Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 6 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă darul său va fi o ardere-de-tot din cireadă, să-l aducă o parte bărbătească fără cusur.

    Levitic 1.3



    În arderea-de-tot avem o imagine a lui Hristos, care „S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14). De aceea Duhul Sfânt o așază prima în lista jertfelor. Domnul Isus Hristos a venit să împlinească lucrarea glorioasă de ispășire, iar primul și cel mai înalt țel al Său, împlinind-o, a fost gloria lui Dumnezeu. „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” a fost motoul Său în orice scenă și împrejurare a vieții Sale, mai cu seamă în lucrarea de la cruce. Oricare ar fi fost voia lui Dumnezeu, El a venit s-o împlinească. Binecuvântat să fie Dumnezeu, noi știm că partea noastră ține de împlinirea acestei voi a Lui!

    Totuși, lucrarea lui Hristos a fost făcută în primul rând pentru Dumnezeu. A fost plăcerea Lui negrăită să împlinească voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Nimeni nu mai făcuse acest lucru înainte. Unii, prin har, făcuseră „ce era bine în ochii Domnului”, însă nimeni nu făcuse voia lui Dumnezeu în mod perfect, invariabil, de la început și până la sfârșit, fără ezitare și fără abateri. Doar Domnul Isus a împlinit-o astfel. El a fost „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8). El Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim, iar din grădina Ghetsimani și până la Golgota, devotamentul intens al inimii Sale a fost exprimat prin aceste cuvinte: „Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).

    A fost o mireasmă cu adevărat plăcută în tot acest devotament perfect al Său față de Dumnezeu. Un Om desăvârșit pe pământ, împlinind voia lui Dumnezeu, chiar până la moarte, a constituit o priveliște de un interes uimitor pentru cer. Cine ar putea pătrunde adâncimile profunde ale acelei inimi devotate, în suferința de la cruce? Cu siguranță, doar Dumnezeu!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Unii din mulțime, când au auzit acest cuvânt, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul!” … „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”.

    Ioan 7.40,46



    Cuvintele Mântuitorului

    Domnul Isus a rostit cuvinte de viață și de har care nu au fost rostite nici înainte și nici după aceea. Cuvintele Sale au produs efecte pe care nu le-au putut produce niciodată cuvintele altcuiva. Cuvintele Mântuitorului nostru au curs de pe buzele Sale ca un izvor nesecat al păcii, străbătând generațiile din toate timpurile. Cuvintele Mântuitorului sunt uimitoare, sunt dătătoare de speranță și de alinare sufletească, indiferent cui îi sunt adresate.

    El, Domnul, este unic și prin felul în care vorbește. Cuvintele Sale sunt duh și viață. Firea pământească nu este în stare să înțeleagă cuvintele divine ale Domnului. Vorbirea Mântuitorului a fost plină de autoritate divină. Vorbirea Lui era vorbirea lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi), venit în har pentru a mântui creatura Sa pierdută. Oamenii își caută propria glorie, și aceasta o fac în principal prin vorbire. Domnul Isus Hristos a căutat doar gloria Tatălui Său. Harul era turnat pe buzele Mântuitorului. Cine altul ar fi putut rosti asemenea cuvinte de har, decât Acela care, fiind o Persoană divină, era totodată și Om desăvârșit? Cuvintele Domnului sunt cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte dătătoare de viață și de speranță. Dacă mai sunt unii care se împotrivesc cuvintelor Mântuitorului, noi să nu le urmăm exemplul. Cuvintele Domnului să fie mângâierea inimilor noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SENSIBILITATEA SPIRITUALĂ – Fundația SEER

    „Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6)


    Apostolul Pavel scria: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” (v. 5). Avioanele de pasageri se înscriu și își păstrează cursul atât prin competențele piloților, cât și prin comenzile și indicațiile pe care le primesc de la turnul de control. „A trăi după îndemnurile Duhului” înseamnă a asculta de atenționările Sale. Faci asta atunci când trăiești pe parcursul zilei conștient de prezența Sa. Supune-te atunci când simți că te atenționează ca să urmezi un anumit traseu, chiar dacă nu prea înțelegi de ce. Poate ești atenționat să renunți la o anumită conversație, să schimbi rapid de pe un anumit program de la televizor, să pleci dintr-un mediu îndoielnic sau pur și simplu s-o iei pe un alt drum. (Îți aduci aminte de călăuzirea magilor din Matei 2:12?) Orice ar fi, fă lucrul acela numaidecât.

    Poate Duhul Sfânt te avertizează cu privire la o ispită la care nu vei putea rezista decât dacă asculți de șoapta Lui. Poate îți amintești de cineva pe parcursul zilei și știi că trece printr-o perioadă dificilă și i-ar prinde bine sprijinul tău. Ia legătura cu persoana aceea. Dumnezeu vrea să lucreze la acea persoană prin tine, și te va binecuvânta când vei asculta. Duhul Sfânt te poate călăuzi să faci ceva anume, sau să-ți asumi un risc pe care nu credeai că ți-l vei asuma vreodată…

    Cel mai înțelept este să te supui planului Său, indiferent dacă are sens pentru tine sau nu. Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, inclusiv viitorul tău – și călăuzirea Sa este întotdeauna spre folosul tău. Deci, fii sensibil la îndemnurile Duhului Sfânt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:23-43


    În același fel în care prima strofă a acestei cântări (v.7-22) corespunde unei parți din Psalmul 105 (v.1-15), ceea ce urmează reunește o parte din Psalmul 96 (v.2-12) cu trei versete din Ps. 106 (v.1,47,48). O trăsătură devine însă remarcabilă: tot ceea ce nu corespunde în cei trei psalmi caracterului harului a fost lăsat deoparte. Nu sunt menționate aici nici fapte rele comise, nici judecata lor meritată.

    Când cei răscumpărați vor înconjura tronul Mielului și când vor răsuna cântările cele noi, va mai putea exista atunci vreo amintire copleșitoare a păcatelor acestora (ca în Ps. 106.6,7,13-43 pentru Israel)? Imposibil, deoarece Dumnezeu a promis: „nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor” (Evrei 8.12). Păcatele vor fi menționate numai atunci când se va spune: „A Aceluia care ne iubește și care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său … a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5-6).

    Această scenă se termină prin stabilirea serviciului permanent înaintea chivotului. Fiecare la locul său își va împlini, de acum înainte, serviciul sfânt, imagine a celor care aparțin deja adoratorilor adevărați.

  • 5 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Zidul a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile. Și a fost așa: când au auzit toți vrăjmașii noștri, toate națiunile care erau în jurul nostru s-au temut; și au scăzut foarte mult în ochii lor și au cunoscut că lucrarea aceasta era făcută de la Dumnezeul nostru.

    Neemia 6.15,16



    Neemia (2)

    Există multe lucruri care ne pot distrage și descuraja: bârfa, critica, lipsurile financiare, problemele de sănătate, conflictele, dorințele, lauda din partea altora etc. Toate acestea ne pot face să deviem de la planul desăvârșit al lui Dumnezeu. Scriptura însă ne oferă exemple de urmat, iar unul dintre ele este Neemia (Neemia 4.1-23; 5.1-19; 6.1-16). El ne învață despre valoarea:

    Hotărârii. Neemia se temea de Domnul și s-a apucat conștiincios de lucrarea Lui. El nu avea o inimă împărțită. Dacă ne concentrăm atenția doar asupra lucrării lui Dumnezeu, ne vom putea preocupa cu ea, în ciuda dificultăților.

    Ascultării. Domnul dorește să ne arate favoare, iar binecuvântarea Lui este întotdeauna peste noi atunci când ascultăm de El. Fiind conștienți de aprobarea Lui, putem avea încredere în momente dificile, așa cum a avut Neemia.

    Responsabilității. Împăratul dorea ca Neemia să-i dea socoteală cu privire la lucrurile pe care le întreprindea. Într-o zi viitoare vom sta înaintea Domnului Isus și vom da socoteală cu privire la felul cum ne-am folosit resursele și darurile (1 Corinteni 3.12-15).

    Consecvenței în viața de rugăciune. Când israeliții au fost ridiculizați, n-au putut face nimic pentru a pune capăt batjocurii din partea vrăjmașilor lor. Astfel că Neemia s-a rugat, iar poporul a primit putere pentru a continua lucrarea. Pe măsură ce complotul creștea, Neemia și cei împreună-lucrători cu el au strigat către Dumnezeu, care nu numai că le-a dat discernământ și pricepere, ci de asemenea a împiedicat planurile vrăjmașilor.

    Neemia a încheiat lucrarea în doar cincizeci și două de zile. Dacă urmăm exemplul lui, Dumnezeu poate face lucruri mari și prin noi. Care dintre punctele de mai sus te va ajuta să birui tot ce te distrage de la lucrarea Domnului?

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

    Iov 33.14



    O întârziere binevenită

    După ce a dat cale liberă unui tren sosit la ora fixată de program, șeful de gară s-a așezat liniștit, ca să-și savureze cafeaua de dimineață. Atunci s-au auzit pași grăbiți. Era un domn agitat care tocmai ajunsese în gară. Scăpase trenul de dimineață și aceasta i-a creat o stare de nervozitate profundă. Următorul tren urma să vină abia peste câteva ore. Cu amabilitatea lui bine cunoscută, șeful de gară i-a propus bărbatului care întârziase să ia loc în sala de așteptare. Fiindcă altă soluție nu era, omul a acceptat invitația. Pe o masă erau tot felul de pliante. Ca să treacă timpul mai repede, a început să le răsfoiască. Foarte curând a ajuns captivat de cele citite. Deoarece se apropia ora sosirii celuilalt tren, șeful de gară s-a simțit nevoit să-l atenționeze că mai era doar un minut până la sosirea trenului. Bărbatul a dorit să cumpere pliantul care i-a reținut așa de mult atenția. Șeful de gară i l-a oferit ca o mică amintire.

    După câteva săptămâni, în aceeași gară a sosit iarăși acel bărbat. Fața lui radia de o bucurie interioară. Citind pliantul, el Îl găsise pe Mântuitorul. Ceea ce cândva fusese un mare regret pentru scăparea trenului, acum se transformase într-o mare bucurie cu urmări veșnice. Iată cum Dumnezeu, în harul Său, transformă micile noastre neîmpliniri într-o mulțumire cu urmări veșnice!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUNE-ȚI FRÂU GURII! – Fundația SEER

    „Îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)


    Psalmistul are multe de spus despre pericolele pe care le poate genera limba. Se pare că el însuși trebuia să se păzească la acest capitol. „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14). Doar pentru că îți vine în minte un gând nu înseamnă că trebuie să-l și verbalizezi! „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11). Tu spui: „Dar nu am vrut să spun asta. Gândeam cu voce tare.” Poate nu ai gândit ceea ce ai vrut să spui, dar știi ce spune Domnul Isus? „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34). Ceea ce sălășluiește în inima ta, inevitabil, se face vizibil în exterior. Pune-te în locul celuilalt, ascultă ceea ce spui și întreabă-te cum ai reacționa tu. Când vorbești cu cineva, faptul de a fi acceptat și ascultat de acea persoană nu se datorează nivelului ridicat de decibeli, ci vine din abilitatea ta de a asculta, de a înțelege, de a fi preocupat, de a empatiza și de a răspunde cu înțelepciune. Și dacă niciunul din aceste lucruri nu dă rezultate, fă ceea ce a făcut Domnul Isus când a stat înaintea celor ce-L acuzau: „nu Şi-a deschis gura” (Faptele Apostolilor 8:32).

    Extraordinar! El avea puterea și autoritatea de a chema douăsprezece legiuni de îngeri (aproximativ 72.000) în apărarea Sa, dar nu a făcut-o. Asta înseamnă tărie, nu slăbiciune! Încă un cuvânt pentru cei înțelepți: Nu recurgeți niciodată la un limbaj vulgar. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:17-22


    Cântăreţii şi muzicienii fuseseră desemnaţi (indicaţi anume). În zilele noastre însă, cântarea nu mai este doar partea unora. Nu ne este tuturor plăcut să cântăm recunoştinţa noastră şi, în special în timpul mesei Domnului, să ne unim vocile în imnuri de adorare? (Efeseni 5.19; Coloseni 3.16). Acum David rânduieşte un psalm nou, „pentru întâia dată”, pentru ca, prin Asaf, „să aducă mulţumiri Domnului”. Numele Său, lucrările Sale, gloria Sa, relaţiile cu sfinţii Săi, … câte motive aveau israeliţii să-L binecuvânteze! Dar şi mai multe subiecte pentru a-L adora avem noi, cei de astăzi, care-L cunoaştem pe Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce. Da, să cântăm făcând apel şi la inteligenţa noastră: să medităm la cuvintele pe care le pronunţăm. Imnurile noastre, compuse după Scriptură, desfăşoară multiplele aspecte ale gloriilor Tatălui şi ale Fiului. Este important şi de ajutor să le distingem pe unele de altele.

    Cum sunt copiii lui Dumnezeu în raport cu lumea care-i înconjoară? „Un număr mic de oameni, foarte puţini şi străini în ţara aceea” (v. 19). Sunt ei nefericiţi?  Din contră! „Glorificaţi-vă în sfântul Său Nume”, răspunde v. 10. Numele lui Isus, relaţia noastră, prin El, cu Tatăl Său, iată gloria noastră, bogăţia noastră, bucuria noastră şi, de asemeni, siguranţa noastră (1 Corinteni 1.30, 31)!

  • 4 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Astfel m-am rugat Dumnezeului cerurilor și am zis împăratului: „Dacă este bine împăratului și dacă robul tău a căpătat bunăvoință înaintea ta, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o reconstruiesc”.

    Neemia 2.4,5



    Neemia (1)

    Când Neemia era paharnicul împăratului, inima sa a fost adânc cercetată cu privire la starea cetății Ierusalim și a israeliților întorși în țară. Primind învoire de la împărat, el a pornit să rezidească cetatea. A întâmpinat numeroase piedici, însă n-a îngăduit ca ele să-l distragă de la misiunea sa.

    Exemplul său ne oferă câteva lecții importante:

    A fi preocupați cu voia lui Dumnezeu. Când Neemia s-a rugat cu privire la poporul și la țara lui (Neemia 1.4-11), Domnul i-a arătat exact ceea ce trebuia să facă. Apoi El a lucrat la inima împăratului pentru a-i împlini dorința lui Neemia și pentru a-i oferi toate lucrurile de care avea nevoie. Când știm că ne aflăm exact acolo unde Dumnezeu ne vrea, avem încredere pentru a trece prin tot felul de încercări și dificultăți, fără ca acestea să ne dea înapoi.

    A ne aduce mereu aminte de ținta noastră. Neemia știa că prioritatea Domnului pentru el era să rezidească cetatea. Dumnezeu a plănuit și pentru noi lucruri pe care să le facem, iar lucrarea Lui este întotdeauna de mare preț. Nu trebuie să ne subestimăm partea, oricât de nesemnificativă ar părea.

    A ne duce la îndeplinire fiecare misiune. După fiecare împotrivire, Neemia se întorcea la misiunea specifică pe care o avea. Păstrând cu grijă scopul Domnului în gândurile noastre, vom putea să rămânem în locul pe care El ni l-a desemnat și putem înainta, pas cu pas, către împlinirea misiunii noastre.

    A identifica în mod precis lucrurile care ne distrag. Cei care caută să ne întrerupă lucrarea, să ne distragă atenția sau să ne atace în mod personal nu sunt de la Dumnezeu. Cu ajutorul Domnului, Neemia a putut să înțeleagă de cine să se ferească și pe cine să ignore. Să identificăm persoanele și situațiile care sunt de natură să ne distragă de la a face lucrarea lui Dumnezeu! Fiind conștienți de aceste pericole, vom putea să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Încotro vei merge tu voi merge și eu, … unde vei muri tu, voi muri și eu, … numai moartea mă va despărți de tine.

    Rut 1.16,17



    Una în viață și în moarte

    Acum, la mai bine de o sută de ani de la evenimentele petrecute atunci, se știu foarte multe relatări despre tragedia Titanicului. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela legat de domnul și doamna Straus. Isidor Straus, patronul lanțului de magazine „Macy’s”, s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu soția sa, Ida, cu menajera acesteia și cu valetul său. Povestea lor a rămas consemnată în istoria tragediei. Ida Straus a reușit să-și găsească loc într-una dintre bărcile de salvare, dar, când a aflat că Isidor nu poate să vină cu ea, s-a întors pe vapor. „Am trăit împreună mulți ani. Nu mă voi despărți de soțul meu acum. Cum am trăit, așa vom muri: împreună”, a spus Ida. Nu numai ea a dat dovadă de curaj. La rândul său, Isidor Straus a primit acceptul de a se îmbarca la bordul unei bărci, datorită vârstei, dar a spus: „Nu! Nu vreau să mi se acorde un privilegiu pe care altora nu l-ați acorda”. Singura care a supraviețuit a fost menajera, Ellen Bird, care a luat locul doamnei Straus în barca de salvare. Ida Straus îi oferise lui Ellen, înainte de a se îmbarca, haina ei de blană, spunându-i: „Eu nu voi mai avea nevoie de ea”. Era conștientă de ceea ce avea să se întâmple pentru că alegerea fusese făcută de ea. Dacă era să moară, atunci să moară lângă Isidor.

    O istorisire dramatică, care are de spus ceva fiecărei familii în parte! Noi trăim în condiții diferite de ale celor doi și, cu toate acestea, neînțelegerile sau lipsa de unitate familială se văd la tot pasul. De aici vine o serie întreagă de nenorociri. Să cugetăm mai atent la cuvintele versetului de astăzi!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂRUIREA ESTE ÎNSĂȘI RĂSPLATA – Fundația SEER

    „Mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)


    Apostolul Pavel a scris: „nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă… Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (v. 14-15). Apostolul Pavel și-a găsit împlinirea supremă în a dărui, nu în a primi. Pentru el, dărnicia reprezenta însăși răsplata, iar succesul însemna să-i ajute pe alții să aibă succes. Pentru el, bucuria însemna să aducă bucurie altora și asta datorită faptului că el nu-și căuta răsplata la oameni, ci la Dumnezeu: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8).

    Cel mai greu lucru, pentru fiecare dintre noi, este lupta cu pornirea noastră firească de a ne considera cei mai buni. De aceea este important să ne analizăm mereu motivele și să avem grijă să nu cădem pradă egoismului. Dacă vrei să-ți analizezi motivele, urmează exemplul dat de Benjamin Franklin. În fiecare zi el își punea două întrebări. Dimineața când se trezea se întreba: „Ce bine pot face eu astăzi?” Iar înainte de culcare, se întreba: „Ce bine am făcut eu astăzi?” Dacă poți da un răspuns la aceste întrebări în mod dezinteresat și cu integritate, vei rămâne pe calea corectă.

    Când îi vezi pe cei aflați în nevoi și dăruiești pentru împlinirea nevoilor lor, îți păstrezi prioritățile și ai o perspectivă corectă. Calitatea vieții va crește atât pentru cel care dăruiește cât și pentru cel care primește. Adevărul este că nu există o viață mai searbădă decât viața plină de sine și nu există o viață mai plină de sine decât viața „searbădă” (aparent!).

    Deci, dăruiește și vei fi răsplătit!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:25-29; 16:1-6


    Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot)… Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde…” Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gândurile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).

    Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie” (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).

    „Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi” (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).

    Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

  • 3 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Moise a răspuns și a zis: „Dar, iată, nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu, pentru că vor zice: «Nu ți Sa arătat Domnul!»”.

    Exod 4.1



    Am putea presupune că Moise văzuse și auzise suficiente lucruri pentru ași înlătura în întregime frica. Flacăra de foc și rugul care nu se mistuia, harul plin de bunăvoință, Numele prețioase, plăcute și atotcuprinzătoare ale lui Iahve, misiunea divină, asigurarea că Dumnezeu va fi cu el – toate acestea ar fi putut săi alunge orice temere și săi confere inimii sale o siguranță statornică. Însă, în loc să se întâmple acest lucru, Moise a ridicat diverse obiecții, dar Dumnezeu, în harul Său, le răspunde; și, așa cum am remarcat, fiecărei obiecții i se răspunde cu o proaspătă manifestare a harului.

    „Și Domnul ia zis: «Ce este în mâna ta?». Și el a zis: «Un toiag»” (versetul 2). Domnul vrea săl ia pe Moise așa cum era și să folosească ceea ce el avea în mână. Toiagul cu care el condusese oile lui Ietro era gata să fie folosit pentru a elibera Israelul lui Dumnezeu, pentru a pedepsi țara Egiptului, pentru a croi un drum prin adâncul mării, astfel ca răscumpărații Domnului să poată trece pe el și pentru a face să izvorască apă din stâncă pentru a înviora oștile însetate ale lui Israel în pustie.

    Dumnezeu folosește cele mai slabe instrumente pentru aȘi împlini cele mai mărețe planuri. „Un toiag”, „un corn de berbec” (Iosua 6.5), „o turtă de pâine de orz” (Judecători 7.13), „un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6), „praștia unui păstor” (1 Samuel 17.50), pe scurt, orice lucru pe care îl folosește Dumnezeu își va atinge scopul rânduit. Oamenii își imaginează că scopurile mărețe pot fi atinse doar prin mijloace mărețe, dar nu acesta este felul lui Dumnezeu de a lucra. El Se poate folosi de un vierme la fel ca de soarele arzător, de un curcubete la fel ca de vântul de la răsărit (vedeți Iona 4).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea și veți găsi odihnă …”.

    Ieremia 6.16



    Umblarea cu Dumnezeu (2)

    A umbla cu Dumnezeu înseamnă, așadar, să ai același drum. Aceeași țintă este o premisă pentru un drum comun, dar nu este suficientă. O umblare împreună presupune și aceeași cale, calea lui Dumnezeu. În lume se spune: „Toate drumurile duc la Roma”, dar aceste cuvinte nu pot fi aplicate nici pe calea păcătosului către Dumnezeu, nici pe calea creștinului pe acest pământ spre țintă. Există o singură cale spre ținta noastră, pe care putem merge în părtășie cu Dumnezeu. Această cale ne este descrisă în Biblie, unde găsim urmele pașilor Mântuitorului nostru, care a fost acum două mii de ani pe acest pământ și care a mers înaintea noastră pe cale. Dacă vom călca pe urmele pașilor Domnului, vom avea siguranța de a merge pe o cale comună cu Dumnezeu, adică de a umbla cu El.

    A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea și aceeași viteză de mers: Doi călători pot merge într-adevăr împreună pe același drum numai dacă au aceeași viteză de mers. Acest lucru are valabilitate și pentru umblarea spirituală cu Dumnezeu. Sunt posibile două abateri: fie mergem prea repede – și aici am putea spune că o luăm înaintea lui Dumnezeu, existând pericolul foarte mare de a cădea în greșeli care ne pot rătăci pe cale – fie mergem prea încet, iar dacă mergem mai încet decât Dumnezeu, atunci rămânem în urmă și Îl pierdem din vedere. Să veghem asupra umblării noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)


     Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș!

    Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane!

    Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:1-24


    Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu” „după rânduială” (v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului„. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, văzând chivotul părăsindu-i casa. Nu pierdea el o sursă de binecuvântare odată cu plecarea acestuia? (13.14). Departe aşa ceva de gândurile lui! Binecuvântarea va fi împărtăşită cu întregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzician, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despărţi. Credincios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmuit bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

    Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit” (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14.15).

  • 2 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintihia să aibă același gând în Domnul.

    Filipeni 4.2



    Nimic nu este mai dăunător pentru suflet și pentru mărturia Domnului Isus decât diferențele de gândire care există în poporul lui Dumnezeu. În Filipeni 2.3 citim: „Nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși”. Aici vedem cum apostolul Pavel arată că invidia și cearta au o singură rădăcină: gloria deșartă sau ambiția personală. A fost o ceartă și între apostoli, chiar în prezența Domnului, fiindcă fiecare dintre ei voia să fie socotit cel mai mare (Luca 22.24). În ziua de azi, diviziunile și certurile dintre copiii lui Dumnezeu izvorăsc din dorința cuiva de a fi socotit mare.

    Cine dorește să fie mare va fi întotdeauna invidios. El este gelos pe oricine este considerat a fi mai spiritual sau mai dăruit decât el. Gelozia se manifestă prin răutate, iar răutatea sfârșește prin ceartă. „Dacă aveți gelozie amară și duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului! Aceasta nu este înțelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie și duh de partidă, acolo este dezordine și orice lucru rău” (Iacov 3.14-16).

    Cum deci putem să avem același gând în Domnul? Apostolul ne arată că acest lucru poate avea loc doar dacă suntem caracterizați de smerenie: „Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2.5). Gândul acesta al smereniei L-a condus să Se facă pe Sine fără reputație, pentru a-i sluji pe alții în dragoste. Eului îi place să fie slujit și crede că este înălțat atunci când este slujit de alții. Dragostei îi place să slujească.

    Dacă fiecare dintre noi uităm de eul nostru, dacă refuzăm să căutăm o reputație sau un loc de mărire și dacă vom dori doar să slujim altora în dragoste, potrivit gândului smereniei care este în Hristos, vom descoperi că vom avea, cu toții, „același gând în Domnul”.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu.

    Geneza 5.24



    Umblarea cu Dumnezeu (1)

    Duhul lui Dumnezeu ne descrie cu aceste scurte cuvinte un bărbat al credinței din Vechiul Testament. Enoh a fost unul dintre cei doi credincioși ai Vechiului Legământ care nu au trecut prin moarte, pentru că au fost răpiți de Dumnezeu. Astfel, Enoh este o imagine a Bisericii lui Dumnezeu din zilele noastre, care, ca și el, va fi răpită la Domnul ei înainte de venirea în curând a judecăților peste acest pământ.

    Umblarea împreună cu Dumnezeu poate fi descrisă prin aceste trei lucruri: aceeași țintă, același drum și aceeași viteză.

    Chiar și în lucrurile pământești, doi oameni pot merge împreună pe același drum numai dacă urmăresc aceeași țintă. Acest principiu poate fi aplicat în diverse domenii ale noastre, de exemplu în viața profesională, în căsătorie și în viața de familie. Acest principiu are însă o aplicabilitate deosebită în umblarea cu Dumnezeu. Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop ceresc cu viața copiilor Săi. Ținta finală este Casa Tatălui cu gloria Sa. Numai dacă păstrăm în fața ochilor această țintă, avem o orientare clară și putem merge cu Dumnezeu pe același drum. Dacă avem alte ținte pentru viața noastră, respectiv dacă aceste alte ținte au prioritate, atunci există pericolul mare de a merge pe drumuri proprii și de a nu umbla cu Dumnezeu. Ținta unui astfel de drum propriu este orgoliul personal; în final, aceasta ne va duce în pierzarea veșnică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ CINE EȘTI! – Fundația SEER

    „Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)


    Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns.

    Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești!

    Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu.

    El te-a creat.

    El te-a răscumpărat.

    El te cheamă.

    El te echipează.

    El îți dă putere.

    El te răsplătește.

    Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1).

    Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 14:1-17


    Gloria şi prosperitatea lui David au ajuns la urechile vecinilor săi. Unii, ca Hiram şi poporul lui, caută favoarea şi prietenia împăratului lui Israel; alţii, cum sunt filistenii, nu-şi lasă armele. Să remarcăm că, în concordanţă cu caracterul Cronicilor, nu apare aici nici o menţiune despre asocierea vinovată a lui David cu Achiş (1 Sam. 27-29), cu excepţia aluziei discrete din 1 Cronici 12.19.

    Învingătorul lui Goliat declanşează apoi un atac în două reprize împotriva filistenilor, nu fără să-L fi întrebat de fiecare dată mai întâi pe Dumnezeu. Insistăm din nou asupra acestei atitudini de umilinţă. David nu are încredere în propria capacitate de conducător; nu se sprijină pe propria experienţă militară pentru a decide asupra celei mai bune tactici de adoptat. Când Vrăjmaşul „se suie să ne caute” (v.8), este oare prima noastră reacţie aceea de a-L întreba pe Dumnezeu despre modul cum am putea săl învingem pe Satan? Să nu ne încredem în propria înţelepciune şi, înainte ca să dăm piept cu Adversarul şi înainte de a lua orice decizie, să-I cerem Domnului Isus sfatul şi ajutorul Său.

    Cele mai multe dintre înfrângerile noastre înaintea marelui Vrăjmaş nu au altă explicaţie decât aceea că am uitat să căutăm voia lui Dumnezeu.

  • 1 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să-ți pui judecători și supraveghetori în toate porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău în semințiile tale, și ei să judece poporul cu judecată dreaptă.

    Deuteronom 16.18



    Dumnezeu i-a poruncit lui Israel să instituie judecători și supraveghetori, pentru ca cei din popor să aibă parte de o judecată dreaptă. Dumnezeu este drept și nu va trece cu vederea nedreptatea. „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău” (Psalmul 89.14).

    Trebuie să învățăm să nu ne răzbunăm noi înșine, „pentru că-L știm pe Cel care a spus: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», zice Domnul” (Evrei 10.30). În 1 Corinteni 6.1-8, Pavel îi mustră pe corinteni, fiindcă se târau în tribunale unii pe alții. El le arată care era atitudinea, întrebându-i: „De ce nu suferiți mai bine nedreptate? De ce nu, mai degrabă, să fiți păgubiți?”. Acesta este un lucru dificil pentru omul natural, însă Duhul lui Dumnezeu îl poate produce în noi, cei credincioși.

    Dar dacă avem nevoie de ajutor în diferite conflicte și neînțelegeri? Noi vom judeca lumea și pe îngeri, deci ar trebui să fim în stare să judecăm cu privire la lucrurile vieții acesteia. Acest lucru însă necesită o supunere reală față de Domnul. Dacă le cerem unor frați înțelepți să judece în astfel de situații, știind că au competența necesară să facă acest lucru, trebuie să ne supunem concluziilor la care ei ajung. Dar, dacă refuzăm să ascultăm, fiindcă aceste concluzii nu sunt cele dorite de noi, acest lucru dovedește acțiunea cărnii și lipsa supunerii. Într-un astfel de caz, să nu ne mirăm că problema nu se rezolvă.

    Dumnezeu este drept și dorește dreptatea în mijlocul celor ai Săi. Iar dacă suferim nedreptate, să urmăm exemplul lui Hristos, care „Se încredința în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23), și să nu căutăm dreptate pentru noi înșine.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și faraon i-a zis lui Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?”.

    Geneza 47.8



    „Câți ani ai?”

    Această întrebare se aude mereu. Înaintea lui Dumnezeu, numărul anilor pe care i-am trăit nu este important. Pentru El este hotărâtor cum am umplut acești ani. Dacă am trăit viața pentru această lume, și nu pentru Dumnezeu, atunci ea nu are nicio valoare.

    Când l-am întrebat pe un om în vârstă câți ani are, el mi-a răspuns: „Trei ani”. Și a adăugat: „Abia acum trei ani am venit la credința în Isus Hristos. Toată viața dinainte este pierdută”.

    Îngăduie-mi să te întreb: „Tu câți ani ai?”. Poate spui: 17 ani. – Atunci ai viața înainte și este foarte important ca încă din tinerețe să pășești pe urmele lui Isus și să rămâi cu El (Fapte 11.23)! Atunci vei fi păzit de căi dureroase, avându-L pe Domnul ca Sfătuitor prin toate întrebările vieții. Și cât de arzătoare sunt unele dintre aceste întrebări! Dacă te vei lăsa călăuzit de El, vei avea o viață binecuvântată.

    „Câți ani ai?” Poate spui: 30 de ani. – Ți-ai încheiat studiile și te afli pe culme, în toată puterea vieții. Dar este cârma ta în mâna Domnului Isus? Dacă nu, atunci îți lipsește ceea ce este cel mai important. Viața ta nu are nicio direcție, nicio țintă.

    „Câți ani ai?” Poate răspunzi: 50 de ani. – Atunci ai trecut de jumătatea vieții. Probabil copiii tăi sunt deja mari și ai răzbătut prin unele greutăți. Drumul tău va deveni tot mai singuratic. Ai un sprijin, un ajutor care rămâne până la sfârșit? Sprijinul omenesc se frânge, dar există Unul despre care se spune: „Tu rămâi … și anii Tăi nu se vor sfârși” (Evrei 1.11,12).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU? – Fundația SEER

    „Iacov… s-a luptat cu el [cu Dumnezeu] până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)

    Unele dintre cele mai dure bătălii pe care le vei da în viață vor fi cu Dumnezeu. Iar asta se întâmplă din cauză că în fiecare om există o „fire a lui Iacov” care se împotrivește voii lui Dumnezeu și care trebuie strunită. Același Dumnezeu care l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” te va întreba și pe tine cine ești. Și până nu ești dispus să-ți faci o evaluare onestă și să dai răspunsul adecvat, realist – viața ta nu se va putea schimba în bine. Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Iacov, dislocându-i șoldul, de care depindeau mersul și statul lui în picioare. Dar Iacov și-a primit binecuvântarea în aceeași clipă în care s-a ales cu șchiopătatul.

    Poate că te întrebi: „Îmi doresc oare cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu în viața mea?” Înainte de a afla răspunsul, oprește-te și pune-ți următoarele întrebări:

    1) Sunt eu dispus să renunț la dorințele mele dacă nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine?

    2) Râvnesc cumva la ceea ce au alții, în loc să aștept ce mi-a pregătit Dumnezeu?

    3) Vorbesc mereu despre drepturile mele, pentru că nu sunt total supus Domnului?

    4) Îmi iubesc cu adevărat aproapele și îl pun pe primul plan?

    5) Am disciplina zilnică de a mă ruga și de a citi din Biblie?

    6) Îl las eu pe Dumnezeu să se ocupe de poziția mea în societate, sau mă promovez eu însumi?

    7) Îmi exprim eu bucuria în mijlocul necazurilor și cred eu că Dumnezeu va imprima în mine caracterul Domnului Isus?

    8) Îmi asum eu riscuri ca să ascult de Hristos, sau cedez în fața fricii?

    Răspunsurile tale la aceste întrebări nu vor determina doar ucenicia ta, direcția ta și destinul tău – ele îți vor decide și nivelul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 13:1-14


    O dorinţă fericită se naşte în inima noului împărat: săi redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din nefericire, un singur detaliu (dar de mare importanţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este suficient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezultat al acestei lovituri, bucuria din inima împăratului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!

    Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţionaseră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (Deut. 17.18), cât şi leviţii, răspunzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I  slujim Domnului corespunzător învăţăturii pe care ea o conţine.

    Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia” acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.

  • 31 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru.
    Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfințirea voastră … fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și onoare.
    Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească deplin.

    1 Corinteni 6.11; 1 Tesaloniceni 4.3,4; 5.23



    Aceste versete arată cele două laturi ale sfințirii. Prima dintre ele este sfințirea pozițională: creștinii au fost sfințiți – această acțiune este permanentă. Din momentul în care am crezut în Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, această lucrare de sfințire s-a încheiat. Sfințirea înseamnă punere deoparte. El declară că nu mai suntem ceea ce ne-am obișnuit să fim. Pasajul din 1 Corinteni spune că unii obișnuiau să fure, să se îmbete, să practice păcate sexuale, însă că acum fuseseră sfințiți. Dumnezeu îi pusese deoparte, separați de semenii lor, înlăturând vechea lor identitate cu o nouă titulatură: ei Îi aparțineau Lui.

    Adevărul însă trebuie să conducă la fapte, iar versetele din 1 Tesaloniceni ilustrează cea de-a doua latură a sfințirii: cea progresivă. Ea este un proces, iar Dumnezeu dorește să ne sfințească tot mai mult, adică să fim puși deoparte făcând tot mai multe alegeri bazate pe prioritățile Lui. Aceste aspect al sfințirii ține de responsabilitatea noastră și este nevoie să cultivăm acest fel de gândire, nu doar ocazional, ci permanent. Totuși trebuie să știm că doar Dumnezeu poate produce în noi dorința de a face ceea ce Îl onorează. F. B. Hole a spus: «Știind că suntem pentru totdeauna sfințiți și puși deoparte dorim să trăim practic acest lucru, să trăim sfințenia prin care am fost puși deoparte, ca să formăm poporul lui Dumnezeu. Suntem deja perfect pregătiți pentru cer și nu trebuie să ne câștigăm dreptul de a fi acolo; sfințenia progresivă ne face pregătiți să trăim pentru gloria Sa pe acest pământ».

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și el [Elisei] a zis: „Du-te de cere vase de afară, de la toți vecinii tăi, vase goale; și să nu fie puține”.

    2 Împărați 4.3



    Vase goale

    Pe vremea profetului Elisei, văduva unui fiu de profet din Israel ajunsese într-un mare necaz. Avea multe datorii și fiii ei în curând urmau să fie luați servitori, pentru ca acestea să fie plătite. În îngrijorarea ei, femeia s-a îndreptat spre profetul Ilie și a găsit ajutor: ea mai avea doar puțin untdelemn într-un vas. Dar acesta a fost înmulțit printr-o minune a lui Dumnezeu, încât, prin vânzarea lui, cei doi fii au fost scăpați și nu au devenit sclavi.

    Da, Dumnezeu ne vede și ne aude când suntem în situații de necaz și când Îi cerem ajutor. Văduvele și orfanii au promisiunea specială a ajutorului Său (Deuteronom 10.17,18; Psalmul 68.6). Important este ca prin credință să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu și să facem ce scrie în el. Femeia aceasta ne este un exemplu frumos.

    La îndrumarea profetului, ea a trebuit să împrumute de la vecini nu puține vase goale și să înceapă să le umple cu uleiul turnat din vasul acela mic. Și s-a făcut minunea: când nu a mai fost niciun vas gol, doar atunci s-a oprit uleiul să curgă.

    Să avem o credință îndrăzneață, pentru că bogăția lui Dumnezeu este mai mare decât toate nevoile noastre. Atât timp cât mai avem „un vas gol”, fiind gata să primim binecuvântarea Sa, atât timp El o va turna din belșugul Lui.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNTOARCE-TE LA DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Când era încă departe…” (Luca 15:20)


     Iată ce spune Biblia despre fiul risipitor: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” Adevărul este că nu există niciun loc în care harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge, deci viitorul tău poate fi mai însemnat decât trecutul tău! Când era „încă departe,” tatăl său a alergat la el. De ce? Deoarece relația lui cu fiul său nu era bazată pe performanță, ci pe faptul că i-a dat viață și l-a adus în familie.

    Când te gândești la lucrurile pe care i le-a dat tatăl său în acea zi, îți dai seama de semnificația fiecăruia din acele daruri:

    1) Haina. Aceasta confirma identitatea lui ca fiu. Dumnezeu nu te vede în slăbiciunea ta; El te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. (vezi 2 Corinteni 5:18-21).

    2) Inelul. Acel inel era încrustat cu sigiliul familiei și i-a redat autoritatea de-a face afaceri în numele tatălui său.

    3) Încălțămintea. Servitorii casei nu purtau încălțăminte, ci numai membrii familiei. Fiul s-a întors acasă cu speranța că va primi o slujbă de argat. Însă tatăl său nu numai că i-a redat identitatea și autoritatea, dar l-a primit ca fiu cu drepturi depline în familie.

    4) Ospățul. În acele vremuri, când te revoltai împotriva autorității tatălui tău și plecai de acasă, se organiza o „ceremonie a rușinii,” ceea ce însemna că nu te mai puteai întoarce niciodată acasă. Dar acest tată nu a făcut asta – el a dat un ospăț! Ce semnificație avea ospățul? Că rușinea a fost înlăturată! Domnul Isus ne-a spălat vinovăția! „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

    Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: întoarce-te la Tatăl tău suprem – Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:19-40


    În jurul lui David se strâng credincioşi din toate seminţiile, care-i recunosc autoritatea. De ici, de colo, sosesc în grupuri, unii mai nerăbdători decât alţii, „până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dumnezeu”. Ţadoc, un tânăr viteaz şi puternic, este menţionat în mod special între ei. Pe cine ar putea Domnul să desemneze în felul acesta între cei din poporul Lui de astăzi?

    Fiecare ostaş care i se alătură are caracterul lui particular: Unii au curaj şi putere mai mare, alţii mai mult discernământ şi înţelepciune, alţii mai multă vază sau integritate de spirit … Aşa este în mijlocul copiilor lui Dumnezeu. Diferiţi unul faţă de altul, fiecare va străluci aparte printr-o virtute deosebită în caracterul lui: energie, înţelepciune, răbdare, credinţă, dragoste, perseverenţă … Şi fiecare dintre aceste virtuţi Îi este cunoscută Domnului, care o remarcă în mod special, căci El este Singurul care le-a manifestat pe toate.

    Scena cu care se încheie acest capitol ne duce cu gândul la Luca 12.37. Dar Stăpânul fără asemănare nu va lăsa nimănui altcuiva grija de a se ocupa de slujitorii Săi credincioşi, de luptătorii Săi obosiţi. El „Se va încinge, îi va face să se aşeze la masă, Se va apropia şi le va sluji”.

  • 30 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă și măreția Sa este nepătrunsă. Generație către generație va lăuda lucrările Tale și va istorisi faptele Tale puternice. Voi vorbi de glorioasa splendoare a măreției Tale și de faptele Tale minunate. Și ei vor spune puterea faptelor Tale înfricoșătoare și eu voi vesti faptele Tale cele mari.

    Psalmul 145.3-6



    Aproape de sfârșitul cărții Psalmilor găsim această minunată izbucnire de laudă către Dumnezeul universului. Noi am cunoscut realitatea harului Său iertător, manifestat în preaiubitul Său Fiu, pe care L-a dat să fie jertfit pentru înlăturarea păcatelor noastre. Cu siguranță, acest lucru ne facem să ne minunăm și mai mult de măreția Lui. El Și-a arătat măreția în toate lucrările creației, însă cât de măreață este dragostea Lui uimitoare, exprimată în planul Său minunat de mântuire. El ne-a atras la Sine, oferindu-ne bucuria negrăită de a-L cunoaște pe El și măreția Sa, care depășește cu mult orice putință a noastră de a o cuprinde pe deplin. Ea este cu adevărat „de nepătruns”.

    Acest psalm exprimă cuvintele celor care vor moșteni binecuvântarea pământului milenial. Deși lumea nu recunoaște măreția lui Dumnezeu acum, atunci nu va avea nici cea mai mică scuză, fiindcă Hristos va fi venit în splendoarea și în măreția Sa, pentru a-Și lua locul cuvenit de autoritate. Multe generații se vor succeda în timpul acelei Împărății a păcii și toate Îl vor lăuda cu bucurie.

    Noi însă nu avem de așteptat acel timp când toți se vor pleca înaintea Lui, căci, având binecuvântarea de a-L cunoaște, avem și privilegiul încă de pe acum de a-L onora și lăuda. „Voi vorbi de glorioasa splendoare a măreției Tale … Voi vesti faptele Tale cele mari” (versetele 5 și 6). Aceste cuvinte sunt pentru fiecare dintre noi. Să-L lăudăm pentru bunătatea Lui și să-L onorăm prin cuvintele și prin faptele noastre. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

    Luca 23.44



    Ultima faptă

    După ce toate au fost împlinite, Isus, Mântuitorul nostru, Și-a încredințat duhul în mâna Tatălui Său. Este ultima faptă, potrivită cu ceea ce făcuse în întreaga Sa viață, și anume încrederea deplină în Tatăl Său, în dependență de El, prin puterea desăvârșită a Duhului Sfânt. Domnul Și-a dat ultima suflare. Venise într-adevăr pentru a muri, dar era o moarte în credință, în încredere deplină în Tatăl Său, o intrare în moarte nu ca o despărțire de Dumnezeu, ci rămânând cu Dumnezeu prin credință. În clipa aceea, natura s-a întunecat, proclamând că Cel care a creat-o a părăsit această lume. Totul era întuneric. Dar în același timp Dumnezeu S-a descoperit: perdeaua templului a fost sfâșiată de sus până jos. Dumnezeu păstra tăcerea și drumul spre Locul Preasfânt nu fusese încă deschis. Dar acum nu mai exista o opreliște: ceea ce a făcut posibilă îndepărtarea păcatului face în același timp să strălucească dragostea perfectă a lui Dumnezeu, iar sfințenia prezenței Sale aduce bucurie în inimi, și nu groază.

    Trimițându-L pe Hristos ca Jertfa care avea să poarte toate păcatele noastre, El ne-a oferit șansa de a primi darul fără plată al vieții veșnice. Pentru a-l primi, omul trebuie doar să se pocăiască și să se încredințeze lui Isus Hristos ca Domnul și Salvatorul său. Atunci omul va descoperi că harul Domnului este de ajuns pentru a birui slăbiciunile sale, oricare ar fi ele.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ANTRENAMENT DE REZISTENȚĂ – Fundația SEER

    „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”(Iacov 4:7)


    Te-ai uitat vreodată la cineva care face antrenament de forță și rezistență? Acea persoană devine tot mai puternică pe măsură ce împinge o greutate tot mai mare. Așa trebuie să înțelegem versetul: „Împotriviți-vă diavolului…” Satan știe să facă bine trei lucruri: „să fure, să junghie şi să prăpădească” (vezi Ioan 10:10). Ce să prăpădească? Tot ce ți-a dat Dumnezeu! Și el nu joacă cinstit. Folosind un întreg arsenal de arme, el îți va ataca mintea, sănătatea, căsnicia, copiii, banii, caracterul… Și dacă ești slab din punct de vedere spiritual, te va zdrobi! Satan te studiază… îți cunoaște punctul în care vei renunța, și te va împinge într-acolo cu fiecare ocazie pe care o va avea. Prin urmare, ce ar trebui să faci?

    Să ripostezi – și să continui să ripostezi! Folosește toate armele spirituale pe care ți le-a dat Dumnezeu: rugăciunea, lauda, Cuvântul Său, părtășia. E timpul să se inverseze rolurile și să începi să-l folosești pe vrăjmaș ca pe un loc de antrenament spiritual! Versiunea Amplificată a Bibliei (versiune a Bibliei în limba engleză – n.tr.) vorbește despre „sabia pe care o mânuiește Duhul, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17).

    Când ești plin de Duhul lui Dumnezeu, El Se va lupta în tine, prin tine și pentru tine. Când se întâmplă lucrul acesta, Satan ajunge în locul și-n poziția în care știe că nu te poate înfrânge, pe acel front cel puțin, și atunci – ce va face? Te va ataca pe un altul! Dar, obținând victorie după victorie, dezvolți îndrăzneala și puterea de a-l învinge pe orice front. Cu suficient antrenament de rezistență la activ, vei experimenta bucuria umblării în adevărul acestei minunate promisiuni: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Romani 16:20).

    Deci, împotrivește-te diavolului, și el va fugi de la tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:1-18


    Înfrângerea lui Saul fusese provocată de arcaşii filisteni, faţă de care nu avusese posibilitatea de ripostă (10.3). Totuşi aflăm aici că ar fi putut găsi, printre propriii fraţi din seminţia lui Beniamin, oameni deprinşi la război, care mânuiau cu măiestrie arcul şi praştia. Din nefericire pentru el (şi spre deosebire de v. 29), aceştia îl părăsiseră pe împăratul condamnat de Dumnezeu, ca să i se alăture lui David la Ţiclag. Ei îşi puseseră îndemânarea la dispoziţia unuia pe care-l recunoscuseră prin credinţă ca fiind adevăratul lor domn. Ce facem noi cu aptitudinile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat? În serviciul cărui stăpân sunt ele angajate? Pentru Hristos, sau pentru Prinţul acestei lumi?

    De asemenea, dintre gadiţi i s-au alăturat unsprezece bărbaţi de o vitejie ieşită din comun. David le încredinţează responsabilităţi.

    Apoi mai vin oameni din Iuda şi din Beniamin. Împăratul probează sentimentele lor faţă de el. Nu este cu adevărat magnific răspunsul dat prin Duhul de către Amasai, şeful căpitanilor? „Ai tăi suntem, Davide, şi cu tine, fiu al lui Isai!” Fie ca oricare dintre noi să poată mărturisi prin acelaşi Duh: „Sunt al Tău, Doamne Isuse, … al Tău, dar şi cu Tine!” Este trist să spunem, dar mulţi dintre răscumpăraţi, deşi aparţin cu siguranţă Domnului, nu par să dorească să se afle în compania Lui.

  • 29 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pavel a spus: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă astăzi, în orice fel, să deveniți așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”.

    Fapte 26.29



    Apostolul putea spune din toată inima că dorea ca cei care îl înconjurau să fie ca și el, cu excepția lanțurilor sale. Pavel era constrâns să spună ceea ce știa, adică să exprime ceea ce se petrecea în inima sa, într-o inimă care se bucura de poziția ei înaintea lui Dumnezeu. Sufletul său era atât de fericit, încât putea să dorească același lucru pentru alții. Bucuria este întotdeauna plină de bunăvoință; bucuria divină este plină de dragoste. Mai mult însă, această dorință ne descrie care era starea de suflet a apostolului, în ciuda împrejurărilor sale. Chiar dacă era prizonier de mai mult de doi ani, inima sa era pe deplin fericită; era o fericire căreia el îi putea atribui un motiv, iar tot ceea ce dorea era ca cei care-l ascultau, chiar împăratul însuși, să fie așa cum el era, afară doar de lanțurile pe care le purta.

    Acesta este efectul acelei neobișnuite fericiri produse într-un suflet în care creștinismul este pe deplin primit. El posedă astfel o fericire care, în principiu, face ca nimic altceva să nu mai fie dorit și care este întotdeauna însoțită de acea energie a dragostei exprimată prin dorința ca și alții să aibă parte de aceeași binecuvântare.

    Vedem de asemenea că aceasta este o fericire pe care împrejurările n-o pot afecta, căci este ca un izvor de bucurie care țâșnește în suflet. Împrejurările apostolului nu erau deloc de natură să producă bucurie. El fusese de mult timp pregătit să se aștepte la lanțuri și la necazuri, însă acest lucru nu l-a dat înapoi. Nici nu-și socotea viața dragă și, în felul acesta, a putut să-și încheie alergarea cu bucurie, precum și slujba pe care o primise, de a mărturisi cu privire la evanghelia harului lui Dumnezeu (vedeți Fapte 20).

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, Se va rușina și Fiul omului.

    Luca 9.26



    Noul Testament al lui Yamatachi

    Există creștini care își ascund Biblia. Ei nu fac aceasta pentru a proteja o comoară încât să nu le-o răpească nimeni, ci de rușine, din cauza acelora care disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu le da ocazia să-i batjocorească. Astfel de creștini nu știu, desigur, ce bogăție cu valoare veșnică au ei în Biblie.

    Yamatachi, un japonez, ne este, în acest sens, un exemplu de credincioșie practică foarte mare. El L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul său și L-a iubit din toată inima. A fost foarte întristat când vederea i-a slăbit și când nu mai putea să citească în Noul Testament, Cartea care îi arătase calea spre fericire. Niciun tipar nu îi era suficient de mare. Atunci a luat hotărârea să-și asambleze un Nou Testament, cu litere foarte mari, așa cum își dorea. A cumpărat un teanc mare de foi de hârtie și a început să copieze Noul Testament.

    Când a mers pentru prima oară la adunare cu Noul Testament al său, chipul îi radia de bucurie. Teancul gros de hârtii trebuia purtat în spinare. Mulți copii alergau după el și îl batjocoreau. Dar omul în vârstă, cu ochelarii săi mari și cu legătura în spinare, mergea liniștit mai departe. Era întristat că acea comoară a lui era așa de puțin prețuită. Dar când ședea pe locul lui în adunare și își desfăcea povara sa prețioasă, nimeni nu era mai fericit decât el. Atunci citea, urmărea și asculta cu mare atenție.

    Să învățăm de la Yamatachi să nu ne rușinăm de Cuvântul Domnului și să îl prețuim tot mai mult!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GESTIONAREA MÂNIEI (3) – Fundația SEER

    „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz…” (Proverbele 16:32)


    Acest verset biblic integral sună așa: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” În calitate de creștin, tu ai Duhul Sfânt care locuiește în tine, și unul dintre rodurile Duhului este „înfrânarea” (vezi Galateni 5:23). Asta înseamnă că un creștin își poate controla temperamentul, și trebuie să-l controleze – dacă este creștin!

    Tu spui: „Mă enervez ușor pentru că m-am născut cu firea aceasta!” Dar nu trebuie să mai trăiești condus de omul cel vechi, ci de cel nou! Mânia este ca un fluviu. Controlat, el poate genera suficientă electricitate pentru a alimenta un oraș întreg. Necontrolat, se poate revărsa peste maluri și produce o viitură care distruge totul în cale. Și la fel de sigur cum fluviul poate fi controlat, așa poate fi și temperamentul. Ți s-a întâmplat să ai o ceartă serioasă cu soțul/soția sau cu unul dintre copii? Să ne imaginăm că sună telefonul chiar atunci… ce faci în acest caz? Instantaneu, ridici receptorul și răspunzi pe un ton blând și controlat: „Buuuună ziiiiua. Vă pot ajuta cu ceva?” Ce s-a întâmplat? Ai dovedit că mânia poate fi controlată și îmblânzită.

    Biblia spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29). Nu merită să te enervezi pentru orice lucru. Cu cât vezi situația cu mai mult calm, cu atât vei vedea mai limpede cum să-i faci față. Deci, dacă ești iute la mânie, iată un sfat bun: când ești nervos, numără până la zece înainte de a vorbi. Și când ești furios, numără până la o sută – și apoi, nu mai spune nimic! Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:15-47


    Odată ajuns pe tron, David nu i-a uitat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I servească aici jos? Ştim că lucrul acesta este absolut imposibil. În momentul când Domnul urma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei disputau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie” (Luca 22.28-29).

    Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fiecăruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devotamentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.11).

  • 28 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cel drept va trăi prin credință.

    Evrei 10.38



    Fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat să trăiască prin credință. O greșeală gravă pe care o facem este să privim la anumiți credincioși care nu au nicio sursă vizibilă pentru bunurile pământești și să spunem că doar aceștia trăiesc prin credință. Potrivit acestei vederi, nouăzeci și nouă la sută dintre creștini ar fi privați de privilegiul scump de a trăi prin credință. Dacă un om are un loc de muncă și un salariu cu care asigură hrana familiei lui, este lipsit el de privilegiul de a trăi prin credință? Doar cei care nu au un mijloc vizibil de câștig trăiesc prin credință? Și este viața de credință limitată la încrederea în Dumnezeu pentru hrană și îmbrăcăminte?

    Cât de mult degradăm conceptul de viață prin credință atunci când îl limităm la nevoile pământești! Fără îndoială că este un lucru foarte binecuvântat să ne încredem în Dumnezeu pentru orice lucru, însă viața de credință are o anvergură mai largă și mai înaltă decât simplele nevoi pământești. Ea cuprinde tot ceea ce ne privește – trup, suflet și duh. A trăi prin credință înseamnă a umbla cu Dumnezeu, a te alipi de El, a te sprijini pe El, a te adăpa din izvoarele Lui inepuizabile, a-ți găsi toate resursele în El și a-L avea pe El ca parte a noastră și ca Obiect al inimii, cunoscându-L ca singura noastră resursă în toate dificultățile și încercările. Înseamnă să fii complet dependent de El, fără să te încrezi în om și fără să aștepți nimic de la om.

    Aceasta este viața de credință. Ea ori este o realitate, ori nu este nimic. Nu este de ajuns să vorbim despre viața de credință, ci trebuie s-o trăim.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

    Romani 5.1



    „Isus m-a eliberat”

    O tânără creștină povestește:

    Ca cei mai mulți tineri, trăiam fără să mă interesez de viitor. Viața mea consta din petreceri, distracții, ieșiri în oraș… Dumnezeu era pentru mine doar Creatorul, nu mai mult. Cu toate acestea, mă întrebam: „Cine este cu adevărat Dumnezeu?” și „De ce suntem pe pământ?”.

    Dar am întâlnit o creștină care mi-a spus despre Isus. Ea mi-a explicat câteva adevăruri de temelie din Biblie. Despre Isus Hristos auzisem mai demult, dar felul cum mi-a vorbit ea despre Isus Mântuitorul m-a mișcat adânc. Am înțeles că Însuși Isus Hristos este Viața adevărată. L-am primit prin credință ca Salvator al meu care a luat toată vina mea asupra Lui și a plătit pentru ea.

    Atunci am început să merg duminica la biserică împreună cu creștinii. De fiecare dată învățam ceva mai mult. Viața mea lăuntrică și exterioară se schimba și credința mea creștea.

    Ce s-ar fi ales de mine dacă nu L-aș fi întâlnit pe Isus Hristos? Căci Isus m-a eliberat de păcat și, de când m-am întors la El, viața mea are cu adevărat sens. Acum, cei din jur mă tratează adesea cu dispreț și cu dușmănie. Dar și Domnul Isus a fost persecutat. El a spus: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au persecutat pe Mine, și pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.20).

    Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut și pentru tot ce va face în continuare pentru mine! Am 16 ani și spun cu plăcere în jurul meu despre Isus, căci numai El singur poate salva. De aceea îi îndemn pe toți tinerii să-L caute pe Hristos și să trăiască după voia lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GESTIONAREA MÂNIEI (2) – Fundația SEER

    „Cine este iute la mânie face prostii” (Proverbele 14:17)


    Adevărul este că atunci când starea ta de spirit este cea mai bună din tine, temperamentul scoate la iveală ce e mai rău din tine. Despre mânia păcătoasă, Biblia spune trei lucruri pe care trebuie să ți le aduci aminte:

    1) Este prostească: „Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât.” (Proverbele 14:17). Benjamin Franklin a scris în: „Almanahul săracului Richard”: „Luați această atenționare din partea lui Richard cel sărman și șchiop: tot ceea ce ai început cu mânie se încheie cu rușine.”

    2) Aduce dezbinare: „Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbele 15:18). Ocazional, putem deveni mânioși pe bună dreptate. Însă de cele mai multe ori, suntem mânioși pentru că suntem egoiști, fără răbdare, iritați sau răniți de felul în care am fost tratați. Umoristul Will Rogers a spus: „Oamenii care se lansează în mânie rareori aterizează bine!” În loc să rezolve problema, mânia nu face decât s-o agraveze.

    3) Este distrugătoare: „Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci odată lucrul acesta.” (Proverbele 19:19). Asta înseamnă că atunci când îți pierzi cumpătul în mod repetat, pierzi în mod repetat. Pierzi prieteni, pierzi dragostea și respectul familiei, îți pierzi partenerii de afaceri și poți ajunge să-ți pierzi chiar și sănătatea. John Hunter, un psiholog care a suferit de o boală gravă de inimă, a spus: „Viața mea e la mila persoanei care mă supără… primul ticălos care mă scoate din sărite mă poate ucide!”

    Știi ceva? Un asemenea ticălos poți fi chiar tu! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți controlezi mânia, și să n-o stârnești pe-a altora!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:1-14


    Anii lungi de suferinţă şi de exil s-au terminat pentru David. Drepturile lui la tron sunt recunoscute de întregul Israel. El ia în stăpânire această fortăreaţă a Sionului, celebrată în atâţia psalmi (spre exemplu Psalmul 87.1-3), şi care ne vorbeşte de harul împărătesc. Dar el nu va locui singur acolo. Oamenii credinţei, care rătăciseră prin deşerturi şi prin munţi, locuind în peşteri şi în crăpăturile pământului (însă de care lumea nu era vrednică), vor putea acum să locuiască cu el pentru totdeauna în această cetate (Neemia 3: sfârşitul v. 16; Evrei 11.16, 38). Copii ai lui Dumnezeu, nu vedem noi răsărind la orizont minunata cetate de aur către care Isus ne conduce? Fie ca această perspectivă să ne întărească în mersul şi în lupta credinţei creştine!

    Viteazul Eleazar s-a luptat cu filistenii ca să păzească un ogor cu orz. El ne aminteşte de acei slujitori ai Domnului care au avut de luptat pentru asigurarea hranei poporului lui Dumnezeu. Unii au fost nevoiţi să se angajeze în controverse dure cu adversarii adevărului. Se cuvine să le fim foarte recunoscători şi să fim gata, la rândul nostru, să apărăm doctrina sănătoasă pe care ei au păstrat-o pentru noi (Iuda 3).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne