Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Noiembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ce-ţi pasă ţie?

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?…””Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după mine”Genesa 24:27

Una dintre cele mai grele lecţii pe care trebuie să le învăţăm vine din refuzul nostru încăpăţânat de a vedea că nu trebuie să ne amestecăm in viaţa altora. Este nevoie de mult timp până când învăţăm pericolul de a fi „providenţe amatoare”, adică oameni care se amestecă în planul lui Dumnezeu pentru alţii. Vezi pe cineva în sufeiţă si spui: „N-ar trebui să sufere, voi avea grijă să nu sufere”. Iţi întinzi mâna în calea lucrurilor îngăduite de Dumnezeu pentru a le opri, dar Dumnezeu spune: „Ce-ţi pasă ţie?” Dacă ai ajuns la un moment de stagnare spuituală, nu lăsa ca această stare să continue, ci vino înaintea lui Dumnezeu şi descoperă cauza stagnării. E posibil să descoperi că această stare se datorează faptului că ai intervenit în viaţa cuiva; ai propus lucruri pe care nu aveai dreptul să le propui; ai dat sfaturi pe care nu aveai dreptul să le dai. Când trebuie să sfătuieeşti pe cineva, Dumnezeu va sfătui prin tine, dând înţelegere prin Duhul Său.

Partea ta este să ai o astfel de relaţie bună cu Dumnezeu, încât gândurile Sale să curgă tot timpul prin tine spre binecuvântarea altora.

Cei mai mulţi dintre noi trăim doar la nivelul conştientului – suntem conştienţi de slujirea noastră, suntem conştienţi de devotamentul nostru faţă de Dumnezeu. Toate acestea arată imaturitate, arată că încă nu trăim o viaţă reală de creştin. Faza de maturitate este cea a vieţii de copil, viaţă care nu e niciodată conştientă de ea însăşi; în această fază suntem atât de predaţi în mâna lui Dumnezeu, încât nici măcar nu suntem conştienţi de faptul că-I suntem de folos. Când suntem conştienţi de faptul că suntem folosiţi ca „pâinea frântă si vin turnat”, încă mai avem de urcat o treaptă, unde ajungem să nu mai fim conştienţi de ceea ce suntem şi de ceea ce face Dumnezeu prin noi. Un om sfânt nu este niciodată conştient că este un sfânt; un om sfânt e conştient numai de dependenţa lui de Dumnezeu.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în numele Lui, le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu.” IOAN 1:12

Ioan adresează epistola lui „copilaşilor”. Suntem în adevăr mici, microscopic de mici şi de slabi. Aici însă în Evanghelia sa, el ne vorbeşte de un rang, de un titlu pe care ar trebui să ştim să-l apreciem cu toată demnitatea: „copii ai lui Dumnezeu”. Peste tot şi întotdeauna, acasă , la biserică, la cimp şi la birou, să ştim să ne menţinem acest rang, în mijlocul acestui „neam viclean şi preacurvar în care strălucim ca nişte lumini în lume.”

Primind pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor personal, El care este Viaţa şi Lumina, Cuvântul veşnic, noi am devenit copii ai lui Dumnezeu. Dar noi suntem minoritatea şi noi care trăim în lumină trebuie să facem contrast cu lumea care trăieşte în întuneric. Căci cuvintele noastre şi profesiunea noastră doctrinală n-au nici o valoare pentru lume, dacă nu sunt bazate pe o viaţă care să reflecte rangul nostru ridicat, rangul de copii ai lui Dumnezeu, născuţi de sus. Purtând acest titlu avem mari responsabilităţi; fie că suntem tineri sau în vârstă, rangul nostru exclude orice inconsecvenţă, tot ce este nedemn de el. Noi suntem nespus de favorizaţi că am fost ridicaţi la acest rang spiritual: ne rămâne nouă să-l purtăm cu demnitate, nu într-un duh de superioritate, ci fiind plini de recunoştinţă faţă de Tatăl nostru ceresc.

Evanghelia după Ioan nu are introducere; ea ne aşează imediat în prezenţa Fiului veşnic al lui Dumnezeu locuind printre noi plin de har şi de adevăr, manifestând slava lui Dumnezeu şi comunicând plinătatea Sa de har peste har acelora care posedă rangul de copii ai lui Dumnezeu. Şi plinătatea aceasta nu constă în ceea ce am putea face noi prin capacităţile noastre, ci în ceea ce ar putea face El prin noi, prin Duhul Sfânt pe care ni L-a dat.

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, să ne rugăm să ne ajute El să nu dezonorăm frumosul nume pe care-l purtăm şi înaltul rang la care ne-a ridicat.”

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!… Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă, dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” (1Ioan 3:1-2)”însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi dacă suntem copii, suntem şi… împreună moştenitori cu Hristos…” (Rom. 1:16-17).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul. Ferice de omul care Se încrede în El.” Psalm. 34:8.

De acest lucru depinde dacă ne încredem în El. La confirmarea mea am primit următorul verset: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Deut.31:6.

Versetele Biblice servesc ori pentru binecuvântarea omului ori pentru blestemul lui. Acest verset şi azi îmi este un verset drag. El mă înviorează şi mă mângâie: „Nu te va părăsi şi nu te va lăsa”. Dar El pretinde: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, nu te teme.” Pentru că astfel El nu te va părăsi şi nu te va lăsa. Partea acelora care sunt deznădăjduiţi, este în iad, care arde cu foc şi pucioasă. De aceea spune Domnul lui Iosua: „Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine”. Ce lucru mare când Domnul însuşi vine cu tine. Avem nevoie de mai mult? Unii doresc să-L vadă să stea lângă ei, în statura lui Goliat. Dar noi avem un Dumnezeu care îi poartă, îi conduce pe aceia care se încred în El, chiar dacă tremură, dar să se-ncreadă în El. Apoi vine odihna.

Încrederea de multe ori este un risc, dar nimeni nu va fi dat de ruşine care se încrede în El. Un creştin ajunge în multe nevoi, deoarece Dumnezeu doreşte ca să ne alipim mai mult de El. El doreşte ca noi, ca şi copii ai Lui, să nu devenim independenţi de El. Numai depinde dacă rămânem tari, neclintiţi în ispite, şi dacă ne-ncredem în ajutorul Lui. Şi cel care va rămânea statornic până la capăt acela va fi izbăvit, şi acela va putea mărturisi, că într-adevăr, Domnul este credincios.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.

Filipeni 4.19

Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.   Evrei 11.1

Cea mai completă descriere a vieții de credință o găsim probabil în Evrei 11. Ea acoperă o mare parte a istoriei Vechiului Testament și include bărbați și femei care Lau glorificat pe Dumnezeu prin felul în care au trăit și în care au murit. Cu toții avem anumite idei cu privire la credință, însă corespund ele cu ceea ce ne învață acest capitol? Trebuie să știm ce înseamnă credința înainte să putem trăi prin ea. Adevărata credință nu se preocupă cu ea însăși, ci Îl are ca centru pe Dumnezeu.

Bărbații și femeile din Vechiul Testament, cunoscuți pentru credința lor în Dumnezeu, nu au fost perfecți, însă au privit întotdeauna către Dumnezeu. Au fost slabi în ei înșiși, însă sau bazat pe un Dumnezeu puternic. Câteodată Lau dezamăgit, însă El niciodată nu ia dezamăgit pe ei. Atenția noastră trebuie să fie îndreptată tot mai mult către Dumnezeul lor, care este și Dumnezeul nostru, și tot mai puțin către noi înșine. Centrul credinței noutestamentale este Domnul Isus Hristos. El nu numai că a adus vestea bună, ci El Însuși este vestea bună.

Adevărata credință privește către Domnul Isus, este dependentă de lucrarea Lui perfectă de la cruce, așteaptă zilnic de la El harul pentru fiecare zi, se bazează pe El pentru orice nevoie, Îl laudă în toate lucrurile și așteaptă venirea Lui. Aceasta este credința pe care trebuie să o proclamăm și prin care trebuie să trăim, iar El ne va da har să facem așa. Dumnezeu a făcut acest lucru în trecut și El nu Se schimbă. Nea lăsat în Evrei 11 o mărturie cu privire la ce a făcut ieri, ca să știm ce va face El astăzi și mâine. N. Oloniyo

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, fii prezent într-un mod atât de real în Baraca asta, încât orice om care vine aici să îşi dea seama că aceasta este cu adevărat casa lui.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi toţi pe care vă pomenim necurmat în rugăciunile noastre.»

1 TESALONICENI 1,2

Ştiu că mulţi credincioşi clachează în viaţa lor de credinţă, în practica rugăciunii pentru că se înţeleg greu cu unii oameni şi le văd numai părţile negative. Dar când te apropii de Domnul în adorare, în laudă şi în închinare, Îi mulţumeşti Lui pentru toţi fraţii. Apostolul Pavel le scrie filipenilor: «Mulţumesc Dumnezeului meu pentru toată aducerea aminte pe care o păstrez despre voi” (Filip. 1,3). Filipenii au fost copii minunaţi ai lui Dumnezeu, cu gândire matură şi cu umblare fără poticnire pe calea credinţei. Da, ştiu, se poate rapid aduce în discuţie contraargumentul că lui Pavel îi era uşor să mulţumească Domnului pentru ei, pentru dragostea şi pentru perseverenţa lor pe calea cea dreaptă. Dar apostolul Pavel I-a mulţumit Domnului şi pentru cei care erau o povară şi care se luptau cu multe probleme spirituale în viata de credinţă: «Mulţumesc Dumnezeului meu totdeauna cu privire la voi, pentru harul lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Isus Cristos» (1 Cor. 1,4). Cei din Corint erau ca nişte prunci în credinţă; Pavel a avut mult de lucru cu ei şi a trebuit să-i mustre şi să-i încurajeze în mod constant. Dar a continuat să-I mulţumească Domnului pentru ei. De ce a fost în stare să mulţumească? Exista atâta ceartă, curvie şi dezbinare în Biserica din Corint, ba unii l-au şi respins. Pentru ce a putut mulţumi Pavel? «Pentru harul lui Dumnezeu». Şi în cel mai dificil credincios se poate găsi ceva bun pentru care să aducem mulţumiri «pentru harul lui Dumnezeu».

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Partea Domnul este poporul Lui. Deuteronom 32:9

Cum sunt ai Lui? Prin alegerea Sa suverană. El i-a ales şi le-a dăruit dragostea Sa. El a făcut acest lucru fără să vadă nimic bun în ei atunci, şi fără să aştepte nimic bun în schimb. El S-a îndurat de cei care a trebuit să Se îndure, şi i-a rânduit pentru viaţa veşnică; de aceea, ei sunt ai Lui prin alegere liberă. Ei nu sunt ai Săi numai prin alegere, ci şi prin cumpărare. El i-a cumpărat şi a plătit pentru ei până la ultimul bănuţ, de aceea nimeni nu-I poate disputa titlul. Partea Domnului a fost plătită din plin „nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur…ci cu sângele scump al Lui Christos” (1 Petru 1:18-19). Nu există nici un chezaş fals în averea Sa; reclamanţii nu pot ridica nicio plângere. Preţul a fost plătit înaintea curţii, şi biserica este proprietatea Domnului pentru totdeauna. Priveşte urmele de sânge de pe cei aleşi, invizibile pentru ochii omeneşti, dar cunoscute de Christos, fiindcă „Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui” (2 Timotei 2:19). El nu uită nici unul din cei pe care i-a răscumpărat dintre oameni. El numără oile pentru care Şi-a dat viaţa, şi ţine minte biserica pentru care S-a dat pe Sine. Ei sunt ai Lui prin cucerire. Ce bătălie a dus în noi înainte de a ne cuceri! Cât timp a asediat inimile noastre! Cât de des ne-a pus termeni de capitulare, dar noi ne-am închis porţile şi ne-am întărit zidurile în faţa Lui. Nu ne amintim momentul în care ne-a cucerit inimile prin furtună? Când Şi-a sprijinit crucea de ziduri şi a urcat pe întărituri, punând pe fortăreaţa noastră steagul însângerat al îndurării Sale atotputernice? Da, suntem, într-adevăr, prizonierii cuceriţi de iubirea Sa atotputernică. Fiind aleşi, cumpăraţi şi supuşi, drepturile Posesorului nostru divin. Ne bucurăm că nu suntem ai noştri, şi dorim ca, zi de zi, să facem voia Sa şi să arătăm slava Sa.

Seara

Întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi. Psalmi 68:28

Înţelepciunea şi necesitatea ne fac să îi cerem mereu Lui Dumnezeu să întărească ceea ce a făcut în noi. Mulţi creştini au neglijat să facă acest lucru, şi nu se pot învinui decât pe ei înşişi atunci când trec prin încercări şi nefericiri iscate de necredinţă. Este adevărat că Satana încearcă să înece frumoasa grădină a inimii, şi s-o transforme într-o scenă a deznădejdii. Totuşi, este adevărat şi faptul că mulţi creştini deschid singuri porţile, şi cheamă potopul prin nepăsarea lor şi lipsa de rugăciune către Ajutorul lor puternic. Adesea uităm că Autorul credinţei noastre trebuie să fie şi Păstrătorul ei. Candela care ardea în templu nu trebuia să fie lăsată să se stingă niciodată. Trebuia să fie umplută în fiecare zi cu ulei proaspăt. În acelaşi fel, credinţa noastră poate trăi numai dacă este susţinută de uleiul harului, şi putem obţine acest har numai de la Dumnezeu. Ne vom dovedi fecioare neînţelepte dacă nu ne vom asigura ulei de rezervă pentru candele (vezi Matei 25:1-13). Cel care a construit lumea o
tine în picioare, altfel ar cădea în abis. Cel care ne-a făcut creştini trebuie să ne păstreze prin Duhul Său, altfel ruina noastră ar fi rapidă şi finală. Să cerem deci, seară de seară, har şi putere de la Domnul. Avem un argument puternic cu care să pledăm, fiindcă îi cerem să întărească lucrarea Sa de har – „ce ai făcut pentru noi”. Crezi că El va refuza să-Şi protejeze şi să-şi susţină lucrarea? Prinde-te numai cu credinţă de puterea Lui, şi toate puterile întunericului, conduse de stăpânul iadului, nu vor putea arunca nici măcar o umbră asupra bucuriei şi păcii tale. De ce să leşini când poţi fi puternic? De ce să fii învins când poţi învinge? O, adu credinţa ta slabă şi darurile tale ofilite la Cel care le poate înviora şi completa! Roagă-te fierbinte: „întăreşte, Dumnezeule, ce ai făcut pentru noi”.

IZVOARE IN DEŞERT

Am fost apăsaţi peste măsură de mult. (2 Corinteni 1:8)

…pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. (2 Corinteni 12:9)

Dumnezeu a îngăduit criza din viaţa lui Iacov de la Peniel ca să-l înconjoare complet până când în sfârşit a ajuns la punctul în care a făcut un apel stăruitor şi smerit la Dumnezeu Însuşi. În noaptea aceea, el s-a luptat cu Dumnezeu şi literalmente a ajuns la locul în care putea să-L ţină ca niciodată înainte. Şi prin lupta lui strânsă şi periculoasă, credinţa şi cunoaşterea de Dumnezeu a lui Iacov au sporit, şi a luat naştere puterea lui de a trăi o viaţă nouă şi victorioasă.Domnul a trebuit să-l forţeze pe David, prin disciplina multor ani lungi şi dureroşi, să înveţe despre puterea cea mare şi credincioşia Dumnezeului său. În acei ani grei, el de asemenea a crescut în cunoaşterea credinţei şi a evlaviei, care erau principii indispensabile pentru glorioasa lui carieră de împărat al lui Israel.Doar cele mai periculoase situaţii în care Pavel a fost pus în mod constant au putut să-l înveţe, şi astfel şi biserica prin el, deplina semnificaţie a minunatei promisiuni a lui Dumnezeu pe care el a învăţat s-o revendice: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Cor. 12:9). Şi doar marile încercări şi primejdii prin care am trecut ne-au putut conduce pe unii dintre noi să-L cunoaştem pe El aşa cum Îl cunoaştem, să ne încredem în El aşa cum ne încredem, şi să obţinem de la El acea măsură mare din harul Său atât de indispensabilă în momentele noastre de cea mai mare nevoie. Dificultăţile şi obstacolele sunt provocările lui Dumnezeu pentru credinţa noastră. Când ne confruntăm cu piedici care ne blochează calea şi slujirea, trebuie să le recunoaştem ca nişte vase pentru credinţă şi apoi să le umplem cu plinătatea şi atotsuficienţa Domnului Isus. Pe măsură ce înaintăm în credinţă, încrezându-ne simplu şi deplin în El, putem fi încercaţi. Uneori poate trebuie să aşteptăm şi să ne dăm seama că „răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4). Dar în cele din urmă vom găsi cu siguranţă „piatra răsturnată” (Luca 24:2) şi pe Domnul Însuşi aşteptând să ne dăruiască o dublă binecuvântare pentru timpul nostru de încercare. A.B. Simpson

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 2.11-22

Ce mare este dezolarea profetului în faţa tabloului zugrăvit de versetele anterioare! Lacrimile îi curg fără oprire la vederea acestei „ruine întinse ca marea” (v. 13).

Şi Domnul Isus a plâns Ierusalimul, pentru că El cunoştea mai dinainte care vor fi pentru cetatea vinovată consecinţele respingerii Sale (Luca 19.41…).

Cu toate că împăratul, căpeteniile, preoţii, profeţii mincinoşi (v. 14) şi majoritatea poporului îşi meritau loviturile care cădeau asupra lor, erau totuşi mulţi care sufereau fără să fi fost răspunzători în mod direct: prunci murind de foame, bătrâni şi copilaşi căzând pe străzi, leşinaţi de foame (v. 11,19,21). Cu toate acestea, Ieremia nu ridică niciun ” de ce „, ci se aşază „la spărtură”, în favoarea poporului pe care-l iubea.

Versetele 15 şi 16 îi prezintă din nou pe cei care „trec pe cale”. La aceştia nu mai este vorba acum doar de indiferenţă, ca în cap. 1.12; de astă dată ei „clatină din cap”, „scrâşnesc din dinţi”, privesc cu neruşinare, aruncă insulte, varsă dispreţ. Domnul Isus, Sfânta Victimă, a cunoscut în timpul ceasurilor de pe cruce toate aceste manifestări ale răutăţii oamenilor (vezi Psalmul 22.7,8; Psalmul 35.21).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Iacov 1:19-27

„AZI N-A VENIT NIMENI”

Religiunea curată şi neîntinata… este să cercetăm pe orfani fi pe văduve în necazurile lor… Iacov 1:27

La Crăciunul trecut a fost responsabilitatea mea ca diacon să duc un coş cu fructe la Minnie, o văduvă de 86 de ani, care locuia peste drum de biserica noastră. Este şchioapă şi aproape nu mai vede, aşa că nu poate ieşi din casă. Intenţionam să-i las coşul şi să fug la alte responsabilităţi care mă aşteptau. Dar când Minnie m-a invitat să stau, nu am putut s-o refuz. Fusese un an deosebit de greu pentru ea, deoarece fiul ei cel mai mare, murise. A trecut o oră minunată înainte de-a ne ruga şi am dat să plec. „Spune-le fraţilor din biserică că îi iubesc, mi-a spus Minnie. Şi roagă-i să treacă pe la mine să mă vadă. Mi-e dor de ei”. Am simţit o tristeţe în timp ce plecam. Minnie o ducea bine, dar era singură. Dorea să fie vizitată. Şi locuia tocmai peste drum de biserică! Apoi am citit în cartea lui Calvin Miller, „A taste of Joy” (Gustul bucuriei), că o femeie bogată a fost găsită moartă în casă. Trăia singură. Doctorii n-au găsit nici un motiv de natură organică pentru moartea ei. Miller comentează: „Eu cred că ea a murit fiindcă era neglijată. Se săturase să pună numai o singură farfurie pe masă şi să facă numai o cafea o dată. Bătrâna scrisese în calendarul ei, o singură frază: „Azi n-a venit nimeni”. Dumnezeu se îngrijeşte de cei singuri. Şi El doreşte s-o facem şi noi. Oamenii singuri au nevoie de oameni. Au nevoie de noi. Să nu se întâmple niciodată ca din cauza afacerilor noastre care ne absorb cu totul, cineva din jurul nostru să scrie în calendar: „Azi n-a venit nimeni”. -D.C.E.

Gândeşte-te la cineva care trăieşte singur. Dacă nu-ţi vine nici un nume în minte, întreabă la biserică şi cere numele unor asemenea oameni. Apoi sună-i întrebând dacă poţi trece pe la ei. Vizitează-i. Spune-le că Isus îi iubeşte.

Nimic nu costă mai mult ca purtarea de grijă – cu excepţia nepurtării de grijă.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeiii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedecate rugăciunile voastre. 1. Petru 3,7.

Ferice de orice familie care trăieşte după indicaţiile date de Dumnezeu prin Cuvântul Său! Unde soţul respectă pe soţie gândind că este un vas mai slab, că e răscumpărată ca şi el prin har şi stând pe aceeaşi temelie, acolo este într-adevăr fericire. Fiind conştienţi de părtăşia lor, se va naşte în amândoi simţul dependenţei faţă de Domnul Isus care se va vedea în rugăciunea comună. Rugăciunea comună este un factor esenţial în căsnicia creşină, căruia trebuie să-i acordăm toată atenţia şi s-o respectăm. Rugăciunile noastre să fie îndreptate sub lumina Domnului spre interese, necesităţi şi gânduri comune. Pentru aceasta e necesar ca să ne cunoaştem unul altuia necesităţile şi abia atunci se poate împărtăşi totul în faţa lui Dumnezeu. Dacă aceasta lipseşte atunci, rugăciunile noastre nu vor găsi ascultare. Dacă a fost odată o dezarmonie cum se îndepărtează? Prin aceea că recunoaşte fiecare ce a fost rău şi îngenunchiază Dacă rămâne această dezarmonie atunci şi rugăciunile noastre vor fi împiedecate şi prăpastia dintre cele două inimi se măreşte. Pentru ca cineva să se poată ruga împreună trebuie să existe armonia inimilor apoi nu e permis să fie nimic ascuns între cei doi. Domnul să ne ajute ca familile noastre să fie o UNITATE.

Ce cinste înaltă pentru fiecare cap de familie creştină, să adunepe toţi ai casei în jurul Cuvântului şi să-şi verse cu ei inima în rugăciune înaintea Lui Dumnezeu! Da, credem că este datoria deosebită a capului familiei să facă acest lucru.

O, de-am putea spune şi noi ca Iosua:”EU ŞI CASA MEA VOM SLUJI DOMNULUI”

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Du-te la furnică …, uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te! Proverbe 6.6

Lecția dată de furnică

1. Furnica nu are „nici căpetenie, nici priveghetor, nici stăpân” (Proverbe 6.7). Nimeni nu trebuie să o trezească dimineața sau să o oblige să-și înceapă lucrul. Nimeni nu-i supraveghează munca. Nimeni nu trebuie să-i gestioneze timpul de lucru sau să aibă grijă să fie punctuală. Ea se ghidează după standardele dăruite de Creatorul.

2. Furnica „își pregătește hrana vara și strânge de ale mâncării în timpul secerișului” (Proverbe 6.8). Când toată lumea se plânge din cauza căldurii, furnica cea harnică se pregătește pentru iarna care va veni. Indiferent de condiții, furnica muncește. Apoi, în timp ce alții se zbat să supraviețuiască, ea se înfruptă din roadele muncii sale. „Privește și învață”, este sfatul lui Dumnezeu.

3. Furnica nu este un pierde-vară dezorganizat, care face lucrurile la întâmplare, care se învârte de ici-colo fără țintă, căutând ce să facă. Ea știe exact ce are de făcut, unde și cum să facă. Ea este mânată de un scop, concentrată, hotărâtă și de neoprit. Munca pentru furnică nu este o rușine, ci un mod de viață. Ce ființe dotate cu înțelepciune! Să ne uităm cu băgare de seamă la căile furnicilor și să ne înțelepțim!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

TU EȘTI AL LUI HRISTOS

„V-am logodit cu un bărbat, ca să vă înfățișez înaintea lui Hristos”

(2 Corinteni 11:2)

În vremurile Bibliei, logodna însemna mult mai mult decât un angajament: ea făcea parte din ritualul căsătoriei. Odată ce cuplul era logodit, cei doi erau considerați a fi una. Dar căsătoria nu se consuma decât după un an sau mai mult. In acel timp, mirele construia noua lor casă continua sa-și curteze logodnica, încercând s-o cunoască si lăsând-o si pe ea să-l cunoască. Logodnica se pregătea și ea aflând tot ce putea despre viitorul ei soț pentru a-i putea fi pe plac in toate privințele. In cele din urmă, mirele își ducea mireasa în noua lor casă și își începeau viața de soț și soție.

Așadar, care este scopul acestei ilustrații? Unul simplu: Biserica este mireasa lui Hristos și noi trebuie să tânjim după momentul în care se va consuma unirea noastră cu El si vom fi părtași la masa de nuntă a Mielului în ceruri (vezi Apocalipsa 19:7). Până atunci, Domnul Isus Își îndeplinește rolul, pregătindu-ne un loc, rugându-se si mijlocind pentru noi, continuând să ne facă curte, să-și reverse dragostea peste noi și să ne aducă la „cunoștința Lui” (Efeseni 4-13)

Dar care este rolul nostru? Acela de a ne aduce aminte că modul în care ne trăim viața Îl reflectă pe El. Nici un bărbat nu-și dorește să-și vadă soția completând cecuri false, angajându-se în conversații indecente, îmbătându-se în public sau flirtând cu alți bărbați. El dorește ca ea să se înfrâneze de la acele comportamente deoarece o iubește si dorește ca ea să aibă o reputație buna. El dorește ca soția lui să fie o reflectare frumoasă a lui si a familiei.

Cu alte cuvinte, logodna ta cu Hristos iți cere sa nu mai trăiești pentru tine – ci pentru El!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: