Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 4 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Astfel m-am rugat Dumnezeului cerurilor și am zis împăratului: „Dacă este bine împăratului și dacă robul tău a căpătat bunăvoință înaintea ta, atunci trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinților mei, ca s-o reconstruiesc”.

    Neemia 2.4,5



    Neemia (1)

    Când Neemia era paharnicul împăratului, inima sa a fost adânc cercetată cu privire la starea cetății Ierusalim și a israeliților întorși în țară. Primind învoire de la împărat, el a pornit să rezidească cetatea. A întâmpinat numeroase piedici, însă n-a îngăduit ca ele să-l distragă de la misiunea sa.

    Exemplul său ne oferă câteva lecții importante:

    A fi preocupați cu voia lui Dumnezeu. Când Neemia s-a rugat cu privire la poporul și la țara lui (Neemia 1.4-11), Domnul i-a arătat exact ceea ce trebuia să facă. Apoi El a lucrat la inima împăratului pentru a-i împlini dorința lui Neemia și pentru a-i oferi toate lucrurile de care avea nevoie. Când știm că ne aflăm exact acolo unde Dumnezeu ne vrea, avem încredere pentru a trece prin tot felul de încercări și dificultăți, fără ca acestea să ne dea înapoi.

    A ne aduce mereu aminte de ținta noastră. Neemia știa că prioritatea Domnului pentru el era să rezidească cetatea. Dumnezeu a plănuit și pentru noi lucruri pe care să le facem, iar lucrarea Lui este întotdeauna de mare preț. Nu trebuie să ne subestimăm partea, oricât de nesemnificativă ar părea.

    A ne duce la îndeplinire fiecare misiune. După fiecare împotrivire, Neemia se întorcea la misiunea specifică pe care o avea. Păstrând cu grijă scopul Domnului în gândurile noastre, vom putea să rămânem în locul pe care El ni l-a desemnat și putem înainta, pas cu pas, către împlinirea misiunii noastre.

    A identifica în mod precis lucrurile care ne distrag. Cei care caută să ne întrerupă lucrarea, să ne distragă atenția sau să ne atace în mod personal nu sunt de la Dumnezeu. Cu ajutorul Domnului, Neemia a putut să înțeleagă de cine să se ferească și pe cine să ignore. Să identificăm persoanele și situațiile care sunt de natură să ne distragă de la a face lucrarea lui Dumnezeu! Fiind conștienți de aceste pericole, vom putea să ne concentrăm asupra a ceea ce avem de făcut.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Încotro vei merge tu voi merge și eu, … unde vei muri tu, voi muri și eu, … numai moartea mă va despărți de tine.

    Rut 1.16,17



    Una în viață și în moarte

    Acum, la mai bine de o sută de ani de la evenimentele petrecute atunci, se știu foarte multe relatări despre tragedia Titanicului. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost acela legat de domnul și doamna Straus. Isidor Straus, patronul lanțului de magazine „Macy’s”, s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu soția sa, Ida, cu menajera acesteia și cu valetul său. Povestea lor a rămas consemnată în istoria tragediei. Ida Straus a reușit să-și găsească loc într-una dintre bărcile de salvare, dar, când a aflat că Isidor nu poate să vină cu ea, s-a întors pe vapor. „Am trăit împreună mulți ani. Nu mă voi despărți de soțul meu acum. Cum am trăit, așa vom muri: împreună”, a spus Ida. Nu numai ea a dat dovadă de curaj. La rândul său, Isidor Straus a primit acceptul de a se îmbarca la bordul unei bărci, datorită vârstei, dar a spus: „Nu! Nu vreau să mi se acorde un privilegiu pe care altora nu l-ați acorda”. Singura care a supraviețuit a fost menajera, Ellen Bird, care a luat locul doamnei Straus în barca de salvare. Ida Straus îi oferise lui Ellen, înainte de a se îmbarca, haina ei de blană, spunându-i: „Eu nu voi mai avea nevoie de ea”. Era conștientă de ceea ce avea să se întâmple pentru că alegerea fusese făcută de ea. Dacă era să moară, atunci să moară lângă Isidor.

    O istorisire dramatică, care are de spus ceva fiecărei familii în parte! Noi trăim în condiții diferite de ale celor doi și, cu toate acestea, neînțelegerile sau lipsa de unitate familială se văd la tot pasul. De aici vine o serie întreagă de nenorociri. Să cugetăm mai atent la cuvintele versetului de astăzi!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DĂRUIREA ESTE ÎNSĂȘI RĂSPLATA – Fundația SEER

    „Mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2 Corinteni 12:15)


    Apostolul Pavel a scris: „nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă… Şi eu, voi cheltui prea bucuros din ale mele, şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru sufletele voastre.” (v. 14-15). Apostolul Pavel și-a găsit împlinirea supremă în a dărui, nu în a primi. Pentru el, dărnicia reprezenta însăși răsplata, iar succesul însemna să-i ajute pe alții să aibă succes. Pentru el, bucuria însemna să aducă bucurie altora și asta datorită faptului că el nu-și căuta răsplata la oameni, ci la Dumnezeu: „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:8).

    Cel mai greu lucru, pentru fiecare dintre noi, este lupta cu pornirea noastră firească de a ne considera cei mai buni. De aceea este important să ne analizăm mereu motivele și să avem grijă să nu cădem pradă egoismului. Dacă vrei să-ți analizezi motivele, urmează exemplul dat de Benjamin Franklin. În fiecare zi el își punea două întrebări. Dimineața când se trezea se întreba: „Ce bine pot face eu astăzi?” Iar înainte de culcare, se întreba: „Ce bine am făcut eu astăzi?” Dacă poți da un răspuns la aceste întrebări în mod dezinteresat și cu integritate, vei rămâne pe calea corectă.

    Când îi vezi pe cei aflați în nevoi și dăruiești pentru împlinirea nevoilor lor, îți păstrezi prioritățile și ai o perspectivă corectă. Calitatea vieții va crește atât pentru cel care dăruiește cât și pentru cel care primește. Adevărul este că nu există o viață mai searbădă decât viața plină de sine și nu există o viață mai plină de sine decât viața „searbădă” (aparent!).

    Deci, dăruiește și vei fi răsplătit!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:25-29; 16:1-6


    Versetele 24 şi 25 ale Psalmului 68 fac aluzie la sărbătoarea care se derulează aici sub ochii noştri: „Ei au văzut umbletele Tale, Dumnezeule! (umbletele Fiului lui Dumnezeu prefigurat de chivot)… Cântăreţii mergeau înainte, apoi cântăreţii cu instrumente cu coarde…” Dar mai ales Ps. 132 ne oferă posibilitatea să cunoaştem gândurile lui David în această împrejurare solemnă. Intrarea Chivotului în odihna Sa răspundea dorinţei celei mai arzătoare a lui David (Psalmul 132.3-5 şi 8).

    Fie ca şi inimile noastre să vibreze la gândul odihnei cereşti în care Domnul Isus a intrat deja, înaintea noastră! Să remarcăm cât de mult depăşesc promisiunile divine ale frumosului Psalm 132 scena din capitolul de faţă: „voi îmbrăca pe preoţii săi cu mântuire; şi sfinţii săi vor izbucni în cântări de bucurie” (comp. 1 Cronici 15.17, 28 cu Ps. 132.16).

    „Voi binecuvânta din belşug hrana sa, voi sătura cu pâine pe săracii săi” (comp.1 Cronici 16.3 cu Ps. 132.15).

    Cei răscumpăraţi de Domnul sunt chemaţi să-şi exprime bucuria şi lauda fără să mai aştepte odihna cerească. Încă de pe pământ ei se află deja în posesia centrului strângerii laolaltă: Hristos. Ei au fost lăsaţi aici ca să facă slujba, să aducă aminte, să mărească (sau să mulţumească), să-L laude (v.4) atât pe Tatăl, cât şi pe Fiul.

  • 3 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Moise a răspuns și a zis: „Dar, iată, nu mă vor crede, nici nu vor asculta de glasul meu, pentru că vor zice: «Nu ți Sa arătat Domnul!»”.

    Exod 4.1



    Am putea presupune că Moise văzuse și auzise suficiente lucruri pentru ași înlătura în întregime frica. Flacăra de foc și rugul care nu se mistuia, harul plin de bunăvoință, Numele prețioase, plăcute și atotcuprinzătoare ale lui Iahve, misiunea divină, asigurarea că Dumnezeu va fi cu el – toate acestea ar fi putut săi alunge orice temere și săi confere inimii sale o siguranță statornică. Însă, în loc să se întâmple acest lucru, Moise a ridicat diverse obiecții, dar Dumnezeu, în harul Său, le răspunde; și, așa cum am remarcat, fiecărei obiecții i se răspunde cu o proaspătă manifestare a harului.

    „Și Domnul ia zis: «Ce este în mâna ta?». Și el a zis: «Un toiag»” (versetul 2). Domnul vrea săl ia pe Moise așa cum era și să folosească ceea ce el avea în mână. Toiagul cu care el condusese oile lui Ietro era gata să fie folosit pentru a elibera Israelul lui Dumnezeu, pentru a pedepsi țara Egiptului, pentru a croi un drum prin adâncul mării, astfel ca răscumpărații Domnului să poată trece pe el și pentru a face să izvorască apă din stâncă pentru a înviora oștile însetate ale lui Israel în pustie.

    Dumnezeu folosește cele mai slabe instrumente pentru aȘi împlini cele mai mărețe planuri. „Un toiag”, „un corn de berbec” (Iosua 6.5), „o turtă de pâine de orz” (Judecători 7.13), „un urcior cu apă” (1 Împărați 19.6), „praștia unui păstor” (1 Samuel 17.50), pe scurt, orice lucru pe care îl folosește Dumnezeu își va atinge scopul rânduit. Oamenii își imaginează că scopurile mărețe pot fi atinse doar prin mijloace mărețe, dar nu acesta este felul lui Dumnezeu de a lucra. El Se poate folosi de un vierme la fel ca de soarele arzător, de un curcubete la fel ca de vântul de la răsărit (vedeți Iona 4).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea și veți găsi odihnă …”.

    Ieremia 6.16



    Umblarea cu Dumnezeu (2)

    A umbla cu Dumnezeu înseamnă, așadar, să ai același drum. Aceeași țintă este o premisă pentru un drum comun, dar nu este suficientă. O umblare împreună presupune și aceeași cale, calea lui Dumnezeu. În lume se spune: „Toate drumurile duc la Roma”, dar aceste cuvinte nu pot fi aplicate nici pe calea păcătosului către Dumnezeu, nici pe calea creștinului pe acest pământ spre țintă. Există o singură cale spre ținta noastră, pe care putem merge în părtășie cu Dumnezeu. Această cale ne este descrisă în Biblie, unde găsim urmele pașilor Mântuitorului nostru, care a fost acum două mii de ani pe acest pământ și care a mers înaintea noastră pe cale. Dacă vom călca pe urmele pașilor Domnului, vom avea siguranța de a merge pe o cale comună cu Dumnezeu, adică de a umbla cu El.

    A umbla cu Dumnezeu înseamnă a avea și aceeași viteză de mers: Doi călători pot merge într-adevăr împreună pe același drum numai dacă au aceeași viteză de mers. Acest lucru are valabilitate și pentru umblarea spirituală cu Dumnezeu. Sunt posibile două abateri: fie mergem prea repede – și aici am putea spune că o luăm înaintea lui Dumnezeu, existând pericolul foarte mare de a cădea în greșeli care ne pot rătăci pe cale – fie mergem prea încet, iar dacă mergem mai încet decât Dumnezeu, atunci rămânem în urmă și Îl pierdem din vedere. Să veghem asupra umblării noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROSTEȘTE BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta” (Numeri 6:27)


     Cuvântul lui Dumnezeu este purtător și dătător de viață, înțelepciune, adevăr, putere și potențial. Când a creat lumea, Dumnezeu a spus doar atât: „Să fie…” – și a fost! Fiecare cuvânt pe care-l rostește Dumnezeu include și puterea de a împlini ce desemnează! Fiecare promisiune pe care o face El, conține și sămânța propriei sale împliniri. Acele semințe au un timp în care să rodească în viața ta, și – când sunt udate cu rugăciuni pline de speranţă şi credință, cu încrederea fermă în Scriptură și cu așteptarea răbdătoare a momentului ales de El – Cuvântul Său nu poate da greș!

    Când înțelegi profunzimea adevărului biblic, expresia „Dumnezeu să te binecuvânteze!” capătă greutate! Când le rostim, binecuvântările lui Dumnezeu se revarsă peste viețile noastre. Când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze,” El acționează! „Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta.” Deci, dacă vrei să-i binecuvântezi pe cei dragi ai tăi, rostește aceste binecuvântări peste ei: „Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să Se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!” (v. 24-26). Faptul că întrebi pe cineva: „Ce mai faci?” este o exprimare a politeții și a grijii. Iar când spui: „Îți doresc o zi bună!” cred că ești sincer în urarea ta. Dar când spui: „Dumnezeu să te binecuvânteze” și înțelegi adevărul biblic din spatele acestor cuvinte, binecuvântarea lui Dumnezeu poate schimba viața acelei persoane!

    Autoarea Kate Nowak spune: „Ar trebui să devină un obicei, preocuparea aceasta de a-i binecuvânta pe oameni. Am ajuns să înțeleg că este una din modalitățile cele mai puternice și mai practice de-a ne conecta unul cu celălalt, de a conecta lumea și viața însăși și cel mai fenomenal mod care ne conduce la fericire și izbândă. Binecuvântarea este o eliberare dulce din durere, și o cheie sigură spre o viață de biruință și de împliniri.” Așadar, azi – fiți binecuvântați!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 15:1-24


    Să avem curajul să ne recunoaştem lipsurile înaintea Domnului şi înaintea oamenilor (Prov. 28.13). „Nu L-am căutat pe Dumnezeu” „după rânduială” (v. 13), le declară David leviţilor care aveau misiunea să poarte chivotul. De data aceasta însă, toate dispoziţiile sunt date pentru a fi suit „după Cuvântul Domnului„. Ce scenă de bucurie şi de laudă! Să remarcăm locul pe care îl ocupă aici Obed-Edom. S-ar fi putut plânge, în mod egoist, văzând chivotul părăsindu-i casa. Nu pierdea el o sursă de binecuvântare odată cu plecarea acestuia? (13.14). Departe aşa ceva de gândurile lui! Binecuvântarea va fi împărtăşită cu întregul Israel, iar el însuşi, un levit dintre fiii lui Core, va exercita simultan funcţiile de uşier (v. 18), de muzician, de conducător al cântării (v. 21) şi de uşier pentru chivot (v.24). Deci de chivot tot nu se va despărţi. Credincios în lucrurile mici, va primi mult (Luca 16.10); pentru că şi-a cârmuit bine propria casă, Dumnezeu îi încredinţează acum o poziţie de răspundere în casa Lui  (1 Timotei 3.4-5).

    Chenania, şeful leviţilor, devine „învăţător în cântare, pentru că era iscusit” (v. 22). Faptul acesta ne reaminteşte de acel cuvânt al apostolului Pavel: „Voi cânta cu duhul, dar voi cânta şi cu mintea” (1 Corinteni 14.15).

  • 2 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Îndemn pe Evodia și îndemn pe Sintihia să aibă același gând în Domnul.

    Filipeni 4.2



    Nimic nu este mai dăunător pentru suflet și pentru mărturia Domnului Isus decât diferențele de gândire care există în poporul lui Dumnezeu. În Filipeni 2.3 citim: „Nimic să nu fie din duh de partidă sau glorie deșartă, ci, în smerenie, unul considerându-l pe altul mai presus de sine însuși”. Aici vedem cum apostolul Pavel arată că invidia și cearta au o singură rădăcină: gloria deșartă sau ambiția personală. A fost o ceartă și între apostoli, chiar în prezența Domnului, fiindcă fiecare dintre ei voia să fie socotit cel mai mare (Luca 22.24). În ziua de azi, diviziunile și certurile dintre copiii lui Dumnezeu izvorăsc din dorința cuiva de a fi socotit mare.

    Cine dorește să fie mare va fi întotdeauna invidios. El este gelos pe oricine este considerat a fi mai spiritual sau mai dăruit decât el. Gelozia se manifestă prin răutate, iar răutatea sfârșește prin ceartă. „Dacă aveți gelozie amară și duh de partidă în inimile voastre, nu vă lăudați și nu mințiți împotriva adevărului! Aceasta nu este înțelepciunea care coboară de sus, ci pământească, naturală, diabolică. Pentru că, unde este gelozie și duh de partidă, acolo este dezordine și orice lucru rău” (Iacov 3.14-16).

    Cum deci putem să avem același gând în Domnul? Apostolul ne arată că acest lucru poate avea loc doar dacă suntem caracterizați de smerenie: „Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus” (Filipeni 2.5). Gândul acesta al smereniei L-a condus să Se facă pe Sine fără reputație, pentru a-i sluji pe alții în dragoste. Eului îi place să fie slujit și crede că este înălțat atunci când este slujit de alții. Dragostei îi place să slujească.

    Dacă fiecare dintre noi uităm de eul nostru, dacă refuzăm să căutăm o reputație sau un loc de mărire și dacă vom dori doar să slujim altora în dragoste, potrivit gândului smereniei care este în Hristos, vom descoperi că vom avea, cu toții, „același gând în Domnul”.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu a mai fost, pentru că l-a luat Dumnezeu.

    Geneza 5.24



    Umblarea cu Dumnezeu (1)

    Duhul lui Dumnezeu ne descrie cu aceste scurte cuvinte un bărbat al credinței din Vechiul Testament. Enoh a fost unul dintre cei doi credincioși ai Vechiului Legământ care nu au trecut prin moarte, pentru că au fost răpiți de Dumnezeu. Astfel, Enoh este o imagine a Bisericii lui Dumnezeu din zilele noastre, care, ca și el, va fi răpită la Domnul ei înainte de venirea în curând a judecăților peste acest pământ.

    Umblarea împreună cu Dumnezeu poate fi descrisă prin aceste trei lucruri: aceeași țintă, același drum și aceeași viteză.

    Chiar și în lucrurile pământești, doi oameni pot merge împreună pe același drum numai dacă urmăresc aceeași țintă. Acest principiu poate fi aplicat în diverse domenii ale noastre, de exemplu în viața profesională, în căsătorie și în viața de familie. Acest principiu are însă o aplicabilitate deosebită în umblarea cu Dumnezeu. Dumnezeu urmărește întotdeauna un scop ceresc cu viața copiilor Săi. Ținta finală este Casa Tatălui cu gloria Sa. Numai dacă păstrăm în fața ochilor această țintă, avem o orientare clară și putem merge cu Dumnezeu pe același drum. Dacă avem alte ținte pentru viața noastră, respectiv dacă aceste alte ținte au prioritate, atunci există pericolul mare de a merge pe drumuri proprii și de a nu umbla cu Dumnezeu. Ținta unui astfel de drum propriu este orgoliul personal; în final, aceasta ne va duce în pierzarea veșnică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LASĂ-L PE DUMNEZEU SĂ-ȚI SPUNĂ CINE EȘTI! – Fundația SEER

    „Mamă-sa i-a pus numele Iaebeţ” (1 Cronici 4:9)


    Numele Iaebeț înseamnă „el întristează.” Cum ar fi să intri într-o încăpere și să auzi pe cineva zicând: „Iată că vine întristarea” sau să auzi pe cineva că te caracterizează drept „domnul tristețe.” Și când te gândești că, în ziua în care s-a născut, propria lui mamă l-a numit Iaebeț – pentru că „l-a născut cu durere.” Dar Iaebeț a refuzat să poarte această etichetă sau să se lase definit de ea. În loc să privească spre trecut și să-i asculte pe cei ce-l etichetau, el s-a întors spre Dumnezeu și s-a rugat: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (v. 10). Astfel, Iaebeț a devenit un bărbat onorabil ale cărui rugăciuni au primit răspuns.

    Eticheta de pe o sticlă îți spune care este conținutul ei. Când îi lași pe alții să-ți pună o etichetă, automat universul tău devine prea mic. Și odată ce accepți eticheta pe care ți-o pun ei, începi să crezi că așa ești și că nu te vei ridica niciodată mai sus de atât. Nu, numai Dumnezeu îți poate spune cine ești!

    Așa că fă ce a făcut Iaebeț – mergi direct la sursă: la Dumnezeu.

    El te-a creat.

    El te-a răscumpărat.

    El te cheamă.

    El te echipează.

    El îți dă putere.

    El te răsplătește.

    Așadar, atunci când oamenii încearcă să te limiteze, punându-ți etichete, Dumnezeu intervine și spune: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1).

    Adevărul este că Dumnezeu te iubește și te acceptă, iar aprobarea Sa întrece dezaprobarea oricărei alte persoane!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 14:1-17


    Gloria şi prosperitatea lui David au ajuns la urechile vecinilor săi. Unii, ca Hiram şi poporul lui, caută favoarea şi prietenia împăratului lui Israel; alţii, cum sunt filistenii, nu-şi lasă armele. Să remarcăm că, în concordanţă cu caracterul Cronicilor, nu apare aici nici o menţiune despre asocierea vinovată a lui David cu Achiş (1 Sam. 27-29), cu excepţia aluziei discrete din 1 Cronici 12.19.

    Învingătorul lui Goliat declanşează apoi un atac în două reprize împotriva filistenilor, nu fără să-L fi întrebat de fiecare dată mai întâi pe Dumnezeu. Insistăm din nou asupra acestei atitudini de umilinţă. David nu are încredere în propria capacitate de conducător; nu se sprijină pe propria experienţă militară pentru a decide asupra celei mai bune tactici de adoptat. Când Vrăjmaşul „se suie să ne caute” (v.8), este oare prima noastră reacţie aceea de a-L întreba pe Dumnezeu despre modul cum am putea săl învingem pe Satan? Să nu ne încredem în propria înţelepciune şi, înainte ca să dăm piept cu Adversarul şi înainte de a lua orice decizie, să-I cerem Domnului Isus sfatul şi ajutorul Său.

    Cele mai multe dintre înfrângerile noastre înaintea marelui Vrăjmaş nu au altă explicaţie decât aceea că am uitat să căutăm voia lui Dumnezeu.

  • 1 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să-ți pui judecători și supraveghetori în toate porțile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău în semințiile tale, și ei să judece poporul cu judecată dreaptă.

    Deuteronom 16.18



    Dumnezeu i-a poruncit lui Israel să instituie judecători și supraveghetori, pentru ca cei din popor să aibă parte de o judecată dreaptă. Dumnezeu este drept și nu va trece cu vederea nedreptatea. „Dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău” (Psalmul 89.14).

    Trebuie să învățăm să nu ne răzbunăm noi înșine, „pentru că-L știm pe Cel care a spus: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti», zice Domnul” (Evrei 10.30). În 1 Corinteni 6.1-8, Pavel îi mustră pe corinteni, fiindcă se târau în tribunale unii pe alții. El le arată care era atitudinea, întrebându-i: „De ce nu suferiți mai bine nedreptate? De ce nu, mai degrabă, să fiți păgubiți?”. Acesta este un lucru dificil pentru omul natural, însă Duhul lui Dumnezeu îl poate produce în noi, cei credincioși.

    Dar dacă avem nevoie de ajutor în diferite conflicte și neînțelegeri? Noi vom judeca lumea și pe îngeri, deci ar trebui să fim în stare să judecăm cu privire la lucrurile vieții acesteia. Acest lucru însă necesită o supunere reală față de Domnul. Dacă le cerem unor frați înțelepți să judece în astfel de situații, știind că au competența necesară să facă acest lucru, trebuie să ne supunem concluziilor la care ei ajung. Dar, dacă refuzăm să ascultăm, fiindcă aceste concluzii nu sunt cele dorite de noi, acest lucru dovedește acțiunea cărnii și lipsa supunerii. Într-un astfel de caz, să nu ne mirăm că problema nu se rezolvă.

    Dumnezeu este drept și dorește dreptatea în mijlocul celor ai Săi. Iar dacă suferim nedreptate, să urmăm exemplul lui Hristos, care „Se încredința în mâinile Celui care judecă drept” (1 Petru 2.23), și să nu căutăm dreptate pentru noi înșine.

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și faraon i-a zis lui Iacov: „Care este numărul zilelor anilor vieții tale?”.

    Geneza 47.8



    „Câți ani ai?”

    Această întrebare se aude mereu. Înaintea lui Dumnezeu, numărul anilor pe care i-am trăit nu este important. Pentru El este hotărâtor cum am umplut acești ani. Dacă am trăit viața pentru această lume, și nu pentru Dumnezeu, atunci ea nu are nicio valoare.

    Când l-am întrebat pe un om în vârstă câți ani are, el mi-a răspuns: „Trei ani”. Și a adăugat: „Abia acum trei ani am venit la credința în Isus Hristos. Toată viața dinainte este pierdută”.

    Îngăduie-mi să te întreb: „Tu câți ani ai?”. Poate spui: 17 ani. – Atunci ai viața înainte și este foarte important ca încă din tinerețe să pășești pe urmele lui Isus și să rămâi cu El (Fapte 11.23)! Atunci vei fi păzit de căi dureroase, avându-L pe Domnul ca Sfătuitor prin toate întrebările vieții. Și cât de arzătoare sunt unele dintre aceste întrebări! Dacă te vei lăsa călăuzit de El, vei avea o viață binecuvântată.

    „Câți ani ai?” Poate spui: 30 de ani. – Ți-ai încheiat studiile și te afli pe culme, în toată puterea vieții. Dar este cârma ta în mâna Domnului Isus? Dacă nu, atunci îți lipsește ceea ce este cel mai important. Viața ta nu are nicio direcție, nicio țintă.

    „Câți ani ai?” Poate răspunzi: 50 de ani. – Atunci ai trecut de jumătatea vieții. Probabil copiii tăi sunt deja mari și ai răzbătut prin unele greutăți. Drumul tău va deveni tot mai singuratic. Ai un sprijin, un ajutor care rămâne până la sfârșit? Sprijinul omenesc se frânge, dar există Unul despre care se spune: „Tu rămâi … și anii Tăi nu se vor sfârși” (Evrei 1.11,12).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎȚI DOREȘTI CU ADEVĂRAT BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU? – Fundația SEER

    „Iacov… s-a luptat cu el [cu Dumnezeu] până în revărsatul zorilor” (Geneza 32:24)

    Unele dintre cele mai dure bătălii pe care le vei da în viață vor fi cu Dumnezeu. Iar asta se întâmplă din cauză că în fiecare om există o „fire a lui Iacov” care se împotrivește voii lui Dumnezeu și care trebuie strunită. Același Dumnezeu care l-a întrebat pe Iacov: „Care îți este numele?” te va întreba și pe tine cine ești. Și până nu ești dispus să-ți faci o evaluare onestă și să dai răspunsul adecvat, realist – viața ta nu se va putea schimba în bine. Dumnezeu a trebuit să-l înfrângă pe Iacov, dislocându-i șoldul, de care depindeau mersul și statul lui în picioare. Dar Iacov și-a primit binecuvântarea în aceeași clipă în care s-a ales cu șchiopătatul.

    Poate că te întrebi: „Îmi doresc oare cu adevărat binecuvântarea lui Dumnezeu în viața mea?” Înainte de a afla răspunsul, oprește-te și pune-ți următoarele întrebări:

    1) Sunt eu dispus să renunț la dorințele mele dacă nu reprezintă voia lui Dumnezeu pentru mine?

    2) Râvnesc cumva la ceea ce au alții, în loc să aștept ce mi-a pregătit Dumnezeu?

    3) Vorbesc mereu despre drepturile mele, pentru că nu sunt total supus Domnului?

    4) Îmi iubesc cu adevărat aproapele și îl pun pe primul plan?

    5) Am disciplina zilnică de a mă ruga și de a citi din Biblie?

    6) Îl las eu pe Dumnezeu să se ocupe de poziția mea în societate, sau mă promovez eu însumi?

    7) Îmi exprim eu bucuria în mijlocul necazurilor și cred eu că Dumnezeu va imprima în mine caracterul Domnului Isus?

    8) Îmi asum eu riscuri ca să ascult de Hristos, sau cedez în fața fricii?

    Răspunsurile tale la aceste întrebări nu vor determina doar ucenicia ta, direcția ta și destinul tău – ele îți vor decide și nivelul binecuvântării din partea lui Dumnezeu.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 13:1-14


    O dorinţă fericită se naşte în inima noului împărat: săi redea chivotului locul de onoare care i se cuvenea în Israel şi să adune întregul popor la acest eveniment. Totul pare să se deruleze foarte bine. Bucuria este generală. Din nefericire, un singur detaliu (dar de mare importanţă) fusese trecut cu vederea şi faptul acesta este suficient ca să determine moartea lui Uza; şi, odată cu ea, cea mai mare consternare. Ca rezultat al acestei lovituri, bucuria din inima împăratului este înlocuită cu un sentiment de teamă, iar mânia ia locul laudei!

    Cuvântul le prescrisese leviţilor să ducă pe umeri chivotul, dar lucrul acesta nu fusese împlinit, probabil din pură ignoranţă. Necunoscând mai mult, ei acţionaseră cât de bine putuseră. Dar tot atât de bine împăratul, care trebuia să-şi facă o copie din cartea legii (Deut. 17.18), cât şi leviţii, răspunzători să înveţe pe popor din ea (Deut. 31.12), se cuvenea să fi cunoscut porunca asupra acestui subiect. De aceea, ei n-aveau nici o scuză. Noi, care avem Scriptura în mâini, suntem răspunzători să umblăm şi să-I  slujim Domnului corespunzător învăţăturii pe care ea o conţine.

    Chivotul este deturnat spre Obed-Edom şi urmează să rămână trei luni „cu familia” acestui om, în casa lui. Acolo va aduce binecuvântarea, cum o face întotdeauna prezenţa Domnului Isus în casele şi în inimile noastre.

  • 31 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru.
    Pentru că aceasta este voia lui Dumnezeu: sfințirea voastră … fiecare dintre voi să știe să-și țină vasul în sfințenie și onoare.
    Însuși Dumnezeul păcii să vă sfințească deplin.

    1 Corinteni 6.11; 1 Tesaloniceni 4.3,4; 5.23



    Aceste versete arată cele două laturi ale sfințirii. Prima dintre ele este sfințirea pozițională: creștinii au fost sfințiți – această acțiune este permanentă. Din momentul în care am crezut în Isus Hristos pentru iertarea păcatelor, această lucrare de sfințire s-a încheiat. Sfințirea înseamnă punere deoparte. El declară că nu mai suntem ceea ce ne-am obișnuit să fim. Pasajul din 1 Corinteni spune că unii obișnuiau să fure, să se îmbete, să practice păcate sexuale, însă că acum fuseseră sfințiți. Dumnezeu îi pusese deoparte, separați de semenii lor, înlăturând vechea lor identitate cu o nouă titulatură: ei Îi aparțineau Lui.

    Adevărul însă trebuie să conducă la fapte, iar versetele din 1 Tesaloniceni ilustrează cea de-a doua latură a sfințirii: cea progresivă. Ea este un proces, iar Dumnezeu dorește să ne sfințească tot mai mult, adică să fim puși deoparte făcând tot mai multe alegeri bazate pe prioritățile Lui. Aceste aspect al sfințirii ține de responsabilitatea noastră și este nevoie să cultivăm acest fel de gândire, nu doar ocazional, ci permanent. Totuși trebuie să știm că doar Dumnezeu poate produce în noi dorința de a face ceea ce Îl onorează. F. B. Hole a spus: «Știind că suntem pentru totdeauna sfințiți și puși deoparte dorim să trăim practic acest lucru, să trăim sfințenia prin care am fost puși deoparte, ca să formăm poporul lui Dumnezeu. Suntem deja perfect pregătiți pentru cer și nu trebuie să ne câștigăm dreptul de a fi acolo; sfințenia progresivă ne face pregătiți să trăim pentru gloria Sa pe acest pământ».

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și el [Elisei] a zis: „Du-te de cere vase de afară, de la toți vecinii tăi, vase goale; și să nu fie puține”.

    2 Împărați 4.3



    Vase goale

    Pe vremea profetului Elisei, văduva unui fiu de profet din Israel ajunsese într-un mare necaz. Avea multe datorii și fiii ei în curând urmau să fie luați servitori, pentru ca acestea să fie plătite. În îngrijorarea ei, femeia s-a îndreptat spre profetul Ilie și a găsit ajutor: ea mai avea doar puțin untdelemn într-un vas. Dar acesta a fost înmulțit printr-o minune a lui Dumnezeu, încât, prin vânzarea lui, cei doi fii au fost scăpați și nu au devenit sclavi.

    Da, Dumnezeu ne vede și ne aude când suntem în situații de necaz și când Îi cerem ajutor. Văduvele și orfanii au promisiunea specială a ajutorului Său (Deuteronom 10.17,18; Psalmul 68.6). Important este ca prin credință să ne încredem în Cuvântul lui Dumnezeu și să facem ce scrie în el. Femeia aceasta ne este un exemplu frumos.

    La îndrumarea profetului, ea a trebuit să împrumute de la vecini nu puține vase goale și să înceapă să le umple cu uleiul turnat din vasul acela mic. Și s-a făcut minunea: când nu a mai fost niciun vas gol, doar atunci s-a oprit uleiul să curgă.

    Să avem o credință îndrăzneață, pentru că bogăția lui Dumnezeu este mai mare decât toate nevoile noastre. Atât timp cât mai avem „un vas gol”, fiind gata să primim binecuvântarea Sa, atât timp El o va turna din belșugul Lui.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNTOARCE-TE LA DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Când era încă departe…” (Luca 15:20)


     Iată ce spune Biblia despre fiul risipitor: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.” Adevărul este că nu există niciun loc în care harul lui Dumnezeu să nu poată ajunge, deci viitorul tău poate fi mai însemnat decât trecutul tău! Când era „încă departe,” tatăl său a alergat la el. De ce? Deoarece relația lui cu fiul său nu era bazată pe performanță, ci pe faptul că i-a dat viață și l-a adus în familie.

    Când te gândești la lucrurile pe care i le-a dat tatăl său în acea zi, îți dai seama de semnificația fiecăruia din acele daruri:

    1) Haina. Aceasta confirma identitatea lui ca fiu. Dumnezeu nu te vede în slăbiciunea ta; El te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. (vezi 2 Corinteni 5:18-21).

    2) Inelul. Acel inel era încrustat cu sigiliul familiei și i-a redat autoritatea de-a face afaceri în numele tatălui său.

    3) Încălțămintea. Servitorii casei nu purtau încălțăminte, ci numai membrii familiei. Fiul s-a întors acasă cu speranța că va primi o slujbă de argat. Însă tatăl său nu numai că i-a redat identitatea și autoritatea, dar l-a primit ca fiu cu drepturi depline în familie.

    4) Ospățul. În acele vremuri, când te revoltai împotriva autorității tatălui tău și plecai de acasă, se organiza o „ceremonie a rușinii,” ceea ce însemna că nu te mai puteai întoarce niciodată acasă. Dar acest tată nu a făcut asta – el a dat un ospăț! Ce semnificație avea ospățul? Că rușinea a fost înlăturată! Domnul Isus ne-a spălat vinovăția! „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21).

    Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: întoarce-te la Tatăl tău suprem – Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:19-40


    În jurul lui David se strâng credincioşi din toate seminţiile, care-i recunosc autoritatea. De ici, de colo, sosesc în grupuri, unii mai nerăbdători decât alţii, „până a fost o tabără mare, ca tabăra lui Dumnezeu”. Ţadoc, un tânăr viteaz şi puternic, este menţionat în mod special între ei. Pe cine ar putea Domnul să desemneze în felul acesta între cei din poporul Lui de astăzi?

    Fiecare ostaş care i se alătură are caracterul lui particular: Unii au curaj şi putere mai mare, alţii mai mult discernământ şi înţelepciune, alţii mai multă vază sau integritate de spirit … Aşa este în mijlocul copiilor lui Dumnezeu. Diferiţi unul faţă de altul, fiecare va străluci aparte printr-o virtute deosebită în caracterul lui: energie, înţelepciune, răbdare, credinţă, dragoste, perseverenţă … Şi fiecare dintre aceste virtuţi Îi este cunoscută Domnului, care o remarcă în mod special, căci El este Singurul care le-a manifestat pe toate.

    Scena cu care se încheie acest capitol ne duce cu gândul la Luca 12.37. Dar Stăpânul fără asemănare nu va lăsa nimănui altcuiva grija de a se ocupa de slujitorii Săi credincioşi, de luptătorii Săi obosiţi. El „Se va încinge, îi va face să se aşeze la masă, Se va apropia şi le va sluji”.

  • 30 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mare este Domnul și foarte vrednic de laudă și măreția Sa este nepătrunsă. Generație către generație va lăuda lucrările Tale și va istorisi faptele Tale puternice. Voi vorbi de glorioasa splendoare a măreției Tale și de faptele Tale minunate. Și ei vor spune puterea faptelor Tale înfricoșătoare și eu voi vesti faptele Tale cele mari.

    Psalmul 145.3-6



    Aproape de sfârșitul cărții Psalmilor găsim această minunată izbucnire de laudă către Dumnezeul universului. Noi am cunoscut realitatea harului Său iertător, manifestat în preaiubitul Său Fiu, pe care L-a dat să fie jertfit pentru înlăturarea păcatelor noastre. Cu siguranță, acest lucru ne facem să ne minunăm și mai mult de măreția Lui. El Și-a arătat măreția în toate lucrările creației, însă cât de măreață este dragostea Lui uimitoare, exprimată în planul Său minunat de mântuire. El ne-a atras la Sine, oferindu-ne bucuria negrăită de a-L cunoaște pe El și măreția Sa, care depășește cu mult orice putință a noastră de a o cuprinde pe deplin. Ea este cu adevărat „de nepătruns”.

    Acest psalm exprimă cuvintele celor care vor moșteni binecuvântarea pământului milenial. Deși lumea nu recunoaște măreția lui Dumnezeu acum, atunci nu va avea nici cea mai mică scuză, fiindcă Hristos va fi venit în splendoarea și în măreția Sa, pentru a-Și lua locul cuvenit de autoritate. Multe generații se vor succeda în timpul acelei Împărății a păcii și toate Îl vor lăuda cu bucurie.

    Noi însă nu avem de așteptat acel timp când toți se vor pleca înaintea Lui, căci, având binecuvântarea de a-L cunoaște, avem și privilegiul încă de pe acum de a-L onora și lăuda. „Voi vorbi de glorioasa splendoare a măreției Tale … Voi vesti faptele Tale cele mari” (versetele 5 și 6). Aceste cuvinte sunt pentru fiecare dintre noi. Să-L lăudăm pentru bunătatea Lui și să-L onorăm prin cuvintele și prin faptele noastre. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Era cam pe la ceasul al șaselea. Și s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea.

    Luca 23.44



    Ultima faptă

    După ce toate au fost împlinite, Isus, Mântuitorul nostru, Și-a încredințat duhul în mâna Tatălui Său. Este ultima faptă, potrivită cu ceea ce făcuse în întreaga Sa viață, și anume încrederea deplină în Tatăl Său, în dependență de El, prin puterea desăvârșită a Duhului Sfânt. Domnul Și-a dat ultima suflare. Venise într-adevăr pentru a muri, dar era o moarte în credință, în încredere deplină în Tatăl Său, o intrare în moarte nu ca o despărțire de Dumnezeu, ci rămânând cu Dumnezeu prin credință. În clipa aceea, natura s-a întunecat, proclamând că Cel care a creat-o a părăsit această lume. Totul era întuneric. Dar în același timp Dumnezeu S-a descoperit: perdeaua templului a fost sfâșiată de sus până jos. Dumnezeu păstra tăcerea și drumul spre Locul Preasfânt nu fusese încă deschis. Dar acum nu mai exista o opreliște: ceea ce a făcut posibilă îndepărtarea păcatului face în același timp să strălucească dragostea perfectă a lui Dumnezeu, iar sfințenia prezenței Sale aduce bucurie în inimi, și nu groază.

    Trimițându-L pe Hristos ca Jertfa care avea să poarte toate păcatele noastre, El ne-a oferit șansa de a primi darul fără plată al vieții veșnice. Pentru a-l primi, omul trebuie doar să se pocăiască și să se încredințeze lui Isus Hristos ca Domnul și Salvatorul său. Atunci omul va descoperi că harul Domnului este de ajuns pentru a birui slăbiciunile sale, oricare ar fi ele.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ANTRENAMENT DE REZISTENȚĂ – Fundația SEER

    „Supuneţi-vă, deci, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.”(Iacov 4:7)


    Te-ai uitat vreodată la cineva care face antrenament de forță și rezistență? Acea persoană devine tot mai puternică pe măsură ce împinge o greutate tot mai mare. Așa trebuie să înțelegem versetul: „Împotriviți-vă diavolului…” Satan știe să facă bine trei lucruri: „să fure, să junghie şi să prăpădească” (vezi Ioan 10:10). Ce să prăpădească? Tot ce ți-a dat Dumnezeu! Și el nu joacă cinstit. Folosind un întreg arsenal de arme, el îți va ataca mintea, sănătatea, căsnicia, copiii, banii, caracterul… Și dacă ești slab din punct de vedere spiritual, te va zdrobi! Satan te studiază… îți cunoaște punctul în care vei renunța, și te va împinge într-acolo cu fiecare ocazie pe care o va avea. Prin urmare, ce ar trebui să faci?

    Să ripostezi – și să continui să ripostezi! Folosește toate armele spirituale pe care ți le-a dat Dumnezeu: rugăciunea, lauda, Cuvântul Său, părtășia. E timpul să se inverseze rolurile și să începi să-l folosești pe vrăjmaș ca pe un loc de antrenament spiritual! Versiunea Amplificată a Bibliei (versiune a Bibliei în limba engleză – n.tr.) vorbește despre „sabia pe care o mânuiește Duhul, care este Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17).

    Când ești plin de Duhul lui Dumnezeu, El Se va lupta în tine, prin tine și pentru tine. Când se întâmplă lucrul acesta, Satan ajunge în locul și-n poziția în care știe că nu te poate înfrânge, pe acel front cel puțin, și atunci – ce va face? Te va ataca pe un altul! Dar, obținând victorie după victorie, dezvolți îndrăzneala și puterea de a-l învinge pe orice front. Cu suficient antrenament de rezistență la activ, vei experimenta bucuria umblării în adevărul acestei minunate promisiuni: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre.” (Romani 16:20).

    Deci, împotrivește-te diavolului, și el va fugi de la tine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 12:1-18


    Înfrângerea lui Saul fusese provocată de arcaşii filisteni, faţă de care nu avusese posibilitatea de ripostă (10.3). Totuşi aflăm aici că ar fi putut găsi, printre propriii fraţi din seminţia lui Beniamin, oameni deprinşi la război, care mânuiau cu măiestrie arcul şi praştia. Din nefericire pentru el (şi spre deosebire de v. 29), aceştia îl părăsiseră pe împăratul condamnat de Dumnezeu, ca să i se alăture lui David la Ţiclag. Ei îşi puseseră îndemânarea la dispoziţia unuia pe care-l recunoscuseră prin credinţă ca fiind adevăratul lor domn. Ce facem noi cu aptitudinile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat? În serviciul cărui stăpân sunt ele angajate? Pentru Hristos, sau pentru Prinţul acestei lumi?

    De asemenea, dintre gadiţi i s-au alăturat unsprezece bărbaţi de o vitejie ieşită din comun. David le încredinţează responsabilităţi.

    Apoi mai vin oameni din Iuda şi din Beniamin. Împăratul probează sentimentele lor faţă de el. Nu este cu adevărat magnific răspunsul dat prin Duhul de către Amasai, şeful căpitanilor? „Ai tăi suntem, Davide, şi cu tine, fiu al lui Isai!” Fie ca oricare dintre noi să poată mărturisi prin acelaşi Duh: „Sunt al Tău, Doamne Isuse, … al Tău, dar şi cu Tine!” Este trist să spunem, dar mulţi dintre răscumpăraţi, deşi aparţin cu siguranţă Domnului, nu par să dorească să se afle în compania Lui.

  • 29 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pavel a spus: „Să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toți cei care mă ascultă astăzi, în orice fel, să deveniți așa cum sunt eu, în afară de aceste lanțuri”.

    Fapte 26.29



    Apostolul putea spune din toată inima că dorea ca cei care îl înconjurau să fie ca și el, cu excepția lanțurilor sale. Pavel era constrâns să spună ceea ce știa, adică să exprime ceea ce se petrecea în inima sa, într-o inimă care se bucura de poziția ei înaintea lui Dumnezeu. Sufletul său era atât de fericit, încât putea să dorească același lucru pentru alții. Bucuria este întotdeauna plină de bunăvoință; bucuria divină este plină de dragoste. Mai mult însă, această dorință ne descrie care era starea de suflet a apostolului, în ciuda împrejurărilor sale. Chiar dacă era prizonier de mai mult de doi ani, inima sa era pe deplin fericită; era o fericire căreia el îi putea atribui un motiv, iar tot ceea ce dorea era ca cei care-l ascultau, chiar împăratul însuși, să fie așa cum el era, afară doar de lanțurile pe care le purta.

    Acesta este efectul acelei neobișnuite fericiri produse într-un suflet în care creștinismul este pe deplin primit. El posedă astfel o fericire care, în principiu, face ca nimic altceva să nu mai fie dorit și care este întotdeauna însoțită de acea energie a dragostei exprimată prin dorința ca și alții să aibă parte de aceeași binecuvântare.

    Vedem de asemenea că aceasta este o fericire pe care împrejurările n-o pot afecta, căci este ca un izvor de bucurie care țâșnește în suflet. Împrejurările apostolului nu erau deloc de natură să producă bucurie. El fusese de mult timp pregătit să se aștepte la lanțuri și la necazuri, însă acest lucru nu l-a dat înapoi. Nici nu-și socotea viața dragă și, în felul acesta, a putut să-și încheie alergarea cu bucurie, precum și slujba pe care o primise, de a mărturisi cu privire la evanghelia harului lui Dumnezeu (vedeți Fapte 20).

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, Se va rușina și Fiul omului.

    Luca 9.26



    Noul Testament al lui Yamatachi

    Există creștini care își ascund Biblia. Ei nu fac aceasta pentru a proteja o comoară încât să nu le-o răpească nimeni, ci de rușine, din cauza acelora care disprețuiesc Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu le da ocazia să-i batjocorească. Astfel de creștini nu știu, desigur, ce bogăție cu valoare veșnică au ei în Biblie.

    Yamatachi, un japonez, ne este, în acest sens, un exemplu de credincioșie practică foarte mare. El L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul său și L-a iubit din toată inima. A fost foarte întristat când vederea i-a slăbit și când nu mai putea să citească în Noul Testament, Cartea care îi arătase calea spre fericire. Niciun tipar nu îi era suficient de mare. Atunci a luat hotărârea să-și asambleze un Nou Testament, cu litere foarte mari, așa cum își dorea. A cumpărat un teanc mare de foi de hârtie și a început să copieze Noul Testament.

    Când a mers pentru prima oară la adunare cu Noul Testament al său, chipul îi radia de bucurie. Teancul gros de hârtii trebuia purtat în spinare. Mulți copii alergau după el și îl batjocoreau. Dar omul în vârstă, cu ochelarii săi mari și cu legătura în spinare, mergea liniștit mai departe. Era întristat că acea comoară a lui era așa de puțin prețuită. Dar când ședea pe locul lui în adunare și își desfăcea povara sa prețioasă, nimeni nu era mai fericit decât el. Atunci citea, urmărea și asculta cu mare atenție.

    Să învățăm de la Yamatachi să nu ne rușinăm de Cuvântul Domnului și să îl prețuim tot mai mult!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GESTIONAREA MÂNIEI (3) – Fundația SEER

    „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz…” (Proverbele 16:32)


    Acest verset biblic integral sună așa: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi.” În calitate de creștin, tu ai Duhul Sfânt care locuiește în tine, și unul dintre rodurile Duhului este „înfrânarea” (vezi Galateni 5:23). Asta înseamnă că un creștin își poate controla temperamentul, și trebuie să-l controleze – dacă este creștin!

    Tu spui: „Mă enervez ușor pentru că m-am născut cu firea aceasta!” Dar nu trebuie să mai trăiești condus de omul cel vechi, ci de cel nou! Mânia este ca un fluviu. Controlat, el poate genera suficientă electricitate pentru a alimenta un oraș întreg. Necontrolat, se poate revărsa peste maluri și produce o viitură care distruge totul în cale. Și la fel de sigur cum fluviul poate fi controlat, așa poate fi și temperamentul. Ți s-a întâmplat să ai o ceartă serioasă cu soțul/soția sau cu unul dintre copii? Să ne imaginăm că sună telefonul chiar atunci… ce faci în acest caz? Instantaneu, ridici receptorul și răspunzi pe un ton blând și controlat: „Buuuună ziiiiua. Vă pot ajuta cu ceva?” Ce s-a întâmplat? Ai dovedit că mânia poate fi controlată și îmblânzită.

    Biblia spune: „Cine este încet la mânie are multă pricepere, dar cine se aprinde iute, face multe prostii.” (Proverbele 14:29). Nu merită să te enervezi pentru orice lucru. Cu cât vezi situația cu mai mult calm, cu atât vei vedea mai limpede cum să-i faci față. Deci, dacă ești iute la mânie, iată un sfat bun: când ești nervos, numără până la zece înainte de a vorbi. Și când ești furios, numără până la o sută – și apoi, nu mai spune nimic! Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:15-47


    Odată ajuns pe tron, David nu i-a uitat pe însoţitorii din peştera Adulam. Oare îi va uita Domnul pe cei care caută să-L urmeze şi să-I servească aici jos? Ştim că lucrul acesta este absolut imposibil. În momentul când Domnul urma să-Şi dea viaţa pentru ucenici şi în timp ce ei disputau cine va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor, ce le spune Învăţătorul? „Voi sunteţi aceia care aţi rămas mereu cu Mine în încercările Mele. Şi Eu vă rânduiesc o împărăţie, după cum Tatăl Meu Mi-a rânduit Mie” (Luca 22.28-29).

    Între aceşti oameni puternici există o anumită ierarhie. Ea nu depinde de forţa fizică a fiecăruia, pentru că toţi sunt puternici, ci de devotamentul lor, fie că este vorba de serviciu, ca în cazul celor trei viteji care au mers să scoată apă, fie de luptă, ca în cazul lui Benaia. Şi la fel este printre credincioşi astăzi. În toate cercurile creştine, unii ies în evidenţă faţă de alţii prin zelul şi ataşamentul lor faţă de Domnul. Într-o zi, în cer, vom afla faptele lor de valoare. Nu doreşti să fii găsit printre ei? „Pentru că astfel vi se va da din belşug intrare în Împărăţia eternă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 1.11).

  • 28 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cel drept va trăi prin credință.

    Evrei 10.38



    Fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat să trăiască prin credință. O greșeală gravă pe care o facem este să privim la anumiți credincioși care nu au nicio sursă vizibilă pentru bunurile pământești și să spunem că doar aceștia trăiesc prin credință. Potrivit acestei vederi, nouăzeci și nouă la sută dintre creștini ar fi privați de privilegiul scump de a trăi prin credință. Dacă un om are un loc de muncă și un salariu cu care asigură hrana familiei lui, este lipsit el de privilegiul de a trăi prin credință? Doar cei care nu au un mijloc vizibil de câștig trăiesc prin credință? Și este viața de credință limitată la încrederea în Dumnezeu pentru hrană și îmbrăcăminte?

    Cât de mult degradăm conceptul de viață prin credință atunci când îl limităm la nevoile pământești! Fără îndoială că este un lucru foarte binecuvântat să ne încredem în Dumnezeu pentru orice lucru, însă viața de credință are o anvergură mai largă și mai înaltă decât simplele nevoi pământești. Ea cuprinde tot ceea ce ne privește – trup, suflet și duh. A trăi prin credință înseamnă a umbla cu Dumnezeu, a te alipi de El, a te sprijini pe El, a te adăpa din izvoarele Lui inepuizabile, a-ți găsi toate resursele în El și a-L avea pe El ca parte a noastră și ca Obiect al inimii, cunoscându-L ca singura noastră resursă în toate dificultățile și încercările. Înseamnă să fii complet dependent de El, fără să te încrezi în om și fără să aștepți nimic de la om.

    Aceasta este viața de credință. Ea ori este o realitate, ori nu este nimic. Nu este de ajuns să vorbim despre viața de credință, ci trebuie s-o trăim.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Deci, fiindcă am fost îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

    Romani 5.1



    „Isus m-a eliberat”

    O tânără creștină povestește:

    Ca cei mai mulți tineri, trăiam fără să mă interesez de viitor. Viața mea consta din petreceri, distracții, ieșiri în oraș… Dumnezeu era pentru mine doar Creatorul, nu mai mult. Cu toate acestea, mă întrebam: „Cine este cu adevărat Dumnezeu?” și „De ce suntem pe pământ?”.

    Dar am întâlnit o creștină care mi-a spus despre Isus. Ea mi-a explicat câteva adevăruri de temelie din Biblie. Despre Isus Hristos auzisem mai demult, dar felul cum mi-a vorbit ea despre Isus Mântuitorul m-a mișcat adânc. Am înțeles că Însuși Isus Hristos este Viața adevărată. L-am primit prin credință ca Salvator al meu care a luat toată vina mea asupra Lui și a plătit pentru ea.

    Atunci am început să merg duminica la biserică împreună cu creștinii. De fiecare dată învățam ceva mai mult. Viața mea lăuntrică și exterioară se schimba și credința mea creștea.

    Ce s-ar fi ales de mine dacă nu L-aș fi întâlnit pe Isus Hristos? Căci Isus m-a eliberat de păcat și, de când m-am întors la El, viața mea are cu adevărat sens. Acum, cei din jur mă tratează adesea cu dispreț și cu dușmănie. Dar și Domnul Isus a fost persecutat. El a spus: „Robul nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au persecutat pe Mine, și pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.20).

    Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut și pentru tot ce va face în continuare pentru mine! Am 16 ani și spun cu plăcere în jurul meu despre Isus, căci numai El singur poate salva. De aceea îi îndemn pe toți tinerii să-L caute pe Hristos și să trăiască după voia lui Dumnezeu.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GESTIONAREA MÂNIEI (2) – Fundația SEER

    „Cine este iute la mânie face prostii” (Proverbele 14:17)


    Adevărul este că atunci când starea ta de spirit este cea mai bună din tine, temperamentul scoate la iveală ce e mai rău din tine. Despre mânia păcătoasă, Biblia spune trei lucruri pe care trebuie să ți le aduci aminte:

    1) Este prostească: „Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât.” (Proverbele 14:17). Benjamin Franklin a scris în: „Almanahul săracului Richard”: „Luați această atenționare din partea lui Richard cel sărman și șchiop: tot ceea ce ai început cu mânie se încheie cu rușine.”

    2) Aduce dezbinare: „Un om iute la mânie stârnește certuri, dar cine este încet la mânie potoleşte neînţelegerile.” (Proverbele 15:18). Ocazional, putem deveni mânioși pe bună dreptate. Însă de cele mai multe ori, suntem mânioși pentru că suntem egoiști, fără răbdare, iritați sau răniți de felul în care am fost tratați. Umoristul Will Rogers a spus: „Oamenii care se lansează în mânie rareori aterizează bine!” În loc să rezolve problema, mânia nu face decât s-o agraveze.

    3) Este distrugătoare: „Cel pe care-l apucă mânia trebuie să-şi ia pedeapsa; căci dacă-l scoţi din ea, va trebui să mai faci odată lucrul acesta.” (Proverbele 19:19). Asta înseamnă că atunci când îți pierzi cumpătul în mod repetat, pierzi în mod repetat. Pierzi prieteni, pierzi dragostea și respectul familiei, îți pierzi partenerii de afaceri și poți ajunge să-ți pierzi chiar și sănătatea. John Hunter, un psiholog care a suferit de o boală gravă de inimă, a spus: „Viața mea e la mila persoanei care mă supără… primul ticălos care mă scoate din sărite mă poate ucide!”

    Știi ceva? Un asemenea ticălos poți fi chiar tu! Așadar, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți controlezi mânia, și să n-o stârnești pe-a altora!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 11:1-14


    Anii lungi de suferinţă şi de exil s-au terminat pentru David. Drepturile lui la tron sunt recunoscute de întregul Israel. El ia în stăpânire această fortăreaţă a Sionului, celebrată în atâţia psalmi (spre exemplu Psalmul 87.1-3), şi care ne vorbeşte de harul împărătesc. Dar el nu va locui singur acolo. Oamenii credinţei, care rătăciseră prin deşerturi şi prin munţi, locuind în peşteri şi în crăpăturile pământului (însă de care lumea nu era vrednică), vor putea acum să locuiască cu el pentru totdeauna în această cetate (Neemia 3: sfârşitul v. 16; Evrei 11.16, 38). Copii ai lui Dumnezeu, nu vedem noi răsărind la orizont minunata cetate de aur către care Isus ne conduce? Fie ca această perspectivă să ne întărească în mersul şi în lupta credinţei creştine!

    Viteazul Eleazar s-a luptat cu filistenii ca să păzească un ogor cu orz. El ne aminteşte de acei slujitori ai Domnului care au avut de luptat pentru asigurarea hranei poporului lui Dumnezeu. Unii au fost nevoiţi să se angajeze în controverse dure cu adversarii adevărului. Se cuvine să le fim foarte recunoscători şi să fim gata, la rândul nostru, să apărăm doctrina sănătoasă pe care ei au păstrat-o pentru noi (Iuda 3).

  • 27 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, dacă sperăm ceea ce nu vedem, așteptăm cu răbdare.

    Romani 8.25



    Pentru creștin, speranța este o sursă imensă de putere. Speranța creștină este sigură și nu înșală. Ea nu este precum speranțele clădite pe temelii pământești; temelia speranței noastre este Dumnezeu și Fiul Său glorificat. Rezultatul ei sigur este gloria împreună cu Hristos în cer. Niciun credincios adevărat nu va fi înșelat în speranța lui, fiindcă Cel care a făcut promisiunea este credincios. Fiecare copil al lui Dumnezeu va fi adus în împlinirea deplină a privilegiilor și binecuvântărilor sale de fiu al lui Dumnezeu. În acea zi viitoare, orice speranță divină a bucuriei și orice cuvânt al lui Dumnezeu vor fi împlinite.

    A fi asemenea chipului Fiului Său (Romani 8.29) reprezintă destinul nostru, iar când el ne umple inima, se transformă într-o motivație irezistibilă pentru afecțiunile noastre. Cât de mult a luminat această speranță ceasurile lungi și întunecate de suferință! Câtă bucurie a oferit ea celor aflați pe patul de moarte și cât de mult i-a înviorat pe cei osteniți! Pe mulți călători către cer i-a întărit și le-a mărit râvna, căci timpul este scurt și suferința se va sfârși în curând pentru copiii lui Dumnezeu. Ea i-a însuflețit pe mulți sfinți deprimați din cauza greutăților de pe cale, din cauza atacurilor lui Satan sau din cauza răutății și a dezamăgirii din partea celor din jurul lor. Multor slujitori letargici le-a stârnit zelul, trezindu-i din somnul spiritual. Veșnicia este aproape și în curând credința va face loc vederii.

    Să ne trezim deci și să nu căutăm confortul aici, pe pământ, ci să ne ridicăm și să lucrăm! Doar aici și acum avem prilejul de a-L vesti pe Mântuitorul crucificat odinioară, dar acum înălțat în glorie, la dreapta lui Dumnezeu. Doar aici și acum îi putem întări pe cei slabi și încuraja pe cei deznădăjduiți. Doar aici și acum putem lupta pentru Hristos, întăriți prin speranța zilei care se apropie.

    H. F. Witherby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Croiți cărări drepte pentru picioarele voastre, pentru ca cel care șchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.

    Evrei 12.13



    Valoarea unei încurajări (2)

    Cine poate descrie toate rezultatele unei încurajări? Cât de bine este să ai pe cineva alături, în clipe grele, în clipe de durere, care să te încurajeze! Dar Cel care ne poate da cea mai sigură și mai benefică încurajare este Domnul și Mântuitorul nostru.

    Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă de a avea pe Cineva în gloria veșnică, a Cărui inimă este cu noi în toate încercările și durerile drumului nostru prin pustia acestei lumi? Ce bogăție! Ce realitate divină! Cel ce deține toată puterea în cer și pe pământ Se află acum în cer pentru ai Săi. Să contăm pe El în orice situație! El pătrunde toate simțirile noastre într-un mod cum niciun prieten nu ar putea-o face. Putem merge la acest Mântuitor să-I spunem lucruri pe care nu le-am putea împărtăși nici celui mai drag prieten de pe pământ.

    Domnul și Mântuitorul nostru a trecut prin încercări și dureri incomparabil mai grele decât cele pe care ar putea să le cunoască inima omenească. Ca urmare, Domnul Isus poate simți în chip perfect cu noi, iar bucuria Lui este să ne slujească, să ne sprijine și să ne încurajeze ori de câte ori avem nevoie. De aceea, să ne adăpăm tot mai mult din izvoarele inepuizabile de încurajare și de mângâiere care se găsesc în inima iubitoare a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, pentru ca și noi, la rândul nostru, să-i putem încuraja pe alții!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    GESTIONAREA MÂNIEI (1) – Fundația SEER

    „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi” (Efeseni 4:26)


    Mânia este pomenită pentru prima oară în Scriptură atunci când Cain s-a mâniat pe fratele său, Abel, ATÂT DE rău, încât l-a ucis.

    În 2017, peste jumătate din omuciderile din Anglia și Țara Galilor au fost rezultatul unor forme de mânie. Mânia, însă, nu numai că-i ucide pe alții, dar te poate ucide și pe tine. Dr. Redford Williams, profesor de Psihiatrie și Științe comportamentale la Universitatea Duke, afirmă: „Ostilitatea și mânia, asociate cu comportamentul de tip A, sunt un factor major ce contribuie la declanșarea bolilor de inimă. Cei care se luptă cu mânia sunt de cinci ori mai predispuși să sufere de boli coronariene, iar cei cu boli de inimă își dublează riscul de atac de cord când se mânie.”

    Firește, există o diferență între mânie și iritare. O fetiță l-a rugat pe tatăl ei să-i explice această diferență. Așa că tatăl a luat telefonul, a format un număr, a lăsat-o pe fiica lui să asculte și când cealaltă persoană a răspuns, el a zis: „Bună ziua. E acasă Melvin?” S-a auzit o voce deranjată și iritată care a spus: „Nu e nimeni aici pe nume Melvin. De ce nu căutați în cartea de telefoane înainte să formați numărul?” Tatăl a așteptat o clipă, după care a format din nou numărul: „Bună ziua. E acasă Melvin?” Bărbatul a țipat și a răcnit: „Tocmai v-am spus că aici nu este nici un Melvin! Nu mai formați numărul acesta!” și a trântit receptorul. Tatăl s-a uitat la fiica lui și i-a zis: „Draga mea, aceasta este mânia!”

    Cuvântul „mânie” este ca o alarmă, care anunță „pericol”! Așa că, roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți gestionezi mânia, și să n-o stârnești pe-a altora! Iar El te va ajuta!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 10:1-14


    De acum înainte, Cronicile reiau istoria lui David şi a succesorilor lui, începând cu moartea lui Saul. Dar relatarea va prezenta multe diferenţe faţă de ceea ce găsim în cărţile Samuel şi Împăraţi. Unele fapte sunt adăugate; asupra altora se păstrează tăcere. Fiecare dintre aceste variaţii corespunde scopului pe care Dumnezeu Şi l-a propus scriind din nou această istorie, sub un alt unghi de vedere: cel al harului Său suveran. Din acelaşi motiv, El ne-a dat de patru ori în cele patru evanghelii istoria Fiului Său, ca să-L putem privi în diferitele Lui glorii.

    Astfel, n-ar trebui să ne obosească citirea din nou a relatărilor cu care ne-am familiarizat, ci, mai degrabă, să căutăm să remarcăm ceea ce Duhul adaugă şi ceea ce El omite intenţionat.

    Să nu ne descurajăm, ci, mai degrabă, să ne bucurăm să auzim repetat că Dumnezeu a terminat cu omul în carne (în natura sa cea veche). Saul este prin aceasta o imagine a rasei sale. Cade sub mâna filistenilor şi i se ia totul pe muntele Ghilboa. Ruinarea îi este terminată, i se constată moartea: şi acestea înainte să apară pe scenă David, omul care răspunde gândurilor divine, imagine a Domnului Isus.

  • 26 August 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tu ai ochi prea curați ca să privească răul și nu Te poți uita la răutate.

    Habacuc 1.13



    Când Dumnezeu lucrează pocăința într-un suflet, El arată întâi păcătosului ce înseamnă păcatul în ochii Săi, apoi îi înfățișează efectele răului și întinderea lui, iar în cele din urmă rădăcina lui. În primele capitole ale Epistolei către Romani, până la mijlocul capitolului cinci, se vorbește despre roadele pomului rău, adică despre păcate. Apoi, până la capitolul opt, despre rădăcina pomului, adică păcatul. În acest capitol este menționat și efectul păcatului asupra creației care suspină.

    Însă nu numai că suspină creația sub efectele exterioare ale păcatului, însă influența otrăvitoare a acestuia a afectat cele mai intime părți ale ei. Păcatul a pătruns în întreaga creație și a corupt totul. Mânia, gâlceava, invidia, lăcomia, răzbunarea și violența sunt lucruri pe care le putem observa peste tot în lumea animală din jurul nostru, de la leul feroce până la albina înfuriată, de la câinele domestic până la lupul sângeros. Prin microscop putem vedea într-o singură picătură de apă mii de organisme mici, invizibile cu ochiul liber, urmărindu-se și mâncându-se unele pe altele. Legea celui mai puternic există nu numai printre oameni, ci și printre animale, de la vulturul din înaltul cerului până la bacteria din picătura de apă. În Împărăția de o mie de ani, sub sceptrul Prințului păcii și al Împăratului dreptății, la vremea libertății slavei copiilor lui Dumnezeu, întreaga creație va fi eliberată din robia stricăciunii. Atunci Satan, șarpele cel vechi, va fi aruncat și închis în Adânc.

    Roadele păcatului sunt ușor de observat de către oameni și sunt judecate și pedepsite dacă aduc prejudicii societății omenești. Însă este uimitor să vezi cât de puțin, chiar printre creștini, este observat, judecat și osândit păcatul în natura sa reală și în efectul său cu totul dăunător.

    J. A. von Poseck

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Să mângâiați pe cei deznădăjduiți, să sprijiniți pe cei slabi, să fiți răbdători față de toți. Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău.

    1 Tesaloniceni 5.14,15



    Valoarea unei încurajări (1)

    Dante Gabriel Rossetti, renumit artist și poet al secolului al XIX-lea, a fost abordat într-o zi de un domn mai în vârstă. Acesta avea la el câteva schițe și desene și l-a rugat pe maestrul Rossetti să-și arunce o privire peste ele și să-i spună dacă au vreo valoare sau măcar dacă anunță vreun potențial talent. Rossetti le-a privit cu atenție și imediat și-a dat seama că erau fără valoare, că erau lipsite de orice indiciu al vreunui talent artistic. Rossetti era un om bun, dar în același timp și foarte realist. Astfel i-a spus bătrânului, cât mai blând cu putință, că picturile sale aveau o valoare redusă. I-a părut rău, dar nu îl putea minți pe acel om.

    Bătrânul a fost întristat, dar se pare că era pregătit să audă concluziile lui Rossetti, oricare ar fi fost ele. Și-a cerut scuze că i-a răpit din timp și l-a rugat să mai privească niște desene, de astă dată ale unui tânăr student. Rossetti s-a uitat la al doilea set de desene și imediat a fost entuziasmat de talentul pe care-l dezvăluiau. „Acestea sunt bune. Tânărul are talent. Ar trebui ajutat și încurajat în cariera sa artistică. Va avea un viitor strălucit dacă va munci mult și nu va renunța la dezvoltarea talentului său”, a zis artistul. Rossetti a observat cum bătrânul a fost profund mișcat de aceste cuvinte și a întrebat: „Cine este tânărul? Fiul tău?”. — „Nu”, a spus cu tristețe bătrânul. „Sunt eu în urmă cu 40 de ani. Dacă aș fi auzit atunci cuvintele tale… La vremea respectivă am fost descurajat și am renunțat prea devreme”.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ELIBERARE PRIN IERTARE – Fundația SEER

    „Uitând ce este în urma mea…” (Filipeni 3:13)


    Biblia ne învață că, cu cât este mai mare ofensa, cu atât mai mare este nevoia de a-l ierta pe cel ce ți-a greșit, pentru a-ți putea continua viața. Mai ții minte că atunci când erai mic, părinții tăi îți spuneau să închizi ușa? Iar ei îți spuneau asta pentru ca iarna făceai să intre frigul în casă, iar vara făceai să intre căldura. Iertarea închide ușa în fața trecutului tău.

    Apostolul Pavel, care a ucis creștini înainte să devină el însuși creștin, le-a mărturisit filipenilor: „fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…”

    Numai când lași din mână strânsoarea trecutului, poți apuca strâns viitorul.

    Uitarea este o decizie, una pe care uneori trebuie s-o iei zilnic, sau chiar în fiecare oră!

    Concluzie: trebuie să ierți de fiecare dată când lucrul care te doare își face simțită prezența (vezi Matei 18:21-22). Vindecarea completă poate dura luni sau chiar ani. Când cineva te rănește profund, trebuie să-ți propui în inima ta să ierți, până te eliberezi de influența acelei persoane. Indiferent ce a luat de la tine (prin abuz, abandon, trădare, manipulare sau dezamăgire), amărăciunea va prelua controlul! Este ca și cum ți-ai bate singur cuie în talpă. Neiertarea face ca persoana care te rănește să o facă în continuare.

    Deci, până când problema nu este rezolvată, va trebui să te pleci pe genunchi în fiecare zi și să te rogi: „Doamne, prin propria mea voință, îl/o iert pe____ și te rog s-o/să-l binecuvântezi. Îl/o încredințez în mâna Ta, iar eu vreau să-mi continui viața. Ajută-mă Te rog!” Aceasta este singura cale spre libertate, nu există scurtătură!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 9:17-34


    Alţi leviţi sunt menţionaţi în capitolul 9. Aceştia sunt uşierii. Funcţia lor este foarte importantă. Ea poate fi rezumată printr-o scurtă poruncă de care Domnul ne reaminteşte într-o mică parabolă: „Şi (stăpânul) arată fiecăruia lucrarea sa şi porunceşte portarului să vegheze„ (Marcu 13.34).

    Veghere asupra vaselor şi a uneltelor, asupra jertfelor, asupra hranei, asupra accesului în Casă! Cu câtă grijă aduceau aceşti leviţi uneltele pe care aveau misiunea să le păzească, numărându-le şi renumărându-le! (v.28; citiţi şi 2 Cor. 8.20,21). Acest serviciu corespunde în Noul Testament cu cel al supraveghetorilor, păstorilor sau bătrânilor. Ei sunt cei care, în mod particular, au avut şi încă au în grijă sufletele şi menţinerea doctrinei sănătoase în adunări. Este un serviciu de încredere şi de onoare, pentru care ei vor avea de dat socoteală la venirea Domnului!

    Aceşti uşieri erau descendenţii lui Core răzvrătitul (Numeri 16). Dar ei au preferat să fie uşieri la pragul casei Dumnezeului lor, decât să locuiască în „corturile răutăţii”, cum făcuse tatăl lor. Ne amintim de frumosul Psalm 84 compus de aceşti fii ai lui Core: „Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor … căci mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte” (Psalmul 84.1,10). Cui a încredinţat Dumnezeu grija casei Lui, a adunării? Acelora care sunt legaţi de ea şi care-L iubesc (Ioan 21.15-17).

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne