TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Roagă-te lui Dumnezeu în taină
„Ci tu, când te rogi, intră în odăița ta, închide usa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” Matei 6:6
Ideea centrală în domeniul religiei este să-ţi aţinteşti privirea la Dumnezeu, nu la oameni. Să nu ai ca motivaţie dorinţa de a fi
cunoscut ca om al rugăciunii. Caută-ţi o „cămăruţă” în care să te rogi. închide uşa şi vorbeşte cu Dumnezeu în ascuns. Să nu ai o altă motivaţie decât aceea de a-L cunoaşte pe Tatăl tău din cer. Este imposibil să ai o viaţă de ucenic fără un timp anume de rugăciune in ascuns.
„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe…” (v. 7).
Dumnezeu nu este niciodată impresionat de zelul nostru în rugăciune. El nu ne aude pentru că ne rugăm cu zel, ci numai pe baza Răscumparării. Rugăciunea nu înseamnă doar a primi lucruri de la Dumnezeu, aceasta este o formă elementară de rugăciune; rugăciunea înseamnă a
ajunge într-o comuniune perfectă cu Dumnezeu. Dacă Fiul lui Dumnezeu a luat chip în noi prin regenerare, El va trece dincolo de gândirea noastră naturală şi ne va schimba atitudinea faţă de lucrurile pentru care ne rugăm.
„Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi rostim rugăciuni pioase în care voinţa noastră nu este implicată, iar după aceea spunem că Dumnezeu nu ne-a răspuns; de fapt, noi n-am cerut nimic. „Cereţi orice veţi vrea” (loan 15:7), a spus lsus. A cere înseamnă a ne implica voinţa. Ori de câte ori lsus a vorbit despre rugăciune, El a asemănat-o cu simplitatea măreaţă a unui copil; noi venim cu atitudinea noastră critică şi spunem: „Da, dar..,” lsus a spus: Cereţi. Dar să nu uităm că trebuie să-I cerem lui Dumnezeu lucruri care se potrivesc cu Dumnezeul pe care L-a revelat lsus Hristos.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„La suflarea nărilor Tale, s-au îngrămădit apele, s-au ridicat talazurile ca un zid şi s-au întărit valurile în mijlocul mării.” EXODUL 15:8
Cântarea lui Moise este un cântec de război şi de slavă în care fiecare frază mărturiseşte despre puterea Lui Dumnezeu triumfând asupra unui vrăjmaş teribil. Domnul ne este prezentat aici ca un Războinic viteaz, nimicind toată puterea lui Faraon şi croind poporului Israel un drum prin mare.
În spatele greutăţilor şi a piedicilor, creştinul care umblă cu Dumnezeu trebuie să deosebească vrăjmaşul şi puterile întunericului care se împotrivesc la orice înaintare, la orice ofensivă şi la orice activitate pentru Dumnezeu.Dumnezeu ştie să îngrămădească apele care ar vrea să ne înece; curenţii care ar vrea să ne tragă, El îi opreşte şi-i face ca un zid; şi valurile care ameninţă să ne ia „El le împietreşte în mijlocul mării”. Ceea ce ar vrea vrăjmaşul să folosească ca să ne oprească, Dumnezeu le foloseşte negreşit ca să-Şi arate puterea Sa şi să răsplătească credinţa noastră. Dacă a fost vreodată o situaţie fără ieşire, a fost într-adevăr aceea a copiilor lui Israel: înaintea lor era Marea Roşie, şi în spatele lor egiptenii! Dar cuvântul „imposibil” nu există în vocabularul celui credincios. Dacă îl lasă să intre în duhul său, este de-acum biruit, şi-a predat deja armele în mâna vrăjmaşului.
Ce facem noi în faţa curenţilor puternici şi a forţei valurilor care ar vrea să ne târască? Dumnezeu le îngăduie pentru ca credinţa noastră să se trezească şi să chemăm Numele Domnului care îşi va întinde braţul Său puternic şi cu siguranţă ne va croi un drum acolo unde vrăjmaşul ne-a încolţit.
Să lăsăm în mâinile Lui apele, curenţii şi valurile şi să nu acceptăm gândul că o izbăvire din partea Lui este imposibilă! Dar facem noi aşa? De câte ori nu ne-a cuprins deznădejdea când nu vedeam o ieşire din impasul prin care treceam! Să nu uităm însă că la Dumnezeu nu este nimic cu neputinţă. „Ştiu că Tu poţi totul…” (Iov 42:2).Domnul ne spune să pornim, să înaintăm în faţa vânturilor împotrivitoare şi credinţa va face să strălucească slava lui Dumnezeu. Atunci vom cânta împreună cu Moise: „Domnul este tăria şi temeiul cântărilor mele de laudă; El m-a scăpat. El este Dumnezeul meu: pe El îl voi lăuda” (Ex.l5:2).Un bătrân credincios spunea odată că până şi necazurile pe care ni le-am făcut singuri prin nebunia noastră, sunt pentru Domnul nostru o pricină de a-Şi exercita dragostea Lui dacă le aruncăm asupra Lui după ce ne-am judecat singuri. Când ni se pare că un răspuns sau o izbăvire întârzie, să căutăm pricina întâi la noi!
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Intr-o zi de Sabat s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau”. Luca 6:1.
Fariseii, iarăşi au avut de reclamat. Tot timpul au vrut să-L corecteze pe Mântuitorul, să se dovedească ei ca fiind superiori, deşi Dumnezeu nu era de partea lor, şi n-au putut face nimic. „Pentru ce faceţi ce nu este îngăduit să faceţi în ziua Sabatului?” i-au întrebat pe ucenici. Ucenicii nici de astă dată n-au trebuit să răspundă. Isus a răspuns în locul lor spunând: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, a luat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, a mâncat din ele şi a dat şi celor ce erau cu el, măcar că nu era îngăduit să le mănânce decât preoţii”. Si le zicea: „Fiul Omului este Domn şi al Sabatului”. Dacă privim în detaliu evenimentele, vedem că fariseii erau cei care au nesocotit Sabatul. Când citim în continuare cum au pândit pe Isus, dacă va vindeca bolnavii în ziua Sabatului, pentru a duce dovezi împotriva Lui, atunci se demască ura lor împotriva Lui şi aceasta este cu adevărat nesocotirea Sabatului. Cu astfel de lucruri s-au ocupat aceşti pânditori ai lui Isus. Pe mine mă bucură faptul că Isus a vorbit totdeauna în favoarea ucenicilor. Si El procedează la fel şi astăzi. Dacă suntem traşi la răspundere, El vorbeşte în locul nostru şi prin Duhul Sfânt ne dă cuvântul potrivit la momentul potrivit. Este un proverb care spune: Câştigul de duminică ne curge printre degete.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
RĂSPLATA ESTE SIGURĂ
„Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.” Matei 10.42
Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.
Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.
Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă.”
2. Tim. 1,9.
Cercetăm acest cuvânt aşa de măreţ pentru credincios care spune: ne-a mântuit.” Prin aceasta se arată o lucrare bine definită. Noi toţi eram odinioară în rândurile celor care merg spre pierzare, dar azi Dumnezeu poate să privească la mii şi mii de oameni care, prin sângele Domnului au fost mântuiţi. Odinioară am fost duşmani, dar acum suntem împăcaţi prin moartea lui Hristos (Rom. 5.10), odinioară eram împovoraţi cu vinovăţie iar acum avem păcatele iertate. Acum SINTEM „neprihăniţi” „sfinţi”, „copii ai lui Dumnezeu” „moştenitorii lui Dumnezeu şi moştenitorii lui Hristos.” Fericit popor! Făcuţi plăcuţi în faţa lui Dumnezeu în Prea Iubitul Tatălui – aşa călătorim. Iar Marele Preot, prin care ne apropiem de Dumnezeu şi care ne-a mântuit pe deplin, se preocupă de noi în faţa lui Dumnezeu. Ce bogaţi sunt copiii lui Dumnezeu, care începând de pe acest pământ pot gusta bucuria lucrurilor măreţe pe care în curând le vor vedea! Câtă mulţumire ar trebui să-I aducem Domnului nostru! De s-ar vedea mai mult această mulţumire prin umblarea noastră în credinţă! Te afli printre cei care se bucură de acest har măreţ, sau stai încă de partea celor care nu cunosc pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor personal?
ÎN Domnul Isus Hristos…
Bogăţiile lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Filip. 4.19
Bunătate faţă de noi în Hristos Isus.. .Efes. 2.7
învăţaţi în El.. .Efes. 4.31
Mângâiere în Hristos.. .Filip. 2.1
Puternici în Domnul.. .Efes. 6.10
Păziţi în Hristos.. .Filip. 4.7
Părtaşi ai făgăduinţei în Hristos Isus.. .Efes. 2.6
Slava lui Dumnezeu în Hristos Isus.. .Efes. 3.21
Zidiţi împreună în El.. .Efes. 2.22
Sfinţi în Isus.. .Filip. 1.1
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, cât de mult Te slăvesc pentru acest Colegiu. Au fost patru ani de frumuseţe unică; acum renunţ la el încredinţat că fac asta ca răspuns la chemarea Ta.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«După aceea m-am uitat şi iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din orice norod şi de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie şi înaintea Mielului.» APOCALIPSA 7:9
Ultima carte a Bibliei ne revelează dumnezeirea Mielului. Acolo vedem poziţia finală a Mielului înaintea lui Dumnezeu. Aproape nicăieri în Apocalipsa Mielul nu lipseşte de la tronul Său: «şi strigau cu glas tare şi ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stă pe scaunul de domnie, şi a Mielului!”» (Apoc. 7,10) sau «Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului» (Apoc. 22,1). Aşadar Cristos ni Se descoperă ca fiind centrul dumnezeirii pentru toată eternitatea. Nu există viaţă veşnică decât prin credinţa în jertfa Mielului lui Dumnezeu: «Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului» (Apoc. 21,27). Aşadar Dumnezeu a dat Mielului dreptul de a-Şi alege sfinţii. Numai cei care prin naşterea din nou primesc natura divină a Mielului vor putea să Îl vadă: «Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.» (1 loan 3,2). Ce minunat şi totuşi cât de cutremurător este mesajul Mielului!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
„Părtaşi firii dumnezeieşti.” 2 Petru 1:4
Să fii părtaş firii dumnezeieşti nu înseamnă, desigur, să devii Dumnezeu. Acest lucru nu se poate întâmpla. Esenţa dumnezeirii nu poate fi împărtăşită de fiinţele create. Între creatură şi Creator trebuie să existe o prăpastie fixată în respectul esenţei. Dar, aşa cum primul om Adam a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, şi noi, prin reînnoirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi după chipul Celui Prea înalt într-un sens divin, şi suntem părtaşi firii dumnezeieşti. Suntem prin har, făcuţi ca Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 loan 4:16). Noi devenim iubire: „oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu” (vers. 7). Dumnezeu este adevăr; noi devenim adevăr, şi iubim ceea ce este adevărat. Dumnezeu este bun, şi ne face buni prin harul Său, ca să devenim „cei cu inima curată”, care „îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Mai mult, devenim „părtaşi firii dumnezeieşti” într-un sens mai înalt — de fapt, într-un sens cât se poate de înalt, devenim absolut divini. Nu devenim noi mădulare ale trupului lui Christos? Da, acelaşi sânge care curge în cap curge şi în mână, şi aceeaşi viaţă care îl impulsionează pe Christos impulsionează şi poporul Său, fiindcă „voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Christos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). De parcă nu ar fi destul, suntem şi căsătoriţi cu Christos. El s-a legat de noi prin legământul dreptăţii şi credincioşiei, şi cel care se uneşte cu Domnul devine un singur trup cu El. O, minunat mister! Noi îl privim, dar cine l-ar putea înţelege? Una cu Isus – mai aproape de El decât mlădiţa de butuc, suntem o parte a Domnului, a Mântuitorului şi Răscumpărătorului nostru! În timp ce ne bucurăm de acest lucru, să ne amintim că cei care sunt făcuţi „părtaşi firii dumnezeieşti” vor manifesta relaţia lor înaltă şi sfânta în părtăşia cu ceilalţi. Din umblarea lor zilnică şi vorbirea lor, va fi evident că ei au „fugit de stricăciunea care este în lume, prin pofte ” (2 Petru 1:4). O, dă-ne mai multă sfinţenie divină!
Seara
„Oare o mare sunt eu, sau un balaur de mare, de-ai pus strajă în jurul meu?” Iov 7:12
Ciudat că Iov l-a întrebat aşa ceva pe Dumnezeul El se simţea prea neînsemnat ca să fie atât de păzit şi vegheat, şi spera că nu era atât de neascultător încât să o merite. Întrebarea era firească din partea unui om înconjurat de nenorociri insuportabile. Cu toate acestea, întrebarea este pusă în aşa fel încât să capete un răspuns umilitor. Este adevărat că omul nu este o mare, dar este măi tulburător şi mai neascultător decât marea. Marea îşi respectă marginile. Nu trece de limitele ei, chiar dacă limita este o plajă de nisip. Puternică cum este, ascultă divinul „până aici” (Iov 38:11). Chiar şi atunci când urlă în mijlocul furtunii, ea respectă cuvântul lui Dumnezeu. Insă omul încăpăţânat înfruntă cerul şi apasă pământul. Nu există limite pentru mânia lui răzvrătită. Marea, ascultând luna, vine şi se retrage cu o continuă regularitate, şi prin aceasta demonstrează o ascultare activă, dar şi pasivă. Numai omul trece de domeniul lui. El doarme la datorie, leneş atunci când ar trebui să fie activ. El nu va veni şi nici nu va pleca la porunca divină, ci va prefera să facă ce nu trebuie şi să lase nefăcut ceea ce i se cere. Fiecare picătură din mare, orice fărâmă de spumă, orice scoică şi orice pietricică simte puterea lui Dumnezeu, şi se mişcă de îndată. Dacă firea noastră ar avea a mia parte din ascultarea lor! Din zilele părinţilor noştri, şi din zilele proorocilor, marea a rămas unde era, izbindu-se de aceleaşi stânci, cu acelaşi zgomot. Ştim unde să o găsim. Ea nu îşi uită patul, şi vuietul ei neîncetat nu se schimbă. Dar omul unde este — omul uşuratic, plin de deşertăciune? Poate înţeleptul să ghicească prin ce nebunie va fi înşelat în ascultare? Avem nevoie de mai multă pază decât marea, fiindcă suntem mult mai răzvrătiţi. Doamne, condu-ne spre gloria Ta. Amin.
IZVOARE IN DEŞERT
„Ascunde-te lângă pârâul Cherit.” 1 Împăraţi 17:3
Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să înveţe valoarea părţii ascunse a vieţii. Omul care urmează să slujească într-o poziţie înaltă înaintea altora trebuie totodată să ia o poziţie smerită înaintea Dumnezeului său. Să nu fim surprinşi dacă Dumnezeu ne spune câteodată: „Copile drag, ai avut destul din acest pas grăbit, din această agitaţie şi publicitate. Acum vreau să mergi şi să te ascunzi – „ascunde-te lângă pârâul Cherit” de boală, de necazuri, sau într-un loc de solitudine totală, din care mulţimile au plecat”. Şi fericit este omul care poate să-I răspundă Domnului: „Voia Ta este şi a mea. De aceea alerg să mă ascund în Tine. «Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor Tale» (Psalmul 61:4)”.Orice suflet neprihănit care doreşte să exercite o mare influenţă asupra altora, trebuie mai întâi să-şi câştige puterea dintr-un „pârâu Cherit” ascuns. Dobândirea puterii spirituale este imposibilă dacă nu ne ascundem de alţii şi de noi înşine lângă un pârâu adânc din care putem sorbi puterea eternului Dumnezeu. Fie ca vieţile noastre să fie asemenea vegetaţiei seculare care a absorbit puterea din strălucirea soarelui şi acum dă înapoi energie după ce a devenit cărbune. Lancelot Andrews, un episcop al bisericii engleze şi unul din traducătorii Bibliei King James din 1611, a experimentat „pârâul lui Cherit”, în care petrecea cinci ore în fiecare zi în rugăciune şi devoţiune faţă de Dumnezeu. John Welsh, un contemporan al lui Andrews, şi un presbiterian care a fost închis pentru credinţa lui de către James al VI-lea al Scoţiei, avea şi el „pârâul” lui. El considera ziua irosită dacă nu petrecea opt până la zece ore singur în comuniune cu Dumnezeu. „Pârâul” lui David Brainerd erau pădurile Americii de Nord pe când slujea ca misionar pionier printre indienii americani în secolul al XVIII-lea. Şi Christmas Evans, un predicator de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, a avut lungile şi singuraticele lui călătorii pe dealurile Ţării Galilor. Privind înapoi la epoca binecuvântată din care începem să datăm secolele, vedem că sunt multe „pârâuri” remarcabile. Insula Patmos, singurătatea închisorilor romane, deşertul Arabiei, şi dealurile şi văile Palestinei sunt toate la fel de memorabile ca acelea experimentate de oamenii care au format lumea noastră modernă.
Domnul nostru Însuşi a trăit lângă „pârâul Său Cherit” în Nazaret, în pustiul Iudeii, în mijlocul măslinilor din Betania, şi în singurătatea cetăţii din Gadara. Deci nici unul dintre noi nu este scutit de o experienţă a „pârâului”, în care sunetul vocilor umane este înlocuit de apele tăcerii care curg din tronul lui Dumnezeu, şi în care gustăm dulceaţa şi sorbim puterea unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). din Ilie, de F. B. Meyer
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Ieremia 14.1-22
Dumnezeu i-a vorbit lui Israel nu numai prin vocea lui Ieremia, ci şi trimiţându-i seceta şi foametea. Profetul mărturiseşte fărădelegile poporului său şi – în mod trist, el este singurul care o face – Îl imploră pe Domnul pentru popor. Din dragoste pentru acesta, nu putea să înceteze să se roage pentru el şi, pentru că nu avea niciun argument pe care să-l pună în valoare în favoarea poporului, atunci cere: lucrează pentru Numele Tău” (v. 7,20,21; Ezechiel 20.9; Daniel 9.19). Acesta este motivul cel mai înalt pentru a-I cere lui Dumnezeu să intervină. În vremea lui, Iosua s-a folosit de acelaşi argument: „Ce vei face pentru Numele Tău mare?” (Iosua 7.9). Pentru noi, totul este îndurare. Ce motive am putea invoca pentru a cere să se pună în lucrare braţul lui Dumnezeu? Numai unul: Numele lui lsusl El însuşi ne-a dezvăluit puterea Sa minunată (Ioan 15.16). Tatăl nu poate să nu răspundă rugăciunilor care îi sunt adresate în acest Nume pe care El îl preţuieşte. „Dacă ne mărturisim păcatele (lucru pe care poporul nu voia să-l facă), El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).
Versetele 13-19 ne vorbesc despre profeţi care liniştesc poporul prin minciuni: vor suferi, atât ei înşişi, cât şi cei care i-au ascultat, pedeapsa pe care au refuzat să o creadă (v. 15).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Psalmul 46
PUTEREA LUI DUMNEZEU, NU A NOASTRĂ
„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru”
Psalmul 46:1
Adevărul că Dumnezeu Se îngrijeşte de nevoile noastre stă ca un motto potrivit fiecărui credincios în Domnul Isus Cristos. Chiar în cele mai grele încercări, sfinţii tuturor veacurilor au găsit mângâiere şi spijin în asigurarea că puterea lui Dumnezeu este mai mult decât suficientă pentru a face faţă oricărei adversităţi. Un transatlantic american a înfruntat o furtună deosebit de puternică în timpul traversării Oceanului Atlantic. În timp ce îşi îndeplinea slujba pe punte unul din marinari a fost pur şi simplu măturat şi aruncat în mare. Imediat ceilalţi membrii ai echipajului au lansat alarma: „Om la apă!” Un marinar a luat imediat un colac de salvare şi l-a aruncat peste bord. In câteva momente a simţit o smucitură a funiei cu care era legat colacul. Încercând să străpungă întunericul cu privirea, a strigat omului din valuri: „Ai funia?” A primit un răspuns slab: „Nu, funia mă are pe mine!” Marinarul extenuat îşi trecuse colacul pe sub braţe, dându-şi seama că nu avea puterea necesară să se agate de el.În calitate de creştini, avem de-a face cu furtunile şi încercările vieţii, care adesea ne copleşesc. Ajungem la sfârşitul puterilor. Chiar şi atunci când suntem slabi în credinţă, ori când simţim că nu mai avem credinţă deloc, El ne sprijineşte şi ne ridică din disperarea noastră. Cum ar trebui să-I mulţumim Domnului că nu trebuie să ne ţinem cu toate puterile noastre atunci când valurile durerii şi ale disperării se rostogolesc peste noi! Rezemându-ne pe Domnul şi bizuindu-ne pe promisiunile Cuvântului Lui, putem supravieţui fiecărei crize. Puterea Lui şi nu a noastră, ne este suficientă. H.G.B.
Cumplit furtunile vieţii lovesc;
Purtat şi zdrobit, puterea-mi este sfârşită.
Mă bizui atunci pe braţu-I ceresc
Şi-ajutorul ce-mi vine în clipa dorită.
D.J.D.
Când nu-ţi mai rămâne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi că Dumnezeu este suficient.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Când erau lângă casa lui Mica, au cunoscut glasul tânărului, al levitului. Și sau abătut acolo și iau zis: „Cine tea adus aici? Și ce faci tu? Și ce ai tu aici?”. Și el lea zis: „Așa și așa mia făcut Mica și ma tocmit și sunt preotul lui”. Și iau zis: „Te rugăm, întreabă pe Dumnezeu, ca să știm dacă va prospera calea pe care mergem”. Și preotul lea zis: „Mergeți în pace; calea voastră pe care mergeți este înaintea Domnului”. Judecători 18.36
Judecătorii lui Israel – Confuzie religioasă (2)
Un preot tocmit
Cinci oameni din seminția lui Dan, care căutau un loc de moștenire pentru seminția lor, sau oprit la casa lui Mica. Recunoscând glasul preotului lui Mica, iau pus întrebări. Răspunsurile sale sunt de o tristă natură, având în vedere că acesta era un om dintro seminție despre care Domnul spusese: „Ia pe leviți în locul tuturor celor întâinăscuți dintre fiii lui Israel și animalele leviților în locul animalelor lor, și leviții să fie ai Mei. Eu sunt Domnul” (Numeri 3.45). Răspunsurile lui ne arată cât de mult se poate depărta un slujitor al Domnului de poziția privilegiată la care Domnul la chemat.
„Cine tea adus aici?” – nu Dumnezeu îl trimisese acolo, ci el venise în acel loc, fără vreo îndrumare de la Domnul, căutând un loc pentru sine. „Și ce faci tu?” – lucra pentru Mica; el îl plătea, avea grijă de nevoile lui și îl tocmise ca preot al său. Și astăzi, mulți dintre cei pe care Dumnezeu ia chemat în lucrarea Sa sunt tocmiți de biserici care șiau stabilit propriul sistem de închinare, cel mai adesea în contradicție totală cu ceea ce Dumnezeu ne învață în Cuvântul Său. 1 Corinteni 7.23 ne amintește că am fost cumpărați cu un preț și că nu trebuie să ne facem robi oamenilor.
Oamenii din Dan au acceptat ceea ce tânărul levit lea spus și iau cerut săL întrebe pe Dumnezeu dacă vor prospera în călătoria lor. Fără săL întrebe pe Domnul, levitul ia trimis în pace, asigurândui de prezența Domnului cu ei. Astăzi, de asemenea, mulți predicatori au devenit populari prin faptul că vorbesc cuvinte plăcute, pe care oamenii vor să le audă.
E. P. Vedder, Jr.
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întărește.” Filipeni 4.12,13
Se povestește că un principe oriental i-a promis fiului său o sumă de bani pentru subzistență, care i se plătea la fiecare început de an. Cu această ocazie, tânărul venea în capitală, își vizita tatăl și – ce era mai important pentru el – își lua banii. Pentru restul anului nu se mai arăta.
Întristat de acest comportament, principele ordonă ca suma să nu i se mai plătească în viitor anual, ci săptămânal. De atunci și-a văzut fiul în fiecare săptămână.
Nu se află în această istorisire o învățătură pentru noi? Ea ne ajută să înțelegem de ce Dumnezeu nu ne dă binecuvântările Sale deodată pe toate. El cunoaște înclinația noastră, că dăm mai multă atenție darului decât Dăruitorului și că ne interesăm mai mult de darurile harului Său decât de El, căruia îi datorăm darurile.
Dar El cunoaște de asemenea și lipsa noastră de credință. Imediat ce am primit ce avem nevoie – bani, sănătate sau indiferent ce ar fi –, ne sprijinim mai mult pe ele decât pe Domnul. De aceea, dacă El nu ne dă zi de zi mai mult decât avem nevoie, atunci știe de ce face așa. El ne determină să ne uităm din nou la El, pentru a-L ruga continuu pentru cele necesare și pentru a-i mulțumi când am primit ceva.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„Faceţi… tot felul de rugăciuni…” (Efeseni 6:18)
Iată încă trei tipuri de rugăciune:
1) Rugăciunea de cerere. Trebuie să înveți să ai credință, atunci când Îi ceri lui Dumnezeu să-ți împlinească nevoile. Domnul Isus a promis: „Orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea” (Marcu 11:24). Dacă nu am mai încerca să-L impresionăm pe Dumnezeu, ne-am simți mai bine și-am fi mai câștigați! Problema nu este cât de lungă este rugăciunea, cât de tare sau cu câtă elocvență o rostim; la rezultate ajungem prin sinceritatea inimii, prin credința din inimă și prin siguranța că ne rugăm potrivit cu voia lui Dumnezeu.
2) Rugăciunea în parteneriat. Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu” (Matei 18:19). Dacă pui la cale ceva ce depășește puterea ta de gestionare, caută un partener de rugăciune și fă o înțelegere cu el. Acest lucru nu este pentru cei ce trăiesc mereu în conflicte, după care se hotărăsc să ajungă la un consens pentru că sunt disperați. Dumnezeu onorează rugăciunea celor care plătesc prețul de a trăi împreună în armonie (vezi Psalmul 133:1).
3) Rugăciunea de mulțumire. Dacă cererile tale depășesc ca număr laudele tale, lucrul acesta spune ceva despre caracterul tău. Oamenii centrați pe propriile lor nevoi, dorințe, euri – au pretenții, însă rareori știu să aprecieze. Dumnezeu nu ne lasă liberi în plinătatea lucrurilor pe care le-a pregătit pentru noi, până nu devenim mulțumitori pentru ceea ce am primit deja; lauda presupune mult mai mult! „În orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri” (Filipeni 4:6).
O viață puternică vine în urma mulțumirii. Noi chiar putem „să ne rugăm neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17), fiind credincioși pe tot parcursul zilei, lăudându-L pe Dumnezeu pentru bunăvoința, mila, dragostea, harul, îndurarea și bunătatea Sa.
Mana Zilnica 