Mana Zilnica

Mana Zilnica

4 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Autoritatea adevărului

Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi. Iacov 4:8

Este esenţial să dai oamenilor ocazia să acţioneze pe baza adevărului lui Dumnezeu. Responsabilitatea trebuie lăsată în seama omului, tu nu poţi acţiona în locul lui: trebuie să fie actul lui deliberat, dar mesajul evanghelic trebuie să-l conducă întotdeauna pe om la acţiune. Refuzul de a acţiona îl lasă pe om exact unde era mai înainte: dar, o dată ce acţionează, el nu va mai fi niciodată acelaşi. Nebunia unei astfel de acţiuni este cea care stă în calea a sute de oameni care au fost convinşi de Duhul lui Dumnezeu. De îndată ce încep să acţionez, chiar din acea clipă încep să trăiesc: orice altceva înseamnă o simplă existenţă. Momentele in care trăiesc cu adevărat sunt momentele în care acţionez cu întreaga mea voinţă.

Nu lăsa niciodată ca un adevăr al lui Dumnezeu, care a fost descoperit sufletului tău, să treacă fără să acţionezi în lumina lui, nu neapărat în extenor, în viaţa ta fizică, ci în domeniul interior al voinţei. Notează-l cu cerneală sau sânge Chiar şi cel mai slab sfânt, care Îl ia în serios pe Isus Cristos, este eliberat în momentul când trece la acţiune şi atotputernicia lui Dumnezeu se face simţită în viaţa lui. Ne confruntăm cu adevărul lui Dumnezeu, mărtunsim că am greşit, dar ne întoarcem aşa cum am venit; apoi ne confruntăm iarăşi cu el şi iarăşi ne întoarcem, şi tot aşa până când înţelegem că treaba noastră nu este să ne întoarcem înapoi. Trebuie să mergem înainte pe baza unui cuvânt primit de la Domnul şi Răscumpărătorul nostru şi să acţionăm. Expresia Lui: „Veniţi la Mine” înseamnă: „Acţionaţi”. „Veniţi la Mine” Ultimul lucru pe care-l facem este să venim: însă orice om care vine ştie că, în acel moment, puterea supranaturală a vieţii lui Dumnezeu îl invadează. Puterea dominatoare a lumii, a cărnii şi a diavolului este paralizată, nu prin actul făcut de tine, ci pentru că acţiunea ta te-a legat de Dumnezeu şi de puterea Sa răscumpărătoare.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” FILIPENI. 1:21

Iată care trebuie să fie ţelul fiecărui credincios care-L iubeşte pe Domnul Isus. Pentru Pavel, centrul vieţii lui era Domnul Hristos. Şi noi cităm adesea: „…pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig…” dar în realitate suntem departe de starea de spirit a lui Pavel; este doar o formulă, idee abstractă, un clişeu frumos dar nereal. Cine prezintă o astfel de copie care nu se potriveşte cu realitatea, vrea să atragă atenţia asupra lui însuşi. Este uşor să te strecori de la slujirea Domnului Isus şi să treci la slujirea de tine însuţi. Putem să fim foarte activi şi totuşi în realitate să nu-I slujim Lui. Putem sluji idealuri, principii, adevăruri, metode, oameni, şi totuşi să nu slujim Domnului. Putem face multe lucrări, dar cu dragostea dintâi părăsită. Este bine să ne liniştim şi să ne gândim sincer dacă în adevăr slujim Domnului, dacă viaţa noastră este Hristos. Când Pavel a spus cuvintele de care ne ocupăm, el era deplin convins că Domnul Isus nu Şi-a dat numai trupul pentru el, ci S-a dat pe Sine însuşi, cu inima Lui cu tot. Numai atunci a putut să aibă o astfel de exclamaţie: pentru mine, Hristos este totul! Şi aşa a fost toată viaţa lui. Să ne gândim că noi suntem în Hristos Domnul; noi îl reprezentăm pe El în lumea aceasta în timpul absenţei Lui. Ce cinste enormă ni s-a dat, dar şi ce răspundere!

Ni s-a dat favoarea să stăm aici ca martori ai Domnului Isus având acelaşi conflict, aceeaşi luptă pe care a avut-o El. Nu este uşor să mergi pe urmele Lui. Este într-adevăr o luptă şi nu uşoară, dar este şi bucuria de a trăi pentru El. Oricine ar dori să aibă un câştig din ceea ce face, dar câţi sunt dintre aceia care, ca Pavel, să-şi facă un câştig din moarte? Oamenii în general se agaţă de viaţă, oricât de mizerabilă ar fi ea şi caută orice posibilitate care li se oferă ca să-şi mai lungească puţintel exisistenţa. Ce nebunie! Să vrei să mai trăieşti în suferinţe trupeşti, în necazuri de tot felul şi într-o lume care nu a găsit pentru Domnul Isus decât o cruce, mai ales când Scriptura ne spune ce aşteaptă pe cei credincioşi după înviere: slavă, bucurie şi fericire veşnică, nu suferinţă, nu lacrimi, nu dureri, dar mai ales cel mai scump lucru, de a fi mereu, fără întrerupere, fără sfârşit, în prezenţa Aceluia care ne-a iubit atât de mult şi care a zis: „Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu…” (Ioan 17:24). Nu numai undeva în cerul imens, ci împreună cu El, să-L contemplăm toată veşnicia, să-I sorbim cuvintele şi să-L adorăm în adevăr aşa cum se cuvine. Iată gloriosul câştig care ne aşteaptă!

Ce ne-ar mai putea reţine pe pământul acesta? Da, ne reţine dragostea pe care Domnul nostru o are pentru toţi oamenii şi pe care vrea s-o manifesteze prin noi care spunem că: „…pentru mine a trăi este Hristos.” Câştigarea sufletelor pentru Dumnezeu, zidirea credincioşilor sunt lucruri preţioase pentru El, dar ţinta noastră este Domnul Hristos, El este răsplata noastră cea foarte mare. Ce adevăr sublim este în cuvintele: „Vom fi ca El.”! „Pentru a renunţa la noi înşine, trebuie să avem un alt obiectiv decât „sine” şi acesta este Hristos.” J.N.D.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Căci întristările noastre uşoare de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă pentrucă noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd”. 2 Cor. 4:17-18.

Noi nu trăim mult timp pe acest pământ. Viaţa noastră este doar o suflare. Noi aici ne dăm doar examenul şi avem parte de încercări ale credinţei noastre. De aceea lasă Dumnezeu să vină anumite lucruri asupra noastră, să vadă ce este în inima noastră, dacă murmurăm şi ne plângem, că nu ajungem mai repede în ţara făgăduinţei, cum a făcut şi poporul lui Israel, care a murmurat în pustie, pentrucă n-a avut ce să mănânce. Dumnezeu îngăduie anumite lucruri şi vrea să vadă ce facem atunci şi dacă ne încredem în El. Dacă poporul Israel s-ar fi ţinut de promisiuni, atunci nu ar fi trebuit să murmure, sau să se plângă şi ar fi intrat în ţara făgăduinţei şi ar fi moştenit chiar şi Împărăţia cerurilor. Dumnezeu ar fi putut s-o facă şi altfel. I-ar fi putut aşeza în ţara făgăduinţei şi ar fi putut alunga duşmanii dinaintea lor. Dar El n-a făcut astfel. El vrea să se folosească de copiii Lui, pentrucă sunt de preţ înaintea Lui. El vrea să vadă dacă biruim, dacă credem şi ne încredem şi dacă inimile noastre se întăresc, atunci când oamenii spun diferite vorbe, când suflă vântul din mai mute părţi. Dumnezeu ne cunoaşte. El nu lasă pe nimeni să fie ispitit peste puterile lui, numai trebuie să credem şi să ne încredem în continuare. Aceasta înseamnă altceva decât să te plângi şi să vezi doar ceea ce este înaintea ochilor. Prin faptul că ne uităm la greutăţi, acestea nu se schimbă.”Ba mai mult ne bucurăm şi în necazuri, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aduce nădejdea, iar nădejdea aceasta nu înşeală (Rom. 5:3-5). Avem nevoie de răbdare pentru ca făcând voia lui Dumnezeu să avem parte de făgăduinţele Lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

FACEŢI GROPI

Şi a zis: Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: „Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre. 2 Împăraţi 3.16-17

Trei oştiri ar fi pierit de sete dacă n-ar fi lucrat Domnul Dumnezeu. Fără să fi trimis nori sau ploaie, El le-a dat o provizie de apă din belşug. Dumnezeu nu depinde de metodele obişnuite şi poate să uimească poporul Său cu lucruri noi, care sunt martore ale înţelepciunii şi puterii Sale. În aceste minuni noi recunoaştem mâna lui Dumnezeu, mai bine decât prin mersul obişnuit al lucrurilor. Dacă El nu ni Se arată în felul în care noi ne aşteptăm sau nădăjduim, într-un fel sau altul, Dumnezeu totuşi va îngriji de toate. Este pentru noi o mare binecuvântare să fim înălţaţi mai presus de lucrurile de mâna a doua şi să putem astfel să ne gândim adânc la lucrurile deosebite ale lui Dumnezeu.

Avem noi astăzi prilejul să săpăm şanţuri în care să se poată revărsa binecuvântarea lui Dumnezeu? Dar iată că noi adesea pierdem prilejul ca să arătăm în viaţă că avem o credinţă reală. Să aşteptăm astăzi răspunsurile la cererile noastre. Să facem ca acel copil care a luat umbrela de ploaie atunci când s-a dus la o adunare în care urmau să se facă rugăciuni pentru ploaie. Cu aceeaşi siguranţă să aşteptăm şi noi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să săpăm gropi şi să credem că El le va umple.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii” … Şi Moise şia ridicat mâna şi a lovit stânca de două ori cu toiagul său. Numeri 20.7,8,11

În această împrejurare, Moise a dorit să slujească Domnului și poporului Său, însă nu a făcut acest lucru în felul ales de Dumnezeu. El ia spus lui Moise să ia toiagul, însă nu ia spus să lovească stânca, ci să vorbească stâncii. Dumnezeu nu folosise nicio mustrare la adresa poporului, însă Moise ia numit „răzvrătiți” (versetul 10). El nu a slujit în maniera și în duhul dorit de Domnul. A căutat să satisfacă setea poporului, însă nu a acționat spre slava lui Dumnezeu. În ciuda falimentului lui Moise, Dumnezeu a acționat atunci așa cum acționează și astăzi: a binecuvântat poporul, deși la pedepsit pe slujitorul Său pentru purtarea lui inconsecventă. Greșeala a fost foarte gravă, nu doar fiindcă a însemnat neascultare față de porunca expresă a Domnului, ci și fiindcă a stricat imaginea menită să ne învețe că stânca, odată lovită, nu mai trebuie să fie niciodată lovită din nou, ci că ea va oferi râuri de binecuvântare la chemarea credinței.

Toiagul lui Moise șia făcut lucrarea la Horeb și aceasta ne învață că cerințele legii au fost împlinite prin moartea Fiului lui Dumnezeu. Toiagul folosit la Meriba a fost toiagul lui Aaron, care a înmugurit (Numeri 17). El ne învață nu despre moartea Domnului pe cruce, ci despre învierea și preoția Lui. Cât de potrivit cu adevărul ar fi fost ca Moise să țină acest toiag lângă stâncă, iar apele să țâșnească la cuvântul său, și cât de nepotrivit a fost ca el să lovească stânca, în special cu un astfel de toiag! Îl vedem pe Domnul Isus în gloria învierii, ca Stâncă lovită odinioară pentru mântuirea celor ai Săi. Trebuie doar săL contemplăm pentru a fi umpluți de recunoștință plină de închinare; trebuie doar săI vorbim, iar binecuvântarea Lui va curge din abundență. H. H. Snell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Astăzi, o, Doamne, curăţeşte-mă de activităţi agitate şi ţine-mă calm şi cu totul al Tău. Fă această Baracă o casă a lui Dumnezeu şi o poartă a cerului pentru sufletele oamenilor.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.» GALATENI 5,13

Dacă citim versetul de mai sus cu atenţie, întrebarea care ne stă în faţă are deja un răspuns. Cu siguranţă, ca şi copii ai lui Dumnezeu suntem chemaţi la libertate. Apostolul Pavel afirmă acest adevăr: «că şi ea va fi izbăvită din robia stricăciunii, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu» (Rom. 8,21). Un om care se naşte din nou este eliberat de sub robia păcatului şi se bucură de libertatea minunată a copiilor Domnului. Aceştia sunt absolviţi de orice vină deoarece au devenit fii si fiice ale Dumnezeului celui Viu. Apostolul Pavel ne avertizează însă să nu abuzăm de această libertate, pentru ca nu cumva firea veche, eul nostru păcătos să câştige teren în inima noastră: «Nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească» (Gal. 5,13). Ce trebuie să facem cu această libertate minunată în Domnul nostru Isus Cristos? Putem să trăim pentru noi înşine, pentru scopurile noastre prin ea? Nu! Libertatea pe care o avem de la Domnul trebuie să fie total subordonată Duhului lui Dumnezeu. Aşadar nu noi avem controlul asupra libertăţii noastre, ci Duhul lui Dumnezeu.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită. 2 Corinteni 12:9

O calificare primară pentru a-L sluji pe Dumnezeu cu mare succes şi pentru a îndeplini triumfător lucrarea lui Dumnezeu este simţământul propriei slăbiciuni. Atunci când războinicii Lui Dumnezeu se îndreaptă spre bătălie încrezători în forţele lor şi lăudându-se: „Ştiu că voi birui. Braţul meu tare şi sabia mea cuceritoare îmi vor aduce victoria”, înfrângerea nu este departe. Dumnezeu nu merge cu omul care se încrede în propria putere. Cel care îşi numără victoriile calculează greşit, fiindcă victoria nu vine „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul meu, zice Domnul oştirilor” (Zaharia 4:6). Cei care merg la bătălie lăudându-se cu vitejia lor se vor întoarce târându-şi steagul în colb, cu armura zdrenţuită. Cei care Îl slujesc pe Dumnezeu trebuie să-L slujească în felul Său, şi în puterea Sa, altfel slujba nu le va fi acceptată. Dumnezeu nu primeşte ceea ce face omul fără ajutorul puterii divine. El aruncă fructele amare ale pământului. El culege numai grâul semănat de cer, udat de har şi copt de soarele iubirii divine. Dumnezeu va goli tot ce ai pus tu în tine. El îţi va curaţi hambarul, înainte de a-l umple cu cel mai ales grâu. Râul Lui Dumnezeu este plin de apă, dar nici o picătură nu vine din izvoarele pământului. Dumnezeu nu va folosi în bătăliile Sale o altă putere în afară de cea împărţită de El. Îţi jeleşti propria slăbiciune? Încurajează-te, fiindcă trebuie să conştientizezi slăbiciunea înainte ca Domnul să-ţi dea victoria. Golirea ta este pregătirea pentru a fi umplut, şi aruncarea ta este pregătirea pentru a fi înălţat.

Seara

Prin lumina Ta vedem lumina. Psalmi 36:9

Nici un cuvânt nu poate explica dragostea Lui Christos, până când Isus nu vorbeşte El Însuşi inimii. Toate descrierile sunt goale şi neputincioase, dacă Duhul Sfant nu le umple cu viaţă şi putere. Dacă Emanuel nu se dezvăluie singur, sufletul nu Îl vede. Dacă vrei să vezi soarele, o să aduni o mulţime de lămpi şi felinare şi o să încerci să vezi soarele folosind lumina lor? Nu, un om înţelept ştie că soarele se arată singur, şi că numai la lumina lui pot fi văzute lămpile. La fel este şi cu Christos. „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona”, i-a spus El lui Petru,, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta” (Matei 16:17). Poţi să cultivi carnea şi sângele prin orice procedeu educaţional; poţi să-ţi ridici facultăţile mentale la cel mai înalt grad de putere intelectuală; nici una din aceste metode nu ţi-L va descoperi pe Christos. Duhul Lui Dumnezeu trebuie să vină cu putere şi să umbrească persoana cu aripile Lui. Apoi, în tainica „Sfânta Sfintelor”, Domnul Isus se va arăta singur ochilor sfinţiţi, aşa cum nu face cu oamenii lumeşti, cu vederea scurtă. Christos trebuie să fie propria Sa oglindă. Marea mulţime a ochilor orbiţi de lume nu poate vedea nimic din slava lui Emanuel. El stă înaintea lor fără „frumuseţe, nici strălucire” (Isaia 53:2), „un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat” (vers. 2), respins de cel înfumurat, şi dispreţuit de cel mândru. Isus este înţeles numai de cei a căror ochi au fost atinşi cu balsamul Duhului Sfânt, care le-a întărit inima cu viaţă divină şi le-a educat sufletul pentru un gust ceresc. „Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut” (1 PetfU 2:7). Pentru voi, El este „piatra din capul unghiului” (Efeseni 1:20)| Stânca mântuirii, totul în toate. Totuşi, pentru ceilalţi, El este „o piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere” (1 Petru 2:8). Ferice de cei cărora Domnul li S-a arătat, fiindcă făgăduinţa Lui este că El va locui cu ei. O Doamne Isuse, inimile noastre sunt deschise. Vino în ele ca să nu pleci niciodată. Arată-ni-Te! Favorizează-ne cu o privire asupra farmecelor Tale cuceritoare.

IZVOARE IN DEŞERT

Eram între prinşii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti.
Şi acolo a venit mâna Domnului peste [mine]. Ezechiel 1:1,3

Nimic nu face Scriptura mai preţioasă pentru noi decât un timp de „captivitate”. Vechii psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu au cântat pentru noi cu compasiune pe malul râului nostru la Babel şi au răsunat iarăşi cu o nouă bucurie când am văzut că Domnul ne eliberează din captivitate şi aduce „înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!” (Psalmul 126:4).Un om care a trecut prin mari greutăţi nu va putea fi uşor despărţit de Biblia lui. O altă carte ar putea părea altora identică, dar pentru el nu este la fel. Pe paginile vechi şi pătate de lacrimi ale Bibliei sale, a scris un jurnal al experienţelor sale în cuvinte pe care numai ochii lui le pot vedea. Prin aceste pagini, el are timp şi vine din nou la stâlpii casei lui Dumnezeu şi „la Elim, unde erau … finici” (Ex. 15:27). Şi fiecare din aceşti stâlpi şi finici au devenit o amintire pentru el a unor momente critice din viaţa lui.Ca să avem un beneficiu din captivitatea noastră, trebuie să acceptăm situaţia şi să fim hotărâţi să profităm de ea din plin. Îngrijorându-ne din cauza a ceea ce am pierdut sau ne-a fost luat nu va îmbunătăţi situaţia, ci doar ne va împiedica să ducem la desăvârşire ceea ce rămâne. Nu vom face decât să strângem şi mai tare frânghia în jurul nostru dacă ne răzvrătim împotriva ei.

În acelaşi fel, un cal agitat care nu vrea să se supună liniştit frâului său nu face decât să se stranguleze singur. Şi un animal iute care nu are astâmpăr în jugul lui nu face decât să-şi rănească umerii. Fiecare va înţelege de asemenea analogia pe care Laurence Sterne, un slujitor şi un autor al secolului al XVIII-lea, a aşternut-o pe hârtie cu privire la un graur şi un canar. El a vorbit de diferenţa dintre un graur neliniştit care şi-a rupt aripile luptând împotriva zăbrelelor coliviei sale şi strigând în continuu: „Nu pot ieşi! Nu pot ieşi!” şi un canar supus care stătea pe stinghia lui şi cânta cântece care întreceau în frumuseţe chiar şi pe cele ale unei ciocârlii care se înalţă liberă până la porţile cerurilor. Nici o nenorocire nu ne va aduce vreodată numai rău, dacă o vom prelua imediat într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. Chiar şi când ne adăpostim sub un pom în timpul unei averse de ploaie, putem în mod neaşteptat să găsim fructe pe ramurile lui. Şi când alergăm la Dumnezeu, căutând adăpost la umbra aripilor Sale, întotdeauna vom găsi mai mult în El decât am văzut sau am ştiut vreodată.Aşadar, prin încercările şi suferinţele noastre Dumnezeu ne dă revelaţii proaspete despre El Însuşi. Ca şi Iacov, trebuie să trecem „vadul Iabocului” (Gen. 32:22) dacă vrem să ajungem vreodată la Peniel, unde el s-a luptat cu Domnul, a fost binecuvântat de Domnul şi a putut spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă” (Gen. 32:30).

Fă ca această poveste să fie şi a ta, dragă captivule, şi Dumnezeu îţi va da „cântări de veselie noaptea” (Iov 35:10) şi va „preface întunericul [tău] în zori” (Amos 5:8). Nathaniel William Taylor

Supunerea faţă de voia divină a lui Dumnezeu este cea mai moale pernă pe care te poţi odihni.

A umplut camera, şi-a umplut viaţa mea,

Cu o glorie dintr-o sursă nevăzută;

M-a făcut calm în mijlocul luptei,

Şi în toiul iernii inima mea era verde,

Şi păsările promisiunii cântau în copaci

Când furtuna se dezlănţuia peste pământ şi mare.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

IEREMIA 49.1-22

Fiii lui Amon profitaseră cu laşitate de strămutarea celor zece seminţii, însuşindu-şi ţinutul lui Gad de cealaltă parte a Iordanului. Printr-o dreaptă răsturnare a situaţiei, după ce îl „moşteniseră” pe nedrept pe Israel, ei vor deveni moştenirea lui (v. 2). Am văzut deja cum Moab batjocoritorul a devenit, la rândul său, obiect al batjocurii (cap. 48.26,27) şi este remarcabil să constatăm că judecăţile pe care Dumnezeu le trimite sunt adesea în raport cu greşelile comise împotriva altuia. Asemenea lecţii, dacă ştim să le primim, ne ajută să înţelegem mai bine spre ce înclină Matei 7.2 şi 7.12 atunci când ne îndeamnă să nu facem altora ceea ce nu dorim să ni se facă nouă.

Ceea ce caracterizează aici Edomul este extrema sa aroganţă. Cuibărindu-se precum vulturii în stâncile abrupte şi sălbatice ale muntelui Seir (v. 16), poporul acesta se considera invulnerabil. Dumnezeu însă a ştiut şi va şti din nou să-l găsească acolo pentru a-l face să decadă, transformându-i locuinţa într-un pustiu pentru totdeauna (v. 13 şi Obadia 4). Spre deosebire de Moab şi de Amon, Domnul, încheind, nu îi face Edomului nicio promisiune că prinşii săi vor fi restauraţi, ci, dimpotrivă, le spune că „nu va rămâne niciunul din casa lui Esau!” (Obadia 18; comp. cu cap. 48.47 şi 49.6).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Efeseni 5:15-21

STĂPÂNUL CASEI

…trupul vostru este templul Duhului Sfânt. 1 Corinteni 6:19

De câtă căldură ospitalieră m-am bucurat stând în casele unor creştinii Odată cu primirea plină de graţie, de obicei, a venit cheia de la uşa din faţă şi invitaţia de-a fi „stăpânul casei”. Mi se spunea că biroul este gata pentru a-l putea folosi, frigiderul nu are lacăt, şi confortul din camera de zi este la dispoziţia mea. Întreaga casă îmi era deschisă.

Totuşi, în unele case, primirea a fost diferită. Am fost salutat cordial, dar simţeam că trebuie să-mi restrâng activităţile la una sau două camere. Acest lucru îmi aminteşte de primirea caldă pe care o fac unii creştini Duhului Sfânt, care locuieşte în ei. În loc să-L lase să conducă El casa, ei ţin unele încăperi numai pentru ei. Dar dacă îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ocupe orice colţişor din „templul” nostru, El ne dă putere să trăim victorioşi şi plini de bucurie. F.B. Meyer a descoperit că prin faptul că şi-a deschis întreaga viaţă pentru Duhul Sfânt, a reuşit să se elibereze de un păcat pe care nu-l putea birui. După o îndelungată bătălie cu acel păcat, a îngenuncheat lângă patul lui, cu mâinile deschise, întinse în faţă, şi s-a rugat: „Doamne, iată aici ai cheile vieţii mele. Ia-le şi deschide orice uşă. Ocupă orice cameră! Fă-mă să doresc să ocupi orice încăpere şi eliberează-mă de orice păcat ascuns”. De îndată ce a dat Duhului Sfânt acces liber în viaţa sa, păcatul a fost înfrânt. Ai lăsat tu ca Duhul Sfânt să ia cheile tuturor încăperilor vieţii tale? Dacă vrei să ai victorii, trebuie să-L laşi să fie „stăpânul casei”. – P.R.V.

Tot lui Isus Îi predau,

Îi dau totul bucuros.

Îl iubesc şi pururi vreau

Să trăiesc pentru Cristos.    – Van de Venter

Dă-i totul lui Cristos; El S-a dat cu totul pentru tine.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Ascultă, fiule învăţătura tatălui tău, şi nu lepăda Îndrumările mamei tale! Prov. 1,8.

În toate textele Sfintei Scripturi ascultarea de părinţi este pusă în relaţie directă cu supunerea faţă de Dumnezeu. Dacă există o neascultare faţă de părinţi, atunci această fiinţă nu se supune nici Lui Dumnezeu, căci părinţii au primit autoritatea din partea Lui Dumnezeu. Aceasta nu a fost valabil numai în timpul legii ci şi astăzi este la fel. De aceea apostolul Pavel spune: „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri, căci este drept” şi mai adaugă, căci aceasta „este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă.” (Vezi Efes. 6.1-3). Copiii care sunt mădulare ale Trupului Domnului Isus ar trebui să fie un exemplu în ascultare, ca în acest mod să arate frumuseţea învăţăturii Lui Hristos. Împotrivirea şi neascultarea copiilor de părinţi sau de superiorii lor este unul din primele şi cele mai serioase semne ale ultimilor zile în care trăim, în care decăderea faţă de Dumnezeu se înmulţeşte şi orice ordine dumnezeiască va fi răsturnată. (2 Tim. 3.1-5).

Timpul fărădelegii va avea culmea maximă atunci când va veni „cel fără de lege” sau anticristul „care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare.” (2 Tes. 2.4).Lumea aceasta este o „vale a morţi şi a plângerii” dar mult mai rău este când va deveni arena activităţii satanei care prin „pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii” leagă oamenii şi îi aruncă în necaz, în vechea pierzare, în moartea a doua. Îndeosebi tineretului îi pune destule piedici şi capcane. „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.” Ce cuvânt serios găsim în Iacov 4.4: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine se face prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Vrei să faci una ca aceasta?”Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce samănă omul, aceea va şi secera.” (Gal. 6.7).

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. Iacov 5.16

„Sistemul” lui Spurgeon

Cinci studenți la teologie au petrecut un sfârșit de săptămână la Londra și erau curioși să asculte câțiva predicatori, care se bucurau de popularitate în vremea aceea. În drumul lor au ajuns într-o dimineață călduroasă și la clădirea, în care predica Charles Spurgeon. Cum așteptau afară să se deschidă ușile sălii de adunare, s-a apropiat de ei un necunoscut și i-a întrebat: „Nu ați vrea să vedeți sistemul de încălzire al bisericii noastre?”.

Deși nu erau curioși să afle așa ceva în duminica aceea de iulie, din politețe au acceptat invitația. Străinul i-a călăuzit pe treptele care coborau spre o sală de la subsol, a deschis ușurel ușa și le-a șoptit emoționat: „Iată, domnilor, sistemul nostru de încălzire!”. Cu uimire, cei cinci studenți au privit o mulțime de peste 700 suflete care erau îngenuncheate la rugăciune cerând binecuvântare și har pentru evanghelizarea, care urma să aibă loc. Necunoscutul care-i invitase să vadă minunea nu era altul decât Spurgeon însuși.

S-a spus deseori că Reforma s-a născut în camera de rugăciune a lui Luther. Orice reformă, colectivă sau individuală, trebuie să înceapă în cămăruța de rugăciune. Cunoscutul evanghelist Spurgeon a cunoscut acest secret al rugăciunii și l-a aplicat cu succes. Dar noi?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

VORBEȘTE!

„Tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei” Eclesiastul 3:1,7

Biblia are multe de spus în ceea ce privește critica și duhul de judecată. Există, însă, momente în care tăcerea nu este „de aur”, ci este fatală.

De exemplu:

1) Tăcerea este fatală când o folosești ca pe un mijloc pasiv, răzbunător de a-ți exprima mânia sau nemulțumirea. Asta se numește „manipulare emoțională”. Domnul Isus a spus: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Domnul Isus ne poruncește să luăm inițiativa, și să ne ocupăm de „fărădelege”. Fărădelegea este încălcarea flagrantă a unei limite și de cele mai multe ori avem impresia că doar nouă ni s-a greșit sau am fost nedreptățiți. Cu toate acestea, în loc să ne ocupăm de problemă, mergând direcția cel care a comis-o, ne supărăm și ne bosumflăm. Domnul Isus a spus: „Nu fă asta!” Lipsa ta de comunicare îl poate face pe „fratele tău” să nu-și dea seama de comportament și să-l repete.

2) Tăcerea este fatală când nu vrei să iei apărarea cuiva în fața criticilor nedrepte sau a zvonurilor neadevărate. Nu da voie ca teama de înstrăinare și de respingere să te facă să lași ca defăimarea și uciderea caracterului să rămână necontestate, mai ales când știi sigur care este adevărul.

3) Tăcerea este fatală când pierzi prin neprezentarea punctului de vedere. în realitate, tăcerea poate indica consimțământ. Rugăciunea a fost scoasa din școlile publice din Statele Unite deoarece majoritatea a preferat să tacă în loc să vorbească. Scriptura spune: „tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei”. Așadar, fă-ti curaj să-ti asumi convingerile si să vorbești!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: