Mana Zilnica

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Predispoziţia spre degenerare

După cum prirntr-un singur om a intrai păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Romani 5:12

    Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.

    Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. „Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”

MANA DE DIMINEAŢĂ

„… O jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.” FILIPENI4:18

O jertfă vie, adică făcută din toată inima ca pentru Domnul, este primită de Dumnezeu. Să fim încredinţaţi că şi lucrurile cele mai mici pe care le facem pentru Domnul Isus, îi sînt plăcute. Cînd ne gîndim la delicata Lui apreciere, să dorim să facem cît mai bine, orice am face pentru El, din dragoste şi recunoştinţă. Se spune de Leonardo da Vinci că pe cînd era încă un tînăr ucenic, înainte ca geniul lui să izbucnească în mod strălucitor, el a primit o deosebită inspiraţie în privinţa aceasta. Bătrînul şi renumitul lui maestru, din pricina neputinţelor vîrstei, s-a simţit silit să renunţe la lucrul lui şi într-o zi i-a oferit lui da Vinci să-i termine un tablou pe care-l începuse. Tînărul discipol avea aşa un respect pentru talentul maestrului său încît s-a sfiit şi a şovăit la început. Bătrînul artist însă n-a acceptat nici o scuză ci a stăruit poruncindu-i: „Fă tot ce poţi!” Da Vinci, în cele din urmă, tremurînd, a luat pensula şi îngenunchind înaintea şevaletului s-a rugat: „Doamne, te implor să-mi dai îndemînare şi putere pentru sarcina aceasta, de dragul maestrului meu”. De îndată ce a început să continue lucrarea încredinţată, mîna i-a devenit sigură, ochii i s-au luminat cu o licărire de geniu. S-a uitat pe el însuşi şi a fost umplut cu entuziasm pentru lucrul pe care-l făcea. Cînd tabloul a fost terminat, bătrînul maestru a fost adus în studio ca să judece rezultatul. Ochii s-au odihnit într-un triumf al artei, îmbrăţişînd pe tînărul artist, a exclamat: „Fiul meu, eu nu mai pictez!”

Sînt unii credincioşi care se sfiesc să ia lucrul pe care li-l dă Domnul să-l facă. Ei nu se socotesc vrednici; nimeni de fapt nu este vrednic; ei nu au îndemînare, nici puterea sufletească pentru lucrarea încredinţată. Dar faţă de toată timiditatea şi retragerea lor sfioasă, îndemnul insistent al învăţătorului este totuşi „Fă tot ce poţi”. Singurul lucru pe care îl au de făcut este să îngenuncheze într-un smerit respect şi să se roage ca, de dragul învăţătorului, să li se dea îndemînare şi putere pentru sarcina încredinţată şi vor fi inspiraţi şi ajutaţi s-o facă bine. Puterea Domnului Hristos se va odihni asupra lor şi dragostea Lui le va umplea inima pentru a face totul, orice lucru mic sau mare din dragoste pentru El şi să-1 facă bine. Şi fără-ndoială, orice lucrare făcută sub această binecuvîntată însufleţire va fi primită de Dumnezeu şi plăcută înaintea Lui. Trebuie în adevăr să ne aşezăm jertfa pe altar şi Dumnezeu va trimite focul acceptării Lui pentru o jertfă de un bun miros.Nu este suficient de a face un lucru pentru Domnul. Trebuie să-l facen după gîndul şi voia Lui. Treaba noastră nu este de a avea un rezultat, ci de a plăcea Domnului Isus. Este însă imposibil cînd sîntem ocupaţi cu noi înşine să ne mai ocupăm de lucrul Domnului.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” I Cor.12:31.

Acelora care au primit ceva din darurile lui Dumnezeu le sună cuvântul: „Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Aceasta trebuie să fie pe prim plan, la fiecare om pentru că altfel nu suntem copii ai lui Dumnezeu. Altfel toată evlavia noastră nu ne foloseşte la nimic. Nici rugăciunile, nici dărnicia, nici faptele bune n-au nici o însemnătate. Aceasta reiese clar din I Cor.13. Atunci cel mai important este să avem temelia sub picioare, ca să ştim care este căminul nostru, unde vom ajunge după moarte, sau dacă vine răpirea că vom fi şi noi răpiţi sau nu. Dumnezeu cere credinţă şi recunoştinţă de la noi. El ne porunceşte să vindecăm bolnavi şi să alungăm draci. Când el cere ceva, şi noi nu putem face, trebuie să mergem la El şi să-I cerem ajutorul. Cu cât avem credinţa mai copilărească, cu atât este mai bine. Eu înţeleg prin „a umbla după darurile cele mai bune”, să le folosim. Unuia îi este dat să vindece bolnavi: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe bătrânii adunării şi ei să se roage pentru el”. Dar dacă bolnavul nu se vindecă? Eu am încercat să mă ascund după versetul: „Să ţi se întâmple după credinţa ta”. Mântuitorul a spus-o astfel, când a văzut credinţa lor. Mie mi se pare de fiecare dată, că eu n-am darul, când mă rog, şi totuşi cred şi mă rog. Câteodată vindecă Dumnezeu pe oameni, câteodată nu. Dar Cuvântul este Cuvântul lui Dumnezeu. Şi cel care are acest dar, să-l folosească, dar nu pentru slava lui, ci numai pentru slava lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LA DISPOZIŢIA LUI DUMNEZEU

Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.Mica 5.7

Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii Lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Căci DOMNUL urăște pe oamenii stricați, dar este prieten cu cei fără prihană. Prov. 3,32.

Cel stricat este cu totul stricat și din această cauză strică totul în jurul lui. El numește binele rău și răul bine. Iuda vorbește în epistola lui despre unii oameni care strică harul lui Dumnezeu pentru ei. „Cel stricat și ticălos umblă pe două cărări”, spune Solomon. Un astfel de om nu e drept niciodată și lucrează totdeauna împotriva lui Dumnezeu pe care-L critică fără rușine. Se înțelege că și Dumnezeu îi răsplătește lucrarea după cum merită. David spune: „Cu cel curat ești curat, cu cel îndărătnic Te porți după îndărătnicia lui.” (2 Sam. 22.27). Dumnezeu în Cuvântul Său clasifică tot neamul omenesc ca fiind ticălos: „.. .ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unui neam ticălos.” (Filip, 2.15). în comparație cu aceasta, dreptatea este foarte prețuită în fața lui Dumnezeu: „Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric.” (Pslam 112.4). Un suflet care se îndreaptă cu toată hotărârea către Dumnezeu, va găsi calea, adevărul și puterea, se va despărți de orice nelegiuire și se va închina Domnului cu o inimă curată. Dacă îți cercetezi viața ta de până acum în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, e cazul să te întrebi din ce categorie faci parte. Cale de mijloc nu există. Dacă constați că aparții celor stricați și ticăloși, atunci roagă-te lui Dumnezeu pentru har, pentru o adevărată întoarcere de pe calea pierzării. Tu vei simți cum Dumnezeu te duce pe calea spre Isus și cum sufletul tău va găsi liniște și odihnă în jertfa Lui. Atunci și tu vei călători prin această pustietate cu toți cei neprihăniți către Canaan – țara cea cerească a credincioșilor adevărați.

„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera. Cine seamănă în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea…”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Dumnezeule Atotputernic, dă-mi astăzi înţelepciune ca să mă închin Ţie aşa cum se cuvine şi să-Ţi fiu plăcut Ţie. Descoperă-mi-Te din ce în ce mai mult în plinătatea şi frumuseţea Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi» ROMANI 5,8

Când vine vorba de Fiul lui Dumnezeu, părerile se împart. Unii oameni zic da, ceilalţi nu. Dar Dumnezeu respectă toate aceste decizii. El te ia de fiecare dată în serios, deoarece eşti creaţia mâinilor Sale. Când Dumnezeul cel veşnic a creat cea mai importantă capodoperă din creaţia Sa din «ţărâna pământului», l-a făcut pe om după chipul Său şi după asemănarea Sa şi «i-a suflat în nări suflare de viaţă» (Gen. 2,7). Prin aceasta ne-a dat fiinţă din Fiinţa Lui. Esenţa Fiinţei divine a lui Dumnezeu este dragoste. El a creat oameni care să-L iubească necondiţionat, deoarece dragostea presupune libertate. Asta înseamnă că la început omul putea să-şi aleagă propria cale. Din nefericire el a ales păcatul. Niciodată nu vom putea înţelege ce a simţit inima lui Dumnezeu (care este dragoste pură) când omul pe care l-a creat după chipul şi asemănarea Sa I-a întors cu răceală spatele şi l-a preferat pe Satan. Numai cel care L-a recunoscut şi acceptat pe Isus Cristos ca darul nepreţuit al Iui Dumnezeu începe să înţeleagă ceva din profunzimea versetului de aur al Scripturii: «Fiindcă atât de multa a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu …» (loan 3,16). Acesta este minunatul mesaj al celei de-a doua şanse pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor căzuţi în păcat.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

El s-a sculat, a mâncat şi a băut; şi cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

1 Împăraţi 19:8

Toată puterea pe care ne-o dă Dumnezeul nostru este destinată slujirii, nu distracţiei sau laudei. Când proorocul Ilie a găsit turta coaptă pe cărbuni şi ulciorul de apă la capul lui în timp ce zăcea sub ienupăr, el nu era un nobil care se odihnea la umbră după bunul lui plac;

dimpotrivă. El era însărcinat să meargă patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi cu puterea acestei mâncări, călătorind spre Horeb, muntele lui Dumnezeu. Când învăţătorul şi-a invitat ucenicii „veniţi de prânziţi” (loan 21:12), a spus lui Petru după terminarea prânzului: „Paşte oile Mele” (vers. 16-17). Mai târziu a spus: „Vino după Mine” (vers. 19). Această chemare este adevărată şi în privinţa noastră. Mâncăm pâinea cerului ca să ne întărim puterea în slujba învăţătorului. Venim la Paşte şi mâncăm Mielul Pascal cu hainele încinse şi toiagul în mână, gata să pornim la drum imediat după ce ne-am potolit foamea. Unii creştini vor să trăiască în Christos, dar nu sunt atât de ambiţioşi încât să trăiască pentru Christos. Pământul trebuie să fie o pregătire pentru cer, şi cerul este locul în care sfinţii se ospătează cel mai mult şi lucrează cel mai mult. Ei stau la masa Domnului, şi slujesc zi şi noapte în templul Său. Ei mănâncă hrană cerească şi fac o slujbă desăvârşită. Credinciosule, prin puterea pe care o câştigi zilnic de la Christos, lucrează pentru El. Unii dintre noi au multe de învăţat în privinţa modalităţii de acordare a harului Său. Noi nu trebuie să ţinem pentru noi grăunţele preţioase ale adevărului, aşa cum ţineau mumiile egiptene grâul timp de secole, fără să le oferim posibilitatea de a încolţi. Trebuie să îl semănăm şi să îl udăm. De ce trimite Domnul ploaie peste pământul însetat şi ne dă soare? Nu face acest lucru pentru ca pământul să-şi dea roadă lui pentru hrana omului? Chiar aşa, Domnul hrăneşte şi răcoreşte sufletele noastre ca să ne putem folosi puterea în propovăduirea slavei Lui.

Seara

Cine va crede și se va boteza, va fi mântuit.

Marcu 16:16

Domnul MacDonald i-a întrebat pe locuitorii insulei St. Kilda din Scoţia cum poate fi mântuită o persoană. Un bătrân i-a răspuns: „Vom fi mântuiţi dacă ne căim, ne mărturisim păcatele şi ne întoarcem la Dumnezeu”. „Da”, a adăugat o bătrână, „dacă o facem din toată inima”. „Da”, a oftat un al treilea, „şi cu rugăciune”. Un al patrulea a adăugat: „Trebuie să ne rugăm din inimă”. „Şi trebuie să fim atenţi la păzirea poruncilor”, a spus al cincilea. După ce fiecare a contribuit cu gândurile lui şi au simţit că alcătuiseră un crez decent, au privit spre pastor şi i-au aşteptat aprobarea – dar au întâlnit o privirea plină de compătimire. Mintea omenească croieşte întotdeauna o cale prin care să lucreze şi să devină măreaţă. Totuşi, calea Domnului este opusă. Să crezi şi să fii botezat nu sunt probleme de merit cu care să te lauzi. Ele sunt atât de simple încât exclud lauda. Harul gratuit al lui Dumnezeu a câştigat victoria. S-ar putea însă ca tu să fii nemântuit. Dacă este aşa, care este motivul? Crezi că drumul prescris de text este îndoielnic? Cum poate fi aşa, când Dumnezeu şi-a dat Cuvântul pentru siguranţă? Crezi că este prea uşor? Atunci de ce nu asculţi? Uşurătatea lui îi lasă fără scuză pe cei care îl neglijează. Să crezi înseamnă pur şi simplu să ai încrederea, să depinzi, să te bizuieşti pe Isus Christos. Să fii botezat înseamnă să te supui poruncii pe care Domnul însuşi a îndeplinit-o la râul Iordan (vezi Matei 3:13-17), aceea că toţi cei convertiţi trebuie să se supună Cincizecimii (vezi Fapte 2:1-42), şi că temnicerul însuşi a ascultat în noaptea convertirii lui (vezi Fapte 16:23-33). Botezul este un semn exterior al credinţei interioare. El nu ne mântuieşte, dar demonstrează moartea, îngroparea şi învierea noastră cu Isus. Ca şi Cina Domnului, nu trebuie neglijat. Crezi în Isus? Atunci, dragă prietene, alungă-ţi temerile, fiindcă vei fi mântuit Mai stărui în necredinţă? Aminteşte-ţi că există o singură Uşă (vezi loan 10:7-9). Dacă nu intri prin ea, vei muri în păcatele tale.

IZVOARE IN DEŞERT

Dar după câtăva vreme pârâul a secat.

(1 Împăraţi 17:7)

Educarea credinţei noastre este incompletă dacă avem încă de învăţat că providenţa lui Dumnezeu lucrează prin pierderi, că există o slujire pentru noi prin lipsa şi pierderea lucrurilor, şi că El dă darul de a nu avea nimic. De fapt, instabilităţile materiale ale vieţii fac ca vieţile noastre să fie stabile din punct de vedere spiritual.Izvorul care scădea al pârâului Cherit, unde Ilie stătea adâncit în gânduri, este un adevărat tablou al vieţii fiecăruia din noi. „Dar după câtăva vreme pârâul a secat” – aceasta este istoria zilelor noastre de ieri, şi o profeţie a zilelor noastre de mâine.Într-un fel sau altul, toţi trebuie să învăţăm diferenţa dintre a te încrede în dar şi a te încrede în Dăruitor. Darul poate dura o vreme, dar Dăruitorul este numai dragostea eternă.Pârâul Cherit a fost o problemă dificilă pentru Ilie până a ajuns la Sarepta, şi deodată totul a devenit clar ca lumina zilei pentru el. Poruncile grele ale lui Dumnezeu nu sunt niciodată pentru noi ultimele Lui cuvinte, pentru că vaietul, pierderea şi lacrimile vieţii aparţin interludiului, nu finalului.Dacă Domnul l-ar fi condus pe Ilie direct la Sarepta, el ar fi pierdut ceva care l-ar fi ajutat să devină un profet mai înţelept şi un om mai bun – trăirea prin credinţă la Cherit. Şi ori de câte ori pârâul nostru pământesc sau orice altă resursă exterioară seacă, acest lucru a fost îngăduit ca să învăţăm că speranţa şi ajutorul nostru sunt în Dumnezeu, care a făcut cerurile şi pământul. F.B. Meyer

Poate că şi tu ai tăbărât lângă astfel de ape dulci,

Şi ţi-ai stins cu bucurie setea sufletului tău istovit şi uscat;

Ca să vezi, cu timpul, că pârâiaşul tău se schimbă

    Din ce a fost la început.

Inimi care au fost vesele, şi liniştite, şi binecuvântate, şi întărite;

Iubiri care s-au dăruit fără rezerve;

Bucurii, scumpe bucurii – au dispărut, pe măsură ce a trecut timpul,

    În întuneric.

Dacă deci, o, suflete, izvorul pe care inima ta l-a îndrăgit

Te-a părăsit acum – nu-ţi mai potoleşte setea –

Dacă şuvoaiele lui care te înviorau odată s-au dus,

    Lasă-L pe EL să-ţi cucerească inima.

El nu te va părăsi, nici nu va râde de tine, nici nu te va dezamăgi;

Mângâierea şi grija Lui nu se schimbă cu trecerea anilor;

Cu un untdelemn de bucurie El sigur te va unge,

    Şi îţi va şterge lacrimile.

J. Danson Smith

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 28.117

Avem în faţă o nouă scenă, care de astă dată se derulează în templu, în prezenţa preoţilor şi a întregului popor. Ieremia apare acolo având pe grumaz unul dintre jugurile pe care le confecţionase şi pe care îl poartă, asemeni brâului din cap. 13, ca o mărturie în faţa întregului Ierusalim. Omul lui Dumnezeu este însă înfruntat în public de profetul Hanania, ale cărui cuvinte arogante şi mincinoase contrazic tot ceea ce Ieremia nu înceta să vestească. Răspunsul frumos al său poartă deopotrivă amprenta dragostei, a adevărului şi a înţelepciunii. Cu siguranţă că nu cu inimă veselă vestea Ieremia dezastrele ce urmau să se abată asupra poporului pe carel iubea. Dorea cu toată fiinţa sa ca Hanania să poată avea dreptate (v. 6), însă nu putea schimba nici măcar o vorbă din Cuvântul Domnului. El lea spus adevărul, aşa dureros cum era; de asemenea, din v. 9 putem admira înţelepciunea profetului. Ceea ce dovedeşte că o profeţie este adevărată e tocmai împlinirea ei. Dumnezeu Se îngrijeşte ca, la momentul potrivit, să arate cine a avut dreptate. În aşteptarea sa, Ieremia nu se mânie şi nici nu se îndârjeşte săi convingă. Îi lasă şi pleacă (comp. cu Ioan 8.59 şi 12.36). Acesta este întotdeauna modul cel mai înţelept de a pune capăt unei discuţii zadarnice (Proverbe 17.14).

Judecata anunţată nu întârzie să cadă asupra lui Hanania (v. 1517; citiţi Deuteronom 18.2022).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 119:161-168

A ADUNA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Când urmez învăţăturile Tale, mă bucur de parcă aş avea toate comorile. Psalmul 119:14

Ce aţi crede despre o persoană care ar poseda o comoară inestimabilă, dar care ar trata-o ca pe ceva lipsit de orice valoare? Ei bine, în felul acesta îşi tratează Biblia mulţi oameni. N-o studiază, nu meditează la ea şi nici măcar nu-şi petrec câteva minute zilnic pentru a auzi ce le spune Domnul. Apropo, aţi citit pasajul ales pentru ziua de azi? Este evident că autorul acestui psalm a iubit foarte mult Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a păstrat ca pe-o comoară.

Acest mod de-a trata Biblia trebuie să fie valabil şi pentru noi. Aşa este cazul cu un bărbat din Kansas City care a fost rănit îngrozitor în urma unei explozii. Evanghelistul Robert L. Sumner scrie despre el în cartea sa „Minunea Cuvântului lui Dumnezeu”. Faţa i-a fost cumplit desfigurată, şi-a pierdut vederea şi ambele braţe. Era un creştin convertit de curând, şi cea mai mare dezamăgire a sa era că nu va mai putea citi Biblia. Apoi a auzit despre o femeie din Anglia care citea în Braille cu buzele. Sperând să facă
acelaşi lucru, a cerut câteva cărţi ale Bibliei în alfabetul Braille pentru nevăzători. Spre marea sa dezamăgire,a constatat că terminaţiile nervoase ale buzelor sale fuseseră distruse şi ele de explozie. Într-o zi, pe când şi-a adus una din cărţile Bibliei la gură, pentru a încerca din nou, i s-a întâmplat să atingă cu limba unele din caracterele paginii şi a putut să le identifice. Ca o străfulgerare i-a venit descoperirea că putea citi Biblia cu limba. În timpul când Robert Sumner scria cartea, omul acesta citise întreaga Biblie de patru ori.

O, Doamne, ajută-ne să adunăm şi noi la fel ca pe-o comoară Cuvântul Tău!    – R.W.D.

Să-Ţi iubesc Cuvântul preţios,

Explorând comori nebănuite.

Mireasma lui să mă încânte,

Lumina Ta să mă-nveşmânte.    – Hodder

Biblia este cel mai minunat dar dat vreodată omului. – Lincoln

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Salutați pe Prisca și pe Acuila, împreună-lucrătorii mei în Hristos Isus (care, pentru viața mea, și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor).
Romani 16.3,4

Numele multor persoane sunt amintite în Romani 16, însă sunt menționate și adunări care se strângeau prin case. Toți cei menționați sunt lăudați, fiindcă această porțiune oferă o imagine frumoasă a scaunului de judecată al lui Hristos, eveniment care va avea loc imediat după răpire.

Capitolul începe astfel: „Vă recomand pe Fivi, sora noastră, care este slujitoare a adunării din Chencrea” (versetul 1). Caracterul și lucrarea ei erau vrednice de recomandat. Să remarcăm că această listă începe cu o soră. De asemenea, Priscila este menționată înaintea soțului ei, Acuila. Ori de câte ori acest cuplu este privit prin prisma responsabilității publice, Acuila este menționat primul. Priscila și Acuila își puseseră capul în joc pentru Pavel. Fără îndoială că Acuila primise putere și încurajare în această privință de la devotata lui soție.

Despre Maria se spune că lucrase mult (versetul 6). Trifena și Trifosa erau surori de trup care se osteniseră pentru Domnul. Persida preaiubită se ostenise mult în Domnul (versetul 12).

Toate aceste exemple sunt deosebit de încurajatoare pentru cei care doresc să placă Domnului în anonimat, fără să fie văzuți de alții. „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul” (1 Corinteni 15.58). „Știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (1 Corinteni 15.58).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Îngăduiți-vă unii pe alții, și dacă unul are o pricină să se plângă de altul, iertați-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, așa iertați-vă și voi.
Coloseni 3.13

Ce-ai făcut toată ziua?

Tatăl a venit acasă și i-a găsit pe fiii săi îmbrăcați în pijamale jucându-se în nisipul din curte. În casă era o dezordine de nedescris. Într-o cameră, televizorul urla pe programul de desene animate, iar pe jos erau împrăștiate jucării și haine. În bucătărie, chiuveta era plină cu vase nespălate. Mâncarea era împrăștiată pe masă, ușa frigiderului era larg deschisă. Tatăl urcă scările în grabă călcând peste jucării și haine împrăștiate peste tot, căutându-și soția. De sub ușa de la baie ieșea apă. Intrând în baie observă că robinetele nu erau închise; peste tot era apă. În dormitor și-a găsit soția în pat, citind într-o carte. Ea s-a uitat la el și zâmbind a întrebat cum a fost ziua de lucru. El s-a uitat mirat la ea și a întrebat: „Ce s-a întâmplat aici?”. Ea a zâmbit din nou și i-a răspuns: „Știi cum în fiecare zi te întorceai acasă și mă întrebai ce am făcut toată ziua, căci nu se vede nimic”. – „Da”, răspunse soțul. – „Ei bine, astăzi n-am făcut nimic și se vede.”

„Ce-ai făcut toată ziua?” este o întrebare specifică multor bărbați. Rareori se întâlnesc aprecieri față de lucrul în casă al soțiilor. Sau uneori aprecierile vin prea târziu. Să luăm seama la această învățătură!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

LEACUL ÎMPOTRIVA PLICTISELII SPIRITUALE

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22)

     De ce spune Biblia: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”? Pentru că a asculta fără a face, devine plictisitor – tot timpul! Poți ajunge până acolo că auzi atâtea predici și învățături, încât îți spui: „O, nu, încă o predică!” Problema nu este Cuvântul, ci faptul că ai devenit suprasaturat și surd din punct de vedere spiritual. Ești plictisit, pentru că nu îl pui în practică și nu culegi roadele lucrurilor pe care le-ai auzit. Domnul Isus a spus: „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:17) Odată ce începi să faci ce ți s-a spus, nu vei mai avea timp să te plictisești. Expresia „numai ascultători” vine de la substantivul grecesc akroates. Astăzi, el se folosește pentru a descrie studenții care vin la cursuri numai pentru a asculta învățătura, și nu pentru a fi evaluați sau să primească note. Aceștia nu sunt interesați să învețe, să promoveze examenele, să primească o diplomă și să schimbe ceva în lume. Ei merg la curs pentru că li se pare că asta îi stimulează intelectual și pentru că adoră să simtă entuziasmul de a fi împreună cu ceilalți. Deseori își urmează dascălul preferat dintr-un oraș în altul; le plac vorbitorii noi, iar la terminarea cursurilor iau masa împreună, râd și discută despre ce au auzit. În esență, ei doresc numai să pară învățați în ochii altora. Nu lăsa să ți se întâmple așa ceva! Biblia ne mai atenționează: „Cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Deschide-ți inima spre adevărurile pe care le-ai auzit predicându-se, și începe să le pui în practică în viața ta. Când faci așa, fii sigur că nu vei mai suferi niciodată de plictiseală spirituală.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Viziunea şi realitatea

Chemaţi să fiţi sfinţi… 1 Corinteni 1:2

Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că ţi-a arătat ceea ce n-ai ajuns încă să fii. Ai avut viziunea, dar în nici un caz nu ai ajuns încă la realitatea ei. In vale, acolo unde demonstrăm dacă vom fi cei aleşi, este locul în care cei mai mulţi dintre noi se întorc înapoi. Nu suntem destul de pregătiţi pentru loviturile care trebuie să vină ca să fim transformaţi conform viziunii. Am văzut ceea ce nu suntem, precum şi ceea ce vrea Dumnezeu să fim. dar suntem noi gata să fim modelaţi conform viziunii, pentru a fi folosiţi de Dumnezeu? Modelarea vine întotdeauna pe căile obişnuite şi prin oamenii obişnuiţi.

Sunt cazuri când nu ştim care este scopul lui Dumnezeu; dar depinde de noi, nu de El, dacă ne lăsăm caracterul să fie transformat conform viziunii. Dacă preferăm să ne tolănim pe munte şi să trăim cu amintirea viziunii, nu vom fi de nici un folos practic în lucrurile comune din care este formată viaţa umană. Trebuie să învăţăm să trăim pe baza a ceea ce am văzut pe munte; nu în încântare extatică şi în contemplarea conştientă a lui Dumnezeu, ci trăind în viaţa reală în lumina viziunii până când adevărul viziunii se împlineşte în noi. Absolut toată pregătirea noastră este în direcţia aceasta. învaţă să-I mulţumeşti lui Dumnezeu că ţi-a făcut cunoscute cerinţele Sale.

Micul „eu” se îmbufnează de fiecare dată când Dumnezeu îi spune Fă asta. Lasă acest mic „cu” să pălească sub mânia lui Dumnezeu -„Eu sunt cel ce sunt te trimite”. El trebuie să domine. Nu este răscolitor să ne dăm seama că Dumnezeu ştie unde trăim, dar cunoaşte şi coteţele în care ne furişăm? El ne va urmări ca un fulger strălucitor. Nici o fiinţă umană nu cunoaşte fiinţele umane aşa cum le cunoaşte Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Le-am dat Cuvîntul Tău…” IOAN 17:14

Domnul Isus a spus aceste cuvinte cu puţin timp înainte de a fi arestat şi deci cu puţin timp înainte de a merge la cruce şi apoi de a se întoarce la Tatăl de unde a venit. „Dar acum Eu vin la Tine”. întregul verset de care vrem să ne ocupăm acum cuprinde patru gînduri deosebit de minunate asupra cărora este de folos să ne oprim şi să medităm, ajutaţi de Duhul Sfint.

1. „Le-am dat Cuvîntul Tău”. Cuvintele acestea reflectă grija pe care Domnul nostru a avut-o pentru ucenicii Lui, ca şi pentru noi astăzi. El a ştiut că nu este posibil să supravieţuim în lumea aceasta rea, coruptă şi condusă de Satan fără să avem lumina şi călăuza necesară la fiecare pas, şi puterea de care avem nevoie ca să nu ne poticnim. „Căci Evanghelia… este puterea lui Dumnezeu” (Rom. 1:16) precum şi mijlocul de sfinţire permanentă. „Sfinţeşte-i prin adevărul Tău, Cuvîntul Tău este adevărul” (Ioan 17:17).

2. „Şi lumea i-a urît”. „Dacă pe Mine M-au urît şi pe voi vă vor urî”. Prin aceasta Domnul se identifică cu noi. Ce mîngîietor este faptul acesta! În adevăr, în toate timpurile, copiii lui Dumnezeu au fost urîţi din pricina Cuvîntului Său care „stîrneşte împotrivire”, pentru că oamenii au iubit întotdeauna mai mult întunerecul, „căci oricine face răul urăşte lumina” şi ne urăşte şi pe noi care sîntem „fii ai luminii”.

3. „Ei nu sînt din lumea aceasta”. Ce descoperire nemaipomenit de scumpă ne face Domnul Isus aici, arătîndu-ne că originea noastră este cerească. Cum ar trebui să fie umbletul nostru aici, pe pămînt ştiind că cetăţenia noastră este cerească! Dar vai, cît de adesea uităm aceasta, uităm că patria noastră nu este aici, şi trăim ca şi cum originea noastră ar fi fost pămîntească. Dar dacă ne-am gîndi la ce spune ultima parte a versetului de care ne ocupăm şi care spune:

4. „După cum Eu nu sînt din lume” am realiza şi mai bine cum ar trebui să ne desprindem tot mai mult de această lume, şi să dorim să fim cît mai curînd cu Domnul nostru. Cuvîntul „după cum” ne confirmă şi ne întăreşte convingerea că sîntem de acolo de unde este El, şi că El a făcut totul ca să ne aibe cu EI pentru totdeauna. Ce iubire, ce slavă!

5. Dar din cuvintele: „Le-am dat Cuvîntul Tău”, Duhul Sfînt ne desprinde un alt gînd şi mai minunat. La începutul Evangheliei lui Ioan, Domnul Isus ne este prezentat ca fiind El însuşi Cuvîntul, ba mai mult, că El este Dumnezeu. Şi cînd spune, Le-am dat Cuvîntul Tău” ne arată că El însuşi S-a dat nouă pentru ca să ne salveze şi să ne aibe cu El în veci. O Doamne, de ne-am purta în chip vrednic de-atîta HAR!!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune” 1 Cor. 12:31.

Vedem din acest capitol, că trebuie să dorim lucrurile cele mai bune şi că Duhul împarte la fiecare, după cum voieşte. Ne-am putea întreba: Ce contează atunci dorinţa? Deoarece fiecare primeşte precum voieşte Dumnezeu. Cel care vorbeşte astfel nu va primi niciodată mult, Cuvântul lui Dumnezeu este un lucru minunat. Cel care nu doreşte ca Dumnezeu să-l poată folosi, care nu înfometează şi nu însetează pentru ca Dumnezeu să se poată descoperi, acela nu va avea parte de darurile dumnezeeşti. La cei de curând întorşi la credinţă se poate observa o mare dorinţă după darul minunilor. Dar citim din Sfânta Scriptură că un om poate să facă lucruri mari şi minuni fără Duhul lui Dumnezeu şi să piară, cum spune însuşi Domnul Isus. „Mulţi îmi vor zice în ziua ceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea”. Deci nu putem spune clar şi hotărât că cineva are o stare bună, deoarece face minuni şi are daruri. Aceasta s-a dovedit de multe ori. Eu nu aş putea să spun nimic despre aceasta, dar este. scris în Biblie. Deci darurile nu fac totul. Noi trebuie să-l avem pe Acela, care dă darurile, deoarece fără El darurile nu înseamnă nimic, ci dimpotrivă. Dar mulţi oameni îi cred pe făcătorii de minuni care nu au Duhul lui Dumnezeu, ci au doar o formă de evlavie. Darurile de altfel, sunt bune, sunt de la Dumnezeu şi ajută la zidirea împărăţiei lui Dumnezeu, dacă sunt folosite spre slava lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

CEL MAI PUTERNIC MAGNET

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii. Ioan 12.32

Voi, care lucraţi pentru Dumnezeu, prindeţi curaj. Vă temeţi poate că nu îi veţi putea atrage la El pe cei ce ascultă. Vestiţi un Mântuitor răstignit pe cruce, înviat şi apoi înălţat la cer; aici se găseşte cea mai mare atracţie care ar putea fi arătată. Cine v-a atras pe voi la Domnul Hristos, dacă nu chiar Hristos însuşi? Cine vă atrage acum la El, dacă nu persoana Sa binecuvântată? Dacă aţi fost atraşi la credinţă prin orice altceva, în curând vă veţi depărta de ea. Însă Domnul Isus v-a ţinut şi vă va ţine la credinţă până la sfârşit. De ce să vă îndoiţi de puterea Sa când este vorba să fie atraşi şi alţii la El? Mergeţi în Numele Domnului Isus la cei care resping încă harul şi veţi vedea dacă El nu-i va atrage şi pe ei.Nici o categorie de oameni nu este în afara acestei puteri de atracţie. Tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, neştiutori sau învăţaţi, urâcioşi sau amabili, toţi vor simţi această putere care atrage. Domnul Isus este singurul magnet. Să nu ne gândim la nimic altceva. Muzica nu va atrage către Isus, nici elocvenţa, nici logica, ceremoniile ori zgomotul. Isus însuşi trebuie să îi atragă pe oameni la Sine; şi El e destoinic să lucreze în fiecare caz. Nu vă lăsaţi înşelaţi de spiritul vremii; ci, ca lucrători pentru Domnul, să lucraţi chiar în felul Lui şi să folosiţi chiar mijloacele Lui. Atrageţi la Hristos, atrageţi prin Hristos, şi Hristos vă atrage prin voi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Moise păștea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mânat turma până dincolo de pustie, și a ajuns la muntele lui DUMNEZEU, la Horeb. Exod.3,1.

O mare schimbare s-a produs în viața lui Moise. Patruzeci de ani a avut parte numai de frumusețe, de strălucirea curții lui Faraon, de la care a fost luat ca să rămână încă patruzeci de ani în liniște. A fi păstor la oi nu era un lucru agreabil. Din contră, pentru mintea omului era o cale de nepriceput, deoarece pregătirea cu totul deosebită în Egipt a lui Moise putea să-l facă un om de stat. Dar Dumnezeu nu poate să se folosească de ceea ce este în stare firea omului. De aceea, pe muntele lui Dumnezeu era liniște, un loc prielnic de a ține răstignită firea lui Moise ca și când a fi ținut-o în mormânt. Acolo Moise a trebuit să învețe că tot ce poate da lumea nu are nici o valoare în fața lui Dumnezeu, între creșterea și educația oamenilor și cea a lui Dumnezeu există deosebiri esențiale.

Prima are în obiectiv propășirea firii vechi, pe când ultima luptă să le pună deoparte. Oricât ai educa un om firesc, el niciodată nu va deveni un om duhovnicesc. „Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duh este duh.” (loan 3.6). De-am cunoaște toți locul acesta dincolo de pustie. Numai în felul acesta vom fi plăcuți lui Dumnezeu, ca slujitori, vom fi păziți și îmbărbătați pentru această lucrare. Vom fi păziți de a nu face vreo lucrare în puterea noastră. Dumnezeu va îmbărbăta numai pe acela care cunoaște locul de dincolo de pustie și liniștea înaintea lui Dumnezeu.

Cineva poate să aibă înfățișarea unui om foarte evlavios, totuși evlavia acestui om poate să stea numai în niște simțăminte firești, niște simțăminte religioase ale firii vechi. Firea veche poate fi înrâurită de felurite lucruri ca: măreția slujbelor religioase, cântări, coruri, orchestre, fanfare.. .și cu toate acestea lipsește ce e ceresc.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru bucuria vieţii mele de aici – pentru dragostea soţiei şi a copilului, pentru studenţi, pentru darurile Duhului Sfânt. Ce minune a bucuriei şi a binecuvântării strălucitoare este locul acesta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate.» LUCA 21,26

Omenirea trăieşte în ziua de astăzi într-o extraordinară tensiune; se pare că am ajuns Ia o răscruce în care trebuie să luăm o decizie importantă. Nu numai fiecare individ în parte, ci şi națiunile simt această presiune, sute de mii, ba chiar milioane de persoane. De ce oare sunt atâţia oameni obosiţi şi sătui de viaţă? Pentru că toate hotărârile luate până acum nu au dus la rezolvarea celor mâi arzătoare dileme. De aceea astăzi îţi spun: predă-ţi viaţa cu totul în mâna lui Isus! Răspunde acum fară echivoc la întrebarea lui Pilat: «Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?» (Matei 27,22). Spune un «da» hotărât Fiului lui Dumnezeu! Pentru cine ia această decizie definitivă în toate domeniile vieţii, orice altă problemă, indiferent cât de delicată şi grea ar fi, se rezolvă în mod minunat. Viaţa celui care L-a primit pe Domnul va fi complet reînnoită. Da, cel ce se decide pentru Isus Hristos va avea foamea şi setea sufletului săturate. Un astfel de om are un viitor si o nădejde.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Spre seară se va arăta lumina.

Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor. Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii. Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Seara

Dar, dacă cineva a păcătuit, avem la Total un Mijlocitor, pe Isus Christos, Cel neprihănit. 1 loan 2:1

Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor”. Da, chiar dacă am păcătuit, II avem. Ioan nu spune: „Dacă cineva a păcătuit, şi-a pierdut avocatul”, ci „avem un Mijlocitor” – aşa păcătoşi cum suntem. Toate păcatele pe care le-a comis vreodată un păcătos, sau pe care le poate comite, nu-i pot distruge dreptul de a-L avea pe Domnul Isus Christos ca Mijlocitor. Numele cu care este chemat Domnul în text este semnificativ. Mai întâi, El este numit „Isus„. El este chiar Mijlocitorul de care avem nevoie, fiindcă „Isus” este numele Celui a cărui treabă şi plăcere este să mântuiască. „Ii vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Său de păcatele sale” (Matei 1:21). Cel mai dulce nume implică succesul Său. In al doilea rând, El este „Christos”. Cuvântul „Christos „înseamnă „uns” în limba greacă. Acest nume ne arată autoritatea Sa de a interveni în favoarea noastră. Christosul are dreptul de a mijloci, fiindcă El este Mijlocitorul numit de Tatăl şi Preotul ales. Dacă ar fi după alegerea noastră, El ar putea să cadă. Totuşi, dacă Dumnezeu a zis: trAm dat ajutorul Meu unui viteaz” (Psalmi 89:19), putem să ne încredinţăm necazurile Celui care a primit ajutorul lui Dumnezeu. El este Christos, şi de aceea este autorizat El este Christos, şi de aceea este calificat, fiindcă ungerea L-a echipat pentru lucrarea Lui. El poate mijloci într-un fel care mişcă inima lui Dumnezeu şi îşi atinge ţinta. Ce cuvinte de tandreţe, ce fraze convingătoare va folosi Unsul când va mijloci pentru mine. Mai rămâne o parte a numelui Său: „Cel neprihănit”. Acest titlu reflectă nu numai caracterul Său, ci şi pledoaria Sa. Neprihănit” este caracterul Său, şi dacă Cel neprihănit este Mijlocitorul meu, atunci cauza mea este bună, altfel nu ar fi luat-o. Este pledoaria Lui fiindcă El întâmpină acuzaţia de nedreptate împotriva mea prin motivul că El este drept El se declară înlocuitorul meu, şi îşi aşează ascultarea în contul meu. Ai un Prieten care este potrivit să fie Mijlocitorul tău. El nu poate face altceva decât să biruiască. De aceea, predă-te in întregime în mâinile Lui

IZVOARE IN DEŞERT

În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi

(Iov 42:12)

Iov şi-a găsit moştenirea prin necazul pe care l-a experimentat. El a fost încercat pentru ca evlavia lui să poată fi confirmată şi validată. În acelaşi fel, necazurile mele au drept scop să-mi formeze caracterul şi să mă îmbrace în daruri pe care nu le-am avut înainte de dificultăţile mele, pentru că cel mai copt rod al meu creşte pe cel mai aspru zid. Ajung la un loc de glorie numai prin umilinţa, lacrimile şi moartea mea, aşa cum necazurile lui Iov l-au lăsat cu o viziune mai înaltă despre Dumnezeu şi cu gânduri mai smerite despre el însuşi. La sfârşit el a strigat: „Acum ochiul meu Te-a văzut” (v.5).Dacă experimentez prezenţa lui Dumnezeu în măreţia Sa când trec prin dureri şi pierderi, astfel încât să mă plec înaintea Lui şi să mă rog: „Facă-se voia Ta” (Matei 6:10), atunci am câştigat mult într-adevăr. Dumnezeu i-a dat lui Iov sclipiri din gloria lui viitoare, pentru că în acele zile şi nopţi dificile şi istovitoare, i s-a permis să penetreze vălul lui Dumnezeu şi a putut spune cu onestitate: „Ştiu că Răscumpărătorul meu este viu” (Iov 19:25). Aşa că în adevăr: „În cei din urmă ani ai săi, Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi”. din În ora liniştită

Necazul nu vine niciodată la cineva dacă nu aduce o bucată de aur în mâna lui.

Adversitatea aparentă va deveni în cele din urmă un avantaj pentru aceia dintre noi care fac ce este drept, dacă dorim să continuăm să-I slujim şi să-L aşteptăm cu răbdare. Gândeşte-te la marile suflete victorioase din trecut care au lucrat cu credinţă neclintită şi care au fost invincibile şi curajoase! Sunt multe binecuvântări pe care nu le vom obţine niciodată dacă nu vrem să acceptăm şi să răbdăm suferinţa. Sunt anumite bucurii care nu pot ajunge la noi decât prin necaz. Sunt revelaţii ale adevărului divin al lui Dumnezeu pe care le vom primi numai când luminile pământului au fost stinse. Şi sunt recolte care vor creşte numai odată ce plugul şi-a făcut lucrarea. selectat

Din suferinţă au ieşit cele mai puternice suflete cunoscute vreodată; cea mai mare manifestare de caracter din lume se vede în aceia care îşi arată cicatricele necazurilor; martirii veacurilor şi-au purtat hainele încununării care au strălucit în foc, şi totuşi prin lacrimile şi necazurile lor au văzut porţile cerului. Chapin

Voi cunoaşte după licărirea şi strălucirea

    Lanţului de aur pe care îl porţi,

După puterea liniştită a inimii tale de a iubi,

    Din focul pe care a trebuit să-l suporţi.

Bate, inimă curată, pentru totdeauna;

    Străluceşte, lanţ puternic de aur;

Şi binecuvântează focul curăţitor

Şi cuptorul durerii vii!

Adelaide Proctor

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 27.1222

Cu acest prilej, Ieremia se adresează împăratului lui Iuda şi apoi preoţilor. Nebucadneţar luase din templu, şi încă în două rânduri, o parte din vase. Departe de a le restitui, el va organiza o a treia (şi definitiva) jefuire, în momentul deportării lui Zedechia însuşi, precum şi a restului poporului (2 Cronici 36.7,10,18). Ne putem gândi că aceste obiecte le erau scumpe inimii evreilor mai curând din orgoliu naţional, decât pentru că erau mijloace de a I se închina Domnului. Nici în zilele noastre nu este altfel: multe persoane se ataşează puternic de forme de religie aşazise creştine, fără să se preocupe câtuşi de puţin cu aL sluji pe Dumnezeu prin respectul pentru ele.

Ceea ce Ieremia nu încetează să vestească este supunerea faţă de autoritatea instaurată de Domnul (care, în cazul de faţă, era cea a împăratului Babilonului). „Nu este autoritate decât de la Dumnezeu … şi cine se împotriveşte autorităţii se împotriveşte rânduielii puse de Dumnezeu” (Romani 13.1,2). Oricând este vorba de guverne sau de magistraţi, de părinţi sau de şefi (chiar duri şi nedrepţi: 1 Petru 2.18), acest îndemn este întotdeauna actual pentru noi.

Profeţia din acest capitol nu se încheie înainte ca Dumnezeu să anunţe că, întro zi, El personal Se va ocupa de uneltele de la templu şi le va aduce înapoi. Acest cuvânt se va împlini în Ezra 1.7 şi 7.19.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Romani 5:6-11

EFORTUL UNUI PRIETEN

„…dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Cristos.” Galateni 2:21

Vecinul se luptă cu motorul maşinii, încercând să-1 repare. Dar de fiecare dată când încearcă să desfacă un şurub înţepenit, cheia îi alunecă şi îşi loveşte încheieturile degetelor de paletele ventilatorului. Aşa că-i spui: Bill, aşteaptă puţin, am o cheie franceză cu prelungitor cu care poţi desface şurubul acela. Mă duc s-o aduc”. Presupunând că se va bucura de oferta ajutorului tău, fugi imediat acasă, cobori în pivniţă vreo duzină de trepte. Acolo, pe fundul cutiei cu scule, este cheia de care are nevoie. Apoi urci din nou pe scări, aproape să calci pe câine sau pe unul din copii.
După toate acestea, cum răspunde vecinul la ajutorul tău? Nu-ţi vine să-ţi crezi urechilor ceea ce auzi: „Nu, mulţumesc, cred că mă descurc singur”. Nu-i aşa că toate acţiunile tale au fost o pierdere de vreme şi de energie?

Vecinul acela care n-are nevoie de tine este imaginea tuturor acelora care refuză oferta lui Dumnezeu prin Cristos şi încearcă să se mântuiască singuri. Bizuindu-se pe propriile eforturi, ei spun că suferinţele îngrozitoare ale lui Cristos de pe cruce nu au fost nimic mai mult decât un lucru frumos, dar în acelaşi timp un gest care nu era necesar. Respingerea darului fără plată al graţiei lui Dumnezeu, este un act de sinucidere. Să luăm în considerare Cuvântul Lui referitor ia aceasta, neprihănirea nu vine prin lege. Nu putem lucra la dobândirea ei. Nici o cantitate a sângelui nostru, sudoare sau lacrimi nu va putea dobândi mântuirea. Nu există nici o cale de a-L respinge pe Cristos şi de-a intra pe poarta cerului. Moartea lui
Isus pentru păcatele noastre este singura noastră speranţă pentru viaţa veşnică.    – M.R.D.II

Nici
un merit de-al meu nu poate

Să stingă mânia de sus.

Singura nădejde îmi este

Neprihănirea lui Isus.    – Clayton

Dacă ne-am putea merita salvarea,
Cristos n-ar fi murit niciodată pentru a ne-o asigura.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Cine a măsurat apele în pumnul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într-o măsură țărâna pământului și a cântărit munții într-o balanță, și dealurile cu cântarul?
Isaia 40.12

Și înaintea încăperilor era o deschizătură de un cot, și de cealaltă parte o deschizătură de un cot; și fiecare încăpere era de șase coți de o parte și de șase coți de cealaltă parte.
Ezechiel 40.5

Isaia 40 este un capitol magnific, care descrie măreția și puterea Domnului, controlul Său asupra tuturor lucrurilor și grija Sa față de poporul Lui. Expresia „pumnul mâinii” arată controlul Său perfect asupra creației, precum și faptul că El o susține. Evrei 1.3 ne arată că acest control este legat de Cuvântul Său. Verbul „a măsura” indică, printre alte lucruri, precizia cu care El lucrează și cu care controlează toate lucrurile.

Isaia ne arată în multe feluri că El este marele nostru Creator și Răscumpărător și, în particular, Răscumpărătorul lui Israel. Faptul că El „cântărește” totul arată nu numai controlul Său, ci și faptul că El evaluează totul și că știe să aprecieze lucrurile potrivit cu adevărata lor valoare. Munții reprezintă adesea marile puteri în Scriptură (vedeți Isaia 2.2), iar El îi ține sub controlul Său și îi „cântărește”, așa cum a făcut cu Belșațar (Daniel 5). Cât de important este, prin urmare, să ne smerim și să dorim să ne supunem controlului și călăuzirii Sale!

Pasajul din Ezechiel 40 ne arată că orice lucru și orice persoană vor fi aduse sub controlul lui Hristos. Aceasta este semnificația noii măsuri care a fost folosită de Domnul, „latul de palmă”. În lumea viitoare, gândurile lui Dumnezeu vor fi impuse, iar mâna Sa va fi în orice lucru. Astăzi, noi recunoaștem controlul Său în har și, prin credință, ne supunem acestui control.

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Timoteie, păzește ce ți s-a încredințat; ferește-te de flecăriile lumești și de împotrivirile științei, pe nedrept numite astfel. 1 Timotei 6.20

Impactul cuvintelor

Cuvintele au o putere incredibilă. Ele pot răni sau vindeca. Rareori, tăcerea face rău, însă vorbirea este de multe ori o urgie, mai ales când este o flecărie (pălăvrăgeală). Tăcerea este înțelepciune; apele liniștite sunt adânci.

Cei care ne aud sunt mult influențați de cuvintele noastre. Avem o mare responsabilitate; de aceea să avem grijă ce iese din gura noastră!

Cuvintele pot răni. Ele sunt caracterizate ca săgeți, sulițe, cuțite și săbii. Dacă aceste instrumente puternice sunt mânuite greșit, pot tăia, răni sau chiar ucide. Ele pot diviza familii și nărui reputații. Se spune despre Penina că o înțepa deseori pe Ana prin vorbirea ei (1 Samuel 1.6). Cuvintele, care critică, judecă, înjosesc, sunt unelte ale lui satan care este numit „acuzatorul fraților noștri”.

În ciuda potențialului distructiv al cuvintelor, adevărul minunat este că de asemenea cuvintele pot vindeca. Ele pot fi ca un leac alinător sau ca raza soarelui strălucitor. Totul depinde de starea inimii celui care vorbește: „Căci din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12.34). În școala Domnului și Mântuitorului nostru putem învăța să vorbim în mod constructiv.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CONTROLEAZĂ-TI MÂNIA!

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi.” (Efeseni 4:26)

     Mânia necontrolată e ca și cum ai sări în mașină, ai ambala motorul, iar mai târziu, ajuns în viteza a 3-a, ți-ai da seama că frânele nu funcționează! Biblia spune: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27) Ai înțeles? Mânia necontrolată deschide ușa lui Satan – și de-acolo, căderea este sigură!

Așa că, înainte să rostești cuvinte pe care le vei regreta și pe care nu le poți lua înapoi, întreabă-te:

1) Eliberarea pe care aș simți-o în urma unei astfel de izbucniri merită prețul consecințelor? Biblia spune: „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră aţâţă mânia.” (Proverbe 15:1) Prin faptul că taci, riști să nu spui cel mai reușit discurs pe care îl vei regreta vreodată. Prin însăși natura sa, mânia încurajează exagerarea și te face să spui lucruri pe care nu le poți retrage. Ani de zile după ce le rostești, cuvintele dure își păstrează puterea de a răni și de a dezbina.

2) Chiar merită să-i târăști pe alții prin așa ceva? Mânia îi afectează inevitabil și pe cei din jurul tău, pentru că stă în firea lucrurilor să-ți dorești să susții un anumit punct de vedere, chiar dacă nu ai nimic de câștigat. Implicarea altor oameni este de obicei o modalitate de a-ți hrăni eul și de a-ți justifica purtarea greșită. Nu face așa ceva!

3) Mânia mea este potrivită? Mânia din cauza ipocriziei și a nedreptății a fost și este benefică (Isaia 57:17). Dar e ușor să lași comentariile necugetate sau copiii capricioși să te facă să reacționezi în mod exagerat. Pentru ca mânia să aibă o consecință sănătoasă, ea trebuie să fie cu măsură și constructivă.

Pavel spune: „umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6). Mânia ține de control, și răspunsul controlat este un răspuns după chipul lui Hristos.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Locul slujirii

„Acest soi de draci nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.”

Marcu 9:29

„Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Răspunsul se află în relaţia personală cu Isus Cristos. Acest fel de demoni nu poate ieşi decât prin concentrare şi iarăşi concentrare asupra Lui. Putem rămâne pentru totdeauna fară putere, cum au rămas ucenicii în acea situaţie, încercând să facem lucrarea lui Dumnezeu fără să ne concentrăm asupra puterii Sale, ci urmând ideile izvorâte din propria noastră natură. Il defăimăm pe Dumnezeu tocmai prin dorinţa de a lucra pentru El fară să-L cunoaştem pe El.

Când ajungi faţă în faţă cu un caz dificil, deşi în exterior nu se întâmplă nimic, totuşi tu ştii că eliberarea va veni, deoarece tu te concentrezi asupra lui Isus Cristos. Aceasta este direcţia slujirii tale – să veghezi ca să nu se interpună nimic între Isus şi tine. Există ceva între tine şi Isus acum? Dacă există, trebuie să treci de acel lucru, nu ignorându-l iritat sau sărind peste el, ci înfruntându-l şi trecând, prin el, în prezenţa lui Isus Cristos. Atunci tocmai acel lucru, şi toate situaţiile prin care ai trecut în legătură cu el, Il vor glorifica pe Isus Cristos într-un mod pe care nu-l vei cunoaşte niciodată până nu-L vei vedea pe El faţă în faţă.

Trebuie să ne putem înălţa ca pe aripi de vultur; dar trebuie, de asemenea, să ştim cum să coborâm. Puterea unui sfânt stă în coborâre şi în viaţa trăită jos în vale. „Pot totul în Cristos care mă întăreşte”, a spus Pavel, şi lucrurile la care s-a referit el erau, în general, lucruri umilitoare. Stă în puterea noastră să refuzăm să fim umiliţi şi să spunem: „Nu, mulţumesc, eu prefer să stau pe vârful muntelui cu Dumnezeu”. Pot eu înfrunta lucrurile, aşa cum sunt ele, în lumina realităţii lui Isus Cristos, sau lucrurile, aşa cum sunt ele, distrug credinţa mea în El şi mă fac să intru în panică?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Îndrăzniţi, Eu am biruit…” IOAN 16:33

 

Biruind, Domnul nostru ne-a dat biruinţă asupra păcatului şi asupra osîndirii care apăsa asupra noastră. Credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului nostru Isus Hristos, ne dă în mod efectiv puterea de a triumfa asupra păcatului şi a osîndirii care este legată de el. „Acum deci nu mai este nici o condamnare pentru cei ce sînt în Isus Hristos” (Rom. 8:1). Biruind El ne dă deasemenea şi biruinţa asupra vrăjmaşului nostru diavolul, şi asupra lucrărilor lui. Nimic n-a rămas neisprăvit, nici un vrăjmaş nu a rămas viu pe cîmpul de bătălie al Golgotei. Biruinţa Domnului Hristos cîştigată acolo cuprinde toată împărăţia întunericului, toate duhurile rele, absolut tot! Cînd contemplăm crucea, Duhul Sfînt ne descoperă sensul spiritual al rănilor Mîntuitorului nostru, al suferinţei şi neliniştei luptei Lui ca să zdrobească capul şarpelui. El ne-a făcut astfel să înţelegem sensul cuvintelor Lui: „S-a sfîrşit,” A fost un strigăt de biruinţă.Biruind, Domnul nostru ne mai descopere că tot ce priveşte păcatul în noi şi în jurul nostru, El a luat asupra Lui. Carnea cu dorinţele şi poftele ei, ereditatea păcătoasă şi amprentele lumii, chiar dacă le-am primit în mod inconştient, au fost răstignite împreună cu El. Biruitorul dumnezeiesc face copiilor şi moştenitorilor Lui darul biruinţei asupra tuturor acestor lucruri. Să-l primim în toată simplitatea credinţei.El a purtat pe cruce îngrijorările şi neputinţele noastre, pentru ca noi să nu mai fim încărcaţi cu ele. Cînd greutăţi apăsătoare ar vroi să ne copleşească, să cîntăm cîntarea de laudă: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Cor.15:57).

Cîţi credincioşi se lasă biruiţi de împrejurările lor şi tîrîţi de voia temperamentului lor. Astfel, ei trăiesc în afara biruinţei de la Golgota. Nu ne izbăveşte crucea de tot ce vatămă viaţa noastră spirituală? Această biruinţă este absolută, ea este prezentă, efectivă şi credinţa este aceea care îşi însuşeşte acest dar pe care ni-l oferă Dumnezeu!

Cînd Domnul Isus ne spune „îndrăzniţi”, se înţelege că este vorba de o luptă, acea crîncenă luptă a credinţei. Dar El nu ne lasă numai la această încurajare, ci, amintindu-ne că este Biruitor, ne face să strigăm ca apostolul Pavel: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos”.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Apoi Nebucadneţar s-a apropiat de gura cuptorului aprins şi luînd cuvântul a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace”. Daniel 3:26.

Am citit ieri cum au fost aruncaţi aceşti trei oameni în cuptorul aprins, din cauza că nu s-au închinat statuii. Astăzi vedem cum s-a înspăimântat împăratul, din cauză că nu s-au ars, şi când s-a apropiat de gura cuptorului a zis: „Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, slujitorii Dumnezeului Celui Prea înalt, ieşiţi afară şi veniţi încoace!” Si cei trei oameni au ieşit din mijlocul focului. Dregători, îngrijitori, cârmuitori, sfetnici ai împăratului s-au strâns şi au văzut că focul nu avusese nici o putere asupra trupului acestor oameni, căci nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei. Nebucadneţar a luat cuvântul şi a zis: „Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor!” Iată dar ce a poruncit acum împăratul, ca „orice om, din orice popor, neam sau limbă ar fi, să se închine Dumnezeului celor trei oameni, şi cel ce nu face astfel, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de gunoi, pentru că nu este nici un alt dumnezeu care să poată izbăvi ca El.” Vedem ce urmări a avut credinţa celor trei oameni, că au fost gata să-şi de-a viaţa. Ei au devenit binecuvântare pentru multe ţări şi ne vorbesc până în ziua de azi. Aceasta ne dă şi nouă curaj, de care avem mare nevoie, ca nici noi să nu ne temem de nici un om, ci să-L cinstim doar pe Dumnezeu, şi să fim gata pentru El din pricina adevărului să ne dăm chiar şi viaţa.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

RĂSFRÂNGEREA FRUMUSEŢII DOMNULUI

Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta; cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău. Psalmul 17.15

Partea oamenilor din lume este să-şi hrănească trupurile şi să-şi îmbogăţească copiii, dar partea celui credincios este cu totul alta. Oamenii pământeşti au comoara lor aici jos, dar oamenii din lumea care va veni, privesc în sus şi în depărtare. Averea noastră este dublă. Acum avem prezenţa lui Dumnezeu, mai târziu vom fi asemenea Lui. Aici pe pământ noi ne minunăm de faţa lui Dumnezeu în nevinovăţie, căci în Domnul Hristos suntem neprihăniţi. Ce bucurie să poţi vedea faţa unui Dumnezeu împăcat prin jertfa Domnului Isus! Slava lui Dumnezeu, care se odihneşte pe faţa Domnului Isus, ne aduce chiar acum cerul pe pământ; dar acolo sus, va fi cerul cerului.Dar va fi ceva mai mult: noi vom fi schimbaţi în chipul Domnului Isus pe care Îl privim azi. După ce vom fi dormit câtva timp, ne vom deştepta şi vom fi asemenea unor oglinzi care vor răsfrânge frumuseţea Domnului. Credinţa îl priveşte pe Dumnezeu şi această privire îl schimbă pe cel credincios. Inima primeşte astfel chipul Domnului Isus până în adâncurile ei, şi însuşirile Domnului Isus se întipăresc încet, încet în inimă. Aceasta înseamnă satisfacţie. Să priveşti la Dumnezeu şi să fii făcut asemenea Lui. Ce am putea dori mai mult? Încredinţarea lui David arătată în versetul de la început, ajunge să fie pentru noi prin Duhul Sfânt, chiar făgăduinţa Domnului. Eu cred şi aştept.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Au primit în slăbiciunea lor putere să fie viteji în război și au pus pe fugă oștirile vrăjmașe. Evr. 11,34.

In textele originale și în alte traduceri apropiate de original nu există expresia „s-au vindecat de boli” (care există în actuala traducere în limba română) ci este scris foarte clar că ei au fost slabi și în această stare ei au primit putere de a birui. Cine erau acești oameni care au primit această mărturie? Erau oameni care în timpurile grele au biruit prin CREDINȚĂ. Durerile și suferințele nu i-au putut clinti, căci nădejdea lor era ațintită spre Acela care îl cunoșteau ca Dumnezeul cel Veșnic, Creatorul pământului, care dă putere celor osteniți. Nădejdea lor era ațintită spre Acela care zi de zi ne dă noi puteri ca să lucrăm prin credință. în Evrei 12.23 se spune că ne-am apropiat de „duhurile celor neprihăniți.” Aceștia au fost credincioșii timpurilor vechi. Credința lor le dădea putere de a trece peste aceste dureri care adesea duceau la moarte. Ei au primit un loc în Cuvântul lui Dumnezeu și aceasta pentru îmbărbătarea noastră. Dumnezeu călăuzește și în timpurile noastre pe copiii Săi prin suferință și încercări, dar lucrările Lui sunt desăvârșite. Aceeași putere care le stătea la dispoziție credincioșilor odinioară este încă și astăzi pentru toți cei care își pun încrederea în Dumnezeu. Credincioșii vremurilor străvechi au crezut „într-o țară mai bună” și aceasta este pentru noi Casa Tatălui.

Ce ne dă astăzi putere de biruință? Cugetarea la Căpetenia și Desăvârșirea credinței, care după ce a suferit crucea, S-a așezat la dreapta scaunului de domnie a lui Dumnezeu. El vine curând și ne va duce sus unde fiecare își va primi dreapta răsplătire pentru orice biruință.

Nimic nu are preț în ochii lui Dumnezeu decât ceea ce ține de HRISTOS.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, n-am nici o indicaţie despre căile Tale prin detalii vizibile, dar aştept ca minunile Tale să se vadă curând. Cât de liniştit şi cât de liber sunt, chiar dacă nu înţeleg ce faci.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.» APOCALIPSA 3,20

Vrei şi tu să fii sfânt cum este Isus Hristos? Când eşti gata să începi umblarea perseverentă în dragostea Sa? Poate te confrunţi cu imposibilitatea, cu incapacitatea de a-ţi iubi «aproapele». Mai mult chiar, probabil eşti pe punctul să fii sfâşiat de ura împotriva vrăjmaşilor tăi. Acest lucru este din cauză că Isus Hristos încă nu are controlul total în inima ta. Dacă îl auzi bătând la usa inimii tale să ştii că te costă totul să-L laşi să intre. Dar dacă îl accepţi în inima ta, Dumnezeu îţi dăruieşte într-o clipă exact ceea ce-ţi lipseşte, deoarece este scris: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat» (Rom. 5,5). Doar atunci ura şi lipsa dragostei dispar. Prezenţa Lui Dumnezeu îţi inundă întreaga fiinţă, iar El are acces şi lucrează cu putere prin Isus Hristos în inima ta. Doar în acest fel devii capabil să-ţi iubeşti chiar şi cel mai înverşunat duşman şi să-l binecuvântezi în rugăciune. Umblă în dragostea lui Dumnezeu şi începe de astăzi să înţelegi voia sfântă a Lui cu privire la viaţa ta! Da, atunci cu siguranţă umblarea ta va avea loc pe calea ce duce la cer!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?

Evrei 1:14

Îngerii sunt ajutoare nevăzute ale sfinţilor lui Dumnezeu. Ei ne poartă pe mâinile lor, ca să nu ne lovim piciorul de vreo piatră. Loialitatea faţă de Domnul îi face să poarte un mare interes copiilor iubirii Sale. Ei se bucură de întoarcerea fiului risipitor acasă la tatăl şi întâmpină sosirea credincioşilor în palatul Regelui de sus. In timpurile străvechi, fiii lui Dumnezeu au fost favorizaţi cu apariţia lor vizibilă, şi astăzi, deşi noi nu-i, vedem, cerul este deschis şi îngerii lui Dumnezeu coboară şi i urcă deasupra Fiului Omului, ca să-i viziteze pe moştenitorii mântuirii. Serafimii zboară încă purtând cărbuni aprinşi de pe altar, ca să atingă buzele oamenilor prea iubiţi. Dacă ochii noştri ar fi deschişi, am putea vedea caii şi carele de~ foc din jurul slujitorilor lui Dumnezeu; fiindcă am ajuns la un mare număr de îngeri care păzesc şi protejează sămânţa regală, versurile lui Edmund Spenser nu sunt ficţiune poetică:

Cât de ades brăzdează cerul cu aripi de aur

Ca nişte soli cereşti, înaripaţi cu har

Să lupte lângă noi pe-al răului hotar!

La ce demnitate se ridică cei aleşi atunci când strălucitorii curteni ai cerului devin slujitorii lor supuşi! La ce grad de comuniune suntem înălţaţi prin părtăşia cu fiinţele cereşti! Cât de bine suntem apăraţi, de vreme ce toate cele douăzeci de mii de care de foc ale lui Dumnezeu sunt înarmate pentru eliberarea noastră! Cui îi datorăm toate acestea? Să-L iubim întotdeauna pe Domnul Isus Christos, fiindcă prin El am fost aşezaţi „în locurile cereşti” (Efeseni 2:6), deasupra împărăţiilor şi puterilor. El este Cel al cărui tabără este „în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). El este adevăratul Mihail care a învins balaurul. Toată slava Ţi se cuvine Ţie, Isuse! Ţie, îngerul prezenţei lui Dumnezeu, îţi oferă această familie rugăciunile ei de dimineaţă.

Seara

El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit.

Evrei 2:18

Acesta este un concept bine cunoscut, dar foarte preţuit de inimile obosite: Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca şi mine. Probabil că ai auzit acest adevăr de multe ori, dar ţi l-ai însuşit cu adevărat? El a fost ispitit să comită aceleaşi păcate în care cădem noi. Nu-L despărţi pe Isus de umanitatea noastră comună. Tu păşeşti într-un loc întunecat, dar Isus a trecut deja prin el. Tu te lupţi într-o bătălie înverşunată, dar Isus a învins deja acelaşi duşman. Să ne întărim curajul. Christos a dus povara înaintea noastră, şi urmele pătate de sânge ale Regelui Slavei pot fă văzute pe drumul pe care călătorim noi acum. Totuşi există ceva mai bun decât cunoaşterea că Isus a fost ispitit în acelaşi fel ca noi: deşi a fost ispitit, nu a păcătuit niciodată; de aceea, nici noi nu suntem obligaţi să păcătuim. Isus a fost om, şi dacă un Om a îndurat aceleaşi ispite şi nu a păcătuit, atunci, prin puterea Lui, membrele trupului Său pot să stăpânească păcatul. Unii oameni, care sunt la începutul vieţii de creştin, cred că nu pot si fie ispitiţi fără să păcătuiască. Totuşi, se înşeală. Nu există nici un păcat în a fi ispitit, doar în a ceda ispitei. Acest adevăr este mângâietor pentru cei care sunt adesea ispitiţi. Ar fi totuşi mai încurajaţi dacă s-ar gândi la faptul că Domnul Isus, deşi ispitit, a triumfat glorios. Fiindcă El a învins, urmaşii Săi vor învinge şi ci, fiindcă Isus este Omul reprezentativ pentru poporul Său. Capul a triumfat, şi membrele împărtăşesc victoria. Temerile sunt inutile, fiindcă Christos este cu noi, înarmat pentru apărarea noastră. Locul nostru de siguranţă este în Mântuitorul. Poate că suntem ispitiţi acum ca să ne apropiem de El. Binecuvântat fie orice vânt care ne duce în portul iubirii lui Dumnezeu! Binecuvântate sunt rănile care ne fac să-L căutăm pe iubitul nostru Medic. Voi cei ispitiţi, veniţi la Mântuitorul vostru ispitit El poate simpatiza cu slăbiciunea voastră. El va veni în ajutorul tuturor celor ispitiţi şi încercaţi.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc … Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire.

(1 Împăraţi 19:12)

O femeie care a făcut un progres rapid în înţelegerea Domnului a fost întrebată odată care este secretul creşterii ei aparent uşoare. Răspunsul ei scurt a fost: „Fiţi atenţi la piedici”.Motivul pentru care mulţi dintre noi nu-L cunoaştem şi nu-L înţelegem pe Dumnezeu mai bine este că nu luăm seama la blândele Lui „piedici” – delicatele Lui restricţii şi constrângeri. Glasul Lui este „un susur blând şi subţire”. Un susur subţire abia poate fi auzit, aşa că trebuie simţit ca o presiune slabă şi constantă pe inimă şi pe minte, ca atingerea unei brize de dimineaţă care trece uşor peste suflet. Şi când este observat cu atenţie, creşte liniştit tot mai clar în urechea interioară a inimii.Glasul lui Dumnezeu se îndreaptă spre urechea dragostei, şi adevărata dragoste doreşte ca şi cea mai slabă şoaptă să fie auzită. Şi totuşi vine o vreme când dragostea Lui încetează să mai vorbească, când noi nu-I răspundem sau nu credem mesajul Lui. „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:8), şi dacă vrei să-L cunoşti pe El şi glasul Lui, trebuie să asculţi mereu de atingerile Lui blânde.Deci când eşti pe cale să spui ceva într-o conversaţie cu alţii, şi simţi o interdicţie blândă din partea susurului Său liniştit, ia seama la interdicţie şi abţine-te să vorbeşti. Şi când eşti pe cale să dai curs unei acţiuni care pare perfect clară şi dreaptă, şi totuşi simţi în duhul tău că ţi se sugerează o altă cale cu forţa unei convingeri tăcute, ia seama la acea convingere. Urmează celălalt curs, chiar dacă schimbarea planurilor pare a fi o nebunie absolută din perspectiva înţelepciunii umane.De asemenea învaţă să nădăjduieşti în Dumnezeu până când El îţi va descoperi voia Sa. Dă-I voie să creeze toate planurile din inima şi mintea ta, şi apoi lasă-L să le împlinească. Să nu ai o înţelepciune a ta proprie, pentru că deseori ceea ce face El va părea că este în contradicţie cu planul pe care ţi l-a dat. Dumnezeu va părea că lucrează împotriva Lui Însuşi, deci pur şi simplu ascultă-L, supune-te şi încrede-te în El, chiar când pare a fi cea mai mare absurditate să faci aşa. În sfârşit, „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28), dar de multe ori, în etapele iniţiale ale împlinirii planurilor Lui:

 

În lumea Lui El este mulţumit

    Să joace o partidă pierdută dinainte.

 

De aceea dacă doreşti să cunoşti glasul lui Dumnezeu, să nu te gândeşti niciodată la consecinţele finale sau la posibilele rezultate. Ascultă de El chiar când îţi cere să mergi în timp ce tu vezi numai întuneric, pentru că El Însuşi va fi o lumină glorioasă în interiorul tău. Atunci va apărea îndată în inima ta o cunoaştere de Dumnezeu şi o părtăşie cu El, care vor fi suficient de copleşitoare în ele însele ca să vă ţină pe tine şi pe El împreună, chiar şi în cele mai severe încercări şi sub cele mai puternice presiuni ale vieţii. din Calea credinţei

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 27.111

Acest capitol şi următoarele ne poartă înspre ultima perioadă a domniei lui Zedechia. Acesta părea să se fi înţeles cu cei cinci vecini ai săi, împăratul Edomului, al Moabului, al Amonului, al Tirului şi al Sidonului, pentru a i se împotrivi lui Nebucadneţar. Fără îndoială, pentru a se înfiinţa această alianţă, delegaţii acestor naţiuni se vor fi întrunit la Ierusalim (v. 3). Ieremia a avut misiunea din partea Domnului să dea fiecăruia dintre aceşti diplomaţi un dar, cel puţin original, confecţionat după intenţiile Sale: este vorba de juguri şi de legături care simbolizează tocmai dominaţia împăratului Babilonului, de sub care aceste popoare intenţionau să se elibereze. Ne putem imagina cu ce sentimente au primit cei cinci negociatori acest cadou umilitor.

Orgoliul, sub diferite forme, este încă şi în zilele noastre principiul de bază care guvernează statele moderne (ca şi pe indivizi), dar dincolo de intrigile lor ambiţioase, Dumnezeu este Cel care conduce destinele lumii şi pe El se bizuie creştinul, nicidecum pe politica dubioasă a oamenilor (Daniel 4.17).

Dumnezeu, Cel care îl punea deoparte pe Israel, îi dădea lui Nebucadneţar, din acel moment, puterea universală, numindul robul Său. Romani 13.4 le aminteşte creştinilor, oameni înclinaţi să uite, că „Robul lui Dumnezeu” este Cel care are puterea, şi aceasta spre binele lor.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 1:26-2:5    

CREŞTINUL IDEAL

Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii ca să facă de ruşine pe cele tari. 1 Corinteni 1:27

Timp de un sezon sportiv şi jumătate am auzit mult despre un jucător de baseball de la echipa Twins din Minnesota. Il chema Kirby Puckett. El alerga foarte repede, lovea mingea foarte puternic, urca pe gardul de sârmă să prindă mingea din zbor. Mi l-am imaginat ca fiind un atlet desăvârşit – înalt, cu umeri largi, cu o figură atletică. Apoi, într-o zi l-am văzut jucând la televiziune. Ce surpriză! Marele jucător era scund, cu pieptul ca un butoi şi cu picioarele butucănoase. Nu arăta în nici un fel cum îmi imaginasem că trebuie să arate un sportiv, dar era unul bun.

Tot astfel, avem anumite idei despre felul cum trebuie să arate un creştin ideal. El sau ea, ar trebui să fie atractiv, să vorbească blând, să fie inteligent, să folosească un vocabular adecvat, şi să acţioneze întotdeauna în felul cum credem noi că ar acţiona un creştin. Potrivit textului de azi totuşi nu putem identifica un creştin după trăsături ca acestea: atractivitate, inteligenţă, ori elocinţă. Creştinii sunt oameni obişnuiţi de zi cu zi care au slăbiciuni, care uneori nu ţin bine socoteala banilor, care sunt morocănoşi. De fapt, creştinii cei mai buni poate că nu se apropie nici pe departe de conceptul nostru ideal. Sfântul umil, tăcut al lui Dumnezeu, care umblă prin credinţă şi creşte în Cristos, poate că nu se potriveşte
cu imaginea noastră, dar Dumnezeu se uită la inimă. El a ales lucrurile slabe ale lumii pentru a face de ruşine pe cele tari şi mari. Creştinul ideal este acela care îşi cunoaşte slăbiciunile şi care stă tare în Domnul. D.C.E.

Cum arată creştinii adevăraţi?

Ce le face viaţa diferită?

Ei sunt persoane obişnuite

Şi de Isus li-e inima lipită.    – D.J.D.

 

Creştinii sunt oameni obişnuiţi care sunt consacraţi neobişnuitei persoane a lui Cristos.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Auzind despre Isus, venind prin mulțime pe dinapoi, I-a atins haina.
Marcu 5.27

Această întâmplare cu femeia care s-a atins de haina Mântuitorului a fost întotdeauna un subiect deosebit de interesant pentru cei care studiază Scriptura. Boala ei incurabilă, precum și simplitatea credinței ei trezesc compasiunea noastră spirituală.

O mare mulțime se îmbulzea pe străzile Capernaumului. Oamenii Îl urmau pe Domnul Isus către casa mai-marelui sinagogii. Cei care judecau după aparențe ar fi putut crede că tot ținutul Îl iubea pe Fiul lui Dumnezeu, însă, așa cum se întâmpla în Capernaum, se întâmplă și astăzi în creștinătate: mulți Îl urmează pe Domnul doar din curiozitate sau doar pentru că sunt mulți alții care merg pe același drum. Sunt doar câțiva, ici și colo, care, precum femeia din această istorisire, Îl caută fiindcă inima lor tânjește după ceea ce doar El poate oferi. Femeia era acum lipsită de orice posibilități materiale. Vreme de doisprezece ani căutase ajutor la doctori. De ce oare nu venise mai devreme la marele Vindecător? În privința aceasta, ea este o imagine tristă a celor din zilele noastre, care, în căutarea lor după mântuire, merg oriunde și la oricine, dar nu la Fiul lui Dumnezeu. Când femeia a ajuns la concluzia că singura ei speranță era Domnul Isus, și-a făcut un plan: „Dacă voi atinge numai hainele Lui, voi fi vindecată”.

Spre uimirea lui Petru și a celorlalți ucenici, Mântuitorul S-a întors și a întrebat: „Cine s-a atins de Mine?”. La fel ca atunci, El și acum face o deosebire atentă între mulțimea religioasă și lipsită de realitate și cei care caută cu sârguință binecuvântarea. A chemat-o pe femeie înaintea Lui și, după ce a determinat-o să mărturisească ceea ce făcuse, i-a adresat cuvinte pline de mângâiere: „Fiică, credința ta te-a vindecat; mergi în pace și fii vindecată de boala ta”. Este bine să avem de-a face cu Unul care este atât de plin de har. Cel smerit care caută vindecarea spirituală va găsi pentru vecie iertare, mântuire și pace prin sângele Său scump.

W W Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Matei 7.21

De ce parte ne găsim?

Doi oameni, unul credincios și altul necredincios, se duseră în pădure după lemne. Doborând un arbore, cel necredincios zise:

– Vezi, frate, așa este și viața noastră. Când vine moartea, ne doboară și s-a terminat cu noi.

– O, prietenul meu, răspunse credinciosul, nu-i adevărat că viața noastră se termină când vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborât, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea de ce este bun. Abia acum vom vedea, dacă este sănătos sau este bun doar de foc. La fel vom afla la judecata lui Dumnezeu cine a fost fățarnic în viață și cine a fost credincios față de Mântuitorul.

Există o mare diferență între credincios și necredincios, chiar dacă nu întotdeauna este foarte vizibilă. Dar în ziua judecății, această diferență va fi foarte vizibilă. Acum și aici pe pământ, necredinciosul zice uneori: „Doamne, Doamne!”, dar inima lui este departe de a-L recunoaște pe Mântuitorul ca Domn al vieții sale. Însă, în acest moment, fiecare are prilejul de a-L accepta pe Mântuitorul ca Domn al vieții. Această acceptare a fost explicată în cuvinte simple de Însuși Mântuitorul: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29). Credința în Mântuitorul arată pe fiecare de ce parte se găsește.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

In valea umilinţei

„Daca poţi face ceva, fie-ți milă de noi şi ajută-ne.” Marcu 9:22

După fiecare perioadă de exaltare, suntem repede aduşi înapoi la lucrurile obişnuite, aşa cum sunt ele. adică nici frumoase, nici poetice, nici palpitante. Înălţimea muntelui se măsoară prin cenuşiul muncii de rând din vale; dar aici, în vale, este locul unde trebuie să trăim pentru gloria lui Dumnezeu. Noi vedem gloria Lui pe munte, dar nu acolo trăim pentru gloria Lui. In valea umilinţei descoperim valoarea noastră reală în faţa lui Dumnezeu, aici se arată credincioşia noastră. Cei mai mulţi dintre noi putem face anumite lucruri dacă suntem întotdeauna la înălţimi eroice, datorită egoismului din inimile noastre, dar Dumnezeu ne vrea la înălţimea cenuşiului obişnuit al vieţii cotidiene de aici, din vale, unde trăim conform relaţiei noastre personale cu El. Petru s-a gândit că ar fi frumos pentru ei să rămână pe munte, dar Isus Cristos i-a luat pe ucenici de pe munte şi i-a dus jos în vale – locul unde se explică înţelesul viziunii.

„Dacă poţi face ceva…” Este nevoie de valea umilinţei pentru a smulge scepticismul din noi. Priveşte înapoi la experienţele tale şi vei descoperi că, până în momentul când ai învăţat cine este Isus, ai fost foarte sceptic în privinţa puterii Sale. Când erai pe munte, puteai crede orice, dar ai mai putut crede oare atunci când ai fost faţă în faţă cu realităţile din vale? Poate eşti în stare să depui o mărturie despre sfinţire, dar ce poţi spune despre lucrul care este o umilinţă pentru tine în momentul de faţă? Ultima dată când ai fost pe munte cu Dumnezeu, ai văzut că toată puterea din cer şi de pe pământ este a lui Isus – vei fi sceptic acum doar pentru că te afli în valea umilinţei?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Fiţi plini de Duhul”. EFESENI 5:18

Subiectul plinătăţii Duhului preocupă pe orice copil al Lui Dumnezeu care doreşte să slăvească pe Domnul său; căci dacă el poate să realizeze acest grad de înaintare spirituală, cuvintole lui, gîndurile lui şi faptele lui vor fi toate spre slava lui Dumnezeu, spre zidirea sfinţilor şi spre mîntuirea sufletelor. Să observăm bine că nu este un adevăr abstract, un ideal irealizabil, ci un cuvînt de ordine, o poruncă: „Fiţi plini de Duhul”. Şi pentru că voia Domnului este ca toţi copiii Săi să fie plini de Duhul, să vedem care sînt condiţiile pentru ca fiecare din noi să atingă acest scop.

1. Trebuie să fim adînc pătrunşi de gîndul că Dumnezeu vrea să ne dea plinătate Duhului. Vai! sînt atîţia credincioşi care totuşi nu cred în această plinătate şi care nici n-o caută. Creştinul care nu crede în Duhul Sfînt nu va putea fi niciodată deplin fericit fără să cunoască plinătatea Duhului.

2. Orice copil al lui Dumnezeu trebuie să fie plin de Duhul. Credinciosul de ieri ca şi un bătrîn în Hristos, trebuie să caute plinătatea Lui. Aici nu este vorba de lumini deosebite primite, de mulţimea cunoştinţelor acumulate, de progrese realizate, ci de primirea imediată a Celei de a treia Persoane a Sfintei Treimi, în toată plinătatea ei. Drept vorbind, Dumnezeu nu pune de loc condiţii cu privire la adevărul acesta, ci foarte simplu ne porunceşte să fim plini de Duhul. Această plinătate ne este semnalată în multe locuri din Cuvîntul lui Dumnezeu. 1) „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge rîuri de apă vie”. Spunea lucrul acesta despre Duhul (Ioan 7:38-39). 2) „Apa (Duhul) pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14).”

3. Trebuie ca cel credincios să părăsească orice este nepermis de Cuvîntul lui Dumnezeu şi orice păcat de orice natură ar fi el. „Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul” (Ps. 66:18).

Mii de copii ai lui Dumnezeu nu vor cunoaşte niciodată ce însemnează să fii plin de Duhul pentru că L-au întristat (Ef. 4:3a) prin felul lor lumesc de a fi, lipsa de dreptate, îngustimea de duh şi prin păcatul care-i înfăşoară asa de lesne.

4. In sfîrşit, trebuie ca fiecare credincios „să aducă trupul lui ca o jertfă vie, sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu” (Rom. 12:1). Cînd vom aduce ca jertfă în întregime eul nostru, acea apă vie, acea plinătate va începe să curgă din inima noastră. „Fiţi plini de Duhul”.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate”. Daniel 3:17.

Am observat ieri că Satana le poate întuneca mintea la oameni în aşa fel, ca aceştia să se închine unor statui, în loc să se închine lui Dumnezeu. Astfel a făcut împăratul Nebucadneţar şi a vrut să-i oblige pe cei trei iudei, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego să se închine statuii lui. Dar ei au răspuns hotărât: „Noi nu ne vom închina chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul.” Apoi împăratul a poruncit să fie aruncaţi în cuptorul de foc. „Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” Cei trei bărbaţi au răspuns: „Noi n-avem nevoie să-ţi răspundem la cele de mai sus. Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta împărate şi chiar dacă nu ne va scoate din mâna ta, să ştii împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat”.

Aceasta înseamnă ceva, să răspunzi astfel unui împărat! împăratul a poruncit să se încălzească de şapte ori mai mult cuptorul decum se obişnuia. Apoi a poruncit unora dintre cei mai voinici ostaşi din armata lui să-i lege şi să-i arunce în cuptorul aprins. De ce a luat împăratul pe cei mai voinici ostaşi? S-a gândit că Dumnezeu i-ar putea cumva ajuta pe cei trei. Ei au fost aruncaţi cu hainele lor în cuptor şi cei care i-au aruncat au fost ucişi de flacără. Puterea lor nu i-a ajutat la nimic. Dar aceşti trei oameni: Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, au căzut legaţi în mijlocul cuptorului aprins. Atunci împăratul s-a înspăimântat, s-a sculat şi a spus sfetnicilor săi: „N-am aruncat noi în mijlocul focului trei oameni legaţi? Ei au răspuns: Negreşit, împărate. El a răspuns: Ei bine, eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului şi nevătămaţi şi chipul celui de al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

MÂNGÂIERE ÎN DRUM SPRE CASĂ

Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. Geneza 50.24

Iosif fusese pentru fraţii săi o providenţă întrupată. Toţi „Iosif”-ii, adică protectorii noştri pământeşti mor şi, odată cu ei se duc şi multe ajutoare. Egiptul n-a mai fost pentru Israel la fel după moartea lui Iosif, şi lumea nu va mai fi pentru noi ceea ce era când trăiau cei dragi ai noştri.Dar ce mult a fost îndulcită suferinţa cauzată de această moarte! Israel avea făgăduinţa că Dumnezeul cel viu îl va cerceta, îl va vizita. O vizită, o cercetare a lui Dumnezeu! Ce favoare, ce mângâiere şi ce ajutor ceresc! Doamne, vizitează-ne astăzi, cu toate că noi nu suntem vrednici să intri sub acoperământul nostru! Dar o făgăduinţă şi mai bună ni s-a dat: Domnul îi va scoate din această ţară. Ei aveau să fie primiţi cu răceală în Egipt după moartea lui Iosif, şi ţara aceasta avea să ajungă pentru ei o ţară a robiei. Dar nu va fi totdeauna aşa; ei vor ieşi din ea printr-o izbăvire dumnezeiască şi vor intra în ţara făgăduinţei. Noi nu vom plânge aici pentru totdeauna. La rândul nostru vom fi chemaţi în ţara slăvită, ca să îi întâlnim acolo pe prea iubiţii noştri. „De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.”

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ferice de ceice-și pun tăria în Tine, în a căror inimă locuiește încrederea. Ps. 84,5.

Marea taină a puterii în Dumnezeu este deplina încredere în dragostea Lui. Dacă am priceput dragostea lui Dumnezeu care a dat pe Isus la moarte pentru noi și după proslăvirea Lui, a trimis pe Duhul Sfânt pentru ca să ne introducă în tot adevărul; dacă am priceput toate acestea, atunci în deplină încredere îi vom atribui cârma și conducerea pe calea noastră cerească. Aceasta este dacă se poate spune așa, puterea lui Dumnezeu în suflet și aceasta dă puterea și bucuria inimii pe calea credinței, pe care Dumnezeu ne călăuzește chiar dacă este ușoară sau grea. Ce altceva îi poate da călătorului puterea de a cânta cântări de laudă sau ce altceva poate să-i dea martirului puterea de a proslăvi pe Dumnezeu chiar în chinul focului? Chiar dacă cărarea duce prin ape adânci este totuși calea lui Dumnezeu, calea spre veșnica moștenire. Cerințele inimii înnoite nu se astâmpără pe deplin decât atunci când suntem în Casa Tatălui. Să cugetăm asupra cuvintelor: „Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta!”

„Ferice de acei oameni care își pun tăria în Tine!” De ar găsi toți cei ce călătoresc prin valea plângerii, îmbărbătare și putere în comuniunea cu Dumnezeu și Tatăl lor! Cine oare ar putea să găsească mărimea cuvântului „ferice” dacă nu le ia în legătură cu Dumnezeu? Dumnezeu și dragostea Lui, Hristos și atașamentul Lui, Duhul Sfânt și lucrarea Sa, Casa Tatălui și calea într-acolo; toate acestea sunt subiecte ale inimii noastre.

Moartea Domnului Isus ne-a dat o cetate în cer. Acum nu mai este un loc sfânt pe pământ. Hristos a fost adus jertfă dincolo de marginile religiei acestei lumi. Dacă oamenii înalță o „cetate sfântă” trebuie să căutați pe Hristos lepădat, „dincolo de poartă.” Dacă oamenii fac o tabără religioasă, oricare ar fi numele ei trebuie să ieșiți afară din ea, ca să găsiți pe Hristos cel lepădat.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Dacă îşi ascunde El faţa, cine poate să-L vadă?” (Iov 34:29). În zilele astea de aşteptare sunt atât de puţine semne că Tu ai fi cu noi. Nu te rog pentru vreun semn vizibil al succesului, dar caut sentimentul binecuvântării şi a aprobării Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Copilaşilor, sä nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.» 1 IOAN 3,18

Umblarea în dragoste înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât urmarea perseverentă a Mielului oriunde S-ar duce El! Dar omul firesc, păcătos nu vrea acest lucru. Nici Petru, cel mai temperamental şi entuziast ucenic, nu a fost gata să o facă. Atunci când a mers cu Isus spre Golgota, «L-a urmat de departe» (Matei 26:8). Atât timp cât negăm calea Mielului, atât timp cât «Îl urmăm de departe» şi ocolim suferinţa Lui, rămânem în «de ce?» – urile noastre limitate şi nu observăm că Dumnezeul cel veşnic vrea să ni Se reveleze exact în aceste momente de încercare.

Cum poate oare dragostea noastră pentru El să devină tot mai profundă şi mai intensă, în aşa fel încât să dorim cu toată fiinţa să îl urmăm pe Miel oriunde ar merge? Să privim şi să căutăm să înţelegem minunatul adevăr din Romani 8,32: «El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?» Iată dragostea fară margini a lui Dumnezeu, dragoste divină pe care ne-a dăruit-o prin suferinţa şi moartea Fiului Său!

Această dragoste naşte la rândul ei dragoste. Şi adevărul că Dumnezeu ne dăruieşte absolut totul în Isus (deci şi dragostea Sa) îl descoperim citind şi textul din Romani 5,5: «pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Din pricina nădejdii care vă aşteaptă în ceruri.

Coloseni 1:5

Nădejdea noastră în Christos pentru viitor este izvorul şi sprijinul bucuriei noastre pe pământ. Ea ne va îndemna inimile să se gândească mai des la cer, fiindcă tot ce putem dori este făgăduit acolo. Aici suntem obosiţi şi trudiţi, dar dincolo este tărâmul odihnei, unde truditorul nu va mai asuda şi oboseala va fi alungată pentru totdeauna. Pentru cei obosiţi şi istoviţi, cuvântul odihnă înseamnă cer. Noi suntem întotdeauna pe câmpul de luptă. Suntem atât de ispitiţi dinăuntru, şi atât de chinuiţi de vrăjmaşi în afară, încât nu avem decât puțină pace, sau chiar deloc. Dar în cer ne vom bucura de victorie când steagul va fi înălţat în triumf, sabia va fi pusă în teacă, şi ÎI vom auzi pe Căpitanul nostru spunând: „bine, rob bun şi credincios” Matei 25:21.

Am suferit pierdere după pierdere, dar ne îndreptăm spre ţara nemuririi, unde nu sunt cunoscute mormintele. Aici păcatul ne îndurerează mereu, dar acolo va fi o desăvârşită sfinţenie. Ceea ce mânjeşte nu va intra în cer prin nici un mijloc. Cucuta nu poate răsări în brazdele câmpurilor cereşti. O, nu este o mare bucurie că nu vei fi izgonit pentru totdeauna, că nu vei locui în pustie pentru totdeauna, ci vei moşteni în curând Canaanul? Totuşi, nu îngăduiţi să se spună despre noi că visăm la viitor şi uităm prezentul. Lăsaţi ca viitorul să sfinţească prezentul pentru cea mai bună folosire. Prin Duhul lui Dumnezeu, speranţa cerului este cea mai puternică forţă pentru producerea virtuţii. Este o fântână de eforturi voioase; este piatra unghiulară a sfinţeniei. Omul care are această speranţă îşi împlineşte lucrul cu putere, fiindcă bucuria Domnului îl întăreşte. El luptă împotriva ispitelor cu ardoare, fiindcă speranţa lumii viitoare înfrânge hoarda duşmanilor. El poate munci fără răsplată prezentă, fiindcă aşteaptă o răsplată în lumea care va veni.

Seara

Om prea iubit şi scump.

Daniel 10:11

Copil al lui Dumnezeu, nu îndrăzneşti să ceri acest titlu? Oare necredinţa te-a făcut să uiţi că şi tu eşti prea iubit? Trebuie să fii foarte iubit ca să fii cumpărat „cu sângele scump al lui Christos, Mielul fără cusur şi fără prihană” (1 Petru 1:19). Când „Dumnezeu… a dat pe singurul Său Fiu” (loan 3:16), nu înseamnă aceasta că eşti prea iubit? Trăieşti în păcat. Nu numai că trăieşti, te şi desfeţi în el. Trebuie să fii foarte iubit de Dumnezeu ca să aibă atâta răbdare cu tine. Ai fost chemat prin har şi condus la Mântuitorul. Ai fost făcut copil al lui

Dumnezeu moştenitor al cerului. Nu dovedeşte aceasta marea şi bogata iubire a lui Dumnezeu pentru tine? De atunci, fie că ai păşit pe o cărare spinoasă şi plină de necazuri sau netedă şi pietruită cu îndurări, ai avut nenumărate dovezi ale faptului că eşti prea iubit. Dacă ai fost disciplinat de Domnul, El nu a facut-o cu mânie. Dacă ai ajuns sărac, eşti încă bogat în har. Cu cât te simţi mai nevrednic, cu atât este mai evident că numai dragostea inexprimabilă ar fi putut conduce la Domnul un suflet ca al tău. Cu cât te simţi mai păcătos, cu atât mai clar se demonstrează că dragostea bogată a lui Dumnezeu te-a ales, te-a chemat şi te-a făcut moştenitor al binecuvântării. Acum, de vreme ce există o asemenea o asemenea dragoste între Dumnezeu şi noi, să trăim în puterea şi dulceaţa ei, şi să folosim privilegiul poziţiei noastre. Să nu ne apropiem de Domnul ca nişte străini, ca şi cum El nu ar dori să ne asculte, fiindcă suntem foarte iubiţi de Tatăl nostru iubitor. „El care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:31). Vino cu îndrăzneală, credinciosule, fiindcă eşti prea iubit, în ciuda şoaptelor lui Satana şi a îndoielilor din inima ta. Meditează la măreţia şi credincioşia iubirii divine în seara aceasta, şi culcă- te în pace.

IZVOARE IN DEŞERT

El i-a luat cu Sine, şi S-a dus la o parte.

(Luca 9:10)

Ca să creştem în har, trebuie să petrecem o bună bucată de timp în singurătate liniştită. Contactul cu alţii în societate nu face sufletul să crească cel mai viguros. De fapt, o oră liniştită de rugăciune deseori va da rezultate mai bune decât multe zile petrecute în compania altora. În deşert roua este cea mai proaspătă şi aerul este cel mai pur.

Andrew Bonar

Vino cu Mine la o parte şi odihneşte-te puţin,

    Ştiu că eşti obosit de stres şi de aglomeraţie,

Şterge-ţi de pe frunte sudoarea şi praful muncii,

    Şi întăreşte-te din nou în puterea Mea liniştită.

Vino acum deoparte de tot ce iubeşte lumea,

    Pentru părtăşia pe care lumea n-a cunoscut-o niciodată,

Numai cu Mine, şi cu Tatăl Meu aici,

    Cu Mine şi cu Tatăl Meu, nu singur.

Vino, spune-Mi tot ce ai spus şi ai făcut,

    Biruinţele şi eşecurile tale, speranţele şi temerile.

Ştiu cum se cuceresc şi se câştigă inimile împietrite;

    Cele mai alese cununi ale Mele sunt întotdeauna udate cu lacrimi.

Vino acum şi odihneşte-te; călătoria este prea lungă,

    Şi tu vei leşina lângă drum şi vei cădea;

Pâinea vieţii este aici pentru tine s-o mănânci,

    Şi vinul dragostei este aici pentru tine ca să-l bei.

Apoi întoarce-te din părtăşia cu Domnul tău,

    Şi lucrează până nu se stinge lumina zilei înspre seară:

Nu sunt pierdute acele scurte ceasuri în care afli

    Mai multe despre Stăpânul tău şi despre odihna Lui din ceruri.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 26.1224

Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).

Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie săl şi urmăm!

Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul” îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!”, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte”.

Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care nea fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Corinteni 11:23-34

O CINĂ PENTRU PĂCĂTOŞI

Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi acest lucru in amintirea Mea.

1 Corinteni 11:24

Aproape toţi creştinii sunt uniţi într-o singură practică – celebrarea Cinei Domnului. Maniera în care ea se face poate diferi, dar cu toţii sunt de acord că pâinea şi rodul viţei vorbesc despre trupul frânt şi sângele pe care Cristos Şi l-a dat pentru cei păcătoşi.

Putem cădea în două extreme atunci când ne apropiem de Cina Domnului. Putem fi prea conştienţi sau prea împietriţi. Îmi aduc aminte de o istorioară despre o femeie care era gata pentru comuniune. Era o creştină devotată, deşi cam prea sensibilă şi era uneori necruţătoare cu ea însăşi. Practica era să bea cu toţii din acelaşi pahar. Când paharul a ajuns la ea, l-a luat cu mâinile tremurânde şi nu l-a putut duce la gură. Observându-i lacrimile din ochi, pastorul s-a apropiat în linişte şi a rugat-o să bea. „Dar, frate pastor, a spus ea, simt că sunt o mare păcătoasă.” „Da, dar Isus a murit pentru păctoşi”, a spus pastorul. „Bea să-ţi aminteşti acest lucru.” Ea avea nevoie de asigurarea că sângele lui Cristos a fost dăruit pentru a ispăşi păcatele ei.

Pe de altă parte, putem lua Cina Domnului prea uşor. Unii credincioşi din zilele apostol lui Pavel se îmbătau la mesele frăţeşti atunci când aveau şi Cina Domnului. Pavel a trebuit să le spună să se cerceteze pe ei înşişi ca să nu cadă sub judecata Lui Dumnezeu (1 Corinteni 11:21, 28-30). Să ne aducem aminte ori de câte ori luăm Cina Domnului că ea este pentru păcătoşii mântuiţi – păcătoşi care s-au pocăit cu adevărat şi care au nevoie de siguranţa mântuirii lor.     D.J.D.

Iau pâinea şi paharul, Doamne,

Ce vorbesc de dragostea-Ţi divină

Şi mă dărui iarăşi numai Ţie,

Tot ce sunt, cu inima deplină.    – Anonim

Venim la Masa Domnului, nu pentru că suntem merituoşi, ci pentru că avem nevoie.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu-l acolo ca ardere-de-tot … Și Avraam a luat lemnele arderii-de-tot și le-a pus pe Isaac, fiul său; și a luat în mână focul și cuțitul și mergeau amândoi împreună.
Geneza 22.2,6

Cine poate citi Geneza 22 fără să vadă că acest capitol vorbește, de fapt, despre alt tată decât Avraam și despre alt fiu decât Isaac? Așa cum vedem în Evanghelia după Ioan, care ne oferă acest aspect al crucii, totul a fost acolo între Tatăl și Fiul. Tată L-a dăruit pe Fiul, iar Fiul S-a dăruit pe Sine. În capitolul din Geneza nu citim că Isaac s-ar fi împotrivit în vreun fel; Dumnezeu a vrut ca nimic să nu compromită reprezentarea prețioasă a Celui care a venit aici pentru a face voia Tatălui.

Istoria din Geneza punctează fiecare detaliu al încercării tatălui. Trei zile de călătorie până la locul stabilit, trei zile în care a avut în inima sa cuvintele care îi ceruseră să-l jertfească pe singurul său fiu, pe preaiubitul său! Întreaga întindere a jertfirii sale este revelată în cuvintele: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe Isaac, pe care îl iubești”. Este o mângâiere inexprimabilă să știm că Dumnezeu cunoaște fiecare picătură din paharul pe care ne cere să-l bem.

Nu L-a costat pe El atât de mult ca să-L dea pe Fiul Său preaiubit? A fost sacrificiul doar din partea Fiului și deloc din partea Tatălui? Îl numim „Tată” și nu credem că are o inimă de tată? Este El revelat ca un Dumnezeu impasibil? Cu siguranță, nu trebuie să-I atribuim defecte și slăbiciuni omenești, însă trebuie să-L credităm cu toate simțămintele dragostei! Ce binecuvântare să cunoaștem o astfel de inimă și faptul că ceea ce a suferit Fiul din sânul Său a suferit și sânul în care El este!

F W Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Sutașul și cei ce păzeau pe Isus împreună cu el … au zis: „Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu”.
Matei 27.54

Nevinovăția lui Isus

Sutașul roman, care a fost de pază la răstignirea Mântuitorului, a dat ultima mărturie despre nevinovăția Domnului nostru. Acest Om sfânt și nevinovat a suferit moartea pe cruce, pentru ca alții – toți care cred în El – să fie salvați de moartea veșnică pe care ar fi meritat-o. Înainte de această ultimă mărturie despre nevinovăția Mântuitorului nostru, găsim în Evanghelia după Luca încă șase mărturii despre nevinovăția Celui acuzat, dar care totuși a fost judecat și condamnat la moarte.

Pilat a mărturisit de patru ori că nu găsește nicio vină în Domnul și Mântuitorul nostru. Nici Irod, la care a fost trimis Domnul, nu a găsit nicio vină în El. La urmă, Dumnezeu S-a folosit și de unul din cei doi tâlhari pentru a menționa nevinovăția Fiului Său. Acel tâlhar a spus tovarășului său de tâlhării: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău”. Cu toate aceste afirmații despre nevinovăția Fiului lui Dumnezeu, planul de mântuire a fost dus până la capăt de Mântuitorul. Prin credința în Cel crucificat, fiecare primește iertarea, pacea cu Dumnezeu, o natură nouă, capabilă să meargă pe urmele Mântuitorului și să privească tot timpul vieții țintă la Cel care a adus o mântuire așa de mare prin jertfa Sa.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

DOBOARĂ-TI GOLIATUL!

„Eu vin împotriva ta în Numele Domnului…” (1 Samuel 17:45)

     Pentru a doborî „Goliatul” din viața ta, trebuie să faci trei lucruri:

1) Trebuie să-l înfrunți. Fiecare problemă pentru care găsești scuze sau care îți scapă, primește putere. După ce au ascultat amenințările lui Goliat în fiecare zi, teama cuprinsse inimile celor ce făceau parte din poporul lui Dumnezeu și nu l-au mai putut înfrunta.

2) Trebuie să-ți aduci aminte ce a făcut Dumnezeu pentru tine. David și-a adus aminte de victoriile lui asupra leului și a ursului. Și tu trebuie să faci la fel. Ieremia a spus: „Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă.” (Plângerile lui Ieremia 3:21-23) Puterea de a face față luptelor de astăzi vine din amintirea modului în care te-a ajutat Dumnezeu să faci față luptelor de ieri.

3) Trebuie să-i retezi capul uriașului. „David… i-a luat sabia… şi i-a tăiat capul. Filistenii, când au văzut că uriaşul lor a murit, au luat-o la fugă.” (1 Samuel 17:51). Trebuie să-ți cunoști vrăjmașul, să-i studiezi tacticile și să fii dispus să te lupți cu el cu aceeași intensitate.

Trebuie să iei ce ai învățat și să aplici în domeniile în care el este slab. Și nu presupune niciodată că a murit – când, de fapt, este doar confuz. Dacă nu-i tai capul, el îți va da târcoale și se va năpusti asupra ta într-o altă zi. Caută o soluție permanentă, nu o reparație pe termen scurt. Întărește-te prin rugăciune, înnoiește-ți mintea prin Cuvântul lui Dumnezeu și caută sprijinul care îți este la îndemână prin familia ta spirituală. Mai presus de toate, nu uita că puterea ta nu stă în tine însuți, ci în Dumnezeu. Avându-L pe El de partea ta, vei fi câștigător de fiecare dată!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Pe culmi spirituale

„l-a dus singuri de o parte pe un munte înalt.” Marcu 9:2

Cu toţii am avut momente de înălţare pe culmi spirituale, când am văzut lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu şi am vrut să rămânem acolo. Dar Dumnezeu nu ne lasă niciodată să rămânem acolo. Testul vieţii noastre spirituale este să avem puterea de a coborî; dacă avem putere doar să urcăm, ceva nu este în ordine. E înălţător să fii pe munte cu Dumnezeu, dar omul ajunge acolo numai pentru ca, după aceea, să coboare în valea celor stăpâniţi de diavol, pentru a-i ridica. Noi nu suntem făcuţi pentru munţi, pentru răsărituri şi pentru lucrurile care încântă ochiul; aceste lucruri sunt menite a fi momente de inspiraţie, doar atât. Suntem făcuţi pentru vale, pentru lucrurile obişnuite ale vieţii, şi aici trebuie să ne dovedim caracterul. Egoismul spiritual vrea întotdeauna să rămână pe munte. Simţim că am putea să vorbim şi să trăim ca îngerii dacă am putea să rămânem pe munte. Momentele de înălţare sunt excepţionale, ele îşi au semnificaţia lor în viaţa noastră cu Dumnezeu, dar trebuie să fim atenţi ca nu cumva egoismul nostru spiritual să facă din ele singurele momente valoroase.

Noi suntem în stare să credem că tot ce se întâmplă trebuie transformat în învăţături folositoare, dar, de fapt, trebuie transformat în ceva mai bun decât învăţăturile: în caracter Muntele nu este făcut să ne înveţe ceva, ci să facă ceva din noi. Este o mare cursă să întrebi mereu: „La ce foloseşte această experienţă?”

Nu putem măsura niciodată astfel lucrurile spirituale. Momentele de pe vârful muntelui sunt momente rare şi ele îşi au rostul lor în planul lui Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Şi Cel care ne întăreşte împreună cu voi, în Hristos, şi care ne-a uns, este Dumnezeu, care ne-a şi pecetluit şi ne-a pus în inimi arvuna Duhului”. 2 CORINTENI 1:21-22

Care este această ungere a Duhului Sfînt şi pentru ce avem nevoie de ea? Ungerea ne dă posibilitatea de a pătrunde lucrurile duhovniceşti. Una din lipsurile tragice ale Adunării lui Dumnezeu, este lipsa de discernămînt a puterilor spirituale care lucrează în lume. Rezultatul este că mulţi credincioşi trăiesc într-o nepăsare uimitoare, fără să deosebească în ceea ce văd, aud şi citesc duhurile premergătoare ale lui Anticrist. De aceea, cînd Domnul face să fie auzit Cuvîntul Său, ei dau adeseori dovadă de lipsă de înţelegere şi se împotrivesc mesajului Său. Rezultă din aceasta o întunecime spirituală de care ei adesea nu-şi dau seama.Ungerea ne face să pricepem vremurile, lucrurile şi valorile spirituale, divine sau satanice pentru ca, prin credinţă să ştim să vedem biruinţa finală a Domnului Hristos în luptele care se pregătesc. Ea ne smulge din toropeală şi deseori din voia noastră rea.

Totuşi Dumnezeu nu ne-o impune; El, uneori, ne lasă să facem experienţe neplăcute. Dar dacă venim smeriţi la cruce ca să mărturisim atîtea întinări şi întunecimi spirituale, şi cerem curăţirea prin sîngele scump al Domnului Isus, El va răspunde dorinţei noastre de a primi această ungere.Ungerea protejează pe copilul lui Dumnezeu. Duhul Sfînt ne spune că sîngele lui Isus Hristos ne acoperă şi ne curăţeşte zi după zi. Dacă rămînem în părtăşie cu El, ungerea Lui ne apără de pericole. Atunci vom veghea la tot ce facem, ascultăm sau citim; prin ascultare de Tatăl nostru ceresc, ungerea Duhului Sfînt ne va impune o disciplină strictă. O viaţă creştină uşoară îi face pe credincioşi superficiali, nedisciplinaţi şi sentimentali.

Ungerea dă celui credincios posibilitatea de a împlini slujba lui Dumnezeu aşa cum trebuie. Slujirea aceasta emană din Locul Preasfînt, unde noi primim tot ce ne trebuie direct din mîna Sa. Să ne cercetăm inimile şi cugetele pentru a vedea dacă avem această ungere a Duhului sau n-o avem, şi să ne rugăm ca Domnul să ne arate realitatea.

Să nu confundăm ungerea cu Duhul Sfînt cu pecetluirea cu Duhul Sfînt. Aceasta din urmă o primeşte oricine se întoarce la Dumnezeu prin credinţa în Domnul Isus (Ef. 1:13) pe cînd ungerea cu Duhul Sfînt este plinătatea Lui. „Fiţi plini de Duhul” (Ef. 5:18).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iată, Dumnezeul nostru, căruia Ii slujim poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate”. Daniel 3:17.

Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip mare de aur, care avea înălţimea de 60 de coţi şi avea lăţimea de 6 coţi. Apoi a poruncit să cheme pe satrapi, pe îngrijitori şi pe guvernatori, pe judecători, pe vistiernici, pe legiuitori, pe sfătuitori şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului de aur. Și când va suna trâmbiţa, să se arunce cu faţa la pământ şi să se închine statuii. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ, va fi aruncat chiar în clipa aceea, în mijlocul unui cuptor aprins. Erau şi trei iudei acolo, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego care nu s-au închinat statuii. Ei au fost aşezaţi să administreze ţinutul Babilonului. Ei nu au ascultat porunca împăratului şi nu s-au închinat dumnezeilor lui. Ei au fost pârâţi şi împăratul i-a chemat la el şi le-a zis: „înadins oare, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, nu slujiţi voi dumnezeilor mei şi nu vă închinaţi chipului de aur, pe care l-am înălţat? Acum fiţi gata şi în clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirei, cimpoiului şi a tot felul de instrumente, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veţi închina lui, veţi fi aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins. Si care este dumnezeul acela, care vă va scoate din mâna mea?” (vers.14-15). Întotdeauna au fost oameni care s-au închinat unor statui ca şi la Dumnezeu. Şi nu trebuie să fie cineva înţelept pentru ca să vadă, că un astfel de chip, statuie, nu poate ajuta.

Trebuie să ne întrebăm: „Oare de ce nu vor oamenii să se închine lui Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului? Nu putem înţelege, cum poate fi un om aşa de închis la minte. Satana este cel care duce în eroare şi cel care nu se întoarce la Dumnezeu, rămâne sub stăpânirea Satanei.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

UN LEGĂMÂNT DE CARE EL ÎŞI ADUCE AMINTE

„El a dat hrană celor ce se tem de El; El îşi aduce aminte pururea de legământul Lui.” Psalmul 111.5

Cei ce se tem de Dumnezeu, nu se tem de lipsuri. Ani îndelungaţi Dumnezeu a găsit totdeauna cu ce să îi hrănească pe copiii Săi, fie în pustie, fie la pârâul Cherit sau în timpul robiei, ca şi în timpul foametei. Până acum Domnul ne-a dat zi de zi pâinea noastră cea de toate zilele şi noi nu ne îndoim că El va continua să ne hrănească până când nu va mai fi nevoie.Chiar cele mai mari şi mai înalte binecuvântări din Legământul Harului, El nu va înceta să le răspândească peste noi, după nevoile noastre. El îşi aduce aminte de legământul pe care l-a încheiat cu noi şi nu lucrează niciodată ca şi cum I-ar părea rău că l-a încheiat. El îşi aduce aminte de acest legământ chiar când noi îl ispitim ca să ne nimicească.

El nu uită să ne iubească, să ne păzească şi să ne încurajeze, aşa cum a făgăduit. Toate făgăduinţele din legământul Său, le are mereu sub ochi, şi El nu va îngădui ca vreun cuvânt al Său să cadă la pământ. Iată că noi îl uităm prea adesea pe Dumnezeul nostru, pe când El Se gândeşte mereu la noi cu dragoste. El nu poate să uite pe Fiul Său, care este chezaşul Legământului Său, nici pe Duhul Sfânt, care este elementul de legătură al Legământului, nici slava Sa care este legată de acest Legământ. „De aceea temelia lui Dumnezeu rămâne tare” şi nici un credincios nu poate pierde moştenirea dumnezeiască la care are drept prin acest legământ.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Și s-a umplut casa de mirosul mirului.” loan 12,3

Casa din Betania era pentru Domnul Isus ca o oază în pustie. În această casă El a găsit pe cele două surori și pe fratele lor a căror inimi îl iubeau și îl recunoșteau pe Domnul. Desigur că Maria l-a recunoscut cel mai bine deoarece când venea la ei, ea își lua locul la picioarele Lui pentru a-l asculta. Celelalte lucruri pământești rămâneau pe urmă. In aceste situații ea putea spune ca mireasa din Cântarea Cântărilor: „Cu așa drag stau la umbra Lui și rodul Lui este dulce pentru cerul gurii mele.” (Cânt. Cânt. 2.3); sau: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit, cuvintele tale au fost bucuria și veselia inimii mele.” (Ier. 15.16). Această „parte bună” i-a dat Măriei mai multă înțelepciune pricepere și cunoștință despre Domnul decât umblarea zilnică a celor doisprezece ucenici cu El. În loan 12 o găsim iarăși pe Maria la picioarele lui Isus, dar de data aceasta nu ca să primească ceva, ci pentru a-I dărui ceva Mântuitorului. Numai șase zile mai erau până la Paște, ultimele zile pe care Domnul le mai sărbătorea cu ucenicii, apoi trebuia să moară ca adevăratul Miel Pascal. Maria plină de înțelepciunea duhovnicească pe care a dobândit-o în decursul șederii ei la picioarele Domnului, a folosit ultimul prilej și L-a uns pe Domnul înaintea morții Lui. Prețul acestui mir curat a fost de trei sute de dinari, aceasta fiind plata unui ziler pe un an, după Matei 20.2. Toată casa s-a umplut de acest mir curat și a fost o mare îmbărbătare pentru inima Domnului. Prețul Persoanei lui Isus era pentru inima acestei ucenice atât de mare, încât a dat TOTUL pentru El. Oare să fie adorarea noastră mai mică la Masa Domnului decât umplerea casei cu mirul cel curat?

Dacă sufletele noastre se varsă în jertfe de laudă și de mulțumire „de bună voie”, s-o facă prin puterea Duhului Sfânt. în felul acesta adorarea noastră va avea frumusețea mirosul, adâncimea și înălțimea care vin din cer.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, ia-mă în planurile Tale şi foloseşte-mă pentru slava Ta. Cu privire la Colegiul acesta, fie ca nici o exaltare a noastră să nu împiedice ceea ce lucrezi Tu. Corectează-ne măsura şi sensibilitatea până va fi uşor să-Ţi împlineşti planurile prin noi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.» ROMANI 5,8

Duhul Sfânt ne îndreaptă mereu cu faţa spre Isus, dovada vie a dragostei lui Dumnezeu revărsate din cer pentru noi. Când Iosif, fiul preferat al lui Iacov, a fost vândut de fraţii săi geloşi unei caravane de ismaeliţi care se îndrepta spre Egipt, el nu ştia că Dumnezeu avea planuri mari şi pline de binecuvântare pentru viaţa lui. Mai mult chiar, în Iosif (care a fost vândut la sugestia fratelui său Iuda pentru 20 de arginţi Dumnezeu L-a prefigurat în mod profetic pe Isus Hristos care, secole mai târziu, a fost vândut de Iuda Iscarioteanul pentru 30 de arginţi. Ce dragoste nemărginită şi primitoare! «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică» (loan 3,16). Acceptă dragostea şi voia lui Dumnezeu pentru viaţa ta! El vrea ca Domnul Isus Hristos să Se reflecte prin viaţa ta şi astfel dragostea Sa nesfârşită să-ţi inunde inima. Acest lucru intenţiona apostolul Pavel să zică când a exclamat: «Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Cristos chip în voii» (Gal. 4,19). El ne-a atras atenţia că trebuie să devenim una cu Isus Hristos într-o asemenea măsură încât să fim gata să acceptăm cu bucurie şi încredere orice cale pe care Dumnezeu în dragostea Sa doreşte ca noi să o urmăm.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineața

Roade bune, noi şi vechi, pe care, pentru tine, iubitule, le-am păstrat.

Cântarea Cântărilor 7:13

Soţia doreşte să-i dăruiască lui Isus tot ce produce. Inimile noastre au „tot felul de roade” (Cânt 7:13), „noi şi vechi”, pregătite pentru Prea Iubitul nostru. In toamna aceasta bogată în roade, să ne păzim recoltele. Avem roade „noi”. Dorim să simţim viaţă nouă, bucurie nouă, recunoştinţă nouă. Dorim să luăm noi hotărâri şi să îndeplinim lucrări noi. Inimile noastre înmuguresc de rugăciuni noi, şi sufletele noastre se angajează în eforturi noi. Dar avem şi roade „vechi”. Una este dragostea dintâi. Ce fruct ales! Isus se desfată în el. Apoi este prima noastră credinţă. Este credinţa simplă prin care, neavând nimic, am ajuns să avem totul. Este bucuria momentului în care L-am cunoscut pe Domnul; să o readucem la viaţă. Avem apoi amintirile făgăduinţelor.

Cât de credincios a fost Dumnezeu! Pe timp de boală, El ne-a vegheat la căpătâi cu blândeţe! Când am trecut prin ape adânci, El ne-a ridicat deasupra! Din cuptorul de foc, El ne-a scos cu îndurare. Roade vechi, într-adevăr! Avem multe roade vechi, fiindcă îndurările Lui au fost mai multe decât perii capului nostru. Trebuie să regretăm vechile păcate, dar am avut vremuri de căinţă date de El, vremuri în care am plâns la piciorul crucii şi am învăţat meritele sângelui Său. Avem roade în dimineaţa aceasta, roade vechi şi roade noi; dar principalul este că ele sunt pregătite pentru Isus. Într-adevăr, aceasta este cea mai bună şi mai primită slujbă, în care Isus este sprijinul sufletului, iar slava Sa este sfârşitul tuturor eforturilor noastre. Să ne pregătim roadele numai pentru Isus. Să le scoatem la iveală atunci când El este cu noi, şi să nu le lăsăm Ia vederea oamenilor. Isuse, vom răsuci cheia de la poarta grădinii noastre, şi nimeni nu va intra să fure roadele bune care au crescut pe pământul udat de sângele Tău. Tot ce este al nostru va fi al Tău şi numai al Tău, Isuse, Prea Iubitul nostru.

Seara

Domnul dă îndurare şi slavă.

Psalmi 84:11

Bunătatea este înscrisă în natura lui Iehova. El găseşte plăcere în a dărui. Darurile Sale sunt extrem de valoroase, şi gratuite ca şi lumina soarelui. El dă har aleşilor Săi pentru că vrea, celor răscumpăraţi din cauza legământului Său, celor chemaţi din cauza făgăduinţei, credincioşilor fiindcă îl caută, păcătoşilor fiindcă au nevoie. El ne dă har din belşug, la timp, constant, repede, cu putere – dublând valoarea binecuvântării prin modul în care este oferită. El oferă har gratis, în toate formele, poporului Său. El le toarnă mereu şi din belşug în suflete har mângâietor, păstrător, sfinţitor, conducător, instructiv şi ajutător. El ne va da întotdeauna har îmbelşugat, orice ni s-ar întâmpla. Chiar dacă ne îmbolnăvim, Domnul ne dă har. Chiar dacă trecem prin sărăcie, harul ne este asigurat. Chiar dacă vine moartea, harul luminează ca o candelă în cele mai întunecoase momente. Cititorule, ce binecuvântare mare ţi-a dat Dumnezeu, acum când frunzele toamnei ruginesc pe cărări şi anotimpurile trec şi vin, să te bucuri de o făgăduinţă care nu piere: „Domnul dă îndurare si slavă”. Conjuncţia „si” este ca un piron de diamant care leagă prezentul de viitor, fiindcă îndurarea şi slava merg întotdeauna împreună.

Dumnezeu le-a căsătorit, şi nici una nu poate divorţa. Domnul nu va refuza slava cuiva atunci când i-a garantat acelei persoane dreptul de a trăi în îndurarea Sa. Într-adevăr, slava nu este altceva decât harul în haine de duminică, harul în plină floare, harul asemeni fructelor de toamnă – coapte și desăvârşite. Nimeni nu poate spune cât de curând vom ajunge în slavă! S-ar putea să vedem Cetatea Sfântă înainte de sfârşitul lui octombrie. Oricum, fie că este vorba de un interval lung sau de unul scurt, vom fi slăviţi peste putin timp. Domnul va oferi slavă aleşilor Săi – slava cerului, slava veşniciei, slava lui Isus, slava Tatălui. Slavi este făgăduinţa de excepţie a unui Dumnezeu credincios!

Două inele aurite într-un lanţ ceresc, din veşnicii:

Cei ce trăiesc prin har, curând şi slavă vor primi.

IZVOARE IN DEŞERT

„Este spre binele meu că m-ai smerit.” Psalmul 119:71

Este un eveniment remarcabil al naturii că cele mai splendide culori de plante se găsesc pe cei mai înalţi munţi, în locurile cele mai expuse la intemperii. Cei mai minunaţi licheni şi muşchi, precum şi cele mai frumoase flori sălbatice, abundă sus pe piscurile bătute de vânt şi devastate de furtună.

Una din cele mai minunate game de culori vii pe care am văzut-o vreodată a fost mai sus de marele Saint Bernard Hospice (Hanul Sfântului Bernard) lângă vârful de zece mii de picioare al Muntelui Cenis din Alpii francezi. Toată faţa unei stânci masive era acoperită cu licheni de un galben viu uimitor, care străluceau în lumina soarelui ca un zid auriu care protejează un castel încântător. În mijlocul singurătăţii şi aridităţii acelei mari altitudini şi expuşi celor mai puternice vânturi ale cerului, aceşti licheni etalau o culoare glorioasă pe care niciodată n-au avut-o la adăpost în vale.

Când scriu aceste cuvinte, am două exemplare din acelaşi tip de licheni înaintea mea. Unul este din această zonă Saint Bernard, şi celălalt este de pe zidul unui castel scoţian, care este înconjurat de platani. Diferenţa dintre formele şi coloritul lor este de-a dreptul izbitoare. Cel crescut în mijlocul furtunilor puternice de pe piscul muntelui are o culoare galbenă minunată ca a unei primule, este lucios şi are o formă bine definită. Dar cel cultivat în mijlocul aerului cald şi al ploilor blânde din valea joasă are o culoare ştearsă, ruginie, nu este lucios şi are o formă indistinctă şi spartă.

Nu este la fel cu un creştin care este necăjit, bătut de furtună şi lipsit de confort? Atât timp cât furtunile şi dificultăţile îngăduite de providenţa lui Dumnezeu nu bat asupra unui credincios iar şi iar, caracterul lui apare cu pete şi cu defecte. Însă încercările alungă efectiv norii şi umbrele, desăvârşesc forma caracterului său, şi dau strălucire şi binecuvântare vieţii lui.

În mijlocul listei mele de binecuvântări infinite

Stă aceasta cel mai în faţă, pentru care inima mea a sângerat;

Pentru toate Te binecuvântez, dar cel mai mult pentru cele grele.

Hugh Macmillan

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 26.111

Acest capitol ne poartă din nou înapoi în timp, cu patru ani înaintea evenimentelor din capitolul precedent (cap. 25.1). La porunca Domnului, Ieremia merge de astă dată în templu, pentru a profeţi acolo. Fără îndoială, aceasta se petrece cu ocazia uneia dintre cele trei mari sărbători anuale, când toţi israeliţii se suiau la Ierusalim (v. 2 este cel care ne permite să ne gândim la aceasta). Oricum ar fi fost, chemarea se adresează către întregul Iuda, nu numai căpeteniilor sale, şi nu trebuia omis „niciun cuvânt” (comp. cu Fapte 20.27).

Cât de emoţionant este v. 3! El ne ajută să intrăm în gândurile harului lui Dumnezeu. Deşi cunoştea totul mai dinainte, El Îşi exprimă dorinţa Sa cea mai preţioasă: „Poate că vor asculta…” (vezi şi cap. 36.3,7).

Acelaşi „poate” traduce şi speranţa stăpânului din parabolă: „Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că, văzândul, îl vor respecta” (Luca 20.13). Ei însă nu Lau respectat mai mult pe Fiul Său decât pe profeţii care au venit înaintea Lui. Observaţi ce primire iau făcut lui Ieremia şi, implicit, Celui care la trimis… Ce orbire! Aceşti oameni, deşi veniseră să se închine în Casa Domnului (v. 2), resping cuvintele Domnului, pun mâna pe solul Lui şi, chiar în această Casă, îl condamnă la moarte!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 119:49-56

O MUZICĂ BUNĂ

„Orânduielile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele.” Psalmul 119:54

Să cânţi bine nu înseamnă numai să loveşti notele corect şi la timpul potrivit. H.V. Morton a descoperit acest lucru în catedrala engleză Winchester. Împreună cu un grup de turişti, a urcat în turn ca să vadă clopotele. Ghidul le-a spus să ia fiecare câte una din frânghiile clopotelor şi să tragă de ele atunci când el va face un semn. Făcând astfel, fiecare la rândul lui, s-a produs melodia cântării: „Fii cu mine”. Ei au fost uimiţi, dar atât a fost totul. Ei au recunoscut melodia, dar nu se putea zice că au produs o muzica melodioasă.

Viaţa creştină trebuie să producă muzică. Dar ea nu va reuşi numai prin respectarea în mod mecanic a unor anumite reguli. Ştim cu toţii că este bine să mergem la biserică, să dăm bani, să ne ferim de ucidere, adulter, furt, minciună, pentru că este mult mai bine decât să le facem. Trebuie să ascultăm de Dumnezeu, chiar şi atunci când nu am vrea s-o facem. Dar atunci când creştem în aprecierea pentru înţelepciunea standardelor lui Dumnezeu şi în dragoste pentru Mântuitorul nostru, vom descoperi tot mai mult că respectarea legilor Lui aduce bucurie, pace, şi un sentiment de mare înălţare.

Putem avea acelaşi sentiment pe care îl are un bun instrumentist într-o orchestră bună atunci când cântă o simfonie de Beethoven. Plăcerea noastră devine împlinirea voii lui Dumnezeu. Când se întâmplă acest lucru, putem spune împreună cu psalmistul: „Orânduielile Tale sunt prilejul cântărilor mele, în casa pribegiei mele”. Vieţile noastre vor face o muzică minunată.     H.V.L.

S-ascult de Domnul, la-nceput e greu,

Până-oi ajunge ca să am lumină;

Că tot ce cere-i spre binele meu,

Să-mi facă viaţa liberă, senină.    – D.J.D-

Nu poate exista o armonie a inimii fără notele vesele ale ascultării.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, … ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.” 1 Petru 2.9

Apostolul nu spune că trebuie să fim o preoție împărătească, ci că suntem; și că, fiind astfel, trebuie să vestim virtuțile lui Hristos. Nimic altceva nu se potrivește unui preot împărătesc. A fi ocupat cu propria persoană, a căuta propriul interes și propria plăcere, acestea sunt lucruri pe care Hristos niciodată nu le-a făcut, iar noi suntem chemați să vestim virtuțile Sale.

În harul Său, El dă celor ai Lui privilegiul ca, în absența Sa, ei să anticipeze ziua când El Se va arăta ca Preot Împărătesc și când va ședea pe tronul Său, trimițând influența binefăcătoare a domniei Sale către toate colțurile pământului. Noi suntem chemați să fim expresia prezentă a Împărăției lui Hristos – expresia Lui Însuși.

Nimeni să nu creadă că acțiunile unui preot împărătesc se limitează la a dărui. Aceasta ar fi o gravă greșeală. Fără îndoială, un preot împărătesc va dărui cu inimă largă, dacă va avea de unde, însă a limita activitatea lui doar la dăruire înseamnă a-l văduvi de multe funcțiuni foarte prețioase ale poziției sale. Binecuvântatul nostru Stăpân, putem afirma cu certitudine, nu a avut niciodată niciun ban, însă a umblat făcând bine, și așa trebuie să facem și noi, iar pentru aceasta nu avem nevoie de bani. De aceea, nimeni să nu creadă că nu poate acționa ca preot împărătesc dacă nu are bogății pământești.

Nu este nevoie de bogății pământești pentru a rosti un cuvânt bun, pentru a vărsa o lacrimă de simpatie sau pentru a mângâia cu o privire blândă. Nimic altceva decât bogățiile harului lui Dumnezeu, bogățiile nepătrunse ale lui Hristos, care sunt toate puse la dispoziția chiar și a celui mai simplu membru al preoției creștine. Pot fi în zdrențe, fără un ban în buzunar, și totuși pot acționa ca preot împărătesc, răspândind în jurul meu mireasma harului lui Hristos.

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.”
Proverbe 14.12

Multe căi

Mașina trecu în goană. Mâinile șoferului strângeau volanul. Cu fruntea încrețită privea țintă la porțiunea de drum luminată de faruri. Strângea din dinți de fiecare dată, când mașina din sens opus nu micșora lumina farurilor la timp sau când era depășit de o mașină mai rapidă, care îl orbea în oglindă cu lumina farurilor. Încotro ducea drumul lui? Nu a mai trecut mult timp și s-a auzit mașina poliției și ambulanța. Știți ce s-a întâmplat… Cam acesta este scenariul multor accidente nefericite.

Lucrurile stau în mod asemănător și în privința „circulației” noastre spirituale prin viață. Alergăm, alergăm, tot mai repede, și prea puțini dintre noi ne întrebăm spre ce țintă. Viața nu trebuie să fie numai o acumulare de valori materiale. Trebuie să ne gândim că avem un suflet, care nu se poate hrăni cu lucruri materiale. Mulți oameni trăiesc ca și cum această lume ar fi totul și astfel L-au uitat pe Dumnezeu. Mulți nu știu dacă se află pe calea spre cer sau spre calea spre iad. Când sunt întrebați dacă ținta călătoriei lor este cerul, trebuie să recunoască: „Mă tem că nu”. Dacă îi întrebi dacă sunt destul de răi pentru iad, atunci spun: „O, nu sunt chiar așa de rău ca alții”. Drept a glăsuit înțeleptul spunând că multe căi pot părea bune omului. Trebuie să reținem că singura cale spre mântuire este Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (5)

„Tu cine eşti de judeci pe aproapele tău?” (Iacov 4:12)

     Nimeni nu vrea să-și petreacă timpul cu cineva care monopolizează conversația ca să actualizeze ori să încarce lista primelor „zece persoane care trebuie criticate”! E mai atractiv să stai acasă și să te uiți la filme vechi în reluare, decât să stai într-o astfel de companie! Este un adevăr greu de tolerat, dar oamenii de care ai nevoie cel mai mult te vor evita atunci când te faci cunoscut drept „cel ce caută nod în papură”. Uneori critica este necugetată! Dacă ai sta sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, concentrându-te pe lucruri pozitive, nu ai spune niciodată așa ceva. Să ne amintim cum s-a exprimat Aaron: „păcatul pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11). El nu a încercat să-și apere poziția spunând: „Da, Moise s-a căsătorit, într-adevăr, cu persoana nepotrivită” sau „Meritam să fim și noi mai mult în lumina reflectoarelor!” Nu, el și-a dat seama de greșeală, s-a pocăit și s-a întors de la ea. Și tu trebuie să faci la fel. De ce? Deoarece critica blochează revărsarea binecuvântării lui Dumnezeu în viața ta!

Oswald Chambers a scris: „Ori de câte ori te afli în postura criticului, este cu neputință să intri în comuniune cu Dumnezeu.” Oprește-te și întreabă-te: „Merită oare ca, de dragul eliberării de moment pe care o simt când îi critic pe alții, să pierd sentimentul prezenței lui Dumnezeu?” Pentru a recupera acest sentiment al prezenței Lui, trebuie să-ți mărturisești atitudinea critică și s-o părăsești, apoi s-o înlocuiești cu una plină de bunătate și de dragoste.

Astăzi, pleacă-te pe genunchi și roagă-te: „Doamne, iartă-mă pentru atitudinea și gândirea critică pe care le am. Recunosc că este o aroganță să cred că punctul meu de vedere este întotdeauna corect. Dăruiește-mi, te rog, har în relația mea cu ceilalți – același har pe care l-am primit și eu de la Tine. Ajută-mă să accept diferențele dintre noi și să nu pretind ca toți să vadă lucrurile exact așa cum le văd eu. Dă-mi izbândă asupra atitudinii mele critice. În Numele Domnului Isus, Amin!”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Mandatul chemării

Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor Lui Cristos pentru trupul Lui, care este Biserica. Coloseni 1:24

Noi transformăm consacrarea noastră spirituală în chemare, dar, atunci când suntem într-o relaţie bună cu Dumnezeu, Ei mătură din cale toate aceste lucruri şi ne ţintuieşte, cu o lovitură dureroasă, de ceva la care n-am visat niciodată; atunci, într-o străfulgerare, vedem care este voia Lui şi spunem: „Iată-mă, trimete-mă”.

Această chemare n-are nimic de-a face cu sfinţirea personală, ci cu faptul de a fi făcuţi „pâine frântă” şi „vin vărsat”. Insa Dumnezeu nu ne poate face niciodată „vin” dacă obiectăm în privinţa mâinii alese de El să ne zdrobească. „O, dacă Dumnezeu ar folosi numai mâna Sa şi m-ar face, într-un mod aparte, pâine frântă şi vin turnat!” Dar când El foloseşte, pentru zdrobirea noastră, pe cineva de care nu ne place sau unele situaţii despre care am spus că nu le vom accepta niciodată, protestăm. Nu trebuie să alegem niciodată scena martirajului nostru. Ca să fim făcuţi „vin”, trebuie să fim zdrobiţi; nu poţi bea struguri. Strugurii se transformă în vin numai după ce sunt storşi.

Mă întreb ce fel de mână a folosit Dumnezeu ca să te stoarcă, iar tu ai fost tare ca piatra şi ai scăpat? Încă nu eşti copt şi, dacă Dumnezeu te-ar fi zdrobit, vinul ar fi fost foarte amar. A fi o persoană sfântă înseamnă ca elementele vieţii tale naturale să fie aduse înaintea Lui Dumnezeu ca frânte în slujba Sa. Trebuie să fim modelaţi după gândul lui Dumnezeu înainte de a fi pâine frântă în mâinile Sale. Rămâi într-o relaţie corectă cu Dumnezeu, lasă-L să facă ce vrea cu tine şi vei descoperi că El produce „vinul” şi „pâinea” care vor fi de folos celorlalţi copii ai Săi.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Isus care ştia că Tatăl îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce,… a luat un ştergar…” IOAN 13:3-4

Isus a luat un ştergar în ultimile ceasuri ale vieţii Sale, înainte de a fi vândut, Domnul şi învăţătorul nostru Se scoală, nu pentru a-Şi apăra pricina sau pentru a-Şi afirma dumnezeirea, ci Se ridică… pentru a lua un ştergar ca să şteargă picioarele ucenicilor Săi. Numai Biblia poate prezenta tablouri atât de profunde; numai din ea pot ieşi astfel de contraste. Ştergarul acesta, simbolul slujirii altora, treaba cea mai smerită, iată-l în mâinile binecuvântate ale Aceluia Căruia Tatăl I-a dat toate lucrurile în mâini. Plinătatea dumnezeirii este în El… şi totuşi El Se pregăteşte să spele picioarele ucenicilor, şi ce ucenici! Ei erau aceia care se certaseră pentru ca să ştie cine are să fie mai mare şi L-au părăsit când a mers să moară pentru ei. Dar Stăpânitorul cerului şi al pământului, care avea toată puterea, în loc să-Şi impună autoritatea Sa, Se coboară până acolo de a spăla picioarele ucenicilor.

Mâinile tale care uneori mânuiesc sabia Duhului, ştiu ele să ia şi un ştergar ca să slujească altora cu toată smerenia? Mâinile acestea care ştiu să răsfoiscă studiind Biblia – uneori în mod egoist – ştiu ele să şi lucreze pentru a ajuta şi uşura pe alţii, ca să uşureze purtând poverile lor prea grele? Acea inimă care clocoteşte pentru Domnul, este gata să arate dragostea sa în slujirea cea mai umilă pentru alţii? Eşti tu un ucenic al Aceluia care a fost numit în mod ironic, Fiul tâmplarului, sau eşti susceptibil pentru orice vorbă? Treci la lucru, oferă-te Domnului pentru orice slujire, dăruieşte-te Lui, dar într-un mod ascuns. Ia ştergarul fără să faci zgomot; slujeşte ucenicilor Lui şi fraţilor tăi în acelaşi timp, fără să atragi atenţia. Lasă-te învăluit de acea dragoste cu care El ne-a iubit până la capăt.

Nu trăi într-o atmosferă de egoism, căci avem totul deplin în Domnul Isus. Deaceea, scoală-te şi urmează-I pilda. „Eu v-am dat o pildă pentru ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu.” (vs. 15) Avem nevoie „să ne spălăm picioarele unii altora”. Cum? în loc să ne judecăm şi să ne criticăm unii pe alţii, mai degrabă să fim gata să ne smerim şi să recunoaştem că, nu numai că nu ne-am „spălat” picioarele unii altora până acum dar că ne-am şi purtat lipsiţi de dragoste. Domnul numeşte fericiţi pe cei ce fac ce le spune El. (vs. 17).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Astfel fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile, pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, să rămânem tari în mărturisirea noastră.” Evrei 4:14.

La care mărturie să ţinem cu tărie? La aceea că Isus Marele nostru preot, a murit pentru noi, a plătit plata păcatelor noastre, deci s-a jertfit pentru noi, că El a înviat şi s-a ridicat la cer, iar acum stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi. Dar şi faptul acela că El este un Mare preot, care are milă pentru slăbiciunile noastre. De aceea, pentru că El a fost ispitit în toate, la fel ca şi noi, dar fără păcat, putem să ne apropiem cu deplină încredere de scaunul harului, deoarece îndurarea lui este contrar judecăţii. Când greşim, şi venim la El şi ne mărturisim păcatele, El ne dă har. Da, întotdeauna, în orice situaţie de necaz, putem veni înaintea Lui, cu încredere, nu ca şi un câine bătut, pentru ca să căpătăm îndurare şi să primim har, să avem ajutor la momentul potrivit. Dacă s-a întâmplat să greşim, să păcătuim, avem nevoie de har şi pentru că El a spus: „După cum jurasem că apele lui Noe nu vor mai veni pe pământ, tot aşa jur că nu Mă voi mai mânia pe tine şi nu te voi mai mustra” – de aceea putem veni la scaunul de har, având privirea spre acest verset (Is. 54:9). Chiar dacă vin necazuri din exterior şi vrăjmăşia creşte în jurul nostru, putem să căutăm ajutorul la El, tot aşa şi în boala, suferinţa noastră. Putem veni înaintea Lui cu bucurie, şi să aşteptăm ajutorul din partea Lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NEVOIA DE A DESCHIDE GURA

…Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umple. Psalmul 81.10

Ce încurajare este această făgăduinţă pentru rugăciune! Vederile noastre omeneşti ne fac să cerem lucruri mici, pentru că mici sunt şi meritele noastre. Dar Domnul ne îndeamnă să cerem mari binecuvântări. A ne ruga ar trebui să fie un lucru aşa de simplu, aşa de firesc şi aşa de obişnuit, cum este deschiderea gurii. Când un om este cu adevărat plin de râvnă, el deschide gura larg, şi versetul de mai sus ne îndeamnă să fim plini de râvnă, de ardoare, în rugăciunile noastre.Să nu ne temem de a fi îndrăzneţi faţă de Dumnezeu şi de a-I cere binecuvântări mari şi numeroase. Citiţi şi ce scrie la începutul psalmului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului” şi apoi „deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea”. Pentru că El a dat deja poporului Său atât de mult, acum îl îndeamnă să ceară şi mai mult şi să aştepte lucruri şi mai mari.Vedeţi cum păsărelele din cuib întind cioculeţele lor larg deschise spre mama lor. Să facem şi noi la fel. Să bem din har prin toate deschiderile sufletului nostru, întocmai ca un burete care suge şi se îmbibă cu apa în care este afundat Dumnezeu este gata să ne umple, dacă şi noi la rândul nostru, suntem pregătiţi să fim umpluţi. Nevoile noastre să ne facă să deschidem gura, slăbiciunile noastre să ne facă să suspinăm şi lacrimile noastre să ne facă să strigăm ca un copil. Gura aceasta deschisă va fi umplută chiar de Domnul. Fie ca acest lucru să se întâmple cu noi, în această zi.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

DOMNUL a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte daţi: Samuel, Samuel! Şi Samuel a răspuns: Vorbeşte, căci robul Tău ascultă. 1. Sam. 3,10.

Un mare predicator al Cuvântului lui Dumnezeu a povestit odată o întâmplare din viaţa lui: „M-a vizitat odată un credincios şi ne îmbărbătam din lucrarea Domnului şi la alte probleme. Pe când povesteam eu despre câte adunări vizitez, cu câţi fraţi a discutat, m-a întrebat mirat: Deci tu vorbeşti tot timpul? Atunci când taci şi tu odată ca să-ţi vorbească Dumnezeu? Această întrebare m-a zguduit şi a trebuit să recunosc că am neglijat părtăşia cu Domnul din cauza activităţii mele. In viitorul apropiat am căutat să citesc Cuvântul lui Dumnezeu şi să găsesc timp pentru rugăciune, şi inima a început să salte de bucuria dată de Domnul Isus.” Fără îndoială că este bine şi necesar să vorbim DESPRE Dumnezeu, dar tot aşa de necesar este să vorbim din inimă CU Dumnezeu. Trebuie însă să existe şi la noi timp necesar în care să tăcem în totul ca să putem asculta ceea ce vrea Dumnezeu însuşi să ne spună. Cunoaştem şi noi aceste ore de linişte şi singurătate unde să stăm în prezenţa Domnului Isus şi în comuniune cu El să ascultăm poruncile Lui? Indeosebi slujitorul Cuvântului lui Dumnezeu are nevoie zilnic de linişte… ca să-şi deschidă urechea şi să asculte ceea ce îi spune Domnul pentru a da mai departe ceea ce a primit. O lucrare care neglijează această lucrare rămâne fără roade, fără binecuvântare şi fără folos. Oare să nu fie şi iniţiativa noastră, dorinţa noastră să ne preocupăm personal cu Cuvântul lui Dumnezeu ca să primim binecuvântările, îmbărbătările şi să fim întăriţi prin El?

Condiţia de bază a slujirii lui Dumnezeu este să ne apropiem de El şi să stăm în faţa Lui, pentru ca El să ne spună ce trebuie să facem.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, când îmi amintesc de toată bunătatea Ta, de minunile Tale şi de harul Tău, pendulez între laudă şi teamă. O, Doamne, rugăciunea mea este ca tot ceea ce cauţi Tu în mine să fie împlinit în trăirea mea practica!

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Orice ni se dă bun si orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.» IACOV 1,17

Dumnezeul cel veşnic este neschimbător! Scriptura ne învaţă acest lucru în mod clar. Când citim că Lui îi pare rău de ceva, acest lucru este întotdeauna legat de păcatele oamenilor, niciodată de faptel Sale. Prin cuvintele: «I-a părut rău Domnului că l-a făcut pe om pe pământ şi S-a mâhnit în inima Lui» (Gen. 6,6), putem înţelege de fapt că Dumnezeu S-a întristat. El a plâns din cauza efectelor păcatului în viaţa oamenilor pe care El i-a făcut perfecţi, pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa. E clar că Domnul nu poate regreta ce a făcut. Dumnezeu nu-Şi schimbă planurile, deoarece intenţiile Sale sunt perfecte, desăvârşite şi în concordanţă cu voia Sa suverană. Nici prin rugăciunile noastre nu-I putem schimba planurile. Ba mai mult, noi înşine suntem schimbaţi prin rugăciune astfel încât Dumnezeu să poată face ceea ce El doreşte dintotdeauna: să binecuvânteze, să salveze, să elibereze. El este întotdeauna Cel care ne binecuvântează. Niciodată omul nu-L va putea schimba pe Dumnezeu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cântaţi slavă numelui Său; măriţi slava Lui prin laudele voastre. Psalmi 66:2

Nu stă în alegerea noastră dacă Il lăudăm pe Dumnezeu sau nu. Lauda Lui Dumnezeu este cea mai îndreptăţită datorie; fiecare creştin, ca primitor al harului Său, trebuie să Il laude pe Dumnezeu zi de zi. Este adevărat că nu avem o regulă autoritară pentru laudă zilnică; nu avem nici o poruncă care să ne prescrie anumite ore de cântare şi mulţumire. Dar legea scrisă în inimă ne învaţă că este drept să-L lăudăm pe Dumnezeu, şi mandatul nescris are la fel de multă putere ca tablele de piatră de pe muntele Sinai. Da, este datoria creştinului să-L laude pe Dumnezeu. Nu este numai un exerciţiu plăcut, ci o obligaţie absolută a vieţii sale. Nu te gândi că tu, care te vaiţi mereu, eşti nevinovat în privinţa aceasta, şi nu-ţi imagina că îţi poţi împlini datoria faţă de Dumnezeu fără cântări de laudă. Eşti legat cu legăturile iubirii Lui să-I binecuvântezi numele cât trăieşti, şi lauda Sa să fie „întotdeauna în gura” ta (Psalmi 34:1), fiindcă eşti binecuvântat ca să-L poţi binecuvânta pe El. „Poporul pe care Mi l-am alcătuit, ca să vestească laudele Mele” (Isaia 43:219. Dacă nu Il lauzi pe Dumnezeu, nu aduci fructul pe care El, ca Soţ Divin, are dreptul să-l aştepte din mâinile tale.

Nu-ţi lăsa harpa în sălcii, dă-o jos şi străduieşte-te, cu inima recunoscătoare, să cânţi cât mai tare. Ridică-te şi cântă lauda Lui. In fiecare zori de zi, înalţă-ţi vocea în recunoştinţă, şi nu lăsa nici un apus fără cântec. Acoperă pământul cu laudele tale. Inconjoară-l cu o atmosferă de melodie, şi Dumnezeu însuşi va auzi din ceruri şi îţi va primi muzica.

Tu, Doamne, eşti iubirea mea dintâi
O dulce melodie de recunoştinţă
Mereu Mi-ai stat la căpătâi
Cu pace, cu iubire şi credinţă.

Seara

Un câine viu face mai mult decât un leu mort.
Eclesiastul 9:4

Viaţa este un lucru preţios. In cea mai umilă formă, este superioară morţii. Acest adevăr este sigur îndeosebi în privinţa lucrurilor spirituale. Este mai bine să fii cel mai mic în împărăţia cerurilor decât cel mai mare în afara ei. Cel mai jos grad de har este superior celei mai nobile dezvoltări a firii nerenăscute. Când Duhul Sfânt sădeşte viaţa divină în suflet, este un depozit preţios, pe care nici unul din rafinamentele educaţiei nu îl poate egala. Tâlharul de pe cruce este mai sus decât Cezar pe tron; Lazăr printre câini (vezi Luca 16:19:31) este mai bun decât Cicero printre senatori; şi cel mai needucat creştin este, în ochii lui Dumnezeu, superior lui Platon. Viaţa este un simbol de nobleţe pe tărâmul lucrurilor spirituale. Cei care sunt lipsiţi de ea sunt nişte specimene mai rudimentare sau mai fine ale aceluiaşi material, care au nevoie să fie aduse la viaţă, fiindcă sunt „morţi în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1). O predică vie şi iubitoare din Evanghelie, oricât de simplă ca material şi neşlefuită ca stil, este mai bună decât cel mai inteligent discurs lipsit de puterea vieţii. Un câine viu face mai mult decât un leu mort şi este mai folositor stăpânului său. In acelaşi fel, cel mai sărac predicator spiritual este de preferat celui mai abil orator, care nu are altă înţelepciune decât cea a cuvintelor, nici altă energie în afară de sunet. Acelaşi adevăr este valabil în privinţa rugăciunilor şi exerciţiilor noastre religioase. Dacă suntem îndemnaţi să le facem prin Duhul Sfânt, sunt primite de Dumnezeu prin Isus Christos, chiar dacă noi credem că sunt nevrednice. Din contră, „marile performanţe” din care inima este absentă, simt — ca şi leul mort -un trup fără viaţă în ochii viului Dumnezeu. O, avem nevoie de vaiete vii, de suspine vii, de disperare vie, şi nu de cântece moarte şi pace fără viaţă. Orice este mai bun decât moartea. Mârâitul câinilor iadului ne va ţine treji măcar. Ce blestem este mai mare decât o credinţă moartă? Trezeşte-ne, trezeşte-ne, Doamne!

IZVOARE IN DEŞERT

L-a păzit … ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia, şi-i poartă pe penele lui. Aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El. (Deuteronom 32:10-12)

Dumnezeul nostru atotputernic este ca un părinte căruia Îi face plăcere să-Şi conducă cu grijă copiii plăpânzi până la marginea unei prăpăstii şi apoi să-i împingă de pe stâncă pur şi simplu în aer. El face aceasta pentru ca ei să poată afla că au deja o putere de zbor de care încă nu-şi dau seama şi pe care o pot adăuga pentru totdeauna la plăcerea şi confortul vieţii lor. Totuşi dacă, în încercarea lor de a zbura, sunt expuşi unui pericol extraordinar, El este pregătit să coboare sub ei şi să-i poarte spre cer pe aripile Lui puternice. Când Dumnezeu aduce pe unul din copiii Lui într-o poziţie de neegalată dificultate, ei pot întotdeauna să se bizuie pe El ca să-i salveze. din Cântecul de biruinţă

Când Dumnezeu pune o povară asupra ta, El Îşi pune braţele sub tine.A fost odată o plăntuţă care era mică şi a cărei creştere era oprită, pentru că trăia sub umbra unui stejar uriaş. Plăntuţa aprecia umbra care o acoperea şi se bucura foarte mult de odihna liniştită pe care nobilul ei prieten i-o oferea. Totuşi exista o binecuvântare mai mare pregătită pentru această plăntuţă.Într-o zi un pădurar a intrat în pădure cu o secure ascuţită şi a doborât stejarul uriaş. Plăntuţa a început să plângă, strigând: „Adăpostul meu a fost luat. Acum orice vânt puternic va bate peste mine, şi orice furtună va căuta să mă smulgă din rădăcini!”Îngerul păzitor al plăntuţei a răspuns: „Nu! Acum soarele va străluci şi ploile vor cădea peste tine mai abundente ca înainte. Acum forma ta pipernicită va răsări în toată splendoarea, şi florile tale, care n-ar fi putut creşte niciodată până la deplina perfecţiune în umbră, vor râde în strălucirea soarelui. Şi oamenii uimiţi vor spune: «Uite cum a crescut planta aceea! Ce glorios de frumoasă a devenit prin îndepărtarea aceluia care era umbra ei şi plăcerea ei!»”

Dragul meu credincios, înţelegi tu că Dumnezeu poate să-ţi ia confortul şi privilegiile ca să facă din tine un creştin mai puternic? Vezi tu de ce Domnul Îşi instruieşte întotdeauna soldaţii nu lăsându-i să stea întinşi pe paturile comodităţii, ci chemându-i la marşuri şi servicii dificile? El îi face să treacă prin ape, să traverseze înot râuri, să escaladeze munţi stâncoşi, şi să facă multe marşuri lungi, cărând în spate raniţe grele de necaz. Aşa Îşi formează El soldaţii – nu îmbrăcându-i în uniforme frumoase ca să umble ţanţoşi la porţile cazărmilor sau să apară ca nişte gentlemeni chipeşi pentru cei care se plimbă prin parc. Nu, Dumnezeu ştie că soldaţii pot fi formaţi numai în bătălie şi nu se dezvoltă în timpuri de pace. Putem să creştem materia primă din care sunt făcuţi soldaţii, dar ca să-i transformăm în adevăraţi luptători este nevoie de educaţia căpătată prin mirosul prafului de puşcă şi prin lupta în mijlocul gloanţelor care zboară şi a bombelor care explodează, nu prin trăirea în vremuri plăcute şi paşnice.Deci, dragul meu creştin, ar putea explica aceasta situaţia ta? Îţi descoperă Domnul darurile şi le face să crească? Dezvoltă El în tine calităţile unui soldat împingându-te în focul bătăliei? N-ar trebui atunci să foloseşti toate darurile şi armele pe care El ţi le-a dat ca să devii un învingător? Charles H. Spurgeon

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 25.1-14

    Capitolul 25 revine la perioada domniei lui Ioiachim. Trecuseră deja douăzeci şi trei de ani de când profeţise Ieremia. În zelul şi dragostea lui pentru popor, el se scula dis-de-dimineaţă pentru a le adresa apelurile sale (v. 3). Răbdarea lui Dumnezeu avea să ia sfârşit în curând. Fiecare zi putea fi ultima, astfel că omul lui Dumnezeu se simţea obligat ca încă de dimineaţă să meargă să le transmită mesajul său. Şi, fapt remarcabil, aceeaşi expresie este folosită adesea cu privire la Domnul (aici, în v. 4). El de asemenea Se scoală dis-de-dimineaţă pentru a-Şi trimite slujitorii. Suntem noi gata la acest ceas matinal când se distribuie misiunile? Să urmăm exemplul Robului desăvârşit, a Cărui lucrare neobosită începea în zori (Ioan 8.2) sau chiar mai înainte (Marcu 1.35).

    Dumnezeu, în harul Său, fixează o durată limită pentru deportarea în Babilon: şaptezeci de ani. Atunci când acest timp va fi aproape să se încheie, Daniel va citi această profeţie (a lui Ieremia) din cărţi şi va ţine cont de ea pentru a-i da Israelului aflat în captivitate semnul şi exemplul umilinţei (Daniel 9.2,3).

    Apoi, până la sfârşitul capitolului, Dumnezeu dezvoltă declaraţia din v. 14, arătând în ce fel Se pregăteşte El să pedepsească naţiunile care nu s-au temut să subjuge şi să asuprească poporul Lui.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Proverbele 22:1-7

CREŞTINUL SI CREDITUL

…cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut. Proverbele 22:7

Renumitul predicator englez, Rowland HUI, a deplâns dorinţa după lux care îi face chiar pe creştini să eşueze în datorii. Cumpărătorilor lipsiţi de voinţă şi vicioşi le lipseşte judecata sănătoasă în gospodărirea banilor. Incercând să imprime, în biserica pe care o păstorea, importanţa necesităţii de-a cheltui cu înţelepciune, Hill a ţinut o predică în care a afirmat: „Eu nu plătesc niciodată nici o datorie”. După o pauză, a adăugat: „Dar am cel mai bun motiv. Nu plătesc nici o datorie pentru că niciodată nu intru în datorii!” Aceasta poate fi o poziţie extremă, pentru că atât America de azi cât şi alte ţări; ale lumii, depind de oferta şi solicitarea de împrumuturi pentru a genera prosperitate. Dar, ori de câte ori a cumpăra sau a lua cu împrumut este prea uşor, există întotdeauna pericolul de-a trăi dincolo de mijloacele proprii. Când, ca şi creştini, ajungem în această situaţie, atunci dăm prilej diavolului să-şi construiască un cap de pod în vieţile noastre. Poate un copil al lui Dumnezeu să-şi cumpere o casă sau o maşină pe datorii? Da, dacă şi-a făcut un calcul rezonabil că poate să-şi plătească obligaţiile. Nu trebuie să se simtă vinovat că foloseşte acel lucru pe care l-a cumpărat până ce n-a plătit întreaga datorie. El plăteşte dobândă pentru acest privilegiu, şi proprietatea nu este în întregime a sa decât când va plăti întreaga sumă. Când datele lunare de plată a ratelor sunt neglijate în mod deliberat, atunci cumpărarea pe datorie devine o formă de furt. Tranzacţiile tale financiare reflectă cinstea şi o judecată sănătoasă? Nu uita, reputaţia plăţilor tale este parte a mărturiei tale creştine!

Avem nevoie de Cuvântul Tău.

Călăuzirea dă-ne-o Doamne Tu,

Ca prin lumina lui să ştim mereu

Ce ne putem permite şi ce nu.     -Anonim

Când plăţile sunt mai mari decât câştigul, atunci neglijenţa poate să-ţi fie căderea.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Rămâneți în Mine și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine. Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic.  Ioan 15.4,5

Ce trebuie să înțelegem prin cuvintele Domnului: „Rămâneți în Mine”? Ele implică o umblare întro așa apropiere de Hristos, încât sufletul să se poată desfăta de tot farmecul Lui. De asemenea, ele presupun o inimă în comuniune cu Hristos, care își găsește plăcerea să se încreadă în El și să învețe de la El. Mai presus de toate, rămânerea în Hristos implică o viață trăită sub influența prezenței Sale, realizate prin credință. Prin urmare, a umbla cu conștiența faptului că El ascultă cuvintele noastre, că vede faptele noastre și că citește gândurile noastre înseamnă să umblăm sub influența binecuvântată a prezenței Sale și, astfel, să rămânem în El.

Pe măsură ce rămânem în Hristos vom aduce rod, iar rodul despre care vorbește Domnul este reproducerea caracterului Său în viața celor credincioși. Orice manifestare cât de mică a harurilor lui Hristos se înalță ca un rod către Tatăl și reprezintă o mărturie către lume. Acesta este deci marele scop pentru care suntem lăsați în această lume întunecată: să strălucim ca lumini manifestând ceva din caracterul minunat al lui Hristos. Nu vom putea niciodată manifesta caracterul lui Hristos prin simpla încercare de a fi ca El. Dacă însă vom căuta compania Sa și vom intra sub influența Sa prin rămânerea în El, vom fi schimbați în chipul Său din slavă în slavă.

Putem avea multe daruri, multă cunoștință și multă râvnă, însă rămâne întotdeauna adevărat că, fără Hristos, nu putem face nimic. Darul, cunoștința și râvna nu înseamnă putere. Acestea nu ne pot face să biruim carnea, să refuzăm lumea sau să scăpăm de cursele diavolului. Dacă deci fără Hristos nu putem face nimic, să căutăm să rămânem în El și să nu cutezăm să petrecem nici măcar o zi și să nu facem nici măcar un pas fără El! H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Tu ai scos laude din gura pruncilor și din gura celor ce sug.

Matei 21.16

El dă direcția

Un tată credincios îl ținea pe băiatul său în poală și îi arăta pe un glob poziția fiecărei părți a pământului. Micuțul asculta cu foarte mare atenție și punea tot felul de întrebări la care tatăl răspundea. În timp ce explica, tatăl dădu globului o lovitură ușoară cu mâna, astfel încât acesta se roti încet în jurul propriei axe. Deodată strigă: „Stop!”, și opri sfera rotativă. „Globul trebuie să se învârtă în cealaltă direcție!” Dădu iarăși globului o lovitură, iar acum se învârtea în direcția corectă, de la stânga la dreapta.Mirat, băiatul se uită la tatăl său, se gândi puțin și spuse naiv: „Nu-i așa, tată, Mântuitorul face ca globul pământesc să se rotească totdeauna corect?”.Tatăl nu a uitat această observație, care l-a mângâiat adesea. Mântuitorul face ca globul pământesc să se rotească totdeauna corect!

Chiar dacă lumea se află în răutate de la căderea ei de la Dumnezeu, El are totuși „hățurile în mână” și „stă deasupra” și dirijează și conduce totul după planul și voia Sa. Nu numai pământul „se rotește” în direcția dorită de El, ci și în viața fiecăruia dintre noi, totul merge după planul Său – spre binele nostru!Poate tocmai ai avut necazuri și greutăți deosebite? Atunci adu-le la El! Cel care dă direcție norilor și vântului, Acela va găsi o cale pe care să meargă pașii tăi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (4)

„Dacă aş mai căuta să plac oamenilor…” (Galateni 1:10)

     Să observăm împreună câteva remarci importante:

1) Critica are la bază eul. Oswald Chambers a scris: „Ferește-te de tot ceea ce te-ar putea pune într-o poziție de superioritate”. Și este exact ceea ce face critica: ea te scoate în evidență, tu ești „cel care știe”. Nu doar atât, dar îți oferă satisfacția de a pune reflectorul pe alții. E mult mai greu ca alții să-ți vadă viața când tu pui lumina orbitoare a reflectorului pe viața lor. Când îți duci viața în felul acesta, atitudinea ta spune: „Dacă nu reușesc în lumea asta prin ceea ce fac eu, voi reuși prin ceea ce ar trebui să faci tu mai bine”. Iacov scrie: „Nu trebuie să fie aşa, fraţii mei!” (Iacov 3:10). Iar Pavel adaugă în context (Romani 12:10): „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia”.

2) Critica poate frânge inimi. Imaginează-ți cum s-a simțit Moise când fratele și sora lui s-au întors dintr-odată împotriva sa?! Pentru că persoanele care ne sunt cele mai apropiate cunosc amănuntele din viețile noastre, suntem mereu vulnerabili la critica lor. Uneori, ca părinți, creăm în viața copiilor noștri un haos, pentru că avem un cămin în care abundă critica. Poate în timp ce citești aceste cuvinte auzi glasul celui mai aspru critic al tău – un tată care te-a înjosit mereu. Un părinte ale cărui cuvinte îți răsună încă în minte: „N-ai fost niciodată bun de nimic!”; „Nu vei reuși să faci nimic în viață!”

3) Cum trebuie să reacționezi la critică? Pavel răspunde: „Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş fi robul lui Hristos.” (Galateni 1:10). În loc să dai ascultare criticilor tăi, concentrează-ți atenția asupra a ceea ce crede Dumnezeu despre tine, și viața ta va cunoaște o transformare. La analiza finală, părerea Lui este singura care contează!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Conştiinţa chemării

Căci trebuie s-o vestesc; Şi vai de mine daca nu vestesc Evanghelia. 1 Corinteni 9:16

Noi suntem tentaţi să uităm atingerea mistică, supranaturală a Lui Dumnezeu. Dacă poţi spune exact unde ai primit chemarea Lui Dumnezeu şi o poţi explica în amănunţime, mă întreb dacă ai fost vreodată chemat cu adevărat. Chemarea Lui Dumnezeu nu vine în felul acesta, ea este mult mai supranaturală. Înţelegerea ei poate veni ca un trăznet sau ca un răsărit treptat, dar, oricum ar veni, ea vine cu sentimentul supranaturalului, ceva ce nu poate fi exprimat în cuvinte, întotdeauna însoţită de o aureolă. In orice moment poate apare conştiinţa neaşteptată a acestei chemări incalculabile, supranaturale şi surprinzătoare care ţi-a cuprins viaţa – „Eu te-am ales”. Chemarea Lui Dumnezeu n-are nimic de-a face cu mântuirea şi sfinţirea. Nu eşti chemat să predici Evanghelia pentru că eşti sfinţit; chemarea de a predica Evanghelia este cu totul diferită. Pavel o descrie ca pe o sarcină pusă asupra lui.

Dacă ai înăbuşit marea chemare supranaturală a Lui Dumnezeu în viaţa ta, revizuieşte împrejurările în care te afli şi vezi unde nu Dumnezeu este pe primul loc, ci propriile tale idei despre slujire sau capacitatea ta naturală. Pavel a spus: „Vai mie, dacă nu vestesc Evanghelia!” El a înţeles chemarea lui Dumnezeu şi nu şi-a irosit puterea cu altceva.

Dacă cineva este chemat de Dumnezeu, nu contează cât de nefavorabile sunt împrejurările, orice forţă care lucrează în viaţa lui va duce în final la împlinirea scopului Lui Dumnezeu. Dacă lucrezi potrivit scopului Lui Dumnezeu, EI va aduce armonie nu numai în viața ta conştientă, ci şi în toate zonele adânci ale vieţii tale la care nu poţi ajunge.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Adevărat, adevărat, vă spun, că, cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba va face altele mai mari decât acestea.” IOAN 4:12

Domnul Isus făgăduieşte aici că fiecare credincios va face lucrări mai mari decât El. Dumnezeu ne va da puterea necesară ca să împlinim astfe de lucrări. Slujitorul Domnului nu trebuie să fie niciodată cuprins de teama că nu va primi puterea să facă ceea ce i se cere prin situaţia în care îl aşează Dumnezeu.Un misionar lucra cu membrii unui trib şi încerca să înveţe limba lor. Deodată Domnul i-a deschis o oportunitate ca să vorbească la o înmormântare importantă la care aveau să vină mulţi. El sa dus chiar dacă vorbea limba lor cu multă greutate. Spre surprinderea lui, i s-a dat putinţa să vorbească curgător o oră şi jumătate despre vestea bună a iertării prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Hristos. Deasemenea a constatat că la întoarcerea de la acea procesiune, din nou el nu putea vorbi decât cu greutate. Vorbirea fluentă s-a dus!Dar să nu confundăm ceea ce este spectaculos cu ceea ce consideră Dumnezeu că este important. De pildă, Dumnezeu socoteşte ca lucrări însemnate, măreţe, următoarele întâmplări reale: O soră a început în casa ei o mică şcoală duminicală care însă s-a transformat într-o adunare efectivă; un frate foloseşte un aeroplan ca să ducă Cuvântul la mii de oameni zburând peste o suprafaţă de sute de mii de kilometri pătrati, un credincios s-a rugat pentru un frate ca să fie vindecat de cancer şi boala a dispărut spontan.Dacă nu vezi să faci o lucrare mare, începe cu una mică, şi cere în Numele Domnului Isus în mod special să fie făcută. El a făgăduit s-o facă „pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” Adeseori au crescut lucrări mari cu începuturi mici. De pildă, lucrarea lui George Muller care s-a ocupat la început de creşterea a două sute de orfani şi a ajuns la câteva mii, neavând alt suport decât rugăciunea cu credinţă în ajutorul Domnului. „Orice veţi cere cu credinţă prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22) Să fim însă întotdeauna încredinţaţi că ceea ce cerem este după voia şi spre slava Lui şi să avem şi noi gândul şi dorinţa lui Ioan Botezătorul: „El să crească iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3:30)

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi” Evr. 13:2.

Nu este o scuză pentru noi, dacă cineva vine la noi şi apoi pleacă şi suntem întrebaţi: „Le-ai dat de mincare?” Și trebuie să răspundem „am uitat”, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu ne atrage atenţia să nu uităm a fi ospitalieri. În acest caz lipseşte dragostea. Pentru mine este de o importanţă deosebită locul din Scriptură care spune: „Ceea ce aţi făcut cu unul din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut şi ceea ce nu aţi făcut unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut” -aceasta ar însemna că L-am trimis pe Isus mai departe flămând. În Evrei 13 ne este arătat: „Căci unii au găzduit îngeri fără să ştie”. Nu este tot una cum primim oaspeţii de exemplu, dacă vine un sărac să spunem: masa aceasta este destul de bună pentru el, iar unuia care este mai bogat, să-i întindem o masă bogată. Aceasta este o diferenţiere răutăcioasă. Dacă-i oferim unui cerşetor pâine cu unt şi cu tot felul de bunătăţi, poate spune că nu merită atâtea bunătăţi, dar atunci putem să-i mărturisim că nici noi n-am meritat ca Domnul Isus să meargă la Cruce în locul nostru pentru a plăti păcatele noastre. Iar dacă suntem mai săraci şi nu putem oferi altceva decât pâine şi ceai, chiar dacă vine cineva mai cu vază, putem să-l invităm la masă. Dumnezeu nu cere ca să dăm ceea ce nu avem, ci din ceea ce dispunem. Deci nu este după voia Lui să facem datorii pentru ca să facem o primire de oaspeţi. Dar în general se observă că, acei oameni care sunt primitori de oaspeţi sunt şi binecuvântaţi.

O, Tată bun, adu-ne mereu aminte prin Duhul Tău, ca niciodată să nu plece cineva flămând din casa noastră!

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

A-L SLĂVI PE CRISTOS ISUS

„El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Ioan 16.14

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa, şi cel priceput, şi va căpăta iscusinţă. Prov. 1,5.

Solomon, regele propovăduitor strigă adesea în cartea sa, Eclesiastul „Deşertăciunea, deşertăciunilor. Totul este deşertăciune.” El ne arată cum inima caută în zadar sub soare după pace şi fericire trainică. Dar ne spune la sfârşitul cărţii lui: „Pe lângă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adâncit şi a întocmit un mare număr de zicători. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute.. .cuvintele adevărului. Cuvintele înţelepţilor sunt ca nişte bolduri; şi strânse la un loc sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpân.” (Ecles. 12.8-11)

Deoarece aceste expresii sunt date de Duhul lui Dumnezeu, ca să fie pentru noi ca nişte „bolduri” pe calea îngustă prin această lume primejdioasă şi ca nişte „cuie bătute” pentru a ne fixa înţelepciunea dumnezeiască, de aceea s-o preţuim şi Cuvântul lui Dumnezeu să fie o candelă pentru picioare şi o lumină pe cărarea noastră. La începutul cărţii „Psalmilor” se află cea mai mare contradicţie între un credincios care are frică de Dumnezeu şi unul care zice în inima lui că: „Nu există Dumnezeu.” (Ps. 14.1).Cărarea nebunului duce la întunecare pământească şi
veşnică, dar cei credincioşi merg pe calea îngustă şi fericirea este alăturea de ei şi se înalţă spre veşnica lumină. De-ar alege toţi tinerii această cale din urmă! Lor le este scrisă îndeosebi cartea Proverbelor.Apostolul Pavel îl avertizează pe tânărul Timotei să se „ferească de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit” (1 Tim. 6.20-21).Ferice de cei care ascultă de înţelepciunea lui Dumnezeu şi o transpun în practică. Această cale duce din biruinţă în biruinţă.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, atinge-mă din nou în trup, suflet şi duh. Dacă hrana şi băutura mea stânjenesc căile Tale în şi prin mine, arată-mi aceasta şi ţine-mă să fiu al Tău, astfel ca fie că mănânc, fie că beau, fie că fac altceva, să fac totul pentru slava lui Dumnezeu (v. 1 Corinteni 10:31).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

« Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.» 1 TESALONICENI 5,5

Putem fi siguri că vom fi răpiţi înainte de judecată numai dacă umblăm cu Dumnezeu. O umblare cu El este o umblare dreaptă, care nu ţine cont de îndemnurile firii vechi. Ca şi copii ai Săi trebuie să umblăm cu El în lumină, deoarece numai aşa vom fi răpiţi înainte de necazul cel mare. Crucea garantează eliberarea de judecată. Domnul Isus spune «Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă» (loan 5,24). Cine nu doreşte să împlinească voia absolută a lui Dumnezeu, cine nu iese la lumină de frică să nu i se vadă faptele, a intrat sub iminenţa judecăţii. Un copil al luminii umblă întotdeauna cu Dumnezeu în lumină. Cine evită lumina nu va avea parte de răpire şi va cădea sub judecată, de aceea te întreb astăzi: există cumva zone întunecate în viaţa ta de credinţă? Chiar dacă nu ai ţinut pasul cu Dumnezeu nu vrei să vii acum la lumină? Nu vrei să începi acum o umblare în ascultare faţă de El? Cine ştie cât de curând va avea loc răpirea?

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

„Dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana” Levitic 13:13

Aceasta regulă pare ciudată, totuşi există înţelepciune în ea, fiindcă erupţia bolii arăta că trupul era sănătos. In dimineaţa aceasta s-ar putea să fie bine pentru noi să vedem învăţătura tipică a unei reguli atât de neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem citi regula leprei cu aplicaţie la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de murdăria păcatului, făra nici o părticică curată; când se leapădă de toată neprihănirea lui şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci este făcut curat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Fărădelegea ascunsă, nesimţită şi nemărturisită este adevărata lepră; dar atunci când păcatul este văzut şi simţit, primeşte o lovitură de moarte şi Domnul priveşte cu îndurare sufletul afectat de lepră. Nimic nu este mai mortal decât îndreptăţirea de sine şi mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că nu suntem decât păcat, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi mai adevărată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi, convingându-ne de păcat, nu va fi nici o dificultate într-o asemenea recunoaştere. Ea ne va ieşi dintr-o dată de pe buze. Ce mângâiere aduce Scriptura celor aflaţi sub povara păcatului! Păcatul care este recunoscut şi mărturisit, oricât de negru şi îngrozitor, nu va îndepărta niciodată un om de Domnul Isus. Pe oricine vine la El, El „nu îl va izgoni afară” (loan 6:37). Fie că este necinstit ca tâlharul, necurat ca femeia prinsă în păcat, mândru ca Saul din Tars, crud ca Mânase sau răzvrătit ca fiul rătăcitor, înima mare a iubirii va privi la omul care nu are nici un merit prin el însuşi şi îl va declara curat atunci când se încrede în Mântuitorul răstignit Vino deci la El, sărman păcătos împovărat. Vino cu temeri, cu povară, cu vină şi păcat.Vino aşa cum eşti, de vrei să fii curat.

Seara

„Am găsit pe iubitul inimii mele. L-am apucat, şi nu l-am mai lăsat.” Cântarea Cântărilor 3:4

Ne primeşte Christos atunci când venim la El, fără să ţină în seamă păcatele trecutului? Ne mustră fiindcă am căutat alte refugii întâi? Există cineva ca El pe pământ? Este El cel mai bun din tot ce este bun, cel mai frumos din tot ce este frumos? O, să-L lăudăm atunci! Fiice ale Ierusalimului, slăviţi-L cu timpanul şi cu harpa! Aruncaţi idolii voştri, şi înălţaţi-L pe Domnul Isus. Călcări în picioare stindardele înfumurării şi mândriei, şi ridicaţi crucea lui Isus, de care toată lumea râde şi se miră. O, daţi-ne un tron de fildeş pentru Regele Solomon! Lăsaţi-L să se aşeze pe el pentru totdeauna. Sufletul meu I se va arunca la picioare, le va săruta, şi le va spăla cu lacrimi. O, cât de preţios este Christos! Cum aş putea să nu mă gândesc mereu la El? Cum pot să caut în altă parte alinare şi mângâiere, când El este atât de plin, atât de bogat, atât de satisfăcător? Prietene credincios, fă un legământ cu inima ta că nu te vei îndepărta niciodată de El şi cere Domnului să-l ratifice. Cere-I să te poarte ca pe un inel pe deget, ca pe o brăţară pe încheietura Lui. Cere-I să te înfăşoare în jurul Său, aşa cum se înfăşoară o mireasă în podoabele ei, şi un mire în cele mai frumoase haine (Isaia 6:10). Vreau să trăiesc în inima lui Christos. Sufletul meu vrea să rămână pentru totdeauna în despicătura acestei stânci. „Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii… Ah! Altarele Tale, Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu!” (Psalmi 84:3). Vreau să îmi fac cuibul şi casa în Tine. Fie ca „sufletul turturelei tale” (Psalmi 74:19) să nu te părăsească niciodată.

Ajută-mă să-mi fac cuibul aproape de Tine

O Isuse, adevărata şi singura mea odihnă.
Când Il găsesc pe Domnul meu
Uit de orice pasiune nesfinţită
Mă leg cu inima de El mereu
Şi-L ţin, cu inima zdrobită.

IZVOARE IN DEŞERT

Eu alerg la rugăciune. (Psalmul 109:4)

Mult prea des suntem într-o „sfântă” grabă în timpul nostru devoţional. Cât timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoţiune liniştită? Poate fi uşor măsurat în minute? Poţi să te gândeşti măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii? George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mişcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: „Am petrecut zile şi săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită”. Şi cuvintele altui om, a cărui viaţă a confirmat afirmaţia lui, au fost acestea: „Cazi pe genunchi şi creşte acolo”. S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau ştiinţă n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinţei că nici o creştere importantă în sfinţenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu şi-a făcut în mod regulat timp, şi pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu. din Ora liniştită

„Vino, vino”, El te cheamă,

„O, suflet apăsat şi istovit,

Vino la umbra odihnei Mele în pustiu;

Vino să umbli cu Mine departe de discordanţele zgomotoase ale vieţii,

Şi pacea va respira ca o muzică în pieptul tău”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 24.1-10

Viziunea din cap. 24 corespunde unui moment în care Nebucadneţar deportase deja în Babilon o parte din Iuda, împreună cu împăratul său, Ieconia (sau „Ioiachin”, sau „Conia”, cap. 22.24). Profetului îi apar două coşuri cu smochine. Cele dintâi sunt minunate, foarte bune; celelalte, groaznice şi de nemâncat. Contrar cu ceea ce am putea gândi, smochinele rele sunt imaginea locuitorilor din Iuda rămaşi în ţară, în timp ce smochinele foarte bune îi reprezintă pe cei deportaţi. La timpul hotărât, Domnul îi va face pe cei «transportaţi» să prospere şi îi va aduce înapoi. Deşi dureroasă, această scoatere din ţara şi din obiceiurile lor este conform voii lui Dumnezeu şi se va întoarce spre folosul lor.

    Dintre promisiunile care le sunt făcute, cea mai preţioasă este, cu siguranţă, cea din v. 7: „Le voi da o inimă ca să Mă cunoască”. Este promisiunea care ne aminteşte că prin inimă, şi nu prin pricepere, îl poate cunoaşte omul pe Dumnezeu!

    Să remarcăm că nu apare şi un al treilea coş, şi aceasta pentru că, înaintea lui Dumnezeu, într-o manieră generală, nu există o poziţie intermediară. Ca şi printre oameni astăzi, nu se pot recunoaşte decât vii şi morţi, „copii ai luminii” şi „copii ai mâniei” (Efeseni 2.3; 5.8). Noi de care parte ne găsim?

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Ioan 2:12-17

VÂNĂTOARE DE ŞOARECI?

Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit… 2 Timotei 4:10

Un om şi-a cumpărat un câine de vânătoare. Dornic să vadă cum işi va face datoria, l-a luat la urmărirea unui urs. Nu mult după ce au intrat în pădure, câinele a prins urma ursului. Deodată s-a oprit, a mirosit pământul, şi aluat-o în altă direcţie. A detectat mirosul unei căprioare care îi intersectase cărarea. Câteva momente mai târziu, s-a oprit din nou, de data aceasta prinsese mirosul unui iepure care tăiase calea căprioarei. Şi astfel mereu, mereu, s-a dus până în final, vânătorul abia răsuflând, l-a găsit lătrând triumfător deasupra unui cuib de şoareci de câmp.

Noi creştinii suntem uneori la fel. Începem cu hotărâri mari de a-L pune pe Isus pe primul plan în viaţa noastră. Curând însă, atenţia ne este abătută spre lucruri de mai mică importanţă. Urmărirea unui lucru ne duce la altul, până ne trezim departe de scopul iniţial. Se pare că acelaşi lucru s-a petrecut cu unul dintre tovarăşii de lucru ai apostolului Pavel, pentru că Pavel îi scrie lui Timotei: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit”. Trebuie ca, în fiecare zi, să ne reînnoim dedicarea noastră pentru Cristos, pentru că altfel vom fi atraşi de poftele firii, de poftele ochilor şi de mândria vieţii. Aceste influenţe lumeşti îl pot deruta pe cel mai devotat creştin.

Dacă slujirea lui Cristos nu este pe primul plan în viaţa ta, vei fi
atras departe de momeala bogăţiei, a puterii, a prestigiului sau a plăcerilor senzuale. Rededică-ţi viaţa Domnului. Încetează de-a mai „vâna şoareci”. D.J.D.

întoarce-ţi capul de la plăcerile din lume;

Bucuria-i scurtă, curând se risipesc.

Să n-ai odihnă până când inima-ţi va spune:

„îl am pe Domnul, nimic nu mai doresc!” – Walker

Rupe-te de părtăşia lumii, ori ea te va rupe de părtăşia cu Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn. Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta. Și aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta.   Deuteronom 6.46

Scurte comentarii asupra Pentateuhului (12) – Deuteronom (B)

Textul de mai sus reprezintă o parte a unei rugăciuni rostite în sinagogile din întreaga lume, numită „Shema”, titlu provenit din verbul ebraic „a asculta”. Fiii lui Israel trebuia să asculte toate cuvintele lui Dumnezeu și, de asemenea, trebuia să asculte de ele. Am văzut deja că, în cartea Deuteronom, accentul este pus pe ascultare.

Un lucru izbitor cu privire la această carte (în comparație cu Levitic și cu Numeri) este că din ea lipsesc ritualurile aproape cu desăvârșire. Motivul pentru aceasta este că ea se adresează poporului, nu preoților. Cuvintele lui Dumnezeu trebuiau să fie în inimile lor. Cu toate că noi nu suntem sub lege, ascultarea rămâne întotdeauna necesară. Cineva a spus: «Ascultarea necondiționată și supunerea față de voia lui Dumnezeu reprezintă cea mai importantă îndatorire a oamenilor din orice perioadă».Este minunat să punem acest lucru în legătură cu o profeție mesianică remarcabilă, care se găsește în Deuteronom: „Domnul Dumnezeul tău îți va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre frații tăi, asemenea mie: de El să ascultați!” (Deuteronom 18.15). Ea este remarcabilă fiindcă Noul Testament o citează de câteva ori cu privire la Domnul Isus. Totuși, poporul nu a ascultat de El, ci La lepădat.Acum Dumnezeu Își cheamă un popor dintre națiuni. Ce privilegiu! Ascultăm noi însă de Domnul? Facă El săL ascultăm pe marele Profet al lui Dumnezeu și să ascultăm de El!

În aceste scurte comentarii am văzut că:

Geneza este cartea creației, a începutului și a temeliei tuturor lucrurilor;

Exod este cartea răscumpărării poporului lui Dumnezeu;

Levitic este cartea apropierii de Dumnezeu și a închinării;

Numeri este cartea umblării, a lucrării și a pustiei;

Deuteronom este cartea ascultării de Cuvântul lui Dumnezeu.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric”

Isaia 5.20

Aparențele înșală

Într-o poveste arabă se spune că un negustor, după ce a fost multă vreme plecat de acasă, s-a întors să-și revadă rudele. Între timp, acesta devenise foarte bogat. Rudele erau adunate la casa unui văr la o petrecere. Grăbit să-și revadă rudele, negustorul nu apucase să se schimbe de hainele prăfuite de pe drum. Rudele l-au recunoscut imediat, dar l-au primit cu răceală. Îl credeau un sărac întors acasă să le ceară ajutorul. Văzând atitudinea lor, omul a scos din buzunar un inel cu diamant, pe care l-a așezat pe deget. În timp ce vorbea cu rudele sale, gesticula în așa fel, ca toți să-i vadă podoaba de pe mâna sa. Dintr-o dată s-au strâns în jurul său și se arătau bucuroși de revedere. Negustorul și-a dat seama că uneori un obiect poate fi mai important chiar decât un om. Oamenii s-au lăsat înșelați de aparențe.

De aceea este bine să nu judecăm pe cineva după aparențe. Dacă o facem, riscăm să devenim oameni superficiali. Așa erau pe vremea Mântuitorului fariseii, care doreau să apară în ochii oamenilor ceea ce nu erau. De aceea, Mântuitorul le-a descoperit adevărata stare a inimilor lor: „Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! Pentru că voi curățiți partea de afară a paharului și a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire și de necumpătare”. Să nu ne asemănăm cu ei!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (3)

„Fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

     Faptul că ai o atitudine critică îți va distruge relația cu Dumnezeu și fără îndoială îți va afecta posibilitatea de a experimenta dragostea, prezența și binecuvântarea Sa. Să observăm că Dumnezeu a fost cel care a lovit-o pe Maria cu lepră. Ea a început prin a-și critica fratele, și a ajuns să simtă consecințele în relația ei cu Domnul. De ce? Pentru că Dumnezeu este atent la felul în care ne purtăm unii cu alții! Poate te întrebi: „De ce ar vrea Dumnezeu să acorde atâta importanță criticii?” Pentru că atunci când alegi să păcătuiești, alegi să suferi. Tot ceea ce consideră Dumnezeu a fi păcat este dureros pentru tine – totul.

Când Dumnezeu spune NU, ceea ce vrea El să transmită este: „Nu te răni singur!” Iar când spune: „Nu critica!”, ar fi bine să-L asculți! Atunci când ai o atitudine critică, te împotrivești față de ceea ce dorește El să fii, și față de ceea ce te-a chemat El să faci. La fel cum peștii au fost creați să înoate și păsările să zboare, tu ai fost creat să trăiești în părtășie cu Dumnezeu – iar spiritul critic pune o piedică în calea acestei părtășii. Chiar și cei ce nu se pretind a fi prea religioși sunt conștienți de efectele negative ale criticii. Dr. David Fink, autorul cărții „Eliberat de tensiunea nervoasă”, a studiat mii de persoane cu dereglări mentale și emoționale. El a lucrat cu două grupuri: un grup de persoane stresate și un grup de persoane nestresate. În cele din urmă, a ieșit la iveală un fapt: grupul de persoane stresate era format din oameni ce obișnuiau să caute nod în papură și să critice în mod constant oamenii și lucrurile din jur. Pe de altă parte, în grupul persoanelor nestresate erau oameni iubitori și care îi acceptau pe ceilalți. Nu există niciun dubiu că obiceiul de a critica reprezintă un mod de viață prin care ne auto-distrugem. Nu-l adopta!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Chemarea la identificare necondiţionată cu Isus Cristos

„Îți mai lipseşte un lucru: … vino, ia-ți crucea şi urmează-Mă.”

Marcu 10:21

Tânărul bogat avea marea dorinţă de a fi perfect. Când L-a văzut pe Isus Cristos, a dorit să fie ca El. Domnul nostru nu pune niciodată înainte sfinţenia personală atunci când cheamă un ucenic; El pune înainte de toate anihilarea absolută a dreptului meu asupra propriei mele persoane și identificarea cu El, ceea ce înseamnă să am o relaţie cu El Însuși, relaţie care exclude orice altă relaţie. Luca 14:26 nu are nimic de-a face cu mântuirea sau cu sfinţirea, ci cu identificarea necondiţionată cu Isus Cristos. Foarte puţini dintre noi cunosc ce înseamnă umblarea în abandonare absoluta în mâna Lui Isus.”Jsus S-a uitat ţintă la el, l-a iubit…” Privirea lui Isus cere despărţirea inimii tale pentru totdeauna de devotamentul faţă de o altă persoană sau un alt lucru. Te-a privit vreodată Isus în acest fel? Privirea Lui Isus transformă şi străpunge. Eşti „blând” faţă de Dumnezeu în punctul în care te-a privit Isus. Dacă eşti dur şi răzbunător, dacă insişti asupra căii tale, dacă eşti sigur că nu tu, ci mai degrabă cealaltă persoană a greşit, toate acestea sunt indicaţii ale faptului că există părţi întregi ale naturii tale care n-au fost niciodată transformate de privirea Lui.”Îţi mai lipseşte un lucru…” .Singurul „lucru bun’”, din perspectiva Lui Isus Cristos, este unirea cu El, fără nici un amestec din altă parte.”Vinde tot ce ai…” Trebuie să mă micşorez până când nu sunt decât un simplu om; trebuie să renunţ în mod categoric la toate bunurile pe care le am, nu pentru a-mi mântui sufletul (un singur lucru poate mântui pe cineva, şi anume încrederea absolută în Isus Cristos), ci pentru a-L urma pe Isus. „Vino şi urmează-Mă.” Şi drumul care-mi stă înainte este cel pe care a mers EI.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătură……Meditează la aceste lucruri…”

1 TIMOTEI 4:13,15 (Versiunea KJ.)

Sunt taine ale harului şi dragostei lui Dumnezeu în fiecare pagină a Bibliei, altfel nu ne-ar fi fost lăsate scrise; numai un suflet care propăşeşte, găseşte Cuvântul Lui Dumnezeu tot mai scump. Un cititor neglijent al Scripturii nu realizează niciodată o umblare tot mai aproape cu Dumnezeu. Nici un credincios nu poate prospera pe calea Domnului Hristos dacă nu şi-a făcut obiceiul de a sta cu Dumnezeu de vorbă prin Cuvânt şi prin rugăciune, în intimitate cu El. Desfăşoară-ţi Biblia înaintea Domnului; recunoaşte-ţi nepriceperea şi cere înţelepciunea ca să înţelegi Cuvântul.Meditarea asupra Cuvântului Lui Dumnezeu este cel mai important mijloc în creşterea noastră în Har fără aceasta, chiar rugăciunea însăşi nu va fi altceva decât o formă goală. Meditaţia alimentează credinţa şi credinţa şi rugăciunea sunt cheile care deschid comorile ascunse ale lui Dumnezeu în Cuvântul Său. Avem o mare nevoie să fim pregătiţi pentru încercări ale credinţei şi răbdării de aceea trebuie să citim Scripturile cu o inimă care să înţeleagă. Numai prin credinţă, răbdare şi meditaţie cu rugăciune asupra Cuvântului suntem izbăviţi de închipuirile firii noastre cu privire la multe adevăruri de temelie ale Scripturii. Marele scop al Bibliei este să ne deschidă inima pentru a cunoaşte pe Dumnezeu: ferice de cititorul care face din aceasta un scop al vieţii lui! Cunoaşterea Lui Dumnezeu şi a Domnului Isus ne înmulţeşte harul şi pacea. (2Petru 1:2).Biblia este totdeauna o carte nouă pentru aceia care sunt bine obişnuiţi cu ea şi care o citesc cu interes şi cu rugăciune.Ca să fim bine întăriţi în har trebuie să considerăm întotdeauna că Dumnezeu Însuşi ne vorbeşte în Cuvântul Lui.Satan are multe mijloace ca să ne îndepărteze de Cuvânt: treburile zilnice, grija de a ajunge la timp la serviciu, oboseala trupească şi chiar sufletească şi de multe ori, vai, chiar participarea la lucrările neroditoare ale întunericului pe care nu le osândim: televizor, radio, sport, şi câte altele, şi astfel ne trezim nefolositori, slabi, uşor dispuşi la căderi şi cu candele aproape stinse dacă nu chiar stinse de tot. Dacă asta este situaţia, suntem în plasa lui, şi, deşi Dumnezeul nostru plin de har, nu ne lasă să cădem de ruşine prin vreo păcătuire grosolană din afară, vom deveni neroditori şi nefolositori pentru orice lucrare bună.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos”. Gal. 6:2.

„Si dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună cu el. Fraţilor, chiar dacă un om ar fi prins într-o greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti să-l ridicaţi cu duhul blândeţii; ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Aceasta înseamnă să nu privim cu superioritate la cei care au căzut, ci să le turnăm ulei pe rană şi să-i îngrijim, adică să-i îndemnăm cu Cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă cineva socotește că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”. În Gal.6:4 este scris: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l priveşte pe el şi nu cu privire la alţii, căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi”. Am putea spune că acest verset este în contradicţie cu versetul 2 care spune: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora”. Dar mai este scris şi aceasta: „Primiţi pe cel slab în credință” şi „Să sprijiniţi pe cei slabi”. Aceasta înseamnă că trebuie o ocupaţie continuă cu aceştia, cu vorbe de mângâiere şi îmbărbătare. Este scris: „Spuneţi celui slab de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru: Răzbunarea va veni şi vă va mântui”. Putem să le uşurăm poverile şi printr-un verset biblic, care spune: „Nu te teme căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare” sau „Trestia frântă nu o va zdrobi şi mucul care mai arde încă nu-l va stinge. Va vesti judecata după Adevăr”. Sau oamenilor plini de griji le putem spune că Domnul ne scapă de orice necaz, că Cel care le poartă de grija vrăbiilor nu ne va uita nici pe noi.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LUCRAREA ESTE FĂCUTĂ; ODIHNEŞTE-TE ÎN EL

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Evrei 4.9

Dumnezeu a pregătit o odihnă ca aceea de Sabat în care noi putem să intrăm. Aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună, n-au intrat în odihnă din pricina necredinţei lor; de aceea odihna rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. David a cântat-o; dar a cântat-o numai în parte, pentru că Israel respinsese odihna lui Dumnezeu. Iosua n-a putut să i-o dea, şi nici Canaanul nu i-a dat-o. Ea rămâne pentru credincioşi.Vino, deci, suflete drag sileşte-te să intri în această odihnă. Lasă lucrarea chinuitoare a păcatului şi străduinţele tale personale. Încetează de a-ţi mai pune încrederea chiar în lucrări despre care s-ar putea spune: „Ele sunt foarte bune”. Am ajuns noi la această încredinţare? Să ne odihnim de lucrările noastre, după cum Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale. Să ne găsim uşurarea poverii noastre în lucrarea săvârşită de Cristos. Totul a fost bine îndeplinit în El: Dreptatea lui Dumnezeu nu poate să ceară nimic mai mult. O pace adâncă este partea noastră în Domnul Isus.

Cât despre lucrurile de care mai trebuie să ne îngrijim, adică lucrarea harului în inimile noastre şi lucrarea lui Dumnezeu în inimile alor noştri, să lăsăm povara asupra Domnului şi să ne găsim odihna în El. Când Mântuitorul ne dă un jug ca să-l purtăm, El este gata să-l sprijinească astfel ca noi să ne putem odihni în El. Numai prin credinţă intrăm în această odihnă a lui Dumnezeu şi renunţăm s-o găsim în plăcerile noastre personale sau în lenevia noastră. Isus însuşi este odihna desăvârşită, în care El ne umple inima.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte? Luca 15,4.

Un copil al lui Dumnezeu nu poate niciodată să-şi piardă dreptul acesta, asemeni ca un copil care rămâne pentru totdeauna copilul părinţilor. Copilul lui Dumnezeu poate să decadă dar nu-şi pierde moştenirea de copil. Dumnezeu are lucrări şi căi pentru a-l readuce acasă.

Aceasta a simţit-o un copil al lui Dumnezeu care a decăzut ani întregi în lume unde a gustat amărăciunea ei. Odată era fericit cu copiii lui Dumnezeu pe calea îngustă a credinţei, până când Satana l-a vrăjit. Situaţia familială era tragică, comuniunea cu credincioşii şi în mod special comuniunea cu Domnul său erau pierdute. El a trăit în păcate grosolane şi a făcut-o mai grav ca necredincioşii. După 15 ani a primit o boală gravă la gât, care pe zi ce trecea se înrăutăţea. A fost chemat un renumit profesor doctor. După o scurtă consultaţie a spus către pacient: „Dacă veneaţi cu doi ani mai devreme aş fi putut să vă ajut. Acum este prea târziu.”

Această expresie l-a lovit puternic. I-a fost limpede: Iar. „Eu trebuie să mor!” Dumnezeu S-a servit de această boală pentru a-l readuce pe calea cea bună. El s-a închinat în faţa Domnului în adevărată pocăinţă şi a găsit iertarea. La fel soţia şi credincioşii l-au iertat din inimă. Ce dureri a trebuit să sufere! Când îl vizitam îmi spunea totdeauna printre lacrimi: „Pentru mântuirea mea mi-a fost dată această durere!”

Domnul şi-a găsit oiţa şi a readus-o. El s-a dus bucuros la Domnul. Ce avertizare pentru toţi credincioşii. Trebuie să ne temem mai mult de viclenia Satanei decât de puterea lui. „îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, adu-mă mai aproape, mai lângă Tine până când îţi voi fi din ce în ce mai folositor în lucrarea Ta.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.» 1 IOAN 2,6

Vreau să te întreb cu cea mai mare seriozitate: ai rămas în Isus, în moartea Sa, ai fost crucificat cu El? Ştiu bine că trupul nostru supus păcatului şi putrezirii nu vrea acest lucru. Am auzit de un creştin care, în ciuda nedreptăţii pe care fraţii săi de credinţă i-au făcut-o, se ruga mereu rostind aceleaşi cuvinte: «Doamne, ajută cuiele să ţină!» Printr-o asemenea rugăciune el vroia să spună: «Doamne, ajută-mă să nu cobor de pe cruce, să mă justific şi să-mi câştig eu dreptatea». Nu a fost aceasta marea victorie a lui Isus, Mielul lui Dumnezeu? La urma urmei El, care ar fi putut să nimicească totul într-o clipă, deoarece avea toată puterea, a ales să rămână crucificat. A rămas pe cruce chiar şi atunci când a fost provocat şi I s-a strigat: «Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!» (Matei 27,40). Nu ar fi putut Cristos să coboare? Ba da! Dar Mielul a ales să asculte. A umblat cu Dumnezeu până la capăt. Umblarea cu Tatăl s-a împlinit în ascultarea Sa absolută până la moarte, şi încă moarte de cruce. Dacă vrei să umbli cu Dumnezeu – şi lucrul acesta este posibil – atunci Golgota e punctul tău de pornire. Acolo îşi găseşte sfârşitul eul tău plin de mândrie. Astăzi poate fi un nou început în viaţa ta, dacă te apleci în faţa lui Dumnezeu şi te rogi: «Dumnezeul meu, vreau să încep din această clipă să umblu cu Tine, chiar din locul de unde nu aş vrea. Du-mă la Golgota!»

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Domnul priveşte din înălţimea cerurilor, şi vede pe toţi fii oamenilor. Psalmi 33:13

Poate că nici o figură de stil nu Îl prezintă pe Dumnezeu într-o lumină mai delicată decât atunci când se coboară de pe tron şi vine din ceruri să împlinească nevoile şi să aline durerile omenirii. Noi ÎI iubim, fiindcă, atunci când Sodoma şi Gomora s-au umplut de nedreptate, El nu le-a distrus până când nu le-a făcut o vizită personală. Nu putem să nu ne vărsăm inimile înaintea Domnului, care îşi apleacă urechea din înălţime şi o pune pe buzele păcătosului muribund, a cărui inimă tânjeşte după împăcare. Cum putem că nu ÎI iubim când ştim că El ne numără firele de păr, ne înseamnă cărarea şi ne rânduieşte calea? Acest mare adevăr este adus aproape de inimile noastre mai ales atunci când ne amintim cât de atent este El, nu doar la interesele temporale ale creaturilor Sale, dar şi la bunăstarea lor Spirituală. Deşi între creatura limitată şi Creatorul nelimitat se află o mare distanţă, există legături care îi unesc. Când plângi, nu te gândi că Dumnezeu nu îţi vede lacrimile, fiindcă „cum se îndură un tată de copiii lui, asa se îndură Domnul de cei ce-L iubesc” (Psalmi 103:13). Vederea ta este capabilă să mişte inima lui Iehova; şoapta ta poate să plece urechea Lui spre tine; rugăciunea ta poate să cheme mâna Lui; credinţa ta poate să mişte braţul Său. fptu te gândi că Dumnezeu stă în înălţime şi nu-ţi dă nici o atenţie. Aminteşte-ţi că, oricât de sărac şi nevoiaş eşti, Domnul se gândeşte la tine. „Căci Domnul îsi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijineascăpe pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui” (2 Cronici 16:9). O, repetă atunci adevărul care nu oboseşte niciodată: nici un Dumnezeu nu este ca Dumnezeul pe care îl doreşte sufletul meu. El, la a cărui voce tremură cerul, chiar El, aşa măre cum este, ştie cum să se aplece la mine.

Seara

Ilie a zis de şapte ori: „Du-te iarăşi”
1 Împăraţi 18:43

 

Succesul se afla acolo unde Domnul l-a făgăduit. Poţi să pledezi în rugăciune lună de luna, făra nici un răspuns evident. Totuşi, nu este posibil ca Domnul să fie surd faţă de poporul Său atunci când sunt sinceri într-o problemă care priveşte slava Sa. Profetul Ilie a continuat să se lupte cu Dumnezeu pe muntele Carmel, chiar dacă nu a primit un răspuns imediat la rugăciune. El nu s-a temut nici un moment că nu va fi ascultat la curtea lui Iehova. De şase ori, slujitorul lui Ilie s-a întors la el fără nici un semn de progres. Totuşi, de fiecare dată, Ilie i-a spus: „Du-te iaraşi”. Noi nu trebuie să cedăm niciodată necredinţei chiar atunci când credinţa ne este încercată „de şaptelea de ori cate şapte” (Matei 18:22). Credinţa trimite speranţa să privească de pe vârful muntelui Carmel. Dacă nu se vede nimic, ea o trimite încă o dată şi încă o dată. Departe de a fi zdrobită de dezamăgirile repetate, Credinţa este îndemnată să mijlocească mai fierbinte în faţa Dumnezeului ei. Ea este umilă, dar nu descurajată. Suspinele ei sunt adâncit şi vaietele ei mai puternice dar nu îşi slăbeşte niciodată strânsoarea. Ar fi mai plăcut pentru carne şi sânge să primească un răspuns rapid, dar sufletele credincioase au învăţat să fie supuse, şi să aştepte pe Domnul şi după Domnul. Răspunsurile care întârzie produc adesea o cercetare a inimii, şi conduc astfel la pocăinţă şi reformă spirituali, Stricăciunea noastră primeşte atunci o lovitură de moarte, şi inimile ne sunt curăţate de idolatrie. Marele pericol este că poporul poate renunţa şi poate pierde binecuvântarea. Cititorule, nu cădea în păcatul acesta, ci continuă să te rogi şi să veghezi. In cele din urmă s-a văzut un norişor, vestitorul şuvoaielor de ploaie. La fel se va întâmpla şi cu tine. „Un semn” (Psalmi 86:17) îţi va fi dat, şi te vei ridica ca un prinţ să te bucuri de îndurarea pe care ai cerut-o. Ilie era un om „supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (lacov 5:17). Puterea sa cu Dumnezeu nu stătea în meritele lui proprii. Dacă rugăciunea sa credincioasă a valorat mult, de ce să nu valoreze şi a ta? Cere sângele preţios cu neîncetată stăruinţă, şi vei primi ceea ce ai cerut.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Pace în Mine. (Ioan 16:33)

Este o mare diferenţă între plăcere şi binecuvântare. Pavel a experimentat întemniţarea, durerea, sacrificiul, şi suferinţa până la limitele lor, totuşi prin toate acestea a fost binecuvântat. Toată fericirea a devenit reală în inima şi în viaţa lui, în mijlocul împrejurărilor lui dificile.Paganini, marele violonist italian, a păşit odată pe scenă şi a descoperit că era ceva în neregulă cu vioara lui, tocmai când audienţa încetase cu aplauzele. S-a uitat la instrument pentru o clipă şi dintr-odată şi-a dat seama că nu era vioara lui cea mai bună şi cea mai valoroasă. De fapt, vioara nu era a lui deloc. Momentan a simţit că paralizează, dar s-a întors repede spre audienţă, spunându-le că s-a făcut o greşeală şi că nu avea vioara lui cu el. A păşit înapoi în spatele cortinei, gândindu-se că trebuie s-o fi lăsat în spatele scenei, dar a descoperit că cineva o furase pe a lui şi o lăsase pe cea inferioară în locul ei.După ce a rămas un moment în spatele cortinei, Paganini a păşit din nou pe scenă ca să vorbească audienţei. El a spus: „Doamnelor şi domnilor, acum vă voi demonstra că muzica nu ţine de instrument, ci de suflet”. Apoi a cântat ca niciodată înainte, şi frumoasa muzică a curs din acel instrument inferior până când audienţa a fost atât de încântată încât aplauzele lor entuziaste aproape că au ridicat tavanul sălii de concerte. El le-a arătat într-adevăr că muzica nu ţinea de instrumentul lui, ci de sufletul lui! Dragul meu credincios testat şi încercat, este misiunea ta să umbli pe scena acestei lumi ca să arăţi tuturor celor din cer şi de pe pământ că muzica vieţii nu stă în împrejurările tale sau în lucrurile exterioare, ci în sufletul tău.

 

    Dacă pacea este în inima ta,

Cea mai sălbatică furtună de iarnă este plină de o frumuseţe solemnă,

Întunericul nopţii se împrăştie, dar îţi arată calea datoriei,

Fiecare creatură vie spune o poveste nouă şi veselă,

Chiar şi copacii şi pietrele, toate prind o rază de glorie,

    Dacă pacea este în inima ta.

Charles Francis Richardson

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Ieremia 23.16-40

    Intre păstorii răi ai lui Israel, profeţii fuseseră vinovaţi în mod cu totul deosebit. Ei păstoriseră poporul cu iluzia nebună că, în ciuda păcatelor lor, totul va merge spre mai bine. Erau mincinoşi. Alergaseră … fără să fi fost trimişi de Domnul; vorbiseră… fără să transmită oracole (sau profeţii) din partea lui Dumnezeu (v. 21 şi 38; 1 Petru 4.11). O bogată activitate religioasă este departe de a fi proba sau rezultatul unei stări spirituale potrivite. Pentru creştini astăzi, ca şi pentru profeţi altădată, nu există decât un singur dreptar în alergare şi în vorbire: rămânerea „la sfatul Domnului” (v. 18,22), altfel spus, în comuniune cu Domnul, pentru a cunoaşte şi a împlini voia Sa.

    In v. 23 este pusă o întrebare: „Sunt Eu un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt un Dumnezeu de departe?” „Domnul este aproape”, poate răspunde apostolul (Filipeni 4.5). Am făcut fiecare dintre noi această experienţă? Cuvântul lui Dumnezeu este un foc (v. 29); în acelaşi fel în care flacăra unui arzător permite înlăturarea zgurii unui metal, Cuvântul serveşte la curăţirea sufletului nostru, mistuind necurăţiile care îl întinează şi care-l înăbuşă (Proverbe 25.4). El este «forţa motrice» a celui credincios, asemeni unui foc sub un cazan (cap. 20.9), însă, mai întâi de toate, este un ciocan, singurul în stare să frângă o voinţă rebelă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 27:7-10

NICIODATĂ PĂRĂSIT

Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte. Psalmul 27:10

Potrivit lui Henry Jacobsen, şase mineri scoţieni au fost nevoiţi să ia o decizie înfiorătoare. În timp ce lucrau la circa 500 de metri adâncime, stâlpii unei galerii au cedat, şi unui din colegii lor a fost surprins sub dărâmături. Imediat, apa şi noroiul a început să inunde galeria.

Minerii şi-au dat seama că, foarte curând, toate galeriile de evacuare vor fi inundate şi vor fi blocaţi înăuntru, dacă nu vor fugi imediat. Cu o mare agonie şi sfâşiere de inimă cei şase au hotărât să-şi lase colegul sub dărâmături să moară, pentru a nu fi cu toţii înmormântaţi de vii, în timp ce ar fi încercat să-l salveze. Au fost nevoiţi să-l abandoneze.

In contrast, Dumnezeu nu este niciodată forţat să uite nici măcar pe unul din copiii Săi. Indiferent cât de disperată poate să fie situaţia sau cât de grele vor fi problemele cu care ne confruntăm, Tatăl nostru Cel ceresc stă lângă noi gata să intervină în cele mai mari nevoi ale noastre, cu înţelepciunea şi puterea Sa infinită. În nici o împrejurare şi niciodată El nu va renunţa la cei pe care i-a cumpărat cu preţiosul sânge al Fiului Său. Poate că uneori ne simţim abandonaţi, dar nu vom fi niciodată părăsiţi.

David a scris în Psalmul 27 că el se bucură de grija suverană a lui Dumnezeu. El şi-a imaginat că dacă se va întâmpla chiar şi ceea ce
este de neimaginat – să fie părăsit de mama şi tatăl său – Dumnezeu nu-l va părăsi niciodată. Ai curaj, iubite creştine. Chiar dacă legăturile pământeşti şi prietenia umană vor cădea, El care te iubeşte cu o dragoste veşnică, va continua să poarte de grijă fiecărui copil din familia Sa. P.R.V.

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine

Şi nici o clipă singur nu mă laşi.

Puterea Ta e taina ce mă ţine

Din cei dintâi la cei din urmă paşi. C. Ioanid

 

Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare din noi, în parte,
ca şi cum ar fi numai unul din noi
pe care să-l iubească.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Un om se făcea cunoscut când ridica securea în desișul pădurii; și acum, cu securi și ciocane, îi zdrobesc toate sculpturile împreună. Psalmul 74.5,6

În Psalmul 74 avem o plângere a lui Asaf cu privire la distrugerea sanctuarului lui Dumnezeu. El ne spune că, odinioară, un om se făcea cunoscut când mergea în Liban și când, cu o secure, dobora copaci și îi modela pentru împodobirea templului. El folosea arme distructive în felul potrivit, căci la construcția templului nu au fost folosite securi și ciocane la locul construirii. Învățăm din acest psalm că ele au fost folosite departe de templu, pentru pregătirea materialului de construcție.

Au existat oameni faimoși în zilele noastre, care, prin evanghelie, au fost folosiți pentru producerea materialului spiritual pentru Casa lui Dumnezeu. Asaf însă continuă și spune că securile și ciocanele erau folosite acum înăuntrul templului, nu în afara lui, iar lucrarea iscusită a altora era acum distrusă. Este mai ușor să izgonești oameni decât săi aduci înăuntru. Mulți dintre noi au văzut poate oameni activi în a semăna discordie în adunări, iar consecința activității lor a fost că mulți sau împrăștiat. Ce bine ar fi fost dacă ei sar fi ostenit să convertească oameni și apoi săi ajute să devină un material potrivit pentru Casa lui Dumnezeu.

Pavel vorbește despre puterea pe care Domnul io dăduse și spune: „Pe care Domnul mia dato spre zidire, și nu spre dărâmare” (2 Corinteni 13.10). Și noi, întro mai mică măsură, suntem în aceeași poziție – aparținem unei adunări locale și trebuie să facem eforturi înspre zidire, nu înspre dărâmare; înspre ai ridica pe ceilalți, nu înspre ai trage în jos. Să fim instrumente pentru edificarea și pentru restabilirea celor credincioși și să ne ferim să dărâmăm și să împrăștiem poporul lui Dumnezeu! G. Davison

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Căutați în cartea Domnului și citiți! Nici una din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greș …Isaia 34.16

Cercetați Scripturile!

Cocotierul este un palmier, ale cărui fructe sunt nucile de cocos și care sunt folosite în alimentație. Cocotierii sunt o sursă bună de venit în India, dar numai cei din castele superioare pot să-i cultive. O tradiție înrădăcinată de multă vreme spune că dacă o persoană din castele inferioare cultivă cocotieri, aceasta va muri imediat. Într-un sat indian, lucrătorii unei organizații de ajutorare au încercat să-i sprijine pe săraci prin cultivarea cocotierilor, dar imediat s-au lovit de opoziția celor bogați și de frica de moarte a celor săraci. N-au putut face nimic în această direcție până în ziua când un bătrân, care-L primise pe Mântuitorul ca Domn al vieții sale, a hotărât să înfrunte tradiția și a început plantarea cocotierilor. Ca urmare, nu numai că nu a murit, dar el a și prosperat în următorii ani. Tradiția a fost astfel ruptă și sărăcia a început să scadă.

Câți oameni nu trăiesc o viață de mizerie spirituală, pe când comori nebănuite stau ascunse în Biblia lor acoperită de praful indiferenței! O tradiție înrădăcinată de multă vreme în poporul nostru spune: „Crede și nu cerceta”. Contrar acestei tradiții, Mântuitorul ne îndeamnă insistent să cercetăm Scripturile; ele conțin promisiunea vieții veșnice prin credința în Fiul lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (2)

„Să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

     Dumnezeu l-a pedepsit pe Moise din cauza unor greșeli pe care le făcuse. De fapt, una dintre ele în special l-a împiedicat să intre în Țara promisă. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a îngăduit nimănui să-l critice pe Moise – nici măcar surorii lui, Maria.

Ce învățături putem extrage de aici?

1) Fiecare dintre noi poate avea o atitudine critică. Maria avea și merite, și calități: salvase viața lui Moise când acesta era copil, și scrisese o cântare de laudă pe care Israelul o folosise pentru a sărbători traversarea Mării Roșii. Însă ea a plătit un preț mare pentru atitudinea ei critică – lepra!

2) Când ești nemulțumit, devii critic. „Maria… a vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiene…” (Numeri 12:1). Fusese, însă, aceasta adevărata problemă? Nu! „Oare numai prin Moise vorbeşte Domnul? Nu vorbeşte oare şi prin noi?” (v. 2) Soția lui Moise fusese doar o diversiune, pretextul; adevărata problemă era, pentru frații lui, succesul lui Moise. Obiecția lor a fost aceasta: „Cum se face că el are parte de toată atenția?”

3) Ori de câte ori vei avea succes, vei fi criticat. Biblia spune: „Moise însă era un om foarte blând” (v. 3) și cu toate acestea, a experimentat durerea pricinuită de criticile semenilor săi. Nici tu nu ești altfel; câtă vreme ești în viață, se va găsi cineva care să critice sau învinovățească pentru ceea ce faci, cu sau fără motiv… Scutură critica de pe tine și continuă să înaintezi.

4) Dacă ai fost o persoană critică, trebuie să te pocăiești. Când Aaron a recunoscut „păcatul pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi” (Numeri 12.11), Dumnezeu Și-a arătat mila și a vindecat-o pe Maria. Cei mai mulți dintre noi am cataloga critica drept slăbiciune, însă din perspectiva lui Dumnezeu este un păcat autentic și real. Există o singură cale prin care te poți confrunta cu acest păcat – să te pocăiești… deci: să nu mai faci!

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

„Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El „ştia ce este în om”. Noi am fi spus: „Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul. Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place. Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. „Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune „Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui „La revedere”, pentru că „La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Să ieşim dar afară din tabără la El şisă suferim ocara Lui.” EVREI 13:13

Un credincios participă la o scurtă conferinţă, educaţională la o universitate în New England. În timpul primei sesiuni a grupului, pentru a cunoaşte activitatea care îi interesa pe fiecare, membrii grupului au fost rugaţi să prezinte fiecare titlul cărţii favorite. Pentru aceasta, fiecare pe rând trebuia să se ridice, să se prezinte, împreună cu cartea respectivă, să spună ce cuprinde şi de ce este cartea lui favorită. Credinciosul de care este vorba s-a identificat cu Biblia. Pentru el, Biblia era Cuvântul Lui Dumnezeu care i-a adus făgăduinţa mântuirii prin persoana Domnului Isus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu. Desigur că au urmat câteva lucruri interesante. Mai întâi, a fost poreclit „predicatorul” pentru toată durata conferinţei. Apoi, ori de câte ori vreuna din cărţile celorlalţi membri conţineau vreo aluzie biblică sau o referinţă, el era chemat să le explice. În al treilea rând, în timp ce grupuri se întâlneau în fiecare noapte să meargă la băutură, el nu trebuia niciodată să se îngrijoreze să aducă vreo scuză fiindcă nu era invitat nicodată. Al patrulea, fiind cunoscut ca unul care crede în Biblie, a fost recomandat altor creştini din grup. Şi în sfârşit, luînd în mod smerit o poziţie de partea Domnului Hristos, a avut câteva ocazii în timpul conferinţei să vorbească altora despre Mântuitorul lui. În timp ce mulţi credincioşi se străduiesc din greu să se separe de lume, acest om al lui Dumnzseu a găsit cheia de a realiza aceasta: Identificarea cu Domnul Isus duce la despărţirea de lume. Când îţi iei locul alături de El, cei ce urăsc lumina se vor separa de tine, dar cei ce iubesc lumina însă se vor uni cu tine (1 loan 1:5-7).Dar ieşirea afară din tabără la El, mai însemnează să ieşim dintr-un sistem religios lgalist având doar o formă de evlavie dar fără putere, şi în care Domnul Isus ca Persoană este dat la o parte şi înlocuit cu „să faci şi să nu faci” şi cu forme religioase. Şi vai, lucrurile acestea se întâmplă şi în adunări unde se găsesc scumpi copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă ieşim afară dintr-o astfel de tabără să nu ne închipuim că ne aşteaptă mai multă linişte, apreciere şi pace, ci mai degrabă, suferinţe şi ocară. Dar am ieşit „la El” şi la El şi numai la El găsim apreciere, dragoste, mângâiere, încurajare şi orice am mai avea nevoie în mersul nostru pe calea îngustă dar care duce la viaţă şi la o viaţă veşnică împreună cu El.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentrucă trebuiesc judecate duhovniceşte”. 1 Cor. 2:14.

Am putut vedea ieri, că nimeni nu ştie ce este în om afară de duhul omului care este în el şi tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, afară de Duhul lui Dumnezeu. Acelaşi lucru ne spune versetul de azi. Cel care doreşte să fie mântuit trebuie să fi primit Duhul lui Dumnezeu. În Vechiul Legământ era scris: „Cine înfăptuieşte Legea, acela va trăi. Dar Legea nu poate aduce pe nimeni la viaţă, nu poate înnoi pe nimeni, iar înaintea lui Dumnezeu nimeni altcineva nu are ce să caute decât o făptură nouă. Dar acum după învierea lui Isus, El sfinţeşte. In Vechiul Legământ erau consideraţi sfinţi aceia care s-au dăruit lui Dumnezeu, iar în Legământul Nou toţi cei care cred, sunt sfinţi prin jertfa trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. Nimeni n-a putut avea parte de aşa ceva în Vechiul Legământ. De aceea este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. Dar apostolul Pavel ne spune: „Nouă însă, ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”. Astfel este posibil, ca noi să ştim prin Duhul Sfânt ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu. Cei care nu au Duhul lui Dumnezeu nu cunosc această slavă. Cuvântul lui Dumnezeu nu este doar o învăţătură; nu putem învăţa lucrurile cereşti, ele ne sunt dăruite prin credinţă. Astfel nu mai este nimic în noi vrednic de osândit şi se împlineşte cuvântul în viaţa noastră. Dar cel duhovnicesc deosebeşte toate lucrurile şi el însuşi nu poate fi înţeles de nimeni.” Nu este deci, nicio osândire pentru noi, pentrucă suntem în Hristos Isus.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LUMINĂ DIVINĂ ÎN ÎNTUNERIC

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu. Psalmul 18.28

Se poate întâmpla ca sufletul meu să fie în întuneric, şi dacă acest întuneric este de natură duhovnicească, nici o putere omenească nu poate să mă lumineze. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu! El poate să lumineze întunericul meu şi să aprindă lumina mea imediat. Chiar când voi fi înconjurat de întuneric aşa de mare încât să-l pot apuca cu mâna, El poate pătrunde şi prin acest întuneric şi să-mi aducă lumină.Când El va aprinde lumina mea, nimeni nu va putea s-o stingă şi flacăra nu va scădea nici din pricina lucrurilor trecătoare, niciodată cu trecerea timpului. Aceia a căror scânteie a fost aprinsă odată de Mântuitorul, luminează mereu. Oricare ar fi pricina întunericului meu, numai Dumnezeu este Acela care mă va lumina. Privirea mea este la El, Lumina Domnului va străluci în curând pentru mine; şi apoi în clipa hotărâtă mă va conduce acolo unde nu mai este nevoie nici de lampă, nici de lumina soarelui. Să-L lăudăm pe Domnul!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată.”    2. Pet. 2,21.

In acest Cuvânt găsim o judecată dreaptă şi aspră a lui Dumnezeu peste o anumită grupare de oameni. Sunt grupări de oameni care au simţit nevoia mântuirii şi adevărul lui Dumnezeu cu privire la starea dezastruoasă a omului, care au fost socotiţi printre copiii lui Dumnezeu, dar in realitate i-au înşelat pe cei din jur şi s-au înşelatşi pe ei însăşi. Ce situaţie tragică! Mai de vreme sau mai târziu se va arăta în viaţa lor această eroare şi după o aşa numită „mântuire” se vor întoarce în lume. Cu privire la poporul pământesc din care cei mai mulţi umblau numai după forme şi nu după Dumnezeu, a trebuit să se spună: „Căci ei îmi întorc spatele şi nu se uită la Mine.” (Ier. 2.27). De s-ar întreba fiecare mântuit: Unde-i ţinta privirii mele, la Dumnezeu sau în lume? O aşa numită cale de mijloc aurită nu există.Să ne gândim bine că Dumnezeu NU poate să suporte pe cei reci şi nici pe cei laşi. Numai trecerea cu totul de partea lui Dumnezeu şi renunţarea la ce sîntem noi arată că s-a produs izbăvirea de păcat. Majoritatea celor care cândva au fost puşi în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu, care au cunoscut calea neprihănirii dar totuşi nu s-au întors la Dumnezeu cu adevărat ajung cu inima împietrită şi nu mai au posibilitatea de a recunoaşte adevărul şi mântuirea în Isus Hristos.

Dacă un cititor al acestor rânduri se recunoaşte în această categorie atunci să vină chiar acum cu toată povara lui la Isus, Domnul nostru. Azi mai este ziua harului. In deosebi copiii credincioşilor care au mărturisit că sunt pocăiţi să se analizeze foarte serios în faţa Domnului. Credinţa nu este ereditară, nu se transmite aşa cum se transmit anumite particularităţi ale părinţilor. Credinţa este o lucrare personală, „o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.”

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, slăveşte-Te astăzi. Luminează această casă, trupul meu, cu slava Ta pentru ca prin toate ferestrele să poţi privi în afară neîmpiedicat şi strălucitor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă.» IEREMIA 10,23

Nu putem hotărî de capul nostru cum să umblăm pe calea credinţei, ci trebuie să ne modelăm după lungimea pasului Domnului. Umblarea cu Dumnezeu este una specială. Isus a păşit pe această cale cu Tatăl Său. Dar această umblare este împotriva voinţei, naturii şi a pla-nurilor noastre. Prietenia cu Dumnezeu înseamnă duşmanie cu lumea. Există mulţi care vor să-L urmeze pe Domnul şi renunţă chiar şi la slujba lor, dar totuşi umblă pe calea credinţei aşa cum vor ei, nu cum a făcut Isus. În mod normal, nimeni nu doreşte să umble exact ca El, deoarece lucrul acesta presupune automat episodul Golgota. Însă doar atunci când te jertfeşti şi când rămâi în moartea Lui umbli aşa cum a umblat EL. Numai când omul vechi, firea ta păcătoasă dispare în moartea lui Isus, noua creaţie poate să umble cu Dumnezeu. Legătura vitală cu El începe acolo unde, paradoxal, viaţa cea veche se stinge: «nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine» (Gal. 2,20). Începe chiar astăzi noua umblare alături de Dumnezeul cel viu!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!Deuteronom 33:29

Cel care afirmă că creştinismul îi face pe oameni nefericiţi este străin de această problemă. Ar fi ciudat, într-adevăr, să ne facă nefericiţij atunci când ne ridică într-o poziţie atât de Înaltă! El ne face copii ai Lui Dumnezeu. Crezi că Dumnezeu ar oferi toată fericirea duşmanilor Săi şi ar păstra jalea pentru familia Lui? Că vrăjmaşii Lui vor fi încununaţi cu lauri, iar copiii Săi vor moşteni bocete şi durere? Va fi păcătosul, care nu are parte de Christos, chemat la bucurie, iar noi vom merge plângând alături ca nişte cerşetori? Nu, ne vom bucura „întotdeauna în Domnul” (Filipeni 4:4) şi vom slăvi moştenirea noastră, fiindcă „nu aţi primit un duh de robie, ca să mai aveţi fiică; ci aţi primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tatăl” (Romani 8:15). Nuiaua pedepsei trebuie să se abată cu măsură peste noi, fiindcă lucrează roadele neprihănirii; de. aceea, cu ajutorul Mângâietorului divin, noi, poporul salvat de Domnul, ne vom bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Suntem Căsătoriţi cu Christos. Va permite Mirele ca mireasa Lui să fie cufundată într-o veşnică durere? Inimile noastre sunt legate de El. Noi suntem mădularele Lui, şi deşi suferim o vreme aşa cum a suferit şi capul, suntem binecuvântaţi chiar şi acum cu binecuvântări cereşti în El. Avem garanţia moştenirii noastre în mângâierile Duhului, care nu sunt rare nici puţine. Moştenitori ai bucuriei veşnice, ne gustăm deja partea. Câteva raze din lumina bucuriei vestesc răsăritul soarelui veşnic. Bogăţiile noastre se află dincolo de mare. Cetatea noastră cu temelii tari se vede de partea cealaltă a răului. Raze de slavă din lumea de dincolo ne înveselesc inimile şi ne îndeamnă înainte. Cu adevărat se spune despre noi: „ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor mântuit de Domnul!”

Seara

Dar iubitul meu a vârât mâna pe gaura zăvorului, şi mi-a fost milă de el atunci. Cântarea Cântărilor 5:4

Să bată nu a fost de ajuns fiindcă inima mea era prea plină de somn şi prea rece de nerecunoştinţa, ca să mă scol şi să-i deschid. Totuşi, atingerea harului Său mi-a trezit sufletul. O, cât a suferit Prea Iubitul meu! M-a aşteptat să vin când a fost închis afară, iar eu dormeam în patul leneviei! O, cât de mare a fost răbdarea Lui, să bată iar şi iar, şi să adauge glasul bătăii, implorându-mă să-I deschid! Cât de rece L-am refuzat! Pleacă-ti fruntea, inimă – roşeşte, şi ruşinează-te! Totuşi, cea mai mare bunătate este că El devine portar şi deschide singur uşa. Binecuvântată este mâna care deschide lacătul şi învârte cheia. Acum văd că numai puterea Domnului mă putea salva, fiindcă sunt un morman de răutate. Poruncile bisericii nu mă ajută, şi până şi Evanghelia nu are efect asupra mea, până când nu sunt atins de mâna Lui. Acum văd că mâna Sa este puternică acolo unde totul dă greş. El poate deschide tot ce este închis. Binecuvântat să fie numele Lui! Ii simt prezenţa chiar şi acum. Inima mea este mişcată când mă gândesc la toate suferinţele Sale pentru mine, şi la răspunsul meu plin de răutate. Am îngăduit sentimentelor mele să rătăcească. I-am înălţat rivali. L-am îndurerat. Prea Iubitul meu dulce şi drag, te-am tratat ca o soţie necredincioasă. O, ce crude au fost păcatele mele, ce crud am fost Ce pot să fac? Lacrimile sunt un semn al căinţei mele, Inima îmi fierbe de indignare împotriva mea. Ce rău sunt, să-L tratez pe Domnul meu, Totul în Toate, Bucuria mea veşnică, ca pe un străin. Isuse, Tu mă ierţi din toată inima, dar nu este de ajuns. Opreşte-mi necredinţa viitoare. Sărută aceste lacrimi; curăţeşte-mi inima şi leag-o de Tine de şapte ori, ca să nu mă mai rătăcesc niciodată.

IZVOARE IN DEŞERT

Am găsit un preţ de răscumpărare pentru el.

(Iov 33:24)

Vindecarea divină este de fapt viaţa divină. Este stăpânirea lui Hristos asupra trupului – sau viaţa lui Hristos în trupul uman. Este unirea trupurilor noastre ca părţi ale trupului Său, arătând viaţa Lui care curge prin trupurile noastre. Este la fel de real ca trupul Lui înviat şi glorificat. Şi este la fel de admisibil ca faptul că El a înviat dintre cei morţi, este o persoană vie cu un trup real, şi şade astăzi ca un suflet înţelegător la dreapta lui Dumnezeu.Acelaşi Hristos, cu toate atributele Lui şi cu puterea Lui cea mare, ne aparţine nouă. Noi suntem mădulare ale trupului Său. Carnea Lui şi oasele Lui, şi dacă vom crede lucrul acesta şi-l vom primi, vom putea de fapt să ne tragem viaţa chiar din viaţa Fiului lui Dumnezeu. Dragă Dumnezeule, ajută-mă să cunosc şi să trăiesc acest verset: „Trupul … este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup” (1 Corinteni 6:13). A.B. Simpson

„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta” (Ţefania 3:17). Acesta a fost versetul care a adus adevărul vindecării divine pentru mintea mea şi pentru trupul meu uzat mai mult decât acum douăzeci de ani. Acum este o uşă mai larg deschisă decât a fost vreodată şi este poarta prin care Hristosul cel viu intră cu fiecare moment în trupul meu răscumpărat. El intră ca să mă umple, să mă energizeze şi să mă vitalizeze cu prezenţa şi puterea personalităţii Lui, transformând întreaga mea fiinţă într-un „cer nou şi un pământ nou” (Apoc. 21:1).Un alt verset spune: „Domnul Dumnezeul tău” (Luca 10:27). Dacă Domnul este Dumnezeul meu, atunci tot ce este în Dumnezeul atotputernic este al meu. Totul locuieşte în mine în măsura în care eu doresc şi pot să mă apropii de El şi de tot ce-I aparţine Lui. „Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor” (Ieremia 32:18), este într-adevăr atotputernicul Dumnezeu şi este Dumnezeul meu interior. Aşa cum soarele este centrul sistemului nostru solar, El este în centrul meu, trăind ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. El este marele generator de putere din centrul fiinţei mele întreite, lucrând în centrul fiinţei mele fizice, inclusiv în creierul meu şi în alte părţi ale sistemului meu nervos.Timp de douăzeci şi unu de ani acest adevăr nu numai că a fost o realitate vie pentru mine, dar a devenit mai profund şi mai bogat. Acum, la vârsta de şaptezeci de ani, sunt în toate privinţele un om mult mai tânăr şi mai puternic decât am fost la treizeci de ani. Astăzi trăiesc folosind puterea lui Dumnezeu, împlinind deplin de două ori mai mult mintal şi fizic decât am împlinit vreodată în trecut, însă doar cu jumătate din efort. Viaţa mea fizică, sufletească şi spirituală este ca o fântână arteziană – totdeauna plină şi dând pe deasupra. A vorbi, a învăţa pe alţii şi a călători ziua sau noaptea prin schimbări bruşte şi violente de vreme sau de climat nu este pentru mine un efort mai mare decât este pentru roţile unui motor să se învârtă când presiunea aburilor este în plină forţă sau decât este pentru un robinet să lase apa să curgă prin el.

Trupul, sufletul şi duhul meu astfel răscumpărate,

Sfinţite şi vindecate le dau, o, Doamne, Ţie,

O jertfă dedicată care să fie a Ta pentru totdeauna.

Pentru ca toate puterile mele cu toată tăria lor

Să se unească numai spre gloria Ta – Aleluia!

Henry Wilson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 23.1-15

    În cap. 21 şi 22 am văzut cum Cuvântul Domnului îi condamna pe cei din urmă împăraţi. în adevăr, toţi cei responsabili din Iuda, „şi profetul şi preotul” (v. 11), falimentaseră în misiunea lor. În loc să păstorească poporul ,fiind modele pentru turmă” (1 Petru 5.3), ei au fost păstori răi. Din cauza purtării lor deplorabile, turma fusese neglijată, distrusă şi risipită (comp. cu Ezechiel 34.4-6).

    Din acest motiv, Dumnezeu Se va îngriji El însuşi să strângă rămăşiţa acestei turme, căreia îi va da un alt Păstor (Ioan 10.14). Când familia regală a lui Israel va lipsi complet, Dumnezeu va ridica din chiar această casă a lui David o     Odraslă dreaptă, un împărat divin: „Domnul, Dreptatea noastră” (v. 6; comp. cu 1 Corinteni 1.30). Această expresie, „Odrasla”, este folosită de cinci ori în profeţi şi de fiecare dată îl desemnează pe Domnul Isus:

    În Ieremia: aici şi în cap. 33.15, ca împăratul, caracter care îi este specific în Evanghelia după Matei.    În Zaharia: în cap. 3.8, ca „Robul Meu, Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Marcu) şi în cap. 6.12, ca „un om ;il cărui Nume este Odrasla” (Domnul Hristos în Evanghelia după Luca).    În Isaia 4.2: ca „Odrasla Domnului … spre frumuseţe şi glorie”, în care îl recunoaştem pe Fiul lui Dumnezeu prezentat de către Evanghelia după Ioan.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 1:3-12

„VENIŢI!”

…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică in Isus Cristos, Domnul nostru. Romani 6:23

În oraşul Boston, te poţi plimba printr-un parc aflat chiar în centrul oraşului numit „Boston Common” (Propr. obştească a oraşului Boston, n.tr.). Parcul a fost conceput de către un guvernator puritan pe nume John Winthrop. Întinzându-se pe 20 de hectare, parcul este cel mai vechi parc public din Statele Unite. El a fost proiectat pentru „folosirea comună ca păşune pentru vite şi teren de antrenamente sportive”. Azi, nu se mai foloseşte pentru nici unul din scopurile iniţiale, dar aleile lui şi peisajul pitoresc oferă o relaxare binevenită în plin centrul unui mare oraş.

Într-o zi, un băieţel vizita parcul cu părinţii săi pentru prima dată, când a văzut la intrarea parcului inscripţia: „Boston Common”. Încântat peste măsură, copilul a exclamat: „Nu spune: Nu călcaţi pe iarbă”! Scrie: „Veniţi!” şi a zbughit-o bucuros pe câmpul înverzit (în limba engleză „veniţi!” se scrie „come on!”. Copilul citise în loc de common, come on; n.tr.). Asemenea copilului din „Boston Common”, care a văzut în aceste
cuvinte o invitaţie deschisă, am putea vedea şi noi ceea ce Iuda numeşte „mântuirea noastră de obşte” (v. 3). Oferta vieţii veşnice prin credinţa în Isus nu este numai pentru câţiva. Ea este „darul fără plată al lui Dumnezeu” (Romani 6:23). Nu se face nici o restricţie celor care doresc să accepte această „mântuire de obşte”. Tendinţele noastre umane sunt să complicăm această invitaţie a lui Dumnezeu, adăugând cerinţe legaliste sau promisiuni de dedicare din partea beneficiarilor ei. Prin natura noastră, căutăm să ridicăm semne de interdicţii spirituale: „Nu…!” Dar Dumnezeu ne-a spus clar că mântuirea este darul fără plată al Lui – şi poate fi primit prin credinţă. Veniţi! Credeţi azi în Isus!    – P.R.V.

Vino azi la Isus, nu mai amânal

Ai Cuvântul Lui ce te-a lumina.

El e-aici. La picioare să-l cazi

Te cheamă. Vino la Domnul chiar azi.    – Root

Mântuirea este un dar gratuit, dar trebuie să-l accepţi

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Omorâți deci mădularele voastre, cele de pe pământ. Coloseni 3.5

Prosperitatea spirituală depinde foarte mult de felul în care aplicăm moartea lui Hristos mădularelor noastre care sunt pe pământ. Această acțiune trebuie făcută, oricât de costisitoare ar fi. Ea nu este o acțiune pe care o facem o dată pentru toată viața, ci o lucrare continuă și laborioasă. Aceste mădulare sunt ca niște buruieni care cresc pe ogorul spiritual al inimii. Ele afectează recolta și cresc cu o rapiditate nebănuită. Credinciosul trebuie să le smulgă mereu. El nuși poate distruge firea păcătoasă, în care nu locuiește nimic bun, însă trebuie ca, prin Duhul lui Dumnezeu, să distrugă ceea ce răsare din ea.

Firea păcătoasă produce buruieni mai repede decât oricare pământ și, uneori, diavolul și împrejurările favorizează creșterea lor rapidă, astfel încât puterea sufletului este epuizată cu repeziciune. Însă, dacă prin Duhul facem să moară faptele trupului, vom trăi (Romani 8.13). Există timpuri când lui Satan i se îngăduie să asalteze sufletele întrun mod special. Multe dintre dificultățile ivite între cei credincioși apar din cauza acestui lucru. În timp ce ei nu veghează, Satan își seamănă sămânța rea, de aceea este nevoie încontinuu de rugăciune și de veghere din partea fiecărui copil al lui Dumnezeu, pentru ca niciunul să nu îngăduie ca sămânța rea să încolțească și să aducă rod în inima sa.

Deși judecata de sine este dificilă, ea constituie singura cale către prosperitatea spirituală. Să ne aducem aminte că buruienile cresc atât pe ogoarele vechi, cât și pe cele noi, așa că nu contează cât de vârstnic este un creștin – el trebuie să facă mereu să moară faptele trupului. Nu putem fi feriți de păcat decât dacă umblăm potrivit voii lui Dumnezeu, fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni. H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul. Isaia 64.6

Faptele noastre bune

O mentalitate des întâlnită în poporul nostru apelează la fapte bune și apoi la harul lui Dumnezeu considerând că astfel vor fi mântuiți. Deoarece omul nu reușește să asculte de Dumnezeu, se crede că este necesară lucrarea celui mântuit pentru a completa ce a făcut Mântuitorul. Aceasta este o veche greșeală: omul vrea să amestece faptele sale bune cu lucrarea lui Hristos. Dar pe această cale, nimeni nu va fi mântuit. L-am ajutat noi oare pe Dumnezeu la crearea lumii sau a miliardelor de stele? Credeți că Dumnezeu are nevoie de ajutorul nostru pentru a ne mântui? Nici la creație și nici la salvarea omului, Dumnezeu nu a avut nevoie de ajutorul nostru. Chiar și rugăciunea și citirea Bibliei – oricât de bune ar fi ele în sine – nu sunt un mijloc de mântuire. Mântuitorul singur a plătit prețul de răscumpărare cu sângele Său. El a purtat mânia lui Dumnezeu asupra păcatului. Nu a fost acolo nimeni care să Îl fi putut ajuta. Toți, care doresc să meargă pe această cale a mântuirii, vor cânta în cer: „Tu ne-ai răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Tău!”. Conținutul cântării nu va fi niciodată: „Tu ne-ai răscumpărat, dar și noi am contribuit la aceasta cu faptele noastre bune”. Rugăciunea și faptele bune sunt recomandate de Biblie, dar nu pentru a fi mântuiți, ci ca o dovadă că suntem mântuiți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

NU MAI FI ATÂT DE CRITIC! (1)

„Pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca nişte nechibzuiţi…” (Numeri 12:11)

     Când Maria l-a criticat pe fratele său, Moise, din cauza nevestei pe care și-o alesese, Domnul a auzit și a lovit-o cu lepră. Poate ai crescut într-o familie care a căutat mereu motive să te scoată vinovat… iar acum recunoști același tipar și la tine, când vorbești cu copiii tăi. Nu te poți bucura de binecuvântările lui Dumnezeu, pentru că ai fost programat să inspectezi, să cauți nod în papură și să formulezi păreri – de obicei negative. Biblia spune: „Căci cine iubeşte viaţa, şi vrea să vadă zile bune, să-şi înfrâneze limba de la rău…” (1 Petru 3:10)

Definiția cuvântului „critică” (a te opri asupra greșelilor percepute la altcineva, fără să iei în seamă faptele lui bune) ar trebui să te facă să te oprești și să te gândești la semnificația cuvintelor. Mai întâi, la cuvântul „perceput”. Percepțiile nu reflectă întotdeauna realitatea; există mereu împrejurări pe care nu le înțelegi. Apoi există cuvintele „a te opri asupra”. Avem înclinația de-a ne da cu părerea spunând: „Nu-i corect” sau „Eu nu aș face așa”. Poate spui: „Sunt o persoană analitică, așa m-a făcut Dumnezeu”… E foarte bine, însă problema apare când stărui asupra propriilor tale observații și nu te poți debarasa de ele. Poate spui: „Cum pot eu să ajut pe cineva dacă nu mă opresc asupra a ceea ce face?” Acesta este motivul pentru care ultima parte a definiției – „fără să iei în seamă faptele lor bune” – are atât de multă însemnătate. Nu e greșit să te oprești asupra greșelilor cuiva, cu unele condiții totuși: s-o faci fără să-l judeci, să nu-i treci cu vederea meritele sau realizările; și să dorești să-l ajuți să găsească o soluție. Înseamnă asta că ar fi bine să discuți cu o a treia persoană? Numai dacă poți încheia conversația spunând: „Hai să ne rugăm pentru asta, să păstrăm confidențialitatea și să încercăm să dăm o mână de ajutor!”

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

O atitudine fără vină

„Dacă… îți aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta…”

Matei 5:23

Dacă, atunci când vii la altar, îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta – nu dacă cercetezi şi găseşti ceva printr-o sensibilitate bolnăvicioasă, ci „dacă îţi aduci aminte”, adică dacă Duhul Lui Dumnezeu aduce acest lucru în conştiinţa ta -, du-te întâi de „împacă-te cu fratele tău, apoi vino de adu-ţi darul”. Nu protesta niciodată împotriva sensibilităţii puternice a Duhului Lui Dumnezeu din ţine atunci când El te educă până în cele mai mici amănunte.

„Întâi împacă-te cu fratele tău…” Porunca Domnului nostru e simplă: „Intâi împacă-te”. Întoarce-te pe calea pe care ai venit, du-te pe drumul pe care ţi-l arată convingerea pe care ai primit-o la altar; atitudinea minţii şi a sufletului tău faţă de cel care are ceva împotriva ta să fie astfel, încât împăcarea să devină la fel de naturală ca şi respiraţia. Isus nu menţionează cealaltă persoană, El îţi spune: „du-te (tu)”. Drepturile tale nu sunt aduse în discuţie. Semnul caracteristic al unui sfânt este că el poate trece peste drepturile sale ca să asculte de Domnul Isus.

„Apoi vino şi adu-ţi darul.” Procesul este marcat cu claritate. Mai întâi spiritul eroic al sacrificiului de sine, apoi verificarea făcută de Duhul Sfânt şi oprirea în punctul unde suntem dovediţi vinovaţi. Urmează calea ascultării de cuvântul Lui Dumnezeu, care zideşte în noi o atitudine mentală şi o comportare fără vină faţă de cel cu care ne-am purtat greşit. Şi apoi vine aducerea darului nostru înaintea lui Dumnezeu cu bucurie, simplitate şi fără nici o piedică.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ci după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră; căci este scris: „Fiţi sfinţi căci Eu sunt sfânt.” 1PETRU 1:15,16

Iată unul din cele mai solemne subiecte ale Cuvântului Lui Dumnezeu care ar trebui să ocupe în modul cel mai serios pe orice copil al Lui. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament sunt numărate locurile care ne vorbesc despre sfinţenia Lui Dumnezeu adeseori legată de întâmplări care ar trebui să ne facă să „…ne cutremurăm şi să nu păcătuim…” ci să umblăm într-o sfinţenie comparată cu a Lui, care ne-o spune textul nostru. În epistola către Evrei, 12:10, ni se spune că Dumnezeu ne disciplinează „… ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui”. Este singurul loc folosit în Scriptură pentru calitatea însăşi a sfinţeniei, adică desăvârşită aşa cum este a lui Dumnezeu. Este aşa sfinţenia noastră? Este bine să observăm distincţia care este între sfinţire şi sfinţenie. Sfinţirea noastră a fost realizată de Domnul Isus cum vedem la Evrei 10:10 „Prin această voie am fost sfinţiţi noi şi anume, prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.” Deci aici nu încape un progres. Este imensul har al lui Dumnezeu care ne socoteşte sfinţi datorită jertfei Fiului Său şi asta pentru întreaga veşnicie. Cât priveşte sfinţenia noastră, aceasta se referă la vieţuirea noastră de zi de zi şi ceas de ceas, şi aceasta nu ca să ne asigurăm acea poziţie pe care o avem deja înaintea Lui Dumnezeu în Hristos ci ca să-L onorăm pe deoparte pe Acela care ne-a sfinţit prin moartea Lui şi pe de altă parte să prezentăm înaintea lumii şi înaintea domniilor şi stăpânirilor din locurile cereşti o dovadă vie despre înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu. Şi această sfinţenie este în progres „…până vom ajunge toţi……la înălţimea staturii plinătăţii Lui Hristos.” (Efes.4:13), şi este lucrată de Dumnezeu prin Cuvântul Lui. „Sfinţeşte-i prin Cuvântul Tău.” (Ioan 17:17) şi prin Duhul Sfânt. Răspunderea noastră este, după cum spune textul de astăzi, să fim sfinţi în toată purtarea noastră. Cum este viaţa noastră în privinţa aceasta? Poartă ea într-adevăr amprenta faptului că am fost sfinţiţi (puşi deoparte) de El şi pentru El? Dacă nu, să nu ne mirăm dacă Dumnezeu va folosi disciplinarea Lui, nu pentru ca să ne pedepsească ci pentru scopul măreţ de a ne face părtaşi sfinţeniei Lui.

Ce minunată şi desăvârşită este în întregime lucrarea Dumnezeului nostru care ne-a ales înainte de veşnicii, iar apoi ne-a atras la Domnul Isus, ne-a sfinţit în El, a lucrat şi lucrează ca să fim sfinţi ca El!

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” 1 Cor.2:2.

Pavel le face cunoscut celor din Corint că el nu doreşte să apară printre ei ca unul cu înţelepciune deosebită şi cu o vorbire strălucită pentru a vesti taina lui Dumnezeu. Pavel a fost un om învăţat şi înţelept. El n-a afirmat că nu ştie nimic; dar n-a vrut să ştie de altceva decât de Hristos cel răstignit. El a ştiut că mesajul crucii este puterea lui Dumnezeu pentru cei mântuiţi, iar celor înţelepţi în felul lumii o nebunie. El a fost un om sărac în duh şi neputincios, dar a fost fericit pentru că Dumnezeu a putut lucra în şi prin viaţa lui într-un chip minunat. Cuvintele şi predicile sale nu au constat în vorbe pline de înţelepciune, ci erau pline de puterea lui Dumnezeu pentru ca credinţa celor din Corint să nu fie bazată pe înţelepciune omenească, ci pe puterea lui Dumnezeu. Totuşi afirmă „Ceea ce propovăduim noi printre cei desăvârşiţi este o înţelepciune; dar nu a veacului acestuia, nici a fruntaşilor veacului acestuia, cari vor fi nimiciţi.”. Apostolul Pavel vorbeşte mult despre înţelepciunea ascunsă a lui Dumnezeu pe care stăpânitorii veacului acestuia nu au cunoscut-o că dacă ar fi cunoscut-o nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Dar după cum este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”. „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său; căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Căci dintre oameni, cine cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Si noi n-am, primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PRINTRE RĂSCUMPĂRAŢI

„Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.” Numeri 23.9

Cine ar vrea să trăiască printre neamuri şi să fie socotit că face parte dintre ele? Starea Bisericii lumeşti este de aşa fel, că a urma în totul pe Domnul Isus în rândurile ei, este cu neputinţă. În sânul ei este un amestec grozav, care te face adesea să oftezi din pricina stării ei.Este lucru ştiut că Domnul vrea să vadă poporul Său mergând pe o cărare aparte, deosebind-se de oamenii din lume, ieşind hotărât din mijlocul lor. Prin hotărârea lui Dumnezeu, noi am fost chemaţi, am fost câştigaţi şi am fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi viaţa noastră lăuntrică ne stă mărturie că noi ne deosebim foarte mult de oamenii veacului acestuia. De aceea locul nostru nu este nici în „Târgul deşertăciunilor” nici în „Cetatea pierzării”, ci pe calea îngustă pe care orice călător adevărat îl urmează pe Domnul său.

Acest fapt nu numai că ne va face să fim împăcaţi cu neacceptarea totală şi cu dispreţul lumii, ci ne
va face chiar să le socotim ca ceva plăcut, ca făcând parte din legământul cu Dumnezeul nostru. Numele noastre nu sunt scrise în aceeaşi carte cu numele lor, noi nu suntem din aceeaşi sămânţă, nici n-avem aceeaşi călăuză. De aceea noi nu putem să fim în rândurile lor. Să fim găsiţi numai în rândurile celor răscumpăraţi şi predaţi, şi atunci vom primi cu bucurie să fim izolaţi şi singuratici până la capătul călătoriei noastre.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

„Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” Mat. 21,22.

Uneori rugăciunile noastre nu ajung la tronul de har, deoarece nu sunt făcute cu credinţă şi nici nu sunt expresia unei nevoi adinci simţite pentru noi şi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Rugăciunile formale, care se fac din obişnuinţă şi care nu au o temă bine precizată sau rugăciunile scrise sau citite nu sunt rugăciuni, (vezi Matei 6.7). „Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Dumnezeu.” (Iacov 1.7). Numai rugăciunea credinciosului, rugăciunea neâncetată şi fierbinte va primi răspunsul lui Dumnezeu, căci El este credincios promisiunilor Lui. „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm încredere şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vremea de nevoie.” (Evrei 4.16). O astfel de rugăciune nu va fi exprimată cu vorbe mari şi sunet literar, ci va fi o rugăciune de credinţă serioasă, cu putere de pătrundere şi plină de încredere chiar dacă în afară are forma unei rugăciuni de copil. Astfel de rugăciuni ascultă Dumnezeu.In Cuvântul lui Dumnezeu avem exemple demne de urmat. De exemplu: „Moise a strigat către Domnul zicând: Dumnezeule Te rog vindec-o.” (Num. 12.13). „Prietene, împrumută-mi trei pâini.. .şi-i va da tot ce-i trebuie.” (Luca 11.5-10). Aceste rugăciuni exprimă în esenţa lor cereri concrete şi ele au fost ascultate. Rugăciunea făcută cu credinţă nu se va ridica niciodată degeaba la cer. Răspunsul poate să fie într-un fel sau altul dar va corespunde totdeauna măreţiei şi nemărginitei iubiri a lui Dumnezeu. Rezultatul este sigur: „Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus. (Filip 4.7). Să ne apropiem în credinţă deplină cu încredere că Dumnezeu, Tatăl nostru ne va asculta rugăciunile şi mulţumirile noastre.

„Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri.” (Colos. 4.2).

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în ultima vreme simt o nesiguranţă vagă ca şi cum m-ai conduce într-o zonă a adevărului în care încă nu am intrat, nici nu am descoperit-o. Doamne, ridică-mă până ce Te voi vedea pe Tine; ţine-mă până ce voi împlini scopul Tău.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«… pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.» EVREI 11,27

Învaţă să umbli în viaţa de toate zilele cu Dumnezeu, aşa cum a făcut Moise! «Căci Tu eşti cu mine» (Psalm 23,4). Nu îl văd, nu îi simt prezenţa, dar ştiu prin credinţă că El este cu mine. Mulţi copii ai lui Dumnezeu nu cunosc absolut deloc ce presupune umblarea cu El. Motivul nu este unul exterior, ci oboseala lăuntrică. Când un copil al lui Dumnezeu este obosit şi resemnat, înseamnă automat că nu mai ţine pasul cu Dumnezeu. Rămâne în urmă şi nu mai are părtăşie cu Domnul pentru că Acesta a mers mai departe. Cine a obosit şi este delăsător pierde binecuvântarea pe care Dumnezeu doreşte să i-o dea zilnic. Ultimul verset din Isaia 40 spune: «umblă, şi nu ostenesc». Care este remediul împotriva acestei oboseli în umblarea zilnică cu Dumnezeu? Te rog, citeşte Isaia 40,31: «dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea». Nu vei obosi niciodată pe calea credinţei dacă înveţi să-L aştepţi pe Domnul! Această aşteptare se traduce printr-o viaţă intensă de rugăciune. Domnul Se ţine întotdeauna de cuvânt; El vrea să-ţi reîmprospăteze energiile. Dumnezeu te lasă să păşeşti alături de El şi îţi promite că nu vei obosi dacă vei face acest lucru cu toată inima.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

M-am uitat noaptea, si iată că era un om călare pe un cal roşu, şi stătea între mirţi într-un umbrar. Zaharia 1:8

Viziunea din acest capitol descrie condiţia lui Israel din zilele lui Zaharia. Interpretată în privinţa noastră, ea descrie biserica lui Dumnezeu aşa cum se găseşte acum în lume. Bierica este comparată cu un umbrar de mirţi. Sunt nişte mirţi ascunşi, neobservaţi, tainici. Nu caută onoare şi nu atrag privirea trecătorului nepăsător. Biserica, ca şi Capul ei, are slavă, dar slava aceasta este ascunsă de privirile fireşti, fiindcă timpul stralucirii ei nu a sosit încă. Ideea siguranţei liniştite este şi ea sugerată, fiindcă mirţii care cresc în vale sunt liniştiţi şi calmi, în timp ce furtuna mătură culmile muntelui. Furtunile îşi irosesc puterea pe crestele îngheţate ale Alpilor, dar în vale, acolo unde curge râul care bucură cetatea Lui Dumnezeu, mirţii înfloresc lângă ape liniştite, netulburaţi de vânt şi furtună. Cât de mare este liniştea bisericii lui Dumnezeu! Chiar şi atunci când are parte de împotrivire şi persecuţie, are o pace pe care lumea nu o poate da, şi, de aceea, nici nu o poate lua. Pacea Lui Dumnezeu care depăşeşte orice înţelegere păzeşte inimile şi minţile copiilor Lui. Nu descrie oare această metaforă creşterea sigură şi continuă a sfinţilor? Mirtul nu îşi leapădă frunzele; el este întotdeauna verde. Şi biserica, în timpurile cele mai rele, are un înveliş verde binecuvântat în jurul ei; de fapt, are parte de o creştere mai sănătoasă atunci când iarna este mai grea. Ea prosperă cel mai mult atunci când încercările sunt mai severe. Textul arată şi o victorie. Mirtul este simbolul păcii şi un indicator al biruinţei. Fruntea cuceritorilor era încununată cu ramuri de mirt şi laur. Nu este biserica întotdeauna victorioasă? Nu sunt creştinii „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin Christos care îi iubeşte? Trăind în pace, nu adorm oare sfinţii în braţele victoriei?

Seara

Vaită-te, chiparosule, căci cedrul a căzut. Zaharia 11:2

Când se aude un stejar căzând in pădure, înseamnă că tăietorul este la lucru. Fiecare copac din pădure tremură de teama că mâine va cădea el sub fierul ascuţit al securii. Noi suntem asemeni copacilor care aşteaptă securea. Căderea unuia dintre noi ne aminteşte că ni se apropie cu repeziciune timpul fiecăruia, fie că suntem cedri mândri sau chiparoşi umili. Cred că nu am devenit nepăsători în faţa morţii fiindcă îi auzim atât de des numele. Fie să nu ajungem niciodată ca păsările de pe acoperişul bisericii, care îşi construiesc cuiburile în clopotele funerare şi dorm liniştite atunci când dangătul lor sfâşie aerul. Să privim moartea ca pe cel mai apăsător eveniment, şi să ne cutremurăm la apropierea ei. Este o nebunie să ne petrecem timpul în activităţi uşuratice, atunci când destinul nostru veşnic atârnă de un fir de păr. Sabia este scoasă din teacă – să nu glumim cu ea. Sabia este pregătită, şi tăişul este ascuţit – să nu ne jucăm cu el. Cel care nu se pregăteşte pentru moarte este mai rău decât un prost; este nebun. Când vocea Lui Dumnezeu se aude printre pomii din grădină, smochinul, sicomorul, ulmul sl cedrul îi aud răsunetul. Fii gata, slujitor al lui Christos, fiindcă Stăpânul tău vine fără întârziere, vine atunci când lumea se aşteaptă cel mai puţin. Vezi dacă eşti credincios în lucrare, fiindcă în curând ţi se va săpa mormântul. Fiţi gata, părinţi, Vedeţi dacă copiii voştri sunt crescuţi în frica Domnului, fiindcă vor rămâne curând fără tată şi fără mamă. Fiţi, voi cei care sunteţi angajaţi în afaceri. Puneţi-vă afacerile în rânduială ţi slujiţi-L pe Dumnezeu din toată inima. Zilele slujirii voastre pământeşti se vor încheia curând, şi veţi fi chemaţi să daţi socoteală pentru ceea ce aţi făcut, bine sau rău. Să ne pregătim cu toţii pentru tribunalul marelui Rege cu o atenţie care va fi răsplătită cu binecuvântata poruncă: „Bine, rob bun si credincios” (Matei 25:23).

IZVOARE IN DEŞERT

Umblăm prin credinţă, nu prin vedere. 2 Corinteni 5:7

Ca şi credincioşi, noi „umblăm prin credinţă, nu prin vedere” – Dumnezeu nu doreşte ca noi să trăim după sentimentele noastre. Sinele nostru poate dori să trăim după sentimente, şi Satan poate dori aceasta, dar Dumnezeu doreşte să ţinem seama de fapte, nu de sentimente. El doreşte să ţinem seama de faptele lui Hristos şi de lucrarea Lui împlinită în chip desăvârşit pentru noi. Şi odată ce ţinem seama de aceste fapte preţioase, şi le credem pur şi simplu pentru că Dumnezeu spune că acestea sunt faptele, El va avea grijă de sentimentele noastre.Însă Dumnezeu nu ne dă niciodată sentimente ca să ne facă sau să ne încurajeze să ne încredem în El, şi El nu ni le dă niciodată ca să ne arate că ne-am încrezut deja deplin în El. Dumnezeu ne dă sentimente numai când vede că ne încredem în El fără să ţinem cont de sentimentele noastre, sprijinindu-ne numai pe Cuvântul Său şi pe credincioşia Lui faţă de promisiunea Lui. Şi aceste sentimente care pot veni numai de la El vor fi date la timpul şi în măsura în care dragostea Lui consideră că este cel mai bine pentru fiecare împrejurare individuală în parte.De aceea trebuie să alegem între a ţine seama de sentimentele noastre şi a ţine seama de faptele lui Dumnezeu. Sentimentele noastre la fel de nesigure şi de schimbătoare ca marea sau ca nisipul mişcător. Faptele lui Dumnezeu, însă, sunt la fel de sigure ca însăşi Stânca veacurilor – „Isus Hristos … acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8).

Când întunericul învăluie faţa Lui minunată

Mă sprijin pe harul Lui neschimbător;

În fiecare furtună puternică dezlănţuită,

Ancora mea e înfiptă dincolo de văl.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Ieremia 22.13-30

    „Ascultă Cuvântul Domnului, împărate al lui Iuda … tu şi slujitorii tăi şi poporul tău…!” (v. 2) – aşa suna invitaţia stringentă pe care Ieremia i-o adresa lui Ioiachim. În zadar! Putem vedea chiar şi roadele rele pe care, la vârsta responsabilităţii personale, a trebuit să le culeagă acest împărat care încă din tinereţea lui, pe când totul îi mergea bine, se hotărâse să nu asculte de glasul Domnului (după cum ne arată v. 21, care se aplică şi întregului popor): nedreptate, necinste, mândrie, necuviinţă, tiranie, violenţă (v. 13 şi 17, în care Ieremia nu ezită să-i spună împăratului că este un ucigaş). Şi totuşi, Ioiachim avusese înaintea sa exemplul frumos al tatălui său, Iosia, precum şi consecinţele fericite ale umblării acestuia în credinţă (v. 15,16). Copii de creştini, păstraţi vie în mintea voastră istoria acestui împărat!

    Versetul 14 reclamă de asemenea întreaga noastră atenţie. Căutarea luxului de către un creştin nu contravine oare caracterului său de străin şi chemării sale cereşti?

    Se vorbeşte apoi despre Conia, un tânăr de optsprezece ani care nu a domnit decât trei luni înainte să fie transportat la Babilon împreună cu mama lui (2 împăraţi 24.8…). Prin astfel de evenimente, Dumnezeu Se adresa atunci lumii întregi (v. 29) şi, totodată, această pedeapsă publică ne arată şi nouă că nimeni nu poate sfida voia Lui fără să fie sancţionat.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Genesa 1:26-31; 2:15-17

PRIVILEGIU SI RESPONSABILITATE

Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult. Luca 12:48

Privilegiul şi responsabilitatea sunt inseparabil legate şi ţesute împreună în aproape tot ce facem. În cartea Genesei citim că Dumnezeu a dat lui Adam şi Evei stăpânirea peste toată grădina Edenului. Au avut mari privilegii. Dar Domnul i-a chemat şi la mari responsabilităţi: „să lucreze şi să păzească” grădina şi să se încadreze în limitele impuse de El (2:15-17). Principiul privilegiu-responsabilitate este în special vizibil în relaţiile faţă de mediul nostru înconjurător. Recent, am auzit pe cineva plângându-se împotriva regulamentului de vânătoare. Se pare că ar fi dorit să meargă în păduri, să tragă în tot ce-i place şi să ia cât voieşte. Dumnezeu ne-a lăsat animalele sălbatice şi ne-a dat permisiunea să le mâncăm carnea (Gen. 9:1-3). Vânătoarea nu este rea, şi legile ţării permit vânătoarea. Dar legea recunoaşte şi responsabilitatea noastră de-a menţine echilibrul în natură pentru generaţiile viitoare.

Acest adevăr este valabil şi cu privire la folosirea resurselor naturale în folosul nostru. Putem extrage cărbuni, gaz natural şi petrol din pământ, să tăiem copacii pentru cherestea. Dar trebuie să ne aducem aminte că toate aceste privilegii poartă cu ele şi responsabilităţi la fel de mari, atât faţă de Dumnezu cât şi faţă de semenii noştri. Pentru că celor ce li se încredinţează mult, multe li se cer.

Mulţumirea faţă de Dumnezeu şi gospodărirea cu chibzuinţă a tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu sunt esenţiale dacă vrem să ne bucurăm de privilegiile acordate şi să ne împlinim responsabilităţile. H.V.L.

Natura creată de Dumnezeul Cel sfânt

Nu trebuie folosită la-ntâmplare.

Suntem ispravnicii averii Sale

Şi-avem o responsabilitate mare.     D.J.D.

Privilegiul şi responsabilitatea sunt două faţete ale aceleiaşi monede.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Și ei iau zis: „Taci, puneți mâna la gură și mergi cu noi; și să ne fii părinte și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminții și al unei familii în Israel?”. Și inima preotului sa bucurat; și a luat efodul și terafimii și chipul cioplit și a mers în mijlocul poporului. Și sau întors și au plecat; și au pus înaintea lor pruncii și turmele și averile.  Judecători 18.1921

Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (3)

Un preot promovat în funcție

Șase sute de oameni înarmați din seminția lui Dan, împreună cu familiile lor, sau oprit la casa lui Mica, în drumul lor către cucerirea unui teritoriu. Știind despre idolii lui Mica și despre efod, câțiva dintre ei au intrat în casa lui și au luat idolii și efodul. Când preotul ia întrebat de ce făceau aceasta, răspunsul lor a fost ca el să meargă cu ei și să fie preot al seminției lor, mai degrabă decât al casei lui Mica. Preotul a acceptat cu bucurie propunerea și a plecat cu ei.

Ce lovitură a fost aceasta pentru Mica! După ce ia adunat pe câțiva dintre vecinii săi, ia urmărit pe daniți și lea reproșat căi furaseră idolii și preotul. Cei mai rămânea acum, după ce acestea îi fuseseră luate? Daniții iau spus să renunțe, amenințândul cu moartea pe el și pe cei care erau împreună cu el.

Mulți conducători religioși urmează exemplul tânărului levit pe care Mica îl făcuse preot al său! În ciuda instrucțiunilor și a exemplelor pe care Dumnezeu le dă în Cuvântul Său, oamenii continuă să întemeieze grupări religioase, să ordineze și să angajeze lideri religioși. Astfel de lideri sunt gata să accepte «chemări» care, de fapt, nu sunt decât promovări în poziții cu mai multe avantaje și cu salarii mai mari. Dumnezeu să ne dea harul săL urmăm pe marele nostru Exemplu, pe Domnul Isus Hristos! El Sa smerit întotdeauna și na căutat niciodată propriile avantaje. Viața Lui a fost o viață de ascultare față de voia lui Dumnezeu, o viață în care La glorificat pe deplin. E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„… să știți că păcatul vostru vă va ajunge.” Numeri 32.23

Porumbelul

O doamnă foarte înstărită găsi într-o zi la intrarea casei ei o colivie cu un porumbel în ea. Telefonic i s-a pretins să lege imediat de piciorul porumbelului o anumită sumă de bani și să-i dea porumbelului drumul să zboare. Dacă nu va da urmare acestei solicitări, casa ei va lua foc în următoarele zile. Această doamnă anunță imediat poliția. De piciorul porumbelului a fost legată o bentiță colorată, lungă, iar două elicoptere de poliție au avut misiunea de o observa exact zborul lui. După ce a fost eliberat, porumbelul a zburat ca o săgeată spre porumbarul lui. Bărbații din elicoptere au putut observa totul foarte bine și chiar să facă o fotografie de la porumbarul, în care a zburat porumbelul. Mașina de poliție, care a venit în urma elicopterelor, a fost informată prin radio. Polițiștii au găsit în casa respectivă doi frați foarte preocupați să desprindă bentița colorată de la piciorul porumbelului. Au fost arestați imediat. Dar ei au protestat și au spus: „Acesta nu este porumbelul nostru, el a zburat din întâmplare în porumbarul nostru”. Ofițerul de poliție a ordonat să se testeze acest lucru. Porumbelul a fost lăsat din nou să zboare de la o anumită depărtare; acesta s-a întors țintă în porumbarul celor doi bărbați.

Este lipsit de sens să-ți tăgăduiești propria vină, așa cum au făcut cei doi bărbați. Fii sigur, păcatele tale te vor ajunge! Nu uita că Dumnezeu a trimis un Mântuitor, pentru a îndepărta vina noastră!