Atunci lui Iuda, care L-a vândut, văzând că a fost condamnat, i-a părut rău și a restituit cei treizeci de arginți preoților de seamă și bătrânilor, spunând: „Am păcătuit, dând sânge nevinovat”. Dar ei i-au spus: „Ce ne pasă nouă? Te privește!”.
Matei 27.3,4
Ce imagine cumplită a ceea ce Satan poate produce într-o nenorocită inimă omenească! Iuda era cu atât mai departe de Isus din punct de vedere moral, cu cât fusese aproape de El din punct de vedere exterior. Cei mai vinovați sunt cei care au cele mai mari privilegii exterioare, dar ale căror suflete nu sunt guvernate de adevărul lui Dumnezeu. Vedem, de asemenea, cu câtă batjocură își tratează Satan victimele. E clar că Iuda nu se aștepta ca Domnul Isus să sfârșească astfel. El fusese martor mai înainte la situații periculoase din viața Domnului; Îl văzuse trecând prin mijlocul iudeilor care luaseră pietre să arunce în El. Știa că Isus putea umbla pe mare și că putea birui obstacolele naturii; cu cât mai mult n-ar fi putut El birui furtuna patimilor și a violenței omenești?
Dar Iuda a fost înșelat în așteptările lui, oricare au fost acestea; a cedat lăcomiei și s-a târguit pentru sângele lui Isus. Spre groaza sa, el a văzut că Domnul chiar a mers la moarte. Satan, care-l înșelase folosindu-se de iubirea sa de bani, l-a lăsat fără nicio nădejde, pradă celei mai negre disperări. Iuda merge la preoți, care, fără niciun pic de milă, întorc spatele unui suflet nenorocit și cuprins de disperare.
Din nefericire, mărturisirea păcatului lipsită de încrederea în Dumnezeu și în harul Său, este lipsită de valoare și de orice rod. Să ne alipim de Dumnezeu și să în încredem în El, pentru tot ceea ce este El în Hristos! Însă nu există credință acolo unde Isus nu este iubit; iar Iuda nu avea nici credință, nici dragoste pentru Domnul. Toată apropierea de ordin exterior de care se bucurase înainte nu era acum decât o povară grea pe sufletul său pierdut. Ce cumplit este sfârșitul păcatului împotriva lui Isus, chiar și în această lume!
W. Kelly
Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.
Iov 33.14,16
Vorbire răspicată
Uraganul Sandy, din anul 2013, tsunamiul din Japonia, din anul 2012, cutremurul devastator din Haiti, din anul 2010, sunt doar câteva dintre multele catastrofe care au lăsat întreaga lume mută de uimire și consternată de distrugerile provocate de acestea. Și, de fiecare dată, oamenii s-au întrebat: Unde este Dumnezeu? De ce permite El așa ceva? De ce nu a intervenit?
Martin Luther spunea: „Atunci când privești în jur și te întrebi dacă lui Dumnezeu Îi pasă, trebuie să te uiți la cruce – și Îl vei găsi acolo”. Dumnezeu nu este nevăzut în timpul cataclismelor naturale, ci este foarte prezent. Să ne gândim la plăgile din Egipt, la potopul din vremea lui Noe și la atâtea altele! Toate sunt evenimente controlate și trimise de Dumnezeu cu un scop. Întrebarea corectă pe care noi, oamenii, ar trebui să o punem este: Cu ce scop trimite Dumnezeu aceste catastrofe naturale? Ce trebuie să învățăm din aceste dezastre? Toate cataclismele, nenorocirile care vin, sunt ca un megafon pe care Dumnezeu îl folosește pentru a ne da lecții de viață. Dumnezeu trebuie să folosească astfel de metode de vorbire, fiindcă noi nu vrem să ascultăm vorbirea Sa prin Cuvântul Său, Biblia. Dacă am asculta Cuvântul Domnului și i-am practica învățăturile, Dumnezeu nu ar fi nevoit să ne mai vorbească așa de răspicat.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FOLOSEȘTE PUTEREA LAUDEI! – Fundația SEER
„Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)
Noi putem… și sigur Îl lăudăm pe Dumnezeu prea puțin, dar niciodată nu-L vom lăuda pe Dumnezeu prea mult! În psalmi găsim scris: „de la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat” (Psalmul 113:3). „De şapte ori pe zi Te laud” (Psalmul 119:64). „Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.” (Psalmul 34:1)
Când ești copleșit de împrejurări, ultimul lucru pe care ai mai avea chef să-l faci ar fi lauda Domnului. Dar e primul lucru pe care trebuie să-l faci!… deoarece lauda mută atenția de pe propria ta persoana pe puterea miraculoasă a lui Dumnezeu. Iosafat avea de luptat împotriva unei armate pe care nu avea speranțe sau șanse s-o învingă. Însă când a început să-L laude pe Dumnezeu, dușmanii săi s-au nimicit unii pe alții sub privirea lui plină de uimire. Când Pavel și Sila L-au lăudat pe Dumnezeu în închisoare, lanțurile lor s-au rupt și ușile s-au deschis.
E normal să te concentrezi asupra problemei și să uiți să-L lauzi pe Dumnezeu, dar lauda rezolvă problemele. Apostolul Petru scrie: „încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7). Începe să recunoști puterea laudei, și alege să-L înalți pe Dumnezeu indiferent cum te simți. Lauda te aduce în prezența lui Dumnezeu și te aduce în starea în care El toarnă peste tine bunătate și binecuvântare. Poate că spui: „Dar nu înțeleg cum funcționează lauda.”
Gândește-te la ea în felul următor: nu e musai să înțelegi aerodinamica, pentru a putea zbura. Te urci în avion, și pilotul te duce acolo unde trebuie să ajungi! La fel este când Îl lauzi pe Dumnezeu – laudă-L, și vei culege roadele!
de Jean Koechlin
2 Cronici 27:1-9
Acest scurt capitol evocă numai lucruri bune despre Iotam, fiul şi succesorul lui Ozia. Cu toate că şi el a devenit puternic (v. 6), a ştiut să tragă învăţăminte din îngrozitoarea lecţie primită de tatăl său, cum subliniază v. 2. Iată un semn de înţelepciune! Dacă învăţăm din experienţa altora, vom evita să trecem personal prin aceeaşi şcoală dureroasă. Iotam triumfă asupra fiilor lui Amon. Care este secretul lui? Să-l reţinem, dacă dorim să obţinem şi noi această putere divină: „Şi-a rânduit căile înaintea Domnului Dumnezeului său„ (v. 6). A-şi rândui necurmat căile înseamnă a-şi acorda mersul potrivit instrucţiunilor Scripturilor şi a păşi înaintea lui Dumnezeu pe o cale care primeşte aprobarea Lui. „Cumpăneşte cărarea picioarelor tale şi toate căile tale să fie bine rânduite. Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga; depărtează-ţi piciorul de la rău” (Prov. 4.26-27).
Cu tristeţe vedem că poporul nu urmează exemplul acestui împărat credincios! Ba încă „poporul se strica tot mai mult” (v. 2). De aceea, domnia lui Iotam nu poate fi considerată o perioadă de renaştere, ca cea pe care Duhul lui Dumnezeu o va produce în timpul domniilor lui Ezechia şi a lui Iosia.
Mana Zilnica 