TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Eşti descurajat în devotamentul tău?
„Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai…. apoi vino şi urmează-Mă.”Luca 18:22
„Când a auzit el aceste cuvinte…” L-ai auzit vreodată pe Stăpânul tău spunând ceva foarte greu pentru tine? Dacă nu, mă întreb dacă L-ai auzit vreodată spunând ceva. Isus Cristos spune mulle lucruri pe care le ascultăm, dar de fapt nu le auzim. Insă atunci când auzim, cuvintele Lui sunt uimitor de severe.Isus n-a părut deloc interesat ca acest tânăr bogat să facă ceea ce I-a spus El şi n-a făcut nici o încercare să-l ţină lângă El. I-a spus doar „Vinde tot ce ai, apoi vino şi urmează-Mă”. Domnul nostru nu a insistat niciodată, nu a linguşit niciodată pe nimeni, nu a atras pe nimeni în cursă; El doar spunea cele mai severe cuvinte pe care le-a auzit vreodată o ureche omenească, iar apoi îi lăsa pe oameni cu ele.
L-am auzit vreodată pe Isus spunându-mi un cuvânt sever? Mi-a spus vreun lucru personal pe care l-am ascultat de bunăvoie? Nu ceva pe care să pot expune sau să pot explica altora, ci un lucru pe care L-am auzit spunându-mi-1 mie? Acest om a înţeles ce a spus Isus, a auzit clar acele cuvinte şi le-a măsurat însemnătatea – şi aceasta i-a frânt inima. El n-a plecat sfidător, ci a plecat întristat şi cu totul descurajat. El venise la Isus plin de înflăcărarea unei dorinţe sincere, dar cuvintele lui Isus l-au îngheţat pur şi simplu; În loc să-i producă un devotament entuziast, i-au produs o descurajare care i-a frânt inima. Isus nu s-a dus după el, l-a lăsat să plece. Domnul nostru ştie foarte bine că, o dată ce cuvântul Său este auzit, mai devreme sau mai târziu va aduce roade. Ceea ce este îngrozitor este că unu dintre noi împiedicăm cuvintele Lui să aducă roade în viaţa noastră Mă întreb ce vom spune când ne vom hotărî cu adevărat să-I fim devotaţi Lui în lucrul pe care ni-l arată El? Un fapt este sigur: Isus nu ne va reproşa niciodată nimic.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Luaţi seama voi înşivă, ca să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi, fără veste”. LUCA 21:34
Domnul nostru ne înştiinţează aici de pericolele care ne ameninţă, pe noi mai ales, care trăim la sfârşitul zilei de har în civilizaţia actuală asupra căreia, Anticrist şi-a pus deja mâna. Toţi suntem ameninţaţi în acelaşi fel; inimile noastre sunt în primejdia de a fi îngreuiate lăsându-se în voia unor dorinţe legitime: mâncarea, băutura, sau încărcându-se cu greutăţi inutile: îngrijorările vieţii. Aceste două lucruri pot lucra ca un anestezic care adoarme cugetul, pierzând atunci realitatea puterilor spirituale pe care vrăjmaşul le pune în lucrare ca să prindă pe oameni pe nepregătite. Nu este vorba de o abţinere severă de la mâncarea normală şi decentă, ci aşa cum spunea Moliere: „Să mâncăm ca să trăim, nu să trăim ca să mâncăm”. Dacă oamenii ar fi urmat această filozofie ar fi fost scutiţi de multe suferinţe şi neplăceri pe care le produce îmbuibarea. Una din virtuţile unui adevărat creştin este cumpătarea şi aceasta nu numai cu privire la mâncare şi băutură ci absolut în toate situaţiile care ar putea să ne robească. Tot aşa este şi cu privire la îngrijorările vieţii. Câtă apăsare aduc ele asupra sufletului nostru, câtă descurajare, câtă preocupare neobosită care ne ia timpul liber pe care avem nevoie să îl petrecem în sanctuarul Tatălui nostru! Dar nu numai că îngrijorările vieţii ne fac viaţa amară şi ne răpesc bucuria, dar ele necinstesc pe Domnul nostru care ne-a spus-o net: „Nu vă îngrijoraţi de nimic…”, şi ne dă din natură aşa nişte comparaţii minunate care ar trebui să ne ruşineze şi să ne determine să ne încredem în El necondiţionat. Să ascultăm ce spune El căci la Domnul nostru este belşug de har. Să nu încercăm însă să purtăm greutăţile de mâine cu harul de azi care este pentru nevoile de astăzi.
Biblia ne pune adesea în gardă împotriva îngrijorărilor, îndemnându-ne să nu le purtăm noi înşine, ci să ne,descărcăm de ele asupra lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi le lăsăm să se acumuleze şi ajungem să fim încovoiaţi şi copleşiţi în aşa măsură că numai vedem plasa vrăjmaşului care este gata să cadă peste noi. De aceea, Domnul Isus, plin de grijă şi de dragoste pentru noi ne spune în continuare „Veghiaţi deci tot timpul şi rugaţi-vă…”. Să ne rugăm nu numai când suntem pe genunchi ci toată viaţa noastră să fie o rugăciune şi expresia părtăşiei noastre cu Dumnezeu.
Numai în felul acesta, mergând cu El şi rugându-ne şi ascultând de îndemnurile Cuvântului Lui, putem scăpa de pericolele care ne ameninţă. Aceste pericole de tot felul, nu numai îmbuibarea sau îngrijorarea, ci şi multe alte asemenea lor sunt dirijate de Satan; ele sunt supra naturale, adică depăşesc puterile noastre naturale, dar şi puterea de sus de a ne împotrivi lor este tot supranaturală şi biruitoare. Ea ne transmite puterea, dacă o primim, ca să nu ne clătinam niciodată, să nu ne temem niciodată şi să nu ne oprim niciodată în drumul nostru spre cer. Vom scăpa astfel de aceste pericole, nu ca nişte oameni înfrânţi şi abătuţi, ci ca nişte copii ascultători ai lui Dumenzeu, veghiind în adevăr şi rugându-ne neîncetat.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi”. Luca 18:9.
„Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuiala din toate veniturile mele”. Dar el era unul din cei încrezuţi. Este un lucru rău ca atunci, când construieşte cineva o casă să facă măsurători greşite, astfel încât să nu mai corespundă nimic. Poate construi din nou alta, dar este în paguba lui. Dar dacă cineva greşeşte ca şi acest fariseu, atunci totul este pierdut şi nu-l aşteaptă altceva, decât judecata şi focul veşnic. Este scris despre el: „S-a rugat în sinea lui, deci n-a stat înaintea lui Dumnezeu, cu toate că a spus: „Iţi mulţumesc Dumnezeule, că nu sunt ca ceilalţi oameni” etc. Dacă ar fi stat înaintea lui Dumnezeu, nu s-ar fi rugat astfel. El enumera faptele lui, cum posteşte şi cum dă zeciuială. Unul din cititori ar putea spune: „Eu n-am făcut acest lucru”. Dar la ce i-ar ajuta? Toate acestea erau doar dreptatea lui proprie. El a dorit să fie socotit drept prin faptele sale, dar n-a avut nevoie de mântuitor, de Salvator, cel puţin aşa credea el. Vameşul era cu totul altfel. El stătea departe şi nu voia să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea în piept zicând: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul”. Si ce s-a întâmplat? El a primit siguranţa iertării păcatelor şi mărturia că el este drept. S-a suit la Templu ca un păcătos şi s-a întors acasă îndreptăţit. Iubite cititor, ai experimentat şi tu lucrul acesta?
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
CINE ARE MAJORITATEA?
Nu te teme; căci mai mulţi sunt cei cu noi, decât cei cu ei.
2 Împăraţi 6.16
Cai şi care siriene cu o mare oştire îl înconjurau pe proroc la Dotan. Tânărul lui slujitor era înspăimântat. Cum să scape de o armată vrăjmaşă aşa de mare? Dar prorocul avea ochi pe care nu-i avea şi slujitorul lui, şi el, prorocul, putea să vadă o armată şi mai mare şi mai bine înarmată, care îl păzea de orice rău. Caii de foc sunt mai puternici decât cei de carne şi carele de foc sunt mai grozave decât carele de fier.Aşa se întâmplă şi azi. Vrăjmaşii adevăraţi sunt nenumăraţi, cu putere, învăţaţi, vicleni, şi ei răstălmăcesc adevărul cum le convine; dar omul lui Dumnezeu n-are pricină să se înspăimânte de ei. Văzute sau nevăzute, fiinţe puternice sunt de partea adevărului. Dumnezeu ţine în rezervă oştiri care vor apăra în momentul când va fi nevoie, oştiri ale căror puteri de a apăra binele şi adevărul întrec cu mult puterile răului. De aceea să nu ne descurajăm şi să mergem în pas cu aceia a căror bucurie şi încredere îi ridică mai presus de orice teamă. Biruinţa este de partea noastră. Dacă lupta este grea, noi ştim că sfârşitul va fi biruinţa noastră. Credinţa care are pe Dumnezeu de partea ei este sigură de biruinţă. „Cei ce sunt cu noi, sunt mai numeroşi decât cei ce sunt împotriva lui Dumnezeu.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Urechea care aude, şi ochiul care vede, şi pe una şi pe cealaltă, DOMNUL le-a făcut. Proverbe 20.12
O ureche care aude şi ochiul care vede în chip duhovnicesc sunt pentru un credincios de o valoare extraordinară. Ele indică o stare de dependenţă interioară faţă de Domnul, care poate fi obţinută şi întreţinută numai printr-o umblare ascunsă cu El. Să ascultăm de glasul Lui şi să umblăm în prezenţa Lui, pentru a privi totul în lumina Lui! Domnul este acelaşi, ieri şi azi şi în veci. Nici o schimbare nu este posibilă în caracterul şi în gândirea Lui. Hotărârile Lui sunt desăvârşite şi nu necesită revizuiri; ele sunt definitive. De-am cerceta totul în lumina Cuvântului Său şi în prezenţa Lui ca să nu mergem greşit!
În timpul nostru atât de solicitat şi de neliniştit, când lumea ne oferă totul pentru a ne încleşta şi a ne acapara cu desăvârşire, putem pierde foarte uşor auzul şi văzul duhovnicesc. E nevoie de har deosebit şi de energia credinţei pentru a găsi timp şi linişte pentru a asculta pe Domnul. Ce mare binecuvântare s-ar revărsa dacă am putea spune şi noi ca David: „Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc.”Domnul Isus însuşi, ca unul care era dependent de Tatăl, a spus: „El îmi trezeşte în fiecare dimineaţă, El îmi trezeşte urechea să ascult cum ascultă nişte ucenici” (Isa. 50.4). El ne-a dat un exemplu desăvârşit de ce înseamnă a umbla în dependenţă de Dumnezeu.Cât de uşor suntem luaţi de curenţii acestei lumi, ca să permitem intrarea lor în casele şi adunările noastre. Numai o ureche şi un ochi duhovnicesc ar putea veghea împotriva lor. Să ne umilim, ca Domnul să ne dea un ochi cu vedere clară şi o ureche ascultătoare.
Trăim într-o vreme care ridică în slăvi mintea omului, judecata omului şi voia lui. Lumea se laudă cu mintea ei şi spune că fiecare are dreptul şi puterea să cugete neatârnat. Sfânta Carte e lepădată de mulţi cu dispreţ. La universităţile şi şcolile noastre nu se mai cunoaşte măreţia Cărţii dumnezeieşti.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Aş vrea, o, Doamne, să văd Faţa Ta şi să cunosc puterea şi harul Tău înălţător. Adu în viaţa mea o refacere totală şi iartă-mă pentru neglijarea căilor Tale în amănuntele exterioare.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare, la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumina care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre.»
2 PETRU 1,19
Verbul «a avea» este sinonim cu «a poseda». Domnul ne asigură nu doar că primim cuvântul profetic, dar că îl şi avem, adică îl înţelegem, ne aparţine. Este un dar preţios pe care trebuie să îl folosim constant, «ca o lumină care străluceşte într-un loc întunecos» şi de care avem mare nevoie. Trăim într-o vreme întunecată a sfârşitului: «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Mă impresionează puternic faptul că apostolul Petru nu spune: «Până când steaua de răsărit se va ridica pe cer şi Domnul Isus Cristos va coborî din gloria cerească», ci mai degrabă «până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre». Apostolul vrea să sublinieze faptul că revenirea lui Isus este în strânsă legătură cu inima noastră, de aceea, în momentul când El va apărea pe norii cerului, inimile copiilor lui Dumnezeu vor vibra puternic. Din acest motiv avem şi mai mare nevoie de lumina cuvintelor profetice, deoarece împlinirea lor este tot mai aproape. Clipa în care Domnul Se va arăta în faţa întregii lumi bate deja la uşă.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineața
Bunătatea lui Dumnezeu. Psalmi 52:8
Meditează puţin la această bunătate a lui Dumnezeu. Este o bunătate blândă. Cu atingeri blânde ş iubitoare, El vindecă pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile. El este la fel de blând în a-şi arăta în mod practic bunătatea, ca şi în mod teoretic. Este o mare bunătate. Nu există nici un lucru mic în Dumnezeu. Bunătatea Sa este ca şi El: infinită. Nimeni nu o poate măsura. Bunătatea Lui este atât de mare încât iartă păcatele grozave ale marilor păcătoşi, după mult timp, şi apoi le dă mari favoruri şi privilegii, şi îi înalţă la bucurii depline în ceruri, alături de marele Dumnezeu. Este o bunătate nemeritată, aşa cum este orice bunătate adevărată, fiindcă bunătatea meritată nu este altceva decât dreptate. Păcătosul nu are nici un drept la bunătatea Celui Prea Înalt. Dacă răzvrătitul ar fi aruncat pe loc în focul veşnic, ar merita cu adevărat sentinţa. Dar, dacă a fost eliberat de rău, este numai din cauza iubirii divine, fiindcă în păcătos nu există nici un strop de bunătate. Este o bunătate bogată. Unele lucruri sunt mari, dar au puţină eficienţă, dar bunătatea Lui este o încurajare pentru sufletele căzute, un balsam pentru rănile însângerate, un bandaj ceresc pentru oasele rupte, o caleașcă regală pentru picioarele obosite, şi o îmbrăţişare de iubire pentru inimile tulburate. Este o bunătate multiplă. Aşa cum spunea Bunyan, „toate florile din grădina lui Dumnezeu sunt perechi”. Nu există bunătăţi singure. Poţi să crezi că ai o singură bunătate, dar vei vedea curând că ai o grămadă de bunătăţi. Este bunătate îmbelşugată. Milioane de oameni au primit-o, şi totuşi, departe de a fi gata, este la fel de proaspătă, îmbelşugată şi gratuită ca întotdeauna. Este o bunătate statornică. Nu te va părăsi niciodată. Dacă bunătatea este prietena ta, bunătatea te va însoţi în ispite şi nu te va lăsa să cazi, bunătatea va fi cu tine în necazuri şi nu te va lăsa să te afunzi, bunătatea va fi cu tine în viaţă, ca o lumină încurajatoare, şi bunătatea va fi cu tine în moarte, bucuria sufletului tău atunci când mângâierile pământeşti ajung la capăt
Seara
Boala aceasta nu este spre moarte. Ioan 11:4
În aceste cuvinte ale Domnului învăţăm că există o limită la boală. Există un „până” de care boala nu poate să treacă, şi care este ultima frontieră. Lazăr a trebuit să experimenteze moartea, dar moartea nu era sfârşitul bolii sale. In orice boală, Domnul poate spune valurilor de durere „până aici, nu mai departe”
(vezi Iov 38:11). Scopul ei este instruirea, nu distrugerea poporului. Înţelepciunea ţine un termometru la gura cuptorului durerii şi reglează temperatura cuptorului. Limitarea bolii este, mai întâi, o înţelegere încurajatoare. Dumnezeul providenţei a limitat timpul, felul, intensitatea, repetarea şi efectele oricărei boli. Fiecare bătaie de inimă este hotărâtă, fiecare oră nedormită predestinată, şi fiecare rezultat de sfinţire prevăzut din veşnicie. Nimic mare sau mic nu poate scăpa din mâna Celui care numără firele de păr de pe cap (Matei 10:30). In al doilea rând, limitarea bolii este înţelept adaptată puterii noastre, pentru menţinerea scopului bolii şi pentru primirea harului. Nenorocirea nu vine la întâmplare. Intensitatea fiecărei lovituri de nuia este strict măsurată. Cel care nu a făcut nici o greşeală în cântărirea norilor şi în aşezarea temeliilor cerului nu greşeşte nici atunci când măsoară ingredientele care lecuiesc sufletul. Noi nu putem suferi prea mult şi nu putem fi uşuraţi prea repede. In al treilea rând, această limitare este hotărâtă cu blândeţe. Cuţitul Chirurgului ceresc nu taie niciodată mai adânc decât este absolut necesar. „Căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plângeri 3:33). Inima unei mame strigă „cruţă-mi copilul!”, dar nici o mamă nu este mai iubitoare decât bunul nostru Dumnezeu. Când ne gândim cât de încăpăţânaţi suntem, este o minune că nu suntem mai loviţi. Este foarte confortabil să ştii că Cel care a aşezat marginile planetei noastre a hotărât şi marginile necazurilor noastre.
IZVOARE IN DEŞERT
Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.(Fapte 27:25)
Cu un număr de ani în urmă am fost în America cu căpitanul unui vapor cu aburi care era un creştin foarte devotat. După ce ne-am îndepărtat de coasta Terra-Nova, mi-a spus: „Ultima oară când am fost cu vaporul aici, adică acum cinci săptămâni, s-a întâmplat ceva care a revoluţionat întreaga mea viaţă creştină. Eram pe punte de douăzeci şi patru de ore când George Mueller din Bristol, Anglia, care era un pasager la bord, a venit la mine şi mi-a spus: «Căpitane, sunt nevoit să-ţi spun că trebuie să fiu în Quebec sâmbătă după-amiază». «Imposibil!», am răspuns eu. «Foarte bine», a răspuns Mueller, «dacă vaporul tău nu mă poate duce, Dumnezeu va găsi o altă cale, pentru că eu n-am pierdut nici un angajament în cincizeci şi şapte de ani. Hai să coborâm în camera hărţilor ca să ne rugăm».
M-am uitat la acest om al lui Dumnezeu şi m-am gândit în sinea mea: «Din ce azil de nebuni a scăpat?» Nu întâlnisem niciodată un om ca acesta. «Domnule Mueller», am spus, «realizaţi cât de densă este ceaţa?» «Nu», a replicat el. «Ochii mei nu se uită la ceaţa densă, ci la Dumnezeul cel viu, care controlează toate împrejurările din viaţa mea».
Atunci el a îngenuncheat şi a rostit una din cele mai simple rugăciuni pe care le-am auzit vreodată. După ce a terminat, am început să mă rog, dar el mi-a pus mâna pe umăr şi mi-a spus să nu mă rog. El a spus: «Mai întâi că tu nu crezi că Dumnezeu va răspunde, şi al doilea, EU CRED CĂ A RĂSPUNS. Ca urmare, nu mai este nevoie să te rogi pentru asta».
În timp ce mă uitam la el, a spus: «Căpitane, Îl cunosc pe Domnul meu de cincizeci şi şapte de ani, şi n-a existat nici o singură zi în care să nu reuşesc să obţin o audienţă la Împăratul. Ridică-te, căpitane, şi deschide uşa, şi vei vedea că ceaţa a dispărut». M-am ridicat, şi într-adevăr ceaţa dispăruse. Şi sâmbătă după-amiază George Mueller era în Quebec la adunarea lui”.
Dacă dragostea noastră ar fi mai simplă,
L-am crede pe Dumnezeu pe Cuvânt;
Şi viaţa noastră ar fi numai soare,
În bunătatea Domnului nostru.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Matei 23.23-39
Prin cuvinte furtunoase, Domnul îi condamnă grav pe aceia pe care i-am putea numi clerul lui Israel. Aceste călăuze oarbe erau de două ori vinovate: nu numai că nu intrau ele însele în împărăţia cerurilor, ci, în plus, abuzau de poziţia lor de autoritate pentru a-i împiedica şi pe alţii să intre (v. 13). Tipicari (sau exigenţi) în lucrurile mărunte, ei le neglijau pe cele importante: judecata, mila şi credincioşia (v. 23). În felul acesta, masca lor ipocrită încă înşela încrederea celor simpli. Isus, plin de indignare, le descoperă adevărata faţă: sunt „morminte văruite” (morţi pe dinăuntru), „şerpi”, ucigaşi, fii de ucigaşi.
Înainte de a părăsi Templul şi de a lăsa goală această casă în care Dumnezeu nu-Şi mai găsea locul, Isus Se exprimă în termeni dramatici (răscolitori) cu privire la judecata care avea să se abată asupra Ierusalimului. Ce puţin înţelegem noi din ce a însemnat pentru inima Lui, de o sensibilitate divină, acest dispreţ faţă de oferta harului! Nu vreţi să veniţi… (22.3: „n-au vrut să vină” – Osea 11.7): ce cuvânt copleşitor! Dintre cei care vor trebui să-l audă într-o zi, cine va putea să-L facă atunci răspunzător pe Dumnezeu de nenorocirea lui veşnică? Mântuirea în Domnul Hristos i-a fost oferită, însă el nu a vrut s-o primească.
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: 1 Împăraţi 12:1-17
ÎNVĂŢÂND DIN EXPERIENŢĂ
Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii.. şi a zis: „Ce mă sfătuiţi să spun poporului acestuia?” 1 Împăraţi 12:6
Se povesteşte că un tânăr casier al unei bănci a fost numit succesorul preşedintelui băncii care ieşise la pensie. Într-o zi tânărul s-a dus Ia bătrânul preşedinte şi i-a spus: „Ştiţi că urmează să vă înlocuiesc la preşedinţia acestei bănci, şi aş fi deosebit de recunoscător pentru orice sfat pe care mi l-aţi da”. Preşedintele a spus: „Fiule, stai jos. Am două vorbe să-ţi spun, numai două vorbe: „decizii corecte”. „Acestea sunt de mare ajutor, domnule, a spus tânărul, dar cum poate cineva să ia deciziile corecte?” „Un singur cuvânt – experienţa”. „Şi aceasta este de folos, domnule, dar cum poate cineva să câştige experienţă?” „Două cuvinte, tinere, a spus bătrânul: decizii greşite”. In citatul de azi, regele Roboam i-a întrebat pe bătrânii lui Israel cum să-şi guverneze poporul. Sub domnia tatălui său, Solomon, Israelul a trăit în sclavie, aşa că bătrânii l-au sfătuit: „Uşurează-le sarcinile. Fii slujitorul lor, şi te vor sluji cu bucurie”. Era un sfat înţelept, dar Roboam nu l-a acceptat. Nu a învăţat nimic din deciziile greşite ale tatălui său. Dumnezeu vrea să profităm învăţând de la alţii cum să trăim creştineşte. Iată de ce Biblia este atât de deschisă atunci când vorbeşte despre păcatele, falimentele şi neajunsurile slujitorilor pe care Şi i-a ales. Da, şi noi vom face greşelile noastre, dar putem evita multă durere, ascultând sfatul părinţilor iubitori, al unoroameni care deţin cunoştinţe de prima mână, şi cel al Bibliei însăşi. Duhul Sfânt foloseşte experienţa altora, bună sau rea, pentru a ne călăuzi pe cărarea neprihănirii.D.J.D.
Înţelepciunea câştigată-n focul vieţii
Nu se pierde şi nu e deloc de lepădat.
Se poate învăţa şi de la-ceia care
Ne-mpărtăşesc din cele ce ei au învăţat. – Anonim
Învaţă din greşelile altora; viaţa este prea scurtă pentru a le face tu însuţi pe toate.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Şi Domnul la chemat pe Moise și ia vorbit din cortul întâlnirii. Levitic 1.1
Voi fi sfințit în cei care se apropie de Mine. Levitic 10.3
Scurte comentarii asupra Pentateuhului (6) – Levitic (A)
Levitic este o carte a Bibliei pe care unii credincioși no citesc, socotindo a fi greu de înțeles și fără aplicabilitate pentru noi, creștinii.
Însă, deși ea nu a fost scrisă despre noi, a fost cu siguranță scrisă pentru noi (1 Corinteni 10.11). Numele ei vine de la leviți, deși ea nu vorbește despre ei, ci despre preoție, și pentru acest motiv unii au considerato a fi un fel de manual al preoților. Cartea Numeri este cea care se ocupă de leviți.În mod surprinzător, întreaga carte Levitic și primele 10 capitole ale cărțiiNumeri acoperă o perioadă de doar cincizeci de zile! Precum celelalte secțiuni ale Pentateuhului, și cartea Levitic are o carte corespondentă în Noul Testament, anume Epistola către Evrei. Această carte minunată a Noului Testament prezintă temeiul sfânt și drept pe care poporul lui Dumnezeu se poate apropia de El, ca preoți sfinți.
În Exod, Dumnezeu ia vorbit lui Moise „de pe munte” (Exod 19.3), însă în Levitic, El ia vorbit „din cort” (Levitic 1.1). De ce? Pentru că acum cortul fusese consacrat și umplut cu gloria lui Dumnezeu (Exod 40.33,34). Dumnezeu Se apropiase, iar poporul putea veni la El prin mijlocirea preoției și a jertfelor. Dumnezeu nu mai era pe muntele Sinai, ci locuia în mijlocul poporului Său. Aceasta este o imagine a locuirii lui Dumnezeu, prin Duhul, în Adunare.
Să nu renunțăm deci la a savura această carte! Ea reprezintă Cuvântul lui Dumnezeu către noi, preoții sfinți care avem privilegiul să ne apropiem de El! B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Căci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.
1 Timotei 2.5
Într-o zi am plecat la plimbare. Ce frumoase erau razele soarelui care apunea printre pomi, printre ruinele din împrejurimi, pe acoperișurile caselor din sat! Numai cimitirul era în umbră. Umbră era și în inima mea. La întoarcerea mea, fără să știu de ce, am intrat în camera mamei. Parcă auzeam vocea mamei: „A venit lumina”. Adâncită în gânduri, m-am apropiat de raftul cu cărți și am început să răsfoiesc la întâmplare câteva volume de poezii și cu legende din viețile sfinților. Mă pregăteam să pun cărțile la loc, dar deodată am zărit o foaie de hârtie scrisă. Foaia era deja îngălbenită și se observa că fusese de multe ori citită. Imediat am recunoscut scrisul mamei. Cuvintele erau noi pentru mine și mi-au străpuns sufletul ca un foc.
Acolo era scris: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric. Ochii Tăi sunt așa de curați că nu pot să vadă răul, și nu poți să privești nelegiuirea …”. Mai târziu am aflat că erau versete din Biblie. La marginea de jos a foii era scris, mai târziu, de o mână tremurătoare: „Este numai un Mijlocitor între Dumnezeu și om”.
Sabia cu două tăișuri a Cuvântului lui Dumnezeu și-a făcut lucrarea în sufletul meu prin acele cuvinte. În viața mea a venit lumina mântuirii prin Isus Hristos.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU FI RIGID!
„Naaman … a plecat plin de mânie” (2 Împărați 5:12)
Naaman, un general al armatei siriene, era obișnuit ca lucrurile să se facă după cum dorea el. Iar atunci când Elisei i-a spus să se scalde de șapte ori în apa murdară a râului Iordan pentru a se vindeca de lepră, el „a plecat plin de mânie”. El a spus: „nu există oare râuri mai curate? N-ar fi putut oare profetul să-si pună mâinile peste mine și să mă vindece?” Din fericire, el si-a ascultat slujitorii, și-a înghițit mândria și a avut parte de o minune. Noi putem extrage câteva învățături importante de aici.
Deoarece orice proces necesită adaptarea la schimbare si depășirea obstacolelor, întreabă-te:
1)
Care este esența fricii si a mâniei mele referitor la această situație? îmi este frică de necunoscut si de schimbările pe care le-ar putea aduce?
2) Sunt eu rigid si încerc să-mi impun voia si dorințele in această situație? Sunt eu dispus să pierd planul desăvârșit al lui Dumnezeu, opunându-mă unei schimbări pe care o orchestrează El? Mulți dintre noi pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. De ce? Asemenea lui Naaman, suntem obișnuiți ca lumea să lase după noi si să ne satisfacă propriul ego. Faci tu lucrul acesta?
3) Sunt eu leneș, nepriceput, sau nu vreau să aloc timp și efort schimbării? Dacă nu ești dispus să te schimbi, nu vei creste. Si dacă nu crești, nu vei ajunge în locul în care poți primi binecuvântarea pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu.
Charles Franklin Kettering a spus: „Lumea urăște schimbarea și cu toate acestea este singurul lucru care a adus progresul”. Cere-I astăzi lui Dumnezeu tăria emoțională și spirituală ca să accepți schimbările pe care le aduce El în viața ta si sa te ajute să le vezi ca fiind spre folosul tău (Romani 8:28).
Mana Zilnica 