31 August 2022
Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi.
Exod 12.13
Sângele lui Hristos (1) – Introducere
Să privim acum la câteva locuri din Scriptură care vorbesc despre sângele lui Hristos și despre valoarea pe care el o are pentru Dumnezeu și pentru noi. Prima menționare a sângelui în Cuvântul lui Dumnezeu apare cu privire la sângele lui Abel, care striga după răzbunare, din cauza crimei lui Cain. Evrei 12.24 ne spune că sângele Domnului Isus vorbește „mai bine” decât sângele lui Abel. Sângele lui Abel striga după răzbunare; sângele prețios al Domnului nostru strigă după iertarea celor pentru care El a murit.
În versetul citat mai sus vedem cum sângele mielului îi punea la adăpost de judecată pe israeliți. Tot Egiptul era sub judecata lui Dumnezeu. Primul născut din fiecare casă, fie a egiptenilor, fie a israeliților, era sub sentința morții. Doar remediul lui Dumnezeu – un miel luat din turmă și înjunghiat, al cărui sânge era pus pe pragul de sus și pe ușorii ușii – îi putea adăposti de judecată. Toți cei care se foloseau de acest remediu al lui Dumnezeu erau în siguranță. Dumnezeu spusese limpede: „Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi”. Simțămintele celor aflați în casă nu aveau importanță în această privință. Ei se puteau simți în siguranță, sprijinindu-se pe cuvintele lui Dumnezeu, sau puteau fi înspăimântați, însă și unii și ceilalți erau la fel de în siguranță, la adăpostul sângelui mielului. Ce minunat este să aplicăm această imagine la Noul Testament și la Mielul lui Dumnezeu! Toți cei care cred în El au o siguranță eternă, prin „sângele scump al lui Hristos” (1 Petru 1.19).
K. Quartell
Dar, când a văzut că vântul era puternic, s-a temut; și, fiindcă începea să se afunde, a strigat, zicând: „Doamne, scapă-mă!”. Îndată Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”.
Matei 14.30,31
Puțin-credinciosule…
Ucenicii traversau cu barca lacul Ghenezaret. Ei vâsleau din răsputeri, dar înaintau foarte puțin, „căci vântul le era împotrivă”. În primele ore ale dimineții, Isus a venit la ei pe apă. Ucenicii obosiți s-au gândit mai întâi că este o fantomă și au țipat de frică, dar Isus i-a liniștit: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”.
Când Petru a auzit că este Isus, a vrut să fie imediat aproape de El: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Isus i-a spus: „Vino!”. Și Petru a coborât din barcă și a mers pe apă pentru a veni la Isus. Dar deodată a simțit vântul mult mai amenințător și mai puternic decât înainte când se afla în barcă. Și apoi mai era gândul că merge pe apă, iar apa nu avea nicio bârnă! Petru a intrat în panică. A început să se scufunde și a strigat: „Doamne, scapă-mă!”. Și imediat Isus a fost lângă el, l-a prins de mână și i-a spus: „Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”.
Când Petru s-a uitat la vânt și la valuri, a pierdut contactul vizual cu Domnul său. Cine se află pe cale cu Isus Hristos și se uită la împrejurările vieții, și nu la Isus, își pierde echilibrul. Dar cine cheamă „Numele Domnului” prin credință, acela va putea traversa cu Domnul cele mai instabile situații din viață.
Citirea Bibliei: Iov 38.39-39.18 · Fapte 18.23-28
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ATITUDINEA CREDINȚEI – Fundația S.E.E.R. România
„…Împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei.” (Filipeni 1:12)
Cu puțin timp înainte de a fi executat, apostolul Pavel a scris: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei. În adevăr, în toată curtea împărătească şi pretutindeni aiurea, toţi ştiu că sunt pus în lanţuri din pricina lui Isus Hristos. Şi cei mai mulţi din fraţi, îmbărbătaţi de lanţurile mele, au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu.” (Filipeni 1:12-14). Și tot el a scris în aceeași scrisoare: „Bucuraţi-vă totdeauna…” (Filipeni 4:4).
Apostolul Pavel avea o atitudine pozitivă la nivel mental. Îi era imposibil să controleze circumstanțele, dar a ales să aibă o atitudine care să-l ajute să le învingă. Dr. Martyn Lloyd-Jones a spus: „Te-ai gândit vreodată că cea mai mare parte a nefericirii tale în viață se datorează faptului că asculți de tine însuți, în loc să vorbești cu tine însuți?” Când te întâlnești cu cineva, îți spui cumva că te va dezamăgi? Când te confrunți cu noi experiențe, o voce din lăuntrul tău îți spune că vei eșua? Într-o după-amiază, un om care se plimba prin parc a văzut un meci de baseball din Liga copiilor. S-a oprit și l-a întrebat pe un băiat ce stătea pe tușă cât este scorul. El i-a răspuns: „18-0! Suntem în urmă…” Bărbatul a spus: „Pun pariu că ești descurajat!” Băiatul i-a răspuns: „De ce să fiu descurajat? Încă nu ne-a venit rândul să lovim!” Iată cum schimbă perspectiva o atitudine de credință!
Ultimele cuvinte care au fost scrise în Biblie sunt următoarele: „Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.” (Apocalipsa 22:21). Așa că, fii plin de credință: Dumnezeu îți va da harul să birui!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 4:23-27
Petru şi Ioan îi regăsesc pe ceilalţi ucenici (numiţi „ai lor”, în v. 23), le spun şi lor hotărârea mai–marilor poporului, după care, în loc să se hotărască cu privire la ce au de făcut, apelează la resursa lor comună: rugăciunea (vezi şi cap. 6.4; 12.5,12; 14.23). Ei recunosc, în revolta iudeilor şi a naţiunilor împotriva lui Dumnezeu şi a „Sfântului” Său „Slujitor, Isus” (v. 27), împlinirea Scripturilor (încă parţială, ceea ce i–a făcut pe apostoli să omită să citeze, din Psalmul 2, înfricoşătorul răspuns divin la aceste provocări ale oamenilor).
Îndrăzneala este un cuvânt caracteristic acestui capitol (v. 13,29,31) şi al cărţii în ansamblu, care se încheie aproximativ tot cu acest cuvânt (cap. 28.31). Aceasta nu are nimic de–a face cu energia cărnii, care cândva îl împinsese pe Petru înainte ~ şi care apoi îl părăsise. Ucenicii o obţin ca răspuns la rugăciunile lor. Să–i imităm şi noi, atunci când simţim că ne părăseşte curajul!
Ca urmare, în versetele 32–37 avem o nouă descriere minunată a Adunării în prospeţimea dragostei dintâi. Fără pretenţia de a reveni la acest fericit început, să ne străduim să trăim în spiritul său, lăsând deoparte egoismul nostru şi prinzând toate ocaziile de a ne dedica fraţilor noştri.
Mana Zilnica 