Mana Zilnica

Autor: Mana Zilnica

  • 14 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Fiii lui Israel suspinau din cauza robiei și au strigat; și strigătul lor din cauza robiei s-a suit la Dumnezeu.

    Exod 2.23



    Israeliții erau robi în Egipt. Ne putem întreba ce înseamnă Egiptul. El are o semnificație, la fel cum au pustia, Canaanul sau Siria. Egiptul simbolizează robia omului căzut, aflat sub puterea lui Satan. Prin urmare, un israelit răscumpărat și aflat în stăpânirea țării, care venea să se închine Domnului având coșul său cu cele dintâi roade, trebuia să recunoască starea sa de odinioară și să spună: „Tatăl meu era un arameu gata să piară și a coborât în Egipt cu puțini oameni, și acolo a locuit temporar și acolo a ajuns o națiune mare, puternică și numeroasă. Și egiptenii ne-au asuprit și ne-au chinuit și au pus robie grea peste noi. Și noi am strigat către Domnul Dumnezeul părinților noștri și Domnul a auzit glasul nostru și a văzut chinul nostru și truda noastră și asuprirea noastră. Și Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare și cu braț întins și cu groază mare și cu semne și cu minuni” (Deuteronom 26.5-8). Omul natural căzuse și se afla sub puterea vrăjmașului, de unde doar Dumnezeu îl putea scoate.

    Mai întâi însă Dumnezeu trebuia să arate cu claritate că El era Cel care intervenise. Israel gemea din pricina lucrărilor grele, însă gemetele lui erau gemete ale suferinței, nu strigăte către Cel care singur îl putea ajuta. Căci, atunci când eliberatorul său a venit, Israel n-a vrut să aibă nimic de-a face cu el – Moise a fost lepădat. Israel trebuia să-și lepede izbăvitorul, iar Egiptul să-i refuze cererile. Când lucrurile au stat așa și orice laudă a omului a fost anulată, atunci – și doar atunci – a dorit El să intervină. Nu ajungem să cunoaștem cu adevărat evanghelia până nu vedem că L-am lepădat pe Hristos.

    F. G. Patterson

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge.

    Geneza 28.15



    Prima zi de școală

    Luna septembrie este așteptată de copii cu emoție crescândă. Pentru mulți dintre ei, această zi este una importantă, pentru că de ea se leagă amintiri din prima zi de școală.

    Dintre copiii care pășesc anul acesta în clasa întâi, unii se bucură chiar cu mult înainte, alții poate au în adâncul inimii teama de necunoscut. Domnul Isus știe și le face curaj cu acest cuvânt: „Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge” (Iosua 1.9).

    Cu aceste cuvinte îi întâmpină Domnul și pe copiii care trec de exemplu de la școala gimnazială la liceu sau pe tinerii care încep un studiu profesional. Ei de asemenea se pot bizui pe promisiunea divină: „Eu sunt cu tine pe oriunde vei merge”. Ei nu trebuie să meargă singuri. În viitorul necunoscut, Domnul merge cu ei! El le dă putere, ca să nu facă ceea ce este rău, ci să stea de partea Lui.

    Poate părinții se uită cu îngrijorare la noul capitol din viața copiilor lor, deoarece știu că acum sunt expuși mai mult influenței lumii. Dar cât de bine este că ei pot să aducă înaintea lui Dumnezeu grijile lor! El le aude rugăciunile și poate să-i ocrotească pe copii la școală. Ceea ce promite El în Psalmul 121 se aplică și în cazul elevilor și studenților credincioși: „Domnul te va păzi de orice rău, îți va păzi sufletul. Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până-n veac”.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ETAPELE UNEI VIZIUNI – Fundația SEER

    „El te va înălţa…” (Psalmul 37:34)


    În agricultură, există o perioadă pentru semănat, un timp pentru creștere și un moment al recoltei. La fel este și în Împărăția lui Dumnezeu. Un misionar spunea că a auzit un grup de slujitori evanghelici, experimentați, discutând despre experiențele lor comune, din care a reieșit un proces fascinant împărțit în cinci etape.

    Etapa 1: Nașterea viziunii. La început, fiecare a primit o viziune de la Duhul Sfânt, însoțită de entuziasmul și încredințarea că venea de la Dumnezeu.

    Etapa 2: Pregătirea. Aceasta este etapa în care visele sunt deseori abandonate pentru că nu dorim să facem pregătirile necesare. Când Dumnezeu îți dăruiește o viziune, trebuie să existe implicare din partea ta, altfel viziunea ta nu va fi mai mult decât un vis de o zi.

    Etapa 3: Pustiul și lupta. Una dintre cele mai greșite concepții ale noastre, este aceea că, dacă ceva vine cu adevărat de la Dumnezeu, totul va decurge lin, nu va exista nicio luptă. E un mit! De fapt, să fiți siguri că va fi o luptă serioasă. Această etapă reprezintă baza care dovedește credincioșia noastră și pentru care nu există substitut.

    Etapa 4: Împlinirea viziunii. E momentul în care, în sfârșit, ne vom putea bucura de roadele pregătirii noastre temeinice și ale credincioșiei noastre.

    Etapa 5: Noi începuturi și viziuni. Acei slujitori despre care vă relatam la început s-au trezit inundați de o viziune proaspătă de la Duhul Sfânt. Drept urmare, ei au ajuns la concluzia că viața lor fusese un ciclu progresiv al unei viziuni în continuă expansiune, și pe măsură ce Dumnezeu le încredința tot mai mult, era nevoie de o pregătire tot mai mare, iar intensitatea luptei creștea.

    Cred că gândindu-te la astea, poți să-ți înțelegi și tu etapele viziunii tale!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 25.1-8; 26.13-19


    Darurile, responsabilităţile şi diferitele servicii sunt, aşa cum am amintit ieri, împărţite de Capul Bisericii. Dar credinciosul este invitat să dorească aceste daruri şi să le ceară de la Domnul. „Râvniţi cele spirituale, dar mai ales să profeţiţi ... Cine profeţeşte vorbeşte oamenilor spre zidire şi încurajare şi mângâiere” (1 Corinteni 14.1-3).

    Este oare dorinţa fiecăruia dintre noi să fie astfel folosit de Domnul? Atunci să-I cerem să ne acorde unul dintre aceste daruri spirituale nu ca să ne dăm importanţă, ci având în vedere binele Adunării şi gloria Domnului Isus. După cei care profeţeau (cap. 25), cei amintiţi din nou sunt uşierii sau supraveghetorii (cap. 26). Iată un serviciu care este demn de dorit! „Dacă cineva doreşte să facă lucrarea de supraveghere, bun lucru doreşte„ (1 Tim. 3.1).

    Îl regăsim aici pe Obed-Edom împreună cu cei opt fii şi cu cei şaizeci şi doi de descendenţi ai săi. El onorase chivotul. Acum, Dumnezeu este acela care îl onorează şi-l binecuvântează (26.4-8,15). Dumnezeu încredinţează acestei familii casa magaziilor. De ei va depinde hrana preoţilor, care este o imagine a învăţăturii în Adunare. Importantă responsabilitate, în adevăr! (Matei 24.45-46).

  • 13 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El.

    Ioan 13.31



    Nu pot privi slava lui Hristos fără să știu că sunt mântuit. Cum a ajuns El acolo în slavă? Aici pe pământ a stat în tovărășia vameșilor și a păcătoșilor, a fost prietenul unora ca aceștia. Apoi a îndurat mânia lui Dumnezeu din pricina păcatului; El mia purtat păcatele în trupul Său pe lemn. Acum Se află în cer, ca unul care a trăit pe pământ prin toate aceste împrejurări, și totuși pe fața Lui văd slava lui Dumnezeu. Îl văd aflat acolo în urma înlăturării păcatului meu, din pricină că a împlinit răscumpărarea mea. El n-ar fi în slavă dacă ar mai exista vreo pată, vreo urmă, cât de mică, de păcat neînlăturată.

    Cu cât văd mai mult slava, cu atât realizez perfecțiunea lucrării pe care Hristos a împlinit-o și totodată a dreptății în care sunt acceptat. Orice rază a slavei divine se vede pe fața Aceluia care a mărturisit păcatele mele ca fiind ale Lui, murind pentru ele pe cruce, a Aceluia care La glorificat pe Dumnezeu pe pământ și a sfârșit lucrarea pe care Tatăl Io dăduse s-o facă. Gloria pe care o privesc este gloria răscumpărării. După ce La glorificat pe Dumnezeu cu privire la păcat, Dumnezeu La glorificat împreună cu Sine în cer. Când Îl privesc în slava aceea, în loc de a-mi vedea păcatele, văd că ele au dispărut pentru totdeauna. Am privit păcatele mele așezate asupra Mijlocitorului. Le-am văzut mărturisite pe capul țapului ispășitor; apoi au fost duse departe. Atât de mult a fost glorificat Dumnezeu în privința păcatelor mele (adică, de ceea ce Hristos a făcut din pricina acestor păcate), încât acest fapt constituie chiar dreptul lui Hristos de a fi unde este acum, la dreapta lui Dumnezeu. Nu mie teamă să-L privesc acolo. Unde sunt păcatele mele acum? Unde se găsesc ele? În cer sau cumva pe pământ? Îl văd pe Hristos în slavă. Odinioară au fost așezate asupra Celui binecuvântat; acum însă au fost îndepărtate, pentru a nu mai fi găsite niciodată.

    Dacă aș privi la un Hristos mort, maș putea teme ca păcatele mele să nu fie cumva găsite din nou; însă cu un Hristos viu în slavă, orice căutare a lor este în zadar. Cel ce lea purtat a fost înălțat la tronul lui Dumnezeu, iar acolo nu poate exista niciun păcat.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată Robul Meu, pe care-L sprijin, Alesul Meu … El nu va striga, nu-Și va ridica glasul și nu-l va face să se audă pe stradă.

    Isaia 42.1,2



    Să ne aducem aminte!

    Aceste cuvinte profetice arată caracterul Omului blând și smerit cu inima care a venit în lumea noastră împotrivitoare, în lumea noastră murdară de păcat. Domnul Isus a lucrat în puterea Duhului pentru a împlini lucrarea Sa de iubire într-o desăvârșită supunere față de voia Tatălui. Toate lucrările Domnului Isus istorisite în Evanghelii erau împliniri ale promisiunilor și ale profețiilor din Vechiul Testament. Toate faptele care s-au petrecut în viața Mântuitorului au fost vădite împliniri ale Scripturii.

    Dorința Domnului a fost tot timpul să împlinească Scriptura. Harul și adevărul trebuiau să ajungă bucuria tuturor celor necăjiți, a tuturor celor cu inima întristată, din toate veacurile și de pe toate meleagurile lumii și, de asemenea, trebuiau să devină partea credincioșilor din acest veac. Pentru aceasta însă, Mântuitorul a trebuit să sufere o mare împotrivire față de Sine, a trebuit să treacă prin moarte și prin înviere, să Se înalțe mai sus de ceruri și de acolo, pe temeiul jertfei Sale, să dea darurile Lui răscumpăraților Săi. Să ne aducem aminte tot timpul de Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o mare împotrivire față de Sine! Să luăm aminte că suntem chemați să ieșim dintr-o astfel de stare de împotrivire – dacă încă ne mai găsim în ea – și, prin credința în Mântuitorul, să primim darul unui viitor veșnic în lumină!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CAUTĂ ASTĂZI AJUTORUL DUHULUI! – Fundația SEER

    „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră” (Romani 8:26)


    Apostolul Pavel scrie: „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (v. 26-27).

    Deci, care este „slăbiciunea” de care dăm dovadă atunci când ne rugăm? Faptul că uneori nu știm cum să exprimăm profunzimea dorințelor și sentimentelor noastre și că nici măcar nu ne dăm seama de ce avem nevoie. Uneori suntem atât de obosiți în duh, în gândire și în trup, încât cu greu ne putem aduna forțele pentru a ne deschide gura. Există momente în care descurajarea e atât de stăpână pe inimile noastre, încât nu ne putem imagina nici o cale de scăpare din situația în care ne aflăm. Atunci trebuie să cerem ajutorul Duhului Sfânt!

    Când ești credincios, Duhul Sfânt îți va da cele două lucruri fără de care nu poți trăi:

    1) Abilitatea de a cunoaște ceea ce îți spune Dumnezeu. De cele mai multe ori, nu te poți încrede doar în propria ta înțelepciune sau în sfatul celor apropiați, ci ai nevoie de călăuzirea care vine de sus.

    2) Sprijin pentru o relație profundă cu Dumnezeu. Unul dintre cele mai minunate lucruri pe care le-a afirmat Domnul Isus a fost acesta: „v-am numit prieteni” (Ioan 15:15). Dar o prietenie nu se zidește pe temelia grabei; ea are nevoie de timp și de comunicare.

    Domnul Isus a descris relația pe care o avea cu Tatăl în felul următor: „Tatăl iubeşte pe Fiul, şi-I arată tot ce face” (Ioan 5:20). Iar Duhul Sfânt nu numai că îți arată ce să faci, ci îți dă și puterea de a trece la fapte. Așadar, caută astăzi ajutorul Său.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 23.1- 6 şi 23. 24-32


    David îl aşază pe Solomon alături de el pe tron. Nu se face aici nici o menţiune despre conspiraţia lui Adonia, nici despre împrejurările încoronării noului împărat. În consecinţă, aici putem să ne ridicăm la înălţimi mai mari decât în 1 Împăraţi şi să-L vedem pe Fiul aşezat cu Tatăl pe tron (vezi Apocalipsa 3.21).

    Dintre activităţile lui Isus în glorie, una ne este descoperită în Efeseni 4.8-12: „Suindu-Se în înălţime, … a dat daruri oamenilor … pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evanghelişti şi pe unii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”.

    Aici, ca şi în capitolele următoare, asistăm la desemnarea fiecărui lucrător: supraveghetori, administratori, judecători, uşieri, cântăreţi, împărţiţi după cele trei case părinteşti ale leviţilor. Funcţiile lor sunt precise, mai ales cele legate de serviciul esenţial al laudei. Să-L adori şi să-L lauzi pe Dumnezeu în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară este un serviciu de mare privilegiu … şi se află la îndemâna noastră (v. 30; Ps. 92. 1, 3).

    În capitolul care urmează îi găsim pe preoţi, fiii lui Aaron, împărţiţi în douăzeci şi patru de grupe.

  • 12 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Era în zilele lui Irod, împăratul Iudeii, un preot cu numele Zaharia, din ceata lui Abia, și soția lui era dintre fiicele lui Aaron, și numele ei era Elisabeta.

    Luca 1.5



    Îngerul Gabriel a primit misiunea de a aduce două vești bune: una lui Zaharia, iar cealaltă, Mariei din Nazaret. Însă împrejurările și semnificația acestor două mesaje prezintă mai mult contraste, decât similitudini. Zaharia și soția sa „erau drepți înaintea lui Dumnezeu, umblând fără vină în toate poruncile și rânduielile Domnului”. Totuși, ei erau înaintați în vârstă, iar Elisabeta era stearpă.

    Putem deci vedea în ei o imagine a israelitului evlavios sub lege și a completei incapacități a legii de a produce roade chiar și într-un om născut din nou. Mai mult, legea nu produce nici apropiere de Dumnezeu, fiindcă Zaharia, care era de o evlavie exemplară, văzându-l pe înger, „s-a tulburat și l-a cuprins teama”. De asemenea, legea nu produce încredere, pe care doar harul o poate naște. Preotul aflat sub lege a fost necredincios cu privire la mesajul harului adus de Gabriel și astfel acest reprezentant al lui Israel a rămas mut până în ziua când, promisiunea divină fiind împlinită, avea să poată, la fel ca rămășița din zilele din urmă, să-L laude pe Dumnezeul mântuirii sale.

    În ce-o privește pe Maria, ea era smerită și simplă – un obiect al harului, nu un exponent al legii. „Tu ai găsit har la Dumnezeu”, i-a spus îngerul. Maria s-a supus – „Iată roaba Domnului”; și a avut încredere în cuvântul divin, căci a adăugat: „Fie-mi după cuvântul tău!” (Luca 1.30-38).

    H. L. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.

    1 Corinteni 2.2



    Luați-mi tot, dar vreau pe Isus

    Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
    Bucuria mea e El!
    Pe pământ și sus în ceruri,
    Niciun nume nu-i la fel!

    Ce iubire minunată!
    O, ce har nemeritat!
    Mântuire fără plată
    Eu în Domnul am aflat.

    Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
    El e bunul meu Păstor!
    El mă duce la pășune,
    El mă duce la izvor!

    Luați-mi tot, dar vreau pe Isus
    El e tot ce îmi doresc!
    Pribegind aici, în lume,
    Adăpost în El găsesc!

    Luați-mi tot, dar vreau pe Isus,
    Față-n față să-L privesc!
    Și-n a Lui Împărăție
    Eu să-I cânt și să-L slăvesc!

    „Mai mult decât atât, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca gunoaie, ca sa câștig pe Hristos” (Filipeni 3.8).

    „În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUHUL SFÂNT ESTE MÂNGÂIETORUL NOSTRU – Fundația SEER

    „Mângâietorul… vă va învăţa toate lucrurile” (Ioan 14:26)


    Domnul Isus a declarat: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt… vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Așadar, Duhul Sfânt are aceste două roluri:

    1) El ne învață cum să umblăm cu Dumnezeu.

    2) El ne amintește să umblăm cu Dumnezeu în fiecare zi.

    În calitatea noastră de copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, avem nevoie să fim învățați cum să umblăm cu El, să ni se amintească de binecuvântările care ne așteaptă când trăim astfel și să fim atenționați în privința pericolului de care avem parte atunci când nu o facem. Dacă ai crescut copii, știi care sunt pașii. Trebuie să-i înveți alfabetul ca să poată scrie și citi; apoi trebuie să-i pui să exerseze până când îl stăpânesc. Trebuie să-i înveți să umble, iar faptul că se împiedică și cad de o sută de ori face parte din procesul creșterii.

    Biblia ne spune: „cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică” (Proverbele 24:16). Așa cum tu nu-i spui niciodată copilului tău: „Gata, m-am lămurit, nu ești în stare de nimic – nu vei învăța niciodată să mergi!”, nici Tatăl tău ceresc nu va face asta! Copilul tău a trebuit să învețe despre igiena și curățenia personală. Tot astfel, Duhul Sfânt îți va aduce aminte de importanța citirii Cuvântului lui Dumnezeu în fiecare zi. Domnul Isus a zis: „Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Și psalmistul a scris: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9).

    Dacă ești înțelept, vei începe fiecare zi rugându-te: „Duhule Sfânt, învață-mă ce trebuie să știu și adu-mi aminte de lucrul acesta pe parcursul zilei.” Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 22:1-19


    Casa la care s-a gândit David şi pe care Solomon a construit-o este o imagine a viitorului loc de poposire a lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Totuşi, multe dintre detaliile referitoare la pregătirea şi construirea ei ne vor ajuta să înţelegem mai bine, prin comparaţie, marile adevăruri ale Noului Testament cu privire la Biserică. În acelaşi fel în care aria lui Ornan (unde se oferea sacrificiul) va constitui terenul casei, lucrarea lui Hristos la cruce va fi fundamentul Bisericii.

    Acelaşi adevăr ar apărea sub o altă formă, dacă i-am considera pe David şi pe Solomon împreună, ca un singur prefigurator al Domnului Isus. David ne vorbeşte despre un Hristos suferind şi respins; el a pregătit „în necazul lui (v.14)” tot ce era necesar pentru construirea casei lui Dumnezeu. Solomon Îl reprezintă pe Hristos glorificat, construinduŞi Adunarea şi fiind gata să apară împreună cu ea ca să domnească peste întregul univers.

    Materialele, în special „pietrele vii”, care sunt credincioşii, n-au putut fi puse împreună fără suferinţele şi moartea Domnului Isus. Dar înălţarea Lui a fost necesară pentru ca Biserica să poată fi construită. Această construcţie nu este încheiată în prezent. Poate că nu-i mai lipseşte decât o singură piatră. Vei fi tu această piatră?

  • 11 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmașilor mei; mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.

    Psalmul 23.5



    Nu numai că drumul nostru străbate valea umbrei morții, însă suntem înconjurați și de vrăjmași. Dar Cel ce este cu noi este îndeajuns și pentru acest lucru. Vrăjmașii pot scrâșni din dinți și pot să caute pieirea noastră, însă, spune David: „Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmașilor mei”.

    El îi va susține pe cei ai Lui și va face ca dușmanii lor să vadă că ei sunt ținuți, sprijiniți și păziți de Domnul, după cum scrie apostolul: „El a spus: «Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi», încât să spunem cu îndrăzneală: «Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme: ce-mi va face omul?»” (Evrei 13.5,6).

    Dar avem mai mult decât atât. „Mi-ai uns capul cu untdelemn” – ungerea lui Dumnezeu – acel Duh al puterii; în consecință, el adaugă: „Paharul meu este plin de dă pe deasupra”. Nimic nu ne lipsește; ba încă suntem umpluți din belșug cu bunătate și îndurare în mijlocul unei lumi ca aceasta în care ne aflăm. Toate acestea sunt rezultatul faptului că-L avem pe Domnul ca Păstor al nostru; căci totul curge din El – din ce este El pentru noi în această relație. Și să nu uităm niciodată că aceasta este partea noastră prezentă. Acestea nu sunt binecuvântări pe care le vom avea, ci pe care le avem acum. Ce imagine nepotrivită despre Dumnezeu ne oferă necredința noastră! Avem atât de multe lucruri de învățat cu privire la El, ca să înțelegem pe deplin imensitatea harului Său și bogățiile resurselor Lui pentru noi, în timpul cât străbatem această pustie. Cu siguranță putem spune: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”.

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu sunt extenuați.

    Isaia 40.31



    La ce privim?

    Un bărbat foarte întristat a venit la un om cu frica lui Dumnezeu și i-a mărturisit neliniștea din viața sa și a familiei sale. Omul lui Dumnezeu a luat o sticlă și, după ce a pus în ea apă până la jumătate, a întrebat:

    — Ce vezi?

    — O sticlă pe jumătate goală.

    — Aici este problema. Eu văd o sticlă pe jumătate plină. În viață trebuie să privim partea frumoasă a lucrurilor. Nu trebuie să privim la spini, ci la trandafiri. Atunci inima noastră va fi liniștită.

    Unii oameni gândesc că teama este o caracteristică a zilelor noastre. Dar nu este adevărat, deși, desigur, astăzi teama apare poate mult mai frecvent. Și în vechime au fost oameni care s-au descurajat în fața problemelor vieții. De aceea Dumnezeu a inspirat cuvintele versetului de astăzi. Când cineva își pune încrederea în Dumnezeu, temerile sale dispar. Un astfel de om nu privește la partea negativă a lucrurilor, ci la partea pozitivă; el nu privește la spini, ci la trandafiri; el nu privește la nori, ci la Cel care este mai sus de nori și care a promis celor ce se încred în El că nu-i va părăsi niciodată.

    Încrede-te în Dumnezeu și în harul care a fost arătat prin Fiul Său la cruce! Atunci privirea ta va fi îndreptată spre lucrurile de sus, nu spre problemele de pe pământ.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CINE ÎȚI ESTE CĂLĂUZĂ? – Fundația SEER

    „Umblaţi cârmuiţi de Duhul” (Galateni 5:16)


    Dr. Charles Stanley spunea: „În timpul unei excursii în scop fotografic, grupul în care mă aflam mergea de aproape trei ore… și-am avut un puternic presentiment că mergeam în direcția greșită. Am întrebat ghidul despre asta și el m-a asigurat că totul este în ordine. Nedorind să fiu impertinent, am continuat să merg. După câteva minute, am observat că neliniștea mea persista; de fapt, devenea tot mai puternică. Mi-am scos busola și m-am uitat pe hartă. În mod sigur, ne îndreptam într-o cu totul altă direcție decât destinația dorită. Ne-a luat aproape o oră și jumătate să ne întoarcem la locul de unde am urmat cărarea greșită. Din nefericire, când am ajuns în sfârșit la destinație, priveliștea unde trebuia să facem fotografii nu mai oferea o vizibilitate bună.

    Acest incident m-a ajutat să înțeleg două lecții importante.

    Prima: când simțim o voce interioară care ne îndeamnă la ceva, ar trebui să ascultăm.

    A doua: când alegem anumite persoane care să ne călăuzească, trebuie să fim siguri că ei cunosc drumul mai bine decât noi.

    Ai simțit vreodată că ceva din interiorul tău te avertizează să fii atent sau să o iei într-o anumită direcție? Poate ai ascultat o predică și ai simțit că Dumnezeu îți spune să-L urmezi în ascultare. Sau poate ai intrat într-un restaurant și te-ai umplut de teamă, ca și cum cineva ți-ar fi spus că trebuie să pleci repede de acolo. Dacă ești credincios, aceste sentimente nu sunt nimic altceva decât atenționările Duhului Sfânt care vorbește inimii tale, avertizându-te cu privire la un pericol și încurajându-te să te supui planului lui Dumnezeu.”

    Așadar, „umblaţi cârmuiţi de Duhul” – El este întotdeauna o călăuză bună!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 21:14-30


    Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel deturnată ia acum forma unui foc, consumând jertfa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substituit pe Isaac, Avraam a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh”, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grijă„ (Geneza 22.14).

    În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul”, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păstorul” (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Judecata pe care o meritam s-a depărtat pentru totdeauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului”.

  • 10 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    O, adânc al bogățiilor și al înțelepciunii și al cunoștinței lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui!

    Romani 11.33



    Nimeni nu poate pătrunde adâncimea de nemăsurat a înțelepciunii și a cunoștinței lui Dumnezeu! Prin El lumea a luat ființă, așa cum spune Ieremia: „El a făcut pământul cu puterea Sa, a întemeiat lumea cu înțelepciunea Sa și a întins cerurile cu priceperea Sa” (Ieremia 51.15). Nu este de mirare că „stelele dimineții cântau împreună și toți fiii lui Dumnezeu strigau de bucurie” atunci când universul a fost creat (Iov 38.7).

    Pavel, într-un fel asemănător, nu poate decât să izbucnească într-o minunată doxologie, lăudându-L pe Dumnezeu atunci când survolează vasta întindere a înțelepciunii și a cunoștinței Celui care a format noua creație, în care Domnul Isus este „Cel întâi-născut dintre mai mulți frați” (Romani 8.29). În această epistolă, Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, arată cum Dumnezeu l-a luat pe omul păcătos, a rezolvat problema păcatelor lui, a satisfăcut cerințele legii, i-a dăruit dreptatea Sa, îndreptățindu-l pe cel nelegiuit și totuși rămânând sfânt și drept.

    Romani 1–3.20 arată ruina omului vinovat, corupt și aflat sub mânia divină. Romani 3.21-31 arată remediul lui Dumnezeu, care a oferit îndreptățire pe baza lucrării răscumpărătoare a lui Hristos. Păcătosul care crede este îndreptățit fără plată, prin harul Său. Romani 4 ne oferă două exemple cu privire la îndreptățirea prin credință, fără fapte: exemplul lui Avraam și cel al lui David. Romani 5 ne prezintă rezultatele magnifice ale îndreptățirii. Romani 6 ne cheamă la o viață de ascultare și de sfințenie. Romani 7 prezintă conflictul dintre cele două naturi, iar capitolul 8 ne spune că „nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus”. Romani 9–11 ne descoperă că promisiunile Sale către Israel vor fi împlinite. Într-adevăr, „cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și de neînțelese căile Lui”!

    R. A. Barnett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci toți mă vor cunoaște, … voi fi îndurător față de nedreptățile lor și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile lor.

    Evrei 8.11,12



    Iertarea trecutului

    Amintirea trecutului este deseori tristă și dureroasă. Însă, de când L-am primit pe Domnul Isus ca Mântuitor, bucuria prezentului este una negrăită și sfântă.

    A existat oare și în viața ta acel moment de cotitură, cu privire la care să poți spune: „Atâția ani am trăit fără Domnul Isus, dar de atunci încoace El îmi este Stăpân”? Fiecare trebuie să aibă o istorie a întoarcerii la Dumnezeu. Văzut în lumina lui Dumnezeu, trecutul este o perioadă de întuneric și de păcat, însă acum el nu mai există înaintea lui Dumnezeu, ci doar în memoria noastră. Un oftat se ridică deseori din sufletele noastre: O, Doamne, de Te-aș fi cunoscut mai devreme! Nu făceam ce am făcut, nu mergeam pe unde am mers, nu vorbeam ce am vorbit!…

    Da, amintirea trecutului este tristă și dureroasă. Atâtea lucruri de care ne aducem aminte ne fac să ne plecăm capul. Dacă starea aceasta ar fi și înaintea lui Dumnezeu, ce ne-am face? Dumnezeu însă îi spune celui credincios: „Îți voi ierta nelegiuirile. Nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele și de fărădelegile tale!”. Ce veste măreață este aceasta! Această veste liniștește cugetul. Iar dacă totuși cugetul mă mai mustră, pot să-i spun: Ai dreptate să mă mustri, dar Dumnezeu nu mă mai mustră. El nu mai are nimic de osândit la mine, pentru că sângele Fiului Său, Domnul și Mântuitorul meu, m-a curățit de orice păcat.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (4) – Fundația SEER

    „Să aşezi presbiteri (Sau: bătrâni) în fiecare cetate” (Tit 1:5)


    Cea de-a patra problemă pe care o găsim în rândurile celor care părăsesc prematur lucrarea este următoarea: Ei îi învață pe alții cum să-și clădească familii puternice, fără a ști neapărat cum să și le clădească pe ale lor. Sau nu sunt dispuși să plătească prețul, și până la urmă asta devine o problemă.

    Cea mai extraordinară predică pe care o vei rosti vreodată este acasă! Soțiile lucrătorilor din biserici pot ajunge la disperare și depresie pentru că au impresia că lucrarea le privează de tot timpul și de toată atenția soților lor. Copiii lor neglijați s-au săturat să tot audă: „Fac asta pentru Domnul,” așa că se revoltă împotriva lui Dumnezeu și a bisericii și deprind comportamente care aduc rușine părintelui care nu are timp pentru ei. Soția și copiii tăi trebuie întotdeauna să poată beneficia de atenția ta.

    Dacă biserica îți ocupă șapte zile din săptămână, nu e vina bisericii – e vina ta! Este necesar să începi să faci schimbări!

    Și în cazul în care crezi că acesta este un fenomen specific secolului XXI, mai gândește-te o dată! Citește istoria unor lideri ca David și Samuel și vei descoperi că se poate să ai izbândă la locul de muncă și cu toate acestea, pe plan familial, să eșuezi lamentabil. Ține minte că nu vei fi mereu lider în biserică, dar vei fi mereu soțul soției tale și tatăl copiilor tăi. Așa că, stai alături de ei când au nevoie de tine – și ei vor fi alături de tine când tu vei avea nevoie de ei. Deci, acordă atenție familiei tale, și-ți vei sfârși lucrarea cu bine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 21:1-13


    Ne putem întreba de ce Dumnezeu, care a trecut peste greşelile precedente ale lui David, o reaminteşte acum pe cea a numărării. Păcatul acesta ne arată înainte de toate distanţa care-l separă pe acest împărat de acel Unul faţă de care el constituia doar o slabă reflectare. Era necesar ca Israel să nu-L confunde pe Mesia al lor nici măcar cu cel mai mare dintre împăraţii lor. Fiul lui David era în acelaşi timp şi Domnul său (Matei 22.41-45). Pe de altă parte, trebuia să explice necesitatea pedepsei divine şi harul care avea să-i pună sfârşit. Fără acestea, istoria nu poate fi înţeleasă. David apare aici ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât un păcătos vinovat, la fel ca tine şi ca mine. Însă el cunoaşte inima lui Dumnezeu. Răspunsul lui este dovada pentru aceasta: „Să cad … în mâna Domnului, pentru că îndurările Lui sunt foarte mari„ (v. 13). Cunoaşte fiecare dintre noi, din experienţă personală, bogăţia şi varietatea acestei îndurări a Domnului? (citiţi  Pl. Ier. 3.22, 23, 32).

     Pentru ispăşirea păcatelor noastre nu poate fi o chestiune de alegere între trei ani de foamete, trei luni de război sau trei zile de boală. Dar Hristos, luând locul nostru, a cunoscut în timpul celor trei ceasuri de întuneric de la cruce măsura deplină a mâniei lui Dumnezeu; El a luat asupra Sa pedeapsa noastră eternă.

  • 9 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu Ți-am construit, într-adevăr, o casă de locuit, un loc rânduit pentru Tine, ca să locuiești pentru totdeauna.

    1 Împărați 8.13



    Cea mai mare parte a capitolelor dedicate lui Solomon, atât în cartea Împărați, cât și în cartea Cronici, se ocupă cu relatarea despre templu, ale cărui detalii urmau să dea glas slavei Unuia „mai mare decât Solomon”, care urma să vină. Rugăciunea lui Solomon făcută cu această ocazie are un caracter profetic cu privire la istoria tristă ulterioară pe care aceste cărți o relatează. El pare că vede dinainte toate lucrurile prin care poporul său mai avea de trecut.

    Însă lumina și darul nu sunt de ajuns în ele însele pentru a ține pe cineva pe calea lui Dumnezeu. Pentru un timp, totul merge bine cu Solomon. Puterea sa nu cunoaște precedent. Faima lui se răspândește în toate țările străbătute de caravane sau vizitate de corăbii. Împărăteasa din Seba vine de la marginile pământului pentru a-l încerca cu întrebări grele privitoare la numele Domnului și pleacă înapoi cu toate răspunsurile și cu inima plină de lucrurile glorioase pe care le văzuse și le auzise. Cunoștința împăratului în orice domeniu părea nelimitată. Cât de trist că o astfel de relatare glorioasă a trebuit să fie pătată de istoria falimentului!

    „Împăratul Solomon a iubit multe femei străine … Și a fost așa: când a îmbătrânit Solomon, soțiile lui i-au abătut inima după alți dumnezei” (1 Împărați 11.1,4). Astfel a fost căderea teribilă a celui mai privilegiat dintre toți cârmuitorii pe care istoria, sacră sau profană, i-a cunoscut vreodată. A eșuat în a-și păzi inima. Domnul Și-a pierdut locul pe care-l avusese odinioară acolo, iar rezultatul a fost că Solomon a păcătuit grav după ce cunoscuse și se bucurase de atâtea lucruri ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a fost dezonorat chiar de omul care, dintre toți ceilalți, primise cel mai mult de la El. Ce atenționare pentru fiecare beneficiar al harului Său! Fie ca cititorul și scriitorul acestor rânduri să o pună la inimă!

    C. Knapp

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Lăudați pe Domnul, chemați Numele Lui! Faceți cunoscut printre popoare faptele Lui!

    Psalmul 105.1



    Mărturia medicului (3)

    După câteva testări pe sine, medicul James Simpson a aplicat pentru prima dată cloroformul ca anestezic, pe 4 noiembrie 1847. Câțiva ani mai târziu, în toate sălile de operație din întreaga lume se opera doar sub anestezie totală. Chiar dacă acest narcotic acționa toxic și, din această cauză, nu se putea administra pentru mai mult de o oră, totuși, pentru acele vremuri, a fost un progres uriaș.

    Simpson a primit multe premii. El a devenit medicul privat al reginei Victoria a Angliei și a fost înălțat de ea la rangul de nobil. A devenit cetățean de onoare al orașului Edinburgh și a primit multe premii naționale și internaționale. Un medic contemporan scria despre el: „Simpson îmbină cele patru idealuri ale unui medic desăvârșit, pentru că are un duh înalt, ochi de vultur, inima unei leoaice și mâna ușoară a unei doamne”. Dar, în ciuda tuturor onorurilor, a rămas un bărbat modest și fidel principiilor sale creștine.

    Când niște studenți de la medicină l-au întrebat odată care rămâne cea mai mare descoperire a sa, răspunsul său i-a surprins pe toți: „Descoperirea mea cea mai mare este că Isus Hristos este Domnul meu și Mântuitorul meu„.

    Se cuvine, într-adevăr, să se aducă recunoștință acelora care fac lucrări mari pentru omenire. Însă cu cât mai mult se cuvine să se aducă recunoștință și laudă lui Dumnezeu pentru lucrarea Domnului Isus Hristos de salvare a duhului, a trupului și a sufletului! Ai cunoscut tu, iubit cititor, această lucrare? Este ea partea ta? Dacă da, atunci fă-o cunoscut și altora!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (3) – Fundația SEER

    „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma” (Faptele Apostolilor 20:28)


    Iată încă un aspect cu care liderii bisericilor se confruntă deseori: Ei știu cum să-i hrănească spiritual pe ceilalți, dar nu pe ei înșiși. Înainte de-a pleca din biserica din Efes pentru ultima oară, apostolul Pavel i-a adunat pe conducătorii ei și le-a spus: „Luaţi seama, deci, la voi înşivă şi la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi.”

    Înainte de-a te îngriji de alții, învață să ai grijă de tine însuți. Înainte ca Dumnezeu să întărească lucrarea, El îl întărește pe lucrător; dacă nu ar fi așa, ar deveni o pradă ușoară pentru diavol. Când treburile administrative ale bisericii le-au răpit apostolilor timpul pentru rugăciunea zilnică și studiul biblic, ei și-au rearanjat prioritățile spunând: „noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” (Faptele Apostolilor 6:4). Lideri ai bisericilor, nu vă concentrați doar pe pregătirea predicilor, păstrați-vă sufletul pregătit! Și nu trasați granițe doar pentru ceilalți, stabiliți-le și pentru voi înșivă. Când crezi că o poți lua pe scurtătură, deschizi ușa unor relații greșite și unor obiceiuri distrugătoare. Drept urmare, ajungi să trăiești pe două planuri – slujirea publică și luptele private. Când se întâmplă asta, trăiești cu teama de a nu fi demascat, de a nu te simți ca un ipocrit și de a nu te mai bucura de încrederea necesară pentru ca Dumnezeu să te folosească (vezi 1 Ioan 3:21, 22). În consecință, biserica ajunge să fie jefuită în cele spirituale și să sufere.

    Deci, care este lucrul de care au nevoie slujitorii lui Dumnezeu care trec prin bătălii? Ei au nevoie de părinți spirituali! Apostolul Pavel scrie: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Găsește un prieten matur și experimentat în lucrare și cere-i ajutorul înainte ca problemele să scape de sub control. Aceasta nu este doar o altă idee bună – înaintarea ta în lucrare depinde de părinții spirituali pe care îi ai. Așa că, învață să ai grijă de tine însuți apoi de „turma” peste care te-a pus Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 18:1-17; 20:4-8


    Capitolele 18, 19 şi 20 se referă la războaiele lui David. Ele grupează laolaltă faptele care în 2 Samuel sunt separate de diferite evenimente din istoria împăratului. Le-am luat deja în considerare acolo şi nu există nici o diferenţă apreciabilă între cele două relatări, cu o singură excepţie: tăcerea totală care se păstrează începând cu cap. 20 referitor la teribilul păcat al lui David şi la consecinţele lui tragice. Nici scandaloasa afacere cu Urie, nici păcatul lui Amnon urmat de uciderea sa, nici conspiraţia lui Absalom, nici rolul criminal jucat de Ioab, nici una din toate acestea nu-şi găseşte loc în această carte a Cronicilor. Iată felul în care lucrează harul! Dumnezeu întinde voalul îndurării peste această perioadă sumbră a sărmanului Său slujitor. „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit„, spune David în Psalmul 32.

    Oare face fiecare dintre cititorii noştri parte dintre aceşti fericiţi?

    David triumfă succesiv asupra filistenilor, moabiţilor, sirienilor, edomiţilor; apoi din nou asupra fiilor lui Amon (cap. 19 şi 20). Toţi vrăjmaşii tradiţionali ai lui Israel sunt subjugaţi, ilustrare a momentului când Dumnezeu Îi va supune lui Hristos toate lucrurile şi-I va pune vrăjmaşii aşternut al picioarelor Sale (Evrei 1.13; 2.8).

  • 8 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    … când va veni ca să fie glorificat în sfinții Săi și să fie privit cu uimire, în ziua aceea, în toți cei care au crezut.

    2 Tesaloniceni 1.10



    La prima vedere am putea crede că acest verset nu este tradus cum trebuie. Putem înțelege ușor că Hristos va fi glorificat de către sfinții Săi la a doua Sa venire, însă versetul spune că El va fi glorificat în noi. Acest lucru nu este datorită a ceea ce noi suntem în noi înșine, ci doar datorită excelențelor pe care El le-a lucrat în noi. 1 Ioan 3.2 spune că „atunci când El Se va arăta, vom fi ca El”.

    Când Hristos va veni în ziua aceea, acei tesaloniceni sărmani, persecutați și disprețuiți, cărora Pavel le scria, aveau să-i uimească pe locuitorii pământului prin faptul că împărtășeau gloria și triumful Său. La fel și noi, care am fost morți în fărădelegi, am fost înviați și așezați în locurile cerești în Hristos Isus, „ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogății ale harului Său” (Efeseni 2.7). Vom fi astfel priviți, pentru toată veșnicia, ca Adunare glorioasă, fără pată și fără zbârcitură, ci sfântă și fără defect. În glorie, Hristos va fi perfect manifestat în cei ai Săi (vedeți și Coloseni 1.27).

    Dorința noastră trebuie să fie ca lucrurile să stea așa încă de pe acum. Domnul Isus S-a rugat astfel: „Toate ale Mele sunt ale Tale și ale Tale sunt ale Mele și Eu sunt glorificat în ei” (Ioan 17.10). Acesta este un adevăr referitor la poziție, rezultat al lucrării Sale, însă este el verificat și în umblarea noastră? Această glorificare a Lui în noi devine o realitate, pe măsură ce-L contemplăm și suntem transformați după chipul Lui, din slavă în slavă. Îl putem glorifica pe Hristos doar în măsura în care reflectăm caracterul Său format în noi.

    T. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Eu zic: „Doamne, ai milă de mine! Vindecă-mi sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta”.

    Psalmul 41.4



    Mărturia medicului (2)

    Cine nu a simțit pe propria piele progresele deosebite ale medicinei? Astăzi nu ne putem închipui ca un dinte să fie extras fără anestezie. Chiar și o operație de apendice fără anestezic ar fi o oroare.

    Narcoza nu este altceva decât un somn provocat artificial, pentru a decupla provizoriu conștienta și simțul durerii. Numai așa se pot realiza fără durere operațiile. Anestezicul este administrat de un medic specialist. El stabilește, dozează și introduce cel mai adecvat tip de anestezie și apoi supraveghează. Prin proceduri individualizate, el crește eficiența și, mai ales, încearcă să evite efectele secundare. Dar a fost o cale lungă și dificilă până la aceste rezultate.

    Dr. James Simpson a avut un rol decisiv în aceste studii. Pe când era în practică, el fugise odată plin de groază din sala în care fusese operat un bolnav de cancer. Zguduit, a exclamat: „Nu se poate face nimic pentru a realiza operații cu mai puține dureri?”. S-a gândit cu seriozitate să schimbe tema de cercetare. Totuși a rămas în domeniu. Ulterior a predat ca profesor și cercetător în medicină la Universitatea din Edinburgh. În plus, animat de dragostea creștină față de aproapele, s-a dedicat numeroșilor săi pacienți. A inventat aparate și proceduri medicale.

    Dumnezeu a dăruit oamenilor înțelepciune pentru alinarea și vindecarea suferințelor trupului. Dar dacă și sufletul tău este bolnav, ce vei face? La cine te vei duce și ce metode de vindecare ai putea găsi? Urmează îndemnul psalmistului din versetul de mai sus și vei fi fericit acum și pentru veșnicie!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (1) – Fundația SEER

    „În fiecare zi mă apasă grija pentru toate Bisericile.” (2 Corinteni 11:28)


    Dați-mi voie să vă mai spun un motiv pentru care peste 50% din liderii bisericilor părăsesc lucrarea.

    Le plac adunările, dar nu pot face față presiunii. Ne place să vorbim despre puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Biserica este formată din ființe umane, iar acestea au probleme nerezolvate.

    Biserica din Noul Testament se confrunta cu:

    1) Probleme de moralitate. Un membru al bisericii avea relații intime cu mama sa vitregă și nimeni din biserică nu părea deranjat din cauza asta, şi a trebuit să intervină Pavel. (vezi 1 Corinteni 5:1-5).

    2) Probleme de doctrină. Unii iudei, convertiți, credeau că cei ce s-au convertit dintre Neamuri ar trebui să fie tăiați împrejur. Disputa a devenit atât de aprinsă, încât aproape că a dezbinat biserica în două (vezi Faptele Apostolilor 15).

    3) Probleme de imaturitate. Apostolul Pavel scrie: „nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi… În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti?… Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume?” (1 Corinteni 3:1-4). Iar în altă parte, el scria: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit” (2 Timotei 4:10). Apoi adaugă: „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău.” (2 Timotei 4:14).

    Iată un gând pentru toţi cei care slujiţi în biserică: dacă nu sunteţi în stare să simțiţi durerea, nu o puteți vindeca! Deși, uneori veţi fi copleşiţi de problemele zilnice și de presiunile oamenilor, cu ajutorul lui Dumnezeu veţi găsi înțelepciunea și puterea de a sluji eficient. Așa că nu vă descurajaţi şi continuați-vă slujirea!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 17:16-27


    David realizează că n-a meritat nimic. De-a dreptul copleşit, cheamă asupra sa bunătatea lui Dumnezeu, Îi aduce laudă, mulţumeşte.

    Să spunem mulţumesc! Când cineva omite să facă lucrul acesta faţă de noi, îl acuzăm de impoliteţe sau de nerecunoştinţă. Să nu ne închipuim că Dumnezeu nu simte când copiii Lui uită să-I mulţumească. Şi totuşi să ne gândim ce multe binecuvântări primim de la El în fiecare zi fără să ne punem problema să-I mulţumim sau pe care nici măcar nu le remarcăm…

    Asemeni psalmistului, să ne încurajăm sufletul să nu uite nici una din binefacerile Lui (Ps. 103.2). Ce multe dintre îndurările Sale le luăm ca de apucat, mai cu seamă cele pe care le avem…

    Când ne aşezăm să luăm masa, cei din familiile creştine avem obiceiul (şi datoria) de a aduce mulţumiri. Este necesar însă ca inimile noastre să se adâncească cu adevărat în cuvintele rostite de capul familiei şi să-L binecuvântăm pe Domnul atât pentru beneficiile materiale pe care le primim de la El, dar mai ales pentru privilegiile creştine: Cuvântul, strângerile credincioşilor, educaţia noastră în frica de Domnul (Efeseni 5.20) şi, mai presus de toate, să nu obosim să-I aducem mulţumiri pentru marea Lui mântuire, pentru măreţul Mântuitor pe care ni L-a dat.

    Să repetăm împreună cu apostolul: „Mulţumire fie adusă lui Dumnezeu pentru darul Său de nespus!” (2 Cor. 9.15).

  • 7 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, la a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare.

    Matei 14.25



    Petru și Domnul Său (1) – Umblarea pe apă (A)

    Petru și ceilalți ucenicii erau la sfârșitul unei zile lungi și obositoare. Fuseseră martori la hrănirea miraculoasă a mulțimii și ajutaseră la împărțirea hranei (Matei 14.13-21). Chiar numai acest eveniment ar fi fost de ajuns să le preocupe gândurile pe deplin, însă au urmat alte evenimente în acea noapte, la fel de remarcabile precum cele din timpul zilei.

    Când seara s-a apropiat, Domnul i-a silit pe ucenici să intre într-o corabie și să treacă de partea cealaltă a lacului, în timp ce El avea să Se retragă pe munte pentru a Se ruga (versetele 22 și 23). Ucenicii au trebuit să se lupte cu un vânt potrivnic puternic și ajunseseră, cam pe la ora trei noaptea, doar la jumătatea drumului. În timp ce erau bătuți de valuri, au văzut pe cineva mergând pe apă – au crezut că era o nălucă, însă era Domnul Isus. El le-a potolit temerile cu minunatele cuvinte: „Eu sunt”. Domnul fusese pe munte în timp ce ucenicii se aflau în corabie, iar aceasta prezintă o imagine a timpului prezent: Hristos, Marele nostru Preot, este în cer, mijlocind pentru cei ai Săi, în timp ce aceștia se află în pustia acestei lumi (Evrei 4.15; 7.25). Când trecem prin furtuni aici, pe pământ, să ne aducem aminte de aceste lucruri: 1. Hristos m-a adus aici (El m-a așezat în corabie); 2. Hristos Se roagă pentru mine; 3. Hristos va veni la mine, în necazul meu.

    Ceea ce a urmat după venirea Domnului s-a dovedit a fi un episod uimitor în viața lui Petru. El a dorit să părăsească siguranța oferită de corabie și să meargă pe apă la Isus. Mulți dintre noi am fost încurajați și animați de către pasul credinței lui Petru în această împrejurare. Dacă suntem ucenici ai Domnului Isus, să învățăm câteva lecții de la acest binecuvântat și preaiubit slujitor al Său!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oh! de ar fi cu putință să mi se cântărească durerea.

    Iov 6.2



    Mărturia medicului (1)

    Medicul James Simpson (1811-1870) a ajuns renumit prin descoperirile sale medicale. Pacienți din întreaga lume i-au cerut sfatul. El a devenit cunoscut în mod deosebit prin cercetările din domeniul anesteziei. În orice dicționar enciclopedic se relatează despre descoperirile sale.

    Care dintre noi nu apreciază rezultatele medicinei în domeniul anesteziei moderne? Dintotdeauna s-au căutat mijloace adecvate pentru atenuarea durerilor. Deja vechii egipteni aveau o chirurgie diversificată și foloseau extracte narcotice. Medicii din China veche foloseau deja cu secole înainte mătrăguna, opiul și preparatele pe bază de alcool ca materiale anestezice.

    Nu este nicidecum o poveste faptul că, în afară de droguri, se foloseau pentru atenuarea durerilor fel de fel de metode puțin obișnuite. Astfel, chiar și în perioadele mai recente s-au realizat amputări de picioare la temperaturi foarte scăzute, acestea putând fi făcute aproape fără dureri. Asemenea operații trebuiau să fie însă încheiate foarte repede, astfel că erau imposibile intervențiile care presupuneau pregătiri minuțioase.

    Dr. James Simpson a fost unul care a înțeles și a simțit durerea altora și care a căutat cu toată perseverența mijloace de alinare a durerii. În ce ne privește, noi cum ne raportăm la durerea oamenilor din jurul nostru? Unicul Fiu al lui Dumnezeu, Domnul Isus Hristos, a cunoscut nu numai durerea temporară a omului, ci și pe cea veșnică – dacă omul rămâne în starea lui firească. În dragostea Lui, El a venit și a oferit omului eliberarea de durerea provocată de păcat. Ne numărăm și noi printre cei care au primit oferta Lui?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SFÂRȘEȘTE-ȚI CU BINE LUCRAREA (1) – Fundația SEER

    „Mi-am isprăvit alergarea…” (2 Timotei 4:7)


    Știai că peste jumătate din cei care intră în lucrarea creștină o părăsesc înainte de a se pensiona? De ce? Există o mulțime de motive; iată unul dintre ele: descoperirea că marea revelație vine la pachet cu un „țepuș.” Apostolul Pavel, care a scris aproape jumătate din cărțile Noului Testament, spune: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască, şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare” (2 Corinteni 12:7-10).

    Lideri ai bisericilor, sunt 168 de ore într-o săptămână. Orele pe care le petreceți la amvon, duminica, vă reprezintă în domeniile în care aveți daruri și calități. Așadar, provocarea pentru voi va fi întotdeauna aceea de a nu uita că puterea lui Dumnezeu și Cuvântul Său (și nu cuvântul și puterea voastră!) sunt cele care dau viață și fac ca lucrarea fie dusă la îndeplinire. Repet cuvintele apostolului Pavel: „ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne.” Țepușul lui Pavel a luat forma „slăbiciunilor, defăimărilor, nevoilor, prigonirilor, strâmtorărilor.”

    Care este țepușul tău? Poți să fii puternic în fața oamenilor numai dacă petreci timp înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și în studierea Bibliei. Doar așa poți să fii eficient și îți poți sfârși cu bine lucrarea!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 17:1-15


    Acest capitol reproduce aproape cuvânt cu cuvânt 2 Samuel 7, dar este plăcut să recitim această conversaţie minunată dintre Dumnezeu şi un om care a devenit subiect al harului Său. Dumnezeu îi vorbeşte, prin Natan, preaiubitului împărat; apoi acesta din urmă Îi răspunde direct. Am experimentat noi astfel de conversaţii cu Dumnezeu (şi cu Domnul Isus)? El comunică cu noi în mod esenţial prin Cuvântul Său,
    iar noi avem deplina libertate de a-I răspunde prin rugăciune.

    Mereu în concordanţă cu caracterul cărţii Cronici (harul), unele cuvinte referitoare la fiul lui David au fost omise. Expresia: „Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra…” (2 Samuel 7.14), nu se găseşte în capitolul nostru, ca o dovadă că aici Cuvântul Îl are în vedere pe Unul mai mare decât Solomon.

    „Eu îi voi fi Tată − declară Domnul − şi el Îmi va fi fiu” (v.13). Citarea acestui verset în Evrei 1.5 confirmă şi faptul că acest fiu este, în adevăr, Isus, în care ni s-a descoperit harul. Astfel, subiectul de preţ al conversaţiilor pe care le avem cu Dumnezeu este Isus, Fiul Său preaiubit. „Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl…”, cu alte cuvinte, putem avea acelaşi gând cu El, iar acest gând se referă la Fiul Său, Isus Hristos  (1 Ioan 1.3).

  • 6 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă darul său va fi o ardere-de-tot din cireadă, să-l aducă o parte bărbătească fără cusur.

    Levitic 1.3



    În arderea-de-tot avem o imagine a lui Hristos, care „S-a oferit pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu” (Evrei 9.14). De aceea Duhul Sfânt o așază prima în lista jertfelor. Domnul Isus Hristos a venit să împlinească lucrarea glorioasă de ispășire, iar primul și cel mai înalt țel al Său, împlinind-o, a fost gloria lui Dumnezeu. „Iată, vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” a fost motoul Său în orice scenă și împrejurare a vieții Sale, mai cu seamă în lucrarea de la cruce. Oricare ar fi fost voia lui Dumnezeu, El a venit s-o împlinească. Binecuvântat să fie Dumnezeu, noi știm că partea noastră ține de împlinirea acestei voi a Lui!

    Totuși, lucrarea lui Hristos a fost făcută în primul rând pentru Dumnezeu. A fost plăcerea Lui negrăită să împlinească voia lui Dumnezeu pe acest pământ. Nimeni nu mai făcuse acest lucru înainte. Unii, prin har, făcuseră „ce era bine în ochii Domnului”, însă nimeni nu făcuse voia lui Dumnezeu în mod perfect, invariabil, de la început și până la sfârșit, fără ezitare și fără abateri. Doar Domnul Isus a împlinit-o astfel. El a fost „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8). El Și-a îndreptat hotărât fața să meargă la Ierusalim, iar din grădina Ghetsimani și până la Golgota, devotamentul intens al inimii Sale a fost exprimat prin aceste cuvinte: „Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11).

    A fost o mireasmă cu adevărat plăcută în tot acest devotament perfect al Său față de Dumnezeu. Un Om desăvârșit pe pământ, împlinind voia lui Dumnezeu, chiar până la moarte, a constituit o priveliște de un interes uimitor pentru cer. Cine ar putea pătrunde adâncimile profunde ale acelei inimi devotate, în suferința de la cruce? Cu siguranță, doar Dumnezeu!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Unii din mulțime, când au auzit acest cuvânt, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul!” … „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta”.

    Ioan 7.40,46



    Cuvintele Mântuitorului

    Domnul Isus a rostit cuvinte de viață și de har care nu au fost rostite nici înainte și nici după aceea. Cuvintele Sale au produs efecte pe care nu le-au putut produce niciodată cuvintele altcuiva. Cuvintele Mântuitorului nostru au curs de pe buzele Sale ca un izvor nesecat al păcii, străbătând generațiile din toate timpurile. Cuvintele Mântuitorului sunt uimitoare, sunt dătătoare de speranță și de alinare sufletească, indiferent cui îi sunt adresate.

    El, Domnul, este unic și prin felul în care vorbește. Cuvintele Sale sunt duh și viață. Firea pământească nu este în stare să înțeleagă cuvintele divine ale Domnului. Vorbirea Mântuitorului a fost plină de autoritate divină. Vorbirea Lui era vorbirea lui Emanuel (Dumnezeu este cu noi), venit în har pentru a mântui creatura Sa pierdută. Oamenii își caută propria glorie, și aceasta o fac în principal prin vorbire. Domnul Isus Hristos a căutat doar gloria Tatălui Său. Harul era turnat pe buzele Mântuitorului. Cine altul ar fi putut rosti asemenea cuvinte de har, decât Acela care, fiind o Persoană divină, era totodată și Om desăvârșit? Cuvintele Domnului sunt cuvintele lui Dumnezeu, cuvinte dătătoare de viață și de speranță. Dacă mai sunt unii care se împotrivesc cuvintelor Mântuitorului, noi să nu le urmăm exemplul. Cuvintele Domnului să fie mângâierea inimilor noastre!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SENSIBILITATEA SPIRITUALĂ – Fundația SEER

    „Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:6)


    Apostolul Pavel scria: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului.” (v. 5). Avioanele de pasageri se înscriu și își păstrează cursul atât prin competențele piloților, cât și prin comenzile și indicațiile pe care le primesc de la turnul de control. „A trăi după îndemnurile Duhului” înseamnă a asculta de atenționările Sale. Faci asta atunci când trăiești pe parcursul zilei conștient de prezența Sa. Supune-te atunci când simți că te atenționează ca să urmezi un anumit traseu, chiar dacă nu prea înțelegi de ce. Poate ești atenționat să renunți la o anumită conversație, să schimbi rapid de pe un anumit program de la televizor, să pleci dintr-un mediu îndoielnic sau pur și simplu s-o iei pe un alt drum. (Îți aduci aminte de călăuzirea magilor din Matei 2:12?) Orice ar fi, fă lucrul acela numaidecât.

    Poate Duhul Sfânt te avertizează cu privire la o ispită la care nu vei putea rezista decât dacă asculți de șoapta Lui. Poate îți amintești de cineva pe parcursul zilei și știi că trece printr-o perioadă dificilă și i-ar prinde bine sprijinul tău. Ia legătura cu persoana aceea. Dumnezeu vrea să lucreze la acea persoană prin tine, și te va binecuvânta când vei asculta. Duhul Sfânt te poate călăuzi să faci ceva anume, sau să-ți asumi un risc pe care nu credeai că ți-l vei asuma vreodată…

    Cel mai înțelept este să te supui planului Său, indiferent dacă are sens pentru tine sau nu. Dumnezeu cunoaște toate lucrurile, inclusiv viitorul tău – și călăuzirea Sa este întotdeauna spre folosul tău. Deci, fii sensibil la îndemnurile Duhului Sfânt!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:23-43


    În același fel în care prima strofă a acestei cântări (v.7-22) corespunde unei parți din Psalmul 105 (v.1-15), ceea ce urmează reunește o parte din Psalmul 96 (v.2-12) cu trei versete din Ps. 106 (v.1,47,48). O trăsătură devine însă remarcabilă: tot ceea ce nu corespunde în cei trei psalmi caracterului harului a fost lăsat deoparte. Nu sunt menționate aici nici fapte rele comise, nici judecata lor meritată.

    Când cei răscumpărați vor înconjura tronul Mielului și când vor răsuna cântările cele noi, va mai putea exista atunci vreo amintire copleșitoare a păcatelor acestora (ca în Ps. 106.6,7,13-43 pentru Israel)? Imposibil, deoarece Dumnezeu a promis: „nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor” (Evrei 8.12). Păcatele vor fi menționate numai atunci când se va spune: „A Aceluia care ne iubește și care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său … a Lui să fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5-6).

    Această scenă se termină prin stabilirea serviciului permanent înaintea chivotului. Fiecare la locul său își va împlini, de acum înainte, serviciul sfânt, imagine a celor care aparțin deja adoratorilor adevărați.

  • 5 Septembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Zidul a fost terminat în a douăzeci și cincea zi a lunii Elul, în cincizeci și două de zile. Și a fost așa: când au auzit toți vrăjmașii noștri, toate națiunile care erau în jurul nostru s-au temut; și au scăzut foarte mult în ochii lor și au cunoscut că lucrarea aceasta era făcută de la Dumnezeul nostru.

    Neemia 6.15,16



    Neemia (2)

    Există multe lucruri care ne pot distrage și descuraja: bârfa, critica, lipsurile financiare, problemele de sănătate, conflictele, dorințele, lauda din partea altora etc. Toate acestea ne pot face să deviem de la planul desăvârșit al lui Dumnezeu. Scriptura însă ne oferă exemple de urmat, iar unul dintre ele este Neemia (Neemia 4.1-23; 5.1-19; 6.1-16). El ne învață despre valoarea:

    Hotărârii. Neemia se temea de Domnul și s-a apucat conștiincios de lucrarea Lui. El nu avea o inimă împărțită. Dacă ne concentrăm atenția doar asupra lucrării lui Dumnezeu, ne vom putea preocupa cu ea, în ciuda dificultăților.

    Ascultării. Domnul dorește să ne arate favoare, iar binecuvântarea Lui este întotdeauna peste noi atunci când ascultăm de El. Fiind conștienți de aprobarea Lui, putem avea încredere în momente dificile, așa cum a avut Neemia.

    Responsabilității. Împăratul dorea ca Neemia să-i dea socoteală cu privire la lucrurile pe care le întreprindea. Într-o zi viitoare vom sta înaintea Domnului Isus și vom da socoteală cu privire la felul cum ne-am folosit resursele și darurile (1 Corinteni 3.12-15).

    Consecvenței în viața de rugăciune. Când israeliții au fost ridiculizați, n-au putut face nimic pentru a pune capăt batjocurii din partea vrăjmașilor lor. Astfel că Neemia s-a rugat, iar poporul a primit putere pentru a continua lucrarea. Pe măsură ce complotul creștea, Neemia și cei împreună-lucrători cu el au strigat către Dumnezeu, care nu numai că le-a dat discernământ și pricepere, ci de asemenea a împiedicat planurile vrăjmașilor.

    Neemia a încheiat lucrarea în doar cincizeci și două de zile. Dacă urmăm exemplul lui, Dumnezeu poate face lucruri mari și prin noi. Care dintre punctele de mai sus te va ajuta să birui tot ce te distrage de la lucrarea Domnului?

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama.

    Iov 33.14



    O întârziere binevenită

    După ce a dat cale liberă unui tren sosit la ora fixată de program, șeful de gară s-a așezat liniștit, ca să-și savureze cafeaua de dimineață. Atunci s-au auzit pași grăbiți. Era un domn agitat care tocmai ajunsese în gară. Scăpase trenul de dimineață și aceasta i-a creat o stare de nervozitate profundă. Următorul tren urma să vină abia peste câteva ore. Cu amabilitatea lui bine cunoscută, șeful de gară i-a propus bărbatului care întârziase să ia loc în sala de așteptare. Fiindcă altă soluție nu era, omul a acceptat invitația. Pe o masă erau tot felul de pliante. Ca să treacă timpul mai repede, a început să le răsfoiască. Foarte curând a ajuns captivat de cele citite. Deoarece se apropia ora sosirii celuilalt tren, șeful de gară s-a simțit nevoit să-l atenționeze că mai era doar un minut până la sosirea trenului. Bărbatul a dorit să cumpere pliantul care i-a reținut așa de mult atenția. Șeful de gară i l-a oferit ca o mică amintire.

    După câteva săptămâni, în aceeași gară a sosit iarăși acel bărbat. Fața lui radia de o bucurie interioară. Citind pliantul, el Îl găsise pe Mântuitorul. Ceea ce cândva fusese un mare regret pentru scăparea trenului, acum se transformase într-o mare bucurie cu urmări veșnice. Iată cum Dumnezeu, în harul Său, transformă micile noastre neîmpliniri într-o mulțumire cu urmări veșnice!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PUNE-ȚI FRÂU GURII! – Fundația SEER

    „Îmi voi pune frâu gurii” (Psalmul 39:1)


    Psalmistul are multe de spus despre pericolele pe care le poate genera limba. Se pare că el însuși trebuia să se păzească la acest capitol. „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele, şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3). „Primeşte cu bunăvoinţă cuvintele gurii mele, şi cugetele inimii mele, Doamne…” (Psalmul 19:14). Doar pentru că îți vine în minte un gând nu înseamnă că trebuie să-l și verbalizezi! „Nebunul îşi arată toată patima, dar înţeleptul o stăpâneşte.” (Proverbele 29:11). Tu spui: „Dar nu am vrut să spun asta. Gândeam cu voce tare.” Poate nu ai gândit ceea ce ai vrut să spui, dar știi ce spune Domnul Isus? „din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34). Ceea ce sălășluiește în inima ta, inevitabil, se face vizibil în exterior. Pune-te în locul celuilalt, ascultă ceea ce spui și întreabă-te cum ai reacționa tu. Când vorbești cu cineva, faptul de a fi acceptat și ascultat de acea persoană nu se datorează nivelului ridicat de decibeli, ci vine din abilitatea ta de a asculta, de a înțelege, de a fi preocupat, de a empatiza și de a răspunde cu înțelepciune. Și dacă niciunul din aceste lucruri nu dă rezultate, fă ceea ce a făcut Domnul Isus când a stat înaintea celor ce-L acuzau: „nu Şi-a deschis gura” (Faptele Apostolilor 8:32).

    Extraordinar! El avea puterea și autoritatea de a chema douăsprezece legiuni de îngeri (aproximativ 72.000) în apărarea Sa, dar nu a făcut-o. Asta înseamnă tărie, nu slăbiciune! Încă un cuvânt pentru cei înțelepți: Nu recurgeți niciodată la un limbaj vulgar. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Cronici 16:17-22


    Cântăreţii şi muzicienii fuseseră desemnaţi (indicaţi anume). În zilele noastre însă, cântarea nu mai este doar partea unora. Nu ne este tuturor plăcut să cântăm recunoştinţa noastră şi, în special în timpul mesei Domnului, să ne unim vocile în imnuri de adorare? (Efeseni 5.19; Coloseni 3.16). Acum David rânduieşte un psalm nou, „pentru întâia dată”, pentru ca, prin Asaf, „să aducă mulţumiri Domnului”. Numele Său, lucrările Sale, gloria Sa, relaţiile cu sfinţii Săi, … câte motive aveau israeliţii să-L binecuvânteze! Dar şi mai multe subiecte pentru a-L adora avem noi, cei de astăzi, care-L cunoaştem pe Domnul Isus şi lucrarea Lui de la cruce. Da, să cântăm făcând apel şi la inteligenţa noastră: să medităm la cuvintele pe care le pronunţăm. Imnurile noastre, compuse după Scriptură, desfăşoară multiplele aspecte ale gloriilor Tatălui şi ale Fiului. Este important şi de ajutor să le distingem pe unele de altele.

    Cum sunt copiii lui Dumnezeu în raport cu lumea care-i înconjoară? „Un număr mic de oameni, foarte puţini şi străini în ţara aceea” (v. 19). Sunt ei nefericiţi?  Din contră! „Glorificaţi-vă în sfântul Său Nume”, răspunde v. 10. Numele lui Isus, relaţia noastră, prin El, cu Tatăl Său, iată gloria noastră, bogăţia noastră, bucuria noastră şi, de asemeni, siguranţa noastră (1 Corinteni 1.30, 31)!

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne