Categorie: Romanian devotionals

  • 13 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”, atunci stăpânul său să-l aducă înaintea judecătorilor și să-l apropie de ușă sau de tocul ușii; și stăpânul său să-i găurească urechea cu o sulă; și el să-i slujească pentru totdeauna.

    Exod 21.5,6


    Încă de la începutul istoriei, de când păcatul și moartea au intrat în lume prin neascultarea omului, Scripturile Vechiului Testament sunt pline de ilustrații, de simboluri și de umbre care indică toate către venirea Domnului Isus Hristos. Nimeni altcineva nu putea descoperi inima lui Dumnezeu în afară de Fiul Său preaiubit. Doar El putea corespunde descrierii robului din Exod 21.

    Ce moment semnificativ a fost acela când Hristos a rostit aceste cuvinte: „Iată, Eu vin (în sulul cărții este scris despre Mine) ca să fac voia Ta, Dumnezeule” (Evrei 10.7)! Tot cerul s-a bucurat de mireasma plăcută a Ființei lui Hristos: de la ieslea Betleemului, până la crucea Golgotei, El a fost adevăratul Rob!

    Una dintre cele mai frumoase trăsături ale acestui Rob este dezvăluită de cuvintele simple: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea și pe copiii mei”. Acestea nu au fost doar cuvinte, ci acțiunile Sale au dovedit cu claritate că dragostea Sa era veritabilă și „tare ca moartea; … apele cele multe nu pot stinge dragostea, nici râurile n-ar putea s-o înece” (Cântarea Cântărilor 8.6,7). Ce frumos este astfel ilustrată dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință! După șase ani de slujire, care ilustrează perfecțiunea lipsită de păcat a Domnului Isus, robul putea ieși liber, însă Hristos n-a vrut să facă acest lucru, fiindcă astfel ar fi rămas singur. Prin urmare, El a trebuit să treacă prin moarte, prin moarte de cruce, supunându-Se dreptei judecăți a lui Dumnezeu împotriva păcatului. Pe cruce, în timpul celor trei ore de întuneric, toate valurile și talazurile mâniei lui Dumnezeu s-au abătut asupra Lui, însă dragostea Sa a biruit și s-a dovedit mai tare decât moartea – dragostea pentru Stăpânul Său, pentru soția Sa și pentru copiii Săi.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuși despre Mine.

    Ioan 5.37


    Mărturisirea Tatălui despre Fiul Său

    Glasul Tatălui s-a auzit pe pământ în trei împrejurări diferite, vorbind Fiului:

    La Iordan: „Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri, zicând: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17; Marcu 1.11; Luca 3.22).

    Pe așa-numitul „Muntele schimbării la față”: „Și din nor s-a auzit un glas care zicea: Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea: de El să ascultați!” (Matei 17.5; Marcu 9.7; Luca 9.35).

    În Ierusalim: „Și din cer s-a auzit un glas, care zicea: L-am și preamărit și Îl voi mai preamări” (Ioan 12.28).

    În prima împrejurare, glasul a fost auzit (probabil) numai de către Ioan Botezătorul; în a doua, de către trei dintre ucenicii Săi (cărora li s-a cerut să asculte de Hristos); iar în a treia împrejurare, de o mulțime de oameni, căci atunci glasul s-a auzit pentru ei (Ioan 12.30).

    În toate aceste momente, Tatăl Și-a exprimat bucuria cu privire la Fiul Său. Fiul a fost Acela care Îi făcea Tatălui plăcere și tot Fiul a fost Acela prin care Numele Tatălui a fost preamărit!

    „Și noi am auzit acest glas rostit din cer … la care bine faceți că luați aminte” (2 Petru 1.18,19).

    Citirea Bibliei: Neemia 8.1-12 · Proverbe 14.13-25

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    A FI PE PLACUL OAMENILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).


    Pentru a se asigura că va câștiga lupta, regele Saul trebuia să-l aștepte pe profetul Samuel să vină și să aducă jertfă lui Dumnezeu. Dar pe măsură ce timpul trecea și oamenii deveneau nerăbdători, Saul a adus el însuși jertfă Domnului. Când Samuel a vrut să știe de ce a făcut asta, Saul a răspuns: „Când am văzut că poporul se împrăştie de lângă mine… am adus arderea-de-tot. Samuel i-a zis lui Saul: „Ai lucrat ca un nebun… Domnul ar fi întărit pe vecie domnia ta peste Israel; dar acum, domnia ta nu va dăinui.” (1 Samuel 13:11-14). Pentru că Saul a avut nevoie de aprobarea oamenilor, el a pierdut totul.

    Poate nu e ușor și confortabil să spui adevărul, dar Biblia ne învață s-o facem, așa cum a făcut Samuel. Lui nu i-a fost teamă de respingerea împăratului și i-a spus adevărul în față! A fi pe placul oamenilor este un lucru necinstit, în sinea lui, pentru că le spui celorlalți ce vor ei să audă, în loc să le spui ceea ce vrea Dumnezeu, adică adevărul. Nu poți fi nepoliticos și insensibil, dar nici nu poți fi intimidat. Doar pentru că cineva nu dorește să audă adevărul, acest lucru nu-ți anulează responsabilitatea de a-l rosti. Te-ai simțit vreodată stânjenit când a trebuit să faci ceva ce ți-a cerut altcineva să faci?

    Unul dintre modurile prin care ne călăuzește Dumnezeu este pacea lăuntrică. Isaia spune că „veţi fi călăuziţi în pace” (Isaia 55:12). Și apostolul Pavel scrie: „să urmărim lucrurile, care duc la pace.” (Romani 14:19). Când ceva este greșit, spune-o! Declară: „Nu am pace referitor la lucrul acesta!” Oamenii nu ar trebui să se aștepte să acționezi dacă nu ai pace, însă lucrul acesta se întâmplă uneori când alții pun presiuni asupra noastră. Domnul Isus le-a spus ucenicilor că „Dacă nu vă va primi cineva, nici nu va asculta cuvintele voastre, să ieşiţi… și să scuturaţi praful de pe picioarele voastre.” (Matei 10:14). Când reacția cuiva încearcă să te oprească să faci ceea ce știi că este corect, e timpul s-o dai la o parte și să continui să înaintezi! Așadar, nu de aprobarea oamenilor ai nevoie, ci de aprobarea lui Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 78:1-16


    Acest psalm lung rememorează minunile (v. 4,12) împlinite în favoarea alor Săi de către „Dumnezeul care face minuni” (Psalmul 77.14). Încă de la început înţelegem că poporul este invitat săşi deschidă urechile la această istorisire, care îi este dată pentru instruire (vezi titlul psalmului: „Un maschil al lui Asaf ~ o învăţătură”). În ce ne priveşte pe noi, creştinii, ştim că această istorie a lui Israel a fost deopotrivă scrisă şi „pentru avertizarea noastră” (1 Corinteni 10.11); potrivit versetului 2 (pe care Matei 13.35 îl pune în gura Domnului Isus), ea este ca o parabolă foarte mare (însă care redă fapte ce au avut loc în realitate).

    De asemenea, versetele 4 şi 6 ne mai arată că această istorisire a minunilor din trecut, enumerate în versetele 12-16, a fost făcută vizând în special noua generaţie, şi aceasta cu un triplu scop, definit de versetul 7: de a-i determina pe aceşti „fii” să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu dea uitării lucrările Lui şi să păzească poruncile Lui. Oare nu aceasta este deopotrivă ceea ce aşteaptă El şi de la noi?

    Să-I cerem Domnului să ne păzească pentru a nu ajunge, precum Israel în pustiu, „o generaţie încăpăţânată şi răzvrătită, al cărei duh nu a fost credincios faţă de Dumnezeu” (v. 8; Ezechiel 20.18). Şi să ştim să luăm învăţătură din experienţele deja înfăptuite ale acestor lucruri „pe care le-am auzit şi le-am cunoscut şi pe care ni le-au istorisit părinţii noştri” (v. 3).

  • 12 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus deci i-a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, nicidecum nu credeți”.

    Ioan 4.48


    După ce petrecuse două zile în cetatea din Samaria, Domnul Își urmează drumul către Galileea. Oamenii din Sihar Îl primiseră pe baza mărturiei auzite – ei spuseseră: „Noi înșine am auzit”. În contrast cu acest lucru, galileenii L-au primit pentru că „văzuseră tot ce făcuse în Ierusalim în timpul sărbătorii”. Domnul Se folosește de venirea slujbașului împărătesc la El, ca să mustre poporul iudeu pentru tendința de a-și baza credința pe „semne și minuni”.

    Slujitorul împărătesc Îl roagă pe Domnul să vină și să-i vindece fiul, care era pe moarte. Din răspunsul Domnului înțelegem că slujitorul împărătesc Îl punea cumva la încercare pe Domnul – dacă ar fi văzut că Hristos îi vindeca în mod miraculos fiul, ar fi crezut. Domnul mustră un astfel de gând. Credința nu se sprijină pe lucruri exterioare, care pot fi văzute, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Domnul face ca binecuvântarea să depindă de credința în cuvântul Său: „Du-te, fiul tău trăiește”. Slujitorul împărătesc este deci pus la încercare – va crede el cuvântul lui Isus, fără să vadă semne și minuni? Prin harul lui Dumnezeu, el face față încercării, căci citim: „Omul a crezut cuvântul pe care i l-a spus Isus și a plecat”.

    Apoi, după ce a crezut, el primește semnul, ca o confirmare a credinței sale. Niciun semn nu poate da credință, ci semnele și minunile vor întări credința care deja există.

    Acesta a fost cel de-al doilea semn pe care Isus l-a făcut – un semn care arăta faptul că Domnul avea puterea de a Se interpune în calea morții cuiva. Israel, ca națiune, asemenea fiului slujitorului împărătesc, era pe moarte, iar Hristos era acolo, cu puterea Sa, pentru a Se interpune în calea morții și pentru a vindeca națiunea, ca astfel ei să primească binecuvântarea prin credința în cuvântul Lui. Din nefericire însă, poporul și-a dovedit necredința prin faptul că aștepta mereu semne și minuni.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Îmi tremură inima în mine.

    Psalmul 55.4


    Am atâta nevoie de Cineva care să mă susțină…

    Dacă urmărim în mass-media evenimentele din lume, cu toate problemele pe care acestea le implică, ne cuprinde uneori teama: teama de o gravă criză politică sau economică. În viața personală, de asemenea, putem fi apăsați de teamă: teama de o boală gravă, de eșuarea unei relații, de faliment în atribuțiile pe care le avem de îndeplinit.

    În temerile și îngrijorările noastre avem atâta nevoie de Cineva care să ne susțină și care să ne stea alături. Dar oamenii din jur sunt afectați de aceleași îngrijorări și nu ne pot ajuta… Numai Isus Hristos poate să ne liniștească inimile și poate să ne dea ajutorul de care avem nevoie. Mântuitorul ne arată cum putem să punem în ordine relația noastră cu Dumnezeu prin mărturisirea păcatelor și prin credința în lucrarea Lui de răscumpărare.

    Dacă vom căuta adăpost la El, și nu la oamenii din jur, vom fi pe de o parte păziți de judecata divină – căci avem promisiuni: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume: ești al Meu” (Isaia 43.1) – și, pe de altă parte, vom fi sprijiniți în orice situație din viață: „Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; vei trece și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde” (Isaia 43.2).

    Domnul Isus este întotdeauna cu noi și ne stă alături în orice greutate!

    Citirea Bibliei: Neemia 7.39-73 · Proverbe 14.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PĂSTREAZĂ-ȚI CONȘTIINȚA CURATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

    „Fraților, eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1)


    La muzeul Mark Twain din Hartford, Connecticut, există aceste cuvinte înrămate: „Fă mereu binele. Îi va mulțumi pe unii și îi va uimi pe restul. Al tău, Mark Twain, New York, 16 februarie 1901.”

    Când conștiința ta este programată și guvernată de Cuvântul lui Dumnezeu, el te va conduce să faci ceea ce este bine de fiecare dată. Și dorința aceasta este produsă de primele lecții pe care le înveți despre bine și rău – motiv pentru care, în calitate de părinte, ai cea mai importantă meserie de pe pământ. Dacă nu ai învățat niciodată aceste lecții, nu reușești să dezvolți o conștiință. Dacă nu prea le-ai învățat sau le-ai învățat pe jumătate, vei avea parte de o conștiință pipernicită. Dacă nu ții cont de ea și refuzi să-ți asculți vocea lăuntrică, dezvolți o conștiință împietrită… și cu timpul îți vei trăi viața ca și cum nu ai avea deloc conștiință! Vei face compromisuri, vei mușamaliza, și o vei lua pe scurtătură pentru a obține ce-ți dorești. Conștiința nu se poate vedea și nu-i poți face autopsie, dar o poți auzi cum îți șoptește în mintea ta și o poți simți cum trage de inima ta. Și acestea sunt șoaptele și zvâcnirile de care trebuie să ții seama pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu.

    Apostolul Pavel a spus două lucruri importante despre conștiință:

    1) „De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.” (Faptele Apostolilor 24:16).

    2) „Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu înaintea lui Dumnezeu, până în ziua aceasta.” (Faptele Apostolilor 23:1) Mai presus de toate, nu-ți neglija conștiința! Și în acest proces, același lucru se întâmplă cu caracterul tău, cu reputația ta și cu calitatea vieții tale.

    Așadar, păstrează-ți conștiința curată!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 77


    Asemeni Psalmului 73, şi acesta se poate structura în două părţi: prima, din care înţelegem câtă amărăciune inunda sufletul psalmistului, şi a doua, care ni-l arată pe psalmist pătruns de adevărul despre „calea lui Dumnezeu”, că se află „în sfântul locaş” (v. 13; Psalmul 73.17).

    De astă dată, ceea ce îl tulbură pe psalmist este nu prosperitatea celor răi, ci regretul după binecuvântările din trecut: „Mă gândesc la zilele de altădată” A încetat bunătatea Lui? (v. 5,8). Ce trist este când o încercare devine prilej de a stârni murmure şi zadarnice întoarceri spre trecut! Şi ajungem astfel să cântărim dragostea Domnului după împrejurările pe care El le îngăduie în viaţa noastră sau chiar ajungem să ne îndoim de El dacă, pentru moment, nu ni Se mai arată binevoitor (v. 7). Un astfel de gând nu schimbă cu nimic credincioşia dragostei Sale, dar ne împiedică pe noi să gustăm mângâierea pe care El ne-a pregătit-o: „Sufletul meu refuza să fie mângâiat” (v. 2).

    „Aceasta este slăbiciunea mea” (v. 10), adaugă Asaf în timp ce priveşte la el însuşi şi la alţii din jurul său, pentru a se compara cu ei. Însă, atunci când înţelege din partea lui Dumnezeu cât de inutile îi sunt lamentările, gândurile lui iau un alt curs ~ nu în sensul că va înceta săşi mai întoarcă privirile spre calea deja străbătută până atunci, ci, meditând la minunile lui Dumnezeu din trecut, el le ţine minte şi găseşte în prezent un prilej săL laude pe Domnul pentru acestea.

  • 11 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Am cumpărat de la Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul care este în Anatot și i-am cântărit banii, șaptesprezece sicli de argint.

    Ieremia 32.9


    Aceasta părea o tranzacție normală – Ieremia cumpăra un ogor în Anatot, potrivit cu legea specială a răscumpărării, pe care Domnul i-o dăduse lui Israel. Însă împrejurările în care a fost făcută această tranzacție erau departe de a fi normale. Ierusalimul era asediat de armata babiloniană. De ce a făcut Ieremia această achiziție atât de ciudată? Din două motive, iar primul dintre ele este că Dumnezeu i-a spus să procedeze așa. De fapt, acesta este întotdeauna primul motiv pentru a face ceva în viața de credință, așa cum Ieremia însuși a spus: „Am cunoscut că acesta era cuvântul Domnului. Și am cumpărat … ogorul”.

    Al doilea motiv este deopotrivă de încurajator. El este legat de instrucțiunile pe care Domnul i le-a dat, anume ca actul de cumpărare să fie sigilat și păstrat cu grijă. Ieremia privea, prin credință, dincolo de captivitatea babiloniană, către un timp când Dumnezeu avea să-l readucă pe poporul Său, Israel, în țară. Este minunat să privim la ascultarea și la credința lui Ieremia, însă există și alte lucruri în legătură cu toată această întâmplare. Rugăciunea sa, venită în urma tranzacției, descoperă luptele interioare ale lui Ieremia în această privință. Deși el recunoștea puterea suverană a lui Dumnezeu și căile Sale drepte, „sabia, foametea și ciuma” erau mult mai vizibile, iar babilonienii erau pe punctul de a nimici cetatea preaiubită.

    Întâmplarea se încheie cu răspunsul lui Dumnezeu – El va avea întotdeauna ultimul cuvânt. Între timp, Ieremia trebuia să se bazeze pe acele cuvinte care au fost întotdeauna o întăritură pentru cei credincioși de-a lungul secolelor: „Iată, Eu sunt Domnul Dumnezeul oricărei făpturi; este ceva prea greu pentru Mine?” (Ieremia 32.27).

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci el îmi este de folos pentru lucrare.

    2 Timotei 4.11


    Vechi și nefolositor!

    Unii oameni în vârstă consideră că viața lor nu mai are niciun sens. Chiar și dintre vârstnicii care cred în Domnul Isus pot fi unii afectați de această problemă. Gândul că nu mai au nicio valoare îi poate duce la deprimare.

    Dacă vă aflați într-o astfel de situație, doresc să vă spun o frumoasă istorioară:

    Odată avea loc o licitație. Se licita o vioară veche, cam zgâriată și prăfuită. Ofertele de preț nu erau foarte mari. Adjudecătorul tocmai voia să lase să cadă ciocanul, când un bătrânel s-a ridicat din rândul cel mai din spate și a pășit în față. El a luat arcușul și vioara în mână, a îndepărtat grijuliu praful, a acordat-o și a început să cânte la ea. Ofertanții ascultau ca vrăjiți. Licitația a continuat și ofertele au crescut mult, ajungând la mii de euro.

    Ce a declanșat dintr-odată această creștere a valorii? A fost atingerea mâinii maestrului!

    Și cu dumneavoastră s-ar putea întâmpla așa ceva! Predați în mâna Maestrului divin viața dumneavoastră veche, poate dezacordată și prăfuită! În mâna Lui, ea capătă o nouă valoare.

    Atât timp cât Domnul Isus ne lasă pe pământ, El urmărește cu noi un țel; altfel ne-ar fi luat de mult la Sine. Să ne predăm cu totul în mâna Lui și să acceptăm planul Lui pentru noi! Și să fim siguri că acest plan este cel mai bun pentru noi!

    Citirea Bibliei: Neemia 7.1-38 · Proverbe 13.13-25

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎMBĂRBĂTEAZĂ-TE ȘI LUCREAZĂ! – Fundația S.E.E.R. România

    „Scoală-te, căci treaba aceasta te priveşte… Îmbărbătează-te şi lucrează.” (Ezra 10:4)


    Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării Sale, și primii care să răspundă celor aflați în nevoi. De aceea, El i-a implicat în acest proces și i-a echipat ca să-L reprezinte în viitor. În episodul cu hrănirea celor cinci mii, miracolul înmulțirii s-a întâmplat când mâncarea a părăsit nu mâinile lui Hristos, ci mâinile ucenicilor. El a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și le-a dat ucenicilor, iar ei au pornit ceea ce părea de-a dreptul absurd: hrănirea mulțimilor cu prânzul unui băiețel. Dar când au făcut lucrul acesta, ei au luat parte la o minune. De ce? Deoarece atunci când peste ceea ce ai cade binecuvântarea Domnului, vei avea succes, în ciuda provocărilor și a obstacolelor.

    Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu ceva de care alții au nevoie. Însă uneori nu reușim să recunoaștem acel ceva, sau ne îndoim de valoarea sa. Așa că tragem concluzia următoare: „Nu am ce trebuie!” Ba da – doar că este sub forma unei semințe! Domnul Isus a descris-o în felul acesta (Marcu 4:28): „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Dumnezeu a pus în tine lucruri pe care dorește să le recunoști, să le cultivi și să le folosești pentru slava Sa. Când El binecuvântează aceste lucruri, vei fi uimit de potențialul înfrânat cu care ai trăit până atunci.

    Această minune a început când un băiat a văzut o nevoie neîmplinită și s-a hotărât: „Acești oameni sunt flămânzi și trebuie să primească hrană.” Este și momentul în care ucenicii au descoperit ce poate să facă Domnul Isus cu ceea ce aveau, chiar dacă lucrul acesta părea insuficient! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: folosește tot ce ți-a dăruit Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 76


    Deşi momentul când Dumnezeu Îşi va face locuinţa în mijlocul poporului Său Israel, pentru a Se face cunoscut de el şi prin el (v. 1,2), este unul viitor, timpul prezent nu este nicidecum lăsat fără mărturie. Prin Adunare, „locuinţa lui Dumnezeu în Duh”, El Îşi descoperă acum înţelepciunea Sa „atât de felurită” (Efeseni 2.22 şi 3.10). Şi ce altceva aşteaptă El din partea noastră, decât ca Domnul Isus să poată fi văzut cu adevărat în jurul nostru, prin intermediul nostru?

    Rămăşiţa contemplă şi preamăreşte puterea care a eliberat-o. Dumnezeu este strălucitor şi măreţ, „de temut” şi prin judecăţile pe care le va înfăptui pentru a-i salva pe toţi „cei blânzi de pe pământ” (v. 9). Este vorba de aceia care vor fi manifestat trăsăturile de caracter ale marelui Model, Cel „blând şi smerit cu inima” (Matei 11.29; 5.5,8), spre deosebire de aceia „cu inima tare” (v. 5), adică mândri. Din pricina credinţei lor, cei blânzi vor avea de suferit din partea celor orgolioşi. Într-adevăr, în această lume egoistă şi dură, credinciosul care dă mărturie de credinţă este adesea nedreptăţit, respins, persecutat. Dar nu va fi aşa pentru totdeauna! Versetul 10 ne ajută să înţelegem în ce fel va interveni Dumnezeu în favoarea poporului Său: El Se va folosi de mânia oamenilor care se vor distruge reciproc.1

  • 10 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeul gloriei S-a arătat părintelui nostru, Avraam, când era în Mesopotamia.

    Fapte 7.2


    Aici vedem ceea ce deosebește chemarea lui Avraam de orice altă chemare: ea a venit de la Dumnezeul gloriei. În această lume, cu orașele și cu clădirile ei care ajung până la ceruri, nu există nimic care să vorbească de Dumnezeu, ci numai de mărirea și de gloria omului. Expresia „Dumnezeul gloriei” vorbește despre o altă scenă, în care nu există nimic despre om, ci în care totul Îl manifestă pe Dumnezeu. Acesta este Dumnezeul care, într-un har minunat, S-a descoperit unui om care trăia într-o lume înstrăinată de El și cufundată în idolatrie. Prin urmare, gloria Celui care i S-a arătat lui Avraam este cea care dă chemării o atât de mare importanță și care oferă credinței autoritatea și puterea de a răspunde chemării.

    Vedem apoi că această chemare este una care separă. Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta, din rudenia ta și din casa tatălui tău” (Geneza 12.1). Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să corecteze acolo răutatea oamenilor, nici să încerce să îmbunătățească starea socială de acolo, nici să o reformeze, nici să încerce să o facă mai bună și mai strălucitoare. El a fost chemat să iasă din ea și să o părăsească sub orice formă. A trebuit să părăsească lumea politică – „țara ta”; lumea socială – „rudenia ta”; și lumea din afara familiei – „casa tatălui tău”.

    Chemarea din zilele noastre este la fel de clară. Nu că ar trebui să disprețuim autoritățile, căci Dumnezeu este Cel care le-a stabilit; nici să neglijăm legăturile de familie, căci acestea sunt rânduite tot de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili, ci trebuie să facem bine tuturor oamenilor, atunci când avem prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați să ne ținem separați de orice activități politice și sociale, ca și de întreaga sferă în care cei neconvertiți, chiar și de aceia dintre rudele noastre, care își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Chemarea noastră nu este să reformăm lumea, nici să o îmbunătățim, ci să ieșim din ea.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!

    Ioan 5.40


    Vrei să fii salvat?

    Dumnezeu oferă salvarea veșnică tuturor oamenilor, fără excepție. Nimeni nu va merge în pierzare din cauză că nu a existat mijlocul de scăpare. Însă, în realitate, nu toți oamenii sunt dispuși să primească harul lui Dumnezeu, zădărnicind astfel „planul lui Dumnezeu cu privire la ei”, așa cum le-a spus odată Isus Hristos fariseilor (Luca 7.30).

    Dumnezeu vrea „ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștință de adevăr” (1 Timotei 2.4). El însă nu forțează pe nimeni. Adesea, omul nu vrea să vină la Dumnezeu.

    Când Hristos a fost pe pământ, a spus: „Și nu vreți să veniți la Mine, ca să aveți viața!” (Ioan 5.40). Iar despre cetatea Ierusalim a spus: „De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, și n-ați vrut!” (Matei 23.37).

    Și astăzi, oamenii nu vor să creadă în Dumnezeu, nu vor să recunoască faptul că sunt pierduți și că au nevoie de Hristos ca Salvator al lor. Dar cine își deschide inima pentru Dumnezeu și pentru Cuvântul Său, acela își recunoaște vina și starea de pierzare.

    Încă o dată: vrei să fii salvat? Trebuie numai să vii la El. Dacă îți mărturisești păcatele și crezi în lucrarea de salvare a lui Isus Hristos, vei fi salvat pentru veșnicie!

    Citirea Bibliei: Neemia 6.1-19 · Proverbe 13.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FOLOSEȘTE TOT CE ȚI-A DĂRUIT DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Unul care dă cu mâna largă ajunge mai bogat; şi altul care economiseşte prea mult nu face decât să sărăcească.” (Proverbele 11:24)


    Domnul Isus i-a învățat pe ucenicii Săi să fie distribuitori ai binecuvântării Sale, și primii care să răspundă celor aflați în nevoi. De aceea, El i-a implicat în acest proces și i-a echipat ca să-L reprezinte în viitor. În episodul cu hrănirea celor cinci mii, miracolul înmulțirii s-a întâmplat când mâncarea a părăsit nu mâinile lui Hristos, ci mâinile ucenicilor. El a binecuvântat cele cinci pâini și cei doi pești și le-a dat ucenicilor, iar ei au pornit ceea ce părea de-a dreptul absurd: hrănirea mulțimilor cu prânzul unui băiețel. Dar când au făcut lucrul acesta, ei au luat parte la o minune. De ce? Deoarece atunci când peste ceea ce ai cade binecuvântarea Domnului, vei avea succes, în ciuda provocărilor și a obstacolelor.

    Dumnezeu ne-a înzestrat pe fiecare cu ceva de care alții au nevoie. Însă uneori nu reușim să recunoaștem acel ceva, sau ne îndoim de valoarea sa. Așa că tragem concluzia următoare: „Nu am ce trebuie!” Ba da – doar că este sub forma unei semințe! Domnul Isus a descris-o în felul acesta (Marcu 4:28): „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic”. Dumnezeu a pus în tine lucruri pe care dorește să le recunoști, să le cultivi și să le folosești pentru slava Sa. Când El binecuvântează aceste lucruri, vei fi uimit de potențialul înfrânat cu care ai trăit până atunci.

    Această minune a început când un băiat a văzut o nevoie neîmplinită și s-a hotărât: „Acești oameni sunt flămânzi și trebuie să primească hrană.” Este și momentul în care ucenicii au descoperit ce poate să facă Domnul Isus cu ceea ce aveau, chiar dacă lucrul acesta părea insuficient! Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: folosește tot ce ți-a dăruit Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 75


    Această cântare se naşte în inima lui Asaf ca urmare a trecerii prin experienţele redate în Psalmul 73. El nu numai că a încetat să-i mai invidieze pe cei mândri şi răi, ci, cunoscând ce sfârşit îngrozitor îi aşteaptă (Psalmul 73.17), le şi transmite avertizări din partea lui Dumnezeu (v. 4). Această slujbă este şi partea noastră, iubiţi copii ai lui Dumnezeu! Avem răspunderea să le aducem aminte celor păcătoşi de suveranitatea şi de dreptatea lui Dumnezeu, fără însă a uita să le vorbim de dragostea Lui.

    Din punct de vedere profetic, în versetul 2 Îl auzim pe Hristos vorbind despre momentul când va primi adunarea lui Israel (Psalmul 73.24). Atunci fiecare va ocupa locul atribuit lui de Domnul şi astfel „mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă şi cei din urmă vor fi cei dintâi” (Marcu 10.31; 1 Samuel 2.7). În această lume, într-un mod general, fiecare caută să se înalţe pe sine, depreciindu-i sau coborându-i pe alţii. În ce ne priveşte pe noi, creştinii, să nu uităm că Domnul Însuşi ne-a fixat pe pământ locul mărturiei noastre, după cum tot El a pregătit şi locul pe care-l vom ocupa în casa Tatălui.

    „Numele Tău este aproape”, afirmă cel credincios în versetul 1. Cu siguranţă, acest Nume al Tatălui este şi pentru noi acela care ne garantează acum accesul liber şi neîntrerupt la El (Efeseni 2.18).

    Să mai notăm despre „Cornul” amintit în versetele 4,5 şi 10, cu privire la care se face adesea referire în Psalmi şi în profeţi, că este simbolul puterii şi al demnităţii.

  • 9 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Preoții care purtau chivotul legământului Domnului au stat neclintiți pe loc uscat, în mijlocul Iordanului. Și tot Israelul a trecut pe uscat, până când toată națiunea a terminat de trecut Iordanul.

    Iosua 3.17


    Traversarea Iordanului (2)

    Toți cei din poporul lui Dumnezeu, mari și mici, au trecut Iordanul în virtutea puterii chivotului. Acesta este simbolul unei minunate realități pentru noi, fiindcă noi intrăm în locurile cerești nu prin puterea noastră, nici prin măsura noastră de credință, ci prin puterea Tatălui, prin Fiul Său. Fiecare credincios este deopotrivă binecuvântat în El cu privilegii cerești. Canaanul este partea tuturor celor „în Hristos”, iar aceasta doar pe baza a ceea ce El a făcut și a ceea ce El este. Aceste lucruri nu sunt prea minunate sau prea mărețe pentru a fi adevărate, ci sunt lucruri valabile chiar și pentru cel mai mic și mai slab dintre credincioși – ele sunt moștenirea comună a tuturor sfinților.

    Nemaipomenita mărime a puterii lui Dumnezeu față de noi este aceeași cu care El a lucrat față de Hristos, atunci când L-a înviat dintre cei morți și L-a așezat la dreapta Sa în locurile cerești. Măsura acestei puteri este divină. Dacă vom încerca să pătrundem complet această lucrare prin credința, prin simțămintele sau prin inteligența noastră, nu vom reuși niciodată. Mărimea ei depășește complet capacitatea noastră de a o înțelege pe deplin.

    Ochii noștri spirituali trebuie să fie ațintiți asupra Chivotului binecuvântat al Tatălui – asupra Domnului Isus înviat. Duhul este Cel care trezește conștiința omului și îl face să-și simtă păcatele și faptul că se află sub mânia divină. Sufletul învață astfel ce înseamnă eliberarea de jugul legii și de robia cărnii. Însă, în ce privește lucrurile cerești, noua creație, viața împreună cu El, ca înviat, și binecuvântările cerești în El, acestea sunt învățate doar privind la Cel care este înviat dintre cei morți și înălțat în cer.

    H. F. Witherby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.

    Al căror nume nu a fost scris … în cartea vieții Mielului înjunghiat.

    Luca 10.20; Apocalipsa 13.8


    Un șlagăr neîntemeiat: Chiar toți?

    Petrecerea era în plină desfășurare și toți erau bine dispuși. Muzica era dată la maxim și, când exuberanța a atins punctul culminant, toți cântau: „Noi vom ajunge cu toții, cu toții, cu toții în cer”. Patrick cânta încă versurile când a urcat clătinându-se în mașina prietenului său. Apoi s-a întâmplat ceea ce nu era tocmai imprevizibil: au intrat cu autoturismul cu viteză mare într-un pom. Patrick a mai auzit doar o bubuitură cutremurătoare. Când s-a trezit, el se afla deja la spital. Era singurul supraviețuitor. Gândurile lui Patrick zburau în toate direcțiile. Își aducea mereu aminte de șlagărul pe care îl cântaseră: „Noi vom ajunge cu toții, cu toții, cu toții în cer”. – Într-adevăr, toți? Pentru prima dată în viața lui, Patrick a început să cugete la starea sa. Putea el, așa cum era, să ajungă în cer? Confruntarea cu moartea l-a făcut pe tânăr să se gândească la ceea ce vine după această viață.

    Dumnezeu este Acela care hotărăște asupra cerului și asupra pământului. Dar i-a lăsat omului libertatea de a decide dacă odată va fi în cer. Acum, pe pământ, noi suntem răspunzători să luăm decizia unde ne vom petrece veșnicia.

    Biblia ne arată calea spre cer. Citind-o, aflăm că Isus Hristos este singura Cale spre cer!

    Citirea Bibliei: Neemia 5.6-19 · Proverbe 12.20-28

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUNE ÎN PRACTICĂ CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine își va adânci privirile în legea desăvârșită și… va stărui în ea… ca un împlinitor cu fapta va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:25)


    Pastorul și autorul american David Jeremiah povestea despre un cunoscut profesor universitar care și-a petrecut o vară studiind la Ierusalim. În clădirea de apartamente în care stătea, locuia și un evreu ortodox, cu care a studiat ebraica pe parcursul verii. Într-o zi, profesorul s-a așezat și l-a ascultat pe prietenul său evreu recitând întreaga carte a Psalmilor în ebraică, fără să lipsească nici măcar o slovă sau o literă. E chiar impresionant, nu-i așa? Însă Dumnezeu nu te binecuvântează doar pentru că citești Cuvântul Său, pentru că îl memorezi sau chiar pentru că ești în stare să-l repeți cuvânt cu cuvânt în limbile originale. Dumnezeu promite că-i va binecuvânta numai pe cei ce „fac”/împlinesc ce spune Cuvântul Său. Citirea Bibliei fără a o pune în practică e ca și cum te-ai duce la un restaurant și ai mânca lista cu meniuri, ignorând mâncarea.

    „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). Unul dintre pericolele care îi vizează pe cei care se bucură când predică, este că deși le place să facă asta, ei merg acasă mișcați, dar neschimbați.

    Cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu are importanță și consecințe vitale. Dar o aprofundare temeinică a Scripturilor poate să ude rădăcinile mândriei spirituale, din inima ta, din cauza căreia aprobi Scripturile – dar nu le aplici! Așadar, Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: pune în practică Cuvântul lui Dumnezeu.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 74


    „Pentru ce”‑-ul cu care începe acest psalm se aseamănă cu marea întrebare cu care se deschidea şi Psalmul 22. Respingerea ~ pentru un timp ~ a lui Israel are însă un motiv pe care acest popor, la sfârşit, îl va înţelege: este vorba de propriile păcate (Zaharia 12.10), atunci când Domnul Hristos a fost părăsit din cauza fărădelegilor noastre. În această a treia Carte a Psalmilor nu va mai fi vorba numai de rămăşiţa din Iuda, ci şi de credincioşii din cele douăsprezece seminţii. Împotriva acestora de asemenea va fumega mânia, care însă nu va fi „pentru totdeauna” (v. 1; Psalmul 30.5).

    Aceşti sărmani credincioşi se gândesc la templul căzut în ruină, la încetarea cultului public şi măsoară puterea vrăjmaşului. Nu au din partea lui Dumnezeu niciun semn de încurajare; dimpotrivă, înţeleg că El este Cel care a permis o asemenea pustiire. Totuşi, ei se încred în „Dumnezeul din vechime” şi îşi aduc aminte de tot ce a făcut El odinioară pentru aŞi elibera poporul. „Aminteşte-ţi”, repetă ei (v. 2,18,22). Ei ştiu că sunt răscumpăraţii Lui şi, prin urmare, vrăjmaşii carel atacă pe Israel şi cultul lui Îl dispreţuiesc şiL batjocoresc de fapt pe Dumnezeu Însuşi (v. 10,18). Această problemă Îl priveşte pe El şi El nu Se va lipsi de a pleda pentru propria Sa cauză (v. 22).

  • 8 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Domnul i-a zis lui Moise: … fiii lui Israel să intre pe uscat în mijlocul mării.

    Exod 14.15,16


    Traversarea Iordanului (1)

    La trecerea Mării Roșii, valurile s-au dat înapoi dinaintea lui Israel; la traversarea Iordanului, râul a secat dinaintea poporului. Marea Roșie a însemnat puterea lui Dumnezeu de a-Și scoate poporul din robie, în timp ce Iordanul a însemnat puterea Lui de a-i introduce în plinătatea binecuvântărilor lor. În primul caz, poporul a trecut, în mod simbolic, prin moarte; în al doilea, moartea, în mod simbolic, a fost înlăturată complet. De asemenea, în primul caz avem prezentată puterea învierii, iar în al doilea, pe Domnul Isus, care a trecut prin moarte și a intrat în cer, precum și puterea lui Dumnezeu, care îi aduce pe sfinți acolo unde Domnul Se află.

    Când cel credincios se preocupă cu Omul al Doilea, cu Domnul din cer, îi este dăruită putere de sus. Această putere face ca ochiul credinței să vadă măreția lucrării Sale, învierea Sa și gloriile înălțării Sale, iar piedicile dispar din vedere. Lucrarea Domnului Isus pentru cei ai Săi este una singură, iar beneficiile ei sunt pentru toți sfinții. Când contemplăm înălțarea Sa la cer, înțelegem măreția lucrării Sale. Poziția Sa o determină pe cea a celor ai săi, care sunt așezați în El, acolo unde El este. El a purtat judecata pe cruce, iar acum este înviat și, în El, cei ai Săi sunt o nouă creație.

    Privim la Domnul nostru înălțat și exclamăm: «Cu adevărat, nu mai există apa Iordanului pentru noi!». Creștinismul izvorăște din moartea, din învierea și din înălțarea Domnului Isus Hristos. Noua creație este partea noastră, a celor care suntem acum în El, în cer. Calea către locurile cerești – către Canaanul nostru – este prin Domnul Isus înviat dintre cei morți și înălțat în glorie.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a plecat împreună cu el.

    Marcu 5.24


    Domnul merge cu Iair

    Iair avea o singură fiică, iar aceasta era foarte bolnavă. Acest necaz l-a determinat pe Iair să meargă la Domnul Isus, pentru că știa că Domnul îl poate ajuta. A căzut la picioarele Lui și L-a rugat: „Fetița mea este pe moarte; Te rog să vii și să-Ți pui mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă și să trăiască!” (Marcu 5.23).

    Și noi putem ajunge pe neașteptate în situații dificile. Ce facem atunci? Mergem noi totdeauna cu îngrijorările noastre la Acela care poate să rezolve orice problemă? Adesea, Domnul trebuie să ne trimită o încercare grea, ca să ne determine să căutăm apropierea Lui și să ne punem mai mult încrederea în El. Un creștin s-a exprimat cândva în felul acesta: „Necazul este «câinele ciobănesc» al lui Dumnezeu, pentru a aduce oaia rătăcită la turma Bunului Păstor”.

    Când Iair și-a exprimat rugămintea, Isus era înconjurat de o mare mulțime de oameni. A părăsit El mulțimea pentru a Se ocupa de acel copil bolnav? Da, Domnul este întotdeauna gata să ne ajute pe fiecare în parte! Citim cuvintele încurajatoare: „a plecat împreună cu el”. Problema din viața lui Iair încă nu se schimbase în acel moment, dar el nu mai era singur, pentru că Mântuitorul îl însoțea.

    Și noi avem această promisiune când ne aflăm ­într-o situație dificilă. Nu suntem chemați să rezolvăm singuri problema, pentru că Domnul Isus merge împreună cu noi. Aceasta este o mare mângâiere!

    Citirea Bibliei: Neemia 4.9-5.5 · Proverbe 12.10-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNFRUNTĂ-ȚI PĂCATUL! – Fundația S.E.E.R. România

    „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit…” (Psalmul 51:4).


    Avem nevoie de un nou mod de a privi păcatul, de o nouă înțelegere a acestuia. Pastorul și autorul John Ortberg a scris: „Orice păcat implică negare. Păcatul aduce cu el o anumită miopie morală – vedere încețoșată.” Și singura cale prin care îl poți vedea clar este prin ochii Celui împotriva căruia ai păcătuit, de fapt…

    Psalmistul a recunoscut: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit.”

    Un profesor universitar creștin a spus-o în felul următor: „Sunt amabil cu studenții mei, respectuos cu colegii mei, îmi iubesc familia; nu fur, nu comit adulter, nu consum droguri, nu înjur și folosesc regulat ața dentară… Dar când mă uit sincer și profund la mine, văd că nutresc sentimente de amărăciune, îmi folosesc cu zgârcenie timpul și banii, și nu-i iubesc pe cei ce vin nepoftiți. Sunt orgolios și mă consumă felul în care mă văd sau mă tratează ceilalți. Mă lupt cu pornirile mele carnale, și privirea și inima mea se mai abat și asupra unor lucruri neîngăduite. Mă prefac că ascult, dar nu ascult. Mă gândesc mai mult la cum pot să fiu mai extraordinar, decât la cum să fiu bun. Mă dau mai spiritual decât sunt. Sunt un dezastru – spart în o mie de cioburi! Și singura mea speranță este mila lui Dumnezeu!”

    Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu stând pe tronul Său, el a strigat: „Vai de mine! Sunt pierdut…” (Isaia 6:5). Apoi un înger a adus un cărbune aprins de pe altar și i-a atins buzele, spunând: „nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:7). Conștientizarea păcătoșeniei noastre poate fi un ghiont blând, sau ne poate trânti la pământ cu forța unui tsunami. Dar important este modul în care reacționăm. Indiferent cât de des ai căzut, sau cât de gravă este greșeala ta, astăzi Dumnezeu își extinde harul și îți oferă șansa de a o lua de la capăt – dacă ești dispus s-o accepți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 73:15-28


    Psalmistul îşi continuă jenanta sa meditaţie (v. 16), până când, deodată, i se face lumină. Conducându-l la altarul comuniunii cu El, Dumnezeu îi arată locul unde sfârşeşte calea celor răi (conf. Psalmul 37.38). Panta pe care ei o urmează este alunecoasă şi îi duce la ruină sigură; trecerea lor pe pământ nu va fi decât un vis amăgitor (v. 18,20). Proverbe 23.17,18, care de asemenea ne îndeamnă să nu-i invidiem pe cei răi, ne mai învaţă că, pentru cel care se teme de Domnul, „sigur este un sfârşit”, şi cât de diferit! (Romani 6.22).

    Întradevăr, cum a reuşit creştinul săl uite? El se acuză de a fi fost fără cunoştinţă şi prost. Câtă deosebire între soarta celor răi şi ceea ce îi este rezervat lui, chiar dacă trece prin încercări! Nu se va bucura el de onoarea de a fi în compania Domnului? „Eu sunt totdeauna cu Tine” (v. 23). El Îl cunoaşte pe Domnul potrivit preţioaselor expresii din versetul 26 şi ştie că în ceruri este partea sa (Hristos Însuşi v. 25).

    Oamenii din lume le citează deseori creştinilor care se ocupă de politică această cugetare: „Aveţi cerul; lăsaţi-ne nouă pământul!”. Este o ironică chemare la ordine, dar totodată vrednică de luat în seamă.

    Fie ca viaţa noastră să se rezume la acest cuvânt care doar în Domnul Isus şi-a probat întreaga sa valoare: „Nam avut plăcere pe pământ decât în Tine” (v. 25).

  • 7 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei; și sunt fameni care au fost făcuți fameni de către oameni; și sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate primi, să primească.

    Aș dori ca toți oamenii să fie ca și mine … Nu avem dreptul de a ne lua în călătoriile noastre soția, ca și ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa?

    Matei 19.12; 1 Corinteni 7.7; 9.5


    Famenii din Scriptură (5)

     

    Scriptura nu pomenește cazuri concrete de oameni născuți fameni, deși tratatele medicale prezintă astfel de anomalii. Famenii pe care îi întâlnim în Scriptură sunt în general aceia făcuți fameni de către oameni. Au existat mulți ca aceștia de-a lungul istoriei. Acum ne vom ocupa de cea de-a treia categorie de fameni pe care Domnul o menționează în versetul din Matei citat mai sus. Unii oameni, într-o râvnă lipsită de pricepere, s-au mutilat pe ei înșiși, pentru a se face fameni, însă nu acesta este felul în care cineva se poate face famen pentru Împărăția cerurilor.

    Apostolul Pavel este probabil cel mai strălucit exemplu cu privire la ceea ce Domnul menționează aici. Nicăieri nu ne spune Scriptura că Pavel ar fi fost căsătorit. Unii au presupus că era văduv, însă nu avem dovezi biblice în această privință. Așa-numiții Părinți ai Bisericii au fost cu toții de acord că Pavel fusese necăsătorit – un om cu totul dedicat și devotat slujirii Domnului său. Citind despre viața și despre suferințele lui în Fapte și în epistole, suntem cu totul uimiți și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru un astfel de bărbat, care a suferit răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos și care a renunțat de bunăvoie la bucuria de a avea o soție și copii.

    Au fost și alți credincioși, bărbați sau femei, care au trăit vieți de singurătate, pentru a-I putea sluji Domnului fără piedici. 1 Corinteni 7.25-40 ne instruiește cu privire la o astfel de viață, care este și astăzi posibilă.

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Întreabă … păsările cerului, și îți vor spune.

    Iov 12.7


    Cum își pregătește cuibarul găina ocelată

    Găina ocelată are o înălțime de 60 de centimetri, o greutate de două kilograme și trăiește în tufișurile din sudul Australiei. Ea nu clocește ca alte păsări, ci își lasă ouăle la clocit pe un mușuroi-incubator din nisip, construit cu multă strădanie. Pasărea începe în luna aprilie să-și amenajeze mușuroiul; acesta are un diametru de peste trei metri și este format din nisip și din plante în descompunere. Când mușuroiul devine umed, găina ocelată îl acoperă cu nisip. Sus, pe mușuroiul care poate ajunge la 1,5 metri înălțime, se află incubatorul, în care depune până la 30 de ouă în luna octombrie. Peste ele mai completează cu un strat de pământ și de nisip. După două-trei luni, puii ies din ouă și sunt independenți chiar din prima zi. În cele aproape zece luni, de amenajare și de clocire, găina verifică zilnic temperatura „incubatorului” cu ciocul ei. În funcție de căldura solară și de cea degajată prin descompunerea plantelor, temperatura în mușuroi ajunge la aproximativ 33° Cel­sius. Găina reglează devierile de temperatură prin săparea de orificii de aerisire și prin mișcarea nisipului.

    De unde are găina ocelată metoda specială de clocire? De unde are cunoștințe despre circulația aerului și despre reglarea căldurii? Cum poate să măsoare temperatura cu ciocul ei și să ia măsurile necesare de corectare a acesteia? „Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri? El ține în mână sufletul a tot ce trăiește” (Iov 12.9,10).

    Privește tot și învață cât de puternică și de minuțioasă este mâna Domnului!

    Citirea Bibliei: Neemia 4.1-8 · Proverbe 12.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TU POȚI RĂSCOLI LUMEA! – Fundația S.E.E.R. România

    „Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur…” (Ioan 12:24)


    Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” S-a estimat că un grăunte de grâu va produce o tulpină din care se dezvoltă trei spice de grâu. În fiecare spic sunt între 15 și 35 de boabe de grâu, ceea ce înseamnă că împreună produc aproape o sută de boabe, dintr-o singură plantă. După ce aceste boabe sunt semănate, ele vor produce la rândul lor trei mii de boabe. Și când acestea sunt semănate, ele vor produce un milion de boabe. Și dacă continui tot așa, vei acoperi întreg pământul cu grâu!

    E uimitor ce poate face o singură persoană când își dedică viața lui Hristos și când își începe lucrarea din locul în care se află. D.L. Moody a spus odată: „Lumea încă nu a cunoscut ce poate face Dumnezeu printr-un om care a renunțat cu totul la el însuși!”

    Moody a decis să fie un asemenea om, și a avut un impact uriaș în lume, pentru Hristos.

    Când Petru, Iacov și Ioan s-au întâlnit cu Domnul Isus, scopul lor în viață era să-și câștige existența. Apoi Domnul Isus i-a invitat să-L urmeze și să schimbe lumea. Și astăzi El te invită să faci același lucru. El te invită să descoperi o nevoie pe care nimeni nu o împlinește, și să te dedici acesteia. El îți cere să găsești o cauză mai mare decât propriul interes, și anume cauza Sa – și să-ți consacri întreaga viață acesteia! Când Domnul Isus le-a cerut ucenicilor să-și lase locurile de muncă și siguranța lor, El practic le întorcea lumea și viața cu susul în jos. Dar când ucenicii au răspuns „da”, ei au lucrat cu atâta putere, încât dușmanii lor i-au acuzat că „au răscolit lumea”! (Faptele Apostolilor 17:6).

    Așadar, vrei și tu să răscolești lumea? „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 73:1-14


    Cea de-a treia carte a Psalmilor se deschide cu o succesiune de 11 psalmi ai lui Asaf ~ ai aceluia care, pe vremea lui David, dirija cântarea şi o acompania cu chimvale (1 Cronici 16.5). Psalmul 73 ne relatează aspra lui experienţă. Comparânduşi soarta cu cea a oamenilor păcătoşi, Asaf cade pradă descurajării. I se părea că Dumnezeu rezervă dureri şi chinuri (sub forma disciplinei) celor care se tem de El, în timp ce îi cruţă pe cei aroganţi şi răi, al căror portret odios îl găsim schiţat în versetul 3 şi în următoarele. Dezgustat şi chinuit (v. 21), cel credincios nu este departe de a-L acuza pe Dumnezeu de nedreptate şi de indiferenţă. Dacă aşa stau lucrurile „gândeşte el” atunci pentru ce să-mi curăţ inima?

    Într-o manieră generală, fiecare dintre noi am ajuns în punctul acesta, să purtăm invidie faţă de cei care se pot bucura de tot ce oferă existenţa, fără să se lase opriţi de teama de Dumnezeu. Tinerii creştini care sunt la studii cunosc cu toţii colegi cu mulţi bani care au principii vicioase. Acestora le spunem să nu uite niciodată bogăţiile de care dispun ei, bogăţii care nu se pot măsura după scara valorilor omeneşti. Ei trebuie să-şi amintească de faptul că speranţa lor face din ei nu cei mai nenorociţi, ci cei mai privilegiaţi dintre toţi oamenii (1 Corinteni 15.19).

  • 6 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus i-a spus: „Nu Mă atinge, pentru că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; ci mergi la frații Mei și spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»”.

    Ioan 20.17


    Maria Magdalena era adânc întristată, după ce văzuse cum Domnul ei fusese răstignit și îngropat. El era totul pentru ea. Ce putea face acum? Unde să se ducă? A venit dimineața devreme la mormânt, în ziua întâi a săptămânii, fără să aștepte altceva decât să vadă încă o dată mormântul Său. Cât de surprinsă a fost să vadă piatra de la intrarea mormântului dată la o parte! Un înger făcuse acest lucru, însă nu pentru ca Domnul să poată ieși, ci pentru a se putea vedea că mormântul era gol – că El nu mai era acolo.

    Maria, care stătea afară și plângea, s-a plecat să privească în mormânt și a văzut doi îngeri acolo. Ea nu a părut deloc interesată de această apariție miraculoasă a îngerilor, ci le-a spus că Domnul ei fusese luat și că nu știa unde este. Apoi s-a întors și L-a văzut pe Domnul stând lângă ea, dar nu L-a recunoscut și a crezut că este grădinarul, până când El a strigat-o pe nume: „Maria!”.

    Domnul a avut un mesaj pentru ea: „Nu mă atinge, … mergi la frații Mei și spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»”. Ce mesaj minunat i-a fost încredințat acestei femei credincioase! Legătura dintre Maria și Domnul n-avea să mai fie ca cea de pe pământ, ci urma să fie una la un nivel mult mai înalt – în chiar prezența Dumnezeului și Tatălui Său.

    Acest lucru este adevărat pentru orice suflet care a fost mântuit prin credința în Domnul Isus. Binecuvântările noastre sunt acum în locurile cerești, întrucât Domnul și Mântuitorul nostru Se află acolo. El a fost înviat dintre morți și a fost înălțat și glorificat la dreapta Tatălui.

    J. T. Mawson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.

    Romani 10.13


    Ești mântuit?

    Aceasta este cea mai importantă întrebare din viața fiecărui om, pentru că de răspunsul ei depinde perspectiva veșnică. Întrebarea nu este dacă ești membru al unei biserici, ci dacă ești mântuit. Nici dacă trăiești cuviincios sau faci binele, ci simplu și la obiect: Ești mântuit? Cu alte cuvinte: Ești sigur că, dacă mori, ajungi în cer?

    Punctul de plecare este același: toți au păcătuit și toți merită astfel pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru a scăpa de această judecată veșnică, cu toții avem nevoie de un Răscumpărător. Dumnezeu Însuși L-a dat pe unicul Său Fiu, Isus Hristos, la moarte, pentru ca oamenii păcătoși să poată fi salvați pentru veșnicie. Prin credința personală în Mântuitorul care a suferit din cauza vinei noastre și care a murit pe cruce pentru noi putem fi mântuiți. De aceea, invitația divină este: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31). Viața trece! Timpul pierdut se transformă în povară. Într-un prea târziu!

    Recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatele înfăptuite și acceptă această salvare! Atunci Dumnezeu îți iartă vina și îți deschide intrarea în cer, acolo unde El locuiește. Când vei gusta iubirea Lui, cu siguranță vei regreta că nu ai cunoscut această iubire mai devreme.

     

    Eu sunt al lui Isus, da, scăpat de vina grea,

    Căci scumpul sânge ce-a vărsat păcatul mi-a spălat.

    —L. Charriére

    Citirea Bibliei: Neemia 3.16-32 · Proverbe 11.20-31

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUTEREA DE A TE SCHIMBA – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor…” (Isaia 41:10).


    Dăm năvală la seminarii și la conferințe căutând leacuri nedureroase prin care viețile noastre pot fi schimbate și transformate. Ținem diete… Ne înscriem la cursuri despre sănătate… și entuziasmul nostru crește cam două săptămâni. Apoi, cădem în aceeași veche rutină… Nu ne schimbăm! Citim cărți despre autoperfecționare, dar problema cu aceste cărți este că ele ne spun ce să facem, dar nu ne pot da puterea necesară să facem. Ni se spun lucruri precum: „Scapă de toate obiceiurile rele. Fii pozitiv; nu fi negativist.” Dar cum? De unde luăm puterea de a ne schimba?

    Cuvântul „putere” apare în Noul Testament de 57 de ori. Este folosit pentru a descrie evenimentul cel mai plin de putere care s-a întâmplat vreodată: învierea lui Isus Hristos din morți. Și acea putere a învierii ne stă la dispoziție pentru a ne schimba viețile astăzi. Cel mai important lucru în viață este să-L cunoaștem pe Hristos și să experimentăm puterea învierii Sale. Apostolul Pavel își recunoștea acest scop principal: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui” (Filipeni 3:10). Și tot el scrie (Efeseni 1:19-20): „care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi”.

    Cuvântul grecesc pentru „putere” este dunamis și se poate traduce în două feluri: 1) „dinamită”, care este o forță explozivă; sau 2) „dinam” – un generator care crează un flux constant de curent. Și în Hristos, noi le avem pe amândouă. Prin El noi putem rupe lanțurile care ne leagă și limitele care ne constrâng și putem umbla biruitori prin puterea Sa – chiar de azi, dacă vrem!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 72


    Acest psalm îl are ca autor pe Solomon (vezi titlul), imagine a lui Hristos, Împărat al dreptăţii şi al păcii. Vremurile de suferinţe şi de lupte, despre care neau vorbit psalmii precedenţi, sunt succedate de domnia dreaptă şi binecuvântată a lui Mesia, Fiul lui David. La El, Cel sărac şi lovit, vor găsi mângâiere şi ajutor toţi cei nemângâiaţi de pe pământ. Violenţa şi asuprirea, exploatarea celor slabi de către cei puternici, toate aceste nedreptăţi îşi vor găsi sfârşitul şi, odată cu ele, şi mizeria materială şi subnutriţia care lovesc astăzi cel puţin jumătate din populaţia globului.

    „Va fi belşug de grâne pe pământ, pe vârful munţilor” (v. 16). „Belşug de pace” (v. 7) şi „belşug de grâne” (v. 16) oare nu acestea sunt bunurile cele mai râvnite de omenire? Şi aceste binecuvântări, în întregime, vor deştepta în sfârşit un ecou de recunoştinţă în inimile acestor oameni atât de nerecunoscători astăzi faţă de binefacerile lui Dumnezeu. Aşa răsună şi versurile unei cântări: „Cerurile binecuvântavor pământul / Iar pământul va răspunde cerurilor” (comp. cu Osea 2.21,22). Atunci gloria Domnului va acoperi tot pământul (v. 19; Numeri 14.21). Iar în acordurile acestei laude şi contemplânduL pe Adevăratul Solomon, cea dea doua carte a Psalmilor ajunge la sfârşitul ei.


  • Welcome to this little demo page! We would love to introduce you to our set of Crowdsignal blocks and created this post for you, so that you can test and play with all of them right inside of your editor.

    Preview this post if you would like to test the Crowdsignal blocks from your visitors perspective. Oh and please feel free to delete this draft post anytime, it was only created for demo purposes.

    Overview

    Let’s start with a quick overview of all our current blocks available in your WordPress editor. You can find all these blocks inside your block library via searching for their name or simply by searching „Crowdsignal”.

    If you want to learn more about Crowdsignal please go to crowdsignal.com and join our little community all about feedback here.

    Polls

    We all have opinions! Curious about the opinion of your audience? Start asking with our poll block. It makes creating a poll as fast and simple as listing bullet points.

     You can choose between a button or a list style for your answer options, and you can fully customize the styling of the block.  By default the poll block will support your theme styling, but it’s up to you if you want to keep it. You can customize the style how you want, from font-family to border colours.

    Just click in the poll below and start editing.

    And everything else you expect from a Crowdsignal poll is also available — such as setting “single answer” or “multiple answer” choices, a customised confirmation message, poll timeframe, and avoidance of double voting.

    Here is a short demo video for how to set up this block, not that you would need it 😉

    Feedback Button

    You might have spotted it already, in the bottom left corner of this page: Our Feedback button.

    This is a floating button that lives above your site’s content. Always visible this button makes giving feedback easy! User can send you a message and provide their email address so you could can get back to them. Needless to say that you can fully customize the design and text, including the label of the button itself. Feel free to make it a „Contact me” or „Say hello” button or anything you like.

    And yes, you can change its placement! You can put the button in any corner of your site. Just try it! Click in the feedback and start editing.

    Don’t miss out on your customers’ feedback. Keep your door open anytime and place a feedback button on all your pages.

    Voting

    Sometimes we need just quick and fast feedback from our audience. A quick voting button might be all you need. Fully customizable of course.

    There is already a “like” button at the end of a WordPress post that you can click to express satisfaction or agreement. But what if you want to ask readers their opinion on a subject in the middle of a post? Or what if you want to present several ideas and find out which one is the most popular? Wouldn’t it be great to ask readers what they think without having to leave the editor or switch to another service or plugin?

    That’s what we thought! Say hello to our Voting Block:

    It’s a simple block that adds two voting buttons—thumbs up, thumbs down—to your post wherever you want to place them. Customize the block in different sizes and colors, with or without a border, and with or without a visible vote counter. Put several in a single post, next to different ideas, to see how they stack up for readers. Make the block your own!

    Applause

    The Applause block is a simpler and more playful version of our Voting block. The main differences are users only being able to give positive feedback and encouraging users to “make as much noise as they want”. Meaning this block does not only allow repeated voting, but even encourages it.

    Let your audience make some noise with a big round of applause.

    Preview this post and try clapping yourself! It’s fun.

    The block currently comes in three different sizes, and can be customised with a button-like styling, including a border, border radius and some colour customisation options.

    Embed Surveys & Forms

    So far we only talked about quick and fast ways to collect feedback or opinions from your audience. But what if you have many questions or want to create simple forms? You can do this with Crowdsignal, too! Create a survey or form on app.crowdsignal.com and embed it into your WordPress post or site. Similar like here:

    The Crowdsignal survey above was embedded using our „Single question per page mode.” It’s exactly what it sounds like: In this mode, no matter how many questions your survey has, your respondents will always see one question at a time. Single Mode shines when you embed a survey into your website or blog post. Surveys with multiple questions can take up a lot of space, overwhelming your site. If you’re not sure whether your readers will take the survey at all, it disrupts the reading experience. With Single Mode, a survey  uses the same amount of space as an image, even a really long survey.

    Once they provide an answer (or skip the question),  the next question loads. It has a playful  feel, like flipping through a slide show. Every answered question feels like progress.

    You can choose between several transition options, and decide whether the questions should move from top to bottom, or from left to right.

    Ready to create one? Here’s how:

    – Go to app.crowdsignal.com (we will log you in with your WordPress.com account – magic ;)) .

    – Create a new survey.

    – In the Editor, choose “Single Mode” at the top left.

    – Then create as many questions as you like and style your theme.

    – When you are ready click on Sharing and copy the URL of your survey.

    – Go back to your WordPress editor and paste the URL of your survey into your post

    – Done! Your survey will appear in your post.

    Here is a short demo video for you that shows you how it works in less than a minute:

    Measure NPS

    While we are driving our projects, working hard on our products, we all wonder: How are we doing? Are people satisfied with our service? Are we doing better since last month? 

    Sometimes you want to measure your progress over time. Measure and monitor the customer satisfaction and growth potential of your product with a Net Promoter Score.

    We have built a Gutenberg block for you that makes it easier than ever before to track your Net Promoter Score on WordPress. If you have previewed this post before, you might have seen the NPS question already in a modal window.

    The moment you add the block, you are basically done. The design of the block is based on your site’s theme. You can still customize the styling of the block, or edit the questions, but that might not even be necessary.

    To get the most out of your NPS data, it is important to show the question only to users that are already familiar with your service or product. You can configure the block to only show to repeat visitors. It’s more likely you will get feedback from someone who knows what they are talking about, and you can make sure new users are not interrupted during their first visit to your site.

    After you publish the block go to the results page of the block and monitor your results. We have built a special results page for you to track your NPS score and to analyse any additional feedback.

    We provide an analytics dashboard with our block that automatically calculates the Net Promoter Score for you in real-time and allows you to monitor your score over time. Are the differences geographic? Filter your results based on countries.

    By the way, did you know you also can get email notifications or a ping in your Slack channel any time you get an NPS rating? Just click on the little “connect” button on your results page.

    Here is a quick tutorial video on how it works.

  • 5 Februarie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Învingătorul nu va fi nicidecum vătămat de a doua moarte.

    Apocalipsa 2.11


    Promisiunile făcute biruitorilor (3) – Moartea a doua nu are nicio putere

    Această promisiune trebuie să fi avut un ecou special în inimile biruitorilor din Smirna. Domnul Isus le-a spus că aveau să treacă printr-o perioadă de persecuție: „Iată, diavolul va arunca dintre voi în închisoare, ca să fiți încercați; și veți avea necaz zece zile” (Apocalipsa 2.10).

    Omenește vorbind, este un lucru înfricoșător să te confrunți cu martirajul. Hristos le-a spus ucenicilor Săi să nu se teamă de persecuție: „Dar vă spun vouă, prietenii Mei: Nu vă temeți de cei care ucid trupul și, după aceasta, altceva nu mai pot face” (Luca 12.4). Împotriva celor credincioși, diavolul nu poate face mai mult decât să-i vatăme cu moartea fizică. Domnul Isus însă i-a asigurat pe credincioșii din Smirna, care aveau înaintea lor perspectiva morții fizice, că n-aveau să fie vătămați de moartea a doua.

    Expresia „moartea a doua” este un alt fel de a descrie iadul („iazul de foc” – Apocalipsa 20.14,15). Credincioșii nu vor sta înaintea scaunului de judecată mare și alb. Ei nu vor veni la acea judecată, pentru că vor fi fost înviați și glorificați cu o mie de ani înainte: „Fericit și sfânt este cel care are parte de cea dintâi înviere: asupra lor, a doua moarte nu are putere” (Apocalipsa 20.6).

    În timpul slujirii Sale de pe pământ, Domnul Isus a spus clar că cei care cred evanghelia nu vor ajunge la judecată (Ioan 5.24). Motivul pentru aceasta este că Domnul Isus a purtat judecata pentru ei – a suferit mânia lui Dumnezeu ca Înlocuitor al lor. Biruitorul este unul care a fost născut din nou și care a trecut din moarte la viață. Ceea ce era adevărat pentru biruitorii din Smirna este adevărat pentru orice credincios astăzi. Lăudat să fie Hristos!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    De trei ori pe zi îngenunchea, se ruga și Îl lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea și mai înainte.

    Daniel 6.10


    Rugăciunea pe genunchi

    Rugăciunea este denumită respirația sufletului. În Cuvântul lui Dumnezeu suntem îndemnați la a stărui în aceasta: „Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5.17).

    Putem să ne rugăm în orice situație: când conducem mașina, când străbatem un drum sau când suntem treji noaptea. Să folosim ocaziile pe care ni le dă Domnul de a ne ruga! Să nu ne rugăm doar în vremuri dificile, ci și atunci când ne merge bine! Dar să urmăm, mai presus de toate, îndemnul Domnului de a ne ruga în „cămăruța” noastră, fără să fim deranjați de ceva (Matei 6.6)!

    În Biblie sunt amintite de multe ori astfel de rugăciuni rostite pe genunchi. Mulți credincioși din Vechiul și din Noul Testament se rugau pe genunchi. Și despre Domnul nostru citim că îngenunchea și Se ruga. Astfel, îngenuncheați, exprimăm cel mai bine faptul că recunoaștem autoritatea lui Dumnezeu și că suntem dependenți de El și de ajutorul Său. De aceea, dacă sănătatea ne permite, este bine să ne rugăm cu regularitate pe genunchi.

    Cu siguranță, nu ne vor lipsi subiectele de rugăciune dacă nu ne vom gândi numai la noi, ci îi vom avea în atenție pe frații noștri de credință, precum și întreaga lucrare a Domnului. „Aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și prin cereri, cu mulțumiri” (Filipeni 4.6).

    Citirea Bibliei: Neemia 3.1-15 · Proverbe 11.10-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND NU ÎNȚELEGI CE SE ÎNTÂMPLĂ… – Fundația S.E.E.R. România

    „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre…” (Deuteronomul 29:29).


    Când nu înțelegi ce se întâmplă în viața ta, începe cu ceea ce știi în mod sigur – și anume, că Dumnezeu este bun în orice vreme, și că „bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 103:17). El nu este schimbător! El nu te binecuvântează astăzi, ca mâine să te blesteme! Nu, ci „Bunătăţile Domnului… se înnoiesc în fiecare dimineaţă” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23). Însă există lucruri pe care Dumnezeu alege să ni le reveleze, și există „lucruri ascunse” pe care El decide să nu ni le descopere, pentru binele nostru.

    Autoarea Beth Jones scria: „Dacă Dumnezeu ține un secret față de noi o face pentru binele nostru și pentru binele altora. De exemplu, El nu dezvăluie vinovăția noastră și nu divulgă păcatele noastre, defectele, necredința, poftele, egoismul sau mândria noastră altora. Când se întâmplă anumite lucruri, Dumnezeu știe de ce… Lucrurile ascunse sunt ale Domnului. Și când El ne descoperă ceva, o face pentru că dorește ca noi să umblăm în acel adevăr prin credință. De exemplu, El își revelează caracterul și voia în Cuvântul Său… ca noi să putem trăi prin credință – știind că El este bun, drept, iubitor, generos, milostiv, credincios, îngăduitor, răbdător… și că El ne mântuiește, ne vindecă, ne răscumpără, ne restaurează, ne sfințește și ne binecuvântează. Lucrurile descoperite ne aparțin. Când nu știm de ce, iată ce știm sigur! Cuvântul lui Dumnezeu este mai adevărat decât circumstanțele sau decât experiențele noastre, și pentru că El știe totul despre noi nu înseamnă că ne și spune totul. Știm totodată că atunci când lucrurile nu arată bine, Dumnezeu este în continuare bun. El ne dăruiește, nu ne ia; El ne binecuvântează, nu ne oropsește; și indiferent ce se întâmplă sau nu se întâmplă, la sfârșitul zilei – cu El noi suntem biruitori!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 71:17-24


    Probabil că acest psalm a fost compus de David pe când fugea dinaintea fiului său, Absalom. De acum bătrân (v. 9,18), omul lui Dumnezeu este nevoit să treacă din nou prin „necazuri multe şi grele” (v. 20). El I se adresează lui Iahve: „Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi” (v. 18). Isaia 46.4 aduce un răspuns divin la această rugăciune: „Până la bătrâneţe, Eu sunt acelaşi (sau: Eu sunt „EL” nume al lui Dumnezeu) şi până veţi încărunţi, eu vă voi purta”. Nu, Dumnezeu nu la părăsit pe slujitorul Său şi nu va părăsi niciodată pe niciunul dintre cei cărora le-a răscumpărat sufletul (v. 23; citiţi şi Psalmul 37.25), şi aceasta pentru că L-a abandonat pe Fiul Său pe cruce tocmai când El înfăptuia această răscumpărare. Dacă El este Dumnezeul tinereţii noastre ~ şi dorim ca acesta să fie şi cazul vostru, al tuturor, iubiţi tineri cititori ~ atunci să ne încredem în El, contând că El va fi Acelaşi pentru noi toată viaţa noastră.

    Observaţi de câte ori autorul psalmului aminteşte şi preamăreşte dreptatea lui Dumnezeu (v. 2,15,16,19,24). Locuind într-o lume în care guverna un împărat al nedreptăţii (Absalom), lume care nu s-a schimbat nicidecum de atunci încoace, psalmistul, prin contrast, estimează întregul preţ al acestei dreptăţi a lui Dumnezeu. Ea va triumfa pe pământ atunci când împărăţia va fi dată Împăratului glorios ~ Celui despre care ne va vorbi Psalmul 72 (v. 1).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne