Mana Zilnica

Mana Zilnica

3 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rob al lui Isus

Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea „cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – „De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: „Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci din prisosul inimii vorbeşte gura.” MATEI 12:34

Cuvintele acestea ale Domnului Isus au o îndoită aplicaţie. Ele pot fi o referire la mărturia bucuroasă şi activă a copilului lui Dumnezeu, căruia fiindu-i plină inima de bucuria mântuirii, aceasta îl împinge să mărturisească pe Domnul lui iubit. În împrejurarea, însă, în care Domnul Isus spune cuvintele acestea, El Se referă la aspectul negativ al vorbirii, şi în acest caz la vorbirea Fariseilor care, din ură şi invidie faţă de El, comit cel mai grav păcat, hula împotriva Duhului Sfânt, care „…nu va fi iertată oamenilor nici în veacul acesta, nici în cel viitor.”

El cunoştea adevăratele lor gânduri, ascunse sub prestigiul lor religios şi în profesiunea lor de credinţă exterioară, şi le arăta astfel, până în ce grad, inima omenească „…este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea.” (Ier. 17:19) Din prisosul unei astfel de inimi vorbeşte gura.

Să ne cercetăm în lumina acestor cuvinte. Să ne gândim la cuvintele pe care le-am pronunţat, la cuvintele care, sunt roadă şi expresia gândurilor noastre şi pe care le-am spus cu uşurătate, dar care au fost auzite şi repetate, cuvinte capabile să facă atâta rău, să înşele pe alţii şi să dea naştere la atitudini ostile.

Inima, ne spune Domnul, este plină peste măsură de astfel de lucruri şi gura este gata să le rostească. Câte pagube, cât rău, câte situaţii ireparabile şi câtă ocară adusă Domnului Isus şi Evangheliei. Cuvântul lui Dumnezeu consacră nenumărate locuri şi în Vechiul şi în Noul Testament, cu privire la păcatul acesta, iar Iacov spune că „…Limba este o lume de nelegiuiri.” Dar ceea ce este foarte grav, este faptul că deşi am citit de atâtea ori aceste locuri din Scriptură, noi totuşi continuăm să fim, uneori, fără frâu în vorbirea noastră. Şi credem că lucrul acesta va putea continua aşa? Este un verset de o extremă gravitate în Prov. 13:13: „Cine nesocoteşte (sau dispreţuieşte) Cuvântul Domnului se pierde.” Ce este de neapărată urgenţă? Trebuie Hristos cel răstignit să fie izvorul gândurilor din inima noastră, ca acolo să fie răstignită capabilitatea de răutate şi de invidie a inimii noastre fireşti.

Numai atunci Duhul Sfânt nu va mai fi întristat şi numai atunci, celălalt aspect al vorbirii noastre izvorând din abundenţa unei inimi pline de bucuria mântuirii şi a părtăşiei cu Domnul Isus, îl va preamări pe El.

Ce minunat va fi când între credincioşi va domni o atmosferă caldă de dragoste, de înţelegere, de apreciere a unuia pentru celălalt şi nu vor mai fi pagubele triste generate de o limbă rea. Domnul să pună o strajă înaintea inimii şi gurii noastre.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit este izbăvit de păcat”. Rom.6:6-7.

De multe ori m-a reaşezat acest cuvânt pe picioare! Dacă primim ceea ce ne spune Cuvântul, dacă luăm în considerare ceea ce ne învaţă Biblia, atunci nu mai avem nimic de-a face cu omul cel vechi. Dar cei care aparţin de Hristos, răstignesc trupul lor împreună cu poftele şi plăcerile lui. Trebuie să stăm neclintiţi în Cuvântul lui Dumnezeu. Ispite au venit şi asupra Domului Isus. El a fost ispitit asemenea nouă, dar fără păcat. Şi omul cel nou va mai fi ispitit? Da. Dacă avem această poziţie a credinţei, amintită mai sus, aceasta nu înseamnă că nu mai putem fi ispitiţi, dar depinde de ceea ce vom face. Dacă vom merge să vedem ce spune Cuvântul, atunci ne vom baza pe cele spuse. Atunci ni se va părea de multe ori că noi suntem făţarnici. Dar mă bucură Cuvântul care spune: „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere şi cine crede în El nu va fi dat de ruşine”. (Rom.9:33). Uneori ni se poate părea că putem crede sau să avem închipuirea că suntem mântuiţi şi că Dumnezeu şi-a potolit mânia asupra noastră, că El a dat o jertfă şi a plătit prin ea fiecare neascultare – ne putem închipui aceasta şi totuşi nu ne ajută la nimic. Este scris: „Cel care crede în El nu va fi dat de ruşine”. Cel care crede în El nu va spune că: „Noi trebuie să rămânem păcătoşi până la moarte. Tu spui că crezi în Domnul Isus, dar dacă spui că rămâi păcătos în continuare, atunci te contrazici singur.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit. Habacuc 2.3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.

Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se pare că trebuie să treacă prea mult timp, în realitate nu este aşa. Dumnezeu nu întârzie niciodată, dar El încearcă răbdarea noastră până ce ajungem să recunoaştem credincioşia Sa. Nici una din făgăduinţele Sale „nu ne va înşela”. Nici una nu se pierde, toate vor avea împlinirea lor. Nici una n-are nevoie să fie reînnoită ca o poliţă care se întoarce neplătită. Făgăduinţa se
va împlini sigur şi nu va întârzia deloc.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, vin din nou şi vă voi primi la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți şi voi.  Ioan 14.3

Apostolul Ioan a auzit cuvintele de mai sus rostite de Domnul Isus în chiar noaptea în care a fost trădat – cu puțin timp înainte să fie dat în mâinile păcătoșilor, pentru a fi răstignit. Ce ecou trebuie să fi avut aceste cuvinte în inima apostolului preaiubit, deși, probabil, la timpul rostirii lor, el nu lea înțeles deplina importanță și semnificație! Adevărul doctrinar cu privire la venirea Domnului avea să fie scris mai târziu de către apostoli (în special de către apostolul Pavel), însă, la început, exista nădejdea simplă care liniștea inimile lor tulburate, nădejde comunicată lor de Domnul. Oricât de importantă este studierea doctrinei profetice, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere nădejdea simplă pe care Domnul o prezintă aici.

Această nădejde în venirea iminentă a Domnului a ocupat un loc de căpătâi în viețile creștinilor de la început – pentru ei, aceasta nu era o doctrină seacă. De fapt, după mulți ani, la sfârșitul slujirii sale, Ioan a scris că oricine are nădejdea aceasta de aL vedea pe Hristos la venirea Sa se curățește așa cum El este curat (1 Ioan 3.2,3). Ioan nu spune că cine are doctrina despre venirea Domnului se curățește, ci că cine are această nădejdese curățește! Cititorul va înțelege că nu doresc să denigrez în niciun fel studiul sistematic al Cuvântului lui Dumnezeu, ci doar doresc să arăt cum priveau creștinii de la început venirea Domnului – ea era nădejdea lor fericită (Tit 2.13). Peste tot în Noul Testament vedem că trebuie să veghem pentru venirea lui Hristos și să fim ca niște oameni care îl așteaptă pe stăpânul lor (Luca 12.3537). Tesalonicenii au ilustrat cu viețile lor acest adevăr, atunci când sau întors la Dumnezeu de la idoli, pentru a sluji Dumnezeului viu și pentru aL aștepta pe Fiul Său din cer (1 Tesaloniceni 1.9,10). B. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, aceste cuvinte vin cu puterea strălucitoare a tăriei Duhului Tău: „El îl desfiinţează pe cel dintâi, ca să-l stabilească pe al doilea” (Evrei 10:9). Cât Te slăvesc pentru orice aducere aminte a Colegiului! Acesta nu e niciodată departe de gândurile mele – el este „cel dintâi”; ce va fi „al doilea”?

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Doamne, Tu toate le ştii; ştii că Te iubesc.» IOAN 21,17

Întrebările Domnului descoperă mereu ceea ce este mai adânc îngropat în noi. Dacă Domnul te întreabă: «Mă iubeşti?» şi dacă laşi această întrebare să lucreze în tine, vei observa cu surprindere că ea a atins o parte din fiinţa ta care era amorţită de mult şi care trebuia revigorată. Atunci din adâncul inimii tale va ţâşni la suprafaţă adevărul de mult uitat: «Da, Doamne, Te iubesc pentru că Tu m-ai iubit mai întâi». La întrebarea lui Isus, Petru a început să realizeze cât de mult Il iubea de fapt pe Domnul. A fost o extraordinară revelaţie pentru el să-şi mărturisească iubirea şi să spună plin de uimire: «Doamne, Tu toate le ştii…». Cu câtă răbdare, cu câtă dragoste şi sensibilitate S-a purtat Domnul Isus cu Petru care, din frică si laşitate L-a trădat şi s-a lepădat de trei ori de El. Domnul nu pune însă acest gen de întrebări înainte să vină timpul potrivit. Probabil că într-una din zilele acestea, poate chiar azi, te va lua de-o parte, Se va uita ţintă în ochii tăi şi, fară să pomenească măcar o vorbă despre păcatele tale, te va întreba: «Mă iubeşti?».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Căci iată, el se roagă. Fapte 9:11

Rugăciunile sunt observate imediat în ceruri. În momentul în care Saul a început să se roage, Domnul l-a auzit. În faptul acesta se află o mângâiere pentru orice suflet care se roagă în nenorocire. Cei sărmani, cu inima zdrobită, se pleacă adesea pe genunchi, dar nu pot decât să geamă şi să plângă. Totuşi, gemetele lor fac să răsune în cântare harpele cerului; lacrimile lor sunt strânse de Dumnezeu în tezaurul cerului. „Pune-mi lacrimile în burduful Tău” (Psalmi 56:8) sugerează că ele sunt strânse chiar atunci când curg. Cel care se teme să se roage cu glas tare este bine înţeles de Cel Prea înalt. Poate că, uneori, el priveşte doar spre cer cu ochii înlăcrimaţi, dar „rugăciunea este căderea unei lacrimi”. Lacrimile sunt diamantele cerului; gemetele fac parte din muzica de la curţile lui Iehova şi sunt numărate cu „cele mai sublime cereri care ajung la Maiestatea din înălţime”. Să nu crezi că rugăciunea ta va fi trecută cu vederea, oricât de slabă şi tremurând ar fi. Scara lui Iacov este înaltă, dar rugăciunile noastre sunt purtate de îngerul legământului şi urcă treptele cu siguranţă. Dumnezeul nostru ne aude rugăciunile, şi o face cu plăcere. El „îţi aduce aminte de strigătele celor nenorociţi” (Psalmi 9:12). Într-adevăr, El nu vede privirile mândre şi cuvintele înfumurate, şi nu ia în seamă pompa şi măreţia regilor. El nu ascultă muzica marţială. El nu priveşte triumful şi mândria oamenilor. Dar, oriunde există o inimă plină de durere, buze care tremură în agonie, gemete adânci şi suspine sincere, inima lui Iehova este deschisă. El înseamnă totul în memoria Lui. El ne pune rugăciunile, ca pe nişte petale de trandafir, între paginile cărţii Sale de aducere aminte, şi, când cartea se va deschide la sfârşit, va izvorî din ea un parfum minunat.

Credinţa nu va cere semne şi minuni

Ca să se-ncreadă-n rugăciunile primite.

Marele Preot, şi ceata îngerilor buni

Aduc răspuns celor cu inimi chinuite.

Seara

„Rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuinţa sfântă a Domnului.” Cronici 30:27

Rugăciunea este rezerva nesecată a creştinului, în orice situaţie, în orice stare. Când nu poţi folosi sabia, poţi să înalţi arma rugăciunii. Praful de puşcă se poate învechi, arcul poate slăbi, dar arma rugăciunii nu este niciodată depăşită. Leviatanul râde de pumnal, dar tremură în faţa rugăciunii. Sabia şi suliţa au nevoie să fie ascuţite, dar rugăciunea nu rugineşte niciodată şi, atunci când crezi că e ştirbită, taie cu cea mai mare putere. Rugăciunea este o uşă deschisă, pe care nimeni nu o poate închide. Demonii te pot înconjura din toate părţile, dar drumul în faţă este întotdeauna deschis. Atâta timp cât poţi înainta, nu vei cădea în mâinile duşmanilor. Nu putem fi învinşi niciodată prin blocade, escalade, mine sau furtuni, atâta timp cât cerul coboară în ajutorul nostru pe scara lui Iacov, ca să ne ajute în timpuri de nevoie. Rugăciunea nu este niciodată depăşită: vara sau iarna, ajutorul ei este preţios. Rugăciunea câştigă audienţă în cer în mijlocul nopţii, în mijlocul afacerilor, în fierbinţeala amiezii şi în umbrele înserării. În orice situaţie, în sărăcie, boala, întuneric, teamă şi îndoială, Dumnezeul legământului va primi rugăciunea ta şi îi va răspunde din locul Său sfânt Rugăciunea nu este niciodată zadarnică. Adevărata rugăciune are întotdeauna adevărata putere. Poate că nu vei primi întotdeauna ceea ce ai cerut, dar nevoile îţi vor fi împlinite întotdeauna. Când Dumnezeu nu răspunde copiilor Săi literal, El le răspunde în duh. Dacă ceri o hrană aspră, nu te vei bucura să primeşti cea mai fină faină? Dacă ceri sănătate trupească, te vei plânge dacă, în loc să te vindece fizic, El îţi va vindeca suferinţele spirituale? Nu este mai bine să ai crucea sfinţită, decât îndepărtată? În scara aceasta, nu uita să-ţi înalţi cererea şi nevoia, fiindcă Domnul este gata să-ţi împlinească dorinţele.

IZVOARE IN DEŞERT

Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună. (Isaia 40:9)

Jucăriile şi bagatelele sunt uşor de câştigat, dar cele mai valoroase lucruri poartă cu ele şi un preţ ridicat. Cele mai înalte poziţii ale puterii sunt întotdeauna cumpărate cu sânge, şi tu poţi atinge aceste culmi dacă ai suficient sânge ca să plăteşti. Aceasta este condiţia pentru cucerirea înălţimilor sfinte oriunde. Istoria adevăraţilor eroi este întotdeauna istoria sângelui jertfit. Cele mai mari valori şi cel mai minunat caracter din viaţă nu sunt bătute la întâmplare pe calea noastră de vânturi capricioase, căci sufletele mari experimentează necazuri mari.

Marile adevăruri se cumpără scump, adevărurile comune,

    Cum sunt cele pe care le dăm şi le primim de la o zi la alta,

Vin în umblarea obişnuită a vieţii uşoare,

    Bătute de vântul uşuratic de pe calea noastră.

Marile adevăruri se câştigă cu greu, nu se găsesc din întâmplare,

    Nici nu sunt purtate pe aripa unui vis de vară;

Ci sunt apucate în marea luptă a sufletului nostru,

    Care este lovit din greu de vânturi şi şuvoaie adverse.

Dar în ziua de conflict, de teamă şi de necaz,

    Când mâna tare a lui Dumnezeu, întinsă cu putere,

Răstoarnă subsolul inimii noastre amorţite,

    Şi aduce sămânţa întemniţată a adevărului la lumină.

Chinuiţi de duhul nostru tulburat, în ceasurile grele

    De slăbiciune, solitudine şi durere,

Adevărul răsare ca recolta din ogorul bine arat,

    Şi sufletul nostru simte că n-a plâns în zadar.

Capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este lărgită când suntem aduşi de El în împrejurări care ne fac să ne exersăm credinţa. Deci când dificultăţile ne blochează calea, să-I mulţumim lui Dumnezeu că-Şi face timp să Se ocupe de noi, şi apoi să ne bizuim tare pe El.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 48.1-27

După un capitol scurt consacrat filistenilor, Domnul, compensând, vorbeşte acum despre Moab mai pe larg. Acest popor îşi pusese încrederea în lucrările lui, în tezaurul lui (v. 7), în dumnezeul său, Chemoş (v. 13), şi în oamenii săi de război (v. 14). Şi nu numai că aceste resurse pe care se bizuia Moab nu i-au fost de niciun ajutor, dar au constituit şi cauza judecăţii care a căzut asupra sa (v. 7).

Lui Moab îi lipsise ceva esenţial şi, oricât de surprinzător ar părea, acestea erau … încercările. Vinul nou trebuie trecut mai întâi dintr-un butoi în altul, până ajunge «să-şi piardă din tărie», să-şi aibă, puţin câte puţin, toate drojdiile depuse. Dar Moab nu suferise niciodată acest tratament. El fusese „netulburat „din tinereţea lui” (v. 11; Zaharia 1.15); nu învăţase prin împrejurări dificile să se cunoască, la modul de a-şi pierde din prostul său gust caracteristic (aceasta este ceea ce va căuta Domnul să facă cu Israel, ducându-l în robie). Domnul ştie ce face atunci când ne scutură şi ne smulge din comoditatea noastră (Psalmul 119.67). Aceste „turnări” neplăcute dintr-un vas în altul au scopul de a ne face să pierdem de fiecare dată încă puţin din voinţa proprie, încă puţin din pretenţiile noastre, încă puţin din încrederea în noi înşine.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ieremia 8:18-9:1

SĂ PLÂNGI CU CEI CE PLÂNG

Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare şi m-apucă groaza. Ieremia 8:21

In fiecare zi, ziarele ne aduc aminte de o lume plină de oameni care sufăr. Un uragan aduce moarte şi dezastre. O inundaţie mătură multe suflete aducând cu ea moartea instantanee. Două vapoare s-au ciocnit şi 2000 de oameni şi-au pierdut vieţile. Teroriştii ucid misionari. Un bărbat şi-a omorât întreaga familie. O tânără mamă moare de SIDA, pentru că bărbatul ei trăieşte în desfrâu. Părinţi divorţaţi se luptă pentru custodia copiilor lor. Cum am putea să-i ajutăm decât plângâ    nd cu cei ce plâng! Profetul Ieremia a plâns, nu pentru cele ce s-au petrecut, ci din cauză că ştia ceea ce urma să i se întâmple lui Israel. A văzut cum oamenii îsi împietreau inimile faţă de adevăr. De aceea era îngrijorat de soarta bărbaţilor, a femeilor, a băieţilor şi a fetelor pe care le vedea zi de zi. Ştia că vremea se apropia, când o armată dintr-o ţară duşmană va veni să ucidă, să jefuiască şi să ia poporul în robie. Gâ    ndindu-se la cele ce urmau să se întâmple, a început să plângă. A plâns atât de mult, încât adesea este numit „profetul plângerilor”. Plângi şi tu cu cei ce plâng? Eşti adânc mişcat atunci când devii conştient de o tragedie? Dacă nu, cere-I lui Dumnezeu să te facă mai sensibil. Apoi fă ce poţi ca să ajuţi. Uneori tot ce poţi face este să te rogi. Dar alte ori poţi să dai bani sau să oferi asistenţă. Dacă, într-adevăr, plângi cu cei ce plâng, atunci vei vrea să faci ceva de dragul lui Isus pentru ei. Poate te va costa, dar într-o oarecare măsură vei ajuta la vindecarea unei răni.    – H.V.L.

Doamne, ajută-mă să plâng cu cei ce plâng

Atunci când viaţa nu le e uşoară.

Foloseşte-mă s-ajut la vindecarea

Acelor răni ce pot pe veci să doară.    D.J.D.

Este nevoie de milă ca să punem dragostea în acţiune.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiindcă HRISTOS a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca Să călcaţi pe urmele Lui. 1 Petru 2,21.

Renumitul general de armată Robert E. Lee (1807-1870) povestea că într-o zi geroasă de iarnă se plimba cu fiul său. Zăpada era mare. La început fiul se ţinea de mâna tatălui. Încet, încet s-a despărţit şi a rămas în urmă. Când generalul după un timp s-a întors să vadă ce face, l-a văzut că, caută să efectueze aceleaşi mişcări ca şi ale tatălui său. Pentru cel mic era greu să apese picioarele lui mici în urmele lăsate în zăpadă de tatăl său. „Când am observat cum cel mic se străduia să-mi copieze urmele, mă simţeam obligat să fiu mai prudent în paşii mei ca să mă poată urma, şi să fiu o pildă luminoasă pentru fiul meu.”

Ce schimbare ar fi în lumea aceasta, dacă fiecare creştin de azi s-ar simţi obligat să fie o pildă pentru cei din jur şi să lase urme de binecuvântare în urma lui! Aceste îndemnuri ar trebui să dea de gândit tuturor urmaşilor Domnului Isus, ca să aibă urme de recunoscut care dau notă despre ucenicia la învăţătorul nostru şi în felul acesta fiecare călător să se poată folosi de urmele noastre ca ghid! Gândeşte-te că pe urmele tale calcă fiul şi fica ta. Unde le va duce calea deschisă de tine?

Calci tu pe urmele Domnului Isus? Atunci prin harul Domnului şi copiii tăi vor găsi calea cea binecuvântată şi fericită. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har înzecit să urmăm pe Domnul Isus! Aceiaşi lumină care ne arată păcatul, ne face să vedem şi calea ca să ieşim din el. Duhul care ne descopere păcatul ne va aduce în starea să ne despărţim de păcat şi de lucrurile care îl înlesnesc. Lucrurile care păreau îndoielnice mai înainte, se arată astăzi ca vinovate. O mulţime de lucruri aşa zis nevinovate se descopăr ca primejdioase pentru cel care vrea să facă voia lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot se va întâmpla aidoma: oamenii mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, zideau. Luca 17.28

Spiritul Sodomei

Trăim timpuri tulburi, asemănătoare celor din vremea lui Lot, în care oamenii sunt dezorientați, obosiți, disperați. Se pare că nu mai există nicio speranță și că este fără sens să o mai cauți. Dar această stare, care ar trebui să provoace mila și dorința de alinare, a provocat de fapt egoismul și răutatea, care sunt atât de vizibile. Nepăsarea a pus stăpânire pe inimile oamenilor, plantând în adâncul lor minciuna, desfrâul, dușmănia, ura, încât acestea au devenit pentru mulți o normă de viață. Spiritul Sodomei este caracterizat de Scriptură astfel: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare, ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit” (Ezechiel 16.49).

Dacă suntem sinceri, vom recunoaște acest spirit rău al Sodomei, care se dezvoltă cu repeziciune în zilele noastre. De ce am ajuns aici? Am uitat de Dumnezeu și de Cuvântul Său. Când se amintește de Dumnezeu și de cerințele Sale, mulți, asemenea ginerilor lui Lot, cred că glumim. Nu, nu glumim! Situația este foarte serioasă. Peste Sodoma și starea sa de păcat a căzut judecata lui Dumnezeu. Astăzi avem ocazia să ne lăsăm atenționați de Cuvântul lui Dumnezeu, care ne propune schimbarea – schimbare care va veni numai prin credința noastră în Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20)

Dacă potențialul tău este de mărimea unui degetar și stai pe marginea unui ocean, având în fața ta o mare cantitate de apă, tu nu vei putea beneficia de prea multă, întrucât capacitatea ta este prea mică. Dacă ai capacitatea unei găleți, primești mai mult decât un degetar, dar odată ce găleata se umple, oceanul nu-ți mai servește la nimic. Dacă ai un butoi, primești mai mult decât o găleată, dar odată ce butoiul este plin; ai profitat doar de o mică parte din ocean. Oare ce vrea să spună prin aceste lucruri? – te întrebi tu.

Vreau să-ti spun că trebuie să-i oferi lui Dumnezeu cel mai mare recipient posibil. Oferă-te Lui cu totul, ca El să poată împlini ceea ce dorește să facă în viața ta. Nu contează cât succes ai avut deja, tu nu ai folosit la maxim tot ceea ce dorește să facă Dumnezeu în tine și prin tine. Pavel o spune în felul următor: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Când îți dăruiești viața lui Hristos, Duhul Sfânt vine să locuiască în tine. Asta înseamnă că dacă viața ta a fost până acum un eșec, El o poate transforma.

Iar dacă viața ta a fost până acum un succes, El te poate duce spre un nou nivel al succesului. De aceea ar trebui să-ți începi fiecare dimineață rugându-te: „Doamne, astăzi mă pun la dispoziția Ta în totalitate; lucrează prin mine pentru a-ți împlini voia”. Aceasta este o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: