20 Martie 2022
Fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, … prin credința în sângele Lui.
Romani 3.24,25
Eficacitatea sângelui lui Hristos (3) – Îndreptățirea
Sângele lui Hristos este atât de valoros pentru Dumnezeu, încât el răspunde tuturor cerințelor Sale guvernamentale cu privire la lumea păcătoasă. Dumnezeu a fost pe deplin glorificat cu privire la chestiunea păcatului, iar aceasta în chiar locul în care numele Său a fost în mod public dezonorat prin păcatul și prin răzvrătirea noastră. Și să nu uităm niciodată că El Însuși, în dragostea Sa minunată, a pregătit această ispășire – „În aceasta este dragostea, nu pentru că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci pentru că El ne-a iubit și L-a trimis pe Fiul Său ca ispășire pentru păcatele noastre” (1 Ioan 4.10). Sfințenia Sa a cerut, iar dragostea Sa a furnizat ispășirea necesară. În consecință, El poate acum să fie proclamat înaintea întregii lumi ca fiind un Dumnezeu al harului, căci acum El șade pe scaunul îndurării, așteptând să primească și să ierte pe orice păcătos care vine la El prin credința în sângele lui Hristos.
Ispășirea fiind împlinită, Dumnezeu este liber în har și în dreptate să-l binecuvânteze pe păcătos. Oricine se apropie de Dumnezeu prin credința în Hristos este îndreptățit. În virtutea sângelui care a împlinit toate cerințele lui Dumnezeu – toate cerințele guvernării Sale sfinte și toate cerințele gloriei Sale – El poate, rămânând drept, să îndreptățească pe orice suflet care crede. Oricât s-ar strădui omul, el nu va putea niciodată împlini cerințele unui Dumnezeu sfânt. Oricine se plasează pe terenul lucrărilor ca mijloc de mântuire este pierdut fără speranță. Dar cum poate avea omul dreptatea lui Dumnezeu? Răspunsul ne este dat de apostol: „fiind îndreptățiți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu, spre arătarea dreptății Sale în timpul de acum, astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus” (Romani 3.24-26) – răscumpărare, ispășire și îndreptățire prin sânge!
E. Dennett
Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El, zicând: Pe alții i-a mântuit.
Matei 27.41,42
Cuvintele oamenilor au străpuns ca săgețile (3)
Conducătorii poporului L-au batjocorit, spunând: „Pe alții i-a mântuit”. Conștienți sau inconștienți, ei au spus ceva foarte important și adevărat: Isus a salvat oameni din păcatele lor și i-a vindecat de bolile lor. Amândouă acțiunile sunt cuprinse în cuvântul „mântuit”.
Mai-marii poporului nu au putut tăgădui că El a vindecat orbi și șchiopi, ba chiar că a înviat morți. Isus Hristos a făcut și mai mult: El a mântuit oameni pentru cer, le-a dat viață nouă, veșnică. El a spus: „Păcatele îți sunt iertate” (Marcu 2.5) și „Eu le dau viața veșnică” (Ioan 10.28). Domnul Isus a stat pe cruce, pentru că dorea să-i salveze pe oameni pentru cer.
Dar cuvintele batjocoritoare ale conducătorilor poporului erau în același timp false: Isus Hristos nu doar a mântuit (în trecut), El mântuiește și acum (în prezent). Când era răstignit pe cruce, Isus l-a mântuit pe tâlharul care s-a îndreptat către El și mântuiește și astăzi pe oricine vine la El (Luca 23.43).
Cuvintele lor au produs în același timp tristețe. Vorbind despre mântuire, ei s-au gândit la Isus și la ceilalți, dar nu la ei înșiși. Ei au spus: „Pe alții i-a mântuit”. Pe alții – dar nu pe noi! Sau mai personal: Pe alții – dar nu pe mine! De ei depindea primirea mântuirii! Dumnezeu „dorește ca toți oamenii să fie mântuiți” (1 Timotei 2.4). Deci, dacă eu nu apuc mâna Lui întinsă, atunci arăt că nu vreau să fiu mântuit!
Citirea Bibliei: Iona 1.1-17 · Proverbe 26.10-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TE LUPȚI CU SCHIMBAREA? – Fundația S.E.E.R. România
„Suntem schimbaţi… din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).
Se spune că rutina este un mormânt cu două ieșiri. Și odată ce intri într-o rutină, e greu să scapi din ea, mai ales dacă este confortabilă. Și nu vei deveni niciodată ceea ce dorește Dumnezeu să devii, sau tot ce ai putea fi, câtă vreme te împotrivești schimbării și insiști să rămâi așa cum ești.
Există două tipuri de schimbare:
1) Schimbarea pe care trebuie s-o faci tu personal. Astronautul James Irwin a spus: „S-ar putea să credeți că mersul pe lună a fost cel mai științific proiect realizat vreodată, dar de fapt ei ne-au aruncat literalmente în direcția lunii. Am fost nevoiți să adaptăm cursul la fiecare zece minute și am aterizat la numai 4,5 metri în raza de 800 de metri a țintei noastre.” În acea misiune, orice schimbare, oricât de mică, a fost esențială pentru succes. S-o recunoaștem, nu ne plac schimbările, așa că încercăm să ne opunem sau să le amânăm cât mai mult posibil. Cu toate acestea, schimbarea este singurul lucru care aduce creștere. Biblia ne spune: „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste” (Proverbele 13:18). Oamenii înțelepți sunt dispuși să-și schimbe gândirea, dar cei nebuni nu o fac niciodată.
2) Schimbarea pe care numai Dumnezeu o poate face. Planul Său pentru viața ta este să dezvolte în caracterul tău calitățile Domnului Isus. Și pentru că lucrul acesta nu se poate împlini prin propriul tău efort, Cuvântul Său spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Ce produce schimbarea? Apropierea de puterea lui Dumnezeu în fiecare zi.
de Jean Koechlin
Ezechiel 19:1-14
Ca şi parabola celor doi vulturi mari, din capitolul 17, cea a leoaicei şi a puilor ei îi pune în scenă pe cei din urmă împăraţi ai lui Iuda, precum şi istoria lor tragică, aşa cum o găsim relatată la sfârşitul cărţilor Împăraţi şi Cronici. Fiii credinciosului Iosia, Ioahaz şi Ioiachim, au confirmat în întregime ceea ce Domnul declarase în capitolul anterior. Pentru propriile lor păcate au suferit pedeapsa aceşti împăraţi răi, iar în ce priveşte dreptatea tatălui lor, aceasta n-a putut să-i salveze (vezi cap. 18.5 şi 18.10-13).
Din nou se vorbeşte despre captivitatea ultimului împărat al lui Iuda şi de distrugerea prin foc a viei lui Israel. Poate că unii se întreabă de ce aceste evenimente ocupă atâta spaţiu în Cartea Sfântă, când ele nu ocupă aproape deloc manualele de istorie. Totuşi, în ochii lui Dumnezeu, ele sunt una din marile cotituri ale istoriei omenirii. Centrul guvernării Lui părăsea de acum Israelul pentru multe secole. Ierusalimul înceta să mai fie locul în care Îşi aşezase locuinţa Sa pe pământ. Începea vremea naţiunilor; ea durează încă şi acum şi nu va lua sfârşit decât atunci când va începe domnia lui Hristos şi când Israel va fi restaurat.
Mana Zilnica 