11 August 2022
O inimă veselă dă sănătate, dar un duh zdrobit usucă oasele.
Proverbe 17.22
Ori de câte ori citesc acest verset mă gândesc la un frate foarte deosebit, a cărui viață era plină de bucurie în Domnul. Acum, după ce a plecat la Cel pe care L-a iubit și L-a slujit, viața lui încă vorbește. Întreaga mea familie are încă amintiri plăcute cu privire la atmosfera minunată din casa lui, unde uneori am găzduit. Cel mai pregnant de amintim de bucuria inimii lui, care era transmisă și celor din jur.
Cum putem avea inima plină de bucurie? Și de ce unii credincioși debordează de bucurie în Domnul, în timp ce alții sunt mai mereu triști și împovărați? Care este lucrul care ne face să fim mereu veseli și să avem o atitudine de împlinire și de bucurie, care aduce glorie Domnului și binecuvântare celor din jur? Este vorba doar de o bună dispoziție, de un simț al umorului sau de o atitudine optimistă? Nu cred! Acestea sunt trăsături omenești, care pot fi observate și în cei necredincioși. Mai mult, credincioșii predispuși la melancolie ar fi astfel lipsiți de o inimă veselă, dacă acest lucru ar fi doar o chestiune de temperament. De asemenea, calea creștină este presărată cu încercări severe, care pot întuneca până și cea mai luminoasă inimă.
În realitate însă, o inimă veselă este rezultatul unei legături strânse cu izvorul adevăratei bucurii: Dumnezeu Însuși. Să ne aducem aminte de resursele tatălui pentru fiul risipitor, la întoarcerea acestuia: sărutările dragostei, haina dintâi, inelul, sandalele și vițelul îngrășat. Apoi tatăl a spus: „Să mâncăm și să ne veselim!”. Au început să se veselească și nu se spune că au încheiat. Aceasta este experiența fiilor risipitori, care s-au întors, care stau aproape de Tatăl și care se ospătează la masa Lui. Suntem și noi printre ei?
G. W. Steidl
Scriptura nu poate fi desființată.
Ioan 10.35
Este Biblia Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu?
În Vechiul Testament, care constituie prima parte a Bibliei, sunt patru relatări care sunt astăzi atacate și respinse. Dar Isus Hristos afirmă că totul este adevărat și credibil.
În primul rând, în zilele noastre este respinsă relatarea biblică despre crearea lumii. Pentru mulți, ea este un basm. Dar Isus Se referă la aceasta când spune: „Oare n-ați citit că Cel care i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat și femeie?” (Matei 19.4).
În al doilea rând, potopul este pus pe seama fabulelor. Dar Isus spune: „până în ziua când a intrat Noe în corabie … până când a venit potopul și i-a luat pe toți” (Matei 24.37-39).
În al treilea rând, despre cartea profetului Daniel se susține că ar fi fost scrisă cu mult timp după ce a trăit el, în retrospectivă, deoarece în secolele de după Daniel s-au împlinit cu exactitate multe evenimente pe care el le-a descris. Mulți cred că astfel de previziuni detaliate nu ar putea fi adevărate. Dar Domnul Isus nu îl numește pe Daniel un istoric, ci „prorocul” (Matei 24.15).
În al patrulea rând, se spune că istoria lui Iona și a peștelui ar fi un basm. Dar Isus spune: „după cum Iona a stat trei zile și trei nopți în pântecele peștelui celui mare” și face referire la moartea și învierea Lui (Matei 12.40).
„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” și de aceea este demnă de crezare în toate detaliile.
Citirea Bibliei: Iov 19.21-20.29 · Fapte 12.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UNDĂ VERDE SAU ROȘIE? (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi…” (Psalmul 32:8).
Pasiunea lui Vincent pentru slujire i-a condus pașii spre minele de cărbune din Belgia, unde a predicat minerilor, i-a hrănit pe cei săraci și și-a câștigat un loc în inimile oamenilor. Biserica sa era plină de cei dornici să învețe despre Isus Hristos. Dar superiorii săi erau nemulțumiți de faptul că el purta vechituri, trăia într-o cocioabă și-și oferea câștigul celor din jur. „Arăți mai rău decât cei pe care îi înveți,” îi spuneau ei. „Isus Hristos nu ar fi făcut la fel?” întreba Vincent. Șefii săi nu au fost de acord… și a fost dat la o parte din lucrare!
S-a simțit rănit și plin de mânie. Singura sa dorință a fost să zidească o biserică care să Îl slăvească pe Dumnezeu, și atunci de ce oare Dumnezeu nu a îngăduit să se întâmple lucrul acesta? Apoi, într-o zi, s-a uitat la un miner care se lupta cu o încărcătură de cărbune. Mișcat de această imagine, el a început să schițeze chipul acela aplecat. Și chiar dacă nu și-a dat seama atunci, și-a descoperit de fapt adevărata chemare. Tânărul predicator care fusese respins de superiorii săi a ajuns în cele din urmă un artist de care lumea își va aduce aminte multă vreme: Vincent van Gogh.
Împăratul David a spus: „Aveam de gând să zidesc o casă de odihnă pentru chivotul legământului Domnului… Dar Dumnezeu mi-a zis: „…Fiul tău Solomon Îmi va zidi casa…” (1 Cronici 28:2-3, 6). Când Dumnezeu îți aprinde lumina roșie a semaforului, fii sensibil la ea. Și când îți respinge planurile tale pentru a le implementa pe ale Sale, spune: „Amin!”
F.B. Meyer a scris: „Te afli în dificultate cu privire la calea pe care trebuie s-o urmezi? Du-te la Dumnezeu, primește călăuzire de la lumina surâsului Său, sau de la norul refuzului Său. Așteaptă în tăcere, chiar dacă toți din jurul tău vor insista să iei imediat o hotărâre sau să treci la fapte – și vei vedea cum voia lui Dumnezeu ți se va limpezi!”
de Jean Koechlin
Ioan 16:19-33
Ucenicii urmează să cunoască durerea despărţirii. Isus însă mai întâi îi mângâie, vorbindu-le de bucuria care îi aşteaptă atunci când Îl vor revedea după învierea Sa (cap. 20.20). Câte motive are cel credincios pentru a se bucura: speranţa întoarcerii Domnului (comp. cu v. 22); ascultarea de poruncile Lui (cap. 15.10,11 am experimentat noi bucuria care rezultă din aceasta?); dependenţa şi răspunsul la rugăciunile noastre (cap. 16.24); descoperirile Domnului din Cuvântul Său (cap. 17.13); comuniunea cu Tatăl şi cu Fiul (1 Ioan 1.3,4)! Acestea sunt surse inepuizabile ale unei „bucurii depline”.
De ce oare preferă Isus să nu le spună alor Săi că Se va ruga Tatălui pentru ei (v. 26), când aceasta va fi exact tema capitolului următor? Pentru că, departe de a revendica afecţiunea ucenicilor numai pentru El, măreţul Său gând este să–i pună în relaţie directă cu Tatăl.
Domnul nu le promite alor Săi o viaţă fără încercări, nici pacea în jurul lor, ci înăuntrul lor. Prin urmare, El concluzionează: „Îndrăzniţi”. Lumea, duşmanul nostru comun, este puternică, dar „Eu am biruit–o”.
Şi, prin credinţa în victoria Lui, o vom învinge şi noi (1 Ioan 5.4)!
Mana Zilnica 