Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Urcuşul suprem

la-l pe fiul tău… Genesa 22:2

Porunca lui Dumnezeu este „Ia-l acum „, nu cândva în viiior. Este incredibil cum găsim motive să comentăm! Ştim că un lucru trebuie făcut, dar încercăm să găsim scuze pentru a nu-l face imediat. Urcarea pe înălţimea pe care ne-o arată Dumnezeu nu se poate face cândva în viitor, ci trebuie să se facă acum Jertfa trece mai întâi prin voinţa noastră, înainte de a fi oferită practic.

„Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 3). Ce simplitate minunată a avut Avraam! Când Dumnezeu i-a vorbit, Avraam nu a stat de vorbă cu carnea şi sângele. Fereşte-te de tendinţa de a sta de vorbă cu carnea şi sângele, adică cu preferinţele tale, cu discernământul tău, cu orice nu se bazează pe relaţia ta personală cu Dumnezeu. Acestea sunt lucruri care iau locul lui Dumnezeu şi împiedică ascultarea de El.

Nu Avraam a ales jertfa. Fereşte-te întotdeauna să-ţi alegi slujirea pentru Dumnezeu; sacrificiul de sine poate fi o boală. Dacă Dumnezeu ţi-a dat un pahar dulce, bea-l cu recunoştinţă; dacă El ţi-a dat unul amar, bea-l în părtişie cu El. Dacă planul providenţial pentru tine este să treci prin perioade grele sau prin dificultăţi, treci prin ele, dar nu alege niciodată scena martiriului tău. Dumnezeu a ales încercarea pentru Avraam. iar Avraam n-a ezitat; el a trecut neabătut prin ea. Dacă nu trăieşti în părtăşie cu El, este uşor să-L judeci aspru pe Dumnezeu. Trebuie să treci prin încercare înainte de a avea dreptul să pronunţi un verdict, deoarece în încercare înveţi să-L cunoşti mai bine pe Dumnezeu. Dumnezeu lucrează la împlinirea celor mai înalte planuri ale Sale, până când scopul Lui şi scopul nostru devin unul şi acelaşi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dumnezeu……ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos……ca să arate în veacurile viitoare, nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Hristos Isus.” EFESENI 2:4-7

Dumnezeu a înviat pe Hristos dintre cei morţi (Ef. 1:20) şi în plus, „El care a înviat pe Hristos dintre cei morţi, va învia şi trupurile voastre muritoare” (Rom. 8:11). Dar înţelesul textului de care ne ocupăm, merge chiar mai adânc şi spune că Domnul Hristos şi noi am fost înviaţi împreună, şi aceasta însemnează că ni s-a dat, pur şi simplu, acelaşi fel de viaţă pe care Domnul Isus a manifestat-o în învierea Sa. Prin urmare, noi avem viaţa veşnică ca o
reală şi prezentă posesie şi, deci, învierea noastră dintre cei morţi este tot atât de sigură cum a fost a Lui.Dar de ce Dumnezeu ne-a înviat împreună cu Hristos? Răspunsul nostru egoist tinde să fie: „Pentru că El ne iubeşte şi vrea să ne bucurăm de viaţă în cer în loc să suferim moartea a doua pentru veşnicie.” Acesta este un adevăr minunat! Dar nu acesta este scopul arătat de acest versert.

Aici, nu noi ci Dumnezeu este centrul acestui gând. Deci răspunsul corect ar fi că, prezenţa noastră în cer va expune lucrarea mâinilor Lui pentru ca s-o vadă toţi spre slava Lui. Da, noi vom fi etalaţi, ca să spunem aşa, în faţa întregului cer, în faţa heruvimilor şi serafimilor, în faţa fiilor lui Dumnezeu (Iov 1:6 şi 2:1), în faţa domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti „…pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască astăzi prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” (Ef. 3:10) în faţa a miliarde de îngeri, ca o slavă pentru Domnul Isus care ne-a răscumpărat cu sângele Său. Întregul univers ne va privi cu admiraţie, nu pentru vreun merit al nostru, ci va slăvi pe Domnul Hristos pentru lucrarea măreaţă şi unică pe care a cunoscut-o Creaţiunea. Vom fi în trupuri ca al Lui; „…asemenea trupului slavei Sale…” (Fii. 3:21), îmbrăcaţi cu hainele neprihănirii. Vom avea aceeaşi slavă pe care a dat-o Tatăl Domnului Isus şi vom fi una, cum El şi Tatăl sunt una (Ioan 17:21-22). Nemărginite bogăţii, într-adevăr!

Cum ar trebui să fie umbletul nostru aici pe pământ, acum, gândindu-ne permanent la Harul imens care ni s-a dat, când, efectiv, n-am fost cu nimic mai buni decât cei mai răi, şi totuşi, Dumnnezeu a binevoit să ne aleagă „…dinainte de întemeierea lumii ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, în dragoste.” (Ef. 1:4)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Naaman s-a întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea lui şi a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul, decât în Israel. Şi acum primeşte, rogu-te, un dar din partea robului tău”. 2 Împ. 5:15.

Am văzut ieri cum a venit Naaman cu tot alaiul lui în faţa casei lui Elisei şi ce fel de gânduri a avut despre vindecarea lui. Eu mă gândesc că el îşi închipuia, că Elisei se va pleca înaintea lui şi să primească, ca o mare cinste că vine căpetenia unei oştiri la el. Şi iată că, Elisei nici măcar n-a ieşit afară, ci şi-a trimis slujitorul să-i spună să se scalde de 7 ori în Iordan şi astfel se va curăţi. Ce credeţi, a ascultat acest om această poruncă? Nu, el s-a mâniat şi a vrut să plece. Cât de mulţi oameni fac la fel, care caută mântuirea. Ei au planurile lor bine determinate şi dacă nu se întâmplă după părerile şi închipuirile lor, atunci fug de acolo. De aceea să ne fie şi nouă o învăţătură această întâmplare. Naaman până la urmă, a cedat cerinţei slujitorilor, a ascultat de prooroc şi s-a vindecat.

Ce fericit a fost acest om după ce a ascultat. Plin de mulţumire s-a întors la casa omului lui Dumnezeu. Când a ajuns, s-a înfăţişat înaintea proorocului şi i-a zis: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel. Şi acum primeşte un dar din partea robului tău”. Dar Elisei n-a vrut să primească nimic. Observăm ce binecuvântare poate să vină pornind de la o fetiţă credincioasă, da, de la o roabă. Acest om de vază s-a pocăit cu adevărat şi ne putem gândi că slujitorii lui i-au urmat pilda, precum este scris în Psalmul 40:3: „Mulţi au văzut lucrul acesta, s-au temut şi s-au încrezut în Domnul”.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

OMUL ELIBERAT DE DOMNUL

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Romani 6.14

Păcatul va domni, dacă va putea; el nu va putea fi satisfăcut cu nici un loc mai pe jos de inima noastră. Ajungem uneori să ne temem ca nu cumva păcatul să ne robească în întregime din nou şi atunci strigăm către Domnul: „Nu lăsa nici o întinăciune să stăpânească peste mine”! Ce mângâietor este răspunsul Său: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. El ne va înconjura poate şi ne va răni, dar nu-şi va aşeza niciodată stăpânirea asupra noastră.

Dacă am fi sub lege, păcatul ar fi mai tare şi ne-ar ţine sub stăpânirea sa; căci aceasta este pedeapsa omului care păcătuieşte, el ajunge supus puterii păcatului. Dar dacă suntem uniţi cu Domnul Isus prin har, însăşi această unire ne dă siguranţa că nu putem să fim despărţiţi prin păcat de Dumnezeul cel viu. Harul care ne-a fost făgăduit este, dimpotrivă, că vom fi apăraţi împotriva necredinţei, vom fi curăţiţi de întinăciunile noastre şi dezrobiţi de lanţurile păcatului.

Am avea dreptate să deznădăjduim, dacă am fi robiţi ca să lucrăm din greu pentru ca să căpătăm viaţa veşnică; dar devenind răscumpăraţii Domnului, căpătăm putere ca să biruim ispitele şi pornirile noastre stricate, ştiind că păcatul nu mai poate să ne ţină sub stăpânirea sa, şi că Dumnezeu însuşi ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos. A Lui să fie slava, în veci de veci. Amin!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Atunci I Sa adus un demonizat orb şi mut; și El la vindecat, încât mutul vorbea și vedea. Și toate mulțimile erau uimite și spuneau: „Oare Acesta este Fiul lui David?”. Dar fariseii, auzind, au spus: „Acesta nu scoate demonii decât prin Beelzebul, căpetenia demonilor”. Matei 12.2224

Nu citim în Vechiul Testament despre nimeni care să fi fost vindecat de orbire. Deschiderea ochilor unui orb era o minune care avea săL caracterizeze pe adevăratul Mesia al lui Israel (Isaia 42.6,7). Domnul Isus a fost primul care a făcut o astfel de minune, iar mulțimile au recunoscut măreția ei și se întrebau dacă nu cumva El era Fiul lui David. Fariseii însă au mers până acolo încât săL acuze că făcea minuni prin puterea lui Satan. Erau cu totul hotărâți să respingă orice gând că Isus ar putea fi Împăratul, însă nu puteau contesta faptul că El făcea acele minuni care erau profețite despre Mesia. Poporul dădea mărturie despre acest lucru, așa că fariseii au decis că era necesar să conteste orice sugestie că El era Fiul lui David.

Acum era vorba de un om orb și mut – o imagine izbitoare a stării spirituale a lui Israel la acel moment, o imagine, de fapt, a întregii omeniri. Orbirea vorbește despre ignoranța spirituală, iar muțenia despre faptul că omul, în mod natural, nu poate mărturisi că Isus Hristos este Domn. Doar Domnul Isus poate corecta aceste deficiențe. Totuși, atunci când El a făcut acest lucru, fariseii Lau acuzat că făcea aceasta prin puterea lui Satan. Această atitudine a condus la respingerea totală a lui Hristos de către națiunea lui Israel, respingere care continuă și în ziua de astăzi.

Mulți oameni religioși sunt orbi și muți. Ei nu văd nevoia de a fi vindecați de către Fiul lui David. Să nu fim ca ei, ci săI dăm lui Hristos adevăratul Său loc de cinste! L. M. Grant

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, binecuvântează această zi cu o dovadă măreaţă a gândurilor Tale faţă de noi. Te slăvesc pentru Cuvântul Tău din dimineaţa aceasta: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire” (Ieremia 29:11).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Cu toate că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.» EVREI 5,8

Dacă vrem să fim biruitori în viaţa de zi cu zi trebuie să fim mereu gata să ascultăm, iar acest lucru îl realizăm doar prin decizia de a-I preda Lui inima noastră. Dacă L-am acceptat pe Cristos ca Domn în inima noastră şi vrem să facem cu orice preţ ceea ce ne cere, atunci El poate să-Şi îndeplinească desăvârşit voia în şi prin noi. Să ne uităm la Domnul Isus: care a fost sursa victoriei Sale totale? Secretul Său a fost ascultarea. Mulţi credincioşi nu ajung să fie ascultători în mod practic pentru că nici măcar nu şi-au pus problema ascultării, a supunerii. Trebuie să te cercetezi: vreau eu să fac cu orice preţ ceea ce îmi cere El? Doar atunci ascultării îi urmează biruinţa. Ascultarea este deci o decizie interioară care se transpune apoi în viaţa practică. Ce a spus Domnul Isus înainte să meargă pe cruce, chiar înainte de a Se întrupa, când era încă în slava veşnică? «Iată-mă că vin vreau să fac voia Ta, Dumnezeule» (Psalm 40,7-8). Din veşnicie, încă înainte de crearea lumii, Fiul lui Dumnezeu a luat această hotărâre. Venirea Sa pe pământ a fost împlinirea voii lui Dumnezeu. Este atât de important să înţelegem, fară nici cea mai mică greşeală, ce presupune ascultarea! Ea înseamnă să facem voia lui Dumnezeu; doar atunci El poate lucra prin noi.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sub braţele Lui cele veşnice. Deuteronom 33:27

Dumnezeu, Dumnezeul cel veşnic, este ajutorul nostru în orice ocazie, mai ales atunci când suntem la ananghie. Sunt timpuri în care creştinul este foarte umilit Sub simţământul păcătoşeniei sale, el este umilit în faţa Lui Dumnezeu, până când ajunge să nu se mai poată ruga, fiindcă i se pare că este nevrednic. Ei bine, copil al Lui Dumnezeu, atunci când ajungi în punctul cel mai de jos, aminteşte-ţi că eşti întotdeauna „sub braţele Lui cele veşnice”. Păcatul te târăşte în jos, dar jertfa de ispăşire a Lui Christos este încă deasupra tuturor. Poţi să cobori în cea mai adâncă disperare, dar nu poţi să cazi atât de jos încât El să nu te poată salva. Alteori, creştinul se cufundă foarte adânc din cauza încercărilor din afară. Fiecare sprijin pământesc este îndepărtat. Ce să te faci? Totuşi, el este şi atunci „sub braţele Lui cele veşnice”. Nu poate să cadă prea adânc în nenorocire şi încercare, fiindcă legământul de har al Lui Dumnezeu îl înconjoară. Poate că a ajuns într-un mare necaz, sau este asaltat de un mare conflict, dar niciodată nu poate ajunge atât de jos încât să nu poată fi prins de „braţele Lui cele veşnice”. Ele sunt împrejurul lui, şi, cu acest sprijin, toate eforturile Satanei nu valorează nimic. Asigurarea aceasta este o mângâiere pentru fiecare lucrător obosit din slujba lui Dumnezeu. Ea implică o făgăduinţă de putere pentru fiecare zi, har pentru fiecare nevoie şi putere pentru fiecare îndatorire. Chiar şi atunci când vine moartea, făgăduinţa aceasta rămâne în picioare. Când vom ajunge în mijlocul Iordanului, vom spune împreună cu David: „nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine” (Psalmi 23:4). Vom coborî în mormânt, dar nu mai jos, fiindcă braţul veşnic nu ne lasă să cădem. Toată viaţa, şi la încheierea ei, vom fi susţinuţi de „braţele Lui cele veşnice” – braţe care nu slăbesc niciodată, nici nu îşi pierd puterea, fiindcă „Dumnezeul cel veşnic, Domnul, a făcut marginile pământului. El nu oboseşte, nici nu osteneşte” (Isaia 40:28).

Seara

El ne alege moştenirea. Psalmi 47:4

Credinciosule, dacă moştenirea ta pământească este modestă, mulţumeşte-te cu partea ta, fiindcă poţi fi sigur că e cea mai bună pentru tine. Înţelepciunea desăvârşită a rânduit împrejurările, şi le-a selectat pentru cele mai bune şi mai sigure condiţii. Presupune că un vapor de mare tonaj ar naviga pe un râu care are un banc de nisip într-o parte. Dacă cineva ar întreba: „De ce merge căpitanul prin partea cea mai adâncă a canalului, şi nu navighează în linie dreaptă?”, căpitanul ar răspunde: „Fiindcă nu-mi pot duce vasul în port dacă nu navighez la adânc”. În acelaşi fel, s-ar putea ca tu să naufragiezi dacă, Căpitanul Divin nu te duce prin adâncurile nenorocirii, în apele în care valurile de necaz vin unul după altul. Unele plante mor dacă au prea multă lumină. S-ar putea ca tu să fii planta într-un loc în care primeşti puţină lumină. Ai fost aşezat acolo de Grădinarul iubitor, fiindcă numai aşa poţi aduce „rod care să ajungă la coacere” (Luca 8:14). Aminteşte-ţi: dacă alte condiţii ar au fost mai bune pentru tine, dragostea divină te-ar fi aşezat acolo. Ai fost aşezat de Dumnezeu în cele mai favorabile împrejurări. Dacă ţi-ai putea alege singur situaţia ai striga în curând: „Doamne, alege-mi Tu moştenirea, fiindcă singur sunt „străpuns… cu o mulţime de chinuri” (1 Timotei 6:10). Mulţumeşte-te cu ce ai, fiindcă Domnul a rânduit toate lucruri spre binele tău. Poartă-ţi crucea în fiecare zi. Este povara cea mai potrivită pentru umerii tăi, şi ea te va face desăvârşit „în orice lucru şi cuvânt bun” (2 Tesaloniceni 2:17), spre slava Lui Dumnezeu. Jos, fire băgăcioasă; jos, nerăbdare mândră! Nu tu ci Domnul trebuie să aleagă!

Încercări au mai fost şi vor fi

Dar prin credinţă vom putea vedea

Că dragostea le însoţeşte zi de zi

Şi dragostea e fericirea mea.

IZVOARE IN DEŞERT

Va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit. (Psalmul 72:6)

Amos ne spune despre „cositul împăratului” (Amos 7:1). Împăratul nostru are şi El multe coase şi le foloseşte mereu pentru a-Şi cosi pajiştile. Sunetul ca de clopot al pietrei de ascuţit pe coasă prevesteşte tăierea a nenumărate fire de iarbă, margarete şi alte flori. Şi pe cât erau de frumoase dimineaţa, în câteva ore ele vor zăcea ofilite în şiruri lungi.

În viaţa umană, noi încercăm să avem o atitudine curajoasă în faţa coasei durerii, a foarfecelor dezamăgirii, sau a secerii morţii. Şi aşa cum nu se poate cultiva o pajişte ca o catifea fără cosiri repetate, nu se poate dezvolta o viaţă de echilibru, de tandreţe şi de compasiune pentru alţii fără să îndurăm lucrarea coaselor lui Dumnezeu.

Gândeşte-te cât de des compară Cuvântul lui Dumnezeu oamenii cu iarba, şi gloria lui Dumnezeu cu floarea ei. Dar când iarba este tăiată, când toate firele ei fragile sângerează, şi când devastarea pare să domnească acolo unde odată înfloreau florile, a sosit timpul potrivit pentru ploaia lui Dumnezeu să cadă ca o ploaie delicată, foarte plăcută şi caldă.

Dragă suflete, Dumnezeu te-a cosit! În repetate rânduri Împăratul a venit la tine cu coasa Lui ascuţită. Dar nu te speria de coasa Lui – pentru că sigur va fi urmată de ploaia Lui. F.B. Meyer

Când peste inima ta valuri adânci de necaz

    Se sparg, ca de un ţărm uscat şi pustiu;

Când speranţa sclipeşte fără nici o strălucire pentru mâine,

    Şi furtuna pare să măture totul în cale mereu;

Când cupa oricărei bucurii pământeşti

    Nu are gustul izvorului dătător de viaţă;

Şi speranţele înalte, ca şi cum ar râde de tristeţea noastră,

    Se ofilesc şi mor ca-ntr-un vis agitat,

Cine va potoli mustrarea duhului ostenit?

    Cine va umple golul dureros dinăuntru?

Cine ne va şopti despre o pace trainică,

    Şi va potoli fiecare val mare în linişte?

Numai Cel a cărui inimă rănită a fost zdrobită

    Cu amărăciunea crucii şi a cununii de spini;

A cărui dragoste scumpă a rostit fericită cuvintele bucuriei,

    Cel care cu blândeţe Şi-a dat viaţa Lui pentru noi.

Vindecător binecuvântat, uşurează toate poverile noastre;

    Dă-ne pace. Pacea Ta dulce, Te rugăm!

Ţine-ne lângă Tine până va străluci dimineaţa,

    Şi toate negurile şi umbrele vor fugi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 52.17-34

Asistând la jefuirea Casei Domnului, privindu-i pe caldeeni cum sparg şi duc cu ei frumoasele şi impunătoarele coloane, suntem cuprinşi de tristeţe gândindu-ne la ce a devenit mărturia lui Israel în mijlocul naţiunilor. Dar ce trebuie să fie sentimentele Domnului faţă de distrugerea casei în care locuia însuşi Numele Său în comparaţie cu durerea faţă de ruina Ierusalimului (citiţi 1 împăraţi 9.6-9). Ce valoare capătă, prin contrast, promisiunile Domnului pentru biruitorul din Filadelfia „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu … şi voi scrie pe el Numele Dumnezeului Meu … şi numele Noului Ierusalim … şi Numele Meu cel nou” (Apocalipsa 3.12).

Dragi prieteni, odată cu încheierea lecturii acestei cărţi a lui Ieremia, să-I cerem Domnului să ne dea harul de a fi printre aceşti învingători, cu alte cuvinte, să păzim Cuvântul Lui şi să nu tăgăduim Numele Lui, până la momentul întoarcerii Lui.

Dumnezeu nu îngăduie însă ca această carte să se încheie cu un tablou sumbru. Harul de care a avut parte Ioiachim din partea succesorului lui Nebucadneţar (v. 31-34) este o mărturie despre grija pe care Domnul nu încetează să o aibă faţă de o firavă rămăşiţă a poporului Său.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Daniel 3:1-25

SE MERITĂ SĂ MORI

…să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi… Daniel 3:18

Dacă nu ai o cauză pentru care eşti gata să mori, atunci nu ai nimic valoros pentru care se merită să trăieşti. Eşti de acord?
Am citit recent într-un ziar o listă a tinerilor din zona noastră care au murit în timpul Celui de-al doilea Război Mondial. Am simţit un fel de tristeţe citind numele fratelui meu Corneliu şi a câtorva prieteni. M-am gândit la ultima discuţie pe care am avut-o cu fratele meu când eram amândoi acasă în concediu, înainte de-a pleca peste hotare. Eram asistent medical şi el ara tunar pe un bombardier de joasă altitudine. Ca şi cei mai mulţi soldaţi, nu se gândea că va fi ucis în acţiune. Deşi ştia că se putea întâmpla, era nerăbdător să-şi ocupe locul în război. Sunt sigur că mi-ar fi spus că înfrângerea nazismului şi a tuturor relelor produse de el, era o cauză pentru care se merita să mori.

Mulţumesc lui Dumnezeu pentru miile de bărbaţi care le-au urmat exemplul. Mulţi dintre noi trăim în societăţi democratice pentru că bărbaţi şi femei şi-au dat vieţile pentru a înfrânge tirania răului.

Atitudinea jertfitoare de sine pare că s-a pierdut cu totul azi. Mă îmbolnăvesc pur şi simplu când văd oameni demonstrând purtând pancarte: „Mai bine roşu decât mort”, sau „Nu există nimic pentru care să merite să mori”. În textul de azi, cei trei prieteni ai lui Daniel au fost gata să fie aruncaţi în cuptorul aprins, decât să se închine dumnezeilor păgâni. Pentru ei, adevărul era ceva pentru care se merita să mori.

Într-o lume a minciunii şi a răului, trebuie să apărăm adevărul şi neprihănirea. Eşti gata să mori pentru aceasta?H.V.L.

Am o singură viaţă ca să-mi dau

Mi-o ia, Isuse, Te rog eu mult.

Să nu mai am nimica pentru mine,

Ci numai voia Ta să o ascult. Christiansen

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Trebuie să dau înapoi ce n-am furat. Ps. 69,4.

Domnul Isus a fost răspunzător pentru vinovăţiile noastre, deoarece a stat pentru noi în faţa Lui Dumnezeu. El a trebuit să plătească şi să dea înapoi ceea ce noi furasem Noi am furat cinstea şi onoarea Lui Dumnezeu. Nu I-am adus nici o mulţumire şi nici o slavă. (Rom. 1.22), ci am călcat legile Lui Dumnezeu în picioare. Dumnezeu nu poate trece prin judecată nici o nelegiuire, nici un păcat de-al nostru, deoarece Domnul Isus după ce S-a făcut Mijlocitorul nostru a plătit toate păcatele noastre. Cu cât ne amintim mai des de aceste lucruri cu atât va creşte în noi mulţumirea şi dragostea personală faţă de El. Vom fi mai vigilenţi şi ne vom feri de cel mai mic păcat, dacă ne gândim la durerile şi suferinţele pe care a trebuit să le poarte pentru noi. Acestea ne amintesc de „verdeţurile amare” care niciodată nu trebuie să lipsească când e vorba de moartea Domnului Isus. El însuşi a fost Mielul fără cusur şi fără pată care a primit de la Tatăl mărturia: „în Tine îmi găsesc toată plăcerea.” Dar „El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui. El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre.”

De-ar fi tot timpul acest lucru în faţa ochilor noştri înfipt adânc în inimile noastre, încât să rămânem simţitori tot timpul la lucrurile care ar putea să-L întristeze! Abia atunci vom fi „morţi pentru păcat şi vii pentru neprihănire.”Care e situaţia ta? Ai venit cu păcatele tale la Domnul Hristos? Şi pentru tine a fost răstignit, vrea să plătească şi pentru tine totul, ca tu să fii salvat pe veci şi să fii cu El în împărăţia Sa. Fără Domnul Isus dacă apari în faţa Lui Dumnezeu te va lovi judecata dreaptă şi veşnica pierzare.Napoleon Bonaparte a spus despre Isus: „între El şi oricare altul nu există termeni de comparaţie. El mă uimeşte.. Tu ce spui?”

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Mulți din cei ce crezuseră, veneau să mărturisească și să spună ce făcuseră. Și unii din cei ce făcuseră vrăjitorii și-au adus cărțile și le-au ars înaintea tuturor… Faptele Apostolilor 19.18,19

Arderea cărților

În anul 1933 a fost arsă în public literatura neîndrăgită de regimul nazist. Se spunea că acele cărți ar fi fost dăunătoare pentru sufletul poporului. Dar de fapt acele arderi de cărți erau o barbarie ideologică: distrugerea de lucrări scrise, care nu corespundeau imaginii nazismului.

Există și în Biblie o ardere de cărți (Faptele Apostolilor 19.18,19). Dar acesta a fost un altfel de eveniment. Acolo a fost vorba de o decizie consecventă din credință, deoarece acele cărți erau într-adevăr dăunătoare pentru suflet: ele aveau un conținut ocult, care influența negativ cititorii săi și îi făcea sclavii săi. Pentru tinerii credincioși, care veniseră la credință în Efes, nu a existat nicio îndoială și nicio ezitare: otrava acelor cărți trebuia îndepărtată imediat.

Dar astăzi? Ce cărți citim? Ce reviste luăm în mână? Ce consumăm pe internet? Cu ce ne umplem lumea gândurilor? Creștinii serioși, care Îl iubesc pe Salvatorul lor, vor verifica ceea ce este plăcut Domnului (Efeseni 5.10). Iar dacă totuși s-a strecurat ceva, trebuie făcută o curățenie spirituală. Dumnezeu va răsplăti aceasta cu binecuvântarea Sa, iar inima va fi inundată de o nouă bucurie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

Al ÎNCREDERE IN HRISTOS!

„Pot totul în Hristos, care mă întărește”(Filipeni 4:13)

Biblia spune: „Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Domnul, și a cărui nădejde este Domnul” (leremia 17:7). Pentru a reuși în lucrul pe care te-a chemat Dumnezeu să-l faci, trebuie să înveți să ai încredere – nu în tine însuți, ci în Hristos. Pavel a fost un om special al lui Dumnezeu, dar el a spus: „Pot totul în Hristos”. Domnul Isus a spus: „despărțiți de Mine, nu puteți face nimic” (loan 15:5). Se pare că ne ia o viată întreagă pentru a învăța acest adevăr. O mare parte din frustrarea noastră vine din faptul ca ne-am pus încrederea în lucruri greșite. Pavel spune: „nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.” (Filipeni 3:3). El nu a spus că nu trebuie sa ai încredere în nimeni, ci a spus că dacă le dai altora sau ție însuți încrederea care îi aparține numai lui Dumnezeu, nu vei avea izbândă. El nu te va lăsa!

Pentru a avea parte de biruință, trebuie să ai încredere, dar să fie încredere în Dumnezeu. Trebuie să crezi că El dorește ca tu să reușești. Poate vei cădea pe drumul tău, dar dacă te încrezi în Dumnezeu, El îți va lua greșelile si le va face să lucreze spre binele tău (vezi Romani 8:28). Uneori încrederea ne este zguduită când apar necazurile, mai ales dacă sunt de lungă durată. Când se întâmplă lucrul acesta, trebuie să faci ceea ce a făcut și David: „s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6). Când David nu mai avea pe nimeni care să creadă în el, s-a încrezut în abilitatea lui Dumnezeu de a lucra prin el. Un învățător biblic spune: „Domnul mi-a spus că dacă nu cred în mine însumi, nu cred, de fapt, cu adevărat în El. Dumnezeu a spus: „Eu sunt în tine, dar nu pot face prin tine decât ceea ce crezi că pot face”. Gândește-te la asta!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: