Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 16 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    A Ta, Doamne, este mărimea și puterea și gloria și splendoarea și măreția.

    1 Cronici 29.11



    David a fost muzician, poet, învingător de uriași, războinic și, bineînțeles, împărat. Însă, mai presus de toate, David a fost un om după inima lui Dumnezeu. El nu numai că L-a iubit pe Dumnezeu și I s-a închinat, însă a răspuns cu uimire, reverență și apreciere la tot ceea ce El i-a revelat și și-a găsit plăcerea în a pătrunde în gândurile Lui. Nicăieri nu iese acest lucru în evidență mai mult decât în pasajul citat mai sus.

    Totuși, acest pasaj merge mai departe de închinarea inimii sale, către o profeție profundă cu privire la Domnul nostru Isus Hristos:

    „A Ta, Doamne, este mărimea” – El este mare în gloria Sa divină, mare în puterea Sa de creație și mare în coborârea Sa de pe tron la iesle. La întruparea Sa, îngerul a spus: „El va fi mare”.

    „Și puterea” – Atunci când a umblat pe acest pământ, El a manifestat puterea lui Dumnezeu, vindecând și făcând binele, însă – prețios Mântuitor! – El niciodată n-a folosit această putere pentru a-Și face calea mai ușoară.

    „Și gloria” – Cu puțin timp înainte de cruce, El a spus: „Tată, salvează-Mă din ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!” (Ioan 12.27,28). Într-adevăr, la Golgota a strălucit gloria atunci când Domnul Isus a îndepărtat păcatul prin jertfa Sa.

    „Și splendoarea” – Splendoarea Sa a strălucit printr-o biruință completă. Învierea Sa a manifestat victoria asupra păcatului, a morții și a lui Satan.

    „Și măreția” – Privim înainte către timpul când El Se va întoarce pentru a judeca pământul și pentru a Se război cu dreptate. Ce măreție! Atunci va fi aclamat ca „Împărat al împăraților și Domn al domnilor”. Într-adevăr, vrednic este Mielul!

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste.

    1 Ioan 4.16



    Cunoaștere și credință

    Viața creștină nu este ceva îndoielnic, ci o cunoștință vie despre dragostea lui Dumnezeu. Adevăratul creștinism este cunoaștere și credință. Cunoașterea adevărată nu este o simplă preocupare cu unele lucruri religioase. Cunoașterea adevărată vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de mângâietor și de încurajator este adevărul că, în contrast cu ceea ce este omul, Dumnezeu este dragoste! Cum soarbe pământul uscat ploaia, la fel primește sufletul vestea că Dumnezeu este dragoste. În măreția dragostei Sale, Dumnezeu S-a gândit la sărmanii păcătoși. Dumnezeu a hotărât să-L trimită pe Fiul Său la moarte, pentru ca noi să trăim prin El. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Cine erau și ce însemnau acei păcătoși pentru care a fost trimis Fiul lui Dumnezeu? Sărmane creaturi moarte în păcate și în fărădelegi! Nimic altceva decât fire de praf mânate încoace și încolo de Satan, prinse în vârtejul pieirii!

    În măreția dragostei Sale, Dumnezeu a hotărât să-L trimită pe Fiul Său să dea viață păcătoșilor morți în păcatele lor. Domnul Isus ne-a fost dat ca viață veșnică, în ciuda stării de moarte în care eram când ne-a găsit. Da, Dumnezeu este dragoste. El L-a trimis pe singurul Său Fiu pe pământ pentru noi. Ne bucurăm noi cu adevărat de această cunoaștere a gloriei dragostei lui Dumnezeu?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EL ȚINE TOT PĂMÂNTUL ÎN MÂNA SA – Fundația SEER

    „Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea” (Daniel 4:25)


    Dacă ești o persoană care pune preț pe Cuvântul lui Dumnezeu, iată trei cuvinte care nu trebuie să facă parte din vocabularul tău: noroc, soartă, coincidență. Înlocuiește-le cu providență, care înseamnă „a vedea dinainte și a furniza.” Mărturisirea de credință de la Westminster, scrisă în secolul al XVII-lea, declară: „Dumnezeu, marele creator al tuturor lucrurilor, susține, ghidează, dispune și guvernează toate creaturile, faptele și lucrurile, de la cele mai mari până la cele mai mici, prin providența Sa atotînțeleaptă și sfântă.” Asta înseamnă că Dumnezeu este în control, nu noi!

    Dar cum rămâne cu voința noastră? Putem noi să acționăm independent? Teologul R.C. Sproul a afirmat: „Providența suverană a lui Dumnezeu este deasupra și mai presus de faptele noastre. El Își duce la îndeplinire voia prin intermediul voințelor omenești, fără să încalce libertatea acelor voințe umane.”

    Uită-te la Iosif: frații săi au încercat să-l distrugă, dar eforturile lor l-au pus pe tronul Egiptului și au dus la împlinirea voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Iosif a afirmat: „Voi v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi” (Geneza 50:20).

    Fapta cea mai atroce a lui Iuda a contribuit la împlinirea celui mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată: ispășirea lui Hristos pentru păcatele noastre, la cruce. Ești tulburat din cauza lucrurilor care se întâmplă în jurul tău? Unul dintre motive ar fi că noi folosim doar 10% din potențialul nostru mental. În plus, apostolul Pavel arată că acum „cunoaștem în parte” (vezi 1 Corinteni 13:9). Când vom ajunge în Cer, Dumnezeu ne va explica totul! Sau poate nu vom mai avea nevoie de explicații! Până atunci, încrede-te în El! Și bucură-te, El ține tot pământul în mâna Sa – inclusiv pe tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 23:24-37


    În pofida credincioşiei împăratului lor, poporul nu se întorsese la Domnul cu toată inima (Ieremia 3.10). „Vicleana Iuda” n-a învăţat lecţia din pedeapsa suferită de „necredincioasa Israel”. Astfel, acum va sosi ceasul când această seminţie va fi, la rândul ei, izgonită din ţară.

    Pentru a-Şi împlini scopurile, Dumnezeu S-a folosit atât de marile popoare ale antichităţii, cât şi de naţiunile moderne, agenţi inconştienţi de gândurile Sale faţă de Israel. El controlează evenimentele mondiale şi le foloseşte pentru a-i proteja sau disciplina pe ai Săi.

    Cele două mari puteri din vremea lui Iosia erau Egiptul şi Asiria. Situate la extremităţile opuse ale Canaanului, aceste două împărăţii aflate în permanent conflict trebuia să traverseze teritoriul lui Israel pentru a lupta una contra celeilalte. Iosia, luând partea împăratului Asiriei, încearcă să împiedice trecerea lui faraon Neco, dar este omorât de acesta la Meghido. Vai, măcar dacă sar fi despărţit de lume şi de alianţele ei cu aceeaşi grijă cu care se despărţise de rău! El a luat parte la o dispută care nu-l privea şi a  suferit consecinţele-i fatale (Proverbe 26.17).

    După o domnie rea de trei luni, Ioahaz, fiul lui Iosia, cade sub puterea lui Neco. Acesta îl deportează şi-l înlocuieşte cu fratele lui, Ioiachim, care nu se va purta mai bine decât Ioahaz.

  • 15 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu, cel dat în adunările Macedoniei: că, în mare încercare de necaz, belșugul bucuriei lor și sărăcia lor lucie au prisosit spre bogăția dărniciei lor … Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți.

    2 Corinteni 8.1,2,9



    Harul nu este o calitate a inimii omenești naturale. Dumnezeului nostru însă Îi face plăcere să acorde har, acel har atât de străin inimilor noastre, încât ne face să ne minunăm și ne umple de bucurie atunci când îl vedem manifestat. Un exemplu în această privință este descrierea pe care apostolul Pavel o face cu privire la harul dăruit credincioșilor din Macedonia.

    Pentru credincioșii dintre națiuni, a dori să-i ajute pe frații lor săraci din Iudeea era deja un lucru nenatural. În acele zile – atitudine ce s-a perpetuat până în timpul nostru – exista suspiciune, rezervă și chiar ostilitate între iudei și națiuni. Cât de minunat este harul lui Dumnezeu, care i-a unit pe creștinii dintre iudei și pe cei dintre națiuni într-un singur trup și care a biruit aceste simțăminte carnale!

    Credincioșii din Macedonia erau foarte săraci, din punct de vedere material. Ei însă doreau să fie de ajutor și, mai mult decât atât, l-au implorat pe apostol să le dea voie să ajute. El nu i-a forțat, fiindcă știa prea bine cât erau de săraci, însă ei au insistat să aibă o parte în această ajutorare. Cât de diferită este această stare de lucruri de ceea ce vedem adesea astăzi în creștinătate, unde predicatori bogați fac adesea apel la ajutor financiar!

    Acești sfinți săraci s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, după care au dat cu mărinimie din ce aveau pentru a-i ajuta pe alții la fel de săraci ca ei. În aceasta ei au urmat exemplul Domnului. El, care era bogat, a venit din cer și S-a făcut sărac pentru noi, ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți. Exemplul Lui trebuie să-l urmăm și noi.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul … care a întins cerurile și a întemeiat pământul?

    Isaia 51.12,13



    Să luăm seama!

    Era în anul 1945. Într-o zi, un avion american a aruncat manifeste deasupra Hiroshimei. În manifeste, oamenii erau avertizați să părăsească orașul. Poliția militară a interzis oamenilor să citească manifestele și a ordonat să fie strânse și predate autorităților. „Este încă o capcană pe care încearcă să ne-o întindă diabolicii de americani și sălbaticii de englezi”, li se spunea oamenilor. De altfel, ordinul de a nu citi manifestele nu avea niciun rost. Oamenii credeau cu atâta tărie în neînfrângerea Japoniei, încât nu le-ar fi dat crezare chiar dacă le-ar fi citit. O, dacă ar fi crezut oamenii cele scrise în manifeste, dezastrul din august 1945 nu ar fi fost chiar așa de mare!

    Cât de necugetat este gândul de a nu da crezare avertismentelor cu privire la mântuirea sufletului! Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne avertizează în acest sens. Marele împărat David a spus odată către Dumnezeu: „Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!” (Psalmul 39.5). Trecerea noastră din viață sau încheierea timpului de har se poate produce într-o clipă. Atunci nimeni nu se va mai putea întoarce la Dumnezeu, nimeni nu va mai putea primi iertarea păcatelor prin credința în Isus Hristos. Să luăm seama!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI DREPTUL SĂ STRIGI DE BUCURIE! – Fundația SEER

    „A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20)


    Fiecare dintre noi vine la Domnul cu răni, așa că El începe un program de înnoire a gândurilor pe care le avem – despre El, despre ceilalți, despre noi înșine. Deși pe din afară arătăm neschimbați, în interiorul nostru se petrece o transformare constantă, întrucât Duhul Sfânt lucrează ca să respecte un termen limită și să ne facă „un vas de cinste, sfinţit, folositor” (2 Timotei 2:21). Și unul din instrumentele pe care le folosește El este „nebunia propovăduirii” (1 Corinteni 1:21).

    Indiferent de ceea ce faci, să nu-ți pierzi niciodată apetitul pentru Scriptură, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Mintea nenăscută din nou este deranjată să vadă cum predicarea cuvântului transformă persoanele cele mai disfuncționale în membri productivi ai societății. Și de cele mai multe ori, Dumnezeu face această transformare în ascuns, ca să ne protejeze reputația și percepția publică.

    Ce mare har! Îți poți imagina cât de șocați ar fi oamenii dacă ar ști într-adevăr în ce stare eram când ne-a găsit Dumnezeu? Numai puterea lui Dumnezeu a putut deschide capcana care ne-a prins mințile și ne-a putut elibera ca să trăim din nou. David a declarat: „a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui!” (Psalmul 107:20-21). Să remarcăm cine a făcut toate acestea: Cuvântul Domnului! Cuvântul oferă curățire de rușinea noastră, ne face neprihăniți și ne pune la dispoziție harta de călătorie spre destinul nostru. Datorită Lui, tu ai importanță! Datorită Lui, nu ai de ce să te temi.

    Dacă există cineva care are dreptul să strige de bucurie astăzi – tu ești acela!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 23:12-23


    Iosia îşi urmează curajoasa lucrare de curăţire. Şi iată că în mijlocul mormintelor preoţilor idolatri remarcă un alt mormânt. Este cel al omului lui Dumnezeu care anunţase evenimentele care se împlineau acum. Oasele morţilor zăceau acolo, unele lângă altele, însă destinul lor etern diferea. Domnul, la venirea Sa, va deosebi şi va învia dintre cei morţi trupurile credincioşilor care „au adormit“ (1 Tesaloniceni 4.13 …). Ceilalţi vor fi lăsaţi să aştepte învierea pentru judecată.

    Iosia a înţeles că, înainte să celebreze Paştele Domnului într-un fel demn, toată necurăţia trebuia îndepărtată din ţară, căci nu poate exista vreun acord între adorarea Dumnezeului celui sfânt şi orice se află în asociere cu idolii (2 Corinteni 6.16, 17). Dacă cel credincios doreşte să rostească Numele lui Hristos într-un fel demn, este invitat să se depărteze de fărădelege şi să se cureţe de „vasele de ocară” (2 Timotei 2.19). Poate fi dureros să ne separăm, să ne retragem, să ne curăţăm şi, fără îndoială, vom fi acuzaţi de mândrie şi de îngustime. Dar aceasta este ceea ce Dumnezeu ne solicită înainte de a întreprinde orice lucrare pentru El. Să vedem care este consecinţa binecuvântată pentru Iosia şi pentru tot poporul: „Pentru că nu se sărbătorise Paşte ca acesta din zilele judecătorilor” (v. 22).

     

  • 14 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

    Fapte 5.29



    Avem prezentată aici, în cea mai simplă formă, datoria fiecărui creștin adevărat. El trebuie să asculte de Dumnezeu. Necredinciosul poate zâmbi disprețuitor privind spre un călugăr și se poate mira cum o ființă rațională poate renunța cu totul la rațiunea și la înțelegerea ei, pentru a se supune autorității unui muritor, sau cum poate să se supună la reguli și la practici atât de absurde, atât de degradante și atât de contrare naturii. Necredinciosul se laudă cu libertatea lui intelectuală imaginară și își închipuie că rațiunea proprie este o călăuză suficientă pentru el și nu înțelege că este mai departe de Dumnezeu decât bietul călugăr pe care îl disprețuiește. El nu știe că, în timp ce se laudă cu propria voie, de fapt este rob al lui Satan, cel care este prințul și dumnezeul acestei lumi. Omul este creat să asculte – să privească în sus, la Cineva care este deasupra lui. Creștinul este sfințit spre ascultarea lui Isus Hristos, spre acel caracter al ascultării care a fost manifestat de Însuși minunatul nostru Domn și Mântuitor.

    Acesta este un lucru foarte important, care trebuie înțeles de oricine dorește să cunoască adevăratul caracter al ascultării creștine. A înțelege acest lucru este secretul real al eliberării de voința proprie, de necredință și de ascultarea falsă față de superstiție. Niciodată nu poate fi un lucru corect săți faci propria voie, după cum nu poate fi altfel decât greșit să faci voia altui om. Întotdeauna este corect să facem voia lui Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a venit să facă Domnul Isus și ceea ce El a făcut întotdeauna. „Iată, Eu vin să fac voia Ta”; „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Evrei 10.9; Psalmul 40.8).

    Noi suntem chemați și puși deoparte spre acest minunat caracter al ascultării, așa cum lam învățat de la apostolul Petru, la începutul primei sale epistole, unde el vorbește despre credincioși ca fiind „aleși după știința dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, spre ascultare și stropire cu sângele lui Isus Hristos” (1 Petru 1.2).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima.

    Ieremia 17.9,10



    Țarul și inima sa

    Petru cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici țari ai Rusiei. Într-un acces de mânie, l-a lovit pe grădinarul său, care, după câteva zile, a decedat. „Vai!”, a spus țarul cu tristețe, „am cucerit națiuni, dar nu am fost în stare să mă cuceresc pe mine”.

    În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt păcătoși, indiferent că unul este țar, iar altul este grădinar. Singurul lucru pe care îl poate face omul în această stare este recunoașterea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu. Observăm însă că tocmai de o astfel de recunoaștere a păcatelor fuge orice om. Firea omenească este gata să se supună, cu ușurință, practicării unei religii, imitării anumitor lucrări de pe terenul credinței, dar fără pocăință și fără nașterea din nou. Aceasta este religia firii pământești, care este numai o aparență, nimic mai mult. Prin puterea proprie, nimeni nu este în stare să facă din firea sa ceva bun. „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau un pardos să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”, se întreabă profetul Ieremia. Exemplul țarului este tipic fiecărui om. Fără nașterea din nou – adică fără primirea unei naturi divine prin credință și pocăință – nimeni nu poate sta în fața lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Biblia ne spune că cei care au crezut și-au răstignit firea pământească cu patimile și poftele ei.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    O POȚI LUA DE LA CAPĂT! – Fundația SEER

    „Domnul este partea mea de moştenire”… de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:24)


    Când nu ai realizat ceea ce ai sperat, regretul îți poate afecta o mare parte din timp. Programatorul (sau IT-istul) și-ar fi dorit să devină contabil, contabilul și-ar fi dorit să devină doctor, doctorul pictor etc. Poate planul tău a fost să lași o moștenire, dar până în prezent tot ce ai lăsat este o listă de aspirații neîmplinite. Nu este prea târziu; poți începe din nou! Trebuie doar să fii pregătit să-ți împlinești visul și să plătești prețul. „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună.” (1 Corinteni 9:25).

    Nu asculta persoanele critice, și nici pe cele care se văicăresc mereu, sau care s-au mulțumit cu mai puțin. Scopul tău nu trebuie să fie să trăiești mult, ci să produci o schimbare în lumea în care trăiești și să-L glorifici pe Dumnezeu. Charles Lindbergh a spus: „Am sentimentul că am trăit la un nivel superior scepticilor, pe acest pământ. Cine a prețuit viața mai mult: aviatorii care și-au trăit viața prin prisma pasiunii pentru zbor, sau acești neînsemnați care și-au dus traiul zgârcit prin prisma perspectivelor lor mărunte? Dacă aș putea zbura și numai zece ani înainte ca să mor prăbușindu-mă cu avionul, pentru mine ar avea mai multă valoare decât o viață lungă dar nesemnificativă.”

    Uită-te la Moise, uită-te la apostolul Pavel: amândoi au luat-o de la capăt. Uită-te la Winston Churchill: în loc să se retragă după cel de-al Doilea Război Mondial, a continuat și a câștigat premiul Nobel pentru literatură. Heinrich Schliemann s-a retras din afaceri pentru a căuta cetatea legendară Troia a lui Homer, și a reușit s-o găsească! Iar versetul biblic pe care te poți baza spune: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-24).

    Asta înseamnă că și tu o poți lua de la capăt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 23:1-11


    După cuvântul de judecată pe care Domnul tocmai îl pronunţase, Iosia ar fi putut concluziona: La ce bun atunci să curăţ acest loc asupra căruia Domnul Îşi va aprinde mânia? Dar acesta nu este niciodată şi raţionamentul unui credincios adevărat. Chiar în ajunul judecăţii finale, Scriptura porunceşte: „Cine este sfânt să fie sfinţit în continuare„ (Apocalipsa 22.11). Aplicând cuvintele care i-au fost citite din Deuteronom 31.11, împăratul recunoaşte valoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi se preocupă să-l facă auzit la „tot poporul, de la mic până la mare„ (v.2). Avem şi noi aceeaşi dorinţă de a face cunoscut în jurul nostru Cuvântul cel viu şi eficace?

    Râvna pentru casa lui Dumnezeu îl „mistuie” pe Iosia, cum Îl va mistui, mai apoi, pe Unul mai mare decât el (Ioan 2.15-17). Să ne amintim cu ocazia aceasta de întrebarea pe care apostolul Pavel le-o pune corintenilor: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? … că templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi?” (1 Corinteni 3.16-17; 6.19). Am primi noi oare vreun vizitator nobil într-o casă plină de dezordine şi de praf? Se va simţi el însuşi bine acolo? Cu cât mai mult trebuie să ne îngrijim când este vorba de Oaspetele divin care doreşte să-Şi facă locuinţa în inima noastră! A-I da onoarea cuvenită înseamnă, în primul rând, să punem această inimă în ordine, îndepărtând tot ceea ce o împovărează şi o spurcă.

  • 13 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului, … viața mea este doar o suflare.
    Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani.

    Iov 7.6,7; Psalmul 90.10



    Timp și veșnicie

    În fiecare secundă, la fiecare bătaie a inimii noastre, la fiecare bătaie a pulsului, la fiecare respirație, la fiecare bătaie a ceasului, un suflet nemuritor părăsește corpul.

    În fiecare minut, în timp ce secundarul face o rotație și arată astfel că iarăși au trecut șaizeci de secunde și s-au șters pentru totdeauna, mai mult de șaizeci de suflete părăsesc acest pământ pentru a intra în veșnicie.

    În fiecare oră, în timp ce arătătorul mare face un cerc de-a lungul cifrelor, aproximativ patru mii de oameni părăsesc acest pământ și ajung într-o lume pe care până atunci nu au văzut-o și din care nu se mai întorc.

    În fiecare zi, în decurs de douăzeci și patru de ore, o mulțime mare de bărbați, de femei și de copii, o ceată de aproximativ 90.000 de oameni, părăsesc acest pământ unde s-au născut și au trăit. Ei trec prin poarta morții, care este fie accesul spre a ajunge pentru totdeauna la „împăratul spaimelor” (Iov 18.14), fie intrarea în Paradis.

    La întrebarea: „Ce este viața noastră?”, apostolul Iacov răspunde: „Un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare” (Iacov 4.14). Veșnicia stă la polul opus al vieții noastre scurte. Ea nu are sfârșit. Dacă ar trebui să plecați astăzi, unde veți fi: în locul fericirii veșnice sau în locul durerii veșnice? Primirea Domnului Isus Hristos în inimile noastre – sau respingerea Lui – hotărăsc soarta noastră veșnică.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Am învățat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulțumit. Știu să fiu și smerit, știu să fiu și în belșug. În orice și în toate sunt deprins și să fiu sătul și să fiu flămând, și să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Am putere pentru toate, în El, care mă întărește.

    Filipeni 4.11-13



    Pavel era pe deplin mulțumit chiar și într-o închisoare romană. Să remarcăm însă că aceasta nu era înclinația lui naturală, fiindcă el trebuise să se deprindă să fie mulțumit, de-a lungul multor dificultăți și exersând o încredere reală în Dumnezeul cel viu. Egoismul și nemulțumirea sunt naturale pentru inima omului; a fi mulțumit este o stare care trebuie învățată.

    Apostolul ne spune că știa să trăiască în lipsă și în belșug. Știm că este foarte posibil ca, atunci când suntem în lipsă, să avem un duh nepotrivit, însă lucrurile nu stăteau așa cu Pavel. A ști să trăiești în lipsă implică acceptarea cu bucurie a voii lui Dumnezeu. De cealaltă parte, a trăi în belșug poate fi o încercare încă și mai grea pentru mulți dintre noi. Într-un astfel de caz avem nevoie să folosim cum trebuie lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat din belșug.

    În toate diferitele circumstanțe prin care trecea, Pavel recunoștea că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El folosea toate aceste împrejurări în felul Său înțelept, pentru binele slujitorului Său. Să nu ne dăm înapoi de la experiențele prin care Dumnezeu dorește să ne treacă! Aceste experiențe sunt menite să ne instruiască așa cum nimic altceva n-ar putea-o face. Mai mult, ele sunt necesare pentru a pune în evidență puterea măreață care este în Hristos și care lucrează în noi, atunci când suntem dependenți. „Am puterea pentru toate, în El, care mă întărește.” Acesta nu este doar un simțământ sau un ideal înalt, ci, în ce-l privea pe apostol, era o afirmație din plin verificată în multe experiențe dificile. Felul în care el Îl introduce pe Hristos în împrejurările sale și le face astfel surse de minunate binecuvântări este o manifestare strălucită a puterii lui Hristos asupra sufletului său. El vorbește ca unul care Îl experimentase în mod real pe Hristos în împrejurări de tot felul.

    L. M. Grant

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (2) – Fundația SEER

    „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13)


    Nu este ușor să-L vezi pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, dacă porți cicatricile unei copilării abuzive. Nenumăratele nevoi care au rămas neîmplinite în copilăria ta (afecțiune, siguranță, încredere, mângâiere, hrană, nevoi materiale) te pot face să crezi cu greu că de-acum Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile tale.

    Ce-i de făcut, atunci? Recunoaște că imaginea tatălui pe care o ai în mintea ta este defectă și că nu se potrivește nicidecum cu cea a Tatălui ceresc. Chiar și cel mai bun tată este o copie încețoșată a Tatălui ceresc. Dumnezeu dorește să-L vezi ca pe un Tată iubitor, sensibil, generos și de care poți depinde. De aceea Domnul Isus ne-a învățat să-L numim „Tatăl nostru”, nu doar „Domn și Dumnezeu atotputernic.” Este și motivul pentru care Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu „Tatăl tău”, nu doar „tatăl Meu”. Și, ca un Tată bun, Dumnezeu a anticipat fiecare nevoie a ta și S-a îngrijit de ea (vezi Matei 6:25-34).

    La fel cum părinții buni înțeleg caracteristicile individuale ale copiilor lor, Tatăl ceresc îți știe nevoile, gândurile și sentimentele care sunt unice. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi…” (Psalmul 103:13-14). Grija Sa pentru tine este croită în așa fel încât să se potrivească cerințelor și limitărilor tale specifice. Și la fel cum un tată bun de pe pământ își acceptă și își împlinește responsabilitatea de a se îngriji de copiii săi, Tatăl tău ceresc Se face responsabil pentru împlinirea nevoilor tale, și El dorește să te comporți la fel, încrezându-te în El. Cu alte cuvinte, rolul tău este să te comporți în permanență ca fiul unui Tată demn de încredere, generos și iubitor. Succes!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 22:8-20


    Lucrările întreprinse de Iosia în casa Domnului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fusese pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răspunderea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul istoriei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După secolele de întuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile populare, tipărită şi răspândită în toate mediile. Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creştinătăţii. Dar, în acelaşi timp, lumina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante.

    Acest Cuvânt al vieţii ne prezintă nu numai – cum a făcut cartea Legii lui Iosia – ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a împlinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testament). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi  mesajul de har al lui Dumnezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.

  • 12 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    În mine este voința, dar nu este puterea de a face binele. Căci nu practic binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac!

    Romani 7.19



    Neputința omului

    Ați încercat vreodată să vă lăsați de păcatele voastre și să fiți mai sfinți? Toți cei care au încercat să fie mai buni prin eforturile proprii au suferit un mare eșec. Unii au mers la biserică și au încercat să fie religioși; dar prin aceasta nu s-au făcut mai buni. Dumnezeu cunoaște întreaga noastră neputință și starea noastră. El nu ne-a văzut numai vinovați, ci și fără puterea de a ne face mai buni. Dumnezeu a văzut că suntem pierduți. Dacă cineva vrea să fie mântuit, trebuie să știe că aceasta nu se poate face decât numai prin credința în Mântuitorul. Orice strădanie proprie de a ne salva pe noi înșine dovedește doar adevărul că suntem pierduți. E ca și cum unui om care se îneacă i se strigă de pe mal să se autosalveze. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „ca să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Domnul Isus Hristos este unicul Mântuitor: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.12). „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2.8).

    Adevărul lui Dumnezeu descoperă greșelile noastre. Să ne gândim tot timpul că omul, în starea lui firească, nu doar că se află în întunericul spiritual, ci el însuși este întuneric. Pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, pentru a primi mântuirea, omul trebuie să accepte calea oferită de Sfânta Scriptură.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar, văzând vântul puternic, s-a temut; și, începând să se afunde, a strigat, spunând: „Doamne, scapă-mă!”.

    Matei 14.30



    Petru pe ape (2)

    Deseori începem bine; credința dintâi și dragostea dintâi, simplitatea unei inimi pline de Domnul, toate acestea ne susțin, însă, din nefericire, se întâmplă să ne luăm ochii de la El, după care intervine căderea. Satan încercase să-i tulbure pe ucenici și să-i facă să se înspăimânte de Domnul Însuși (versetul 26), însă imediat Domnul i-a liniștit. Apoi vrăjmașul îl neliniștește pe Petru cu dificultățile pe care i le așază pe cale. Ce nebunie să ascultăm de el! Oare nu dificultățile ne conduc la Hristos? Ce creaturi sărmane și necredincioase suntem! În încercările noastre, ca și în nevoile noastre, singurul lucru pe care-l uităm este chiar acela pe care n-ar trebui nicidecum să-l pierdem din vedere: puterea divină! În capitolul 17, ucenicii nu uitaseră să numere pâinile și peștii pe care îi aveau, nici să ia în calcul resursele din satele apropiate, însă uitaseră complet de prezența Domnului. Petru de asemenea, după ce a pornit pe ape, a început să se gândească la violența vântului și să-și îndrepte privirile asupra propriei lui puteri, uitând că avea înaintea lui o putere de atracție mai mare decât forța gravitației, o putere care l-ar fi adus negreșit la Isus. În consecință, a început să se scufunde.

    Cu toții am experimentat, ca Petru, ce înseamnă să ne scufundăm, însă un strigăt ieșit de pe buzele noastre: „Doamne, scapă-mă!”, a făcut ca El să-Și întindă mâna și să ne scape. Petru a strigat după ajutor exact atunci când era pe punctul de a ajunge la Domnul, care n-a trebuit decât să întindă mâna și să-l tragă la Sine. Încă un singur moment de credință și Petru nu s-ar fi scufundat. Să nu ne mai îndoim de Domnul, preaiubiților! Ne putem îndoi de multe alte lucruri, dar niciodată de Hristos. Să ne încredem în Cel care poate să ne mântuiască până la sfârșit, căci furtuna nu va înceta până când Domnul și cei ai Săi nu vor fi pentru totdeauna împreună.

    H. L. Rossier

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (1) – Fundația SEER

    „Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.” (Ioan 8:27)


    Oamenii religioși de pe vremea Domnului Isus aveau dificultăți de înțelegere a conceptului de Dumnezeu ca Tată. Domn, rege, judecător, acestea erau pe înțelesul lor – dar nu și Tată. În Vechiul Testament se vorbește de Dumnezeu ca Tată de șase ori, în timp ce Noul Testament Îl pomenește de sute de ori. Domnul Isus Însuși a spus: „nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27).

    Adevărul este că până când Domnul Isus nu L-a descoperit pe Tatăl, Dumnezeu a rămas un mister pentru ei. Și printre noi sunt mulți care nu înțeleg faptul că Dumnezeu ne este Tată, și nici că avem binecuvântări bogate în El. Tatăl, numele atotcuprinzător al lui Dumnezeu, înglobează tot ceea ce vei avea nevoie vreodată, și revelează exact sentimentele Sale față de tine. El exemplifică toate trăsăturile celui mai bun tată pe care ți l-ai imaginat vreodată! Tot ce ar face un tată iubitor pentru a împlini nevoia copilului său, Tatăl tău ceresc va face pentru tine – și încă mult mai mult! Odată ce Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru, fricile noastre dispar, căci începem să ne dăm seama că toate nevoile noastre vor fi împlinite.

    Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12:32). Dumnezeu Se bucură să-ți ofere resursele Împărăției Sale. De ce? Pentru că te iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Domnul Isus! În Ioan 17:23, Domnul Isus S-a rugat ca noi să cunoaștem că Tatăl ceresc ne iubește „cum L-a iubit pe El.” Prin urmare, consideră-L pe Dumnezeu – Tatăl tău, și începe să te comporți ca un copil al Său, bucurându-te de toate beneficiile faptului că ești (vezi Efeseni 2:19) un membru al familiei Sale!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 21:19-26;22:1-7


    Amon succedă lui Manase. După doi ani de domnie fără frică de Dumnezeu, el piere printr-o moarte violentă. Şi micul Iosia, fiul său, urcă pe tron la vârsta de opt ani. Ne amintim că numele lui fusese menţionat deja, cu câteva secole în urmă, de profetul venit din Iuda la Betel ca să vorbească împotriva altarului, în prezenţa lui Ieroboam (1 Împăraţi 13.2). Acest fiu trebuia să se nască în casa lui David pentru a împlini dreptatea şi judecata. În felul acesta, vedem cum, în prezenţa răului pe care-l suporta, gândurile lui Dumnezeu se îndreptaseră spre acest copil cu mulţi ani mai înainte. Încă din eternitate, ele se odihneau asupra Copilaşului din Betleem care avea să devină Mântuitorul lumii.

    Domnia lui Iosia, asemenea celei a străbunicului său, Ezechia, corespunde unui fenomen care se numeşte reînsufleţire. În starea de adormire a creştinătăţii, Duhul Sfânt produce încă, ici şi colo, reînsufleţiri asemănătoare. Cea pentru care Iosia devine instrumentul remarcabil se caracterizează prin:

    • un interes înnoit pentru casa lui Dumnezeu;
    • o întoarcere la Cartea sfântă;
    • în sfârşit, printr-o preocupare cu despărţirea de rău.

    Exemplul micului împărat Iosia le aminteşte de asemenea tuturor copiilor noştri că nu este niciodată prea devreme pentru a face ceea ce este drept în ochii Domnului (v.2).

  • 11 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Puterea ta să țină cât zilele tale!

    Deuteronom 33.25



    Traseul spre vârf

    Cutreierând munții, se întâmplă de multe ori ca de departe să vezi profilul unor stânci abrupte. Știi că drumul spre vârf trece pe acolo. Atunci te întrebi descurajat: Cum voi reuși?

    Dar, cu cât te apropii mai mult de această trecere dificilă, cu atât mai ușoară pare. În timp ce înaintezi pas cu pas pe drumul marcat, pe neobservate treci de locul cu dificultăți. Ajuns în vârf, ești răsplătit cu o priveliște splendidă.

    Experiențele creștinilor în călătoria lor prin viață sunt asemănătoare. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost neliniștit și temător când s-a uitat la greutățile ce îi stăteau înainte, care se asemănau cu munții peste care nu se putea trece?

    Dar adesea am experimentat că necazul nu s-a asemănat în niciun caz cu acel munte care din depărtare părea să fie de netrecut! Uneori greutățile pe care le vedeam s-au destrămat în nimic!

    Există vreun remediu împotriva temerilor de viitor, pe care, de altfel, nu ar trebui nicidecum să ni le facem? Da, este încrederea simplă și totală în grija iubitoare a Tatălui nostru ceresc. El știe de ce avem trebuință în fiecare zi. De aceea, Domnul Isus ne spune: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine” (Matei 6.34). Nu trebuie să trăim în teamă de necunoscutul mâine. Să fim cu băgare de seamă pentru ca astăzi să mergem cu Domnul și să facem ceea ce El dorește de la noi.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Petru, răspunzându-I, a spus: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”.

    Matei 14.28



    Petru pe ape (1)

    La început, cunoștința lui Petru este foarte superficială. „Doamne, dacă ești Tu”, spune el. Ea a fost însă suficientă; pentru el, totul depindea de identitatea persoanei, iar dacă era El, cuvântul Său era suficient pentru a-l face să părăsească corabia – „Poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Era un lucru serios să părăsești locul de aparentă siguranță și să pășești acolo unde nu exista nicio cale, însă, așa cum am spus, cuvântul lui Hristos a fost suficient pentru Petru. El îi cunoștea puterea. La cuvântul Său aruncase mreaja, așa că tot la cuvântul Lui pornește pe ape. Acest cuvânt l-a făcut să meargă pe ape la fel cum îl făcuse să vină și să-L cunoască pe Mântuitorul. „Poruncește-mi să vin la Tine.”

    Cerând această favoare, Petru nu s-a gândit să facă vreun experiment sau să-și arate priceperea în depășirea obstacolelor; ceea ce voia el era să meargă la Domnul. Hristos îl atrăgea și, pentru moment, nu s-a gândit deloc la vânt, nici la valuri. Dacă inima naturală ignoră calea care conduce la Hristos, credința găsește o cale în mijlocul dificultăților de tot felul, în întuneric și în furtună, și ajunge astfel aproape de Domnul.

    Credința părăsește corabia, singurul adăpost aparent, fără să-l considere a fi adevăratul loc de siguranță și, pe baza cuvântului divin, merge către Domnul, a Cărui prezență valorează mai mult decât a ajunge în siguranță pe malul celălalt.

    H. L. Rossier

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCHINAREA ADUCE IZBÂNDĂ ÎN LUPTELE SPIRITUALE – Fundația SEER

    „A numit nişte cântăreţi care… lăudau pe Domnul…” (2 Cronici 20:21)


     Închinarea este o armă puternică, una care poate întoarce lupta în favoarea ta. Când regele Iosafat s-a confruntat cu atacul a trei armate diferite, în același timp, a știut că nu le putea face față. Așa că s-a întors spre Dumnezeu spunând: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Iată cum le-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15). Apoi Dumnezeu i-a oferit o strategie uimitoare pentru a obține victoria: El i-a spus să plaseze un cor în fața armatei și să meargă la luptă cântând laude lui Dumnezeu.

    Îți poți imagina cum ar fi să sugerezi lucrul acesta Academiei Militare sau Șefului de Stat Major al Armatei sau Consiliului Suprem de Apărare a Țării? Te-ar trimite la psihiatru! Dar Iosafat a ascultat: „…a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul…”  (2 Cronici 20:21) Și dacă asta îți pare de neconceput, citește ceea ce urmează: „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cronici 20:22).

    În loc să atace poporul din Iuda, cele trei armate s-au atacat una pe alta. Israel nu a fost nevoit să ridice sabia, nu au existat victime în poporul lui Dumnezeu, și a fost nevoie de trei zile ca Israel să strângă prada. Așadar, când ești angajat într-o luptă pe care nu o poți câștiga, începe să-L lauzi pe Dumnezeu – și armatele cerului îți vor veni în ajutor!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 21:1-18


    Ezechia fusese cel mai credincios dintre împăraţii de după David. Fiul său Manase va fi cel mai detestabil. „A făcut rău peste măsură în ochii Domnului” (v. 6). Şi, la toate crimele lui, se adaugă responsabilitatea de a fi chiar fiul evlaviosului Ezechia, al celui care spusese mai înainte: „Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Dacă la acest subiect nu ni s-ar fi dat decât acest singur capitol, am spune că un astfel de om este cu siguranţă pierdut pentru totdeauna. Dar cartea 2 Cronici (33.12-13), care descrie sfârşitul istoriei lui Manase, ne învaţă că harul lui Dumnezeu a avut cel din urmă cuvânt.

    Cine ar fi crezut vreodată că un astfel de om s-ar fi putut pocăi, ruga şi să fie iertat? Cu adevărat, gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. Mântuirea noastră nu depinde de felul cum ne-am purtat, mai mult sau mai puţin respectabil. Ea este rezultatul harului neasemuit al Dumnezeului dragostei. Dar ceea ce am făcut înainte de convertire, sub orice formă am privi, trebuie să vedem ca dezgustător înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel s-a numit pe sine cel dintâi dintre păcătoşi, pentru că persecutase Adunarea. „Dar pentru aceasta mi s-a arătat îndurare”, adaugă el, „ca Isus Hristos să arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare…” (1 Timotei 1.16).

  • 10 August 2020

     

     

        DOMNUL ESTE APROAPE

    Sau disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?

    Romani 2.4



    Avertizarea

    După o ploaie torențială, râul care curgea prin orașul El Playon, în Columbia, a crescut foarte mult. Locuitorii orașului s-au refugiat pe acoperișurile caselor. După câteva zile, nivelul apei a scăzut dintr-odată. Oamenii s-au întors în casele lor și au început să curețe urmele rămase în urma apei care pătrunsese în case. Unul dintre ei a fost însă precaut. Se întreba cum de a scăzut nivelul apei dintr-odată. Oare nu se formase undeva, din pietre, noroi și copaci dezrădăcinați, un fel de dig care se putea prăbuși oricând? A început să alerge prin oraș și să strige: „Puneți-vă în siguranță! Apa mare poate reveni!”. Care a fost reacția oamenilor? Unii s-au lăsat avertizați și astfel și-au părăsit casele, refugiindu-se pe dealul din apropiere. Alții au râs… însă până au auzit zgomotele îngrozitoare. Doar puțini dintre ei au supraviețuit.

    Aceasta a fost urmarea neluării în seamă a unei avertizări. O punere în gardă se referă întotdeauna la un pericol viitor, a cărui realitate deseori nu se poate „dovedi”. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele” (Fapte 3.19). Nu vă împietriți inimile! Dacă luați în serios această avertizare, veți fi salvați. Dacă o respingeți, râzând sau stând indiferenți, veți fi pierduți pentru veșnicie. Dumnezeu ne spune ce urmează să vină. El ne arată și calea spre salvare!

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru că este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, seminție despre care Moise n-a vorbit nimic privitor la preoți.

    Evrei 7.14



    Melhisedec (5) – Importanța Psalmului 110

    Ce argument putea aduce scriitorul Epistolei către Evrei iudeilor creștini, pentru a-i convinge că apăruse o schimbare în preoție și că ordinea de lucruri aaronică și levitică era acum înlăturată, fiindcă slujise doar ca umbră a unor lucruri mai bune? Duhul Sfânt a anticipat obiecțiile lor: „Pentru că este clar că Domnul nostru S-a ridicat din Iuda, seminție despre care Moise n-a vorbit nimic privitor la preoți”. Domnul Isus nu era din seminția lui Levi. Nimeni nu putea tăgădui acest lucru; prin urmare, cum putea El să fie Preot și care era autoritatea biblică pentru înlăturarea vechiului sistem?

    Răspunsul la această întrebare dificilă era pe cât de simplu, pe atât de profund și avea implicații practice uriașe: Dumnezeu promisese această schimbare în profeția din Psalmul 110. Mesia avea să fie nu doar Împărat, ci și Preot: „Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec” (Psalmul 110.4).

    Mai mult, acest Melhisedec a trăit cu o mie de ani înainte ca această binecunoscută profeție mesianică să fie scrisă și cu două mii de ani înainte ca ea să fie împlinită! În primul rând, era foarte important pentru ei să vadă că Dumnezeu arătase cu claritate prin Melhisedec, în Geneza 14, că exista un caz în care un preot îi era superior lui Aaron. În al doilea rând, Psalmul 110 arată că Dumnezeu promisese cu un jurământ că Mesia, Fiul lui David, Fiul divin al lui Dumnezeu, avea să fie Preot după o altă rânduială, anume cea a lui Melhisedec.

    Acest argument nu putea fi respins de nimeni care credea cu adevărat în Mesia. În mod clar, Dumnezeu promisese că va veni un alt Preot, care avea să fie diferit de toți cei care Îl precedaseră. Este minunat să vedem cum atât istoria, cât și profeția se împletesc pentru a zugrăvi portretul lui Hristos, adevăratul Melhisedec și adevăratul Aaron.

    B. Reynolds

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU SE VA ÎNGRIJI DE TINE! – Fundația SEER

    „Nu vă îngrijoraţi… Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:31-32)


     Dacă Dumnezeu locuiește în tine, nu ar trebui să fie evident lucrul acesta? Cum poți spune că te încrezi în El și apoi să te îngrijorezi obsesiv cu privire la sănătatea ta, la copiii tăi, la locul tău de muncă și la banii tăi?

    Preocuparea e un lucru bun, dar îngrijorarea este un afront la adresa lui Dumnezeu, care nu te-a dezamăgit niciodată. Apostolul Pavel scrie: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7).

    Roagă-te sau îngrijorează-te – acestea sunt opțiunile pe care le ai. De ce a spus Domnul Isus: „Nu vă îngrijoraţi, deci, de ziua de mâine”? (vezi Matei 6:34). Pentru că atunci când te îngrijorezi, încerci să preiei controlul. Și când se întâmplă asta, pacea se risipește! Îngrijorarea e ca un bulgăre de zăpadă; la început este mic, dar pe măsură ce se rostogolește devine suficient de mare ca să te îngroape. Pentru a împiedica un tren staționar să se miște, ai nevoie de câteva bucăți de lemn de 15 cm, dar odată ce este alimentat și prinde viteză, el poate zdrobi un zid gros de 2 m. Așa că, oprește trenul îngrijorării înainte să pornească din gară!

    Dumnezeu spune: „Harul Meu îți este îndeajuns” (2 Corinteni 12:9). Dumnezeu îți va da numai cele necesare pentru ziua de astăzi; în felul acesta trebuie să te încrezi în El pentru ziua de mâine. Biblia ne spune că Isus este Păstorul cel Bun care „îşi cheamă oile pe nume, şi… merge înaintea lor” (Ioan 10:3-4). Asta e minunat! El a fost și este deja înaintea ta, pentru a aranja totul. Faptul că știi lucrul acesta te va ajuta să faci față zilei, încrezător că Dumnezeu Se va îngriji de tine.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 20:12-21


    Ieşit victorios din două încercări, sărmanul Ezechia capitulează la a treia, fiindcă, în mod sigur, aceasta din urmă nu părea deloc să constituie o încercare! Ce putea fi mai măgulitor decât nişte mesageri importanţi veniţi din partea împăratului Babilonului?! Ei sosesc cu o scrisoare şi cu un cadou pentru Ezechia. Ce păcat că el nu
    a adus înaintea Domnului şi această scrisoare! Cu privire la cadou, se vede dintr-o dată legat de el şi îndatorat faţă de aceşti străini. Ce primejdioase sunt amabilităţile lumii pentru un creştin! Ele găsesc prea adesea un răspuns al mulţumirii de sine în îngâmfarea inimilor noastre. Oare această situaţie nu constituia pentru Ezechia o ocazie de a le vorbi acestor oameni despre bunătatea şi despre puterea Domnului care-l scăpase deja de două ori? O ocazie, de asemenea, de a le face cunoscut casa Dumnezeului său? În loc de aşa ceva, Ezechia le arată propria casă, casa armelor,
    care nu-i fusese de nici un folos împotriva lui Sanherib, şi toate bogăţiile
    lui din  care acum Domnul îl anunţă că nu va mai rămâne nimic.

    „Ce au văzut în casa ta?„ (v.15). Iată o întrebare serioasă! Ce văd vizitatorii în casele noastre? Despre ce le vorbim? Cumva despre bogăţii, toate trecătoare, cu a căror posesie ne mândrim? Sau despre Cel căruia Îi aparţin toate?

    Ezechia admite că a meritat judecata. Şi aşa se încheie viaţa acestui împărat credincios.

  • 9 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.

    Matei 26.38



    El a trecut în întregime, în duh, împreună cu Dumnezeu, prin tot adâncul suferinței care-L aștepta; de aceea S-a putut întoarce cu o pace perfectă către ucenici: „Vegheați și rugați-vă ca să nu intrați în ispită”. Acestea sunt singurele cuvinte prin care El face aluzie la locul unde Se afla: „Vegheați și rugați-vă”.

    Orice lucru care vine peste noi este fie o ispită, fie un prilej de ascultare. Pentru El a fost un prilej de ascultare perfectă: „Nu voi bea paharul pe care Mi l-a dat Tatăl să-l beau?”. Tot ceea ce vine asupra noastră este o împrejurare în care ori Îl slujim pe Hristos, ori facem voia noastră, iar așa ceva înseamnă a intra în ispită. Iată cum îi vorbește El în har lui Petru: „Duhul este plin de râvnă, însă carnea e neputincioasă”. Cu alte cuvinte: «Știu că Mă iubiți; inimile voastre sunt în regulă, însă există această sărmană neputință».

    Ce har desăvârșit! S-a bazat într-un anumit sens pe inimile lor atunci când ispita venea; iar după ce ei au falimentat total, El Se gândește la pericolul care îi paște și le spune: „Vegheați și rugați-vă … Duhul este plin de râvnă, dar carnea e neputincioasă”; aceasta după ce cu o clipă mai înainte sudoarea Lui era ca picăturile mari de sânge. Ce supunere desăvârșită! Ce smerenie a inimii! Și, prin urmare, ce perfecțiune a slujirii dragostei către Dumnezeu și către alții! Exact ceea ce ar trebui să facem noi! „Mergând din nou, a doua oară, Se ruga, spunând: «Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă acesta fără să-l beau, facă-se voia Ta»”. Și, venind, i-a găsit din nou dormind, pentru că ochii le erau îngreuiați. Și, lăsându-i, a mers din nou și S-a rugat a treia oară, spunând același cuvânt. Atunci ·a venit la ucenici și le-a spus: „Dormiți de acum și odihniți-vă”. Nu mai era nevoie să vegheze acum; timpul pentru veghere se terminase.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce este aceasta? … El poruncește cu autoritate … Și îndată I s-a dus vestea în toate împrejurimile Galileii.

    Marcu 1.27,28



    Biruința Domnului

    Cercetând atent pasajul biblic, ajungem la concluzia că slava personală se vede strălucind în slujba lui Hristos și cu privire la relația Sa cu Satan. Isus Hristos nu i-a permis niciodată lui Satan să dea mărturie despre El. Mărturia poate fi adevărată și exprimată prin cele mai lingușitoare expresii, ca de exemplu: „Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!”. Cu toate acestea, Domnul Isus i-a poruncit să tacă. Slujba Domnului era curată și plină de har. Domnul nu a acceptat în slujba Sa ajutor de la acela pe care venise să-l nimicească. Atât în ființa Sa, cât și în slujba Sa, Mântuitorul nu putea avea părtășie cu întunericul. La Domnul, scopul nu putea sfinți mijloacele; și astfel diavolul, ca răspuns la mărturia Sa, a fost pedepsit și adus la tăcere. Ce glorie măreață strălucește în orice amănunt al vieții Domnului!

    În măsura în care evangheliile vorbesc despre slujba Domnului cu privire la relația Sa cu Satan, ele Îl prezintă ca Acela care îl doboară pe Satan la pământ, îl leagă și îi jefuiește gospodăria. Cartea Apocalipsa ne arată și alte manifestări ale Domnului Isus față de același împotrivitor. Acolo vedem cum „Satan va fi aruncat pe pământ” și cum Isus, când va veni timpul, îl va arunca „legat în adânc” și, în cele din urmă, în „iazul de foc și de pucioasă”. Putem urmări biruința Domnului Isus asupra lui Satan începând din pustie, locul ispitirii, și până la iazul de foc.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    BINECUVANTAT CU UN SCOP – Fundația SEER

    „Pe urma va iesi de acolo cu mari bogatii” (Geneza 15:14)



    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 20:1-11


    O a doua încercare, mai grea decât prima, îl atinge acum pe nefericitul împărat. Moartea bate la uşă. În întristarea lui, şi de această dată se îndreaptă spre Domnul. Desigur, el nu se poate urca la templu, cum îi era obiceiul, dar oare nu este posibil să-L găsim întotdeauna pe Dumnezeu, în orice împrejurare, chiar şi pe un pat de suferinţă? Ce mulţi invalizi ţintuiţi la pat fac această experienţă în fiecare zi!

    Ahaz, tatăl lui Ezechia, refuzase semnul pe care Domnul dorise să i-l dea (Isaia 7.10-12). Şi, pe cadranul solar pe care-l făcuse, ceasul judecăţii se apropia cu repeziciune. Dar aici împăratul credincios şi evlavios primeşte, pe lângă vindecarea sa, un semn cu totul extraordinar. Întorcând umbra (zece trepte) înapoi, Dumnezeu îi arată că acceptă întârzierea pedepsei.

    Mai multe detalii ale acestei frumoase istorii ne duc cu gândul, prin contrast, la Domnul Isus. În Psalmul 102 avem rugăciunea Sa: „Dumnezeul meu, nu mă lua la jumătatea zilelor mele…”, apoi răspunsul Tatălui Său: „Anii Tăi sunt din generaţie în generaţie” (v. 24). Isaia a anunţat că împăratul se va vindeca până în a treia zi. Hristos a intrat cu adevărat în moarte, ieşind din ea tot a treia zi.

  • 8 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Socotiți-vă pe voi înșivă morți față de păcat.

    Romani 6.11



    Remarcați forța îndemnului: „Socotiți-vă!”. Cât de diferit este acest îndemn, în orice privință, de îndemnul omenesc: „Îndepliniți!”. Putem îndeplini sarcini fizice și materiale, însă, atunci când este vorba de un adevăr spiritual, nu mai este o chestiune de îndeplinire sau de realizare, ci una de socotire. Cum aș putea să îndeplinesc realitatea că sunt mort față de păcat? Întreaga mea experiență și simțămintele mele sunt în totală contradicție cu această realitate.

    Nu pot să mor față de păcat, ci Dumnezeu îmi spune că sunt mort. El mă asigură că așa mă vede: mort față de păcat atunci când Hristos a murit. Eu cred acest lucru nu pentru că-l simt, ci fiindcă Dumnezeu îl spune. Mă socotesc a fi ceea ce Dumnezeu îmi spune că sunt. Dacă n-aș avea păcat în mine, nu mi s-ar spune să mă socotesc mort față de păcat, nici n-aș fi chemat să dau ascultare unor cuvinte ca acestea: „Deci păcatul să nu domnească în trupul vostru muritor” (Romani 6.12). Însă, fiindcă păcatul încă locuiește în mine și pentru a avea o deplină eliberare de puterea lui dominatoare, sunt îndemnat să-mi însușesc acest adevăr izbăvitor.

    Cum pot să știu acest lucru? Fiindcă îl simt? Cu siguranță că nu! Cum aș putea să-l simt? Imposibil! Însă Dumnezeu îmi spune că sunt mort față de păcat. Îl cred și nu raționez cu privire la el. Nu mă îndoiesc de acest adevăr, fiindcă nu pot găsi dovezi ale lui în mine însumi, ci Îl iau pe Dumnezeu pe cuvânt. Mă socotesc a fi ceea ce El îmi spune că sunt. Nu încerc să lucrez în mine însumi o stare de lipsă de păcat, lucru care ar fi imposibil. Nici nu-mi imaginez că sunt într-o astfel de stare, ceea ce ar însemna o amăgire deșartă; ci, printr-o credință simplă, mă plasez pe terenul binecuvântat pe care Scriptura mi-l desemnează, în asociere cu un Hristos mort și înviat. Privesc la Hristos și văd în El, potrivit Scripturii, adevărata expresie a ceea ce sunt înaintea lui Dumnezeu. Iată lucrul care face toată diferența!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Poftiți și nu aveți, … cereți și nu căpătați, pentru că cereți rău, cu gând să risipiți în plăcerile voastre.

    Iacov 4.2,3



    Rugăciunea noastră

    Un creștin a întâlnit un preot și l-a întrebat:

    — Părinte, cum este cu bunătatea lui Dumnezeu? Eu țin toate posturile și mă rog să mă ajute, dar nu prea am primit răspuns la dorințele mele…

    Preotul l-a privit lung, căutând să-i înțeleagă cât mai bine frământările, apoi i-a spus:

    — Era odată un om care avea treisprezece copii. Omul era tare sărac și își drămuia puținul cu multă chibzuință. Într-o zi a plecat cu copiii la oraș. Aceștia, văzând o librărie, s-au rugat de tatăl lor să-i lase să intre. Fiecăruia îi străluceau ochii după ceva: unul dorea o carte, altul o muzicuță, altul o minge… și tot așa. Copiii se rugau de tatăl lor să le cumpere ce-și doreau, dar tatăl nu avea decât puțini bani în buzunar. După câteva clipe de cugetare, i-a luat pe copii și s-au îndreptat spre o brutărie, unde au cheltuit, în mod înțelept, banii pe care îi aveau.

    — Drept a hotărât acel om, a zis creștinul.

    Atunci preotul a încuviințat observația creștinului și a zis:

    — Așa este și bunul Dumnezeu. Cu toate că El este nespus de bogat, ne dăruiește numai ceea ce este bun pentru noi, nu neapărat tot ceea ce Îi cerem.

    Să învățăm ca rugăciunea noastră să fie: „Doamne, facă-se voia Ta”. Numai voia lui Dumnezeu este desăvârșită pentru noi toți și în toate împrejurările prin care trecem.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNCEARCĂ SĂ ÎNVEȚI CEVA ÎN FIECARE ZI! – Fundația SEER

    „Cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău” (Proverbele 2:10)


    Într-o vineri dimineață, un student dornic să învețe, de la Universitatea Stanford, s-a prezentat în fața lui Louis Janin, un binecunoscut inginer minier. Căuta un loc de muncă. Janin l-a informat: „Tot ce îmi trebuie acum este un stenograf.” Tânărul a spus nerăbdător: „Bine, accept slujba.” Apoi a adăugat: „Dar nu pot veni decât de marți.” Janin a fost de acord și marțea următoare tânărul s-a prezentat la serviciu conform programului. Janin l-a întrebat: „De ce nu ai putut veni de luni?” Tânărul a răspuns: „Pentru că a trebuit să închiriez o mașină de scris și să învăț s-o folosesc!” Tânărul stenograf era Herbert Hoover, a cărui atitudine de om ce poate face totul l-a condus spre ușile Casei Albe pentru a deveni unul dintre președinții Statelor Unite ale Americii.

    Apucând-o pe scurtături – riști să nu dai atenție viitorului. Faptul că nu ești dispus să înveți astăzi te va face să fii nepregătit pentru oportunitățile zilei de mâine. Niciun lucru pe care îl deprinzi nu e degeaba și nu se pierde. Faptul că aduni cunoștințe și înveți lucruri noi îți mărește încrederea și te face să ai mintea ascuțită. Oamenii de succes au un lucru în comun: ei nu renunță niciodată să învețe! În plus, Dumnezeu cheamă oameni pregătiți – așa că, pregătește-te!

    Biblia spune: „Dacă vei lua aminte la înţelepciune, şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune, şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul… Atunci vei înţelege dreptatea, judecata, nepărtinirea, toate căile care duc la bine. Căci înţelepciunea va veni în inima ta, şi cunoştinţa va fi desfătarea sufletului tău” (Proverbele 2:2-10).

    Continuă, deci, să înveți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 19:25-37


    Orgoliul împăratului Asiriei crescuse peste măsură, pentru că până atunci nimeni n-a putut să-i reziste. Să remarcăm cât de des face apel la cuvântul „eu“: de şase ori în v. 23 şi 24. Dar acest orgoliu este cu atât mai îngrozitor cu cât îşi măsoară puterea cu cea a lui Dumnezeu Însuşi. Pretenţia prostească a omului „de a fi egal cu Dumnezeu“ (Filipeni 2.6) se vede clar în lumea de astăzi. Prin ştiinţă, tehnologie şi progres, pentru careşi atribuie tot meritul, lumea se îndreaptă vertiginos spre timpul când omul se va închina sieşi în persoana unui „supraom“, care va fi Antihristul.

    Asirianul este, de asemenea, un personaj al profeţiei: o putere asiatică mare care, în viitor, va invada Palestina şi va asedia Ierusalimul. Dar această putere va fi distrusă la apariţia Domnului Isus, prefigurat aici prin Îngerul Domnului. Tabăra asiriană este distrusă într-o singură noapte. Apoi, la rândul lui, Sanherib este asasinat de propriii fii în templul dumnezeului său, Nisroc. Omul care declarase că Domnul nu poate să-l scape pe Ezechia este lovit de moarte în prezenţa idolului său, care este incapabil să-l protejeze.

    Astfel Dumnezeu Se manifestă în toată gloria şi putem fi siguri că întotdeauna o va face, salvându-Şi slujitorul credincios.

  • 7 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat.

    1 Ioan 3.3



    Avem nădejdea că vom fi ca El și o avem în El, adică în Hristos. Ioan nu spune că cine are această nădejde este curat după cum Hristos este curat, ci că se curățește după cum Hristos este curat. Eu am căpătat slava, ea este a mea și voi fi ca El, de aceea trebuie să fiu acum ca El, atât de mult cât pot. Trebuie să mă curățesc, iar standardul pentru acest lucru îl constituie Persoana Lui. Chemarea slavei este să fim la înălțimea ei în chip practic. Apostolul spune: „Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.14).

    Nu deținem încă învierea dintre cei morți, însă o urmărim. Dar, când va veni Hristos, El va schimba trupul stării noastre smerite și atunci o vom avea. Legătura dintre slavă și umblarea prezentă este izbitoare. Câtă vreme suntem aici, în aceste trupuri supuse putrezirii, nu există nicio fărâmă de slavă. Însă Duhul lui Dumnezeu aplică toată această slavă afecțiunilor noastre. Tânjesc să fiu ca Hristos și, prin urmare, devin ca El în duh. Acest lucru se aseamănă cu un om care vede un felinar înaintea lui, la sfârșitul unui tunel lung. Nu poate avea felinarul până nu va ajunge la capăt, însă, cu fiecare pas, are din ce în ce mai mult din el. Tot așa și cu slava: nu o voi obține până când nu voi fi în ea; însă am mai mult din ea pe măsură ce mă apropii de Hristos.

    Astfel, în Epistola către Efeseni, ni se spune că Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea, că o curățește și o sfințește și că o va prezenta înaintea Sa fără pată. Duhul ia din lucrurile lui Hristos, ni le descoperă și, astfel, ne transformă spre asemănarea cu Domnul.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.

    1 Petru 5.8



    Eutih biruit de somn

    În drumul său spre Ierusalim, apostolul Pavel a ajuns la Troa. Acolo, strângerea credincioșilor s-a prelungit până spre miezul nopții. Un tânăr, pe nume Eutih, ședea pe fereastră. Cu cât Pavel vorbea mai mult, cu atât Eutih asculta mai puțin. A obosit și a fost biruit de un somn adânc. Acest somn a avut urmări grave. Tânărul a căzut de la al treilea etaj și a fost ridicat mort. Viața i-a fost redată printr-o minune divină.

    Insuficienta atenție la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu este o cauză pentru somnul spiritual. Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său. Citirea Cuvântului este hrană și înviorare pentru sufletele noastre. Este scris: „ca niște prunci născuți de curând, să doriți din tot sufletul laptele duhovnicesc și curat, pentru ca prin el să creșteți spre mântuire” (1 Petru 2.2). Cunoaștem pofta unui nou-născut după laptele mamei. Dacă nu primește hrană, plânge. Tot așa, sufletele noastre au nevoie de hrană. Cu ce ne hrănim? Încercăm să ne potolim foamea cu hrana acestei lumi, sau ne hrănim din Cuvântul lui Dumnezeu? A neglija Cuvântul lui Dumnezeu este periculos. Vom adormi și, la fel ca Eutih, vom cădea, pe plan spiritual. Dormim ori veghem? Dacă suntem dintre cei care au adormit din punct de vedere spiritual, să ne lăsăm îndemnați de cuvintele Scripturii: „Deșteaptă-te, tu, care dormi … și Hristos va străluci peste tine” (Efeseni 5.14).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND TE ÎNCHINI, ASIMILEZI CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

    „Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti…” (Efeseni 5:19)


    Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu au fost transmise din generație în generație prin predicare, învățare, proclamare, publicare… Și au mai fost transmise și prin cântările de laudă și imnurile pe care le cântăm în biserică. Când intonăm aceste cântări, proclamăm adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și simultan îl asimilăm. Noi creștem spiritual prin Cuvântul pe care îl auzim, prin Cuvântul pe care îl studiem, prin Cuvântul pe care îl rostim și – da, prin Cuvântul pe care îl cântăm. Apostolul Pavel scrie: „Fiţi plini de Duh. Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.” (Efes. 5:18-19). Domnul Isus nu numai că a predicat Cuvântul, ci totodată l-a și cântat: „După ce au cântat cântarea, au ieşit în Muntele Măslinilor” (Matei 26:30).

    De ce pune Biblia un accent atât de mare pe rostirea Cuvântului lui Dumnezeu? Deoarece atunci când citești Cuvântul lui Dumnezeu cu voce tare, îl asimilezi în două moduri – prin poarta ochilor și prin poarta urechilor. Și același lucru se întâmplă și atunci când cânți Cuvântul lui Dumnezeu. Cititorii Cuvântului lui Dumnezeu nu ar trebui să-i disprețuiască pe cei care cântă Cuvântul lui Dumnezeu, iar cântăreții nu trebuie să se simtă inferiori din punct de vedere spiritual față de cei care citesc. Esențial este să înțelegi și să aprofundezi Cuvântul lui Dumnezeu, și să îngădui Cuvântului Scripturii să se cuibărească adânc înlăuntru. Unii fac cel mai bine lucrul acesta prin predică, alții prin studiul personal al Bibliei, și alții – prin cântecele care proclamă adevărurile Scripturii care schimbă viața. Așadar, oricum te închini, fă-o astfel încât să asimilezi Cuvântul lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Imparati 19:14-24


    Să sufere în tăcere, să nu răspundă nimic – aceasta am văzut că este atitudinea potrivită celui credincios atât în faţa provocărilor din partea lumii, cât şi a atracţiilor ei celor mai seducătoare. Dimpotrivă, când se află înaintea Dumnezeului său, el poate lua cuvântul. Acesta este felul în care a acţionat Ezechia. Începând prin a prezenta înaintea Domnului scrisoarea pe care tocmai o primise, el I se adresează cam aşa: „Aceasta Te priveşte pe Tine; las în seama Ta să Te ocupi”. În adevăr, asirienii Îi aduseseră insultă lui Dumnezeu Însuşi, a Cărui glorie era astfel luată în râs (v. 19; vezi Ps. 83.12, 18).

    Ezechia îşi întregeşte surprinzătoarea sa pregătire militară prin cea mai eficace tactică: se retrage în linişte, păstrându-se în afara vederii, lăsând vrăjmaşul să dea faţă cu Domnul Însuşi, care este cel mai puternic! „Pentru ca să Te lăsăm să lucrezi singur şi, încrezători în victorie, să ne odihnim în Tine” − pot fi şi cuvintele unui imn de-al nostru. În dificultăţile noastre, mici sau mari, este bine să începem prin a deveni conştienţi că suntem prea slabi ca să depăşim obstacolul. Să-I spunem apoi Domnului nevoia noastră prin rugăciune şi să aşteptăm în pace scăparea care vine de sus. Astfel, nu încercarea se va aşeza ca un ecran despărţitor între Domnul şi noi, ci, mai degrabă, Domnul Însuşi Se va desfăşura ca un scut protector între încercare şi răscumpăratul Său (citiţi Psalmul 38.14, 15).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne