Categorie: Romanian devotionals

  • 26 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Am fost răstignit cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine; și ceea ce trăiesc acum în carne trăiesc prin credință, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

    Galateni 2.20


    Acestea sunt cuvintele unui suflet care a înțeles că nu reprezintă nimic și că în el însuși nu există viață și nicio sursă de bunătate, ci că acestea se găsesc doar în Hristos. El știe că Dumnezeu Îl vede ca fiind „răstignit cu Hristos”. Totuși, Hristos a înviat, iar ceea ce lucrează în cel credincios este puterea acestei vieți de înviere, făcând inima să se reverse în adorare față de Domnul și să-I atribuie Lui, care trăiește în el, orice gând bun, orice cuvânt și orice faptă bună.

    Viața veche a fost în întregime dată la o parte, ca fiind cu totul lipsită de valoare, însă n-a fost eradicată, fiindcă, vorbind din punct de vedere practic, deseori se întâmplă să fim umiliți prin manifestările ei păcătoase. Totuși, în ochii lui Dumnezeu, ea a fost înlăturată prin moartea lui Hristos. Prin urmare, ne putem socoti morți pentru păcat și vii pentru Dumnezeu, în Hristos Isus, Domnul nostru. Aceasta este o chestiune de credință, nu de simțăminte sau de experiențe, deși, atunci când este recunoscută prin credință, vor exista cu siguranță simțăminte și experiențe potrivite cu această viață nouă. Ea este însă făcută o realitate pentru suflet doar prin credință.

    Credinciosul trebuie să trăiască prin credință – prin credința în Fiul lui Dumnezeu. Aceasta nu este un crez, nici un set de reguli prin care viața noastră să fie reglementată, ci credința îndreaptă ochii, în mod simplu, doar către Hristos. El este Standardul și nu poate exista vreunul mai înalt. Nici legea din Vechiul Testament nu poate lua acest loc al Său, fiindcă ea nu poate fi la înălțimea inimii lui Dumnezeu. Doar Hristos, binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine, poate ocupa acest loc. „Dar mulțumiri fie lui Dumnezeu, că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de modelul învățăturii în care ați fost instruiți. Și, fiind eliberați de păcat, ați devenit robi ai dreptății” (Romani 6.17,18).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care le dau Scripturile, să avem nădejde.

    Romani 15.4


    „Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat speranță!”

    Tribul Guanano din America de Sud este format din aproximativ o mie de aparținători. Unii dintre ei sunt creștini. De câțiva ani dețin Noul Testament în propria lor limbă. Ei au comparat vestea bună și istorisirile din Biblie cu tradițiile lor. Un bărbat din tribul Guanano a relatat:

    „Noi avem propria noastră explicație la întrebarea de unde venim. Când am auzit versiunea lui Dumnezeu, că totul a început de la Adam și Eva, nu am putut să cred. M-am gândit că acestea sunt pur și simplu istorisirile omului alb. Dar, auzind tot mai mult despre istoria lui Dumnezeu cu omul, am înțeles tot mai bine că Biblia este adevărată și am fost convins. Tradițiile noastre nu ne-au dat nicio speranță. Conform lor, viața se termină la mormânt, rămânând doar plânsul și deznădejdea. Cuvintele lui Dumnezeu ne-au condus însă dincolo de mormânt. Acolo, la Hristos, vom avea parte de o glorie de neimaginat și îi vom revedea și pe cei dragi ai noștri. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat speranță!”.

    „De aceea, aduceți-vă aminte că odinioară … erați fără Hristos, … fără nădejde și fără Dumnezeu în lume. Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos” (Efeseni 2.11-13).

    Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FIREA PĂMÂNTEASCĂ ȘI OMUL CEL NOU – Fundația S.E.E.R. România

    „Firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora…” (Galateni 5:17).


    Biblia spune: „Umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” (Galateni 5:16-17).

    Astăzi vom vorbi despre patru principii imperative care te vor ajuta să câștigi bătăliile zilnice dintre firea pământească și omul cel nou:

    1) Fii cinstit! Recunoaște faptul că trupul tău va căuta întotdeauna satisfacție în lucrurile rele… și că nu-și va lua nicio zi liberă!

    2) Fii smerit! Recunoaște faptul că ești lipsit de putere și nu poți câștiga lupta fără ajutorul lui Dumnezeu. Prin dedicarea ta față de El, poți să beneficiezi de puterea Sa în acele momente cruciale ale fiecărei încercări. Și abilitatea ta de a face lucrul acesta va crește pe măsură ce exersezi tot mai mult disciplina spirituală. Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu, cu atât devii mai puternic atunci când te confrunți cu ispita și cu necazul.

    3) Fii disciplinat! E o chestiune personală; nimeni nu o poate face în locul tău. Apostolul Pavel scrie: „păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele lui” (Romani 6:12). Dacă altcineva trebuie să-ți pună frâu, și nu tu, acest lucru nu va da rezultate!

    4) Fii treaz! În calitatea sa de militar, David ar fi trebuit s-o știe mai bine, dar Satan l-a surprins cu garda jos. Drept urmare, a ajuns să comită adulter cu Batșeba și apoi a regizat omorârea soțului ei în încercarea de a-și acoperi păcatul. S-ar putea să spui că ție nu ți se poate întâmpla așa ceva. Chiar crezi acest lucru? Iată ce spune apostolul Pavel, cel mai mare dintre apostoli (1 Corinteni 9:27): „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 25:1-17


    Ca şi în cazul celorlalţi profeţi, anunţul judecăţii împotriva lui Israel este urmat acum de profeţiile împotriva naţiunilor (vezi Isaia 13-23; Ieremia 46-51). Capitolul 21 ni la arătat deja pe împăratul Babilonului stând în cumpănă dacă să atace Raba fiilor lui Amon înaintea Ierusalimului (cap. 21.19-21), iar versetele 1-5 din capitolul 22 cuprindeau avertismentul că va veni pedeapsa asupra acestor descendenţi ai lui Lot, dintotdeauna vrăjmaşi lui Israel. Cruţaţi pentru o vreme, amoniţii, în loc să tragă învăţăminte, s-au bucurat cu laşitate de loviturile care se abătuseră asupra templului, asupra ţării dispreţuite a lui Israel şi asupra împărăţiei lui Iuda (v. 3,6). Ei îşi bătuseră joc de Israel în nenorocirea lui (Proverbe 17.5). Dar Domnul „Îşi bate joc de cei batjocoritori”, afirmă Proverbe 3.34, citat în Noul Testament: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi” (Iacov 4.6; 1 Petru 5.5). Şi tocmai mândria care-i caracterizează pe Amon şi pe fratele lui, Moab (Ţefania 2.8; Isaia 16.6), va fi umilită de Domnul, prin faptul că va da ţara lor în stăpânirea unor prădători nomazi (v. 4 şi 10).

    Edomul şi Filistia sunt deopotrivă foarte vinovate. Şi una şi alta au profitat de ruinarea lui Israel, pentru a se răzbuna cu cruzime pentru vechile lor înfrângeri (v. 12 şi 15). La rândul lor, ele vor avea de-a face cu răzbunarea Domnului.

  • 25 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și șarpele a spus femeii: „Nicidecum nu veți muri. Pentru că Dumnezeu știe că, în ziua când veți mânca din el, vi se vor deschide ochii și veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și că era plăcut pentru ochi și că pomul era de dorit ca să dea inteligență; și a luat din rodul lui și a mâncat; și a dat și soțului ei care era cu ea și el a mâncat.

    Geneza 3.4-6


    Când vorbim despre căderea omului, de obicei ochiul nostru nu bate mai departe de faptul că Adam și Eva au păcătuit, că au încălcat porunca lui Dumnezeu. În felul acesta, ei au devenit păcătoși care trebuiau să moară, fiindcă „plata păcatului este moartea”. Din punct de vedere spiritual, ei au murit imediat, iar mai târziu aveau să moară și din punct de vedere fizic. Moartea a fost starea în care ei au ajuns. Dacă nu se întâmpla ceva prin care să fie scoși din această stare, ar fi fost pierduți pentru totdeauna.

    Dar aceasta nu este totul. Ceea ce ei au făcut a fost cu mult mai grav decât atât, pentru că adevărata semnificație a ceea ce șarpele a șoptit în urechea Evei a fost aceasta: «Ceea ce Dumnezeu v-a spus nu este adevărat; El nu este drept față de voi; nu vă iubește».

    Eva nu l-a contrazis pe șarpe, ci l-a crezut. Acțiunile ei au dovedit acest lucru. Dacă L-ar fi crezut pe Dumnezeu atunci când El a zis că aveau să moară dacă mâncau din rodul acelui pom, n-ar fi mâncat din el. Iată ceea ce face ca păcatul omului să fie atât de cumplit. Nu este vorba doar de mâncatul din rodul unui pom interzis, ci de faptul că omul l-a crezut pe Satan, în loc să-L creadă pe Dumnezeu! Prin aceasta, Dumnezeu a fost dezonorat, iar gloria Lui a fost afectată – fapte nespus mai grave decât a mânca din rodul unui pom interzis.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Isus a zis:] „Eu sunt ușa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit”.

    Ioan 10.9


    Trebuia doar să apăsați clanța

    Câțiva turiști au vrut să viziteze un castel vechi. Când s-au prezentat la administratorul castelului, acesta le-a dat o cheie și le-a spus: „Deschideți dumneavoastră poarta și așteptați-mă acolo; voi veni imediat”. Unul dintre ei a introdus cheia în broasca porții, dar nu a reușit să o învârtă. În zadar au încercat și ceilalți, până când a apărut administratorul.

    „Nu putem deschide poarta”, a spus unul dintre turiști. „O, scuzați-mă”, a răspuns administratorul, „am uitat că înaintea dumneavoastră a intrat un alt grup de vizitatori în curtea castelului și poarta nu era încuiată. Trebuia doar să apăsați clanța pentru a intra.”

    Când este vorba despre intrarea în cer, în comuniunea veșnică cu Dumnezeu, oamenii se comportă la fel. Dumnezeu Însuși a deschis ușa harului pentru mântuirea noastră, prin Fiul Său Isus Hristos și prin jertfa Sa de împăcare de la cruce. La aceasta nu putem adăuga nimic prin propriile noastre sforțări.

    Ușa este deschisă! Noi trebuie numai să intrăm prin credință: Oricine crede în Fiul lui Dumnezeu primește iertarea păcatelor și viața veșnică.

    „Prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

    Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SECRETUL SUPRAVIEȚUIRII ÎN VREMURI GRELE – Fundația S.E.E.R. România

    „Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus…” (Filipeni 3:8).


    Secretul supraviețuirii în vremuri grele nu constă în lucrurile pe care le știi, ci în persoanele pe care le cunoști. Tu spui: „În momentul de față, am mai multe necazuri decât a avut Iov!” Ei bine, atunci când lumea lui Iov s-a prăbușit, el a spus: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul. Piciorul meu s-a ţinut de paşii Lui; am ţinut calea Lui, şi nu m-am abătut de la ea. N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui” (Iov 23:10-12).

    Nici viața apostolului Pavel nu a fost una comodă, iar el se descrie: „am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii mincinoşi. În osteneli şi necazuri, în priveghiuiri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte! Şi, pe lângă lucrurile de afară, în fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile” (2 Corinteni 11:26-28).

    Parcurgând această listă plină de necazuri, prima întrebare care ne vine în minte este: „Cum a reușit?” Apostolul Pavel a deținut secretul supraviețuirii în vremuri grele. Care era oare? El a lăsat ca necazurile să-l apropie de Domnul: „mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:9-10).

    Îți dorești și tu să ai biruință în vremuri grele, la fel ca Iov și Pavel? Atunci apropie-te mai mult de Domnul – acesta este secretul!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 24:1-27


    Odată cu acest capitol începe o nouă diviziune a profeţiei. Ea este datată ca o zi solemnă care marchează debutul asediului final al Ierusalimului (comp. cu 2 Împăraţi 25.1). Domnul reia comparaţia cu cazanul (cap. 11.3) şi anunţă că nu numai conţinutul Său (locuitorii cetăţii) va fi consumat, ci şi cazanul însuşi (Ierusalimul cu rugina lui învechită) va fi topit în focul care se aprinde.

    Ştim în ce stadiu va ajunge cetatea odată cu acest îngrozitor asediu (2 Cronici 36.19). Aceeaşi zi însă îi aduce şi lui Ezechiel personal doliul şi suferinţa: soţia îi este luată pe neaşteptate (v. 18). Astfel, prin propriile lui circumstanţe, profetul avea să-i înveţe pe fiii poporului său ce dureri urmau să se abată asupra lor atunci când Domnul avea să le ia ceea ce le era mai scump: capitala şi locaşul lor cel sfânt.

    Avem aici o probă a faptului că un slujitor al lui Dumnezeu nu este scutit de a avea parte de încercările la care sunt supuşi cei în mijlocul cărora trăieşte. Şi cât de multe dureri au fost partea acestui om al lui Dumnezeu! Pentru a fi „un semn” pentru poporul său (v. 27), îl vedem supunându-se la tot ceea ce îi cere Domnul (comp. cu Psalmul 131.2). Chiar fără ca Domnul să ne ceară imperios sacrificii, El să găsească în noi instrumente supuse, ucenici ascultători!

  • 24 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar sper în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei, ca să fiu și eu înviorat, când voi afla cele despre voi. Pentru că nu am pe nimeni de același gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său. Pe el deci sper să-l trimit îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.

    Filipeni 2.19-23


    Timotei (5) – Căutarea intereselor lui Hristos

    Adunarea din Filipi era în pericol. Două surori cu experiență în Domnul erau certate una cu cealaltă. Astfel de probleme se înmulțesc rapid! Adunarea îi trimisese prin Epafrodit un dar lui Pavel, care era întemnițat la Roma. Găsim în capitolul 2 al acestei epistole de mulțumire a lui Pavel patru exemple minunate cu privire la adevărata smerenie: pe Domnul nostru Isus, Exemplul suprem; pe Pavel, care se compară pe sine cu o jertfă de băutură turnată peste jertfa și peste lucrarea credinței filipenilor; pe Timotei; pe Epafrodit.

    Pavel îl recomandă pe Timotei și scoate în evidență caracterul său de multe ori pus la încercare și dovedit a fi nespus de ales. Timotei fusese cu Pavel și cu Sila atunci când aceștia ajunseseră pentru prima dată la Filipi (Fapte 16). El slujise atunci ca un fiu împreună cu tatăl său. Acum Pavel îl trimitea pe Timotei acolo, ca pe unul care împărtășea împreună cu el aceleași simțăminte de grijă pentru starea sfinților. Lui Timotei îi păsa de sfinți. El nu încerca să-și facă un nume sau să dobândească vreo poziție, ci căuta interesele Domnului Isus Hristos.

    La fel cum odinioară Iosif i-a căutat pe frații săi, la fel cum Fiul lui Dumnezeu a venit să-i caute pe cei pierduți și la fel cum Pavel avea o grijă constantă pentru toate adunările, tot așa Timotei căuta interesele altora, nu pe ale sale. Facă Domnul ca acest lucru să fie mereu înaintea ochilor tuturor fraților și surorilor, în slujirea lor pentru Domnul! În această lume, în timp ce toți caută propriile interese, atitudinea care va face bucurie inimii Domnului nostru este aceasta: „Nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare și la cele ale altora” (Filipeni 2.4).

    E. P. Vedder, Jr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină.

    Ioan 15.11


    „Fericiți doar când nu sunt nefericiți”

    Toți oamenii doresc să aibă parte de fericire. Unii cheltuie mulți bani și își cumpără cu ei doar o fericire îndoielnică, superficială. Alții sunt mai rezervați. Ei stau de partea actorului francez Jean Anouilh, pe care colegii săi l-au numit „cel mai sceptic om al secolului”. Anouilh a spus odată: „Cei care se descurcă în viață sunt fericiți doar când nu sunt nefericiți!”.

    Domnul Isus Hristos este Unicul care poate da adevărata bucurie netrecătoare. Când îngerul a anunțat nașterea Sa, a spus: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie”. Isus le-a spus mereu ucenicilor Săi că legătura vie cu Dumnezeu îi va face fericiți și că vor avea o bucurie deplină a inimii.

    Această bucurie, despre care vorbește Isus Hristos, nu depinde de împrejurările exterioare ale vieții. Acestea sunt de multe ori apăsătoare, chiar și pentru oamenii credincioși. Necazurile vieții pot să le răpească uneori bucuria exterioară, nu însă bucuria adâncă a inimii. În Ioan 15, Domnul Isus ne spune în ce consta bucuria Lui: El savura dragostea Tatălui Său, rămânând în ea. Această bucurie nu I-o putea lua nimeni și nimic.

    Dragostea divină merge mult mai departe decât dragostea omenească, pentru că ea vine de sus și este fără margini. Marele Dumnezeu îi iubește pe ai Săi, le va purta de grijă și le va da pace în sufletul lor, chiar dacă împrejurările exterioare sunt potrivnice.

    Citirea Bibliei: Mica 1.1-16 · Proverbe 27.19-27

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ARMONIA DIN FAMILIA TA (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29)


    Nu este bine să-i permiți mâniei să explodeze de față cu cei pe care ți i-a dat Dumnezeu în grijă. Biblia ne învață: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27).

    Satan nu vrea altceva decât să câștige o cale de a pătrunde în familia ta și s-o transforme într-un iad; de fiecare dată când izbucnești în mânie, pierzi teren în fața lui. De aceea Sfânta Scriptură ne spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.”

    Soluția pentru gestionarea mâniei este găsirea unor modalități sănătoase de-a o putea exprima, într-o așa manieră, încât să nu ajungă să rănească mai mult decât să ajute. E important să-ți împărtășești sentimentele, dar întotdeauna trebuie s-o faci într-un mod corect. Pentru că, la urma urmelor, nu ne interesează cine are dreptate și cine greșește, sau cine poate striga cel mai tare. Ne interesează să găsim soluția cea mai bună pentru toți. Înțelege un lucru: nimeni nu poate fi tot ce vrei tu tot timpul. E cu neputință să ai o relație de durată, plină de dragoste, fără să înveți să accepți slăbiciunile omenești. Așadar, în loc să rămâi cantonat pe defectele fiecăruia, concentrează-te asupra calităților colective ale familiei.

    Neuropsihologul Paul Pearsall spune: „Cei mai mulți dintre noi ne-am da viața pentru un membru al familiei și cu toate acestea, de prea multe ori ne trăim viața, de zi cu zi, ca și cum familia ar fi un lucru de la sine înțeles.” Învață să te stăpânești; familia ta o merită. La urma urmelor, cine altcineva te iubește indiferent de ceea ce faci? Și unde altundeva poți merge ca să găsești mângâierea și tăria ce rezultă dintr-un astfel de sistem de sprijin? Așa că, păstrează armonia în familia ta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 22:1-7;23-31


    Ierusalimul este numit aici „cetatea sângeroasă” (v. 2). Toate clasele erau vinovate. Căpeteniile, asemeni unor lupi, vărsaseră sânge, călcaseră legea în toate felurile, distruseseră sufletele (v. 6,27); preoţii profanaseră lucrurile sfinte (v. 26); profeţii mincinoşi jefuiseră lucrurile de preţ, devoraseră sufletele (v. 25,28); poporul, de asemenea, prăduise şi asuprise pe cel nevoiaş şi sărac (v. 29). Zadarnic căutase Domnul un om care „să repare zidul” şi care, precum Moise, „să stea la spărtură” înaintea Lui pentru ţară (v. 30; Psalmul 106.23)!

    Această dublă funcţie, de a veghea şi de a se ruga, corespunde misiunii creştinului! A veghea, pentru a împiedica pătrunderea răului şi a lumii în adunare şi în inimile noastre, şi a mijloci în rugăciune, pentru mărturia Domnului.

    Importanţa pe care Domnul o acordă separării alor Săi este subliniată încă o dată de întreg capitolul 23. Sub imaginea crimelor comise de Ohola (Samaria sau cele zece seminţii) şi de Oholiba (Ierusalimul şi Iuda), Dumnezeu ne vorbeşte de alianţele vinovate încheiate de Israel cu ţările vecine: Egiptul, Asiria, Babilonul, precum şi de pedepsirea Israelului prin acestea. Atunci când un creştin întreţine legături cu lumea, adesea îşi va primi pedeapsa tocmai prin intermediul lumii.

  • 23 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Așa zice Domnul: „Blestemat este omul care se încrede în om”.

    Ieremia 17.5


    Un credincios și-a pierdut locul de muncă pe nedrept și a căzut în depresie, plângându-se continuu că nu merita să fie tratat în felul acesta. O tânără credincioasă și-a șocat cunoscuții părăsindu-l pe soțul ei; când a fost întrebată despre motiv, a răspuns că acesta nu se ridicase la nivelul așteptărilor ei. O familie mai în vârstă s-a detașat de adunarea locală, fiindcă, au spus ei, n-au simțit dragoste acolo. Toți acești oameni au cel puțin două lucruri în comun: 1. au plângeri legitime; 2. își dărâmă propria viață.

    Conștient sau inconștient, ei au hotărât că vor fi fericiți numai dacă alții se poartă așa cum trebuie. Au căzut în capcana așteptărilor omenești. Ieremia spune că această capcană este un blestem și o depărtare de Domnul, iar concluzia este că cel care cade în ea nu va vedea când va veni binele. Bineînțeles că omul care și-a pierdut locul de muncă știa că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu”, însă incorectitudinea altor oameni l-a împiedicat să se bucure de adevărul lui Dumnezeu. Tânăra soție nu mai dorea să audă despre eventualele calități ale soțului ei, iar familia mai în vârstă nu era deloc interesată de a face ea ceea ce este bine și de a le arăta celorlalți dragoste, în ciuda falimentului din adunare.

    Cel mai rău efect al acestei capcane a așteptărilor omenești este că Îl scoatem pe Dumnezeu din gândirea noastră. Uităm cu privire la creștinism că el lucrează cu ceea ce aduce, nu cu ceea ce găsește. Ne hrănim cu greșelile oamenilor, nu cu perfecțiunile lui Hristos. Există însă speranță, acea speranță care vine prin a ne declara independența față de felul de trăire al celorlalți și prin a căuta ajutor de la Domnul, pentru a trăi în mod simplu doar pentru El. Aceasta este adevărata libertate!

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Niciun cuvânt murdar să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.

    Efeseni 4.29


    „Pune, Doamne, o strajă…”

    Ia în inima ta hotărârea să-ți stăpânești limba. Împăratul David ne este exemplu, pentru că și-a propus: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba” (Psalmul 39.1).

    Rezolvă problema cu oamenii față de care ai păcătuit cu vorba. Ești vinovat față de ei și Dumnezeu așteaptă să recunoști aceasta. Smerenia care vine odată cu această mărturisire te va păzi să nu-ți folosești a doua oară așa de repede și de greșit limba.

    Biruie răul prin bine. Există așa de multe lucruri pozitive despre care poți vorbi, în loc să-ți folosești limba pentru vorbiri îndoielnice, nefolositoare sau rele.

    „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23). Este important să-ți păstrezi inima curată, pentru a avea o limbă curată.

    Trăiește zilnic în comuniune cu Domnul Isus. El dorește să umple inima ta cu Persoana Sa slăvită, ca să le vorbești altora despre El.

    Gândește-te mereu cum a vorbit Isus Hristos. El „n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie” (1 Petru 2.21,22) și ți-a lăsat un model, ca să poți călca pe urmele Lui. „Pune, Doamne, o strajă gurii mele” (Psalmul 141.3).

    Citirea Bibliei: Iona 4.1-11 · Proverbe 27.10-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ARMONIA DIN FAMILIA TA (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „O casă dezbinată împotriva ei, se prăbuşeşte…” (Luca 11:17).


    Se spune că „așchia nu sare departe de trunchi” și „mărul nu cade departe de pom”; Iacov din Vechiul Testament chiar a dovedit lucrul acesta. Aproape de sfârșitul vieții sale, când a fost să-și binecuvânteze fiii, lui Simeon și Levi Iacov le-a spus: „Blestemată să fie mânia lor” (Geneza 49:7). Comportamentul lor nu ar fi trebuit să ne surprindă, nu-i așa? În realitate, Iacov îi modelase prin propriul său exemplu (când și-a înșelat tatăl – vezi Geneza 27, și socrul – vezi Geneza 30). Iar mama sa a facilitat înșelătoria. Tiparele de comportament se transmit din generație în generație.

    Cu alte cuvinte: „Cum e tatăl, așa și fiul!” Atitudinile și faptele tale vor duce fie la pieirea, fie la binecuvântarea copiilor tăi.

    Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6). Copiii tăi moștenesc mai mult decât înfățișarea ta. Ei ajung să-și însușească valorile învățate de la tine și dispozițiile emoționale pe care le-ai afișat. Nu-i implica în disputele tale maritale.

    Biblia spune: „Mânia locuieşte în sânul nebunilor” (Eclesiastul 7:9), iar copiii sunt o țintă ușoară pentru mânia îndreptată spre cine nu trebuie. Chiar și când izbucnirile tale nu îi au ca țintă, ei tot suferă efectele. De exemplu, șeful te disciplinează la locul de muncă, și pentru că nu te poți răzbuna, te întorci acasă ca un câine turbat și-i faci pe cei din jurul tău să umble ca pe ouă. Dacă ți se întâmplă asta, te sfătuim să reduci nivelul decibelilor! Nu-ți lăsa mânia s-o ia razna! Regele David a strălucit pe câmpul de luptă, dar pe frontul familiei nu s-a descurcat. Poate de aceea într-unul din psalmii de la sfârșit spune: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3).

    Așadar, ai grijă ce transmiți copiilor tăi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 20:45-49;21:18-32


    „Nu vorbeşte el în parabole?” (cap. 20.49), se spunea despre Ezechiel cu un oarecare dispreţ. Limbajul său părea dificil poporului doar pentru că acesta nu voia să înţeleagă. Tot aşa şi astăzi, cei necredincioşi invocă cu încăpăţânare dificultăţi ale Cuvântului şi se folosesc de ele ca de un pretext pentru a evita să i se supună.

    În temutul capitol 21, sabia, cea dintâi dintre cele patru judecăţi devastatoare (vezi capitolul 14.21), iese din teacă pentru a pedepsi. Pentru a o mânui, Domnul Se foloseşte de împăratul Babilonului, pe care-l vedem la răscruce, ocupat să-şi consulte dumnezeii (v. 21).

    Va începe el prin a ataca Ierusalimul, sau Raba fiilor lui Amon? În ochii lui Iuda, această ghicire părea falsă şi fără valoare (v. 23). Şi totuşi, ea era! Domnul însă, Cel care domină aceste lucruri, a hotărât distrugerea Ierusalimului (v. 27) şi sfârşitul împărăţiei. Coroana va fi îndepărtată de la „cel necurat, cel rău, maimare al lui Israel” (v. 25; cel necurat este cel care calcă în picioare binecuvântările lui Dumnezeu: comp. cu cap. 22.26 şi cu exemplul lui Esau, în Evrei 12.16).

    De atunci încolo nu va mai fi niciun descendent al lui David pe tron, până la venirea lui Hristos, a „Aceluia Căruia Îi aparţine dreptatea” (v. 27).

  • 22 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Învingătorul va fi îmbrăcat în veșminte albe.

    Apocalipsa 3.5


    Promisiunile făcute biruitorilor (8) – Îmbrăcați în veșminte albe

    Adunarea din Sardes reprezintă acele adunări care au o reputație istorică de a fi loiale adevărului, însă care, în realitate, l-au părăsit de mult timp, iar acum nu au decât o mărturisire goală: „Îți merge numele că trăiești, dar ești mort” (Apocalipsa 3.1).

    Totuși, Domnul le-a promis biruitorilor din mijlocul acestei adunări că „vor umbla cu Mine îmbrăcați în alb, pentru că sunt vrednici” (versetul 4). Existau deci câțiva care nu-și întinaseră hainele – care nu o apucaseră pe calea lumii, ci Îl urmaseră pe Hristos – arătând astfel că nu erau doar niște mărturisitori lipsiți de viață. Ei nu-și întinaseră veșmintele pe pământ, iar Domnul le promite că vor fi îmbrăcați în veșminte albe în cer.

    Semnificația veșmintelor albe o găsim în Apocalipsa 19.8. Acolo ne este prezentată Mireasa Mielului (Adunarea), îmbrăcată în in subțire, care sunt faptele drepte ale sfinților. Faptele noastre de pe pământ, inclusiv umblarea în sfințenie și separarea de întinare, vor fi răsplătite în cer și se vor reflecta în acest veșmânt. Este important să remarcăm că acest veșmânt nu trebuie confundat cu cel care ne acoperă înaintea lui Dumnezeu, prin lucrarea de mântuire (îndreptățire), și care este în întregime un rod al harului (Matei 22.11,12).

    Veșmântul menționat în capitolul nostru este format din «toate faptele de credincioșie față de Domnul, fapte care au condus la separarea de nelegiuirea de pe pământ și care își vor avea răsplata deplină în viitor, printr-o manifestare eternă în prezența Sa» (E. Dennett). Am putea deci spune că acum țesem și coasem veșmântul nostru de răsplătiri, prin umblarea și prin lucrarea noastră aici, pe pământ. Lucrezi și tu la această haină?

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cel care dă mărturie despre aceste lucruri zice: „Da, Eu vin curând”. Amin! Vino, Doamne Isuse!

    Apocalipsa 22.20


    Isus Hristos revine!

    În Biblie citim despre un eveniment – cel mai prețios pentru omul credincios – care poate să aibă loc în orice moment, pentru că totul prevestește aceasta: Isus Hristos revine!

    În urmă cu două mii de ani, Hristos a venit să aducă mântuire pentru oamenii pierduți. Acum va veni a doua oară, pentru a-i lua în cer pe toți adevărații credincioși, fie că au murit, fie că mai trăiesc: „Căci Însuși Domnul … Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi noi cei vii care rămânem vom fi răpiți împreună cu ei” (1 Tesaloniceni 4.16,17). Promisiunea Lui se va împlini: „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi” (Ioan 14.3).

    Biblia se încheie cu asigurarea că Isus revine. Toți aceia care nu cred în El și nu au iertarea păcatelor vor rămâne aici pe pământ, unde va începe un timp de judecăți cu pedepse nespus de grele.

    Poate cineva zâmbește când citește aceste rânduri. Întotdeauna au existat oameni care s-au îndoit de revenirea Fiului lui Dumnezeu. „Unde este făgăduința venirii Lui? Căci, de când au adormit părinții noștri, toate rămân așa cum erau de la începutul creației”. Dar „Domnul nu Își amână făgăduința; ci dorește ca niciunul să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință” (2 Petru 3.3,4,8,9).

    Isus revine! – Ești pregătit?

    Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ARMONIA DIN FAMILIA TA (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste…” (Efeseni 4:2).


    Construirea unei relații bune și armonioase în familie seamănă cu zidirea unui zid: se pune o cărămidă peste altă cărămidă. Și mortarul care o susține este dragostea necondiționată, care nu condamnă și care nu este egoistă. Singurul mod prin care vei ști cât de bună a fost o sarcină pe care ai îndeplinit-o recent, va fi atunci când ea va fi testată de furtunile vieții. Una dintre cheile importante ale succesului în familie este comunicarea.

    Așadar:

    1) Fii creativ! Petreceți timp împreună ca familie. Sună-ți soțul sau soția de-a lungul zilei, și încercați să vă întâlniți uneori la prânz. Însoțește-ți copiii la școală sau la activitățile extra-școlare ca să poți discuta cu ei. Comunicarea se poate petrece oriunde, dar ea nu va avea loc decât dacă faci din ea o prioritate.

    2) Identifică factorii care ucid comunicarea. Internetul, telefonul mobil și televizorul sunt principalii vinovați. O familie obișnuită petrece sub o oră, pe săptămână, în comunicare semnificativă, dar de cinci ori mai mult timp, în fiecare zi, uitându-se la televizor. Aceasta este o probă dificilă pe care trebuie s-o treci, dacă vrei să ai succes în familie.

    3) Încurajează fiecare membru al familiei să-și spună punctul de vedere. Și când o vor face, nu critica și nu întoarce acuzațiile. Diferențele de opinie sunt sănătoase. Gestionate corect, ele pot duce la îmbunătățirea lucrurilor.

    4) Fii conștient de modul în care interacționezi cu familia ta. Poate fără să-ți dai seama, ai adoptat un stil care stinge comunicarea. Oprește-te și ia aminte la aceste lucruri:

    a) Ripostezi? Dacă da, acest lucru are ca efect înjosirea celorlalți și este umilitor pentru ei;

    b) Domini? Acest lucru are ca efect intimidarea;

    c) Izolezi? Asta aduce frustrare;

    d) Cooperezi? Ei bine, iată un lucru de dorit, pentru că are ca rezultat încurajare.

    Dacă ai obiceiul de a folosi orice alt stil de comunicare decât cel cooperant, începe numaidecât să lucrezi la o schimbare. Vei fi nevoit s-o faci, dacă dorești să zidești o bună relație cu familia ta.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 20:30-44


    Dumnezeu îi conduce pe ai Săi în pustiu nu numai pentru a le vorbi, ci şi atunci când vrea să-i disciplineze. Şi înţelegem de ce. Aşa cum părinţii nu-şi corectează copiii înaintea străinilor, ci îi iau deoparte, tot aşa şi disciplina aceasta este o chestiune care-i priveşte pe Dumnezeu şi pe răscumpăraţii Lui şi în care lumea nu trebuie implicată. În mod regretabil, noi ne temem adesea să rămânem singuri cu Domnul, din cauza unei stări rele a conştiinţelor noastre, şi de aceea căutăm să evadăm în vâltoarea vieţii cotidiene. Cu toate acestea, este absolut obligatoriu ca cei credincioşi să fie „curăţiţi”. Dumnezeu nu poate tolera la ei niciun compromis, niciun amestec. Cât despre cei care nu vor să-L asculte, n-au decât să slujească idolilor lor (v. 39; comp. cu Osea 4.17 şi cu Apocalipsa 22.11), dar să nu caute să pară că slujesc şi Domnului!

    Ştim că toată generaţia oamenilor de război din Israel a murit în pustiu şi că numai copiii mici au intrat în Canaan (Deuteronom 2.14). Din nou, când va veni ceasul să fie adunate cele zece seminţii, în prezent risipite între naţiuni, Dumnezeu îi va lovi pe răzvrătiţii care nu vor fi intrat în ţara Lui. Numai după aceea El va putea primi jertfele poporului Său şiŞi va găsi plăcerea în el (v. 40,41; Maleahi 3.4).

  • 21 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și a fost așa: când fiii lui Israel au strigat către Domnul din cauza lui Madian, Domnul a trimis pe un profet la fiii lui Israel, care le-a zis: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu v-am făcut să vă suiți din Egipt și v-am scos din casa robilor și v-am scăpat din mâna egiptenilor și din mâna tuturor asupritorilor voștri și i-am alungat dinaintea voastră și v-am dat țara lor. Și v-am zis: ‹Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; nu vă temeți de dumnezeii amoriților, în a căror țară locuiți›. Dar n-ați ascultat de glasul Meu»”.

    Judecători 6.7-10


    Fiii lui Israel simțeau adânc asuprirea vrăjmașului, însă erau împietriți cu privire la vina păcatului lor. În loc să umble în libertate în țara care le fusese dată de moștenire și să se bucure de roadele sale, ei se aflau într-o stare de nesiguranță și lipsiți de toate bunurile. Domnul a auzit strigătele lor, însă, înainte de a le ridica un eliberator, conștiința lor trebuia atinsă, iar pentru aceasta le-a trimis un profet. Nu ni se dă niciun amănunt cu privire la identitatea lui, fiindcă ceea ce era important era mesajul lui. La fel ca mesajul lui Ioan Botezătorul, mesajul lui trebuia să pregătească o cale înaintea eliberatorului, care urma să sosească.

    Profetul le-a reamintit că Dumnezeu îi scosese din Egipt și că le dăduse acea țară bună, potrivit plăcerii Sale și pentru gloria numelui Său. Însă, deoarece nu ascultaseră de glasul lui și slujiseră altor dumnezei, El îi dăduse în mâinile lui Madian. Dumnezeu dorea ca prin această pedeapsă să le fie trezită conștiința și să fie astfel aduși la pocăință.

    Orice cădere trebuie măsurată după standardul sfințeniei lui Dumnezeu. De îndată ce conștiința era trezită și adusă în lumină, Dumnezeu avea să acționeze din nou în har față de poporul Său. Căderea și restabilirea slujesc drept ocazii pentru introducerea resurselor Sale nelimitate, care se găsesc în Hristos.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Până la bătrânețea voastră Eu voi fi Același, până la căruntețele voastre vă voi sprijini.

    Isaia 46.4


    O veche fotografie

    Făcând ordine într-un sertar, George a găsit o fotografie din anii săi de școală. Au trecut șaptezeci de ani de când a fost făcută această fotografie în curtea școlii. Pe atunci el avea doisprezece ani.

    Acest băiat vesel, îmbrăcat cu pantaloni scurți, care stă în partea dreaptă a dirigintelui lor este chiar el, George. Alături este Ferdinand, apoi Marius, iar lângă sunt Petru și Paul, cei doi prieteni nedespărțiți. Oare câți dintre acești cincisprezece băieți din fotografie mai trăiesc? Numai cinci…

    George devine gânditor. Dacă el va fi următorul care va pleca de pe pământ? George este pregătit! De mai bine de șaizeci de ani are speranța vie care trece dincolo de viața pământească. El știe că Domnul Isus a purtat la cruce pedeapsa pentru păcatele lui. Mântuitorul Însuși îi dă siguranța aceasta prin cuvintele Sale: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24).

    Dar oare cei zece băieți care nu mai trăiesc L-au primit prin credință pe Domnul Isus ca Mântuitor al lor personal…? Amintirile acestea îl fac pe George să preamărească harul măreț al lui Dumnezeu. Acest har l-a ocrotit din tinerețe și îi va fi pe deplin la dispoziție până la sfârșitul vieții sale pe pământ. Știind aceasta, este liniștit și consolat.

    Citirea Bibliei: Iona 2.1-10 · Proverbe 26.20-28

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU-L BĂGA ÎN SEAMĂ PE PÂRÂȘUL TĂU – Fundația S.E.E.R. România

    „Pârâșul… a fost aruncat jos” (Apocalipsa 12:10).


    Un angajat al unei companii avea obiceiul de a le juca feste noilor angajați. Se apropia de ei și le șoptea: „Ei știu ce ai făcut!” după care pleca zâmbind. La început, persoana părea mirată. Apoi devenea agitată și se întreba: „Ce am făcut?” Apoi se gândea: „Cine sunt ei?” „Ce știu ei?” și „Ce spun ei despre mine?” Și pentru că până și cei mai nevinovați oameni au tendința instinctivă de a se ascunde și de a tăinui lucruri, noul angajat rămânea o zi întreagă cuprins de agitație.

    Exact la fel procedează și Satan! El seamănă defăimare! Dar avem o veste bună: „pârâșul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos. Ei l-au biruit, prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor…” (Apocalipsa 12:10-11). Există o strategie eficace prin care putem reduce la tăcere vocea pârâșului. Care este aceasta? Adu-i aminte că sângele lui Isus Hristos te-a curățat de orice păcat. La fel cum Domnul Isus l-a învins pe Satan în pustie, tu îl poți învinge de fiecare dată bazându-te pe adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.

    Dumnezeu nu dorește să te condamne. El dorește să știi că ești iubit, iertat și acceptat pe deplin. Apostolul Pavel scrie: „Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?… Hristos… stă la dreapta lui Dumnezeu, şi mijloceşte pentru noi!” (Romani 8:33-34). Așa că nu te mai învinovăți. Domnul Isus a venit ca să te elibereze, să-ți spună că pedeapsa pentru păcatul tău a fost îndepărtată și că puterea ei asupra vieții tale a fost înfrântă. Dumnezeu te consideră neprihănit prin sângele lui Hristos – și așa trebuie să te vezi și tu! (cum scrie în 2 Corinteni 5:21: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 20:1-14


    Bătrânii, cei care în urma primei lor vizite par să nu fi învăţat nimic (cap. 14), vin din nou la Ezechiel. Dumnezeu le-a enumerat ~ prin robul Lui de astă dată, nu printr-un limbaj simbolic ~ lista urâciunilor lui Israel, o listă tot atât de veche ca şi istoria acestui popor.

    Ei s-au răzvrătit încă din Egipt; au refuzat să părăsească idolii şi nau vrut să asculte de Cel care li Se revelase (v. 8). De aceea, pentru a Se face auzit, Domnul Şi-a dus poporul în pustiu. Nimic nu este mai impresionant ca liniştea pustiului. Este un mediu propice pentru a-L asculta pe Dumnezeu; acolo nu eşti distras de zgomote exterioare. Israel a primit acolo, în Sinai, rânduielile şi judecăţile Domnului (v. 10,11).

    În pustie, Ioan va predica mai târziu pocăinţa şi venirea lui Mesia (Ioan 1.23). Tot în pustie, poporul va fi dus încă o dată înainte de venirea în putere a Domnului, pentru ca Dumnezeu să vorbească inimii lui (Osea 2.14). Moise, Pavel şi atâţia alţi slujitori au fost îndelung pregătiţi în pustie înainte de a intra în slujbă (Exod 3; Galateni 1.17,18).

    Să nu refuzăm deci, iubiţi prieteni, această punere deoparte necesară, indiferent sub ce formă (singurătate impusă, boală lungă etc.) găseşte Domnul cu cale uneori să ne izoleze.

  • 20 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, … prin credința în sângele Lui.

    Romani 3.24,25


    Eficacitatea sângelui lui Hristos (3) – Îndreptățirea

    Sângele lui Hristos este atât de valoros pentru Dumnezeu, încât el răspunde tuturor cerințelor Sale guvernamentale cu privire la lumea păcătoasă. Dumnezeu a fost pe deplin glorificat cu privire la chestiunea păcatului, iar aceasta în chiar locul în care numele Său a fost în mod public dezonorat prin păcatul și prin răzvrătirea noastră. Și să nu uităm niciodată că El Însuși, în dragostea Sa minunată, a pregătit această ispășire – „În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10). Sfințenia Sa a cerut, iar dragostea Sa a furnizat ispășirea necesară. În consecință, El poate acum să fie proclamat înaintea întregii lumi ca fiind un Dumnezeu al harului, căci acum El șade pe scaunul îndurării, așteptând să primească și să ierte pe orice păcătos care vine la El prin credința în sângele lui Hristos.

    Ispășirea fiind împlinită, Dumnezeu este liber în har și în dreptate să-l binecuvânteze pe păcătos. Oricine se apropie de Dumnezeu prin credința în Hristos este îndreptățit. În virtutea sângelui care a împlinit toate cerințele lui Dumnezeu – toate cerințele guvernării Sale sfinte și toate cerințele gloriei Sale – El poate, rămânând drept, să îndreptățească pe orice suflet care crede. Oricât s-ar strădui omul, el nu va putea niciodată împlini cerințele unui Dumnezeu sfânt. Oricine se plasează pe terenul lucrărilor ca mijloc de mântuire este pierdut fără speranță. Dar cum poate avea omul dreptatea lui Dumnezeu? Răspunsul ne este dat de apostol: „fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus” (Romani 3.24-26) – răscumpărare, ispășire și îndreptățire prin sânge!

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit.

    Matei 27.41,42


    Cuvintele oamenilor au străpuns ca săgețile (3)

    Conducătorii poporului L-au batjocorit, spunând: „Pe alții i-a mântuit”. Conștienți sau inconștienți, ei au spus ceva foarte important și adevărat: Isus a salvat oameni din păcatele lor și i-a vindecat de bolile lor. Amândouă acțiunile sunt cuprinse în cuvântul „mântuit”.

    Mai-marii poporului nu au putut tăgădui că El a vindecat orbi și șchiopi, ba chiar că a înviat morți. Isus Hristos a făcut și mai mult: El a mântuit oameni pentru cer, le-a dat viață nouă, veșnică. El a spus: „Păcatele îți sunt iertate” (Marcu 2.5) și „Eu le dau viața veșnică” (Ioan 10.28). Domnul Isus a stat pe cruce, pentru că dorea să-i salveze pe oameni pentru cer.

    Dar cuvintele batjocoritoare ale conducătorilor poporului erau în același timp false: Isus Hristos nu doar a mântuit (în trecut), El mântuiește și acum (în prezent). Când era răstignit pe cruce, Isus l-a mântuit pe tâlharul care s-a îndreptat către El și mântuiește și astăzi pe oricine vine la El (Luca 23.43).

    Cuvintele lor au produs în același timp tristețe. Vorbind despre mântuire, ei s-au gândit la Isus și la ceilalți, dar nu la ei înșiși. Ei au spus: „Pe alții i-a mântuit”. Pe alții – dar nu pe noi! Sau mai personal: Pe alții – dar nu pe mine! De ei depindea primirea mântuirii! Dumnezeu „dorește ca toți oamenii să fie mântuiți” (1 Timotei 2.4). Deci, dacă eu nu apuc mâna Lui întinsă, atunci arăt că nu vreau să fiu mântuit!

    Citirea Bibliei: Iona 1.1-17 · Proverbe 26.10-19

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TE LUPȚI CU SCHIMBAREA? – Fundația S.E.E.R. România

    „Suntem schimbaţi… din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).


    Se spune că rutina este un mormânt cu două ieșiri. Și odată ce intri într-o rutină, e greu să scapi din ea, mai ales dacă este confortabilă. Și nu vei deveni niciodată ceea ce dorește Dumnezeu să devii, sau tot ce ai putea fi, câtă vreme te împotrivești schimbării și insiști să rămâi așa cum ești.

    Există două tipuri de schimbare:

    1) Schimbarea pe care trebuie s-o faci tu personal. Astronautul James Irwin a spus: „S-ar putea să credeți că mersul pe lună a fost cel mai științific proiect realizat vreodată, dar de fapt ei ne-au aruncat literalmente în direcția lunii. Am fost nevoiți să adaptăm cursul la fiecare zece minute și am aterizat la numai 4,5 metri în raza de 800 de metri a țintei noastre.” În acea misiune, orice schimbare, oricât de mică, a fost esențială pentru succes. S-o recunoaștem, nu ne plac schimbările, așa că încercăm să ne opunem sau să le amânăm cât mai mult posibil. Cu toate acestea, schimbarea este singurul lucru care aduce creștere. Biblia ne spune: „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste” (Proverbele 13:18). Oamenii înțelepți sunt dispuși să-și schimbe gândirea, dar cei nebuni nu o fac niciodată.

    2) Schimbarea pe care numai Dumnezeu o poate face. Planul Său pentru viața ta este să dezvolte în caracterul tău calitățile Domnului Isus. Și pentru că lucrul acesta nu se poate împlini prin propriul tău efort, Cuvântul Său spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Ce produce schimbarea? Apropierea de puterea lui Dumnezeu în fiecare zi.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 19:1-14


    Ca şi parabola celor doi vulturi mari, din capitolul 17, cea a leoaicei şi a puilor ei îi pune în scenă pe cei din urmă împăraţi ai lui Iuda, precum şi istoria lor tragică, aşa cum o găsim relatată la sfârşitul cărţilor Împăraţi şi Cronici. Fiii credinciosului Iosia, Ioahaz şi Ioiachim, au confirmat în întregime ceea ce Domnul declarase în capitolul anterior. Pentru propriile lor păcate au suferit pedeapsa aceşti împăraţi răi, iar în ce priveşte dreptatea tatălui lor, aceasta n-a putut să-i salveze (vezi cap. 18.5 şi 18.10-13).

    Din nou se vorbeşte despre captivitatea ultimului împărat al lui Iuda şi de distrugerea prin foc a viei lui Israel. Poate că unii se întreabă de ce aceste evenimente ocupă atâta spaţiu în Cartea Sfântă, când ele nu ocupă aproape deloc manualele de istorie. Totuşi, în ochii lui Dumnezeu, ele sunt una din marile cotituri ale istoriei omenirii. Centrul guvernării Lui părăsea de acum Israelul pentru multe secole. Ierusalimul înceta să mai fie locul în care Îşi aşezase locuinţa Sa pe pământ. Începea vremea naţiunilor; ea durează încă şi acum şi nu va lua sfârşit decât atunci când va începe domnia lui Hristos şi când Israel va fi restaurat.

  • 19 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și îndată omul s-a făcut sănătos și și-a luat patul și umbla. Și ziua aceea era sabat … Și, pentru aceasta, iudeii Îl persecutau pe Isus și căutau să-L omoare, pentru că făcea acestea în sabat.

    Ioan 5.9,16


    Semnificația sabatului este aceasta: «odihnă după lucrare» – așa cum Dumnezeu, în creație, „în ziua a șaptea, S-a odihnit de toată lucrarea Sa pe care o făcuse” (Geneza 2.2; Exod 20.11). Odihna creației a fost întreruptă prin păcat, iar acum nu mai poate fi odihnă pentru Dumnezeu și nici pentru om, câtă vreme omul se află sub puterea păcatului și a morții. Atunci când, prin lucrarea și prin puterea lui Hristos, omul este eliberat de păcat și vindecat, în „ziua aceea” va fi adevăratul sabat.

    Această odihnă nu poate fi obținută prin eforturile omului sub lege. Legea spunea: „Fă acestea și vei trăi”, însă omul n-a putut ține legea. Încercarea lui de a o ține n-a făcut decât ca păcatul său să se manifeste și mai mult, ca și totala lui slăbiciune. Prin urmare, el s-a dovedit incapabil să obțină odihna lui Dumnezeu prin faptele sale.

    Totuși, omul, ignorant cu privire la adevărata semnificație a sabatului, insistă asupra păzirii lui exterioare, în vederea dobândirii reputației religioase. Și pe măsură ce face acest lucru, el rămâne cu totul indiferent la păcatul care a întrerupt odihna. Binecuvântarea odihnei sabatului era pentru un popor care ținea legea, nu pentru un popor care o încălca. Însă, în timp ce omul se poate mulțumi să se odihnească în prezența păcatului și a nenorocirii provocate de păcat, Dumnezeu nu Se poate odihni acolo unde există păcat și nenorocire. Sfințenia Lui cere ca El să judece păcatul, iar dragostea Lui Îl determină să lucreze pentru binecuvântarea păcătosului.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă.

    1 Împărați 8.27


    Unde este Dumnezeu?

    Oamenii au încercat să-L localizeze spațial pe Dumnezeu. Grecii credeau că zeii lor trăiau pe Muntele Olimp, iar teutonii și-au localizat zeii în Valhalla. Matematicianul și astronomul francez Pierre S. M. Laplace (1749-1827) a afirmat: „Am explorat întregul univers, dar nu L-am găsit niciunde pe Dumnezeu”. Astronautul sovietic Andriyan Nikolayev, 1962, de la bordul lui Vostok 3, a constatat ceva asemănător: „Nu L-am întâlnit pe Dumnezeu în zborul meu”. Dumnezeu este prezent peste tot. Cel care a creat spațiul nu poate face parte din spațiu. Mai degrabă, El pătrunde în fiecare colțișor al spațiului, fiind omniprezent.

    Pavel le-a explicat atenienilor păgâni de la Areopag: „În El [Dumnezeu] avem viața, mișcarea și ființa” (Fapte 17.28). Și psalmistul spune: „Tu îmi cunoști cărarea și somnul și știi toate căile mele. Tu mă înconjori pe dinapoi și pe dinainte și-Ți pui mâna peste mine” (Psalmul 139.3,5). Dumnezeu este peste tot și pătrunde oriunde.

    Ideea matematică a spațiilor multidimensionale (spațiul nostru are trei dimensiuni) ne poate ajuta să dăm un răspuns la întrebarea: „Unde este Dumnezeu?”. Spațiul (n)–dimensional este doar o subclasă a spațiului (n + 1)–dimensional. Deci spațiul cvadridimensional (sau hiperspațiul) nu poate fi absorbit de cel tridimensional, dar îl penetrează complet.

    Biblia descrie aceasta în 1 Împărați 8.27: „Dar va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pământ? Iată, cerurile și cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă”.

    Citirea Bibliei: Obadia 12-21 · Proverbe 26.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CEL MAI DUR INAMIC AL TĂU – TU ÎNSUȚI – Fundația S.E.E.R. România

    „Să călcaţi pe urmele Lui” (1 Petru 2:21).


    Richard C. Halverson, fost capelan al Senatului Statelor Unite ale Americii, a spus: „Vrei să ieși învingător? Concurează cu tine însuți, nu cu altcineva…”

    Faptul că ți-ai depășit rivalul nu înseamnă că ai alergat cât ai putut tu de bine. Poți ieși victorios în competiția cu ceilalți, și totuși să nu-ți atingi potențialul. Pentru a fi cel mai bun, trebuie să concurezi cu tine însuți. E cea mai importantă competiție a vieții.

    Învinsul este câștigător – indiferent câte pierderi a avut – dacă se cucerește pe sine însuși!

    Câștigătorul este un învins – indiferent de numărul victoriilor sale – dacă pierde lupta cu sine însuși.

    Alexandru cel Mare a cucerit lumea, dar și-a blestemat lipsa stăpânirii de sine. Victoria asupra altora poate fi de fapt exact ceea ce contribuie la neputința câștigătorului de a-și cuceri propriul sine. Victoria îl face mândru, arogant, independent, necugetat – și uneori crud. Altfel spus, nu ceea ce ți se întâmplă aduce o schimbare în viața ta, ci modul în care gestionezi situația.

    Cel ce încetează să se maturizeze spiritual pentru că are impresia că știe mai multe din Scriptură, decât alții, sau că are un succes mai mare în lucrare, este totuși departe de a fi ceea ce a avut Hristos în plan pentru el. Comparativ cu alții, s-ar putea să arăți bine, dar planul lui Dumnezeu este să producă în tine calitățile de caracter ale lui Hristos.

    Biblia ne spune (1 Petru 2:21-23): „La aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 18:19-32


    Tot acest capitol subliniază principiul responsabilităţii individuale a fiecărui suflet (altfel spus, a fiecărei persoane) faţă de Dumnezeu. Şi repetăm încă o dată: voi nu puteţi fi mântuiţi prin credinţa părinţilor sau a bunicilor, nici pentru că frecventaţi o adunare a copiilor lui Dumnezeu. „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri” (v. 20). „Fiindcă plata păcatului este moartea (chiar dacă în Ezechiel este vorba numai de moartea trupului); dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6.23).

    Dumnezeu a fost acuzat de nedreptate de către acest popor orb şi vinovat (ca de atâţia necredincioşi astăzi) care a ajuns chiar să spună: „Calea Domnului nu este dreaptă” (v. 25,29; 33.17,20). „Am Eu, în adevăr, vreo plăcere în moartea celui rău?” (v. 23), este Domnul forţat să întrebe. Ce întrebare! În dragostea Lui nemăsurată, „Dumnezeu, Mântuitorul nostru, doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2.4; 2 Petru 3.9). Şi cele din urmă cuvinte ale acestui capitol sunt tot o chemare a harului adresată poporului Său şi poate şi dumneavoastră: „De aceea, întoarceţi-vă şi veţi trăi!” (v. 32).

  • 18 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiți tari și curajoși, nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor; pentru că Domnul Dumnezeul tău, El Însuși va merge cu tine; El nu te va lăsa și nu te va părăsi … Și Domnul Însuși va merge înaintea ta: El va fi cu tine; El nu te va lăsa și nu te va părăsi; nu te teme, nici nu te înspăimânta!

    Deuteronom 31.6,8


    V-ați întrebat ce l-a făcut pe Moise să reziste în acel timp deosebit de dificil cât a fost conducător al lui Israel? A fost oare educația primită în Egipt sau puterea lui proprie? Nu, fiindcă vedem că nu o dată Moise a dorit să renunțe, din cauza presiunii. El a fost întărit prin promisiunea prezenței lui Dumnezeu.

    După moartea lui Moise, Iosua a fost așezat în fruntea poporului, iar Domnul i-a făcut aceeași promisiune, pe care o găsim în primul capitol al cărții care îi poartă numele. Ambii bărbați au avut nevoie de această promisiune, care i-a ajutat să conducă poporul și să ducă luptele care le-au stat înainte.

    Astăzi, creștinul are și el de dus multe lupte, iar uneori acestea par copleșitoare. Avem însă aceeași promisiune de care Moise și Iosua s-au bucurat și pe care au putut să se sprijine. Domnul Isus a spus: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). De asemenea, citim: „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulțumiți cu ce aveți în prezent; pentru că El a spus: «Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi», încât să spunem cu îndrăzneală: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme»” (Evrei 13.5,6).

    Este mângâietor să știm că cel credincios nu este niciodată singur. Puterea pentru luptă sau pentru lucrare nu este de la noi, ci vine de la Domnul. Nu contează cât de mare este povara sau cât de grea este lupta, fiindcă Domnul Isus este cu noi și nu trebuie să ne temem, căci El este ajutorul nostru. Trebuie să ne predăm Lui și să-L lăsăm să împlinească în noi și prin noi ceea ce El dorește.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ascultați, surzilor, priviți și vedeți, orbilor!

    Isaia 42.18


    Orbi față de Dumnezeu?

    Dumnezeu a creat lumea în culori minunate. El putea să o creeze în alb-negru, însă din mâinile Sale creatoare a ieșit o lume scăldată în mii de culori. Iarna ne bucurăm de albastrul intens al cerului deasupra povârnișurilor acoperite cu albul scânteietor al zăpezii; primăvara, de verdele crud al pomilor; vara, de galbenul puternic și de roșul aprins al florilor; seara ne minunăm de culorile superbe ale unui apus de soare pe fundalul unui cer crepuscular. Toate aceste momente dau naștere în inimile noastre la fericire, mulțumire, bucurie…

    Adesea nu observăm nimic din toate aceste frumuseți, având în fața ochilor doar viețile și pretențiile noastre. Suntem orbi față de frumusețea naturii și față de Dumnezeul care a creat-o. În Biblie, orbii sunt o imagine a oamenilor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Isus Hristos le-a redat unor orbi lumina ochilor, când a fost pe pământ ca Om, și aceștia I-au adus slavă lui Dumnezeu.

    Și astăzi sunt oameni „orbi față de Dumnezeu”. Ei văd, savurează, se bucură de culori, dar nu recunosc faptul că Dumnezeu a făcut toate acestea! Dumnezeu vrea să ne dăruiască bucurie, dar nu numai prin culorile creației. El L-a dat pe singurul Său Fiu, pe Isus Hristos, pentru noi. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi și nu recunoaștem că El a murit, ca să ne salveze de păcatele noastre?

    Isus Hristos spune: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsa 3.18).

    Citirea Bibliei: Obadia 1-11 · Proverbe 25.19-28

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CAUTĂ PACEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

    „Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace…” (Isaia 55:12).


    Dumnezeu Își descoperă voia pe mai multe căi. Iar una dintre ele este faptul că simțim un sentiment de pace atunci când facem ceea ce este bine. Apostolul Pavel scrie: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni 3:15). Asta înseamnă că trebuie să adopți „legea păcii.” În alt loc, tot Pavel spune: „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile” (Filipeni 4:7).

    Tu nu ai nevoie de toate răspunsurile pentru a avea pace.

    Generalul american Eisenhower, socotit „cel mai bun comandant pe care l-au avut în istorie” și ulterior președinte al Statelor Unite, a fost pus în fața asumării responsabilității pentru una dintre deciziile cele mai grele puse vreodată pe umerii unei singure persoane: alegerea datei calendaristice pentru D-Day (ziua debarcării trupelor aliate în Normandia, Franța, în 6 iunie 1944). Dacă ar fi stabilit-o greșit, mii de soldați ai trupelor aliate ar fi putut muri. Și ce să mai vorbim de presiune! Însă el era comandantul suprem și singurul care putea lua decizia. Privind în urmă la acea zi, el a scris: „Știam că nu am înțelepciunea necesară și m-am întors către Dumnezeu. L-am rugat să-mi dea înțelepciune. M-am lăsat cu totul în mâinile Sale și El mi-a dat călăuzire clară. M-a ajutat să văd ce era bine și m-a înzestrat cu îndrăzneala de a lua decizia corectă. Și în cele din urmă, mi-a dat liniște sufletească, știind că, în urma călăuzirii lui Dumnezeu pentru luarea deciziei, puteam lăsa rezultatele în seama Lui.”

    Simți și tu o neliniște pentru că trebuie să iei o anumită decizie (una care nu te va afecta doar pe tine, ci și pe alții)? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: roagă-te, încrede-te în călăuzirea lui Dumnezeu, roagă-L să-ți dea pacea Sa, și fii convins că El va produce rezultatele cele mai bune!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 17:22-24; 18:1-9


    Misterul din capitolul 17 se sfârşeşte într-un mod divin. Domnul vorbeşte acolo despre vlăstarul pe care El Însuşi ~ şi nu vulturul cel mare de astă dată ~ îl va lua din acelaşi cedru regal al lui David şi îl va planta pe un munte înalt şi măreţ, ca să fie un copac mare şi plin de roade. Înţelegem că este vorba despre Domnul Isus şi de domnia Lui viitoare (comp. cu Isaia 11.1 şi cu Psalmul 2.6).

    În capitolul 18, Domnul are o dispută cu oamenii din Israel care, în loc să se smerească văzând cum se împlinesc pedepsele, caută să se justifice printrun proverb neruşinat inventat de ei (v. 2): „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”; cu alte cuvinte: generaţia noastră plăteşte pentru cele de dinainte; părinţii noştri au păcătuit, iar noi suportăm consecinţele (vezi Ieremia 31.29,30). Prin aceasta, ei Îl acuzau pe Dumnezeu de nedreptate. Acest capitol însă spulberă raţionamentele lor perverse; ei seceră ceea ce ei înşişi au semănat (Galateni 6.7).

    Nu recunoaştem noi, prin aceşti oameni, trista înclinaţie a inimii noastre, de a arunca asupra altora responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli? Acest fapt trădează orbirea şi mândria noastră şi deopotrivă ne face să pierdem lecţiile salvatoare pe care ni le dă Domnul (vezi Geneza 3.12 şi Romani 2.1).

  • 17 Martie 2022


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, când a ajuns la locul acela, le-a spus: „Rugați-vă ca să nu cădeți în ispită”.

    Luca 22.40


    Care este cauza celor mai multe căderi? După părerea mea, neglijarea rugăciunii personale. Bineînțeles, întregul motiv al căderii nu va fi cunoscut pe deplin decât atunci când vom fi în cer, însă îmi pot da aici o părere, ca slujitor al lui Hristos și ca atent cercetător al inimii. Cred deci că, în general, căderea începe odată cu neglijarea rugăciunii personale.

    Cuvântul lui Dumnezeu citit fără rugăciune, predicile ascultate fără rugăciune, logodnele făcute fără rugăciune, călătoriile plănuite fără rugăciune, locuințele alese fără rugăciune, prieteniile formate fără rugăciune – iată exemple de pași descendenți, prin care mulți creștini ajung într-o stare de paralizie spirituală sau într-un punct în care Dumnezeu îngăduie să aibă o cădere dureroasă. Acesta este procesul prin care este format un Lot șovăielnic, sau un Samson instabil, sau un Solomon robit de soții, sau un Asa inconsecvent, sau un Iosafat indulgent, sau o Marta copleșită de griji. Adesea istoria unor astfel de cazuri este aceasta: ei au devenit neglijenți cu privire la rugăciunea personală.

    Putem fi cu totul siguri că oamenii vor cădea în ascuns înainte de a cădea în mod public. La fel ca Petru, ei vor neglija atenționările Domnului cu privire la veghere și la rugăciune, iar apoi, precum sărmanul ucenic, atunci când puterea naturală dispare, în ceasul ispitirii, se leapădă de Domnul lor. Doresc ca niciunul dintre cei care citesc aceste rânduri să nu cadă vreodată, însă trebuie să luăm cu toții seama la acest lucru: să luăm în serios viața de rugăciune!

    J. C. Ryle

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iacov a părăsit Beer-Șeba; și fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilașii și soțiile lor, în carele pe care faraon le trimisese ca să-l transporte.

    Geneza 46.5


    Iacov se muta la batranete

    Poate și dumneavoastră sunteți în vârstă și trebuie să vă hotărâți dacă veți mai rămâne în locuința actuală sau dacă vă veți muta într-o rezidență pentru vârstnici.

    Și Iacov a trebuit să ia o decizie importantă la o vârstă înaintată. El a aflat că fiul său, pe care îl crezuse mort, mai trăia, iar Iosif l-a rugat să vină în Egipt, ca să locuiască la el. Iacov însă nu a fost sigur dacă va proceda corect plecând în Egipt, deoarece știa că în viața lui nu luase întotdeauna decizii corecte. De aceea s-a rugat lui Dumnezeu înainte de a face acest pas și a primit răspunsul să se mute la fiul său. Și dumneavoastră puteți să aduceți în rugăciune înaintea lui Dumnezeu o astfel de decizie. El vă va arăta care este calea corectă.

    Iacov nu a ezitat când a avut un răspuns clar de la Dumnezeu, ci a mers hotărât pe calea arătată. Tot așa, și dumneavoastră puteți face pași siguri la bătrânețe, dacă Dumnezeu v-a arătat calea.

    Fiii lui Iacov l-au însoțit. Cât de bine este când la bătrânețe copiii sau aparținătorii le acordă sprijin persoanelor vârstnice atunci când acestea fac un schimb de locuințe!

    Iacov a trebuit să părăsească țara Canaan, dar s-a bucurat mult de revederea cu Iosif. Gândul că mergem în întâmpinarea Domnului Isus, adevăratul nostru Iosif, ne revigorează și nouă simțirile.

    Citirea Bibliei: Amos 9.1-15 · Proverbe 25.11-18

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DEPENDENȚA DE APROBAREA ALTORA – Fundația S.E.E.R. România

    „Frica de oameni este o cursă…” (Proverbele 29:25).


    Există o mulțime de lucruri care pot da dependență, cum ar fi: alcoolul, drogurile, relațiile intime, jocurile de noroc și chiar mâncarea. Însă știai că poți fi dependent și de aprobarea celorlalți?

    Când Moise a ales judecători ca să-l ajute la guvernarea poporului Israel, el le-a spus: „Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni.” (Deuteronomul 1:17) E un sfat pe care ar fi trebuit să-l urmeze și apostolul Petru; citim în Galateni 2:12: „Înainte de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.” „Dacă lui Petru i s-a întâmplat asta, de ce nu mi s-ar putea întâmpla și mie?” – întrebi tu. Când identitatea ta este împachetată în acceptarea de către alții, te pregătești pentru dependența de aprobarea lor, pentru că sentimentul valorii proprii este mereu la loc de frunte.

    Un renumit autor francez a spus: „Ne-am obișnuit atât de mult să purtăm măști în societate, încât până la urmă nu mai suntem în stare să ne recunoaștem.” Nu așa dorește Dumnezeu să trăiești! Aprobarea sau dezaprobarea cuiva nu te poate afecta – decât dacă-i dai credit. Domnul Isus a vorbit fără a simți nevoia de a crea o impresie; de aceea El a fost liber să rostească adevărul în dragoste. Cineva a subliniat, cu înțelepciune, că atunci când suntem tineri ne preocupă ceea ce cred ceilalți și încercăm să le fim pe plac; când ajungem la vârsta de mijloc, obosim să tot încercăm să fim pe placul tuturor; și pe măsură ce îmbătrânim și devenim mai înțelepți, ne dăm seama că, de cele mai multe ori, ceilalți nici măcar nu se gândeau la noi! Dar vor fi și momente când a fi pe placul lui Dumnezeu înseamnă a fi la dispoziția oamenilor – și atunci tu trebuie să accepți lucrul acesta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezechiel 17:1-21


    Parabola celor doi vulturi impunători şi a viţei, explicată în versetele 1121, relatează sub o formă imaginară evenimentele care se desfăşurau atunci. Împăratul Babilonului „cel dintâi mare vultur” îl deportează pe Ioiachin, lăstarul slab al cedrului regal, şi ia sub tutelă viţa lui Iuda. Îl pune în fruntea sa pe Zedechia, făcând legământ cu el şi punându-l „să jure pe Dumnezeu” (2 Cronici 36.13). Împăratul lui Iuda însă nu ezită să încalce acest jurământ. Astfel, împăratul Babilonului, instrument în mâna Domnului, îl pedepseşte pe domnitorul neloial şi-l duce în captivitate.

    Crima lui Zedechia fusese deosebit de gravă, în special pentru că fapta sa dezonorase Numele Domnului înaintea naţiunilor. El arătase prin aceasta cât de puţin respectau acest nume tocmai aceia peste care fusese aşezat (Exod 23.21). Ca răscumpăraţi ai Domnului Isus, suntem responsabili de a cinsti în faţa lumii „numele frumos care a fost chemat peste noi” (Iacov 2.7). Cei care sunt în jurul nostru ne observă cu mult mai multă atenţie decât ne imaginăm noi; ei accentuează fără milă inconsecvenţele noastre, pentru că le folosesc pentru a se scuza pe ei. Şi cum am putea să-i conducem la un Salvator faţă de Care vom fi arătat atât de puţin ataşament?

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne