Mana Zilnica

Categorie: Domnul Este Aproape

  • 13 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Să ajungi acolo unde moare dorinţa personală şi trăieşte renunţarea sfântă.

    „Veniţi după Mine.” Marcu 1:17

    Una dintre cele mai mari piedici în calea venirii la Isus este faptul că ne găsim ca scuză temperamentul nostru. Noi facem din temperamentul şi din dorinţele noastre naturale bariere în calea venirii la Isus. Primul lucru pe care-l descoperim când venim la Isus este că El nu acordă nici o atenţie dorinţelor noastre naturale. Noi avem ideea că putem să-i consacrăm lui Dumnezeu darurile noastre, însă nu poţi consacra ceea ce nu este al tău; există un singur lucru pe care-l poţi dărui lui Dumnezeu şi acesta este dreptul tău asupra ta însuţi. Dacă îi cedezi lui Dumnezeu dreptul tău asupra ta, El va face din tine un experiment sfânt. Experimentele lui Dumnezeu întotdeauna reuşesc. Semnul unui om sfânt este creativitatea lăuntrică ce izvorăşte din predarea loială în braţele lui Isus Cristos. In viaţa unui sfânt există întotdeauna acest izvor uimitor de viaţă originală: Duhul lui Dumnezeu este o fântână cu apă care izvorăşte continuu, rămânând mereu proaspătă. Credinciosul realizează că Dumnezeu este Cel care creează situaţiile şi de aceea el nu se jeleşte, ci se abandonează fără rezerve în braţele lui Isus. Nu încerca niciodată să faci un principiu din exponenta ta; lasă-L pe Dumnezeu să fie la fel de creativ şi original cu alţi oameni, cum este cu tine. Dacă I te dedici lui Isus şi vii la El când îţi spune „Vino”, El va continua să spună „Vino” prin tine; vei trece prin viaţă reproducând ecoul acestui „Vino” al lui Cristos. Acesta este rezultatul în fiecare suflet care a renunţat la sine şi a venit la Isus. Am venit eu la Isus? Vreau să vin acum!

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Unde l-aţi pus?” „Doamne,” I-au răspuns ei, „vino şi vezi” Isus plîngea. Atunci iudeii au zis: „Iată cîte de mult îl iubea.” IOAN 11:34-36

    După ce răbdarea şi-a făcut desăvîrşit lucrarea, cînd dragostea Domnului Isus a hotărît, El vine la surorile din Betania, lipsite acum de fratele lor şi îşi descoperă adînca dragoste a inimii Lui în timp ce vorbeşte şi plînge cu ele. El intenţionează să le adîncească dragostea lor prin cuvintele dragostei Lui, prin felul de a lucra al dragostei Sale şi prin lacrimile dragostei Lui. Ce adîncă iubire se desprinde din cuvintele acelea sublime: „Isus plîngea”. Era o privelişte minunată să vezi pe un păcătos plîngînd în prezenţa dragostei Lui, dar este şi mai minunat să vezi pe Mîntuitorul plîngînd în prezenţa necazurilor noastre. Nu este de mirare că noi plîngem din pricina păcatelor noastre; dar ca El să plîngă din pricina durerilor noastre este nemaipomenit de minunat. Este o minune care ne descoperă cît de aproape de noi vine El, cît de aproape este El faţă de necazul unui credincios.

    Putem să întrebăm: „De ce aceste lacrimi?” Iudeii care stăteau în jurul mormîntului n-au înţeles plînsul Domnului Isus, pentru că au spus: „Iată cît îl iubea de mult”. Este adevărat că Domnul iubea pe Lazăr şi pe surorile lui, dar lacrimile Lui nu erau atunci expresia dragostei Lui pentru Lazăr. Surorile plîngeau pentru pierderea fratelui lor; de altfel, Domnul Isus nu avea nevoie să plîngă pentru cineva pe care avea de gînd să-1 învieze. El nu a plîns pentru cel mort ci pentru cei vii – nu pentru pierderea lui Lazăr ci pentru durerea Măriei şi Martei. În scurt timp, dragostea Lui va învia pe Lazăr, dar mai întîi, dragostea a plîns cu Maria şi cu Marta. El Şi-a zdrobit inima Sa ca să lege inimile noastre, şi Şi-a vărsat lacrimile Sale ca să le usuce pe ale noastre. Făcînd astfel, El îşi manifestă dragostea Lui şi o adînceşte pe a noastră. În felul acesta, El foloseşte încercările, necazurile şi căile aspre ale vieţii ca să dezvăluie bogăţiile dragostei Lui în acele împrejurări şi să ne atragă dragostea noastră pentru El. H. Smith.

    „Dacă Dumnezeu nu ne ascultă rugăciunea, nu înseamnă deloc că nu ne iubeşte. Pilda Domnului Hristos dovedeşte că cele mai mari suferinţe nu sînt în dezacord cu dragostea desăvîrşita a lui Dumnezeu. Dumnezeu împarte mîngieri celor nemîngîiaţi şi le spune: „Eu voi fi cu voi în durerea voastră, chiar dacă voi nu puteţi înţelege bucuria Mea de a-Mi arăta dragostea Mea în durerile voastre” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Aruncă-ţi sarcina asupra Domnului şi El te va sprijini. El nu va lăsa nici odată să se clatine cel drept” Psalm 55:22

    David a scris Psalmii lui, mai ales în timpurile când era încercat. Psalmul acesta începe astfel: „Pleacă urechea Dumnezeule la rugăciunea mea şi nu Te ascunde de cererile mele. Ascultă-mă şi răspunde-mi! Rătăcesc şi gem în plângerea mea”. Observăm în ce stare de necaz era şi spunea: „îmi tremură inima în mine şi spaime de moarte au căzut peste mine”. El dorea să fugă în pustie ca să nu-l găsească duşmanii. Dar după aceea, a început să-l sfătuiască Dumnezeu ce să facă. Deci acelaş David care spune: „Cuvântul Lui este sfătuitorul meu”, acela spune acum: „înghite-i Doamne, împarte-le limbile. Căci în cetate văd violenţă şi certuri; Zi şi noapte ei îi dau ocol pe ziduri, nelegiuirea şi răutatea sunt în sînul ei, şi nu se schimbă şi nu se tem de Dumnezeu”. El mai continuă să-şi golească inima înaintea lui Dumnezeu şi spune în continuare: „Gura lui este dulce ca smântîna, dar în inimă poartă războiul; cuvintele lui sunt mai alunecoase ca untdelemnul, dar sunt săbii scoase”. Dar acum el nu s-a uitat la împrejurări, ci el s-a bazat pe Dumnezeul cel mare. Găsim unele locuri unde-L priveşte pe Dumnezeu ca Creatorul cerurilor şi al pământului, cum dă ploaie şi grindină pe pământ. Şi apoi după ce L-a zugrăvit aşa de minunat în faţa ochilor Lui, îşi goleşte inima cu credinţă deplină. Dacă Îl vedem pe Dumnezeu aşa de mare, atunci este uşor să credem în El, pentru că Dumnezeu poate face tot ceea ce vrea. El este Cel Preaînalt şi dacă ne încredem în El, atunci nu am zidit pe nisip. Este aşa cum spune poetul: „Necazul nu este mai mare decât cel care ajută”; De aceea, dacă aruncăm sarcina asupra Lui El ne va ajuta să ne schimbăm starea de nelinişte în stare de odihnă.
    Astfel suntem scăpaţi de orice fel de frică.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    DUMNEZEU SE OCUPĂ DE VIA SA

    „Eu, Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni” Isaia 27.3

    Când Domnul vorbeşte personal fără să Se folosească de vocea unui proroc, Cuvântul Său are o însemnătate deosebită pentru sufletele credincioşilor. El ne spune aici că însuşi El, Dumnezeu este păzitorul viei Sale; El n-o încredinţează la nimeni altul, ci Se ocupă personal de ea. Să nu fie păziţi bine aceia care sunt păziţi chiar de Dumnezeu?

    El nu ne va uda cu binecuvântarea Sa numai în fiecare zi şi în fiecare oră, ci în fiecare clipă. Cât de repede ar trebui să creştem noi; ce înviorată şi roditoare ar trebui să se prezinte fiecare viţă! Cu ce ciorchini superbi ar trebui să fie încărcaţi toţi butucii!

    Dacă se ivesc duşmani, păsări sau viespi lacomi ca să atace roadele sale, iată că Domnul însuşi e păzitorul ei, şi o păzeşte în tot timpul, noaptea şi ziua. Cine ar putea să ne facă rău şi de cine să ne temem? Domnul veghează asupra viţei, o udă şi o apără. Ce să dorim mai mult?

    Observaţi expresia: „Eu sunt Acela”. Ce adevăr, ce putere, ce dragoste găsim în această declaraţie a lui Dumnezeu! Cine poate rezista în faţa voii Sale? Cine ar putea să se îndoiască şi să se teamă, când El zice: „Eu sunt Cel ce o păzesc”? Doamne, dacă Tu spui: „Eu te voi păzi”, eu îţi voi răspunde: „şi eu Te voi lăuda”.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Să cad în mâinile DOMNULUI, căci îndurările Lui sunt nemărginite; dar să nu cad în mâinile oamenilor!”

    1 Cronici 21.13

    David a căzut în greşeala de a număra poporul. Se vede că nu mai avea încrederea de altădată când prin puterea lui Dumnezeu a învins leul şi ursul, ba mai mult, l-a învins pe uriaşul Goliat. Prietenul lui de altă dată, Ionatan, l-ar fi făcut de ruşine în această situaţie critică: „Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedecă pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr” (1 Sam. 14.6). Numărarea poporului de către David era o întristare pentru Dumnezeu. Deşi s-a smerit în chip plăcut lui Dumnezeu cu cuvintele: „Eu am păcătuit mult de tot” totuşi mustrarea nu a putut fi evitată. Desigur că a fost iertat dar i-au fost prezentate trei urgii din care trebuia să aleagă pe cea prin care voia să treacă. Până atunci David găsise într-un chip minunat îndurare la Dumnezeu, la oameni însă nu găsise decât nedreptate şi răutate. De aceea a preferat să cadă în mâinile lui Dumnezeu. Şi noi, credincioşii, cunoaştem pe acest Dumnezeu şi Îl numim Tatăl nostru. El este Tatăl îndurărilor: 2 Cron. 1.3. El se poartă cu noi ca şi cu nişte fii (Evrei 12.7), dar dacă părăsim calea credincioşiei şi a încrederii atunci trebuie să suferim întristările Sale. Dacă ne smerim cu privire la neajunsurile noastre, atunci să fim siguri că El se îndură de noi (Plâng. 3.32). Lui David i-a fost dăruit harul să nu cadă în mâinile oamenilor, dar Domnului Isus nu i-a fost îngăduit acest har: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor” (Marcu 9.31). Cât a trebuit să sufere din mina omului nici nu ne putem imagina! Ura oamenilor se ridica puternic împotriva râvnei Lui pentru slava lui Dumnezeu. Omul a avut „ceasul său” în care a pus mâna pe Fiul lui Dumnezeu, căruia i-a pricinuit cea mai mare durere care ar fi putut exista. Trebuie mai mult curaj pentru a fi smerit decât pentru a fi mândru.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, prin putere şi măreţie biruieşte în mult mai multe căi astăzi. Fereşte-mă de întinarea sufletului şi a duhului.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „Îţi voi aduce o jertfa de mulţumire şi voi chema Numele Domnului; îmi voi împlini juruinţele făcute Domnului în faţa întregului Său popor.” Psalm 116,17-18

    Importanţa «aducerii de mulţumiri lui Dumnezeu» putem să o simţim şi să o înţelegem numai dacă îl lăsăm pe Duhul Său Sfânt să lucreze sfinţirea noastră. Porţile cerului se deschid atunci când mulţumim din toată inima pentru darul de nedescris al lui Dumnezeu — Isus Cristos — şi când îl preamărim pentru sângele Său vărsat pe lemnul crucii şi pentru trupul Său frânt pentru noi. Să intri pe porţile raiului lăudând şi mulţumind înseamnă să te predai Celui care ni S-a dăruit nouă prin sângele şi trupul Său. Acum înţelegem ce înseamnă cu adevărat să aducem «ofrande de mulţumire lui Dumnezeu». Noi, credincioşii avem uneori prostul obicei să separăm lucruri pe care El le consideră de nedespărţit şi aceasta nu este bine. Nu putem trăi în acelaşi timp pentru Isus şi pentru firea veche. Nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu fară să ne dăruim Lui cu totul. Cine desparte mulţumirea şi dăruirea de sine pierde bucuria în Domnul: «Adu ca jertfa lui Dumnezeu mulţumiri şi împlineşte-ţi juruinţele făcute Celui Preaînalt» (Psalm 50,14).

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Cine vrea, să ia apa vieţii fără plată.” Apocalipsa 22:17

    Isus spune „să ia… fără plată”. El nu vrea plată sau pregătire. El nu caută recomandarea emoţiilor noastre virtuoase. Dacă nu ai simţăminte bune, dar eşti doritor, eşti invitat; de aceea, vino! Dacă nu ai credinţă şi nici căinţă, vino la El, şi El ţi le va da. Vino aşa cum eşti, şi ia-le „fără plată” fără bani şi fără preţ. El se dăruieşte pe Sine însuşi celor în nevoie. Fântânile de la colţurile străzilor noastre sunt nişte dependinţe valoroase, şi nu ne putem imagina că cineva ar putea fi atât de nebun încât să stea în faţa apei strigând: „nu pot să beau fiindcă nu am nici un ban în buzunar”. Oricât de sărac ar fi omul, fântâna este acolo şi, aşa cum este, poate bea din ea. Trecătorii însetaţi nu aşteaptă o permisiune specială ca să bea din fântână, fie că sunt îmbrăcaţi în purpură, fie în zdrenţe; însăşi existenţa fântânii le oferă permisiunea de a bea. Generozitatea unor prieteni necunoscuţi ne-a oferit lichidul răcoritor, şi noi îl luăm fără să mai întrebăm nimic. Poate că singurele persoane care trebuie să treacă însetate pe lângă fântânile de pe stradă sunt doamnele elegante şi domnii care călătoresc cu trăsura. Ei sunt însetaţi, dar nu atât de vulgari încât să bea. I-ar înjosi, cred ei, să bea dintr-o fântână publică, aşa că trec mai departe cu buzele uscate. O, cât de mulţi sunt cei care sunt bogaţi în fapte bune şi nu pot veni la Christos din cauza lor! „Nu pot fi mântuit” spun ei, „ca o prostituată sau un tâlhar”. Ce! să meargă în cer ca un coşar? Nu există o altă cale, mai glorioasă decât cea a tâlharilor? Eu nu vreau să fiu mântuit în felul acesta. Asemenea lăudăroşi vor rămâne însetaţi pe vecie, dar „cine vrea, să ia apa vieţii fără plată”.

    SEARA

    „Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos.” Proverbe 30:8

    „Dumnezeule, nu Te depărta de mine.” Psalm 38:21

    Aici avem două mari lecţii — pentru ce să ne rugăm şi împotriva a ce să ne rugăm. Cea mai fericită stare a unui creştin este starea de sfinţenie. Asemeni căldurii, care este foarte puternică lângă soare, fericirea creştinului este puternică doar lângă Christos. Nici un creştin nu se bucură de linişte atunci când urmăreşte scopuri deşarte; el nu are nici o satisfacţie dacă sufletul său nu umblă pe căile Domnului. Lumea îşi poate găsi oriunde fericirea, dar el nu poate. Eu nu-i învinovăţesc pe cei din lume care aleargă după plăceri. De ce aş face-o? Lasă-i să se sature. Aici este toată bucuria lor. O soţie convertită care nu mai spera în mântuirea soţului ei era întotdeauna foarte bună cu el, fiindcă spunea „mă tem că aceasta este singura lume în care este fericit; de aceea, am hotărât să-l fac cât se poate de fericit aici”. Creştinii trebuie să-şi caute fericirea într-o sferă mai înaltă decât cea a frivolităţilor deşarte şi a plăcerilor păcătoase ale lumii. Scopurile uşuratice sunt periculoase pentru sufletele renăscute. Am auzit despre un filosof care, în timp ce privea stelele, a căzut într-un puţ; însă cei care privesc în jos cad mai adânc. Căderea lor este fatală. Nici un creştin nu este în siguranţă atunci când sufletul lui este leneş şi Dumnezeu este departe de el. Fiecare creştin este sigur în problema rămânerii în Christos, dar nici unul nu este sigur în experienţa sa de sfinţenie şi în comuniunea cu Christos în viaţa aceasta. Satana nu atacă un creştin care trăieşte cu Dumnezeu. Dar când creştinul se depărtează de Dumnezeu, se înfometează spiritual şi doreşte să se hrănească cu amăgirile pe care i le prezintă diavolul. El poate să stea uneori alături de copiii Lui Dumnezeu angajaţi în luptă, dar bătălia lui este scurtă. Cel care alunecă în Valea Umilinţei îl invită pe Apolion să-l atace. O, dacă am putea să umblăm umili cu Dumnezeul nostru

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Vă dau pacea Mea.” Ioan 14:27

    Doi pictori au fost odată solicitaţi să picteze fiecare un tablou ilustrând ideea lor personală despre odihnă. Primul a ales pentru scena lui un lac liniştit şi singuratic, ascuns undeva departe în inima munţilor. Al doilea, folosind mişcări bruşte şi ample ale pensulei pe pânza sa, a pictat o cascadă urlătoare. Sub cascadă creştea un mesteacăn fragil, aplecat peste spumă. Pe ramurile lui, aproape ud de la stropii cascadei, stătea un prihor în cuibul lui.

    Prima pictură era pur şi simplu un tablou al stagnării şi inactivităţii. A doua pictură, însă, evoca odihna.

    În aparenţă, Hristos a îndurat una din cele mai agitate vieţi trăite vreodată. Furtuni şi tulburare, tulburare şi furtuni – valuri după valuri s-au spart peste El până când trupul Său istovit a fost pus în mormânt. Însă viaţa Lui interioară a fost lină ca o mare de sticlă, şi plină mereu de o linişte adâncă.

    Oricine putea să meargă la El oricând şi să găsească odihnă. Chiar şi când copoii umani lătrau la El pe străzile Ierusalimului, El S-a întors spre ucenicii Săi, lăsându-le o ultimă moştenire: „Pacea Mea”.

    Odihna nu este un sentiment sfânt care vine peste noi în biserică. Este o stare de linişte care izvorăşte dintr-o inimă adânc şi puternic înrădăcinată în Dumnezeu.

    Henry Drummond

    Vă dau pacea Mea în timp de adâncă suferinţă;

    Ea vă împarte liniştea şi încrederea şi mângâierea Mea.

    Vă dau pacea Mea când rugăciunea pare pierdută, neauzită;

    Să ştiţi că promisiunile Mele sunt veşnice în Cuvântul Meu.

    Vă dau pacea Mea când sunteţi singuri, părăsiţi –

    Privighetoarea cântă cel mai dulce cântec noaptea.

    Vă dau pacea Mea când pierdeţi totul,

    Calea către glorie duce drept la cruce.

    Vă dau pacea mea când vrăjmaşii vă învinuiesc,

    Părtăşia voastră e dulce când treceţi prin ruşine cruntă.

    Vă dau pacea Mea în agonie şi sudoare,

    Căci fruntea Mea a fost udată cu picături de sânge.

    Vă dau pacea Mea când cel mai bun prieten vă trădează –

    Pacea care se cufundă în dragoste, şi se roagă pentru ei.

    Vă dau pacea Mea când nu mai este decât moarte pentru tine –

    Crucea este poarta prin care ajungi la Mine.

    L.S.P.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 50.1-11

        În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s-a repetat fară-ncetare: „Ascultaţi-Mă!” (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă” (v. 2). Cât de mult L-a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care-i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s-o înţeleagă, nici s-o asculte: „n-ai auzit … şi de demult nu ţi s-a deschis urechea” (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă îl găsea pe acest OM ascultător plecându-Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!    Indiferenţa faţă de Isus s-a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce îl aştepta, n-a dat înapoi, ci Şi-a „făcut faţa ca o cremene” (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scănteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Exodul 12:1-13

    „Ceea ce face farmecul unui om, este bunătatea lui; si mai mult preţuieşte un sărac decât un mincinos.” Proverbele 19:22

    O PERECHE MINUNATĂ

    Aduceţi cinstea şi amabilitatea laolaltă şi veţi avea o minunată combinaţie. Rick Graham a fost cinstit atunci când a condus maşina mai mult de o oră pe străzile oraşului San Francisco, pentru a o găsi pe doamna care şi-a uitat în taxiu, portmoneul cu 1792 de dolari. Apoi a fost amabil, deoarece acţiunea sa era menită s-o scutească pe femeie de o serie de neplăceri. Îmi place atât de mult ce a spus el atunci când ceilalţi şoferi de taxiuri au râs de el pentru câ nu a băgat banii în buzunar. „Sunt un membru activ al credinţei creştine şi la ce ar folosi să mergi la biserică dacă nu practici ceea ce predici?”
    In Exodul 23, principiile cinstei şi ale amabilităţii sunt puse împreună în legile pe care Dumnezeu le-a dat lui Israel. Trebuia ca ei să fie suficient de cinstiţi pentru a aduce înapoi un animal rătăcit la stăpânul lui, chiar dacă persoana aceea le era un duşman (v. 4). Trebuia să fie amabili faţă de un duşman ajutându-l să-şi pună măgarul încăpăţînat din nou în picioare (v. 5). Trebuia să fie atât de preocupaţi ca săracii să fie trataţi în mod cinstit, încât li se impunea să-i ajute pe aceştia chiar şi atunci când ajutorarea lor ar fi fost foarte costisitoare (v. 6-9). Proprietarii de pământ trebuia să-şi lase ogoarele nelucrate, să se odihnească la fiecare şapte ani şi să lase la îndemâna tuturor cele ce creşteau în mod natural (v. 10, 11). Oamenii care sunt cinstiţi, sunt uneori cruzi. Cei care sunt amabili ei pot fi maleabili şi nu atât de mult preocupaţi de adevăr şi dreptate. Dar atunci când cinstea şi amabilitatea stau împreună, avem o pereche minunată care-I face cinste lui Dumnezeu, aducând binecuvântări altora. – H.V.L.

    Când lumea va privi la mine,
    Te rog cu sufletul curat,
    Calea lor s-o-ndrept spre Tine
    Făcând ce-i bun şi-adevărat. – Branon

    Dacă cinstea nu este amabilă, atunci nu este cinstită.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Eu sunt Rădăcina şi Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineaţă.”  Apocalipsa 22.16

    Învăţătura din cartea Apocalipsa este în mod special aceea că Domnul va veni şi că El va veni mai întâi pentru ai Săi, iar apoi pentru a restabili ordinea pe pământ. Ştiu că, în creştinătate, părerea generală este că următoarea venire a Domnului va fi doar aceea pentru a judeca lumea. Fără îndoială că El va judeca lumea, însă venirea Lui pentru a face acest lucru este legată în Scriptură de profeţie. Există multă profeţie în cărţile Vechiului Testament, însă trebuie să observăm că toată profeţia are în vedere pământul, în timp ce nădejdea creştinului are în vedere cerul. Domnul Isus Însuşi, ca Om, Sa dus în cer şi doreşte săi ia acolo şi pe cei care Îi aparţin.

    Prin urmare, nădejdea creştinului nu este ca pământul să fie adus întro stare după voia lui Dumnezeu, deşi – mulţumiri fie aduse Lui! – pământul va fi adus întro asemenea stare, ci nădejdea creştinului este Hristos Însuşi şi venirea Lui pentru ai lua la Sine pe cei răscumpăraţi cu sângele Său. De aceea Îl avem pe Domnul prezentat ca Luceafăr strălucitor de dimineaţă, în Apocalipsa 22.16. Oricine înţelege ce este luceafărul. El nu este soarele. Nu veţi vedea niciun om trezit de dimineaţă de lumina luceafărului. Nu, ci trebuie să te scoli foarte devreme pentru a vedea lumina lui.

    Ceea cei trezeşte de dimineaţă pe oameni este lumina zilei, a soarelui. Ceea ce avem în acest pasaj este că nădejdea creştinului este Hristos, cunoscut acum în cer ca fiind Mântuitorul şi ca Cel care va veni săi ia pe ai Săi. Iar felul în care vom fi luaţi la El este unul cu totul binecuvântat. Pentru creştinul veghetor, Hristos este Luceafărul de dimineaţă, în timp ce lumea este cufundată întrun somn adânc.

    W. T. P. Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” Matei 16.16

    Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

    Cine este această persoană?

    În cea mai importantă carte a literaturii universale – în Biblie – stă scris amănunțit despre Isus Hristos. Mai ales evangheliile în Noul Testament ne arată:

    Persoana Sa: El este atât Dumnezeu veșnic, cât și Om adevărat.

    Cuvintele Sale: începând de la dragostea de aproapele până la dragostea de dușmani.

    Căile Sale: El a trăit spre onoarea lui Dumnezeu și spre binecuvântarea oamenilor.

    Lucrările Sale: El le-a făcut conform voii lui Dumnezeu și spre binele poporului.

    Fiecare copil îl cunoaște pe cel mai puternic președinte al lumii de la un anumit moment, dar acela puțin îl ajută la ceva. Totuși, cine are prin credință și pocăință o legătură conștientă cu Cel mai umil dintre oameni, aceasta îi folosește pentru timp și veșnicie.

    Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu

    El este Dumnezeu din veșnicie. Dar El a devenit și Om adevărat, pentru a-L descoperi pe Dumnezeu, Tatăl. El L-a prezentat în timpul vieții Lui în toate trăsăturile ființei Sale: că este dragoste, lumină, îndurător, plin de har. Această descoperire a mers așa de departe, încât El a putut spune: „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    DĂRUIEȘTE TOTUL!

    „Voi intra … și, dacă va fi să pier, voi pieri” (Estera 4:16)

    Estera, o tânără evreică măritată cu un rege păgân, a încălcat tradiția demult instituită și a pășit în sala tronului unde se afla soțul ei, riscând totul dar salvându-și poporul de la pieire. O tânără a salvat o națiune pentru că a fost dispusă să-și riște viața. Te simți inadecvat astăzi? Te gândești că: „Altcineva ar trebui să facă lucrul acesta, nu eu”? Atunci citește aceste cuvinte scrise de preotul Edward Everett Hale: „Eu sunt doar cineva; dar totuși sunt cineva. Nu pot face totul; dar totuși pot face ceva: și pentru că nu pot face toiul, nu voi refuza să fac acel ceva pe care îl pot face”. De câți oameni a fost nevoie pentru salvarea omului aflat pe moarte pe drumul Ierihonului? De un bun samaritean. De câți oameni a fost nevoie pentru a-l confrunta pe Faraon și pentru a conduce exodul din Egipt? De unul singur, de Moise. Un expert respectat în probleme de conducere scrie: „Dumnezeu a pus în tine un vis. E al tău și al nimănui altcuiva. Prin el ți se declară unicitatea. EI îți susține potențialul. Numai tu îi poți da naștere. Numai tu îl poți trai. A nu-l descoperi, a nu-ți asuma responsabilitatea pentru el și a nu trăi în conformitate cu el, înseamnă afectarea în mod negativ a propriei tale persoane, dar și a acelora care ar beneficia de pe urma visului tău”.

    Poetul John Greenleaf Whittier a scris: „Dintre toate cuvintele triste, de pe buze sau din condei, mai triste ca acestea nu există: „ar fi putut să fie”. La apusul vieții, vei privi în urmă și te vei simți de parcă ți-ai irosit întreaga viată luptându-te să împlinești așteptările altora? Sau vei ști că ai trăit-o Ia maxim, străduindu-te să-ți împlinești visul dat de Dumnezeu? Gândește-te la sta acum, câtă vreme mai ai timp să schimbi direcția.


  • 12 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Să ajungi acolo unde se stinge treptat interesul propriu şi se trezeşte adevăratul interes.

    „Învăţătorule, unde locuieşti?” ” Veniţi de vedeţi” „…..Vino după Mine.” loan 1:38-39

    „În ziua aceea au rămas la El.” Acesta este cam singurul lucru pe care-l facem unii dintre noi, apoi ne trezim la realităţile vieţii; se trezeşte interesul propriu şi rămânerea în El a trecut. Însă nu există nici o situaţie de viaţă în care să nu putem rămâne în Isus. „Tu eşti Simon, tu te vei chema Chifa” (Ioan 1:42). Dumnezeu scrie noul nostru nume numai pe acele locuri din viaţa noastră de unde El a şters mândria, încrederea în sine şi interesul propriu. Unii dintre noi
    avem noul nostru nume scris numai pe ici, pe colo, ca nişte pete, arătând ca un pojar spiritual.

    Pe porţiuni arătăm bine. Când suntem în cea mai bună formă spirituală, ai crede că suntem cei mai mari sfinţi; dar să nu te uiţi la noi când nu suntem în această stare de spirit. Ucenicul este cel care are numele nou scris pe întreaga sa făptură; interesul propriu, mândria şi încrederea în sine au fost şterse complet. Mândria este zeificarea sinelui; în zilele de azi unii dintre noi nu mai avem o mândrie de fariseu, ci una de vameş.

    A spune: „O, eu nu sunt un sfânt”, este acceptabil pentru mândria umană, dar este o blasfemie inconştientă la adresa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă literalmente că-L sfidezi pe Dumnezeu spunându-I că nu te poate face sfânt. „Eu sunt mult prea slab şi neajutorat, lucrarea ispăşirii nu poate ajunge până la mine.” Umilinţa înaintea oamenilor poate fi o blasfemie inconştientă înaintea lui Dumnezeu.

    De ce nu eşti sfânt? Ori pentru că nu vrei să fii sfânt, ori pentru că nu crezi că Dumnezeu te poate face astfel. Ar fi foarte bine, spui, dacă Dumnezeu te-ar mântui şi te-ar duce direct în ceruri. Dar exact aceasta vrea El să facă! „Vom veni la El şi vom locui împreună cu El” (loan 14:23). Nu pune nici o condiţie, lasă-L pe Isus să fie totul şi El te va duce acasă cu El nu doar pentru o zi, ci pentru totdeauna.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Maria deci, cînd a ajuns unde era Isus şi L-a văzut, s-a aruncat la picioarele Lui şi l-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” IOAN 11-32

    În
    Ioan 11 învăţăm cum se adînceşte dragostea în durerile vieţii.

    Viaţa de fiecare zi îşi are adeseori necazul şi durerea ei. Boala a intrat în mijlocul familiei din Betania şi umbra morţii s-a strecurat înăuntru. Cum acţionează însă cele două surori cînd încercarea grea le surprinde? Prin har, ele iau cea mai bună atitudine posibilă. Ele apelează la dragostea Domnului Hristos.

    În Luca 10:39, Maria învaţă despre dragostea Domnului Isus în calmul unei vieţi liniştite; în Ioan 11, ea, în furtuna vieţii, apelează la acea dragoste. Acolo, la picioarele Lui, ea împărtăşea dragostea Domnului în compania Lui. Aici, în durerea ei, ea foloseşte dragostea Lui. Şi aceasta se vede clar în apelul pe care aceste două femei devotate îl fac Domnului. Ele au trimis la El să-I spună: „Doamne, iată că acela pe care îl iubeşti este bolnav” (vs. 3). Cît de luminos străluceşte în acest scurt mesaj credinţa şi încrederea acestor două surori! Ele s-au îndreptat către Persoana cea mai indicată, căci „au trimis la El”. Ele folosesc cel mai potrivit argument: „Acela pe care îl iubeşti este bolnav”. Cele două surori n-au adus ca motiv slaba dragoste a lui Lazăr pentru Domnul, ci desăvîrşita şi neştirbita dragoste a Domnului Isus pentru Lazăr. Astfel, ele apelează la Domnul în felul cel mai corect, pentru că ele nu-I sugerează Domnului ce să facă; ele nici măcar nu-L roagă pe El să-1 vindece, nici să vină, nici chiar să spună un cuvînt în favoarea lor. Ele, simplu, îşi varsă durerea lor înaintea Domnului Isus şi se abandonează pe ele insăşi în nemărginitele posibilităţi ale Domnului şi în nemărginita Sa iubire. Şi dragostea Prietenului lor nu le-a dezamăgit! Pentru că dragostea se bucură să răspundă inimilor mişcate de dragoste. H. Smith.

    „Cînd trecem prin zile de încercare, să rămînem în prezenţa Dumnezeului oricărei mîngîieri; El nu va îngădui să fim ispitiţi peste puterile noastre. Durerea noastră adîncă devine, în mîna Sa, un prilej de a ne face să cunoaştem mai dinainte inima Sa plină de înţelegere şi de dragoste. Vom avea astfel ocazia să aducem mai multe mulţumiri şi pentru zilele rele ca şi pentru cele bune.

    Dar şi dacă trecem prin zile de odihnă, să rămînem şi mai aproape de Domnul. Este un real pericol ca nepăsarea şi indiferenţa să se introducă cu uşurinţă în inimă. Trăind o viaţă dulce şi uşoară, uşor cedăm atracţiei lucrurilor acestei lumi. Este mai de valoare să facem din necazurile noastre o pricină de mulţumire decît din binecuvîntările pe care le primim.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Aţi auzit vorbindu-se de răbdarea lui Iov”. Iacov 5:11.

    Am citi ieri, cum i-a luat Satana toată averea lui Iov, cum i-a omorât copiii şi totuşi n-a ieşit nici măcar un murmur din gura lui, ci s-a închinat lui Dumnezeu. El ne este arătat ca pildă. El n-a spus: Satana mi-a luat totul, sau că oamenii din Saba sau Caldeea, ci a spus: „Domnul a luat, binecuvântat să fie Numele Lui”. Suferinţa şi răbdarea care a avut-o îl aşează direct lângă Mântuitorul. Este scris: „Aţi auzit de răbdarea lui Iov şi aţi auzit ce sfârşit i-a dat Domnul” şi se mi continuă „pentru că Domnul este plin de milă”. Din aceasta vedem că trebuie să avem milă de duşmanii noştri.

    Iov n-a spus: „Vreau să mă răzbun pe ei, chiar şi Mântuitorul S-a rugat pentru duşmanii Lui. Mai este important ca să ştim: Cu ce măsură măsurăm, cu aceea ni se va măsura, şi cu cântarul cu care cântărim ni se va cântări şi nouă. De aceea, dacă avem gânduri de ură pentru aproapele nostru, atunci trebuie să ştim că Dumnezeu nu-şi găseşte plăcerea în noi… Pentru aceea e nevoie să fim plini de bunătate. Dragostea nu se gândeşte la rău; ea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate, nu se aprinde de mânie. Este nevoie ca să ne smeriţi sub mâna puternică a lui Dumnezeu şi să avem în noi gândul acela care era în Hristos Isus şi să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. David s-a rugat pentru duşmanii lui când aceştia erau bolnavi. Observăm deci cum triumfă bunătatea peste judecată. Noi care meritam judecata şi osînda veşnică, am primit bunătate prin Isus în locul judecăţii. Deci judecata nu-l mai poate osîndi pe cel care crede. De aceea putem aştepta cu bucurie ziua judecăţii.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    A LOCUI ÎN SIGURANŢĂ DEOPARTE

    „Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă.” Deuteronom 33.28

    Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: „Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

    Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

    Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Au ajuns la Mara; dar n-au putut să bea apă din Mara, pentru că era amară. DOMNUL i-a arătat un lemn, pe care l-a aruncat în apă. Şi apa s-a făcut dulce.” Exodul 15.23-24

    Poporul Israel a intrat sub ocrotirea norului şi a stâlpului de foc cu o cântare de laudă pe buze. Acum, Dumnezeu a început să încerce credinţa lor, ca să cunoască pe fiecare om din popor cu ce are în inima lui, dacă este gata să se lase condus de legile lui Dumnezeu în căile lui. Dar, vai prima încercare a scos la iveală la acest popor o stare rea a inimii. Poporul se împotrivea lui Moise. Nu era uşoară încercarea: le lipsea apa şi după ce au găsit-o, după multă căutare, nu putea fi băută. De aceea să nu judecăm prea uşor şi repede acest popor. Oare în ce stare am fi fost noi în faţa unei asemenea încercări? Ce milostiv este însă Dumnezeu. Nu am auzit nici un reproş; Dumnezeu este Acela care îi arătase lui Moise un lemn care aruncat în apă ridica toată amărăciunea. Prin această încercare poporul putea să înveţe să recunoască, că nu sunt mai buni decât egiptenii şi de aceea aveau nevoie de acest lemn – o pildă limpede a crucii Domnului Cristos – unicul mijloc de a rămâne pe căile lui Dumnezeu. O, de-am învăţa din această întâmplare ca totdeauna să luăm pe Dumnezeu în ajutor. Atunci vom trăi experienţa că la El TOTUL este cu putinţă indiferent cât de mare ar fi amărăciunea.

    Cei dintâi paşi ai celor răscumpăraţi de Domnul sunt în primejdie de a se lăsa „purtaţi încoace şi încolo de orice vânt de învăţătură” de nerăbdare şi cârtiri. Singurul mijloc de ocrotire este privirea la Domnul Isus. El se descopere totdeauna potrivit cu nevoile poporului Său, iar ai Săi, în loc să se plângă de împrejurările în care se găsesc, le socotesc un prilej ca să ceară şi mai mult har de la El. In felul acesta vom putea cunoaşte tot mai mult şi tot mai bine pe Dumnezeul şi Tatăl nostru.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, pentru Tine Timpul nu există, căci „înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut” (Psalmul 90:4); dar cu mine este altfel. Cum ai îndreptat anii pe care i-au mâncat lăcustele (v. Ioel 2:25) şi ai făcut din mine o făptură nouă în Cristos Isus! Primeşte mulţumirea mea.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Lui!» Psalm 103,1-2

    Mulţumirea şi lauda au efecte miraculoase exact atunci când din punct de vedere spiritual te simţi gol, neîmplinit şi fară putere, când toate căile par baricadate şi sigilate, când Biblia nu-ţi mai vorbeşte şi când de-abia mai poţi pronunţa Numele lui Isus. Pavel şi Sila L-au lăudat pe Dumnezeu în închisoare, deşi aveau spatele însângerat de bătăi. În timp ce se rugau, cântau şi-L lăudau pe Domnul, El a deschis uşile închisorii şi a făcut ca toate lanţurile să cadă. Indiferent în ce «închisoare» te afli, începe şi tu să-I mulţumeşti şi să-L lauzi; nu contează cât de grea e încercarea care a venit asupra ta. În timp ce Îi cântăm şi-L lăudăm pe Domnul, El deschide uşile problemelor noastre. Dumnezeu nu-ţi rezolvă problema, dar te eliberează de ea. Şi chiar dacă răspunsul la rugăciunea ta întârzie, continuă să-L lauzi ca mai înainte. Când trecem prin încercări, lauda Numelui Său ne întăreşte credinţa. Gloria Lui pe buze arată că în inimile noastre există cu adevărat credinţă. Dacă trăieşti în acest fel, prin laudă şi mulţumire, vei afla secretul puterii absolute.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Ai fost cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor.” Daniel 5:27

    Este bine să ne cântărim pe cântarul Cuvântului Lui Dumnezeu. Poţi să o faci citind psalmii lui David şi, în timp ce meditezi la fiecare verset, să te întrebi: „pot să spun şi eu la fel? Simt eu ce a simţit David? Este inima mea la fel de zdrobită din cauza păcatului? Este sufletul meu la fel de încrezător în clipa încercării, şi pot să cânt despre îndurările Domnului aşa cum a cântat David în peştera Adulam sau în locurile întărite din En-Ghedi? Am cerut paharul mântuirii în numele Domnului?” Apoi întoarce paginile la viaţa lui Christos şi, în timp ce citeşti, întreabă cât de mult ai ajuns să I te asemeni. Tânjeşte după blândeţea, umilinţa şi dragostea pe care El le-a învăţat şi arătat. Ia apoi epistolele, şi vezi dacă îl poţi însoţi pe apostol în experienţele sale. Ai strigat vreodată ca el „o, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din acest trup de moarte”? (Romani 7:24). Ai simţit vreodată aceeaşi apăsare? Ţi-ai spus vreodată că eşti cel mai mare păcătos, şi mai prejos de cel din urmă sfânt? Ştii ceva despre consacrarea Lui? Poţi să i te alături şi să spui „pentru mine, a trăi este Christos, şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21)? Dacă citim cuvântul Lui Dumnezeu ca pe un test al condiţiei noastre spirituale, vom avea motive să ne oprim de multe ori şi să spunem „Doamne, simt că nu am fost niciodată aici. O, adu-mă aici! Dăruieşte-mi adevărata căinţă, cum le-ai dăruit-o şi lor. Dăruieşte-mi adevărata credinţă; dăruieşte-mi mai mult zel; aprinde-mi inima cu dragoste; acordă-mi darul blândeţii; ajută-mă să mă asemăn mai mult cu Isus. Nu mă mai lăsa să fiu „găsit uşor” atunci când sunt cântărit pe cântarul sanctuarului, nici să fiu ,găsit uşor” în cumpăna judecăţii. „Nu Judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.

     

    SEARA

    „El ne-a mântuit, şi ne-a dat o chemare sfântă.” 2 Timotei 1:9

    Apostolul a folosit timpul trecut când a scris „El ne-a mântuit” şi acesta indică faptul că acţiunea a fost deja terminată. Credincioşii în Christos Isus sunt mântuiţi. Nu sunt priviţi ca nişte persoane aflate într-o stare încurajatoare, din care vor fi salvate în cele din urmă, ci ca nişte persoane salvate deja. Mântuirea nu este o binecuvântare de care să te bucuri pe patul de moarte, şi pe care să o cânţi ca pe o speranţă viitoare; este un lucru făgăduit că va fi obţinut şi primit acum. Creştinul este perfect mântuit în planul Lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a rânduit pentru mântuire, şi scopul acesta este complet. El este mântuit şi din cauza preţului care a fost plătit pentru el „S-a sfârşit” (Ioan 19:30) a fost strigătul Mântuitorului înainte să moară. Credinciosul este perfect mântuit în Căpetenia legământului, fiindcă, aşa cum a căzut prin Adam, acum trăieşte prin Christos. Mântuirea completă este însoţită de o chemare sfântă. Cei pe care i-a salvat Mântuitorul pe cruce sunt chemaţi la timpul potrivit, prin puterea Duhului Sfânt, pentru sfinţenie. Ei îşi părăsesc păcatele, şi tânjesc să fie asemeni lui Christos. Aleg sfinţenia, nu din constrângere, ci prin influenţa unei firi noi, care îi face să se bucure de sfinţenie cum se bucurau înainte de păcat. Dumnezeu nu i-a ales şi nici nu i-a chemat pentru că erau sfinţi, ci i-a chemat ca să poată fi sfinţi, şi sfinţenia este frumuseţea pe care o lucrează Dumnezeu în ei. Calităţile de creştin pe care le vedem la credincioşi sunt lucrarea Lui Dumnezeu, ca şi lucrarea de răscumpărare. Astfel, plinătatea harului Lui Dumnezeu ne este oferită. Mântuirea vine prin har, fiindcă Domnul este Autorul ei. Ce alt motiv, în afară de har, ar fi putut să-l salveze pe păcătos? Mântuirea trebuie să vină prin har, fiindcă Domnul lucrează în aşa fel încât îndreptăţirea noastră să fie exclusă pentru totdeauna. Privilegiul credinciosului este mântuirea prezentă; dovada că este chemat este viaţa sa sfântă.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „În El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele.” 1 Corinteni 1:5

    Ai văzut vreodată oameni care printr-o nenorocire au fost mânaţi spre momente minunate de rugăciune? Şi ai observat că odată ce nenorocirea a fost de mult uitată, le-a rămas o blândeţe spirituală care le-a încălzit sufletele?

    Aceasta îmi aminteşte de o mare furtună pe care am văzut-o odată într-o primăvară târzie – o furtună în care întunericul a acoperit cerul, cu excepţia câtorva locuri unde fulgerul despica violent norii cu puterea lui tunătoare. Vântul bătea şi ploaia cădea, ca şi cum cerul şi-ar fi deschis zăgazurile.

    Ce dezastru a fost! Furtuna a dezrădăcinat chiar şi cei mai puternici stejari, şi nici o pânză de păianjen n-a scăpat de vânt, cu toate că erau bine ascunse de orice privire. Dar curând, după ce fulgerul a trecut, tunetul a încetat şi s-a aşternut liniştea, şi ploaia s-a oprit; un vânt din vest a început să adie cu dulcea şi blânda lui suflare, alungând departe norii negri. Şi am văzut furtuna care se retrăgea, aruncându-şi un şal de curcubee peste umerii ei frumoşi şi în jurul gâtului strălucitor. S-a uitat înapoi la mine, mi-a zâmbit, şi apoi s-a făcut nevăzută.

    Timp de mai multe săptămâni după furtună, câmpurile şi-au ridicat mâinile pline de flori minunate şi parfumate, înspre cer. Şi tot timpul verii iarba a fost mai verde, râurile au fost pline de apă, şi copacii, datorită frunzişului lor luxuriant, dădeau o umbră mult mai odihnitoare.

    Şi toate acestea – pentru că a venit furtuna. Toate acestea – chiar dacă restul pământului a uitat de mult de furtună, de curcubeele ei şi de ploaia ei.

    Theodore Parker

    Poate că Dumnezeu nu ne-a pregătit o călătorie uşoară spre Ţara Promisă, dar El ne va da una sigură. Horatius Bonar

    Printr-o furtună au fost descoperite minele de aur din India. N-am văzut noi furtuni care i-au ajutat pe oameni să descopere minele nepreţuite ale dragostei lui Dumnezeu în Hristos?

     

    Plouă, micuţă floare?

    Bucură-te de ploaie;

    Prea mult soare te-ar ofili;

    El va străluci din nou.

    Norii sunt foarte negri, e adevărat;

    Dar în spatele lor străluceşte albastrul cerului.

     

    Eşti istovită, inimă fragilă?

    Bucură-te de suferinţă:

    În necaz cresc cele mai minunate virtuţi,

    Ca florile când plouă.

    Dumnezeu veghează, şi tu vei avea soare,

    După ce norii îşi vor sfârşi lucrarea lor perfectă.

    Lucy Larcom

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 49.14-26

        La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându-şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n-au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.    

    De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i-a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare” au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 119:1-8

    „Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?” 1 Corinteni 5:6

    NICI UN PĂCAT NU E PREA MIC

    Când un vapor transatlantic s-a scufundat lângă coastele Irlandeze, cu câtiva ani în urmă, lumea a fost uluită. Deoarece căpitanul vasului era un excelent marinar, nimeni nu şi-a putut imagina care au fost cauzele acestui accident. Au fost trimişi scafandri să cerceteze şi au adus printre alte obiecte, compasul navei pentru a fi examinat. Când au deschis cutia compasului au găsit vârful unei lame de cuţit înăuntru. Probabil că, în timp ce curăţa compasul, un marinar nechibzuit a rupt vârful cuţitului cu care lucra, vârf care a făcut compasul să arate rezultate false. Drept rezultat, nava a luat un traseu greşit, zdrobindu-se de stâncile coastei. Ca şi creştini, putem şi noi naufragia dacă începem să credem că unele lucruri mici – păcate mici – nu sunt dăunătoare. De aceea cuvintele noastre, faptele noastre, atitudinile noastre trebuie întot-deauna să le ţinem departe de păcatul care ne poate submina mărturia şi ne poate pune în pericol relaţiile cu Dumnezeu. În 1 Corinteni 5, apostolul Pavel s-a confruntat cu o situaţie păcătoasă care tulbura lucrarea lui Dumnezeu în Corint. După ce se adresează specific problemei, el face tuturor o atenţionare asupra rezultatelor păcatului. El spune că „puţin aluat face să dospească toată plămădeala” (v. 6). Orice păcat, chiar şi „cel mai mic”, poate aduce tulburare atât creştinului cât şi bisericii. Ajută-mă, Doamne, să fiu „fără prihană” (Psalmul 119:1). Invaţă-mă că nici un păcat nu e prea mic.  P.R.V.

    Păcatul mic, ca drojdia lucrează
    Schimbând în rău tot ce-i cu putinţă.
    Curând dospi-va toată plămădeala,
    Pervertindu-ne întreaga fiinţă. – H.G.B.

    Nici un păcat nu e prea mic, pentru că el este împotriva unui Dumnezeu infinit.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Şi Domnul ia zis lui Iosua: „Ridicăte! Pentru ce stai culcat astfel pe faţa ta? Israel a păcătuit; şi chiar au călcat legământul Meu, pe care lil poruncisem, şi chiar au luat din ce era dat nimicirii … Şi fiii lui Israel nu vor putea să stea înaintea vrăjmaşilor lor … pentru că ei înşişi sau făcut vinovaţi să fie nimiciţi. Nu voi mai fi cu voi, dacă nu veţi nimici ce este dat nimicirii din mijlocul vostru. Ridicăte, sfinţeşte poporul”.  Iosua 7.1013

    Iosua (7)

    Dumnezeu este sfânt! Nu trebuie să uităm niciodată acest lucru. După marea biruinţă de la Ierihon, Israel a hotărât să trimită trei mii de oameni pentru cucerirea cetăţii Ai, care era o cetate mult mai mică. Spre consternarea lor, ei au fost puşi pe fugă şi treizeci şi şase de oameni au fost ucişi în luptă. Iosua şi bătrânii au căzut la pământ înaintea chivotului Domnului şi au stat acolo până seara. Fiind foarte tulburat, Iosua a strigat la Domnul cu disperare.

    Există momente când rugăciunea nuşi are locul. Acesta a fost unul dintre ele. Domnul ia spus lui Iosua să se ridice – Israel păcătuise şi furase din prada Ierihonului. Porunca lui Dumnezeu fusese clară: trebuiau să ardă şi să distrugă în întregime cetatea şi pe toţi cei din ea, cu excepţia argintului, a aurului, a bronzului şi a fierului, care trebuiau puse în vistieria Domnului. Acest păcat trebuia judecat pentru ca Dumnezeu să poată continua să fie alături de popor şi săi dea biruinţa asupra vrăjmaşilor lui.

    Ceea ce se întâmplase era că un om, Acan, luase o mantie frumoasă de Şinear, argint şi aur şi le ascunsese în pământ, sub cortul său. A fost aruncat sorţul, pe seminţii, pe familii şi pe bărbaţi, până când a fost descoperit Acan. După ce a recunoscut ceea ce făcuse, el, familia lui şi tot ce avea au fost omorâţi cu pietre, iar apoi au fost arşi în foc.

    Este greu de crezut că Acan a ascuns lucrurile furate în cortul său fără ştirea familiei sale. Mai mult, Dumnezeu vede pe poporul Său ca fiind una. „Israel a păcătuit„, a spus El. Noi, de asemenea, suntem mădulare unii altora. Ceea ce facem ne afectează nu doar pe noi, ci întreaga mărturie a lui Dumnezeu.

    E. P. Vedder, Jr.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Când a luat Isus oțetul, a zis: „S-a isprăvit!”…” Ioan 19.30

    Proclamația victoriei

    În Evanghelia după Luca, citim că acest strigăt a fost rostit cu voce tare. Acesta a fost un strigăt de triumf, care include multe înțelesuri. Prin aceasta nu se înțelege numai că s-a terminat cu viața Lui pământească. Mântuitorul a vrut să mai spună că s-a încheiat lucrarea pe care Tatăl i-a dat s-o facă. Cu toate că Isus Hristos – în timp ce atârna pe cruce – arăta în toate privințele ca o victimă demnă de compătimit, El a obținut cel mai mare triumf din istoria universului. Deoarece lucrarea de ispășire a lui Hristos era încheiată și mântuirea păcătoșilor era înfăptuită, victoria Lui era definitivă. Plata păcatului a fost achitată pentru veșnicie.

    Din acest motiv nu se mai poate adăuga nimic lucrării desăvârșite de mântuire, înfăptuită de Hristos. Nicio lucrare omenească suplimentară nu a putut să întregească vreodată ispășirea înfăptuită de Hristos pe cruce. Tot ce a făcut Hristos este desăvârșit și suficient pentru mântuirea noastră. Lucrarea de ispășire făcută de Mântuitorul s-a încheiat pe deplin. „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).

    O, de-ar înțelege toți cititorii această lucrare de mântuire deplină, făcută de Domnul Isus Hristos pe cruce!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NĂDĂJDUIEȘTE IN DOMNUL (2)

    „Îmi pusesem nădejdea în Domnul” Psalmul 40:1

    Psalmistul a spus: „îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii…; mi-a pus picioarele pe stâncă, și mi-a întărit pașii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Mulți au văzut lucrul acesta, s-au temut” (v. 1-3).

    Să aștepți înseamnă să crezi că Dumnezeu știe ce face, chiar și atunci când nu-ți face cunoscute toate detaliile. Poate ești necăsătorit și cauți o persoană cu care să-ți împărți viața. Poate ești pe punctul de a intra într-o relație, dar știi că nu ar fi pe placul lui Dumnezeu. Nu e persoana potrivită deoarece nu împărtășiți aceleași valori, aceleași idealuri sau aceeași dedicare față de Hristos. Poate ești ispitit să ai relații intime chiar dacă nu ești căsătorit. Calea lumii este să-ți arate o mostră a produsului înainte să-l cumperi, dar tu știi că nu e și calea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ești tentat să te gândești: „M-am săturat să tot aștept. Mă voi duce să experimentez plăcerea care mă așteaptă și o să mă gândesc la consecințe mai târziu”. Samson a făcut așa și a ajuns să-și piardă vederea, puterea, reputația, libertatea și viața. Rezistă, pentru a primi binecuvântarea Iui Dumnezeu! Roagă-te: „Doamne,” nu doresc să mă implic în nici o relație care știu că Te-ar dezonora, care m-ar răni și care ar aduce suferință în viețile altora. Tu ai spus ca gândurile pe care le ai cu privire la mine sunt bune. Deci, chiar dacă uneori am impresia că nimeni nu înțelege cât este de greu, mă voi încrede în tine și voi continua să aștept cu răbdare”.

     

     

     

     


     

  • 11 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Să ajungi acolo unde încetează păcatul şi tristeţea şi începe cântarea celui sfânt.

    „Veniţi la Mine.” Matei 11:28

    Vreau cu adevărat să ajung acolo? Pot chiar acum. Întrebările care contează în viaţă sunt foarte puţine şi toate îşi găsesc răspunsul în cuvintele: „Veniţi la Mine”. Nu: „Fă cutare lucru”, ci: „Veniţi la Mine”. Dacă voi veni la Isus, viaţa mea reală va fi adusă în concordanţă cu dorinţele mele reale; voi înceta cu adevărat să mai păcătuiesc şi voi vedea cum începe cântarea Domnului în viaţa mea. Ai venit vreodată la Isus? Uită-te la încăpăţânarea inimii tale; ai face orice în afară de acest lucru simplu, copilăresc – „Veniţi la Mine”. Dacă vrei să ai experienţa reală a încetării de a mai păcătui, trebuie să vii la Isus. Isus Cristos Se face pe Sine însuşi piatra de încercare.

    Priveşte cum a folosit El cuvântul veniţi, în cele mai neaşteptate momente vine şoapta Domnului: „Veniţi la Mine”. Şi eşti atras imediat. Contactul personal cu Isus schimbă totul. Fii suficient de simplu, încât să vii şi să crezi în cuvintele Lui. Venirea la El înseamnă că voinţa renunţă cu hotărâre la tot şi, în mod deliberat, îi predă Lui totul. „…şi vă voi da odihnă” – adică te voi sprijini. Nu: „Te voi pune la culcare, te voi ţine de mână şi iţi voi cânta ca să adormi”, ci: „Te voi scoate din pat, din letargie şi epuizare, din starea de om pe jumătate mort, deşi eşti în viaţă, te voi umple cu duhul de viaţă şi vei rămâne în picioare prin perfecţiunea activităţii vitale”. Noi devenim patetici şi vorbim despre a „îndura voia Domnului”! Unde este în aceasta vitalitatea maiestuoasă şi puterea Fiului lui Dumnezeu?

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus” IOAN 15:3

    Creştinul mîntuit prin har şi născut din nou este unit cu butucul de viţă prin Duhul Sfînt; în felul acesta poziţia lui este asigurată. în mersul lui aici pe pămînt, el are permanent nevoie de acţiunea curăţitoare a Cuvîntului în viaţa şi cugetul lui pînă în cele mai mici amănunte.

    Cîte cuvinte, porunci şi făgăduinţe n-am auzit noi de la Domnul nostru fără să le fi dat urmare! Prin tărăgăneala noastră de a le crede şi prin neascultarea noastră, ele au rămas fără efect şi totuşi ne mirăm de lipsa de roade în viaţa noastră! Totuşi, Dumnezeu vrea să ne descătuşeze şi să ne trezească cugetul. El vrea să facă să ne vibreze inimile la atingerea Lui dumnezeiască, învăţîndu-ne prin Cuvîntul Său şi însuflîndu-ne ascultarea de poruncile Lui, El vrea să ne dea acea viaţă roditoare de mlădiţe în Viţă. Cuvîntul ne spune că Domnul a spălat odată picioarele ucenicilor Săi. Era un act simbolic care prefigura curăţirea vieţii celui răscumpărat prin apa Cuvîntului. şi astăzi, cînd ne vorbeşte prin Cuvîntul Său, El este înaintea noastră ca atunci înaintea ucenicilor, slujindu-ne, spălîndu-ne picioarele, „El, Domnul şi învăţătorul nostru.” Este oare grea ascultarea, în astfel de împrejurări?

    Acest act al Domnului Isus a întărîtat mîndria şi independenţa lui Petru. El nu voia ca Domnul să lucreze în felul acesta pentru el. Dar răspunsul Domnului 1-a trezit la realitate: „Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea deloc parte cu mine” (Ioan 13:8). Refuzînd această spălare a picioarelor sale, Petru respingea nu numai curăţirea prin Cuvîntul Domnului său, dar şi asocierea cu El, după cum mlădiţa este, inseparabil, asociată cu butucul. El împiedeca seva Duhului Sfînt să curgă neîntreruptă în viaţa lui. Neascultarea de Cuvînt numai într-un singur punct, este deajuns să ne răpească bucuria de a fi conştienţi de unirea noastră cu Viţa.

    Să ne gîndim la învăţăturile, făgăduinţele şi chiar mustrările Cuvîntului dumnezeiesc „fiindcă El este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede.” (Rom 1:16). Să ascultăm de El lăsîndu-L să lucreze în inimile şi cugetele noastre, pentru ca Domnul Isus să ne poată spune şi nouă: „Acum voi sînteţi curaţi din pricina Cuvîntului pe care vi L-am spus.”

    „Puterea noastră nu constă în a ne gîndi Ia rău ca să-l evităm ci a ne gîndi Ia Hristos şi a ne ocupa cu El.” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Iov a zis:”Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sînul pământului. Domnul a dat Domnul a luat; binecuvântat să fie numele Domnului.”

    Iov 1:21.

    Iov era un om temător de Dumnezeu cum nu era altul pe pământ. Fiii lui Dumnezeu au venit într-o zi să se prezinte înaintea Domnului şi a venit şi Satan în mijlocul lor. Şi probabil că a pârât şi I-a reproşat lui Dumnezeu ce fel de copii are. Dar Domnul a zis Satanei: Ai văzut pe slujitorul meu Iov? Nu este nimeni ca el pe pământ. Este un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se abate de la rău.” Si Satana a răspuns Demnului: „Oare pentru nimic
    se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai înconjurat Tu cu un gard de protecţie, pe el, casa lui şi tot ce este a lui”? Din cele spuse observăm că Satana a dorit demult deja să-i facă rău. Şi Satana a continuat să spună:”Ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui acoperă ţara. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de tot ce are şi sunt încredinţat că Te va blestema pe faţă”.

    Şi Domnul a zis Satanei: „Iată îţi dau în mâinile tale tot ce are, numai asupra lui să nu întinzi mâna”. Din toate acestea putem observa ce putere mare are Satana dacă Dumnezeu i-o îngăduie. Într-o zi a venit un sol la Iov şi a zis: „Boii arau şi măgăriţele păşteau lângă ei. Şi s-au aruncat nişte sabeeni asupra lor, i-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Numai eu am scăpat ca să-ţi dau de ştire”. Pe când vorbea el încă a venit unul şi a spus că nişte caldeeni s-au aruncat asupra cămilelor, le-au luat şi au trecut pe slujitori prin ascuţişul săbiei. Pe când vorbea el încă a venit altul şi a zis că fiii şi fiicele lui erau împreună în casa fratelui lor întîi născut. Şi a venit un vânt tare şi casa s-a prăbuşit peste copii, numai unul a scăpat şi i-a dat de ştire lui Iov. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat mantaua şi şi-a tuns capul, apoi s-a aruncat la pământ şi s-a închinat.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    N-AI DE CE SĂ TE RUŞINEZI

    „Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine.” Isaia 54.4

    Nouă nu ne este deloc ruşine de credinţa noastră. Oamenii neîncrezători şi clevetitori pot să atace Scriptura pe care ne întemeiem credinţa, dar Domnul va arăta într-un fel sau altul, din ce în ce mai izbitor, că în această carte nu este nici greşeală, nici exagerare, nici vreo scăpare. Nu este nici o ruşine să fii un simplu credincios: credinţa care merge drept la Isus este o cunună de cinste aşezată pe capul nostru şi preţuieşte mult mai mult decât o decoraţie pe pieptul nostru.

    Nu vom fi deloc daţi de ruşine în nădejdea noastră. Ea se va împlini pentru noi întocmai după făgăduinţa Domnului. Vom fi hrăniţi, călăuziţi, binecuvântaţi şi învioraţi. Mântuitorul nostru va veni din nou şi zilele întristării noastre se vor sfârşi. Atunci vom da slavă Celui care ne-a dat o nădejde vie şi vom lua în primire ceea ce am nădăjduit.

    Nu vom fi daţi de ruşine în dragostea noastră. Isus este fiinţa cea mai vrednică să fie iubită de noi şi niciodată nu ne vom ruşina că I-am dat Lui inima noastră. Dragostea noastră arzătoare pentru El este îndreptăţită prin faptul că vom vedea în slavă pe Prea Iubitul nostru. Nimeni nu va vorbi de rău pe martiri că au murit pentru El. În timp ce vrăjmaşii lui Cristos vor avea parte de o ruşine veşnică, cei care L-au iubit pe Domnul Isus vor fi cinstiţi de toţi sfinţii, pentru că ei „au ales mai degrabă ocara lui Cristos decât comorile Egiptului”.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „De aceea, fraţi sfinţi, cari aveţi parte de chemarea cerească, aţintiţi-vă privirile la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, adică ISUS!” Evrei 3.1

    Ce important este să răspundem la această chemare scrisă în acest Cuvânt. El care a primit Numele de „ISUS” ca om şi care acum este proslăvit în cer, este Alfa şi Omega mărturisirii credincioşilor. Numai cei care mărturisesc în adevăr sunt „fraţi sfinţi”, părtaşi ai chemării cereşti şi ei sunt în situaţie de a slăvi Capul lor ceresc. Ei îl cunosc mai întâi ca „Apostolul” adică trimisul lui Dumnezeu, căci este scris: „Dumnezeu, în adevăr n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Ce mare osteneală a avut Domnul în mijlocul iudeilor pentru a le arăta adevărul: „Mă cunoaşteţi şi Mă ştiţi de unde sunt! Eu n-am venit de la Mine însumi, ci Cel ce M-a trimis este adevărat şi voi nu-L cunoaşteţi” (Ioan 7.28). El era Apostolul credincios care S-a coborât din cer şi care a putut să spună: „Am venit să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6.38). Ei trebuiau să-L recunoască deoarece: „cel trimis de Dumnezeu vorbea, vorbele lui Dumnezeu” şi „Învăţătura Mea nu este a Mea, ci a Celui ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 7.16). Nu numai vorbele au dat această dovadă ci şi faptele au dovedit acest lucru: „Căci lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrurile acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis” (Ioan 5.36). „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29) ca astfel să putem să-L privim şi să-L adorăm ca pe Apostolul şi Marele nostru Preot.

    Cristos e SINGURUL centru al Adunării lui Dumnezeu. Şi nu e de ajuns? Ne este ajuns să fim „un singur duh cu El” (1 Cor. 6.17). De ce să mai adăugăm ceva la El?

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, apropie-Te, pătrunde în cugetul meu până voi fi copleşit de Tine. Fă ca această zi să radieze de puterea Ta.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.»

    Efeseni 6,12

    Cea mai înaltă manifestare a credinţei constă în a mulţumi în permanenţă lui Dumnezeu, chiar în faţa atacurilor nemiloase ale duşmanului. Dacă facem acest lucru atunci Domnul ne va apăra cu putere. Lauda contribuie la glorificarea divinităţii Sale. Lauda şi adorarea lui Dumnezeu sunt bazele rugăciunii care are putere, rugăciune pe care ne-a învăţat-o Domnul Isus: «Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău» (Matei 6,9). Dar este mai mult decât atât. Lauda este poarta spre prezenţa lui Dumnezeu: «ci vei numi … porţile tale „Laudă”» (Isaia 60,18). Lauda este, dacă vreţi, biletul de trecere liberă în prezenţa lui Dumnezeu: «Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Mumele» (Psalm 100,4). Să-I mulţumim şi să-L lăudăm! Pentru ce? Să mulţumim pentru darul minunat al lui Dumnezeu – Isus Cristos — şi să-L lăudăm, să-L cinstim pentru sângele Său preţios vărsat pe lemnul crucii de pe dealul Golgotei!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” 1 loan 4:19

    Planeta noastră nu are nici o altă lumină în afară de soare, iar inima nu are altă dragoste pentru Isus, în afară de dragostea care vine chiar de la El. Toată dragostea noastră pentru Dumnezeu trebuie să izvorască din fântâna iubirii infinite a Lui Dumnezeu. Acesta trebuie să fie un adevăr măreţ şi sigur: Îl iubim pentru singurul motiv că El ne-a iubit întâi. Dragostea noastră pentru El este rezultatul iubirii Sale pentru noi. Oricine poate admira de departe lucrările Lui Dumnezeu, dar căldura iubirii nu poate fii simţită de inimă decât prin lucrarea Duhului Sfânt. Ce minunat este faptul că am ajuns să-L iubim pe Christos, noi, aşa răi cum suntem! Cât de uimitoare este lucrarea Lui Dumnezeu care ne-a adus înapoi, atunci când ne-am răzvrătit împotriva Lui! Nu, noi n-am fi avut nici un grăunte de iubire pentru Dumnezeu, dacă El însuşi n-ar fi semănat iubirea în sufletele noastre! Dragostea, deci, s-a născut din dragostea Lui Dumnezeu în inimile noastre; din cauza originii ei divine, trebuie să aibă parte de hrană divină. Dragostea este o plantă exotică. Nu creşte în mod natural în pământul sufletului uman; trebuie să fie plantată. Dragostea pentru Isus este o floare delicată şi, dacă primeşte numai hrana produsă de stâncile inimilor noastre, se va ofili curând. Fiindcă vine din ceruri, trebuie să se hrănească cu pâine cerească. Nu poate trăi în Sălbăticie, dacă nu este hrănită cu mană. Dragostea trebuie hrănită cu dragoste. Sufletul şi viaţa iubirii noastre pentru Dumnezeu este iubirea Lui pentru noi.

    Te iubesc, Doamne, dar nu cu o iubire omenească
    Căci eu nu am iubire, nici măcar de dăruit;
    Te iubesc, Doamne, cu o dragoste cerească
    Căci prin iubirea Ta trăiesc la nesfârşit.
    Sunt un nimic, gunoi şi pleavă aruncată-n vânt
    Dar ştiu că pot fi ridicat pe dată prin al Tău cuvânt.

    SEARA

    „Acolo a sfărâmat El săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război.” Psalmi 76:3

    Gloriosul strigăt al Mântuitorului nostru „s-a sfârşit!” (loan 19:30) a fost dangătul de înmormântare al tuturor adversarilor poporului Său. El semnifica că au fost sfărâmate „săgeţile, scutul, sabia, şi armele de război”. Eroul de pe Golgota şi-a folosit crucea ca pe o nicovală şi vaietele ca pe un ciocan, sfărâmând în bucăţi snop după snop de păcate, otrăvitele „săgeţi” ale răului. El a călcat în picioare fiecare acuzaţie, şi a distrus orice incriminare. Ce lovitură glorioasă este cea pe care o dă ciocanul marelui Spărgător, mult mai tare decât orice armă a lui Tor! Suliţele diavolului au fost sfărâmate în bucăţi, şi scuturile infernului au fost rupte ca nişte vase de lut! Isus a scos sabia mortală a puterii satanice din teaca ei făcută de om. A rupt-o de genunchi, cum rupe un om vreascurile, şi a aruncat-o în foc. Prea iubiţilor, săgeata păcatului nu mai poate răni de moarte credincioşii. Condamnarea nu mai este o sabie ascuţită, fiindcă pedeapsa păcatelor noastre a fost purtată de Christos. Prin binecuvântatul nostru înlocuitor şi Garant a fost făcută ispăşirea deplină a păcatelor noastre. Cine ne mai poate acuza acum? Cine ne poate condamna? „Christos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat” (Romani 8:34). Isus a făcut iadul să se înfioare, a stins toate săgeţile aprinse, şi a frânt orice suliţă a răului. Pământul este presărat cu ţăndări şi rămăşiţe din armele iadului, care au rămas doar pentru a ne aminti de pericolul care a trecut şi de marea noastră izbăvire. Păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră. Isus l-a nimicit şi l-a îndepărtat pentru totdeauna. O, duşmăniile, eforturile tale de distrugere au ajuns la capăt. Vorbiţi despre lucrările minunate ale Domnului. Amintiţi-I numele în fiecare moment, atunci când soarele străluceşte şi atunci când soarele apune. Binecuvântează-L pe Domnul, suflete al meu.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Robul Domnului trebuie … să fie blând.” 2 Timotei 2:24

    Când Dumnezeu ne cucereşte în sfârşit şi ne schimbă natura nesupusă, pătrundem adânc în Duhul Domnului Isus. Şi atunci, ca niciodată, vedem extraordinara blândeţe a Duhului Său la lucru în lumea aceasta întunecată şi necerească. Însă darurile „roadei Duhului” (Galateni 5:22) nu ies automat în evidenţă în vieţile noastre. Dacă nu avem suficient discernământ să le recunoaştem valabilitatea pentru noi, să le dorim, şi apoi să le hrănim în gândurile noastre, nu se vor întipări niciodată în natura sau în comportamentul nostru. Fiecare pas înainte în creşterea noastră spirituală prin harul lui Dumnezeu trebuie să fie precedat de recunoaşterea lipsei unui atribut divin şi apoi de manifestarea hotărârii de a ne ruga pentru obţinerea lui.

    În orice caz, foarte puţini creştini vor să îndure suferinţa prin care se obţine blândeţea desăvârşită. Trebuie să murim faţă de noi înşine înainte să devenim blânzi, şi răstignirea noastră implică suferinţă. Înseamnă să experimentezi adevărata zdrobire şi omorâre a eului, care vor fi folosite pentru a mâhni inima şi pentru a supune mintea.

    În zilele noastre mulţi oameni încearcă să-şi folosească facultăţile mintale şi gândirea logică pentru a obţine sfinţirea, însă aceasta nu este decât o fabricaţie religioasă. Ei cred că dacă doar mintal se pun pe ei înşişi pe altar şi cred că altarul le oferă darul sfinţirii, atunci în mod logic pot trage concluzia că sunt pe deplin sfinţiţi. Apoi merg fericiţi pe calea lor, exprimându-şi superficiala lor trăncăneală teologică despre lucrurile „adânci” ale lui Dumnezeu.

    Însă corzile inimii naturii lor vechi nu au fost zdrobite, şi caracterul lor îndărătnic, pe care l-au moştenit de la Adam, nu a fost sfărâmat. Sufletul lor nu s-a înfiorat de suspinele însingurate care se revărsau în Ghetsimani. Fără nici o cicatrice de la moartea lor pe Calvar, ei nu vor arăta nimic din viaţa dulce, uşoară, blândă, plină de odihnă, victorii, belşug şi triumf, care se revarsă ca o dimineaţă de primăvară dintr-un mormânt gol. G. D. W.

    Şi un mare har era peste toţi. Fapte 4:33

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 49.1-13

        În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar” (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns” (ca naţiune), dar el L-a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5,6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său”. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I-a permis lui Dumnezeu să-Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului” (v. 6).    Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus”? (Fapte 4.27). Adresându-Se „Celui pe care omul îl dispreţuieşte” (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina” (v. 7; comp cu Filipeni 2.6-11).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    EŞTI NATURAL?

    Text: Matei 23:23-31

    „Mai întâi de toate, păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia…” Luca 12:1

    EŞTI NATURAL?

    Unii oameni nu sunt naturali.

    Îşi pun măşti. Ei îşi acoperă greşelile. Exagerează, sau mint pentru a-i impresiona pe alţii. Nu pot trăi o viaţă relaxantă deoarece trebuie să fie „mereu în gardă”. Drept rezultat, se lipsesc singuri de binecuvântarea şi ajutorul unor relaţii deschise şi cinstite.

    Creştinul devotat nu trebuie să umble ca pe sârmă. Înţelegând că este mântuit prin credinţă şi nu prin meritele sale, se poate simţi în siguranţă în Hristos. El recunoaşte că orice daruri posedă, ele vin de la Dumnezeu, şi Îi mulţumeşte Lui pentru ele. Nu este invidios pe cei ce par să aibă mai mult ca el. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, se străduieşte să trăiască cu consecvenţă o viaţă creştină. Nu se îngrijorează cum să-I impresioneze pe alţii cu pietatea sa, sau cu maturitatea sa creştină. Cu alte cuvinte nu este un ipocrit. Pentru că este cinstit cu Dumnezeu şi cu oamenii, nu trebuie să fie „în gardă” tot timpul.

    În cartea sa „Trăind o viaţă creştină”, George Duncan spune despre o remarcă făcută la serviciul de înmormântare al lui Fred Mitchell, directorul unei misiuni din China. Unul dintre vorbitori a spus: „Niciodată nu l-ai putut lua prin surprindere pe Fred Mitchell, deoarece el n-a trebuit să se pună în gardă.” Duncan numeşte această afirmaţie: „unul din cele mai mari tributuri aduse unui creştin.”

    Se poate spune acelaţi lucru despre tine, despre mine? Să nu uităm cuvintel Domnului Isus: „Păziţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia.” Să fim naturali! R.W.D.

    Consecvenţă! Ce mult avem nevoie

    Să umblăm cu pasul măsurat,

    Să trăim la fel precum vorbim

    Pân`ce vine-al nostru Împărat. Anonim

    Nu pretinde că eşti

    Ceea ce intenţionezi să fii.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Surorile deci au trimis la El, spunând: „Doamne, iată, acela pe carel iubeşti este bolnav”. Şi Isus, când a auzit, a spus: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”… Atunci deci Isus lea spus deschis: „Lazăr a murit”.” Ioan 11.3,4,14

    Când boala şi moartea îşi fac apariţia, o întrebare este pusă în mod frecvent: De ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple aşa ceva? Deşi noi, creştinii, nu punem la îndoială puterea sau înţelepciunea lui Dumnezeu, totuşi această întrebare rămâne, iar inimile noastre sunt tulburate. În astfel de momente, cuvintele de mângâiere sunt o adevărată alinare. Astfel ia încurajat apostolul Pavel pe sfinţii din Corint (2 Corinteni 1.3), când aceştia treceau prin necazuri, îndreptândule privirea către Tatăl îndurărilor, către Dumnezeul oricărei mângâieri.

    În cazul morţii şi al învierii lui Lazăr, Domnul ne oferă o vedere mai clară asupra acestui subiect. Răspunsul Său către ucenici a fost: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea”. Ni se spune clar că Isus iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, aşa încât şi noi putem spune, plini de încredere: «Isus mă iubeşte», în ciuda încercărilor prin care putem trece.

    Dragostea inimii Tatălui şi dragostea inimii Fiului sunt cele care controlează „toate lucrurile”, făcândule să lucreze pentru binele nostru, al celor care suntem chemaţi potrivit planului divin. Marta Ia spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nar fi murit fratele meu”. Domnu ia răspuns: „Eu sunt învierea şi viaţa” (versetele 21 şi 25).

    Marta văzuse cum Domnul vindecase bolnavi şi ştia că El ar fi putut împiedica moartea lui Lazăr. Ea asocia învierea cu o zi, mai degrabă decât cu o Persoană – cu Domnul Isus. Crezi că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii? O singură privire cu credinţă către El aduce viaţa eternă.

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Fiule, nu uita învățăturile mele și păstrează în inima ta sfaturile mele!” Proverbe 3.1

    Sfaturi

    Nu alerga atât de repede prin viață, încât să uiți nu numai pe unde ai fost, ci și încotro te îndrepți. Dar nu merge prea încet prin viață, încât să nu mai ajungi la țintă.

    Nu-ți fie frică să-ți asumi riscuri. Numai așa te călești în lupta vieții.

    Fii atent cum îți folosești timpul și vorbele. Niciunele din ele nu mai pot fi recuperate.

    Nu-ți fie frică să înveți tot timpul, chiar și din greșeli. Cunoașterea este o comoară, pe care totdeauna o poți purta cu tine și poți să dai din ea și altora fără teama că vei suferi o pagubă.

    Fii bucuros când necazurile au ajuns la culme, orice ți s-ar întâmpla, nu poate să-ți fie decât mai bine!

    Fă-ți timp pentru Dumnezeu, este singura investiție durabilă a vieții.

    Dacă vrei să-ți învingi o slăbiciune, nu o hrăni!

    Consideră întristările ca umbrele binecuvântării ce urmează să vină.

    Nu te teme de ziua de mâine. Dumnezeu este prezent.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DOMNUL (1)

    „Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ți inima” Psalmul 27:14

    Când ne uitam la viața noastră și la evenimentele mai puțin plăcute, ne dăm seama că:

    1. Dumnezeu se gândea la ceva mai bun pentru noi.
    2. Nu am fost suficient de maturi în acel moment pentru a face față lucrului pe care i l-am cerut.

    Noi credem că suntem pregătiți, însă Dumnezeu știe când suntem într-adevăr. De peste patruzeci de ori Biblie ni se poruncește să „nădăjduim în Domnul”. Să înveți să aștepți este cel mai bun test al maturității. Scott Peck scrie: „Amânarea recompensei este un proces prin care tratăm durerea în așa fel încât sa ne întărim nădejdea prin primirea, experimentarea și depășirea suferinței. E singura modalitate decentă le a trăi”. Așteptarea ne obligă să acceptăm că nu suntem în control. Ea ne smerește în domeniile în care trebuie să ne smerim.

    Să ne gândim la un trapezist: Pentru o fracțiune de secundă, care probabil pare o eternitate, el este suspendat în gol. Nu se poate întoarce și nici nu simte mâna celui care îl va prinde. EI trebuie să aștepte cu o încredere absolută. Poate te găsești într-un asemenea moment chiar acum. Ai renunțat la ceea ce te- chemat Dumnezeu să renunți, dar încă nu-l simți mâna care te prinde. Moise a așteptat optzeci de ani ca să facă o lucrare care a durat patruzeci ce ani – două treimi din viață și-a petrecut-o pregătindu-se! Domnul Isus a petrecut treizeci de ani pregătindu-se pentru o lucrare care avea să dureze trei ani și jumătate. Din perspectiva Lui Dumnezeu, viața ta nu se măsoară prin lungimea ei, ci prin eficiența și impactul pe care îi are pentru împărăția Sa.

    Așa că, așteaptă și păstrează-ți o atitudine bună în tot acest timp.

    Dumnezeu nu te va dezamăgi.


  • 10 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Următorul lucru de făcut

    „Căutaţi şi veţi găsi.” Luca 11:9

    Caută dacă nu ai găsit. „Cereţi şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău” (Iacov 4:3). Dacă ceri lucruri din această viaţă, în loc să ceri lucruri din Dumnezeu, ceri rău, adică ceri din dorinţa de autorealizare. Cu cât te realizezi mai mult, cu atât mai puţin Il cauţi pe Dumnezeu. „Căutaţi şi veţi găsi.” Treci la lucru şi redu-ţi interesele doar la aceasta. L-ai căutat vreodată pe Dumnezeu din toată inima ta sau ai scos doar un scâncet slab în urma unui acces de nevralgie morală? Caută, concentrează-te şi vei găsi.”Voi. toţi cei însetaţi, veniţi la ape” (Isaia 55:1). Eşti însetat sau cu totul indiferent – atât de satisfăcut de propria ta experienţă, încât nu mai vrei nimic de la Dumnezeu? Experienţa este o poartă, nu un scop.

    Fereşte-te să-ţi zideşti credinţa pe experienţă, pentru că imediat va apărea în viaţa ta un sunet metalic, o notă falsă. Adu-ţi aminte că nu-i poţi da niciodată altei persoane ceea ce ai găsit, dar o poţi face să dorească ceea ce ai. „Bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9). „Apropiaţi-vă de Dumnezeu” (Iacov 4:8). Bate – uşa este închisă şi ai emoţii cât timp baţi. „Curăţaţi-vă mâinile” (4:8) – bate puţin mai tare şi vei începe să descoperi că eşti murdar. „Curăţaţi-vă inima” – acesta este un lucru şi mai personal, acum ai o dorinţă disperată – ai face orice. „Simţiţi-vă ticăloşia” (4:9) – ţi-a fost vreodată ruşine înaintea lui Dumnezeu de starea vieţii tale lăuntrice?

    Nu-ţi mai rămâne nici un pic de autocompătimire, ci doar o durere in inimă şi uimire când descoperi că eşti aşa cum eşti. „Smeriţi-vă” (4:10) – este un lucru umilitor să baţi la uşa lui Dumnezeu – trebuie să baţi împreună cu tâlharul de pe cruce. „Celui ce bate, i se deschide.”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii din locurile cereşti.” EFESENI 6:11

    În capitolele precedente, Duhul Sfînt ne-a prezentat poziţia noastră în Hristos, în locurile cereşti, îndemnîndu-ne să credem că El este totul pentru noi. Dar nu este de ajuns numai să ne bucurăm de acest privilegiu, căci vrăjmaşul este totdeauna în ofensivă. Să nu încetăm să-I cerem lui Dumnezeu să ne izbăvească de orice irealitate şi să ne facă să intrăm în mod real în această luptă aşa cum spune textul nostru. Căci, dacă această luptă nu este o realitate pentru noi, ea este o realitate sigură pentru vrăjmaşul, care cunoaşte foarte bine cîştigul pe care l-ar avea dacă ne-ar lăsa în închipuire şi inactivitate.

    Copii ai lui Dumnezeu, noi sîntem în Hristos, şi El ne spune să ne îmbrăcăm cu toată armătura lui Dumnezeu, fără de care nu putem ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Satan luptă fără încetare împotriva sfinţilor, el nu este niciodată inactiv şi cunoaşte punctele slabe are fiecăruia. Întăriţi de poziţia noastră în Domnul Hristos, să luăm deci completa armătură pe care a pregătit-o Căpetenia noastră pentru noi.

    Textul nostru descrie puterile spirituale care vor să dispute stăpînirea lui Dumnezeu asupra sufletelor oamenilor şi este bine ca cel credincios să-şi amintească mereu de aceasta. În lume şi biserică, sufletele oamenilor sînt obiectul unei lupte care se dă în locurile cereşti. Puterile întunericului ţin mulţimile de oameni, în necunoaşterea şi nebăgarea în seamă a Cuvîntului lui Dumnezeu. Duhurile răutăţii pîndesc în permanenţă libertatea noastră în Hristos, căutînd să ne-o răpească; trebuie să ne trezim la această realitate şi să declarăm sus şi tare că numai Hristos este Domnul fiinţei noastre, Stăpînul sufletului şi duhului nostru.Duhurile răutăţii din locurile cereşti se silesc să controleze viaţa personală a credincioşilor care n-au o fermă încredinţare în ce priveşte poziţia lor în Domnul Hristos. Ele reuşesc să-i înşele şi să-i folosească pentru a vătăma pe fraţii lor angajaţi în războiul sfînt, în lupta cea bună a credinţei. Cîte nevoie avem să fim tot mai strîns uniţi cu Domnul nostru pentru a rezista lui Satan şi hoardelor lui, în conflictul acesta care nu este împotriva cărnii şi sîngelui, ci împotriva puterilor spirituale ale răului cu care sîntem confruntaţi tot timpul. De aceea sîntem îndemnaţi să facem tot timpul, tot felul de rugăciuni şi implorări. (Ef. 6:18)

    „Lupta noastră este o luptă reală. A o evita înseamnă a evita binecuvîntarea.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Cum îşi va ţinea    tînărul curată cărarea?
    îndreptîndu-se după Cuvântul Tău”.
    Psalm 119:9

    Nu există lucru mai plăcut şi mai bun pentru un om, decât să se îndrepte după Cuvântul lui Dumnezeu. Numai Cuvântul poate să-l satisfacă şi să-l menţină fericit pe cel credincios. Dar nu e de ajuns să avem Cuvântul Lui în capul nostru, ci trebuie să fim împlinitori ai Cuvântului, iar împlinitori ai Cuvântului, putem fi, doar dacă primim Cuvântul Lui în inimile noastre. Astfel primim puterea Lui, îl primim chiar pe Dumnezeu în noi. In Ioan 1:1 scrie: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era Dumnezeu.” Din aceasta vedem cum putem avea o viaţă de biruinţă. În 1 Ioan 2:14 mai scrie: „V-am scris tinerilor, fiindcă sunteţi tari şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi aţi biruit pe cel rău. Din aceasta observăm din nou că, aceia în care locuieşte Cuvântul lui Dumnezeu sunt biruitori. În Iosua 1:8 este scris: „Cartea aceasta a legii, să nu se depărteze de gura ta: cugetă asupra ei zi şi noapte, ca să poţi face potrivit cu tot ce este scris în ea. Căci atunci vei face să-ţi reuşească toate căile şi atunci vei progresa”. Pentru ca să putem merge pe cale fără vină, trebuie să facem precum zice David în Psalmul 16:8-11: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea; nu mă voi clătina. Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea feţei Tale sunt bucurii nespuse şi desfătări veşnice la dreapta Ta”. In Psalmul 18:2 David strigă: „Domnul este stînca mea, cetăţuia mea, salvatorul meu. Dumnezeul meu, stînca mea; în El îmi voi pune încrederea, scutul meu, tăria care mă scapă şi tumul meu cel înalt!” Avem pentru ce să ne bucurăm: pentru că El este cetăţuia şi dacă ne încredem în promisiunile Lui, atunci stăm pe stîncă, şi el ne scapă de orice şiretlic al vrăjmaşului şi ne înconjoară din toate părţile cu binecuvântările Sale.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    UN PĂSTOR LE DĂ ODIHNĂ

    „ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” Ţefania 3.13

    Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.

    Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Binecuvântat să fie DUMNEZEU, Tatăl DOMNULUI nostru ISUS CRISTOS, Părintele îndurărilor şi DUMNEZEUL oricărei mângâieri.” 2 Corinteni 1.3

    Apostolul Pavel a trecut prin multe necazuri şi dureri. Din afară trebuia să sufere prigoană şi dureri trupeşti, iar înăuntru era măcinat de griji pentru starea de păcat care se făcea simţită în adunarea din Corint.

    Dar îndurările şi mângâierile pe care le-a primit erau mai valoroase pentru el. Chiar în clipele de întristare noi învăţăm să cunoaştem mai bine pe „Tatăl îndurărilor şi al mângâierilor.” În vremuri bune noi îl putem cunoaşte ca Dăruitorul tuturor darurilor şi putem să-I mulţumim pentru binecuvântările Sale, dar în necazuri ne apropiem mai mult ca oricând de inima Lui şi putem simţi mai profund dragostea Lui şi harul Său nemărginit – fapt care nu se întâmplă în clipe de bunăstare.

    Prin aceste încercări putem să fim şi noi o binecuvântare pentru alţii şi putem spune ca apostolul care mângâie pe „cei întristaţi precum am fost şi noi mângâiaţi de Dumnezeu” Să învăţăm tot mai mult aceste lucruri în şcoala lui Dumnezeu. Dacă am învăţat bine lecţia, atunci suntem în stare să mângâiem şi pe alţii îndeplinindu-ne slujba în chipul cel mai vrednic. Dacă cineva a trecut prin necaz şi prin întristare poate cel mai bine să simtă şi să-i fie milă pentru cel ce este în necaz, având cuvântul potrivit pentru mângâierea inimii. Un slujitor al Domnului care a participat la înmormântarea unei fetiţe a fost întrebat de tatăl acesteia: „Dvs. aţi pierdut vreodată un copil care vă era scump?” „Nu” a fost răspunsul celui întrebat. „S-a putut simţi asta din cuvintele dumneavoastră.” Dacă am gustat din amarul durerilor şi al necazurilor vom putea înţelege şi simţi cu cel care este în astfel de situaţii.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, bunătatea Ta este într-atâta mai presus de orice comparaţie, încât suntem „ca cei care visează”, gura noastră este „plină de râs şi limba de cântări” (Psalmul 126:1 -2, EV); Te slăvim pentru timpul când ne vom întoarce din nou cu veselie, aducându-ne snopii cu noi.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    „Pe de altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8,28

    Poţi să-I mulţumeşti din toată inima lui Dumnezeu numai dacă crezi cu adevărat că El îţi vrea binele. O astfel de atitudine presupune să predai total controlul vieţii tale în mâna lui Dumnezeu şi să îl laşi să acţioneze nestingherit. Domnul respinge toate comparaţiile tale cu o altă persoană şi împotrivirea ta faţă de conducerea Sa. Exact această întrebare — «Doamne, de ce eu?» — subliniază revolta ta faţă de calea pe care Dumnezeu ţi-a pregătit-o să o urmezi. Asemenea întrebări nu-ţi întăresc caracterul, ci te conduc la autocompătimire şi invidie. Din invidie se naşte neîncrederea, din neîncredere înstrăinarea şi din înstrăinare ura — iar diavolul se bucură. Începe chiar acum să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru planul pe care-l are cu viaţa ta, căci este calea cea mai bună pentru tine! Doar aşa vei fi eliberat, biruitor şi fericit!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim.” Romani 14:8

    Dacă Dumnezeu ar fi vrut, fiecare dintre noi ar fi intrat în cer în momentul convertirii. Nu era absolut necesar să întârziem aici ca să ne pregătim pentru nemurire. Este posibil ca o persoană să fie luată în cer şi să fie gata să împărtăşească moştenirea sfinţilor în lumină chiar în momentul în care a crezut în Isus. Este adevărat că sfinţirea noastră este un proces lung şi continuu, şi că nu vom fi desăvârşiţi până când nu ne vom lepăda de trupurile acestea pieritoare; dar, dacă Dumnezeu vrea, poate să ne schimbe nedesăvârşirile în desăvârşire, şi să ne ia în cer de îndată. De ce, deci, mai suntem aici? Şi-ar ţine Dumnezeu copiii departe de Paradis mai mult decât este necesar, fie chiar şi un moment? De ce se află încă armata Lui Dumnezeu pe câmpul de luptă, când o singură lovitura le-ar putea asigura victoria? De ce rătăcesc încă încoace şi încolo, când un singur cuvânt de pe buzele Lui i-ar putea duce direct în ceruri, spre împlinirea speranţelor lor? Răspunsul este că „pentru Domnul trăim”, şi că să arătăm şi altora iubirea Sa. Rămânem pe pământ ca semănători care seamănă sămânţa, ca plugari care desţelenesc ogorul, ca vestitori care vestesc mântuirea. Noi suntem aici „sarea pământului” (Matei 5:13), ca să fim o binecuvântare pentru lume. Suntem aici ca să-L slăvim pe Christos prin vieţile noastre de zi cu zi. Suntem aici ca să lucrăm pentru El, şi ca „unii care lucrăm împreună cu Dumnezeu” (2 Corinteni 6:1). Să ne întrebăm dacă vieţile noastre îşi ating scopul. Să trăim vieţi înflăcărate, folositoare, sfinte, „spre lauda slavei harului Său” (Efeseni 1:6). Între timp, să tânjim să fim cu El şi să cântăm în fiecare zi.

    Inima mea e lângă El, la tronul sfânt
    Şi nici un rău n-o va putea atinge:
    Trăiesc în aşteptare, ascultând
    O voce care-mi spune „ridică-te, şi vei învinge”.

    SEARA

    „Dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” loan 5:39

    Isus Christos este Alfa şi Omega Bibliei. El este tema constantă a paginilor sfinte; de la început până la sfârşit, ele mărturisesc despre El. Încă de la creaţiune Il vedem ca făcând parte din Sfânta Treime. Îl vedem în făgăduinţa privitoare la Sămânţa femeii. Îl vedem tipizat în arca lui Noe. Călătorim cu Avraam, şi El vede zilele lui Mesia. Locuim în corturi cu Isaac şi Iacov, hrănindu-ne cu făgăduinţa sfântă. Il auzim pe venerabilul Israel vorbind despre Şilo şi, în numeroasele tipuri ale legii, găsim oglindirea Mântuitorului. Profeţi şi regi, preoţi şi predicatori, cu toţii privesc într-o singură direcţie — stau cu totii asemeni heruvimilor, care au privit pe deasupra arca şi şi-au dorit să privească înăuntru, şi să citească taina marii împăcări a Lui Dumnezeu. În Noul Testament, cu mai mare claritate, vedem că Domnul este singurul subiect care străbate întregul. Nu este un lingou aici şi câteva grăunţe de aur dincolo. Este o temelie solidă de aur, fiindcă întreaga substanţă a Noului Testament este Isus răstignit, şi până şi propoziţia de încheiere cuprinde numele Răscumpărătorului. Ar trebui să citim întotdeauna Scripturile sub această lumină Ar trebui să considerăm Cuvântul o oglindă, prin care Christos priveşte din ceruri. Atunci, privind în Evanghelie, îi vom vedea faţa ca într-o oglindă. Este adevărat că reflecţia este slabă, dar este o pregătire binecuvântată pentru timpul când îl vom vedea faţă în faţă. Biblia conţine scrisorile lui Isus Christos către noi, parfumate cu dragostea Lui. Paginile ei sunt veşmintele Regelui nostru, şi miros a mir, aloe şi casie. Scriptura este carul regal în care călătoreşte Isus, îmbrăcat cu dragostea fiicelor Ierusalimului. Scripturile sunt scutecele în care a fost înfăşat pruncul Isus; desfă-le şi Il vei vedea pe Mântuitorul. Esenţa Cuvântului Lui Dumnezeu este Christos.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Romani 8:28

    Ce revendicare extraordinară face Pavel în acest verset! El nu spune: „Ştim că unele lucruri”, „cele mai multe lucruri” sau chiar „lucrurile îmbucurătoare”, ci „TOATE lucrurile”. Această promisiune se întinde de la cele mai mici detalii ale vieţii până la cele mai importante, şi de la cele mai umilitoare treburi zilnice până la cele mai mari lucrări de har ale lui Dumnezeu făcute în timpul unei crize.

    Pavel spune aceasta la timpul prezent: „lucrează”. Nu spune: „au lucrat” sau „vor lucra”. Este o acţiune continuă.

    Ştim de asemenea din Scriptură că „judecăţile [lui Dumnezeu] sunt ca Adâncul cel mare” (Ps. 36 :6) ; chiar în momentul acesta îngerii din ceruri, când urmăresc cu aripile strânse desfăşurarea marelui plan al lui Dumnezeu, proclamă fără îndoială: „Domnul este drept în toate căile Lui, şi milos în toate faptele Lui” (Ps. 145:17).

    Atunci când Dumnezeu orchestrează „toate lucrurile … spre binele”, iese o combinaţie frumoasă. El are nevoie de multe culori diferite, care luate individual pot părea foarte şterse, ca să fie ţesute în modelul armonios.

    Tonuri, note, şi chiar disonanţe separate sunt necesare pentru a compune imnuri melodioase; o maşinărie necesită multe roţi, multe piese şi conexiuni separate. O piesă de la o maşină poate fi nefolositoare, sau o notă dintr-un imn poate să nu fie considerată niciodată frumoasă, dar luate împreună, combinate şi completate, ele duc la un echilibru şi la o armonie perfectă.

    Putem învăţa o lecţie de credinţă din aceasta: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea” (Ioan 13:7). J. R. Macduff

    În o mie de încercări, nu sunt doar cinci sute din ele care lucrează „spre binele” celui credincios, ci nouă sute nouăzeci şi nouă, plus una. George Mueller

     

    Dumnezeu a schimbat răul în bine (Gen. 50:20)

     

    „Dumnezeu a schimbat răul în bine” – o, binecuvântată siguranţă,

        Ce cade ca strălucirea soarelui pe întreaga cale a vieţii,

    Şi atinge cu aurul cerului norii negri de furtună ai pământului,

        Aducând pace şi mângâiere proaspătă zi de zi.

     

    Nu la întâmplare mâinile fraţilor necredincioşi

        L-au vândut pe Iosif rob într-o ţară străină;

    Şi n-a fost întâmplător că, după ani de suferinţă,

        A fost adus ca să stea înaintea tronului lui faraon.

     

    Un Ochi atoate-văzător a văzut nevoia miilor,

        Şi a plănuit s-o împlinească prin acel singur suflet;

    Şi prin zilele istovitoare de întemniţare

        A lucrat pentru împlinirea scopului măreţ şi glorios.

     

    Şi cum sfârşitul era ascuns de cel captiv,

        Fierul a intrat chiar în sufletul lui;

    Ochii lui puteau vedea doar calea prezentă de necaz,

        Dar privirea lui nu se putea odihni încă asupra întregului.

     

    Credinţa n-a slăbit în acele zile lungi şi întunecate de aşteptare,

    Încrederea lui în Dumnezeu a fost reînsufleţită în cele din urmă,

    A sosit ceasul când Dumnezeu l-a făcut pe slujitorul Său

        Să-i mângâie pe mulţi, şi toate suferinţele lui au trecut.

     

    „Nu voi, ci Dumnezeu este Cel care m-a adus până aici”,

        A mărturisit triumfătoare credinţa mai târziu;

    „Dumnezeu a schimbat răul în bine”, nici un alt motiv

        Nu putea uni divergenţa lor cu cântarea lui de laudă.

     

    „Dumnezeu schimbă răul în bine” pentru tine, dragul meu,

        Dumnezeul lui Iosif este acelaşi şi astăzi;

    Dragostea Lui îngăduie suferinţe ciudate şi amare,

        Mâna Lui te călăuzeşte pe o cale necunoscută.

     

    Domnul tău, care vede sfârşitul de la început,

        Are pentru tine intenţii de dragoste nespusă.

    Deci pune-ţi mâna într-a Lui şi urmează-L fără teamă,

        Până vei vedea cu ochii tăi bogăţiile harului Său.

     

    Acolo, când vei sta neclintit în Casa Gloriei,

        Şi toată calea vieţii tale va fi deschisă sub privirea ta,

    Ochii tăi vor VEDEA mâna în care te încrezi acum,

        Şi vei preamări dragostea Lui zile nesfârşite.

    Freda Hanbury Allen

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 48.9-22

        „Pentru Numele Meu … pentru Mine” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându-l pe Israel ca popor al Său — şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).    Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) părăului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i-a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Evrei 11:8-16

    „Prin credinţă Avram… a ascultat şi a plecat, fără să ştie unde se duce.” Evrei 11:8

    PRIVEŞTE DINCOLO DE NECUNOSCUT

    Viaţa este plină de neprevăzut. Nu ştim ce ne vor aduce următoarele 24 de ore. Este o cărare nemarcată, care poate include mari binecuvântări ori pierderi tragice. Pentru că viitorul este necunoscut, îi umple pe mulţi de frică – făcând din fiecare nouă zi şi împrejurare o luptă. Frica de necunoscut l-a împiedicat de multe ori pe om să pornească înainte. In evul mediu, de exemplu, marinarii europeni nu navigau prea departe în sud. Credeau că dacă vor ajunge la mijlocul pământului, la ecuator, vor da de un inel de foc, deoarece cu cât călătoreau mai în sud era tot mai cald. O astfel de frică i-a împiedicat să exploreze Oceanul Atlantic. O hartă întocmită cândva în evul mediu, avea desenată o corabie care se întorcea în Marea Mediterană din strâmtoarea Gibraltarului. Deasupra erau scrise cuvintele latine: „Non plus ultra”, care înseamnă: „Dincolo nu există nimic”. Frica de necunoscut i-a împiedicat pe exploratori să traverseze Atlanticul, până când Columb şi Ponce de Leon au decis să încerce orizontul. Poate că frica de necunoscut te ţine să nu faci nici un progres spiritual. Te temi, poate, gândindu-te la ce vor spune vecinii, în cazul că le vei vorbi despre Cristos. Nu ştii cum vor reacţiona elevii tăi dacă vei preda la o clasă de studiu biblic. Nu suntem siguri dacă vom putea plăti datoriile, dacă vom dărui mai mult. Dar nu trebuie să ne fie frică atunci când facem pasul credinţei. Ca si Avram, care şi-a lăsat ţara strămoşească pentru o destinaţie necunoscută, putem şi noi să învingem nesiguranţa încrezându-ne în Dumnezeu. El vede dincolo de necunoscut.  D.C.E.

    Credinţa vede mai departe 
    De frică şi îngrijorări. 
    Ea-L vede pe Cristos prezent 
    în orişice împrejurări.  French

    Cei care se tem de viitor orbecăiesc prin prezent.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Căci, cum este lipit brâul de coapsele omului, aşa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel şi toată casa lui Iuda … ca săMi fie popor şi nume şi laudă şi glorie; dar ei nau ascultat.”  Ieremia 13.11

    În acest capitol, Domnul îi porunceşte lui Ieremia să poarte un brâu, apoi săl dea jos şi săl îngroape undeva. După un timp, Ieremia a dezgropat brâul, iar acesta era putrezit şi nu mai era bun de nimic. Domnul foloseşte acest lucru ca o ilustraţie a ceea ce se întâmplase cu Israel. El făcuse ca poporul Său să se alipească de El, aşa cum se lipeşte brâul de coapsele unui om. Se îngrijise de ei de când îi scosese din Egipt şi până în acea zi. Dorinţa Lui era ca ei să fie un popor pentru lauda şi gloria Sa.

    Din nefericire, Domnul a trebuit să spună că ei, nevrând să asculte de glasul Său, au mers după imaginaţiile inimilor lor şi chiar sau dus după alţi dumnezei, pentru a le sluji şi pentru a se închina înaintea lor. Rezultatul a fost că au ajuns ca un brâu putrezit, care nu mai este bun de nimic.

    În Fapte 11.23, Barnaba ia îndemnat pe credincioşii din Antiohia să se alipească de Domnul cu hotărâre de inimă. Este încă dorinţa Domnului ca poporul Său, acum Adunarea, să se alipească de El, pentru a fi astăzi spre lauda şi spre gloria Sa. Ce înseamnă să ne alipim de El? Înseamnă să ascultăm de glasul Lui, care se face auzit prin Cuvântul Său; înseamnă să umblăm prin Duhul (Galateni 5.16), preocupaţi cu Hristos, nu cu imaginaţiile inimilor noastre; înseamnă să ne ferim de idolatrie şi de orice lucru care Iar putea lua locul lui Hristos în inimile noastre (1 Ioan 5.21). Creştinătatea a urmat exemplul lui Israel şi a devenit ca un brâu putrezit. Domnul să ne dea harul să ne alipim de El cu o inimă hotărâtă şi să fim astfel spre lauda şi spre gloria Sa, până când El va veni.

    K. Quartell

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” Romani 8.28

    Viața – o broderie

    O scriitoare creștină, care a trecut prin lagărele de concentrare naziste, spunea că viața, cu toate semnele ei de întrebare, se aseamănă cu o broderie care ar sta undeva deasupra noastră și noi am privi la ea de jos în sus. Din partea aceasta nu se văd decât capete de ață și noduri, într-o amestecătură neclară. Numai privind de deasupra se poate vedea minunatul desen al broderiei. Tot la fel, omul vede numai capetele de ață dezlânate. Dumnezeu însă este Cel care vede forma desăvârșită a planului Său pentru întreaga noastră viață.

    Datorită faptului că Dumnezeu cunoaște și înțelege toate lucrurile, noi ne putem încredința Lui, știind că El va proceda cu noi cum este mai bine. Întotdeauna vor exista secrete și motive în spatele acțiunilor lui Dumnezeu, pe care noi nu le putem înțelege. Dumnezeu este infinit, omul este mărginit. Dar bazându-ne pe ceea ce știm despre Dumnezeu, despre nemărginita Sa dragoste arătată în mod suprem la crucea de pe Golgota, putem fi încredințați că El face ceea ce este mai bun pentru viețile noastre. Iată de ce lucrarea înțeleaptă a fiecărui om este să urmeze sfaturile psalmistului: „Încredințează-ți soarta în mâna Domnului, încrede-te în El și El va lucra”.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    SĂ NU TE VĂICĂREȘTI!

    „Nu vă plângeți” Iacov 5:9

    Orice lucru pe care îl faci în mod repetat devine obicei. De aceea lacov spune: „nu vă plângeți”. Autorul Jon Gordon spune: „Postul de la văicăreală nu numai că-i va face fericiți pe cei din jurul tău dar și tu vei experimenta bucuria, pacea, izbânda și relații pozitive”. Așa că, în loc să te văicărești atunci când lucrurile merg prost mai bine fă următoarele lucruri: 1) Practică mulțumirea! Când aduci mulțumire pentru trei lucruri în fiecare zi, primești energie si te simți mai fericit. E cu neputință să fii mulțumitor și negativist în același timp. 2) Încurajează-i pe ceilalți! în loc să te plângi de greșelile pe care le fac oamenii, îndreaptă-ți atenția spre lucrurile bune pe care le fac. „Să îmbărbătași pe cei deznădăjduiți; să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători cu toți” (1 Tesaloniceni 5:14). Nu este greșit să critici slăbiciunile altora câtă vreme contrabalansezi cu de trei ori mai multă lauda. 3) Concentrează-te asupra reușitelor tale! Ține un jurnal al realizărilor. în fiecare seară, înainte de a merge la culcare, scrie ceva semnificativ despre ziua care a trecut. Ar putea fi o conversație ziditoare sau o realizare de care ești mândru. E adevărată vechea zicală: „Nimic nu are succes ca și succesul”. Când îți îndrepți atenția spre succes, pregătești cadrul pentru ca si alții să-ti urmeze exemplul. 4) Învață să renunți! în loc să fii preocupat de lucrurile pe care nu le poți schimba, concentrează-te asupra lucrurilor pe care le poți influența. Când te vei opri din încercarea de-a controla totul și-ți vei pune viața în mâna Domnului, lucrurile se vor rezolva. 5) Folosește puterea rugăciunii! Pavel spune: „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri” (Efeseni 6:18). Rugăciunea reduce stresul, îți dă putere si promovează sănătatea. Când te afli sub presiune, loc să te plângi, activează puterea lui Dumnezeu și reîncarcă-ti bateriile.

     

     

     


     

  • 9 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Următorul lucru de făcut

    „Pentru că oricine cere primeşte.” Luca 11:10

    Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti. Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45).

    Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al Lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii. Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta ne
    provoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „…întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” EFESENI 6:10

    Epistola către Efeseni descoperă poziţia slăvită a copilului lui Dumnezeu în Hristos, Mîntuitorul şi Biruitorul tuturor lucrărilor vrăjmaşului, în El, cel credincios este binecuvîntat cu toate binecuvîntările duhovniceşti în locurile cereşti.În toate epistolele sale, Pavel insistă asupra trebuinţei de a fi „în Hristos”; pentru credincios, este taina unei vieţi roditoare. În afară de El, încurcătură, ruşine; căci atunci sîntem în noi înşine, jucăriile sentimentelor, uşurătăţii şi a sensibilităţii noastre. în felul acesta, noi facem jocul vrăjmaşului şi sîntem o pricină de tulburare în jurul nostru. Înainte de a vorbi de adevărata natură a vieţii şi slujirii credincioşilor, care implică o luptă; înainte de a pune înaintea credinciosului toată armătura lui Dumnezeu fără de care nu poate nici să creadă, nici să biruiască, apostolul sună alarma. El ne cheamă la realitate, ne face cunoscut dreptul nostru de întîi născuţi şi ne spune care este poziţia şi posesiunea noastră: „întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui,” sau după o altă versiune: „Inimile să vă fie întărite în Domnul şi în tăria biruitoare a puterii Sale”.

    Cunoştinţele intelectuale nu sînt de ajuns: inima şi duhul nostru trebuie să fie în Domnul Hristos, angajate cu adevărat în lupta duhovnicească. Independenţi de El, sîntem lăsaţi propriilor noastre puteri care foarte curînd se dovedesc falimentare; de aceea inimile noastre trebuie să fie întărite în Domnul, Biruitorul deplin al întregii puteri a vrăjmaşului. Să ne trăim chemarea aşa cum am primit-o, dînd preţ poziţiei noastre în Hristos şi prin credinţă să ne întărim în tăria biruitoare a puterii Sale. Această putere este activă şi niciodată pasivă si vrea să facă din noi luptători destoinici pentru cauza Domnului Hristos. îndoielile noastre, înfringerile şi descurajările noastre trebuie să fie înghiţite de această putere biruitoare.

    Poate va zice cineva: „Da, frumoase şi încurajatoare sînt toate ideile acestea, dar realitatea?… Realitatea? Nu trebuie s-o privim în viaţa noastră. Aceasta ne-ar descuraja. Realitatea este Domnul Hristos! Trebuie s-o privim în lumina Domnului Hristos. S-o trăim prin El. El este Dumnezeu adevărat şi viaţa veşnică. El ne-a spus: „în lume veţi avea necazuri (lupte); dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, „şi iată că Eu sînt cu voi în toate zilele pînă la sfîrşitul veacului”. Ne mai trebuie altceva?

    Drumul cel mai greu în lupta cea mai înfocată, este drumul biruinţei şi al odihnei. în lupta noastră avem nevoie de mult har, dar în biruinţa pe care am cîştigat-o avem nevoie de o îndoită măsură de har, ca să nu ne mîndrim.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Spuneţi celor slabi de inimă: Fiţi tari şi nu vă temeţi! Iată, Dumnezeul vostru;răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu. El însuşi va veni şi vă va mântui”. Isaia 35:4.

    Nu este scris deci: „Puneţi-le păcatele în faţa ochilor lor”, „Spuneţi-le” nu vă temeţi”. Mulţi sunt dezamăgiţi pentru că păcatele din trecut îi urmează şi nu le da pace? Alţii sunt dezamăgiţi pentru că sunt în ispite, s-au obosit şi numai pun la socoteală puterea lui Dumnezeu, iar alţii se uită la greutăţile care le stau în faţă, cum făcea poporul lui Israel când erau dezamăgiţi văzînd zidurile Ierihonului. Când suntem
    dezamăgiţi înseamnă că nu-L mai avem înaintea ochilor
    noştri pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui; vedem doar împrejurarea şi pe noi înşine. Dar trebuie să ştim că:
    „Fără credinţă e cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Ochii orbilor să fie deschişi şi urechile surzilor să audă; de aceea să rugăm pe Domnul să ne deschidă ochii şi să ne arate puterea Lui. Nu trebuie să ne gândim că avem nevoie de simţuri bune ca să putem crede.” Şi credinţa este siguranţă cu privire la cele nădăjduite, convingere cu privire la lucrurile care nu se văd”. Când observăm că-L necinstim pe Dumnezeu şi-L întristăm prin necredinţa noastră, atunci trebuie să
    venim înaintea Lui, să-I mărturisim păcatul şi să ascultăm de Cuvântul Lui, ca să-I mărim Numele. De aceea spune Cuvântul: „Întăriţi-vă deci mâinile obosite şi genunchii slăbiţi, croiţi cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru că cel care şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă, să fie vindecat”. (Evrei 12:12-13). Aceasta o facem crezînd Cuvântul Lui: „Nu te teme, Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc şi tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu mâna dreaptă a dreptăţii Mele”. (Isaia 41:10). De aceea nu te teme, crede numai!

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    UN NUME VREDNIC DE TOATĂ ÎNCREDEREA

    „Voi lăsa în mijlocul tău un popor smerit şi mic, care se va încrede în Numele Domnului.” Ţefania 3.12

    Când credinţa dispare din mijlocul acelora care trăiesc în belşug, ea îşi găseşte adăpost printre săracii lumii acesteia, bogaţi în credinţă. În ei Domnul găseşte o rămăşiţă credincioasă. Fac şi eu parte din această rămăşiţă?

    Ei se încred în Domnul pentru că sunt lipsiţi şi smeriţi. Cine n-are nici un ban, încearcă să se împrumute dacă cineva îl ia pe garanţie. Omul care-şi dă seama că numele său nu prezintă destulă garanţie, caută sprijin la alt nume. Ori cel mai bun nume este al lui Dumnezeu. El va avea întotdeauna un popor care-şi va pune încrederea în El, pentru că este mic şi smerit. Existenţa lui în sânul unei naţiuni este pentru această naţiune un
    izvor de binecuvântări necunoscute. Este sarea care păstrează şi împiedică stricăciunea provocată de pofta lumii acesteia.

    Această întrebare mi se pune din nou: Fac şi eu parte din acest popor? Sunt mâhnit de păcatul care este în mine şi în jurul meu? Sunt sărac cu duhul, mă văd eu însumi sărac duhovniceşte? Mă încred eu în Domnul? Aceasta este întrebarea cea mare. Domnul Isus descoperă numele, caracterul, persoana lui Dumnezeu; mă încred eu în El? Dacă da, am părăsit orice plan care face parte din această lume. Doamne, ajută-mă să fiu aşa.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.” Evrei 1.3

    Aceasta este poziţia Domnului Isus în prezent. Aici în cap. 1 din Evrei vedem maiestatea Fiului lui Dumnezeu. „A şezut la dreapta măririi” ne arată imensitatea slavei personale a Domnului Cristos. El este într-adevăr Creatorul, El este oglinda şi întipărirea slavei lui Dumnezeu şi El ţine şi păstrează toate lucrurile prin Cuvântul Său. El este jertfa de ispăşire a păcatelor. Noi putem înţelege că această prezentare a slavei lui Cristos, fie că este vorba de slava Sa personală fie că este vorba de poziţia Sa, leagă deja de acum inimile tuturor credincioşilor cu cerul, acolo unde este El. El este Dumnezeu. El a coborât din cer şi S-a înălţat după lucrarea înfăptuită pe deplin. Prin aceasta şi în locurile cereşti a moştenit un Nume care este mai minunat decât al îngerilor.

    Ce Domn minunat avem noi în El, care ocupă locul cel mai înalt şi mai însemnat, locul de cinste care este numai al Lui. De aceea să-I mulţumim tot timpul căci El este Salvatorul nostru. A Lui să fie lauda, mărirea şi adorarea! De aceea în toată adunarea să nu se audă altceva decât o îmbărbătare continuă în această direcţie. Dar şi ca persoane individuale să-i aducem laudă pentru dragostea Sa. În Ps. 22.25 scrie: „în adunarea cea mare Tu vei fi pricina laudelor mele şi-mi voi îndeplini juruinţele în faţa celor ce se tem de Tine.”

    Duhul Sfânt nu împinge niciodată pe un suflet să privească la el însuşi sau la lucrarea lui, ci ÎNTOTDEAUNA îndreaptă orice privire numai la CRISTOS. A-L cunoaşte pe Cristos este viaţa veşnică, şi descoperirea Fiului de către Tatăl prin Duhul Sfânt alcătuieşte temelia Adunării. Învăţătura cea mai duhovnicească va fi totdeauna aceea, care înfăţişează neîncetat şi pe deplin pe CRISTOS. Duhul nu se poate opri decât la Isus. Aşadar, dacă cineva slujeşte prin puterea Duhului lui Dumnezeu, va vorbi totdeauna mai mult despre CRISTOS decât despre alte lucruri.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    „Tu m-ai scos la loc larg când eram în strâmtoare” (Psalmul 4:1); o, de-ar fi gândurile inimii mele mai mult şi mai mult un izvor neîncetat de comori pline de har!

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!” Psalm 139,14

    Noi suntem lucrarea lui Dumnezeu. El a creat lucruri originale, unice. Nu există doi oameni identici pe pământ. El te-a făcut şi pe tine aşa cum eşti, într-un mod minunat, cu calităţile, talentele, dar si cu limitele tale. I-ai mulţumit? Nu eşti un «accident», dimpotrivă, este scris «Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele» (Efes. 2,10). Este minunat şi un motiv special de laudă şi de mulţumire înaintea Domnului că nu suntem un «accident» sau că nu depindem de «soartă». Mai mult decât atât, Dumnezeu ne-a planificat viaţa până la ultima suflare. Nu vrei să-I mulţumeşti că te-a făcut aşa cum eşti şi să-L lauzi pentru planul pe care-l are cu viaţa ta? Întreaga ta cale a fost deja stabilită de Dumnezeu, de aceea nu compara drumul tău cu un altul. Pentru că Domnul creează doar lucruri originale, El nu Se repetă niciodată în creaţie. Inchinându-te cu mulţumire şi laudă, tu îi dai ocazia să te transforme prin Cuvântul şi prin Duhul Său.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Da, Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie. Psalmi 126:3

    Unii creştini sunt tentaţi să vadă doar partea întunecată a lucrurilor şi să se gândească mai degrabă la primejdiile prin care au trecut, decât la minunile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru ei. Intreabă-i care este impresia lor despre viaţa de creştin, şi îţi vor descrie veşnicele lor conflicte, adânca lor mâhnire, încercările grele şi păcătoşenia din inimile lor, fără cea mai mică aluzie la îndurarea şi ajutorul Lui Dumnezeu. Dar un creştin al cărui suflet este sănătos va spune plin de bucurie: „voi vorbi, dar nu despre mine, ci în onoarea Dumnezeului meu. „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă, şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru” (Psalmi 40:2-3). Domnul a făcut lucruri mari pentru [mine], de aceea [sunt plin] de bucurie. O asemenea experienţă pură este cea mai bună declaraţie pe care o poate face un copil al Lui Dumnezeu. Este adevărat că suferim încercări, dar este la fel de adevărat că suntem izbăviţi din ele. Este adevărat că luptăm cu viciile, şi suntem pe deplin conştienţi de acest lucru, dar este la fel de adevărat că avem un Mântuitor puternic, care a învins aceste vicii şi ne poate scăpa de stăpânirea lor. Privind în urmă, ar fi greşit să nu recunoaştem că am fost în Mlaştina Disperării şi am trecut prin Valea Umilinţei, dar ar fi la fel de rău să uităm că am trecut prin ele în mod sigur şi profitabil; nu am rămas blocaţi, mulţumită atotputernicului nostru Ajutor şi Conducător, care ne-a scos şi ne-a „dat belşug” (Psalmi 66:12). Cu cât mai mari sunt necazurile noastre, cu atât mai puternice trebuie să fie mulţumirile către Dumnezeu, care ne-a condus în siguranţă şi ne-a păstrat până acum. Durerea noastră nu poate să acopere melodia laudei; amărăciunile sunt parte din cântecul vieţii noastre: „Domnul a făcut lucruri mari pentru noi, şi de aceea suntem plini de bucurie”.

     

    SEARA

    Cercetaţi Scripturile. loan 5:39

    Cuvântul grecesc „cercetat” semnifică o căutare strictă, apropiată, harnică şi curioasă, aşa cum fac oamenii când caută aur, sau vânătorii adevăraţi când urmăresc prada. Nu trebuie să ne mulţumim cu citirea superficială a unui capitol ci, la lumina Duhului, să căutăm cu înflăcărare înţelesurile adânci ale Cuvântului. Sfânta Scriptură trebuie cercetată — multe din învăţăturile ei pot fi aflate numai prin studiu atent. In ea există lapte pentru copilaşi, dar şi hrană tare pentru oamenii puternici, învăţaţii au spus că în fiecare cuvânt se ascunde un munte de semnificaţii, în fiecare verset din Scriptură. Tertulian exclama: „iubesc plinătatea Scripturii!” Nici un om care zgârie Cartea Lui Dumnezeu la suprafaţă nu are câştig; trebuie să sapi şi să scormoneşti până ajungi la comoara ascunsă. Uşa Cuvântului se deschide numai cu cheia hărniciei. Scripturile cer cercetare. Sunt scrierile Lui Dumnezeu, purtând timbrul şi pecetea divină. Cine îndrăzneşte să le trateze cu uşurinţă? Cel care le dispreţuieşte Il dispreţuieşte pe Dumnezeu, care le-a scris. Dumnezeu nu vrea ca Bibliile noastre să devină martori împotriva noastră în ziua judecăţii. Cuvântul Lui Dumnezeu va răsplăti cercetătorul. Dumnezeu nu ne cere să mutăm un munte de piatră ca să găsim un bob de grâu, fiindcă Biblia este un lan bogat. Nu trebuie decât să deschidem uşa hambarului, şi vom avea parte de belşug. Scriptura pune stăpânire pe cercetător. Ea este plină de surprize. Sub călăuzirea Duhului Sfânt, ea străluceşte cu toată splendoarea descoperirii în faţa ochilor care o caută, ca un templu uriaş pavat cu aur şi îmbrăcat în rubine, smaralde şi pietre scumpe. Nimic nu se compară cu adevărul Scripturii. În cele din urmă, Scriptura Il descoperă pe Isus: „ele mărturisesc despre Mine” (loan 5:39). Nici un motiv nu poate fi mai puternic decât acesta: cel care îl găseşte pe Isus găseşte viaţa, cerul şi toate lucrurile. Fericit este cel care, cercetând Scriptura, Il descoperă pe Mântuitorul.


     

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.” (Psalmul 37:3)

    Am întâlnit odată o femeie săracă ce-şi câştiga existenţa muncind din greu ca menajeră, dar era o creştină veselă şi biruitoare. O altă creştină, o doamnă, care era foarte ursuză, i-a spus într-o zi: „Nancy, înţeleg că eşti fericită astăzi, dar cred că perspectivele tale de viitor te vor domoli. Să presupunem, de exemplu, că te îmbolnăveşti şi nu mai poţi munci. Sau să presupunem că actualii tăi patroni se mută de aici, şi nu găseşti de lucru în altă parte. Sau să presupunem …”

    „Încetează!” strigă Nancy. „Eu nu «presupun» niciodată nimic. «Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic» (Ps. 23:1). Şi apropo”, a adăugat ea către prietena ei posomorâtă, „toate aceste «presupuneri» te fac să te simţi atât de mizerabil. Mai bine renunţă la ele şi pur şi simplu încrede-te în Domnul”.

    Următorul text biblic este cel care va înlătura orice «presupunere» din viaţa unui credincios dacă este primit şi împlinit practic printr-o credinţă de copil: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El Însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»” (Evrei 13:5-6).

    Hannah Whitall Smith

    Un şuvoi de necazuri mi-a tăiat calea;

        E întunecat şi adânc şi lat.

    Amară oră are viitorul

        Când traversez apele lui umflate.

    Dar eu zâmbesc şi cânt şi spun:

        „Voi nădăjdui şi mă voi încrede întotdeauna;

    Voi îndura necazul care va veni mâine,

        Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

    Podul de mâine este foarte periculos;

        Nu îndrăznesc să-l trec acum.

    Pot să-i văd bârnele mişcându-se încoace şi încolo,

        Şi arcurile lui clătinându-se şi îndoindu-se.

    O, inimă, trebuie să nădăjduieşti întotdeauna;

        Trebuie să cânţi şi să te încrezi şi să spui:

    „Voi îndura necazul care va veni mâine,

        Dar nu voi împrumuta nici unul astăzi”.

    Vulturul care se înalţă la mari înălţimi nu-şi face griji cum o să treacă un râu.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 48.1-8

        Cititorii în stele, „cei care împart cerurile” (47.13) şi alţi astrologi s-au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. în ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi loan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s-au împlinit (v. 3). Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52). Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr-unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte „îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 1 Samuel 20:1-3, 24-33

    „… nu este decit un pas intre mine şi moarte.” 1 Samuel 20:3

    UN SFERT DE MILIMETRU DE CAUCIUC

    Vieţile noastre sunt daruri fragile de la Dumnezeu. Unui tânăr care tocmai se supusese unui control medical general, i s-a spus de către doctor că este complet sănătos. In timp ce ieşea din cabinetul doctorului, trecând prin sala de aşteptare, a căzut deodată cu mâinile încleştate pe piept suferind un atac de inimă fatal.

    Moartea era mult mai aproape decât a crezut el. în timp ce vizita expoziţia spaţială de la Institutul Smithsonian din Washington, prinţesei Anne i-a fost prezentat astronautul Neil Armstrong. Pe parcursul vizitei, prinţesa a văzut expuse costumele astronautilor. întorcându-se spre Armstrong, ea a întrebat: „Este vreun pericol să se rupă?” Cel care îsi asumase marele risc de-a fi primul om care a păşit pe suprafaţa lunii a răspuns: „Da, diferenţa dintre viaţă şi moarte acolo sus este numai de aproximativ un sfert de milimetru de cauciuc!” In textul de azi, David a dat glas unei astfel de constatări a pericolului iminent care îl pândea în orice moment. Regele Saul, în mânia invidiei sale, căuta să-i ia viaţa rivalului său pe care îl unsese Samuel ca moştenitor de drept al tronului lui Israel. Dându-şi seama de scurtimea vieţii, David a scris mai târziu aceste rânduri de disperare pe care le găsim în textul de azi: „Doamne, spune-mi care este sfârşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu ce trecător sunt” (Psalmul 39:4). Fiind conştienţi de acest fapt, vom fi motivaţi să trăim fiecare zi pentru Domnul. Aceasta ne va da puterea să facem pasul final fără teamă.  – H.G.B.

    Nimeni dintre noi nu ştie
    Când va bate-al morţii negru ceas.
    Să trăim în ziua-ceasta
    Ca în ultima ce ne-a rămas.– D.J.D.

    Nu eşti gata să trăieşti, până nu eşti gata să mort.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.” 2 Corinteni 5.10

    Toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, însă este scaunul de judecată al Celui care ma iubit şi care Sa dat pe Sine Însuşi pentru mine, care ma mântuit şi în care am fost acceptat. El niciodată na tratat cu asprime pe un suflet care a venit la El recunoscânduşi adevărata stare; unora ca aceştia lea vorbit cu tot harul Său de nepreţuit.

    Toţi vom fi deci arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, înaintea Persoanei Aceluia care, prin moartea Sa, nea îndepărtat toate păcatele. Ce binecuvântare va fi săL vedem şezând pe acel scaun! Nu există nimic în acest gând care să tulbure pacea pe care El a făcuto prin sângele crucii Sale; şi această pace trebuie so avem, pentru a ne bucura de comuniunea cu Dumnezeu. Apoi să ne gândim cum vom ajunge acolo. Hristos va veni şi ne va lua la Sine, fiindcă ne iubeşte şi doreşte să fim acolo unde El Însuşi este. Şi în ce stare vom ajunge acolo? Glorificaţi, având un trup ca al Lui. Judecătorul este Cel care a fost făcut pentru noi dreptate de către Dumnezeu (1 Corinteni 1.30).

    A crede în Numele Lui şi totuşi a ne îndoi că avem pace înseamnă a pune la îndoială valoarea lucrării Lui. Cel care a suferit odinioară şi care acum este glorificat nu va contrazice rezultatul lucrării Sale atunci când va fi Judecător. Atunci însă nu va mai exista nimic ascuns – totul va veni la lumină. Şi care este efectul acestui lucru pentru noi? Privim la viaţa noastră trecută şi ce vedem? Privim la perioada de când am devenit creştini şi cât de multă slăbiciune şi faliment vedem! Trebuie însă acest lucru să ne înspăimânte? Nu, căci privim de asemenea la Dumnezeu şi spunem: Cu ce Dumnezeu minunat am avut dea face în tot acest timp! Fiecare pas a fost o manifestare a dragostei Tatălui nostru, care nea condus pe cale. În glorie vom vedea clar toată nebunia noastră, dar o vom vedea fiind întrun trup înviat şi schimbat. Vom distinge dragostea lui Hristos în fiecare mic detaliu al vieţii noastre duse aici pe pământ, de la început şi până la sfârşit.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie”

    1Petru 5.5

    Moartea unui arbitru

    Vestea morții unui arbitru a șocat în aceeași măsură iubitorii de fotbal, mass-media și oficialitățile. Cinci fotbaliști tineri între 15 și 16 ani l-au bătut pe arbitru așa de brutal, încât acesta a murit în spital din cauza loviturilor. A fost doar agresivitate oarbă? Sau s-a îndreptat mânia poate împotriva autorității arbitrului, care trebuia să poarte de grijă de respectarea regulilor de joc?

    Adesea sunt bătuți polițiști, sunt atacați oameni de ordine, poate chiar judecători sunt îndepărtați din cale. A ridica mâna împotriva celui care te avertizează este un mare semn de slăbiciune interioară!

    Autoritățile, care pun anumite granițe într-o comunitate, se lovesc de împotrivire. Este poate și la noi creștinii așa? Cum ne comportăm cu oamenii care ne avertizează de căi greșite, voite, care vorbesc cuvinte clare, ne sfătuiesc și chiar ne îndrumă? Ne supărăm pe ei?

    Biblia ne îndeamnă să recunoaștem autoritățile. Ea vorbește și despre faptul că tinerii trebuie să se supună celor mai în vârstă. Desigur, cei mai în vârstă nu mai au nimic de spus în unele domenii. Nu pot ține pasul cu dezvoltarea tehnică razantă și poate nici măcar nu știu ce este un iPhone. Dar ei au o mulțime de experiență de viață! Și cine prețuiește acest lucru și permite să i se spună ceva, este înțelept.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    SPUNE-I DOMNULL

    „Ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” loan 9:3

    Când Domnul Isus s-a întâlnit cu un orb, ucenicii Lui au început numaidecât să discute despre motivul pentru care omul se afla în acea stare. Ei l-au întrebat pe Domnul Isus: „cine a păcătuit: omul acesta sau părinții lui, de s-a născut orb?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinții Iui; ci s-a născut așa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”.

    Să remarcăm împreună patru lucruri:

    1) Ucenicii erau nerăbdători să pună problema omului pe seama păcatului său. Diavolul va încerca să te convingă de faptul că nu te califici pentru harul lui Dumnezeu, din cauza păcatului tău, dar nu e așa! Dumnezeu nu-ți analizează trecutul pentru a-ti determina viitorul.

    2) Când Domnul Isus l-a vindecat, vecinii săi au fost mai interesați de dezbatere decât de sărbătorire – și nu s-au schimbat prea multe de atunci! Ei au început să întrebe: „Nu este acesta cel ce ședea și cerșea?” Unii ziceau: „EI este.” Alții ziceau: „Nu” (v. 8-9).

    3) Vindecarea lui a picat „examenul religiozității”, întrucât fariseii au spus: „Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține Sabatul” (v 16). 4) Nici măcar părinții bărbatului nu au fost liberi să-L laude pe Dumnezeu, pentru că se spunea: „dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă” (v. 22). Pentru vecini, el a fost un neajutorat, pentru liderii bisericii a fost subiectul unei polemici, pentru părinții săi a fost un stigmat social, așa că „l-au dat afară” (v. 34). Aici s-a încheiat povestirea? Slava lui Dumnezeu – nu! „Isus…când l-a găsit, i-a zis: Eu am venit…ca cei ce nu văd, să vadă” (v. 35, 39). Așa că, în loc să-ți împărtășești problema ta oamenilor și să asculți părerile lor, te sfătuiesc să o spui Domnului în rugăciune. Când o împărtășești cu ceilalți, cel mai bun lucru pe care îl poți obține este simpatia, dar când o spui lui Isus, vei găsi soluția.

  • 8 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Ce urmează?

    „..Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.” loan 13:17

    Hotărăşte-te să cunoşti mai mult decât ceilalţi. Dacă nu-ţi tai ancorele tu însuţi, Dumnezeu va trebui să ţi le rupă printr-o furtună pentru a te trimite în larg. Aruncă totul în seama lui Dumnezeu, lasă-te dus în larg de mareea puternică a planului Său şi ţi se vor deschide ochii. Dacă, crezi în Isus,nu trebuie să-ţi petreci tot timpul doar în „apele liniştite ale portului”, plăcute, dar întotdeauna pline de „aluviunile” care se adună lângă ţărm. Trebuie să ieşi din rada portului îndreptându-te spre marile adâncimi ale Lui Dumnezeu şi să începi tu însuţi să cunoşti lucrurile, să începi să ai discernământ spiritual. Când ştii că ar trebui să faci un lucru şi îl faci, imediat vei şti mai mult. Vezi unde te-ai „împotmolit” din punct de vedere spiritual şi vei descoperi că starea aceasta vine de la un moment din trecut când a existat un lucru pe care ştiai că trebuie să-l faci, dar nu l-ai făcut, întrucât nu părea a fi o chemare urgentă; acum nu mai ai discernământ, nu mai înţelegi; în momentul de criză intri în panică, în loc să fii stăpân pe tine. Este un lucru periculos să refuzi să cunoşti mai mult. Falsa ascultare este o stare a minţii prin care tu îţi creezi ocazii de a te sacrifica; ardoarea este greşit considerată discernământ. Este mai uşor să te sacrifici decât să-ţi împlineşti destinul spiritual enunţat în Romani 12:1-2. Este cu mult mai bine să împlineşti scopul lui Dumnezeu în viaţa ta cunoscând voia Lui, decât să faci acte măreţe de sacrificiu personal. „Ascultarea este mai bună decât jertfele” (1 Samuel 15:22). Fereşte-te să te întorci înapoi acolo unde erai pe vremuri, atunci când Dumnezeu vrea să fii ceva ce nu ai mai fost niciodată. „Dacă vrea cineva să facă…. va ajunge să cunoască…” (loan 7:17).

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte” EVREI 12:1

    Printre chemările Cuvîntului lui Dumnezeu, care pentru vremea de acum se simt cu o insistenţă deosebită, este una care răsună în inima credincioşilor ca un sunet de trîmbiţă. „Stăruiţi!” O mie să cadă alături de voi şi zece mii la dreapta voastră, nu cedaţi, rămîneţi fermi! Dacă dragostea multora se răceşte, noi,trebuie să suferim crucea şi să dispreţuim ruşinea. Dacă alţii abandonează lupta din dragoste pentru lumea de acum, noi trebuie să ne continuam alergarea!

    Cei care stăruiesc primesc sarcina, oricît de umilă şi de neplăcută ar fi; căci nu ce izbeşte ochii contează, ci ceea ce este plăcut Domnului. Astfel de credincioşi perseverenţi, nu găsesc că este un lucru ciudat de a fi în cuptor. Ei se bucură că au parte de suferinţele lui Hristos, ştiind că atunci cînd va apărea în slava Sa, ei vor avea bucuria de a o împărtăşi (1 Petru 4:12,13). Puterea Domnului Hristos locuieşte în ei şi încercarea lor este transformată în binecuvîntare pentru alţii.

    Care este deci secretul stăruinţei? Moise 1-a cunoscut: „El a rămas neclintit ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut” (Ev. 11:27). Pavel i-a cunoscut şi a putut să spună: „Dar mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă pînă în ziua aceasta” (Fapte 26:22). Să ne aţintim privirile la Căpetenia noastră divină şi vom putea astfel să fim perseverenţi.

    Dar secretul stăruinţei nu vine numai de la Cel ce este neschimbător ci şi de la lucrarea Lui de la cruce; ea este suficientă şi eficace pentru totdeauna. Dacă sîntem răstigniţi cu Hristos, vom simţi efectele puterii iadului, dar ele nu ne vor vătăma niciodată. Realizînd poziţia noastră în El, vom primi harul stăruinţei oricît de greu ar fi drumul şi oricît de dificile ar fi împrejurările prin care trecem. „Dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”.

    Secretul stăruinţei este, în al treilea rînd, o viaţă predată lui Dumnezeu şi dăruită altora. Este un dar de la El care nu ne-a fost încredinţat pentru noi înşine, ci pentru alţii. Dar să ne amintim că virtutea aceasta a perseverenţei pe care Domnul însuşi a avut-o pe pămînt, izvora din părtăşia Sa neumbrită cu Tatăl ceresc şi din iubirea neîntreruptă pe care a avut-o pentru ai Săi. „şi fiindcă iubea pe ai Săi……i-a iubit pînă la capăt”.(Ioan 13:1).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea”. Isaia 45:23-24.

    Am ţinut odată, într-un sat, o evanghelizare şi am fost găzduit la primar. Era un om evlavios. La început au venit mama, fiul şi fiica la Adunare, dar tatăl nu, deoarece nu simţea nevoie. Într-o seară, după ce a sosit fiica acasă, a spus tatălui său: „Tată, a fuma este păcat”. El a răspuns: „Aşa, deci tu ai ascultat pentru mine?” Fata a început să plângă şi a zis: „Eu am ascultat şi pentru mine”. Tatăl nu a considerat ca fiind păcat fumatul. Eu i-am spus: „Dacă eşti născut din nou nu te vei mai certa pe tema păcatului”. El a declarat:”La Adunare nu mă duc”. Joi însă, a venit totuşi. Eu vorbeam din Cuvânt unde scrie: „Orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine: „Numai în Domnul”, Mi se va zice, locuieşte dreptatea şi puterea, la El vor veni şi vor fi ruşinaţi toţi cei care erau mâniaţi împotriva Lui”. Eu am accentuat că, înaintea lui Dumnezeu trebuie să se plece orice genunchi şi orice limbă, trebuie să jure. Deci, să ,ne plecăm sub Cuvântul lui Dumnezeu şi să nu-i opunem niciodată rezistenţă. Apoi să spunem cu limba: „Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea. „Primarul a întrebat-o pe soţie: „Ce a spus el tot mereu, seara aceasta? Ce să spunem cu limba noastră?” -„Numai în Domnul locuieşte dreptatea şi puterea;” şi m-a întrebat şi pe mine. Înainte de culcare a mers în grajd şi a scris aceste cuvinte cu creta pe un stîlp. Sîmbătă dimineaţa a spus: „Acum este scris şi în inima mea, nu numai pe stîlp”. Dumnezeu i s-a descoperit şi a primit pacea cu Dumnezeu.

    Vrei şi tu să faci la fel?

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ÎNŢELEPCIUNE CELOR CE O CER

    „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” Iacov 1.5

    „Dacă vreunuia îi lipseşte înţelepciunea!” De fapt, pentru mine nici nu mai este „dacă”, sunt sigur că îmi lipseşte. Ce ştiu eu? Cum pot eu să-mi călăuzesc paşii? Cum aş putea eu să-i călăuzesc şi pe alţii? Doamne, eu sunt numai nebunie şi n-am nici o înţelepciune.

    Dar Tu zici: „S-o ceară de la Dumnezeu” şi iată că eu o
    cer. Aici, la picioarele Tale, Te rog să mă urmăreşti cu dumnezeiasca Ta înţelepciune în vâltoarea grijilor zilnice şi mai ales a zilei de azi. Căci mărturisesc că, dacă Tu nu m-ai păzi de rătăcire, eu aş lucra ca un nebun, chiar în lucrurile cele mai uşoare. Tu îmi făgăduieşti aici o învăţătură luminoasă şi n-am nevoie nici de învăţător, nici de meditator ca să mi-o însuşesc. O dai cu mână largă, fară plată, chiar unui nebun lipsit de înţelepciune, îţi mulţumesc pentru această făgăduinţă adevărată: „şi ea îi va fi dată”. Iată că eu o primesc. Nici un înţelept ai acestei lumi nu va putea pricepe înţelepciunea ascunsă pe care Tu o dai copilului Tău.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Matei 11.30

    Aceasta nu se putea spune cu privire la legea pe care Dumnezeu a dat-o poporului Israel pe muntele Sinai. Când unii bărbaţi evrei au încercat să introducă legea în creştinism, adică să îi oblige pe credincioşii dintre Neamuri să ţină legea în ceea ce priveşte tăierea împrejur, şi cerinţele legi, Petru a spus: „Acum dar de ce ispitiţi pe Dumnezeu şi puneţi pe grumazul ucenicilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta.” JUGUL LEGII NU PUTEA DUCE PE NIMENI LA ODIHNĂ. Conţinutul legii era tocmai cerinţele concrete ale lui Dumnezeu, dar omul era fără putere ca să le împlinească. De aceea a trebuit să vină Domnul Isus în chip de om. El a satisfăcut pe Dumnezeu pe deplin prin ascultarea Sa în tot ceea ce priveşte legea. „Căci Cristos este SFÂRŞITUL legii, pentru ca ORICINE crede în El să poată căpăta neprihănirea” (vezi Rom. 10.4). Această neprihănire vrea să ţi-o dăruiască şi ţie. Domnul ţi se adresează ţie când te cheamă: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Matei 11.28). Nu te teme, căci Domnul care din dragoste a murit pentru păcătoşi, va duce la îndeplinire toate prorociile Cuvântului Său şi te va ajuta şi pe tine să mergi pe calea aleasă cu El. El nu este un „om aspru” cum îl denumeşte robul cel viclean şi leneş (Mat. 25.24). El este un Domn bun care te îndeamnă să iei jugul şi sarcina Lui care este uşoară. A purta jugul Lui înseamnă a avea aceleaşi ţeluri şi gânduri ca şi El. Este în folosul nostru să-L cunoaştem pe acest Domn, să fim legaţi de El şi să parcurgem cu El calea care se va termina în slava veşnică. Pentru aceasta trebuie mai întâi să-i aduci toate păcatele tale într-o pocăinţă sinceră şi adevărată. Dacă vei face acest lucru vei fi liber de orice păcat care până acum te mustra. Vino chiar acum la acest Izvor de pace care este Domnul Isus Cristos. El este gata să te primească. Nu amâna până mâine căci s-ar putea să fie prea târziu.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, împrăştie în dimineaţa asta orice ceaţă şi străluceşte cu claritate şi putere şi înviorare.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    „… ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Cristos.” Efeseni 1,12

    Dacă vorbim despre faptul că ar trebui să fim o laudă a dumnezeirii Sale, atunci vorbim despre un domeniu în care Biserica lui Isus ar trebui să fie tot timpul biruitoare — şi anume cel al unităţii. Când mă exprim aşa mă gândesc la cuvântul pe care L-a spus Domnul Isus aproape de sfârşitul vieţii Sale: «Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una”» (Ioan 17,22). Domnul Dumnezeu ne-a rânduit prin Isus Cristos să fim o laudă a dumnezeirii Sale. Prorocul Isaia ne-o spune direct şi personal: «Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului» (Isaia 62,3). Dacă am murit într-adevăr cu Cristos, atunci putem pătrunde adâncimea de neînchipuit a caracterului divin, desăvârşit al Dumnezeului veşnic. în această poziţie suntem transportaţi în prezenţa lui Dumnezeu şi, prin laudă şi mulţumire la adresa Lui, depresia şi proasta dispoziţie dispar, genunchii slabi ne sunt întăriţi, iar Domnul ne aşază picioarele pe o Stâncă ce nu se clatină. Astfel suntem o laudă a dumnezeirii Sale; lauda şi mulţumirea sunt cea mai înaltă expresie a credinţei!

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Căci au fost mulţi morţi, pentru că lupta venea de la Dumnezeu.” 1 Cronici 5:22

    Luptător sub steagul Domnului Isus, citeşte versetul acesta cu bucurie sfântă. Dacă lupta venea de la Dumnezeu, victoria era sigură. Fiii lui Ruben, Gadiţii, şi jumătate din tribul lui Manase, număra de abia patruzeci şi cinci de mii de oameni buni de luptă, totuşi, în războiul cu hagareniţii, au ucis o sută de mii de oameni „căci, în timpul luptei, strigaseră către Dumnezeu, care i-a ascultat, pentru că se încredinţaseră în El” (1 Cronici 5:20). Domnul nu ne salvează printr-un număr mai mare sau mai mic; noi trebuie să mergem înainte în numele lui Iehova, chiar dacă suntem doar o mână de oameni, fiindcă Domnul Oştirilor este Căpetenia noastră. Ei nu şi-au neglijat armamentul, dar nici nu şi-au pus increderea în ei. Noi trebuie să folosim toate mijloacele care ne stau la îndemână, dar încrederea noastră trebuie să se sprijine numai pe Dumnezeu. El este sabia şi scutul poporului Său. Marele motiv al extraordinarului lor succes a fost „lupta venea de la Dumnezeu”. Luptând cu Păcatul dinafară şi dinăuntru, cu erorile doctrinale sau practice, cu slăbiciunile spirituale din locurile de sus sau de jos, cu diavolul şi aliaţii lui, porţi luptele lui Iehova. Dacă El nu vrea să fie învins, nu trebuie să te temi de învingere. Nu te teme de numărul duşmanilor, nu tremura în faţa dificultăţilor sau imposibilităţilor, nu plânge din cauza rănilor sau a morţii. Luptă cu sabia Duhului, sabia cu două tăişuri, şi vei învinge duşmanul. „Biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va da duşmanii în mâinile noastre. Cu picioare repezi, mână tare, inimă neînfricată şi zel arzător, aleargă spre câmpul de bătălie, şi oştile iadului vor fugi ca paiele în faţa vântului

    Ridică-te! Ridică-te pentru Isus!
    Căci bătălia nu va ţine-n veşnicii;
    Azi se aude scrâşnetul de săbii
    Iar mâine totul va fi plin de bucurii:
    Biruitorul va primi cununa slavei
    Care-l aşteaptă de la început
    Şi va domni cu Regele măririi
    In veac de veac, uitând ce l-a durut

    SEARA

    „Vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se va întâmpla sau nu.” Numeri 11:23

    Dumnezeu i-a promis lui Moise că va hrăni toată mulţimea din deşert cu carne timp de o lună întreagă. Moise, cuprins dintr-o dată de necredinţă, privea mijloacele inexistente, şi nu vedea cum putea fi îndeplinită făgăduinţa. El se uita la creatură, nu la Creator. Oare Creatorul se aşteaptă ca creatura să îndeplinească vreo promisiune pentru El? Nu. Cel care face promisiunea o împlineşte întotdeauna prin atotputernicia Sa. Dacă El vorbeşte, se face — se face prin El însuşi. împlinirea făgăduinţelor Lui nu depinde de cooperarea sau de puterea omului. Putem vedea pe loc greşeala lui Moise. Totuşi, cât de des facem şi noi acelaşi lucru! Dumnezeu ne promite să ne împlinească nevoile, şi noi aşteptăm de la cele create să împlinească promisiunea; apoi, fiindcă vedem că cele create sunt slabe şi incapabile, ne cufundăm în necredinţă. De ce privim în direcţia aceea? Vrem să mergem la Polul Nord ca să culegem fructe coapte? Într-adevăr, nu ar fi o nebunie mai mare decât să cauţi putere la cel slab, sau să aştepţi creatura să facă munca Creatorului. Să punem, deci, problema aşa cum se cuvine. Mijloacele vizibile pentru împlinirea promisiunii nu sunt o temelie suficientă pentru credinţă; atotputernicia Dumnezeului nevăzut este singura temelie solidă. El va face cu siguranţă tot ce a promis. După ce vom vedea clar că sarcina este a Domnului şi nu a creaturii, vom îndrăzni să ne cufundăm în neîncredere? Întrebarea Lui Dumnezeu ne readuce pe drumul cel bun: „Este mâna Domnului prea scurtă?” (Numeri 11:23). Fie ca, în îndurarea Lui, întrebarea aceasta să fie însoţită de binecuvântata declaraţie: „vei vedea acum dacă ceea ce ţi-am spus se întâmplă sau nu”.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Oricine este născut din Dumnezeu biruie lumea; şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră.” 1 Ioan 5:4

    Dacă un om îngăduie, poate găsi ceva la fiecare cotitură a drumului care să-l jefuiască de biruinţa lui şi de pacea minţii lui. Satan este departe de a se retrage din munca lui de a încerca să-i înşele şi să-i distrugă pe copiii lui Dumnezeu. La fiecare bornă kilometrică din viaţa ta, este înţelept să verifici temperatura experienţei tale ca să-ţi dai pe deplin seama de condiţiile din jur.

    Dacă vei face aceasta şi-ţi vei manifesta cu fermitate credinţa la momentul potrivit, vei putea uneori să smulgi efectiv biruinţa din gura înfrângerii.

    Credinţa poate schimba orice situaţie, oricât ar fi de neagră sau de dificilă. Dacă-ţi înalţi inima spre Dumnezeu într-un moment de credinţă autentică în El, poţi schimba repede împrejurările în care te afli.

    Dumnezeu este încă pe tronul Său, şi El poate schimba înfrângerea în biruinţă într-o fracţiune de secundă, dacă ne încredem în El.

    Dumnezeu este puternic! El poate elibera;

    Credinţa poate fi biruitoare în orice încercare;

    Frica şi îngrijorarea şi păcatul şi necazul pot fi înfrânte

    Prin credinţa noastră în puterea colosală, victorioasă a lui Dumnezeu.

    Aveţi credinţă în Dumnezeu, soarele va străluci,

        Chiar dacă astăzi sunt nori negri;

    Inima Lui a plănuit calea ta şi a mea,

        Aveţi credinţă în Dumnezeu, aveţi credinţă întotdeauna.

    Când ai credinţă, nu trebuie să te retragi niciodată. Poţi să-l opreşti pe Vrăjmaş ori de câte ori îl întâlneşti. Marshal Ferdinand Foch

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 47.1-15

        Acum ne stă în atenţie Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să-şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunţată. Folosit de Domnul pentru a-l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă faţă de el, nu şi-a „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şi-a „amintit de sfârşitul lor” (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna” (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospăţului lui Beltşaţar… (Daniel 5.30).

        În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătăţii ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându-se cu o mulţime de idolatrii şi superstiţii (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pământului pe adevărata Lui Mireasă, Biserica, alcătuită din toţi răscumpăraţii Săi iubiţi, înălţaţi împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănţuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceţi şi voi parte din Biserica celor răscumpăraţi?

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Efeseni 1:1-13

    … sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. 1 loan 1:7

    NECURAT! NECURAT!

    V-aţi gândit vreodată ce viaţă tristă şi mizerabilă trebuie să fi fost viaţa unui lepros? în Israelul Vechiului Testament, o persoană care suferea de această boală mortală era considerat un proscris – orice legături cu comunitatea sa, erau rupte. In Leviticul 13 există o listă cu cerinţele impuse pentru separarea leprosului. Era izolat într-o tabără afară din localitate. Leprosul trebuia să poarte „semnul distinctiv” al groaznicei sale boli, şi aceasta însemna să-şi rupă hainele, să-şi radă capul şi să se acopere cu o pânză albă. Din dosul acestei măşti se auzea un strigăt îndurerat: „Necurat! Necuraţi”
    Ce imagine vie a efectelor groaznice ale păcatului! Din pricina comportării noastre păcătoase, suntem necuraţi – nepotriviţi pentru părtăşia cu Dumnezeu. Suntem nişte proscrişi – fără permisiunea de a intra în prezenta Sa. Boala păcatului ne afectează pe toţi. Fiecare persoană de pe pământ are o mare nevoie de-a fi curăţită de păcat. Dacă acest lucru nu se petrece, atunci păcătosul rămâne alienat – condamnat la suferinţe eterne într-un loc care-l va separa veşnic de Dumnezeu. Compozitorul Robert Lowry a pus întrebarea pe care fiecare ar trebui să ne-o punem: „Cum aş putea să-mi spăl păcatul?” Răspunsul se găseşte în 1 loan 1:7, şi acesta este: „sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat”. Da, curăţirea este posibilă pentru păcătosul care se va încrede în jertfa lui Isus şi în glorioasa Sa înviere din morţi. Slavă lui Dumnezeu! Prin sângele lui Isus putem fi curăţiţi! – P.R.V.

    Să te curăţească de orice păcat,
    Să te salveze, te-aşteaptă Isus.
    Prin credinţă, pe vecie iertat,
    Vei fi o fiinţă creată de sus.   – H.G.B.

    Contaminarea păcatului o poate curaţi doar SalvatoruL

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Nu te lăuda cu ziua de mâine, pentru că nu ştii ce va aduce o zi.” Proverbe 27.1

    Amânarea înseamnă obiceiul de a lăsa pe mâine ceea ce trebuie făcut astăzi. Am citit odată câteva versuri, care descriu intenţiile bune ale celui care amână:

    Ştiu că amânarea e păcatul meu, ea numi aduce niciun bine;

    Voi renunţa la ea, dar nu acum, ci poate … mâine.

    Însă, când este vorba de mântuire, Biblia ne avertizează clar că „mâine” nu este niciodată o opţiune. Mântuirea este prezentată ca fiind disponibilă „acum” şi „astăzi”, căci Scriptura spune: „Iată, acum este timpul potrivit; iată,acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2). Amânarea este o armă des folosită de Satan pentru ai lipsi pe oameni de mântuire.

    Când a vizitat Atena, Pavel a predicat evanghelia. La sfârşitul mesajului său, unii şiau bătut joc, iar alţii au crezut; au fost însă unii care au spus: „Asupra acestor lucruri te vom asculta altă dată„. Întro altă împrejurare, un guvernator pe nume Felix, om crud şi nedrept, a fost pus în faţa realităţii cu privire la „dreptate, înfrânare şi judecata viitoare”. Sub cercetarea Duhului Sfânt, el sa cutremurat, însă, pentru a salva aparenţele înaintea Drusilei (femeie pe care o sedusese şi pe care o despărţise de soţul ei), ia răspuns lui Pavel: „Acum mergi şi, când voi avea o ocazie, te voi chema” (Fapte 17.32; 24.25).

    Să nu te laşi influenţat de nimeni pentru a amâna chestiunea mântuirii tale, căci este cu mult mai bine ca sufletul tău să fie mântuit, decât să salvezi aparenţele! În niciunul dintre cele două cazuri prezentate nu avem vreo indicaţie că a mai existat după aceea vreun prilej pentru cei în cauză de a asculta altă dată evanghelia şi de a se pocăi.

    Iadul va fi plin de oameni cu intenţii bune, care au amânat chestiunea mântuirii şi care au ratat astfel şansa de a fi mântuiţi. Te îndemn să faci din chestiunea mântuirii tale cea mai urgentă nevoie! Pocăieştete de păcatele tale şi crede în Isus Hristos! Fă acest lucru acum, astăzi!

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Fariseul stătea în picioare și a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, hrăpăreți … sau chiar ca vameșul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele”. Luca 18.11,12

    Atenționare

    În aceste versete, Mântuitorul arată cât de mult se împotrivesc orgoliul și încrederea de sine a omului față de harul care constituie marele subiect al învățăturilor Sale. În această pildă, vedem doi oameni care se rugau în templu, dar în chip foarte diferit. Orgoliosul fariseu Îi prezenta lui Dumnezeu propria sa dreptate.

    Lăudându-se cu ceea ce el era, cu ceea ce făcea, mulțumea că nu se asemăna cu ceilalți oameni, nici cu vameșul. Niciodată, o rază de lumină divină nu luminase cugetul lui. Toată rugăciunea sa era o urâciune înaintea lui Dumnezeu care cunoaște inima omului și care urăște atât de mult orgoliul, prin care creatura căzută vrea să se ridice la înălțimea care nu i se cuvine. Duhul lui Dumnezeu nu osândește niciun păcat în termeni mai categorici ca pe acesta. Biblia îl menționează aproape întotdeauna în primul rând printre păcatele amenințate cu judecată: „Trufia merge înaintea căderii” (Proverbe 16.18); „Domnul surpă casa celor mândri” (Proverbe 15.25). Să ne lăsăm atenționați de Scriptură cu privire la acest păcat – mândria – cu urmări așa de grave!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    PUTEREA VIZIUNII (3)

    „Eu …te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” Psalmul 32:8

    Maica Tereza nu a pornit la drum în căutarea faimei; faima a găsit-o pe ea. Ea nu a făcut decât să meargă în India, a văzut o nevoie pe care nimeni altcineva nu o împlinea, a auzit chemarea lui Dumnezeu, și-a lăsat inima să ardă și a slujit mulțimi de oameni ce trăiau în mahalalele cele mai neglijate și mai uitate de lume din Calcutta. Unul dintre cele mai celebre mottouri ale sale a fost: „Viața care nu e trăită pentru alții nu e deloc viață”. S-o recunoaștem; mare parte din lucrurile pe care le facem în fiecare zi nu par să conteze până nu sunt evaluate ca parte integrantă a unui tablou mai mare. Când iei detaliile unei zile obișnuite și le pui în „cazanul” viziunii venite de la Dumnezeu și amesteci, dintr-o dată iese la lumină scopul, valoarea, adrenalina și bucuria pe care le simți atunci când știi că îți împlinești menirea. E ca și diferența dintre umplerea sacilor cu pământ și construirea unui dig pentru a salva un oraș. Nu e nimic nemaipomenit să umpli saci cu pământ, dar e cu totul altceva să salvezi un oraș de ia ravagiile unei inundații. Construirea unui dig conferă semnificație muncii neplăcute de a lua cu lopata pământ și de a-l pune în saci. La fel este și cu viziunea, de multe ori, rutina zilnică a vieții seamănă cu munca de a lua pământ cu lopata. Dar să luăm aceeași rutină si să o privim prin lentilele unui scop dat de Dumnezeu si deodată, totul pare foarte diferit.

    Viziunea face ca lumea ta să fie în centrul atenției. Ea face ca din haos să răsară ordine și scop. Ea te ajută să vezi totul într-o lumină nouă. Vestea cea bună este că Dumnezeu e Dătătorul viziunilor – așa că, cere-l să-ți dăruiască o viziune care să-L onoreze pe EI!


  • 7 iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Nu da înapoi

    „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” loan 14:13

    Împlinesc eu această lucrare lăuntrică? In rugăciunea de mijlocire nu există nici o capcană şi nici un pericolul amăgirii sau al mândriei; este o lucrare făcută în taină şi aduce roade prin care Tatăl este slăvit. Las eu ca viaţa mea spirituală să se irosească, sau o aduc în întregime spre un singur punct central, ispăşirea făcută de Domnul meu? Domină Isus Cristos din ce în ce mai mult fiecare preocupare din viaţa mea? Dacă punctul central sau marea influenţă din viaţa mea este ispăşirea Domnului, atunci fiecare clipă din viaţa mea va aduce roade pentru El.

    Trebuie să-mi rezerv timp pentru a-mi da seama care este punctul central al puterii. Petrec măcar un minut dintr-o oră pentru a mă concentra asupra Lui? „Dacă rămâneţi în Mine” – adică dacă eu continui să acţionez, să gândesc şi să lucrez din acest punct central –”cereţi orice veţi vrea şi vi se va da” (loan 15:7). Rămân eu în El? Îmi fac timp ca să rămân? Care este cel mai mare factor de putere în viaţa mea? Este lucrarea, slujirea, sacrificiul pentru alţii sau încercarea de a lucra pentru Dumnezeu? Ceea ce trebuie să exercite cea mai mare putere în viaţa mea este Ispăşirea Domnului. Nu lucrul cu care petrecem cea mai mare parte a timpului ne modelează cel mai mult, ci Cel care exercită cea mai mare putere asupra noastră. Trebuie să hotărâm să ne limităm şi să ne concentrăm atracţiile. „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” Ucenicul care rămâne în Isus este voia Lui Dumnezeu şi alegerile lui aparent libere sunt hotărârile rânduite mai dinainte de Dumnezeu. Este misterios? Este contradictoriu si absurd din punct de vedere logic? Da, dar este un adevăr glorios pentru un sfânt.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Cît este ziuă, trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze” IOAN 9:4

    Cînd Domnul Se slujeşte de o imagine, să ne gîndim la însemnătatea ei. Noaptea este perioada de timp cînd soarele dispare din orizontul nostru; cum vine ea? în mod zgomotos, în etape întrerupte sau deodată? Nu, ci aşa cum zorile anunţă ziua care vine imperceptibil, noaptea cade într-un fel care scapă atenţiei noastre; lumina se micşorează pe nebăgate în seamă şi întunericul îi ia locul fără să luăm seama. Dar cînd a venit noaptea sîntem nevoiţi s-o constatăm.

    Tot aşa este şi cu ziua de har; claritatea ei se micşorează fără ca oamenii să observe şi noaptea vine fără zgomot asupra lumii. Dar cînd noaptea care aduce judecata va sosi, oamenii vor fi siliţi s-o recunoască, dar va fi prea tîrziu. De aceea spune Domnul: „Trebuie să lucrez cît este ziuă”.

    Umbra morţii se întinde peste lumea întreagă şi întunericul păcatului îi cuprinde pe oameni, fără să observe că ziua de îndurare se scurtează tot mai mult şi că, într-o zi, se vor trezi în faţa unei realităţi grozave: s-a dus harul, a venit judecata! Se va întîmpla la fel ca în zilele lui Noe cînd „n-au ştiut nimic pînă cînd a venit potopul, şi i-a luat pe toţi” iar Domnul ne spune că „tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului” (Matei 24:39). O! De-ar pune stăpînire pe inimile şi cugetele noastre Cuvîntul Lui! „Trebuie să fac lucrările Celui ce M-a trimis”.

    „Trebuie…” Domnul Isus a trăit cei trei ani ai lucrării Lui misionare pe pămînt sub acest imperativ divin: „Trebuie”. Este poate ce ne lipseşte nouă adeseori. Ascultarea Fiului nu era o ascultare legalistă, ci de Fiu. Ascultarea de voia lui Dumnezeu trebuie privită sub aspectul crucii care era imperativul dragostei Lui. Domnul să ne ajute să ne aşezăm şi noi sub imperativul nevoilor celor din jurul nostru din dragoste pentru sufletele lor. „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu” (Ioan 13:15).

    Orice activitate pentru Dumnezeu ne poate păzi de multe ispite, dar ea ne poate şi împietri inima cînd nu ne ţinem în prezenţa Lui şi cînd inima noastră, absorbită de lucrul pentru Domnul, a încetat să se mai judece. şi astfel, mulţumiţi în noi înşine, nu mai veghem cu stăruinţă asupra umbletului nostru şi cu toată activitatea noastră febrilă, cugetul poate a adormit de mult. Nimic nu poate fi mai grav decît un cuget adormit în ce priveşte sfinţenia vieţii, dar treaz în ce priveşte mulţumirea de sine şi a pretenţiilor de a fi apreciat.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    ”Mulţimea celor care crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate în comun.” Fapte. 4:32.

    Ce binecuvântare conţine Evanghelia! Aceasta o putem vedea chiar la biserica primară. Ei au devenit bogaţi în Dumnezeu, toate lucrurile secundare trebuiau să dispară; erau aşa de mult umpluţi de Cuvântul lui Dumnezeu, încât Isus şi singur Isus era cauza bucuriei lor. Si noi putem avea parte de această binecuvântare, şi o avem, dacă credem într-adevăr Evanghelia, astfel ca să putem fi o inimă şi un suflet.
    Prin aceasta, nu înţelegem doar fraţii din Adunarea din care facem parte, ci toţi copiii Lui Dumnezeu, sunt mădulare ale trupului Său. Hotarul de despărţire nu sunt Adunările diferite, ci este între moarte şi viaţă; Intre păcat şi dreptate.

    Nu depinde de părerea noastră, de persoana noastră, ci depinde şi este legat de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Cel care nu are aceasta ca dreptarul vieţii lui, acela se află întotdeauna pe un drum fals, greşit. Persoanele care sunt umplute de Duhul Sfânt al lui Isus Hristos, nu mai au nevoie să-şi caute dreptul lor în această lume. Oh, câtă ceartă există pentru bunurile pământeşti! Chiar şi oamenii evlavioşi fug la avocaţi şi doresc să trăiască după drepturile lor pe acest pământ. Ştiţi cât drept avem noi pe acest pământ? Eu nu ştiu dacă avem dreptul să cerem un pic de pământ cu o cruce pe el. Fiul lui Dumnezeu spune un lucru: „Nu te teme turmă mică, pentru că Tatăl vostru a găsit plăcere să vă dea împărăţia”. Mulţi se tem că îşi vor pierde funcţia dacă vor să trăiască pentru Dumnezeu. Eu doresc mai mult să fiu moştenitor al lui Dumnezeu, decât să rămân alipit de pământul acesta blestemat. Dacă Isus se gândeşte la vrăbii, cu cât mai mult se gândeşte la aceia pe care i-a răscumpărat prin preţiosul Său sînge. (Mat.5:25).

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    CEL MAI SIGUR LOC

    „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Ioan 10.28

    Noi credem în siguranţa veşnică a celor sfinţi. Întâi, pentru că ei sunt ai lui Cristos şi El niciodată nu îşi va părăsi oile pe care Şi le-a cumpărat cu sângele Său şi le-a primit de la Tatăl Său.

    Apoi, pentru că El este Cel ce dă viaţa veşnică şi, dacă ea este veşnică, şi siguranţa lor este veşnică şi ei nu pot sfârşi în iad, ci în cer, la Dumnezeu. Dacă viaţa spirituală s-ar putea stinge, desigur că ea n-ar mai fi viaţă veşnică, ci viaţă vremelnică. Dar Domnul vorbeşte despre viaţa veşnică şi aceasta de fapt exclude posibilitatea ca ea să aibă un sfârşit.

    Observaţi apoi că Domnul în mod expres spune: „în veac nu vor pieri”. Atâta timp cât cuvintele au un înţeles, aceste cuvinte ale Domnului Isus îi asigură pe cei credincioşi că nu vor pieri. Cea mai încăpăţânată necredinţă nu poate forţa înţelesul acestei afirmaţii a Domnului.

    Apoi, pentru a nu lăsa vreo îndoială, El declară că cei ai Săi sunt în mâna Sa, din care nici un vrăjmaş nu-i va putea smulge. Desigur, acesta este un lucru care nu este cu putinţă nici căpeteniei iadului. Suntem în cea mai mare siguranţă, fiind în mâna unui Mântuitor atotputernic.

    Partea noastră este să dăm la o parte orice teamă firească şi orice încredere în noi înşine, şi să rămânem plini de pace, ascunşi în mâna Răscumpărătorului nostru.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie.” Evrei 10.25

    Vizitam odată împreună cu un frate pe o soră mai în vârstă. Drumul nostru trecea pe o vale lungă, apoi printr-o pădure şi la urmă printr-o luncă. Cu acest prilej sora ne-a spus următoarele: „Odinioară în acest sat a mai locuit o soră care acum este la Domnul. Ea vizita adunarea cu regularitate şi cu multă seriozitate, fără să dea înapoi de la drumul lung şi greoi. Îmbătrânind drumul a devenit tot mai greu. Dar şi în această stare avea o satisfacţie sufletească deosebită să fie acolo unde Domnul strânge pe ai Săi în jurul Său. Ea lua un taburet cu ea şi din când în când se mai odihnea uşurând astfel din greutatea drumului. Făcea acest efort cu dorinţa sinceră să fie părtaşă la binecuvântările Cuvântului lui Dumnezeu.”

    Iubiţii noştri, valorificăm noi în întregime măreaţa şi înalta comuniune frăţească? Este lumea aceasta mai presus decât întâlnirea cu fraţii care se adună numai şi numai pentru Numele Domnului Isus? Sau luăm ca scuză indispoziţia noastră sau cea mai mică greutate? Ceea ce îi împiedecă pe mulţi să ia parte la adunarea în Numele Domnului Isus este starea lăuntrică a inimii. Trebuie să fie clar că apostolul insuflat de Duhul Sfânt când vorbeşte de „adunarea noastră” nu s-a gândit la secte, partide şi grupări modelate şi întreţinute de mâna omului care au luat naştere mai târziu şi care au rămas până astăzi spre ruşinea creştinismului, ci el se referă la Adunarea lui Dumnezeu, născută şi condusă prin Duhul Său. În această adunare Domnul Isus vrea să audă cântările noastre de laudă, cererile noastre, aici vrea să ne binecuvânteze şi să ne întărească tot mai mult pe drumul pustiei acestei lumi. Să cumpănim bine aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu şi să nu pierdem nicio ocazie de a fi în prezenţa Sa în strângerea laolaltă a copiilor Săi.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cu ce bogată uşurare mă întorc la Tine; am nevoie de Tine în moduri neînchipuite şi cu ce usurare și bucurie pline de uimire descopăr că Tu ești în tot ce-mi trebuie.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    „Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că îl vom vedea aşa cum este.” 1 Ioan 3,2

    Mulţi credincioşi rămân din păcate în necredinţă chiar dacă găsesc în Biblie multe mărturii, multe situaţii în care Domnul S-a revelat oamenilor. Să ne gândim de exemplu la vestirea naşterii lui Samson de către îngerul lui Dumnezeu, sau la cea a naşterii Domnului Isus Cristos pe acest pământ, adusă Mariei de către îngerul Gabriel. Te-ai gândit vreodată ce frumos ar fi dacă ţi s-ar întâmpla şi ţie ceva absolut unic — dacă un mesager ceresc ar sta dintr-o dată în faţa ta ca o dovadă clară sau ar avea o misiune din partea Domnului pentru tine? Crezi că dacă ţi s-ar întâmpla un asemenea lucru ţi-ar fi mai uşor să crezi? Nu! Fii fericit că nu trebuie să experimentezi aşa ceva, căci paradoxal, cu cât vezi mai multe cu atât îţi este mai greu să crezi! Gândeşte-te la preotul Zaharia care a rămas necredincios chiar şi după apariţia îngerului.

    Apostolul Petru le spune credincioşilor autentici (care cu toate că nu L-au văzut pe Domnul îl iubesc) că îl vor vedea într-o bună zi şi că bucuria lor va fi şi mai mare. Când se va întâmpla acest lucru? În momentul în care, la răpire, ochii noştri se vor deschide. Da, atunci, cu o bucurie de nedescris îl vom vedea pe Domnul aşa cum este!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Urâţi răul, cei ce iubiţi pe Domnul.” Psalmi 97:10

    Ai motive întemeiate să „urăşti răul”. Gândeşte-te cât de mult te-a rănit deja! O, ce lume de înşelări păcătoase a adus în inima ta! Păcatul te-a orbit atât de mult, încât nu ai mai putut vedea frumuseţea Mântuitorului; te-a surzit atât de tare, încât nu ai mai auzit chemarea blândă a Răscumpărătorului. Păcatul ţi-a aşezat picioarele pe calea morţii, şi a turnat otravă în izvorul fiinţei tale. Ţi-a infectat inima, şi a facut-o „nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). O, ce fiinţă erai atunci când răul şi-a făcut lucrarea în tine, înainte de intervenţia harului divin! Erai un moştenitor al răului, ca şi ceilalţi; alergai „după mulţime ca să faci rău” (Exod 23:2). Aşa eram cu toţii; dar Pavel ne aminteşte că „aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în numele Domnului Isus Christos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru” (1 Corinteni 6:11). Avem motive întemeiate, într-adevăr, să urâm răul, când privim înapoi şi îi vedem faptele mortale. Răul ne-a înşelat atât de mult, încât sufletele noastre ar fi fost pierdute dacă iubirea atotputernică nu ar fi intervenit să le răscumpere. Chiar şi acum este un vrăjmaş atotputernic, păzind să ne facă rău şi să ne tragă la pierzare. De aceea „urâţi răul”, creştini, dacă nu vreţi să aveţi necazuri. Dacă vreţi să vă presăraţi cărarea cu spini şi să plantaţi urzici pe pernele patului de moarte, atunci neglijaţi să „urâţi răul”; dar, dacă vreţi o viaţă fericită şi o moarte paşnică, atunci umblaţi pe cărările sfinţeniei, urând răul până la capăt. Dacă vă iubiţi cu adevărat Mântuitorul şi vreţi să-L onoraţi, atunci „urâţi răul”. Nu există nici un leac care să biruiască mai repede răul din sufletul creştinului ca părtăşia îmbelşugată cu Domnul Isus. Locuieşte cu El, şi îţi va fi imposibil să fii în pace cu păcatul.

    Orânduieşte-mi paşii pe cărarea Ta
    Şi fă să am o inimă curată,
    Fereşte de păcat făptura Ta
    Şi ţine-i conştiinţa neîntinată.

    SEARA

    „Fii plin de râvnă.” Apocalipsa 3:19

    Dacă vrei să vezi suflete convertite, dacă vrei să auzi strigându-se că „împărăţia lumii a trecut în mâinile Domnului nostru” (Apocalipsa 11:15); dacă vrei să pui cununi pe capul Mântuitorului şi să înalţi tronul Său, atunci fii plin de râvnă. Fiindcă, sub stăpânirea Lui Dumnezeu, drumul spre convertirea lumii trebuie să fie râvna bisericii. Orice caracteristică creştinească va fi folosită, dar râvna va fi cea dintâi; prudenţa, cunoştinţa, răbdarea şi curajul vor urma la rândul lor, dar râvna trebuie să deschidă calea. Nu este măsura cunoştinţei tale, deşi aceasta este folositoare; nu este mărimea talentului tău, deşi acesta nu este de dispreţuit; râvna ta este cea care va face fapte mari. Râvna este fructul Duhului Sfânt. Ea îşi trage seva din operaţiile continue ale Duhului Sfânt în suflet. Dacă viaţa ta lăuntrică se diminuează, dacă inima ta bate mai încet în faţa Lui Dumnezeu, nu cunoşti râvna. Dar dacă totul este puternic şi viguros înăuntru, atunci nu vom putea simţi decât dragoste fierbinte când vom vedea împărăţia lui Christos venind şi voia Sa împlinindu-se pe pământ, ca şi în cer. Simţământul de adâncă recunoştinţă va hrăni râvna creştinului. Privind spre gura prăpastiei din care am fost salvaţi, găsim destule motive pentru care să sacrificăm şi să fim sacrificaţi pentru Dumnezeu. Râvna este stimulată şi de gândul viitorului veşnic. Priveşte cu ochii înlăcrimaţi la flăcările iadului, şi nu poate dormi. Priveşte cu dorinţă spre gloria cerului, şi nu poate decât să se înflăcăreze. Simte că timpul este scurt în comparaţie cu munca care trebuie făcută; de aceea, consacră tot ce are cauzei Domnului. Şi este întotdeauna întărită de amintirea exemplului lui Christos. El a fost îmbrăcat cu râvnă, de parcă ar fi fost o mantie. Cât de uşor merg roţile datoriei atunci când eşti cu El! El nu zăboveşte pe drum. Să dovedim că suntem ucenicii Lui manifestând acelaşi spirit de râvnă.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cântări de veselie noaptea?” Iov 35:10

    Ai avut vreodată insomnii, sucindu-te şi învârtindu-te şi aşteptând pur şi simplu cea dintâi licărire a zorilor? Când se întâmplă aceasta, de ce nu-L rogi pe Duhul Sfânt să-ţi îndrepte gândurile spre Dumnezeu, Creatorul tău; şi crede că El poate să umple acele nopţi singuratice şi mohorâte cu cântări?

    Ai cumva o noapte de pierdere grea? Dacă te concentrezi asupra lui Dumnezeu, deseori aceasta Îl face să Se apropie de inima ta îndurerată, asigurându-te că El are nevoie de cel care a murit. Domnul te va asigura că El a chemat duhul înflăcărat şi plin de entuziasm al persoanei iubite care a plecat pentru a fi cu mulţimea invizibilă, dar eliberată, vie şi radioasă. Şi pe măsură ce gândul acesta intră în mintea ta, şi afli că persoana iubită este angajată într-o mare misiune cerească, o cântare începe în inima ta.

    Ai cumva o noapte de descurajare sau eşec, fie real fie imaginar? Te simţi ca şi cum nimeni nu te înţelege, şi prietenii tăi te-au dat deoparte? Fii tare: Făcătorul tău „Se va apropia de [tine]” (Iacov 4:8) şi îţi va da o cântare – o cântare a speranţei, care va fi în armonie cu muzica rezonantă şi puternică a providenţei Sale. Fii gata să cânţi cântarea pe care ţi-o dă Făcătorul tău. selectat

     

    Ce vom face? Vom sta jos leneşi şi vom zice

    Că a venit noaptea, că nu mai este ziuă?

    Totuşi, când amurgul serii trece,

    Cerul se umple de stele, invizibile ziua.

     

    Rezistenţa unei corăbii este demonstrată deplin numai când înfruntă un uragan, şi puterea evangheliei poate fi arătată deplin numai când un creştin este supus unor încercări grele. Trebuie să înţelegem că, pentru ca Dumnezeu să dea „cântări de veselie noaptea”, El trebuie mai întâi să facă noapte. Nathaniel William Taylor

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 46.1-13

        Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, îşi poartă El însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l-au făcut să se poticnească greu, l-au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

        Din punct de vedere moral, lucrurile nu s-au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără-ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Romani 5:1-8  

    „…El ne-a iubit pe noi, si a trimis pe Fiid Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” 1 loan 4:10

    A IUBI ÎNSEAMNĂ A DĂRUI

    Cea mai înaltă expresie a dragostei este în dăruire. Aceasta a fost arătată desăvârşit prin faptul că Dumnezeu L-a dat pe singurul Lui Fiu pentru mântuirea lumii (loan 3:16). După cum dragostea a fost aceea care L-a făcut pe Tatăl să-L dea pe Fiul pentru noi, tot aşa dragostea noastră pentru El trebuie să fie singura noastră motivaţie pentru a demonstra dragostea prin dăruire (2 Cor. 8:8, 9). Facem acest lucru aducând trupurile noastre „ca jertfe vii, sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”, acest lucru constituind din partea noastră „o slujbă duhovnicească” (Rom. 12:1). În cartea sa „Omul viu”, John Whittle relatează despre o văduvă al cărui fiu i-a spus că el va asculta de chemarea lui Dumnezeu pentru a merge în misiune. Deşi femeia era o creştină de mulţi ani, decizia fiului a supărat-o deoarece, sperase că pe măsură ce va îmbătrâni, fiul ei va fi în apropiere atunci când va avea nevoie de el. Frica şi îngrijorarea îi întunecaseră mintea. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva, şi acest lucru i-a schimbat întreaga concepţie. Citind în loan 3, cuvintele familiare din versetul 16, i-au atras atenţia într-un fel cum n-o mai făcuseră până atunci. în minte i-a venit un gând, pe care Whittle l-a formulat astfel: „Dumnezeu îi dăduse privilegiul să facă la scară redusă ceea ce făcuse El însuşi”, întreaga perspectivă s-a schimbat. Era gata acum să-şi dea „fiul pentru a merge în câmpul de misiune din pricina dragostei lui Dumnezeu pentru ea. Erau în măsură acum să se vadă împreună parteneri în lucrarea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a spus că „dragostea lui Cristos ne strânge” (2 Cor. 5:14). Aceasta înseamnă că vom iubi, dăruindu-ne pe noi înşine Lui şi altora.      – R.W.D.

    Iubirea, nevoilor din lume, dăruieşte. 
    Iubirea-mparte când Duhul o călăuzeşte. 
    Iubirea alină plânsul lumii dureros, 
    Iubirea-i milă cu ochi c-ai lui Cristos. – Brandt

    O inimă egoistă iubeşte pentru ceea ce primeşte; o inimă asemănătoare lui Cristos iubeşte pentru ceea ce dăruieşte.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „De aceea, fraţi sfinţi, care aveţi parte de chemarea cerească, luaţi aminte la Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre, la Isus.” Evrei 3.1

    Isus, aşa cum Îl prezintă Epistola către Evrei (2)

    În iudaism, toţi israeliţii aparţineau unui popor de pe pământ, cu nădejdi pământeşti, popor pus deoparte de Dumnezeu pentru Sine. Când Mesia a venit la acest popor pentru a împlini profeţiile lui Dumnezeu, El nu a fost recunoscut, ba chiar a fost lepădat. Apoi Mesia, care fusese respins pe pământ, a fost înălţat în cer de către Dumnezeu. Acesta este subiectul principal al Epistolei către Evrei, care prezintă, în diverse feluri, măreţia lui Hristos ca Dumnezeu şi ca Om.

    Toţi credincioşii care Îl primesc, în ciuda lepădării Sale de către Israel, au privilegiul de aL vedea acum, prin credinţă, la dreapta lui Dumnezeu, în cer. Acest privilegiu se datorează chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin care am fost scoşi din această lume. Astfel, toţi cei credincioşi aparţin turmei lui Dumnezeu compuse din credincioşi iudei şi credincioşi dintre naţiuni, aşa cum Domnul Însuşi a explicat în Ioan 10.1416. El ia unit pe cei credincioşi cu Sine Însuşi, El fiind înviat în cer, iar ei fiind puşi deoparte pentru Dumnezeu în această lume, ca fraţi sfinţi.

    Cine este El? Este Apostolul lui Dumnezeu, trimis de Dumnezeu şi trimis din cer, cu autoritatea de aL reprezenta pe Dumnezeu. El este, de asemenea, Marele Preot care ne reprezintă pe noi – cei aflaţi încă pe pământ – înaintea lui Dumnezeu în cer, căci El este acolo încununat cu glorie şi cu cinste. Aici, pe pământ, noi Îl mărturisim în aceste două capacităţi, fie căL privim ca Reprezentant al lui Dumnezeu, fie ca Mare Preot al nostru, care ne reprezintă în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este, de asemenea, o chestiune de identificare publică – deşi El a fost lepădat aici pe pământ, noi Îl mărturisim ca Apostol şi ca Mare Preot. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să ascundem faptul căI aparţinem şi nici să încercăm săI compromitem măreţia. Nu, ci trebuie săL mărturisim aici, pe pământ, în timp ceL privim aflat acolo, în cer.

    A. E. Bouter

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „… și celui ce îi este sete să vină; … să ia apa vieții fără plată!” Apocalipsa 22.17

    Apa

    Îți poți închipui cum ar arăta o zi fără apă? Să nu fie apă pentru spălat, pentru spălarea dinților, la toaletă, pentru cafea, pentru spălarea vaselor, pentru spălarea rufelor, pentru curățenie, pentru prepararea mâncării, pentru udarea florilor …

    Apa este cel mai important aliment: consumul mediu de apă al unei persoane este de 150 litri într-o zi; aceasta corespunde unei căzi pline cu apă pentru fiecare persoană în parte. Omul bea zilnic aproximativ trei litri de apă. Un pom foios mare are nevoie de circa 100 litri într-o zi. Pentru a obține 100 kg de cereale, un ogor are nevoie de aproximativ 25.000 litri de apă.

    De la naștere până la moarte, omul bea 60.000 până la 80.000 litri de apă. Aproximativ 70% din țesuturile corpului omenesc sunt apă; aceasta se găsește în transpirație și în sânge, în salivă și în lacrimi. Pentru viața pe pământ, apa este necesară.

    Corpul omenesc depinde de apă. Dar mult mai importantă decât toată apa de pe acest pământ este apa vie, pe care Domnul Isus o dă fiecărui om. Numai această apă potolește setea sufletului, care este departe de Dumnezeu. Dacă însetezi, vino la Domnul Isus și bea apa vieții, pe care El ți-o dă gratuit (Apocalipsa 22.17). Recunoaște în fața Lui păcatele tale și cere-i iertare. Atunci vei avea și tu apa vie, care va țâșni în viața veșnică.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    PUTEREA VIZIUNII (2)

    „Recunoaște-L în toate „căile tale, și El îți va netezi cărările” Proverbe 3:6

    Când in viața ia ai o viziune, ai parte de patru lucruri:

    1. De pasiune. Ea te face să te trezești dimineața și să sari cu bucurie din pat pentru că există ceva ce îți place să faci; ceva în care crezi si la care te pricepi; ceva mai mare decât tine; ceva la care aștepți cu nerăbdare să ajungi.
    2. De motivație. Autorul Richard B. Edler a spus: „Viața fără pericole te duce, în general, spre regrete ulterioare. Tuturor ne-au fost date talente și vise. Uneori cele două nu se potrivesc. Dar, de cele mai multe ori, renunțăm la amândouă înainte să ne dăm seama măcar. Mai târziu, ne trezim că privim în urmă cu nostalgie la acele vremuri în care ar fi trebuit să alergăm după visele și talentele adevărate, în virtutea a ceea ce valorează ele. Nu te lăsa constrâns de gândul că visele sau talentele nu sunt chibzuite. Ele nu au fost menite să fie nechibzuite, ele au fost menite să-ți aducă bucurie și împlinire în viață”.
    3. De îndrumare. Viziunea îți simplifică procesul de luare a deciziilor. Tot ceea ce te apropie de viziunea ta primește undă verde; tot restul trebuie abordat cu precauție. Viziunea scoate la suprafață ceea ce are însemnătate și îndepărtează tot ceea ce-ți stă de-a curmezișul. Fără viziune, lucrurile bune te vor împiedica sa realizezi lucruri mărețe. Oamenii care nu au o viziune clară se mișcă ușor încotro bate vântul. Ei au tendința de a pluti îh derivă de la un lucru la altul. Prin urmare, ei fac alegeri care le fură visele.
    4. De scop. A avea viziune e ca și cum ai arunca o privire rapidă asupra lucrurilor care vor urma. Viziunea spune: „Dacă nu vii, ceva important nu se va întâmpla. Viața ta contează. Fără tine, ceea ce ar putea fi – nu va fi”.

     

     

     


     

  • 6 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Pune în practică ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău.

    „Puneţi în practică mântuirea voastră.” Filipeni 2:12, KJV

    Voinţa ta este de acord cu Dumnezeu, dar în firea ta există ceva ce te împiedică să faci ceea ce ştii că trebuie să faci. Când Domnul este înfăţişat conştiinţei noastre, primul lucru pe care îl face conştiinţa este să ne deştepte voinţa, iar voinţa este întotdeauna în acord cu Dumnezeu. Tu spui: „Dar eu nu ştiu dacă voinţa mea este în acord cu Dumnezeu.” Priveşte la Isus şi vei descoperi că voinţa şi conştiinţa ta sunt întotdeauna în acord cu El. Ceea ce te determină să spui: „Nu voi face” este ceva mai puţin profund decât voinţa ta; este încăpăţânarea şi aceasta nu este niciodată în acord cu Dumnezeu.

    Lucrul cel mai profund în om este voinţa sa, nu păcatul. Voinţa este elementul esenţial pe care Dumnezeu l-a pus în om atunci când l-a creat; păcatul este o înclinaţie perversă care a intrat în om. Într-un om născut din nou, sursa voinţei este Dumnezeul cel Atotputernic: „Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi atât a voi, cât şi a face, după buna Lui plăcere” (KJV).

    Tu trebuie să pui în practică, cu preocupare şi grijă, ceea ce Dumnezeu lucrează înăuntrul tău. Nu să-ţi câştigi mântuirea, ci să o pui in practică în timp ce te bizui cu hotărâre, cu o credinţă neclintită, pe Răscumpărarea completă şi desăvârşită a Domnului. Făcând aceasta, voinţa ta nu se opune voii lui Dumnezeu, ci voia lui Dumnezeu este voinţa ta şi alegerile tale naturale sunt conforme voii lui Dumnezeu, iar viaţa ta este la fel de naturală ca şi respiraţia. Dumnezeu este sursa voinţei tale, de aceea poţi să pui în practică voia Lui. Încăpăţânarea este o barieră neinteligentă, care refuză să fie iluminată. Singurul lucru pe care-l poţi face cu această barieră este s-o arunci în aer cu „dinamită”; „dinamita” aceasta este ascultarea de Duhul Sfânt.

    Cred eu că Dumnezeul cel Atotputernic este sursa voinţei mele? Dumnezeu nu numai că aşteaptă să fac voia Sa, ci El Se află în mine pentru a o face.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Adu-ţi aminte de cuvîntul către slujitorul Tău în care m-ai făcut să-mi pun nădejdea”. PSALM 119:49

    Nădejdea, după Biblie, n-are nimic a face cu optimismul sau dorinţa inimii de a vedea totul în roz şi care, ca şi inima omenească, poate fi „nespus de înşelătoare”. Nădejdea este de origine divină, o sămînţă depusă în fiecare inimă de îndată ce a fost născută din nou. Cît de firavă ar fi ea la început, ea este un principiu de viaţă, o garanţie dumnezească care nu poate pieri. Totuşi, ei îi trebuie grija şi răbdarea infinită a dumnezeiescului Cultivator. şi în plus, ea trebuie să fie supusă legilor divine care duc orice plantă la maturitate: căldura, frigul, ziua şi noaptea, soarele şi ploaia. Fără lucrarea, în aparenţă, negativă a vîntului, furtunii şi a nopţii, ea nu poate să crească şi să se înrădăcineze adînc.

    Nădejdea este credinţa în plină activitate. Ea este născută ca să învingă şi creşte ca să fie încununată. Ea nu poate trăi decît într-un sol de greutăţi, necazuri şi împotrivire. Vîntul cel mai puternic îi întăreşte rădăcinile, întunericul cel mai profund o face să strălucească şi mai mult. Nădejdea triumfă în zilele cînd totul împinge la deznădejde. în necazuri, optimismul dispare dar nădejdea se desfăşoară. în vremurile pe care le trăim, cînd „tolu în jur se năruie” şi cînd îngrijorarea şi teama tind să cuprindă şi pe copilul lui Dumnezeu, nădejdea ne este suportul pe care putem ajunge cu bine la limanul dorit. Noi nu trebuie să facem ca psalmistul care ruga pe Dumnezeu să-şi aducă aminte de făgăduinţele Lui, pentru că ştim că făgăduinţele lui Dumnezeu, oricîte ar fi ele, toate în El (Hristos) sînt „da” şi „amin” (2 Cor. 1:20). Dar noi trebuie să ne aducem aminte de făgăduinţele Lui şi crezînd în credincioşia lui Dumnezeu, să fim plini de nădejde chiar atunci cînd ni se pare că nu mai este nici o speranţă. Ni se spune de Avraam că nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut (Rom. 4:18) şi astfel el a cinstit pe Dumnezeu, dar a şi primit ce i s-a făgăduit. „Nădejdea nu înşală” (Rom. 5:5); „Bucuraţi-vă în nădejde” (Rom. 12:12). „Hristos în voi, nădejdea slavei” (Col. 1:27) şi dacă trebuie să trecem prin necazuri, să ne amintim de cuvîntul care spune: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca prin puterea Duhului Sfint să fiţi tari în nădejde” (Rom 15:3). Sus inima, căci Domnul nostru vine curînd.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „încă puţin, foarte puţin timp şi Cel ce vine va veni şi nu va zăbovi”. Evrei 10:37.

    Să dăm crezare Cuvântului lui Dumnezeu cel drag şi scump! Ce fericiţi putem să fim, pentru că păcatul care ne face să fim nefericiţi, nu mai are loc. Noi avem un Mântuitor minunat care ne face slobozi cu adevărat şi bucuroşi. Dacă suntem în har, atunci putem să mărturisim şi să spunem ce înseamnă pentru noi Isus. Binecuvântat este acela care nu se îndepărtează de la credinţa lui. Pe mulţi îi omoară răutatea şi invidia dar aceasta este un timp foarte scurt în comparaţie cu veşnicia. Cu cât avem mai multă suferinţă, cu atît mai multă slavă ne aşteaptă. De aceea să nu se fie frică de suferinţă şi să nu fim dintre aceia care se contrazic cu Cuvântul. Oh, nu vă împotriviţi Cuvântului lui Dumnezeu! Când El spune ce a făcut El din voi, credeţi aceasta! Dacă El spune că v-a curăţit de păcate că v-a împăcat cu El însuşi, că nu vă mai ţine în socoteală păcatele, atunci daţi-i crezare!”Vă rugăm fierbinte pentru Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!” Oamenii se roagă pentru acest lucru, dar când trebuie să creadă, atunci se împotrivesc.

    Dacă Dumnezeu spune că fiecare păcat şi neascultare şi-a primit plata cuvenită, atunci de ce vă mai văitaţi că starea voastră nu e bună? Mai vreţi să-I aduceţi ceva Lui Dumnezeu? Da, credeţi numai că se va schimba totul când n-o să-I mai puteţi aduce altceva decât zdrenţele voastre.”Celui ce nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptăţeşte pe păcătos, credinţa îi este socotită ca dreptate”. Atunci vei putea şi tu spune: „Vino Doamne Isuse, curând!

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    EL TOTDEAUNA MĂ ASCULTĂ

    „Domnul îmi ascultă cererile şi Domnul îmi primeşte rugăciunea.” Psalmul 6.9

    Eu am trăit această experienţă şi m-am încredinţat că Dumnezeu este adevărul. El a răspuns în deosebite feluri minunate, robilor Săi, în toate timpurile. Şi astăzi El ascultă cererea mea şi nu-Şi va închide urechea la rugăciunea mea. Slăvit să fie El!

    Iată pentru ce iau ca pentru mine, făgăduinţa care ţâşneşte din inima psalmistului şi mi-o însuşesc. „Domnul îmi primeşte rugăciunea.” El o va primi, Se va gândi la ea şi îmi va răspunde în felul şi la timpul pe care înţelepciunea Sa plina de dragoste îl ştie că este cel mai potrivit. Eu iau petiţia mea în mână, o duc înaintea marelui împărat, El mă primeşte în audienţă şi cu toată dragostea îmi primeşte cererea. Vrăjmaşii mei nu mă ascultă, dar Domnul mă ascultă. Ei râd de rugăciunile mele pline de lacrimi, dar Domnul meu nu face aşa; urechea şi inima Lui sunt gata să-mi primească rugăciunea.

    Ce primire pentru un biet păcătos ca mine! Noi primim pe Isus şi Dumnezeu ne primeşte pe noi şi rugăciunile noastre, pentru dragostea Fiului Său. Binecuvântat să fie Sfântul Său Nume care ne ascultă cererile noastre în aşa fel că ele pătrund slobode până dincolo de porţile de aur. Mântuitorule, care iei aminte la cererile mele, învaţă-mă să mă rog!

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Tu mă înconjori pe dinapoi şi pe dinainte, şi-Ţi pui mâna peste mine.” Psalmul 139.5

    Tot timpul suntem în mâna lui Dumnezeu pentru veşnica noastră ocrotire, dar şi pentru creşterea noastră în educarea vieţii dumnezeieşti. Aceasta o simţim mai ales în timpurile marilor necazuri. Dacă El trebuie să ne mustre atunci să nu ocolim mâna Lui. Lucrarea Lui de mustrare trece totdeauna prin inima Sa de Tată comportându-Se cu noi ca şi cu nişte fii. Această legătură familiară stă la baza educării noastre. El poate să stoarcă lacrimi de la o inimă de piatră şi poate să îngenuncheze pe un împotrivitor. Nu numai carnea poate suferi ci El poate împlânta sabia şi în sufletele noastre.

    Cei cărora astăzi le merge bine să aibă milă de cei în suferinţă şi încercaţi, căci mâine s-ar putea ca necazul să-şi găsească o portiţă şi la ei. Niciodată să nu se găsească în gura şi inima noastră o judecată rea cu privire la cei care trec prin necazuri, căci acestea sunt lucruri între Tatăl ceresc şi fiecare individ de pe pământ. Dacă suntem un timp în suferinţe şi întristări, atunci să avem unica dorinţă ca Dumnezeu să-şi îndeplinească intenţiile cu noi în binecuvântare şi spre slava Sa. Dumnezeu are numai gânduri de dragoste şi pace cu noi toţi. Ce repede poate El să îndepărteze toate suferinţele de la noi. „Ci când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare, căci El nu necăjeşte cu plăcere, nici nu mâhneşte bucuros pe copiii oamenilor” (Plân. 3.32-33). Să nu dispreţuim faptul că suntem în şcoala Domnului şi să nu obosim niciodată. Să nu ne supărăm niciodată pe El, deoarece El cunoaşte începutul şi sfârşitul, măsura şi greutatea TUTUROR suferinţelor, El cunoaşte ce este necesar pentru progresul nostru în credinţă.

    Părăsirea unei răspunderi dată de Dumnezeu nu este niciodată dovada smereniei; dimpotrivă smerenia cea mai adâncă se va arăta când rămâi la locul tău în atârnare de Dumnezeu. La fel este şi când vrem să părăsim şcoala încercărilor.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, te rog pentru puterea Duhului Tău, ca să Te ador pe deplin. Ţine duhul meu umplut în chip minunat cu Duhul Tău Sfânt, pentru ca, întărit astfel, să se poată arăta în trupul meu muritor Domnul Isus şi virtuţile Lui.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Isus S-a oprit si a zis: ” Chemaţi-l!” Au chemat pe orb si i-au zis: „îndrăzneşte, scoală-te, căci te cheamă.”»

    Marcu 10,49

    Şi în zilele noastre există nenumăraţi «orbi» care aud vocea lui Isus, dar nu-L pot vedea. Persoanele depresive fac parte din această categorie. Poate privirea ta este întunecată pentru că totul în jurul tău este în noapte adâncă. Biblia nu-ţi mai vorbeşte ca înaintat iar inima îţi este aşa de grea că nici măcar nu te mai poţi ruga cum trebuie. Ascultă, am un mesaj de mângâiere: chiar acum Isus din Nazaret trece pe lângă tine! El ştie totul. Profită de această şansă şi strigă-L, aşa cum a făcut orbul Bartimeu. Dacă nu poţi să te rogi cu voce tare, atunci strigă în inima ta: «Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!» (Marcu 10,47). El te aude chiar dacă eşti în mijlocul mulţimii gălăgioase. Orbul Bartimeu nu s-a lăsat intimidat, iar Domnul Isus S-a oprit din cauza sa, la fel cum Se va opri şi dacă tu ÎI strigi. L-a vindecat Domnul Isus pe orb imediat? Nu. Bartimeu a trebuit mai întâi să se apropie de El. I-a redat Domnul acum vederea? Încă nu, ci i-a cerut orbului să-şi exprime credinţa. Bartimeu a înţeles acest lucru şi L-a rugat. «”Rabuni”, I-a răspuns orbul, „să capăt vederea. ” Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit”» (Marcu 10,51-52). Şi din partea ta Domnul vrea să audă în mod concret ceea ce îţi doreşti.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Iată, eu sunt prea mic.” Iov 40:4

    Iată un cuvânt de încurajare pentru tine, sărmane păcătosule! Crezi că nu trebuie să te întorci la Domnul pentru că eşti josnic. Nu există sfânt pe pământ care nu s-a simţit vreodată ca fiind un păcătos. Dacă Iov, Isaia sau Pavel ar fi spus toţii „sunt un om josnic”, sărmane păcătosule, ţi-ar fi fost ruşine să li te alături lor în confesiune? Dacă harul divin nu şterge tot păcatul din inima credinciosului, cum speri să faci asta de unul singur? Şi dacă Domnul îi iubeşte pe oameni deşi aceştia sunt răi crezi că nu te va iubi şi pe tine? Crede în Christos, deşi eşti un oropsit al societăţii! Isus te cheamă şi tu trebuie să-I răspunzi. „Nu pe cei drepţi, pe păcătoşi a venit Isus să-i cheme.” Spune: „Tu ai murit pentru păcătoşi. Eu sunt un păcătos, Isuse, spală-mă cu sângele Tău.” Dacă îţi vei mărturisi păcatele vei primi mântuirea. Dacă vei spune chiar acum din toată inima „Sunt rău, spală-mă”, vei fi curăţit chiar acum. Dacă vei striga din tot sufletul:

    „Aşa cum sunt, la Tine vin
    Putere n-am, Tu-mi fii sprijin
    Mă spală-n Sângele-Ţi divin
    O, Mielule, eu vin, eu vin!”

    Te vei ridica de aici cu toate păcatele iertate. Şi deşi azi dimineaţă te-ai trezit copleşit de toate păcatele omenirii, diseară te vei odihni în „Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:6). Dacă înainte purtai torentele păcatului, acum vei primi roba dreptăţii şi vei fi alb ca îngerii. Pentru că „acum”, nu uita, „acum este vremea potrivită; „Iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6:2). Dacă vei crede în Cel care a salvat omenirea, vei fi salvat. Fie ca Duhul Sfânt să-ţi dea credinţa salvatoare în El, care îi primeşte la sânul Lui şi pe cei mai răi.

    SEARA

    „Sunt ei Israeliţi? Şi eu sunt!” 2 Corinteni 11:22

    Avem aici o mărturie personală care are nevoie de dovezi. Apostolul ştia că mărturia lui este indiscutabilă, dar sunt mulţi oameni care nu au nici un drept la acest titlu şi totuşi pretind că aparţin Israelului Lui Dumnezeu. Dacă declarăm cu convingere „Şi eu sunt evreu!”, să facem asta numai după ce ne-am cercetat inimile în prezenţa Lui Dumnezeu. Dar dacă avem dovada că Il urmăm pe Isus, dacă putem spune din inimă „Cred în El total numai în El, pur şi simplu, cred acum şi cred întotdeauna!”, atunci locul pe care îl ocupă sfinţii Lui Dumnezeu ne aparţine nouă — toate bucuriile lor sunt şi ale noastre. Poţi să aparţii foarte puţin Israelului, să fii cel mai „neînsemnat dintre toţi sfinţii” (Efeseni 3:8), dar pentru că harul Lui Dumnezeu aparţine tuturor sfinţilor, nu numai celor avansaţi sau învăţaţi, putem să ne aducem argumentul: „Ei sunt evrei? şi eu sunt şi de aceea promisiunile, harul şi gloria sunt şi ale mele.” Această mărturie, făcută cu dreptate, este una care va aduce o linişte nemăsurată. Când oamenii Lui Dumnezeu se bucură că sunt ai Lui, ce fericire este să poţi să spui „Şi eu!”. Când vorbesc despre cum au fost iertaţi, „înfiaţi prin Isus Christos… spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui” (Efeseni 1:5,6), ce bine e să poţi răspunde „Prin mila Lui Dumnezeu, şi eu!”. Dar această mărturie nu are numai bucurii şi privilegii, ci şi condiţii şi îndatoriri. Trebuie să fim alături de oamenii Lui Dumnezeu şi la bine şi la rău. Când auzim vorbindu-se despre ei cu ură şi dispreţ pentru că sunt creştini, trebuie să ieşim în faţă cu curaj şi să spunem „Şi eu!”. Când îi vedem lucrând pentru Isus, dăruind din timpul lor, din talentul şi inima lor, trebuie să putem spune „Şi eu fac la fel!”. Să ne dovedim recunoştinţa prin devotament şi să trăim asemenea celor care, după ce au cerut un privilegiu, sunt dispuşi să-şi asume toată responsabilitatea care vine cu acesta.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „să nu cădeţi în ispită.” Matei 26:41

    Dragă prietene, nu te expune niciodată pericolelor lumii fără să te fi rugat mai întâi. Există întotdeauna ispita de a-ţi scurta timpul de rugăciune. După o zi grea de muncă, când îngenunchezi noaptea ca să te rogi cu ochii obosiţi, nu folosi somnolenţa ta ca o scuză de a te culca devreme. Apoi, când se face dimineaţă şi vezi că ai dormit prea mult, rezistă ispitei de a sări peste momentul devoţional de dimineaţă sau de a-l parcurge în grabă.

    Încă o dată, nu ţi-ai făcut timp „să veghezi şi să te rogi”. Vigilenţa ta a fost sacrificată, şi cred cu tărie că vei avea o pagubă ireparabilă. Nu te-ai rugat, şi ca urmare vei avea de suferit.

    Ispitele aşteaptă să te înfrunte, şi tu nu eşti pregătit să le ţii piept. În sufletul tău ai un sentiment de vinovăţie, şi se pare că te-ai distanţat de Dumnezeu. Desigur că nu este nici o coincidenţă faptul că nu reuşeşti să-ţi îndeplineşti responsabilităţile în acele zile când ai lăsat oboseala ta să interfereze cu viaţa ta de rugăciune.

    Când cedezi în faţa lenei, momentele de rugăciune pierdute nu mai pot fi răscumpărate niciodată. Putem învăţa din experienţă, dar vom pierde prospeţimea bogată şi puterea care ni s-ar fi dat în timpul acelor momente. Frederick William Robertson

    Domnul Isus, Fiul atotputernic al lui Dumnezeu, considera necesar să Se scoale în fiecare dimineaţă înaintea zorilor pentru a-Şi vărsa inima înaintea Tatălui Său în rugăciune. N-ar trebui noi să ne simţim şi mai obligaţi să ne rugăm Lui care ne dă orice „bun şi orice dar desăvârşit” (Iacov 1:17) şi care ne-a promis că ne va da orice avem nevoie?

    Nu cunoaştem tot ce a câştigat Domnul Isus din timpul Său de rugăciune, dar ştim aceasta – o viaţă fără rugăciune este o viaţă fără putere. Poate fi o viaţă plină de multe activităţi şi multă vâlvă, dar foarte departe de Cel care Se ruga lui Dumnezeu zi şi noapte.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    http://vesnicia.ro/index.php/meditatii-zilnice/scripturile-in-fiecare-zi

    Isaia 45.14-25

        Ceea ce Domnul va împlini pentru restaurarea poporului Său II va face cunoscut tuturor ca fiind „Dumnezeul lui Israel, Salvatorul…” (v. 15). Spre deosebire de dumnezeii care nu salvează (sf. v. 20), El însuşi susţine cu tărie că: „un Dumnezeu drept şi un Salvator nu este altul în afară de Mine” (v. 21). „întoarceţi-vă spre Mine (sau: Priviţi la Mine) şi veţi fi salvaţi, toate marginile pământului…” (v. 22) – sunt cuvinte cu care Dumnezeu Se adresează nu numai descendenţilor lui Israel, ci şi tuturor oamenilor.

    Această chemare răsună şi astăzi în lume. Aţi răspuns la ea, fiecare în parte? În ce ne priveşte, noi recunoaştem vocea „lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului” (1 Timotei 2.3,4; citiţi şi Tit 2.11). Pentru ca Dumnezeu să Se poată arăta deopotrivă „drept şi mântuitor”, a fost necesară pedeapsa care să satisfacă dreptatea în privinţa păcatului, şi aceasta L-a lovit pe Cel care (în acelaşi pasaj din 1 Timotei) este numit: „Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul lsus Hristos, care S-a dat pe Sine însuşi preţ de răscumpărare” (1 Timotei 2.5,6). Atunci cum să nu fie îndreptăţit apostolul să exclame (citându-1 pe profetul Isaia): „orice genunchi se va pleca” înaintea Domnului şi „orice limbă va mărturisi” măreţia lui Dumnezeu! (v. 23 citat în Romani 14.11).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Corinteni 1:1-11

    „El ne-a izbăvit si ne izbăveşte… Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre…” 2 Corinteni 1:10, 11

    ÎN GRIJA LUI – DAR CU GRIJĂ

    Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mă minunez mai mult că sunt încă în viaţă. M-am gândit mult la aceasta atunci când o doamnă mi-a spus că unul din fraţii ei a murit de febră tifoidă după ce a băut apă direct dintr-un pârâu. Mi-am adus aminte că, în copilărie, imitând cele ce citisem despre pionieri şi indieni, am băut si eu dintr-un pârâu ce trecea prin păşunea unde ne păşteam vacile, îmi aduc aminte că în timpul unei epidemii de poliomielită, adeseori îmi băgăm capul sub perdeaua de plastic în care bolnavii erau ţinuţi sub oxigen pentru a mă ruga pentru muribunzi. Fiind destul de stângaci, am căzut de mai multe ori de pe acoperişul grajdului şi al casei. Apoi am făcut o serie de gafe în timp ce conduceam maşina. Cu toate acestea, sunt încă în viaţă la cei 68 de ani pe care-i am. Dumnezeu nu a lăsat ca febra tifoidă, poliomielita, accidentele sau orice altceva să mă ia din lumea aceasta. Cred că un copil al lui Dumnezeu nu va muri până ce lucrarea sa nu se va termina, Încrederea aceasta nu trebuie însă să ne ducă Ia lipsa de precauţie.

    Niciodată nu trebuie să presupunem că Dumnezeu ne va proteja indiferent de ceea ce vom face noi. Este posibil, potrivit cu Eclesiastul 7:17, ca cei răi şi fără minte „să moară înainte de vreme”. Pavel a trăit cu o deplină încredere în Domnul, dar n-a fost nesăbuit şi nici neglijent. Intr-o anumită ocazie, a permis unor prieteni să-l ajute pentru a-i evita pe duşmanii care încercau să-l prindă în Damasc (2 Cor. 11:32, 33). Dumnezeu ne poartă de grijă! Aceasta ne dă linişte şi încredere. Dar avem şi noi o responsabilitate. Trebuie să fim atenţi! Mesajul infailibil al Scripturii ne spune tuturor: „Sunteţi în grija Domnului, dar purtaţi-vă şi voi cu grijă!”   H.V.L.

    Mâna Domnului ne protejează calea
    Prin pericole şi boale;
    Neabuzând de harul Lui, să căutăm
    împlinirea voii Sale. – D.J.D.

    Fiţi atenţi şi nu abuzaţi de purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Ştiu lucrările tale, că nu eşti nici rece, nici în clocot; aş vrea să fi fost rece sau în clocot. Astfel, pentru că eşti căldicel – şi nici rece, nici în clocot – te voi vărsa din gura Mea” Apocalipsa 3.15,16

    Deseori descoperim că aceasta este o descriere fidelă a propriei noastre stări. Există multă cunoştinţă; sunt spuse cuvinte minunate; sunt adoptate mărturisiri frumoase; avem asociaţii misionare, societăţi biblice, şcoli creştine şi multe altele. Nu este intenţia mea să condamn aceste lucruri, dar unde este consacrarea de inimă? Unde este puterea credinţei care ia caracterizat pe înaintaşii noştri? Unde este supunerea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu, chiar şi în cele mai mici lucruri ale vieţii practice? Unde este disponibilitatea de a suferi lepădarea pentru Numele Domnului Isus, care a fost răstignit de această lume?

    Mai este Domnul Isus – Martorul credincios şi adevărat – centrul vieţii noastre practice de adunare? În câte aşazise biserici mai este recunoscută autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, în ce priveşte organizarea şi slujirea? Mulţi consideră un lucru onorabil să aibă o organizare oficială a bisericii, creată de om. Poate fi Domnul Isus acolo unde Cuvântul şi Numele Său nu mai au autoritate practică?

    Cum stau lucrurile cu cei care mărturisesc a fi strânşi pentru Numele Său, potrivit cu Cuvântul Său? Este această mărturisire o realitate practică? Sunt ei cu adevărat conştienţi că se strâng pentru Numele Său? Este doar Cuvântul lui Dumnezeu cel care are autoritate asupra lor? Este acest Cuvânt suficient pentru ei? Sau Domnul trebuie să le spună şi lor: „Iată, Eu stau la uşă şi bat”? El doreşte ca în inimă să existe realitate. Formele goale nau nicio valoare pentru El. Ce ruşine ne cuprinde când vedem ce am făcut din mărturia pe care Dumnezeu nea încredinţato! El să ne dea un duh zdrobit şi o inimă smerită, aşa încât să ne putem cu adevărat pleca înaintea Lui şi să ne mărturisim vina!

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Domnul … pedepsește fărădelegea părinților în copii până la al treilea și al patrulea neam.” Numeri 14.18

    Familiile noastre

    Tatăl și mama au însărcinarea de a-și crește copiii „în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6.4). O însărcinare frumoasă, dar grea, căci influențele prieteniilor rele sau a mijloacelor mass-media lumești pot atrage pe copiii noștri de pe calea credinței. De aceea ei au nevoie de o casă cu teamă de Dumnezeu, de părinți care sunt înarmați pentru timp de furtună împotriva atacurilor diavolului.

    Povara muncii zilnice în gospodărie și la serviciu îi obosește pe părinți. La aceasta se adaugă griji și necazuri. Cât de ușor se strecoară atunci neobservat neglijența! Rugăciunea în liniște și studiul Cuvântului lui Dumnezeu sunt neglijate. Atunci vine dușmanul și ia în posesie golul din inimi. Păcatul nu se lasă mult așteptat, și astfel te înstrăinezi tot mai mult de bogățiile spirituale. Și chiar și interesul față de strângerile laolaltă ale credincioșilor devine tot mai mic.

    Cunoaștem așa ceva? – Scenariul schițat nu trebuie să descurajeze pe nimeni, ci să ne amintească, că cei care suferă cel mai mult sunt copiii. Dacă nu vizităm strângerile laolaltă, și copiii noștri se vor dezobișnui. Chiar da-că părinții se vor întoarce cândva – copiii de cele mai multe ori nu se vor mai întoarce.

    Dumnezeu este îndurător! În căile Sale de conducere, El îi iartă pe toți care își recunosc sincer greșeala lor. Dar urmările acționează adesea până în generațiile următoare. De aceea apelul serios: să cultivăm viața spirituală în familiile noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    PUTEREA VIZIUNII (1)

    „Bătrânii voștri vor visa visuri, și tinerii voștri vor avea vedenii” Ioel 2:28

    Un băiat l-a întrebat pe Michelangelo de ce se chinuie atâta să cioplească acel bloc de marmură care avea să devină cea mai mare capodoperă a sa: David. Artistul a răspuns: „în această piatră se află un înger, iar eu îl voi elibera”. Puterea viziunii te ajută să vezi o potențială capodoperă în ceea ce alții trec cu vederea sau consideră că este fără valoare. Ea te ajută în același timp să descoperi în tine lucruri care nu știai că există. Ea scoate la iveală tot ce e mai bun din tine.

    Mulți dintre cei pe care i-a folosit Dumnezeu în Scriptură păreau niște ratați înainte de a fi învingători. După ce ucenicii au pescuit toată noaptea și nu au prins nimic, Domnul Isus i-a spus lui Petru: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni” (Luca 5:10).

    Să vedem ce s-a întâmplat cu Petru:

    1. A zidit o biserică care încă este în floare chiar și după două mii de ani.
    2. A scris cele mai importante cărți din istorie;
    3. Copiii noștri îi poartă numele.

    Inseamnă asta, oare, că e de ajuns să ai un vis și Dumnezeu ți-l va împlini?

    Nu!

    Pavel spune: „voi nu sunteți ai voștri. Căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți, deci, pe Dumnezeu” (1 Corinteni 6:19-20). La Calvar ti-ai pierdut dreptul de a-ți lua talentele, oportunitățile și experiențele și de a fugi cu ele încotro ai chef. De ce, însă, ai dori așa ceva? Ce ți-ar putea aduce o mai mare împlinire dacă nu planul lui Dumnezeu pentru viața ta? Și ce ar putea fi mai tragic decât să nu-l împlinești? E cu neputință ca din realizările lumești sa dobândești suficientă semnificație încât sufletul tău să fie săturat. Golul pe care încerci să-l umpli are o dimensiune eternă pe care numai Hristos îl poate umple.

    De aceea trebuie să te rogi: „Doamne, descoperă-mi viziunea pe care o ai pentru viața mea”.


  • 5 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Cuvântul spus de Dumnezeu

    „El însuşi a zis… aşa că putem zice plini de încredere.” Evrei 13:5-6

    Cuvântul spus de mine trebuie să se bazeze pe cuvântul spus de Dumnezeu. El spune: „..Nicidecum n-am să te las” şi atunci eu pot spune cu curaj: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme” – nu voi fi bântuit de nelinişte. Aceasta nu înseamnă că nu voi fi ispitit să mă tem, dar îmi voi aminti ce a spus Dumnezeu. Voi fi plin de curaj ca un copil care se autoîncurajează ca să ajungă la standardul pe care-l doreşte tatăl său. Credinţa multora se clatină atunci când apare teama; uită înţelesul cuvintelor lui Dumnezeu, uită să „..respire adânc” din punct de vedere spiritual. Singurul mod de a alunga frica din viaţa noastră este acela de a asculta de cuvântul spus de Dumnezeu.

    De ce anume îţi este frică? Nu eşti laş, vei sta faţă în faţă cu lucrul respectiv, dar ai un sentiment de frică. Atunci când nimic şi nimeni nu te poate ajuta, spune: „Dar Domnul este ajutorul meu, în secunda asta, chiar în situaţia mea de acum”. Înveţi să vorbeşti după ce-L asculţi mai întâi pe Dumnezeu, sau vorbeşti mai întâi şi apoi încerci să faci ca vorbele lui Dumnezeu să se potrivească cu situaţia în care eşti? Apucă acel cuvânt spus de Dumnezeu şi apoi declară plin de curaj: „Nu mă voi teme”. Nu contează ce rău sau ce necaz ar fi în cale.

    El a zis: „Nicidecum n-am să te las”. Slăbiciunea umană este un alt lucru care se interpune între cuvintele lui Dumnezeu şi ale noastre. Când realizăm cât suntem de slabi în faţa dificultăţilor, acestea devin nişte uriaşi, noi ajungem ca nişte lăcuste, iar Dumnezeu devine o himeră. Aminteşte-ţi cuvântul spus de Dumnezeu: „nicidecum n-am sa te las”. Am învăţat să căutăm după ce am auzit tonul dat de Dumnezeu? Avem întotdeauna curajul să spunem: „Domnul este ajutorul meu” sau cădem în capcana fricii?

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „El nu va vorbi de la Sine, ci va vorbi tot ce va fi auzit.” IOAN 16:13

    Despre Duhul Sfînt, a treia Persoană a Dumnezeirii, Atotputernică şi Atotştiutoare se spune totuşi că „El nu „va vorbi de la Sine.” El reprezintă pe Fiul şi este trimis în Numele Tatălui. Misiunea Lui era să împlinească ce I-a dat Tatăl să facă şi să descopere pe Fiul Său. De aceea, tot ceea ce nu slăveşte pe Fiul nu este lucrarea Duhului Sfînt chiar dacă ar avea aspectul cel mai frumos şi mai evlavios. „El va vorbi tot ce va fi auzit.” Un văl a fost ridicat, şi noi contemplăm o revelaţie deosebit de sacră: în sfînta părtăşie a Tatălui cu Fiul Său, acolo Duhul Sfînt a primit tot ce avea să spună ucenicilor. „El va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” Da, El este Acela care ne comunică voia lui Dumnezeu şi ne dă puterea ca s-o facem; El lucrează în fiecare zi ca să ne transforme în chipul Domnului Isus. Ce nădejde şi perspectivă glorioasă de a fi îmbrăcaţi în Domnul Hristos! Dar pentru ca Duhul să poată face o deplină lucrare în noi, trebuie să ne lăsăm în totul în mîinile Lui şi să fim gata să-L ascultăm.

    Tatăl a trimis pe Duhul Sfînt în lume ca să slăvească pe Fiul înaintea oamenilor care L-au răstignit. şi acest Duh dumnezeiesc locuieşte în inimile noastre, noi sîntem templul Său prin care slava Domnului Isus trebuie să fie manifestată lumii. Viaţa noastră, rugăciunile şi slujirea noastră, slăvesc ele cu adevărat pe preaiubitul nostru Mîntuitor? După cum Fiul unic care este în sînul Tatălui găsea timpul de a Se înfăţişa Tatălui înainte de orice lucrare în mijlocul unui dute-vino care-L înconjura mereu, tot aşa şi cu noi: nu putem avea o părtăşie deplină şi roditoare cu Tatăl şi cu Fiul, dacă nu ne consacram timpul necesar ca să-L ascultăm şi să contemplăm slava Sa. Dar cum putem noi să ascultăm ce are să ne spună, cînd noi sîntem totdeauna grăbiţi, luaţi de curentul agitat al vieţii şi trecem mereu de la un lucru la altul, chiar în domeniul lucrării pentru Dumnezeu? Sînt aşa de rari credincioşii care nu se pleacă sub presiunea vieţii de acum! şi tot atît de rari sînt aceia care şi-au impus discilipina de a da părtăşiei cu Dumnezeu prima parte din timpul lor. Să lucreze Tatăl nostru ca să ne menţină în inimi dorinţa de a ne lăsa conduşi în orice situaţie şi în orice vreme de Mîngîietorul. pentru ca viaţa noastră să poarte amprenta părtăşiei cu Tatăl şi cu Fiul.

    „Pentru ca să ne putem bucura de părtăşia cu Dumnezeu, trebuie ca puterea Duhului Sfînt să aplice moartea Domnului Hristos pe conştiinţa şi inima noastră. Atunci nici un obstacol nu va rezista între noi şi Dumnezeu. Astfel este starea normală a celui credincios. Secretul puterii se află în realitatea relaţiilor noastre cu Dumnezeu.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „…încât nu duceţi lipsă de nici un fel de har, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, ca să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos”. 1 Cor.1:7-8.

    Ce cuvânt minunat! Să aşteptăm numai pe Mântuitorul nostru, nu moartea, nu un viitor trist, nu, ci numai pe Isus, pe Izbăvitorul care ne va întări până la sfârşit. El o va face, pentru ca să fim fără vină în ziua când va veni El. El te poate întări, pe mine şi pe tine. El se îngrijeşte de tine; şi după cum este încercarea, astfel ne dă şi putere. Aşteaptă numai pe Domnul! El te va întări orice va veni. Poate că vine deja astăzi, poate că mai trebuie să aşteptăm puţin. Dar dacă vine astăzi, eşti tu fără vină şi fără păcat? Tu trebuie să fii aşa astăzi, chiar acum, dacă vrei să mergi cu El. Dacă nu eşti sigur încă de mântuirea ta, atunci trebuie, în primul rând, să fii sigur de aceasta. Ceea ce te poate întări şi păzi, este lucrarea Sa de mântuire şi aceasta este o lucrare desăvârşită. De aceea crede în El.

    Ce lucru bun poţi aduce de la tine, prin care să poţi să stai înaintea Lui? Cu toată ambiţia şi truda ta, nu ajungi nicăieri. Primeşte de aceea, chiar acum, lucrarea desăvârşită, a Domnului Isus şi încrede-te în Cuvântul Harului. Astfel vei fi şi vei rămânea tare, pentru că El nu poate să mintă, dar mijloceşte şi se îngrijeşte de tine. Atunci vei avea plăcerea să umbli pe căile Lui, pentru că poruncile Lui nu sunt grele.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ESTE ACEASTA O DEOSEBIRE?

    „Dar dintre toţi copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între Egipteni şi Israel” Exodul 11.7

    Cum adică Dumnezeu ar avea putere asupra limbii unui câine şi l-ar putea opri să latre? Cu siguranţă că da. El poate să împiedice pe un câine de-al Egiptenilor să facă vreun rău unui mieluşel din turma lui Israel. Dumnezeu încleştează gura câinilor ca şi a oamenilor care sunt ca ei. Să înaintăm deci fără teamă.

    Dacă îi va lăsa totuşi să-şi mişte limba, Ei poate să le închidă fălcile. Ei vor putea să chelălăiască oricât de mult, dar nu vor putea să sfâşie cu colţii. Ce minunat este când stai liniştit sau treci prin mijlocul vrăjmaşilor pe care Domnul i-a silit să te lase in pace! Ca şi Daniel în groapa leilor, să nu ne fie teamă că vom fi sfâşiaţi de colţii lor.

    Doamne, fă ca azi să văd împlinită această făgăduinţă a Ta! Dacă vreun câine se va da la mine, îi voi spune lui Dumnezeu: Doamne, câinele ăsta n-ascultă de glasul meu, dar porunceşte-i Tu să se gudure la picioarele mele. Ocroteşte-mă şi dă-mi pacea ca să pot vedea deosebirea pe care o faci Tu între copilul Tău şi între acela care nu se teme de Tine.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „DUMNEZEU a zis lui Iacov: Scoală-te, suie-te la Betel” Geneza 35.1

    Dacă noi facem o greşeală sau ne-am îndepărtat de Dumnezeu atunci Domnul ne duce în urmă acolo unde a început căderea. „Adu-ţi dar aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (Apoc. 2.5). Aceasta este temelia reabilitării. Sufletul trebuie readus înapoi, acolo unde a încetat ascultarea de Dumnezeu şi a început o viaţă firească. Domnul nu a zis: „Adu-ţi aminte unde eşti” ci „Adu-ţi aminte de unde ai căzut.” Numai pe această cale învăţăm cât de mult ne-am îndepărtat. Dacă suntem readuşi pe această cale a ascultării de Domnul, abia atunci putem compara în ce mare mocirlă a păcatului am fost căzuţi; numai pe această cale putem vedea dragostea care este preocupată în orice moment de noi.

    În familia lui Iacov s-a acumulat mult rău fără să fie judecat de el, până când sufletul lui a fost trezit de strigătul: „Scoală-te, suie-te la Betel.” Sihem nu era locul în care putea să judece răul. Atmosfera în locul acela era atât de îmbâcsită cu lucruri murdare încât era imposibil ca acolo să recunoască caracterul răului. În momentul în care Iacov a auzit strigătul să meargă spre Betel a spus casei lui: „Scoate-ţi dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă şi schimbaţi-vă hainele ca să ne sculăm şi să ne suim la Betel, căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m-a ascultat în ziua necazului meu şi care a fost cu mine în călătoria pe care am făcut-o” (vezi vers. 2 şi 3). Când a auzit de Casa lui Dumnezeu sufletul patriarhului s-a pus în mişcare, aducându-şi aminte de starea care era în urmă cu 20 de ani. Aceşti ani au fost plini de succes pentru Iacov. Nu în Sihem ci în Betel a învăţat cine este Dumnezeul cel viu. De aceea a trebuit să se întoarcă înapoi de unde a plecat şi acolo să ridice un altar lui Dumnezeu. Numai în locul prezenţei Domnului Isus poţi să aduci adevărata adorare care I se cuvine Lui din toată inima. Şi El e prezent acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru NUMELE Său.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, mă bucur că Tu hotărăşti „dacă trebuie” (1 Petru 1:6)! Şi Te laud pentru sfatul să nu mă mir de încercarea de foc care a venit peste mine, ca de ceva ciudat (v. 1 Petru 4:12-13), ci să mă bucur.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    „Tinerelule, scoală-te, îţi spun!” Luca 7,14

    În faţa porţii orăşelului Nain s-au întâlnit două grupuri de oameni: unul guvernat de moarte, de duşmanul crud şi neînduplecat, celălalt condus de însuşi Creatorul şi Stăpânul Atotputernic al tuturor lucrurilor, Regele vieţii, Isus Cristos. Văduva îndurerată mergea în fruntea cortegiului funerar, iar după ea veneau prietenii şi cunoştinţele. Când Domnul a văzut-o pe văduva şi mama îndurerată, Biblia spune că i-a fost milă de ea. Adânc mişcat i-a vorbit cu blândeţe: «Nu plânge!» (Luca 7,13).

    El a auzit plânsetul sfâşietor al acestei mame singure, a simţit întreaga ei durere şi S-a aplecat plin de compasiune spre femeia doborâtă de suferinţă. Mântuitorul i-a adresat un cuvânt cald şi sensibil, puternic şi încurajator, un cuvânt simplu: «Nu plânge!» Acest îndemn ne revelează extraordinara putere a mângâierii divine. Ceea ce Domnul Isus i-a spus văduvei este o dovadă a nespusei Sale iubiri şi compasiuni pentru toţi cei ce plâng.

    Poate şi tu te afli acum într-o situaţie grea, din care parcă nu mai ai scăpare. Sau poate plângi în sufletul tău din cauză că ai pierdut pe cineva drag. Domnul îţi spune: «Nu plânge!» Numai Isus poate să ne mângâie! Aceste două cuvinte simple sunt de ajuns.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Apoi Domnul a închis uşa după El.” Geneza 7:16

    Noe a fost despărţit de lume de mâna iubirii divine. Uşa alegerii se închide între noi şi lume, în care există multă răutate. Noi „nu mai suntem din lume” (loan 17:11), după cum nici Isus nu era din lume. Noi nu putem intra în păcatul, veselia şi plăcerile mulţimii; nu putem juca pe străzile Bâlciului Deşertăciunilor alături de copiii întunericului, fiindcă Tatăl nostru Ceresc a închis uşa. Noe a fost închis de Dumnezeul său. „Intră în corabie, tu şi toată casa ta” (Genesa 7:1) a fost invitaţia Domnului, prin care El a arătat clar că intenţiona să locuiască şi El în arcă cu slujitorul Său şi familia lui. Deci toţi cei aleşi locuiesc în Dumnezeu şi Dumnezeu locuieşte în ei. Ferice de poporul închis în cercul care conţine Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Să nu fim niciodată nepăsători în faţa chemării divine – „vino, poporul Meu, intră în cămăruţa ta, închide uşa după tine, şi ascunde-te o clipă, până va trece vremea rea”. Noe a fost închis, pentru ca nici un rău să nu-l poată atinge. Potopul l-a înălţat spre ceruri, şi vânturile l-au condus pe drumul lui. Afară din arcă, totul era ruină, dar înăuntru era numai pace. Fără Christos pierim, dar în Christos Isus este perfectă siguranţă. Noe a fost închis în aşa fel încât să nu-şi dorească să iasă, şi cei care sunt în Christos Isus sunt închişi în El pentru totdeauna. Ei nu vor mai ieşi, fiindcă credincioşia veşnică i-a închis, şi răutatea diavolului nu-i poate trage afară. Prinţul din casa lui David „închide, şi nimeni nu va deschide” (Apocalipsa 3:7). In zilele din urmă, când se va ridica şi va închide uşa ca Stăpân al casei, zadarnic vor bate proorocii falşi strigând „Doamne, deschide-ne”, fiindcă uşa care a fost închisă după fecioarele înţelepte nu se va deschide în faţa nebuniei. Doamne, închide-mă înăuntru, prin harul Tău.

     

    SEARA

    „Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu.” 1 loan 4:8

    Marca distinctivă a unui creştin este încrederea în dragostea lui Christos, şi legământul său de a-L iubi pe Christos în schimb. Mai întâi, credinţa pecetluieşte sufletul omului, îndreptăţind sufleul să spună cu apostolul: Christos „m-a iubit şi s-a dat pe Sine însuşi pentru mine” (Galateni 2:20). Apoi dragostea îşi adaugă semnătura şi sigilează inima cu recunoştinţă şi dragoste pentru Isus, în schimb. „Il iubim, pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19). In zilele măreţe ale creştinismului timpuriu, o perioadă eroică a credinţei creştine, această dublă pecete se vedea clar în toţi credincioşii lui Isus. Erau oameni care cunoşteau dragostea lui Christos, şi se sprijineau pe ea aşa cum un om se sprijină de un baston cu o rezistenţă dovedită. Dragostea pe care o simţeau pentru Domnul nu era o emoţie liniştită pe care să o ascundă într-un ungher al sufletelor lor. Nu vorbeau despre El numai în întâlnirile lor private din prima zi a săptămânii, când se adunau ca să cânte imnuri spre slava lui Christos Isus, Cel Răstignit. Nu, era o pasiune atât de ferventă, o energie atât de puternică, încât era vizibilă în toate acţiunile lor, vorbită în toate conversaţiile lor zilnice, şi văzută clar în ochii lor. Dragostea pentru Isus era o flacără care le hrănea inima şi sufletul,- de aceea, prin propriile ei puteri, îşi croia drum spre omul din afară şi strălucea acolo. Zelul pentru slava Regelui Isus era sigiliul şi marca tuturor creştinilor. Fiindcă depindeau de dragostea lui Christos, îndrăzneau mult; pentru că Il iubeau pe Christos, făceau mult, şi la fel se întâmplă şi acum. Copiii Lui Dumnezeu sunt conduşi de dragoste în tot ce fac: dragostea lui Christos îi conduce. Ei se bucură că dragostea divină este aşezată asupra lor. Ei simt că este adusă în inimile lor de Duhul Sfânt, care le este dăruit De aceea, prin forţa recunoştinţei, îşi iubesc Mântuitorul cu o inimă curată şi fierbinte. Cititorule, tu Il iubeşti? Înainte să adormi, răspunde sincer acestei întrebări.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.” Isaia 7:11

    Fă cererea ta din inimă, o, inima mea,

        Dumnezeul tău poate să facă mult mai mult

            Decât poţi tu să ceri;

    Încredinţeaz-o în mâna Divinităţii,

        Scoate din magazia Lui plină de dragoste.

    Încrede-te în El în orice lucru;

        Începe de astăzi,

    Şi descoperă bucuria care vine

        Când Isus Îşi are calea Sa!

     

    Trebuie să continuăm să ne rugăm şi să nădăjduim în Domnul (Isaia 8:17), până vom auzi sunetul ploii Lui puternice. Nu există nici un motiv pentru care n-ar trebui să cerem lucruri mari. Fără îndoială că le vom primi dacă le cerem cu credinţă, având curajul să nădăjduim în El cu perseverenţă răbdătoare şi între timp făcând acele lucruri care sunt în puterea noastră să le facem.

    Nu este în puterea noastră să creăm vântul sau să-i schimbăm direcţia, dar putem ridica pânzele noastre ca să-l prindem când vine. Noi nu creăm electricitatea, totuşi putem s-o captăm cu un cablu care o va conduce, lăsând-o să lucreze. Noi nu putem controla Duhul lui Dumnezeu, dar putem să ne aşezăm înaintea Domnului din ascultare faţă de ceea ce El ne-a chemat să facem, şi vom ajunge sub influenţa şi puterea răsuflării Lui minunate. selectat

    Nu pot fi făcute astăzi aceleaşi mari minuni care au fost făcute cu mulţi ani în urmă? Unde este Dumnezeul lui Ilie? El aşteaptă ca Ilie cel de astăzi să-L cheme.

    Cei mai mari sfinţi ai Vechiului sau Noului Testament care au trăit vreodată se aflau la un nivel nu foarte înalt pentru noi ca să-l atingem. Aceeaşi forţă spirituală care le-a stat la dispoziţie, şi aceeaşi energie care i-a făcut să devină eroii noştri spirituali ne stau la dispoziţie şi nouă. Dacă manifestăm aceeaşi credinţă, aceeaşi nădejde şi aceeaşi dragoste pe care le-au manifestat ei, vom face minuni la fel de mari ca ale lor. O simplă rugăciune rostită cu gura noastră va fi suficient de puternică să cheme din cer roua harului lui Dumnezeu sau focul care topeşte al Duhului Său, aşa cum cuvintele care au ieşit din gura lui Ilie au chemat literalmente ploaia şi focul. Tot ce se cere este să rosteşti cuvintele cu aceeaşi siguranţă deplină a credinţei cu care le-a rostit el. Dr. Goulburn, Dean of Norwich

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 45.1-13

        Domnul a anunţat că avea să Se folosească de Cirus pentru a-Şi împlini toată buna Sa plăcere (recitiţi 44.28). Acest împărat, care trebuia să pună capăt captivităţii poporului în Babilon, a fost chemat (numit) pe nume cu mult timp înainte ca poporul să fi fost dus în robie şi, în consecinţă, cu mult timp înainte să se fi născut. Am putea spune că harul divin ţinea acest „salvator” în rezervă în tot timpul captivităţii. Domnul i S-a descoperit personal lui Cirus, arătându-i că nu există alt Dumnezeu în afară de El (v. 5; comp. cu 1 Corinteni 8.4-6 şi cu Efeseni 4.6), iar acest fapt ne ajută să înţelegem că Dumnezeu nu S-a descoperit numai evreilor, ci şi naţiunilor, din care facem parte şi noi. Cu mult înainte să ne fi născut, înainte de originea lumii, din veşniciile trecute, numele voastre şi al meu au fost în gândurile Lui. El Şi-a propus astfel să împlinească, prin noi, toată buna Sa plăcere, şi aceasta la momentul potrivit,… care este clipa de faţă (Efeseni 3.8-10). Răspundem noi oare, fiecare la locul său şi după măsura sa, aşteptărilor lui Dumnezeu? (comp. cu Fapte 13.36 în legătură cu David).    Versetele 9 şi 10, la care se gândea cu siguranţă apostolul când scria Romani 9.20, dovedesc nebunia celor care-L contestă pe acest Dumnezeu creator şi suveran.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Romani 12:3-8

    „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-afost dat…” Romani 12:6

    TALENTE IROSITE

    Potrivit unui studiu de 16 ani a unui grup de 350.000 de oameni, s-a constat că patru din fiecare cinci persoane nu au servicii potrivite cu capacităţile lor personale. Cercetarea a scos în relief că cei cinci factori luaţi în consideraţie la angajare scot în evidenţă puţin sau deloc modul cum îşi va efectua munca cel angajat. Tinereţea, educaţia, experienţa, rasa şi sexul sunt principalele ingrediente ale succesului, spune cercetătorul. Dar ceea ce face ca persoana să fie potrivită sau nepotrivită pentru o anumită slujbă sunt aptitudinile înnăscute pentru un anume tip de ocupaţie. În eficienţa lucrării noastre pentru Domnul, este esenţială această „chimie interioară”. Factorii secundari îşi au locul lor.

    Dumnezeu cere un anumit sex şi un anumit gen de experienţă pentru un anumit gen de lucrare, dar El pune, în primul rând, accentul pe calităţile care merg dincolo de aparenţe, vârstă, sau diplome universitare.

    EI vrea să ne folosim trăsăturile unice pe care El le-a construit în noi. Funcţionăm cel mai bine şi suntem cei mai eficienţi în lucrarea Domnului, atunci când facem lucrarea pentru care am fost destinaţi de El. Dacă încercăm să fim ceea ce nu suntem, nu vom aduce roade, şi vom rămâne cu o nemulţumire în suflet. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare din noi trebuie să ne descoperim şi să ne confirmăm aceste daruri. Unii se pot simţi stingheriţi să facă aşa ceva.

    Este greu pentru ei ca să discute despre punctele lor tari. Ele nu sunt capacităţi pentru care avem vreun merit. Ele sunt capacităţi cu care Creatorul ne-a înzestrat pentru binele nostru şi pentru împlinirea scopurilor Sale.Descoperindu-ne talentele, să  le reoferim lui Dumnezeu, pentru zidirea Bisericii Sale făcându-ne slujba ce ni se potriveşte. – M.R.D. II

    Descoperă ce Domnul vrea să faci
    Şi fă cât poţi mai bine,
    Căci ce-i măreţ, sau neînsemnat
    Doar Domnul poate spune.  – Anonim

    Prea mulţi oameni fac o greşeală gravă îngropându-şi talentele.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Era în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata lui Abia, şi soţia lui era dintre fiicele lui Aaron, şi numele ei era Elisabeta. Şi amândoi erau drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile şi rânduielile Domnului.” Luca 1.5,6

    Aţi căutat vreodată în Biblie o familie model? Când spun model, mă refer la felul în care concepem astăzi o familie – un tată, o mamă şi unul sau mai mulţi copii. Versetele citate mai sus descriu un soţ şi o soţie, Zaharia şi Elisabeta, care ilustrează o astfel de familie şi care, prin urmare, ne oferă un model din mai multe puncte de vedere.

    1. Ei trăiau înaintea Domnului, luând în serios Cuvântul Său şi căutând să asculte de el. Însă ei aveau un motiv special de rugăciune, aşa cum mulţi dintre noi avem. În cazul lor era vorba de lipsa copiilor.

    2. Ei (în special Zaharia) aveau anumite dificultăţi în a crede promisiunile lui Dumnezeu. Nu se întâmplă la fel şi cu noi? În cel priveşte pe acest preot iudeu evlavios, Domnul ia făcut cunoscut că rugăciunile îi fuseseră ascultate şi ia promis că Elisabeta va avea un fiu. Ia spus chiar şi ce nume săi pună băieţelului şi ce fel de persoană avea acesta să devină. Părea prea frumos să fie adevărat, aşa că Zaharia a întrebat: „Cum voi cunoaşte acest lucru?”. În curând a aflat. Însă, din cauză căI ceruse lui Dumnezeu un semn, Dumnezeu ia dat unul – avea să rămână mut până când se va naşte copilul.

    3. Ei au trăit vieţi folositoare. Atunci când o tânără verişoară, numită Maria, a venit so viziteze pe Elisabeta, aceasta ia spus cuvinte de încurajare, prin puterea Duhului Sfânt. Ce exemplu pentru noi!

    4. Zaharia şi Elisabeta au fost uniţi pentru a face voia lui Dumnezeu. Când rudele leau cerut să pună copilului un alt nume decât cel pe care Dumnezeu îl hotărâse, ei sau împotrivit. Este întotdeauna greu să procedezi aşa. Dumnezeu însă ia onorat pentru aceasta, aşa cum ne va onora şi pe noi, dacă dăm prioritate ascultării de Cuvântul Său.

    G. W. Steidl

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”. Și, când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.” Luca 23.46

    Marele moment al victoriei

    Când Domnul și Mântuitorul nostru Și-a dat duhul, nu a făcut-o într-o luptă îngrozitoare în fața ucigașilor Săi. El nu a luptat deznădăjduit cu moartea. Când a murit, acesta a fost un act al voinței Sale suverane, ca toate celelalte momente din viața Sa. Prin aceasta s-a dovedit, că până în ultimele clipe Hristos a avut în mod suveran sub control tot ce s-a petrecut. Domnul Și-a dat duhul în supunere divină, liniștit, în chip natural. Totul s-a petrecut așa cum a spus Mântuitorul mai dinainte. Nu numai Isus, ci și ucigașii Lui și mulțimea batjocoritoare au contribuit la această lucrare. Prin aceasta s-a împlinit în chip desăvârșit hotărârea lui Dumnezeu.

    Hristos a lăsat până la sfârșit să se recunoască, cu toată liniștea și maiestatea, suveranitatea Sa deplină. Sub ochii tuturor s-au împlinit cuvintele Domnului: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau … Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși …” (Ioan 10.17,18). Moartea Mântuitorului părea pentru cei care Îl iubeau – și chiar pentru mulți, care nu simțeau aproape nimic pentru El – să fie un fel de tragedie. Dar ea era momentul cel mai mare al victoriei din istoria mântuirii. Această realitate a dovedit-o Hristos în chipul cel mai minunat, când la câteva zile după aceea a ieșit victorios din mormânt.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CUM SA BIRUIESTI PERFECTIONISMUL

    „Orice faptă bună … aceea să vă însuflețească” (Filipeni 4:1)

    Te întreb și te rog să-mi răspunzi sincer: Ai întâlnit vreun perfecționist care era cu adevărat fericit? Nu, deoarece atunci când lucrurile trebuie să fie „într-un anume fel”, viața devine tristă, datorită faptului că ea se află într-o continuă schimbare. De îndată ce rezolvi o problemă, apare alta. în loc să privească la binecuvântările lor și să fie recunoscători, perfecționiștii sunt atenți la ceea ce este greșit și la motivul pentru care lucrurile trebuie îndreptate.

    Poate fi vorba de o sarcină îndeplinita de ei într-un mod mai puțin perfect, de nevoia de a da jos câteva kilograme sau chiar de un dulap dezordonat. Sau poate fi vorba de imperfecțiunile altcuiva: felul în care își trăiește viața, în care se comportă sau în care arată. Atenția constantă la defectele – proprii sau ale altcuiva – te aduce în imposibilitatea de a fi mulțumitor!

    Mulțumirea stă la temelia fericirii. Să ne facem bine înțeleși; aici nu vorbim de strădania de a face lucrurile mai bine. Acesta e un lucru bun. Vorbim de obsesia față de ce e greșit. Mereu va exista o modalitate mai bună de a face ceva, dar asta nu înseamnă că nu te poți bucura de viață așa cum este ea în prezent. Așadar, care e remediul? Vino-ți în fire înainte de-a cădea în capcana obsesiei că lucrurile ar trebui să stea altfel de cum sunt. Oprește-te și adu-ți aminte că, prin eliminarea duhului de judecată, totul va decurge foarte bine. Pavel spune: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28). Înțelegi tu?

    Dumnezeu se află la cârmă; e bine să te lași în seama Lui. în loc să te concentrezi pe aspectele negative, focalizează-te pe: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste … aceea să vă însuflețească”. Când se întâmplă așa, vei începe să descoperi cât de minunată este viața.

     

     

     

     


     

  • 4 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Dumnezeul care nu te părăseşte niciodată

    „Căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”. Evrei 13:5

    Încotro se îndreaptă gândurile mele? Se îndreaptă ele către ceea ce a spus Dumnezeu sau către lucrurile de care mă tem? Doar repet ceea ce spune Dumnezeu sau învăţ să spun ceva după ce am auzit ce spune El? „El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi». Astfel că putem spune plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?»”. „Nicidecum n-am să te las” – în ciuda tuturor păcatelor, a egoismului, a încăpăţânării şi a nesupunerii mele. L-am lăsat eu într-adevăr pe Dumnezeu să-mi spună că nu mă va părăsi niciodată? Dacă am
    auzit aceste cuvinte ale Lui Dumnezeu, atunci să le ascult din nou. „Cu nici un chip nu te voi părăsi.” Uneori nu greutăţile vieţii mă fac să cred că Dumnezeu mă va părăsi, ci munca de rând. Când nu există nici o dificultate mare de trecut, nici o viziune, nimic minunat sau frumos, ci doar zilele obişnuite care vin şi pleacă, pot eu auzi această promisiune a lui Dumnezeu în mijlocul acestor lucruri? Noi avem ideea că Dumnezeu va face ceva excepţional, că El ne pregăteşte şi ne modelează mereu pentru vreun lucru extraordinar, dar, pe măsură ce continuăm să creştem în harul Său, descoperim că Dumnezeu Se slăveşte pe El însuşi aici şi acum, chiar în acest moment. Dacă ne bazăm pe asigurarea pe care ne-o dă Dumnezeu, primim o putere uimitoare şi învăţăm să cântăm în zilele şi pe căile obişnuite ale vieţii.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvîntul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi ne vom face locuinţa împreună cu el.” IOAN 14:23

    Obişnuiesc sufletele noastre să se îndrepte în mod instinctiv către Tatăl şi Fiul vorbindu-le în linişte şi într-o sfîntă initimitate, ştiind că Ei sînt cu noi? Fără-ndoială că măsura şi felul sau caracterul părtăşiei noastre depind de măsura în care îl Iubim pe Domnul Isus şi de măsura în care ascultăm de voia Lui. O astfel de părtăşie este roadă unei strînse legături lucrată în inima noastră de Duhul Sfînt, care este puterea acestei fericite legături cereşti.

    Cînd era pe pămînt, Fiul vorbea despre Tatăl ca fiind în El şi deasemenea ca fiind cu El. Ce adîncime cuprind aceste două adevăruri distincte!

    Tatăl fiind în El, Domnul nostru a putut să fie expresia desăvîrşită a tot ce este Tatăl: sfinţenie, putere, dreptate, dragoste, iertare. şi a putut astfel să spună: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl.” Dar cînd vorbeşte despre Tatăl ca fiind cu El, era pentru bucuria şi mîngîierea inimii Lui în momentul cînd toţi L-au părăsit. în ceea ce ne priveşte pe noi, noi sîntem însufleţiţi de Dumnezeu, avîndu-L în noi, astfel încît natura şi caracterul Lui binecuvîntate să fie manifestate în noi toţi cît sîntem aici pe pămînt. De asemenea, avem făgăduinţa binecuvîntată că Tatăl şi Fiul vor locui cu noi, aşa încît să putem cunoaşte mîngîierea şi bucuria pe care ne-o permite asocierea aceasta slăvită. Efectul practic al trăirii noastre în lumina acestei scumpe făgăduinţe, este imens. Ne-am mai putea noi permite orice ar fi în contradicţie cu sfinţenia lui Dumnezeu în viaţa noastră dacă realizăm cu adevărat că Tatăl şi Fiul locuiesc în noi prin prezenţa Duhului Sfînt? Sfînta Treime în noi şi cu noi, ce favoare imensă, ce slavă avem chiar de pe acum, dar şi ce răspundere nemărginită! şi totuşi, oh, aş fi vrut să nu mai continui dar cugetele noastre ştiu de cîte ori viaţa noastră a fost inconsistentă cu starea aceasta înaltă pe care ne-a dat-o Dumnezeu. De cîte ori nu ne-am purtat într-un chip nevrednic de Dumnezeu, de Domnul Isus, care ne-a chemat la împărăţia şi slava Sa proprie”. (Col. 1:10; ITes. 2:12) De cîte ori am întristat pe Duhul Sfînt cu care am fost pecetluiţi! Dar la Dumnezeu şi Tatăl nostru este HAR şi iertare ca să fie de temut.

    „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvîntul Meu.”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Prin harul care mi-a fost dat eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine gânduri înalte mai presus de ceea ce se potriveşte, ci să aibe gânduri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care Dumnezeu împărţit-o fiecăruia”. Rom. 12:3.

    Venirea Domnului va fi ca şi fulgerul. Dacă vrem să aparţinem de Mireasă, atunci trebuie să fim îmbrăcaţi cu hainele mântuirii şi încinşi cu platoşa dreptăţii. Zid şi adăpost este mântuirea noastră, asta trebuie să fie casa noastră, căminul nostru. Aici nu încetează foamea după Cuvântul Lui Dumnezeu. Cu aceasta nu vreau să spun: eu aparţin de Mireasă. Nu vreau să mă apreciez singur. Unii fraţi s-au apreciat astfel şi n-a ieşit un lucru bun. Unul a spus:” Eu voi sta la dreapta Lui Dumnezeu”. Eu l-am atenţionat să-şi amintească ce a spus Domnul, mamei fiilor lui Zebedei. Dar el a rămas lângă ce a spus. „Eu voi fi la dreapta Lui Dumnezeu”. În trecut el a vestit Evanghelia, dar astăzi i-a dispărut chiar şi numele.

    Eu nu ştiu la ce vrea să mă folosească Dumnezeu, dar sunt însetat şi înfometat după adevărul în Hristos. Dar dacă Dumnezeu ne va lumina, vom primi cu toţii mare curaj, sete şi foame, vom putea progresa, vom putea să ne îndestulăm. Atunci ne vom bucura că trăim şi ne încredem în Dumnezeul cel viu.Eu spun împreună cu apostolul Pavel: „Fraţilor,eu nu cred că l-am apucat încă, dar una fac: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a Lui Dumnezeu în Hristos Isus”. (Fil. 3:13-14).

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    DEOSEBIT DE PREŢIOŞI

    „Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, îmi vor fi o comoară deosebită în ziua pe care o pregătesc Eu.”

    Maleahi 3.17

    Va veni o zi când pietrele preţioase din coroana Marelui împărat vor fi numărate şi se va face un inventar de tot ceea ce I-a fost dat de Dumnezeu. Suflete al meu, vrei să fii din numărul acestor pietre preţioase ale lui Isus? Dacă tu îl preţuieşti şi El te preţuieşte; şi vei fi al Lui „în ziua aceea”, dacă El „azi” e al tău.

    În zilele prorocului Maleahi, aleşii Domnului aveau obiceiul să vorbească unul către altul, în aşa fel că însuşi Dumnezeu îi asculta cu plăcere şi chiar nota în cartea aducerilor aminte, vorbirea lor. Fiindcă Domnului îi plăceau cuvintele lor, îi plăcea de asemenea şi de ei. Ia gândeşte-te, suflete al meu: Dacă Domnul Isus ar asculta vorbirea mea, aş fi eu pe placul Său? Cuvintele rostite de mine sunt pentru zidirea fraţilor mei? Ce cinste va fi pentru noi, sărmane făpturi, să fim recunoscuţi de către Domnul ca fiind pietrele preţioase ale cununii Sale! Această cinste o au toţi sfinţii. Domnul Isus nu spune numai: „Ei sunt ai Mei”, ci şi „Ei vor fi ai Mei”. El ne-a răscumpărat, ne-a căutat, ne-a adus acasă şi atât de mult a lucrat în noi încât să ne facă de preţ pentru El.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Nimeni n-a văzut vreodată pe DUMNEZEU: singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

    Ioan 1.18

    În Evrei 3 suntem îndemnaţi să privim ţintă spre Apostolul mărturisirii noastre. Există mulţi apostoli în Noul Testament, dar numai lui Isus i s-a dat apostolia într-un mod deosebit căci El este TRIMISUL lui DUMNEZEU. S-a coborât din cer ca să ni-L reveleze pe Dumnezeu. „Ştim că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat pricepere să cunoaştem pe Cel ce este adevărat” (1 Ioan 5.20). Dacă îl privim pe Domnul nostru Isus în Evanghelie îl vedem înfăţişat prin Duhul Sfânt în curăţia Lui desăvârşită şi plin de mângâiere în statornicia Lui, în iubirea Lui. El exprima dorinţa Tatălui prin cuvânt şi prin faptă şi când se apropie de om, acesta nu poate spune decât: „Iată, El este Dumnezeul adevărat şi viaţa veşnică.

    Dacă îl urmărim pe căile vieţii Sale şi-L vedem cum făcea bine şi vindeca pe toţi care erau sub robia Satanei, sau pe cei îngreunaţi de felurite boli, dacă ne uităm cum vindeca lepra, deschidea ochii orbilor şi urechile surzilor, cum da hrană celor înfometaţi, cum ştergea lacrimile văduvelor, dacă auzim glasul lui plin de duioşie şi plânsetul Lui la mormântul lui Lazăr şi privim apoi în clipa când porunceşte morţii să-şi elibereze prada, atunci putem spune: „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr, şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1.14).

    Toate lucrurile care se reflectă în viaţa şi slujba Apostolului mărturisirii noastre sunt expresia în întregime a ceea ce este Dumnezeu. Era „oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui.” De aceea să-L privim cât mai mult, pentru ca desfătarea noastră în El să crească spre slava lui Dumnezeu care ne-a dat „slava harului Său” cu care ne-a binecuvântat, aducându-ne în strânsă legătură cu El însuşi şi cu Fiul dragostei Sale.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, privesc la Tine în dependenţă totală; este bine pentru mine să mă simt „rătăcit” până când apari Tu.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    „El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, …să mângâi pe toţi cei întristaţi.” Isaia 61,1-2

    A-i «mângâia pe toţi cei întristaţi» este scopul final al lui Isus; prin aceasta doresc să ilustrez calitatea mângâierii pe care numai Mântuitorul o poate oferi. Să presupunem că ai pierdut persoana care ţi-a fost cea mai dragă în lume. Îi întreb pe toţi cititorii acestei cărţi care suferă: ce v-a adus cu adevărat mângâiere în momentul pierderii prietenilor, a vecinilor sau a unui membru din familie? Să rămânem ancoraţi în realitate: florile şi coroanele frumoase nu au putut înlocui cruda realitate a morţii, nu au reuşit să anuleze despărţirea finală. Condoleanţele cele mai sincere nu au putut umple golul dureros din inimă şi nu au putut da la o parte singurătatea. Unii dintre cei aflaţi în suferinţă s-au gândit la plânsul lui Iov: «Pentru ce deci, îmi daţi mângâieri deşerte?» (Iov 21,34).

    Dar Domnul Isus Cristos — chiar şi în faţa ireversibilităţii morţii – vine şi ne spune: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi» (Ioan 11,25). Este mângâierea plină de putere a Celui care este suveran peste toate lucrurile. El este învierea şi viaţa, de aceea moartea nu are nici o putere asupra Luil!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Bunătatea Lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, si dragostea Lui faţă de oameni.” Tit 3:4

    Cât de minunat este să-L vezi pe Mântuitorul în comuniune cu poporul Său iubit! Nimic nu poate fi mai uimitor decât acest fapt, care ţi se arată sub conducerea Duhului Sfânt Lasă-ţi mintea să mediteze o clipă asupra istoriei iubirii Mântuitorului, şi o mie de fapte de afecţiune ţi se vor descoperi singure — toate cele ce au fost făcute din inima lui Christos, şi au fost primite cu gânduri şi emoţii puternice în inimile reînnoite ale credincioşilor. Atunci când medităm la această dragoste minunată şi privim cum slăvita Căpetenie a bisericii o acoperă cu toate bogăţiile Lui, sufletele noastre vor fi copleşite de bucurie. Cine ar putea îndura o asemenea revărsare de iubire? Atunci când Duhul Sfânt ne descoperă o părticică a acestei iubiri, sufletul nostru este mult prea copleşit pentru a mai îndura; cât de uimitoare trebuie să fie vederea ei completă! Atunci când sufletul va avea înţelegerea de a discerne toate darurile Mântuitorului, înţelepciunea de a le preţui şi timpul de a medita la ele, aşa cum se va întâmpla în lumea ce va să vie, vom comunica cu Isus într-un mod mult mai apropiat. Dar cine îşi poate imagina dulceaţa unei asemenea comuniuni? Trebuie să fie unul din lucrurile care la inima omului nu s-au suit, pregătite de Dumnezeu pentru cei care Il iubesc. O, să deschizi uşa grânarului lui Iosif, şi să vezi ce a pregătit El pentru noi!

    Descoperirea aceasta ne va copleşi cu iubire. Prin credinţă vedem „ca într-o oglindă, în chip întunecos” (1 Corinteni 13:12) imaginea reflectată a bogăţiilor Sale, dar când vom vedea cu ochii noştri lucrurile cereşti, ne vom cufunda într-un torent de părtăşie! Până atunci, cântarea noastră de laudă va fi rezervată Binefăcătorului nostru, Isus Christos, a cărui dragoste este Minunată, mult mai presus de dragostea umană.

     

    SEARA

    „A fost înălţat în slavă.” 1 Timotei 3:16

    L-am văzut pe iubitul nostru Domn în zilele în care a fost pe pământ, umilit şi îndurerat, fiindcă a fost „dispreţuit şi părăsit de oameni; om al durerii si obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3). El, a cărui strălucire este ca lumina zorilor, a purtat un veşmânt de durere peste hainele Sale zilnice: ruşinea şi reproşurile I-au fost veşminte. Totuşi acum, de vreme ce pe lemnul blestemat a triumfat asupra puterilor întunericului, credinţa noastră Il va vedea pe Rege întorcându-se „din Edom… în haine roşii” (Isaia 63:1), îmbrăcat în splendoarea victoriei. Cât de glorios trebuie că a fost în ochii îngerilor, când un nor L-a răpit ochilor muritorilor, şi El s-a înălţat la cer! Acum El poartă slava cu care L-a îmbrăcat Dumnezeu înainte de întemeierea pământului, şi mai poartă încă o slavă — slava pe care a câştigat-o în bătălia împotriva păcatului, morţii şi iadului. Ca Biruitor, El poartă coroana de slavă. Ascultaţi cântarea care i se aduce în cer! Este o cântare nouă: „vrednic este Mielul care a fost junghiat” (Apocalipsa 5:12), fiindcă El ne-a „răscumpărat pentru Dumnezeu” (vers. 9). El poartă slava unui Mijlocitor care nu poate da greş, a unui Prinţ care nu poate fi înfrânt, a unui Biruitor care a învins orice duşman, a unui Domn care a câştigat inima fiecărui supus. Isus poartă toată slava pe care o poate oferi cerul, toată lauda pe care I-o pot aduce zecile de mii şi mii de mii de îngeri. Mintea ta limitată nu poate cuprinde măreţia slavei Sale; totuşi, când va coborî pe norii cerului însoţit de toţi sfinţii îngeri, vom vedea toată această strălucire: „va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale” (Matei 25:31). O, ce splendoare va fi în slava Sa! Va bucura inimile tuturor copiilor Săi. Şi momentul acela nu va fi sfârşitul laudei noastre, fiindcă veşnicia va răsuna de laudele Sale. „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este veşnic” (Psalmi 45:6). Cititorule, dacă vrei să te bucuri de slava viitoare a lui Christos, trebuie să-L slăveşti începând de acum. Faci aşa ceva?

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit,care a suflat cu putere toată noaptea.”

    Exod 14:21

    În acest verset, este un mesaj mângâietor care ne arată cum lucrează Dumnezeu în timpul întunericului. Adevărata lucrare a lui Dumnezeu pentru copiii lui Israel nu s-a înfăptuit când s-au trezit ei în dimineaţa aceea ca să afle că puteau traversa Marea Roşie, ci a avut loc „toată noaptea”.

    Poate că se face o mare lucrare în viaţa ta când lucrurile par foarte întunecate. Poate nu vezi încă nici o dovadă, dar Dumnezeu este la lucru. Dumnezeu a fost la lucru „toată noaptea” aceea tot atât de mult cât a fost şi a doua zi, când israeliţii au văzut în sfârşit dovada. A doua zi s-a descoperit pur şi simplu ceea ce Dumnezeu făcuse în timpul nopţii.

    Citeşti aceste rânduri dintr-un loc în viaţa ta în care totul pare întunecat? Ai credinţă să vezi, dar încă nu vezi? Îţi lipseşte biruinţa continuă în creşterea ta spirituală? S-a dus părtăşia ta zilnică, liniştită, şi nu mai este nimic în jur decât întuneric?

    „Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea”. Nu uita – a suflat „toată noaptea”. Dumnezeu lucrează în timpul nopţii până apare lumina dimineţii. Poate nu vezi aceasta încă, dar în noaptea vieţii tale, dacă te încrezi în El, El lucrează. C. H. P.

     

    „Toată noaptea” Domnul a lucrat,

        A lucrat în rafalele furtunii,

    A lucrat cu curentul umflat,

        Care se năpustea şi curgea liber şi repede.

     

    „Toată noaptea” copiii lui Dumnezeu au aşteptat –

        Cu inimile poate în agonie –

    Cu vrăjmaşul în spatele lor,

        Şi faţă-n faţă cu marea crudă.

     

    „Toată noaptea” întunericul li s-a părut mai negru

        Decât l-au văzut vreodată înainte,

    Deşi lumina prezenţei lui Dumnezeu

        Era lângă ei, şi-i adăpostea.

     

    „Toată noaptea” acea veghe obositoare

        A trecut; în sfârşit s-a crăpat de ziuă,

    Şi au văzut că Dumnezeu a lucrat

        „Toată noaptea” ca să croiască o cale.

     

    „Toată noaptea”, o, copil al durerii,

        Nu poţi să opreşti durerea copleşitoare?

    Să ştii că Dumnezeul tău în noaptea cea mai neagră

        Lucrează la fel ca-n timpul zilei.


    L. S. P.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 44.14-28

        Pentru a-şi linişti conştiinţa, lumea asociază cu plăcere religia cu căutarea confortului şi a plăcerilor (comp. cu Exod 32.6), asemenea acestui om care, din acelaşi lemn, îşi aprinde un foc, îşi coace pâinea, se încălzeşte … şi îşi ciopleşte un idol. Această descriere este suficientă pentru a dovedi nebunia unei asemenea închinări: în loc să-L adore pe Cel care 1-a creat, nebunul se prosterne înaintea unui obiect inert, ieşit din propriile lui mâini.    

    Versetele 9-20 sunt marcate de lucrarea omului: el face una, el face alta. Îşi cheltuie truda fără măsură, şi toate acestea într-o tragică iluzie, pentru că „se hrăneşte cu cenuşă … ca să nu-şi scape sufletul” (v. 20).    Începând cu v. 21 găsim ce face Dumnezeu: „Eu ţi-am şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele tale ca pe un nor… Eu te-am răscumpărat” (v. 22). După cum vântul îndepărtează într-o clipă norii cei mai groşi, tot aşa Dumnezeu, cu suflarea Lui puternică, alungă tot ceea ce s-a strâns între El -care este lumină – şi sufletul nostru, care are nevoie de această lumină precum pământul de lumina soarelui. Cel care a „desfăşurat cerurile”, „a aşternut pământul” şi „a făcut omul” (v. 24) va face şi tot ceea ce este necesar pentru restaurarea poporului Său … şi pentru mântuirea oricăruia care crede.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Leviticul 19:13-18

    „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Eu sunt Domnul.” Leviticul 19:18

    CUM SĂ-TI IUBEŞTI APROAPELE

    Intr-o dimineaţă, când ne-am sculat, am găsit pe uşa de la intrare o notă pe care ne-o lăsase unul din vecini. Scria cam aşa: „Plecăm şi ne întoarcem abia mâine seară. Vă rugăm să aveţi grijă de Cleo (câinele familiei). Dacă latră şi vrea să intre în casă, am lăsat o cheie de rezervă într-un cui lângă uşa garajului. Mulţumim”. M-am bucurat să pot citi asemenea rânduri, deoarece ele demonstrau legăturile puternice de încredere care se stabiliseră între noi în cei doi ani de când se mutaseră în vecinătatea respectivă. 
    In textul de azi, israeliţii au primit porunca să nu fure nimic de la aproapele lor (Lev. 19:18), să judece cu dreptate faţă de ei (v. 15), să nu facă nimic prin care să pună în pericol viaţa lor (v. 16), să-i iubească şi să-i ierte (v. 18). În felul acesta ei depuneau mărturie popoarelor învecinate că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, şi că cei care I se închină sunt oameni iubitori, cinstiţi şi corecţi în relaţiile lor personale şi în afacerile lor. 
    Ceea ce a fost adevărat pentru Israel este adevărat şi pentru creştini. Si noi trebuie să ne iubim aproapele şi aceasta înseamnă mai mult decât a-i iubi pe cei din vecini. Isus l-a definit pe aproapele nostru ca pe toţi cei aflaţi în nevoi (Luca 10:29-37). Să fim deci gata să investim timpul necesar pentru a dezvolta prietenii adevărate. Să fim gata să întindem la timp o mână de ajutor. Desigur, va trebui să ne deranjăm. Poate însemna să alergăm de urgenţă la spital, sau să dăm ultimul litru de lapte din casă când nici noi n-o ducem prea strălucit. Dar o astfel de dragoste pentru aproapele ne cere Dumnezeu. In felul acesta putem chiar să câştigăm pe unii pentru Cristos.       D.C.E.

    De-am şti să ne temem de Cristos
    Şi Cuvântul Său să-L respectăm frumos,
    Adevărul acesta fi-va demonstrat,
    Când aproapele-ţi iubeşti cu-adevărat.  – D.J.D.

    Una din dovezile noastre că-l iubim pe Dumnezeu este dragostea pentru aproapele nostru.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Ce este acest vis pe care lai visat? Vom veni noi, întradevăr, eu şi mama ta şi fraţii tăi, să ne plecăm cu faţa la pământ înaintea ta?” Geneza 37.10

    Lecţii din viaţa lui Iosif (3) – Invidiat din cauza viselor sale

    Ura na fost singurul lucru pe care fraţii lui Iosif lau nutrit faţă de el, ci se spune că ei lau şi invidiat, din cauza viselor sale (versetul 11). Când Iosif lea vorbit despre gloria lui viitoare, ei nau putut suporta acest lucru. Iosif este, şi în această privinţă, un simbol remarcabil al lui Hristos. Liderii religioşi erau foarte invidioşi pe El, din cauză că poporul Îl asculta cu bucurie şi simţea autoritatea cu care El vorbea. Invidia conducătorilor trebuie să fi fost foarte evidentă, fiindcă Pilat însuşi, deşi era roman, a înţeles că ei Îl dăduseră în mâinile lui din invidie (Matei 27.18).

    Iosif a avut două vise pe care lea împărtăşit familiei sale. În primul vis, snopii fraţilor săi se plecau înaintea snopului său (versetul 7). În al doilea vis, soarele, luna şi cele unsprezece stele (tatăl, mama şi fraţii săi) se plecau înaintea lui Iosif (versetul 9). Fraţii săi au înţeles imediat semnificaţia acestor vise – Iosif avea să fie înălţat, iar ei urmau să se plece înaintea lui. Nau putut suporta un astfel de gând şi iau spus: „Vei domni tu întradevăr peste noi?”. Mai târziu, în Geneza, vedem o împlinire a acestui vis, atunci când fraţii lui se pleacă înaintea lui (Geneza 42.6; 43.26).

    La fel ca Iosif, Hristos a stat înaintea sinedriului şi a spus că avea să vină timpul când Îl vor vedea „pe Fiul Omului stând la dreapta puterii”. Răspunsul lor a fost pronunţarea pedepsei cu moartea (Matei 26.64). Totuşi, orice genunchi se va pleca înaintea Lui, aceasta fiind adevărata împlinire a visurilor profetice ale lui Iosif. Sa spus că «adevărul şi timpul merg mână în mână», iar acest lucru se va confirma. Toate aceste lucruri se vor împlini la timpul hotărât de Dumnezeu, chiar dacă iudeii au spus: „Nu vrem ca Omul acesta să împărăţească peste noi” (Luca 19.14).

    B. Reynolds

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Tot capul este bolnav, și toată inima suferă de moarte! Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos” Isaia 1:5,6

    Povestea noastră și a Lui

    „În Biblie există istorisiri ciudate și chiar scandaloase”, spunea cineva căruia i-am recomandat să o citească. Este adevărat: mai ales în Vechiul Testament există multe istorisiri care sunt oricum, dar nu frumoase. Dar dacă nu ar fi acolo, atunci Biblia nu ar fi adevărată. Ea ne arată oamenii, așa cum îi vede Dumnezeu, fără mască, în spatele căreia așa de des se ascund. Omor, adulter, violență, slujire la idoli, minciună și înșelăciune – toate ne sunt arătate, pentru ca să nu ne înșelăm cu privire la răutatea inimii omenești. Dumnezeu ne spune întotdeauna adevărul. El vrea ca în imaginea puțin lingușitoare să recunoaștem aceeași natură păcătoasă care se găsește și în noi. Și chiar când este vorba de slujitorii Săi, nu lasă să treacă nimic cu vederea.

    Cel mai mare rău, pe care îl relatează Biblia, este ce i s-a făcut Fiului iubit al lui Dumnezeu. El a venit pe pământ, pentru a face cunoscut dragostea lui Dumnezeu. Dar la cruce, respingerea lui Dumnezeu de către om a ieșit deplin la lumină.

    Pe acest fundal întunecat se schițează istoria curată și fără pată a lui Isus, așa cum o relatează Evangheliile. Comportamentul Său, cuvintele și simțămintele Sale strălucesc la fiecare pas de-al Său. Aceasta este o istorie minunată, care strălucește peste imaginea tristă a neamului nostru omenesc! – Ar trebui să o citim mereu cu venerație.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (4)

    „Ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile … pământul și tot ce cuprinde” Deuteronom 10:14

    Când vine vorba de banii noștri, ne place să spunem: „Eu i-am câștigat, așa că sunt ai mei”, însă greșești profund.

    Biblia spune: „Ale Domnului, Dumnezeului tău, sunt cerurile… pământul și tot ce cuprinde el”. „A Ta este, Doamne, mărirea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău” (1 Cronici 29:11).

    „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul oștirilor” (Hagai 2:8). Bogățiile sunt asemenea banilor de la jocul Monopoly; dacă ești mai bun decât concurența, ajungi să deții titlul de proprietate a celor mai scumpe proprietăți. Dar surpriză! La sfârșitul zilei, când jocul s-a terminat, participanții pleacă de la masa de joc ș! toate piesele sunt puse la loc în cutie. Și dacă ai fost peste măsură de agresiv, ceilalți jucători s-ar putea să nu te mai placă, lată câteva versete prin care să ne smerim: „Nu te teme când se îmbogățește cineva, și când i se înmulțesc vistieriile casei; căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el. Să se tot creadă omul fericit în viață, să se tot laude cu bucuriile pe care și le face, căci tot în locuința părinților săi va merge, și nu va mai vedea lumina niciodată. Omul pus în cinste, și fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai” (Psalmul 49:16-20).

    Dumnezeu, care are toate lucrurile în stăpânire, ne dăruiește din două motive:

    1) Să ne bucurăm.

    2) Să investim în împlinirea planurilor Sale pe pământ.

    Când trăim cu această atitudine, teama ne va fi înlocuită cu credința în Dumnezeu.

     

     

     


     

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne