18 Martie 2022
Fiți tari și curajoși, nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor; pentru că Domnul Dumnezeul tău, El Însuși va merge cu tine; El nu te va lăsa și nu te va părăsi … Și Domnul Însuși va merge înaintea ta: El va fi cu tine; El nu te va lăsa și nu te va părăsi; nu te teme, nici nu te înspăimânta!
Deuteronom 31.6,8
V-ați întrebat ce l-a făcut pe Moise să reziste în acel timp deosebit de dificil cât a fost conducător al lui Israel? A fost oare educația primită în Egipt sau puterea lui proprie? Nu, fiindcă vedem că nu o dată Moise a dorit să renunțe, din cauza presiunii. El a fost întărit prin promisiunea prezenței lui Dumnezeu.
După moartea lui Moise, Iosua a fost așezat în fruntea poporului, iar Domnul i-a făcut aceeași promisiune, pe care o găsim în primul capitol al cărții care îi poartă numele. Ambii bărbați au avut nevoie de această promisiune, care i-a ajutat să conducă poporul și să ducă luptele care le-au stat înainte.
Astăzi, creștinul are și el de dus multe lupte, iar uneori acestea par copleșitoare. Avem însă aceeași promisiune de care Moise și Iosua s-au bucurat și pe care au putut să se sprijine. Domnul Isus a spus: „Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). De asemenea, citim: „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, mulțumiți cu ce aveți în prezent; pentru că El a spus: «Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi», încât să spunem cu îndrăzneală: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme»” (Evrei 13.5,6).
Este mângâietor să știm că cel credincios nu este niciodată singur. Puterea pentru luptă sau pentru lucrare nu este de la noi, ci vine de la Domnul. Nu contează cât de mare este povara sau cât de grea este lupta, fiindcă Domnul Isus este cu noi și nu trebuie să ne temem, căci El este ajutorul nostru. Trebuie să ne predăm Lui și să-L lăsăm să împlinească în noi și prin noi ceea ce El dorește.
T. Hadley, Sr.
Ascultați, surzilor, priviți și vedeți, orbilor!
Isaia 42.18
Orbi față de Dumnezeu?
Dumnezeu a creat lumea în culori minunate. El putea să o creeze în alb-negru, însă din mâinile Sale creatoare a ieșit o lume scăldată în mii de culori. Iarna ne bucurăm de albastrul intens al cerului deasupra povârnișurilor acoperite cu albul scânteietor al zăpezii; primăvara, de verdele crud al pomilor; vara, de galbenul puternic și de roșul aprins al florilor; seara ne minunăm de culorile superbe ale unui apus de soare pe fundalul unui cer crepuscular. Toate aceste momente dau naștere în inimile noastre la fericire, mulțumire, bucurie…
Adesea nu observăm nimic din toate aceste frumuseți, având în fața ochilor doar viețile și pretențiile noastre. Suntem orbi față de frumusețea naturii și față de Dumnezeul care a creat-o. În Biblie, orbii sunt o imagine a oamenilor care nu Îl cunosc pe Dumnezeu. Isus Hristos le-a redat unor orbi lumina ochilor, când a fost pe pământ ca Om, și aceștia I-au adus slavă lui Dumnezeu.
Și astăzi sunt oameni „orbi față de Dumnezeu”. Ei văd, savurează, se bucură de culori, dar nu recunosc faptul că Dumnezeu a făcut toate acestea! Dumnezeu vrea să ne dăruiască bucurie, dar nu numai prin culorile creației. El L-a dat pe singurul Său Fiu, pe Isus Hristos, pentru noi. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi și nu recunoaștem că El a murit, ca să ne salveze de păcatele noastre?
Isus Hristos spune: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, ca să-ți ungi ochii și să vezi” (Apocalipsa 3.18).
Citirea Bibliei: Obadia 1-11 · Proverbe 25.19-28
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CAUTĂ PACEA LUI DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România
„Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace…” (Isaia 55:12).
Dumnezeu Își descoperă voia pe mai multe căi. Iar una dintre ele este faptul că simțim un sentiment de pace atunci când facem ceea ce este bine. Apostolul Pavel scrie: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre” (Coloseni 3:15). Asta înseamnă că trebuie să adopți „legea păcii.” În alt loc, tot Pavel spune: „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile” (Filipeni 4:7).
Tu nu ai nevoie de toate răspunsurile pentru a avea pace.
Generalul american Eisenhower, socotit „cel mai bun comandant pe care l-au avut în istorie” și ulterior președinte al Statelor Unite, a fost pus în fața asumării responsabilității pentru una dintre deciziile cele mai grele puse vreodată pe umerii unei singure persoane: alegerea datei calendaristice pentru D-Day (ziua debarcării trupelor aliate în Normandia, Franța, în 6 iunie 1944). Dacă ar fi stabilit-o greșit, mii de soldați ai trupelor aliate ar fi putut muri. Și ce să mai vorbim de presiune! Însă el era comandantul suprem și singurul care putea lua decizia. Privind în urmă la acea zi, el a scris: „Știam că nu am înțelepciunea necesară și m-am întors către Dumnezeu. L-am rugat să-mi dea înțelepciune. M-am lăsat cu totul în mâinile Sale și El mi-a dat călăuzire clară. M-a ajutat să văd ce era bine și m-a înzestrat cu îndrăzneala de a lua decizia corectă. Și în cele din urmă, mi-a dat liniște sufletească, știind că, în urma călăuzirii lui Dumnezeu pentru luarea deciziei, puteam lăsa rezultatele în seama Lui.”
Simți și tu o neliniște pentru că trebuie să iei o anumită decizie (una care nu te va afecta doar pe tine, ci și pe alții)? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: roagă-te, încrede-te în călăuzirea lui Dumnezeu, roagă-L să-ți dea pacea Sa, și fii convins că El va produce rezultatele cele mai bune!
de Jean Koechlin
Ezechiel 17:22-24; 18:1-9
Misterul din capitolul 17 se sfârşeşte într-un mod divin. Domnul vorbeşte acolo despre vlăstarul pe care El Însuşi ~ şi nu vulturul cel mare de astă dată ~ îl va lua din acelaşi cedru regal al lui David şi îl va planta pe un munte înalt şi măreţ, ca să fie un copac mare şi plin de roade. Înţelegem că este vorba despre Domnul Isus şi de domnia Lui viitoare (comp. cu Isaia 11.1 şi cu Psalmul 2.6).
În capitolul 18, Domnul are o dispută cu oamenii din Israel care, în loc să se smerească văzând cum se împlinesc pedepsele, caută să se justifice printr‑un proverb neruşinat inventat de ei (v. 2): „Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit dinţii”; cu alte cuvinte: generaţia noastră plăteşte pentru cele de dinainte; părinţii noştri au păcătuit, iar noi suportăm consecinţele (vezi Ieremia 31.29,30). Prin aceasta, ei Îl acuzau pe Dumnezeu de nedreptate. Acest capitol însă spulberă raţionamentele lor perverse; ei seceră ceea ce ei înşişi au semănat (Galateni 6.7).
Nu recunoaştem noi, prin aceşti oameni, trista înclinaţie a inimii noastre, de a arunca asupra altora responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli? Acest fapt trădează orbirea şi mândria noastră şi deopotrivă ne face să pierdem lecţiile salvatoare pe care ni le dă Domnul (vezi Geneza 3.12 şi Romani 2.1).
Mana Zilnica 