Mana Zilnica

7 Februarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Sunt fameni care au fost născuți așa din pântecele mamei; și sunt fameni care au fost făcuți fameni de către oameni; și sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăția cerurilor. Cine poate primi, să primească.

Aș dori ca toți oamenii să fie ca și mine … Nu avem dreptul de a ne lua în călătoriile noastre soția, ca și ceilalți apostoli și frații Domnului și Chifa?

Matei 19.12; 1 Corinteni 7.7; 9.5

Famenii din Scriptură (5)

 

Scriptura nu pomenește cazuri concrete de oameni născuți fameni, deși tratatele medicale prezintă astfel de anomalii. Famenii pe care îi întâlnim în Scriptură sunt în general aceia făcuți fameni de către oameni. Au existat mulți ca aceștia de-a lungul istoriei. Acum ne vom ocupa de cea de-a treia categorie de fameni pe care Domnul o menționează în versetul din Matei citat mai sus. Unii oameni, într-o râvnă lipsită de pricepere, s-au mutilat pe ei înșiși, pentru a se face fameni, însă nu acesta este felul în care cineva se poate face famen pentru Împărăția cerurilor.

Apostolul Pavel este probabil cel mai strălucit exemplu cu privire la ceea ce Domnul menționează aici. Nicăieri nu ne spune Scriptura că Pavel ar fi fost căsătorit. Unii au presupus că era văduv, însă nu avem dovezi biblice în această privință. Așa-numiții Părinți ai Bisericii au fost cu toții de acord că Pavel fusese necăsătorit – un om cu totul dedicat și devotat slujirii Domnului său. Citind despre viața și despre suferințele lui în Fapte și în epistole, suntem cu totul uimiți și Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru un astfel de bărbat, care a suferit răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos și care a renunțat de bunăvoie la bucuria de a avea o soție și copii.

Au fost și alți credincioși, bărbați sau femei, care au trăit vieți de singurătate, pentru a-I putea sluji Domnului fără piedici. 1 Corinteni 7.25-40 ne instruiește cu privire la o astfel de viață, care este și astăzi posibilă.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întreabă … păsările cerului, și îți vor spune.

Iov 12.7

Cum își pregătește cuibarul găina ocelată

Găina ocelată are o înălțime de 60 de centimetri, o greutate de două kilograme și trăiește în tufișurile din sudul Australiei. Ea nu clocește ca alte păsări, ci își lasă ouăle la clocit pe un mușuroi-incubator din nisip, construit cu multă strădanie. Pasărea începe în luna aprilie să-și amenajeze mușuroiul; acesta are un diametru de peste trei metri și este format din nisip și din plante în descompunere. Când mușuroiul devine umed, găina ocelată îl acoperă cu nisip. Sus, pe mușuroiul care poate ajunge la 1,5 metri înălțime, se află incubatorul, în care depune până la 30 de ouă în luna octombrie. Peste ele mai completează cu un strat de pământ și de nisip. După două-trei luni, puii ies din ouă și sunt independenți chiar din prima zi. În cele aproape zece luni, de amenajare și de clocire, găina verifică zilnic temperatura „incubatorului” cu ciocul ei. În funcție de căldura solară și de cea degajată prin descompunerea plantelor, temperatura în mușuroi ajunge la aproximativ 33° Cel­sius. Găina reglează devierile de temperatură prin săparea de orificii de aerisire și prin mișcarea nisipului.

De unde are găina ocelată metoda specială de clocire? De unde are cunoștințe despre circulația aerului și despre reglarea căldurii? Cum poate să măsoare temperatura cu ciocul ei și să ia măsurile necesare de corectare a acesteia? „Cine nu vede în toate acestea dovada că mâna Domnului a făcut asemenea lucruri? El ține în mână sufletul a tot ce trăiește” (Iov 12.9,10).

Privește tot și învață cât de puternică și de minuțioasă este mâna Domnului!

Citirea Bibliei: Neemia 4.1-8 · Proverbe 12.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU POȚI RĂSCOLI LUMEA! – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur…” (Ioan 12:24)

Domnul Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.” S-a estimat că un grăunte de grâu va produce o tulpină din care se dezvoltă trei spice de grâu. În fiecare spic sunt între 15 și 35 de boabe de grâu, ceea ce înseamnă că împreună produc aproape o sută de boabe, dintr-o singură plantă. După ce aceste boabe sunt semănate, ele vor produce la rândul lor trei mii de boabe. Și când acestea sunt semănate, ele vor produce un milion de boabe. Și dacă continui tot așa, vei acoperi întreg pământul cu grâu!

E uimitor ce poate face o singură persoană când își dedică viața lui Hristos și când își începe lucrarea din locul în care se află. D.L. Moody a spus odată: „Lumea încă nu a cunoscut ce poate face Dumnezeu printr-un om care a renunțat cu totul la el însuși!”

Moody a decis să fie un asemenea om, și a avut un impact uriaș în lume, pentru Hristos.

Când Petru, Iacov și Ioan s-au întâlnit cu Domnul Isus, scopul lor în viață era să-și câștige existența. Apoi Domnul Isus i-a invitat să-L urmeze și să schimbe lumea. Și astăzi El te invită să faci același lucru. El te invită să descoperi o nevoie pe care nimeni nu o împlinește, și să te dedici acesteia. El îți cere să găsești o cauză mai mare decât propriul interes, și anume cauza Sa – și să-ți consacri întreaga viață acesteia! Când Domnul Isus le-a cerut ucenicilor să-și lase locurile de muncă și siguranța lor, El practic le întorcea lumea și viața cu susul în jos. Dar când ucenicii au răspuns „da”, ei au lucrat cu atâta putere, încât dușmanii lor i-au acuzat că „au răscolit lumea”! (Faptele Apostolilor 17:6).

Așadar, vrei și tu să răscolești lumea? „Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 73:1-14

Cea de-a treia carte a Psalmilor se deschide cu o succesiune de 11 psalmi ai lui Asaf ~ ai aceluia care, pe vremea lui David, dirija cântarea şi o acompania cu chimvale (1 Cronici 16.5). Psalmul 73 ne relatează aspra lui experienţă. Comparându–şi soarta cu cea a oamenilor păcătoşi, Asaf cade pradă descurajării. I se părea că Dumnezeu rezervă dureri şi chinuri (sub forma disciplinei) celor care se tem de El, în timp ce îi cruţă pe cei aroganţi şi răi, al căror portret odios îl găsim schiţat în versetul 3 şi în următoarele. Dezgustat şi chinuit (v. 21), cel credincios nu este departe de a-L acuza pe Dumnezeu de nedreptate şi de indiferenţă. Dacă aşa stau lucrurile „gândeşte el” atunci pentru ce să-mi curăţ inima?

Într-o manieră generală, fiecare dintre noi am ajuns în punctul acesta, să purtăm invidie faţă de cei care se pot bucura de tot ce oferă existenţa, fără să se lase opriţi de teama de Dumnezeu. Tinerii creştini care sunt la studii cunosc cu toţii colegi cu mulţi bani care au principii vicioase. Acestora le spunem să nu uite niciodată bogăţiile de care dispun ei, bogăţii care nu se pot măsura după scara valorilor omeneşti. Ei trebuie să-şi amintească de faptul că speranţa lor face din ei nu cei mai nenorociţi, ci cei mai privilegiaţi dintre toţi oamenii (1 Corinteni 15.19).