pentru ele ca fiind de la sine înţeleasă. Şi de aceea unii creştini sunt atât de neliniştiţi şi plini de teamă. Bineînţeles că ei nu au încredinţat cu adevărat calea lor în mâna Domnului şi nu au lăsat-o în mâna Lui. Ei au dus-o la El, dar apoi au plecat iarăşi cu ea.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 1.1-13

Evanghelia după Marcu este Evanghelia Robului desăvârşit. Aici nu găsim relatate nici istoria naşterii Domnului lsus şi, cu atât mai mult, nu genealogia Sa, câtă vreme, pentru aprecierea unui rob, calităţile luate în seamă sunt doar ascultarea, credincioşia, promptitudinea… însă chiar de la primele cuvinte, El este desemnat ca fiind Fiul lui Dumnezeu, pentru ca cititorul să nu se înşele asupra Persoanei a Cărei lucrare smerită o va găsi relatată: este deci vorba de un rob de bunăvoie: „Fiind în chip de Dumnezeu”, lsus a luat El însuşi „chip de rob” (Filipeni 2.6,7).

Precedat de mărturia lui Ioan, Domnul îşi începe slujba imediat, astfel că acest cel dintâi capitol este caracterizat de folosirea cuvântului „îndată” (de unsprezece ori).

lsus Se supune botezului. Deşi „sfânt, fără răutate, fără pată” (Evrei 7.26), El îşi ia locul printre păcătoşii care se pocăiau. Dar, pentru a nu fi confundat cu aceştia, Dumnezeu face din ceruri o declaraţie solemnă cu privire la „Sfântul Său Slujitor, lsus” (Fapte 4.27,30), declaraţie care se face auzită înainte ca El să-Şi fi început lucrarea. Nu se spune: în Tine voi găsi, ci: ” îmi găsesc plăcerea”.

După aceasta, lsus este „mânat” de Duhul în pustiu, pentru a-l lega acolo pe Vrăjmaşul care ne ţinea în robie (vezi cap. 3.27). Pretutindeni pe unde păcatul ne-a târât pe noi, dragostea şi ascultarea L-au condus pe lsus, pentru a ne elibera.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Isaia 53

PREA MÂNDRU?

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui. Isaia 53:6

Nimic nu se poate compara cu mândria inimii omeneşti. Părem determinaţi să facem toate lucrurile după placul nostru şi suntem capabili să facem totul ca să evităm să ne umilim înaintea altora. Chiar şi în problema mântuirii, suntem gata mai degrabă să facem fapte măreţe prin puterea noastră, decât să-I cerem lui Dumnezeu iertare prin lucrarea lui Cristos. Mândria omului este ilustrată de Bill Walker, un personaj din piesa lui Bernard Shaw, „Major Barbara”. Beat şi furios, Walker o apucă de păr pe Jenny Hill, o tânără de la Armata Salvării, şi-i zdrobeşte faţa cu lovituri de pumn. Când cei care urmăreau cele ce se petreceau l-au acuzat de laşitate, a început să dorească să facă ceva pentru a îndepărta vinovăţia şi pentru a-şi repara reputaţia. Nici nu i-a trecut prin minte să-şi ceară iertare, deşi ea a spus că-l iartă. În primul rând, a provocat la bătaie pe un campion la lupte care fusese convertit. S-a gândit: „Dacă-mi va frânge maxilarul, lucrurile s-ar echilibra”. Dar noul creştin a refuzat să se bată. Apoi, a încercat să scape de vinovăţie, plătind o amendă în locul unui prieten. Aruncând banii, a spus: „M-am oferit să plătesc. Nu pot face altceva mai mult. Ia-i sau lasă-i acolo”. Apoi, a plecat cu paşi apăsaţi, refuzând să ceară iertare lui Jenny. Poate că ai fost şi tu la fel cu Dumnezeu. Nu vrei să accepţi iertarea Sa pe care ţi-o oferă prin lucrarea lui Cristos în locul tău. Isaia a spus că Dumnezeu a făcut să cadă asupra Lui toată nelegiuirea noastră (53:6). Prietene, nu fi atât de mândru încât să nu-I ceri iertare lui Dumnezeu. Pune-ţi încrederea în El chiar azi! D.C.E.

Nimic în viaţă nu deţin,

De crucea Ta acum mă ţin.

Şi-n sângele-Ţi curat izvor

Mă spală Tu sau vreau să mor. Toplady

Suntem mântuiţi prin răscumpărarea lui Cristos şi nu prin realizările noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăşi sete, dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică.

Ioan 4,13,14.

Samariteanca aceea cu care vorbea Domnul la fântâna din Sihar, era un obiect al milosteniei Domnului nostru. Toate gândurile ei se roteau în jurul necesităţilor pămâhteşti şi a îndeplinirii poftelor ei. Samariteanca era expusă pierzării. Ea îşi împărţea traiul cu toţi oamenii fireşti, care sunt în această lume fără nădejde deoarece au părăsit izvorul de apă vie şi şi-au făcut „puţuri crăpate care nu ţin apa” (Ier. 2.13) ca să-şi astâmpere setea. Chiar şi fântâna din Sihar, care a săpat-o Iacov, putea să astâmpere cerinţele trupeşti pentru o bucată de vreme fiind nevoie să scoată apă de fiecare dată.

Dar acum Domnul Isus se ocupă de această femeie pentru ca, mai întâi să trezească în ea necesitatea binecuvântărilor a cărui izvor este însuşi Dumnezeu. Osteneala Domnului nu a fost în zadar, deoarece femeia samariteancă a fost pusă în lumina lui Dumnezeu unde şi-a văzut viaţa ei plină de vinovăţie şi de păcat. Ce întuneric o fi fost în viaţa ei şi ce efect a avut când lumina a pătruns în ea! Nu s-a mai gândit la ulciorul ei şi a fugit repede în oraş să spună mărturia unui om care i-a spus tot ce a făcut. Setea trupească a uitat-o, ea a devenit un izvor de apă care ţâşneşte în viaţa veşnică. Dacă ai de gând să înaintezi în viaţa creştină, să te bucuri mai mult de viaţa dumnezeiască şi să cunoşti şi mai mult pe Isus, retrage-te în pustiul inimii tale, ca golul ei să fie plin de El. El să-ţi fie singura hrană, Mana din pustie. Culege-l ca albina mierea, de pe rouă limpede a Cuvântului Său şi hrăneşte-te cu El.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Deci cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat! Iacov 4.17

Facerea de bine

După câteva zile obositoare de ședințe, un grup de oameni de afaceri se grăbeau să prindă avionul spre casă. În graba lor, unul dintre ei a atins un stand cu mere, care se afla în drumul spre avion, și toate merele s-au rostogolit cu repeziciune pe jos. Fără ca măcar să se oprească, tot grupul a alergat mai departe spre avion. Toți, în afară de unul dintre ei… Acesta s-a oprit și, simțind o undă de compătimire pentru vânzătoarea merelor, s-a întors. Imaginea, care a văzut-o, i-a confirmat că a făcut bine că s-a întors. Tânăra vânzătoare plângea și pe fața ei se citea o disperare adâncă. Cu gesturi nesigure, încerca să adune de pe jos merele. Tânăra era mioapă.

Toată mulțimea aceea de călători se grăbea călcând în picioare merele de pe jos, dar niciunul dintre ei nu s-a găsit dornic să o ajute puțin pe vânzătoare. Omul acela s-a aplecat și a început să adune merele, care încă nu fuseseră călcate în picioare de călători, le-a pus înapoi în coșurile lor, refăcând standul de mere cum a putut mai bine. Sfârșind munca, a observat că multe dintre merele pe care le avusese tânăra, erau distruse de picioarele călătorilor și nu mai puteau fi vândute și le-a pus într-un coș separat. Apoi a scos din portmoneul său 50 de dolari și i-a dat fetei pentru paguba făcută de acei oameni grăbiți, dar și neatenți cu ceea ce se petrece în jurul lor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

IZBÂNDIM PRIN LEGE SAU PRIN HAR?

„Legea a venit ca să dovedească lumea păcătoasă” (Romani 5:20)

De ce ne-a scos Dumnezeu de sub legea Vechiului Testament și a instituit harul? Pentru că, deși legea le-a arătat oamenilor cât de slabi sunt, nu le-a dat și puterea să o împlinească. Să presupunem că îti place să mănânci multă ciocolată. Tu nu vrei să pună nimic stăpânire pe tine, așa că faci o lege: „Nu trebuie, n-am voie și niciodată nu voi mânca ciocolată”. Reușești chiar să te auto-convingi că pentru tine este un păcat să mănânci ciocolată!

Dar această lege auto impusă nu ti-a stopat pofta de ciocolată; se pare că, de fapt, ai probleme și mai mari! Acum nu te gândești decât la ciocolată; toată ziua și toată noaptea nu ai altceva în cap decât ciocolată. In cele din urmă, te trezești că mănânci ciocolată pe furiș, pentru că le-ai spus tuturor că nu o să mai mănânci ciocolată în veci. Nu poți mânca ciocolata în fața oamenilor, așa că te ascunzi când o mănânci, si ajungi să te simți cu adevărat vinovat pentru că acum ai devenit un „păcătos ticălos”.

Acum înțelegi suferința de a fi „în temeiul legii” in loc să fii liber în Hristos. Noii convertiți își concentrează adesea atenția asupra legilor lui Dumnezeu, pentru a-și putea controla pornirile, dar nu reușesc. Pe măsură ce se maturizează, ei învață să se orienteze spre călăuzirea Duhului Sfânt si sa descopere că El îi poate izbăvi din dorința de-a păcătui. Legea presupune o viață trăită prin puterea voinței; viața trăită prin har presupune trăirea sub călăuzirea zilnică, a Duhului Sfânt.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Iertarea Lui Dumnezeu

In care avem… iertarea păcatelor. Efeseni 1:7

Fereşte-te de acea părere plăcută despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu: Dumnezeu e atât de bun şi de iubitor, încât bineînţeles că ne va ierta. Acest sentiment nu-şi găseşte locul în Noul Testament. Singura bază de pe care Dumnezeu ne poate ierta este grozava tragedie a Crucii lui Cristos. A ne baza iertarea pe orice altceva este o blasfemie inconştientă. Singura bază de pe care Dumnczeu poate ierta păcatul şi ne poate aşeza din nou în harul Său este Crucea lui Cristos. Nu există nici o altă cale. Iertarea, care este pentru noi atât de uşor de acceptat, a fost plătită cu agonia de la Calvar. E posibil ca, prin simplă credinţă, să primeşti iertarea păcatelor, darul Duhului Sfânt şi sfinţirea, fără să-ţi aminteşti ce preţ enorm a plătit Dumnezeu pentru ca toate acestea să devină ale noastre.

Iertarea este miracolul divin al harului. Ea L-a costat pe Dumnezeu Crucea lui Cristos. Acest preţ a trebuit plătit pentru ca El să poată ierta păcatul şi să rămână un Dumnezeu sfânt. Nu accepta niciodată o părere despre calitatea de Tată a lui Dumnezeu care să umbrească sau să anuleze Ispăşirea. Adevărul revelat a lui Dumnezeu este că, fără Ispăşire, El nu poate ierta; dacă ar ierta, Şi-ar contrazice propria Sa natură. Singurul mod în care putem fi iertaţi este acela de a fi aduşi înapoi la Dumnezeu prin Ispăşire. Iertarea lui Dumnezeu este posibilă numai în domeniul supranaturalului.

Comparată cu miracolul iertarii păcatului, exponenţa sfinţirii este uşoară. Sfinţirea este doar expresia minunată a iertării păcatelor din viaţa unui om, dar lucrul care trezeşte cel mai adânc izvor de recunoştinţă într-o fiinţă umană este faptul că Dumnezeu i-a iertat păcatul. Pavel nu s-a îndepărtat niciodată de aceasta. O dată ce înţelegi cât L-a costat pe Dumnezeu iertarea ta, te vei simţi strâns ca într-o menghină, vei fi constrâns de dragostea lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Când a terminat apa din burduf,… Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă.” GENEZA 21:15,19

Roaba Agar, era singură cu fiul ei în mijlocul pustiei, şi burduful ei era gol… Nu este aceasta imaginea multor creştini? Ştim cu toţii că apa este sursa şi susţinătoarea vieţii. Uscăciunea marelui deşert se întinde în jurul nostru, şi cum să facem faţă setei când mai sunt doar câteva picături de apă în burduf? Ce este mai trist însă, este că noi nici nu suferim de sete; ne-am obişnuit cu uscăciunea, cu buruienile din deşert, care neavând rădăcini, sunt uşor luate de vânturile care bântuie mereu în pustie şi aruncate departe. De multă vreme este gol acest burduf al rutinei, al formalismului religios, al vieţii noastre străină de puterea şi plinătatea Duhului Sfânt. Apa lipseşte din burdufurile de clişee, de fraze biblice pronunţate în afara realităţii, fără să ne vibreze inima şi fără ca alţii să primească vreo binecuvântare. Apa lipseşte din viaţa care se învârteşte în jurul ei însăşi, dacă hrănim o plângere, o nemulţumire, şi dacă trăim independenţi de orice părtăşie cu copiii lui Dumnezeu şi chiar cu El însuşi.

Nu vedem uscăciunea, în pustia vieţii noastre? Nu realizăm sterilitatea în care trăim şi din care nici Dumnezeu nu are nici o cinste, nici oamenii din jurul nostru nu au nici un folos, nici noi înşine nu avem decât un burduf gol şi nefolositor.

Dar Dumnezeu care cunoaşte această tristă stare, ca aceea a Agarei şi a fiului ei, are un remediu! Biblia este unică în zugrăvirea de contraste: „Când apa din burduf s-a terminat… Dumnezeu i-a deschis ochii şi ea a văzut un izvor de apă. Când ne simţim uscăciunea, setea spirituală şi neputinţa eforturilor noastre, Dumnezeu ne deschide ochii şi ne face să vedem Izvorul de apă vie. „Cine crede în Mine…”, a spus Domnul Isus, „…din inima lui vor curge râuri de apă vie…” (Ioan 7:38) Noi nu putem nimic, dar El poate tot. Dar Dumnezeu nu numai că ne face să vedem izvorul, El face să şi curgă din abundenţă. Când vom ieşi din egoismul şi din somnul nostru, El ne va face să bem din apa Sa vie. Ochii noştri se vor deschide în acelaşi timp şi asupra imenselor nevoi ale unei lumi care, din lipsă de apa care dă viaţă, se îndreaptă cu paşi repezi spre o pierzare veşnică, şi atunci nu vom mai avea vreme să ne învârtim în jurul nostru înşine. Vom înţelege atunci că apa care ţâşneşte din acel izvor, care este Domnul Isus, este destinată nu numai nouă ci şi tuturor acelora din jurul nostru în această pustie şi ne vom grăbi să le-o aducem pentru ca să fie mântuiţi.

Iubite cititor, din ce sursă de apă te adapi? Dacă bei din izvoare omeneşti, pe care Biblia le numeşte „puţuri crăpate”, nu vei ajunge niciodată să-ţi potoleşti setea. Dumnezeu ne oferă apa vie în Domnul Isus care a zis: „…oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.” (Ioan 4:14). „…Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată.” (Apoc. 22:17).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Veniţi fiilor şi ascultaţi-mă, căci vă voi învăţa frica Domnului! Cine este omul care doreşte viaţa şi vrea să aibă parte de zile fericite? Fereşte-ţi limba de rău şi buzele cuvinte înşelătoare. Depărtează-te de rău şi fă binele; caută pacea şi aleargă după ea”. Psalm. 34:11-14.

Aceasta le spune Dumnezeu acelora care încă duc lipsă, care n-au încă zile bine. „Fereşte-ţi limba de rău”. Iacov scrie: „Cine o poate îmblânzi? Ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte”. Iac,3:8).

Nimeni n-o poate îmblânzi. Eu am încercat, dar n-am reuşit.

Dar noi putem să ne rugăm şi să-I mulţumim lui Dumnezeu că ne-a salvat, ne-a eliberat. „Fereşte-ţi limba de rău şi buzele de cuvinte înşelătoare”. O, de câte ori a vorbit limba mea împotriva lui Hristos? Dacă îmi ţin limba în frâu, atunci trebuie să-mi spun: „Eu am murit faţă de păcat”. Pot astfel să-I spun necazurile şi nevoile mele lui Dumnezeu, dar nu în acelaş fel ca şi în trecut, ci în acea încredere că El mă scapă de orice nevoi. De aceea, putem să ne golim inimile înaintea lui Dumnezeu, şi putem să ne folosim de făgăduinţele Lui. Iar gura poate să spună: „Mulţumim Tatălui, care ne-a făcut vrednici de moştenirea sfinţilor în lumină”. Limba poate să spună: „Mântuitorule drag, eu îţi mulţumesc că m-ai făcut vrednic, că mi-ai luat păcatele şi ai adus o jertfă pentru mine, care este valabilă veşnic.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FOAME POTOLITĂ

Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sunetul flămând. Psalmul 107.9

E bine să suspinăm şi, cu cât suspinele vor fi mai mari, cu atât mai bine. Dumnezeu găseşte plăcere să împlinească dorinţele sufletelor noastre, oricât ar fi ele de adânci şi mari. Ca Dumnezeu să dea mult, noi să dorim mult. Starea noastră sufletească nu este sănătoasă atâta timp cât suntem mulţumiţi de noi înşine şi nu simţim alte nevoi. Aceste dorinţe după un har mai mare şi aceste suspine care nu se pot spune sunt greutăţi care cresc, dar astfel de greutăţi am vrea să le simţim totdeauna mai mult. Oh, dacă Duhul Tău ne-ar face să suspinăm şi să strigăm cu tot mai multă ardoare după cele mai bune lucruri!

Foamea nepotolită nu este plăcută; dar fericiţi sunt aceia care au foame şi sete după neprihănire. Nu numai că foamea lor va fi potolită, dar ea va fi săturată din belşug. Ei vor primi nu numai o hrană oarecare, ci li se va da o hrană potrivită cu slava Domnului şi vor primi bunuri care vin din bogăţiile lui Dumnezeu.

De aceia să nu se tulbure deloc cei care suspină din cauza foamei pe care o simt, ci să-şi unească glasul lor cu glasul psalmistului care de asemeni tânjeşte după slava lui Dumnezeu şi Îl laudă pe Domnul pentru bunătăţile şi minunile Lui printre fiii oamenilor.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru că legea, având umbra bunurilor viitoare, nu însăși imaginea lucrurilor, nu poate niciodată, cu aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, săi desăvârşească pe aceia care se apropie.

Evrei 10.1

Israeliții au devenit închinători pe baza jertfei oferite lui Dumnezeu și acceptate de către El. Pe același temei au devenit și credincioșii în Isus închinători ai lui Dumnezeu acum. Contrastul între aceste două categorii este foarte mare și pe deplin marcat în Scriptură, în special în Epistola către Evrei.

Jertfele iudaice nu au atins niciodată conștiința închinătorului, iar preotul iudeu nul putea declara curat niciodată. Darurile și jertfele care au fost oferite sub lege, așa cum ne spune apostolul, nul puteau face perfect, în ce privește conștiința, pe cel care le aducea. Conștiința, să observăm, fiind întotdeauna reflexia jertfei, nu putea fi perfectă, fiindcă jertfa nu era perfectă. „Este cu neputință ca sângele taurilor și al țapilor să curețe păcatele.”

Iudeul, prin jertfa pe care o aducea, era curățit doar din punct de vedereceremonial, iar aceasta doar pentru un moment, însă creștinul, prin jertfa lui Hristos, este curățit în realitate, iar aceasta pentru totdeauna. O, scump cuvânt: „totdeauna”! Este privilegiul comun tuturor credincioșilor să fie făcuți desăvârșiți ca închinători înaintea lui Dumnezeu. Cu privire la acest punct deosebit de important, mărturia Scripturii este deplină și explicită. Închinătorii, odată curățiți, nu mai au conștiință de păcate. Prin lucrarea lui Hristos pentru noi, păcatele neau fost îndepărtate, iar acum, dând crezare Cuvântului lui Dumnezeu, știm că ele sunt iertate și aruncate în marea uitării. Prin urmare, ne putem apropia de Dumnezeu și putem sta în prezența Lui sfântă, cu siguranța fericită că nu există asupra noastră niciun păcat și nicio pată. Crezând aceasta, simțământul vinei este îndepărtat. C. H. Mackintosh

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, dă-mi astăzi inspiraţia intuitivă, instinctivă a Duhului Tău Sfânt ca să Te pot discerne în toate lucrurile. Umple întreaga zi cu pacea şi prezenţaTa minunate.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.» PSALM 91,15

Din ce cauză are rugăciunea o asemenea putere? Din cauză că Dumnezeul cel veşnic lucrează când ne rugăm. El S-a angajat să răspundă tuturor rugăciunilor celor care îi aparţin, deoarece:

– El aude: «Domnul aude când strig către El» (Psalm 4,3).

– El ascultă: «Eu le voi auzi strigătele» (Exod 22,23).

– El înviorează: «Când îţi întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie şi nu ţi se umple faţa de ruşine» (Psalm 34,5).

– El dă putere cerească: «în ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul» (Psalm 138,3).

– El înfăptuieşte: «împlineşte dorinţele celor ce se tem de El» (Psalm 14^19).

– El răspunde: «înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde» (Isaia 65,24).

– El descoperă: «şi îţi voi vesti lucruri mari» (Ier. 33,3). Din aceste motive este mult mai important să-L găseşti pe El în rugăciune decât să îl rogi o mulţime de lucruri înainte să-L fi găsit. Dragul meu, odată ce L-ai găsit descoperi că ai şi primit răspuns la rugăciunile tale!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa! Plângeri 3:58

Observă cât de pozitiv vorbeşte proorocul. El nu spune: „sper, cred, mă gândesc uneori că Dumnezeu apără pricina sufletului meu”. Nu, el vorbeşte despre acest lucru ca despre o chestiune indiscutabilă. „Tu ai apărat pricina sufletului meu”. Să ne scuturăm, deci, prin ajutorul Mângâietorului, de aceste îndoieli şi temeri care ne alungă pacea. Aceasta să fie rugăciunea noastră: vocea aspră şi croncănitoare a bănuielilor şi suspiciunii să fie în stare să vorbească clar, melodios şi plină de siguranţă. Observă cât de recunoscător vorbeşte proorocul, aducând toată slava lui Dumnezeu! Nu este nici un cuvânt care să se refere la el însuşi sau la apărarea sa. El nu atribuie eliberarea sa niciunui om, şi cu atât mai puţin meritelor sale; el spune „Doamne, Tu ai apărat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”. Creştinul trebuie să cultive un spirit recunoscător; după fiecare eliberare, trebuie să pregătim un cântec pentru Dumnezeul nostru. Pământul trebuie să fie ca un templu, plin de cântările sfinţilor recunoscători, şi fiecare zi trebuie să fie plină de tămâia înmiresmată a recunoştinţei. Cât de bucuros este Ieremia, amintindu-şi de bunătatea Domnului! Cât de triumfător îşi înalţă glasul! A fost închis într-o temniţă subterană, şi este considerat un prooroc care plânge; dar, chiar în cartea numită Plângeri, clar ca cântarea Mariei de pe Tabor, triumfător ca imnul Deborei care l-a întâmpinat pe Barac cu strigătul victoriei, auzim vocea lui Ieremia înălţându-se spre cer – „Tu ai aparat pricina sufletului meu, mi-ai răscumpărat viaţa”. Copii ai Lui Dumnezeu, căutaţi o experienţă vitală cu bunătatea Domnului. Când o aveţi, vorbiţi pozitiv despre ea, cântaţi cu recunoştinţă, şi strigaţi biruitor.

Seara

Şoarecii de munte, care nu sunt un popor puternic, dar îşi aşează locuinţa în stânci. Proverbe 30:26

Conştienţi de slăbiciunea lor naturală, şoarecii de munte se adăpostesc în crăpăturile stâncilor, şi sunt în siguranţă. Inimă, învaţă o lecţie de la cei „care nu sunt un popor puternic”. Eşti la fel de slab şi de expus pericolului, ca şi şoarecii de munte. De aceea, fii înţelept şi caută-ţi un adăpost. Cel mai sigur adăpost se află în cetăţuia neschimbătorului Iehova, unde făgăduinţele Sale se înalţă ca nişte pereţi de piatră. Ar fi bine dacă te-ai putea ascunde întotdeauna în fortăreaţa glorioaselor Sale atribute, care garantează siguranţa celor care se încred în El. Binecuvântat să fie Numele Domnului, fiindcă am făcut aşa, şi m-am adăpostit ca David în peştera Adulam (vezi 1 Samuw 22:1) — departe de cruzimea duşmanilor. Nu trebuie să descopăr acum binecuvântarea omului care îşi pune încrederea în Domnul. Fiindcă, cu mult timp în urmă, atunci când Satana şi păcatele mă urmăreau, am fugit la adăpostul Stâncii Isus Christos, şi în coasta Lui rănită am aflat un loc de odihnă. Inimi mea, aleargă din nou la El în seara aceasta, oricare ar fi durerea ta. Isus simte pentru tine; Isus te mângâie; Isus te va ajuta. Nici un monarh, în fortăreaţa lui de nepătruns, nu este mai sigur decât şoarecii de munte în vizuinile lor stâncoase. Căpitanul şi zece mii de care de luptă nu este mai protejat decât cel mic, care locuieşte în adâncurile munţilor. În Isus, cel slab este tare, şi cel neajutorat este în siguranţă. Nu ar fi mai puternic dacă ar fi uriaş, sau mai apărat dacă ar fi în cer. Credinţa îi asigură omului de pe pământ protecţia Dumnezeului din ceruri. Nu şi-ar putea dori ceva mai mult. Şoarecii nu pot construi un castel, dat se refugiază în cel construit deja. În acelaşi fel, eu nu-mi pot construi un adăpost, dar Isus mi l-a asigurat. Tatăl Său i L-a dat, şi Duhul Sfânt i L-a descoperit. Intru în el din nou în seara aceasta, şi sunt apărat de orice inamic.

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de cine va aştepta. (Daniel 12:12)

Aşteptarea poate părea un lucru uşor de făcut, dar este o disciplină pe care soldatul creştin n-o învaţă decât după ani de instruire. Marşul şi instrucţia sunt mult mai uşoare pentru luptătorii lui Dumnezeu decât statul pe loc, nemişcat.

Sunt momente de nehotărâre şi confuzie, când şi cel mai plin de râvnă om, care doreşte din toată inima să-L slujească pe Domnul, nu ştie în ce direcţie s-o apuce. Deci ce trebuie să faci când te găseşti în această situaţie? Trebuie să te laşi copleşit de disperare? Trebuie să te întorci înapoi cu laşitate sau cu teamă sau să alergi înainte cu ignoranţă?

Nu, trebuie pur şi simplu să aştepţi, dar să aştepţi în rugăciune. Cheamă-L pe Dumnezeu şi adu-ţi cauza înaintea Lui, spunându-I despre dificultăţile tale şi amintindu-I de promisiunea Lui de a te ajuta.

Aşteaptă în credinţă. Exprimă-ţi încrederea neclintită în El. Şi crede că chiar dacă El te face să aştepţi până la miezul nopţii, va veni la momentul potrivit ca să împlinească viziunea Lui pentru tine.

Aşteaptă cu răbdare, în tăcere. Să nu te plângi niciodată de ceea ce crezi tu că ar fi cauza problemelor tale, cum au făcut copiii lui Israel împotriva Moise. Acceptă-ţi situaţia exact aşa cum este şi apoi pur şi simplu pune-o cu toată inima ta în mâna Dumnezeului legământului. Şi în timp ce renunţi la orice voinţă proprie, spune-I: „Doamne, «facă-se nu voia mea, ci a Ta» (Luca 22:42). Eu nu ştiu ce să fac, şi sunt în mare strâmtorare. Dar voi aştepta până vei despica apele înaintea mea şi-i vei mâna înapoi pe vrăjmaşii mei. Voi aştepta chiar dacă mă vei ţine aici multe zile, pentru că inima mea este îndreptată numai spre Tine, dragă Doamne. Şi duhul meu Te va aştepta cu deplina încredere că Tu vei fi mereu bucuria mea şi mântuirea mea, «căci Tu eşti un adăpost pentru mine, [şi] un turn tare împotriva vrăjmaşului» (Psalmul 61:3)”. din Dimineaţă de dimineaţă

Aşteaptă, aşteaptă cu răbdare,

Dumnezeu nu întârzie niciodată;

Planurile tale care înmuguresc sunt în posesia Tatălui tău,

Şi aşteaptă numai marea Lui descoperire divină.

    Deci aşteaptă, aşteaptă,

    Aşteaptă cu răbdare.

Încrede-te, încrede-te plin de nădejde,

Că Dumnezeu va pune în ordine

Viaţa ta încurcată; şi în locul tainelor ei întunecate,

Va aduce voia Sa, cu toate revelaţiile ei strălucite.

    Deci încrede-te, încrede-te,

    Încrede-te plin de nădejde.

Odihneşte-te, odihneşte-te în pace,

Pe pieptul Salvatorului tău;

Şopteşte-I la ureche ambiţiile tale înalte şi sfinte,

Şi El le va împlini într-o rodire binecuvântată.

    Deci odihneşte-te, odihneşte-te,

Odihneşte-te în pace! Mercy A. Gladwin

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 5.1-22

În această ultimă plângere, „rămăşiţa” poporului îşi face o tristă şi umilitoare descriere a stării sale, fără să ascundă nimic. Nu numai părinţii lor (v. 7), ci ei înşişi au păcătuit şi suferă pedeapsa (v. 16). Aici trebuie să ajungă atât un necredincios, cât şi un credincios care a căzut într-o greşeală. Cu siguranţă, toţi cunoaştem din experienţă lucrarea pe care Dumnezeu trebuie s-o împlinească în conştiinţele noastre, în calea căreia mândria noastră se aşază deseori ca un obstacol. Dar, spre deosebire de cei necăjiţi din acest capitol (v. 22), în clipa când noi ne mărturisim păcatele, ştim că Dumnezeu ne-a iertat deja, pe baza lucrării Domnului Hristos.

Totuşi, aceste versete, ca de altfel întreaga carte, ne prezintă mai cu seamă aspectele păcatului colectiv. Şi ne ducem cu gândul la răul care s-a extins în Biserică asemenea aluatului, la mondenitate, la falimentul care a rezultat din aceasta şi ale cărui jalnice efecte morale sunt la fel de lamentabile precum tabloul acestui capitol. O, dacă am fi preocupaţi de gloria Domnului, nu am putea rămâne indiferenţi în faţa unei aşa dezolante stări a lucrurilor. Să ne dea El inimi cu adevărat smerite, dar totodată încrezătoare într-un Dumnezeu care nu Se schimbă niciodată (v. 19).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 12:12-27

„CÂNTĂREŢI DE-O SINGURĂ NOTĂ”

…mădularele trupului care par mai slabe, sunt de neapărată trebuinţă. 1 Corinteni 12:22

Membrii orchestrei au început să se adune pe scenă pregătindu-se pentru concertul ce urma în seara aceea. Intrând în sală, unul dintre muzicanţi şi-a ocupat locul, şi-a acordat instrumentul, şi-a aranjat partitura în faţă şi s-a făcut comod. În curând luminile sălii s-au redus în intensitate şi dirijorul a intrat în scenă. La începutul concertului, întreaga orchestră a cântat – cu excepţia unui singur muzicant. El a rămas tăcut. Apoi a sosit vremea ca să cânte. Ridicându-şi instrumentul şi ajustându-şi partitura, a aşteptat ca dirijorul să se întoarcă spre el. Primind intrarea, a cântat o singură notă. După aceea şi-a pus atent instrumentul jos şi a aşteptat ca toţi membrii orchestrei să-şi termine partea lor. Cântând o singură notă, pare pentru mulţi oameni un lucru neînsemnat, dar era esenţial pentru a completa performanţa artistică.

La fel, Biserica, care este Trupul lui Cristos, este formată din mai mulţi membri, şi fiecare are un rol distinct. Unii primesc roluri principale. Ei se aud des şi atrag mare atenţie asupra lor. Alţii par să aibă roluri şi însărcinări minore. Dar cu toţii sunt necesari.

Dacă tu nu ai multe talente, nu te ruşina şi să nu consideri că Dumnezeu te-a plasat într-un loc lipsit de importanţă din programul Lui. împlineşte-ţi responsabilităţile cu bucurie. Dacă ai multe daruri, nu privi de sus la acei credincioşi care par nesemnificativi. Biblia ne spune să dăm cinste unul altuia – da, chiar şi „cântăreţilor unei singure note”. R.W.D.

N-am să-Ţi cer nicicând

Un loc mai mare, nu mi-l da,

Ci, rogu-te, mă fă mai mare,

Ca locul să-mi pot ocupa.     Anonim

Puţinul devine mult atunci când este Dumnezeu în el.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Bucuraţi-vă totdeauna în DOMNUL! Filip. 4,4.

În Domnul Isus este şi azi ca în toate timpurile o bucurie continuă şi fără sfârşit, căci El însuşi este izvorul nesecat al acestei bucurii. Noi avem ocazia să cunoaştem această bucurie, care nu o cunoaşte nici cel mai bogat om din lume, nici cel mai bun, nici cel mai înălţat. In toate cât le oferă lumea nu se găseşte bucurie care să rămână. Totul este trecător, totul este distrus prin păcat, totul este deşertăciune. Singur credinciosul are totdeauna temelia bucuriei, el are dreptul să se bucure totdeauna în Domnul său Prea Iubit. Oriunde ne ridicăm ochii spre El găsim motive de bucurie adevărată, sinceră şi statornică. Să ne gândim la mântuirea noastră cea veşnică şi măreaţă, care ne-a fost dăruită în Domnul Hristos Isus. Odinioară eram săraci şi pierduţi, păcătoşi înrăiţi, distruşi, fără nici o putere, morţi în păcate şi nelegiuiri şi nu ne puteam aştepta la altceva din partea unui Dumnezeu sfânt şi drept decât la veşnică pierzare. Dumnezeu care e Iubire, S-a îndurat de noi şi a dat pe singurul Său Fiu Prea iubit şi Întâi născut pentru ca noi prin credinţa în El să avem o mântuire desăvârşită, depună iertare a păcatelor, şi o viaţă nouă netrecătoare. Prin lucrarea Sa desăvârşită suntem scoşi din vechea stare a lui Adam şi transpuşi în una nouă; noi stăm acuma ÎN Hristos în faţa Lui Dumnezeu. Noi am încetat să fim sclavi Satanei şi ai păcatului şi nu ne mai găsim în lanţurile lor. Prin credinţă în El am primit viaţa veşnică, acea viaţă care era la Tatăl şi care s-a arătat în învierea plină de victorie.

Gândul la această măreaţă lucrare ne umple inimile cu bucurie şi fericire. Nu-i oare acesta marele subiect al adevăratei bucurii?

Niciodată n-ar trebui să pierdem din vedere, noi creştinii că NU avem o religie, fie ea chiar creştină ci avem VIAŢA, avem pe Isus care nu are nimic cu părerile, dogmele;…

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Iată, Robul Meu va propăși; Se va sui, Se va ridica, Se va înălța foarte sus. Isaia 52.13

Robul lui Dumnezeu

Aceste cuvinte ale profetului Isaia sunt o profeție, care se referă la Domnul și Mântuitorul nostru. În Filipeni 2 citim că Domnul Isus a coborât așa de mult, încât a luat un chip de rob și S-a făcut Om adevărat, dar fără păcat. El, care este Fiul lui Dumnezeu, a devenit Omul ascultător, a cărui țintă în viață a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. Evanghelistul Marcu ne descrie viața Mântuitorului ca fiind Slujitorul lui Dumnezeu. Atât vorbirea, cât și toată purtarea Lui ne arată ținta vieții Sale. La sfârșitul vieții de ascultare a stat crucea: Domnul a fost ascultător până la moarte și încă moarte de cruce. Toate faptele și toată slujirea Mântuitorului, de la început până la sfârșit, au constituit căile dezbrăcării Sale de Sine, căile de glorificare a Tatălui ceresc.

Apoi s-a împlinit a doua parte a versetului de astăzi. Dumnezeu L-a înviat pe Acela care i-a slujit pe deplin. Dumnezeu L-a ridicat la cer după patruzeci de zile de la înviere. Domnul a părăsit acest pământ și S-a întors în ceruri. Expresia: „Se va înălța foarte sus” arată locul pe care Îl are Domnul la dreapta lui Dumnezeu. Este un loc de cinste, ce Îi aparține numai Domnului care, ca Slujitor ascultător, S-a smerit până la moarte de cruce. Scriptura ne spune că „avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos”. Se bucură și cititorul de un astfel de Mijlocitor?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TĂTICULE, ARATA-LE COPIILOR TĂI CĂ Îl IUBEȘTI

„Tatăl său l-a văzut, și i s-a făcut milă de el…” (Luca 15:20)

Bill Havens, sportiv canoist, era aproape sigur că va câștiga medalia de aur la Olimpiada de la Paris din 1924. Însă cu câteva luni înainte de începerea jocurilor, a aflat că soția sa urma să aducă pe lume primul lor copil pe când el avea să fie plecat. Soția i-a spus că se descurcă singură, dar acel moment era pentru Bill o piatră de hotar pe care nu dorea s-o rateze. Așa că i-a surprins pe toți când a decis să rămână acasă. Și-a întâmpinat fiul, pe Frank, în 1 august 1924. Cu toate ca s-a întrebat mereu ce ar fi fost, el a spus că nu a regretat niciodată că a luat acea decizie. Și-a dedicat viața băiețelului său si i-a insuflat dragostea pentru canoe. Au trecut douăzeci și patru de ani și Jocurile Olimpice s-au ținut în Finlanda. De data aceasta, fiul său, Frank a fost ales să concureze la canoe. In ziua de după competiție, Bill a primit o telegramă de la Frank, în care scria: „Dragă tată, îți mulțumesc pentru că ai stat acasă in așteptarea nașterii mele. Mă întorc acasă cu medalia de aur pe care ar fi trebuit s-o câștigi tu”. Era semnată „Scumpul tău fiu, Frank”. Bill Havens a dorit ca toți ai săi să știe că familia este pe primul plan, indiferent ce s-ar întâmpla. Iar lucrul acesta l-a făcut să fie un erou în ochii unui copilaș pe nume Frank. Bill a înțeles că medaliile își pierd strălucirea, recordurile sunt doborâte si realizările sunt în scurt timp uitate. Aceste lucruri nu aduc mulțumirea. Ce ne aduce, atunci, mulțumirea? Dragostea pe care o ai pentru copiii tăi și dragostea pe care ei ti-o poartă. Domnul Isus a subliniat că și atunci când un copil rătăcește, dragostea unui părinte îl poate readuce pe cale. Faci parte dintre aceia care își neglijează familia? Dacă da, schimbă ceva numaidecât!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

„Când va veni El”

„Când va veni El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul…”Ioan 16.8

Foarte puţini dintre noi ştim ce înseamnă a fi dovedit vinovat în ce priveşte păcatul. Cunoaştem experienţa tulburării care ne cuprinde când am făcut ceva rău; dar atunci când Duhul Sfânt te dovedeşte vinovat de păcat, orice relaţie din lume este dată la o parte, rămânând doar una: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit…” Când un om este dovedit păcătos în felul acesta, întreaga lui conştiinţă ştie că Dumnezeu nu poate să-l ierte. Dacă Dumnezeu l-ar ierta, atunci simţul de dreptate al omului ar fi mai puternic decât al lui Dumnezeu. Dumnezeu iartă, dar această iertare L-a costat frângerea inimii Sale prin moartea Fiului Său. Marea minune a harului lui Dumnezeu este că El iartă păcatul, dar numai moartea lui Isus Cristos Îi dă Lui posibilitatea să ierte fără si-Şi nege, prin aceasta, natura Sa. Este un lucru lipsit de sens să spui că Dumnezeu ne iartă pentru că El este dragoste. Atunci când suntem convinşi de păcat, nu mai putem spune aceasta. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă Calvarul, nimic mai puţin; dragostea lui Dumnezeu este scrisă pe Cruce, nicăieri în altă pane. Singura bază de pe care Dumnezeu mă poate ierta este crucea lui Isus Cristos. Acolo este satisfăcută conştiinţa Lui.

Iertarea nu înseamnă numai că am scăpat de iad şi că am fost făcut vrednic să merg în cer (nici un om n-ar accepta o astfel de iertare); iertarea înseamnă că sunt iertat pentru a intra într-o relaţie nouă, pentru a fi unit cu Dumnezeu în Cristos. Minunea Răscumpărării este că Dumnezeu transformă pe unul nesfânt ca mine, după standardul Lui, al Celui Sfânt, punând în mine o nouă natură, natura lui Isus Cristos.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi plini de Duh.” EFESENI 5:18

Subiectul plinătăţii Duhului preocupă pe orice copil al lui Dumnezeu care doreşte să slăvească pe Stăpânul său; căci dacă el ajunge să realizeze acest grad de avansare spirituală, cuvintele sale, gândurile şi faptele sale vor fi toate spre slava lui Dumnezeu, spre zidirea sfinţilor şi spre mântuirea sufletelor. Să observăm bine că aceasta nu este un adevăr abstract, un ideal de nerealizat, ci un cuvânt de ordine, o poruncă: „Fiţi plini de Duh.” Şi pentru că voia Domnului este ca toţi copiii Lui să fie umpluţi de Duhul Sfânt, vom vedea care sunt condiţiile de împlinit pentru ca fiecare din noi să ajungă la această stare binecuvântată.

1. Trebuie să fim adânc pătrunşi de gândul că Dumnezeu vrea să ne dea plinătatea Duhului Său. Vai! sunt credincioşi care nu cred şi nu caută această plinătate. Un adevărat alpinist nu va fi niciodată mulţumit atâta vreme cât un vârf oarecare n-a putut fi escaladat, şi creştinul care crede în Duhul Sfânt nu va putea niciodată să fie fericit deplin fără să cunoască dumnezeiasca plinătate a Duhului.

2. Orice Copil al lui Dumnezeu trebuie să fie umplut de Duhul. Şi cel care s-a întors ieri la Dumnezeu, şi cel matur în Hristos, şi unul şi celălalt trebuie să dorească această plinătate. Aici nu este vorba de revelaţii speciale, de cunoştinţe dobândite, de progrese realizate, ci de primirea imediată a celei de a treia Persoană a Sfintei Treimi în plinătatea Sa. Propriu zis, Dumnezeu nu ne pune condiţii în privinţa aceasta, ci pur şi simplu ne porunceşte să fim plini de Duh. Acest fapt ne este arătat în Cuvânt: a) „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie… ” dar El „…spunea aceasta despre Duhul…” (Ioan 7:38,39). b) Apa (Duhul) pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor ţâşnind în viaţă veşnică.” (Ioan 4:14)

3. Trebuie ca cel credincios să părăsească orice lucru neîngăduit şi orice fel de păcat. Mii de copii ai lui Dumnezeu nu vor şti niciodată ce înseamnă a fi plin de Duh, pentru că L-au întristat prin lumescul lor, prin lipsa de dreptate, prin îngustimea duhului lor şi prin acel păcat care „…înfăşoară aşa de lesne…”. Trebuie să se facă distincţia între pecetea Duhului şi plinătatea Duhului. Orice copil al lui Dumnezeu este pecetluit cu Duhul Sfânt şi în consecinţă îl posedă din ziua răscumpărării lui şi pentru totdeauna, dar nu toţi sunt umpluţi de El, pentru că păcatul, comis sub o formă sau alta şi nemărturisit şi nepărăsit, îl împiedică să fie umplut.

Trebuie să părăsim orice aşa zise păcate mici pe care le purtăm, să judecăm orice lucru neîngăduit, cunoscut şi să le abandonăm în mod hotărât. Cum ar putea Duhul să umple un vas necurăţit?

4. În sfârşit, trebuie ca fiecare credincios să aducă trupul lui ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu. (Rom. 12:1). Când vom sacrifica eul nostru în întregime, apa vie va începe să curgă din inma noastră. Dumnezeu ne face să simţim absenţa unei vieţi din Duhul Sfânt, lipsa de putere, uscăciunea şi sterilitatea. Dar când există dorinţă după această plinătate, deja este dovadă că Dumnezeu lucrează, nu va mai fi nevoie de disciplinare şi vom fi plini de putere. Când ispita vine, n-o putem respinge ocupându-ne de ea ci fiind plini de Duhul şi hrănindu-ne cu Domnul Hristos.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre”. 1 Petru 1:17.

În versetul 13 vedem că e bine să ne punem nădejdea în har, deoarece noi suntem mântuiţi doar prin jertfa Mântuitorului nostru. De aceea nu avem voie să ne bazăm pe faptele noastre, pe ceea ce facem noi, pentrucă altfel ajungem sub blestem precum scrie Scriptura. Multă vreme nu am ştiut unde este hotarul, care fapte sunt plăcute lui Dumnezeu şi care nu sunt. Am auzit spunând că ceea ce facem din dragoste, acele fapte vor fi răsplătite. Cineva a întrebat dacă faptele pe care le face un necredincios vor fi răsplătite. 1 Corinteni 13, ne arată dacă un om nu este un copil al lui Dumnezeu, dacă nu rămâne în dragoste, atunci nu-i foloseşte la nimic nicio faptă; este pătat cu păcat. Dreptatea noastră este pătată cu păcat; dreptatea noastră este aceea care ne ţine în starea de neîntorşi la Dumnezeu, crezând că aşa e bine. Dar înaintea lui Dumnezeu este ca o haină mânjită. Cum să primeşti astfel răsplată? Dacă suntem născuţi din nou atunci nu trebuie să studiem mult care fapte vor fi răsplătite şi care nu. Dacă Duhul lui Dumnezeu este în noi, vom primi răsplata pentru un pahar cu apă pe care-l dăm în numele Domnului. Dar, dacă nu eşti ucenic, nu poţi da în Numele Lui. Vedem din Cuvânt că, secerăm în urma faptelor nostre. Prin credinţa în Isus vom fi mântuiti. Dar prin fapte nu devenim copii ai lui Dumnezeu. Aici este un hotar. Să păzim poruncile Lui, dar să avem grijă ca nu cumva să ne punem nădejdea pe ascultare sau pe fapte, ci numai pe har.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DE LA ASCULTARE LA BINECUVÂNTARE

Dar din ziua aceea, îmi voi da binecuvântarea Mea. Hagai 2.19

Lucrurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuşi în această făgăduinţă scrisă mai sus, o oglindă care ne dă putinţă să privim încă de acum anii vieţii noastre, înainte de a fi. Să luăm seama la împrejurarea la care se referă această făgăduinţă. Recoltele se împuţinaseră, atinse de neghină şi de grindină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul îi vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său şi să construiască din nou templul şi El se îndreaptă spre ei şi le spune: „Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, înainte ca să se fi pus temelia templului… dar din ziua aceea îmi voi da binecuvântarea Mea”. Dacă şi noi am trăit în vreun păcat şi dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunţăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai aşa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său şi o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioşia noastră va fi poate pricina unei împotriviri şi mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem şi mai lămurit primirea noastră în El.

Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conştiincios în ce priveşte ascultarea de învăţăturile Tale şi Te rog în Numele Domnului Isus ca viaţa mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci covoare din păr de capră pentru un acoperiş deasupra cortului. Exod 26.7

Covoarele și învelitorile cortului (2)

Următoarea învelitoare era așezată peste covoarele de in și era făcută din covoare din păr de capră. Și această învelitoare vorbește despre Hristos. Este nevoie de toate simbolurile și umbrele, de fapt de toată Scriptura, ca să fie redate frumusețile acestei Persoane binecuvântate, iar credinciosul poate învăța încontinuu despre El din Cuvântul lui Dumnezeu. Măreția și vrednicia Lui le depășesc cu mult pe cele ale oricărei ființei omenești; El este incomparabil. Pe măsură ce privim la gloriile și la perfecțiunile Lui în aceste simboluri remarcabile, pe măsură ce Îl contemplăm pe drumul Său smerit de pe pământ și pe măsură ce, prin credință, privim la fața Lui de pe care strălucește toată gloria lui Dumnezeu, din inimile noastre se înalță cuvintele: „Tu ești mai frumos decât fiii oamenilor”.

Covoarele din păr de capră ne îndreaptă gândurile către profeți, ale căror haine aspre, făcute din păr de animale, arătau calea lor de separare de rău (Zaharia 13.4; Matei 3.4). Cel care este Profet, preot și Împărat poate fi văzut aici în drumul Său de completă separare de rău.

Aceste acoperitori nu numai că ne oferă o înțelegere mai adâncă a plinătății lui Hristos, însă ele ne prezintă și lecții de o mare importanță cu privire la creștinii care sunt lăsați în această lume pentru aL reprezenta pe Hristos și a căror responsabilitate este de aI călca pe urme. Covoarele de in subțire vorbesc despre puritatea absolută a lui Hristos, iar lecția pentru cel credincios este că și el trebuie să caute să fie pur (1 Ioan 3.3). Covoarele din păr de capră vorbesc despre separarea de rău a Slujitorului perfect, în care Dumnezeu Șia găsit plăcerea, iar cel care Îl slujește pe Domnul trebuie fie și el separat de orice rău. „Dacă cineva Îmi slujește, să Mă urmeze” (Ioan 12.26). „Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de nedreptate” (2 Timotei 2.19). J. T. Armet

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, îţi mulţumesc pentru sfatul din textul din dimineaţa asta („Şi să fie… că vei face după cum ţi se va oferi prilejul; căci Dumnezeu este cu tine.” – 1 Samuel 10:7, KJV) de a nu mă agita căutând să fiu conştient de utilitatea mea, ci doar de a face după cum mi se oferă prilejul pe care Tu l-ai rânduit.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.» IEREMIA 29,11

Cine practică umblarea pentru cer pe acest pământ se află negreşit în sfera dragostei lui Dumnezeu. El, în însăşi esenţa Fiinţei Sale divine este dragoste şi toate planurile şi căile Lui pentru copiii Săi sunt motivate de dragostea Sa minunată. Din păcate însă noi uneori nu-I înţelegem gândurile, motivatia si călăuzirea Sa si ne răzvrătim. Iată ce ne spune Domnul prin prorocul Isaia: «Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre» (Isaia 55,8-9). Domnul Isus înţelege mult prea bine că avem dificultăţi în a înţelege latura cerească a umblării pe acest pământ, latură pe care nu o vedem. El ne spune: «Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea» (Ioan 13,7). Atunci, în gloria cerească vom recunoaşte cu lacrimi în ochi: «Doamne, Tu ai avut intenţii atât de minunate cu mine, dar eu nu le-am înţeles!» Un cântec vechi spune: «Aici pe pământ nu se dezleagă misterul tuturor lacrimilor pe care le-ai vărsat. Abia în ţara veşnicului soare vei vedea ce a vrut Domnul!»

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

De întrebările nebune… fereşte-te. Tit 3:9

Zilele noastre sunt puţine la număr, şi este preferabil să le petrecem făcând binele, decât certându-ne asupra unor chestiuni care sunt, în cel mai bun caz, de importanţă minoră. În trecut, oamenii au stârnit o lume de răutate prin nesfârşitele lor discuţii asupra unor subiecte fără importanţă practică. Bisericile noastre suferă încă din cauza necontenitelor războaie stârnite de puncte obscure şi întrebări lipsite de importanţă. După ce s-a spus tot ce se putea spune, nici o parte nu este mai înţeleaptă; de aceea, discuţia nu promovează nici cunoaşterea, nici iubirea, şi este o nebunie să semeni într-un asemenea ogor buruienos. Întrebările despre punctele în care Scriptura păstrează tăcerea, despre tainele care Îi aparţin numai Lui Dumnezeu, despre profeţiile cu interpretare îndoielnică şi despre modurile de păstrare a ceremoniilor omeneşti sunt întrebări nebune, şi oamenii înţelepţi se feresc de ele. Treaba noastră nu este să punem întrebări nebune sau să răspundem la ele, ci să evităm şi una şi alta. Dacă ţinem preceptul apostolului, căutând „să fim cei dintâi în fapte bune” (Tit 3:8), vom fi prea ocupaţi cu treburi folositoare, ca să ne mai interesăm de disputele nevrednice, mărunte şi lipsite de importanţă. Există, totuşi, unele întrebări care sunt reversul întrebărilor nebune, întrebări pe care nu trebuie să le evităm, ci să le răspundem sincer şi frumos, cum ar fi acestea: cred eu în Domnul Isus? Sunt reînnoit în duhul mintii mele? Umblu pe calea duhului, nu a cărnii? Cresc mereu în har? Este conversaţia mea împodobită cu învăţăturile Dumnezeului mântuitor? Aştept venirea Domnului ca un slujitor care îşi aşteaptă stăpânul? Ce pot să fac mai mult pentru Isus? Asemenea întrebări necesită un răspuns urgent. Dacă până acum ne-am dedat jocurilor de cuvinte, să ne punem abilităţile critice întrun serviciu mai profitabil. Să fim făcători de pace şi doritori să-i conducem pe alţii, prin preceptele şi exemplul nostru, ca să ne ferim „de întrebările nebune”.

Seara

Oh! Dacă aş şti unde să-L. găsesc! Iov 23:3

În nevoia lui extremă, Iov a strigat către Domnul. Cea mai mare dorinţă a unui suflet chinuit este să mai vadă o dată faţa Tatălui său. Prima lui rugăciune nu a fost „o, dacă aş putea să mă vindec de boala care îmi chinuieşte tot trupul!”, sau chiar „O! Dacă aş putea să-mi văd copiii scăpaţi din ghearele mormântului, şi averea scăpată de mâna jefuitorului!” Din contră, primul său strigăt a fost „o! ,Dacă aş şti unde să-L găsesc” pe Dumnezeul meu, ca să merg la tronul Său!” Copiii Lui Dumnezeu aleargă la El când vine furtuna. Cei buni au un instinct ceresc, care îi face să caute adăpost sub aripile lui Iehova. „Cel care a făcut din Dumnezeu adăpostul lui” poate fi titlul unui adevărat credincios. Când este pedepsit de Dumnezeu, cel ipocrit simte lovitura şi, ca un sclav, vrea să fugă de la Stăpânul care l-a biciuit. Nu acesta este cazul cu adevăratul moştenitor al cerului. El sărută mâna care l-a lovit, şi caută adăpost în braţele Dumnezeului care s-a încruntat la el. Dorinţa lui Iov de a comunica cu Dumnezeu a fost intensificată de căderea oricărei alte mângâieri. Patriarhul s-a întors de la prietenii săi îndureraţi şi a privit spre tronul ceresc, ca un călător care se întoarce de la un izvor secat şi aleargă spre fântână. El urează rămas bun speranţelor pământeşti, şi strigă: „Dacă aş şti unde să-L găsesc pe Dumnezeul meu!” Nimic nu ne învaţă mai bine valoarea Creatorului, decât momentul în care descoperă deşertăciunea oricărei mângâieri. Ne întoarcem cu amărăciune de la stupii pământului, în care nu am găsit miere, ci înţepături şi ne bucurăm în Cel al cărui Cuvânt este mai dulce decât miereia şi decât fagurii de miere. În orice necaz, trebuie să căutăm mai întâi prezenţa lui Dumnezeu. Dacă ne putem bucura de zâmbetul Său, vom putea purta crucea zilnică cu inima voioasă, de dragul Său.

IZVOARE IN DEŞERT

Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa. (Psalmul 71:20)

Dumnezeu te face „să treci prin multe necazuri”. Uneori, ca parte a procesului tău de educare, trebuie să te duci „în adâncimile pământului” (Psalmul 63:9), să călătoreşti prin pasaje subterane, şi să stai întins printre cei morţi. Dar nici chiar pentru o clipă legătura de părtăşie şi unitate dintre Dumnezeu şi tine nu este întinsă până la punctul de rupere. Şi în cele din urmă, din adâncuri, El „[îţi va] da iarăşi viaţa”. Indiferent cât de multe cotituri şi întorsături ar avea drumul, există întotdeauna o porţiune netedă şi dreaptă. Chiar şi cea mai lungă zi are un apus de soare, şi zăpada iernii poate ţine destul de mult, dar până la urmă se va topi.

Fii tare, „căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică” (1 Cor. 15:58). El Se va întoarce din nou la tine şi te va mângâia. Şi când El va face aceasta, inima ta care a uitat să mai cânte va izbucni în mulţumiri şi cântări de bucurie, aşa cum cânta psalmistul: „Limba mea va lăuda îndurarea Ta” (Psalmul 51:14). selectat

Deşi cade ploaia şi bate vântul,

    Şi îngheţată şi rece e suflarea iernii;

Deşi cerul înnorat se mai înnorează încă,

    Şi frunzele moarte spun că vara a trecut;

Faţa mea priveşte ţintă spre cerul furtunos,

    Inima mea este liniştită ca marea vara,

Bucuroasă să primească ce-i dă Dumnezeul meu,

    Indiferent ce ar fi.

Când simt frigul, pot să spun: „El îl trimite”,

    Şi vânturile Lui suflă binecuvântare, ştiu sigur;

Căci n-am avut niciodată o nevoie pe care El să n-o împlinească;

    Şi inima mea bate fierbinte, chiar dacă suflă vânturile.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 4.7-22

Corupţia în Israel a pus stăpânire chiar şi pe nazirei, cu alte cuvinte, pe aceia care (precum creştinii astăzi) trebuia să se distingă prin curăţia purtării lor şi printr-o punere deoparte în totul pentru Dumnezeu. Ei sunt în culmea decadenţei: „nu mai sunt recunoscuţi pe străzi” (v. 8). Nimic nu-i mai face să se deosebească de ceilalţi locuitori nenorociţi ai Ierusalimului! In ce ne priveşte, să ne punem întrebarea în ce măsură purtarea noastră în mijlocul lumii ne face recunoscuţi ca fiind cu adevărat puşi deoparte pentru Domnul.

Iar cât despre cei care aveau misiunea să vegheze asupra poporului, şi anume profeţii şi preoţii săi, aceştia vărsaseră sângele celor drepţi (v. 13). Ieremia era foarte îndreptăţit să confirme aceasta: o ştia din experienţă (Ieremia 26.8).

„Sfârşitul nostru este aproape … sfârşitul nostru a venit” spun întristaţii poporului (v. 18) după ce aşteptaseră inutil un „ajutor zadarnic” şi constataseră că nimeni nu-i putea salva (v. 17). Ei bine, este momentul ca Dumnezeu să declare: „pedeapsa nelegiuirii tale s-a împlinit” (v. 22; comp. cu Isaia 40.1,2). Va fi rândul Edomului să sufere pedeapsa. Şi întotdeauna este aşa: când este cert că nimic nu ne poate ajuta şi că suntem la capătul puterilor, atunci este momentul ca Dumnezeu să intervină în suveranitatea Lui şi să ne elibereze.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Matei 5:33-48

PREDICA UNUI CÂINE

Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, intoarce-i şi pe celălalt. Matei 5:39

Cuvintele Domnului Isus din textul de azi au deranjat pe foarte mulţi oameni. Cel mai bine le vom înţelege dacă ne reamintim că în zilele Domnului Isus, acesta era obiceiul să dai o palmă uşoară cu mâna stângă peste faţa adversarului pentru a-şi arăta dispreţul pentru el. Aceasta nu însemna o lovitură dureroasă, ci o insultă. Cuvintele Domnului au uimit peste măsură pe ascultători atunci când a spus: „Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt”. El n-a sugerat că forţa nu trebuie folosită niciodată pentru a pune capăt răului. Dimpotrivă, El spune că oferind obrazul celălalt noi respingem spiritul de răzbunare faţă de aceia care ne-au tratat cum nu se cuvine, şi le oferim iertarea. Sir Walter Scott a avut dificultăţi cu ideea de-a „întoarce obrazul celălalt”. Dar cuvintele lui Isus au căpătat o semnificaţie specială într-o zi când Scott a aruncat cu o piatră într-un câine vagabond care-i stătea în cale. A ţintit atât de bine şi a dat mai tare decât intenţionase, că lovitura a rupt piciorul animalului. In loc ca să fugă, câineie s-a întors spre el şi i-a lins mâna. Sir Walter n-a uitat niciodată răspunsul acela. A spus: „Câineie acela mi-a predicat Predica de pe munte, mai bine ca orice predicator”. Scott a spus că n-a găsit nici o fiinţă umană atât de gata de a-şi ierta duşmanii. Lumea are nevoie să vadă chipul lui Cristos în fiecare credincios.

Trebuie să-i iertăm pe aceia ce ne tratează cum nu se cuvine. Prin puterea Duhului Sfânt să arătăm o atitudine ca aceea a lui Cristos faţă de toţi cei ce ne rănesc.H.G.B.

În viaţa noastră şi-n lucrare

De credincioşi să dăm dovadă.

Iertând pe cei ce ne lovesc,

Ca-n viaţa noastră să Te vadă.
H.G.B.

A întoarce bine pentru bine este omeneşte; a întoarce bine pentru rău este dumnezeieşte.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei De pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe Pământul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele Poporului meu? Isaia 53,8.

După ce Domnul nostru prea iubit ca înlocuitor al nostru a purtat judecata cea grea impusă de Dumnezeul cel sfânt şi drept, a găsit ascultare fiind scăpat de coarnele bivolului şi din gura leului.

Învierea a fost mărturia vizibilă a ascultării. În cuvintele exprimate de Domnul pe cruce: „Tată în mâinile Tale îmi încredinţez duhul” vedem COMPLETA DEPENDENŢĂ. Întunericul a fost îndepărtat, judecata purtată, mânia a fost liniştită şi păcatul ispăşit. Dacă moartea trebuia să-şi facă intrarea, căci moartea este plata păcatului, vedem pe Domnul în pace încredinţându-şi duhul Său în mâna Lui Dumnezeu în deplină desfătare de părtăşia cu El…

Domnul Isus a fost părăsit din cauza păcatelor noastre,dar problema păcatului a fost rezolvată în faţa Dumnezeului celui Sfânt, după ce El a băut paharul Tatălui. El a fost ascultat după ce a purtat întreaga judecată a Dumnezeului celui Sfânt, pentru păcat. Ca om a fost înălţat după isprăvirea lucrării. Ca primul născut între mai mulţi fraţi Domnul nostru intonează acum cântarea de laudă în adunare spre lauda Lui Dumnezeu şi Tatăl nostru.

Vrei şi tu iubite copil a Lui Dumnezeu să cânţi şi tu această cântare de laudă intonată de Domnul Isus? Se cere multă supunere la Cuvântul Lui Dumnezeu ca să ne dăm seama bine ce înseamnă TABĂRA şi multă putere duhovnicească pentru ca să ieşim din ea şi astfel dirijaţi NUMAI de Domnul Isus Hristos să putem cânta cântarea de laudă. În tabără dirijează omul şi firea lui pământească!

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Hristos, la vremea cuvenită, a murit pentru cei nelegiuiți.

Romani 5.6

Am găsit viața

Tatăl meu a murit de timpuriu, iar mama mea m-a părăsit când aveam doi ani. Astfel am fost dus la orfelinat. Educația severă de acolo, fără afecțiune, a produs în mine numai amărăciune și respingere. Când în sfârșit am putut lua singur decizii având 18 ani, am început să duc o viață după imaginația mea. Am trăit poftele până la extrem. Alcoolul, drogurile și desfrâul m-au atras mult în jos. Astfel am ajuns în închisoare și apoi pe stradă – două decenii pline de mizerie și deznădejde în viață. Într-o zi am primit cadou un Noul Testament. Am citit în el, dar nu ajungeam la liniște. Dar textele, care vorbeau despre dragostea lui Dumnezeu, s-au întipărit în mintea mea. Am încercat să-L întâlnesc pe acest Dumnezeu în biserici și în pelerinaje, dar degeaba. Deznădăjduit îmi căutam refugiul tot mereu în droguri și alcool. La final n-am mai văzut altă cale de ieșire decât moartea – am încercat să mă sinucid. Apoi a venit o zi, pe care n-am s-o uit niciodată. În acea zi s-a schimbat totul. În timp ce cerșeam pe stradă, mi s-au adresat doi tineri. Ei mi-au spus despre Isus, Mântuitorul. Numai El mă putea scoate din necaz. Acesta a devenit punctul de plecare pentru o viață nouă. Întregul meu trecut stătea în fața ochilor mei. Dar apoi am cunoscut prin Cuvântul lui Dumnezeu iertarea Sa și dragostea Lui desăvârșită în Isus Hristos. Din acea zi știu că Dumnezeu mă iubește; și El nu a încetat să-mi dovedească aceasta.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

UITA-TE DOAR LA ISUS!

„Să alergăm…în alergarea care ne stă înainte, să ne uităm țintă … la Isus” (Evrei 12:1-2)

In cadrul competițiilor atletice din Edmonton, Canada, echipa din Jamaica a concurat la proba de 4 ori 100 metri ștafetă. Cel de-al treilea alergător din ștafetă avea un prieten care concura în paralel la o altă probă. In timp ce aștepta să primească bătul, s-a uitat pentru o clipă la prietenul său ca să vadă cum se descurcă. Greșeală fatală! Tocmai atunci, al doilea alergător al ștafetei îi preda bățul – izbindu-se de el. Firește, jamaicanii au pierdut, întrucât coechipierul lor era preocupat cu altceva. In loc să se focalizeze pe scopul si ținta lui, el a fost atent la altcineva. Ce putem învăța din această relatare? Că trebuie să ne trezim!

La cine privești – la Hristos, sau la ceilalți creștini?

Biserica este ca un spital spiritual: membri ei sunt cu diferite boli si în anumite stadii de creștere spirituală. Așa că, dacă te vei uita la alți creștini, vei fi dezamăgit – dar nu si dacă privești țintă la Isus. Într-o zi, Domnul Isus i-a spus lui Petru cum avea să moară, iar Petru L-a întrebat cum va muri loan. „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a spus, „…ce-ti pasă ție? Tu vino după mine!” (loan 21:20-22). Ai urmărit vreodată o echipă de canotaj la Jocurile Olimpice? Cei din barcă nu văd linia de sosire pentru că stau cu spatele la ea si sunt atenți la căpitanul lor. El îi coordonează și îi încurajează, spunându-le: „Vâsliți, vâsliți, vâsliți!” Le impune ritmul și îi păstrează pe traiectoria potrivită.

Cuvântul potrivit pentru azi este acesta – uită-te doar la Isus.

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Cu adevărat liber

„Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.” Ioan 8:36

Dacă mai există în noi vreo urmă de încredere în sine, aceasta va spune întotdeauna: „Nu pot face asta”. Personalitatea nu spune niciodată „nu pot”, ci absoarbe totul. Personalitatea doreşte întotdeauna mai mult; aşa suntem făcuţi. Am fost creaţi cu o mare capacitate pentru Dumnezeu, dar păcatul şi individualitatea noastră sunt lucrurile care ne împiedică să ajungem la El. Dumnezeu ne eliberează de păcat; noi însă trebuie să ne eliberăm de individualitatea noastră, adică să-I aducem lui Dumnezeu viaţa noastră naturală şi să I-o oferim ca jertfă, pentru ca El să o poată transforma în viaţă spirituală prin ascultarea noastră.

Dumnezeu nu acordă nici o atenţie sinelui nostru natural în dezvoltarea vieţii noastre spirituale. Planul Său trece peste viaţa noastră naturală şi noi trebuie să avem grijă să stăm de partea lui Dumnezeu, nu împotriva Lui spunând: „Nu pot face asta”. Nu Dumnezeu ne va disciplina, noi trebuie să ne disciplinăm. Nu Dumnezeu va face rob orice gând şi imaginaţie, ci noi trebuie să facem asta. Nu spune: „O, Doamne, sufăr de neputinţa de a-mi controla gândurile”. Să nu suferi de aşa ceva! Încetează să mai asculţi de tirania individualităţii tale şi câştigă-ţi libertatea personalităţii.

„Dacă Fiul vă va face liberi…” Nu înlocui cuvântul „Fiul” cu „Mântuitorul”. Mântuitorul ne-a eliberat de păcat; dar aici este vorba de libertatea care vine din eliberarea adusă de Fiul Aceasta vrea să spună Pavel in Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos”. Individualitatea lui naturală a fost frântă şi personalitatea Lui a fost unită cu Domnul său – nu îmbinată, ci făcută una cu El. „Veţi fi cu adevărat liberi”, liberi în însăşi esenţa fiinţei voastre, liberi înlăuntrul vostru. Avem tendinţa să ne bazăm pe propria noastră putere, în loc să căutăm umplerea cu putere prin identificarea cu Isus.

*Vezi meditaţiile din 11 şi 12 decembrie – acolo se arată mai detaliat ce înţelege O. Chambers prin individualitate şi personalitate. Ns.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Atunci am zis: „Iată-mă, vin…… desfătarea mea este să fac plăcerea Ta, Dumnezeul meu.” PSALM 40:7, 8

Dumnezeu i-a arătat lui Israel că toate formele şi ceremoniile lor, inclusiv jertfele lor, erau departe de a-I fi plăcute Lui. Apoi, la urmă s-au auzit cuvintele Unuia cu totul diferit de toţi care au fost înainte: „Iată-Mă, vin.” „Sulul cărţii, toate profeţiile Vechiului Testament, au vorbit de acest Unul, ca singurul care ar putea să facă plăcere lui Dumnezeu. Nimeni, înainte, nu a împlinit voia lui Dumnezeu în lume: Dar Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit, la împlinirea vremii, ca să aducă la bun sfirşit, buna plăcere a lui Dumnezeu într-o lume care s-a îndepărtat de El. Cuvintele din psalmul acesta îl arată că El este împlinirea a tot ce cuprinde „arderea de tot” care a fost oferită lui Dumnezeu în mod deplin. Este de mare preţ pentru noi că Domnul Isus este „jertfa pentru păcat”, care a întrunit în mod deplin neprihănirea şi dreptatea lui Dumnezeu în judecata Lui împotriva păcatului pe cruce; El este „jertfa pentru vină” purtând vina tuturor păcatelor pentru curăţirea noastră faţă de Dumnezeu; El este deasemenea „jertfa de mulţumire”, sau „jertfa pentru pace”, care ne pune în acord cu Dumnezeu. în virtutea acelei jertfe neasemuite, „arderea de tot”, este simbolul jertfei Domnului Isus, pentru că ea ne spune că marea lucrare de la Cruce a fost întâi pentru Dumnezeu, şi că Dumnezeu a fost slăvit mai presus de toţi. El a împlinit buna plăcere a lui Dumnezeu. Minunat şi preţios este faptul că Dumnezeu a fost deplin satisfăcut. În toată istoria lumii, a fost un singur Rob ascultător în totul şi în mod desăvârşit dependent de Dumnezeu – Omul Isus Hristos. Mâncarea şi băutura Lui era să asculte. El Şi-a găsit bucuria în ascultare. Ce-ar fi putut să facă Satan cu un astfel de Om? Absolut nimic. El a încercat să-L sustragă de pe calea ascultării şi de pe poziţia dependenţei, dar în zadar. In întreaga ispitire, nimic nu a putut să-L sustragă pe Cel Binecuvântat de pe drumul unei simple şi depline ascultări. „Este scris” a fost singurul şi invariabilul Său răspuns. Şi El nu a fos numai în mod desăvârşit de ascultător şi dependent, dar a fost cu totul şi neîncetat în mâna lui Dumnezeu, de la leagăn până la crucea de pe Golgota şi când a terminat totul, Şi-a încredinţat sufletul în mâna Tatălui Său. Ascultarea şi atârnarea de Dumnezeu a fost sursa Lui de autoritate şi putere.

Şi noi avem autoritate şi putere pentru toate greutăţile, luptele şi ispitele pe care le întâmpinăm în trecerea noastră prin scena lumii acesteia.Dar să ne amintim că dacă Dumnezeu ne-a dat autoritate, trebuie să fim ascultători şi dacă ne-a înzestrat cu putere, trebuie să fim dependenţi de El. Chemarea şi rostul adevărat al unui rob este să asculte. Aceasta este desăvârşirea morală a celui ce slujeşte. Dar vai! Ce rară este astăzi! Dumnezeu îl numeşte pe Domnul Isus „Robul Meu cel neprihănit”, iar apostolul Pavel se socotea rob al lui Hristos pentru că asculta şi depindea de El. Să nu ne temem a asculta de voia lui Dumnezeu niciodată să nu dăm înapoi în faţa consecinţelor acestei ascultări de voia Lui. Ascultarea ne apropie de Dumnezeu şi ne aşează în lumină. Prin ascultare, un Om a biruit pe Satan. Ce exemplu pentru noi! Noi ascultăm de voia Domnului Isus nu ca să fim mântuiţi ci pentru că suntem mântuiţi.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Apoi am văzut un cer şi un pământ nou, pentrucă cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Apoc. 21:1.

Dumnezeu i-a arătat lucruri minunate lui Ioan. El a văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, coborându-se din cer, gătită ca o mireasă, împodobită pentru bărbatul ei. Când citim acestea, ne putem da mai bine seama, că noi suntem pietre de zidit. „Şi am auzit un glas tare care venea din cer zicând: „Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii!” O, ce minunat lucru poate să fie să locuim împreună cu Dumnezeu. El ne va şterge lacrimile. Acolo nu va mai fi moarte, nimeni nu va mai striga de durere. Dumnezeu mai spune: „Iată Eu fac toate lucrurile noi”. Şi spune din nou că: „Scrie, pentrucă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate”. Acolo vom putea mânca din fructele pomului vieţii, vom putea bea apă vie şi toate acestea, fără plată. Dar mai este scris: „Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri”. Nu este scris că, acela va merita, ci va moşteni aceste lucruri. O astfel de slavă nu se poate s-o merite cineva. Dumnezeu mai spune: „Eu îi voi fi Dumnezeu şi el îmi va fi fiu”. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă” (v.8). Vedem că Dumnezeu nu ar dori să ajungem acolo. El ne pune în faţă viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. În Isus avem salvarea de orice legătură a păcatului. Şi dacă rămânem în El, atunci suntem ocrotiţi de El; deoarece numai El ne poate păstra curaţi şi ne poate înfăţişa fără păcat înaintea Lui în slavă.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SUPRANATURAL EVIDENT

În ziua aceea, Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor. Zaharia 12.8

Una din metodele pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-şi apăra poporul Său este de a-l întări printr-o putere lăuntrică cu care El îl umple. Oamenii care au primit această putere sunt mai tari decât zidurile, iar credinţa lor mai tare decât turnurile întărite.

Domnul poate să ia pe cel mai slab dintre noi şi să facă din el, aşa cum a făcut din David, apărătorul lui Israel. Doamne, fă-mă un om asemenea lui David. Pune în mine puterea Ta şi umple-mă de o îndrăzneală sfântă care să mă ajute să înfrunt pe uriaşi, încrezându-mă în Dumnezeu.

Dumnezeu poate să facă pe cei mai mari luptători ai Săi şi mai puternici. David poate fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului. Lucrul acesta pare de mirare, dar dacă el n-ar fi posibil, nu s-ar vorbi de el. Doamne, fă Tu această minune cu cei mai tari martori ai Tăi.

Arată-ne ce eşti Tu în stare să faci şi ridică pe slujitorii Tăi credincioşi la o aşa înălţime de credinţă şi de sfinţenie, încât să se vadă cu adevărat că sunt mai presus de fire şi dumnezeieşti.

Doamne, locuieşte în inima sfinţilor Tăi şi ei vor fi ca Dumnezeu; revarsă-ţi puterea în ei şi ei vor fi ca aceste fiinţe cereşti care locuiesc cu Dumnezeu. Împlineşte Tu această făgăduinţă pentru toată biserica Ta, de aici înainte, pentru dragostea Domnului Isus.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și să faci cortul din zece covoare de in subțire răsucit și albastru şi purpură şi stacojiu: să le faci cu heruvimi, lucrare artistică Exod 26.1

Covoarele și învelitorile cortului (1)

Sunt menționate patru seturi de covoare și de învelitori. Primul, cel de dedesubt, consta în zece covoare de in subțire răsucit, albastru, purpuriu și stacojiu. Acestea erau legate împreună, așa încât să formeze un singur covor și sunt numite „cort”, fiindcă formau cea dintâi învelitoare a cortului, care nar fi avut acoperiș până când aceasta nu era așezată deasupra lui. Putem desprinde multe gânduri prețioase din semnificația diverselor materiale folosite.

Inul subțire, curat și alb, menționat în diferite părți ale Scripturii, are semnificația purității fără pată. Albastrul vorbește despre ceea ce este ceresc.

Purpuriul este culoarea împărătească. Atunci când Domnul Isus a fost batjocorit ca împărat, Lau îmbrăcat cu o haină de purpură (Ioan 19.2). Stacojiul vorbește despre gloria pământească (Apocalipsa 17.3,4). Se pare că aceasta era culoarea împărătească la iudei. Matei, care Îl prezintă pe Domnul Isus ca Împărat al iudeilor, vorbește despre haina stacojie. „În El nu este păcat”; El a fost singurul curat și fără pată. Doar El a putut spune: „Eu sunt de sus” (albastrul ceresc); El vine ca Împărat al împăraților (purpuriul); El a fost născut Împărat al iudeilor (stacojiul). Astfel, Îl avem din nou pe Hristos adus înaintea noastră. El va veni cu putere și glorie cerească; va domni peste pământ; gloria pământească va fi de asemenea a Lui.

Pe aceste covoare trebuiau țesuți heruvimi. Heruvimii vorbesc despre judecată. Din nou avem aici ceea ce Îi aparține lui Hristos. Judecata lui Dumnezeu a căzut asupra Celui care a luat locul nostru și care a suferit pentru păcatele noastre, iar acum noi suntem scăpați de pedeapsa care va veni asupra acelora care nu au vrut ca Omul acesta să împărățească peste ei (Apocalipsa 20; Luca 19.14).    J. T. Armet

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, binecuvântează cu însemnată binecuvântare deschiderea Orelor de Studiu deseară. Adu un interes ascuţit şi o putere spirituală care să se manifeste cu tărie şi măreţie peste noi toţi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptam ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos.» FILIPENI 3,10

Când apostolul Pavel spune: «dar cetăţenia noastră este în ceruri», el defineşte într-o singură propoziţie şi scopul şi nădejdea umblării noastre: «de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos». O umblare aici pe pământ ca în cer reprezintă prima etapă a răpirii: «El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile» (Filip. 3,21). Aşa cum ştim, din perspectivă spirituală Domnul Isus ne-a luat cu El în înălţarea Sa la cer. Nici unul din cei răscumpăraţi prin sângele Său nu a rămas în urmă; deoarece noi înşine suntem mădulare în Trupul Său. Da, noi suntem Trupul lui Isus Cristos; de aceea este scris: «Când Se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă» (Col. 3,4). Această experienţă a transformării după chipul Său şi a răpirii este foarte aproape! Dacă relaţia ta duhovnicească este întreruptă de multă vreme, du-te acum la Dumnezeul şi Mântuitorul tău să fii curăţit de păcat prin sângele Lui şi să-I poţi ieşi în cale plin de bucurie!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Un izvor închis, o fântână pecetluită. Cântarea Cântărilor 4:12

Metafora aceasta, care se referă la viaţa interioară a unui creştin, tratează ideea unei taine. Este „un izvor închis”. Aşa erau izvoarele din Orient, peste care era construit un edificiu, astfel încât numai cel care cunoştea intrarea secretă putea ajunge la ele; la fel este şi inima credinciosului, după ce a fost reînnoită prin har. Există o viaţă lăuntrică tainică, care nu poate fi atinsă de nici o putere omenească. Este o taină necunoscută de alţi oameni; nu, nici chiar omul care o deţine nu poate vorbi despre ea vecinului său. Textul include nu numai taina, ci şi despărţirea. Nu este un izvor obişnuit, din care poate bea orice trecător; este unul ţinut deoparte. Este o fântână care poartă însemnul regal, sigiliul regelui; aşa că toată lumea vede că nu este o fântână obişnuită, ci una deţinută de un proprietar şi plasată într-un loc special. La fel se întâmplă cu viaţa spirituală. Aleşii lui Dumnezeu au fost despărţiţi prin legi veşnice. Ei au fost puşi deoparte de Dumnezeu în ziua răscumpărării, şi ei sunt puşi deoparte prin posedarea unei vieţi pe care alţii nu o au. Este imposibil pentru ei să se simtă acasă într-o lume care se desfată în plăceri. Mai este şi ideea sfinţeniei. Izvorul „închis” este păstrat pentru persoană specială, şi la fel este şi inima creştinului. Ea este un izvor păstrat pentru Isus. Fiecare creştin trebuie să simtă sigiliul lui Dumnezeu asupra lui. El trebuie să spună împreună cu apostolul Pavel: „de acum încolo nimeni să nu mă mai necăjească, pentru că port semnele Domnului Isus pe trupul meu” (Galateni 6:17). Altă idee proeminentă este aceea a Siguranţei. O, cât de sigură şi certă este viaţa interioară a credinciosului! Dacă toate puterile pământului şi iadului s-ar uni împotriva lui, principiul acela nemuritor există încă, fiindcă El şi-a dat viaţa pentru păstrarea ei. Şi cine este El ca să-ţi facă rău, când Dumnezeu este protectorul tău?

Seara

Tu eşti din veşnicie. Psalm 93:2

Christos este „din veşnicie”. Putem cânta despre El împreună cu David „scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic^” (Psalmi 45:6). Bucură-te, credinciosule, în „Isus Christos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8). Isus a fost dintotdeauna. Copilul născut în Betleem a fost unit cu Cuvântul, care a fost „de la început” (loan 1:2), şi prin care „toate lucrurile au fost făcute” (vers, 3). Titlul prin care Christos i S-a descoperit lui loan pe insula Patmos a fost „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine” (Apocalipsa 1:4). Dacă nu ar fi fost Dumnezeu „din veşnicie”, nu L-am fi putut iubi atât de mult. Nu am fi putut simţi prin El dragostea veşnică, care este izvorul tuturor binecuvântărilor legământului. Totuşi de vreme ce El a fost din veşnicie cu Tatăl, ducem râul iubirii divine de la El la Tatăl şi la binecuvântatul Duh Sfânt. După cum a fost dintotdeauna, Domnul nostru este din veşnicie. Isus nu este mort: „El… trăieşte pururea ca să mijlocească” pentru noi (Evrei 7:25). Du-te la El oricând ai nevoie, fiindcă El te aşteaptă să te binecuvânteze. Mai mult, Isus Domnul va fi întotdeauna. Dacă Dumnezeu îţi cruţă viaţa, ca să ajungi la „optzeci de ani (Psalmi 90:10), vei vedea că fântâna de curăţire este încă deschisă, şi că sângele Său preţios nu şi-a pierdut puterea. Vei afla că Preotul care a umplut fântâna tămăduirii cu sângele Său trăieşte ca să te curăţească de toate nelegiuirile. După ce vei lupta ultima bătălie, vei vedea că mâna Căpitanului tău nu a slăbit. Mântuitorul Viu va încuraja sfinţii muribunzi. Când vei intra în ceruri, Îl vei vedea încununat de roua tinereţii. În veşnicie, Domnul Isus va rămâne veşnic izvor de bucurie, viaţă şi slavă pentru poporul Său. Apropie-te de apele vii din fântâna sfinţită! Isus a fost dintotdeauna, este totdeauna şi va fi întotdeauna. El este veşnic în toate atributele Sale, în toate îndatoririle Sale, în toată puterea Sa, în toată dorinţa Sa de a binecuvânta, mângâia, păzi şi încununa poporul ales de El.

IZVOARE IN DEŞERT

Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.

(Luca 7:23)

Uneori este foarte greu să nu te poticneşti de Domnul Isus Hristos, pentru că poticnirea poate fi rezultatul circumstanţelor mele. Pot să mă trezesc că sunt limitat la zone restrânse de slujire, sau sunt izolat de ceilalţi prin boală sau prin luarea unei atitudini nepopulare, când eu sperasem la oportunităţi mult mai largi. Şi totuşi Domnul ştie ce este cel mai bine pentru mine, şi tot ce mă înconjoară este determinat de El. Oriunde mă pune El, El face aceasta ca să-mi întărească credinţa şi puterea şi ca să mă atragă într-o comuniune mai strânsă cu El. Şi chiar dacă sunt închis în temniţă, sufletul meu va prospera.

Poticnirea care mă face să mă întorc de la Hristos poate fi emoţională. Pot fi mereu confuz şi tulburat de chestiuni pe care nu le pot rezolva. Când m-am predat pe mine însumi Lui, am sperat că cerul meu va fi întotdeauna senin, dar deseori el este acoperit de nori şi ploaie. Dar trebuie să cred că atunci când dificultăţile rămân, este ca să pot învăţa să mă încred total în El – să mă încred şi să nu mă tem. Şi astfel prin luptele mele mentale şi emoţionale sunt antrenat să-i instruiesc pe alţii care sunt aruncaţi încoace şi-ncolo de furtună.

Poticnirea care mă face să mă depărtez poate fi spirituală. Mi-am imaginat că odată ce am ajuns în turma Lui, nu voi mai suferi niciodată din pricina vânturilor înţepătoare ale ispitei. Şi totuşi este cel mai bine pentru mine aşa cum stau lucrurile, pentru că atunci când rabd ispita harul Lui creşte, caracterul meu se maturizează, şi cerul pare mai frumos la sfârşitul zilei.

Odată ce am să ajung la casa mea cerească, voi privi înapoi la întoarcerile şi încercările de pe calea mea şi voi cânta laudele Celui care m-a călăuzit. Aşa că orice ar veni în calea mea, voi primi cu bucurie voia Sa şi voi refuza să mă poticnesc de Domnul meu iubit. Alexander Smellie

Ferice de cel a cărui credinţă nu se poticneşte,

    Când peste tot pe drumul său

Puterea lui Dumnezeu lucrează eliberare

    Pentru alţii zi de zi;

Deşi sufletul lui îşi pierde puterea în întunericul unei închisori,

    Până când însăşi viaţa i se consumă,

Totuşi poate încă să se încreadă în dragostea şi planul Tatălui său,

    Şi să se odihnească în acestea mulţumit.

Ferice de acela, care prin ani lungi de suferinţă,

    Şi nu printr-o muncă activă,

Ia parte prin rugăciune şi laudă la lucrarea altora,

    Şi astfel „împarte prada”.

Ferice de tine, copil al lui Dumnezeu, care suferi,

    Şi nu poţi să înţelegi

Motivul durerii tale, dar totuşi vrei să laşi bucuros

    Viaţa ta în mâinile Lui binecuvântate.

Da, ferice de tine a cărui credinţă nu se poticneşte

    De încercări inexplicabile,

De mistere nerezolvate, dincolo de orice înţelegere,

    Până când scopul este atins.

Freda Hanbury Allen

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3.52-66; 4.1-6

Ne amintim de groapa oribilă în care Ieremia a fost aruncat de către cei care îi erau „vrăjmaşi… fără motiv”. Aceasta a inspirat v. 52 şi următoarele şi ilustrează groaza morţii în care Mântuitorul nostru, de partea Sa, a intrat într-un mod real (vezi şi Iona 2.3).

Versetele 55-58 pot fi însă experienţa oricăruia care geme sub povara păcatelor sale şi ajunge să înţeleagă ce a făcut Domnul pentru el.

Capitolul 4 pune în contrast starea actuală a Ierusalimului cu cea pe care o avusese înainte. In timp de prosperitate, totul avea aspectul cel mai strălucitor. Fiii Sionului erau „comparaţi cu aurul fin” (v. 2); dar, să remarcăm, doar „comparaţi cu aurul fin”, nu şi „echivalenţi”, pentru că, atunci când încercarea a venit peste ei, precum focul aurarului, totul a fost mistuit acolo, în timp ce un aur autentic ar fi trebuit să reziste victorios. Nu era deci vorba decât de o strălucire înşelătoare. Să ne amintim că întotdeauna încercările sunt cele care spulberă aparenţele şi descoperă adevărata stare a inimii. Cruzimea (v. 3), lipsa totală a milei (v. 4), egoismul odios conducând la fapte dintre cele mai oribile (v. 10), iată ce apare acum în toată goliciunea la aceşti locuitori ai Ierusalimului. Dumnezeu le dezvăluie adâncul inimii, iar focul judecăţii Sale nu cruţă nimic din falsa lor evlavie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Evrei 12:25-29

MĂ TEM DE DUMNEZEU

…să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică; fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor.    Evrei 12:28, 29

De multe ori a trebuit să le vorbesc oamenilor despre nevoia de-a ne teme de Dumnezeu şi i-am auzit răspunzând cam aşa: „Doar nu te temi de Dumnezeu? N-aş putea crede într-un aşa Dumnezeu”.

Da, mă tem de Dumnezeu, şi nu mi-e frică s-o recunosc. De asemenea mă tem şi de apă. Aceasta nu înseamnă că nu-mi place să pescuiesc sau să înot. Dar nu vreau să uit niciodată despre puterea de-a lua vieţi a râului, a lacului sau a oceanului. În acelaşi mod, mă tem de electricitate şi de benzină. Să-mi asum numai beneficiile lor fără să recunosc puterea lor distructivă, ar fi un act necugetat. Apoi, într-un mod mult mai personal, mă tem de tata. Îl iubesc şi ştiu că şi el mă iubeşte şi urmăreşte binele meu. Dar îi respect autoritatea lui de tată. Câ    nd eram copil, mă temeam de măsurile lui disciplinare pe cale le lua asupra mea atunci când făceam rele. Acelaşi lucru este valabil şi despre relaţiile mele cu Dumnezeu.

Mă tem de El, în sensul că am reverenţă faţă de El şi stau cu veneraţie în faţa sfinţeniei Sale. Şi pentru că fac astfel, îl iubesc şi vreau să fiu cât mai aproape de El. Dorinţa mea este de-a iubi ce iubeşte El şi de a urî ce urăşte El. Doresc să trăiesc toată viaţa cu conştiinţa că El merită să mă tem de El mai mult decât de orice sau de oricine în lume. Satan şi oamenii pot să ne distrugă trupul, dar Dumnezeu este „un foc mistuitor” pentru toţi aceia care acţionează contrar Lui. Astfel numai atunci când mă tem de El îl iubesc cu adevărat. Şi numai atunci când iubirea mea pentru El creşte, a garanţia că frica mea de El este o frică bună.     M.R.D.II

Teme-te şi vino astăzi
La Cristos, încrezător
Numai El îţi poate-aduce
Un sfârşit mântuitor. Traian Dorz

Teme-te de Dumnezeu şi nu te vei mai teme niciodată de nimic.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

După cum este scris: Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât. Rom. 9,13.

Cuvintele de mai sus au fost rostite de Dumnezeu prin proorocul Maleahi, deşi viaţa celor doi fraţi s-a desfăşurat cu mult timp în urmă. Esau a umblat pe calea lui Cain, el nu a respectat îndrumările date de Dumnezeu, a vândut dreptul de întâi născut pentru o ciorbă, ignorând astfel îndrumările date de Dumnezeu în direcţia aceasta. După aceea a luat ca neveste din ficele cananiţilor, lucrând împotriva voiei Lui Dumnezeu. Esau şi toată seminţia lui, edomiţii, au rămas pe calea aceasta de duşmani ai Lui Dumnezeu. Când Israel era strâmtorat din cauza neascultări sale, edomiţii au stat de partea duşmanilor, neavând milă de poporul frăţesc. Toată tedinţa lor era să stăpânească, dar Dumnezeu în binecuvântările Sale a spus: „cel mai bătrân (Esau) să slujească celui mai tânăr” (Iacov). Dar această proorocie nu au vrut să o asculte. O astfel de poziţie este o urâciune pentru Dumnezeu! Iacov a făcut multe greşeli pe calea sa, dar niciodată nu s-a desprins de comunitatea cu Dumnezeu. Dreptul său de întâi născut şi binecuvântarea tatălui erau foarte valoroase pentru el. Desigur că trebuia să înveţe să-şi judece eul şi să se dedice Lui Dumnezeu fără nici o rezervă. Ce binecuvântat a fost sfârşitul vieţii lui! Suflete drag, de ce parte vrei să stai? Ia seama la învăţătura aceasta, nu te împotrivi lui Dumnezeu ci primeşte pe Isus ca Mântuitorul care ţi-a pregătit mântuirea pentru fericirea ta veşnică.

Voltaire a fost mare ateu în viaţă, iar când a sosit clipa morţii, îngrozit cerea medicului său să-i prelungească viaţa măcar cu câteva minute. Iată ce scrie medicul său: „Când a văzut Voltaire că are să moară, era gonit ca de furii. El mi-a oferit sume mari numai ca să mai poată trăi câteva minute. S-a agăţat cu încleştare de viaţă. Eu aş dori ca toţi care s-au lăsat amăgiţi de cărţile sale să-i fi văzut şi groaznica lui moarte.”

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare …, vestită întâi de Domnul …Evrei 2.3

Să nu stăm nepăsători!

Orașul Port Royal a fost unul dintre porturile principale din Jamaica până la 7 iunie 1692, când a fost distrus complet de un cutremur de pământ. În timpul cutremurului au murit aproape 3.000 persoane – aproximativ jumătate din populația orașului. Reconstruirea orașului a fost zădărnicită în anul 1710 de un incendiu și o serie de uragane. La 14 ianuarie 1907, orașul a fost distrus parțial de un alt cutremur. În perioada de înflorire, Port Royal a fost unul dintre cele mai bogate și mai desfrânate orașe din lume.

Sentința lui Dumnezeu față de răutatea omenirii este judecata. Oamenii pot să pară ceea ce nu sunt și să lase în neclaritate intențiile lor adevărate. Dar pe Dumnezeu nu-L pot înșela și față de El nu pot să ascundă nimic. Dumnezeu privește la inima omului și totul este descoperit și gol înaintea Sa. Dumnezeu știe că inima omului este pe deplin necurată prin păcatul în gândire, cuvinte și fapte. Și ca să-l scoată pe om din nepăsarea stării sale de păcat, Dumnezeu permite anumite întâmplări în viața oamenilor și a națiunilor. Ce s-a întâmplat cu Port Royal să fie pentru noi un îndemn de a nu sta nepăsători față de marea mântuire adusă de Mântuitorul prin jertfa Sa de pe cruce!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

FA CA FIECARE ZI SA CONTEZE!

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” (Psalmul 90:12)

O povestire ne spune despre un om care a ajuns în Rai și s-a întâlnit cu Sfântul Petru. Petru l-a întrebat, „Spune-mi ce fapte bune ai făcut de-a lungul vieții”. Omul a răspuns, „Ei bine, o doamnă în vârstă a fost atacată de o gașcă de hoți care a încercat să-i fure poșeta, așa ca m-am grăbit s-o salvez”. Petru a întrebat: „Când s-a întâmplat acest lucru?” Omul a răspuns, „Cam cu un minut în urmă”. Trist, nu-i așa? Doar o faptă bună? Fără îndoială, dacă nu se întoarce Domnul Isus, cu toții vom muri. „Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani”. Să presupunem că ai șaizeci de ani și vei trăi până la optzeci. Asta înseamnă încă două sute patruzeci de luni de viată! Atunci când începem să gândim în acest fel, timpul devine o resursă prețioasă si limitată. Doar astfel înțelegem cât de important este să valorificăm fiecare zi pe care o avem la dispoziție.

De fiecare dată când spunem, „Mă voi ocupa de asta mâine”, pierdem o zi pe care nu o vom mai recăpăta niciodată.

Haideți să medităm la următoarele întrebări: Ai descoperit voia lui Dumnezeu pentru viața ta și ti-ai luat angajamentul de a o îndeplini? Dacă nu, de ce?

Noi trebuie să înțelegem următoarele:

1) Dumnezeu a programat data sosirii tale pe pământ. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16).

2) Dumnezeu a pregătit drumul pe care vei merge. „Si noi, să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1).

3) Dumnezeule vă răsplăti pentru modul în care ai trăit (1 Cor. 3:14-15). Așa că, valorifică fiecare zi pe care o ai!

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Binecuvântarea ascultării

„Pe Mine Însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut lucrul acesta…. te voi binecuvânta foarte mult.”Genesa 22:16-17

Avraam a ajuns în punctul în care a luat contact cu însăşi natura lui Dumnezeu, unde a înţeles realitatea lui Dumnezeu.

„Ţelul meu este Însuşi Dumnezeu…

Cu orice preţ. Doamne iubit, pe orice cale”

„Cu orice preţ pe orice cale” înseamnă nimic din alegerea noastră pe calea pe care Dumnezeu ne duce la ţintă.Când Dumnezeu vorbeşte naturii Sale din mine, îmi este imposibil să mă îndoiesc; singurul lucru pe care pot să-l fac este să ascult imediat. Când Isus spune: „Vino”, eu vin; când spune: „Părăseşte lucrul acesta”, îl părăsesc; când spune: „Încrede-te în Dumnezeu în problema aceasta”, mă încred. Această umblare în ascultare este dovada prezenţei naturii lui Dumnezeu în mine.Ca Dumnezeu să mi Se descopere, acest lucru e determinai de caracterul meu, nu de caracterul Lui.„Pentru că sunt meschin. Căile Tale îmi par adesea meschine.”Prin disciplina ascultării ajung în locul unde a fost Avraam şi descopăr cine este Dumnezeu. Dumnezeu nu va fi niciodată real pentru mine până când nu mă întâlnesc cu El în Isus Cristos. Atunci voi cunoaşte adevărul cuvintelor „Dumnezeule, nu este nici un alt Dumnezeu sub soare, nu este nimeni ca Tine”.Promisiunile lui Dumnezeu n-au nici o valoare pentru noi până când nu ajungem să înţelegem natura lui Dumnezeu prin ascultare. Putem citi unele lucruri din Biblie de 365 de ori pe an şi ele să nu aibă nici un înţeles pentru noi; apoi, dintr-o dată înţelegem ce-a vrut să spună Dumnezeu, deoarece am ascultat de El într-o anumită situaţie şi pe loc ni s-a revelat natura Lui. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt,.Da” şi „Amin”. Acest „Da” trebuie să izvorască din ascultare: când, prin ascultare, spunem „Amin” la o promisiune, acea promisiune ajunge să fie a noastră.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiecare familie separat” ZAHARIA 12:12

Dumnezeu a făcut pe bărbat şi pe femeie, instituind astfel în Eden prima familie care să reflecte voia Lui. Familia trebuia deci să fie un cămin de binecuvântare şi Satan ştia bine acest lucru. Aici a atacat el în primul rând. Femeia a ieşit din locul ei şi a cedat ispitei. Bărbatul n-a păzit şi n-a protejat nici grădina nici pe femeie, cum îi poruncise Dumnezeu. Şi de aici a urmat tragedia pe care omenirea o trăieşte şi astăzi. În prima familie, şarpele cel vechi, şi-a început lucrarea lui seculară iar manevrele lui de înşelare au câştigat şi pe copii prin invidie. Cain a omorât pe fratele său Abel. Şi acţiunea vrăjmaşului s-a extins în descendenţa lui Cain, şi apoi asupra întregei rase omeneşti, încât lui Dumnezeu a ajuns să-I pară rău că a făcut pe om, nimicind prin potop lumea de atunci în care instituţia familiei era ruinată. Dar slavă Domnului că o familie a fost salvată şi această familie era o familie de credincioşi: Noe cu toţi ai lui. Mii de ani au trecut şi acest dar al lui Dumnezeu, familia, încă dăinuieşte. Dar vai, nu toate familiile sunt credincioase lui Dumnezeu, de aceea nu toate vor fi salvate de la pieirea care va veni peste cei necredincioşi care au ales calea largă care duce la pierzare (Mat. 7:13).

În mijlocul imensei confuzii de acum, a decadenţei morale fără precedent, Dumnezeu are nevoie de un punct de plecare ca să-I slujească drept câmp de lucru: este „familia separată” de lume şi manifestările ei. Familii creştine, bărbaţi, soţii şi copii, ascultaţi apelul Cuvântului în acest din urmă ceas al zilei de har. „Să nu fie între voi nici bărbat nici femeie, nici familie… a căror inimă să se abată de la Domnul…” (Deut. 29:18).

Dumnezeu vrea să-Şi reia lucrarea Sa acolo unde a început-o, în familie. El intervine în fiecare familie separat, acolo unde membrii ei sunt înt-o stare de pocăinţă şi smerenie. Şi atunci, izvorul ţâşneşte de la Cruce, acest izvor care nu şi-a pierdut eficacitatea de altă dată. Fiecare familie va fi curăţită separat şi din ea va ieşi un izvor de apă vie care va câştiga o parte din societatea în care trăim ca să nu fie nimicită în întregime. Iată planul lui Dumnezeu pentru fiecare familie care s-a separat de lume şi doreşte să se consacre lui Dumnezeu şi lucrării Sale.

Scumpe familii creştine cu adevărat, dorim noi să ne separăm în adevăr de lume şi de lucrările şi manifestările ei, şi să ne punem cu toată inima la dispoziţia lui Dumnezeu? Rezultatul va fi fără îndoială consolidarea familiilor noastre si a multor familii ruinate!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Apoi am văzut un scaun de domnie mare şi alb şi pe Cel ce şedea pe el. Pământul şi cerul au fugit dinaintea Lui şi nu s-a mai găsit loc pentru ele”. Apoc. 20:11.

Va veni deci judecata din urmă. Pământul şi cerul vor fugi şi nu vor mai fi. Ioan a văzut morţii înaintea lui, pe cei mari şi pe cei mici. Şi cărţi au fost deschise; în care au fost notate faptele oamenilor. Sunt notate păcate după păcate. Este groaznic când eşti judecat. A mai fost deschisă o carte, care este Cartea Vieţii. Toţi acei al căror nume n-au fost scrise în cartea vieţii au fost aruncaţi în iazul care arde cu foc şi pucioasă. Da, oare cum va fi acolo unde toate păcatele vor ieşi la iveală. Toate, şi cele ce s-au făcut în ascuns şi cele făcute pe faţă. Să ne gândim că, fiecare furt, înşelăciune, curvie, precurvie, da, toate păcatele care cad sub porunca a şasea, toate vrăjitoriile, geloziile, neînţelegerile, ura, vor ieşi la iveală. O, vai, vai, vai, de aceia care L-au înlăturat pe Hristos şi au slujit păcatului; dar ferice de aceia care s-au judecat singuri pe acest pământ, aceia nu vor mai fi judecaţi. Cuvântul lui Dumnezeu este judecătorul gândurilor lor. Sunt oameni care s-au plecat înaintea Cuvântului şi au fost ascultători faţă de El şi care au primit pe deplin mântuirea prin Hristos. Ei şi-au mărturisit păcatele înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu şi au primit mărturia Duhului Sfânt că păcatele lor sunt iertate şi că Dumnezeu nu vrea să-şi mai amintească de ele. Isus a spus: „Cel care mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, acela are viaţă veşnică şi nu vine la judecată”. Şi astfel este scris în cartea vieţii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU NICIODATĂ NU TE PĂRĂSEŞTE

Căci Domnul nu îşi lasă poporul Său, şi nu-şi părăseşte moştenirea. Psalmul 94.14

Nu, El nu va îndepărta pe nici unul dintre ei. Oamenii se resping; Domnul însă niciodată nu face acest lucru, căci alegerea Lui nu se schimbă şi dragostea Lui este veşnică. Nu se va găsi nici un singur suflet pe care Dumnezeu să-l fi părăsit după ce i S-a descoperit ca să fie mântuit.

Acest mare adevăr este spus în Psalmul 94 ca să întărească inimile întristate. Domnul îi pedepseşte pe ai Săi, dar nu-i părăseşte. Urmarea acestei duble lucrări a Cuvântului şi a pedepsei este spre învăţătura noastră. Şi roada acestei învăţături este potolirea duhului şi o înţelepciune lăuntrică care duc la o odihnă liniştită în Domnul. Cei necredincioşi sunt lăsaţi în voia lor până ce, cad în groapa pe care au săpat-o, în timp ce cei credincioşi sunt aşezaţi într-o şcoală al cărei ţel este să-i pregătească pentru viitorul plin de slavă care-i aşteaptă. Judecata îi va atinge mai târziu pe cei răzvrătiţi şi va desăvârşi lucrarea dreptăţii lui Dumnezeu, răzbunându-i în acelaşi timp pe oamenii cinstiţi şi evlavioşi. Să suferim deci pedeapsa cu o supunere liniştită, căci scopul ei nu este mânia, ci dragostea lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Mulțumind Tatălui, care nea învrednicit să avem parte de moştenirea sfinților în lumină.  Coloseni 1.12

Citind aceste cuvinte, rămânem uimiți de măreția harului. Nicio pană omenească nu poate adăuga la plinătatea și la binecuvântarea lor. Am face bine să ne oprim și să medităm la acest gând minunat: am fost învredniciți să avem parte de moștenirea sfinților în lumină, în lumina prezenței Tatălui! Cât de absolut este efectul lucrării lui Hristos asupra sufletului! Mai albi decât zăpada, stăm în lumina în care locuiesc sfințenia și dreptatea, iar acolo vedem că am fost învredniciți să ne bucurăm de moștenirea sfinților.

Cineva ar putea să spună că sfinții pomeniți aici trebuie să fie cei avansați în credință, care au atins un nivel înalt în viața creștină. Nu, nu este așa! Aici sunt denumiți toți cei care cred în Domnul Isus, din orice timp și din orice parte a lumii. Cei mai tineri, ca și cei mai bătrâni, cei mai ignoranți, ca și cei mai învățați, care cred, sunt învredniciți de Tatăl să stea în lumina în care El locuiește – temelia pentru aceasta este lucrarea lui Dumnezeu prin Hristos Isus, care nu poate niciodată eșua.

Creștinul, din ziua convertirii sale, este în lumină așa cum Dumnezeu este în lumină. Din punct de vedere practic se întâmplă să uităm acest lucru și să nu umblăm conform luminii, fiind astfel întro stare întunecată și nefericită. Totuși, ca poziție și ca acceptare a noastră în Hristos, suntem mereu în lumină, iar acest lucru face ca falimentul nostru să fie cu atât mai grav. Harul lui Dumnezeu însă nu poate falimenta, iar poziția noastră – binecuvântat să fie Numele Lui! – este în har. Tâlharul de pe cruce a fost făcut vrednic pentru Paradis din momentul în care a crezut, la fel de vrednic cum ar fi fost dacă ar mai fi trăit cincizeci de ani pe pământ cu o viață perfect devotată. Cununa lui ar fi fost diferită, întradevăr, însă el însuși ar fi fost la fel de vrednic pentru a fi în lumină și în glorie.Miller

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, îţi mulţumesc pentru ieri şi pentru scurta conştientizare a adâncimilor Tale în mine; fă-mă azi în stare să-mi ţin inima şi mintea îndreptate asupra Ta în rugăciune neîntreruptă şi fermă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi.» IOAN 15,4

Domnul vorbeşte aici de legătura organică absolut indispensabilă cu Isus, prin prezenţa Lui în noi. Cristos în mine este garanţia victoriei în lupta împotriva cărnii şi sângelui meu. Eu în Cristos reprezint ilustrarea biruinţei Sale în viaţa mea asupra tuturor puterilor întunecate din jurul meu. Evident însă, când această legătură organică cu El devine realitate în viaţa de credinţă, diavolul va încerca prin toate mijloacele pe care le are la dispoziţie să distrugă sau măcar să întrerupă un asemenea circuit minunat. Prin urmare, întăreşte şi mai mult această legătură binecuvântata – Cristos în tine şi tu în El! Dragostea Sa să fie dragostea ta; puterea Lui să devină puterea ta; victoria Sa să fie victoria ta; răbdarea Lui să fie şi răbdarea ta! Vă atrag atenţia încă o dată că duşmanul va încerca din răsputeri să distrugă acest circuit binecuvântat. Din păcate mulţi copii ai lui Dumnezeu care nu au vegheat au pierdut legătura vitală cu Domnul în urma atacurilor dure ale diavolului. Nu degeaba ne avertizează apostolul Petru: «Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Impotriviţi-vă lui tari în credinţă» (1 Petru 5,8-9). Dacă nu te împotriveşti prin credinţă ispitelor, dacă păcătuieşti cu gândul, cu cuvântul sau cu fapta, atunci să fii sigur că vor apărea întreruperi în relaţia ta duhovnicească cu Tatăl.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

A Lui să fie slava în veci. Amin! Romani 11:36

A Lui să fie slava în veci”. Aceasta ar trebui să fie singura dorinţă a creştinului. Toate celelalte dorinţe ar trebui să se supună acesteia. Creştinul poate să-şi dorească prosperitate în afaceri, dar numai dacă aceasta îl poate ajuta să promoveze cauza Lui – „a Lui să fie slava în veci”. El poate să-şi dorească să obţină mai multe daruri şi haruri, dar numai spre slava lui Dumnezeu. Nu acţionezi aşa cum trebuie atunci când eşti motivat de altceva în afară de slava Domnului tău. În calitate de creştin, tu eşti din Dumnezeu, şi prin Dumnezeu; trăieşte deci pentru Dumnezeu. Inima ta trebuie să bată numai şi numai pentru iubirea Lui. Ambiţia aceasta să-ţi aprindă sufletul. Aceasta să fie temelia oricărei lucrări în care intri şi motivul care să te susţină atunci când zelul se va răci. Fă din Dumnezeu singurul tău obiectiv. Depinzi de El. Unde începe sinele, începe şi durerea. Dar dacă Dumnezeu este desfătarea mea supremă şi singurul meu scop.

Dacă primesc, prin dragoste, tristeţe şi durere

E-acelaşi lucru, căci tot ea mi-aduce mângâiere.

Dorinţa pentru slava Lui Dumnezeu trebuie să fie o dorinţă care creşte. L-ai binecuvântat în tinereţe; nu te mulţumi acum cu aceleaşi rugăciuni. Te-a ajutat Dumnezeu să-ţi meargă bine în afaceri? Dă-I mai mult, fiindcă şi El ţi-a dat mai mult. Ţi-a dat Dumnezeu experienţă? Laudă-L printr-o credinţă mai puternică decât la început. Ţi-a crescut cunoştinţa? Cântă mai duios. Te bucuri de vremuri mai fericite? Ai fost eliberat din boală, iar durerea ţi s-a transformat în pace şi bucurie? Atunci oferă-I mai multă muzică. Pune mai mulţi cărbuni şi mai multă tămâie în căţuia rugăciunii tale. Oferă-I onoare în mod practic în viaţa ta, punând _„Amin”-ul. doxologiei în faţa Scumpului tău Domn prin slujirea ta individuală şi mai multă sfinţenie.

Seara

Cine despică lemne este în primejdie. Eclesiastul 10:9

Asupritorii pot să-şi croiască drum printre săraci şi nevoiaşi aşa cum îşi croieşte toporul drum printre lemne. Totuşi, ar trebui să fie mai atenţi, fiindcă sunt implicaţi într-o treabă periculoasă – copacii despicaţi au ucis adesea tăietorii de lemne. Isus este persecutat în orice sfânt lovit, şi El are puterea de a-i răzbuna pe cei iubiţi de El. Succesul în doborârea celor săraci şi nevoiaşi este un lucru de temut, fiindcă, dacă nu există nici un pericol pentru asupritori pe pământul acesta, vor fi mari pericole în lumea viitoare. Despicarea lemnelor este o sarcină comună, zilnică, dar are pericole. În acelaşi fel, cititorule, există pericole legate de chemarea ta şi viaţa ta zilnică, şi ar fi spre binele tău să te fereşti de ele. Nu mă refer la pericolele legate de inundaţii, războaie, boli şi morţi subite, ci la pericolele spirituale. Ocupaţia ta poate să fie una umilă, de tăietor de lemne, dar diavolul te poate ispiti şi acolo. Poate că eşti menajeră, fermier sau mecanic, şi eşti ferit de ispitele marilor vicii, dar există păcate ascunse care te asaltează. Cei care stau acasă şi nu se asociază cu lumea pot fi puşi în pericol chiar de izolarea lor. Cel care se crede în siguranţă nu este în siguranţă nicăieri. Mândria poate intra şi în inima unui om sărac; lăcomia poate afecta şi sufletul lucrătorului; necurăţia se poate aventura în cele mai liniştite cămine, şi mânia, invidia şi răutatea se pot strecura în cele mal rurale locuinţe. Putem păcătui în cele câteva vorbe către un slujitor. Câteva cumpărături la prăvălia din sat pot constitui prima verigă din lanţul ispitelor. O simplă privire aruncată pe fereastră poate fi începutul răului. O Doamne, cât de vulnerabili suntem! Cum ne putem proteja? Este o treabă prea grea pentru noi. Numai Tu eşti în stare să ne păzeşti, într-o asemenea lume rea. Întinde-Ţi aripile peste noi, şi noi, ca nişte puişori, vom alerga la adăpostul lor şi ne vom simţi în siguranţă!

IZVOARE IN DEŞERT

Auziţi ce zice judecătorul nedrept? Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, care strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveştefaţă de ei? Vă spun că le va face dreptate în curând. (Luca 18:6-8)

Noi nu putem comanda timpul lui Dumnezeu. Dacă nu reuşim să aprindem focul din prima cu chibritul, trebuie să încercăm din nou. Dumnezeu aude rugăciunea noastră, dar s-ar putea să nu răspundă chiar la momentul pe care ni l-am fixat noi în minte. În schimb, El Se va descoperi inimilor noastre care-L caută, deşi nu neapărat când şi unde ne aşteptăm noi. De aceea avem nevoie de perseverenţă şi de o hotărâre neclintită în viaţa noastră de rugăciune.

Pe vremea cremenei, a amnarului şi a chibritelor cu sulf, oamenii trebuiau să încerce de mai multe ori să aprindă chibritul, poate chiar de foarte multe ori, până reuşeau să obţină o scânteie ca să-şi aprindă focul, şi erau foarte mulţumiţi dacă în cele din urmă reuşeau. N-ar trebui să exersăm acelaşi fel de perseverenţă şi de speranţă şi cu privire la lucrurile cereşti? Când este vorba de credinţă, suntem mai siguri de succes decât am fi putut fi vreodată cu cremenea şi amnarul, pentru că avem promisiunile lui Dumnezeu ca temelie.

Deci, să nu disperăm niciodată.

Timpul lui Dumnezeu pentru îndurare va veni – de fapt, a venit deja, dacă timpul nostru pentru a crede a sosit. Cere cu credinţă fără şovăire, dar nu înceta niciodată să vii cu cererea înaintea Împăratului doar pentru că El a întârziat cu răspunsul. Loveşte chibritul din nou şi fă scânteile să zboare. Şi fii sigur că ai pregătită iasca, pentru că în curând vei avea un foc. Charles H. Spurgeon

Nu cred că există aşa ceva în istoria împărăţiei eterne a lui Dumnezeu ca o rugăciune corectă, spusă în spiritul potrivit, să rămână fără răspuns la nesfârşit. Theodore L. Cuyler

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3.25-51

Pentru ca încercarea să nu ne determine niciodată să punem la îndoială dragostea lui Dumnezeu, profetul se grăbeşte să adauge că „El nu necăjeşte, nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor” (v. 33). Cu cât mai mult pe cei care sunt răscumpăraţii Săi! 1 Petru 1.6 confirmă că o face doar „pentru puţin (timp)” şi numai „dacă trebuie”. Totuşi, încercarea este adesea necesară pentru a zdrobi voinţa noastră proprie, când o lăsăm să se dezvolte. „Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lut (v. 27) se poate aplica la ascultare chiar când este vorba să fie în copilărie: a învăţa supunerea în casa părintească înseamnă a ne pregăti să acceptăm apoi, în întreaga viaţă, autoritatea Domnului.

Încercarea este deseori pentru noi şi o ocazie de a ne întoarce ochii spre noi înşine şi de a ne analiza: „Să ne cercetăm căile noastre şi să le încercăm…” (v. 40). Vom putea recunoaşte în felul acesta, împreună cu psalmistul: „Este bine pentru mine că am fost smerit” (Psalmul 119.71).

„Ne-ai făcut gunoi şi lepădătură în mijlocul popoarelor” (v. 45). Pavel va folosi şi el aceeaşi comparaţie, dar nicidecum pentru a se plânge (1 Corinteni 4.13), pentru că serviciul pentru Evanghelie şi iubirea pentru sfinţi îi permiteau să accepte de bunăvoie această condiţie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 1:1-4; 24:44-53

ISTORIA LUI ISUS

Dar lucrurile acestea au fost scrise, pentru ca voi să credeţi,… şi crezând să aveţi viaţa… Ioan 20:31

Îmi place să mă gândesc la Noul Testament ca Ia „istoria lui Isus”. Evangheliile ne-o spun şi epistolele ne-o explică. Ea este o istorie demnă de crezut, schimbătoare de vieţi pentru toţi cei ce-L caută cu adevărat pe Dumnezeu. Frumuseţea ei a fost recunoscută chiar de oameni ce nu sunt creştini. Un budist asiatic, după ce a citit Evanghelia după Matei, şi-a formulat reacţia astfel: „Am plâns. Isus a fost o persoană minunată”.

Citirea istoriei lui Isus mi-a adus tărie în timp ce-mi serveam ţara în timpul Celui de al doilea Război Mondial. Munceam câte 20 de ore pe zi într-un spital din străinătate. Tratând răniţi deosebit de grav, eram epuizat emoţional şi mă simţeam gol din punct de vedere spiritual. Îndoielile îmi umpleau inima. Ştiam că am nevoie de ajutor şi L-am găsit în Noul Testament. Îl mai citisem, dar acum, pentru mine, era diferit. Am venit faţă în faţă cu Isus, ale cărui cuvinte şi lucrări reflectau atât de minunat dragostea lui Dumnezeu. Cât de minunat a trăit Isus o viaţă fără de păcat şi a murit pe cruce pentru mine! Istoria lui Isus mi-a reînnoit spiritul. Chiar după ce am părăsit forţele armate şi am servit mulţi ani ca păstor, am spus istoria lui Isus mereu, mereu, la indivizi şi în faţa unor adunări. Apoi, după aproximativ 20 de ani de la experienţa mea de peste hotare, m-am alăturat unei misiuni de radio care este cunoscută pentru tematica ei: „Spune istoria lui Isus”. Iubeşti şi tu această istorie? Te revitalizează? O spui şi altora? H.V.L.

Spune-mi istoria lui Isus,

Scrie-o pe inima mea;

Spune-mi că e mai măreaţă

Decât tot ce s-a spus cândva! Crosby

Cât de ciudat că unii creştini
nu spun oamenilor cea mai minunată veste
ce a venit vreodată în lume!

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui HRISTOS. 2. Cor. 3,2.3.

Corintenii au fost o mărturie vie a adevărului şi a lucrării lui Pavel între ei. Era vizibil şi clar că ei erau o epistolă a lui Hristos, pregătiţi în slujbă prin apostolul Pavel, „scrisă de noi ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului cel viu; nu pe nişte table de piatră, ci pe nişte table care sunt inimi de carne.”

Iată ce este un creştin, o persoană în care lumea poate să citească pe Hristos, deoarece Duhul Sfânt este adânc săpat în inima sa. Aceasta nu înseamnă că în viitor ar trebui să fie aşa ci ESTE acum în prezent o epistolă nescrisă. Dacă un creştin nu o arată, aceasta e ceva trist şi ruşinos, dar un copil rămâne copil indiferent de purtarea lui. Credinciosul este o epistolă a Lui Hristos care poate să fie citită de toţi oamenii; acesta e tot aşa de adevărat cum erau cele două pietre pe care era scrisă legea. El trebuie să transpună în practică acest adevăr şi el are înaintea lui Dumnezeu răspunderea dacă nu o face; el este însă o epistolă.

Duhul Sfânt gravează adânc în inimile noastre pe Hristos şi aceasta trebuie să se arate în viaţa noastră practică. Dar mai mult: în momentul când vom vedea slava Sa vom fi schimbaţi în chipul Său şi vom primi din slava Sa şi vom merge din slavă în slavă.

Acesta e credinciosul sub har, nu sub lege. Harul ne-a făcut o epistolă vie a Lui Hristos. Cum răspund inimile noastre la un astfel de har? Ce citeşte lumea în viaţa noastră? Este o mărturie numai cu buzele sau este o lucrare a inimii? Noi putem înşela oamenii cu faptele bune, dar nu pe Domnul nostru care cunoaşte situaţia inimii.

Vrăjmaşii creştinului sunt cumpliţi. Sunt descurajări de întâmpinat, lacrimi, sânge şi suferinţă. Sunt lungi ceasurile de veghe. Şi cu toate acestea SUNTEM mai mult decât biruitori prin Acela care ne iubeşte.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Coloseni 3.2

A văzut numai aurul

Într-o veche povestire din China, se spune despre un om care râvnea la aur. Într-o zi a mers la un magazin de bijuterii, a pus mâna pe ceva aur și a fugit. După ce l-au prins, a fost întrebat: „Cum ai putut să furi aurul altcuiva ziua în amiaza mare și în fața atâtor oameni?”. Hoțul a răspuns: „Când am ajuns la aur, am văzut doar aurul. Nu am văzut niciun om”.

Domnul și Mântuitorul nostru a spus: „Din inimă ies gândurile rele”. În inima noastră – centrul vital al vieții – se nasc toate gândurile. Biblia ne învață că toți oamenii se nasc morți în „fărădelegi și păcate”, două cuvinte ce sugerează cât de departe a mers ruina noastră, întrucât păcatul însumează atât săvârșirea a ceea ce n-ar fi trebuit să fac, cât și eșecul în a face ceea ce ar trebui să fac. Păcatul nu este numai robie, ci este chiar și gândirea firii, care este vrăjmășie față de Dumnezeu. Izvorul răului este în noi, care nu-L vrem pe Dumnezeu. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că în Persoana Fiului Său a adus în lume o mântuire așa de mare. Numai Mântuitorul poate schimba inima de piatră în una primitoare de Cuvântul Său. Numai Mântuitorul ne poate dărui o natură nouă, a cărei gândire să fie la lucrurile de sus, veșnice. Morala, filozofia sau religia nu vor putea schimba nicio inimă. Ele o pot sfătui, dar nu pot dărui ceea ce dăruiește Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CÂND CAUȚI FATA LUI DUMNEZEU ÎN RUGĂCIUNE (2)

„Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine” (Numeri 6:25)

Când studiezi viața lui Hristos, îți dai seama că pentru El rugăciunea nu a fost ceva ce i-a secat energia, ci ceva ce L-a umplut de energie. La fel poate fi și pentru tine când vei ajunge sa vezi fata lui Dumnezeu, strălucind peste tine, în timpul vorbirii tale cu El prin rugăciune. Când te întâlnești cu un critic care vrea să-ti prezinte opinia, iți pierzi energia. Dar când te întâlnești cu cel mai buh prieten, dobândești energie iar Domnul Isus a spus: „v-am numit prieteni” (loan 15:15). Ai observat cum îndrăgostiții își vorbesc uneori ca bebelușii? E ceva extrem de intim și de personal – si care surprinde în mod neplăcut o a treia persoană. Dar noi o facem pentru că e limbajul cel mai tandru pe care îl cunoaștem. Viața de rugăciune a Domnului Isus a dat dovadă de această profunzime. El L-a numit pe Dumnezeu „Ava”, un cuvânt aramaic ce se aseamănă cu tati” sau „mami”. (Domnul Isus a vorbit în aramaică și anumite porțiuni ale Noului Testament sunt scrise în această limbă si nu în greacă). „Ava” era primul cuvânt rostit de un copil evreu pentru că este foarte ușor de pronunțat. Când Domnul Isus era în prezența Tatălui Său, gingașa dragoste pe care o oferă adultul unui copil pentru a-i da putere, este ceea ce primea și El de la Tatăl Său. Iar tu poți avea aceeași experiență. Acesta este motivul pentru care Pavel a scris: „voi n-ați primit un duh de robie, ca sa mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: „Ava! adică: Tată!” Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori” (Romani 8:15-17). Scopul tău cel mai înalt în rugăciune ar trebui să fie părtășia profundă cu Dumnezeu.

 

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Tot oameni!

Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31.

Marea minune a întrupării se transformă într-o viaţă obişnuită de copil; marele miracol al Transfigurării se stinge în valea posedată de demoni: gloria învierii coboară umilă la un prânz pe malul mării. Acesta nu este o prăbuşire spectaculoasă, ci e o mare revelaţie a lui Dumnezeu.

Avem tendinţa să căutăm extraordinarul în experienţele noastre; confundăm sentimentul de eroism cu faptul de a fi erou. Una este să treci cu măreţie printr-o criză, dar cu totul alta este să parcurgi fiecare zi slăvindu-L pe Dumnezeu atunci când nu eşti înconjurat de martori, de reflectoarele rampei, când nimeni nu-ţi acordă nici cea mai mică atenţie. Dacă nu dorim nimburi de icoană medievală, dorim totuşi ceva care să-i facă pe oameni să spună; „Ce minunat om al rugăciunii este acesta! Ce femeie pioasă şi devotată!” Dacă eşti consacrat Domnului Isus, ai ajuns la acea înălţime sublimă unde nimeni nu se mai gândeşte să te remarce pe tine – tot ce se remarcă este faptul că puterea lui Dumnezeu se revarsă prin tine tot timpul.

„O,am primit o chemare minunată de la Dumnezeu!” Dar e nevoie de prezenţa în noi a Dumnezeului celui Atotputernic ca să putem face chiar şi cea mai neînsemnată slujbă pentru gloria Lui. Este nevoie de Duhul lui Dumnezeu care să facă din noi nişte oameni ai Lui atât de obişnuiţi, încât să trecem neobservaţi. Testul vieţii unui sfânt nu este succesul, ci credincioşia în viaţa de fiecare zi. Noi avem tendinţa de a considera succesul în lucrarea creştină drept scopul nostru; dar scopul real trebuie să fie manifestarea gloriei lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, trăirea vieţii ascunse cu Cristos în Dumnezeu în condiţiile umane obişnuite Relaţiile noastre umane sunt înseşi condiţiile in care trebuie să se manifeste viaţa ideală a lui Dumnezeu.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.” ROMANI 5:5

Toţi copii lui Dumnezeu cunosc mai mult sau mai puţin această dragoste a lui Dumnezeu, în primul rând pentru că aşa cum o spune textul nostru, ea ne-a fost turnată în inimă şi apoi pentru că am experimentat-o de mii de ori în viaţa noastră; ea ne înconjoară din toate părţile cu braţele ei veşnice şi aşa se explică faptul că am rămas credincioşi de când ne-am întors la El. Ea este însuşi Dumnezeu care locuieşte în noi prin Duhul Său. „Dumnezeu este dragoste.” (1loan 4:8)

Prin textul acesta, Dumnezeu ne cheamă la binecuvântata experienţă a dragostei Sale, răspândindu-se din plin în inimile noastre. Dorinţa noastră profundă, suspinul întregii noastre fiinţe, este de a fi umpluţi de dragostea lui Dumnezeu, prin prezenţa Duhului Sfânt? Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu. (2Tes. 3:5). Dar când suntem în afara controlului Duhului Dumnezeiesc, inima noastră este „rea şi înşelătoare”, capabilă, sub o aparenţă pioasă, de toate manifestările vieţii proprii. Ea adeseori înlocuieşte dragostea care era în Domnul Isus, adevărata dragoste a lui Dumnezeu, cu un sentimentalism firesc căruia îi place să se numească „milă, îngăduinţă” dar care este ireal şi periculos în lucrurile sfinte, adică în orice activitate sfântă.

Dragostea lui Dumnezeu este puternică, adevărată şi gata pentru jertfă, excluzând din inimile noastre, tot ceea ce nu este dragoste adevărată pentru Dumnezeu şi semenii noştri. Ea „sparge ghiaţa” care s-a aşezat între fraţi, o topeşte cu căldura dragostei Lui şi face să dispară împietrirea şi egoismul dintre credincioşi. Dacă nu se întâmplă aşa, ea nu există în noi.

Dragostea aceasta a lui Dumnezeu în noi este într-un continuu progres până la desăvârşire şi procesul acesta este strâns legat de trăirea Cuvântului lui Dumnezeu. „Dar cine păzeşte Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârşită” (1Ioan 2:5). Şi păzirea Cuvântului Lui nu însemnează să ne mobilăm mintea cu ideile frumoase şi cu doctrina cea mai strictă şi mai exclusivistă, oricât de bune ar fi acestea. Importantă este trăirea zi de zi după Cuvântul lui Dumnezeu, învăţând „să nu trecem peste ce este scris”, înseamnă să iubim ca Domnul Isus, care din dragoste pentru Tatăl Său, nu a ieşit din Cuvântul Lui.

Astfel fiinţa noastră este transformată fără efort şi fără zgomot, simplu prin prezenţa şi influenţa acestei dragoste dumnezeieşti.

Domnul Isus este manifestarea reală şi puternică a dragostei lui Dumnezeu: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu…” (Ioan 3; 16).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Apoi am văzut coborându-se din cer un înger, care ţinea în mână cheia Adâncului şi un lanţ mare. El a pus mâna pe balaur, pe şarpele cel vechi, care este Diavolul şi Satana şi l-a legat pentru o mie de ani”. Apoc.20:1-2.

Toţi trebuie să-I slujească lui Dumnezeu. Chiar şi Satan îi este supus şi trebuie să-L asculte. Aici trimite Dumnezeu un înger care să-l lege pe Satana şi porunceşte să fie aruncat în Adânc unde să-l închidă şi pecetluieşte intrarea deasupra lui, ca să nu mai înşele neamurile până se vor împlini cei o mie de ani. Noi vedem şi ştim că Mântuitorului I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ. El este fratele nostru. O, ce mângâiere este aceasta, să ai un astfel de Frate, Păstor şi Mântuitor. Ioan a văzut scaune „şi celor ce au stat în ele li s-a dat judecata. Şi am văzut sufletele celor cărora li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina cuvântului lui Dumnezeu şi ale celor care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână.

Ei au înviat şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani” (v.4). Din acest verset reiese care sunt aceia care au parte de prima înviere. Noi citim că în vremurile din urmă dragostea la mulţi se va răci. Noi ne-ndreptăm cu paşi mari repezi spre acel timp când nu se poate cumpăra sau vinde dacă nu avem semnul fiarei pe frunte şi pe mână. De aceea Dumnezeu să ne ferească să nu ne asociem la acestea. Cei care nu vor primi acest semn, vor împărăţi împreună cu Hristos, o mie de ani, şi apoi din veşnicie în veşnicie. Ferice este de acela care are parte de prima înviere că peste aceştia n-are putere moartea cealaltă ci ei vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos. Aceştia şi-au lepădat chiar şi viaţa pentru credinţa în Isus.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ARME CONDAMNATE SĂ FIE DISTRUSE

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Isaia 54.17

Este un mare zornăit şi zgomot în fierăriile şi atelierele vrăjmaşului, căci acolo se fabrică armele pregătite să-i lovească pe sfinţi. Acesta este un lucru care nu i-ar fi cu putinţă, dacă Domnul sfinţilor nu i-ar fi dat voie; căci El l-a creat pe meşterul care aţâţă cărbunii în foc. Luaţi seama cu ce râvnă se lucrează; câte săbii şi săgeţi sunt deja gata. Dar ele nu vor putea să fie folosite, căci pe fiecare este scris: „Ele nu vor izbuti”.

Dar ascultaţi încă alt zgomot; este murmurul glasurilor. Limbile sunt unelte mai grozave decât acelea făcute cu ajutorul ciocanului şi nicovalei, şi răul pe care-l produc pătrunde mai adânc şi se întinde mai departe. Ce s-ar întâmpla cu noi în faţa acestor primejdii: vorbirea de rău, prefăcătoria, cearta şi luarea în râs? Cum am putea să ne ferim noi de toate acestea? Domnul Dumnezeu făgăduieşte că, chiar dacă noi nu putem să-i facem să tacă, totuşi vom scăpa de pustiirea cu care acestea ne ameninţă. Ele ne osândesc în adevăr acum, dar la sfârşit noi le vom osândi pentru totdeauna. Gura celui care spune minciuni va fi închisă şi neadevărurile pe care el le va fi spus, se vor întoarce spre cinstea celor care le-au suferit.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor salvat de Domnul? Deuteronom 33.29

Cât de bine este să ne gândim la cer, nu numai ca la locul lipsit de păcat unde vom intra în odihnă, ci ca la locul unde Dumnezeu va face ca sărmanele noastre ființe să strălucească de gloria bunătății, a harului și a puterii Sale! Acesta este gândul din cartea Deuteronom – Dumnezeu glorificat, în ciuda, ba chiar și prin intermediul, falimentului poporului Său.

Ne putem oare imagina că Dumnezeu va fi glorificat fără ca poporul Său să fie binecuvântat? Nicidecum! Nu ne putem gândi la gloria Lui fără să ne gândim la binecuvântarea noastră. Vedem acest lucru exemplificat la cruce. Ea manifestă pe deplin gloria lui Dumnezeu. Noi ne gândim că ea este chezășia mântuirii noastre, și așa este, însă aceasta fiindcă Dumnezeu este glorificat. El a fost glorificat cu privire la păcat. Dumnezeu fiind glorificat prin ascultarea perfectă a Fiului Său, nu mai există nicio cale prin care Satan să împiedice binecuvântarea noastră în legătură cu acea glorie. Vedem acest lucru în capitolul 33 din Deuteronom, unde ni se prezintă binecuvântările semințiilor. În capitolul 32, Moise vorbise despre falimentul lor și despre faptul că Dumnezeu Se înălțase deasupra acestui faliment. Apoi, când se încheie descrierea gloriei lui Dumnezeu, El este arătat ca dăruindune binecuvântarea, întrun fel pe care inimile noastre nul pot concepe – binecuvântare care se întinde până la sfârșitul Mileniului, până la „dealurile eterne” (Deuteronom 33.15).

Către această țintă călătorim acum. Gândițivă la ea, călători prin pustie, pe măsură ce înaintați obosiți și în slăbiciune! Gândițivă la faptul că din înseși sărmanele voastre experiențe, Dumnezeul binecuvântat Își va scoate slava! El ne va da binecuvântarea – o binecuvântare veșnică! W. Kelly

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, acest simţământ de a fi sufocaţi de lucrurile din imediata apropiere ne împiedică să fim conştienţi de prezenţa Ta; vino şi eliberează-ne şi încântă-ne.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

 

«Îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre.»

2 CORINTENI 7,4

Această bucurie de nezdruncinat se clădeşte doar pe dragostea lui Dumnezeu, nu pe ceva efemer; ea nu poate fi nicicum răpită căci ne aparţine în Cristos: «El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti în Cristos Isus» (Efes. 2,6). Iată la ce înălţimi spirituale suntem ridicaţi! Experienţele noastre dureroase şi mai puţin fericite din viaţă nu au putere să atace, să îndepărteze de la noi dragostea lui Dumnezeu în Isus Cristos, dacă suntem şi rămânem în El. Domnul spune referitor la existenţa noastră pământească: «Eu voi rămâne în voi» (Ioan 15,4). Domnul nostru Isus Cristos şade în locurile cereşti la dreapta lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp locuieşte şi în tine, dacă L-ai lăsat, prin Duhul Sfânt, să intre în inima ta. Ce minunată este îndurarea lui Isus! Apostolul Pavel spune: Domnul Isus trăieşte în noi ca să putem înţelege «care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi să cunoaşteţi dragostea lui Cristos» (Efes. 3,18-19). Iată cât de necuprinsă este dragostea lui Dumnezeu! Iată de ce har extraordinar avem parte ca şi copii ai Săi! Am fost înălţaţi cu El şi puşi într-un loc ceresc – pentru veşnicie! Acum putem înţelege ce înseamnă să avem o umblare cerească în timpul pribegiei noastre pe pământ.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu. Plângeri 3:24

Versetul acesta nu spune: „Domnul este o parte de moştenire”, sau „Domnul face parte din moştenirea mea”, ci că El este suma totală a moştenirii sufletului nostru. În circumferinţa acestui cerc se află tot ce posedăm sau dorim. „Domnul este partea mea de moştenire”, nu doar harul Său, sau iubirea Sa, sau legământul Său, ci Iehova Însuşi! El ne-a ales pentru moştenirea Sa, şi noi L-am ales pentru noi. Este adevărat că Domnul trebuie să ne aleagă întâi moştenirea, altfel nu vom avea nici o moştenire; dar, dacă suntem într-adevăr chemaţi după scopul acestei iubiri alegătoare, putem cânta:

 

Iubit de Dumnezeu, tot pentru El

Ard de iubire necurmată.

Ales de El, de la început de vremi

Aleg şi eu iubirea Lui adevărată.

 

Domnul este partea noastră atotsuficientă. Dumnezeu Se completează pe Sine; şi, dacă Dumnezeu este atotsuficient în Sine însuşi, trebuie să fie suficient şi pentru noi. Nu este uşor să mulţumeşti dorinţele omului. Când visează că este mulţumit, se trezeşte imediat că mai este ceva în plus, şi lăcomia inimii lui strigă: „Dă-mi! Dă-mi!” Dar tot ce ne dorim poate fi găsit în moştenirea divină, aşa că întrebăm: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmi 73:25). Putem să ne desfătăm în Domnul care ne face să ne adăpăm din râurile plăcerilor Sale. Credinţa noastră îşi întinde aripile şi zboară ca un vultur spre cerul iubirii divine, unde este locuinţa ei. „O moştenire plăcută mi-a căzut la sorţ, o frumoasă moşie mi-a fost dată” (Psalmi 16:6). Să ne bucurăm în Domnul întotdeauna. Să arătăm lumii că suntem un popor fericit şi binecuvântat, şi aceasta o va face să exclame: „Vom merge cu tine, fiindcă am auzit că Dumnezeu este cu tine”.

Seara

Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui. Isaia 33:17

Cu cât mai mult cunoşti despre Christos, cu atât eşti mai nemulţumit de vederea ta superficială. Cu cât studiezi mai mult rolul Său în legământul veşnic, garanţia pe care Asigurătorul veşnic a oferit-o pentru tine, şi plinătatea harului Său, care străluceşte în toate lucrările Sale, cu atât mai bine Îl vezi „pe Împărat în toată strălucirea Lui”. Dăruieşte-te unei asemenea meditaţii. Doreşte-ţi tot mai mult să-L vezi pe Isus. Meditaţia şi contemplarea sunt ca nişte ferestre de agat şi nişte porţi de cărbune, prin care Îl vedem pe Răscumpărătorul. Meditaţia priveşte prin telescop şi ne ajută să-L vedem pe Isus mai bine decât dacă am fi trăit pe pământ odată cu El. Dacă purtarea noastră ar fi mai cerească, şi dacă am fi mai atraşi de persoana, lucrarea şi frumuseţea Domnului nostru întrupat! Dacă am medita mai mult la Isus, frumuseţea Regelui s-ar răsfrânge asupra noastră cu mai multă strălucire. Prea iubiţilor, când va sosi ceasul morţii, este foarte probabil că Îl vom vedea pe Rege aşa cum nu L-am văzut înainte. Mulţi sfinţi pe patul de moarte au privit peste apele învolburate şi L-au văzut pe Isus venind pe mare. Ei L-au auzit spunând: „Eu sunt; nu vă temeţi” (Matei 14:27). O, da, atunci când casa începe să se clatine, şi lutul se întoarce de unde a venit, Îl vedem pe Christos prin deschizături şi, printre căpriori, soarele străluceşte pe cer cu putere. Totuşi dacă vrem să Îl vedem pe „Împărat în toată strălucirea Lui” faţă în faţă, trebuie să mergem noi în ceruri, sau să vină împăratul aici. O, dacă ar veni pe „aripile vântului” (2 Samuel 22:11)! El este Mirele nostru, şi noi suntem văduviţi de absenţa Lui. El este Fratele nostru scump, şi noi suntem singuri fără El. Perdele groase şi nori atârnă între sufletele noastre şi viaţa adevăraţă. Când va veni „răcoarea zilei şi… lungirea umbrelor” (Cânt 2:17)? O_, mult aşteptată zi, vino!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ei l-au biruit prin sângele Mielului…şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte (Apocalipsa 12:11)

Când Iacov şi Ioan au venit la Hristos cu mama lor, cerându-I să le dea cel mai bun loc în împărăţia Sa, El nu le-a refuzat cererea. El le-a spus că locul le-ar fi dat dacă ei ar putea să facă lucrarea Lui, să bea paharul Lui, şi să fie botezaţi cu botezul Lui. (vezi Marcu 10:38)

Suntem noi dornici să concurăm pentru ce are Dumnezeu mai bun, conştienţi fiind că cele mai bune lucruri sunt întotdeauna obţinute pe cele mai dificile căi? Trebuie să îndurăm munţii plini de prăpăstii, pădurile dese, şi carele de fier ale Vrăjmaşului, întrucât condiţiile potrivnice sunt preţul încununării celor victorioşi. Arcurile de triumf nu sunt făcute din flori de trandafir şi fire de mătase, ci din lovituri grele şi cicatrici sângerânde. Condiţiile vitrege pe care le înduri în viaţa ta astăzi ţi-au fost date de Stăpânul tău, cu scopul expres de a-ţi da posibilitatea să-ţi câştigi cununa.

De aceea nu privi întotdeauna înainte spre zilele viitoare căutând o situaţie ideală, o dificultate exotică, sau o urgenţă undeva departe în care să străluceşti. Ridică-te astăzi să înfrunţi situaţiile în care te-a pus providenţa lui Dumnezeu. Cununa ta de glorie este ascunsă în inima acestor lucruri – strâmtorările şi încercările care apasă asupra ta chiar în ceasul, săptămâna şi luna aceasta din viaţa ta. Şi totuşi cele mai dificile lucruri nu sunt cele văzute şi cunoscute de lume, ci cele care sunt în adâncul sufletului tău, nevăzute şi necunoscute de nimeni decât de Domnul Isus. Acesta este locul secret în care tu trăieşti o mică încercare despre care nu vei îndrăzni niciodată să vorbeşti altcuiva şi care este mai dificil de suportat pentru tine decât martirajul.

Preaiubitule, cununa ta este acolo. Fie ca Dumnezeu să te ajute să învingi şi s-o porţi. selectat

 

Nu contează cum decurge bătălia,

    Cât de lungă-i ziua;

Nu te pierde! Luptă mai departe!

    Mâine vine cântarea.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3.1-24

Odată cu cap. 3 ajungem în inima acestei cărţi mici şi totodată în adâncul deznădejdii profetului. Deşi nu era vinovat, totuşi Ieremia ia în mod personal asupra lui nelegiuirile poporului său, de vreme ce priveşte pedeapsa ca abătându-sc numai asupra sa: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa sub nuiaua mâniei Lui…” (v. 1). El îl reprezintă astfel pe Domnul Isus împlinind ispăşirea pentru păcatele noastre. Suferinţele îndurate pe cruce din partea omului, despre care ne amintesc v. 14 şi 30 (comp. cu Psalmul 69.12 şi cu Isaia 50.6), au fost urmate, în cele trei ore de întuneric, de suferinţe pricinuite de Dumnezeu, când era tratat aşa cum o cerea păcatul. Aceste expresii înfiorătoare ale mâniei au fost în întregime partea Mântuitorului (comp. v. 8 cu Psalmul 22.2). Şi totuşi încrederea şi speranţa Sa nu L-au părăsit nicio clipă, în timp ce pe Ieremia acestea l-au abandonat (v. 18).

Începând însă cu v. 21, cel întristat caută ajutor chiar la Acela care îl loveşte. Atunci credinţa sa, în supunere şi speranţă, îl ajută să descopere minunatele mângâieri ale Domnului, care „sunt noi în fiecare dimineaţă^„
(v. 23).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 15:1-10    

ROAGĂ-TE PENTRU O CAUZĂ CORECTĂ

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da. Ioan 15:7

Un prieten mi-a spus că a venit la el cineva cu cererea de a se ruga pentru el. Cumpărase un bilet la loto, care i-ar fi adus 100.000 de dolari în cazul că biletul s-ar fi dovedit a fi „cel norocos”. El a cerut prietenului meu, care este pastor, să se roage ca numărul să fie câştigâtor, deoarece el va da zece la sută din premiu pentru Domnul. Pastorul a ezitat, apoi a spus: „Bine, dar mai întâi permite-mi să te întreb: „Eşti tu gata să-I dai lui Dumnezeu acelaşi procent din actualul tău câştig săptămânal?” Omul a fost surprins şi speriat. „Da-da-dar, am nevoie de el ca să pot trăi”, a îngânat el. Inima acestui om nu era cinstită cu Dumnezeu. Cererea sa, aparent spirituală, nu era decât o simplă mască a egoismului său.

Dumnezeu nu răspunde la asemenea rugăciuni. Textul de azi şi cel din Matei 21:22: „Tot ce veţi cere cu credinţă vă va fi dat”, nu sunt     bilete câştigătoare de loto care să hrănească natura noastră egoistă. Unii, totuşi, văd în ele bilete de liberă intrare în bogăţie şi succes. în timp ce Biblia face multe afirmaţii încurajatoare despre dorinţa Tatălui de-a ne asculta şi de-a răspunde la cererile noastre, textul de azi defineşte condiţia: Trebuie să fim în părtăsie cu Cristos şi să păstrăm Cuvântul în inima noastră.

Cu cât cunoaştem mai mult felul de-a gândi al lui Cristos prin Cuvântul Lui, cu atât ne vom ruga având cauze mai corecte – şi vom avea cu atât mai multe răspunsuri la rugăciunile noastre. D.J.D.

Când ne rugăm pentru cauze rele

Inima va rătăci mereu pe cale.

De nu căutăm ca-n toate cele

Să facem ce-i plăcut voinţei Sale.     D.J.D.

Rugăciunea nu este o cale prin care obtinem
ceea ce vrem, ci o cale prin care devenim ceea ce vrea Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de Judecată al Lui HRISTOS, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul… 2. Cor. 5,10.

Sfinţii NU vin la judecată, aceasta a purtat-o Hristos pentru ei la cruce, dar ei se vor înfăţişa în faţa scaunului de judecată a Lui Hristos şi vor primi răsplata pentru ceea ce au făcut când erau în trup. Lucrul şi faptele lor sunt minore în comparaţie cu ceea ce a făcut El pentru ei. Dar totuşi vor primi o răsplată. Dar dacă neglijezi harul şi mărturia Duhului din tine şi pe calea aceasta nu aduci roade, atunci vei suferi consecinţele. Ce important este a umbla tot timpul în lumina Lui Dumnezeu şi a judeca tot ce nu poate suporta această lumină. Din partea Lui Dumnezeu nu lipseşte nimic pentru a putea efectua tot binele. în faţa scaunului de judecată al lui Hristos sufletul va recunoaşte acest adevăr. Cât de rău este că inimile noastre sunt atât de împietrite şi dragostea lui Dumnezeu nu poate aduce roade în noi. Aceasta înseamnă pentru noi o pierdere care în veci nu o mai putem recăpăta. Foloseşte timpul şi priceperea ta pe deplin pentru Acela care şi-a dat viaţa pentru tine! Domnul este aproape! Măhrama uşoară care desparte timpul de veşnicie tremură la suflarea Aceluia care vine. Dacă ar veni astăzi cum veţi sta în faţa Lui? Puteţi pofti în acelaşi timp premii cereşti şi pământeşti? Puteţi să umblaţi în acelaş timp cu Isus şi cu imboldurile firii pământeşti? E timpul ca inima să strige: „Oh, Galileene, m-ai biruit!” Numai predându-te pe de-a întregul Lui Hristos poţi să aduci roade vrednice de veşnicul Său Nume.

Vă rog, copii ai Lui Dumnezeu, care mai trăiţi pe pământ, pentru bogăţiile nemăsurate ale dragostei Lui, să nu păstraţi pentru voi înşivă un dram din comorile voastre, o părticică din talentele voastre, o fărâmă din puterile voastre, o secundă din vremea voastră. TOTUL pentru Hristos!

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Efeseni 5.15

Sfaturi pentru familie

Nu fiți amândoi supărați în același moment!

Nu strigați unul la altul, doar dacă a luat foc casa!

Dacă aveți o discuție aprinsă, lăsați-l pe celălalt să câștige!

Dacă aveți ceva de criticat, nu uitați să o faceți cu dragoste!

Nu amintiți greșelile din trecut!

Nu mergeți niciodată la culcare neîmpăcați, căci este scris: „Să nu apună soarele peste mânia voastră”!

Spuneți-vă unul altuia un compliment cel puțin o dată pe zi!

Dacă ați greșit, recunoașteți și cereți-vă iertare.

O ceartă cere două persoane; de obicei, cea care a greșit are gura mai mare.

Nimic să nu prețuiască mai mult ca legătura dintre voi și Dumnezeu.

Nu vă certați niciodată, nu vă plângeți și nu învinovățiți. Recunoașteți repede când ați greșit și cereți iertare. Nu lăsați, ca soarele să apună peste mânia voastră.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CÂND CAUȚI FATA LUI DUMNEZEU ÎN RUGĂCIUNE

„Fața Ta, Doamne, o caut” (Psalmul 27:8)

O imagine remarcabilă a ceea ce se poate întâmpla in rugăciune, ni se oferă atunci când ne uităm la un părinte si la odrasla lui. Imaginează-ți un copilaș de un an care se uită la tine și te fixează cu privirea, te simți fermecat. La început el se uită sfios, întorcându-și capul și privindu-te cu coada ochiului Faci si tu la fel. E distractiv. Copilul își întoarce fața și se uită drept la tine iar tu îl imiți. Apoi se aude un zgomot puternic în spatele lui. El se sperie atât de tare încât e gata să plângă, așa că tu îți schimbi expresia fetei, si zâmbești. Face și el la fel și numaidecât gângurește de bucurie. Când un copil te privește în felul acesta și când cineva îi dă de înțeles că pricepe ceea ce simte el, creierul si sistemul său nervos fac conexiuni cruciale în lăuntrul trupului său. El experimentează veselie si relaxare. Prin faptul că te joci un joc al mimicii cu el, tu de fapt îi transmiți copilului pace. Jocul acesta îi produce alinare. El se bucură în prezența ta.

Rugăciunea face la fel. In Vechiul Testament, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-i învețe pe evrei următoarea rugăciune: „Domnul să te binecuvânteze, și să te păzească! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine, și să Se îndure de tine! Domnul să-Și înalțe Fața peste tine, și-să-ți dea pacea!” (Numeri 6:24-26).

Prin rugăciune, noi vorbim despre „căutarea feței lui Dumnezeu.

Asta înseamnă că uneori rugăciunea se referă la vorbire, alteori la ascultare. Dar există și un al treilea ingredient. Este vorba despre siguranța pe care o simțim atunci când percepem zâmbetul plin de dragoste si de încuviințare din partea lui Dumnezeu.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce-ţi pasă ţie?

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi „providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: „N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: „Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spuituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.

Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca „pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.” IOAN 1:12

Ioan adresează epistola lui „copilaşilor”. Suntem în adevăr mici, microscopic de mici şi de slabi. Aici însă în Evanghelia sa, el ne vorbeşte de un rang, de un titlu pe care ar trebui să ştim să-l apreciem cu toată demnitatea: „copii ai lui Dumnezeu”. Peste tot şi întotdeauna, acasă , la biserică, la cimp şi la birou, să ştim să ne menţinem acest rang, în mijlocul acestui „neam viclean şi preacurvar în care strălucim ca nişte lumini în lume.”

Primind pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor personal, El care este Viaţa şi Lumina, Cuvântul veşnic, noi am devenit copii ai lui Dumnezeu. Dar noi suntem minoritatea şi noi care trăim în lumină trebuie să facem contrast cu lumea care trăieşte în întuneric. Căci cuvintele noastre şi profesiunea noastră doctrinală n-au nici o valoare pentru lume, dacă nu sunt bazate pe o viaţă care să reflecte rangul nostru ridicat, rangul de copii ai lui Dumnezeu, născuţi de sus. Purtând acest titlu avem mari responsabilităţi; fie că suntem tineri sau în vârstă, rangul nostru exclude orice inconsecvenţă, tot ce este nedemn de el. Noi suntem nespus de favorizaţi că am fost ridicaţi la acest rang spiritual: ne rămâne nouă să-l purtăm cu demnitate, nu într-un duh de superioritate, ci fiind plini de recunoştinţă faţă de Tatăl nostru ceresc.

Evanghelia după Ioan nu are introducere; ea ne aşează imediat în prezenţa Fiului veşnic al lui Dumnezeu locuind printre noi plin de har şi de adevăr, manifestând slava lui Dumnezeu şi comunicând plinătatea Sa de har peste har acelora care posedă rangul de copii ai lui Dumnezeu. Şi plinătatea aceasta nu constă în ceea ce am putea face noi prin capacităţile noastre, ci în ceea ce ar putea face El prin noi, prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat.

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, să ne rugăm să ne ajute El să nu dezonorăm frumosul nume pe care-l purtăm şi înaltul rang la care ne-a ridicat.”

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!… Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan 3:1-2)”însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi… împreună moştenitori cu Hristos…” (Rom. 1:16-17).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul. Ferice de omul care Se încrede în El.” Psalm. 34:8.

De acest lucru depinde dacă ne încredem în El. La confirmarea mea am primit următorul verset: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Deut.31:6.

Versetele Biblice servesc ori pentru binecuvântarea omului ori pentru blestemul lui. Acest verset şi azi îmi este un verset drag. El mă înviorează şi mă mângâie: „Nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Dar El pretinde: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme.” Pentru că astfel El nu te va părăsi şi nu te va lăsa. Partea acelora care sunt deznădăjduiţi, este în iad, care arde cu foc şi pucioasă. De aceea spune Domnul lui Iosua: „Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine”. Ce lucru mare când Domnul însuşi vine cu tine. Avem nevoie de mai mult? Unii doresc să-L vadă să stea lângă ei, în statura lui Goliat. Dar noi avem un Dumnezeu care îi poartă, îi conduce pe aceia care se încred în El, chiar dacă tremură, dar să se-ncreadă în El. Apoi vine odihna.

Încrederea de multe ori este un risc, dar nimeni nu va fi dat de ruşine care se încrede în El. Un creştin ajunge în multe nevoi, deoarece Dumnezeu doreşte ca să ne alipim mai mult de El. El doreşte ca noi, ca şi copii ai Lui, să nu devenim independenţi de El. Numai depinde dacă rămânem tari, neclintiţi în ispite, şi dacă ne-ncredem în ajutorul Lui. Şi cel care va rămânea statornic până la capăt acela va fi izbăvit, şi acela va putea mărturisi, că într-adevăr, Domnul este credincios.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.

Filipeni 4.19

Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.   Evrei 11.1

Cea mai completă descriere a vieții de credință o găsim probabil în Evrei 11. Ea acoperă o mare parte a istoriei Vechiului Testament și include bărbați și femei care Lau glorificat pe Dumnezeu prin felul în care au trăit și în care au murit. Cu toții avem anumite idei cu privire la credință, însă corespund ele cu ceea ce ne învață acest capitol? Trebuie să știm ce înseamnă credința înainte să putem trăi prin ea. Adevărata credință nu se preocupă cu ea însăși, ci Îl are ca centru pe Dumnezeu.

Bărbații și femeile din Vechiul Testament, cunoscuți pentru credința lor în Dumnezeu, nu au fost perfecți, însă au privit întotdeauna către Dumnezeu. Au fost slabi în ei înșiși, însă sau bazat pe un Dumnezeu puternic. Câteodată Lau dezamăgit, însă El niciodată nu ia dezamăgit pe ei. Atenția noastră trebuie să fie îndreptată tot mai mult către Dumnezeul lor, care este și Dumnezeul nostru, și tot mai puțin către noi înșine. Centrul credinței noutestamentale este Domnul Isus Hristos. El nu numai că a adus vestea bună, ci El Însuși este vestea bună.

Adevărata credință privește către Domnul Isus, este dependentă de lucrarea Lui perfectă de la cruce, așteaptă zilnic de la El harul pentru fiecare zi, se bazează pe El pentru orice nevoie, Îl laudă în toate lucrurile și așteaptă venirea Lui. Aceasta este credința pe care trebuie să o proclamăm și prin care trebuie să trăim, iar El ne va da har să facem așa. Dumnezeu a făcut acest lucru în trecut și El nu Se schimbă. Nea lăsat în Evrei 11 o mărturie cu privire la ce a făcut ieri, ca să știm ce va face El astăzi și mâine. N. Oloniyo

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, fii prezent într-un mod atât de real în Baraca asta, încât orice om care vine aici să îşi dea seama că aceasta este cu adevărat casa lui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.»

1 TESALONICENI 1,2

Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, Îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii. Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3). Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fără poticnire pe calea credinţei. Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel I-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei. De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Partea Domnul este poporul Lui. Deuteronom 32:9

Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El S-a îndurat de cei care a trebuit să Se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al Lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nicio plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna. Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care S-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui. Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când Şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.

Seara

Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi. Psalmi 68:28

Înţelepciunea şi necesitatea ne fac să îi cerem mereu Lui Dumnezeu să întărească ceea ce a făcut în noi. Mulţi creştini au neglijat să facă acest lucru, şi nu se pot învinui decât pe ei înşişi atunci când trec prin încercări şi nefericiri iscate de necredinţă. Este adevărat că Satana încearcă să înece frumoasa grădină a inimii, şi s-o transforme într-o scenă a deznădejdii. Totuşi, este adevărat şi faptul că mulţi creştini deschid singuri porţile, şi cheamă potopul prin nepăsarea lor şi lipsa de rugăciune către Ajutorul lor puternic. Adesea uităm că Autorul credinţei noastre trebuie să fie şi Păstrătorul ei. Candela care ardea în templu nu trebuia să fie lăsată să se stingă niciodată. Trebuia să fie umplută în fiecare zi cu ulei proaspăt. În acelaşi fel, credinţa noastră poate trăi numai dacă este susţinută de uleiul harului, şi putem obţine acest har numai de la Dumnezeu. Ne vom dovedi fecioare neînţelepte dacă nu ne vom asigura ulei de rezervă pentru candele (vezi Matei 25:1-13). Cel care a construit lumea o
tine în picioare, altfel ar cădea în abis. Cel care ne-a făcut creştini trebuie să ne păstreze prin Duhul Său, altfel ruina noastră ar fi rapidă şi finală. Să cerem deci, seară de seară, har şi putere de la Domnul. Avem un argument puternic cu care să pledăm, fiindcă îi cerem să întărească lucrarea Sa de har – „ce ai făcut pentru noi”. Crezi că El va refuza să-Şi protejeze şi să-şi susţină lucrarea? Prinde-te numai cu credinţă de puterea Lui, şi toate puterile întunericului, conduse de stăpânul iadului, nu vor putea arunca nici măcar o umbră asupra bucuriei şi păcii tale. De ce să leşini când poţi fi puternic? De ce să fii învins când poţi învinge? O, adu credinţa ta slabă şi darurile tale ofilite la Cel care le poate înviora şi completa! Roagă-te fierbinte: „întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi”.

IZVOARE IN DEŞERT

Am fost apăsaţi peste măsură de mult. (2 Corinteni 1:8)

…pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. (2 Corinteni 12:9)

Dumnezeu a îngăduit criza din viaţa lui Iacov de la Peniel ca să-l înconjoare complet până când în sfârşit a ajuns la punctul în care a făcut un apel stăruitor şi smerit la Dumnezeu Însuşi. În noaptea aceea, el s-a luptat cu Dumnezeu şi literalmente a ajuns la locul în care putea să-L ţină ca niciodată înainte. Şi prin lupta lui strânsă şi periculoasă, credinţa şi cunoaşterea de Dumnezeu a lui Iacov au sporit, şi a luat naştere puterea lui de a trăi o viaţă nouă şi victorioasă.Domnul a trebuit să-l forţeze pe David, prin disciplina multor ani lungi şi dureroşi, să înveţe despre puterea cea mare şi credincioşia Dumnezeului său. În acei ani grei, el de asemenea a crescut în cunoaşterea credinţei şi a evlaviei, care erau principii indispensabile pentru glorioasa lui carieră de împărat al lui Israel.Doar cele mai periculoase situaţii în care Pavel a fost pus în mod constant au putut să-l înveţe, şi astfel şi biserica prin el, deplina semnificaţie a minunatei promisiuni a lui Dumnezeu pe care el a învăţat s-o revendice: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Cor. 12:9). Şi doar marile încercări şi primejdii prin care am trecut ne-au putut conduce pe unii dintre noi să-L cunoaştem pe El aşa cum Îl cunoaştem, să ne încredem în El aşa cum ne încredem, şi să obţinem de la El acea măsură mare din harul Său atât de indispensabilă în momentele noastre de cea mai mare nevoie. Dificultăţile şi obstacolele sunt provocările lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Când ne confruntăm cu piedici care ne blochează calea şi slujirea, trebuie să le recunoaştem ca nişte vase pentru credinţă şi apoi să le umplem cu plinătatea şi atotsuficienţa Domnului Isus. Pe măsură ce înaintăm în credinţă, încrezându-ne simplu şi deplin în El, putem fi încercaţi. Uneori poate trebuie să aşteptăm şi să ne dăm seama că „răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4). Dar în cele din urmă vom găsi cu siguranţă „piatra răsturnată” (Luca 24:2) şi pe Domnul Însuşi aşteptând să ne dăruiască o dublă binecuvântare pentru timpul nostru de încercare. A.B. Simpson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 2.11-22

Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).

Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).

Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun ” de ce „, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.

Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iacov 1:19-27

„AZI N-A VENIT NIMENI”

Religiunea curată şi neîntinata… este să cercetăm pe orfani fi pe văduve în necazurile lor… Iacov 1:27

La Crăciunul trecut a fost responsabilitatea mea ca diacon să duc un coş cu fructe la Minnie, o văduvă de 86 de ani, care locuia peste drum de biserica noastră. Este şchioapă şi aproape nu mai vede, aşa că nu poate ieşi din casă. Intenţionam să-i las coşul şi să fug la alte responsabilităţi care mă aşteptau. Dar când Minnie m-a invitat să stau, nu am putut s-o refuz. Fusese un an deosebit de greu pentru ea, deoarece fiul ei cel mai mare, murise. A trecut o oră minunată înainte de-a ne ruga şi am dat să plec. „Spune-le fraţilor din biserică că îi iubesc, mi-a spus Minnie. Şi roagă-i să treacă pe la mine să mă vadă. Mi-e dor de ei”. Am simţit o tristeţe în timp ce plecam. Minnie o ducea bine, dar era singură. Dorea să fie vizitată. Şi locuia tocmai peste drum de biserică! Apoi am citit în cartea lui Calvin Miller, „A taste of Joy” (Gustul bucuriei), că o femeie bogată a fost găsită moartă în casă. Trăia singură. Doctorii n-au găsit nici un motiv de natură organică pentru moartea ei. Miller comentează: „Eu cred că ea a murit fiindcă era neglijată. Se săturase să pună numai o singură farfurie pe masă şi să facă numai o cafea o dată. Bătrâna scrisese în calendarul ei, o singură frază: „Azi n-a venit nimeni”. Dumnezeu se îngrijeşte de cei singuri. Şi El doreşte s-o facem şi noi. Oamenii singuri au nevoie de oameni. Au nevoie de noi. Să nu se întâmple niciodată ca din cauza afacerilor noastre care ne absorb cu totul, cineva din jurul nostru să scrie în calendar: „Azi n-a venit nimeni”. -D.C.E.

Gândeşte-te la cineva care trăieşte singur. Dacă nu-ţi vine nici un nume în minte, întreabă la biserică şi cere numele unor asemenea oameni. Apoi sună-i întrebând dacă poţi trece pe la ei. Vizitează-i. Spune-le că Isus îi iubeşte.

Nimic nu costă mai mult ca purtarea de grijă – cu excepţia nepurtării de grijă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeiii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. 1. Petru 3,7.

Ferice de orice familie care trăieşte după indicaţiile date de Dumnezeu prin Cuvântul Său! Unde soţul respectă pe soţie gândind că este un vas mai slab, că e răscumpărată ca şi el prin har şi stând pe aceeaşi temelie, acolo este într-adevăr fericire. Fiind conştienţi de părtăşia lor, se va naşte în amândoi simţul dependenţei faţă de Domnul Isus care se va vedea în rugăciunea comună. Rugăciunea comună este un factor esenţial în căsnicia creşină, căruia trebuie să-i acordăm toată atenţia şi s-o respectăm. Rugăciunile noastre să fie îndreptate sub lumina Domnului spre interese, necesităţi şi gânduri comune. Pentru aceasta e necesar ca să ne cunoaştem unul altuia necesităţile şi abia atunci se poate împărtăşi totul în faţa lui Dumnezeu. Dacă aceasta lipseşte atunci, rugăciunile noastre nu vor găsi ascultare. Dacă a fost odată o dezarmonie cum se îndepărtează? Prin aceea că recunoaşte fiecare ce a fost rău şi îngenunchiază Dacă rămâne această dezarmonie atunci şi rugăciunile noastre vor fi împiedecate şi prăpastia dintre cele două inimi se măreşte. Pentru ca cineva să se poată ruga împreună trebuie să existe armonia inimilor apoi nu e permis să fie nimic ascuns între cei doi. Domnul să ne ajute ca familile noastre să fie o UNITATE.

Ce cinste înaltă pentru fiecare cap de familie creştină, să adunepe toţi ai casei în jurul Cuvântului şi să-şi verse cu ei inima în rugăciune înaintea Lui Dumnezeu! Da, credem că este datoria deosebită a capului familiei să facă acest lucru.

O, de-am putea spune şi noi ca Iosua:”EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI”

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Du-te la furnică …, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Proverbe 6.6

Lecția dată de furnică

1. Furnica nu are „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân” (Proverbe 6.7). Nimeni nu trebuie să o trezească dimineața sau să o oblige să-și înceapă lucrul. Nimeni nu-i supraveghează munca. Nimeni nu trebuie să-i gestioneze timpul de lucru sau să aibă grijă să fie punctuală. Ea se ghidează după standardele dăruite de Creatorul.

2. Furnica „își pregătește hrana vara și strânge de ale mâncării în timpul secerișului” (Proverbe 6.8). Când toată lumea se plânge din cauza căldurii, furnica cea harnică se pregătește pentru iarna care va veni. Indiferent de condiții, furnica muncește. Apoi, în timp ce alții se zbat să supraviețuiască, ea se înfruptă din roadele muncii sale. „Privește și învață”, este sfatul lui Dumnezeu.

3. Furnica nu este un pierde-vară dezorganizat, care face lucrurile la întâmplare, care se învârte de ici-colo fără țintă, căutând ce să facă. Ea știe exact ce are de făcut, unde și cum să facă. Ea este mânată de un scop, concentrată, hotărâtă și de neoprit. Munca pentru furnică nu este o rușine, ci un mod de viață. Ce ființe dotate cu înțelepciune! Să ne uităm cu băgare de seamă la căile furnicilor și să ne înțelepțim!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TU EȘTI AL LUI HRISTOS

„V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos”

(2 Corinteni 11:2)

În vremurile Bibliei, logodna însemna mult mai mult decât un angajament: ea făcea parte din ritualul căsătoriei. Odată ce cuplul era logodit, cei doi erau considerați a fi una. Dar căsătoria nu se consuma decât după un an sau mai mult. In acel timp, mirele construia noua lor casă continua sa-și curteze logodnica, încercând s-o cunoască si lăsând-o si pe ea să-l cunoască. Logodnica se pregătea și ea aflând tot ce putea despre viitorul ei soț pentru a-i putea fi pe plac in toate privințele. In cele din urmă, mirele își ducea mireasa în noua lor casă și își începeau viața de soț și soție.

Așadar, care este scopul acestei ilustrații? Unul simplu: Biserica este mireasa lui Hristos și noi trebuie să tânjim după momentul în care se va consuma unirea noastră cu El si vom fi părtași la masa de nuntă a Mielului în ceruri (vezi Apocalipsa 19:7). Până atunci, Domnul Isus Își îndeplinește rolul, pregătindu-ne un loc, rugându-se si mijlocind pentru noi, continuând să ne facă curte, să-și reverse dragostea peste noi și să ne aducă la „cunoștința Lui” (Efeseni 4-13)

Dar care este rolul nostru? Acela de a ne aduce aminte că modul în care ne trăim viața Îl reflectă pe El. Nici un bărbat nu-și dorește să-și vadă soția completând cecuri false, angajându-se în conversații indecente, îmbătându-se în public sau flirtând cu alți bărbați. El dorește ca ea să se înfrâneze de la acele comportamente deoarece o iubește si dorește ca ea să aibă o reputație buna. El dorește ca soția lui să fie o reflectare frumoasă a lui si a familiei.

Cu alte cuvinte, logodna ta cu Hristos iți cere sa nu mai trăiești pentru tine – ci pentru El!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Descoperirea planurilor divine

„Domnul m-a condus pe drum…” Genesa 24:27

Trebuie să fim atât de uniţi cu Dumnezeu, încât să avem întotdeauna călăuzire fara a mai fi nevoie sa o cerem. Sfinţirea înseamnă că suntem făcuţi copii ai lui Dumnezeu; caracteristica naturală a vieţii unui copil este ascultarea – până când el vrea să fie neascultător, iar atunci apare instantaneu o discordanţă lăuntrică în domeniul spiritual discordanţa lăuntrică este avertizarea Duhului lui Dumnezeu. Când El ne atenţionează, trebuie să ne oprim imediat si să fim reînnoiţi in mintea noastră ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou prin Duhul, evlavia noastră are de suferit când Îi cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească în cutare sau cutare lucru. „Domnul m-a condus” şi, când privim în urmă, vedem un plan minunat, pe care, dacă suntem născuţi din Dumnezeu, îl recunoaştem că este al Lui.

Noi toţi Îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepţionale, dar e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea poruncită de Dumnezeu. Fii gata să descoperi planurile divine în orice loc.

Fereşte-te să faci un obicei din urmarea consecventă a propriilor convingeri în loc să-I fii devotat lui Dumnezeu. „Nu voi face niciodată cutare lucru” – e foarte probabil că va trebui să îl faci, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. N-a existat niciodată o Fiinţă mai inconsecventă pe pământ decât Domnul nostru, dar El n-a fost niciodată inconsecvent faţă de Tatăl Său. Singura consecvenţă a celui sfânt trebuie să fie nu faţă de un principiu, ci faţă de viaţa divină. Viaţa divină este cea care face din ce în ce mai multe descoperiri despre gândirea divină. Este mai uşor să fim nişte fanatici decât să fim suflete credincioase, pentru că există ceva nespus de umilitor, în special pentru gândirea noastră religioasă în faptul de a-I fi credincioşi lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Vă scriu copilaşilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru

Numele Său.” 1 IOAN 2:12

„Copilaşilor…” Ce exprimare gingaşă! Ea nu micşorează pe nimeni, nu vorbeşte de incapacitate, ci este un cuvânt de intimitate, de afecţiune familiară. Nu presupune nici o inferioritate, ci mai degrabă confirmă o poziţie în familia lui Dumnezeu.

În context, apostolul vorbeşte de copilaşi, tineri şi părinţi, imaginea unei dezvoltări spirituale din etapă în etapă, în care creştem din putere în putere, până la maturitate. Este deasemenea, vorba de un program de viaţă; dacă am început cu Dumnezeu, este pentru ca să continuăm cu El. Să nu ne oprim pe drum! Ceea ce începe Domnul Isus într-o viaţă, El vrea să ducă la bun sfârşit. „…Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”. Fără îndoială că Dumnezeu îşi va face partea Lui ca să ne desăvârşească în vederea întâlnirii noastre cu Domnul Isus şi a veşniciei pe care o vom petrece cu Tatăl şi cu Fiul. Dar creşterea noastră spirituală, maturitatea noastră în Domnul Hristos, atârnă într-o măsură şi de noi. După cum creşterea firească a unui copil depinde şi de mama care-l creşte dar şi de el care primeşte ce-i dă ea, tot aşa şi în creşterea noastră duhovnicească avem şi noi partea noastră: să ne hrănim conştient cu lectura Cuvântului lui Dumnezeu, să mergem la Adunarea lui Dumnezeu, să citim cărţi bune care ne lămuresc mai detailat planul, căile şi voia lui Dumnezeu şi să ne rugăm neîncetat. Într-un cuvânt, să ne hrănim cu Domnul Hristos.

Această creşterea spirituală este deci în continuă înaintare „…până vom ajunge la unitatea credinţei şi a cunoştinţei depline a Fiului lui Dumnezeu, la starea de om matur, la înălţimea plinătăţii lui Hristos.” (Ef.4:13). Întoarcerea la Dumnezeu este o minune de moment, creşterea spirituală a unui sfânt este lucrarea unei vieţi. Altfel rămânem piperniciţi.

„Vă scriu…” Iată temelia vieţii creştine. Nu numai că Dumnezeu a vorbit, dar El a făcut să ne rămână scris ce a spus, ca să ne dea o asigurare şi o protecţie împotriva oricărei îndoieli! Astfel ştim nu numai că păcatele ne sunt iertate, dar şi că teribila putere a răului a fost zdrobită. Ispita este încă, dar ispita nu este păcat, ea devine pacat numai când îi cedăm. Domnul Isus a zdrobit puterea păcatului şi a biruit pe vrăjmaş şi biruinţa Lui este a noastră dacă o luăm de la El.

În Cuvântul lui Dumnezeu găsim învăţătură pentru tot ce avem nevoie ca să devenim maturi în Hristos. Dar din nefericire mulţi credincioşi sunt încă nedezvoltaţi deşi s-au întors la Dumnezeu de ani de zile şi abia de cunosc ABC-ul Evangheliei şi de aceea nu pot fi de folos în Lucrarea Evangheliei.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„În ziua aceea Moise a jurat şi a zis: „Ţara în care a călcat piciorul tău, va fi moştenirea ta pe vecie, pentru tine şi pentru copiii tăi, pentrucă ai urmat în totul voia Domnului, Dumnezeului meu”. Iosua 14:9.

Aceste cuvinte i le-a amintit Caleb lui Iosua şi a zis: „Şi astăzi sunt tot aşa de tare ca acum 45 de ani”. Observăm că credinţa lui Caleb nu s-a micşorat. Deoarece chiar era vorba să-i alunge pe uriaşi, pentru ca să-şi ocupe locul lui de moştenire care i-a fost făgăduit. Deja în pustie a crezut el că ţara aceea este a lui. El a vorbit de biruinţă şi a crezut în izbândă înainte să fi început lupta. Cerescul nostru Iosua, Domnul Isus, ne conduce şi pe noi din ţara robiei în ţara făgăduită, în ţara libertăţii, unde casele sunt pline de bunătăţi, pe care nu noi le-am umplut, unde sunt dealuri cu „măslini şi viţă” pe care nu noi le-am plantat. Prin credinţă ne aşează în odihnă şi ne putem bucura de tot ceea ce ne-a dat El. Pentrucă Dumnezeu Domnul, este soare şi adăpost. Domnul dă har şi cinste şi El face ca noi să avem parte de toate lucrurile bune. Cel care se ţine de El nu duce lipsă de nimic. Dar cei care sunt bogaţi în ei înşişi, aceia trebuie să ducă lipsă şi să fie înfometaţi. Dar copiii trăiesc fără grijă. Cei care cred cuvintele lui Isus vor cunoaşte adevărul, iar adevărul îi va face liberi. Este scris: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume, eşti al Meu”. (Isaia 43:1). Astfel e nevoie să ne sprijinim pe acest verset şi să-I mulţumim Domnului Isus că El a făcut pentru noi aceasta, că noi am murit odată pentru totdeauna faţă de păcat. Cei pe care Fiul îi face liberi, aceia sunt cu adevărat liberi. El a adus o jertfă pentru păcate, care este valabilă pentru totdeauna. Dacă n-ar fi valabil Cuvântul lui Dumnezeu, atunci pe ce s-ar putea baza credinţa noastră?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NUMELE PE CARE-L FOLOSIM

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face. Ioan 14.14

Ce mult cuprinde această făgăduinţă! Şi orice lucru, oricare ar fi! Fie mic, fie mare, toate nevoile mele sunt cuprinse în această făgăduinţă. Mergi dar, suflete al meu, liber şi cu îndrăzneală la tronul harului şi deschide-ţi gura larg, căci ea va fi umplută.

Ce făgăduinţă înţeleaptă! Noi trebuie să cerem totdeauna în Numele lui Isus. Dacă acest lucru ne dă nouă îndrăzneală, Lui îi aduce cinste. Este un ajutor pe care El ni-l dă necurmat. Sunt unele împrejurări când orice ajutor ni se pare refuzat, chiar cel care se bazează pe legătura noastră cu Dumnezeu sau pe experienţa pe care am avut-o cu harul Său, care ne-a ajutat mereu.

Ce rugăciune instructivă! Eu nu pot să aduc înaintea lui Dumnezeu nici o cerere pe care Domnul Cristos să nu poată să-Şi pună mâna şi aprobarea Lui. N-aş îndrăzni niciodată să mă slujesc de Numele Mântuitorului meu pentru o cerere egoistă sau după plăcerea mea. Nu pot să mă folosesc de acest Nume decât pentru rugăciuni pe care le-ar face El însuşi dacă ar fi în locul meu. Este un mare avantaj să fi îndreptăţit să ceri în Numele Domnului Isus, căci aceasta ar fi ca şi cum El însuşi s-ar ruga. Şi dragostea pe care noi o avem pentru El, ne împiedică să punem Numele Său acolo unde înţelegem că El nu l-ar pune.

Lucrurile pe care le cer în rugăciunile mele sunt ele aprobate de Domnul Isus şi poate El să-Şi pună pecetea pe ele? În acest caz, eu capăt ceea ce cer de la Tatăl.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Ana vorbea în inima ei; numai buzele i se mișcau, dar glasul nu i se auzea. Și Eli gândea că era beată. Și Eli ia zis: „Până când vei fi beată? Depărtează vinul de la tine!” … Și Eli a răspuns și a zis: „Mergi în pace și Dumnezeul lui Israel săți împlinească cererea pe care Iai făcuto” … Și Eli ia zis lui Samuel: „Dute, culcăte. Și va fi așa: dacă te va chema, să zici: «Vorbește, Doamne, pentru că robul Tău ascultă»”. 1 Samuel 1.13,14,17; 3.9

Judecătorii lui Israel – Eli (1) – Slăbiciune și greșeli

Cu toate că era mare preot și judecător în Israel, Eli era un om slab, vrednic de milă. Capitolul 2 din 1 Samuel ne vorbește despre lucrurile nelegiuite pe care le făceau fiii săi: Îl jefuiau pe Dumnezeu de partea Sa din jertfe, ca și pe închinătorii Săi, și duceau o viață imorală cu femeile care slujeau la ușa cortului întâlnirii. Eli na pus capăt acestor lucruri nici ca tată, nici ca judecător sau ca preot.

Când Ana, o femeie evlavioasă, tulburată de ceea ce vedea întâmplânduse la cortul întâlnirii și de reproșurile aduse de cealaltă soție a lui Elcana, se ruga în liniște pentru un fiu pe care săl dăruiască Domnului, Eli a înțeles situația cu totul greșit. A acuzato de beție și ia cerut să depărteze vinul de la ea. Totuși, după ce Ana ia explicat cum stăteau lucrurile, Eli a înțeles și a binecuvântato.

Câțiva ani mai târziu îl vedem din nou lipsit de discernământ spiritual cu privire la lucrurile care se întâmplau. Nu acționase în urma a ceea ce văzuse și nu luase aminte la mesajul lui Dumnezeu pentru el. Fiind acum orb și din punct de vedere fizic și neînțelegând în două rânduri că Domnul era Cel care îl chema pe Samuel, el ia spus băiatului să se ducă înapoi și să se culce. Doar a treia oară șia dat seama ce se întâmpla și la sfătuit corect pe Samuel ce să facă. Facă Domnul ca fiecare dintre noi să acționăm cu discernământ și cu hotărâre împotriva răului, chiar în mijlocul familiilor noastre, și să încurajăm ceea ce este bun! E. P. Vedder, Jr.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, parcă sunt în derivă, trăind ca în ceaţă înaintea Ta, până când Tu Te vei ivi înăuntrul meu. Te ador pentru că am credinţă în Răscumpărarea Ta măreaţă, dar, oh, ce mult schimbă lucrurile conştienta atingerii Tale!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«…,Matania, care cârmuia împreună cu fraţii săi cântarea laudelor…» NEEMIA 12,8

Este mulţumirea importantă? În lume există multe oficii: oficiul pentru tineret, oficiul de stare civilă etc. Dar aici în Biblie este menţionată o slujbă specială: cea de mulţumire. Sincer nu ştiu de ce aceasta apare ca «meserie» numai o singură dată în toată Sfânta Scriptură. Neemia a însărcinat cu această slujbă pe unul din bărbaţii întorşi din robia babiloniană (din Irakul actual). Ştim că mulţumirea, lauda, închinarea sunt expresii ale credinţei, dar nici nu bănuim cât de mult aşteaptă Domnul mulţumirile noastre. Domnul Dumnezeu reacţionează imediat, vizibil şi puternic când îi mulţumim din toată inima, deoarece acesta este un fel minunat de a ne mărturisi credinţa. Plângerile, cârtirile sunt un semn de amară necredinţă, şi cum ar fi altfel când avem de partea noastră izvorul de putere care nu seacă niciodată? Accentuez încă o dată că Domnul reacţionează imediat când îi mulţumim şi ceva se întâmplă în lumea nevăzută: puterea duşmanului este frântă. Diavolul ameninţă, răcneşte ca un leu şi te ispiteşte, dar este biruit şi în viaţa ta dacă ai curajul să-I mulţumeşti Domnului şi atunci când nu prea îţi vine. Începe-ţi ziua cu mulţumiri, deoarece Psalmul 92,1 spune: «frumos este să lăudăm pe Domnul».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal… pe cei ce se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar care jură şi pe împăratul lor Malcam. Ţefania 1:4-5

Asemenea persoane se credeau în siguranţă fiindcă se puneau bine cu amândouă părţile. Mergeau cu închinătorii lui Iehova şi se plecau în acelaşi timp înaintea lui Malcam. Dar duplicitatea este îngrozitoare înaintea lui Dumnezeu, şi sufletul Lui urăşte ipocrizia.   Idolatrul care se închină numai Dumnezeului său fals este mai puţin păcătos decât cel care îşi aduce jertfa pângărită şi detestabilă la templul Domnului, în timp ce inima lui se află în lume şi în păcatele ei. Să ţii cu iepurele şi să alergi cu ogarii este politica laşului. În problemele comune ale vieţii de zi cu zi, un om cu două feţe este dispreţuit, dar în religie este detestabil în ultimul grad. Pedeapsa pronunţată în versetul din faţa noastră este teribilă, dar bine meritată. Cum să cruţe justiţia divină pe păcătosul care cunoaşte adevărul, îl aprobă şi spune că îl urmează, dar iubeşte răul şi îl primeşte în inima lui? Suflete, cercetează-te singur în dimineaţa aceasta, şi vezi dacă eşti vinovat de ipocrizie. Mărturiseşti că Îl urmezi pe Isus, dar Îl iubeşti cu adevărat? Este inima ta în întregime a Lui Dumnezeu? Eşti din familia Tatălui Cinstit, sau eşti rudă cu Domnul care Sare peste Adevăr? Un nume bun nu are nici o valoare, dacă sunt cufundat în păcate. Statul cu un picior pe ţărmul adevărului şi cu celălalt în marea minciunii aduce o ruină totală şi rapidă. Christos vrea să fie totul sau nimic. Dumnezeu umple întregul univers; de aceea, nu este loc pentru alt zeu. Dacă El domneşte în inima mea, nu mai este loc pentru altă putere. Mă adăpostesc numai în Christosul răstignit, şi trăiesc numai pentru El? Este dorinţa mea să fac aşa? Atunci, binecuvântat să fie harul care m-a condus la mântuire. Dacă nu este aşa, Doamne, iartă ofensa mea teribilă şi adu-mi inima în temere de Numele Tău.

Seara

Laban a spus: „în locul acesta nu-i obiceiul să se dea cea mai tânără înaintea celei mari”. Genesa 29:26

Nu scuzăm necinstea lui Laban, dar nu ezităm să învăţăm din obiceiul pe care l-a oferit ca scuză. Sunt unele lucruri care trebuie luate în ordine, şi, dacă vrem să-l câştigăm pe al doilea, trebuie să-l asigurăm pe primul. Al doilea poate părea mai frumos în ochii noştri, dar obiceiul locului ceresc trebuie păstrat, şi cea mai mare trebuie să se mărite prima. Pentru moment, mulţi credincioşi o doresc pe Rahela cea frumoasă la statură şi mândră la faţă” (Genesa 29:17), cea plină de „toată bucuria şi pacea” (Romani 15:13), dar trebuie să se însoare întâi cu Lea cea cu „ochii slabi” (Genesa 29:17). Orice om se îndrăgosteşte de fericire, şi mulţi ar sluji bucuros de două ori câte şapte ani ca sa se bucure de ea. Totuşi, conform obiceiului Domnului regatului Lea sfinţeniei trebuie să fie iubită de sufletele noastre, înainte de a avea parte de Rahela fericirii. Cerul nu vine primul, ci al doilea, şi numai prin perseverenţă putem câştiga un loc în el. Crucea trebuie dusă şi coroana poate fi purtată. Trebuie să-L urmăm pe Domnul în umilinţă, dacă vrem să şedem cu El în glorie. Suflete eşti atât de uşuratic încât speri să scapi de obiceiul ceresc? Speri să primeşti răsplata fără să munceşti, onoarea fără să trudeşti Alungă această aşteptare leneşă, şi mulţumeşte-te să faci lucruri dificile de dragul Scumpului Isus, care te va răsplăti pentru tot. Într-un asemenea spirit, muncind şi suferind, vei vedea că lucrurile amare se fac dulci, şi cele grele devin uşoare. Ca şi lui Iacov, anii de slujire ţi se vor părea câteva zile, fiindcă Îl iubeşti pe Isus. Apoi, când ora dragă a Ospăţului de Nuntă va veni, toate chinurile tale vor trece ca şi cum nu ar fi fost niciodată. O oră cu Isus va compensa secole de durere şi muncă.

Isuse, ca să Te câştig pe Tine

Port crucea Ta cu voie bună

Şi mă supun, căci legile divine

Spun că aşa voi câştiga cunună.

IZVOARE IN DEŞERT

Adevărat, adevărat vă spun, că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.(Ioan 12:24)

În Northampton, Massachusetts, se află vechiul cimitir în care este înmormântat David Brainerd. Brainerd, un misionar american pionier, a murit în 1747 la vârsta de douăzeci şi nouă de ani după ce a suferit de tuberculoză. Mormântul lui este lângă cel al lui Jerusha Edwards, fiica lui Jonathan Edwards, un teolog puritan al vremii aceleia. Brainerd a iubit-o pe Jerusha şi ei erau logodiţi, urmând să se căsătorească, dar el n-a trăit până la nuntă.

Imaginează-ţi ce speranţe, ce vise şi ce aşteptări pentru cauza lui Hristos au fost îngropate în mormânt odată cu trupul chinuit al acelui tânăr misionar. La momentul acela, n-a rămas nimic decât amintirile şi câteva duzini de indieni convertiţi! Totuşi, Jonathan Edwards, acel bătrân sfânt puritan remarcabil, care spera să-l numească pe Brainerd fiul său, a început să scrie istoria acelei scurte vieţi într-o carte mică. Cartea a făcut aripi, a zburat peste ocean şi a aterizat pe biroul unui student la Cambridge pe nume Henry Martyn.

Bietul Henry Martyn! În ciuda educaţiei lui strălucite, şi a marilor lui oportunităţi, el – după ce a citit acea carte mică despre viaţa lui Brainerd – s-a jertfit în zadar! În definitiv, ce a realizat el atunci când a pornit spre casă din India în 1812? Cu sănătatea distrusă, s-a târât cât mai spre nord până în oraşul Tokat, din Turcia, lângă Marea Neagră. Acolo s-a culcat la umbra unei grămezi de brăţări pentru tuburi, ca să-şi răcorească febra arzătoare, şi a murit acolo singur la vârsta de treizeci şi unu de ani.

Care a fost scopul din spatele acestor „vieţi irosite”? De la mormântul tânărului David Brainerd, şi de la mormântul singuratic al lui Henry Martyn aproape de ţărmul Mării Negre, a apărut o armată puternică de misionari moderni.

Leonard Woolsey Bacon

Este vreun deşert, sau vreo mare nesfârşită,

Unde Tu, măreţ Dumnezeu al îngerilor, vrei să mă trimiţi?

Vreun stejar pe care să-l despic,

Vreun pământ pe care să-l brăzdez,

Vreo mână din grăunţele Tale de grâu pe care să le iau

Şi să le împrăştii departe pe câmp,

Până când la rândul lor vor da fiecare

    Suta lor

    De grăunţe aurii

Ca să-i hrănească pe fericiţii copii ai Dumnezeului meu?

Arată-mi deşertul, Tată, sau marea;

Este planul Tău? Măreţ Dumnezeu, trimite-mă!

Şi deşi trupul acesta stă întins acolo unde se sparg valurile oceanului,

Tată, numără-mă printre sufletele credincioase.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 2.1-10

În cap. 1, cei consideraţi responsabili pentru nenorocirile Ierusalimului erau vrăjmaşii, în timp ce, de aici înainte, tot ceea ce se întâmplă este privit ca lucrarea Domnului şi numai a Lui. Să învăţăm şi noi să-L recunoaştem pe Cel care ne disciplinează … uneori pentru a ne pedepsi, dar întotdeauna cu scopul de a ne binecuvânta în final. De aceea, în loc să ne oprim la mijloacele pe care Dumnezeu le foloseşte în acest scop – probleme cu sănătatea, cu banii, dificultăţi apărute la locul de muncă… – sau să căutăm să scăpăm de ele cât mai curând posibil, să ne smerim sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să aruncăm asupra Lui îngrijorările noastre, pentru că El Însuşi îngrijeşte de noi (1 Petru 5.6,7).

Ierusalimul îşi trece în revistă întregul dezastru: împăratul, preoţii şi profeţii săi sunt fie luaţi robi, fie masacraţi; ceremoniile solemne sunt desfiinţate; zidurile, surpate. Nimic n-a fost cruţat, nici chiar lucrurile cele mai sfinte: altarul şi Locul Sfânt au fost pângărite (cap. 1.10), devastate, iar obiectele de preţ, duse în Babilon. Până şi chivotul însuşi, „aşternutul picioarelor Sale” (v. 1; Psalmul 132.7), împreună cu legea dinăuntru (v. 9; 1 Împăraţi 8.9), a dispărut pentru totdeauna, ca semn că Dumnezeu a rupt relaţiile cu poporul Său vinovat.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Galateni 6:1-5

RIDICAŢI CU DUHUL BLÂNDEŢII

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată in vreo greşeală, … să-l ridicaţi cu duhul blândeţii.

Creştinii trebuie să urmărească binele spiritual unul altuia. Uneori aceasta înseamnă a arăta un păcat sau o greşeală în viaţa credinciosului de lângă tine. Şi acest lucru nu este uşor. Corectarea în mod adecvat a unui frate sau a unei surori în Cristos trebuie s-o faci cu blândeţe şi dragoste.

In casa în care am copilărit era o perie ce atârna agăţată într-un cui în holul de Ia intrare, perie folosită pentru îndepărtarea prafului şi a murdăriei de pe haine. Dar avea şi o altă întrebuinţare. Era folosită pentru a fi pedepsit cu ea atunci când făceam rele. Pentru a vă indica modul în care părinţii o foloseau, trebuie să menţionez că pe spatele acelei perii era scris cuvântul „DRAGOSTE”. Acest cuvânt trebuia să le amintească părinţilor că orice pedeapsă pe care mi-o administrau trebuia dată cu o anumită reţinere.

La fel, atunci când corectăm un frate credincios, trebuie să fim stăpâ    niţi de o atitudine de blândeţe, caracteristică dragostei (1 Corinteni 13:4). Acest lucru I-a avut Pavel în minte atunci când a spus: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Este uşor să spui: „Am să-ţi spun cinstit cum este şi fă tu ce vrei după aceea”. Să nu uităm, Pavel ne-a sfătuit „să spunem adevărul în dragoste” (Efeseni 4:15).

Da, uneori trebuie să arătăm slăbiciunile fraţilor noştri în credinţă. Dar să fim siguri că îi ridicăm întotdeauna cu Duhul Blândeţii.    – P.R.V.

Îmbracă-mă cu Duhul Tău, Isus –

Să fiu blând, puternic, înţelept –

Ca să-i văd pe cei ce sunt greşiţi

Cu un ochi înţelegător şi drept.    – White

Dragostea este gata să ajute oamenii chiar şi atunci când îi răneşte.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

DOMNUL Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi. Exod. 14,14.

Arătându-Şi puterea cea mare, Dumnezeu a scos poporul Său din robia Egiptului. După această salvare El îi conducea ziua prin nor şi noaptea prin stâlpul de foc. (Exod 13.17, 21). Ajunşi la Marea Roşie au ajuns într-o situaţie foarte critică: în faţa lor marea, în spatele lor Faraon cu toată oastea lui înainta spre ei. Se părea că nu este cale de scăpare. Cum s-a manifestat poporul în această situsţie? Din păcate manifesta aceleaşi sentimente ca şi astăzi. Ei spuneau lui Moise: „Nu erau morminte în Egipt ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustiu?”

Aşa vede ochiul necredinţei, numai împrejurările, judecă în mod critic şi caută să arunce vina pe altul. Oare a uitat Israel ceea ce Dumnezeu a făcut în puterea Sa egiptenilor? Nu erau cele 10 urgii şi ieşirea din ele o dovadă că Dumnezeu este cu ei şi puterea Lui este mai tare ca cea a Iui Faraon? Cu totul altfel trece acest examen Moise, omul credinţei! El introduce în această situaţie puterea lui Dumnezeu. Dacă ochiul firesc este ţintit pe situaţii şi împrejurări atunci ochiul credinţei este ţintit spre Dumnezeul cel Atotputernic, căruia toate îi stau la dispoziţie. Ce deosebire între popor şi Moise! El plin de nădejde putea să spună: „Domnul Se va lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi.”

Dumnezeu nu s-a schimbat din zilele lui Moise şi nici nu se va schimba. Ca copiii Lui preaiubiţi avem posibilitatea ca în fiecare zi şi în toate împrejurările să ne ridicăm ochii spre El. De L-am slăvi prin încredere şi credinţă! Să ţinem tare la Cuvântul Lui Dumnezeu! Să păstrăm acest Cuvânt în inimile noastre şi să-l cercetăm tot mai mult cu rugăciune! Numai astfel vom fi feriţi de multele înrâuriri stricăcioase ale îndoielii şi necredinţei. Sufletul nostru va fi astfel hrănit cu laptele curat al Cuvântului Lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… un lepros s-a apropiat de El [Isus], i S-a închinat și i-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți”. Matei 8.2

Vindecarea unui lepros

După ce a înfățișat, în cuvântarea de pe munte, caracterele celor care sunt părtași la Împărăția Sa, Domnul a coborât lângă popor, ca să-l izbăvească de urmările păcatului și de puterea lui satan. Pentru acel lepros a fost o întâlnire fericită cu Mântuitorul. Îndată, el a fost curățit la cuvântul puterii și harului Domnului. Lepra este un simbol al păcatului sub caracterul său de pată, de murdărie, un rău fără alt mijloc de vindecare decât puterea Domnului.

Să observăm cât de evidentă este gloria Persoanei Domnului Isus în această vindecare și puterea Sa: El poate să vindece; bunătatea Sa: „Da, vreau”; divina Sa perfecțiune, căci El este Dumnezeu arătat în trup. El a întins mâna, l-a atins pe lepros și, în loc ca El să fie murdărit prin această atingere, leprosul a fost curățit.

Ce Persoană demnă de contemplare găsim în Hristos, în smerirea Sa în mijlocul unor oameni păcătoși și pierduți pentru a le aduce ajutorul divin! Omul singur nu s-ar fi putut vindeca niciodată de ceea ce reprezintă lepra – păcatul. Tot ceea ce este Dumnezeu în putere, în har, în perfecțiune, în atotștiință se găsea într-un Om – Dumnezeu arătat în trup –, pe care păcatul nu putea să-L atace. Și El, Domnul, era la dispoziția acelora care doreau să profite de ajutorul Lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CONȘTIINȚA, DETECTOR DE PĂCATE

„Mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor”

(FapteleApostolilor 24:16)

Când treci printr-un detector de metale la aeroport, ești obligat prin lege să scoți tot ce ai prin buzunare (chei, monede, pixuri). Dacă nu o faci, se pornește o alarmă iar dacă încerci să ascunzi o arma sau un cuțit, vei ajunge la închisoare. La fel funcționează si conștiința. Când faci o nelegiuire cu bună știință, Duhul Sfânt care locuiește în tine îți va alerta conștiința si se va declanșa o alarmă în lăuntrul tău.

Dacă ești înțelept, te vei pocăi de păcat si vei îndrepta lucrurile De ce? Deoarece tu trebuie să păstrezi credința și un cuget curat pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credința” (1 Timotei 1:19). Gândește-te la cuvântul „naufragiu”, apoi imaginează-ti Titanicul. Ai înțeles ideea? Când Dumnezeu spune nu, El nu vrea să fie o persoană insuportabilă -El încearcă sa te protejeze de aisbergul spre care te îndrepți. Mulți dintre noi avem sisteme de alarma in casele noastre. Când deschidem ușa, avem treizeci de secunde înainte ca alarma să se declanșeze și să fie chemată poliția. Dumnezeu te-a înzestrat cu un sistem de alarmă care funcționează în același fel; se numește conștiință.

Există trei moduri în care tu poți s-o folosești:

1) S-o decuplezi.

2) S-o ignori!.

3) S-o lași să te avertizeze si să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu.

Autorul cărții către evrei a spus: „Rugați-vă pentru noi; căci suntem încredințați că avem un cuget bun, dorind să ne purtăm bine în toate lucrurile” (Evrei 13:18). Aceasta ar trebui sa fie rugăciunea ta astăzi si în fiecare zi!