Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți, pentru care noi suntem martori.

Fapte 3.15


De ce a fost necesar ca Hristos să moară pentru a deveni „Prințul” vieții? Știm că moartea este plata păcatului (Romani 6.23); de aceea, atâta vreme cât chestiunea păcatului era nerezolvată, iar cerințele drepte ale lui Dumnezeu cu privire la om din pricina acestui păcat nu erau satisfăcute, moartea trebuia să domnească în continuare.

Omul suferise pedeapsa și consecințele faptelor sale și trebuia să rămână sub acestea până când avea să fie răscumpărat, până când se va fi găsit Cineva capabil și doritor săl scoată de acolo. Hristos a fost acela – Mielul de care Dumnezeu Însuși a purtat de grijă – „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29). El a venit și, prin moartea Sa, a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu cu privire la păcătos, căci Sa așezat de bunăvoie sub întreaga mânie care se cuvenea acestuia; și, în chiar locul unde domnea păcatul, El a făcut o ispășire perfectă și La glorificat întrun așa mod pe Dumnezeu, încât Acesta, ca mărturie a satisfacției Sale depline cu privire la lucrarea Sa, La înviat dintre cei morți și La așezat la dreapta Sa în ceruri. Acum deci El este Cel viu în vecii vecilor, moartea nu mai are stăpânire asupra Lui și poate da viață veșnică tuturor celor care vin la El. „După cum printr-o singură greșeală a venit judecată către toți oamenii spre condamnare, tot astfel, printr-o singură dreptate împlinită, consecințele au fost către toți oamenii spre o îndreptățire a vieții” (Romani 5.18). Sfințenia lui Dumnezeu a făcut necesar ca Hristos – luând acest loc în harul Său infinit – să moară pe cruce pentru păcat; astfel că, pe temelia ispășirii împlinite de El acolo, Dumnezeu poate acum să rămână drept și să îndreptățească pe păcătos, săl aducă din moarte la viață. Nu există viață decât în Hristos și prin Hristos. De aceea Ioan poate spune: „Cine crede în Fiul are viață eternă; și cine nu se supune Fiului nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! … El îți răscumpără viața din groapă; El te încununează cu bunătate și îndurări; El îți satură de bunătăți bătrânețea.

Psalmul 103.2-5



Toamna vieții

Nimeni nu vrea să îmbătrânească. Și totuși – indiferent că vrem sau nu – toamna vieții se instalează. Dar, așa cum în natură toamna este plină de culori și de fructe, tot astfel și amurgul vieții noastre poate fi frumos și prețios. Premisa pentru aceasta este ca noi să avem o legătură personală cu Dumnezeu, pe care să o întreținem și de care să ne preocupăm cu perseverență. Desigur, greutățile vârstei nu sunt ușoare. Dar o viață de credință cu Dumnezeu ne va ajuta să fim mulțumiți și la bătrânețe.

Ai o relație personală cu Dumnezeu? Sau poate ai crezut cândva în El, dar între timp L-ai uitat? Indiferent în ce poziție te afli, astăzi Dumnezeu te așteaptă. Dacă te întorci la El, Dumnezeu te va primi cu brațele deschise. El te dorește un copil al Lui. Mai mult, El a pregătit în cer o casă veșnică pentru cei ce cred în Isus, Fiul Său.

Părtășia cu Dumnezeu presupune ca problema păcatelor noastre să fie rezolvată. Dumnezeu Însuși a făcut primul pas când L-a trimis pe Fiul Său ca Om pe pământ. Isus Hristos a venit și a murit la cruce pentru păcatele tuturor acelora care Îl acceptă pe El ca Mântuitor personal. Dacă vei crede în El, moartea Sa este plată și pentru vina ta. Dumnezeu te iartă, dacă îți recunoști înaintea Lui starea de păcătoșenie.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OPORTUNITĂȚI ȘI PROVOCĂRI – Fundația SEER

„Mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9)

Nimic din lumea asta nu va deveni ceva, cu adevărat măreț, până nu câștigă biruința asupra unui lucru care pare insurmontabil. Apostolul Pavel scrie: „Voi mai rămânea totuşi în Efes până la Cincizecime, căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (v. 8-9). Ușile „mari și largi” ale oportunităților vin întotdeauna la pachet cu mari provocări și fiecare provocare ne cheamă să avem o credință mai puternică și o tenacitate mai fermă. Să ne gândim puțin: dacă un succes remarcabil ar putea fi repurtat cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Și dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes remarcabil!

Cum se transformă omida în fluture? Învingând rezistența coconului. Și coconul este atât de esențial pentru acest proces, încât omida efectiv îl creează. Nu ar fi mai ușor ca ea să rămână la căldura și confortul coconului? În zilele în care omida se zbate să iasă din cocon, probabil că se gândește la acest lucru! Dar în adâncul său, ea cunoaște prețul libertății. Zborul și descoperirile necesită luptă, dezvoltare și uneori sângerare. Nu există altă cale!

De ce Domnul Isus i-a trimis pe ucenicii Săi într-o furtună periculoasă? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în toate situațiile din viață. Curând El avea să Îi părăsească, și Se folosea de fiecare experiență pentru a-i pregăti pentru viitor. Așadar, care este lupta ta și ce trebuie să învingi? În loc să te văicărești și să Îi ceri lui Dumnezeu s-o ia de la tine, privește-o și primește-o așa cum este – o pregătire. Nu uita, nivelul pregătirii tale indică nivelul binecuvântării care te așteaptă de partea cealaltă. Așadar, dacă Dumnezeu îți deschide o ușă a oportunității, fii pregătit de luptă, deoarece una fără cealaltă nu se poate!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:1-12


Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o asemenea necredincioşie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi trecut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ieroboam.

Potrivit cu Luca 14.31, era o nebunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează inferioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvântarea ţinută în faţa armatei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia împărătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă secretă, cea mai eficace dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare” (v. 12).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: