TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Teologia trăită în viaţa de zi cu zi
„Umblaţi câtă vreme aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.”loan 12:35
Ai grijă să pui în practică ceea ce ai văzul în momentele petrecute cu Dumnezeu pe munte. Dacă nu asculţi de lumină, ea se va transforma în întuneric. „Dacă lumina din tine este întuneric, cât de mare e întunericul acesta!” Din momentul în care abandonezi problema sfinţirii sau orice alt lucru asupra căruia te-a luminat Dumnezeu, viaţa ta spirituală începe să putrezească. Pune continuu adevărul în practică; pune-l în practică în orice domeniu, altfel chiar lumina pe care o ai se va dovedi a fi un blestem.
Persoana cu care este cel mai dificil de lucrat este cea care are satisfacţia îngâmfată a unei experienţe trecute la care poate face referire, dar pe care nu o aplică în viaţa de zi cu zi. Dacă spui că eşti sfinţit, arat-o. Experienţa trebuie să fie atât de reală, încât să se vadă în viaţa ta. Fereşte-te de orice credinţă care te face indulgent cu tine însuţi; ea este venită din iad, indiferent cât pare de frumoasă.
Teologia ta trebuie să se dovedească în relaţiile cotidiene cele mai obişnuite. „Dacă dreptatea voastră nu va întrece dreptatea cărturarilor şi a fariseilor…”, a spus Domnul nostru, adică trebuie să fii mai moral decât cea mai morală fiinţă pe care o cunoşti. Poate că ştii totul despre doctrina sfinţirii, dar o aplici tu în problemele practice ale vieţii? Fiecare detaliu al vieţii tale fizice, morale şi spirituale trebuie judecat după standardul Ispăşirii.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu” IOAN 3:21
Pentru a sluji lui Dumnezeu, nu este de ajuns să fii sincer, căci, chiar un copil al lui Dumnezeu, doritor să-I slujească cu toată sinceritatea se poate înşela, dacă se bazează pe resursele lui proprii. Numai ascultarea de adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu ne face să ajungem la lumină şi ne arată cum putem fi plăcuţi lui Dumnezeu în toate lucrurile. Această lumină sondează inima şi cugetul nostru, dând la iveală ceea ce este nepotrivit cu voia lui Dumnezeu. În felul acesta lucrările noastre oricare ar fi ele, sunt date la iveală înaintea Domnului, care ne înştiinţează de pericolul de a clădi lemn, fin, trestie.
Dacă această descoperire nu este plăcută, nu trebuie totuşi să ne temem, căci ea face parte din sfinţirea vieţii noastre. Prea multe lucrări pretind că sunt făcute în Numele Domnului şi totuşi sunt împlinite în afară de El. Dar dacă-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze în noi cu deplină autoritate, El ne va permite să facem această experienţă binecuvântată; vom avea dovada că lucrările pe care le facem pentru El sunt făcute în El. Să primim acţiunea directă a Cuvântului Lui; pătrunzând în noi, lumina Sa va da la iveală ce nu place Domnului, în timp ce tot ce vine de la El va fi întărit, confirmat şi făcut să aducă roade.în Proverbe 16:3 citim: „încredinţează-ţi lucrările în mâna Domnului şi îţi vor izbuti planurile”.
Nu numai că lucrările pe care le facem trebuiesc făcute numai în Domnul Hristos, dar trebuie să le si lăsăm în mâinile Lui. Ele sunt născute din El şi ele nu trebuie să iasă din mâna Sa. Răspunderea aparţine lui Dumnezeu. De ce să ne silim să purtăm noi ceea ce ar vrea să ia El asupra Lui? Dacă vrem să le îndeplinim prin propriile noastre puteri, în curând ele ne vor depăşi; şi atunci va fi mai degrabă agitare, frământare decât binecuvântare şi nu vor întârzia să ia în inima noastră locul care-I aparţine lui Dumnezeu.Dar sub mâna bună a Domnului nostru, lucrările noastre vor aduce o roadă care să rămână şi „ne vor izbuti planurile”.
Fie ca Sfântul Cuvântul al lui Dumnezeu care este adevărul, să insufle toate acţiunile noastre şi să ne ajute să nu facem nimic în afară de El şi pentru o slavă deşartă. Nici o slujire nu valorează înaintea Lui Dumnezeu dacă nu este făcută în smerenie.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Au trecut multe zile şi Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie, în al treilea an: „Du-te şi înfăţişează-te înaintea lui Ahab, ca să dau ploaie pe faţa pământului”. 1 Imp. 18:1.
Observăm că Dumnezeu s-a îngrijit în chip minunat de Ilie, timp de trei ani, un timp prin corbi, iar după aceea prin văduva săracă. Când Ilie a prevestit împăratului Ahab seceta, Dumnezeu i-a poruncit să fugă şi să se ascundă. Împăratul a trimis să-l caute în toate părţile şi când se spunea că nu este acolo, punea pe poporul acela să jure că nu l-a găsit.
Iar acum, după trei ani Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ilie: „Du-te şi înfătişează-te lui Ahab, ca să dau ploaie pe fata pământului”. Si el s-a dus să se arate lui Ahab. Iar Ahab l-a chemat pe Obadia şi i-a zis: „Mergi prin ţară, pe la toate izvoarele de apă şi pe la toate pâraiele, poate că vom găsi iarbă ca să păstrăm viața cailor şi catârilor şi să nu fie nevoie să omorâm vitele”.
Ahab a plecat singur pe drum şi Obadia a plecat singur pe alt drum. Pe când Obadia era pe drum, iată, l-a întâlnit Ilie. Obadia recunoscându-l, a căzut cu fata la pământ şi i-a zis: „Tu eşti Domnul meu, Ilie?” El i-a răspuns: „Eu sunt: Du-te şi spune stăpânului tău: Iată a venit Ilie”. Pe Obadia l-a cuprins frica şi s-a gândit că, dacă va pleca şi va zice lui Ahab, atunci poate Duhul Domnului îl va duce pe Ilie nu ştiu unde, şi atunci Ahab l-ar omorâ. Dar Ilie i-a spus: „Viu este Domnul Oştirilor că astăzi mă voi înfăţişa înaintea lui”.
Atunci Obadia s-a dus înaintea lui Ahab şi l-a înştiinţat. Si Ahab s-a dus înaintea lui Ilie şi când l-a zărit pe Ilie i-a zis: „Tu eşti acela care nenoroceşti pe Israel?” Iar Ilie i-a spus: „Nu eu nenorocesc pe Israel, ci tu şi casa tatălui tău, fiindcă aţi părăsit poruncile Domnului şi te-ai dus după Baali”. Si acum Ilie a început să-i poruncească lui Ahab ce să facă şi – ce minune! – Ahab a ascultat de omul pe care a vrut să-l omoare.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
OAMENI ALEŞI
…te-am lămurit în cuptorul urgiei. Isaia 48.10
Acest verset a fost pus multă vreme pe perete în faţa ochilor autorului şi, mai mult decât a fi privit, el a fost săpat în inima sa. Ca să fii ales de Dumnezeu nu este lucru neînsemnat. Pe aceia pe care Domnul I-a ales, îi face într-adevăr oameni aleşi. A fi alesul lui Dumnezeu valorează mai mult decât a fi alesul unei naţiuni întregi. Aşa de mare este acest dar, încât, pentru câteva neplăceri care s-ar putea să-l însoţească, ar trebui să fie primit cu bucurie, tot aşa cum evreii mâncau mielul pascal chiar dacă era însoţit de ierburi amare. Astfel noi alegem cuptorul, pentru că în el Dumnezeu ne alege.Noi suntem aleşi ca popor întristat, nu ca popor înfloritor, aleşi în cuptorul cel mare şi nu în palat. În cuptor, frumuseţea este veştejită, eleganţa distrusă, puterea slăbită, slava apusă, dar aici sunt descoperite tainele dragostei veşnice şi aici se face alegerea. Aşa a fost şi cu noi. În timpul încercărilor grele, Dumnezeu Şi-a îndreptat spre noi chemarea, Şi-a întărit alegerea şi ne-a dat siguranţă. Atunci am ales noi ca Domnul să fie Dumnezeul nostru şi El a arătat că noi suntem în mod hotărât aleşii Săi. De aceea dacă azi cuptorul ar fi încins de şapte ori mai mult, noi nu ne-am teme deloc, căci Fiul lui Dumnezeu va merge cu noi în mijlocul focului aprins.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Voi lăuda Numele lui DUMNEZEU prin cântări, şi prin laude îl voi preamări. Psalmul 69.30
Nu ne îmbărbătează oare faptul că Domnul Isus este „întemeietorul credinţei” noastre, şi nu ne bucură şi mai mult faptul că El a devenit întemeietorul cântărilor de laudă? După ce a fost în adâncul judecăţii şi al morţii pentru noi, Dumnezeu L-a ridicat din „apăsarea morţii şi a judecăţii” şi L-a înviat din morţi cu slavă. Când s-a înfăptuit această lucru Cristos a „slăvit Numele lui Dumnezeu prin cântări şi laude.” Însă El n-ar vrea s-o facă singur. Pe noi, pe care ne-a scos din mocirla păcatului şi a morţii şi ne-a unit cu El, căpetenia învierii, pe noi cei pe care ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu prin sângele Său vrea să ne facă să cântăm cântarea cea nouă.
Domnul Isus Cristos ne lasă să gustăm toate roadele biruinţei Lui asupra lui Satan, a lumii, a păcatului şi a morţii, ne aduce în starea de copii ai lui Dumnezeu şi ne umple inima de bucuria Lui. Suntem oare într-adevăr plini de această bucurie? Numai plini de această bucurie putem intona cântarea de laudă şi de adorare pentru Dumnezeu. Ce măreţ este ca inima noastră să ştie că însuşi Domnul Isus intonează cântarea de laudă în mijlocul Adunării. El se găseşte în mijlocul celor care se adună pentru Numele Lui (Mat. 18.20) şi le ridică privirea spre Tatăl al cărui Nume l-a descoperit (Ioan 17.6). Sunt oare inimile noastre gata să intoneze cântarea pe care însuşi Domnul Isus o doreşte în mijlocul nostru? Singurul loc unde putem cânta după voia Lui este locul prezenţei Domnului Isus (Mat. 18.20; Evr. 13.13; Apoc. 3.20). Evreii în vechime nu au vrut să cânte cântările Domnului pe un pământ străin (Ps. 137). Să ne mulţumim cu mai puţin decât ei, noi care avem promisiuni mult mai mari? Suntem chemaţi să ne depărtăm de fărădelege, să ne curăţim de vasele de ocară din creştinătatea de azi, şi împreună cu cei ce cheamă Numele Domnului dintr-o inimă curată să cântăm cântările Domnului pe pământul prezenţei Sale.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Umple Colegiul cu binecuvântarea Ta slăvită. Fii printre noi azi, umplând atmosfera cu prezenţa Ta plină de har.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Căci voi vesti Numele Domnului. Daţi slavă Dumnezeului nostru! El este Stânca.» DEUTERONOM 32,3-4
Moise, care în cele mai grele încercări şi ispite prin care a trecut a găsit în Domnul un loc de scăpare, a mărturisit la sfârşitul vieţii în faţa poporului Israel: «El este Stânca». In întreaga Biblie Isus apare ca «Stânca veşnică», un loc sigur de adăpost. Este El şi stânca ta? Ai acceptat adevărul acesta sau viaţa ta se derulează fară Isus, fară Locul veşnic şi sigur de adăpost, chiar acum când nevoia ta de siguranţă este cea mai mare? Toţi simţim nevoia să avem siguranţă, protecţie, adăpost şi pace. Toţi căutăm aceste lucruri, dar de cele mai multe ori în locuri greşite, şi nu la Stânca eternă care este Isus Cristos. Care este temelia pe care ţi-ai construit viaţa până acum? Fundamentul pe care clădim oglindeşte în mod clar viaţa noastră de zi cu zi şi este decisiv în ce priveşte locul în care ne vom petrece veşnicia. Nu ceea ce suntem, ci în ce ne-am ancorat viaţa contează. Pune-ţi picioarele pe această «Stâncă sfântă»! Construieşte-ţi din nou, de la bun început, casa vieţii tale pe Isus Cristos, Stânca veşnică! Cheamă-L din toată inima şi roagă-L: «Adăposteşte-mă, ascunde-mă în Tine, Doamne Isuse!» El o va face, deoarece Dumnezeu ascultă întotdeauna rugăciunile noastre sincere.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
Până când nu va crede el în Mine? Numeri 14:11
Luptă-te din toate puterile să izgoneşti monstrul necredinţei. El îl dezonorează pe Christos, iar El îşi retrage prezenţa dacă îl insultăm prin tolerarea necredinţei. Este adevărat că necredinţa este o buruiană pe care n-o poţi stârpi definitiv, dar trebuie să-i smulgem rădăcinile cu zel şi perseverenţă. Printre lucrurile urâte, ea este cel mai îngrozitor. Natura ei stricată este atât de rea încât cel care o exercită şi cel asupra căruia este exercitată sunt amândoi răniţi. În cazul tău, credinciosule, este şi mai rea, fiindcă îndurările cu care te-a binecuvântat Domnul în trecut îţi măresc vina de a te îndoi de El acum. Când te îndoieşti de Domnul Isus, El poate striga: „Iată, vă voi stropşi, cum stropşeşte pământul carul încărcat cu snopi” (Amos 2:13). Îndoindu-te de El, îi încununezi fruntea cu cei mai ascuţiţi spini. Este foarte crud din partea unei soţii iubite să se îndoiască de soţul ei credincios. Păcatul este inutil, nebunesc şi nesigur. Isus nu ţi-a dat nici cel mai mic motiv de îndoială, şi este greu să te îndoieşti de cei care se poartă iubitor şi sincer. Isus este Fiul Celui Prea înalt, şi are bogăţii infinite; este o ruşine să te îndoieşti de Atotputernicia Sa și să nu te încrezi în capacităţile Lui. Vitele de pe o mie de dealuri îţi vor împlini toate nevoile, şi hambarele cerului nu se vor goli niciodată. Dacă Christos ar fi un bazin, I-am epuiza curând plinătatea, dar cine poate seca o fântână? Miliarde de suflete s-au adăpat în El, şi nici unul nu a murmurat cum că a secat. Izgoneşte acest trădător nemernic, îndoiala, fiindcă singurul lui scop este să rupă legăturile părtăşiei şi să ne facă să jelim după un Mântuitor absent. Bunyan spunea că îndoiala are „la fel de multe vieţi ca şi pisica”. Dacă este aşa, să ucidem una acum, şi să continuăm munca până când se duc toate nouă. Jos cu tine, trădătorule. Inima mea se leapădă de tine!
Seara
In mâinile Tale îmi încredinţez duhul: Tu ma vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Psalmi 31:5
Aceste cuvinte au fost frecvent folosite de bărbaţi şi femei sfinte în ceasul plecării lor din lume Meditând la ele în seara aceasta, vom avea foloase. Obiectul grijii credinciosului, în viaţă şi în moarte, nu este trupul sau starea lui, ci sufletuL Sufletul său este cea mai valoroasă comoară. Dacă el este în siguranţă, totul este bine Ce este starea trupului în comparaţie cu starea sufletului? Credinciosul îşi încredinţează sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Sufletul vine de la EI; este al Lui. EI l-a susţinut, şi El este capabil să-1 păstreze; este cel mai bine ca el să-1 primească. Toate lucrurile sunt în siguranţă în mâinile lui Iehova. Ceea ce îi încredinţăm Domnului va fi sigur, acum şi în Ziua cea Mare către care ne îndreptăm cu repeziciune. Dacă te odihneşti în grija cerului, trăieşti în pace şi mori în slavă. In orice moment, ar trebui să ne încredinţăm în mâinile credincioase ale lui Isus, cu tot ce avem. Atunci, chiar dacă am trăi sub ameninţarea morţii, şi încercările ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, sufletele noastre ar locui în desfătare şi pace în „case fără grijă si adăposturi liniştite” (Isaia 32:18). „Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate”. Răscumpărarea este o temelie sigură pentru încredere. David nu a cunoscut Calvarul aşa cum l-am cunoscut noi, dar răscumpărarea temporală l-a mângâiat Oare răscumpărarea veşnică nu ne va mângâia mai mult? Timpurile trecute de izbăvire sunt argumente puternice pentru sprijinul prezent Domnul va face din nou ceea ce a făcut în trecut, fiindcă EI nu se schimbă niciodată. El este credincios făgăduinţelor Sale.
IZVOARE IN DEŞERT
El l-a luat la o parte din norod. (Marcu 7:33)
Pavel a făcut faţă nu numai testelor care au venit când era activ în slujba lui pentru Hristos, ci şi testelor singurătăţii în timpul captivităţii. Noi putem să fim în stare să facem faţă tensiunii celei mai intense munci, chiar dacă este cuplată cu o severă suferinţă, şi totuşi să ne prăbuşim complet dacă suntem puşi deoparte de la orice activitate sau lucrare creştină. Lucrul acesta ar fi adevărat mai ales dacă am fi forţaţi să îndurăm un regim de carceră într-o celulă de închisoare. Chiar şi cea mai maiestuoasă pasăre, care se înalţă în zbor mai sus decât toate celelalte şi suportă cele mai lungi zboruri, s-ar cufunda în disperare dacă ar fi pusă într-o colivie, unde ar fi forţată să lovească neputincioasă cu aripile în zăbrelele închisorii ei.
Ai văzut vreodată un vultur magnific forţat să lâncezească într-o colivie mică? Cu capul plecat şi aripile lăsate, e un tablou trist al durerii inactivităţii. Să-l vezi pe Pavel în închisoare înseamnă să vezi o altă faţă a vieţii. Ai observat cum s-a purtat? Părea că se uită peste vârful zidului închisorii lui şi peste capetele vrăjmaşilor lui.
Uită-te chiar cum şi-a semnat numele pe epistolele lui – nu ca prizonier al lui Festus, nici al cezarului, şi nici ca o victimă a Sanhedrinului, ci ca un „întemniţat pentru Domnul” (Efeseni 4:1). În toate acestea, el a văzut numai mâna lui Dumnezeu la lucru. Pentru el, închisoarea a devenit un palat, cu coridoarele lui răsunând de strigăte triumfătoare de laudă şi bucurie.
Forţat de lucrarea misionară pe care a iubit-o atât de mult, Pavel şi-a construit un nou amvon – o nouă platformă a mărturiei. Şi din locul robiei lui au apărut unele din cele mai încurajatoare şi mai folositoare predici despre libertatea creştină. Ce mesaje preţioase de lumină au ieşit din umbrele întunecate ale captivităţii lui.
Gândeşte-te de asemenea la acea listă lungă de sfinţi care au călcat pe urmele lui Pavel şi au fost întemniţaţi pentru credinţa lor. Timp de doisprezece ani lungi, glasul lui John Bunyan a fost redus la tăcere într-o închisoare engleză din Bedford.
Totuşi, acolo a scris el cea mai mare operă a vieţii lui, Călătoria creştinului – citită de mai mulţi oameni decât orice altă carte cu excepţia Bibliei. El a spus odată: „Eram acasă în închisoare, şi marea mea bucurie m-a făcut să stau şi să scriu şi să scriu”. Şi întunericul lungii lui captivităţi a devenit un vis minunat care să lumineze calea a milioane de călători osteniţi.
Doamna Guyon, o sfântă de origine franceză blândă şi plină de viaţă, a îndurat o perioadă foarte lungă de timp în spatele zidurilor închisorii. Şi precum sunetele unor păsări închise în colivie ale căror cântece sunt mai frumoase ca rezultat al încarcerării lor, muzica sufletului ei a călătorit departe de zidurile temniţei ei, înlăturând tristeţea din multe inimi descurajate.
O, ce mângâiere cerească a făcut Dumnezeu să curgă din locurile singurătăţii!
S. C. Rees
Luat la o parte de Isus,
Să simt atingerea mâinii Sale;
Să mă odihnesc o vreme la umbra
Stâncii într-o ţară obositoare.
Luat la o parte de Isus,
În singurătatea mohorâtă şi tristă,
Unde nici o altă mângâiere nu poate ajunge la mine,
Decât glasul Lui atât de drag inimii mele.
Luat la o parte de Isus,
Ca să fiu singur doar cu El,
Ca să aud tonurile dragostei Lui minunate
În mijlocul tăcerii şi a umbrelor întunecate.
Luat la o parte de Isus,
Voi rezista în locurile pustii,
Când voi auzi cum n-am mai auzit niciodată,
Şi Îl voi vedea „faţă către faţă”?
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Matei 26.47-58
Un ucenic nu adormise ca şi ceilalţi. Acesta era Iuda. Iată-l că vine în fruntea unei mulţimi ameninţătoare pentru a pune mâna pe Isus. Şi ce mijloc îşi alesese nenorocitul pentru a-L arăta pe învăţătorul lui? O sărutare ipocrită! „Prietene, pentru ce ai venit?” (v. 50), îi spune Mântuitorul. Este cea din urmă întrebare, pusă tocmai pentru a cerceta sufletul nenorocitului Iuda. De acum este însă prea târziu pentru „fiul pierzării” (Ioan 17.12). Aceste săgeţi care ţinteau conştiinţa (vezi şi v. 55) sunt singura apărare a Celui care S-a predat de bunăvoie. Cei doisprezece îl părăsesc, dar, în acelaşi moment, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri sunt «cu arma la picior», gata să intervină la cererea Sa către Tatăl. Toată puterea lui Dumnezeu este la dispoziţia Lui, dacă ar fi dorit s-o folosească. Soseşte însă ceasul Său. Departe de a Se ascunde sau de a Se apăra, El opreşte braţul ucenicului prea impulsiv, care, cu o clipă mai târziu, îşi arată măsura „curajului”, fugind ca şi ceilalţi tovarăşi ai lui.
In palatul marelui preot însă, cărturarii şi bătrânii sunt deja strânşi în plină noapte, pentru a înfăptui cea mai mare nedreptate (Psalmul 94.21).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Iov 39:19-30
LECŢIA VULTURULUI DE APĂ
Oare prin priceperea ta îşi ia uliul zborul, şi îşi întinde aripile spre miazăzi? Iov 39:26
Într-o seară minunată de sfârşit de vară, eram cu prietenul meu Steve la pescuit, într-o mică barcă, pe Lacul Piatt, sperând ca vreo ştiucă săritoare sau un biban smucitor să tragă la momelile noastre. Un vultur de apă se rotea în tăcere deasupra capetelor noastre. L-am urmărit cu viu interes, dându-ne seama vag că şi el făcea exact ceea ce făceam noi – pescuia. Plana deasupra apei şi deodată plonja cu putere în apă, spărgând oglinda apei cu ghiarele sale. Apoi se înălţa maiestuos, ţinând în ghiarele-i ascuţite un peşte mare.
Mai târziu, cercetând puţin, am descoperit că aceşti vulturi de apă, aşa cum obişnuit sunt numiţi, sunt între 50 şi 60 de centimetri lungime şi au aripile până la 2 metri. Trăiesc în apropierea apei, se reîntorc la acelaşi cuib în an după an, îi alungă pe toţi intruşii, rezervându-şi lacul sau aria oceanică numai pentru ei înşişi. Aripile lor lungi şi ascuţite le dau puterea să plonjeze în apă şi să-şi controleze plutirea prin aer. Ochii pătrunzători le dă posibilitatea să vadă la câţiva metri sub apă. Apoi ghearele sunt special proiectate să-i ajute să ţină ferm peştele pe care l-au apucat. Ce creatură minunată! Dumnezeu a făcut vulturul de apă perfect pentru mediul în care trăieşte.
Întrebarea lui Dumnezeu pe care a adresat-o lui Iov în textul de azi, a avut drept scop să-l facă pe acesta să vadă minunatul plan şi puterea pe care Dumnezeu le-a investit în creaturile Sale, şi să-i trezească uimirea şi veneraţia. Avem şi noi oare aceleaşi sentimente observând creaţiunea lui Dumnezeu? D.C.E.
Cât de măreţ e Dumnezeu!
Văd marea cu talazuri grele,
Mă-nalţ pe munţii de bazalt
Şi-mi zboară gândul printre stele,
Tot mai înalt. C. Ioanid
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Și perdeaua templului sa rupt în două de sus până jos.
Marcu 15.38
Dincolo de perdea (1)
Scriptura ne spune că, după ce Domnul Isus a murit, „perdeaua templului sa rupt în două de sus până jos”. În felul acesta, Dumnezeu a arătat că acum, datorită jertfei lui Hristos, putea declara că orice barieră care ne împiedica accesul în prezența Sa era înlăturată. Astfel, calea cea nouă și vie nea fost deschisă prin perdeaua dinăuntru, adică prin trupul Său. Prin urmare, ne putem apropia prin credință. Intrăm în Locul Preasfânt prin sângele Domnului Isus, în locul în care El Se află ca Mare Preot al nostru. Calea cea nouă și vie este întotdeauna deschisă. Locul nostru este înăuntru. „Să ne apropiem”, spune apostolul inspirat.
Ce har! Ce privilegiu prețios să putem, în orice moment, să ne apropiem! Cât de aproape am fost aduși, în chiar prezența lui Dumnezeu, pe tărâmul adevărat al închinării, având conștiințele curățite! Sângele scump al lui Hristos este temeiul veșnic prin care putem fi acolo și acolo trăiește El pururi, ca dreptate continuă a noastră; căci am fost făcuți dreptate a lui Dumnezeu în El. Ce pace și ce odihnă ne oferă lucrarea împlinită a lui Hristos, aflați fiind în chiar Locul Preasfânt! Și cât de mult ne simțim sufletele atrase acolo de perfecțiunea și de lucrările Marelui nostru Preot!
Aceste lucruri înseamnă cu siguranță mult mai mult decât doctrina evanghelică modernă, care insistă că cel credincios trebuie să stea întotdeauna „la poalele crucii”. Este întradevăr un lucru nespus de binecuvântat să privim înapoi și să ne aducem aminte de Domnul, de dragostea și de suferința Lui de la cruce. Însă credinciosul ale cărui gânduri nu se ridică mai sus de Hristos crucificat, deși este salvat pentru veșnicie, nu cunoaște nici libertatea cu care Hristos nea făcut liberi, nici ce înseamnă cu adevărat să fim scăpați de veacul acesta rău și nici ce înseamnă să fim eliberați de eul nostru.
H. H. Snell
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Dumnezeule, Tu m-ai învățat din tinerețe, și până acum eu vestesc minunile Tale.Psalmul 71.17
La vârsta de 25 de ani, Ezechia era împărat. Era oare posibil să conducă un popor așa de mare, cu atâtea probleme? Când Ezechia a devenit împărat, în țară erau multe greutăți, dar el și-a pus în gând ca Dumnezeu să ocupe primul loc în viața sa. Ezechia L-a întrebat pe Dumnezeu ce trebuia să facă și cum putea rezolva problemele din țară. „Înțelepciunea care vine de sus este, întâi, curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de îndurare și de roade bune, fără părtinire, nefățarnică” (Iacov 3.17). Ezechia și-a pus încrederea în Dumnezeu și prin înțelepciunea venită de sus a înțeles că înălțimile, stâlpii idolești, șarpele de aramă nu sunt după voia divină, de aceea le-a îndepărtat.
Și noi trăim într-o vreme cu multe probleme. Mulțimi de oameni se închină la ce nu cunosc. Bărbați și femei, tineri și vârstnici sunt fascinați de imaginea idolilor adorați. Actori de cinema, cântăreți, sportivi etc. sunt păziți zi și noapte față de adoratorii care îi iau cu asalt. În necredința sa, omul a schimbat slava veșnicului Dumnezeu cu o icoană care seamănă cu omul muritor, și astfel se închină creaturii. Să ne lăsăm învățați de Dumnezeu prin Cuvântul Său ce înseamnă adevărata închinare în Duh și adevăr. Să avem și noi același curaj ca și Ezechia!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RECUNOAȘTE-TI GREȘELILE!
„Cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere.” Proverbe 15:32
Dumnezeu l-a numit pe David „om după inima Mea”, neținând seama de greșelile, slăbiciunile și eșecurile lui (Faptele Apostolilor 13:22). Una dintre calitățile care l-a făcut pe David atât de mare a fost disponibilitatea lui de a-și recunoaște greșelile.
lată două exemple:
1) în timp ce fugea de mania regelui Saul, el a cerut ajutor preotului Ahimelec – decizie care l-a făcut pe Saul să poruncească omorârea a optzeci și cinci de preoți și a familiilor acestora. Devastat, însă nu si defensiv, David i-a spus lui Abiatar, fiul preotului ucis, rămas în viată: „Eu sunt pricina morții tuturor sufletelor din casa tatălui tău” (1 Samuel 22:22). Iți poți imagina cum e să-ti asumi responsabilitatea pentru o consecința atât de tragică?
2) Când proorocul Natan l-a confruntat referitor la relația lui cu Batșeba și la încercarea lui de a acoperi sarcina care a dus la uciderea soțului acesteia David a recunoscut: „Am păcătuit împotriva Domnului” (2 Samuel 12:13).
Ai tu maturitatea emoțională si spirituala ca sa recunoști un asemenea fapt? Sau ai tendința de a-ti apăra faptele din teama de a nu îi judecat, criticat sau respins? Te simți uneori atacat când cineva îți oferă feedback, fie că este pozitiv, fie ca este negativ? Te retragi în tăcere? Il acuzi sau îl învinovățești pe atacator? Faci comentarii ostile? Devii sarcastic? Nu faptul că faci greșeli te face o persoana mai rea, ci faptul că le aperi. Nu lasă ca mândria să-ți fure înțelepciunea care vine în urma recunoașterii greșelilor si în cele din urma creșterea. „Cel ce leapădă certarea își disprețuiește sufletul, dar cel ce ascultă mustrarea capătă pricepere”. (Proverbe 15:32)
Mana Zilnica 