Mana Zilnica

Categorie: Domnul Este Aproape

  • 3 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Secretul Domnului

    „Prietenia (secretul – KJV) Domnului este pentru cei ce se tem de El.” Psalmul 25:14

    Care este semnul că cineva îţi este prieten? Faptul că îţi spune întristările lui secrete? Nu, ci acela care-ţi spune bucuriile lui secrete. Mulţi îţi vor împărtăşi întristările lor secrete, dar semnul decisiv al intimităţii este împărtăşirea bucuriilor secrete. L-am lăsat vreodată pe Dumnezeu să ne spună vreuna dintre bucuriile Lui sau noi îi spunem mereu despre secretele noastre, astfel încât nu-I lăsăm şi Lui loc să ne vorbească? L-a începutul vieţii noastre creştine suntem plini de cereri către Dumnezeu; apoi descoperim că El vrea să stabilească o relaţie între noi şi El însuşi, să ne ajute să cunoaştem planurile Lui. Suntem noi atât de prinşi de ideea Lui Isus Cristos despre rugăciune –”..Facă-Se voia Ta” (Matei 6:10) – încât înţelegem secretele lui Dumnezeu? Lucrurile care fac ca Dumnezeu să ne fie atât de drag nu sunt în primul rând marile Lui binecuvântări, ci lucrurile mici, deoarece ele arată intimitatea Lui uimitoare cu noi; El cunoaşte fiecare detaliu al vieţii noastre personale. „… Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s-o aleagă” (Psalmul 25:12).

    La început vrem să fim conştienţi că Dumnezeu ne conduce: apoi, pe măsură ce înaintăm pe cale, trăim atât de mult cu conştiinţa prezenţei Lui, încât nu mai avem nevoie să-L întrebăm care este voia Lui, deoarece nu ne trece niciodată prin gând să alegem o altă cale. Dacă suntem mântuiţi şi sfinţiţi, Dumnezeu ne călăuzeşte prin alegerile noastre obişnuite; iar dacă vom alege ceva ce El nu vrea, Dumnezeu va interveni, dându-ne un sentiment de îndoială sau reţinere, la care noi trebuie să fim atenţi. Când apare îndoiala, opreşte-te imediat. Nu sta niciodată pe gânduri spunând: „Mă întreb de ce nu pot…?” Dumnezeu ne învaţă ce să alegem, adică El ne călăuzeşte judecata sănătoasă şi atunci noi nu mai stăm în calea Duhului Său întrebând mereu: „Acum, Doamne, care este voia Ta?”

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Nu încape îndoială că şi tu eşti unul dintre ei, căci şi vorbirea te face cunoscut.” MATEI 26:73

    Cînd au fost spuse cuvintele acestea despre Petru, el nu era unde trebuia să fie. Un credincios este totdeauna în primejdie cînd este în afară de voia lui Dumnezeu şi de calea Lui; în situaţia aceasta, prin exemplul lui, el este un pericol şi pentru alţii. Fiecare credincios îşi are locul lui stabilit de Dumnezeu şi acolo trebuie să răfnînă, ca martor al Lui în tot ce face cu cuvîntul şi cu fapta. şi sîntem cu siguranţă binecuvîntaţi în măsura în care împlinim voia lui Dumnezeu acolo unde ne vrea El şi în felul în care ne vrea.

    Dar mai avem ceva de învăţat din textul acesta: „şi tu eşti unul din oamenii aceia.” Omul din lume are un instinct foarte precis despre ceea ce trebuie să fie un credincios, despre ce trebuie să facă şi de ce trebuie să se ferească. şi aceasta nu pentru că omul lumesc cunoaşte Cuvîntul lui Dumnezeu, ci pentru că este instruit de Satan să dezonoreze pe Domnul Hristos şi să arunce ocară asupra Evangheliei. În toate împrejurările vieţii, în toate păturile sociale, lumea este adesea mai conştientă de adevăratul nivel de viaţă creştină decît creştinul însuşi. Noi aparţinem Aceluia al cărui Nume îl purtăm. Să veghem deci asupra mărturiei vieţii noastre şi asupra faptelor care sînt mai importante decît vorbele.”Vorbirea ta te face cunoscut.” Fraza aceasta are şi un sens pozitiv. Un credincios se poate face cunoscut chiar fără sa-şi dea seama şi să recomande astfel pe Domnul Său. Se spune despre Moise că nu ştia că pielea feţei lui strălucea. Cei mai răi vrăşmaşi ai ucenicilor de la începutul Bisericii au trebuit să recunoască că aceştia au fost cu Domnul Isus. Ce bine ar fi dacă şi noi în mod cu totul natural şi simplu, am da o mărturie care să-i facă pe oameni să spună despre noi „că am umblat cu Domnul Isus” şi aceasta fără ca noi să ne dăm seama că oamenii văd în noi ceva deosebit, arătînd astfel că îl iubim şi preţuim pe Mîntuitorul nostru. Acesta este parfumul de mare preţ din vasul de alabastru al inimilor noastre, care se răspîndeşte în jurul nostru. Este mireasma unei adevărate vieţi devotate pentru Domnul nostru şi care duce „de la viaţă la viaţă.”

    Fiecare copil al lui Dumnezeu are privilegiul şi puterea de a da o mărturie vie despre Mîntuitorul. Numele pe care îl purtăm degajă un parfum. Prezenţa Domnului Hristos în noi vorbeşte prin faptele şi gesturile noastre, prin viaţa noastră cu totul umană dar sfîntă. Să veghem deci ca să rămînem în El şi să rămînă în noi cuvintele Lui. Să fim naturali în viaţa noastră de credincioşi, să evităm orice vorbărie religioasă, dar să-L prezentăm pe Domnul Isus în orice facem.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Si să fiţi nişte oameni care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă”. Luca 12:36.

    Noi să-L aşteptăm ca şi acei robi care-l aşteptau pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă. Isus vine în curând să-Şi ia mireasa la nuntă. El ia la nuntă, sau duce la nuntă şi pe oaspeţii nunţii. Iar pe pământ va începe o perioadă groaznică şi mulţi din cei care n-au putut merge la nuntă se vor pocăi şi o să-L aştepte pe Isus pentru că ştiu că nu durează mult până când El se va întoarce de la nuntă şi va veni iarăşi. Noi citim în Cuvânt că El va serba nunta trei ani şi jumătate. Dar la Dumnezeu o mie de ani sunt ca o zi.
    Iar când citim ca să ne asemănăm cu oamenii aceia care-L aşteaptă pe stăpânul lor, când se va întoarce de la nuntă, astfel să stăm şi noi pregătiţi. Noi nu putem fi aşa ca şi cum am fi numai în pregătire.

    Noi trebuie odată să ştim că suntem pregătiţi. După un cutremur un predicator a trimis o slujitoare ca să vadă dacă eu mai sunt acolo. El s-a gândit la răpire. Aceasta mi-a dat curaj pentru că acel predicator m-a criticat foarte mult. Dar lucrul principal este ca să fim gata, pregătiţi pentru ziua Domnului Isus Hristos. Ziua Domnului va veni ca şi un hoţ noaptea. Cuvântul spune: „Acolo unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.” Dacă Isus este comoara noastră cea mai preţioasă, atunci Îl primim cu drag, oricând va veni El. Si ne vom bucura când vom auzi strigătul:”Vine Mirele. Mergeţi înaintea Lui”. Iar Duhul şi Mireasa spun: „Vino”! Si cel care aude să spună: „Vino”!
    Si cel care este însetat să ia apa vieţii fără plată. (Apoc.22:17).

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    PICIOARELE ÎNTĂRITE

    Dumnezeu este tăria mea, El îmi va face picioarele ca ale cerboaicei şi mă va face să merg pe locurile stâncoase.

    Habacuc 3.19

    Încrederea pe care omul lui Dumnezeu o arată aici este totuna cu o
    făgăduinţă, căci ceea ce a primit credinţa este o realitate care intră în planul lui Dumnezeu. Prorocul a trebuit să treacă prin încercările aspre ale lipsei şi ale foametei, dar a trecut biruitor prin ele, pentru că Dumnezeu l-a sprijinit, El însuşi a fost tăria lui. Priviţi! Dumnezeu Cel Atotputernic este tăria noastră! Cât de minunat!

    Apoi Dumnezeu i-a întărit picioarele. Cerboaicele sar pe deasupra colţurilor de stâncă şi a gropilor, fără să-şi piardă echilibrul. Tot aşa şi Domnul nostru ne îngăduie să înaintăm pe cărările întortocheate ale vieţii acesteia, fără să ne poticnim. El va întări picioarele noastre în aşa fel că vom trece cu uşurinţă prin locuri pe unde, fără Dumnezeu, am fi nimiciţi cu siguranţă, într-una din zile von fi chemaţi chiar pe locurile cele mai înalte. Chiar acolo ne vom urca, pe muntele lui Dumnezeu, pe locurile înalte unde totul este numai strălucire. Ce picioare sunt picioarele credinţei, cu care, urmărind zorile dimineţii, ne vom urca pe muntele cel sfânt al Domnului!

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „El a trimes Cuvântul Său fiilor lui Israel, şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin ISUS CRISTOS, care este DOMNUL tuturor.” Fapte 10.36

    Una din cele mai importante întrebări care i se poate pune unui om este aceasta: „Ai pacea cu Dumnezeu?” Nimeni să nu aibă linişte până ce nu poate răspunde: „DA.” Domnul Isus a făcut pace prin sângele Său vărsat pe crucea de pe Golgota iar Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos. Lucrarea Domnului Cristos este unica temelie a păcii şi cu cât cineva este mai devotat acestei lucrări, cu atât va fi mai sigur de pace.

    Nădejdea în orice altceva duce la slăbire în credinţă. Şi totuşi cât de mulţi sunt aceia care nu termină cu credinţa lor, cu simţurile lor, cu lucrul lor, în loc să privească ţintă la Cristos şi în lucrarea Sa, să se odihnească. Ei privesc la experienţele lor în loc să-şi ridice privirea spre Mântuitorul cel răstignit şi înviat. La astfel de creştini, de câte ori se schimbă sentimentele, se schimbă şi pacea lor. Odată sunt pe culmile cele mai înalte ca îndată după aceea să fie în cea mai adâncă prăpastie. Ei sunt plini de nelinişte, de spaimă şi de îndoială, siguranţa dumnezeiască este departe de cunoştinţa lor.

    Nici nu se poate să ai siguranţă în astfel de situaţii! Dumnezeu vesteşte pacea prin Isus Cristos, NU prin experienţele noastre lăuntrice, dobândite sau nedobândite, nici prin simţirile noastre sau prin alte împrejurări religioase. Cunoaşterea acestui mare adevăr poate da în mod sigur pacea. Şi ce bine că a fost în planul lui Dumnezeu să ne dea o pace deplină, dumnezeiască şi statornică. Dacă El ne-a trimis vestea aceasta de pace, să fim siguri că era absolut necesară pentru noi. Această pace pe care El vrea s-o sădească în inimile noastre este chiar lucrarea Sa de pe cruce, este pacea CU Dumnezeu. Pacea LUI Dumnezeu o primim în urma umblării noastre în gândurile şi cerinţele Domnului Isus.

    Această pace poate fi tulburată printr-o umblare nepotrivită a credinciosului, pe când pacea CU Dumnezeu nu poate fi niciodată tulburată căci e de la Domnul Isus Cristos.

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, mă mir cât de încet sunt în a Te lăuda; înviorează-mă ca să Te laud aşa cum se cuvine. Dă-mi un sentiment corespunzător; o înţelegere puternică a bunătăţii Tale, ca să fiu o satisfacţie plină de bucurie pentru inima Ta.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii, după pilda lui Cristos Isus.» Romani 15,5

    Cuvântul scris al lui Dumnezeu ne vorbeşte despre răbdarea şi mângâierea pe care le avem în El, adevăr care ne umple inimile de speranţă. Dacă lăsăm Cuvântul să acţioneze în inima noastră în acest fel, vom experimenta minunea îndurării — care ne dăruieşte tuturor extraordinarul har al unităţii şi al înţelegerii între semeni. Dacă citim acest verset cu atenţie realizăm că Dumnezeu este Acela care, prin Isus Cristos ne dăruieşte «mângâiere veşnică» (2 Tes. 2,16). Este impresionant modul în care Domnul Isus îşi asigură ucenicii de faptul că Tatăl Său le va da «un alt Mângâietor» (Ioan 14,16) după ce El Se va înălţa Ia cer. Acest «alt Mângâietor» este Duhul Sfânt. În legătură cu minunata promisiune făcută, Domnul Isus ne vorbeşte indirect şi despre timpul când Se va reîntoarce în glorie, pe norii cerului pentru a ne răpi la El. Atât timp cât «un alt Mângâietor», adică Duhul Sfânt, este încă pe pământ, Domnul nu poate reveni. Imediat însă ce acest Mângâietor Se va înălţa spre cer împreună cu Biserica, Domnul Isus ne va întâmpina pe norii cerului.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Ei erau olari, si locuiau în livezi şi în lunci; locuiau acolo lângă împărat, şi lucrau pentru El.” 1 Cronici 4:23

    Olarii erau muncitori foarte apreciaţi, iar regele avea nevoie de ei; de aceea, erau în slujba regală, deşi materialul cu care lucrau nu era decât lut. Şi noi putem fi angajaţi într-o lucrare însemnată a Domnului, dar trebuie să privim ca un mare privilegiu orice lucrare pe care o facem pentru El; de aceea, ne vom îndeplini chemarea, sperând că „pe când voi vă odihniţi în mijlocul staulelor, aripile porumbelului sunt acoperite de argint, şi penele lui sunt de un galben auriu” (Psalmi 68:13). Textul ne spune că cei care „locuiau în livezi şi lunci” aveau condiţii grele de trai şi multă muncă. Poate că şi-ar fi dorit să locuiască în oraş, să aibă parte de viaţa, societatea şi rafinamentul lui, dar şi-au păstrat locurile stabilite, fiindcă trebuiau să lucreze pentru împărat. Locul în care locuim este fixat, şi nu trebuie să-l părăsim dintr-o toană sau un capriciu, ci să căutăm să-I slujim Domnului, fiind o binecuvântare pentru cei printre care trăim. Aceşti olari şi grădinari aveau companie regală, fiindcă „locuiau acolo lângă împărat”. Deşi trăiau în livezi şi lunci, locuiau acolo cu regele. Nici un loc şi nici o ocupaţie, oricât de josnică şi neplăcută, nu ne pot despărţi de comuniunea cu Domnul nostru. Atunci când vizităm cocioabe, spaţii aglomerate, ateliere sau închisori, putem merge cu Regele. În toate lucrările credinţei, putem conta pe comuniunea cu Isus. Când ne aflăm în lucrarea Sa, depindem de zâmbetul Lui. Voi, lucrători necunoscuţi care munciţi pentru Domnul vostru în mijlocul mizeriei şi josniciei, înveseliţi-vă, fiindcă în grămezile de bălegar s-au găsit nestemate, oalele de lut au fost umplute cu comori cereşti, şi buruienile au fost transformate în flori preţioase. Locuiţi cu Regele pentru a face lucrarea Sa, şi atunci când El îşi scrie cronicile, numele vostru va fi amintit.

    SEARA

    „S-a smerit.” Filipeni 2:8

    Isus este marele învăţător al adevăratei smeriri. Avem nevoie să învăţăm zilnic de la El. Priviţi-L pe învăţător luând un prosop şi spălând picioarele ucenicilor Săi! Urmaşi ai lui Christos, nu vreţi să vă umiliţi? Priviţi-L ca Slujitor al slujitorilor, şi n-o să mai puteţi fi mândri! Nu este propoziţia aceasta sumarul biografiei Sale: „s-a smerit”? In timpul vieţii Sale pe pământ, nu s-a dezbrăcat El de hainele măririi una după alta, până în momentul în care, gol, a fost răstignit pe cruce? Nu s-a lepădat El de Sine, vărsându-Şi sângele, renunţând la toate pentru noi, până în momentul în care, sărac şi lipsit, a fost îngropat într-un mormânt? Cât de jos a ajuns Mântuitorul nostru! Cum mai putem fi mândri? Aşează-te la picioarele crucii, şi numără picăturile purpurii care te-au curăţat. Poartă coroana de spini. Priveşte-I umerii biciuiţi, scăldaţi încă în sânge. Priveşte-i mâinile şi picioarele străpunse de piroane, şi întreaga-I făptură supusă batjocurii şi invidiei. Observă amărăciunea, neliniştea şi durerea care se oglindesc pe faţa Lui. Ascultă strigătul cutremurător „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Şi dacă nu te arunci la pământ în faţa crucii, înseamnă că n-ai văzut-o. Dacă nu te umileşti în prezenţa lui Isus, nu îl cunoşti. Ai fost atât de pierdut, încât numai sacrificiul singurului Fiu al Lui Dumnezeu te putea salva, Gândeşte-te la asta, şi aşa cum a făcut Isus, pleacă-te şi tu în umilinţă la picioarele Sale. Simţământul iubirii uimitoare a lui Christos pentru noi ne umileşte mai mult decât propria noastră vină. Fie ca Domnul să ne aducă în meditaţie la Calvar. Atunci poziţia noastră nu va mai fi cea a celui mândru, ci a celui umil, care iubeşte mult pentru că i s-a iertat mult. Mândria nu poate trăi lângă cruce. Să ne aşezăm acolo şi să ne învăţăm lecţia, apoi să ne ridicăm şi să o punem în practică.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Să trecem în partea cealaltă.” Marcu 4:35

    Chiar dacă urmăm porunca lui Hristos, nu trebuie să ne aşteptăm să scăpăm de furtună. În acest pasaj din Scriptură, ucenicii ascultau de porunca Lui, şi totuşi au dat peste o furtună foarte violentă şi au fost în mare pericol să se înece. În strâmtorarea lor, au strigat după ajutorul lui Hristos.

    Hristos poate să întârzie să vină la noi în timpul necazului nostru, dar este doar pentru a încerca şi a întări credinţa noastră. Scopul Său este şi ca rugăciunile noastre să fie mai puternice, dorinţa noastră de eliberare să fie mai mare, şi când în sfârşit vine eliberarea, noi s-o apreciem mai deplin.

    Mustrându-i cu blândeţe pe ucenicii Săi, Hristos i-a întrebat: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” (Marcu 4:40). De fapt, El vroia să spună: „De ce n-aţi înfruntat furtuna victorioşi şi n-aţi strigat către vântul care vuia şi către valurile care se rostogoleau: «Nu ne puteţi face nici un rău, pentru că Hristos, puternicul Salvator, este la bord»?”

    Bineînţeles că este mult mai uşor să te încrezi în Dumnezeu când soarele străluceşte decât să te încrezi în El când se dezlănţuie furtuna în jurul tău. Totuşi, nu vom cunoaşte niciodată adevăratul nivel al credinţei noastre până nu este testată într-o furtună puternică, şi de aceea Salvatorul nostru este la bord.

    Dacă vei fi vreodată întărit „în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10), tăria ta se va naşte în timpul unei furtuni. selectat

    Cu Hristos în corabia mea,

    Zâmbesc furtunii.

    Hristos a spus: „Să trecem în partea cealaltă” – nu „în mijlocul lacului ca să ne înecăm”. Daniel Crawford

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 44.1-13

        Aceste capitole ne poartă din nou spre începutul istoriei lui Israel. Domnul a format şi a pus deoparte acest popor pentru El însuşi (cap. 43.21; 44.2). Ei erau ai Lui, şi El al lor (v. 5). El le-a dat apoi Legea, care începea astfel: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, … să nu ai alţi dumnezei afară de Mine… Să nu-ţi faci niciun chip cioplit…” (Exod 20.2-4), iar istoria poporului ne învaţă cât de mult au fost călcate aceste porunci. Idolatria nu este însă în exclusivitate păcatul lui Israel, nici al popoarelor păgâne (1 Corinteni 10.14). Făcând inventarul obiectelor pe care noi le posedăm – ca şi al celor mai tainice gânduri pe care le nutrim – vom descoperi, probabil, mai mult decât un idol bine instalat în inima noastră. Din acest motiv, Duhul lui Dumnezeu este atât de des întristat, iar binecuvântarea este oprită… (comp. cu v. 3).

        Finalul pasajului citit ne aduce în atenţie încă două expresii cu privire la idol, la care dorim să medităm. Idolul este făcut „după frumuseţea omului” (v. 13; comp. cu 1.6), ca expresie a faptului că omul se complace (în sinea lui) în a onora şi a sluji creatura, mai degrabă decât pe Cel care 1-a creat (Romani 1.25). În al doilea rând, idolul este făcut „ca să stea într-o casă” (v. 13), de aceea trebuie să veghem şi asupra inimii noastre, „locul ascuns” din Deuteronom 27.15, dar şi asupra casei noastre.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 1 Cronici 16:7-12, 34-36

    „îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în flecare dimineaţă.” Plângerile 3:22, 23

    A LUA DARUL ÎN DAR

    Ce s-ar întâmpla dacă soarele nu ar răsări mâine dimineaţă? Henry Porter şi-a imaginat o asemenea dimineaţă. El a scris: „La ora şase dimineaţa nu era nici un semn că va răsări soarele. La şapte încă nu apăruse nici o rază de lumină. La prânz era la fel de mare bezna ca la miezul nopţii şi nici un ciripit de pasăre. Se auzeau numai cucuvelele şi bătaia aripilor liliecilor. Apoi veniră orele întunecate ale după-mesei. Nimeni nu dormea în noaptea aceea. Unii plângeau, iar alţii îşi frângeau mâinile de disperare. Fiecare biserică era ticsită de oameni îngenuncheaţi. Au rămas astfel toată noaptea. Spre dimineaţă, milioane de priviri nerăbdătoare şi înlăcrimate erau îndreptate spre răsărit. Când orizontul a început să se coloreze în roşu şi când soarele se ridică din nou, s-a auzit un uriaş strigăt de bucurie. Milioane de oameni strigau: Binecuvântează, suflete, pe Domnul!” Ce imagine a faptului că luăm multe lucruri ca pe ceva de la sine înţeles şi nu ne dăm seama de valoarea lor până ce ne sunt luate. Cu inimile pline de mulţumire, trebuie să ne reamintim mereu că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Ieremia ne spune că îndurările Lui nu se termină ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Iar credincioşia Lui este atât de mare (Plângerile 3:22, 23). Ştiind că Dumnezeu este credincios, putem spune în fiecare zi: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara!” (Psalmul 68:19). Binecuvântările lui Dumnezeu pe care ni le dă în dar nu trebuie luate niciodată ca pe ceva ce ni se cuvine. – R.W.D.

    Privind la haru-Ti minunat,
    Cuprins mi-e sufletu-n uimire.
    Răpit de el, mă-nchin şi-Ti cânt
    De dragoste şi proslăvire. – P.L.

    Nu fi atât de preocupat de darul lui Dumnezeu încât să uiti de Cel ce ti-l dăruieşte.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Ia un urcior şi pune în el un omer plin de mană şi aşazo înaintea Domnului.”  Exod 16.33

    Mana (3)

    Deşi mana nu putea fi păstrată mai mult de o zi în pustie, un eşantion din ea a putut totuşi fi păstrat, pentru a fi adus în ţara Canaan. Vedem astfel că, deşi nu putem să ne hrănim astăzi cu experienţele noastre de ieri, va fi totuşi o mare binecuvântare atunci când vom rememora, alături de Domnul nostru binecuvântat, experienţele noastre de aici de pe pământ.

    Vasul de aur (Evrei 9.4) vorbeşte despre felul cum Dumnezeu este glorificat de ceea ce simbolizează mana. Deşi Fiul Omului este Cel care neo va da şi deşi ea vorbeşte despre umanitatea Lui, manifestată pe pământ, totuşi, atunci când vom fi în cer, vom descoperi că El este la fel cum a fost aici, iar Dumnezeu va fi glorificat în El pentru totdeauna. Vom descoperi în Cel aşezat pe tronul gloriei pe Acela a cărui faţă a fost desfigurată mai mult decât a oricărui om, aici, pe pământ.

    Nu numai că vom vedea mana ascunsă, ci o vom mânca din nou, aşa cum Domnul spune adunării din Pergam (Apocalipsa 2.17). Simţământul dragostei Lui şi cel al perfecţiunii harului manifestat faţă de noi vor fi mai proaspete ca niciodată. De fapt, odată ajunşi acolo, vom intra în deplina savurare a tuturor experienţelor pustiei şi vom înţelege deplina semnificaţie şi binecuvântare a tuturor lucrurilor pe care leam învăţat despre El acolo.

    Însă nu numai atât, ci hrănirea noastră cu mană acolo va fi întro relaţie foarte practică cu hrănirea noastră cu ea aici. Ea este dată biruitorului aici; să remarcăm cu atenţie cui îi este dată ea acolo. Cel care sa hrănit cu Hristos aici va fi cel care se va bucura de El în viitor mai mult ca oricând, mai mult decât sa bucurat vreodată în trecut. Această mană nu are doar rolul de a ne suplini nevoile prezente. Ea nu este doar o resursă pentru vremea de durere; nu are doar rolul de a ne face capabili să umblăm cu îndrăzneală şi cu încredere pe drumul către cer, ci ea este aceea pe care o vom găsi în cer, întro plinătate în care nam cunoscuto niciodată încă.

    F. W. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevărat, nici sucit în ele.” Proverbe 8.8

    Nu v-am înțeles

    Plictisit, comerciantul de la agenția de turism ridică receptorul. Era la scurt timp înainte de terminarea lucrului și nu mai avea chef de lucru. La celălalt capăt se anunță o doamnă tânără supărată, care îi explică, că deja de ani de zile și-a petrecut cele mai frumoase concedii în Portugalia și de această dată vrea să călătorească cu avionul la Porto. „Am rezervat la dumneavoastră telefonic zborul”, spune ea plângător. „Astăzi am primit biletul. L-am arătat mamei mele și pe el era ca destinație aeroportul Bordeaux. Dar eu vreau la Porto!” – „Îmi pare rău”, spune comerciantul de la agenția de călătorii. „Dar eu așa am înțeles că vreți să mergeți la Bordeaux.”

    Mânioasă, tânăra țipă: „Acest bilet nu-l achit!”, și trântește receptorul. Cazul ajunge în final în fața justiției. Ce credeți? Cine primește dreptate? „Dacă destinatarul înțelege greșit o explicație neclar formulată, atunci vina este a celui care a dat respectiva explicație”, este sentința judecătorului. Tânăra nu poate să înțeleagă. Angajatul de la agenția de turism a ieșit cu față curată cu explicația lui molatică.

    Cu totul altfel este la Dumnezeu. El S-a aplecat spre oamenii mici pentru a vorbi cu ei. Este mișcător să vezi cât de mult Se ostenește Dumnezeu, ca noi să-L înțelegem și să găsim calea spre mântuirea noastră! Dumnezeu vorbește clar și deslușit. Noi avem cuvintele Sale chiar în scris, fiecare cuvânt poate fi verificat și recitit – în Biblie. Cine ignoră invitația lui Dumnezeu la mântuire, va trebui să dea socoteală înaintea Lui. Și atunci nimeni nu va putea spune lui Dumnezeu: Nu Te-am înțeles.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (3)

    „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul” (Hagai 2:8)

    Cum ai descrie un om care a construit o casă fără să se gândească că ar trebui să-i facă o fundație? Nesăbuit! Tot astfel Dumnezeu spune să nu ne punem încrederea în „bogății nestatornice” (1 Timotei 6:17).

    între 1948 și 2001 economia Statelor Unite a trecut prin zece recesiuni, fiecare durând, în medie, un an și ducând la pierderea a miliarde de dolari. Asta înseamnă că aproximativ tot la cinci ani economia își abandonează administratorii și o ia de la capăt. Avraam a fost unul dintre cei mai bogați oameni din vremea sa, la fel și Iov. Și în biserica Noului Testament au existat câțiva oameni bogați. Biblia spune: „toți cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute, și-l puneau la picioarele apostolilor” (Faptele Apostolilor 4:34-35).

    Dumnezeu dorește să te binecuvânteze din punct de vedere financiar, ca la rândul tău să aduci binecuvântare lucrării lui Dumnezeu. însă motivul pentru care unora dintre noi nu ne dăruiește mai mulți bani este că nu avem maturitatea de a-i gestiona. Ar fi spre nimicirea noastră. Iar acelora dintre noi care primesc bani în custodie, El le spune: îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții” (1 Timotei 6:18). Tu nu ai cu adevărat nimic în posesie; ești doar un administrator. „Al Meu este argintul, și al Meu este aurul, zice Domnul”. In realitate, nu vei avea niciodată parte de siguranță financiară până când nu vei fi dispus să-l spui „da” lui Dumnezeu, indiferent ce îți cere să faci, știind că El se va îngriji întotdeauna de tine. întotdeauna!

  • 2 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Ce te preocupă?

    „Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

    Te preocupă ceva? Probabil vei spune: „Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
    absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu. Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile? A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. „Sufletul lui va locui în linişte…” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. „Dumnezeu este adăpostul nostru” – nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Hristos nu şi-a plăcut Lui însuşi.” ROMANI 15:3

    Un astfel de cuvînt ar trebui să ne facă să ne coborîm pînă în adîncul inimii noastre, pînă la rădăcina vieţii noastre de credincioşi, unde adeseori se găseşte plăcerea şi mulţumirea de noi înşine. Cuvîntul acesta nu cuprinde numai satisfacţia proprie, ci şi umblarea după ce ne place, după ce se potriveşte cu dorinţele şi interesele noastre. Dar Mîntuitorul nostru şi Modelul nostru desăvîrşit, deşi este Stăpînu) întregului univers, „nu şi-a plăcut Lui însuşi.” De aceea a putut să spună: „Eu sînt……smerit cu inima.”

    „…Eu nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.” (Matei 11:29; Ioan 5:30). Dacă ne cercetăm în lumina acestui exemplu, vom realiza negreşit ce departe sîntem în asemănarea noastră cu Domnul Isus! şi cu toate acestea, ţinem atît de mult la noi înşine! Credinciosul cel mai în vîrstă, cel mai înaintat pe calea lui Dumnezeu, nu trebuie să uite niciodată că în adîncul fiinţei lui este inima firească, totdeauna gata să se arate şi să pretindă cutare sau cutare lucru. şi „eul” nu este niciodată mai periculos ca atunci cînd lucrează sub o mantie religioasă şi se amestecă în lucrurile spirituale. Să fugim de starea aceasta de a ne place nouă înşine, satisfăcîndu-ne dorinţele, interesele, şi ambiţiile personale, în activitatea noastră pentru Dumnezeu. Să fim încredinţaţi pe deplin, că o astfel de stare nu numai că nu este acceptată sau apreciată de El, dar s-ar putea ca în ziua cînd se vor da premiile cereşti, să avem o cruntă dezamăgire. „Hristos nu şi-a plăcut Lui însuşi.” „Nu faceţi nimic din slava deşartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.”

    Iată cauza atîtor neînţelegeri între credincioşi, a atîtor situaţii neplăcute care rup unitatea Duhului şi care îl întristează. Dumnezeu să lucreze ca, privind la pilda de viaţă a Domnului Isus, să ne simţim ruşinaţi şi să recunoaştem că nu am căutat slava Lui, ci pe a noastră. El să-şi împlinească cu noi planul pe care şi 1-a propus din veşnicie: „Să fim asemenea chipului Fiului Său.” (Romani 8:29)

    „Sîntem binecuvîntaţi cînd Dumnezeu ne cercetează inima şi ne face să ne uităm pe noi, să ne gîndim numai la El şi să ne facă să nu dorim să găsim în noi înşine vreun lucru care să ne satisfacă. Dacă nu realizăm că vasul este de lut,
    atunci nici nu realizăm că puterea şi harul sînt ale lui Dumnezeu.” J.N.D.

    Ce adevăr sublim este cuprins în cuvintele „Vom fi ca El.”

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Ferice de robii aceia, pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun, că el se va încinge, îi va pune să stea la masă şi el se va apropia să-i servească”. Luca 12:37.

    Acest cuvânt este foarte important: vedem în el că Dumnezeu serveşte şi Isus de asemenea serveşte. Unii spun că vor să participe la o slujbă divină şi se gândesc prin aceasta că Îl slujesc pe Dumnezeu dacă merg să asculte o predică sau merg la Adunare. Unii mai au părerea că Îi facem Lui Dumnezeu o plăcere dacă mergem la o slujbă divină. Dar slujirea noastră divină pentru Dumnezeu trebuie să fie acasă, în familie şi la locul de muncă. „Orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta să faceţi ca şi pentru Domnul şi nu ca pentru oameni”. In Iacov 1:27, este scris: „Religia curată şi neîntinată înaintea Lui Dumnezeu şi Tatăl este: să cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazurile lor şi să te păzeşti pe tine însuţi nepătat de lume”. Iar în schimb, la Adunare ne slujeşte Dumnezeu nouă. El ne ajută, El descoperă şi El ia, El ne luminează, ne înviorează, El ne mângâie şi ne întăreşte. Astfel ne slujeşte Dumnezeu. Este important să vizităm şi să mergem la orele de întrunire la Adunare. Depinde numai de faptul cum mergem. Pentru ce mergi tu? Dacă oamenii merg pentru a fi ajutaţi, atunci Dumnezeu poate da binecuvântare. Dar dacă cineva merge doar pentru ca să fie acolo, şi nu-i e foame n-are dorinţa după Cuvântul Lui Dumnezeu şi pe lângă aceasta mai face şi critică, acesta este un an sărac.

    Chiar şi fraţii care slujesc, vorbesc din Cuvânt, aşa să predice, ca să poată învăţa şi ei, nu numai ceilalţi, pentru ca să nu sune astfel: „Tu înveţi pe alţii, dar pe tine nu te înveţi?” Pavel spune lui Timotei:”Ai grijă de tine însuţi şi de învăţătură pentru că astfel vei fi o binecuvântare pentru tine şi cei ce te ascultă”.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    ELIBERARE IMEDIATĂ

    „Ci îi voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile.” Naum 1.13

    Asirienii au putut să ţină sub apăsare, o vreme oarecare, poporul lui Dumnezeu, dar până la urmă puterea lor trebuia zdrobită. Tot astfel, unele inimi pot fi ţinute sub robia lui Satan şi chinuite cumplit sub stăpânirea lui. Dar Domnul le trimite această făgăduinţă: „Voi sfărâma jugul acum de pe tine, şi-ţi voi rupe legăturile”.

    Fii atent! Domnul îţi făgăduieşte o izbăvire imediată, „Acum”, zice El, „voi sfărâma jugul de pe tine”. „Crede că vei fi izbăvit de îndată şi Domnul va face această lucrare chiar în clipa când ai crezut”. Dacă El a zis „acum”, nimeni n-are voie să zică „mai târziu”.

    Această izbăvire dată este desăvârşită, căci jugul nu va fi doar înlăturat, ci sfărâmat; legăturile nu vor fi numai slăbite, ci rupte. Această desfăşurare a puterii cereşti ne asigură că vrăjmaşul nu va mai apărea. Jugul său e sfărâmat. Nu vom mai fi încovoiaţi până la pământ sub greutatea lui. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi,” Vino, Doamne Isuse, şi slobozeşte pe cei căzuţi în robie, după făgăduinţa Ta.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „DOMNUL a zis lui Samuel: Nu te uita la înfăţişarea şi înălţimea staturii lui, căci l-am lăpădat. DOMNUL nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar DOMNUL se uită la inimă.” 1 Samuel 16.7

    Pentru a înţelege acest verset trebuie să cugetăm asupra întregului capitol. Dumnezeu a acceptat cerinţa poporului: „Să fie un împărat peste noi ca să fim şi noi ca toate neamurile” (1 Sam. 8.19-20). Gândul de a face din acest popor o împărăţie a fost de mult în inima lui Dumnezeu, dar modalitatea de înfăptuire a acestui lucru din perspectiva lui Dumnezeu, a fost profund diferit de voia poporului. Poporul ar fi gândit ca Dumnezeu dacă lăuntrul inimii lui nu s-ar fi clătinat, dacă ar fi rămas statornic ca în primele momente ale ieşirii din Egipt. Atunci ei cântau: „Domnul va împărăţi în veac şi în veci de veci” (Exod 15.18). Păcatul mare nu consta în faptul că au cerut un împărat ci în faptul că au vrut un împărat „ca toate neamurile.” De aceea Dumnezeu a trebuit să spună întristat: „Căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine… Ascultă-le glasul, deci” (vezi 1 Sam. 8.8-9). De aici şi-au luat avânt un nou şir de pofte. Dumnezeu le-a dat mai întâi un împărat după inima lor: un om frumos şi mare. După ce Saul a fost lepădat din cauza neascultării, Dumnezeu a ales un împărat după inima Lui. Când Samuel stătea în Betleem ca să ungă noul împărat era şi el în primejdie de a se uita la „înfăţişarea şi înălţimea staturii.”

    Din aceasta putem învăţa, că Dumnezeu la alegerea slujitorilor Lui se ghidează după alte temeiuri decât oamenii. Este foarte important să respectăm aceste temeiuri dumnezeieşti deoarece ele sunt şi astăzi în picioare. Să nu stăm în calea Sa la alegerea, pregătirea şi la lucrările slujitorilor Lui. Adesea se spune că înfăţişările exterioare sunt indiferente în faţa lui Dumnezeu dar lucrul acesta nu este corect. Dumnezeu a aşezat temeiuri foarte precise în ce priveşte îmbrăcămintea, felul de viaţă, comportarea noastră.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    „Lumina este semănată pentru cel drept” (Psalmul 97:11). Doamne, ce seceriş! Ce minunate sunt căile Tale!

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte.» 1 Tesaloniceni 4,18

    Un aspect deosebit de important al urmării lui Isus Cristos este mângâierea aproapelui. Este o problemă de suflet pentru mine ca tu să înţelegi profunda semnificaţie a expresiei: «Dumnezeul oricărei mângâieri» (2 Cor. 1,3). Nu uita că în esenţa Sa Dumnezeu este dragoste, El este «Dumnezeul oricărei mângâieri». Oricare ar fi ispitele, dezamăgirile, necazurile şi bolile tale, El este oricând gata să te mângâie şi în acelaşi timp să te ajute prin puterea Sa. Cea mai minunată întărire prin părtăşia reală cu Tatăl şi Fiul este mărturia că Domnul nostru vine în curând. Mângâierea, speranţa noastră este credinţa în revenirea iminentă pe norii cerului a Domnului Isus Cristos. Pentru că Dumnezeu este dragoste şi «Dumnezeul oricărei mângâieri», Il iubim iubind venirea Lui (2 Tim. 4,8). Prin dragostea Sa care locuieşte în noi putem să renunţăm la absolut tot ce este temporal, pământesc şi să ne concentrăm întreaga fiinţă asupra faptului «că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre» (Rom. 5,5). Numai într-o astfel de stare putem să fim adevărate canale vii prin care dragostea şi mângâierea lui Dumnezeu se revarsă asupra unei lumi pline de probleme şi păcat. Domnul Isus Cristos Se întoarce în curând, iar atunci «… Dumnezeu va sterge orice lacrimă din ochii lor» (Apoc. 7,17); deci şi din ai noştri.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, si Duhul împotriva firii pământeşti.” Galateni 5:17

    În inima fiecărui credincios se dă o luptă constantă între firea veche şi cea nouă. Firea veche este foarte activă, şi nu pierde nici o ocazie de a-şi îndrepta toate armele mortale împotriva harului nou născut; pe de altă parte, firea cea nouă este întotdeauna gata să reziste şi să-şi distrugă duşmanul. Harul va folosi întotdeauna rugăciunea, credinţa, speranţa şi dragostea ca să alunge răul. El ia „toată armătura Lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) şi se luptă din răsputeri. Aceste două firi opuse nu vor înceta niciodată să se lupte, cât timp ne vom fi pe acest pământ. Pelerinul lui Bunyan, Christian, s-a luptat cu Apollyon trei ore, dar bătălia cu el însuşi a durat până a trecut prin poarta îngustă spre râul Iordan. Duşmanul este atât de legat de noi, încât nu putem scăpa niciodată de el atâta timp cât purtăm trupurile acestea. Deşi suntem tulburaţi, şi adesea în luptă crâncenă, avem întotdeauna un Ajutor atotputernic, pe Isus, Căpetenia mântuirii noastre. El este întotdeauna cu noi şi ne asigură că vom fi „mai mult decât biruitori” (Romani 8:37) prin El. Cu o asemenea existenţă, firea nou născută este mai mult decât egală cu duşmanii ei. Lupţi cu duşmanul astăzi? Sunt Satana, lumea şi firea împotriva ta? Nu te descuraja şi nu dispera. Luptă înainte, fiindcă Dumnezeu însuşi este de partea ta! Iehova-Nisi este steagul tău, şi Iehova-Rofi este vindecătorul rănilor tale. Nu te teme, fiindcă vei birui. Cine poate lupta contra Atotputerniciei? Luptă înainte, uitându-te „ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Deşi lupta este lungă şi aspră, biruinţa va fi dulce, şi răsplata promisă glorioasă.

    Mergeţi din biruinţă-n biruinţă
    Luptând, în rugăciune şi Duh Sfânt
    Ca să învingeţi firea prin credinţă
    Şi să ajungeţi la răsplată, pe un nou pământ.

    SEARA

    „Învăţătorule.” Matei 19:16

    Dacă tânărul din Evanghelie a folosit acest titlu în convorbirea cu Domnul, cu cât sunt eu mai îndreptăţit să mă adresez astfel! El este într-adevăr învăţătorul meu în amândouă sensurile, un Stăpân care conduce şi care învaţă. Îmi place să merg alături de El şi să stau la picioarele Sale. Sunt slujitorul şi ucenicul Său, şi socotesc că aceste două titluri îmi aduc o mare onoare. Dacă m-ar întreba de ce Il numesc „bun”, aş avea răspunsul potrivit. Este adevărat că „binele este Unul singur” (Matei 19:17), dar El este Dumnezeu, şi toată bunătatea dumnezeirii străluceşte cu putere în El. Din experienţa mea am descoperit că este bun, atât de bun încât tot binele de care am avut parte a venit prin El. A fost bun cu mine când eram mort în păcate, fiindcă m-a ridicat prin puterea Duhului Său Sfânt. A fost bun cu mine în toate nevoile, încercările, luptele şi durerile mele. Nu există un Stăpân mai bun, fiindcă slujirea Sa înseamnă libertate, şi regulile Sale iubire. Aş vrea să fiu măcar a mia parte atât de bun ca El. Când mă învaţă ca un învăţător, este negrăit de bun. Învăţătura Sa este divină, manierele Sale plăcute, şi sufletul Său este însăşi blândeţea. Nici o eroare nu se amestecă cu învăţăturile Lui; aurul adevărului Său este pur, şi toate învăţăturile Sale conduc la bunătate, sfinţind şi întărind ucenicul, îngerii cred că este un Stăpân bun, şi îşi găsesc plăcerea în lauda Sa. Sfinţii din vechime au dovedit că este un Stăpân bun, şi fiecare dintre ei s-a bucurat să cânte „sunt robul Tău, Doamne” Umila mea mărturie ar trebui să aibă acelaşi efect. Voi mărturisi aceasta în faţa prietenilor şi vecinilor mei, pentru ca, prin mărturia mea, ei să fie conduşi să-L caute pe Domnul Isus ca Invăţător. O, dacă ar face asta! Nu ar regreta niciodată o alegere atât de înţeleaptă. Dacă ar lua asupra lor jugul acesta uşor, s-ar găsi într-o slujbă atât de regală, încât ar rămâne în ea pentru totdeauna.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, [Avraam] a crezut … n-a fost slab în credinţă.” (Romani 4:18-19)

    N-am să uit niciodată răspunsul pe care i l-a dat odată acel mare om al credinţei, George Mueller, unui domn care l-a întrebat care este cea mai bună cale de a avea o credinţă puternică: „Singura cale de a cunoaşte credinţa puternică este să înduri încercări mari. Eu am învăţat credinţa rămânând neclintit în mijlocul testărilor severe”.

    Ce adevărat este lucrul acesta! Trebuie să te încrezi când orice altceva cade.

    Dragă suflete, probabil realizezi cu greu valoarea situaţiei tale prezente. Dacă înduri mari necazuri chiar acum, eşti la izvorul celei mai puternice credinţe. Dumnezeu te va învăţa în timpul acestor ore de întuneric să ai cea mai puternică legătură cu tronul Său pe care ai fi putut-o cunoaşte vreodată, doar dacă vrei să te supui.

    „Nu te teme, crede numai!” (Marcu 5:36). Dar dacă te temi vreodată, priveşte pur şi simplu în sus şi spune: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine” (Ps. 56:3). Apoi vei fi în stare să-I mulţumeşti lui Dumnezeu pentru şcoala necazului care a devenit pentru tine şcoala credinţei. A. B. Simpson

     

    Marea credinţă trebuie mai întâi să îndure mari încercări.

     

    Cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu vin prin mari dureri. Putem găsi ceva de valoare în domeniul spiritual sau natural care să fi apărut fără multă trudă şi lacrimi? A fost vreodată vreo reformă mare, vreo descoperire benefică pentru umanitate, sau vreo trezire spirituală fără silinţa şi vărsarea sângelui acelora ale căror suferinţe erau de fapt durerile naşterii ei? Pentru ca templul lui Dumnezeu să fie construit, David a trebuit să treacă prin nenorociri mari. Şi pentru ca evanghelia harului să fie eliberată de tradiţia evreiască, viaţa lui Pavel a trebuit să fie o lungă agonie.

     

    Întăreşte-te, tu, care eşti ostenit, împovărat, aplecat

        Sub crucea ta;

    Adu-ţi aminte că cel mai mare câştig al tău poate veni

        Prin cea mai mare pierdere.

    Viaţa ta este mai nobilă pentru un sacrificiu,

    Şi mai divină.

    Acri de flori sunt strivite pentru a face un strop

        De parfum fin.

     

     

    Datorită furtunilor care biciuiesc valurile oceanelor,

        Apele de acolo

    Se menţin mai pure decât dacă cerul de deasupra

        Ar fi fost mereu senin.

    Cel mai frumos steag de pe cer nu flutură

        În timpul căldurii de amiază;

    Curcubeul apare după norii negri,

        Şi după furtună.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 43.8-28

        Să medităm la numele minunate pe care Dumnezeu Şi le dă în v. 11-15: „Domnul”, „Acelaşi” (Eu sunt „El”), „Răscumpărătorul vostru”, „Sfântul vostru”, „Creatorul lui Israel”, „împăratul vostru”.

        În afară de El, nu este Salvator; „în nimeni altul nu este mântuire”, va repeta apostolul Petru în Fapte 4.12. Însă viaţa creştină nu se limitează numai la mântuire. Dumnezeu are şi drepturi asupra noastră, după cum are şi asupra poporului Său pământesc: „Am întocmit poporul acesta pentru Mine; ei vor vesti lauda Med” (v. 21). Israel nu a recunoscut, cu siguranţă, aceste drepturi (v. 22…), iar în creştinătatea de astăzi, însemnătatea laudei şi a închinării este la fel de puţin cunoscută.

        „Pentru Mine!” – acesta este motivul pentru care Dumnezeu şterge păcatele (v. 25); gloria Lui reclamă sfinţenia noastră. Deşi Dumnezeu este Cel ofensat, El personal Se ocupă de aceasta: „îţi şterg fărădelegile, pentru Mine”. Ce har că nu Se mulţumeşte numai să le înlăture, ci promite: „Nu-mi voi aminti de păcatele tale”; totuşi, adaugă: „Adu-Mi aminte, …vorbeşte tu însuţi”. Dumnezeu ne lasă nouă grija de a ne mărturisi starea (sau propriile greşeli) tocmai ca să poată fi pusă în valoare, în mod deplin, întreaga lucrare de ispăşire. Aceasta face parte din lauda Sa pe care suntem chemaţi s-o vestim.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 2 Timotei 1:1-12

    „Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce i-am încredinţat până în ziua aceea.” 2 Timotei 1:12

    STAI LINIŞTIT SI ÎNCREDE-TE ÎN DOMNUL

    Stonewall Jackson traversa împreună cu sora sa un torent nesigur chiar sub cascada Niagara. Torentul învârtea şi lovea barca atât de puternic încât femeia era îngrozită. Jackson i-a strâns braţul puternic şi întorcându-se către unul din cei ce vâsleau, a spus: „Cât de des treceţi râul în această porţiune?” „Trecem continuu în fiecare zi, de 12 ani.” „Aţi avut vreodată accidente?” „Nu, domnule, nici unul!” „Nu v-ati răsturnat niciodată, nu s-a înecat nimeni?” „Nu, nimic de felul acesta!” întorcându-se spre sora sa, Jackson i-a spus cu încredere: „Ai auzit ce-a spus marinarul. Dacă nu poţi vâsli tu mai bine ca el, atunci stai liniştită şi încrede-te în el aşa cum fac şi eu”. Creştinii care au tulburări spirituale au nevoie să audă cuvinte de încurajare similare, în timp ce sunt loviţi din toate părţile de valul îndoielilor şi al nesiguranţei. Isus nu a pierdut nici un suflet ce I-a fost încredinţat. Suntem în siguranţă sub protecţia dragostei lui Dumnezeu, la adăpost pentru eternitate prin harul Său. Dacă Cristos este Mântuitorul nostru, vom ajunge la ţărm, indiferent cât de mică ne este credinţa, sau cât de înfuriate vor fi valurile îndoielilor şi ale necazurilor. Mântuirea noastră cade în responsabiliatea Sa. Responsabilitatea noastră este să ne încredem în El şi să-L ascultăm. Dumnezeu a început această lucrare bună şi a promis că „o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos” (Filipeni 1:6). Aceasta îi dă copilului care se încrede în Dumnezeu o pace care dăinuie, precum şi siguranţa că va ajunge cu bine în portul ceresc. Puneţi-vă toată încrederea în El. El vă va păzi acum şi în veşnicii.  H.G.B.

    Cu El voi ajunge la ţărmul dorit, 
    Păşind peste ape de negru abis. 
    Ostrovul cel sigur cu plai însorit 
    M-aşteaptă n zare cu braţul deschis. P.L.

    Dumnezeu face ceea ce-a promis si isprăveşte ceea ce a început

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    „Şi cetatea să fie dată nimicirii pentru Domnul, ea şi tot ce este în ea; numai curva Rahav să trăiască, ea şi tot ce este cu ea în casă … Şi Iosua a lăsat cu viaţă pe curva Rahav, casa tatălui ei şi tot ce era al ei; şi ea a locuit în mijlocul lui Israel până în ziua aceasta, pentru că ascunsese pe solii pe carei trimisese Iosua să cerceteze Ierihonul.” Iosua 6.17,25

    Iosua (6)

    După ce israeliţii urmaseră instrucţiunile detaliate ale Domnului timp de o săptămână, la porunca lui Iosua au scos strigăte mari, preoţii au suflat în trompete şi zidurile înalte ale Ierihonului au căzut. Israeliţii au pătruns în cetate din orice direcţie, iau nimicit pe locuitori şi au distrus tot ce era înăuntru.

    Trecuseră câteva săptămâni de când Rahav îi coborâse pe cei doi spioni de la fereastră, pe zidul cetăţii. Acum Iosua ia trimis la casa ei, spunândule să scoată afară pe Rahav şi pe toţi cei care erau cu ea acolo. În mod evident, Dumnezeu făcuse ca acea casă să nu se dărâme odată cu zidul. Când spionii au ajuns la casa lui Rahav, au găsito acolo pe ea şi pe familia ei. Toţi se îngrămădiseră în acea casă de pe zid şi rămăseseră acolo. Nu ştiau când avea să vină eliberarea, însă au aşteptat, încrezânduse în jurământul făcut de cei doi spioni. Ceilalţi locuitori ai cetăţii poate că şiau bătut joc văzând procesiunea ciudată care sa desfăşurat timp de şapte zile în jurul cetăţii lor, însă credinţa celor aflaţi în casa lui Rahav era acum răsplătită.

    La început, ei au stat în afara taberei lui Israel. Curând însă vedem că Rahav „a locuit în mijlocul lui Israel, până în ziua aceasta”. Trecutul ei trist a rămas în urmă. Ea sa căsătorit cu o căpetenie din Iuda, cu Salmon, şi a devenit mama lui Boaz, a acelui om bogat care a luato de soţie pe Rut, moabita. Împăratul David a fost unul dintre descendenţii ei. Mai mult, numele ei a fost introdus în genealogia Domnului nostru Isus Hristos (Matei 1.5). Ce minunat este harul lui Dumnezeu! Acelaşi har este la lucru şi astăzi.

    E. P. Vedder, Jr.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Oricine se va înălța va fi smerit; și oricine se va smeri va fi înălțat.” Matei 23.12

    Glorie sau deșertăciune

    „Să trăiești învins și văduvit de glorie înseamnă să mori zi de zi”, spunea cel mai cutezător războinic francez al tuturor timpurilor, Napoleon Bonaparte. El a rămas eroul celei mai mari epopei a timpurilor moderne, cel ca-re a făcut turul Europei pe cal, din eșec în victorie și de aici în rândurile oamenilor celebrii ai Franței. Drumul cel lung al împăratului a trecut de la triumf, de la glorie la deșertăciune, la exilare, departe de țara pentru care s-a luptat. Părăsit de adoratori și prieteni, a murit singur, departe de casă.

    Istoria omului, de la început până la sfârșit, este caracterizată de dorința indivizilor de a se înălța tot mai sus, dar fără Dumnezeu. În aceasta a constat eșecul primilor oameni, în aceasta a constat și eșecul lui Napoleon și al tuturor care au dorit să se înalțe pe căile proprii. Toți aceștia au trebuit să constate că mândria nu oferă altceva decât deșertăciune. Singura cale, pe care putem să ne debarasăm de mândria noastră, este să ne smerim înaintea Mântuitorului și să-i recunoaștem Lui vinovăția noastră. Oricât de mari ar fi păcatele noastre, Dumnezeu ne promite că putem fi iertați prin sângele lui Hristos vărsat pentru noi. Dacă dorim să ajungem în gloria veșnică, trebuie să venim cu smerenie la Mântuitorul și să ne lăsăm învățați și călăuziți de El pe calea vieții.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (2)

    „Dar când au dat de pășune, s-au săturat, și când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat” (Osea 13:6)

    Pavel scrie: „îndeamnă pe bogații veacului acestuia să nu se îngâmfe, și să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belșug, ca să ne bucurăm de ele. îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să simtă împreună cu alții” (1 Timotei 6:17-18). Te numeri tu printre „bogații veacului acestuia”?

    Aproape jumătate din planetă – peste trei miliarde de oameni – trăiesc cu mai puțin de 12 lei pe zi. Dacă venitul tău depășește această sumă, prin comparație, ești bogat. Dar odată cu prosperitatea apare și avertizarea: nu fi trufaș! „Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii” (Proverbe 16:18).

    Istoricul scoțian Thomas Carlyle a scris: „Uneori necazurile se țin scai de noi. Dar la fiecare om care se bucura de prosperitate, există alții o sută care se vor confrunta cu necazurile”.

    Dumnezeu dorește să te bucuri de lucruri fără a fi orbit de ele. Agonisirea de averi, indiferent cât de mărunte ar fi ele, atrage după sine eclipsarea lui Dumnezeu. Există un progres previzibil de la sărăcie la mândrie. Săracul se roagă și muncește; Dumnezeu îl aude si îl binecuvântează.

    Omul smerit devine bogat și uită de Dumnezeu. Săracul credincios devine un bogat îngâmfat. După cum a spus Dumnezeu prin Osea: „Dar când au dat de pășune, s-au săturat, și când s-au săturat, inima li s-a umflat de mândrie; de aceea M-au uitat”. Cum putem evita această capcană?

    Adu-ți aminte că tot ce ai vine de la Dumnezeu și că El este izvorul tuturor lucrurilor de care vei avea nevoie în viitor. Așa că, trăiește având o inimă recunoscătoare, și fii în totală dependență de Dumnezeu.

     

     

     


     

  • 1 Iunie 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Întrebarea descumpănitoare

    „Fiul omului, vor putea oasele acestea să învie?” Ezechiel 37:3

    Poate acel păcătos să fie transformat într-un sfânt? Poate acea viaţă strâmbă să fie îndreptată? Există un singur răspuns: „O, Doamne, Tu ştii aceasta, eu nu ştiu”. Nu da niciodată buzna cu raţiunea religioasă, spunând: „O, da, cu ceva mai multă citire a Bibliei, devotare şi rugăciune, cred că se poate”. Este mult mai uşor să faci ceva decât să te încrezi în Dumnezeu; noi confundăm panica cu inspiraţia. De aceea vedem aşa de puţini oameni care lucrează împreună cu Dumnezeu şi aşa de mulţi lucrători pentru El. Preferăm să lucrăm pentru Dumnezeu decât să credem în El. Sunt eu destul de sigur că Dumnezeu va face ceea ce nu pot eu? Sunt descurajat cu privire la oameni în măsura în care n-am înţeles ce a făcut Dumnezeu pentru mine. Este experienţa mea o înţelegere aşa de minunată a
    puterii şi tăriei lui Dumnezeu, încât nu mai disper cu privire la nici o persoană pe care o întâlnesc? A avut loc vreo lucrare spirituală în mine? Gradul de panică este egal cu gradul lipsei de experienţă spirituală personală. „Iată, vă voi deschide mormintele…. poporul Meu” (37:12). Când Dumnezeu vrea să-ţi arate ce
    este natura umană despărţită de El, trebuie să–ţi
    arate acest lucru în tine. Dacă Duhul lui Dumnezeu ţi-a dat vreodată o viziune despre cum eşti fără harul lui Dumnezeu (şi El face aceasta numai când Duhul Lui lucrează în noi), atunci ştii că nici un criminal nu este nici pe jumătate atât de rău în realitate pe cât ştii că ai putea fi
    tu fără harul Său. „Mormântul” meu a fost deschis de Dumnezeu şi eu „ştiu că nimic bun nu locuieşte în mine” (adică în carnea mea), (Romani 7: I8). Duhul Lui Dumnezeu ne arată mereu cum este natura umană fără harul Lui.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus.” FILIPENI 2:5

    Domnul Hristos pe tot drumul Său de la slavă la cruce, ne este prezentat ca Modelul nostru desăvîrşit pentru ca să producă în noi o viaţă de smerenie şi har. Cu cît sîntem mai apropiaţi de Domnul Isus, ne vom simţi nimicnicia noastră în prezenţa Lui. şi atunci vom vedea pe fraţii noştri „în Hristos” şi tot ce este al lui Hristos în ei, mai degrabă decît greşelile lor. Astfel nu vom mai avea nici o greutate să considerăm pe alţii mai buni decît noi înşine. Cînd apostolul doreşte de la noi să avem „un gînd” (vs. 2), se referă la gîndul smerit după modelul desăvîrşit al gîndirii Domnului Isus. Gîndul lui Hristos ne va izbăvi de toată autoimportanţa firii pămînteşti şi ne va îndemna să ne socotim fiecare ca cel mai mic. Secretul de a realiza starea aceasta este de a vedea pe Domnul Hristos în fratele meu şi atunci automat trebuie să mă socotesc mai mic, căci nu pot îndrăzni să mă socotesc mai presus de Domnul Isus pe care îl văd în acel frate. O, dacă am ajunge la starea aceasta, n-ar mai fi atîtea dezbinări, îngîmfări şi lipsă de smerenie.

    Avem nevoie de gîndirea lui Hristos, dacă vrem să arătăm harul Lui smerit. Se poate să îmbrăcăm un fel de a fi smerit şi să folosim o vorbire smerită înaintea oamenilor; dar dacă vrem ca harul Lui să fie văzut în noi, vom avea nevoie de starea sufletească pe care o avea Domnul cînd avea de a face cu oamenii. De aceea ne îndreaptă apostolul privirea spre Domnul Hristos. Credincioşi aleşi şi devotaţi ne pot ajuta prin pilda vieţilor lor, prin lucrarea şi dragostea lor; dar numai Domnul Isus poate să fie Modelul desăvîrşit pentru mersul creştinului adevărat.

    În tot drumul Lui desăvîrşit, El a fost exact opusul la tot ce este firea pămîntească păcătoasă. El S-a dezbrăcat de orice reputaţie, El, slăvitul Fiu al lui Dumnezeu, pe cînd firea din noi caută să-şi clădească reputaţia ei însăşi, chiar şi în cercul religios în care se găseşte. El a luat o formă de servitor, pe cînd firii din noi îi place să fie servită şi să se înalţe. El a fost ascultător de voia Altuia (Tatăl Său), nouă ne place să ne facem şi să ne impunem voia noastră. În Domnul Hristos vedem dragostea desăvîrşită care se socoteşte nimic ca să poată sluji altora. Umblînd în duhul lui Hristos, slava deşartă va dispărea, şi astfel noi vom fi arătarea harului Său smerit. H. Smith.

    „Domnul Isus n-a trebuit să fie umilit; El S-a smerit singur. şi noi trebuie să învăţăm această lecţie. Dacă avem vreo încredere în noi înşine, vom trece prin situaţii care să ne facă să descoperim lucruri teribile despre noi înşine. Dar Dumnezeu este credincios.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Voi înlătura priceperea celor pricepuţi”. 1 Cor. 1:19.


    Vai de oamenii cu pricepere! Aceştia ajung aşa departe în credinţă, ca şi o mamă care are mulţi copii şi fiecare este plin de păduchi. În fiecare dimineaţă începe vânatul şi săraca mamă îi urmăreşte cu peria şi câte un păduche trebuie să-şi dea viaţa şi de fiecare dată este un prilej de bucurie acest lucru. Când se va termina această păduchere? Aşa arată la mulţi viaţa de credinţă. În fiecare zi păcatele sunt prezente. Doresc să se scape de păcat şi nădăjduiesc mereu. Dar aceasta este o nădejde falsă.

    Noi trebuie să ştim că suntem mântuiţi, că am murit cu Hristos pe Golgota, că am fost îngropaţi şi că am înviat cu El, iar acum trăim pentru Dumnezeu. Aşa că viaţa Lui Hristos este viaţa mea şi dreptatea Lui este dreptatea mea. „Cel care crede în Acela, este drept precum şi El este drept”. Eşti tu drept precum este El? Eu şi tu, ca fiecare suflet sincer trebuie să ne luptăm pentru această credinţă şi să spunem: dacă Dumnezeu spune aşa, dacă Dumnezeu este dreptatea mea, atunci suntem şi noi drepţi cum este El. Există clipe când la cineva se pare că aceasta nu este adevărat, aceasta este îngâmfare şi încredere de sine, şi mai mult, peste cel care crede acest lucru va cădea blestemul. Si Iacov şi-a amintit de acest lucru când s-a gândit: Dacă va ieşi la iveală că nu eu sunt primul născut, atunci în loc de binecuvântare se va revărsa blestem peste mine. Dar mama lui a ştiut: Iacov are făgăduinţa de la Dumnezeu. De aceea a spus ea: „Blestemul să vină asupra mea”. Aşa a mers el la tatăl său. Si acolo trebuia să se lupte pentru credinţă, când era întrebat: „Eşti tu Esau, primul născut? Apropie-te de mine”. Si, deoarece Isaac a simţit mirosul hainelor, l-a binecuvântat. Iar acum el avea binecuvântarea pe care nimeni, nici chiar Esau sau Isaac nu a putut-o lua de la el: „L-am binecuvântat de aceea va rămâne binecuvântat”.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    DUMNEZEU ÎŞI ÎMPLINEŞTE FĂGĂDUINŢA

    „Aruncă-ţi pâinea pe ape şi după multă vreme o vei găsi iarăşi” Eclesiastul 11.1

    Niciodată să nu aşteptăm să fim răsplătiţi numaidecât pentru binele pe care-l facem şi nici să fim binevoitori numai faţă de persoanele care par gata să ne întoarcă acest bine. Egipteanul aruncă sămânţa în apele Nilului, fără nici o grijă, ca şi când ar fi aruncat-o pe pământul roditor de pe malul apei. Pentru ce? Pentru că în curând apele scad şi sămânţa de orez sau de grâu pătrunde în pământul fertil pentru ca, puţin mai târziu, să dea un rod bogat. Să fim gata să facem binele oricând şi celui nerecunoscător şi celui rău. Să sfătuim şi pe cel nepăsător şi pe cel încăpăţânat. Vor veni apele peste acest pământ uscat şi-l vor schimba în pământ roditor. Lucrul nostru făcut în Numele Domnului, va fi întotdeauna plin de rod.

    Treaba noastră este să aruncăm pâinea pe ape, iar a lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei „o vei găsi iarăşi”. Niciodată El nu-Şi va călca cuvântul. Orice mărturisire făcută despre El, îşi va avea rodul ei. Poate nu imediat; dar într-o zi sau alta, vom culege ceea ce am semănat. Numai să aşteptăm cu răbdare, căci acesta este scopul pentru care Domnul zice: „după multă vreme”. În multe cazuri zilele de aşteptare pot deveni luni sau ani, dar făgăduinţa Domnului rămâne neschimbată.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    „Dar voi nu credeţi, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteţi din oile Mele. Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, şi ele vin după Mine” Ioan 10.26

    O turmă fără păstor se destramă, ea este fără ocrotire şi oricând primejdiile o pot nimici. Cu câtă supunere şi abnegaţie şi-a făcut Domnul Isus slujba între ai Săi, dar conducătorii poporului Israel nu L-au recunoscut. Deşi faptele Sale, El le-a făcut în Numele Tatălui Său, nu i-au folosit ca să vină la credinţă. Din contră ei spuneau: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor” (Mat. 12.24). Dar ce plăcută este vorbirea Domnului în comparaţie cu a duşmanilor Săi, când spune despre „oile Sale.” Acest glas al Păstorului cel Bun este o mare mângâiere pentru ai Săi.

    Imediat după moartea apostolilor s-au produs mari dezmembrări în turmă aşa cum prezisese Pavel: „Ştiu bine că după plecarea mea se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruţa turma” (Fapt. 20.29). S-au produs mari pagube prin faptul că turma s-a destrămat. Dar Păstorul cel Bun ţine seama de toate acestea şi o adună în jurul Său, o scoate la păşune şi se interesează de bunăstarea ei. Pe credincioşii dintre Neamuri care nu sunt din staulul lui Israel, Domnul i-a adunat la un loc, ca să fie o singură turmă formată din credincioşi din Israel şi credincioşi dintre Neamuri, iar El, Domnul să fie Păstorul lor. Din această turmă care are drept unic Păstor pe Domnul Isus trebuie să facem şi noi parte. Toate celelalte turme făcute şi îndrumate de mâna omului nu au nici o valoare în faţa lui Dumnezeu.

    Acelaşi Miel, care prin mărimea mâniei Sale va umple de groază toate seminţiile şi toate popoarele pământului, va duce cu blândeţe la păşuni verzi şi de-a lungul apelor liniştite pentru totdeauna turma pe care a răscumpărat-o prin sângele Său.

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de mult îmi dau seama că am nevoie de o concepţie mai valoroasă cu privire la Tine! Toate lucrurile neînsemnate doresc să le transform în această rugăminte – să Te preamăresc pe tine într-un chip vrednic.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» Psalm 13,2

    Duhul Sfânt, prin gura psalmistului David, exprimă dragostea adevăratei Biserici a lui Isus care este în aşteptarea Mirelui. Este o întrebare plină de dor, un strigăt al sufletului care-L aşteaptă pe Domnul: «Până când voi avea sufletul plin de griji şi inima plină de necazuri în fiecar e zi?» Aşteptăm de atât de mult timp răpirea, încât unii credincioşi au ajuns să se întrebe: ne-a uitat oare Dumnezeu, soarta noastră îi este indiferentă? Când poporul Israel a fost în strâmtorare şi a întrebat acelaşi lucru, Domnul i-a spus: «Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu nici un chip» (Isaia 49,15).

    Să privim puţin la cea de-a doua întrebare: «Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?» Până când vom vedea faţa Domnului aşa cum a promis El, deoarece: «… când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Il vom vedea aşa cum este» (1 Ioan3,2). Când se va întâmpla acest lucru? La răpire, şi răpirea noastră, a copiilor lui Dumnezeu este aproape, de aceea: «Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire!» (Evrei 10,35). Te asigur că Dumnezeu doreşte chiar mai mult decât tine să vină şi să te ia acasă!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    „Astfel, a fost o seară si apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.” Genesa 1:5

    A existat această egalitate de la început? Lumina şi întunericul au împărţit tărâmul timpului încă din prima zi? Atunci nu e de mirare că şi eu pot să trec cu atâta uşurinţă de la strălucirea bunăstării la întunericul nenorocirii. Nu voi găsi întotdeauna lumina amiezii nici în ce priveşte sufletul meu, trebuie să mă aştept la anotimpuri de jale în care să plâng după bucuriile de dinainte şi să-L caut pe Cel iubit prin noapte. Nu sunt singur în asta nici pe departe, pentru că toţi aleşii Lui Dumnezeu au cântat la un moment dat despre judecată şi milă, despre durere şi izbăvire, despre jale şi bucurie. Aşa a fost aranjat de către Divinitate ca ziua şi noaptea să existe mereu în creaţia spirituală şi naturală până când vom ajunge în Ţara despre care stă scris: „…în ea nu va mai fi noapte…” (Apocalipsa 21:25). Poruncile Tatălui nostru sunt bune şi înţelepte. Şi atunci ce e mai bine pentru tine să faci, suflete al meu? Învaţă mai întâi să fii împăcat cu această stare a lucrurilor şi fii gata, asemenea lui Iov, să primeşti de la Domnul şi bune şi rele. Apoi studiază, ca să te bucuri de toate darurile zilei şi ale nopţii. Laudă-L pe Domnul pentru soarele fericirii atunci când răsare şi pentru întunericul nopţii atunci când se lasă. Există frumuseţe şi în răsărit, şi în apus, cântă despre ea şi preamăreşte-L pe Domnul. Asemenea privighetorii, lasă glasul tău să curgă la orice oră. Crede că noaptea e la fel de folositoare ca şi ziua. Roua harului divin cade din ceruri în timpul nopţii durerii. Stelele promisiunii strălucesc nestingherite în întunericul necazului. Indiferent ce s-ar întâmpla, continuă să-L slujeşti pe Domnul. Dacă în timpul zilei cuvântul de ordine este „munca”, atunci noaptea înlocuieşte-l cu „paza”. Fiecare oră îşi are folosinţa ei, tu continuă să-L slujeşti pe Domnul până când El îţi va apărea în toată gloria Lui. Suflete al meu, noaptea ta de bătrâneţe şi de moarte se apropie, nu te teme de ea, pentru că e parte din zi. Şi Domnul a spus că „…îl va ocroti totdeauna” (Deuteronom 33:12).

     

    SEARA

    „El va face pustia lui ca un Rai.” Isaia 51:3

    Mi se pare ca am viziunea unei sălbăticii înfiorătoare, a unui deşert întins şi groaznic, asemenea Saharei. Nu văd nimic care să-mi bucure privirea, sunt obosit de imaginea unui nisip fierbinte şi arid, acoperit de zeci de mii de schelete albe ale unor oameni nenorociţi care au murit în chinuri după ce s-au rătăcit în pustiul nemilos. Ce vedere înfricoşătoare! Ce groaznic! O mare de nisip fără margini şi fără nici o oază, un cimitir întunecat pentru un neam părăsit! Dar priveşte şi bucură-te! Deodată, ieşind din nisipul arzător, văd un fir al renaşterii. Şi pe măsură ce creşte, apare şi un boboc, bobocul se deschide — şi e un trandafir şi lângă el un crin îşi ţine capul plecat. Şi ce minune! Odată ce parfumul acelor flori se răspândeşte, pustietatea este transformată într-un câmp roditor ce înmugureşte de jur împrejur, având harul Libanului şi desăvârşirea Carmelului şi Sharonului. Acum nu e Sahara, este Paradisul. Acum nu mai e valea umbrelor morţii, pentru că în locul în care zăceau în soare scheletele albe se întâmplă o minune a reînvierii şi morţii se ridică, o armată puternică şi nemuritoare. Isus este acel fir al renaşterii şi prezenţa Lui reînnoieşte toate lucrurile. Minunea este la fel de mare în fiecare mântuire proprie. Dincolo te văd pe tine, dragă cititorule, un copil părăsit, nespălat, desfăşat, pângărit cu propriul tău sânge, lăsat hrană animalelor de pradă. Dar iată, o bijuterie a fost aruncată în sânul tău de către o mână divină şi de dragul ei ai fost păzit de providenţă, eşti spălat şi curăţat de mizeria ta, eşti adoptat în familia cerească, pecetea dragostei este pusă pe fruntea ta, inelul credinţei pe degetul tău — acum eşti un prinţ al Domnului, deşi nu demult erai un orfan, un netrebuincios. O, lăudaţi puterea fără egal şi harul divin care preschimbă deşerturile în grădini şi face inima pustiită să cânte de fericire.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    El îi zicea: „Iată odihna; lăsaţi pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” Dar ei n-au vrut să asculte. (Isaia 28:12)

    De ce te îngrijorezi? La ce-ţi foloseşte îngrijorarea? Eşti la bordul unui vas atât de mare că n-ai fi în stare să cârmuieşti nici dacă ai fi pus la cârmă de către Căpitan. N-ai fi în stare nici măcar să aranjezi pânzele, şi totuşi te îngrijorezi ca şi cum tu ai fi căpitanul sau cârmaciul vasului. Stai liniştit, dragă suflete – Dumnezeu este Stăpânul!

    Crezi că toată tulburarea şi agitaţia acestei vieţi este o dovadă că Dumnezeu Şi-a părăsit tronul? Nicidecum! Armăsarii Săi magnifici aleargă înainte cu furie, şi carele Sale de biruinţă sunt însăşi furtunile. Dar caii au frâie, şi Dumnezeu este Cel care ţine hăţurile, conducând carele de biruinţă după bunul Său plac!

    Dumnezeul nostru Iehova încă mai este Stăpânul! Crede lucrul acesta şi vei avea pace. „Nu vă temeţi!” (Matei 14:27) Charles H. Spurgeon

     

    În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

    Furtunile vuiesc peste adâncul lui Dumnezeu –

    Peste adâncul lui Dumnezeu, nu al tău; stai liniştit şi dormi.

     

    În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

    Mâinile lui Dumnezeu vor potoli năvala Ispititorului –

    Mâinile lui Dumnezeu, nu ale tale; stai liniştit şi dormi.

     

    În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

    Dragostea lui Dumnezeu este tare când se furişează orele nopţii –

    Dragostea lui Dumnezeu, nu a ta; stai liniştit şi dormi.

     

    În noaptea aceasta, suflete al meu, stai liniştit şi dormi;

    Cerul lui Dumnezeu va mângâia pe cei ce plâng –

    Cerul lui Dumnezeu, nu al tău; stai liniştit şi dormi.

     

    Te implor să nu cazi în disperare. Este o ispită periculoasă, pentru că Adversarul nostru a rafinat-o până a ajuns foarte subtilă. Disperarea strânge şi usucă inima, făcând-o insensibilă la binecuvântările şi harul lui Dumnezeu. Totodată ea te face să exagerezi adversităţile vieţii şi te face să crezi că poverile tale sunt prea grele pentru a le purta. Totuşi, planurile lui Dumnezeu pentru tine, şi căile prin care Îşi duce la îndeplinire planurile, sunt infinit de înţelepte.


    Madame Guyon

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 42.19-25; 43.1-7

                Este foarte important să înţelegem cui Se adresează Duhul lui Dumnezeu în fiecare parte a Sfintelor Scripturi. Multe persoane s-au rătăcit în special în interpretarea profeţiilor, pentru că au aplicat pe terenul Bisericii ceea ce se referea numai la poporul iudeu. În toate aceste capitole nu se va spune decât despre Israel şi despre Mesia al lui.

                Cu toate acestea, să fim atenţi să nu neglijăm aceste pasaje, sub pretext că nu-i privesc direct pe creştini. Ce cuvinte mişcătoare cuprind ele, pe care copilul lui Dumnezeu le recunoaşte, şi le însuşeşte, pentru că le-a auzit în adâncul inimii sale de nenumărate ori: „Nu te teme de nimic, pentru că Eu te-am răscumpărat; te-am chemat pe nume, eşti al Meu … Eu voi fi cu tine; …când vei umbla prin foc, nu vei fi ars…” (43.1,2). Aceasta a fost experienţa celor trei prieteni ai lui Daniel (Daniel 3), dar dacă şi noi trebuie să trecem prin focul încercării, nu vom fi nici noi niciodată singuri. Domnul ne-a promis în mod expres însoţirea Sa. „Cuptorul” este un loc privilegiat, de întâlnire între Hristos şi ai Săi (2 Timotei 4.17). De asemeni, ce scumpe mângâieri pentru „când vei trece prinape…” După cum pentru a obţine un oţel de calitate este nevoie şi de foc şi de apă, tot astfel, pentru a ne căli o credinţă energică, Dumnezeu ne pune şi pe noi când în foc, când în apă, iar când trecem prin ele avem asigurată protecţia Sa.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Iov 42

    In cei din urmă ani ai săi. Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvântări decât primise în cei dintâi. Iov 42:12

    DE CE, DUMNEZEULE, DE CE?

    Când moartea răpeşte pe cineva drag dintre noi, printr-o boală sau un accident, sau când alte tragedii ne lovesc, durerea ne poate copleşi şi ne întrebăm: „De ce, Dumnezeule, de ce?” Deşi El nu ne revelează toate motivele pentru care s-au petrecut lucrurile astfel, ne dă totuşi, uneori, răspunsuri parţiale. O tânâră mamă din Anglia secolului al 19-lea, pe nume Josephine Butier, s-a întors acasă într-o zi şi a fost martora oculară a morţii tragice a singurului ei copil. Micuţa Evangeline, văzând-o pe mămica sosind acasă, a alergat la balconul apartamentului de la etajul doi ca s-o întâmpine. S-a aplecat peste balustradă şi a căzut sub ochii îngroziţi şi neputincioşi ai mamei. Întreaga lume din jurul doamnei Butier s-a prăbuşit. În căutarea ei după mângâiere, s-a întors spre o femeie evlavioasă ce locuia în vecini, care i-a spus: „Dumnezeu a luat la Sine pe fetiţa pe care ai iubit-o aşa de mult; dar sunt o mulţime de copii ai nimănui care au nevoie de dragostea unei mame ca tine”. Cuvintele acelea au condus-o pe doamna Butier în viaţa de reformă socială şi de slujire creştină, care a adus speranţe în mii de inimi. Nu putem spune că Dumnezeu, în providenţa Sa, a lăsat ca moartea să-i răpească doamnei Butier fetiţa, pentru ca nenumăraţi alţi copii să fie ajutaţi prin eforturile ei? Pierderile lui Iov au fost enorme, dar din suferinţele lui, Iov a ieşit cu o cunoaştere mai intimă a lui Dumnezeu – şi cu o grandioasă porţiune a Scripturii care i-a ajutat pe milioane de oameni în încercările lor. Ai suferit vreo pierdere? Dumnezeu nu-ţi va da o explicaţie deplină a faptului, dar îţi va dărui putere să treci prin ea. „De ce, Dumnezeule?” poate fi chiar întrebarea pe care El doreşte să I-o pui. Şi dacă asculţi cu supunere, vei găsi răspunsul.       D.J.D.

     

    Raţiunea adâncă a-ncercărilor mele
    Nu pot, o Isuse, deplin s-o-nţeleg.
    Ajută-mă, Doamne, Te rog, ca să văd
    Măcar o frântură din planu-Ţi întreg.  – D.J.D.

     

    Marile încercări adesea precedă marile victorii.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Pe când era el încă departe, tatăl său la văzut şi i sa făcut milă şi a alergat şi a căzut pe gâtul lui şi la sărutat mult … Dar tatăl lea zis robilor săi: „Aduceţi haina cea mai bună şi îmbrăcaţil şi puneţii un inel în deget şi încălţăminte în picioare”.               Luca 15.20,22

    Fiul risipitor (3)

    Am menţionat deja că există trei stări diferite de inimă prezentate în Luca 15. Am văzut inima plină de pocăinţă a fiului. Acum vom privi la inima plină de iertare a tatălui. În această pildă, tatăl este cel care reprezintă inima plină de iertare a lui Dumnezeu, ca răspuns la pocăinţa adevărată.

    Tatăl nuşi pierduse deloc speranţa că fiul său se va pocăi şi că se va întoarce acasă. A stăruit în rugăciune şi a aşteptat cu răbdare ziua când avea săl vadă ivinduse la orizont. Dorinţa ca fiul său să fie restabilit nu sa stins niciodată în inima tatălui. A fost gata să se umilească şi să nu acţioneze aşa cum era obiceiul în acele zile, lăsânduşi fiul să vină în genunchi pentru a obţine iertare. Dimpotrivă, cu o bucurie spontană şi cu o dragoste fierbinte, el a alergat înaintea lui şi la îmbrăţişat. Iertarea a fost acordată cu bucurie, fiindcă şia dat seama de pocăinţa adevărată din inima fiului său, după care la restabilit în poziţia de fiu (versetul 22).

    Tatăl a dat un ospăţ în cinstea reîntoarcerii fiului său, care până atunci se îndreptase întro direcţie greşită. Acest lucru afectase relaţia dintre ei şi întrerupsese părtăşia lor, însă acum fiul era viu şi împăcat cu tatăl său (versetele 23 şi 24). Aceasta este o imagine frumoasă a inimii pline de iertare a lui Dumnezeu. El este primul Căutător prezentat în Biblie (Geneza 3.8,9), iar acum, în Persoana Fiului Său, îi caută încă pe cei pierduţi (Luca 19.10). Dumnezeu este un Dumnezeu plin de dragoste, care aşteaptă cu răbdare săi restabilească pe cei care sunt departe de El. El aşteaptă; vrei să te întorci acum la El?

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    „Cãci este un singur Dumnezeu și este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Isus Hristos.”   1 Timotei 2.5

    Ce este un mijlocitor?

        O tânără a mărturisit că a învăţat ce înseam-nă un mijlocitor, când o albină a înţepat-o pe mama ei. Într-o zi frumoasă, pe când era o fetiţă de vreo 12-13 ani, mama spăla rufele în curte, iar ea se juca. Deodată a venit o albină şi a început să bâzâie în jurul ei. Fiindu-i frică, a alergat la mama şi s-a ascuns sub şorţul ei. Albina a înţepat-o pe mama ei în mână. A-tunci, mama a ridicat şorţul şi i-a spus să nu se mai teamă de acea albină, căci a înţepat-o pe ea. Apoi, mama i-a explicat că tot aşa Mântuitorul a primit El pedeapsa pentru păcatele noastre, ca noi să fim scăpaţi.   Isus Hristos a suferit pentru păcatele tutu-ror. Este scris: „Oricine crede în El nu este judecat…” (Ioan 3.18). Mijlocirea, iertarea, harul sunt pentru toţi oamenii, dar cei ce nu le primesc, zădărnicesc această lucrare cu privire la ei şi atunci vor avea parte de con-damnarea veşnică. Dacă tânăra din exemplul nostru nu ar fi alergat la mama ei, nu ar fi înţeles ce este un mijlocitor şi ar fi suportat urmările înţepăturii. Acesta este un exemplu mic, ca să înţelegem lucrurile mari cu privire la unicul nostru Mijlocitor. Fericiţi sunt toţi oamenii care au la Dumnezeu pe Isus Hristos ca Mijlocitor al lor personal.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    LUI DUMNEZEU îl APARȚINE TOTUL (2)

    „Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme” (Psalmul 104:27)

    Noi ne temem că ne pierdem locul de muncă, asigurarea de sănătate și beneficiile pensionării, așa că ne străduim să agonisim, crezând că cu cât avem mai mult, cu atât ne vom simți mai în siguranță. Aceeași nesiguranță i-a motivat și pe cei care au construit Turnul Babei: „Haide să ne zidim… un turn al cărui vârf sa atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului” (Geneza 11:4). Resimți teama din acele cuvinte? La fel cum noi agonisim bani, bunuri materiale și proprietăți, tot la fel ei au adunat și au strâns dorind ca turnul averii lor să ajungă până la cer. Apoi au spus: „Suntem în siguranță!” Dar Dumnezeu a zis: „Nu, nu sunteți”. Biblia spune: „îndeamnă pe bogați…să nu-și pună nădejdea în niște bogății nestatornice, ci în Dumnezeu” (1 Timotei 6:17). Bogățiile nu ne aduc siguranță. Cu cât ai mai mult, cu atât poți pierde mai mult! Este o ironie; cu cât strângi mai mult, cu atât devii mai protector și cu atât este mai mare îngrijorarea ta că totul va fi măturat de evenimente pe care nu le poți controla. Nu așa a dorit Dumnezeu să trăiești. El dorește să ai hambarele pline, dar, în același timp, să semeni. Iar când ai făcut toate acestea, înțelepciunea îți cere să nu te încrezi în nimic altceva decât în Dumnezeu. Psalmistul a spus: „viețuitoare mici și mari…Toate aceste viețuitoare Te așteaptă, ca să le dai hrana la vreme” (Psalmul 104:25-27). Iar EI o face. Dumnezeu e marele Dătător, generozitatea absolută și cu totul demn de încredere. Răsunătorul mesaj al Scripturii este clar: lui Dumnezeu îi aparține totul. Dumnezeu oferă totul. Așadar, pune-ți încrederea în El – nu în avuții.

     

     

     

     


     

  • 31 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Increde-te mai întâi in Dumnezeu

    „Isus nu Se încredea în ei…. pentru că ştia ce era în om.” Ioan 2:24-25

    Pune încrederea în Dumnezeu pe primul loc.
    Domnul nostru nu S-a încrezut în nici un om, însă El n-a fost niciodată suspicios, niciodată plin de amărăciune, niciodată disperat cu privire la vreun om, pentru că S-a încrezut mai întâi în Dumnezeu, S-a încrezut în mod absolut în ceea ce harul lui Dumnezeu poate face pentru orice om. Dacă îmi pun încrederea mai întâi în fiinţele umane, voi ajunge dezamăgit de toţi; voi ajunge plin de amărăciune, pentru că am insistat ca omul să fie ceea ce nici un om n-a putut fi niciodată – absolut drept. Nu te încrede niciodată în nimic altceva decât în harul lui Dumnezeu din tine şi din oricine altcineva.

    Pune nevoile lui Dumnezeu pe primul loc.
    „Iată, vin să fac voia Ta. Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ascultarea omului este faţă de ceea ce crede el că este o nevoie; ascultarea Domnului nostru a fost faţă de voia Tatălui Său. Strigătul de astăzi este: „Trebuie să facem ceva: păgânii mor fără Dumnezeu; trebuie să mergem şi să le spunem despre El.” Dar mai întâi trebuie să avem grija ca nevoile lui Dumnezeu să se împlinească în noi înşine.”Aşteptaţi până când.” (Luca 24:49).Scopul acestui Colegiu este să ne ajute să ne raportam corect la nevoile lui Dumnezeu. Când nevoile lui Dumne/cu în noi s-au împlinii. El ne va deschide calea pentru a împlini nevoile Lui în altă parte.

    Pune-l pe Fiul Lui Dumnezeu pe primul loc .„Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.’ (Matei 18:5).Dumnezeu mi Se încredinţează mie, dăruindu-mi-Se sub formă de copilaş. El aşteaptă ca viaţa mea personală să fie un „Betleem”. Las eu ca viaţa mea naturală să fie transformată treptat de către viaţa Fiului lui Dumnezeu care locuieşte în mine? Scopul ultim al lui Dumnezeu este ca Fiul Său să Se poată manifesta în trupul meu muritor.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „şi Mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin Cuvântul lor.” IOAN 17:20

    Domnul Isus, în rugăciunea Sa preoţească, prezintă înaintea Tatălui pe aceia care vor crede în El prin cuvântul apostolilor Săi, şi aceasta o face în previziunea lucrării Sale desăvârşite de la cruce. In lumea aceasta care moare în păcat şi pe care o aşteaptă judecata şi o pierzare veşnică, sunt bărbaţi şi femei care sunt rânduiţi să creadă prin cuvântul nostru şi să capete viaţa veşnică (Fapte 13:48). Dar mesajul nostru către ei va fi eficace în măsura în care noi trăim în mijlocul lor în poziţia pe care o avem în Domnul Hristos slăvit. Altfel lucrarea pe care vrea Dumnezeu s-o facă prin noi, nu numai că va fi ineficace, dar va dezonora pe Acela al cărui Nume Îl purtăm şi Îl vestim. Se poate întâmpla să întâmpinăm împotriviri în slujirea noastră; vom fi poate ispitiţi să ne oprim sau chiar să ne retragem. Să avem însă întotdeauna înaintea noastră nevoia pe care o au oamenii de Domnul Isus şi de Cuvântul Lui. Dumnezeu are nevoie de oameni hotărâţi, stăruitori şi sfinţi.”Cum M-ai trimis Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume.” Dar acest mare privilegiu implică şi o mare răspundere. Domnul a zis: „Eu Însumi Mă sfinţesc pentru ei” ceea ce, literalmente înseamnă „Mă pun deoparte pentru ei.” Să ne consacram şi noi pentru alţii cum a făcut-o Domnul Isus pentru noi! Izvorul şi motivul acestei rugăciuni a Marelui nostru Preot, era mila pe care o avea pentru gloata care era „ca nişte oi fără păstor.” Domnul Isus priveşte peste veacuri în această dispensaţiune a harului. El ştie şi vede mai dinainte pe toţi aceia care au crezut, cred şi vor crede, văzându-i pe toţi o turmă şi un Păstor. Ce îndemn şi încurajare ar trebui să fie pentru noi această mare favoare pe care ne-a făcut-o Dumnezeu de a fi lucrători împreună cu El. Dar prin nepăsarea, comoditatea şi lipsa noastră de dragoste pentru sufletele oamenilor, nu aruncăm noi o umbră de dispreţ faţă de harul care ne-a fost dat de a fi ambasadori ai lui Hristos? Să ne amintim că Domnul Isus a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii. Rugaţi deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:37, 38).

    „Lucrarea ascunsă este cea mai frumoasă, cea mai apropiată de Dumnezeu şi de inima Lui, cea mai în întregime a Lui; El o va recunoaşte ca atare în ziua când va arăta ce a dat El şi ce a aprobat El.” J.N.D.

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. Căci şi nouă ni s-a adus o veste buna ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţa la cei ce l-au auzit.”

    Să ne temem deci, ne îndeamnă versetul de azi. Alte locuri din Scrisptură ne îmbărbătează: „Nu vă temeţi!” Este oare vreo contradicţie? Nicidecum! Cuvântul Lui Dumnezeu nu are contradicţii. Dacă este scris: „Nu te teme!” aceasta înseamnă:”Încrede-te în promisiunile Lui Dumnezeu, aşa cum este scris în Isaia 35:4:” Spuneţi celor slabi de inimă:”Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea Lui Dumnezeu; El Însuşi va veni şi vă va mântui.” De aceea, să ne încredem în El. El luptă pentru noi. Dacă versetul de azi ne spune:” Să ne tememdeci, ca fiind făcută o făgăduinţă pentru intrarea în odihna Lui, niciunul dintre voi să nu pară că a rămas în urmă; aceasta înseamnă să ne încredem neclintiţi în promisiunile Lui Dumnezeu, căci altfel nu ne ajută la nimic cuvântul spus, dacă nu-l primim cu credinţă.Poporului Israel i-a fost promis că Dumnezeu îi va duce în ţara făgăduinţei;ei ar fi trebuit să se teamă ca nu cumva să fie necredincioşi faţă de această promisiune a Lui. Nu ar fi trebuit să se teamă de duşmani, ci să se încreadă în promisiunlie Lui Dumnezeu, şi astfel ar fi intrat în ţara făgăduinţei şi nu piereau în pustie. Este un exemplu şocant pentru a ne preveni! De aceea, să ne temem să nu cădem în necredinţă faţă de cele spuse de Dumnezeu. Iar de duşmani nu avem de ce să ne temem, căci Domnul luptă pentru noi ca să nu cădem în necredinţă, asemenea poporului Evreu, ci crezând, să ajungem la mântuire.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    ÎNDRĂZNIŢI

    „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

    Cuvântul Mântuitorului este adevărat şi în privinţa necazurilor. Am şi eu parte de ele? Fără îndoială. Cum să mă pot simţi ca la mine acasă, atâta timp cât mă aflu în ţară străină, cum să fiu bucuros în exil sau comod în pustie? Pe pământ nu-i locul meu de odihnă. Acesta este locul unde se găseşte cuptorul, forja şi ciocanul.Dar observ că El îmi spune să am curaj, să îndrăznesc. Vai, mai degrabă eu mă simt abătut. Duhul îmi este copleşit, de îndată ce sunt tare încercat; dar ies în pagubă dacă cedez acestui simţământ. Domnul mă invită să îndrăznesc şi nu mă voi mai lăsa abătut.Şi prin ce îmi dă El îndrăzneală? Prin propria Sa biruinţă. El zice: „Eu am biruit lumea”. Luptele Lui au fost mult mai aspre decât ale mele. Eu încă nu m-am împotrivit până la sânge. Deci, de ce să-mi pierd nădejdea că voi birui? Priveşte, suflete al meu, vrăjmaşul a fost deja biruit o dată; iar eu am de luptat împotriva unui duşman învins. Şi tu, lume, Domnul Isus te-a biruit deja; şi, prin harul Său, te va mai birui şi în mine. De aceea voi îndrăzni şi voi cânta un imn de laudă Mântuitorului meu biruitor.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.” Romani 5.1

    Eliberare prin moartea lui Hristos (2)

    El a făcut pace prin sângele crucii Sale, însă felul în care mă aduce pe mine în savurarea acestei păci este acela de ami arăta că Domnul a înviat dintre cei morți pentru îndreptățirea mea; şi, mai mult, acela de ami arăta că sunt mort pentru păcat, însă viu pentru Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

    Mulți se chinuie să moară pentru păcat. A avea păcatul în tine înainte de convertire este un lucru uşor de înțeles, însă al descoperi în tine după ce ai devenit creştin este un lucru care îi alarmează pe mulți copii ai lui Dumnezeu.

    Soluția nu vine prin a privi înapoi la cruce şi la sângele lui Hristos care a fost vărsat pentru ei. Sângele lui Hristos şterge păcatele, însă nu rezolvă problema păcatului care lucrează în cel credincios după ce el sa întors la Dumnezeu. Dar ce rezolvă această problemă? Faptul că am murit față de păcat, împreună cu Hristos! Trebuie să cunoaştem acest adevăr şi să acționăm potrivit lui!

    Botezul nostru, aşa cum ni se arată în Romani 6, ne vorbeşte de acest lucru. Botezul cu apă nu constituie simbolul sângelui vărsat al lui Hristos; prin urmare, nu auzim nimic despre el în Romani 3. Botezul vorbeşte despre moartea lui Hristos aplicată stării mele naturale, stare care adesea îi chinuie pe copiii lui Dumnezeu. Satan ştie foarte bine cum să lucreze prin firea mea pentru a produce fie disperare, fie pofte. Creştinismul scapă de amândouă. El înlătură disperarea şi eliberează de pofte. La fel cum Dumnezeu mia arătat că sângele curățeşte toate păcatele mele, tot aşa îmi arată că sunt mort față de păcat. Fără această moarte față de păcat aş fi la fel de pierdut ca fără iertarea de păcate.W. Kelly

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, cât de necesar este pentru mine să mă apropii de Tine! Cum să mă clatin când Tu eşti viaţa mea?

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Ochii tăi îl vor vedea pe împărat în strălucirea Lui.» Isaia 33,17

    Când ne rugăm: «Doamne, mai este mult până vei reveni pe norii cerului?» auzim răspunsul Domnului Isus în inimile noastre: «Voi veni când vei fi cu adevărat pregătit». Mă gândesc la textul din Apocalipsa 19,7: «soţia Lui s~a pregătit». Duhul Sfânt face ultimele pregătiri pentru mireasa Mielului, ca aceasta să fie cu adevărat gata să-Şi întâlnească Mirele ceresc. Întrebarea este dacă ne lăsăm noi cercetaţi si transformaţi de Duhul Sfânt prin intermediul Cuvântului viu al lui Dumnezeu, să îl vedem odată aşa cum este. Domnul nu este aşa cum tu ţi-L închipui sau cum L-ai simţit. Sfinţirea Sa, îndurarea Sa, frumuseţea Sa sunt nesfârşit de mari şi copleşitoare! Când Îl vom vedea, vom cădea în genunchi în faţa Lui şi vom striga asemeni reginei din Seba: «iată că nici pe jumătate nu mi s-a spus» (1 împ. 10,7). In acest context, porunca Sa capătă o semnificaţie decisivă, mai ales în zilele noastre: «Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul» (Evrei 12,14). Opreşte-te pentru un moment şi întreabă-te cu toată seriozitatea: pot eu oare să-L văd pe Isus aşa cum este El, în starea mea de acum?

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    „Împăratul a trecut şi el pârâul Chedron.” 2 Samuel 15:23

    DIMINEAŢA

    David trecea pârâul din cauza fiului său trădător. Omul după inima lui Dumnezeu nu a fost scutit de necazuri: din contră, viaţa lui a fost plină de ele. El a fost unsul Domnului şi chinuitul Domnului. De ce ne aşteptăm noi oare să scăpăm? Cei mai nobili oameni au aşteptat la porţile durerii, cu cenuşă în cap; de ce să ne plângem atunci când ni se întâmplă şi nouă acelaşi lucru? Regele Regilor însuşi nu a avut parte de un drum mai uşor. El a trecut peste pârâul noroios al Chedronului, prin care se scurgeau toate murdăriile Ierusalimului. Dumnezeu a avut un singur Fiu fără păcat, şi nici un fiu fără durere. Este o mare bucurie să ştii că Isus a fost încercat în toate privinţele, ca şi noi. Care este Chedronul nostru în dimineaţa aceasta? Un prieten necredincios, o pierdere grea, un reproş neîndreptăţit, o presimţire neagră? Regele a trecut peste toate acestea. Este părerea fizică, sărăcia, persecuţia sau dispreţul? Regele a trecut înaintea noastră peste fiecare din aceste pâraie Chedron. „în toate necazurile lor… El însuşi i-a răscumpărat” (Isaia 63:9). Ideea noutăţii încercărilor noastre trebuie îndepărtată o dată pentru totdeauna, fiindcă Cel care este Căpetenia tuturor sfinţilor ne cunoaşte din experienţă durerile. Toţi cetăţenii Sionului trebuie să se elibereze de compania bocitorilor, fiindcă Prinţul Emanuel este Căpetenia şi Conducătorul. Cu toată umilirea sa, David s-a întors victorios în cetate, şi Domnul lui David s-a înălţat triumfător din mormânt. Să căpătăm curaj, deci, fiindcă vom fi şi noi biruitori. Vom scoate apă cu bucurie din fântânile mântuirii, deşi acum trecem printr-un pârâu de păcat şi durere. Curaj, soldaţi ai Crucii, Regele însuşi a triumfat după ce a trecut Chedronul, şi la fel se va întâmpla şi cu voi.

    SEARA

    „El îţi vindecă toate bolile tale.” Psalmi 103:3

    Oricât ar fi de umilitor, trebuie să recunoaştem că fiecare dintre noi suferă mai mult sau mai puţin din cauza păcatului. Ce alinare este să ştim că avem un Mare Medic care este doritor şi capabil să ne vindece! Să ne gândim puţin la El în seara aceasta. Remediile Sale sunt foarte rapide; viaţa se află în însăşi privirea Sa. Remediile Sale sunt şi radicale; El are în vedere chiar focarul bolii. De aceea, remediile Sale sunt sigure şi temeinice. El nu dă greş niciodată, şi boala nu se întoarce niciodată. Nu mai există nici o recădere atunci când vindecă Christos. Nu există nici o teamă că pacienţii Săi se vor însănătoşi doar pentru un anotimp; El îi face oameni noi. El le dă o inimă nouă şi pune în ei un duh de dreptate. El este priceput în toate bolile. Medicii au în general o anumită specializare. Deşi pot să ştie câte puţin despre toate durerile şi suferinţele noastre, există o arie din medicină în care au studiat mai mult. Dar Isus Christos este obişnuit cu întreaga natură umană. El este la fel de priceput cu toţi păcătoşii; nu a întâlnit nici un caz care să fie din cale afară de dificil pentru El. Deşi are de vindecat complicaţii extraordinare ale unor boli ciudate, ştie dintr-o privire cum să-şi trateze pacientul. El este singurul Doctor universal, şi remediul pe care îl oferă El este singurul leac adevărat, care vindecă în orice circumstanţă. Oricare ar fi boala noastră spirituală, putem merge cu ea de îndată la Medicul Divin. Nu există nici o stricăciune a inimii pe care Isus să nu o poată îndepărta. Sângele Său „ne curăţeste de orice păcat” (1 Ioan 1:7). Dacă ne gândim la numărul celor care au scăpat de orice boală prin puterea atingerii Sale, ne vom aşeza bucuroşi în mâinile Lui. Ne încredem în El, şi păcatul moare; Il iubim, şi harul trăieşte; Il aşteptăm, şi harul este întărit; Il vedem aşa cum este, şi harul este desăvârşit pentru vecie.

    IZVOARE IN DEŞERT

    „Vei intra în mormânt la bătrâneţe, ca snopul strâns la vremea lui.” Iov 5:26

    Un om care a scris odată despre salvarea vaselor maritime vechi a afirmat că ceea ce îmbunătăţeşte calitatea unui vas nu este doar vârsta lemnului folosit la construirea vasului. Tensionarea şi contorsionarea vasului de către mare, reacţiile chimice care se produc datorită apei de santină, şi diferitele mărfuri au de asemenea un efect. Acum câţiva ani, au fost expuse într-un magazin elegant de mobilă de pe Broadway în centrul New York-ului câteva scânduri şi plăci de lemn tăiate dintr-o grindă de stejar de la o corabie veche de optzeci de ani. Ele atrăgeau atenţia datorită coloritului lor elegant şi datorită frumuseţii fibrei. La fel de frapante erau unele grinzi din mahon luate de la o corabie care navigase pe mări cu şaizeci de ani în urmă. Anii de călătorie contractaseră porii lemnului şi-i închiseseră culorile, aşa că erau la fel de magnifice şi de strălucitoare ca ale unui vas antic chinezesc. De atunci lemnul a fost folosit la fabricarea unui birou care este aşezat într-un loc de onoare în camera de zi a unei bogate familii din New York.

    Este de asemenea o mare diferenţă între calitatea oamenilor în vârstă care au avut o viaţă nepăsătoare, dedată plăcerilor şi nefolositoare şi calitatea celor care au navigat pe mări furtunoase, purtând încărcătură şi poveri ca slujitori ai lui Dumnezeu, şi ajutându-i pe alţii. Aceştia din urmă, nu numai că au infiltrate în vieţile lor stresul şi încordarea vieţii, dar şi aroma dulce a încărcăturii lor a fost absorbită în porii fiecărei fibre a caracterului lor. Louis Albert Banks

    Când soarele în sfârşit coboară la orizont în amurg, dovada lucrării lui rămâne un timp. Cerul continuă să strălucească o oră întreagă după plecarea lui.În acelaşi fel, când viaţa unui om bun sau de valoare ajunge la asfinţitul ei, cerul acestei lumi este luminat mult timp după ce omul nu mai poate fi văzut. Un astfel de om nu moare din această lume, pentru că după ce pleacă, lasă în urma lui mult din el însuşi – şi fiind mort, el încă vorbeşte. Henry Ward Beecher

    Când Victor Hugo avea mai mult de optzeci de ani, el şi-a exprimat credinţa în acest fel minunat: „În sufletul meu simt prezenţa vieţii mele viitoare. Sunt ca o pădure care a fost tăiată de mai multe ori, şi totuşi noii lăstari au mai multă viaţă ca niciodată. Mă înalţ mereu spre cer, şi soarele străluceşte deasupra capului meu. Pământul îmi dă sevă din belşug, iar cerul îmi luminează calea spre lumi necunoscute.

    Oamenii spun că sufletul nu este altceva decât efectul puterilor noastre trupeşti la lucru. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, atunci de ce sufletul meu devine tot mai minunat în timp ce trupul meu începe să cadă? Poate că iarna îmi umple capul, dar o primăvară eternă răsare din inima mea. La această oră târzie a vieţii mele, inspir parfumul de liliac, violete şi trandafiri la fel ca la douăzeci de ani. Şi cu cât mă apropii mai mult de sfârşitul călătoriei mele, cu atât aud mai clar simfoniile nemuritoare ale lumilor eterne care mă invită să vin. Aceasta inspiră o teamă respectuoasă, şi totuşi este de o simplitate profundă”.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 42.1-18

    Descoperirea pas cu pas pe care Dumnezeu o face despre Sine se completează acum în chip minunat. Capitolul 42 se deschide cu prezentarea unei Persoane: Jată Robul Meu…”. Persoana Domnului Isus ocupă până-ntr-atât paginile cărţii Isaia, încât ea a trebuit să fie numită uneori „Evanghelia Vechiului Testament”. Am întâlnit deja versete anunţând naşterea Sa, apoi lucrarea Sa în Galileea (cap. 7.14; 9.1,2,6). Acum suntem purtaţi pe malurile Iordanului. Vocea puternică a lui loan Botezătorul răsună în pustiu (40.3). Atunci apare Robul desăvârşit. Şi imediat, conform promisiunii de aici, Dumnezeu pune „Duhul Său peste El”. Sub înfăţişarea unui porumbel, Duhul Sfânt vine să locuiască în Cel Preaiubit, în care Tatăl îşi găseşte plăcerea” (v. 1; Matei 3.16,17). Uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, El îşi începe slujba neobosită de har şi de adevăr (v. 1-4, citate în Matei 12.18-21).

    „Nu voi da altuia gloria Mea” (v. 8), afirmă Domnul. Este versetul care ne ajută să explicăm de ce sunt atâtea pedepse şi umilinţe, nu numai pentru Israel (v. 12…), ci şi pentru creştini, astăzi (48.11).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: 2 Corinteni 2:14-17

    „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care… răspândeşte prin noi in orice loc mireasma cunoştinţei Lui.”

    2 Corinteni 2:14

    SĂ LAŞI CEVA ÎN URMĂ

    Hoţul a crezut că a comis o spargere perfectă. N-a lăsat nici o urmă – sau cel puţin aşa a crezut. Lucrul de care nu ţinuse cont era că cineva ar fi putut să-şi aducă aminte de felul în care mirosea. Un martor şi-a adus totuşi aminte şi a indentificat suspectul din cauza a ceea ce lăsase în urma sa. Lăsăm câte ceva oriunde ne ducem. Nu vorbesc de miros, ci de influenţă. O povestire de Stuart Holden ne aminteşte de acest adevăr. Un tânăr care locuia într-o pensiune îşi pregătea bagajele pentru a se muta în alt oraş. Când proprietarul pensiunii l-a întrebat dacă strânsese totul, el a răspuns: „Cred că da. Vreau să fiu sigur că n-am să las nimic în urmă”. Cu înţelepciune, proprietarul i-a amintit: „Este totuşi un lucru pe care-l vei lăsa în urma ta, tinere. Influenţa ta”. Dacă eşti creştin, ai fost chemat de Dumnezeu să laşi ca influenţa vieţii tale să facă o impresie favorabilă asupra altora chiar asupra acelora pe care nu-i cunoşti personal. La birou, acasă, la magazin, sau în şcoală, influenţa ta este asemănătoare cu cea a lui Cristos? Te cunosc oamenii din pricina comentariilor tale pline de amabilitate, a interesului tău plin de dragoste, a spiritului de generozitate şi al respectului faţă de alţii? Dacă nu, atunci tu laşi în urma ta o influenţă care este mai rea decât mirosul care l-a trădat pe hoţul care a fost prins. Apostolul a spus că „noi suntem înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Cristos printre cei care sunt pe calea mântuirii şi printre cei ce sunt pe calea pierzării” (2 Corinteni 2:15). O astfel de influenţă trebuie să lăsăm în urma noastră.-P.R.V.

    O frate, fă la alţii bine,
    Chiar dacă ţie-ţi faci un rău;
    Căci numai când te uiţi pe tine,
    Poţi semăna cu Domnul tău. Traian Dorz

    Un creştin trebuie să fie o persoană care să facă uşoară credinţa altora în Dumnezeu.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!” Plângeri 3.39

    Care e cauza pentru care se aud atâtea plângeri printre oameni? Păcatele şi urmările lor. Binecuvântat este acel om care şi-a plâns păcatele în prezenţa lui Dumnezeu. Pe când fiul risipitor îşi plângea păcatele sale în prezenţa tatălui său i-a fost dăruită iertarea şi pacea. Când oameni credincioşi ca: Ezra, Neemia şi Daniel au recunoscut păcatele poporului lor şi s-au făcut una cu ele, aşa cum citim în capitolul 9 al cărţilor scrise de cei trei, ei au primit un răspuns dumnezeiesc şi o mare mângâiere. Ce diferenţă mare este între un credincios şi un necredincios chiar şi în felul de a primi necazul. Necredinciosul vociferează, se mânie, sau chiar Îl înjură pe Dumnezeu. El vorbeşte de un Dumnezeu nedrept. Ce tristă este starea unei astfel de inimi care în loc să-şi plângă păcatele îşi plânge necazurile.

    Credinciosul însă prin necazurile prin care trece este un obiect în mâna lui Dumnezeu pentru educare şi creştere. El poate recunoaşte că în toate împrejurările este mâna lui Dumnezeu, Tatăl său şi poate fi liniştit în conştiinţa sa că şi firele de păr din cap îi sunt numărate. Acesta este un gând măreţ, care odihneşte inima şi o ţine liniştită chiar dacă trebuie să treacă prin furtuni şi el va trăi experienţe măreţe pe care psalmistul le redă prin cuvintele: „Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne, Dumnezeule, eu pururea te voi lăuda!” (Ps. 30.11-12). Dumnezeu vrea să-i vadă pe copiii Săi fericiţi şi de aceea trebuie să le ia ceea ce s-a încleştat de inima lor. Câteodată trebuie să fie foarte aspru cu ei deoarece carnea şi toată firea este împotriva Duhului Său.Credinţa stă deasupra împrejurărilor şi se îndreaptă către Dumnezeu; necredinţa îl pierde din vedere pe Cel Atotputernic şi nu este preocupată decât de împrejurări.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!” Psalmul 90.12

    Dumnezeu ne iubeşte

    O știre a îngrozit lumea în 1 iunie 2009. Un avion cu 228 persoane la bord a dispărut în Oceanul Atlantic. O doamnă care a dorit să vină în Europa cu acel avion din Brazilia și-a anulat, în ultimul moment, rezervarea. Aflând vestea cea tristă, doamna a declarat: „Am înghețat când am aflat știrea. Am verificat încă o dată, dacă era cursa la care aveam rezervare. Am luat fetița în brațe și i-am mulțumit lui Dumnezeu, că n-am fost și noi în acel avion. Sunt încă împietrită. Cineva acolo sus ne iubește”.

    Da, stimată doamnă și voi stimați cititori ai acestei meditații, Cineva acolo sus ne iubește pe toți. Citim în Scriptură: „Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El” (1 Ioan 4.9). Care este starea noastră față de marele nostru Mântuitor? Trăim în indiferență față de El? Suntem bucuroși că nu am fost în acel avion? Trebuie să fim conștienți că Dumnezeu a pus limite vieții noastre pământești. Între aceste limite ale vieții noastre suntem chemați să ascultăm de voia divină: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeți în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6.29). Să ascultăm cerința lui Dumnezeu!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    CU ISUS ÎN CORABIE

    „S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon” (Luca 5:3)

    Intr-o zi, Domnul Isus „a văzut două corăbii la marginea lacului; pescarii ieșiseră din ele să-și spele mrejele. S-a suit într-una din aceste corăbii, care era a lui Simon: și l-a rugat s-o depărteze puțin de la țărm. Apoi a șezut jos, și învăța pe noroade din corabie. Când a încetat să vorbească, i-a zis lui Simon: „depărteaz-o la adânc, și aruncați-vă mrejele pentru pescuire.” Drept răspuns, Simon l-a zis: „Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit, și n-am prins nimic; dar, la cuvântul Tău, voi arunca mrejele!” După ce le-au aruncat, au prins o așa de mare mulțime de pești că începeau să li se rupă mrejele” (v. 2-6).

    Te afli astăzi unde se afla Petru? Privirea îți este tristă, mrejele tale sunt goale, ai încercat tot ce ai știut și ești gata să renunți? Se mai întâmplă; ajungi în punctul în care nu mai aștepți nimic bun. Ai trecut prin prea multe dezamăgiri și îți e teamă să mai visezi, să te apropii de orizonturi, să le extinzi sau să le lărgești. Domnul Isus știe cât ce mult ai încercat și astăzi El te invită să încerci din nou – de data aceasta alături de El.

    Chiar dacă te lupți cu depresia și cu amintiri chinuitoare, cu șomajul, dependența, eșecul financiar sau cu boala, Domnul noilor începuturi dorește să vină în corabia ta. Dacă îl lași, El îți va arăta ce să faci. Poate ceea ce îți spune nu are sens pentru tine la început. Dar dacă ești dispus să răspunzi asemenea lui Petru – „la cuvântul Tău, …” – te afli în pragul unei minuni.

    Astăzi, invită-l pe Isus în corabia ta și vei vedea cum va schimba El lucrurile.


  • 30 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Da, dar…!

    „Doamne te voi urma, dar…” Luca 9:61

    Ce vei face dacă, să zicem, Dumnezeu îţi spune să faci ceva care este un test enorm pentru raţiunea ta? Vei da înapoi? Dacă îţi formezi obiceiul de a face un lucru pe tărâmul fizic, vei face acel lucru de fiecare dată, până când vei întrerupe cu hotărâre obiceiul. Acelaşi lucru este valabil şi în domeniul spiritual. Iarăşi şi iarăşi ajungi să înţelegi ce vrea Isus Cristos şi de fiecare dată dai înapoi când e vorba să faci pasul decisiv, până când te vei hotărî să te predai cu toul în braţele Lui. „Da, dar, presupunând că ascult de Dumnezeu în această problemă, cum rămâne cu…?” „Da, voi asculta de Dumnezeu dacă mă va lăsa să mă folosesc de raţiunea mea, dar să nu-mi ceri să păşesc în întuneric.” Isus Cristos cere omului care şi-a pus încrederea în El acelaşi spirit temerar şi sportiv pe care îl manifestă omul natural. Când un om are de gând să facă ceva valoros, există momente în care trebuie să rişte totul, păşind în necunoscut. Iar în domeniul spiritual Isus Cristos cere să rişti tot de ceea ce te ţii prin raţiunea ta şi să păşeşti în ceea ce spune El. Imediat ce faci asta. descoperi că ceea ce a spus Isus Cristos este foarte potrivit, ca raţiunea. Privite prin prisma raţiunii, spusele lui Isus Cristos pot părea o nebunie, dar când le vei supune judecăţii credinţei, vei începe să descoperi, cu un duh uimit, că ele sunt cuvintele lui Dumnezeu, încrede-te cu totul în Dumnezeu şi. când El te provoacă să rişti, ai grijă să-ţi asumi riscul. In criză noi acţionăm ca păgânii, numai unul dintr-o mulţime întreagă este destul de îndrăzneţ ca să-şi pună încrederea în caracterul lui Dumnezeu.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    ROMANI 8: 31-34

    „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?……Cine va acuza pe aleşii lui Dumnezeu?……Cine-i va condamna? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.”

    Este de folos să citim tot ce spune Cuvântul de la versetul 28 la 39 ca să putem să savurăm mai adânc, pe deoparte imensul har al lui Dumnezeu care reiese din acest paragraf, iar pe de altă parte să ne bucurăm şi să ne odihnim văzând pe ce se bazează poziţia noastră în Domnul Hristos şi siguranţa noastră de neclătinat în El. Textul de astăzi are trei întrebări.


    Cine va fi împotriva noastră?     Un copil al lui Dumnezeu, care doreşte din inimă să trăiască cu evlavie în Isus Hristos, va avea întotdeauna împotrivitori, uneori, vai, poate chiar în casa lui sau, şi mai vai, poate chiar între fraţi. Împotrivirea surdă, pe care o simţim uneori în atmosferă, se conturează încetul cu încetul împotriva noastră şi se transformă în ostilitate. Ce mângâiaţi suntem atunci când ne gândim că „Dumnezeu este pentru noi” şi ne continuăm drumul liniştiţi ştiind că dacă El este de partea noastră, ce ne mai pasă de împotrivitori?


    Cine ne va acuza?     Marele nostru pârâş, Satan, nu scapă nici o ocazie de a ne acuza înaintea Tatălui nostru, arătându-ne cu degetul pentru fiecare greşeală pe care o facem. Dar binecuvântat să fie Marele nostru Apărător care ne prezintă mereu sub acoperământul sângelui Său. Fără-ndoială că acest fapt binecuvântat nu ne îndreptăţeşte să fim uşurateci şi neveghetori. Dar cât de trist este faptul că adeseori am primit acuzaţii nedrepte chiar de la cei dragi, de la familie sau de la fraţi; chiar şi atunci însă suntem mângâiaţi când ne vedem alături de dumnezeiescul Acuzat. Cine ne poate înţelege mai bine ca El? Ce a făcut însă El când era acuzat? Nu a răspuns la nici un cuvânt de învinuire. (Mat. 27:14). Să facem ca El şi să tăcem, căci El ne va apăra.”El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina şi dreptul tău ca soarele la amiază.”


    Cine-i va condamna?     Orice învinuire chiar nedreaptă, se încheie cu o condamnare. Dar Domnul nostru care a fost condamnat la moarte pentru noi, Se identifică cu noi, Se plasează între Tatăl nostru şi noi, şi mijloceşte pentru cauza noastră. Care ar fi atunci răspunsul la aceste trei întrebări? Răspunsul ni-l dă tot Cuvântul: „Hristos a murit. Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi.” Ce Mântuitor slăvit avem!”Eu sunt slab; totuşi slăbiciunile mele nu devin o pricină de judecată, ci pentru Dumnezeu, ele devin o ocazie de a-şi desfăşura dragostea şi mila Lui faţă de mine prin intermediul Marelui nostru Preot care înaintea lui Dumnezeu ne prezintă în desăvârşirea Lui.” J.N.D

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    Eu l-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li-l voi mai fsce cunoscut; pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.” Ioan 17:26

    În această expresie este un duh de rugăciune. Şi în aceasta este o fericire deosebită, fiindcă astfel putem să predăm toate grijile noastre în mâinile Aceluia care poartă de grijă cu adevărat. A crede în Isus este un lucru deosebit. De aceea ne învaţă: „Rămâneţi în dragostea Mea!” În măsura în care recunoaştem dragostea Lui putem iubi şi noi. Dacă vedem în El această dragoste, atunci devenim asemenea Lui. Dar dacă aşa vedem că El este nemulţumit, duşmănos, atunci nu mai suntem în această dragoste.

    În astfel de situaţii devenim neliniştiţi, fiindcă nu mai credem. El Se numeşte Mântuitorul şi Salvatorul nostru. El este Acela prin care avem mântuirea, prin sângele Lui iertarea păcatelor. În această privinţă trebuie să fim posesori ai mântuirii în prezent şi nu doar în viitor, dacă vrem să trăim veşnicia alături de Isus. Dacă ai încă păcate neiertate, atunci nu ai parte de mântuire. Dacă tu consideri că trebuie să ceri mereu iertare, prin aceasta spui: „Tot timpul există vină.” Cum vrei să procedezi în continuare? Ştii tu când va reveni Isus pentru ai Săi? Timpul acesta nu ţi se va face cunoscut. Pentru a fi gata nu este o Duminică specială de pregătire cum se ţine în unele locuri pentru ca să poată lua parte la cină.

    Revenirea Lui Isus se va întâmpla întro clipă. De aceea este bine să ne punem întrebarea:”am eu siguranţa mântuirii, ştiu că păcatele îmi sunt iertate? Cel care are siguranţaa mîntuirii şi a iertării păcatelor, acela poate nădăjdui la viaţa veşnică în Domnul Isus.

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    SFÂNTĂ PRIVIRE DINCOLO DE PREZENT

    „… vă spun că de acum încolo, veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii lui Dumnezeu, şi venind pe norii cerului.” Matei 26.64

    Doamne Isuse, cum Te-au înjosit prigonitorii Tăi, Te-au socotit ca un criminal! Totuşi ochii credinţei se pot adânci – dincolo de umilirea prezentă – în slava viitoare. Câte lucruri spui Tu în cuvintele „de acum încolo”! Aş dori, Domnul meu, să fiu ca Tine în această sfântă nădejde în viitor şi, în sărăcie, necaz, boală sau dispreţ, să pot spune: „De acum încolo” sau „totuşi”, în locul ruşinii, Tu ai acuma slava; în locul slăbiciunii, ai puterea; în locul dispreţului, ai adorarea.Crucea Ta n-a pătat strălucirea şi frumuseţea cununii Tale. Spinii n-au făcut să se piardă nimic din frumuseţea feţei Tale. Din contră, Tu eşti mai slăvit şi cinstit, tocmai din pricina suferinţelor Tale.De aceea, Te rog, fă-mă să uit necazurile de acum, pentru a mă gândi la starea viitoare; dă-mi dragostea şi răbdarea pe care le aveai Tu, pentru ca, atunci când voi fi dispreţuit din pricina Numelui Tău, să nu mă clatin, ci să mă gândesc mai mult la cuvintele „de acum încolo”, şi mai puţin la ziua de azi. În curând voi fi cu Tine pentru a privi slava Ta. Deci n-am de ce să mă ruşinez, ci spun în cea mai lăuntrică parte a sufletului meu; „Cu toate acestea – de acum încolo”.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    „Stați pe loc şi veți vedea salvarea Domnului.” Exod 14.13

    Eliberare prin moartea lui Hristos (1)

    După ținerea Paştelui, fiii lui Israel au ajuns la mare strâmtorare la Marea Roşie. Ei părăsiseră Egiptul după ce sângele mielului fusese stropit pe uşorii uşilor lor, iar acum erau atât de strâmtorați, încât nu vedeau decât moartea înaintea lor. Însă apele care pentru ei păreau ape ale morții erau acelea prin care Dumnezeu avea să le deschidă un drum spre viață. Ele sau ridicat de o parte şi de alta, ca nişte ziduri, iar israeliții au trecut printre ele în siguranță, cu atât mai mult cu cât acum se vedea clar faptul că Dumnezeu era pentru ei.

    În noaptea Paştelui, Dumnezeu nu a îngăduit nimicitorului săi atingă, însă sângele mielului nu arăta că Dumnezeu era pentru ei, ci doar că erau la adăpost, pentru ca Dumnezeu să nu fie împotriva lor. Cum putea avea un suflet pace cu Dumnezeu în acel caz? Ceea ce doar mă ține la adăpost de judecata lui Dumnezeu numi va oferi niciodată o pace temeinică înaintea lui Dumnezeu. Astfel, ceea ce a urmat a dovedit starea în care israeliții erau: o stare de teamă, mai rea decât tot ceea ce cunoscuseră mai înainte. Aşa stau lucrurile adesea cu cel credincios. După ce sufletul se îndreaptă către Hristos, urmează adesea o stare de tulburare mai adâncă decât niciodată. Simțământul păcatului, după ce privim către Hristos, este mai acut decât la început, atunci când am fugit către refugiu.

    Exista însă o cale a vieții, prin moarte. Dumnezeu era pentru ei şi, de asemenea, El era împotriva egiptenilor. Astfel, israeliții au traversat în siguranță, iar Marea Roşie sa prăvălit asupra vrăjmaşilor lor. Israel era salvat. Este remarcabil faptul că aici foloseşte Dumnezeu cuvântul „salvare” – nu în noaptea de Paşti, ci după ce au trecut prin mare. Salvarea este cu mult mai mult decât a fi în siguranță. Salvarea (mântuirea) înseamnă o completă eliberare de vrăjmaşi şi de robie, pentru a sta în prezența lui Dumnezeu şi pentru a fi poporul Său în această lume.

    W. Kelly

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, „Cine este înţelept, acela va înţelege bunătatea Domnului” (Psalmii 107:43, KJV). Doamne, aceasta ar fi frumos! Dă-mi acest semn, pentru slava Ta. La Tine privesc pentru această zi; fă ca belşugul dărniciei Tale şi frumuseţea Ta să fie peste noi.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca şi va curge apa.» Isaia 48,21

    O, dacă ai înţelege că toate lucrurile pe care te bazezi sunt slabe, toate persoanele pe care te bizui te dezamăgesc, te părăsesc! De ce? Pentru că absolut toate lucrurile sunt trecătoare. Însă cine se sprijină pe Stânca Isus Cristos va fi la adăpost şi va dăinui veşnic, căci Mielul lui Dumnezeu este veşnic. El este stânca mântuirii din care curge apa vieţii. Vă amintiţi de stânca din pustie care a fost lovită de Moise până când au ţâşnit apele din ea? Cristos însuşi a fost acea stâncă! Ce imagine minunată! Stânca lovită de Moise, simbolul legii, astâmpără setea poporului cu apa proaspătă care ţâşneşte din ea! Isus Cristos, care a fost lovit de lege pe cruce, este Stânca veşnică din care curge apa vieţii. El a spus: «Şi celui ce îi este sete, să vină. Cine vrea, să ia apa vieţii fară plată!» (Apoc. 22,17). Acest râu al vieţii curge ca un fir roşu prin întreaga Scriptură. Ezechiel l-a văzut şi a prorocit: «va trăi pretutindeni pe unde va curge râul» (Ezec. 47,9). Noi înţelegem ce este acest râu: este însăşi viaţa pe care Şi-a dat-o Isus pe lemnul crucii, sângele Său scump care a curs pentru noi. Ea este râul de viaţă de pe Golgota.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile.

    Cântarea Cântărilor 2:15

    Un lucru neînsemnat poate cauza multă suferinţă. Un nor cât o palmă poate ascunde soarele. ” Vulpile cele mici… strică viile”, şi păcatele cele mici strică inima credinciosului. Aceste păcate se ascund în suflet, îl fac să fie neplăcut lui Christos, şi ne opresc de la părtăşia şi comuniunea cu El. Un păcat mare poate distruge un creştin, dar păcatele mici îl pot face foarte nefericit. Isus nu poate locui în mijlocul unui popor care nu se leapădă de orice păcat. El a spus: „dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui” (Ioan 15:10). Unii creştini se bucură foarte rar de prezenţa Mântuitorului. De ce? Cu siguranţă că, pentru un copil este dureros să fi despărţit de tatăl său. Eşti copil al lui Dumnezeu, dar te simţi bine fără să-ţi vezi Tatăl? Cum adică? Eşti mireasa lui Christos şi te simţi bine fără tovărăşia Lui? Cu siguranţă că te afli într-o stare foarte proastă, fiindcă mireasa lui Christos plânge ca o porumbiţă atunci când Mirele o părăseşte. Intreabă-te, atunci, ce L-a îndepărtat pe Christos de tine? Poate că îşi ascunde faţa după zidul de păcate. Zidul acesta poate fi construit şi din pietricele, nu numai din pietre mari. Marea este compusă din picături, şi stâncile sunt compuse din fire de nisip; marea care te desparte de Christos poate fi făcută din picăturile păcatelor tale mici, şi stânca care ţi-a făcut vasul să naufragieze a fost clădită prin munca insectelor de coral, care sunt păcatele tale mici. Dacă vrei să trăieşti cu Christos, să mergi cu Christos, să-L vezi pe Christos şi să ai părtăşie cu El, ia aminte la „vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare” (Cânt. 2:15). Isus te invită să mergi cu El şi să le pui pe fugă. Ca şi Samson, El le va învinge deîndată. Du-te cu El la vânătoare.

    SEARA

    In aşa fel, ca să nu mai fim robi ai păcatului. Romani 6:6

    Creştine, ce ai de a face cu păcatul? Nu te-a costat deja destul? Copil fript, vrei să te mai joci cu focul? După ce ai căzut odată în vizuina leului, vrei să intri a doua oara? Nu te-ai săturat de şarpele cel vechi? Nu te-a înveninat odată, vrei să te joci din nou deasupra vizuinii năpârcii, şi să-ţi bagi a doua oară mâna în gaura şarpelui? O, nu fi atât de nebun! Ţi-a adus păcatul vreo plăcere adevărată? Ai găsit mulţumire în el? Dacă da, întoarce-te la sclavia lui, şi poartă iar lanţurile. Dar, de vreme ce păcatul nu ţi-a dat niciodată ce ţi-a promis, şi te-a înşelat cu minciuni, nu te lăsa iar păcălit de bătrânul înşelător. Eliberează-te, şi fie ca amintirea loviturilor dinainte să te ferească să mai cazi în capcană! Este contrar intenţiilor iubirii veşnice, care te conduce la puritate şi sfinţenie; de aceea, nu mai fugi de planurile Domnului tău. Mai există un gând care te poate feri de păcat. Un creştin nu păcătuieşte niciodată ieftin; nelegiuirea se plăteşte scump întotdeauna. Vinovăţia distruge pacea minţii, întunecă părtăşia cu Isus, opreşte rugăciunile şi cufundă sufletul în noapte; de aceea, nu trebuie să fim sclavi ai păcatului. Există şi un alt argument: de fiecare dată când suntem „robi ai păcatului” Il răstignim pe Domnul „din nou… şi-L dăm să fie batjocorit” (Evrei 6:6). Poţi să înduri gândul acesta? O, dacă ai căzut într-un păcat special azi, poate că învăţătorul ţi-a trimis această avertizare ca să te aducă înapoi, înainte de a fi prea târziu. Întoarce-te la Isus acum; El nu şi-a uitat dragostea faţă de tine. Harul Său este acelaşi. Vino la picioarele Sale cu lacrimi dc căinţă, şi vei fi primit din nou în inima Lui. Vei fi aşezat iar pe stâncă, şi El îţi va călăuzi paşii.

    IZVOARE IN DEŞERT

    Şi nimeni nu putea să înveţe cântarea, afară de cei o sută patruzeci şi patru de mii, care fuseseră răscumpăraţi de pe pământ. (Apocalipsa 14:3)

    Anumite cântări nu pot fi învăţate decât în vale. Nici o şcoală de muzică nu le poate învăţa, pentru că nici o teorie nu le poate face să fie cântate perfect. Melodia lor vine din inimă. Sunt cântări reţinute prin experienţe personale, revelând greutăţile lor prin umbrele trecutului şi urcând spre culmi pe aripile zilei de ieri. În acest verset, Ioan ne spune că până şi în cer va fi o cântare care va fi cântată numai de cei care „fuseseră răscumpăraţi de pe pământ”. Este fără îndoială o cântare de triumf – un imn al victoriei pentru Hristos, care ne-a eliberat. Însă simţul triumfului şi al eliberării se va naşte din memoria lanţurilor noastre trecute. Nici un înger, nici chiar un arhanghel, nu va fi în stare să cânte această cântare atât de frumos ca noi. Pentru a face aceasta ar trebui să treacă prin încercările prin care am trecut noi, şi acest lucru ei nu-l pot face. Numai copiii Crucii vor fi în stare să înveţe cântarea.

    De aceea, dragă suflete, în această viaţă tu primeşti o lecţie de muzică de la Tatăl tău. Tu eşti antrenat să cânţi într-un cor pe care nu-l poţi vedea încă, şi vor fi părţi din refren pe care numai tu le poţi cânta. Vor fi note prea joase pentru îngeri, şi unele note foarte înalte, care depăşesc gama şi pe care numai un înger le poate atinge. Dar ţine minte că notele cele mai joase îţi aparţin ţie şi vor fi atinse numai de tine.

    Tatăl tău te pregăteşte pentru o parte pe care îngerii n-o pot cânta, şi conservatorul Lui este şcoala durerilor. Unii au spus că El trimite necazul ca să
    te încerce, însă aici nu este cazul. El trimite necazul ca să te educe, dându-ţi astfel instruirea potrivită pentru corul Său ceresc.

    În cea mai întunecoasă noapte El îţi compune cântarea. În vale El îţi „încălzeşte” vocea. În mijlocul norilor furtunoşi îţi măreşte volumul. În mijlocul ploilor îţi îndulceşte melodia. În frig El dă expresie notelor tale. Şi când treci uneori de la speranţă la frică, El desăvârşeşte mesajul versurilor tale.

    O, suflet scump, nu-ţi dispreţui şcoala durerii. Ea îţi dă o parte unică din cântarea cerească. George Matheson

    Te învăluie miezul nopţii?

        Sunt umbrele negre şi lungi?

    Roagă-L să vină lângă tine,

    Şi El îţi va da o cântare nouă şi dulce.

    Ţi-o va dărui şi o va cânta împreună cu tine;

        Şi când slăbiciunea te va încetini,

    El va prelua cadenţa stricată,

        Şi o va uni cu a Sa.

    Şi mulţi cântăreţi ai cerului

        Dintre acei fii ai luminii,

    Vor spune despre muzica Lui minunată,

        „Am învăţat-o în noapte”.

    Şi multe imnuri minunate,

        Care umplu casa Tatălui,

    Au fost rostite prima oară printre lacrimi,

        În umbra unei camere întunecoase.

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 41.1-29

    Dumnezeu nu S-a făcut cunoscut numai prin creaţia Sa, ci, în aceeaşi măsură, El a arătat că este preocupat şi de om. Naţiunilor, El li S-a descoperit în dreptate şi judecată (v. 1-4), în timp ce lui Israel i S-a dezvăluit în har. Nu erau israeliţii descendenţi din lacov, robul Său, şi din Avraam, prietenul Său? Ei „sunt preaiubiţi, datorită părinţilor lor. Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.28,29; Psalmul 105.6-10).

    Slăbiciunea acestui mic popor – „un vierme” – nu este un obstacol în calea binecuvântării sale; dimpotrivă, este tocmai condiţia pentru ca el să se bucure de minunatele promisiuni, în special cele din v. 10, care ne pot încuraja şi pe noi: „Nu te teme, pentru că … Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări şi te voi ajuta şi te voi sprijini…” ,Nu te teme!” Această scurtă propoziţie, atât de familiară (v. 13,14; 41.10; 44.2…) este cea prin care vine să ne încurajeze, cu tandreţe, Cel care ne vede toate necazurile şi neliniştile.Ultima parte a capitolului continuă să ne vorbească despre Dumnezeu, de data aceasta precizând ce este El în raport cu idolii. Aceştia sunt întrebaţi sfidător dacă au cea mai mică cunoştinţă despre „lucrurile trecute”, ori despre „cele ce se vor întâmpla” (v. 22,23). Dacă da, atunci s-o arate…! Creatorul, Dumnezeul care Se ocupă de om, este deopotrivă Dumnezeul oricărei cunoştinţe.

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Filipeni 1:19-26

    „Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine…”

    Filipeni 1:23

    MERSUL ACASĂ

    Meditaţia asupra experienţei morţii, în special în urma unei suferinţe, nu este una din cele plăcute. Chiar şi aşa, pentru creştini, moartea înseamnă a merge Acasă. înseamnă a fi condus în prezenţa Mântuitorului, înseamnă a pleca din lumea aceasta, din mijlocul încercărilor şi durerilor ei, spre bucuria şi binecuvântările cerului. Pavel a vorbit despre dorinţa de a „se muta şi să fie cu Cristos”, ceea ce este „cu mult mai bine” decât a rămâne aici jos pe pământ (Filipeni 1:23). In excelenta sa carte: „Când cei dragi sunt luaţi de moarte” Lehman Strauss a făcut unele comentarii interesante asupra cu- vântului din greacă, tradus prin „a se muta”. El scrie: „Folosirea lui este metaforică în modul cum este utilizat în nautică atunci când o corabie îşi ridică ancora din dana portului pentru a pleca în larg, sau în militărie, atunci când oastea îşi strânge corturile pentru a porni în marş. în lumea antică grecească termenul era folosit şi atunci când cineva era eliberat din lanţuri precum şi pentru a scoate un anumit produs din războiul de ţesut. Aşa este descrisă moartea în Biblie. Aici suntern ancoraţi în greutăţile şi suferinţele vieţii. Prin moarte, puntea se ridică şi ancora se adună pe tambur şi vom pluti spre ţărmul de aur. În moarte, ne adunăm corturile taberei şi pornim spre cer”. Strauss continuă să descrie ce încântare vom experimenta cu toţii atunci când, după ani mulţi de despărţire de cei dragi, va veni în sfârşit ziua când ne vom îndrepta spre casă. Astfel este moartea pentru cel credincios – o plecare Acasă pentru a fi cu Domnul! – R.W.D.

    Ziua-i scurtă – voi pleca în asfinţit
    Ca să fiu cu Domnul care m-a iubit.
    Văd în depărtare ţărmul însorit
    Şi casa frumoasă ce mi-a pregătit. Vandali

    Pentru creştin cuvântul cer se pronunţă: A-C-A-S-Ă.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    „Acest Ezra venit din Babilon: era un cărturar iscusit în Legea lui Moise, dată de DOMNUL, DUMNEZEUL lui Israel… Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea DOMNULUI, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile.”

    Ezra 7.6-10

    Ezra era din seminţie preoţească. În el se găsea stimă şi respect pentru legea lui Dumnezeu.

    Este foarte lesne de înţeles că ar fi putut ajuta la scrierea cărţii „CRONICI” care a fost scrisă potrivit cu 1 Cronici 9.1 după exilul din Babilon. Se pare că a scris şi cartea Ezra care îi poartă numele. La fel se crede că ar fi fost acela care a orânduit cărţile Vechiului Testament. Cunoaşterea şi umblarea sa a fost exemplară, după Sfânta Scriptură. Aceasta a fost pricina cuceririi stimei şi respectului din partea împăratului Artaxerxe: „Artaxerxe, împăratul împăraţilor către Ezra preotul şi cărturarul iscusit în legea Dumnezeului cerurilor.” Voinţa sa era „să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile si poruncile” care au avut pe vremea aceea o influenţă motrică pe tot cuprinsul ţării. Dumnezeu a răsplătit cu binecuvântări în tot timpul fidelitatea şi interesul faţă de Cuvântul Său. Nu degeaba a vorbit lui Israel prin Moise astfel: „Porunca aceasta pe care ţi-o dau eu azi nu este mai pe sus de puterile tale, nici departe de tine. Dimpotrivă, este foarte aproape de tine, în gura ta şi în inima ta, ca s-o împlineşti” (Deut. 30.11,14).

    Acest Cuvânt este în orice situaţie un ajutor măreţ, o mângâiere şi o îmbărbătare pentru toţi cei ce cred în Dumnezeu şi care L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitor. Acest Cuvânt sfânt vrea să fie pentru fiecare om un îndreptar, o candelă, o lumină, un reazem, un ocrotitor pe drumul acesta mărginit până la glorioasa veşnicie.Să mergem pe urmele Marelui învăţător pe acest pământ uscat.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.” Psalmul 119.105

    Luminează și încălzește

    O bătrânică, care citea din Biblie pe un scăunel în fața casei, a fost întreruptă de un trecător necredincios, care îi zise:

    – Ce citești?

    – Cuvântul lui Dumnezeu, a fost răspunsul.

    – Dar cine ți-a spus că este Cuvântul lui Dumnezeu?

    – El Însuși.

    – Cum El Însuși? Poți să-mi dovedești acest lucru?

    – Da, zise femeia privind în sus; poți să-mi dovedești dumitale că acolo sus este soarele?

    – Desigur, cea mai bună dovadă este că îmi dă lumină și mă încălzește.

    – Exact așa este și cu cartea aceasta, îmi încălzește inima și îmi luminează fața, răspunse bătrânica având fața luminată de bucurie.

    Câtă realitate cuprind aceste cuvinte, o pot spune toți care lasă Cuvântul lui Dumnezeu să le călăuzească viața. Dumnezeu nu ne-a lăsat în întuneric; de aceea ne-a dat Cuvântul Său ca o lumină pe cărarea noastră. Dumnezeu vrea să depindem numai de El și de aceea ne face cunoscut prin Cuvânt tot planul Lui și toată voia Sa.

    Cuvântul Tău e-o candelă aprinsă

    Pentru picioarele și pașii mei,

    E o lumină pururea nestinsă

    Pe calea mea, oricând sunt norii grei.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NU MAI ÎNCERCA SĂ CONTROLEZI TOTUL (2)

    „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită” (2 Corinteni 12:9)

    Dacă descoperi că ai dorința excesivă de a controla, încearcă să faci aceste trei lucruri:

    1) In loc să te temi de ineficacitatea ta. accept-o ca pe o calitate. Ea te ajută să experimentezi puterea lui Dumnezeu. „Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită”. Dă-te la o parte și fă-l loc lui Dumnezeu!

    2) Spune-i lui Dumnezeu nevoia ta. Regele losafat și-a dat seama că armatele sale erau insuficiente pentru armatele invadatoare. Așa că el s-a rugat: „O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Care este sfârșitul istoriei sale? Unul miraculos! Armatele invadatoare s-au distrus una pe alta, iar armata lui losafat nu a trebuit să lupte deloc. Cele mai mari minuni vor avea loc când tu te simți neputincios dar crezi că Dumnezeu va interveni.

    3) Meditează la versetele care vorbesc despre suveranitatea lui Dumnezeu si despre inutilitatea încercării de a-ți controla singur viața. „Se aruncă sorțul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul” (Proverbe 16:33). „Omul face multe planuri în inima lui, dar Hotărârea Domnului, aceea se împlinește” (Proverbe 19:21). „El face ce vrea cu oastea cerurilor și cu locuitorii pământului, și nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-l zică: „Ce faci?” (Daniel 4:35). „în El am fost… rânduiți mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale” (Efeseni 1:11). Relaxează-te și începe să te încrezi în Dumnezeu – El știe ce face și are în inimă cele mai bune interese pentru viața ta.


  • 29 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

    Relaţie netulburată

    „În ziua aceea veți cere în Numele Meu… Tatăl Însuşi vă iubeşte.” Ioan 16:26. 27

    „În ziua aceea veţi cere în Numele Meu”, adică în natura Mea. Nu spune: ..Veţi folosi Numele Meu ca pe un cuvânt magic”; ci „Veţi fi atât de aproape de Mine, încât veţi fi una cu Mine”.

    „Ziua aceea” nu este o zi în viaţa veşnică, ci o zi care trebuie să fie aici pe pământ. „Tatăl însuşi vă iubeşte” – unitatea este completă şi absolută Domnul nostru nu spune că viaţa va fi fără nedumeriri exterioare, ci că, aşa cum El cunoaşte inima şi gândul Tatălui, tot astfel, prin botezul Duhului Sfânt, EI ne poate ridica în locurile cereşti pentru a ne revela sfaturile lui Dumnezeu.”Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu…”

    „Ziua aceea” este ziua unei relaţii netulburate între Dumnezeu şi credincios. Aşa cum Isus a stat nepătat în prezenţa Tatălui Său, tot aşa şi noi, prin marea eficacitate a botezului Duhului Sfânt, putem fi ridicaţi la această relaţie – „Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”.”Vă va da.” Isus spune că Dumnezeu va recunoaşte rugăciunile noastre. Ce provocare! Prin puterea învierii şi a înălţării lui Isus şi prin Duhul Sfânt pe care El L-a trimis, noi putem fi înălţaţi la o asemenea relaţie cu Tatăl, încât să fim una cu voia desăvârşită şi suverană a lui Dumnezeu – prin libera noastră alegere -. aşa cum fost Isus. In această poziţie minunată, aşezaţi acolo de Isus Cristos ne putem ruga lui Dumnezeu în Numele Lui, în natura Lui care ne este dăruită prin Duhul Sfânt, iar Isus ne spune: „Orice veţi cere de la Tatăl Meu, vă va da”. Caracterul suveran al lui Isus Cristos este testat prin propriile Sale cuvinte.

    MANA DE DIMINEAŢĂ

    „Nişte oameni purtau pe un pat pe un paralitic şi căutau să-l ducă înăuntru, ca să-l pună înaintea Lui.”

    LUCA 5:18

    Bunul şi milosul nostru Mântuitor mergea din loc în loc făcând bine în toată Galileia şi a ajuns la Capernaum „cetatea Sa”. Acolo El a făcut multe minuni, dar lucrarea Lui era respinsă. Cu toate acestea se găseau acolo patru oameni al căror prieten era bolnav şi care aveau destulă credinţă ca să-l aducă la Mântuitorul pentru a-l vindeca. Câţi „paralitici” spirituali sunt şi în oraşele şi satele noastre care au nevoie de Acela care, chiar dacă este respins, este totuşi gata ca să-i vindece de păcat, să-i mântuiască! Suntem noi dintre aceia care caută din toată inima astfel de suflete? Suntem noi tot aşa de zeloşi de a căuta un mijloc ca să-i aducem sub privirile iubitoare şi pline de compasiune ale Domnului nostru? Vom întâmpina şi noi greutăţi şi împotrivire; dar adevărata dragoste este stăruitoare şi nu se lasă oprită de nimic. „Ei s-au suit pe acoperişul casei şi l-au coborât cu patul printre cărămizi, în mijloc, înaintea lui Isus.” (Vs. 19). Văzându-le credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sunt iertate.” Să ne punem întrebarea: „Avem şi noi pe inimă un paralitic?” Căutăm noi cu adevărat să-l aducem sub privirea Mântuitorului, să-l ataşăm de El şi nu de noi? Suntem şi noi gata să stăruim, să nu ne lăsăm opriţi de nici o greutate – chiar dacă este nevoie să dăm „olane” la o parte ca să putem să plasăm un prieten, o rudă, un vecin, un coleg, etc, înaintea Domnului Isus? Nu ne trebuie pentru aceasta o vocaţie specială, nici o cultură teologică deosebită, ci o simplitate plină de credinţă şi de dragoste pentru că de fapt, nu noi facem lucarea aceea lăuntrică şi tainică în sufletul cuiva, ci numai Domnul Isus prin Duhul Sfânt. Ceea ce doreşte iubitul nostru Mântuitor de la noi nu este o vorbire elocventă, ci o inimă plină de milă şi dorinţă de a aduce suflete la El să le salveze.”Fie ca lucrul nostru să fie cu adevărat o lucrare a credinţei care saşi ia puterea şi chiar existenţa ei, din părtăşia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru. Fie ca în orice moment să privim la lucrurile nevăzute ale vieţii dar care îşi au siguranţa în adevărul nezdruncinabil al Cuvântului lui Dumnezeu şi astfel, lucrul nostru pentru El să poarte amprenta harului şi a adevărului venite prin Isus Hristos. Numai în felul acesta să fie mărturia noastră.” J. N. D. „şi fiecare îşi va lua răsplata după osteneala lui.” (1 Cor. 3:8). „Iată Eu vin curând şi răsplata mea este cu Mine.” (Apoc. 22:12).

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

    „Voi, care vreţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.” Galateni 5:4

    Sunt creştini care părăsesc temelia harului şi vor să „facă”, cu toate că, odată, prin credinţa în Cuvântul Lui Dumnezeu au fost făcuţi părtaşi ai mântuirii în Hristos. De ce se întâmplă toate acestea? Pentru că din cauza mărturiei lor ei sunt prigoniţi şi dispreţuiţi, şi nu sunt recunoscuţi de înţelepţii lumii acesteia. Nu au dorit să fie numiţi învăţători falşi. Dar mesajul crucii este o nebunie pentru toţi cei care vor pieri, dar pentru cei chemaţi este puterea şi înţelepciunea Lui Dumnezeu. Deşi aceşti oameni care s-au lepădat de credinţă vorbesc despre Isus şi jertfa Lui, totuşi ei caută legătură cu aceia cu care mai demult aveau de luptat, aşa cum şi Isus cu fariseii şi cărturarii.

    Doresc să fie din nou recunoscuţi de către aceia care pe drept erau recunoscuţi ca fiind departe de adevăr, în mijlocul cărora viaţa duhovnicească este în declin. Întradevăr este de plâns, dacă ne gândim câţi slujitori ai Lui Hristos a scos din luptă duşmanul, făcându-i nefolositori pentru Dumnezeu, cum a reuşit să-i reducă la tăcere pe cei care odinioară se lăudau cu nădejdea chemării lor, să nu mai poată spune ce găsim scris în Romani 6:10: „El a murit odată pentru păcat.” Mai demult nu au vestit Cuvântul ca să fie plăcuţi înaintea oamenilor, ci singura lor dorinţă a fost să fie plăcuţi înainte Lui Dumnezeu, fără să caute recunoştinţa oamenilor. S-au gândit la faptul că oricine rosteşte o altă Evenghelie decât aceea vestită de apostoli să fie anateme. De aceea şi atenţionarea lui Pavel:”Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi bărbaţi, fiţi puternici.(1 Corinteni 16:13)

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

    PESCARII ÎL URMEAZĂ

    Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Marcu 1.17

    Numai venind după Isus putem împlini dorinţa inimii noastre şi putem fi într-adevăr folositori semenilor noştri. Cât de mare nevoie este să fim pescari care izbândesc prin Isus! Ne-am jertfi şi viaţa ca să câştigăm suflete. Dar suntem ispitiţi să încercăm metode pe care Isus niciodată nu le-ar fi încercat. Trebuie oare să cedăm sugestiilor vrăjmaşului? Dacă am face aşa, am putea împroşca apa, dar niciodată n-am prinde peşte. Trebuie să-L urmăm pe Isus, dacă vrem să reuşim. Metodele senzaţionale, spectacolele, amuzamentele – sunt acestea lucruri care merg după Isus? Ni L-am putea închipui pe Domnul Isus însufleţind o adunare prin astfel de mijloace, care acum sunt atât de folosite? Care este rezultatul unor astfel de metode? Rezultatul nu este deloc acela pe care Isus îl va lua în seamă în marea zi din urmă.Noi trebuie să tindem ca predica noastră să fie aşa cum a fost şi a Stăpânului nostru, căci în felul acesta sunt mântuite sufletele. Trebuie să predicăm învăţătura Domnului nostru şi să vestim o evanghelie deplină şi gratuită; căci aceasta este plasa în care se prind sufletele. Trebuie să predicăm cu blândeţe, îndrăzneală şi dragostea Lui; căci acesta este secretul succesului cu inimile omeneşti. Trebuie să lucrăm cu ungerea divină, depinzând în totul de Duhul Sfânt. Astfel, mergând după Isus şi nu luând-o înaintea Lui, nici alături de El, noi vom fi pescari de oameni.

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

    El a fost asuprit şi El a fost chinuit, dar nu Şia deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere şi ca o oaie mută înaintea celor care o tund, aşa nu Şia deschis gura.  Isaia 53.7

    Nu există decât Unul cu privire la care aceste cuvinte au putut fi adevărate: Domnul Isus Hristos. Aceste cuvinte, aflate în Vechiul Testament, sunt recunoscute de evrei ca fiind parte a Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu. Ei sunt însă hotărâți să nu accepte că ele ar face referire la adevăratul Mesia al lui Israel, căci descriu prea exact atitudinea lui Isus din Nazaret, atunci când a fost judecat de sinedriul evreiesc şi de guvernatorul roman, Pilat.

    Unii cărturari evrei au inventat învățătura conform căreia acest loc din Scriptură se referă la asuprirea lui Israel de către națiuni, care manifestă blândețea unui miel înaintea vrăjmaşilor săi. Este oare acesta caracterul lui Israel? Când teroriştii îi atacă, răspund ei cu o supunere blândă? Mai degrabă sunt plini de mânie şi reacționează cu toată puterea lor! Israel nu este cu nimic diferit de alte națiuni în această privință.

    Cât de uimitor este să vedem cum Domnul Isus, deşi pe nedrept acuzat, na dat niciun răspuns! Judecătorul Său, Pilat, sa minunat văzând acest lucru. Dar de ce na răspuns Domnul la acele acuzații? Fiindcă niciuna dintre ele nu avea vreo bază, iar Pilat recunoştea că nu erau suficiente pentru aL condamna. De cealaltă parte, atunci când a fost întrebat cu privire la Persoana Sa, dacă era Fiul lui Dumnezeu, El a răspuns afirmativ, iar când Pilat La întrebat dacă era Împărat, a recunoscut pe deplin acest lucru.

    Pilat şi iudeii au ştiut că erau învinşi de tăcerea Lui, însă iudeii, în mânia lor amară, au cerut să fie răstignit. Astfel, chiar şi în fața morții, El a devenit Biruitorul, având înaintea Sa siguranța învierii.L. M. Grant

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

    O, Doamne, fă această zi de-a dreptul împărătească în prezenţa Ta. Atinge-ne, o, Doamne, pentru ca toată viaţa noastră duhovnicească şi materială să fie acordată scopurilor Tale. Doar atingerea Ta, şi totul va fi bine.

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

    «Cinstea aceasta este, dar, pentru voi, care aţi crezut! Dar pentru cei necredincioşi „piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului’, „o piatră de poticnire şi o stâncă de cădere”.» 1 Petru 2,7-8

    Isus a fost asemenea unei pietre lepădată de zidari. El a fost aruncat de constructori, adică de liderii spirituali din acele vremuri. Aşa a fost atunci, asa este şi acum! Mulţumim lui Dumnezeu că nu este respins de toţi oamenii! El alege şi foloseşte cu dragoste ceea ce este aruncat şi desconsiderat de oameni. Priviţi, de exemplu, Betleemul: «cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda» (Mica 5,2) sau Nazaretul: «Poate ieşi ceva bun din Nazaret?» (Ioan 1,46). Chiar şi despre Domnul Isus este scris: «… dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El» (Isaia 53,3).

    Isus a fost nu doar piatra lepădată de zidari, ci şi piatra încercată: «de aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată”» (Isaia 28,16). Cum S-a împotrivit El ispitelor? Adam a trăit într-o lume fără păcat şi a trebuit să asculte doar într-o singură privinţă, dar a eşuat. Cel de-al doilea Adam, Isus Cristos, a venit însă într-o lume întunecată şi pervertită de păcate. El a fost ispitit ca şi noi, dar a ieşit biruitor. Cine înţelege profunzimea acestor cuvinte? Isus a biruit prin două arme:

    1. Cuvântul lui Dumnezeu: «căci este scris» (Matei 4,10) şi

    2. pentru că a avut legătura de viaţa veşnică cu Tatăl Său.

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. Psalmi 45:7

    „Mâniaţi-vă, şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26). Nu există bunătate într-un om care nu se mânie pe păcat; cel care iubeşte adevărul trebuie să urască minciuna. Cât de tare a urât-o Domnul Isus când a venit ispita! De trei ori L-a asaltat sub diferite forme, şi de trei ori a respins-o, spunându-i „înapoia Mea, Satano” (Matei 16:23; Marcu 8:33; Luca 4:8).

    El ura păcatul celorlalţi – chiar dacă îşi arăta mai adesea ura prin lacrimi de compătimire, decât prin vorbe aspre. Totuşi, ce limbaj ar putea fi mai aspru, mai asemănător cu al lui Ilie, decât „vai de voi, i cărturari şi farisei făţarnici! pentru că voi mâncaţi casele văduvelor în timp te, ce de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi” (Matei 23:14).

    El ura răutatea, atât de mult încât a sângerat ca s-o poată şterge din inimile Oamenilor, şi a murit pentru ca şi ea să moară. A fost îngropat pentru ca ea să fie îngropată cu El, şi s-a înălţat pentru ca s-o poată călca în picioare pentru totdeauna. Christos este: Evanghelia, şi această Evanghelie este opusul răutăţii, sub orice formă. Răutatea se îmbracă în veşminte frumoase şi imită vocea Sfinţeniei, dar preceptele lui Isus, asemenea faimosului Său bici, o alungă din templu şi nu o tolerează în biserică.

    Ce război se stârneşte între Christos şi Belial, în inima în care domneşte Isus! Când Răscumpărătorul nostru va veni în calitate de Judecător, cuvintele „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor” (Matei 25:44), care sunt o urmare a învăţăturilor Sale privind păcatul, vor demonstra dreptatea Sa desăvârşită. Pe cât este de caldă dragostea Sa pentru păcătos, pe atât este de fierbinte ura faţă de păcat; pe cât de perfectă este dreptatea Sa, pe atât de completă va fi distrugerea oricărei forme de răutate. O, tu, Campion la dreptăţii, şi Nimicitor al răului, pentru cauza aceasta Dumnezeul Tău „Te-a uns cu un undelemn de bucurie” (Psalmi 45:7).

    SEARA

    Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să sădească din nou cetatea aceasta a Ierihonului. Iosua 6:26

    De vreme ce omul care a rezidit Ierihonul a fost blestemat, cu cât mai blestemaţi sunt cei care lucrează ca să rezidească în noi credinţele false. Pe vremea părinţilor noştri, zidul gigantic al nedreptăţii a căzut prin puterea credinţei lor, prin perseverenţa eforturilor lor, şi prin sunetul trâmbiţelor lor. Acum sunt unii care vor să rezidească vechile înşelăciuni pe temelia dinainte. O Doamne, pune-le beţe în roate acestor doritori, şi răstoarnă fiecare piatră pe care o înalţă. Ar fi foarte bine pentru noi să fim curăţaţi de orice tendinţă păcătoasă. Apoi, după ce vom fi făcut curăţenie acasă, să căutăm să ne împotrivim răului care se răspândeşte cu iuţeală în biserică şi în lume.

    Acest lucru se poată face doar prin rugăciuni puternice în cămăruţa noastră, şi printr-o mărturie susţinuta în public. Cu îndreptăţită îndrăzneală, trebuie să-i avertizăm pe cei care înclină să dea crezare învăţăturilor false. Trebuie să-i instruim pe cei tineri în adevărul Evangheliei, şi să-i avertizăm contra practicilor false din trecut. Trebuie să ajutăm la împrăştierea luminii în ţară, fiindcă proorocii mincinoşi, ca şi bufniţele, urăsc lumina. Facem tot ce ne stă în puteri pentru Isus şi Evanghelie?

    Dacă nu, neglijenţa ne va duce în mâinile duşmanului. Ce facem ca să răspândim Biblia? Le spunem celor din jur despre scrierile ei bune şi adevărate? Luther spunea cândva: „diavolul urăşte penele de gâscă” şi, fără îndoială, avea dreptate: scriitorii pregătiţi prin binecuvântare Duhului Sfânt au făcut mult rău împărăţiei diavolului. Dacă miile de oameni care citesc în seara aceasta cuvintele mele vor face tot ce pot ca să oprească rezidirea Ierihonului, slava Domnului se va răspândi printre fiii oamenilor.

    Cititorule, poţi să faci asta? Vrei să o faci?

    IZVOARE IN DEŞERT

    V-am numit prieteni. (Ioan 5:15)

    Cu ani în urmă era un bătrân profesor german a cărui viaţă frumoasă era o minune pentru studenţii săi. Unii dintre ei s-au hotărât să afle secretul ei, aşa că într-o noapte au trimis pe cineva să se ascundă în biroul în care profesorul îşi petrecea serile.

    Era destul de târziu când în sfârşit a venit profesorul. Era foarte obosit, dar a stat jos şi a petrecut o oră cu Biblia sa. Apoi şi-a plecat capul într-o tăcută rugăciune, şi la sfârşit, închizând Cartea cărţilor, a spus: „Ei bine, Doamne Isuse, încă mai avem aceeaşi veche comuniune”.

    „Să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10) este cel mai mare câştig al vieţii. Fiecare creştin trebuie să caute cu orice preţ „să aibă aceeaşi veche comuniune” cu El.

    Realitatea cunoaşterii Domnului Isus este un rezultat al rugăciunii ascunse şi al studiului personal al Bibliei care este devoţional şi consecvent. Hristos devine mai real pentru cei care persistă în cultivarea prezenţei Lui.

    Vorbeşte-I, căci El te ascultă,

    Şi Duh cu duh se vor întâlni!

    Mai aproape este El decât respiraţia,

    Mai aproape decât mâinile şi picioarele.

    Maltbie D. Babcock

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

    Isaia 40.18-31

    Capitolele 40-48 ale cărţii Isaia dezbat o problemă dintre cele mai spinoase: cea a idolatriei poporului. În mod firesc, acest subiect începe printr-o lămurire: Cine este Dumnezeul creaţiei? (v. 12…). Înainte de a vorbi despre falşii dumnezei, profetul stabileşte existenţa şi măreţia incomparabilă a lui Dumnezeu (v. 18,25; comp. cu Psalmul 147.5). Acesta este şi cel mai bun mod de a vesti Evanghelia: Să începem prin a-L prezenta pe Isus, după care puţine cuvinte vor fi suficiente pentru a demonstra deşertăciunea idolilor lumii. Când un copilaş apucă un obiect periculos, este cazul să i-l smulgem din mână? Nu, ci mai curând să-i arătăm o jucărie mai atrăgătoare, care-l va face să renunţe fără dificultate.

    Dumnezeu nu numai că are putere în Sine însuşi, ci este şi sursa adevăratei puteri, chiar şi pentru voi, tinerilor, care poate credeţi că încă aveţi putere şi aptitudini personale! Reţineţi aceste versete, de la 29 la 31! Ele au fost probate de credincioşi fără număr, reanimându-i din descurajările lor. Păstraţi-le şi voi în inima voastră, aşa cum un alergător sau un călător prevăzător îşi face provizii pentru momentul când va apărea oboseala. Apostolul nu şi-a abandonat cursa, pentru că privirile sale erau aţintite asupra realităţilor nevăzute (2 Corinteni 4.1,16-18).

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

    Text: Psalmul 122

    Mă bucur când mi se zice: „Haidem la Casa Domnuluil” Psalmul 122:1

    BUCURIA DE-A MERGE LA BISERICĂ

    Pentru o vreme, în timpul copilăriei mele, cuvintele Psalmului 122:1 scrise pe peretele bisericii noastre, mi-au creat sentimente confuze. Îmi plăcea să mă întâlnesc cu prietenii la biserică şi să mă bucur de sentimentul măreţiei şi al grandorii lui Dumnezeu, pe care îl aveam adesea. Dar nu eram în mod particular prea bucuros să merg la biserică, ori de câte ori i se deschideau porţile, în zilele acelea, rugăciunea pastorală dura 20 de minute, şi predicatorii obişnuiau să coboare foarte adânc, să stea acolo mult timp şi să iasă extenuaţi. Dar azi, sunt foarte mulţumitor lui Dumnezeu că am crescut într-o casă unde mersul la biserică era o obligaţie. Această practică a avut un impact adânc în viaţa mea. Psalmistul a spus că era bucuros atunci când era invitat să se alăture pelerinilor în drumul spre Templul din Ierusalim. Era deosebit de încântat să se simtă una cu credincioşii din toate cele 12 seminţii ale lui Israel. Era plin de bucurie si de dragoste în actul închinării, încât tânjea de dorul păcii Ierusalimului, dorind pacea şi bogăţia binecuvântărilor divine pentru cetăţenii lui. Când mergem Ia biserică din motive corecte si cu o atitudine corectă, aducem glorie lui Dumnezeu şi primim învăţătură, mângâiere şi suntem îndemnaţi la noi acţiuni spirituale. Pe lângă acestea, îi încurajăm pe alţii şi primim încurajare de la ei. Fă din frecventarea cu regularitate a bisericii un obicei. Du-te acolo, aşteptându-te să dai şi să primeşti. Pe măsură ce această practică va deveni o parte integrantă a vieţii tale, credinţa ta va creşte tot mai puternică şi vei deveni o binecuvântare. Curând te vei trezi spunând: „Mă bucur că este timpul de mers la biserică”. – H.V.L.

    Săptămâna nu-i completă până încă nu păzim
    Ziua Domnului în care sufletul să ni-l hrănim.
    Ca să ducem crucea vieţii, ajutor primim de sus,
    Când, prin rugă şi-nchinare, avem har de la Isus.  
    D.J.D.

    Vino la biserică pentru întărirea credinţei tale.

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

    Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce sunt ispitiţi.

    Evrei 2.18

    Câte o inimă credincioasă priveşte cu multă durere şi necaz în viitorul apropiat şi aceasta nu numai din cauza lipsurilor materiale în ceea ce priveşte cele necesare corpului, ci mai mult din cauza ispitelor zilnice care ameninţă omul din lăuntru. Un credincios care-L urmează pe Domnul Isus cu fidelitate şi supunere îşi înalţă privirea spre Domnul slavei, care ne-a arătat cea mai desăvârşită dependenţă şi a umblat prin această lume plină de ispite şi dureri. El a fost ispitit în toate ca şi noi dar fără păcat. Acum El este Marele Preot care are milă de noi şi ori când şi în orice fel poate să ne ajute. Da, El poate să ne ajute. Cât de mult şi cât de des a fost ajutorul Său în trecut? Poate cineva să enumere? În câte clipe de necazuri şi de dureri nu ne-a ajutat? De aceea, stimate cititor te rog să ai ca temelie a vieţii tale viitoare acest cuvânt: „EL POATE SĂ VINĂ ÎN AJUTOR” şi lasă acest cuvânt să-ţi fie un îndemn zilnic care să te călăuzească. El este Acela care înţelege în toate necazurile, când ne simţim fără putere. De aceea să ridicăm ochii ţintă spre Acela care ne-a chemat în lucrare, care ne-a dat credinţa, căci numai El poate să ne ajute, să ne întărească. Numai El însuşi este în stare să ne călăuzească în bune condiţii spre o viaţă de biruinţă. „Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evr. 4.16).Suferinţa de pe cruce a Domnului Isus este temelia oricărei binecuvântări; ea este slava Domnului Isus Cristos şi a celor răscumpăraţi. Patimile şi durerile Lui alcătuiesc temelia slavei Adunării lui Dumnezeu, a binecuvântării poporului Israel şi a întregii creaţiuni. Totul atârnă de suferinţa de pe cruce a Domnului Isus Cristos.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

    Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit. 1 Corinteni 2.2

    Ce vedem la cruce?

    Jertfa de pe cruce a Mântuitorului înseamnă ispășirea păcatelor noastre, pe baza căreia ne putem apropia de Dumnezeu. Pe de altă parte, moartea lui Hristos are o asemenea valoare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, ca să spunem astfel, un nou temei de arătare a dragostei infinite a Tatălui pentru Fiul Său: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”.

    Moartea Domnului pe cruce a arătat în chip perfect devotamentul Lui pentru slava Tatălui. Prin cruce, tot răul venit în lume prin satan – și odată cu el mizeria, moartea, judecata – au dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu: dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea personală a lui Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Și ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte, ca toți care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea lui Hristos cel răstignit.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

    NU MAI ÎNCERCA SĂ CONTROLEZI TOTUL (1)!

    „El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6)

    Fără auto-control ajungem să ne rănim singuri, dar când dorim să avem control excesiv asupra noastră sau asupra altora, e un indiciu că nu ne încredem suficient în Dumnezeu. La analiza finală, numai Dumnezeu ne determină rezultatul: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3: 5-6).

    Dacă te afli în postura de-a controla fiecare detaliu și aspect din viața ta, încearcă să folosești aceste strategii pentru a-ți dezvolta o gândire corectă:

    1) înțelege faptul că nu ești o ființă independentă si auto-suficientă. „Noi suntem poporul Lui și turma pășunii Lui” (Psalmul 100:3). Oile nu pot avea grijă de ele singure; ele au nevoie de un păstor care să le hrănească, să le conducă și să le protejeze. înțelegi ideea?

    2) Când au ioc lucruri neașteptate, practică obiceiul de a reacționa cu calm. Dumnezeu nu este luat prin surprindere niciodată. Ceea ce pare a fi o criză pentru tine este deseori o oportunitate pentru El ca să-Și arate dragostea și grija față de persoana ta.

    3) Concentrează-te asupra lucrurilor interne si lasă-le pe cele externe în seama lui Dumnezeu. Odată ce ți-ai stabilit în sinea ta că nu poți controla aproape nimic din ceea ce se întâmplă în afară, ci numai reacția ta lăuntrică la toate acestea, vei reuși să nu te mai stresezi din cauza lucrurilor incontrolabile și inevitabile.

    Respiră adânc pentru a-ți încetini fluxul de adrenalină, înalță o rugăciune, apoi încredințează problema lui Dumnezeu. înțelege că planurile Sale pentru viața ta nu te vor ocoli. „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele” (Psalmul 139:16). Nu mai încerca să controlezi totul!


  • 28 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Revelaţia de necontestat

    „în ziua aceea nu Mă veți mai întreba nimic.” loan 16:23

    Când este „ziua aceea”? Când Domnul cel înălţat te face una cu Tatăl. In acea zi vei fi una cu Tatăl, aşa cum este Isus, şi, „în ziua aceea”, spune Isus, „nu Mă veţi mai întreba nimic”. Până când viaţa înviată a lui Isus nu se manifestă în tine ai întrebări despre multe lucruri; apoi, după un timp, descoperi că toate întrebările s-au dus, se
    pare că nu mai ai nimic de întrebat. Ai ajuns în acel punct de încredere totală in viaţa de înviere a lui Isus, viaţă care te aduce în unitate perfectă cu scopul lui Dumnezeu. Trăieşti acum acea viaţă? Dacă nu, de ce nu? Oricâte lucruri neclare ar fi în mintea ta, ele nu se vor interpune între inima ta şi Dumnezeu. „în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic” – nu vei mai avea nevoie să întrebi, pentru că vei fi sigur că Dumnezeu va face toate lucrurile după voia Sa. Adevărul din loan 14:1 a devenit starea reală a inimii tale şi nu mai ai întrebări de pus. Dacă ceva este un mister pentru tine şi se interpune între tine şi Dumnezeu, nu căuta niciodată o explicaţie în mintea ta, caut-o în caracterul tău – acolo este problema. O dată ce caracterul tău e dispus să
    se supună vieţii lui Isus, vei înţelege totul clar şi vei ajunge în punctul in care nu mai există nici o distanţă între Tatăl şi tine, pentru că Domnul v-a făcut una. „în ziua aceea nu Mă veţi mai întreba nimic.”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Rodul celui neprihănit este un pom de viaţă şi cel înţelept câştigă suflete.” PROVERBE 11:30

    Cel care este socotit neprihănit prin credinţă nu-şi mai aparţine lui însuşi, ci Aceluia care l-a răscumpărat cu preţul suferinţelor Sale ispăşitoare. Acesta este un principiu adevărat de care noi trebuie să fim convinşi şi la care trebuie să adaptăm viaţa noastră. Mântuirea prin har nu este o binefacere de reţinut pentru sine însuşi, o pernă a leneviei sau o credinţă şi convingere în neprihănirea proprie; nu, ea este un foc care trebuie să ardă, un izvor care trebuie să curgă, o molipsire divină care trebuie să se împrăştie!

    „Rodul celui neprihănit este un pom de viată.”

    Noi suntem justificaţi înaintea lui Dumnezeu prin credinţă. Avem noi din abundenţă viaţa pe care textul nostru o compară cu un pom care respiră o viaţă îmbelşugată şi demonstrată prin roadele bune şi din belşug pe care le produce? Avem noi această viaţă plină de rod, acel elan al Bisericii primare care să dea mărturiei noastre puterea de a câştiga suflete? Suntem noi nişte pomi care aduc roade sau numai frunze şi nici un rod? Să ne mărturisim sterilitatea, egoismul şi comoditatea care păstrează pentru sine ceea ce posedă şi care se ascund sub o mantie religioasă şi zeloasă a împlinirii unor forme, oricât de frumoase ar părea ele. Ba chiar poate ne lăudăm cu ele că sunt inspirate, după tiparul Bibliei. Sărmane uscături ce suntem, nu aceasta aşteaptă Domnul vieţii de la noi, El care ne-a dat viaţa dumnezeiască s-o trăim şi nu s-o înmormântăm în forme religioase! Domnul a înviat şi viaţa Lui de înviere ne-a transmis-o şi nouă ca să trăim prin ea. Sunt peste tot în jurul nostru suflete nemântuite, robite de păcat, mergând cu paşi grăbiţi spre o pierzare veşnică şi noi cunoaştem calea care duce la viaţă, pentru că Domnul a avut milă de noi şi ne-a descoperit-o. Dar noi tăcem.

    „şi cel înţelept câştigă suflete.”

    Cuvântul „câştigă”, presupune o luptă înverşunată pentru a elibera pe captivi din mâinile vrăjmaşului. Nu putem s-o facem cu propriile noastre puteri. Numai puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu pot câştiga o astfel de biruinţă. Căci vrăjmaşul se apără şi noi trebuie să înţelegem şi să nu subestimăm natura spirituală a luptei. Partea noastră în această luptă este răbdarea şi dragostea. Inima, sufletul omenesc cedează la dragoste, dar dragostea ştie să atragă sufletele şi să le aducă la Domnul Isus ca să le mântuiască. Dacă este în noi dragoste de Dumnezeu şi de oameni, nu vom şovăi ci vom merge în căutarea sufletelor pierdute pentru a le duce vestea bună a iertării de păcate, prin credinţa în sângele ispăşitor al Domnului Isus. Să cerem această înţelepciune şi să începem de astăzi.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit.” Matei 24:13

    Vedem la poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament cum prin credinţă au ieşit din Egipt şi au putut trăi minuni şi experienţe cu Dumnezeu. Totuşi, când au ajuns în apropierea Canaanului, au depus armele. În loc să se fi încrezut în promisiunile Lui Dumnezeu precum Iosua şi Caleb, au renunţat la nădejdea slavei. Ieri mi-a spus cineva: cele mai multe vapoare suferă pagubă în apropierea malului. De aceea este atât de important să rămânem răbdători până la sfârşit. Aceasta înseamnă: statornicie în credinţă, în dragoste, în răbdare, ca nişte copii ascultători, să ne încingem coapsele minţii „să fim trji şi să ne punem nădejdea în harul care ne va fi adus la arătarea Lui Isus în slavă. (1 Petru 1:13).

    „Uită-te dar la bunătatea şi asprimea Lui Dumnezeu; asprime faţă de cei ce-au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta, alminterea vei fi tăiat şi tu.”(Romani 11:22). Aceştia au fost tăiaţi datorită necredinţei lor, iar tu stai datorită credinţei tale. Nu fi mândru, ci teme-te.

    „Dacă Dumnezeu n-a cruţat ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Şi chiar ei, dacă nu stăruiesc în necredinţă vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.” De aceea este foarte important să nu privim la împrejurări, nici la ceea ce încântă ochii, ci la Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, Şi dacă te recunoşti a fi necredincios, sau ca unul carte ai părăsit nădejdea, vino la El, şi vei putea trăi şi tu lucrul acesta minunat promis poporului Israel:” Dacă nu stăruiesc în necredinţă, vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.”

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    AMINTEŞTE-I LUI DUMNEZEU FĂGĂDUINŢA PE CARE EL A FĂCUT-O

    Şi Tu ai zis: „Eu voi îngriji ca să-ţi meargă bine…” Geneza 32.12

    Dumnezeul nostru este credincios, şi nu-Şi va retrage făgăduinţa, nici nu-Şi va lăsa neîmplinite cuvintele, dar Lui îi place ca ai Săi să-L roage şi să-I amintească făgăduinţele Lui. Acest fapt este pentru a le reînsufleţi nădejdea şi a le mări credinţa. Cuvântul Sau l-a dat pentru noi şi nu pentru El. Planul Său este hotărât şi nu are nevoie să I se aducă aminte ca să facă bine poporului Său. Făgăduinţa de faţă este pentru a ne îmbărbăta, a ne hotărî, a ne sprijini pe ea şi a-I spune: „Tu ai zis”.”Desigur că-ţi voi face bine”, este miezul harului Domnului. El ne va face un bine real, trainic, nimic decât bine, şi tot felul de bine, chiar acela de a ne face sfinţi; aşa că ne va trata ca pe nişte sfinţi atâta timp cât suntem pe pământ. În curând ne va lua să fim cu Domnul Isus şi cu toţi aleşii Săi; nu este acesta supremul bine? Cu această făgăduinţă în inimile noastre, să nu ne fie frică de mânia lui Esau sau de a oricui altuia. Dacă Domnul ne face bine, cine va putea să ne facă rău?

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Dumnezeul veacului acestuia a orbit gândurile necredincioşilor.  2 Corinteni 4.4

    Descoperim o caracteristică a omului, anume că el nu se simte liber în prezența lui Dumnezeu, dar se simte liber în prezența lui Satan. Omului îi este teamă de Dumnezeu, însă nu se teme de Satan. Nu ar vrea să fie cu Satan în iad, este adevărat; se cutremură la acest gând, însă nu se cutremură să meargă zi de zi împreună cu el. Se simte liber în prezența lui Satan şi umblă cu el pe pământ, însă este îngrozit să umble împreună cu Dumnezeu. Te simți liber în prezența lui Dumnezeu? Ştiu că ai dori ca, mai târziu, să fii în cer cu Dumnezeu, însă doreşti să fii cu El acum? Aceasta este întrebarea!

    Te simți bine în prezența lui Dumnezeu? Ai vrea ca El să te trateze exact aşa cum eşti? Dacă tear trata exact aşa cum eşti, ai putea să te încrezi în El? Dacă tear trata astfel în chiar momentul acesta, există vreun lucru de care teai teme? De ce este atât de cumplit să te gândeşti la Dumnezeu? De ce te înspăimântă Dumnezeu atât de mult, încât nai încredere în El să vii în prezența Sa exact aşa cum eşti acum? Tu nu te temi să te încrezi în Satan.

    Satan este „dumnezeul veacului acestuia”; oamenii nu se tem în veacul acesta. Nu este ciudat? În lumea lui Satan, oamenii sunt liniştiți, însă, când este vorba de Dumnezeu, îşi pierd liniştea. Ei merg fără problemă în locuri ale ispitei, unde sigur Hristos nu Se află; iar în locul unde Hristos Îl onorează pe Dumnezeu le este frică să stea. Ei îşi caută plăcerea în locuri în care Hristos nu Şia pututo găsi şi nu se tem de Satan, deşi ştiu că el este acolo. Se tem de lumină, însă nu se tem de întuneric. Întunericul este elementul lor; lumina le produce teamă. Aceasta este o stare cumplită! „Dumnezeu este lumină şi în El nu este deloc întuneric” (1 Ioan 1.5). Satan este prințul „stăpânitorilor lumii întunericului acestuia” (Efeseni 6.12).

    J. N. Darby

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, cât de simple şi glorioase sunt toate lucrurile când Te vedem pe Tine! In această zi lasă-mă să văd Faţa Ta şi să fiu singur cu Tine.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede în El nu va fi dat de ruşine.»

    1 Petru 2,6

    Duhul Sfânt ne descoperă divinitatea lui Isus Cristos prin cele mai simple imagini. El este de nepreţuit în faţa lui Dumnezeu. Ce relaţie armonioasă, divină este între Tatăl ceresc şi singurul Său Fiu! Putem înţelege câte ceva despre această relaţie doar dacă ne raportăm la multele circumstanţe în care Domnul Isus a vorbit despre Tatăl Său. Putem oare înţelege ce a simţit când a strigat în durerea Lui cea mare: «Ava, adică: Tată!» (Marcu 14,36) sau (în sens opus) când vocea Tatălui s-a auzit din cer: «Acesta este Fiul Meu preaiubit» (Matei 17,5)? În lumina acestor fapte ne minunăm şi mai mult de cuvântul «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu …» (Ioan 3,16).

    Isus este piatra de temelie a Bisericii, fundamentul mântuirii oferite de Dumnezeu. Nimeni nu poate pune o altă temelie. Doar El, Mirele nostru iubit este piatra de temelie aleasă de Dumnezeu. Acesta este de altfel şi secretul alegerii celor ce-I aparţin, căci toţi cei care vin la El sunt şi ei aleşi, după cum găsim scris în versetul: «In El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii» (Efes. 1,4).

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit. Romani 8:30

    Iată un adevăr preţios pentru tine, credinciosule. Se poate să fii sărac, în dureri sau necunoscut, dar, ca să te, încurajezi, aminteşte-ţi de chemarea ta şi de consecinţele care decurg din ea, în special de binecuvântarea despre care vorbeşte textul din dimineaţa aceasta. La fel de sigur ca faptul că eşti copilul lui Dumnezeu astăzi, este şi faptul că în curând toate încercările tale se vor sfârşi, şi fruntea ta obosită va fi încununată cu slavă, iar mâinile trudite vor flutura ramuri de măslin. Nu te plânge de necazurile tale, bucură-te, fiindcă în curând vei fi acolo unde „nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere” (Apocalipsa 21:4). Carele de foc se află la uşa ta, şi într-o clipă, veţi ajunge în slavă. Cântarea de slavă este pe buzele tale. Porţile cerului se deschid să te primească. Nu te gândi că nu vei reuşi să intri. Dacă El te-a chemat, nimic nu vă va putea despărţi de dragostea Lui. Suferinţa nu poate rupe legătura de iubire; focul persecuţiei nu poate arde verigile, ciocanul iadului nu poate sfărâma lanţul. Vocea care te-a chemat la început te va chema din nou de la pământ spre cer, de la întunericul morţii la slava nemărginită a veşniciei. Stai liniştit, inima Celui care te-a răscumpărat bate pentru tine cu o iubire nesfârşită. În curând vei avea parte de slava care ţi-a fost pregătită; te mai afli aici doar pentru a te pregăti în vederea moştenirii; odată pregătit, aripile îngerilor te vor purta pe muntele păcii, bucuriei şi binecuvântărilor, unde Departe de o lume de durere şi păcat cu Dumnezeu alături, pretutindeni, neîncetat vei rămâne pentru totdeauna.

    SEARA

    Iată ce mai gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde. Plângerile lui Ieremia 3:21

    Amintirile sunt adesea slujitoarele disperării. Minţile pesimiste îşi amintesc fiecare prezicere neagră a trecutului, şi se aţintesc asupra fiecărui aspect întunecat din prezent; pentru acestea, memoria, îmbrăcată în sac şi cenuşă, serveşte o cupă de fiere şi pelin amestecate. Totuşi, nu avem nevoie de aşa ceva. Înţelepciunea poate transforma memoria într-un înger al mângâierii. Amintirea care poartă amărăciunea în mâna stângă, poate avea în dreapta un mănunchi de speranţă. Nu are nevoie de o coroană de fier. Poate să-şi încununeze fruntea cu o cunună de aur, împodobită cu stele. Aşa s-a întâmplat în experienţa lui Ieremia. In versetul precedent, amintirile rechemaseră o mare umilinţă – „când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mâhnit în mine” (vers. 20). Aceeaşi amintire îi aduce însă viaţă şi mângâiere. „Iată ce gândesc în inima mea, şi iată ce mă mai face să trag nădejde”. Ca o sabie cu două tăişuri, amintirea îi ucide mândria cu o lovitură, apoi îi alungă disperarea cu o alta. Ca principiu general, dacă dorim să ne stăpânim amintirile în mod înţelept, putem, în mijlocul celei mai negre disperări, să aprindem un chibrit care va lumina pe loc lampa mângâierii. Nu este nevoie ca Dumnezeu să creeze ceva nou pe pământ pentru ca cei credincioşi să seiibucure din nou. Dacă vor răscoli cu credincioşie cenuşa trecutului, vor găsi lumină pentru prezent; şi dacă se vor întoarce spre Cartea Adevărului şi spre tronul harului, candela lor va străluci ca înainte. O, dacă ne-am aminti de bunătatea Domnului şi de îndurările harului Său! Să deschidem cartea amintirii, atât de luminată de strălucirea milei, şi vom fi fericiţi. Atunci amintirile vor fi „izvorul adânc al bucuriei”, cum le numea Coleridge. Când sunt în slujba Mângâietorului Divin, amintirile se transformă într-o mângâiere de mare preţ.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta”.… Şi l-a binecuvântat acolo. (Geneza 32:26, 29)

    Iacov a câştigat victoria şi binecuvântarea aici nu prin luptă, ci prin
    alipire. Şoldul îi era scrântit şi nu se mai putea lupta, dar nu-i dădea drumul. Incapabil să lupte mai departe, şi-a încolăcit braţele în jurul gâtului adversarului său misterios, lăsându-se cu toată puterea asupra lui, până când în sfârşit a câştigat.

    Nici noi nu vom câştiga biruinţa în rugăciune până nu vom înceta să ne luptăm. Trebuie să renunţăm la voinţa noastră şi să ne aruncăm braţele în jurul gâtului Tatălui nostru cu o credinţă tenace.

    Ce ar putea slaba noastră putere omenească să ia cu forţa din mâna atotputerniciei? Avem noi puterea să luăm binecuvântări de la Dumnezeu cu forţa? Violenţa voinţei noastre puternice nu-L va convinge niciodată. Ceea ce câştigă binecuvântări şi victorii este puterea credinţei tenace.

    Nu presând şi insistând asupra voinţei noastre ajungem la victorie. Aceasta este câştigată când smerenia şi încrederea se unesc, spunând: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta (Luca 22:42).

    Suntem puternici cu Dumnezeu numai în măsura în care eul este învins şi este mort. Binecuvântările nu vin prin luptă, ci prin alipirea de El în credinţă.


    J. R. Miller

    Un incident din viaţa de rugăciune a lui Charles H. Usher ilustrează cum „rugăciunea care luptă” este de fapt o piedică în calea rugăciunii care învinge. El a împărtăşit această povestire: „Băieţelul meu, Frank, era foarte bolnav, şi doctorii aveau puţine speranţe în privinţa recuperării lui. Am folosit toată cunoştinţa mea în materie de rugăciune în folosul lui, dar starea lui continua să se înrăutăţească. Aceasta a durat câteva săptămâni.Într-o zi, pe când stăteam lângă patul lui şi-l vegheam, am realizat că nu va mai trăi mult fără o întoarcere rapidă spre bine. I-am spus Domnului: «O, Dumnezeule, am petrecut atâta timp în rugăciune pentru fiul meu, şi încă nu-i este mai bine. Acum Ţi-l las Ţie şi eu mă voi ruga pentru alţii. Dacă este voia Ta să-l iei, aleg voia Ta – Ţi-l predau Ţie cu totul».Am chemat-o înăuntru pe iubita mea soţie şi i-am spus ce am făcut. A vărsat câteva lacrimi, dar l-a încredinţat şi ea Domnului. Două zile mai târziu ne-a vizitat un om al lui Dumnezeu. El era foarte interesat de fiul nostru Frank şi se rugase deseori pentru el. El ne-a spus: «Dumnezeu mi-a dat credinţă să cred că fiul tău se va însănătoşi. Voi aveţi încredinţarea aceasta?»Am răspuns: «L-am încredinţat lui Dumnezeu, dar acum mă voi duce din nou la El cu privire la fiul meu». Am făcut întocmai şi în timp ce mă rugam am descoperit că aveam încredinţarea că se va însănătoşi. Din momentul acela a început să-i fie mai bine. Atunci am realizat că «lupta» rugăciunilor mele a împiedicat răspunsul lui Dumnezeu, şi dacă aş fi continuat să mă lupt, nevrând să-l predau lui Dumnezeu, probabil că n-ar mai fi fost astăzi aici”.

    O, drag copil al lui Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să-ţi răspundă la rugăciuni, trebuie să fii pregătit să calci „pe urmele credinţei aceleia pe care o avea tatăl nostru Avraam” (Romani 4:12), chiar şi pe muntele jertfirii.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 40.1-17

    Capitolele 40-66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit „a doua carte a lui Isaia”. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de-a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a-i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s-o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.Printre strigătele” care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui loan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterul firav şi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu „Cuvântul lui Dumnezeu” care „rămâne pentru totdeauna” (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă „strigare”, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: „Iată Dumnezeul vostru…” (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 104:10-26                        

    … iar cocostârcul îşi are locuinţa în chiparoşi… Psalmul 104:17

    MĂREŢIA LUI DUMNEZEU

    In textul biblic de astăzi, psalmistul Îl proslăveşte pe Domnul pentru măreţia Sa revelată prin lucrările minunate ale creaţiei. El aminteşte mereu cititorului de minunatele căi prin care Domnul poartă de grijă creaturilor Sale: dăruindu-le apă, lumina soarelui şi vegetaţia. Psalmistul subliniază de asemenea că El a făcut şi copacii pentru ca păsările cerului să-şi facă în ramurile lor cuiburile. In timp ce jucam golf cu prietenul meu Dave, acesta s-a oprit arătându-mi uimit ceva. A dat la o parte ramurile bogate ale unui molid albastru. Acolo, odihnindu-se pe o creangă, era cuibul construit cu măestrie al unei familii de sticleţi. Era cam la înălţimea capului unui om, dar era ascuns cu atâta grijă încât nici unul din jucătorii de golf nu ar fi avut posibilitatea să-l vadă de la mai mult de câţiva metri distanţă. Două crengi groase acopereau cuibul astfel încât să-l scutească de apele ploilor. Era ancorat atât de bine că nici cea mai puternică furtună nu l-ar fi putut smulge. Pasărea mamă l-a construit departe de trunchiul copacului astfel că nici un animal de pradă să nu-i producă daune. Copacul era un loc perfect pentru acest cuib – un copac pregătit de Dumnezeu pentru ca păsările să-şi crească puişorii. „Pentru mine”, a comentat Dave, aceasta este măreţia lui Dumnezeu. Este încă un motiv să mă încred în El. Nu înţeleg cum poate cineva să fie ateu!” Lucrările lui Dumnezeu în creaţie, chiar şi acelea prin care El asigură un loc pentru cuibul pâsăricii, sunt minunate şi dincolo de orice descriere. Fie ca măreţia lui Dumnezeu să ne facă, aşa cum l-a făcut pe psalmist, să-L lăudăm atât timp cât vom trăi (v. 33). – D.C.E.

    Tot ce e frumos şi-nălţător,

    Fiinţe mari şi minunate,

    Tot ce e-nţelept şi uimitor,

    Toate-s prin Cristos create. 
    Alexander

    Toată creaţiunea, cu degetul întins, arată spre Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    S-a încrezut în DUMNEZEU: să-l scape acum DUMNEZEU, dacă-L iubeşte. Căci a zis: Eu sunt Fiul Lui. DUMNEZEU! Matei 27.43

    Ce dispreţuitor răsună această ocară a fariseilor care o aduceau Domnului Isus când era pe cruce. Nu era El Fiul lui Dumnezeu? Acest adevăr a fost demonstrat de El în mare măsură atât prin cuvânt cât şi prin lucrări. Duşmănia şi lucrarea lor a fost arătată prin lucrările care le făceau. Fariseii credeau că şi-au ajuns scopul dacă îi dau la o parte pe Domnul Cristos. Dar Domnul Isus a mers de bună voie pe această cale, deplin conştient că îşi dă viaţa ca să o ia iarăşi. „NIMENI nu o ia de la Mine, ci o dau de bună voie. Am putere ca să o dau şi am putere ca să o iau iarăşi.” Domnul a adus rugăciuni înaintea Celui care îl putea scăpa de la moarte. El a fost ascultat dar nu ca să nu moară ci a fost salvat din moarte. Domnul Isus a trebuit să meargă pe drumul morţii. Şi în felul acesta a fost ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce. Chiar şi ultima încercare a lui Satan: „Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu dă-te jos de pe cruce” nu a avut efect asupra Lui. El a luat paharul din mâna Tatălui pentru a-l proslăvi. El a purtat judecata asupra păcatului şi a gustat moartea ca să ne salveze. Toate acestea ne îndeamnă pe toţi credincioşii la o adorare în duh şi adevăr, căci astfel de adoratori doreşte Tatăl. Noi avem dreptul ca să ne aducem adorarea noastră şi acest lucru îl facem la Masa Domnului. Aici suntem strânşi laolaltă ca să aducem adorarea noastră Mielului junghiat. Când suntem strânşi la această Masă trebuie să înceteze orice daruri. La Masa Domnului singura ŢINTĂ este NUMAI Cristos şi adorarea Lui. Cine aşteaptă aici să audă pe cineva vorbind frumos sau rugându-se bine, NU cunoaşte ţinta măreaţă a Mesei Domnului şi nu vrea să ţină seama de locul pe care i l-a dat Domnul însuşi. Darurile vor înceta, dar Mielul junghiat va fi şi în cer ţinta adorării noastre (Apoc. 5). Se cuvine să începem de aici această înaltă slujbă de adoratori.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii. 2 Corinteni 6.2

    Vremea potrivită

    Înțeleptul împărat Solomon a spus: „Toate își au vremea lor”. Acest lucru este adevărat în privința lucrurilor vremelnice și veșnice. Mii de lucruri, care nu au fost făcute la timp, nu mai pot fi făcute. Așa stau lucrurile și cu mântuirea sufletului nemuritor. În versetul de astăzi, Dumnezeu ne spune când poate fi obținută mântuirea veșnică: „Iată că acum este ziua mântuirii”. Nu vrei să prinzi această clipă? Unii au luat hotărâri bune, dar au devenit prada dușmanului sufletului lor care le-a șoptit: „Mai este timp”. Nu știi dacă vei ajunge la sfârșitul zilei și nici dacă vei mai trăi până mâine. De aceea vino acum! În alt loc din Sfânta Scriptură citim: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile”. Este mult în joc: fie vei merge veșnic în pierzare, fie partea ta va fi slava. După moarte nu-ți mai poți schimba soarta. Există numai o cale spre salvare. Domnul Isus Hristos spune: „Eu sunt Calea”. Vestea mântuirii sună astfel: „În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”. Acest Nume este Isus Hristos. Celui care crede, acest Nume îi devine prețios, dar pentru cel necredincios este o piatră de poticnire și o stâncă de cădere. Isus Hristos a fost crucificat, dar Dumnezeu L-a înviat și L-a făcut Domn. El i-a dat și toată judecata. De aceea acceptă-L acum ca Mântuitor, pentru ca să nu devină odată Judecătorul tău!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    CUM SĂ-ȚI TESTEZI GÂNDURILE

    „Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5)

    Tu nu vei fi mai bun, mai înțelept sau mai fericit decât gândurile care te influențează. Tu spui: „Nu mă pot abține; aceste gânduri nu încetează să-mi vină în minte”. Ba da, poți! „Armele cu care ne luptăm noi, … sunt întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile… și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” (v. 4-5). „întăritura” e un tipar de gândire care te controlează. Ar putea fi teama, lăcomia, inferioritatea, pofta, etc. E o „întăritură” pentru că te ține în strânsoare. Cum te poți elibera din această strânsoare? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. De exemplu, când teama și neadecvarea îți spun că nu ești suficient de bun pentru a izbândi, trebuie să devii proactiv și să spui: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13). Dacă scopul tău imediat este să „te simți bine”, nu-ți vei dezvolta auto-controlul. „Orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, și nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin școala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (Evrei 12:11). Pedeapsa nu aduce bucurie imediată, dar aduce bucurie de durată. Să remarcăm cuvântul „școală”. Trebuie să-ți instruiești mintea să mergi pe calea dreaptă; altfel, ea te va duce pe drumul greșit. Dumnezeu spune: „ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege viața” (Deuteronom 30:19). Dumnezeu îți pune înainte alegeri. Dar El nu va alege în locul tău; tu trebuie s-o faci. Pentru a umbla în binecuvântarea lui Dumnezeu în fiecare zi, trebuie să alegi gândurile potrivite în fiecare zi și cu cât faci mai mult lucrul acesta, cu atât mai ușor va fi. Trebuie însă să treci de perioada de „instruire” pentru a fi biruitor.

     

     

     


     

  • 27 Mai 2016

     

     

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Viaţa veşnică

    Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus. Luca 24:49

    Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? ..O dată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit”) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.
    Domnul este
    glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „şi toţi, unii faţă de alţii, să fiţi împodobiţi cu smerenie, pentru că Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” 1PETRU 5:5

    Imprejurările din care învăţăm cel mai mult sunt acelea care dezvăluie slăbiciunea noastră. În general noi suntem aşezaţi în împrejurări care ne fac să ne vedem lipsurile, şi nu suntem puşi în astfel de situaţii pentru că suntem capabili să le rezolvăm singuri sau pentru că putem să ne comportăm în ele mai bine decât alţii. Dimpotrivă, avem nevoie să fim întăriţi prin har în situaţii în care slăbiciunile noastre sunt arătate în împrejurările dificile prin care trecem. Ele ne descopere unde avem nevoie de har, pentru că suntem mereu falimentari acolo unde ne aşteptăm să fim biruitori. Suntem deci aşezaţi acolo pentru a ne bizui pe Domnul şi ca să învăţăm că noi înşine nu putem face nimic. Dacă am putea să trecem biruitori prin acele împrejurări, cu propria noastră putere ne-am slăvi în succesele noastre. Dar când ne dăm seama că împrjurările în care ne găsim dau la iveală, poate mai mult decât altceva, slăbiciunile noastre, realizăm atunci că nu este nici o speranţă să fim în stare să le facem faţă, dacă nu primim harul necesar ca să trecem prin ele. Eu nu sunt plasat acolo unde aş putea cel mai mult să am succes, ci sunt supus acelor greutăţi în care pot să cunosc cel mai bine ce mare nevoie de har am şi unde pot învăţa cel mai bine atârnarea de Dumnezeu. Dacă aş putea să trec prin ele fără să am nevoie de har, voi creşte în ochii mei şi aceasta este o mare primejdie. Dar când aflu că dacă Domnul Isus nu mă păstrează, am să cad cu siguranţă, atunci mă smeresc şi nu mai aştept nimic bun de la mine. în acelaşi timp, cerinţa împrejurărilor dificile mă va face să mi adâncesc rădăcinile tot mai mult în depinderea de Mântuitorul meu. şi învăţînd binecuvântarea atârnării de El, în loc de a geme în greutăţile care m-au determinat să alerg la har, sunt tot mai vesel si mai încurajat când trec prin ele.„A şti că nu suntem nimic, este locul binecuvântării, căci atunci Dumnezeu este tot. Acolo este şi locul puterii, căci atunci Dumnezeu poate să-şi descopere puterea Lui.” J.N.D.

    Dar textul nostru ne învaţă şi un alt aspect al smereniei: a unora faţă de alţii şi aceasta se pare că este cel mai greu. Dumnezeu doreşte să fim împodobiţi cu smerenie unii faţă de alţii pentru că aceasta este terenul cel mai fertil pe care cresc toate virtuţile şi mai ales dragostea. Domnul Isus a fost desăvârşit în smerenie şi ne-a dat o pildă ca să călcăm pe urmele Lui. Dacă dorim să fim înălţaţi, să ştim că nu este altă cale decât a umilinţei.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „El a făcut curăţirea păcatelor prin El Însuşi.” Evrei 1:3

    Credem noi aceasta? Sau credem doar că în viitor, cândva va face curăţirea păcatelor noastre? Dar este scris: „El a facut.” Prin credinţă în Cuvântul Lui Dumnezeu suntem curăţiţi de păcaat. În Evrei 2:2 citim: „Orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire.” Pentru abaterile şi neascultările noastre a plătit în mod desăvârşit Isus Hristos. Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare? Nu avem nicio scăpare, căci numai prin rănile Lui putem fi tămăduiţi. De aceea El este pentru toţi care sunt ascultători, calea spre mântuirea veşnică.” Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.” Un copil al Lui Dumnezeu trebuie să ştie că Hristos locuieşte în el(Coloseni1:27), căci altfel nu poate păstra nădejdea slavei. În viaţa noastră vin felurite ispite care vor să ne răpească această nădejde şi lauda noastră în Hristos.Dar chiar în această stare trebuie să fim statornici în nădejdea noastră, să ne lăudăm cu Isus Hristos, cu ceea ce a făcut El pentru noi. Dacă suntem atenţionaţi ca să fim tari în nădejdea noastră, înseamnă că cineva vrea să ne răpească aceasta. Acelaşi înţeles îl are şi cuvântul pe care-l adresează Pavel lui Timotei: „Luptă-te lupta ce abună a credinţei, apucă viaţa veşnică la care ai fost chemat.” Aceste cuvinte i le adresează Pavel copilului său în credinţă, care a trecut deja de la moarte la viaţă, şi avea deja viaţa veşnică. Cu aceasta vrea să spună: fii statornic în toate furtunile vieţii, în siguranţa mântuirii depline.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    AŞA CUM E VIAŢA – AŞA ŞI ROADELE

    Dacă aveţi din belşug în voi aceste lucruri, ele nu vă vor lăsa nici leneşi, nici neroditori. 2 Petru 1.8

    Dacă vrem să slujim Domnului printr-o viaţă rodnică, trebuie să avem unele lucruri sigure înăuntrul nostru; căci nimic nu poate ieşi afară din noi, dacă nu a fost mai întâi înăuntrul nostru. Trebuie să începem prin credinţă, care este baza tuturor virtuţilor, apoi să ne silim să unim cu ea fapta, cunoştinţa înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, iubirea de oameni. Toate aceste lucruri vor aduce în viaţa noastră ca roadă, o activitate folositoare; aceste lucruri sfinte trebuie să fie din belşug în noi, altfel vom fi sterpi. Fructul pomului trebuie să fie plin de suc, pentru a avea gust plăcut.Am văzut oameni cu daruri duhovniceşti bogate, fără însă să fi făcut vreun bine real pentru pocăinţa sufletelor. După cercetări serioase, ne-am dat seama că le lipseau unele haruri absolut trebuitoare pentru a ajunge la acest rezultat. Pentru a fi cu adevărat folositori, harurile sunt mai presus ca darurile. Cum e omul, aşa şi lucrul său; pentru a face mai bine, el trebuie să fie mai bun. Să fie acest verset un îndemn pentru cei nerodnici, dar oricum şi pentru mine însumi.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Această lună va fi pentru voi începutul lunilor; ea va fi pentru voi întâia lună a anului. Vorbiți întregii adunări a lui Israel, zicând: „În a zecea zi a lunii acesteia săşi ia fiecare un miel, după casa părintească, un miel pentru o casă”. Exod 12.2,3

    În aceste versete citim despre un nou început. În Geneza vedem începutul creației, după care Dumnezeu îl aşază pe primul om, Adam, peste ea, ca şi cap al ei. Dumnezeu privise la tot ceea ce crease şi, iată, totul era foarte bun. Din nefericire, foarte curând păcatul şia făcut apariția, iar prin el moartea, ducând totul la ruină şi la distrugere. Când Dumnezeu priveşte din nou peste pământ, în Geneza 6.12, El vede doar corupție şi violență, căci toate făpturile îşi stricaseră calea pe pământ.

    Dacă scopul lui Dumnezeu de a locui împreună cu omul – care acum era păcătos – trebuia împlinit, acest lucru nu putea avea loc decât pe baza răscumpărării. Aceasta introduce un nou început; starea veche de lucruri este înlăturată. În noua ordine de lucruri, mielul, o imagine a lui Hristos, este centrul. Sentința morții este scrisă asupra creației dintâi. Hristos însă „a desființat moartea şi a adus la lumină viața şi neputrezirea, prin evanghelie” (2 Timotei 1.10). Hristos este Capul noii creații, în care păcatul şi ruina nu pot intra niciodată.

    Ce har minunat că orice credincios adevărat are parte în această nouă creație, în care Hristos este totul şi în toți. Aici nimic nu se schimbă, fiindcă Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci. Acesta este întradevăr începutul lunilor, un nou început care va dura veşnic.

    J. Redekop

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Suflă peste mine, Suflare a lui Dumnezeu, până când mintea şi duhul meu vor fi în armonie perfectă cu Tine. Revarsă libertate şi puritate şi putere între noi şi în noi toţi.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Isus i-a zis: „De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe?”» Ioan 14,9

    Cunoaşterea din ce în ce mai profundă a Domnului Isus este vitală pentru fiecare copil al lui Dumnezeu. Când Sfânta Scriptură vorbeşte despre această cunoaştere, ea nu se referă la o cunoaştere mentală sau emoţională, ci la cunoaşterea duhovnicească. Cunoaşterea în Duhul a Domnului Isus dă naştere în viaţa noastră la râuri de apă vie. Aspectul divin al cunoaşterii lui Isus Cristos este să te identifici cu moartea Lui: «Şi să-L cunosc pe El, şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui şi să mă fac asemenea cu moartea Lui» (Filip. 3,10). Ce mesaj puternic! Cine Îl cunoaşte se identifică cu moartea Sa pe cruce, ceea ce înseamnă sfârşitul domniei firii pământeşti şi al poftelor acesteia. Acceptarea crucii de către firea noastră este cea mai dureroasă luptă! Te lupţi şi te frămânţi, şi totuşi nu-L cunoşti pe Mântuitorul crucificat şi, evident, nici secretul crucii şi al triumfului Său: «S-a isprăvit!» (Ioan 19,30). Victoria asupra cărnii a fost demult câştigată. Trebuie numai să fii pregătit să mori cu El; trebuie să accepţi: «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească …» (Rom. 7,18) şi apoi să rămâi unit cu Isus pe cruce.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Mefiboşet locuia la Ierusalim, căci mânca întotdeauna la masa împăratului. El era olog de amândouă picioarele.

    2 Samuel 9:13

    Mefiboşet nu era o podoabă pentru masa regelui, totuşi avea un loc rezervat la dreapta lui David, fiindcă regele vedea pe faţa lui trăsăturile iubitului său Ionatan. Ca şi Mefiboşet, şi noi putem striga către împăratul Slavei: „cine este robul tău, ca să te uiţi la un câine mort ca mine?” (2 Samuel 9:8). Dar Domnul ne primeşte în părtăşie cu El, fiindcă vede pe feţele voastre o asemănare cu scumpul Său Isus. Poporul Domnului este valoros prin Altcineva. Atât de mare este dragostea Tatălui pentru singurul Său Fiu încât, de dragul Lui, a ridicat pe fraţii Săi de jos, din sărăcie şi blestem, spre părtăşie sfântă, ranguri nobile şi domenii împărăteşti. Diformităţile nu-i lipsesc de privilegii. Ologeala nu este o barieră pentru calitatea de fiu; slăbănogul este la fel de preţuit ca şi Asael, care era „iute de picioare ca o ţiprioară de câmp” (2 Samuel 2:18). Dreptul nostru nu şchioapătă, deşi ar putea. Masa unui rege este o ascunzătoare nobilă pentru picioarele ologilor, şi la ospăţul Evangheliei învăţăm să ne ludăm cu infirmităţile noastre, fiindcă puterea lui Christos ne întăreşte. Totuşi, dizabilităţile pot deteriora persoanele sfinţilor prea iubiţi. Cel care prânzea la masa lui David era atât de olog încât nu a putut fugi cu regele când acesta a plecat din oraş, şi de aceea a fost vorbit de rău şi acuzat de slujitorul său, Ţiba. Sfinţii care au o credinţă slabă şi cunoştinţe reduse vor pierde multe lucruri; ei sunt expuşi vrăjmaşului şi nu-l pot urma pe rege. Boala aceasta duce adesea la cădere. Educaţia greşită din copilărie îi face adesea pe credincioşi să cadă într-o deznădejde din care nu mai pot ieşi, iar păcatul cauzează oase rupte. Doamne, ajută-l pe olog să alerge ca o căprioară şi satură-ţi poporul cu pâine de la masa Ta!

    SEARA

    Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine? 2 Samuel 9:8

    Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt”, a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun”. In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain”. Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort” este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor. Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Aduceţi-i aici la Mine. (Matei 14:18)

    Te găseşti cumva în acest moment înconjurat de nevoi, şi aproape copleşit de greutăţi, de încercări, şi de urgenţe? Fiecare din acestea este calea lui Dumnezeu de a pregăti vase care să fie umplute cu Duhul Sfânt. Dacă vei înţelege corect semnificaţia lor, vei vedea în ele ocazii de a primi noi binecuvântări şi izbăviri pe care nu le poţi primi în alt fel.Domnul îţi spune: „Aduceţi-i aici la Mine”. Ţine bine vasele înaintea Lui, în credinţă şi în rugăciune. Stai liniştit înaintea Lui, şi opreşte-te din lucrul tău neobosit până Se apucă El de lucru. Nu face nimic din ceea ce nu ţi-a poruncit El să faci. Dă-I timp lui Dumnezeu să lucreze şi cu siguranţă va lucra. Şi atunci încercările care ameninţau să te doboare cu descurajare şi dezastru vor deveni oportunitatea lui Dumnezeu de a-Şi descoperi harul şi gloria în viaţa ta, pe căi pe care nu le-ai cunoscut niciodată înainte.

     

    „Aduceţi [nevoile voastre] aici la Mine”. A. B. Simpson

     

    Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos. Filipeni 4:19

     

    Ce sursă – „Dumnezeu”! Ce rezerve – „bogăţia Sa, în slavă”! Ce cale – „Hristos Isus”! Este privilegiul tău ceresc să încredinţezi „toate nevoile tale” „bogăţiei Sale, în slavă”, şi să uiţi de „nevoile tale” în prezenţa „bogăţiei Sale”. În marea Sa dragoste, El a deschis larg înaintea ta toată bogăţia Sa. Intră şi cere-I cu o credinţă simplă, copilărească, şi nu va mai trebui să depinzi de nimic niciodată. C.H.M

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 38.17-22; 39.1-8

    „Scrierea lui Ezechia” se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: „amărăciune peste amărăciune” (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu” – scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său – „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele” (v. 17). „Domnul este gata să mă salveze” (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi”. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade … asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. „Ce lucru ai pe care să nu-1 fi primit?” – întreabă I Corinteni 4.7 – „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?” (1 Corinteni 4.7).”Sunt bogat, m-am îmbogăţit…” nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Matei 12:33-45

    Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui..

    Matei 12:35

    POM BUN – ROADĂ BUNĂ

    Naşterea din nou produce o viaţă transformată. Prin credinţa în Cristos, putem deveni oameni buni, astfel că faptele bune devin o roadă naturală a ceea ce facem noi. Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos lucrează din interior extingându-se spre exterior. Ea schimbă inima persoanei înainte ca să se vadă ceva în afară. Cu mulţi ani în urmă, am văzut cum Domnul a transformat viaţa unui beţiv notoriu din oraşul unde eram pastor. Prima dată când l-am întâlnit pe acest om, a fost foarte grosolan cu mine. Era şi deosebit de crud prin felul în care îi caracteriza pe creştinii din comunitatea sa. Dar a început să frecventeze biserica şi, nu mult după aceasta, L-a primit pe Cristos. Ca rezultat al convertirii sale, a fost în mod miraculos vindecat de patima beţiei. Mi-aduc aminte că am întâlnit pe cineva la un magazin, care m-a întrebat: „Ce i-aţi făcut lui George? S-a schimbat, ceva de necrezut”. Mulţi alţii m-au sunat şi mi-au dat numele unor persoane de care erau îngrijoraţi. Deşi George era doar un copilaş în Cristos, devenise „un om bun”. Din viaţa sa ieşeau „lucruri bune”. El era un exemplu viu al faptului că dacă devii un pom bun, vei produce roade bune. Dacă eşti interesat să ştii dacă ai sau nu o credinţă adevărată, atunci uită-te la viaţa ta. Aduce ea roade bune? Te-a făcut credinţa pe care o ai o persoană mai bună decât ai fost înainte de-a fi convertit? Dacă nu s-a întâmplat astfel, recunoaşte-ţi nevoia spirituală, mărturiseşte-ţi păcatul, primeşte-L pe Isus Cristos ca Mântuitor. Lasă-L să te facă „un pom bun”, capabil să producă „roade bune.” – H.V.L.

    Ca raza cea dulce de soare

    Ce viaţă în flori dăruieşte,

    Lumina-i la fel şi iubirea

    Lui Cristos, ce-n mine trăieşte.- Whittle

    Omul are nevoie de mai mult decât doar de un început nou, are nevoie de o inimă nouă.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Cine este Filisteanul acesta, acest netăiat împrejur, ca să ocărască oştirea DUMNEZEULUI celui viu?

    1 Samuel 17.26

    Timp de 40 de zile Goliat a rostit cuvinte de ocară şi prin aceasta s-a văzut cât de neputincios era poporul Israel în timpul acela. Saul, un om părăsit de Dumnezeu şi chinuit de un duh rău era incapabil de a se înfăţişa în faţa acestui uriaş. Chiar şi Ionatan, fiul lui Saul, care odinioară s-a bazat aşa de tare pe faptele credinţei în Dumnezeu nu a rezistat acestei probe. Totul conducea spre disperarea înfrângerii când a venit tânărul David îmbrăcat în puterea Aceluia care avea să zdrobească lăudăroşia vieţii filisteanului. Ce credinţă s-a arătat în el! David recunoaşte starea slabă şi plină de teamă a oştirii Dumnezeului Celui viu şi face din această situaţie o problemă a lui Dumnezeu şi a filisteanului. Aceasta este o mare învăţătură pentru noi. Pentru ochiul credinţei nici o împrejurare nu poate să înjosească pe poporul lui Dumnezeu. David a înţeles acest lucru. El a recunoscut în bieţii lui fraţi care tremurau înaintea duşmanului, pe aceia cu care Dumnezeu s-a unit şi care nu trebuia să fie ocărâţi de un filistean netăiat împrejur. Pentru ochiul credinţei nu era vorba de armata lui Saul ci de oştirea Dumnezeului Celui viu, care sta sub conducerea Aceluia cu care a străbătut Marea Roşie, pustia cea înfricoşătoare şi Iordanul.Ce puţin este înţeleasă acţiunea credinţei atunci când starea poporului este decăzută! Aceasta se vede clar în zilele noastre. Calea îngustă şi simplă a credinţei şi dependenţei de Dumnezeu este departe de gândurile şi părerile oamenilor. La fel a fost şi cu David: când a luptat pentru cauza Celui Veşnic a stat singur şi a trebuit să suporte ocara celor mai apropiaţi ai familiei lui. Să ne gândim totdeauna la ce măreaţă lucrare am fost ridicaţi! Nimic nu este mai presus ca lucrarea de aducere a adorării Tatălui prin Fiul Său, prin Domnul nostru.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul și slava mea; în Dumnezeu este stânca puterii mele, locul meu de adăpost. Psalmul 62.7

    Ancora vaporului

    Cine a fost în porturi știe ce este ancora vaporului. Există și ancore mici ca decorațiuni în grădini, sau ancore mari așezate în anumite locuri în amintirea vapoarelor renumite. Multe dintre aceste ancore au călătorit departe și au dat vaporului respectiv susținere sigură.

    Într-un sat este o ancoră mare și bine construită, vopsită în negru – dar din lemn. O ancoră din lemn are într-adevăr avantaje: este ușor de transportat și de lucrat cu ea, nu ai nevoie de lanțuri grele pentru a o lăsa în jos, în apă: este suficientă o sfoară simplă. Dar de o astfel de ancoră nu ai nevoie, ea nu oferă susținere, ci plutește! Imaginează-ți, că un marinar ar merge cu această ancoră pe mare. Ar fi nesocotit să ia cu el o asemenea ancoră.

    Ai și tu o ancoră? Nu mă refer la o ancoră pentru grădina din fața casei, ci pentru viața ta. Ceva, de care să te poți prinde când este furtună puternică. În ce te încrezi când este vorba de soarta vieții tale și de fericirea ta? Putere și inteligență? Bani și avere? Familie și relații strânse? Sănătate? Toate acestea pot să fie pierdute de la o zi la alta. Accidente, catastrofe sau războaie fură într-o clipă un asemenea „reazem”.

    O ancoră, care ține, este o credință vie într-un Dumnezeu viu. Dumnezeu rămâne liniștit și tare chiar și atunci când sunt furtuni. Și El poate să-ți dea și ție liniște și putere în toate situațiile turbulente.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    DE LA PRESUPUNERE LA CĂLĂUZIRE

    „Eu … te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmul 32:8)

    Tu poți cunoaște voia lui Dumnezeu pentru viața ta. El promite: „te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi”. Cuvântul Său spune: „Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbe 3:6).

    Dumnezeu dorește să treci de la presupuneri la călăuzire, dar pentru a ajunge acolo e nevoie de patru lucruri:

    1) Să stii că voia lui Dumnezeu începe cu renunțarea la dorințele tale. Domnul Isus a spus: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis” (loan 5:30). Vei recunoaște voia lui Dumnezeu numai când înveți să lași deoparte propria ta voință, iar lucrul acesta devine mai ușor pe măsură ce îl practici.

    2) Să-ti păstrezi o gândire spirituală. Nu este posibil să vezi voia lui Dumnezeu în timp ce ești mânat de propriile interese. „Umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumnezeu, și nici nu poate să se supună” (Romani 8:7).

    3) Să te rogi pentru călăuzire din partea lui Dumnezeu. David s-a rugat: „învață-mă să fac voia Ta, căci Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească” (Psalmul 143:10). Și lacov ne încurajează: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată” (lacov 1:5). 4) Să citești Cuvântul lui Dumnezeu cu o inimă deschisă la mesajul Său. „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, și o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105). Expunerea zilnică la Cuvântul lui Dumnezeu te va ajuta să-l recunoști vocea atunci când îți vorbește, „oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul” (loan 10:4).

     

     

     


     

  • 26 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Gîndeşte aşa cum ne-a învăţat Isus

    Rugați-vă neîncetat. 1 Tesaloniceni 5:17

    Noi gândim corect sau greşit despre rugăciune în funcţie de concepţia pc care o avem despre rugăciune în mintea noastră. Dacă ne gândim la rugăciune ca fiind asemenea respiraţiei plămânilor noştri sau asemenea sângelui din inima noastră, gândim bine. Sângele nostru curge fară încetare şi respiraţia noastră se desfăşoară fară oprire; noi nu suntem conştienţi de aceste procese, dar ele au loc neîncetat. Nu suntem întotdeauna conştienţi de faptul că Isus ne păstrează într-o legătură perfectă cu Dumnezeu, dar, dacă ascultăm de El, Isus face acest lucru mereu. Rugăciunea nu este un exerciţiu, ci este însăşi viaţa. Fereşte-te de orice opreşte rugăciunea. „Rugaţi-vă neîncetat” păstrează obiceiul inocent de a te ruga lui Dumnezeu în inima ta tot timpul.

    Isus nu a vorbit niciodată despre rugăciuni fară răspuns; El a avut siguranţa deplina că rugăciunea primeşte întotdeauna răspuns. Avem noi, prin Duhul Sfânt, siguranţa de nespus pe care o avea Isus cu privire la rugăciune sau ne gândim la momentele în care Dumnezeu pare să nu fi răspuns la rugăciunile noastre?

    „Cine cere capătă” (Matei 7:8). Noi spunem „Da, dar…” Dumnezeu răspunde la rugăciune în cel mai bun mod, nu doar uneori, ci întotdeauna, deşi s-ar putea să nu vedem întotdeauna răspunsul imediat la problema pentru care ne-am rugat. Ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciune.

    Pericolul este că noi vrem să diluăm lucrurile pe care le-a spus Isus şi să le facem să însemne ceva potrivit cu raţiunea; dar, dac-ar fi izvorât doar din raţiune, lucrurile pe care le-a spus El nici n-ar fi meritat să fie spuse. Lucrurile pe care le-a spus Isus despre rugăciune sunt revelaţii supranaturale.

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Căci am fost făcuţi părtaşi ai lui Hristos dacă păstrăm până la sfârşit încrederea neclintită de la început.”

    EVREI 3:14

     

    Epistola către Evrei se adresează acelora care deşi au făcut un început bun, sunt în primejdia de a se întoarce înapoi şi de a muri în pustie, ca şi prima generaţie a lui Israel care, din pricină că nu a păstrat încrederea cu care a ieşit din Egipt, nu a intrat în ţara făgăduinţei. Această epistolă este plină de înştiinţări pentru creştinii ameninţaţi din toate părţile de diferite ispite şi pericole spirituale. Textul de astăzi priveşte mai mult pe cei ce posedă mântuirea dar care, prin neglijenţă şi lipsă de veghere, riscă să dea înapoi şi să piardă tot, în faţa mulţimii crescânde a ispitelor de tot felul. Aici nu e vorba de pierderea mântuirii ci de viaţa abundentă în Domnul Hristos, care necesită, din partea noastră, încrederea şi hotărârea pe care le-am avut de la început. Dumnezeu ne îndeamnă deci să ne revedem şi să ne reconsiderăm situaţia înaintea Lui, să ne amintim de râvna de la început şi de dragostea şi abnegaţia pe care le puneam în orice făceam pentru Domnul Isus. Este deci partea noastră de a menţine acest nivel de a creşte în El şi de a ne purta într-un chip vrednic de El.

    Dacă suntem părtaşi ai lui Hristos, avem de înfruntat lupte mari, asalturi violente şi curse viclene din partea vrăjmaşului, care se foloseşte de îndemnurile firii noastre păcătoase, de viaţa noastră proprie adică egoistă, fire care urmăreşte interesele personale şi nu ale lui Dumnezeu. Şi dacă toate acestea nu sunt combătute cu fermitate, ele distrug încetul cu încetul tot ce este de la Dumnezeu; ca şi hoţul noaptea, vrăjmaşul îşi face lucrarea sa fără ca să observăm.

    Să ne trezim din această stare, s-o recunoaştem şi s-o mărturisim reîncepând lupta cea bună a credinţei cu o inimă neîmpărţită; în simplitatea care este în Domnul Hristos. A fi părtaş însemnează a avea ceva în comun cu cineva. Interesele Domnului Isus sunt şi interesele noastre. Şi după cum El ni S-a dăruit nouă şi noi trebuie să ne dăruim Lui. Participarea noastră la tot ce are şi este El înseamnă siguranţă, bucurie, sfinţenie, jertfire. într-un cuvânt părtăsie cu El.

    „Cu cât mai mult vom fi credincioşi cu atât mai mult ne vom afla în faţa atacurilor vrăjmaşului. Satan are mai mult interes să facă pe un credincios să se poticnească decât pe un creştin lumesc, căci scopul lui este să dezonoreze Evanghelia în faţa lumii. De aceea, cu cât înaintăm cu atât mai mult suntem în primejdie să ne poticnim dacă nu ne menţinem în părtăşia cu Dumnezeu.” J.N.D.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Domnul este Păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic. Psalmul 23:1

    Dacă întra-devăr Domnul este Păstorul nostru, oamenii pot să spună orice minciuni răutăcioase despre noi, şi noi ne bucurăm şi săltăm asemenea lui David. Cel care în situaţii asemănătoare nu se poate bucura, ci se supără, şi poate spune chiar că nu mai vrea să vină la Adunare dacă se vorbeşte astfel despre el, acela dovedeşte prin aceasta că are un alt păstor, el dorind să fie stimat, şi căutând slava proprie. Eu sunt foarte iute din fire, dar până acum am reuşit să rabd, dacă cineva mă vorbea de rău. Astfel de oameni sunt mulţi, iar statornicia în astfel de situaţii are o răsplată mare, căci este scris:” Bucuraţi-vă şi săltaţi dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră.” Pe aici trece drumul spre mântuire. Nu este de ajuns să mergem regulat la biserică şi să depunem mărturie. Totul depinde dacă suntem asemnea unei oi, care este dusă al măcelărie.

    Câinele latră dacă este tratat necorespunzător. De aceea este scris: „Păziţi-vă de câini!” Se pune întrebarea: Sunt ca un câine? Mă întristez oare dacă sunt ocărât, şi îmi plec capul? Sau capul meu este ridicat doar atunci când sunt lăudat? Tot aşa fac şi câinii. Este o singură cale care duce la mântuire. Pe această cale putem trece cu laudă şi mulţumire prin viaţă. Pe această cale putem să ne bucurăm şi să ne veselim fără să reproşăm nimănui nimic. Aceasta este calea pe care putem fi fericiţi, căci Domnul Isus ne conduce pe ea.

    Aici nu ducem lipsă de nimic. Avem în jurul nostru mulţi oameni, dintre care şi rău intenţionaţi. Este scris: „Dacă oamenii vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră, atunci bucuraţi-vă şi săltaţi de bucurie.” Aceasta este ceva pentru cei dornici de o răsplată mare.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    EL BINECUVÂNTEAZĂ LUCRURILE OBIŞNUITE

    Voi să slujiţi Domnului Dumnezeului vostru, şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele. Exodul 23.25

    Ce făgăduinţă! A-i sluji Domnului înseamnă deja o mare mângâiere; dar câtă cinste, câte binecuvântări se adaugă la ea când noi înşine suntem cu totul predaţi Lui! Domnul Isus a luat pâinea şi a binecuvântat-o; şi pâinea pe care noi o mâncăm este binecuvântată. Domnul binecuvântează apa pe care o bem, făcând-o mai bună decât cele mai bune vinuri care îi înveselesc pe oameni; fiecare picătură din ea poartă o binecuvântare. Binecuvântarea dumnezeiască se revarsă peste omul lui Dumnezeu în toate lucrurile şi rămâne cu el în tot timpul. Şi ce dacă am avea numai pâine şi apă? Chiar şi atunci, am avea pâine şi apă binecuvântate. Iar pâinea şi apa nu ne vor lipsi. Şi este de ajuns să le avem, pentru ca Dumnezeu să le binecuvânteze. În Exod. 23.15 scrie: „Pâinea şi apa ta nu-ţi va lipsi”.Cu Dumnezeu la masa noastră, noi nu numai că cerem binecuvântarea, dar o şi avem. Nu numai la altar, dar şi la masă El ne binecuvântează. El însuşi slujeşte celor ce îi slujesc bine. Această binecuvântare a mesei noastre nu este o datorie, ci un har. În adevăr, este un întreit har: El ne acordă harul de a-I sluji, prin harul Său ne hrăneşte cu pâine şi apoi, în harul Lui, El ne-o binecuvântează.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Şi am văzut un înger puternic, vestind cu glas tare: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi săi rupă pecețile?” … Şi unul dintre bătrâni mia spus: „Nu plânge! Iată, Leul care este din seminția lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins ca să deschidă cartea şi cele şapte peceți ale ei”. Şi am văzut … un Miel stând ca înjunghiat.   Apocalipsa 5.2,5,6

    Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (2)

    Atunci când, precum apostolul Ioan, Îl vedem pe Miel în mijloc, Îl vedem ca înjunghiat, ca Jertfă. Ca să devină jertfă pentru păcat, Mielul trebuia să fie perfect, iar acest Miel perfect este cu totul calificat pentru a fi Mijlocitorul nostru. Mijlocitorul, Cel care stă între Dumnezeu şi om, nu este doar Om. El este Mielul perfect al lui Dumnezeu, singurul vrednic de a fi jertfit, singurul care putea fi punte între Dumnezeu şi om.

    Mijlocitorul este cu totul vrednic; toate perfecțiunile sunt în El. El este pe deplin plăcut lui Dumnezeu. El, chipul lui Dumnezeu, a împlinit cerințele divine sfinte pentru a fi Mijlocitorul nostru. Aceste cerințe sfinte nu puteau fi împlinite de nimeni, decât de El. Suntem primiți înaintea lui Dumnezeu pe baza sângelui Mielului. Prin jertfa Sa ne apropiem de Dumnezeu. Prin Mielul care Sa jertfit putem intra în prezența lui Dumnezeu. Prăpastia sa dus; Mijlocitorul nostru stă între Dumnezeu şi om.

    Noi, cei care aparținem Domnului, care trăim zilnic prin valoarea lucrării Sale, trebuie să fim preocupați doar cu El. Când vin timpuri grele, să ne ridicăm privirea! Domnul va veni şi ne va atinge. Dorința cea mare a lui Dumnezeu este ca noi să ne ridicăm privirile şi să nu vedem pe nimeni, decât pe Isus. El singur trebuie să preocupe inimile noastre. El singur poate împlini orice nevoie a noastră şi ne poate îndepărta orice temere. Inimile noastre să fie îndreptate tot mai mult către Cel care mijloceşte zilnic pentru noi!

    J. Pilon

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    O, Doamne, înalţă-Te cu măreţie în vieţile şi căile şi umbletele noastre. Fii o prezenţă puternică dătătoare de vindecare şi speranţă şi har şi frumuseţe în această zi.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «… Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor ..» Evrei 1,2

    Isus Cristos este moştenitorul tuturor lucrurilor. Ce a moştenit însă Isus Cristos? Tot ceea ce Adam a pierdut prin păcatul său. Din punct de vedere biblic ceea ce a pierdut primul Adam prin neascultarea sa a câştigat al doilea Adam, adică Isus Cristos, prin supunerea Sa. El este moştenitorul tuturor lucrurilor. Poţi avea o moştenire pe pământ, dar când mori trebuie să o laşi aici. Dacă însă eşti un copil al lui Dumnezeu născut din nou, devii moştenitor împreună cu Cristos: «Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori cu Cristos» (Rom. 8,17). Să cânte de bucurie inima copiilor lui Dumnezeu! Acelaşi verset însă specifică: «dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El». Să «primeşti moştenirea» nu înseamnă automat acelaşi lucru cu a «avea viaţă veşnică». Biblia promite: «Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică» (Ioan 3,36). Am primit viaţa veşnică prin credinţa în Isus Cristos. Cine este însă pregătit nu doar să creadă în Domnul Isus, ci şi să îl urmeze, adică să sufere cum a suferit El, acela va deveni şi moştenitor. De ce trebuie să suferi? Prin suferinţă Dumnezeu te dezleagă de gunoaiele pământeşti şi te leagă puternic de inima Sa. Prin suferinţă eşti pregătit pentru dumnezeire.

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Incredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, şi El te va sprijini. Psalm 55:22

    Grija, chiar dacă este obiect legitim, dacă este excesivă, are în ea ceva păcătos. Preceptul de a evita grijile este repetat mereu şi mereu de Mântuitorul în învăţăturile Sale. El este repus în drepturi de apostoli, şi nu poate fi neglijat fără a păcătui: fiindcă esenţa îngrijorării noastre este credinţa că noi suntem mai înţelepţi decât Dumnezeu, şi ne aşezăm în locul Lui pentru a face ceea ce El nu poate face pentru noi. Ne gândim mereu la ceea ce credem că El a uitat. Muncim ca să ne purtăm singuri poverile, de parcă El ar fi neputincios. Această neascultare de preceptele Sale, această necredinţă în Cuvântul Său, această încercare de a interveni în domeniul Său, toate acestea înseamnă păcat. Mai mult decât atât, îngrijorarea duce adesea la fapte păcătoase. Cel care nu-şi poate lăsa soarta în mâna Domnului şi îşi duce singur povara este tentat să folosească mijloace greşite pentru a se ajuta singur. Păcatul ne face să uităm că Dumnezeu este Sfătuitorul nostru, şi să recurgem la înţelepciunea umană. Asta înseamnă să mergi la „puţuri crăpate” (Ieremia 2:13), în loc lă te îndrepţi spre „Izvorul apelor vii” — un păcat de care s-a făcut vinovat Israelul din vechime. Îngrijorarea ne face să ne îndoim de bunătatea lui Dumnezeu, şi din această cauză şi dragostea noastră faţă de El se răceşte. Suntem neîncrezători, şi întristăm Duhul Sfânt, rugăciunile noastre încep să se poticnească, exemplul nostru şchiopătează, şi vieţile noastre devin egoiste. Lipsa de încredere în Dumnezeu ne îndepărtează de El, dar dacă, prin credinţă simplă în făgăduinţele Sale, ne aruncăm povara asupra Lui, şi „nu ne îngrijorăm de nimic” (Filipeni 4:6) fiindcă se îngrijeşte El pentru noi, ne vom apropia de El şi vom putea birui ispitele. „Celui cu inima tare Tu-i chezăşluieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine” (Isaia 26:3).

    SEARA

    Să stăruie în credinţă. Faptele Apostolilor 14:22

    Perseverenţa este apanajul adevăraţilor sfinţi. Viaţa creştinului înseamnă mai mult decât un început pe calea lui Dumnezeu. Este o continuare în credinţă, atâta timp cât durează viaţa. Situaţia creştinului se aseamănă cu cea a marelui Napoleon. Acesta spunea: „biruinţele m-au făcut ceea ce sunt, şi biruinţele trebuie să mă menţină”. Aşadar, prin călăuzirea lui Dumnezeu, dragă prietene în Domnul, biruinţele te-au făcut ceea ce eşti, şi biruinţele trebuie să te susţină. Motto-ul tău trebuie să fie „excelsior” (tot mai sus). Adevăratul biruitor, care va fi încoronat la sfârşit, este cel care luptă mereu, până în clipa în care se opresc trâmbiţele războiului. De aceea, perseverenţa este ţinta tuturor vrăjmaşilor noştri spirituali. Lumea nu este deranjată de faptul că eşti creştin o vreme şi, dacă poate, te ispiteşte să-ţi încetezi pelerinajul şi să-ţi cauţi un loc, un loc din care să poţi cumpăra şi vinde la Bâlciul Deşertăciunilor. Firea va căuta să te înşele şi să-ţi oprească drumul spre slavă. Firea îţi va spune: „este foarte obositor să fii pelerin; mai bine ai renunţa. Oare trebuie ca eu să fiu supusă morţii mereu? Nu voi fi iertată niciodată? Dă-mi măcar o clipă de răgaz, să răsuflu şi eu”. Satana îţi va ataca perseverenţa cu furie, şi va face din ea ţinta săgeţilor ku. El se va lupta să te scoată din slujbă. Iţi va spune că nu eşti bun de nimic şi că ai nevoie de odihnă. Va face tot ce-i stă în puteri ca să te obosească. Iţi va şopti: „blastămă-L, pe Dumnezeu, şi mori” (Iov 2:9). Sau îţi va ataca zelul, întrebându-te: „la ce bun atâta zel? fii liniştit ca şi ceilalţi; dormi ca ei, şi lasă-ţi lampa să se stingă, aşa cum au făcut celelalte fecioare”. Sau îţi va ataca sentimentele doctrinare, întrebându-te: „de ce ţii atât de mult la crezul acestei denominaţiuni? Oamenii inteligenţi sunt mult mai liberali; ei au îndepărtat vechile graniţe. Trăieşte conform timpului tău”. De aceea, creştine, poartă-ţi armura cu scumpătate, şi strigă spre Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt, ca să poţi rezista până la capăt.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei! (Numeri 21:17)

    A fost o cântare ciudată şi o fântână ciudată. Copiii lui Israel au călătorit prin nisipurile arzătoare ale deşertului, şi aveau mare nevoie de apă, dar nu era nici urmă de aşa ceva. Atunci Dumnezeu i-a vorbit lui Moise şi i-a spus: „Strânge poporul, şi le voi da apă” (v. 16).Atunci poporul s-a strâns laolaltă cu toiegele lor. Şi când au început să sape adânc în nisipul arzător, ei cântau: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!” Curând s-a auzit un susur, şi dintr-odată a ţâşnit apa, umplând fântâna şi curgând pe pământ. Când au săpat fântâna în deşert, ei au făcut o derivaţie şuvoiului de apă care curgea pe dedesubt şi care fusese ascuns o lungă perioadă de timp.Ce tablou superb! Şi el ne descrie râul binecuvântărilor care curge prin vieţile noastre. O, dacă am vrea să răspundem cu credinţă şi cu laudă, am avea nevoile împlinite chiar şi în cel mai arid deşert. Încă o dată, cum au ajuns copiii lui Israel la apa acelei fântâni? Prin laudă. În timp ce stăteau pe nisipul arzător şi săpau fântâna cu toiagul promisiunii, ei cântau o cântare de laudă a credinţei.Prin lauda noastră „în pustie vor ţâşni ape, şi în pustietate pâraie” (Isaia 35:6), în timp ce plângerile vor aduce numai judecată. Chiar şi rugăciunea prin ea însăşi poate să nu reuşească să ajungă la fântâna binecuvântărilor.Nimic nu-I place mai mult Domnului ca lauda. Nu este dovadă mai mare de credinţă ca virtutea mulţumirii autentice. Îl lauzi pe Dumnezeu destul? Îi mulţumeşti tu pentru nenumăratele binecuvântări pe care ţi le-a dat? Îl lauzi tu cu îndrăzneală chiar şi pentru încercările din viaţa ta, care de fapt sunt binecuvântări deghizate? Şi ai învăţat să-L lauzi dinainte pentru răspunsurile care urmează să vină? selectat

     

    Aştepţi eliberarea!

    O, suflete, aştepţi de mult!

    Crede că eliberarea ta

    Te aşteaptă în cântare!

     

    Nu te plânge până când eliberarea

        Îţi va scoate picioarele din lanţuri:

    Cu cântări de fericită eliberare

        Te înconjoară acum Dumnezeu.

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 38.1-16

    Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent. În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi… Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

    Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

    Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: Psalmul 32:1-7

    Am zis: „îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Si Tu ai iertat vina păcatului meu. Psalmul 32:5

    FRUNZE PRĂFUITE

    Planta ornamentală pe care am adus-o soţiei a adăugat o notă de viaţă în casa noastră. Frunzele sale mari, luxuriante, păreau că se întind cu gesturi de bun venit. Dar într-o dimineaţă am observat că frunzele îi atârnau veştede. Nu i-am spus nimic soţiei, dar mă întrebam ce s-o fi petrecut cu planta noastră. Când am sosit acasă pentru masa de prânz, planta era cu totul alta. O culoare sănătoasă revenise în frunzele ei mari, care se întinseseră ca mai înainte. Când am întrebat-o pe Dorothy despre ea, mi-a spus că tocmai citise despre plantele de apartament, cum să le menţii vii şi proaspete. Se spunea că praful acumulat pe frunzele plantelor împiedica pătrunderea luminii. Aşa că este necesar ca frunzele plantei să fie şterse cu regularitate. Soţia făcuse astfel şi rezultatul era evident.

    Trăind în lumea aceasta, particule fine din „praful” păcatului se aştern peste vieţile noastre. Resentimente, cuvinte dure, gânduri necurate, atitudini egoiste, toate îşi iau vama pe seama vitalităţii noastre spirituale. Dacă nu sunt mărturisite, ele formează un strat de „praf” care ne împiedică să experimentăm lumina harului lui Dumnezeu în inimile noastre. Cei din jurul nostru vor simţi că este ceva râu cu noi. Dacă păcatele acumulate prin nemărturisire ţi s-au adunat în suflet, fă ca David – mărturiseşte-le Domnului. Şterge astfel „frunzele prăfuite” ale vieţii şi bucură-te din nou de razele glorioase ale dragostei lui Dumnezeu.  – D.J.D.

    Naintea Crucii Lui, Celui ce-a murit,
    Mă prăbuşesc în lut neputincios,
    Să-mi ierte tot păcatul săvârşit.
    Totul în toţi să fie doar Cristos.
    Bridges

    Mărturisirea păcatelor este pănuntul in care creste iertarea lui Dumnezeu.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Să nu semeni în ogorul tău două feluri de seminţe. Leviticul 19.19

    Este foarte bine şi important să ştim că prima parte a versetului nostru corespunde vieţii noastre aici pe pământ unde e o semănare continuă după care va veni şi strângerea roadelor. Nu se poate strânge altceva de pe ogor decât ceea ce s-a semănat. Aceasta să ne dea şi mai mult de gândit în umblarea noastră de toate zilele. Vine RECOLTA! Câte unuia dintre credincioşi nu poţi să-i negi credincioşia dar totuşi multe din lucrurile care le face nu sunt la locul lor. Altul are în afară o purtare ca de credincios, dar în ascuns însămânţează ogorul cu sămânţa cea rea a păcatului. Oare nu va rodi sămânţa aceasta? Oare nu-i va fi ruşine când alţii vor descoperi că este un om duplicitar, jumătate pentru Dumnezeu şi jumătate pentru firea păcătoasă? „Nu vă înşelaţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Ce seamănă omul aceea va şi secera” chiar dacă secerişul vine mai târziu. „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal. 6.7-8).

    Sămânţa aceasta felurită ne mai vorbeşte şi de „temeiuri amestecate.” Aceasta îi priveşte în mod deosebit pe copii lui Dumnezeu. Ei aparţin cu duh, suflet şi trup Domnului lor, ei au Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. În Domnul Isus avem oglindite temeiurile dumnezeieşti după care ne putem ghida viaţa noastră practică. Cu regrete trebuie să recunoaştem că duşmanul a adus relele lumii în mijlocul multor copii ai lui Dumnezeu. O simplă recunoaştere a acestei realităţi nu este suficientă. Noi trebuie să avem o poziţie clară faţă de acest amestec subtil de temeiuri: „Oricine rosteşte Numele Domnului, să se depărteze de fărădelege.” „…Depărtează-te de oamenii aceştia” (2 Tim. 2.19; 3.1-5).

    Să nu ne lăsăm robiţi de sistemele şi sectele acestei lumi. Cerul este patria noastră şi acolo este nădejdea noastră. Noi am fost scoşi din lume ca să fim lumini în întuneric.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    Când vă rugați, să nu bolborosiți aceleași vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulțime de vorbe, vor fi ascultați. Matei 6.7

    Îndemn

    Dorind să-i învețe pe ucenicii Săi cum să se roage, Isus a început cu cuvintele: „Când vă rugați …”. Aceasta înseamnă o atenție deosebită acordată rugăciunii.

    Să nu spui Tată, dacă nu te comporți ca un fiu în fiecare zi!

    Să nu spui nostru, dacă ești închis în egoismul tău!

    Să nu spui care ești în ceruri, dacă ești preocupat numai cu lucrurile pământești!

    Să nu spui vie împărăția Ta, dacă o confunzi cu succesul tău material!

    Să nu spui sfințească-Se Numele Tău, da-că nu-L respecți!

    Să nu spui facă-se voia Ta, dacă nu o accepți și când este dureroasă!

    Să nu spui pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, dacă nu te gândești la cei înfometați!

    Să nu spui ne iartă nouă greșelile, dacă păstrezi ranchiuna pe fratele tău!

    Să nu spui nu ne duce pe noi în ispită, dacă ai de gând să păcătuiești în continuare!

    Să nu spui Amin, dacă nu iei în serios cuvintele din rugăciunea „Tatăl nostru”!

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (2)    

    „Ferice de omul care își umple tolba de săgeți cu ei” (Psalmul 127:5)

    lată încă două mituri legate de calitatea de părinte.

    1) Un părinte bun are întotdeauna copii cuminți. Ce bine ar fi dacă ar fi adevărat, dar nu e! Chiar și când faci toate lucrurile corecte, copiii ajung să facă propriile lor alegeri greșite în viață. Cain și Abel au fost crescuți în aceeași casă de aceeași părinți, dar alegerea lui Abel a fost pe placul lui Dumnezeu, în timp ce alegerea lui Cain l-a făcut să devină primul ucigaș din istorie. Nici măcar părinții model nu au control asupra alegerilor pe care în ultimă instanță le fac copiii lor. Asta nu înseamnă că încercările tale de a avea o influență spre frica de Dumnezeu sunt pierdute; nici gând!

    Ci înseamnă că după ce ai făcut tot ce ți-a stat în putință, trebuie:

    a) să-ți recunoști și să-ți accepți limitările;

    b) să-i înveți pe copii să fie înțelepți, lăsându-i să fie responsabili de consecințele propriilor alegerilor;

    c) să ai încredere că Dumnezeu va face ceea ce tu nu poți face. Unii copii înțeleg mesajul numaidecât, în timp ce alții, precum fiul risipitor, se abat de la drum – dar Dumnezeu nu-i abandonează niciodată – și nici tu nu ar trebui.

    2) Părinții buni îsi tratează toți copiii la fel- Biblia spune: „învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze” (Proverbe 22:6). Fiecare copil are un set unic de nevoi și abilități, iar părinții înțelepți le recunosc și lucrează cu aceste caracteristici. Responsabilitatea ta nu este să încerci să-i faci „copiii perfecți”. Datoria ta este să încerci să descoperi tiparul distinct pe care l-a sădit Dumnezeu în fiecare copil și să lucrezi la dezvoltarea acelui tipar în el. Răsplata pe care le-o promite Dumnezeu acelor părinți este aceasta: „când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (v. 6).

     

     

     


     

  • 25 Mai 2016

    TOTUL PENTRU GLORIA LUI

    de Oswald CHAMBERS

     

    Testul egoismului

    „Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

    De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun. Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spintual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

     

    MANA DE DIMINEAŢĂ

     

    „Ţi s-a arătat omule ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” MICA 6:8

    La sfârşitul dispensaţiunii harului, pe creştin îl pândeşte un mare pericol: formalismul mort sau falsa evlavie exterioară, fără ca inima să participe cu ceva. Cu cât pretinsa credinţă a creştinismului este mai biblică, cu atât pericolul este mai mare. În capitolul acesta, Domnul, vorbind lui Israel despre jertfele şi arderile de tot zice: „Va găsi Domnul plăcere în miile de berbeci şi în zecile de mii de râuri de untdelemn?” Totuşi, jertfele erau baza cultului şi ungerea sfântă era însăşi condiţia preoţiei. Dar dacă la ai Săi nu erau un cuget drept, o inimă deschisă şi smerenie, Dumnezeu lepăda tot, chiar cultul pe care El îl instituise.

    În zilele noastre răul este şi mai mare. Se vorbeşte de lucruri sfinte, se arată mult zel şi se desfăşoară o activitate religioasă febrilă dar fără a fi împlinit condiţiile cele mai importante ale slujirii după modelul Domnului Hristos.

    –
    „A face dreptate…” Când acest foarte însemnat element, necesar în slujire, nu există, cugetul este trezit şi disciplinat prin acţiunea Duhului adevărului care dă la iveală orice nedreptate faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni. El este Sentinela care împiedică manifestarea liberă a vieţii proprii şi orice călcare a legilor dumnezeieşti.

    –
    „A iubi mila.” Lucrul acesta este opusul rigidităţii legii adeseori nemiloasă; este opusul legalismului ipocrit care osândeşte la alţii ceea ce îşi îngăduie sieşi. Mila este dumnezeiască, este dată unei inimi pe care Dumnezeu o deschide şi o curăţeşte. „învăţaţi ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”.

    –
    „A umbla smerit cu Dumnezeu..” Dacă prima cerinţă priveşte viaţa noastră personală şi a doua priveşte viaţa noastră în relaţie cu alţii, a treia priveşte relaţia noastră personală cu Dumnezeu însuşi. Piatra de încercare în aceste trei domenii ca de altfel în orice lucru, este crucea Domnului Hristos realizată în viaţa noastră personală. Inima noastră naturală este mândră, dar smerenia este o trăsătură de caracter a Mielului lui Dumnezeu, invitându-ne să învăţăm de la El care este blând şi smerit cu inima.

    Acestea sunt cele trei condiţii ale unei slujiri rodnice şi ele au fost întrunite în mod desăvârşit în Fiul lui Dumnezeu aici pe pământ. El a fost drept în toate căile Lui, a iubit mila şi a dovedit aceasta chiar când era pe cruce: „Tată, iartă-i căci nu ştiu ce fac!” şi a umblat într-o totală supunere şi dependenţă de Dumnezeu. Să fim însă atenţi căci nu putem arăta milă şi dreptate pe socoteala adevărului sau sacrificând adevărul în orice lucru cât de mic.

     

    MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

    Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

     

    „Voi face să izvorască râuri pe dealuri, și izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, și pământul uscat, în șuvoaie de ape;” Isaia 41:18

    Inima omului neîntors la Dumnezeu este asemănătoare cu o pustie;inima omului firesc este plină de trufie, dornică de onoare, întrun cuvânt, plină de murdărie.

    Dacă Dumnezeu spune:”Să fie,lumină!” omul este şocat de starea lui. Înainte de facerea lumii totul era pustiu. Apoi Dumnezeu a spus:”Să fie lumină!”.

    Atunci s-a văzut haosul. Apoi Dumneze a început să despartă lumina de întuneric, a creat ziua şi noaptea, sorele, luna şi stelele. A despărţit şi apa de uscat şi a făcut o lume minunată.Tot aşa se întâmplă şi la oamenii care se întorc la Dumnezeu. În viaţa lor Dumnezeu înceope să despartă. „Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.” Evrei 4:12.

    Cine este pătruns de Cuvântul Lui Dumnezeu, lăsându-se judecat de el, crezând din toată inima în cele spuse de Dumnezeu, poate primi lumin vieţii şi poate experimenta puterea sângelui Domnului Isus Hristos, care curăţeşte de orice vină. Dacă aceşti oameni privesc înapoi la ceea ce a făcut Domnul în viaţa lor, inima acestora se umple de laudă şi mulţumire. Dar dacă ne îndreptăm privirea asupra faptelor noastre din trecut, păţim ca nevasta lui Lot. Cei care au pace cu Dumnezeu nu trebuie să se ruşineze de faptele lor, căci Domnul a luat pedeapsa lor asupra Sa. „Atunci se va bucura pământul secetos căci i se dă slavă Libanului şi podoaba Carmelului şi a Saronului.

     

    TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

    de Charles H. SPURGEON

     

    COMOARA LUI DUMNEZEU

    Domnul va deschide pentru tine comoara Sa. Deuteronom 28.12

    Aceasta e zis cu privire la ploaie, pe care Domnul o va da în anotimpul său. Ploaia este emblema împrospătării cereşti, pe care Dumnezeu e gata să o răspândească peste poporul Său. Oh, trimite-ne, Doamne, o îmbelşugată ploaie!

    Noi ne închipuim că această comoară nu poate fi deschisă decât printr-un mare proroc ca Ilie. Dar nu este aşa, căci această făgăduinţă este pentru toţi credincioşii israeliţi. Prieten credincios, Domnul va deschide pentru tine buna Sa comoară. Şi tu poţi să vezi cerul deschis şi sa iei partea ta, cu inima plină de credinţă, ba încă şi pentru cei ce te înconjoară, câte o bună parte. Cere ce vrei; dacă rămâi în Domnul Cristos şi rămân în tine cuvintele Sale, nimic nu-ţi va fi refuzat.

    Până acum, încă n-ai făcut cunoştinţă cu toate comorile Domnului tău; dar El ţi le va descoperi. Desigur că tu nu cunoşti încă plinătatea bucuriei legăturii Sale; dar El îşi va descoperi dragostea, descoperindu-ţi-Se astfel din plin. Numai El poate face acest lucru pentru tine. Dacă tu asculţi repede glasul Său, supunându-te voii Sale, bogăţiile slavei Lui sunt ale tale.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE!

    Calendar Biblic

     

    Şi Iov a răspuns şi a zis: „Cu adevărat, ştiu că aşa este. Dar cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? … Dacă maş îndreptăți, gura mea mar condamna; dacă aş fi integru, El mar dovedi stricat … Pentru că El nu este om ca mine, ca săI răspund, ca să mergem împreună la judecată. Nu este între noi un mijlocitor care săşi pună mâna peste amândoi”.   Iov 9.1,2,20,32,33

    Nau văzut pe nimeni, decât pe Isus singur (1)

    Cunoaştem nelegiuirea stării noastre păcătoase de odinioară. Este de mirare că eram atât de departe de Dumnezeu? „Doamne, dacă vei lua aminte la nelegiuiri, Doamne, cine va rămâne?” (Psalmul 130.3). Înțelegem că niciun om, în starea lui păcătoasă, nu poate sta înaintea unui Dumnezeu sfânt şi drept. Nu există niciunul bun, nici unul măcar. Cu toții am păcătuit şi nam ajuns la gloria lui Dumnezeu.

    Există o prăpastie între păcătos şi Dumnezeu – o prăpastie peste care omul nu poate construi nicio punte şi care este rezultatul păcatului. Citim în Ezechiel 22.30: „Am căutat printre ei un om care să repare zidul şi să stea la spărtură înaintea Mea pentru țară, ca să no distrug, dar nam găsit niciunul”. Nu exista nicio persoană pe pământ care să poată sta în spărtură. „Şi a văzut că nu era niciun om şi Sa mirat că nu era niciun mijlocitor” (Isaia 50.16). Nu era nimeni care să poată sta între omul păcătos şi Dumnezeul sfânt.

    Apocalipsa 5.3 accentuează acest lucru. Nu exista nimeni, nici în cer, nici pe pământ, nici sub pământ, care să poată deschide cartea, nici să se uite în ea. Ce gând smeritor – cu toții suntem nevrednici! În ciuda tuturor intențiilor noastre bune, suntem cu totul nevrednici! J. Pilon

     

    BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

    de Oswald CHAMBERS

     

    Doamne, Dumnezeule Atotputernice, câtă desfătare găseşte sufletul meu în faptul de a şti că Tu te îngrijeşti de vrăbii şi numeri perii capului nostru! Doamne, suflă peste mine până voi ajunge într-o stare a minţii şi trupului de a mă închina Ţie.

     

    MEDITAŢII ZILNICE

    de Wim MALGO

     

    «Isus tăcea …» Matei 26,63

    Preoţii şi bătrânii au adus mărturii false împotriva lui Isus, dar El nu le-a răspuns. Când credincioşii se adună împreună se întâmplă de multe ori să plece apoi acasă apăsaţi, căci: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască» (Prov. 10,19). Dumnezeu ia în serios absolut toate păcatele limbii, nu numai «vorbăria goală», ci şi calomniile «evlavioase». Ce foc devastator este limba! Comunităţi întregi de credincioşi sunt distruse şi multe inimi sunt zdrobite de ea. Dumnezeu aude însă tot ce vorbim. Una dintre cele mai serioase consecinţe ale păcatului cu vorba este aceea că Dumnezeu nu ne mai ascultă rugăciunile.

    «Isus tăcea». Studiul serios şi aprofundat al Sfintei Scripturi ne ajută să ne punem mâna la gură şi ne fereşte de pericolul de a-i jigni pe ceilalţi copii ai Săi.

    «Isus tăcea». Această tăcere l-a enervat pe Caiafa şi l-a speriat pe Pilat. Tăcerea lui Isus a fost un răspuns puternic la întrebarea lui Pilat. Poate tu vorbeşti mult cu Domnul, dar El tace. De ce tace? Nu tace oare pentru că aşteaptă în tăcere ca tu să faci ceva?

    Tu te rogi de exemplu: «Doamne, ia acest păcat de la mine!»

    E corect? Nu, deoarece şi tu trebuie să renunţi la acel păcat. Spune un «nu» hotărât la tot ce este păcat în viaţa ta! Atunci bucuria biruinţei îţi va inunda inima!

     

    MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

    de Charles H. SPURGEON

    Dimineaţa şi Seara

    DIMINEAŢA

    Nu mă părăsi, Doamne! Psalmi 38:21

    Ne rugăm adesea ca Dumnezeu să nu ne părăsească în timpul încercării şi ispitei, dar uităm adesea că avem nevoie mereu de această rugăciune. Nu există nici un moment din vieţile noastre, oricât de sfinte ar fi, în care să ne putem descurca fără ajutorul Său constant. In lumină sau în întuneric, în părtăşie sau în ispită, avem nevoie de rugăciunea „nu mă părăsi, Doamne. Sprijineşte-mă, şi voi fi în siguranţă”. Un copil care învaţă să meargă are nevoie întotdeauna de mâna mamei. Corabia care nu are cârmaci se abate imediat din drum. Nu putem face nimic fără a primi ajutor continuu de sus. Să ne rugăm, deci, astăzi, „nu mă părăsi, Tată. Nu-ţi părăsi copilul, fiindcă altfel va cădea în mâna vrăjmaşului. Păstorule, nu-ţi părăsi mielul, ca să nu se îndepărteze de siguranţa turmei. Grădinarule, nu-ţi părăsi plantele, fiindcă se vor usca şi vor muri. Nu mă părăsi, Doamne, acum; şi nu mă părăsi în nici un moment al vieţii mele. Nu mă părăsi în bucurie, ca să nu mi se înalţe inima. Nu mă părăsi în durere, ca să nu murmur împotriva Ta. Nu mă părăsi în ziua căinţei, ca să nu-mi pierd speranţa de iertare şi să cad în disperare. Nu mă părăsi în ziua credinţei, ca să nu devin mândru. Nu mă părăsi fiindcă, fără Tine sunt slab, dar cu Tine sunt tare. Nu mă părăsi, fiindcă cărarea mea este plină de înşelări, şi nu pot merge fără călăuzire. Găina nu-şi uită puii; mă vei acoperi cu penele Tale şi îmi vei îngădui să mă adăpostesc la umbra aripilor Tale? Nu te depărta de mine, căci „se apropie necazul şi nimeni nu-mi vine în ajutor” (Psalmi 22:11). „Nu mă lăsa, nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele” (Psalmi 27:9).

    Rămâi cu pace ta cerească
    In inimile noastre, Duh prea Sfânt
    In suflete un templu să ni se clădească
    Ca să-Ţi slujim cu cinste pe pământ.

    SEARA

    S-au sculat chiar în ceasul acela, s-au întors la Ierusalim… şi au istorisit ce li se întâmplase pe drum, şi cum L-au cunoscut la frângerea pâinii. Luca 24:33, 35

    După ce au ajuns la Emaus şi s-au aşezat la masă, cei doi ucenici au văzut că misteriosul străin care îi fermecase tot drumul ia pâine şi o frânge. El li s-a făcut cunoscut, şi apoi a dispărut. Ei L-au rugat să rămână cu ei, fiindcă ziua era aproape sfârşită, dar apoi, deşi era noapte adâncă, s-au sculat să meargă la Ierusalim, fiindcă dragostea le era lumină şi aripi. Ei au uitat întunericul. Oboseala se risipise, şi au străbătut imediat cele şaizeci de mile ca să spună celorlalţi despre Mântuitorul înviat, care li se arătase pe drum. Ei au ajuns la creştinii din Ierusalim şi au fost primiţi cu veşti noi, înainte să apuce să le spună pe ale lor. Aceşti primi creştini ardeau de dorinţa de a vorbi despre Christos şi de a proclama ceea ce ştiau despre Domnul. Ei şi-au împărtăşit experienţele. Fie ca exemplul lor să ne impresioneze în seara aceasta. Şi noi trebuie să-L mărturisim pe Isus. Povestirea lui Ioan despre mormântul gol trebuia să fíe întărită de Pavel, şi Maria putea să mai adauge ceva; cu toate la un loc, avem o mărturie care nu poate fi trecută cu vederea. Fiecare dintre noi are daruri unice şi manifestări speciale, dar obiectivul lui Dumnezeu este perfecţionarea trupului lui Christos. De aceea, trebuie să ne aducem bunurile spirituale, să le aşezăm la picioarele apostolilor, şi să împărţim tuturor ceea ce ne-a dat Dumnezeu. Nu ascundeţi nici o fărâmă de adevăr, vorbiţi despre tot ce ştiţi şi mărturisiţi tot ce aţi văzut Nu îngăduiţi ca întunericul, îndoiala sau necredinţa prietenilor să vă oprească din drum. Ridicaţi-vă, mergeţi spre locul datoriei, şi spuneţi ce lucruri mari v-a arătat Dumnezeu.

     

    IZVOARE IN DEŞERT

     

    Rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să capete mântuirea care este în Hristos Isus, împreună cu slava veşnică. (2 Timotei 2:10)

    O, dacă ar fi ştiut Iov, în timp ce şedea în cenuşă, frământându-şi inima gândindu-se la providenţa lui Dumnezeu, că milioane de oameni de-a lungul istoriei vor privi înapoi la încercările lui! Ar fi prins curaj având în vedere faptul că experienţa lui va fi un ajutor pentru mulţi oameni din lume.Nimeni nu trăieşte pentru el însuşi, şi povestea lui Iov este ca povestea ta şi a mea, doar că a lui a fost scrisă pentru ca toţi să o vadă. Nenorocirile cu care s-a confruntat Iov şi încercările cu care s-a luptat sunt lucrurile pentru care el este amintit, şi fără ele probabil că n-am fi citit niciodată despre el în Cuvântul lui Dumnezeu.Nu ştim niciodată ce încercări ne aşteaptă în următoarele zile. Poate că nu suntem în stare să vedem lumina în timpul luptelor noastre, dar putem crede că acele zile, ca şi în viaţa lui Iov, vor fi cele mai importante zile pe care am fost chemaţi să le trăim.


    Robert Collyer

     

    Cine n-a învăţat că cele mai triste zile din viaţă sunt de fapt cele mai bune? În zilele când faţa ne e plină de zâmbete şi săltăm uşor pe păşunea moale împodobită de Dumnezeu cu flori de primăvară, capacitatea inimii noastre este adesea risipită.Sufletul care este tot timpul vesel şi bucuros pierde lucrurile cele mai adânci ale vieţii. Sigur că această viaţă îşi are răsplata ei şi e pe deplin satisfăcută, dar adâncimea satisfacţiei ei este foarte mică. Inima lui este mică, şi natura lui, care poate experimenta cele mai mari înălţimi şi cele mai mari adâncimi, rămâne nedezvoltată. Şi fitilul vieţii lui arde repede până la capăt, fără să cunoască vreodată bogăţia profundei bucurii.Adu-ţi aminte că Domnul Isus a spus: „Ferice de cei ce plâng” (Matei 5:4). Stelele strălucesc cel mai tare în timpul nopţilor lungi şi negre ale iernii. Şi florile sălbatice de genţiană îşi arată frumuseţea pe înălţimile înzăpezite şi îngheţate şi aproape inaccesibile ale munţilor.Se pare că Dumnezeu foloseşte presiunea durerii pentru a stoarce împlinirea promisiunilor Sale şi astfel din teascul Lui iese cel mai dulce suc. Numai cei care au cunoscut durerea pot să aprecieze pe deplin marea blândeţe a „omului durerii” (Isaia 53:3).

    Poate că ai parte de puţină vreme frumoasă, dar lungile perioade de întuneric gros au fost plănuite pentru tine cu multă înţelepciune, probabil pentru că o întindere lungă a unei vremi de vară te-ar fi transformat într-un pământ arid sau într-un pustiu sterp. Domnul tău ştie cel mai bine, iar norii şi soarele aşteaptă porunca Lui.

    Când i s-a spus: „E o zi gri”, un bătrân cârpaci scoţian a replicat odată: „Da, dar nu vezi peticul acela albastru?”

     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    Volumul III

     

    Isaia 37.21-38

    Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „în linişte şi încredere va fi puterea voastră”, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este acelaşi” (ebr. „El”, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

    Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care Împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

    Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

     

    PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

     

    Text: 1 Tesaloniceni 5:1-14

    … îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţii. 1 Tes. 5:14

    SFINŢI SLABI

    Un bătrân care avea probleme cu vederea, adesea citea cu mare greutate literele mici din cartea de cântări a bisericii. Într-o duminică, biserica toată cânta o cântare care avea unul din versuri: „Nu-L judeca pe Domnul după simţuri slabe”. Omul care nu vedea bine, a citit greşit cuvântul simţuri şi l-a înlocuit cu „sfinţii”, astfel că versul lui suna: „Nu-L judeca pe Domnul după sfinţii slabi”. Vorbind serios, nu este oare adevărat că atât Cristos, cât şi mântuirea pe care ne-o oferă este uneori respinsă de cei necredincioşi, deoarece ei văd inconsecvenţă în vieţile creştinilor? Falimentul lor se poate datora neascultării sau slăbiciunii în viaţa de luptă a acestor credincioşi. Cei tari în credinţă sunt îndemnaţi să-i sprijine pe copiii spirituali şi pe cei ce nu s-au dovedit a fi buni soldaţi ai lui Isus Cristos. Nu trebuie să-i criticăm, ci mai degrabă să-i încurajăm şi să-i instruim. In textul de azi, Pavel subliniază acest adevăr: „Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi; să spijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi” (1 Tes. 5:14). Da, trebuie să-i întărim şi să-i ajutăm pe alţii, ca împreună cu toţii să creştem în harul lui Dumnezeu. Şi în Galateni 6:1, el spune: „Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu”. Ca şi creştini, trebuie să ne dezvoltăm o mare credinţă în Dumnezeu, prin rugăciune şi studierea Bibliei. Apoi vom fi în măsură să-i ajutăm pe ceilalţi sfinţi care sunt încă „slabi”.  – H.G.B.

    Ajută-ne ca pentru alţii să trăim,
    Intăreşte-ne genunchii slabi, o Tată,
    Ca prin ale noastre multe-nfirmităţi
    Să nu-Ţi aducem blama niciodată. 
    P.L.

     

    DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

     

    Tu pui înaintea Ta nelegiuirile noastre, şi scoţi la lumina Feţei Tale păcatele noastre cele ascunse. Psalmul 90.8

    Acest Psalm este o rugăciune a lui Moise, omul după inima lui Dumnezeu. Pe calea pustiei a putut să cunoască poporul în diferite şi multiple lucrări, dar L-a cunoscut şi pe Dumnezeu în slava, dreptatea şi harul Său. A fost o cumpănă serioasă la Cades-Barnea când poporul întreg a ascultat iscoadele necredincioase. Numai Iosua şi Caleb s-au bizuit pe Dumnezeu şi pe promisiunile Lui. Poporul a vrut să-l ucidă pe Moise cu pietre şi apoi să se întoarcă în Egipt. Moise, slujitorul credincios a îngenunchiat cu faţa la pământ mijlocind pentru popor şi Dumnezeu l-a auzit. Dar în temeiul conducerii drepte a lui Dumnezeu trebuia să fie distruşi toţi care au fost necredincioşi faţă de El. Pe baza aceasta Moise spune în Psalmul 90.11 despre această judecată astfel: „Dar cine ia seama la tăria mâniei Tale şi la urgia Ta, aşa cum se cuvine, să se teamă de Tine?”

    Moise nu se înfricoşa. El cunoştea pe Dumnezeu în mila Sa, şi se ocupa neobosit de popor.

    La fel şi Domnul nostru mijloceşte în faţa tronului de har pentru noi. Ca Mare Preot împlineşte slujba în Locul Prea Sfânt pentru noi, pentru a găsi har Ia vreme de nevoie şi să fim păziţi de cel rău. Ca Mijlocitor îşi arată activitatea atunci când din neatenţie am greşit, El ne iartă ca din nou să fim aduşi în părtăşie cu Tatăl. El ne cunoaşte prea bine şi chiar şi intenţiile noastre şi lucrurile ascunse îi sunt cunoscute şi El este interesat să ne aducă în lumina Sa, ca să ne abatem de la rău şi să nu cădem într-o stare de mulţumire de noi înşine. El doreşte ca să ne vedem starea noastră în lumina Sa şi să ne judecăm aşa cum ne judecă El. Ce mare este dragostea Sa care nu cunoaşte odihna până când noi nu ne-am predat în totul şi pe deplin!Religia neadevărată a căutat totdeauna să fie bine văzută în lume. Când adevărul a strălucit, lumea l-a dispreţuit.

     

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

     

    … Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate.Neemia 9.17

    Iertarea

    Iertarea este un lucru măreț. Ea înseamnă eliberare de vină; având iertarea, poți să respiri și ai pace. Așa stau lucrurile în relațiile dintre oameni, dacă unul s-a făcut vinovat și celălalt îl iartă.

    Iertarea presupune ca vinovatul să-și recunoască vina. Odată, un băiat a venit la tatăl său pentru o oarecare faptă și l-a întrebat: „Tată, mă ierți pentru ceea ce am făcut?”. Tatăl a răspuns: „Pentru ce anume?”. Băiatul a repetat: „Pentru ceea ce am făcut”. Dar tatăl a insistat: „Dacă vrei să te iert pentru ceva, atunci trebuie să știu pentru ce!”. Astfel, băiatul a înțeles că trebuie să spună ce a făcut; altfel nu putea fi iertat.

    Tot așa și noi oamenii trebuie să ne recunoaștem vina în fața lui Dumnezeu, ca să primim iertare. Unii reproșează că prin credința creștină oamenii sunt aduși la complexe de vinovăție din cauză că se vorbește adesea despre păcat și vină. Dar tocmai contrariul este adevărat: Credința în Domnul Isus Hristos ne eliberează conștiința de vină, căci Dumnezeu este „un Dumnezeu al iertării”. Cine a primit iertarea prin credința în lucrarea de răscumpărare a lui Hristos la crucea de pe Golgota, cunoaște eliberarea minunată, exprimată în cuvintele: „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți, prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos”.

     

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    www.fundatiaseer.ro

     

    DINCOLO DE MITURILE CALITĂȚII DE PĂRINTE (1)

    „Fiii sunt o moștenire de la Domnul” (Psalmul 127:3)

    lată două mituri legate de calitatea de părinte:

    1) Părinții buni au întotdeauna casele curate. Noi credem că locul în care trăim trebuie să arate perfect, așa că ne supărăm pe copii când întorc casa pe dos. Cu toate acestea, obsesia de a păstra curățenia poate duce la pierderea unor clipe care nu se mai întorc niciodată. în mod neintenționat, noi îi învățăm pe copii că lucrurile – nu oamenii – sunt importante. Le inspirăm ideea că păstrarea aparențelor contează mai mult decât a te bucura de viață împreună. Realitatea este că vei avea ordine în casă mai devreme decât crezi și casa va deveni tăcută și goală! Așa că, bucură-te de dezordine, de râsete, de lichide vărsate și de obiecte zgâriate. Lasă ca zgârieturile și crestăturile de pe mobilă să devină amintiri ale unor clipe valoroase petrecute cu acei micuți care vor crește simțindu-se iubiți și importanți pentru tine.

    2) Părinții buni trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Anri Peterson scriitoare și mamă ne împărtășește o idee care i-a venit în timp ce era angajată într-o ceartă cu fiul ei. „în cele din urmă, cu dinții încleștați, am reușit să-l întreb: „de ce trebuie să ai mereu dreptate?” El a răspuns printre dinții încleștați (probabil a învățat asta de la tatăl său): „pentru că tu trebuie să ai mereu dreptate”. Am simțit că Dumnezeu ne privește în acea clipă. Vorbele sunt inutile. Am priceput mesajul clar și răspicat. Din acea clipă, ideea de a avea dreptate și-a pierdut strălucirea pe care o avea cândva pentru mine”. Relația cu fiul ei a devenit mai armonioasă, „ceva ce aș fi pierdut dacă nu aș fi renunțat la nevoia de a avea mereu dreptate”. Așadar, alege cu grijă lucrurile pentru care te cerțil Să fii un bun părinte nu înseamnă să strângi „victorii” și să înlături „înfrângerile”; ci înseamnă să te bucuri de familie.

     

     

     


     

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne