Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 17 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    În aceasta și eu mă deprind să am în totul o conștiință fără vină față de Dumnezeu și față de oameni.

    Fapte 24.16


    Mă tem că acest lucru nu este înțeles așa cum ar trebui și că există o atitudine ușuratică, nepăsătoare, cu privire la păcat și la vină, ceea ce constituie o mare întristare pentru Duhul lui Dumnezeu. Ne mulțumim să facem mărturisiri doar cu buzele, fără să avem un simțământ adânc al gravității păcatului înaintea lui Dumnezeu. Lucrul cu privire la care ne facem vinovați nu este judecat în toate rădăcinile lui morale și, ca o consecință a acestei atitudini ușuratice cu privire la păcat, inima se împietrește, iar conștiința își pierde delicatețea. Acest lucru este foarte grav. Nu sunt multe lucruri mai prețioase decât o conștiință delicată. Nu ne referim la o conștiință scrupuloasă, care este guvernată de tipicurile ei; nici de o conștiință morbidă, care este guvernată de temerile ei. Aceste două tipuri de conștiințe sunt o pacoste pentru oricine. Ne referim însă la o conștiință delicată, care este guvernată, în toate lucrurile, de către Cuvântul lui Dumnezeu și care are ca punct de referință, în toate situațiile, autoritatea lui Dumnezeu.

    Această conștiință este o comoară inestimabilă. Ea reglementează orice lucru, ia cunoștință chiar și despre cea mai mică chestiune legată de umblarea și de obiceiurile noastre zilnice – de felul în care ne îmbrăcăm, de felul în care ne mobilăm casa, de întregul nostru comportament, de felul cum ne conducem afacerile sau, dacă suntem salariați, de felul în care ne achităm de îndatoririle noastre, oricare ar fi ele. Pe scurt, toate lucrurile intră în sfera influenței morale sănătoase a unei conștiințe delicate. Pavel, cel mai onorat dintre apostoli și mai privilegiat dintre sfinți, dădea o mare atenție faptului de ași păstra conștiința fără vină, atât față de Dumnezeu, cât și față de oameni.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre și să preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri.

    Matei 5.16



    Lumini

    Cu secole în urmă, un nobil bogat s-a gândit să lase o moștenire consătenilor săi. A socotit că cel mai bun și mai mare dar pe care îl poate oferi este să le construiască o biserică. Luând această hotărâre, nu i s-a permis nimănui din sat să calce pragul bisericii până la terminarea construcției. În ziua inaugurării, oamenii din sat s-au adunat să admire noua construcție. Totul era frumos, dar lipsea sursa de lumină. În loc de răspuns, nobilul a făcut cadou fiecărei familii câte o lampă cu gaz și le-a arătat că în pereții bisericii se află locuri în care se vor pune lămpile. „Această biserică va fi luminată dacă voi veți veni să ascultați Cuvântul lui Dumnezeu și dacă fiecare familie își va aduce lampa care va lumina clădirea”, a spus nobilul.

    Chemarea fiecărui om este de a veni la Cel care este Lumina lumii – Domnul și Mântuitorul care Și-a dat viața la cruce pentru mântuirea tuturor celor care cred în El. Cine Îl urmează pe Mântuitorul va deveni o lumină în viața de familie, în societate, în biserică. Să ne gândim cum ar fi lumea în care trăim, dacă toți oamenii ar veni la Isus, și astfel ar deveni lumini în lume! Atunci ceața păcatului, care îi ține pe oameni în necunoștință de Dumnezeu, s-ar risipi, iar pe fețele lor ar străluci lumina divină.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNDRĂZNEALA DE A CERE – Fundația SEER

    „Nu aveţi, pentru  că nu cereţi…” (Iacov 4:2)


    Cât de mare este îndrăzneala ta de „a cere”, când vorbim de rugăciune? Când Ilie l-a întrebat pe Elisei: „Cere ce vrei să-ţi fac, înainte ca să fiu răpit de la tine.” Elisei a răspuns: „Te rog să vină peste mine o îndoită măsură din duhul tău!” (2 Împărați 2:9). Poate că unii dintre noi am fost șocați de răspunsul lui, l-am catalogat drept arogant și i-am fi replicat: „Ar trebui să te smerești și să fii mulțumitor pentru privilegiul de a-i fi slujit unui mare profet ca Ilie, și pentru că Dumnezeu îți îngăduie să-i duci mai departe lucrarea!” Elisei însă nu era timid, iar Ilie nu s-a simțit ofensat. Prin urmare, cum s-a încheiat totul? Elisei și-a primit „îndoita măsură” și a ajuns să facă… de două ori mai multe minuni decât Ilie!

    Când te rogi, Dumnezeu nu-ți spune: „Ai grijă ca cererea ta să fie rezonabilă și practică.” El dorește ca tu să ceri astfel încât să primești „cu mână largă și fără mustrare” (vezi Iacov 1:5). Cum ți se pare această mare promisiune: „Cere-Mi, şi-Ţi voi da neamurile de moştenire, şi marginile pământului în stăpânire!” (Psalmul 2:8). Nu-l mai limita pe Dumnezeu! Gândește-te puțin: dacă El este dispus să-ți dea „neamuri ca moștenire,” El îi va salva negreșit pe cei dragi ai tăi, pentru care te rogi, îți va vindeca trupul, îți va da acel loc de muncă sau acea relație pentru care te rogi.

    Domnul Isus a zis: „orice veţi cere în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:13). Doar de două ori citim în Scriptură despre cineva care a spus ceva ce L-a determinat pe Domnul Isus să se minuneze. În ambele ocazii, a fost o demonstrație a unei credințe plină de îndrăzneală a cuiva care făcea parte dintre neamuri și despre care oamenii religioși credeau că nu are niciun drept la promisiunile minunate ale lui Dumnezeu.

    Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Îndrăznește să ceri în rugăciune, cu credință, astfel de lucruri mari!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:14-24


    Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat primeşte un răspuns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În numele Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi împăratul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credincioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări divine! Să comparăm v.17 cu cuvintele lui Moise pentru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …„ (Exod 14.13).

    Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pentru răspunsul pe care El l-a garantat. Iată o purtare care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dumnezeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11.41).

    Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Cei care aduc lauda merg înaintea bărbaţilor înarmaţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am putea spune, semnalul unei victorii uimitoare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

  • 16 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pavel, rob al lui Dumnezeu, și apostol al lui Isus Hristos … către Tit, adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune.
    Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine și pe Tit. Și m-am suit potrivit unei descoperiri și le-am prezentat evanghelia pe care o predic printre națiuni … (dar nici Tit, care era împreună cu mine, fiind grec, n-a fost obligat să se circumcidă).

    Tit 1.1,4; Galateni 2.1-3


    Atunci când Pavel, prin inspirația divină, i-a scris o epistolă lui Tit, care era unul dintre cei împreună-lucrători cu el, l-a numit: „Adevăratul meu copil potrivit credinței noastre comune”. Aceasta este o dovadă puternică a faptului că Tit a ajuns să-L cunoască pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor al său prin intermediul lucrării apostolului Pavel.

    În Fapte 15, Pavel și Barnaba s-au suit la Ierusalim din cauză că învățătorii iudaizanți veniseră la Antiohia, învățând că, pe lângă credința în Domnul Isus, era necesar și ca cei credincioși să fie circumciși și să păzească legea lui Moise, pentru a fi mântuiți. Pavel și Barnaba se împotriviseră cu putere acestei învățături, după care, împreună cu alți frați din adunarea din Antiohia, fuseseră trimiși la Ierusalim pentru a duce toată această chestiune înaintea apostolilor și a bătrânilor de acolo. Pavel le scrie galatenilor că se suise acolo, de asemenea, în urma unei revelații.

    Pavel îl adusese la Ierusalim, în mod deliberat, pe Tit, un grec convertit. Urma să aibă loc un test – avea Tit să fie circumcis și să i se ceară să păzească legea? Unii dintre fariseii care crezuseră erau de părere că așa trebuia procedat. Sau avea el să fie primit ca un creștin, ca un frate în Hristos, fără să fie nevoie de nimic altceva? Milioane de credincioși, de atunci și până acum, au fost recunoscători că Duhul Sfânt a condus lucrurile în așa fel încât să fie evident că, pentru mântuirea unui suflet, nu era necesar nimic altceva în afara credinței în lucrarea încheiată a Domnului Isus. Mântuirea este prin credința în Hristos, nu prin fapte.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare … Și mărturia este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viața veșnică.

    1 Ioan 5.9,11



    Mărturia lui Dumnezeu

    Un marinar a ascultat o predică și a fost adânc mișcat în suflet. A recunoscut că în starea sa nu poate sta în fața lui Dumnezeu. Un prieten a căutat să-l ajute și i-a citit cu glas tare cuvintele: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică”, după care i-a spus marinarului: „Acest verset îți este adresat ție”. După o scurtă cugetare, marinarul a răspuns: „Nu cred”. Prietenul i-a citit încă o dată versetul, dar marinarul nu credea că este pentru el. Văzând că nu ajunge la niciun rezultat, prietenul l-a întrebat: „Câți ani ai în marină?” — „Douăzeci și unu”, a răspuns marinarul. „Eu nu cred acest lucru”, a zis prietenul. „Cum nu crezi, ai impresia că te mint?” Marinarul a luat o hârtie și i-a întins-o, spunând: „Crezi această adeverință?”. — „Sigur”, a răspuns prietenul. „Ei vezi, aici este problema. Aștepți de la mine să cred o adeverință scrisă de oameni, dar tu nu vrei să crezi ce spune Dumnezeu.”

    Atunci totul s-a luminat în sufletul marinarului. Mărturia lui Dumnezeu despre Fiul Său este mai mare și marinarul a crezut-o. De atunci a devenit un om fericit. Și tot așa putem deveni și noi: oameni fericiți, cu un orizont nou în viață, care străbate dincolo de limitele acestei lumi împotrivitoare care se îndreaptă cu pași repezi spre pierzarea veșnică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (3) – Fundația SEER

    „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9)


    Apostolul Pavel scrie: „De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (v. 8-10).

    Pavel a primit răspunsul pe care îl căuta – când a încetat să se mai roage pentru țepușul său și a început să asculte! Uneori suntem atât de ocupați să-I spunem lui Dumnezeu ce ar trebui să facă pentru noi, încât nu-L auzim spunându-ne ce dorește El să facă în noi. Dacă problema din viața ta rezistă cu încăpățânare, poate a sosit timpul să te oprești din vorbit și să începi să asculți. Dumnezeu l-a învățat pe Pavel lecții în cel mai potrivit moment în care le putea învăța – în necazuri. Așa că, la urma urmelor, vestea rea a vremurilor dificile se dovedește a fi vestea bună. Noi învățăm mai multe despre Dumnezeu în vale, decât atunci când suntem pe culme.

    Iată cum descria C.S. Lewis modul în care Dumnezeu folosește durerea pentru a comunica cu noi: „Dumnezeu ne șoptește în bucuriile vieții, vorbește cu noi în conștiința noastră, dar strigă la noi în durerile noastre.” Tot ce își dorea apostolul Pavel era rezolvarea problemei. Dar după ce i-a vorbit Dumnezeu, el și-a dat seama că în problema sa era ceva mai bun și mai măreț – o putere supranaturală care este rezervată pentru vremuri grele. În asemenea situații ne dăm seama că prezența lui Dumnezeu este mai mare decât problemele noastre, și că planul Său este mai mare decât durerea noastră!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 20:1-13


    Nu mai puţin de trei armate inamice înaintează simultan împotriva micii împărăţii a lui Iuda. Ele sunt ale vrăjmaşilor ei constanţi: Moab, Amon şi maoniţii (lit. Amoniţii), care făcuseră parte din Edom (v. 22). În faţa acestei ameninţări de invazie, Iosafat Îl caută pe Domnul şi proclamă un post. Poporul se strânge. Referindu-se la rugăciunea lui Solomon (6.34-35), împăratul se aşază în faţa locaşului sfânt şi Îl cheamă pe Acela care promisese că-i va asculta şi că le va face dreptate (v.8, 9).

    Strângând la un loc personalul militar pe care Iosafat îl avea la dispoziţie (17.14-18), se ajunge la numărul impresionant de un milion o sută şaizeci de mii de oameni. Ei bine, în mod practic ei nu vor juca nici un rol în acest lung capitol! Iosafat înţelesese cuvântul din Psalmul 33: „Un împărat nu este salvat prin mulţimea oştirii sale; viteazul nu este scăpat prin mărimea puterii sale … Sufletul nostru aşteaptă pe Domnul; El este ajutorul şi scutul nostru” (Psalmul 33.16, 20).

    Astfel, împăratul recunoaşte pe de o parte lipsa lor de putere, iar pe de altă parte, lipsa lor de înţelepciune (v.12). Totuşi adaugă: „ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine”. Şi, în sens invers, „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El”(16.9).

  • 15 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, întorcându-Se, i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine, pentru că gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.

    Matei 16.23


    Petru și Domnul său (5) – „Înapoia Mea, Satan” (B)

    Mustrarea pe care Petru I-a făcut-o Domnului Isus, după ce El vestise răstignirea și moartea Sa, nu a fost după gândul lui Dumnezeu – „Gândurile tale nu sunt la cele ale lui Dumnezeu”. Petru nu înțelesese deloc scopul lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie jertfă pentru păcat; profeții înșiși vorbiseră despre aceasta în nenumărate pasaje din Scriptură. Mai mult, preocuparea lui Petru cu propriile sale idei l-a făcut să piardă din vedere și afirmația Domnului, că îl avea să învieze a treia zi. Dacă ar fi luat seama la aceste cuvinte, perspectiva lui ar fi fost schimbată.

    Faptul că Domnul i-a spus lui Petru: „Pleacă înapoia Mea, Satan! Tu ești un prilej de poticnire pentru Mine” arată gravitatea greșelii lui Petru. Dacă ne gândim la lucrurile oamenilor și nu la cele ale lui Dumnezeu, îi dăm prilej lui Satan să acționeze. Ucenicii, și în mod special Petru, ca purtător al lor de cuvânt, erau concentrați asupra venirii Împărăției și a eliberării lui Israel de vrăjmașii săi. Și, din nefericire, ei erau preocupați să știe care dintre ei avea să fie mai mare în acea Împărăție (Luca 22.24). Gândurile lor se învârteau în jurul omului, al eului, nu în jurul lui Hristos (vedeți și Luca 24.27). Preocuparea lor carnală cu ei înșiși putea fi folosită de Satan în încercarea de a zădărnici planurile lui Dumnezeu.

    Este trist să constatăm că o astfel de stare s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii și continuă și astăzi. Creștinii confundă adesea nădejdile și planurile lor cu scopurile lui Dumnezeu. Deziderate politice, partizanatul politic, naționalismul, patriotismul, mândria etnică și eforturile de a reforma lumea au fost toate îmbrăcate în haine creștine. Satan le folosește pentru a-L dezonora pe Hristos și pentru a pune piedici planurilor lui Dumnezeu. În cele din urmă însă, scopurile Dumnezeului Preaînalt se vor împlini pe deplin.

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.

    Psalmul 50.15



    Avalanșele vieții

    Când schiorii sunt prinși de avalanșe în munți, rareori există șanse ca ei să scape doar cu o sperietură; de cele mai multe ori nu mai există șansa ca ei să fie găsiți. Și în viața noastră se pot porni adesea avalanșe pe plan emoțional. Putem fi surprinși de anumite întâmplări care să ne ducă departe de locul unde vrem să ajungem. Vântul împrejurărilor bate prea tare ca noi să mai putem vedea înainte. Avalanșa vine cu un zgomot asurzitor, prea puternică pentru a mai auzi vreo voce călăuzitoare. Și astfel suntem duși departe de țintă, într-un loc pe care nu-l cunoaștem sau pe care îl considerăm nepotrivit pentru a mai ajunge vreodată unde am dorit.

    Dar Dumnezeu este lângă noi atunci când Îl chemăm, și dacă sunt furtuni, și dacă sunt vremuri bune. „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește” (2 Corinteni 12.9) – acesta este mesajul pe care ni-l transmite vocea Domnului. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării. Avem nevoie doar de credința de a-L vedea pe Dumnezeu și planul Lui cu noi, chiar și atunci când „zăpada” ne acoperă. Să ne apropiem tot mai mult de izvoarele inepuizabile de mângâiere care se găsesc în inima iubitoare a Mântuitorului pentru poporul Său încercat, ispitit, îndurerat și suferind aici pe pământ! Numai la Domnul găsim consolare într-o lume nepăsătoare față de durerile noastre.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (2) – Fundația SEER

    „Ca să nu mă umflu de mândrie” (2 Corinteni 12:7)


    Biblia nu ne spune care a fost țepușul din carnea apostolului, dar Pavel ne spune de ce l-a îngăduit Dumnezeu: „ca să nu mă umflu de mândrie…”

    Realizările și succesele extraordinare ne pot crește mândria și independența noastră în raport cu Dumnezeu. Ai observat că atunci când totul merge bine în viață, este dificil să rămâi aproape de Dumnezeu? Avem tendința să credem că Dumnezeu este atât de bun cu noi, pentru că noi suntem atât de buni cu El! Trebuie să fim mereu atenți și să ne ferim de o astfel de gândire. Dumnezeu poate folosi orice lucru spre binele nostru și spre slava Sa. În înțelepciunea și în răbdarea Sa, El îngăduie ceva ce noi credem că mai degrabă ne rănește, însă El întoarce situația și o folosește pentru a ne ajuta. Iată ce face El: pune în balanță binecuvântări și poveri.

    Psalmistul a spus: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara” (Psalmul 68:19). Dacă Dumnezeu ne-ar umple mâinile numai cu binecuvântări, în cele din urmă am cădea sub povara lor. Uneori prea multe binecuvântări pot fi o povară! Și dacă ne-ar încărca necontenit spatele cu greutăți, am „da bir cu fugiții”. Noi ajungem să fim atât de absorbiți de bucuriile cerului, încât neglijăm chemarea noastră de a fi sare și lumină aici pe pământ. Ne implicăm atât de mult în lucrarea Domnului, încât nu mai reușim să petrecem timp cu Domnul lucrării. Ne implicăm atât de tare în biserică, încât ne privăm familiile de dragostea și de atenția de care au nevoie. Așa că, Dumnezeu ne readuce la echilibru, dându-ne… un țepuș!

    Să nu cârtim, să nu-l respingem: e lucrarea Lui!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 19:1-11


    Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pune împăratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumnezeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăsc pe Domnul?„ (v. 2).

    Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lumea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu” (Iacov 4. 4)!

    Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi”, de a căpăta „minte” (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoarece pot avea un rezultat la fel de benefic.

    În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Iosafat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceasta să trimită doar delegaţi, iese el însuşi prin popor. Şi, ca un adevărat păstor al lui Israel, se străduieşte să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta stabileşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgente.

  • 14 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca un dinte rupt și un picior care se clatină este încrederea într-un înșelător în ziua necazului.
    Arătând toată buna credincioșie, ca în toate să împodobească învățătura Dumnezeului nostru Mântuitor.

    Proverbe 25.19; Tit 2.10


    Dacă există un lucru care cu adevărat câștigă respectul oamenilor de pretutindeni, acesta este harul de a fi vrednic de încredere. Această trăsătură minunată de caracter este temelia oricărei prietenii adevărate, a tot ceea ce este întreprins și are succes și a oricărei relații de încredere între oameni. O astfel de încredere nu este câștigată într-o singură zi, ci este rezultatul multor ani de stăruință răbdătoare în facerea binelui.

    Trebuie să fim persoane de încredere și să nu înșelăm așteptările celor care se bazează pe noi. Trebuie să fim sârguincioși și credincioși în lucrurile mici. Luca 16.10 ne arată clar că moralitatea nu este o chestiune de cantitate, ci de calitate: „Cine este credincios în foarte puțin este credincios și în mult”. De vreme ce caracterul este format din obiceiuri consolidate și permanentizate, obiceiul de a fi credincios în lucrurile mici, atunci când cineva este tânăr, va constitui cea mai bună protecție împotriva deteriorării caracterului, care uneori apare în viața oamenilor la o vârstă mai înaintată. Credincioșia la o vârstă fragedă ne va face capabili să preluăm sarcini mai mari și mai importante mai târziu în viață. Fiindcă orice slujire are aceeași importanță în ochii lui Dumnezeu, principiul se aplică la fiecare detaliu al vieții.

    Trebuie să fim fideli promisiunilor noastre. Cineva a scris: «Există tot felul de oameni care sunt lăudați pentru tot felul de lucruri. Eu însă aș da primul loc, premiul întâi, cununa de lauri, medalia de aur și premiul Nobel omului care își ține cuvântul».

    G. Henderson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ridicați-vă ochii și priviți! Cine a creat aceste lucruri? … El le cheamă pe toate pe nume; așa de mare e puterea și tăria Lui, că una nu lipsește.

    Isaia 40.26



    Am văzut dovezile…

    În anul 1968, astronautul american Frank Borman a înconjurat luna cu astronava Apollo 8. Celor care îl întrebau dacă L-a văzut pe Dumnezeu în acest timp petrecut în spațiu (aluzie la cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, care pe 12 aprilie 1961, după întoarcerea sa din spațiu, a declarat că nu L-a întâlnit pe Dumnezeu), Borman le-a răspuns: „Nu, pe Dumnezeu nu L-am văzut, dar am văzut dovezile existenței Sale”. Pe când înconjura luna cu nava cosmică, Frank Borman rostea următoarea rugăciune: „Doamne, dă-ne înțelegerea capabilă, ca să vedem iubirea Ta în lume, în ciuda falimentului oamenilor; dă-ne credința necesară de a avea încredere în bunătatea Ta, cu toată slăbiciunea și ignoranța noastră; dă-ne harul rugăciunii, încât să ne putem ruga cu inima conștientă”.

    Natura este oglinda lucrării lui Dumnezeu. În ea Îl vedem pe Dumnezeu la lucru în orice clipă. Credința Îl vede pe Dumnezeu în toate lucrările Sale. În măreția Sa, Dumnezeu a pregătit o cale de mântuire a omului. Această cale este Fiul Său, care Și-a dat viața la cruce, ca toți cei care și-au pus încrederea în El să fie salvați din răutatea necredinței. Cine merge pe calea credinței va vedea și va experimenta dovezile dragostei divine. Să privim în liniște lucrările lui Dumnezeu și astfel Îl vom vedea pe Însuși Dumnezeu!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ȚEPUȘUL LUI PAVEL ȘI ȚEPUȘUL TĂU (1) – Fundația SEER

    „Mi-a fost pus un ţepuş în carne” (2 Corinteni 12:7)


    Cercetătorii Bibliei nu au căzut de acord cu privire la ce a reprezentat țepușul apostolului Pavel. Unii cred că avea probleme cu vederea, alții cred că avea impedimente în vorbire și alții cred că avea alte probleme de natură fizică. De ce Biblia nu ne precizează nimic? Ei bine, dacă problema lui Pavel ar fi fost vederea slabă, noi am spune: „Asta nu mă ajută, fiindcă acuitatea mea vizuală este perfectă!” Dacă ar fi avut impedimente în vorbire, cei înzestrați cu darul comunicării nu ar găsi alinare în cuvintele sale. Dacă ar fi fost o provocare de natură fizică, cei ce se găsesc într-o stare bună de sănătate s-ar gândi că lor nu li se potrivește…

    Motivul pentru care Biblia nu precizează ar putea fi acesta: Indiferent care este lupta ta personală sau necazul tău specific, tu trebuie să știi că același Dumnezeu care i-a dat izbândă lui Pavel asupra țepușului său, îți va da și ție izbândă. Care este persoana din viața ta pe care ai descrie-o ca pe un „țepuș în carne”? Care e situația „țepoasă” cu care te confrunți zi de zi? Poate e vorba de o relație „incomodă” cu cineva care are nevoie de mai multă bunătate, dragoste și rugăciune. De aceea apostolul Petru scrie: „creşteţi în harul şi în cunoştinţa Domnului” (2 Petru 3:18).

    Țepușele noastre sunt diferite, pentru că Dumnezeu le adaptează la nevoia noastră. De ce? Pentru ca noi „să creștem în harul și în cunoștința” Domnului Isus. Dumnezeu este mai interesat de caracterul nostru decât de confortul nostru… deci când ne rugăm pentru poveri mai ușoare, El ne dă un spate mai puternic. Nu asta ne comunică și textul cântării? „El ne dă mai mult har când povara e mai grea, ne dă mai multă putere când sarcinile cresc; de vine necazul, El ne arată milă, iar încercările de-s multe, pacea Sa e mai adâncă.” Dumnezeu lucrează și-ți oferă biruință asupra țepușului tău!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 18:1-11; 28-34


    Istoria lui Iosafat continuă. Cele ce l-au făcut pe acest om credincios să cadă au fost asocierile lui. Relaţiile mondene, schimburile prietenoase între oameni de aceeaşi clasă socială au constituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corinteni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

    (1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pentru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Atalia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oamenilor! În realitate, ea a constituit startul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

    (2) Îşi pierde mărturia, punându-se pe aceeaşi treaptă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine…”

    (3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă antrenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel împotriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefericitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

  • 13 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui. Vă scriu, părinților, pentru că L-ați cunoscut pe Cel care este de la început. Vă scriu, tinerilor, pentru că l-ați învins pe cel rău. V-am scris, copilașilor, pentru că L-ați cunoscut pe Tatăl.

    1 Ioan 2.12,13


    Primul verset din textul de mai sus este adresat tuturor copiilor lui Dumnezeu, indiferent de vârsta lor spirituală. Diferitele vârste spirituale sunt prezentate în continuare, în următorul verset. Iertarea veșnică este o realitate minunată și sigură pentru orice copil al lui Dumnezeu; ea ne este oferită nu datorită vreunei fapte a noastre, ci „pentru Numele Lui”. Această iertare nu-și va pierde niciodată valabilitatea. Există însă diferite grade de maturitate în viața creștină practică, iar noi vom începe cu copilașii (versetul 13). În ce-i privește, ei beneficiază de un fapt vital: „L-ați cunoscut pe Tatăl”. Este întemeiată o relație prețioasă, iar Dumnezeu este cunoscut în dragostea, în bunătatea, în adevărul și în harul Său. Dumnezeu este în întregime la dispoziția sufletului și indispensabil pentru el. Prospețimea acestei credințe fragede oferă o bucurie și o fericire specială.

    Tinerii l-au „învins pe cel rău”. Acest lucru implică o cunoaștere reală a Cuvântului, prin care eforturile lui Satan de a falsifica doctrina binecuvântată a lui Hristos sunt discernute și respinse. Avem aici un progres în energia vieții practice, care se arată prin biruința asupra puterii vrăjmașului.

    Îi vedem apoi pe părinți, care L-au „cunoscut pe Cel care este de la început”. Vrăjmașul fiind biruit, progresul continuă acum în sfera unei păci profunde, sufletul hrănindu-se cu Hristos și ajungând la maturitatea spirituală. Avem aici cunoașterea deplină a lui Hristos, în toată manifestarea binecuvântată a gloriei Sale „de la început”, care maturizează sufletul, aducându-l la stare de demnitate și de adevărată înțelepciune.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea.

    Psalmul 73.28



    De la invidie la fericire

    Psalmistul Asaf spunea odinioară: „eram invidios față de cei aroganți, când vedeam prosperitatea celor răi”. Concluzia la care ajunge acum acest psalmist ne îndreptățește să ne întrebăm ce anume a produs schimbarea. Înainte, Asaf era nefericit și nemulțumit și îi invidia pe cei aroganți și răi. Cu Asaf, în această stare de invidie, se aseamănă tot neamul omenesc, chiar dacă mulți au o oarecare formă de evlavie, fără putere însă.

    Cum a dispărut întreaga invidie a lui Asaf? Împrejurările exterioare nu s-au schimbat, însă el a descoperit ce este Dumnezeu pentru el, iar aceasta era ceea ce îi dădea pace, odihnă și mulțumire. În 1 Timotei 6.6 citim: „Negreșit, evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig”. De când a intrat în locașul sfânt al lui Dumnezeu, bunurile acestei lumi și-au pierdut forța de atracție pentru Asaf.

    Toți cei care își văd neputința de îndreptare trebuie să știe că există o singură cale – și că nu este omenească, ci dumnezeiască. Mântuitorul ne cheamă să mergem la El așa cum suntem, cu starea noastră nefericită. Cei care recunosc faptul că nu se pot îndrepta singuri și astfel își pun încrederea în Mântuitorul vor primi o natură nouă, capabilă să facă binele, capabilă să se bucure de bunătățile pregătite de Domnul Isus Hristos pentru cei care sunt ai Lui. Aceasta este calea de la invidie la fericire! A străbătut-o Asaf. Să pășim și noi pe ea cu încredere!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CUM SĂ NE DEZVOLTĂM RĂBDAREA – Fundația SEER

    „Necazul aduce răbdare” (Romani 5:3)


    Ați observat că pe măsură ce înaintăm în vârstă avem tendința de-a deveni mai răbdători, chiar dacă avem tot mai puțin timp la dispoziție?!

    Nu vi se pare interesant?! Oare de ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat chiar atât de mult, dar s-a schimbat perspectiva noastră. Lucruri care mai demult ne supărau așa de tare, acum nu ne mai supără, deoarece am trăit suficient de mult pentru a vedea și înțelege altfel lucrurile, să fim siguri că „harul Său ne este îndeajuns” (vezi 2 Corinteni 12:9).

    Odată ce am înțeles că nu e mare lucru – și majoritatea nu-s mare lucru! – putem spune: „Am trecut pe acolo, știu ce înseamnă!” În loc să ne măcinăm și să ne văicărim, atitudini care oricum nu dau rezultate și care ne fură bucuria, noi am învățat să-L lăudăm pe Dumnezeu: „Mare este credincioșia Ta, Dumnezeule Tată; la Tine nu există nici o umbră de schimbare; Tu ești neschimbat, mila Ta este la fel; ai fost, vei fi și ești în veci de veci.”

    Asemenea lui Iosif, putem privi în urmă la momente din viață în care am crezut că n-o vom scoate la capăt, și la situații în care am crezut că nu vom supraviețui, și să spunem: „voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20). Da, perspectiva produce răbdare: „ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea. Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:3-5).

    Deci, lasă-L pe Dumnezeu să-ți dezvolte răbdarea, astăzi – și începând de astăzi!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 17:1-19


    Ne reîntoarcem acum la Iosafat, împăratul evlavios despre care au vorbit mult cărţile Împăraţilor. Să ne amintim că, de la moartea lui Solomon, „Cronicile„ urmăresc istoria împăraţilor lui Iuda, în timp ce „Împăraţii” se ocupă în special cu cei ai lui Israel. De ce atunci i s-a acordat vieţii lui Iosafat o întindere atât de mare acolo (pe paginile cărţii 1 Împăraţi)?

    Pentru că, din nefericire, era în luptă strânsă cu Ahab şi cu Ioram, împăraţi ai lui Israel! Dar capitolul nostru, 17, nu are decât lucruri bune să ne spună despre acest împărat. El se întăreşte (v. 1); umblă „în căile dintâi ale lui David…„; Îl caută pe Dumnezeul tatălui său; umblă
    în poruncile Lui; îşi întăreşte inima … îndepărtează idolii (v. 1-6).

    Şi nu numai că se desparte de rău, cum a făcut tatăl său Asa, dar face binele (v. 7-11).

    Iată două aspecte inseparabile ale vieţii creştine! (Romani 12.9; 1 Petru 3.11). Dintre ofiţerii superiori, Amasia se prezentase de bunăvoie să-I slujească Domnului, ca un autentic nazireu (Numeri 6.2; vezi şi 2 Corinteni 8.5). Este posibil – şi acesta constituie un apel adresat fiecărui credincios – să fii consacrat Domnului şi în acelaşi timp să–ţi faci cu credincioşie şi serviciul sau îndatoririle zilnice. „Orice faceţi, lucraţi din suflet, ca pentru Domnul„, recomandă Coloseni 3.23.

  • 12 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Spuneți-o fiilor voștri; și fiii voștri, fiilor lor; și fiii lor, unei alte generații!

    Ioel 1.3


    În felul acesta simplu, prin harul lui Dumnezeu, o mărturie pentru adevăr era ținută vie în țară. Aceasta este și datoria noastră, de a transmite mărturia pentru evanghelie descendenților noștri. Trebuie să începem în familia noastră; rău este predicatorul care nu-și începe slujba în propriul cămin. Cei necredincioși trebuie într-adevăr căutați, însă căminul are prioritate, și vai de cei care inversează ordinea stabilită de Domnul!

    A-i învăța pe copiii noștri este o datorie personală, pe care n-o putem lăsa în mâna învățătorilor de școală duminicală; aceștia ne pot ajuta, însă nu ne pot scuti de această obligație sfântă. Mamele și tații trebuie să poruncească, așa cum a făcut Avraam, caselor lor, în frica lui Dumnezeu, și să vorbească celor mici despre lucrările minunate ale Celui Preaînalt. Învățătura părintească este o datorie naturală – cine ar fi mai potrivit să se îngrijească de binele unui copil, decât cei care i-au dat viață? A neglija această datorie este o greșeală foarte gravă.

    Fie ca părinții să înțeleagă importanța acestei chestiuni! Este o minunată și plăcută îndatorire să vorbim despre Domnul Isus fiilor și fiicelor noastre, cu atât mai mult cu cât s-a dovedit că Dumnezeu i-a mântuit și continuă să-i mântuiască pe copii prin intermediul rugăciunilor și al îndemnurilor părinților.

    C. H. Spurgeon

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Semănați cu dreptate și veți secera potrivit cu îndurarea … Este timpul să-L căutați pe Domnul, până ce va veni … dreptatea.

    Osea 10.12



    Cine seamănă vânt…

    Un om arogant stătea de vorbă cu un prieten de-al său cu teamă de Dumnezeu:

    — Doar nu sunt un copil, ca să mă tem de Dumnezeu! Eu sunt ateu!

    — Faci rău că nu lepezi de la tine această orbire a mândriei tale, i-a spus credinciosul.

    După un timp, omul mândru a venit la cel credincios și i-a zis:

    — Prietene, am pățit-o rău de tot. Fiul meu m-a dat afară din casă. I-am dat casa, pentru ca el să mă îngrijească până la moarte și acum m-a alungat.

    — Dar bine, prietene, se vede că feciorul tău te-a auzit mereu spunând că ție nu ți-e teamă de Dumnezeu. Și atunci și-o fi zis în mintea lui: Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, eu de ce să mă tem de el? Acum seceri ce ai semănat. Este scris că cine seamănă vânt culege furtună.

    Părinților, ce semănăm de timpuriu în sufletele copiilor vom culege mai târziu! Câteodată acest mai târziu s-ar putea să aducă rezultate de care ne întristăm sau de care ne bucurăm. Depinde de ceea ce semănăm. Dumnezeu spune: „Semănați cu dreptate și veți secera potrivit cu îndurarea” (Osea 10.12). Să ne însușim această concepție biblică și să o punem în practică! Prin puterile noastre proprii nu putem face această lucrare. Să apelăm la ajutorul Domnului, care ne poate da atât voința, cât și înfăptuirea.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI ÎNTR-UN MOMENT DE CUMPĂNĂ? – Fundația SEER

    „O, dacă n-aş fi încredinţat…” (Psalmul 27:13)


    David a ucis un uriaș, a scris psalmi și a fost cel mai popular împărat al lui Israel. Dar atunci când poverile vieții l-au adus într-un moment de cumpănă, el a putut scrie că era „încredinţat că va vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!..” Ești și tu într-un moment de cumpănă, astăzi? Când ajungi să experimentezi astfel de clipe, se întâmplă unul dintre cele două lucruri posibile: fie ești un învins, fie un învingător! Totul depinde de ceea ce faci.

    David a experimentat biruința pentru că a știut soluția corectă: „Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (v. 14).

    Există o zicală care spune: „Același soare care topește untul întărește lutul.” Când vine necazul, te poți întoarce împotriva lui Dumnezeu deoarece L-ai slujit cu credincioșie și nu înțelegi de ce permite să treci printr-o perioadă atât de dificilă… sau te poți întoarce spre El pentru a primi răspunsuri! Nimic nu-L ia pe nepregătite, și nimic nu este prea greu pentru El!

    El a spus: „Eu sunt Dumnezeu, şi nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:9-10).

    Poate că ești într-o stare de șoc chiar acum – tu, dar nu și Dumnezeu! Circumstanțele tale pot deveni o scenă pentru Dumnezeu, pe care să-Și demonstreze dragostea Lui necondiționată și grija Sa față de tine. Așadar, nu-ți pierde curajul: El te va scoate la liman și din această furtună, și Își va glorifica Numele și prin acest proces!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 16:1-14


    Versetul 11 face distincţie între „cele dintâi„ fapte ale lui Asa, care erau plăcute lui Dumnezeu, şi „cele de pe urmă„ care, în mod trist, erau rele.

    Baeşa, împăratul lui Israel, gelos să-i vadă pe mulţi dintre supuşii lui trecând în ţara lui Iuda (15.9), construieşte o cetate întărită, ca să-i împiedice. Apoi Asa, în loc să privească spre Domnul ca să oprească lucrarea lui Baeşa, face o alianţă păgână, cu Siria. Politică inteligentă la prima vedere, de vreme ce a început prin a produce efectul dorit! Însă Dumnezeu nu vede lucrurile în acelaşi fel şi-l mustră pe împărat prin intermediul unui profet. Lipsa lui de încredere şi de ţinere de minte (v. 8) îl va priva pe Asa de o victorie asupra sirienilor.

    Iritat că a lăsat să-i scape o ocazie atât de bună şi lezat în amorul propriu, Asa îl aruncă în închisoare pe cel care-i devenise vrăjmaş pentru că-i spusese adevărul (Galateni 4.16) şi-i asupreşte pe unii din popor. Dumnezeu îl disciplinează printr-o boală dureroasă. În zadar! Continuă să se sprijine tot pe oameni în loc să se bazeze pe Dumnezeu şi, în mod trist, moare fără să fi învăţat această ultimă lecţie. Timp de treizeci şi cinci de ani din patruzeci, Asa umblase cu Dumnezeu. Iar mai fi trebuit câţiva ani ca să-şi sfârşească viaţa bine. Să-I cerem Domnului să ne păstreze drepţi pe cale până în ultima zi a vieţii noastre (2 Timotei 1.12; 4.18).

  • 11 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine … Dormiți de acum și odihniți-vă; iată, s-a apropiat ceasul, și Fiul Omului este dat în mâinile păcătoșilor.

    Matei 26.38,45


    Oamenii au venit să-L ia. A căutat pe cineva să-i fie milă, dar fără folos; a căutat mângâietori, dar n-a găsit niciunul. El este Dumnezeu peste toți, totuși (și în întregime), Om. Cu toate acestea, așa cum a spus cineva, El niciodată nu le-a cerut celor ai Săi să se roage pentru El, ci: „Vegheați împreună cu Mine”.

    În ce mă privește, este deosebit de prețios să descopăr acest lucru, anume că El, care era cu Dumnezeu și care era Dumnezeu venit în trup, a simțit ca un om în orice împrejurare. Când le-a cerut ucenicilor să vegheze împreună cu El, știa că lumea era împotriva Lui; a privit la aceia cu care petrecuse cel mai mult timp și le-a cerut să fie alături de El. Totuși trebuia să fie lipsit de orice sprijin. A fost apăsat și încercat până la ultima treaptă a suferinței și a durerii omenești, fiind cu totul singur în rugăciunea și în agonia Sa.

    Unde erau cei care ziceau că merg la închisoare și chiar la moarte cu El? Erau adormiți, înșelați; adormiți odinioară în prezența slavei Împărăției pe munte, acum adormiți în grădină! Aceasta arată ce ființe sărmane suntem, arată ce parte trebuia să aibă Hristos în această lume: nimeni care să simtă împreună cu El! Maria din Betania a fost singura care a simțit împreună cu El, însă printre ceilalți nu s-a găsit nici măcar unul care să facă acest lucru, în timp ce n-a existat niciunul între ei care să fi avut nevoie de compasiune și care să n-o găsească în El.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci Mi-ai străpuns urechile; nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă pentru păcat.

    Psalmul 40.6



    Urechi pregătite

    Cine este Cel care vorbește în acest verset? Însuși Fiul lui Dumnezeu! El Îi vorbește Tatălui Său despre întruparea Sa.

    Fiul lui Dumnezeu a fost gata să vină ca Om în lume. De ce au fost pentru El așa de importante urechile? Pentru că a vrut să le arate creaturilor Sale cum se obține favoarea lui Dumnezeu: prin ascultare. El a știut că noi, oamenii, avem o problemă cu a asculta de glasul din ceruri. Dumnezeu a strigat, dar nimeni n-a răspuns (Isaia 50.2)! De aceea, Isus Hristos, în viața Sa pe pământ, Și-a deschis în fiecare zi urechile, ca să ne poată aduce nouă, oamenilor, un mesaj de la Dumnezeu.

    Ce mesaj ajunge la urechea noastră? Dumnezeu ne vorbește despre planul Său veșnic. El dorește să aibă în jurul Său oameni răscumpărați în Fiul Său. Ei sunt copiii Săi iubiți, care stau ca oameni sfinți și fără pată înaintea Lui. Ca fii ai lui Dumnezeu, ei înțeleg gândurile Sale și au comuniune cu El.

    Pentru a-i putea mântui pe oameni și pentru a-i putea aduce într-o poziție desăvârșită înaintea lui Dumnezeu, Domnul Isus a lăsat să I se pregătească un trup (Evrei 10.5). Iar pe baza morții Sale, noi suntem sfințiți prin credință, astfel că acum suntem făcuți potriviți pentru prezența lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Sef sub acoperire – Fundația SEER

    „Am ramas acolo… sapte zile.” (Ezechiel 3:15)



     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 15:1-19


    Asa a fost credincios. Prin Azaria, Dumnezeu îl va încuraja şi mai departe.
    Cuvântul Domnului nu este mai puţin necesar după bătălie, faţă de cât este înaintea ei; pentru că tendinţa naturală după bătălie este de relaxare.     „Fiţi tari şi să nu vă slăbească mâinile”, îi îndeamnă profetul, adăugând această promisiune: „pentru că este o răsplătire pentru lucrul vostru” (v. 7). Aceste cuvinte au efect.
    Asa, plin de energie, îndepărtează urâciunile din toată ţara şi restabileşte serviciul la altarul Domnului.

    Zel remarcabil, care îi antrenează nu numai pe cei din Iuda şi din Beniamin, ci şi pe „mulţi din Israel, din alte seminţii” (v.9). Acelaşi lucru se aplică devotamentului pe care noi îl arătăm Domnului. Acesta îi va încuraja pe alţi credincioşi, care sunt probabil mai timizi, să-şi arate
    credinţa. Este o experienţă pe care mulţi au avut-o în special în timpul serviciului militar. „O inimă ataşată sincer de Domnul, iată ceea ce vorbeşte cu adevărat conştiinţei altora” [W.K.].

    Asa înţelege că nu poate să ceară poporului o curăţire completă, dacă el însuşi nu dă un exemplu în propria-i casă. De aceea nu ezită s-o
    pedepsească pe Maaca, regina mamă, luându-i coroana şi transformându-i idolul în praf şi cenuşă.

  • 10 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Saul a ucis miile lui, iar David zecile lui de mii” … Și, din ziua aceea, Saul a privit cu ochi răi pe David.

    1 Samuel 18.7,9


    Israel îi datora totul lui David, fiindcă filistenii voiau nu numai să pună mâna pe țară și pe bogățiile ei, ci și să-i facă sclavi pe toți locuitorii ei. Saul nu-i putea elibera, nici Ionatan, nici Abner. Atunci și-a făcut apariția David, care și-a pus viața în joc, l-a biruit pe vrăjmaș și a eliberat poporul de sub puterea lui. David era fără îndoială cel căruia i se cuvenea domnia, iar conștiința lui Saul dădea mărturie despre acest lucru, însă mândria și egoismul îl împiedicau să predea totul în mâinile lui David. Saul avea primul loc în propriile gânduri și îl ura pe David, fiindcă știa că David ar fi trebuit să fie primul.

    Totuși David, în lupta lui cu Goliat, n-a suferit nimic și a fost protejat de brațul Domnului. Cât de diferit au stat lucrurile în cazul Domnului Isus Hristos, atunci când a venit să-i elibereze pe oameni – „atât de desfigurată Îi era fața, mai mult decât a oricărui om, și înfățișarea Lui mai mult decât a fiilor oamenilor” (Isaia 52.14). Mâinile și picioarele I-au fost străpunse, orice suferință a fost partea Lui și a băut până la fund paharul amărăciunii morții. El a plătit un preț uriaș și a repurtat o mare biruință, a obținut o eliberare veșnică pentru oamenii păcătoși și a nimicit puterea lui Satan, cei care cred în El fiind izbăviți de frica morții și de pedeapsa veșnică.

    Cât de josnică este nerecunoștința care refuză să-L iubească! Cât de păcătos este egoismul care nu-I aduce închinare! Cât de cumplită este mândria care refuză binecuvântarea venită prin Hristos crucificat! Dumnezeu are binecuvântări mărețe și fără plată, pentru toți, prin moartea lui Hristos, însă nimeni nu le va dobândi fără să se supună lui Hristos. A refuza să I te supui lui Hristos este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu, răzvrătire care aduce mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra oricui are o astfel de atitudine.

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pune-ți casa în rânduială, căci vei muri.

    2 Împărați 20.1



    Ultima zi a vieții

    Ce ați face dacă ați mai avea de trăit doar o singură zi? Această întrebare a fost pusă unor tineri în vârstă de 16 și 17 ani la ora de religie. Pentru că răspunsurile lor s-au predat anonim, fiecare a putut să scrie ce a gândit:

    Un tânăr a răspuns: „Aș teroriza întreg orașul, pentru a da frâu liber frustrării mele. La final m-aș târî într-un colțișor, de teama morții”.

    Un altul a scris: „Dat fiind acest eveniment solemn, nu aș face niciun rău. Poate aș încerca să găsesc pacea cu Dumnezeu”.

    Altul a scris: „Eu nu m-aș ruga în niciun caz lui Dumnezeu, pentru că nu m-am interesat deloc de El până acum”.

    Între toate răspunsurile, unul a fost deosebit: „Eu aș duce viața exact ca până acum. Isus Hristos mi-a iertat vina. De aceea pot să-mi petrec ultima zi fără teamă”.

    Domnul Isus dorește să dea tuturor oamenilor această pace: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). La El putem să ne despovărăm de încărcătura păcatelor noastre, mărturisindu-le cu sinceritate. Atunci aflăm cum Dumnezeu ne iartă vina. Pentru că avem nădejdea sigură a învierii prin credința în Isus Hristos, nu trebuie să ne mai temem de moarte.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    Legea locatiei – Fundația SEER

    „Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s-o lucreze” (Geneza 2:15)



     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 14:1-15


    Asa, un împărat credincios, fiul şi succesorul lui Abiia, curăţă Iuda de idolatrie. Această carte insistă asupra odihnei şi liniştii de care ţara s-a bucurat în timpul primei perioade a domniei lui (v. 1, 5, 6, 7). Asa foloseşte acest timp de odihnă ca să construiască cetăţi înconjurate cu ziduri şi ca să-şi întărească sistemul de apărare al teritoriului, oferindu-ne astfel o lecţie importantă. Sunt perioade din viaţa noastră care corespund unui timp de odihnă, de exemplu vacanţele şi diversele momente de distracţie sau de destindere. Să le folosim pentru a ne fortifica sufletele prin citirea Bibliei şi pentru a ne întări în adevăr. „Toată armătura lui Dumnezeu” trebuie îmbrăcată mai dinainte, „ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea… „ (Efeseni 6.12 …)

    Ziua cea rea, ziua ofensivei lui Zerah, găseşte deci un Asa pregătit. „Peste toate”, el aşază „scutul credinţei”, altfel spus, se bazează pe încrederea simplă în Dumnezeul său. Ea străluceşte în frumoasa lui rugăciune din v. 11 şi constituie punctul de forţă de partea lui, indiferent de cei cinci sute optzeci de mii de soldaţi ai săi. Un milion de adversari îi stau înainte. În termeni omeneşti, aceasta este o confruntare inegală, disproporționată. Dar întotdeauna se verifică adevărul biblic: „când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10). Dumnezeu răspunde credinţei lui Asa, dându-i o victorie strălucită şi o pradă bogată.

  • 9 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

    Matei 11.30


    Credinciosul este un slujitor, fiindcă este un fiu, iar a-L sluji pe Domnul înseamnă libertatea perfectă. Jugul său este bun și sarcina Lui este ușoară. Cel credincios Îi slujește lui Dumnezeu ca păcătos răscumpărat și ca fiu, constrâns de dragostea lui Hristos. El lucrează nu pentru a deveni liber, ci fiindcă este liber; nu pentru a dobândi viața, ci fiindcă are viața. Această slujire este una fericită; este făcută cu o inimă plină de bucurie, cu un duh binevoitor, și este însoțită adesea de o răsplată prezentă. Nu există îngrijorări și nici poveri legate de o astfel de slujire. Ea are doar un singur scop – acela de a-L înălța pe Cel care ne-a răscumpărat cu sângele Său; iar noi știm că acest sânge ne curățește conștiința de faptele moarte, ca să slujim Dumnezeului viu și să-L așteptăm pe Fiul Său din cer.

    Mai mult, avem libertatea de a ne încrede în El în orice timp, de a arunca toate îngrijorările noastre asupra Lui, de a ne bucura în Domnul întotdeauna și de a ne ruga fără încetare. Putem sta, prin credință, la picioarele Sale străpunse și putem căuta îndrumare, ascultând cuvintele Lui cu certitudinea binecuvântată că El a făcut ispășire deplină pentru noi și că ne-a eliberat pentru totdeauna. Ne putem sprijini pe brațul Lui în timp ce străbatem pustia acestei lumi și ne putem odihni capul la sânul Lui, conștienți de dragostea Lui desăvârșită și care nu se schimbă niciodată.

    Nu toți cei credincioși se bucură de această libertate în sufletele lor, însă ea este cu adevărat partea tuturor celor care și-au pus încrederea în Domnul Isus pentru mântuire, fiindcă ea este întemeiată pe ceea ce deja a fost împlinit; este libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.

    H. H. Snell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

    Matei 7.21



    A deveni religios?

    Alexandru discuta adesea cu vecinul său. Acesta se plângea de probleme de sănătate și își mărturisea teama cu privire la operația pe care trebuia să o facă în curând. După câteva cuvinte de încurajare, Alexandru a ajuns să-i vorbească despre Mântuitorul Isus Hristos, singurul ajutor fidel pentru toți cei care suferă sau care se simt singuri. I-a povestit vecinului cum el însuși a aflat mângâierea în Domnul Isus când îi murise soția.

    „Vă invidiez pentru credința dumneavoastră”, l-a întrerupt vecinul, „dar eu nu sunt așa de religios”. Alexandru i-a explicat că el nu vorbește despre religie, ci despre o Persoană, și anume despre Acela care, din dragoste, Și-a dat viața pe cruce pentru salvarea oamenilor. Mântuitorul Isus Hristos nu a venit pe pământ pentru a Se îndrepta spre oamenii religioși. Astfel de oameni sunt deseori foarte mulțumiți cu ei înșiși și cu atitudinea lor. Mântuitorul nu a vrut să-i facă pe religioși și mai religioși, ci S-a îndreptat spre cei care își simt povara păcatelor și care doresc o altă viață. Apoi Alexandru l-a invitat pe vecinul său la un ceai și discuția a continuat. El a luat Biblia și i-a arătat din Evanghelii dragostea pe care a arătat-o Mântuitorul față de cei care suferă. I-a explicat că vestea dumnezeiască trebuie primită ca un copilaș. Această discuție a fost pentru vecin punctul de cotitură pentru schimbarea pe care a lucrat-o Dumnezeu în sufletul său.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DISTRIBUITORII BINECUVANTARII LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

    „Te voi binecuvanta; iti voi face un nume mare si vei fi o binecuvantare” (Geneza 12:2)


     


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 13:13-22


    Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instrument de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, deoarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunzător a vorbit inimii lui Dumnezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor
    oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

    Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umilită (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

  • 8 Octombrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți, pentru care noi suntem martori.

    Fapte 3.15


    De ce a fost necesar ca Hristos să moară pentru a deveni „Prințul” vieții? Știm că moartea este plata păcatului (Romani 6.23); de aceea, atâta vreme cât chestiunea păcatului era nerezolvată, iar cerințele drepte ale lui Dumnezeu cu privire la om din pricina acestui păcat nu erau satisfăcute, moartea trebuia să domnească în continuare.

    Omul suferise pedeapsa și consecințele faptelor sale și trebuia să rămână sub acestea până când avea să fie răscumpărat, până când se va fi găsit Cineva capabil și doritor săl scoată de acolo. Hristos a fost acela – Mielul de care Dumnezeu Însuși a purtat de grijă – „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29). El a venit și, prin moartea Sa, a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu cu privire la păcătos, căci Sa așezat de bunăvoie sub întreaga mânie care se cuvenea acestuia; și, în chiar locul unde domnea păcatul, El a făcut o ispășire perfectă și La glorificat întrun așa mod pe Dumnezeu, încât Acesta, ca mărturie a satisfacției Sale depline cu privire la lucrarea Sa, La înviat dintre cei morți și La așezat la dreapta Sa în ceruri. Acum deci El este Cel viu în vecii vecilor, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui și poate da viață veșnică tuturor celor care vin la El. „După cum printr-o singură greșeală a venit judecată către toți oamenii spre condamnare, tot astfel, printr-o singură dreptate împlinită, consecințele au fost către toți oamenii spre o îndreptățire a vieții” (Romani 5.18). Sfințenia lui Dumnezeu a făcut necesar ca Hristos – luând acest loc în harul Său infinit – să moară pe cruce pentru păcat; astfel că, pe temelia ispășirii împlinite de El acolo, Dumnezeu poate acum să rămână drept și să îndreptățească pe păcătos, săl aducă din moarte la viață. Nu există viață decât în Hristos și prin Hristos. De aceea Ioan poate spune: „Cine crede în Fiul are viață eternă; și cine nu se supune Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! … El îți răscumpără viața din groapă; El te încununează cu bunătate și îndurări; El îți satură de bunătăți bătrânețea.

    Psalmul 103.2-5



    Toamna vieții

    Nimeni nu vrea să îmbătrânească. Și totuși – indiferent că vrem sau nu – toamna vieții se instalează. Dar, așa cum în natură toamna este plină de culori și de fructe, tot astfel și amurgul vieții noastre poate fi frumos și prețios. Premisa pentru aceasta este ca noi să avem o legătură personală cu Dumnezeu, pe care să o întreținem și de care să ne preocupăm cu perseverență. Desigur, greutățile vârstei nu sunt ușoare. Dar o viață de credință cu Dumnezeu ne va ajuta să fim mulțumiți și la bătrânețe.

    Ai o relație personală cu Dumnezeu? Sau poate ai crezut cândva în El, dar între timp L-ai uitat? Indiferent în ce poziție te afli, astăzi Dumnezeu te așteaptă. Dacă te întorci la El, Dumnezeu te va primi cu brațele deschise. El te dorește un copil al Lui. Mai mult, El a pregătit în cer o casă veșnică pentru cei ce cred în Isus, Fiul Său.

    Părtășia cu Dumnezeu presupune ca problema păcatelor noastre să fie rezolvată. Dumnezeu Însuși a făcut primul pas când L-a trimis pe Fiul Său ca Om pe pământ. Isus Hristos a venit și a murit la cruce pentru păcatele tuturor acelora care Îl acceptă pe El ca Mântuitor personal. Dacă vei crede în El, moartea Sa este plată și pentru vina ta. Dumnezeu te iartă, dacă îți recunoști înaintea Lui starea de păcătoșenie.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI – Fundația SEER

    „Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

    Nimic din lumea asta nu va deveni ceva, cu adevărat măreț, până nu câștigă biruința asupra unui lucru care pare insurmontabil. Apostolul Pavel scrie: „Voi mai rămânea totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (v. 8-9). Ușile „mari și largi” ale oportunităților vin întotdeauna la pachet cu mari provocări și fiecare provocare ne cheamă să avem o credință mai puternică și o tenacitate mai fermă. Să ne gândim puțin: dacă un succes remarcabil ar putea fi repurtat cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Și dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes remarcabil!

    Cum se transformă omida în fluture? Învingând rezistența coconului. Și coconul este atât de esențial pentru acest proces, încât omida efectiv îl creează. Nu ar fi mai ușor ca ea să rămână la căldura și confortul coconului? În zilele în care omida se zbate să iasă din cocon, probabil că se gândește la acest lucru! Dar în adâncul său, ea cunoaște prețul libertății. Zborul și descoperirile necesită luptă, dezvoltare și uneori sângerare. Nu există altă cale!

    De ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi într-o furtună periculoasă? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în toate situațiile din viață. Curând El avea să Îi părăsească, și Se folosea de fiecare experiență pentru a-i pregăti pentru viitor. Așadar, care este lupta ta și ce trebuie să învingi? În loc să te văicărești și să Îi ceri lui Dumnezeu s-o ia de la tine, privește-o și primește-o așa cum este – o pregătire. Nu uita, nivelul pregătirii tale indică nivelul binecuvântării care te așteaptă de partea cealaltă. Așadar, dacă Dumnezeu îți deschide o ușă a oportunității, fii pregătit de luptă, deoarece una fără cealaltă nu se poate!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Cronici 13:1-12


    Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o asemenea necredincioşie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi trecut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ieroboam.

    Potrivit cu Luca 14.31, era o nebunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează inferioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvântarea ţinută în faţa armatei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia împărătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă secretă, cea mai eficace dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare” (v. 12).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne