Mana Zilnica

Mana Zilnica

2 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Autoritate şi independenţă

„Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un „dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a
dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu Va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” IOAN 16:1

Unul din lucrurile cele mai impresionante care sunt spuse despre Duhul Sflnt este acesta: „El nu va vorbi de la Sine.” Aici, toată slava Domnului Hristos este scoasă în evidenţă căci Duhul nu numai că nu va vorbi de la Sine, dar va lua din tot ce va fi al Domnului Isus şi ne va descoperi.

Ce contrast cu atâţia creştini care vorbesc de ei înşişi, care lucrează pentru slava lor înşişi, şi care, fără-ndoială, nu slăvesc pe Domnul Isus. În domeniul lucrării lui Dumnezeu, viaţa proprie este de o subtilitate extraordinară; ea ştie bine să se îmbrace cu un exterior spiritual şi să-l folosească pentru scopuri personale. Ea se slujeşte de Numele binecuvântat al Domnului pentru a urmări slava sa personală. Şi oamenii fără discernământ se lasă înşelaţi, închipuirea se întinde, dar… Duhul Sfânt Se retrage din ce în ce mai mult. De aici vine duhul de moarte care se vede în atâtea adunări.

A-ţi spune părerile asupra Duhului Sfânt este un lucru extrem de solemn, căci înseamnă a vorbi de Acela care nu vorbeşte despre El însuşi! Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Mângâietorul, puterea executivă a Sfintei Treimi, nu vorbeşte de la Sine însuşi în toată marea şi vitala Sa lucrare. El stă în umbră înaintea Aceluia care împarte darurile cu toate că El le inspiră oriunde este nevoie. El caută în mod exclusiv interesele Domnului Hristos, descoperindu-le credinciosului pe care-l călăuzeşte în tot adevărul şi căruia îi face cunoscut lucrurile viitoare. El face lucrarea, El este trimisul Tatălui, dar pentru a preamări pe Fiul Său. De aceea El Se întristează din pricina inconsecvenţelor şi a infidelităţii credincioşilor.

O, de L-am lăsa pe Duhul Sfânt să Se manifeste întâi în viaţa noastră personală şi apoi în Adunare! Câte pagube ireparabile au fost în viaţa personală a credincioşilor cât şi în viaţa Adunării, din pricină că nu s-au lăsat călăuziţi în toate lucrurile de Duhul Sfânt. Şi cugetul nostru, care este solul lui Dumnezeu în noi, a fost întotdeauna înştiinţat de Duhul Său într-o privinţă sau alta, fie în ce priveşte mersul nostru pe cale, fie locul şi participarea noastră în Adunare. Pentru că nu s-a luat seama la îndemnurile delicate dar precise ale Celei de a treia Persoană a dumnezeirii, mulţi credincioşi şi chiar adunări întregi au ajuns într-o stare de ruină, în care numai Dumnezeu mai poate interveni pentru o ridicare. Biblia este plină de astfel de situaţii.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„El, de bună voia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui”. Iacov 1:18.

Precum a făcut Dumnezeu cu poporul Israel, astfel face şi cu roadele dintâi ale creaturii Sale. Aceştia sunt oameni, care acum, de la învierea lui Isus au fost sfinţiţi. Roada dintâi aparţinea preotului. Aceasta a fost simbolică. Roada dintâi este poporul preoţesc al lui Dumnezeu. Cine recunoaşte aceasta are bucurie. Sunt oameni care au experimentat: „El nu ceartă fără încetare şi nu ţine mânia pe vecie”. (Psalm. 103:9). Pentru aceştia este valabil cuvântul din Isaia 12:1: „Te laud Doamne, căci deşi ai fost supărat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Aceasta trebuie să fie la timpul trecut în viaţa noastră, deci trebuie să ştim că a fost un timp în viaţa noastră când mânia lui Dumnezeu s-a potolit. Pare ciudat să mulţumesc cuiva, pentrucă a fost supărat. Şi totuşi eu mă bucur că acest timp este în urma mea, da, am putut odată vedea că: Dumnezeu este supărat pe mine, nu este mulţumit cu mine; dar pe urmă am putut vedea că mânia Lui s-a potolit şi acuma mă mângâie. Aceasta o experimentăm atunci când suntem născuţi din nou. Cel care nu este încă născut din nou, n-a experimentat acest lucru, acela este încă sub mânia lui Dumnezeu şi din cauza aceasta nu are pace, ci stă sub judecată. Iar cei care au devenit părtaşi ai naturii divine, aceia sunt născuţi potrivit voiei Sale, prin Cuvântul adevărului şi astfel aparţin la cele dintâi roade ale creaturilor Sale.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PROPĂŞIREA CEREASCĂ

Căci El nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Psalmul 84.12

Domnul ne poate lipsi de câte un lucru care ne place, dar nu ne va lipsi de „nici un bine adevărat”. El este cel mai bun educator şi ştie ce este bine pentru noi. Sunt unele lucruri cu adevărat bune şi le vom primi, cerându-le prin Domnul Isus Cristos.

Sfinţenia este un lucru bun şi Dumnezeu ne-o va da fără plată. El ne va da biruinţă asupra pornirilor noastre rele, asupra caracterului nostru şi asupra obiceiurilor urâte; El ne va da biruinţa cu bucurie, şi să nu fim mulţumiţi până când nu vom avea această biruinţă.

El ne va da în plus, siguranţa deplină a înfierii noastre, părtăşia strânsă cu El, acces la cunoştinţa adevărului întreg şi îndrăzneală în rugăciune. Dacă noi nu avem aceste bunuri, este din cauza lipsei noastre de credinţă care ne împiedică să le căpătăm, şi nu a lipsei de belşug din partea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dorinţa Lui este să ne dea în dar, fără întârziere, aceste lucruri şi aceasta într-un fel frumos şi ceresc, prin îndelunga Lui răbdare şi dragostea Lui fierbinte.

Dar pentru aceasta trebuie „să umblăm în neprihănire”, să n-o luăm niciodată razna, să nu întrebuinţăm nici un mijloc care nu este după voia lui Dumnezeu, să nu fie în noi nici prefăcătorie, nici înşelătorie. Dacă noi nu mergem drept, Dumnezeu nu poate să ne dea aceste binecuvântări; ar fi un câştig pentru păcat. Neprihănirea este un drum care face să propăşească sufletul nostru cu o propăşire cerească, care cuprinde toate aceste bunuri.

Ce făgăduinţă minunată pentru rugăciunea stăruitoare!

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Îmi ridic ochii spre munți; de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.     Psalmul 121.1,2

Omul temător de Dumnezeu întâmpină necazuri și dificultăți, însă își dă seama că în el însuși nu are putere pentru a le face față și că are nevoie de ajutor. Cea mai mare sursă a slăbiciunii în prezența necazului este adesea încrederea în noi înșine, care ne face să credem că putem face față necazului prin propria noastră putere sau înțelepciune. Trebuie să învățăm că nu avem nici o putere în noi înșine. La fiecare pas avem nevoie de Cineva care să ne ajute și care să ne poarte.

Înțelegând că are nevoie de ajutor, psalmistul întreabă: „De unde îmi va veni ajutorul?”. Este înconjurat de munți, care sunt impunători și de neclintit, însă profetul Ieremia ne spune: „Cu adevărat, dezamăgirea vine de la dealuri și de la mulțimea munților. Cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este salvarea lui Israel” (Ieremia 3.23). Înțelegând că are nevoie de ajutor și că ajutorul omului este zadarnic, credinciosul evlavios își ia ochii de la creatură și îi îndreaptă către Creator. El nu se sprijină pe un adevăr general, că există ajutor în Domnul, ci, printro încredere personală, el spune: „Ajutorul meu vine de la Domnul”.

În următoarele versete ale Psalmului 121, Duhul lui Dumnezeu răspunde acestei credințe simple prin prezentarea binecuvântărilor de care are parte cel care privește la Domnul pentru ajutor: El îl va păzi de orice pericol; grija Sa este neîntreruptă și permanent la dispoziția lui; și El îl va păzi de orice rău, în orice împrejurare. În cele din urmă, învățăm că cel care așteaptă ajutor de la Domnul va fi păzit pentru totdeauna. Psalmistul, fără îndoială, avea în vedere Împărăția milenială, însă creștinul poate face o aplicație mai largă, la eternitatea pe care o vom petrece cu Hristos în casa Tatălui, unde El Sa dus să pregătească un loc pentru poporul Său ceresc.

H. Smith

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, Te implor să mă duci la o identificare vie cu scopul Tău privitor la aceste Barăci pe care le am în grijă. Dă-mi o ungere proaspătă în această zi, pentru toate ocaziile ce se vor ivi. Fă să văd lucrareaTa mântuitoare.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Eu îl voi iubi şi Mă voi arata lui.» IOAN 14,21

Orice păcate ai fi făcut în viaţa ta, orice ţi s-ar fi întâmplat, dacă vei spune şi tu ca Petru: «Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc» (Ioan 21,17), atunci El ţi Se va descoperi. Obstacolul greu de trecut este acela că tu, ca şi copil al lui Dumnezeu nu eşti plin de Duhul Sfânt, iar El nu ţi S-a descoperit încă din această cauză. Există multe persoane care cred cu sinceritate în Isus Cristos, dar cărora le lipseşte descoperirea dumnezeiască. Cei care cred în El experimentează în viaţa lor puterea Sa de biruinţă, dar acum ajungem la un punct extrem de important: doar celui care îşi mărturiseşte dragostea faţă de cuvântul Scripturii prin ascultare, Dumnezeu i Se descoperă. Când El Se descoperă, fiţi absolut siguri că nu o face pentru scopurile noastre. Mai mult chiar, acea persoană va primi de la Dumnezeu sarcina de a transmite această descoperire mai departe. Pentru Petru, chemarea Domnului Isus a fost: «Paşte mieluşeii Mei… Paşte oile Mele!» (Ioan21,15.17). La Petru vedem cum iubirea încolţeşte şi creşte, dar la Dumnezeu dragostea este veşnică, pentru că El însuşi este dragoste. Duhul Sfânt este Cel care ne uneşte cu Dumnezeu Tatăl prin Isus Cristos, iar dragostea Sa divină este sădită în noi şi începe să crească.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb. Maleahi 3:6

Este bine pentru noi să ştim că, între toate schimbările vieţii, există Cineva care nu poate fi afectat de schimbare, Cineva cu o inimă mereu tânără, Cineva care nu face riduri odată cu vârsta. Orice altceva se schimbă sau este în schimbare. Soarele însuşi îşi pierde din putere odată cu trecerea timpului. Lumea îmbătrâneşte. Împăturirea hainelor purtate a început. Cerurile şi pământul vor trece în curând, vor pieri şi se vor învechi ca o haină. Dar există Cineva nemuritor, care are ani nesfârşiţi, în care nu există nici o umbră de schimbare, încântarea pe care o simte marinarul păşind pe uscat după multe zile de plutire se aseamănă cu satisfacţia creştinului care, prin toate schimbările vieţii sale tumultuoase, păşeşte cu picioarele credinţei pe acest adevăr: „Eu sunt Domnul, Eu nu mă schimb”. Stabilitatea pe care o oferă ancora vasului când găseşte ceva de care să se prindă se aseamănă cu stabilitatea creştinului, care îşi prinde speranţa de acest adevăr glorios. Cu Dumnezeu „nu este schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Oricare ar fi fost atributele Lui în vechime, sunt neschimbate şi acum. Puterea Lui, înţelepciunea Lui, dreptatea Sa şi adevărul Său sunt neschimbate. El a fost întotdeauna adăpostul poporului Său, „un loc de scăpare în ziua necazului” (Naum 1:7), şi El este încă Ajutorul lor. El este neschimbat în dragostea Sa. Şi-a iubit poporul cu „o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Îi iubeşte şi acum ca întotdeauna, şi, când toate lucrurile pământeşti vor pieri ca o umbră în ultima bătălie, dragostea Lui va fi încă, „ca din sânul zorilor” (Psalmi 110:3). Preţioasă este asigurarea că El nu se schimbă! Roata providenţei se învârte, dar axul ei este dragostea veşnică.

Moarte şi schimbare ne lovesc mereu

Omul se trece, şi secolele-apun

Dar îndurarea veşnicului Dumnezeu

Spre cer croieşte al iubirii drum.

Seara

Mă apucă o mânie aprinsă la vederea celor răi, care părăsesc Legea Ta. Psalmi 119:53

Ai experimentat o înfiorare sfântă din cauza păcatelor celor din jur? Dacă nu, îţi lipseşte sfinţenia. Obrajii lui David erau scăldaţi în lacrimi din cauza lipsei de sfinţenie. Ieremia dorea ca ochii lui să fie ca o fântână, ca să poată jeli nedreptăţile lui Israel. Lot era chinuit de nelegiuirea oamenilor din Sodoma. În viziunea lui Ezechiel, cei care purtau semnul erau cei care oftau şi gemeau pentru nelegiuirile Ierusalimului. Cei buni sunt îndureraţi când văd cât se străduiesc oamenii să ajungă în iad. Ei cunosc răutatea păcatului din experienţă, şi sunt alarmaţi să-i vadă pe alţii căzând în capcană ca păsările în laţul păsărarului. Păcatul îl cutremură pe cel sfânt fiindcă este o încălcare a legii sfinte, şi este în interesul oricărei persoane să păstreze legea. Păcatul dărâmă stâlpii bunăstării. El îl îngrozeşte pe credincios, fiindcă îi aminteşte de josnicia propriei sale inimi. Când vede un nelegiuit, el strigă împreună cu sfântul menţionat de Bernard: „El a căzut azi, şi se poate ca eu să cad mâine”. Pentru credincios, păcatul este oribil fiindcă Îl răstigneşte pe Mântuitorul. El vede piroanele şi ciocanul în fiecare nelegiuire. Cum ar putea un suflet mântuit să nu privească cu groază păcatul blestemat care L-a ucis pe Christos?

Inimă, ce simţi faţă de păcat? Este îngrozitor să-L insulţi pe Dumnezeu în faţă. Bunul Dumnezeu merită un tratament mai bun, Marele Dumnezeu îl cere, şi Dreptul Dumnezeu îl va avea, sau îşi va înfrunta adversarul în faţă. Inima trează tremură la îndrăzneala păcatului, şi se alarmează la vederea pedepsei lui.  Ce monstruoasă este răzvrătirea! Ce potop îngrozitor este pregătit pentru cei lumeşti! Suflete, să nu râzi niciodată de nebunia păcatului, ca să nu ajungi să râzi în faţa lui. Păcatul este duşmanul tău, şi duşmanul Domnului tău. Priveşte-l cu groază, fiindcă numai aşa poţi ajunge la „sfinţirea, fără de care nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu” (Evrei 12:14).

IZVOARE IN DEŞERT

Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. (Fapte 12:5)

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el”. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi”. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult” (v. 23-24).Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni”. A. B. Simpson

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El – apoi aşteaptă-te la lucruri mari. Andrew Murray

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.

Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau” (2 Cronici 1:7).

Frederick William Farrar

Rugăciunea care luptă poate face minuni,

    Poate aduce uşurare în strâmtorări îngrozitoare;

Rugăciunea poate croi un drum printre

    Barele de fier şi prin porţile grele.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 46.20-28; 47.1-7

Între aceste judecăţi rostite împotriva naţiunilor, Domnul are grijă să intercaleze un cuvânt liniştitor pentru viitoarea rămăşiţă a lui Israel. Când viitorul lumii se arată sumbru, copilul lui Dumnezeu este invitat în acelaşi fel, să nu se teamă, ci să-şi aducă aminte de speranţa lui (2 Tesaloniceni 2.16,17).

Din cap. 47 aflăm că este rândul filistenilor să-şi audă condamnarea. Spre deosebire de celelalte naţiuni (Moab, Amon, Edom…, care vor fi puse în discuţie în capitolele următoare), despre acest vrăjmaş tradiţional al lui Israel ştim că era instalat în interiorul graniţelor evreilor. Şi chiar dacă acest popor le-a fost uneori servil, plătitor de tribut, în special sub domnia lui David (2 Samuel 8.1), cu toate acestea, Israel n-a putut nici chiar în timpul celor mai puternici împăraţi să le ia cetăţile (Gaza, Ascalon…) care făceau parte din teritoriul său. Trăgându-şi originea din Egipt (Miţraim – Exod, vezi Geneza 10.6 notă, 13, 14), filistenii ne vorbesc despre acei «mărturisitori» neconvertiţi din această lume care ocupă un loc în ţara binecuvântării fără a avea însă vreun drept; ei pretind privilegii creştine, fără să aibă viaţa care să le dea dreptul la ele; pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu, dar, de fapt, sunt vrăjmaşi ai poporului Său şi ai adevărului. Noi trebuie să-i tratăm având în vedere ce sunt în realitate şi să nu le facem nicio concesie.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 23

UMBRELE NU TE POT RĂNI

Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău… Psalmul 23:4

Oricât de îngrozitoare şi prevestitoare de rău poate părea moartea, ea nu poate face nici un rău şi nici să-l distrugă pe copilul lui Dumnezeu.

În cartea sa „Facing Death” (Confruntarea cu mortea), Billy Graham relatează o experienţă a lui Donald Grey Barnhouse, unul din dascălii de frunte în studiul Bibliei din prima jumătate a secolului al 20-lea. Cancerul i-a luat soţia, lăsându-l cu trei copii, toţi sub 12 ani. În ziua înmormântării, Barnhouse şi familia mergeau cu maşina pe şosea, când un camion mare a trecut pe lângă ei, a aruncat o umbră deasă pe maşina lor. Întorcându-se spre fiica lui mai mare, care cuprinsă de tristeţe privea pe fereastră, Barnhouse a întrebat-o: „Spune-mi, draga mea, ce ai vrea să treacă peste tine, un camion sau numai umbra unui camion?” Privind curioasă la tatăl ei, ea a răspuns: „Fireşte, că umbra. Ea nu te poate răni”. Vorbind tuturor copiilor săi, el a spus: „Peste mama voastră nu a trecut moartea, ci umbra morţii. Nu avem nici un motiv să ne temem”.

Charles Haddon Spurgeon a spus: „Moartea în substanţa ei a fost îndepărtată, şi nu i-au mai rămas decât umbrele… Nimeni nu se teme de o umbră, căci umbra nu poate bloca drumul nimănui nici măcar o clipă. Umbra unui câine nu poate muşca; umbra unei săbii nu ucide”. Cristos însuşi i-a luat morţii toată puterea ei distrugătoare prin faptul că a murit şi a plătit pentru păcatele noastre şi prin faptul că a înviat din morţi. Poate că credinţa în Isus nu va alunga umbrele morţii, dar nu uitaţi, umbrele nu ne pot răni.D.J.D.

El a promis că fi-va pe aproape;

De-alungul căii mă susţine.

De ce să tremur când sfirşitul vine?

Isus şi-atuncea e cu mine.    -Jones

Pentru creştin, moartea este ultima umbră înaintea răsăritului de soare din cer.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Scaldă-te de şapte ori în Iordan;.. .şi vei fi curat. 2. Reg. 5,10.

Naaman, căpetenia oştirii Siriei, avea tot ce îi cerea inima, dar era lepros. Acest „dar” schimbă toată situaţia: acest om nu mai este acum de invidiat ci de compătimit. Lepra în Scriptură este o imagine a păcatului. Situaţia oamenilor este total schimbată prin păcat. Ca şi Naaman, omul este un fiu al morţii, iar iniţiativele lui nu-i schimbă cu nimic situaţia. Ce stare dezastruoasă şi de compătimit! Nu există oare niciun mod de scăpare? Slavă lui Dumnezeu că există! Proorocul din Israel ştie cum poate ajuta pe Naaman: „Scaldă-te de şapte ori în Iordan” îi spune proorocul printr-un sol. Iordanul este o pildă a morţii Domnului Hristos. Păcătosul trebuie să se scufunde în moartea Lui Hristos. Trebuie să recunoască faptul că moartea de care a suferit Domnul pe cruce o merita el, că Isus a fost judecat pentru el. în faţa acestor lucruri omul ar trebui să se închine şi să mulţumească pentrucă Altul a murit în locul lui. Dar mândria inimii nu vrea acest lucru. Nici Naaman nu a vrut la început aşa cum mulţi oameni nu vor nici astăzi. Nu este şi starea ta la fel? Nu vei alfa adevărata fericire până când nu vei recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că Isus Hristos a fost judecat din pricina păcatelor tale ca să nu te lovească judecata Lui Dumnezeu. Căpetenia oştirii Siriei la insistenţele ostaşilor a făcut totuşi ceea ce a spus proorocul şi nu i-a părut rău, căci a fost vindecat. La fel se întâmplă cu cei care primesc pe Domnul Isus ca Mijlocitorul lor care a mers la judecată pentru păcatele noastre ale fiecăruia în parte. Cu inima plină de fericire vor putea merge pe calea Lui, spre slava Tatălui şi a Fiului aici pe pământ.

Apa, venind peste cel care se botează, arată că firea lui pământească (omul său cel vechi) este înmormântată, arată că locul lui în fire nu mai este luat în seamă, arată că firea lui cea veche este cu TOTUL înlăturată,în scurt arată că el este un om mort. (C. H. Mackintosch)

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera, și nuiaua nelegiuirii lui este gata. Proverbe 22.8

Semănarea răului

Într-un sat trăia un om care avea o armă de vânătoare. Într-o zi s-a încăierat cu tatăl său, care era bătrân și a ajuns să-și lovească părintele cu patul puștii așa de rău, încât acesta s-a rupt. Au fost luați amândoi la cercetări de autorități și, când a fost întrebat bătrânul cum s-au petrecut lucrurile, el a zis: „Nu-l pedepsiți pe fiul meu, căci a venit timpul să-mi primesc pedeapsa pentru păcatul meu. Ia uitați-vă bine la patul puștii că a fost lipit, pentru că eu l-am rupt mai întâi pe spinarea tatălui meu”.

Mulți s-au mirat de judecățile lui Dumnezeu văzând că principiul biblic „ce seamănă omul, aceea va și secera” s-a adeverit și în acest caz. Acest principiu al dreptății divine se va aplica în toate cazurile: „Ați arat răul, ați secerat nelegiuirea și ați mâncat rodul minciunii” (Osea 10.13). Această semănare a răului face parte din natura noastră veche, împotrivitoare și arată cât de mult a decăzut omul. Căderea omului nu este o simplă dogmă teologică, ci o realitate grozavă, căreia îi aduc mărturie Scriptura, istoria lumii și propriile noastre experiențe. Păcatul nu este doar un termen urât descris de Biblie, ci o forță universală întunecată care vatămă lumea prin prezența lui. Dar când Îl primim pe Hristos ca Mântuitor, totul se schimbă în viața noastră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎNAINTEAZĂ IN VÂRSTA Șl FII Șl MAI BUN!

„Nu voi muri, ci voi trăi, și voi povesti lucrările Domnului” (Psalmul 118:17)

In zilele noastre, unii oameni trăiesc mai mult și se bucură de o stare mai bună a sănătății, așa că, ar fi bine să luăm din înțelepciunea lor și să le prețuim talentul. Poate ai observat că spoturile publicitare de la televizor au ca țintă persoane din ce în ce mai tinere. De ce? La urma urmelor, un tub de pastă de dinți vândut unei persoane de optzeci de ani nu este la fel de profitabil ca unul destinat copiilor? Ideea că viața se oprește la vârsta de șaizeci sau șaptezeci de ani nu are nici un sens. Immanuel Kant a scris una dintre cele mai valoroase lucrări filozofice ale sale la vârsta de șaptezeci și patru de ani. Verdi a pus pe hârtie „Ave Maria”, opera sa devenită clasică, la optzeci si cinci de ani. Alfred Lord Tennyson avea optzeci de ani când a scris „Crossing the Bar”. Judecătorul Oliver Wendell Holmes a consemnat câteva dintre cele mai strălucite opinii la vârsta de nouăzeci de ani. Tițian a pictat faimoasa Alegorie a Bătăliei de la Lepanto la vârsta de nouăzeci și opt de ani. Președintele Ronald Reagan a fost unul dintre cei mai puternici oameni din lume la vârsta de șaptezeci și cinci de ani. Noe avea peste șase sute de ani când a ieșit din arcă si a ajutat ca lumea să o ia de te capăt.

Psalmistul David a scris două lucruri demne de luat în seama despre îmbătrânire:

1) „Ei aduc roade și la bătrânețe” (Psalmul 92:14).

2) „Nu voi muri, ci voi trăi, și voi povesti lucrările Domnului”.

Când reflectorul se mișcă de la persoana ta la generația mai tânără, nu fi descurajat. Slujește cu credincioșie în umbră, știind că într-o zi, Dumnezeu te va răsplăti din plin pentru tot ceea ce ai făcut.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: