TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Concentrarea păcatului personal
„Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5
Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor „O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: „Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag
al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal. Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.
Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: „Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va
arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. „Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Increde-te în Domnul din toată inima ta şi nu te sprijini pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3:5-6
Totdeauna, în orice moment şi în orice împrejurare, noi avem de a face cu Dumnezeu. Oamenii care se uită la alte cauze, sunt împinşi în mod sigur spre necredincioşie. Şi aşa se poate să fie, într-o oarecare măsură, şi cu un sfânt al lui Dumnezeu: dacă se opreşte la împrejurări, el pierde sensul că are de-a face cu Dumnezeu. O dată ce am ajuns să cunoaştem cu adevărat pe Dumnezeu, îl cunoaştem ca Dragoste. Apoi ştiind că totul vine de la El, le interpretăm pe toate prin prisma dragostei Lui. Se poate să ni se dea să trecem prin durere, amărăciune şi încercare, ca făcând parte din disciplina Lui, dar ştiu că totul vine de la Dumnezeu în care am încredere. Privesc la împrejurări, prin El, şi nimic nu mă poate despărţi de dragostea Lui.
Nu este adevărat că ne oprim adeseori asupra împrejurărilor în care ne găsim plasaţi şi reflectăm la ceea ce credem noi despre ele şi că ne gândim şi la judecată? Noi trebuie să fim ocupaţi nu cu împrejurările ci cu intenţia pe care o are Dumnezeu prin ele. Poate că este vreun rău ascuns care lucrează în inima mea şi totuşi, eu nu-mi dau seama de el. Ei bine, Dumnezeu trimite unele împrejurări care îmi descoperă răul ca să-l pot înlătura. Nu este aceasta o binecuvântare ? Împrejurarea acţionează asupra a ceea ce este în inima mea şi dă la iveală tot. Astfel, răul fiind descoperit, împrejurările sunt uitate toate – numai lucrarea lui Dumnezeu se vede şi efectul binecuvântat pe care l-au adus.
Dacă sunt împrejurări care ne apasă şi ne tulbură inimile, să spunem doar atât: „Dumnezeu este Cel cu care am de-a face”, şi „Oare ce are El de lucru cu mine ?” În momentul când inima mea este adusă să recunoască prezenţa lui Dumnezeu, totul este în regulă – inima mea se supune. Sufletul se află în părtăşie cu El şi în aceste împrejurări oricare ar fi ele. Dacă suntem deci în părtăşie cu Dumnezeu, fiecare greutate devine un prilej de manifestare a slavei Sale. Împrejurările nu au o putere negativă asupra celui credincios care face voia lui Dumnezeu în toate împrejurările. Când ne plângem de împrejurări, murmurăm împotriva lui Dumnezeu care le dirijează. În momentul când ne dăm seama de dragostea care le-a ordonat şi de mâna care le-a dirijat nu putem decât să-I mulţumim. – J.N.D
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Nu te grăbi să-ţi deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer şi tu pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe.” Eclesiastul 5:2.
Deasemenea este scris: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire”,şi „Cine vorbeşte în chip uşuratic răneşte ca străpungerea unei săbii”, de aceea Eclesiastul ne îndeamnă: „Nu rosti cuvinte pripite”.
Este posibil ca cineva să spună ceva despre noi ce nu ne este pe plac, şi dacă aflăm aceasta suntem hotărâţi să-l întâmpinăm aşa cum se cuvine. Dar dacă trece puţin timp ne trec şi nervii şi nu mai avem nimic de spus. Poate că dacă ne întâlneam cu o zi înainte i-am fi reproşat şi discuţia s-ar fi încheiat cu ceartă. Dar dacă stăm înaintea lui Dumnezeu renunţăm să spunem multe lucruri pe care în alte împrejurări le-am spune. Căci cu vorbe multe este inevitabil să nu păcătuieşti, de aceea este bine ca vorbirea noastră să fie cumpătată. În versetele 3-5 este scris: „Căci dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu,nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-i plac cei fără de minte;de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Mai bine să nu faci nici o juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Este important să ne împlinim juruinţele făcute faţă de Dumnezeu, dar tot la fel suntem datori să ne ţinem de cuvântul dat faţă de oameni. „Căci dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor,nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea teme-te de Dumnezeu”. La câtă ură şi duşmănie au dus vorbele răutăcioase! Acestea sunt asemenea unui pumnal sau a unei săgeţi în stare să ucidă atât trupeşte cât şi sufleteşte. Doamne, te rog păzeşte limba mea să nu vorbească răutăcios şi buzele mele ca să nu amăgească.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
O CĂLĂUZĂ PE TOATE CĂRĂRILE
El va fi călăuza noastră până la moarte. Psalmul 48.14
O călăuză ne este de neapărată trebuinţă. Sunt cazuri în care am da tot ce avem pentru ca să ştim ce avem de făcut şi pe ce drum s-o luăm. Am vrea să facem binele, dar şovăim între două moduri în care am putea să procedăm. Oh, cine ne va da o călăuză?
Domnul Dumnezeul nostru primeşte să ne slujească de călăuză. El cunoaşte drumul şi ne va conduce până ce vom ajunge în pace la sfârşitul călătoriei noastre. Am putea să dorim o cârmuire mai sigură? Să ne predăm în întregime cârmuirii Sale şi nu vom fi în primejdie să greşim drumul. Să facem din El Dumnezeul nostru şi vom găsi în El călăuza noastră. Dacă urmăm Cuvântul Său, nu ne vom rătăci deloc în viaţă, numai cu condiţia să învăţăm înainte de toate să ne sprijinim pe El la fiecare pas.Noi avem făgăduinţa că dacă El este Dumnezeul nostru pentru toate zilele şi pentru veşnicie, nu va înceta niciodată să ne călăuzească. Chiar El însuşi ne va conduce „până la moarte”, pentru ca să locuim cu El pentru veşnicie. Această făgăduinţă a cârmuirii dumnezeieşti ne garantează siguranţa pentru întreaga noastră viaţă. Mântuirea mai întâi, apoi cârmuirea până la ultima noastră clipă şi în sfârşit viaţa fericită în veşnicie. N-ar trebui fiecare să caute din tinereţe pe Dumnezeu, să se bucure în El în tot timpul vieţii şi să se odihnească în El la bătrâneţe? Să privim la El pentru călăuzire, pentru ca să putem să ne încredem în El şi-n clipa plecării noastre de pe pământ.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
DOMNUL a vorbit lui Moise, şi a zis: Trimite nişte oameni să iscodească ţara Canaanului, pe care o dau copiilor lui Israel. Numeri 13,1.2
Dacă citim numai aceste două versete suntem înclinaţi să credem că iscodirea ţării Canaanului ar fi fost după voia lui Dumnezeu. Moise i-a îmbărbătat să se suie şi să o ia în primire. (Deut. 1.21). Ca să intre în binecuvântările pregătite de Dumnezeu trebuia numai ASCULTARE şi CREDINŢĂ. Aici s-a arătat că poporul nu are nici credinţă, nici ascultare. „Voi v-aţi apropiat de mine” a spus Moise, „şi aţi zis: Să trimitem nişte oameni înaintea noastră ca să iscodească ţara.” Era nevoie de aceasta? Prin aceasta nu a fost oare jignit Dumnezeul adevărului? Dumnezeu le-a acceptat cererea dar pentru popor a fost o amară durere, încă 38 de ani au mai călătorit şi din numărul bărbaţilor care au ieşit din Egipt numai doi au intrat în ţara făgăduită. Toţi ceilalţi au murit în pustie din cauza necredinţei lor. In 1 Cor. 10.6 citim: „Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pildă.”
In privinţa lucrării de mântuire a Domnului Isus şi a harului Său dătător de iertare, cei care au crezut au intrat în comuniune intimă cu Dumnezeu. De această credinţă vorbeşte apostolul în Romani 1.17 şi Galateni 3.11 unde e amintit versetul: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” Asemenea verset îl mai regăsim în conţinut şi în Evrei 10.38 unde este vorba de statornicie. Toate promisiunile lui Dumnezeu pentru calea noastră şi pentru slava viitoare sunt „DA” şi „AMIN.” Putem să ne bazăm pe credinciosia lui Dumnezeu în orice împrejurări. Prin aceasta îl vom cinsti pe Acela care a spus: „Voi cinsti pe cine Mă cinsteşte.” Vrem oare să-L întristăm prin necredinţa noastră?
Adevăratul mijloc ca să înaintăm în viaţa duhovnicească este ca să trăim pentru Dumnezeu şi nu pentru altceva.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, triumfă azi binecuvântând. Aceşti studenţi, o, Doamne, îi încredinţez în mâna Ta. Tu ştii că am un plan al meu, clar şi hotărât, pentru care mă întâlnesc cu ei zi de zi, dar îţi mulţumesc că Tu ai planurile Tale mari; du-le la împlinire, o Doamne, cu putere şi har.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
« Toţi prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.» FAPTELE APOSTOLILOR 10,43
Ce mesaj puternic! În Numele Lui găsim puterea care ne iartă, deoarece ceea ce stă în spatele Numelui Iui Isus este sângele Său vărsat pe crucea Golgotei. Cine îl cheamă pe Isus este curăţit prin sângele Său preţios şi devine alb ca zăpada, căci: «sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat» (1 Ioan 1,7).
Numele Său are şi puterea dătătoare de viaţă veşnică. Dacă crezi în Numele Său, crezi şi în Persoana Sa. El, Isus Cristos, este Fiul lui Dumnezeu cîare nu numai că a murit, dar a şi înviat. El este «învierea şi viaţa» (Ioan 11,25).
Numele Său semnifică şi mai mult decât atât – El este balsam vindecător pentru sufletele noastre rănite. Când vede oribilul păcat săvârşit de poporul lui Dumnezeu prin idolatrie, prorocul Ieremia strigă: «Nu este nici un leac alinător în Galaad? Nu este nici un doctor acolo?» (Ier. 8,22). Dar, cu o cântare de laudă Biblia răspunde profetic: «Numele tău este ca o mireasmă vărsată» (Cânt. 1,3). Poate consideri că păcatele tale sunt prea mari, rănile din sufletul tău prea dureroase şi crezi că nimeni nu te mai poate ajuta. Totuşi preţiosul Nume al lui Cristos o poate face. Numai Isus te înţelege şi te ajută. Numele Lui te poate vindeca atât în trup, cât şi în suflet!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Vacile urâte la vedere şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la vedere şi grase la trup.
Geneza 41:4
Visul lui Faraon a fost prea adesea experienţa mea de trezire. Zilele de lenevie au ruinat în mod distrugător toate realizările din timpurile de hărnicie zeloasă. Anotimpurile de răceală au îngheţat toată strălucirea genială din perioadele de zel şi entuziasm, şi atacurile lumeşti m-au tras înapoi de la înaintarea vieţii divine. Trebuie să mă feresc de rugăciunile slabe, de laudele slabe, de îndatoririle slabe şi de experienţele slabe, fiindcă acestea vor mânca grăsimea mângâierii şi păcii mele. Dacă neglijez rugăciunea, fie şi pentru scurt timp, pierd toată spiritualitatea la care am reuşit să ajung. Dacă nu primesc provizii proaspete din cer, grâul din hambar este consumat cutând de foametea care urlă în sufletul meu. Atunci când omizile indiferenţei, tăciunele asemănării cu lumea şi râmele îngăduinţei de sine îmi rod inima şi îmi fac sufletul să tânjească, toată rodnicia anterioară şi creşterea în har nu-mi mai sunt de nici un folos. Cât de neliniştit aş fi dacă nu aş avea nici o zi slabă, nici o oră urâtă la vedere! Dacă aş călători în fiecare zi spre ţinta dorinţelor mele, aş ajunge curând la ea, dar poticnelile mă ţin încă departe de premiul înaltei mele chemări şi mă jefuiesc de înaintările atât de trudnice. Singurul mod de a avea toate zilele „grase” este să le hrănesc în păşunea potrivită, să le petrec cu Domnul, în slujba Lui, în tovărăşia Lui, în teamă de El, şi pe calea Lui. De ce să nu fie fiecare an mai bogat decât precedentul în dragoste, rodnicie şi bucurie? Sunt mai aproape de colinele cereşti; ar trebui să am mai multe experienţe cu Domnul şi să semăn mai mult cu El. O Doamne, ţine blestemul slăbiciunii sufleteşti departe de mine. Nu mă lăsa să strig „sunt pierdut! sunt pierdut! vai de mine!” (Isaia 24:16), ci hrăneşte-mă din belşug în casa Ta, ca să laud numele Tău.
Seara
Dacă răbdăm, vom şi împăraţi împreună cu EL. 2 Timotei 2:12
Noi nu trebuie să ne gândim că suferim pentru Christos şi împreună cu Christos dacă nu suntem în Christos. Iubite prieten, ţi-ai pus încrederea numai în Christos? Dacă nu, nu contează ce jeleşti pe pământ, nu suferi cu Christos. Asemenea suferinţe nu-ţi oferă speranţa de a împăraţi cu El în ceruri. Nici nu trebuie să credem că toate suferinţele unui creştin sunt suferinţe cu Christos; ca să suferi cu Christos, trebuie să fii chemat de Dumnezeu la suferinţă. Dacă suntem nesocotiţi şi nesăbuiţi, şi ajungem în situaţii pe care harul nu ni le-a pregătit, trebuie să considerăm că păcătuim, nu că suntem în strânsă legătură cu Isus. Dacă lăsăm pasiunea să ia locul judecăţii şi permitem dorinţelor noastre să domnească în locul autorităţii scripturale, încercăm să purtăm bătăliile Domnului cu armele diavolului. Dacă suntem răniţi în bătălie, nu trebuie să fim surprinşi. Atunci când necazurile vin peste noi ca rezultat al păcatului, nu trebuie să ne imaginăm că suferim cu Christos. Când Maria a vorbit de rău pe Moise, şi a fost lovită de lepră, nu a suferit pentru Dumnezeu. Mai mult, suferinţele pe care Dumnezeu le acceptă trebuie să aibă slava şi scopurile lui Dumnezeu. Dacă sufăr ca să-mi fac un nume sau ca să câştig aplauze, nu voi primi altă răsplată decât cea a fariseului făţarnic. Este esenţial ca dragostea pentru Isus şi dragostea faţă de aleşii Săi să fie întotdeauna motivul principal al răbdării noastre. Trebuie să manifestăm Spiritul lui Christos în blândeţe, bunătate şi iertare. Să ne cercetăm inimile, şi să vedem dacă suferim într-adevăr cu Isus. Dacă acesta este motivul suferinţelor noastre, ce sunt „întristările noastre uşoare” (2 Corinteni 4:17) faţă de a împăraţi împreună cu El? O, este o binecuvântare să fii în cuptorul încercării cu Christos, şi este o onoare să înfrunţi batjocura şi ridicolul cu El. Dacă nu ar exista nici o răsplată viitoare, ar trebui să ne considerăm fericiţi cu onoarea prezentă. Totuşi, ştiind că răsplata este veşnică, mai mare decât am avea dreptul să ne aşteptăm, nu ne vom ridica crucea cu zel şi nu ne vom continua drumul cu bucurie?
IZVOARE IN DEŞERT
Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? (Isaia 28:24)
Într-o zi de vară timpurie mă plimbam pe o pajişte superbă. Iarba era atât de mătăsoasă, de deasă şi de frumoasă ca un covor oriental imens şi verde. La un capăt al pajiştii stătea un copac bătrân şi frumos care servea ca sanctuar pentru nenumărate păsări sălbatice, ale căror cântece vesele păreau să umple aerul proaspăt şi dulce. Am văzut două vaci care stăteau la umbră, exprimând un măreţ tablou al mulţumirii. Şi pe drum în jos, atrăgătoarele păpădii îşi combinau auriul cu purpuriul regesc al violetelor sălbatice. M-am sprijinit de gard mult timp, ospătându-mi ochii înfometaţi şi gândindu-mă în sufletul meu că Dumnezeu n-a făcut niciodată un loc mai frumos decât această pajişte superbă.
A doua zi am trecut din nou pe drumul acela, şi spre marea mea dezamăgire, mâna distrugătorului fusese acolo. Un fermier cu un tractor mare, care acum staţiona pe pajişte, a pricinuit într-o singură zi o devastare teribilă. În loc să văd iarba mătăsoasă şi verde, acum vedeam doar pământul urât, gol şi maroniu. S-au dus păpădiile şi frumoasele violete. Şi în locul multitudinii de păsări cântătoare, acum erau doar câteva, care scurmau pământul cu stăruinţă pentru a găsi viermi. În deznădejdea mea, am spus: „Cum poate cineva să distrugă ceva atât de frumos?”
Dar apoi, dintr-odată mi s-au deschis ochii, ca de o mână nevăzută, şi am avut o viziune. Viziunea era a unui lan de grâu copt gata pentru seceriş. Vedeam parcă imensele spice foarte încărcate în soarele toamnei şi aproape că auzeam muzica vântului când trecea prin mustăţile spicelor aurii. Şi fără să-mi dau seama, pământul cel gol s-a îmbrăcat într-o splendoare pe care n-o avusese în ziua precedentă. O, dacă măcar am putea prinde mereu viziunea secerişului bogat când vine Mai-Marele Fermierilor, aşa cum face deseori, ca să are prin sufletele noastre – dezrădăcinând şi răsturnând ceea ce credeam noi că este cel mai frumos şi lăsând numai ce este gol şi neplăcut înaintea ochilor noştri în agonie.
De ce să fiu înfricoşat şi surprins de plugul Domnului, care trage brazde adânci în sufletul meu? Ştiu că El nu este un fermier oarecare sau iraţional – scopul Său este să producă o recoltă.
Samuel Rutherford
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Matei 2.7-23
După o lungă călătorie, prefigurată de Psalmul 72.10, magii au fost conduşi de steaua care s-a oprit deasupra Pruncului. Ce subiect de mare încântare pentru ei („s-au bucurat cu bucurie foarte mare”)! L-au întâlnit, I s-au închinat, I-au adus daruri şi „au plecat în ţara lor pe alt drum” (v. 11). Nu este aceasta istoria tuturor celor care vin la Mântuitorul?
Planurile ucigaşe ale lui Irod au fost dejucate; la fel şi cele ale lui Satan, care căuta să-L elimine chiar de la venirea Sa pe lume pe Cel care va deveni învingătorul său. Călătoria în Egipt, mijlocul poruncit de Dumnezeu pentru a-L sustrage pe Prunc de la acele planuri criminale, ilustrează şi harul Celui care a dorit să urmeze aceeaşi cale ca şi poporul Său odinioară.
Copilului divin I-au fost date deja două nume în capitolul precedent: Isus (Dumnezeu Mântuitorul – cap. 1.21), atât de scump inimii fiecărui credincios, şi Emanuel (Dumnezeu cu noi – cap. 1.23). Acum I se adaugă cel de Nazarinean” (v. 23). Împreună, cele trei nume au o triplă semnificaţie: din punct de vedere moral, Isus a fost separat şi consacrat pentru Dumnezeu, în acord cu Numeri 6; de asemeni, El a „ieşit din tulpina lui Isai” (tatăl lui David), ca o Odraslă, ca o Ramură purtând roade (Isaia 11.1); în al treilea rând, El va fi, timp de treizeci de ani, un cetăţean necunoscut (obscur) al dispreţuitului Nazaret (loan 1.47).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Iacov 1:1-12
„DAR AM NEVOIE DE RĂBDARE”
„Ba mai mult ne bucurăm chiar si in necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare” Romani 5:3
Dacă nu ţi-ai pierdut niciodată răbdarea stând la rând undeva, trăind cu soţul, soţia sau copiii, ori un coleg sau colegă de cameră, sau împlinindu-ţi datoriile zilnice de serviciu, atunci n-are rost să citeşti mai departe. Articolul acesta nu este pentru tine. Dar dacă eşti un om obişnuit, atunci te vei bucura de a avea ocazia să înveţi cum să dobândeşti mai multă răbdare. Iată formula: NECAZUL ADUCE RĂBDARE. Acesta este adevărul textului din Romani 5:3, pentru că termenul „necazul” folosit aici, înseamnă presiune sau durere. Iar termenul răbdare înseamnă perseverenţă sau stăruinţă. Se spune despre o femeie că avea foarte puţină răbdare. S-a dus la pastorul ei şi i-a spus: „Frate pastor, roagă-te ca Dumnezeu să-mi dea răbdare!” „Să ne aplecăm capetele chiar acum şi să aducem această nevoie înaintea Domnului”, a spus pastorul. A început să se roage: „Tată ceresc, trimite încercări şi necazuri în viaţa acestui copil al Tău. Las-o să aibă necazuri mai mari ca în prezent”. Înainte de-a mai putea rosti vreun cuvânt, femeia l-a întrerupt: „Dar, frate pastor, eu am nevoie de răbdare, nu de necazuri! Ştiu, a spus el cu blândeţe, dar Dumnezeu spune că aceasta este cea mai bună cale de-a o învăţa”. Iacov ne spune să privim „ca o mare bucurie” când trecem prin felurite încercări, ca unii care ştim că încercarea credinţei noastre lucrează răbdare (Iacov 1:2, 3). Fibra morală a răbdării creşte hrănită numai cu stres. Aşa că, data viitoare când simţiţi presiunea încercării de-a trăi ca un creştin într-o lume ostilă, rugati-vă pentru putere şi spuneţi Domnului: „Iţi mulţumesc pentru o altă ocazie de-a învăţa răbdarea!” – D.J.D.
Deşi-i întuneric şi-ncercare pe cale
Şi zi de zi îngrijorările m-apasă greu,
Cu răbdarea mă reazem pe braţele Sale;
El ştie ce-i este mai bine sufletului meu. – Pentecost
Când Dumnezeu îţi întinde răbdarea, El îţi lărgeşte sufletul.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Și Isus spunea: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”.
Și, împărțind hainele Lui între ei, au aruncat sorți. Luca 23.34
Cele șapte cuvinte de pe cruce (1)
În decurs de o săptămână, multe profeții biblice au fost împlinite, profeții făcute cu mult timp înainte. Totuși, oamenii care Lau dat pe Hristos să fie răstignit au fost pe deplin responsabili pentru fapta lor nelegiuită. Lau așezat pe Domnul pe cruce, iar acest lucru a însemnat suferințe teribile pentru El, nu numai fizice. Totuși, nicio plângere nu sa auzit din gura Lui, ci Sa rugat pentru vrăjmașii Săi. Cât de impresionant este săL auzim spunând: „Tată, iartăi, pentru că ei nu știu ce fac”!
Cincizeci de zile mai târziu, în virtutea acestei scurte rugăciuni, Petru a predicat iudeilor despre faptul că Îl omorâseră pe Prințul vieții, după care lea spus că făcuseră lucrul acesta din neștiință (Fapte 3.15,17). Mesajul lui Petru a făcut ca trei mii de iudei să se pocăiască în ziua aceea, fiindcă Domnul Isus începuse o lucrare nouă, din cer. Totuși, conducătorii iudeilor, așa cum respinseseră slujirea lui Hristos pe pământ – El a venit la ai Săi și ai Săi nu Lau primit (Ioan 1.11) – tot așa au respins mărturia apostolilor despre învierea lui Hristos și înălțarea Lui la dreapta lui Dumnezeu (Fapte 3–5).
Când Ștefan a dat mărturie despre aceste lucruri, a devenit primul martir. Pe când era împroșcat cu pietre, el sa rugat pentru acei oameni nelegiuiți, ca păcatul să nu le fie ținut în seamă, după care a adormit în Domnul. El a înțeles că trăia întrun timp al harului și a urmat exemplul Stăpânului său. Este foarte probabil ca rugăciunea lui Ștefan să fi contribuit la convertirea lui Saul din Tars – persecutorul înverșunat al creștinilor – care era prezent la execuția lui Ștefan. În această zi a harului, să arătăm și noi, prin cuvinte și prin fapte, că aparținem Domnului Isus! A. E. Bouter
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„Adu-ți aminte de Domnul Isus Hristos” 2 Timotei 2.8
Pentru a descrie suferințele Mântuitorului, Duhul Sfânt a folosit un bărbat, care el însuși a trecut deseori prin apele durerilor. David a suferit mult. Dar citind psalmii și evangheliile vom remarca imediat că suferințele Mântuitorului au trecut cu mult peste ceea ce a suferit David. În timp ce evangheliile relatează mai mult despre viața și activitatea Domnului, în psalmi găsim ce a simțit sufletul Său în mijlocul oamenilor păcătoși, care L-au urât, L-au batjocorit și L-au disprețuit. Mântuitorul a fost Cel curat, Cel desăvârșit; El n-a cunoscut păcatul și nu a făcut păcat. Dar în grădina Ghetsimani a văzut adâncul apei, prin care trebuia să treacă. În fața Lui era paharul, pe care i l-a dat Tatăl să-l bea; atunci a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Crucea, cu toate chinurile ei și cu toată rușinea ei, era în fața Mântuitorului. El, Cel sfânt și drept, trebuia pus în numărul celor fărădelege. Domnul a privit în abisul stricăciunii inimii omenești a celor care erau pe punctul de a pune mâna pe El. Ceasul Său sosise, de aceea nimic nu-i mai reținea de la împlinirea planurilor lor rele. Cu toată puterea sa, satan stătea în spatele acelor oameni, și Mântuitorul a putut să le spună: „Acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”. Domnul nu a ținut cont de coaliția celor care Îl urau fără temei, ci a mers pe drumul crucii până la capăt pentru mine și pentru tine.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNTOARCE CELĂLALT OBRAZ!
„Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5:39)
Există două modalități de a reacționa la critica negativă. Dacă există adevăr în ea, accept-o cu smerenie și schimbă-te! Dacă nu, fă ceea ce ne-a învățat Domnul Isus: „Ați auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, și dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: „.. .oricui te lovește peste obrazul drept, întoarceri și pe celălalt” (v. 38-39).
Uneori, critica din partea unei persoane nu are de fapt nimic de-a face cu tine; acea persoană se simte pur și simplu înșelată de viață. Decât să-și ia în propriile mâini visele inimii, astfel de persoane încearcă să distrugă visele altora în încercarea de a-i trage în jos, la nivelul lor de disperare. Deși este tentant să dorești să plătești cu aceeași monedă și să le dai în vileag defectele și eșecurile, nu aceasta e pilda pe care ne-a lăsat-o Domnul Isus. Și nici nu ești chemat să faci pe moralistul. „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău. Urmăriți ce este bine, înaintea tuturor oamenilor. Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12:17-18).
Ce înseamnă să întorci celălalt obraz? înseamnă să nu-i lași pe cei care te critică să-ți intre în suflet. Ascultă-i, mulțumește-le și primește-le critica cu scepticism dacă nu-i adevărată! Economisește-ți timpul și energia pentru cei în care ai încredere, pentru cei care te iubesc îndeajuns de mult încât să-ți spună adevărul chiar și când doare. Cineva scrie: „Nu-i datorezi nimic unui critic!” Domnul Isus a spus: „rugați-vă pentru cei ce vă asupresc” (Matei 5:44).
Mana Zilnica 