Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Nu prin putere, nici prin tărie

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere. 1 Corinteni 2:4

Dacă, atunci când vesteşti Evanghelia, tu înlocuieşti încrederea în puterea Evangheliei cu cunoştinţele tale clare despre calea mântuirii, îi împiedici pe oameni să ajungă la realitate. Trebuie să ai grijă ca, atunci când predici ceea ce cunoşti despre calea mântuirii, tu însuţi să ai rădicina şi temelia in credinţa în Dumnezeu. Nu te bizui niciodată pe claritatea prezentării tale, ci, atunci când predici, ai grijă să te bizui pe Duhul Sfânt. Bazează-te pe certitudinea puterii răscumpărătoare a lui Dumnezeu şi El va face să se nască propria Sa viaţă in sufletele oamenilor.

Odată ce eşti înrădăcinat in Realitate, nimic nu te poate clătina. Dacă însă credinţa ta se bazează pe experienţe, orice întâmplare ţi-ar putea clătina credinţa. Dar nimic nu-L poate clatină pe Dumnezeu sau atotputernica realitate a Răscumpărării; bazează-ţi credinţa pe aceasta şi vei fi într-o siguranţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. O dată ce ajungi în contact personal cu Isus Cristos, nu vei mai fi clătinat niciodată. Acesta este înţelesul sfinţirii. Dumnezeu îşi arată dezaprobarea faţă de experienţa umană atunci când începem să credem că sfinţirea este doar o experienţă şi uităm că însăşi sfinţirea trebuie să fie şi ea sfinţită (conform textului din Ioan 17:19). Eu trebuie să-mi predau de bună voie viaţa mea sfinţită lui Dumnezeu, pentru lucrarea Sa, astfel încât El să mă poată folosi ca mâini şi picioare ale Sale.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Voi sunteţi lumina lumii”. MATEI 5:14

Iată aici o altă comparaţie pe care o face Domnul Isus cu noi credincioşii Lui. Minunată comparaţie dar plină de răspundere! Primul lucrul în creaţia lui Dumnezeu a fost lumina şi a fost făcută ca să împrăştie întunericul care domnea pe pământ. Să luăm câteva din însuşirile luminii şi să vedem de ce Domnul ne aseamănă cu ea.

1. Lumina împrăştie întunerecul. Ştim ce întunerec mare a cuprins lumea din punct de vedere spiritual. Suntem în fiecare zi martori la toate grozăviile întunericului moral şi spiritual de aceea Domnul ne spune că suntem lumină şi că trebuie ca lumina noastră să lumineze pe toţi cu care venim în contact ca să scape de întunerecul păcatului. Suntem noi aşa? în familie, la fabrică sau la birou, la şcoală sau oriunde suntem, răspândim noi lumină prin viaţa noastră care „să slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri”? Dacă nu, atunci ni se potrivesc alte cuvinte ale Domnului Isus: „Dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare este întunericul acesta!” El recunoaşte că lumina este în noi, dar că ea nu trebuie să fie ascunsă sub obrocul ruşinii.

2. Lumina dă viaţă. Lăsaţi o plantă într-un beci şi în foarte scurt timp se ofileşte şi moare. Moartea spirituală în care zace omenirea nu poate fi înlăturată decât prin lumina spirituală a copiilor lui Dumnezeu. Ne dăm noi seama ce răspundere enormă avem? Dumnezeu ne-a pus, într-un fel, în mână viaţa şi moartea celor din jurul nostru. Am adus noi la viaţă vreun suflet mort în păcate şi fărădelegi sau VAI, prin felul nostru de viaţă întunecos şi uşuratec, am ucis suflete lipsindu-le de lumina care dă viaţă, şi aceasta din pricină că lumina din noi a scăzut din ce în ce mai mult. Dar Cuvântul spune: „Cărarea (viaţa) celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare care merge mereu crescând până la miezul zilei” (Prov. 4:18). Este aşa lumina noastră? Dacă o lampă, îşi diminuiază treptat lumina şi apoi se stinge, ne ducem imediat la sursă şi o reparăm. SURSA noastră de lumină este Domnul Isus care a zis: „Eu sunt LUMINA lumii.” Să ne ducem îndată la El şi să-L rugăm cu pocăinţă să reînsufleţească sursa de lumină a vieţii noastre.

3. Lumina dă la iveală lucrurile ascunse în întuneric. Intraţi numai cu un chibrit aprins într-o pivniţă şi veţi vedea o mulţime de gândaci, păianjeni, şoareci fugind de lumină. Aceste urâciuni nu pot suferi lumina care le deranjează.

Şi cel mai slab credincios este o lumină care poate să dea la iveală ce nu poate suferi lumina „căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu i se vadă faptele aşa cum sunt” (Ioan 3:20). Viaţa noastră plină de lumină demască şi osândeşte faptele întunericului. Am întâlnit oameni care aveau o sfială şi o reţinere faţă de credincioşii integri şi sobri. Să umblăm deci „ca nişte copii ai luminii, ca nişte fii ai zilei” (Ef. 5:8 şi 1 Tes. 5:5).

4. Lumina ne ajută să nu greşim drumul. într-o pădure întunecoasă, şi cea mai mică lumină ne ajută să găsim drumul spre casă. În acest sens, lumina pentru noi este Cuvântul lui Dumnezeu. „Cuvântul Tău este o lumină pe cărarea mea” (Ps. 119:105). Şi dacă ştim că Izvorul de lumină pentru noi este Domnul Isus prin Duhul Său Cel Sfânt, să-L urmăm fără şovăire, fără abateri sau compromisuri ca să nu ne trezim ca fecioarele nechibzuite ale căror candele erau stinse şi n-au putut intra, cu Mirele în CASĂ.

Domnul Isus a mai spus: „Umblaţi cât aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul” (Ioan 12:35).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dar duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte.” Mat.12:43.

Dacă citim întreg capitolul vedem că Isus a avut de-a face cu fariseii şi cărturarii. Când a fost adus la El un îndrăcit care a fost orb şi mut, Isus l-a vindecat, fariseii au zis: „Omul acesta nu scoate demonii decât cu Belzebul, domnul demonilor!”. Astfel au hulit Duhul Sfânt, un păcat ce nu li se iartă oamenilor, aşa cum spune versetul 31. Textul nostru de azi este foarte important. Sunt oameni stăpâniţi de duhuri necurate dar aceştia trebuie să-i părăsească prin rugăciune făcută cu credinţă. „El umblă prin locuri fără apă căutând odihnă şi n-o găseşte. Atunci zice: „Mă voi întoarce în casa mea de unde am ieşit”, şi când vine, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu el alţi şapte demoni mai răi decât el şi intră în casă şi locuiesc acolo. Şi starea din urmă a omului acesta ajunge mai rea decât cea dintâi.

Un om poate să-şi corecteze într-o anumită măsură viaţa, prin puterea voinţei poate să scape de unele vicii, deci din exterior ar semăna cu un om care s-a întors la Dumnezeu, dar interiorul lui rămâne gol. Poate că s-a bucurat şi de lucrarea Domnului Isus care l-a eliberat de anumite lucruri dar nu a început o relaţie şi o părtăşie strânsă cu Domnul Isus. Iar noi la aceasta suntem chemaţi. 1 Cor.1:9. Noi avem nevoie în permanenţă de Domnul Isus în viaţa noastră; nu ajunge o experienţă cu El, nu ajunge dacă El a făcut o dată ceva în viaţa noastră, El vrea să fie totdeauna prezent şi astfel casa noastră nu rămâne goală, are un domn şi un stăpân de care duşmanul fuge pentru că ştie că nu are şanse de biruinţă. Aş dori să te las pe gânduri la o întrebare: Cum este părtăşia ta cu Domnul Isus?

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor. Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să faci și o masă de lemn de salcâm … Săi faci un pervaz lat de o palmă de jurîmprejur și să faci o bordură de aur pentru pervazul ei, de jurîmprejur. Exod 25.23,25

Și acestea sunt măsurile altarului în coți: cotul este un cot și un lat de palmă; partea de jos era de un cot în înălțime, și lățimea de un cot; și marginea lui pe muchia lui de jurîmprejur, de o palmă; și aceasta era baza altarului.  Ezechiel 43.13

Moise a fost pe munte patruzeci de zile, timp în care Dumnezeu ia dat instrucțiuni cu privire la lucrurile din cer, cu porunca de a face un cort ca imagine a lor (Exod 24–31). Dumnezeu urma să locuiască în mijlocul poporului Său pe pământ, iar toate aceste detalii oferă lecții pentru noi astăzi. În cântarea lui Moise (Exod 15), un popor răscumpărat își exprima dorința de aI face lui Dumnezeu o locuință. Prin urmare, Dumnezeu a dat indicații precise despre cum trebuia făcută această locuință, precum și obiectele din ea. Unul dintre aceste obiecte era masa din lemn de salcâm.

Masa vorbește despre părtășia dintre Dumnezeu și cei ai Săi și despre părtășia celor ai Săi unii cu alții. O astfel de părtășie, în această lume ostilă, are nevoie de o temelie corectă și de o protecție adecvată. Masa era făcută din lemn de salcâm, care simbolizează umanitatea perfectă a Domnului, lipsită de orice pată sau defect. Lemnul era acoperit complet cu aur curat, care simbolizează divinitatea Domnului. Masa avea rolul de a susține cele douăsprezece pâini în prezența lui Dumnezeu, oferind o prezentare (punereînainte) perfectă, atât către Dumnezeu, cât și către om. Ea ilustrează părtășia la care am fost chemați și este legată de perfecțiunea Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru (1 Corinteni 1.9). Toată această părtășie este susținută de El și protejată de El.

Muchia de jurîmprejur, de o palmă, semnifică protecția și controlul Lui. Fără acestea, totul se năruiește, fiindcă, fără mâna Lui, nu putem face nimic, așa cum ne spune și Ioan 15.5. În lumea viitoare, despre care vorbește altarul lui Ezechiel, părtășia dintre Domnul și poporul Său va fi în mod public restabilită și menținută conform gândului Său. Mâna Lui va asigura orice lucru și de aceasta avem nevoie și noi astăzi, din punct de vedere moral. A. E. Bouter

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Cât de des descopăr că „măgarul” din mine, mai degrabă decât inteligenţa mea, „se întoarce şi Îl vede pe îngerul Domnului”. Doamne, sporeşte-mi sensibilitatea spirituală ca să pot detecta cele mai fine plecări şi apropieri ale Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii şi noi vom fi schimbaţi.» 1 CORINTENI 15,52

Când apostolul Pavel le scrie tesalonicenilor despre răpire face o întrerupere (cu toate că era inspirat de Duhul Sfânt) pentru a sublinia: «vă spunem prin Cuvântul Domnului» (1 Tes. 4,15). Domnul Isus însuşi defineşte în predica Sa de pe Muntele Măslinilor din Matei 24 diferite evenimente ca semne ale revenrii Sale, unele dintre ele fiind războaiele şi veştile de războaie, îndreptate mai ales împotriva poporului Israel. Pentru biserică Domnul Isus Cristos indică un singur semn după care credincioşii să poată şti cu certitudine că răpirea este aproape, şi anume Israelul! Problemele tot mai mari ale Israelului sunt un semn clar că răpirea Bisericii lui Isus este aproape. Prin aceasta se multiplică totodată şi atacurile de natură spirituală asupra copiilor lui Dumnezeu, atacuri pe care noi trebuie să le biruim prin credinţă. Nu putem să nu observăm, mai ales în ultima vreme, o escaladare la nivel global a războaielor şi a catastrofelor, lucru la care nici nu ne-am fi gândit acum 10 ani. Avem parte de semne pe care nici nu le putem defini. Dar, dacă suntem statornici şi veghem cu credincioşie pe calea credinţei, înţelegem că toate aceste semne vestesc judecata care se va abate asupra lumii, iar pe noi ne pregătesc pentru răpire.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Nu ai nici un cusur. Cântarea Cântărilor 4:7

După ce şi-a declarat biserica plină de frumuseţe, Domnul nostru îşi confirmă lauda printr-o preţioasă negaţie: „nu ai nici un cusur”. Este ca şi cum Mirele s-ar fi gândit că criticii lumii vor insinua că El a menţionat numai părţile frumoase ale miresei, trecând cu vederea pe cele deformate sau pătate. El le însumează pe toate declarând-o universal şi complet frumoasă, şi lipsită de cusururi. Pata poate fi curând îndepărtată; este cel mai mic lucru care poate desfigura frumuseţea. Dar credinciosul este eliberat chiar şi de aceste pete neînsemnate. Dacă ar fi spus că nu are nici o rană hidoasă, nici o diformitate oribilă, nici o ulceraţie mortală, ne-am fi mirat; dar, când El mărturiseşte că nu, are nici un cusur, toate aceste diformităţi sunt incluse, şi uimirea este şi mai mare. Dacă ar fi promis să îndepărteze cusururile unul câte unul, am fi avut un motiv de bucurie veşnică; dar, când vorbeşte El, lucrul acesta este deja făcut, şi cine îşi poate retine cea mai intensă emoţie de satisfacţie şi plăcere? Suflete, iată „nişte bucate grase şi mieroase” (Psalmi 63:5) pentru tine; mănâncă cât poţi, şi satură-te cu delicatese regale. Isus Christos nu se ceartă cu mireasa Sa. Ea se rătăceşte de El adesea, şi îndurerează Duhul Său Sfânt, dar El nu îngăduie greşelilor să-I afecteze dragostea. El o mustră uneori, dar întotdeauna cu blândeţe, şi cu cele mai bune intenţii; ea este „iubito” (Cânt. 4:1) chiar şi atunci. Nu există nici o amintire a relelor noastre. El nu nutreşte gânduri rele în privinţa noastră, ci ne iartă şi ne iubeşte înainte şi după ce greşim. Iertarea Lui este benefică, fiindcă, dacă Isus ar fi la fel de plin de resentimente ca noi, cum am putea comunica cu El? Credinciosul se supără de multe ori pe Domnul pentru o mică întoarcere a providenţei, dar Mirele nostru ne cunoaşte prea bine nebunia inimilor ca să se supere pe manierele noastre necioplite.

Seara

Domnul cel viteaz în lupte. Psalmi 24:8

Dumnezeu este slăvit în ochii poporului Său, fiindcă a făcut asemenea minuni pentru ei, în ei şi prin ei. Pentru ei, Domnul Isus a învins orice duşman pe Calvar, sfărâmând toate armele lor prin desăvârşirea lucrării Sale de ascultare. Prin învierea Sa triumfătoare şi prin înălţarea Sa, El a nimicit speranţele iadului, luând „robia roabă” (Psalmi 68:18), făcându-i de râs pe duşmanii noştri, triumfând asupra lor la cruce. Fiecare săgeată pe care ne-ar fi putut-o arunca Satana este ruptă, fiindcă „cine va ridica pâră împotriva aleşilor Lui Dumnezeu” (Romani 8:33)? Deşarte sunt toate cuvintele răutăţii infernale, şi bătăliile necontenite ale şarpelui, fiindcă, în mijlocul bisericii, cel şchiop se bucură de pradă, şi slăbănogul este încoronat cu victorie. Cei mântuiţi pot să-L adore pe Domnul pentru vitejia Lui, fiindcă săgeţile urii lor fireşti sunt rupte, şi armele răzvrătirii distruse. Ce victorie a câştigat harul în sufletele noastre! Cât de slăvit este Isus, atunci când voinţa este supusă şi păcatul detronat! Cât despre stricăciunea rămasă, va fi îndepărtată şi ea; fiecare ispită, îndoială şi teamă va fi distrusă. In Salemul inimilor noastre renăscute, numele lui Isus întrece orice comparaţie. El a câştigat dragostea noastră, şi o va purta. Siguri în dragostea Lui, aşteptăm victoria. „Suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). Prin credinţa, zelul şi sfinţenia noastră, vom nimici puterile întunericului care sunt în lume. Vom câştiga păcătoşii pentru Isus, vom demasca sistemele false, şi vom converti popoarele; fiindcă Dumnezeu este cu noi, şi nimeni va sta înaintea noastră. In seara aceasta, războinicul creştin cântă imnul de luptă şi se pregăteşte pentru bătălia de mâine. „Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 loan 4:4).

IZVOARE IN DEŞERT

„Eşti bine? Bărbatul tău şi copilul sunt bine?”

Ea a răspuns: „Bine”.

Fii tare, suflete al meu!

Cei dragi ai tăi merg

În mormânt. Dumnezeu este al tău, chiar şi atunci;

Fii tare.

Fii tare, suflete al meu!

Moartea se arată la orizont.

Ia seama, ascultă-L pe Dumnezeul tău! El te va purta prin asta;

Fii tare.

Timp de şaizeci şi doi de ani şi cinci luni am avut-o pe soţia mea iubită, şi acum, în al nouăzeci şi doilea an al vieţii mele, am rămas singur. Dar mă întorc spre Domnul Isus care este mereu prezent, în timp ce mă plimb prin cameră, şi spun: „Doamne Isuse, sunt singur. Şi totuşi nu sunt singur, pentru că Tu eşti cu mine şi eşti Prietenul meu. Acum, Doamne, Te rog, mângâie-mă, întăreşte-mă şi dă umilului Tău servitor tot ce vezi că am nevoie”.N-ar trebui să fim niciodată mulţumiţi până nu ajungem să-L cunoaştem pe Domnul Isus în felul acesta – până nu vom descoperi că El este Prietenul nostru etern – în permanenţă, în toate situaţiile, şi mereu gata să Se dovedească a fi Prietenul nostru. George Muller

Necazurile nu ne pot vătăma când le amestecăm cu supunere.

Gheaţa de pe copaci va îndoi multe ramuri până la punctul de rupere. În mod similar, văd o mare mulţime de oameni încovoiaţi şi striviţi de necazurile lor. Totuşi, când şi când întâlnesc pe cineva care cântă în necaz, şi atunci Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru situaţia mea, precum şi pentru a lui. Nu este cântec mai frumos decât acela cântat în timpul nopţii. Poate vă mai amintiţi povestea unei femei care, atunci când a murit singurul ei copil, a privit spre cer cu o faţă ca de înger şi a spus: „Îţi dau bucurie, scumpul meu copil”. Acea propoziţie solitară, simplă a rămas cu mine mulţi ani, dându-mi deseori energie şi mângâiere. Henry Ward Beecher

Nici chiar pentru cei morţi nu-mi voi închide sufletul în întristare;

Moartea nu ne poate despărţi pentru mult timp.

Căci nu este ca atunci când trandafirul care s-a căţărat pe zidul grădinii mele.

A înflorit pe partea cealaltă?

Moartea ascunde,

Dar nu desparte;

Tu eşti deci pe partea cealaltă a lui Hristos!

Tu eşti cu Hristos, şi Hristos este cu mine;

În Hristos suntem încă uniţi.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 6.1-13

Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul”. Timp de treizeci de ani, El îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.

Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui” (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi … cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).

Aleşi în cap. 3.13-19, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru dram. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi i-ar fi făcut să piardă din vedere legătura care-i unea cu învăţătorul absent, în ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii”. Orice credincios trebuie să-şi aranjeze («orneze») mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Căci cine mănâncă și bea nevrednic își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu deosebește trupul DOMNULUI. 1. Cor. 11,29.

Este un mare privilegiu să ne ocupăm locul nostru la Masa Domnului ca să sărbătorim împreună cu toți cei răscumpărați amintirea morții Domnului Isus. Dar pe de altă parte suntem în legătură cu o mare răspundere. Inimile noastre se bucură că Domnul Și-a dat pentru noi sângele și trupul Său. Dacă se găsește această dragoste în inimile noastre și le îmbărbătează zi de zi nu poate decât să se înalțe laudă, mulțumire și adorare, pentru Cel care S-a dat pentru noi. Masa Domnului reprezintă și marea răspundere pe care o avem unii față de alții în păstrarea comuniunii (legăturii frățești). Niciodată să nu ne așezăm la masa Domnului fără o cercetare profundă, intimă și clară în lumina lui Dumnezeu. Cât de ușor pot să fie în inimile sau în viața noastră lucruri care nu sunt judecate! Cuvântul de azi vorbește de a „mânca și a bea cu nevrednicie.” Copiii lui Dumnezeu din Corint nu au respectat Masa și Domnul a răspuns cu judecată în îmbolnăviri și moarte, în Psalmul 93.5 citim: „Sfințenia este podoaba Casei Tale.” Aceasta este o temelie dumnezeiască. Cu Numele sfânt al Domnului nu poate intra nimic în legătură. Dacă suntem delăsători în practicarea judecății proprii devenim reci și indiferenți față de dragostea Domnului, atunci Dumnezeu în marea Sa sfințenie trebuie să ne pună sub disciplină. De s-ar întipări aceasta adânc în inimile noastre și aceasta să ne conducă la o judecată personală. Numai așa va putea sta în picioare legătura cu Domnul și noi să ne apropiem cu o inimă plină de fericire și de mulțumire și de a aduce adevărata adorare la Masa Lui.Este adevărat că avem „aluat” în noi, dar nu avem nimic „necurat” asupra noastră. Nu trebuie să ne îndreptăm privirile noastre spre păcatele noastre, ci spre Acela care le-a purtat pe cruce și care ni le-a ridicat pentru totdeauna. Noi trebuie să dăm afară „aluatul” cel vechi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înșine și știm că Acesta este în adevăr Hristosul, Mântuitorul lumii. Ioan 4.42

Bărbatul dezarmat

Un bărbat, care lucra la căile ferate, era cunoscut în localitate ca un om violent. Într-o seară a venit la o evanghelizare. Acolo s-a vorbit despre puterea păcatului și legăturile puternice prin care îi ține pe oameni. Când a auzit aceste adevăruri, bărbatul s-a supărat foarte tare și zise unui cunoscut: „De unde mă știe acest om? Cum își permite să vorbească despre faptele mele?”.

În răutatea sa, a decis să se răzbune pe evanghelist. A venit și a doua seară la evanghelizare, dar de data aceasta în buzunar avea o bucată de fier, cu care intenționa să-l lovească pe cel ce vestea Evanghelia.

Dar ce auzi bărbatul? Acum se vorbea despre harul lui Dumnezeu care caută pe păcătoși, despre brațele deschise ale Mântuitorului care spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați”.

Bărbatul a fost dezarmat. Sentimentele sale de ură au încetat, și pe fața lui plină cu cicatricele păcatului au început să curgă lacrimi de pocăință. A urmat o mărturisire sinceră a stării sale de pierzare în fața lui Dumnezeu, dar și clipe de bucurie că un păcătos a găsit mântuirea sufletului.

Pocăința sinceră a acestui bărbat să fie un exemplu pentru toți!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNCEARCĂ MAI PUTIN SI ÎNCREDE-TE MAI MULT!

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6)

     Dacă dorești ca voia lui Dumnezeu să se facă în viața ta, nu grăbi lucrurile! Sara, soția lui Avraam a făcut asta. Drept consecință, a venit pe lume Ismael, iar lucrul acesta a adus cu sine tot felul de certuri și complicații familiale. Nu uita: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh.” (Ioan 3:6) Așa că, asigură-te că planurile tale sunt concepute de Duhul Sfânt. Nu încerca să dobândești nimic bazându-te pe firea pământească. Dumnezeu a zis: „legământul meu îl voi încheia cu Isaac” (Geneza 17:21).

Isaac s-a născut ca urmare a voii lui Dumnezeu, care s-a făcut în felul lui Dumnezeu și la momentul ales de El. Tot ceea ce nutrești în tine vine dintr-una din cele două surse: firea pământească sau Duhul Sfânt. Așa că, ai grijă! Oamenii vor încerca să te implice în tot felul de aranjamente pentru a te promova. Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul nimănui pentru a te binecuvânta; El poate face totul singur! De aceea, de fiecare dată când Satan te atacă, trebuie să fii în stare să-l direcționezi spre locul nașterii tale spirituale și să-i amintești că nu tu ai început acest proiect și că nu tu trebuie să-l termini.

„Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…”

Iată încă un gând: Dacă Dumnezeu se ocupă de tine în ceea ce privește poftele, mândria sau alte obstacole care îți stau în cale, nu te opune, nu fugi și nu-I sta în cale. Asemeni cuiva care e pe punctul de a se îneca și care încearcă cu disperare să se salveze – până nu încetezi să te zbați, Dumnezeu nu va putea face nimic pentru tine. Așadar, cuvântul Lui pentru tine astăzi este acesta: „Încearcă mai puțin și încrede-te mai mult!”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Desăvârşirea creştină

Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit… Filipeni 3:12

Este o capcană gândul că Dumnezeu vrea să ne facă nişte specimene perfecte a ceea ce poate realiza El; scopul lui Dumnezeu este să ne facă una cu El. Mişcările de sfinţenie tind să pună accentul pe faptul că Dumnezeu creează specimene ale sfinţeniei pe care să le pună în muzeul Său. Dacă ai această idee despre sfinţirea personală, scopul ultim al vieţii tale nu va fi Dumnezeu, ci ceea ce tu numeşti manifestarea lui Dumnezeu în viaţa ta. Tu spui: „N-ar putea fi niciodată voia lui Dumnezeu să fiu bolnav”. Dacă voia lui Dumnezeu a fost să îngăduie suferinţa pentru propriul Său Fiu, de ce nu ar îngădui-o şi în viaţa ta? Ceea ce vorbeşte despre Dumnezeu în viaţa ta nu este consecvenţa ta remarcabilă faţă de o idee despre cum ar trebui să fie un sfânt, ci relaţia ta reală şi vitală cu Isus Cristos şi devotamentul tău total faţă de El, indiferent dacă eşti bolnav sau sănătos.

Perfecţiunea creştină nu este, şi nu poate fi niciodată perfecţiune umană. Perfecţiunea creştină este perfecţiunea unei relaţii cu Dumnezeu, care se adevereşte chiar şi în mijlocul inconsecvenţelor vieţii umane. Când asculţi de chemarea lui Isus Cristos, primul lucru care te şochează este inconsecvenţa lucrurilor pe care trebuie să le faci şi următorul lucru care te şochează este faptul că alţi oameni par să trăiască o viaţă cu totul consecventă. O astfel de viaţă te poate lăsa cu ideea că Dumnezeu nu este necesar, că putem ajunge la standardul pe care-l vrea Dumnezeu prin efortul şi devotamentul nostru uman. Dar acest lucru nu se poate niciodată realiza într-o lume căzută. Eu sunt chemat să trăiesc într-o relaţie perfectă cu Dumnezeu, pentru ca viaţa mea să stârnească în alţii dorul după El şi nu admiratia pentru mine. Părerile mele despre mine mă împiedică să-I fiu folositor lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să mă facă perfect pentru a fi un trofeu în vitrina Sa; El mă aduce la acea stare in care mă poate folosi. Să-L las pe El să facă ce vrea cu mine

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Voi sunteţi sarea pământului…” MATEI 5:13

Domnul Isus de multe ori obişnuia ca în discursurile şi pildele Lui să folosească elemente, lucruri sau comparaţii din mediul înconjurător, din natură pentru a Se face mai uşor înţeles, lată în cazul acesta un element comun şi bine cunoscut de toţi oamenii. El îi compară pe ucenici cu sarea pământului. Fără-ndoială că El, mai târziu, va fi explicat ucenicilor ce vroia să înţeleagă prin această comparaţie.Sarea este un element vital fără de care viaţa omului şi animalelor nu ar fi posibilă. Ea are foarte multe întrebuinţări, în multe domenii; nu ne vom ocupa însă de ele pentru că nu ne permite spaţiul. Să încercăm să vedem însă ce aplicaţii ar avea la noi cei credincioşi, pentru că nu degeaba ne-a fost păstrată această comparaţie în Cuvânt.

1. Sarea dă gust. Iov spunea: „Poţi mânca ce-i fără gust şi fără sare?” (Iov 6:6). Credincioşii sunt chemaţi să dea gust în această lume atât de decăzută şi lipsită de gustul de pudoare, de bun simţ elementar, în vorbire, în viaţa morală ca şi în multe activităţi ca muzică, literatura, artă, îmbrăcăminte, etc. Totul este o ruină, totul este desgustător. Cum ar trebui să fie vorbirea noastră „dreasă cu sare”, îmbrăcămintea noastră şi comportarea noastră în toate privinţele. Suntem noi o sare unde ne-a aşezat Dumnezeu şi unde aproape totul este desgustător şi nesărat? Sau ne asemuim cu lumea şi sarea din noi şi-a pierdut de mult gustul.

2. Sarea împiedică stricăciunea, de aceea se foloseşte pentru păstrarea unor alimente ca pestele, carnea, brânza şi multe altele. Stricăciunea a înaintat atât de mult astăzi, în lume, că a devenit insuportabilă. De aceea Domnul Isus ne spune că suntem o sare. Ea împiedică lumea să ajungă la apogeul desmăţului şi stricăciunii pentrucă, prin purtarea şi felul nostru de trăire, suntem o notă discordantă şi lumea trebuie să aibe în felul acesta o reţinere care va dura, negreşit până la răpirea noastră. Vai, ce va fi după aceea pe pământ.

3. Sarea este uşor solubilă în apă. Se topeşte imediat. Ce poate să însemne pentru noi, această însuşire a sării? Să ne lăsăm să fim topiţi de Apa Cuvântului lui Dumnezeu atunci când îl citim şi orice este tare în noi să se dizolve. încăpăţânare, intransigenţă, duritatea unui duh de neiertare şi orice ar putea fi în noi care să-L împiedice pe Dumnezeu să-Şi facă lucrarea pentru binele celor din jurul nostru.

4. Sarea topeşte ghiaţa. Iată în adevăr o altă însuşire pe care ar trebui s-o avem, dar care ne lipseşte multora dintre noi. Câtă ghiaţă s-a aşezat între mulţi dintre noi, care dacă am fi fost o sare, neînţelegerile dintre noi nu ar fi devenit un gheţar.

Sarea, am putea conclude, este un simbol al principiului neprihănirii şi poate fi concretizată în Persoana Domnului Isus, care în viaţa Lui pământească a dat un gust dumnezeiesc în toate activităţile Lui şi a exercitat o influenţă demnă şi sfântă încât a putut şi poate să fie un Model desăvârşit şi o pildă de adevărata SARE divină. De aceea, nouă care suntem martorii Lui, El ne spune: „Voi sunteţi sarea pământului”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Uită-te bine la cel fără prihană şi priveşte pe cel fără vicleşug; căci omul de pace are parte de moştenitori”. Psalm. 37:37.

Este o atenţionare importantă cea care ne-o face Psalmistul în versetul de mai sus. Căci prin viitor înţelege veşnicia. În viaţa aceasta copiii lui Dumnezeu trec prin multe necazuri şi nevoi, au parte de dispreţ şi batjocură. Sunt consideraţi de mulţi oameni ca fiind învăţători falşi, deşi sunt drepţi. Dar ei privesc la lucrurile viitoare şi astfel necazul le este scurt şi uşor; pentrucă le face parte de o slavă veşnică. Ei se bazează pe cuvântul care spune: „Şi dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El”. Un creştin adevărat se bucură în orice împrejurare că este scris: „Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul: iarăşi zic bucuraţi-vă”. Și pentrucă ştie: „Cărările Domnului sunt drepte şi ele înviorează inima”. Iar Isus spune: „Dacă vrea cineva să mă urmeze, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze”. Cine nu este gata să facă aceasta, nu poate să fie ucenicul Său. Este de remarcat că toate aceste versete sunt spre încurajarea copilului lui Dumnezeu. Acel om care trăieşte cu Dumnezeu nu povesteşte mult despre suferinţele sale, el se bucură că poate umbla pe calea Domnului ţinând poruncile Sale care nu sunt grele. Privirea lui este orientată spre ţintă şi ştie: „Încă puţină luptă şi greu, iar apoi urmează slava veşnică”. Nu degeaba este scris: „Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit”. Se observă la mulţi nestatornicia. De aceea este foarte importantă această atenţionare. Aşa cum cade copacul, aşa rămâne. Ulterior nu se poate schimba nimic. De aceea este bine să nu uităm niciodată: „Fii fără prihană şi rămâi cinstit, căci viitorul unui astfel de om este pacea”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

EXEMPLUL NOSTRU CEL MAI SFÂNT

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin. Psalmul 16.8

Acesta este cel mai bun fel de viaţă. Având pe Domnul necurmat înaintea ochilor noştri, avem cea mai măreaţă tovărăşie, cel mai sfânt model de viaţă, cea mai dulce mângâiere şi cea mai puternică înrâurire. Dacă ar trebui să fac o alegere care să ţină toată viaţa, aş alege: „Să am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei”. Starea normală a unui om al lui Dumnezeu este ca totdeauna ochii lui să privească în ochii Domnului său şi urechile lui să audă glasul Lui. Dumnezeul său este aşa de aproape de el, încât umple totul în jurul său şi trage linia vieţii sale. Câtă nebunie ar fi îndepărtată, câte păcate ar fi biruite, câte virtuţi ar fi eliberate, şi câtă bucurie am cunoaşte dacă am avea pe Domnul totdeauna înaintea ochilor noştri. Şi de ce nu?

Aceasta este calea ca să fii în siguranţă. Dacă Domnul umple totdeauna gândurile noastre, vom da dovadă de multă pace şi de o adevărată siguranţă, pentru că Dumnezeu este de faţă necurmat. El este la dreapta noastră ca să ne conducă şi să ne ajute; astfel noi nu ne vom înspăimânta în faţa puterii, înşelătoriei şi uşurătăţii oamenilor. Când Dumnezeu este la dreapta noastră, suntem siguri că nu ne vom clătina.

Veniţi numai, vrăjmaşi ai adevărului, repeziţi-vă dacă vreţi ca o furtună spre mine, căci Dumnezeu mă păzeşte şi mă sprijineşte; El locuieşte cu mine. De cine să-mi fie frică?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat.   1 Ioan 3.3

Unii spun că, de vreme ce venirea Domnului este numită „speranță”, înseamnă că este incert dacă vom ajunge să fim răpiți sau nu. În Scriptură însă, cuvântul „speranță” înseamnă certitudine viitoare, nu incertitudine. „Speranța nu înșală” și, sperând „ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare” (Romani 5.5; 8.25). Când credem în Hristos, multe lucruri devin imediat ale noastre. Totuși, nu primim atunci tot ceea ce vom primi în cele din urmă. Dumnezeu nea predestinat să fim asemenea chipului Fiului Său (Romani 8.29); prin urmare, suntem mântuiți în speranță, adică mântuiți în vederea a ceva care va avea loc la timpul potrivit.

Pentru a fi pusă în acțiune, astfel încât să producă sfințenie în viață, speranța nu are nevoie să fie schimbată în amenințare. Unii cred că, pentru a veghea și a avea râvnă, este nevoie să fim amenințați că nu vom fi răpiți. Scriptura însă nu spune că cel care își aduce aminte de această amenințare se curățește, ci că cel care are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat. Speranța din acest verset este că vom fi ca Hristos la venirea Sa.

Fiind mântuiți prin har, continuăm să așteptăm „speranța fericită” – o speranță nespus de prețioasă și cu privire la care nu există absolut nicio îndoială (Tit 2.13).Bineînțeles, nimic din ceea ce am spus nu face referire la cei care nu au realitatea credinței. Ei pot mărturisi că sunt credincioși și își pot închipui că nu mai este nevoie de nimic altceva. Însă lucrurile prezentate mai sus sunt valabile doar pentru cei care cred cu adevărat și care Îi aparțin lui Hristos.H. P. Barker

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, fă acest „toiag” să înmugurească. Fă ca orele de studiu din acest nou cort să înflorească înaintea Ta întocmai cum „toiagul lui Aaron… făcuse muguri, înflorise…” (Numeri 7:8).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă.» 1 CORINTENI 15,51-52

Ai observat vreodată cât de puţin vorbeşte Sfânta Scriptură despre răpire? De ce? Pentru că răpirea – aşa cum este ea explicată de apostolul Pavel – este o taină. In ce constă această taină pentru noi, care suntem copiii lui Dumnezeu? Domnul însuşi ne spune: «Acum sunteţi plini de întristare, dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră. In ziua aceea, nu Mă veţi mai întreba de nimic» (loan 16,22-23). Domnul Isus ne mai spune că, în momentul în care îl vom vedea, toate tainele vor fi dezlegate şi toate întrebările îşi vor găsi răspuns. Observaţi, vă rog, cu atenţie că Domnul Isus nu spune că ne va vedea, ci că ne va revedea. Cum adică, îl vom revedea la răpire? L-am mai văzut vreodată? Da, deoarece şi în ziua de astăzi îl vedem si-L recunoaştem în mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Dar când El Se va arăta pe norii cerului îl vom vedea aşa cum este. Cum se va în-tâmpla, deocamdată este o mare taină!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eşti frumoasă de tot, iubito. Cântarea Cântărilor 4:7

Admiraţia Domnului pentru biserica Lui este minunată, şi descrierea frumuseţii ei este strălucitoare. Ea nu este doar frumoasă, ci ,frumoasă de tot”. El o vede în El Însuşi, spălată în sângele Lui ispăşitor şi îmbrăcată în meritele neprihănirii Sale. El o consideră plină de graţie şi frumuseţe. Nu este nici o mirare, fiindcă El admiră desăvârşirea Sa proprie. Sfinţenia, slava şi desăvârşirea bisericii sunt hainele Sale, cu care El şi-a îmbrăcat mireasa. Ea nu este doar pură, sau bine proporţionată; ea este încântătoare şi frumoasă! Ea are merite actuale! Diformităţile păcatului au fost îndepărtate. In schimb, ea a primit, prin Domnul ei, o îndreptăţire meritorie, prin care i s-a conferit o frumuseţe actuală. Credincioşilor li se dă o neprihănire valoroasă, atunci când sunt „primiţi în Prea iubitul” (Efeseni 1:6). Biserica nu este doar frumoasă; ea este frumoasă la superlativ. Domnul ei o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei” (Cânt. 1:8). Ea are merite reale şi calităţi care nu pot fi depăşite de toţi regii şi nobilii pământului. Isus nu şi-ar schimba mireasa pentru toate reginele şi împărătesele pământului, sau chiar pentru îngerii din ceruri, fiindcă o numeşte „cea mai frumoasă dintre femei”. Ca şi luna, ea străluceşte deasupra stelelor. Aceasta nu este o opinie de care El să se ruşineze, fiindcă El invită tot poporul să audă. El îi face o declaraţie specială, care stârneşte atenţia: „ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă esti!” (Cânt. 4:1). El îşi face publică opinia chiar acum şi, într-o zi, de pe tronul slavei, El va declara adevărul în faţa întregului univers. „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu” (Matei 25:34) va fi solemna Sa afirmaţie în faţa frumuseţii aleşilor Săi.

Seara

Iată că totul este deşertăciune. Eclesiastul 1:14

Nimic altceva nu poate mulţumi inima omului pe deplin, în afară de iubirea Domnului şi de Domnul Însuşi. Sfinţii au încercat să ancoreze în alte porturi, dar au fost scoşi afară din asemenea refugii mortale. Solomon, cel mai înţelept dintre oameni, a avut permisiunea de a experimenta pentru noi toţi, şi de a face ceea ce noi nu îndrăznim. Iată mărturia lui în propriile cuvinte: „am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nici o veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, si aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cart le făcusem cu mâinile mele, si la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare” (Eclesiastul 2:9-11). „Deşertăciunea deşertăciunilor, totul este deşertăciune” (Eclesiastul 1:2). Ce! Totul este deşertăciunea. Monarh puternic nu este nimic în toată bogăţia ta? Nimic în regatul care se întinde de la râuri până la mare? Nimic în palatele tale slăvite? Nimic în casa din pădurea Libanului? Nimic în toată muzica şi dansul, în vin şi în lux? „Nimic”, ne răspunde el, „în afară de oboseala sufletului”. Acesta a fost verdictul celui care a gustat toate plăcerile. Să-L îmbrăţişezi pe Domnul Isus, să locuieşti în dragostea Lui, şi să te bucuri de unirea cu El, aceasta este totul în toate. Dragă cititorule, nu ai nevoie să încerci alte moduri de viaţă, ca să vezi dacă sunt mai bune decât cel al creştinului. Dacă ai cutreiera lumea întreagă, nu ai vedea nimic mai presus de faţa Mântuitorului. Dacă te-ai bucura de tot confortul, dar L-ai pierde pe Mântuitorul, ai fi distrus. Dar dacă Îl câştigi pe Christos, chiar dacă vei fi aruncat într-o temniţă, vei afla acolo paradisul. Dacă ai trăi în sărăcie şi ai muri de foame, ai fi mulţumit peste măsură cu bunătăţile Domnului.

IZVOARE IN DEŞERT

… să desăvârşească prin suferinţe. (Evrei 2:10)

Oţelul este produsul obţinut din fier plus foc. Solul este piatră plus căldură şi zdrobirea gheţarilor. Pânza este in plus apa care-l spală, pieptănul care-l separă, îmblăciul cu care se bate, şi suveica cu care se ţese. În acelaşi fel, dezvoltarea caracterului uman cere un plus ataşat de el, pentru că marile caractere se formează nu printr-o viaţă trăită în lux, ci prin suferinţă. Şi lumea nu uită oamenii de mare caracter.Am auzit odată povestea unei mame care a adus un băiat handicapat cu spatele cocoşat în casa ei ca să-i ţină companie fiului ei. Ea şi-a avertizat fiul să fie foarte atent să nu facă nici o referire la diformitatea celuilalt băiat, întrucât aceasta era o chestiune foarte sensibilă pentru el. Şi l-a încurajat să se joace cu noul său prieten ca şi cum ar fi un copil normal. Dar după ce l-a ascultat pe fiul ei jucându-se cu el timp de câteva minute, l-a auzit întrebându-l pe prietenul lui: „Ştii tu ce ai în spate?” Băiatul handicapat s-a simţit stânjenit, a ezitat un moment, dar înainte să poată răspunde, prietenul lui a răspuns la întrebare în locul lui, spunând: „Este cutia în care sunt ţinute aripile tale, şi într-o zi Dumnezeu o va deschide larg, şi tu vei zbura ca să devii un înger”.Într-o zi Dumnezeu va descoperi acest fapt fiecărui creştin: chiar lucrurile împotriva cărora ei se răzvrătesc acum sunt instrumentele pe care le foloseşte El pentru desăvârşirea caracterului lor şi pentru a-i transforma în ceva perfect, astfel încât ei să poată fi folosiţi mai târziu ca pietre şlefuite în cerul Său viitor. Cortland Myers

Suferinţa este un îngrăşământ minunat pentru rădăcinile caracterului. Marele obiectiv al acestei vieţi este caracterul, pentru că este singurul lucru pe care îl putem lua cu noi în eternitate. Şi scopul încercărilor noastre este să dobândim cât mai mult posibil din cel mai înalt caracter. Austin Phelps

Muntele viziunii nu se cucereşte pe nici un alt drum decât acela acoperit cu spini.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 5.21-43

Un fruntaş al sinagogii, pe nume Iair, L-a chemat pe Domnul Isus să-i vindece fiica. Însă în timp ce învăţătorul Se află pe drum, o femeie, căreia niciun medic nu-i putuse da ajutor, urmează să-şi recapete în taină puterea.Drag prieten care ai căutat poate în diverse locuri un remediu pentru mizeria ta morală, Isus trece încă şi astăzi pe lângă tine. Procedează şi tu precum această femeie: apucă marginea hainei Lui! (comp. cu cap. 6.56).

Femeia ştie că este salvată, de asemenea şi Domnul ştie, dar este nevoie ca toţi să audă şi de aceea Domnul Isus vrea s-o determine să-şi învingă timiditatea, să se facă cunoscută, mărturisind public „tot adevărul”. În felul acesta, ea va primi, ca răspuns la credinţa ei, un cuvânt de har infinit mai minunat decât simpla vindecare: „Fică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace” (v. 34).

În tot acest timp, casa lui Iair răsuna de vaiete şi de strigăte de disperare (dar nu dintr-o profundă sinceritate vezi v. 40). Cu un cuvânt, Isus îl mângâie însă pe bietul tată (v. 36), îndreptând spre Dumnezeu gândurile acestui om… şi totodată pe ale noastre: „Nu te teme; crede numai”. Apoi, printr-un alt cuvânt, atât de mişcător încât Duhul ni l-a transmis în însăşi limba folosită de Mântuitorul (ebr. „Talita cumi”), El învie fetiţa.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Proverbe 16:5-9, 18, 19

UN SEMN AL MÎNDRIEI

Orice inimă trufașă este o scârbă înaintea Domnului. Proverbele 16:5

Mândria ne împiedică să fim utili în lucrarea lui Dumnezeu. Dacă dorim ca El să ne folosească, trebuie mai întâi să ne dăm seama cât de neajutorați suntem fără El. Henry Moorhouse a trăit o jumătate din viața lui în păcătoșenie. Apoi, la vârsta de 21 de ani, Dumnezeu l-a mântuit și l-a chemat să fie evanghelist. Prin predicile sale, mulți oameni din Statele Unite și Marea Britanie au ajuns să creadă în Isus Cristos. Când predica însă în Canada, părea să aibă eșec întotdeauna. Zi și noapte era pe genunchi, cercetându-și inima și strigând: „O Dumnezeule, de ce nu se face nici o trezire spirituală? De ce nu lucrează Duhul Tău cel Sfânt?”

Într-o zi, când umbla pe stradă, a văzut un afiș mare pe care erau scrise aceste cuvinte: „Veniți și ascultați-l pe Henry Moorhouse, cel mai renumit dintre toți predicatorii britanici!” „Ah, și-a zis lui însuși, acum am găsit care este motivul!” A plecat îndată la comitetul de organizare a campaniei de evanghelizare și le-a spus: „Am văzut felul în care m-ați prezentarea fiind cel mai dintre cei mai…! Nu este de mirare de ce Duhul Sfânt nu poate lucra! El este întristat și înăbușit pentru că nu L-ați mărit pe Domnul Isus Cristos. El este Cel Minunat. Eu sunt slujitorul Lui sărac și simplu care are privilegiul de a predica Evanghelia măreață”. Placardele cu anunțurile au fost date jos și Dumnezeu l-a folosit pe acest tânăr cu scopul de a-i aduce pe mulți la credința în Cristos.Orice atrage atenția spre sine și întunecă chipul lui Cristos este o formă subtilă de mândrie. Evitați-o! H.G.B.

Sunt mântuit, dar eul este răstignit?

Și am drept scop al vieții pe pământ,

Să-L onorez pe Salvatorul meu iubit,

Să-I proslăvesc doar numele Lui Sfânt? – Anonim

Mândria ta este singura otravă care îți face bine atunci când o înghiți.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși, a-Și uni iarăși sub căpetenia lui HRISTOS, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ, în El am fost făcuți și moștenitori. Efes. 1,9-11.

În acest text (versetul 10) în traducerea greacă este folosit cuvântul căpetenie ca și în versetul 22 în locul cuvântului într-unul.Atunci versetul nostru ar fi: „Ca să-l aducă la împlinire la plinirea vremilor spre a-Și uni iarăși sub căpetenia lui Hristos…” Hristos va fi odată căpetenie peste tot ce este în cer și pe pământ. Ce viitor minunat pentru Cel care acum mai este lepădat și pentru noi care suntem moștenitorii Lui! El ne va învia din morți pentru ca la împlinirea vremii să fim totdeauna cu El. Noi acum nu vedem totul supus sub picioarele Lui. Dar vedem pe Domnul Isus Hristos încoronat cu slavă și cinste așteptând, la fel cum așteaptă și El ca dușmanii Lui să fie făcuți așternut al picioarelor Sale. Când va veni, va uni pe toți ai Săi. Prima dată vor învia cei morți în Domnul și cei care trăiesc vor fi schimbați și astfel vor fi totdeauna cu Domnul. El ne va duce în casa Tatălui. Acolo e locul nostru și acolo ne-a pregătit un locaș. Totul este pregătit în mod excepțional, numai pe moștenitori trebuie să-i mai aibă în jurul Său ca să poată primi moștenirea, ca să fie un Trup desăvârșit. Acum încă nu vedem toate lucrurile supuse Lui, dar când va veni în slavă i se vor supune toți. La marea judecată care va veni asupra lumii noi îl vom urma îmbrăcați în chipul Său cel minunat.Un adevărat om botezat este,cum spune apostolul,acela care „ascultă din inimă dreptarul învățăturii pe care a primit-o (Rom. 6.17); este omul care a trecut din lumea veche în cea nouă, cu duhul, cu mintea și prin credință. C. H. Mackintosch

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău este plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, trupul tău este plin de întuneric.

Luca 11.34

Ochiul rău

Problema noastră actuală nu este aceea că suntem orbi din punct de vedere fizic, ci spiritual. Helen Keller a rămas de timpuriu fără vederea fizică. Într-o zi a fost vizitată de o prietenă, care tocmai se întorsese dintr-o lungă drumeție prin pădure. Helen a întrebat-o ce a văzut. „Nimic deosebit”, a fost răspunsul. „Mi-ar fi părut de necrezut”, a spus Helen Keller, „dacă nu m-aș fi obișnuit cu astfel de răspunsuri, deoarece mă convinsesem de mult timp că cei care au ochi văd cu adevărat foarte puțin”.

Și în vremea noastră există mulți oameni care văd cu ochii lor, dar inimile lor sunt oarbe. Dacă inima este oarbă, tot trupul este plin de întuneric. Astfel nu mai poate fi văzută minunea creației lui Dumnezeu, dar nu mai sunt văzuți nici oamenii care au nevoie de ajutor. Peste tot în jurul nostru sunt oameni care trăiesc în singurătate, în tristețe, în disperare, în dureri, în lipsuri … Îi vedem oare?

Cum putem fi vindecați de acest ochi rău, de această inimă oarbă? Urmând exemplul orbului din Evanghelie. Când a auzit că trece Fiul lui Dumnezeu, a strigat: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”. Domnul l-a vindecat cu puterea Sa minunată. Tot așa va face și cu noi, dacă Îl chemăm. Mântuitorul poate face, ca ochii noștri să devină sănătoși și să-L urmăm pe calea Sa.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Legea şi Evanghelia

Căci cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singura poruncă se face vinovat de toate. lacov 2:10

Legea morală nu ia în considerare nicidecum slăbiciunea noastră ca fiinţe umane, nu ia în seamă ereditatea şi infirmităţile noastre: ea ne cere să fim cu totul morali. Legea morală nu se schimbă niciodată, nici pentru cei mai nobili, nici pentru cei slabi, ci este veşnic aceeaşi. Legea morală dată de Dumnezeu nu devine mai îngăduitoare faţă de cei slabi, nu ne scuză defectele, ci rămâne absolută pentru toate vremurile şi pentru toată veşnicia. Dacă nu ne dăm seama de aceasta, este din cauză că nu suntem cu adevărat conştienţi de legea lui Dumnezeu: imediat ce suntem conştienţi de aceasta, viaţa noastră devine o mare tragedie.

Odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat şi eu am murit.” Când înţelegem aceasta, Duhul lui Dumnezeu ne convinge că suntem păcătoşi. Până când omul nu ajunge în starea de a vedea că nu mai are nicio speranţă. Crucea lui Isus Cristos este ceva absurd pentru el. Convingerea de păcat aduce întotdeauna sentimentul înspăimântător şi înrobitor al legii, îl lace pe om fără speranţă, „vândut rob păcatului”. Eu, un păcătos vinovat, nu pot ajunge niciodată să fiu drept înaintea lui Dumnezeu, îmi este imposibil. Există un singur mod prin care pot fi drept înaintea lui Dumnezeu, si anume prin moartea lui Isus Cristos. Trebuie să scap de gândul ascuns că pot fi drept înaintea lui Dumnezeu prin ascultare de El. Care dintre noi poate fi absolut perfect în ascultarea de El? Ne dăm seama de puterea legii morale numai atunci când este însoţită de un „dacă”.

Dar Dumnezeu nu ne constrânge niciodată. Uneori am vrea ca El să ne forţeze să-L ascultăm, dar altă dată am vrea să ne lase în pace. Când suntem conduşi de voia lui Dumnezeu, dispare orice urma de constrângere. Când alegem de bună voie să-L ascultăm, atunci, cu puterea Sa nemărginită, El va face ca şi cea mai îndepărtată stea, şi cel mai mic grăunte de nisip să vină în ajutorul nostru.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar Leviţii nu s-au grăbit”. 2 CRONICI 24:5

Ioas îşi pusese în inimă să repare Casa Domnului, şi poruncise acelora care, după lege, erau singurii care puteau s-o facă, şi anume preoţii şi leviţii. Dar după cum arată textul nostru, leviţii nu s-au grăbit. Astfel lucrarea lui Dumnezeu a fost întârziată, dacă nu chiar întreruptă de aceia care erau răspunzători.Să-i osândim? Cât de mult ni se potriveşte şi nouă astăzi această situaţie! Este atâta vreme de când Casa Domnului este ruinată şi noi nu numai că nu ne grăbim ca s-o reparăm, dar, vai, ne şi îndreptăţim în situaţia în care ne găsim. Cuvântul ne spune la Evrei 3:6 că noi suntem casa lui Dumnezeu. Dar deşi vedem că Domnul Hristos este credincios ca Fiu peste casa Lui, noi totuşi nu ne arătăm credincioşi în Casa lui Dumnezeu. Şi aceasta nu numai cu privire la spărturile care s-au făcut între noi, dar şi cu privire la activitatea sau neactivitatea fiecărui mădular din trupul Domnului Isus care este Biserica. Dacă este dezbinare între mădulare, este dezbinare în tot trupul. Mai se poate atunci numi un singur trup, un trup bine închegat şi strâns legat?” (Ef. 4:16) Ne ocupăm cu atâtea lucruri, cu tot felul de activităţi religioase, bune în ele însele, dar Casa lui Dumnezeu, care suntem noi, este ruinată. Ne permitem tărăgăneli şi le justificăm prin presupusa dreptate pe care o avem, lăsând deoparte slava lui Dumnezeu şi inima Domnului Isus care este adânc mâhnită. Cine este de fapt răspunzător cu repararea Casei Domnului? Fiecare dintre noi în parte! Suntem însă dintre aceia care spun: „N-a venit încă vremea pentru rezidirea Casei Domnului?” Prin necredincioşia noastră, prin uşurătatea şi nepăsarea noastră, prin mândria şi încăpăţânarea noastră, într-un cuvânt, prin nepocăinţa noastră, TOŢI am contribuit la starea de ruină a Casei lui Dumnezeu. În consecinţă TOŢI trebuie să ne smerim şi să recunoaştem cu ce am contribuit la această situaţie şi chiar cu ce nu am contribuit la păstrarea în cele mai bune condiţii a Adunării lui Dumnezeu şi a relaţiilor dintre noi şi să ne pocăim adânc. Numai atunci Dumnezeu va putea lucra prin noi, la reparearea Casei Lui. Iubiţi fraţi şi surori, să nu ne mulţumim cu o formă de evlavie goală şi rece dar fără putere. Să nu ne mulţumim că avem o adunare, indiferent în ce stare ar fi şi că acolo ne putem, oarecum satisface cerinţele religioase. Să dea Dumnezeu să nu ni se potrivească cuvintele: ” îţi merge numele că eşti viu, dar eşti mort! Să nu facem ca leviţii care nu s-au grăbit, ci astăzi, acum, să punem genunchii jos, să ne mărturisim sincer vina înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă ar fi vorba numai de nepăsare, şi să-L rugăm să ne arate El ce avem de făcut şi să ne dea şi harul de a ne grăbi să clădim Casa Lui, curăţind mai întâi ruinele care sunt şi peste care, efectiv, nu trebuie să mai clădim nimic decât Să le dărâmăm şi să le îndepărtăm printr-o credinţă şi râvnă hotărâtă. Noi să facem începutul cu pocăinţă şi smerenie, şi El va face restul. Ce mângâiaţi vom fi în ziua aceea când vom auzi din gura Domnului Isus: „Bine rob bun şi credincios”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă”. Psalm. 90:12.

Devenim oare înţelepţi dacă ne numărăm zilele? Dacă Dumnezeu spune aşa, nu încape îndoială că aşa este. Omul este păcătos din fire şi osânda împotriva lui din partea lui Dumnezeu este moartea. Sfânta Scriptură spune: „Cel care se gândeşte la ziua morţii, îşi dă seama că în starea de păcat nu poate să stea înaintea lui Dumnezeu. Noi ştim că va trebui să apărem înaintea scaunului Său de judecată, acolo ne vom aduce aminte de tot trecutul nostru. Faptele celor care au trăit fără Dumnezeu, se vor întoarce împotriva lor. Vor fi amintite toate lucrurile furate; fie un ciocan sau un topor, un fierăstrău sau un cleşte sau o bucată de lemn, orice ar fi fost. Poate „s-a lipit” de tine datorită neatenţiei vânzătorului, dar nu rămâne ascuns nici aceasta, tot aşa cum se va aminti de varza sau mărul furat. Dar acestea pot fi şi tacâmuri sau sticle de vin care au „dorit” să iasă dintr-o pivniţă cu noi. Dacă ne aducem aminte de asemenea lucruri, este înţelept ca să plătim lucrurile furate. Dacă ne amintim de stări de ceartă cu alţi oameni, atunci să facem totul pentru a ne împăca. Aceasta este o lucrare înţeleaptă, să ne mărturisim păcatele şi să le lăsăm. Căci este scris: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.” Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. A asculta de Dumnezeu şi a face voia Lui este înţelepciune adevărată. Un asemenea om poate muri bucuros pentru a fi la Hristos; dar poate să şi aştepte plin de nădejde revenirea lui Hristos. El este un ucenic al Domnului deci, un înţelept şi nu un neînţelept cum spune la Efeseni 5:15. El face parte dintre cei chibzuiţi care caută voia Domnului.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,…Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv – şi în nici un caz – să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu La trimis pe Fiul Său.  Galateni 4.4

Cei patru sute de ani dintre sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament sunt numiți adesea «cei patru sute de ani de tăcere». Nu a existat glas profetic în tot acest timp. Însă, fiindcă Dumnezeu nu Sa făcut auzit în toată această perioadă, nu înseamnă că El nu a lucrat, conducând lucrurile către momentul venirii Fiului Său în lume. Profețiile lui Daniel și istoria seculară arată felul în care Dumnezeu a lucrat în acel timp.

Daniel a profețit că imperiul grec avea să fie simbolizat de un țap, cu un corn puternic, după care aveau să apară patru coarne mai mici (Daniel 8.5,8). Istoria seculară este în deplin acord cu profeția lui Daniel, ea certificând domnia lui Alexandru cel Mare și apoi a celor patru generali ai săi care iau urmat. Una dintre consecințele ridicării acestui imperiu a fost că limba greacă a devenit limba universală pentru afaceri și cultură pentru națiunile din sfera profeției biblice. De fapt, mulți dintre iudeii din acel timp erau mai familiarizați cu limba greacă decât cu cea ebraică. Acest lucru a condus la traducerea în greacă a bibliei ebraice, traducere numită Septuaginta. Multe citate din Vechiul Testament care apar în Noul Testament sunt luate de acolo. A fost planul lui Dumnezeu ca Noul Testament să fie scris în limba greacă.

După imperiul grec a urmat republica romană, iar apoi imperiul roman, care a acoperit o vastă parte a lumii. Drumurile romane și Pax Romana (pacea și securitatea romană) aveau să faciliteze răspândirea evangheliei. Dumnezeu nu Se făcea auzit, însă pregătea calea pentru Fiul Său.

Acest principiu poate fi aplicat în viețile noastre. Chiar dacă Dumnezeu poate părea că nu Se face auzit în viața noastră cotidiană, totuși aceasta nu înseamnă că El este absent. Putem fi siguri că El Își duce la îndeplinire scopul în viața noastră, pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea noastră.

B. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, cât de dens şi înceţoşat este încă orizont meu spiritual, sau mai degrabă mental: detaliile iau dimensiuni prevestitoare de rău şi dau la o parte marile chestiuni ale vieţii. Eliberează-mă.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.» 1 CORINTENI 2,9

Biserica lui Isus este prezentată în Scriptură în două ipostaze dumnezeieşti: ca fiind Trupul lui Cristos şi ca Templul lui Dumnezeu. Adevărata stare dumnezeiască a mădularelor din Biserica lui Isus este atât de Minunată, încât nu ne-o putem imagina decât din ceea ce ne spune Domnul. Dumnezeirea noastră viitoare nu se poate descrie în cuvinte. In Noul Testament există şapte metafore, şapte ilustraţii ale nunţii Domnului şi în nici una din ele mireasa nu este vizibilă şi nici măcar menţionată; ea reprezintă o taină. De ce? Pentru că Mireasa Mielului va fi descoperită în faţa tronului preoţesc numai după răpirea Bisericii lui Isus. Acest moment măreţ va decide cine este cu adevărat mireasa Mielului şi cine nu. Cei ce vor rămâne în urmă vor avea parte de viaţa veşnică, dar vor avea de suferit. În ce fel? Prin faptul că vor pierde statutul de Mireasă a Mielului. Nu degeaba este descoperită Mireasa în ultima carte a Bibliei: «soţia Lui s-a pregătit» (Apoc. 19,7). În lumina acestei descoperiri dumnezeieşti, oare cum ar trebui să ne grăbim, să luptăm şi să dorim cu toată fiinţa să fim parte din Mireasa Sa?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tu ai rânduit vara şi iarna. Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care l-a făcut cu tine prin Persoana Lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o. El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru! Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Seara

O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Psalm 107:8

Dacă ne-am plânge mai puţin şi am lăuda mai mult am fi mai fericiţi, şi Dumnezeu ar fi mai slăvit. Să-L lăudăm zilnic pe Domnul pentru îndurările Lui comune, comune le numim noi, dar ele sunt nepreţuite fiindcă, fără ele, am fi gata să pierim. Să-L binecuvântăm pe Dumnezeu pentru ochii cu care vedem soarele, pentru sănătate şi puterea de a umbla, pentru pâinea pe care o mâncăm, pentru hainele cu care ne îmbrăcăm. Să-L lăudăm pe El fiindcă nu suntem printre cei fără speranţă sau închişi printre vinovaţi. Să-I mulţumim pentru libertate, prieteni, familie şi confort. Să-L lăudăm pentru tot ce primim din mâna bunătăţii Lui, fiindcă merităm puţin, dar primim din belşug, dar, prea iubiţilor, cea mai dulce notă din cântecul nostru să fie pentru dragostea răscumpărătoare. Faptele răscumpărătoare ale Lui Dumnezeu faţă de aleşii Săi sunt întotdeauna tema lor favorită de laudă. Dacă ştim ce înseamnă răscumpărarea, să nu ne oprim cântările de recunoştinţă. Am fost răscumpăraţi din puterea stricăciunii, ridicaţi din adâncurile păcatului în care eram cufundaţi. Am fost conduşi la crucea Lui Isus. Lanţurile vinei noastre au fost rupte; nu mai suntem sclavi, ci copii ai viului Dumnezeu. Putem să anticipăm timpul când vom fi prezenţi înaintea tronului fără „pată, fără zbârcitură, sau altceva de felul acest (Efeseni 5:27). Chiar acum, prin credinţă, fluturăm ramuri de palmier şi ne îmbrăcăm cu in subţire, care va fi veşmântul nostru veşnic. Nu Îi vom mulţumi neîncetat Domnului nostru răscumpărător? Copil al Lui Dumnezeu, poţi să taci? Treziţi-vă,treziţi-vă, moştenitori ai slavei, şi faceţi „robia roabă” (Psalmi 68:18), strigând împreună cu David: „binecuvântează, suflete, pe Domnul; şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt” (Psalmi 103:1). Să începem luna nouă cu cântări noi.

IZVOARE IN DEŞERT

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.(Evrei 4:9)

Această odihnă include biruinţă: „Domnul le-a dat odihnă de jur împrejur … nici unul din vrăjmaşii lor nu putuse să le stea împotrivă, şi Domnul i-a dat pe toţi în mâinile lor” (Iosua 21:44). „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57).

Un credincios remarcabil a spus odată despre mama sa, care era o creştină foarte îngrijorată şi neliniştită. Deseori vorbea cu ea ore în şir, încercând s-o convingă de păcatul de a se îngrijora, dar fără nici un rezultat. Era ca femeia aceea în vârstă care a spus odată că suferise foarte mult, mai ales din cauza necazurilor care nu s-au întâmplat niciodată.Dar într-o dimineaţă mama lui a venit la micul dejun cu un zâmbet care-i împodobea faţa. El a întrebat-o ce se întâmplase, şi ea a început să-i povestească un vis pe care-l avusese în noaptea aceea. În visul ei, ea mergea pe un drum mare împreună cu o mare mulţime de oameni, care păreau toţi foarte obosiţi şi împovăraţi. Toţi oamenii cărau nişte pachete mici şi negre, şi ea a observat că tot mai multe pachete erau lăsate pe drum de numeroase creaturi cu o înfăţişare dezgustătoare care păreau foarte demonice din fire. Când pachetele erau aruncate jos, oamenii se aplecau să le ridice şi le cărau.Ca toţi ceilalţi din visul ei, şi ea îşi căra povara inutilă, fiind trasă în jos de pachetele diavolului. După un timp, a privit în sus şi a văzut un Om a cărui faţă era iubitoare şi luminoasă în timp ce trecea prin mulţime, încurajându-i pe oameni. În cele din urmă El a venit la ea, şi ea şi-a dat seama că era Mântuitorul ei. S-a uitat la El, spunându-I cât de obosită era, şi El a zâmbit trist şi a spus: „Draga mea copilă, aceste pachete pe care le cari nu sunt de la Mine, şi tu nu ai nevoie de ele. Ele sunt poverile diavolului, şi ele îţi distrug viaţa. Tu trebuie să le arunci şi pur şi simplu să refuzi să le atingi chiar şi cu unul din degetele tale. Atunci calea ţi se va părea uşoară, şi te vei simţi ca şi cum Eu «[te]-am purtat pe aripi de vultur» (Exod 19:4)”.Mântuitorul i-a atins mâna, şi pacea şi bucuria i-au umplut repede sufletul. În timp ce se vedea pe ea în visul ei aruncându-şi poverile la pământ şi fiind gata să se arunce la picioarele Lui cu o recunoştinţă plină de bucurie, s-a trezit deodată şi a văzut că toate îngrijorările ei dispăruseră.Din ziua aceea şi până la sfârşitul vieţii ei, a fost cea mai veselă şi cea mai fericită membră a familiei.

Şi noaptea va fi plină de muzică,

Iar grijile care te copleşeau ziua,

Îşi vor strânge corturile ca arabii,

Şi vor pleca în tăcere.

Henry Wadsworth Longfellow

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 5.1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stăpânit în întregime de demoni, care-1 fac furios şi de neîmblânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… în zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvilească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Corinteni 12:7-10

O CURĂ NOUĂ

De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. 2 Corinteni 12:8

Vestea că ai o boală incurabilă poate fi una dintre cele mai deprimante lovituri pe care le-ai primit în viață. În cartea lui „The Healing of Persons”, dr. Paul Tournier ne relatează despre un doctor creștin care a primit un mesaj de la un prieten, care suferea de boala lui Parkinson. Într-o scrisoare adresată doctorului, erau următoarele cuvinte: „Vino numai dacă ai vreun remediu nou. Am avut destui doctori care au spus că nu pot să mă vindece”. Doctorul a venit, și după ce și-a salutat prietenul, a spus cu o sinceritate din toată inima: „Ți-am adus un remediu nou – pe Isus Cristos”.

Doctorul i-a spus ce schimbare profundă a făcut Cristos în viața sa. Încetul cu încetul, atitudinea celui bolnav s-a înmuiat. După mai multe vizite, a avut loc în viața lui o schimbare remarcabilă. Răzvrătirea a făcut loc acceptării.

Faptul că-I permitem Lui Isus să ne conducă viața noastră este o cură spirituală pentru răzvrătire, pentru egocentrism, pentru o atitudine ostilă și pentru autocompătimire – toate simptome ale unei boli și mai grele, numită păcat, care are nevoie de iertarea Lui Dumnezeu. S-ar putea ca și după ce am luat măsuri împotriva păcatului și ne-am scăpat de el, să mai avem de luptat cu boli incurabile sau să fim confruntați cu situații pe care nu le putem schimba. Pavel s-a rugat pentru a fi eliberat de „țepușul din carne”.

Și este corect să ne rugăm pentru a fi vindecați. Dar când nu ne vindecă, Dumnezeu ne dă o soluție și mai bună – cura acceptării. Ea ne aduce cu ea prezența Lui sigură, puterea Lui nelimitată care ne întărește din nou și o protecție împotriva mândriei. Nici un leac miraculos nu ne oferă o cură ca aceasta. D.J.D.

Țepușul vieții, oricare-ar fi să fie,

Acceptă-l de la Dumnezeu cu bucurie,

Te lasă-n brațul Lui ceresc, ocrotitor,

Prin ceasul încercării să treci biruitor.
Anonim.

Pentru fiecare problemă există o soluție – chiar dacă soluția este să ne obișnuim, cu problema respectivă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În adevăr, am avut o mare bucurie și mângâiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinților au fost înviorate prin tine. Filimon. 7.

Ce mărturie bună a putut să spună apostolul Pavel despre „fratele” său Filimon! El nu avea numai măreața credință în Domnul Isus ci arăta dragostea sa către toți sfinții. Dacă credința în inimă este vitală, credința în Domnul Isus, care S-a dat pentru noi ca preț de răscumpărare, atunci credința și dragostea se unesc în El și este foarte normal ca să intre în acțiune dragostea către toți frații. Dar cum sunt numiți aceștia în versetul nostru și în alte versete ale Scripturii? Duhul Lui Dumnezeu îi numește sfinți și în altă parte prea iubiți. E minunat de la ce înălțime a dragostei dumnezeiești suntem priviți! La rândul nostru să privim oare de la o înălțime mai mică dragostea Domnului? Dacă s-ar întâmpla aceasta atunci dragostea către frați ar fi înfrânată și aceasta ar însemna mare pierdere atât pentru noi cât și pentru alții.Cuvântul de astăzi ne arată o acțiune a dragostei: inimile sfinților au fost înviorate. Oare nu este un gând măreț ca tu și cu mine să contribuim ca inimile sfinților să fie înviorate și înveselite? Modul în care intră în acțiune dragostea depinde de împrejurări și ocazii. Dragostea înviorează inimile încât se apleacă la orice inimă frântă la alinarea durerii, în alt loc poartă pe umerii rugăciunii pe frații care stau în lupte cu lumea și firea ei și atâtea alte ocazii.De s-ar găsi dragostea aceasta înviorătoare tot mai mult și în noi. Scumpul meu frate și călător spre casa Tatălui, arată și tu în viața ta practică această dragoste ca cei din jurul tău să se bucure de tine și de comuniunea cu Domnul Isus Hristos.Cum putem noi pretinde că iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine, atunci când îl lăsăm să rabde de foame, în timp ce noi înșine avem mai mult decât de ajuns?

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său? Marcu 8.36,37

Schimbarea

Un cunoscut săritor cu schiurile era primul la plecare la una din competiții. Spera să realizeze o nouă performanță. Pe la jumătatea cursei, înainte ca să sară de pe trambulină, fără vreun motiv aparent, a început să se rostogolească alunecând spre parapetul de protecție. Toți se întrebau ce s-a întâmplat. Dar nimeni nu știa că schiorul hotărâse să cadă, mai degrabă decât să continue săritura. De ce? De la jumătatea trambulinei, zăpada a înghețat, iar suprafața a devenit foarte rapidă. Schiorul și-a dat seama că, dacă ar fi continuat cursa, ar fi sărit mult mai departe de zona de siguranță și aceasta i-ar fi putut fi fatală. De aceea a ales să întrerupă cursa, rostogolindu-se spre parapet și astfel s-a ales cu o sperietură și câteva lovituri. Schiorul a trebuit să facă o schimbare, iar pentru aceasta a avut la dispoziție doar câteva secunde.

În viață, fiecare trebuie să facă schimbări. Cea mai mare schimbare, la care suntem toți chemați, este trecerea de la necredință la credința în Mântuitorul. Din natura sa, omul aleargă, … aleargă ca, dacă ar fi posibil, să câștige toată lumea. Dar Biblia ne adresează tuturor o mare întrebare: „Ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?”. Să cugetăm la acest adevăr!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CĂLĂUZIRE DIVINĂ

„Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge” (Geneza 28:15)

     Când cineva vorbește cu Dumnezeu, noi spunem că „se roagă”… dar când acea persoană pretinde că Dumnezeu i-a vorbit, mai degrabă credem că e „ciudată”. A încetat oare Dumnezeu să le mai vorbească copiilor săi?

Jean Calvin a descris călăuzirea lui Dumnezeu ca fiind „mărturia lăuntrică a Duhului Sfânt”. Iar Sfântul Ignațiu a numit-o „manifestările sufletului – gânduri, sentimente sau dorințe… care ne sunt date de către Dumnezeu”. Acestea pot apărea  sub diferite forme: convingerea de păcat, siguranța că Dumnezeu ne iubește, chemarea de a face un anumit lucru… dar ele sunt obligatorii pentru viața călăuzită de Duhul. Pentru a-L auzi pe Dumnezeu, trebuie să ne deschidem urechile, și uneori – să stăruim!

În timpul unei perioade foarte grele din viața lui Iacov, Dumnezeu i s-a arătat în vis și i-a spus: „Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge”. Când s-a trezit în dimineața următoare, Iacov a spus: „Cu adevărat, Domnul este în locul acesta şi eu n-am ştiut!” (Geneza 28.16). „N-am știut!” – te descriu și pe tine aceste cuvinte? Când le citești, gândurile îți sunt îndrumate de o ființă omenească: de un scriitor.

Nu crezi că Dumnezeu poate face la fel, sau mai mult decât atât? De fapt, Dumnezeu îți poate călăuzi gândurile fără să se folosească de sunete sau de imagini. Uită-te la ce s-a întâmplat cu Samuel când era copil: Dumnezeu i-a vorbit într-o noapte la Locul Sfânt, însă el n-a știut că este Dumnezeu. El a avut nevoie de ajutorul lui Eli, marele preot pentru a recunoaște glasul lui Dumnezeu. Dar odată ce a făcut-o, viața lui s-a schimbat semnificativ. Și viața ta poate cunoaște aceeași transformare – dacă-L asculți pe Domnul!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt

Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic. 1 Corinteni 15:10

Felul în care vorbim mereu despre incapacitatea noastră este o insultă la adresa Creatorului. Deplângându-ne incompetenţa noastră, ÎI ponegrim pe Dumnezeu că nu Sa interesat de noi. Obişnuieşte-te să examinezi din perspectiva lui Dumnezeu lucrurile care, în ochii oamenilor, denotă umilinţă şi vei fi uimit cât de impertinente sunt ele. „O. nu pot pretinde că am fost sfinţit, eu nu sunt un sfânt!” Spune aceste cuvinte înaintea lui Dumnezeu! Ele vor însemna: „Nu. Doamne, este imposibil pentru Tine să mă mântuieşti şi să mă sfinţeşti; există şanse pe care eu nu le-am avut; există atâta imperfecţiune în trupul şi în mintea mea; nu, Doamne, nu este posibil”. Aceste cuvinte pot părea minunat de umile în faţa oamenilor, dar înaintea lui Dumnezeu ele denotă o atitudine de sfidare.

De asemenea, lucrurile care denotă umilinţă înaintea lui Dumnezeu pot părea exact invers înaintea oamenilor. A spune; „Mulţumesc, Doamne, ştiu că sunt mântuit şi sfinţit” este în faţa lui Dumnezeu expresia supremă a umilinţei; înseamnă că te-ai predat cu totul lui Dumnezeu şi ştii că El este credincios. Nu-ţi frământa niciodată mintea gândindu-te dacă ceea ce spui sună sau nu a smerenie înaintea oamenilor, ci fii întotdeauna smerit înaintea lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să fie totul în toate.

O singură relaţie contează cu adevărat, şi anume relaţia personală pe care o ai cu Răscumpărătorul şi Domnul tău personal. Lasă să dispară orice altceva, dar menţine această relaţie cu orice preţ şi atunci Dumnezeu îşi va împlini planul Său prin viaţa ta. Viaţa unei persoane poate avea o valoare nepreţuită pentru planul lui Dumnezeu şi poate că viaţa ta este chiar o astfel de viaţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Prin credinţă, Abel a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a primit el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a dat mărturie despre darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă,măcar că este mort.” EVREI 11:4

În acele zile de la începutul omenirii, şi Cain şi Abel au adus o jertfă lui Dumnezeu. Cain, fiind plugar, a adus ceva din produsele pe care le dă pământul; Abel, fiind păstor, a adus un miel. Poate cineva ar spune: Aceasta este foarte logic. Fiecare a adus ce avea. Dar logica omenească o ia totdeauna înaintea înţelepciunii lui Dumnezeu şi din pricina aceasta, mulţi s-au poticnit şi au lepădat orice noţiune sau credinţă despre Dumnezeu. Aşa se întâmplă când mintea mărginită şi afectată de păcat, încearcă să înţeleagă pe nemărginitul Dumnezeu şi Creator, şi să stabilească legi şi teorii filozofice false care au dus milioane de oameni în rătăcire şi la pierzare.

Din pricina păcatului omului, Dumnezeu a blestemat pământul şi a spus că va da „…spini şi pălămidă…”. Cain deci, a adus lui Dumnezeu roadele acestui pământ blestemat. În contrast cu el, Abel a adus un miel pe care l-a junghiat şi aceasta ne arată că el a luat seama la ce i-au spus părinţii săi, că Dumnezeu a blestemat pământul din pricina păcatului neascultării de voia Lui. Şi pentru că pământul era blestemat, Cain trebuia să-l muncească cu sudoarea frunţii şi astfel, jertfa lui se referea la eforturile lui de care realmente Dumnezeu nu avea nevoie. El a nesocotit faptul că Dumnezeu a osândit pe om socotindu-l păcătos şi a căutat să se apropie de El prin ce a putut să realizeze el însuşi; căutând să-şi obţină în felul acesta aprecierea şi primirea lui Dumnezeu prin ce a putut să facă el. Religia lui Abel este mult mai mult decât o religie. Este viaţă. Domnul Isus a venit în lume ca să mântuiască pe păcătoşi astfel încât fiecare poate veni la El spunând: „Sunt un păcătos(ă) vinovat. Nu am nimic de adus sau de oferit decât o viaţă plină de păcate. Dar vin la Tine în virtutea sângelui Tău vărsat şi pentru mine…

Care din aceste două religii este a dumitale acum? Este religia neprihănirii personale a lui Cain? încerci cumva să capeţi primire şi apreciere din partea lui Dumnezeu prin a fi membru la o biserică, prin mersul regulat la adunare, prin botez şi prin fapte bune, sau prin „a face asta şi a nu face alta”? El nu va accepta aşa ceva! Vei fi dezamăgit(ă) exact ca şi Cain. Să nu uităm; Cain din pricină că nu a fost primită jertfa lui, s-a mâniat şi a ajuns un ucigaş.Dacă vii la Dumnezeu ca un păcătos vinovat, cu toată activitatea religioasă pe care ai avut-o până acum şi care nu ţi-a adus siguranţa că eşti primit(ă) de El, şi dacă crezi că sângele Domnului Isus Hristos s-a vărsat şi pentru dumneata, ca fiind singura cale de a fi primit de Dumnezeu, vei căpăta „neprihănirea care se capătă prin credinţă”(vezi Rom.4:2). Atunci vei cunoaşte pacea cu Dumnezeu fiind socotit Neprihănit nu prin ce ai făcut dumneata până acum, ci prin ce a făcut Domnul Isus la Golgota, pe cruce, pentru noi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cel rău ia cu împrumut şi nu dă înapoi; dar cel neprihănit este milos, şi dă”. Psalm.37:21.

În zilele noastre există obiceiul să se ia cu împrumut bani să se cumpere pe credit etc. Oamenii care obişnuiesc să facă astfel fac promisiuni, în cât timp vor restitui lucrurile împrumutate. Mulţi fac împrumuturi fără să cugete, numai pentru faptul ca să pară mari. Pe aceşti oameni apasă blestemul şi faptele lor îi duc la pierzare.

Dar există şi oameni, care din cauza nevoii şi al sărăciei se împrumută. Şi ei au intenţia să-l dea înapoi, fac şi promisiuni, dar în cele mai multe cazuri nu se pot ţine de ele. Şi eu am făcut la fel. Cu toate că aş fi dorit să plătesc, a fost blestem peste mine, deoarece nu eram pe căile lui Dumnezeu, şi n-am rămas în cele ce sunt scrise: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise…” (Gal.3:10).

Este o mare diferenţă între cel fără Dumnezeu, şi între cel neprihănit care se încrede în Dumnezeu, nu trebuie să se împrumute; deoarece nu vrea să pară mare şi se mulţumeşte cu ceea ce are. Dar vedem din Cuvânt că aceşti oameni pot să dea. De ce pot să dea? Pentru că ei sunt binecuvântaţii lui Dumnezeu. David spune: „Am fost tânăr şi am îmbătrânit, dar n-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea”. (Psalm.37:25). Cel drept are, pentru că dă. În Luca 6:38 este scris: „Daţi şi vi se va da; ba încă ni se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra”. Şi iarăşi în Psalmul 37:16: „Mai mult face puţinul celui neprihănit decât belşugul celor răi”. „Este mai ferice să dai, decât să primeşti.” (Fapt.Ap.20:35).

 

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DUMNEZEU ESTE PE PRIMA LINIE

Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te înspăimânta! Deuteronom 31.8

Iată cuvintele din partea lui Dumnezeu care, dacă suntem la începutul unei lucrări mari sau al unei lupte primejdioase, ne vor întări. Dacă merge înaintea noastră, noi suntem în siguranţă în spatele Lui. Cine ar putea să ne stea împotrivă dacă Domnul este înaintea noastră? Veniţi, ostaşi, înaintaţi cu îndrăzneală; pentru ce şovăiţi, când biruinţa este a voastră, câştigată de Domnul Isus?

Domnul nu numai că merge înaintea noastră, dar ne şi însoţeşte. Deasupra noastră şi sub noi, în afară şi înăuntrul nostru, prezenţa Sa şi toată puterea Sa se simt. În tot timpul şi pentru veşnicie, El va fi cu noi, cum a fost şi până acum. Oare câtă putere vor da aceste gânduri braţelor noastre? Să ne ridicăm cu îndrăzneală, ostaşi ai crucii, căci Domnul Oştirilor este cu noi!

Mergând înaintea noastră şi cu noi, Domnul nu ne va lipsi niciodată de ajutorul Său. El însuşi nu Se poate tăgădui, şi n-ar putea să ne lipsească de ajutorul Său, ci ne va ajuta după nevoile noastre, şi aceasta până la sfârşit. El va fi totdeauna gata să ne dea ajutorul Său şi să ne apere până când se vor sfârşi luptele noastre.

Să nu ne temem deci şi nici să nu ne înspăimântăm, căci Domnul Oştirilor va coborî pe câmpul de luptă cu noi, va suferi focul luptei şi ne va da biruinţa.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Sufletul lui Ionatan sa alipit de sufletul lui David; și Ionatan la iubit ca pe sufletul din el … Şi Ionatan şia scos mantaua pe care o purta şi ia dato lui David; ia dat hainele sale, chiar sabia, arcul şi cingătoarea lui.  1 Samuel 18.1,4

Ce imagine splendidă avem aici! O imagine a dragostei care se dezbracă pe ea însăși pentru al îmbrăca pe cel cu care se preocupă. Este o mare diferență între Saul și Ionatan în această scenă. Saul la luat pe David acasă pentru a se înălța pe sine prin faptul că avea lângă el un asemenea om. Însă Ionatan sa dezbrăcat pe sine pentru al îmbrăca pe David. Aceasta a fost dragostea triumfând în una din fermecătoarele ei lucrări. Ionatan, împreună cu miile lui Israel, privise scena din valea Terebinților. Îl văzuse pe David înaintând, fără sabie, pentru al înfrunta pe cumplitul Goliat, ale cărui înălțime, înfățișare și cuvinte înspăimântaseră inima poporului. Îl văzuse pe acest uriaș semeț doborât de brațul credinței. A participat alături de toți la minunata biruință de după aceea.

Însă na fost numai atât. Nu doar biruința, ci biruitorul a umplut inima lui Ionatan – nu doar lucrarea făcută, ci cel care o făcuse. Ionatan nu sa mulțumit să spună: «Slavă Domnului, uriașul este mort iar noi suntem izbăviți și ne putem întoarce acasă bucuroși». O, nu! El șia simțit inima atrasă și legată de biruitor. Nu că prețuia mai puțin biruința, ci îl prețuia mai mult pe biruitor. Prin urmare, șia găsit bucuria în a se dezbrăca de hainele și de armura sa, pentru a le pune pe obiectul afecțiunii sale.

Cititorule creștin, este o lecție pentru noi aici, și nu numai o lecție, ci și o mustrare. Cât de înclinați suntem să ne ocupăm mai mult cu răscumpărarea decât cu Răscumpărătorul, cu mântuirea decât cu Mântuitorul! Fără îndoială că trebuie să ne bucurăm de mântuirea noastră, dar oare ne vom mulțumi doar cu atât? Nu ar trebui, precum Ionatan, să căutăm să ne dezbrăcăm pe noi înșine pentru a înălța Persoana care Sa coborât în țărâna morții pentru noi? Cu siguranță că așa ar trebui, și cu atât mai mult fiindcă El nu cere nimic de la noi. David nu ia cerut lui Ionatan mantaua și sabia. Dacă ar fi făcut așa, scena șiar fi pierdut toată frumusețea. Nu, ci gestul lui a fost cu totul voluntar. Ionatan sa uitat pe sine și sa gândit doar la David. Așa ar trebui să procedăm și noi față de Adevăratul David! C. H. Mackintosh

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, la Tine vin, întru totul vin. Am un sentiment aşa de intens al nevoii după Tine, încât aştept doar ca Tu să îmi vorbeşti, căci ce aş putea eu să-Ţi spun? Lasă-mă să stau prosternat înaintea Ta ca nisipul deşertului sub soare.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar lucrurile care pentru mine erau câştiguri, le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Cristos.» FILIPENI 3,7

Ceea ce apostolul Pavel scrie mai târziu despre el însuşi în Epistola către Filipeni, ne răspunde la întrebarea de ce, imediat după convertirea sa, Dumnezeu a început să lucreze în viaţa lui. Pavel repetă de mai multe ori că ar face orice pentru a-L câştiga pe Isus. Din această poziţie el a putut să se roage cu putere, dar plin de umilinţă. Sunt sigur că în momentul în care Pavel se ruga în Damasc, în acelaşi timp se mai rugau mulţi alţi oameni. Dar Domnul îi spune lui Anania numai de Pavel: «Căci iată, el se roagă» (Fapte 9,11). De ce oare? De ce nu mai numeşte pe nimeni altcineva? Ce a fost atât de special în rugăciunea lui Pavel încât a fost ascultată? Este evident că rugăciunea lui Pavel a fost făcută din toată inima! «Căci Domnul îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui» (2 Cron. 16.9). Acest lucru înseamnă în mod practic că ochii lui Dumnezeu îi privesc şi îi caută pe tot pământul pe toţi credincioşii care se roagă şi care-L caută din toată inima: «Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi, zice Domnul» (Ier. 29,13-14).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu cei o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Dumnezeu?” Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât”. 2 Cronici 25:9

Aceasta pare să fi fost o problemă foarte importantă pentru regele lui Iuda, şi este posibil să aibă chiar mai multă greutate pentru creştinul încercat şi ispitit. Să pierzi bani nu este plăcut niciodată, şi, când un principiu este implicat, firea nu este întotdeauna gata să facă sacrificiul. „De ce să pierdem ceva folositor? Nu cumva adevărul cere un preţ prea mare pentru a fi cumpărat? Ce vom face fără ei? Aminteşte-ţi de copii şi de venitul nostru mic!” Toate aceste lucruri şi altele o mie vor ispiti creştinul să pună mâna pe câştigul nedrept, să-l facă să se lepede de convingerile conştiinţei, atunci când acestea implică pierderi serioase. Nu toţi oamenii pot vedea aceste chestiuni în lumina credinţei; şi chiar şi pentru urmaşii lui Isus, doctrina „trebuie să trăim” are destulă greutate. „Domnul poate să-ţi dea mai mult decât atât” este un răspuns mai mult decât mulţumitor, la o întrebare chinuitoare. Tatăl nostru ţine baierele pungii, şi El ne poate înapoia însutit ceea ce pierdem de dragul Lui. Noi trebuie să ascultăm voia Sa, şi putem fi siguri că El se va îngriji de noi. Domnul nu va rămâne niciodată dator. Sfinţii ştiu că un grăunte de pace în inimă valorează mai mult decât o tonă de aur. Cel care îşi înfăşoară o haină ruptă în coate peste o conştiinţă liniştită a câştigat o bogăţie mai mare decât orice ar fi putut pierde. Zâmbetul Lui Dumnezeu şi o închisoare sunt destul pentru o inimă adevărată; încruntarea Sa şi un palat ar însemna iadul pentru sufletele credincioase. Să vină tot ce poate fi mai rău, să se ducă toate talentele, şi noi nu ne vom pierde comoara, fiindcă ea este sus, acolo unde Christos stă la dreapta Tatălui. Între timp, chiar şi acum, Domnul îi face pe cei blânzi să „moştenească pământul” (Matei 5:5) şi „nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană” (Psalmi 84:11).

Seara

Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat si ei. Apocalipsa 12:7

Războiul va sfâşia întotdeauna cele două mari regate, până în clipa în care unul din ele va fi nimicit. Pacea între bine şi rău este o imposibilitate. De fapt, pretenţia însăşi ar însemna triumful puterilor întunericului. Arhanghelul Mihail va lupta întotdeauna. Sufletul lui sfânt este chinuit de păcat, şi el nu îl va
îndura. Isus va fi întotdeauna duşmanul balaurului, nu într-un sens pasiv, ci într-un fel activ, viguros şi plin de hotărâre, şi va extermina răul. Toţi slujitorii Lui, fie că sunt îngeri din ceruri sau mesageri de pe pământ, pot şi trebuie să lupte. Credincioşii sunt născuţi pentru a fi luptători. La cruce, ei intră în legământul de a nu face niciodată compromis cu răul. Ei sunt războinici puternici în apărare, şi înflăcăraţi în atac. Datoria fiecărui soldat din armata Domnului este să lupte împotriva balaurului zilnic, cu toată inima, sufletul şi puterea. Balaurul şi îngerii lui nu vor refuza lupta. Ei luptă neîncetat, şi nu cruţă nici o armă, frumoasă sau urâcioasă, Este o nebunie să te aştepţi să slujeşti Lui Dumnezeu fără opoziţii din partea inamicului. Cu cât suntem mai zeloşi, cu atât este mai sigur că vom fi asaltaţi de urmaşii iadului. Biserica poate să lenevească, dar marele ei duşman nu se va lenevi niciodată. Spiritul lui neliniştit nu poate îngădui oprirea războiului El urăşte sămânţa femeii (vezi Genesa 3:15) şi ar devora biserica dacă ar putea. Slujitorii Satanei au mult din energia balaurului şi sunt neobişnuit de activi. Războiul urlă pretutindeni, şi visul de pace este periculos şi uşuratic. Slavă Lui Dumnezeu, ştim care va fi sfârşitul războiului. Marele balaur va fi alungat şi distrus pentru totdeauna, în timp ce Isus şi cei care sunt cu El vor primi coroana. În seara aceasta, să ne ascuţim săbiile şi să cerem Duhului Sfânt să ne întărească braţul pentru conflict. Niciodată nu a existat o bătălie mai importantă, niciodată nu a existat coroană mai slăvită. Fiecare soldat să treacă la post, luptători ai crucii, şi veţi vedea că „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre” (Romani 16:20).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,în toate locurile unde vei merge. (Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla – o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul acestui veac şi de perioada necazului.Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta”? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei” (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns” (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să-ţi dea „ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge” şi să te ajute astăzi să fii biruitor în dificultăţile tale.

din Zilele cerului pe pământ

Deseori ne rugăm să fim scăpaţi de necazuri, şi chiar ne încredem în Dumnezeu că vom fi. Dar nu ne rugăm ca El să ne facă ceea ce trebuie să fim când suntem în mijlocul necazurilor. Nici nu ne rugăm să fim în stare să trăim în ele, oricât de mult ar dura, deplin conştienţi că suntem ţinuţi şi ocrotiţi de Domnul şi că de aceea putem să rămânem în ele fără să suferim vreun rău.Mântuitorul a îndurat un test deosebit de greu în pustiu în prezenţa lui Satan timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, când natura Lui umană era slăbită de nevoia de hrană şi odihnă. Cei trei tineri evrei au fost ţinuţi un timp în flăcările cuptorului încălzit „de şapte ori mai mult … de cum se cădea să-l încălzească” (Daniel 3:19). Cu toate că erau forţaţi să îndure ultima metodă de tortură a tiranului, ei au rămas calmi şi liniştiţi în timp ce aşteptau să vină momentul salvării lor. Şi după ce a supravieţuit o noapte întreagă stând în mijlocul leilor, „Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său” (Daniel 6:23).Ei au putut să îndure în prezenţa vrăjmaşilor lor pentru că locuiau în prezenţa Dumnezeului lor.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 4.26-41

Parabola din v. 26-29 (a seminţei) şi cea la care aceasta îşi găseşte corespondent în Matei (parabola neghinei de pe câmp: Matei 13) prezintă deosebiri apreciabile în ce priveşte unghiul din care ne transmit învăţătura. Aici este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce în Matei intervine şi vrăjmaşul, profitând de neglijenţa oamenilor care dormeau. în capitolul nostru, la v. 27, marele Semănător pare şi El să doarmă, însă, în realitate, zi şi noapte, nevăzut, veghează asupra seminţei Sale preţioase şi o înconjoară cu toată grija de care ea are nevoie pentru a creşte până la seceriş. Dragi prieteni creştini, uneori ni se poate părea că Domnul este indiferent, că nu ascultă rugăciunile noastre, că lucrarea Sa este abandonată. Dar să ridicăm ochii, aşa cum îi invită Isus pe ucenici să facă prin credinţă. Câmpurile sunt deja albe pentru seceriş (Ioan 4.35)! Pentru a trece pe malul celălalt, ceea ce corespunde cu traversarea primejdioasă a lumii, ucenicii nu sunt singuri, împreună cu ei, în corabie, L-au luat pe Domnul, „aşa cum era” (v. 36). Câte persoane nu-şi fac despre Isus propria lor imagine falsă şi văzută de departe?

– „Cine este Acesta?”, întreabă ucenicii (v. 41).

– Acela care a adunat vântul în pumnii Săi, care a legat apele într-o manta (Proverbe 30.4)!

 

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Tesaloniceni 5:12-18    

RUGĂCIUNEA STĂRUITOARE

Rugaţi-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

Ce înseamnă să te rogi neîncetat? In cartea sa, Keep On Keeping On” (Perseverează), Harold L. Fickett Jr., spune despre soţia unui pastor care pentru o vreme a fost uimită de această poruncă. Ea avea idee ce înseamnă să stai îndelung pe genunchi şi să te rogi. Dar acest fapt o frustra ca soţie şi ca mamă, deosebit de ocupată. Nu era de fel realizabil. Fickett a spus: „In timp ce se gândea la acest lucru, i-a venit răspunsul. Şi-a dat seama că se putea ruga în timp ce spăla vasele… curăţa casa… îi ducea pe copii la şcoală, şi în timp ce se pregătea şi pentru responsabilităţile ce le avea faţă de biserică. Când a început să pună această idee în practică, a descoperit că trăia literalmente în prezenţa Domnului”. Femeia a găsit modalitatea să pună în practică ceea la ce cred eu că se referea apostolul Pavel când a spus: „Rugaţi-vă neîncetat”. Desigur, este posibil ca Pavel să fi spus să nu avem întreruperi în viaţa de rugăciune. Cu alte cuvinte, nu trebuie să existe niciodată o perioadă în viaţa noastră care să fie caracterizată prin lipsa de rugăciune. Cu siguranţă aceasta o spune textul Scripturii. Eu cred că Pavel a mai vrut să spună că rugăciunea trebuie să fie ceva ca respiraţia – naturală, spontană, şi continuă. Când suntem confruntaţi cu o problemă, când ne aducem aminte de un prieten ce se află la necaz, sau când devenim conştienţi de alte nevoi, putem să rostim o rugăciune către Dumnezeu la fel de spontan ca o respiraţie chiar în acel moment. Şi putem face acest lucru oricând, chiar în timp ce facem altceva.     R.W.D.

Rugăciunea este respiraţia vitală,

Aerul creştinilor cei buni,

Parola la poarta morţii triumfală:

El intră-n cer cu rugăciuni.
Montgomery

Dacă eşti prea ocupat să te rogi, vei fi prea ocupat.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Căci DUMNEZEU va aduce orice faptă la judecată Şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns fie bine, fie rău. Ecl. 12,14.

Dumnezeu va cumpăni şi va judeca chiar şi gândurile ascunse ale oamenilor care erau păcate. Dumnezeu cunoaşte orice gând. Psalmistul spune: „Căci nu-mi ajunge cuvântul pe limbă şi Tu Doamne îl cunoşti în totul.” (Psalm 138.4). Prin mărturisirea judecăţii, Dumnezeu dovedeşte încă odată că omul nu încetează să existe chiar şi după despărţirea sufletului de trup în moarte. Dumnezeu în înviere va uni iarăşi trupul cu sufletul, pe cel credincios într-un trup de slavă pe când cel necredincios cu un trup care în continuare rămâne în păcat şi legăturile lui, deoarece nu au primit harul nemărginit descoperit în Hristos. Necredincioşii vor fi judecaţi în faţa tronului alb. loan vede în Apocalipsa cap. 20 pe morţii mici şi mari, înfăţişaţi în faţa acestui tron, unde vor primi judecata Lui Dumnezeu peste ei, partea lor fiind iazul de foc, care arde încontinu Credinciosul NU VINE la judecată deoarece Domnul Isus a fost judecat în locul Iui. Noi vedem pe credincioşi în Apocalipsa cap. 5 şezând pe tronuri şi aducând adorare şi închinăciune Mielului Lui Dumnezeu. Noi ne vom înfăţişa, da în faţa tronului de judecată a Lui Hristos pentru a recunoaşte cum apreciază Dumnezeu viaţa noastră. Domnul va răsplăti ceea ce harul lui Dumnezeu a putut lucra în credincioşi. De care înviere vei aparţine suflete scump? învierea judecăţii deoarece ai făcut ce este rău lepădându-L pe Domnul, sau vei aparţine învierii la viaţă veşnică deoarece ai făcut ce este bine? Cum s-ar putea îndoi un creştin când ştie că un Avocat, adică „Isus Hristos cel drept” îi ţine necurmat locul în faţa scaunului de domnie al Lui Dumnezeu? (1 loan 2.1). Cel mai slab dintre mădularele Adunării Lui Dumnezeu are dreptul să ştie că TOATE păcatele i-au fost ispăşite, judecate, purtate pe crucea Lui.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Ioan 14.6

Granița

De curând era scris într-un ziar din Germania că o familie a intentat un proces contra orașului în care locuia. Motivul: orașul nu voia să preia costurile de călătorie cu autobuzul pentru copiii lor, pentru că familia locuia exact la 17 metri distanță de școală. Dacă ar fi locuit la 20 metri depărtare de școală, orașul ar fi preluat costurile. Judecătorul a dat înapoi plângerea părinților pe motiv că administrația orășenească are dreptul să hotărască un teritoriu și să tragă granițe până unde să se plătească costurile și până unde nu.

Dacă un oraș în Germania are dreptul să traseze granițe și să ia hotărâri – cu cât mai mult Dumnezeu. El ne spune în Biblie: există doar o cale spre cer. Și această cale este descrisă clar de Dumnezeu: este Fiul Său Isus Hristos. Nu putem să ne punem contra acestei decizii. Nu vom avea nicio reușită. Condiția cine ajunge în cer o pune Acela căruia îi aparține cerul și unde El locuiește: Dumnezeu.

Ajungem în cer numai dacă ne pocăim și credem în Domnul Isus Hristos. Aceasta este condiția lui Dumnezeu. Și ea este ușor de îndeplinit!

A vieții strâmtă cale duce,

Din țara negrului păcat,

Prin jertfa mare de pe cruce,

Spre mult slăvitul Împărat.

 
 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

MODUL ÎN CARE NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU (2)

„El învață pe cei smeriți calea Sa.” (Psalmul 25:9)

Cum putem învăța să fim călăuziți de Dumnezeu? Prin trei modalități diferite:

1) Prin rugăciune. Thomas Kelly a scris următoarele: „Ne putem ordona activitatea mentală pe mai multe planuri odată. De exemplu, la un anumit nivel putem să gândim, să discutăm, să înțelegem si la alt nivel, mai profund, putem sta în rugăciune și putem auzi șoapta divină.

2) Prin supunere. Ce rost are să primești călăuzire din partea lui Dumnezeu dacă tu nu ești dispus s-o urmezi? Si cum rămâne cu învățătura pe care ai primit-o din Scriptură și pe care nu ai pus-o în aplicare? Frank Laubach, a cărui viață a fost un exemplu de ascultare al lui Dumnezeu, a scrie: ” Nu am trăit până nu am ajuns în locul în care am devenit întreg. M-am hotărât și m-am străduit să caut voia lui Dumnezeu și să ascult de ea, deși fiecare fibra din mine îmi spunea nu. Când am câștigat lupta din mintea mea a fost ca și cum o fântână arteziană ar fi țâșnit în sufletul meu. Banii, lauda, sărăcia, împotrivirea – acestea nu au mai contat. Dar acest gând care a venit în mintea mea a determinat o predare continuă, iar acesta este gândul veșniciei”.

3) Prin credință. Oare nu am făcut abuz de cuvintele: „Cred că Domnul mi-a spus”? Ba da! Unii lideri religioși le-au folosit ca pe o stratagemă pentru a obține ceea ce doreau. Nu arunca copilul odată cu apa în care s-a îmbăiat! De fapt, nu vei crește spiritual dacă închizi ușa călăuzirii Duhului Sfânt.

Trebuie să crezi – oricât de uluitor ar părea – că Dumnezeu poate într-adevăr să ne vorbească și chiar o face.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Supremaţia absolută a lui Isus Cristos

„El Mă va slăvi.” loan 16:14

Mişcările pietiste de astăzi nu au în ele nimic din realitatea dură a Noului Testament; În cadrul lor nu este nevoie de moartea Domnului Jsus Cristos; nu se cere decât o atmosferă pioasă, rugăciune şi devotare. O asemenea experienţă nu este nici supranaturală, nici miraculoasă, n-a fost plătită cu preţul suferinţelor lui Dumnezeu, nu este impregnată cu sângele Mielului şi nici nu poartă pecetea Duhului Sfânt; nu are asupra ei acel semn vizibil care îi face pe oameni să privească cu uimire şi veneraţie şi să spună: „Aceasta este lucrarea Dumnezeului celui Atotputernic!” Aceasta, şi nimic altceva, este ceea ce proclamă Noul Testament.

Genul de experienţă creştină din Noul Testament este acela al unui devotament personal şi înflăcărat faţă de persoana lui Isus Cristos. Orice alt gen de aşa zisă experienţă creştină este departe de persoana lui Isus şi nu cuprinde nici regenerarea, nici naşterea din nou în împărăţia în care trăieşte Cristos, ci numai ideea că El este Modelul nostru. În noul Testament Isus Cristos este mai întâi Mântuitorul şi apoi Modelul nostru. Astăzi, Lui Îi este atribuit rolul de Cap figurativ al unei religii, de simplu Exemplu. El este Exemplul nostru, dar este infinit mai mult decât atât: este mântuirea însăşi. El este Evanghelia lui Dumnezeu.

Isus a spus: „Când va veni… Duhul adevărului… EI Mă va proslăvi”. Când accept revelaţia Noului Testament, primesc de la Dumnezeu darul Duhului Sfânt care începe să-mi explice ce a făcut Isus şi care realizează, în mod subiectiv, ceea ce Isus Cristos a făcut pentru mine în mod obiectiv.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi tari, îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi (aşteptaţi) în Domnul.” PSALM 31:24

În viaţa febrilă a acestei lumi care ne antrenează în curentul tumultos al diferitelor sale activităţi, fizice, intelectuale sau religioase, Dumnezeu Se adresează acelora care ascultă „…ce zice Bisericilor Duhul.” Aşteptaţi; aşteptaţi pe Dumnezeu să intervină, o aşteptare strâns înrudită cu nădejdea, căci aşteptarea n-ar avea sens dacă n-ar fi nădejde.

Copii ai lui Dumnezeu, „…întristaţi în toate felurile…” nu luaţi nici o hotărâre pripită; aşteptaţi încă, în părtăşia cu Domnul Isus, sfatul şi conducerea Lui… El vine şi va interveni. A aştepta! Numai Dumnezeu ne poate da înţelesul acestei aşteptări. A aştepta înseamnă a fi activ şi nicidecum pasiv, nici nepăsător; nu înseamnă în nici un caz a căuta o portiţă de scăpare în faţa responsabilităţilor sau a situaţiilor încurcate şi dificile, mai ales când vrem cu tot dinadinsul să ne păstrăm un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Aşteaptă! este expresia unei depline şi active părtaşii cu Tatăl nostru, este supunerea filială faţă de voia Sa binecuvântată. Aşteaptă, înseamnă a sluji. A sluji înseamnă a aştepta. Avem nevoie de disciplină ca să ştim să aşteptăm mişcarea „…stâlpului de nor…”, să aşteptăm ca Dumnezeu să-Şi facă cunoscută voia Sa, cum au făcut ucenicii când Duhul Sfânt le-a interzis să-şi continuie călătoria şi le-a schimbat planurile (F.Ap. 16:6-7).

În aşteptare, părtăşia noastră cu Dumnezeu se adânceşte; El ne pregăteşte, ne maturizează şi ne înarmează pentru lupta în care ne va conduce. Când toate împrejurările din afară ar spune că este imposibil să înaintăm, atunci este timpul lui Dumnezeu ca să intervină: şi chiar dacă aceasta ar necesita o minune, El o va face la timpul Său. Oliver Cromwell a spus soldaţilor lui, chiar cu puţin înaintea unei mari bătălii: „Să ştiţi voi toţi ostaşii mei că Dumnezeu vine totdeauna în jurul omului, tocmai la timp. „O, ce mult înseamnă harul de a aştepta şi a privi la Dumnezeu! Timpul pregătit de El va veni. Avem nevoie de răbdare. Răspunsurile la rugăciune întârzie uneori pentru întărirea credinţei noastre în Dumnezeu şi prentru împlinirea exactă a planului Lui. Aşteaptă în linişte! Intăreşte-te şi îmbărbătează-te” şi aşteaptă! Aici este secretul şi condiţia celor mai mari declanşări ale harului si slavei lui Dumnezeu.

Vieţile care au fost cele mai roditoare şi asupra cărora Dumnezeu Şi-a manifestat aprobarea şi binecuvântarea Sa, sunt acelea care au ştiut să aştepte pe Domnul să lucreze în felul şi la timpul Său. Câte înfrângeri nu s-au întâmplat în cursul vieţii noastre pentru că nu am ştiut să aşteptăm ora strategică a lui Dumnezeu, dar şi câte biruinţe au avut aceia care nu s-au pripit ci L-au aşteptat pe El.

„Dacă cred că Dumnezeu este împotriva mea din pricina prezenţei răului în inima mea voi fi fără putere în luptă. Ba mai mult, voi fi cu totul descurajat şi voi geme, îndoindu-mă de primirea mea. Dar dacă sunt sigur că Dumnezeu este pentru mine, această siguranţă îmi va da curaj şi mă va face să câştig biruinţa.”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului”.

Plângerile lui Ieremia 3:26.

Un lucru de valoare merită mult, este preţios. De aceea îl şi îngrijeşte omul, se bucură de el şi se gândeşte mult la el. În viaţa de credinţă este de mare preţ să te gândeşti la astfel de lucruri scumpe. Deci şi faptul aceia să aştepţi în tăcere, este un lucru de valoare. De asemenea este bine ca un om să poarte un jug în tinereţea lui, să stea singur şi să tacă. Avem nevoie de răbdare ca să putem face voia Lui Dumnezeu, şi să avem parte astfel de promisiuni. Există oameni care spun că li s-a terminat răbdarea. Ei n-au rămas statornici până la capăt şi de aceea n-au avut parte de promisiuni. Dar dacă nu ajungem să fim părtaşi ai acestor lucruri atunci toată evlavia noastră este zadarnică. Astfel se sfârşesc încercările noastre cu murmur. De aceea e nevoie să facem cum scrie Ieremia în vers.29 şi 30:”Să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui care-l loveşte şi să se sature de ocări”. Modurile de educare ale lui Dumnezeu sunt valoroase. „Căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna; ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare”. Dumnezeu ne pregăteşte prin toate lucrurile şi ne curăţeşte pentru ca să putem fi moştenitori ai slavei Lui. În vers.39, Ieremia spune: „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” Există mulţi oameni care au părerea că ceilalţi oameni sunt de vină pentru soarta lor şi murmură pentru păcatele celorlalţi. Prin aceasta ei devin tot mai nefericiţi şi totuşi gândesc în continuare că, ei sunt creştini adevăraţi. Dar dacă-şi recunosc starea lor în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi îşi dau seama că ei înşişi au ajuns în starea aceasta nefericită şi dacă se smeresc înaintea lui Dumnezeu, se pocăiesc, îl iubesc pe Dumnezeu, atunci vor putea vedea că, toate lucrurile lucrează spre binele lor, şi nu vor mai murmura din cauza altor oameni, ci se vor bucura de îndurarea şi harul lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CHIAR EL SE BUCURĂ

Mă voi bucura să le fac bine… Ieremia 32.41

Este ceva binefăcător pentru inima credinciosului gândul că Dumnezeu se bucură de sfinţii Săi. Când ne uitam la noi înşine, nu descoperim în noi nici un motiv care să-L facă pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Nu vom găsi nici o mulţumire de noi înşine, ci mai curând vom geme obosiţi, plângând starea noastră de păcat şi necredincioşia noastră. Fraţii noştri, ei înşişi simt puţină plăcere să privească la noi din pricina nedesăvârşirii şi a metehnelor pe care le constată la noi. Dar ce declaraţie slăvită, ce taină nepătrunsă! Domnul Se bucură de noi!

În nici o parte noi nu citim că Dumnezeu se bucură de frumuseţile din zidirea Sa; şi El nu spune nici îngerilor, nici serafimilor: „Te voi numi: plăcerea Mea este în tine”. Nu, El spune aceasta numai cu privire la poporul Său. Numai bietele Lui făpturi întinate şi corupte de păcat, dar mântuite, ridicate şi slăvite prin harul Său, numai ele sunt pricina cântării Lui de mare bucurie. „El se va bucura de tine cu o mare bucurie; El se va bucura din pricina ta cu un cântec de biruinţă” aşa spune Domnul cu privire la poporul Său. Se pare că la vederea celor răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus, inima Dumnezeului necuprins nu poate să se abţină ca să nu se bucure.

Şi noi, faţă de o dovadă aşa de minunată a dragostei Sale, nu vom răspunde „scoţând strigăte de bucurie înaintea Domnului, Dumnezeului mântuirii noastre”?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dar Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului.   Daniel 1.8

Să punem serios la inimă lecția pe care o găsim aici! Secretul puterii remarcabile a lui Daniel a fost separarea lui hotărâtă de răul care îl înconjura. El știa că putea fi întinat și a refuzat acest lucru. După aproape cinci sute de ani, caracterul răului a fost pe deplin expus la crucea lui Hristos. Acum trăim în lumina acestei realități și știm că lumea este sub stăpânirea lui Satan (2 Corinteni 4.4); prin urmare, o separare hotărâtă de această lume este chiar mai necesară pentru noi decât a fost pentru Daniel.

Daniel a avut nu doar hotărâre de inimă, ci și un duh înțelept și smerit în ași face cunoscută hotărârea. Dumnezeu a acționat pentru el, făcândul să capete favoare înaintea căpeteniei famenilor, iar el nu sa îngâmfat și nici nu a vorbit cu trufie, ci mai degrabă șia prezentat dorința și la rugat să îngăduie ca el și prietenii lui să fie hrăniți cu o hrană simplă timp de zece zile, ca punere la probă. Dumnezeu a fost cu ei și, ca rezultat, au fost scăpați de întinarea de care altfel nu ar fi avut cum să scape.

Lecția pe care o învățăm din această întâmplare este că separarea de întinare reprezintă întotdeauna calea lui Dumnezeu pentru sfinții Săi și că este important duhul pe care ei îl manifestă atunci când intră pe această cale. Dacă avem un duh aspru și semeț, nu unul smerit și blând, mărturia către ceilalți va fi anulată. Dacă, luând un drum al separării, vom fi marcați de un duh ca cel al fariseilor, nu vom face altceva decât să promovăm răul de care mărturisim că neam separat. Daniel și prietenii săi au menținut separarea întrun duh potrivit. În consecință, Dumnezeu a fost cu ei întrun fel cu adevărat remarcabil. Nu numai că au arătat mai bine în trupurile lor decât cei care se hrăneau cu mâncărurile împăratului, însă lui Daniel ia fost dăruită o înțelegere supranaturală a viziunilor și a viselor.F. B. Hole

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, dă-mi o ungere nouă a Duhului Tău pentru azi în rugăciune, închinare şi în muncă, aşa încât în toate lucrurile Tu să ai întâietatea.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Căci iată, el se roagă.» Faptele Ap. 9,11

Aceste cinci cuvinte ascund o mare revelaţie. Dumnezeu însuşi i le spune ucenicului Său Anania pe care l-a pus să meargă la Saul din Tars. Domnul îi spune şi unde anume îl va găsi, mai precis pe o stradă căreia i se spune «Dreaptă». Acolo se află Saul, care este orb şi despre care Dumnezeu spune: «Căci iată, el se roagă». Domnul cunoaşte teama, motivul neîncrederii lui Anania şi a celorlalţi creştini din Damasc, dar El vede mai mult decât stiu ei: «Căci iată, el se roagă». Anania a fost şocat când a primit porunca de a merge la Saul din Tars şi a protestat: «”Doamne”, i-a răspuns Anania, „am auzit de la mulţi despre toate relele pe care le-a făcut omul acesta sfinţilor Tăi în Ierusalim”» (Fapte 9,13).

Anania era atât de puternic intimidat de Saul încât şi-a permis să-L contrazică pe Domnul. Dar când Dumnezeu i-a spus: «Căci iată, else roagă», lucrul acesta implica faptul că inima lui Saul s-a schimbat. Dragii mei, nu este atât de important să ne rugăm, ci să ne rugăm astfel încât rugăciunile noastre să ajungă înaintea lui Dumnezeu. Numai aşa ele vor primi răspunsul dorit. Rugăciunea schimbă totul, dar şi omul care se roagă va fi schimbat. Saul din Tars a fost iniţial mort din punct de vedere duhovnicesc, dar mărturia lui de mai târziu (vezi Filipeni 3) ne descoperă calea spre rugăciunea biruitoare.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să nu umbli cu bârfe în poporul tău… Să mustri pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Levitic 19/16,17

Bârfa emite o otravă de trei feluri: ea îl batjocoreşte pe cel care o spune, pe cel care aude şi pe persoana despre care se spune. Fie că raportul este adevărat, fie că este fals, ni se interzice să o răspândim, prin acest precept al Cuvântului lui Dumnezeu. Reputaţia copiilor lui Dumnezeu trebuie să fie foarte preţioasă în ochii noştri şi ar trebui să ne ruşinăm să-l ajutăm pe diavol să dezonoreze biserica şi numele Domnului. Unele limbi au nevoie de un frâu, nu de un pinten. Mulţi se fălesc cu înjosirea fraţilor lor, de parcă prin acest lucru ei s-ar ridica. Fii înţelepţi ai lui Noe au aruncat o manta peste tatăl lor, şi cel care l-a expus a primit un blestem amar. Poate că noi înşine vom avea nevoie de îngăduinţă şi tăcere din partea fraţilor noştri în zilele acestea întunecate, aşa că să le dăm şi noi celor care au nevoie acum. Regula familiei noastre şi legea noastră ar trebui să fie: nu vorbi de rău pe nimeni. Duhul Sfânt, totuşi, ne permite să cenzurăm păcatul şi prescrie şi calea prin care o putem face. Trebuie să ne mustram fratele în faţă, nu să şoptim în spatele lui. Metoda aceasta este bărbătească, frăţească, creştinească şi, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, va fi şi folositoare. Firea se fereşte de ea? Atunci ar trebui să ne ascultăm conştiinţa şi să ne punem pe treabă, fiindcă, dacă ascundem păcatul prietenului nostru, devenim părtaş la el. Sute de oameni au fost salvaţi de la păcate uriaşe prin avertizările potrivite, înţelepte şi iubitoare ale lucrătorilor şi prietenilor credincioşi. Domnul nostru Isus ne-a dat un exemplu bun despre felul în care să-i tratăm pe prietenii rătăciţi în avertizarea pe care i-a dat-o lui Petru, în rugăciunea care a precedat-o, şi în felul blând în care s-a purtat cu lăudăroşenia lui Petru, care avea nevoie de o asemenea mustrare.

Seara

Mirodenii pentru untdelemnul ungerii. Exod 35:8

Multe lucruri se făceau cu untdelemnul ungerii sub lege, si ceea ce reprezintă el este de importanţă majoră pentru Evanghelie. Duhul Sfânt, care ne unge pentru o slujire sfântă, este indispensabil pentru noi dacă vrem ca Domnul să ne primească slujirea. Fără ajutorul Lui, serviciul nostru religios este o jertfă deşartă, şi experienţa noastră interioară este moartă. Oricare ar fi domeniul bisericii care a fost lipsit de ungere, va deveni mizerabil, şi când creştinii nu au parte de ungere, rugăciunile, meditaţiile, laudele şi eforturile lor nu sunt bune de nimic. Ungerea sfântă este viaţa şi sufletul evlaviei. Absenţa ei este cea mai dureroasă calamitate. Să mergi înaintea Domnului fără ungere este echivalentul unui levit de rând din timpurile Vechiului Testament, care intra singur în slujba preoţeasca. Într-o asemenea situaţie, slujba lui ar fi fost mai degrabă păcat decât serviciu. Fie ca noi să nu intrăm niciodată în slujba sfântă fără a primi ungerea divină. Ungerea sfinţitoare vine de la Capul nostru slăvit. Prin ungerea Lui, noi, care suntem ca „marginea vesmintelor Lui” (Psalmi 133:2) împărtăşim această ungere sfinţitoare. Mirodeniile alese erau amestecate cu grijă pentru a forma uleiul, ca să ne arate cât de bogată este influenţa Duhului Sfant. Toate lucrurile bune se găsesc în Mângâietorul divin. Mângâierea neîntrecută, instruirea infailibilă, trezirea la nemurire, energia spirituală şi sfinţirea divină sunt legate cu celelalte miresme ale uleiului sacru, în undelemnul ungerii Duhului Sfânt. El împarte o mireasmă încântătoare caracterului şi persoanei peste care este turnat. Nimic asemănător nu poate fi găsit în toate comorile bogaţilor şi în toate tainele înţelepţilor. El nu poate fi imitat. Vine numai de la Dumnezeu, şi este dăruit fără plată, prin Isus Christos, oricărui suflet aşteptător. Să
căutăm să-l avem, fiindcă îl putem avea, chiar în seara aceasta. O Doamne, unge slujitorii Tăi.

IZVOARE IN DEŞERT

Dar mai pe urmă … (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harfa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!N-am cunoscut noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Plouă, ploaia

Bate în geam!

Toarnă neîncetat

    Afară

Din cerul întunecat –

    Mă-ntreb de ce!

Flori, flori,

Răsar după ploaie,

Înflorind proaspete şi frumoase,

    Pretutindeni!

Dumnezeu a explicat acum

    De ce a plouat!

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă” al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă le biruim corect. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare … dar mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Ce recoltă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 4.13-25

Domnul le explică ucenicilor Săi parabola Semănătorului. Ea este punctul de plecare al întregii Sale învăţături (v. 13); în adevăr, pentru a înţelege învăţăturile Sale, este necesar ca Evanghelia să fi avut mai întâi rădăcina prinsă în inimă.

Chiar dacă ne numărăm printre credincioşii autentici, să ne gândim cu teamă ca nu cumva, uneori, să fim găsiţi asemenea primelor trei pământuri, pentru că nu numai vestea bună a mântuirii este ceea ce caută Satan să fure de îndată ce a fost semănată. Câte cuvinte nu ne-a adresat Dumnezeu nouă, în faţa cărora inimile noastre n-au fost sensibile, deoarece contactul cu lumea le împietrise precum drumul (vezi cap. 6.52)? Sau de câte ori nu ni s-a întâmplat să acţionăm conduşi de sentimente, până când o încercare a demascat lipsa noastră de dependenţă şi de credinţă (comp. cu v. 17)?

Deşi opuse nepăsărilor, îngrijorările („grijile veacului acestuia”) sunt la fel de dăunătoare (Luca 21.34). Prin „înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri”, ele pot înăbuşi, pentru un timp, viaţa spirituală a unui copil al lui Dumnezeu, lipsindu-L pe Domnul de rodul pe care acesta ar fi trebuit să-1 aducă la vremea lui (Tit 3.14 sf). „Fiţi atenţi la ce auziţi” -recomandă Domnul Isus în Marcu (v. 24), iar în Luca 8.18: „Luaţi seama … cum auziţi”. În ce ne priveşte, în ce fel primim noi Cuvântul divin?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 9:19-27

AUTODISCIPLINA

Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin in stăpânire… 1 Corinteni 9:27

O femeie obeză, nemulţumită de ceea ce-i arăta oglinda, s-a rugat: „Doamne, de ce nu-mi iei pofta de mâncare?” Dar a auzit în inima sa următorul răspuns: „Atunci ce ţi-ar mai rămâne ţie de făcut?”

Femeia a învăţat că Dumnezeu nu a făcut ca să le fie uşor copiilor Săi să-şi dezvolte caracterul şi să-şi biruiască slăbiciunile. El a construit astfel lumea aceasta, că noi trebuie să ne disciplinăm în orice domeniu al vieţii. Dacă vrem să slăbim, trebuie să ne supunem la disciplină în domeniul regimului alimentar şi al exerciţiilor. Dacă scopul nostru este să atingem maturitatea spirituală, trebuie să ne cultivăm viaţa spirituală prin citirea zilnică a Bibliei, prin ascultare, rugăciune, frecventarea bisericii, prin conversaţii şi prin activităţi constructive.

Un băiat, pe nume Bobby, mi-a cerut să mă rog pentru el, deoarece avea obiceiul să lase deoparte temele de casă şi mereu rămâneau nefăcute. Mi-a spus că îşi pierdea timpul în fiecare seară mâncând şi uitându-se la televizor. Am refuzat să mă rog cu Bobby, deoarece rugăciunea nu rezolva singură problema lui. El avea nevoie de autodisciplină. I-am sugerat: „Cere-I Domnului să te ajute şi apoi începe să te disciplinezi singur”. Numai în felul acesta putea deveni treptat ceea ce Dumnezeu voia ca să fie. Pavel compară viaţa creştină cu aceea a unui atlet care se antrenează pentru a câştiga premiul. Antrenamentul nostru nu va fi complet niciodată decât când vom ajunge în cer.

Aceasta înseamnă că vom depinde de Dumnezeu şi ajutorul Lui, dar trebuie să ne facem şi noi partea noastră partea dificilă a autodisciplinei.H.V.L.

Minte sănătoasă-ntr-un trup sănătos

Este un scop pentru creştin şi nu e rău.

Dar e mai important şi mai de folos

Să faci exerciţii pentru sufletul tău.H.G.B.

Autodisciplina produce ucenici mai buni.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

DOMNUL este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Ps.23,1

Ce valoare mare a avut şi are acest Psalm pentru inima credinciosului! El a mângâiat mai mult decât orice balsam pe acest pământ; el a îmbărbătat o mulţime de întristaţi; a fost un balsam în inima celor îndoliaţi, a fost uleiul care se turna pe răni deschise. El nu va părăsi această vale a plângerii până când ultimul trecător va părăsi acest pământ, până când ultima lacrimă va fi fost ştearsă. Foarte important este locul ocupat de acest Psalm în Psalmtire. Psalmul 22 ne înfăţişează sentimentul de adâncă durere care avea să vină peste Domnul Isus la cruce, iar Psalmul 24 ne descrie venirea Lui ca Împărat în slavă în care se va arăta împărăţia Lui pe pământ. între cruce şi slavă este pustietatea iar partea credincioşilor, şi calea lor fericită în această pustie face obiectul temei din Psalmul 23. Din conţinutul lui putem desprinde, deşi descrie calea prin pustie, că nu e vorba de nici un oftat şi de nici o jale. Sufletul îşi îndreaptă privirea NUMAI spre El, spre Acela care e Domnul sufletului. Plin de El strigă: „Domnul este PĂSTORUL meu.”

Sufletul nu spune: „O ce bine ar fi dacă Domnul ar fi Păstorul meu.” sau „El va deveni cândva Păstorul meu. NU, sufletul ştie şi se bucură de această stare care El însuşi i-a dat-o. El este azi şi mâine, El este şi rămâne Acelaşi! Cine poate spune: cel Veşnic,cel Neschimbat, Cel care a făcut şi întreţine această lume este şi „Păstorul meu” acela poate să spună: „Nu voi duce lipsă de nimic.” Numai ca popor mântuit, după ce adunarea lui Israel a ieşit din botezul lor prin „nor şi mare” şi când au putut privi pe egiptenii morţi pe ţărmul mării, auzim cântecul de biruinţă. La fel şi noi, mai întâi trebuie să ne ştim mântuiţi prin puterea morţii şi învierii Domnului Isus, pentru a da mărturia unui cuget curat prin botez şi de a aduce o adorare plăcută Lui şi bine înţeleasă de noi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Neprihănirea înalță pe un popor, dar păcatul este rușinea popoarelor. Proverbe 14.34

Viața ca un aisberg

Aisbergul este un bloc gigantic de gheață plutitor, desprins din ghețurile polare. Viața fiecăruia dintre noi este ca un aisberg. Se consideră că doar zece la sută din mărimea unui aisberg este deasupra apei, iar restul de nouăzeci la sută este sub apă. Prin analogie am putea spune că, atunci când cineva privește la noi, el vede doar a zecea parte din ceea ce suntem noi cu adevărat. Să ne amintim că marele vapor „Titanic” s-a scufundat tocmai din cauză că s-a lovit nu cu zece la sută, ci cu cele nouăzeci la sută ale aisbergului pe care nu l-a văzut sau nu l-a luat în seamă.

Tot astfel, cei mai mulți dintre noi suferă naufragii foarte serioase în viață din cauză că nu sunt conștienți de partea invizibilă a vieții. Trebuie să recunoaștem că noi petrecem cel mai mult timp și depunem cele mai multe eforturi pentru a lustrui partea vizibilă a personalității noastre. De aici încep o mulțime de necazuri, de păcate, care, dacă nu sunt recunoscute în fața Mântuitorului, vor duce la naufragiul vieții, la pedeapsa veșnică. Păcatul este rușinea popoarelor; acesta a fost motivul pentru care în secolele trecute a fost ținut mai puțin vizibil. În aceste vremuri din urmă, păcatul nu mai este privit ca o rușine, ci ca un alt mod de viață. Să nu ne mai mirăm de ce se întâmplă atâtea lucruri rele și de ce mâna lui Dumnezeu apasă asupra omenirii!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

MODUL ÎN CARE NE CĂLĂUZEȘTE DUMNEZEU (1)

„Eu… te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalmul 32:8)

Înainte de-a vorbi despre ce înseamnă călăuzirea divină, să clarificăm mai întâi ce nu înseamnă ea:

1) O soluție de ultim moment. Ne gândim la călăuzirea spirituală abia când încep să apară adevăratele probleme: cu cine să mă căsătoresc, ce casă să cumpăr sau în ce să-mi investesc banii. Călăuzirea spirituală nu este o linie telefonică de urgentă! Dacă vrei să știi cât de mult dorești să cunoști voia Lui Dumnezeu, pune-ți următoarea întrebare: „De câte ori am căutat călăuzirea Lui atunci când nu m-am aflat în necaz?”

2) O soluție numai pentru cei privilegiați. In vechiul Testament, Dumnezeu a deschis gura unei măgărițe și aceasta a vorbit (Numeri 22:28). Ce s-ar fi întâmplat dacă măgărița s-ar fi umflat de mândrie și s-ar fi considerat superioară fată de celelalte patrupede?

3) Scuza de a nu face nimic. Cineva a spus că s-a hotărât să nu-si caute un loc de muncă, întrucât ar fi un semn al voii lui Dumnezeu dacă l-ar obține fără să caute. Asta înseamnă că tot ce rezultă din neimplicarea noastră este voia lui Dumnezeu? E ca si cum ai sta în mijlocul unei autostrăzi și ai zice: „Dacă nu mă calcă vreo mașină, știu că aceasta a fost voia Lui Dumnezeu. Serios? Dar Dumnezeu ți-a dat minte și înțelepciune ca să te folosești de ele.

4) O metodă de evitare a riscului. Uneori nu dorim să avem parte de călăuzire; ci ne dorim siguranță. Luarea deciziilor poate însemna ceva înfricoșător. Chiar si cea mai mică decizie le poate provoacă unora teamă.

Dumnezeu vrea să dezvolte în noi o judecată dreaptă si El nu poate s-o facă dacă noi nu luăm decizii, nu ne asumăm responsabilități și nu trecem prin eșecuri. El ne vrea oameni maturi, nu roboți. Planul Lui nu este numai să ne ajute să facem faptele potrivite, ci să devenim oameni cu un caracter frumos.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Bogăţia celui sărac

…fiind îndreptăţiţi, fără plată, prin harul Său. Romani 3:24

Evanghelia harului lui Dumnezeu trezeşte în sufletele oamenilor odorinţă puternică, dar şi un resentiment puternic, deoarece adevârul pe care ea îl revelează nu este uşor de acceptat. Există în om o anumită mândrie care îl face să dăruiască mereu, pe când a veni şi a primi este cu totul altceva. Sunt gata să-mi dau viaţa ca martir, sunt gata să-mi consacru fiinţa, sunt gata să fac orice, dar nu mă umili până la nivelul celui mai mare păcătos care nu merită decât iadul şi nu-mi spune că tot ce trebuie să fac este să accept darul mântuirii prin Isus Cristos.

Trebuie să înţelegem că nu putem câştiga sau obţine nimic de la Dumnezeu prin meritele noastre, trebuie ori să primim totul în dar, ori să nu primim nimic. Cea mai mare binecuvântare spirituală este să ştim că suntem săraci; până nu ajungem la această cunoaştere, Domnul nu poate face nimic. El nu poate face nimic pentru noi dacă ne închipuim că ne descurcăm singuri; trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu prin uşa sărăciei. Cât timp suntem bogaţi, cât timp suntem stăpâniţi de mândrie sau de dorinţa de a fi independenţi, Dumnezeu nu poate face nimic pentru noi. Numai când suntem flămânzi spiritual primim Duhul Sfânt. Darul naturii lui Dumnezeu devine real în noi prin Duhul Sfânt. El este cel care aduce în noi viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care pune înlăuntrul nostru ceea ce este „de dincolo”, iar acest „de dincolo” se înalţă imediat spre „cele de sus”. În felul acesta noi suntem înălţaţi pe tărâmul unde trăieşte Isus (Ioan 3:5).

MANA DE DIMINEAŢĂ

„M-am deprins (am învăţat)… ştiu să trăiesc… pot totul…”

FILIPENI 4:11-13

Apostolul Pavel ne desvăluie prin Duhul Sfant, trei lucruri spirituale.

„Am învăţat să fiu mulţumit în mine însumi cu starea în care mă găsesc.” Iată, în adevăr un lucru greu de învăţat şi aceasta pentru că a fi mulţumiţi cu împrejurările în care ne găsim nu înseamnă a avea o stare superficială de nepăsare, ci o convingere deplină că oricare ar fi situaţia prin care trecem, Domnul Isus o cunoaşte, El este cu noi în împrejurările noastre, oricât de grele ar fi ele, şi aceasta ne dă pace, mângâiere şi nădejde. Marele apostol al Neamurilor a trebuit să înveţe el însuşi lucrul acesta de-a lungul vieţii lui cu Dumnezeu. El primea cu evlavie şi mulţumire învăţăturile pe care i le dădea unele experienţe, şi învăţa de la Acela care este blând şi smerit cu inima. Viaţa lui a fost în felul acesta îmbogăţită, sfinţită şi întărită în omul lăuntric. Mulţumirea în orice situaţie este deci satisfacţia lăuntrică şi evlavioasă care nu se uită la împrejurări ci la Acela care le-a îngăduit şi care ştie pentru ce le îngăduie, dar care ştie deasemenea să le îmbrace în dragoste şi în protecţia Lui. Am învăţat noi să fim mulţumiţi? A poseda lucruri materiale, sau o poziţie socială, faimă sau talente, nu ne vor da niciodată o mulţumire adevărată ci doar o satisfacţie trecătoare. Dar putem fi mulţumiţi astăzi, indiferent unde ne găsim, ce avem sau ce nu avem, prin Domnul Isus Hristos. „Voi aveţi totul deplin în El.” (Col. 2:10). Evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig.

„Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug.” Ce supleţe sufletească de a şti să te acomodezi cu orice situaţie! Şi aceasta este un har, mai ales atunci când de la o situaţie prosperă şi îmbelşugată se întâmplă să ajungi într-o situaţie smerită şi plină de privaţiuni de tot felul. Şi atunci, fără cârtire, îţi ocupi locul pe care l-a ocupat Domnul Isus, care „…S-a smerit pe Sine însuşi…” şi care „…măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi.”

„Pot totul în Hristos care mă întăreşte.” Iată un alt har spiritual şi cât de mare nevoie avem toţi de un astfel de har, mai ales acum, în aceste cele mai de pe urmă zile ale actualei dispensaţiuni ale Harului! Fiind fără întrerupere în voia lui Dumnezeu şi urmând îndemnurile Domnului său, apostolul ştia că nimic nu este imposibil.Nici o împrejurare, nici o greutate nici o încercare nu rămânea fără o soluţie şi el făcea faţă la toate acestea în puterea Domnului Hristos care îl întărea. El ştia că nu va fi abandonat şi că Domnul Isus era cu el în toată realitatea. Puterea lui Dumnezeu! Slăbiciunea lui Pavel! Ce îmbinare desăvârşită, şi ce asemănare cu Domnul Isus care „…a fost răstignit în slăbiciune, dar trăieşte prin puterea lui Dumnezeu.” (2Cor.13:4). Astfel, puterea lui Dumnezeu este făcută desăvârşită în slăbiciune. Dumnezeu nu foloseşte puterea omenească când lucrează cu noi, ci slăbiciunea omenească. În felul acesta noi schimbăm slăbiciunea noastră cu puterea Lui. O, adâncul înţelepciunii lui Dumnezeu!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt”. Plângeri 3:22.

Ieremia se află în mari ispite. Era întuneric în jurul lui. El spune: „Am ajuns de râsul poporului meu şi toată ziua sunt pus de ei în cântece de batjocură. Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea. Şi am zis: „S-a dus puterea mea de viată şi nu mai am nicio nădejde în Domnul”. (Plâng.3:14, 17, 18). Aceasta este mărturia unui prooroc care printre mulţi alti prooroci, era singurul care spunea adevărul, şi acum se afla în ispite mari. Puterile Satanei s-au năpustit asupra lui, şi lui i s-a părut de parcă ar fi luat cineva pacea de la el şi nu mai avea nădejde. Dar nu acestea au fost ultimile cuvinte ale lui. Acelaşi om care spunea că nu mai are nădejde, acela se roagă la Dumnezeu şi spune: „Gândeşte-te la necazul şi suferinţa mea şi la pelin şi la otravă”. (Plâng.3:19). Acuma crede cel fără de nădejde: „Tu îţi vei aminti de necazul meu pentrucă sufletul îmi spune mie”. Eu cred aceasta şi de aceea pot totuşi să nădăjduiesc. El începe să slăvească bunătatea lui Dumnezeu şi îndurarea Lui, care nu iau sfârşit, ci se înnoiesc în fiecare zi şi credincioşia Lui este mare. Observăm cum se poate mângâia un om temător de Dumnezeu în necazul lui. Nu degeaba este scris: „Cei care se încred în Domnul nu duc lipsă de nimic”. Chiar şi Ieremia mărturiseşte: „Domnul este partea mea zice sufletul meu, de aceea nădăjduiesc în El”. (3:24). Dacă Domnul este partea noastră, atunci nu ducem lipsă-În El avem totul: Viaţă, şi viaţă din belşug, har, îndurare şi credincioşie. El mai este şi ajutorul nostru în toate nevoile noastre. Dar este un lucru foarte mare, că bunătatea Lui se înnoieşte în fiecare dimineaţă. Aceasta vrea să spună că, El nu mai vrea să-şi amintească de greşelile noastre din trecut.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BEA, SĂ NU-ŢI FIE SETE

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete. Ioan 4.14

Acela care crede în Domnul Isus găseşte în El tot ce priveşte fiinţa şi viaţa lui pentru vremea de acum şi pentru totdeauna. El are în Cristos un izvor de bucurie, o fântână de mângâieri, de unde scoate mulţumire sufletească şi fericire. Puneţi-l la închisoare, acolo va găsi un tovarăş; duceţi-l în pustiul uscat şi va mânca acolo pâinea cerească; despărţiţi-l de toate rudele şi cunoştinţele lui şi el îl va găsi pe Prietenul care este mai mult decât un frate. Dacă adesea îi lipseşte adăpostul, el se ascunde după Stânca veacurilor; dacă nădejdile lui pământeşti se prăbuşesc, el rămâne tare, sprijinit de Stăpânul său.Atâta timp cât Domnul Isus n-a pătruns într-o inimă, ea rămâne nesăţioasă ca moartea; dar când El pătrunde în inimă, ea ajunge ca un pahar plin de dă peste el, căci îl umple plinătatea Domnului Cristos. Adevăratul credincios este pe deplin mulţumit cu Domnul Isus aşa încât
el nu mai doreşte nimic altceva decât să bea mereu mai însetat, din acest izvor al vieţii. Această sete dulce tu ai s-o simţi de aici înainte, scump copil al lui Dumnezeu, sete dezbrăcată de suferinţă, sete care nu este altceva decât dorinţa să pătrunzi mai adânc în dragostea Mântuitorului tău. Cunoşti tu această sete? Găseşti tu în Domnul Isus răspunsul la toate nevoile tale, astfel ca tu să nu mai ai altă grijă decât aceea ca să-L cunoşti tot mai bine şi să trăieşti într-o părtăşie tot mai desăvârşită cu El? Vino la acest izvor de apă vie şi scoate fără plată apa vieţii. Domnul Isus nu va spune niciodată că tu ai luat prea multă apă vie. Prea iubitule, bea din belşug.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Sunt unii care vă tulbură şi doresc să strice evanghelia lui Hristos. Galateni 1.7

Învățătorii mincinoși erau activi în acel timp în Galatia, încercând să strice evanghelia. Încercau, însă nu reușiseră încă, și îi tulburau pe creștinii de acolo. Dacă avem credința adevărată în Hristos, atunci nu trebuie să ne tulburăm niciodată. Furtunile vieții se pot abate asupra noastră, slujitorii vrăjmașului pot veni cu învățături false, însă, dacă ochii noștri rămân ațintiți asupra lui Hristos, nu ne vom tulbura.

Este un lucru cumplit săi tulburi pe cei ai Domnului. Ei sunt ca o turmă de oi, care se hrănesc în pășunile verzi ale Cuvântului lui Dumnezeu. Din nefericire însă, există mulți oameni astăzi care, în loc să hrănească oile, le tulbură. Există unii care trec drept păstori ai turmei lui Dumnezeu, dar care deseori predică legea, precum învățătorii falși din Galatia, în loc să hrănească oile cu adevăratul har al lui Dumnezeu. Sunt unii care nu predică cele zece porunci, nici pentru mântuire, nici ca regulă de viață, însă care încontinuu spun sfinților: „Nu pune mâna, nu gusta, nu atinge!” (Coloseni 2.21), adică: «Nu face asta, nu face cealaltă!». Principiul este același. Aceasta este lege, nu har; ea tulbură turma, nu o hrănește. Cei care tulbură oile lui Dumnezeu vor suferi judecata Lui, oricine ar fi ei, fiindcă aceasta este lucrarea vrăjmașului.

Acești vrăjmași ai adevăratei evanghelii doreau să o strice, să o pervertească, să o schimbe în exact contrariul ei. Dacă cineva îmi spune că trebuie să țin legea pentru a fi mântuit, sau ca regulă de viață, aceasta nu este adevărata evanghelie, ci este opusul ei. Nu este o veste bună, ci o veste foarte, foarte rea, fiindcă eu nu pot niciodată ține legea și de aceea trebuie să pier. Aceasta era lucrarea ticăloasă pe care acești falși învățători o făceau în adunările din Galatia – corupeau adevărata veste bună.G. C. Willis

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Iţi mulţumesc mult pentru atingerea pe care mi-ai dat-o dimineaţa asta – ce uimitoare letargie aveam, ce urâciune! Totuşi, aceasta este numai o descoperire a ceea ce ştiu că sunt fără viaţa Ta în mine.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi orice vom cere vom căpătă de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.» 1 IOAN 3,22

Să fim gata să primim totul din mâna Domnului

Într-adevăr nu putem numai să cerem, trebuie să fim gata să şi primim. Apostolul Ioan a mai adăugat ceva: «fiindcă păzim poruncile Lui», iar acest detaliu se referă la ascultare. Dăm mult, dar primim puţin. De ce nu avem puterea de a primi? A devenit cumva Dumnezeu atât de rece cu noi sau este mâna Lui prea scurtă să ne poată ajuta? Nu! Dar tu nu faci ceea ce îţi spune. Nu vrei să asculţi adevărul Scripturii, nu vrei să ierţi şi de aceea nu poţi sta drept în viaţa de credinţă. Aceste aspecte diferite sunt în strânsa legătură; ele sunt de fapt părţi ale unui întreg: pregătire pentru a primi Duhul Sfânt, pentru a asculta adevărul Scripturii, pentru credinţă, pentru a fi cercetat, pentru a ierta. Atunci eşti într-adevăr gata să primeşti din mâna Domnului ceea ce ai cerut – dacă faci ceea ce îţi spune El. Viaţa unui om care este ascultător de Domnul şi se roagă astfel este nespus de bogată; el mărturiseşte ca psalmistul David: «şi paharul meu este plin de dă peste el» (Psalm 23,5) şi se poate bucura împreună cu apostolul Pavel: «Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos» (Efes.1,3).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi umbli în adevăr. 3 loan 3

Adevărul era în Gaius, şi Gaius umbla în adevăr. Dacă nu ar fi existat prima condiţie, cea de a doua nu putea să apară; dacă nu s-ar fi spus al doilea lucru despre el, primul ar fi fost o simplă pretenţie. Adevărul trebuie să intre în suflet, să-l pătrundă şi să-l sature, altfel nu are nici o valoare. Învăţăturile ţinute ca principii de credinţă sunt ca pâinea ţinută în mână, care nu satură pe nimeni. Dar învăţăturile primite de inimă sunt ca o hrană digerată, care, prin asimilare, susţine şi întăreşte trupul. Adevărul trebuie să fie ca o forţă vie în noi, ca o energie activă, ca o realitate interioară, o parte din esenţa fiinţei noastre. Dacă el este în noi, nu putem să ne despărtim de el. Un om îşi poate pierde hainele sau papucii, dar părţile sale interne sunt vitale, şi nu pot fi scoase fără riscul pierderii vieţii. Creştinul poate muri, dar nu poate nega adevărul. Este o regulă a naturii că cééa ce este înăuntru afectează ceea ce este în afară, după cum lumina străluceşte din centrul lămpii prin sticlă. De aceea, atunci când adevărul este aprins înăuntru, strălucirea sa va lumina în curând viaţa exterioară şi vorbirea. Se spune că mâncarea unor anumiţi viermi colorează coconul de mătase în care cresc. În acelaşi fel, hrana din care trăieşte un om în interior oferă o anumită culoare fiecărui cuvânt şi fiecărei fapte din exterior. Să umbli în adevăr înseamnă o viaţă de integritate, sfinţenie, credincioşie şi simplitate, produsul natural al principiilor adevărului, pe care Evanghelia le învaţă şi Duhul lui Dumnezeu le pregăteşte. Putem să judecăm tainele sufletului după manifestarea lor în vorbirea omului. Fii cu noi astăzi, Duh prea Sfânt, să ne conduci şi să ne guvernezi prin autoritatea Ta divină, astfel încât nimic fals sau păcătos să nu domnească în inimile noastre, ca să nu îşi extindă influenţa rea asupra umblării noastre zilnice între oameni.

Seara

A căutat binele poporului său. Estera 10:3

Mardoheu era un patriot adevărat. De aceea, atunci când a fost ridicat la cea mai înaltă poziţie de împăratul Ahaşveroş, şi-a folosit poziţia ca să promoveze prosperitatea lui Israel În felul acesta, el a fost un premergător al lui Isus, care, de pe tronul Său de slavă, nu caută interesele Lui, ci îşi pune puterea în slujba poporului Său. Ar fi bine dacă fiecare creştin ar fi un Mardoheu în biserică, luptându-se, după puterea lui, pentru binele acesteia. Unii credincioşi au fost plasaţi în poziţii de afluenţă şi influenţă. Să-şi onoreze Domnul în locurile înalte de pe pământ, şi să mărturisească pentru Isus înaintea oamenilor de seamă. Alţii au ceva mult mai bun: o părtăşie apropiată cu Regele Regilor. Să fie siguri că pledează zilnic pentru cei slabi din popor, cei care se îndoiesc, cei ispitiţi, cei nemângâiaţi. Ar fi o mare onoare pentru ei să mijlocească pentru cei care sunt în întuneric şi nu îndrăznesc să se apropie mai tare de tronul harului. Credincioşii cunoscători în lucrurile Lui Dumnezeu pot să-şi slujească Stăpânul mai mult dacă îşi folosesc talentele pentru binele general, şi îşi împart bogăţia de învăţături cereşti cu ceilalţi, arătându-le lucrurile Lui Dumnezeu. Cea mai neînsemnată persoană din trupul Lui Christos poate căuta binele poporului său. Dorinţa lui, dacă nu poate oferi mai mult, va fi primită. Cel mai creştinesc şi mai fericit drum pentru credincios este să înceteze să trăiască pentru el însuşi. Cel care îi binecuvântează pe alţii nu poate rămâne nebinecuvântat. Pe de altă parte, căutarea măreţiei personale este un mod de vieţuire rău şi nefericit. Parcursul său va fi dureros, şi sfârşitul fatal. Acum este timpul să te întreb, prietene, dacă tu cauţi din toate puterile binele bisericii din care faci parte. Cred că nu îi faci rău prin amărăciune şi scandal, şi nu o slăbeşti prin neglijenţă. Prietene, uneşte-te cu săracii Domnului, poartă-le crucea, fă-le tot binele care îţi stă în putinţă, şi nu îţi vei pierde răsplata.

IZVOARE IN DEŞERT

Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat. (Psalmul 65:8)

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Grâul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

În tăcerea sfântă a zorilor de zi

        Aud un Glas

„Eu sunt cu tine toată ziua,

        Bucură-te! Bucură-te!”

Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru! George MacDonald

În primele ceasuri ale dimineţii,

    Între noapte şi zi,

Când întunericul de pe pământ

    Se destramă-n tăcere;

Atunci e plăcut să vorbeşti cu Isus

    Fiind încă în dormitorul tău –

Căci ziua care vine şi îndatoririle

    Vor să ştie voia Sa.

Atunci El va deschide calea înaintea ta,

    Doborând munţii;

Făcând pustiurile să-nflorească,

    Domolind curgerea necazurilor.

Vrei o viaţă de biruinţă,

    De victorie pe tot drumul?

Atunci pune-L pe Dumnezeu la începutul

    Fiecărei zile care vine.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 4.1-12

Domnul Isus rămâne lângă mare şi învaţă mulţimile slujindu-Se de limbajul în imagini, cel al parabolelor. Cea dintâi este parabola Semănătorului, în care El însuşi Se prezintă ca fiind Cel care aduce şi răspândeşte în lume sămânţa bună a Evangheliei. Deşi cunoaşte inimile şi modul în care acestea vor primi – sau nu vor primi – adevărul, El dă fiecăruia ocazia de a veni în contact cu Cuvântul vieţii. Voi l-aţi primit?

Versetul 12 nu trebuie nicidecum să ne zăpăcească, încât să bănuim că Domnul S-ar teme ca nu cumva, văzându-i pe oameni pocăindu-se, să fie obligat, împotriva voinţei Lui, să le ierte păcatele! Să înţelegem că aici este vorba despre poporul iudeu în ansamblu. Acesta L-a acuzat pe Domnul Isus de a avea demon, respingând astfel mărturia Duhului Sfânt. Un asemenea păcat nu-i putea fi iertat, iar Israel va fi împietrit ca popor (cap. 3.29; Romani 11.7,8,25). Dar toţi cei care doresc să-L întrebe pe Domnul Isus «în particular» (v. 10: „când a fost singur”) pot găsi „în jurul Lui” (v. 10), şi astăzi, ca şi atunci, loc pentru a auzi descoperirea tainelor împărăţiei lui Dumnezeu (v. 11,34; comp. cu sf. v. 5 din Proverbe 28). Să ne folosim de acest mare privilegiu şi în special să nu ne sustragem de la strângerile în care noi «îl înconjurăm» pe Domnul (stăm „în jurul Lui”) pentru a asculta Cuvântul Său.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Luca 2:40-50

LEGEA LUI NEWTON

Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu in Casa Tatălui Meu? Luca 2:49

Ne aducem aminte de Isaac Newton ca de renumitul om de ştiinţă din secolul 17 care a descoperit legea gravitaţiei. Ceea ce nu ştiu cei mai mulţi, este că el a fost şi un creştin devotat. De fapt, în timp ce era în culmea carierei sale în fizică şi matematici, a decis să-şi concentreze atenţia asupra studierii Cuvântului lui Dumnezeu. Când unul dintre colegii săi a încercat să-l momească să se întoarcă din nou la cariera sa ştiinţifică, Newton a răspuns: „Nu vreau să-mi mai irosesc timpul fără folos, atunci când trebuie să mă ocup de afacerile Regelui”. Cu toate că si-a menţinut interesul pentru ştiinţe, a acordat prioritate scopului teologic. Răspunsul lui Newton este o provocare făcută oricărui creştin.
Cât de devotaţi suntem noi în „afacerile Regelui?” Chiar dacă nu ni se cere să renunţăm la cariera noastră pentru a ne consacra slujirii cu normă întreagă în lucrarea creştină, aceasta nu trebuie să ne oprească de-a mai lucra pentru Domnul. Indiferent de ceea ce facem pentru a ne câştiga existenţa, trebuie să ne dedicăm în primul rând pentru slujirea lui Dumnezeu, în şi prin preocupările noastre de zi cu zi. Poetul de cântări spune: „Ambasador a fi a celor din vecii”. Şi oriunde ne-am afla, trebuie să fim în „afacerile Regelui”. Ceea ce L-a preocupat şi L-a fascinat pe Domnul nostru Isus Cristos, chiar de copil, a fost să facă voia lui Dumnezeu – să fie în afacerile Tatălui Său. Simţim şi noi la fel?

Poate că serviciul sau profesia noastră este considerată laică, dar haideţi să facem ca „afacerile Regelui” să ne fie consacrarea primordială. P.R.V.

Cei ca caută adevărata viaţă

O pot găsi-ntr-un singur fel:

Servindu-I Domnului cu consacrare,

Zilnic trăind doar pentru El.     Branon

Deoarece sarcinile sunt grele, nu îndrăznim să ne odihnim; din moment ce ocaziile sunt scurte,
nu îndrăznim să amânăm.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Este omul lui DUMNEZEU care n-a ascultat de porunca DOMNULUI, şi DOMNUL l-a dat în ghearele leului. 1. Reg. 13,26.

De ce a trebuit să vină un prooroc din Iuda ca să mărturisească împotriva împăratului lui Israel? Nu era în Betel un prooroc bătrân? Nu trebuia acesta să propovăduiască împotriva celor care se abat de la prescripţiile Lui Dumnezeu pentru a nu fi ştirbită cinstea şi slava Lui Dumnezeu? întotdeauna este aşa: Nu eşti ascultător la început de voia Lui Dumnezeu, atunci ochii se întunecă foarte repede şi cugetul devine nesensibil. Dacă locuieşti împreună cu cei a căror iniţiative nu sunt călăuzite de Cuvântul Lui Dumnezeu atunci mergi pe cale în jos. Proorocul din Iuda a făcut lucrarea sa în fidelitate şi se găsea deja pe drumul de a merge acasă. Dar ispititorul s-a apropiat de el, în persoana proorocului din Betel. Ce simplu era dacă omul din Iuda rămânea la cele spuse de Dumnezeu de a nu intra în comuniune cu răul din Israel prin mâncare şi băutură în Israel. El trebuia să ştie că Unul şi Acelaşi Dumnezeu nu dă două legi care se contrazic. Din nefericire el a părăsit linia clară a DESPĂRŢIRII de rău şi s-a întors să mănânce şi să bea. Urmările au fost foarte triste şi serioase. Nici proorocul din Betel, deşi era prooroc mincinos nu a fost lovit cu o judecată aşa de aspră. Simţurile lui au devenit imune la cuvintele Lui Dumnezeu. La fel şi astăzi ispititorul vine la noi să ne înşele să mâncăm şi să bem acolo unde nu e voia lui sau unde Domnul nostru nici nu e prezent. Cum ar putea un creştin să mănânce pâinea şi bea vinul în amintirea morţii Domnului în biserica din Laodicea, când de fapt El nu este acolo şi mai mult decât atât îi cheamă pe cei ce vor să asculte să iasă afară din tabără unde este şi El? (Vezi Apoc. 3.14-22; Evrei 13.13; 1 Cor. 5.6-13; 2 Cor. 6.14-18; 1 Cor. 10.14-23). De aceea să fim sinceri şi să ascultăm de voia lui exprimată cu atâta claritate şi practicată în Filadelfia!

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Învățăturile Tale sunt minunate: de aceea le păzește sufletul meu. Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere … Psalmul 119.129,130

Piatra prețioasă

În secolul al XII-lea, Biblia era rareori pusă la dispoziția credincioșilor. Tiparul încă nu exista. Clerul păstra Biblia doar în biserici și mănăstiri și doar în predici se citau unele versete biblice. În acele vremuri, în munții Italiei s-au retras grupuri masive de creștini cunoscuți sub numele de valdezi. Unul dintre crezurile lor de bază era că Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, era destinată să fie citită și aplicată în viața de fiecare zi. În vremurile acelea de aspră persecuție din partea bisericii oficiale, valdezii făceau eforturi mari pentru a transcrie de mână, printr-o strădanie anevoioasă și costisitoare, cât mai multe Biblii cu putință. Deghizat în negustor ambulant, cu traista pe umăr, valdezul străbătea cărările muntelui și poposea într-un sat sau cătun, unde localnicii îl înconjurau îndată. Când era întrebat ce le-a adus, valdezul spunea: „V-am adus o piatră prețioasă prin care dacă te uiți, Îl vezi pe Dumnezeu”. Și zicând aceasta scotea din sac o Biblie.

Astăzi avem Biblia la dispoziția noastră. Să învățăm și noi să prețuim Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu! Învățăturile lui Dumnezeu ne dau lumină cu privire la Dumnezeu și la tot planul Său de mântuire adus oamenilor prin Fiul Său, Domnul și Mântuitorul celor ce cred în El.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DUMNEZEU NU LUCREAZĂ NICIODATĂ IN ZADAR

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

Nici o experiență din viată nu este irosită dacă știi să tragi foloasele. Dumnezeu se poate folosi de situația prin care ai trecut pentru a dezvolta în tine ceea ce a plănuit El să fii. Moise a fost crescut de părinți adoptivi. Ca și copil adoptiv al fiicei faraonului, a petrecut 40 de ani învățând limba si obiceiurile egiptenilor. Cum poți să-ți cunoști mai bine vrăjmașii decât crescând printre ei? Dar Moise mai avea câteva lecții personale de învățat. Așadar, Dumnezeu l-a dus în deșert alți 40 de ani ca să fie păstor la oi. Nepotul faraonului a ajuns un biet cioban. Nimic nu te smerește mai tare decât acceptarea unui post pentru care ești supra calificat și când ți se întâmplă asta din cauza propriului tău eșec. Dar în toți acești ani de pribegie, Dumnezeu l-a învățat pe Moise cum să se identifice cu oamenii suferinzi. Pană la urmă, la 80 de ani, el a fost gata să-si urmeze chemarea. „Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului și a zis: „Moise! Moise!”” (Exod 3:4). în cel mai neașteptat loc, Dumnezeu i-a descoperit lui Moise chemarea de a fi eliberatorul poporului Israel. Chiar dacă i-a fost frică, chiar dacă a inventat scuze și s-a împotrivit, până la urmă a ajuns să ducă la bun sfârșit o lucrare extraordinară. Realitatea este aceasta: cei optzeci de ani de pregătire ai lui Moise nu au fost în zadar. Patruzeci de ani la palat l-au pregătit pentru confruntarea cu faraon, iar ceilalți patruzeci de ani, ca păstor, l-au pregătit ca să poată conduce poporul lui Dumnezeu prin pustie spre destinația finală. Așadar, chiar dacă ai vrea să fii în alt loc decât cel în care te găsești acum, adu-ți aminte că Dumnezeu nu irosește nici o experiență. Niciodată! El face totul spre binele nostru și spre lauda Lui.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Consacrarea puterii spirituale

… prin care lumea este răstignită faţă de mine si eu, faţă de lume. Galateni 6:14

Dacă îmi aţintesc gândurile asupra Crucii lui Cristos, nu devin un pietist subiectiv, interesat de propria mea sfinţenie, ci un om concentrat asupra intereselor lui Isus Cristos. Domnul nostru n-a fost un om retras sau un ascet. El nu S-a izolat fizic de societate, dar n-a fost niciodată legat de ea înlăuntrul Său. El n-a fost distant, dar a trăit într-o altă lume. El a fost atât de implicat în lumea aceasta, încât oamenii religioşi ai timpului Său L-au numit un mâncăcios şi un băutor de vin. Dar Domnul nostru n-a lăsat niciodată ca ceva să se pună în calea consacrării puterii Lui spirituale.

Este o falsă consacrare atunci când în mod conştient te izolezi de ce-i în jurul tău cu scopul de a aduna energie spirituală pentru mai târziu; aceasta este o greşeală gravă. Duhul lui Dumnezeu i-a scăpat pe mulţi de păcat şi totuşi, în viaţa acestora nu există libertate, plinătate. Viaţa religioasă pe care o vedem astăzi în jurul nostru este cu totul diferită de sfinţenia viguroasă a vieţii lui Isus Cristos. „Nu te rog să-i iei din lume, ci să-i fereşti de cel rău” (Ioan 17:15).

Noi trebuie să fim în lume, dar nu ai lumii; să fim cu totul despărţiţi de ea înlăuntrul nostru, nu în exterior. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să se pună în calea consacrării puterii noastre spirituale. Consacrarea este partea noastră; sfinţirea este partea lui Dumnezeu. Trebuie să ne hotărâm în mod deliberat să ne intereseze numai lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu. Modul de a rezolva probleme încurcate este de a ne întreba: „Este acesta genul de lucruri care Îl interesează pe Isus Cristos sau genul de lucruri care îl interesează pe duhul diametral opus lui Isus?”

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Noi am cunoscut dragostea, prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi.” 1 IOAN 3:16

În timpul vieţii Sale pământeşti, Domnul nostru S-a descoperit lumii ca Fiul lui Dumnezeu venit ca să mântuiască pe oameni şi să le schimbe felul de viaţă. El le-a făcut cunoscut dragosteaTatălui şi le-a anunţat jertfa pe care avea s-o aducă pentru ispăşirea păcatelor lor. Dar oamenii n-au vrut să vină la El ca să aibă viaţa, şi împotrivindu-se chemării Sale şi nepăsându-le de dragostea Lui, au ajuns să nu poată să creadă. (Ioan 12:37-40).

Noi trăim acum la sfârşitul zilei de har pe care Domnul Isus a inaugurat-o când a venit pe pământ. Timp de două mii de ani, cei mai mulţi oameni n-au vrut să primească darul lui Dumnezeu; ei au preferat întunericul în locul luminii, plăcerile păcatului în locul unei vieţi curate şi sfinte, chiar moartea în locul vieţii veşnice; au criticat Cuvântul Său şi inima li s-a împietrit. Nu-i ajută la nimic să-şi închidă ochii faţă de grozava realitate a judecăţii care va veni. Aceasta este atitudinea struţului care când simte că vine furtuna, îşi ascunde capul în nisip. Judecata, precedată de împietrirea inimii, este gata să cadă ca un giulgiu peste aceia care se numesc creştini, dar tăgăduiesc cu viaţa numele pe care îl poartă.

Dar copiii Lui răscumpăraţi prin sângele Său, regeneraţi prin Duhul Său, îl urmează şi sunt obiectul dragostei şi al purtării de grijă a acestui Mântuitor lepădat de mulţi, vai, chiar şi de aceia care pretind că sunt ceea ce nu sunt în realitate. Domnul însă Se roagă şi mijloceşte pentru credincioşii Lui, îi protejează şi face din ei culmea dragostei Lui, dându-le din plinătatea Sa şi „…har peste har.” Noi care Îi aparţinem, trăim în îmbrăţişarea acestei dragoste care nu se va muta niciodată de la noi. Dumnezeu foloseşte încercarea şi necazurile ca şi chemările şi înştiinţările Cuvântului Său ca să ne ţină conştienţi de dragostea Lui şi să creeze în noi inimi simţitoare care să răspundă acestei iubiri.

Dumnezeu nu încetează să ne dea tot felul de dovezi de dragostea Lui, şi aceasta în fiecare zi. Ii suntem noi recunoscători? Aţi mulţumit vreodată pentru aerul pe care-l respiraţi, pentru apa pe care o beţi, pentru adăpostul în care locuiţi şi pentru atâtea binecuvântări pe care le primiţi ceas de ceas, zi de zi, luni şi ani în şir cu o consecvenţă pe care numai Dumnezeu o poate avea? Noi poate credem că este normal să le primim. Nu ni se cuvine nimic. Trebuie să recunoaştem că nu am fost întotdeauna la înălţimea harului Său. Dumnezeu Se bucură să fie pentru noi un singur lucru: Dragoste. „Dumnezeu vrea ca harul să ne fie de ajuns şi aceasta este mult mai de preţ decât să ni se scoată ţepuşul din carne. Acest har are scopul şi efectul de a ne introduce în părtăşia cu Dumnezeu, să ne sfinţească şi să ne facă să-L cunoaştem în adevăr, şi să-L iubim cu adevărat.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Ps.119:11.

În acest verset ne este arătată calea spre o viată de biruinţă. Căci Cuvântul Crucii este puterea lui Dumnezeu care mântuieşte pe toţi aceia care cred în El. În 1 Ioan 2:14, este scris: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău”. Observăm din nou că, Cuvântul Lui este puterea care dă izbânda, deoarece prin Cuvântul lui Dumnezeu, cel rău va fi biruit.

Când citim „Orişicui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute de la tine”. (Mat. 5:40-42), şi dacă aceste cuvinte rămân în noi, putem să facem ca atare, când întâlnim aşa ceva. Dacă nu locuieşte acest cuvânt în noi, atunci facem cum face lumea şi călcăm Cuvântul. Dacă locuieşte în noi Cuvântul: „El a adus o jertfă, care este valabilă pe veci”, atunci putem să-I mulţumim în orice timp şi duşmanul e biruit.

Şi David mărturiseşte: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea, nu mă voi clătina”. (Psalm.16:8). Aceasta este asemănător cu cuvântul de mai sus: „Strâng cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”. Cuvântul lui Dumnezeu este: „coif, scut, adăpost, platoşă şi sabie.” Deci, un om în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu este bine înarmat. El este o casă a lui Dumnezeu în care locuieşte Isus. Isus se luptă pentru noi, iar noi putem sta liniştiţi. Credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu ne ţine în odihnă linişte, şi unde este linişte, este şi biruinţă. „Strigăt de biruinţă şi de mântuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului câştigă biruinţa”. (Ps. 118:15). Şi chiar de-ar fi să cad, El mă ridică. Având această încredere, poţi şi tu să strigi: „Nu te bucura de mine, vrăjmaşă; căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi”. (Mica 7:8).

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ODIHNĂ ÎN TOATE UMBLETELE TALE

… Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă. Exodul 33.14

Ce cuvânt de preţ este acesta! Doamne, ajută-mă să-l iau pentru mine personal.

Noi putem să fim chemaţi să părăsim locuinţa noastră, căci aici per pământ noi n-avem o cetate stabilă. Ni se întâmplă uneori să ne vedem siliţi deodată să părăsim locurile unde ni se pare nouă că ne-am aranjat mai bine. Şi într-o astfel de situaţie rea noi avem mângâierea prin cuvintele de mai sus. Domnul însuşi ne va însoţi. Prezenţa Sa, care cuprinde favoarea Sa, părtăşia, grija şi puterea Sa vor fi totdeauna cu noi, în orice loc al călătoriei noastre. Aceasta înseamnă mai mult decât se poate spune; căci, de fapt, înseamnă totul. Dacă îl avem pe Dumnezeu prezent cu noi, avem şi cerul şi pământul. Vino cu mine, Doamne, şi apoi condu-mă unde vei voi Tu.

Dar nădejdea noastră este să găsim un loc de odihnă. Aşa făgăduieşte versetul de mai sus. Noi vom avea odihna pe care numai Domnul o dă, odihnă care porneşte de la El şi în care El ne păstrează. Starea Lui de faţă ne dă odihnă în timpul călătoriei noastre şi chiar şi în luptă. Omul muritor poate el să cunoască această odihnă? Da, căci iată aici făgăduinţa, şi prin credinţă, noi putem s-o cerem. Odihna ne vine de la Mângâietorul, de la Domnul Păcii şi de la Tatăl slavei, care a şaptea zi s-a odihnit de lucrările Sale.

A fi cu Dumnezeu înseamnă a avea odihna în înţelesul cel mai larg.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Să vină preaiubitul meu în grădina lui și să mănânce roadele ei scumpe. Am venit în grădina mea, sora mea, mireaso! Cântarea Cântărilor 4.16; 5.1

Mirele din Cântarea Cântărilor este o frumoasă imagine a lui Hristos. Deși, strict vorbind, mireasa este o imagine a poporului pământesc al lui Hristos, putem totuși cu siguranță face o aplicație la Adunare, la Mireasa cerească a Lui.Mirele vorbește întotdeauna despre grădină ca fiind „grădina mea”, în timp ce mireasa recunoaște acest lucru, numindo „grădina lui”. Aplicația este clară: Domnul dorește inimile noastre pentru Sine; nu doar timpul nostru, mijloacele noastre, intelectul nostru sau eforturile noastre, ci, mai presus de toate, afecțiunile noastre neîmpărțite. Grădina trebuie să fie grădina Lui. Mai mult, dacă Domnul dorește inima noastră ca pe o grădină a plăcerii Sale, ea trebuie să aibă caracteristicile unei grădini potrivite gândului Său.

Există cinci trăsături principale ale acestei grădini în Cântarea Cântărilor, care arată cum dorește Domnul să fie inimile noastre. Grădina Domnului este o grădină închisă, o grădină bine udată, o grădină roditoare, o grădină înmiresmată și o grădină înviorătoare. Dacă inima celui credincios este ținută separată de lume, ferită de rău și pusă deoparte pentru Domnul, ea va deveni ca o grădină închisă. Grădina bine udată arată că inima va avea izvoare ascunse de înviorare și de bucurie – viața trăită prin puterea Duhului Sfânt, care va aduce roade prețioase, roade care vorbesc despre perfecțiunile lui Hristos. Rodul din inima credinciosului va duce la închinare. Apoi, inima care se închină lui Hristos va deveni o sursă de binecuvântare și de înviorare pentru cei din jur. Domnul dorește să aibă inima noastră ca pe o grădină a plăcerii pentru El Însuși. H. Smith

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, sunt conştient de o lipsă a proporţiei – ies în prim plan lucruri care sunt simple nimicuri, iar lucrurile glorioase dispar. Eliberează-mă de aceasta ca să exist pentru slava Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi, când staţi în picioare de vă rugaţi, să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.» MARCU 11,25

Să fim gata să iertăm

Unul din semnele răcirii dragostei din viaţa creştinilor în vremurile de pe urmă este lipsa puterii lor de a ierta. Dacă nu-i iertăm din toată inima pe oamenii care au ceva împotriva noastră, să nu fim surprinşi că Domnul îşi închide cerul. Trebuie să realizăm că vom fi judecaţi după cum îi judecăm şi noi pe alţii. «Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri» (Matei 6,12). Nu are rost să ne rugăm pentru trezire dacă nu suntem pregătiţi să atacăm miezul problemei, şi anume puţina noastră disponibilitate de a-i ierta şi a-i accepta pe ceilalţi. Dacă biruim în acest punct, Dumnezeul cel Viu Se va descoperi şi ne va dărui Duhul Său Sfânt şi trezirea spirituală pentru care ne rugăm. Trebuie să facem odată acest pas, deoarece altfel devenim călduţi, iar orele noastre de rugăciune se transformă într-o «bolboroseală a păgânilor». Domnul nostru caută astăzi oameni care sunt plini de Duhul Sfânt, care sunt gata să ierte şi care au o credinţă puternică. Atunci ne putem ruga prin credinţă şi putem fi siguri că Domnul va răspunde aşa cum găsim scris în Isaia 58,9: «Atunci tu vei chema şi Domnul va răspunde, vei striga şi El va zice: „Iată-Mă!”». Iată calea spre trezire! Suntem gata să o urmăm?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Marele preot Iosua stând în picioare înaintea îngerului Domnului. Zaharia 3:1

În Iosua, marele preot, vedem o înfăţişare a fiecărui copil al Lui Dumnezeu care a fost „apropiat prin sângele lui Christos” (Efeseni 2:13) şi a fost învăţat să se îngrijească de lucrurile sfinte şi să intre în ceea ce este acoperit de perdea. Isus ne-a făcut „împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu” (Apocalipsa 1:6), şi chiar şi aici pe pământ, exercităm preoţia unei vieţi consacrate şi a unei slujbe sfinte. Dar despre acest mare preot se spune că stătea „în picioare înaintea îngerului Domnului”, adică stătea să slujească. Aceasta ar trebui să fie poziţia permanentă a oricărui credincios adevărat. Fiecare loc este acum templul lui Dumnezeu, şi poporul Său poate să-I slujească în slujba lor zilnică ca în casa Lui. Ei trebuie să fie întotdeauna gata de slujire, oferind jertfe spirituale de rugăciune şi laudă şi prezentându-se pe ei înşişi ca „o jertfă vie” (Romani 12:1). Dar observaţi unde stă să slujească Iosua: Înaintea îngerului Lui Iehova. Numai printr-un mijlocitor pot cei săraci şi mânjiţi să devină preoţi pentru Dumnezeu. Eu prezint ce am în faţa mesagerului, îngerul legământului, Domnul Isus. Prin El, rugăciunile mele sunt primite; ele devin plăcute fiindcă sunt legate cu mănunchiuri de mirt, aloe şi casia din grădina lui Christos. Dacă nu îi pot aduce decât lacrimi, El le va pune în burduful Său, împreună cu propriile Sale lacrimi, fiindcă şi El a plâns odinioară. Dacă nu îi pot aduce decât gemete şi vaiuri, le va accepta ca pe o jertfă primită, fiindcă şi El a fost zdrobit odinioară, şi a gemut adânc în suflet. Eu însumi, stând în faţa Lui, sunt „primit în Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi lucrările mele murdare, deşi sunt nişte obiecte de groază, pentru Dumnezeu prin ele însele, sunt primite ca o jertfă de bun miros. El este mulţumit, şi eu sunt binecuvântat. Iată, deci, poziţia creştinului, un „preot… stând în picioare înaintea îngerului Domnului”.

Seara

Iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său. Efeseni 1:7

Există oare, în orice limbă, un cuvânt mai dulce pentru urechea păcătosului vinovat, decât cuvântul Iertare”? Este ca o notă de argint pentru prizonierul israelit. Fie ca steaua iertării, care străluceşte deasupra temniţei condamnatului, şi îi dă celui disperat o rază de nădejde în noaptea deznădejdii, să fie pururi binecuvântată! Este posibil ca păcatul, păcate ca al meu, să fie iertate – iertate toate şi pentru totdeauna? Iadul este partea mea ca păcătos. Nu există nici o posibilitate să scap de el atâta timp cât păcatul rămâne asupra mea. Poate să fie ridicată povara păcatului, şi să fie îndepărtate petele de sânge? Pot să se dărâme zidurile de piatră ale temniţei, şi uşile să sară din balamale? Isus îmi spune că pot fi nevinovat. Veşnic binecuvântată este descoperirea iubirii ispăşitoare, care îmi spune că iertarea este nu numai posibilă, ci şi asigurată pentru cei care se sprijină pe Isus. Eu cred în ispăşirea înfăptuită de Isus pe cruce. De aceea, păcatele mele sunt, în momentul acesta şi pentru totdeauna, iertate prin durerile şi moartea Sa înlocuitoare. Ce bucurie aduce iertarea! Îi dedic tot ce am Celui care, prin dragostea Lui nemeritată, a devenit Garantul meu şi m-a răscumpărat prin sângele Său. Ce bogăţii de har aduce iertarea! Să ierţi pe deplin, să ierţi imediat, să ierţi gratuit, să ierţi pentru totdeauna, este o constelaţie de minuni în această iertare. Când mă gândesc cât de mari erau păcatele mele, cât de dragi picăturile de sânge care m-au curăţat, şi cât de iubitoare metoda prin care am fost iertat, sunt copleşit de uimire şi dragoste slujitoare. Mă plec înaintea tronului care m-a absolvit, şi mă prind de crucea care m-a eliberat. Pentru tot restul vieţii, voi sluji Dumnezeului întrupat, prin care sunt iertat în seara aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nici un cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere. (Luca 1:37)

Sus în văile acoperite de zăpadă ale Alpilor, Dumnezeu face una din minunile Lui an după an. În ciuda extremelor de zile însorite şi nopţi geroase, o floare înfloreşte fără cusur prin crusta de gheaţă de la marginea zăpezii. Cum reuşeşte această floare mică, cunoscută ca planta degetăruţ, să facă o asemenea ispravă?

În timpul verii trecute mica plantă şi-a întins frunzele pe pământ ca să absoarbă razele soarelui, şi a păstrat acea energie înmagazinată în rădăcinile ei tot timpul iernii. Când a venit primăvara, viaţa a pus-o în mişcare chiar sub giulgiul ei de nea, şi când planta a început să crească, a produs în mod surprinzător suficientă căldură ca să topească o mică porţiune de zăpadă de forma unei calote deasupra capului ei.

A crescut din ce în ce mai înaltă, şi pe măsură ce creştea, mica ei calotă de aer a continuat să se ridice deasupra capului ei până când mugurul de floare s-a format bine. În final învelişul de gheaţă al compartimentului cu aer s-a dat la o parte, şi floarea s-a deschis în lumina soarelui. Textura cristalină a petalelor ei mov sclipea ca zăpada însăşi, ca şi cum ar fi purtat încă semnele călătoriei pe care o îndurase.

Această floare fragilă face să răsune un ecou în inimile noastre pe care nici una din florile minunate cuibărite în iarba caldă a pantelor mai joase nu l-ar fi putut trezi vreodată. O, cât de mult ne place să vedem împlinindu-se imposibilul! Şi aşa lucrează Dumnezeu.

De aceea să continuăm să perseverăm, căci chiar dacă am lua împrejurările noastre şi am arunca tot întunericul îndoielii omeneşti asupra lor şi apoi am îngrămădi repede împreună atât de multe dificultăţi câte am putea găsi împotriva lucrării divine a lui Dumnezeu, niciodată n-am putea întrece binecuvântata Lui putere de a face minuni. Să ne punem toată încrederea în El, pentru că El este Dumnezeul imposibilului.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 3.20-35

Întotdeauna dispus să-i lase pe oameni să se apropie de El, Domnul permite mulţimii să se înghesuie în casa în care a intrat, din moment ce imediat începe să-i înveţe din nou, fără să aibă timp nici măcar să mănânce. Noi, care adesea suntem atât de puţin dispuşi să ne deschidem uşa către străini sau să ne lăsăm deranjaţi în a schimba ceva în tabieturile noastre, să luăm exemplu de la această neobosită dăruire şi de la această totală renunţare. Să ne gândim, de asemenea, că un vizitator nedorit este poate trimis la noi tocmai pentru a-i vorbi despre mântuirea sufletului.

Unele persoane sunt tulburate de v. 29. Se tem ca nu cumva, vreodată, fără să-şi fi dat seama, să fi spus vreun cuvânt vinovat care nu va putea fi iertat niciodată. Ce subestimare a harului lui Dumnezeu! „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat (1 Ioan 1.7). Hula împotriva Duhului Sfânt era înfiorătorul păcat al Israelului necredincios. Acest popor îi atribuia lui Satan puterea Duhului Sfânt cu care era îmbrăcat Domnul Isus; era un păcat de extremă gravitate acesta şi, în plus, contrar oricărui bun simţ (v. 26).

În cel din urmă paragraf, Domnul îi distinge clar pe aceia pe care-i consideră membri ai familiei Sale. A face voia lui Dumnezeu înseamnă (şi acum, ca şi atunci) a asculta de Domnul Isus.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 5

RISCURILE SPECTATORILOR

…voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva care să vă înveţe… Evrei 5:12

Cei mai slabi dintre noi pot participa la competiţii atletice, dar numai cei tari pot supravieţui ca spectatori. Potrivit unui specialist în boli de inimă, atunci când devii un spectator, în loc să fii un participant, funcţiile organismului cresc şi scad invers de cum ar trebui. Greutatea corpului, tensiunea, bătăile inimii, colesterolul şi triglicerinele cresc. Capacitatea vitală, consumul de oxigen, flexibilitatea, rezistenţa la oboseală, şi puterea, scad. A fi numai un spectator pe arena trăirii creştine reprezintă de asemenea un risc. Apare o inversare de roluri în creşterea şi scăderea anumitor factori importanţi. Creşte spiritul critic, descurajarea, nemulţumirea şi plictiseala.

Sensibilitatea faţă de păcat şi faţă de nevoile umane, receptivitatea faţă de resursele divine şi faţa de Cuvântul lui Dumnezeu scade. Desigur, este extraordinar şi încântător să auzi pe cineva măturisind cum a lucrat Dumnezeu. Dar nu este nimic ca bucuria de a şti tu însuţi acest lucru. Nu există nici un substituent pentru a-ţi croi singur cărarea păcii, a-ţi ţese propria experienţă a credinţei, şi a-ţi folosi propriile capacităţi date de Dumnezeu în folosul altora.

Nu te mulţumi să-ţi observi tovarăşii de credinţă dezvoltându-şi o inimă pentru Dumnezeu. Sentimentul pe care-l ai câ    nd intri şi tu însuţi în acelaşi proces nu se poate compara cu nimic. Merită să ai mâinile umede, nervi în stomac şi momente emoţionale. Dacă vrei să devii un creştin eficient şi folositor, trebuie să te aventurezi prin credinţă, şi acest lucru este riscant. Dar nu uita, te expui unui risc mult mai mare fiind doar un spectator. M.R.D.

Deschide-mi ochii credinţei să zăresc
Şi dă-mi putere Cuvântu-Ţi să vestesc.
Să aduc pe cineva, o, Doamne, la Tine.
Foloseşte-mă, Doamne, chiar şi pe mine. Stam

Dumnezeu ne-a chemat să intrăm în joc,
nu să ţinem scorul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Să nu mănânci pâine nici să nu bei apă, şi nici să nu te întorci pe drumul pe care te vei duce. 1. Reg. 13,9.

Din cauza neascultării lui Solomon, Dumnezeu a împărţit împărăţia încât a luat zece seminţii de la Roboam şi le-a dat lui Ieroboam. Dar locul unde se slăvea şi se înălţa Numele Lui Dumnezeu (în Deuteronom se precizează lucrul acesta de 21 de ori) şi unde toţi bărbaţii se întuneau de trei ori pe an, rămânea Ierusalimul. Aici era sfinţenia, era Templul, aici stătea altarul, pe care trebuia să se aducă neîntrerupt arderile de tot. Numai sub această jertfă Dumnezeu a putut să stea în mijlocul poporului. Prin prezenţa părţii bărbăteşti la aceste trei mari sărbători s-a dat practic expresia unităţii poporului. Pentru Ieroboam comuniunea şi expresia unităţii poporului cu Dumnezeu era ceva de domeniul indiferentului.

Poziţia şi viaţa lui erau mai de preţ, pentru el. De aceia a spus către popor: „Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.” Aşa a introdus în Israel noutăţi care s-au născut în inima lui abătând poporul de la ascultarea de Dumnezeu şi chiar la decădere faţă de El. Aici omul Lui Dumnezeu nu avea voie nici să mănânce, nici să bea, pentru a nu avea COMUNIUNE cu răul. Cu toată puterea a judecat fapta lui Ieroboam şi propovăduia judecata Lui Dumnezeu. Dovada că Dumnezeu se ţine de promisiunile Lui a fost arătată prin aceea că proorocul a primit înştiinţarea să nu se întoarcă pe drumul pe care a venit. Întoarcerea proorocului pe acelaşi drum însemna că nu e ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu.

Comuniunea cu Dumnezeu se poate găsi numai pe calea FIDELITĂŢII. Când vedem sfântul Nume al Domnului Isus pus alături cu stricăciunea şi răutăţile fără margini ale omului; când vedem sfintele Lui cuvinte amestecate cu nişte obiceiuri religioase, nelegiuite putem spune că ne apropiem cu paşi repezi de cele din urmă zile.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… Fiul … care ține toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curățirea păcatelor și a șezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte. Evrei 1.2,3

Susținătorul tuturor lucrurilor

În Epistola către Evrei ni se spune cine este Fiul lui Dumnezeu, dar și ce a făcut El și ce face. Ca și Creator nu a creat numai universul, ci El este și Susținătorul tuturor lucrurilor create. Ne-am închipuit vreodată ce s-ar putea întâmpla, dacă dintr-o dată nu ar mai funcționa anumite legi ale naturii? Urmarea ar fi o catastrofă de mărimi gigantice. Ce bine este că ne putem baza pe Cuvântul lui Dumnezeu care mărturisește: toate lucrurile au fost create de Domnul și sunt menținute tot prin El!

Fiul lui Dumnezeu este Creatorul și Susținătorul tuturor, dar El este și Salvatorul. Ca Om, a făcut prin Sine, prin jertfirea Sa la cruce, curățirea păcatelor. Pentru a rezolva problema păcatului, nu era suficient un act de autoritate din partea lui Dumnezeu. Pentru aceasta a fost necesar ca Fiul lui Dumnezeu să moară. „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6). Toți oamenii sunt chemați la mântuire, dar numai cei ce o primesc se bucură de ea. Și aceștia pot să se ancoreze în adevărul că Susținătorul tuturor lucrurilor îi va conduce până la capăt pe cărarea vieții.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎN MIJLOCUL FURTUNII

„lată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă” (Exod 33:21)

Dacă ai fost vreodată surprins de vreun uragan, atunci știi ce înseamnă să ai de-a face cu cea mai puternică forță a naturii cunoscută omului. Rafalele de vânt ating viteze de 250 km/h; stratul de apă atinge 13 cm într-o oră; poate provoca valuri cât un bloc cu 10 etaje și talazuri de 8m. Poate rade de pe fata pământului un oraș întreg în câteva minute. Două componente ale uraganului prezintă un interes deosebit. Una dintre ele se referă la partea mai puțin intensă a uraganului, așa numitul ochi – acel miez relativ calm, unde presiunea scăzută a aerului atrage norii iar ciocnirea acestora provoacă fulgerele. Ochiul este înconjurat de un așa zis zid al ochiului, unde aerul se ridică si se formează norii groși de ploaie. Spre deosebire de centrul mai puțin intens, partea exterioară, zidul, găzduiește cele mai puternice elemente ale uraganului, inclusiv vânturile cele năprasnice si ploile cele mai puternice.

Dacă te-ai putea uita din spațiu la această forță a naturii, ai vedea cum cea mai puternică parte a uraganului se situează chiar lângă centrul lui, în timp ce miezul însuși rămâne relativ calm. lată o lecție pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu ne scapă de toate necazurile – sau cel puțin nu așa de repede pe cât ne-ar plăcea nouă să o facă – dar ne promite pacea în mijlocul necazurilor. Puțini oameni au avut mai multă bătaie de cap decât Moise. Menirea lui a fost să hrănească, să conducă și să protejeze două milioane de oameni. Si indiferent cât de mult s-a străduit el, ei tot nemulțumiți au fost. Așa că într-o zi, Dumnezeu i-a zis: „lată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă…. te voi pune în crăpătura stâncii si te voi acoperi cu mâna Mea” (v. 21-22).

Dacă ÎI rogi, Dumnezeu te va duce și pe tine în acel loc plin de pace indiferent cât de puternică este furtuna prin care treci.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Punctul central al puterii spirituale

..Decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Dacă vrei să cunoşti puterea lui Dumnezeu (adică viaţa înviată a lui Isus) în trupul acesta muritor, trebuie să meditezi la durerea lui Dumnezeu. Lasă preocupările personale cu privire la propria ta condiţie spirituală şi, cu un cuget deschis, priveşte la durerea lui Dumnezeu şi imediat puterea Lui va fi în tine. „Priviţi la Mine”, adică fii atent la Sursa obiectivă şi atunci puterea subiectivă îţi va sta la dispoziţie. Noi ne pierdem puterea pentru că nu ne concentrăm asupra a ceea ce trebuie.

Efectele Crucii sunt: mântuirea, sfinţirea, vindecarea etc.. dar noi nu trebuie să predicăm nici una dintre acestea, trebuie să-L predicăm pe Isus Cristos şi pe El răstignit. Vestirea lui Isus îşi va face singură lucrarea. In predica ta, concentrează-te asupra punctului central al lui Dumnezeu şi, chiar dacă, aparent, oamenii nu-ţi vor acorda nici o atenţie, ei nu vor mai fi niciodată la fel. Dacă vin cu propriul meu discurs, cu cuvintele mele, ele nu sunt mai importante pentru tine decât sunt cuvintele tale pentru mine; dar dacă prezint adevărul lui Dumnezeu, tu şi eu ne vom întâlni din nou cu el. Trebuie să ne concentrăm asupra marelui punct al puterii spirituale, Crucea. Dacă eşti mereu în contact cu acel centru unde sălăşluieşte toată puterea, atunci ea se va revărsa în viaţa ta. In mişcările de sfinţenie şi la strângerile unde se pune accentul pe experienţa spirituală se acordă atenţie nu Crucii lui Cristos, ci efectelor ei.

Lipsa de putere a bisericilor este criticată astăzi, şi pe bună dreptate. Unul dintre motivele acestei lipse de putere este că nu ne-am concentrat asupra adevăratului centru al puterii spirituale; n-am meditat suficient la tragedia de pe Calvar şi la semnificaţia Răscumpărării.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie preamărit în Fiul.” IOAN 14:13

Făcând această promisiune, Domnul anunţa ziua sau calea cea nouă şi vie care se va deschide prin perdeaua dinăuntru sfâşiată, adică trupul Său. Răstignirea şi învierea Sa marchează timpul în care lucrarea rugăciunii va fi un dar al harului, prin Duhul Sfânt care a fost dat răscumpăraţilor Domnului. În Numeri 18:7, citim: „Vă dăruiesc slujba preoţiei” şi aceasta este slujba de mijlocitor în rugăciune. Ce am făcut noi cu acest dar în adunare, în legătura personală cu El? Ce am făcut în familie , în întâlnirile noastre familiale? Astăzi mulţi oameni cred în rugăciune, dar nu se roagă. Unii se roagă dar nu aşteaptă răspuns. Ei merg la adunările de rugăciune dar nu se roagă dintr-o inimă fierbinte şi plină de credinţă, ci mai mult de formă, de datorie, sau ca să fie auziţi de alţii. Rugăciunea este definită în Scriptură prin cuvinte simple ca: a cere, a striga, a chema. „Cere şi ţi se va da.”(Mat,17:7) Aceasta ne aşează într-o stare de totală dependenţă de Dumnezeu. „Strig către Tine căci m-asculţi Dumnezeule.” (Ps 17:6). Aceasta nu înseamnă literalmente a striga ca să audă Dumnezeu, ci o rugăciune smulsă dintr-o inimă zdrobită şi în mare nevoie. „Cheamă-Mă în ziua necazului, şi Eu te voi izbăvi…” (Ps.50:15). Aceasta, deasemenea, nu înseamnă a-L chema pe Dummnezeu numai când avem necazuri, ci este mai degrabă o încurajare că Dumnezeu aşteaptă numai să-L chemăm în ajutor şi El este gata să ajute plin de iubire pe copilul Său.

Tot ce vom cere vom primi, dar sunt trei condiţii:

1) Cererea noastră să fie în acord cu voia Sa.

2) Să fie făcută în Numele Domnului Isus. Dacă este inspirată de un scop interesat sau alt motiv care nu urmăreşte slava Mântutorului, mântuirea sufletelor, făgăduinţa textului nu mai este valabilă.

3) Rugăciunea noastră să slăvească pe Tatăl prin acţiunea de mijlocire a Fiului Său. Rugăciunea în Numele Său pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntru, urcă treptele tronului de har şi atinge sceptrul de aur care ni se întinde.

Rugăciunea în NUMELE Domnului Isus dă autoritate rugăciunilor noastre. Recunoscând că în noi înşine nu avem nici un merit, ne prezentăm înaintea Tatălui în virtutea meritelor Domnului Hristos, şi aceasta atinge inima lui Dumnezeu care onorează prin răspunsurile Lui, Numele care este mai presus de orice nume. Să ne rugăm totdeauna cu convingerea că Dumnezeu ascultă şi cu dorinţa sinceră ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Rugăciunea nu este o datorie, o obligaţie, sau doar un aspect al vieţii creştine.Ea este un har, o favoare care ni s-a făcut şi prin care putem avea marea cinste de a ne apropia de Tatăl nostru. Dacă ne pierdem timpul în eforturi inutile, în activităţi ale firii, chiar religioase fiind ele, şi ne furăm din timpul rugăciunii, noi suntem mult păgubiţi iar Duhul Sfânt va fi întristat.

În rândurile acestea nu ni se indică un tipar de rugăciune sau un regulament. Sunt doar nişte gânduri care să ne facă să preţuim şi să folosim harul care ni s-a făcut de a veni înaintea Tatălui nostru în virtutea a ce este Domnul Isus pentru noi înaintea Lui.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea-Înalt şi se odihneşte la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare şi cetăţuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Psalm 91:1-2.

Cel care stă în locuinţa tainică a Celui Prea-Înalt, este ocrotit de toate puterile întunericului. Noi suntem înconjuraţi de duşmani, zi şi noapte sunt gata să ne atace. Noi nu am putea să stăm neclintiţi, dacă Cel-Preaînalt nu ne-ar ocroti. Deoarece duşmanul aşează tot felul de capcane în drumul nostru, pe care nu le vedem, noi am călca în ele şi am fi prinşi de ele, dacă Dumnezeu nu ne-ar scăpa. Dar în locuinţa tainică a Celui Preaînalt putem să ne veselim. Adevărul Lui este scut şi adăpost. Nu e nevoie să ne temem, chiar dacă suntem înconjuraţi de puterile întunericului. Nu e nevoie să ne temem nici atunci când vedem că, Satana vrea să ne atace, deoarece Cel Preaînalt este scăparea, cetăţuia noastră. Cel care nu stă în locuinţia tainică a Celui Preaînalt, acela va deveni jertfă a duşmanului care pândeşte în întuneric şi atât trupul cât şi sufletul, îi vor fi ruinate. La mulţi oameni aceasta este cauza pentru care viaţa lor este atât de chinuită. O mie cad într-o parte, la acela care este păzit de Dumnezeu, şi zece mii cad la dreapta lui, dar lui nu i se întâmplă nimic. Deci, dintre 11 mii poate deci, numai acela să dăinuie, care se încrede în Dumnezeu. Prin aceasta primim curaj, să ne încredem în continuare în Dumnezeu şi să avem plăcerea în El: „Nu vă mâhniţi, căci bucuria Lui este tăria noastră”. (Neemia 8:10). Un astfel de om poate să spună: „Căci Tu mă înveseleşti cu lucrurile Tale, Doamne şi eu cânt de veselie când văd lucrarea mâinilor Tale”. (Psalm 92:4). Un astfel de om este mângâiat, deoarece ştie că nu i se poate întâmplă nicio nenorocire. Aceasta nu înseamnă că nu va mai avea parte de nevoi; dar se bucură în toate, pentrucă ştie că sunt spre binele lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ALCHIMIE CEREASCĂ

… Întristarea voastră se va preface în bucurie.Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.

Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul meu cu al lor, ca să cânt îndurarea care m-a scos din adânca mea întristare.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Voi ştiți mărturia care sa răspândit prin toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care la predicat Ioan – pe Isus din Nazaret, cum La uns Dumnezeu cu Duh Sfânt și cu putere; pe El, care umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toți cei asupriți de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El.    Fapte 10.37,38

Scopul lui Hristos a fost săi mântuiască pe oameni de păcatele lor, însă El a dorit săi scape și de durerile lor. Inima Lui a simțit cu cei care sufereau și a avut întotdeauna bunăvoința de a le alina durerile. Pașii Lui au fost marcați de lacrimi și de recunoștință, de expresii ale dragostei din partea celor lipsiți de ajutor, a celor bolnavi și chinuiți. Una dintre puținele bucurii pe care lea avut pe pământ a fost cea de a face bine, de a alina durerile și de a vindeca. El nu Șia manifestat bunătatea prin intermediul altora, ci a acționat întotdeauna personal.

Am simțit și noi ce înseamnă să facem bine? Am avut bucuria de ai fi făcut pe alții fericiți? Să ne aducem aminte că Domnul Isus a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35). Dacă Dumnezeu nea încredințat bunurile lumii acesteia, să căutăm să fim canale prin care El să le împartă și celorlalți! Sau poate că avem puțin, iar sfera noastră de lucru este limitată; să ne amintim că Dumnezeu poate fi glorificat la fel de mult prin puținul dat de cel sărac, ca și prin belșugul dăruit de cel bogat!

Cea mai nobilă parte a facerii de bine creștine nu este dăruirea unor sume mari. Domnul nostru umbla „făcând bine”. O vizită la timpul potrivit, un cuvânt prietenesc, un ajutor dat cu simplitate, o dărnicie fără gândul de a fi răsplătit, în toate acestea Dumnezeu Își găsește plăcerea.J. R. Macduff

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, la Tine vin pentru această zi. Tendinţele degeneratoare ale acestei ţări sunt atât de rafinate, încât mă umplu de uimire! Readu bucuria vieţii care face ca totul din jur să strălucească.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”» IOSUA 7,10

Să fim gata să ne cercetam

Cercetarea este un subiect sensibil. Nu există nimic altceva care să cerceteze inima mai mult decât rugăciunea. Când ne rugăm păşim în prezenţa sfântă a lui Dumnezeu şi suntem cercetaţi până în străfundul sufletului. Totul este gol şi descoperit înaintea Lui. Şi dacă există vreo pie-dică, Dumnezeu nu aşteaptă să spunem: «Doamne, dacă este ceva …». Iată o rugăciune plină de ipocrizie! Dacă este ceva, şi de regulă este, atunci Dumnezeu ne descoperă cauza eşecului nostru. Iată ce spune Sfânta Scriptură despre Iosua: «Iosua şi-a sfâşiat hainele şi s-a aruncat cu faţa la pământ până seara, înaintea chivotului Domnului» (Iosua 7,6). Trebuie să fim pregătiţi să fim cercetaţi: «Domnul a zis lui Iosua: „Scoală-te! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta?”». Odată ce renunţăm la trăncăneala ipocrită şi la discuţiile «evlavioase» fără nici un rost, vom fi cu adevăra pregătiţi să ne lăsăm cercetaţi. Nu are nici un sens să mergem la o oră de rugăciune dacă nu suntem pregătiţi spiritual. Adevărata rugăciune se naşte în urma cercetării prin Duhul Sfânt.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta.

Eclesiastul 9:10

Tot ce găseşte mâna ta să facă” se referă la lucruri posibile. Sunt multe lucruri pe care le-am putea face, şi nu le facem niciodată. Ar fi bine dacă aceste lucruri ar rămâne numai în mintea noastră, dar, dacă vrem să fim folositori, nu trebuie să ne mulţumim să facem planuri şi să vorbim despre ele. Trebuie să îndeplinim în mod practic tot ce pot să facă mâinile noastre. O faptă bună este mai valoroasă decât o mie de teorii geniale. Să nu aşteptăm ocazii mai bune, sau lucrări deosebite, ci să facem lucrurile pe care le avem de făcut în fiecare zi. Nu avem alt timp de trăit. Trecutul s-a dus; viitorul nu a venit încă. Nu vom avea niciodată alt timp în afară de prezent. Nu aştepta ca experienţa ta să ajungă la maturitate, şi apoi să-L slujeşti pe Dumnezeu. Doreşte-ţi să rodeşti acum. Slujeşte-L pe Dumnezeu acum, dar ai grijă de felul în care îţi îndeplineşti munca: ,fă cu toată puterea ta”. Fă-o imediat Nu-ţi irosi viaţa gândindu-te la ceea ce plănuieşti să faci mâine, de parcă aşa ţi-ai putea ascunde lenea de azi. Nici un om nu-L slujeşte pe Dumnezeu făcând lucrurile mâine. Dacă Îl onorăm pe Christos şi suntem binecuvântaţi, acest lucru se întâmplă prin ceea ce facem azi. Orice ai face pentru Christos, pune-ţi tot sufletul. Nu-I oferi o treabă de mântuială, făcută când şi când. Când Îl slujeşti, slujeşte-L cu tot sufletul tău, cu toată inima ta şi cu toată puterea ta. Unde se află puterea creştinului? Nu în el însuşi, fiindcă el este slab. Puterea Lui se află în Domnul oştirilor. Să căutăm deci ajutorul Domnului; să-l căutăm cu rugăciune şi credinţă, şi, după ce am făcut „tot ce găseşte mâna”, să aşteptăm binecuvântarea Domnului. Astfel, ceea ce am făcut va fi bun şi îşi va îndeplini scopul.

Seara

Vor privi cu bucurie cumpăna în mâna lui Zorobabel. Zaharia 4:10

Începuturile slabe” (Zaharia 4:10) marchează începutul lucrării prin „mâna lui Zorobabel”, lucrarea de reconstruire a templului din Ierusalim. Nimeni nu putea dispreţui „începuturile slabe”, fiindcă Domnul ridicase un om care să persevereze până când avea să fie pusă piatra cea mai însemnată în vârful Templului (vers. 7). „Cumpăna”, sau firul cu plumb, era pe mâini bune. Spiritual, aceasta este o mângâiere pentru fiecare credincios în Christos Isus. Chiar dacă lucrarea harului este foarte slabă la început, firul de plumb este pe mâini bune, fiindcă un Maestru Zidar mai mare decât Solomon se ocupă de clădirea templului ceresc. El „nu va slăbi, nici nu se va lăsa” (Isaia 42:4), până nu va fi înălţat şi ultimul turn. Dacă firul de plumb ar fi în mâna unei fiinţe omeneşti, am avea de ce să ne îngrijorăm. Totuşi, „lucrarea Domnului va propăşi” (Isaia 53:10) în mâinile Lui Isus. Lucrarea de reconstruire a templului nu a început aiurea şi fără grijă, fiindcă mâna supraveghetorului purta un instrument bun. Dacă zidurile ar fi fost construite în grabă, fără supraveghere, s-ar fi putut să nu fie complet drepte. Însă firul cu plumb a fost folosit. În acelaşi fel, Isus supraveghează mereu construcţia templului Său spiritual, astfel încât să fie bine şi sigur clădit. Noi suntem grăbiţi, dar Isus judecă. El foloseşte cumpăna, şi ceea ce iese afară din rând trebuie dărâmat. De aceea multe lucrări promiţătoare au căzut, şi multe declaraţii arzătoare de credinţă au fost aruncate pe marginea drumului. Nu este treaba noastră să judecăm biserica Domnului, fiindcă Isus are ochi buni şi drepţi, şi poate folosi cumpăna. Nu ne bucurăm că judecata este lăsată în seama Lui? „Cumpăna” era folosită activ, era în mâna constructorului, o indicaţie sigură care trebuia să grăbească desăvârşirea lucrării. O Doamne Isuse, cât de mult ne-am bucura dacă Te-am putea vedea în lucrare. Cetatea Sionului este în ruină. Înalţă-te, mare Zidar, şi fă ca ruinele să se bucure de venirea Ta

IZVOARE IN DEŞERT

Caleb i-a zis: „Ce vrei?” Ea a răspuns: „Fă-mi un dar căci mi-ai dat un pământ secetos; dă-mi şi izvoare de apă”. Şi el i-a dat izvoarele de sus şi izvoarele de jos. (Iosua 15:18-19)

Există şi „izvoarele de sus şi izvoarele de jos” în viaţă, şi ele sunt izvoare, nu ape stătătoare. Sunt bucuriile şi binecuvântările care curg din cer de sus, în timpul verii celei mai fierbinţi şi prin cel mai pustiu deşert al suferinţelor şi al încercărilor. Pământul care îi aparţinea lui Acsa era în Neghev sub soarele arzător şi era deseori pârjolit de căldura toridă. Dar din munţi veneau izvoarele inepuizabile care răcoreau, împrospătau şi fertilizau tot pământul.

Aceste izvoare curg prin locurile joase, prin locurile dificile, prin locurile secetoase, prin locurile singuratice, şi chiar prin locurile obişnuite ale vieţii. Şi oricare ar fi situaţia noastră, aceste izvoare se pot găsi întotdeauna. Avraam le-a găsit în munţii Canaanului. Moise le-a găsit printre stâncile Madianului. David le-a găsit în cenuşa Ţiclagului, când avutul lui fusese luat şi familia lui fusese dusă în captivitate. Şi cu toate că „poporul vorbea să-l ucidă cu pietre … David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui” (1 Samuel 30:6).

Isaia le-a găsit în zilele teribile când împăratul Sanherib al Asiriei a invadat Iuda, când munţii păreau să fie aruncaţi în mijlocul mării. Şi totuşi credinţa lui putea încă să cânte: „Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt. Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină” (Psalmul 46:4-5).

Martirii creştini le-au găsit în mijlocul flăcărilor, reformatorii bisericii în mijlocul vrăjmaşilor lor şi a luptelor lor, şi noi putem să le găsim în fiecare zi a anului dacă Îl avem pe Mângâietorul în inimile noastre şi dacă am învăţat să spunem împreună cu David: „Toate izvoarele mele sunt în Tine” (Psalmul 87:7).

Cât de bogate şi cât de preţioase sunt aceste izvoare, şi cât de mult mai este încă de luat în stăpânire din plinătatea lui Dumnezeu! A.B. Simpson

Am spus: „Deşertul este atât de mare!”

Am spus: „Deşertul este atât de gol!

Ce izvoare sunt acolo ca să-mi astâmpere setea?

Unde mă voi ascunde de furtună?”

Am spus: „Deşertul este atât de singuratic!

Nici un glas blând, nici o faţă iubitoare

Care să lumineze nici cel mai mic loc”.

M-am oprit până mi-a trecut plânsul!

Am auzit susurul unor izvoare ascunse;

Înaintea mea au apărut palmieri verzi şi frumoşi;

Păsările cântau; tot văzduhul

Era plin şi fremăta de aripile îngerilor!

Şi Cineva a întrebat încet: „De ce, în adevăr,

Te gândeşti cu îngrijorare la ceea ce îţi va aduce

Ziua de mâine? Nu vezi tu

Că Tatăl ştie ce ai nevoie?”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 3.1-19

Are loc o a doua vindecare în sinagoga din Capernaum, şi aceasta din nou într-o zi de sabat (cap. 1.21…). Acestui bolnav, a cărui mână este uscată, Domnul îi cere exact fapta pe care el nu este în stare s-o împlinească. începând prin a asculta, omul îşi face dovada credinţei sale şi aceasta îi permite lui Isus să-l vindece. Dar, vai, priviţi la împietrirea inimilor celor care asistă! În loc să se bucure împreună cu omul vindecat şi să admire puterea Domnului, aceşti oameni răi folosesc această minune drept pretext pentru a căuta să-L omoare. El însă îşi continuă lucrarea Sa de har, iar mulţimile, inclusiv dintre străinii din Tir şi Sidon (şi chiar şi edomiţi), continuă să vină la El pentru a-L asculta şi a găsi vindecarea.După aceasta, El pune deoparte doisprezece ucenici şi îi rânduieşte „ca să fie cu El şi ca să-i trimită…” (comp. cu Ioan 15.16). A fi cu Isus: ce privilegiu de nemăsurat şi, în acelaşi timp, ce condiţie indispensabilă pentru a putea fi apoi trimişii. Cum să împlineşti un serviciu fără să fi primit mai întâi îndrumările Sale? (Ieremia 23.21,22).

În această Evanghelie, fiecare dintre cei doisprezece este numit singur, pentru a ne învăţa că un rob trebuie să aştepte direct şi personal de la Stăpânul său să primească îndrumare şi ajutor.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Judecători 1:27-36

PIERDEREA UNEI VIZIUNI

Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Sean…
Judecători 1:27

Într-un articol publicat de către Lynn Anderson în revista Leadership, descrie ceea ce se petrece când oamenii îşi pierd viziunea. Un grup de pelerini au coborât pe ţărmul Americii cu aproximativ 350 de ani în urmă. Cu o viziune măreaţă şi cu mult curaj au venit să se aşeze în noua ţară. În primul an au pus bazele unui oraş. În al doilea an, au ales un consiliu orăşenesc. În al treilea, guvernul a propus construirea unui drum de vreo opt kilometri spre vest, în deşert. Dar în al patrulea an, oamenii au început să condamne consiliul orăşenesc, deoarece li se părea că a construi un drum prin pădure era numai o risipă a fondurilor publice. Într-un fel sau altul, aceşti oameni vizionari îşi pierduseră viziunea. Odată erau în stare să vadă dincolo de ocean, dar acum nu mai vedeau nici măcar 8 kilometri în pustie. Acest lucru îmi reaminteşte textul nostru de azi. Sub conducerea înţeleaptă a lui Iosua, israeliţii au traversat prin credinţă Iordanul şi au început cucerirea Palestinei. Dar după câteva victorii răsunătoare, hotărârea lor a început treptat să slăbească şi viziunea li s-a şters. Au încetat să se mai lupte şi, în schimb, au făcut tratate de pace în schimb cu locuitorii ţării. Aceeaşi atitudine poate stânjeni vieţile noastre spirituale. Fericiţi cu câteva succese iniţiale ca creştini, putem deveni automulţumiţi şi încetăm să mai înaintăm. Refuzăm să ne mai confruntăm cu următorul duşman spiritual.

Pentru a porni din nou, trebuie să ne rededicăm urmăririi scopurilor pe care Dumnezeu le are pentru vieţile noastre. Trebuie să-I cerem lui Dumnezeu să ne reînnoiască viziunea. D.C.E.

Când viaţa îmi devine o povară grea
Şi calea urcătoare mai greu de mers pe ea,
în jugul vieţii, ajută-mă să pot vedea
Viziunea ce o ai pentru viaţa mea.     D.J.D.

Pericolul nu este că ţinta ne este prea sus
şi-o vom greşi, ci că

este prea jos
să putem ajunge la ea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult depărtează El fărădelegile noastre de la noi. Ps. 103, 12.

Aşa va vorbi rămăşiţa lui Israel în zilele din urmă despre bunătatea şi milostenia lui Dumnezeu. Dar şi nouă ni s-a prezentat Dumnezeu în milostenia Lui, şi noi avem multe pricini să lăudăm Numele Lui. Fărădelegile noastre care ne despărţeau de Dumnezeu, El le-a îndepărtat atât de mult cum este răsăritul cu apusul Soarelui. Aşa cum aceste două nu se întâlnesc, nu se pot uni, tot aşa nici păcatele noastre nu mai sunt luate în seamă de Dumnezeu. „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor şi nici de fărădelegile lor.” (Evrei 10.17). Dacă ne gândim că aceasta este spusă tocmai pentru rămăşiţa lui Israel şi că în versetul nostru este prima dată amintit răsăritul, înţelegem încă un gând frumos. La cortul întâlnirii, locuinţa Lui Dumnezeu pe acest pământ intrarea şi curtea au fost aşezate totdeauna către răsărit. În schimb în apus era Sfânta Sfintelor, acolo trăia Dumnezeu în nor care era aşternut peste chivot, şi numai odată pe an era posibil ca marele preot să intre şi atunci nu fără sânge. Poporul stătea departe, în răsărit, în ziua ispăşirii când intra marele preot. Cât de mare ar fi fost dorinţa israelitului ca să intre în prezenţa Lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă. Păcatul mărea această depărtare şi oprea apropierea.

După ce Domnul Isus a isprăvit lucrarea Sa pe Golgota perdeaua din templu care despăţea Sfânta Sfintelor s-a rupt în două de sus în jos şi în felul acesta în faţa lui Dumnezeu s-a isprăvit ceea ce era de făcut pentru păcatele noastre. Noi acum putem să ne apropiem de El şi să-I aducem adorarea care El singur o merită. Noi suntem răspunzători să recunoaştem şi să ne găsim locul în Adunarea Lui Dumnezeu care nu este o organizaţie meşteşugită de om ci un Trup viu, format prin Duhul Sfânt.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… omul care se încrede în om… și își abate inima de la Domnul… este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea… Ieremia 17.5,6

Nefericirea „cancelarului de fier”

Cândva, prințul german Otto von Bismark a fost vizitat de cineva care i-a spus: „Alteța voastră sunteți totuși un bărbat fericit”. – „Fericit?”, a întrebat gânditor prințul; „ce înțelegeți prin fericit? Rareori am fost un bărbat fericit. Dacă adun rarele mele minute de fericire adevărată, nu o să rezulte mai mult de 24 de ore în total”. Înainte de a muri, prințul a fost cuprins de remușcări și a spus: „Am adus fericire unei mari națiuni, da, dar și nefericire pentru mulți! Fără mine n-ar fi avut loc trei mari războaie. Nu ar fi pierit 80.000 de oameni, n-ar fi îndoliați tați, mame, surori. Acum o să dau socoteală lui Dumnezeu…”.

Regretul prințului, care a fost numit „cancelarul de fier”, a venit prea târziu. Și toți care și-au pus încrederea în acel om au ajuns niște nefericiți. Când însă ne încredem în Dumnezeu, pacea Lui ne va păzi inimile și gândurile prin Isus Hristos: „Nu vă îngrijorați de nimic; ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu … vă va păzi inimile …” (Filipeni 4.6,7). Ce har că până și temerile noastre sunt folosite de Dumnezeu ca mijloc de a ne umple cu pacea Sa minunată, atunci când suntem gata să nu ne încredem în om și să nu ne abatem de la Domnul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„IN INIMA SI IN SUFLET”

„Puneți-vă, deci, în inimă și în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun” (Deuteronom 11:18)

Cum strângi Cuvântul lui Dumnezeu în inima și în sufletul tău?

1) Cugetând la Cuvântul Său în fiecare zi. Psalmistul ne spune că pentru a avea o viată împlinită trebuie să cugetăm la Cuvântul Lui „zi și noapte”! (Psalmul 1:2). Dar pentru asta, trebuie să încetinești ritmul. Ai văzut vreodată o vacă rumegând iarba? Cu cât o rumegă mai mult, cu atât mai mulți nutrieți obține din ea. Așadar, când Dumnezeu îți pune un verset în minte, cugetă la el întreaga zi. Fă din ei primul tău gând când te trezești și ultimul tău gând când mergi la culcare. Repetă lucrul acesta în fiecare zi timp de un an și vei fi uimit de creșterea ta spirituală.

2) Lăsându-I să te convingă de păcat si să te curățească în fiecare zi. „Cum își va ține tânărul (sau vârstnicul) curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău” (Psalmul 119:9). Colegii lui călugări îl întrebau adesea pe Martin Luther de ce petrece atât de mult timp în confesional. Din moment ce locuia la mănăstire, cum se face că avea atâtea de mărturisit? Doar nu o fi făcând incantații? Nicidecum, deoarece Luther știa cât de ușor putea să cadă în capcana auto-justificării. Și era convins că doar Cuvântul Lui Dumnezeu avea puterea să pătrundă adânc în gândurile, imaginația și pornirile lui și să spele tot ce era murdar.

3) Punând în aplicare tot ce ai învățat. S-ar putea să cunoști Biblia de o sută de ori mai bine decât alții. Dar dacă nu ești și de o sută de ori mai iubitor, mai răbdător, mai bucuros, mai îngăduitor, gata să ierți, atunci la ce-ți folosește? Indoctrinat și fără pic de dragoste în inima ta, nu vei face decât să-i îndepărtezi pe oameni de Cristos. Așa că, renunță la teorie și începe să aplici tot ce ai învățat.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Secretul consecvenţei spirituale

Departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos. Galateni 6:14

Când un om se naşte din nou, el devine inconsecvent datorită diverselor simţiri sau a împrejurărilor din viaţa sa, care nu par a avea nici o legătură una cu alta. Apostolul Pavel a avut o consecvenţă puternică şi stabilă înlăuntrul său şi de aceea n-a fost tulburat de nici o schimbare a vieţii sale exterioare; el avea rădăcina şi temelia în Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi nu avem o viaţă spirituală consecventă, pentru că suntem mai preocupaţi să fim consecvenţi în exterior.

Pavel trăia la „subsol”; criticii consecvenţi trăiesc la „etajele superioare” ale lucrurilor exterioare; şi cele două nivele nu se ating unul pe celălalt. Consecvenţa lui Pavel se baza pe lucrurile fundamentale. Marea bază a consecvenţei sale era agonia lui Dumnezeu în lucrarea de Răscumpărare a lumii, era crucea lui Isus Cristos.

Cercetează-ţi conţinutul credinţei tale, apoi elimină tot ce se poate elimina şi întoarce-te la temelie – la crucea lui Cristos. In istoria seculară, crucea este un lucru foarte neînsemnat, dar, din perspectiva Bibliei, ea este mult mai importantă decât toate imperiile lumii. Dacă, atunci când predicăm, pierdem din vedere tragedia lui Dumnezeu pe cruce, predica noastră nu va avea nici un rezultat. O astfel de predică nu va transmite oamenilor puterea lui Dumnezeu; ea poate fi interesantă, dar este lipsită de putere. Insă când predicăm Crucea, declanşăm puterea lui Dumnezeu. „Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.” „Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezându-se în Domnul… El nu se teme.” PSALM 112:7, 8

Veştile rele! Acolo aşteaptă vrăjmaşul să ne întâlnească! Când veştile sunt bune, când toate merg bine, suntem fericiţi şi uşuraţi, pentru că ne bazăm pe ele şi nu pe Acela care le-a făcut posibile. Dar când vin veştile rele, iată-ne cu totul abătuţi: ne frământăm, ne îngrijorăm, ba chiar ne speriem având tendinţa de a le exagera, pierzând sensul proporţiei şi al realităţii, dar ce este mai trist, pierzându-ne încrederea în Tatăl nostru care ne-a făcut atâtea făgăduinţe în Cuvânt. Psalmistul a trecut prin astfel de experienţe, dar din ele a învăţat lecţia de a se încrede în Domnul. Nu este o vagă noţiune despre Dumnezeu sau o teorie obscură a superiorităţii binelui asupra răului care ne va sprijini în momentul veştilor rele. Ne trebuie ceva mai mult, mai precis, mai real! Dumnezeu nu este departe de noi, El ne-a înştiinţat mai dinainte cu privire la viitor. Inima noastră va rămâne deci tare, bazându-ne pe făgăduinţele Lui neschimbătoare. Pentru copilul său, Tatăl ceresc întăreşte această stabilitate, pentru ca atunci când vin veştile rele, să nu se clatine. „Inima lui este tare, încrezându-se în Domnul…”, care îl învaţă prin Cuvântul Său şi îl întăreşte prin făgăduinţele Sale.

Trăim astăzi zile pline de tot felul de surprize, zvonuri şi veşti sumbre care ne înconjoară în fiecare zi, încât, dacă nu am avea o inimă tare, încrezătoare în Domnul, ne-am îngrijora până la disperare. Cel credincios ştie că Satan mai are puţină vreme şi că este înfuriat. Lumea stăpânită şi condusă de el este într-o tot mai mare agitaţie: războaie şi veşti de războaie, cutremure de pământ, boli incurabile şi extrem de contagioase, crime de tot felul, răsturnări de guverne, războaie civile, atentate, într-un cuvânt, haos cum n-a fost niciodată. Dar ce este mai trist este că Biserica merge cu paşi repezi spre apostazia totală. „Nu trebuie să ne temem nici de groaza din timpul nopţii, nici de săgeata care zboară ziua (gloanţe, bombe), nici de ciuma care umblă în întuneric, (boli contagioase şi incurabile). O mie să cadă alături de tine şi zece mii la dreapta ta, dar de tine nu se va apropia… Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost, şi faci din Cel-Prea-Inalt locuinţa ta, de aceea nici o nenorocire nu te va ajunge, nici un rău nu se va apropia de cortul (casa, trupul) tău ” (Ps.91:5-ll).

Trăim în vremea când trebuie să apară Anticrist, care, pretinzând ca va aduce soluţia salutară a tuturor problemelor lumii, va pregăti calea Fiarei (împăratul roman) de care vorbeşte Apoc. 13:1; 14:9; 15:2; 16:2,10; 19:20.

Toate acestea ne vorbesc de extrem de apropiata venire a scumpului nostru Mântuitor şi Domn. Acela care ne-a vorbit în Cuvântul Lui şi în care credem, nu este El începutul şi sfârşitul, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Alfa şi omega? El vrea să ne dea această încredere neclătinabilă, această credinţă statornică care nu se teme, ci crede în El, oricare ar fi evenimentele din aceste zile din urmă. Făgăduinţele lui Dumnezeu care sunt garantate de Domnul Isus, ne lipesc tot mai strâns de Tatăl nostru şi ne aşează în prezenţa Lui. Unde poate fi un loc mai sigur? încrederea noastră îl slăveşte, inimile noastre strigă: „Vino Doamne Isuse!”

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ce este născut din carne, este carne şi ce este născut din Duh, este Duh. Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou”. Ioan 3:6-7.

Ce mult timp a durat până când am înţeles că Gal. 4:29 este asemănător: „Cel care se născuse în mod firesc prigonea pe cel care se născuse prin Duhul”. Unul s-a născut prin puterea omenească a lui Avraam, dar Isaac s-a născut prin făgăduinţă după ce trupul lui Avraam era îmbătrânit. Deloc nu este uşor să te lipseşti de Ismael, care este fructul puterii omeneşti. Şi mai mult, chiar ne place acest rod, până ce observăm că aceasta nu foloseşte la nimic, cu toate că în trecut am crezut că aceasta este viaţa. În trecut ne-am adunat toate puterile când trebuia să facem ceva, şi după ce am avut reuşită, am zis: „Iată şi aici am biruit”. Ne-am dezobişnuit de fumat? E minunat. Nu mai suntem atât de agitaţi, nervoşi ca şi în trecut şi aceasta este bine. Şi poate ne-am şi lăudat că Dumnezeu ne-a ajutat pe ici pe colo.

Aceasta merge atâta timp până când Dumnezeu nu ne smereşte, până când recunoaştem: „Sunt un om neroditor. Ne dăm seama că în toate am greşit, nu mai am viaţă, nu mai am Duhul Lui, nu mai pot face nimic; mai demult eram fericit, dar acum totul s-a dus, a dispărut. Astfel devine valabil Cuvântul: „Bucură-te stearpo, care nu naşti deloc! Izbucneşte în cântări şi în strigăte de bucurie”. Cum să ne bucurăm? Chiar acum trebuie să ne bazăm pe promisiune, pe ceea ce Dumnezeu a spus, pe mântuire şi să-I mulţumim pentru aceasta. Poate câteodată se pare că suntem adânciţi în păcat mai mult decât înaintea pocăinţei, cu toate că nimeni nu poate zice nimic împotriva noastră. În astfel de timpuri, trebuie să ne încredem într-adevăr, în promisiunile lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”. Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor”. Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.

Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Şi să pui în pieptarul judecății Urim şi Tumim.  Exod 28.30

Pe pieptarul marelui preot, lângă pietrele prețioase cu numele semințiilor fiilor lui Israel, se aflau Urim și Tumim. Aceste cuvinte înseamnă „lumini și desăvârșiri”. Ce erau ele, nimeni nu poate spune cu certitudine. Ele sunt menționate de șapte ori în Scriptură; în două locuri este menționat doar cuvântul Urim, iar întrun loc (Deuteronom 33.8), ordinea lor este inversată: „Urim și Tumim”. Era probabil vorba de o piatră prețioasă, care, așezată în lumină sub un anumit unghi, oferea răspunsul Domnului cu privire la întrebări adresate Lui de către preot. Astfel, Eleazar trebuia să ceară sfat de la Domnul pentru Iosua folosind Urim; Saul, în disperarea lui, La întrebat pe Dumnezeu prin Urim (Numeri 27.21; 1 Samuel 28.16). Fiindcă pieptarul conținea Urim și Tumim, prin care erau cunoscute deciziile divine, el era numit „pieptarul judecății”.

Dumnezeu dorește să Se facă cunoscut pe El Însuși și voia Lui celor care, la rândul lor, doresc această cunoaștere binecuvântată. Urim și Tumim, aflat în pieptarul marelui preot, era chezășia că Israel nu trebuia să fie ignorant cu privire la nicio chestiune.

Este creștinul mai puțin favorizat astăzi? Având Duhul Sfânt locuind în noi, având Cuvântul complet al lui Dumnezeu în mâinile noastre și un Hristos glorificat deplin interesat de noi, nu trebuie să existe întuneric în mințile noastre cu privire la nici măcar un singur detaliu al drumului pe care mergem. Din nefericire, este un lucru obișnuit să vezi copii ai lui Dumnezeu bâjbâind zi de zi, făcând o mulțime de greșeli, spre întristarea sufletelor lor și spre dezonorarea Numelui vrednic cu care sunt chemați. În toată această stare, ei se întreabă cum de există unii care reușesc să cunoască gândul Domnului. Dacă ochiul este curat și dacă în inimă există realitate, drumul este clar ca lumina soarelui. W. W. Fereday

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Atingerea Ta încă are puterea ei străveche”; atinge-mă, Doamne, ca să fiu într-atâta în părtaşie cu Tine, încât toată fiinţa mea să radieze pacea şi bucuria Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Şi fără credinţă este cu neputinţă să Îi fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că îi răsplăteşte pe cei ce-L caută.» EVREI 11,6

Să fim gata să credem

Credinţa este considerată astăzi drept un concept banal, deşi, din păcate se poate găsi doar la puţini creştini. Totuşi ea este vie şi doar prin ea se poate realiza sfinţirea în viaţa spirituală. Credinţa este în strânsă legătură cu pregătirea pentru a auzi şi a primi adevărul Scripturii. Dacă nu sunt pregătit să accept adevărul înseamnă că am puţină credinţă, deoarece credinţa din inima mea este la fel de puternică pe cât de prezent este adevărul Scripturii în mintea şi în viaţa mea. Această legătură o vedem detaliată în Evrei 10,22: «să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină …». Cu alte cuvinte» nu suntem capabili să credem dacă nu suntem sinceri. Când îl caut pe Domnul şi vreau din tot sufletul să îl găsesc, dar inima mea este preocupată cu alte lucruri (pentru că ceea ce rostesc în rugăciune nu coincide cu ceea ce trăiesc), atunci această rugăciune nu are putere. Ne rugăm pentru trezire spirituală şi pentru tot felul de alte intervenţii divine, dar când primim răspunsul suntem şi rămânem necredincioşi. Există multe lucruri pe care le avem de schimbat în viaţa noastră, dar totul este cu putinţă celui ce crede!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Să propovăduiesc robilor de război slobozirea. Luca 4:18

Nimeni nu poate oferi libertate robilor de război, în afară de Isus. Libertatea adevărată vine numai de la El. Este o libertate deţinută pe drept; fiindcă Fiul, care este Moştenitorul turor lucrurilor, are dreptul să-i facă pe oameni liberi. Sfinţii onorează dreptatea lui Dumnezeu, care le asigură mântuirea. Este o libertate plătită scump. Christos vorbeşte prin puterea Sa, dar a cumpărat-o prin sângele Său. El te face liber, dar numai prin legarea Lui. Poţi pleca în pace, fiindcă îţi poartă El povara. Eşti pus în libertate, fiindcă a suferit El în locul tău. Dar, deşi preţul a fost foarte mare, El ţi-o oferă gratis. Isus nu îţi cere nimic în schimbul libertăţii Sale. El ne găseşte în sac şi cenuşă, şi ne invită să ne îmbrăcăm cu veşmintele frumoase ale libertăţii. El ne salvează aşa cum suntem, fără ajutor şi fără merite. Când ne eliberează, Isus ne dă libertate pentru totdeauna; nici un lanţ nu ne poate lega din nou. Stăpânul îmi zice: „rob de război, te-am eliberat”, şi lucrul acesta este veşnic. Satana complotează să ne înrobească, dar, dacă Domnul este de partea noastră, de cine ne vom teme? Lumea, cu ispitele ei, va încerca să ne prindă în mreje, dar Cel care este pentru noi este mai puternic decât cei care sunt împotriva noastră. „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?” (Romani 8:31). Însăşi inimile noastre înşelătoare ne pot chinui şi hărţui, dar „Acela care a început… această bună lucrare” (Filipeni 1:6) în noi o va duce la bun sfârşit. Duşmanii lui Dumnezeu şi inamicii omului îşi adună oştile şi se îndreaptă cu furie spre noi, dar dacă Dumnezeu achită, „cine-i va osândi?” (Romani 8:34). Vulturul care se înalţă spre cuibul său de pe stâncă, şi apoi zboară spre nori, nu este mai liber decât sufletul eliberat de Christos. Dacă nu mai suntem sub lege, ci eliberaţi de blestemul ei, să practicăm libertatea în a-L sluji pe Dumnezeu cu recunoştinţă şi plăcere. „Sunt robul Tău, fiul roabei Tale, şi Tu mi-ai desfăcut legăturile” (Psalmi 116:16). „Doamne, ce vrei să fac?” (Fapte 9:6).

Seara

Căci El a zis lui Moise: „voi avea milă de oricine-Mi va plăcea să am milă; şi mă voi îndura de cine-Mi va plăcea să Mă îndur”. Romani 9:15

Cu aceste cuvinte, Domnul Îşi proclamă clar dreptul de a da sau de a opri îndurarea Lui, conform voinţei Sale suverane. După cum monarhul este investit cu prerogative de viaţă şi moarte, Judecătorul întregului pământ are dreptul de a condamna sau de a cruţa pe cel vinovat, după cum I Se pare cel mai bine. Prin păcatele lor, oamenii şi-au pierdut toate drepturile în faţa Lui Dumnezeu. Ei merită să piară pentru păcatele lor, şi dacă toţi fac la fel, nu au nici un motiv să se plângă. Dacă Domnul salvează vreunul, o face dacă dreptatea nu este încălcată. Totuşi, dacă El consideră că este mai bine pentru cel condamnat să-şi ispăşească sentinţa îndreptăţită, oamenii nu-L pot critica după părerile lor
înguste. Nebune şi neruşinate sunt discursurile care spun că toţi oamenii au dreptul să fie plasaţi pe acelaşi loc. Ignorante, dacă nu
şi mai rău, sunt disputele privitoare la harul discriminatoriu, care sunt doar răzvrătirea naturii umane mândre împotriva coroanei şi sceptrului lui Iehova. Când ne înţelegem propria ruină, şi faptul că ne merităm pedeapsa, şi dreptatea verdictului divin împotriva păcatului, nu ne îndoim de adevărul că Domnul nu este obligat să ne mântuiască. Nu ne mai plângem că El alege să-i mântuiască pe
alţii, de parcă lucrul acesta ne-ar nedreptăţi pe noi. Din contră, simţim că El ne priveşte cu milă, şi că numai prin bunătatea Sa, fără nici un merit al nostru, suntem mântuiţi, şi pentru aceasta ar trebui să-I binecuvântăm numele pe vecie. Cum vor putea să-L
iubească suficient pe Dumnezeu cei care sunt subiectele alegerii divine? Ei nu mai au loc de laudă, fiindcă suveranitatea o exclude
efectiv. Numai Domnul este slăvit, şi însăşi noţiunea de merit omenesc este aruncată cu dispreţ. Nu există nici o doctrină mai
umilitoare în Evanghelie ca doctrina alegerii, nici una carte să
producă mai multă recunoştinţă şi, în consecinţă, nici una mai sfinţitoare. Credincioşii nu trebuie să se teamă de ea, ci să se bucure cu adoraţie.

IZVOARE IN DEŞERT

„Ia săgeţi”…. „Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: „Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori”. (2 Împăraţi 13:18-19)

Cât de uimitor şi de puternic este mesajul acestor cuvinte! Ioas, împăratul lui Israel, gândea că făcuse foarte bine când a lovit pământul „de trei ori şi apoi s-a oprit”. Pentru el, aceasta părea să fie o faptă extraordinară a credinţei lui, dar Domnul şi profetul Elisei erau profund dezamăgiţi, pentru că el se oprise la jumătatea drumului.

Da, el a primit ceva; de fapt, a primit chiar foarte mult – exact ceea ce crezuse c-o să primească de la Dumnezeu, în ultimă instanţă. Şi totuşi Ioas nu a primit tot ceea ce Elisei vroia ca el să aibă sau ceea ce Domnul dorea să-i dea. El a pierdut mult din semnificaţia promisiunii, şi din plinătatea binecuvântării. El a primit mai mult decât ar fi putut vreun om să-i ofere, dar n-a primit tot ce avea mai bun Dumnezeu pentru el.

Dragul meu credincios, ce serios este adevărul acestei istorisiri! Cât de important este pentru noi să învăţăm să ne rugăm când trecem prin tot felul de situaţii şi să ne cercetăm deplin inimile în lumina mesajului lui Dumnezeu pentru noi! Altfel, nu vom beneficia niciodată de toată plinătatea promisiunii Sale sau de toate posibilităţile pe care le oferă rugăciunea făcută cu credinţă. A. B. Simpson

A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.

Efeseni 3:20-21

În nici un alt loc apostolul Pavel nu foloseşte aceste cuvinte aparent de prisos: „nespus mai mult decât cerem”. Fiecare cuvânt este umplut cu dragostea infinită a lui Dumnezeu şi cu puterea Lui de „a face” pentru credincioşii Lui care se roagă. Şi totuşi există următoarea limitare: „prin puterea care lucrează în noi”. El va face pentru noi atât de mult cât Îi vom permite să facă în noi. Aceeaşi putere care ne-a mântuit, care ne-a spălat cu sângele Său, care ne-a umplut cu puterea Duhului Său cel Sfânt, şi ne-a protejat prin numeroase ispite va lucra pentru noi ca să înfrunte orice urgenţă, orice criză, orice situaţie şi orice împotrivire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

MARCU 2.18-28

În timp ce cuvântul Robului desăvârşit este „îndată”, cel al iudeilor necredincioşi este „de ce?” (v. 7,16,18,24). Întrebat cu privire la post, Domnul Isus răspunde că acesta este marca tristeţii, care, prin urmare, nu se potriveşte cât timp El Se află împreună cu ei. Nu era oare venirea Lui un prilej de mare bucurie pentru tot poporul? (Luca 2.10).

El Se foloseşte apoi de această ocazie pentru a pune în contrast regulile şi tradiţiile iudaismului cu evanghelia libertăţii harului pe care venise să le-o aducă. Este trist de remarcat că omul preferă, în locul acestei evanghelii, formele religioase, pentru că acestea îi permit să-şi facă o bună reputaţie înaintea altora,… în timp ce continuă să-şi împlinească propria voie. Spre deosebire de această categorie, v. 22 ni-l arată pe creştin ca fiind un om înnoit în întregime. Câtă vreme inima îi este schimbată şi este plin de o bucurie nouă, obligatoriu şi comportamentul său exterior va fi transformat.

Fariseii îi învinuiesc în mod public pe ucenici că smulg spice în zi de sabat. Omul suceşte întotdeauna după placul său ceea ce i-a dăruit Dumnezeu. Sabatul era un har acordat lui Israel, însă evreii l-au folosit ca pe un jug pentru a-şi îngreuna robia spirituală (Fapte 15.10).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 2 Petru 1:5-15

OBICEIURI – BUNE ŞI RELE

De aceea daţi-vă şi voi toate silinţele să uniţi cu credinţa voastră, fapta… 2 Petru 1:5

Am citit că este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de trandafiri. Construirea unui caracter creştin poate fi comparată cu producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de gânduri bune şi fapte nobile sunt necesare să creeze un model preţios de comportament. Pentru a fi plăcuţi Domnului şi a deveni puternici în credinţă, trebuie să ne concentrăm în dezvoltarea unor obiceiuri sfinte.

Pe de altă parte, ori de câte ori ne complăcem în ceva ce ştim că este rău, ne slăbim puterile de a rezista răului. Ca şi aluatul menţionat în Galateni 5:9, atitudinile păcătoase şi acţiunile pot fi începuturi nesemnificative, dar care treptat pot să crească până ce întreaga fiinţă a persoanei să fie coruptă de influenţa lor. In faimoasa nuvelă a lui Washington Irving, beţivul Rip Van Winkle, îşi scuza orice nou faliment, spunând: „N-am s-o ţin în socoteală de data aceasta!” în timp ce el poate reuşea în felul acesta să scape de fapta rea făcută, celulele creierului său înregistrau totul ca să le folosească împotriva sa la viitoarea ispită.

Da, fie că ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gândit şi făcut în întreaga noastră viaţă umană. Fiţi atenţi la gândurile, cuvintele şi faptele păcătoase, pentru că ele sunt seminţele care produc obiceiuri rele. Concentraţi-vă întotdeauna să cultivaţi acele trăsături care vă fac viaţa o mireasmă încântătoare şi minunată.     H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii – fă parfum;
Sămânţa răului e moarte, să înveţi.
Semănând doar bine – vei culege vieţi.     H.G.B.

Înâi noi ne facem obiceiuri, apoi obiceiurile ne fac pe noi.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese Ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Dan. 1,8.

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. Odată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. F

oarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit. căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judeca altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu niciun chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-au unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului. Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!

Credinciosul se arată necredincios Lui Hristos în măsura în care are legături cu lumea.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Știu faptele tale: că îți merge numele că trăiești, dar ești mort. Apocalipsa 3.1

Ce fel de credință avem?

În urma lucrării misionare, în anul 1491, regele Nzinga Nkuvu din Congo (Africa) a primit botezul creștin. Odată convertit la creștinism, a poruncit să fie distruși toți idolii păgâni. Mulți congolezi au primit cu entuziasm creștinismul, dar l-au perceput mai degrabă ca pe un supliment, decât ca pe ceva care înlocuiește vechea religie tradițională. Mulți chiar au respins creștinismul. Însuși regele Nzinga Nkuvu s-a reîntors la religia păgână, obligându-l pe fiul său Mvemba Nzinga, care primise o educație creștină, să fugă din țară. Acești africani s-au asemănat cu acei samariteni, despre care citim că „se închinau Domnului, dar slujeau în același timp și dumnezeilor lor, după obiceiul neamurilor de unde fuseseră mutați” (2 Împărați 17.33). Însă astfel de oameni se mai găsesc și în zilele noastre. Mântuitorul a spus categoric: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ține la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6.24). Această slujire la doi stăpâni este o autoînșelare. Chemarea noastră este să ne simțim ticăloșia și să ne smerim înaintea Mântuitorului recunoscându-L ca pe unicul Domn vrednic de închinare: „Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos”. O astfel de credință este una reală și nu una de formă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (2)

„Îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5)

Există două feluri de oameni care nu vor înțelege niciodată nevoia ta de a-ti purta de grijă:

1) Legaliștii. Aceștia se află într-o încercare continuă de a se ridica la anumite standarde perfecționiste pe plan moral, etic și religios.

2) Activiștii. Ei se sacrifică pe altarul neîntreruptei slujiri în biserică, crezând că așa ÎI pot mulțumi pe Dumnezeu.

Și unii dintre ucenicii Domnului Isus au crezut asta. Când o femeie a turnat mirul pe capul lui Isus, ei s-au supărat. Cum a fost posibil? Oare ei nu au citit cuvintele: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el”? Pe vremea Domnului Isus, untdelemnul era folosit în diferite scopuri; în relaxarea, masajul și revigorarea trupului după o călătorie lungă sau după o zi grea de muncă. Poate întrebi: „Deci Dumnezeu crede ca pot să fac o pauză?” Da, dar cum activiștii simt nevoia sa fie de folos, la fel ca ucenicii, ei cred: „Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, și banii să se dea săracilor” (Matei 26:9). Crezul lor este acesta: „Alții sunt importanți – nu eu!”

Trebuie să înțelegi un lucru: Când le porți altora de grijă și uiți de nevoile tale, atunci:

a) secătuiești spiritual si emoțional;

b) ajungi sa fii nemulțumit deoarece nevoile tale trec neobservate si nesatisfăcute;

c) începi să-ți cauți alinarea unde nu ar trebui.

Asta l-a dus pe Samson în casa Dalilei. Această femeie i-a oferit un loc în care să se relaxeze, apoi ea a profitat de asta pentru a-l distruge. Când căutăm alinare la oameni și în locuri nepotrivite, în loc să învățăm cum să ne îngrijim de propria persoană, îi dăm o mână de ajutor diavolului. Vezi să nu ti se întâmple așa ceva. Îngrijește-te de starea ta spirituală, emoționala și psihică.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Direcţia privirilor noastre

Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru. Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: „Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: „La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi „raţionali” vin şi-ţi spun „Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Când eram pe drum, Domnul m-a îndreptat…”GENEZA 24:27

Eliezer era pe drumul voii lui Dumnezeu şi în părtăşie cu El; de aceea el a fost condus mai departe, în siguranţă şi într-un succes deplin în misiunea lui. Ceea ce contează este punctul nostru de plecare. După ce am început bine, dacă veghem ca nimic să nu ne abată din drum, Domnul călăuzeşte, protejează şi binecuvântează pe copilul Său care se încrede în El şi care nu se abate din drum.

Petru nu era „pe drum”, când se încălzea în faţa focului, printre vrăjmaşii învăţătorului său, în timp ce El apărea în faţa tribunalului, şi unde avea să fie condamnat. Pentru că era în afara drumului, a făcut experienţa amară de a se lepăda de Domnul său.

Avraam nu era „pe drum” când a acceptat să intre la Agar; greşeala lui şi-a pus amprenta pe viaţa lui şi urmaşii lui culeg până în ziua de azi roadele acelei abateri, cum bine vedem din conflictele, agitaţia şi tulburările continui din Orientul Mijlociu. Numai venirea Domnului va pune capăt la toate acestea.

Un creştin care este în afara drumului şi poziţiei pe care i le-a rânduit Domnul, este totdeauna în pericol şi devine un pericol şi pentru alţii. Cine vorbeşte cu uşurinţă de călăuziri de sus, de la Dumnezeu, şi îşi închipuie că este pe „cale”, când de fapt este pe propriul său drum, făcând ce i se pare lui că este bine, fiindcă aşa-i spune lui inima, un astfel de om uită ce spune Cuvântul despre inima noastră: „…înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” Un astfel de om chiar citează versete biblice ca să se justifice, dar la urmă recoltează roade amare: pentru că nu a vegheat şi nu s-a rugat, a fost biruit de ispită ca să iasă din drum.Astăzi, mai mult decât oricând, avem nevoie să rămânem fermi pe calea voiei lui Dumnezeu, pe acest drum pe care ni-l indică Dumnezeu şi pe care ne călăuzeşte El. Să căutăm cu smerenie să cunoaştem care este voia lui Dumnezeu pentru viaţa noastră şi s-o facem chiar şi în cele mai mici amănunte, întrebându-ne mereu: „Doamne, Tu ce zici?” sau „Ce-ai face Tu în locul meu?” „Poţi fi tu cu mine în locul acesta pe drumul acesta?”

Numai în felul acesta drumul nostru va fi sigur chiar dacă el nu este prea uşor. Domnul nu ne-a promis o trecere uşoară prin lumea aceasta, dar ne asigură o debarcare neabătută în cer. Să nu dispreţuim ziua începuturilor slabe, căci dacă începutul l-am făcut cu El şi rămânem pe calea voiei Lui, vom avea şi un sfârşit plin de succese ca al lui Eliezer. Să nu ignorăm ce mult înseamnă prezenţa lui Dumnezeu pe drumul renunţării. Fiind ascunşi cu Domnul Hristos în Dumnezeu, vom fi la adăpost de orice pericol şi ne vom adăpa din izvorul tuturor binecuvântărilor harului dumnezeiesc. Sunt aşa de multe şi câtă nevoie avem de ele, pentru că ne sunt date cu mână largă în Domnul Isus: „Voi aveţi totul deplin în El…” (Col. 2:10). Domnul nostru cunoaşte sfârşitul chiar de la început şi El vrea ca să fie spre slava Lui şi spre binele nostru.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Deci, ca unii care, prin ascultare de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţii neprefăcută, iubiţi-vă unii pe alţii din toată inima”. 1 Petru 1:22.

În starea dinaintea pocăinţei omul este necurat, stricat în toate privinţele. Prin sângele lui Isus putem fi spălaţi, curăţiţi. Apoi, trebuie să lucrăm după cum spune Cuvântul vieţii, să trăim după Duh, nu după firea noastră. Astfel avem înaintea noastră lucrarea de mântuire, şi ne bazăm pe ceea ce a făcut Isus. „Păziţi-vă de câinii aceia! Păziţi-vă de lucrătorii aceia răi. Păziţi-vă de falsa tăiere împrejur. Căci noi suntem tăiaţi împrejur, noi care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus”. (Fii. 3:2-3). Falsa tăiere împrejur nu este altceva decât peticire. Mereu vrea să pună câte un petic, o bucată din noua îmbrăcăminte a lui Isus, pe îmbrăcămintea veche. Dar se rupe mereu. Noi suntem tăiaţi împrejur, care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus. Cel care face astfel, va avea un suflet curat. Acela iubeşte într-adevăr cu o dragoste neprefăcută pe fratele său. Mai este scris: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu”. (Luca 14:26). Nu putem primi nimic din ceea ce este omenesc sau din ceea ce este de la diavolul. Trebuie să urâm egoismul atât la noi cât şi la alţii. Aceasta nu înseamnă să ne urâm unul pe altul în persoană, ci numai răul, egoismul. Dragostea de fraţi neprefăcută, îndeamnă, dar totodată mângâie şi caută binele aproapelui. O, Doamne, Tu ai făcut cunoscut căile Tale lui Moise şi faptele Tale le-ai descoperit fiilor lui Israel; dă-ne şi nouă înţelepciune, să slăvim Numele Tău! Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.

Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.

Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat”. Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi îngerului adunării din Smirna scriei: „Acestea le spune Cel dintâi şi Cel din urmă, care a fost mort și a înviat: «Știu necazul tău și sărăcia ta – dar ești bogat – și hula celor care își zic că sunt iudei și nu sunt, ci sunt o sinagogă a lui Satan. Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; şi veți avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şiţi voi da cununa vieţii»”Apocalipsa 2.810

„Smirna” este adesea menționată în Scriptură ca fiind folosită la îmbălsămarea celor morți. Ea trebuia să fie zdrobită pentru ași elibera toată mireasma. Avem aici prezentată perioada în care Adunarea a fost zdrobită sub călcâiul de fier al Romei păgâne; totuși, niciodată nu sa ridicat o mireasmă atât de plăcută către Dumnezeu precum în acele două secole de martiraj aproape continuu.

„Acestea le spune Cel dintâi și Cel din urmă, care a fost mort și a înviat.” Ce binecuvântare să știm că suntem legați de un Hristos înviat! Puterea învierii Sale lucrează în noi. El spune: „Știu necazul tău și sărăcia ta, dar ești bogat”. Aceasta era perioada în care Adunarea era persecutată și urâtă de toți cei din jur. Creștinii nu se închinau în clădiri impunătoare, ci în peșteri și în catacombe. Disprețuiți de lume, condamnați ca vrăjmași ai imperiului, din cauza loialității lor față de Hristos, viețile lor erau scumpe înaintea lui Dumnezeu. În ochii Lui, ei erau bogați. Erau săraci în ce privește bunurile acestei lumi, însă erau bogați în credință.

Augustin a spus că sângele martirilor este sămânța Bisericii. Mărturia celor martirizați îi conduceau până și pe persecutorii lor săL primească pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor, datorită puterii convingătoare a adevărului manifestate în cei pe care îi martirizau. Eforturile lui Satan de a distruge creștinismul au fost zadarnice. Acelea au fost însă zile în care a fi creștin însemna cu adevărat ceva. Când cei ai Domnului erau zdrobiți precum smirna, ce mireasmă plăcută a devotamentului și a dragostei creștine se înălța către tronul lui Dumnezeu! H. A. Ironside

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, îmi dau seama din plin că „sunt doar un copil mic, nu ştiu nici sa ies, nici să intru”; de aceea, dă-mi „o inima care înţelege” (1 împăraţi 3:7,9, Bucureşti 2001) şi creşte în mine sentimentul prezenţei Tale azi.

 

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să ne apropiem cu o inimă curată…» EVREI 10, 22

Să fim gata să auzim adevărul absolut.

Este cu totul inutil să petreci ore în rugăciune dacă nu eşti dispus să auzi adevărul. Apostolul Ioan precizează şi el acest lucru: «Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui» (1 Ioan 18-19). Apostolul exprimă faptul că, dacă suntem în adevăr, dacă prin Duhul Sfânt suntem în Cristos şi trăim ceea ce credem şi ne spune El să facem, atunci ne putem linişti inima în Faţa Lui şi putem experimenta pacea Sa prin biruinţa în rugăciune. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu ajung la sfinţire pentru că uşa inimii lor este închisă. Rostesc formal rugăciunea şi se simt uşuraţi atunci când spun «Amin». Este oare ceva blocat şi în tine de nu eşti pregătit pentru adevăr? Petrecem ore de rugăciune şi nopţi de veghe şi totuşi nu există trezire spirituală şi nici biruinţă în viaţa de credinţă pentru că nimeni nu este gata, nu este dispus să primească sau să audă adevărul complet al Scripturii.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late. Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când Îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta. Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului. Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Înfinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al Lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-l treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Seara

„Să mai dorm puţin, să mai aţipesc puţin, să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc!…” Şi sărăcia vine peste tine ca un hoţ, şi lipsa, ca un om înarmat. Proverbe 24:33-34

Cei mai răi leneşi cer doar „să mai aţipesc puţin”. Ar fi indignaţi dacă ar fi acuzaţi de lenevie. „Să mai încrucişez puţin mâinile ca să mă odihnesc”‘ este tot ce cer, şi au o mulţime de motive care să-ţi demonstreze că indulgenţa aceasta este una potrivită. Totuşi, prin „puţinul” acesta trec zilele. Timpul pentru muncă s-a dus, şi câmpul se umple de spini. Prin puţină amânare, poporul îşi ruinează sufletul. Nu intenţionează să amâne ani de zile. Se gândesc că peste câteva luni va fi un timp mai potrivit, Mâine vor începe lucrurile serioase; dar prezentul este atât de ocupat, şi atât de nepotrivit, încât încep să se scuze. Ca nisipul din clepsidră, timpul se scurge. Viaţa este irosită picătură cu picătură, şi vremurile de har sunt pierdute prin „puţină aţipeală”, O, fii înţelept şi prinde orele care trec în grabă, ca să foloseşti momentele care se duc! Fie ca Domnul să ne înveţe această înţelepciune sacră. Altfel, ne aşteaptă cea mai cruntă sărăcie, sărăcia veşnică, în care vom cerşi degeaba măcar un strop de apă. Ca un călător care îşi urmează cu hotărâre drumul, sărăcia îl prinde pe leneş, şi ruina îl nimiceşte pe nehotărât. Fiecare oră aduce urmăritorul mai aproape. El nu se opreşte pe drum, fiindcă este afacerea stăpânului şi nu poate întârzia. După cum un om înarmat intră cu autoritate şi putere, sărăcia va veni peste leneş, şi moartea peste cel nepocăit, şi nu va exista nici o scăpare. O, dacă oamenii ar fi mai înţelepţi în vremurile bune, şi L-ar căuta pe Domnul Isus înainte de Ziua Nimicirii. Atunci va fi prea târziu pentru semănat şi secerat, prea târziu pentru căinţă şi credinţă. În agricultură nu are nici un rost să jeleşti după ce a trecut timpul semănatului. Credinţa şi hotărârile sfinte au şi ele timpul lor. Să ne ajute Dumnezeu să le obţinem în noaptea aceasta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu. (Psalmul 46:10)

Există vreo notă în toată muzica lumii atât de puternică precum marea oprire? Există vreun cuvânt în Psalmi mai elocvent decât cuvântul „Selah”, care înseamnă oprire? Există ceva mai palpitant şi care să inspire mai multă frică decât liniştea dinaintea izbucnirii furtunii, sau tăcerea ciudată care pare să cadă peste natură înaintea unui fenomen supranatural sau a unei ridicări de teren dezastruoase? Şi există ceva care poate să atingă inimile noastre la fel ca puterea liniştii?

Pentru inima care va înceta să se concentreze asupra ei însăşi, există „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere” (Filip. 4:7); „seninătate şi încredere” (Isaia 30:15), care este sursa oricărei puteri; „multă pace” care face să „nu [i] se întâmple nici o nenorocire” (Psalmul 119:165); şi o odihnă profundă, pe care lumea nu poate niciodată să ne-o dea, nici să ne-o ia. Adânc în centrul sufletului este o încăpere a păcii unde locuieşte Dumnezeu şi unde, dacă vom intra în ea şi vom reduce la tăcere toate celelalte sunete, vom putea auzi acel „susur blând” al Său (1 Împăraţi 19:12).

Chiar şi la roata care se învârte cel mai repede, dacă priveşti în centrul ei, acolo unde este axul, vei vedea că nu există nici un fel de mişcare. Şi chiar în cea mai ocupată viaţă, există un loc în care poţi să locuieşti singur cu Dumnezeu într-o linişte eternă.

Există o singură modalitate de a-L cunoaşte pe Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi”. „Domnul însă este în Templul Lui cel sfânt. Tot pământul să tacă înaintea Lui!” (Habacuc 2:20). selectat

 

Preaiubite Tată, uneori am umblat sub un cer fără stele care lăsa să picure întunericul ca ploaia torenţială. Eram disperaţi pentru că ne lipsea lumina soarelui, a lunii şi a stelelor. Întunericul gros se arăta ameninţător deasupra noastră ca şi cum ar fi vrut să rămână pentru totdeauna. Şi din beznă nu se auzea nici un glas liniştitor care să vindece inimile noastre zdrobite. Am fi primit cu bucurie chiar şi o lovitură sălbatică de tunet, dacă cel puţin ar fi spart tăcerea chinuitoare a acelei nopţi triste şi deprimante.

Şi totuşi şoapta blândă a iubirii Tale eterne a vorbit mult mai dulce sufletelor noastre rănite şi sângerânde decât orice vânt care suflă peste o harpă de vânt. „Susurul [Tău] blând” a fost cel care ne-a vorbit. Noi ascultam şi Te-am auzit, şi apoi ne-am uitat şi am văzut faţa Ta, care strălucea de lumina dragostei Tale. Şi când am auzit glasul Tău şi am văzut faţa Ta, viaţa cea nouă s-a întors la noi, aşa cum se întoarce viaţa la florile uscate care absorb ploaia de vară.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

MARCU 2.1-17

În casa din Capernaum, Domnul Isus Se face recunoscut, conform Psalmul 103.3, ca Cel care iartă toate nelegiuirile şi care vindecă toate neputinţele. Cu privire la paralitic, El împlineşte, în această ordine, cele două părţi ale acestui verset, ca o mărturie pentru toţi. Cel care iartă păcatele – lucrare spirituală – şi care dă şi o dovadă materială, vindecând astfel boala, nu poate fi altul decât Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Vameşii percepeau taxele pentru a le plăti romanilor, fapt ce atrăgea asupra lor pe de o parte bogăţia (pentru că păstrau o parte pentru ei), iar pe de altă parte, dispreţul compatrioţilor. Domnul însă, chemându-1 pe Levi şi acceptând invitaţia lui, arată că nu dispreţuieşte şi nu respinge pe nimeni. Dimpotrivă, El a venit pentru păcătoşii notorii (cunoscuţi de toată lumea), care nu-şi ascund starea (1 Timotei 1.15); şi ia masa împreună cu ei, devenind Prietenul lor. Pentru că, încă de la cădere, omului îi este frică de Dumnezeu şi fuge de El, din cauza conştiinţei sale rele, cea dintâi grijă a lui Dumnezeu, înainte de a salva făptura Sa, este să Şi-o apropie, câştigându-i încrederea. Şi aceasta a făcut Domnul Isus coborând până la întâlnirea cu omul mizerabil, pentru a-1 face să înţeleagă că Dumnezeu îl iubeşte.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 136:1-9

CREAŢIA SI RECUNOŞTINŢA

Lăudaţi pe Dumnezeul dumnezeilor… Pe Cel ce-a făcut cerurile cu pricepere. Psalmul 136:2, 5

Intr-o zi, mergând spre locul de muncă, am văzut pe bara din spate a unei maşini o etichetă, pe care scria: „Ai mulţumit azi unei plante verzi?” Ciudat, m-am gândit. Plantele, desigur, sunt esenţiale vieţii. Prin procesul de fotosinteză_tele produc oxigen. Apoi, ne asigură mâncare, combustibil, medicamente, şi o mulţime de materiale de construcţii şi industriale. Voia să spună oare eticheta aceea că din pricina faptului că depindem atât de mult de plante, ar trebui să le mulţumim lor pentru binecuvântările noastre? Poate că da. Minunile creaţiei ar trebui să ne umple inimile de mulţumire, dar întotdeauna numai pentru Creator. In cartea sa de devoţiune, Oswald Chambers a scris: „învaţă să asociezi ideile demne de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăritul şi apusul soarelui, soarele şi stelele, schimbarea anotimpurilor – şi imaginaţia ta nu va fi niciodată aservită impulsurilor tale, ci întotdeauna va fi în slujba lui Dumnezeu”. Şi slujirea este recunoştinţa din toată inima faţă de Acela care a adus totul în existenţă, şi care susţine lumea noastră prin puterea Sa cea măreaţă.

Fii conştient de creaţie. Soarele ne aminteşte de căldura dragostei lui Dumnezeu. Imensitatea spaţiului ne vorbeşte de nemărginirea Lui. Răsăritul şi apusul soarelui ne revelează frumuseţea şi splendoarea naturii Sale divine. Cum ar trebui să ne facă acestea să-L lăudăm pe Acela care nu numai că ne-a dat viaţa fizică, dar care ne-a dăruit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos.

Eticheta aceea ar trebui schimbată astfel: „Ai adus mulţumiri lui
Dumnezeu azi?”     D.J.D.

Vânt şi ape, tărână şi lumină
Vorbesc de dragostea-I divină;
Tu l-ai mulţumit vreodată
Pentru toate ce ne-arată?
Anonim

Este bine să ne închinăm lui Dumnezeu în natură, dacă aceasta ne ajută să ne închinăm Dumnezeului naturii.-

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian! oare nu te trimit Eu? Eu voi fi cu tine. Judecatori 6,14.16.

Vârstinicii pot adesea să înveţe chiar de la copii. Un tată a observat cum un copil se chinuia să îndepărteze o piatră mare. Tatăl a văzut că piatra este prea grea pentru copil şi l-a întrebat: „Vrei cu orice preţ să-ţi iroseşti puterea ta?” „Asta vreau să o fac” a răspuns ostenit copilul. „Nu,nu vei face asta” a răspuns tatăl, „tu nu mi-ai cerut încă niciodată ajutorul!”

Este minunat, că Dumnezeu în multe locuri ale Cuvântului Său promite puteri celor care în dragoste şi în ascultarea credinţei doresc să-I slujească. Să avem deplină ÎNCREDERE că vom fi ascultaţi când venim înaintea tronului de har pentru a primi milostenie în orice timp. Versetul de azi tratează despre Ghedeon. Dumnezeu S-a arătat şi i-a dat o solie mare şi grea, dar tânărul bărbat se simţea foarte „sărac” şi prea „tânăr” pentru a traduce în viaţă ceea ce i s-a impus. El simţea ce slab e pentru a îndeplini această solie în puterea proprie.

Dar cât de bine l-a îmbărbătat Dumnezeu pe Ghedeon. El trebuia să se convingă că Dumnezeul Atotputernic e de partea lui. Numai în deplină dependenţă de Dumnezeu putea să ducă solia în ascultare. Cine primeşte pe Domnul Isus Hristos în credinţă curată, ca Mântuitor şi Salvator, acela are o putere care izvorăşte direct din Dumnezeu, Izvor de putere care biruieşte orice din această lume. Însuşi Hristos vrea să ne călăuzească cu puterea Sa, şi să ne ajute în feluritele încercări şi primejdii care persistă pe drumul nostru prin această lume. Aceste puteri le primesc numai aceia care-I slujesc. Nu vrei să-I slujeşti şi tu?

Ne întrebuinţăm noi toată dibăcia şi iscusinţa pe care o avem pentru interesele adevăratei Adunări a Lui Dumnezeu sau le folosim pentru a împodobi o lume nelegiuită?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Întoarceți-vă la Mine, și veți fi mântuiți toți cei care sunteți la marginile pământului! Isaia 45.22

Întoarcerea lui Spurgeon

Străbunicii celui care mai târziu avea să fie numit „prințul predicatorilor” – Charles Haddon Spurgeon –, erau oameni cu o viață evlavioasă, care și-au crescut copiii în temere de Dumnezeu. Dar lucrul acesta nu era de ajuns. Credința nu se moștenește, ci este o încredere personală, neclintită în Cuvântul lui Dumnezeu. La vârsta de 15 ani, Charles era stăpânit de un puternic sentiment al stării sale de păcat. „Mă simțeam nenorocit” – spunea el – „abia mai puteam lucra. Mă hotărâsem să frecventez biserica și am început cu cea din orășelul în care locuiam, gata să fac orice, numai ca Dumnezeu să mă ierte. Am făcut ocolul tuturor bisericilor… Predicatorii spuneau adevăruri mari, bune, dar eu voiam să știu: cum mi se pot ierta păcatele? Voiam să aud cum poate căpăta pacea un păcătos…”.

Dumnezeu, care este dragoste și care nu dorește moartea păcătosului, a condus pașii lui Spurgeon spre un loc unde se vestea Evanghelia în simplitate. Acolo se vesteau cuvintele versetului din meditația de astăzi. Predicatorul spunea simplu: „Tinere, te afli în mari nevoi. Nu vei ieși din ele, dacă nu vei privi la Hristos… Trebuie numai să privești”. Îndată, Spurgeon a văzut, prin credință, lucrarea Mântuitorului și a primit în simplitate mântuirea prin încrederea în Hristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ Al GRIJA DE TINE ÎNSUTI (1)

„Ea a turnat mirul pe capul Lui” (Matei 26:7)

Isus s-a lăsat slujit. Dar tu? „O femeie … cu un vas de alabastru cu mir foarte scump … a turnat mirul pe capul Lui… Ucenicilor le-a fost necaz, când au văzut lucrul acesta, și au zis: „Ce rost are risipa aceasta?”… Când a auzit Isus, le-a zis… „Ea a făcut un lucru frumos față de Mine” (v. 7-10). învățăm o lecție importantă din această povestire. Îi poți învăța pe oameni despre slujire dar dându-le voie să te slujească și ei pe tine. Altfel, te vei epuiza. Domnul Isus a aplicat acest principiu. La fel a făcut si psalmistul: „îmi ungi capul cu untdelemn, și paharul meu este plin de dă peste el” (Psalmul 23:5). Pentru ca paharul tău să rămână plin, acesta trebuie să fie în permanență reumplut. Și, în general, din moment ce oamenii se poartă cu tine după cum te porți tu însuți cu tine, trebuie să înveți cum să te îngrijești de propria persoană.

Este bine să ne îngrijim de alții, dar uneori e doar un pretext ca să nu ne îngrijim de noi înșine – sau poate chiar nu știm cum să ne îngrijim. Întrebarea este: Cum putem împlini porunca lui Hristos: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Marcu 12:31), dacă noi nu am învățat să ne iubim pe noi înșine? Mulți dintre noi devin frustrați când văd cum, zi de zi, ne asaltează oameni care se gândesc doar la nevoile lor. Când cei din jurul tău cheltuie nesăbuit, învață să economisești; altfel, vei ajunge la fundul sacului. Și, imediat, vei fi afectat pe toate planurile – moral, emoțional si spiritual. Cine te va repune pe picioare – dacă nu chiar tu? Așadar, astăzi roagă-te: „Doamne, dă-mi harul de a mă lăsa uns cu același mir cu care-i ung la rândul meu pe alții”.