24 Martie 2022
Dar sper în Domnul Isus să vi-l trimit în curând pe Timotei, ca să fiu și eu înviorat, când voi afla cele despre voi. Pentru că nu am pe nimeni de același gând, care să se îngrijească în adevăr de cele despre voi; pentru că toți caută cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos. Cunoașteți însă încercarea lui, că a slujit împreună cu mine pentru evanghelie ca un copil pentru tatăl său. Pe el deci sper să-l trimit îndată ce voi vedea ce va fi cu mine.
Filipeni 2.19-23
Timotei (5) – Căutarea intereselor lui Hristos
Adunarea din Filipi era în pericol. Două surori cu experiență în Domnul erau certate una cu cealaltă. Astfel de probleme se înmulțesc rapid! Adunarea îi trimisese prin Epafrodit un dar lui Pavel, care era întemnițat la Roma. Găsim în capitolul 2 al acestei epistole de mulțumire a lui Pavel patru exemple minunate cu privire la adevărata smerenie: pe Domnul nostru Isus, Exemplul suprem; pe Pavel, care se compară pe sine cu o jertfă de băutură turnată peste jertfa și peste lucrarea credinței filipenilor; pe Timotei; pe Epafrodit.
Pavel îl recomandă pe Timotei și scoate în evidență caracterul său de multe ori pus la încercare și dovedit a fi nespus de ales. Timotei fusese cu Pavel și cu Sila atunci când aceștia ajunseseră pentru prima dată la Filipi (Fapte 16). El slujise atunci ca un fiu împreună cu tatăl său. Acum Pavel îl trimitea pe Timotei acolo, ca pe unul care împărtășea împreună cu el aceleași simțăminte de grijă pentru starea sfinților. Lui Timotei îi păsa de sfinți. El nu încerca să-și facă un nume sau să dobândească vreo poziție, ci căuta interesele Domnului Isus Hristos.
La fel cum odinioară Iosif i-a căutat pe frații săi, la fel cum Fiul lui Dumnezeu a venit să-i caute pe cei pierduți și la fel cum Pavel avea o grijă constantă pentru toate adunările, tot așa Timotei căuta interesele altora, nu pe ale sale. Facă Domnul ca acest lucru să fie mereu înaintea ochilor tuturor fraților și surorilor, în slujirea lor pentru Domnul! În această lume, în timp ce toți caută propriile interese, atitudinea care va face bucurie inimii Domnului nostru este aceasta: „Nu privind fiecare la ale lui, ci fiecare și la cele ale altora” (Filipeni 2.4).
E. P. Vedder, Jr.
V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să fie în voi și bucuria voastră să fie deplină.
Ioan 15.11
„Fericiți doar când nu sunt nefericiți”
Toți oamenii doresc să aibă parte de fericire. Unii cheltuie mulți bani și își cumpără cu ei doar o fericire îndoielnică, superficială. Alții sunt mai rezervați. Ei stau de partea actorului francez Jean Anouilh, pe care colegii săi l-au numit „cel mai sceptic om al secolului”. Anouilh a spus odată: „Cei care se descurcă în viață sunt fericiți doar când nu sunt nefericiți!”.
Domnul Isus Hristos este Unicul care poate da adevărata bucurie netrecătoare. Când îngerul a anunțat nașterea Sa, a spus: „Vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie”. Isus le-a spus mereu ucenicilor Săi că legătura vie cu Dumnezeu îi va face fericiți și că vor avea o bucurie deplină a inimii.
Această bucurie, despre care vorbește Isus Hristos, nu depinde de împrejurările exterioare ale vieții. Acestea sunt de multe ori apăsătoare, chiar și pentru oamenii credincioși. Necazurile vieții pot să le răpească uneori bucuria exterioară, nu însă bucuria adâncă a inimii. În Ioan 15, Domnul Isus ne spune în ce consta bucuria Lui: El savura dragostea Tatălui Său, rămânând în ea. Această bucurie nu I-o putea lua nimeni și nimic.
Dragostea divină merge mult mai departe decât dragostea omenească, pentru că ea vine de sus și este fără margini. Marele Dumnezeu îi iubește pe ai Săi, le va purta de grijă și le va da pace în sufletul lor, chiar dacă împrejurările exterioare sunt potrivnice.
Citirea Bibliei: Mica 1.1-16 · Proverbe 27.19-27
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ARMONIA DIN FAMILIA TA (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29)
Nu este bine să-i permiți mâniei să explodeze de față cu cei pe care ți i-a dat Dumnezeu în grijă. Biblia ne învață: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27).
Satan nu vrea altceva decât să câștige o cale de a pătrunde în familia ta și s-o transforme într-un iad; de fiecare dată când izbucnești în mânie, pierzi teren în fața lui. De aceea Sfânta Scriptură ne spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.”
Soluția pentru gestionarea mâniei este găsirea unor modalități sănătoase de-a o putea exprima, într-o așa manieră, încât să nu ajungă să rănească mai mult decât să ajute. E important să-ți împărtășești sentimentele, dar întotdeauna trebuie s-o faci într-un mod corect. Pentru că, la urma urmelor, nu ne interesează cine are dreptate și cine greșește, sau cine poate striga cel mai tare. Ne interesează să găsim soluția cea mai bună pentru toți. Înțelege un lucru: nimeni nu poate fi tot ce vrei tu tot timpul. E cu neputință să ai o relație de durată, plină de dragoste, fără să înveți să accepți slăbiciunile omenești. Așadar, în loc să rămâi cantonat pe defectele fiecăruia, concentrează-te asupra calităților colective ale familiei.
Neuropsihologul Paul Pearsall spune: „Cei mai mulți dintre noi ne-am da viața pentru un membru al familiei și cu toate acestea, de prea multe ori ne trăim viața, de zi cu zi, ca și cum familia ar fi un lucru de la sine înțeles.” Învață să te stăpânești; familia ta o merită. La urma urmelor, cine altcineva te iubește indiferent de ceea ce faci? Și unde altundeva poți merge ca să găsești mângâierea și tăria ce rezultă dintr-un astfel de sistem de sprijin? Așa că, păstrează armonia în familia ta!
de Jean Koechlin
Ezechiel 22:1-7;23-31
Ierusalimul este numit aici „cetatea sângeroasă” (v. 2). Toate clasele erau vinovate. Căpeteniile, asemeni unor lupi, vărsaseră sânge, călcaseră legea în toate felurile, distruseseră sufletele (v. 6,27); preoţii profanaseră lucrurile sfinte (v. 26); profeţii mincinoşi jefuiseră lucrurile de preţ, devoraseră sufletele (v. 25,28); poporul, de asemenea, prăduise şi asuprise pe cel nevoiaş şi sărac (v. 29). Zadarnic căutase Domnul un om care „să repare zidul” şi care, precum Moise, „să stea la spărtură” înaintea Lui pentru ţară (v. 30; Psalmul 106.23)!
Această dublă funcţie, de a veghea şi de a se ruga, corespunde misiunii creştinului! A veghea, pentru a împiedica pătrunderea răului şi a lumii în adunare şi în inimile noastre, şi a mijloci în rugăciune, pentru mărturia Domnului.
Importanţa pe care Domnul o acordă separării alor Săi este subliniată încă o dată de întreg capitolul 23. Sub imaginea crimelor comise de Ohola (Samaria sau cele zece seminţii) şi de Oholiba (Ierusalimul şi Iuda), Dumnezeu ne vorbeşte de alianţele vinovate încheiate de Israel cu ţările vecine: Egiptul, Asiria, Babilonul, precum şi de pedepsirea Israelului prin acestea. Atunci când un creştin întreţine legături cu lumea, adesea îşi va primi pedeapsa tocmai prin intermediul lumii.
Mana Zilnica 