Mana Zilnica

Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar Israel nu Mă cunoaște, poporul Meu nu înțelege.

Isaia 1.3

Credincioșia unui câine

Medicii nu-i mai dădeau nicio șansă tinerei mame cu patru copii. La numai 26 de ani, mama și-a părăsit copiii ei dragi. După înmormântare, copiii au rămas ore în șir în genunchi lângă mormânt aranjând florile. Apoi, strânși în jurul tatălui, s-au întors acasă cu jalea în suflet. Copleșiți de cele întâmplate, seara n-au observat lipsa câinelui lor, care n-a venit să-și primească porția de mâncare. După aceea l-au căutat peste tot, i-au întrebat pe toți vecinii, dar fără niciun rezultat; câinele era de negăsit. După câteva zile, când copiii s-au dus la cimitir, l-au găsit pe câine leșinat de foame pe mormântul mamei lor. Cu toate insistențele copiilor, devotatul animal nu a plecat de acolo, ci a rămas lângă mormânt, așteptând-o pe aceea care l-a mângâiat și care l-a hrănit atâția ani. În fiecare zi, copiii mergeau și îi duceau de mâncare, cu speranța că într-o zi câinele va înțelege și va accepta că stăpâna lui nu se va mai întoarce niciodată.

Credincioșia acestui câine față de stăpâna sa trebuie să ne dea de gândit. Care este atitudinea noastră față de Dumnezeu? Ne mândrim cu numele de creștini, dar nu ascultăm de Stăpânul nostru! Dumnezeu Și-a arătat dragostea față de noi la crucea de pe Golgota în jertfirea Fiului Său. Ne arătăm și noi credincioșia față de El sau ne comportăm cu indiferență asemenea poporului Israel în vechime?

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI DESCOPERI CHEMAREA – Fundația S.E.E.R. România

„Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul…” (Faptele Apostolilor 13:2).

Sunt cuvintele scrise de Luca, în Sfânta Scriptură: „Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.” Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei, şi i-au lăsat să plece” (Faptele Apostolilor 13:2-3)

Cel puțin trei lucruri putem învăța din textul acesta:

1) Barnaba și Saul se aflau la biserică (slujeau), atunci când i-a chemat Dumnezeu. Duhul Sfânt vorbește și astăzi când ne strângem laolaltă să ne rugăm, să ne închinăm și să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu. Unul dintre motivele pentru care nu avem o direcție clară în viețile noastre este că nu ne aflăm în locul în care Dumnezeu ne poate vorbi în mod obiectiv prin Cuvântul Său, și în mod subiectiv prin Duhul Său.

2) Chemarea lor a fost confirmată de slujitorii bisericii. Cei care și-au pus mâinile peste Pavel și Barnaba, confirmându-le chemarea, erau slujitorii bisericii din Antiohia, care și-au pus timp deoparte ca să se roage, să postească și să caute voia lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt un dar! Ei nu-ți vor spune ce vrei tu să auzi, ci îți vor spune ce trebuie să auzi. Ei te vor sfătui, te vor mustra și te vor mângâia, când vei avea nevoie, și vor confirma voia lui Dumnezeu cu privire la tine. Așadar, ai tu astfel de relații în viața ta? Dacă nu, ocupă-te de asta și caută-le!

3) Dumnezeu nu Se joacă „de-a v-ați ascunselea” cu voia Sa pentru viața ta. Dumnezeu i-a chemat pe Pavel și pe Barnaba pe nume. Da, El îți știe numele, știe unde locuiești și în ce situație te afli. Ghedeon treiera grâu într-un teasc (pentru a-l ascunde de madianiți), iar Petru se afla la pescuit – când i-a chemat Dumnezeu. Lipsa ta de experiență în lucrare nu-L limitează pe Dumnezeu. De ce? Deoarece Dumnezeu nu-i cheamă pe cei calificați, ci El îi califică pe cei chemați! Așadar, așteaptă să auzi glasul Domnului, și – la vremea potrivită – El te va chema!

de Jean Koechlin

Luca 17:20-37

Contrar oricărei logici, fariseii se preocupă de momentul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, în timp ce refuză să–L recunoască şi să–L primească pe Împăratul care Se găseşte în mijlocul lor (v. 21). Împărăţia lui Dumnezeu, amintită deseori în Evanghelia după Luca, este sfera sau teritoriul în care drepturile lui Dumnezeu sunt recunoscute. Ea cuprinde în primul rând cerul şi din acest motiv găsim, în special în Evanghelia după Matei, expresia de „împărăţia cerurilor”, dar ea trebuia să se întindă şi peste Israel şi peste pământ.

Împăratul însă, pentru a–Şi pune la încercare supuşii, vine între ei sub o înfăţişare smerită, fără să izbească privirile: „nu în mod văzut” (v. 20); şi, venind în felul acesta, El a fost respins. Care este rezultatul? Faptul că împărăţia nu mai există decât sub forma ei cerească! Ea se va stabili, desigur, pe pământ, într–un moment care va veni, dar prin judecăţi. Acestea vor fi neaşteptate şi cumplite. Potopul şi nimicirea fulgerătoare a Sodomei sunt ilustrări solemne ale acestui fapt (iar v. 27–30 ar putea caracteriza la fel de bine şi epoca actuală). Totodată există şi un alt teritoriu, în care drepturile morale ale Domnului sunt recunoscute încă de acum: sunt inimile celor care-I aparţin. Drag prieten, este şi inima ta o „provincie” a împărăţiei lui Dumnezeu?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 iun. 2022

8 Iunie 2022

Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus.

Romani 8.1

Când omul a fost așezat în responsabilitate în Eden, cel dintâi lucru pe care l-a făcut a fost să cadă. El a arătat neîncredere în Dumnezeu chiar înainte de a veni pofta. L-a ascultat pe Satan, a pus la îndoială dragostea lui Dumnezeu, a mâncat din fructul oprit și a căzut. Apoi a venit legea; omul a călcat-o, făcându-și vițelul de aur. La urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, zicând: „Vor primi bine pe Fiul Meu!”. Dar „acum ei au văzut și M-au urât și pe Mine și pe Tatăl Meu!”. „L-au scos afară … și l-au omorât” (Matei 21.39). Acest fapt închide istoria responsabilității omului în Adam.

Când omul s-a arătat un păcătos și un călcător de lege, atunci Fiul omului a venit în lume, în har. Istoria morală a omului s-a sfârșit; dar harul nu s-a sfârșit.

„El ne-a eliberat de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui” (Coloseni 1.13). Aceasta prezintă scoaterea totală a noastră din locul în care eram. Nu doar că suntem născuți din Dumnezeu, că ni s-a dat viața, nici doar că sângele scump al lui Hristos (temelia tuturor binecuvântărilor) ne-a curățit de orice păcat. Este adevărat că sângele mi-a înlăturat păcatele și că sunt născut din Dumnezeu. Dar aici este prezentat ceva mai mult, anume că am fost strămutați din împărăția lui Satan în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. Acesta este singurul loc în care împărăția este numită în felul acesta, în contrast cu cea a lui Satan. Am fost un sclav al lui Satan, dar am fost scos cu totul din această sclavie. Avem aici răspunsul la strigătul sufletului din Romani 7: „Cine mă va scăpa?”. El nu întreabă: «Cine mă va curăți?». Nu numai că sângele este acolo și că judecata nu mă mai poate atinge, ci mântuirea Domnului m-a curățit în întregime și m-a așezat în împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu.

Suntem pierduți fără Hristos și, dacă este să avem vreo nădejde, trebuie să fim în Hristos. Și Dumnezeu ne-a așezat în Hristos.

J. N. Darby

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7

El ne curățește de orice păcat

O femeie în vârstă de 73 de ani auzise o predică despre acest text din Sfânta Scriptură și a fost mișcată de acest cuvânt. Nu-i venea să creadă că scria: „de orice păcat”!

Niciun păcat – oricât de grav ar fi sau oricât de mult timp a trecut de când s-a întâmplat – nu este prea mare pentru a fi iertat! O vină deosebită o apăsa greu, ca o povară, chiar dacă trecuseră mai mult de patruzeci de ani de atunci. Dorind să aibă siguranță, a stat de vorbă cu predicatorul. „Este adevărat ceea ce ați spus? Iartă Dumnezeu și astăzi toate păcatele?”, a întrebat ea. El a confirmat: „Da, dacă vă mărturisiți în fața Lui toate păcatele și credeți că Isus Hristos a murit și pentru vina dumneavoastră! V-ați recunoscut păcatele înaintea lui Dumnezeu?”. — „Dar am păcătuit împotriva soțului meu”, a spus femeia, „oare mă va ierta totuși Dumnezeu?” — „Atunci recunoașteți vina și în fața soțului dumneavoastră.” Ezitând, ea a răspuns: „Din nefericire, acest lucru nu mai este posibil, deoarece soțul meu nu mai trăiește”. Apoi i-a povestit predicatorului că a fost necredincioasă față de soțul ei în timp ce el era la război.

Dumnezeu așteaptă să ne recunoaștem vina înaintea celor față de care ne-am făcut vinovați. Dar El ne iartă și atunci când în fața oamenilor nu ne mai putem recunoaște greșeala.

Această femeie a găsit iertarea și pacea cu Dumnezeu, pe care le-a dorit așa de mult.

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

LUPTĂ PENTRU EXCELENȚĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Am aflat că… la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.” (Daniel 5:14)

Chiar dacă Daniel trăia în robie, el a refuzat să fie mulțumit cu mediocritatea. Lucrul acesta l-a adus în atenția regelui Babilonului, care a spus: „Am aflat despre tine că ai în tine duhul dumnezeilor, şi că la tine se găsesc lumini, pricepere, şi o înţelepciune nemaipomenită.” Ce CV! Ce reputație! Și ce mustrare, pentru aceia dintre noi care preferă doar să supraviețuiască!

Biblia spune: „Dacă vezi un om iscusit în lucrul lui, acela poate sta lângă împăraţi, nu lângă oamenii de rând” (Proverbele 22:24). Calea prin care te poți face remarcat și prin care poți avansa în viață este prin studiu, prin creșterea și perfecționarea setului de competențe. Întrebare: Ai o atitudine mediocră față de locul de muncă, față de relații și față de viață în general? Dacă așa stau lucrurile, gândește-te la frustrarea ta, dacă cei ce te servesc la masă ar avea atitudinea „merge și așa.” Dacă chelnerul ți-ar aduce mâncarea rece, sau băutura într-un pahar murdar? Crezi că te-ai plânge? Dacă răspunsul este da, imaginează-ți cum se simt oamenii când tu le oferi lucruri de proastă calitate și o atitudine de „puțin îmi pasă!”

Se spune că „excelența este ea însăși răsplata.” Da, vei fi răsplătit pentru excelență, însă cea mai mare răsplată va fi să știi că ai dat tot ce ai avut tu mai bun! Aristotel a spus: „Noi suntem ceea ce facem în mod repetat. Excelența este, deci, nu un act, ci un obicei.” Observă viețile celor ce excelează în domeniile lor. Studiază-le obiceiurile și învață din ele. Identifică trăsăturile lor de caracter și caută să le dezvolți și în viața ta. De ce? Deoarece numai când îți dai toată silința să crești, Dumnezeu îți va încredința și mai mult!

de Jean Koechlin

Luca 16:14-31

Isus le declară acestor farisei avari că Dumnezeu le cunoaşte inima şi că îi judecă altfel decât oamenii. Cele mai mari lucrări, cele mai spectaculoase reuşite şi cele mai puternice ambiţii pământeşti sunt înscrise sub cumplita apreciere pe care o face versetul 15: „o urâciune înaintea lui Dumnezeu”. Câte răsturnări de situaţii vom vedea pe lumea cealaltă! Domnul dă un exemplu tulburător. Acest bogat era, cu siguranţă, un administrator necredincios. Deşi îl avea pe aproapele lui la uşă, totuşi folosea pentru sine, în lux şi egoism, ceea ce-i dăduse Dumnezeu să administreze pe pământ. Acelaşi eveniment survine însă şi pentru bogat şi pentru sărac: este moartea; mai devreme sau mai târziu, fiecare o întâlnim. Şi această relatare, făcută de Cel care nu poate să mintă, ne arată că istoria noastră nu se sfârşeşte doar pentru atât. Ea mai are încă un capitol încheiat, din care Domnul, întorcând o clipă pagina, ne îngăduie să citim câteva rânduri. Ce descoperim noi din acest dincolo, cu privire la care atâţia oameni se întreabă înfioraţi? Un loc de fericire şi un loc de chin! Atunci va fi imposibil să treci dintr-un loc în altul, prea târziu pentru a crede şi de asemenea prea târziu pentru a vesti evanghelia.

„Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 iun. 2022

7 Iunie 2022

Iar Aceluia care poate să vă păzească fără poticnire și să vă așeze înaintea gloriei Sale fără vină, cu mare bucurie.

Iuda 24

„Aceluia care poate!” Aceasta este ceea ce oferă putere războinicului obosit. Slab și neajutorat în sine însuși, el privește cu credință către Cel care poate și astfel este făcut tare. Oricare ar fi dificultățile de pe cale, oricât de presărată ar fi cu capcane ale lui Satan, Dumnezeu poate să păzească sufletul care se încrede în El, ferindu-l de orice poticnire. David a știut aceasta atunci când a spus: „Chiar dacă umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, pentru că Tu ești cu mine” (Psalmul 23.4). Acest lucru este de ajuns pentru credință în ceasul cel mai întunecat și mai dificil. Poate nu văd la un pas înaintea mea, însă El vede sfârșitul încă de la început. El mă îndeamnă să mă încred în dragostea și în înțelepciunea Lui și, în felul acesta, în călăuzirea Lui.

Niciun credincios nu ar pune la îndoială faptul că Dumnezeu are putere să-l păzească cinci minute ca să nu se poticnească. Dar Cel care îl poate păzi cinci minute îl poate păzi și șaizeci. Iar Cel care îl poate păzi o oră îl poate păzi și douăzeci și patru. Iar Cel care îl poate păzi o zi îl poate păzi în toate zilele, dacă ochii și inima sa sunt fixate asupra Lui.

Pentru chiar acest scop a fost despărțit Domnul nostru Isus Hristos de păcătoși (Evrei 7.26), în mijlocul cărora El a umblat odinioară în har, pe pământ, ca Om neîntinat și cu neputință să fie întinat. El S-a rugat: „Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi [adică, Mă pun pe Mine Însumi deoparte], ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17.19). În felul acesta, El a devenit, în gloria cerească, Obiectul pentru inimile celor ai Săi, așa încât ei, trăind zilnic cu privirea ațintită spre El (Evrei 12.2), să poată fi păziți de orice poticnire. Și, fiindcă El are toate resursele de har necesare pentru calea credinței, sfârșitul este asigurat. El poate să ne prezinte fără vină înaintea Sa, în glorie. Acesta este un adevăr care aduce mare mângâiere și încurajare inimilor noastre.

H. A. Ironside

Celui care îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.

Apocalipsa 21.6

Fără bani și fără plată

În războiul hispano-american din anul 1898, Theodore Roosevelt, cel care mai târziu avea să ajungă președinte, avea sub comanda lui un regiment de soldați. Mâncarea era rea și mulți bărbați s-au îmbolnăvit. Roosevelt a aflat că în acele zile Crucea Roșie a primit fructe și legume proaspete. El a întrebat dacă se poate să i se vândă o parte din ele și chiar a fost dispus să le plătească el însuși. Dar nimeni nu a vrut să-i vândă nimic. Când a reclamat această atitudine, i s-a spus: „Trebuie doar să cereți!”. Roosevelt a rămas uimit și a spus zâmbind: „Atât de simplu? Atunci vă cer acum alimentele!” – și le-a primit gratuit.

Mulți fac aceeași greșeală când este vorba despre „darul harului lui Dumnezeu”, viața veșnică (Romani 6.23). Mântuirea se poate primi doar în dar! Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, și cel care nu are bani să vină, să cumpere și să mănânce. Veniți și cumpărați … fără bani și fără plată!” (Isaia 55.1).

Mândria noastră se opune, pentru că mai degrabă vrem să plătim, oricât de puțin ar fi, dar să dăm ceva. Dumnezeu este prea bogat în îndurare ca să ne vândă harul Său, iar noi suntem prea săraci ca să-l putem cumpăra. Dumnezeu „nu obosește iertând” și vine spre păcătos cu brațele deschise, pline de dragoste, de har și de îndurare (Isaia 55.7). Ce trebuie să facă păcătosul? Să meargă spre Dumnezeu cu brațele goale și să accepte ca un cadou darul mântuirii!

Citirea Bibliei: Geneza 41.14-36 · Psalmul 26.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CITEȘTI BIBLIA – Fundația S.E.E.R. România

„Orânduirile Domnului sunt fără prihană, şi veselesc inima…” (Psalmul 19:8).

Felul în care abordezi citirea Bibliei este crucial. Trebuie între altele să faci și aceste două lucruri:

1) Să te apropii de Scriptură cu onestitate. Când un bărbat, care tocmai devenise creștin, a spus într-un grup de studiu biblic: „Mi-a fost greu să cred anumite părți din Biblie,” ceilalți au zâmbit și au aplaudat. Ei nu au făcut lucrul acesta pentru că necredința este o veste bună, ci pentru că omul a fost suficient de onest ca să-și recunoască îndoielile. Nu te îngrijora, câtă vreme ești sincer Dumnezeu nu este supărat pe tine. Până nu vei fi dispus să vorbești despre îndoielile tale, nu le vei soluționa. Când Toma a pus la îndoială învierea, Domnul Isus i S-a arătat ca să-l convingă. El ți Se va arăta și ție! E greșit să te forțezi să crezi ceva, sau să eviți să citești ca nu cumva să fii deranjat. Domnul Isus a spus: „Când va veni mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; … El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi.” (Ioan 16:13-14).

2) Să citești Scriptura având așteptări. Dacă mergi la o întâlnire cu autorul unei cărți, după ce îl vezi și primești autograful său, vei avea o părere diferită despre carte, nu-i așa? O vei prețui! Când citești Biblia cu o inimă plină de așteptări, Autorul ei ți Se va descoperi! Pe măsură ce citești cuvintele Sale, începi să-I simți prezența și-ți dai seama că îți vorbește personal. Domnul Isus a spus: „Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă” (Ioan 6:63). Când te apropii de Scripturi cu sinceritate, cu foame și cu așteptări, nu vei fi niciodată dezamăgit!

de Jean Koechlin

Luca 16:1-13

Ne uimeşte acest stăpân care l-a aprobat pe administratorul necinstit, aşa cum ne uimeşte şi concluzia Domnului: „Faceţi–vă prieteni prin bogăţia nedreptăţii” (v. 9). Dar chiar acest cuvânt, „nedreptate”, oferă cheia parabolei. Nimic nu-i aparţine omului în lumea aceasta. Bogăţiile pe care pretindem că le posedăm sunt, în realitate, toate ale lui Dumnezeu; sunt deci „bogăţii nedrepte”. Pus pe pământ ca administrator, omul s-a purtat ca un hoţ. El a folosit în interesul lui, pentru a-şi satisface poftele, tocmai lucrurile pe care Dumnezeu i le dăduse pentru a-I sluji Lui. Totuşi, el încă mai poate să se pocăiască şi să folosească pentru alţii bunurile pe care Proprietarul divin i le-a încredinţat.

Administratorul din capitolul 12.42 fusese credincios şi chibzuit; cel de aici, deşi necredincios, lucrează totuşi cu chibzuinţă, fapt recunoscut de stăpânul lui. Dacă oamenii din lume se arată atât de prevăzători, n-ar trebui noi, care suntem „fiii luminii”, să ne gândim mai mult la adevăratele bogăţii (v. 11; cap. 12.33)?

Versetul 13 ne aminteşte că nu avem două inimi: una pentru Hristos şi alta pentru Mamona şi pentru lucrurile lumii. Pe cine vrem noi să iubim şi cui dorim să-i slujim? (1 Împăraţi 18.21).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 iun. 2022

6 Iunie 2022

Pe când se întorceau, băiatul Isus a rămas în urmă în Ierusalim, și părinții Săi nu știau; dar, presupunând că era cu cei cu care călătoreau împreună, au mers cale de o zi.

Luca 2.43,44

Pe când Iosif și Maria călătoreau înapoi spre Nazaret de la sărbătoarea Paștelui, nu știau că Isus nu era cu ei în grupul cu care călătoreau împreună. Imaginați-vă cât de îngrijorați trebuie să fi fost când și-au dat seama că Isus nu era acolo! L-au căutat cu îngrijorare vreme de trei zile, până când L-au găsit în templul din Ierusalim, unde El îi asculta pe învățători și le punea întrebări.

Este posibil să credem că Isus este împreună cu noi și totuși El să nu fie acolo. Există momente când nu mai suntem în comuniune cu El, când ne depărtăm de El în inimile noastre și pierdem simțământul prezenței Sale fără să ne dăm seama. Uneori o luăm înainte, precum un cal plin de energie; alteori ne împotrivim și rămânem în urmă, precum un catâr leneș și încăpățânat (Psalmul 32.9). Dar unde Îl vom găsi, atunci când ne dăm seama că umblăm singuri și că L-am pierdut din vedere, în loc să ne lăsăm îndrumați de ochiul Lui?

După ce Avraam s-a întors din Egipt, unde mersese din cauza necredinței sale, s-a dus la Betel – care înseamnă „casa lui Dumnezeu” – în locul unde fusese cortul său la început și unde zidise primul altar (Geneza 13.1-4). Drumul către o restabilire adevărată merge până la punctul unde a început căderea. Locul de unde a început căderea este locul restabilirii. La fel ca Iosif și Maria, trebuie să ne întoarcem la locul unde L-am văzut ultima dată. Când falimentăm, cât de minunat este să ne aducem aminte de promisiunea Lui că niciodată nu ne va lăsa și nicicând nu ne va părăsi (Evrei 13.5)! Deși noi Îl putem pierde din vedere pe El, niciodată El nu ne va pierde din vedere pe noi.

T. Bouter

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace și nu de nenorocire.”

Ieremia 29.11

Cum ne afectează nenorocirile altora?

Când oamenii aud sau văd diferite nenorociri în alte părți ale lumii, pe moment arată puțină compasiune pentru cei încercați, dar imediat își văd mai departe de lucrurile lor. Ei nu înalță o rugăciune spre Dumnezeu, ca El să le fie Ocrotitorul celor care se confruntă cu un incendiu sau cu un cutremur, poate cu o inundație de proporții sau cu o boală incurabilă, cu un atac terorist sau cu o epidemie. Sunt mulțumiți că pericolul nu este în apropierea lor și nici măcar nu se gândesc că poate mâine vor trece ei prin acea nenorocire. Chiar și atunci când nenorocirea se întâmplă în țara lor, dar nu în imediata lor apropiere, tot nepăsători rămân. Când ajung însă ei înșiși să se confrunte cu necazul, atunci intră în panică și nu mai știu încotro să o apuce.

Tot așa este și cu păcatul. Oamenii s-au obișnuit cu acest rău care se află foarte aproape de ei, îl ignoră, chiar dacă îi duce pe căi tot mai întunecate, încât nu mai găsesc nicio cale de ieșire.

Atitudinea aceasta nu este bună, pentru că ei vor merge cu siguranță în iad, dacă nu se vor trezi la timp din starea de adormire în păcat. Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci ca toți să vină la pocăință (Ezechiel 33.11). Nu doriți să luați astăzi hotărârea să vă debarasați de păcatele care vă țin robi și să le recunoașteți înaintea lui Dumnezeu? El iartă chiar și pe cel mai mare păcătos!

Citirea Bibliei: Geneza 41.1-13 · Psalmul 25.12-22

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLAREA DUPĂ LUCRURILE DUHULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace”. (Romani 8:6)

Biblia ne spune că „cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului, umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti, este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8:5-6).

Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este prezența încurajatoare care poate lucra în viața ta. Fiecare avem două opțiuni: fie ne lăsăm gândirea să fie controlată de influențe și circumstanțe exterioare, fie o predăm controlului Duhului Sfânt. Cum ar arăta o astfel de viață? Ei bine, imaginează-ți că nu-ți mai este atât de frică. Imaginează-ți că treci prin greutăți financiare sau că trebuie să faci față unui șef insuportabil având o atitudine echilibrată și liniștită. Imaginează-ți că primești vești rele și te apleci în rugăciune pentru a rezolva problema, în loc să te învârți în spirala celor mai sumbre scenarii. Imaginează-ți că te confrunți cu respingerea și cu obstacole, fără să te lași pradă descurajării. Imaginează-ți că îți dai seama de greșelile pe care le-ai făcut și că pășești încrezător spre viitor. Și imaginează-ți că faci toate acestea avându-L pe Dumnezeu ca partener. Imaginează-ți că cei din jur vin spre tine când sunt supărați sau descurajați, deoarece pacea minții pe care o ai este contagioasă. Ea face parte din ceea ce te-a chemat Dumnezeu să faci în fiecare zi. Când dai de persoane stresate care transmit stresul și altora, tu trebuie să răspândești pacea. Domnul Isus a dus cu Sine pacea Sa oriunde s-a aflat.

Când ucenicii Săi erau îngroziți de furtună și valuri, El a spus mării: „Taci! Fără gură!” (Marcu 4:39), și furtuna s-a oprit. Pacea nu este atunci când navighezi pe un lac calm, ci vine atunci când știi că Domnul Isus este cu tine în corabie – și, cu El la bord, știi că nicio furtună nu te poate scufunda!

de Jean Koechlin

Luca 15:11-32

Un prim tablou ni-l prezintă pe acest tânăr care îşi consideră tatăl un obstacol în calea fericirii sale şi care pleacă, departe de prezenţa sa, risipind nebuneşte tot ceea ce a primit de la el. Următoarea scenă ni-l înfăţişează în „ţara îndepărtată”, în cea mai adâncă decădere, părăsit de toţi. Nu şi–a recunoscut fiecare dintre noi propria istorie în aceste imagini? Fie ca şi istoria noastră să se încheie ca şi cea a tânărului acesta! Apăsat de sărăcie, risipitorul „şi–a venit în fire” (v. 17) şi, amintindu–şi de belşugul casei părinteşti, se ridică şi face cale–ntoarsă ~ Este şi un al treilea tablou, dominat de graba tatălui de a-i ieşi în întâmpinare cu braţele deschise şi cu sărutări; mărturisirii i–a urmat iertarea deplină şi, în locul zdrenţelor cu care venise, fiul a primit „haina cea mai bună” (v. 22).

Drag prieten care–ţi recunoşti mizeria morală, această istorisire te învaţă care sunt cu privire la tine intenţiile inimii lui Dumnezeu. Nu te teme să mergi la El! Vei fi primit în acelaşi fel cu acest fiu.

Dar ce lucru trist că tatăl n–a putut să‑şi împărtăşească complet bucuria! Fiul cel mare, care nu ezitase să petreacă cu prietenii lui în timp ce fratele lui era pierdut, refuza acum să ia parte la sărbătoare. Acest fiu este o imagine a poporului iudeu închistat în legalism, dar şi a celor care se îndreptăţesc singuri şi a căror inimă este închisă faţă de harul lui Dumnezeu.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 iun. 2022

5 Iunie 2022

El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum, după voia lui Dumnezeu și a Tatălui nostru, a căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin.

Galateni 1.4,5

Doxologiile din Noul Testament (5) – El S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre

Această doxologie este întrucâtva unică, nu prin conținutul ei, ci prin poziția pe care o ocupă în această epistolă. Ea face parte din introducerea făcută de Pavel la Epistola către Galateni. El menționează mai întâi că autoritatea sa de apostol nu-și avea originea în om, ci în Dumnezeu Tatăl și în Isus Hristos (versetul 1). Apoi el spune că Hristos a murit pentru păcatele noastre. Urmează doxologia: „Căruia fie gloria în vecii vecilor! Amin”.

Semnificația și importanța acestui lucru vor fi înțelese atunci când privim la contextul situației sfinților din Galatia. Aceștia intraseră sub influența unor falși învățători care îi învățau să păzească legea lui Moise. Apostolul Pavel a caracterizat pe drept acest lucru ca fiind un atac la temeliile creștinismului, creștinism care este un sistem al harului, nu al legii (Ioan 1.17; Romani 6.14). Este izbitor să comparăm atitudinea lui Pavel față de galateni cu cea pe care el a manifestat-o față de corinteni. În adunarea din Corint erau multe lucruri în neorânduială, chiar și imoralitate. Pavel i-a mustrat aspru pe alocuri, însă, în același timp, el a manifestat multă afecțiune în prima sa epistolă către ei. Însă eroarea doctrinară din Galatia a fost tratată de el cu o mustrare plină de răceală și cu pronunțarea anatemei încă de la început (Galateni 1.6-9). Câteodată suntem șocați de imoralitatea apărută în mijlocul creștinilor, însă rămânem indiferenți la pătrunderea învățăturii eronate. Poziția apostolului este în direct contrast cu o astfel de atitudine.

Domnul Isus S-a dat pe Sine pentru păcatele noastre, ca să ne elibereze din acest veac rău. Mântuirea nu este prin lege, ci prin harul minunat al lui Dumnezeu, în Hristos. Să-L lăudăm necontenit pentru acest har, fiindcă el este temelia pe care stăm! A lui Dumnezeu să fie gloria pentru totdeauna!

B. Reynolds

Isus, ducându-Și crucea, a ajuns la locul zis al „Căpățânii” … unde L-au răstignit și împreună cu El alți doi: unul de o parte și altul de alta, iar Isus la mijloc.

Ioan 19.17,18

Iar Isus la mijloc

Oamenii I-au dat Domnului Isus locul între doi răufăcători, în mijlocul lor, ca și când ar fi fost cel mai rău dintre ei. Această atitudine arată atât de bine ce „prețuire” aveau oamenii față de Fiul lui Dumnezeu! Când Pilat i-a întrebat ce acuzație aduc împotriva lui Isus, conducătorii iudei au răspuns: „Dacă n-ar fi fost un făcător de rele, nu L-am fi dat noi în mâinile tale” (Ioan 18.30).

Locul din mijloc a fost însă și locul pe care Hristos trebuia să-L ocupe după planul lui Dumnezeu. Crucea Lui a reprezentat punctul central al celor întâmplate pe dealul Golgota. „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.14,15). El, Cel drept, a suferit acolo judecata lui Dumnezeu asupra păcatului oamenilor și a împlinit marea lucrare a mântuirii.

La crucea lui Isus, omenirea se împarte în două grupe. „Și Eu, când voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine Însumi pe toți” (Ioan 12.32). Cu aceste cuvinte, El arăta rezultatul morții Sale pe cruce. Unul dintre cei doi răufăcători și-a recunoscut vina și a primit har. În aceeași zi a intrat cu Salvatorul său în Paradis. Celălalt răufăcător a rămas însă respingător și a mers în moarte neîmpăcat cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDEȘTE-TE MAI PUȚIN LA TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Smeriţi-vă înaintea Domnului, şi El vă va înălţa.” (Iacov 4:10)

Se spune, pe bună dreptate, că „smerenia nu te înjosește, ci te face să te gândești mai puțin la tine”. Asta nu înseamnă că trebuie să fii preșul tuturor, sau să pari lipsit de coloană vertebrală, lipsit de convingeri și de păreri. Adevărata smerenie înseamnă să-L recunoști pe Dumnezeu drept sursa tuturor lucrurilor pe care le ai și de care ai nevoie, și să nu uiți să-I mulțumești Lui pentru toate acestea. De ce? Pentru că „Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, și i-a suflat în nări suflare de viaţă” (Geneza 2:7). Intenția lui Dumnezeu pentru oameni a fost ca ei să locuiască în Paradis și să se bucure de prezența Sa, în fiecare zi. Însă noi nu L-am ascultat și am hotărât să trăim după propriile noastre legi, și nu după legile Sale. Urmarea? Dumnezeu ne-a anunțat: „ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.” (Geneza 3:19).

S-o recunoaștem, în zilele noastre cele mai bune suntem doar țărână, cât poate fi ea de respectabilă! De fapt, cineva a estimat că materia din care este compus un om valorează undeva în jur de 20 de lei. Așadar, când murim și trupul nostru se întoarce în pământ, asta este valoarea noastră fizică. Destul de jenant, nu?

Așadar, când îți conduci mașina de lux, adu-ți aminte că o persoană ce valorează sub 20 de lei o conduce! O persoană care valorează sub 20 de lei trăiește în lux. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei poartă haine de firmă. O persoană care valorează mai puțin de 20 de lei deține în conturi mult mai mulți bani decât valorează ea de fapt. Apostolul Pavel definește smerenia prin aceste cuvinte: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine” (Romani 12:3).

Vrei să știi ce te face valoros? Coloseni 1:27 – „Hristos în voi, nădejdea slavei”!

de Jean Koechlin

Luca 15:1-10

Cele trei parabole din acest capitol formează un ansamblu minunat. Ele ne prezintă aici atât condiţia celui păcătos, sub trei aspecte: cel al oii, al drahmei şi al copilului, toate trei pierdute, cât şi mântuirea sa, ca o împlinire a dragostei deopotrivă a Fiului (Păstorul cel bun), a Duhului Sfânt (femeia sârguincioasă) şi a Tatălui.

Păstorul cel tandru nu numai că-şi caută oaia „până o va găsi” (v. 4; comp. cu v. 8b), ci apoi o şi pune pe umerii Săi, pentru a o duce acasă.

Aşa cum această drahmă are pe ea chipul suveranului care a emis-o, omul are chipul Celui care l–a creat. Dar, odată pierdut, cum mai poate fi el folosit? El a devenit nefolositor (Romani 3.12). Atunci Duhul Sfânt, aprinzând lumina, se pune pe lucru cu sârguinţă şi ne găseşte în întunericul şi în ţărâna unde am căzut.

Fiecare parabolă menţionează bucuria proprietarului legitim, o bucurie pe care acesta caută s-o împărtăşească. Bucuria lui Dumnezeu întâlneşte un ecou al îngerilor; îi auzim pe aceştia cântând în momentele creaţiei (Iov 38.7), apoi chiar de la naşterea Mântuitorului (cap. 2.13), iar veselia umple şi cerul „pentru un singur păcătos care se pocăieşte”. Atât de mare este în ochii Dumnezeului dragostei preţul unui suflet!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 iun. 2022

4 Iunie 2022

Pentru administrarea împlinirii timpurilor, ca să adune din nou, împreună, toate în Hristos, cele din ceruri și cele de pe pământ.

Efeseni 1.10

Pământul acesta, odinioară scena lepădării, a umilirii, a suferinței și a morții lui Hristos, va fi de asemenea scena gloriei Lui mileniale. Dumnezeu vrea ca orice ochi să-L vadă în gloria Sa. Atunci, la fel ca pe muntele schimbării la față, glasul Tatălui va răsuna din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea. De El să ascultați!” (Matei 17.5).

Dominația Lui se va întinde de la o mare la cealaltă și toate lucrurile vor fi puse sub picioarele Sale, cu excepția Adunării, fiindcă ea este „trupul Său, plinătatea Celui care umple totul în toți” (Efeseni 1.22,23). Împărații pământului vor rămâne uimiți atunci când El va apărea ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor; atunci când, ca Fiu al Omului, puterea și domnia universale vor fi ale Lui și când orice genunchi se va pleca înaintea Lui.

Iosif este o imagine a Lui, fiindcă, așa cum Egiptul a fost locul suferințelor sale, la fel el a fost sfera gloriei lui. „Faraon și-a scos inelul din mână și l-a pus în mâna lui Iosif și l-a îmbrăcat cu haine de in subțire și i-a pus un lanț de aur la gât. Și a făcut să fie purtat în carul al doilea pe care-l avea; și strigau înaintea lui: «Închinați-vă!». Și l-a pus peste toată țara Egiptului” (Geneza 41.42,43).

În timpul de acum, „Cel Preaînalt stăpânește peste împărăția oamenilor și o dă oricui vrea” (Daniel 4.32). Însă Dumnezeu are în planurile Sale un singur Om, iar când Hristos Se va întoarce, El va distruge împărățiile oamenilor și Își va instaura propria împărăție; și doar El va fi înălțat în ziua aceea. Această perioadă este „veacul viitor”, despre care au vorbit profeții. Toate perioadele și dispensațiile trecute converg către această perioadă numită „împlinirea timpurilor”. Tatăl Și-a fixat ca scop, potrivit bunei Sale plăceri, să adune împreună toate lucrurile în Hristos. Facă El ca acest timp să vină cât mai curând!

R. A. Barnett

Ferice de oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui! Căci vei mânca munca mâinilor tale, vei fi fericit și-ți va merge bine.

Psalmul 128.1,2

Albert Schweitzer – o viață plină de dedicare

Mulți i-au recunoscut germanului Albert Schweitzer (1875-1965) meritele, cu toate că nu erau de acord cu credința lui. Omul acesta, încrezător în Dumnezeu, ascultător și smerit, s-a pus în slujba celor bolnavi și asupriți. Ca om de știință, muzician, filozof și teolog, el a renunțat la gloria care îi era asigurată în Germania, țara sa natală, și s-a dus în Africa să lucreze printre băștinașii dintr-un cătun îndepărtat. Acolo a înființat un spital și și-a trăit viața slujindu-le altora, învățându-i cu multă dragoste și fiind mereu prezent unde era nevoie.

Tocmai lumea modernă a fost obligată să recunoască faptul că această glorie se deosebea oarecum de cea urmărită în general de oameni. An de an, Schweitzer a fost considerat drept una dintre personalitățile de frunte ale lumii. În anul 1952 i s-a decernat premiul Nobel pentru pace.

Cu siguranță, Schweitzer a învățat această dedicare în folosul semenilor în școala Mântuitorului. El a fost Acela care ne-a arătat ce înseamnă ascultarea și smerenia în dragostea divină. Hristos L-a glorificat în chip desăvârșit pe Tatăl ceresc și le-a slujit ca nimeni altul semenilor.

Isus ne cheamă să venim și să învățăm de la El.

Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE FURTUNA PRIN CARE TRECI ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România

„S-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos, numit Eurachilon.” (Faptele Apostolilor 27:14)

În drum spre Roma, corabia în care se afla apostolul Pavel a naufragiat din cauza unui „vânt furtunos numit Eurachilon”, care înseamnă furtună, vânt năprasnic sau ciclon. Iată câteva învățături prețioase pe care le putem extrage din această experiență:

1) Dumnezeu poate face ca o situație grea să lucreze spre binele tău. Datorită acestui naufragiu, Pavel a ajuns în Malta, unde oamenii au auzit Evanghelia pentru prima dată. În plus, când Pavel și cei care-l însoțeau au plecat de pe insulă, localnicii „le-au dat tot ce le trebuia pentru drum.” (Faptele Apostolilor 28:10). Uneori problema ta poate fi cadrul în care Dumnezeu va lucra într-un mod uimitor. Viitorul tău nu este și nu va fi vreodată în mâinile oamenilor! Viitorul tău se află în mâinile lui Dumnezeu, și El protejează și Se îngrijește de ce-i aparține!

2) Pentru a ajunge la destinația stabilită de Dumnezeu, va trebui să treci și prin furtuni. Pavel pierduse „orice nădejde de scăpare” (Faptele Apostolilor 27:20). Vor veni zile în care te vei întreba cum ai s-o scoți la capăt… dar prin harul lui Dumnezeu, vei reuși! (vezi Psalmul 37:34)

3) Furtunile scot la iveală cât de bine Îl cunoști pe Domnul. Apostolul Pavel a spus: „Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele” (Faptele Apostolilor 27:23-24). În vremuri grele, descoperi cât de strânsă este legătura ta cu Dumnezeu!

4) El poate scoate câștiguri din ceea ce pare a fi un eșec. Putem observa două lucruri în această povestire din Faptele Apostolilor capitolul 27: a) Vei fi nevoit să arunci anumite lucruri peste bord ca să ajungi la destinație (vezi vers. 18); b) În ciuda eforturilor tale susținute, ocazional vei eșua (vezi vers. 20). În astfel de clipe, trebuie doar să-ți amintești ce ți-a promis Dumnezeu, și (vezi vers. 25) să te bazezi pe aceste promisiuni!

de Jean Koechlin

Luca 14:15-35

Toţi cei invitaţi la această cină mare se întrec în a găsi scuze cât mai neplauzibile. Se duce oare cineva să vadă un ogor abia după ce l–a cumpărat? Sau încearcă cineva puterea boilor doar după ce i–a cumpărat? Iar cât despre cel care tocmai se căsătorea, acesta putea să–şi aducă tânăra soţie la sărbătoare. Refuzând invitaţia, ei nu numai că au pierdut sărbătoarea, dar l–au jignit pe stăpânul casei.

La marea cină a harului Său, Dumnezeu a invitat mai întâi poporul iudeu, apoi, după ce aceştia L–au refuzat, –‑a invitat pe toţi aceia care nu–şi puteau ascunde sărăcia, infirmitatea şi mizeria. Şi asemenea fiinţe vor umple cerul Său (comp. v. 21b cu v. 13). Încă au mai rămas locuri libere ~ al vostru, dacă nu l–aţi ocupat deja.

Versetul 26 ne arată simplu că, dacă cineva era împiedicat să devină ucenicul lui Hristos, inclusiv de părinţii lui, atunci acel obstacol trebuia mai degrabă urât. Trebuie întâi să vii la El (v. 26), apoi după El (v. 27). Vrăjmaşul însă este deosebit de periculos. Este o nebunie ca cineva să se pună la drum fără să fi socotit mai întâi costul: iar acesta este mare, pentru că este vorba de a renunţa la „tot ce are” (v. 33). Dacă cineva poartă crucea, nu se mai poate încărca şi cu alte bagaje; câştigul însă este incomparabil: este Hristos Însuşi (Filipeni 3.8).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 iun. 2022

3 Iunie 2022

Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel care slujește.

Luca 22.27

Persoana Lui a imprimat o așa slavă drumului Său de slujire și de ascultare, încât l-a făcut de valoare inestimabilă. Nu numai că persoana Lui S-a supus la toată această slujire și ascultare în mod voluntar. A existat mult mai mult în acest drum decât faptul că a fost parcurs de bunăvoie. Caracterul lui este dat de ceea ce a însemnat Persoana lui Isus („«omul care este tovarășul Meu», zice Domnul oștirilor” – Zaharia 13.7), și cine poate cântări sau măsura așa ceva? Cunoaștem foarte bine acest lucru din relațiile dintre noi înșine. Mă refer doar la o asemănare. Cu cât cel care ne slujește este mai înalt în demnitate, în demnitatea personală, cu atât serviciile lui ocupă un loc mai înalt în gândurile noastre. Și aceasta pe drept; pentru că știm că el s-a angajat cu mult mai mult față de noi și ni s-a devotat nespus mai mult, decât dacă ar fi fost un servitor inferior nouă. Inima noastră pricepe mai bine într-un astfel de caz că binele nostru este căutat cu adevărat și că dorințele și nevoile noastre sunt țintite de cel care slujește astfel. Slujirea nu ne poate face să uităm persoana care slujește. Asupra acestei taine dragi medităm acum. Slujirea și ascultarea lui Isus au fost perfecte; infinit și complet vrednice de toată acceptarea.

Însă mai presus de aceasta, mai presus de calitatea roadelor, a fost Persoana care le-a adus. Și Persoana, așa cum am spus, împrumută roadelor o valoare și o slavă care nu se pot exprima. Aceeași valoare a caracterizat lucrările vieții Lui, iar apoi a marcat moartea Sa. Persoana Lui a fost cea care a oferit toate virtuțile posibile jertfei Sale – aceeași Persoană care a marcat cu slava ei particulară tot parcursul Său de ascultare în umilință. Iar desfătarea lui Dumnezeu în Persoana Sa a fost la fel de perfectă ca acceptarea de către El din punct de vedere juridic a lucrării Domnului.

J. G. Bellett

Domnul a zis: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați deci pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său”.

Luca 10.2

Micul camion verde

În anul 2015, o biserică din sudul insulei Madagascar, unde condițiile de viață sunt foarte dificile, a comandat Biblii la librăria creștină din capitala Antananarivo. Un camion verde de mici dimensiuni a fost încărcat cu 1.300 de Biblii și a pornit într-o lungă călătorie de șapte sute de kilometri. Pe drum, vehiculul a trebuit să oprească de multe ori, pentru că străzile erau aproape impracticabile. Dar telefoanele mobile ale oamenilor din sate au funcționat foarte bine, așa că oamenii erau înștiințați de la sat la sat că va veni o mașină verde cu Biblii. În fiecare sat avea loc un adevărat asalt asupra cărților prețioase. Deja la mijlocul distanței nu mai era nicio Biblie în mașină. Șoferul a trebuit să se întoarcă pentru a încărca noi Biblii.

Dragi prieteni credincioși! Noi nu mai suntem obișnuiți cu un asemenea interes față de Biblii și, mai mult, râvna noastră pentru vestirea evangheliei se diminuează. Această întâmplare ne arată însă contrariul, căci: „Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat” (2 Timotei 2.9). Și ce mare este nevoia după acest Cuvânt!

Chiar dacă Domnul nu ne-a trimis ca misionari, putem totuși să susținem această muncă, de exemplu rugându-ne ca Biblia să fie citită cu interes și ca trimișii Domnului să fie păziți.

Citirea Bibliei: Geneza 38.1-30 · Psalmul 23.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

TE-AI CONSULTAT CU DUMNEZEU? – Fundația S.E.E.R. România

„Au luat din merindele lor și n-au întrebat pe Domnul.” (Iosua 9:14)

Dacă te consulți cu Dumnezeu înainte de a lua decizii, lucrul acesta te va scuti de tot felul de necazuri. Iosua a învățat acest lucru pe propria piele. Israeliții tocmai cuceriseră Ierihonul, cea mai mare cetate din Țara promisă – și îmbătați de victorie, au avut impresia că nu mai trebuie să-L consulte pe Dumnezeu cu privire la următoarea mutare. Însă încrederea de sine exagerată poate fi fatală! Gabaoniții, una dintre națiunile inamice din Țara promisă, și-au dat seama că nu vor putea învinge poporul lui Dumnezeu, așa că au trimis niște negociatori ca să încheie cu ei pacea. Și a funcționat!

Gabaoniții au mințit, dar Iosua a presupus că spun adevărul, așa că a semnat cu ei un tratat. Și lucrul acesta s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari greșeli din viața sa. Din acea zi, gabaoniții au devenit un țepuș permanent în coasta lui Israel, iar Iosua a regretat că „n-au întrebat pe Domnul.” Câteva dintre vechile imnuri creștine conțin astfel de adevăruri profunde. Iată o strofă dintr-unul: „O, ce pace pierdem adesea / câte lacrimi noi vărsăm / pentru că în rugăciune / Domnului nu I le dăm!”

Ești genul de persoană care crede că pune lucrurile în mișcare prin propria forță? Atenție: e o demarcație fină și fragilă între siguranța dată de Dumnezeu și autosuficiență, iar când forțezi această limită, te poate costa scump. Dacă ai tendința de a acționa în pripă sau de a-ți folosi forța și competențele proprii, citește aceste cuvinte cu atenție și într-o atitudine de rugăciune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept!” (Proverbele 3:5-7).

Așadar, consultă-L pe Dumnezeu când trebuie să iei decizii.

de Jean Koechlin

Luca 14:1-14

Din nou Îl găsim pe Domnul la un fariseu. El este şi de data aceasta ţinta relei–voinţe, fiind pândit (v. 1) pentru a fi prins încălcând sabatul. Isus însă vindecă un om bolnav de ascită şi, ca în capitolul 13.15, le închide gura potrivnicilor Săi. Apoi este rândul Lui să–i observe (v. 7). Ochiul Său, căruia nimic nu–i scapă, vede cursa celor mai mulţi aşezaţi în jurul mesei. Aşa este în lume ~ cursa ca fiecare să obţină cât mai multe onoruri şi să ia cele mai bune bucăţi! Pentru noi, creştinii, locul de la urmă este însă întotdeauna cel în care vom fi cei mai fericiţi, pentru că în acela Îl vom întâlni pe Isus! Nu avem nevoie, într–adevăr, să ne întrebăm începând cu ce loc a făcut Domnul aceste observaţii, pentru că fariseul nu părea să fi fost dispus câtuşi de puţin să–I ofere un loc „mai sus”.

Pe lângă lecţia pentru comeseni, Isus are o lecţie şi pentru gazdă. Dacă pe cei dintâi i–a învăţat cum să–şi aleagă locurile, pe stăpânul casei îl învaţă cum să–şi aleagă invitaţii. Domnul doreşte întotdeauna să ne facă să ne examinăm motivul care ne determină să acţionăm. Este oare aşteptarea de a trage foloase şi de a ne face o reputaţie bună? Sau dragostea care se satisface din devotament pentru El?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 iun. 2022

2 Iunie 2022

Mergeți, jertfiți Dumnezeului vostru în țară!

Exod 8.25

Efortul de a-l face pe Israel să se închine lui Dumnezeu în Egipt descoperă un principiu mult mai profund decât ne-am putea imagina la prima vedere. Vrăjmașul s-ar bucura dacă ar putea în orice timp, prin orice mijloace și în orice împrejurări să atragă aparența aprobării divine peste religia lumii. Acest fel de religie nu-l deranjează deloc. El își atinge la fel de bine scopul prin ceea ce se numește „religia lumii”, ca și prin orice alt mijloc. El câștigă un punct important atunci când reușește să convingă pe un creștin adevărat să nu se opună religiei lumii.

Este lucru dovedit că nu există nimic care să atragă atâta împotrivire ca principiul separării de această lume rea. Poți avea aceleași opinii, poți predica aceeași învățătură și poți face aceleași lucrări, dar, dacă doar încerci, chiar și în cea mai mică măsură, să asculți de astfel de porunci divine, „depărtează-te și de aceștia” (2 Timotei 3.5) și „ieșiți din mijlocul lor și fiți despărțiți” (2 Corinteni 6.17), vei avea parte de cea mai mare împotrivire. Cum se explică această atitudine? În principal prin faptul că, prin separarea de această lume deșartă, creștinul poate purta o mărturie pentru Hristos, așa cum nu ar fi putut-o face niciodată dacă ar fi rămas în legătură cu ea.

Este o mare diferență între religia omenească și Hristos. Un biet hindus întunecat îți poate vorbi despre religia lui, dar el nu știe nimic despre Hristos. Apostolul nu spune: «Dacă este vreo mângâiere în religie», deși fără îndoială că adepții fiecărei religii găsesc o oarecare mângâiere în ea. Însă Pavel și-a găsit mângâierea în Hristos, după ce probase sub orice formă ineficacitatea religiei, în formele ei cele mai plăcute și mai mărețe (vedeți Galateni 1.13,14; Filipeni 3.4-11).

C. H. Mackintosh

Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său?

Marcu 8.37

Un polițist nigerian (2)

În timpul concediului, într-o dimineață, când am pornit radioul, se difuza o predică. Predicatorul a ales tocmai Marcu 8.36 din miile de versete biblice! Am închis supărat radioul! Dar versetul biblic nu-mi ieșea din minte. În cele din urmă, în acel concediu am petrecut multe zile citind Biblia.

Un prieten a observat interesul meu pentru Biblie și m-a sfătuit să citesc mai întâi Evanghelia după Ioan și apoi Epistola către Romani. Citind, mi se părea că Biblia a fost scrisă numai pentru mine.

Într-o dimineață, în timp ce parcurgeam al treilea capitol din Evanghelia după Ioan, m-am simțit îndemnat să-mi mărturisesc păcatele înaintea lui Dumnezeu și să-I cer iertare. Deodată am început să văd viața cu alți ochi. Am înțeles că sufletul unui om este mult mai important decât toți banii din lume.

Concediul s-a încheiat și m-am întors la muncă. La început am considerat că ar trebui să renunț la serviciul meu: trăirea conform Bibliei mi s-a părut incompatibilă cu slujba de polițist! Dar Dumnezeu m-a condus la un vecin care era nu doar vameș, ci și creștin. Acesta mi-a arătat că și în slujba mea era posibil să-L urmez pe Isus Hristos ca Domn. Și aceasta mi-am propus să fac!

Decizia aceasta mi-a adus fără îndoială probleme, pentru că am fost deseori ridiculizat, neînțeles și discriminat, dar mi-am asumat ocara, pentru că făcea parte dintr-o viață cu Hristos.

Citirea Bibliei: Geneza 37.18-36 · Psalmul 22.23-31

coordonatori Bob & Debby Gass

CA SĂ CREȘTI, TREBUIE SĂ TE CONFRUNȚI CU ÎMPOTRIVIRI – Fundația S.E.E.R. România

„În toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu…” (2 Corinteni 6:4).

Viața de creștin este însoțită de binecuvântări, și de lupte! Nu le poți avea pe unele fără celelalte. Apostolul Pavel descrie lucrurile acestea astfel: „în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi; prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfânt, printr-o dragoste neprefăcută, prin cuvântul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare pe care le dă neprihănirea; în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte înşelători, cu toate că spunem adevărul; ca nişte necunoscuţi, cu toate că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi; ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile” (2 Corinteni 6:4-10). Dumnezeu va lupta alături de tine pe câmpul de luptă, te va scoate din furtună și va transforma vremurile de împotrivire în vremuri de creștere. Când ai o credință arzătoare, ea atrage puterea lui Dumnezeu și aduce harul Său în situația în care te afli. Biblia spune despre Domnul Isus că deși „era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit” (vezi Evrei 5:8). Așa că, bucură-te: alături de Domnul nu vei avea nimic de pierdut, ci numai de câștigat!

de Jean Koechlin

Luca 13:22-35

Niciodată nu-L vedem pe Domnul satisfăcând curiozitatea. Când a fost întrebat dacă sunt puţini la număr cei aleşi, El foloseşte prilejul pentru a Se adresa conştiinţei, spunând ca pentru fiecare: Nu purtaţi grijă de alţii; faceţi în aşa fel încât voi înşivă să faceţi parte din acel număr. Cu siguranţă, poarta este strâmtă, dar împărăţia este atât de mare, încât îi primeşte pe toţi cei care acum doresc să intre. Iar dacă nu vrei să intri pe această poartă îngustă (v. 24), tu nu vei avea în faţa ta mai târziu decât o uşă închisă (v. 25). Poate fi ceva mai cumplit decât acest bătut la uşă sfâşietor, acest strigăt zadarnic şi acest răspuns înfiorător: „Nu vă ştiu de unde sunteţi” (v. 25)? Poate unii vor striga: „Este o eroare! Eu am totuşi părinţi credincioşi, am mers regulat la adunare, mi–am citit Biblia şi am cântat cântări!” Domnul însă nu-i va primi în cerul Lui decât pe aceia care aici, pe pământ, L–au primit în inima lor.

Isus adresează aceste cuvinte aspre în special naţiunii lui Israel. În timp ce Irod, „vulpea” cea crudă şi vicleană, făcea ravagii între „puii” lui Israel, adevăratul lor Împărat îi căutase ca să–i strângă (v. 34). Ei însă nu L–au vrut nici pe El, nici harul Său, iar acum Domnul gloriei, părăsind casa, „casa Sa”, în care nu a fost primit (v. 35; Ioan 1.11), Îşi urmează drumul spre cruce.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 iun. 2022

1 Iunie 2022

Așa și credința: dacă nu va avea fapte, este moartă în sine.

Iacov 2.17

Trebuie să înțelegem bine că faptele asupra cărora Iacov insistă atât de mult în aceste versete sunt faptele credinței. Ținând cont de acest lucru, am face bine să citim Romani 3 și 4, la fel și Galateni 3, unde apostolul Pavel demonstrează clar că îndreptățirea noastră este prin credință, nu prin fapte; aceste fapte însă, pe care Pavel le elimină în mod complet, sunt faptele legii.

Mulți au presupus că există o contradicție între Pavel și Iacov în privința acestei chestiuni, însă lucrurile nu stau așa. Deosebirea pe care tocmai am prezentat-o ne ajută să lămurim această dificultate. În ambele cazuri este vorba de fapte, însă există o diferență imensă între faptele legii și faptele credinței.

Faptele legii, despre care vorbește Pavel, sunt fapte făcute în ascultare de legea lui Moise, prin care cel care le făcea spera să-și făurească o dreptate prin care să poată sta în prezența lui Dumnezeu. „Fă aceasta și vei trăi”, spunea legea, iar acele fapte erau făcute cu speranța de a obține viața – viața pe pământ. Niciun om n-a obținut vreodată această viață continuă pe pământ prin ținerea legii, de vreme ce, așa cum Iacov ne arată, cu toții ne-am făcut complet vinovați din momentul în care am încălcat o singură poruncă. Prin urmare, cu toții suntem sub sentința morții, iar faptele legii sunt fapte moarte, fiind făcute cu scopul de a obține viața.

Faptele credinței, despre care vorbește Iacov, sunt acele fapte care izvorăsc dintr-o credință vie, ca rezultat direct al ei. Ele sunt o dovadă a realității credinței, așa cum florile și rodul sunt o dovadă a vieții pe care pomul o are. Dacă nicio astfel de faptă nu este prezentă, atunci credința pe care pretindem că o avem este moartă.

F. B. Hole

Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul?

Marcu 8.36

Un polițist nigerian (1)

În 1978 m-am alăturat corpului de poliție nigerian. Ca orice ofițer de poliție în Nigeria, mă bucuram de o anumită putere și aveam câteva privilegii.

În aprilie 1983 a avut loc un accident de circulație între renumitele orașe Lagos și Ibadan. Două persoane au murit pe loc și altele trei au fost grav rănite. Împreună cu un coleg am mers la fața locului pentru a constata împrejurările în care s-a produs accidentul. Colegul s-a ocupat cu transportul răniților la cel mai apropiat spital. Între timp eu am căutat obiecte care puteau duce la identificarea celor implicați. În prima mașină am găsit două obiecte care mi-au stârnit curiozitatea: o servietă cu bani în valoare de peste o mie de euro și o Biblie nouă pe care nu era notat niciun nume. Fiind singur, mi-am însușit banii și Biblia.

Banii i-am cheltuit în mai puțin de trei luni, dar Biblia stătea încă nebăgată în seamă pe o masă din casa mea. Câteva luni mai târziu, ca orice polițist obișnuit, am uitat problema. Într-o zi m-a vizitat un coleg cu care eram prieten și a văzut Biblia. Răsfoind-o, din întâmplare, a dat peste pasajul din care este citat versetul de astăzi.

Atunci mi-am amintit cum a ajuns această carte în mâinile mele, dar am ignorat gândul și o săptămână mai târziu eram în concediu.

Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU DORESTE SA PROPASESTI – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu l-a facut sa propaseasca”. (2 Cronici 26:5)