Preaiubiților, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăzneală la Dumnezeu; și orice cerem primim de la El, pentru că ținem poruncile Lui și practicăm cele plăcute înaintea Lui.
1 Ioan 3.21,22
Oricare ar fi starea de lucruri, nu există nicio limită a binecuvântării pentru sufletul care dorește să asculte de glasul lui Hristos și să păzească poruncile Lui. Să păstrăm acest lucru în inimile noastre și săl lăsăm să pătrundă până în străfundurile ființei noastre morale! Nimic nu ne poate lipsi de binecuvântările și de privilegiile care decurg din ascultare. Adevărul acestui principiu strălucește înaintea ochilor noștri de pe fiecare pagină a Cărții lui Dumnezeu. În toate timpurile, în toate locurile și în toate împrejurările, sufletul ascultător a fost fericit cu Dumnezeu și Dumnezeu a fost fericit cu el. Întotdeauna, oricare ar fi caracterul dispensației, se verifică acest principiu: „Spre acesta Mă voi uita: spre cel smerit și zdrobit în duh și care tremură la cuvântul Meu” (Isaia 66.2)
Cea mai înaltă motivație a ascultării este dorința de a fi plăcuți inimii Domnului nostru Isus Hristos. Este adevărat că Îi datorăm o ascultare din inimă din toate motivațiile posibile, căci nu ne mai aparținem nouă înșine, ci am fost cumpărați cu un preț. Lui Îi datorăm viața noastră, pacea noastră, dreptatea noastră, mântuirea noastră, fericirea noastră și gloria noastră, așa încât nimic nu poate depăși greutatea morală a dreptului Său asupra noastră de a-I oferi o ascultare din inimă în tot timpul vieții pe care o trăim aici. Însă, dincolo și deasupra cerințelor Sale morale, inima Sa este mulțumită și El Însuși este înviorat când păzim poruncile Sale și facem lucrurile care Îi sunt Lui plăcute.
Iubite cititor creștin, poate exista vreun motiv de o mai mare putere morală decât cel prezentat mai sus? Să ne gândim numai la faptul că avem privilegiul de a oferi bucurie inimii Domnului nostru preaiubit. Ce interes, ce valoare și ce demnitate sfântă are fiecare mică faptă de ascultare, atunci când știm că ea este plăcută inimii Tatălui nostru!
C. H. Mackintosh
El S-a sculat, a certat vântul și a zis mării: „Taci! Fii liniștită!”. Vântul a stat și s-a făcut o liniște mare.
Marcu 4.39
O liniște mare
Ce moment solemn a fost acela când Domnul Isus a liniștit furtuna pe marea Galileii! Cât de măreț a fost pentru ucenici să fie martori ai unui astfel de moment! Ce har minunat este pentru cei care, cu inimi sensibile, cugetă la gloria Domnului și Mântuitorului lor! Oamenii pot vorbi despre legile naturii, dar cu siguranță că prima lege a naturii este ca natura să asculte de Creatorul ei. În împrejurarea aceasta, marea Galileii a simțit prezența și a ascultat cuvântul Celui care, după buna Sa plăcere, schimbă mersul lucrurilor sau care, cu o simplă atingere, face ca totul să se prăbușească.
Acesta este Domnul Isus Hristos venit din cer pe pământ. Este scris: „prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute … Toate lucrurile au fost create prin El și pentru El” (Coloseni 1.16). Ucenicii, în necunoștința lor, au întrebat: „Cine este Acesta, de Îl ascultă și vântul și marea?”. Și probabil facem și noi la fel. Dumnezeu Creatorul a venit în lumea noastră ca să oprească, prin jertfa Lui de la cruce, toate talazurile nedreptății unei lumi purtate încoace și încolo de urmările neascultării de Dumnezeu. Numai la Domnul și Mântuitorul găsim ocrotire, ajutor în orice vreme. Când venim la Mântuitorul Isus Hristos, se face o liniște mare în viețile noastre.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREDE ÎN VINDECAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Eu sunt Domnul, care te vindecă” (Exodul 15:26)
Oare de ce nu vindecă Dumnezeu toate persoanele pentru care ne rugăm? Nu știm lucrul acesta, iar Dumnezeu nu ne spune de ce. Dar știm că îndoiala și necredința pot opri puterea lui Dumnezeu, cea făcătoare de minuni, să lucreze în viețile noastre. Când Domnul Isus S-a întors în cetatea sa natală, la cei pe care îi cunoștea cel mai bine, citim: „n-a făcut multe minuni în locul acela, din pricina necredinţei lor.” (Matei 13:58). Dar există și alte aspecte ale vindecării pe care nu le vom înțelege niciodată pe deplin.
Apostolul Pavel scrie: „pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet.” (2 Timotei 4:20). Oare de ce a plecat Pavel, care făcuse multe minuni și vindecări, de lângă prietenul lui bolnav, în loc să se roage pentru el și să-l vindece? Sunt multe lucruri pe care nu le știm și nu le înțelegem, despre Dumnezeu, dar există un lucru pe care chiar îl știm: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” Și El a zis: „Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb” (Maleahi 3:6) și „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci” (Evrei 13:8). Deci, noi putem să Îi cerem vindecare în baza Cuvântului Său.
Una dintre afirmațiile pe care Le-a făcut Domnul Isus înainte să plece de pe acest pământ a fost: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16:17-18). Crezi că Dumnezeu mai vindecă oameni și astăzi? Dacă crezi, atunci supune-te acestui cuvânt: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe presbiterii Bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi.” (Iacov 5:14-15).
Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu renunța! Crede că Dumnezeu poate să te vindece!
de Jean Koechlin
Ezra 2:1-2, 59-70
Drumul spre Ierusalim este deschis. Câţi sunt cei care vor profita de aceasta? Ceva mai puţin de cincizeci de mii de oameni din diferite pături sociale ale poporului. În plus, printre cei din această rămăşiţă slabă existau unii care nu puteau dovedi că aparţineau cu adevărat lui Israel. Chiar şi dintre preoţi fuseseră neglijenţi, ceea ce mai apoi îi va împiedica să-şi îndeplinească serviciul divin. Vai, mulţi creştini sunt ca aceşti israeliţi! Ei nu pot afirma cu siguranţă că sunt copii ai lui Dumnezeu. Dacă vreunul dintre cititorii noştri se găseşte într-o asemenea situaţie, atunci să apeleze la „înregistrarea sa genealogică” (v. 62). O va găsi în Biblia lui. Să se prindă cu fermitate de pasaje ca Ioan 1.12; 1 Ioan 5.1,13. Atât de multe suflete cu mari îndoieli (sau ezitări) au găsit, în aceste versete şi în altele, dovada incontestabilă că aparţin familiei lui Dumnezeu!
Dumnezeu Îşi are ochii aţintiţi asupra acestei rămăşiţe fără putere. A numărat-o cu atenţie şi urmează să vegheze cu gingăşie asupra ei nu doar datorită îndurării Sale, ci şi pentru că are un plan măreţ cu privire la ea: descendenţilor acestor iudei reîntorşi în ţară le va fi prezentat, după paisprezece generaţii, Hristos, Mesia al lui Israel (Matei 1.17).
Mana Zilnica 